SLUJBA TATĂLUI

08 aprilie 2026

Tabernacolul „Cuvântul vorbit”.

În timp ce ne aflăm în picioare să mergem la Cartea Genezei și să intrăm direct în Cuvânt.

Într-o adunare, cea mai dificilă parte pentru mine este să salut adunarea și să încep să vorbesc. Iar cea mai ușoară parte este când intrăm în Cuvânt pentru că Dumnezeu începe să lucreze. Văd predicatori care se simt atât de confortabil când salută oamenii, dar eu spun: „Doamne, nu pot face aceasta. Vreau să ajung la Cuvânt pentru că acolo mă simt confortabil.” Așadar, vă rog să aveți răbdare cu mine. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți.

Geneza 3:6-10:

„Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el.

Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscutcă erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele.

Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei, şi omul şi nevasta lui s-au ascuns de Faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină.

Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om şi i-a zis: „Unde eşti?”

El a răspuns: „Ţi-am auzit glasul în grădină şi mi-a fost frică, pentru că eram gol, şi m-am ascuns.”

În dimineața aceasta aș dori să predic despre tema SLUJBA TATĂLUI.

Înainte de a merge mai departe, vom zăbovi puțin asupra acestui fragment din Scriptură.

Fratele Steven mi-a spus că atât adunarea voastră, cât și a noastră, a trecut prin lucruri similare. Iar noi înțelegem. Ne aflăm destul de departe pe drum, deoarece putem privi înapoi cu o perspectivă diferită decât atunci când ne-am aflat în mijlocul necazului. Suntem doar cu câțiva ani mai departe decât voi, dar Dumnezeu v-a adus pe aceeași cale.

Atunci când necazul a venit, am avut un păstor în care aveam încredere și pe care-l iubeam. Noi nu l-am urât, ci l-am iubit, l-am respectat și ne-am dorit ca el să fie drept. Doream să fie drept, să fie fratele nostru, dar când el a părăsit Cuvântul, noi a trebuit să rămânem cu Cuvântul.

Ceea ce noi nu am realizat a fost că, pe măsură ce stăteam sub acea atmosferă a necredinței, noi nu am înțeles efectele sale. Nu am văzut letargia, apatia și compromisul care pătrundea înăuntru. A fost ca și povestea broaștei și a fierbătorului. Broasca a pătruns înăuntru în timp ce apa era bună, dar când temperatura apei a început să crească, a început să moară fără să știe că moare. Ea pur și simplu se acomoda cu apa.

Dar Dumnezeu nu va îngădui ca Mireasa Sa să fie manevrată de mâini umane. Această epocă nu este ca nicio altă epocă. Această epocă este diferită de oricare altă epocă, pentru că Dumnezeu a profețit că El Își va înfățișa Lui Însuși o Mireasă fără pată sau zbârcitură. Iar noi înțelegem că acea Mireasă nu are nicio abilitate de a se înfățișa ea însăși, înaintea Lui, fără pată sau zbârcitură, pentru că ea a venit în această viață într-o stare căzută. Ea a venit fiind deja întinată, iar în trupul nostru, în duhul nostru firesc și în mintea noastră, noi suntem predispuși compromisului, pentru că venim pe o cale pervertită și suntem predispuși pervertirii.

În fiecare epocă, tiparul a fost același: Dumnezeu a adus un Cuvânt proaspăt, adunându-i pe cei aleși la acel Cuvânt. Apoi, duhuri căzute au început să pătrundă înăuntru, să pervertească Cuvântul și să aducă biserica în formalism și să o îndepărteze de Cuvânt. Aceasta s-a întâmplat în prima epocă, a doua, a treia, a patra, a cincea, a șasea și chiar și în cea de-a șaptea epocă, a trezirii penticostale. Dar în această epocă, ceva urma să se schimbe pentru ca El să Se asigure că aceasta nu se va mai întâmpla niciodată. Acum, Însuși Mirele avea să vină. Mirele este aici, prezența Sa asigurând că această Mireasă nu va fi manipulată de mâini firești așa cum s-a întâmplat înainte. Ea nu va cădea în același ciclu pentru că acesta a fost rupt de prezența Mirelui.

 Profetul lui Dumnezeu ne-a spus: „Acest Mesaj nu va deveni o denominațiune!” Dar aceasta nu înseamnă că nu există duhuri denominaționale în jurul Mesajului, pentru că Mesajul este Hristos, iar tu nu-L poți transforma pe Hristos într-o denominațiune.

Deci, ceea ce noi am înțeles că ni s-a întâmplat, a fost că eram vulturi într-o cușcă, dar nu știam aceasta. Aripile noastre fuseseră tăiate pentru că atunci când Cuvântul este îndepărtat, puterea noastră nu mai există. Care este puterea care ridică vulturii? Două aripi mari: Noul Testament și Vechiul Testament, Cuvântul lui Dumnezeu. Iar noi zburăm pe Cuvântul lui Dumnezeu. Dar pe măsură ce Cuvântul este tăiat, puterea de a zbura este redusă.

Atunci când Cuvântul a fost tăiat puțin aici sau dincolo, noi nu am observat. Apoi a avut loc o altă tăiere și atunci când am văzut ce se petrecea, ne aflam deja pe un stâlp în curtea găinilor. Noi am crezut că eram bine pentru că tot eram puțin mai sus decât găinile. Dar locul nostru nu este pe un stâlp în curtea găinilor, puțin mai sus decât găinile, ci trebuie să ne aflăm în locurile cerești, deasupra norilor, a furtunilor, zburând prin puterea lui Dumnezeu în această epocă unde nicio furtună nu ne poate atinge, unde nimic nu se poate întâmpla pentru că ne aflăm în Prezența Sa.

Deci, ceea ce noi am considerat ca fiind un timp dificil, teribil, acum când privim înapoi, putem spune că este minunat. Este cel mai bun lucru care ni s-ar fi putut întâmpla, dar noi am trecut prin toate emoțiile și lucrurile care au loc odată cu aceste situații: dezamăgire, tristețe, despărțire, despărțirea de prieteni, de cei pe care-i iubești sau greutatea care vine odată cu aceasta. Am trecut chiar și prin resentimente. Iar ceea ce este mai important, este că trebuie să fii sincer cu tine însuți.

Am trecut chiar și prin critică, devenind criticii celorlalți, critici ai celor care au rămas, ai celor care au spus anumite lucruri. Am trecut prin  critică, noi fiind cei care criticau. Am trecut prin furie și mânie și resentimente, dar am ajuns într-un punct în care am înțeles că Dumnezeu ne-a salvat și ne-a scos afară și am privit înapoi aproape cu dezgust și dispreț la cei care ne-au cauzat probleme, la cei care s-au separat de noi până când am ajuns în punctul în care am înțeles că în tot acest timp, am avut o mie două sute de predici.

În tot acel timp în care acele lucruri se întâmplau, în tot acel timp în care aripile mele erau tăiate, în tot acel timp în care am devenit un creștin leneș și am căzut în compromis, nu pot învinui pe nimeni acum pentru că eu am avut Mesajul. Am avut o mie două sute de predici și casete și eu puteam să le ascult, puteam primi sfaturi de la Sursă, de aceea nu pot da vina pe nimeni, pentru că nu este vina nimănui decât a mea. Am devenit leneș și este vina mea; eu am fost în compromis și a fost vina mea, iar  când în cele din urmă, am trecut de resentimente, dincolo de durere, în punctul în care m-am putut pocăi cu adevărat, în ceea ce mă privește pe mine, atunci Dumnezeu m-a putut elibera cu adevărat. Amin!

Acum, nu mai există mânie, resentimente, nu mai există durere, ci suntem liberi, fericiți, întregiți și vindecați, pentru că am înțeles că a fost vina mea. Nu pot învinovăți pe nimeni altcineva decât pe mine. Iar când în sfârșit am ajuns la pocăință și am recunoscut că eu sunt vinovat, am căzut cu fața la pământ rugându-L pe Dumnezeu să mă ierte pentru că L-am dezamăgit, am pus deoparte Cuvântul, pentru că am venit cu scuze, pentru că m-am relaxat în ceea ce privește Cuvântul și sfințenia mea. Și când am ajuns la pocăință, Dumnezeu a rupt acel lanț pentru că, dacă încă mai ai resentimente, regrete sau răni, atunci încă ești legat de cel care te-a rănit și el încă mai are o măsură de control asupra ta. Dar când ajungi la pocăință și recunoști că nu este fratele cutare și cutare, ci am fost eu, atunci spui: „Doamne, iartă-mă pe mine!” Atunci, Dumnezeu poate rupe acel lanț pentru că tu îi poți ierta pe toți deoarece, de fapt, nu era vorba despre ei, ci Dumnezeu Se ocupa de mine. El a vrut ca eu să merg mai sus, El a vrut ca eu să fiu liber, El a vrut ca eu să ajung la El. Totul era despre Dumnezeu care Se ocupa de mine. Și acum pot spune: „Dumnezeu să vă binecuvânteze! M-ați ajutat!”

Așadar, eu nu mai sunt mânios, rănit, supărat, nu mai am resentimente, ci acum doar sunt fericit.

Eu mă rog ca Dumnezeu să facă același lucru și pentru voi, pentru ca și voi să fiți pur și simplu fericiți și să nu trebuiască să repetați vechea durere, ci să treceți peste ea.

Să nu vă faceți griji că cineva spune cutare sau cutare. Mie nu mai îmi pasă, pentru că acum Domnul îmi vorbește mie. Acesta este singurul Glas pe care vreau să-l aud. Mai există critici? Întotdeauna au fost. Slăvit să fie Domnul, pentru critici!

Există unii care cad. Duhuri rele pătrund printre oameni și încep să pervertească și să compromită puritatea acestui Cuvânt. Slavă Domnului! Pentru că, dacă acestea nu ar urma acest Mesaj, acest Mesaj nu ar fi Hristos. Ele au urmat fiecare trezire adevărată a lui Dumnezeu. Fiecare Cuvânt adevărat al lui Dumnezeu a fost urmat de duhuri care au încercat să-L pervertească și acele duhuri au avut oameni care au căzut sau i-a avut pe cei care au devenit critici. Și dacă acestea nu sunt aici, atunci Acesta nu este Hristos. Atunci, însăși prezența criticilor și a oamenilor care au căzut, duhuri căzute care au încercat să pătrundă înăuntru și care au încercat să schimbe Cuvântul și să-l pervertească, însăși prezența acestui fapt este o dovadă pentru voi că acest Mesaj este adevărat și că este Cuvântul lui Dumnezeu.

Deci, în loc să ne supărăm, ar trebui să fim bucuroși. Toate acestea legitimează că ceea ce cred eu este Adevărul, așa că nu există niciun motiv să fii supărat când Dumnezeu este pe Tronul Său. Nu există nici un motiv să fii supărat când El Însuși îți rânduiește pașii, când El Însuși veghează calea ta și vrea să Se ocupe de tine. De aceea, El te va trece prin ceva pentru a-ți deschide ochii, așa cum nu a mai făcut-o niciodată. Te va trece prin ceva pentru a te ridica mai sus decât ai fost până atunci.

Amintiți-vă că a existat odată o furtună care a doborât un vultur. Fratele Branham se afla în Colorado unde a fost o furtună care a doborât un vultur. Vulturul era jos, dar nu a rămas jos. Și în timp ce se afla acolo, el doar s-a uitat la pălăvrăgeala veveriței. A privit la vânător care i-a spus: „Am o armă. Te pot ucide.” Iar vulturul doar a privit. Și fratele Branham a spus: „Ce-l face pe acel vultur să fie atât de calm?” În scurt timp, el a început să-și întindă aripile, iar fratele Branham a început să înțeleagă că: „Cuvântul încă se află aici! Cuvântul lui Dumnezeu încă se află aici! Tot Cuvântul, de la Geneza la Apocalipsa, întregul gând al lui Dumnezeu încă se află aici, iar eu încă mai am puterea de a zbura departe de vânător, de pălăvrăgeală și să mă întorc unde am fost înainte să mă doboare furtuna.”

Deci, tot ce vă pot spune, este: „Fiți fericiți! Fiți mulțumitori față de Dumnezeu! Este o zi minunată că ne aflăm în viață!”

Noi înțelegem că nu noi ne-am mântuit, nu noi am ales Cuvântul, ci Cuvântul ne-a ales pe noi! Ne aflăm aici pentru că Cuvântul ne-a ales pe noi. Noi avem capacitatea de a alege Cuvântul pentru că mai întâi, Cuvântul ne-a ales pe noi, pentru că noi facem parte din Cuvânt! Nu este ceea ce noi am făcut, ci este ceea ce Cuvântul a făcut pentru noi! Mândria nu-și are loc aici pentru că noi nu am făcut nimic. Dacă aș fi lăsat să fac după propria mea judecată, aș fi deja în pierzanie. Dar Dumnezeu nu a lăsat lucrurile în mâna mea. Mirele Se află aici! El S-a asigurat, când a spus: „Gata, te întorci înapoi!”

Dumnezeu este bun! Noi Îl iubim pentru tot ce a făcut pentru noi! Iar eu vă spun: „Acestea sunt cele mai bune zile în care ai fi putut să te afli pe acest Pământ! Nu a existat un timp mai bun. Profeți și oameni înțelepți au tânjit să vadă această zi, dar Dumnezeu te-a ales pe tine s-o vezi! Nu pierde timp supărându-te, ci fii fericit!”

Să ne întoarcem la Geneza 3.6. Noi cunoaștem Geneza foarte bine și am tot trecut peste acest pasaj, chiar și acasă. Este versetul cu care încep aproape de fiecare dată când predic acum. Fratele Branham ne-a spus: „Totul a început în Geneza.” Totul! Tot ce găsim în restul Scripturii își are începutul în Geneza. Aici, Dumnezeu a avut o singură poruncă pentru om, aceasta fiind să nu mănânce din pomul cunoștinței binelui și a răului. Dar șarpele a venit și a început să o amăgească pe femeie, dar și femeia avea porunca lui Dumnezeu. Ea a avut Cuvântul lui Dumnezeu.

 Șarpele a început să-i pună întrebări. Toată lumea crede că este bine să pui întrebări, dar totul depinde de motivul aflat în spatele întrebării adresate. Unele întrebări nu sunt decât o înșelăciune deghizată și aceasta a fost întrebarea șarpelui pentru Eva: o amăgire deghizată. Nu a fost o întrebare sinceră. El i-a pus o întrebare pentru a o testa, pentru a vedea dacă exista o ușă deschisă acolo. De aceea fratele Branham a spus: „Voi nu trebuie să răspundeți la întrebările diavolului.”

Când ajungem sub acea ungere lumească laodiceană crezând că trebuie să fim omul care are răspunsul la orice întrebare, vom fi prinși în capcana amăgirii. De aceea a spus fratele Branham că noi nu trebuie să răspundem la întrebările diavolului.

Odată I-au pus o întrebare lui Isus pentru a-i întinde o capcană, dar El le-a spus: „Răspundeți voi mai întâi la întrebarea Mea: „Ioan Botezătorul a fost trimis de Dumnezeu sau de oameni?” Dar ei nu au putut să răspundă la întrebare. Atunci, El le-a spus: „Nici Eu nu vă voi răspunde la întrebarea voastră.” Deci, noi nu trebuie să răspundem la întrebările diavolului.

Eva a fost prinsă în acea capcană pentru că ea a simțit că trebuie să ofere un răspuns. Dar ea nu a avut un răspuns bun. Așadar, ea a început să privească la pom. Eu nu știu de cât timp se găsea pomul acolo, dar cert este că pomul se afla acolo, dar și oportunitatea pentru eșec se afla acolo. Dar până la acea clipă, nu părea că ea i-a dat atenție pentru că ea avea Cuvântul lui Dumnezeu. Dar acum, întrebarea diavolului a făcut-o să privească la acel pom. Și când ea a privit la pom, Cuvântul ne spune: „Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea.”

