SEMNUL ACESTUI TIMP

Crede numai, crede numai.

Totul e posibil, crede numai.

Crede numai, crede numai,

Totul e posibil, crede numai.

Haideţi să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune.

Tatăl nostru ceresc şi îndurător, în seara aceasta suntem cu adevărat bucuroşi pentru privilegiul de a fi aici la New York, ca să predicăm în faţa copiilor Tăi, în Numele Tău. Suntem atât de bucuroşi să-¡ întâlnim, fiindcă ştim că va fi un mâine glorios când ne vom întâlni din nou, și atunci nu vom mai avea nici o predică pentru bolnavi, deoarece ei vor fi sănătoşi pentru totdeauna şi nu va mai fi nici o predică lungă pentru cei pierduţi, deoarece atunci toţi vor fi mântuiţi.

Noi aşteptăm ziua când va veni Isus, iar faptul că vedem că ceasul acela se apropie tot mai mult, iar semnele şi minunile ţintesc spre timpul acela, ne face să ne oprim pentru o clipă, Doamne, ca să cugetăm cu privire la noi înşine şi să spunem: „Cercetează-mă şi încearcă-mă, Doamne!” iar dacă mai vezi ceva rău în noi, scoate-l afară, Tată, fiindcă vrem să Te slujim cu o inimă curată şi cu mâini curate, pentru că nu ştim în ce ceas vom fi chemaţi sus ca să ne întâlnim cu Tine.

Dacă printre noi sunt oameni care nu Te cunosc ca Mântuitor personal, cărora nu le-au fost iertate păcatele sau care nu au fost născuţi din Duhul Sfânt, îngăduie ca aceasta să fie seara în care vor lua o decizie, astfel încât să fie umpluţi cu bunătatea lui Dumnezeu. Vindecă fiecare persoană bolnavă de aici, ajută-¡ pe toţi cei aflaţi în nevoi şi fă ca la sfârşitul serviciului, printre noi să nu mai fie nici o persoană neputincioasă sau păcătoasă. Îngăduie să vedem aceasta, pentru onoarea şi slava lui Dumnezeu, pentru că Te rugăm în Numele Fiului Tău iubit, Isus Hristos. Amin. Puteţi să vă aşezaţi.

Este un mare privilegiu să fim din nou aici ca să predicăm Evanghelia în Numele Mântuitorului nostru iubit care este Cel ce există prin Sine însuşi.

Aseară am vorbit despre Îngerul Domnului care a rămas în urmă ca să vorbească cu Avraam despre semnul Sodomei. Acest Om, acest Înger, era de fapt Dumnezeu în trup uman, pentru că Avraam L-a numit „Domnul,” şi orice cititor al Bibliei ştie că „Domnul” scris cu literă mare vine din textul: „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.” (Geneza 1.1), care înseamnă „Elohim,” sau „Cel ce există în Sine însuşi,” „Cel de Sine stătător,” „Cel Atotputernic.” Dumnezeu S-a făcut cunoscut lui Avraam în chipul unui Om care părea un călător plin de praf. El nu a spus niciodată de unde venea, dar dacă observaţi, atunci când a vorbit cu Avraam, ¡-a zis: „Eu voi face aceasta. Eu ţi-am făgăduit aceasta…” şi l-a numit „Avraam”, adică „tatăl multor neamuri,” fiindcă numele îi fusese schimbat cu câteva zile în urmă din „Avram” în „Avraam.” El a numit-o şi pe Sara cu numele ei nou: „Sara”, adică „Prinţesa.”

După ce a terminat de vorbit cu Avraam, Dumnezeu a plecat şi S-a dus în Sodoma, acela fiind semnul de încheiere. Curând după aceea, din ceruri a căzut focul care a distrus Sodoma şi Gomora, împreună cu oraşele din jurul lor, acesta fiind un exemplu pentru ceea ce se va întâmpla cu lumea neamurilor, care va fi distrusă prin foc. Dumnezeu a promis că nu va mai distruge lumea prin apă şi ne-a dat şi un semn pentru aceasta, fiindcă El nu face niciodată nimic fără să dea mai întâi un semn. El ne-a dat semnul curcubeului ca un legământ făcut între El şi om. Astfel, Dumnezeu nu va mai distruge lumea prin apă, dar o va face prin foc.

Isus a vorbit de acele vremuri când a zis: „…în zilele lui Noe, când se făcea corabia în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt.” (1Petru 3.20). Şi a adăugat: „La fel se va întâmpla şi la venirea Fiului omului.” Priviţi la minoritatea salvată atunci: „…au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt.” Apoi a descris imoralitatea oamenilor din acele zile: „…mâncau, beau, se însurau şi se măritau.”

Nu demult, în timp ce citeam şi făceam unele comentarii pe tema aceasta, mi-am dat seama că Isus a citat aceleaşi texte din Geneza pe care le citim şi noi, aşa că m-am dus înapoi în Geneza 6, ca să văd ce făceau ei în vremea aceea şi am aflat că fiii lui Dumnezeu le-au luat de neveste pe fiicele oamenilor. Când m-am uitat în traducerea lor, acolo scria: „au luat de neveste, femei,” nu „fiice.” Acest lucru este la fel cu ceea ce fac cei din Reno, Nevada, care se căsătoresc şi divorţează, ca la Hollywood. Biblia mai spune că „…aceştia erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume.” (Geneza 6.4). Cred că aţi citit în revista „Life” despre marele scandal din Anglia, în care au fost implicaţi acei bărbaţi renumiţi care s-au încurcat cu prostituate şi în care au fost traşi şi guvernanţii noştri. Ce mai amestecătură a fost acolo, întocmai cum a spus Domnul Isus că va fi! Vedeţi? „…mâncau, beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie…” (Luca 17.27). Apoi uşa corăbiei s-a închis şi nu a mai fost nici o şansă. Aceasta a fost ultima predică. Ultima predică ţinută în oricare din marile servicii, a avut loc în faţa celor care nu mai puteau fi salvaţi. Ultimul mesaj al lui Noe a fost pentru cei care nu mai puteau fi salvaţi. El a intrat în arcă, a închis uşa şi a aşteptat acolo încă şapte zile până a început ploaia. Primul lui mesaj a fost avertizarea, a urmat construirea arcei şi la urmă a fost închiderea arcei timp de şapte zile.

Oamenii ziceau: „Oh, bătrânul acela fanatic! A intrat în arcă şi a închis uşa!” Dar uşa a fost închisă de Dumnezeu şi la fel s-a întâmplat în Sodoma.

Uitaţi-vă la Domnul Isus. Când a venit pe pământ, a fost cunoscut ca Prorocul din Galilea. La început, El mergea prin sinagogi şi vindeca bolnavii, aşa că toţi Îl iubeau. Vindecarea a fost prima parte a lucrării Sale, prima etapă. Etapa a doua a fost atunci când El a profeţit şi a început să-¡ mustre pe fariseii şi saducheii timpului Său, spunându-le cine erau, cât de orbi erau, cine era El, ce avea să se întâmple cu ei şi aşa mai departe. El a fost condamnat şi crucificat din pricina aceasta, dar Mesajul nu a putut fi oprit. Voi puteţi opri mesagerul, dar nu puteţi opri Mesajul. Biblia spune că El „S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare, care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare…” (1Petru 3.19-20). Vedeţi? Ultimul Lui mesaj a fost pentru cei pierduţi.

Este îngrozitor să te gândeşti că într-una din aceste zile se va predica la fel ca în zilele lui Noe, când uşile arcei au fost închise. Noi nu ştim când se va întâmpla aceasta, aşa că dacă în seara aceasta nu eşti încă creştin, ar fi bine să cântăreşti acest lucru şi să-l priveşti cu toată seriozitatea.

În ce ne priveşte, noi ştim să facem un singur lucru, iar acela este să urmăm întocmai porunca pe care ne-a lăsat-o Domnul: „…propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.” (Marcu 16.15). El este singurul care  ştie cine va fi mântuit şi cine nu. Noi nu ştim aceasta, dar aruncăm năvodul în mare şi pescuim tot felul de creaturi, iar Dumnezeu ştie cine este salvat şi cine nu, fiindcă scrie că „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis,” şi: „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine.” (Ioan 6.44,37).

Noi nu putem spune că acesta este creştin, iar celălalt nu, pentru că El a zis: „Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un năvod aruncat în mare, care prinde tot felul de peşti.” (Matei 13.47). Când a scos năvodul, pescarul avea tot felul de creaturi în el: păienjeni de apă, gândaci, şerpi, peşti care mănâncă mortăciuni şi peşti buni. Gândacii şi celelalte creaturi s-au târât înapoi în apă, dar peştii buni au fost păstraţi pentru Stăpân. Noi nu ştim ce vom prinde, aşa că trebuie doar să aruncăm năvodul.

Gândiţi-vă că acel gândac de apă, a fost un gândac de apă şi atunci când l-a prins năvodul. Ceea ce a prins-o a fost atmosfera din adunare. Şarpele a rămas tot şarpe, doar că a fost prins de năvodul Evangheliei. Peştele mâncător de mortăciuni rămâne tot peşte mâncător de mortăciuni, broasca ţestoasă rămâne tot broască ţestoasă şi racul rămâne tot rac. Dar peştele adevărat a fost de la început un peşte adevărat. El îi cunoaşte pe toţi peştii Săi, pentru că are numele lor scris în Cartea Lui; El le-a scris acolo înainte de întemeierea lumii, când a fost junghiat Mielul.

Noi suntem aici şi încercăm să ne facem partea noastră. Fratele Vick a stat acolo în colţul acela şi a aruncat timp de mulţi ani năvodul de pescuit, împreună cu mulţi alţi predicatori. Acum, am venit şi eu aici ca să arunc năvodul împreună cu voi, fraţii mei, ca să putem scoate o captură mare, aşa cum fac pescarii la marginea lacului. Într-una din aceste zile va fi scos din lac şi ultimul peşte, iar atunci se va încheia şi pescuitul. Haideţi deci, să-L căutăm pe Dumnezeu cu toată inima, să ne rugăm şi să fim sinceri în timp ce vedem cum se apropie ceasul acela.

În seara aceasta ne vom ruga pentru bolnavi. Cred că Billy a împărţit numere de rugăciune, este adevărat? Desigur. Atunci este în ordine.

Aseară am spus că seara aceasta va fi una de rugăciune, după care vom avea una sau două zile numai pentru predicare. Vom vedea câţi au primit Duhul Sfânt, pentru că acesta este lucrul cel mai important.

Dumnezeu vă va vindeca cu siguranţă, desigur, pentru că a făcut-o deja. Trebuie doar să credeţi. Dacă veţi trăi însă destul de mult timp, puteţi să vă îmbolnăviţi din nou, dar în ce priveşte mântuirea este altceva. Vedeţi?

Acum voi spune ceva pentru străinii care nu au mai văzut niciodată un serviciu de vindecare. De multe ori oamenii încearcă să lege de tine cuvântul „vindecător divin,” dar există un singur Vindecător divin, iar Acela este Dumnezeu.

Medicii nu spun niciodată că ar fi vindecători. Ei nu sunt vindecători şi nici nu pretind aceasta. Ce s-ar întâmpla dacă mi-aş rupe mâna, iar după aceea aş merge la un doctor şi ¡-aş spune: „Doctore, vindecă-mi mâna repede pentru că trebuie să mă întorc la lucru?” El mi-ar răspunde: „Tu ai nevoie de vindecare mintală!” Aşa este. Acesta este adevărul, pentru că medicul poate să-mi pună mâna în ghips, dar Cel ce o vindecă este Dumnezeu. Dacă m-aş tăia la mână şi aş spune: „Doctore, m-am tăiat la mână. Vindec-o repede!” el nu ar putea face aceasta. Singurul lucru pe care ar putea să-l facă, ar fi să-mi spele rana, și dacă este mai adâncă, s-o coase, dar Dumnezeu este Cel care o vindecă.

Vedeţi, natura  dezvoltă celulele, iar viaţa este aceea care pune toate lucrurile în ordine. Corpul are viaţa în el şi trebuie să producă potasiu, calciu şi aşa mai departe, dar nu calciu vindecă, ci viaţa este aceea care produce vindecarea. Tot aşa, medicamentul nu poate vindeca, ci menţine totul curat, în timp ce Dumnezeu vindecă. Vedeţi? Medicamentul nu poate vindeca.

Dacă mi-aş tăia mâna şi aş cădea aici mort, iar voi m-aţi lua, m-aţi duce la medic şi ¡-aţi zice: „Poţi să-l vindeci pe omul acesta?” el ar răspunde: „Cum să fac aceasta, nu vedeţi că este mort?” „Noi îi coasem mâna, iar tu dă-¡ o doctorie care s-o vindece!”

„Păi nu am aşa ceva,” ar răspunde el.

Chiar dacă m-ar coase şi mi-ar da un lichid de îmbălsămare care să mă facă să arăt natural o sută de ani, apoi să-mi dea în fiecare zi o injecţie cu penicilină şi să-mi pună toate ierburile în locul rănit, tot nu m-ar putea vindeca. De ce aceasta? Pentru că viaţa a plecat de acolo. Atunci cine este vindecătorul? Doctorul sau Viaţa? Voi îmi spuneţi ce este viaţa, iar eu vă spun Cine este Dumnezeu. Vedeţi? Dumnezeu este Viaţa.

Aseară am spus: „Noi avem atât de multă mecanică, dar ne lipseşte dinamica.” Trupul meu este mecanica, dar el nu poate face nimic fără dinamică, adică fără duh, pentru că cel ce controlează trupul este duhul.

Trupul este ca un automobil fără benzină în el. Astfel, nu contează cât este de pusă la punct mecanica, cât de bine stau pistoanele, bujiile şi aşa mai departe, el trebuie să aibă şi dinamica, ceea ce înseamnă că tu trebuie să le ai pe amândouă împreună.

