TREBUIE SĂ VINĂ UN NOU EFESENI

03 august 2025

Amin! Dumnezeu să vă binecuvânteze în această dimineață. Este bine să fim împreună.

Să mergem împreună la cartea lui Iosua pentru că voi continua cu gândul pe care l-am avut în ultimele servicii. Vreau să predic despre subiectul TREBUIE SĂ VINĂ UN NOU EFESENI.

După cum știți, am început cu subiectul despre har și despre cum fratele Branham ne-a arătat învățătura corectă despre har și fapte regăsită în cartea Efesenilor pe care am parcurs-o. Noi am făcut un studiu biblic în care am aflat că această Carte este împărțită exact la mijloc, primele trei capitole fiind desemnate harului, iar ultimele trei, faptelor, și fratele Branham ne-a spus că Efeseni este răspunsul la bătălia veacului dintre calvinism și arminianism, dintre har și fapte. Noi am aflat aceste lucruri aici.

De asemenea, am aflat că Efeseni, cartea Efesenilor poate fi asemănată cu cartea lui Iosua, din Vechiul Testament. Practic, cartea lui Iosua din Vechiul Testament, este cartea Efesenilor din Noul Testament, iar noi am început să privim la aceasta și am înțeles că are de-a face cu poziționarea, cu înfierea, Israelul fiind poziționat în țară, ceea ce a avut de-a face cu apostolul Pavel care a pus biserica în rânduială. Și acum, trebuie să facem pasul următor pentru că fratele Branham a spus: „Trebuie să vină un Efeseni din nou.” Astfel, cu ajutorul Domnului, în această dimineață, vreau să privim la aceasta.

Să începem cu cartea lui Iosua, capitolul 1. Amintiți-vă, cartea lui Iosua poate fi asemănată cu cartea Efesenilor. Să ținem aceasta în minte pe măsură ce citim de aici.

Iosua 1.1-6:

„După moartea lui Moise, robul Domnului, Domnul a zis lui Iosua, fiul lui Nun, slujitorul lui Moise:

„Robul Meu Moise a murit: acum, scoală-te, treci Iordanul acesta, tu şi tot poporul acesta, şi intrați în țara pe care o dau copiilor lui Israel.

Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru vi-l dau, cum am spus lui Moise.

Ținutul vostru se va întinde de la pustie şi Liban până la râul cel mare, râul Eufrat, toată țara hetiților şi până la Marea cea Mare, spre apusul soarelui.

Nimeni nu va putea să stea împotriva ta cât vei trăi. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi.

Întărește-te şi îmbărbătează-te, căci tu vei da în stăpânire poporului acestuia țara pe care am jurat părinților lor că le-o voi da.” 

Dumnezeu să vă binecuvânteze și fie ca Domnul să binecuvânteze citirea Cuvântului Său.

Aici putem vedea că Iosua a primit instrucțiuni de la Domnul, despre cum trebuia să ducă poporul dincolo de Iordan pentru a împărți țara, moștenirea, fiindcă țara fusese dată oamenilor, era făgăduința dată părintelui lor, Avraam. Conform făgăduinței Cuvântului, ei erau copiii lui Avraam, iar făgăduința dată de Dumnezeu a fost că El îi va duce în țară, le-o va împărți și le-o va da lor. Aceasta a fost făgăduința, legământul necondiționat făcut de Dumnezeu cu Avraam, deci a fost o făgăduință a harului, nu a faptelor, pentru că El a spus: „Eu voi face aceasta!” „Eu voi face din voi o națiune puternică; Eu vă voi da țara; Eu îi voi aduce pe copiii voștri dintr-o țară îndepărtată și-i voi stabili în țara aceasta.” Amin! Astfel, acum ei intrau în legământul harului lui Dumnezeu, în însăși făgăduința care fusese dată, iar ei traversau Iordanul, intrând în țară, când Domnul îi spune lui Iosua:

„Întărește-te şi îmbărbătează-te. Nimeni nu va putea să stea împotriva ta cât vei trăi. Eu voi ficu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi.

Întărește-te şi îmbărbătează-te, căci tu vei da în stăpânire poporului acestuia țara pe care am jurat părinților lor că le-o voi da.”

Apoi, Iosua a transmis această binecuvântare poporului spunându-le să fie puternici și curajoși pentru că ei urmau să stăpânească țara. Deci, dorim să ținem în mințile noastre tipurile pe care fratele Branham le-a folosit, în timp ce cartea lui Iosua poate fi asemănată cu cartea Efesenilor.

În Efeseni, Biserica nu intra într-un teritoriu fizic, ci în țara duhovnicească promisă a Duhului Sfânt, intra în toate făgăduințele pe care Dumnezeu le-a dat lor, intra într-o moștenire. Și pentru a intra în această țară, vedem că Iosua a trebuit să-i aducă la un Ghilgal. „A-i aduce la un Ghilgal”, înseamnă „a-i aduce la o tăiere împrejur”, pentru că de-a lungul drumului, toți copiii născuți în pustie după ce poporul a ieșit din Egipt, nu fuseseră tăiați împrejur. Iar tăierea împrejur este un tip al peceții, fiind pecetea-dovadă a faptului că ei făceau parte din legământul făcut de Dumnezeu cu Avraam, pentru că atunci când Dumnezeu a recunoscut credința lui Avraam, i-a dat o pecete, pecetea legământului, a tăierii împrejur. Așadar, atunci ei se întorceau sub legământ, pentru că trebuiau să fie sub legământ pentru a intra în țara făgăduită.

Apostolul Pavel ne-a spus că pecetea noastră este botezul Duhului Sfânt, care ne aduce sub făgăduința legământului. Pecetea noastră, dovada că Dumnezeu a recunoscut credința noastră, iar dacă noi credem Cuvântul orei, aceasta dovedește că suntem Sămânța lui Avraam, și Dumnezeu recunoaște acea credință, recunoaște credința lui Avraam și ne dă tăierea împrejur a Duhului Sfânt. Iar la Ghilgal, Domnul le-a spus: „Am ridicat…” (în limba engleză, „am îndepărtat, am prăvălit”), Ghilgal însemnând „prăvălire”. „Am ridicat ocara Egiptului.” Iar când Dumnezeu pecetluiește credința noastră cu botezul Duhului Sfânt, El îndepărtează, dă la o parte ocara lumii, a faptului de a trăi o viață hibridă și toate aceste lucruri, aducându-ne în făgăduință.

Așadar, cartea Efesenilor poate fi comparată cu cartea lui Iosua. Am câteva slide-uri și câteva citate pe care vreau să le citim împreună ca să nu ne pierdem, ci să rămânem împreună și să continuăm să ne mișcăm fără ezitare. De asemenea, ca și până acum, vom citi destul de mult și din cartea Efesenilor, și vom petrece ceva timp acolo.

În mesajul Dumnezeu este bogat în îndurare, citim:

„Dacă vreți, să notați Scripturile pe care un predicator le citește. Aș vrea ca în seara aceasta, dacă vreți, să deschideți la Efeseni. Duminica trecută, am vorbit despre Efeseni, despre faptul că Iosua, Cartea lui Iosua este Cartea Efesenilor a Vechiului Testament și cum aceasta este o carte a răscumpărării. Iar răscumpărarea are două părți diferite: „ieșirea afară” și „intrarea înăuntru”. Mai întâi, trebuie să ieși afară…”

Să ne amintim: Avraam se afla în țară, iar Domnul i-a spus:

„Ridică-ţi ochii şi, din locul în care eşti, priveşte spre miazănoapte şi spre miazăzi, spre răsărit şi spre apus;

căci toată ţara pe care o vezi ţi-o dau ţie şi seminţeitale în veac…”

Și ei s-au așezat în acea țară, dar nu au stăpânit-o pe deplin, deși le fusese dată deja. Amin!

Înainte de a o stăpâni, s-au coborât în Egipt, unde au devenit sclavi. Apoi, Dumnezeu i-a răscumpărat din Egipt și i-a adus înapoi deoarece noi știm că „a răscumpăra” înseamnă „a cumpăra înapoi, a aduce înapoi, a restitui.” Ei s-au aflat în țară, au părăsit-o, dar Dumnezeu i-a răscumpărat din robie, din sclavie, și i-a adus înapoi în țara făgăduită. Aceasta este important pentru noi.

„…Iar răscumpărarea are două părți diferite: „ieșirea afară” și „intrarea înăuntru.” Mai întâi, trebuie să ieși afară. Unii oameni vor să aducă lumea cu ei; dar voi trebuie să ieșiți afară din lume pentru a intra în Hristos. Trebuie să ieșiți afară din necredință pentru a intra în credință. Nu poate exista nici măcar un lucru în calea voastră.

Pentru a avea cu adevărat credința originală, trebuie să lăsați totul în urmă, tot ce este contrar Cuvântului Domnului pentru a intra în credință. Aceasta a fost cartea Efesenilor a Vechiului Testament, Iosua, unde Moise, reprezentând Legea, nu a putut salva pe nimeni, dar harul a putut. Și aici Iosua este același cuvânt ca și Isus, „IaHVeH Salvatorul.”

Acum, aflăm că noi am ajuns la un alt Efeseni, un alt Efes acum, unde denominațiunile noastre intelectuale și așa mai departe, și toate programele noastre educaționale au ajuns la Iordanul lor. Atunci, noi trebuie să avem un Efeseni din nou.

Trebuie să avem un Exod, să „ieșim afară” și să „intrăm înăuntru” pentru Răpire.”

Deci, fratele Branham ne spune că trebuie să vină un alt Efeseni, trebuie să ne întoarcem la Efeseni. Ce sunt Efesenii? Ei se pot asemăna cu cartea lui Iosua. „A ieși afară din” și „a intra înăuntru în.”

Fratele Branham ne-a spus că la primul Exod a existat o chemare afară a unei națiuni dintr-o altă națiune, dar în acest Exod, El cheamă afară o Mireasă dintr-o biserică, afară din sistemele bisericești. El cheamă afară o Mireasă. În Exod, ei trebuiau să iasă afară, dar ei nu doar au ieșit afară, ci trebuiau să intre înăuntru. Unde intră ei înăuntru? Se întorc înapoi în făgăduință, înapoi la Efes, înapoi la Efeseni, la tot ce i-a fost dat Bisericii la început. Trebuie să ne întoarcem înapoi la aceasta.

Acum, să nu facem ce au făcut ei în Vechiul Testament, pentru că ei nu au stăpânit țara pe deplin. Dar există un plan rânduit mai dinainte astăzi, și noi ne întoarcem înapoi în Efes, înapoi la tot ce Dumnezeu i-a dat Bisericii, iar noi vom stăpâni totul pe deplin. Nu pentru că noi avem mai multă putere sau înțelepciune, ci pentru că El a rânduit totul mai dinainte. Aceasta este epoca ce va împlini pe deplin făgăduința deplină. De ce trebuie să ieșim afară și să intrăm înăuntru? Care este scopul? Răpirea. Aceasta este plinătatea promisiunii, schimbarea în trup, restaurarea deplină la ceea ce eram înainte în Eden. Acesta este Planul de răscumpărare al lui Dumnezeu. Deci, trebuie să vină un Efeseni. Slavă Domnului!

În mesajul Un Paradox, din anul 1965, fratele Branham a spus:

„Dar nouă ni s-a făgăduit, potrivit Apocalipsa capitolul 10, Maleahi 4 și Luca 22:17 și așa mai departe, că trebuie să vină un Efeseni la aceasta. (Este făgăduit, prieteni!) Trebuie să vină un Efeseni, ca aceste șapte taine ale Cuvântului lui Dumnezeu să se desfășoare. Iar aceasta are loc în Epoca Bisericii Laodicea. Eu cred că noi suntem acolo.”

Credeți voi aceasta? Amin! Fratele Branham a crezut aceasta în anul 1965.

„Eu cred că noi ne aflăm exact în umbrele Venirii Fiului lui Dumnezeu.

