TOTUL VINE ÎN MANIFESTARE

22 septembrie 2024

Să deschidem Bibliile la Matei 26.6-13:

„Când era Isus în Betania, în casa lui Simon leprosul,

s-a apropiat de El o femeie cu un vas de alabastru cu mir foarte scump; și, pe când sta El la masă, ea a turnat mirul pe capul Lui.

Ucenicilor le-a fost necaz, când au văzut lucrul acesta, și au zis: „Ce rost are risipa aceasta?

Mirul acesta s-ar fi putut vinde foarte scump, și banii să se dea săracilor.”

Când a auzit Isus, le-a zis: „De ce faceți supărare femeii? Ea a făcut un lucru frumos față de Mine.

Pentru că pe săraci îi aveți totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna.

Dacă a turnat acest mir pe trupul Meu, ea a făcut lucrul acesta în vederea pregătirii Mele pentru îngropare.

Adevărat vă spun că oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune și ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.”

Aceste cuvinte sunt încă adevărate pentru că în dimineața aceasta vom vorbi, ca amintire, despre ceea ce a făcut această femeie.

Așadar, ucenicii s-au uitat la ceea ce a făcut această femeie, și părea exagerat ce a făcut, părea „prea de tot”, prea mult, părea că nu era necesar, iar noi știm că fratele Branham a vorbit mult despre aceasta. Noi vom intra în acest subiect și în alte câteva Scripturi.

Când ei au văzut ce a făcut acea femeie, s-au indignat, și noi știm că principalul vinovat era Iuda. Noi vom vedea imediat că lui Iuda nu i-a plăcut, și că el a avut ideea ca acel mir să se   vândă iar banii să se dea la săraci. El părea așa de neprihănit, dar noi știm că în adâncul sufletului său, nu neprihănirea l-a mișcat sau l-a motivat să spună ce a spus, și vom vedea aceasta imediat.

Dar ce a făcut acea femeie, a fost dintr-o inimă curată. Ea a făcut acel lucru prin inspirație; ea era mișcată să facă ceva exagerat; ea a fost mișcată să facă ceva care nu era regizat, ea a fost inspirată să facă acel lucru pentru că trebuia să-l facă. Nu exista o poruncă, nimeni nu a venit la ea, nici un lider religios nu a mers la ea să-i spună: „Tu trebuie să faci aceasta.” Și ea nu a găsit scris în Biblie: „Dacă vei veni vreodată să-L vezi pe Mesia și nu va fi primit în vreo casă, ar trebui să mergi să cumperi un unguent pentru El.”

Voi înțelegeți că acolo a fost ceva ce a motivat-o, ceva care a mișcat-o, ceva care pulsa în interiorul ei, așa că s-a dus și a făcut ceva care, pentru alții, părea ridicol. Poate nici chiar ea nu a putut înțelege în mintea ei ce se întâmpla, pentru că a fost împinsă din interior, așa că s-a dus și a făcut ceea ce a simțit că trebuie să facă. Era Ceva ce o conducea, dar era și ceva ce ea voia să facă. Nu era o poruncă și nu era ceva ce era obligată să facă; nu era că, dacă nu o făcea, încălca o poruncă; sau că era dată afară din biserică dacă nu o făcea; nu era acest gen de faptă, ci era o faptă motivată de Duhul lui Dumnezeu. Era o altă Conducere, din interior, era Ceva care o motiva sau pulsa în ea. Și ea nu a făcut-o pentru că trebuia, ci pentru că a vrut s-o facă.

Astfel, aș vrea să privim la aceasta, și vom merge în aceeași linie în care am mers în ultimele slujbe. Îl rog pe Domnul să mă ia și să mă ducă oriunde vrea, pentru că, așa cum se întâmplă de obicei, obțin atât de multe lucruri, inspirație și gânduri, așa că nu știu cum vor decurge lucrurile. Poate vom merge în două direcții diferite, și probabil că există o multitudine de direcții în care putem merge. Dar nu contează direcția în care mergem atâta timp cât este direcția în care ne conduce El.

În mesajul Hristosul neprimit, fratele Branham a vorbit despre această poveste, și a spus:

„Dar eu o văd urcând. Se uită acolo și Îl vede pe El. „Oh,” a spus ea, „nu se poate! Cu siguranță, Acesta trebuie să fie El. Ei bine, Acesta este El și nu este binevenit. El are picioarele murdare, este neuns și nimeni nu-I acordă atenție.” Ea a spus: „Cu siguranță cineva trebuie să facă ceva.”

O văd trăgându-și șalul mic în jurul ei, și merge pe stradă cât poate de repede. Urcă treptele mici și scârțâitoare în cămăruța ei, deschide un cufăr și scoate un ciorap sau ceva, cu niște bani în el. Apoi spune: „Nu, nu, nu, nu pot să fac aceasta. Nu pot s-o fac!” Și începe să plângă, își dă ochii peste cap: „Cum S-a uitat El la mine!”

Fratele Branham a început să dramatizeze această poveste despre femeia prostituată, cum ea L-a văzut pe Isus în casa lui Simon, nedorit, neuns și cu picioarele nespălate, și cum aceasta a mișcat Ceva în ea, și ea nu a putut lăsa aceasta să rămână așa.

Este uimitor că Isus este chiar în casă; El venise acolo pentru că era invitat, dar nu era binevenit. Este uimitor că El a venit pentru că era invitat, dar când a venit, nu era binevenit, pentru că cei care L-au invitat aveau motive ascunse. Ei au avut alte motive pentru care L-au invitat. Deci, Isus a fost invitat, dar a fost invitat pentru un alt motiv, și când a venit, nu fost binevenit.

Fratele Branham ne-a învățat că Isus Își ține toate întâlnirile și merge acolo unde este invitat. Este interesant că Isus ar putea fi chiar în mijlocul nostru, și El vine pentru că Își ține toate promisiunile. El poate veni pentru că este invitat și poate fi chiar aici.

Simon putea fi, într-un fel, mândru și putea spune: „Isus este în casa mea. Profetul la care se referă toate companiile, este chiar aici.” Dar în realitate, pentru Simon nu a fost o binecuvântare că Isus era acolo, ci a ajuns să fie o condamnare. El putea fi mândru de aceasta, dar nu a existat nici un motiv să se laude că Isus a fost acolo. Da, a fost acolo, Isus a venit pentru că tu l-ai invitat, dar, a-L avea pe Isus în casa ta, aceasta ar putea fi condamnarea ta, dacă L-ai invitat și vine, dar nu este binevenit.

Noi ne-am putea mândri că, „Isus a fost în casa mea!”, dar a fost El binevenit? A fost sărutat? A fost îmbrățișat? A fost uns? I-au fost spălate picioarele? Astfel, prezența lui Isus în casa mea și felul în care Îl tratez când este în casa mea, poate să nu fie binecuvântarea mea, ci poate fi condamnarea mea.

Deci, aici este locul unde acea femeie L-a găsit pe Isus, El fiind în acea situație, și în ea era Ceva care a făcut-o să nu poată suporta să-L vadă neprimit, să nu poată suporta să-L vadă neuns, să nu poată suporta să-L vadă nesărutat și cu picioarele nespălate. În ea era Ceva care spunea: „Dacă nu o va face nimeni altcineva, trebuie s-o fac eu.” Dar ea avea îndoieli și gânduri cu privire la ea însăși: „Cum aș putea…Eu nu pot…Eu nu pot merge în locul acela. Eu știu ce fel de femeie sunt…” Apoi s-a dus, a alergat sus și a luat banii, dar după aceea, a spus: „Nu, eu nu pot să fac aceasta. Nu pot s-o fac.” Apoi a zis: „Oh, cum S-a uitat El la mine!”

În continuare, fratele Branham spune:

„Nimeni nu ar putea să-L privească vreodată pe Isus și să rămână la fel (același). Ea a spus: „trebuie să mă uit la mine însămi. Uite, știu că El este un profet și ar ști de unde am obținut acești bani. El ar ști cum i-am obținut, așa că nu pot să-I duc aceasta. Pur și simplu nu pot să fac aceasta.” A pus ciorapul înapoi, a plâns și a spus: „Oh, gândește-te…nimeni nu-L vrea. Oh, trebuie să fac ceva în privința aceasta.” Și-a scos din nou ciorapul, s-a uitat la el, și a spus: „Oh, cu siguranță…dar aceasta este tot ce am, este tot ce pot face. Cu siguranță, El va înțelege aceasta.”

O văd cum își bagă banii în sân, își aruncă șalul pe umeri și pornește pe stradă. Ea intră într-un magazin evreiesc unde se vinde nard și alte lucruri, într-un magazin cu parfumuri. Ea intră și acolo, în spate, stă un bătrân morocănos numărându-și banii: „Oh, vai! A fost o zi proastă, abia am făcut chiria.” Oh, Doamne!

Apoi știți, primul lucru, intră această prostituată. „Ei bine, uite cine vine.” El nu a întâmpinat-o ca un vânzător politicos sau ca un domn care spune: „Ce aș putea face pentru tine?”, ci i-a zis: „Ei bine, ce vrei?” Ea a spus: „Domnule, vreau cea mai bună cutie de alabastru pe care o aveți în casă. Nu vreau orice, ci vreau ce este mai bun.”

Priviți, ea dădea tot ce avea, fiecare bănuț. Ea trebuia să dea tot ce putea. Tu și eu, dăm doar un mic lucru secundar. Dai tot ce ai mai bun? Dacă nu dai tot ce ai mai bun, nu-ți bate joc de ea, pentru că ea a dat tot ce este mai bun, uleiul pe care-l avea. Ea a spus: „Vreau cea mai bună cutie de alabastru pe care o ai.” „Ei bine” a spus el, „hai să vedem câți bani ai.” Desigur, clinchetul banilor i-a schimbat ideea. El a numărat două sute optzeci de dinari romani, și i-a dat imediat cutia de alabastru.”

Am căutat să aflu ce sumă de bani a plătit ea pentru acea cutie de alabastru, și nu știu dacă cineva știe sigur, dar estimarea pe care am auzit-o, a fost aproximativ echivalentul unui salariu pe un an. Și voi știți că inflația o ia razna, iar eu nu știu când au fost postate acele cifre. Dacă au fost postate acum trei ani, puteți adăuga poate 20-25%, și acea sumă ar fi aproximativ 54.000 sau 55.000 de dolari. Acel mir era un parfum special importat din India, și acea femeie nu a primit doar o picătură, ci a primit o cutie de alabastru, de orice mărime a fost. Deci, nu știu exact prețul corect, este doar ceea ce am găsit; nu știu nici cum au stabilit acest preț, dar luați ce spune Biblia, că era foarte scump. Foarte scump.

Fratele Branham ne-a spus că era toată avuția ei, și ea a câștigat-o într-un mod degradabil. Fratele Branham a început să ne spună o poveste de fundal despre această femeie; că ea nu a vrut să fie așa. Ea a fost părăsită din copilărie și acesta a fost singurul lucru pe care l-a putut face. Dar pentru ce economisea ea acești bani? Ea voia să iasă din viața pe care o ducea; ea făcea economii ca să poată ieși din acel ciclu de prostituate, să iasă din acel fel de muncă. Ei nu-i plăcea aceasta, nu voia să facă aceea, nu voia să fie acolo, așa că, ce a făcut ea? A adunat fiecare bănuț pe care a putut să-l pună deoparte.

Fratele Branham a spus că „ea a sărit peste mese”, de aceea a fost atrasă de mirosul mâncărurilor care venea de la acea sărbătoare, pentru că îi era foame. Ea făcea tot ce putea ca să cumpere o cale de a ieși din acel stil de viață, o eliberare din acea robie în care se afla, așa că a muncit, a trudit, s-a sacrificat și a adunat toți acei bani. Și acum, ea era dispusă să-i dea într-o clipă, până la ultimul cent, pentru Hristos.

Ascultați, ea nu trebuia să facă aceasta, dar a trebuit s-o facă. Oh, aceasta este. Când ajungem la realitatea acestui lucru: când noi nu trebuie să facem aceasta, totuși trebuie s-o facem. Eu nu trebuie s-o fac pentru a satisface pe oricine altcineva; nu trebuie s-o fac pentru a îndeplini o lege; nu trebuie să fac aceasta pentru a ajunge în Rai, dar în interior, eu trebuie s-o fac. Este Ceva care mă conduce și nu mă pot abține, eu trebuie s-o fac, pentru că este Ceva care mă împinge, Ceva care mă trage. Eu sunt motivat de Ceva și trebuie să dau mai mult, trebuie să dau tot ce am pentru a mă preda mai mult. Aceasta se întâmplă când ajungem la Realitate, prieteni! Aceasta caută Dumnezeu. El nu căuta banii ei; nu erau banii, aceea era dorința ei, era Realitatea care o mișca pe ea.

Aceasta era suma probabilă de bani, pe care a cheltuit-o pentru a cumpăra acel mir, și Scriptura ne spune că ea a spart acel vas.

Ascultați, nu știu voi, dar eu, dacă aș fi luat niște parfum și aș fi primit o cutie de alabastru plină cu parfum, indiferent câte picături ar fi avut, și aș fi cheltuit aproape cincizeci și cinci de mii de dolari pe acel parfum, aș fi foarte atent la felul cum îl duc, și, ca o ființă umană, aș fi tentat să-i rup sigiliul, să-l deschid și să-mi cufund degetele în el, și poate doar să-I stropesc puțin picioarele, pentru că, știți, vreau să spun că, „Este același lucru. Eu Îl ung, am nevoie să-I ung doar picioarele. Mă duc să-I ung picioarele.”

Dar nu aceasta era în inima acelei femei. În inima ei, nu era să facă ceva doar pe jumătate și să păstreze restul, să-și păstreze banii și să spună ceva despre aceasta. Acolo scrie că ea a spart vasul, și aceasta este ceva fără întoarcere; nu se mai poate întoarce înapoi. Când ea l-a spart, nu a putut să-l pună înapoi, s-au dus cincizeci și cinci de mii de dolari; și nu erau numai banii, ci și șansa ei de a fi liberă, era speranța ei de a scăpa din robie, era eliberarea ei dintr-un stil de viață din care nu mai putea fi eliberată niciodată. Ce a turnat ea pe picioarele lui Isus, nu a fost parfumul unui ulei, ci ea a scos parfumul unei vieți, ea a renunțat la viața ei, a renunțat la speranța ei, a renunțat la orice șansă de a se elibera în sfârșit, ea a renunțat la tot pentru a turna acel parfum pe picioarele lui Isus, în timp ce Simon stătea acolo și se bucura că el era un fariseu.

Isus era în casa lui Simon, dar el nu L-a primit cu un „Bun venit!”, nu L-a uns, nu I-a slujit, pentru că nu voia să piardă în fața celorlalți farisei; nu voia să fie un extremist, nu voia să se înțeleagă că face parte din grup. Dar el L-a avut pe Isus în casa lui.

Oh, Doamne, din toată inima vreau să-mi sparg vasul! M-am săturat să mă scufund, am obosit să-mi țin viața, să încerc să torn doar puțin și să păstrez puțin; m-am săturat de aceasta, vreau din toată inima ca Dumnezeu să-mi dea putere, Ceva în interiorul meu să mă împingă din spate. Nu pentru că trebuie, ci pentru că vreau din toată inima să sparg acest vas cu toate speranțele mele, visele mele, autoconservarea și reputația mea, totul. Doamne, ajută-mă să sparg vasul cu tot trecutul meu, să-mi sfărâm propria viață, propriile speranțe, propriile vise și tot ce sunt eu. Lasă ca totul să fie spart la picioarele Lui! Lasă-mă să-L ung, dar nu cu puțină schimbare într-o farfurie de ofrande, ci să-L ung cu toată viața mea turnată la picioarele Lui, căci aceasta va fi o mireasmă dulce care va umple toată casa.