Aşa este şi cu Dumnezeu. Tu trebuie să devii un credincios în Dumnezeu ca să faci contactul, apoi se va întâmpla ceva.

Vindecarea este la fel ca mântuirea. Nici un om care predică Evanghelia mântuirii sufletului, nu poate fi numit „mântuitor divin”, pentru că el nu este un mântuitor divin, aşa cum nici cel care se roagă pentru vindecare nu este un vindecător divin. Nici un om nu poate spune că el poate mântui pe cineva, pentru că acest lucru a fost făcut deja de Isus. Înţelegeţi?  În ordine. Dar prin predica lui, el îndreaptă privirea păcătosului către Hristos, care este Mântuitorul. La rândul ei, vindecarea divină îndreaptă privirile bolnavilor spre lucrul care a fost înfăptuit deja pe Calvar, pentru că „El a fost străpuns pentru păcatele noastre… şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” (Isaia 53.5). Astfel, vindecarea divină nu este ceva ce posedă un om şi poate s-o dea altuia, ci este lucrarea încheiată a credinţei.

Dacă Isus ar sta în seara aceasta aici, îmbrăcat cu costumul pe care mi l-a dat mie, nu ar putea să vă vindece. Voi aţi şti că El este Isus, dar nu ar putea să vă vindece pentru că a făcut-o deja. De aceea, tot ce trebuie să faceţi voi este să credeţi aceasta. El ar spune: „Copilul Meu, nu ştii că ai fost vindecat prin rănile Mele?” Vedeţi? El a făcut deja aceasta, este o lucrare încheiată şi de domeniul trecutului, iar noi o credem. Pentru mine, Cuvântul Lui ar fi suficient.

Dacă tu îi spui cuiva ceva şi nu vrea să te creadă, îl laşi în pace, dar Dumnezeu nu este aşa.

Este la fel ca acea cântare pe care a cântat-o un predicator împreună cu soţia sa: „Ca muritori, noi ne iertăm unii pe alţii, dar Isus iartă şi uită.” Noi nu putem uita, dar El uită pentru că este Dumnezeu. El poate să uite ca şi cum nu s-ar fi întâmplat niciodată; poate să arunce acele lucruri în Marea Uitării şi să nu-Şi mai aducă niciodată aminte de ele. El poate să le scoată afară din memoria Lui, dar noi nu putem face aceasta.

Singurul lucru pe care trebuie să-l faci tu este să crezi că „El a fost străpuns pentru păcatele noastre… şi prin rănile Lui am fost tămăduiţi.” ( traducere din engleză).Dacă observaţi, se vorbeşte la timpul trecut; aşa spune Cuvântul. El învaţă aceasta, iar noi vedem atât de multe dovezi cu oameni de pretutindeni care sunt vindecaţi.  Aceasta este vindecarea divină.

El a dat un Cuvânt, dar dacă oamenii nu vor să-L creadă, nu sunt obligaţi s-o facă, pentru că ei sunt bolnavi, nu Dumnezeu. El a pus în Biserica Sa slujbe: apostoli, proroci, evanghelişti, păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea Trupului. În acest Trup şi în fiecare Trup local, El a dat nouă daruri duhovniceşti diferite: înţelepciune, pricepere, cunoştinţă, vorbire în limbi, darul vindecării, tălmăcirea limbilor, prorocie şi aşa mai departe; El a dat nouă daruri duhovniceşti ca să-Şi arate dragostea faţă de Biserica Sa şi ca să vă ţină în ordine. Marele Duh Sfânt este Tutorele, Conducătorul Bisericii, de aceea am făcut o mare greşeală atunci când am luat un episcop şi l-am pus tutore în locul Duhului Sfânt. Duhul Sfânt este Tutorele dat de Dumnezeu ca să crească şi să călăuzească biserica. Şi El pune în Biserică aceste daruri duhovniceşti care lucrează desăvârşit dacă nu vă agitaţi şi nu încercaţi să aveţi propriile voastre păreri.

Acesta este punctul în care greşesc oamenii. Eu am văzut că unii oameni sunt călăuziţi de Duhul Sfânt, ceea ce este minunat, este un stimulent, dar dacă vine cineva şi zice: „A spus Domnul aceasta şi aceea?” să nu răspundeţi nimic. Să nu spuneţi nimic până nu spune Dumnezeu ceva; până nu Îl aveţi pe „Aşa vorbeşte Domnul!” În felul acesta, nu va fi nimic să împiedice împlinirea acelui lucru. El se va împlini negreşit.

Vă întreb pe oricare dintre voi în seara aceasta, dacă L-aţi auzit vreodată pe Duhul Sfânt spunând în vreo adunare: „Aşa vorbeşte Domnul,” şi să nu se fi împlinit cu exactitate în milioane de cazuri. Acesta a fost adevărul absolut.

Dacă deseară ar veni Duhul Sfânt şi mi-ar spune într-o vedenie: „Mâine vreau să mergi la mormântul prezidenţial, fiindcă vreau să-l înviez pe George Washington!”, aş invita pe toată lumea să vină şi să vadă cum se va întâmpla. Acel lucru trebuie să se întâmple, pentru că aşa a spus Duhul Sfânt. Aceasta face ca acel lucru să fie adevărat.

Dar staţi şi aşteptaţi până când El spune acel lucru. Voi ştiţi că sunteţi mântuiţi şi umpluţi cu bunătatea Lui şi ştiţi că dacă El este în voi, Îşi va manifesta Viaţa prin voi, aşa că fiţi recunoscători. El vă cunoaşte pe deplin.

Eu cred că dacă avem părtăşie împreună, noi uităm de toate aceste adunături, denominaţiuni şi bariere şi astfel, marea oştire a lui Dumnezeu mărşăluieşte spre biruinţă.

În seara aceasta voi citi încă o porţiune din Scriptură, iar dacă doriţi să citiţi împreună cu mine, puteţi deschide la Evanghelia lui Matei 12.38-42.

Subiectul despre care doresc să vorbesc este „Semnul acestui timp.” Este un text destul de familiar şi voi vorbi despre el pentru că aşa sunt călăuzit. Nu vreau să încep o predică puternică, iar după aceea să mă întorc din nou la acea linie, deoarece fiecare ştie că darurile Duhului Sfânt lucrează pe un anumit canal: „Acelaşi Duh dă vorbirea în limbi, vindecarea,”  dar predicarea şi celelalte daruri vin pe canale diferite, aşa că tu trebuie să te smulgi dintr-unul şi să intri în altul. Haideţi să citim împreună:

„Atunci unii din cărturari şi din farisei au luat cuvântul şi I-au zis: „Învăţătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine!”

Drept răspuns, El le-a zis: „Un neam viclean şi preacurvar cere un semn; dar nu i se va da alt semn, decât semnul prorocului Iona.

Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului.

Bărbaţii din Ninive se vor scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii, şi-l vor osândi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decât Iona.

Împărăteasa de la miazăzi se va scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii, şi-l va osândi, pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este Unul mai mare decât Solomon.”

 Din aceste versete aflăm că Domnul nostru a venit exact pe calea crezută de iudei. Iudeii credeau în semne, iar teologii au venit la Isus să discute cu El şi să-I ceară un semn. Vedeţi cât erau de orbi? El le arătase deja semnul Lui, semnul care dovedea că El era Mesia.

Noi am avut tema aceasta aseară. Câţi dintre voi au fost aseară aici? Să vedem. În ordine.

Astfel, aseară am dovedit în faţa audienţei că semnul mesianic pe care trebuia să-L arate, a fost că El era Prorocul despre care a spus Moise că Se va ridica. Ei toţi credeau şi aşteptau ca acel Proroc să se ridice din mijlocul lor: „Domnul Dumnezeul tău îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un proroc ca mine: să ascultaţi de el!” (Deuteronom 18.15), dar când a venit El şi a făcut semnele unui proroc, mulţi dintre ei au spus că era un Beelzebul sau un duh necurat.

 Atunci El le-a zis: „Sunteţi iertaţi pentru ceea ce spuneţi acum, dar când va veni Duhul Sfânt şi va face aceleaşi lucrări, iar voi veţi vorbi împotriva Lui, acest păcat nu vi se va ierta nici în lumea aceasta, nici în cea care vine.”

Noi nu vrem să ne apropiem de aceste lucruri cu uşurinţă, ci vrem să venim cu sinceritate, pentru că Cel ce a spus aceste cuvinte este Isus. El a spus că atunci când va veni Duhul Sfânt şi va face lucrările pe care le-a făcut El, oricine va spune un singur cuvânt împotriva Lui, nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.

Ţineţi minte că Duhul Sfânt nu a fost dat până în ziua de Rusalii, iar iudeii şi samaritenii au fost martorii lucrării lui Isus Hristos. Dumnezeu este drept, aşa că nu putea să condamne un popor corect. El nu poate condamna decât un popor nedrept. Astfel, Duhul Sfânt a trebuit să Se întoarcă în zilele din urmă la biserică, pentru a arăta aceleaşi semne pe care le-a făcut atunci, fiindcă Dumnezeu nu Îşi schimbă niciodată felul de lucrare.

El nu lucrează o dată într-un fel şi apoi în altul, ci întotdeauna prima Sa hotărâre este desăvârşită, pentru că El este Dumnezeu.  Vedeţi? Cuvântul Lui nu poate fi amestecat. În toţi aceşti şase mii de ani de istorie umană, El nu a învăţat mai mult decât a ştiut la început, pentru că este infinit şi nu Îşi schimbă niciodată Cuvântul.

Încă de la început, El a hotărât să-l salveze pe om prin vărsarea sângelui unui nevinovat. Noi am încercat să educăm, să facem denominaţiuni, am încercat toate lucrurile din lume, morală şi aşa mai departe, dar totul a eşuat şi va continua să eşueze până când vom veni înapoi sub sânge, pentru că acolo este singurul loc de părtăşie cu El.

Dumnezeu nu Se schimbă niciodată, aşa că atunci când spune ceva, acel lucru trebuie să rămână pentru totdeauna. Astfel, dacă un om vine la Dumnezeu şi El îl vindecă pe baza credinţei lui, atunci Dumnezeu trebuie să facă la fel şi cu următorul om care vine, pentru că altfel ar fi greşit când l-a vindecat pe primul. Dacă El a salvat un om sub sânge şi numai sub sânge, şi ar lăsa pe cineva să intre prin educaţie, teologie sau altceva de felul acesta, fără să fie aplicat sângele, înseamnă că a greşit când ¡-a cerut primului om să fie sub sânge. Vedeţi? El trebuie să rămână Acelaşi. Ţinta Lui a fost întotdeauna aceeaşi şi faptele Lui au fost la fel.

Dumnezeu nu a avut niciodată legătură cu vreo organizaţie. Cercetaţi istoria şi veţi vedea. El se ocupă întotdeauna de un individ şi nu de un grup. Dacă privim în istorie, vedem că Domnul a ridicat bărbaţi renumiţi şi ¡-a trimis în scenă, dar imediat după ce au trecut din viaţă, în spatele lor s-a născut o organizaţie. Însă de fiecare dată când s-au organizat, acea biserică a murit şi nu s-a mai întors niciodată înapoi la starea duhovnicească în care a fost la început. Eu am studiat istoria bisericii şi nu am găsit nici o organizaţie care să se fi ridicat din nou.

Dumnezeu lucrează astăzi, iar mâine va face aşa cum va vrea El. De asemenea, El lucrează cu noi individual, nu ca şi grup, pentru că un grup de oameni ar avea prea multe idei. După căderea lui Iuda, chiar şi apostolii au tras la sorţ ca să aleagă un alt apostol în locul lui, iar sorţii au căzut pe Matia. Acesta a fost cel mai bun lucru pe care l-au putut face ei cu cheile Împărăţiei.

Biblia nu scrie nicăieri că Saul ar fi făcut ceva deosebit, dar Dumnezeu l-a ales tocmai pe acest bărbat cu temperament rău, iar pentru aceasta a trebuit să-l arunce întâi jos şi să-l facă să privească în sus. Mai mult, a zis: „…îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.” (Fapte 9.16). Vedeţi? Biserica l-a ales pe Matia, dar Dumnezeu l-a ales pe Pavel. Aceasta este diferenţa. Cel ce face alegerea este Dumnezeu şi El face acest lucru prin faptul că vede totul mai dinainte.

Dumnezeu lucrează cu oamenii prin semne şi minuni. El a promis semne pentru zilele din urmă şi nu poate să-Şi schimbe felul de lucrare. Întotdeauna, El le-a vorbit oamenilor printr-un profet; în fiecare epocă a avut un profet căruia ¡-a vorbit, deoarece Cuvântul vine numai la profeţi. Înţelegeţi?

Oamenii mergeau şi aflau unde era acel profet. Văzătorul este cineva care vesteşte sau spune dinainte ce se va întâmpla. Profetul este un văzător care vede lucrurile ce urmează să se întâmple şi le spune oamenilor, iar Biblia spune: „Dacă ceea ce spune el nu se împlineşte, să nu-l asculţi!” Trebuie să se împlinească de fiecare dată, pentru că Dumnezeu nu poate greşi. Dacă ceea ce spunea nu se împlinea, însemna că Dumnezeu nu era cu acel om. Pe baza aceasta, oamenii ştiau dacă Cuvântul lui Dumnezeu era sau nu cu acel văzător din Vechiul Testament.

Duhul Sfânt nu Îşi schimbă nici acum felul de lucrare. Astfel, Isus a spus: „Când va veni Mângâietorul, vă va învăţa toate lucrurile, vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu şi  vă va descoperi lucrurile viitoare.” (Ioan 14.26;15.26;16.13). El nu Îşi schimbă niciodată felul de lucrare, ci procedează întotdeauna la fel, aşa că putem avea încredere în El.

Problema este că partea noastră umană se încurcă cu tot felul de lucruri, iar bărbaţii se adună împreună să voteze una sau alta. Aceasta ne aruncă în afara liniei, fiindcă spunem: „Ei bine, lucrurile acestea au fost pentru o altă zi!” Nu, nu este aşa, pentru că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci şi tot Cuvântul Său este inspirat, tot!