Dumnezeu nu a spus niciodată că aceasta nu era adevărat, Dumnezeu nu spusese niciodată că nu era plăcut ochilor și toate aceste lucruri s-ar putea să fi fost adevărate, dar El a spus: „Să nu mănânci!” El nu a spus că era urât, că era rău sau că nu era bun pentru a-i deschide cuiva mintea. Ceea ce Eva a văzut, era adevărat și când a văzut, a început să raționeze. Ea a privit la pom cu mintea ei proprie, cu raționamentul ei și nu a putut vedea nimic în neregulă cu acel pom: „Este bun de mâncat, este plăcut ochilor, un pom de dorit ca să deschidă cuiva mintea.” Deci, ce era în neregulă cu el? Ceea ce era în neregulă cu el, era că era contrar Cuvântului!

Fie că înțelegi, fie că are sens, fie că poate răspunde la o întrebare, fie că te poți uita la el și să vezi dacă este ceva în neregulă cu el, nu contează! Este contrar Cuvântului și dacă este contrar Cuvântului, aduce moarte nu Viață!

„De ce nu pot purta cutare? De ce nu pot face cutare?” Toată lumea vrea un răspuns. Iar răspunsul este: „Este contrar Cuvântului!” „Dar eu am văzut cutare și nu înțeleg ce ar fi în neregulă, nu înțeleg cum ar putea să-mi facă rău? Ce este în neregulă cu el? Arată bine. Îi văd pe alții luând din el, iar ei nu mor.” Este contrar Cuvântului!

Deci, prin raționament Eva a început să ia în considerare spusele pomului la care ea nu ar fi trebuit să se gândească. Și dacă nu a găsit nimic în neregulă cu el, ea a luat și a mâncat din pom.

„A dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el.

Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut șorţuri din ele.”

În mesajul Convorbire, fratele Branham a spus:

„Oh, ceasul, timpul extraordinar pe care-l trăim! Iar când oamenilor le este spus de greșeala lor, în loc să încerce să se întoarcă înapoi și să spună: „Tată, am greșit! Iartă-mă!”, ei încă se mai ascund în spatele frunzelor de smochin. Frunzele de smochin sunt ceea ce ei au cusut împreună, ei înșiși. Iar ei au încercat să… Cuvântul „religie” înseamnă „un acoperământ.” Iar ei au încercat să-și facă un acoperământ făcut de mâinile lor. Iar astăzi, omul nu s-a schimbat încă.”

Ceea ce ei au făcut după ce au mâncat din pom, noi știm că de fapt acolo a avut loc o relație sexuală. Deci, ce și-au făcut ei? Au luat frunze de smochin pe care le-au cusut împreună și și-au făcut un acoperământ pentru a-și acoperi goliciunea. Deci, atunci omul și-a făcut propriul acoperământ pentru a-și acoperi propriul păcat. Aceasta este temelia religiei. Religia a început chiar aici, cu Adam, când Adam a încercat să-și facă propria religie, propriul acoperământ pentru a-și acoperi păcatul său. Adam a luat ceva ce făcuse Dumnezeu. A făcut Dumnezeu frunzele de smochin? Deci, el a luat ceva făcut de Dumnezeu, l-a smuls și i-a schimbat scopul pentru care Dumnezeu îl crease și l-a folosit în scop propriu, făcând o religie din aceasta. Cu propria lui idee, și-a făcut un acoperământ pentru sine, un șort pentru a se acoperi.

Dar fiți atenți la versetul 8:

„Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei, şi omul şi nevasta lui s-au ascuns de Faţa Domnului (în limba engleză: „de Prezența Domnului”).

Cum a știut Adam că prezența Domnului era acolo? L-a văzut el pe Dumnezeu? Nu. Doar I-a auzit Glasul. Și când i-a auzit Glasul, i-a recunoscut Prezența. I-a auzit Glasul umblând prin grădină în răcoarea serii. În timpul de seară, va exista un Glas, iar acel Glas va marca Prezența lui Dumnezeu care S-a reîntors. Iar când Prezența lui Dumnezeu S-a întors, Adam a realizat că religia lui era insuficientă, pentru că aici ne este spus:

„şi omul şi nevasta lui s-au ascuns de Prezența Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină.

Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om şi i-a zis: „Unde eşti?”

El a răspuns: „Ţi-am auzit glasul în grădină şi mi-a fost frică, pentru că eram gol, şi m-am ascuns.”

Practic, Adam nu era dezbrăcat. Adam avea religia lui. Adam era acoperit de religia sa, dar în timpul de seară, când Glasul S-a întors, Glasul i-a penetrat religia, iar Adam a înțeles că în Prezența Domnului, „religia mea nu este suficientă pentru a-mi acoperi păcatul, pentru că eu sunt tot gol.”

Aceasta este ceea ce s-a petrecut cu voi și cu mine. Noi am auzit Glasul în timpul de seară și am știut că în Prezența lui Dumnezeu, religia mea baptistă, penticostală, religia mesajului meu, nu este suficientă. Am făcut eu însumi ceva cu care m-am îmbrăcat, dar în Prezența lui Dumnezeu, eu încă sunt gol. Acesta este harul lui Dumnezeu pentru noi: să vină ca un Glas.

Să mergem la versetul 21:

„Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine de piele şi i-a îmbrăcat cu ele.”

În ziua aceea, în care Tatăl a venit jos, El a venit jos așa cum ar fi venit în mod normal. Profetul ne-a spus că El cobora în răcoarea serii pentru a avea părtășie cu copiii Săi, pentru că dorința lui Dumnezeu de la început, când El a început să creeze și să Se contureze pe Sine Însuși în creație, Dumnezeu a vrut să-Și aducă la suprafață atributele Sale, apoi să aibă părtășie cu acestea. Aceasta a fost dorința lui Dumnezeu. Dorința Lui a fost părtășia, prieteni! El Se cobora în răcoarea serii pentru a avea părtășie cu atributele Sale manifestate, pentru că aceasta a fost dorința Sa. Este ceea ce El a dorit. Astfel, El Se bucura de părtășie și atât timp cât omul stătea sub Cuvânt, părtășia era intactă.

Într-o zi El S-a coborât pentru părtășie, dar ceva era diferit în acea zi. Acum, părtășia a fost frântă pentru că omul a părăsit Cuvântul. Și când omul a părăsit Cuvântul, și-a frânt părtășia cu Dumnezeu. Dar Dumnezeu a dorit atât de mult părtășie cu atributele Sale încât nu le-a părăsit. El urma să creeze o cale prin care să facă o ispășire deoarece sub acea ispășire, El avea să Se îngrijească de un acoperământ, iar sub acel acoperământ, El urma să restituie părtășia.

Chiar aici la început, în Geneza, El ne-a spus povestea întregii Scripturi. Biblia întreagă se află aici și anume că omul urma să cadă, dar Însuși Dumnezeu urma să Se coboare jos cu un Glas, cu Cuvântul Său, iar El urma să dea pe față goliciunea religiei omului. Apoi, urma să aducă un Miel de jertfă, un sânge pentru ispășire. El urma să ia acel Cuvânt, acel acoperământ al Mielului, Cuvântul lui Dumnezeu și urma ca El să-i îmbrace în Cuvânt pentru ca El să-i poată uni înapoi cu Sine.

Tocmai am citit întreaga Biblie în Geneza 3. Când înțelegem acest tablou, restul Bibliei are sens. Deci, Dumnezeu nu l-a lăsat pe om să rămână acolo, ci ca un Tată bun, a venit jos. Ca un Tată bun, și vă rog să vă amintiți că noi predicăm despre „Slujba Tatălui”. Ca un Tată bun, El nu le putea scuza păcatul. Ca un Tată bun, El nu putea spune: „Este în regulă. Totul este bine. Vino aici.” Cel care ar face așa, nu este un tată bun. Biblia ne spune aceasta. Ci, ca un Tată bun, El ar aduce judecata pentru că un Tată bun aduce judecată. Astfel, El avea să aducă judecata, avea să-și judece fiul și fiica și avea să judece și șarpele. Dar în calitate de Tată bun, El nu i-a lăsat într-o părtășie frântă, pentru că slujba Tatălui trebuia să aducă judecata, dar Tatăl care aducea judecata, era de asemenea responsabil pentru împăcare.

Dar copiii nu se puteau împăca cu Dumnezeu, nu aveau nimic cu care să se readucă ei înșiși la Dumnezeu. Astfel, Însuși Dumnezeu a luat un miel, care a fost prima ființă care a fost vreodată înjunghiată în această creație, în Eden. Nimic nu murise până atunci, nimeni nu fusese înjunghiat până când Însuși Tatăl a venit și a luat viața acelui miel nevinovat. De unde a luat El pieile cu care i-a îmbrăcat? Ceva a trebuit să moară. Iar El preumbrea Mielul care urma să vină, Mielul lui Dumnezeu, jertfa Tatălui pentru Familia Sa.

El a înjunghiat mielul, a îndepărtat sângele și i-a luat pielea cu care i-a învelit, acoperindu-și copiii cu acoperământul mielului.

Ascultați ce spune profetul Domnului în mesajul Părtășia:

„Atunci, Dumnezeu a făcut un remediu pentru aceasta. În încheiere aș putea să spun aceasta: În grădina Eden, când Dumnezeu a văzut că copiii Săi păcătuiseră și plecaseră de la El, Însuși Dumnezeu care este Judecătorul Suprem, a făcut o împăcare, pentru ca El să poată restitui părtășia creației Sale prin sângele vărsat a unui animal.”

Dumnezeu a dorit părtășie, dar omul, prin păcat, a rupt părtășia. Dar Dumnezeu, ca Tată, a venit jos și le-a judecat păcatul și prin faptul că le-a judecat păcatul, a trebuit să croiască o cale pentru părtășie. Așadar, a adus o ispășire care le-a acoperit păcatul, le-a adus o învelitoare pentru a-i aduce înapoi în părtășie. Aceasta este slujba Tatălui! Tatăl este Cel care își conduce copiii.

Vedeți voi, fără Mesaj, noi nici măcar nu știm cum să fim un tată. Noi nu putem lua standardul normal al societății, nu putem lua ceea ce cultura și societatea ne oferă. Ceea ce este normal în jurul nostru nu este altceva decât antihrist. Ceea ce a devenit o normalitate pentru lume, este împotriva Scripturii, deci este antihrist. Și nu putem lua nici ideile creștinismului nominal care a luat Cuvântul, l-a tăiat cubulețe și l-a alterat. Deci, fără Mesaj, noi nu știm cum să fim un tată; fără Mesaj, nu ai ști cum să fii o mamă; fără Mesaj, nu ai ști cum să fii un fiu bun, deoarece numai Cuvântul lui Dumnezeu, restaurarea înapoi la Cuvânt, El este Cel care ne arată cum să fim un tată. Numai Cuvântul îți arată cum să fii o mamă, cum să fii un fiu sau o fiică.

Dacă privim la Dumnezeu Tatăl, El este modelul nostru de tată. Dacă privim la Isus Hristos, El este modelul nostru de fiu. Dacă privim la Mireasa lui Hristos, ea este model nostru de soție.

 Astfel, acum știm cum să ne comportăm. Dacă ești o soție, comportă-te ca Mireasa lui Hristos.  Arată-i respect soțului tău, așa cum Mireasa Îi arată respect lui Hristos. Cinstește-l, respectă-l și prețuiește-l! Dacă ești un soț, fii genul de soț așa cum Hristos este pentru Soția Sa, care S-a sacrificat pentru Ea, S-a dat pe Sine Însuși pentru Ea, care o iubește și o prețuiește ca pe propriul Său Trup. Dacă ești un tată, fii un tată așa cum este Dumnezeu Tată pentru copiii Săi. Dacă ești o mamă, fii așa ca Noul Ierusalim care este mama noastră, a tuturor. Amin!

Dacă ești îngrijorat cu privire la cum să fii un soț, Biblia îți spune cum să fii un soț bun. Dacă vrei să știi cum să fii un tată, Biblia îți spune cum să fii un tată. Nu te duce să citești o carte cumpărată dintr-o librărie, scrisă de cineva care a respins Cuvântul, ci întoarce-te la Sursa originală.

Fratele Branham spune: „Noi nu avem decât o singură Carte. Noi nu avem nicio altă carte decât Biblia; nicio altă lege decât dragostea; nicio altă credință decât Hristos.” Să ne întoarcem la ceea ce Dumnezeu ne-a restaurat și ne-a dat astăzi. Slavă Domnului!

Așadar, slujba Tatălui aduce călăuzirea copiilor Săi. Cum aduce El călăuzirea? El rupe o pecete. Ce este ruperea unei peceți? Descoperirea gândului lui Dumnezeu. Iar descoperirea gândului lui Dumnezeu aduce călăuzire pentru copiii Săi, deoarece fără Cuvânt, nu ai călăuzire, nu ai conducere. Cuvântul este Cel care-și conduce poporul.

Deci, când Dumnezeu rupe o pecete, când El a mers la Adam și i-a spus: „Să nu mănânci din acel pom”, El a rupt o pecete pentru Adam. „Poți să mănânci din toate acestea, dar nu din acela.” El a rupt o pecete care era gândul Său. Apoi, când El a rupt o pecete, a dat un avertisment. Aceasta este o trâmbiță pentru că o trâmbiță este o judecată minoră.

Fratele Branham ne-a spus că în epocile Bisericii, Dumnezeu a rupt câte o pecete. El a adus un mesager și a rupt o pecete care a adus o descoperire de la Dumnezeu, gândul lui Dumnezeu. Aceasta este călăuzirea, conducerea bună. Este modul în care lucrează Tatăl. Apoi, când ei au început să se îndepărteze de acel Cuvânt, El a adus un tunet, o corecție. „Nu te duce în acea direcție, vino înapoi.” Era o judecată de avertisment. Apoi, dacă ei nu se întorceau, turna potirul. Acesta este modul în care lucrează Tatăl.

Dacă aveți un fiu sau o fiică, nu veți merge direct la potir aducând pedeapsa, nu veți merge direct la corecție și ați lua un toiag când nu ai rupt niciodată pecetea. Mai întâi trebuie să le spui ce se află în gândul tău: „Vreau să faci cutare, dar nu vreau să faci cutare. Aceasta este ceea ce aștept și ceea ce nu doresc.” Dumnezeu nu a mers niciodată direct la potir, ci a mers la pecete mai întâi. Apoi, după ce a rupt pecetea și copiii Săi au început să se îndepărteze, El a adus un Glas de tunete pentru a aduce o corecție. Apoi, când ei au refuzat tunetul, El a mers la potir și a adus o judecată. Deci, copiii noștri se simt frustrați când noi nu urmăm tiparul așezat de Dumnezeu.

Dacă ai o mamă sau un tată care nu iau timpul necesar pentru a rupe o pecete, dar tot ce fac este să tune, să tune și să tune, iar copiii nici măcar nu știu ce așteaptă, nici măcar nu știu de ce sau ce ar trebui să facă, cum ar trebui să se comporte. Dar de fiecare dată când fac ceva greșit, urmează tunete. Sau mai rău decât aceasta, potir, potir, potir. Dar Domnul ne-a arătat cum să fim un tată, iar primul lucru pe care ar trebui să-l facem pentru copiii noștri, este să rupem pecetea. Apoi, următorul lucru pe care trebuie să-l facem este să aducem un tunet: „Nu aceasta este ceea ce eu am spus. Aceasta a fost greșit. Vino și stai lângă mine. Data viitoare va fi mai rău.” Iar dacă trec mai departe de tunet, atunci aducem potirul toiagului, potrivit Scripturii.

