Să deschidem Bibliile la Ieremia 7.22-23:
„Căci nu le-am vorbit părinților voștri și nu le-am poruncit în ziua când i-am scos din țara Egiptului, cu privire la arderi de tot și jertfe.
Dacă ne întoarcem la versetul 21, El spune:
„Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Adăugați arderile voastre de tot la jertfele voastre, și mâncați-le carnea.”
Aceasta este o afirmație ciudată, dar înțelegem că atunci când aduceau arderi de tot, acelea erau arderi de tot aduse Domnului, era ceva care ardea complet pe altar pentru Dumnezeu. Dar când Israel aducea jertfe, ei Îi dădeau o parte lui Dumnezeu, o parte mergea la preot și o parte o păstrau ei, acesta fiind un semn că s-au ospătat cu Domnul. Așadar, de multe ori închinătorii luau o parte din jertfă și o mâncau, o parte o mânca preotul și ei credeau că este un simbol că și Domnul mănâncă cu ei. Este clar?
Dar acum, El spune: „Luați arderea de tot, puneți-o cu jertfele voastre și mâncați carnea.” Practic, Dumnezeu le-a zis: „Eu nu le mai vreau!” Cu alte cuvinte: „Păstrați jertfele pentru voi înșivă! Eu nu le mai vreau.” Deci, acum înțelegem versetul 21.
Să mergem la versetul 22: „Căci nu le-am vorbit părinților voștri și nu le-am poruncit în ziua când i-am scos din țara Egiptului, cu privire la arderi de tot și jertfe.” Cu alte cuvinte, El spune: „Scopul inițial pe care l-am avut când te-am scos din Egipt, nu a fost pentru arderi de tot și jertfe; nu aceasta a fost ideea. Când i-am scos prima dată, Eu nu am vorbit niciodată cu ei despre arderi de tot și jertfe, căci nu aceasta era ceea ce Mi-am dorit.”
Dumnezeu le-a spus: „Faceți acest lucru; țineți porunca Mea și ascultați Glasul Meu. Eu nu am vorbit despre jertfe; Eu nu am vorbit despre toată această închinare rituală, ci tot ce am spus, a fost: „Ascultați Glasul Meu!” Aceasta este tot ce am spus, aceasta este tot ce am vrut.”
Tot ce a dorit Dumnezeu de la bun început, a fost să aibă pe cineva care pur și simplu, să-I asculte Glasul. Aceasta a fost dorința lui Dumnezeu: oameni care să I Se supună și să-L asculte. Dar acolo a eșuat omul. De-a lungul timpului, omul nu a reușit ca, pur și simplu, să-I asculte Glasul lui Dumnezeu.
Apoi, El spune: „Căci iată porunca pe care le-am dat-o: „Ascultați Glasul Meu și Eu voi fi Dumnezeul vostru, iar voi veți fi poporul Meu; umblați pe toate căile pe care vi le-am poruncit, ca să vă fie bine.”
Aici, Dumnezeu nu le-a spus: „Umblați în tot ce vă poruncesc, ca să Mă faceți să Mă simt bine, sau ca să Mă puteți binecuvânta cumva.” Nu! El a spus: „Porunca Mea este în beneficiul vostru, „ca să vă fie bine.” Nu era vorba că Îl vor face pe Dumnezeu să Se simtă bine, nu, ci El le-a dat porunca de dragul lor, nu de dragul Lui. Ce a vrut El? El a vrut oameni care să-I asculte Glasul.
Să mergem la Exod 19, apoi vom reveni la Ieremia. După ce au fost scoși din Egipt cu mână puternică, au fost aduși în pustia Sinai, și au ajuns la Muntele Sinai. Exod 19.3-6:
„Moise s-a suit la Dumnezeu. Și Dumnezeu l-a chemat de pe munte, zicându-i: „Așa să vorbești casei lui Iacov, și să spui copiilor lui Israel:
„Ați văzut ce am făcut Egiptului, și cum v-am purtat pe aripi de vultur și v-am adus aici la Mine.
Acum, dacă veți asculta Glasul Meu, și dacă veți păzi legământul Meu, atunci veți fi o comoară aparte pentru Mine, mai presus de toți oamenii, căci tot pământul este al Meu.
Veți fi pentru Mine o împărăție de preoți și un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel.”
Care a fost primul lucru pe care l-a spus Dumnezeu atunci când au venit la Muntele Sinai? El i-a spus lui Moise să le spună: „Dacă veți asculta Glasul Meu.”
Să citim din nou: „Dacă veți asculta Glasul Meu cu adevărat, și veți păzi legământul Meu, atunci veți fi o comoară aparte pentru Mine, mai presus de toți oamenii, căci tot pământul este al Meu. Și veți fi pentru Mine o împărăție de preoți și un neam sfânt.”
Ce a vrut Dumnezeu? Dumnezeu a vrut părtășie, Dumnezeu a vrut un popor care să fie ca o comoară aparte pentru El, dar pentru ca ei să poată fi acea „comoară aparte”, trebuiau să asculte de Glasul Lui. Ei nu puteau merge în felul lor, după propria lor imaginație, ci El a trebuit să-i aducă la înțelegerea Lui.
Cum au ajuns ei în acest loc după ieșirea din Egipt? Ei nu au ajuns acolo prin efortul lor, nu au ajuns prin voința lor, nu au ajuns prin înțelepciunea lor, sau prin conduita lor bună, nici prin ascultarea lor. Dar cum au ajuns ei în acest loc? Pentru că Dumnezeu Și-a ținut legământul pe care l-a făcut cu Avraam. De aceea a coborât El Însuși și i-a salvat. A fost un legământ necondiționat, și El Și-a ținut legământul. El a făcut ceea ce a spus că va face și i-a adus la Sine. El a mers, i-a luat și i-a adus la Sine, și acum, le-a spus… Și de aici, a preluat-o Ieremia:
„Eu nu le-am vorbit despre jertfe, nu le-am vorbit despre arderile de tot, ci tot ce le-am spus, a fost: „Ascultați Glasul Meu.”
Ce le-a spus? „Dacă veți asculta Glasul Meu, veți fi o comoară aparte…”
Nu vreau să mă gândesc firește la aceasta. Eu nu cred că el a spus: „Dacă veți face aceasta, Eu voi face aceea ca o recompensă pentru că ați făcut-o.” Sper că înțelegeți. „Dacă ascultați Glasul Meu, vă voi răsplăti.” Nu! El le-a spus doar realitatea: „Dacă ascultați de Glasul Meu, veți fi o comoară aparte pe tot pământul.”, pentru că nimeni altcineva nu-L asculta pe Dumnezeu. „Aceasta este ceea ce vei fi tu.”
De fapt, ei erau deja plăcerea Lui, erau moștenirea Lui, erau deja parte a legământului Său, dar „Dacă veți asculta de Glasul Meu, veți fi o comoară aparte pentru Mine, mai presus de toți oamenii, și veți fi pentru Mine o împărăție de preoți și un neam sfânt.” Așa sunteți dacă ascultați de Cuvânt.
Să ne întoarcem la Ieremia 7.24:
„Dar ei nu au ascultat și nu și-au plecat urechea, ci au umblat după sfaturile și în închipuirea inimii lor rele, și au mers înapoi, nu înainte.”
Aceasta a fost problema întotdeauna. Dumnezeu le-a dat oportunitatea, le-a dat Glasul, le-a dat Cuvântul, dar în loc să se supună pur și simplu, Cuvântului Său, ei au continuat să umble în propria lor închipuire, conform pornirii inimii lor rele, și au mers înapoi.
Nu a trecut foarte mult timp de când le-a vorbit în Exod 19.3, de unde tocmai am citit, nu a trecut foarte mult din momentul acela până când Moise a lipsit patruzeci de zile, și ce au făcut? Ei s-au întors imediat să se închine zeilor pe care i-au văzut în Egipt; și-au făcut un vițel de aur, și s-au dus înapoi, nu înainte; deși, tot ce trebuiau să facă, era să asculte Glasul Domnului. Nu era vorba despre arderi de tot, nu era vorba despre jertfe; nu era vorba despre o închinare ceremonială, nu era vorba despre nimic altceva decât că Dumnezeu dorea un popor care să asculte de Glasul Său.
Să mergem la Geneza 2, pentru că, desigur, totul merge la început.
