STRĂJERULE, CÂT MAI ESTE DIN NOAPTE?

Fratele Gene Good Citeşte textul din  Isaia 21.1-12:

„Prorocie asupra pustiei mării. Cum înaintează vijelia de la miazăzi, aşa vine el din pustie, din ţara înfricoşată.

O vedenie grozavă mi s-a descoperit. Asupritorul asupreşte, pustiitorul pustieşte. – „Suie-te, Elamule! Împresoară, Medio! Căci fac să înceteze toate oftările lor”, zice Domnul.

De aceea mi s-a umplut inima de nelinişte, m-apucă durerile, ca durerile unei femei când naşte. Zvârcolirile nu mă lasă s-aud, tremurul mă împiedică să văd.

Îmi bate inima cu putere, m-apucă groaza; noaptea plăcerilor mele ajunge o noapte de spaimă.

Ei pun masa, straja veghează, şi ei mănâncă, beau… Dar deodată se aude strigând: „În picioare, voievozi! Ungeţi scutul!”

Căci aşa mi-a vorbit Domnul: „Du-te şi pune un străjer, ca să dea de veste despre ce va vedea.”

El a văzut călărime, călăreţi doi câte doi, călăreţi pe măgari, călăreţi pe cămile, şi asculta cu luare-aminte, cu cea mai mare băgare de seamă.

Apoi a strigat, ca un leu: „Doamne, am stat mereu în turnul meu de pază şi stam de strajă în toate nopţile.

Şi iată că a venit călărime şi călăreţi doi câte doi”. Apoi a luat iarăşi cuvântul şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul şi toate icoanele dumnezeilor lui sunt sfărâmate la pământ!”

O, poporul meu, care ai fost stropşit ca boabele de grâu din aria mea, ce am auzit de la Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, aceea vă vestesc.

Prorocie asupra Dumei. Mi se strigă din Seir: „Străjerule, cât mai este din noapte? Străjerule, mai este mult din noapte?”

Străjerul răspunde: „Vine dimineaţa, şi este tot noapte. Dacă vreţi să întrebaţi, întrebaţi; întoarceţi-vă şi veniţi iarăşi.”

(Fratele Neville conduce adunarea în cântarea: Eu voi trăi pentru El”, apoi îl cheamă pe fratele Branham).

Mulţumesc, frate Neville.

Bună dimineaţa, şcolii biblice. Doresc să vă salut pe toţi în Numele Domnului Isus Hristos.

În timp ce conduceam încoace, spre adunare, împreună cu familia mea, m-am gândit la oamenii care vin la adunare în zilele acestea când zăpada este atât de mare peste tot şi când drumul este foarte greu. Dar ei nu vin doar ca să fie văzuţi de ceilalţi, ci pentru că au un scop. Şi mă bucur foarte mult pentru că pot să văd acest grup mare, care a venit în dimineaţa aceasta aici şi care stă pe credinţa părinţilor noştri, arzând în inima lor pentru Domnul.

Textul la care vreau să mă refer, tocmai a fost citit de fratele Good şi este din Isaia 21. Aş vrea să mă opresc puţin la el, după care ne vom ruga pentru bolnavi. Ca temă pentru dimineaţa aceasta, aş vrea să iau versetul 12: „Străjerule, cât mai este din noapte?” Dar înainte de a intra în subiect, haideţi să ne rugăm.

Doamne Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul părinţilor noştri; Tu eşti Dumnezeul care a suflat prima suflare de viaţă; Tu eşti Cel care controlezi viaţa tuturor şi-o vei controla şi în continuare, pentru că eşti Creatorul tuturor oamenilor şi al tuturor lucrurilor. Da, Tu eşti Creatorul tuturor.

În dimineaţa aceasta, noi ne bucurăm şi credem că făgăduinţele Tale sunt adevărate, fiindcă ai spus că „acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Tău,” eşti şi Tu în mijlocul lor şi vei răspunde la rugăciunile lor. (Matei 18.20).

În locul acesta sunt inimi împovărate, iar când am intrat în biserică am văzut aceste eşarfe şi haine; am văzut că unii îşi ţin mâinile ridicate din pricina infecţiilor, în timp ce alţii sunt trişti pentru că i-au pierdut pe cei dragi.

O, trăim într-o lume atât de păcătoasă şi de rea, dar toate lucrurile acestea trebuie să fie aduse sub controlul Domnului Isus Hristos care a spus că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu…” (Romani 8.28).

În dimineaţa aceasta, noi credem că multe dintre problemele care ni se întâmplă, au un singur scop: să ne aducă pe genunchi.

Eu mă gândesc adesea la textul care spune: „…cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă, şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc.” (Isaia 40.31), aşa cum spune şi poetul: „Învaţă-mă, Doamne, învaţă-mă cum să aştept.”

Îngăduie ca în timp ce stăm în aşteptare ca să Te auzim vorbindu-ne din slavă, prin Duhul Sfânt, să fim liniştiţi şi răbdători, pe deplin încredinţaţi că ne vei vorbi despre lucruri plăcute din Cuvântul Tău. Te rugăm să ne ierţi păcatele şi să ne vindeci bolile. Fă ca atunci când vom părăsi tabernacolul acesta, să ne bucurăm ca cei doi ucenici care au călătorit, fără să ştie, cu Tine spre Emaus: „Nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea pe drum, şi ne deschidea Scripturile?” (Luca 24.32), fiindcă noi credem cu adevărat că El este Domnul cel înviat, Acelaşi pe care L-au întâlnit şi cei doi ucenici. El este în mijlocul nostru, de aceea, nu ne vom mai îngrijora în inimile noastre. Înnoieşte-ne credinţa în fiecare clipă, astfel încât să nu ne mai îndoim de nimic.

Te rugăm să binecuvântezi Cuvântul Tău scris şi la fel urechile care-L vor auzi şi buzele care-L vor vorbi, astfel încât să fii proslăvit în mijlocul nostru, fiindcă Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Printre noi nu este nimeni care să fie scutit de necazuri. Dumnezeu nu a făgăduit niciodată că nu ne vom îmbolnăvi, dar este scris că „Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre, ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.” (1Corinteni 10.13).

Aceasta este mângâierea noastră.

Cu câteva ore în urmă, în timp ce mă gândeam la textul acesta, Domnul m-a cercetat şi mi-a pus pe inimă ceva. „Străjerule, cât mai este din noapte?”

Se pare că acţiunea se petrece în perioada dintre apusul soarelui şi lăsarea întunericului. S-ar putea ca cetatea să fi avut o zi groaznică, deoarece s-a dat o alarmă: Străjerul din turn a dat vestea că în zare se vede că praful se ridică spre cer, ca şi cum ar veni o mulţime spre cetate. El a auzit şi zgomotul făcut de copitele cailor.

Dar pot să-mi imaginez că afară, la izvor, stăteau două tinere domnişoare care nu au luat seama la avertizarea străjerului deoarece aveau alte gânduri care le frământau.

Ele erau în floarea vârstei, de aceea n-au pus preţ pe cuvântul străjerului. Poate că în noaptea aceea urma să fie o petrecere, aşa că ele se gândeau că vor lua parte la ea.

Da, se pare că avertizarea acestui străjer nu a prea avut efect asupra poporului, care se gândea mai mult la plăcerile lumii, la distracţia care se anunţase pentru noaptea aceea.

Astfel, una dintre fete i-a zis celeilalte:

„Nu crezi că este un lucru rău faptul că în zilele noastre mai există asemenea „spărgători de plăceri”? Ei încearcă să ne oprească să participăm la petrecerile care au loc şi la care ne-am putea distra atât de bine!”

Cred că aceasta este o copie, un simbol desăvârşit, o versiune perfectă pentru ceea ce se va întâmpla astăzi, când oamenii sunt de părere că încerci să-i sperii atunci când îi avertizezi cu privire la apropierea unui pericol. Da, ei cred că vrei să le furi bucuriile şi plăcerile vieţii.

Mă gândesc şi la băieţii tineri care ieşeau cu feţele murdare de la munca pe care o făcuseră în timpul zilei. Probabil că unul dintre ei i-a zis celuilalt:

„Mă duc repede acasă, mă spăl şi mă aranjez puţin, după care ne întâlnim ca de obicei, la bar, pentru că sunt sigur, John, că nu te-ai lăsat speriat de mesajul pe care l-a dat toată ziua străjerul din turn, care încearcă să ne răpească în felul acesta toată bucuria vieţii, spunând că se apropie un pericol. Tu ştii că noi avem cea mai bună armată din lume, aşa că deseară ne vom întâlni în acelaşi loc, ca de obicei, şi ne vom distra. Vom dansa, vom bea puţin şi nu vom da nici o atenţie poveştilor inventate de străjer, pentru că dacă ar fi fost cu adevărat vreun pericol, înţelepţii noştri ar şti aceasta. Păstorii noştri ne-ar fi avertizat şi cu privire la acest pericol. Dar dacă ei tac, nu vom lua în seamă poveştile spuse de străjerul din turn.”

Dacă acesta nu este un tablou perfect spre starea în care se află naţiunea noastră acum, nu ştiu care altul ar fi!

El este un simbol desăvârşit nu numai pentru tineretul naţiunii, ci şi pentru adulţii care refuză categoric să ia aminte la avertizarea făcută.

Astfel, de îndată ce un străjer adevărat avertizează că se apropie un pericol, ei îl numesc imediat „eretic sau fanatic.”

Dar iată că pe când se îmbina ziua cu noaptea, poate că unul dintre soldaţii care păzeau porţile cetăţii a devenit neliniştit şi a alergat la vecinul său zicând:

„Crezi că este posibil ca străjerul să aibă dreptate?”

Voi ştiţi că întotdeauna înainte de a se întâmpla ceva sau înainte de a muri cineva, există ceva, o avertizare. Da, se pare că şi înainte ca cineva dintre cei dragi să plece dincolo, înainte de a se întâmpla aceasta, ei primesc o avertizare.