Și la fel ca și Iosua, înainte ca Efesenii să se ridice, la fel și Ioan Botezătorul s-a ridicat exact înainte de următorul Efeseni. Iar nouă ni s-a făgăduit un alt Efeseni. Este prezis aici în Scriptură, astfel, eu cred că noi trăim în Efeseni din nou. Înapoi din nou la… Ni s-a făgăduit că ceea ce a fost lăsat în afară în timpul celor șapte epoci…”

Fratele Branham ne-a spus că noi ne întoarcem înapoi, că va exista o restaurare, că ne întoarcem înapoi la ceea ce a fost lăsat. Este o profeție a Cuvântului. Aceasta este ceea ce a făcut cu copiii Săi în Vechiul Testament și este ceea ce face cu noi la sfârșitul timpului.

Vreau să ne oprim câteva clipe și să privim la Efes și la Epoca Bisericii Efes. La Efes ca oraș și la ceea ce s-a întâmplat, pentru că trebuie să vină un Efeseni din nou.

Noi știm că Efeseni poate fi comparat cu Iosua, iar Iosua a poziționat poporul, i-a dus în moștenire, i-a poziționat acolo și i-a dus la înfiere, la poziționarea fiilor, pentru ca ei să nu fie ca lumea, ci să fie o generație aleasă, națiunea lui Dumnezeu. Dar ei nu au înțeles pe deplin că ei căzuseră înainte ca să înțeleagă aceasta. Și acum, a venit un Efeseni în care biserica era poziționată pentru a se mișca în plinătatea a ceea ce avea Dumnezeu în gând, pentru a Se putea uni cu ea, pentru a Se căsători cu ea și să meargă la Cina nunții. Dar înainte ca aceasta să se întâmple, a existat o cădere. Așadar, ele pot fi asemănate, iar eu vreau să privim la aceasta.

Să mergem împreună la Fapte 20. Aș vrea să începem de la versetul 17. Aici îl avem pe Pavel pe drum înapoi spre Ierusalim. El știa că va întâmpina dificultăți acolo, pentru că exista o profeție legată de aceasta. Astfel, aici citim:

„Însă din Milet, Pavel a trimis la Efes şi a chemat pe prezbiterii Bisericii.”

Deci, din locul în care se găsea, el a trimit după bătrânii din Efes pentru o întrunire. El le va da un ultim mesaj prezbiterilor înainte de a merge la Ierusalim.

„Când au venit la el, le-a zis: „Ştiți cum m-am purtat cu voi în toată vremea, din ziua dintâi în care am pus piciorul pe pământul Asiei.

Am slujit Domnului cu toată smerenia, cu multe lacrimi şi în mijlocul încercărilor pe care mi le ridicau uneltirile iudeilor.

Ştiţi că n-am ascuns nimic din ce vă era de folos şi nu m-am temut să vă propovăduiesc şi să vă învăţ înaintea norodului şi în case,

şi să vestesc iudeilor şi grecilor pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos.

Şi acum, iată că, împins de duhul, mă duc la Ierusalim, fără să ştiu ce mi se va întâmpla acolo.

Numai Duhul Sfânt mă înştiinţează din cetate în cetate că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri.

Dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.

Şi acum, ştiu că nu-mi veţi mai vedea faţa, voi toţi aceia în mijlocul cărora am umblat propovăduind Împărăţia lui Dumnezeu.

De aceea vă mărturisesc astăzi că sunt curat de sângele tuturor.

Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.

Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.

Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma,

şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor.”

Deci, ultima cuvântare a lui Pavel către bătrânii din Efes începe cu el vorbind despre viața sa și despre ceea ce se petrecea. El le spune: „Vă părăsesc, dar fiți atenți, hrăniți turma peste care v-a pus Duhul Sfânt ca supraveghetori.” De asemenea, el le-a spus: „Eu știu aceasta: va veni o cădere.” El a profețit chiar și despre cei care urmau să se ridice din mijlocul lor ca să-i atragă pe apostoli de partea lor, aceștia începând să pervertească Cuvântul. Aceasta este exact ce s-a întâmplat.

Biserica din Efes a început să cadă. Înainte ca Hristos să vină la ea, ea era deja o femeie căzută, iar noi vedem că Pavel a profețit despre aceasta. Pavel a întemeiat biserica din Efes, el a scris cartea Efesenilor, iar ulterior, el a recunoscut că urma să vină o alunecare, o cădere. De aceea trebuie să vină o întoarcere la Efes, pentru ca această Biserică din timpul sfârșitului să nu se îndrepte spre o cădere, ci să mărșăluiască înainte spre făgăduință.

Ce înseamnă a merge până la făgăduință? Până la schimbarea acestui trup. Iar dacă aceasta este calea spre făgăduință, înseamnă că noi încă nu ne aflăm acolo, prieteni. Poate noi am început să ne schimbăm, dar eu vreau să parcurgem tot drumul până la schimbarea atomilor noștri. Eu cred că această stare hibridă în care ne aflăm se poate schimba într-o stare glorificată. Amin!

Vreau să continuăm să privim la Epoca Bisericii Efes, la ceea ce s-a întâmplat acolo.

În mesajul Epoca Bisericii Efes, predicată de fratele Branham în anul 1960, el ne spune:

„Învățătura lui Pavel a avut o mare influență asupra credincioșilor din Efes. În continuare, Timotei a fost primul episcop al Bisericii din Efes. Pavel a scris Bisericii din Efes. În timpul lui Pavel, a fost o Biserică extraordinară. Numele „Efes” înseamnă „a da drumul, a se relaxa, a cădea.” Ea a fost numită de Dumnezeu „Biserica căzută.” Dumnezeu a recunoscut mai întâi faptele lor, truda și răbdarea lor. Apoi Dumnezeu a mustrat felul lor de a trăi, faptul că au părăsit dragostea dintâi, pentru că au căzut și nu mai purtau Lumina. Efes nu a fost o biserică amăgită, a eșuat ea însăși prin faptul că nu a continuat în dragostea desăvârșită.”

Vreau să ne concentrăm asupra acestei ultime afirmații. Problema nu a fost așa de mult concentrată asupra faptului că Efes a căzut prin amăgire, ceea ce s-a întâmplat în cele din urmă și anume, prin amăgirea faptelor nicolaiților, dar înainte ca ei să cadă, a existat ceva care s-a și întâmplat mai întâi. Ea nu a fost o biserică amăgită, ci a căzut pentru că nu a continuat în dragostea desăvârșită. Dumnezeule, ajută-ne! Nu a fost marea amăgire și nici măcar nu au fost predicatorii falși despre care a profețit Pavel, ci ceea ce s-a întâmplat mai întâi a fost o răcire și o relaxare a lor în sine. Acesta a fost primul pas. Aceasta este ceea ce s-a petrecut în Efes. Tot altceva a venit mai târziu. Aceasta este ceea ce profetul ne-a spus.

Să mergem la cartea Apocalipsei 2:1-7:

„Îngerului Bisericii din Efes scrie-i: „Iată ce zice Cel ce ţine cele şapte stele în mâna dreaptă şi Cel ce umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice de aur:

„Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta şi că nu poţi suferi pe cei răi, că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt şi i-ai găsit mincinoşi.”

Iar fratele Branham ne-a spus: „Cum i-au testat ei? Îi verificau să vadă dacă au rămas la ceea ce învățase Pavel. Iar când ei nu au rămas credincioși la Cuvântul ce le fusese dat, ei au știut că erau falși.” Deci, ei tot aveau Cuvântul și-L credeau, deci la acest moment, nu era încă o biserică amăgită.

„Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui Meu şi că n-ai obosit.

Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.”

Iată, prieteni, aici găsim problema. Aceasta este marea tragedie care a început în prima epocă: „…ai părăsit dragostea dintâi.”

„Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut, pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine și-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.

Ai însă lucrul acesta bun: că urăşti faptele nicolaiţilor, pe care şi Eu le urăsc.

Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.”

Există frați care au biruit în Efes. Și care este făgăduința lor? Să se hrănească cu Hristos. Vor fi unii, care astăzi, când noi ne îndreptăm spre un nou Efes, vor merge până la capăt și vor fi biruitori. Și ce vom primi noi? Ne vom hrăni din Pomul Vieții. Amin! Să continuăm să privim aici la Efes și la cădere.

În Cartea Epocile Bisericii, fratele Branham ne-a spus:

„Însăși numele „Efes”, este un nume compus ciudat: „țintit  spre” și „relaxat”. Aspirația înaltă a acestei epoci care a început cu plinătatea Duhului, „adâncimea lui Dumnezeu”, în timp ce ei ținteau la marea chemare a lui Dumnezeu, a început să paveze calea spre o atitudine mai puțin veghetoare.”

Să ne gândim la aceasta, prieteni: „…o atitudine mai puțin veghetoare”. Nu o „dispersare absolută a Adevărului”, ci „o atitudine mai puțin veghetoare”.

„O urmare mai puțin arzătoare a lui Isus Hristos a început să se manifeste ca și un semn prevestitor al faptului că în epocile viitoare, vehiculul fizic numit „biserica” urma să se scufunde în grozăvia „adâncimii Satanei.” Devenise relaxată și se abătea. Epoca cădea deja. Părăsise dragostea dintâi. Micuța Sămânță semănată deja în acea Epocă a Efesenilor, urma ca într-o zi să crească în duhul greșelii încât toate păsările necurate ale văzduhului urmau să își facă cuib pe ramurile sale.

Atât de inofensiv rațiunii umane acea mică semănare apărea acelei Eve noi (Noua Biserică) încât din nou ea urma să fie amăgită de Satan. Epoca Efesiană îi prezentase oportunitatea a ceea ce este mai bun de la Dumnezeu, iar pentru un timp, ea a biruit, apoi s-a relaxat, iar în acel moment de neveghere Satan a semănat sămânța ruinei depline.”

„…oportunitatea a ceea ce este mai bun de la Dumnezeu.” Ni s-a prezentat și nouă această oportunitate? Absolut, prieteni! „…iar pentru un timp, ea a biruit”,  apoi s-a întors de la Adevăr, a urât Cuvântul și… S-a relaxat. Dumnezeu să ne ajute să nu ne relaxăm. Vedeți, aceasta este greșeala naturii umane: când totul devine în regulă, începem să ne relaxăm. Iar ca parte din beneficiul Cuvântului lui Dumnezeu este că Acesta va veni și va pune în ordine viața ta pentru că Dumnezeu este Cel care a pus în ordine Universul prin Cuvântul Său. Deci Cuvântul Său aduce ordine acolo unde este haos. Întotdeauna a făcut aceasta. A făcut-o în Cartea Genezei și o va face și în viețile noastre, iar când Cuvântul lui Dumnezeu vine și ne eliberează de vicii, când frânge obiceiurile noastre, ne eliberează de înțelegerea greșită, de concepții false, restaurează căsătorii, familii, relații, și dintr-o dată totul începe să se liniștească, aceasta fiind binefacerea Cuvântului lui Dumnezeu. Este Cuvântul manifestat în viețile noastre. Când toate acestea încep să se întâmple, avem tendința de a ne relaxa, ceea ce este un lucru foarte periculos. Nu este vorba de o odihnă în Duhul Sfânt, ci de o relaxare a râvnei noastre, a dorinței noastre arzătoare în a presa înainte și a lupta pentru lucrurile lui Dumnezeu. Acel gen de relaxare este periculos. A fost începutul regresului și a căderii Bisericii în Epocile Bisericii și a ciclului restaurării.