În mesajul Isus Îți ține toate întâlnirile, fratele Branham a spus:

„Ea s-a dus…” (fratele Branham imită sunetul de sărutări, în timp ce dramatizează felul cum ea plângea spălându-I picioarele cu „apa” care curgea din ochii ei, în pocăință, și sărutându-le). „…ea Îi săruta picioarele și plângea; le spăla și le ștergea, și Îi săruta din nou picioarele. Știți, dacă Isus Și-ar fi mișcat un picior, ea ar fi sărit în sus și ar fi fugit de acolo, dar, știți, El doar a stat și a lăsat-o s-o facă.

Știți, dacă vrei să faci ceva, El te lasă s-o faci. Poate că nu este totul în ordine, dar El te va lăsa s-o faci, oricum.”

Ucenicii nu au înțeles ce se petrecea, dar Isus avea o înțelegere mai mare; El știa că era uns pentru înmormântarea Sa. Dar cum a fost uns? Cu o viață care era turnată la picioarele Lui.

Un alt lucru fascinant este că fratele Branham a spus: „El a lăsat-o să facă aceasta.” El a știut și a lăsat-o să-I dea toată viața, a lăsat-o să sacrifice tot, a lăsat-o să renunțe la fiecare bănuț pe care l-a avut. „El a lăsat-o să facă aceasta,” și dacă tu vrei să-ți torni toată viața, te va lăsa s-o faci. El ne va lăsa, nu ne va opri. El nu este ca noi care spunem: „Ascultă soră, este bine. Doar puțin, și va fi bine.”

Oh, ea a turnat-o și nu a instruit-o nimeni; nimeni nu a făcut-o să se simtă vinovată pentru că avea acei bani; în ziua aceea nimeni nu a ținut o predică despre „a dărui”; nimeni nu a făcut-o să se simtă rău că a făcut acele economii mari; nimeni nu a împins-o, nimeni nu a convins-o, nimeni nu a constrâns-o, ci ea a fost condusă de o altă Putere.

Să mergem la Luca 7.36-40:

„Un Fariseu a rugat pe Isus să mănânce la el. Isus a intrat în casa Fariseului, și a șezut la masă.

Și iată că o femeie păcătoasă din cetate a aflat că El era la masă în casa fariseului; a adus un vas de alabastru cu mir mirositor.”

Vreau să observați că în versetul 37, există un cuvânt important: „Și iată că o femeie din cetate, care era o păcătoasă...” trecea chiar atunci. Aceasta era starea ei, dar ea a trecut de la „o păcătoasă” la „o sfântă.”             

„Și iată că o femeie păcătoasă din cetate a aflat că El era la masă în casa fariseului; a adus un vas de alabastru cu mir mirositor,

și stătea înapoi, lângă picioarele lui Isus și plângea. Apoi a început să-I stropească picioarele cu lacrimile ei și să le șteargă cu părul capului ei; le săruta mult, și le ungea cu mir.

Când a văzut lucrul acesta, Fariseul, care-L poftise, și-a zis: „Omul acesta, dacă ar fi un proroc, ar ști cine și ce fel de femeie este cea care se atinge de El, că este o păcătoasă.”

Isus a luat cuvântul, și i-a zis: „Simon, am să-ți spun ceva.” „Spune, Învățătorule”, I-a răspuns el.”

Acum Isus vrea să-i dea o lecție acestui fariseu, care a început să-L condamne pe Isus, pentru că i-a permis acestei femei să-L atingă, deoarece în mintea fariseilor, ea era o păcătoasă, dar în mintea lui Isus, ea a fost o păcătoasă. Este nevoie să ieși din păcat ca să nu mai fii păcătos; și aceasta nu-ți ia foarte mult timp, prieteni!

Așadar, Isus a început să-i spună fariseului o pildă despre un datornic care iubește mai mult, dar vreau să merg la versetul 44, până la versetul 48:

„Apoi S-a întors spre femeie, și a zis lui Simon: „Vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta, și nu Mi-ai dat apă pentru spălat picioarele, dar ea mi-a stropit picioarele cu lacrimile ei, și Mi le-a șters cu părul capului ei.

Tu nu Mi-ai dat sărutare, dar ea, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele.

Capul nu Mi L-ai uns cu untdelemn, dar ea Mi-a uns picioarele cu mir.

De aceea îți spun: Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate, căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puțin, iubește puțin.”

Apoi a zis femeii: „Iertate îți sunt păcatele!”

Ea nu a mers la biserică, nu a mers la altar, nu a pus nimic în farfuria cu ofrande, nu a făcut nici o mărturisire, nu a strâns mâna predicatorului și nu s-a hotărât la ce biserică va merge, ea I-a dat totul lui Hristos, ea L-a slujit cu toată viața ei, iar El  i-a zis: „Iertate îți sunt păcatele!”

„Cei ce ședeau cu El la masă, au început să zică între ei: „Cine este Acesta, de iartă chiar și păcatele?”

Dar Isus a zis femeii: „Credința ta te-a mântuit; du-te în pace!”

Ceea ce a făcut ea, a fost o expresie a credinței din interiorul ei. Nu o poruncă, ci o credință. Ea a fost mișcată de credință, ea a acționat prin credință, ea a fost condusă de Ceva din interiorul ei, care i-a spus că trebuie să facă acel lucru, iar credința ei a fost exprimată în acțiune. Dar nu acțiunea, nu fapta ei a salvat-o, ci credința ei a salvat-o, pentru că credința a produs acțiunea sau fapta. Acțiunea ei a mărturisit tuturor de ce a fost salvată. Ea a fost salvată prin credință, și aceeași credință a împins-o să dea totul pentru a intra în acțiune.

În mesajul Glasul Semnului, fratele Branham a spus:

„Ca micuța femeie cu inima curată și trupul spurcat; și fariseul cu trupul curat și inima întinată. L-a condamnat pe unul și l-a salvat pe celălalt.”

Fariseul L-a avut pe Isus în casa lui, dar inima lui nu era dreaptă. El avea o poziție în biserică, și poate îi avea acolo pe unii dintre colegii lui, și L-a avut acolo și pe marele Mesia, dar inima lui nu era dreaptă.

Isus i-a spus fariseului: „Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate!” Apoi S-a uitat la ea, și i-a spus: „Păcatele tale sunt iertate!” și, „Credința ta, te-a mântuit; du-te în pace!”

Ascultați, este un contrast atât de mare între această femeie și fariseu și ceilalți lideri religioși care erau acolo. Ei credeau că au fost salvați, ei credeau că sunt în siguranță pentru că erau în relații bune cu biserica, au respectat anumite reguli și rânduieli, au respectat anumite ordine și aveau anumite poziții și un prestigiu; erau acceptați într-o anumită categorie sau grup de oameni, de aceea se simțeau în siguranță. Dar, iată că acolo era Isus, chiar Cuvântul lui Dumnezeu manifestat, Mesajul orei stătea chiar acolo, și pentru că El era în casă, și din cauza tuturor acestor lucruri, ei se simțeau destul de bine în privința aceasta.

Eu vreau să am în casa mea mai mult decât Mesajul; vreau să-mi dau toată viața ca să-L ung, să-L slujesc, să mă închin Lui, să suport rușinea Lui, să-L spăl și să-L sărut pe acest minunat Hristos, care ne-a fost dat.

Ea avea un trup spurcat, dar avea o inimă curată. Vă întreb: care dintre ele a lucrat? Trupul curat sau inima curată? A fost inima curată.

În Ioan 12.4-6, citim:

„Unul dintre ucenicii Săi, Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, care avea să-L vândă pe Isus, a zis:

„De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de lei, și să se fi dat săracilor?”

Zicea lucrul acesta nu pentru că  purta grijă de săraci, ci pentru că era un hoț, și, ca unul care ținea punga, lua el ce se punea în ea.”

Noi am privit la Simon, am privit la această femeie prostituată, dar acum vreau să privim puțin la Iuda. Biblia ne spune aici că, „Iuda era un hoț, și, ca unul care ținea punga, lua el ce se punea în ea.” Acesta este un limbaj cu adevărat interesant: „pentru că el ținea punga.” Nu scrie că el era punga, ci el purta ceea ce era pus acolo. „A ține punga,” înseamnă „a purta sau a avea punga”, ceea ce înseamnă că Iuda nu ducea doar punga, ci ducea și ceea ce era în pungă. Iuda era un hoț, pentru că el fura din visteria lui Hristos. Biblia spune că Iuda era un hoț, și, ca unul care ține punga, lua el ce se punea în ea. Am putea spune că el lua grosul.

În Psalmul 51.6, scrie:

„Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii, fă dar să pătrundă înțelepciunea înlăuntrul meu.”

Dacă privim la viața lui Iuda, vedem că el a fost ales de Isus Hristos să fie ucenicul Său. Iuda nu L-a întrebat: „Pot să fiu ucenicul Tău?” Nu I-a trimis o cerere și nu a spus: „Eu sunt ucenicul Tău.” Isus le-a spus ucenicilor Săi: „Nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Și totuși unul din voi este un drac.” Vedeți? Când El a spus aceasta, a spus-o în Ioan 6. În Ioan 6, Isus S-a ocupat de farisei, El a început să Se ocupe de asociația slujitorilor. El, Cuvântul, a venit atât de dur, fără explicații, iar oamenii au plecat. In Ioan 6.64, Isus a spus:

„Dar sunt unii dintre voi care nu cred. Căci Isus știa de la început cine erau cei ce nu cred, și cine era cel ce avea să-L vândă.”

Ascultați, El nu vorbea numai despre Iuda, El vorbea și despre cei șaptezeci din asociația slujitorilor, care L-au părăsit. Isus știa de la început cine nu credea, dar El i-a lăsat să facă parte din campania de slujire, și El chiar i-a trimis doi câte doi, să meargă să propovăduiască Evanghelia în orașe, iar ei au mers înaintea Lui propovăduind Evanghelia. Ei au făcut parte din lucrare, au slujit Cuvântul și s-au întors spunând: „Chiar și dracii ne sunt supuși.” Ei au avut vindecări, au avut manifestări, au fost în lucrarea lui Isus Hristos, au fost în campanie, au fost în lucrarea pe care o făcea Dumnezeu în ziua lor. Ei nu au fost străini, ci au fost din interior, dar aici, citim: „Isus știa de la început cine erau cei care nu cred.”

Dacă Isus a știut de la început, de ce i-a lăsat să aibă parte de slujire? De ce i-a lăsat să meargă din sat în sat? De ce i-a lăsat să vorbească în Numele Lui și să fie ca premergători înaintea Lui; să meargă prin sate și să mărturisească Evanghelia, Vestea bună, ziua și ceasul în care trăiau? De ce i-a lăsat să facă aceasta? El știa deja și în plus, știa cine Îl va vinde. El știa că Iuda era un diavol, cu toate acestea, a spus: „Nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece?” Isus l-a ales pe Iuda, nu Iuda L-a ales pe Isus. Când privesc la aceasta, uneori mă gândesc: „Cum se poate așa ceva?”

Când ne gândim la ceea ce provoacă atât de multă tensiune, atât de multe probleme în biserică și în viața oamenilor…Știți câți oameni fac referire la o lucrare falsă? „Sunt legat, pentru că am văzut fățărnicie; am văzut pe cineva părăsind Mesajul; am văzut o slujire falsă. Ei au predicat Cuvântul, dar după aceea, au plecat.”

Ce ziceți despre toți acei oameni din sate, care i-au auzit pe acești oameni predicând? Ce ziceți de oamenii care au fost vindecați de Iuda, care și-a pus mâinile peste ei și s-a rugat pentru ei? Știți că oamenii aveau încredere în Iuda pentru că avea daruri? El avea daruri corecte, date de Dumnezeu, și oamenii aveau încredere în Iuda, pentru că Iuda a stat tot timpul la masă cu Isus. Ei aveau încredere în Iuda pentru că era aproape de Hristos. Și în plus, Isus l-a ales să fie casier.

Ei bine, dacă Isus l-a ales să fie ucenic, unul din cei doisprezece, și Isus l-a ales să fie un administrator, atunci, cu siguranță, era alegerea lui Dumnezeu, era omul lui Dumnezeu, și nu era nici o problemă, dar în inima lui, Iuda era un hoț, iar Isus știa aceasta. Cui a dat Isus punga cu bani? Hoțului. Toți ceilalți puteau fi confuzi cu privire la aceasta, dar Isus nu era confuz.

„De ce ar permite Dumnezeu aceasta? De ce îngăduie Dumnezeu acești frați mincinoși? De ce permite Dumnezeu să cadă?” Gândiți-vă la oamenii care au fost derutați de aceasta. „Isus l-a făcut casier. Isus a vorbit tot timpul cu el și l-a trimis afară, iar când s-a rugat pentru noi, ne-am vindecat. Și acum, ei spun că El nu este Mesia și L-au părăsit, iar Iuda L-a trădat, apoi s-a spânzurat. Ce trebuie să cred? Ce trebuie să fac? Cum pot să mai am încredere? Cum pot avea încredere într-un alt slujitor? Cum pot avea încredere în acest Mesaj? Cum pot avea încredere în Isus?”

Oamenii nu spun aceasta, dar aceasta este problema. Nimeni nu va spune: „Cum pot să am încredere în Isus? Cum poate Isus să-i permită acelui om să devină păstor al bisericii, când are acel lucru ascuns în viața lui, apoi mai târziu, totul iese la iveală și distruge întreaga biserică? Cum a putut Isus să lase…Tu nu poți să-mi spui că a fost Dumnezeu. Cum aș putea vreodată să am încredere în alt slujitor? Cum aș putea?”

Adevărul este că nu slujitorul este cel în care nu ai încredere, ci nu ai încredere în Cel care a ales acel slujitor, în Cel care l-a pus în acea poziție; în Cel care l-a lăsat să fie păstorul tău, sau evanghelistul care te-a condus la Domnul, sau fratele apropiat cu care ai fost asociat și ți-a împărtășit Mesajul, și care apoi a căzut în adulter, și a plecat sau a negat Mesajul. Cum a putut să facă Dumnezeu așa ceva?

Dumnezeu a făcut întotdeauna așa ceva. De ce? Pentru că Dumnezeu trebuie să ajungă la inimă; El trebuie să găsească ce este înăuntru, de aceea le oferă tuturor o șansă.

Așadar, doar pentru că Isus vine la tine acasă, nu înseamnă că totul este bine. Doar pentru că ai o slujbă, doar pentru că te rogi pentru bolnavi și ei sunt vindecați, doar pentru că te face casier, nu înseamnă că totul este bine. Înțelegeți?

Oamenii pun întrebări în mod legitim, pentru că ei au fost răniți. Atât de răniți? Absolut! Sunt confuzi? Fără îndoială! Dar unde găsim aceasta în afara domeniului de aplicare al Bibliei? Unde este aceasta contrar felului în care a acționat Isus când era pe Pământ? Deci, nu este nici o scuză pentru a te retrage din biserică; nu este o scuză ca să te retragi de la slujba încincită; nu este o scuză să te îndepărtezi de frați. Este o realitate? Da. Este adevărat că este dureros, că rănește, și sunt toate aceste lucruri, dar nu este contrar Bibliei, și nu este contrar naturii lui Isus Hristos.

Îmi imaginez că foarte mulți oameni au fost confuzi cu privire la Iuda; că chiar și ucenicii au fost destul de confuzi cu privire la cei șaptezeci, care au plecat, probabil destul de descurajați.

În Ioan 6.65-70, Isus a continuat:

„Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate veni la Mine dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.”

Din clipa aceea mulți din ucenicii Lui, s-au întors înapoi, și nu mai umblau cu El.

Atunci Isus a zis celor doisprezece: „Voi nu vreți să vă duceți?”

„Doamne”, I-a răspuns Simon Petru, „la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții veșnice.

Și noi credem, și am ajuns la cunoștința că Tu ești Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu.”

Isus le-a răspuns: „Nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Și totuși unul din voi este un drac.”

