SUPER-SEMNUL

Să ne rugăm.

Tată ceresc, Îţi suntem recunoscători pentru că în seara aceasta eşti încă marele „Eu sunt.” Nu „Eu am fost”, sau „Eu voi fi!” ci „Eu sunt”, totdeauna la prezent. Tu eşti Dumnezeul cel neschimbător, Acelaşi ieri, azi şi în veci, şi noi Îţi mulţumim plini de recunoştinţă pentru că ne-ai dat privilegiul de a vedea aceste lucruri care au fost descoperite prin Duhul Sfânt prin care ne-ai sigilat pentru Împărăţia lui Dumnezeu, şi care este Semnul dat pentru noi. O, Îţi suntem recunoscători pentru aceasta! Binecuvântează-ne în seara aceasta, în timp ce Te aşteptăm, fiindcă Te rugăm în Numele lui Isus Hristos. Amin. Puteţi să vă aşezaţi.

Voi pune puţin la o parte aceste batiste, deoarece dacă va fi cu voia Domnului, în serile următoare ne vom ruga pentru bolnavi. Billy a ajuns puţin mai târziu în seara aceasta şi nu a reuşit să împartă numerele de rugăciune, dar mă gândesc că totuşi ar putea face aceasta în timp ce voi face chemarea la altar.

Vă simţiţi bine cu toţii? („Amin”). Atunci totul este bine. Mă bucur mult pentru că aud aceasta. Din câte am fost anunţat, dejunul oamenilor de afaceri creştini are loc mâine dimineaţă, aşa că mai trebuie să mi se comunice doar ora. Acum haideţi să stăm pregătiţi pentru a face tot ceea ce ne cere Domnul, în timp ce intrăm în mesajul Său.

Voi citi din Isaia 7.10-14:

Domnul i-a vorbit din nou lui Ahaz şi i-a zis:

„Cere un semn de la Domnul Dumnezeul tău, cere-l fie în locurile de jos, fie în locurile de sus.”

Ahaz a răspuns: „Nu vreau să cer nimic, ca să nu ispitesc pe Domnul.” Isaia a zis atunci:

„Ascultaţi totuşi, casa lui David! Nu vă ajunge oare să obosiţi răbdarea oamenilor, de mai obosiţi şi pe Dumnezeul meu?

De aceea Domnul însuşi vă va da un semn: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu, şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).”

Dacă ar trebui să dau un titlu acestui subiect, m-aş gândi la „Super-semnul”. Adevărul este că aceasta este o „super-zi” şi că fiecare lucru este „super”.Apariţia fulgerului pe cer într-o noapte întunecoasă şi înnourată ne dă certitudinea că lumina poate lumina în întuneric. Noi toţi suntem conştienţi de aceasta.

Dumnezeu a cunoscut sfârşitul de la început şi a planificat lucrurile în aşa fel încât toate să lucreze spre slava Sa. Acest lucru ne dă curaj, deoarece ştim că orice ar veni, toate lucrurile sunt în mâna lui Dumnezeu şi că ceasul Lui ticăieşte perfect. Cu toate acestea, uneori devenim nerăbdători, indispuşi şi nechibzuiţi, şi ne gândim: „Oh, ar trebui să fac asta sau cealaltă…” Dar nu uitaţi nici o clipă că ceasul lui Dumnezeu bate perfect şi totul se va realiza exact la timpul hotărât de El. Totul merge în acord cu marea Lui cunoştinţă, deoarece prin cunoştinţa Lui mai dinainte, a putut să hotărască toate lucrurile; nu prin dorinţa Sa, ci prin cunoştinţa Sa. Vedeţi, Dumnezeu nu alege prin dorinţă, pentru că Cuvântul spune că: „El doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.” (2 Petru 3.9), dar prin cunoştinţa Sa mai dinainte,  El ştia cine Îl va primi şi cine nu. Acesta este motivul pentru care El poate face ca toate lucrurile să lucreze în conformitate cu marele Său ceas al timpului şi a putut să vestească sfârşitul de la început. Prin cunoştinţa Sa, El a ştiut că noi vom trăi în această zi; a ştiut că aceasta este ziua noastră. El a planificat fiecare zi şi până astăzi nu a greşit niciodată, ci întotdeauna Şi-a împlinit Cuvântul la timpul potrivit.

Timpul în care trăim noi poate fi numit un timp „super”, de aceea fiecare lucru pe care-l vedeţi, trebuie să fie tot un „super”. Dacă nu vă încadraţi în cerinţa timpului, nu veţi reuşi. Astfel, magazinele de astăzi nu mai sunt ca pe vremuri. Astăzi avem super-marketuri cu aer condiţionat, iar oamenii preferă să meargă să cumpere de acolo, decât dintr-un magazin obișnuit, chiar dacă plătesc mai mult. Da, ei preferă să cumpere de la super-market, deoarece toate lucrurile de acolo sunt „super.” Vedeţi? Fiecare vrea ceva „super.”

Astăzi nu mai poţi ieşi pe stradă cu o maşină demodată (cu vechiul model „Ford T”, de exemplu) deoarece ar fi scoasă de pe autostradă de celelalte maşini. Toate firmele trebuie să scoată la vânzare numai maşini „super”. Astfel, firma „Ford” trebuie să facă maşini „super”; „Chevrolet” trebuie să scoată maşini „super”. Peste tot este numai concurenţă, și dacă vrei să ai succes este nevoie ca totul să fie „super, super, super.”

Acum am ajuns în epoca aerodinamicii. Cu ani în urmă a apărut avionul cu elice, apoi s-a inventat motorul, pentru ca astăzi să se ajungă la supersonice. Vedeţi? Acum totul trebuie să fie „super.”

Înainte aveam şosele obişnuite, dar acum avem şosele „super”  cu patru sau cinci benzi într-un sens şi cu patru sau cinci benzi benzi în sens invers. Vedeţi? Şi voi trebuie să vă încadraţi în toate aceste cerinţe, pentru că trăiţi într-un timp „super.” Și oamenii au ajuns până acolo că se gândesc că există  şi super-oameni, sau unii care cred despre ei înşişi că sunt „super.” Astfel, avem o rasă „super” care încearcă să le domine pe celelalte rase. Avem super-biserici, super-denominaţiuni, da, fiecare este un „super.” Şi oamenii spun: „Dacă nu este „super”, nu merg acolo…”

Părerea mea este că până şi femeile au început să poarte îmbrăcăminte „super”, pentru că trăiesc într-o epocă modernă. Pantofii de modă veche erau făcuţi din piele, ţineau mult şi costau doar trei dolari. Aveau mai multă piele decât zece perechi de pantofi de astăzi, care te ţin mai puţin şi costă 25 de dolari. Totuşi, femeile îi cumpără pentru că acesta este tiparul, moda pentru astăzi: ceva „super.” Voi ştiţi că pe vremuri pantofii erau făcuţi fără toc, dar acum ei trebuie să fie „super.” După părerea mea, totul este o nebunie, dar oamenilor li se pare normal, fiindcă trăiesc într-o epocă „super.”

În realitate, toate aceste lucruri sunt semnul că suntem într-un mare întuneric duhovnicesc. Fără să ştie, omenirea se îndreaptă cu viteză mare spre ceva. Odinioară, copiii mergeau la şcoală pe jos, dar acum au autobuz care îi ia din faţa casei şi–i lasă la poarta şcolii. Nu este acesta adevărul? De ce fac aşa? Pentru că trăim într-o epocă „super.” Pe vremuri, copiii se relaxau în natură, dar acum au nevoie de o sală pentru recreere.

Cam la fel este şi cu bisericile: ele au nevoie de o sală de recreere în care membrii lor să joace diferite jocuri sau să sară în sus şi-n jos. Pe vremuri, Duhul Sfânt era Cel care-i relaxa şi-i mângâia, dar acum când trăim într-o epocă „super”, ei trebuie să obţină singuri aceasta. Vedeţi cum toate aceste lucruri ne conduc spre un întuneric spiritual total? Oh, în ce zile trăim!

Voi ştiţi că poporul lui Dumnezeu a fost avertizat tot timpul de Domnul să privească la semnele timpului. Astfel, când era pe pământ, Domnul Isus le-a spus fariseilor din timpul acela:

„…Când se înserează, voi ziceţi: „Are să fie vreme frumoasă, căci cerul este roşu.”

Şi dimineaţa ziceţi: „Astăzi are să fie furtună, căci cerul este roşu-posomorât.” Fariseilor, faţa cerului ştiţi s-o deosebiţi şi semnele vremurilor nu le puteţi deosebi?” (Matei 16.2-3).

Sau: „…dacă aţi crede pe Moise, M-aţi crede şi pe Mine, pentru că Moise a scris despre Mine.”

De altfel, după cum spuneam, ei ar fi trebuit să ştie ce spune Scriptura, deoarece se împlinea chiar sub ochii lor. De ce nu puteau vedea aceasta? Pentru că erau atât de prinşi de tradiţiile lor, încât nu puteau să vadă că Scriptura se desfăşura chiar în faţa lor. Eu asemăn epoca noastră cu aceea, deoarece chiar şi unii dintre oamenii buni omit să vadă aceasta uneori. De ce sunt şi unii oameni buni, din punct de vedere moral, care nu pot vedea împlinirea Cuvântului? Pentru că Isus a spus: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl Meu…” (Ioan 6.44). Şi: „Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine…” (v. 37). Ei nu vor vedea niciodată, pentru că tot Domnul Isus a spus: „…cu privire la ei se împlineşte prorocia lui Isaia, care zice:

„Veţi auzi cu urechile voastre, şi nu veţi înţelege; veţi privi cu ochii voştri, şi nu veţi vedea.” (Matei 13.14).

          Şi: „De aceea le vorbesc în pilde, pentru ca ei, măcar că văd, să nu vadă, şi măcar că aud, să nu audă, nici să nu înţeleagă.” (v. 13). Aceasta este o privelişte tristă, dar adevărată.

Noi vedem că şi astăzi este la fel. Noi trăim în ceasul când întunericul va cuprinde în întregime pământul şi oamenii. Toate realizările moderne ale acestei epoci „super” în care trăim, sunt doar semnul marelui întuneric spiritual. Noi suntem în epoca Laodicea, despre care Domnul spune că este „căldicică”. Astfel, oamenii merg la biserică, având doar o formă de evlavie şi o râvnă pentru biserica lor, dar în ceea ce priveşte lucrarea Duhului sunt total orbi.

Indiferent ce face Dumnezeu, şi cât de bine este dovedită lucrarea Sa în Cuvânt, ei nu pot să vadă nimic. Eu mă întreb adesea dacă aceasta nu este tocmai ceea ce a spus Domnul Isus: „…măcar că văd, nu văd, şi măcar că aud, nu aud, nici nu înţeleg.” (Matei 13.13). S-ar cuveni să privim în jur cu atenţie, pentru că lucrurile care se întâmplă sunt semne care arată că sfârşitul este aproape.

Aş vrea să puteţi vedea continuitatea neschimbată a Cuvântului lui Dumnezeu şi a lucrărilor Sale. Vedeţi, El nu Îşi schimbă niciodată planul; nu Îşi schimbă niciodată căile, ci totul merge într-o continuitate şi într-o unitate desăvârşită. Fiecare lucru pe care Îl face Dumnezeu este în unitate desăvârşită cu ceea ce a făcut în trecut. Vedeţi? El va proceda întotdeauna la fel: întotdeauna va face ceea ce a făcut la început.

Ca să vă dovedesc aceasta, am să vă spun că El a dat pe pământ legi. Apoi, întotdeauna când a vrut să facă ceva, înainte ca evenimentul anunţat să aibă loc, El a dat un semn pentru poporul Său. Da, Dumnezeu a făcut întotdeauna la fel şi o va face şi în continuare, pentru că El este Dumnezeul cel neschimbător care a spus în Maleahi 3.6: „Căci Eu sunt Domnul; Eu nu Mă schimb.” Aceasta înseamnă că în toate epocile va proceda ca în prima: deci nu-Şi va schimba procedura.

