STAREA PREZENTĂ A SLUJBEI MELE

…am fost foarte obosit şi epuizat, dar de-a lungul călătoriei, am avut adunări minunate cu creştinii din diferite locuri, de pe Coasta de Est până pe Coasta de Vest şi Canada. Am avut o colaborare bună cu diferite biserici denominaţionale, cu Adunarea lui Dumnezeu, cu Biserica Penticostală Unită şi cu multe alte denominaţiuni şi am avut adunări mari.

A fost un mare succes, cum se spune astăzi, şi mulţi pot să spună că a fost ceva măreţ. Eu unul sunt pentru treziri dar, la nivel naţional, trezirea este pe cale să se termine.

Îmi place să văd o trezire în care nu numai că se adaugă membri, ci inimile sunt în clocot, iar Domnul nostru a făcut multe minuni vindecând şi salvând mulţi oameni.

Acum m-am întors acasă să mă odihnesc puţin, iar dacă va fi cu voia Domnului, peste câteva săptămâni mă voi reîntoarce în slujbă.

Aş vrea să le spun oamenilor şi prietenilor mei din toată lumea, că în seara aceasta este foarte cald în Tabernacol, iar oamenii sunt înghesuiţi peste tot, pe scări, afară şi în maşini. Va fi foarte greu pentru ei, dar şi pentru mine.

Am venit aici pentru că vreau să vă explic în ce etapă a timpului trăim potrivit slujbei pe care mi-a dat-o Domnul, şi am vrut să aduc această mărturie în Tabernacol. Am avut acest lucru pe inimă primăvara trecută, dar am aşteptat să mă întorc aici, ca să pot înregistra şi să trimit înregistrarea oamenilor din întreaga lume.

Cu mai bine de treizeci şi doi de ani în urmă, la nici o sută patruzeci de metri de locul unde stau acum, pe strada Eighth and Penn, am aşezat, într-o dimineaţă, piatra unghiulară a acestui Tabernacol, într-un loc care până atunci fusese o mlaştină.

Aceasta s-a întâmplat înainte să mă căsătoresc, în vremea când locuiam cu mama şi cu tata. În dimineaţa în care trebuia să aşezăm piatra unghiulară, Domnul m-a trezit devreme, pe la ora şase. Stăteam în pat de ceva vreme, cu inima plină de bucurie şi cu gândul la timpul acesta măreţ în care Domnul Isus urma să-mi dea un Tabernacol în care să predic. Eram doar un adolescent în vremea aceea, iar fata cu care vorbeam şi care în curând avea să-mi fie soţie, urma să fie alături de noi în ziua aşezării pietrei unghiulare.

Îmi amintesc că în dimineaţa aceea, pe când trebuia să mă trezesc, Ceva mi-a spus: „Ridică-te în picioare!” M-am ridicat, iar atunci am văzut că era un loc mare unde curgea un râu la vale. M-am dus jos la râul acela şi am înţeles că era locul în care i-a botezat Ioan Botezătorul pe oameni, dar oamenii au transformat locul acela într-o cocină. El era foarte critic şi spunea că nu ar fi trebuit să facă aceasta.

În timp ce eram acolo, mi-a vorbit un Glas, apoi m-a luat sus şi am observat Tabernacolul cam în starea în care este acum şi plin de oameni care stăteau înghesuiţi, cam ca şi acum. Eu stăteam la amvon, mă bucuram şi ziceam: „Dumnezeule, cât eşti de bun că mi-ai dat acest Tabernacol!” Dar atunci Îngerul Domnului mi-a vorbit şi mi-a spus: „Nu acesta este Tabernacolul tău!”

„Doamne, atunci unde este Tabernacolul meu?” am întrebat eu.

Atunci m-a ridicat din nou în Duhul şi m-a aşezat într-un loc acoperit cu copaci tineri. Erau şiruri de pomi aşezaţi în trepte şi înalţi cam de douăzeci de picioare. Păreau pomi fructiferi şi erau puşi în nişte găleţi mari şi verzi. Am observat că la dreapta şi la stânga mea era câte o găleată goală de fiecare parte, aşa că am întrebat: „Ce-i cu acestea?”

„Va trebui să plantezi în ele”, a spus El. Atunci am luat o creangă dintr-un pom din dreapta mea şi am pus-o în găleata din partea dreaptă şi o creangă din partea stângă şi am pus-o în găleata din stânga mea. Imediat au crescut mari până la cer, iar El a spus: „Întinde-ţi mâinile şi adună roadele lor!” Când am întins mâinile, într-o mână mi-a căzut un măr galben mare, aromat şi copt, iar în mâna cealaltă mi-a căzut o prună galbenă aromată şi coaptă. Atunci El mi-a spus: „Mănâncă fructele acestea pentru că sunt plăcute.” Am mâncat din ambele şi erau delicioase. Voi ştiţi vedenia aceasta pentru că este scrisă într-una din cărţile: „Povestea vieţii mele” sau „Un profet vizitează Africa.”

Mi-am ridicat mâinile şi am început să-L laud pe Dumnezeu. Deodată, Stâlpul acesta de Foc a venit jos, deasupra acelor copaci, și atunci s-au auzit tunete, fulgerele brăzdau cerul şi vântul a început să bată foarte tare suflând jos frunzele din copaci.

Am privit jos şi am văzut forma acestui Tabernacol aşa cum este aşezat acum; iar la capăt, acolo unde trebuia să fie amvonul acesta, erau trei pomi care au luat forma a trei cruci. Am observat că prunele şi merele erau adunate într-o grămadă în jurul crucii din mijloc. Atunci am alergat cât am putut strigând în gura mare şi am căzut la poalele acelei cruci sau lângă ea, şi am îmbrăţişat-o cu mâinile. Vântul a început să bată din nou, iar fructele de la cruce au căzut peste mine. Eram foarte vesel şi mă bucuram.

El a zis: „Mănâncă fructele pentru că sunt plăcute!” Apoi, Stâlpul acesta de Foc care Se învârtea, a spus tare: „Secerişul este mare şi lucrătorii sunt puţini.” Apoi a adăugat: „Când îţi vei veni în fire sau când vei ieşi din aceasta, să citeşti 2Timotei 4!”

Mi-am venit în fire şi am stat acolo frecându-mi faţa şi mâinile. Chiar atunci, pe peretele din colţul camerei au început să strălucească razele soarelui, ceea ce înseamnă că stătusem în vedenie o oră sau mai mult. El zisese 2Timotei 4, aşa că am luat repede Biblia şi am citit 2Timotei 4.

Acum aş vrea să vă citesc şi vouă aceste versete. Oricât pare de ciudat, eu am citit de multe ori textul acesta din 2 Timotei 4 şi am predicat din el în acest Tabernacol, dar de fiecare dată m-am oprit acolo. Voi citi din 2Timotei 4, primele cinci versete. „Cinci” este „numărul harului.”

„Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi Împărăţia Sa:

propovăduieşte Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura.

Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă, ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor.

Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.

Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist şi împlineşte-ţi bine slujba.”

Am observat că nu am citit prea mult din acest capitol, ci m-am oprit aici. Mi s-a părut că este suficient, deoarece îmi spunea să propovăduiesc Cuvântul, să rabd suferinţele şi să fiu îndelung răbdător, pentru că va veni un timp când oamenii nu vor mai putea suferi învăţătura sănătoasă, ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechile de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite, dar El nu a spus: „vei fi un evanghelist”, ci a spus: „Fă lucrarea unui evanghelist!” Aceasta i-a spus Pavel lui Timotei. Înţelegeţi?

Acum pot spune din toată inima şi pe deplin convins că acest lucru a fost împlinit literă cu literă.

Aceasta a fost spus în urmă cu treizeci de ani, şi din câte ştiu, fiecare vedenie pe care mi-a dat-o El a fost împlinită, în afară de aceea în care sunt în slujbă într-un loc mic ca o încăpere, sub un cort, un auditoriu mare sau aşa ceva, şi mă rog pentru oameni. Mie mi se părea că era un cort. Vă amintiţi că v-am spus aceasta în urmă cu doi sau trei ani?

Marea majoritate s-au împlinit: cum voi merge în Mexic, cum va ploua în noaptea aceea şi ce se va întâmpla acolo. Şi mi-a fost spus că era slujba primei trageri. Vă amintiţi cum am prins sau am scăpat acel peşte micuţ? A doua oară a fost un peşte mic, dar El mi-a spus: „În tragerea a treia nu va scăpa, dar nu le spune oamenilor!”

Vedeţi? El mi-a spus să nu le spun oamenilor, dar eu am încercat să le explic întotdeauna ce încerc să fac, pentru că sunt felul acela de om care nu are secrete şi spun tot ce ştiu. Cred că aşa mi-e felul. Eu îi iubesc pe oameni şi doresc atât de mult să fie salvaţi încât le spun tot ce ştiu, exceptând cazul în care El îmi porunceşte să nu spun. Vedeţi? Vreau să vadă în amănunt că în El nu este nici o greşeală.

Exact aşa s-a întâmplat. Vă amintiţi care a fost însărcinarea? Să ne oprim pentru un moment la aceasta:

„Te rog fierbinte (te însărcinez), înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi Împărăţia Sa…” (v. 1). Vedeţi? „Te însărcinez înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos, să propovăduieşti Cuvântul.”

Din câte ştiu, eu nu am propovăduit nimic altceva decât Cuvântul, şi am stat numai pe El. Au fost o mulţime de probleme, am trecut prin multe prigoane şi încercări şi am fost despărţit de mulţi prieteni dragi din pricina acestei mărturii: „Propovăduieşte Cuvântul”, fiindcă am făcut aşa.

Vă amintiţi vedenia sau „micuţa trecere”, dacă o pot numi aşa, când am fost luat sus şi am văzut milioanele acelea de oameni salvaţi. Atunci am spus:

„Aş vrea să-L văd pe Isus”, dar El mi-a răspuns:

„Este mult mai sus.”

Vedeţi, când mor, oamenii nu se duc imediat la Dumnezeu. Sper că înţelegeţi ce spun. Aş vrea să explic cât pot de bine. Vă grăbiţi?  Haideţi să lămurim lucrurile acestea cât putem de bine.

Amintiţi-vă că noi trăim în trei dimensiuni. Nu ştiu dacă le pot numi sau nu. Prima este lumina, iar a doua este materia. Tommy, îţi aminteşti care este a treia? Timpul. Corect. Deci, lumina, materia şi timpul. Cu cele cinci simţuri ale noastre, noi intrăm în contact cu aceste trei dimensiuni. Vederea noastră intră în contact cu lumina, iar simţurile noastre intră în contact cu materia şi aşa mai departe.