Petru a spus: „…și noi credem.” Cine era acolo? Cei doisprezece. Cine era inclus în „noi”? Iuda.

„Și noi credem și suntem siguri că Tu ești Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu.”

Isus le-a răspuns: „Nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Și totuși unul din voi este un drac.”

Ce afirmație pentru un Dumnezeu iubitor! Vedeți? Dumnezeu nu este un om, ca noi, și nu crede ca noi; El crede altfel decât credem noi. Dacă cineva ar face o astfel de afirmație, noi am crede că este absolut nedrept și incorect.

„Cum poți să te uiți la cei doisprezece, care tocmai au afirmat că ei cred că Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu, că numai Tu ai cuvintele Vieții Veșnice, iar Tu, fără inimă, fără sentimente, fără dragoste, să Te întorci și să le spui: „Totuși, unul din voi este un diavol”, fără să explici cine este acela și îi lași pe cei doisprezece să se întrebe, să se roage, să se chinuie și să aibă îndoieli? Isus nu face aceasta.” Ba da, El o face. „Dar, nu o mai face. El a făcut-o numai cu ucenicii.”

Vedeți? Întotdeauna situațiile vor face ca Sămânța aleasă să iasă și să se manifeste. Trebuie. Dumnezeu știe că în sufletul celui predestinat, este plantat Ceva. Tu poți turna beton pe el, căci va răsări; poți să-l pui în mijlocul unei mlaștini, căci își va croi drum în sus, ca și crinul, spre lumina Soarelui, trecând prin mâl și apă tulbure. De ce? Pentru că înăuntrul lui, există o Viață care se va exprima, iar Dumnezeu știe aceasta. El nu Se teme că nu se va întâmpla; El nu Se teme să te lase să treci prin despărțiri de biserică și inimi frânte; să-i pună pe oameni să mintă despre tine ca să fii respins; să ai prieteni foarte apropiați care să întoarcă spatele Mesajului și să te condamne pe tine pentru că încă mai crezi. El nu Se teme să te lase să ți se întâmple toate acestea, deoarece știe că acolo este o Sămânță care va apuca acest Cuvânt, care își va da Viața și va revărsa acel parfum; care nu se va opri, ci va merge până la capăt, pentru că trebuie să se manifeste.

Petru a spus: „Tu singur ai cuvintele vieții veșnice! Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu! Unde să ne ducem? Noi avem încredere în Tine. Te iubim, Tu ești totul pentru noi, pentru că Tu spui Adevărul.” Iar Isus S-a întors și a spus: „Da, dar unul dintre voi este un diavol.” Apoi a tăcut. „Și nu vă spun cine este.”

Nu știu voi, dar dacă eu aș fi stat acolo, în acel grup, nu aș fi dormit în noaptea aceea. Poate nu aș fi dormit în câteva nopți. Noi trebuie să fim atenți să nu facem dreptatea lui Dumnezeu, nedreaptă, să o condamnăm și să spunem despre Dumnezeu lucruri pe care nu ar trebui să le spunem. El știe ce face. El știa ce face cu cei doisprezece apostoli; El știa ce face cu cei șaptezeci de ucenici; El știa ce face în casa lui Simon; El știa ce avea de gând să facă pentru acea prostituată, și i-a oferit o oportunitate de exprimare ca să poată avea Viață. Ea trebuia să-și facă drum prin noroi; ea trebuia să-și facă drum în jurul betonului, pentru că Viața trebuia să iasă.

Dumnezeu poate permite să se toarne puțin beton peste viețile noastre; El poate permite ca Sămânța să cadă în noroi și în mocirlă, în murdărie și apă tulbure, dar El știe că dacă doar luminează, Viața va veni la Viață și la urmă, totul va fi bine. Vor fi dureri de inimă? Sigur! Vor fi cicatrici? Absolut! Dar în cele din urmă, totul va fi bine.

În Ioan 17.12, Isus a spus:

„Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia, pe care Mi i-ai dat, și niciunul din ei n-a pierit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura.”

Aici aflăm că Isus, nu numai că l-a ales pe Iuda, ci Iuda I-a fost dat lui Isus de Tatăl. Oh, Dumnezeul meu!

Să mergem la Ioan 13.26-27:

„Isus a răspuns: „Acela, căruia îi voi întinge bucățica, și i-o voi da.” Și a întins o bucățică, și a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon, Iscarioteanul.

Cum a fost luată bucățica, a intrat Satan în Iuda. Isus i-a zis: „Ce ai să faci, fă repede.”

Noi știm că Iuda a fost ordinat într-o anumită poziție, dar el a făcut parte și din slujire.

În mesajul Epoca Bisericii Sardes, din cartea „Epocile Bisericii”, fratele Branham a spus:

„Iuda a fost numărat cu cei doisprezece, și de fapt, a avut parte cu ei în slujba anterioară Cincizecimii. Fapte 1.16-17: „Fraților, trebuia să se împlinească Scriptura spusă de Duhul Sfânt mai înainte, prin gura lui David, despre Iuda, care a fost călăuza celor care L-au prins pe Isus. El era din numărul nostru și era părtaș al aceleiași slujbe.” Partea pe care a primit-o Iuda printre cei doisprezece și apoi a pierdut-o, nu a fost inferioară slujbei celorlalți unsprezece, și nici nu a fost o slujbă străină, drăcească, interpusă între slujbele celorlalți.”

El a fost parte a slujirii lui Hristos, a fost o slujire adevărată cu rezultate adevărate, pentru că ucenicii știau că acea slujbă trebuia s-o ia altcineva. De aceea, ei au tras la sorți și l-au ales pe Matia, dar aceasta a fost alegerea omului. De fapt, acea slujbă a mers la Pavel.

Deci, nu era că slujba pe care a avut-o Iuda era diavolească, nu, nu era falsă, era adevărată. Doar pentru că Iuda era un diavol, nu înseamnă că lucrarea la care a luat parte, era diabolică; și doar pentru că el a făcut o greșeală și a căzut, nu înseamnă că lucrarea lui Hristos la care a participat, și la care a luat parte, a fost mai mică decât a celorlalți unsprezece; nu înseamnă că minunile au fost mai puține, și nu înseamnă că Adevărul a fost mai puțin Adevăr sau că a fost fals. În continuare, profetul a spus:

„…Fapte 1.25: „ca să ia loc în slujba și apostolia aceasta din care a căzut Iuda, ca să meargă la locul lui.” Iuda, un drac, a pierdut o slujbă a Duhului Sfânt, dată de Dumnezeu.”

Vedeți? Dumnezeu poate face aceasta din nou.

„…Iuda, un drac, a pierdut o slujbă a Duhului Sfânt, dată de Dumnezeu, s-a sinucis, și a mers la propriul lui loc. Numele lui era chiar în Cartea Vieții, dar a fost șters.”

Așadar, aflăm că Iuda a fost rânduit într-o anumită poziție, el avea numele scris în Cartea Vieții, și avea parte la slujba lui Hristos. Tu nu te poți apropia mai mult de Isus, ca apropiere și  poziție; nici chiar predicarea și manifestarea darurilor nu este prea mult; dacă aș putea spune, nu te apropii mai mult sau mai bine, decât s-a apropiat Iuda.

În capitolul 13 din Ioan, când El a înmuiat bucățica, apoi i-a dat-o lui Iuda, și diavolul a intrat în el, Isus i-a spus: „Ce ai să faci, fă repede.”

Ascultați, puteți spune: „Tu știi ce putea face Iuda. Diavolul a intrat în el, sau diavolul tocmai a intrat în el, așa că atunci s-a dus și a făcut ceea ce a făcut.” Dar când privim înapoi, înțelegem ce a fost în Iuda tot timpul. Când Iuda a văzut-o pe acea femeie păcătoasă dându-și toată viața ei și sacrificând tot ce avea pentru a-L unge pe Isus, el s-a indignat în inima lui și a spus: „De ce? Aceasta este o risipă.” Ce numea el „risipă”? O închinare curată în care cineva și-a dat întreaga viață lui Hristos. El a spus că aceasta este o „risipă”. „De ce nu a fost vândut și banii să se dea la săraci?” Dar el a spus aceasta pentru că era un hoț, și lua el ce se punea în pungă.

Ascultați, eu știu că Iuda a fost rânduit într-un anumit rol, dar undeva, pe parcurs, el a știut că a greșit. Iuda știa. Și aceasta nu era doar că într-o zi, dintr-o dată, diavolul s-a întrupat în el, că diavolul a venit și l-a luat. Nu a fost așa, ci undeva de-a lungul liniei lui Isus, Iuda a avut o campanie de vindecare, apoi a ieșit afară și și-a dat seama că are nevoie de mai mulți bani, și desigur, nu a ratat acest puțin de sus, așa că l-a luat din pungă și l-a băgat în buzunar. Apoi, el a mers împreună cu ceilalți, și a avut o mică nevoie, sau soția…și, „Este în ordine. Îi voi pune înapoi mai târziu, îi voi returna mai târziu. Voi face aceasta.” Și poate a scăpat de sub control și a ajuns mai rău, nu știu, dar la un moment dat, a poftit după mai mulți bani.

Faptul că Iuda a dorit să vândă acel mir cu trei sute de lei ca să-i dea la săraci, nu era că chiar ar fi vrut să-i dea la săraci, ci voia el o parte din acei bani. Probabil că nu a început cu o mână de bani, ci a început cu, „Am o mică nevoie, am nevoie doar de puțin din aceasta și o voi recupera, sau Îi voi spune mai târziu despre aceasta. Încă nu am o oportunitate.” Și a continuat așa. Dar undeva de-a lungul liniei, Iuda a știut că a greșit, dar nu a făcut nimic. El știa că nu trăia corect, știa că nu era sincer, știa că nu era ceea ce afișa pentru ceilalți. Și știți ce a făcut? A furat de la Isus Hristos și s-a dus să-i vindece pe cei bolnavi. Lua bani din pungă și mergea să predice Evanghelia.

În 1Timotei, este o afirmație care spune: „Au conștiința arsă cu un fier înroșit.” La un moment dat, poate că Iuda a fost sub un fel de auto-amăgire, care l-a făcut să se gândească: „Ei bine, sunt în lucrare, iar Isus nu mi-a spus niciodată nimic, așa că sunt în ordine. Nu am fost descoperit în timpul slujbei, nimeni nu a predicat despre aceasta.”

Odată, l-am ascultat pe fratele Branham pe o casetă, și el spune că o femeie s-a apropiat de El. El a predicat un mesaj dur într-un serviciu de evanghelizare, și acea femeie i-a spus: „Mulțumesc lui Dumnezeu, frate Branham, în această seară nu m-ai atins deloc.” Și el i-a zis: „Oh, bine! Du-te, și Dumnezeu să te binecuvânteze, soră.” Apoi a întrebat pe cineva de lângă el: „Cine este sora aceasta? Trebuie să fie o soră evlavioasă.” Și acea persoană i-a răspuns: „Aceasta este cea mai mare bârfitoare din oraș.” Fratele Branham a uitat să predice despre bârfă, dar ea știa ce este și a știut că el nu a atins-o, pentru că a uitat s-o spună pe nume.

A fost o femeie care a venit la fratele Branham. Ea înnebunea și dorea rugăciune, avea nevoie de rugăciune, iar el s-a rugat pentru ea odată, la o întâlnire; apoi s-au rugat la o biserică metodistă din zona locală, dar ea nu se simțea bine. În cele din urmă, ea a întrebat: „Într-o zi când ești sub ungere, pot veni acasă la tine?” Și ea a rămas în legătură cu sora Meda, totuși, după ce a fost la ei acasă, ea nu a fost eliberată și avea crize de nervi. Și fratele Branham a ajuns să afle că ea și-a înșelat soțul încălcând jurământul căsătoriei cu mult timp în urmă, dar nu a mărturisit niciodată și a ținut acel lucru ascuns. Ea a spus: „I-am mărturisit lui Dumnezeu.” Ea era profesoară de școală duminicală, iar păstorul ei avea o părere bună despre ea. Ea era în biserică, era în lucrare, învăța copiii, dar s-a prăbușit pentru că undeva de-a lungul liniei, nu a fost sinceră, nu a fost corectă și ținea ceva ascuns.

Iuda ținea ceva ascuns. El era un hoț și ținea aceasta ascuns. Fratele Branham a spus că locul unde un buștean putrezește cel mai repede, este când se află într-un curent de apă. El a spus că s-a dus și a sărit pe un buștean bătrân. Părea un buștean solid și a sărit pe el, dar era putred. Fusese o ramură pe sub care curgea puțină apă, și acea ramură putrezea din interior. Și fratele Branham a spus că tu poți să stai în biserică și să putrezești mai repede decât oriunde altundeva. De ce? El a spus: „Pentru că nu exista viață în ea. Căzuse și pentru că nu exista viață în ea, a putrezit.”

Femeia care a spălat picioarele lui Isus știa ce era ea.  Fariseul ar fi trebuit să fie cinstit. În inima lui, el era critic cu privire la Isus, Îl batjocorea în inima lui, și avea motive false în inima lui cu privire la prezența Lui Isus în casa lui. El trebuia să fie cinstit, dar acea femeie era cinstită.

„Dar El este în casa mea! Eu sunt în biserică, sunt în Mesaj. M-am rugat pentru soția mea și ea s-a făcut bine. M-am rugat pentru soțul meu și s-a vindecat. Eu predau la școala duminicală. Eu predic, am depus mărturie aproapelui meu și a venit la Mesaj.” Dar ești un hoț. Ești un adulter cu ochii tăi privind o femeie și poftind-o. La un moment dat trebuie să fim sinceri și să simțim că nu suntem bine. Pentru că mă simt bine în biserică, nu pot ține lucrurile ascunse tot timpul și să mă aștept că se vor rezolva.

„Eu am o problemă cu fumatul; am o problemă cu minciuna; am o problemă cu furatul, dar Dumnezeu mă binecuvântează și simt prezența Lui în Biserică.” Simon a simțit prezența lui Isus în casa lui. Prezența Lui era acolo, dar aceasta nu l-a făcut pe Simon să fie corect.

 Fără îndoială Iuda a simțit ceva sub ungerea predicării Evangheliei; fără îndoială el a simțit ceva când și-a pus mâinile peste bolnavi și ei s-au vindecat, cu toate acestea, el era un hoț. El nu a fost doar o zi un băiat bun care slujea lui Hristos, care slujea Cuvântul, apoi dintr-o dată, a fost purtat de diavolul. Nu se întâmplă așa. Se întâmplă că intră ceva rău, și nu ne ocupăm de aceasta, nu suntem sinceri, lăsăm amărăciunea să crească în inimă, apoi dăm vina pe toți ceilalți. Mințim pentru a ne proteja și nu demascăm niciodată când facem aceasta, aceea sau cealaltă.

Eu vreau să fiu corect de jos până sus, și tot ce pot spune este: Dumnezeule, ajută-ne! Doamne, ajută-ne!

Această experiență umană este periculoasă; această experiență umană este oribilă, pentru că întotdeauna există autoconservare, autoprotecție; întotdeauna există dorințe și pofte cu care ne luptăm, dar, Doamne, dă-mi mai mult din Duhul Tău, pentru a birui această carne!

Undeva de-a lungul liniei, conștiința lui Iuda a fost arsă cu un fier înroșit, până acolo că, atunci când a văzut o femeie închinându-se înaintea lui Isus Hristos, cu o închinare curată, din toată inima ei, și cu tot ce avea ea, Iuda a criticat aceasta pentru că voia el mai mulți bani pe care îi fura din pungă.

Nu știu voi, dar eu cred că aceasta este o conștiință arsă; eu cred că aceasta este o conștiință cu adevărat arsă.