El a hotărât ca pământul să se învârtă în jurul axei sale în douăzeci și patru de ore, aşa că, chiar dacă noi schimbăm ora sau avem tot felul de procedee prin care să menţinem lumina zilei, Legea Lui rămâne neschimbătoare: pământul se învârte în douăzeci și patru de ore. Tot aşa este şi cu anotimpurile. Dumnezeu a pus primăvara, vara, toamna şi iarna, iar legea Lui este neschimbătoare, fiecare anotimp venind la timpul hotărât de El. Vedeţi? Legile Sale, Cuvântul Său şi lucrarea Sa sunt neschimbătoare, lucrând într-o armonie desăvârşită.

Acesta este motivul pentru care, privind la ceea ce a fost, vom putea şti ce este şi ce va fi, deoarece Cuvântul Scripturii spune că „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” (Evrei 13.8). Dacă privim legile naturii, putem şti ce anotimp urmează. Astfel, Cuvântul spune: „Vedeţi smochinul şi toţi aceşti copaci. Când înfrunzesc, şi-i vedeţi, voi singuri cunoaşteţi că de acum vara este aproape.” (Luca 21.29-30).

Primăvara este un semn care prevesteşte sosirea verii. Aceasta este o lege neschimbată. Astfel, nu putem vorbi mai întâi de vară şi apoi de iarnă ca un timp când apar frunzele, pentru că frunzele apar primăvara. Când vedeţi că pomii încep să frăgezească, când apar primii muguri şi apoi se umflă şi ies florile şi frunzele, voi ştiţi că este primăvară şi că imediat după ea soseşte vara.Tot astfel, toamna târziu când vedeţi că frunzele copacilor încep să se îngălbenească şi cad, spuneţi: „Ei bine, a venit toamna, iar iarna este aproape.” De unde ştiţi? Semnele naturii arată acest lucru şi ele se repetă în fiecare an.

El ne-a dat semne şi cu privire la schimbarea vremii. Astfel, puteţi ieşi afară, să priviţi cerul şi să spuneţi aşa cum a spus Domnul: „Are să fie vreme frumoasă, căci cerul este roşu.” Sau: „Astăzi are să fie furtună, căci cerul este roşu-posomorât.” (Matei 16.2-3).

El nu Şi-a schimbat niciodată procedeul, ci întotdeauna ne avertizează înainte de a face ceva. Astfel, voi puteţi observa că înainte de a veni furtuna, aerul începe să devină umed, iar natura întreagă pare că se posomorăşte. Acesta este un semn.

Eu v-am spus adesea că dacă n-ar fi existat Biblia scrisă, aş fi ştiut totuşi de existenţa lui Dumnezeu privind natura şi ceea ce se întâmplă în ea. De ce? Pentru că peste tot se pot vedea legile Lui, care sunt în strânsă legătură unele cu altele. Vedeţi, Cuvântul Lui este în unitate perfectă, are continuitate şi ca urmare nu poate greşi niciodată.

Semnele Lui sunt în legătură cu timpul. Ele se pot vedea din Biblie, pe cer, pe pământ sau chiar în biserică. Astfel, dacă ne uităm în jurul nostru şi în biserică, vedem că semnele arată că acesta este timpul potrivit ca El să vină.

De exemplu, cum se vede prezenţa Lui în natură? Eu am fost adesea în pădurile din nord, pentru că îmi place să vânez în ele, și  acolo am văzut ceva interesant.

Primăvara, micuţele raţe sălbatice pleacă din Louisiana şi merg acolo sus, îşi fac cuiburi, depun ouă, scot pui şi îi cresc. Dar toamna târziu, când încep să se simtă primele semne de răcire a vremii, înainte ca lacul să îngheţe şi să cadă prima zăpadă, aceste raţe micuţe îşi iau zborul şi se întorc cât se poate de repede în Louisiana, pentru perioada iernii. Multe dintre ele nu au părăsit niciodată până atunci lacul (puii născuţi în primăvară), dar când vine frigul, toate pleacă spre zonele calde. Aceasta este natura cu legile ei; şi păsările procedează în fiecare an la fel. Astfel, în primăvara următoare, când soarele cald din Louisiana începe să strălucească cu putere, raţele se adună din nou şi pornesc spre zonele din nord ca să-şi depună ouăle şi să-şi crească puii.

Priviţi gâştele sălbatice de aici, din Texas. Unde merg ele? Nu demult, am fost obligaţi să ne oprim cu maşina pe şosea ca să le lăsăm să treacă de pe o parte pe cealaltă parte a drumului. Vedeţi? Ele nu se sinchiseau de nimeni, ci erau preocupate de un singur lucru: de călătoria lor. Ele aveau în desfăşurare o mare trezire. Cred că nu aţi auzit niciodată aşa gălăgie mare! Ele sunt cu mult mai gălăgioase decât sunt penticostalii când se adună împreună.

Ce este aceasta? O lege a naturii. Da, ele se adună împreună în fiecare an, se grupează şi îşi iau zborul. Când raţele şi gâştele pornesc la drum, este semnul că vara este aproape. Acesta este adevărul. Iar toamna când părăsesc Columbia Britanică, este semnul că se apropie iarna. Noi le putem vedea zburând gălăgioase pe deasupra caselor. Eu le privesc şi plâng, pentru că în ceea ce fac ele Îl pot vedea pe Dumnezeu care le călăuzeşte. Cine le arată drumul pe care trebuie să-l urmeze, când nu au nici busolă, nici un drum trasat pe cer şi nici nu sunt fiinţe inteligente? Ce anume le ghidează?

Pe când trebuie să plece, din mijlocul lor se ridică un conducător, iar acesta scoate un ţipăt puternic, apoi se înalţă căutând parcă drumul şi porneşte urmat de tot cârdul spre Louisiana. Deşi nu are nici o hartă, el ajunge acolo fără greşeală. Cum se poate aceasta? Nu vă îngrijoraţi! El posedă ceva care îi spune încotro trebuie să zboare. Poate nu a părăsit niciodată lacul până atunci, dar ceea ce este pus în el, îl conduce exact acolo unde sunt lanurile de orez. Vedeţi, aceasta este natura. Apoi, primăvara când se face cald, cârdul se întoarce din nou în nord. De ce? Pentru că aceasta este natura şi ea ascultă întocmai legile pe care le-a pus Dumnezeu în ea.

Semnele Lui merg întotdeauna înainte ca să vestească evenimentele care vor urma. Astfel, când vedeţi gâştele zburând spre nord,  ştiţi că urmează vara, dar când se grăbesc spre sud, ştiţi că vine anotimpul rece. Prin legea naturii, Dumnezeu arată succesiunea anotimpurilor, iar această lege nu a dat niciodată greş şi nici nu va greşi vreodată.

Fraţilor, dacă vom urmări şi noi continuitatea Cuvântului lui Dumnezeu, nu vom greşi niciodată. Ştiţi ce va urma dacă nu vom urma „curentul” modern al timpului în care trăim, ci vom urma în totul continuitatea Cuvântului Său? Într-una din aceste zile, vom pleca Acasă la Domnul. Să nu uitaţi că Legea Lui nu dă greş niciodată!

Principalul semn dat de Dumnezeu sunt profeţii. Eu voi vorbi puţin despre aceasta. Ei sunt Cuvântul manifestat al lui Dumnezeu pentru epoca respectivă, de aceea sunt consideraţi semnul principal dat de Dumnezeu. Astfel, El nu a trimis niciodată o judecată pe pământ, înainte să trimită un profet pentru a avertiza poporul. Cercetaţi Scripturile şi veţi vedea că am dreptate. Profetul este principalul semn trimis de Dumnezeu la poporul Său: Noe, Moise, Ilie, etc. Aceşti profeţi sunt trimişi de Dumnezeu să aducă la popor Cuvântul Său pentru epoca respectivă, pentru a-l avertiza cu privire la ceea ce va face Dumnezeu.

Este exact ca valul de frig pe care-l trimite la începutul iernii pentru a determina păsările să plece din Nord spre Sud. Vedeţi?  Continuitatea în natură şi continuitatea în Cuvânt. El nu dă greş niciodată în legile pe care le-a aşezat. Astfel, dacă anul acesta trimite un timp mai rece, pentru a le determina pe păsări să plece spre Sud ca să nu fie prinse de iarnă, anul viitor va proceda exact la fel. Şi la fel va proceda în fiecare primăvară, ca să le trimită spre Nord: va fi un timp mai cald, care le va determina să plece la timp în Nord.

La fel este duhovniceşte.  Înainte să trimită judecata, Dumnezeu trimite un profet care aduce Cuvântul Său, descoperirea voii Sale pentru epoca în care este trimis. Dumnezeu a făcut aceasta în toate timpurile şi a promis că o va face din nou. Da, El va proceda întotdeauna aşa, indiferent ce spun oamenii cu privire la aceasta. De ce aceasta? Pentru că Dumnezeu nu Îşi poate opri continuitatea; acesta este Planul Său, felul Său de lucrare şi nu Îl schimbă niciodată.

De la Maleahi până la Ioan Botezătorul, au trecut 400 de ani în care Dumnezeu nu a mai trimis nici un semn, nici un profet.  O perioadă aşa de lungă de timp fără nici un profet, nu a mai existat din timpul judecătorilor. De ce nu au avut nici un profet în decursul a 400 de ani? Pentru că nu a fost nici un Cuvânt hotărât pentru acel timp şi trebuiau să aştepte până la timpul potrivit.

Profeţia din Maleahi 3.1 spunea: „Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Şi deodată va intra în Templul Său Domnul…” Aceasta este profeţia lui Maleahi cu privire la venirea Domnului Isus. În timpul celor 400 de ani nu era nici o făgăduinţă care trebuia să se împlinească, aşa că biserica a devenit leneşă şi a înaintat pe propriile ei căi.

Când s-a apropiat însă timpul făgăduit,  Dumnezeu l-a adus pe pământ, pe cale supranaturală, pe Ioan Botezătorul. Desigur, el s-a născut într-o familie, dar noi ştim că părinţii lui Ioan erau oameni bătrâni. Zaharia era preot şi conform obiceiului vremii, ar fi fost normal ca Ioan să calce pe urmele lui şi să devină preot, dar noi ştim că de la vârsta de nouă ani, cât avea când a murit tatăl său, până la vârsta de 30 de ani, a stat în pustie. Vedeţi? Dacă ar fi călcat pe urmele tatălui său, teologia din zilele acelea l-ar fi încurcat atât de rău încât nu ar fi putut să-L recunoască pe Mesia. Nu L-ar fi cunoscut niciodată. Desigur. Dacă s-ar fi dus la seminar şi nu în pustie, ar fi primit linia de gândire a bisericii din zilele acelea, şi fiecare rabin    i-ar fi spus: „Ioan, noi ştim că tu eşti cel care-L va face cunoscut pe Mesia, aşa că ar fi bine să te gândeşti la fratele Cutare sau la Cutare. Ce părere ai despre marele nostru preot Caiafa? Nu crezi că este un om minunat? N-ar putea fi el Mesia?” Vedeţi? Cu toate aceste influenţe din jurul lui, acest bărbat sfânt nu ar fi putut să gândească niciodată drept.

Dar ce a făcut Ioan? S-a dus în pustie şi a aşteptat. Lucrarea lui era prea mare pentru educaţie şi teologie. De ce? Pentru că era bărbatul ales să-L prezinte pe Mesia. Acesta este motivul pentru care a stat în pustie. Priviţi propovăduirea lui. Vorbirea lui nu era o etică a teologiei din zilele acelea! Despre ce vorbea Ioan? Despre topor, copaci, şerpi, etc. Vedeţi? Aceasta este tot ce ştia acest bărbat, deoarece fusese crescut în pustie. Tot ce ştia el se rezuma la copaci, şerpi, topoare, etc. Pe acestea se baza vorbirea lui. Tot mesajul lui se inspira din natură. Şi care era mesajul lui Ioan?

„…Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare?

Faceţi roade vrednice de pocăinţa voastră.

Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: „Avem ca tată pe Avraam!” Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fiii lui Avraam.

Iată că securea a fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci orice pom, care nu face roadă bună, va fi tăiat şi aruncat în foc.