Totul a început cu relaxarea. Noi am venit sub binefacerea Cuvântului, absolut, aducându-ne o mare binefacere. Biblia spune: „Amintește-ți de Domnul și de toate binefacerile Sale”, iar noi trăim aceste binefaceri. Noi am primit binecuvântări din partea Lui: El ne-a vindecat, ne-a eliberat, ne-a adus la un mare belșug. Toate acestea le-a făcut El. Dar în toate acestea, Dumnezeu ne-a dat o asemenea binecuvântare, aducând încercări și necazuri în viețile noastre, iar eu sunt atât de mulțumitor pentru aceasta, pentru că atunci când lui Pavel i s-a dat o abundență de descoperiri, Dumnezeu, cunoscând natura umană, i-a dat lui Pavel un țepus în trup, un mesager al diavolului, ca să-l pălmuiască și să-l împiedice să se îngâmfe și să nu meargă pe calea pe care a mers Lucifer în cer. Lucifer era desăvârșit, fără cusur, nu avea nicio problemă, nimic în neregulă, plin de înțelepciune, desăvârșit în frumusețe, iar fratele Branham ne-a spus că el a fost mâna dreaptă a Dumnezeului Cel Atotputernic, era arhanghelul, heruvimul care făcea acoperirea și era atât de desăvârșit că nu a avut nici un cusur care să-i provoace smerenia,  fiind înălțat de propria sa strălucire și a căzut.

Deci, Dumnezeu i-a dat o abundență de descoperiri lui Pavel pentru că Pavel urma să le așeze pentru Biserică, el a adus temelia pe care a fost zidită întreaga Biserică. Deci, Dumnezeu, în înțelepciunea și cunoștința Lui infinită, i-a dat o încercare atât de mare lui Pavel, care l-a rănit atât de mult, încât l-a afectat toată viața. Dar Dumnezeu i-a spus: „Nu te îngrijora, Pavel. Harul Meu îți este de ajuns. Am făcut aceasta pentru binele tău. Este dragostea Mea pentru tine. Este cel mai bun lucru pe care l-aș fi putut face pentru tine.”

Uneori noi urâm încercările noastre, dificultățile noastre, presiunea, suferința, dar ar trebui să o iubim, pentru că este tot ce ne împiedică să ne exaltăm pe noi înșine și să trecem pe tărâmul lui Lucifer. Cuvântul vine cu binecuvântări, Cuvântul pune în ordine viața noastră, Cuvântul restaurează, dar din pricina acestora, Dumnezeu încă îngăduie ca vrăjmașul să aducă țepușe și afecțiuni pentru binele nostru. Eu Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru aceasta. Nu vreau să merg pe calea primei epoci a bisericii, biserica Efesenilor, ci să merg pe o altă cale. Dumnezeu să ne ajute! Nu vreau să ne relaxăm. Dacă ne relaxăm, Îl rugăm pe Domnul să facă ceva, să pună un țepuș mare în trupul nostru.

Câți dintre voi ați avut un țepuș mare în trupul vostru, iar dintr-o dată, viața voastră de rugăciune s-a îmbunătățit, dedicarea voastră a crescut, sinceritatea voastră a devenit mai mare și Îl căutați pe Domnul tot timpul? Și dintr-o dată, toate mesajele pe care nu le-ați citit sau ascultat, de care ați uitat, dintr-o dată, ai devenit atras de ele pentru că ai avut nevoie de ajutor, de izbăvire, ceva m-a lovit și m-a orbit, iar dintr-o dată, acolo unde aveam lacune, am intrat din nou în cadența Mesajului, am început să ard și să devin mai sincer din cauza nevoii mele. Eu spun: „Mulțumesc lui Dumnezeu!” Eu vreau să cresc de la acea imaturitate în care a fost nevoie de un țepuș pentru a mă aduce înapoi. Îi mulțumesc lui Dumnezeu. Atâta timp cât mă aflu în trupul acesta hibrid și am acea tendință, am un Tată ceresc care mă iubește atât de mult încât El îngăduie un sol al Satanei pentru a mă înghionti.

Dacă Pavel a avut o abundență de har, de descoperiri, și a așezat Biblia, iar fratele Branham ne-a restituit Adevărul și a legat capetele lăsate libere, iar prin acea slujbă a deschis Pecețile pentru a descoperi Taina lui Dumnezeu, credeți că și noi avem o abundență de descoperiri? Dumnezeu să ne ajute să nu ne relaxăm. Amin!

Să mergem mai departe în lectura noastră:

„Dorința arzătoare de a fi pe placul lui Dumnezeu, pasiunea de a cunoaște Cuvântul Său, strigătul de a ajunge mai departe în Duhul, totul a început să pălească, iar în loc ca acea biserică să ardă cu focul lui Dumnezeu, s-a răcit și a devenit puțin formală. Aceasta a fost ceea ce s-a întâmplat Efesenilor. Ei au devenit puțin formali. Abandonul lui Dumnezeu creștea, iar oamenii nu mai erau preocupați de ceea ce Dumnezeu credea despre ei pentru că au început să fie preocupați de ceea ce lumea credea despre ei. Acea a doua generație care s-a ridicat a fost exact ca Israelul. Ei au cerut un împărat pentru a fi ca celelalte națiuni. Când au făcut aceasta, L-au respins pe Dumnezeu. Dar au făcut-o oricum. Aceasta este istoria acelei biserici. Când ea se gândește mai mult să se conformeze lumii în loc să se conformeze lui Dumnezeu, nu va dura mult până când îi veți vedea oprindu-se din a face lucruri pe care obișnuiau să le facă și să înceapă să facă lucruri pe care nu le-ar fi făcut inițial. Își schimbă maniera de a se îmbrăca, atitudinea și comportamentul lor. Se relaxează. Aceasta înseamnă „Efes”, „relaxat-deviat.”

Noi nu dorim să ajungem în acest loc.

Să mergem împreună din nou la cartea lui Iosua, înapoi la Vechiul Testament. Să mergem la Iosua 24.29-31:

„După aceste lucruri, Iosua, fiul lui Nun, robul Domnului, a murit în vârstă de o sută zece ani.

L-au înmormântat în ţinutul care-i căzuse la împărţeală, la Timnat-Serah, în muntele lui Efraim, la miazănoapte de muntele Gaaş.

Israel a slujit Domnului în tot timpul vieţii lui Iosua şi în tot timpul vieţii bătrânilor care au trăit după Iosua şi care cunoşteau tot ce făcuse Domnul pentru Israel.”

Puteți vedea paralela? Este exact același lucru ce s-a întâmplat cu Pavel. Pavel a spus: „Plecarea mea este aproape, nu-mi veți mai vedea fața, dar știu că printre voi se va ridica cutare.”

În zilele lui Iosua, ei L-au slujit pe Domnul, dar dacă mergem la cartea Judecătorilor, de îndată ce ajungem acolo, Israelul este deja mustrat pentru că nu au stăpânit țara în totalitate, pentru că i-au pus pe dușmani sub tribut, pentru că s-au așezat și se bucurau de beneficiile țării și au încetat să mai lupte pentru a stăpâni toată țara. Erau deja oameni care se bucurau de beneficii, mâncau porumbul din țară, trăiau în case pe care nu ei le-au construit, mâncau din vii pe care nu ei le-au sădit. Ei i-au scos afară pe vrăjmași într-atât de mult încât să aibă pace, și i-au pus sub tribut în loc să meargă să lupte din nou și din nou. Este adevărat că au încercat, dar când au încercat s-au confruntat cu înfrângere și au dat înapoi, au încercat din nou și nu i-au putut scoate afară pe locuitorii de acolo sau de dincolo. Deci, în loc de a continua să preseze, să împingă lucrurile înainte și să lupte, au încetat să mai lupte și i-au pus sub tribut.

Eu încă mai am lucruri în viața mea cu care mă lupt, dar nu le voi pune sub tribut, ci vreau să fiu eliberat, vreau să fiu liber. Eu vreau să biruiesc toate gândurile rele, dorințele rele, prin harul lui Dumnezeu și nu vreau să mă stabilesc undeva și să mă bucur de toate beneficiile Cuvântului, fără a-L stăpâni în întregime. Care este stăpânirea deplină? Schimbarea în trup. Cum ne putem relaxa acum? Cum ne putem opri acum? Cum putem renunța acum? Cu niciun chip, prieteni! Suntem mult prea aproape.

Ei au încercat și au eșuat, le-a luat mai mult decât s-au așteptat, a fost mai dificil decât au prevăzut și nu s-au gândit că va fi așa de greu. Dumnezeu le-a spus că El le va da țara, dar ei nu și-au dat seama că le va lua atât de mult timp și că va fi atât de greu. Din toate acestea, sună ceva cunoscut? Dar acestea nu au fost un motiv de a se opri. Cu atât mai mult, nu există niciun motiv pentru noi, astăzi.

Mesajul Un Paradox din anul 1965:

„Așadar, acolo era Iosua reprezentând harul, care mergea împreună cu Legea, dar care nu putea fi exercitat atâta timp cât Legea se afla așezată la locul ei.

La fel se petrece și cu biserica lumii în aceste zile din urmă! A străbătut mult drum, și-a făcut partea, dar vine un timp în care trebuie să înceteze. Trebuie să o facă. Trebuie să fie, de asemenea, un Efeseni al acestei călătorii, așa cum a fost a altor călătorii. Trebuie să vină un Efeseni, un Efes, un Efeseni al acestei călătorii. Fiți atenți. În timp ce Legea nu putea niciodată să salveze un păcătos, așa cum am arătat. Nu putea. Așadar țara făgăduită reprezenta o zi a harului.”

Fratele Branham ne arată aici că Iosua i-a dus în făgăduința lor, în moștenirea pe care ei au primit-o prin har. Noi înțelegem că nu ei au câștigat acea țară, ci Dumnezeu le-a dat-o. Nu a fost realizarea lor, nu a fost meritul lor, ci Dumnezeu le-a dat-o prin făgăduință și ne este spus că le-a fost dată prin har. Iar acum, citind mai departe, găsim că:

„La fel se petrece și cu biserica lumii în aceste zile din urmă! A străbătut mult drum, și-a făcut partea, dar vine un timp în care trebuie să înceteze.”

Dumnezeu a lucrat chiar și prin sisteme, prin Epocile Bisericii. Este adevărat? Fratele Branham ne-a spus că Dumnezeu le-a folosit și a lucrat prin ele, dar trebuie să vină un timp în care toate sistemele denominaționale trebuie să înceteze, iar El trebuie să scoată afară o Biserică din sistemele bisericești și să o aducă înapoi la un Efeseni. La sfârșitul epocilor denominaționale, când totul moare, El va scoate o Mireasă afară din biserică. Aceasta nu înseamnă că noi nu vom veni aici pentru a avea un serviciu; aceasta nu înseamnă că nu vom veni la o biserică stabilită, pentru că profetul a stabilit-o. Dacă ar fi fost timpul ca biserica să fie pusă deoparte, profetul ne-ar fi spus aceasta. Eu cred că noi vom ajunge acolo pentru că fratele Branham ne-a spus că vor pune lacăt pe ușă și ne vor împiedica să ne adunăm. Dacă acel timp vine, așa să fie, va fi timpul să ne oprim. Dar până atunci, vom face ceea ce profetul ne-a spus și ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu ne-a spus să facem. El nu s-a referit la a nu veni la biserică, la a nu avea un serviciu de adunare, la a nu avea părtășie, ci el se referea la ieșirea afară din sistemul bisericesc. Dar acel sistem, chiar și Dumnezeu l-a folosit. Au existat două vițe în acest sistem, iar El le vorbea la amândouă în cadrul sistemului bisericesc, ocupându-se de copiii Lui aflați în acesta. Dar a venit un timp în care El a spus: „Ieșiți afară din mijlocul lor. Eu nu mai lucrez acolo, și Eu vă aduc înapoi prin „Har! Har!”, Piatra de încheiere. Vă aduc înapoi la Efeseni pentru a stăpâni țara în întregime.” Slăvit să fie Dumnezeu, aceasta este ziua în care trăim, prieteni, aceasta este moștenirea noastră.

În același mesaj, citim:

„Astfel, noi știm că Luther nu a putut ajunge la Aceasta; Wesley și așa mai departe, reformatorii, Knox, Finney, Calvin, și așa mai departe, ei nu au avut totul, dar ceea ce au avut ei a fost Adevărul Evangheliei.