Pentru temă, am ales un titlu interesant: Salvarea, eliberarea, se găsește mai întâi în Poruncă. Noi vom privi la aceasta și va deveni clar și de la sine înțeles că, eliberarea, salvarea se găsește mai întâi în Poruncă. De ce? Pentru că, dacă ținem Porunca, nu avem niciodată nevoie de salvare. Dacă ținem Porunca, nu avem niciodată nevoie de eliberare; dacă ținem Porunca, nu avem nevoie niciodată de Dumnezeu ca să ne salveze, pentru că salvarea pe care o cerem, atunci când avem necazuri, se găsește prima dată în Poruncă. Dacă ținem Porunca, nu avem nevoie de salvare. Deci, salvarea pe care o căutăm constant, și la care revenim constant, se află mai întâi în Poruncă. Dacă am asculta numai de Glasul Lui, nu am avea nevoie tot timpul de salvare.
Geneza 2.15-17:
„Domnul Dumnezeu a luat pe om și l-a așezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze și s-o păzească.
Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poți să mănânci după plăcere din orice pom din grădină,
dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua când vei mânca din el, vei muri negreșit.”
Așadar, există o Poruncă. Aceasta este singura Poruncă pe care Dumnezeu i-a dat-o omului în grădina Eden; aceasta este singura instrucțiune pe care i-a dat-o. În orice altă privință, El i-a spus: „Poți să faci aceasta; poți să faci aceea; poți să mănânci din fiecare pom; poți să te bucuri; poți fi un dumnezeu pe acest pământ, pentru că ți-am dat Edenul în mâinile Tale.” Deci, omul a avut o libertate absolută. A existat doar o singură Poruncă pe care Dumnezeu i-a dat-o omului: „Să nu mănânci din pomul acela.”
În mesajul Conducere, fratele Branham a spus:
„Ce a căzut în grădina Eden…moartea și toate celelalte dureri, orice atac de inimă, fiecare bebeluș care moare, fiecare horcăit în gât, fiecare ambulanță care sună, fiecare spital, fiecare cimitir, a fost pentru că Eva s-a îndoit de un Cuvânt (nu de tot Cuvântul). Doar L-a pervertit. Acum, Dumnezeu a spus: „Omul, acolo, trebuia să țină fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu.” Acum, acesta este primul din Biblie.”
Ei erau liberi, complet liberi, protejați de orice rău; ei ar fi avut totul dacă ar fi rămas cu prima Poruncă. Dacă ar fi rămas cu Porunca numărul unu, nu ar fi avut nevoie niciodată de altă poruncă. Corect? Înțelegeți? Nu ar fi fost nici un motiv pentru o Lege, nu ar fi fost nici un motiv pentru orice altceva, pentru că nu ar fi căzut într-o natură păcătoasă. Ei nu ar fi deviat și nu ar fi degenerat ca ființe umane; ei nu ar fi avut o minte coruptă, și noi nu am fi avut niciodată nimic din lucrurile pe care le vedem. Nu ar fi venit niciodată moartea pe pământ, nu ar fi venit boala și corupția; ei nu ar fi ajuns niciodată într-o stare hibridă și toate lucrurile care aveau să vină mai târziu, care au avut nevoie de mult mai multe instrucțiuni, nu ar fi venit niciodată. Nu ar fi fost nevoie de ele niciodată dacă ar fi ținut prima Poruncă. Salvarea era încorporată deja în Poruncă. De aceea este mai bine să te supui decât să aduci jertfe, pentru că ascultarea…Aceasta spune Dumnezeu: „Tot ce am dorit de la început, a fost ca cineva să asculte Glasul Meu.”
El a avut copii pe pământ, și singurul lucru pe care le-a cerut, a fost să asculte Glasul Lui cu privire la acea problemă. Dar ei au eșuat, iar când au eșuat în aceasta, au creat un scenariu în care trebuiau să fie salvați, eliberați. Dar salvarea lor a fost mai întâi în Poruncă.
Să mergem la Geneza 3.1-6:
„Șarpele era mai șiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mâncați din toți pomii din grădină?”
Femeia a răspuns șarpelui: „Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină.
Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncați din el, și nici să nu vă atingeți de el, ca să nu muriți.”
Atunci șarpele a zis femeii: „Hotărât, că nu veți muri,
Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat și plăcut de privit, și că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui și a mâncat; a dat și bărbatului ei care era lângă ea, și bărbatul a mâncat și el.”
Iubesc Biblia! Îmi place cât de perfect este așezat totul în Ea! Îmi place că, cu cât citești mai mult, primești mai multă descoperire de la Dumnezeu și devine cu atât mai perfectă, cu fiecare iotă.
Deci, șarpele a venit și a început…Noi știm că șarpele era uns de diavolul, știm că de fapt, era stăpânit de diavolul, și el a început s-o ispitească pe femeie. El a venit la ea și i-a pus o întrebare despre singura Poruncă, despre singurul lucru care i-a fost oprit. Și ea i-a spus: „Putem să mâncăm din toți pomii din grădină, dar din pomul din mijlocul grădinii, nu avem voie să mâncăm, și nici să-l atingem, ca nu cumva să murim.” Iar șarpele a început să contrazică această afirmație; și când a început s-o contrazică, a recurs la dorința din Eva. El a spus:
„dar Dumnezeu știe că, în ziua când veți mânca din el, vi se vor deschide ochii, și veți fi ca Dumnezeu cunoscând binele și răul.”
Dintr-o dată, el a trecut dincolo de Poruncă și a început să-și impună propria interpretare despre motivul pentru care Dumnezeu nu vrea ca ea să mănânce din pom. El a început să adauge la Cuvânt propria lui interpretare, și îi dă femeii propria lui idee despre motivul pentru care Dumnezeu nu a spus de ce să nu mănânce din pom. Înțelegeți?
Când Dumnezeu a dat Porunca, El nu a spus niciodată de ce a dat-o, ci doar a spus: „Să nu mâncați din acel pom.” Dar El nu a spus niciodată de ce să nu mănânce din acel pom. Nu există nici un motiv ca tu să știi, „de ce?” Tu nu trebuie să știi, de ce. Protecția este în Poruncă, chiar dacă noi nu o înțelegem. Aceasta este adevărat și astăzi, prieteni. Protecția este încă în Poruncă, chiar dacă noi nu o înțelegem.
Așadar, Eva nu a înțeles, de ce, pentru că Dumnezeu nu a spus niciodată, de ce. Deci, ea avea doar Porunca fără, „de ce?” Nu a existat nici un raționament în spatele ei, nu a existat nici o explicație. Dar chiar și fără raționament, fără explicație și fără să înțeleagă, ea era încă pe deplin în siguranță în spatele acelei Porunci, și nimic nu o putea vătăma.
Noi credem că ar trebui să facem numai ceea ce înțelegem și că ar trebui să ținem numai Poruncile pe care le înțelegem.
Ascultați, prieteni, dacă vine de la Domnul, ascultați-o, pentru că protecția se află în spatele Cuvântului. De multe ori sunt mici șerpi înșelători, care vin și spun: „Ei bine, știi, el a spus aceasta pentru că…și aceasta este pentru că…” Uitați aceasta și luați numai Cuvântul la valoarea Lui și credeți-L!.
În mesajul Edenul Satanei, fratele Branham a spus:
„Eva nu a vrut să facă aceasta, dar el i-a arătat că în aceasta era mai multă înțelepciune. Ea nu știa, dar voia să știe; ea nu înțelegea, dar a vrut să înțeleagă. Și Dumnezeu i-a spus să nu încerce să înțeleagă.”
Laudă lui Dumnezeu! Nu a fost că Dumnezeu i-a zis: „Să nu încerci să înțelegi”, El doar nu i-a dat nici o explicație. Adică, „Tu nu trebuie să înțelegi acest lucru, ci tot ce trebuie să faci, este să te supui.” Oh, îmi place!
Deci, ce a făcut Eva? A luat ceea ce a spus șarpele; și când șarpele a început să-i prezinte propria lui interpretare cu privire la acel lucru, ea a privit altfel copacul. De ce? Pentru că încerca să descopere ceva, încerca să-și dea seama dacă șarpele are dreptate sau să stea pe ceea ce i s-a spus. Ea nu înțelegea, totuși a început să-l privească altfel, și ea a făcut ceea ce nu trebuia să facă niciodată, a început să se gândească la lucruri pe care nu ar fi putut să le ia niciodată în considerare.
Eva a început să privească acel pom, și să spună: „Ei bine, iată că este bun de mâncat.” Nu există nicăieri în Scripturi unde să spună că nu este adevărat. Ea s-a uitat la el și a văzut că este „bun de mâncat”; a văzut că este „plăcut de privit” și că era un pom „de dorit” pentru a face pe cineva înțelept.