Prin ştiinţă, noi putem avea contact cu cea de-a patra dimensiune. În această sală sunt imagini şi voci pe care simţurile noastre nu le pot percepe, dar un tub de cristal poate culege toate aceste unde şi să le redea prin radio şi televiziune. Vedeţi? Înseamnă că chiar acum, în clădire sunt activităţi în direct ale oamenilor, glasuri şi lucruri. Da, noi ştim că ele există. Ele sunt adevărate şi pot fi captate… Eu nu înţeleg mecanismul acestor lucruri inventate de ştiinţă, dar ştim că ele dovedesc existenţa celei de-a patra dimensiuni.

Dimensiunea a cincea este o dimensiune groaznică…

Când moare un creştin, el merge în dimensiunea a şasea, iar Dumnezeu este în dimensiunea a şaptea.

Aşadar, când moare un creştin, el merge sub altarul lui Dumnezeu, drept în prezenţa lui Dumnezeu, şi este în odihnă.

Să ne oprim puţin la cei nesalvaţi. Când un om are un coşmar, el nu este adormit dar nu este nici treaz, ci este între somn şi realitate, iar aceasta îl face să se mişte şi să strige. Aceasta ne arată spre locul în care merge omul care moare nesalvat.

El şi-a trăit timpul pe pământ şi a murit, dar nu poate ajunge în prezenţa lui Dumnezeu, deoarece, fără Sânge, nu este pregătit să meargă acolo şi este prins între. El nu poate să se întoarcă înapoi pe pământ pentru că timpul lui pe pământ s-a terminat şi astfel este prins între, este prins într-un coşmar. Înţelegeţi?

El nu poate merge în odihnă în prezenţa lui Dumnezeu, dar nu se poate întoarce nici pe pământ pentru că timpul lui s-a terminat. Astfel, este într-un coşmar şi stă acolo până în ziua judecăţii. În ce loc cumplit trebuie să stea! Vedeţi?

În vedenia aceea cred că am fost dus în dimensiunea a şasea, pentru că priveam înapoi şi putem să văd jos. Vedeţi, vederea nu este numai cu ochii aceştia fireşti. Aceasta este ceva pământesc. Vederea pe care o au ei dincolo, contactul lor este mult mai departe şi dincolo de orice alt contact pe care l-am putea avea cu simţurile noastre naturale.

Nu demult, m-am uitat la o emisiune Tv şi acolo am văzut cum au lăsat să se scufunde un om în ocean, la o adâncime de două sau trei mile. El avea o lumină ca nişte raze cu ajutorul căreia se orienta în întunericul ca smoala, de acolo. Deodată a apărut un peşte care avea o înfăţişare îngrozitoare: nu avea ochi, pentru că oricum nu i-ar fi fost de folos în întunericul acela, ci avea doar un fel de fosfor pe nas, iar ca să găsească hrana se ghida cu un alt simţ.

Când l-am văzut, m-am gândit: „Dacă aş putea călăuzi peştele acesta cu vederea mea, ar găsi mult mai uşor hrană şi l-aş duce în diferite locuri, pentru că vederea mea este mai eficientă decât contactul lui radar.” Vedeţi? „Dacă aş putea să-l conduc…” Apoi m-am gândit: „Dacă aş putea să mă predau lui Dumnezeu, cu  cât este mai presus vederea şi simţurile Lui care mă pot călăuzi mai mult decât lucrurile pe care le pot vedea eu, deoarece credinţa pe care ne-o dăruieşte este dovada existenţei lucrurilor care nu se văd cu ochiul liber.

Peştele acela nu poate să vină niciodată la suprafaţă ca ceilalţi peşti, fiindcă trăieşte sub presiune, este presurizat, iar dacă l-ai aduce la suprafaţă, ar plesni. La fel suntem şi noi: dacă ne-am duce sus, sus de tot, am exploda, fiindcă suntem obişnuiţi cu presiunea din locul unde trăim.

Dacă peştişorul acela ar putea să vină aici sus şi să fie în locul meu, ar mai vrea să fie din nou peşte şi să se întoarcă în întunericul de acolo de jos? Eu cred că nu ar mai vrea, pentru că ar fi ceva superior peştelui, ar fi un om şi ar avea simţuri superioare peştelui, ar avea înţelepciune, iar inteligenţa lui ar fi supremă.

Acum înmulţiţi aceasta cu zece milioane şi obţineţi ceea ce sunteţi când treceţi de aici în prezenţa lui Dumnezeu, acolo unde fiinţele omeneşti sunt mult mai departe decât suntem noi. Atunci nu ai mai vrea să fii fiinţa omenească de aici, din această casă de ciumă, de boală şi de putreziciune.

Eu am avut lucrul acesta pe inimă, iar în aceşti treizeci de ani am încercat să propovăduiesc Evanghelia în jurul lumii şi să le spun oamenilor că există un Rai şi un iad, şi că este un Dumnezeu care te iubeşte, o Putere răscumpărătoare care stă gata să te ia sus în orice clipă când eşti gata să o primeşti.

Voi sunteţi la fel ca omul care se îneacă, iar când îi este aruncată de pe mal o frânghie ca să se prindă de ea, se gândeşte: „Păi, aş putea să mă prind de frânghia aceasta, dar nu sunt vrednic.” Păi, frânghia a fost aruncată tocmai ca să te prinzi de ea şi să fii scos afară din apă!

De aceea a murit Isus Hristos: ca să-i salveze pe păcătoşi. În seara aceasta, El aruncă Frânghia Vieţii veşnice care trece chiar peste capul fiecărui păcătos de aici, iar deasupra ei atârnă un semn de bun venit: „Ieşiţi afară de acolo!” Dacă vreţi, pregătirea este făcută.

Eu am văzut Locul acela şi cum sunt oamenii de Acolo, şi este mai presus de orice ar putea gândi această lume, este ceva glorios!

Acolo nu era păcat, moarte sau vreo pată. Acolo nu era diferenţă între bărbaţi şi femei; ei nu mai aveau glande sexuale, ceea ce înseamnă că acolo nu mai exista adulter. Totuşi, unii aveau trăsături de bărbaţi, iar alţii de femei şi vor fi aşa pentru veşnicie.

Voi, copii, învăţaţi la şcoală despre evoluţie. Şi eu cred în evoluţie, dar nu cred că omul a evoluat din vreo specie inferioară. Teoria lor s-a prăbuşit peste ei atunci când au încercat să hibrideze ceva, pentru că hibridul obţinut nu s-a mai putut înmulţi. Deci, este un eşec.

Eu cred că atunci când Dumnezeu a început să scalde pământul, poate primul lucru pe care l-a scos afară a fost o meduză, apoi o broască şi aşa mai departe. Vedeţi, a continuat şi a ajuns la chipul unui om, iar omul este o reflectare, o oglindire a lui Dumnezeu.

El a făcut iarba şi poate din iarbă au ieşit florile, apoi tufişurile şi din tufişuri eu ieşit copacii. De ce? Pentru că sunt o umbră a omului Vieţii care stă pe partea cealaltă.

Toate lucrurile naturale de pe partea aceasta sunt o umbră a lucrurilor supranaturale de pe partea veşnică. De aceea, cât timp este pe pământ un creştin şi are un trup ca acesta, să ştiţi că este o oglindire a ceea ce ne aşteaptă pe partea cealaltă unde nu este tristeţe şi moarte.

Aceasta ne face inimile să fie atât de flămânde! Vedeţi, în noi este ceva care ne cheamă. Acolo este Ceva care ne spune că este Acolo. Cred că în anii aceştia… Îmi cer iertare înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, pentru că am fost neînţelept şi am făcut atât de multe greşeli. În decursul acestor ani, am avut privilegiul să văd multe milioane de oameni care au venit în Împărăţia lui Dumnezeu, şi Îi sunt recunoscător Domnului pentru că mi-a îngăduit să-i conduc, fiindcă cred că în ziua aceea vor fi Acolo.

Acum vedenia s-a împlinit. Eu m-am oprit tot timpul la versetul cinci (din 2Timotei 4), dar în acest capitol este ceva mai mult, mai sunt versete.

Eu am notate aici mai multe versete la care vreau să mă refer şi aş vrea să le citiţi şi voi când ajungeţi acasă. Eu le voi cita şi se vor înregistra şi este foarte bine dacă vreţi să vi le notaţi.

Credeţi că unii bărbaţi şi femei pe care ştiu că îi cunoaşteţi, sunt conduşi de Dumnezeu să facă anumite lucruri? Isus a fost Exemplul nostru, iar acum aş vrea să deschideţi împreună cu mine la Luca 4, fiindcă vreau să vă arăt ceva. Deci, Luca 4.14-20. Vă rog să fiţi atenţi dacă vreţi să vedeţi întâmplându-se ceva paralel.

„Isus, plin de puterea Duhului, S-a întors în Galileea şi I s-a dus vestea în tot ţinutul dimprejur.

El învăţa pe oameni în sinagogile lor şi era slăvit de toţi.

A venit în Nazaret, unde fusese crescut, şi, după obiceiul Său, în ziua Sabatului, a intrat în sinagogă. S-a sculat să citească

şi I s-a dat cartea prorocului Isaia. Când a deschis-o, a dat peste locul unde era scris:

„Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea şi orbilor, căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsaţi

şi să vestesc anul de îndurare al Domnului.”

În urmă, a închis cartea, a dat-o înapoi îngrijitorului şi a şezut jos. Toţi cei ce se aflau în sinagogă aveau privirile pironite spre El.”

Dacă vreţi o referire la aceasta, o am aici şi poate am s-o aduc pe marginea celor citite. Dacă observaţi, veţi găsi aceste cuvinte în Marcu şi în alte locuri, dar în Isaia 61.1-2… Nu este ciudat că El S-a oprit chiar aici şi nu a mers mai departe? Aceasta s-a împlinit la prima Sa venire, în timp ce partea a doua se va împlini la a doua Sa venire la judecată.

Deci, El S-a oprit acolo şi a închis Cartea.

Dacă cineva dintre voi are o Biblie Scofield, veţi găsi o notiţă de subsol cu privire la aceasta. Vedeţi? Priviţi trimiterea la Marcu 6.2 şi veţi observa o comparaţie cu ceea ce scrie în Isaia 61.1-2.

Priviţi referirea din Scriptură care spune, în prima parte a versetului, că Isus urma să vestească anul de îndurare al Domnului, iar în partea a doua a aceluiaşi verset, scrie că El vine şi judecă. Vedeţi? Dar El S-a oprit cu citirea exact acolo.

Eu am observat că întotdeauna m-am oprit la versetul 5 (din 2Timotei 4).

„…Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă, ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor.

Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.

Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist şi împlineşte-ţi bine slujba.” (v .3-5).

Vedeţi? Cu ajutorul şi prin harul lui Dumnezeu, am încercat să fac aceasta.