Motivul pentru care avem copii care se răzvrătesc împotriva părinților lor, este pentru că ei nu au adoptat tiparul dat de Dumnezeu. Tiparul pe care ni l-a dat Dumnezeu este drept, este neprihănit, sfânt și curat. Dacă rupi pecetea în mod corect, vedeți, voi nu aveți nevoie de doctor Dobson, ci aveți nevoie doar de Biblie. Dacă pecetea este ruptă în mod corect, atunci copiii vor ști ce este bine și ce este rău. Vor ști categoric ceea ce este așteptat. Iar dacă vor face ceva diferit de ceea ce este așteptat, în mod benevol au ales să facă ceea ce este greșit. Dar atunci aduci un tunet pentru a le reaminti regula și de faptul că judecata vine. Și aceasta este drept, este sfânt, este curat. Iar dacă după acel tunet, ei merg mai departe în propria lor voință, atunci, este drept, sfânt și curat să aduci o corecție, și de fapt, este neduhovicesc și nesfânt să nu aduci potirul. Acum, prin faptul că lași lucrurile să treacă, devii antihrist din nou, pentru că nu urmezi tiparul Cuvântului.

Dacă noi ne-am crește copiii după tiparul lui Dumnezeu, am avea copii care ar ști ce este așteptat de la ei. Cineva și-a luat timpul să le explice, lor li s-a adus la cunoștință gândul părinților lor, și atunci vor ști ce este bine și ce este greșit. Când vor trece de aceasta, ei vor ști că au ales să facă răul și că merită pedeapsa. Nu se vor întreba: „De ce se țipă la mine? De ce mama strigă la mine? De ce tata țipă întotdeauna? De ce tata devine nervos și vine și mă pedepsește?” Până vei ajunge acolo, ei vor ști. Iar când le vei spune ceea ce se petrece, ei vor spune: „Da.” Pentru că este tiparul lui Dumnezeu. Aceasta funcționează și în biserici pentru disciplina din cadrul acesteia. Tiparul lui Dumnezeu de conducere și călăuzire funcționează.

Deci, slujba Tatălui este de a asigura conducerea și de a aduce corecție. Dar slujba Tatălui este și de a aduce restaurarea. Este responsabilitatea Tatălui ca să facă împăcarea cu fiul Său.

Să mergem la 1 Corinteni 11:31-32. Este Scriptura pe care o citim la Cina Domnului.

„Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi.

Dar când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea.”

Dacă noi eșuăm în a ne judeca pe noi înșine prin Cuvântul care ne-a fost dat, atunci Tatăl ne va judeca. Prin faptul că rupe o pecete, ne dă oportunitatea de a ne judeca singuri. Altfel, cum ne-am judeca noi dacă nu prin Cuvânt?

„Dar când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea.”

Motivul pentru care Tatăl ne pedepsește, este pentru ca să nu fim osândiți odată cu lumea. El nu ne pedepsește doar de dragul de a ne pedepsi și nici pentru a suferi pedeapsa. Dorința lui Dumnezeu nu este de a ne pedepsi, ci de a ne împăca. Dumnezeu ne judecă și ne pedepsește pentru ca noi să nu fim pierduți odată cu lumea. El este un Tată și veghează asupra copiilor Săi. Cei care nu sunt copiii Săi, pot scăpa, dar tu, care ești copilul Lui, nu vei scăpa pentru că El nu va îngădui ca tu să te pierzi odată cu lumea.

Evrei 12.5-10:

„Şi aţi uitat sfatul pe care vi-l dă ca unor fii: „Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El.

Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.”

Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl?

Dar, dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii.

Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor şi să trăim?

Căci ei, în adevăr, ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine, dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui.”

Pavel vorbește aici Neamurilor spunându-le: „Părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit cum credeau ei că e bine, dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui”.

Aceasta este slujba Tatălui.

Vreau să mai privim la câteva versete. Să mergem la Proverbe13: 24:

„Cine cruţă nuiaua urăşte pe fiul său, dar cine-l iubeşte îl pedepseşte îndată.”

De ce? Pentru că Tatăl ne iubește pe noi.

Proverbe 29:17:

„Pedepseşte-ţi fiul, şi el îţi va da odihnă şi îţi va aduce desfătare sufletului.”

Care este scopul? Nu pentru că ești mânios sau supărat, nu acesta a fost scopul lui Dumnezeu.

Proverbe 23:12-15:

„Deschide-ţi inima la învăţătură şi urechile la cuvintele ştiinţei! (în limba engleză: „cuvintele înțelepciunii!”)

Nu cruţa copilul de mustrare, căci, dacă-l vei lovi cu nuiaua, nu va muri!

Lovindu-l cu nuiaua, îi scoţi sufletul din Locuinţa morţilor.

Fiule, dacă-ţi va fi inima înţeleaptă, inima mea se va bucura;

Care este scopul? Înțelepciunea. Toată corecția are ca scop aducerea înțelepciunii.

„Fiule, dacă-ţiva fi inima înţeleaptă, inima mea se va bucura.”

Eu vreau să spun că Dumnezeu a adus o corecție astăzi prin profetul Său care a venit cu toiagul Cuvântului, lovind fiecare denominațiune, epoca Bisericii Laodicea, aducând o corecție extraordinară, dură și fermă pentru că ne-am abătut de la Cuvânt și am mers pe o cale greșită. Toate mesele deveniseră o vărsătură. Dar El a trimis un profet cu toiagul Cuvântului și i-a mustrat pentru un botez fals și pentru toate celelalte lucruri pe care le urmau. Dar care a fost scopul acestei mustrări? Scopul era împăcarea, pentru ca noi să avem înțelepciunea, iar inima Lui să Se poată desfăta în înțelepciune, iar „domniile mele se vor bucura când cuvintele tale vorbesc cu înțelepciune, când vorbești despre cunoaștere.”  

Și astăzi, Dumnezeu și-a adus copiii printr-o corecție folosind un profet pentru că un profet aduce o corecție. Iar prin corecția aplicată de un profet, El a ridicat un popor care a fost corectat din gândirea greșită, de la îmbrăcămintea greșită, de la vorbirea greșită, a fost corectat de învățături false, de duhuri greșite. Am fost loviți și loviți și iar loviți, iar El a rupt pecețile și a continuat să rupă pecețile ca să poată avea un popor care să vorbească cuvinte potrivite, care va gândi corect, care va aduce lumină inimii Lui și bucurie în adâncul Său. Dumnezeu este încântat când un fiu începe să se comporte ca Tatăl Său.

Fratele Branham ne-a spus această poveste în mesajul Înfierea. El ne-a spus că Duhul Sfânt a fost trimis ca tutore. Iar el ne-a spus povestea a doi fii diferiți. Unul dintre ei nu era fiul potrivit, dar celălalt era fiul potrivit. Fiul nepotrivit făcea lucruri greșite, el nu asculta de tutorele său, iar tatăl era nemulțumit. Dar tutorele a venit cu fiul potrivit și i-a spus: „L-am văzut făcând cutare și cutare și, oh, este exact ca Tine!” Aceasta aduce bucurie inimii Tatălui, aduce bucurie și plăcere inimii Tatălui nostru.

Ce vrea El? Ce dorește Dumnezeu, prieteni? El dorește părtășie, dar Dumnezeu nu poate avea părtășie cu păcatul, cu pervertirea, cu ceva ce este pângărit. Pentru a avea părtășia corectă, El trebuia să aducă o ispășire, iar când a adus ispășirea, a existat o spălare, iar cu spălarea a venit o învelire, iar cu învelirea vine o împăcare, înapoi la părtășie din nou.

Ce a dorit Dumnezeu în această epocă? Nu doar să corecteze denominațiuni, nu doar să corecteze îmbrăcămintea sau doctrinele, acestea nu au fost decât începutul. Ceea ce a dorit El cu adevărat să facă, a fost să ne aducă gândul Său, înțelegerea Sa, pentru ca noi să gândim ca El, să vedem cu ochii cu care vede El, pentru ca noi să citim Biblia așa cum El o citește. Scopul a fost părtășia restaurată.

Să mergem la Luca 15:11-16:

„El a mai zis: „Un om avea doi fii. Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: „Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.” Şi tatăl le-a împărţit averea.

Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul şi a plecat într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea, ducând o viaţă destrăbălată.

După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă.

Atunci, s-a dus şi s-a lipit de unul din locuitorii ţării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii.

Mult ar fi dorit el să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea nimeni.

Şi-a venit în fire şi a zis: „Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici!”

Vedeți, „el și-a venit în fire.” A existat un timp în care și noi ne-am venit în fire. Noi ne găseam într-o țară îndepărtată fiind robi ai unor locuitori din țară, ai Laodicei. Acel fiu uitase de mult moștenirea sa, uitase cine era el și cine era tatăl său. El ieșise cu viața care i se dăduse, pentru că Dumnezeu ne-a dat o viață când am venit pe acest Pământ, iar noi am început să o irosim printr-un trai dezlănțuit, ajungând în punctul în care viața noastră a căzut în sărăcie. Și noi am devenit robi ai sistemului laodicean atât de mult încât eram dispuși să mâncăm mâncare de porci, la cinematografe, în locuri de divertisment, Netflix și așa mai departe. Eram dispuși să ne hrănim cu hrană pentru porci.

Dar cumva, el și-a venit în fire și a spus: „Cine sunt eu? Ce fac eu aici? De ce sunt dispus să mănânc mâncare de porci? Eu sunt un miel, nu un porc.” Iar el și-a venit în fire spunând: „Prefer să fiu slugă în casa tatălui meu decât să rămân în această stare.” El era distrus. Ajunsese la smerenie înțelegând că eșuase, că nu era bun de nimic și că nu era vrednic să fie numit un fiu al lui Dumnezeu. Ce loc minunat în care să te găsești!

„Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta,

şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.”

Ce a făcut el? A venit într-o pocăință și o smerenie adevărată. Pocăința și smerenia adevărată nu sunt: „Păi, am dat greș, dar sunt bine acum. M-am întors acum. Tată, m-am întors. Unde este camera mea? Mi-ai păstrat-o? Unde sunt toate lucrurile mele?” Nu așa s-a întors el. El s-a întors prin pocăința și smerenia adevărată. El știa că nu este vrednic, el știa că nici măcar nu merita să fie un slujitor, dar ar fi fost fericit să fie un slujitor în casa Tatălui său decât să mai trăiască în lume încă o zi. Și el s-a întors cu smerenie, reverență și respect față de tatăl său, spunând: „Eu voi fi pur și simplu unul dintre slujitorii Tăi.” Când vedem atitudinea fiului, putem înțelege de ce a existat un anumit răspuns din partea Tatălui.

„Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult.

Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.”

Dar tatăl a zis robilor săi: „Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare.

Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne veselim.”

Putem vedea slujba Tatălui la lucru aici, pentru că slujba Tatălui este de a aduce împăcare, nu pedeapsă. Fiul deja își ispășise pedeapsa. El suferise deja din pricina propriilor sale alegeri, era deja smerit de corecția primită. Se pocăise deja, venise deja cu respect, și atunci tatăl nu a fost nevoit să-i aplice o pedeapsă pentru că existase deja una. El se uita la roadele pedepsei, acestea fiind pocăința adevărată, cu smerenie, cu reverență și respect. Iar când tatăl a văzut aceasta a spus: „Aduceți haina, aduceți încălțămintea, aduceți inelul pentru că fiul Meu care era mort, este acum viu!”

De aceea, Dumnezeu ca Tată nu este interesat niciodată de corecție de dragul corecției. El este interesat de corecție doar de dragul împăcării, pentru că Tatăl își dorește părtășie.

De aceea, unii oameni devin atât de nervoși atunci când păstorul aduce o corecție, spunând: „De ce spune el aceasta? De ce insistă mereu pe lucrul cutare?” Pentru că este slujba unui tată, pentru că Tatăl nu Se află aici ca să aducă pedeapsa și osânda. Eu nu cunosc un tată bun care să se bucure de osândă. Dacă se bucură de aceasta, nu are inima unui tată bun. Dar pedeapsa este necesară pentru împăcare, deoarece încălcând Cuvântul lui Dumnezeu, Dumnezeu nu poate locui cu pervertirea, nu poate locui acolo unde Cuvântul este frânt.

Părtășia dintre Dumnezeu și copiii Săi a fost distrusă când ei au părăsit Cuvântul. Și dacă noi încă părăsim Cuvântul, noi rupem părtășia. Dar Dumnezeu va trimite o slujbă care va vorbi Cuvântul lui Dumnezeu aducând corecția pentru că scopul este împăcarea cu Tatăl.

Am văzut oameni care sub corecție, iar eu nu vreau să par cumva insistent, dar era corecția cu Cuvântul prin ceea ce ne-a învățat profetul, care se potrivește cu Cuvântul lui Dumnezeu aducându-ne o corecție, dar părăsesc biserica pentru a merge în alt loc unde nu se insistă mult pe corecție, pentru ca ei să poată rămâne credincioși ai Mesajului în frunzele lor de smochin, deoarece ei au luat Mesajul și l-au cusut cumva în anumite feluri, l-au îmbrăcat precum o haină, având impresia că, dacă folosesc citate cosându-le laolaltă și făcând o haină, „Eu sunt acum acoperit.”

Dar eu vă spun că, dacă există o ungere adevărată a unui predicator umplut cu Duhul Sfânt, el va face acea haină, o goliciune. Este Glasul lui Dumnezeu și prezența lui Dumnezeu care vor pătrunde prin haina citatelor folosite greșit, cusute împreună pentru a sluji propriului nostru scop, aducându-ne înapoi la intenția Tatălui, la ceea ce a vrut El cu acel citat. Dacă noi luăm citatul și-l folosim diferit de gândul lui Dumnezeu, atunci am pervertit chiar citatul pe care-l folosim. Amin! Dar aducând citatul înapoi la gândul lui Dumnezeu, înapoi la Cuvânt, la ceea ce a spus profetul și de ce a spus el acel lucru, va aduce o corecție și o împăcare cu Tatăl.

Când Dumnezeu aduce o corecție, spuneți: „Mulțumesc!” pentru că, dacă noi ne-am judeca cu Cuvântul, nu am mai fi judecați. Dar când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea. Iar dacă Dumnezeu, printr-o slujbă, printr-o casetă, prin fratele sau sora ta, oricum o aduce El, dacă El aduce o corecție, dacă El aduce o pedeapsă, spuneți: „Slavă lui Dumnezeu! Tatăl meu mă iubește atât de mult încât El nu mă va lăsa să mă pierd odată cu lumea!”

Uneori, se pare că păstorul nostru are o cameră instalată la tine în dormitor și un dispozitiv de ascultare în mașina ta. De ce uneori, soțul întreabă soția: „L-ai sunat tu pe păstor?” Te uiți la copiii tăi și-i întrebi: „Ați vorbit voi cu frați din adunare?” Nu, este Tatăl! Este slujba Tatălui. Tatăl aduce judecata. Dar odată cu judecata, va aduce ispășirea, iar cu ispășirea vine o acoperire, iar cu acoperirea vine împăcarea.

În mesajul Super Semnul, profetul spune:

„Adam a încercat să facă o super religie fără o ispășire.” (Nu a existat o ispășire în religia lui Adam).

„Ei încă încearcă să o facă o super religie, să facă o religie astfel încât să poată trăi cum vrea el, fără o ispășire, și tot să aibă un acoperământ. A încercat să o facă la început și încă mai încearcă să o facă.

Dar calea rânduită de Dumnezeu a fost o ispășire, și nu va funcționa niciodată altfel. Trebuie să se întoarcă înapoi la o ispășire.”

Vreau să privim împreună la cuvântul „ispășire”. (În limba engleză, cuvântul „ispășire” este „atonement”). At-one-ment. One = una. Ce vrea Dumnezeu? Să fii una cu El. Care a fost scopul ispășirii? Să aducă înapoi unitatea cu Dumnezeu. Păcatul separă. A părăsi Cuvântul înseamnă separare, dar ispășirea ne aduce înapoi. Scopul ispășirii este ca noi să fim una cu Dumnezeu. A fost ideea lui Dumnezeu, conceptul Său, dorința Lui, este ceea ce El Și-a dorit.

