TREBUIE SĂ VREM SĂ FACEM VOIA LUI DUMNEZEU – Ascultând Glasul Lui

09 iulie 2025

Să deschidem Bibliile la Matei 26.39-46:

„Apoi a mers puțin mai înainte, a căzut cu fața la pământ, și S-a rugat, zicând: „Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși, nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu.”

Apoi a venit la ucenici, i-a găsit dormind, și i-a zis lui Petru: „Ce, un ceas n-ați putut să vegheați împreună cu Mine!

Vegheați și rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.”

S-a depărtat a doua oară, și S-a rugat, zicând: „Tată, dacă nu se poate să se depărteze de la Mine paharul acesta, fără să-l beau, facă-se voia Ta!”

S-a întors iarăși la ucenici, și i-a găsit dormind, pentru că li se îngreuiaseră ochii de somn.

I-a lăsat din nou, S-a depărtat, și S-a rugat a treia oară, zicând aceleași cuvinte.

Apoi a venit la ucenici, și le-a zis: „Dormiți acum și odihniți-vă!…Iată că a venit ceasul ca Fiul omului să fie dat în mâinile păcătoșilor.

Sculați-vă, haideți să mergem; iată că se apropria vânzătorul.”

Voi lua ca titlu: NOI TREBUIE SĂ VREM SĂ FACEM VOIA LUI. Iar ca subtitlu: ASCULTÂND GLASUL LUI.

Este ceva ce a spus fratele Noel Johnson, duminică, și anume că, noi trebuie să vrem să facem voia lui Dumnezeu. El a pus accent pe această idee, așa că mi-a atras atenția, și vreau să vorbesc despre aceasta și despre câteva aspecte referitoare la ea, pentru că eu consider foarte important să-L vedem pe Isus în Ghetsimani.

În Ghetsimani, Isus S-a luptat cu El Însuși, și L-a întrebat pe Dumnezeu dacă nu există vreo altă cale, iar în versetul 39, El a spus: „Tată, dacă este cu putință, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuși, nu cum voiesc Eu, ci cum vrei Tu.”

Isus știa ce Îl aștepta, știa încercarea care Îl aștepta. El ar fi putut să fugă și să Se ascundă, ar fi putut pleca în alt teritoriu, ar fi putut pleca în Galileea și ar fi putut să Se ascundă, dar, nu, El a rămas în Ierusalim și S-a dus în grădină. El știa ce urma să se întâmple, și iată-L luptând cu El Însuși, iar Dumnezeu nu avea să facă nimic împotriva voii Lui. Dar El trebuia să lupte și să-Și supună voia Lui, voii Tatălui.

Fratele Branham ne-a explicat aceasta, și el ne-a spus că Isus a fost sută la sută Om, și sută la sută Dumnezeu. Dar exista o parte complet umană cu propria Sa voință, iar El s-a luptat cu voia Sa. Fratele Branham a spus:

„El a venit la marea bătălie din Ghetsimani: va lua El păcatele lumii asupra Sa, pe umerii Săi, sau va rămâne cu ucenicii Săi? Ce voia să facă?”

Așadar, El avea de luat această decizie, iar noi știm că El Și-a predat voia Lui în fața voii Tatălui. Astfel, El ne-a dat un exemplu extraordinar, că și tu trebuie să vrei să faci voia lui Dumnezeu.

Deci, a fost voia lui Dumnezeu ca El să meargă la Calvar, iar El S-a luptat cu aceasta: „Tată, dacă există vreo altă cale…” După aceea, ajunge la versetul 42, unde spune:

„Tată, dacă nu se poate îndepărta paharul acesta de la Mine, fără să-l beau, facă-se voia Ta!”

El Și-a predat voia în fața voii Tatălui, dar și noi trebuie să vrem să facem voia Lui Dumnezeu. Slavă Domnului!

În continuare, vreau să subliniez puțin acest lucru.

În mesajul Conducere, din decembrie, anul 1965, fratele Branham a spus:

„Uneori, în viață, trebuie să ne confruntăm cu acest lucru, așa cum a făcut acest tânăr…” (Este vorba despre tânărul bogat din Biblie), „…pentru că sunteți o ființă muritoare și vi se dă oportunitatea de a alege. Voi aveți o alegere. Dumnezeu a făcut-o ca voi să puteți alege. Dumnezeu i-a lăsat pe Adam și Eva cu libertatea morală, ca să poată alege, dar ei au făcut alegerea greșită. Vedeți, El nu poate face pentru voi mai mult decât a făcut pentru ei; El trebuie să vă pună pe același lucru, ca să puteți alege sau respinge.”

Pe măsură ce înaintăm, vom descoperi că Dumnezeu ne pune întotdeauna în față o alegere. Și sunt multe alegeri în viață. Dumnezeu ne pune constant alegeri în față, iar noi putem alege.

În mesajul Alegerea unei mirese, fratele Branham a spus că între noi există o lege nescrisă despre alegerea, care este înaintea noastră, că Dumnezeu ne-a dat liberul arbitru, și noi putem alege. Voi toți ați putut alege dacă să veniți la biserică în seara aceasta sau nu. Aceasta este o alegere pe care o puteți face.

Știți, indiferent dacă sunteți puțin obosiți; dacă aveți altceva de făcut; dacă merită sacrificiul, sau dacă vreți să fiți devotați Cuvântului lui Dumnezeu, care spune: „Să nu părăsiți adunarea”, sau dacă a apărut altceva, voi ați avut de făcut o alegere, și ați ales cu toții să fiți aici. Nu a fost obligatoriu, nu a fost forțat, nu a venit nimeni la voi acasă să vă ia și să vă aducă aici, ci voi ați făcut această alegere. Tu ți-ai exercitat voința asupra voii tale de a face voia lui Dumnezeu. De aceea cred că Dumnezeu avea Ceva în tine, deoarece trebuie să vrem să facem voia lui Dumnezeu.

Așadar, peste tot există alegeri, dar totul a început în grădina Edenului. Ei au trebuit să aleagă dacă vor rămâne cu Cuvântul sau vor părăsi Cuvântul, și li s-a dat dreptul să facă această alegere.

În mesajul Apocalipsa capitolul 4, fratele Branham a spus:

„Acum, la această poartă, există o singură poartă care se numește „voința proprie…”

El vorbește despre poarta sufletului tău, partea cea mai interioară a ta. Acea poartă spre suflet, este voința proprie.

„…Tu ești șeful a ceea ce intră acolo.”

Voi l-ați auzit pe fratele Branham spunând: „Știți, Dumnezeu este un Gentleman. El nu forțează nimic.” Dumnezeu conduce, Dumnezeu atrage, dar El nu forțează.

În același mesaj, el a spus: „Cum este voința proprie?” De ce numește fratele Branham „voința proprie?” Pentru că voința proprie pune un Bărbat și o Femeie înapoi, exact ca Adam și Eva în grădina Edenului. Pentru ce? Cei doi pomi și voința liberă. Aceasta este moartea, aceasta este Viața. Voința proprie este libera alegere.

Dumnezeu  l-a așezat pe primul om, Adam, și pe Eva, chiar aici, pe voința proprie, liberul arbitru, iar El vă pune și pe voi pe același loc. Și singura modalitate de a avea acest lucru fixat aici, este voința voastră proprie. Aleluia! Voia voastră proprie!

Voi trebuie să vreți să faceți voia lui Dumnezeu, trebuie să scăpați de propria voastră voie și să lăsați să intre voia lui Dumnezeu, pentru că acesta este singurul canal care duce la inimă.

Amintiți-vă că, mai sus, el a spus că voința proprie este poarta. Deci, care este poarta care duce la sufletul vostru, în locul cel mai interior? Este propria voastră voință.

Voi trebuie să vreți să faceți voia lui Dumnezeu. Trebuie să scăpați de propria voastră voință pentru a lăsa să intre voia lui Dumnezeu, pentru că, uneori, propria noastră voință este o barieră în calea voii lui Dumnezeu. Dumnezeu nu Se impune asupra noastră, deoarece El este un Gentleman. Astfel, El a lăsat liberul arbitru moral, intact, însă uneori, voința noastră devine o barieră în calea voii lui Dumnezeu. Dar, aceasta nu va opri niciodată voia lui Dumnezeu, pentru că voia lui Dumnezeu se va face. Astfel, în noi înșine, trebuie să deschidem poarta propriei noastre voințe și să scăpăm de ea, astfel încât să intre voia lui Dumnezeu, pentru că aceasta este singurul canal care duce la inimă.

Să citim mai departe:

„Oh, voi puteți să vă alăturați bisericii, voi, baptiști și prezbiterieni. Și voi, metodiști și pelerinii sfințeniei, puteți ajunge la sfințire, dar trebuie să aveți voința de a face voia lui Dumnezeu. Voința proprie: să lăsați Duhul Sfânt să vină aici, să aducă la suprafață, „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred. În Numele Meu vor scoate draci, vor vorbi în limbi noi; își vor pune mâinile peste bolnavi, vor lua lucruri mortale și așa mai departe. Aceste lucruri îi vor însoți pe cei ce vor lăsa voia lor să devină voia Mea, și lucrările pe care le fac Eu, le vor face și ei.” Sper să nu ratați aceasta. Există o voință de a face voia lui Dumnezeu. Înțelegeți ce vreau să spun?”