Aş vrea să le spun prietenilor mei de aici şi celor de pretutindeni unde vor merge benzile, că motivul pentru care am luat poziţie pentru Cuvânt sunt chiar cuvintele: „propovăduieşte Cuvântul”.

De aceea nu mă împac cu nici un fel de crez de la nici o denominaţiune: pentru că am fost însărcinat de Dumnezeu să stau cu Cuvântul. Dacă altcineva vrea să creadă altceva, este treaba lui.

Dacă aţi observat, în vedenia pe care am avut-o cu privire la slujba mea… Eu am trecut pe lângă pomii aceia şi nu am făcut prozeliţi; nu am spus: „Voi, trinitarienilor, să deveniţi unitarieni!”, nici: „Voi, unitarienilor, să fiţi trinitarieni!”, ci am plantat în vasele lor. Exact. Am mers la trinitarieni, am mers la unitarieni şi la toţi şi am stat între ei. Nu m-am alăturat la niciunul dintre ei, ci am stat la mijloc, fiind un frate, exact cum a spus vedenia. Şi am mâncat rodul din ambele părţi, mântuire în ambele părţi.

Aici sunt mulţi trinitarieni, unitarieni şi alţii, dar de ce să ne certăm, deoarece dacă partea aceea a vedeniei este adevărată, este adevărată şi partea cealaltă: că ambele fructe au fost puse la cruce. Vedeţi? Ambele au fost adunate în jurul crucii: atât merele, cât şi prunele şi s-au vărsat peste mine. Toate au fost găsite la cruce, pentru că toate au crezut în Dumnezeu şi sunt umplute cu Duhul Sfânt, au lucrările creştinilor şi semnele îi urmează.

Denominaţiunile nu vor să aibă nimic a face cu aceasta. Trebuie să fie născuţi din nou ca să poată avea ceva; trebuie să aibă o experienţă cu Dumnezeu. Eu am aici o mulţime de texte din Scriptură la care vreau să mă refer şi poate o voi face mai târziu.

Acum aş vrea să vă duc de la versetul cinci, în jos, la versetul 18, dar nu voi mai citi tot ca să câştigăm timp. Deci, Pavel îi vorbeşte aici lui Timotei, iar de la versetul şase în jos spune:

„Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape.

M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.

De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui. ”

Mai departe, el spune:

„Caută de vino curând la mine.” De ce?

„Căci Dima… m-a părăsit…” În slujba lui trebuie să fi fost un timp când, fiind un evanghelist tânăr, un profet tânăr, toată lumea era cu el, dar după cum vedeţi, aici el spune: „toţi m-au părăsit…”  De ce, pentru Cuvânt?

Isus, tânărul Proroc din Galileea, a ajuns într-un timp când a fost părăsit de toţi; şi toţi oamenii care au stat cu Cuvântul lui Dumnezeu, au ajuns într-un punct în care au fost părăsiţi de lume şi de religioşi.

Odată, Isus a hrănit cu cinci pâini şi doi peşti, cinci mii de oameni şi au fost ridicate câteva coşuri cu resturi, dar cred că a doua zi, a început să vină cu Cuvântul şi toţi au început să se depărteze de El. Atunci, S-a uitat la ucenici şi i-a întrebat: „Voi nu vă duceţi?” Chiar şi cei şaptezeci de lucrători ordinaţi de El, L-au părăsit, iar El i-a întrebat pe ucenici: „Voi nu vă duceţi?” Atunci, Petru a rostit acele cuvinte memorabile: „…la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice.” (Ioan 6.68).

Vedeţi, a venit timpul să fie părăsit. Trebuie să vină! Trebuie să vină! Am aici câţiva proroci la care vreau să fac referire ca să vă dovedesc că a venit timpul. Şi a venit şi pentru mine. Eu nu încerc să şterg aceasta pentru că este aici şi trebuie s-o acceptaţi.

Ei nu au şters aceasta, ci au stat şi au acceptat-o fără să se ruşineze de Evanghelie. Observaţi ce a spus Pavel:

„M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.” (v. 7). Mai jos, el spune:

„…m-am luptat cu fiarele şi am fost izbăvit din gura leului.” (v. 17). El povesteşte cât a fost de bun Domnul cu el, dar venise vremea când trebuia să plece.

Mă întreb de ce un om, un frate lucrător asociat ca Dima, l-a părăsit pe Pavel? Fratele Baxter obişnuia să citească despre acest Dima şi spunea:

„Frate Branham, ştii care va fi primul lucru pe care îl voi face  când voi ajunge în cer?”

„Care?”

„Am să mă duc să văd unde este Dima şi am să-i trag una cât pot de tare! Atunci el se va întoarce şi mă va întreba: „De ce ai făcut aceasta, Baxter?”, iar eu voi spune: „De ce l-ai părăsit pe bietul Pavel atunci când a fost părăsit de toţi?”

Eu nu vă recomand să faceţi aceasta, pentru că acolo nu vor fi bătăi. Eu m-am gândit la Baxter care a spus aceasta pentru că i-a fost milă de Pavel.

Dar ce a făcut Pavel? A predicat cât se poate de credincios, iar Duhul Sfânt era peste el. Îmi imaginez că atunci când a scris despre femeile predicator şi despre alte lucruri, a fost o mare explozie. El a spus:

„Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să fie supuse…” (1Corniteni 14.34). El era în închisoare atunci. Vă puteţi imagina ce au spus unii dintre episcopi: „Omul acela este în închisoare, ce treabă are să ne scrie aşa ceva? Şi îl mai are cu el şi pe Timotei, băutorul acela de vin! Este în închisoare şi ne scrie ce trebuie să ne spună Duhul Sfânt!” Dar el le-a spus:

„Ce? De la voi a pornit Cuvântul lui Dumnezeu? Sau                                                                                                 numai până la voi a ajuns el?

Dacă crede cineva că este proroc sau insuflat de Dumnezeu, să înţeleagă că ce vă scriu eu este o poruncă a Domnului.” (v. 36-37).

Vedeţi, prieteni? Eu vreau ca oamenii de departe şi cei la care vor ajunge benzile, să-şi amintească faptul că trebuie să vină timpul despărţirii. Trebuie! Eu nu ştiu cât sunt de departe de sfârşitul timpului, de sfârşitul drumului, pentru că aceasta o ştie numai Dumnezeu. Nu ştiu ce aduce ziua de mâine, dar ştiu Cine o ţine. Pe aceasta este zidită credinţa mea.

Presupun că Dima nu l-a părăsit pe Pavel ca să meargă în cluburi de noapte. Nu pot să-mi imaginez aceasta, deoarece era un om plin de Duhul şi a fost de mare ajutor. Dacă veţi citi istoria lui Dima, veţi afla că era un predicator notabil, un om cultivat, educat şi lustruit, un om inteligent. Dar de ce l-a părăsit pe Pavel? Aceasta este întrebarea. Ce l-a determinat să-l părăsească pe Pavel? Cum am spus, nu cred că voia să meargă în cluburi de noapte, dar cred că Dumnezeu l-a separat de Pavel.

Haideţi să-l observăm puţin pe Dima. Ieri, în timp ce stăteam pe deal, m-am gândit de ce ar fi vrut să-l părăsească pe acel om? De ce l-a părăsit pe predicatorul care l-a condus la Domnul, pe acela care a pornit trezirea printre neamuri şi era un profet legitimat? Nimeni nu putea spune că nu era un profet. De fapt, Pavel era mai mult decât un profet, era un apostol, un mare apostol pentru neamuri, iar Dima era asociat cu el, aveau părtăşie şi a văzut Duhul lui Dumnezeu peste el. Atunci de ce i-a întors spatele unui astfel de om care fusese adeverit că era un slujitor al lui Hristos?

Pavel spune: „Căci Dima, din dragoste pentru lumea de acum…” (v. 10). Eu nu cred că Dima a alunecat de pe cale, ci cred că avea doar o părere diferită de părerea lui Pavel..

Dima venea dintr-o familie bogată, era un om avut, iar uneori banii înseamnă o religie pentru oameni. În California se spune că dacă nu ai trei Cadillac-uri, nu eşti duhovnicesc. Aceasta înseamnă că dacă nu ai succes, dacă nu ai cea mai bună biserică din oraş, oamenii nu merg cu tine. Cam aşa este acolo. Dacă nu ai cea mai bună biserică din oraş, ei spun: „Vrei să spui că te-ai dus la grămada aceea de oameni?”

Aţi ştiut că Domnul nostru nu a avut un loc unde să-şi plece capul? Aţi ştiut că avea numai o haină? Vedeţi? Înseamnă că la fel ar fi gândit şi despre El.

Eu cred că Dima a văzut un declin în slujba lui Pavel şi presupun că a crezut că bătrânul a fost şters din faţa lui Dumnezeu. El a crezut că un popor care ar fi vrut să-şi scoată ochii să îi dea lui Pavel…

Pavel spunea că „chiar dacă v-aţi scoate ochii să mi-i daţi mie…” Noi credem că Pavel avea vederea slabă, fiindcă a spus: „Uitaţi-vă cu ce slove mari v-am scris…” (Galateni 6.11).

Am luat Lexiconul, iar acolo scrie: „cu litere mari.” El era în închisoare în Roma şi spunea că îl supără ochii de la vedenia cerească. Când au văzut că suferă din cauza aceasta, oamenii au fost gata să-i dea ochii lor ca să-i curme suferinţa.

Pavel L-a rugat pe Domnul de trei să-l vindece şi a spus:

„Şi ca să nu mă umflu de mândrie din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf.”  (2Corinteni 12.7). Deci, înţelegem foarte bine că îl pălmuia; când îi mergea bine, îl pălmuia.

Vedeţi, Pavel avea o slujbă mai mare decât a celorlalţi apostoli puse laolaltă. Unii dintre ei au putut vedea aceasta şi au spus: „Eu am umblat cu Isus.” Păi, şi oamenii străzii au umblat cu El când a fost pe pământ, dar Pavel L-a văzut în Stâlpul de Foc, după ce a murit, S-a suit la cer şi S-a întors înapoi; atunci l-a chemat pe Pavel, când acesta era pe drumul Damascului. Pavel avea o slujbă mai mare decât aveau Matei, Marcu, Luca şi ceilalţi, era mult mai departe decât ei.

Astfel, Pavel a spus: „Ca să nu mă îngâmf şi să spun: „Voi nu ştiţi nimic despre El! Mie, Domnul mi S-a arătat după înviere.”

Ei puteau zice: „Noi am umblat cu El.” Păi, aşa au făcut şi  oamenii din jurul Galileii şi Nazaretului şi ţinutul acela! Toţi au umblat cu El.