Când spun aceasta, mă gândesc la tatăl meu. El a fost plecat foarte mulţi ani din Kentucky, dar dintr-o dată parcă a fost mişcat de ceva şi astfel s-a dus acasă ca să-i vadă pe cei dragi şi pe prietenii de acolo. După ce s-a întors acasă, fratele său cu care nu se întâlnise acolo, a venit în mod ciudat şi l-a vizitat la Jeffersonville, şi în timp ce stăteau şi povesteau, tata a trecut dincolo.

Mă gândesc şi la socrul meu. Doar cu câteva zile înainte de plecarea sa, mi-a zis: „Billy, haide să mergem la o vânătoare de veveriţe, fiindcă îmi doresc mult să merg sus în munţi.”

Situaţiile apărute au făcut ca în ziua aceea să nu pot merge cu el, aşa că s-a dus singur la vânătoare, iar când a venit înapoi, mi-a zis:

„Billy, am stat acolo sus pe munte şi am privit în jur: totul părea schimbat acolo, iar de undeva din pădure, am auzit vocea mamei mele care mă striga: „Frankie! Frankie!” În noaptea aceea, el a depus mărturie în biserica aceasta şi a dorit ca fraţii să se roage pentru el, iar câteva zile mai târziu, l-am înmormântat.

Se pare că Dumnezeu trimite întotdeauna un mesager. Da, prin îndurarea şi harul Său, El trimite pentru fiecare om o avertizare referitoare la lucrurile care se apropie.

O, şi sunt atât de bucuros pentru că în aceste zile în care trăim, când întunericul cuprinde totul, El a pus în inima poporului Său o nădejde binecuvântată, şi anume: că ziua măreaţă a venirii lui Hristos este foarte aproape.

În acel timp de necaz, tinerii şi ceilalţi oameni din cetate, au ignorat total avertizarea dată de străjer. Desigur, ei au mers la bar ca să bea ceva şi s-au distrat foarte bine. Chiar şi soldaţii au început să bea şi să se distreze, gândindu-se că sunt în siguranţă. Se părea că nu exista nimic să le poată face vreun rău, deoarece erau în duhul whisky-ului şi al băuturilor amestecate. Dar, deodată s-au trezit cu oştirea duşmană chiar în mijlocul cetăţii. Uşile barurilor au fost rupte, casele sparte şi ei înconjuraţi de cei care-i invadaseră, şi aceasta pentru că refuzaseră să ia aminte la avertizarea făcută de străjer.

În Vechiul Testament, străjerul era un om deosebit: un bărbat care cunoştea mişcarea stelelor pe cer, ca să le poată spune oamenilor timpul exact în care trăiau. Poate că cei îngrijoraţi, cei care nu puteau să doarmă, alergau la străjerul din turn şi îl întrebau: „Străjerule, cât mai este din noapte?” El privea stelele şi zicea: „Este timpul cutare sau cutare.” Atunci oamenii se întorceau la culcare şi aşteptau să se facă ziuă.

Dumnezeule, ai milă! Mă întreb dacă astăzi nu este timpul să mergem şi noi la marele Străjer şi să-L întrebăm: „Cât mai este din noapte?”

O, este un pericol care se apropie tot mai mult şi se pare că întreaga lume tremură din cauza lui! Străjerul trebuie să fie tot timpul la datorie şi să-i avertizeze pe oameni cu privire la orice pericol care se apropie. Aceasta este datoria lui: să vegheze şi să avertizeze orice pericol care se apropie.

Străjerul stătea sus, în turnul care era construit mai înalt decât celelalte ziduri ale cetăţii. Acolo, el avea tot felul de cărţi de astronomie, aşa că putea să privească stelele şi să spună timpul. Orice s-ar fi apropiat de cetate, el putea să vadă din timp şi astfel să avertizeze cetatea. Da, el putea să vadă mult mai departe decât soldaţii care stăteau pe ziduri, pentru că era mai sus decât toţi ceilalţi.

Adevărul este că, cu cât mergeţi mai sus, vedeţi mai departe şi puteţi avertiza mult mai repede poporul, de apropierea pericolului, decât ceilalţi oameni care sunt pe ziduri sau în cetate.

Isaia spunea, în zilele lui, că Dumnezeu l-a făcut un străjer. Voi ştiţi că Dumnezeu i-a asemănat pe profeţii Săi cu vulturii. De ce aceasta? Pentru că vulturul poate să zboare mai sus decât oricare altă pasăre. El trebuie să aibă o construcţie specială pentru acea altitudine. Şoimul, de exemplu, nu ar putea să-l urmeze niciodată la acea înălţime, şi nici o altă pasăre. Vulturul este singura pasăre construită să facă aceasta. Oricare altă pasăre, care ar încerca să-i ia locul, va pieri. Dar el are aripi şi pene puternice.

La ce i-ar folosi însă vulturului să se ridice atât de sus, dacă n-ar avea ochi buni ca să vadă? Şoimul ar fi orb acolo sus; nu ar putea să vadă, pe când vulturul, cu cât urcă mai sus, vede mai bine.

Dumnezeu Şi-a asemănat profeţii cu vulturii. Ei sunt ca străjerii care urcă cel mai sus, astfel încât să vadă cât mai departe. Ochii lor spirituali au fost făcuţi în aşa fel încât să vadă apropierea pericolelor, iar Isaia a fost unul dintre aceşti străjeri. El era pus de Dumnezeu să avertizeze apropierea unui pericol, dar oamenii nu au vrut să-l asculte.

Dumnezeu are şi astăzi vulturi sau mesageri, adică bărbaţi care urcă sus prin Duhul. Ei merg mult mai departe decât toate staţiile sau navele cosmice ale oamenilor. Cu alte cuvinte, ei merg mai sus decât toate descoperirile ştiinţifice, pentru că sunt construiţi special pentru acest scop. Ei urcă pantele Calvarului în Numele Domnului Isus Hristos şi stau în vârful crucii, de unde trimit înapoi mesaje cu „Aşa vorbeşte Domnul!” Vederea lor spirituală este mult mai puternică decât a preoţilor din Templu; este cu mult mai ageră decât a oamenilor obişnuiţi care păşesc prin viaţă, şi aceasta pentru că sunt construiţi anume pentru slujba la care au fost chemaţi de Dumnezeu.

Acesta este motivul pentru care s-ar cuveni să fim atenţi când auzim că se apropie anumite lucruri.

Aş vrea să-L privim puţin pe Împăratul acestor vulturi, profeţi sau străjeri din turn. Acesta este Domnul Isus Hristos însuşi.

Ziua aceasta în care trăim noi este cu mult mai mare decât zilele în care a fost El aici pe pământ. Atunci, El a fost chiar în umbra crucii, dar cu toate acestea a vorbit mai mult despre a doua Sa venire, decât de plecarea Sa. Dacă veţi cerceta Scripturile, veţi vedea că El S-a referit la problema aceasta chiar şi înainte de înălţare. Atunci, a prorocit despre lucrurile care se vor întâmpla în zilele acestea.

Vedeţi? Când a fost pe pământ, El ştia că va fi răstignit, că va trebui să sufere nevinovat pentru vina noastră; ştia că a treia zi va învia din morţi şi că nu era nici o putere a iadului care să-L poată ţine în mormânt, pentru că Cuvântul lui Dumnezeu spusese deja în Psalmul 16.10: „Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea.” Astfel, în iad nu a fost nici o putere care să poată zădărnici profeţia aceea.

Fraţilor, Cuvântul Său este adevărat şi Se va împlini la timpul Său. Isus avea încredere în aceasta, de aceea a spus în Matei 24.35 că „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.”

Da, Dumnezeu a fost cu El, a fost în inima Sa, de aceea a ştiut că va veni ziua când Dumnezeu va împlini tot ce-a spus, ca să dovedească tuturor popoarelor că Cuvântul Său este Adevărul.

Acesta este motivul pentru care s-a pus o mare întrebare, iar aceasta nu a fost dacă va învia din nou, nici dacă va fi răstignit în concordanţă cu Scriptura, nici dacă Se va urca la Cel Preaînalt sau dacă va veni sau nu Duhul Sfânt, ci întrebarea Sa a fost: „Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?” (Luca 18.8).

Ştiţi cum vine credinţa? Romani 10.17 spune: „Astfel, credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.”

Vedeţi? Aceasta a fost întrebarea Sa: „Voi găsi credinţă pe pământ atunci când voi veni? Vor mai fi oameni care să creadă Cuvântul Meu?”

Acum, în zilele în care trăim noi, putem răsfoi paginile Cuvântului Său binecuvântat şi să vedem că ceea ce a spus El atunci, se apropie tot mai mult de pământ. Se fac deja semne şi minuni puternice, inimile oamenilor se prăbuşesc din cauza fricii. Da, toate popoarele se tem. Pe cer se arată tot felul de semne înfricoşătoare, cum ar fi de exemplu farfuriile zburătoare. Sunt furtuni puternice, cutremure de pământ, armele atomice aşteaptă să fie lansate, etc.

Vedeţi? Toate acestea sunt lucruri pe care lumea nu le-a mai văzut până acum.

Săptămâna trecută am avut bucuria să vorbesc cu un bun prieten, căpitanul Julius Stadaklev, care a scris cartea: Un profet vizitează Africa de Sud.”

Fratele Julius a fost în California, pentru că face un curs de pregătire ca să fie înaintat la gradul de maior. Când am ieşit din adunare, el a venit pe vârful dealului, unde mă aflam cu câţiva prieteni, şi ne-am întâlnit sub un ienupăr.