Cât despre mine, eu vă botez cu apă spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine, este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-I dezleg încălţămintea. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.

Acela Îşi are lopata în mână, îşi va curăţa cu desăvârşire aria, şi îşi va strânge grâul în grânar; dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge.” (Matei 3.7-12).

Iată un om care era profet cu adevărat. El avea un semn pe care trebuia să-l urmărească, iar când a văzut semnul, a fost absolut sigur că ziua lui Mesia a sosit, aşa că a luat poziţia corectă. Oh, dacă ar putea să ia şi biserica poziţia corectă! Dacă ar putea să-şi recunoască starea în ceasul acesta!

Conform Cuvântului, Ioan era acela care trebuia să-L prezinte pe Mesia poporului, aşa că el era sigur că Mesia se afla deja pe pământ în clipa când a început să-şi vestească mesajul. Aceasta l-a făcut pe Ioan să spună: „…În mijlocul vostru stă Unul, pe care voi nu Îl cunoaşteţi.”  Vedeţi? Ioan ştia că El este aproape. Ştia că ceasul când Mesia va apărea este aproape. Şi iată că într-o zi, pe când se afla la botez, Ioan a văzut pogorându-Se din cer o Lumină ca un porumbel şi oprindu-Se peste Acela pe care tocmai Îl botezase. Aceasta  l-a determinat pe Ioan să spună:

„Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1.29). Apoi a adăugat: „Eu nu Îl cunoşteam; dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, mi-a zis: „Acela peste care vei vedea Duhul pogorându-Se şi oprindu-Se, este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.”

Şi eu am văzut lucrul acesta şi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu.” (Ioan 1.33-34).

El era un om trimis şi pregătit de Dumnezeu ca să facă lucrarea Sa. Da, Ioan era profetul, de aceea Cuvântul a venit la el în timp ce boteza, aşa cum am spus şi aseară. El era împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu vestit prin prorocul Maleahi. Da, Maleahi a vestit că va veni un profet care va pregăti calea Domnului, şi Ioan Botezătorul era acel bărbat; el a venit să împlinească Cuvântul Domnului. Deci Ioan era semnul pentru Israel. Oh, dacă ar fi cunoscut ei acel semn! Nici chiar ucenicii nu au înţeles cine era Ioan, de aceea L-au întrebat pe Isus:

„Oare de ce zic cărturarii că întâi trebuie să vină Ilie?” (Matei 17.10). Dar Domnul le-a răspuns: „…Ilie a şi venit, şi ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el ce au vrut.”

Dumnezeu lucrează într-un fel atât de simplu încât numai sămânţa aleasă Îl poate vedea, în timp ce toţi ceilalţi trec pe lângă El. Acesta este adevărul.

Câţi oameni înţelepţi erau în Babilon şi studiau astronomia atunci când cei trei înţelepţi au privit bolta şi au văzut alinierea celor trei planete care erau semnul că Mesia era pe pământ? Ei ştiau aceasta. Ei au crezut aceasta. Cei trei magi au văzut semnul, dar ceilalţi au trecut pe lângă el, nu l-au văzut. Deşi cercetau constelaţiile, ei nu au putut vedea felul în care le prezenta Dumnezeu aceasta.

Aşa este şi Evanghelia din zilele acestea. Ea poate fi văzută numai în felul în care ne-o arată Dumnezeu. Dacă cineva ţi-o prezintă în afara continuităţii Bibliei, atunci nu Dumnezeu este Cel care-ţi spune acele cuvinte. Amin. Dumnezeu nu poate să mintă, pentru că Cuvântul Lui este neschimbător. Acesta este motivul pentru care mesajul vestit trebuie să fie în unitate desăvârşită cu restul Cuvântului Său.

Astfel, nu se poate ca într-un loc să scrie într-un fel, iar în celălalt loc să scrie altfel. Cuvântul nu se poate contrazice. El loveşte ţinta de fiecare dată, de aceea tu trebuie să lucrezi în concordanţă cu restul Cuvântului. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu a ales întotdeauna aceeaşi cale de a aduce Cuvântul Său: printr-un profet care vine înainte de începerea acelui timp, înainte ca El să-Şi confirme Cuvântul.

Acum aş vrea să vedem ce este de fapt profetul. În traducerea engleză, cuvântul „profet” înseamnă „predicator”, dar în traducerea evreiască înseamnă „văzător.” Văzătorul este acela care primea descoperirea Cuvântului scris şi vedea evenimentele înainte ca ele să se întâmple. Dacă ceea ce vestea profetul se împlinea întocmai, aceasta era dovada că era trimis de Dumnezeu şi că era un profet adevărat. De ce? Pentru că Dumnezeu i-a dat descoperirea adevărată a Cuvântului vorbit pentru timpul respectiv. Amin. Nu staţi nepăsători! Treziţi-vă!

Deci ei ştiau cum să deosebească acel visător de vise, profet sau ce era el. Dacă ceea ce spunea se împlinea, însemna că Dumnezeu stătea în spatele lui; că era trimis de Dumnezeu.

Isus a spus: „Cercetaţi Scripturile…” Vedeţi? Când ei au văzut că El putea să deosebească gândurile ascunse ale inimii lor, au spus că lucrează cu Beelzebul. Dar Domnul le-a răspuns: „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi Viaţa Veşnică; dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5.39). Scripturile merg în unitate desăvârşită cu semnul timpului respectiv, iar Hristos era Semnul lui Dumnezeu pentru timpul acela. El era descoperirea Cuvântului scris, de aceea putea să spună dinainte tot ce se va întâmpla, fără ca oamenii să poată nega cuvintele Lui. Da, El era Super-semnul pentru ziua aceea. Desigur.

Observaţi continuitatea Cuvântului Său neschimbător în Duhul Sfânt, deoarece Isus a spus: „Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.” (Ioan 14.26).

Oamenii de astăzi spun: „Acum nu mai există proroci în lume!” Atunci de ce spune Pavel că Dumnezeu a rânduit în Biserica Sa slujbele? „El a dat pe unii apostoli; pe alţii, proroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii păstori şi învăţători.” (Efeseni 4.11). Cu certitudine, pentru că aceste slujbe există.

Duhul Sfânt este Profetul. Ce face El?

„Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare.” (Ioan 16.13). Vedeţi?  „El vă va clarifica toate lucrurile pe care Eu vi le-am spus în pilde, şi pe care acum nu le înţelegeţi, deoarece nu sunt pentru timpul acesta. Dar când va veni Duhul Sfânt, El va aduce la viaţă toate aceste lucruri.”

Glorie lui Dumnezeu! Duhul lui Dumnezeu duce mai departe continuitatea Cuvântului, a făgăduinţelor lui Dumnezeu. Noi trăim un timp minunat, în care se desfăşoară sub ochii noştri toate făgăduinţele date pentru această epocă. Ce măreţ este acest timp în care trăim!

Dar priviţi! Omul a încercat întotdeauna să-şi facă un renume, să arate altora că este „un super”. Ce-l face pe om să încerce să fie „un super” faţă de ceilalţi? De ce face aceasta? Pentru că în el este o natură. Prin natura sa, omul este păcătos, dar în statură el este un fiu căzut al lui Dumnezeu.

De ce omul îşi face o casă atât de frumoasă şi încearcă s-o îmbunătăţească tot timpul? Pasărea nu-şi face cuibul mai deosebit decât cealaltă, iar cârtiţa trăieşte de mii de ani tot în pământ. Vedeţi? Pasărea îşi face cuibul la fel ca acum o mie de ani, dar omul progresează tot timpul. De ce? Pentru că el este un fiu căzut al lui Dumnezeu şi posedă Ceva care-i spune că undeva există un palat minunat, aşa că încearcă să-l găsească. Privind ultimele case construite în timpul acesta, mă întreb cum vor arăta cele de dincolo. Dacă o natură căzută a putut face asemenea lucruri măreţe, ce va fi dincolo?

Natura din interiorul lui îl face pe om să caute ceva mai bun. Şi pentru că este căzut, încearcă să facă ceva de la sine. Tot timpul, el încearcă să facă ceva mai superior, pentru că aşa a procedat de la început.

Cain a încercat să facă o super-religie fără ispăşire, iar urmaşii lui caută acelaşi lucru până în ziua de azi. Ei vor o religie fără ispăşire, în care să facă tot ce vor şi să aibă totuşi o acoperire. Dar calea dată de Dumnezeu era prin ispăşire, şi niciodată nu se va putea ajunge altfel la El. Aceasta este singura Sa cale.

Nimrod a încercat să construiască un super turn, un turn religios. El nu s-a mulţumit cu un turn de 30 de picioare, ci a dorit ceva mai măreţ, aşa că a început să ridice un turn după gustul lui. Nebucadneţar a vrut să construiască un super-oraş: Babilonul. El şi-a luat modelul din cer şi astfel a construit grădinile suspendate, a dirijat apele Eufratului să curgă pe sub tron, exact ca Râul Vieţii care iese „din scaunul de domnie al lui Dumnezeu.”

Cu câţiva ani în urmă, Marea Britanie a încercat să facă un super-vapor, iar când a fost gata, s-a spus: „Acest vapor nu se va scufunda niciodată! Nu se poate scufunda!” Dar Dumnezeu a pus Titanicul pe fundul oceanului, ceea ce dovedeşte că întotdeauna cuceririle oamenilor se vor solda cu un eşec. Totul este ţărână şi se întoarce în ţărână. Desigur.

Rusia încearcă să ridice un super-om de ştiinţă care să facă unele descoperiri ştiinţifice prin care să poată birui lumea.

Franţa se gândea cu câţiva ani în urmă că ea dă moda lumii, femei frumoase, distracţii, etc. Ea a construit Linia Maginot şi a întors armele împotriva Germaniei, spunând: „Dacă Germania va încerca să ne atace, vom apăsa doar pe butoane şi îi vom respinge în spatele acestor buncăre de beton!” De ce spunea aceasta? Pentru că îşi construise o linie de apărare „super.” Dar cu toate acestea, a fost ocupată de Germania.

Vedeţi? Dumnezeu arată acestei lumi că ea nu poate supravieţui, totuși lumea vrea un super-om. Francezii şi-au făcut linia Maginot, dar Germania a mărşăluit prin ţara lor, pentru că au uitat ce era mai important.

Aceasta este şi marea problemă a bisericii de astăzi. Oamenii au o super-biserică; au o super-denominaţiune; au oameni super-îmbrăcaţi; ei au fiecare lucru pe care şi-l doresc: au lucrători super-educaţi, seminare super, dar uită să ia cu ei ce este mai important: Cuvântul lui Dumnezeu care nu poate eşua. Vedeţi? Noi putem ajunge la El numai pe calea rânduită de Dumnezeu. Nu există nici o altă cale, nici o ocolire.

Apoi s-a ridicat Germania. Ei s-au gândit că ideea francezilor era bună, aşa că au construit şi ei o linie: linia Siegfried şi şi-au pregătit armele împotriva aliaţilor. Dar bombele americanilor i-au scos afară de acolo. Vedeţi? Oamenii încearcă să facă tot timpul ceva „super”.

Bisericile de astăzi doresc şi ele să fie „super”. Astfel, metodiştii încearcă să ia totul; baptiştii iau totul; penticostalii iau totul, şi la fel catolicii. Şi ce fac toţi aceştia? Se adună împreună şi spun: „Ne vom uni şi astfel vom lupta împotriva comunismului şi-l vom birui!” Dar ei habar n-au că Dumnezeu este Cel care a ridicat comunismul tocmai ca să-i biruiască. Vedeţi? Acesta este un lucru greu de spus de către un predicator, dar vă spun sincer că mă îmbolnăvesc când aud spunându-se tot timpul: „Comunismul! Comunismul!” Voi priviţi tot timpul spre comunism, dar ştiţi în ce timp trăiţi? Ştiţi că Dumnezeu a făgăduit că va ridica această putere? Da, El o va face. Aşa cum l-a ridicat pe Nebucadneţar ca să ducă Israelul în robie, va ridica şi Rusia în timpul acesta.