Să mergem acum la acest citat din mesajul Acuzația:

„Iar acesta este singurul loc în care El Se întâlnește cu omul astăzi, sub Sângele vărsat al Jertfei.”

Vedeți voi? În mesajul Super Semnul, fratele Branham ne-a spuscă omul vrea o super religie fără o ispășire. Aceea era religia lui Cain. Abel a avut o descoperire, iar acea descoperire a fost credința lui, „prin credință”, care este o descoperire. Dumnezeu i-a descoperit care era modalitatea corectă de închinare, aceasta fiind prin ispășire, prin sânge. Căci fără vărsare de sânge, nu există ispășire, nu există iertare de păcate.

Deci, Abel nu avea nicio modalitate de a se împăca cu Dumnezeu prin propria sa gândire. A trebuit să aștepte o descoperire de la Dumnezeu. Cain nu a așteptat o descoperire, ci a început să lucreze. Ei știau că urma să existe un timp în care să-L slăvească pe Dumnezeu, un timp în care să vină la poarta Edenului, un timp în care să aducă o jertfă. Știau aceasta și au început să lucreze. Cain a început să trudească, să sădească, să smulgă buruienile, să facă tot ce era de făcut pentru a putea aduce flori, fructe, legume, pentru a I se prezenta lui Dumnezeu. El nu a început cu o zi înainte. Gândiți-vă cât de mult a lucrat el pentru a aduce această jertfă. Iar fratele Branham ne-a spus că el a zidit un altar frumos, l-a sculptat din piatră, a așezat totul perfect, l-a făcut frumos în conformitate cu tot ce credea el că Dumnezeu ar dori. Dar a făcut-o fără nicio descoperire. Totul a fost prin înțelepciune, prin intelect.

Abel a venit de cealaltă parte, iar el nu a trudit pentru că nu este prin fapte, ci prin credință. El nu avea nimic ce putea face ca să fie pe placul lui Dumnezeu. Deci, când el a început să se întrebe: „Cum aș putea să aduc o jertfă pe placul lui Dumnezeu?”, nu a avut niciun răspuns. „Ce aș putea face ca să-L fac pe Dumnezeu fericit? Ce aș putea face ca să-L mulțumesc pe El? Cum Îi pot da ceva ce nu are? Ce I-aș putea oferi lui Dumnezeu?”

Cain s-a gândit: „Îi voi da ceva făcut de mine, la care eu am lucrat, ceva ce eu însumi am crescut. Eu și doar eu.” Era duhul lui Lucifer, al religiei, al denominațiunii. „Mă voi închina lui Dumnezeu în felul în care doresc eu, voi crede ce vreau eu să cred, voi cânta așa cum eu vreau să cânt și voi lua învățătura în care eu vreau să cred. Dacă această biserică nu este de acord cu mine, voi merge întruna care este de acord cu mine.” Este un mesaj al „eu-ului”. Dar Abel doar a așteptat.

Vă puteți imagina cum Cain lucra încontinuu, cu sârguință, grădina lui era frumoasă, iar răsadurile sale creșteau. El scotea buruienile și ținea animalele departe. Cei doi frați au avut o discuție și Cain îl întreabă pe Abel: „Tu ce Îi veri oferi Domnului?” Iar Abel îi spune: „Încă nu sunt sigur.” Iar Cain spune: „Dar ne apropiem de acel timp. Trebuie să-I aducem o jertfă Domnului.” Și Abel îi răspunde: „Dar nu sunt sigur ce să Îi ofer.” Abel putea privi și putea vedea  ce a făcut Cain. Cine a muncit mai mult? Cine a investit mai mult? Unde era frumusețea? El putea privi și fără îndoială, Abel se îndoia puțin de sine. „Oare fac eu ce ar trebui să fac? Uite cum Cain hrănește săracii și are un adăpost pentru cei fără un acoperiș deasupra capului. Ei au grijă de orfani, zidesc biserici, dar eu nu am nimic.”

Vedeți voi, Diavolul nu este ceva nou. El nu doar a aterizat pe umărul tău și a început să-ți vorbească. Abel se întreba: „Ce aș putea să-I ofer lui Dumnezeu? Ce aș putea să fac? Ce L-ar mulțumi pe Dumnezeu?” Dar Cain avea propria sa idee. El nu L-a așteptat pe Domnul, ci doar a mers mai departe cu propriile sale idei.

Într-o zi, Abel stătea pur și simplu acolo. El se gândea: „Ce dorește Dumnezeu?” Iertați-mă dacă dramatizez puțin lucrurile. Acesta nu este un citat, ci este fratele Chad. El se gândea: „De ce suntem noi aici? De ce nu suntem noi în grădină? Ce s-a întâmplat? De ce mă aflu eu în partea de Est a Edenului, în afara porții? Ce a spus mama? Ce a spus ea? Ea a spus că au făcut ceva greșit.”

Fratele Branham ne-a spus că ambii au auzit aceeași poveste. Unul dintre ei a crezut că erau roade, deci urma să aducă roade. Celălalt a auzit „roade”, dar s-a întrebat: „Ce fel de rod? Ce fel de rod a fost acela? Ce a spus tata că a făcut Dumnezeu? A ucis. A luat un miel, l-a înjunghiat și a făcut o piele. De ce eu sunt îmbrăcat așa? De ce?” Și dintr-o dată, în timp ce el se plimba întrebându-se, dintr-o dată a înțeles. „Știu de ce port această haină, știu de ce Dumnezeu a înjunghiat un miel. De ce, Dumnezeu, Cel care a creat totul, ar lua viața unui miel? De ce ar înjunghia Dumnezeu un miel? De ce ar începe El vărsarea de sânge? De ce ne-a îmbrăcat El în piei? De ce port eu aceasta și de ce mă aflu eu în afara grădinii?” Și dintr-o dată, într-o clipită el a avut descoperirea, el a înțeles totul. A știut de ce era îmbrăcat în piei, de ce Dumnezeu a înjunghiat un miel și de ce se găsea în afara grădinii. Atunci, pe cât de fericit putea fi, s-a dus și a luat unul din mieii săi, spunând: „Știu ce dorește Dumnezeu, știu ce va aduce relația înapoi, știu ce va fi pe placul Domnului!” A mers și s-a uitat la mieii săi încercând să-l găsească pe cel fără cusur, fără pată, fără vină, fără nimic în neregulă. Iar fratele Branham a spus că a luat o viță de vie și a legat-o în jurul gâtului mielului său și a mers cu el târându-l după el.

Și acum, să mergem în cealaltă parte și să privim la Cain. El a luat o piatră mare pe care a zidit un altar, pe care și-a pus legumele, fructele și florile. A făcut un pas în spate, s-a uitat și poate a spus: „Nu, nu este bine. Trebuie să pun florile purpurii în fața celor roz.” El a făcut totul în conformitate cu propria lui gândire, a propriei sale înțelegeri. I se închina lui Dumnezeu într-un fel care era pe placul lui, nu a lui Dumnezeu.

Problema din denominațiuni, greșeala lor este că ei se închină lui Dumnezeu într-un mod care este pe placul lor, nu a lui Dumnezeu! Ei doresc să se închine pentru că omul are în sine un vid lăsat de Dumnezeu, de aceea omul are dorința de a se închina, el dorește aceasta. Astfel, diavolul îi oferă religia cu numele de creștinism atașat acesteia, dar fără Cuvânt. Ei au doar porțiuni, îndeajuns de multe pentru a-i face să creadă că sunt creștini astfel încât să poată continua să I se închine lui Dumnezeu așa cum vor ei să o facă.

Iar Cain s-a uitat de sus la Abel în timp ce Abel venea cu mieluțul său amărât pe care îl târa după el. El avea totul aranjat, a făcut un pas în spate și a spus: „Este în regulă! Cu siguranță Dumnezeu mă va primi. Am trudit timp de nouă luni, am muncit și am totul în regulă.” A privit în cealaltă direcție și și-a văzut fratele venind cu un zâmbet pe față, târând după el un mieluț pentru că știa ce voia Dumnezeu și de ce voia El acea jertfă. Cuvântul i-a fost descoperit. Abel avea o descoperire a Cuvântului care mergea înapoi, în Eden, și atunci el a știut ce să facă. El și-a târât mielul după sine, iar fratele Branham a spus că el nu a avut un altar frumos, ci pur și simplu a pus acolo o piatră plată, a luat mielul pe care l-a pus jos, și-a pus un genunchi pe capul său și celălalt lângă acesta, a luat o piatră ascuțită cu care a început să-i taie gâtul. Iar mieluțul a început să se zbată, să sângereze, să behăie. Abel avea noroi pe el de la picioarele mielului, avea sânge pe el care țâșnea din mieluțul său, fiind de asemenea plin de sudoare de la efortul său. Apoi, el s-a dat la o parte, iar mielul său era sfâșiat, era mort. Sângele era peste tot împrejur, se găsea și pe el, alături de noroi. Iar Dumnezeu S-a uitat și a spus: „Este frumos pentru Mine! Aceasta este ceea ce vreau Eu, pentru că este prin descoperirea Cuvântului Meu!”

Și acum, noi putem înțelege de ce Cain era atât de mânios. Biblia ne spune că el s-a mâniat. „Doamne, privește la aceasta: „Este murdar și miroase. Privește la ce i-a făcut el acelui miel.” Dar uite ce am făcut eu cu natura Ta! Privește la ce Ți-am adus eu.” Dar Dumnezeu a spus: „Refuz jertfa ta pentru că nu are nimic din gândul Meu atașat ei.” Dar, „Abel, prin credință, a adus o jertfă mai bună decât Cain.” Vedeți? El nu a spus că jertfa lui Cain nu era bună, dar jertfa lui Abel era mai bună.

Cain a avut o jertfă bună pentru că era jertfa întâilor roade și mai târziu avea să apară în Lege. De fapt, el a oferit ceva ce era bun, dar nu prin descoperire, ci prin propria sa voie. Abel a adus o jertfă prin credință, prin descoperire, iar Dumnezeu a acceptat jertfa sa respingând-o pe a lui Cain, ceea ce l-a înfuriat pe Cain. „După tot ceea ce am făcut pentru Tine, după tot ce am trudit, după toate…”

Priviți la natura lui Lucifer care se regăsea în Cain. Dar Abel avea smerenia lui Hristos. Cain a adus o jertfă fără ispășire. Și fiindcă nu a existat o ispășire, nu a existat nici împăcare. Abel, prin credință a adus o jertfă în conformitate cu Cuvântul, în conformitate cu descoperirea divină a Cuvântului, pentru că în jertfa lui a existat o ispășire și în acea ispășire, Dumnezeu l-a primit pe el împreună cu jertfa sa.

Dacă noi dorim să Îi aducem închinare lui Dumnezeu, trebuie să găsim ispășirea. Trebuie să venim prin descoperire. Care este ispășirea? Cum ispășesc eu? Cum vin eu în unitate cu Dumnezeu? Ce caută El în ziua în care trăiesc? Ce dorește El de la mine? Cum pot fi pe placul Său? Noi trebuie să venim prin descoperire, prieteni! Nu sunt eforturile noastre. Dumnezeu nu are nevoie de ele. El a creat lumea prin Cuvântul vorbit și El nu are nevoie de nimic din ceea ce noi putem face pentru El, ci El caută împăcarea atributelor Sale manifestate, El Se aduce pe Sine înapoi împreună. Iar metoda prin care El Se aduce pe Sine înapoi împreună, este descoperirea divină. El a făcut ca totul să fie prin credință, pentru ca să poată fi prin har, pentru ca făgăduința să poată fi sigură pentru cei aleși deoarece aleșii vor înțelege totul prin credință. Toți ceilalți, prin gândirea lor proprie, prin intelect, prin propria lor cunoștință și propria înțelegere, vor rata totul. Indiferent cât de aproape vin, vor rata totul. De ce? Pentru că este prin credință.

În mesajul Lucruri care vor fi, fratele Branham a spus:

„Dar celălalt se numește „Casa Tatălui Meu.” „Voi merge să vă pregătesc un loc. Vă voi scoate din această casă de ciumă și vă voi duce în Casa Tatălui Meu.” Amin! Iată-vă acolo; vă voi scoate din această casă pământească de ciumă. El a mers să ne pregătească un loc, un loc desăvârșit unde nu există niciun rău, nicio boală, nu există bătrânețe, nu există moarte.

Este un loc desăvârșit care ne cheamă la acea desăvârșire, iar tu trebuie să fii desăvârșit pentru a ajunge acolo. Biblia spune aceasta. Isus a spus: „Fiți desăvârșiți așa cum Tatăl vostru din Ceruri este desăvârșit.” Este o Împărăție desăvârșită, deci trebuie să fie un popor desăvârșit care să vină. Pentru că tu trebuie să stai și să te căsătorești cu un Fiu desăvârșit a lui Dumnezeu, și trebuie să fii o Mireasă desăvârșită.”

Aceasta este greu, prieteni! Cine vrea să încerce să facă aceasta? Să depună toate eforturile sale.

„Deci cum ar putea fi posibil fără orice altceva decât Cuvântul desăvârșit al lui Dumnezeu, care este „Apa de despărțire care ne spală de păcatele noastre?” Amin. Așa este. Sângele lui Isus Hristos. Gândiți-vă la Acesta: Cuvântul Însângerat care Curge. Amin. Cuvântul, Cuvântul lui Dumnezeu care Sângerează Sângele, să spele Mireasa în El. Amin.”

El o va spăla în Sânge. Dar ce a spus fratele Branham că este Sângele? Cuvântul lui Dumnezeu.

„Ea stă desăvârșită, virgină, nepângărită. Ea nu a păcătuit niciodată, de la început. Amin. Ea a fost prinsă în capcană. Iată casa Tatălui pe care El a mers să o pregătească.”

În Unirea invizibilă a Miresei lui Hristos, el a spus:

„Ce este păcatul? Păcatul este „necredința”. Necredință în ce? În Cuvânt. Necredință în Dumnezeu care este Cuvântul.

Curată, neatinsă! Oh, Aleluia! Pleacă curând la ceruri! Amin. Stă pregătită. Gândiți-vă. Hainele voastre, spălate de Apa Cuvântului care Sângerează!

Ascultați, prieteni! Hainele voastre sunt spălate de „Apa Cuvântului care sângerează.” Aceasta înseamnă că astăzi, trebuie să existe un Cuvânt care sângerează. Trebuie să existe un Sânge proaspăt pentru o aplicare proaspătă, pentru o curățire proaspătă, trebuie să existe un Sânge care să curgă astăzi. Nu poate fi un Sânge care a curs într-o altă zi, ci unul care curge astăzi.

„Cuvântul a devenit Sânge. Cuvântul a sângerat pentru voi, iar voi sunteți spălați în Cuvântul care sângerează. Cuvântul, sângerând! Viața lui Dumnezeu în Cuvânt, iar Cuvântul a sângerat pentru voi, pentru ca voi să puteți fi spălați de murdăria acestor prostituate, să fiți curățați și sfințiți prin spălarea cu Apa Cuvântului, ceea ce face ca mintea și inima voastră să stea cu Dumnezeu și cu Cuvântul Său.”

Deci, fratele Branham spunea că a fi spălat în Cuvântul care Sângerează este a fi spălat de Apa Cuvântului. Deci, a fi spălat de Apa Cuvântului este a fi spălat de Sânge. Unora dintre oameni nu le place aceasta, dar mie îmi place! Și vă voi spune și de ce, în câteva clipe. De ce? Pentru că aceasta este Ispășirea mea! Fără ispășire, eu pot aduce o jertfă, dar dacă aduc o jertfă fără ispășire, îmi va aduce moarte așa cum i-a adus lui Cain. Dar jertfa cu ispășire aduce Viață și împăcarea cu Dumnezeu. Deci, dacă aducem o jertfă de laudă, dacă aducem o jertfă și o oferim Domnului, trebuie să aducem o jertfă cu o ispășire.