El mi-a zis:

„Frate Branham, am să-ţi spun cel mai îngrijorător lucru pe care l-ai auzit vreodată. Sunt sub jurământ, de aceea nu pot să-ţi spun prea multe, dar un lucru este sigur, şi anume că nu va mai exista armată. Vor să desfiinţeze şi aviaţia militară, nu vor mai face mobilizări, etc., deoarece toţi se concentrează asupra unei singure probleme: butonul care va declanşa bombele atomice, ceea ce ar însemna distrugere totală. Frate Branham, oamenii nu ştiu ce sunt secretele militare. Când a avut loc şedinţa în care s-au discutat aceste probleme, toţi au fost cuprinşi de groază, iar unul dintre oamenii de ştiinţă a spus: „Aş prefera să am din nou doar o căsuţă şi o vacă şi să trăiesc undeva în munţi, unde să am numai un petic de pământ pe care să pun varză şi fasole, doar să uit tot ceea ce ştiu.”

Dacă aceste informaţii ar ajunge la oameni, întreaga lume ar intra în panică, pentru că pericolul este tot mai aproape. Acum au început să-şi restrângă personalul din insule: îşi retrag unităţile din Anglia şi de peste tot, lăsând pregătite doar lansatoarele atomice. Dar când vor face aceasta, celelalte naţiuni vor proceda la fel, aşa că nu va mai rămâne nici măcar un fir de iarbă pe pământ. Totul va fi distrus, această catastrofă putând fi declanşată în orice clipă.

O, vai, ce ceas îngrozitor!

Şi toate aceste lucruri pe care le auziţi despre farfuriile zburătoare! Cred că aţi auzit cu toţii interviul dat ieri la radio de bărbatul acela care pretindea că ar fi vorbit cu oamenii de pe ele.

Nu vreau să-l contrazic, dar afirmaţiile lui sunt în opoziţie totală cu Cuvântul lui Dumnezeu. Auziţi numai ce poveşti i-ar fi spus ei: că sunt de pe Marte, că acolo nu este moarte şi că au venit aici ca să ne înveţe şi pe noi ce trebuie să facem ca să nu murim.

Când i s-a cerut însă să dovedească cumva ceea ce spune, nu a avut nici o dovadă. Vedeţi? Toată vorbirea lui a constat în nişte iluzii pe care ni le-a prezentat ca adevăr.

După părerea mea, totul este fals pentru că Biblia spune cu totul altceva.

Am să vă spun ce cred eu despre farfuriile zburătoare. Ele nu sunt păreri şi nu sunt un mit (ceea ce spun aici este părerea mea personală, pentru că Domnul nu mi-a spus nimic în legătură cu ele) fiindcă, dacă citim în Biblie, vedem că acolo ni se vorbeşte despre toate aceste lucruri. Astfel, în Luca 17 ni se spune că în timpul acesta va fi ca în zilele Sodomei:

„Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau,

dar, în ziua când a ieşit Lot din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer şi i-a pierdut pe toţi.” (v. 28-20). Şi noi ştim că înainte ca focul să cadă şi să distrugă Sodoma, acolo au mers doi îngeri trimişi din ceruri, care au cercetat ca să vadă dacă ceea ce se spunea despre Sodoma era adevărat sau nu.

Nu cumva acelaşi lucru se petrece şi acum? Oare nu-Şi trimite Dumnezeu îngerii ca să cerceteze din nou lucrurile care se petrec, înainte ca totul să fie distrus?

Aţi observat? Acolo a venit un Bărbat care l-a vizitat pe bătrânul Avraam care se hotărâse să urmeze calea Domnului şi din cauza aceasta era dispreţuit de lume. El locuia într-un cort în pustie, datorită faptului că cineva (Lot) alesese bogăţia. Avraam nu se supărase pentru aceasta, ci spusese: „În ordine, eu voi locui aici, în voia Domnului.”

Fraţilor, şi eu prefer să fiu mai bine în voia Domnului, decât să am toţi banii lumii.

Şi de îndată ce hotărârea finală a fost luată, Îngerul Domnului a venit la Avraam şi i-a spus: „Avraam, priveşte spre nord, spre sud, spre est şi spre vest, căci tot ceea ce vezi este al tău!”, iar Biblia spune: „Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!” (Matei 5.5).

Ce este aceasta? Tot Biblia spune că „pământul, cu tot ce este pe el, va arde.” (2Petru 3.10). Dar nu uitaţi că Dumnezeu nu poate pieri niciodată, iar eu cred aşa cum sunt călăuzit de El să cred.

Priviţi fotografia Îngerului care vine şi face deosebirea. Aţi observat Îngerul care a venit la Avraam? El stătea cu spatele spre cortul în care se afla Sara, în timp ce vorbea cu Avraam, şi i-a spus: „Îmi voi ţine făgăduinţa pe care ţi-am făcut-o!”

O, ce mesaj al Îngerului lui Dumnezeu din acest timp! El Îşi va ţine făgăduinţa dată. Toată necredinţa lumii, toţi scepticii, aroganţii, infidelii şi necredincioşii, nu vor putea opri puterea lui Dumnezeu! Totul se va întâmpla la fel ca atunci.

„Îmi voi aduce aminte de făgăduinţa Mea şi o voi aduce la împlinire!”

Când a auzit aceste cuvinte, Sara, care se afla în cortul spre care El stătea cu spatele, a râs în sinea ei. Atunci Domnul a privit spre Avraam şi a zis: „De ce a râs Sara?” Şi Sara a ieşit afară speriată şi a spus: „Nu am râs!” Ce fel de Om era Bărbatul acela?

Iată cum era străjerul din turn! Ce fel de Persoană era Bărbatul acela? El stătea cu spatele spre Sara şi totuşi a ştiut că a râs în sinea ei.

Nu uitaţi! El este Străjerul! El S-a întors spre Sara şi i-a zis: „Ba da, ai râs!” Şi ea a început să tremure pentru că se temea.

Acum priviţi la timpul nostru! Chiar înainte de venirea Domnului, aceste fiinţe, îngerii, se întorc din nou pe pământ. Ce fac ei? Mă întreb dacă nu cumva o mulţime din aceste arătări misterioase sunt în legătură cu ceea ce a spus Isus că se va întâmpla:

„Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor;

oamenii îşi vor da sufletul de groază în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ, căci puterile cerurilor vor fi clătinate.” (Luca 21.25-26).

Da, bărbaţii vor muri din cauza inimii. Vedeţi? Nu femeile, ci bărbaţii. Aceasta împlineşte întocmai cuvintele Domnului Isus. Dacă privim la tot ceea ce au spus prorocii, vedem că toţi s-au referit la aceste zile. Oare toate acestea nu ne fac şi pe noi să strigăm: „Străjerule, cât mai este din noapte?”

Pentagonul nu are răspunsul la aceasta, nici SUA, nici Germania sau Rusia; nici ştiinţa nu ştie să dea răspunsul. Dar atunci cine are răspunsul? Străjerul care stă pe ziduri. El are răspunsul.

„Străjerule, cât mai este din noapte?” Şi acest Străjer este Duhul Sfânt. El este Cel care-i pregăteşte pe oameni şi-i avertizează din partea lui Dumnezeu, pentru că a fost aşezat ca şi Străjer.

Noi vedem bolnavii vindecaţi, vedem cum orbii îşi capătă vederea, cum urechile surde aud, cum ologii umblă şi sar ca cerbii. Ce este aceasta? Venirea Domnului care ne grăbeşte. Toate aceste lucruri sunt avertismente, dar oamenii continuă să meargă înainte cu petreceri, băuturi, etc., la fel ca în zilele lui Lot, când „mâncau, beau, se însurau şi se măritau.” Deci, totul este exact cum spunea Domnul că va fi şi nu există nici o cale de a-i opri.

Priviţi apoi biserica din vremea aceasta, pentru că şi în mijlocul ei se împlineşte întocmai ceea ce a spus Domnul în Apocalipsa 3.

Aceasta este epoca la care i s-a dat Luceafărul de dimineaţă, chiar înainte de venirea Domnului.

Priviţi cât de inspirat a fost Isaia când a spus: „Străjerule, cât mai este din noapte?” Vedeţi? Vine dimineaţa, dar şi noaptea. Cum adică? Da, înainte de ivirea zorilor, întunericul este mai puternic decât în tot restul nopţii.

O, prieteni, ascultaţi la „Aşa vorbeşte Domnul!” Dacă mă consideraţi slujitorul Său, să ştiţi că aceasta este chiar înainte de ivirea zorilor, iar noi suntem chiar în timpul acela. De aceea este Pământul în starea aceasta îngrozitoare! Noi suntem chiar înainte de venirea Domnului. O, nu mai este nici o altă şansă decât venirea Lui!

Cuvântul spune: „Un neam se va scula împotriva altui neam.” (Matei 24.7a).

Da, ei au căutat prin laboratoare până când au găsit „pulberea”, ca să se spulbere unii pe alţii în cenuşă atomică. Sunt atât de răi şi de neevlavioşi, încât au un singur scop: să distrugă! Dar, în toate acestea sunt călăuziţi şi inspiraţi de îngerul nimicitor care a fost trimis să-i amăgească.

Lăsaţi-mă să vă spun în Numele Domnului Isus Hristos că Duhul Sfânt a fost trimis ca Străjer în turn. Şi aşa cum oamenii din vremea lui Isaia îl strigau pe străjerul din turn şi-l întrebau: „Cât mai este din noapte?” aşa  se întâmplă şi acum.

Sunteţi istoviţi de această viaţă? Sunteţi istoviţi de păcat? Sunteţi istoviţi de procesiunile funerare, de boală şi de necredinţa care se poate vedea în fiecare colţ? A fost noaptea lungă şi grea?

„Străjerule, cât mai este din noapte?”

Şi ce răspunde străjerul din turn? „Vine dimineaţa!” Vedeţi mângâierea? Dar vine şi noaptea! Ce este noaptea? Priviţi în ce armonie desăvârşită era Isaia cu Scriptura.

În cursul obişnuit al naturii, apropierea răsăritului soarelui adună tot întunericul laolaltă, făcându-l şi mai puternic. Este mai întuneric decât în tot timpul nopţii. De ce aceasta? Pentru că se apropie lumina.

La fel este şi duhovniceşte. Apropierea venirii Domnului Isus aduce această groază asupra pământului. Ce spune Domnul Isus?

„Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.” (Luca 21.28).

Acum priviţi! Evreii s-au întors din toată lumea în Palestina şi au devenit o naţiune liberă şi independentă. Ei s-au întors acasă conform Cuvântului Domnului, ca să-L vadă pe El când vine.

„De la smochin învăţaţi pilda lui: Când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape.

… Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta până se vor întâmpla toate aceste lucruri.” (Matei 24.32,34).

Despre ce generaţie este vorba? Desigur, despre generaţia care va vedea smochinul înflorind. Întotdeauna smochinul a simbolizat Israelul, iar Ioel 2.25 spune: „…vă voi răsplăti astfel anii pe care i-au mâncat lăcustele Arbeh, Ielec, Hasil şi Gazam…”

Dacă observaţi, este vorba de aceeaşi insectă în patru stadii de dezvoltare: ou, larvă, nimfă şi adult. Desigur. Şi această necredinţă care a început să mănânce în mijlocul evreilor spunând că Isus nu ar fi Hristosul, a ros copacul până la rădăcină.

Prorocul a văzut aceasta, de aceea a plâns, dar Domnul i-a zis: „Vă voi răsplăti…” adică vă voi da înapoi „anii pe care i-au mâncat lăcustele…” Şi iată că evreii se întorc în ţara lor după două mii cinci sute de ani de pribegie, iar Domnul Isus a spus că generaţia care va vedea acest lucru, nu va trece până nu se vor împlini toate lucrurile vorbite de Cuvânt.

Şi Domnul a mai spus: „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor proroci, tinerii voştri vor avea vedenii şi bătrânii voştri vor visa visuri!” (Fapte 2.17).

Priviţi: bolnavii au fost vindecaţi, au avut loc semne mari şi minuni, etc., iar aceasta s-a realizat prin acelaşi Duh care a putut să-i spună lui Avraam: „De ce a râs Sara?”

Acest lucru ar trebui să ne facă să ne întrebăm foarte serios: „Străjerule, cât mai este din noapte?”, iar răspunsul este: „Vine întunericul!” Vedeţi? Înainte de revărsatul zorilor, noaptea este mai întunecoasă, dar înainte de a se lumina de ziuă, pe cer este un mare luminător: „Steaua dimineţii”. Când această stea străluceşte cu mai multă putere, parcă şi întunericul devine mai întunecos. De fapt, Steaua dimineţii este mai strălucitoare pentru că şi pământul devine mai întunecos.

Şi Cuvântul lui Dumnezeu făgăduit pentru Biserica din timpul sfârşitului, care este Trupul tainic al lui Hristos sau cei chemaţi afară, este că va primi Steaua dimineţii.

„Străjerule, cât mai este din noapte?”

Ce se va întâmpla? Va veni o distrugere totală, dar înainte de a avea loc aceasta, Biserica lui Isus Hristos va merge în răpire ca să-L întâmpine pe Domnul ei.

Ce face ca Steaua dimineţii să fie atât de strălucitoare? Apropierea soarelui, pentru că ea reflectă lumina soarelui care vine. Ea devine tot mai strălucitoare, în timp ce celelalte stele pălesc, devin fără strălucire în acel ceas. Desigur, toate teologiile omeneşti, toată indiferenţa, răceala şi formalismul, se vor usca, dar străjerul stă acolo sus în turn cu Steaua dimineţii, care reflectă Mesajul adevărat al Domnului Isus, a Cărui venire este tot mai aproape. Şi cu cât răsăritul soarelui este mai aproape, el devine tot mai strălucitor şi mai strălucitor.

Fraţilor, stelele dimineţii răsar şi strălucesc spre slava lui Dumnezeu, deoarece apropierea întunericului deplin se apropie de pământ, este chiar deasupra lui, de aceea oamenii sunt cufundaţi într-un mare întuneric spiritual.

Celelalte stele trebuie să-şi piardă strălucirea pentru că vine dimineaţa! Gândiţi-vă numai la ceasul care vine peste întreaga lume! Gândiţi-vă la grozăviile în faţa cărora trebuie să stea fiecare persoană nesalvată. Munţii, naţiunile, casele în care oamenii s-au slăvit pe ei înşişi, vor fi transformate în pulbere, în cenuşă vulcanică, şi aceasta într-o clipă, într-o clipeală de ochi. Dar cei care Îl iubesc pe Domnul, cei care au Lumina Stelei dimineţii, au privirile aţintite spre El şi nu la lucrurile lumii.

Voi ştiţi ce a spus Pavel în încheierea epistolei sale către Timotei, chiar înainte de a părăsi pământul, când era plin de îngrijorare şi de supărare:

„M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.

 De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept.” (2Timotei 4.7-8). Apoi s-a gândit la Steaua dimineţii şi a continuat: „…Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.”

O, ridicaţi-vă capetele, căci izbăvirea voastră este aproape!

Străjerule, de ce se tem ziarele să anunţe aceasta? De ce se teme ştiinţa s-o facă? De ce se teme Pentagonul să dea informaţii? Pentru că oamenii s-ar sinucide, şi-ar arunca banii pe stradă, etc. De ce aceasta? Pentru că se ivesc zorile. Aşa este.

Se face ziuă, de aceea întunericul este presat devenind mai puternic ca oricând.

O, eu sunt atât de fericit pentru că sunt creştin! Mă bucur atât de mult pentru că sunt un străjer, pentru că sunt unul din cei ce stau pe zid şi strigă: „Pregătiţi-vă să-L întâlniţi pe Domnul, căci ceasul venirii Lui se apropie tot mai mult!

O, dacă în această audienţă este cineva care nu are siguranţa că Steaua dimineţii Îşi reflectă Lumina şi peste inima lui, dacă marele Duh Sfânt nu locuieşte acolo, să se pregătească să-L primească, deoarece în curând va avea loc un mare eveniment, şi el este foarte aproape.

Noi am ajuns la capăt şi suntem martori la o dramă care este în plină desfăşurare.

Eu am putut să văd cum se pun în scenă filmele de la Hollywood. Am văzut cum exersau şi repetau marii actori, înainte de a începe filmările, deci înainte ca marea dramă pe care o jucau să intre în desfăşurare.

De fiecare dată când îi priveam, eu mă miram de ceea ce vedeam, deşi ştiam că este ceva fals şi nu realitatea. Adevărul este însă, că orice lucru fals se inspiră din realitate.

Astfel, nu putem vorbi de un dolar fals înainte ca să fie unul adevărat. Nu vorbim de un făţarnic, dacă nu este şi un creştin adevărat. Nu poate fi un mesaj fals, înainte de a fi şi unul adevărat; nu poate exista noapte dacă nu este o zi. Desigur.

O, noi stăm acolo în turn, departe de lucrurile acestei lumi şi privim două lucruri foarte importante: scurgerea timpului şi venirea Domnului nostru. Da, nu mai este mult şi timpul se va sfârşi, pentru că va veni Domnul.

Dar şi Antihristul îşi are oamenii lui. Astfel, are comunismul şi o mulţime de alte curente: are catolicismul, protestantismul, da, are totul pregătit ca să facă un mare spectacol. Dar eu sunt foarte bucuros pentru că acolo sus în ceruri este un Tată care a pregătit izbăvirea poporului Său din marea dramă care stă să înceapă.

Da, atunci când Antihristul îi va duce pe oameni în marea sa înşelăciune, Dumnezeu este gata să-Şi ridice Biserica în veşnicie, pe plaiul binecuvântat al veşniciei unde va locui cu El însuşi.

Când aceste trupuri bătrâne vor fi schimbate şi făcute asemenea trupului Său proslăvit, când trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire, noi vom sta pentru totdeauna în prezenţa Sa. Voi vă uitaţi la televizor, ascultaţi radioul, citiţi ziarele etc., şi vă miraţi de tot ceea ce auziţi. Dar ce este cu toate acestea?

Ascultaţi cu atenţie ceea ce vă spun: Vine dimineaţa, dar vine şi noaptea! Dimineaţa vine pentru cei care aşteaptă dimineaţa, iar noaptea vine pentru cei care nu sunt pregătiţi să întâmpine ivirea zorilor.

Fie ca Domnul să ne pregătească chiar astăzi inimile, fiindcă vine dimineaţa şi aşa cum spune poetul:

Cei aleşi se vor aduna

În casele lor, dincolo de nori.

Când apelul va fi făcut acolo sus,

Eu voi fi prezent.

Haideţi să ne rugăm.

În acest ceas de groază, când distrugerea este mai aproape ca oricând, nu putem să ne exprimăm pe deplin mulţumirea şi recunoştinţa pe care o avem faţă de Tine, Dumnezeule, pentru faptul că Isus Hristos a venit din slavă, făcându-Se Om ca şi noi, ca să locuiască printre noi. Apoi a murit pentru păcatele noastre, rupând fiecare putere demonică a Satanei şi eliberând sufletele prinse de el. În felul acesta, Lumina puternică a harului ceresc, a putut să strălucească peste cei care doresc să-L primească.

O, Dumnezeule, îndură-Te şi fă ca oamenii de pretutindeni să se grăbească să intre în Împărăţia Ta, pentru că mesajul de avertizare a fost spus deja.

Îngerii care au mers în Sodoma, i-au spus lui Lot: „Grăbeşte-te de fugi…, căci nu pot face nimic până nu vei ajunge acolo.” (Geneza 19.22).

Doamne, îngăduie ca acest mesaj plin de har, de putere şi de dragoste, să-i grăbească pe oameni să-L primească pe Isus Hristos şi astfel să fie umpluţi cu Duhul Sfânt, pentru că Isus a spus: „Cine este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu…” (Ioan 8.47).

Îngăduie deci, ca ei să vină, să se pocăiască de păcatele lor, să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos pentru iertarea păcatelor lor, şi apoi să fie umpluţi cu Duhul Sfânt. Fă ca sufletele lor să fie aduse în starea în care a fost prima biserică, deoarece ai făgăduit că atunci când vei veni Tu, va fi la fel.