Vedeți de unde a primit fratele Noel această afirmație? Fratele Branham a făcut-o de mai multe ori, aici, în acest mesaj. Chiar și în primirea Duhului Sfânt, tu trebuie să renunți la voința ta pentru a primi voia lui Dumnezeu, pentru că este voia Lui ca tu să ai nașterea din nou, este voia Lui ca tu să fii umplut cu Duhul Său. Dar trebuie să scăpăm de voința noastră, pentru ca prin propria noastră voință, să ne deschidem și să-L lăsăm pe El să vină, să aibă stăpânire și să-Și facă voia Lui, să-I lăsăm cale să devină Împărat și Domn al vieții noastre. Calea Lui să fie Calea noastră. Amin. Noi trebuie să dorim aceasta, trebuie s-o vrem. Dacă nu o vrem și nu o dorim, și avem ceva în propria noastră voință care nu vrea să-I dea Lui Dumnezeu control deplin, ca să scăpăm de noi înșine și să-L lăsăm pe El să aibă întâietate, dacă există ceva, o dorință egoistă, o oarecare dorință de sine, aceasta va fi o piedică în calea nașterii din nou, aceasta va împiedica botezul Duhului Sfânt. Deci, va fi nevoie de o renunțare completă, apoi să spunem: „Doamne, nu vreau nimic din propria mea viață; nu vreau niciuna din ideile mele; nu vreau nimic de la mine, ci vreau ca numai voia Ta să se facă în mine.”

Acesta este canalul către inimă, aceasta este poarta către inimă. Și când poți să-ți deschizi inima în felul acesta, fratele Branham a spus că Dumnezeu vrea să te umple mai mult decât vrei tu să fii umplut.

De fapt, fratele Branham a spus că, dacă iei o țeavă de atâția centimetri în diametru, o duci de aici undeva, în spațiu, și o umpli cu apă, presiunea de la baza acestei țevi demonstrează cât de mult dorește Dumnezeu să Se reverse în copiii Săi. Dar, dacă noi vrem ce ne dorim mai mult decât voia lui Dumnezeu, ținem poarta închisă. Așadar, noi trebuie să ne aliniem cu voia lui Dumnezeu, adică: să ne spunem voința noastră, voii lui Dumnezeu. Trebuie să vrem să-L lăsăm să-Și facă voia, apoi deschidem poarta, pentru că Dumnezeu dorește să ne umple. Nu este ceva complicat, ci este vorba despre a deschide poarta.

Știți, Scriptura spune, iar noi citim aceasta tot timpul: „Pocăiți-vă și botezați-vă în Numele Domnului Isus Hristos, spre iertarea păcatelor, apoi veți primi darul Duhului Sfânt.”

Ori de câte ori botez pe cineva, vorbesc cu acea persoană despre acest dar al Duhului Sfânt, pentru că un dar este ceva ce ți se dă și nu vine prin merit. Corect? Deci, când îi botez pe oameni, le spun: „Ai sărbătorit vreodată o zi de naștere?” (Știți, aproape toată lumea și-a sărbătorit ziua de naștere). „Ai primit vreodată un cadou de ziua ta de naștere?” „Da.” Ei bine, cineva vine la tine acasă, sau îți aduce cadoul la serviciu, la biserică sau la petrecerea ta. Îți aduce un cadou și scrie numele pe el. Are un ambalaj frumos cu o fundă, și-l pune pe masă. Acel cadou este pentru tine, ți se dăruiește pentru că este ziua ta de naștere, și este o expresie a iubirii acelei persoane pentru tine. Dar acel cadou nu-ți va fi de nici un folos dacă tu nu-l iei, nu-l deschizi și nu te bucuri de el.

Dacă tu asculți de Cuvântul lui Dumnezeu, te pocăiești, te întorci de la calea ta, la Cuvântul lui Dumnezeu, te întorci la Isus Hristos și ești botezat în Numele Domnului Isus Hristos, atunci vei primi darul Duhului Sfânt. Dar Dumnezeu este un Gentleman și nu forțează drumul spre poartă, trebuie să fie cineva de partea cealaltă care să primească darul pe care îl prezintă El, pentru această epocă. Trebuie să existe cineva care să spună: „Doamne, nu vreau nimic altceva decât pe Tine. Nu vreau să fac ce vreau eu în nici o altă problemă, ci vreau să faci ce vrei Tu în toate problemele mele.” Aceasta este calea. Fratele Branham a spus: „Acesta este singurul canal care duce la inimă.”

În mesajul Iată, Eu stau la ușă și bat, din anul 1958, fratele Branham a spus:

„El a spus: „Domnule, în acest caz, zăvorul este înăuntru. Cel dinăuntru trebuie să deschidă…”

Aici, fratele Branham se referă la pictura în care Isus stă la ușă și bate, iar criticul începe să-l critice spunând: „Ai omis un lucru. Nu există nici un zăvor pe dinafară, iar Isus nu poate intra.” Și fratele Branham, a spus:

„…Domnule, în acest caz, zăvorul este pe dinăuntru. Cel dinăuntru trebuie să deschidă. El nu poate deschide din exterior. Nu poate să te salveze împotriva voinței tale; nu poate să te vindece împotriva voinței tale; nu poate să-ți trimită o trezire împotriva voinței tale; tu trebuie să fii dispus să deschizi ușa și să-L inviți înăuntru.”

 Oh, slavă Domnului! Ceea ce este interesant la aceasta, este că exact aceasta ne dorim. Amin.

În Filipeni 2.12-13, citim:

„Astfel dar, prea iubiților, după cum totdeauna ați fost ascultători, duceți până la capăt mântuirea voastră, cu frică și cutremur, nu numai când sunt eu de față, ci cu mult mai mult, acum, în lipsa mea.

Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, și vă dă, după plăcerea Lui, și voința și înfăptuirea.”

Aceasta este foarte interesant pentru mine: „Duceți la bun sfârșit mântuirea voastră, cu frică și cutremur.” Este ceva ce trebuie să faceți și voi. „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și voința și înfăptuirea, după bunăvoința Lui.” Aceasta este ceea ce face El. Este adevărat? Noi trebuie să lucrăm la propria noastră mântuire, cu frică și cutremur. Noi trebuie să venim la Dumnezeu, trebuie să luptăm cu această fire pământească până când o supunem. Trebuie să trecem prin Ghetsimani și să-I predăm totul Lui. Trebuie să-L primim pe Dumnezeu, să primim Viața Lui Dumnezeu, și acum, Dumnezeu este în noi și lucrează în noi atât voința cât și înfăptuirea, după buna Lui plăcere. Este lucrarea lui Dumnezeu în noi, dar noi trebuie să deschidem calea.

În mesajul Viziunea din Patmos, fratele Branham a spus:

„Astfel, când au fost umpluți cu Duhul Sfânt, au încetat cu lucrările lor lumești, cu faptele lor lumești, cu căile lor rele. Duhul Sfânt a preluat controlul asupra vieții. Ei au intrat în odihnă. Acolo este odihna voastră. Acesta este Sabatul vostru. Nu este o zi, nici un om, ci Veșnicia; să fiți umpluți și binecuvântați în Duhul Sfânt. Voi încetați să faceți  și Dumnezeu face. Dumnezeu este în voi, care vrea și face după buna Lui plăcere.”

Dar Biblia spune că voi trebuie să vă străduiți să intrați în acea odihnă. Dar când intri în acea odihnă, nu tu faci, ci El este Cel care face, pentru că tu deschizi canalul spre voia Lui, și spui: „Doamne, nu mai vreau să fac voia mea.”

Dacă vreau să fac voia mea, atunci trebuie să am un fel de putere, de abilitate sau de rezistență, pentru a-mi face voia, dar când îmi predau voința, voii Lui, atunci El vine și lucrează voia Lui prin mine, așa că acum este energia Lui, rezistența Lui, Viața Lui, pentru că este voia Lui. Astfel, El ne va oferi tot ce este necesar pentru a-Și împlini voința, dacă vom dori să facem voia Lui. Laudă lui Dumnezeu!

În mesajul Pavel, un întemnițat al lui Hristos, din iulie, anul 1963, fratele Branham a spus:

„Acum, noi toți suntem născuți cu un agent moral liber, ca să luăm orice decizie dorim. Dumnezeu face aceasta cu dreptate, și trebuie să-l pună pe orice om pe aceeași bază, altfel, l-a pus pe primul om pe o bază greșită. Vedeți, în seara aceasta noi suntem exact ca Adam și Eva. Nu există nici o diferență. Binele și răul este așezat în fața fiecăruia dintre noi; Viața și moartea, iar noi putem să facem alegerea noastră. Este la aprecierea voastră s-o faceți. Vedeți?

Așa au făcut Adam și Eva. Vedeți? Ei au făcut alegerea greșită, iar prin aceasta au pus întreaga rasă umană sub moarte, sub pedeapsa morții. Apoi, Dumnezeu a venit jos într-o formă de Om, a luat moartea și a plătit pedeapsa morții robilor ei, care au dorit să fie liberi, și să meargă liberi.

Acum, El ne-a luat la fel cum i-a luat pe Adam și Eva. El nu doar a tras pe cineva și a spus că îl va salva, indiferent dacă vrea să fie salvat sau nu, atunci El i-ar fi pus pe Adam și Eva pe o bază greșită. Vedeți? Dar fiecare dintre noi trebuie să aleagă, în această zi, între Viață și moarte. Noi trebuie să facem aceasta.

Așa cum tocmai am spus, dacă viața voastră va dovedi…Viața voastră va dovedi exact de ce parte sunteți. Ceea ce faceți în fiecare zi, dovedește ce sunteți. Ați auzit vechea zicală: „Viața voastră sună atât de tare, încât nu pot auzi mărturia voastră.” Vedeți? Acțiunile voastre sună atât de tare!”

Așadar, aici fratele Branham ne arată că noi suntem puși pe aceeași bază ca Adam și Eva, și că ei au fost puși în liberul arbitru. Ei știau care era voia lui Dumnezeu, pentru că cunoșteau Cuvântul lui Dumnezeu, dar ei trebuiau să renunțe la voia lor proprie, pentru a face voia lui Dumnezeu. Așadar, când ei au dorit altceva, au rupt armonia, au rupt unitatea. Deci, Dumnezeu ne arată că noi suntem așezați pe aceeași bază.