Știți, eu cred că toate aceste lucruri sunt adevărate, cred că acestea erau caracteristicile acelui pom, și Eva a deosebit într-un mod corespunzător caracteristicile acelui pom, dar problema a fost că ea a văzut că: „Aceasta este bine; și aceasta este bine, și aceasta este bine”, deoarece ea însăși nu putea să vadă ce era rău. Ea era oarbă la acea problemă. A putut să vadă caracteristicile pozitive, a putut să vadă beneficiile pomului, pentru că șarpele i-a deschis această înțelegere acolo unde a vrut. Ea a vrut să știe ceva ce nu știa, voia să înțeleagă, dar Dumnezeu nu i-a dat niciodată vreo aluzie pentru înțelegere, pentru că ea nu trebuia să înțeleagă. Tot ce trebuia să facă, era să asculte și era pe deplin în siguranță.
Așadar, șarpele a început să deschidă această latură științifică pentru a începe să analizeze Cuvântul, și să-și folosească propriul discernământ cu privire la Cuvânt. Și după tot discernământul, când nu a putut găsi nimic rău, ea l-a crezut pe șarpe, astfel a fost amăgită, a fost înșelată, și a luat din pom și a mâncat; apoi a dat și soțului ei, și el a mâncat cu ea.
După aceasta, am aflat că întreg sistemul s-a prăbușit. Imediat totul a început să cadă, pentru că ei și-au dat seama că erau goi; ochii lor erau deschiși și și-au dat seama că sunt goi. Dintr-o dată au simțit rușine, au simțit frică și tot felul de lucruri. Toate lucrurile de care i-a protejat Dumnezeu fără să le explice, de ce, au început să devină clare, și ei au început să înțeleagă consecințele faptului că au lăsat Cuvântul.
În mesajul Nu te bizui pe înțelepciunea ta, fratele Branham a spus:
„Ascultați, prieteni. Nicăieri în Biblie nu ni s-a cerut să înțelegem; nu ni s-a cerut să-L înțelegem, ci ni s-a cerut să-L credem. Să-L credem, cum? Prin credință. Dacă Îl înțelegeți, aceasta anulează credința. Voi nu-L puteți înțelege, dar Îl credeți oricum. Dacă aș putea să-L înțeleg pe Dumnezeu, eu nu ar trebui să-L mai cred. Eu nu-L înțeleg pe Dumnezeu, nimeni nu-L înțelege pe Dumnezeu. Eu nu pot înțelege Cuvântul lui Dumnezeu, dar Îl accept și Îl cred. Mie nu mi s-a cerut să-L înțeleg.”
Laudă lui Dumnezeu! Știți, uneori noi trebuie să fim doar copii.
Să mergem la Geneza 22.1-2:
„După aceste lucruri, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam, și i-a zis: „Avraame!” „Iată-mă”, a răspuns el.
Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu pe care-l iubești, pe Isaac; du-te în țara Moria, și adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ți-l voi arăta.”
Aceasta este o Poruncă. Dumnezeu i-a cerut lui Avraam să facă ce i s-a spus, dar nu i-a dat nici o explicație, de ce. El nu a înțeles de ce trebuia să-l jertfească pe Isaac. Dumnezeu i-a spus doar să-l ia pe singurul lui fiu născut și să-l aducă jertfă pe Muntele Moria.
Voi vorbiți de încercare, aceasta este o încercare. Să citim încă odată: „După aceste lucruri, Dumnezeu l-a pus la încercare pe Avraam…” Cuvântul „încercare”, înseamnă „ispitire sau testare”. Dumnezeu l-a testat sau l-a încercat pe Avraam, și l-a trimis acolo, pe munte.
Avraam a luat băiatul, doi slujitori și câțiva catâri, și a pornit să împlinească ceea ce i-a cerut Dumnezeu. Dar el nu a înțeles, de ce; el nu avea nici o explicație, și Dumnezeu nu i-a spus nimic despre aceasta, așa că, nu știa ce înseamnă, nu știa despre ce era vorba. Singurul lucru pe care-l știa, era că Dumnezeu i-a dat acel fiu, și că promisiunea de a moșteni toate lucrurile și de a fi o națiune, era în acel fiu, era legată de el, era pe numele „Isaac”, pentru că aceasta i-a spus Dumnezeu. Aceasta era tot ce știa. Avraam avea și el propriile lui presupuneri, avea propriile lui idei, dar în Noul Testament aflăm că el l-a oferit pe Isaac, crezând că Dumnezeu era capabil să-l învieze din morți, și că l-a primit înapoi ca înviat din morți.
Așadar, el avea propria lui idee despre cum ar putea să facă Dumnezeu aceasta, dar nu înțelegea, de ce. Credea el că aceasta prefigura un Tată care avea să-L ofere pe Fiul promis pentru mântuirea lumii? Nu! El nu avea idee ce făcea, el pur și simplu a ascultat de Dumnezeu.
Să mergem la versetul 11:
„Atunci Îngerul Domnului l-a strigat din ceruri, și a zis: „Avraame! Avraame!” „Iată-mă!” a răspuns el.”
Aceasta s-a întâmplat după ce și-a luat fiul, l-a legat, l-a așezat pe lemne și a luat cuțitul pentru a-l ucide. Atunci Îngerul Domnului l-a oprit:
„Îngerul Domnului a zis: „Să nu pui mâna pe băiat, și să nu-i faci nimic; căci știu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.”
Dumnezeu era mulțumit! Dumnezeu era mulțumit! Dar El l-a făcut pe Avraam să treacă prin toate etapele, și el nu le-a trecut ușor, pentru că aceasta nu a fost o Poruncă ușor de îndeplinit, nu a fost ceva ușor sau banal: „Eu doar pot să fac aceasta. Mă rog Domnului.” Nu. Probabil că acesta a fost cel mai dificil lucru care i s-a cerut vreodată lui Avraam; cel mai dureros, cel mai greu lucru pe care a trebuit să-l facă. Dar Dumnezeu i-a cerut să-l facă, și în timp ce Avraam îl împlinea, Dumnezeu l-a oprit în ultima clipă, pentru că Avraam trebuia să asculte pe deplin, trebuia să fie pe deplin devotat și supus. De ce? Pentru că Avraam este „tatăl credinței”, iar noi suntem „Sămânța lui Avraam”, prin credință.
Acesta este exemplul, acesta este tatăl credinței noastre și acesta este felul în care trebuie să acționăm.
Să coborâm la versetul 15:
„Îngerul Domnului a chemat a doua oară din ceruri pe Avraam,
și a zis: „Pe Mine Însumi jur, zice Domnul, pentru că ai făcut lucrul acesta, și n-ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău fiu,
te voi binecuvânta foarte mult și-ți voi înmulți foarte mult sămânța, și anume: ca stelele cerului și ca nisipul de pe țărmul mării, și sămânța ta va stăpâni cetățile vrăjmașilor ei.
Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânța ta, pentru că ai ascultat Glasul Meu!”
Ce a dorit Dumnezeu întotdeauna? El a dorit ca copiii Lui, să asculte de Glasul Lui. Eu cred că El nu s-a schimbat nici astăzi.
În mesajul Patriarhul Avraam, din anul 1964, fratele Branham a spus:
„O, ce promisiune pentru că a ascultat! Ascultarea este ceea ce dorește Dumnezeu. El a spus odată: „Ascultarea face mai mult decât jertfa.” Ascultarea de Domnul este mai mult decât orice jertfă pe care ai putea s-o faci.”
Noi realizăm că bisericile sunt prinse în tot felul de sacrificii; lumea bisericească, biserica nominală face tot felul de fapte bune, și nu este absolut nimic în neregulă cu faptele bune; nu este nimic rău în a hrăni săracii; nu este în neregulă să-i îmbraci; nu este în neregulă lucrarea misionară; nu este nimic în neregulă cu trimiterea de Biblii, și nu poți reproșa absolut nimic cu privire la toate acestea, nu poți spune că este ceva rău. Problema este că ei fac jertfe fără ascultare, deoarece resping complet Cuvântul lui Dumnezeu.
Aceste cuvinte, „Ascultarea face mai mult decât jertfele”, vin din 1Samuel. Când Dumnezeu i-a cerut lui Saul să-i nimicească pe amaleciți, El i-a cerut să le distrugă cetățile, vitele; să-i ucidă pe tineri, pe copii; să ucidă femeile și bărbații, să-i distrugă complet. Dar Saul nu i-a nimicit complet, ci l-a păstrat în viață pe regele lor, și a păstrat o parte din animale. El a păstrat toate acestea și le-a salvat, iar când a venit Samuel, l-a întrebat: „Ce este cu acest behăit de oi?” Și Saul i-a răspuns: „O…” El i-a spus primul lui Samuel: „Am făcut tot ce mi s-a poruncit; am împlinit tot ce a spus Domnul.” Și Samuel i-a zis: „Nu, nu ai făcut tot ce a spus Domnul!”