Dar acum, în zilele din urmă, ne este dată înțelegerea prin Cuvânt, iar noi o vom înțelege pentru că va veni o epocă efesiană la aceasta. Iar noi suntem aici!”

Sutem aici, prieteni! Am fost aduși înapoi peste Iordan, înapoi la făgăduință, la plinătatea Cuvântului, să-L stăpânim în întregime, să-L facem al nostru. Slavă Domnului!

Vreau să construiesc pe seama unui gând timp de câteva clipe. Vă rog să aveți răbdare în timp ce zidesc acest gând, apoi voi reveni unde am rămas.

Există un citat pe care-l am aici din mesajul Îmbrăcând toată armura lui Dumnezeu, din anul 1962:

„Dumnezeu și-a întărit armata. Cu ce anume? El Însuși în chipul profeților, apostolilor, învățătorilor, păstorilor. Ce a făcut El? Ce făcea Dumnezeu? Ascultați! V-ați gândit vreodată ce sunt aceste slujbe ale bisericii? Sunt haina lui Dumnezeu, haina dinăuntru, un apostol, un profet, un văzător. Să vadă mai dinainte. Înainte ca Satan să ajungă la aceasta, este spus. Ce este aceasta? Dumnezeu îmbrăcat în biserica Sa. Aceste slujbe sunt haina purtată de Dumnezeu. Când voi vedeți aceste slujbe, păstori, învățători, evangheliști, ce sunt acestea? Sunt îmbrăcămintea lui Dumnezeu, Prezența lui Dumnezeu, Duhul lui Dumnezeu lucrând prin om.”

Amin! Vreau să deschidem Biblia la Efeseni 4.4-6. Vom mai zăbovi puțin în Efeseni.

„Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre.

Este un singur Domn, osingură credinţă, un singur botez.

Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi.”

Puteți primi aceasta ca adevărul Evangheliei? „Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi.”

Așadar, unde Se află Dumnezeu? Este El deasupra tuturor? Da. Lucrează El prin toți? Da. Se află El în voi toți? Da. Este Dumnezeu deasupra noastră? Da. Este El în noi? Da. Lucrează El prin noi? Da. Slăvit să fie Domnul!

Dar Pavel spune aici: „…care este în voi toți.” Ați prins aceasta? În voi toți.

Când Dumnezeu a dus poporul Israel dincolo de Iordan, El a făcut-o în mod supranatural, iar când s-au aflat dincolo de Iordan, El a împărțit moștenirea tuturor. Acea moștenire nu a fost numai pentru o seminție, pentru o persoană, pentru o clasă sau o categorie, ci acea moștenire a fost a tuturor. Iar Dumnezeu a vrut ca acea moștenire să fie sigură pentru ei toți, pentru că toți făceau parte din făgăduință în calitate de copii ai lui Avraam; toți făceau parte din legământ și toți au primit porțiunea lor din făgăduință, pentru că le aparținea tuturor. De aceea El a stabilit legea întoarcerii și a Jubileului. Această lege asigura că ei nu aveau să intre permanent în robie.

Acesta este un tip al celor șapte Epoci ale Bisericii, când la fiecare șapte ani, ei puteau ieși afară din robie. Pentru fiecare epocă a bisericii, Dumnezeu a trimis un mesager, care a sunat din trâmbița Evangheliei, iar la auzul acesteia, puteai ieși afară din robie, erai eliberat și puteai să intri în noua Lumină adusă de Dumnezeu. Dar la sfârșitul a șapte Epoci ale Bisericii, la sfârșitul a șapte cicluri de șapte, a existat o Trâmbiță a Jubileului care a răsunat, iar această Trâmbiță nu doar că ne-a eliberat pe noi din robie, ci a eliberat pământul nostru, dându-ne dreptul de a merge și de a stăpâni ceea ce ne-a fost dat pentru că a fost dat tuturor.

Ei nu puteau să-și piardă pământul pentru totdeauna. Cum își puteau pierde pământul pentru totdeauna? Atunci când îl împrejmuiau cu ziduri, atunci când zideau ziduri denominaționale în jurul lui, pentru că astfel, ei nu mai puteau auzi trâmbița Jubileului. Dar dacă rămâneai afară, dacă moștenirea ta era în afara zidului denominațional, atunci când auzeai trâmbița, puteai merge înapoi pentru a-ți lua pământul. Este al tău. Nu trebuie să plătești pentru el, nu trebuie să-l câștigi, nu trebuie să faci nimic pentru a-l obține, este un dar gratuit, primit prin har. Când noi auzim Trâmbița Jubileului la sfârșitul celor șapte Epoci ale Bisericii, fratele Branham a spus: „Fie că ești sclav, fie că te afli în robie, nu contează, poți să-ți lași jos unealta și să pleci.” Nu trebuie să câștigi ceea ce ai pierdut, nu trebuie să plătești pentru ce ai pierdut. Dar, ce este al meu? Tot ce este scris în Biblie este al meu. El este totul în toți. Și cui i-a dat aceasta? Câtorva oameni care vor înțelege? Nu, ci El o dă tuturor.

Efeseni se aseamănă cu Iosua.

„… care lucrează prin toţi şi care este în toţi.”

Să mergem mai departe.

„Dar fiecăruia din noi harul i-a fost dat după măsura darului lui Hristos.”

Deci Dumnezeu ne-a dat o măsură a harului. Un dar.

„De aceea este zis: „S-a suit sus, a luat robia roabă şi a dat daruri oamenilor.”

Şi acest: „S-a suit” ce înseamnă decât că înainte Se coborâse în părţile mai de jos ale pământului?

Cel ce S-a coborât este acelaşi cu Cel ce S-a suit mai presus de toate cerurile, ca să umple toate lucrurile.

Şi El a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători

pentru desăvârşirea sfinţilor…”

Vreau să fiți foarte atenți. Pavel ne spune aici că atunci când El S-a înălțat, a dat daruri oamenilor. Apoi, începe să menționeze cinci daruri de slujire pe care le-a dat bisericii: apostoli, profeți, evangheliști, păstori și învățători. De aici provine termenul de „slujbă încincită”. Acesta provine din cartea Epocile Bisericii. Fratele Branham a făcut această afirmație. Dar acesta este un dar pe care Dumnezeu l-a dat bisericii. Și este un dar de slujire al lui Hristos, pe care El l-a trimis. Dar, de ce au fost trimise aceste slujbe? Este atât de important.

Pentru desăvârșirea sfinților. Aceasta înseamnă a aduce la plinătate, la încheiere. De aceea au fost date, pentru ca fiecare sfânt să ajungă la potențialul său desăvârșit, la plinătatea sa. Din nou, aceasta are totul de-a face cu înfierea. De aceea, Efeseni se aseamănă cu Iosua.

„În vederea lucrării de slujire…” (în limba engleză: „în vederea lucrării de predicare”). „A predica” înseamnă „a sluji” pentru că Hristos a venit nu pentru a I se sluji, ci pentru a sluji.

„…pentru zidirea Trupului lui Hristos….” „A zidi” înseamnă „a construi, a ridica”. Deci, de fapt, se referă la construirea sau zidirea Trupului lui Hristos. De aceea au fost date slujbele.

„…până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos…”

Aceasta este statura de om desăvârșit, acesta este scopul înfierii. Deci, de ce a trimis Dumnezeu aceste daruri? Pentru ca noi toți să ajungem la poziția noastră și la potențialul nostru.

„…ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire,

ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos…”

Deci, aceste daruri de slujire au fost date Bisericii de Hristos, pentru desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea Trupului lui Hristos, până când noi toți, adică fiecare dintre noi, până când noi toți Îl reflectăm pe Isus Hristos în viețile noastre individuale; până când noi toți vom crește în descoperire, nefiind clătinați de șiretenia omului și amăgirea pe care ei o aduc, pentru că noi suntem sădiți ferm în Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu.

„…Să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos…”

Deci, toți trebuie să ajungem la o unire cu Căpetenia, care este Isus Hristos. O unire personală.

Acum, ajunge la Trup:

„…Din El, tot Trupul, bine închegat şi strâns legat prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei şi se zideşte în dragoste.”

Pentru mine, acesta este scopul, obiectivul. Acesta este motivul pentru care aceste daruri au fost trimise, pentru ca noi, ca indivizi, să creștem la statura de om mare în Hristos, să ajungem la înfiere, să fim poziționați în Trup ca un mădular care își face lucrarea, astfel încât la final, va fi un Trup al lui Hristos, reflectându-L perfect pe Hristos, fiind în armonie desăvârșită cu El, unit cu Căpetenia, ajungând la plinătatea înfierii ca Trup al lui Hristos. Fiecare individ, apoi, tot Trupul. Acesta este scopul.

Pământul a fost împărțit poporului pentru ca fiecare dintre ei să meargă să-l stăpânească. Ei trebuiau să facă ceea ce au fost chemați să facă. Cu toții și-au ocupat poziția pentru ca națiunea, ca întreg, să-L reflecte pe Dumnezeul Cel Atotputernic și toate adevărurile lui Dumnezeu. Ei urmau să fie o lumină așezată pe un deal, o lumină pentru lume, ei erau locul de unde curgea apa care să acopere fața Pământului. Aceasta este ceea ce a dorit Dumnezeu și aceasta este ceea ce Dumnezeu vrea să realizeze cu Mireasa Sa astăzi.

Așadar, să mergem mai departe cu acest gând, și să ne întoarcem la ceea ce a spus fratele Branham în mesajul Îmbrăcând toată armura lui Dumnezeu, din anul 1962:

„Dumnezeu și-a întărit armata. Cu ce anume? El Însuși în chipul prorocilor, apostolilor, învățătorilor, păstorilor. Ce a făcut El? Ce făcea Dumnezeu? Ascultați! V-ați gândit vreodată ce sunt aceste slujbe ale Bisericii? Sunt haina lui Dumnezeu, haina dinăuntru, un apostol, un proroc, un văzător. Să vadă mai dinainte. Înainte ca Satan să ajungă la aceasta, este spus. Ce este aceasta? Dumnezeu îmbrăcat în Biserica Sa. Aceste slujbe sunt haina purtată de Dumnezeu. Când voi vedeți aceste slujbe, păstori, învățători, evangheliști, ce sunt acestea? Sunt îmbrăcămintea lui Dumnezeu, Prezența lui Dumnezeu, Duhul lui Dumnezeu, lucrând prin om.”

Vă rog să rămâneți cu mine pentru că nu ne vom opri aici, ci vom mai face încă un pas.

Fratele Branham ne spune aici că aceasta este haina interioară a lui Dumnezeu. Dumnezeu îmbrăcat în aceste slujbe. Astfel, haina dinăuntru este aceea care este cea mai apropiată de Hristos, aflându-se acolo pentru a-L reflecta pe Hristos. El Se află în haina dinăuntru. Iar haina dinăuntru este o reflecție a ceea ce se găsește în afară. Dar aceasta este slujba pe care El a trimis-o pentru a-L reflecta pe Hristos oamenilor, pentru a-i ajuta să devină, ce anume? Dacă cele cinci slujbe, slujba lui Hristos prin acești bărbați, este haina interioară, atunci care este haina Sa exterioară? În ce este îmbrăcat Hristos? În Mireasa Sa. El a venit în Mireasa Sa, învelit în Mireasa Sa, iar acesta este întregul scop, aceasta este ceea ce El dorește ca lumea să vadă. El în chip de Mireasă.

Dumnezeu folosește slujba încincită. Bineînțeles, El o folosește pentru a aduce totul la desăvârșire, acesta este tabloul pe care El vrea ca lumea să-l vadă. El vrea să vadă o Mireasă, Mireasa lui Hristos. El vrea să Se vadă pe Sine Însuși oglindit în Ea. Nu doar haina interioară. Nu doar haina din interior este ceea ce trebuie să vedem, ci haina din exterior. Haina din interior servește unui scop, dar care este acesta? Scopul este de a-L reflecta pe Hristos hainei dinafară pentru ca totul să fie pus în ordine astfel încât toată lumea să vadă haina din exterior, Mireasa lui Isus Hristos, și nu haina dinăuntru. Iar eu vă voi arăta de ce cred eu aceasta.