Fratele Branham a spus: „Voi ați venit în același loc în care au venit Adam și Eva.” Vom ajunge la acest citat puțin mai târziu. El a spus: „Acum, voi nu puteți să-i învinovățiți,” pentru că acum este vina noastră, acum noi avem ocazia să ne facem propria alegere. Și în grădina Edenului au fost doi pomi: unul era Viața, celălalt era moartea. Așadar, în noi sunt două naturi. Noi ne-am născut din nou, și avem natura omului exterior și natura lui Dumnezeu, așa că avem libertatea de a alege pe care o vom lăsa să domnească, pe care o vom lăsa să facă ce vrea. Astfel, noi am ajuns în același loc.

În cer, au avut de ales între doi heruvimi ocrotitori: Lucifer și Mihail, pe care să-l asculte. Chiar și îngerii au făcut o alegere. În grădină, ei au făcut o alegere, și acum, noi facem o alegere. Eu vreau să rămân cu Cuvântul!

În Deuteronom 30.19, se spune:

„Iau azi cerul și pământul martori împotriva voastră că ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viața, ca să trăiești, tu și sămânța ta.”

În călătoria Exodului, ei aveau să ajungă în țara făgăduită, iar El le-a spus: „Mi-am dat Cuvântul, v-am pus înainte viața și moartea, așa că acum voi alegeți.” El nu i-a obligat să se țină de Cuvânt. De unde știm că nu i-a forțat? Pentru că tot timpul ei au părăsit Cuvântul și au continuat să cadă în haos, așa că nu a fost un lucru forțat, ci a fost o invitație să vină: „Veniți! Veniți în țară și trăiți o viață curată. Veniți în țară și trăiți o viață sfântă, o viață separată. Atunci vă voi binecuvânta și nu veți avea nevoie de ziduri în jurul cetăților voastre. Eu voi fi totul pentru voi, dacă vă veți supune voința voastră, voii Mele.” Dar noi am văzut că Israel a eșuat să facă aceasta iar și iar și iar. El le-a pus înainte alegerea, iar ei au făcut alegerea lor.

În Iosua 24.15, citim:

„Și dacă nu găsiți cu cale să slujiți Domnului, alegeți astăzi cui vreți să slujiți: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinții voștri dincolo de Râu, sau dumnezeilor Amoriților în a căror țară locuiți. Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului.”

Iosua și-a făcut alegerea. Moise a plecat iar Iosua a vorbit poporului și i-a adus din nou în fața acestei alegeri.

Voi știți că acest Mesaj este o alegere? Tot ce ne-a învățat profetul este o alegere, pentru că Dumnezeu nu a înlăturat niciodată libertatea de a alege. Noi putem trăi cum vrem; voi puteți face orice vreți; puteți ieși în seara aceasta, puteți ieși din acest sanctuar și să conduceți unde doriți. Puteți merge acasă să vă culcați, să vă treziți devreme și să mergeți la muncă, sau să conduceți unde vreți; puteți opri la magazin să cumpărați orice, pentru că voi puteți face orice vreți, deoarece Dumnezeu nu ne-a limitat în acest fel.

Dumnezeu vrea un popor care vrea să facă voia Lui mai presus de orice altceva. Și El nu face aceasta prin forță sau constrângere, ci o face prin liberul arbitru, pentru că aceasta caută Dumnezeu. El ne-a iubit și caută pe cineva care să-L iubească înapoi. Aceasta este oportunitatea pe care o avem cu fiecare alegere pe care o facem: avem oportunitatea să-L iubim și noi; avem ocazia să deschidem canalul prin care El să poată veni și să-Și lucreze voia Lui în viața noastră. Eu Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru aceasta.

Știți, sunt multe lucruri grele cu care trebuie să ne confruntăm în viață, iar uneori ajungem să luăm decizii dificile, pe care trebuie să le înfruntăm, unele lucruri care ne costă, cu adevărat, sau ne rănesc. Sunt diferite momente în viață în care facem o alegere dificilă și știm că alegerea pe care o facem are repercusiuni. În viață sunt multe momente când facem o alegere, iar când ajungem pentru prima dată la Mesaj, înțelegem că acea alegere a avut repercusiuni, aduce despărțire, respingere, a adus multe lucruri, dar am fost bucuroși să ne supunem voii Lui și să alegem să renunțăm la tot pentru EL. Și aceasta a fost o binecuvântare.

Acum, ceea ce se întâmplă când ajungem la aceste alegeri, este că omul exterior începe să riposteze, dar înăuntru este Ceva, în adâncul sufletului există Ceva, care nu este creierul nostru. Există Ceva dincolo de creier, care este acea Sămânță mică de Viață din interior, care răspunde la voia lui Dumnezeu, răspunde la Cuvântul lui Dumnezeu. Dar omul din afară intră în haos, ori de câte ori ajungem la aceste intersecții în viață.

Isus a fost născut un om perfect. El S-a născut fără păcat, fără cusur, S-a născut din fecioară și în viață, a ajuns la această răscruce, și a fost chinuit de decizia pe care trebuia s-o ia, pentru că în El exista o parte care voia să rămână împreună cu cei pe care-i iubea. Ca Om, El voia să rămână și să aibă părtășie cu ucenicii Săi, dar în El exista Ceva care Îl îndemna să Se dea pe Sine ca Jertfă, pentru a răscumpăra omul pierdut.

Astfel, El a trebuit să-Și supună voința de a rămâne, voinței de a Se jertfi. Noi ajungem în locuri ca acesta, și poate nu vor fi consecințele pe care le-a avut El în Ghetsimani, dar și noi ajungem în locuri în care trebuie să luăm decizii. Și uneori, Dumnezeu face ca lucrurile să nu fie ușoare. Aș spune că, de multe ori, El nu face lucrurile ușoare, iar războiul continuă în interior, în mintea noastră. Și ori de câte ori întâlnește ceva de felul acesta, fie că este o încercare, o decizie dificilă, sau ceva ce trebuie să faci, o decizie pe care trebuie s-o iei în privința lumii și care știi că va avea repercusiuni, mintea noastră, mintea noastră umană încearcă întotdeauna, cu orice preț, să evite durerea. Prima reacție este să evite durerea. De aceea, nu poți avea încredere în mintea ta, nu poți avea încredere în sfera ta emoțională, nu poți avea încredere în omul dinafară, pentru că primul lucru pe care vrea să-l facă el, este să evite durerea, orice fel de durere. Dacă aceasta va durea, atunci omul exterior va spune: „Nu!”, de la bun început. Este adevărat? De aceea este atât de greu să-l faci pe omul exterior să se antreneze când trebuie să se antreneze, să mănânce corect când trebuie să mănânce corect. Dacă aceasta va cauza  vreun fel de disconfort sau durere, omul exterior va spune: „În nici un caz aceasta.” Este adevărat?

Așadar, primul lucru cu care ne confruntăm întotdeauna cu această evitare, este: „Nu. Evit orice este dureros.” Al doilea lucru pe care-l facem este că creierul nostru este atât de bun la a ne înșela pe noi înșine, încât încercăm să ignorăm situația sau să găsim o scuză că nu este relevant și că nu trebuie să luăm nici o decizie. Este uimitor ce jocuri joacă mintea voastră cu voi.

În mesajul Stând în spărtură, chiar și fratele Branham s-a confruntat cu o situație dureroasă în care era rănit de respingerea oamenilor și dorea să fugă în Nordul Columbiei Britanice, ca să scape de durere. Acest joc, această bătălie mintală a început în mintea lui, și a început să inventeze motive religioase: că el este un profet și profeții nu se amestecă cu oamenii, ci stau singuri, și când primesc un Cuvânt de la Dumnezeu se întorc înapoi: „Aceasta este exact ceea ce voi face și eu. Voi merge acolo sus și îl voi ajuta pe Bud Safway, iar când îmi va vorbi Dumnezeu, voi coborî, voi transmite mesajul, apoi mă voi întoarce.”

Fratele Branham a început să expună aceasta în „Stând în spărtură”, iar la un moment dat, a devenit realist și a spus: „Eu am spus aceasta, dar adevărul este că, de fapt, eu voiam să vânez și să pescuiesc pentru plăcerea mea.” Inima lui trădătoare, voia să evite durerea, și știa că omul exterior iubea să vâneze și să pescuiască, așa că mintea a făcut o înțelegere.

Ascultați, dacă profetul nu a fost scutit de aceasta, nu există nici o șansă în lume ca noi să fim scutiți. Mintea lucrează mereu la o înțelegere.

Acum, ascultați: „Știi, tu ai nevoie doar de puțin timp singur cu Dumnezeu. Nu te întoarce la părtășie, pentru că acolo este toată durerea; nu lua decizia aceea, știi că te vor respinge; nu le spune aceasta colegilor tăi, pentru că știi că vei avea toate acestea; tu trebuie să faci aceea sau cealaltă și să eviți durerea întotdeauna.” Apoi începe acest joc mental.

Ascultați, fratele Branham a spus că diavolul nu poate să-ți citească gândurile, dar poate pune gânduri în mintea ta. Astfel, deodată tu ai parte de toate aceste motive religioase și folosești religia ca pe o manta pentru a ascunde ce se întâmplă în inima ta trădătoare. Fratelui Branham i-a dat o mantie religioasă pentru ceea ce își dorea, cu adevărat, ca să scape de durere, să fugă de ceea ce-l durea și de respingere. El voia să meargă la vânătoare și la pescuit, dar Dumnezeu a venit și a început să lucreze asupra lui, iar el a recunoscut totul, a expus totul, și-a predat voia lui, voii lui Dumnezeu, și s-a întors la voia lui Dumnezeu, iar Dumnezeu l-a binecuvântat pentru aceasta, și ne-a binecuvântat și pe noi.