Astfel, vedem că destinația lui Iuda a fost ca el să fie preluat de un diavol. De ce? Pentru că el se juca cu diavolii. El s-a deschis diavolilor, și acel duh cu care se juca, a început să-i ardă conștiința, din cauză că a crezut că totul va fi bine. El a ajuns în punctul în care a crezut că ar putea să-L vândă pe Isus, pentru că Isus putea să aibă grijă de Sine Însuși și să scape cumva, cum a scăpat și înainte. „Eu pot să iau banii și să merg mai departe și totul va fi bine.” Conștiința lui era atât de arsă, încât a crezut că ar putea să facă așa ceva și totuși să fie bine.

Conștiința noastră devine arsă atunci când nu plătim zeciuială pentru că a apărut în casă o problemă chiar acum; apoi nu dăm o ofertă și găsim tot felul de scuze, și mai multe scuze; și trece un an, doi ani, trei ani, și nu am făcut cele mai elementare și mai simple lucruri. Dar ne simțim scuzați, pentru că, în treacăt fie spus: „Mă simt bine în serviciu, încă simt prezența Domnului și când cânt.”

Dumnezeu să ne ajute să nu avem conștiința atât de arsă, încât să încălcăm Cuvântul lui Dumnezeu de luni până sâmbătă, iar duminică să intrăm în biserică, să ne ridicăm mâinile în închinare, să simțim ceva și să credem că suntem în ordine. Am o inimă care îi critică pe toți, am amărăciune în inima mea, am ură și dispreț pentru cineva, am o minciună pe care am spus-o despre altcineva, iau ceva ce nu este corect, sunt corupt; într-un fel, la locul meu de muncă, vorbesc lucruri despre care nu ar trebui să vorbesc, apoi vin la biserică și totul este în ordine, pentru că simt prezența Domnului.

Ascultați, El vine acolo unde este invitat. Îmi pare rău, este greu și nu știu de ce, pur și simplu, nu pot să mă abțin, prieteni. Nu este scopul meu și nu am avut intenția să predic despre aceasta.

Să mergem la 2Timotei 4.9-10:

„Caută de vino curând la mine. Căci Dima, din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit și a plecat la Tesalonic…”

„Dima m-a părăsit din dragoste pentru lumea de acum.”

Fratele Branham a început să vorbească despre aceasta în mesajul Etapa actuală a slujbei mele, și a spus:

„Vedeți? Vine timpul, prieteni. Aș vrea ca oamenii din țară, pe unde merg benzile, să-și amintească, că a venit timpul separării. Trebuie s-o facă. Nu știu cât sunt de departe de timpul sfârșitului, de capătul drumului meu. Nu știu, aceasta o știe Dumnezeu. Nu știu ce aduce ziua de mâine, dar știu Cine o ține, așa că, pe aceasta este zidită credința mea.

Presupun că Dima nu l-a părăsit pe Pavel ca să meargă în cluburi de noapte, nu pot să-mi imaginez că Dima a făcut aceasta, pentru că Dima era un om umplut cu Duhul și a fost de mare ajutor. Dacă veți citi istoria lui Dima, veți afla că a fost un predicator renumit, un om cultivat, educat și lustruit, un om inteligent. Dar, de ce l-a părăsit pe Pavel? Aceasta este întrebarea: Ce l-a determinat să-l părăsească pe Pavel? Eu nu cred că el a vrut să meargă în cluburi de noapte sau ceva, dar cred că Dumnezeu l-a separat de Pavel…

De ce a întors spatele unui astfel de om care a fost adeverit că era un slujitor al lui Hristos? L-ați observat pe Pavel aici? „Căci Dima, din dragoste pentru lumea de acum…” Eu nu cred că Dima a alunecat de pe cale…”

Apoi, mai jos, el spune: „Dima iubea lumea și popularitatea. „Alo, doctor Dima, am auzit că ți-ai luat PH-ul!” Mai jos, Dima a zis: „Eu nu mă asociez cu un tip ca acela pentru că este o persoană din clasa de jos. Voi merge cu frații din denominațiuni, voi merge sus unde voi fi cineva.”

Dima l-a părăsit pe Pavel pentru că a văzut slujba lui Pavel coborând. Acum, Pavel avea numai o haină și a lăsat un prieten bolnav în alt oraș. Fratele Branham a vorbit despre toate acestea în mesajul „Etapa actuală a slujbei mele.” Pavel a fost alungat din oraș și se părea că era un fugar, un pribeag și că nu mai avea puterea pe care o avea înainte, când lovea cu orbire și alunga diavolii. El avea o singură haină, și-a lăsat prietenul bolnav și a fost alungat din oraș, iar Dima a ajuns cumva în punctul în care propria lui mândrie, aroganță și dorință de popularitate, l-a făcut să fie dispus să-l părăsească pe Pavel, mesagerul orei, și să plece. El nu l-a mai ajutat, nu l-a mai susținut, și i-a întors spatele lui Pavel. El se simțea îndreptățit să facă aceasta, pentru că, „Știți, Pavel eșuează acum, și ca urmare, ceva este în neregulă cu Pavel.”

Așadar, Dima i-a întors spatele lui Pavel, cu justificarea că ceva nu era în ordine cu Pavel, și că era evident că Dumnezeu nu-i mai binecuvânta slujba așa cum obișnuia. Deci, ceva nu era în ordine cu Pavel. Dar, adevărul era că Dima avea o problemă în interiorul său. Dima voia diversitate, el voia popularitate. El nu voia să meargă la un club de noapte, la un bar, nu voia să înceapă să bea, nu voia să se apuce de fumat, ci el a rămas în biserică, a mers în denominațiuni, pentru că el a vrut să fie cineva. Aceasta a fost problema lui Dima. Dima a fost dispus să-l părăsească pe Pavel, să plece de lângă el, pentru că nu a fost sincer cu el însuși.

Eu spun: „Doamne ajută-mă, să fiu sincer și cinstit cu mine însumi, să nu-mi găsesc scuze, să nu mai trec peste abateri; să nu mai spun că aceasta s-a întâmplat din cauza cuiva, sau că am acest temperament, această pornire, pentru că mama mea…”

Știți, aceasta poate fi adevărat, poate că ai moștenit un temperament de la mama ta, dar aceasta nu este o scuză să-l lași să rămână acolo, ci demască acel lucru, vorbește despre acesta, roagă-te pentru acesta, postește împotriva lui, luptă împotriva lui, și nu spune doar: „Este de la mama mea; l-am primit de la mama mea.” Este vina mamei tale că tu i-ai îndepărtat pe toți din cameră? Este vina mamei tale că ai vorbit așa cu soțul tău sau cu copiii tăi? Mama ta este de vină? Nu! Este vina ta. Uneori trebuie să fim sinceri.

Odată, am vorbit cu un frate slujitor, care mi-a spus că atunci când era tânăr, se lupta cu pofta și nu putea s-o biruiască. A mers la altar, a mers în rândul de rugăciune, s-a rugat, a citit Biblia, a ascultat Mesajul, a vorbit cu Dumnezeu, el voia să fie liber, dar nu a putut să se elibereze. Apoi, el mi-a spus de unde a venit eliberarea lui. El a spus: „Stăteam afară, acasă la un frate, și i-am mărturisit greșelile mele. M-am smerit și i-am dezvăluit unde se ascunde păcatul în viața mea.” El a spus: „M-am rugat, m-am dus la altar, m-am dus la întâlniri, m-am dus la aceasta, dar eliberarea mea a venit pe o verandă, când i-am spus fratelui meu prin ce trec. Apoi, el s-a rugat cu mine și am fost eliberat de păcat.”

Noi am putea spune: „Trebuie să fie în ordine, pentru că El încă mă binecuvântează. Mai târziu am să fiu bine, am să…” Noi trebuie să avem grijă să nu lăsăm acele lucruri pentru mai târziu, pentru că și Iuda le-a lăsat; Dima le-a lăsat pentru mai târziu. Să demascăm acele lucruri, și să spunem: „Ascultă, mi-e rușine, dar am probleme cu aceasta.”

Eu nu vă sugerez să scrieți aceasta pe hârtie ca s-o citească toată biserică, ci vreau să spun să n-o ascundeți, să nu vă purtați ca și cum ar fi în ordine, ca și cum nu ați ști în inima voastră că greșiți. „Ei bine, dacă este greșit, predicatorul ar spune ceva despre aceasta.” Dar tu știi deja că ești greșit, de ce ai avea nevoie ca predicatorul să spună ceva despre aceasta? Tu ai o Sămânță a lui Dumnezeu în interior și dacă ai Duhul Sfânt, ai Învățătorul care te va învăța Cuvântul.

Când acea femeie a spus: „Frate Branham, în seara aceasta nu m-ai atins”, unde era Duhul Sfânt în ea, care să ia Cuvântul și să găsească aplicabilitatea în viața ei, pentru că Învățătorul ar trebui să fie în voi, nu numai la amvon?

Cineva spune: „El nu a spus exact aceasta.” El nu trebuie să spună exact aceasta, în tine există un Învățător, și El te va face să spui: „Sunt vinovat! El nu mi-a spus numele, nu mi-a spus împrejurările exacte, dar dintr-o dată, am un Martor că trebuie să îndrept lucrul acela, că trebuie să scap de acesta, că trebuie să-l demasc din viața mea.” Pericolul este că, dacă nu o facem, și săptămâna viitoare vom avea un alt serviciu și va fi un serviciu bun și ești binecuvântat…Cineva te întreabă dacă te rogi pentru ei, iar tu te rogi și ei primesc vindecarea, dar aceasta este periculos, prieteni. Este înfricoșător, iar eu nu vreau să ajung în acest punct.

Eu spun: Doamne, ajută-mă, pentru că nu vreau să fiu ca Dima, nu vreau să ajung ca Dima; nu vreau să ajung ca Iuda. Eu vreau să fiu ca acea femeie care știa ce era, de aceea I-a dat Lui totul, iar El a binecuvântat-o și i-a schimbat viața.

Iuda nu a putut renunța, Dima nu a putut renunța la popularitate, nu a putut să renunțe la celebritate. Problema lui Dima nu a fost că Pavel și-a pierdut slujba, sau că Pavel a eșuat în slujirea sa, ci problema lui Dima a fost propria lui mândrie, Dima nu a putut suferi. Atâta timp cât întâlnirile erau bune, cât timp au alungat diavolii și Pavel a fost popular, Dima a fost acolo. Deci, problema nu era cu Pavel, ci problema era cu Dima. Astfel, el a trebuit să plece ca să-și păstreze reputația, ca să-și păstreze promovarea.

Acum aș vrea să privim la atitudinea lui Pavel, iar pentru aceasta să mergem împreună la Fapte 21.10-13:

„Fiindcă stăteam de mai multe zile acolo, un proroc, numit Agab, s-a coborât din Iudeea,

și a venit la noi. A luat brâul lui Pavel, și-a legat picioarele și mâinile, și a zis: „Iată ce zice Duhul Sfânt: „Așa vor lega Iudeii în Ierusalim pe omul acela al cui este brâul acesta, și-l vor da în mâinile Neamurilor.

Când am auzit lucrul acesta…”

Cel care a scris aceste cuvinte, este Luca. El a scris cartea „Faptele Apostolilor”.

„…Când am auzit lucrul acesta, atât noi cât și cei de acolo, am rugat pe Pavel să nu se suie la Ierusalim.

Atunci Pavel a răspuns: „Ce faceți de plângeți așa, și-mi rupeți inima? Eu sunt gata nu numai să fiu legat, dar chiar să și mor în Ierusalim pentru Numele Domnului Isus.”

Îmi place aceasta pentru că pot să văd cum lucrează Dumnezeu. Pentru mine începe să iasă în evidență că Agab, un profet, a coborât și a început să profețească: „Acestea sunt lucrurile groaznice care te așteaptă. Pavel, este un pericol care vine în calea ta”, și el a dat profeția despre acest lucru.

În acel loc erau adunați cei de acolo, toți vizitatorii și toți cei ce erau în călătorie cu Pavel, toți asociații apropiați ai lui Pavel, și toată biserica pe care o vizita el, și toți aceștia împreună au convenit ca Pavel să nu meargă la Ierusalim.

Gândiți-vă numai la ispita aceasta: nu a fost că cineva a spus să nu meargă la Ierusalim, ci acolo a fost un dar prin care a vorbit Duhul Sfânt, și a spus: „Dacă mergi la Ierusalim, ți se va întâmpla acest lucru.” Duhul Sfânt a vorbit prin Agab și a demonstrat că va avea necazuri, și atunci, toți frații plini de Duhul Sfânt, au spus: „Tu nu trebuie să mergi la Ierusalim.” Iar Pavel, care de asemeni, era un frate plin cu Duhul Sfânt, le-a spus: „De ce mă faceți să plâng, și de ce îmi frângeți inima cu plânsul vostru? Eu sunt gata să-mi dau viața, sunt gata să mor, sunt gata să renunț la tot.”

Haideți să privim la un alt verset. Să mergem la Fapte 20.22:

„Și acum, iată că, împins de Duhul, mă duc la Ierusalim, fără să știu ce mi se va întâmpla acolo.”

Ceea ce îl mișca pe Pavel, era Duhul lui Dumnezeu, care îl ducea la Ierusalim. El a spus: „Și acum, iată că, împins de Duhul…” El știa că Dumnezeu îl conducea să facă aceasta, el știa ce-i cerea Dumnezeu:

„…împins de Duhul mă duc la Ierusalim, fără să știu ce mi se va întâmpla acolo.

Numai, Duhul Sfânt mă înștiințează din cetate în cetate că mă așteaptă lanțuri și necazuri.

Dar eu nu țin numaidecât la viața mea, ca și cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârșesc cu bine calea și slujba, pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.

Și acum, știu că nu-mi veți mai vedea fața, voi toți aceștia, în mijlocul cărora am umblat propovăduind Împărăția lui Dumnezeu.”

Aceasta spune el în Fapte capitolul 20, iar în capitolul 21, când a ajuns în altă cetate,  Agab a confirmat totul. Pavel a spus: „Duhul Sfânt mă înștiințează din cetate în cetate, că mă așteaptă lanțuri și necazuri. Dar aceasta nu mă mișcă, nimic din toate aceste lucruri, nu mă clintește, nimic nu mă schimbă, eu sunt legat în Duhul.”

Acesta este lucrul care mă uimește. Dumnezeu a inspirat inima lui Pavel, și Pavel era acum dispus să renunțe la tot și să meargă la Ierusalim. El era obligat de Duhul să meargă la Ierusalim, și tot Dumnezeu a permis ca darurile să lucreze în biserică, spunându-i lui Pavel: „Dacă mergi la Ierusalim, ți se vor întâmpla lucruri rele.” Apoi, Pavel a mers într-o altă cetate, și acolo i s-a spus la fel: „Dacă mergi la Ierusalim, ți se vor întâmpla lucruri rele.” Și în următoarea cetate, i se spunea din nou: „Pavel, dacă mergi la Ierusalim, ți se vor întâmpla lucruri rele.” În următoarea cetate: „Dacă mergi la Ierusalim, ți se vor întâmpla lucruri rele.” Și acum, ei au ajuns în acest oraș, iar Agab s-a ridicat, a luat brâul lui Pavel, și-a legat mâinile și picioarele, și a zis: „Așa va fi legat la Ierusalim omul care deține acest brâu.” Și toți din acea biserică și cei cu care călătorea, inclusiv Luca, au început să spună: „Nu te duce acolo, Pavel! Nu te duce!”

Privesc la această situație și mă întreb: „De ce face Dumnezeu aceasta?” Dacă erați voi? Oameni cu discernământ, care nu știu, dar încep să profețească și să spună: „Dacă te duci…”

Lui Dumnezeu Îi place să-Și testeze copiii. Dumnezeu știe ce a pus înăuntrul lor, iar Dumnezeu este dispus să toarne El Însuși beton deasupra.