Noi trăim într-un timp în care Dumnezeu a descoperit toate aceste lucruri, aşa că nu mai este ascuns nimic; dar oamenii sunt atât de orbiţi încât nu pot să vadă nimic. Astfel, cei mai mulţi spun: „Păi, nu ar fi minunat să ne unim într-un Conciliu, deoarece „biruinţa vine prin marele număr de sfetnici.” (Proverbe 11.14). Aşa este, dar în ce vreţi să vă sfătuiţi? Cum veţi putea umbla împreună? Cum veţi  aduce toate aceste denominaţiuni împreună? Unii sunt credincioşi, alţii sunt necredincioşi; unii cred într-un fel, alţii în altul, dar cum îi veţi face să umble împreună? Cuvântul spune: „Merg doi oameni împreună, fără să fie învoiţi?” (Amos 3.3). Deci uitaţi-vă la ceea ce vor să facă ei: o unitate în diversitate. Vor reuşi aceasta?

Dacă citim în Biblie, vedem că oamenii au încercat să facă acest lucru şi în trecut. Astfel, vedem că atunci când Ahab a ajuns în necaz, a trimis după Iosafat, împăratul lui Iuda, să vină să-l ajute; iar acesta s-a grăbit să răspundă la invitaţia lui. O, Doamne!

Căutaţi-L pe Domnul înainte de a adera la marele Conciliu! Căutaţi să aflaţi voia Lui înainte de a vă împinge biserica în acest mare Babilon! Voi trebuie să aflaţi care este voia lui Dumnezeu, sau vă veţi trezi că aţi primit semnul fiarei. Fiţi deci atenţi!

Ce a răspuns Ahab? „O, desigur, trebuia să mă gândesc şi eu la aceasta!” Apoi a adăugat: „Am aici la seminar patru sute de proroci evrei, cei mai buni din toată ţara. Vom merge şi-i vom întreba pe ei.” Şi ce au spus toţi acei proroci într-un glas? Desigur, ei credeau că gândesc corect, pentru că ziceau: „Ţinutul acela aparţine de drept Israelului, fiindcă Dumnezeu ni l-a dat nouă.” Este adevărat, dar Dumnezeu a făcut aceasta condiţionat. Vedeţi, aceasta este ceea ce cred eu şi cu privire la darurile Duhului Sfânt în mijlocul bisericii de astăzi. Cei mai mulţi sunt de părere că este nevoie ca aceste daruri să fie acolo, dar ele vor veni numai în anumite condiţii.

Nu demult a venit la mine un lucrător renumit şi mi-a spus: „De ce nu încetezi să te tot legi de bărbaţi şi de femei cu privire la asta şi la cealaltă? Frate Branham, părerea mea este că eşti un profet. Atunci de ce nu-i înveţi pe oameni cum să primească Duhul lui Dumnezeu şi daruri mari?” „Şi ce ar face cu ele dacă le-ar primi?” l-am întrebat eu. „Ar fi bine să-i înveţi lucruri mai bune, decât să te legi tot timpul de femeile care îşi taie părul, sau de felul cum se îmbracă.” „Bine, dar cum aş putea să-i învăţ Algebra, când ei nu au învăţat încă Abecedarul?” Vedeţi? Ce veţi face cu aceste lucruri? Dumnezeu dă aceste daruri, dar numai în anumite condiţii.

Pământul acela îi aparţinea de drept lui Israel, însă numai cu condiţia să stea drept cu Dumnezeu. Dar priviţi ce păstor decăzut aveau ei! Un bărbat care a lăsat idolatria şi toate celelalte lucruri rele să intre în popor. Totuşi, cei patru sute de proroci se gândeau că de drept, ţinutul Ramotului era al lui Israel, aşa că ar fi foarte bine dacă ar intra din nou în posesia lui. Acelaşi lucru este şi astăzi.

Vedeţi? Ei proroceau toţi la fel, iar Zedechia şi-a făcut nişte coarne de fier şi a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Cu coarnele acestea vei bate pe sirieni până îi vei nimici.” (1Împăraţi 22.11). Numai că Iosafat, acest bărbat religios, bun şi sincer, nu s-a mulţumit cu ceea ce spuneau cei patru sute de proroci şi a întrebat: „Nu mai este nici un alt proroc al Domnului, ca să îl putem întreba?”  Nemulţumit, Ahab i-a răspuns: „La ce-ţi mai trebuie încă unul când avem patru sute?” Da, toți cei patru sute spuneau într-un glas: „Noi vom avea un consiliu bisericesc; vom fi una.” Vedeţi? Ei erau în unitate, aşa că Ahab a spus: „Toţi spun acelaşi lucru, de ce n-ai merge atunci alături de mine la luptă?” „Totuşi”, a spus Iosafat, „nu mai este nici măcar unul singur pe care să-l putem întreba?”

„Ba mai este un om prin care am putea să întrebăm pe Domnul; dar îl urăsc, căci nu-mi proroceşte nimic bun, nu proroceşte decât rău…”  Aşa este. „Oh, să nu vorbească împăratul aşa!” a spus Iosafat. „Aş vrea să ne consultăm şi cu el, şi atunci vom şti ce avem de făcut.”

Şi Ahab a continuat: „Este Mica, fiul lui Imla, dar îl urăsc pentru că întotdeauna îmi vorbeşte numai de rău. Spune că sunt un păcătos şi că mă aşteaptă iadul. Nu pot  să-l suport cum predică şi ştiu că nici unul dintre ceilalţi lucrători nu-i dau voie în bisericile lor. El a fost dat afară din asociaţia lor cu mult timp în urmă, aşa că nici nu ştiu unde   l-am putea găsi.” „Oh”, a răspuns Iosafat, „să nu vorbească aşa împăratul. Să trimitem pe cineva după el, să-l aducă aici.”

Aşa se face că unul dintre membrii asociaţiei s-a dus să-l aducă pe Mica, iar când l-a găsit, i-a zis: „Mica, acum ai ocazia să primeşti înapoi carnetul de membru, cu condiţia  să-i proroceşti împăratului aceleaşi lucruri pe care i le spun şi ceilalţi proroci. Dacă eşti de acord cu noi, te vom primi în Consiliu şi astfel vei fi unul dintre ei noştri.” Dar Dumnezeu va avea întotdeauna pe cineva care stă numai pe Adevăr, aşa că Mica a spus: „Viu este Domnul că voi vesti ce-mi va spune Domnul!”  Amin. Acela era un semn pentru Iosafat. Şi voi ştiţi, desigur, ce s-a întâmplat în continuare. Deşi patru sute de proroci stăteau în contradicţie cu el, Mica a rămas pe Adevăr, iar acesta a fost un semn pentru Iosafat.

Citind Cuvântul, putem vedea că deznodământul a fost exact cel vestit de Mica, deoarece el a stat pe ceea ce vorbise Domnul prin Ilie. „Chiar în locul unde au lins câinii sângele lui Nabot, vor linge câinii şi sângele tău!” Iar cu privire la Izabela, el spusese: „Câinii vor mânca pe Izabela lângă întăritura Izreelului.” (1 Împăraţi 21.19,23). Vedeţi? Ilie a profeţit ce se va întâmpla, iar Mica a vestit că a sosit timpul ca acele lucruri să se întâmple. Amin.

Mica era profetul, semnul pentru ziua aceea, dar ei nu l-au luat în seamă. Să ştiţi însă, că semnul trimis de Dumnezeu nu dă greș niciodată. Adevărul este că fiecare om doreşte un semn, dar problema este că ei privesc după semne religioase şi nu după cele date de Cuvânt.

Tot Israelul aştepta un semn, şi toţi ştiau că atunci când se va împlini acel semn va fi o super-zi, deoarece Dumnezeu care cunoaşte sfârşitul  înainte de început, le spusese prin profetul său: „De aceea, Domnul însuşi vă va da un semn…” (Isaia 7.14). Da, Domnul a făgăduit un semn veşnic, un super-semn. Amin. Când a venit ziua ca semnul dat de El să vină, nu a făcut-o după închipuirea oamenilor, după felul în care Îl aşteptau ei. Dar ce spusese El? „Iată, fecioara va rămâne însărcinată…” Amin. Un super-semn. Vedeţi? Nu un semn natural, ci un super-semn: „O fecioară va naşte…” Acesta este un semn supranatural, un super-semn: „Fecioara va naşte…”

Ce va naşte ea? „…un Fiu, şi-I va pune numele Emanuel.” Ce înseamnă aceasta? Că Dumnezeu va fi cu noi, astfel încât El şi omul vor fi una. Vedeţi? Acesta este super-semnul!

Oh, Dumnezeule, cât ar fi de minunat dacă lumea ar putea să vadă că Dumnezeu şi omul sunt una! Super-semnul era acel Om în care Dumnezeu a putut să locuiască în plinătate” „Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea dumnezeirii.” (Coloseni 2.9). Şi tot ce era Hristos, a fost turnat în biserică. Super-semnul: Dumnezeu şi omul împreună. Acesta este super-semnul pentru ultimele zile, când urma să se împlinească întreaga Biblie. Vedeţi? Un super-semn: „Fecioara va naşte…” Iar când ea va naşte, Îl vom avea printre noi pe Dumnezeu într-un trup de carne. Oamenii nu o pot crede, dar acesta este adevărul. Acesta este super-semnul dat de Dumnezeu. Dar şi oamenii de astăzi au un super-om; au tot felul de închipuiri cu privire la un super-om sau un super-lucru.

 Adevăratul super-semn îl are Biserica: Dumnezeu arătat într-un trup uman în mijlocul Bisericii Sale. Da, Dumnezeu s-a unit cu omul: un super-semn sigur. Acesta este semnul Său veşnic şi el nu va da niciodată greş. Cuvântul şi omul au devenit una, aşa cum citim în Ioan 1.1 și 14:

„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi…” Acesta este Super-semnul! Şi dacă acela a fost Super-semnul din ziua aceea, înseamnă că atunci când acelaşi Duh care era în Hristos, va veni peste Biserica Sa să manifeste Cuvântul scris pentru astăzi, acela va fi încă un super-semn.

Bisericile vor primi şi ele semnul Consiliului Mondial, prin faptul că se vor aduna împreună pentru o pace falsă. Da, ei vor primi semnul fiarei. Baptiştii pot să tot spună: „Noi avem cu un milion mai mulţi membri decât în ’44.” Metodiştii pot să se laude şi ei cu aceasta, şi la fel unitarienii, trinitarienii şi toţi ceilalţi, pentru că un lucru este clar şi valabil pentru totdeauna: Dumnezeu va rămâne întotdeauna credincios Semnului dat de El însuşi, şi anume: Dumnezeu manifestându-Şi Cuvântul în om!

Biblia spune: „…Duhul Sfânt, pe care Îl va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte tot ce v-am spus Eu,” „şi vă va învăţa lucrurile viitoare.” (Ioan 14.26; 16.13). Şi Evrei 13.8: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” Exact.

Super-sămânţa lui Avraam. Vedeţi, Avraam a avut un fiu născut prin fire, pe Isaac,  dar  a avut un alt Fiu născut prin credinţă, şi anume, pe Hristos. Isus era Fiul lui Avraam, Fiul lui David, Fiul lui Dumnezeu. Şi Avraam L-a văzut mai dinainte, în vedenie, şi a crezut din toată inima Cuvântul făgăduit. Dar vedeţi, şi noi suntem sămânţa lui Avraam; dacă suntem morţi în Hristos, noi suntem sămânţa împărătească a lui Avraam, şi moştenitori împreună cu Hristos, conform făgăduinţei Sale. De ce i-a fost dat acest super-semn lui Avraam? Pentru că era un tip spre super-semnul din zilele din urmă.  Dumnezeu i-a arătat lui Avraam de la început sfârşitul. El i-a arătat tot ce va urma. Da, El a văzut că Dumnezeu Se va descoperi într-un trup de carne: în Fiul făgăduit care nu putea fi distrus de nimeni. Oamenii puteau să-l distrugă pe Isaac, puteau să-l ucidă pe Iacov şi pe toţi urmaşii săi, dar acest Fiu nu putea fi distrus de nimeni. De ce? Pentru că El nu era sămânţa naturală a lui Avraam, ci era Sămânţa făgăduită primită nu prin Legea tăierii împrejur, ci prin credinţa în Cuvânt; era Isus Hristos, Fiul super-credinţei lui Avraam. Toţi ceilalţi fii au murit şi au rămas în mormânt, dar acest Fiu, deşi a fost omorât nu a putut rămâne în mormânt. Da, mormântul nu a putut să-L ţină pe Cel ce este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Observaţi Geneza 22.16-17: „Îngerul Domnului… a zis: „Pe Mine însumi Mă jur, zice Domnul: pentru că ai făcut lucrul acesta, şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu,

te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării: şi sămânţa ta va stăpâni porţile vrăjmaşilor ei.”