Îţi mulţumim pentru mesaj şi Te rugăm să-L binecuvântezi, Doamne, spre binele inimilor noastre, pentru că Te aşteptăm şi Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin…

……………………………………………………………………………………………………… (pianistul intonează o cântare).

Îl iubiţi pe Domnul? Masajul s-a încheiat, de aceea haideţi să-L lăudăm în Duhul. În timp ce se cântă, haideţi să ne strângem mâinile unii altora şi să ne spunem: „Pelerine, sunt fericit să mă aflu alături de tine!”

Aceasta îmi aduce aminte de ceva şi cred că-şi aminteşte şi soţia mea. Eu am avut privilegiul de a vizita biserica Pisgah din California, unde se află şi un Institut Biblic şi am ţinut un serviciu în mijlocul lor. Acolo este o adunare puternică, iar când m-am întâlnit cu predicatorul lor, fratele Smith, m-am bucurat mult. Voi ştiţi că ei tipăresc un ziar, dar nu primesc nici un fel de daruri, ci totul este gratuit. Ei funcţionează de vreo cincizeci de ani.

Totul a început de la un doctor care era olog. El a venit în California ca să fie ajutat, dar medicul i-a spus: „În situaţia în care te afli, nu se poate face nimic pentru tine.” Dacă nu mă înşel, este vorba de dr. Price sau de cineva care s-a rugat pentru el într-o dimineaţă. După rugăciunea aceea nu s-a văzut nici un rezultat, dar omul a spus hotărât: „Nu contează! Eu cred că totuşi cineva, cumva…” Dar când a început să păşească, piciorul lui slab s-a întărit şi a fost vindecat pe deplin. Nu mult după aceea, bărbatul acesta a fondat „casa Pisgah”, iar cu o seară în urmă am fost acolo să predic.

Când am ajuns, auditoriul acela mare era arhiplin, sute de oameni fiind nevoiţi să stea afară în stradă, iar când am încheiat de vestit mesajul, s-au întâmplat două lucruri pe care nu le-am mărturisit până acum nimănui. Acolo era o mulţime căreia îi plăcea să facă multă gălăgie; nu era o mulţime care stătea doar jos indiferentă, ci erau oameni umpluţi cu Duhul Sfânt, în mijlocul cărora m-am simţit foarte bine.

Cu puţin înainte de a începe rugăciunea pentru bolnavi, ei au început să cânte ceva. Era o cântare foarte frumoasă, iar în timp ce-i ascultam, i-am privit uimit şi m-am gândit: „Aici se întâmplă ceva. Nu înţeleg ce anume,  dar este ceva.” Auzeam două coruri, aşa că mi-am zis din nou: „Ceva nu este în ordine!” Mi-am scuturat puţin capul şi am încercat să mă concentrez mai mult, dar cu toate acestea, auzeam tot două coruri. Atunci mi-am zis: „O, Doamne, poate este ecoul de la corul acesta!” Dar corul celălalt se auzea undeva sus, undeva foarte sus, aşa că mi-am zis: „Probabil celălalt cor este la balcon.” Astfel, am coborât de la amvon şi m-am dus spre loja unde stătea corul, după care i-am şoptit soţiei mele:

„Scumpo, şi tu auzi ce aud eu?”

„Te referi la corul acesta, Bill?”

Atunci m-am dus şi am întrebat-o pe sora Arganbright:

„Şi tu auzi aceasta?”

„Da,” a răspuns ea. „De fapt, eu am mai auzit corul acesta odată, mai demult.”

M-am dus şi la fratele Arganbright şi i-am pus aceeaşi întrebare:

„Auzi şi tu aceasta?”

„Da,” a răspuns el.

Toţi cei prezenţi cântau cu capetele plecate, iar eu am zis: „Doamne, nu vreau să fiu sceptic, dar dacă sunt martorul Tău, dacă sunt un străjer, trebuie să ştiu despre ce anume vorbesc. Trebuie să fiu sigur.”

Este la fel ca în cazul vindecării divine: Dacă nu sunt sigur, nu spun nimic cu privire la ea. Dacă n-aş avea siguranţa că venirea Domnului este aici, n-aş spune nimic despre aceasta. De ce? Pentru că trebuie să fiu sigur.

M-am întors la amvon şi am văzut că toţi stăteau cu capetele plecate, iar când am făcut chemarea la altar, au venit în faţă foarte mulţi. Toţi stăteau ca capetele plecate şi continuau să cânte. Ascultându-i, mi-am zis: „Doamne, nu poate fi adevărat. Oamenii aceştia cântă aici jos. Ei sunt nişte oameni simpli, dar aici sus, eu aud un cor format din două sau trei sute de cântăreţi!” şi m-am dus printre ei. Era unul din cele mai minunate coruri pe care le-am auzit vreodată. Auzeam o soprană care cânta foarte sus şi simţeam cum întreaga fiinţă îmi era cuprinsă de fiori. M-am dus înapoi la amvon şi am ascultat din nou, după care am revenit printre oameni. Toţi continuau să cânte în Duhul.

Îmi dădeam seama că nu era aceeaşi voce, pentru că îi auzeam pe cei de jos cântând pe o voce, iar când mergeam la amvon, îmi dădeam seama că se aud alte voci. Astfel, după încheierea serviciului, m-am dus la păstor şi i-am zis:

„Pastore, eu am auzit ceva ciudat…”

„Ce anume, frate Branham?”

„Acolo sus am auzit o voce de soprană, o voce deosebită. Pot spune că este cea mai plăcută voce pe care am auzit-o vreodată.”

„Vocea aceasta s-a auzit de multe ori aici, frate Branham.”

Eu am citit despre bătrâna mamă… O, am uitat cum se numea!

Într-o seară, după ce păstorul şi-a încheiat slujba, s-a dus să se roage pentru mama aceea micuţă care avea în jurul ei cinci sau şase copilaşi. Da, este vorba de doamna Woods Worth Edder. Poate aţi citit şi voi cartea ei. Atunci, ea a auzit corul acela şi a spus:

 „Acolo sus se aude un cor. Este un cor care cântă în biserică.”

Imediat, biserica a încetat să mai cânte şi toţi au auzit corul care cânta undeva sus. Vedeţi? Eu cred că vorbirea în limbi este un dar de la Dumnezeu şi trebuie să fie în biserică. De asemenea, cred că uneori acest dar a fost folosit greşit, aşa cum sunt folosite greşit şi unele texte din Biblie, dar trebuie spus că există o vorbire în limbi adevărată. Desigur.

În seara aceea, la un moment dat, undeva în spatele adunării s-a ridicat un om care a spus câteva cuvinte într-o limbă străină; era un fel de dialect. Imediat, am simţit că se mişcă ceva deasupra mea… Eu n-am avut în viaţa mea o tălmăcire şi nu am folosit-o nici atunci pentru că eram foarte speriat, dar vă spun: lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, de aceea ar fi bine să nu vă jucaţi cu ele.

Apoi ceva mi-a spus: „Păstorul se va ruga rugăciunea credinţei.” Am continuat să tac, aşteptând să văd ce se va întâmpla în continuare, dar deodată am simţit din nou acel Ceva deasupra mea şi a repetat: „Păstorul se va ruga rugăciunea credinţei!”

Atunci mi-am zis: „Doamne, eu nu am darul tălmăcirii. Darul meu este să mă rog pentru bolnavi!”, aşa că am continuat să tac. Şi păstorul s-a ridicat şi a început să se roage pentru bolnavi, şi bolnavii au început să se vindece peste tot în adunare. O, El este Acelaşi Dumnezeu! Ce era aceasta? Ivirea zorilor. Acolo este o mlădiţă mică ce nu s-a uscat încă.

Nu vă îngrijoraţi, Dumnezeu nu S-a lăsat niciodată fără martori! Eu cred că El va face ceva, astfel încât fiecare păcătos să ştie că noaptea va deveni mai neagră şi mai întunecoasă peste pământ; că întunericul va fi total. Dar cu toate acestea, venirea Domnului este aproape de aceea, ca străjer al vostru, vă spun: „Vine dimineaţa! Fiţi gata, căci se ivesc zorile şi răsare Steaua dimineţii!”

Câţi dintre voi doresc să fie amintiţi în rugăciune? Ridicaţi mâinile.

O, Dumnezeule, văd că oamenii şi-au ridicat mâinile cu sinceritate. Mulţi dintre ei au citit tot felul de filozofii, cărţi şi articole din ziare, dar nu au putut să găsească nici un răspuns la problemele cu care se confruntă omenirea de astăzi. O, răspunsul pe care-l caută ei este în Biblie: „Vine dimineaţa şi de asemenea vine şi noaptea!”

Dumnezeule, rugăciunea noastră este să binecuvântezi fiecare persoană de aici, care şi-a ridicat mâna spre Tine. Tu ştii ce este în spatele fiecărei mâini ridicate de aceea credem că Tu, care eşti Dumnezeul cel Atotputernic, poţi să împarţi fiecăruia din Duhul pe care-L doreşte.

Dăruieşte fiecăruia ceea ce-şi doreşte, spre slava Numelui Tău, pentru că făgăduinţa Ta nu poate să cadă. Fie ca toţi cei care şi-au ridicat mâinile, să primească aceasta, în timp ce-ţi aduc rugăciunea aceasta în sprijinul lor. Fă toate acestea în Numele Domnului Isus Hristos.

Dumnezeu să fie cu voi!

Acum ne vom ruga pentru bolnavi. Mă bucur mult pentru că Biblia are o nădejde şi pentru cei bolnavi:

„Binecuvântează, suflete, pe Domnul şi nu uita niciuna din binefacerile Lui!

El îţi iartă toate fărădelegile tale, El îţi vindecă toate bolile tale…”  (Psalmul 103.2-3).