Nu știu voi, dar dacă eram eu, aș fi început să mă gândesc: „Ei bine, poate nu ar trebui să merg la Ierusalim; poate că Dumnezeu încearcă să-mi spună…” Apoi, toți oamenii în care ai încredere, încep să te convingă: „Pavel, nu o face. Pavel, ascultă, tu ai o slujbă…” Cine știe ce fel de argumente au adus ca să-l convingă. „Ascultă, Pavel, tu ai încă o slujbă, și nu toată lumea a auzit Evanghelia. Ei sunt Neamuri, adu-ți aminte de invitația de la biserica aceea. Cu siguranță, Dumnezeu nu vrea să te scoată în afara scenei.” Dar Pavel a spus: „Eu știu deja, în inima mea, că sunt condus de Duhul la Ierusalim. De fapt, niciunul din aceste lucruri nu mă mișcă, pentru că eu nu mai pun preț pe viața mea, deoarece am spart vasul de alabastru cu mult timp în urmă și mi-am turnat viața. Eu nu sunt aici pentru a mă salva.”

Duhul Sfânt a fost Cel care l-a condus pe Pavel la Ierusalim și tot Duhul Sfânt a fost Cel care l-a avertizat despre ce i se va întâmpla la Ierusalim. Ce încerca să facă Dumnezeu? Cred că Dumnezeu îngăduia ca Viața din Pavel să strălucească.

Este uimitor cât sunt de diferite lucrurile față de cum credem noi că ar trebui să fie! Eu nu aș fi procedat așa, eu aș fi folosit darurile Duhului Sfânt și l-aș fi folosit pe profet să spună: „Pavel, aceasta se va întâmpla, dar este în ordine. Du-te mai departe, căci Eu sunt cu tine.” Dar nimeni nu a spus aceasta. Nimeni nu a spus aceasta, ci ei au spus: „Tu vei avea probleme.” Aceasta spunea Duhul: „Tu vei avea probleme.” Apoi, toți au încercat să-l convingă să nu meargă.

Voi vreți să vorbiți despre o ispită, dar ce ați fi făcut voi? „Va urma conducerea Duhului? Sau ce va face?” Dar ce ziceți de toți frații aceia? Ei nu avea călăuzirea Duhului? Dar ce ziceți de fiecare biserică în care i s-a spus același lucru? Nu este aceasta mărturia din gura a doi sau trei martori?

Voi vorbiți despre lupte mintale, prieteni. Aici este unde ajungeți în lupte mintale. Dar noi trebuie să-L slujim pe Dumnezeu cu o inimă curată.

Dacă Pavel voia să se salveze, avea toată justificarea din lume de care avea nevoie, chiar acolo. Vreau să spun că mi-aș putea imagina că dacă ai avea puțină autoconservare ascunsă acolo sau un pic de mândrie, aceasta te-ar face să te gândești că Dumnezeu nu te poate lua pentru că, „El are încă nevoie de mine ca să predic.” Dumnezeu nu are nevoie de noi să facem nimic. Dumnezeu nu are nevoie de mine să păstoresc această biserică, El poate lua pe oricine altcineva să facă aceasta; El nu are nevoie de mine să predic Evanghelia, pentru că sunt o mulțime de oameni care pot să predice Evanghelia, și El poate da o super ungere celui mai mic dintre cei mai mici și să-l facă cel mai bun predicator din lume. El nu are nevoie de mine; El nu are nevoie de vocea ta frumoasă pentru a cânta o melodie. Înțelegeți?

Dacă Pavel începea să se gândească: „Ei bine, El încă are nevoie de mine, încă nu pot pleca…” Ce vrei să spui când zici că „El are încă nevoie de tine?” Când Dumnezeu a terminat cu Petru, Petru a murit pe cruce. Și Petru nu a putut spune: „Ei bine, El are încă nevoie de mine, eu am cheile.” Aici avem probleme dacă credem că El are încă nevoie de mine și că eu pot face… „Nu există nimeni care să poată face aceasta așa cum o pot face eu.”

Știți care este adevărul cu privire la Petru? Nimeni nu putea s-o facă așa cum a putut s-o facă el. Și pentru Pavel este la fel, nimeni nu putea s-o facă așa cum a făcut-o el. Același lucru este cu fratele Branham: nu există nici un suflet care să poată face, așa cum a făcut-o el, și Dumnezeu l-a luat dintr-o epavă de mașină, înainte de Crăciun, pe un drum înapoi spre Jeffersonville, când voia să predice mesajul „Urma șarpelui pe stâncă.” El aștepta să ajungă acasă ca  să-l predice, dar Dumnezeu l-a luat așa. Știți câți oameni au crezut că, dacă Dumnezeu l-a luat așa, s-a terminat cu slujba lui și aceasta a fost o justificare, o dovadă că el a coborât? A coborât Petru? A coborât Pavel?

Dacă Pavel ar fi vrut să se salveze, Duhul Sfânt i-a dat toate șansele de care avea nevoie. Deci, Dumnezeu este Cel care va da o slujire a Duhului Sfânt fraților mincinoși și îi va lăsa să predice Evanghelia, să spună adevărul, să pună mâinile peste bolnavi, să aibă discernământ apoi să-L vândă pe Isus Hristos romanilor.

Dumnezeu l-a ales pe Iuda și I-a fost dat lui Isus de Tatăl. Apoi, același Dumnezeu care i-a spus lui Pavel să meargă la Ierusalim, același Dumnezeu l-a avertizat în fiecare oraș prin care trecea: „Dacă mergi la Ierusalim, va fi rău. Dacă mergi la Ierusalim…” Apoi toți frații care îl iubeau, au încercat să-l convingă să nu meargă la Ierusalim.

Vă spun, noi nu credem că Dumnezeu lucrează în felul acesta, dar El va lucra exact în acest fel, pentru că El nu Se teme pentru Viața care se află în interiorul Seminței. El știe că este propria Lui Viață care va manifesta Cuvântul. Dacă nu o va face în prima zi, o va face; o va face pentru că trebuie să manifeste Cuvântul. De asemenea, El știe că tot ceea ce nu este Sămânță, trebuie să cadă. Trebuie!

Să mergem la Fapte 20.30:

„Luați seama dar la voi înșivă și la toată turma…”

Pavel tocmai le spusese că nu-i vor mai vedea fața. Vreau să înțelegeți contextul acestui lucru.

„…și la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi (supraveghetori)…”

El vorbește aici cu tovarășii săi slujitori. El a lucrat cu unii dintre ei și, fără îndoială, i-a ordinat și i-a pus în poziția de bătrâni. El a călătorit din oraș în oraș, a predicat în bisericile lor și a ținut întâlniri frățești. Mulți dintre ei s-au adunat la Efes, ca să vorbească cu el. Și el le-a spus: „Voi sunteți cei pe care Duhul Sfânt i-a făcut supraveghetori ai turmei.” Dar priviți ce a spus în continuare:

 „…ca să păstoriți (pașteți),Biserica Domnului, pe care a cumpărat-o cu propriul Său Sânge.

Știu bine că, după plecarea mea, vor intra printre voi lupi răpitori, care nu vor cruța turma,

și se vor ridica dintre voi înșivă oameni care vor vorbi lucruri stricăcioase, ca să tragă ucenicii după ei.”

Pavel tocmai le-a spus fiecăruia dintre ei: „Voi sunteți supraveghetorii pe care i-a ridicat Duhul Sfânt pentru a hrăni turma. Duhul Sfânt v-a pus pe fiecare în poziție, dar știu că dintre voi se vor ridica frați falși, cu motive greșite, pentru a-i duce pe unii din turmă.”

Dacă aș fi fost acolo, în ziua aceea, nu știu ce aș fi gândit, probabil aș fi fost în stare de șoc. Aceștia erau prietenii lui Pavel, slujitori cu care a lucrat, erau cei pe care i-a pus în poziție sau i-a recomandat. Dacă aș fi fost acolo, i-aș fi zis lui Pavel: „Spune-mi care dintre ei, este, ca să fiu atent?”

Știți ce nu a făcut Pavel? El nu le-a spus care dintre ei sunt aceia, ci le-a spus doar că sunt acolo și că se va întâmpla.

„Dar în Mesaj, nu se poate întâmpla aceasta.” Aceasta a fost în Mesaj. Pavel știa că se va întâmpla, el a profețit că se va întâmpla, Pavel știa că ei erau acolo. „Pavel, nu poți să ne spui? Avertizează-ne, nu ne lăsa așa. Cum poți să ne lași așa? Cum poți să spui așa ceva și să nu ne spui cine este? Cum poți spune aceasta, apoi să pleci și să ne lași?”

Poate Pavel a avut mai multă credință în Dumnezeu decât noi. Poate Pavel a avut mai multă încredere în Sămânța Genă a lui Dumnezeu și în Puterea Cuvântului lui Dumnezeu de a aduce Sămânța lui Dumnezeu la Viață, decât avem mulți dintre noi, deoarece noi credem că trebuie s-o facem ușor. Noi nu trebuie s-o facem ușor. Noi ne gândim că suntem copii, dar Sămânța devine realitate pentru că Dumnezeu știe cum s-o aducă.

„Păstorul nu-și duce oile prin pericol.” Ba da! El o face. El doar nu le lasă singure; El le conduce direct în valea umbrei morții, dar nu le părăsește.

„Dumnezeu nu ne-ar duce prin separare. El nu ne-ar trece prin aceasta. El nu ar lăsa să se întâmple aceasta cu casa mea; El nu ar lăsa să se întâmple aceasta în casa mea; nu ar lăsa să se întâmple aceasta în biserica mea.” Ești sigur? „Ei bine, ar fi evident că El ar explica aceasta.” Da, El ar spune: „Undeva, printre voi se vor ridica frați mincinoși. Și în treacăt fie spus, eu trebuie să plec, și nu-mi veți mai vedea fața niciodată.”

Isus S-a întors spre cei doisprezece, și le-a spus: „Unul dintre voi este un diavol.”  Totul se va manifesta! Nu trebuie să-ți dai seama; nu trebuie să știi mai dinainte; Dumnezeu știe cum să creeze circumstanțele în care, fiecare sămânță începe să manifeste ceea ce este în interiorul ei.

Să mergem la cartea lui Iuda. Sincer, prieteni, nu am idee de ce predic aceste lucruri, dar voi continua s-o fac. Iuda 3,4:

„Prea iubiților, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obște, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptați cu stăruință pentru credința care a fost dată sfinților, odată pentru totdeauna.

Căci s-au strecurat printre voi unii oameni, scriși de mult pentru osânda aceasta…”

Unde s-au strecurat? În biserică. Și ei au fost rânduiți să facă aceasta.

„…oameni neevlavioși, care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru, și tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân și Domn, Isus Hristos.”

Să mergem la versetul 8 până la 13:

„Totuși, oamenii aceștia, târâți de visările lor, își pângăresc la fel trupul, nesocotesc stăpânirea și batjocoresc dregătoriile.

Arhanghelul Mihail, când se împotrivea diavolului și se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis: „Domnul să te mustre!”

Aceștia, dimpotrivă, batjocoresc ce nu cunosc, și se pierd singuri în ceea ce știu din fire, ca dobitoacele fără minte.

Vai de ei! Căci au urmat pe calea lui Cain! S-au aruncat în rătăcirea lui Balaam, din dorința de câștig! Au pierit într-o răscoală ca a lui Core!

Sunt niște stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără rușine împreună cu voi, și se îndoapă de-a binelea; niște nori fără apă, mânați încoace și încolo de vânturi, niște pomi tomnatici fără rod, de două ori morți, dezrădăcinați,

niște valuri înfuriate  ale mării care își spumegă rușinea lor, niște stele rătăcitoare, cărora le este păstrată negura întunericului pentru vecie.”

Când citești descrierea acestor frați, sună îngrozitor. Sunteți de acord că sună îngrozitor? Unde sunt acești frați? În biserică. Unde sunt ei? La mesele voastre de dragoste. Ei sunt la întâlnirile voastre; ei iau împărtășirea cu voi, dar având conștiința arsă, ei pot încălca Cuvântul lui Dumnezeu, apoi pot lua Cina; pot să ridice mâinile și să cânte cântări. „Dar știu, știu categoric că fratele Branham ne-a învățat să nu procedăm așa, ci el a spus ceva diferit. Dar eu am ideea mea despre aceasta. Eu voi sta aici, mă voi închina și mă voi simți bine. Voi coborî și voi lua Cina. Știu că am un păcat ascuns în viața mea, pe care nu l-am demascat, dar am șoptit doar o rugăciune spre Dumnezeu și I-am spus: „Doamne, Te rog, să mă ierți pentru aceasta”, dar nu l-am demascat niciodată față de cel împotriva căruia am păcătuit. Eu niciodată nu am făcut aceasta corect.”

Conștiință arsă cu un fie înroșit. Aceste lucruri, această listă…Eu am citit aceasta de multe ori; am citit aceasta în cea mai mare parte a vieții mele, am știut ce scrie aici și am citit-o de multe ori, apoi am început să mă întreb de ce nu vorbește despre oamenii groaznici care atacă biserica, ci vorbește despre oameni oribili care sunt în biserică, care participă la evenimentele din biserică, se închină cu biserica, și se implică în lucrurile bisericii. „Cu siguranță, Dumnezeu nu ar permite aceasta.” Vă dați seama că aceasta este tocmai justificarea pe care o au oamenii de a nu merge la biserică?

În biserică există fățarnici, credincioși falși, există oameni care sunt în felul acesta; ei spun un lucru și fac altceva, și aceasta este justificarea lor de a nu fi în biserică. Eu nu văd unde face Pavel sau Iuda o justificare din aceasta. De fapt, noi ar trebui să ne așteptăm să dispară? Ar trebui să ne așteptăm ca ei să nu fie printre noi? Ar trebui să ne așteptăm să nu mai fie frați falși? Aceasta este ceea ce ar trebui să așteptăm?

Ei bine, poate ar trebui să privim Scripturile mai de aproape. Isus a avut aceasta în biserica Sa; Pavel a avut-o în biserica sa, și fratele Branham a avut-o în biserica lui. Am ajuns noi la un asemenea nivel în discernământul nostru spiritual și în capacitatea noastră de a ști că nu va fi și în biserica noastră?

Întrebarea este: Cum să stau contra acestora? Tot ce știu, este că trebuie să fiu sincer, să nu mă ascund, să nu am de gând să ascund ceva, și spun: Doamne, ajută-mă să nu mă ascund, ajută-mă să nu trec peste, ajută-mă să nu mătur ceva sub preș, pentru că nu vreau să-mi ardă conștiința; nu vreau cârtire și amărăciune, nici ură. Nu vreau aceste păcate, pentru că vulpile mici strică vița: lucrurile la care mă uit, locurile în care merg, lucrurile pe care le fac în ascuns, și nu vreau ca acestea să-mi ardă conștiința, astfel încât sâmbătă să merg undeva și să fac ceva, iar duminică să vin și să spun: „Laudă lui Dumnezeu”, să simt o Prezență și să spun că sunt bine pentru că am simțit o Prezență. Dumnezeu să ne ajute să nu mergem pe calea aceea, pentru că este o cale periculoasă pe care cobori.

Prieteni, noi trebuie să fim realiști cu privire la ce se întâmplă în interiorul inimii noastre, și să spunem: „Am eșuat! Am eșuat! Te rog ajută-mă căci nu pot continua așa. Nu vreau să fiu așa, nu vreau să fiu un fățarnic. Pot fi cel mai mare idiot din biserică, mă pot demasca iar și iar, dar nu voi fi un fățarnic. Eu vreau să pot face toate lucrurile creștine, dar în inima mea sunt frământat și de fiecare dată când vine un evanghelist și începe să bată aceste lucruri, dar trece peste lucrul cu care mă confrunt, dintr-o dată, simt un pic de ușurare unde eram încordat.”