Dumnezeu  s-a arătat lui Avraam şi l-a trimis sus pe munte ca să-şi aducă fiul ca jertfă pentru Domnul. Plin de supunere şi de dragoste pentru Dumnezeu, Avraam a făcut tot ce i-a cerut Domnul, dar după ce l-a legat şi se pregătea să-l înjunghie,  „Îngerul Domnului l-a strigat din ceruri şi i-a zis: „Să nu pui mâna pe băiat, şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.”  Atunci, Avraam s-a întors şi a privit înapoia sa, unde a văzut un berbec care se încurcase cu coarnele într-un tufiş, de aceea a numit locul acela „IeHoVaH-Jire.” Şi observaţi! Dumnezeu i-a mai spus lui Avraam: „…şi sămânţa ta va stăpâni porţile vrăjmaşilor ei.”  Desigur. Iar sămânţa naturală a lui Avraam a făcut chiar aceasta, deoarece din el au ieşit toţi patriarhii şi profeţii.

Priviţi-l pe Moise, sămânţa lui Avraam, care a venit să-şi ocupe locul pregătit de Dumnezeu. El a venit la poarta Mării Roşii, după ce i-a învăţat pe copiii lui Israel despre ţara făgăduită de Dumnezeu. Da, Dumnezeu a adus prin el la existenţă lucruri care nu erau şi a făcut semne mari şi minuni. El era profetul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu l-a legitimat în mijlocul poporului. Moise a stat numai pe Cuvântul lui Dumnezeu, deoarece a ştiut care era chemarea lui. El ştia că este profetul ales de Dumnezeu pentru timpul acela; că era trimis să descopere Cuvântul lui Dumnezeu. Şi iată că în momentul când era în desfăşurarea chemării sale,  s-a aflat într-o situaţie în care nu a ştiut cum să procedeze, iar aceasta s-a întâmplat la Marea Roşie. Ce s-a întâmplat?

Dumnezeu îi făgăduise lui Avraam că sămânţa lui va stăpâni porţile vrăjmaşului, şi iată că Moise, sămânţa lui Avraam, a ajuns cu poporul la o asemenea poartă a vrăjmaşului, la Marea Roşie, prin care nu puteau trece mai departe. Și ce s-a întâmplat? Dumnezeu a păşit în scenă, a lovit „poarta” şi apoi a trecut prin ea pe uscat. Sămânţa lui Avraam stăpânea poarta vrăjmaşului.

Cei trei tineri evrei au stăpânit şi ei porţile cuptorului încins care nu a putut nici măcar să-i atingă. Daniel a stăpânit porţile vrăjmaşului atunci când a fost aruncat în groapa cu lei, aşa că nici unul dintre ei nu a putut să-şi deschidă gura ca să-i facă vreun rău. Odată, Samson s-a dus la Gaza, şi acolo a fost înconjurat de vrăjmaşii săi, dar pe la miezul nopţii s-a sculat, a luat pe umeri porţile cetăţii şi le-a dus până în vârful muntelui din faţa Hebronului. De ce a putut face aceasta? Pentru că era credincios legământului făcut cu Dumnezeu, iar cele şapte şuviţe de păr nu-i fuseseră încă atinse de nici un brici. Vedeţi, el stătea pe făgăduinţă, de aceea a stăpânit porţile vrăjmaşului. Amin. Desigur. Toţi aceşti bărbaţi au fost viteji plini de credinţă, dar când le-a sosit vremea au murit cu toţii.

Iată însă că a venit Sămânţa împărătească a lui Avraam, Isus Hristos care era Fiul credinţei lui, Sămânţa care i-a fost dată de Dumnezeu prin făgăduinţă, prin care urma să fie adusă binecuvântarea şi prin care Avraam urma să fie părintele multor neamuri. Super-sămânţa lui a venit în scenă.

Dar ceilalţi? Ei au stăpânit porţile leilor, porţile focului, porţile mării, porţile cetăţii,  oriunde au mers, ei au stăpânit porţile vrăjmaşului, deoarece aşa li se făgăduise. Cu toate acestea, când le-a venit vremea, toţi au trecut prin moarte.

 Acum vine în scenă Sămânţa împărătească; Ea este aceea care nu a stăpânit numai porţile vrăjmaşului, ci şi porţile iadului, morţii şi mormântului, aşa că a treia zi a înviat dintre cei morţi şi a deschis calea spre Viaţă. El a rupt perdeaua de sus până jos şi a deschis o cale pentru fiecare bărbat şi femeie care doreşte să-L urmeze. Dar El nu a făcut numai atât, ci „S-a suit sus, a luat robia roabă şi a dat daruri oamenilor.” (Efeseni 4.8). Aceasta este Super-sămânţa lui Avraam; este Sămânţa împărătească, Isus Hristos, Super-semnul.

Ţineţi minte că Isus Hristos este Semnul veşnic, Semnul supranatural dat de Dumnezeu. El a înviat dintre cei morţi pentru că nu era posibil să fie ţinut de moarte, de iad şi de mormânt.

În Evrei 13.8 scrie: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci”, ca să arate şi în această epocă Super-semnul Său.

Haideţi să-l privim puţin pe Avraam, care este un tip pentru sămânţa lui. El era profetul lui Dumnezeu, de aceea Domnul i-a vorbit de multe ori şi în diferite feluri, de când a părăsit Haldea ca să meargă spre ţara care-i fusese făgăduită de Dumnezeu. Da, Dumnezeu i-a spus multe lucruri, iar înainte de a primi fiul făgăduit, a ajuns aproape de Sodoma, poarta Neamurilor. Şi înainte de a primi fiul făgăduit, nu sămânţa împărătească ci pe Isaac, Dumnezeu i-a dat un semn. Care a fost acel semn? Dumnezeu a venit la el ascuns într-un trup de om. Şi acum priviţi cu atenţie! Acel bărbat a stat cu spatele spre cort şi a făcut un super-semn, și atunci când a venit în scenă Fiul Său, adică Sămânţa împărătească a lui Avraam, a făcut acelaşi semn. De ce? Pentru a dovedi că El era Sămânţa împărătească a lui Avraam. Slavă Lui.

Dar El a făgăduit că va face aceleaşi lucruri şi în zilele din urmă. Înţelegeţi ce vreau să spun? Avraam a primit semnul chiar înainte de a se naşte fiul făgăduit, iar noi aşteptăm acelaşi lucru acum, când trebuie să se nască sămânţa împărătească a lui Avraam, Mireasa.

Vedeţi? Isaac era sămânţa naturală, dar Mireasa este sămânţa împărătească a lui Avraam. Şi ce s-a întâmplat? Când sămânţa naturală, evreii, au primit Semnul dat de Dumnezeu, L-au respins. Toţi L-au refuzat, în afară de sămânţa împărătească din acele zile. Acelaşi lucru se va întâmpla şi astăzi: biserica Îl va respinge din nou, aşa cum a făcut întotdeauna, dar Mireasa Îl va primi.

Să privim puţin la semnul pe care l-a primit Avraam. Într-o zi, el a fost vizitat de trei bărbaţi, dar cu toate că a văzut trei, când a alergat să-i întâmpine a spus: „Doamne(singular), dacă am căpătat trecere în ochii Tăi (singular), nu trece, rogu-Te (singular), pe lângă robul Tău (singular). Îngăduie(singular) să se aducă puţină apă, ca să vi se spele picioarele (plural); şi odihniţi-vă (plural) sub copacul acela.

Am să mă duc să iau o bucată de pâine, ca să prindeţi la inimă, şi după aceea vă veţi vedea de drum (plural); căci nu pentru aceasta treceţi (plural) pe lângă robul vostru (plural).” (Geneza 18.3-5). Vedeţi, în faţa lui stăteau trei bărbaţi, dar în discuţie s-a adresat unuia singur, numindu-L: „Doamne!”

Să-l privim şi pe Lot, care locuia în Sodoma. Citind în Biblie, vedem că la el merg doi din cei trei bărbaţi care fuseseră la Avraam, iar când îi vede, le spune: „Domnii mei(plural), intraţi vă rog, în casa robului vostru (plural), ca să rămâneţi peste noapte în ea şi spălaţi-vă picioarele (plural)…” (Geneza 19.2). Vedeţi? La Avraam au venit trei bărbaţi, iar Unul dintre ei, Domnul, a rămas cu el, în timp ce ceilalţi doi au plecat spre Sodoma. Avraam L-a numit pe Cel ce a rămas cu el, „Domnul meu.”

Acum fiţi atenţi! Avraam este tipul, simbolul, pentru cei chemaţi afară din Sodoma, adică pentru aleşii lui Dumnezeu din ceasul acesta, care au fost chemaţi afară. După cum ştiţi, Sodoma, poarta neamurilor, urma să fie arsă de focul judecăţii lui Dumnezeu, şi la fel este cu lumea de astăzi: va fi arsă cu foc. Noi ştim aceasta. Acum priviţi Super-semnul. Dumnezeu a venit jos în chipul unui Bărbat şi a făcut un semn. Astfel, El a stat cu spatele către cortul în care se afla Sara şi i-a spus lui Avraam: „Unde este nevastă-ta, Sara?” Şi Avraam I-a răspuns: „Uite-o în cort.” (Geneza 18.9). Atunci Domnul i-a zis: „La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce la tine; şi iată că Sara, nevastă-ta, va avea un fiu.”  Cine i-a spus aceste cuvinte lui Avraam? Cel pe care el L-a numit „Domnul”: „…Eu Mă voi întoarce la tine…”

Fiţi atenţi! Până nu demult, Avraam se numise Avram, dar într-o zi Dumnezeu i-a vorbit şi i-a schimbat numele zicând: „…numele tău va fi Avraam; căci te fac tatăl multor neamuri.” (Geneza 17.5). Dar în capitolul 18, vedem că acelaşi Dumnezeu vine la Avraam în chipul unui Bărbat. În acel trup, El mănâncă pâine şi carne, din viţelul pregătit de Avraam, şi bea lapte de vacă. Gândiţi-vă la aceasta. În faţa lui Avraam stătea un Bărbat cu hainele prăfuite şi cu picioarele murdare, iar acel Bărbat era chiar Dumnezeu ascuns într-un trup. Amin.

Cineva spune: „Nu se poate, acela nu a fost Dumnezeu!” Şi totuşi, Avraam spune că Acela era Elohim, Cel care a creat cerurile şi pământul, Cel Atotputernic descoperit într-un trup de bărbat. Amin. El i-a dat lui Avraam un semn ca să-l facă să înţeleagă că lumea neamurilor, Sodoma, a ajuns la sfârşit. Astfel, în timp ce vorbea cu Avraam, El i-a zis: „Unde este nevastă-ta, Sara?”

„Uite-o în cort!” a răspuns Avraam.

Şi Domnul a continuat: „La anul pe vremea aceasta Mă voi întoarce negreşit la tine…” Apoi a continuat: „…şi iată că Sara, nevastă-ta, va avea un fiu.”

Când a auzit aceste cuvinte, Sara a râs în sinea ei, dar Domnul i-a zis lui Avraam, deşi nu o văzuse pe Sara, pentru că se afla în cortul spre care El stătea cu spatele: „Pentru ce a râs Sara zicând: „Cu adevărat să mai pot avea copil eu, care sunt bătrână?”  Vedeţi? El a descoperit gândurile ascunse din inima Sarei, iar când a făcut aceasta, Avraam a ştiut că acel Bărbat era Dumnezeu.