Isus a venit exact cum a fost vestit şi a împlinit întocmai semnul cerut, dovedind că era Prorocul uns făgăduit. El a dovedit aceasta cât se poate de clar; a dovedit că era Prorocul aşteptat. Şi iată că fariseii au venit la El şi ¡-au zis: „Învăţătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine!”

În Matei 16.1-3, ei L-au întrebat din nou despre semn, dar El le-a răspuns: „Când se înserează, voi ziceţi: „Are să fie vreme frumoasă, căci cerul este roşu.”

Şi dimineaţa, ziceţi: „Astăzi are să fie furtună, căci cerul este roşu-posomorât.” Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s-o deosebiţi, şi semnele vremurilor nu le puteţi deosebi?” Vedeţi, ei ar fi trebuit să ştie.

Duhul Sfânt care vine în zilele din urmă, trebuie să aducă Viaţa lui Hristos în Biserică, iar dacă cineva va râde de El sau va vorbi împotriva Lui, va fi nimicit prin autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu. Astăzi se întâmplă acelaşi lucru care a dus la judecarea lumii vechi şi a distrugerii ei prin apă. Astfel, naţiunea noastră, oraşele noastre, lumea noastră, este coaptă pentru judecată.

Eu sunt sigur că este mai târziu decât ne gândim, iar El a spus că trebuie să Se grăbească, altfel nu va mai găsi pe nimeni. Gândiţi-vă numai că zi după zi, şi ceas după ceas, lucrurile devin tot mai rele. Uitaţi-vă la voi, oameni sfinţi penticostali, cum a intrat păcatul şi corupţia în mijlocul vostru, aşa încât vă certaţi şi faceţi tot felul de lucruri rele.

Uitaţi-vă la femeile noastre. Înainte era greşit ca ele să-şi taie părul şi Biblia spune că şi astăzi este la fel de greşit, dar o fac oricum. Tot Biblia spune că este o urâciune ca femeia să poarte haine bărbăteşti, şi totuşi le poartă.

„Oh,” spuneţi voi, „dar acelea sunt metodiste…” Sunt penticostale, pentru că toate fac la fel. De ce se întâmplă aceasta? Pentru că vă plac mai mult programele de televiziune decât Biblia. Vedeţi? Astfel, trebuie să vină judecata, pentru că treptat se va merge din rău în mai rău.

Isus a spus că va fi un semn şi a vorbit despre semnul zilelor din urmă. Aseară, noi am citit că El a zis: „Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot se va întâmpla aidoma… şi în ziua când Se va arăta Fiul omului.” (Luca 17.28,30). Cu alte cuvinte, în zilele din urmă Duhul lui Dumnezeu Se va descoperi în trup omenesc şi va descoperi gândurile inimii.

 În Evrei 4.12, Biblia spune că Cel ce face aceasta este Cuvântul lui Dumnezeu: „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.”

Isus a fost Cuvântul: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.” (Ioan 1.1,14). De aceea a putut să Se uite la ei şi să le vadă gândurile. De aceea a putut să-¡ spună femeii de la fântână: „Ai avut cinci bărbaţi.” De aceea a putut să-¡ spună lui Natanael: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleşug.” Mirat, Natanael L-a întrebat: „De unde mă cunoşti?” Şi El ¡-a răspuns: „Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.” (Ioan 1.47-48).

În Scriptură sunt multe locuri în care El Se legitimează ca fiind un Descoperitor al gândurilor, dar aceste lucruri nu au fost pentru neamuri, deoarece El nu S-a descoperit niciodată aşa în faţa lor. Cercetaţi Scripturile şi veţi vedea că nu a făcut-o nici măcar o dată. Acest lucru se întâmplă astăzi. Înţelegeţi? Neamurile au avut parte de două mii de ani de organizaţii şi teologie, dar acum, înainte ca focul să vină cum s-a întâmplat în Sodoma, El face acelaşi lucru şi înaintea neamurilor, scoţând astfel un popor pentru Numele Lui.

Isus a stat în faţa iudeilor şi S-a identificat înaintea lor cu semnul biblic, dar cu toate acestea ei I-au zis: „Am vrea să Te vedem făcând un semn.”

I-aţi auzit vreodată pe necredincioşi spunând: „Pe strada aceea este cutare şi cutare… Du-te, vindecă-¡ şi apoi voi crede!”? Vedeţi? Puteţi vedea că este acelaşi Satan?

Voi ştiţi că ei I-au zis: „Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!” (Matei 27.40). I-au pus o cârpă la ochi şi au zis: „Omul acesta este proroc!” Apoi L-au lovit peste cap cu un băţ pe care îl treceau de la unul la altul şi I-au zis: „Proroceşte, cine Te-a lovit?” (Luca 22.64). Vedeţi, Dumnezeu nu Se dă în spectacol pentru nimeni. De altfel Isus a spus: „Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl face şi Fiul întocmai.” (Ioan 5.19). Vedeţi? Aşa este.

Un slujitor adevărat al lui Dumnezeu este supus întotdeauna Stăpânului său. El nu face lucruri ca să arate ce mare este el sau ca să uimească pe cineva, ci este cinstit şi loial Celui ce l-a trimis. Acesta este un slujitor adevărat al lui Hristos.

Priviţi-l pe Eliezer, reprezentantul lui Avraam trimis să aducă o mireasă pentru Isaac, pe frumoasa Rebeca. El este simbolul robului credincios interesat numai de însărcinarea dată de stăpânul său. Ce simbol deosebit este acesta pentru Duhul Sfânt din zilele noastre, care alege o Mireasă în timpul serii, când se sting luminile!

Fariseii voiau să vadă un semn, şi deşi El fusese identificat printr-un semn biblic, n-au vrut să-L creadă. Nu vedeţi că ei voiau să-L facă să se dea în spectacol? Acesta era acelaşi duh care I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pâini.”

„Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos; căci este scris: „El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; şi ei Te vor lua pe mâini, ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatră.” (Matei 4.3,6). El nu putea să Se lovească oricum cu piciorul de vreo piatră. Sigur că nu.

 Acelaşi duh a venit apoi prin farisei şi I-a zis: „Vrem să vedem un semn.” Dar El le-a răspuns: „Un neam viclean şi preacurvar cere un semn.” (Matei 12.39).

Dumnezeu a avut în toate epocile semne pentru poporul Său, pentru că El trimite întotdeauna un semn înainte de a face ceva. Astfel, El a făgăduit că va face şi acum acelaşi lucru, pentru că nu Se poate schimba. Şi dacă este aşa, să vă bucuraţi când veţi vedea că se va arăta semnul timpului din urmă, făgăduit înainte de nimicirea Sodomei. Noi am avut războaie şi veşti de războaie; am avut cutremure şi pe alocurea a fost foamete, ciume şi alte lucruri de felul acesta; darurile Duhului s-au întors în biserică şi am avut toate manifestările Lui, servicii mari de vindecare şi toate aceste lucruri care sunt semne, dar ultimul semn care a fost dat înainte ca neamurile să fie arse, a fost Dumnezeu manifestat în trup de carne. Aşa este. Isus a spus că acest lucru se va întâmpla la întoarcerea Lui, de aceea, ar trebui să avem mare grijă şi să ne punem atent viaţa în rânduială cu Dumnezeu. Faceţi aceasta chiar acum!

Evreii s-au bazat întotdeauna pe semne şi nu pe teologii şi cuvântări. Ei trebuiau să facă aceasta, pentru că credinciosul adevărat crede întotdeauna că Dumnezeu este un Dumnezeu al puterii.

Unde este Dumnezeu trebuie să aibă loc semne. Este la fel ca atunci când baţi o bucată de oţel pe nicovală: în timp ce o modelezi trebuie să sară scântei. Oriunde este Dumnezeu trebuie să aibă loc semne şi minuni, pentru că Isus a spus: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred,” în slujba din toată lumea.  Vedeţi? „Aceste semne îi vor urma.” Întotdeauna este vorba de semne, pentru că Dumnezeu dă tot timpul semne. La sfârşitul fiecărei generaţii, El dă semne la fel cum a dat la început.

El a dat semne în zilele lui Noe. Astfel, Noe a fost un semn pentru generaţia lui, dar în ochii lumii a părut un fanatic, pentru că mesajul lui nu se potrivea cu înţelegerea lor ştiinţifică. El a spus: „Va veni apă din cer şi va inunda tot pământul!” dar ei au privit cu lunetele lor şi cu alte instrumente sus şi au zis: „Nu se găseşte nici un strop de apă! Noi putem dovedi ştiinţific că sus nu este apă deloc!”

Atunci Noe a spus: „Dumnezeu poate face aceasta. El este Creatorul, aşa că dacă nu este apă acolo sus, poate s-o pună, fiindcă ştie cum să facă aceasta.” Noe a fost un semn. El s-a apucat să construiască o corabie deşi acolo nu era nici o apă pe care să plutească. Noe a fost un semn pentru oamenii din timpul lui.

Moise a fost un semn în Egipt, unde oamenii au putut vedea acele minuni măreţe; şi la fel a fost Solomon.

Noi vedem că Isus le-a dat un semn profetic adevărat, un semn biblic. Sunt o mulţime de semne care nu sunt biblice, dar noi trebuie să avem semne biblice. Ele trebuie să fie „Aşa vorbeşte Domnul!” din Biblie, pentru că atunci vom şti că sunt adevărate. Desigur, sunt multe lucruri care vin pe lângă toate acestea, pentru că fiind Dumnezeu, El poate face tot ce doreşte, dar fiindcă ştiu că El Se ţine de Cuvânt, vreau să văd aceasta în Cuvântul Său. În felul acesta voi şti sigur că este adevărat.

Isus le-a arătat semnul Său biblic, dar ei L-au numit Beelzebul pentru că nu au vrut să creadă că acela era un semn biblic. Ei trebuiau să dea un răspuns, aşa că au zis: „Totul este în mintea Lui; este posedat de diavolul!” Vedeţi? Ei L-au numit Beelzebul, iar El ¡-a certat pentru aceasta. Ce se va întâmpla când va veni din nou?

Fiţi atenţi! El s-a referit la Iona: „Cum a fost în zilele prorocului Iona, va fi şi la venirea Fiului omului.”

Mulţi oameni îl condamnă pe Iona şi zic: „Acela este un Iona!”, dar eu nu îl condamn. Cred că aţi auzit expresia aceasta. Ca şi creştini, voi nu ar trebui să vorbiţi aşa; nu ar trebui să-¡ condamnaţi pe slujitorii lui Dumnezeu. Iona era profet. Astfel, el nu a ieşit din voia lui Dumnezeu, ci a făcut exact ce a vrut Dumnezeu. El a trebuit să facă acel lucru pentru că era un semn. Astfel, nimic nu este la voia întâmplării, ci totul are un scop, este un semn.

Odată, un profet a trebuit să se căsătorească cu o curvă şi să aibă copii cu ea. (Osea 1.1-9). Altul a trebuit să stea trei sute nouăzeci de zile pe o parte şi apoi să se întoarcă pe partea cealaltă. (Ezechiel 4.1-6). Altul şi-a rupt hainele. Totul s-a petrecut ca semn. Avraam a trebuit să se împreuneze cu Agar împotriva voinţei lui, atunci când Sara   ¡-a dat-o pe slujitoarea ei. El a refuzat să facă aceasta, dar Domnul ¡ s-a arătat şi ¡-a zis: „Ascult-o pe Sara, pentru că fiul femeii slobode nu va moşteni împreună cu fiul femeii roabe.” (Geneza 21.12; Galateni 4.30 – parafrazare). Fiul roabei trebuia să fie alungat. Ce a fost aceasta? Un semn. Toate acestea sunt semne, pentru că Dumnezeu face tot felul de lucruri ca semne.

Iona a fost un semn. Astfel, dacă observaţi, Isus a spus: „Un neam viclean şi preacurvar cere un semn; dar nu i se va da alt semn, decât semnul prorocului Iona.

Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului.” (Matei 12.39-40). Ce semn a fost Iona? El a fost un semn pentru înviere. În ordine.

Dacă a fost vreodată o generaţie perversă, aceea este cea în care trăim noi. Ea este pervertită mintal, fizic, sexual şi din toate celelalte puncte de vedere. Este o generaţie necredincioasă de tip ecleziastic şi din cauza aceasta sunt necredincioşii cei mai dificili.

Eu sunt misionar şi pe câmpul Evangheliei am văzut cum la adunări au fost aduşi păgâni care nu deosebeau stânga de dreapta şi nici măcar nu auziseră de Dumnezeu. Ei voiau să vadă ceva şi de îndată ce le puteai dovedi Adevărul, Îl acceptau fără comentarii.

Nu acelaşi lucru se întâmplă însă cu păgânii educaţi. Ştiu că sună urât, dar acesta este adevărul. Păgânul educat vrea să-şi spună propria părere cu privire la aceste lucruri, fiindcă se gândeşte că ştie multe, şi nu se poate smeri ca să primească Cuvântul lui Dumnezeu prin credinţă. Aşa au fost şi fariseii din timpul Domnului: ei nu au putut să privească numai la Cuvânt, şi cu toate că El era chiar în faţa lor, nu au vrut să-L vadă. Partea tristă este că erau orbi, iar Dumnezeu a făcut aceasta pentru un semn.

Semnul pe care îl va vedea generaţia vicleană în care trăim noi este semnul învierii. El nu a spus că va fi numai una. „Un neam viclean şi preacurvar cere un semn; dar nu i se va da alt semn, decât semnul prorocului Iona,” adică semnul învierii. Să nu credeţi că această generaţie este numai în New York, pentru că este în toată lumea. Să nu vă gândiţi că această „generaţie preacurvară” este numai în America, fiindcă ea este pe tot globul. Sigur că da, şi ea va primi semnul învierii.