Să mergem la Efeseni 5:25-26:

„Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea,

ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt.”

De ce trebuie să o spele El cu Apa Cuvântului? Care este singurul lucru care o va face curată? Cuvântul! Cum poți avea puritate cu o apă murdară? Dacă Cuvântul a fost pângărit, cum poți deveni curat cu o apă murdară? Dacă Cuvântul a fost modificat, schimbat, lucruri au fost adăugate sau scoase, atunci am avut un Cuvânt deteriorat, pervertit, deci, cum am putea fi curățiți de acestea? Nu ne putem spăla cu o apă murdară. Deci, dacă El urma să aibă o Mireasă curată, trebuia să aducă mai întâi un Cuvânt curat, pentru ca un Cuvânt curat să poată spăla Mireasa și să o facă curată, pentru că El nu Se poate uni cu nimic ce nu este curat, virgin, pur, sfânt, fără pervertire.

Deci, El a trimis Cuvântul pentru ca noi să putem fi spălați de Apa Cuvântului, care spală tot ce au cauzat duhurile de curvie de-a lungul a șapte epoci ale Bisericii. Ce trebuie să facă spălarea Apei Cuvântului? Să ne aducă înapoi în unire cu Dumnezeu. Acest profet nu a venit ca noi să spunem: „Dumnezeu a trimis un profet.” Profetul a venit ca Glas al lui Dumnezeu în grădină, în răcoarea serii, pentru ca noi să recunoaștem prezența lui Dumnezeu. Și recunoscând prezența lui Dumnezeu, noi trebuia să înțelegem că suntem goi. Apoi, înțelegând că suntem goi, urma să venim la Dumnezeu ca El să ne judece.

Oamenii se tem de judecata prin Cuvânt, dar eu o iubesc pentru că acea judecată este calea spre împăcare. El aduce o judecată, dar în acea judecată aduce o ispășire, ceea ce aduce o învelire, ceea ce aduce o împăcare.

Deci, astăzi Dumnezeu a venit jos ca Glas! „În zilele în care îngerul al șaptelea…” Ce a fost aceasta? Glasul lui Dumnezeu prin acel om pentru ca noi să putem recunoaște prezența lui Dumnezeu. Iar Glasul Lui a expus goliciunea crezurilor, a denominațiunilor și a frunzelor de smochin. Dar sub acea goliciune, El a adus o ispășire, a adus un Cuvânt proaspăt care sângera, un Cuvânt Însângerat care Sângerează și care urma să fie spălarea cu Apa Cuvântului care va spăla doctrina falsă, înțelegerea greșită, tot ce a fost însușit greșit de-a lungul a șapte epoci ale Bisericii, pentru a spăla totul. Cu ce scop? Pentru ca El să Se poată uni cu Mireasa Sa.

Dumnezeu nu a trimis un profet ca noi să spunem: „Dumnezeu a trimis un profet. A fost Maleahi 4, iar eu mă bucur.” Dumnezeu a dorit o împăcare cu atributele Sale, El a dorit să fie una, un singur Trup cu Mireasa Sa în timpul din urmă. Dacă am ratat aceasta, am ratat Pecetea a șaptea; dacă am ratat aceasta, am ratat deschiderea celor șapte Peceți. Dacă am rata aceasta, am rata scopul venirii premergătorului. De ce a venit el ca premergător? „Eu vreau să rămân cu premergătorul.” Dar El a venit ca premergător pentru a premerge ceva. Noi trebuie să vedem ce a premers el, trebuie să pășim în ceea ce a premers el, să devenim Pecetea a șaptea, să devenim taina descoperită care este o Mireasă în timpul de sfârșit și profetul a venit pentru a-I uni pe Hristos și pe Mireasa Sa împreună. El a venit în slujba lui Eliezer ca să-i aducă o mireasă lui Isaac. Cum avea să facă el aceasta? Trebuia să aducă o apă de despărțire care o va curăța.

În Sărbătoarea trâmbițelor, fratele Branham a spus:

„În Apocalipsa 11, chemarea, slujba lor va fi slujba lui Moise și Ilie chemând Israelul afară din tradițiile evreiești; exact cum Mesajul îngerului al șaptelea a chemat Mireasa afară din tradiția penticostală…” (Deci, aici, fratele Branham a făcut o paralelă).

„…Țineți minte, Moise și Ilie vor chema Israelul afară din vechea ispășire a mieilor, a oilor, a sângelui, a caprelor, a jertfei, la adevărata Jertfă, la Cuvânt…”

Unde este jertfa vie astăzi? Ea este Cuvântul. Unde se găsește ispășirea? În Cuvânt. Unde este Cuvântul care sângerează? În descoperirea Cuvântului. Este un Cuvânt proaspăt care a venit pentru a curăți Mireasa.

„…Iar Mesajul îngerului al șaptelea, sub aceeași Trâmbiță, totul exact la fel, aceeași Pecete, va face, ce? Va chema poporul, Mireasa, afară din penticostalism și din tradiția lumească, la Ispășirea autentică, Cuvântul…” (Cine este Ispășirea noastră? Acest Cuvânt descoperit!) „…Hristos în chipul Cuvântului Său aici, făcut trup printre noi. Știința a dovedit-o prin fotografii. Biserica o știe, lumea din jur. Noi o știm cu fermitate, fiindcă El nu ne-a spus niciodată nimic cu AȘA VORBEȘTE DOMNUL decât Adevărul. Nu a spus El, acolo jos la râu: „Așa cum Ioan Botezătorul a fost trimis, la fel și acest Mesaj va scoate afară…”

Vreau să desenez ceva aici. Voi desena ceva și vă rog să fiți foarte atenți.

Linia de mai sus își are începutul la căderea din Eden, ea fiind Linia Sângelui. Eu am un citat pentru aceasta. Fratele Branham l-a numit „firul stacojiu”. (Fratele Chad trage o linie la mijloc, aceasta fiind Linia Sângelui sau „firul stacojiu”. Deasupra liniei, în stânga, scrie Vechiul Testament, urmează crucea, apoi Noul Testament în dreapta. Sub linie scrie: Adam, Abel, Noe, Moise, Isus Hristos, apoi Pavel, Luther, Wesley, trezirea penticostală și Mireasa sub Mesaj.

Noi știm că Isus a fost Mielul lui Dumnezeu, iar El a fost Cuvântul făcut trup. Și Cuvântul făcut trup, tot Cuvântul a fost adus în trup, iar acel trup a fost Isus Hristos. El a venit ca Om, iar acel Om a trăit o viață desăvârșită, împlinind toată Legea pentru ca El să fie vrednic să fie Jertfa, pentru a împlini toate rânduielile Legii, toate cerințele. El a murit și Și-a vărsat Sângele pentru a ne răscumpăra înapoi la Dumnezeu. Noi înțelegem aceasta. Deci, noi am fost răscumpărați la Calvar cu Sângele vărsat al Mielului lui Dumnezeu. Dar de fapt, El a fost Mielul înjunghiat înainte de întemeierea lumii. Așadar, înainte de căderea din Eden, El a fost deja Mielul care a fost înjunghiat. Este adevărat? Deci, a existat o Linie a Sângelui, iar această Linie merge la Calvar, iar de la Calvar în Veșnicie.

Adam a venit aici, dar el a avut nevoie de o ispășire. Adam se afla aici în timp (fratele Chad arată locul său pe desen), dar el nu putea aștepta să ajungă la Calvar, pentru că acest moment urma să vină după patru mii de ani. Deci, ce avea să facă Adam? Cum putea fi el ispășit? Cum putea Adam să fie mântuit în ziua sa? Singurul lucru pe care el îl putea face era să se agațe de această Linie de Sânge, în ziua sa. Și când s-a prins de acea Linie de Sânge… Dar, cine era Linia Sângelui? Cuvântul pentru ziua sa. El s-a prins de Cuvântul pentru ziua sa și când a făcut aceasta, de fapt, s-a atașat de Linia Sângelui, pentru că Viața se găsește în Sânge. Era Viața Cuvântului care se mișca și mergea mai departe.

Apoi, a venit Abel. Dar nici Abel nu putea aștepta Calvarul pentru răscumpărare. Abel trebuia să facă ceva în ziua sa, care i-ar fi dat o ispășire să-l aducă la răscumpărare. Deci, singurul lucru pe care-l putea face Abel, era să-L creadă pe Dumnezeu prin credință pentru ziua sa. Iar când a crezut Cuvântul pentru ziua sa, s-a prins de această Linie a Vieții, fiindcă Linia Sângelui este Linia Vieții, este Viața Cuvântului.

Apoi a venit Noe. Dar Noe nu se putea întoarce la ziua lui Abel și să se prindă de ceea ce s-a prins Abel, pentru că Linia Sângelui, Viața mergea mai departe. Și pe măsură ce Viața mergea mai departe, Dumnezeu dezvăluia mai mult. Deci, Noe nu se putea baza pe salvare prin vărsarea de sânge a unui miel pentru că a existat un alt Cuvânt care a venit pentru ziua sa. Iar Cuvântul care a venit pentru ziua sa a spus: „Voi nimici tot pământul, dar Eu am pregătit o Arcă. Du-te și construiește-o, și toți cei care vor veni la acest Cuvânt descoperit al orei, va fi salvat de la nimicirea pământului.” Noe nu-l contrazicea pe Abel, Noe nu era împotriva lui Abel, Noe nu-l numea pe Abel un necredincios, dar Noe nu se putea baza pe ceea ce a făcut Abel. Când lui i s-a prezentat Linia Vieții, el a trebuit să se prindă de ea.

Apoi, a venit Moise. L-ați auzit vreodată pe fratele Branham spunând că Moise nu putea construi o arcă cu care să poată pluti deasupra Nilului pentru a scăpa poporul din robie? Când Moise a venit, el a avut un Mesaj diferit pentru că se afla mai departe de-a lungul Liniei Vieții, se afla mai departe în cadrul descoperii lui Hristos, iar Biblia ne spune că Moise a dat uitării comorile Egiptului considerând mai bună ocara lui Hristos, iar aceasta ne spune că a existat un Hristos în ziua lui Moise. Hristos era viu, Hristos Se afla acolo. Amin! Cum ar fi putut el purta ocara lui Hristos dacă nu ar fi fost un Hristos? Hristos era acolo pentru că Hristos era Cuvântul uns. Și oriunde se găsește Cuvântul uns, se găsește Hristos.

Vă voi pune o întrebare: „Cine era acea Stâncă, care i-a urmat prin pustie?” Acea Stâncă era Hristos. Când ei au băut din Stâncă, ei au băut din Hristos. Moise nu l-a numit pe Noe fals, necredincios și că nu este un copil al lui Dumnezeu. Dar nici nu putea construi o Arcă. Acela a fost Cuvântul pentru o altă zi. Dar acum, pentru a avea mântuire, exista un Cuvânt proaspăt, un Sânge proaspăt, o viață a lui Hristos proaspătă. Acea viață proaspătă a lui Hristos din ziua lor, era singura lor cale de mântuire. Iar ei au trebuit să se prindă de Linia Vieții.

Când Dumnezeu a înjunghiat un miel în Eden, El Îl preumbrea pe Mielul de la Calvar. În timp, Mielul nu venise încă, dar în gândul lui Dumnezeu, Mielul fusese înjunghiat deja. Dumnezeu avea deja Sânge în gândul Său, avea deja răscumpărarea în gândul Său, El știa ce urma să se întâmple. De aceea, când cineva se prindea de Cuvânt, Dumnezeu îi socotea aceasta ca neprihănire, iar înaintea lui Dumnezeu era declarat neprihănit pentru că Mielul a fost înjunghiat înainte de întemeierea lumii, iar tu te țineai de Viața acelui Miel.

În ziua lui Moise, cei care au crezut Cuvântul împreună cu el, au fost Iosua și Caleb. Ce făceau ei? Își puneau mâinile pe capul acelui Miel identificându-se cu El. El nu avea să fie înjunghiat decât două mii de ani mai târziu, dar ei își puneau mâinile pe El. Acel Miel urma să le poarte păcatele și să fie Jertfa lor, dar ei se identificau cu Mielul din ziua lor.

Apoi, linia a continuat până când, a ajuns la Isus Hristos. Isus Hristos a venit. Cine era El? Cuvântul. Ce era aceasta în ziua lui Adam? Cuvântul. Ce a fost în ziua lui Abel? Cuvântul. Ce a fost în ziua lui Noe? Cuvântul. În ziua lui Moise? Cuvântul. În ziua lui Solomon? Cuvântul. În ziua lui Ieremia? Cuvântul. Deci, acum când Cuvântul s-a făcut trup și a locuit printre noi, toți cei care s-au atașat, cei care au apucat Linia Sângelui, se găseau în Isus Hristos, care a fost punctul lor de ancorare. Ceea ce ei au prins, pe ceea ce ei și-au pus mâinile, se găsea acolo într-un trup de carne. Iar când acel trup de carne a sângerat și a murit, s-a făcut ispășirea pentru ei deoarece ei L-au primit în ziua lor. Și Scriptura ne spune că atunci când Isus a înviat, toți cei atașați acestei Linii de Sânge au înviat odată cu El. Ei nu au trăit în timpul lui Isus pentru a crede că Isus Hristos era Fiul lui Dumnezeu, nu au fost capabili de a mărturisi credința în Mielul care a murit la Calvar, ci puteau doar să mărturisească Viața Mielului care le-a fost prezentată în ziua lor. Deci, când toată această Viață, tot acest Cuvânt a fost cuprins la Calvar, tot ce ei au atins, s-a găsit aici, tot ceea în ce au crezut se afla în El și când El a murit, a murit pentru ei. Ei se aflau în El când El a murit și ei au murit cu El, au plătit pentru păcatele lor împreună cu Mielul, pentru că s-au identificat cu Mielul din ziua lor. Amin!

Aceasta este Biblia, prieteni! Noi nu ne putem certa cu Biblia. Când Hristos S-a înălțat, toți cei atașați acestei Linii s-au înălțat și ei, inclusiv noi, deoarece apostolul Pavel a spus: „Noi astăzi stăm în locurile cerești în Hristos Isus.”

Când Dumnezeu L-a înviat pe El, te-a înviat și pe tine. Când ai înviat tu și ai mers în slavă? Când El a înviat, și tu ai înviat. Nu doar cei din Linia Vechiului Testament s-au ridicat și au mers în slavă, ci și cei din Linia Noului Testament de asemenea. Aceasta este în conformitate cu spusele apostolului Pavel. Când Dumnezeu L-a înviat pe El, te-a înviat și pe tine. Credem aceasta?

Dumnezeu a avut o singură cale pentru a Se asigura că făgăduința este atașată Seminței Sale. El a făcut-o prin har, care este dragostea Sa. Cu toate acestea, El este un Dumnezeu drept. Fiind un Dumnezeu drept, El nu poate veni în ziua judecății, iar cineva să spună: „Eu nu am avut niciodată o oportunitate. Tu nu ești corect cu mine.” Deci, Dumnezeu a dat o șansă tuturor. Toți au avut șansa de a auzi Cuvântul, de a se prinde de Linia Vieții, pentru că a fost prezentat în fiecare zi. În fiecare zi, Cuvântul a fost prezentat, Viața care se găsea în Cuvânt venea la suprafață și în fiecare zi ei au avut o oportunitate. Fratele Branham a spus că tu nu mergi în iad pentru că ai fumat, ai băut sau ai săvârșit adulter. El a spus: „Vei merge în iad pentru că ai refuzat Lumina.”