Fiţi atenţi mai departe! Când a venit pe pământ, Isus era Sămânţa făgăduită, şi noi ştim că El a făcut exact aceleaşi lucruri, este adevărat? Şi acum, în timpul sfârşitului, El va face din nou acelaşi lucru pentru că a făgăduit că „lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi”, şi aceasta pentru că Dumnezeu ne-a făgăduit un semn veşnic. Amin. Iată Super-semnul.

Uitaţi-vă cum a avut loc restituirea în cadrul bisericii. Mai întâi a venit Luther, apoi Wesley şi a urmat mişcarea penticostală; dar toate acestea s-au organizat. Noi am avut descoperiri şi tot felul de lucruri minunate; am avut vorbirea în limbi; am avut darul vindecării, dar uitaţi-vă, priviţi ce se întâmplă chiar în timpul sfârşitului, înainte ca lumea să fie distrusă prin foc: Dumnezeu însuşi intră în scenă înaintea ochilor noştri. Amin. Nu un om, ci Dumnezeu însuşi descoperit într-un trup omenesc: acelaşi Semn veşnic. Şi desigur, El va face exact acelaşi semn pe care l-a făcut în zilele lui Avraam; acelaşi semn pe care l-a făcut când a locuit printre noi pe pământ, în Fiul Său:

„Tot ce s-a întâmplat în zilele lui Lot (adică în Sodoma), se va întâmpla aidoma în zilele Fiului omului.” (Luca 17.28). Vedeţi? Super-semnul Său se întoarce. Înţelegeţi acum? Sămânţa împărătească a lui Avraam a urmat aceeaşi cărare ca în zilele lui Avraam, iar acum, înainte de distrugerea lumii, Super-semnul Lui se va arăta din nou dovedind încă o dată că Sămânţa împărătească a lui Avraam, Hristos, nu a putut fi ţinută în mormânt, aşa cum   s-a întâmplat cu Daniel şi cu ceilalţi profeți, ci a înviat dintre cei morţi. Vedeţi? Sămânţa lui Avraam a biruit porţile vrăjmaşului – focul, leii, etc. – dar Sămânţa lui împărătească a biruit iadul, moartea şi mormântul. El nu a putut fi ţinut de ele. De ce? Pentru că era un Super-semn veşnic. Care este acest Super-semn? Faptul că după ce a fost mort, Isus Hristos a înviat dintre cei morţi, iar acum, după aproape două mii de ani, Se descoperă pe Sine însuşi în mijlocul bisericii, în trupul unui om, dovedind astfel că este Acelaşi ieri, azi şi în veci,

„Fecioara va naşte un Fiu…” iar atunci când se va întâmpla aceasta, Dumnezeu şi omul vor fi una. Vedeţi? Un semn veşnic, un Super-semn.

„El trăieşte, El trăieşte,

Isus Hristos trăieşte astăzi.

Tu mă poţi întreba:

„Cum ştiu că El trăieşte?”

El trăieşte în inima mea.”

Eu pot să-L văd în mijlocul nostru şi toţi aceia care fac parte din sămânţa aleasă, Îl vor vedea. Desigur. Aleşii din zilele Lui au văzut aceasta, şi la fel se va întâmpla cu aleşii din zilele acestea.

Ei au crezut în El deşi locuiau în mijlocul necredinţei. Da, ei au crezut în El şi au mărturisit public: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel.” (Ioan 1.10). O, Doamne!

Printre miile de necredincioşi din jur, a păşit în faţă un om, și când L-a văzut, Isus i-a zis: „Tu te numeşti Simon, fiul lui Iona.” (Ioan 1.42). Ce era aceasta? Super-semnul făgăduit. În faţa lui Petru stătea Profetul făgăduit, Super-semnul, iar Simon Petru L-a primit şi a crezut în El indiferent care a fost părerea celorlalţi. Mai mult, din clipa aceea, marele bătăuş a devenit un miel smerit şi supus al lui Dumnezeu.

Acolo era şi Natanael, un bărbat evlavios care credea cu adevărat în Dumnezeu. El a fost adus de Filip în faţa lui Isus, iar când l-a văzut, Domnul i-a zis: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleşug.” (Ioan 1.47). Mirat, Natanael L-a întrebat: „De unde mă cunoşti?” Era într-adevăr ceva uluitor. „Eu”, spunea Natanael, „am auzit de la părinţii mei că stră-străbunicii noştri au trăit lucruri extraordinare, dar aceasta s-a întâmplat cu sute de ani în urmă. Cum este posibil să mă cunoşti?” Şi ce i-a răspuns Isus? „Te-am văzut mai înainte să te cheme Filip, când erai sub smochin.”  Iată Super-semnul! Amin. Toată teologia preoţilor şi a rabinilor din Templu a dat faliment pentru că acolo era un Super-semn. Da, acolo era Super-semnul veşnic al lui Dumnezeu.

Fiţi atenţi! Într-o zi, Isus a trebuit să treacă prin Samaria şi S-a oprit lângă o fântână ca să se odihnească puţin. Şi iată că din cetate a ieşit o femeie care a venit să ia apă. Când a văzut-o, Isus i-a zis: „Dă-Mi să beau!” (Ioan 4.7).

Mirată, femeia I-a zis: „Cum, Tu, Iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteancă?”

„Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu, şi Cine este Cel ce-ţi zice: „Dă-Mi să beau!” tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.” (v. 10).

„Doamne”, I-a zis femeia, „N-ai cu ce să scoţi apă, şi fântâna este adâncă…” Şi conversaţia a continuat, aşa că au vorbit despre problema rasială şi despre alte lucruri.

După o vreme, El i-a zis: „Du-te de cheamă pe bărbatul tău, şi vino aici!” (v. 16). Când a auzit ce spune, femeia şi-a zis: „Omul acesta vrea să facă pe grozavul cu mine!” dar a răspuns: „N-am bărbat!”

Şi Isus i-a zis: „Bine ai zis că n-ai bărbat.

Pentru că cinci bărbaţi ai avut; şi acela pe care-l ai acum, nu-ţi este bărbat. Aici ai spus adevărul.”  Vedeţi Super-semnul? Fiţi atenţi la răspunsul femeii: „Doamne, văd că eşti proroc.” Super-semnul, Cuvântul făgăduit pentru ziua aceea.

Vedeţi? „Văd că eşti Proroc, dar Biblia nu vorbeşte despre nici un proroc  pentru timpul acesta, ci spune că va veni Mesia, iar când va veni El, are să ne spună toate lucrurile.” Vedeţi? Femeia aceea neînsemnată ştia despre Dumnezeu mai mult decât ştiau jumătate din preoţii acelui timp. De ce? Pentru că fusese aleasă mai dinainte, iar atunci când s-a întâlnit cu Lumina, sămânţa a venit la viaţă pentru că nu putea fi ţinută ascunsă. Desigur.

Priviţi-l pe Natanael. Lui nu i-a păsat cine erau cei din jurul lui. El a stat chiar în faţa preoţilor săi, dar a avut curajul să spună: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel.” De ce a putut spune aceasta? Pentru că a văzut Super-semnul.

Femeia aceea neînsemnată a alergat în cetate strigând: „Veniţi de vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este acesta Hristosul?” (Ioan 4.29). Super-semnul. Fiţi atenţi! Neamurile nu au primit acest Super-semn atunci, dar trebuie să-L primească şi ele pentru că Dumnezeu nu-Şi schimbă niciodată felul de lucrare. El trebuie să procedeze întotdeauna la fel; şi a făgăduit că va face acest lucru în zilele din urmă:

„Tot aşa (cum a fost în zilele Sodomei), va fi şi în ziua când Se va arăta Fiul omului.” (Luca 17.30).

El a promis, de asemenea, că în zilele din urmă se va ridica cineva, conform Maleahi 4, care va zgudui toată răceala şi toate tradiţiile omeneşti, şi va „întoarce inima copiilor spre părinţii apostoli,” deci la Cuvântul original. Dar voi spuneţi: „Acest Ilie este Ioan Botezătorul!” O, nu, nu! Ioan Botezătorul a împlinit profeţia din Maleahi 3.1: „Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea…”

De ce nu este Ioan Botezătorul Ilie din Maleahi 4? Pentru că acolo Cuvântul spune: „Voi trimite pe prorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată,”  înainte de a veni ziua în care va arde totul. (v. 1)  De la venirea lui Ioan Botezătorul au trecut aproape două mii de ani şi lumea n-a fost încă arsă, iar Cuvântul din versetul 3 stă încă înaintea noastră: „Şi veţi călca în picioare pe cei răi, căci ei vor fi ca cenuşa sub talpa picioarelor voastre, în ziua pe care o pregătesc Eu…”

Frate şi soră, noi trăim în zilele în care totul este „super”: supermagazine, maşini super, autostrăzi super, super, super, super, dar nu uitaţi că şi pe tărâm duhovnicesc este un Super-semn.

Noi am avut semnul denominaţiunilor; am avut semnul trezirilor; am avut semnul unirii; am avut semnul vorbirii în limbi; am avut semnul vindecării bolnavilor. Da, le-am avut pe toate acestea, dar nu uitaţi că Biblia spune că înainte de a se naşte fiul făgăduit, vom primi un Super-semn.

Isus a spus că „în zilele când Se va arăta Fiul omului, va fi la fel ca în zilele Sodomei.” (Luca 17.30). Şi eu vă spun în seara aceasta, în Numele lui Isus Hristos, că acest Super-semn este deja aici. Şi nu numai că este pe pământ, în clipa aceasta El este chiar în mijlocul nostru. Cine este El? Duhul Sfânt, Super-semnul lui Dumnezeu, Isus Hristos cel înviat. Vedeţi? El nu poate da greş, pentru că acesta este un Semn veşnic. El nu poate să se schimbe niciodată, pentru că „cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Matei 24.35). Acesta este un semn veşnic: Dumnezeu descoperit în trupul unui bărbat. Desigur. Dumnezeu S-a făcut cunoscut pe El însuşi în trupul unui bărbat.

Credeţi că acesta este adevărul? (Amin). Credeţi din toată inima? (Amin). Nu vă închideţi în voi înşivă, asemenea unei broaşte ţestoase în carapacea ei. Dacă există aşa ceva în inima voastră, scoateţi-i carapacea afară şi lăsaţi-L pe Duhul Sfânt să intre înăuntru. Nu vă închideţi în voi înşivă, în vreun crez sau în vreo denominaţiune.

Frate şi soră, ceasul promis de Dumnezeu este aici. Eu cred că Dumnezeu a făcut tot ceea ce a avut de făcut, iar următorul pas este pregătirea Bisericii Mireasă şi luarea ei. Dacă nu intrăm în  aceasta, suntem pierduţi.

Eu le-am cerut adesea celor care nu sunt de acord cu mine, să dovedească că nu am dreptate. I-am provocat peste tot în jurul lumii, dar niciunul nu a avut curajul să iasă în faţă. De ce? Pentru că toţi ştiu foarte bine că acesta este Cuvântul lui Dumnezeu; ei ştiu foarte bine că El stă în spatele acestui Cuvânt ca să dovedească tuturor că este Adevărul. Atunci de ce nu vreţi să-L primiţi? Dacă acesta este timpul, nu mai staţi pe gânduri şi nu mai amânaţi.

Mulţi oameni au spus că vor să-L accepte pe Isus Hristos, dar au amânat prea mult pentru că îşi ziceau: „O vom face într-o vreme mai favorabilă!” Alţii încearcă să se spele pe mâini de El, să paseze pe altcineva răspunderea pentru că L-au refuzat, dar totul se întoarce împotriva lor. Vedeţi? În seara aceasta El este cerut din mâinile voastre şi nu aveţi cum să vă eschivaţi. Oricâte Concilii bisericeşti veţi avea şi orice veţi face, El rămâne Acelaşi ieri, azi şi în veci, iar Cuvântul Său spune foarte clar că „lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi…” Desigur, dacă Viaţa Lui este în tine, Îl vei aduce la suprafaţă pe Isus Hristos. Amin. Voi nu puteţi fi cu toţii acel Unul, dar prin credinţă puteţi fi o parte din El.