Așadar, partea noastră umană va încerca tot timpul să evite durerea. Apoi când știm că trebuie să ne confruntăm cu ea, începem să inventăm toate aceste scuze, fie pentru a o amâna, fie pentru a o face în felul nostru.

Eu vreau să mă întorc la ce era Isus în Ghetsimani: „Tată, dacă aceasta este voia Ta, dacă acesta este Cuvântul Tău, facă-mi-se după voia Ta.” Amin.

Am găsit la mine că, cea mai mare suferință pe care am îndurat-o vreodată în orice încercare, a fost suferința din mintea mea, încercând să evit încercarea. Chinul mental și lupta, luptând pentru a găsi o cale ca să nu trec pe acolo. Dar când mă hotărăsc, cu adevărat, să accept că aceasta este, și încep să merg înainte prin ea, când o accept ca pe ceea ce are Dumnezeu pentru mine, este uimitor cât este de ușor să faci orice vrea Dumnezeu să faci, atunci când voința ta se potrivește cu voia Lui. Este uimitor cât este de complicată viața când aceste lucruri sunt despărțite.

Eu spun: Doamne, dacă Tu vrei aceasta pentru mine, aceasta vreau și eu pentru mine.” Apoi Îi permit lui Dumnezeu să lucreze prin canalul care este deschis pentru El.

Noi tocmai am auzit ultimul citat: „Viața voastră va dovedi exact de ce parte sunteți. Nu contează de ce parte spuneți că sunteți, ceea ce faceți în fiecare zi dovedește ce sunteți.”

Apoi, în mesajul Edenul lui Satan, profetul a spus:

„Satan a reușit să pervertească, să preia această lume și s-o facă împărăția lui. Acel om a fost pus pe liberul arbitru, să aleagă ei înșiși ce fel de viață doreau. Aceasta dovedește ce este în inima ta. Vedeți? Știți ceva? Faptele tale vorbesc atât de tare, încât îți îneacă glasul. Lăsați-mă să merg la un om, și el spune: „Oh, eu…noi toți suntem creștini. Noi aparținem la biserică.” Și peste tot în biroul lui atârnă poze cu femei goale. Ce spune, nu ar însemna nimic pentru mine, pentru că aș ști mai bine.

La fel și voi. Să lași o femeie cu părul scurt să spună că este creștină? Voi știți mai bine de atât. Da, domnule! Lăsați-o să spună că este creștină. Ea poartă vopsele, machiaj, pantaloni scurți și spune că este creștină? Voi știți mai bine de atât. Cuvântul lui Dumnezeu vă învață mai bine de atât. Cuvântul spune că ea nu poate să facă aceasta și să fie creștină. Ea este chiar necurată și toate celelalte. Cum va pune Dumnezeu un lucru necurat în Împărăția Sa? Nu, domnule! Nicidecum. Nu, domnule! Ele își arată propria lor dorință.”

Aceasta a făcut Cain. Cain și-a arătat dorința care era în inima lui, pentru că, chiar și atunci când i s-a oferit o șansă, nu a putut profita de șansa dată de Dumnezeu, când i-a spus să facă așa cum a făcut fratele său. Alegerea lui a arătat ceea ce era în inima lui; alegerea lui pentru jertfă, a arătat ce era în inima lui, iar alegerea lui Abel, a arătat ce era în inima lui. Ce era în inima lui Abel? O descoperire de la Dumnezeu și dorința de a se supune voii Sale.

Când am citit citatul care spunea că viața pe care o trăiești zilnic, arată ce ești, iar faptele tale dovedesc la fel, m-am gândit: Dar ce se întâmplă cu greșelile mele? Pentru că imediat ce încep să merg pe linia aceea, pe care, fratele Branham a spus: „Acțiunile tale dovedesc ce ești, ce manifești”, eu am uneori acțiuni greșite. Uneori, nu fac lucrurile corect, ci fac lucruri greșite, fac lucruri pe care nu ar trebui să le fac, lucruri de care mi-e rușine, care nu sunt conform Cuvântului, și trebuie să mă pocăiesc și să îndrept lucrurile.

Astfel, am vrut să abordez acest subiect în timp ce suntem aici, pentru că viața pe care o trăim arată, fără îndoială, ce este în inima noastră. Ceea ce facem, arată ce dorim în interior; ce trăim, că nu trăim o viață perfectă. Astfel, vreau să abordez puțin acest subiect.

În mesajul Unitate, din februarie, anul 1962, fratele Branham a spus:

„Noi știm că facem greșeli, dar nu trebuie să privim la aceasta. Nu sunt greșelile voastre, pentru că le veți avea întotdeauna. Dar, vedeți, este să urmăm Regulile Lui, să urmăm ceea ce a spus El să facem, iar împiedicarea și căderea nu are nimic de-a face cu Aceasta. Dacă un slujitor adevărat se împiedică, el se va ridica din nou; dacă merge clătinându-se, Dumnezeu îl trage înapoi pe cale, atâta timp cât el este pe calea datoriei. Dar dacă se abate de la calea datoriei, Dumnezeu nu este obligat față de el, dar cât timp este pe calea datoriei, Dumnezeu este obligat față de el, știind că este doar un bărbat sau o femeie.”

Voi puteți dori să faceți voia lui Dumnezeu, puteți deschide acel canal, puteți avea o dorință și viața voastră poate arăta care este dorința voastră, și încă puteți greși, spunând cuvântul greșit, complet greșit, dar Dumnezeu nu Se uită la aceasta, ci El Se uită la dorința din inima ta și la ceea ce încerci să faci.

Fratele Branham ne-a învățat…Noi avem atât de multe exemple din viața profetului, care ne ajută acum în viața noastră.

În mesajul Eliberare totală, el ne-a povestit întâmplarea când l-a mințit pe avocat. Vă amintiți aceasta? Deci, fratele Branham l-a mințit pe avocat. Ce fel de viață trăia el? Care era voia lui? Eu cred că el avea dorința de a face voia lui Dumnezeu; eu cred din toată inima că Dumnezeu lucra prin el, că el era un canal prin care Dumnezeu putea lucra, dar el era doar un om, era o ființă umană predispusă la eșecuri, tot așa cum și noi suntem ființe umane predispuse la eșecuri. Dar, ascultați, greșelile pe care le facem, nu determină, nu stabilește ce suntem, ci ceea ce facem după greșeală  stabilește, determină, ce suntem.

În acest mesaj, Eliberare totală, fratele Branham vorbește cu adunarea despre faptul că a mințit, și a spus:

„Am mințit și am făcut-o pe soția mea să mintă. Cred că v-am povestit despre aceasta aici, în biserică. A fost cu vreo șase săptămâni în urmă. Numărul de telefon privat a sunat și Meda s-a dus să răspundă la telefon. Ea și-a pus mâna pe telefon, apoi a spus. „Sunt, din nou, avocații aceia.” Am spus: „Nu mai suport încă o seară. Simt că-mi explodează capul. Îmi pierd mintea cum mă trag în partea aceasta, în partea aceea și în partea cealaltă.” Am spus: „Nu mai pot suporta!” M-am ridicat și i-am spus: „Spune-le că nu sunt aici!” Și am alergat în spatele casei. Când m-am întors… Meda era foarte conștientă cu privire la aceste lucruri. Ea m-a întâmpinat la ușă, aproape plângând, și mi-a zis: „Bill, ai procedat corect?” Voi știți cum sunteți…” Aceasta a spus fratele Branham: „…Voi știți cum sunteți și eu știu cum sunt.” Am spus: „Sigur, eu nu eram aici chiar atunci.”

Acum, ascultați, căci aceasta este afirmația care m-a prins: „Știam că Dumnezeu m-a condamnat pentru aceasta.”

El știa că este greșit. Știa că greșise. Când soția lui a spus aceasta…Ascultați, nu știu de câte ori soția mea, unul dintre copii sau altcineva, îmi pune o întrebare, știu imediat că greșesc amarnic, dar spun orice îmi vine în minte: „Nu, nu… Trebuie să plec. Pa!” Noi facem aceasta pentru că suntem ființe umane. Și aici, fratele Branham voia ca totul să fie bine, dar în interiorul său era Ceva care îl făcea să știe că greșise. Dar toate acestea sunt la exterior, toate acestea sunt în minte, în domeniul emoțional și ele țin acel micuț glas liniștit din interior, făcând ca totul să pară în ordine.

„Știam că Dumnezeu m-a condamnat pentru aceasta. Am spus: „Sigur, eu nu eram aici chiar atunci.” Dar ea a spus: „Dar erai aici când a făcut apelul.”

În după amiaza aceea, m-am dus să mă rog pentru un copil bolnav. Înainte de a pleca de acasă, telefonul a sunat din nou, iar micuțul Iosif a alergat, a luat telefonul, și a spus: „Tati, vrei să le spun că nu ești aici?” Vedeți cum corupe păcatul? Ce fel de familie va fi aceea, la final?

În 1Ioan 5.21, spune: „Dacă inimile noastre ne condamnă, cum putem avea îndrăzneală la Dumnezeu? Noi știm că atâta vreme cât avem păcate nemărturisite, El nu ne va auzi. Aceasta este tare, dar biserica are nevoie de aceste lucruri.

Apoi, am început să mă rog pentru acel copil, dar când am vrut să-mi pun mâinile peste el, Domnul m-a mustrat, și a spus: „Tu ai spus o minciună. Tu nu ești potrivit să te rogi pentru copilul acela.”