A face tot ce spune Domnul, este să facem exact ce spune Domnul, nu 90%, ci exact ce spune Domnul. Aceasta este ascultarea! Dar atunci când amestecăm ascultarea cu propria noastră dorință și modificăm Cuvântul lui Dumnezeu pentru a se potrivi cu propria noastră dorință, aceasta este răzvrătire, nu ascultare; și s-ar putea să-i facem pe frați și pe surori să privească la aceasta și să se gândească la aceasta că este supunere, dar ascultarea este supunere 100%, nu 90%.
Sper că suntem în același gând. Aceasta înseamnă ascultare. Să citim aceasta din 1Samuel 15.22:
„Samuel a zis: „Îi plac Domnului mai mult arderile de tot și jertfele decât ascultarea de Glasul Domnului?”
Aceasta este în esență, ceea ce i-a vorbit El lui Ieremia: „Când te-am scos din Egipt, nu am vorbit despre arderi de tot și jertfe, ci v-am poruncit să ascultați de Glasul Meu.”
Și aici, Samuel spune: „Ce crezi că-I place mai mult lui Dumnezeu? Să-i hrăniți pe săraci făcând o lucrare misionară, și vizitând oamenii fără adăpost? Ce credeți că dorește Dumnezeu cel mai mult?Post și rugăciune? Să mergem la biserică la fiecare slujbă? Să plătim zeciuială și să dăm sume mari ca oferte? Ce Îi place Lui Dumnezeu mai mult? Toate acestea, sau să ascultăm de Glasul Lui?
Samuel a spus: „Ascultarea face mai mult decât jertfele, și păzirea Cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor.
Căci răzvrătirea…” Samuel a numit „răzvrătire”, ceea ce a făcut Saul. Ce a făcut Saul? El s-a supus în cea mai mare parte, dar acea supunere a fost numită răzvrătire:
„Căci răzvrătirea este ca păcatul vrăjitoriei, și împotrivirea este ca nelegiuirea și idolatria. Pentru că ai respins Cuvântul Domnului, și El te-a lepădat să mai fii împărat.”
Saul a pretins că a împlinit Cuvântul Domnului, și a făcut-o doar parțial, dar prin glasul lui Samuel, aflăm cum consideră Dumnezeu aceasta, și El a considerat că este răzvrătire.
Să ne întoarcem la Levitic 26.3-10:
„Dacă veți umbla după legile Mele; dacă păziți Poruncile Mele și le împliniți,
atunci vă voi da ploaie la vremea potrivită și țara își va da roadele iar pomii câmpului își vor da roadele.
Abia veți treiera grâul, și veți începe culesul viei, și culesul viei va ținea până la semănătură; veți avea pâine din belșug; veți mânca și vă veți sătura, și veți locui în țara voastră în siguranță.
Voi da pace în țară, și vă veți culca și nimeni nu vă va înspăimânta; voi face să piară din țară fiarele sălbatice, și sabia nu va trece prin țara voastră.
Veți urmări pe vrăjmașii voștri, și ei vor cădea uciși de sabie înaintea voastră.
Cinci din voi vor urmări o sută și o sută din voi vor urmări zece mii, și vrăjmașii voștri vor cădea uciși de sabie înaintea voastră.
Eu Mă voi întoarce spre voi și voi face să creșteți, vă voi înmulți și Îmi voi ține legământul Meu cu voi.
Veți mânca din roadele cele vechi, și veți scoate afară pe cele vechi, ca să faceți loc celor noi.”
Aici, în Levitic, Dumnezeu încearcă să-i învețe, pe măsură ce se mută în țară că, „Tot ce trebuie să faci, este să Mă asculți, iar Eu Mă voi ocupa de orice altceva.” Aceasta este lecția pe care vrea s-o învețe ei: „Dacă Mă vei asculta…”
Dumnezeu a încercat să fie simplu. El a fost simplu în grădina Eden, dar ei au căzut. El a încercat să fie simplu în Exod, în călătoria Exodului El a fost foarte simplu. Ceea ce a vrut să facă Dumnezeu, a fost să le dea zece Porunci. Aceasta era tot, El nu voia să mai adauge nimic la aceasta, dar când L-au respins și au fugit de El, a venit cu o Lege a Poruncilor, cu Cartea poruncilor. Ce încerca să facă Dumnezeu? El voia să-i facă pe oameni să înțeleagă cu adevărat că există o singură Cale, iar acea singură Cale era, „Să ascultați de Glasul Meu! Și dacă veți face aceasta, totul va fi bine.”
El le-a spus: „Dacă veți asculta de Glasul Meu, dacă veți asculta de Poruncile Mele și le veți împlini, Eu vă voi trimite ploaie și veți avea recoltă, iar recolta vă va ajunge până la următoarea recoltă, și atunci veți avea din nou belșug. Va trebui să scapi de cea veche, pentru că va trebui să faci loc celei noi; vei avea din belșug și nu va veni nici o armată să te amenințe, căci te voi ocroti. Nici o sabie nu va trece prin țara ta.”
El le-a promis că nici o molimă și nici o fiară sălbatică nu le vor face pagube, iar în altă parte le-a spus: „Totul va fi al tău, mieii, vițeii…” Ei erau absolut sub binecuvântarea lui Dumnezeu, când ei rămâneau sub Cuvântul lui Dumnezeu.
Dar noi vedem acest ciclu în Israel. Câți dintre voi ați citit Vechiul Testament? Acesta este ciclul. Care este ciclul? Dumnezeu le-a dat Poruncile și le-a spus că-i va binecuvânta dacă rămân în Cuvântul Său, dar ei au rămas o perioadă, după care au început să se îndepărteze. Întotdeauna la început, au deviat încet, apoi au deviat din ce în ce mai rău, și sub deviere, a venit nenorocirea; i-a lovit vremea rea și și-au pierdut recolta; dușmanii au început să vină, fiarele sălbatice au început să se înmulțească; turmele lor au început să se împuțineze, totul în jurul lor a început să cadă în ruină.
Ce făcea Dumnezeu? El încerca să-i împingă înapoi la Cuvânt, pentru că numai Cuvântul va funcționa.
Amintiți-vă că toată bătălia aceasta nu a început pe pământ, aceasta a început în Cer; acolo a fost o rebeliune, o răzvrătire împotriva Cuvântului, în Cer. Iar acum, acea răzvrătire este scrisă pe pământ, și Dumnezeu încearcă să-i determine pe copiii Săi să facă un singur lucru: Să rămână în spatele Zidului Cuvântului și totul va fi bine.
Aceasta este lecția, acesta este ciclul, și ciclul continuă să se repete: cădeau, apoi strigau la Dumnezeu și se pocăiau, iar Dumnezeu intervenea, îi salva și le promitea protecție. Astfel, pentru o vreme, ei mergeau bine, apoi se întorceau din nou în același ciclu. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu eșuează niciodată! El nu eșuează niciodată!
La fel ca în Eden, dacă ei ar fi rămas în spatele singurei Porunci pe care au avut-o, n-ar fi existat niciodată o ambulanță; nu ar fi murit nimeni niciodată; nu ar fi existat niciodată bătrânețe, nici foamete, nici război. Toate acestea sunt din cauză că ei au lăsat jos bariera Cuvântului.
Să mergem la Maleahi 3.7-11:
„Din vremea părinților voștri voi v-ați abătut de la Poruncile Mele și nu le-ați păzit. Întoarceți-vă la Mine, și Mă voi întoarce și Eu la voi, zice Domnul oștirilor. Dar voi întrebați: „În ce trebuie să ne întoarcem?”
Se cade să înșele un om pe Dumnezeu cum Mă înșelați voi?” Dar voi întrebați: „Cu ce Te-am înșelat?” Cu zeciuielile și darurile de mâncare.
Sunteți blestemați, câtă vreme căutați să Mă înșelați, tot poporul în întregime.
Aduceți însă la casa visteriei toate zeciuielile ca să fie hrană în Casa Mea; puneți-Mă astfel la încercare, zice Domnul oștirilor, și veți vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, și dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare.
Și voi mustra pentru voi pe cel ce mănâncă (lăcusta), și nu vă va nimici roadele pământului, și vița nu va fi neroditoare în câmpiile voastre, zice Domnul oștirilor.”
Este același lucru, același principiu, aceleași lucruri despre care vorbim. El le-a spus: „Părinții voștri au părăsit rânduielile Mele și sunteți sub blestem chiar acum.” Și ei au răspuns: „Unde? De ce? Ce am făcut?” Iar El a început să le spună, să-i aducă la înțelegerea simplă cu privire la zeciuieli și daruri: „Sunteți sub blestem pentru că M-ați furat, ați reținut partea pe care v-am cerut-o să Mi-o dați, zeciuiala și darul tău.”