Deci, când El S-a înălțat, eu m-am înălțat cu El. Cum știm noi că mergem într-o Răpire? Pentru că am mers deja. Potrivit Bibliei, eu mă aflu acum în locurile cerești în Hristos Isus pentru că eu fac parte din acel Cuvânt. Dacă acel Cuvânt este în mine, atunci eu sunt acolo, pentru că sunt legat de Cuvânt. Dar Cuvântul din Vechiul Testament și Cuvântul din Noul Testament, nu sunt două lucruri diferite, ci este Cuvântul! Este același lucru!

Apoi, a venit apostolul Pavel. El a venit ca lumină a Neamurilor, un apostol pentru Neamuri. Pavel a mers la oameni care nu fuseseră niciodată în Ierusalim și poate nici nu au mers vreodată la Ierusalim. Pavel le-a spus că trebuie să primească Mesajul Evangheliei, dar nici ei nu s-au putut întoarce la Calvar. Ei nu s-au putut întoarce la momentul în care batjocoritorii strigau: „Răstignește-L!” Ei nu se puteau întoarce acolo și să spună: „Eu cred, Doamne! Tu ești Domnul!” Ei nu puteau cădea la picioarele Sale precum femeia cu cutia de alabastru. Nu-I puteau săruta picioarele, nu puteau ajunge la El când El Se afla în trupul Lui de carne, pentru că acea manifestare deja mergea mai departe. Ei nu se puteau întoarce înapoi, să stea în fața crucii și să spună: „Eu cred!” Nu se puteau întoarce, nu-și puteau cufunda degetele în Sângele Lui ca să-L aplice pentru ei înșiși. Cu toate acestea, au avut nevoie de o aplicare a Sângelui. Toți trebuie să fim ispășiți prin Sânge, pentru că o jertfă fără ispășire aduce moarte. Toată închinarea noastră fără ispășire în Cuvântul însângerat care sângerează, va aduce moarte. Dar închinarea cu ispășire aduce Viață.

Așadar, Tatăl S-a îngrijit de Jertfă. Dar nici eu nu mă pot întoarce înapoi să-mi cufund degetul în acel Sânge și să-l aplic. Atunci, cum obțin eu o aplicare a Sângelui? În același fel în care au avut-o ei în zilele Vechiului Testament, pentru că Cuvântul este Veșnic, El nu-Și schimbă scopul, nu-Și schimbă rânduiala sau caracteristicile.

Pavel vorbea Neamurilor care nu se puteau întoarce ca să ia acel Sânge, cu toate acestea, trebuiau să fie acoperiți de sânge, trebuiau să aibă o ispășire a sângelui, trebuiau să intre în contact cu un Cuvânt proaspăt care sângera. Dar Pavel le aducea Evanghelia, iar prin credința lor în Evanghelie, ei puteau fi atașați acelei Linii a Sângelui.

Apoi, ajungem în epocile Bisericii. Ajungem la mesajul lui Luther.

  Luther a avut un Cuvânt proaspăt pentru ziua lui și acel Cuvânt proaspăt a adus un sânge proaspăt. Acel Cuvânt avea Viață în El. Viața din acel Cuvânt a adus o ispășire și o acceptare din partea lui Dumnezeu. Este aceasta ceea ce ne-a spus profetul? Luther ajunsese la neprihănire, dar ei nu credeau pe atunci în restaurarea darurilor, și nici măcar în sfințire. Nici măcar nu trăiau vieți sfinte, pentru că Luther fuma, înjura, era fără sfințire. Dar lui i s-a cerut să se prindă de Linia Vieții atunci când a fost prezentată în ziua sa. Și când Cuvântul a venit în ziua luteranilor, ei au recunoscut că era Dumnezeu și s-au prins de Acesta.

Apoi, a venit Wesley. Wesleyenii erau mai departe pe Linia Vieții. Ei nu îl puteau respinge pe Luther pentru că luteranii erau fii ai lui Dumnezeu. Ei nu i-au putut numi necredincioși. Vedem noi tiparul? Nu i-au putut respinge în calitate de copii ai lui Dumnezeu, dar nici nu au putut rămâne doar la neprihănire. Ei nu au putut primi doar ceea ce a adus Luther, care a fost în regulă pentru acea zi, dar nu mai era astăzi. Acum, Hristos prezenta mai mult din Sine, mai mult din Cuvânt le dezvăluia, mai mult din Viața Cuvântului, iar acel Cuvânt este un Cuvânt însângerat care sângerează, cu o ispășire proaspătă pentru ziua în care fiecare trăiește. În ziua lui Wesley, dacă ei se prindeau de acel Cuvânt, obțineau ispășirea și erau împăcați cu Dumnezeu.

Apoi, în cadrul trezirii penticostale, nu mai puteai rămâne sub Cuvântul lui Wesley. Trebuia într-adevăr să-l primești, dar fiți atenți, când noi am ajuns în ziua de astăzi, am crezut tot ce era în urmă. Pe măsură ce Hristos S-a descoperit, cei care s-au aflat cu El înainte de întemeierea lumii, toți cei care se aflau cu El la răstignire, au crezut tot ce s-a aflat până atunci în Hristos. Au primit totul. Dar eu nu mă pot regăsi în ziua Penticostalilor și să cred doar Calvarul pentru că, dacă eu resping Linia Sângelui din ziua mea, din ziua în care eu trăiesc, de fapt, Îl resping pe Hristos, L-am respins pe Dumnezeu și am pierdut orice oportunitate la Linia Vieții.

Așadar, ajungem la sfârșit unde avem o Mireasă sub Mesaj. Însuși Hristos Se prezintă în slavă deplină, Dumnezeul Atotputernic dezvăluit înaintea noastră. Amin! Dezvelirea lui Dumnezeu, Hristos, pe măsură ce El a descoperit toate epocile Bisericii și a deschis Pecețile, descoperindu-Se pe Sine. Și acum, pentru a beneficia de Calvar, care a avut loc în gândul lui Dumnezeu înainte de întemeierea lumii, noi nu trebuie să ne întoarcem numai la Calvar, ci putem să ne întoarcem la însăși gândul lui Dumnezeu și să luăm tot Planul Său, să ne prindem de el în întregimea lui și să spunem: „Eu îl cred tot! Eu cred totul!” 

Când fariseii au ajuns în timpul Domnului Isus, ei au crezut că credeau tot Vechiul Testament. Sau cel puțin așa credeau. Ei credeau că îl cred tot. Ei credeau Legea, profeții, Psalmii, credeau că ei cred totul. Dar Isus le-a spus: „Dacă l-ați crede pe Moise, M-ați crede și pe Mine, pentru că Moise a vorbit despre Mine. Eu sunt chiar ce a spus Moise. Și ceea ce a fost Moise, sunt Eu. Știți, acea Stâncă care l-a urmat pe Moise, sunt Eu. Știți ocara pe care a purtat-o Moise? El a purtat ocara Mea.”

Vedeți? Când vine vorba de Adevăr, când fariseii au ajuns la cruce în timpul Domnului Isus, ei credeau că cred tot Vechiul Testament. Dar, fiindcă nu au crezut ce vedeau manifestat în timpul Domnului Isus, de fapt ei dovedeau că nu credeau Vechiul Testament. Ei nu aveau decât o înțelegere intelectuală prin educație despre care au învățat de mici copii. Ei au fost învățați să spună: „Moise avea dreptate”, „Ieremia avea dreptate.” Au fost învățați să spună: „Am ieșit din Babilon”, „Noi suntem copiii lui Dumnezeu”, „Noi suntem aleșii lui Dumnezeu”, dar aceasta nu însemna că erau cu adevărat, deoarece atunci când au respins Cuvântul din timpul lor, ei au respins toată Legea și toți profeții.

Deci, când ajungem la ziua de astăzi, la ziua noastră, există oameni care spun: „Eu cred tot Noul Testament și Vechiul Testament.” Dar dacă tu nu crezi Mesajul zilei în care trăiești, de fapt nu crezi nimic din ceea ce precede, pentru că toată această Linie a Vieții este Hristos, inclusiv timpul de astăzi. Și dacă Îl respingi pe Hristos de astăzi, Îl respingi pe Hristos întru totul.

Vedeți acum Mesajul? Vedem noi acum Cuvântul care sângerează? Vedem Viața care se afla în Cuvânt? Putem noi să ne agățăm acum de acea Viață? Putem noi să aducem o jertfă de închinare cu ispășire? Ispășirea va aduce un acoperământ, va face o acoperire cu haina Cuvântului, îmbrăcămintea. Putem noi acum să ne unim cu Soțul nostru? Amin! Aceasta este ziua! Dacă respingem Mesajul zilei de astăzi, de fapt respingem și lucrarea de la Calvar. Oamenii vor fi în dezacord cu noi cu privire la această afirmație, dar lucrurile au fost la fel în fiecare epocă. În fiecare epocă din Biblie, Planul mântuirii a fost Cuvântul pentru acea zi. Calea de scăpare de la judecata în așteptare, a fost întotdeauna Cuvântul pentru acea zi. Nu s-a schimbat niciodată de-a lungul Bibliei lui Dumnezeu, pentru că nimic nu s-a schimbat în gândul Său. Slavă Domnului!

În mesajul Dumnezeul acestui veac rău, fratele Branham a spus:

„De la început, Cuvântul a fost Planul lui Dumnezeu!…”

Deci, care a fost Planul lui Dumnezeu de la început? Cuvântul. „Credeam că ai spus că era un miel înjunghiat.” Un miel înjunghiat face parte din Cuvânt. Nu este separat de Cuvânt, ci acesta este Cuvântul. Ce este Calvarul? Cuvântul. Ce este răscumpărarea prin Sânge? Cuvântul. Ce este vindecarea? Cuvântul. Ce este sfințirea? Cuvântul. Ce este neprihănirea? Cuvântul. Ce este restituirea darurilor? Cuvântul. Toate sunt Cuvântul, iar noi credem TOT Cuvântul. Noi nu putem spune: „Voi lua partea cutare și cutare din Cuvânt, dar nu voi lua restul.” Dacă respingi o parte din Hristos, Îl respingi pe Hristos în întregime.

„…Dar Dumnezeu a descoperit, prin descoperire, însuși lucrul pe care El l-a legitimat și pe care l-a accentuat ca fiind corect. Nu religia, nu un altar, nu apartenența la o biserică, nu a aduce o jertfă, nu a fi sincer, ci prin descoperirea Cuvântului lui Dumnezeu. Dumnezeu descoperind ce era acela…”

Acesta a fost Planul lui Dumnezeu de la început, este ceea ce l-a salvat pe Abel și ceea ce te salvează pe tine! Este ceea ce l-a salvat pe Noe și familia lui, este ceea ce l-a salvat pe Moise, este ceea ce i-a salvat pe toți, adică descoperirea Cuvântului lui Dumnezeu.

În mesajul Edenul Satanei, fratele Branham a spus:

„Dumnezeul lumii de astăzi, persoana căreia i se aduce închinare în lumea de astăzi, este Satan. Oamenii nu știu că i se închină lui Satan, dar este Satan care se întruchipează ca biserică. Înțelegeți? Ca biserică…”

Vedeți, Satan nu este numai în discoteci, saloane de tatuaje sau într-o casă de prostituție, ci el se dă drept biserica.  

„…Ei se închină Satanei, crezând că I se închină lui Dumnezeu prin biserică, dar este felul în care Satan a făcut-o.”

Deci, cum a procedat Satan? Cum a păcălit el întreaga lume să-l venereze pe el ca fiind biserica? Ei cred că prin biserică I se închină lui Dumnezeu, dar de fapt, i se închină Satanei. Iar fratele Branham a spus: „Fiți atenți la cum a procedat Satan.”

„Oh”, voi spuneți: „O clipă, noi predicăm Cuvântul.”

Fiți atenți aici la textul meu din seara aceasta. Mai întâi a fost Satan cel care i-a predicat Cuvântul Evei: „Dumnezeu a spus…” Vedeți? Este a răstălmăci acea parte a Scripturii care se aplică pentru acea zi.”

Acesta este felul prin care Satan este venerat ca biserică. Aceasta este modalitatea prin care Satan este persoana căreia i se aduce închinare în această lume, și este pentru că el a tălmăcit greșit acea parte a Cuvântului care se aplică zilei de astăzi. Iată cum a făcut-o el.

„El te va lăsa să știi că tot ce a făcut Isus a fost perfect în regulă. El te va lăsa să știi că tot ce a făcut Moise a fost perfect în regulă…”

El te va lăsa să crezi că ceea ce a făcut Isus este adevărat. Poți să-L mărturisești pe Isus, poți să crezi că El a murit pe cruce și că El este Fiul lui Dumnezeu. Aceasta este ceea ce ne-a spus profetul. Cu toate acestea, te închini lui Satan și nici măcar nu știi. De ce? Ce a făcut el? A tălmăcit greșit acea parte a Cuvântului care se aplică astăzi.

„El te va lăsa să știi că tot ce a făcut Isus este în regulă, tot ce a făcut Moise este perfect adevărat, dar când tu iei toate făgăduințele pe care El le-a dat pentru această zi și spui: „Aceasta se aplică unei alte epoci…” (Vedeți? În acest caz, Cuvântul este luat și poziționat nelalocul Lui).

„…Vedeți, aceasta este tot ce el trebuie să facă: să-i facă pe oameni să-L creadă în acel fel și aceasta este tot. Pentru că: „Tu nu poți scoate niciun Cuvânt din El, și nici să adaugi niciun Cuvânt.” Dar aceasta este ceea ce face el.”

În Unșii din timpul sfârșitului, profetul a spus:

„Observăm că Moise nu le-a dat niciodată ce a fost în timpul lui Noe: „Vom construi o arcă acum, pentru că acesta este Cuvântul: „Noe a zidit o arcă odinioară.” Nu, vulturii hoitari mâncau aceasta. Nu. Nu…”  (Mă bucur că fratele Branham a spus aceasta și nu o spun eu).

„…Acesta este un Cuvânt făgăduit. Observați, el avea mesajul său de la Dumnezeu, el avea Cuvântul lui Dumnezeu original rânduit mai dinainte pentru acel ceas.

Nici Isus nu le-a servit resturile rămase de la Moise. Moise a avut Cuvântul pentru acel ceas, iar Moise era un profet, dar aici este Dumnezeu Însuși. Vedeți? El nu le-a servit niciodată resturi rămase de la Moise.

Dar fiți atenți la hoitarii de acolo din acea organizație, mâncau cu lăcomie din aceasta. „Noi știm! Noi îl avem pe Moise! Noi nu trebuie să te avem pe Tine!” El a spus: „Dacă l-ați fi cunoscut pe Moise, M-ați fi cunoscut și pe Mine pentru că Moise a vorbit despre Mine.” Vedeți?  „Acolo unde este Stârvul, se vor aduna vulturii!” Vulturii! Uciderea proaspătă a Cuvântului, Cuvântul care a înviat și îngrășat, manifestat și dat ca Hrană copiilor.”

Unde se adună vulturii? Acolo unde este prada proaspătă a Cuvântului, acolo unde Cuvântul este proaspăt și unde Sângele curge proaspăt, nu un Cuvânt vechi, care a fost lovit pe stradă în urmă cu câteva luni sau săptămâni, ci o ucidere proaspătă. Ce are aceasta? Are sânge proaspăt. Amin! Este Sângele! Ce era Sângele? Dumnezeu a luat tot Planul, de la început până la sfârșit și l-a pus într-un singur Om! Iar Viața acestui Plan, se găsea în acel Om! Viața se găsea în Sânge pentru ca atunci când celula de sânge a fost frântă, Viața Sângelui să poată ieși afară, iar acea Viață, care a călătorit de-a lungul acestor veacuri, a putut face ispășirea pentru fiecare dintre noi, în orice timp, atunci când noi ne-am prins de acea Viață, în epoca noastră. Noi ne-am prins de Viață exact aici!