Și fratele Branham ne-a spus că a fugit de acolo. El i-a povestit omului ce s-a întâmplat, a alergat la avocat să-și ceară iertare, și-a cerut iertare și de la soție, apoi s-a dus în pădure ca să se pocăiască, și s-a rugat pentru a se împăca cu Dumnezeu. Mai târziu, el a făcut această afirmație, în rugăciunea sa: „…Nu am vrut să fac aceasta. Simțeam că-mi cade capul. Eram atât de agitat, și am făcut-o într-un moment când m-a prins Satan.” Am spus: „Dacă mă ierți, atunci lasă-mă să Te văd, Doamne.”

Și Dumnezeu i-a adus dovada simbolică a iertării Sale, și fratele Branham a fost binecuvântat. Dar, vedeți ce s-a întâmplat? Fratele Branham a spus: „Eram atât de agitat, și am făcut-o într-un moment când m-a prins Satan.”

Mă bucur atât de mult că ne-a spus aceste lucruri! „Am fost prins într-o capcană într-un moment. Am fost prins și blocat în mintea mea, și am spus ceva.” Nici măcar nu știi de ce ai spus-o. Sau ai făcut ceva și nu știi de ce ai făcut-o, dar reacționezi la situație.

Aproape întotdeauna este acest bătrân om exterior, care încearcă să se salveze, să se salveze de suferință, să se salveze de orice. De obicei, acest bătrân om exterior încearcă să se salveze, iar fratele Branham a trecut prin aceasta. Dar ceea ce m-a atins, este că el știa că este condamnat când soția lui l-a întrebat, dar el a încercat să continue așa. Dar când i-a vorbit Dumnezeu și i-a adus problema în față, nu s-a mai ferit de ea; când Dumnezeu i-a adus-o drept în față, el s-a pocăit. Acesta este un fiu al lui Dumnezeu; acesta este un om care își va supune propria sa voie, voii lui Dumnezeu.

Deci, nu înseamnă că nu vom mai greși niciodată, că nu vom fi prinși într-o situație dificilă și că nu vom avea aceleași probleme pe care le au și alte ființe umane, dar când Dumnezeu ni le aduce în față, Ceva din interiorul nostru, va spune: „Doamne, îmi pare rău! Îmi pare rău, Doamne!” Și ne vom supune voința, voii lui Dumnezeu.

Sunt atât de recunoscător pentru aceasta! Sunt atât de mulțumitor că Dumnezeu are astăzi, pe Pământ oameni, care vor face aceasta. Deci, nu este vorba numai de a face o greșeală.

Vă amintiți că, acum câteva săptămâni, am citit din Interviul cu sora Bruce. Sora Bruce se chinuia din cauza greșelilor sale, și ea a spus: „Fac atâtea greșeli și eșuez de atâtea ori!” A simțit vreodată cineva aceasta? „Amin!” Iată care este răspunsul fratelui Branham pentru ea:

„Pentru aceasta a trebuit să moară Hristos, ca greșelile tale să nu mai fie socotite. El a luat greșelile tale, iar dorința din inima ta este să-L slujești pe El.” Sora Bruce a spus: „Da.” „În ordine. El a murit pentru tine ca să poți să-L slujești. Greșelile tale nu-ți sunt atribuite ție, pentru că El este împăcarea ta, El este Jertfa ta pentru păcat. Păcatele tale nu sunt cunoscute, tu nu ești păcătoasă înaintea lui Dumnezeu. Hristos ți-a luat păcatele și a devenit tu, pentru că dorința ta este să-L slujești.”

Este dorința ta să-L slujești? Este dorința ta să renunți la voia ta pentru voia Sa? Tu nu înțelegi aceasta sută la sută, eu nu înțeleg aceasta sută la sută, dar nimic nu schimbă acea dorință. Uneori mă împiedic într-o stare nervoasă, când mă împiedic de tot, dar aceasta nu schimbă niciodată ce este în adâncul sufletului meu.

Eu vreau Calea lui Dumnezeu să fie calea mea în fiecare zi a vieții mele. Vreau ca El să aibă Calea Lui în mine. Nu vreau să eșuez, nu vreau să fac greșeli, nu vreau să iau decizia greșită, nu vreau să merg pe drumul greșit, nu vreau să aduc rușine asupra Numelui Său, însă le fac pe toate acestea. Dar acesta este motivul pentru care a murit El, pentru că știe că suntem doar niște ființe umane.

Astfel, noi trebuie să renunțăm să privim la fiecare eșec și să începem să privim la dorința din inima noastră și pentru ce trăim, și să spunem: „Doamne, dacă m-am abătut de la drum, adu-mă înapoi. Dacă am greșit, adu-mă înapoi. Doamne, adu-mi aceasta în față, vorbește inimii mele, ca să mă pot pocăi și să renunț la voia mea, pentru voia Ta.” Aceasta este ceea ce vrem, prieteni! Aceasta este ceea ce vreau.

Vreau să privesc la o altă greșeală care a fost făcută în Biblie. Vreau să privesc la David.

În Fapte 13.22, scrie:

„apoi l-a înlăturat, și le-a ridicat împărat pe David, despre care a mărturisit astfel: „Am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima Mea, care va împlini toată voia Mea.”

Aceasta este descrierea pe care i-a făcut-o Dumnezeu lui David: „David este un om după inima Mea, care va împlini toată voia Mea.” Dar David nu a reușit întotdeauna, totuși Dumnezeu l-a văzut ca fiind un om după inima Lui, „care va împlini toată voia Mea.” Dumnezeu nu privea la partea care a comis adulter, ci a privit la Ceva ce era în interior. Dumnezeu avea să facă ispășire pentru acel păcat, de aceea El privea la un fiu, El privea la un om după inima Lui, care Îi va împlini toată voia. Când Dumnezeu l-a ales pe David, El știa că David va face greșeli.

Iată un exemplu care mi se pare interesant.

1Cronici 21.1:

„Satan s-a sculat împotriva lui Israel, și a ațâțat pe David să facă numărătoarea lui Israel.”

Iar în 2Samuel  24.1, citim:

„Domnul S-a aprins de mânie din nou împotriva lui Israel, și a stârnit pe David împotriva lor, zicând: „Du-te și fă numărătoarea lui Israel și a lui Iuda.”

Dumnezeu le-a interzis să facă recensământul soldaților. El le-a spus: „Eu Sunt partea ta! Eu sunt de ajuns pentru tine, Eu voi lupta întotdeauna pentru tine, și-ți voi da îndeajuns. Tu nu ești acolo ca să le știi numărul.” Chiar și Ioab, căpetenia oștirii, l-a mustrat pe David, când l-a trimis să facă aceasta, și i-a spus: „Nu face aceasta!” Dar el a făcut-o, oricum.

Noi am citit că Dumnezeu l-a îndemnat să facă aceasta. Cum l-a îndemnat Dumnezeu să facă aceasta? Satan s-a ridicat împotriva lui Israel și l-a provocat pe David. Aceasta a fost o ispită de la diavolul, pe care Dumnezeu a îngăduit-o. Și a făcut aceasta, pentru că mânia Domnului se aprinsese împotriva lui Israel. Dumnezeu nu era supărat pe David, ci pe Israel. Dar David era împăratul lui Israel, așa că Dumnezeu a îngăduit ca această ispită să vină, și Dumnezeu a rezolvat-o.

David a căzut, el a făcut ceva împotriva voii lui Dumnezeu, împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. El s-a dus și a numărat poporul, și de îndată ce a făcut-o, de îndată ce Ioab s-a întors…Acesta este un lucru uimitor pentru mine. Imediat după ce a numărat tot poporul, inima lui David l-a lovit și a știut că greșise. Cred că aceasta este uimitor, pentru că de multe ori, noi ne cufundăm într-un fel de ceață. Uneori, nici măcar nu înțelegem. Te uiți în urmă, și spui: „Nu știu cum am crezut că a fost o idee bună. Nu știu cum am putut să fac aceasta; cum am luat decizia aceea. Nu știu de ce am făcut aceasta, sau de ce am simțit așa. Privind acum, cred că este ridicol. Nu știu cum am intrat în acea ceață și am făcut lucrul acela.”

Uneori, indiferent ce am urmărit, indiferent ce am făcut sau ce decizie am luat, în momentul când realizezi că acea decizie este greșită, inima ne lovește și știm că am greșit. Aceasta i s-a întâmplat lui David.

2Samuel 24.10-12, spune:

„David a simțit cum îi bătea inima, după ce făcuse numărătoarea poporului. Și a zis Domnului: „Am săvârșit un mare păcat, făcând lucrul acesta! Acum, Doamne, binevoiește și iartă nelegiuirea robului Tău, căci am lucrat în totul ca un nebun!”

A doua zi, când s-a sculat David, Cuvântul Domnului a vorbit astfel prorocului Gad, văzătorul lui David:

„Du-te și spune lui David: „Așa vorbește Domnul: „Îți pun înainte trei nenorociri; alege una dintre ele, și te voi lovi cu ea.”

Dintr-o dată, după ce fapta este săvârșită, David și-a dat seama de ceea ce a făcut, inima l-a lovit și el s-a pocăit imediat. Vedeți, acesta este un copil al lui Dumnezeu. Nu că nu vei greși niciodată; nu că nu vei cădea niciodată într-o ceață de confuzie; nu că nu vei face niciodată vreo greșeală, dar când îți dai seama de ceea ce ai făcut, Ceva din interior intervine și spune: „Da, am greșit. Te rog, iartă-mă!”