Apoi le-a spus: „Încercați-Mă, testați-Mă! Întoarceți-vă la Cuvânt, pocăiți-vă și veți vedea că Cuvântul Meu funcționează. Veți vedea dacă nu-l voi nimici pe devorator, de dragul vostru; veți vedea dacă nu vă voi păstra recolta. Doar încercați-Mă și veți vedea dacă nu funcționează Cuvântul Meu.”
Eu spun: Noi de ce L-am încercat astăzi, am ajuns la Cuvânt și putem sta aici? Și El spune că ține rodul viței; El ține devoratotul (lăcusta), departe; El binecuvântează; El face totul, pentru că noi înșine nu avem capacitatea să facem aceste lucruri singuri; nu ne putem proteja nici un pic; noi suntem slabi; noi suntem neputincioși și nu putem face nimic, dar prin harul lui Dumnezeu, am ajuns la această Carte deschisă, la acest Cuvânt, iar Dumnezeu ne-a păstrat familiile; El ne-a păzit copiii; El ne-a păzit în toate felurile. Noi am testat deja aceasta și avem dovada că funcționează.
Știți, ca părinți, noi începem să înțelegem acest principiu. Atunci când ai un copil mic, când abia începe în viață, el nu are nici o înțelegere. Corect? Un copil nu înțelege, așa că îi dăm sfaturi, instrucțiuni și porunci de dragul lui, ca să-l păstrăm în siguranță, ca să-l protejăm pentru prosperitatea și sănătatea lui, pentru binele lui. Dar acești copii nu înțeleg și noi nu-i putem face să înțeleagă. Dar dacă rămân în granițele cuvântului meu, vor fi în siguranță și nu vor fi răniți, ci vor crește sănătoși și totul va fi bine pentru ei.
Cred că este atât de minunat că Dumnezeu ne permite să aprofundăm aceasta ca să putem înțelege aceste lucruri.
Vreau să spun că eu nu-i pot face să înțeleagă, și mă întreb dacă Dumnezeu ar fi putut s-o facă pe Eva să înțeleagă toate consecințele părăsirii Cuvântului. Corect? Ea nu a avut nici o comparație pe care să-și bazeze înțelegerea și cred că nu ar fi putut înțelege. Ea era atât de nouă, atât de proaspătă; să spunem că era atât de tânără și fără experiență, dacă aș putea spune așa.
Este ca și cum ai lua un copil mic și ai merge cu el într-un loc aglomerat, într-un târg, într-o piață deschisă sau într-o grădină zoologică și i-ai spune copilului: „Stai lângă mine! Să nu te îndepărtezi niciodată de mine! Ține-mă de mână când trecem pe acolo și să nu mă lași nici o clipă de mână.” De ce? Pentru că știi ce fel de rău îl pândește în lume. Tu știi ce rău le pot face oamenii răi copiilor mici, dar tu nu-l poți face pe acel copil mic să înțeleagă, și nici nu ar fi rezonabil din partea ta să-l sperii spunându-i toate pericolele posibile. Are sens? Nu ar fi corect, ci ar fi greșit să-l sperii spunându-i: „Știi, ai putea fi răpit, și aceasta…și există abuzuri…” Înțelegeți ce spun? Aceasta i-ar teroriza. Ei sunt prea mici ca să poată înțelege; ei nu pot înțelege și nu trebuie să înțeleagă toate consecințele și tot răul.
Singurul lucru pe care trebuie să-l înțeleagă, este că: „Mama și tata au în vedere binele meu, și dacă îi ascult, îmi va fi bine.” De aceea ne disciplinăm copiii. Ei trebuie să înțeleagă când îi spui: „Tu trebuie să asculți de glasul meu, pentru că dacă nu asculți, într-o zi vei ajunge într-un mare pericol.”
De aceea, când suntem acasă, vorbim cu voce liniștită, și le dăm porunci cu blândețe copiilor noștri, și dacă nu ascultă, suportă consecințele. Noi nu vrem să-i instruim la un nivel la care ei răspund numai atunci când ridicăm tonul și ne supărăm cu adevărat. Ei trebuie să asculte când ești pe o stradă aglomerată cu trafic mare, și îi spui: „Johnny, stai pe loc!” Și dacă nu ascultă, strigi: „Johnny, stai pe loc!”, pentru că el este obișnuit să asculte doar când strigi la el. De ce? Pentru că noi o facem spre binele lor.
Dumnezeu ne-a instruit să-i ținem în Cuvânt, pentru că este singurul lucru care funcționează. Nu pe jumătate, nu cu un picior înăuntru și cu celălalt afară, nu parțial, ci trebuie să ajungem la o ascultare deplină față de Cuvântul deplin al lui Dumnezeu. Aceasta este ziua în care trăim.
Ca părinți, noi am putut înțelege și am văzut această lucrare, iar realitatea este adevărată pentru noi toți.
Când suntem credincioși nou veniți la credință, sunt atât de multe lucruri pe care nu le înțelegem; sunt atât de multe lucruri pe care le spune profetul și nu le înțelegem pe deplin. Dar nu are importanță dacă înțelegem sau nu, pentru că aceeași protecție este disponibilă numai în ascultare deplină. Eu nu trebuie să înțeleg tot, eu trebuie să știu că acesta este Glasul lui Dumnezeu trimis în această zi să mă îndrume, și am încredere că acest lucru vine din Cuvânt, iar Cuvântul lui Dumnezeu lucrează tot timpul.
Ca și credincioși nou veniți la credință, nu înțelegem multe lucruri, la fel ca un copil mic de cinci ani, care nu înțelege pericolele care-l pasc într-o mulțime, nu înțelege ce fel de oameni sunt acolo și de ce pot fi capabili, dar mama și tata, înțeleg. Tot ce trebuie să facă el, este să aibă încredere în mama și tata, și va fi bine pentru el.
Dar pe măsură ce acel copil crește și ajunge la cincisprezece, șaisprezece sau șaptesprezece ani, începe să înțeleagă ceea ce nu a înțeles mai înainte, pentru că a fost antrenat în progresul natural al vieții.
Și noi ca tineri credincioși, nu înțelegem întotdeauna fiecare poruncă, nu înțelegem tot ce a spus profetul, toate instrucțiunile pe care le-am primit în această zi. Dar totul este lipsit de importanță dacă nu ascultăm, pentru că protecția este în ascultare. Și pe măsură ce ne maturizăm, încep să se aprindă becurile: „Da, de aceea…de aceea…de aceea…”
Părinții care au o fată adolescentă, o protejează ținând-o într-o conduită decentă, pentru că știu exact pericolul care se ascunde acolo afară. Pericolul este pretutindeni în jurul nostru, pentru că toată lumea se află într-o stare hibridă.
Eu nu cred că pericolul este numai în afara Mesajului, ci pericolul ar putea fi în băiatul care stă lângă ea, pentru că și el este în carne hibridă, și dacă nu se naște din nou, acolo există un pericol. Înțelegem? Aceasta este realitatea, prieteni!
Noi suntem învățați să ne îmbrăcăm cu modestie, cu rușine și seriozitate, nu cu păr împodobit cu perle, nu cu haine scumpe, și toate aceste lucruri. Profetul lui Dumnezeu a venit și a întărit acest lucru atât de bine!
Dar când fata ajunge la anii de adolescentă sau chiar mai înainte, în fiecare fată există dorința de a fi frumoasă. Fratele Branham a spus că este firesc și nu este nimic în neregulă cu aceasta. Ca părinți, noi trebuie să înțelegem că ceea ce ne-a învățat profetul, este spre binele nostru. Și dacă noi o lăsăm pe această fiică să se îmbrace după modă, ea va începe să ia puțin din aceasta și puțin din aceea; începe să pună puțin rimel, și doar puțin din aceasta și puțin din aceea, încearcă moda aceasta și părul în felul acela, și s-ar părea că nu este nimic rău în aceasta, dar vreau să trec puțin mai departe.
Să zicem că încearcă ceva micuț, și este la limită, apoi merge la o întâlnire cu tinerii, și se întâmplă să fie ziua în care un băiat îi acordă atenție. Acum, ce a învățat ea? „Dacă sunt puțin la modă, dacă îmi aranjez puțin părul, mă dau cu puțin fard pe față, îmi aranjez manichiura, (voi spune doar ce a spus profetul), atunci voi primi atenție din partea unui băiat.” Și acolo este pusă capcana care o atrage spre lume. Aceasta este. Și acum, ea este prinsă de gândul cum să atragă atenția: „Trebuie să împing aceste bariere.” Dar ea nu știe că băiatul nu are nimic de-a face cu felul în care își făcuse părul în ziua aceea sau cu hainele de pe ea, ci era atras de caracterul ei. Poate era prima dată când avea ocazia să-i arate aceasta, dar ea nu s-a bazat pe caracterul ei, ci pe aspectul ei, și prin aceasta este prinsă în capcana modei.