Tu simți ușurare la altar, la demascarea păcatului, simți ușurare nu pentru că nu a fost menționat păcatul tău și nu a fost predicat din nou, ci găsești ușurare în pocăință, găsești ușurare în demascarea păcatului tău, găsești ușurare deschizând ușa și nelăsându-i diavolului nici o ascunzătoare, nu să fii recunoscător pentru că nu a fost numit acel păcat sau altul. Dumnezeu să ne ajute să fim cu adevărat autentici, să spunem adevărul lui Dumnezeu și nouă înșine. Iuda știa că a furat de la Isus, totuși a continuat în slujbă. Dima știa că nu poate merge împreună cu Pavel pentru că îl costa prea mult, așa că a dat vina pe Pavel, nu pe răutatea și propria mândrie din inima lui. Dumnezeu să ne ajute să nu ascundem păcatul.

În Matei 23.27-28, Isus le-a spus fariseilor:

„Vai de voi, cărturari și Farisei fățarnici! Pentru că voi sunteți ca mormintele văruite, care, pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morților și de orice fel de necurăție.

Tot așa și voi, pe dinafară vă arătați neprihăniți oamenilor, dar pe dinăuntru sunteți plini de fățărnicie și de fărădelege.”

Există în Biblie și în Mesaj câteva exemple și povești, la care voi face referire pe măsură ce mergem mai departe.

În Marcu 12, Isus a început să le arate ucenicilor un exemplu cu văduva săracă. Ea a pus în visterie doi bănuți, și era în contrast cu fariseul care suna din trâmbiță ca să atragă atenția, care avea pompă și ceremonie pentru că avea mulți bani pe care i-a aruncat în visterie. Fără îndoială, probabil că știți ce făcea. El nu lua geanta cu bani și s-o așeze în liniște, ci probabil îi plăcea s-o scuture, astfel încât toate monedele începeau să zornăie, ca să se audă cât de multe cad în visterie. Omul acela nu-I dădea lui Dumnezeu, ci își dădea lui însuși, ca să-și păstreze reputația în fața oamenilor. El putea spune: „Ei bine, eu I-am dat lui Dumnezeu acei bani.” Din punct de vedere tehnic, el I-a dat banii lui Dumnezeu, pentru că nu mai erau în buzunarul lui, dar i-a dat într-un fel în care putea primi ceva în schimb, pentru că aceasta a trecut bine în ochii oamenilor, dar inima lui era coruptă, pentru că mândria din interior l-a determinat să procedeze așa. Dar noi o vedem pe femeia văduvă, care nu avea decât doi bănuți. Ea nu a sunat din trâmbiță și nu a avut nici o fanfară; nu știu câți oameni au observat-o sau câți nu au observat-o, dar ea a pus în visterie cei doi bănuți, probabil în liniște. Dar Isus a observat-o, El a atras atenția ucenicilor și a spus: „Această femeie a dat mai mult decât toți ceilalți care au pus astăzi în farfuria cu ofrande. Știți de ce? Pentru că ea a dat tot ce avea.” Nu a contat cantitatea, ci raportul.

Eu nu știu cât de mult ar fi putut reprezenta zece la sută din câștigurile lunare ale acelui fariseu, poate a dat mai mult, poate a dat douăzeci la sută, poate a fost o sumă mare de bani, dar în proporție, nu a fost un sacrificiu foarte mare. Dar acea micuță femeie, când a dat acei bănuți, nu i-a dat pentru ea însăși, ci i-a dat pentru Dumnezeu, fără fanfară, fără o recunoaștere. Nimeni nu a observat-o și nu a primit laude, nici măcar respect pentru ce a făcut. Dar Isus a observat-o, și a făcut comparația, arătându-ne diferența dintre o inimă curată și o inimă de fariseu.

Inima curată era dispusă să dea tot ce avea. Simon L-a avut pe Isus în casa lui, chiar I-ar fi putut da o mâncare bună, dar acea prostituată I-a dat totul. Iuda și-a dat timpul și banii și a renunțat la orice ar fi făcut pentru a intra în slujbă, dar la sfârșitul zilei, el nu a dat tot ce a pus, ci a păstrat ceva pentru el.

În mesajul Călăuzire, fratele Branham a spus:

„Îmi amintesc o povestioară pe care vreau s-o știți. Într-o zi, era o văduvă, care avea o mulțime de copii. Tatăl copilașilor, a murit, iar ea avea numai doi bănuți. Odată, ea a coborât pe stradă și a dat banii la zeciuială, chiar acei bănuți, așa cum i-ați fi economisit voi toți, și i-a aruncat în visteria lui Dumnezeu. Isus, stând acolo, a privit-o. Și m-am întrebat: „Ce aș fi făcut dacă aș fi stat eu acolo?” Probabil aș fi alergat la ea, și i-aș fi spus: „Nu! Nu, soră, nu face aceasta. De fapt, noi nu avem nevoie de acești bani, tu ai nevoie pentru copii.”

Vedeți? El a lăsat-o să-i dea. De ce? El știa că este mult mai binecuvântată să dea decât să primească. El a știut că era mai bine pentru ea. Vedeți?”

Eu nu i-aș lăsa pe oameni să rămână blocați într-o biserică cu o slujire falsă, și nu i-aș lăsa să fie maltratați de slujitori; nu i-aș lăsa să fie abuzați de părinți, nu aș lăsa pe nimeni să facă aceasta.

„Eu nu i-aș lăsa pe frații falși să ia oameni în mesajul greșit, eu nu aș face aceasta dacă aș fi la conducere, pentru că nu vreau ca cineva să sufere, nu vreau ca cineva să se piardă, nu vreau să fie răniți, la fel cum nici Isus nu a lăsat-o pe micuța femeie să-și dea toți banii, pentru că nu a vrut ca acei copii să sufere, nu a vrut să le facă rău.”

Dar Isus a lăsat-o pe acea femeie să-și dea acei bănuți, pentru că El știa ce va face pentru ea în schimb. Isus ne lasă să trecem prin unele încercări, prin unele lucruri grele, groaznice, dar El știe ce va face în schimb, El știe ce va însemna la sfârșitul drumului; știe care este răsplata, de aceea El caută inima care Îl iubește mai mult decât orice altceva.

Fratele Branham a spus: „Oh, noi, care facem o mică rugăciune pe zi! Zece cenți! Oh, Dumnezeule! Aceasta este o ocazie rară și specială, când Îl întâlnim pe Isus! El nu vrea să fii doar un membru al unei biserici, El vrea tot ce ai, El te vrea pe tine.”

Nu o slujire de pe buze, nu o obligație religioasă, El te vrea cu totul pentru El, pentru că El ne-a dat tot ca să ne poată avea pe toți.

Fratele Branham a început să vorbească despre sora Hattie Wright, și a spus:

„Ce ar fi cerut ea? Dacă ar fi cerut vindecarea surorii ei, ea ar fi fost vindecată; dacă i-ar fi cerut pe cei doi băieți ai ei, i-ar fi primit. Acea sărmană văduvă tocmai îmi spusese că a încercat să-i dea acestei biserici cincizeci de dolari, pentru a ajuta la construirea unei noi biserici, dar fratele Roberson nu i-a acceptat, ci a lăsat-o să dea numai douăzeci de dolari.”

Fratele Branham a început să vorbească despre această femeie, care câștiga doar câteva sute de dolari pe an, era văduvă și avea o fermă veche pe un deal. Ea era săracă și avea puțini bani, și a făcut un angajament cu fratele Roberson, în biserică, cum că avea să dea cincizeci de dolari pentru construirea noii biserici, dar fratele nu a lăsat-o să facă aceasta, ci i-a spus să dea numai douăzeci de dolari. Astfel, ea a dat douăzeci de dolari, iar fratele Branham avea de gând să-i dea înapoi cei douăzeci de dolari. Aceasta a fost în mintea lui și aceasta voia să facă, să nu o lase să se sacrifice și să facă această dărnicie, deoarece, „Ea nu poate face ceea ce fac alții; ea nu poate da tot; ea nu poate suferi, nu putem s-o lăsăm să sufere.”

Vedeți? Acesta este felul în care gândim noi, și acesta este felul cum gândea profetul, dar, știți, aceasta nu este anormal. Așa gândea profetul, dar Dumnezeu gândea diferit. În continuare, profetul a zis:

„Mi-am zis: „Când vorbește ea, îi voi da înapoi cei douăzeci de dolari, dar Dumnezeu mi-a spus în inima, nu prin viziune, ci în inima mea: „Când Isus stătea în picioare și privea la văduva care punea cei doi bănuți, acolo erau puși mii de dolari. Ce ai fi făcut?” Am spus: „Ei bine, dacă aș fi stat prin preajmă, i-aș fi spus: „Nu avem nevoie, soră. Noi avem o mulțime de bani.” Isus nu a spus niciodată aceasta, El a lăsat-o să continue și s-o facă, deoarece știa că aceasta era pe drum. Așa că, Dumnezeu este Judecătorul meu și Dumnezeu știa că aceasta era pe drum pentru ea.”

Ce era pe drum pentru Hattie Wright? Salvarea fiilor ei, salvarea celor doi fii ai ei. Dumnezeu nu este niciodată nedrept, neiubitor sau greșit în nici un fel. Din perspectivă umană, noi vedem evenimentele din viața oamenilor, și spunem: „Cum ar putea Dumnezeu să lase ca ei să piardă un copil? Cum a putut Dumnezeu s-o lase să fie o văduvă tânără? Cum a putut Dumnezeu să…” Noi nu vedem lucrurile așa cum le vede Dumnezeu.

„Cum am putea lua douăzeci de dolari de la biata Hattie Wright, pentru construirea bisericii, când avem o mulțime de oameni care vor să doneze? Eu nu pot lăsa ca aceasta să se întâmple.” Dar Dumnezeu a fost dispus să-i ia. Dumnezeu a fost bucuros să-i ia. De aceea, Dumnezeu nu mă întreabă pe mine, pentru că eu nu v-aș lăsa niciodată să fiți bolnavi. Dacă m-ar întreba, eu nu aș lăsa niciodată ca soțul sau soția voastră să moară; nu l-aș lăsa pe copilul vostru să fie nestatornic; eu n-aș lăsa niciodată să se întâmple aceasta, pentru că nu aș suporta să vă văd suferind. Dar Dumnezeu are o viziune mai largă decât noi; El vede mai mult decât vedem noi, de aceea tot ce face El, este perfect. Perfect! Perfect! Perfect!

Fratele Branham a spus:

„…Dumnezeu știa că aceasta era pe drum pentru ea. Mi-am băgat mâna în  buzunar ca să iau portmoneul și să-i dau înapoi sorei Hattie, cei douăzeci de dolari, dar El mi-a spus: „Să nu faci aceasta!”

Fratele Branham avea deja banii și era cu mâna pe portofel, dar, „…El mi-a spus: „Să nu faci aceasta!” Apoi, în câteva minute, când i-a fost adusă întrebarea despre IeHoVaH-Jire, ea a spus: „Aceasta nu este altceva decât Adevărul!” Aceasta venea din inima unei văduve sărace, iar Dumnezeu știa că ea avea să ceară cel mai mare lucru care se putea cere.”

Și fratele Branham a spus: „Îngerul Domnului mi-a spus: „Stai în picioare și dă-i orice va cere!”  

Ascultați, voi puteți crede că ați suferit, dar suferința voastră nu este nimic în comparație cu răsplata glorioasă care ne așteaptă. Ați putea crede că a fost nedrept, că nu este corect, că nu ar trebui să i se întâmple acestei biserici; că nu ar trebui să se întâmple la Mesaj; că nu ar trebui să se întâmple în familia mea. Când vei ajunge Acolo, nu vei spune niciodată că n-ar fi trebuit să se întâmple; nu vei spune niciodată: „A fost prea mult! A trebuit să dau prea mult! A trebuit să fac prea multe! A trebuit să sacrific prea mult!” Acesta este un limbaj care nu ne va ieși din gură niciodată, atunci când vom ieși din aceste trupuri și din această conștiință și vom putea vedea clar din partea cealaltă. Atunci vom spune: „Nu am dat suficient, ar fi trebuit să dau mai mult. Îmi pare rău că m-am plâns; mă simt rău că m-am îndoit de Domnul și sunt atât de rușinat de mine că nu am înțeles că El este perfect din toate punctele de vedere, și că toate aceste lucruri lucrează împreună pentru gloria Lui și pentru binele meu.” Nimeni nu va spune: „Doamne, a fost prea mult; mi-ai cerut prea mult.”

Isus, care a lăsat pe acea femeie să pună în visterie tot ce avea în casa ei, este același Isus care a lăsat-o pe acea prostituată să dea tot ce a agonisit pentru a-și salva viața, să toarne tot pe picioarele lui Isus și pe pământ. Într-o clipă, viața ei a dispărut, iar Isus a lăsat să se întâmple aceasta. A fost același Isus care l-a lăsat pe Iuda să fure. El a știut ce se întâmpla, dar nu a spus nici un cuvânt despre aceasta. Vedeți? El ne va lăsa să facem ceea ce vrem să facem, pentru a arăta cine suntem.

Uneori ne înșelăm singuri și spunem: „Ei bine, dacă este greșit, atunci se va întâmpla ceva rău.” Sau poate nu o spunem, dar începem să ne justificăm în mintea noastră: „Dacă nu a venit judecata și nu s-a întâmplat ceva rău, înseamnă că este în ordine.” Dar pentru că Dumnezeu te lasă să faci ceva ce ai în inima ta, nu înseamnă că ceea ce faci este corect; pentru că El nu strigă de la amvon, sau pentru că cineva nu a avut un vis sau cineva nu a predicat exact despre problema ta, nu înseamnă că ești în ordine. Și doar pentru că totul în viața ta merge rău, nu înseamnă că ești greșit; doar pentru că Dumnezeu nu cere, El îmi dă posibilitatea să dau mai mult decât oricine altcineva, nu înseamnă că este greșit.

Voi ați putea spune: „Soră, nu trebuie să dai atât de mult. Frate, nu trebuie…Dumnezeu nu așteaptă, tu nu trebuie să faci aceasta. Tu nu trebuie să treci prin aceasta; tu nu trebuie să înduri aceasta. Tu nu trebuie…” Chiar dacă toată lumea din jurul meu mă asigură că Dumnezeu mă iubește și că nu vrea să sufăr și să trec prin aceasta, Ceva în inima mea, îmi spune: „Aceasta este ceea ce vreau să-I dau în schimbul serviciului. Eu vreau să-I dau totul, nu doar o parte, ci vreau să-I dau totul.” Oh, Dumnezeule!

Amintiți-vă că am vorbit despre Rebeca și adăparea cămilelor. Ea nu a trebuit s-o facă, dar a făcut-o; iar ceea ce a făcut o fost o sarcină monumentală, ceea ce a făcut a fost peste poate; ceea ce a făcut a fost ea, a fost mai mult decât eu i-aș fi cerut vreodată unei fecioare să facă pentru mine. Amintiți-vă că nu Eliezer i-a cerut să facă aceasta, ci a făcut-o ea de bună voie. Ea nu a trebuit s-o facă.

Isus nu i-a cerut acelei femei cu vasul de alabastru să-I toarne conținutul pe picioare. Ea nu a trebuit s-o facă, dar a făcut-o. Isus nu i-a cerut niciodată femeii văduve să pună în visterie cei doi bănuți ca ofrandă. Ea nu a trebuit să facă aceasta. Isus nu i-a cerut niciodată lui Hattie Wright să dea cincizeci de dolari, ci ea a vrut s-o facă. El nu i-a cerut să dea douăzeci de dolari, ea a vrut să-i dea, și El i-a luat.