În aceste zile, noi avem tot felul de religii: budismul, hinduismul, bahai şi aşa mai departe. Ele sunt răspândite peste tot în lume şi fiecare dintre ele poate să vă ducă la mormântul fondatorului lor. Dar creştinismul are un mormânt gol. Vedeţi?

Însă vreau să ştiţi un lucru. Voi nu puteţi merge şi să le spuneţi acelor oameni: „El trăieşte în inima mea!” pentru că te vor duce imediat la Cuvânt. O vor face cu siguranţă. Tu nu poţi merge înaintea unui păgân cu psihologie, pentru că şi dumnezeul lui trăieşte în inima lui.

Eu am văzut mahomedani care stăteau în stradă şi strigau: „Alah! Alah!” până intrau în transă, apoi luau o aşchie de lemn şi o treceau prin degete fără să simtă nimic.

Când am fost la Zurich, Elveţia, am văzut un om care a luat o sabie şi a trecut-o prin plămâni în felul acesta, scoţând-o pe partea cealaltă. Apoi a chemat pe platformă un medic şi l-a pus să toarne apă în rana făcută, iar apa a intrat pe o parte şi a ieşit prin cealaltă. Acel om a scos sabia aceea afară şi nici măcar nu a sângerat. Apoi a luat un ac mare, l-a introdus prin obraz şi l-a scos prin nas.

Tu trebuie să ştii pe ce stai când mergi să vorbeşti acelui om despre Dumnezeu, pentru că psihologia nu te va ajuta deloc. El te va atenţiona imediat.

Ţineţi minte că Dumnezeul care a fost cu Ilie pe Muntele Carmel este Acelaşi şi astăzi. Eu L-am văzut lucrând în faţa a mii de oameni; am văzut o mulţime de vrăjitori care stăteau acolo şi te provocau în timp ce Duhul Sfânt era în lucrare. Voi aţi citit cărţi cu mărturii despre ceea ce face Dumnezeu. El este încă acelaşi Dumnezeu şi este dator faţă de Cuvântul Său. El nu este obligat să răspundă dorinţelor tale, dar este obligat faţă de Cuvântul Său. Înţelegeţi?

Dumnezeu a făgăduit că va arăta şi generaţiei viclene şi păgâne din aceste zile din urmă un semn: semnul învierii; semnul că El nu este mort. El este viu. El se ţine de fiecare Cuvânt şi Îşi trăieşte Cuvântul prin tine. „Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea,” a spus Isus, „dar voi Mă veţi vedea (Vedeţi? El le vorbeşte acum credincioşilor), pentru că Eu (pronume personal), voi fi cu voi şi în voi, până la sfârşitul lumii.” (Ioan 14.19, Matei 28.20). Şi El a mai zis: „…cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu.” (Ioan 14.12), iar în Evrei 13.8 scrie: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.”

Biserica a trecut prin toate epocile, începând cu Efes. Dacă va fi cu voia Domnului, înainte de a pleca de aici aş vrea să vorbesc despre tema „Numărătoarea inversă,” ca să vedem cum am progresat şi unde am ajuns. Epocile Bisericii au început cu Efes, apoi a intrat în epoca întunecoasă care a ţinut aproape o mie de ani, Luther fiind primul reformator care a venit cu mesajul neprihănirii primite prin credinţă. A urmat Wesley cu mesajul sfinţirii şi penticostalii cu botezul Duhului Sfânt. Încet, încet, Biserica intră în minoritate, dar are putere mai mare. „Când vrăjmaşul vine ca o apă mare, Duhul Domnului va ridica un stăvilar împotriva lui.”

Noi am trecut de epoca penticostală şi ne îndreptăm spre vârful piramidei. Nu mă refer la o învăţătură a piramidei, ci la ceva în formă de piramidă, iar când vine Piatra din capul unghiului, trebuie să se potrivească perfect. În Biserica adevărată a Dumnezeului celui viu trebuie să fie o slujbă, astfel încât atunci când vine Piatra unghiulară, care este Hristos, slujba pentru Hristos şi Hristos să se îmbine perfect împreună. Când se va întâmpla aceasta, vor fi aduşi înapoi cei răscumpăraţi şi toată Casa lui Dumnezeu va fi luată în slavă: metodiştii, baptiştii, prezbiterienii, cei din epocile reformei, cei care au ieşit afară şi şi-au dat vieţile în timpul prigoanelor şi în alte împrejurări, pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Acea Piatră va veni cu siguranţă. Da, domnilor. Dumnezeu o va trimite şi ea se va potrivi cu întreaga Clădire. Înţelegeţi? Noi vedem aceste semne şi cum slujba lui Hristos se îndreaptă spre o slujbă completă în plinătatea Duhului Sfânt. În slujba lui Luther a fost acelaşi Duh Sfânt cu mesajul neprihănirii, apoi a urmat slujba lui Wesley cu mesajul sfinţirii, iar la urmă este botezul cu Duhul Sfânt care completează astfel trei slujbe. Acestea reprezintă trei trepte ale harului, trei staţii, cum îmi place să le numesc.

Aş vrea să fiţi atenţi! Înainte de naşterea unui copil, se întâmplă trei lucruri. Cei adulţi să mă asculte cu atenţie, pentru că cei mici nu vor înţelege. Primul lucru care vine într-o naştere normală este apa, apoi vine sângele şi la urmă duhul de viaţă. Vedeţi? Acelaşi lucru se întâmplă şi la naşterea din nou: apă, sânge şi Duh. Elementele care vin din trupul Lui formează Mireasa Sa, pentru că Adam a avut o mireasă luată din trupul său. Hristos are şi El o Mireasă scoasă din trupul Său. Când a murit Hristos, din trupul lui a ieşit: apă, sânge şi Duh. Neprihănirea prin credinţă care reprezintă apa, sfinţirea prin sânge şi la urmă vine botezul cu Duhul Sfânt.

Acest ultim pas trebuie să ajungă la desăvârşire, aşa că Duhul Sfânt va locui atât de deplin în Biserică încât va aduce Capul şi Trupul în unitate. Biserica este Trupul, iar El este Capul trupului, al Bisericii, şi noi ştim că El a promis că acest lucru va avea loc în aceste zile din urmă.

Mulţi oameni spun despre Iona: „Omul acela a fost un necredincios!” dar nu este adevărat. Iona nu a fost un necredincios. El trebuia să meargă la Ninive pentru că aceea era o cetate plină de păcat. Acolo trăiau cam o jumătate de milion de oameni foarte răi. Era un oraş comercial, și din câte am înţeles, ocupaţia lor de bază era pescuitul. Iona a fost trimis acolo, dar s-a îmbarcat pe o corabie greşită şi a plecat spre Tars.

Mulţi oameni au încercat să spună că el nu a vrut să asculte, dar eu cred că aşa a fost hotărât de Dumnezeu. Nu demult, am citit o istorioară pe care am s-o folosesc în apărarea lui Iona şi ca să înţelegeţi ce vreau să spun.

Când Iona a luat corabia greşită, au dat de necaz. Vântul a început să sufle puternic, iar valurile mari purtau corabia încoace şi încolo, aşa că toţi oamenii de pe punte au crezut că se vor scufunda. Iona adormise, dar ei s-au dus şi ¡-au zis: „Scoală-te şi cheamă pe Dumnezeul tău!” Atunci Iona a mărturisit că greşise şi le-a zis: „Luaţi-mă şi aruncaţi-mă în mare, şi marea se va linişti faţă de voi!” Ei au făcut întocmai, iar Dumnezeu a pregătit un peşte mare.

Odată, când locuiam încă în Jeffersonville, am avut ocazia să ascult un om de ştiinţă în Louisville, Kentucky. El avea un schelet de balenă pus pe un camion şi ţinea un discurs despre balene: câţi dinţi au şi aşa mai departe, iar la un moment dat a spus: „Aţi auzit povestea aceea biblică, dar nu este adevărată.”

Acele cuvinte au fost prea mult pentru mine, aşa că m-am apropiat de el, gândindu-mă: „Aş vrea să aud ce mai spune.”

Şi El a continuat: „Biblia spune că Iona a fost înghiţit de o balenă, dar aş vrea să vă uitaţi la gâtul acestei balene. Cum ai putea trece un om prin gâtul ei, când nici măcar o minge de baseball nu poate trece pe acolo? Povestea este greşită.”

Când am auzit aceasta, n-am putut să-l las pe necredinciosul acela să spună acele cuvinte, aşa că ¡-am zis:

„Scuză-mă, domnule, dar ai citit Biblia?”

„Bineînţeles,” a răspuns el.

„Atunci de ce faci o asemenea afirmaţie? Dumnezeu nu a spus niciodată că a fost o balenă, ci „un peşte mare.” (Iona 1.17).

„A fost o balenă!” a insistat el. „Dacă a fost o balenă, atunci a fost una specială, fiindcă Biblia spune că „Domnul a trimis un peşte mare să înghită pe Iona.”

Acel peşte a fost special, pentru că Dumnezeu poate face un peşte atât de mare, încât să înghită un camion. El este Dumnezeu, aşa că ceea ce scrie acolo este adevărat. Problema este că noi nu vrem să credem acele „povestioare” biblice, dar El a pregătit acel peşte special şi l-a trimis să-l înghită pe Iona.

Astfel, Iona a ajuns în burta balenei, cu mâinile şi picioarele legate. Puteţi să vă imaginaţi în ce situaţie era omul acela? Balena, ca toţi ceilalţi peşti, a înotat prin apă să găsească mâncare, apoi s-a lăsat la fundul mării. Hrăniţi peştele vostru din acvariu, apoi urmăriţi-l să vedeţi ce face. După ce îşi umple burtica, se lasă la fund, îşi adună înotătoarele şi se odihneşte pentru că este sătul.

Ei bine, când acest peşte l-a găsit pe profet, l-a înghiţit şi apoi s-a lăsat la fundul apei. Eu nu ştiu exact ce a făcut el, dar presupun că aşa s-a întâmplat.

Noi ştim că Satan ne arată tot felul de simptome: „După cum vezi, astăzi eşti mai rău decât ieri!” dar nu trebuie să privim la ceea ce simţim.

Dacă cineva a avut parte de simptome, acela a fost Iona. Astfel, oriunde se uita, vedea numai burta balenei. Dar ştiţi ce a spus? „Acestea sunt minciuni deşarte!” El nu a spus niciodată: „Sunt aşa nenorocit…” ci a zis: „Mă voi uita încă o dată la Templul Tău cel sfânt.” Iona ştia că atunci când a închinat templul Domnului şi s-a rugat, Solomon a spus: „Dacă poporul Tău se va afla în necaz şi va privi spre locul acesta, de oriunde s-ar afla, să-¡ asculţi din ceruri.” El avea încredere în rugăciunea lui Solomon, chiar dacă era un om muritor ca tine şi ca mine şi s-a îndepărtat de Dumnezeu din cauza femeilor. Cu toate acestea, rugăciunea lui fusese ascultată de Dumnezeu şi astfel Iona a putut să creadă în acele condiţii grele.

Cu cât mai multă credinţă ar trebui să avem noi, cei care nu trebuie să ne uităm la un templu construit de mâna omului, ci direct la cer, unde Fiul lui Dumnezeu stă la dreapta majestăţii Sale şi face mijlocire cu propriul Său sânge. Niciunul dintre noi nu are parte de simptomele pe care le-a avut Iona. Noi vedem tot timpul oameni care se vindecă în prezenţa lui Dumnezeu şi n-ar trebui să privim niciodată la simptome, pentru că ele sunt minciuni deşarte. Uitaţi-vă la Dumnezeu pentru că El este Cel care a făcut aceste făgăduinţe!

Eu nu ştiu cum s-a întâmplat totul, nici cum ¡-a trimis Dumnezeu oxigen şi aşa mai departe, dar ştiu că a trăit acolo timp de trei zile şi trei nopţi. Nu ştiu cât de departe a fost Tars de Ninive, nici cât de adânc au fost ei în mare, dar ştiu că Iona a supravieţuit timp de trei zile şi trei nopţi, după cum spune Scriptura.

Voi ziceţi: „Oh, aşa ceva este imposibil!” Ce ziceţi atunci de Lazăr, care a fost mort timp de patru zile? Vedeţi? Într-o zi, El ne va chema chiar dacă am fi morţi de mii de ani, fiindcă acest lucru nu va avea nici o importanţă pentru Dumnezeu.

Deci, Iona era gata să meargă la Ninive. Balena a venit prin apă şi l-a luat aşa cum te ia un taxi. A venit un taxi de pe fundul mării şi l-a dus direct la Ninive pe la vremea amiezii.

Oamenii aceia erau pescari comerciali şi chiar atunci îşi trăgeau plasele din apă. Ei erau păgâni şi se închinau la idoli.

Indienii de aici, din America, aveau un dumnezeu urs la care se închinau. Ei au făcut aceasta până au fost convertiţi la creştinism. Vedeţi? Ei aveau un aşa zis dumnezeu al puterii.

Locuitorii din Ninive credeau că balena era dumnezeul mării, pentru că ea este stăpâna mărilor. Şi iată că pe la vremea amiezii a apărut dumnezeul lor, şi-a deschis gura şi astfel profetul a păşit direct pe mal. Nu-¡ nici o mirare că oamenii aceia l-au crezut. Sigur că l-au crezut, pentru că profetul care le aducea mesajul, a ieşit din gura dumnezeului lor. „Încă patruzeci de zile, şi Ninive va fi nimicită!” Vedeţi?

Aşadar, Iona nu a fost în afara voii Domnului, ci a făcut ceea ce a hotărât Dumnezeu şi era spre binele celor ce Îl iubesc pe Dumnezeu. Aşa este. El a făcut lucrurile în acord cu chemarea sa.

Haideţi să mai luăm un exemplu înainte de a chema rândul de rugăciune, pentru că Domnul S-a referit şi la Solomon.

