UN MESAJ DE LA DUHUL SFÂNT – Partea a treia

13 august 2025

Să deschidem Bibliile la Geneza 1.9-13. Noi am citit aceste versete în ultimele două servicii, dar le vom citi din nou.

„Dumnezeu a zis: „Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului, și să se arate uscatul!” Și așa a fost.

Dumnezeu a numit uscatul pământ iar grămada de ape a numit-o mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.

Apoi Dumnezeu a zis: „Să dea pământul verdeață, iarbă cu sămânță, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor și care să aibă în ei sămânța lor pe pământ.” Și așa a fost.

Pământul a dat verdeață, iarbă cu sămânță după soiul ei și pomi care fac rod și care își au sămânța în ei, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.

Astfel, a fost o seară, și apoi a fost o dimineață; aceasta a fost ziua a treia.”

Sper că încă mai aveți micuța broșură. Cuvântul lui Dumnezeu este veșnic, iar ceea ce face El, este nemărginit. Noi nu vom găsi niciodată capătul Lui, nu vom ajunge niciodată la sfârșitul niciunui Cuvânt pe care Îl dă El, pentru că este veșnic.

Voi face o mică recapitulare. Când fratele Branham a avut acea experiență în care Duhul Sfânt i-a spus să ia creionul și să scrie, a fost cu câteva zile înainte ca el să predice mesajul „Cuvântul vorbit este Sămânță originală.” El postea și se ruga, pentru că știa că se apropie de o perioadă de tranziție, iar noi vom citi citatul unde spune că știa că am ajuns la sfârșitul sistemelor bisericești, că toate s-au încheiat și nu mai pot continua. S-a terminat. Semințele au fost semănate și acum aștepta. Semințele au fost semănate sub trezirea anterioară, care a fost ploaia timpurie; semințele au fost semănate înainte de ploaia târzie, și acum erau într-o așteptare.

Profetul a spus: „Totul moare. Focurile trezirii nu mai merg cum mergeau. Totul s-a stins și trezirea nu mai este atât  amplă cum a fost.” Apoi a spus: „Eu i-am adus pe oameni în locul acesta, dar în continuare eu nu știu unde să merg, nu știu ce să le spun oamenilor să facă în continuare.” Acolo se afla el și pentru aceasta se ruga atunci când Duhul Sfânt i-a spus să ia creionul și să scrie, și atunci i-a dat acest Mesaj, care a apărut pentru prima dată în mesajul „Cuvântul vorbit este Sămânța originală.” Voi puteți să-l auziți pe bandă în timp ce-L citește. Apoi L-a adus din nou în cartea „Epocile Bisericii”, în „Epoca Bisericii Pergam.”

Să privim aceste două citate ca să ne facem o idee despre context, apoi vom continua cu cartea.

Cuvântul vorbit este Sămânță originală, partea întâi:

„Fiecare Cuvânt vorbit al lui Dumnezeu este Sămânță originală. Dumnezeu a sădit totul în pământ prin Cuvântul Său, și cât timp stați cu Sămânța originală, aceasta se va înmulți și se va reproduce din nou. Dacă o hibridați, moare.”

Acesta este un principiu fundamental pentru tot ce ne învață fratele Branham și este chiar începutul mesajului de la Duhul Sfânt. Același principiu.

De aceea, când fratele Branham a început să vorbească despre „Cuvântul vorbit este Sămânță originală,” a început de unde am început noi, din Geneza 1.9-13, și s-a dus direct la Sămânță, la Sămânța originală, care va aduce rod numai după soiul ei. Aceasta este afirmația pe care a făcut-o el.

Următorul citat este din recapitulare:

„Am ajuns aici, într-un loc în care am intrat atât de mult în Duhul! Am parcurs Biserica până sus ca să dovedesc și să arăt în Cuvânt, aici, exact ce s-a întâmplat de-a lungul timpului. Apoi, când am făcut aceasta, m-am gândit: „Doamne, îi am pe oameni stând acum aici, îi voi avea stând acolo, ce pot să le spun? Eu nu pot prezice viitorul, nu pot să le spun ce să facă. Ce voi face? Îi voi lăsa stând pe o ramură? Mi-am ridicat mâna și am spus: „Doamne, eu cred că fac aceasta prin voia Ta. Nu am făcut-o niciodată, nu am făcut-o niciodată până acum pentru că Sămânța nu fusese încă semănată.” Am spus: „Cred că este timpul s-o spun. Dar acum, ce voi spune acum?”

Și, la fel de clar cum îmi auziți vocea, Cineva a spus: „Ridică-ți creionul!” Am să v-o citesc în câteva clipe. Când am terminat de parcurs totul, acolo era răspunsul. Nici măcar nu am știut ce scriam, ci pur și simplu am început să scriu. Când am terminat, am lăsat creionul jos. M-am uitat și m-am gândit: „Doamne, ai milă! Iat-o aici! Chiar aici. Aceasta este ceea ce căutam.”

Așadar, trebuie să ne reamintim deoarece am vorbit despre aceasta. Trebuie să ne reamintim unde se afla fratele Branham în cronologia slujbei sale, pentru că este foarte important să ne amintim aceasta. Noi suntem aici privind înapoi, iar când privim înapoi, știm ce a urmat în viața lui, știm că anul 1962 a fost un an crucial. Atunci a predicat „Etapa actuală a slujbei mele”, și „Domnilor, acesta este timpul?” Apoi a mers în Vest. Dumnezeu l-a călăuzit spre Vest și s-a mutat în Vest, dar la acel timp nu știa că se va muta în Vest. El nu știa că se va întâmpla aceasta. Așadar, nu se întâmplaseră încă toate aceste lucruri. Apoi s-a dus în Vest ca să primească interpretarea celor șapte Tunete și avea să descopere Taina celor șapte Peceți, așa că s-a întors și le-a predicat în Jeffersonville. Dar în momentul acela, în anul 1962, el nu știa toate acestea. A făcut aluzie la aceasta când a predicat despre „Epocile Bisericii,” iar după ce le-a terminat, a ajuns la „Apocalipsa capitolul 4” și la „Apocalipsa capitolul 5”, dar nu a putut merge mai departe, nu a putut intra în Apocalipsa capitolul 6, pentru că acolo încep Pecețile. Astfel, a predicat totul până acolo, dar nu a putut continua.

El a început să vorbească despre Pecețile de pe spatele Cărții, iar ceea ce a vorbit, a fost despre Tunetele pe care le-a auzit Ioan, dar i s-a spus să nu le scrie pentru că erau pecetluite până la timpul sfârșitului. Deci, el știa că în Biblie era ceva ascuns, că există o Taină acolo care trebuia descoperită. Știa că este acolo pentru că Ioan o auzise și a vrut să scrie dar i s-a cerut s-o pecetluiască. Așadar, el știa că trebuia descoperită în timpul sfârșitului, dar acum stătea acolo, înainte de toate acestea, și nu știa cum va face Dumnezeu aceasta, ce va face Dumnezeu, cum va merge. Stătea acolo întrebându-se în sinea lui care este slujba sa și dacă ar putea fi el îngerul al șaptelea. „Sunt eu? Nu sunt eu?”

Aici se afla profetul când s-a întâmplat aceasta. Și acum, când suntem în anul 2025, privind în urmă, ne gândim: „Da, desigur! Da, desigur!” Dar, când ne punem în urmă acolo unde era el…

El avusese o trezire de vindecare, care s-a răspândit în toată lumea și peste tot s-au aprins focuri ale trezirii și Dumnezeu a făcut unele din cele mai supranaturale lucruri care au fost făcute și consemnate vreodată. Era chiar slujba lui Mesia pe Pământ. Apoi, el a început să predice învățătura, să lege capetele lăsate libere și să semene din nou Sămânța Cuvântului original. A predicat cele șapte Epoci ale Bisericii, și imediat după aceea a urmat Apocalipsa capitolul 4, iar în iunie 1961, a vorbit despre Apocalipsa capitolul 5, dar nu a putut merge mai departe. Totuși, el știa că trebuia să vină altceva. Știa că sistemele bisericești s-au terminat; știa că suntem în epoca Laodicea deoarece predicase despre Epocile Bisericii; știa că Hristos este afară, știa toate aceste lucruri, dar nu știa ce se va întâmpla în continuare, cum se va întâmpla și ce să facă. De aceea a spus: „Îi voi lăsa pe oameni stând pe o ramură? Le spun că s-a terminat, că sistemele bisericești s-au terminat; Epocile Bisericii s-au sfârșit, dar nu știu ce le voi spune să facă.” Și a continuat: „Eu nu pot prezice viitorul. Nu pot spune ce urmează.”

De aceea, când și-a pus creionul jos, a citit ce a scris și a spus: „Aceasta este exact. Aceasta este exact ceea ce caut pentru că acesta este răspunsul la această întrebare.”

Așadar, când privim în urmă, uneori nu ne lovește cu impactul cu care ar trebui, dar dacă am sta acolo unde stătea el în cronologie, cred că ar avea…De fapt, cred că nu am putea înțelege cât de mare a fost impactul asupra lui.

Să mergem acum la mica noastră broșură. Voi începe de la prima pagină și voi citi până unde ne-am oprit. Voi încerca să nu mă opresc să comentez, pentru că am făcut deja aceasta. Așadar, el a spus:

„Într-o noapte, în timp ce-L căutam pe Domnul, Duhul Sfânt mi-a spus să-mi iau creionul și să scriu. Când am apucat creionul să scriu, Duhul Lui mi-a dat un Mesaj pentru Biserică și vreau să vi-l aduc. Acesta are legătură cu Cuvântul și Mireasa.

Aici este ceea ce încerc să vă spun. Legea reproducerii este că fiecare specie produce după soiul ei, chiar conform cu Geneza 1.11: „Să dea pământul verdeață, iarbă cu sămânță, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămânța lor pe pământ.” Şi așa a fost.”

Oricare ar fi fost viața care se afla în sămânță venea la suprafață într-o plantă și apoi în rod. Exact aceeași lege se aplică Bisericii astăzi.

Sămânța care a pornit Biserica va ieși la suprafață și va fi ca Sămânța originală, pentru că este aceeași Sămânță. În aceste zile din urmă, adevărata Biserică Mireasă (Sămânța lui Hristos), va ajunge la Piatra de încheiere și va fi Super-Biserica, o Super-Rasă pe măsură ce se apropie de El. Cei din Mireasă vor fi atât de mult ca El, încât vor fi chiar în Chipul Său. Aceasta este pentru ca ei să fie uniți cu El. Ei vor fi una. Ei vor fi însăși manifestarea Cuvântului Dumnezeului celui viu.”

Încerc să nu comentez, dar acesta este unul dintre cele mai interesante lucruri pe care le-am citit vreodată în viața mea, pentru că este ceea ce face Dumnezeu acum. Se desfășoară în prezent și în aceasta suntem prinși, aceasta se întâmplă în jurul nostru, chiar aici.

„Ei vor fi însăși manifestarea Cuvântului Dumnezeului celui viu.

Denominațiunile nu pot rodi aceasta. Sămânța este greșită. Ei vor produce crezurile și dogmele lor amestecate cu Cuvântul. Acest amestec aduce la suprafață un produs hibrid.