Rebeca a vrut să adape cămilele, și ea a făcut drum după drum, după drum, iar Eliezer a lăsat-o să facă. El a lăsat-o să facă. De ce? Pentru că ea exprima ceea ce era în interiorul ei. Când a mers din nou, ea se exprima; când a mers din nou, ea se exprima; când a purtat sarcina, când s-a ținut de cuvânt, când îi slujea pe alții, ea exprima ceea ce era, iar Eliezer a așteptat liniștit să vadă dacă acea călătorie are biruință sau, nu. El nu a spus: „Bine, soră. Este destul. Mi-ai arătat destul. Este bine. Văd că transpiri și respiri greu, mă simt rău pentru aceasta.” Nu, el a lăsat-o să facă încă cincizeci de drumuri, sau oricâte au fost, pentru a exprima ceea ce era în inima ei.

Când toate cămilele au terminat de băut, el a alergat la ea și i-a dat darurile, brățările și cerceii. Rebeca nu a trebuit s-o facă, ci a vrut ea s-o facă. Efortul ei nu a fost mic, ci a fost un efort mare, iar Eliezer a lăsat-o să-l facă.

Ultima dată, am vorbit despre David care a tânjit să bea din acea apă, iar cei trei viteji s-au dus și i-au adus-o. Ei nu trebuiau să meargă, nu le-a cerut nimeni s-o facă, nimeni nu i-a întrebat și nu le-a sugerat s-o facă. Ei știau doar că David dorea acea apă; și dacă David, domnul lor, a dorit-o, a fost în inima lor să meargă și să i-o aducă. Ei au fost dispuși să-și sacrifice viața, iar când s-au întors cu acea apă, David a spus…

Noi am citit din 2Samuel, dar când citești din 1Cronici, este și mai frapant. El a spus: „Să beau eu sângele acestor oameni?” Ce i-au dat ei lui David? Ei și-au dat viața lor lui David; i-au dat sângele lor. Aceasta a spus David: „Acest pahar este sângele lor, eu nu pot bea aceasta, este prea sacră, este prea sfântă, pentru că ei și-au dat viața pentru a-mi oferi ce am dorit.”

Aceasta arată că pe Pământ vor exista niște războinici puternici care își vor da propria lor viață pentru ceea ce vrea Dumnezeu. Și nu pentru că trebuie.

Ascultați, nu mai este vorba despre a ajunge în Rai. Dacă tot ce dorești este să ajungi în Rai, este în ordine. Vreau să spun că Dumnezeu va avea grijă de aceasta și tu poți avea o răsplată, dar eu îmi doresc mai mult decât să ajung în Rai. Vreau dragoste pentru Făcătorul meu, vreau să-I dau Lui tot, vreau să torn tot conținutul vasului de alabastru; vreau să-I dau cei doi bănuți; vreau să-I dau cei douăzeci de dolari; vreau să-I adap toate cămilele; vreau să-I dau orice dorește, tot ce-I face plăcere. Aceasta este ceea ce este în inima mea, și vreau cu disperare s-o fac.

Nu este vorba despre a fi la Mesaj. Tu poți fi la Mesaj și să mergi în iad. Întrebarea este: „Ești tu Mesajul?” Tu poți fi parte din orice vrei: să stai într-o biserică bună, să te îmbraci corect, să ai o familie drăguță și să-I mulțumești lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările. Ele sunt binecuvântări adevărate, și Dumnezeu te-a binecuvântat. Tu poți simți că Dumnezeu unge viața ta și poate fi o ungere adevărată a Duhului Sfânt; poți să-I mulțumești lui Dumnezeu că sunt daruri care lucrează în viața ta și totul poate fi adevărat, dar întrebarea nu este ce a făcut Dumnezeu pentru tine, ci întrebarea este: „I-am dat eu totul? Sau mai țin lucruri ascunse în inima mea?”

În Luca 17.10, Isus a spus:

„Tot așa și voi, după ce veți face tot ce vi s-a poruncit, să ziceți: „Suntem niște robi netrebnici; am făcut ce eram datori să facem.”

Cu ceva timp în urmă, fratele Bob Brooks a adus un mesaj despre aceasta, și nu pot să-l uit niciodată, frate Bob. Când ai făcut tot ce ți s-a poruncit să faci, încă ești un rob netrebnic, pentru că ai făcut numai ce a trebuit să faci. Aceasta a spus Isus. Dar eu nu vreau să fac ceea ce trebuie să fac, ci vreau să fac ceea ce dorește El.

Amintiți-vă, când tânărul conducător bogat a venit la Isus, el L-a întrebat: „Rabi, ce trebuie să fac pentru a moșteni Viața Veșnică?” Și Isus a început să-i spună: „Să păzești poruncile și să faci acele lucruri.” Și tânărul a răspuns: „Am făcut toate acestea din tinerețea mea. Am făcut tot ce mi s-a cerut.” Atunci, Isus i-a zis: „Dacă vrei Viață Veșnică, este un lucru care îți lipsește: vinde tot ce ai, ia-ți crucea și urmează-Mă.” Și omul a plecat trist pentru că avea multe bogății.

Întrebarea este: Ce și-a dorit el cu adevărat, cel mai mult? El a putut să facă orice alegere voia, iar ceea ce și-a ales, a fost ceea ce și-a dorit cel mai mult, adică bogățiile lui. El a dorit să aibă și bogățiile lui și Viața Veșnică. Eu Îl rog pe Dumnezeu să mă ajute să nu am calea mea și Viața Veșnică; dorințele mele și Viața Veșnică. Eu vreau numai Viața Veșnică, pentru că Viața Veșnică este o Persoană, este Isus Hristos. Eu Îl vreau pe EL.

Să mergem la Luca 19, apoi vom încheia. Isus i-a dat o șansă tânărului conducător bogat, dar el a plecat.

Apoi, Isus a mers în casa lui Zacheu. Luca19.5-9:

„Isus, când a ajuns în locul acela, Și-a ridicat ochii în sus, și i-a zis: „Zacheu, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta.”

Zacheu s-a dat jos în grabă, și L-a primit cu bucurie.

Când au văzut lucrul acesta, toți cârteau și ziceau: „A intrat să găzduiască la un om păcătos.”

Dar Zacheu a stat înaintea Domnului, și I-a zis: „Iată, Doamne, jumătate din avuția mea o dau săracilor și, dacă am năpăstuit pe cineva de ceva, îi dau înapoi împătrit.”

Isus i-a zis: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta, căci și el este fiul lui Avraam.”

Zacheu nu a devenit atunci un fiu al lui Avraam, ci el era un fiu al lui Avraam. Când Isus a intrat în casa lui…Voi știți că Isus nu i-a zis niciodată: „Zacheu, știi că ai furat de la oameni. Zacheu, tu nu ai fost chiar cinstit, așa că, probabil, ar trebui să îndrepți lucrurile.” Isus nu a spus niciodată nimic despre aceasta, dar când Zacheu L-a avut pe Isus în casa lui, nu a fost ca atunci când Isus a fost în casa lui Simon, pentru că Zacheu era un fiu al lui Avraam. Când Isus Se afla în casa unui fiu al lui Avraam, Zacheu, de la sine, fără să fie convins, fără să-i poruncească nimeni, s-a ridicat, și a spus: „Doamne, am greșit, dar voi îndrepta totul. Și nu voi da înapoi ce am luat, ci voi da înapoi de patru ori mai mult. Dacă am luat ceva, dacă nu am fost corect, voi îndrepta toate lucrurile.” Și Isus i-a zis: „Astăzi, mântuirea a intrat în casa aceasta.” Dar nu pentru că a dat banii înapoi, ci pentru că a mărturisit despre ceea ce era în interiorul lui, pentru dorința lui de a se pocăi fără constrângere. Isus nu a trebuit să-i spună nimic prin discernământ: „Noaptea trecută ai făcut aceasta. Adu-ți aminte de acea mică afacere; adu-ți aminte de vremea aceea; adu-ți aminte de perioada aceea, căci pot vedea chiar acum chitanța aceea într-o viziune.” Dar Zacheu nu a avut nevoie de acel nivel de discernământ pentru sine, ci atunci când a ajuns în prezența Domnului, el s-a descoperit pe sine; el a știut cine era și a fost sincer, de aceea nu a dat ceea ce trebuia să dea, ci a dat ceea ce a vrut să dea.

Zacheu nu a făcut acea compensare pentru a deveni un fiu al lui Avraam, ci el s-a ridicat să facă acea compensare pentru că era fiul lui Avraam. Hattie Wright nu a dat cei douăzeci de dolari pentru a primi mântuirea celor doi fii ai ei, ci i-a dat pentru că a vrut să-i dea. Oh, Dumnezeul meu!

Înainte de încheiere vreau să vă împărtășesc ceva despre viața lui Petru. Viața lui Petru rezonează cu adevărat cu mine, pentru că Petru L-a iubit pe Isus, dar s-a iubit și pe sine. În interiorul său, Petru a fost în conflict cu el însuși, deoarece eu cred că L-a iubit cu adevărat pe Domnul. Cred aceasta din toată inima, dar Petru nu a putut să se biruiască pe sine.

Când Isus a spus: „Eu trebuie să merg la Ierusalim, și acolo trebuie să fiu bătut și răstignit”, Petru I-a zis: „Departe de Tine, Doamne; să nu Ți se întâmple așa ceva.” Dar Isus S-a întors și l-a mustrat, spunând: „Înapoia Mea, Satană! Tu ești o piatră de poticnire pentru Mine. Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de-ale oamenilor.” S-ar părea că Isus l-a mustrat pe Petru și Petru s-a răzgândit. Problema este că Petru nu s-a răzgândit niciodată, pentru că el credea că Isus nu trebuia să fie răstignit. El a dovedit că credea aceasta, pentru că atunci când au venit să-L aresteze pe Isus, a scos sabia și a încercat să ucidă și să lupte ca să-L apere pe Isus. Aceasta dovedește că el nu și-a schimbat niciodată gândirea cu privire la ceea ce spusese cu puțin timp în urmă. El a fost mustrat de Domnul și poate a plecat liniștit la suprafață dar în inima lui încă credea că Isus nu trebuie să moară. Și pentru că nu a mărturisit niciodată aceasta și nu s-a pocăit niciodată, nu a pus-o niciodată în ordine, când a ajuns la capătul drumului, îl găsim încă luptând pentru ceea ce credea el că este corect, deși i se spusese că era greșit. Dumnezeu să ne ajute!

Petru era unul dintre cei care se agita și se certa cu privire la cine va fi cel mai mare în Împărăția lui Dumnezeu, sau cine era cel mai mare dintre ucenici. El a fost prins în toate aceste lucruri deoarece Îl iubea pe Domnul, dar încă se iubea și pe sine. Așadar, toate aceste lucruri s-au întâmplat în viața lui Petru. El făcea parte din lucrare, Îl iubea pe Domnul, totuși a fost mustrat de Domnul. El a încercat să ucidă un om, dar i-a tăiat doar urechea, apoi a mers la proces și acolo a început să nege că Îl cunoștea pe Isus. Cu puțin timp în urmă, Petru afirmase cu îndrăzneală că: „Voi merge la închisoare; voi merge la moarte; nu Te voi părăsi niciodată.” Și iată că acum, o fată îl întreabă: „Ești unul dintre ei?” Iar el a negat: „Nu, eu nu sunt unul dintre ei.” Iar ultima dată, când a început să se blesteme și să se jure că nu-L cunoaște, a cântat cocoșul, și atunci a înțeles ce a făcut, iar Scriptura spune că Petru a ieșit afară și a plâns cu amar.

Știți, toate acele împrejurări au fost grele, toate acele evenimente desfășurate au fost atât de grele pentru Petru, ca să le facă față emoțional.

Petru își aruncare plasele de pescuit și plecase de la afacerea lui pentru a sluji în lucrare; el și-a părăsit casa și familia pentru o perioadă lungă de timp, ca să se alăture acestei lucrări. Totul mersese bine, apoi, dintr-o dată lucrurile au început să meargă rău. Isus a spus niște lucruri confuze și oamenii L-au părăsit, existau critici, scena politică se construia și erau tensiuni peste tot, iar Petru, ca ființă umană, era blocat în mijlocul acestor lucruri. El Îl iubea pe Domnul, dar nu se putea birui pe sine. A spus un lucru greșit și a fost mustrat de Domnul, era prins în tot felul de lucruri, și în cele din urmă s-a ajuns în punctul când soldații au intrat în grădină să-L aresteze pe Isus, iar el nu a mai putut suporta și a reacționat.

Ascultați, se părea că el încerca să-L salveze pe Domnul, dar eu cred că era un amestec; el încerca să-L salveze pe Domnul, dar încerca să se salveze pe sine, să-și salveze poziția; să salveze lucrarea, să salveze toate lucrurile pe care le credea: că ei se îndreptau spre Mileniu, că Acesta va fi Împăratul; noi îi vom izgoni pe romani; noi vom stabili Împărăția lui Dumnezeu pe Pământ. Petru avea toată această înțelegere, și acum el nu se lupta pentru că Îl iubea pe Isus, ci se lupta pentru că își iubea propria sa înțelegere, din cauza locului în care îl plasa.

Isus chiar le-a spus ucenicilor Săi: „Dacă M-ați iubi, v-ați fi bucurat că v-am zis: „Mă duc la Tatăl.” Toți erau îndurerați pentru că El a spus că trebuie să plece. Dar Isus le-a spus: „Dacă M-ați iubi cu adevărat, ați fi fericiți că plec, pentru că Mă duc la Tatăl Meu”, arătându-le că durerea a fost pentru ei, nu pentru Isus.

Deci, Petru a ieșit și a plâns cu amar. Dar înainte de aceasta, Isus i-a spus: „Petru, Satan Mi-a cerut să fii cernut ca grâul.” Isus putea spune: „Nu”, dar El a spus: „Da.” „Isuse, spune-i: „Nu!” El Te întreabă, îți cere permisiunea. Tu spui: „Satan a cerut să te cearnă ca grâul”. Dar spune-i: „Nu! Spune-mi, liniștește-mă, spune-mi că nu se va întâmpla aceasta.” Dar Isus a spus: „Eu M-am rugat pentru tine, ca credința ta să nu se piardă.” Cu adevărat, i-ar da Isus diavolului permisiunea să-l cearnă pe Petru ca grâul? Dar Isus i-a spus: „M-am rugat pentru tine, ca credința ta să nu se piardă.”

Știați că unul dintre cele mai iubitoare lucruri pe care l-a făcut Isus vreodată pentru Petru, a fost să-l facă să se confrunte cu sine însuși? El a lăsat ca gândirea lui Petru să-l ducă în rătăcire, a lăsat ca propriile lui dorințe să-l ducă pe o cale greșită, până acolo că a fost gata să ucidă pentru ceea ce credea; până acolo că L-a negat pe Domnul Isus, după care a fugit și a plâns cu amar. Știați că acel plâns cu amar a fost cel mai bun lucru care i s-a întâmplat vreodată lui Petru?

Prieteni, uneori privim în urmă și plângem pentru eșecurile noastre, pentru clipele când am eșuat înaintea lui Dumnezeu, și aceasta încă ne provoacă durere. Dar știți, când eșuăm, noi trebuie să fim cinstiți cu noi înșine și să recunoaștem ce eram cu adevărat, fără EL; unde mergeam, ce făceam, ce gândeam și unde ne aflam. Noi trebuie să fim cinstiți în privința aceasta, și să plângem cu amar, pentru că acesta este cel mai bun lucru pe care l-a făcut vreodată Dumnezeu pentru noi, adică să ne oblige să ne confruntăm cu ceea ce se întâmplă în interiorul nostru.