Când a fost pe pământ, nu toţi dintre ei puteau să fie Isus, dar toţi puteau să creadă în El şi să accepte Mesajul Lui.

A fost doar un Moise, un Ilie, un Noe,  iar ceilalţi puteau doar să accepte mesajul adus de ei, dar aceşti bărbaţi nu ar fi putut să fie însărcinaţi de Dumnezeu, dacă  n-ar fi fost cineva care să creadă mesajul adus de ei. Isus   n-ar fi venit în lucrarea Sa dacă n-ar fi fost cineva care să-L creadă. Nici Pavel n-ar fi avut o slujbă dacă nu ar fi fost cineva care să primească mesajul lui.

Duhul Sfânt nu poate avea în timpul acesta o slujbă prin Cuvânt, dacă n-ar fi cineva care să dorească să se îndepărteze de toate crezurile şi să se întoarcă la Cuvântul original. Eu ştiu că El este aici pentru că Îl simt, iar Cuvântul Său spune: „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18.20). Eu cred cu adevărat că El este aici, deoarece este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Fraţilor, eu vă iubesc. Nu cred că în lumea aceasta este vreun om despre care să pot spune că-l iubesc mai mult decât pe Jack Moore, pe Young Brown, Lyle, sau ca pe oricare din voi. Astăzi am citit un articol foarte frumos scris de Anna Jean, cu privire la lucrările minunate făcute de Dumnezeu până acum. Cu toate acestea, aş vrea să vă îndemn să vă treziţi mai repede, deoarece observ că an după an această adunare se răceşte tot mai mult. Poate voi nu aţi observat aceasta pentru că trăiţi tot timpul aici, dar eu plec în misiune, iar când mă întorc pot să simt această răceală.

Vă amintiţi, desigur, că acum trei, patru ani am vorbit în Shreveport, în acel cort micuţ, atunci când o femeie mi-a trimis o scrisoare plină de murdării, despre tema: „Această oră înaintată,” în care am spus: „Statele Unite vor accepta Evanghelia anul acesta sau nu o vor accepta niciodată!”

Ei au refuzat Evanghelia, de aceea America nu va mai avea niciodată o trezire ca aceasta.  Dacă credeţi că sunt cu adevărat un profet, să nu uitaţi că acesta este Cuvântul lui Dumnezeu! Uitaţi-vă în jurul vostru şi veţi vedea că am dreptate, pentru că totul se prăbuşeşte. Bisericile mor. Ele se sting tot mai mult, iar aceasta mă doare cel mai tare, pentru că acolo sunt bărbaţi şi femei pe care-i iubesc mai mult decât îmi iubesc propria viaţă.

Eu sunt fratele şi nu duşmanul vostru, de aceea tot ce vă spun este numai adevărul, iar Dumnezeu a dovedit aceasta. Da, El a dovedit că fiecare Cuvânt pe care vi L-am spus este Adevărul. (Amin). Atunci de ce nu vreţi să-L primiţi, frate şi soră? Dacă-L iubiţi pe Isus Hristos, de ce nu primiţi Cuvântul Său? Sau dacă credeţi că ceea ce v-am spus este Adevărul, acceptaţi-L ca Adevăr. Aceasta este tot ceea ce vă cer: să-L recunoaşteţi. Să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune.

Mă voi opri aici cu notiţele mele pentru că vreau să facem o chemare la altar şi să îl las pe Billy Paul să împartă numere de rugăciune, deoarece când am ajuns era deja târziu şi nu am mai avut timp să le dăm la oameni. Adevărul este că noi nu avem nevoie de asemenea numere de rugăciune, şi după cum ştiţi, am încercat adesea să vă îndepărtez de acest obicei evreiesc vechi, de a pune mâinile peste oameni. Desigur.

Astfel, Iair a venit la Domnul şi i-a zis: „Vino de pune-Ţi mâinile peste fiica mea, şi va învia.” (Matei 9.18), dar sutaşul roman a spus: „Doamne… spune numai un cuvânt, şi robul meu se va tămădui.” (Matei 8.8) Vedeţi? Acesta este felul neamurilor de a crede.

Dacă v-am spus adevărul, vă voi adresa o provocare, pentru că la ce mi-ar folosi să stau aici şi să susţin un lucru, dacă Dumnezeu nu vine să legitimeze că ceea ce am spus este Adevărul? Dacă Cuvântul pe care vi L-am vorbit este Adevărul, atunci Dumnezeu este dator să vină şi să-L legitimeze, pentru că a promis că va face aceasta.

Ce se întâmplă cu voi? De ce sunteţi atât de amorţiţi? A fost scris cumva: „I-Cabod”, adică „Nu mai este slavă”, pe Tabernacolul Vieţii? A fost scris „I-Cabod” pe toate bisericile pe care le-am vizitat de-a lungul naţiunii? O, Doamne! Am ajuns oare în zilele când este gata să se împlinească ceea ce este spus în Luca 17.34-36?

„Vă spun că în noaptea aceea, doi inşi vor fi în acelaşi pat: unul va fi luat şi altul va fi lăsat.

Două femeie vor măcina împreună: una va fi luată, şi alta va fi lăsată.

Doi bărbaţi vor fi la câmp: unul va fi luat şi altul va fi lăsat.”

„Aşa cum a fost în zilele lui Noe… când au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt…” (1 Petru 3.20), „… aşa va fi şi în zilele când Se va arăta Fiul omului.” (Luca 17.6). Am ajuns oare aici?

Uitaţi-vă la slujba lui Isus Hristos. La începutul slujbei Sale, când era un tânăr Profet galilean care vindeca bolnavii şi făcea tot felul de semne şi minuni, toţi L-au dorit în biserica lor, dar când a început să-i mustre pentru faptele şi necredinţa lor, L-au părăsit cu toţii. Vedeţi, a început declinul, iar în final L-au răstignit. Dar ţineţi minte! În timpul celor trei zile cât a fost în Locuinţa morţilor, El a predicat celor pierduţi şi osândiţi, care nu se pocăiseră atunci când au avut şansa s-o facă, adică atunci când au trăit pe pământ. Vedeţi? El avea o altă slujbă. Şi slujba aceasta se va întoarce din nou, ca lucrarea Sa să meargă înainte, la un popor pierdut şi condamnat, pentru care nu mai există nici o milă. Gândiţi-vă cum ar fi dacă aceasta s-ar întâmpla acum?

Cineva spune: „Frate Branham, ce vrei să spui cu aceasta?” Nu ştiu, dar s-ar putea să fie mai târziu decât ne gândim. Dacă vedeţi o umbră, ştiţi că undeva pe aproape trebuie să fie şi realitatea. Dacă vă apropiaţi, de exemplu, mâna de perete, puteţi vedea umbra ei. Dar cu cât vă apropiaţi mai mult, umbra devine tot mai clară, până când la un moment dat se contopeşte cu realitatea, cu mâna voastră.

Credeţi, prieteni! Dumnezeu să vă ajute la aceasta! Voi aţi făcut atât de multe lucruri pentru mine, m-aţi ajutat atât de mult: mi-aţi cumpărat costume, mi-aţi făcut cadouri, aţi cumpărat haine pentru familia mea, ne-aţi dat de mâncare,  dar acum lăsaţi-mă să fac şi eu ceva pentru voi, lăsaţi-mă să vă ajut. Oh, dacă ar putea pătrunde Dumnezeu în inimile voastre! Eu vă spun tuturor, oriunde vă aflaţi: în sală, la balcon sau oriunde sunteţi, dacă Dumnezeu nu va legitima ceea ce am spus, înseamnă că am minţit. Dar El va legitima totul! Ştiu că aţi văzut o mulţime de imitaţii venite din fire, dar acum este timpul să vedeţi şi ceva real, ceva adevărat. Aveţi credinţă! Credeţi în El!

Priviţi! În adunare nu este nici un număr de rugăciune. Este vreunul? Nu, sigur că nu este. Dar cu siguranţă printre noi sunt oameni bolnavi. Dacă Duhul Sfânt va veni printre noi şi va descoperi lucrurile ascunse, Îl veţi crede? Veţi crede semnul dat de El?

Priviţi ce a spus Biblia! Ce este Super-semnul? Cuvântul făcut viu în fiecare epocă. Este adevărat? De ce nu au putut să-L creadă pe Isus, deşi Cuvântul spune în Evrei 4.12 că „Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.”?

Isus a stat în mijlocul acelor religioşi şi le-a spus în faţă: „Voi aveţi de tată pe diavolul!” iar atunci când L-au răstignit, a plâns pentru ei şi a spus: „Tată, iartă-i căci nu ştiu ce fac!”

Da, ei au făcut întocmai cum a remarcat odată fratele Moore: „Propriul Său popor I-a cerut sângele!” Acesta este adevărul.

El a venit să-i salveze din pierzare, dar când au văzut Super-semnul lui Dumnezeu, deosebirea gândurilor inimii, nu L-au putut recunoaşte. De ce? Din acelaşi motiv din care   nu-L poate recunoaşte nici biserica de astăzi. Dar ori de câte ori Lumina atinge sămânţa aleasă mai dinainte, aceasta vine la viaţă. Nu există nimic s-o poată ţine pe loc.

Soarele natural (S-U-N) are controlul asupra întregii vieţi biologice. Astfel, când razele lui ating sămânţa, aceasta vine la suprafaţă. Da, domnilor. Şi Fiul lui Dumnezeu (în engleză: „S-O-N”), controlează întreaga Viaţă veşnică. Dacă tu eşti o sămânţă şi ai germenul de viaţă în tine, când acest Fiu te atinge, sămânţa vine la suprafaţă. Nimeni şi nimic nu te poate opri. Aş vrea să puteţi crede cu adevărat. Credeţi-L pe Dumnezeu în timp ce ne vom ruga!

Tată ceresc, în faţa mea se află o mulţime de batiste şi haine. O, Dumnezeule, noi credem că Tu eşti Vindecătorul. Desigur. De altfel, toţi oamenii Evangheliei depline cred că Tu eşti marele Vindecător şi că eşti plin de milă şi îndurare faţă de noi.

Chiar şi atunci când ei au venit cu ciomege, ca să Te prindă, Tu ai rămas acelaşi mare Vindecător şi ai pus la loc urechea  slujitorului marelui preot, pe care o tăiase Petru cu sabia. O, Tu ai fost atât de plin de îndurare încât L-ai vindecat chiar pe vrăjmaşul care venise să Te aresteze. Dar Tu eşti şi astăzi la fel de îndurător şi de milostiv!

Fă ca oamenii aceştia să vadă ceea ce încerc să le spun: că acesta este timpul sfârşitului. Îngăduie să poată vedea chiar în seara aceasta, pentru că Te rog în Numele lui Isus. Îngăduie ca Tabernacolul Vieţii să devină din seara aceasta ceea ce-i spune numele. Fă ca Viaţa Ta să vină din abundenţă peste toţi cei ce se află sub drapelul Lui. După ce Cuvântul a fost expus cât se poate de simplu, îngăduie ca făgăduinţa dată pentru ziua aceasta să fie dovedită.

Sămânţa lui Avraam a călătorit de-a lungul epocilor, aşa cum a călătorit şi Avraam dintr-o ţară într-alta, ca străin şi călător. Noi am avut vedenii şi descoperiri şi toate celelalte lucruri; ne-ai vorbit şi ne-ai vindecat; ne-ai călăuzit şi ne-ai binecuvântat ca pe Avraam, dar înainte de naşterea copilului făgăduit, înainte de venirea sfârşitului, Dumnezeu a promis un Super-semn.

Apoi, Super-Sămânţa Isus Hristos, Sămânţa credinţei, va veni şi va face acelaşi lucru pentru Israel, dovedind că este Acelaşi.