Pavel a vorbit cu El şi L-a văzut în forma în care a fost înainte de a veni în trup. Vedeţi? El l-a însărcinat pe Pavel în acea stare, în timp ce era în acea Lumină, iar Pavel L-a văzut şi a spus: „Ca să nu mă îngâmf şi să nu mă simt mai mare decât unii dintre voi, fraţilor, mi-a fost pus un sol al Satanei” ca să mă ţină jos. „M-am rugat Domnului de trei ori să mi-l ia, dar El mi-a spus că harul Lui mi-e de-ajuns.” Apoi Pavel a spus: „De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare.” (2Corinteni 12.7-10).

Deci, Pavel era un om cu o slujbă mai mare decât a celorlalţi bărbaţi care erau pe câmpul Evangheliei, avea cea mai mare slujbă pentru că L-a văzut pe Isus într-un Stâlp de Foc şi a fost însărcinat de El să facă ce a făcut, fiind adeverit de acelaşi Dumnezeu, de aceeaşi Putere, prin semne şi minuni care treceau dincolo de orice îndoială; era atât de sărac încât avea doar o haină şi predica la o mulţime de oameni care şi-ar fi scos ochii să îi dea lui, iar unii dintre ei erau milionari. Cu toate acestea, Pavel avea doar o haină şi a spus: „Să-mi aducă haina aceea pentru că se face frig aici.” Vedeţi? El era într-un ţinut muntos şi avea numai o haină.

Dima era un om cu standarde înalte, un om cult, educat şi bogat, care avea multe rânduri de haine şi spunea: „Ceva nu este în ordine cu individul acesta. Are atât de mulţi prieteni care şi-ar da ochii pentru el, şi totuşi este atât de sărac încât nu are decât o haină. Ceva nu este în ordine cu Pavel.”

Să ştiţi că duhul acesta este încă în lume şi oamenii gândesc la fel. Dar banii mulţi nu înseamnă că-L ai pe Dumnezeu. Este un singur Dumnezeu, înţelegeţi? Dar oamenii cred că dacă ai o slujbă mare, trebuie să ai şi asta şi cealaltă, adică toate aceste lucruri mari. Însă Dumnezeu nu este în lucrurile acestea, sau cel puţin aceasta este părerea mea. Dumnezeu lucrează cu fiecare individual şi ne-a poruncit să facem aceste lucruri.

Deoarece avea o singură haină, Pavel i-a spus lui Timotei să i-o aducă pentru că se făcea frig acolo. Vedeţi? Un om care avea o slujbă atât de mare, care a predicat la mii de oameni şi L-a văzut pe Isus care l-a însărcinat din Stâlpul de Foc, avea totuşi numai o haină.  Astfel, Dima a zis: „Ce fel de om este acesta?” şi s-a îndepărtat de el.

Când a fost la Troa, vedem că a avut de-a face cu un om care era căldărar. Acela era un pungaş şi îi ura pe creştini. I-a făcut o mulţime de necazuri lui Pavel, l-a aruncat în închisoare şi… oh, Dumnezeule, fă să audă oamenii! Acolo era Dima care stătea lângă un om care a lovit pe altul cu orbire pentru că s-a contrazis cu el.

Predicatori ai Bisericii lui Hristos, puneţi-vă hainele pe voi! Şi eu am avut de-a face cu unul care a zis: „Loveşte-mă cu orbire, loveşte-mă cu orbire! Dacă ai Duhul Sfânt, loveşte-mă cu orbire!” Dar eu i-am răspuns: „Tu eşti deja orb.” Vedeţi?

Oare de ce nu l-a lovit Pavel cu orbire pe căldărar? Duhul care a fost peste Dima este şi peste oamenii care cred la fel ca el. Nu-i de mirare că atunci când Dima a văzut că omul care putea să lovească cu orbire pe cel care îl blama,   l-a lăsat totuşi pe căldărar să-i strice lucrarea din oraş, a zis: „A eşuat. Şi-a pierdut şi darul de a lovi cu orbire.”

Nu aţi văzut că duhul acesta trăieşte şi astăzi şi zice: „Frate, eşti terminat!” Oh, duhul acesta merge de la un om la altul, dar problema este că ei nu înţeleg. Aceasta-i tot. Ei nu pot să înţeleagă, nu pricep.

Pavel nu l-a lovit pe omul acela cu orbire pentru că aşa a vrut. Nu a spus Isus: „Eu nu fac nimic până când nu-Mi arată mai întâi Tatăl.”?

Cu ani în urmă, v-am spus că atunci când era pe moarte, mama m-a întrebat: „Acesta este sfârşitul Billy?”, dar eu nu puteam să spun nimic până când nu vorbea Dumnezeu. Şi aşa s-a întâmplat.

Ceea ce face omul este un eşec de la început. Omul este numai unealta prin care lucrează Dumnezeu şi el lucrează după voia Lui. Dar când îi vezi pe oamenii aceştia care încearcă să aibă tot timpul aceasta şi cealaltă, ar fi mai bine să vă feriţi de ei.

Isus nu a procedat ca aceştia, ci a spus: „Eu fac numai ce-Mi arată Tatăl. El Îmi arată ce să fac şi Eu fac întocmai.” (Ioan 5.19).

Astfel, Dima l-a văzut pe Pavel, un bărbat cu o asemenea slujbă, care totuşi era atât de sărac încât avea o singură haină pe care trebuia să i-o aducă Timotei. Dar Pavel era un exemplu, aşa cum a fost Hristos care a avut tot o singură haină. Atunci de ce pentru oameni înseamnă atât de mult toate aceste bogăţii, banii şi alte lucruri? Observaţi. Şi el avea putere să lovească pe cineva cu orbire, dacă era contrar la ceea ce predica şi să-i spună: „Eşti lovit cu orbire pentru o vreme!” şi omul orbea.

Acest căldărar i-a făcut de zece ori mai mult rău şi totuşi Pavel nu i-a făcut nimic. Astfel, Dima trebuie să se fi gândit: „Cred că bătrânul şi-a pierdut slujba, este terminat.” Dar nu, Pavel nu îşi pierduse slujba, nu, nu, pentru că Dumnezeu nu face asemenea lucruri.

Dacă observaţi, într-un fel Pavel era la fel ca Ilie. Astfel, profetul Ilie s-a dus pe munte fiind însărcinat de Dumnezeu să facă aceasta, iar când a chemat focul să cadă din cer, a căzut, şi când a chemat apa, a venit.

La porunca lui Dumnezeu, el a omorât patru sute cincizeci de preoţi, le-a tăiat capetele şi le-a lăsat să se rostogolească de pe deal în vale, dar după aceea a fugit la ameninţarea unei femei făţarnice sau necredincioase, care se numea Izabela. Ilie putea să înceapă cu ea, dar Dumnezeu are felul Lui de a face lucrurile şi slujitorii Săi pot să lucreze numai după voia Lui.

Prieteni, nu înţelegeţi că trebuie să umblaţi după felul în care lucrează Dumnezeu? De câte ori nu am stat jos, am sfătuit fraţii şi am spus că aş vrea să mă duc să le strâng mâna şi să le spun: „Fraţilor, nu are nicio importanţă, haideţi să fim fraţi mai departe!”? Dar cum aş putea să fac aceasta şi să-mi păstrez însărcinarea de a propovădui Cuvântul? Nu pot s-o fac.

Am fost între predicatori, iar unul mi-a zis: „Frate Branham, mătuşa mea este acolo. Eu ştiu că eşti un profet al Domnului, aşa că du-te şi redă-i vederea.”

Aş vrea, dar nu pot. Nimeni nu poate face aceasta.

…Dima predica împreună cu Pavel şi a văzut că Pavel s-a uitat la un olog care îl asculta, „şi fiindcă a văzut că are credinţă ca să fie tămăduit, a zis cu glas tare: „Scoală-te drept în picioare.” Şi el s-a sculat dintr-o săritură şi a început să umble.” (Fapte  14.9-10). El l-a văzut vindecând bolnavi, dar cu toate acestea, l-a lăsat pe prietenul său, Trofim, bolnav. (2Timotei 4.20).

Aceasta l-a făcut pe Dima să se gândească: „Pavel şi-a pierdut slujba. Dacă are darul vindecării de ce nu l-a vindecat pe prietenul lui care i-a fost atât de credincios?”

Pavel spunea: „L-am lăsat acolo bolnav. Nu am haină de iarnă şi aş vrea să mi-o aduci. Fereşte-te de căldărarul acela pentru că mi-a ruinat adunarea din cetate. Din pricina lui sunt în închisoare.”

Îmi imaginez că Dima şi-a zis: „Ce fel de predicator este acesta?” Vedeţi? Dar Pavel nu trebuia să le dea nici o explicaţie, pentru că oricum nu ar fi înţeles. Un slujitor al lui Hristos urmează paşii Lui.

Tony Zadel, unul dintre diaconii noştri, nu ştiu dacă este în seara aceasta aici, a venit de curând la mine şi mi-a zis: „Am avut un vis ciudat.”

Astfel, mi-a povestit că în vis mergea pe drumul spre Rai şi a întâlnit un om îmbrăcat cu o robă neagră, care citea o carte. Spunea că s-a oprit lângă omul acela şi l-a întrebat:

„Încotro s-o iau ca să ajung în Rai?”

Şi omul acela i-a răspuns: „Întreabă-l pe cel din faţa mea.” Şi acolo era un pastor al bisericii la care s-a dus.

S-a dus mai departe şi a întâlnit un alt om îmbrăcat cu o robă neagră, care cânta cântece. Şi spunea că acolo mai era un pastor. Ambii pastori erau prieteni de-ai mei, oameni cumsecade, şi el i-a întrebat: „Pe unde să merg ca să ajung în vârful acestui munte?”

Atunci ei i-au răspuns: „Uite, acolo sus este un om mic îmbrăcat în salopetă şi cu pălărie de cow-boy.”

Cineva din Kentucky vorbea de mine şi spunea: „Omul acela arată a orice altceva, numai a predicator nu.”

Fratele a spus că eu eram omul care stătea acolo sus. El a urcat până a ajuns la mine, iar eu l-am luat de braţ şi l-am condus până am ajuns în vârf. Acolo era o zonă sălbatică prin care trebuia să trecem, dar eu i-am spus:

„Tony, aici trebuie să te las, fiindcă trebuie să treci pe acolo singur.” Spunea că atunci m-a întrebat:

„Frate Branham, ce trebuie să fac în continuare?”

„Vino aici, Tony,” i-am zis eu „şi uită-te acolo jos. Vezi urmele care au fost lăsate de picioarele Lui goale şi însângerate? Pe acestea le-am urmat tot timpul. Să stai pe ele!”

Acela a fost singurul lucru pe care am ştiut să-l arăt acelui om. Nu un crez sau vreo senzaţie, ci acele urme însângerate care te duc în Biblie, Sângele lui Isus Hristos.