Cu câtva timp în urmă, am mers la o mamă tânără care zăcea pe o targă. Era una din victimele bolii „Hodgkin”. Cred că mama ei este aici. Da, aceea este mama care mi-a vorbit de fiica ei. Eu am încercat s-o încurajez, dar după încheierea mesajului am chemat-o să discut cu ea, deoarece m-am gândit că cel mai important lucru este salvarea sufletului, vindecarea fiind pe locul doi.

Adevărul este că vindecarea poate dura până la sfârşitul vieţii sau câţiva ani; ea poate să vă dea bucurie şi fericire cât timp sunteţi pe pământ, dar încetează o dată cu moartea. Salvarea însă, aduce sufletului Viaţa veşnică. Ea nu poate pieri pentru că nu este nimic care să v-o poată lua. Totul este pus în Cartea lui Dumnezeu şi Cuvântul Său spune: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6.33).

Aş vrea să pun mărturie în faţa voastră, despre vindecarea acestei boli groaznice de care suferea tânăra de care vă spun. S-ar putea să fie şi ea în dimineaţa aceasta aici.

La liceul de aici era o tânără care suferea de această boală numită „Hodgkin”. Ea a fost dusă la medic din pricina umflăturilor care apăruseră pe trupul ei. Medicii au luat probe din acele umflături şi le-au trimis la laborator ca să vadă despre ce era vorba, iar când au venit rezultatele, toţi au spus că este vorba de o boală incurabilă.

Mama dorea ca fiica ei să nu ştie diagnosticul dat de medici, iar aceştia au avertizat-o s-o lase să meargă în continuare la şcoală, pentru că mai are foarte puţine zile de viaţă. Când a auzit aceasta, inima mamei a fost sfâşiată de durere, pentru că boala „Hodgkin” este un fel de cancer, iar medicii au abandonat-o şi au lăsat-o pradă morţii.

Disperată, mama m-a sunat pe mine şi mi-a zis:

„Frate Branham, aş vrea s-o aduc pe fiica mea la rugăciune, deoarece am auzit că în rândurile de rugăciune pe care le chemi, ai puterea să alungi duhurile de boală din oameni, fiindcă te afli sub călăuzirea Duhului Sfânt. Te rog frumos să-mi spui dacă Dumnezeul Sfânt îţi va descoperi ceva despre fiica mea.”

„Păi, nu cred că Domnul va descoperi ceva ce ar trebui să rămână ascuns”, am răspuns eu. „În tabernacolul meu am avut rar asemenea cazuri. Eu mă rog pentru bolnavi şi aceasta este tot.”

Astfel, tânăra a venit în rândul de rugăciune, iar eu am întrebat-o pe mama ei:

„Eşti creştină?”

„Nu”, a răspuns ea.

„Dar fiica ta este creştină?”

„Nu”, a răspuns din nou femeia.

„Aceasta este o stare cumplită, pentru că dacă fiica ta va pleca în starea aceasta din lume, nu o vei mai vedea niciodată.”

Apoi am vorbit cu tânăra şi am întrebat-o:

„Tu eşti tânăra domnişoară de la liceu?”

„Da, domnule,” a răspuns ea.

„Ştii ceva despre boala ta?”

”Medicii mi-au spus că după părerea lor totul va fi în ordine.”

„Dar dacă nu te faci bine? Eşti creştină?”

„Nu, domnule, nu sunt,” a răspuns ea.

„Ai vrea să fii creştină?”

„Da.”

„Ai vrea să-i dăruieşti lui Hristos, inima ta?”

„Da,” a răspuns ea.

Atunci mama ei a strigat că şi ea doreşte acest lucru, aşa că le-am botezat pe amândouă acolo în bazin, după care m-am rugat pentru tânără. Timpul a trecut, iar fata a început să se simtă mai bine, fără să ştie ce boală avea în realitate. Apoi a mers din nou la medic pentru a face alte analize, dar spre uimirea tuturor, nu s-a mai găsit nici urmă de boală.

Mie nu-mi place să-i laud pe oameni, dar îmi place să fiu sincer cu privire la ei.

În oraşul acesta este un bărbat pe care-l cunosc foarte bine. El este un creştin cumsecade, pentru că altfel n-ar fi administrator în biserica aceasta; este printre noi şi acum. Fratele acesta a privit foarte atent la tânăra de care v-am povestit. Doi sau trei ani mai târziu, a terminat liceul, iar într-o zi am întâlnit-o pe stradă. Era însoţită de un băiat şi foarte bucuroasă mi-a mărturisit despre slava şi puterea lui Isus Hristos care o vindecase, pentru că între timp aflase ce boală avusese. Mai târziu s-a căsătorit, iar acum are mai mulţi copii şi este foarte fericită. Câţi ani au trecut de atunci, frate Egan? Sunt deja câţiva, nu-i aşa? (Fratele Egan spune: „Sunt cinci sau şase ani).

Da, şi ea trăieşte şi astăzi ca mărturie că Dumnezeu a vindecat şi boala „Hodgkin”.

O, este atât de minunat să ştim că în ceasurile de necaz avem un refugiu, iar acest refugiu este Isus Hristos!

Acum aş vrea să vă povestesc altceva ce mi s-a întâmplat de curând într-o adunare. Domnul a fost bun şi a ascultat rugăciunile voastre, cu două săptămâni în urmă când am fost în vest.

În timp ce mă aflam la Tulsa, am aflat că acolo mai erau câţiva lucrători care ţineau şi ei treziri, aşa că nu am putut pune adunarea în acelaşi timp cu adunările lor. Aşa se face că m-am dus împreună cu soţia mea şi cu micuţul Iosif, pe la fratele Arganbright, ca să mergem în California. În noaptea aceea ne-am întors foarte târziu, iar fratele Arganbright i-a căutat prin toate hotelurile pe Tommy Osborn şi pe Oral Roberts care tocmai predicaseră în seara aceea, fiindcă voia să-i invite la o discuţie cu mine. Astfel, s-a ajuns la înţelegerea să ne întâlnim a doua zi în sala de la Mayo.

Când am ajuns la locul întâlnirii, ei erau deja la masă împreună cu câţiva multimiliardari. Vă spun sincer că m-am simţit foarte jenat printre ei, deoarece nu ştiam nici cum să folosesc furculiţa şi cuţitul. Totuşi, cu ajutorul Domnului,    m-am descurcat.

Când am intrat în sala aceea, Oral Roberts tocmai predica despre belşugul vieţii şi le spunea oamenilor de afaceri că Isus a prins mai mulţi peşti decât avea nevoie. (Oral este un predicator foarte convingător).

El a continuat: „Domnul a zis: „Aici este o grămadă pentru fiecare.”, după care a adăugat: „Chiar acum construiesc o biserică ce va costa în jur de un miliard de dolari. Este ridicată deja până la jumătate, dar am ajuns într-o situaţie de criză, pentru că nu mai avem bani ca s-o terminăm.”

Vreau să vă spun că m-am dus şi eu să văd acea adunare, iar Satan a venit imediat şi mi-a spus:

„Când vor trece pe aici, oamenii vor spune: „Uite ce adunare a făcut Oral Roberts!”

„Da,” i-am răspuns eu, dar ei vor spune: „Uite ce adunare a încercat să facă Oral.”

Şi Oral a continuat: „Dar Dumnezeu a pus pe inima unui bancher din acest oraş, să-mi împrumute aproape două milioane de dolari ca să pot termina clădirea. Voi ştiţi că băncile nu fac asemenea lucruri, dar acest bancher, care se află printre noi, m-a ajutat. Nu-i voi spune numele pentru că nu aparţine Oamenilor de Afaceri ai Evangheliei Depline şi nu aş vrea să-l jignesc. El nu se pretinde creştin, dar ceva i-a mişcat inima şi ca urmare m-a împrumutat cu aceşti bani. Totuşi, dacă vrea să se ridice în picioare, poate s-o facă.

Atunci, bărbatul s-a ridicat şi a spus: „Nu sunt deloc jignit, domnule Roberts,” după care s-a aşezat.

Când şi-a încheiat predica, fratele Roberts a venit la mine, mi-a strâns mâna şi m-a îmbrăţişat. Puţin mai târziu, a ajuns acolo şi Demos Shakarian, care este preşedintele Oamenilor de Afaceri ai Evangheliei Depline. Când m-a văzut, el a zis:

„Aş vrea ca fratele Branham să predice în seara aceasta pentru noi, la serviciul de încheiere.”

Când am auzit aceasta, nici nu ştiam despre ce să vorbesc, dar el a început să mă prezinte celor din jur, încurajându-mă astfel să vorbesc.

Acolo se aflau multimiliardari, fermieri foarte bogaţi, bancheri, etc., aşa că mă gândeam ce aş putea spune unei adunări ca aceea? Voi ştiţi că întotdeauna este mai bine să stai şi să-i asculţi pe alţii.

M-am dus în faţă şi am încercat să predic cât mai bine, iar la sfârşitul serviciului, deşi este în afara rânduielii să faci o chemare la altar într-un asemenea loc, am făcut o chemare la altar.

Adevărul este că am făcut chemări la altar şi la servicii de înmormântare, aşa că de ce n-aş fi făcut-o şi acolo? Când am făcut chemarea la altar, toţi oamenii aceia bogaţi au venit la Domnul Isus, predându-şi inimile în mâna Lui. Am fost uimit când am văzut soţiile multimiliardarilor, cu pălăriile lor scumpe, cu hainele acelea moderne care costau sute de dolari, venind la Domnul cu lacrimile curgând pe obraji. Ele dădeau mâna cu mine şi spuneau: „Frate Branham, inima mea este foarte mişcată. Până acum m-am gândit că sunt creştină, dar acum vreau să-L slujesc cu adevărat pe Domnul.”

Şi eu le răspundeam: „Mulţumesc.”