Primul fiu (Adam), a fost Sămânța Cuvânt vorbită a lui Dumnezeu. Lui i s-a dat o mireasă să se reproducă pe sine. De aceea i-a fost dată mireasa, să se reproducă; să producă un alt fiu al lui Dumnezeu. Dar ea a căzut. A căzut prin hibridare. Ea i-a cauzat moartea.

Celui de-al doilea Fiu (Isus), de asemenea o Sămânță Cuvânt vorbită a lui Dumnezeu, I s-a dat o Mireasă, așa cum i s-a dat și lui Adam. Dar înainte ca El să se poată căsători cu ea, și ea a căzut. Ea, la fel ca și soția lui Adam, a fost supusă testului dacă va crede Cuvântul lui Dumnezeu și va trăi sau se va îndoi de Cuvânt și va muri. Ea s-a îndoit. Ea a părăsit Cuvântul și a murit.

Dintr-un grup micuț al adevăratei Semințe a Cuvântului, Dumnezeu îi va prezenta lui Hristos o Mireasă preaiubită. Ea este o fecioară a Cuvântului Său. Ea este o fecioară pentru că nu cunoaște niciun crez și nicio dogmă făcute de om.

De către și prin membrii Miresei se va împlini tot ceea ce a fost promis de Dumnezeu să se manifeste în fecioară.”

Așadar, ce a promis Dumnezeu să se arate în fecioară? Dumnezeu în trup. Dumnezeu venind în trup prin fecioară pentru a produce un alt fiu al lui Dumnezeu. Mai departe:

„Cuvântul promisiunii a venit la fecioara Maria, dar acel Cuvânt al promisiunii era El Însuși să fie manifestat.”

De ce? Pentru că El este Cuvântul. Și El este Cuvântul manifestat.

„Dumnezeu a fost manifestat. El Însuși a acționat în acel timp și a împlinit propriul Său Cuvânt al promisiunii în fecioară. Cel care i-a adus mesajul a fost un înger, dar mesajul îngerului a fost Cuvântul lui Dumnezeu. Isaia 9.6. El a împlinit în acel timp tot ce era scris despre El, deoarece ea a acceptat Cuvântul Lui pentru ea.

Mădularele Miresei fecioare Îl vor iubi și vor avea potențialele Lui, căci El este Capul lor, și toată puterea Îi aparține Lui. Ei Îi sunt supuși, așa cum mădularele trupurilor noastre sunt supuse capetelor noastre.

 Observați armonia dintre Tată și Fiu. Isus nu a făcut niciodată nimic până nu I-a fost arătat mai întâi de Tatăl. Ioan 5.19. Această armonie urmează să existe acum între Mire și Mireasa Sa. El îi arată Cuvântul Său de Viață și Ea Îl primește. Ea nu se îndoiește niciodată de Acesta.

De aceea, nimic nu o poate vătăma, nici chiar moartea. Căci dacă sămânța este sădită, apa o va ridica din nou. Aici este secretul despre aceasta.

Cuvântul este în Mireasă așa cum a fost în Maria. Mireasa are gândul lui Hristos, deoarece Ea știe ce a făcut El odată cu Cuvântul. Ea împlinește porunca Cuvântului în Numele Lui, pentru că Ea îl are pe „Așa vorbește Domnul!” Când Cuvântul este însuflețit de Duhul și Acesta se împlinește ca o Sămânță care este semănată și udată, Ea devine o recoltă deplină, care își servește scopul.”

Mă voi opri să comentez puțin. Ascultați cum spune aici: „Ea împlinește porunca Cuvântului în Numele Lui, pentru că Ea Îl are pe „Așa vorbește Domnul!” Când Cuvântul este însuflețit de Duhul și Acesta se împlinește…” Cum Îl are Ea pe „Așa vorbește Domnul?” Pentru că Dumnezeu a trimis un profet să dea interpretarea perfectă a Cuvântului.

Noi avem interpretarea perfectă a Cuvântului cu legitimare divină, pentru că Dumnezeu a trimis un profet să aducă interpretarea perfectă a acestui Cuvânt. Noi nu trebuie să ghicim despre Acesta; nu trebuie să ne certăm pe tema aceasta; nu trebuie să ne facem griji pentru aceasta, ci trebuie doar să ne ținem de ceea ce ne-a dat Dumnezeu. Noi trebuie doar să ne supunem acestui Cuvânt, trebuie să-L împlinim, trebuie să stăm sub El, trebuie să-L manifestăm, trebuie să luăm în considerare acest Cuvânt care ne-a fost dat.

Ascultați, acest Cuvânt nu ne-a fost dat de William Branham, ci acest Cuvânt ne-a fost dat de Hristos, Domnul nostru, prin profetul Său. Aceasta a fost restaurarea Cuvântului care a adus înapoi restaurarea Miresei virgine. El ne-a spălat cu Apa unui Cuvânt curat, ca să ne aducă înapoi la o stare virgină; ne-a spălat prin propriul Său Cuvânt ca să poată sădi Cuvântul Său în noi, pentru ca din noi să iasă Cuvântul. Slavă Domnului! Ea nu-L caută pe „Așa vorbește Domnul!”, pentru că Îl are deja. Noi avem deja interpretarea perfectă a Cuvântului. Tot ce trebuie să facem este să ne supunem Acesteia, s-o ascultăm, s-o citim, s-o trăim, s-o absorbim și s-o lăsăm să devină Viața noastră.

Să citim mai departe:

„Cei din Mireasă fac numai voia Lui. Nimeni nu poate să-i oblige să facă altfel. Ei au „Așa vorbește Domnul!” sau stau nemișcați (păstrează tăcerea). Ei știu că Cel ce face lucrările trebuie să fie Dumnezeu în ei împlinindu-Și propriul Cuvânt. El nu Și-a terminat toată lucrarea în timp ce era în slujba Sa pământească așa că acum El lucrează în și prin Mireasă.”

Așadar, unde va lucra El în timpul sfârșitului? „În și prin Mireasă.” Acolo lucrează El.

Ascultați, acolo era profetul: „Biserica este gata, s-a terminat. Hristos este afară, nu mai lucrează acolo. Dumnezeu a terminat cu biserica. I-am scos pe oameni pe o ramură și nu știu unde să-i duc. Nu știu care este următorul pas.” Și acum, El i-a spus: „Ia creionul și scrie,” spunându-ne care este următorul pas. Următorul pas este că Dumnezeu Îi prezintă lui Hristos o altă Mireasă virgină, și această fecioară va avea Cuvântul perfect. Ea se va ține de Cuvânt; va trăi sub Cuvânt; va manifesta Cuvântul, iar Dumnezeu va termina lucrarea pe care a lăsat-o pentru acest timp, și o va face în Ea, pentru că Ea face parte din Sămânța originală. Ea va naște, pentru că Ea primește Sămânța originală pentru a manifesta Sămânța originală. Slavă Domnului!

„…El lucrează în și prin Mireasă.

Ea știe aceasta, pentru că nu era încă timpul ca El să facă anumite lucruri pe care trebuie să le facă acum. Dar El va împlini, prin Mireasă, acea lucrare pe care a lăsat-o pentru acest timp specific.”

Acum, fratele Branham și-a dat seama care este următorul pas. Și următorul pas este: „Ieșiți afară din mijlocul ei, poporul Meu și despărțiți-vă de ei, zice Domnul. Nu vă atingeți de ce este necurat și vă voi primi.”

Să citim mai departe.

„Acum, haideți să stăm ca Iosua și Caleb…” Acum, când ajung la aceasta, inima mea doar tresaltă.

„Acum, haideți să stăm…” Acum, acum…De ce „acum”? Ce înseamnă „acum?” Despre ce este vorba? „Acum” se referă la ceea ce s-a spus anterior. El se referă la ceea ce tocmai a spus când a zis: „Acum.” Sau: „Din cauza aceasta, haideți să stăm…” Deci, ce a spus? Voi citi din nou:

„Cei din Mireasă fac numai voia Lui. Nimeni nu poate să-i oblige să facă altfel. Ei au „Așa vorbește Domnul!” sau stau nemișcați (păstrează tăcerea). Ei știu că Cel ce face lucrările trebuie să fie Dumnezeu în ei împlinindu-Și propriul Cuvânt. El nu Și-a terminat toată lucrarea în timp ce era în slujba Sa pământească așa că, acum El lucrează în și prin Mireasă. Ea știe aceasta, pentru că nu era încă timpul ca El să facă anumite lucruri pe care trebuie să le facă acum. Dar El va împlini prin Mireasă acea lucrare pe care a lăsat-o pentru acest timp specific.”

„Acum…” pentru că acesta este Planul Lui; pentru că acesta este momentul; pentru că acum este timpul ca El să-Și manifeste încheierea lucrărilor Sale, în forma Sa de Mireasă.

„Acum, haideți să stăm ca Iosua și Caleb…” pentru că va fi nevoie să stăm ca Iosua și Caleb, pentru a lua această ultimă poziție. Să citim mai departe.

„Acum, haideți să stăm ca Iosua și Caleb. Pământul nostru făgăduit apare la vedere întocmai ca al lor. Acum „Iosua” înseamnă „IeHoVaH-Mântuitorul” și Îl reprezintă pe Conducătorul din timpul sfârșitului, care va veni la Biserică așa cum a venit Pavel ca conducătorul inițial.”

La ce se referă aici? În mesajele anterioare, el s-a referit la Iosua ca fiind Duhul Sfânt, și a făcut-o și după aceasta. Este Conducerea Duhului Sfânt care vine la Biserică.

În seria „Înfierea”, din anul 1960, fratele Branham a spus că Duhul Sfânt așază Biserica într-o poziție potrivită, așezând-o pentru venirea la înfiere. Dar fratele Branham a mai spus că mesagerul pentru ultima epocă este Duhul Sfânt. Corect? Deci, Cine este Mesagerul ultimei epoci? Duhul Sfânt și îngerul al șaptelea. Cine este al șaptelea înger? William Branham, deoarece Dumnezeu trebuie să aibă un vas prin care să lucreze. Este Duhul Sfânt, este Puterea lui Dumnezeu, este Hristos lucrând propria Sa slujbă, dar El o face în acel vas.

Așadar, „Iosua” înseamnă „IeHoVaH-Mântuitorul” și Îl reprezintă pe Conducătorul din timpul sfârșitului, care va veni la Biserică, așa cum a venit Pavel ca conducătorul inițial.”

Deci, el arată că trebuie să existe un Conducător al timpului sfârșitului, ca Pavel. Pavel a fost Alfa, dar trebuie să fie un Omega. Pavel a fost un profet, un profet mesager, iar în timpul din urmă vine tot un profet mesager. Mai departe, el a spus:

„Caleb îi reprezintă pe cei care au stat fideli cu Iosua.”

O, slavă Domnului! Deci, cred că noi putem deosebi pe cine reprezintă Iosua. Dar cine este Caleb? Oh, prin harul lui Dumnezeu, cred că sunt eu. Cred că sunt eu. Acum, el îmi spune: „Din cauza aceasta, să stau ca Iosua și Caleb.” Iosua nu este singurul care ia această poziție, ci și „Calebii” trebuie să ia aceeași poziție în timpul sfârșitului. Amin.