Cum credeţi că s-a simţit Pavel, omul cu atâţia prieteni bogaţi, dar cu o singură haină, omul care avusese puterea să lovească un om cu orbire… El s-a rugat pentru bolnavi, dar pe prietenul lui l-a lăsat în urmă bolnav. L-a părăsit şi a plecat din cetate. Nu a făcut nimic, ci s-a ridicat şi a plecat, iar restul oamenilor l-au părăsit. Vedeţi? Pavel a spus: „Toţi m-au părăsit.” (2Timotei 4.20). Aşa este, toţi l-au părăsit.

Vă spun ceva: când un om stă credincios pe Cuvânt, nu doar într-o adunare, ci în orice adunare, când un om stă cu adevărat pe Cuvânt, vine timpul când va fi părăsit. Exact. Aceia au făcut-o.

L-au părăsit pe Domnul nostru şi îl vor părăsi pe orice slujitor care stă pe Adevăr.

„Toţi m-au părăsit.” Ce credeţi că a gândit Dima şi unii dintre cei care au văzut că Pavel îl lua peste tot unde mergea pe doctorul Luca cu el? Noi ştim aceasta din Scriptură. El propovăduia vindecarea divină şi totuşi şi-a lăsat prietenul bolnav… Apoi, l-a lăsat pe acela să-l alunge din cetate, deşi ar fi putut să-l lovească cu orbire. Vedeţi? Toate acestea l-au făcut să creadă că Pavel este terminat. Dar nu era! El călca exact pe urmele paşilor însângeraţi. Le urma cu credincioşie. Sper să înţelegeţi. „Toţi m-au părăsit.” (2Timotei 4.16).

Dima iubea lumea şi popularitatea. „Bună, doctore Dima, am auzit că ţi-ai luat Ph…” Oh, sigur că le pace aceasta!

Isus le-a zis: „Oh, cum vă place să staţi în sinagogă şi să fiţi numiţi „Rabi” şi aşa mai departe. Dar prin aceasta, primiţi mai multă osândă.” Vedeţi?

Ei au văzut că acest doctor mergea cu el peste tot. Pavel îl lua pe Luca cu el şi spunea: „Luca este singurul care nu m-a părăsit.” Luca a fost bun cu Pavel. Pavel avea nevoie de el, iar Luca, acest doctor, l-a urmat oriunde a mers şi a propovăduit vindecarea divină. Vedeţi? Omul care propovăduia vindecarea divină, care putea vindeca ologi, care a înviat un mort, care putea vedea vedenii şi spunea lucruri care se vor întâmpla, şi-a lăsat tovarăşul bolnav. Ar fi putut să aibă milioane de dolari şi clădiri care să valoreze zeci de mii de dolari, şcoli mari şi alte lucruri, dar nu a avut decât o singură haină pe care s-o ia pe el.

Astfel, Dima a zis: „Nu mă voi asocia cu unul ca el pentru că este din clasa socială de jos. Voi merge cu fraţii din denominaţiuni şi voi fi cineva!” Vedeţi? El ar fi trebuit să rămână cu Pavel, deoarece Pavel a fost cel care l-a condus la Hristos. Dar vedeţi, dacă n-a cunoscut Duhul, dacă n-a cunoscut lucrarea lui Dumnezeu… Dima l-a lăsat, l-a părăsit. Toţi l-au părăsit.

Să nu uitaţi că dacă un slujitor va sta credincios pe Cuvânt, va fi părăsit de oameni mai devreme sau mai târziu. Uitaţi-vă unde vreţi în Biblie sau în istorie şi veţi vedea că atunci când un om a stat credincios pe Cuvânt, indiferent cât a fost de popular, a fost părăsit şi respins de lumea religioasă. Citiţi Biblia de la Geneza până la Apocalipsa sau luaţi cartea „Conciliul pre-nicenian” şi „Părinţii înainte de Niceea” şi veţi vedea că fiecare sfânt, fiecare proroc, fiecare slujitor credincios al lui Dumnezeu care a stat pe Cuvânt, a fost părăsit de partea ecleziastică şi dat afară. Pavel a fost unul dintre ei, iar dacă astăzi va exista unul ca el, se va întâmpla la fel. Acesta este adevărul. Trebuie să ajungă în acest punct; trebuie să vină acest timp.

Oamenii cred că un bărbat cu o asemenea slujbă trebuie să aibă lumea sub picioare. Ar trebui, dar lumea nu va veni sub picioarele lui. Vedeţi? Un bărbat cu o asemenea slujbă, nu va pune lumea sub picioarele lui, ci o va pune sub picioarele Învăţătorului său, pentru că el nu se reprezintă pe sine, cu Îl reprezintă pe Învăţătorul Său.

Vedeţi, oamenii caută slavă unii de la alţii şi se slăvesc unii pe alţii, dar prin aceasta Îl dezonorează pe Dumnezeu. Noi căutăm să avem oameni mari printre noi, dar printre noi este Unul singur mare, iar Acesta este Domnul nostru. Înţelegeţi? Noi ne ridicăm organizaţia mai presus de Dumnezeu: „Sfânta biserică cutare” sau „sfântul episcop” şi aşa mai departe. Dar nu există aşa ceva! Aceasta este slavă omenească. Unul singur este Sfânt, iar Acesta este Dumnezeu. Şi Duhul Sfânt care este Dumnezeu, este printre noi. Nu noi suntem sfinţi, ci Duhul Sfânt care este între noi, iar când vedem că se petrec anumite lucruri, nu le facem noi, ci Duhul Sfânt din noi.

Isus a spus: „Nu Eu fac aceste lucrări, ci Tatăl Meu care locuieşte în Mine.” În ordine. Noi am găsit tot timpul, de-a lungul vremii, acei slujitori credincioşi.

Mă gândesc la un cântec foarte frumos pe care aş vrea să-l pot cânta:

„Cei ce pe Domnul Îl aşteaptă,

Îşi vor reînnoi puterea.

Vor urca pe aripi ca de vultur,

Aleargă şi nu obosesc, umblă şi nu ostenesc.

O, învaţă-mă, Doamne, să aştept!

Învaţă-mă, Doamne, să aştept pe genunchi.

Şi atunci când vei răspunde rugilor mele,

Învaţă-mă să nu mă sprijin pe ce se sprijină alţii,

Ci să aştept în rugăciune răspunsul Tău.” Aceasta este.

Aceasta face un slujitor adevărat al lui Dumnezeu: aşteaptă rândul Învăţătorului, fiindcă ştie că Scriptura nu va da greş orice s-ar întâmpla. Scriptura trebuie să rămână adevărată, iar în astfel de situaţii, Dumnezeu păşeşte în faţă ca să dea ajutor.

Să privim la Ilie. De ce a fost părăsit? Pentru că a stat credincios pe Cuvânt. El a spus: „Toţi m-au părăsit; am rămas numai eu singur.” (1Împăraţi 19.10). El a fost excomunicat din societate, din orice organizaţie sau biserică organizată a Israelului. Preoţii şi ceilalţi l-au aruncat afară şi nu avea mai mult de o haină, la fel ca Pavel; avea doar o bucată de piele de oaie înfăşurată în jurul mijlocului şi s-a dus pe vârful muntelui, unde a fost hrănit de păsări.

De ce? Pentru Cuvânt, pentru că era credincios lui „Aşa vorbeşte Domnul”. Ceilalţi au devenit moderni, iar prima doamnă a ţării, Izabela, avea toată moda şi lucrurile lumii. Preoţii şi ceilalţi predicatori au lăsat-o să facă ce vrea, dar Ilie nu a făcut aceasta, ci a stat credincios pe Cuvântul Domnului. De aceea a fost părăsit şi la un moment dat a strigat: „Doamne, am rămas numai eu singur, şi caută să-mi ia viaţa!” (1Împăraţi 19.10).

Nu cred că Ilie a pufăit şi a cârtit din pricina aceasta, dar cred că era părăsit. De câte ori mergea la vreun preot ca să ţină o adunare, era respins şi alungat: „Pleacă de aici, fanaticule! Şterge-o de aici!”

Ce au făcut când s-a ridicat Elisei, care era succesorul lui? Tânărul era pleşuv şi au trimis copiii să râdă de el. Vedeţi? Amândoi au fost consideraţi ciudaţi. Şi copiii strigau: „Suie-te, pleşuvule! Suie-te, pleşuvule! De ce nu te sui şi tu ca şi Ilie?” Ei nu credeau că Ilie a fost luat sus. Vedeţi? Credeau că erau doar nişte ciudaţi. Dar Ilie şi Elisei erau credincioşi Cuvântului şi aveau o slujbă confirmată. În ordine.

Daniel a luat o poziţie corectă. Cred că scrie în Daniel 6. Daniel a luat poziţie pentru Cuvânt. Şi ce i s-a întâmplat din cauza aceasta? Chiar dacă era mâna dreaptă a împăratului, Daniel a luat poziţie pentru Cuvânt, iar din cauza aceasta a fost excomunicat şi aruncat în groapa leilor. Un bărbat care a luat poziţie corectă pentru Cuvânt.

Tinerii evrei au stat credincioşi pe Cuvânt, împotriva decretului împăratului care spunea că oricine nu se va închina chipului ridicat de el, când va suna trâmbiţa, va fi aruncat în cuptorul încins. Dar ei au întors spatele chipului… Chiar dacă gestul lor a fost nepopular, chiar dacă au fost excomunicaţi din societate, ei au stat credincioşi pe Cuvânt. Îmi place aceasta.

Un alt exemplu este Iacov. El era plecat demult de acasă şi simţea chemarea să meargă să-şi vadă poporul. Astfel, a pornit la drum, credincios chemării, credincios călăuzirii Lui. El avea lucruri frumoase acolo, dar Dumnezeu îl îndemna să se întoarcă acasă.

Dar înainte să ajungă acasă, s-a văzut într-o mare strâmtorare: de-o parte erau nevestele şi copiii lui, iar de partea cealaltă era fratele său Esau, care îl ura şi venea să-l întâmpine cu o oştire. Atunci s-a oprit lângă un pârâu, lângă pârâul Peniel.

În ce situaţie era! De-o parte era Esau care îl ura, cu oştirea lui, iar de partea cealaltă erau cele două neveste şi copiii. Era într-o mare strâmtorare. De ce? Dacă ar fi rămas în ţara unde era, ar fi fost bine, dar a trebuit să urmeze chemarea, Cuvântul lui Dumnezeu care îl chema în ţara natală. Aleluia! Dumnezeu voia să-l binecuvânteze, dar trebuia să aibă loc o schimbare. (Geneza 32.24-32).

Isus a fost credincios Cuvântului Tatălui. El a spus: „Eu fac numai ce-Mi spune Tatăl, fiindcă este scris că omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” Isus, credincios întotdeauna acestui Cuvânt, a ajuns într-un punct în care a pierdut toţi prietenii pe care îi avea. Toţi L-au părăsit şi au plecat. Toţi.