Cu toate acestea, David a trebuit să treacă prin pedeapsă. Dumnezeu i-a dat să aleagă una din trei opțiuni, iar David a ales, pur și simplu, să cadă în mâinile lui Dumnezeu, și ale nimănui altcuiva. Astfel, ciuma a ieșit și a început să lovească. Iar când îngerul cu ciuma a ajuns la Ierusalim, David l-a văzut pe acel înger, și iată ce spune în 2Samuel 24.17:

„David, văzând pe îngerul care lovea pe popor, a zis Domnului: „Iată că am păcătuit! Eu sunt vinovat; dar oile acestea, ce au făcut? Mâna Ta să se îndrepte dar împotriva mea și împotriva casei tatălui meu.”

Când a văzut acel înger venind, David a spus: „Oh, Doamne, aceasta este greșeala mea, nu a lor. Nu-i face pe ei să sufere.” El a stat în spărtură.

Ceea ce este frumos aici, este că David nu a căutat scuze, nu s-a scuzat pe sine, nu și-a scuzat comportamentul și nu a încercat să paseze vina lui altcuiva, nici nu și-a împărțit vina cu nici un alt suflet.

Ascultați, nu-mi pasă câți oameni au greșit. De câte ori am făcut ceva greșit, nu ne folosește la nimic să începem să menționăm toate numele: „Ei bine, eu, Billy, Bob, Susie, și ceilalți…Adică, dacă ei nu ar fi făcut, nici eu nu aș fi avut…” Dar un fiu al lui Dumnezeu revine la situație, și spune: „Am greșit. Am ieșit din voia lui Dumnezeu. Sunt eu, și numai eu.” Pentru că aceasta este singura relație care contează.

Noi trebuie să avem continuitate cu Dumnezeu, iar pentru a ne întoarce în continuitate cu Dumnezeu, trebuie să ne predăm viața personală voii lui Dumnezeu. Nu colectiv, ci individual.

Noi trebuie să vrem să facem voia lui Dumnezeu.

Îmi place această poveste despre David, pentru că David ne arată ambele părți. El ne arată partea omului și ne arată partea unui fiu al lui Dumnezeu. Noi am trăit ambele părți, prieteni! Dar eu vreau să ajung la cea în care Dumnezeu mă poate trezi la ceea ce fac, să-mi deschidă ochii și să vorbească inimii mele, iar inima mea, spune: „Da, Doamne. Eu nu vreau să mă ascund în continuare.”

În mesajul Intervalul dintre cele șapte Epoci ale Bisericii și cele șapte Peceți,  din martie, anul 1963, fratele Branham a spus:

„Acum, desigur, când a căzut Adam în moarte, el a adus moartea peste întreaga creație. Acum, lui i s-a dat liberul arbitru. Lor le-a fost dat ca să facă o alegere, întocmai ca nouă. Acum, Adam și Eva, la început, acolo era un pom al binelui și al răului înaintea lor. Și același pom stă înaintea fiecăruia dintre noi. Vedeți? Dumnezeu nu face nimic pentru Adam sau pentru Eva…Voi spuneți: „Ei bine, este vina lor.” Nu, acum nu este, acum este vina voastră. Acum, voi nu puteți s-o puneți asupra lui Adam, voi trebuie s-o puneți asupra voastră, deoarece binele și răul este pus înaintea voastră. Noi suntem pe aceleași baze ca Adam și Eva.

Dar, vedeți voi, când suntem răscumpărați, noi nu mai vrem propria noastră alegere, ci vrem alegerea Lui.”

Aceasta este ceea ce vrem. Poate că nu facem întotdeauna lucrul corect, dar când suntem mântuiți, aceasta vrem. Noi nu mai vrem alegerea noastră, ci vrem alegerea Lui. Dar El încă ne pune alegerea înainte. Noi suntem testați tot timpul. Vreau să citim aceasta împreună din 1Împărați 19.9-13. Este vorba despre Ilie. Noi știm aceasta foarte bine, dar vreau s-o citim împreună:

„Și acolo, Ilie a intrat într-o peșteră, și a rămas în ea peste noapte. Și Cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Ce faci tu aici, Ilie?”

El a răspuns: „Am fost plin de râvnă pentru Domnul, Dumnezeul oștirilor, căci copiii lui Israel au părăsit Legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale și au ucis cu sabia pe prorocii Tăi; am rămas numai eu singur, și caută să-mi ia viața.”

Domnul i-a zis: „Ieși, și stai pe munte înaintea Domnului!” Și iată că Domnul a trecut pe lângă peșteră. Și înaintea Domnului a trecut un vânt tare și puternic, care despica munții și sfărâma stâncile. Domnul nu era în vântul acela. Și după vânt a venit un cutremur de pământ. Domnul nu era în cutremurul de pământ.

Și după cutremurul de pământ, a venit un foc. Domnul nu era în focul acela. Și după foc, a venit un glas blând și subțire.

Când l-a auzit Ilie, și-a acoperit fața cu mantaua, a ieșit și a stat la gura peșterii. Și un glas i-a vorbit, zicând: „Ce faci tu aici, Ilie?”

Îmi place povestea aceasta. Fratele Branham a vorbit despre ea, și noi am vorbit despre ea și o știm, dar vreau s-o privesc prin prisma a ceea ce vorbim.

În mesajul Influența, din martie, anul 1964, fratele Branham a spus:

„În Biblie, avem un exemplu în acest sens. Era un profet care s-a întors în peșteră, Ilie. Și Dumnezeu a încercat să-i atragă atenția să iasă afară. Acolo au venit foc, fum, vânturi puternice peste munți, tunete, cutremure și toate celelalte. Profetul nici măcar nu s-a mișcat. Dumnezeu nici măcar nu era în acestea. Dar când a vorbit acel Glas blând și liniștit, el și-a acoperit fața și a pășit înainte. Când a vorbit Glasul mic și liniștit al Cuvântului lui Dumnezeu, nu o zarvă, nu marile noastre denominațiuni, nu ceva mare al nostru, ci acel Gas mic și liniștit al Cuvântului, care a privit peste. Acesta ar trebui să cheme un om la pocăință. Dumnezeu în Cuvântul Său.”

Nu un lucru mare a fost Cel care i-a atras atenția lui Ilie. Nu a fost spargerea stâncilor din munte; nu a fost vântul care spulbera totul, focul sau cutremurul. Fratele Branham a spus că Dumnezeu nu era în acestea, dar acel Glas mic și liniștit i-a atras atenția. Când a auzit Glasul blând și liniștit…

Fratele Branham a legat Acesta de Cuvânt. Deci, când a auzit Cuvântul, pentru că Cuvântul este Glasul lui Dumnezeu, Ilie și-a înfășurat fața în manta, în umilință. Și în umilință a ieșit să-L înfrunte pe Dumnezeu, pentru că era un profet fugar, care se ascundea de însărcinarea sa din cauza amenințărilor la adresa vieții lui; din cauza respingerii; din cauza a ceea ce a înfruntat.

Dumnezeu voia să-i atragă atenția, dar fratele Branham a spus: „Nici unul din acele lucruri nu a făcut-o. Dumnezeu nu era în toate acestea.”

Ascultați, este atât de mult zgomot în lume. Aceasta este o lume zgomotoasă și totul în această lume strigă după atenția voastră. Vreau să spun, fiecare instituție media, toți oamenii, asociațiile și oamenii de la locul de muncă, toată lumea, chiar și membrii familiei, strigă după atenție. Sunt atâtea glasuri, este atât de multă gălăgie și este foarte puțină liniște. Uneori, nu știu ce este, dar clipele mele preferate sunt atunci când sunt singur și este liniște.

Știți, unii oameni nu suportă liniștea. Oh, dar eu ajung într-un punct, în viață, când tânjesc după liniște, tânjesc să scap de tot zgomotul, pentru că Dumnezeu nu era în zgomot, Dumnezeu nu era în ceva mare, Dumnezeu nu era în gălăgie. Dumnezeu era în acel Glas mic și liniștit al Cuvântului Său. Astfel, tot ce este zgomotos, te va îndepărta de voia lui Dumnezeu. Toate lucrurile care te distrag, toate lucrurile care sunt contrare Cuvântului lui Dumnezeu, strigă după atenție, cer atenție, se luptă pentru timpul și atenția ta. Dar Dumnezeu este atât de smerit! El nu-ți cere atenția, El nu strigă după atenția ta, El nu Se luptă pentru atenție, ci Dumnezeu va aștepta cu răbdare și îți va șopti în liniște, până când vei reveni, în sfârșit, în Cuvânt. Dumnezeu nu sare în sus și în jos la colț încercând să atragă atenția.

Dumnezeu ne-a dat liberul arbitru. El are Cuvântul Său, dar de multe ori, Cuvântul are Glasul liniștit și blând; este orice altceva față de ceea ce este greșit în lume, și țipă tot timpul, iar noi Îl ratăm atât de ușor! Noi auzim zgomotul și alergăm după el și toată lumea are o opinie, toată lumea are o părere.

Dacă ai ceva  care merge rău în viața ta, fie că este vorba de mașina ta care are nevoie de reparații, sau ai ceva în neregulă cu căsnicia, tu poți viziona videoclipuri pe YouTube, zi și noapte, pentru a-ți da seama cum să-ți repari mașina, și toate îți spun ceva diferit. Zgomot, zgomot, zgomot. Toată lumea vrea să fie expertă; toată lumea vrea să dea sfaturi; toată lumea vrea să-ți spună cum să faci totul în viață, dar Dumnezeu stă liniștit într-un colț. El nu sare, nu țipă, nu-Și flutură mâinile, ci El doar îți vorbește Cuvântul în mod constant. Nu este cel mai zgomotos lucru pe care l-ai auzit vreodată; nu este cel mai pretențios lucru pe care îl auzi vreodată, ci este doar acel Glas mic și liniștit, acea chemare constantă a sufletului nostru. Orice altceva, vrea să ne umple mintea, ochii și urechile, dar El vorbește sufletului.