Când Dumnezeu trimite un dar pe pământ, pentru oamenii care respectă darul Lui urmează o epocă de aur. Dar când îl resping, vor avea parte numai de haos. Şi El face aceasta în fiecare epocă. Priviţi numai ce s-a întâmplat când ei L-au respins pe Isus sau pe ceilalţi profeţi.

În zilele lui Solomon, ei au crezut cu toţii. Dumnezeu ¡-a dat lui Solomon un dar de deosebire, iar oamenii l-au crezut într-un acord, de aceea, timpul acela a fost numit „mileniul poporului evreu.” Împărăţia lui Solomon a fost o epocă de aur, de prosperitate, în care nu au avut nici un război sau alte nenorociri. În timpul lui Solomon s-a construit Templul şi toate acele lucruri măreţe, pentru că el a fost un simbol, a fost fiul firesc al lui David. În zilele când s-a construit Templul, ei au respectat cu toţii darul pe care li l-a dat Dumnezeu, ba chiar l-au făcut împăratul lor, iar vestea despre el s-a răspândit pretutindeni.

Americanilor, dacă aţi respecta darul pe care ni l-a trimis Dumnezeu şi care este Duhul Sfânt, nu ar trebui să ne mai facem probleme cu privire la astronauţii ruşi, la bombele atomice şi alte lucruri de felul acesta, pentru că Ocrotitorul nostru este Hristos. Înţelegeţi? El este Securitatea noastră naţională.

Problema este că El ne trimite darurile Sale, iar noi râdem de ele, la fel cum s-a întâmplat şi în zilele lui Isus. Acesta este motivul pentru care ne îndreptăm spre judecata care trebuie să vină. Dumnezeu este drept şi El nu se ia după oameni. Astfel, dacă ar lăsa lumea aceasta să scape de judecata Sa, dacă ar lăsa oraşul New York şi America să scape fără să aducă judecata asupra lor, ar fi obligat să ridice Sodoma şi Gomora şi să le ceară scuze pentru că le-a ars, fiindcă El le-a ars din acelaşi motiv pentru care suntem duşi şi noi la judecată. Vedeţi? El a promis că va fi aşa.

În zilele lui Solomon toată lumea vorbea despre Dumnezeu. „Oh, Solomon are o mare putere de deosebire…” El poseda un dar prin care putea să deosebească lucrurile, şi toată lumea lăuda acest lucru. Nu exista nici o confuzie cu privire la el şi nimeni nu spunea: „Oh, nu, nu…” ci toţi îl credeau. Vestea despre el s-a răspândit în toate naţiunile, şi toţi se temeau de Israel, dar nu pentru că aveau o oştire mai puternică, ci pentru că Dumnezeu era printre ei. Dumnezeu este Cel ce aduce frica şi El era printre ei.

Oh, cum ar trebui să ne comportăm noi, care suntem o naţiune creştină? Este atât de rău că toate aceste denominaţiuni ne-au sucit în aşa hal, încât toţi ne aflăm în afara căii şi nimeni nu ştie ce să mai creadă.

Faima lui Solomon s-a dus până în Seba şi a ajuns la urechile reginei, care era o păgână. În vremea aceea nu exista televiziune, presă sau alte lucruri de felul acesta, aşa că singura cale de transmitere a mesajelor era din gură în gură. Astfel, de câte ori venea o caravană, micuţa regină ieşea şi întreba:

„Aţi trecut prin Palestina când aţi venit încoace?” „Da.”

„Este adevărat ce se spune?”

„Oh, trebuie să vezi cu ochii tăi, pentru că nimic nu se aseamănă cu lucrul acela! Oamenii de acolo au o trezire minunată; este o mişcare naţională. Dumnezeu l-a uns pe împăratul lor şi ¡-a dat darul deosebirii. Nimeni n-a mai văzut aşa ceva până acum şi nu este nimic să poată întrece acea înţelepciune. Acel bărbat poate să-ţi spună orice, este ceva dincolo de înţelepciunea omenească, este o deosebire dată de Dumnezeu.”

Vedeţi? „Credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” (Romani 10.17). Nu auzirea faptului că suntem baptişti, metodişti sau penticostali, ci auzirea Cuvântului lui Dumnezeu.” Înţelegeţi? „Credinţa vine prin auzire.” Astfel, când a auzit, s-a instalat foamea şi s-a născut dorinţa să meargă să vadă toate acele lucruri cu ochii ei, şi aceasta înainte de a face vreun comentariu. Oh, n-ar fi frumos să facem şi noi la fel? Fără îndoială că împărăteasa a luat sulurile scrise de profeţi şi a cercetat mai îndeaproape ceea ce au spus ei, ca să vadă natura Dumnezeului lui Israel, a lui IeHoVaH.

Micuţa împărăteasă a avut multe lucruri de înfruntat înainte de a merge în Israel. Fiind păgână, primul lucru pe care a trebuit să-l facă a fost să meargă la preotul ei să-¡ ceară voie, pentru că era membră în biserica lui. Îmi imaginez că s-a dus la el şi ¡-a zis: „Părinte, pot merge în Israel ca să văd şi eu înţelepciunea marelui Solomon, cu care Dumnezeul lor l-a binecuvântat în mod deosebit?”

Parcă-l aud pe preot cum îi răspunde: „Copila mea, nu m-am gândit niciodată că vei face vreodată aşa ceva! Denominaţiunea noastră nu colaborează deloc cu trezirea aceea.” Voi ştiţi cum s-ar desfăşura astăzi acest lucru. Eu prezint această scenă simplu, dar desigur, şi astăzi lucrează acelaşi duh care spune: „N-ar trebui să faci aceasta pentru că oamenii aceia sunt nişte fanatici. Ei cred în tot felul de semne şi alte lucruri, ca de exemplu: că marea s-a deschis în faţa lor şi alte lucruri care nu pot fi adevărate. Totul este doar o poveste sau o legendă, dar nu s-a petrecut în realitate.”

Când însă credinţa adevărată atinge o inimă, aceasta începe să flămânzească şi să vadă.

Eu cred că nu există nici o fiinţă umană care să nu dorească să privească dincolo de perdeaua timpului. „De unde am venit? Cine sunt? Unde mă voi duce?” Şi dintre toate cărţile care s-au scris vreodată, una singură îţi spune cine eşti, de unde vii şi încotro te îndrepţi. Aşa este. Ea te lasă să priveşti chiar şi dincolo de perdeaua timpului.

Când a auzit despre ceea ce se petrecea în Israel, împărăteasa a zis: „Voi merge oricum!” Pe ea nu a interesat-o ce a spus episcopul sau altcineva; ceea ce a auzit, a determinat-o să meargă, pentru că voia să vadă ceva real. Poate că preotul ¡-a zis: „Fiică, tu eşti împărăteasă, aşa că nu te poţi asocia cu oamenii aceia!”

„Nu contează. Şi eu sunt tot o fiinţă umană care trebuie să moară.”

„Ei bine, dacă ar fi adevărat ce se spune, ar trebui să se întâmple chiar aici, în biserica noastră.” Vedeţi? Duhul acela nu este mort nici acum. „Dacă nu se întâmplă în biserica noastră, este greşit.”

Poate că ea ¡-a răspuns: „Eu am fost la biserică încă din copilărie şi am fost o credincioasă loială. Am văzut toţi idolii aceştia şi statuile de care ai spus că sunt dumnezei. Bunica, străbunica şi stră-străbunica mea au aparţinut tot aici, dar niciuna nu a văzut nici măcar un semn de viaţă, însă oamenii care vin din Israel, spun că acolo este Viaţă.”

Ce bine ar fi dacă s-ar găsi şi aici în New York şi în toată lumea mai mulţi oameni ca împărăteasa aceasta!

„Vreau să văd cu ochii mei! Idolii aceştia nu fac nimic, nu am văzut nici o mişcare, nici un semn de viaţă! Eu văd că citeşti tot felul de cărţi de rugăciune şi aşa mai departe, dar ce se întâmplă? Toată teologia aceasta este moartă, iar inima mea însetează să vadă ceva. Există Dumnezeu? Unde este El?”

Oh, fie ca toată lumea să înseteze după El! Unde este Dumnezeu? Dacă El a fost cândva Dumnezeu, trebuie să rămână şi în continuare acelaşi Dumnezeu, pentru că dacă nu este aşa, înseamnă că este mort. Înţelegeţi? Biblia spune că „El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.”

Observaţi cum a început să flămânzească inima ei. Ea a avut un gând bun şi şi-a zis în inima ei: „Voi lua bani, tămâie, mir şi alte lucruri, și dacă ceea ce am auzit este adevărat, voi susţine acea lucrare; dacă se va dovedi că nu este adevărat, îi voi lăsa în pace.”

Această împărăteasă le poate da o lecţie foarte bună penticostalilor: Cum poţi să susţii şi să mergi alături de cineva care te numeşte holly-roller şi râde de tine? Oh, Doamne, darul înţelepciunii ar trebui să fie chiar în biserică, iar păstorii ar trebui să spună aceste lucruri.

Împărăteasa a zis: „Am să iau toate aceste daruri cu mine, și dacă nu este adevărat ce am auzit, le voi aduce înapoi.” Aşa este. Astfel, micuţa doamnă s-a pregătit de plecare şi a luat cu sine câţiva eunuci, darurile şi servitoarele ei. Gândiţi-vă acum la distanţa pe care trebuia s-o străbată ca să afle dacă acest lucru era adevărat sau nu. Măsuraţi pe hartă distanţa dintre Palestina şi Seba. Ea a trebuit să facă o călătorie de nouăzeci de zile, sau trei luni, pe spatele unei cămile. Împărăteasa nu a putut veni cu un Cadillac cu aer condiţionat, cum facem noi astăzi, ci a venit din părţile cele mai îndepărtate ale civilizaţiei umane din acea vreme, ca să audă înţelepciunea lui Solomon. Dar oamenii de aici, locuiesc pe partea cealaltă a străzii şi totuşi nu vor să vină să vadă ceva mai mare decât înţelepciunea lui Solomon. Nu-¡ de mirare că Isus a spus despre ea că se va ridica în zilele din urmă şi va condamna generaţia aceasta.

Împărăteasa a fost nevoită să înfrunte multe obstacole şi greutăţi în călătoria ei. Ţineţi minte că fiii lui Ismael erau tâlharii deşertului. Cât de uşor trebuia să-¡ fie unei asemenea bande de tâlhari să tăbărască asupra micuţei suite a împărătesei, să-¡ ucidă pe cei şase eunuci şi să-¡ ia toată bogăţia!

Dar când inima flămânzeşte după Dumnezeu, nu mai contează nimic. Tu eşti hotărât să mergi până la capăt şi nu mai contează nimic altceva. Oricine poate spune orice, poate să te numească oricum, poate să-ţi ridice oricâte obstacole şi piedici, când însetezi după Dumnezeu, Îl găseşti oriunde ar fi. Nimeni şi nimic nu te poate opri. Soţul tău nu te poate opri; soţia nu te poate opri; biserica nu te poate opri; păstorul nu te poate opri; nimeni şi nimic nu poate opri un sfânt care vrea să se apropie cu adevărat de Dumnezeul lui.

Ea nici măcar nu s-a gândit la toate obstacolele acelea. Să nu te gândeşti nici tu la ceea ce va spune mama ta, tatăl tău sau soţul tău. Când afli că Isus Hristos este real, că El este viu, nu mai există nimic să poată opri acea sămânţă hotărâtă mai înainte de întemeierea lumii. Când Lumina loveşte acea sămânţă, ea vine repede la viaţă; iar această femeie micuţă poseda acea sămânţă deşi era o străină şi o păgână.

Gândiţi-vă că ea trebuia să călătorească noaptea din pricina căldurii dogoritoare din deşert. Şi pentru că noaptea călătorea, în timpul zilei citea probabil sulurile şi astfel a aflat că prorocii au spus că Dumnezeu este Cel ce descoperă tainele ascunse ale inimii: „Când va fi printre voi un proroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis. Dacă ce spune el se împlineşte, să-l ascultaţi.” Astfel, împărăteasa îşi zicea în sinea ei: „Când voi ajunge acolo, voi vedea dacă este aşa. În felul acesta voi şti dacă este sau nu Dumnezeu.”

Fiţi atenţi! După o vreme, ea a ajuns la trezirea aceea, dar nu a spus: „Voi merge acolo şi voi asculta câteva minute, dar dacă voi auzi un singur cuvânt care nu se potriveşte cu crezul meu, ies afară!” Acesta este motivul pentru care ea va fi acolo în ziua judecăţii ca să-¡ judece pe cei ce au gândit aşa. Împărăteasa s-a dus acolo şi a stat până când s-a convins pe deplin.

O, dacă am putea face şi noi aceasta! Să stăm respectuoşi şi să spunem: „S-ar părea că este adevărat, dar nu spun nimic pentru că nu ştiu sigur. Voi merge acolo, voi sta liniştit şi voi urmări atent tot ce se petrece, apoi voi compara cu Scriptura ca să văd dacă este corect sau nu.” Tu îţi datorezi ţie însuţi acest lucru.

Ea a venit din cele mai îndepărtate părţi ale lumii, a intrat în curtea Templului şi şi-a aranjat probabil corturile acolo. În continuare voi dramatiza puţin ca să fiu înţeles şi de cei tineri.

Poate că în dimineaţa aceea, când s-au deschis uşile bisericii, au sunat trompetele şi muzica a răsunat în toată cetatea. S-au adunat toţi oamenii, iar ea s-a dus undeva în spate şi a ocupat un loc. Cam aşa se întâmplă de obicei. Împărăteasa s-a dus în spatele audienţei şi a privit cu atenţie când a venit păstorul Solomon. Mai întâi a fost prezentat oamenilor, apoi a început să le vorbească, a citit din Scripturi şi s-a rugat. A urmat primul caz, aşa că ea şi-a zis: „Acum voi vedea cât de multă deosebire are!”