Oamenii au văzut cum era batjocorit şi luat peste picior şi şi-au pierdut încrederea în El.

„Cum este posibil să se întâmple aşa ceva cu un Om care a poruncit morţilor să iasă afară din mormânt şi ei L-au ascultat, care putea spune mai dinainte ce urma să se întâmple şi nu a greşit niciodată? De ce a stat la judecată cu faţa plină de sânge şi scuipat de soldaţii beţi? De ce I-a lăsat să-I pună o cârpă peste ochi şi să-I spună: „Proroceşte cine Te-a lovit?”

Chiar şi ucenicii Săi L-au părăsit zicând: „Oooo!” Ei au uitat repede tot ce a făcut Dumnezeu, la fel ca Israel când a ajuns la Marea Roşie şi când Moise le-a zis: „Dumnezeu a făcut zeci de minuni mari şi voi vă îndoiţi încă de El că este Dumnezeu?” Vedeţi? El s-a dus, a lovit ţara şi a blestemat-o; a chemat broaşte, muşte şi toate celelalte urgii, iar la urmă a trecut îngerul morţii şi i-a omorât pe toţi întâii născuţi ai egiptenilor, dar cu toate acestea, poporul nu a vrut să-l urmeze la Marea Roşie. Vedeţi, imediat ce popularitatea…

Când au văzut suliţele acelea strălucitoare şi miile de soldaţi cu carele lor huruind şi ridicând nori de praf, ei au dat înapoi zicând: „Moise, trebuia să ne laşi să murim acolo!” Vedeţi? Şi Dumnezeu a spus că i-a lăsat să moară în pustie din pricina necredinţei lor. „Moise, slujba ta s-a încheiat! Nu mai poţi face nimic.” Vedeţi, ei nu au înţeles. Ei nu înţeleg.

Acelaşi lucru s-a întâmplat când Isus, tânărul Rabin, Învăţător sau Proroc din Galileea a făcut acele minuni şi lucruri minunate. „Cum a fost posibil să I se întâmple aşa ceva? Cum a putut să-i lase să-L lege cu lanţuri, când avea puterea să rupă pecetea de pe morminte şi să-i învie pe cei morţi? Cum a putut să îngăduie aceasta, când a vorbit fiului mort al acelei văduve să vină la viaţă sau lui Lazăr, care era mort şi putrezea deja în mormânt, şi i-a scos afară vii? Cum a putut să spună: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată.”, şi apoi să stea să fie legat la mâini şi scuipat în faţă, şi să nu spună nimic?”

Când au văzut aceasta, ucenicii au spus: „Şi-a pierdut slujba!” Da, aşa merg lucrurile.

Chiar Biserica Lui, cei doisprezece pe care i-a învăţat, cărora le-a spus totul şi pe care i-a iubit, I-au întors spatele. Unul singur a stat lângă El, iar acela a fost Ioan. Nici chiar în ceasul în care totul s-a sfârşit, când nu mai era nici o speranţă, iar El era legat, batjocorit şi scuipat… ei nu au ştiut că se împlineau Scripturile.

Ei bine, nu ştiţi că lucrurile care se petrec astăzi împlinesc exact Scripturile la literă? Atunci de ce spun oamenii aceste lucruri? De unde această furie denominaţională? De ce fac aceasta? Pentru că este scris în Scriptură că o vor face. Ei vor face acest lucru orbeşte, fără să ştie ce fac. Credeţi că Iuda a ştiut că juca rolul vânzătorului? Credeţi că Faraon a ştiut că îşi joacă rolul când Dumnezeu l-a ridicat pentru acel scop? Sigur că nu a ştiut.

Credeţi că Esau a vrut să facă lucrurile pe care le-a făcut? Sigur că nu. Dar El a spus: „Au ochi şi nu pot vedea, au urechi şi nu pot auzi.” Priviţi cum Se desfăşoară Scripturile! Vedeţi? Suntem la sfârşitul timpului şi aşa trebuie să fie.

Deci, Biserica lui L-a părăsit. Toţi oamenii, chiar şi natura L-au părăsit. Dacă vreţi să vorbim de cineva părăsit, păi, Pavel nu a fost părăsit deloc dacă îl comparăm cu El. Până şi creaţia pe care a creat-o, L-a părăsit: luna, stelele, soarele, totul; Dumnezeu şi toţi.

Dumnezeu, oamenii, natura, toate L-au părăsit; nimeni nu a rămas alături de El şi a murit singur. Oare Şi-a pierdut slujba? El Îşi împlinea slujba, nu a pierdut-o. Acestea merg împreună. Aceasta se întâmplă; aceasta trebuie să se întâmple.

Toate L-au părăsit. Dar atunci a păşit în scenă Dumnezeu, pentru că oricine cunoaşte Cuvântul, va sta pe Cuvânt, ştiind că Cuvântul este Dumnezeu. Vedeţi? Şi Cuvântul trebuie să Se desfăşoare. Cuvântul infailibil trebuie să Se desfăşoare; trebuie să facă aceasta pentru că Cuvântul este Dumnezeu. Şi dacă El a lucrat cu alţii de-a lungul epocilor, va face la fel şi astăzi pentru că este Dumnezeu.

Să nu uitaţi niciodată aceasta!

Isus a ştiut că era plinătatea Cuvântului; a ştiut că nu era doar un proroc, ci era Dumnezeu însuşi. El era Cuvântul, de aceea nu a fost părăsit numai de oameni ci şi de natură. Întreaga creaţie L-a părăsit, totul: luna şi stelele, pentru că s-a făcut întuneric când a murit. Vedeţi? Toate L-au părăsit, pentru că El era Creatorul tuturor lucrurilor.

„El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut.” (Ioan 1.10). Vedeţi? El era Creatorul tuturor lucrurilor.

Vedeţi, noi nu creăm, dar convertim, iar cei pe care încercăm să-i convertim, sunt cei care pleacă primii atunci când vine timpul să Se manifeste Cuvântul.

Să nu uitaţi că aşa a fost când a păşit Dumnezeu în scenă.

Priviţi lucrările mari pe care le-a făcut Domnul nostru Isus în primul an şi jumătate de slujbă. Oh, El era un Om mare! Nu era nimeni ca El pe pământ, nu a fost până atunci şi nici nu va mai fi. Dar ce s-a întâmplat? A fost mai batjocorit ca nimeni altul. Batjocorit de natură, batjocorit de creaţie, batjocorit de toate, pentru că toate erau într-o stare pervertită. Natura este pervertită…

Dacă natura pervertită este atât de frumoasă, cum va fi când se va întoarce la starea ei iniţială, în voia lui Dumnezeu? Dacă o viţă de vie  putea face un ciorchine care abia putea fi dus de doi oameni, cum va fi când natura se va întoarce înapoi la Dumnezeu? Hristos vine şi pustia va înflori ca trandafirul. Locurile pustii vor fi udate de apă şi pământul va înfrunzi şi va înflori. Va veni un timp când inima omului va fi întoarsă la Domnul şi atunci oamenii vor trăi în pace în locul acela.

Poetul spunea despre acel ceas întunecat:

„Mântuitorul meu Şi-a plecat capul şi a murit;

Perdeaua despicată a descoperit calea

spre bucuria cerului şi a zilei fără sfârşit.”

A trebuit să procedeze aşa ca să pregătească o cale pentru noi. Aşa este. Ce a făcut Dumnezeu? El a fost credincios Cuvântului şi a „îmbrăţişat” crucea. Acela era sfârşitul slujbei Lui? Slujba Lui era încheiată? Dumnezeu a încununat-o cu cea mai frumoasă cunună care există. A încununat-o în dimineaţa de Paşti, la înviere. El a încununat slujba Domnului nostru Isus, prin faptul că a înviat din morţi şi trăieşte de-a pururi. El nu a fost terminat pentru că a fost părăsit de toţi, ci a fost încununat. Da, domnilor. El a fost încununat pentru ceea ce era; a fost părăsit de toţi, şi a trebuit să fie aşa, dar a înviat din morţi.

La fel a fost şi cu Ilie. Am vorbit despre el mai înainte. Ilie era un sărman profet bătrân şi când a mers în pustie, a trebuit să se hrănească cu ceea ce-i aduceau păsările. Era un bătrân uscat, cu laţele atârnând pe umeri, cu capul pleşuv şi ars de soare şi umbla încet ajutându-se de un toiag; într-o parte avea vasul cu untdelemn, dar în pieptul lui era o inimă în care bătea Duhul lui Dumnezeu.

Credeţi că Dumnezeu l-a abandonat când a văzut că era părăsit de toţi? Nu, ci a trimis un car de foc care l-a luat sus pe slujitorul Său ostenit: „Tu nu trebuie să umbli ca şi Enoh, fiindcă te voi duce Acasă în car.” Aşa este. El i-a încununat slujba trimiţând un car care l-a dus Acasă. Să ştiţi că nu este rău. El i-a trimis un car ca să-l ducă acasă fiindcă era ostenit. Îmi place aceasta. El l-a luat pe bietul Său slujitor obosit şi l-a dus Acasă.

Şi Daniel a stat la fel de credincios pentru Dumnezeu. Acest bărbat era cineva în acea împărăţie. El a spus o mulţime de lucruri, a avut vedenii şi i-a învăţat o mulţime de lucruri. În timpul domniei lui Darius, Daniel a stat credincios pentru Dumnezeu, a stat cu Cuvântul lui Dumnezeu şi nu s-a murdărit cu altceva.

Unii ziceau: „Slujba lui s-a terminat pentru că am citit în ziarul local că în câteva zile va fi aruncat la lei.” Urma să ajungă în închisoarea federală sau ceva. Vedeţi? Şi ce a făcut Dumnezeu? A pecetluit slujba lui cu schimbarea inimii împăratului care a poruncit fiecărui om să se teamă de Dumnezeul lui Daniel, fiindcă el are un Dumnezeu care poate să elibereze. Amin.

Vedeţi, în vremea aceea oamenii l-au părăsit pe slujitorul lui Dumnezeu, care a stat credincios pe Cuvânt, dar Dumnezeu a pecetluit slujba lui cu un timp de încununare.

În timpul domniei lui Nebucadneţar, tinerii evrei nu au vrut să se plece înaintea chipului. Ei au stat credincioşi lui Dumnezeu, pentru că Cuvântul lui Dumnezeu spune „să nu te închini la nici un chip.”

Ei au stat credincioşi pe Cuvânt. Şi în zilele acelea s-a scris în „ziarul local”, pentru că aveau metode prin care să răspândească veştile. Desigur, nu aveau un ziar, am spus aşa numai ca să vă faceţi o idee.