Acum, la sfârşitul timpului, El a făgăduit că va veni din nou:  „Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului.” (Luca 17.26-30). Şi „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi…” (Ioan 14.12). Cum? Cu condiţia ca Viaţa Lui să fie în noi. Atunci Îl vom reflecta pe El, pe Făcătorul nostru. De altfel, Dumnezeu S-a descoperit întotdeauna în lucrarea Sa, dar în mod desăvârşit a făcut-o în Hristos: „…dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea, ca să ajungeţi să cunoaşteţi şi să ştiţi că Tatăl este în Mine…” (Ioan 10.38).

 De aceea, rugămintea mea, Tată, este să îi vindeci pe toţi cei bolnavi, fiindcă mă voi ruga pentru ei cu toată sinceritatea. Îngăduie aceasta, Te rog.

Acum Te rog un lucru greu: îngăduie ca Hristos să vină la noi, pentru că dacă ungerea Ta vine numai peste mine, nu voi putea fi de folos acestei adunări; dar dacă îi vei unge şi pe ei, noi toţi vom fi una înaintea Ta. Dă-le credinţă, Te rog, ca să se poată atinge de Tine aşa cum a făcut-o femeia cu scurgerea de sânge, şi a fost vindecată pe loc.

Cuvântul spune: „Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.” (Evrei 4.15). De aceea, îngăduie ca El să dovedească că este acel Super-semn: Dumnezeu într-un om; Dumnezeu lucrând printr-un om. Tu ai nevoie doar de oameni care să uite de ei înşişi, de oameni care să-L lase pe Duhul să lucreze cum vrea El prin ei.

Privind în sală, mă gândesc că s-ar putea ca printre femeile care şed aici, să fie unele care au aceeaşi suferinţă ca cea din Biblie. Poate printre noi sunt Simoni; poate sunt fii ai lui Iona,  de aceea Te rog să-i ajuţi să creadă. Ascultă rugăciunea mea şi îngăduie ca oamenii să se întoarcă la Cuvânt; să uite toate basmele lumeşti şi băbeşti şi să urmeze numai Cuvântul, Cuvântul manifestat în timpul acesta în care trăim. Îngăduie aceasta, Doamne.

În timp ce stăm cu capetele plecate, aş vrea ca fiecare dintre voi să se roage cât se poate de simplu. Ţineţi capetele plecate şi spuneţi simplu: „Doamne, Te rog să mă ajuţi!” Dacă aveţi în inima voastră o dorinţă, şi dacă Isus Hristos este într-adevăr viu, cu siguranţă El va dovedi Super-semnul Său.

Oamenii spun: „O, nu există nici o îndoială că fratele Branham are un mare dar de la Dumnezeu! Când se află sub ungere, el este cu adevărat profetul lui Dumnezeu, dar să nu primiţi învăţătura lui!” Acum vă întreb: Un om care face o asemenea afirmaţie poate spune că are o minte sănătoasă? Oare nu tocmai aceste lucrări sunt dovada că învăţătura este conform Scripturii?

Dacă eşti încă păcătos, bazinul este pregătit. Dacă nu ai fost botezat încă în Numele Domnului nostru Isus Hristos, pentru iertarea păcatelor, bazinul te aşteaptă. Dacă nu ai primit încă Duhul Sfânt, nu uita că fără acest semn nu vei putea intra în slava Sa. Tu trebuie să posezi Viaţa lui Hristos sau vei pieri.

Roagă-te şi cere-I să te ajute. Surorile de la instrumente să se pregătească să intoneze: „Crede numai!”

Gândiţi-vă cum ar fi dacă Isus ar apărea în mijlocul nostru şi ar spune: „Pace vouă, copilaşilor!” Imaginaţi-vă aceasta.

Fiecare dintre voi să stea liniştit şi în umilinţă. Rugaţi-vă! Peste tot… Continuaţi să vă rugaţi şi spuneţi: „Doamne Isuse, fii milostiv cu mine, pentru că eu cred.”

Tată Dumnezeule, acum ei sunt liniştiţi. În acest moment solemn, eu cred că eşti aici. Cred că Cel care a condus Israelul prin acel măreţ Stâlp de Foc, atunci când a călătorit prin pustie, S-a arătat printre oameni în trup, iar atunci când a făcut aceasta, a spus: „Adevărat, adevărat vă spun, că mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu.” (Ioan 8.56).

Şi: „Am ieşit de la Tatăl, şi am venit în lume; acum las lumea, şi Mă duc la Tatăl.” (Ioan 16.8).

După moartea, înmormântarea, învierea şi înălţarea Sa, Domnul Isus i s-a arătat lui Pavel pe drumul Damascului. Cuvântul spune că „deodată a strălucit o lumină din cer în jurul lui.” (Fapte 9.3). Eu vă spun sigur că un evreu ca Pavel nu ar fi spus niciodată: „Cine eşti Tu, Doamne?” dacă n-ar fi fost sigur că are de-a face cu acelaşi Stâlp de Foc care i-a condus pe înaintaşii săi.

Şi Domnul i-a răspuns: „Eu sunt Isus…” (v. 3). În seara aceasta Tu eşti aici, aceeaşi Viaţă în noi. Îţi mulţumesc pentru aceasta, Tată, şi Te rog să laşi să se vadă că tot ce am spus este adevărul. Fă ca oamenii să vadă că semnul care a fost dat  (zămislirea din fecioară) ca să-i aducă pe oameni şi pe Dumnezeu împreună, este prezent din nou printre noi în timpul acesta din urmă. Acelaşi Super-semn. Îngăduie ca oamenii să vadă aceasta, Tată, pentru că Te rog în Numele lui Isus. Amin.

Continuaţi să vă rugaţi. (Fratele Branham face o pauză). Acum voi lua fiecare duh sub control, în Numele lui Isus Hristos. Rugaţi-vă în continuare cu credinţă.

Văd în faţa mea, în rândul din mijloc, o doamnă micuţă, o femeie… aceea care şi-a ridicat acum capul. Ea stă pe rândul din mijloc, chiar în spate, şi are probleme cu spatele. Da. Crezi că Dumnezeu poate să te vindece? Crezi aceasta? În ordine. Aceasta este rugăciunea ta, nu-i aşa? Ridică mâna.  Sunteţi vindecate amândouă. Mă refer şi la doamna de lângă tine, cea care şi-a ridicat mâna pentru că credea că mă refer la ea. Nu vă cunosc pe nici una dintre voi, aşa-i? Dar ceea ce v-am spus este adevărat. Amândouă aveţi probleme cu spatele. Desigur. Ridicaţi mâna, vă rog. Este sau nu, acelaşi Super-semn?

În spate, în partea dreaptă a mea, este o femeie care înghite foarte greu, dar crede că poate fi vindecată. Ea nu este din oraş. Soră, crezi că poţi fi vindecată şi că poţi înghiţi din nou normal? Ridică mâna dacă crezi. În ordine. Tu poţi fi vindecată. Dacă este adevărat că nu ne cunoaştem, ridică mâna din nou, să te poată vedea toţi. Chiar acum încerci să înghiţi. Fă-o fără frică, pentru că totul este deja în ordine.

Credeţi că Îngerul Domnului este aici? Credeţi că acesta este Super-semnul? Ca să credeţi că Domnul Isus este aici şi că El face toate aceste lucruri, am să mă întorc cu spatele spre audienţă. Staţi în rugăciune şi credeţi! Dacă credeţi cumva că vă citesc gândurile când vă privesc, mă voi întoarce cu spatele, dar nu uitaţi că El a putut spune ce gândea Sara, deşi ea se afla în cortul din spatele Lui. Da, acel Bărbat a putut face aceasta pentru că El era Dumnezeu ascuns în trupul unui bărbat care mânca şi bea. Vedeţi? Un Super-semn.

În clipa aceasta văd un bărbat care este pe punctul să orbească. El stă chiar acolo, în spate. Se numeşte Maclusky, iar dacă crede din toată inima este vindecat.  Ridică-te în picioare. Eu nu l-am văzut niciodată, nu îl cunosc. Crede, domnule. Credeţi din toată inima? Rugaţi-vă în continuare. (Fratele Branham face o pauză).

Văd o femeie suferindă. Ea se gândeşte că este vorba de epilepsie pentru că îşi pierde cunoştinţa. Vine din sud, din Florida, şi se numeşte Kinney. Dacă crezi, doamnă Kinney şi te ridici în picioare ca să arăţi aceasta, vei fi vindecată de acele leşinuri pe care le ai. Stai în picioare. Eu nu am văzut-o niciodată pe femeia aceasta, iar ea o poate confirma.

Credeţi că acesta este Super-semnul? Credeţi cu toţii?

Pe partea aceasta este o femeie care are probleme cu nervii. Numele ei este Jones. Dacă va crede din toată inima, va fi vindecată. Eu nu o cunosc, iar Dumnezeu ştie că vă spun adevărul.

„Fecioara va naşte un Fiu; şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).” Aşa este. Dumnezeu este aici, în noi: Super-semnul lui Dumnezeu! Credeţi aceasta? („Amin”). Noi suntem în timpul sfârşitului. De ce nu vreţi să-L primiţi dacă El este aici? Ştiţi ce ar trebui să se întâmple acum, când El este aici? Fiecare persoană ar trebui să fie vindecată. De ce? Pentru că în locul acesta este prezent Cineva şi El vrea să facă aceasta.

Dumnezeu ştie că eu nu îi cunosc pe aceşti oameni. Ei sunt nişte străini pentru mine. Dacă nu mă credeţi, întrebaţi-i şi veţi vedea că vă spun adevărul. Eu nu ştiu nimic despre ei, nu ştiu cine sunt, nici de unde vin, dar Dumnezeu îi cunoaşte.

Dacă mă credeţi pe cuvânt, vă spun că Duhul Sfânt este în clipa aceasta aici şi se plimbă prin adunare. Da, Lumina este peste tot. Dacă Cuvântul este Adevărul, şi dacă acest Cuvânt este legitimat înaintea voastră, de ce nu Îl primiţi?

Ce este, frate? O, tu eşti în necaz… Este vorba de soţia ta. (Cineva spune: „Aşa este, domnule”). Da, aşa este. O clipă, să văd ce este aceasta. (Fratele Branham face o pauză). Dar aţi mărturisit aceasta. Acum staţi liniştiţi şi lăsaţi lucrurile să meargă înainte.

Vă provoc pe toţi să credeţi chiar acum Super-semnul!

Eu îl cunosc pe tânărul acesta. De altfel, am şi dat mâna cu el. Nu-mi amintesc cum se numeşte, dar pot spune că am fost şi eu prezent în ziua când s-a căsătorit. Acum văd că între ei s-a întâmplat ceva, dar nu vreau să spun despre ce este vorba. Puteţi să-L credeţi pe Dumnezeu? El a făgăduit că Super-semnul Său se va arăta din nou. Câţi dintre cei prezenţi vor să-l vadă?

Ridicaţi mâinile şi spuneţi: „Eu Îl cred!” Amin. Oriunde vă aflaţi: la parter sau sus la balcon, nu uitaţi că Super-semnul lui Dumnezeu, Cuvântul făgăduit, este arătat acum, în această zi, chiar înaintea ochilor noştri.

Isus a deschis Scriptura, iar după ce a citit tot pasajul, a spus: „Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe care le-aţi auzit!” (Luca 4.21).

Eu vă spun în Numele lui Isus Hristos că în această zi este arătat înaintea voastră Semnul din timpul sfârşitului.

Câţi dintre voi sunt bolnavi? Ridicaţi mâna. În Numele lui Isus Hristos şi în prezenţa Sa, vă cer să vă ridicaţi în picioare şi dacă puteţi crede că ceea ce aţi văzut este Adevărul dat de Dumnezeu, spuneţi: „Cred din toată inima că acesta este adevărul şi Îl primesc.”

Pe mine nu mă interesează de unde veniţi. Ridicaţi mâinile şi lăudaţi-L pe Dumnezeu.  (Cineva spune: „Nu uita batistele!”) M-am rugat deja peste ele.

Lăudaţi-L pentru că Şi-a arătat Super-semnul în mijlocul nostru. Da, Super-semnul lui Dumnezeu pentru zilele din urmă este aici. Amin.

Dumnezeu să te binecuvânteze, frate. Amin.

– Amin –