Să continuăm să privim la ceea ce fratele Branham ne spune în mesajul Dezvelirea lui Dumnezeu, din anul 1964:

„Observați. Atunci, noi devenim parte din El pentru că voi sunteți învelitoarea care-L învelește pe El. Voi sunteți parte din El atâta timp cât Hristos Se află în voi, așa cum Hristos era din Dumnezeu. Fiindcă Dumnezeu era în El, aceasta L-a făcut Dumnezeu. Iar dacă Hristos este în voi, nădejdea Slavei, voi deveniți parte din Hristos. „Cel care crede în Mine, lucrările pe care le fac Eu, le va face și el.” Vedeți? Voi deveniți parte din Hristos atâta timp cât El este ascuns în voi. Atunci, El este învelit față de necredincios, dar voi știți că El este în voi. Voi sunteți templul lui Hristos care Se află în spatele perdelei, pielea. În spatele, din pricina acestei învelitori, învelitoare din nou în trup uman, îl ascunde pe Dumnezeu Cuvântul, de necredincios.”

Așadar, unde se găsește Hristos, plinătatea Cuvântului? Voi sunteți templul Lui. El Se află în spatele perdelei. Care este perdeaua? Pielea voastră. Slavă lui Dumnezeu!

Să mergem împreună la Efeseni 2:19-22:

„Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună-cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu,

fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.

În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul.

Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un locaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.”

Deci, de ce suntem noi zidiți împreună? Pentru că noi trebuie să fim casa lui Dumnezeu, locașul lui Dumnezeu, Templul Duhului Sfânt, reflecția slavei Shekinah care trăiește înăuntru. Aceasta este ceea ce vrea Dumnezeu.

Mesajul Unirea invizibilă a Miresei lui Hristos.

Înainte de a citi acest citat, vreau să vă spun, ca notă personală, că aceste lucruri sunt atât de dragi inimii mele, pentru că Dumnezeu m-a chemat și m-a învrednicit să fac parte din cele cinci slujbe. Dar eu vreau să știu care este scopul lor. Iar scopul lor nu este ca eu să fiu haina dinafară, eu trebuie să fac aceasta în viața mea personală, dar scopul slujbelor este să fac ca Mireasa să fie tot ce ea trebuie să fie, să slujesc Miresei lui Hristos, să fiu un Canal prin care se poate lucra, să-L oglindesc pe Hristos astfel încât Biserica să vină în rânduială și să crească la potențialul său deplin, pentru ca ei să poată fi partea văzută, templul, cortul, lăcașul lui Dumnezeu. Iar eu, prin credință, cred că fac parte din aceasta, chiar și din exprimarea Sa dinafară. Există un dar care are o exprimare interioară, dar eu, ca om, fac parte din exprimarea dinafară. Eu vreau să știu care este scopul meu în slujbă, pentru că, dacă eu nu-L înțeleg, atunci totul devine doar despre predicatori. Dar nu trebuie să fie despre ei, ci despre oameni, trebuie să fie despre a lucra în mod eficient în viețile oamenilor, despre a reflecta și a fi un Canal pe care Dumnezeu îl poate folosi pentru a predica și pentru ca să existe o zidire, o construcție, o perfecționare, o creștere spre Căpetenie. Acesta este întregul scop. Iar dacă noi nu-l înțelegem, atunci care este rostul? Doamne, eu nu vreau să ratez Ținta.

„Dar, țineți minte când a căzut în pământ; iar bobul a început să se coacă, noi găsim, că înainte ca acesta să se coacă, tot ce se găsește în tulpină trebuie să fie mort. Aleluia! Puteți vedea unde ne găsim noi? Viața se află în bob din nou. Ce este ea? Exact ca și bobul care a căzut în pământ, același Isus în chipul Miresei, aceeași putere, aceeași Biserică, același lucru, același Cuvânt.”

Deci, cum se manifestă El în timpul de sfârșit? În chipul Miresei Sale.

În Galateni 4:9 citim:

„Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii până ce va lua Hristos chip în voi!”

Acesta este apostolul Pavel care a spus:

„Dar, când Dumnezeu, care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele şi m-a chemat prin harul Său, a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său…”

Dumnezeu l-a chemat pe Pavel ca să-L poată descoperi pe Hristos în el. Iar Pavel a fost apostolul primei epoci a bisericii. El Îl reflecta pe Hristos înaintea contemporanilor săi. Dar care a fost scopul slujbei sale? Pentru ce anume trudea el?

„Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii…”

Pentru ce anume trudea el? Pentru ce anume lucra el? „…până ce va lua Hristos chip în voi!”

Nu doar pentru ca Hristos să fie văzut în Pavel, ci el lucra în cadrul slujbei sale pentru ca Hristos să ia chip în noi. Acesta a fost scopul slujbei lui Pavel. Nu doar ca noi să privim la el și să spunem: „El este destul de bun.”

Iar Dumnezeu ne-a adus un profet la sfârșitul timpului, un alt mesager al Epocilor Bisericii, iar Dumnezeu S-a reflectat pe Sine în William Branham. Câți L-au văzut pe Dumnezeu? Acela nu a fost doar un om, ci a fost Dumnezeu în el, a fost Isus Hristos, a fost un fiu al omului (omul din exterior) adică îmbrăcămintea exterioară, descoperindu-L pe Fiul omului. Era Hristos învelit, purtând o haină, reflectându-Se pe Sine lumii, Bisericii. Și care a fost scopul acestei slujbe? Nu pentru ca noi să spunem: „Îl văd pe Isus Hristos în William Branham”, ci ca el să aibă un dar de slujire, de predicare, prin care să ne poată duce la desăvârșire, la zidire, la plinătate, la statura de om mare. Pentru ce a trudit el la sfârșitul slujbei? Pentru ca Hristos să poată fi descoperit în noi. Și dacă nu acesta a fost scopul slujbei, atunci care este scopul? Scopul slujbei nu a fost ca noi să avem un om extraordinar. Chiar Dumnezeu a luat Cuvântul care a devenit matur în acel vas și l-a legănat arătând că procesul care a adus acea parte a secerișului la maturitate, este același proces care lucrează în tot câmpul.

„Acesta este scopul, este la ceea ce Eu vă aduc. M-am arătat într-o îmbrăcăminte, dar voi o veți îmbrăca pe toată, în plinătate, ca Mireasa Mea desăvârșită, în timp ce întregul seceriș ajunge la maturitate.” Și dacă nu acesta este scopul, atunci care este?  Să putem doar să citim despre ceea ce s-a întâmplat și să ne bucurăm de ceea ce obișnuia să se întâmple? Nu, ci este ca Dumnezeu să ia chip în voi și în mine.

În mesajul Dezvelirea lui Dumnezeu, fratele Branham spune:

„El era dincolo de perdea. Unde se afla El? În spatele învelitorii de piele.”

În Coloseni 1:26-27, citim:

„Vreau să zic: taina ţinută ascunsă din veşnicii şi în toate veacurile, dar descoperită acum sfinţilor Lui,

cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia slavei tainei acesteia între neamuri, şi anume Hristos în voi, nădejdea slavei.”

La aceasta ajungea Pavel. Aceasta este Scriptura pe care fratele Branham a folosit-o când a predicat marele mesaj al Peceții a șaptea, „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită.” El a luat aceste versete fiind parte din principalele teme ale Mesajului, unul din versetele principale pe care el le-a folosit fiind „Hristos în voi, nădejdea slavei”. Acesta este scopul. Amin!

Apoi, în mesajul Lucruri care vor fi, el a spus:

„Și ce este acel Cuvânt Mireasă? Manifestarea acestui ceas.”

Ce face Dumnezeu în acest ceas? Care este scopul? Care este manifestarea acestui ceas? Manifestarea acestui ceas a trebuit să treacă de la profet, la cei cărora le-a fost profețit.

„…Mireasa, nu un crez sau o denominațiune; ci un profet viu al lui Dumnezeu, un atribut viu al lui Dumnezeu, arătând lumii atributele lui Dumnezeu, în formarea Miresei care se va manifesta în acest ceas în care noi trăim acum.”

Deci care este manifestarea astăzi? Isus Hristos în chip de Mireasă într-un Trup alcătuit din mai multe mădulare, înapoi la Efeseni cu distincția că, de această dată, va continua și nu va cădea. Acesta este scopul.

Știți ceva? Și fratele Branham a făcut parte din această Mireasă și din această exprimare. El a avut multe roluri, a avut multe profeții, dar aceea a fost partea lui Hristos ca slujbă, dar el ca om, ca parte din Biserică, și el a făcut parte din această manifestare a Miresei. Amin!

Chiar și în slujba încincită. Da, există un dar de predicare, însă acesta este în întregime al lui Hristos care predică poporului Său, dar de asemenea eu, și eu am partea mea proprie, și eu vreau să fac parte din această Mireasă. Lăsați-mă și pe mine să fac parte din echipă, pentru că prin aceasta Dumnezeu Se oglindește prin viața mea, prin viața mea personală, prin interacțiunile mele cu ceilalți. Există partea care ține de slujbă și care face parte din haina interioară, dar există o altă parte a vieții mele prin care fac parte din haina exterioară, care oglindește haina lui Hristos, oriunde merg.

În 1 Corinteni 12:12-14, citim:

„Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristos.”

Pavel face aici o paralelă între trupul firesc și Trupul lui Hristos. Care Trup al lui Hristos? Nu cel care a fost pus pe cruce în urmă cu două mii de ani, ci cel care se află pe Pământ acum.

Dar aici se află întrebarea? Ce este Hristos? El este un Trup alcătuit din mai multe mădulare. Aceasta este ceea ce ne spune Scriptura.

„Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi, şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh.

Astfel, trupul nu este un singur mădular, ci mai multe.”

În mesajul Viziunea din Patmos, din anul 1960, fratele Branham a spus:

„Aceasta este exact ceea ce a pornit biserica în haosul său, la început. Ei au luat toată solemnitatea de la audiență și au poziționat-o la amvon. Dar Dumnezeu este Dumnezeul audienței. El lucrează în fiecare ființă umană. El trăiește în fiecare inimă în care poate intra.”

Oh, slavă lui Dumnezeu! De aceea, biserica nu este a merge undeva duminica și miercurea, și să asculți un om predicând Cuvântul lui Dumnezeu. Nu aceasta este biserica. Biserica este Trupul lui Isus Hristos zilnic, 24 de ore pe zi, oriunde mergi. Când tu mergi undeva, tu ești biserica mergând undeva. Tu te afli în biserică zilnic. Voi sunteți biserica, sunteți Trupul, sunteți Trupul lui Isus Hristos. Noi nu venim aici, ne așezăm pe scaun și ascultăm un om predicând, apoi spunem: „Am fost la biserică”. Nu! Ascultați, acesta este locul în care noi venim pentru a auzi Cuvântul. Aici auzim despre părțile noastre mai puțin bune, venim pentru a învăța, pentru a ni se deschide ochii, pentru ca doctoria pentru ochi să fie picurată în ochii noștri, pentru ca noi să avem o înțelegere mai bună și mai clară și pentru ca noi să putem avea o imagine mai clară despre ceea ce trebuie să facem. Deci aceasta este doar pentru acest scop. Iar oriunde altundeva unde noi trăim, este Biserica trăind, Hristos arătat. Slavă lui Dumnezeu!

Deci, aici găsim ceea ce ei au făcut în primul Efeseni, în prima epocă a bisericii: „Ei au luat toată solemnitatea de la audiență și au poziționat-o la amvon. Dar Dumnezeu este Dumnezeul audienței. El lucrează în fiecare ființă umană. El trăiește în fiecare inimă în care poate intra.”

Aceștia suntem eu și tu, frați și surori. Amin!

În mesajul Un Paradox, din anul 1965, citim:

„Apoi, când El a venit în scenă pentru a dovedi că El era acel Efeseni manifestat, Ioan a anunțat aceasta.”