Aceşti tineri urmau să fie arşi într-un cuptor care fusese încălzit de şapte ori mai tare. Înainte cu câteva zile, au aruncat în acel cuptor materiale ca să-l încălzească de şapte ori mai tare. Păi, un asemenea foc te va mistui de la o distanţă de o sută de yarzi (91,5 metri).

Totuşi, cei trei s-au dus drept în cuptor şi au ieşit afară fără să aibă nici măcar miros de fum. Când a văzut aceasta, Nebucadneţar a spus: „Orice om care nu se va închina acestui Dumnezeu, va fi ucis, el şi copiii lui, iar casa îi va fi prefăcută într-un morman de murdării.” (Daniel 3.29). Aşa este. Vedeţi? Ei aveau o trezire care s-a răspândit peste tot, pentru că au fost credincioşi Cuvântului. Aceasta s-a întâmplat. Staţi credincioşi pe Cuvânt, pentru că întotdeauna se dovedeşte că El este minunat.

Am notat aici şi numele lui Iacov. El a fost un laş şi se temea de Esau. Iacov ştia că era departe de Dumnezeu, a fost departe de Dumnezeu mulţi ani, dar a încercat să stea credincios pe acest Cuvânt, iar Dumnezeu l-a chemat şi i-a spus să se întoarcă în ţara lui. El a plecat, dar iată că acolo îl aştepta Esau cu oştirea lui.

Şi ce a făcut Dumnezeu? I-a schimbat numele din „Iacov” care înseamnă „înşelător”, în „Un prinţ al lui Dumnezeu”, aşa că în dimineaţa următoare a păşit mai departe cu slujba sa încununată; s-a întâlnit cu Esau şi nu a vrut nici un ajutor de la el. Amin. Credincios Cuvântului…

Aşa lucrează Dumnezeu, este adevărat? El face lucrurile în felul Lui.

Mulţi din fraţii mei au o mare popularitate printre denominaţiuni. Numai să rosteşti un nume şi parcă aprinzi un foc. Aşa este. Rosteşti numele unei anumite persoane…

Când Domnul mi-a vorbit în ziua aceea la râu, peste tot în lume s-a răspândit o trezire şi de acolo au ieşit toţi aceşti mari evanghelişti. Dar ei s-au întors la fraţii lor, la denominaţiunile din care au ieşit. Vedeţi? Ei ies şi ţin adunări, apoi se amestecă cu denominaţiunile şi se întorc din nou la ele pentru că au o mulţime de privilegii, au emisiuni radio, ziare şi de toate, şi toată lumea îi vorbeşte de bine.

Dar pe mine m-au părăsit toţi pentru că am stat pe Cuvânt şi am luat numai Cuvântul. Am stat pe ceea ce mi-a spus El şi am propovăduit Cuvântul, nu o filozofie denominaţională. Însărcinarea mea a fost: „Propovăduieşte Cuvântul! Stai pe Cuvânt!”

Fraţilor care ascultaţi aceste benzi, când am venit între voi vindecând bolnavii, spunând vedenii şi arătându-vă lucruri, am fost cineva mare, dar de ce mi-aţi întors spatele atunci când v-am spus adevărul despre Cuvânt? Puteţi vedea că se împlineşte exact Scriptura? Da, întotdeauna este aşa. Acum, abia mai sunt primit în câte un loc.

Eu primesc scrisori de pretutindeni, iar într-una dintre ele mi s-a scris:

„Frate Branham, eu am avut o încredere foarte mare în tine până când te-am auzit spunând despre denominaţiunea cutare, de care aparţin şi eu, că a decăzut. De atunci nu mai pot avea încredere în tine, iar alţi douăzeci şi cinci de fraţi din denominaţiunea mea, care au fost prezenţi în adunare când ai afirmat aceasta, s-au ridicat şi au plecat.”   

Ei bine, toţi m-au părăsit, dar El nu m-a părăsit niciodată, ci a stat lângă mine. Eu nu am fost neascultător  vedeniei cerești pe care am avut-o jos la râu, ci am stat credincios pe ea, iar El a fost credincios faţă de mine şi mă încred în El că într-o zi, nu ştiu când, îmi va încununa slujba.

Deci, voi sta cât se poate de credincios. Eu nu ştiu când se va întâmpla, dar când este gata El, sunt şi eu.

Acum priviţi! Nădăjduiesc că El îmi va încununa slujba, pentru că m-a lăsat să îmbrac Mireasa Sa cu Haina Cuvântului şi a neprihănirii. Nădăjduiesc că mă va încununa şi că în ziua aceea voi sta acolo şi voi spune: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.” (Ioan 1.29).

Sunt atâtea înălţimi de urcat! Uneori devine foarte greu, dar Cel care ne-a arătat calea ştie ce este mai bine. El ştie ce este mai bine. Spinii de pe cale nu vor mai însemna nimic când vom ajunge la capătul drumului, aşa că haideţi să găsim acele urme însângerate de paşi. Nu uitaţi, prieteni, că:

Nisipul a acoperit urmele de paşi

Ale Străinului de pe ţărmul Galileii

Şi Glasul acela nu se va mai auzi în Iudeea.

Dar cărarea Acelui galilean o urmez bucuros

Şi spinii de pe cale nu vor însemna nimic

Când voi ajunge la capăt de drum.

Partea de Scriptură pe care am citit-o astăzi, El mi-a dat-o când eram tânăr, un băiat cu umerii drepţi, cu pieptul scos înafară şi cu părul negru şi cârlionţat.

Acum umerii mi s-au lăsat, părul a căzut, iar ce a mai rămas a încărunţit, pentru că sunt un om de cincizeci şi trei de ani. Dar este mai plăcut decât înainte.

Nu m-am ferit să vă vestesc întreaga Evanghelie a lui Isus Hristos, pentru că dorinţa inimii mele este ca Biserica să se întâlnească cu Cel care a murit pentru ea, înveşmântată în neprihănirea Sângelui Său, înveşmântată în Cuvântul şi neprihănirea Lui, pentru că Cuvântul Lui nu poate cădea. Acesta este motivul pentru care ştiu că dacă voi sta pe Cuvânt şi voi fi credincios Cuvântului, şi dacă Cuvântul locuieşte în mine şi eu în El, în ziua aceea mă voi bucura că am stat credincios.

Nu ştiu ce va aduce viitorul dar puteţi vedea unde ne aflăm, nu-i aşa? Aţi văzut că toţi, chiar şi unii dintre prietenii mei, spun: „Fratele Branham este terminat. Nu se mai aude că ar face mare lucru!”, dar ei nu înţeleg.

Când Pavel a spus: „Timpul plecării mele se apropie”, cred că cea mai mare dorinţă a lui era să fie martir. Aceasta era dorinţa creştinilor în vremea aceea. Aţi citit cartea lui Fox: „Graiul martirilor”? Şi în „Conciliul nicenian” scrie că cea mai mare onoare care exista pentru un creştin era să fie aruncat în cuşca leilor. Astfel, ei strigau de bucurie ştiind că vor fi martiri.

Când au fost arşi pe rug, ei au strigat de bucurie pentru că aveau onoarea să fie martiri. Când Pavel a păşit spre butucul pe care urma să i se taie capul…Am văzut locul acela, un loc sumbru, o gaură în perete, iar în spate curgea un pârâu mic, unde era aruncate probabil trupurile.

Dar Pavel a păşit acolo şi a spus:

„Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?”

Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!” (1Corinteni 15.55,57).

Acum am ajuns la versetul 6 în jos, la versetul 18:

„Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape.

M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.

De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.

Caută de vino curând la mine.

Căci Dima, din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit…

… Alexandru, căldărarul, mi-a făcut mult rău. Domnul îi va răsplăti după faptele lui.

Păzeşte-te şi tu de el, pentru că este cu totul împotriva cuvintelor noastre.

La întâiul meu răspuns de apărare, nimeni n-a fost cu mine, ci toţi m-au părăsit. Să nu li se ţină în socoteală lucrul acesta!

Însă Domnul a stat lângă mine şi m-a întărit, pentru ca propovăduirea să fie vestită pe deplin prin mine şi s-o audă toate neamurile. Şi am fost izbăvit din† gura leului.

…Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău şi mă va mântui, ca să intru în Împărăţia Lui cerească. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.” (2Timotei 4.6-18).

Eu voi continua să stau credincios pe Cuvânt până la sfârşit. Aici este slujba mea astăzi. Eu nu sunt terminat, ci nădăjduiesc să termin şi să ajung în Împărăţie.

Haideţi să ne plecăm capetele. În seara aceasta este aruncat de la tron „un fir” şi anume „Firul Vieţii” şi nădăjduiesc că în timp ce mă voi ruga, va fi apucat de toţi oamenii nesalvaţi de aici.

Prieteni păcătoşi, nu vreţi să vă întindeţi şi să vă apucaţi de El?

Voi ziceţi: „Frate Branham, ai spus că ai îmbătrânit şi presupun că de aceea…” Nu, frate şi soră! Eu am crezut aceasta încă de când eram copil şi îmi dau viaţa pentru aceasta. Regret un singur lucru: că nu am de dăruit decât o viaţă. Dacă aş fi avut zece mii de vieţi mi le-aş fi dăruit pentru aceasta.

Nu vreţi să vă prindeţi de acest Fir în timp ce trece pe lângă voi?

Tu zici: „Frate Branham, eu nu sunt vrednic.” Ştiu copile că nu eşti, dar adevărul este că nu există nici un lucru care să te facă vrednic, pentru că te-ai născut nevrednic. Dar este un lucru pe care poţi să-l faci: să apuci pe calea dată pentru tine. Tu te scufunzi, dar nu trebuie să se întâmple aceasta pentru că Dumnezeu ţi-a aruncat Firul Vieţii ca să te prinzi de El. Haideţi să ne prindem de El în seara aceasta.

Tată ceresc, îmi amintesc de ziua când am vorbit de la acest amvon şi Ţi-am închinat această Biserică. Piatra din capul unghiului este îngropată acolo împreună cu o pagină din Biblie pe care am scris: „Doamne Isuse, prin harul Tău voi sta credincios pe Cuvânt.”

Acum văd că Cuvântul a produs exact ce a făcut şi în alte timpuri, şi iată-mă stând în seara acesta în acest Tabernacol, după ce am străbătut lumea în lung şi-n lat, iar piatra unghiulară este încă acolo cu ce am scris pe ea.

Cercetează-mă, Doamne. Am greşit de multe ori şi Te-am dezamăgit, aşa cum am mărturisit mai înainte. Dumnezeule, eu doresc iertarea Ta. Tu ştii că Te iubesc şi de curând mi-ai arătat Locul unde vom merge. Eu nu ştiu când vei termina cu mine, Doamne.