Ca părinți, este treaba noastră să-i ferim de aceste capcane, pentru că eu și tu, vrem ca ea să știe că acel băiat o iubește pentru că este atras de caracterul ei. Ea este drăguță și vrea să fie drăguță, vrea ca el să fie atras de ea pentru că este drăguță, și nu este nimic rău în aceasta, dar să fie frumusețea naturală, nu Max Factor. Să fie o fată adevărată, nu ceva fals. Aceasta ne dorim.
Dacă permitem puțin compromis, pentru că nu vrem să fim prea stricți, aceasta creează mici capcane, și dintr-o dată, vom avea probleme.
Când ascultăm doar de ceea ce a spus profetul lui Dumnezeu, suntem scutiți de o mulțime de probleme și necazuri.
Știți, adolescenta trebuie să înțeleagă, iar tu ca mamă, poți să-i explici, poți să-i arăți, iar la sfârșitul zilei este protejată, pentru că are o mamă care a trecut pe acel drum înainte de a exista fata; este o mamă care înțelege inima unei fete și cât de ușor poate fi manipulată de afecțiunea unui băiat.
Deci, este mult mai bine când ea nu trebuie să facă nimic special sau să adauge ceva în plus, pentru că oricum, acel băiat era interesat de ea, iar ea este scutită de o capcană. Aceste lucruri sunt exemple, iar noi, ca părinți, le înțelegem, dar același lucru este adevărat în ce privește Evanghelia.
Profetul ne-a învățat lucruri pe care, poate în această etapă a vieții nu le înțelegem; poate la începutul nostru ca și creștini nu am înțeles, „De ce?”; poate nu înțelegem de ce scrie așa în Biblie, dar profetul a venit și a interpretat acea Scriptură pentru noi.
Haideți să ne obișnuim să spunem: „Dumnezeule, vreau să țin cont de orice îmi spune Cuvântul Tău, pentru că am de învățat de la Adam și Eva; am de învățat din călătoria Exodului; am de învățat de la Samuel; am de învățat din toate acestea că există un singur lucru pe care-l dorești, și acela este că vrei să ascult de Glasul Tău, iar dacă ascult de Glasul Tău, voi fi în siguranță deplină.”
De ce l-a iubit Dumnezeu mai mult pe David decât pe Saul? El a spus: „David este un om după inima Mea, el va face toată voia Mea.” Aceasta căuta Dumnezeu. Acesta este împăratul pe care l-a ridicat El, unul care să facă toată voia Lui. Aceasta a vrut Dumnezeu.
Să mergem la Matei 6.25-33:
„De aceea vă spun: „Nu vă îngrijorați pentru viața voastră, gândindu-vă ce veți mânca, sau ce veți bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veți îmbrăca. Oare nu este viața mai mult decât hrana, și trupul mai mult decât îmbrăcămintea?
Uitați-vă la păsările cerului: ele nici nu samănă, nici nu seceră, și nici nu strâng nimic în grânare; și totuși Tatăl vostru cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi mult mai de preț decât ele?
Și apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălțimea lui?
Și de ce vă îngrijorați de îmbrăcăminte? Uitați-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu țes;
totuși, vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei.
Așa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puțin credincioșilor?
Nu vă îngrijorați dar, zicând: „Ce vom mânca?” Sau: „Ce vom bea?” Sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?”
Fiindcă toate aceste lucruri neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți trebuință de ele.
Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.”
Sună la fel ca promisiunea care a fost dată lui Israel: „Dacă veți asculta de Glasul Meu și veți urma porunca Mea, vă voi da toate aceste lucruri.” Este foarte asemănător cu ceea ce este pentru noi aici, în Noul Testament: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și toate acestea vi se vor da pe deasupra: mâncarea, îmbrăcămintea, și orice altceva.” Căutați mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu! Căutați mai întâi Împărăția Lui Dumnezeu și El va avea grijă de orice altceva.
Mi-am notat câteva exemple, pentru că îmi place caracterul practic al Cuvântului.
De multe ori, noi avem probleme în familia noastră și avem încercări. Să zicem că ajungem într-o ceartă conjugală, apoi avem nevoie de eliberare și strigăm spre Dumnezeu: „Doamne, salvează-ne căsnicia! Izbăvește-ne! Ajută-ne!” Mergem la păstor, mergem la consiliere și facem tot ce putem; îi chemăm pe toți să se roage, și aceasta este bine, dar eliberarea era deja în Porunci.
Dacă te întorci la Efeseni și iei doar ce a spus Pavel: „Soții să-și iubească soțiile așa cum a iubit și Hristos Biserica; soțiile să-și respecte soții.”, indiferent în ce fel de probleme te afli, indiferent de unde vine acea problemă, dacă o aducem în Cuvânt, vă garantez că există o problemă în ascultarea față de această Poruncă dată de apostolul Pavel. Noi am rupt-o undeva: fie că soțul nu și-a iubit soția așa cum Își iubește Hristos Biserica, fie soția nu și-a respectat soțul și a adus o prăbușire în familie. Noi am putea numi aceasta oricum: „Suntem stresați din cauza lucrului; finanțele sunt așa, copiii sunt așa…” Nu! Realitatea este că undeva am încetat să ne supunem Cuvântului, iar când am părăsit Cuvântul, am părăsit protecția Cuvântului. Din cauza aceasta avem tot felul de tensiuni și lupte. Dar tot ce trebuie să facem, este să ne pocăim și să ne întoarcem la Cuvânt, iar Dumnezeu va binecuvânta Cuvântul Său.
Noi ajungem în faza în care avem adolescenți și toată lumea se așteaptă ca adolescenții să fie cu probleme, toți sunt cu probleme.
Ascultați, eu am crescut cinci adolescenți și nu au fost cu nici o problemă, și aceasta nu pentru că sunt deștept; nu are nimic de-a face cu aceasta, dar cred cu desăvârșire în Cuvântul lui Dumnezeu; cred că există o promisiune în acel Cuvânt, și dacă fac ceea ce îmi spun Scripturile și o fac ținându-i în supunere și ascultare, ținându-i în Cuvânt și păstrând o atmosferă plăcută în casă, cred din toată inima că Dumnezeu va ține devoratorul departe de ușa mea. Cred aceasta din toată inima.
Știu că vorbesc generalități, știu că lucruri rele se pot întâmpla și situații dificile, și nu vreau ca cineva să se simtă vinovat, dar realitatea este că Dumnezeu ne-a făcut promisiuni, și dacă rămânem în spatele Cuvântului, Acesta trebuie să lucreze, prieteni.
Noi spunem: „Ce să fac cu copilul meu rebel? Nu mă ascultă și nu vrea să facă nimic.” Problema nu este la șaisprezece, șaptesprezece ani, problema a început la doisprezece sau optsprezece luni, când nu ai făcut ce spune Biblia, și nu l-ai educat pe copil ca să-i arăți felul în care trebuie să meargă în viață, deoarece atunci când va fi mare, nu se va depărta de aceasta.
Fratele Branham a spus că nu este delicvența juvenilă, ci este delicvența părinților. Aceasta este problema. Astfel, puteți vedea că simpla ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca acest Cuvânt să ne modeleze viața, ne protejează de foarte multe necazuri.
Priviți în jur. Noi suntem un popor privilegiat; cei mai mulți dintre voi aveți locuri de muncă, familii, asociații în afara cadrului bisericii și vedeți catastrofa care lovește vieți peste tot, și nu avem doar copii răzvrătiți, acum avem copii dependenți de droguri la o vârstă fragedă; o epocă amestecată și tot felul de lucruri oribile cu care au de-a face oamenii. Dar noi nu trebuie să ne ocupăm de aceasta. De ce nu trebuie să ne ocupăm de aceasta? Nu pentru că suntem oameni mai buni, nu pentru că suntem mai deștepți și avem lucrurile noastre; nu are nimic de-a face cu aceasta, ci pentru că avem rezultatul ascultării față de Cuvântul lui Dumnezeu.
Noi am venit la Cuvânt, am împlinit Cuvântul și Cuvântul a produs rezultatele pe care le-a promis. Nu este o taină, este o realitate. Este simplu. Lucrurile simple care sunt trecute cu vederea și neglijate, devin probleme mari, apoi vrem să fim salvați pe drum, avem nevoie de o eliberare, avem nevoie de o soluție miraculoasă la problema noastră, dar soluția eliberării este încorporată în Poruncă. Porunca deține eliberarea. Dar pentru că suntem de multe ori un popor căzut, am eșuat cu Porunca iar acum culegem ceea ce am semănat.