Aici ni se vorbește despre Isus Hristos. Știți că uneori fratele Branham a spus să luăm pălăria (jacheta) duhovnicească? Să o luăm chiar acum și să ne gândim la ce spune.

„Dar Isus era Aceasta, El era Cuvântul manifestat, El Însuși.”

În acest mesaj, „Un paradox”, fratele Branham a vorbit foarte mult despre Efeseni, despre asemănarea cu cartea lui Iosua, despre faptul că trebuie să mai existe încă un Efeseni. Acesta este mesajul în care a vorbit despre întoarcerea la Efeseni mai mult decât în oricare alt mesaj. Este în acest mesaj din anul 1965.

Apoi, el a spus: „Isus a fost acel Efeseni manifestat”. Atunci, te întrebi: „Totuși, ce a fost acest Efeseni, dacă El a fost acel Efeseni manifestat?”

Să mergem înapoi pentru a vedea ce ne-a spus el înainte. Cartea Efesenilor poate fi asemănată cu cartea lui Iosua. Când a spus fratele Branham aceasta pentru prima dată? Când a început să spună aceasta? În mesajul „Înfierea”. Așadar are ceva de-a face cu înfierea, cu a fi un fiu al lui Dumnezeu matur, iar Isus a fost Cuvântul făcut trup. El a fost Cuvântul făcut trup, a fost exprimarea deplină a Cuvântului pentru ziua Sa. El a fost tot Cuvântul făcut trup în ziua Sa; El a fost exprimarea lui Dumnezeu, exprimarea Cuvântului, a fost Cuvântul făcut trup. El a venit la înfiere, a fost un Fiu desăvârșit al lui Dumnezeu, care L-a arătat pe Dumnezeu lumii, iar El a fost acel Efeseni manifestat. Deci, dacă și noi vom fi un Efeseni manifestat, ce este acesta? Este o Mireasă care ajunge la înfiere, care ajunge la descoperirea și manifestarea Cuvântului pentru timpul de sfârșit, unde Ea oglindește Viața lui Hristos prin fiecare mădular. El a fost acel Efeseni. Această Biserică trebuie să se întoarcă înapoi la „a fi Efeseni”. Ceea ce a fost El, trebuie să fie și Ea.

Și nu este îndeajuns să spunem: „Eu merg la biserică și sunt oameni buni acolo. Cred că începem să-L manifestăm.” Nu. Nu. Nu. Aceasta este o problemă individuală, fiecare dintre noi trebuie să ajungem la un Efeseni și să fim un Efeseni. Trebuie să trăim exact ceea ce au stabilit Efesenii în propria noastră viață pentru că fiecare Evreu, fiecare israelit, fiecare sămânță a lui Avraam, care a intrat în țara făgăduită, a trebuit să-și găsească partea de moștenire și a trebuit să o stăpânească. Aceasta înseamnă că fiecare membru al acestei Mirese trebuie să-și găsească porțiunea în acest Cuvânt și trebuie să-L stăpânească. Trebuie să avem fiecare Cuvânt pe care Dumnezeu ni L-a dat. Nu aștepta ca altcineva să o facă, pentru că tu poți să o faci. Tu poți trăi acest Cuvânt, tu Îl poți manifesta,  tu te poți ruga pentru copiii tăi, pentru vecinul tău, tu te poți ruga lui Dumnezeu.

Dumnezeu în tine poate muta munții; Dumnezeu în tine poate aduce veverițe la existență; Dumnezeu în tine poate face orice s-a făcut vreodată în această Biblie; Dumnezeu o poate face prin fiecare dintre noi pentru că acesta este scopul: Hristos în voi nădejdea slavei. Dumnezeu în voi! Aici a eșuat biserica. A luat aceasta de la oameni și a pus-o în câțiva oameni cu daruri, au pus-o la amvon și au început să o reglementeze. Apoi, fiecare venea la biserică și făcea parte din grupul potrivit. Iar „a face parte din grupul corect” înseamnă că în mod automat, „eu am dreptate.” Astfel, ei au pierdut responsabilitatea personală și manifestarea personală. De aceea putem merge în biserici denominaționale, unde găsim că oamenii trăiesc vieți oribile, dar ei merg la biserică, își fac datoria religioasă și sunt cumva în siguranță sub stindardul bisericii. Aici a eșuat biserica din Efes, aici a deviat biserica. Dar, la sfârșitul timpului, va veni un Efeseni unde fiecare își ocupă locul în Cuvânt.

Și dacă Cuvântul o spune, este îndeajuns pentru mine. Dacă Cuvântul o spune, eu o voi trăi, iar dacă am probleme în a-l trăi, atunci, „Doamne, Te rog să manifești acest Cuvânt prin mine prin puterea Duhului Tău”, pentru că este în Cuvânt, iar eu sunt chemat să fiu un Efeseni la sfârșitul timpului. O manifestare deplină, parte din Trup, un mădular care dă totul, care vine la desăvârșire, crescând până la Cap, la statura de om mare. Iar dacă există vreo limitare în mine, trebuie să existe o putere care o îndepărtează pentru că acesta este ceasul Efesenilor. Iar noi trebuie să o credem, trebuie să acționăm pe baza ei, trebuie să mergem mai departe având credința că Dumnezeu va îndepărta obstacolele și să nu renunțăm pentru că am încercat să îndepărtez cananitul, dar ei au avut care de fier. Eu l-am pus sub un mare „Nu”. Niciun tribut. Îl voi îndepărta din țara pe care noi o vom stăpâni până când vom avea o schimbare a trupului, până când atomii noștri se vor schimba, vom continua să punem presiune în cadrul acestei moșteniri pentru a o obține. Nu mă voi opri cu un obicei vechi, un complex vechi, ci voi spune: „Doamne, izbăvește-mă! Izbăvește-mă! Izbăvește-mă!” Iar Dumnezeu va spune: „Te voi ajuta, voi lupta pentru tine, voi scoate afară vrăjmașii.”

Știți când El a încetat să-i mai izgonească? Când Israelul i-a pus sub tribut. I-au pus sub tribut și au ajuns la un acord legat de condițiile de conviețuire din țară. O serie de condiții de conviețuire cu amărăciunea din inima mea, cu un obicei vechi, dar atunci Dumnezeu va înceta să mai lupte pentru tine. Să nu faceți aceasta, să nu încheiați un acord de conviețuire cu păcatul, ci reprimați-l, dați-l afară. „Și dacă nu reușesc?” Atunci, mai încearcă încă o dată. Dați-l afară!

Aceasta este epoca Efesenilor, este Iosua din nou, este „a stăpâni pe deplin Cuvântul lui Dumnezeu.” Dar poate voi spuneți: „Eu nu o pot face.” Nici Israelul nu a putut, dar Domnul a spus: „Eu o voi face pentru tine!” Dar nu a mai putut-o face pentru ei deoarece s-au așezat și au început să mănânce struguri, sau atunci când s-au bucurat de plăcerile țării și au trăit liniștiți. Nu așa a intenționat Dumnezeu să o împlinească pentru ei, ci lucrând prin ei și pentru ei. El urma să-i împingă înapoi prin ei. Slăvit să fie Domnul!

Aceasta este epoca Efesenilor, prieteni! Să nu ne relaxăm. Tot ce Diavolul vrea să facem, este să apăsăm butonul de pauză. Pentru că, dacă apăsăm butonul de pauză pe creșterea noastră spirituală, pe înaintarea noastră, pe viața noastră, atunci pentru Dumnezeu aceasta este o amânare. Ascultați, aceasta este ceea ce ei au făcut în Iosua. Au încercat, au încercat și nu au putut, apoi iar au încercat, dar ulterior au trebuit să se ocupe de semănarea pământului, de secerișul recoltelor, aveau o viață bună de trăit. Deci, ceea ce au făcut a fost că i-au pus pe vrăjmași sub tribut, ei au apăsat butonul de pauză. Dar când caseta a început să se deruleze din nou, ce s-a întâmplat? Toți aceia pe care i-au pus sub tribut au devenit spini în ochii lor și ghimpi în coastele lor devenind ceea ce le-au nimicit copiii. Doamne, ajută-ne să continuăm lupta!

Vă amintiți de la ultimului serviciu, cum se termină cartea Efesenilor? „Îmbrăcați toată armura lui Dumnezeu.” Amin! Îmbrăcați-o, pentru că este o luptă, o bătălie, luați Sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu și continuați să vă rugați, continuați să mergeți mai departe, prieteni! Aceasta va fi o bătălie! Aceasta va fi o bătălie! Sfârșitul Efesenilor este o bătălie, sfârșitul lui Iosua este o bătălie. Noi trebuie să continuăm să-i scoatem afară. Noi avem atât de multe lucruri care ne-au fost date și restituite la sfârșitul timpului. Familiile noastre, viețile noastre, Cuvântul, biserica, adevărata slujbă. Atât de multe lucruri au fost stabilite, ne-au fost date înapoi, dar noi nu am parcurs tot drumul încă.

„Cum poți să spui aceasta, frate Chad?” Pentru că atomii mei nu s-au schimbat încă, de aceea voi continua să merg înainte. Bătălia mea nu este cu fratele meu, cu sora mea, ci cu acest teritoriu de aici (fratele Chad arată spre sine), care se va supune Cuvântului. Slavă Domnului! Amin!

Din nou, în mesajul Un Paradox, fratele Branham spune:

„Iată-l aici pe Iosua, cel despre care vorbim. Cum acel om, doar un om obișnuit care tocmai rezistase unui grup de crezuri formate de om, legi și ceremonii, cu nimic în ele care ar fi spus ceva despre a da unui om puterea de a opri soarele.”

Ce spune fratele Branham aici? Israelului tocmai îi fusese dată Legea de Moise. Nicăieri în Cuvânt nu era scris ceva despre oprirea soarelui, dar fratele Branham a predicat acest mesaj unde, în mare parte a vorbit despre Efeseni și Iosua până când ajunge la acest moment din Iosua 10.

„Dar aici, cu o însărcinare din partea lui Dumnezeu, „Îți voi da fiecare bucată de pământ pe care talpa piciorului tău va călca. Eu voi fi acolo.” Iar vrăjmașul era învins.

Soarele apunea. Dacă acei împărați ar fi avut timp să se adune din nou în ziua următoare, cu siguranță ar fi pierdut oameni. Dar Iosua știa că avea nevoie de lumină, și el s-a uitat la soare și a spus: „Opreşte-te, soare, asupra Gabaonului! Şi tu, lună, asupra văii Aialonului!” Iar timp de o zi, aceasta fiind toată noaptea, soarele a stat pe loc, iar luna a stat acolo. Acela a fost un paradox. Un om umblând în voia lui Dumnezeu a putut face un astfel de lucru pentru că el era…”

„A putut face” sau „poate face?” Ne-a arătat fratele Branham că aceasta încă este posibil în Mireasa din timpul sfârșitului? Este încă posibil pentru un om care umblă cu Dumnezeu. Amin!

„…el era din nou într-un Efes, într-un Efeseni cu Evanghelia. Cu siguranță era un paradox.”

Ce spune el aici? Iosua se afla într-un Efeseni al Evangheliei, el se afla într-o poziționare a trupului, ei își ocupau locul, poziția dată lor de Dumnezeu, iar în drumul lor existau vrăjmași care s-au interpus în calea lor, dar Iosua a vorbit prin inspirație, și Iosua a spus: „Soare, stai pe loc! Lună, tu stai acolo!” Și este scris că niciodată nu a mai fost o zi ca și aceasta nici înainte, nici după aceasta, când Dumnezeu a ascultat glasul unui om. Până când am ajuns la timpul sfârșitul, iar fratelui Branham i s-a spus: „Orice vei spune, va fi întocmai.” Dumnezeu a dovedit că noi ne putem întoarce la acest paradox. Dacă ceva stă în cale, există o putere de a birui acel ceva. Tot ce trebuie să facem este să-L așteptăm pe Domnul, să ne încredem în El, să credem și să continuăm să mergem mai departe. De ce? El este în Efeseni-ul Său din nou. Trebuie să fie un Efeseni la sfârșitul timpului, iar fratele Branham a spus: „Iar noi ne aflăm aici.” Credeți voi aceasta?