După câteva minute am simţit Ceva care-mi spunea: „Acum roagă-te pentru bolnavi,” dar eu m-am gândit: „O, nu pot să fac aceasta! Oricum, le-am întrerupt petrecerea, iar dacă mă voi ruga şi pentru bolnavi, vor crede că sunt un fanatic.” Apoi mi-am zis: „Cu siguranţă, Domnul nu mi-ar cere aşa ceva! Poate sunt muncit de gândul acesta din cauza discuţiilor avute, dar mă voi furişa printre oameni şi-mi voi ocupa din nou locul la masă.”

Am făcut chiar aşa şi m-am aşezat la masă lângă fratele Jack Moore, cu care am început să vorbesc.

Dar atunci s-a ridicat fratele Shakarian (Desigur, el a fost atins de Dumnezeu să facă aceasta), şi a spus: „Mă simt călăuzit să-l chem pe fratele Branham să vină din nou în faţă ca să se roage pentru bolnavi.”

„O,” mi-am zis, „este exact ceea ce am simţit şi eu!”

M-am dus, m-am aşezat lângă el şi am spus: „Îl rog pe Domnul să mă ierte pentru că L-am refuzat. Totuşi, este mai bine când este atins altcineva ca să facă această invitaţie, fiindcă în felul acesta suntem încredinţaţi cu toţii că este lucrarea Duhului.”

Apoi am spus: „Vindecarea divină nu este ceva imaginar, ci este lucrarea aceluiaşi Dumnezeu, care i-a salvat pe aceşti oameni, ca să poată să-i vindece pe toţi cei care sunt bolnavi printre noi, cu condiţia să credeţi. Credeţi aceasta?

Acum voi spune o taină bisericii mele. După cum ştiţi, slujba mea se schimbă. Dar, o, ce schimbare glorioasă! Desigur, vă aduceţi aminte de ceea ce v-am mai spus. Întotdeauna când încep să vorbesc despre lucrul acesta, vine Ceva care-mi zice: „Spune-i acestui munte…”

Ce este aceasta? Credinţa. Totul se face prin credinţă, iar credinţa nu este ceva ce se poate construi, ci este un dar pe care-l primeşti de la Dumnezeu. Eu m-am ruşinat întotdeauna de credinţa mea, dar cât de bun a fost Domnul! El a arătat vedenii, a spus lucruri ascunse şi de fiecare dată totul a fost perfect. Puteţi vedea?

Dar nu eu fac aceasta, ci Dumnezeu, iar fotografia aceasta a făcut înconjurul lumii, ajungând chiar şi în Germania.

Cu câteva săptămâni în urmă, câţiva străini care nu văzuseră fotografia aceasta, au făcut o altă fotografie, pe care o am şi eu acasă. În ea se vede Domnul Isus din profil. El stătea chiar în spatele meu, cu mâinile întinse, iar din ele ieşeau nişte limbi de foc. Aceasta s-a întâmplat în timp ce vorbeam mesajul: „Spune-i acestui munte!”

Desigur, voi ştiţi textul acesta din Marcu 11.23: „Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare” şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.” Această fotografie a fost făcută de Kodak Crem Color. Ea a fost luată şi examinată de oamenii de ştiinţă şi toţi sunt de acord că este autentică. Sunt deja şase fotografii de felul acesta, care au fost făcute în locuri diferite şi de alţi fotografi, aceasta fiind însă, cea mai convingătoare dintre toate. În această fotografie se poate vedea foarte clar faţa Lui, barba, profilul şi braţele întinse.

Eu stăteam în locul acela, iar dacă vă uitaţi la fotografie, nu mi se vede decât capul şi picioarele, deoarece în rest se vede chipul Său suprapus peste al meu. El stătea cu braţele întinse în felul acesta, iar eu stăteam cu mâinile întinse aşa, în timp ce spuneam: „Spune acestui munte…”

În momentul acela s-a întâmplat ceva (Fratele Branham pocneşte din degete), iar fotograful a făcut fotografia în care Domnul Isus Se poate vedea color, stând la spatele meu.

Vedeţi? Dumnezeu este Cel care face aranjamentul, pentru că în apropierea noastră se vede şi un cos mare cu crini, deşi pe platformă nu era nici un coş cu crini. El este Crinul din Vale. De unde obţineţi opiul? Din crin. Aşa este.

Ştiţi care este Opiul lui Dumnezeu? Pacea. Opiul acesta vă face să uitaţi toate necazurile.

Opiul (nicotina din tutun) îi ucide pe cei care fumează, dar Opiul lui Dumnezeu vă dă Viaţa. Amin. Da, Opiul Lui uşurează orice durere şi vindecă orice boală. Astfel, cât timp inspirăm acest Opiu, avem pace.

În fotografie, coşul acela mare cu crini este chiar în faţa mea pe platformă.

Dar să revin la povestirea mea. Acolo la Tulsa, m-am rugat pentru bolnavi, după care m-am întors la locul meu.

Zece minute mai târziu, o femeie care avea artrită la coloană şi era dactilografă la un evanghelist, a fost vindecată pe deplin de Domnul, astfel încât braţele şi coloana bolnavă i s-au făcut sănătoase pe loc. Când a văzut aceasta, femeia a început să alerge pe hol strigând plină de bucurie şi atrăgând prin aceasta atenţia tuturor. Apoi s-a lăsat în genunchi şi a început să bată din palme în felul acesta (Fratele Branham bate de trei ori din palme).

Slăvit să fie Dumnezeu pentru că a eliberat-o la numai câteva minute după rugăciune! M-am apropiat să aud ce spune: „Mă plimbam pe hol când, deodată, s-a întâmplat minunea,” spunea femeia.

Când am auzit ce spune, mi-am zis: „Laudă lui Dumnezeu!”, şi am mers mai departe deoarece am auzit alte strigăte care au făcut ca toţi oamenii aceia bogaţi să alerge să vadă despre ce era vorba.

Acolo era un bărbat, fratele Gardner. El este cel care mi-a dăruit costumul acesta. Cred că mulţi dintre voi îl cunoaşteţi, deoarece este comerciant de automobile vechi de trei ani şi are cea mai bună vânzare din America. Este şi pilot pe un avion particular. Numele lui întreg este George Gardner.

Odată, în timpul unui zbor, el s-a prăbuşit cu avionul, iar în acel accident şi-a zdrobit genunchii şi gleznele rămânând astfel paralizat de la brâu în jos. Dar când m-am rugat pentru bolnavi, era şi el acolo, iar după rugăciune a fost luat şi dus într-o încăpere separată, ca să nu fie deranjat de mulţimea care se plimba în jurul lui. Şi acum ascultaţi mărturia lui:

„După ce am fost dus în camera mea şi m-am aşezat pe pat, deşi nu eram creştin mi-am zis: „Eu cred ceea ce a spus omul acela mic şi chel care a predicat în seara aceasta.” Când am spus aceste cuvinte, am simţit cum gleznele şi genunchii mei încep să tremure, apoi am sărit în picioare pe deplin sănătos, strigând, bătând din picioare şi slăvindu-L pe Dumnezeu pentru minunea Sa.”

Într-o altă zi, înainte de începerea adunării de rugăciune pentru bolnavi, stăteam cu fratele Arganbright, cu Leo şi Gene, ca să preluăm apelurile telefonice. La un moment dat, a început să sune telefonul, dar când m-am uitat, fratele Arganbright nu era acolo ca să răspundă, aşa că m-am dus şi am ridicat eu receptorul. Fraţilor, părerea mea este că toate lucrurile lucrează după voia lui Dumnezeu, nu sunteţi de aceeaşi părere?

Eu cred că de aceea este aici şi domnişoara aceasta tânără, şi la fel voi. Noi ne-am adunat aici cu un scop: spre slava lui Dumnezeu.

Din care alt motiv am fi venit aici pe alunecuşul acesta?

Când am ridicat receptorul, cineva a spus:

„Aş vrea să vorbesc cu fratele Branham.”

„Eu sunt fratele Branham,” am răspuns eu.

„Domnule, poate nu este plăcut ceea ce spun, fiindcă ştiu că toţi oamenii trag de tine dintr-o parte în alta. Eu sunt misionar în Mexic, la Crescento, iar acum câteva zile am aflat că eşti în oraş. Frate Branham, mi-am adus băieţelul grav bolnav de cancer, cu scopul să te chem pe tine sau pe fratele Roberts să vă rugaţi pentru el. Copilul meu are numai patru luni şi moare de cancer.”

În timp ce-l ascultam, Ceva îmi spunea: „Du-te la copilul acela!”

„Domnule, am să-l chem pe fratele Arganbright şi te rog să-i spui lui unde putem găsi copilul, pentru că voi veni acolo.”

L-am chemat deci pe fratele Arganbright şi am plecat împreună la adresa dată.

Acolo am fost întâmpinaţi de micuţa sa soţie şi de fratele care, deşi era mexican, avea pielea albă. De fapt, de multe ori poţi vedea mexicani albi, deoarece au loc căsătorii mixte, între spanioli şi indieni. Soţia lui era o femeie foarte drăguţă.

Ne-am dus împreună la spital ca să vedem copilul. Când am intrat în salonul în care era copilul şi care era chiar lângă camera de gardă a surorilor medicale,  am privit la copilaşul acela micuţ care se născuse cu acea tumoare malignă în obraz şi care era cam atât de ieşită în afară (Fratele Branham arată).

Medicii au încercat să-l opereze ca să-i scoată tumoarea, iar din cauza operaţiei avea o mulţime de cicatrice urâte în jurul gâtului. Totuşi, operaţia nu a oprit înaintarea cancerului, care continua să se întindă încât acum îi ajunsese la limbă. Obrazul îi atârna aşa (Fratele Branham arată) şi avea cicatrice adânci. Şi pentru că limba i se umflase atât de tare, îi închidea căile respiratorii, ceea ce făcea să nu mai poată respira singur. Din cauza aceasta, medicii i-au făcut o tăietură la gât şi i-au pus un tub prin care i se dădea oxigen, iar sora trebuia să stea tot timpul lângă el să-l supravegheze şi să-i tragă puroiul afară.