După ce a văzut cum lucra darul deosebirii, cred că la următoarea întâlnire s-a mutat cu câteva scaune mai în faţă. Iertaţi-mă, dacă ceea ce spun pare un sacrilegiu, dar poate că numărul ei de rugăciune nu a fost chemat în prima seară, aşa că a trebuit să mai aştepte puţin. Spun aceasta pentru că încerc să-¡ ajut pe oameni să înţeleagă ceva. Vedeţi? Probabil că aşa s-a întâmplat, dar ea a urmărit cu atenţie fiecare caz, iar într-un final a fost convinsă. Aşteptaţi să vedeţi când acel  lucru ¡ s-a întâmplat ei, fiindcă acela era momentul aşteptat de ea. Biblia spune că atunci când a fost adusă înaintea lui Solomon, nu a fost nici o întrebare pe care ea a avut-o în minte şi care să rămână fără răspuns. Dumnezeu ¡-a descoperit lui Solomon toate lucrurile de care avea împărăteasa nevoie în viaţă, iar când a făcut aceasta, cu ea s-a întâmplat ceva, aşa că s-a ridicat şi a zis: „Tot ce am auzit despre tine este adevărat. Şi iată că nici pe jumătate nu mi s-a spus. Ferice de oamenii tăi, ferice de slujitorii tăi, care sunt necurmat înaintea ta, care aud înţelepciunea ta!” (1Împăraţi 10.6-8 – parafrazare). Ea L-a acceptat pe Dumnezeu. Inima ei a început să tremure pentru că a văzut ceva real, şi nu un crez mort; a văzut un Dumnezeu viu şi nu un idol.

Nu-¡ nici o mirare că Isus a spus că „Împărăteasa de la miazăzi se va scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii, şi-l va osândi, pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este Unul mai mare decât Solomon.” (Matei 12.42).

Chiar şi în zilele Domnului Isus, Emanuel, Dumnezeu în trup de carne, El a fost Cuvântul viu: „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine.” (2Corinteni 5.19). Atunci, El a spus că-¡ iartă pentru că au criticat slujba Lui, dar când va veni Duhul Sfânt…

Voi aveţi cu două mii de ani mai multă educaţie biblică decât cei din vremea aceea; Duhul Sfânt Se plimbă de două mii de ani pe pământ, aşa că vă întreb: Dacă această împărăteasă va condamna generaţia aceea, ce se va întâmpla cu generaţia aceasta, când Unul mai mare decât Solomon este aici? Doamna aceea micuţă a văzut ceva real.

Eu am mai spus lucrul acesta, dar cred de cuviinţă să-l mai spun o dată înainte de a chema rândul de rugăciune. Mie îmi place să vânez. Este ca o a doua natură a mea. Pur şi simplu iubesc acest lucru, iar convertirea mea nu l-a luat niciodată de la mine, pentru că-mi place să merg în sălbăticie. Mai demult, obişnuiam să vânez aici, în partea de nord, în Adirondack. Astfel, mergeam pe vârful munţilor, priveam apusul şi răsăritul soarelui şi plângeam. Stăteam acolo săptămâni la rând şi Îl ascultam pe Dumnezeu cum vorbea în natură.

Prima mea Biblie a fost natura. Astfel, am văzut cum acea sămânţă mică a căzut în pământ, a stat nemişcată acolo în adâncime, apoi a plesnit şi viaţa a ieşit afară. Toate semnele pe care le vezi, sunt ascunse, dar în primăvara următoare ea trăieşte din nou, deoarece Dumnezeu a făcut o cale pentru aceasta. Când am văzut acest lucru, mi-am zis: „Dacă El a făcut o cale pentru ca sămânţa aceea să trăiască, trebuie să fie şi pentru mine o cale ca să trăiesc.” Aşa este. Aceasta a fost prima mea Biblie.

Mie îmi plăcea să vânez cu un yankeu de acolo. Era un om deosebit şi un vânător iscusit şi îmi plăcea să merg la vânătoare cu el, pentru că ştia tot timpul unde se afla, dar avea o inimă crudă. Eu l-am întrebat de multe ori: „De ce eşti aşa de crud?”

Să nu credeţi că râd de el sau ceva de felul acesta, dar avea nişte ochi ca de şopârlă. Astfel, mă privea şi-mi zicea: „Oh, predicatorule, vino-ţi în fire! Bill, tu nu poţi fi în acelaşi timp şi vânător şi predicator, pentru că ai o inimă prea slabă!”

El obişnuia să ucidă pui de căprioară numai ca să mă facă să mă simt rău. Mie nu-mi place să-¡ ucid pe acei micuţi. Desigur, prin aceasta nu spun că n-ar fi în ordine să omori pui de căprioară dacă legea îţi dă voie, dar nu este corect să î¡ omori doar pentru distracţie. Avraam a ucis un viţel şi Dumnezeu a mâncat din el. Aşa este. Deci nu mă refer la mărimea animalului, ci la faptul că nu este bine să ucizi din răutate; consider că aşa ceva este o crimă, pentru că şi acel animal are dreptul să trăiască. Dacă ai nevoie de el şi legea îţi dă voie să-l ucizi, este în ordine, nu este nici o problemă, dar după cum spuneam, acest individ era nemilos, iar într-un an când am mers cu el la vânătoare, şi-a făcut un fluier micuţ.

În vremea aceea eram slujitor în biserica baptistă şi am lucrat ca paznic de vânătoare timp de şapte ani. Nu spun aceasta ca să arunc ceva împotriva baptiştilor, fiindcă am vrut să lucrez. Am lucrat până în ziua când a trebuit să intru în lucrarea evanghelică şi nu am primit niciodată vreo ofrandă sau ceva de felul acesta. Aşa este. Eu nu am cerut nimănui nici măcar un cent şi doresc să ajung ziua în care să pot spune la fel ca Samuel: „V-am spus vreodată ceva în Numele Domnului şi nu s-a împlinit? V-am cerut vreodată bani?” Şi ei ¡-au răspuns: „Nu, nu ai făcut aceasta.” Deşi ştiau că nu este bine, ei şi-au dorit acel împărat oricum, iar acum se va întâmpla la fel. Aşa se întâmplă de obicei.

Revenind la acest bărbat, mie mi-a plăcut de el, iar într-o toamnă m-am dus acolo. El şi-a făcut un fluier micuţ, care imita strigătul unui pui de căprioară care plângea după mama lui şi mi-a zis:

„Hei, Bill, aş vrea să-ţi arăt ceva!” Apoi a scos fluierul şi a început să sufle în el.

„Nu cred că vei face una ca asta.”

„Oh, nu poţi trece peste aceasta, aşa-¡?”

„Nu, domnule,” am răspuns eu, „nu în felul acesta.”

Am mers la vânătoare şi era deja târziu, spre sfârşitul sezonului. Cei care sunteţi vânători, cunoaşteţi căprioarele cu coadă albă de pe aici şi ştiţi că atunci când se sperie, se ascund mai bine decât scamatorul acela Hudini. Către partea sudică a muntelui era o zăpadă de vreo 10-12 cm, numai bună să poţi urmări prada. Am mers cam o jumătate de zi prin zăpada aceea, având cu noi un termos mic cu ciocolată fierbinte pentru energie şi un sandvici. De obicei, când ajungeam în vârful muntelui ne despărţeam, aşa că eu mergeam pe o parte şi el pe alta, apoi ne întâlneam din nou seara în tabără. Era cam pe la 11.00 dimineaţa, când am văzut că se opreşte să stea jos într-un luminiş care era de două ori cât camera aceasta. Am crezut că voia să ne oprim să ne mâncăm prânzul, aşa ca am început să-mi scot şi eu mâncarea din rucsac.

Dar el a scos fluierul acela şi s-a pregătit să sufle. Căprioarele sunt foarte sperioase şi se ascund pe sub tufe sau prin alte locuri pe timpul sezonului de vânătoare. Burt a scos fluierul şi a început să sufle în el, și când a făcut aceasta, am văzut cum s-a ridicat în picioare o căprioară destul de mare. Era o femelă. Am privit-o cât era de frumoasă cum stătea acolo cu urechile acelea mari şi cu ochii căprui. Căuta puiul care o chema.

Căprioara s-a uitat la mine, iar eu m-am gândit: „Burt, nu vei face aşa ceva!” dar el şi-a pus cartuşul în armă şi se pregătea să tragă acea împuşcătură mortală.

După ce şi-a încărcat arma, a fluierat din nou din fluier, iar căprioara a ieşit în mijlocul luminişului deşi era ora 11.00 dimineaţa. Ele nu fac aşa ceva la ora aceea din zi, mai ales în timpul sezonului de vânătoare. Totuşi, ea a venit în luminiş. De ce? Pentru că era mamă şi avea natura unei mame. În inima ei era mamă, iar puiul ei era în necaz şi o chema. M-am gândit: „Nu cred că vei omorî o mamă care-şi caută puiul!” dar el m-a privit cu ochii aceia ca de şopârlă,  şi-a luat arma şi s-a pregătit să tragă. „Nu, nu va face aşa ceva!” mi-am zis din nou, în timp ce mama aceea adevărată stătea acolo nemişcată.

Când şi-a pus cartuşul în armă, căprioara l-a auzit şi şi-a întors capul spre vânător. El şi-a pregătit arma, iar luneta ţintea chiar inima ei loială. „Glonţul acela .30-06, de mărimea 180 îi va spulbera inima în bucăţi. Cum poţi face aceasta, Burt? Cum poţi înşela o mamă cu o astfel de inimă; cum poţi s-o faci să creadă că este puiul ei, numai ca s-o împuşti? Cum poţi fi atât de crud?” L-am văzut cum se pregătea să apese pe trăgaci, dar în loc să fugă, cum ar fi făcut de obicei, căprioara a rămas pe loc. Nu se temea de moarte, pentru că puiul ei era în pericol.

Fiţi atenţi! Ea nu se prefăcea, nu făcea ceva de formă. Stătea în faţa morţii, dar nu putea da înapoi pentru că era mamă. Avea natura unei mame şi îşi căuta puiul care plângea şi încerca s-o găsească.

Pur şi simplu nu puteam privi scena aceea, aşa că mi-am întors capul şi am început să mă rog: „Doamne Isuse, nu îl lăsa să facă una ca asta. Cum poate face aşa ceva? Îi va rupe inima în bucăţi.” Am tot aşteptat, dar arma nu se mai descărca.

M-am întors să văd ce s-a întâmplat şi am văzut că ţeava puştii se lăsa în jos în felul acesta (fratele Branham arată), pentru că Burt nu mai putea s-o ţină în mână. M-am uitat la el şi am văzut că din ochi îi curgeau lacrimi mari care se prelingeau pe obraji. Deodată, a aruncat arma la pământ, m-a apucat de cracul pantalonului şi acolo, în mijlocul zăpezii, a zis: „M-am săturat, Bill! Condu-mă la acel Isus despre care vorbeşti tu!”

Ce s-a întâmplat? El a văzut ceva real; a văzut ceva ce nu era o prefăcătorie. Oh, dacă am putea fi atât de creştini cât a fost acea căprioară mamă! Dar Isus a spus: „Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu niciun chip:

Iată că te-am săpat pe mâinile Mele…” (Isaia 49.15-16).

Haideţi să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune.

Câţi din cei care stau în prezenţa Lui divină pot spune: „Dumnezeule, Te rog să mă faci un creştin atât de bun, cum a fost căprioara aceea o mamă, ca să nu mă mai tem de nimic. Doamne, vreau să Te iubesc tot atât de mult cât şi-a iubit acea căprioară mamă puiul.” Ridicaţi mâinile şi spuneţi aceasta. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Dumnezeu să vă binecuvânteze cu o astfel de dragoste.

Tată ceresc, aici sunt sute de oameni care au ridicat mâinile pentru că ar vrea să aibă această experienţă. Motivul pentru care acea căprioară era atât de loială se datora faptului că era mamă. Natura ei era aceea a unei mame. Oh, Dumnezeule, fă-ne creştini! Nu nişte formalişti care să arătăm ceva de faţadă, ci creştini adevăraţi. Doamne, sădeşte în inimile noastre Cuvântul şi dragostea Ta, ca să putem arăta lumii un exemplu de creştinism şi dragoste dumnezeiască, aşa cum acea căprioară a arătat un exemplu de dragoste maternă. Împlineşte aceasta, Tată, fiindcă mă rog pentru fiecare din cei ce şi-au ridicat mâinile, ca să aibă şi ei acea experienţă.

Poate că printre noi sunt oameni care nu ştiu mai mult decât să se ataşeze la o biserică. Ei n-au văzut niciodată ceva real, dar aici este Unul mai mare decât Solomon, adică Isus însuşi care este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Fie ca audienţa aceasta care stă în aşteptare, să vadă dragostea şi harul lui Dumnezeu arătate în rândul de rugăciune din seara aceasta şi  că El nu este mort, ci este viu în vecii vecilor. Îngăduie ca după ce vor vedea lucrul acesta, să-Ţi predea vieţile complet şi să devină copiii Tăi. Îngăduie să aibă o asemenea dragoste în inimile lor, încât să fie fără frică chiar şi în faţa morţii.

David a spus: „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine.” (Psalmul 23.4). Îngăduie ca ei să fie ca acea căprioară mamă care a ieşit din pădure şi a intrat în valea morţii în câmp deschis. David a spus: „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine.” Împlineşte aceasta, Doamne, pentru că Te rog în Numele lui Isus. Amin.

Domnul să vă binecuvânteze. Îmi pare rău că v-am ţinut atât de mult. Parcă nu mă pot opri din vorbit, dar trebuie să ne rugăm pentru bolnavi. Aş dori să staţi câteva minute liniştiţi pe scaunele voastre. Am promis că astăzi voi chema un rând de rugăciune şi voi face aceasta. Ştiu că ar fi trebuit să încheiem mai devreme, şi apreciez că omul de serviciu nu ne-a stins luminile. Doresc ca Lumina lui Dumnezeu să-¡ lumineze viaţa, dacă nu s-a întâmplat deja aceasta, iar într-o zi să-l ia în slava Sa.