Să mergem împreună la Numeri 13.26-33:

„Au plecat și au ajuns la Moise și Aaron, și la toată adunarea copiilor lui Israel, la Cades, în pustia Paran. Le-au adus știri, lor și întregii adunări, și le-au arătat roadele țării.

Iată ce au istorisit lui Moise: „Ne-am dus în țara în care ne-ai trimis. Cu adevărat, este o țară în care curge lapte și miere, și iată-i roadele.

Dar poporul care locuiește în țara aceasta este puternic, cetățile sunt întărite și foarte mari. Ba încă am văzut acolo și pe fiii lui Anac.” (Fiii lui Anac erau o rasă de uriași). „Amaleciții locuiesc ținutul de la miază-zi; Iebusiții și Amoriții locuiesc muntele; și Canaaniți și Hetiții locuiesc lângă mare și de-a lungul Iordanului. Caleb…” (O, cine este Caleb?) „…Caleb a potolit poporul care cârtea împotriva lui Moise. El a zis: „Haidem să ne suim și să punem mâna pe țară, căci vom fi biruitori.”

Fratele Branham a zis: „Să facem ca Iosua și Caleb.” Aceasta era poziția lui Caleb, așa a stat Caleb. Când toți ceilalți spuneau: „Este prea greu, este imposibil. Uitați-vă la obstacole! Priviți cât este de greu de crezut, nu avem cum să facem aceasta.” Dar lui Caleb nu-i păsa de uriași, de amoriți, de hetiți, de cetățile înconjurate cu ziduri și de țara care îi mănâncă pe locuitorii ei, ci el s-a uitat la un singur lucru: exista un Cuvânt promis, iar Dumnezeu a confirmat aceasta printr-un profet. Astfel, el nu privea la nimic altceva, nu avea nimic altceva pe care să stea, deoarece el nu-și făcea griji pentru putere și nu-l îngrijora numărul dușmanilor, ci privea doar la Cuvânt.

„Acum, haideți să facem ca Iosua și Caleb.” Dacă vrem să stăm ca Iosua și Caleb… Caleb nu se uita la propria lui putere, la propria lui abilitate, la propria lui…Ascultați, Caleb nu avea putere să biruiască cetățile înconjurate cu ziduri ale amaleciților; el nu avea putere să-i alunge pe amoriți și hetiți; nu avea nimic din toate acestea, ci ceea ce avea el era o promisiune de la Dumnezeu, pentru că Dumnezeu i-a spus: „Eu îți voi da această țară.” Astfel el avea Puterea Cuvântului vorbit printr-un profet, confirmat print-un profet, dată unui profet, Avraam, și confirmată printr-un profet, Moise. Și acum, el avea îndrăzneala să creadă acel Cuvânt. Și pentru că a crezut acel Cuvânt, el a crezut că pot intra acolo, îi pot alunga pe toți din țară ca s-o ia în stăpânire. El nu a crezut din cauza priceperii lui militare; nu a crezut din cauza intelectului său; nu a crezut pentru că avea un plan, deoarece probabil că nu avea nici un plan.

Îmi imaginez că ei ar fi putut să-l întrebe pe Caleb: „Caleb, cum crezi că o vom face?” Iar el ar fi răspuns: „Noi suntem mai mult decât în stare.” „Cum?” „Nu știu cum. Haideți să mergem!”

Ascultați, eu nu știu cum Își va ține Dumnezeu toate promisiunile pe care le-a făcut pentru timpul sfârșitului; eu nu pot să explic, nu am inteligență; nu știu cum va reuși să miște guvernele și să schimbe totul; nu știu nici măcar cum va schimba atomii mei, dar El o va face, pentru că am primit un Cuvânt promis.

„Acum, haideți să facem ca Iosua și Caleb.” Să stăm pur și simplu pe promisiunea că El va avea biruință prin Mireasa Sa, că El va termina lucrarea pe care a lăsat-o pentru acest timp specific și că o va face în și prin Mireasă. Eu cred că fac parte din acea Mireasă. Deci, se va întâmpla în mine.

Ascultați, nu contează de câte ori am eșuat; nu contează de câte ori am încercat și am greșit; nu contează de câte ori m-am făcut de rușine încercând să trăiesc pentru Dumnezeu, aceasta nu contează. Eu cred că fac parte din promisiune pentru că El a spus și va avea aceasta. Și dacă fac parte din promisiune, El o va avea în mine. Nu contează cât durează, nu contează prin ce trebuie să trecem ca să ajungem acolo, se va întâmpla.

Așadar, „Nu este prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul.” Nu se va întâmpla pentru că ne-am dat seama de ceva, și în sfârșit, am aranjat totul; în sfârșit, ne-am întâlnit și…” Nu, prieteni! Haideți să mergem s-o stăpânim. Haideți să mergem acum. Să ne revendicăm pur și simplu promisiunea. Haideți să credem pur și simplu în vindecarea noastră, să credem în eliberarea noastră, să credem că El va avea acest Trup ca să facă supranaturalul, să credem că toate lucrurile sunt posibile pentru cel ce crede. Nu știu cum, dar știu că El o va face.

Să citim mai departe din Numeri 13.30-33:

„Caleb a potolit poporul, care cârtea împotriva lui Moise. El a zis: „Haideți să ne suim, și să punem mâna pe țară, căci vom fi biruitori.”

Dar bărbații care au fost cu el, au zis: „Nu putem să ne suim împotriva poporului acestuia, căci este mai tare decât noi.”

Și au înnegrit înaintea copiilor lui Israel țara pe care o iscodiseră. Ei au zis: „Țara pe care am străbătut-o, ca s-o iscodim, este o țară care mănâncă pe locuitorii ei; toți aceia pe care i-am văzut acolo sunt oameni de statură înaltă.

Apoi am mai văzut în ea pe uriași, pe copiii lui Anac, care se trag din neamul uriașilor; înaintea noastră și față de ei, parcă eram niște lăcuste.”

Știți care este problema aici? Ei au analizat toate împrejurările naturale. Tot ce au menționat ei erau circumstanțe naturale. Natural, natural, natural, natural. Ascultați, Caleb a văzut același lucru ca și ei; a mers prin același ținut prin care au mers și ei; a văzut cetățile înconjurate cu ziduri și a văzut tot ce au văzut și ceilalți, dar ochii credinței lui au văzut Ceva ce ei nu au putut vedea. Tot ce au văzut ei, erau piedici, dar ceea ce a văzut Caleb, a fost promisiunea. El a văzut o țară în care curgea lapte și miere și nu le-a acordat nici o atenție fiilor lui Anac. „Da, ca statură ei erau uriași. Da, ei aveau ziduri mari.” „Și ce dacă aveau? Ați văzut câmpurile lor? Ați văzut toate roadele de acolo? Dar ce ziceți de acest ciorchine de struguri pe care l-am pus pe o prăjină și l-am cărat doi oameni înapoi? La ce priviți, băieți? Priviți la ce este al nostru!”

Știți, toți ceilalți nu aveau credință, dar Caleb avea credință. Vreau să spun că ei au avut credință atâta timp cât totul mergea bine; ei au avut credință când Moise era acolo și a făcut fapte puternice în Egipt, biruindu-l pe Faraon; ei au avut credință până au ajuns la Marea Roșie și atunci nu au mai avut credință. Apoi, au traversat Marea Roșie și este uimitor cât de mult le-a crescut credința. Miriam a luat o tamburină și fiicele lui Israel au cântat un cântec pe care îl scrisese Moise. Toți s-au bucurat și au avut din nou credință până când au ajuns la apele amare de la Mara, când nu au mai avut credință. Dar după ce Moise a aruncat un băț în apă și s-a făcut dulce, ei s-au bucurat din nou. Aceasta până când au ajuns într-un loc unde au rămas fără pâine și iar nu au mai avut credință. Apoi, Dumnezeu le-a trimis mana și s-au bucurat din nou.

Dar nu acesta este felul de credincios care vreau să fiu, ci eu vreau să fiu ca și Caleb: indiferent de împrejurările naturale, să privesc la promisiunea din Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că, indiferent de ceea ce se întâmplă în viața mea, Dumnezeu va face ceva și prin mine pentru a Se manifesta pe Sine în acest timp din urmă ca să-Și termine lucrarea. Și dacă terminarea lucrării Sale înseamnă biruința unui obstacol, El va birui obstacolul. Eu nu voi reuși să-l biruiesc pentru că nu am nici o putere, trebuie să fie El care Își face lucrările prin mine. Dar nu se întâmplă nimic dacă nu credem. Noi trebuie să credem.

Să mergem la versetul 31:

„Dar bărbații care au fost cu el, au zis: „Nu putem să ne suim împotriva poporului acestuia…”

Vreau să spun că aceasta era de la sine înțeles. Noi știm că ei nu puteau birui înainte de a merge să spioneze țara, dar nu acesta era scopul. Ideea era că Dumnezeu le dăduse țara lor. Oh, slavă Domnului! Eu nu sunt în stare să rezolv nici una din problemele mele, dar El este mai mult decât în stare.

Numeri 14.1-9:

„Toată adunarea a ridicat glasul și a început să țipe. Și poporul a plâns în noaptea aceea.

Toți copiii lui Israel au cârtit împotriva lui Moise și Aaron, și toată adunarea le-a zis: „De ce n-om fi murit noi în țara Egiptului, sau de ce n-om fi murit în pustia aceasta?

Pentru ce ne duce Domnul în țara aceasta, în care vom cădea uciși de sabie, iar nevestele noastre și copiii noștri vor fi de jaf? Nu este oare mai bine să ne întoarcem în Egipt?”

Și au zis unul altuia: „Să ne alegem o căpetenie și să ne întoarcem în Egipt.”

Moise și Aaron au căzut cu fața la pământ în fața întregii adunări a copiilor lui Israel care era strânsă laolaltă.

Și, dintre cei ce iscodiseră țara, Iosua, fiul lui Nun, și Caleb, fiul lui Iefune, și-au rupt hainele,

și au vorbit astfel întregii adunări a copiilor lui Israel: „Țara pe care am străbătut-o noi ca s-o iscodim, este o țară foarte bună, minunată.

Dacă Domnul va fi binevoitor cu noi, ne va duce în țara aceasta și ne-o va da; este o țară în care curge lapte și miere.

Numai, nu vă răzvrătiți împotriva Domnului, și nu vă temeți de oamenii din țara aceea, căci îi vom mânca. Ei nu mai au nici un sprijin. Domnul este cu noi, nu vă temeți de ei.”

Haideți să stăm ca Iosua și Caleb, prieteni! Noi nu avem de ce să ne temem. În viața noastră nu există nici o împrejurare de care să ne temem pentru că Dumnezeu are deja o promisiune în viețile noastre. Amin. Noi suntem vasele pe care El le folosește ca să-Și manifeste Cuvântul în acest timp al sfârșitului. „…și ei știu că trebuie să fie El, Dumnezeu în ei făcând lucrările.”