Fratele Branham ne-a spus acea poveste când se afla în Colorado, și a început să vină furtuna. El ne-a spus:

„Am început să cobor, căci venea viscolul. Am ajuns cam la jumătatea drumului, și Ceva mi-a spus, la fel de simplu cum mă auziți voi: „Oprește-te și întoarce-te înapoi!” Ei bine, m-am gândit, la ce m-am gândit? „Poate este doar mintea mea.” Și nu am mai putut face nici un pas înainte.”

Ceea ce a făcut fratele Branham, a fost să se oprească și să mănânce un sandvici. Ascultați, furtuna făcea ravagii, vântul urla, ningea peste tot, iar Dumnezeu a vorbit cu profetul dar nu cred că a țipat la el, eu nu cred că țipa, dar i-a vorbit într-un fel în care fratele Branham a putut să se îndoiască de acel Glas și să creadă că era gândul lui.

Când fratele Branham a ajuns la mesajul Un Călăuzitor, vă amintiți povestea. El credea că este un vânător bun și nu se poate rătăci, dar a mers în cerc, „marșul morții”, întorcându-se tot timpul la acea căprioară pe care o atârnase în copac. El știa că s-a pierdut, din cauză că s-a lăsat ceața, știa că era în necaz și a început să-i fie rușine de mândria lui, pentru că fusese arogant crezând că era un vânător bun, iar acum s-a rătăcit, dar Ceva i-a spus: „Eu Sunt un Ajutor prezent în vreme ne necaz.” Nu a fost ceva tare. Sunt sigur că inima îi bătea tare, gândurile îi făceau ravagii în minte, cu privire la soția și copilul său, care erau în pericol. Aceasta a fost tare, dar Ceva a vorbit, și el a spus: „Nu am prins-o prea bine, nu am înțeles.” Astfel, a continuat să meargă, și vorbea, și se ruga.

Dar s-a întâmplat din nou: „Eu Sunt un Ajutor prezent în vreme de necaz.” Voi v-ați gândi că vorbea Glasul lui Dumnezeu și ați opri totul, dar nu, el a continuat să meargă. „Doamne, familia mea…” El era tulburat în mintea lui și foarte agitat, dar iată că El a venit din nou: „Eu Sunt un Ajutor prezent în vreme de necaz.”

Dumnezeu nu este ca YouTube; Dumnezeu nu este ca glasurile din lume; Dumnezeu nu este ca radioul; Dumnezeu nu este ca orice altceva care strigă, ci Dumnezeu este un Gentleman; Dumnezeu este statornic; Dumnezeu este fidel, El este întotdeauna acolo, iar Cuvântul Lui vorbește tot timpul inimilor noastre.

În cele din urmă, când fratele Branham a început să fie atent la ceea ce spunea, a înțeles Cine era. El ar fi putut să-L prindă cu mai mult timp în urmă, când i-a vorbit prima dată, dar el era atât de tulburat și de îngrijorat! Dar Dumnezeu a continuat să-i vorbească, și El i-a tot spus aceasta.

Nu știu, dar aceasta lucrează ceva pentru mine: îmi emoționează inima, dar mă și tulbură, pentru că de atâtea ori ratez ceea ce încearcă Dumnezeu să-mi spună. Dumnezeu nu concurează pentru atenție, Dumnezeu nu luptă să ajungă în fruntea listei de lucruri pe care le ascult sau la care mă uit. Dumnezeu este un Gentleman constant și statornic și nu Se coboară în fața lumii, ci trimite constant mici semnale radio: „Bip, bip…bip.” Toți ceilalți țipă, toți ceilalți vorbesc, dar El este atât de subtil: „Bip, bip, bip, Eu sunt aici! Bip, te iubesc! Bip, veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu voi da odihnă sufletelor voastre.”

Noi trebuie să vrem să facem voia lui Dumnezeu, dar uneori trebuie să ne oprim destul de mult timp, ca să aflăm ce ne spune El. Uneori, noi credem că facem voia lui Dumnezeu, dar, de fapt, ceea ce facem este voia noastră. Noi ne-am luat propria voie la care am atașat principii religioase și Scripturi, dar este în continuare propria noastră voie, iar Dumnezeu este aici tot timpul, încercând să ne spună ceva.

Ascultați, când fratele Branham l-a mințit pe avocat, în inima lui a știut că este deja condamnat, dar inventa scuze și mergea mai departe până când, în cele din urmă, Dumnezeu a făcut ca mesajul Său să ajungă la el. Când a fugit, el  a devenit profetul fugar. În „Stând în spărtură”, el fugea de persecuție și de respingere, fugea de durere, și astfel a devenit profetul fugar. Dumnezeu încerca să-i atragă atenția și i-a dat un vis despre cumnatul său, cum ei amândoi erau vagabonzi. Vă amintiți că Dumnezeu i-a dat acest vis, dar el încă mergea înainte cu planurile lui.

Și fratele Branham a povestit cum conducea pe drum gândindu-se la planurile lui. „Știi, cred că va fi grozav. Vom face exact aceasta. Vom merge acolo sus, și eu voi spune: „Draga mea, suntem aici sus. Hai să rămânem aici. Este atât de frumos! Îl vom ajuta pe Bud, și bla, bla, bla.” El și-a luat propria sa voie și a așezat peste propria sa voie un înveliș religios. Dar în timp ce conducea și Billy a adormit, Dumnezeu i-a vorbit, și i-a spus: „Dacă îți continui planurile, vei ajunge exact așa. Vei deveni un vagabond.” Știți ce a spus fratele Branham: „Billy, vorbești cu mine?”

Ascultați, Dumnezeu nu strigă; Dumnezeu nu țipă; Dumnezeu nu-ți ia mâinile jos, nu ți le imobilizează și nu-ți spune: „Uită-te la Mine în față. Eu îți vorbesc!” El nu este așa. Dacă vrem să auzim Glasul lui Dumnezeu, trebuie să începem să mergem pe Calea lui Dumnezeu, și trebuie să începem să ne facem timp să auzim Glasul lui Dumnezeu.

Dacă trebuie să vrem să facem voia lui Dumnezeu, trebuie să-I auzim Glasul, pentru a ști care este voia Lui în situațiile cu care ne confruntăm.

Ascultați, viața vine cu greutăți. Viața vine repede, uneori, abia ai timp să reacționezi, pentru că se întâmplă atât de repede! Eu cred că ceea ce avem nevoie acum, mai mult ca oricând am avut vreodată, este că avem nevoie de puțină liniște. Avem nevoie de puțin timp pentru a ne ruga, pentru a cugeta, pentru a ne gândi la ce facem în viață, pentru a ne gândi la următorul pas în viață, la următoarea etapă, la necazurile care au apărut, la situația familiei noastre sau la ceea ce ne cere Dumnezeu să facem. Pur și simplu, oprește-te și gândește-te la aceasta. Roagă-te și spune: „Doamne, ce vrei să fac? Despre ce este vorba în această situație? Ce încerci să-mi arăți? Ce vrei să faci?” Dar, ceea ce facem de obicei, este să nu ne gândim la nimic care ar putea fi o problemă. Adică, facem orice ca să nu ne gândim la nimic care ar putea fi o problemă, sau care ne-ar cere să luăm o decizie sau să necesite ceva dureros. Deci, ceea ce facem noi, este să ne distrăm până la moarte și să ținem Glasul lui Dumnezeu departe.

Eu spun: Doamne, ajută-mă să am un timp de liniște, pentru că trebuie să vreau să fac voia lui Dumnezeu, să aud voia lui Dumnezeu. Nu părerea tuturor celorlalți oameni, nu ceea ce crede toată lumea despre o situație.

Ascultați, nici măcar frații și surorile tale nu pot să-ți dea întotdeauna sfaturile corecte, pentru că ei nu sunt Dumnezeu, și nu știu. S-ar putea să-ți spună tot ce înțeleg ei mai bine; s-ar putea să-ți spună din dragoste pentru tine; s-ar putea să ai zece persoane care să fie de acord că aceasta este ceea ce ar trebui să faci, dar ce este mai important decât zece frați sau surori în Hristos, care să-ți spună ce ar trebui să faci, cel mai important lucru este să-ți spună Dumnezeu ce trebuie să faci. El ar putea să confirme că ceea ce ți-au spus ei, este adevărat. Dar s-ar putea ca El să te îndrume într-o altă direcție. Și ceea ce este cel mai important, este să poți auzi de la Dumnezeu. El poate vorbi printr-un frate sau printr-o soră; El poate vorbi printr-un predicator; El poate vorbi printr-o casetă sau prin citirea Bibliei, El îți poate vorbi prin toate acestea, dar noi trebuie să încetinim destul de mult ca să ascultăm predicile, să ascultăm caseta sau să citim Biblia.

În mesajul Este Răsăritul Soarelui, din aprilie, anul 1965, fratele Branham a făcut această afirmație:

„Acest vultur adevărat recunoaște chemarea Cuvântului lui Dumnezeu. De ce? El este un vultur. Un Vultur pentru un vultur. Cuvântul dinainte de întemeierea lumii; Cuvântul la Cuvânt; Cuvântul predestinat la Cuvântul scris al orei. Voi vă dați seama de poziția voastră. El îl caută.”

Noi cunoaștem acest citat, dar l-am adus aici, pentru că Cuvântul vine la Cuvânt. Vulturul cheamă vulturul; Cuvântul vine la Cuvânt. Există un magnetism care îi atrage pe acești doi împreună.