Cred că toți ar trebui să fim încurajați să ținem doar Cuvântul lui Dumnezeu. „Doamne, pune în mine o inimă care să țină Cuvântul Tău! Deschide-mi ochii pentru Cuvântul Tău și dă-mi înțelegere și înțelepciune, dă-mi tot ce am nevoie ca să mă supun, pur și simplu, Cuvântului Tău, pentru că am eșuat, am eșuat, am eșuat și nu vreau să eșuez din nou, pentru că există consecințe dacă sunt afară din Cuvânt și există binecuvântări dacă sunt în Cuvânt.”
De multe ori plângem și strigăm spre Dumnezeu pentru probleme medicale: „Doamne, trebuie să mă salvezi de această boală,” de exemplu de diabet. „Doamne, trebuie să mă scapi de diabet!” Dar s-a dovedit că în foarte multe cazuri, diabetul este legat de dietă. Nu mai este un secret, este dieta americană. Noi am fost instruiți cum să avem grijă de aceste temple. Fumatul, băutura sunt lucruri dăunătoare, așa că, dacă am face doar ceea ce ni s-a spus, am fi scutiți de multe lucruri. Cum? Prin supunerea simplă față de Cuvântul lui Dumnezeu.
Noi trebuie să spunem: „Acest Cuvânt, este pentru binele meu. Fiecare Cuvânt al Lui Dumnezeu este pentru binele meu.” Dacă rămânem cu Cuvântul, nu ne vom mai confrunta cu o mulțime din problemele cu care ne confruntam. De ce? Pentru că ne supunem Cuvântului lui Dumnezeu. Dumnezeu este bun.
Să mergem la Ioan 8.51. Acum suntem în Noul Testament și vom auzi ce spune Isus:
„Adevărat, adevărat vă spun că, dacă cineva păzește Cuvântul Meu, nu va vedea moartea niciodată.”
Să citim și Ioan 14.15 și 23:
„Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele.”
„Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubește cineva, va păzi Cuvântul Meu, și Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el și vom face locuință cu el.
Cine nu Mă iubește, nu păzește Cuvintele Mele. Și Cuvântul pe care-L auziți, nu este al Meu, ci al Tatălui care M-a trimis.”
„Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit și Eu pe voi. Rămâneți în dragostea Mea.
Dacă păziți poruncile Mele, veți rămânea în dragostea Mea, după cum și Eu am păzit Poruncile Tatălui Meu, și rămân în dragostea Lui.
V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, și bucuria voastră să fie deplină.” (Ioan 15.9-11).
Cum rămâne dragostea și bucuria Lui în voi? Păzind Poruncile Lui. Atunci bucuria voastră va fi deplină. Este simplu. Aceasta este promisiunea Lui, și nu este numai pentru Vechiul Testament, ci aceasta este și pentru Noul Testament.
Să mergem la 1Corinteni 14.36-37:
„Ce? De la voi a pornit Cuvântul lui Dumnezeu? Sau numai până la voi a ajuns El?
Dacă crede cineva că este proroc sau insuflat de Dumnezeu, să înțeleagă că ce vă scriu eu, este o Poruncă a Domnului.”
Isus a zis: „Dacă Mă iubiți, țineți poruncile Mele,” și acum, apostolul Pavel spune: „Dacă cineva crede că este un profet sau spiritual, să înțeleagă că ce vă scriu eu, este o Poruncă a Domnului.”
Așadar, acum nu este vorba de a ține numai ceea ce a spus Isus, ci acum trebuie să ținem și ce a spus apostolul Pavel, deoarece, ceea ce spune el, sunt Poruncile Domnului. Vedeți? Aceasta este fundamental.
Biserica timpurie, a fost zidită pe…Apostolul Pavel a spus: „Eu am pus Temelia! Eu sunt maestrul constructor șef.” Noi știm că Piatra de Temelie este Isus Hristos, și aceasta a fost Temelia apostolilor și a profeților, iar Pavel a spus: „Eu am pus temelia ca un meșter ziditor, dar aveți grijă cum zidiți deasupra.”
Pavel a adus Cuvântul care trebuia să conducă prima Biserică, dar ce s-a întâmplat în prima Epocă a Bisericii? A intrat călărețul alb, și astfel a început o abatere de la învățăturile lui Pavel. Și ce s-a întâmplat? Noi știm istoria Bisericii și știm ce s-a întâmplat. Biserica nu a urcat, ci a coborât, a început să decadă, a început să se strice până când a intrat în Evul întunecat. De ce? Pentru că a lăsat învățătura apostolilor și a profeților, că Isus Hristos este Piatra de Temelie.
Există o binecuvântare atașată de Cuvânt și există un blestem pentru părăsirea Cuvântului. Dar Dumnezeu nu avea de gând s-o lase în ruină, ci avea s-o scoată la suprafață. Și cum avea s-o scoată la suprafață? Prin restaurarea Cuvântului. Și pe măsură ce El restaurează Cuvântul și ei vin la Cuvânt, începe să se reverse binecuvântarea, astfel există o restaurare a Pomului Mireasă. Laudă lui Dumnezeu!
Auziți ce spune fratele Branham în mesajul Balsamul din Galaad:
„Observați cum a intrat aceasta…Și predicatorii au lăsat-o, au lăsat-o să vină chiar în biserică. În cele din urmă, s-a strecurat treptat, așa puțin. Eu am vorbit cu un bătrân predicator metodist nu cu mult timp în urmă, și el obișnuia să cânte un cântec:
„Am dat jos barierele, am dat jos barierele;
Am făcut compromisuri cu păcatul;
Am dat jos barierele și oile au ieșit;
Dar cum au intrat caprele?”
Ei bine, eu cred că acest cântec exprimă aceasta cu adevărat. Ați dat jos barierele. Aceasta este tot. Doar ați lăsat barierele jos…Unul a venit și a început să vorbească în felul acesta…și a început să privească. El a prosperat puțin, apoi a spus: „Ei bine, dacă Jones poate face aceasta, dr. Jones, pot s-o fac și eu.” Și primul lucru, știți, acolo merge. Este la fel ca vechiul tobogan pe care aluneci. Câți își amintesc vechiul tobogan pentru săniuș? Te așezi și continui să aluneci foarte ușor și vezi cât de aproape ajungi de margine și toate. Și înainte să știi, te-ai dus jos. Așa s-a întâmplat cu biserica penticostală. Corect. Nu vezi cât de aproape poți ajunge de aceasta, vezi cât de departe poți sta de ea.
Odată, a fost un căruțaș care trebuia să urce pe munte, iar un om se grăbea să treacă peste acel munte, așa că, i-au spus…Un căruțaș a mers sus, el a spus: „Sunt un căruțaș atât de perfect, eu pot conduce acești șase cai și căruța mea la o distanță de cincisprezece centimetri de acea margine, pe lângă acea prăpastie de trei sute de metri. Pot s-o conduc la cincisprezece centimetri depărtare, la galop maxim, și nu cad niciodată.”
Un alt căruțaș a intervenit, și a spus: „Domnule, lasă-mă să-l iau eu. Eu pot conduce la o distanță de zece centimetri de ea, la galop maxim și nu cad niciodată.” Și un bătrân stătea acolo privind. Bărbatul voia să treacă peste munte, și a zis: „Dar tu, domnule?” Și el a zis: „Ei bine, uite domnule, după cum vorbesc, ei sunt căruțași mai buni decât mine. Eu doar îmbrățișez peretele. Nu îmi asum nici un risc.” Și bărbatul a zis: „Tu mă duci peste munte!” Vedeți? Să nu vezi cât de aproape te poți apropia de păcat fără să păcătuiești, vezi cât de departe poți să stai de el. Așa este. Țineți-vă departe de teritoriul lui. Așa vreau biserica…aceasta este biserica, căreia vreau să-i aparțin; una care evită ea însăși apariția păcatului și scapă de el.”
Acesta este un sfat bun. Este un sfat bun care va fi etichetat în multe feluri, chiar legalism. Dar cum poate fi legalism să dorești să asculți pe deplin de Cuvântul lui Dumnezeu? Explicați-mi, căci vreau să știu. Dacă Dumnezeu a vorbit, dacă Dumnezeu a restaurat acest Cuvânt și ne-a spus: „Faceți aceasta! Nu faceți aceasta!”, înseamnă că există un motiv în spatele Lui, chiar dacă nu înțeleg. Nu este treaba mea să încep să fac ca Eva și să analizez de ce a spus ceea ce a spus: „Poate a vrut să spună aceasta…” Eu nu vreau să cad înapoi în capcana aceea și să mă trezesc undeva, că sunt deraiat de pe cale, pentru că nu am ascultat de Glasul pe care L-a trimis Dumnezeu în zilele noastre. Știu că sună simplist, prieteni, dar este realitatea cu care ne confruntăm.