Pe cine se bazau Iosua și Caleb? Nu se bazau pe ei înșiși. Ei au spus: „Nu vă temeți de oamenii aceia, îi vom mânca. Ei nu au nici o apărare, se prăbușesc, nu sunt nimic.” La ce priveau ei? Cu siguranță nu priveau la ziduri, ci ei priveau la promisiune, pentru că au spus: „Dacă Dumnezeu va fi binevoitor cu noi…”

„Toată adunarea vorbea să-i ucidă cu pietre, când slava Domnului s-a arătat peste cortul întâlnirii, înaintea tuturor copiilor lui Israel.”

Este un lucru pe care l-am descoperit ca fiind adevărat în propria mea viață, în relația cu oamenii. Odată ce cineva a renunțat la speranță, și-a pierdut credința în Cuvântul lui Dumnezeu și începe să se plângă de ceea ce nu funcționează în viața lui, urăște să-i spui promisiunile lui Dumnezeu și încetează să creadă. „Aceasta nu contează. Aceasta nu contează, sunt deșertăciuni mincinoase.” Odată ce și-au pierdut speranța și au renunțat să lupte în toate împrejurările de netrecut, nu mai suportă să aibă lângă ei pe cineva care vorbește despre credință. În momentul în care și-au pierdut credința, nu mai suportă să audă pe cineva vorbind despre credință.

Astfel, acum ei voiau să-i omoare cu pietre. „Să-i omorâm cu pietre.” De ce? Ce greșeală au făcut? Ce au greșit? Ei doar au crezut promisiunea lui Dumnezeu, ei doar au crezut că puteau lua țara pe care Dumnezeu a spus că le-o va da și că El îi va alunga pe locuitorii țării.

Să mergem la versetul 23:

„toți aceia nu vor vedea țara pe care am jurat părinților lor că le-o voi da, și anume, toți cei ce M-au nesocotit, n-o vor vedea.

Iar pentru că robul Meu Caleb a fost însuflețit de un alt duh și a urmat în totul calea Mea, îl voi face să intre în țara în care s-a dus, și urmașii lui o vor stăpâni.”

Slavă lui Dumnezeu! De ce? Pentru că el L-a urmat pe Domnul pe deplin, pentru că el a crezut promisiunea lui Dumnezeu din toată inima lui.

Să mergem la versetul 30:

„nu veți intra în țara pe care jurasem că v-o voi da-o s-o locuiți, afară de Caleb, fiul lui Iefune, și Iosua, fiul lui Nun.”

Eu vă întreb, prieteni: în această zi în care trăim, cine va trece la schimbarea trupului? Cei care stau ca Iosua și Caleb, cei care cred acest Mesaj și se țin de El, indiferent de situație. Când pare imposibil, când pare că merge în direcția greșită, când se pare că obstacolele devin tot mai mari, atunci este momentul să luăm poziție. Slavă Domnului!

Să mergem la Iosua 14.6-14.

Amintiți-vă că noi trebuie să stăm în picioare. Acum, când știm ce face Dumnezeu în timpul sfârșitului, haideți să stăm neclintiți ca Iosua și Caleb.

„Fiii lui Iuda s-au apropiat de Iosua, la Ghilgal, și Caleb, fiul lui Iefune, Chenizitul, i-a zis: „Știi ce a spus Domnul lui Moise, omul lui Dumnezeu, cu privire la mine și cu privire la tine, la Cades-Barnea.

Eram în vârstă de patruzeci de ani când m-a trimis Moise, robul Domnului, din Cades-Barnea, ca să iscodesc țara, și i-am adus știri așa cum îmi spunea inima mea curată.

Frații mei care se suiseră împreună cu mine au tăiat inima poporului, dar eu am urmat în totul calea Domnului, Dumnezeului meu.

Și în ziua aceea Moise a jurat, și a zis: „Țara în care a călcat piciorul tău, va fi moștenirea ta pe vecie, pentru tine și pentru copiii tăi, pentru că ai urmat în totul voia Domnului, Dumnezeului meu.”

Acum, iată că Domnul m-a ținut în viață, cum a spus. Sunt patruzeci și cinci de ani de când vorbea Domnul astfel lui Moise, când umbla Israel prin pustie; și acum iată că azi sunt în vârstă de optzeci și cinci de ani.

Și astăzi, sunt tot atât de tare ca în ziua când m-a trimis Moise; am tot atâta putere cât aveam atunci, fie pentru luptă, fie pentru ca să merg în fruntea voastră.

Dă-mi dar muntele acesta despre care a vorbit Domnul, pe vremea aceea; căci ai auzit atunci că acolo sunt Anachimi și că sunt cetăți mari și întărite. Domnul va fi, poate, cu mine, și-i voi izgoni, cum a spus Domnul.”

Iosua a binecuvântat pe Caleb, fiul lui Iefune, și i-a dat ca moștenire Hebronul.

Astfel Caleb, fiul lui Iefune, Chenizitul, a avut de moștenire până în ziua de azi, Hebronul, pentru că urmase în totul calea Domnului, Dumnezeul lui Israel.”

Cum L-a urmat Caleb pe deplin pe Domnul, Dumnezeul lui Israel? Ascultați, nu era vorba despre fapte bune, milostenie și…Nu! Cum a făcut el ca să-L urmeze pe Domnul pe deplin? Ce i s-a atribuit lui? De ce l-a binecuvântat Dumnezeu atât de mult și i-a promis atât de mult? Pentru că a crezut tot Cuvântul, pentru că a avut credință. Și pentru că a avut credință, aceasta i-a fost socotită neprihănire. El a făcut parte din promisiune iar Dumnezeu S-a asigurat că va primi promisiunea. Ce a însemnat să-L urmeze pe Domnul pe deplin? Ascultați, nu era vorba să umble în jur și să facă fapte bune pentru oamenii în vârstă. Poate a făcut și aceasta, ceea ce este în ordine, dar nu la aceasta privea Dumnezeu. Dumnezeu nu privea la bunătatea lui, nu privea la faptele lui în lupte; nu privea la faptul că era un bun vecin, ci privea la un singur lucru: „Acesta este un om care M-a urmat pe deplin pentru că a crezut tot Cuvântul Meu, chiar și atunci când era imposibil. Când nimeni altcineva nu a făcut-o, el a rămas cu Cuvântul.”

Ascultați, aceasta înseamnă să-L urmezi pe Domnul pe deplin. Putem fi cât de drăguți vrem să fim și putem face toate lucrurile frumoase pe care dorim să le facem; putem trăi curat și frumos; putem fi oameni drăguți și putem să-i facem pe toți să creadă că suntem minunați, dar dacă nu urmăm pe deplin acest Mesaj, nu L-am urmat pe Domnul. Slăvit să fie Domnul!

Să ne întoarcem la Caleb.

„Și în ziua aceea Moise a jurat, și a zis: „Țara în care a călcat piciorul tău, va fi moștenirea ta pe vecie, pentru tine și pentru copiii tăi, pentru că ai urmat în totul voia Domnului, Dumnezeului meu.”

„Acum, iată că Domnul m-a ținut în viață, cum a spus. Sunt patruzeci și cinci de ani de când vorbea Domnul astfel lui Moise, când umbla Israel prin pustie; și acum iată că azi sunt în vârstă de optzeci și cinci de ani.

Și astăzi, sunt tot atât de tare ca în ziua când m-a trimis Moise; am tot atâta putere cât aveam atunci, fie pentru luptă, fie pentru ca să merg în fruntea voastră.

Dă-mi dar muntele acesta despre care a vorbit Domnul, pe vremea aceea; căci ai auzit atunci că acolo sunt Anachimi și că sunt cetăți mari și întărite. Domnul va fi, poate, cu mine, și-i voi izgoni, cum a spus Domnul.”

Să fim ca Iosua și Caleb! Patruzeci de ani a mers până în țara promisă. El a spionat-o, a văzut-o, a văzut că era o țară bună și a vrut să meargă s-o posede. Dar tuturor celorlalți din Israel li s-au înmuiat inimile, au renunțat și au vrut să se întoarcă înapoi, dar Caleb a rămas credincios Cuvântului și niciodată nu a dat înapoi, ci a spus: „Noi suntem mai mult decât capabili. Îi vom mânca, apărarea lor s-a dus. Dacă Dumnezeu Se îndură de noi, ne va da țara.” El a continuat să se întoarcă la Cuvânt. Doar Cuvântul, nu propria lui gândire, nu felul lui de a simți aceasta, ci numai Cuvântul.

Apoi, într-un timp de patruzeci de ani această națiune s-a destrămat, pentru că ei săpau morminte în fiecare zi. Amintiți-vă că erau peste șase sute de mii de bărbați de la vârsta de douăzeci de ani în sus, care puteau merge la război, plus soțiile lor. La oricât de mulți oameni atribui aceasta, toți cei peste douăzeci de ani au trebuit să moară într-o perioadă de patruzeci de ani. Deci, faceți calcule. Erau aproximativ un milion sau poate mai mulți oameni de peste patruzeci de ani; 360(zile)x40(ani)=14.400. Apoi împărțiți aceasta la 1,1 sau 1,2 milioane și gândiți-vă câte morminte săpau ei în fiecare zi.

Astfel, ei au realizat că numai Cuvântul funcționează. Numai Cuvântul funcționează. Astfel, următoarea generație i-au văzut pe toți murind și au realizat că numai Cuvântul funcționează. Și aceasta era pentru că ei au spus: „Ne-ai scos afară pentru ca femeile noastre și copiii noștri să fie măcelăriți. De ce ai făcut aceasta?” Iar Dumnezeu a spus: „Din gura ta… Te voi face să-ți înghiți cuvintele. Voi veți muri, dar acei copii despre care ați spus că vor fi măcelăriți, ei vor intra și vor stăpâni țara, pentru că Eu Îmi voi ține legământul.”

Așadar, după ce Caleb a fost martor la toate aceste eșecuri timp de patruzeci de ani, au trecut Iordanul și s-au luptat timp de încă cinci ani pentru a cuceri țara. Și la final, după patruzeci și cinci de ani, când el avea optzeci și cinci de ani, Caleb a mers la Iosua și i-a spus: „Iosua, îți amintești…” Acesta era un om care nu a uitat promisiunea lui Dumnezeu, el nu a uitat Cuvântul. Cei patruzeci și cinci de ani nu au schimbat efectul Cuvântului care a ajuns la el prin gura unui profet, pentru că atunci când Dumnezeu i-a spus prin Moise: „Îi vei da acea moștenire”, el a crezut acel Cuvânt al lui Dumnezeu care a venit prin glasul acelui profet, timp de încă patruzeci și cinci de ani. Și acum, el avea optzeci și cinci de ani, dar memoria lui nu s-a diminuat cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu. Poate că a uitat numele copiilor săi și nu a putut să-i amintească în ordine, dar el și-a amintit ce i-a promis Dumnezeu. La aceasta privește Dumnezeu.

Caleb a spus: „Astăzi sunt la fel de puternic ca atunci.” Ascultați, noi avem oameni care stau aici și care au urmărit această promisiune așa cum se desfășoară în ultimii patruzeci, cincizeci de ani. Unii poate de șaizeci de ani, și cred că au la fel de multă credință ca în ziua când au pornit la drum. Destul de puternici să meargă la război, să intre și să iasă, să ia această Sabie a Cuvântului și s-o înfigă în inima vrăjmașului, pentru că Cuvântul nu va da greș niciodată.