Care este Sămânța Genă a lui Dumnezeu din interiorul unui copil al lui Dumnezeu? Este Cuvântul. Deci, Cuvântul poate auzi Cuvântul; Cuvântul poate recunoaște Cuvântul. Cu cine încearcă Dumnezeu să vorbească? El încearcă să vorbească Cuvânt la Cuvânt. El încearcă să aducă Cuvântul predestinat să audă Cuvântul scris al orei, pentru că atunci când Acesta se reunește, aduce rezultate. El încearcă să ne facă să ne supunem voia noastră, voii lui Dumnezeu, pentru ca Cuvântul care este în noi, să se alinieze cu Cuvântul care vine la noi, astfel încât Dumnezeu să-Și poată împlini voia Lui în viața noastră.

Voi aveți deja urechi să auziți; aveți deja Cristalul; aveți deja ochi să vedeți. Ascultați, noi suntem oameni în vârstă, iar fratele Branham era mai în vârstă decât noi…Pentru voi, tinerii, cristalul dintr-un radio era pus acolo pentru a căuta frecvența și pentru a capta semnalul de la antenă și pentru a-L transmite. Astăzi, ar fi un receptor Wi-Fi. Corect?

În interiorul tău se află un receptor Wi-Fi. Poate nu folosesc cuvintele potrivite, dar oricum, receptorul este deja acolo, iar Dumnezeu trimite Semnalul. Și dacă noi am putea prinde Semnalul, înseamnă că în tine există deja Ceva care să-L prindă. Și dacă există un Dumnezeu care-L trimite, iar aceștia doi se unesc, când vin împreună, când putem da la o parte sinele nostru uman și ne putem alinia cu voia lui Dumnezeu, atunci se face voia lui Dumnezeu în viețile noastre. Dar noi trebuie să  prindem Frecvența, și trebuie să prindem Semnalul. Dar nu știu cum putem face aceasta cu atâta zgomot.

De multe ori, când Dumnezeu i-a vorbit fratelui Branham, el a spus: „Acesta a fost numai un gând. Cred că a fost doar gândul meu.” Felul în care Dumnezeu i-a vorbit, a fost atât de subtil! Nu era ca și cum fratele Branham a știut exact când a vorbit Dumnezeu, că Acela era Dumnezeu. El nu știa dacă era propriul său gând; nu a știut dacă era el însuși; nu a știut dacă era Billy Paul; nu a știut ce era, așa că a trebuit să aștepte, a trebuit să aibă răbdare o clipă, pentru că dacă avea răbdare și aștepta, Dumnezeu vorbea din nou iar el putea să-L prindă, putea înțelege mai bine, putea înțelege ce spunea Dumnezeu, pentru că el nu a înțeles aceasta de la început.

Uneori mă întreb dacă Dumnezeu încearcă să ne vorbească și încearcă să ne vorbească, ca și cum ar fi profetul. S-ar putea ca noi să ne încurcăm, s-ar putea să nu înțelegem că Acela este Dumnezeu, și s-ar putea să nu recunoaștem că El vrea să ne spună ceva, pentru că nu L-am înțeles cum trebuie. Dar, dacă am putea sta puțin și să așteptăm o clipă…

Cred că povestea cu furtuna este minunată. Mă refer la povestea fratelui Branham cu furtuna din Colorado. El alerga să se salveze și făcea ceea ce ți-ar spune un sfat bun și un raționament bun, să faci. Dar un Glas, i-a spus: „Întoarce-te de unde ai venit!” Iar fratele Branham a zis: „Acesta a fost doar gândul meu. Doar mi s-a părut.” El prezintă aceasta ca și cum ar fi gândurile lui. Dar el a ajuns într-un punct cu Domnul, el a avut atâtea experiențe, așa că nu a continuat să coboare muntele, chiar dacă situația îi punea viața în pericol. Încă nu s-a întors de unde a venit, dar nici nu a continuat să coboare, ci s-a așezat, a scos un sandvici, pe care i-l făcuse David Woods, și a început să mănânce. Și când s-a oprit, Dumnezeu i-a vorbit din nou: „Întoarce-te în furtună!”

Cred că, uneori, ar trebui să ne oprim și doar să facem o pauză. Nu te opri doar o jumătate de secundă, apoi mergi mai departe, ci oprește-te o clipă, și spune: „Doamne, vrei să-mi spui ceva? Vrei să-mi vorbești? Eu nu vreau voia mea, ci voința mea este voia Ta. Eu continui să cad în propria mea voință și să stric lucrurile, recunosc aceasta. Mi se întâmplă tot timpul, dar nu aceasta vreau, nu aceasta este dorința mea, ci dorința mea este să faci ce vrei Tu cu mine. Nu vreau voia mea. Sincer, până la urmă, nu vreau să fac ce vreau eu, ci vreau să fac ce vrei Tu.”

Dar este atât de mult zgomot, atâta cutremur, vânt și foc, oh, dar El are încă un Glas blând și liniștit! Dacă am putea să ne oprim și să înțelegem aceasta, atunci am putea să ne aliniem voia noastră cu voia Lui, iar Dumnezeu ar putea să facă ce vrea El cu noi.

Ați auzit vreodată cum a spus fratele Branham și cum spun și alții că, uneori, Dumnezeu lasă să se întâmple ceva și ajungem la spital sau undeva întinși pe spate, astfel încât am putea privi în sus. Dumnezeu trebuie să ne oprească.

Ascultați, nu accidentul a fost Dumnezeu care a vorbit, ci accidentul doar a creat pauza, așa că, în timp ce noi eram tăcuți, El a putut să vorbească. Nu a fost accidentul, nu a fost concedierea, nu a fost respingerea, nu a fost orice altceva ce ar putea fi, ci noi ajungem în necaz, ajungem într-un loc în care Dumnezeu poate începe să ne vorbească.

Niciodată nu a fost Glasul lui Dumnezeu problema, ci problema a fost ceea ce ne-a făcut să ne oprim destul de mult timp, ca să-L auzim pe Dumnezeu că ne vorbește.

Mă rog ca Dumnezeu să nu fie nevoit să mă pună într-o astfel de situație ca să-mi vorbească. Îl rog să mă ajute să nu fiu nevoit să trec prin așa ceva, și să stau întins pe spate într-un spital, privind în sus și punându-I lui Dumnezeu întrebări, astfel încât, El să mă poată opri suficient de mult, ca să-mi vorbească. Vreau să-mi fac timp pentru El în fiecare zi a vieții mele, să am urechile ciulite, și să spun: „Doamne, ce vrei să-mi spui?” Pentru că așa ne vorbește Dumnezeu, nu în haos, nu în gălăgie. Adică, noi putem fi în haos și gălăgie, așa cum a fost fratele Branham în furtună, dar acolo era un Glas mic și liniștit. Era Glasul blând și liniștit.

Eu spun: „Vorbește-mi, Doamne! Vorbește cu slujitorii Tăi, Dumnezeule Atotputernic, și dă-ne o inimă să Te primim și să ne aliniem cu voia Ta. Amin. Să ne rugăm.

Dragă, Tată ceresc, Îți mulțumim, Doamne, pentru această aducere aminte constantă din viața noastră. Doamne, Tu ne-ai arătat și ne-ai spus că ne-ai dat opțiunea să alegem, ne-ai dat liberul arbitru, ne-ai dat puterea de a alege.

Când ne-ai pus în parteneriat cu Tine, unul dintre lucrurile care ne-au făcut parteneri, a fost alegerea, iar Tu nu ai blocat niciodată această putere de a alege, ci noi putem alege. Dar, oh, Doamne, noi vrem să renunțăm la propriile noastre alegeri și să alegem alegerile Tale. Doamne, noi vrem să alegem Calea Ta; vrem să alegem Cuvântul Tău; vrem să alegem voia Ta. Doamne, aceasta este dorința noastră, ca și copii ai Tăi. Suntem însetați să faci voia Ta cu noi.

Doamne, noi am făcut atâtea greșeli! Eu am făcut atâtea greșeli, și îmi pare rău că devin prea ocupat, prea gălăgios și continui să înaintez încet. Îmi pare rău, Doamne, dar vreau să mă liniștesc și să aud de la Tine.

Doamne, Te rog să continui să-mi trimiți Cuvântul Tău, continuă să-mi vorbești, Doamne, și ajută-mă să fiu mai atent la ceea ce încerci să-mi spui. Ajută-mă să fiu conștient de ceea ce spui și ajută-mă să încetinesc, ca să Te aud. Apoi, ajută-mă să mă predau voii Tale.

Doamne, Tu ne-ai dat posibilitatea de a alege, dar noi vrem să alegem voia Ta; vrem să alegem Calea Ta; vrem să alegem Cuvântul Tău și vrem să alegem să ne predăm Ție, ca să ne poți folosi în acest timp de sfârșit.

Doamne, Te rog să ne ajuți, să setezi Tu Indicatorul nostru cu cadran din interior, la Frecvența Ta, pentru a recepționa Semnalul Tău.

Ajută-ne să ne aliniem cu Gândul și cu Cuvântul Tău, și să fim receptivi la ceea ce încerci să ne spui, și fie ca Cuvântul Tău să ne vorbească în fiecare zi, așa cum L-am văzut în propriile noastre vieți și în viața profetului Tău, de atâtea ori.

Ajută-ne să ne facem timp să Te auzim, vorbește-ne și ajută-ne să Te auzim atunci când încerci să ne vorbești.

Doamne, Te iubim și Îți cerem binecuvântarea Ta peste toate aceste lucruri, ca să ne păstrezi în centrul voii Tale.

Te iubim, Dumnezeule, și Te rugăm să ne ajuți în timp ce ne predăm Ție, pentru că ne rugăm în Numele lui Isus Hristos. Amin.

                            -AMIN-