Să ne întoarcem la Efeseni 3:

„Iată de ce, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos

din care îşi trage numele orice familie, în ceruri şi pe pământ,

şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru,

aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentru ca, având rădăcina şi temelia puse în dragoste,

să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii care sunt lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea

şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos…” 

Aceștia sunt Efesenii. Ne întoarcem înapoi la un Efeseni, unde noi vom ști întreaga dragoste a lui Hristos pentru noi și o vom experimenta.

„…care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.

Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi,

a Lui să fie slava în Biserică şi în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin.”

Unde este puterea? Lucrează în noi: „…prin puterea care lucrează în noi.”

În urmă cu două zile, citeam un mesaj. Stăteam în scaunul meu și-l citeam, iar fratele Branham a făcut următoarea afirmație: „vindecarea se află în voi.” Amin! De ce? Pentru că Sămânța lui Dumnezeu care crede, se află în voi; botezul Duhului Sfânt, puterea de a aduce Cuvântul la înfăptuire, se află în voi; totul se află în voi. Doar trebuie să credem, să-i dăm drumul, să ne ținem de aceasta, să o așteptăm, să vorbim despre aceasta, să medităm asupra ei și să mergem spre aceasta. Se află deja acolo. Noi continuăm să cerem ca ceva să vină, dar acel ceva este aici. Pur și simplu are nevoie de o exprimare mai mare, de un canal prin care să lucreze, să continuăm să mergem mai departe, nu să ne oprim și să trăim la umbra unui pom.

Ascultați, tot ce avem nevoie pentru a răspunde pe măsură provocării acestui ceas, se află aici. Deci, putem merge mai departe și să răspundem provocării pentru că se află aici. Este puterea care lucrează în noi.

Tot în mesajul Un Paradox din anul 1965, fratele Branham a spus:

„Și cât de multe a făgăduit El, cât de multe a lăsat El în Biblie pentru această epocă în care noi trăim, Efesenii din nou, din Epocile Bisericii. Avem șapte epoci ale Bisericii și ni s-a făgăduit că în Epoca Bisericii Laodicea va fi un alt Efeseni. Așa este. Iar noi ne aflăm exact acolo.”

Este a doua oară când El a spus aceasta. Noi ne aflăm aici, prieteni!

În Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită, fratele Branham a spus:

„Iar acolo va fi un timp care va veni în care El Se va exprima pe Sine în plinătatea Dumnezeirii Sale, Divinitatea, prin Biserica Sa, să aibă întâietate în Biserica Sa. Oh! Ce? Omul uns; acum, poporul uns.”

Omul uns a fost Isus Hristos. Iar acum, este poporul uns. Nu doar câțiva oameni dintr-un grup, ci poporul uns. Aceștia sunteți voi!

Care este marele triplu scop al lui Dumnezeu pe care El a vrut să-l împlinească? Să aibă întâietate într-un om, iar El a făcut aceasta în Omul uns, Isus Hristos. Dar a doua parte a scopului Său este să aibă întâietate într-un popor, într-o Mireasă, iar El face aceasta acum.

Noi putem citi acest citat, îl putem reciti și reciti și reciti și putem fi de acord cu el, dar dacă noi nu ne identificăm pe noi înșine în el, trecem pe lângă Țintă. Ce face El acum? Obține întâietate într-un popor? Nu. El obține întâietate în mine. Aceasta este ceea ce El face chiar acum. Acum El lucrează în mine, mă aduce la moștenirea mea, mă aduce pe mine la Efeseni, mă schimbă pe mine din slavă în slavă, mă ridică pe mine Cuvânt cu Cuvânt, mă aduce pe mine la plinătatea moștenirii mele, El obține întâietate în mine. Este același lucru adevărat și pentru Mireasă? Absolut! Dar eu trebuie să aduc lucrurile acasă, la mine, în dreptul meu. Ce se întâmplă acum? Acum, El mă cheamă pe mine, la înfierea deplină, la maturitatea deplină pentru a manifesta Viața lui Hristos. Aceasta este ceea ce se petrece acum. Este Planul lui Dumnezeu pe Pământ, acum: Hristos în poporul Său. Omul uns, iar acum, poporul uns.

„Oh, să aducă înapoi Mirele și Mireasa unsă. Unși de (de ce?) a accepta ceea ce Eva și Adam au respins; venind înapoi cu ungerea Cuvântului pentru că El a spus: „Cuvântul Meu este Duh.” Vedeți? Unși cu Cuvântul. Ceea ce Eva a respins, El Se întoarce înapoi iar noi primim. Vedeți cum acea stare hibridă, din nou, ceea ce i-a făcut Evei…El i-a spus Evei: „Să nu faci aceasta și să nu faci cealaltă; poți face cutare și cutare.”

Iar Satan a spus: „Oh! Știi tu…” Iar ea s-a întors și l-a ascultat. Dar Eva din zilele din urmă nu o va face!”

Puteți ridica mâna și să spuneți: „Eu nu o voi face”? Nu din pricina voii mele, ci din pricina voii Sale. Nu este că eu vreau să eșuez, dar nu am capacitatea de a nu eșua în propria mea umanitate. Dar El a hotărât deja mai dinainte că această Eva nu o va face. Nu contează cum lucrurile se vor petrece în jurul vostru și câte probleme vedeți, putem eticheta cutare și cutare, dar ascultați, acesta este doar fum fără foc, este lucrarea Diavolului. Dumnezeu a profețit că va fi o Mireasă pe acest Pământ care nu va eșua. Ea se va întoarce la Efeseni, la manifestarea acestui Cuvânt, care Se va manifesta într-un Trup alcătuit din mai multe mădulare, Isus Hristos învelit, care locuiește într-o  Mireasă pe acest Pământ. Isus pe Pământ din nou, în chipul Miresei, într-un Trup alcătuit din mai multe mădulare.

Nu contează dacă veți vedea biserica cutare greșită sau această biserică greșită, ignorați totul pentru că Adevărul nu se poate opri. Dumnezeu a făgăduit că va fi aici și aici va fi.

Eu cred că El mi-a făgăduit mie, iar dacă greșesc de o mie de ori, nu contează pentru că eu mă aflu sub legământul harului, nu al faptelor, ci al harului, iar eu nu pot pierde moștenirea mea, și ceea ce am nevoie este să aud sunetul Trâmbiței din nou, să aud Trâmbița Jubileului. Care este aceasta? Mesajul orei. Am nevoie de o auzire proaspătă, am nevoie să prind această frecvență din nou. Lăsați-mă să aud acea Trâmbiță încă o dată, iar eu voi striga: „Aceasta este pentru mine! Eu sunt liber! Sunt sub legământul Avraamic!” De ce? Pentru că eu sunt un copil al lui Avraam. Cum știu aceasta? Pentru că am un certificat? Nu. Ci pentru că în mine se află credința pentru a crede acest Mesaj. Nu propriul meu intelect, nu propria mea voință, ci Ceva ce se găsește dincolo de voința mea, nu mă poate ține departe de acest Cuvânt. Aceasta este dovada. Credința! Ea mă aduce în legământul Avraamic al harului. Această Eva din zilele din urmă, nu o va face. Să nu vă temeți! Să nu vă fie frică! Să nu priviți în jur și să fiți îngrijorați, pentru că El Își va ține promisiunea.

Dacă El trebuie să lase o generație să moară în pustie, o va face. Eva zilelor din urmă nu o va face pentru că ea este rânduită să nu o facă.

… pentru că Ea a fost rânduită mai dinainte să nu o facă. Da, domnule!

Dumnezeu o va face. El știe. El o va avea. El a spus că a Sa… „Biserica va fi acolo fără pată și fără zbârcitură.” Ea va sta acolo în splendoarea Lui, Cuvântul Său manifestat.”

Amin! Noi nu merităm aceasta, nu am câștigat aceasta, nu există un singur lucru pe care l-am făcut într-o zi a vieții mele care să mă ducă aproape de aceasta, dar eu cred că fac parte din aceasta prin har. Amin! Oricât de mult eșuez, El nu va eșua niciodată.

Să mergem acum la Efeseni 5:22-28:

„Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului,

căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului.

Şi, după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile.

Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea,

ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt,

ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană.

Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele.” 

Ați înțeles aceasta? „Ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură.” Vedeți? El nu s-a încrezut în noi pentru a scoate zbârciturile afară. El nu ne-a lăsat nouă responsabilitatea de a spăla petele, ci El a făcut-o pentru ca El să-Și poată prezenta Lui Însuși genul de Biserică pe care El o dorește. Deci, El Însuși a făcut lucrarea.

„Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor.”

Pentru că acesta este felul în care Isus Își iubește Soția, pentru că Ea este Trupul Lui.

„Cine îşi iubeşte nevasta se iubeşte pe sine însuşi.

Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica;

pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui.

„De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup.”

Taina aceasta este mare (vorbesc despre Hristos şi despre Biserică).”

În ce carte găsim aceasta? La ce ne aduce El înapoi? La un Efeseni. De ce a dus El Israelul în țara făgăduită? Știe cineva că mai exista un nume pentru țară, acesta fiind „Beulah” adică „căsătorie”? El i-a dus în țară pentru a se căsători cu ei. Amin! Iosua este identic cu Efeseni, iar în Efeseni, Pavel a dezvoltat taina căsătoriei, aceasta fiind că Hristos dorește o Mireasă care va fi carne din carnea Lui și os din oasele Lui. Ea va fi El! Ne întoarcem noi înapoi la Efeseni? Da. Ne întoarcem înapoi la o căsătorie? Ne întoarcem noi înapoi la carne din carnea Lui și os din oasele Lui? Își prezintă El o Mireasă Lui Însuși fără pată și fără zbârcitură? Cum o face El? Prin spălarea cu Apa Cuvântului. Care Cuvânt? Cuvântul curat care a fost restituit. Mesajul orei. Aceasta este modalitatea prin care El Își spală Soția pentru a o prezenta Lui Însuși. O Mireasă fără pată sau zbârcitură. Sunt atât de bucuros că Efesenii sunt aici. Sunt atât de bucuros!

În mesajul Este Răsăritul Soarelui, el a spus:

„Iar El, fiind Mirele, Mireasa trebuie să vină la suprafață pentru că este parte din El. Și poate fi manifestarea împlinirii tuturor descoperirilor despre care toți ceilalți au vorbit despre Mireasă; se poate doar manifesta. Dacă face ceva diferit de Mire, nu este Mireasa. Pentru că Ea este carne din carnea Lui și os din oasele Lui; Viața din Viața Lui, Putere din Puterea Sa! Ea este El!”

De ce? Pentru că, unde Se află El? În Ea.

„Așa cum un bărbat și o femeie sunt una. Și o femeie luată din El… Ea a luat un Duh, Duhul Feminin, din El. Trupul Său, a făcut atât mecanica, cât și dinamica, Soția.

În mesajul Paradox, fratele Branham a spus:

„Iosua aici este o Carte, de fapt, o Carte a răscumpărării, a Vechiul Testament. Iosua, trebuie să o considerăm să fie aceasta, Cartea răscumpărării. Fiindcă răscumpărarea are două părți. Răscumpărarea, oriunde, are două părți. Aceasta este, „afară din” și „în”. Este nevoie de două părți pentru a face răscumpărarea, „afară din” și „în”.

Moise reprezenta Legea care i-a scos afară din Egipt, în timp ce Iosua reprezenta harul care i-a dus în țara făgăduită. Altă cale a fost, Legea și harul au fost două aspecte diferite ale poruncii Domnului.