Dacă au trecut șaizeci de ani de când a plecat profetul de pe scenă, nu se schimbă nimic, noi ne amintim această promisiune: „Dă-mi acest munte!” Ce munte își dorea el după patruzeci și cinci de ani? El îl descrie. Vă amintiți? Acolo erau fiii lui Anac și orașele mari erau înconjurate de ziduri. El îl voia pe cel mai rău dintre ce era mai rău; cel mai greu de cucerit dintre cele mai grele, pentru că acolo, în acele orașe înconjurate de ziduri locuiau uriașii. Totuși, el a spus: „Îl voi lua pe acela pentru că pe acela mi l-a dat Dumnezeu. Să nu vă pară rău pentru mine pentru că am optzeci și cinci de ani, deoarece încă mai cred Cuvântul lui Dumnezeu.” Caleb a spus: „Dumnezeu este cu mine și-i voi izgoni.” El nu privea la sine, ci privea la promisiunea lui Dumnezeu.

Nu contează cât de jos ajungem, cât suntem de descurajați și cât de răniți; nu contează cât de mult simțim că eșuăm, să fim atenți la promisiune și să mărturisim Cuvântul.

Acum, haideți să facem ca Iosua și Caleb. Ce poziție, prieteni! Iosua este Conducătorul din timpul sfârșitului. Dumnezeu îi va aduce pe cei ce rămân fideli ca Iosua și Caleb.

În continuare citim: „Caleb îi reprezintă pe cei care au rămas fideli.” Aceasta nu i s-a spus lui Iosua. Ei i-au rămas fideli lui Iosua pentru că Iosua a rămas credincios Cuvântului, iar Caleb a rămas credincios Cuvântului.

Slavă Domnului! Să fim ca Iosua și Caleb. Să citim mai departe.

„Amintiți-vă, Dumnezeu a început cu Israelul ca o fecioară prin Cuvântul Său, dar ei au vrut ceva diferit. La fel a făcut și Biserica din ultima zi. Observați cum Dumnezeu nu l-a mutat pe Israel sau nu l-a lăsat să intre în țara făgăduită până când nu a venit timpul stabilit de El.”

Ascultați, Dumnezeu controlează acest lucru, prieteni! Aceasta a scris Duhul Sfânt prin profet. El ne anunță că există un timp stabilit pentru toate lucrurile.

„Acum, poporul a putut să pună presiune pe Iosua, conducătorul lor, și să spună: „Țara este a noastră. Să mergem s-o luăm. Iosua, ai termintat. Probabil ți-ai pierdut însărcinarea. Tu nu mai ai puterea pe care o aveai înainte. Tu obișnuiai să auzi de la Dumnezeu, să cunoști voia lui Dumnezeu și să acționezi repede.”

Există un motiv pentru care fratele Branham a scris acest lucru sau pentru care i s-a spus să scrie acest lucru, ca să-l poată citi, deoarece are legătură cu viața lui și cu stadiul actual al slujbei sale, pentru că focurile trezirii se stingeau. El a spus că focurile trezirii obișnuiau să ardă în țară, dar acum se părea că nu mai au efectul pe care-l aveau înainte și nu mai mergeau ca înainte. Și el a spus: „Al meu este cel mai rău dintre toate.” Acesta este motivul pentru care este scris așa, pentru că acesta este răspunsul la întrebarea lui.

La fel ca Iosua, profetul lui Dumnezeu a urmat un proces dat de Dumnezeu. Când Iosua a adus poporul în țară, totul a fost orchestrat de Dumnezeu. Iosua nu și-a folosit propria lui minte; Iosua nu s-a mișcat după propriul său ritm; Iosua nu hotăra cum să meargă mai departe, ci totul i-a fost dat de Dumnezeu, iar el călăuzea poporul pe căile Domnului, așa cum îi dădea Dumnezeu.

Același lucru este adevărat și cu acest profet al timpului de sfârșit. El ajungea într-un punct unde se bloca și rămânea blocat, nu putea merge mai departe până când nu-i spunea Domnul ce să facă.

În Iosua 1.1-2, citim:

„După moartea lui Moise, robul Domnului, Domnul a zis lui Iosua, fiul lui Nun, slujitorul lui Moise:

„Robul Meu Moise a murit, acum scoală-te, treci Iordanul acesta, tu și tot poporul acesta, și intrați în țara pe care o dau copiilor lui Israel.”

Iosua nu se mișca pentru că simțea nevoia să se miște, și nu avea de gând să se miște doar pentru că oamenii i-au spus: „Hai să mergem s-o facem.” El a așteptat Cuvântul Domnului.

În Iosua 3.5, citim:

„Iosua a zis poporului: „Sfințiți-vă, căci mâine Domnul va face lucruri minunate în mijlocul vostru.”

Ei se pregăteau să treacă Iordanul și să intre în țara promisă, dar El i-a adus înapoi la sfințire. Astfel, el i-a dus prin procesul de sfințire și ei au mers prin sfințire și au trecut Iordanul, lăsând lumea în urmă și au intrat în țara făgăduită. Deci, chiar și ei au făcut un pas mai departe sub îndrumarea lui Dumnezeu.

În Iosua 5.2, citim:

„În vremea aceea, Domnul a zis lui Iosua: „Fă-ți niște cuțite de piatră, și taie împrejur pe copiii lui Israel, a doua oară.”

Ce a făcut El? El i-a adus înapoi la pecetea legământului, deoarece pecetea legământului era tăierea împrejur, și pentru că Dumnezeu făcuse un legământ cu Avraam și a pecetluit credința lui Avraam cu pecetea tăierii împrejur. Astfel, fiecare bărbat care a ieșit din neamul lui Avraam, a fost tăiat împrejur, iar tăierea împrejur era un semn că ei făceau parte din acest legământ. Și acum, pe măsură ce ei veneau prin sfințire și se mișcau prin neprihănire, prin sfințire în țară înainte de a merge s-o stăpânească, trebuiau să se întoarcă sub legământul lui Avraam. Astăzi, acesta este un legământ de credință cu Sămânța lui Avraam, iar pecetea care confirmă că Dumnezeu a primit credința ta, este botezul Duhului Sfânt. Și înainte ca voi să stăpâniți țara, trebuie să ne întoarcem la neprihănire, la sfințire și botezul Duhului Sfânt.

Iosua nu a putut să meargă mai departe până când nu a fost totul la locul lui. În timpul sfârșitului, tot Cuvântul trebuia restaurat, tot Adevărul care s-a pierdut trebuia adus înapoi, iar fratele Branham nu a făcut aceasta din proprie inițiativă. El a condus acea Biserică, acea Mireasă chiar prin procesul lui Dumnezeu, ca s-o aducă înapoi pornind de la adevărata Temelie până la Piatra din vârf. Slavă Domnului!

Să continuăm să citim. El vorbește despre criticile pe care ar putea să le primească Iosua în timpul sfârșitului.

„Tu obișnuiai să auzi de la Dumnezeu, să cunoști voia lui Dumnezeu și să acționezi repede. Ceva este greșit cu tine.”

Dar Iosua era un profet trimis de Dumnezeu, el cunoștea promisiunile lui Dumnezeu, așa că el le-a așteptat. El a așteptat o decizie clară de la Dumnezeu, iar când a venit timpul să se miște, Dumnezeu a pus conducerea deplină în mâinile lui Iosua, pentru că a stat fidel cu Cuvântul. Dumnezeu putea să aibă încredere în Iosua, dar nu și în ceilalți. Aceasta se va repeta în această zi din urmă, aceeași problemă, aceleași presiuni.”

Mă bucur că Dumnezeu a avut pe cineva pe care a putut să-l controleze și care nu s-a mișcat până când nu l-a mișcat El și care nu a vorbit dacă nu a vorbit Dumnezeu.

În mesajul Cum am fost cu Moise, așa voi fi cu tine, fratele Branham a spus:

„Organizațiile bisericești și denominațiunile au eșuat. Ele nu vor trece Biserica Dincolo. Dumnezeu va ridica o orânduire nouă, un sistem interdenominațional prin puterea lui Dumnezeu, care va trece Biserica în Țara promisă. Organizațiile și denominațiunile au dat-o în bară, fiecare după teologia lor, fiecare după felul lor de gândire, dar Dumnezeu Își va lua Duhul Sfânt și-L va ridica pe Iosua al Lui, care va duce Biserica în promisiune, fără sfori denominaționale legate nicăieri, ci va trece Biserica Dincolo. Amin.”

Din nou în Cuvântul vorbit este Sămânță originală, unde fratele Branham spune:

„…Eu nu știu unde mă va conduce. Nu știu. Aștept…”

Vă amintiți că noi am vorbit despre „Etapa actuală a slujbei mele”, și aici, în anul 1962, în martie 1962, fratele Branham a spus: „Eu nu știu unde mă va conduce. Nu știu. Aștept.” Mă bucur atât de mult că acesta a fost caracterul acestui profet, astfel încât să nu avem un alt sistem bisericesc și ideea altcuiva, pentru că cineva ar pune frâne. Dacă Dumnezeu nu ar arăta, nu ar face nimic, ci ar spune că nu știe ce să facă. Vreau să spun că un profet adevărat al lui Dumnezeu nu trebuie să acționeze pentru oameni și să se comporte ca și cum ar ști totul pentru a-și păstra reputația în fața oamenilor. Dacă Dumnezeu nu i-a spus ce să facă, el nu a știut ce să facă și nu a avut nici o problemă să spună: „Nu știu ce să fac”, pentru că el a fost un profet adevărat și Îl auzea cu adevărat pe Dumnezeu. Când Dumnezeu nu i-a spus ceva, el nu a avut nimic de spus, el nu a inventat nimic.

În continuare, el a spus: „Aștept de un an.” Ce s-a întâmplat în acel an? La începutul anului 1961, în ianuarie, primele două mesaje, au fost „Apocalipsa capitolul 4”, partea întâi și partea a doua. El mergea și slujea iar următoarea dată când se afla în Jeffersonville, la începutul lunii iunie, a predicat mesajul „Apocalipsa capitolul 5”, partea întâi și partea a doua. Dar el nu a putut să treacă la Apocalipsa 6. Era blocat. Nu a putut merge mai departe până când nu i-a spus Dumnezeu că este timpul potrivit, pentru că Apocalipsa 6 sunt Pecețile.

El a spus: „Aștept de un an…” El știa altceva și a vorbit despre aceasta în „Apocalipsa capitolul 4” și „Apocalipsa capitolul 5”, dar nu a putut să meargă mai departe singur. Să citim mai departe:

„Aștept de un an și s-ar putea să aștept doi ani, s-ar putea să aștept trei. Eu nu știu. Nu știu care este următoarea mișcare. Eu Îl aștept.”

Aceasta îmi încântă inima: „Nu știu care este următoarea mișcare. Eu Îl aștept. Dar cred că, conform Scripturii, Cuvântul a fost semănat. Următorul lucru este ieșirea la suprafață a Duhului.” Sau „ploaia târzie,” cum o numește el. Oh, Doamne! Ce mult mă entuziasmează aceasta!