Petru nu ar fi ajuns niciodată acolo fără această încercare; el nu ar fi ajuns acolo fără cernere; nu ar fi ajuns niciodată acolo fără probleme, dar când a fost acolo, oh, el era…

Eu nu cred că Petru era mulțumit de el însuși; nu cred că era mulțumit de alegerile lui, ci cred că Petru a avut un moment crud al realității. Dar noi vedem harul lui Dumnezeu, pentru că și el este fiul lui Avraam, iar Isus a venit și i-a dat ocazia să se pocăiască. Isus a venit la el. Isus nu a așteptat ca Petru să-L găsească, ci Isus a venit la Petru să-i aducă pocăința, pentru că Petru trebuia să vadă ce era Petru, astfel încât să poată fi transformat în ceea ce voia Dumnezeu să fie, de aceea el a trebuit să înfrunte realitatea propriului său eșec, apoi Dumnezeu a început să-l restaureze, și el s-a dus în camera de sus, iar Dumnezeu a venit și l-a umplut cu Putere. După aceea, el a putut să trăiască o viață la fel ca înainte, dar acum, sub Puterea lui Dumnezeu, după sacrificarea sinelui său și după predare, vedem un Petru diferit de Petru de dinainte.

Când Petru s-a născut din nou, prin Puterea lui Dumnezeu s-a lepădat de sine, a renunțat la orice merit și chiar a vrut să fie răstignit cu capul în jos, pentru că a considerat că nu era vrednic să fie crucificat în același fel ca Domnul.

 Când acel olog a fost vindecat la rugăciunea lui Petru, el a spus: „De ce vă uitați la noi, ca și cum prin puterea noastră l-am făcut pe omul acesta să umble? Noi nu am făcut nimic. Credința în Numele Domnului Isus a făcut aceasta.” Petru era un om schimbat; Petru a ajuns să dea totul. Înainte, el L-a întrebat pe Isus: „Cum rămâne cu noi, căci noi am renunțat la la pământ, am lăsat soții, copii?” Și Isus i-a răspuns: „Nu vă faceți griji. Există o răsplată.” Dar după convertirea sa, Petru a început să dea tot ce avea. El trebuia să fie cinstit cu el însuși, și să se ocupe de cine era el cu adevărat.

Să mergem la Psalmul 51.6:

„Iată, Tu dorești Adevărul în părțile dinăuntru și în părțile ascunse mă vei face să cunosc înțelepciunea.”

Unde vrea Dumnezeu să fie Adevărul? În părțile dinăuntru. Nu ceea ce arătăm, ci ceea ce suntem în interior. Dar îmi place versetul următor:

„Curăță-mă cu isop și voi fi curat; spălă-mă și voi fi mai alb decât zăpada.”

Ce vrea Dumnezeu? El vrea Adevărul în părțile dinăuntru, în partea ascunsă. El vrea să cunosc înțelepciunea; El vrea să fiu adevărat pe dinăuntru și să trăiesc Adevărul pe dinafară. Dar știți de ce am nevoie? Eu am nevoie ca El să mă spele în interior și în exterior; am nevoie de El să Se ocupe de acele părți din mine care încă mă împiedică; am nevoie să-mi trimită Duhul Sfânt prin care să pot birui lucrurile pe care nu le-am putut birui înainte; am nevoie de Duhul lui Dumnezeu să trăiască în mine; am nevoie să fiu cinstit; am nevoie să fac față; am nevoie să fiu sincer și real; am nevoie să-l demasc pe diavol, pentru că nu-l mai pot ascunde.

Eu am nevoie de Dumnezeu! Am nevoie ca El să coboare cu isop și să mă facă curat pe dinăuntru, pentru că nu pot s-o fac prin puterea voinței mele, căci a eșuat deja. Nu pot s-o fac prin propria mea putere, căci a eșuat deja, dar trebuie să recunosc că trebuie să fiu curățit.

Am nevoie de Dumnezeu ca să-mi purifice inima și să mă spele pe dinăuntru și pe dinafară, căci sunt dispus să-I dau totul. Nu pentru că trebuie, nu pentru că vreau să merg în Rai, nu pentru că trebuie să fiu acceptat de o biserică, ci pentru că vreau să-I fiu pe plac Lui Dumnezeu.

Dumnezeule, lasă ca aceasta să curgă din viața noastră! Aceasta este dorința noastră. Așa este, prieteni? Aceasta este ceea ce vrem!  Doamne, vrei să ai o inimă curată? Doamne, aici este inima mea, vrei să mă speli cu isop și să mă faci curat?

Vreau să vă împărtășesc  o mică povestioară spusă de fratele Branham.

În mesajul Povestea vieții mele, fratele Branham vorbește despre momentul în care și-a găsit soția în spital, dar ea trecuse, însă el a chemat-o înapoi din moarte și a vorbit cu ea, cu Hope, prima sa soție. Ea a început să vorbească despre niște lucruri și a ajuns la partea aceasta:

„Îți amintești de perioada când eram în Louisville și ai vrut să cumperi pușca aceea mică de calibrul 22, pentru vânătoare?” Am spus: „Da.” Și a spus: „Și nu ai avut trei dolari pentru a plăti avansul.” „Da”, am răspuns eu. Mie îmi plac foarte mult puștile și alte lucruri. Pentru mine este doar un sport și o recreere. I-am spus: „Îmi amintesc aceasta.” Și ea  a spus: „Dragă, am făcut tot posibilul să economisesc banii și alte lucruri, ca s-o poți lua pentru tine. După ce plec, du-te acasă, și chiar deasupra patului acela vechi pliant, în care dormea fratele Ryan, chiar deasupra, sub ziar, vei găsi banii pe care i-am economisit. Am renunțat la banii alocați pentru hainele mele și la lucruri pentru care mi i-ai lăsat, să le iau, ca să pot aduna suficient pentru un avans, ca să-ți iei acea pușcă.”

Ea i-a mai spus: „Promite-mi că vei lua banii aceia și vei cumpăra acea pușcă.”

Aceasta este o femeie care de pe patul de moarte, privindu-și soțul, a început să-i spună…Fratele Branham a spus că s-a dus acasă, și chiar acolo unde a spus ea, deasupra, sub ziar, a găsit acele monede, acei cenți pe care i-a economisit de-a lungul săptămânilor, și săptămânilor, și săptămânilor, renunțând la banii alocați de el pentru îmbrăcămintea ei și pentru articole de uz casnic. Ea sacrificase acei bani și a făcut tot ce a putut, pentru că voia ca el să aibă acea pușcă de calibrul 22.

În continuare, fratele Branham a spus:

„Nu veți ști niciodată ce am simțit când m-am uitat acolo și am găsit doi dolari și șaptezeci de cenți, pentru a cumpăra pușca.”

Nu pot să-mi imaginez cum s-a simțit. Soția lui a murit. Ea s-a dus. Știți, ea a trebuit să facă aceasta, el nu i-a cerut niciodată aceasta, poate că el nici măcar nu a vrut să facă; nu a fost cerința lui, nu a fost nici măcar o nevoie; nu era ca și cum el avea nevoie de medicamente sau de o operație; aceasta nu era o cerință ca el s-o trateze  și s-o iubească în continuare ca pe o soție. Ea nu avea de ce s-o facă, ci ea a făcut aceasta pentru că a vrut.

Citind aceasta am început să plâng în biroul meu, și am spus: „Doamne, vreau să fiu felul acesta de soție pentru Tine.” Nu pentru că trebuie să mă îmbrac într-un anumit fel, nu pentru că…Eu vreau s-o  fac.

De îndată ce soțul și soția încep să se certe, încep să alunece spre o oarecare prostie: „Întotdeauna am plătit facturile.” „Eu îți spăl hainele.” Cui îi pasă de toate acestea? Unde este dragostea din spatele tuturor? Unde este sacrificiul de sine? Unde este că ceea ce faci, nu este pentru că trebuie s-o faci pentru a fi considerat un soț sau o soție bună? Tu să fii un soț adevărat sacrificându-te, iar tu să  fii o soție adevărată dând totul.

Ce zici despre dragostea adevărată din inima ta? Nu pentru că trebuie, ci pentru că vrei. Am citit despre aceasta și doar m-am învârtit pe scaun, am privit afară, și am spus: „Doamne, am făcut atâtea lucruri să fiu un creștin bun, am făcut atât de multe lucruri pentru a îndeplini cerința, am făcut atâtea lucruri astfel încât, dacă oamenii îmi pun întrebări, să le pot da un răspuns din Biblie, să pot dovedi că încă sunt un…” Dar nu acesta este felul de soție care vreau să fiu pentru Hristos, ci vreau să fiu felul de soție care pune deoparte din banii alocați mie, nu pentru că trebuie, ci o fac pentru că știu că Îi este plăcut Lui. Acesta este felul de soție care vreau să fiu. Nu pentru că trebuie, ci pentru că vreau.

Eu nu vreau o biserică, ci Îl vreau pe Hristos. M-am săturat să caut să plac altora, vreau să-I fac pe plac Lui. Știu că și voi vreți aceasta, de aceea sunteți aici, dar trebuie să fim sinceri, prieteni, cu privire la ceea ce suntem; sinceri cu privire la lucrurile pe care le-am spus; sinceri cu privire la acțiunile pe care le-am avut; sinceri cu privire la adevăratul motiv din inima noastră la sfârșitul zilei.

Noi putem da un răspuns religios, aceasta este bine; voi puteți să-l justificați printr-un citat sau un exemplu; îl puteți justifica prin ceva ce a făcut altcineva; voi puteți face tot ce vreți și puteți să-i convingeți pe toți din cameră, și aceasta este în ordine, dar nu există o realitate mai mare decât toate acestea? Nu este o realitate a ceea ce este în inima ta? Nu o scuză pentru a acționa într-un fel, ci este realitatea a ceea ce este în inima ta.

Nu este o realitate a dragostei noastre pentru Domnul? Nu este o realitate că trebuie să renunț la acest tip (fratele Chad arată spre el), ca să-L pot sluji pe EL? Noi putem avea realitatea de a sparge vasul de alabastru; putem avea realitatea de a aduce cupa înapoi lui David, dar  în acea cupă era sângele acelor oameni viteji. Eu vreau ca paharul (cupa), pe care i-l dau lui Isus, să nu fie doar zece la sută, ci vreau ca paharul pe care i-l dau lui Isus să fie viața mea. Eu vreau să-I dau Lui viața mea.

Poate ar trebui să-mi cer scuze pentru predicarea unui mesaj atât de dur, dar nu pot să-mi cer scuze pentru aceasta, nu pot spune că-mi pare rău, pentru că Domnul Dumnezeu nu ar spune că-I pare rău. Lui nu I-a părut rău că l-a lăsat pe Petru să fie cernut ca grâul; nu I-a părut rău pentru toate încercările; nu I-a părut rău pentru văduva care a dat tot, de prostituata care a dat tot, Lui nu I-a părut rău. Știți de ce? Lui nu-I pare rău că noi am suferit pentru că știe ce urmează.

Eu nu vreau să-mi pară rău pentru că am suferit, ci vreau să-I fiu recunoscător pentru că am avut ocazia să-mi arăt dragostea pentru El. Eu vreau să privesc altfel la încercările mele, vreau să-mi privesc viața altfel, vreau să-mi privesc inima altfel și vreau să mă închin lui Dumnezeu cu o inimă curată. Mai mult ca orice, vreau să sparg vasul de alabastru a vieții mele și să las să curgă afară tot, nu doar puțin, nu doar o picătură, ci să-l sfărâm tot, pentru ca El să aibă tot din mine. Să ne rugăm.

Doamne, Isuse, ce putem spune noi, Doamne? Tot ce știu să spun, este că Te iubesc. Doamne, când ai venit la Petru, după ce și-a dat seama că a eșuat, Te-a negat, s-a jurat și a fugit, când ai venit la el, i-ai spus: „Petru, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?” Și el a răspuns: „Da, Doamne! Tu știi că Te iubesc mai mult decât aceștia.” L-ai întrebat de trei ori, Doamne, și el a fost atât de îndurerat în interior. Da, Doamne, Tu l-ai răscumpărat înapoi.

Doamne, nu știu ce altceva să spun în această dimineață, decât că Te iubesc, Doamne. Tu știi că Te iubesc. Te iubesc mai mult decât orice altceva. Doamne, de multe ori am eșuat și sunt dezamăgit de mine însămi, dar Te iubesc. Doamne, Tu știi că Te iubesc. Doamne, am nevoie de o revărsare proaspătă a Duhului Sfânt; am nevoie de acea dragoste perfectă să curgă din inima mea, pentru a da Viață acestei iubiri care este în inima mea. Vreau să mă dau Ție cu tot ce sunt, vreau să-Ți dau tot ce am mai bun, vreau să-ți dau totul.

Doamne, Te rog să iei viața mea ca o jertfă, și fie ca ea să fie ca o mireasmă dulce.

Doamne, Isuse, așa cum am predicat Cuvântul în dimineața aceasta, am făcut tot ce am știut să fac, și știu că Tu ai un scop cu aceasta. Te rog să mergi la fiecare inimă și dacă există cineva care a acceptat fățărnicia, vrei să-l ajuți s-o dezrădăcineze, chiar acum? Dacă este cineva care s-a prefăcut, s-a ascuns sau a lucrat din motive greșite, cu raționamente greșite, dacă este cineva care a fost supărat, Doamne, pentru încercarea lor, au fost cuprinși de amărăciune, dispreț, rușine și au fost critici, Te rog să mergi chiar acum acolo și să torni Balsam din Galaad, pentru vindecare. Doamne, fie ca ei să mărturisească, să fie cinstiți, să fie sinceri și să nu caute scuze sau să aducă o fațetă religioasă. Doamne, poate că ei nu caută în mintea lor să găsească un citat care să le scuze faptele, ci pot fi sinceri, chiar acum, pot fi deschiși și adevărați, Doamne, și să spună: „Acesta sunt doar eu, îmi pare rău!”

Dumnezeule, vrei să aduci vindecare, așa cum ai făcut cu Petru? Vrei să ne restaurezi, căci Te iubim cu adevărat!

Eu nu vreau să fiu tânărul conducător bogat, ci vreau să fiu Zacheu; nu vreau să fiu fariseul de la visterie, ci vreau să fiu văduva care a dat doi bănuți; nu vreau să fiu Simon, ci vreau să fiu prostituata care și-a turnat viața. Oh, nu vreau să fiu oamenii puternici din peștera lui David, ci vreau să fiu unul dintre cei trei viteji, care au alergat să-Ți aducă de băut.

Uneori, nu știu cât de mult mă înving, Doamne, dar mă așez la altar, și Te rog să mă ajuți, prin puterea Duhului Sfânt, printr-o ungere proaspătă.

Doamne, vrei să vii să-mi dai putere să mă ridic deasupra acestei cărni, și să-Ți dau ceea ce este în inima mea? Doamne, ajută Sămânța din mine să crească în jurul betonului; ajut-o să treacă prin nămol, ajută Viața care este în interior să iasă la suprafață. Doamne, eu știu că este acolo, simt că pulsează în inima mea, și îmi doresc, mai mult decât orice, să fiu un credincios adevărat, care Îți oferă ce este mai bun.

Ajută-mă, Doamne! Ajută poporul Tău! Te rog, Doamne, să începi o lucrare de curățire în inimile noastre, în viețile noastre, și descoperă păcatele, Doamne. Poate un predicator nu a spus aceasta, poate acel lucru nu a fost pomenit în predică, dar fii Tu Învățătorul din inimă și scoate la lumină acele lucruri ascunse care ne provoacă probleme.

Te rog să ne dai o inimă pocăită, o atitudine pocăită și o dorința de a fi adevărați.

Te iubim, Doamne, și Îți cerem aceste lucruri în Numele Tău prețios. Doamne, ajută-ne să veghem! Te rog să ne crești în chipul Tău și în asemănarea Ta. Ia Sabia Cuvântului și dezlipește tot ce nu face parte din acea Sămânță de Viață, până începem să arătăm numai și numai ca Tine în această viață.

Ne predăm și ne întindem sub Stăpânul secerișului, și fie ca Tu, marele Chirurg al inimii, să vii și să tai așa cum numai Tu poți tăia. Să vii și să vindeci, așa cum numai Tu poți vindeca.

Te iubim, Tată! Îți mulțumim și Îți cerem toate acestea în Numele lui Isus Hristos. Amin.

                                 -AMIN-