Acum, Legea i-a scos afară, Moise și Iosua i-au dus înăuntru. De asemenea, reprezintă ceva pentru ziua noastră. În timp ce se găseau în călătorie, ieșind afară din Egipt, în țara făgăduită, la fel am ieșit și noi afară dintr-o lume a Egiptului, din haos, în drumul nostru spre o Țară făgăduită. „În casa Tatălui Meu se află multe lăcașuri. Dacă nu ar fi fost așa, v-aș fi spus Eu.” (Ioan 14). „A ieși afară din” și „intrând în.”

Deci, ce este Țara făgăduită, prieteni? Este un trup nou. Aceasta este țara făgăduită. În mesajul „Înfierea” din anul 1960, fratele Branham spunea că ei au trecut dincolo, în țara făgăduită, țara făgăduită fiind Duhul Sfânt. Dar acum, când a ajuns în anul 1965, a început să arate că Duhul Sfânt trebuia să ne aducă la ceva și anume, la plinătatea înfierii. Iar plinătatea înfierii este schimbarea trupului.

„…am ieșit și noi afară dintr-o lume a Egiptului, din haos, în drumul nostru spre o Țară făgăduită. „În casa Tatălui Meu se află multe lăcașuri. Dacă nu ar fi fost așa, v-aș fi spus Eu.” (Ioan 14).

Îmi place cum fratele Branham face aceasta. Ia un verset și-l poziționează undeva, arătând ceva ce tu nu te-ai aștepta ca el să spună.

Prin Mesajul orei, El a făcut chemarea: „Ieșiți afară din mijlocul lor, poporul Meu! Separați-vă! Să nu vă atingeți de lucrurile necurate, iar Eu vă voi primi.” Apoi, am ajuns la o unire invizibilă, la o căsătorie, dar care este scopul ei? Care este moștenirea, făgăduința, unde ne îndreptăm noi? Înapoi la o Țară făgăduită. Cine este Țara făgăduită? Este o Carte a răscumpărării. Vă amintiți cartea răscumpărării lui Iosua, înapoi la moștenire, înapoi la făgăduință? Ce înseamnă „înapoi la făgăduință” pentru noi? Înapoi la condiția noastră din Eden, când am avut un trup desăvârșit. Noi nu ar fi trebuit să ne naștem așa cum ne-am născut, nu ar fi trebuit să venim într-o stare hibridă, deci sfârșitul făgăduinței este răscumpărarea, înapoi la ceea ce noi am fost la început. La aceasta ne aduce El în acest Efeseni. Prima biserică Efesiană a căzut înainte de a ajunge acolo, dar nu se va întâmpla același lucru cu acest Efeseni. „Ea a fost rânduită să nu cadă.”

Efeseni 1:13-14:

„Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit,

şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.”

Duhul Sfânt nu devine destinația noastră, ci Duhul Sfânt ne aduce la destinația noastră. Este Pecetea lui Dumnezeu care pecetluiește credința noastră, dar de asemenea, este puterea lui Dumnezeu de a ne aduce la manifestarea Cuvântului pentru acest ceas, de a ne mișca prin puterea lui Dumnezeu în conformitate cu Planul și voia lui Dumnezeu pentru a ajunge la moștenirea noastră care este schimbarea trupului.

În Romani 8:22-23, citim:

„Dar ştim că, până în ziua de azi, toată firea suspină şi suferă durerile naşterii.

Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru.”

Care este plinătatea înfierii? Schimbarea trupului nostru. Înfierea ne aduce la plinătatea înfierii care este o schimbare a atomilor noștri. Aceasta este făgăduința mea, potrivit voii Sale, scopului Său, planului Său. Eu o cred. Și dacă eu o cred, Doamne, Te rog să mă ajuți să nu fac ce au făcut primii Efeseni și să mă relaxez. Mesajul orei ne-a dus dincolo de Iordan. El ne-a trecut Iordanul. Mesajul orei ne-a dat pământ și granițe, ne-a dat case pe care nu noi le-am construit și vii pe care nu noi le-am sădit, roade din epocile anterioare, roadele oamenilor lui Dumnezeu de dinaintea noastră. Toate ne-au fost restituite înapoi nouă. Să nu ne oprim până când nu posedăm făgăduința în totalitate. Ne-au fost date atât de multe. Avem bisericii bune, familii bune, avem o etică bună de muncă, o reputație corectă, promovări ușoare. Ce este acesta? Cuvântul care lucrează în viețile noastre. Dar să nu ne oprim, să nu ne relaxăm și să nu devenim leneși.

Să scoatem afară toți locuitorii, să stăpânim toată țara noastră, să-L lăsăm pe Dumnezeu să continue să ne ducă mai departe, să continuăm să luptăm în Duhul, să mergem mai departe, să avem o dorință arzătoare de a avea mai mult din Hristos, să mergem mai departe pentru mai multe daruri în viața noastră, pentru mai multă putere biruitoare, mai multă vindecare, izbăvire, mai multă Viață, mai mult din reputația lui Hristos în mine. Vreau să merg mai departe până când mai mult din Dumnezeu se vede în mine. Vreau să mă mișc până când Dumnezeu mă folosește și mai mult, până când El are întâietate deplină în mine. Să continuăm să mergem mai departe, prieteni. Să-i scoatem pe locuitorii țării afară!

„Dar privește la brațele mele fragile.” Ascultați, nu priviți la ele! Priviți la făgăduință și continuați să mergeți mai departe. El a spus că o va face. Dar El o va face așa cum voi o veți face. Dacă voi vă opriți, și El Se va opri. Uitați-vă la Iosua, la judecători. Eu spun: „Doamne, noi gemem.” Gemeți voi? Da. Și nu doar voi, ci toată Creația geme, pentru că ea vrea să fie restaurată pe deplin, vrea să se întoarcă înapoi. Tot Pământul vrea să se întoarcă la starea din Eden. Dumnezeu Se mișcă în direcția aceea atât de repede, prieteni! Cutremure, războaie, vești de războaie, epidemii, tsunami, vulcani. Slavă Domnului! Dumnezeu împlinește Cuvântul Său. El aduce totul la încheiere. Amin! Iar dacă eu continui să merg mai departe, El mă va duce la plinătatea moștenirii mele. Iar eu cred aceasta.

„Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru.”

Dumnezeu să vă binecuvânteze! Să ne ridicăm cu toții în picioare. Câți dintre voi simt că doresc să-și pună toată armura lui Dumnezeu chiar acum și să ieșim afară mâine, dar nu ca o victimă a acestei lumi. Noi nu suntem o victimă a lumii acesteia, nu suntem victimele oamenilor care sunt răi cu noi, nu suntem victime ale înțelegerii greșite. Cum suntem noi victime când suntem chemați să fim biruitori? Noi nu suntem bătuți, chinuiți, victimizați. Aceasta nu este decât o stare a minții noastre. Dacă noi ne-am putea aduce mintea noastră în aliniere cu făgăduința acestui Cuvânt, am înțelege că suntem deja biruitori. Noi am câștigat deja. Totul a fost pecetluit deja, există deja o concluzie, El a rânduit-o, este înfăptuită în gândul lui Dumnezeu. Tot ce trebuie să fac este să merg mai departe și să încetez să mai gândesc că sunt o victimă. Eu nu sunt o victimă. El a câștigat lupta, El a mers la Calvar, El Și-a vărsat Sângele, El a dat făgăduința, El a trimis un profet la sfârșitul timpului, El l-a legitimat, El a sădit ceva în mine pentru a crede totul.

Cum este posibil să pierdem? Eu nu sunt un pierzător, nu sunt o victimă, ci sunt un biruitor, prin harul lui Dumnezeu.  El a trimis Cuvântul Său pentru a-mi da curajul de a continua să merg mai departe și să presez împotriva a tot ce îmi stă în cale, până când Dumnezeu, prin puterea Sa, va muta acel obstacol cumva prin Cuvântul vorbit, prin făgăduința Sa divină, prin faptul că altcineva mă ajută, prin faptul că-mi arată ceva.

Eu nu știu cum se vor desfășura lucrurile, dar tot ce mă împiedică să ajung la înfierea deplină, trebuie să plece. Totul! Iar eu cred aceasta, prieteni! Și eu mai cred că noi trăim în ziua în care vom vedea aceasta manifestându-se. Și eu vreau să fiu în primele linii, nu târându-mă în spate. Vreau să-mi arăt credința rămânând conectat pe deplin în timp ce înaintăm, crezând făgăduința Lui și fiind entuziasmat de a o vedea manifestându-se în viața mea.

Să ne plecăm capetele pentru rugăciune.

Doamne Isuse, sunt atât de mulțumitor pentru Cuvântul Tău! Dumnezeule Atotputernic, Doamne, cum este posibil ca noi, cei mai obișnuiți dintre cei mai obișnuiți, cei mai de jos dintre cei mai de jos, cei care sunt nimeni și nimic, fără faimă sau reputație, dar Doamne, Tu ne-ai chemat prin harul Tău, ne-ai descoperit așa de multe adevăruri, ne-ai dat putere prin Duhul Tău, Tu Te-ai turnat în această epocă, fără limite, nu există absolut nicio limită, Tu ai arătat-o printr-un profet, Doamne, Tu ai arătat că nu există nicio barieră pentru credință, nicio limită în această epocă, ci totul este posibil.

Doamne, Te rog să ne dai curaj să continuăm să luptăm lupta, să continuăm angajamentul. Binecuvântează-i pe frații și surorile mele, Doamne. Noi trăim o viață umană într-o lume firească în care mintea noastră este chinuită, suntem bătuți și auzim tot felul de mesaje mixte, dar ajută-ne să privim puțin mai adânc, puțin mai sus, să găsim acel Cuvânt care vine la Cuvânt și se conectează cu acea Viață adevărată dinăuntru. Doamne, fie ca noi să continuăm să presăm înainte și folosește-ne pentru slava Ta. Fă-ne, Doamne, învelitoarea Ta. Tu în noi și noi în Tine. Fă să existe o unitate deplină, iar Tu să preiei stăpânirea deplină în fiecare dintre noi. Fie ca Tu să biruiești în fiecare băiat și fată, în fiecare copil, în fiecare tată și mamă, bunic și bunică, fiecare slujbă din biserică, fiecare cu un dar, cu o poziție sau fără o poziție, Doamne, indiferent de ce se întâmplă, fie ca Tu să biruiești în noi toți. Fie ca Tu să Te manifești în fiecare dintre noi pentru că ne-ai dat un dar al harului fiecăruia dintre noi și Tu trăiești în toți.

Doamne, ajută-ne să ne străduim, să presăm lucrurile înainte, să întindem mâinile spre Tine, să batem, să căutăm și ajută-ne să nu ne oprim niciodată. Doamne, întinerește-ne, adu-ne înapoi cu o flacără proaspătă, fie ca aceasta să strălucească tare din nou în inimile noastre, și fie ca noi să ne întoarcem înapoi în bătălie, cu o Sabie în inimile noastre și o cască pe capul nostru, un scut în brațele noastre și încălțăminte în picioarele noastre. Fie ca noi să ne întoarcem la a presa înainte spre marea chemare în Hristos Isus.

Te iubim, Doamne! Îți mulțumim pentru chemarea orei, pentru confirmare, pentru că fără ea, noi nu am avea curaj, nu am avea nicio direcție; fără ea, am renunța, dar, Doamne, Tu ai dovedit-o atât de viu, atât de desăvârșit și ne-ai dat un martor înăuntru. Noi nu putem renunța, nu ne putem opri, ci trebuie să mergem mai departe.

Doamne, îngăduie ca acest Efeseni la care Tu ne-ai readus, să împlinească ceea ce a fost rânduit să împlinească la început, iar Tu să închei lucrarea Ta în noi.

Binecuvântează poporul Tău, Doamne! Binecuvântează-ne, Doamne, în timp ce plecăm și ne întoarcem în această după-masă pentru Cină. Ajută-ne, Doamne, să ne încredem în Tine mai mult decât am făcut-o înainte. Ajută-ne să depindem doar de Cuvântul Tău și să mergem mai departe. În numele lui Isus Hristos, ne rugăm. Amin!

                          -AMIN-