Și iată-ne în anul 1965. Sunt o mulțime de lucruri pe care vreau să le ating, dar nu acum. Poate data viitoare.

În mesajul Unirea invizibilă a Miresei lui Hristos, din noiembrie 1965, fratele Branham a spus:

„Poate veți zice: „Ce are aceasta de-a face cu Ziua Recunoștinței? Despre ce vorbește fratele Branham? Este nouă fără un sfert și nu ai spus nimic despre Ziua Recunoștinței.” Ce mesaj pentru mine cu această ocazie! Da, într-adevăr, părinții pelerini au fost foarte recunoscători pentru calea nou descoperită a Vieții, fiind separați de vechile denominațiuni și crezuri engleze. Ei puteau să se căsătorească cu noul Cuvânt Uns pentru epoca lor. Acesta este Adevărul.

Noul Cuvânt Uns pentru epoca lor, pentru ziua lor, la fel putem fi recunoscători și noi ca pelerinii, ca Avraam, separându-ne de lucrurile lumii și de toate lucrurile care ne leagă. Avraam era un pelerin. Dumnezeu ne-a separat de toate religiile moarte, (Acum vorbesc pentru toată națiunea), de toate crezurile moarte, la ce? El ne-a separat și ne-a pregătit o Țară nouă, un Mesaj nou pentru această zi.”

Iosua din timpul sfârșitului ne-a condus în noul Mesaj, în noua Țară. Ce zi a Recunoștinței ar trebui să avem datorită noului Pământ care este deschis pentru noi! Nouă nu ne este frică de acest Pământ, pentru că este al nostru. Ne este promis. Nu contează dacă sunt sperietori sau lucruri pe care oamenii le consideră înfricoșătoare, pentru noi nu sunt înfricoșătoare, este Pământul nostru. Acest Mesaj este Pământul nostru! Acest Cuvânt este Hristos, Soțul nostru, Mirele nostru, Cuvântul descoperit al orei. El S-a descoperit pentru noi și noi ne împărtășim din El.

Și acum, în ultimul paragraf pe care l-am citit, fratele Branham a vorbit despre criticile la adresa lui Iosua și s-a referit la propria sa slujbă în acea etapă, când trezirea spirituală se stingea și oamenii încercau să-l preseze. El a spus aceasta într-un mesaj din anul 1955, numit „Cea mai întunecată oră, apoi vine Isus.” Aici, el a vorbit despre o discuție pe care a avut-o cu un frate, și a spus:

„Acum ceva timp, eram într-un oraș. Au trecut câțiva ani de atunci, a fost acum trei sau patru ani. Era un om foarte cunoscut, un om bun, un învățat, un student. Era un ziar care tocmai m-a criticat și a spus că sunt…Oh, eu nu…Orice în afară de creștin, cred…Și fratele, când i-a scris acasă, a spus: „Frate Branham, știi ce aș face eu? Dacă aș avea o astfel de favoare la Dumnezeu, aș blestema ziarul acela și L-aș ruga pe Dumnezeu să-l ardă.”

I-am spus: „Oh, nu ai face aceasta. Cred că aceasta nici măcar nu este în inima ta. Nu te cred.” „Oh,” a spus el, „Ba da, domnule.” Atunci am spus: „Acum, frate, în primul rând, noi nu am vrea să facem aceasta pentru că nu ar fi exact cum ar vrea Isus să facă. Vezi, El nu ar vrea să facem aceasta.”

El a spus: „Ei bine, frate Branham, profeții s-au schimbat în aceste zile. Noi avem nevoie de niște profeți ca Ilie, care s-a dus acolo sus, L-a dovedit pe Dumnezeu și a chemat propriul foc din cer.”

Vedeți? El îl știa pe fratele Branham ca fiind profetul lui Dumnezeu datorită darului deosebirii, totuși îl critica pentru că nu avea putere să depășească toate aceste lucruri. Dar el nu a înțeles că avea de-a face cu un profet al lui Dumnezeu, nu cu unul dintre acești profeți denominaționali care fac lucruri pentru ei înșiși. Acesta era un profet sub control.

Bărbatul acela a spus: „Noi avem nevoie de niște profeți ca Ilie.” Înainte de aceasta, a spus: „Ei bine, profeții s-au schimbat în aceste zile.” Aceasta era critică, era o mică ironie: „Cred că profeții nu mai sunt ca cei de odinioară.”

Să citim mai departe: „Noi avem nevoie de niște profeți ca Ilie care s-a dus acolo sus și L-a dovedit pe Dumnezeu…”

Ascultați, el vorbea cu Ilie. Câtă ignoranță!

„…Avem nevoie de niște profeți ca Ilie care s-a dus acolo sus, L-a dovedit pe Dumnezeu și a chemat propriul foc din cer.” Am spus: „El a făcut-o numai după ce a văzut o vedenie.” „Oh, nu”, a spus el, „el doar i-a provocat și a spus…” „Am spus: „După ce a văzut vedenia, frate.” „Nu”, a spus el. Atunci am zis: „Acum, privește. Când a pus toate lucrurile în ordine, el a spus: „Doamne, am făcut toate aceste lucruri la Cuvântul Tău.” Așa este. Totul la Cuvântul Lui.

Așadar, nici un om în nici un timp, nu face vreodată așa ceva decât numai dacă îi este arătat mai întâi de Dumnezeu. Acum mă refer doar la acte de credință pentru a face anumite lucruri, dar mă refer la ceva ce știi cu siguranță că se va întâmpla.”

Fratele Branham i-a dat acestui om o lecție. El credea că dacă ești un profet, ai putere și ar trebui să-i închizi, să le închizi gura și să arăți puterea lui Dumnezeu.

Ascultați, cea mai mare putere care a fost arătată vreodată, a fost într-un Om umil numit Isus Hristos, care i-a lăsat să-L scuipe, să-I smulgă barba, să-L umilească, să râdă de El, să-și bată joc de El și să-L ducă la Calvar pentru voi și pentru mine, pentru că aceasta a dorit Tatăl Lui. Aceasta a fost cea mai mare putere care s-a manifestat vreodată în omenire, nu să închizi gura tuturor celor care te critică, ci să rămâi ascultător de Cuvântul Tatălui și de voința Tatălui. Aceasta este putere sub control. Aceasta este adevărata putere. Acestea sunt darurile adevărate. Aceasta este Ungerea adevărată. Aceasta înseamnă să rămâi sub controlul lui Dumnezeu, și Dumnezeu este Cuvântul. Să rămâi perfect aliniat cu Cuvântul, indiferent de ceea ce credem.

Aceasta făcea acest profet. Deci, au existat niște investigații, apoi fratele Branham a început să vorbească în această perioadă intermediară despre faptul că lucrurile încetinesc, nu mai sunt multe uși deschise și despre toate aceste lucruri care se întâmplau. El a vorbit despre criticile aduse lui Iosua prin care încercau să-l împingă înainte. Fratele Branham însuși simțea o nevoie, simțea o tranziție, el simțea ceva și a vorbit despre aceasta fără să știe. „Noi am semănat Sămânța, avem aceasta, îi am pe o ramură…”

Eu nu știu ce simțea el însuși. Apoi a simțit criticile și a spus: „De ce nu mai sunt întâlnirile cum erau înainte? Atunci erau atât de glorioase, de pline de farmec! Mergeam într-un oraș și aveam mii de oameni și rânduri de minuni și toate acestea.”

El însuși simțea presiunea, și aceasta este ceea ce i-a dezvăluit Duhul Sfânt aici, iar el a spus: „Dar Iosua nu a vrut să se miște fără o decizie clară.” De aceea acest profet a trebuit să aștepte. El privea la Peceți știind că trebuiau să fie descoperite, privea la propria sa slujbă și la ce făcea Dumnezeu, le-a pus pe toate laolaltă, a avut întrebări și nelămuriri și nu a știut ce însemnau toate acestea, dar știa că trebuie să facă un pas mai departe. El nu știa cum să ajungă acolo pentru că nu putea descifra Taina celor șapte Tunete. Astfel, Dumnezeu a venit la el într-un vis.

Amintiți-vă că el a visat că împreună cu familia lui s-a urcat într-o căruță de prerie cu coviltir, după ce poarta lui a fost distrusă și peste tot erau pietre. Și el a plecat spre Vest pentru că Dumnezeu i-a spus: „Când vei vedea aceasta, să te îndrepți spre Vest.” Apoi, oamenii au început să vină la el, cred că din septembrie sau octombrie 1962, și să-i spună vise. Și fiecare vis a început să indice fie spre o căsătorie, o sărbătoare; fie că el era nemuritorul Ilie, și visul lui Junior Jackson despre Piramida din Vest. Toate aceste vise au avut legătură cu această tranziție spre slujba profetică și deschiderea Peceților. Au fost șase vise la rând pe parcursul mai multor săptămâni, fără ca cineva să intervină.

Apoi, dintr-o dată a văzut pe cineva care înfigea un țăruș de topografie în curtea lui. El s-a dus să vorbească cu omul acela, care i-a spus că vor lărgi drumul și că îi vor dărâma poarta. Și el a spus. „Oh, îl voi ruga pe fratele Wood să mute poarta.” Dar omul a spus: „Nu. Lasă primăria să se ocupe de aceasta. Nu te atinge de aceasta pentru că va trebui să scoatem tot, vom scoate și poarta.” Atunci fratele Branham s-a întors în casă și i-a spus soției sale: „Cred că am o viziune, ceva despre aceasta.” S-a dus la carnețelul lui și a citit viziunea. Atunci și-a amintit visele și viziunea și a înțeles că atunci când se întâmplă toate acestea, trebuie să plece spre Vest.

După aceea, s-a dus și a spus totul bisericii. Cred că aceasta a fost în 31 decembrie 1962. La slujba de dimineață, el a spus bisericii: „Eu plec spre Vest. Este un frate care caută un loc.” Dar el nu a putut să facă aceasta până nu i-a spus Dumnezeu s-o facă, la timpul potrivit. Chiar dacă a știut că era timpul tranziției, că vine, și a simțit presiunea peste tot în jur, chiar dacă lucrarea de vindecare scădea și la fel trezirea, el nu a putut merge înainte singur. Oh, Doamne!

Prieteni, simțiți vreodată că vine ceva? Simțiți vreodată că Dumnezeu are ceva pentru noi? Că vine o manifestare? Că trebuie să ne luăm poziția în Cuvânt? Amin. Dar ascultați, noi nu putem face nimic singuri. Tot ce putem face, este să ne ținem tare ca și Caleb, să ne ținem de promisiunea lui Dumnezeu, să credem în fiecare Cuvânt al Lui și în toate posibilitățile lui Dumnezeu.

Noi știm că „trebuie să fie Dumnezeu în Ea ca să-Și împlinească propriile Lui lucrări.”

Așadar, am văzut cum un profet trebuia să se miște prin voia lui Dumnezeu. Aici l-am văzut înainte de a se întâmpla toate acestea, pentru că toate acestea  aveau să se întâmple șapte, opt sau nouă luni de aici înainte.