Unde este Billy? Ce numere ai împărţit în seara aceasta? A de la 1 la 100. În ordine. Noi obişnuim să le amestecăm înainte de a le împărţi. Astfel, băiatul care le împarte, le amestecă în faţa voastră, apoi vă dă şi vouă unul dacă doriţi. Aşadar, ele sunt amestecate şi nu ştim niciodată ce număr primim. Mulţi dintre voi aţi mai fost în adunările mele şi ştiţi că băiatul care împarte numerele de rugăciune nu poate să le vândă, cum a făcut omul pe care l-am prins. Noi nu putem face aceasta, fiindcă nimeni nu ştie ce număr va fi chemat.

Poate cineva spune: „Ei bine, tu mi-ai dat numărul acesta. Voi ajunge în rândul de rugăciune?” El nu are de unde să ştie aceasta, pentru că el vă dă un număr pe care nu-l ştie. Nimeni nu ştie până nu îi chem eu, iar eu obişnuiesc să număr câţi oameni sunt în rândul acesta, apoi împart la câţi oameni sunt în rândul celălalt şi încep de la acel număr, sau pur şi simplu iau un număr la întâmplare şi încep de la el.

În seara aceasta voi omite acea alegere şi voi începe de la numărul unu, pentru că este târziu. Să vă aliniaţi unul câte unul după cum vă strig numărul, iar dacă nu vă puteţi ridica, cineva vă va ajuta să veniţi aici în faţă.

Câţi dintre voi sunt bolnavi şi nu au numere de rugăciune? Rugaţi-vă şi Dumnezeu să vă binecuvânteze. În ordine.

Cine are numărul unu? Acolo. Poţi veni aici, doamnă? Cine are numărul A2? Numărul A3? Vino aici. A4? Vino, domnule. Cine are numărul A5 să ridice mâna. Această procedură evită să ne adunăm ca într-o arenă, pentru că suntem într-o biserică. Numerele 5, 6 şi 7? În ordine. Acum numărul 8. Ei bine, ocupaţi-vă locurile. 8, 9, 10, 11. Nu văd numărul 11. Poate este o persoană surdă. Uitaţi-vă la numărul vecinului. Tu ai numărul 11, doamnă? Ridică mâna. Văd că este surdă. Uitaţi-vă la numărul vecinului când este chemat. În ordine. Numărul 12. Doamna de acolo… Unde este numărul 13? În ordine. Verificaţi numărul doamnei de acolo. Doamna cu pălărie albastră. Numărul 14 şi 15. Cred că aceştia sunt cei pe care îi putem lua deocamdată, pentru că altfel încărcăm prea tare rândul.

Cei care nu aveţi număr de rugăciune… Este cineva care a venit aici pentru prima dată? Să vă văd mâinile. Suntem bucuroşi să vă avem printre noi. Aţi mai fost şi în alte adunări? Ridicaţi mâinile dacă aţi mai fost în adunări ca aceasta. În ordine.

Toţi ştiu că noi nu avem pretenţia că suntem vindecători. Noi nu putem vindeca pe nimeni, pentru că acest lucru a fost făcut deja de Isus. Dar susţinem că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. O, dacă am şti şi am recunoaşte că El este în mijlocul nostru! Dacă El ar sta aici şi L-aţi putea vedea şi recunoaşte, aţi avea credinţă? Sigur? Dar El nu face aceasta. Când vine El, timpul este deja trecut, iar atunci va veni pentru noi.

Dacă ar veni cineva cu semne lăsate de cuie în mână şi de spini pe frunte, ar fi numai un impostor, pentru că oricine poate face aceasta. Dacă ar face acest lucru, dar nu ar rodi Viaţa lui Hristos, nu ar fi Hristos, pentru că noi trebuie să avem aici Viaţa lui Hristos.

Biblia spune că El este Marele Preot care poate fi atins prin simţirea neputinţelor noastre. Aş vrea ca cei care nu aveţi numere de rugăciune, să spuneţi în timp ce ne vom ruga: „Oh, Isuse Hristoase, Mare Preot, Domnul şi Salvatorul meu…” Dacă aveţi vreun păcat în viaţa voastră, mărturisiţi-l şi daţi-l afară. Faceţi aceasta şi cei care sunteţi pe platformă, pentru că altfel va fi dat pe faţă chiar aici, pe platformă. Dacă aveţi ceva ascuns şi nu vreţi să fie dat pe faţă aici pe platformă, ieşiţi din rândul de rugăciune. Câţi din voi ştiu aceasta? (Adunarea spune: „Amin!”). Da, domnilor, va fi dat pe faţă chiar aici. Aduceţi-l însă sub sânge şi spuneţi: „Iartă-mi păcatele şi ajută-mă să Te cred. Doamne, sunt bolnav şi vreau să mă fac bine pentru slava Ta.” Dumnezeu nu vindecă numai ca să vindece. Sigur că nu. El face aceasta spre slava Sa, iar noi trebuie să fim sinceri şi să ne mărturisim păcatele şi necredinţa. Uitaţi-vă la tatăl acela care şi-a adus copilul cu epilepsie la ucenici şi ei nu au putut să-l vindece. Isus ¡-a zis: „Dacă crezi, Eu pot să-l vindec.” Şi omul a răspuns: „Cred, Doamne. Ajută necredinţei mele.” El a spus aceasta pentru că era în necaz.

Tu, cel de acolo, roagă-te lui Dumnezeu şi spune: „Doamne, fratele Branham nu mă cunoaşte, dar Tu mă cunoşti, aşa că lasă-mă să-ţi ating haina. Lasă-mă să mă apropiu de Tine, pentru că Tu eşti Marele Preot. Vorbeşte-mi prin fratele Branham, aşa cum ¡-ai vorbit odinioară femeii care s-a atins de haina Ta când ai fost aici, pe pământ. Dacă eşti Marele Preot care poate fi atins prin simţirea neputinţelor noastre, Acelaşi ieri, azi şi în veci, vei face aceleaşi lucrări.”

Câţi credeţi că L-au crezut în ziua când s-a atins de El femeia aceea? Credeţi că ceea ce s-a întâmplat cu ea, ¡-a influenţat? Poate că da. Noi, neamurile de astăzi, suntem la fel de recunoscători pentru Isus, dar ar trebui să fim şi mai recunoscători.

Femeia aceea micuţă L-a atins şi s-a retras repede, dar Isus a spus: „Un moment! Cine M-a atins?”

Petru L-a certat şi ¡-a zis cam aşa: „Doamne, nu este normal să întrebi aşa ceva. Oamenii zic că eşti un profet, deci cum poţi spune: „Cine M-a atins?” când toţi se ating de Tine?”

„Este adevărat, dar din Mine a ieşit o putere.” Aceea a fost o altfel de atingere. Astfel, El a privit în jur până a găsit-o, și atunci ¡-a spus că avea o scurgere de sânge. Femeia a simţit în propriu său trup că scurgerea aceea s-a oprit, pentru că El ¡-a spus: „Credinţa ta te-a mântuit.” Vedeţi? Şi El este Acelaşi Mare Preot.

Dacă m-aţi atinge pe mine, nu v-ar ajuta la nimic, pentru că eu sunt un om, la fel ca soţul, fratele sau tatăl vostru. La fel s-ar întâmpla şi dacă l-aţi atinge pe păstorul vostru. Voi trebuie să-L atingeţi pe El, pentru că El este Acela. Eu nu vă cunosc, nu ştiu nimic despre voi şi nu pot să vă vindec. Dacă aş putea, aş face-o cu siguranţă, dar nu pot. Eu nu pot face ceea ce a făcut El deja. Dacă El ar fi stat aici, v-ar fi făcut cunoscut că Se află printre voi. Gândiţi-vă numai. Noi ştim că ne îndreptăm cu paşi repezi spre ceva, simţim aceasta.

Acum ştim că există un bine şi un rău şi că mulţi punctează şi spun: „Aceasta este calea!” dar undeva chiar trebuie să se găsească o cale adevărată.

Când te gândeşti că Dumnezeul care te va judeca în ziua judecăţii vine acum în mijlocul nostru, fiindcă este scris că: „Unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” şi: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.” (Matei 18.20;Ioan 14.12). El va face aceasta pentru că aşa a promis. „Îmi veţi fi martori în Ierusalim, Iudeea, New York şi în toată lumea.”

Staţi liniştiţi şi rugaţi-vă. Credeţi din toată inima şi nu vă îndoiţi. Credeţi cu tot ce aveţi: suflet, duh şi trup, şi Dumnezeu vă va da ceea ce cereţi. Haideţi să ne plecăm capetele pentru o clipă.

Mare Creator al cerurilor şi al pământului, nimic din ce am spus în seara aceasta nu va conta dacă Tu nu vei dovedi că am spus adevărul. Noi am auzit multe, dar un singur Cuvânt de la Tine, Tată, va face ca totul să fie adevărat.

Noi ştim că acum vorbeşti prin buze omeneşti, fiindcă ai făcut din om locaşul Tău. Într-o zi ai stat, ai privit la recoltă şi ai spus: „Este coaptă. Rugaţi, dar, pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui.” (Matei 9.38). Tu eşti Domnul secerişului. Tu ai creat un plan în care omul este unit cu Tine şi nu faci nimic în afara acestui plan.

Dumnezeule, Te rog să mă ungi, dar mă gândesc că dacă eu sunt uns, iar această audienţă nu este unsă, ungerea mea nu va folosi la nimic. Noi toţi trebuie să fim uniţi ca fraţi şi surori. Dumnezeule, Te rog să ne ungi împreună, ca să vedem această parte a veşniciei, pe slăvitul Domn Isus, care este mai mare decât Solomon. Ascultă-ne, pentru că Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Aş vrea să fiţi cât se poate de respectuoşi. (Pianistul începe să cânte: „Crede numai!”). Într-o zi, când voi muri, ei vor cânta această cântare când mă vor pune în mormânt. Când veţi auzi că am murit, să nu credeţi aceasta, fiindcă nu voi fi mort. Când veţi auzi aceasta la radio sau veţi citi într-un ziar, să cântaţi numai cântarea aceasta şi să vă amintiţi că este adevărată: „Crede numai.”

În rândul de rugăciune nu este nici o persoană cunoscută. Dacă îmi sunteţi străini şi ştiţi că nu vă cunosc, ridicaţi mâinile şi confirmaţi aceasta. Poate sunteţi bolnavi sau poate nu, eu nu ştiu aceasta. Poate aveţi probleme financiare, în familie, sau orice altceva.

 Aş vrea ca doamna de aici să vină mai aproape. Mulţumesc. Este în ordine. Aici este o femeie cu mult mai tânără decât mine. Poate între noi sunt mulţi ani diferenţă şi multe mile distanţă. Ea a venit aici dintr-un motiv, dar eu nu îl cunosc. Poate este bolnavă sau are altceva, însă orice problemă ar avea, Dumnezeu o cunoaşte, și dacă El o va descoperi, ea va şti dacă este adevărat sau nu.

Această doamnă micuţă poate spune: „Frate Branham, sunt foarte bolnavă. Mă doare stomacul; am convulsii sau ceva de felul acesta.” Ea pare sănătoasă, dar nu poţi să te iei după aceasta.

Biblia spune: „Îşi vor pune mâinile peste bolnavi…” În felul acesta lucrează Oral Roberts, Allen şi alţii. Aceasta este slujba lor. Astfel, îşi pun mâinile peste bolnavi şi spun: „Satan, eliberează-¡ în Numele lui Isus! Te mustru, Satan!” sau ceva de felul acesta. Apoi zic: „Du-te înapoi fiindcă eşti vindecat!” Femeia ar trebui să creadă şi ar fi în ordine.

Ce se întâmplă însă dacă ea are vreun păcat ascuns? Poţi turna un galon (3.80 litri) de ulei peste ea, poţi s-o ungi cât vrei, poţi să sari în sus şi-n jos şi să strigi cât poţi de tare, pentru că diavolul va rămâne tot acolo. Dacă există un păcat nemărturisit, nu vei putea să-l mişti din loc. Nu, domnule. Dar când vine jos Duhul Sfânt şi îi spune ceva ce ea ştie, poate să confirme dacă este adevărat sau nu, după care El îi va spune lucrurile care se vor întâmpla în continuare. Dacă ceea ce se spune din trecut este adevărat, şi ce se va spune cu privire la viitor va fi tot adevărat, nu-¡ aşa? Aceasta arată dragostea şi grija Domnului nostru care încearcă să-Şi ia Mireasa din timpul sfârşitului, aşa cum a făgăduit. Câţi din voi cred din toată inima că El va face aceasta? Dumnezeu să vă binecuvânteze pentru credinţa voastră. Vă rog să-mi spuneţi dacă mă prindeţi că sunt în afara Scripturii. Scrieţi-mi sau spuneţi-¡ unuia dintre păstori unde sunt greşit, fiindcă nu vreau aceasta, ci doresc să fiu corect şi să mă aflu în Cuvântul Său.

Haideţi să luăm un Cuvânt asemănător, de exemplu Ioan 4. Aici stau un bărbat şi o femeie care se întâlnesc pentru prima dată, aşa cum S-a întâlnit Domnul nostru cu femeia din Samaria. Ei s-au întâlnit pentru prima dată, iar Isus a vorbit cu ea până când a aflat ce problemă avea. Problema ei era că trăia în păcat. El ¡-a spus care era problema ei, iar ea a recunoscut imediat că era Profet, aşa că a zis: „Doamne, văd că eşti proroc. Noi ştim că trebuie să vină Mesia, şi când va veni, El va face aceste lucruri.”

„Eu, Cel ce vorbesc cu tine, sunt Acela.” Vedeţi?