În seara aceasta stau aici prin harul Tău şi nu ştiu dacă ai terminat, dar ştiu că trebuie să urmeze ceva, iar când va veni timpul acela nu vreau să fiu găsit un laş, ci vreau să stau aşa cum au stat toţi ceilalţi slujitori ai Tăi. Iar dacă va trebui să-mi pecetluiesc mărturia cu viaţa, aşa să fie. Şi nu aştept să mă încununezi pe mine, ci Slujba pe care am propovăduit-o, Doamne, şi care este Cuvântul Tău.

Doamne, ştiu că Cuvântul Tău este mai mult decât în stare să mă ridice în ziua învierii. Eu nu m-am ruşinat de Cuvântul pe care L-am predicat, fiindcă El este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea celor ce vor crede.

Îţi mulţumesc pentru micuţa Biserică de aici. Când am luat poziţie pentru Cuvânt, mulţi au prorocit şi au spus că în şase luni locul acesta se va transforma într-un garaj, dar au trecut treizeci de ani şi ea este şi astăzi în clocot: „pe această piatră voi zidi Biserica Mea.”

Îţi mulţumim pentru păstorul nostru; îţi mulţumim pentru diaconi şi administratori. Doamne, noi toţi avem partea noastră şi vrem s-o facem cu credincioşie, vrem s-o facem corect.

Doamne, în seara aceasta sunt unii care au venit cu noi aici, dar ca să aibă parte cu Tine, trebuie să apuce acest Fir al Vieţii, să-L tragă, să-L lege în jurul mijlocului, al inimii, şi să spună: „Doamne, trage-mă acum şi ridică-mă!”, şi ei vor ieşi şi vor străluci ca aurul. Îndură-Te, Doamne, fiindcă aşteptăm acest timp.

Noi credem că suntem aproape de sfârşit. Aşa cum am învăţat, acum se desfăşoară epoca Laodicea şi vedem că nu se mai poate întâmpla nimic altceva decât venirea Domnului.

Doamne, nu va fi acest lucru o mare încununare pentru Cuvânt? Aş vrea să stau aici şi să spun: „Iată-L, acesta este Mielul!”, aşa cum a făcut Ioan. „Iată Mielul pe care L-am aşteptat! Acesta este El.” Şi Domnul va veni degrabă la Templul Său şi Îşi va lua poporul în răpire.

Tată, pregăteşte-ne să fim gata. Spală inimile noastre în Sângele Tău; curăţă-ne şi albeşte-ne ca să poată locui în noi Cuvântul Tău. Ajută-ne să ne amintim că trebuie să umblăm numai în Cuvânt.

Dăruieşte pocăinţă fiecărui păcătos şi binecuvântează-i pe toţi cei care sunt aici. Binecuvântează-i şi pe sfinţi, pe aceşti luptători bătrâni care s-au luptat ani în şir şi care au fost batjocoriţi şi ridiculizaţi. Ei merg însă înainte pentru că au Viaţa. Ei ştiu în Cine au crezut şi sunt convinşi că El este în stare să înfăptuiască ceea ce le-a încredinţat. Îţi mulţumim pentru aceasta şi Te rugăm să vindeci bolnavii de aici. Îndepărtează toate păcatele şi toate bolile şi adună slavă pentru Tine, Dumnezeule Tată.

Doamne, am atâţia prieteni scumpi pe care îi iubesc. Avem prieteni scumpi, tineri şi bătrâni, pe care îi iubim din toată inima. Fă-ne credincioşi, Doamne; ajută-ne să stăm credincioşi pe Cuvânt, ca să ne putem întâlni într-o zi într-o ţară mai bună, acolo unde nu este necaz şi tristeţe, fiindcă aşteptăm venirea Domnului. Noi credem că El va veni.

Binecuvântează toţi necredincioşii care sunt în seara aceasta, aici, Doamne şi fă să devină credincioşi şi să Te accepte ca Mântuitorul lor.

Poate că în timp ce stăm cu capetele plecate este cineva care vrea să spună: „Frate Branham, acolo adânc în inima mea, vreau să-mi termin alergarea luptând lupta cea bună. Ridic mâna pentru că vreau să fiu un creştin.”

Dumnezeu să te binecuvânteze. Şi pe tine. Aceasta este bine. Dumnezeu să te binecuvânteze.

„Vreau să-mi sfârşesc drumul luptând lupta cea bună, de aceea, Îl accept pe Hristos şi doresc să fie Ajutorul meu.”

În ordine. Domnul să te binecuvânteze. Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă. Aceasta este bine. El vă curăţeşte. Eu am ajuns să-L cunosc destul de bine în toţi aceşti ani şi ştiu că cunoaşte fiecare mişcare pe care o faceţi. El vede vrabia şi spune că şi perii capului vă sunt număraţi. Vedeţi, El ştie totul, de aceea, tot ce trebuie să faceţi voi este să ridicaţi mâna cu sinceritate. Apa este pregătită.

Ce trebuie să faceţi? Să vă căiţi, să credeţi Evanghelia şi apoi să vă botezaţi. Cum? În Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre. Aceasta este mărturia voastră, ce sunteţi. Când vă botezaţi, nu mai aveţi păcate pentru că le-aţi mărturisit.

Nu vreţi să vă prindeţi de Fiul Vieţii care trece pe la inimile voastre şi spune: „Vino încoace, pelerinule! Ia crucea Mea şi călătoreşte cu Mine. Cunoaşte-Mă, pentru că Eu sunt blând şi smerit cu inima, şi jugul Meu este uşor.”

Întindeţi-vă şi apucaţi-o.

Câţi creştini sunt pe cale în seara aceasta? Câţi veniţi de multă vreme pe cale şi sunteţi bucuroşi că vă apropiaţi de sfârşitul alergării? Mă rog ca Dumnezeu să încununeze slujba voastră, oricare este ea.

Poate eşti o casnică. Mă rog ca Dumnezeu să încununeze slujba ta. Poate eşti predicator, diacon sau un membru. Poate eşti un fermier, nu ştiu. Orice aţi fi, Dumnezeu să încununeze vieţile voastre cu slava Cuvântului Său, la a doua venire, la răpire, să vă ducă acolo sus. Să fiţi ca peştişorul acela care este luat din adâncimea aceea întunecoasă şi ridicat la suprafaţă. Dar vedeţi, voi nu puteţi merge acolo sus în trupul acesta; nu puteţi merge nici ca aceşti astronauţi care trebuie să stea într-un mediu presurizat (cu presiune normală). Voi nu sunteţi făcuţi pentru presiunea aceea, dar când Dumnezeu vă va schimba, veţi fi „presurizaţi” şi veţi merge în răpire. Atunci, aceste simţuri pământeşti vor dispărea şi veţi pleca pe calea glorioasă, Acasă la Isus.

Dumnezeule Tată, Îţi mulţumim pentru aceste mâini ridicate de cei care doresc să devină creştini. Eu cred că au avut aceasta în inimile lor şi Te rog să-i ajuţi să nu mai greşească. Şi dacă greşesc, fă să alerge repede la Tine, ca Avocat. Noi am învăţat că atunci când greşim, avem la Tatăl un Avocat, pe Isus Hristos, prin care suntem aduşi înapoi în har. Mâna iubitoare a Domnului a şters tot, pentru că acolo este o Jertfă de ispăşire pe care o mărturisesc şi care este Mântuitorul meu.

 Te rog pentru toţi cei bolnavi şi aflaţi în nevoi. Dă-le ce au nevoie şi vindecă-le toate bolile, Doamne. Priveşte spre cei ce sunt aici, sub această ungere glorioasă a Duhului Sfânt care Se revarsă blând peste sufletele noastre…

Tată Dumnezeule, Tu ştii la ce m-am gândit când am venit din Canada. Mi-am zis: „Cum aş vrea să am din nou o trezire de modă veche cu sfinţii lui Dumnezeu, cu cântări şi revărsarea puterii lui Dumnezeu!” Oh, Doamne, inima mea tânjeşte după aceasta! Fie ca acest tabernacol să fie cuprins de o mare trezire şi puterea lui Dumnezeu să curgă în valuri de îndurare peste orice inimă.

Doamne, Îţi mulţumesc pentru locul acesta micuţ. Nu noi ne-am ţinut duhovniceşti până acum, ci harul Tău a făcut aceasta, şi cred că cel mai duhovnicesc loc pe care îl ştiu în ţară este chiar aici pe strada Eighth and Penn.

Oh, cât Îţi sunt de mulţumitor pentru această biserică, fiindcă am mers prin alte biserici şi le-am văzut reci şi indiferente; le-am văzut pe femei atât de îndrăzneţe încât nu mai roşesc; nu am auzit nici un „Amin” şi nu am văzut nici o lacrimă, nici o salvare, nimic, fiindcă doar merg la biserică şi rostesc un crez.

Oh, Dumnezeule, câtă mângâiere simt când vin în acest loc cald şi plăcut unde flăcările ies din fiecare altar al inimilor! Ce mângâiere, Tată. Îţi mulţumesc şi Te rog să faci să rămână aşa până la venirea Domnului Isus. Binecuvântează-ne pe toţi împreună.

 Mâine este Sabatul şi Îl rog pe Domnul să mă ajute să vorbesc dimineaţă despre „Numărătoarea inversă”. Dumnezeule, ajută-mă să aduc mesajul în aşa fel încât să fie înţeles de oameni. Acum, ajută-i să vadă etapa slujbei mele, unde se află, ce aşteptăm şi de ce se întâmplă ceea ce se întâmplă. Ajută-i să citească din 2Timotei 4, de la versetul 5 în jos şi să realizeze unde ne aflăm.

Acum Te rog să ne binecuvântezi, să ne dai o odihnă bună trupurilor noastre şi să ne aduci înapoi şi mâine.

Binecuvântează-i pe cei ce stau în picioare pe lângă pereţi, sprijinindu-se unul de altul. Femei şi bărbaţi stau afară în ploaie în jurul pereţilor sau în maşini. Te rog să-i binecuvântezi, Doamne, şi să-i conduci spre casă cu harul lui Dumnezeu în inimile lor. Te rog aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Acum înţelegeţi? Înainte de a vă culca, citiţi încă o dată 2Timotei 4, de la versetul 5 în jos şi veţi vedea unde suntem. De ce l-au părăsit oamenii aceia pe Pavel? Comparaţi slujba lui cu lucrurile prin care trecem astăzi. Comparaţi învăţăturile lui Pavel şi amintiţi-vă că atunci când am avut acea vedenie cerească, am întrebat:

„Pavel va sta cu poporul lui?”

Şi ei au spus: „Da.”

Atunci am zis: „Şi eu am propovăduit acelaşi Cuvânt ca şi el, şi am stat pe aceeaşi Evanghelie.”

Şi milioane de oameni şi-au ridicat mâinile în sus şi au strigat: „Pe aceasta ne odihnim noi!”

Domnul să vă binecuvânteze. Îl iubiţi?

„Până când, până când ne vom întâlni…”

– Amin –