Să citim mai departe din Epoca Bisericii Pergam:

„Să luăm exemplul pe care îl vedem în Moise, acest profet puternic uns al lui Dumnezeu, care a avut o naștere deosebită, fiind născut la timpul potrivit pentru eliberarea seminței lui Avraam din Egipt. El nu a stat în Egipt să argumenteze Scriptura cu ei și nici nu s-a certat cu preoții. El a mers în pustie până când poporul a fost gata să-l primească.

Dumnezeu l-a chemat pe Moise în pustie, dar așteptarea nu a fost din cauza lui Moise, ci din cauza poporului care nu era pregătit să-l primească. Moise credea că poporul va înțelege, dar ei nu au înțeles.”

Amintiți-vă că Duhul Sfânt i-a dat fratelui Branham răspuns la întrebarea sa, iar noi putem înțelege de ce a fost ținut pe loc, de ce au scăzut invitațiile, de ce s-a oprit trezirea. Acum el a început să înțeleagă pentru că Dumnezeu a început să-i arate principii biblice și exemple din Scriptură despre situația în care se afla.

În mesajul Unirea invizibilă, fratele Branham a spus:

„Ce a făcut El? El a deschis cele șapte Peceți ale ultimului Mesaj. Ați observat aceasta? Cele șapte Peceți. Toate tainele celor șapte Epoci ale Bisericii au fost sigilate cu șapte Peceți. Reformatorii nu au avut timp să facă aceasta în zilele lor, ei nu au trăit destul de mult, dar această binecuvântată descoperire a celor șapte Peceți ni s-a deschis nouă, în aceste zile din urmă, printr-o profeție care s-a dat în Arizona.

Zilele trecute, eu L-am întrebat pe Dumnezeu: „Ce vrei să faci cu mine aici, în acest deșert?”

Unde s-a dus Moise? În deșert. Unde s-a dus Ilie? În deșert. Unde s-a dus apostolul Pavel? În deșert. Unde l-a trimis pe fratele Branham? Spre deșert. Vedeți modelul?

„Ce vrei să faci cu mine aici, în acest deșert?

Știți că Moise a scris Noul Testament, adică Vechiul Testament? Cu siguranță, a făcut-o. Primele patru cărți dau Legea și celelalte: Geneza, Exodul, Leviticul, Deuteronomul. El a scris Vechiul Testament. Și pentru a face aceasta, el a trebuit să-și părăsească toți prietenii și pe toți cei dragi, și să plece în deșert.

Pavel a scris Noul Testament. Acesta este adevărul. El a scris Romani și toate celelalte, Evrei, Timotei și așa mai departe. Pentru a face aceasta, el a trebuit să se separe și să se coboare în Arabia, în deșert, timp de trei ani, pentru a primi descoperirea lui Dumnezeu. „Oh”, spuneți voi, „cum rămâne cu Matei, Marcu, Luca și Ioan?” Ei au fost scribi care au scris doar ceea ce a făcut Isus. Pavel s-a separat și a pus Cuvântul împreună. Acesta este adevărul.

Ei bine, acum priviți. Dacă a fost nevoie de aceasta și au trebuit să meargă în deșert, departe de cei dragi, amintiți-vă: „Cât este ceasul, domnule?” Câți dintre voi ați auzit acest mesaj, să spuneți „Amin.”

Acesta este mesajul în care a vorbit despre faptul că merge în Vest pentru a primi descoperirea Cuvântului nescris de sub Piramidă.

„…amintiți-vă: „Cât este ceasul, domnule?” Câți dintre voi ați auzit acest mesaj, să spună „Amin.” A fost exact așa? Atunci noi am primit descoperirea în aceste zile din urmă, pentru ca Mesajul Domnului Dumnezeu să adune Mireasa Lui împreună. Nici unei alte epoci nu i s-a permis aceasta, ci este permisă pentru această epocă.

Maleahi 4, Luca 17.30, sfântul Ioan 14.12, Ioel 2.38, aceste promisiuni sunt exact acelea prin care s-a identificat Ioan Botezătorul pe sine în Scriptură.”

Ce a fost aceasta? A fost mesagerul nostru, mesagerul timpului sfârșitului și premergătorul venirii Domnului, identificându-se în Scripturi. Unde a mers Ioan Botezătorul înainte de a-și începe slujba? În deșert. Slavă Domnului! „El a trebuit să aștepte momentul potrivit.”

Aceasta înseamnă că atunci când a venit pentru deschiderea Peceților, era momentul potrivit. Înseamnă că era timpul să vină Mesia, era venirea Domnului, era timpul ca El să părăsească bisericile, să Se unească cu Mireasa Sa și să-Și termine acum lucrarea în Ea. El nu s-ar fi mișcat dacă nu era timpul, dar pentru că a venit timpul, s-a mișcat. Slavă Domnului! Să încheiem. Nu am ajuns prea departe. Vreau să mai citesc un paragraf din Epoca Bisericii Pergam:

„Apoi este Ilie la care a venit Cuvântul Domnului. Când a terminat propovăduirea Adevărului și grupul acela de acolo, care este premergătorul grupului Izabelei americane care nu a vrut să primească Cuvântul, Dumnezeu l-a chemat de pe câmp și a pedepsit acea generație pentru că l-a respins pe profet și Mesajul pe care i L-a dat Dumnezeu. Dumnezeu l-a chemat în pustie, iar el nu ar fi ieșit nici măcar pentru rege. Cei care au încercat să-l convingă să facă acest lucru, au murit, dar Dumnezeu i-a vorbit profetului Său credincios prin viziune, iar el a ieșit din ascunzătoare și a adus Cuvântul înapoi la Israel.”

La ce credeți că se referă el aici? Toate celelalte tipuri, Moise, Ioan Botezătorul, Pavel, Iosua, se referă la slujba fratelui Branham.

Vreau să mergem la 1Împărați 17.1-3, apoi vom încheia.

„Ilie Tișbitul, unul din locuitorii Galaadului, a zis lui Ahab: „Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel al cărui slujitor sunt, că în anii aceștia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu.”

Și Cuvântul Domnului a vorbit lui Ilie, cu aceste vorbe: 

„Pleacă de aici, îndreaptă-te spre Răsărit, și ascunde-te lângă pârâul Cherit, care este în fața Iordanului.”

Dumnezeu l-a trimis în pustie și l-a ascuns acolo în timp ce totul se usca. Vă amintiți despre ce vorbea fratele Branham? „Semințele au fost semănate, focurile trezirii se sting, se usucă, totul se retrage.” Iar el aștepta pentru că trebuia să se întoarcă.

Și Ilie s-a dus și a așteptat în timpul perioadei de secetă. Dar când s-a apropiat sfârșitul perioadei de secetă, Ilie urma să se întoarcă, să iasă din ascunzătoare. Duhul încerca să folosească toate aceste lucruri ca să-i arate fratelui Branham unde se afla.

Să mergem la 1Împărați 18. Așadar, în timp ce el era ascuns, în biserică era secetă, era uscăciune, fără focuri de trezire, totul era stătut și uscat. În 1Împărați 18.1-2, citim:

„Au trecut multe zile, și Cuvântul Domnului a vorbit astfel lui Ilie, în al treilea an: „Du-te și înfățișează-te înaintea lui Ahab, ca să dau ploaie pe fața Pământului.”

Și Ilie s-a dus să se înfățișeze înaintea lui Ahab. Era mare foamete în Samaria.”

Așadar, în perioada de secetă totul se uscase. Focurile trezirii s-au stins, totul devenise disperat, dar Dumnezeu a spus: „Eu voi da ploaie pe Pământ. Acum du-te  și înfățișează-te înaintea lui Ahab, căci vine ploaia.”

Să mergem de la versetul 17 la 22:

„Abia a zărit Ahab pe Ilie, și i-a zis: „Tu ești acela care nenorocești pe Israel?”

Ilie a răspuns: „Nu eu nenorocesc pe Israel, ci tu și casa tatălui tău, fiindcă ați părăsit poruncile Domnului și te-ai dus după Baali.

Strânge acum pe tot Israelul la mine, la muntele Carmel, pe cei patru sute cincizeci de proroci ai lui Baal și pe cei patru sute de proroci ai Astarteei, care mănâncă la masa Izabelei.

Ahab a trimis soli la toți copiii lui Israel, și a strâns pe proroci la muntele Carmel.

Atunci Ilie s-a apropiat de tot poporul, și a zis: „Până când vreți să șchiopătați de amândouă picioarele…?”

Până când vreți să șchiopătați între două păreri?

„…Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeți după El; iar dacă este Baal, mergeți după Baal!” Poporul nu i-a răspuns nimic.

Și Ilie a zis poporului: „Eu singur am rămas din prorocii Domnului, pe când proroci ai lui Baal sunt patru sute cincizeci.”

Ascultați, acesta este fratele Branham acum, sub slujba lui Ilie din timpul sfârșitului. El a ajuns aici și acum s-a întors la vremea când Domnul avea să vină pentru deschiderea Peceților, și el a stat ca singurul profet al lui Dumnezeu. Toți ceilalți predicatori și toate celelalte denominațiuni, totul stătea împotriva lui. Dar exista un profet al Domnului care a venit la sfârșitul perioadei de secetă pentru că va ploua din nou pe Pământ.

Venirea lui la Carmel arăta că este pe cale să cadă o ploaie, pentru că el a făcut totul la porunca Domnului. El a zis: „De ce vă opriți între două păreri?” Aici a ajuns el acum. Aici a ajuns și Ilie din zilele noastre. El a spus: „Sistemele denominaționale sunt moarte, sistemele umane sunt moarte. Trebuie să vă separați de acestea. De ce șchiopătați între două păreri? Încetați cu religia Izabelei! Încetați cu idolatria și întoarceți-vă la Cuvânt!” Aceasta este chemarea.

Pe Muntele Carmel, Ilie încerca să-i cheme înapoi la Cuvântul original. Și nu era că ei nu-L slujeau pe Domnul, ci problema era că ei Îl amestecau cu slujba lui Baal. Ilie a spus: „Dacă Domnul este Dumnezeu, urmați-L pe El. Și dacă Baal este dumnezeu, urmați-l pe el.” Alegeți cui vreți să-i slujiți. Nu mai amestecați lucrurile.”

Și ce avem noi? Noi avem o religie hibridă în ziua de astăzi, un amestec de religie a Izabelei, care era Baal; și care a venit prin biserica catolică amestecată în tot protestantismul și amestecată cu închinarea la Dumnezeu.

Și acum, pe Muntele Carmel, Ilie s-a întors. La timpul hotărât, el a ieșit din ascunzătoare după ce trezirea s-a potolit, pentru că era timpul să cadă ploaia. Și Ilie a spus: „Alegeți acum, în ziua aceasta, ce veți face. Veți continua să mergeți pe calea lui Baal sau vă veți întoarce complet la Cuvântul original al lui Dumnezeu?” Ce zi trăim, prieteni!

„Atunci Ilie a zis întregului popor: „Apropiați-vă de mine!” Tot poporul s-a apropiat de el. Și Ilie a dres altarul Domnului care fusese dărâmat.”