Dacă acesta este felul în care El S-a identificat pe Sine însuşi înaintea oamenilor de ieri, înseamnă că şi astăzi Se va identifica la fel. Şi dacă Duhul Sfânt ¡-a spus acele lucruri, ele trebuiau să vină pe cale duhovnicească, nu firească. Dacă femeia aceea ar fi vorbit ca fariseii: „Este Beelzebul!” ar fi fost numai părerea ei, dar când a spus: „Este Hristos!” a dovedit că-L avea pe Hristos.

Acum aş vrea să fiţi foarte respectuoşi. Eu vorbesc aşa pentru că aştept ungerea. S-ar putea ca ea să nu vină, iar în cazul acesta ne vom pleca toţi capetele, ne vom ruga şi vom lăsa audienţa să plece, urmând să ne întoarcem din nou mâine seară şi să ne rugăm. El nu m-a lăsat niciodată de izbelişte, nici măcar în faţa a sute de mii de oameni, şi nu mă va lăsa nici acum. Eu ştiu că nu o va face.

În mintea mea este trecut de ora închiderii, și dacă eşti nervos, Duhul Sfânt nu poate trece prin tine, aşa că mai întâi trebuie să te linişteşti. Dacă trebuie să plătim în plus pentru seara aceasta, voi plăti din buzunarul meu. Aşa este. Satan, tu nu ne poţi răscoli în felul acesta.

Acum, iau în stăpânire fiecare duh de aici, în Numele lui Isus Hristos. În continuare voi vorbi cu doamna aceasta micuţă. Isus a vorbit cu femeia aceea numai ca să-¡ capteze duhul şi să vadă care era problema ei. Tatăl L-a trimis acolo, iar El a trecut prin Samaria, apoi, când a venit femeia aceea, a ştiut că sosise timpul.

Tatăl m-a trimis aici în New York, iar tu eşti prima persoană chemată în seara aceasta pe platformă. Eu nu ştiu de ce a venit ea aici, dar El mi-l va descoperi. Vei crede din toată inima, dacă El va face aceasta? Vei accepta acest lucru? În felul acesta vei şti dacă este adevărat sau nu, pentru că eu nu te cunosc şi nu ştiu nimic despre tine. Ai mai multe probleme, dar cea mai gravă şi pentru care ai venit să ne rugăm este în gâtul tău. Este adevărat? Ridică mâna. Crezi? O clipă. Voi spuneţi: „Poate ai ghicit aceasta, frate Branham.” Nu, niciodată. Eu prind întotdeauna gândul acesta din audienţă: „A ghicit aceasta.”

Acum voi vorbi doar cu femeia. Tu eşti conştientă că se întâmplă ceva.

Câţi dintre voi au văzut fotografia Îngerului Domnului, a acelei Lumini? Ea este expusă acum la Washington DC. Dar aceeaşi Lumină se află acum în dreptul acestei femei. O puteţi vedea? Ungerea este aici şi eu pot să-L văd. Vedeţi? Este chiar deasupra ei. Da, El este aici. Problema femeii este în gât şi este îngrijorată din cauza aceasta. Ea are o tumoare în gât. Aşa este. Pe lângă aceasta te deranjează şi tiroida, este adevărat? În ordine. Acum crezi că Cel ce stă acolo este Isus Hristos şi că El ştie totul despre tine? Îl accepţi ca Vindecătorul tău? Du-te şi fii bine în Numele lui Isus. Vedeţi? El cunoaşte toate lucrurile.

Ce mai faci, tânără doamnă? Eşti puţin şocată pentru că ai fost conştientă de prezenţa Luminii peste doamna cealaltă. Eu n-o cunosc pe femeia aceasta şi nu ştiu nimic despre ea. Este o tânără oarecare. Dacă Duhul Sfânt poate să-mi descopere care este cererea ta înaintea lui Dumnezeu, vei crede că sunt profetul sau slujitorul Lui? N-ar trebui să spun aceasta până la timpul potrivit, dar ai crede? Tu ştii că îţi sunt străin şi nu te cunosc. Nu ai venit aici pentru tine, pentru că văd o femeie mai în vârstă; este mama ta. Ea nu este aici, dar eşti foarte îngrijorată şi supărată din cauza stării ei. Şi ea este îngrijorată pentru că are cancer. Crezi, tânără doamnă, că Duhul Sfânt face lucrul acesta? Ia batista pe care o ai în poşetă, du-te acasă şi dă-o mamei tale. Să faci aceasta în amintirea acestei seri de rugăciune şi să nu te îndoieşti în inima ta. Crede că Isus poate s-o vindece şi întunericul o va părăsi, iar tu vei fi bine. Du-te şi Domnul să te binecuvânteze, sora mea. Crezi din toată inima? Să nu te îndoieşti! Crede numai!

Scuzaţi-mă puţin, pentru că s-a întâmplat ceva. Şi-a făcut apariţia altcineva. Cine a fost doamna pentru care ne-am rugat? Unde este? O clipă. Da, este vorba de doamna de culoare care stă acolo. Tu te rogi pentru vindecare. Eu nu te cunosc, dar tu crezi că Isus este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Crezi că tensiunea pe care o ai, te va părăsi şi vei fi bine? Pentru aceasta te rugai, aşa-¡? Ce a atins ea? Femeia nu poate să mă atingă pe mine, pentru că sunt prea departe de ea, ci L-a atins pe Marele Preot care poate fi atins prin simţirea neputinţelor noastre.

Crede numai! Vedeţi? Voi nu trebuie să fiţi aici, ci puteţi rămâne la locurile voastre. Tot ce vă cer este să credeţi.

Aici este o doamnă care se roagă pentru cineva drag. Mai înainte a fost o doamnă care se ruga pentru mama ei, dar ea se roagă pentru tatăl ei. Văd o întindere mare de apă, oceanul. El este de peste ocean, este norvegian. Aşa este. Crede-L pe Domnul, tânără doamnă, şi tatăl tău va fi vindecat. Ce a atins ea? Întreab-o dacă mă cunoaşte.

Pentru aceasta te rugai, aşa-¡? Fă cu mâna dacă este adevărat. Aşa este. Nu ne cunoaştem, este adevărat? Aşa este. În ordine. Vei primi ceea ce doreşti numai dacă crezi. Ce a atins femeia aceasta care se află la douăzeci de metri depărtare de mine? Pe Marele Preot, nu pe mine. Eu nu o cunosc, dar ea L-a atins pe Marele Preot, pe iubitul nostru Domn Isus care este în seara aceasta cu noi.

Aceasta este persoana în cauză, nu-¡ aşa? Eu trebuie să urmez calea pe care mi-o arată El. Femeia aceea a fost aleasă de El. Ea L-a atins pe Dumnezeu prin El. Oamenii Îl ating pe Dumnezeu, iar eu trebuie să aleg calea pe care mi-o arată El.

Eu nu te cunosc, nu te-am văzut în viaţa mea. Suntem străini unul pentru altul, iar oamenii văd aceasta. Dacă Domnul îmi va arăta ceva ce tu ştii sigur că eu nu am cum să ştiu, va fi dovada că vine printr-o putere supranaturală. Eu nu am cum să ştiu dacă tu vrei vindecare divină sau altceva. Vedeţi? Uneori oamenii au probleme în familie sau financiare, dar El este Cel care le poate rezolva pe toate. Domnul ştie de ce ai nevoie şi poate să-mi descopere, iar când face aceasta, vei şti că este El. Tu ştii că trebuie să fie El. V-ar ajuta aceasta să credeţi cu toţii? (Adunarea spune: „Amin!”). În ordine. Credeţi numai! Doamna aceasta pare o femeie drăguţă. Să vorbim puţin.

Acum, El este în audienţă. Fiţi respectuoşi. Ceea ce Îl atinge este credinţa. Tu simţi că puterea aceea te lasă. Eu pot vorbi timp de zece ore şi nu simt oboseala pe care o simt după o vedenie. Virtutea înseamnă putere.

Voi puteţi face aceasta, nu noi, pentru că nu eu provoc vedeniile acestea, ci voi. Credinţa voastră în Dumnezeu face aceasta. Eu sunt aici doar ca reprezentant al Lui; sunt ca acest difuzor care este mut cât timp nu este un glas care să vorbească prin el. Şi aşa cum el nu poate vorbi singur, nici eu nu o pot face de unul singur. Cel ce face aceasta este El, Cel viu. Hristos este Cel care ştie cine eşti şi ce ai făcut; El este Cel care vorbeşte.

Haideţi să mai vorbim puţin cu doamna aceasta. Poate Domnul Isus îmi va descoperi ceva din viaţa ta sau de ce ai venit aici. Eşti o femeie credincioasă şi doreşti ceva de la El. Dacă îmi va descoperi ce doreşti, vei crede că primeşti? Vei crede? Tu ai probleme cu stomacul. Un examen medical a arătat că stomacul tău este căzut. Este adevărat, aşa-¡? Şi au mai găsit ceva: o tumoare în stomac, este adevărat? Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună cine eşti? Eşti doamna Willard. Du-te acasă şi crede. Amin.

Credeţi din toată inima? Întrebaţi-o dacă ne-am mai întâlnit vreodată până acum. Noi nu ne cunoaştem, dar Cel ce face aceste lucruri este Duhul Sfânt. Fiţi respectuoşi pentru că El este aici.

Ce mai faci, domnule? Noi suntem străini unul pentru celălalt şi ştim că într-o zi va trebui să-L întâlnim pe Dumnezeu. Dacă Domnul Isus îmi va descoperi care sunt problemele tale, vei crede în El? Tu ştii că eu, ca om, n-am cum să ştiu toate acestea şi că El este Cel ce face aceste lucruri, aşa-¡? Nu-mi place să spun aceasta, dar peste acest bărbat este o umbră neagră. El este într-o stare gravă, are cancer. Aşa este. O investigaţie cu raze X a descoperit că acest cancer se află atât în stomac, cât şi pe pereţii lui, ceea ce înseamnă că dacă nu te ajută Dumnezeu, nu mai ai mult de trăit.

Accepţi vindecarea Lui, fratele meu? Pentru Isus Hristos cancerul este o nimica toată, este la fel ca o durere de cap. Crezi aceasta? Cu tine s-a întâmplat ceva, ai avut un simţământ minunat. Continuă să crezi tot aşa, pentru că umbra te-a părăsit. Credinţa ta te-a mântuit. Crede, du-te mai departe şi Dumnezeu să te facă bine.

Crezi că Dumnezeu vindecă şi artroza? Du-te şi spune: „Mulţumesc, Doamne Isuse.”

„Toate lucrurile sunt cu putinţă pentru cei ce cred.” În ordine. Te-ai simţit ciudat când am spus „artroză”,” pentru că şi tu ai aceeaşi boală. Tu abia te ridici dimineaţa, pentru că te înţepeneşti. Dacă crezi, totul se va termina, aşa că du-te şi crede. Domnul să te binecuvânteze.

Tu ai astmă. Crezi că Dumnezeu te poate vindeca? Primeşte-L şi Isus Hristos te va face bine. Crede din toată inima. Du-te, mănâncă-ţi cina şi bucură-te de ea, pentru că ai scăpat şi de problema de la stomac.  Du-te în drumul tău şi crede.

Dumnezeu poate să-ţi vindece problema de la spate. Crezi aceasta? Crezi că El te poate vindeca? Du-te în drumul tău, bucură-te şi spune: „Mulţumesc, Doamne Isuse!” Crezi că sunt profetul sau slujitorul Lui? Crezi că Dumnezeu poate să-ţi vindece problema de la inimă? Atunci du-te şi crede.

Tu ai o problemă femeiască şi artroză, este adevărat? Crezi că El este Vindecătorul divin? Acceptă-L ca Vindecător, du-te, bucură-te şi spune: „Mulţumesc, Doamne!”

Tu ai o problemă femeiască ce te-a deranjat multă vreme. Ai şi la inimă o problemă care te poate omorî oricând. Inima ta bate prea încet. Crede din toată inima şi nu vei mai avea probleme cu ea.

Ce mai faci? Tu ai probleme cu sângele. Crezi că Dumnezeu poate să îndepărteze anemia de care suferi şi să te vindece? Crede şi diabetul va fi îndepărtat. Crede din toată inima.

Crezi că El te-a vindecat? Tu, cel de acolo. Crezi din toată inima? Crezi că Dumnezeu te face complet sănătos? Dumnezeu să te binecuvânteze. Du-te şi bucură-te. Amin.

Du-te şi durerea de spate de care suferi nu te va mai supăra niciodată. În ordine.  Du-te, bucură-te şi spune: „Mulţumesc, Doamne Isuse!” Crede din toată inima. Sângele tău este foarte subţire şi ai diabet. Crezi că Dumnezeu poate vindeca diabetul? Haideţi să mergem la Calvar pentru o transfuzie de sânge şi El îl va schimba.

Tu ai probleme cu pieptul, nu-¡ aşa? Am fost pe punctul să te chem acum un minut, când ni s-au întâlnit privirile. Atunci ai simţit peste tine un simţământ neobişnuit şi durerea de piept te-a lăsat. Acum este dusă, fiindcă crezi.

Persoana de la capătul rândului, care are artroză, crede? Ridică-te în picioare pentru că Isus Hristos te face bine.

Vă provoc să-L credeţi pe Dumnezeu, pe Isus Hristos care este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Credeţi aceasta? În ordine. Dacă credeţi din toată inima, puneţi-vă mâinile unul peste altul. El nu poate greşi pentru că este Dumnezeu, este iubitul Isus Hristos în puterea învierii. Fiecare să-ş¡ pună mâinile peste celălalt.

Tată ceresc, vrăjmaşul este pe fugă, este biruit, pentru că Isus Hristos trăieşte şi domneşte. Oh, Dumnezeule, ai milă şi vindecă-¡ pe oamenii aceştia. Satan, în seara aceasta ai pierdut bătălia din locul acesta! Eşti descoperit. Tu eşti numai o sperietoare, de aceea te scoatem afară în Numele Calvarului! Ieşi afară din aceşti oameni  şi lasă-¡ în pace, în Numele lui Isus. Amin.

– Amin –