De aceea, oamenii vor să spună: „Eu nu vreau să predic decât despre cruce. Tot ce vreau eu, este să predic despre cruce.” Frate, crucea este în acest Cuvânt! Ceea ce a adus Moise, a fost în acest Cuvânt; ziua lui Noe este în acest Cuvânt; neprihănirea se află în acest Cuvânt; sfințirea se află în acest Cuvânt; darurile Duhului se află în acest Cuvânt. Totul se găsește în acest Cuvânt. „Eu vreau să predic doar despre cruce, accept crucea, dar resping lucrarea de astăzi.” În clipa aceea te-ai tăiat de la Linia Vieții, de la însăși Linia care te leagă de Calvar.

„Frate Chad, cum poți spune așa ceva?” Pentru că Cuvântul de astăzi a fost acolo, la Calvar. El a stat pe cruce și totul a fost cuprins acolo, în El. Tot Cuvântul se găsea în El atunci când El a fost pus pe cruce.

Deci, Cuvântul care se află aici viu în ziua de astăzi, era deja acolo, la cruce, de aceea acest Cuvânt a sângerat pentru mine la cruce; acest Cuvânt a făcut ispășirea pentru mine acolo; acest Cuvânt pe care eu Îl am aici, astăzi, a fost pironit pe cruce acolo; a fost răstignit acolo; a sângerat pentru mine acolo și răscumpărarea mea a fost înfăptuită acolo. Dar eu nu am fost acolo, eu sunt aici, astăzi. Deci, eu trebuie să mă prind de El astăzi, în timpul de acum pentru a beneficia de efectele a ceea ce a avut loc la Calvar și care este manifestarea a ceea ce a avut loc în gândul lui Dumnezeu înainte de întemeierea lumii.

Când am primit eu Mesajul? În anul 1999 sau în 2000? Nu. Eu L-am primit în gândul lui Dumnezeu înainte de întemeierea lumii. De atunci eram eu un credincios al Mesajului. Eu am fost în timpul lui Adam și am fost în timpul lui Noe, la fel și mai departe în alte timpuri. Aceasta este ce ne-a spus profetul? „Tu ești Cuvântul.” Tot Cuvântul a fost la Calvar. El a spus: „El m-a făcut să plătesc pentru păcatele mele la Calvar.” Vrem să vedem aceasta în Cuvânt?

Să mergem la Coloseni 1.19-22:

„Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El, 

şi să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ, cât şi ce este în ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui.

Şi pe voi, care odinioară eraţi străini…” (Ne găsim noi în acest verset? Suntem noi cei despre care Pavel vorbește aici? Noi trebuie să ne găsim în Cuvânt. Eu sunt exact aici).

„Şi pe voi, care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum

prin trupul Lui de carne, prin moarte…” 

Vedeți unde merge el de la versetul 21 la 22? Fiți atenți la sfârșitul versetului 21, unde spune „El v-a împăcat acum…” Există punct aici? Există vreun semn de punctuație? Deci, este acesta sfârșitul propoziției? Care este restul propoziției? Restul propoziției este versetul următor. Noi trebuie să  citim aceste versete ca pe o singură propoziție, iar această singură propoziție spune: „El v-a împăcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte.” Unde erați voi? În trupul Său de carne. Acolo am fost împăcați. Omul a împărțit acest verset în două, dar este o singură propoziție, prieteni. Unde am fost eu împăcat? Potrivit Coloseni, eu am fost împăcat acolo, la Calvar. Aceasta este ceea ce spune Pavel. De aceea, fratele Branham a spus: „Eu predic ceea ce a predicat Pavel.” Oamenii spun: „Tu spui că ai fost acolo, că El te-a făcut să plătești pentru păcatele tale atunci când te-ai aflat acolo?” De unde a luat fratele Branham așa ceva? De la apostolul Pavel. Amin! Slavă Domnului!

Știți, oamenii încearcă să-l corecteze pe fratele Branham.

Avem Mesajul și Biblia. Oamenii spun: „Vreau să iau Biblia și să-l corectez pe fratele Branham cu Biblia.” Dacă tu îl poți corecta pe fratele Branham, dacă poți corecta acest Mesaj cu Biblia, atunci de ce să nu scăpăm de tot Mesajul? Ceea ce faci tu când afirmi: „Vreau să-l corectez pe fratele Branham, vreau să corectez Mesajul cu Scriptura”, ceea ce spui de fapt este: „Înțelegerea mea cu privire la Biblie este desăvârșită.” Priviți la mândrie! Este mândria care spune: „Eu nu vreau decât ceea ce spune Biblia, nu Mesajul!” Fratele Branham a spus: „Acest Mesaj este Hristos. Această Biblie este Hristos.” Este semnul egal între cele două. Mesajul este Hristos și Mesajul este Biblia.

Ascultați, noi nu vom intra în detalii prostești, cum ar fi: „Fratele Branham a spus 700 în loc de 7000”, și altele. Însuși fratele Branham a spus că a greșit atunci. El a fost un om. Noi nu încercăm să facem divin fiecare cuvânt pe care el l-a spus. Dar Mesajul pe care el L-a adus este Cuvântul! Mesajul pe care el L-a adus este Cuvântul! Biblia este Cuvântul! Hristos este Cuvântul! Dumnezeu este Cuvântul! Mesajul este Cuvântul! Mesajul este Hristos! Mesajul este Biblia! Totul este exact același lucru. Tot ceea ce a învățat fratele Branham provine din Biblie. De fiecare dată când a predicat, el a predicat Biblia.

Amintiți-vă că cineva i-a spus: „Frate Branham, tu nu știi Biblia foarte bine.” Știți ce spunea el de fapt? „Tu nu ai o bună învățătură intelectuală în recitarea versetelor biblice.” Uneori, greșim și inversăm personajele; uneori greșim numărul oamenilor; uneori aranjăm cuvintele într-o altă ordine decât cea a Bibliei și atunci cineva spune: „Nu prea cunoști Biblia.” Iar fratele Branham a spus: „Aceasta poate fi adevărat. Dar eu Îl cunosc pe Autor!” Ce spunea el de fapt? „Eu Îl cunosc pe Cel care a scris Biblia.” Iar Cel care a scris Biblia este Cel care a descoperit Mesajul. Provine din aceeași Sursă și este același gând. Este gândul lui Dumnezeu.

Dacă trebuie să începem să corectăm Mesajul cu Biblia, de câți oameni cu înțelegeri diferite ale Bibliei va fi nevoie pentru a ne da tălmăcirea corectă a Mesajului? Știți unde vom ajunge? Ajungem la patruzeci de mii de denominațiuni ale Mesajului prin faptul că fiecare ia înțelegerea lui firească a Bibliei încercând să repare Mesajul cu propria lui gândire. Vom avea o denominațiune a Mesajului după alta și alta și alta pentru că se va repeta același proces care a fost cauza epocilor Bisericii. Exact același proces va intra în Mesaj.

Există lucruri pe care profetul le-a spus și pe care noi nu le-am înțeles timp de decenii. Dar într-o clipă, Cuvântul se deschide, iar ceea ce profetul a învățat se găsește în Biblie. Ceea ce a spus el în cutare loc, este în cutare loc sau ceea ce a spus dincolo, este în alt loc și așa mai departe.

Dar știți ce a spus fratele Branham?: „Uneori El spune lucrurile într-un fel încât îi face pe unii să se poticnească. Unii se vor îndepărta, alții vor pleca.” Iar el a spus: „Voi spuneți: „Ar face Dumnezeu așa ceva?” „El a făcut-o și încă o face.” De ce? El a făcut ca totul să fie prin credință pentru ca să poată fi prin har, pentru ca făgăduința să fie sigură pentru cei aleși. Cum o vor primi aleșii? Prin harul lui Dumnezeu. Ce ne-a dat harul lui Dumnezeu? O Sămânță predestinată în sufletul tău, care poate spune: „Acesta nu este nimic altceva decât Adevărul, frate Branham!”

Deci, El a făcut totul prin credință pentru a putea fi prin har, pentru ca făgăduința să fie sigură pentru cei aleși și astfel nimeni altcineva să nu o înțeleagă, pentru că harul Său a fost doar pentru cei aleși.

Așadar, a trebuit să existe o cale prin care El să poată rămâne un Dumnezeu drept și să dea tuturor aceeași șansă de a se prinde de Linia Vieții.

„Dacă te vei prinde de aceasta și nu-i vei da drumul, vei fi mântuit și te vei ridica în înviere. Dar dacă nu te vei agăța de acea Linie a Vieții, atunci nu ai fost în gândul Meu înainte de întemeierea lumii.”

Și acum, când Dumnezeu vine la Judecată, El este un Dumnezeu drept, El este sfânt, El este adevărat, pentru că toată lumea a avut aceeași șansă de a se prinde de Linia Vieții. Dumnezeu, prin har, a știut că  Sămânța Lui va fi în pământ, va vedea acel Cuvânt viu în ziua sa și va spune: „Acesta este Adevărul. Nu este altceva decât Adevărul.” Iar ei se prind de El. De aceea, El a făcut ca totul să fie prin credință pentru ca să poată fi prin har, astfel încât făgăduința să poată fi sigură pentru cei aleși.

Timp de ani la rând, îmi amintesc că l-am auzit pe fratele Branham spunând: „Atunci când El a fost pe cruce, eu eram în El.” Iar eu spuneam: „Eu nu înțeleg. Nu înțeleg cum este posibil.” Dar într-o zi, în timp ce citeam în Coloseni, Duhul Domnului spunea: „Nu este punct aici. Nu sunt două propoziții diferite, ci este una singură. El te-a împăcat pe tine în trupul Său de carne, prin moarte.”

Acum, dacă eu aș fi primit învățătura conform căreia eu trebuie să corectez Mesajul cu Biblia, aș fi respins deja ceea ce am aflat acum că este adevărat. Și câte lucruri am fi respins pentru că noi nu le-am văzut încă în Biblie? Nu înseamnă că nu se găseau în Biblie, ci doar că noi nu le-am văzut încă, deoarece este nevoie de timp ca înțelegerea noastră denominațională a Bibliei să fie spălată. Și pe măsură ce El decojește totul strat cu strat, atunci noi spunem: „Aici se află! Iat-o aici!”

Unde era Pecetea a șaptea? Ea mergea înapoi, descoperindu-se în Geneza, când Dumnezeu a luat un om, a scos o femeie din el  și i-a pus pe cei doi împreună. Ce era aceasta? Capodopera Sa. Cine este capodopera Sa? Scopul inimii Sale. Care este scopul inimii Sale? Pecetea a șaptea. Unde vedem noi Pecetea a șaptea în Biblie? Eu o văd din Geneza până în Apocalipsa. O văd în Sara, în Rut, în Estera. Cine este Pecetea a șaptea? Hristos, parte Bărbătească și parte Femeiască, uniți înapoi ca unul, unitatea lui Dumnezeu.

Sunt atât de bucuros că nu trebuie să corectăm Mesajul cu înțelegerea noastră firavă, minusculă și firească a Bibliei. Dar noi putem lua ceea ce el a spus, să privim la legitimare, iar inimile noastre vor spune: „Acesta este profetul lui Dumnezeu.” Pentru noi, este un Cuvânt proaspăt însângerat al zilei de astăzi; pentru noi este jertfa proaspătă a Cuvântului, unde vulturii s-au adunat, la stârv.

Să mergem la Iov 39. Vreau să mai subliniez faptul că versetul care spune: „Unde este Stârvul, acolo se vor aduna vulturii”, este un verset al învierii pentru că provine din Luca 17, iar Luca 17 spune: „Doi vor fi la câmp, unul va fi luat, iar altul va fi lăsat. Doi vor sta în pat…” Iar apostolul întreabă: „Unde vor fi luați?” Și El a răspuns: „Unde este Stârvul, acolo se vor aduna vulturii.” Și fratele Branham a atașat acest verset zilei de astăzi. Aceasta înseamnă că aceasta este ziua învierii, când noi am fost înviați din denominaționalismul mort, am fost înviați și aduși la înnoirea Vieții. Este un verset al învierii, deci este pentru ziua de astăzi.

Iov 39. De aici citea Isus. Iov 39:27-30:

„Oare din porunca ta se înalţă vulturul şi îşi aşază cuibul pe înălţimi?” (Acum, el vorbește despre vulturi).

„El locuieşte în stânci, acolo îşi are locuinţa, pe vârful zimţat al stâncilor şi pe vârful munţilor.

De acolo descoperă el prada şi îşi cufundă privirile în depărtare după ea.

Puii lui îi beau sângele; şi acolo unde sunt stârvuri, acolo-i şi vulturul.”

Unde sunt acești vulturi tineri? Mama vultur zboară deasupra hambarului strigând: „Suie-te mai sus! Vino mai sus!” Iar vulturii au zburat. Unde au mers ei? La stârvul proaspăt. Ce fac ei? Ei beau sângele proaspăt al ispășirii, care îi spală, îi curăță și îi purifică. Acesta este Cuvântul însângerat al lui Dumnezeu care sângerează.

În Unșii din timpul sfârșitului, fratele Branham a spus:

„Acum, eu doresc să știți că aceasta este sigur. Și voi care ascultați această casetă, poate ați gândit astăzi că eu am încercat să spun aceasta despre mine, având în vedere că eu am adus acest Mesaj. Eu nu am nimic de-a face cu El, nu sunt decât un glas. Iar glasul meu, chiar și împotriva judecății mele; eu am vrut să fiu un vânător. Dar este voia Tatălui meu ceea ce eu spun că fac, și sunt determinat să fac.

Nu eu sunt Cel care a apărut jos la râu; eu doar stăteam acolo când El a apărut. Nu eu sunt Cel care face aceste lucruri și spune mai dinainte aceste lucruri care se întâmplă atât de perfect pe cât sunt ele; eu nu sunt decât cel care este în apropiere când El le face. Eu nu sunt decât un glas pe care El îl folosește pentru a O spune. Nu a fost ceea ce știam eu, ci la ceea ce eu m-am predat, prin care El a vorbit. Nu sunt eu, nu a fost îngerul al șaptelea, oh, nu! A fost manifestarea Fiului omului. Nu a fost îngerul, mesajul său, ci a fost Taina pe care Dumnezeu a dezvăluit-o. Nu este un om, este Dumnezeu. Îngerul nu este Fiul omului; el a fost mesagerul de la Fiul omului. Fiul omului este Hristos! El este Cel cu care voi vă hrăniți. Voi nu vă hrăniți cu un om. Un om, cuvintele sale vor eșua. Dar voi vă hrăniți cu Trupul-Cuvânt care nu dă greș al Fiului omului.

Dacă nu v-ați hrănit pe deplin cu fiecare Cuvânt pentru a primi putere ca să zburați deasupra tuturor acestor denominațiuni și lucruri ale lumii, o veți face acum, în timp ce ne rugăm?”

Fratele Branham ne-a spus că întotdeauna Dumnezeu S-a îngrijit de o cale de scăpare pentru cei care doresc să evadeze. În fiecare generație, în fiecare epocă a Bibliei, El S-a îngrijit de o cale de scăpare pentru cei care doresc să evadeze. Dar care a fost acea cale de scăpare? Cuvântul proaspăt al zilei lor. Cuvântul lui Dumnezeu venind la suprafață în ziua lor, Cuvântul manifestat în ziua lor.

Să mergem la 2 Tesaloniceni 2:7-13:

„Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum să fie luat din drumul ei.

Şi atunci se va arăta acel nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale.

Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase,

şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi.”

De ce sunt pe calea pierzării? Pentru că nu au primit dragostea adevărului. Nu este că nu au avut Adevărul, ci nu L-au iubit.

„…pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi.” (Ar fi fost mântuiți prin dragostea adevărului?)

„Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună:

pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi.