Când am intrat, tatăl s-a dus până lângă pătuţ şi i-a zis: „Ricky, băiatul lui tăticu, tata l-a adus pe fratele Branham ca să se roage pentru tine.”

Când a spus: „Băiatul lui tăticu”, am simţit că nu mai am putere, aşa că a trebuit să mă sprijin de pat.

Chiar dacă era atât de grav bolnav, micuţul băieţel ştia că tăticul lui era acolo, aşa că a început să gâfâie şi să dea din mânuţe. Tatăl a început să-l mângâie încet pe cap. O, era un copilaş sărman care se născuse cu acea boală!

Privindu-l, n-am mai putut spune nici un cuvânt. Voi ştiţi că uneori devii atât de plin încât nu poţi să mai spui nici un cuvânt. Am privit spre mâinile acelea micuţe care se mişcau spre tatăl său şi m-am gândit: „Nu este păcat de el?”, iar după ce mi-am mai revenit puţin, am zis: „O, Isuse, oare Ţie Îţi place să vezi aşa ceva? Eu nu pot crede aceasta! Nu pot crede că Tu eşti slăvit printr-o suferinţă ca aceasta, prin care trece copilaşul acesta sărman! Poate greşesc, dar dacă pentru mine înseamnă atât de mult, ce înseamnă el pentru Tine? Ce simţi pentru el, Tu, care eşti Dătătorul tuturor darurilor bune şi originea îndurării? Oare ce este de făcut?”

Tatăl încerca să se joace cu el ca să-l liniştească. Am privit din nou spre băieţel şi m-am gândit: „Doamne, ce-ai face Tu dacă ai sta aici?”

Deodată mi-am dat seama că Dumnezeu era acolo, iar Ceva îmi vorbea jos, în sufletul meu şi-mi spunea: „Am aşteptat să văd ce vei face tu în cazul acesta! Eu ţi-am dat autoritatea Mea, de aceea aştept să văd ce vei face. Eu am dat Bisericii autoritatea Mea.”

Oare aceasta este atitudinea Lui faţă de noi toţi? Da, şi El aşteaptă întotdeauna să vadă ce vom face. Cum este cu semnele timpului, despre care tot predicăm? O, El aşteaptă să vadă ce facem noi!

Atunci am luat mânuţa micuţului copil în mâna mea şi am spus: „Doamne, ascultă rugăciunea slujitorului Tău şi fiindcă cred că Tu eşti, prin credinţă pun sângele lui Isus Hristos între acest demon de cancer şi viaţa acestui copilaş. Pun sângele Tău între ucigaş şi copilaşul acesta!”

N-am mai putut continua, ci m-am întors şi am părăsit salonul. Tatăl copilului a alergat după mine şi mi-a zis: „Frate Branham, Domnul tocmai mi-a pus pe inimă să-ţi dau zeciuiala aceasta.”

„O, frate, nu te gândi la aceasta, fiindcă eu nu am nevoie de bani!”

„Dar eu am economisit această zeciuială,” a insistat el. Erau puţini bani, am şi uitat câţi. Dacă nu mă înşel, erau ca cincizeci de dolari.

„Domnul mi-a pus pe inimă să ţi-i dau ţie!” a insistat el.

„Frate, îi primesc şi apoi ţi-i dau ţie. Ia-i şi plăteşte cu ei chitanţa de spitalizare a micuţului Ricky. Tu eşti predicator, eşti misionar, şi ştiu bine că ai nevoie de bani. Ai familie, iar medicii trebuie plătiţi. Pune-i te rog înapoi în buzunar şi du-te şi plăteşte cu ei chitanţa lui Ricky.”

„Dar nu vreau să fac aceasta, frate Branham. Banii aceştia sunt pentru plata lucrătorului şi nu pentru medici.”

„Da, dar eu îi cedez înapoi pentru tine.” Astfel i-am refuzat şi apoi am plecat acasă.

Nu au trecut decât câteva ore şi maxilarele copilaşului şi-au revenit, limba i s-a dezumflat şi Dumnezeu l-a vindecat pe deplin. Medicii au scos apoi tubul pe care îl introduseseră în gâtul copilului, deoarece nu mai era nevoie de el.

Minunea aceasta a cutremurat toată Coasta de Vest.

Imediat după aceea, un medic renumit l-a trimis la mine pe fiul său cu nepoţelul care avea cancer la cap. Ei au scurtat drumul şi au venit la Pasadena, unde mă aflam eu, ca să mă rog pentru el. Copilul primise o injecţie cu penicilină şi de aici au urmat o serie de complicaţii care în final au dus la acel cancer la creier. Eu m-am rugat pentru copil şi sunt sigur că Dumnezeu l-a vindecat.

Înainte de a părăsi casa în care mă aflam, a început să sune telefonul şi l-am auzit pe fratele Arganbright vorbind cu cineva, şi cine credeţi că ne aştepta când ne-am dus la maşină?

Fratele mexican cu soţia sa. Amândoi plângeau şi Îl lăudau pe Domnul. Când m-au văzut, au venit la mine şi mi-au spus:

„Frate Branham, am adus această zeciuială pentru tine.”

„O, frate, înţelege-mă că nu pot să primesc aşa ceva! Pur şi simplu nu pot.”

„Dar am adus-o pentru tine.”

„Frate, ţi-am spus s-o laşi pentru nota de plată a lui Ricky.”

„În dimineaţa aceasta când ne-am dus la medic să plătim spitalizarea, ne-a spus că nu datorăm nimic, deoarece nu a făcut nimic pentru vindecarea lui. Ceea ce s-a întâmplat este o mare minune, de aceea nu datorăm nici măcar un penny pentru spitalizarea copilului. El mi-a spus: „Daţi-i banii aceştia fratelui Branham.” Şi Domnul mi-a spus că-i vei primi.”

Când am auzit ce spune, i-am zis: „Oh, dar chiar nu pot face aceasta! Doamne, nu pot face aşa ceva!”

Dar în clipa aceea a venit peste mine Ceva şi mi-a adus în faţă următorul tablou: Isus stătea într-o zi în Templu şi privea bogaţii timpului Său, care aveau tot ce-şi doreau. O, ei aveau o grămadă de bani! Şi iată că a venit în Templu o văduvă micuţă care a adus doi bănuţi – singura ei avuţie – şi i-a dat ca dar pentru visteria Templului. (Luca 21.1-4).

Ce-am fi făcut noi în situaţia aceasta? I-am fi spus: „O, soră, nu face aceasta pentru că nu avem nevoie de banii tăi! Nu-i pune acolo pentru că sunt tot ce ai!”? Vedeţi? Isus a lăsat-o să-i pună acolo pentru că „este mai binecuvântat cel ce dă, decât cel ce primeşte.” (Fapte 20.35).

Astfel, am luat micuţa zeciuială şi am pus-o pentru lucrarea care se face spre slava lui Dumnezeu, folosind-o cât am putut de bine.

Ce este aceasta? Slava lui Dumnezeu, puterea Sa.

Umbrele pleacă şi Hristos vine! De aceea se fac toate aceste semne şi minuni. Este marea lucrare a Fiului, reflectată peste stelele dimineţii, cu vindecarea divină sub aripile Lui.

Dacă Domnul aduce vindecarea numai prin reflectarea puterii Sale, ce se va întâmpla când va veni în persoană? O, atunci aceste trupuri muritoare vor fi schimbate şi făcute asemenea trupului Său proslăvit!

Ce se va întâmpla când va veni El? Până la venirea Sa, noi suntem mulţumitori pentru Fiul Luminii şi pentru prezenţa Sa; pentru că stelele dimineţii urcă pe culmile slavei, ca să-I ureze un „Bun venit” revenirii Sale în acest ceas întunecos.

Haideţi să ne rugăm.

O, Doamne, noi Te iubim atât de mult şi nu am obosit niciodată în a Te lăuda, dar iată că ceasul este aici.

În mijlocul nostru sunt oameni bolnavi care aşteaptă îndurarea Ta. Tu cunoşti aceste mărturii şi din câte ştiu eu, toate sunt adevărate.

Mă refer la aviatorul acela care le-a arătat tuturor că poate sta în picioare pe deplin vindecat. El şi-a ridicat pantalonii şi ne-a arătat tuturor cicatricele de la gleznele şi genunchii săi şi ne-a spus că medicii au încercat să-i pună oasele la loc, dar nu au reuşit. Ai văzut şi femeia care avea durerea aceea din cauza artritei, dar Tu ai umplut-o de bucurie, vindecând-o prin puterea Ta. Îl cunoşti şi pe copilaşul acesta scump, mărturia tatălui său şi a tuturor celor care au fost prezenţi la minunea săvârşită de Tine.

Când spun toate acestea, mă gândesc că Tu eşti la fel de puternic şi în dimineaţa aceasta, în acest Tabernacol, cum ai fost pretutindeni în lume.

Tu ai promis că nu ne vei părăsi niciodată, ci vei fi în mijlocul nostru.

Acum vom chema bolnavii pe care ni i-ai trimis în dimineaţa aceasta şi ne vom ruga din toată inima pentru ei, prin credinţă, ca să-i salvezi şi să-i vindeci.

Dacă au făcut păcate, iartă-i, Te rog, Tată, pentru că şi noi greşim şi ne mărturisim păcatele unii altora, deoarece Tu ai spus că „rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va însănătoşi; şi dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.” (Iacov 5.15).

O, Doamne, mama aceasta şi copilaşul ei, stau în dimineaţa aceasta aici şi aşteaptă îndurarea Ta, deoarece conform părerii medicilor, ea este aproape de sfârşitul călătoriei, dar rugăciunea noastră este ca Tu să stai între ea şi acest vrăjmaş, iar când o vom unge şi ne vom ruga pentru ea, fie ca puterea Ta să-i atingă sufletul, astfel încât să primească credinţă şi eliberare, şi să plece acasă vindecată, fiind o altă dovadă a reflectării puterii Stelei dimineţii, spre slava lui Dumnezeu. Amin.

– Amin –