El a readus închinarea originală, calea corectă. Aceasta a făcut și Ilie în zilele noastre.

„El a reparat altarul Domului care fusese dărâmat…În clipa când se aducea jertfa de seară…”

În timpul serii, după ce a reparat altarul Domnului, după ce focul s-a stins și a fost o secetă, Dumnezeu l-a trimis pe Ilie înapoi pentru că urma să plouă. Înțelegeți de ce l-a călăuzit Duhul Sfânt spre aceasta?

„În clipa când se aducea jertfa de seară, prorocul Ilie s-a apropiat și a zis: „Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Israel! Fă să se știe astăzi că Tu ești Dumnezeu în Israel, că eu sunt slujitorul Tău, și că toate aceste lucruri le-am făcut după porunca Ta.

Ascultă-mă, Doamne, ascultă-mă, pentru ca acest popor să știe că Tu ești Domnul Dumnezeu, și că Tu le-ai întors inimile înapoi.”

Care este slujba lui Ilie de la sfârșit? Să întoarcă inimile copiilor înapoi la părinți.

„Atunci a căzut foc de la Domnul, și a mistuit arderea de tot, lemnele, pietrele și pământul, și a supt și apa care era în șanț.

Când a văzut tot poporul lucrul acesta, au căzut cu fața la pământ, și au zis: „Domnul este adevăratul Dumnezeu! Domnul este adevăratul Dumnezeu!”

Dumnezeu S-a arătat! Să mergem la versetul 41:

„Apoi Ilie a zis lui Ahab: „Suie-te de mănâncă și bea, căci se aude vuiet de ploaie.”

Când Cuvântul a fost restaurat, când Ilie a ieșit din ascunzătoare și când a venit la confruntarea de pe Muntele Carmel, când a adus înapoi credința originală, când i-a adus înapoi de la religia amestecată la închinarea curată și a făcut totul la Cuvântul lui Dumnezeu, imposibilul s-a produs. Apoi a spus: „Acum ploaia va cădea”, așa că Ahab s-a suit să mănânce și să bea.

„Ahab s-a suit să mănânce și să bea. Dar Ilie s-a suit pe vârful Carmel, și plecându-se la pământ, s-a așezat cu fața între genunchi,

și a zis slujitorului său: „Suie-te și uită-te înspre mare.” Slujitorul s-a suit, s-a uitat, și a zis: „Nu este nimic.” Ilie a zis de șapte ori: „Du-te iarăși.”

A șaptea oară, slujitorul a zis: „Iată că se ridică un mic nor din mare, ca o palmă de om.” Ilie a zis: „Suie-te, și spune lui Ahab: „Înhamă și coboară-te, ca să nu te oprească ploaia.”

Care era semnul că vine ploaia? Un nor. Amin? Era un nor. Când? A șaptea oară. Când a privit a șaptea oară, sub a șaptea Pecete, în a șaptea Epocă a Bisericii, era un Nor care a anunțat că vine ploaia. Vedeți? Dumnezeu a vrut să-i spună fratelui Branham, prin Duhul Sfânt…El stătea în acel loc și nu știa care era pasul următor; nu știa cum să ajungă acolo; nu știa ce se întâmplă, dar Duhul Sfânt i-a spus: „Ascultă, tu ești în locul în care a fost și Moise. Tu aștepți ceva. Ești în locul în care a fost Ioan Botezătorul care aștepta să vină să-L anunțe pe Mesia. Ești în locul în care Pavel aștepta să vină cu Cuvântul adevărat, ești acolo unde Ilie aștepta să vină și să aducă confruntarea de pe Muntele Carmel, astfel ca ploaia să poată cădea din nou, pentru că este timpul ca ploaia târzie să cadă.”

Oh, Duhul a știut ce spune când i-a zis fratelui Branham: „Ia creionul și scrie.” Iar el a zis: „Exact aceasta căutam. Aceasta este tot. Acesta este răspunsul la întrebarea mea.” Slavă Domnului! Oh, prieteni, îmi place acest Cuvânt! Iubesc acest Mesaj! Iubesc tot ce a făcut Dumnezeu. El S-a făcut atât de real! Tot ce trebuie să facem noi este să deschidem ochii ca să vedem ce a făcut El și să ne gândim ce a făcut Dumnezeu și ce înseamnă. Pentru noi este mai mult decât viața, prieteni! Este totul. Nu există nici o ființă umană care să poată orchestra toate acestea; nu există nimeni care să poată pune la punct acest Plan.

Ascultați, El L-a înregistrat înainte să se întâmple. El își trăia viața, era doar un om normal. Nu spun aceasta din lipsă de respect. El era un profet al lui Dumnezeu, dar era o ființă umană așa cum suntem noi ființe umane. Astfel, dacă Dumnezeu nu i-a arătat nimic, el nu știa ce va urma. El își trăia viața punându-I întrebări lui Dumnezeu, pășind pas cu pas.

Și acum, când a ajuns la „Cuvântul vorbit este Sămânță originală”, era atât de disperat pentru că nu știa ce să facă în continuare, deoarece știa că totul s-a terminat, știa că este gata, știa că nu va mai funcționa, că Dumnezeu trebuia să schimbe ordinea, dar nu știa cum o va schimba. Astfel, Dumnezeu i-a spus: „Ridică-ți creionul și scrie. Tu nu poți să-ți dai seama de aceasta cu mintea ta, dar ia creionul, iar Eu voi lucra prin tine și îți voi da răspunsul la întrebarea ta. Răspunsul la întrebarea ta este că tu ești profetul timpului  sfârșitului, iar viața ta va manifesta ceea ce au manifestat toți ceilalți profeți, de-a lungul timpului. Și vine timpul ca această Mireasă să vină la suprafață. Tu ești cheia. Așa cum Ioan Botezătorul a fost cheia de temelie, tu ești cheia pentru a aduce tranziția.”

Oh, slavă Domnului, prieteni! Eu spun că suntem cei mai binecuvântați oameni care au umblat vreodată pe Pământ. Atât de mulți dintre copiii lui Dumnezeu au fost prinși în Planul lui Dumnezeu, trăind Planul Lui zi de zi, iar ei chiar au scris Scripturile, și după ei noi le-am citit, acesta fiind Cuvântul lui Dumnezeu. Dar ei nu au știut ce fac. Noi însă, suntem într-un loc diferit pentru că am avut un profet care ne-a dezvăluit cine suntem, unde ne aflăm și care este Planul lui Dumnezeu pentru astăzi. Poate nu avem răspunsul la fiecare întrebare, dar am primit destule răspunsuri pentru a continua să mergem înainte fără răspunsuri la alte întrebări.

Poate nu știu ce ar trebui să fac mâine; poate nu știu cum voi rezolva problema cu care mă confrunt în viața mea, dar știu cine sunt; știu Cine trăiește în mine; știu ce încearcă El să realizeze, și tot ce trebuie să fac, este să rămân neclintit, să cred și să continui să merg înainte cu credință, iar Dumnezeu va birui.

Dumnezeu le-a spus Israeliților: „Eu îi voi alunga pe dușmani. Acum mergeți și luați țara în stăpânire. Pe măsură ce înaintați, Eu îi voi alunga.” Dar când ei au încetat să meargă înainte, El a încetat să-i alunge. Ei și-au pierdut curajul, și-au pierdut vederea. Dar, oh, această Mireasă nu o va face pentru că este predestinată să nu o facă.

Noi vom continua să mergem înainte și să credem că Dumnezeu va face voia Lui cu mine. El va trăi în mine; El Se va manifesta pe Sine în mine; El va birui prin mine.

Oh, El nu a făcut toate acestea numai pentru fratele Branham, ci El a făcut toate acestea și pentru tine și pentru mine. El nu l-a adus pe Ioan Botezătorul numai pentru Ioan Botezătorul, ci El l-a adus pe Ioan Botezătorul pentru ca aleșii să audă că Mielul lui Dumnezeu este aici. El nu l-a adus pe Moise în scenă numai pentru Moise, ci El l-a adus pe Moise în scenă pentru ca promisiunea să fie confirmată copiilor lui Avraam. El nu l-a adus pe fratele Branham în timpul sfârșitului și să-l numească îngerul al șaptelea pentru ca el să obțină o poziție specială, ci l-a adus ca să ne arate unde suntem, cine suntem, ca să putem trăi prin credință și ca să ne putem ocupa poziția așa cum au făcut-o Iosua și Caleb.

Cine vrea să-și ia poziția ca și Caleb? Noi suntem mai mult decât în stare. Dumnezeu Se bucură de noi. Inamicul este creat pentru noi. Să ne rugăm.

Dragă, Doamne Isuse, sunt atât de recunoscător, Dumnezeule, pentru acest Cuvânt pe care ni L-ai dat! Dumnezeule, sunt atât de recunoscător că ne-ai permis să participăm la conversațiile private pe care le-ai avut cu profetul Tău! Doamne, Tu ai descoperit atât de multe prin această slujbă, cu privire la Cuvântul Tău, pe măsură ce L-ai descoperit printr-o slujbă profetică, astfel încât să ne putem bucura de toate lucrurile pe care le vedem.

Doamne, el a suferit pentru că nu știa, a fost tulburat și dezorientat ca să putem vedea că Tu deții răspunsul și timpul în mâinile Tale și că toate lucrurile se desfășoară perfect.

Doamne, acum că stăm la locul nostru, este timpul nostru și aceasta este poziția noastră, ajută-ne să avem aceeași încredere ca atunci când Te-am privit lucrând în viața acestui profet. Fie ca noi să avem aceeași încredere atunci când lucrezi în viețile noastre că Tu ai răspunsul la întrebare; că Tu știi care este următorul pas; că Tu știi ce va urma și ce vei face în noi și prin noi.

Doamne, Te rog să ne ajuți să ne ocupăm poziția așa cum au făcut Iosua și Caleb. Știind tot ce știm, tot ce ai descoperit, fie ca noi să ne bazăm pe promisiunea din Cuvântul Tău, să stăm cu credință și să mergem înainte cu încredere și bucurie, entuziasmați să vedem ce vei face în continuare, pentru că Tu nu ai fost învins niciodată, Dumnezeule, și niciodată nu ai eșuat să-Ți ții promisiunea.

Te iubim și Îți cer binecuvântarea peste această adunare. Te rog să veghezi asupra lor. Te rog să-i binecuvântezi în absența noastră și să binecuvântezi slujba care va fi aici. Doamne, fie ca Tu să Te bucuri de tot ce descoperi, de tot ce ne arăți și de tot ce faci.

Fie ca aceasta să devină entuziasmul vieților noastre și entuziasmul care ne posedă atenția. Fie ca nimic altceva să nu ne capteze atenția, așa cum o face acest Cuvânt. Fie ca orice altceva să fie pe locul doi, trei și patru, să fie jos în comparație cu entuziasmul și emoția pe care le avem pentru această descoperire.

Te iubim, Doamne! Ne predăm Ție iar și iar și Te rugăm să-Ți iei posesiunea și să faci cu ea ce vrei.

Te iubim, Îți mulțumim și fie ca Tu să ai întâietate în noi, pentru că ne rugăm în Numele lui Isus Hristos. Amin.

                          -AMIN-