Noi însă, fraţi preaiubiţi de Domnul, trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului.”

De la început, El te-a ales prin sfințirea Duhului și credința adevărului. Mântuirea noastră se odihnește pe credința în Adevăr. El a avut acest Plan de la început. De aceea fratele Branham a spus că de la început, a fost Cuvântul. Acela a fost Planul lui Dumnezeu. Fratele Branham nu a spus lucruri doar de dragul de a le spune, și el le-a spus fără a da o referință biblică, dar tot ce a spus el, este Biblia. Dacă permiteți ca ungerea Mesajului să vină pentru faptul că credeți profetul pentru această epocă, acea ungere va veni și va fi pusă pe ochii tăi, iar atunci când te vei întoarce la Biblie, vei spune: „Aici se găsea. A fost aici tot timpul. Am citit acest verset de 20, 30, 50 de ori, dar acum, înțeleg. Este exact ceea ce a spus fratele Branham.”

Deci, El v-a ales pe voi, frații mei, de la început. „Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului.”

Care adevăr? Adevărul care este prezentat în epoca în care trăiești. Dintotdeauna lucrurile au fost astfel. Noi nu putem schimba Biblia. Nu o putem rescrie.

În mesajul Căminul viitor, fratele Branham a spus:

„Fiți atenți acum, tot felul de formate pe care acei farisei le-au avut, dar când Cuvântul S-a făcut trup, ei nu L-au recunoscut. Vedeți? Iar dacă voi sunteți Mireasa, Mireasa este parte din Soț. Singurul loc în care-L vei recunoaște vreodată, este să recunoști ce parte din acel Soț (acel Cuvânt) ești tu…”

Suntem noi la picioare? La coapse, picioare, ochi? Nu. Noi am ajuns la Căpetenia deplină, la gândul Lui. Ce parte din Soț suntem noi? Nouă ni S-a dat înapoi gândul lui Hristos, atunci când ni S-a dat Cuvântul.

„…altfel nu vei putea recunoaște că ești Mireasă. Câți dintre voi înțeleg aceasta? Vedeți? Voi trebuie să recunoașteți poziția voastră.

Tu nu vei putea recunoaște mesajul altcuiva. Ce ar fi fost dacă Moise ar fi venit cu mesajul lui Noe? Noe făcea parte din el, dar nu ar fi funcționat. Ce ar fi fost dacă Isus ar fi venit cu mesajul lui Moise? Nu ar fi funcționat. Vedeți, a fost o epocă diferită, o profeție diferită, o parte diferită a Cuvântului ar fi trebuit împlinită acolo. Ei erau într-o altă zi a săptămânii. Lucrarea de marți nu poate fi făcută miercurea. Iar cea de miercuri trebuie făcută miercurea. Înțelegeți? Lucrarea de sâmbătă trebuie făcut sâmbătă.

Iar ei spuneau: „Oh, noi îl avem pe Moise.” El le-a spus: „Dacă l-ați fi cunoscut pe Moise, M-ați fi cunoscut pe Mine pentru că el a fost cel care a vorbit despre Mine: „Domnul Dumnezeul tău va ridica un profet ca mine.” Ați înțeles ideea?”

În mesajul Recunoașteți ziua și Mesajul ei, fratele Branham a spus:

„Motivul pentru care oamenii din ziua lui Noe nu au intrat în arcă, este pentru că ei nu au recunoscut niciodată mesajul și nici mesagerul. Acesta este singurul motiv pentru care au pierit, deoarece ei nu au recunoscut ceasul în care trăiau.” (Ușa era deschisă și oricine dorea, putea intra pe acea ușă. Dar ei nu au recunoscut nici ceasul, nici mesajul).

În mesajul Un Absolut, fratele Branham a spus:

„Nu contează ceea ce alții vor să creadă. Individul, tu ești legat de Aceasta. Acesta este absolutul tău (fratele Branham pune mâna pe Biblie). Acesta este ultimul Cuvânt. Dacă El este Cuvântul, atunci Acesta trebuie să fie ultimul Său Cuvânt. Trebuie să aranjeze totul. Orice ar spune Aceasta, Acesta este firul stacojiu, adică Hristos…” (Care? Cuvântul).

„…Orice este contrar Lui, eu nu știu nimic despre aceasta. Aceasta este ceea ce noi dorim să știm și anume: ce spune acest Cuvânt, pentru că eu sunt legat de Hristos, iar Hristos este Cuvântul. Înțelegeți acum? Iar porțiunea din Cuvântul Său care a fost alocată pentru ziua de astăzi, Duhul Său cel Sfânt Se află aici pentru a manifesta acea porțiune a Cuvântului.

Exact cum s-a întâmplat la nașterea Sa. Isaia 9:6. De-a lungul Scripturii, tot ce s-a vorbit despre El, s-a împlinit. În cartea lui Luca… noi o vedem. Iar El era sfârșitul, El era încheierea profeției de asemenea, despre El. El a împlinit totul, istoria, cântările, tot ce se află în Vechiul Testament, care vorbea despre El, s-a împlinit chiar acolo. Acela a devenit absolutul. A devenit stâlpul de legat al Cuvântului pentru acea epocă.

Iar oamenii născuți din nou cu adevărat ai acestei epoci, care sunt umpluți cu Duhul Sfânt, sunt stâlpul de legat ai acestei Scripturi, care trebuie să se împlinească în aceste zile din urmă. Ei sunt apogeul, este apogeul lui Dumnezeu, pentru că este Cuvântul Său, iar Cuvântul este Hristos, stâlpul de legare.”

Mai departe, în cadrul aceluiași mesaj, fratele Branham a spus:

„Pot vedea Veșnicia frângându-se, venind jos în timp, din Eden…” (Deci, în Eden, veșnicia s-a rupt și a venit jos în timp).

„…Iar, când aceasta a avut loc, a venit o Linie de Sânge, până sus la Calvar și de la Calvar, legată de această Linie, mergând până la Stâlpul de legat, Isus. Iar într-o zi, când El va veni să-i pretindă pe ai Săi, toți cei legați de acest absolut vor fi înviați în Veșnicie. De ce? Ei au fost în veșnicie tot timpul. Au fost rânduiți mai dinainte pentru veșnicie. Ei sunt parte din Dumnezeu. Au fost în gândul Său la început. Iar când acea mare frânghie este trasă, a Liniei Sângelui, acel Semn despre care eu am vorbit, când se ridică din pământ, toți cei care au fost incluși în acest Sânge, vor fi strămutați în Veșnicie din nou. Dar singurul fel prin care aceasta este posibil, este să fii legat de acel Absolut, Isus Hristos.”

Acea linie de Sânge a călătorit de când Veșnicia a fost întreruptă în Eden, a venit până la Calvar și dincolo de acesta. Iar tu trebuie să fii legat de ea. Cum pot fi eu legat de ea? Primindu-L pe Hristos în ziua în care eu trăiesc.

În Pecetea Paștelui, fratele Branham a spus:

„Mesianiții Săi, cei  unși, cred aceasta. Cine este Mesia? Cine este Mesia? Mesia este „Cel uns”. Acum, dacă El a fost Mesia, prin faptul că a fost Cel uns pentru acea zi, pentru a împlini Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a fi Răscumpărătorul și Cel uns, iar Dumnezeu a ridicat acel trup, Mireasa Sa este Unsul pentru această zi, a înviat deja odată cu El la înviere pentru că: „Cei doi sunt Una!” Amin!”

Vedeți, slujba Tatălui este slujba împăcării pentru părtășie. Înapoi la părtășie! Dacă noi vrem să fim tați buni, atunci trebuie să fim și noi pentru împăcare, înapoi la părtășie.

A putut El să aibă părtășie cu necredința? Nu. El a trebuit să o judece. Dar când a judecat-o, El a adus o ispășire. Ispășirea s-a îngrijit de un acoperământ, iar acoperământul i-a adus înapoi în părtășie pentru că păcatele lor erau acoperite.

Astăzi, în ziua de astăzi, Tatăl încă mai are o slujbă de împăcare. El încă este un Tată bun. El S-a îngrijit să ne dea un Cuvânt care sângerează astăzi, o jertfă proaspătă a Cuvântului. De ce a făcut El aceasta? Pentru că El dorește împăcarea. De ce a dat El un Cuvânt nou pentru ziua lui Luther? Pentru împăcare, pentru ispășire și împăcare. De ce a dat El un Cuvânt nou în ziua lui Wesley sau a penticostalilor? Din același motiv. Dar astăzi, El a adus un Cuvânt proaspăt, un Cuvânt proaspăt care sângerează, Viața Cuvântului se află aici, să aducă o curățire, o ispășire, o împăcare.

Acum, Apocalipsa 22.17, spune: „Duhul și Mireasa spun: „Vino!” De ce? Pentru că Ea este Unsul pentru ziua de astăzi, continuând slujba lui Hristos. Iar Hristos a avut slujba Tatălui. Care a fost slujba lui Hristos? Să caute și să găsească toate oile pierdute și să le aducă înapoi în turma Tatălui. Care a fost slujba Lui? A fost slujba Tatălui. El făcea slujba Tatălui Său. „Eu fac lucrările Tatălui Meu.” El a fost aici având slujba de împăcare pentru ca noi să putem fi împăcați cu Dumnezeu. Iar fratele Branham a spus că slujba lui Hristos și slujba Miresei este aceeași slujbă.

Deci, care este slujba? Este slujba împăcării. „Duhul, Mireasa și profetul vor spune același lucru.” Iar ceea ce vor spune ei a fost deja spus în Cuvânt: „Ieșiți din mijlocul lor, poporul Meu și separați-vă!” Separați-vă de ceea ce este lumesc, de denominațiuni, separați-vă și veniți să vă uniți cu Hristos. Există un Cuvânt proaspăt care sângerează aici astăzi.

Ne-a chemat El să fim împărați și preoți? Se va împlini aceasta mai târziu sau se împlinește acum? El a spus: „Acum noi avem o împărăție duhovnicească, avem o preoție duhovnicească.” Va fi în Mileniu, dar el a spus că acum este duhovnicească. Fiecare preoție are o rânduială. Când Dumnezeu a început-o, a fost rânduiala preoției aronice. Aaron și fiii lui. Apoi, după ce totul s-a amestecat, prin Babilon, a devenit preoția levitică.

Dar acum, Dumnezeu a restituit preoția lui Melhisedec. Acum, fratele Branham a spus: „Cine este Acest Melhisedec?” Marele preot este aici, preoția a fost restituită, iar dacă tu ești un preot, trebuie să fii sub Căpetenia preoției, care este Marele Preot. Marele nostru Preot este Melhisedec, iar noi facem parte din preoția lui Melhisedec, care este o preoție veșnică. Fiecare preot a trebuit să aibă sânge. Preoția aronică a avut sânge, preoția levitică a avut sânge. Doar pentru că fiecare preot a avut sânge, Isus nu putea duce dincolo de tărâmurile veșnice sângele taurilor și al țapilor, ci tot  ce putea El duce, era propriul Său sânge, propria Lui Viață care fusese dată. El Și-a dus propriul Sânge pentru ca Viața care se găsea în Sânge să Se poată întoarce înapoi la credincioși pentru ca ei să poată fi restaurați la preoția lui Melhisedec. Și nu fără sânge, dar acum ei au Viața Sângelui în vasul lor. Noi umblăm prin această viață cu Sânge. Noi avem Cuvântul restaurat, Cuvântul care sângerează, avem Viața Sângelui, Viața care era în Sânge, Viața care a ieșit afară la vărsarea Sângelui, iar acea Viață a mers dincolo de un cort zidit de om, S-a dus în Cortul zidit în ceruri ca să facă ispășirea pentru noi toți și pentru a trimite Viața înapoi jos, pentru ca acum noi să putem purta Sângele.

Noi avem o preoție duhovnicească, iar Duhul și Mireasa spun: „Vino!” Există un Sânge care poate face ispășire pentru tine, care te poate sfinți, care te poate spăla; există un Cuvânt însângerat care sângerează, care ne-a fost dat astăzi, iar dacă tu vei veni la această Linie a Sângelui și te vei prinde de ea, poți fi salvat, exact așa cum ei au fost salvați în ziua lui Noe, a lui Moise, în ziua de la Calvar când Isus a fost înjunghiat. La fel ca și ei, și tu poți fi mântuit dacă vii la această Linie a Vieții. Mireasa este cea Unsă pentru ziua de astăzi. Ea are preoția sub rânduiala lui Melhisedec, are Viața Sângelui în ea și acum, Duhul din ea strigă: „Vino! Vino și bea din Apa Vieții! Toți cei însetați, veniți!”

Să privim la 2 Corinteni 5.18:

„Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos şi ne-a încredinţat slujba împăcării.”

Este exact aceeași slujbă pe care Tatăl a avut-o în grădină. Este aceeași slujbă cu aceleași elemente. Ce a folosit El acolo? Sângele unui nevinovat și un acoperământ. Și ceea ce El a folosit aici, este Sângele unui Nevinovat și un acoperământ. Aici, Pavel ne spune că acea slujbă a împăcării ne-a fost încredințată nouă.

„Noi dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos. (În limba engleză: „ambasadori ai lui Hristos”).

Ce spunea Pavel de fapt, aici? Un ambasador este cineva care merge într-o țară străină, reprezentând țara sa de origine. Iar noi suntem aici, ambasadori ai lui Hristos. Eu doar Îl vreau pe Hristos, dar eu mă aflu aici reprezentându-L pe El. Mireasa este cea unsă pentru ziua de astăzi. Noi suntem ambasadori ai lui Hristos!

„și, ca şi cumDumnezeu ar îndemna prin noi…”

„Eu vreau să aud de la Dumnezeu.” Pavel spunea că aceasta este chiar Dumnezeu care îți vorbește. Noi suntem ambasadori ai lui Hristos și este ca și cum Dumnezeu ți-ar vorbi prin noi, este Dumnezeu Cel care îți face chemarea, este Dumnezeu Cel care te îndeamnă. Noi suntem ambasadori ai lui Hristos, ca și cum Dumnezeu ar îndemna prin noi.

Unde se găsește Cuvântul astăzi? La ce parte a Trupului am ajuns noi? Ce este manifestarea? Unde este Sângele? Unde este Viața? 

„Noi dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cumDumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu! (în limba engleză: „în locul lui Hristos”).

Noi stăm în locul lui Hristos, sub preoția lui Melhisedec.

„…în Numele lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!”

Aceasta este slujba Tatălui, care a devenit slujba lui Hristos, care este acum, slujba Miresei. Dumnezeu Și-a împăcat copiii Săi cu Sine printr-o ispășire. Printr-o ispășire, El S-a îngrijit de un acoperământ. Profetul a spus: „Fie ca aceasta să fie încununarea slujbei mele, să asigur îmbrăcămintea Miresei pentru ca ea să poată fi îmbrăcată în Cuvânt”.

Dumnezeu a adus o ispășire în ziua noastră, un Cuvânt care sângerează. Viața care a existat în această Linie a Vieții, Linia Sângelui, se află aici. „Unde este? Eu nu o văd.” Te uiți la ea. Acea Viață se află în vase pământești. Nu este vasul, ci este Viața din vas. Nu este fratele și sora mea, ci Hristos care se găsește înăuntrul fratelui și a sorei mele.

Există o preoție aici în trup de carne, și stând ca ambasador a lui Hristos, ca şi cumDumnezeu ar îndemna prin noi, acum, în locul lui Hristos, noi spunem: „Dacă-L dorești pe Dumnezeu, dacă-L dorești pe Hristos, ascultă ce spun: „Acesta este Glasul Său, pentru că Ea va fi ultimul Său Glas în ultima zi.” Ce va spune Ea? Ea va spune numai ceea ce s-a spus în acest Mesaj, în Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu să vă binecuvânteze! Amin.

                                 -AMIN-