Eu nu sunt păstor de mult timp, și de asemenea, nu sunt un credincios de foarte mult timp, dar în timpul pe care l-am avut, am văzut deja același șir de secvențe, de evenimente care se desfășoară, și am văzut că se termină în dezastru.
Voi aveți oameni care nu mai cred Mesajul, copiii lor merg în derivă și se întâmplă tot felul de lucruri. De ce? Pentru că au vrut să se joace la graniță; au vrut să galopeze cu viteză maximă aproape de margine; au vrut să analizeze încă odată: „De ce s-a învățat aceasta? De ce aceasta? De ce aceea?” Încetați să vă mai jucați de-a omul de știință și întoarceți-vă la simplitatea de a spune: „Doamne, Cuvântul Tău este în folosul meu, este pentru binele meu. Tu ai trimis la mine un profet ca să mă ajute să rămân în linia în care m-ai chemat, și să ne aducă înapoi la credința părinților. Acum este pentru mine.”
Vă amintiți viziunea pe care cineva i-a spus-o fratelui Branham. „El era sus pe un munte, și călărea un cal alb. Și era un bărbat care l-a urmat și în cele din urmă l-a găsit, el era pe un alt munte, și i-a zis: „Frate Branham, cum ajung acolo?” Și fratele Branham i-a zis: „Tu trebuie să fii chemat de Dumnezeu pentru a fi aici, sus.” Și el a spus în viziune că a privit în jos, la baza muntelui, și acolo erau oameni de știință care amestecau ceva.”
În timp ce profetul era pe munte, oamenii de știință amestecau ceva. Și el a strigat cu glas tare, cred că aceasta a fost când el a spus: „Trebuie să trec din nou pe cărarea aceasta. Și el a strigat ceva, și a spus că totul s-a zguduit iar oamenii de știință și-au ridicat privirea, ei au auzit glasul, dar au continuat să amestece ceva.”
Eu spun: Să lăsăm mintea și știința afară din lucrul acesta și să ne întoarcem la credința unui copil, să ne întoarcem la a fi un copil al Împărăției, un copil al lui Dumnezeu în sinceritate, pentru că noi vrem să păstrăm binecuvântările pe care ni le-a dat Dumnezeu.
Știu că predic din nou la fel ca duminică, știu aceasta. Noi suntem binecuvântați, suntem protejați, suntem mântuiți, dar diavolul nu încetează niciodată să încerce. El nu-și ia vacanță, nu-și ia zi liberă și nu va înceta să încerce, așa cum nu a încetat în prima Epocă. Atunci, el a venit pe un cal alb care arăta ca Hristos și arăta inocent, părea bun, dar a fost o deviere de la Cuvânt. Deci, ce tactică va folosi el acum? Cred că va folosi aceeași tactică și nu vreau să fiu prins în aceasta. Dacă trebuie să fiu puțin naiv și copilăresc și să fac numai ce spune Dumnezeu, chiar dacă nu înțeleg, și cineva spune: „De ce?”, eu nu știu, de ce? „De ce a spus Biblia așa? De ce a spus fratele Branham așa?” Eu nu știu de ce a spus așa, dar a spus-o. Eu nu vreau să arunc o privire, așa cum a făcut Eva, ci vreau doar să rămân cu Cuvântul lui Dumnezeu; vreau să rămân cu Mesajul pe care mi l-a dat Dumnezeu.
Dumnezeu a știut ce vas să aleagă, și El l-a ales pe cel mai potrivit. El știa ce va învăța, iar dacă Dumnezeu a crezut de cuviință să-l aleagă așa, de ce l-aș analiza eu? Eu doar spun: Doamne, ajută-mă! Ajută-mă să mă predau, ajută-mă să Te cunosc, ajută-mă să cresc, ajută-mă, pentru că am nevoie să mă ajuți pentru orice. Nici nu știu pentru ce am nevoie de ajutor, dar știu că am nevoie.
Să mergem la 1Ioan 2.3-6:
„Și prin aceasta știm că Îl cunoaștem, dacă păzim Poruncile Lui.
Cine zice: „Îl cunosc!”, și nu păzește Poruncile Lui, este un mincinos, și Adevărul nu este în el.
Dar cine păzește Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârșită; prin aceasta știm că suntem în El.
Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască și el cum a trăit Isus.”
Să citim și 1Ioan 5.1-4:
„Oricine crede că Isus este Hristosul, este născut din Dumnezeu; și oricine iubește pe Cel ce L-a născut, iubește și pe cel născut din El.
Cunoaștem că iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea că iubim pe Dumnezeu, și păzim Poruncile Lui.
Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea Poruncilor Lui. Și Poruncile Lui nu sunt grele;
pentru că oricine este născut din Dumnezeu, biruiește lumea; și ceea ce câștigă biruința asupra lumii, este credința noastră.”
Oh, Poruncile Lui nu sunt grele, sunt minunate; și eu știu că ele sunt protecția, Viața și Libertatea noastră. De multe ori, diavolul va face ca Cuvântul lui Dumnezeu să arate ca o restricție; o restricție cu privire la cine se poate căsători și cine nu poate; restricție cu privire la cine poate predica și cine nu este autorizat să predice. Pare o restricție, dar nu este o restricție, ci este libertate, este binecuvântare, siguranță și securitate, și Dumnezeu vrea să-Și țină poporul acolo.
În mesajul Shalom, fratele Branham spune:
„Aceasta este o Simfonie. Voi veți vedea că vine la o Joncțiune, și toți se întreabă. Eu o numesc „Joncțiune”.
Dacă cunoașteți mesajul „Shalom”, cred că fratele Branham a vorbit despre orchestra liceului. El i-a văzut interpretând opera „Petru și lupul”, în care ei au interpretat părțile cu diferite instrumente. El s-a inspirat de acolo și a vorbit despre aceasta în mesajul „Shalom”. El a început să vorbească despre anumite joncțiuni, căci pe măsură ce ritmul se apropie, vine o schimbare, o joncțiune și acelea sunt în Simfonie, iar cei care citesc partitura pot să vadă că este timpul pentru o schimbare, iar când începe să bată, știu ce urmează. Despre aceasta vorbește aici:
„…Eu nu știu muzică, iar dacă este vreun muzician aici, va trebui să mă ierte pentru felul meu necioplit. Dar este o bătaie, trebuie să aibă ceva să acționeze. Va merge foarte jos, foarte jos, și vă întrebați ce este, dar vedeți, dacă intrați în ritmul acesteia, o veți înțelege. Acesta este singurul fel în care Îl veți înțelege pe Dumnezeu, când intrați în ritmul Lui.
Ce este aceasta? Cum o voi face? „Frate Branham, eu sunt la fel de corect.” Adevărat, ca metodist, baptist sau penticostal. Nu acela este ritmul.
Ritmul este Dumnezeu. Dumnezeu este Cuvântul! Cuvântul este Dumnezeu. Ritmul lui Dumnezeu este ascultarea, supunerea la Cuvântul Său. Apoi, când vă supuneți, când ascultați de Cuvânt, El bate ritmul potrivit pentru voi și atunci vă ocupați locul. Ori de câte ori coboară jos, jos, sus, oricum ar fi, voi cunoașteți acele joncțiuni.”
Ce ne pune în ritm? Cuvântul lui Dumnezeu. El a spus aici: „Cuvântul este Dumnezeu. Ritmul lui Dumnezeu este supunerea față de Cuvântul Său.” De aceea noi nu înțelegem niciodată Mesajul stând în afara Mesajului și încercând să înțelegem Mesajul. Singurul fel în care vom înțelege acest Mesaj, este să intrăm în ritmul Lui. Și singurul fel în care poți intra în Ritmul Lui, este să te supui Cuvântului. Și când asculți Cuvântul din acest Mesaj, când te supui, în inima ta începe să bată un Ritm și începi să vezi joncțiunile. Dar nu o putem face niciodată pe jumătate, nu o putem face de pe margine; nu o putem face niciodată cu un picior înăuntru și cu celălalt în afară; așa nu va funcționa, prieteni, ci trebuie să spunem: „Am nevoie ca acel Ritm să bată în inima mea, ca să știu joncțiunile timpului.” Pentru aceasta trebuie să ne predăm acestui Cuvânt, să ne supunem Lui și atunci vom intra în Ritmul Cuvântului lui Dumnezeu, vom fi în Simfonie.
În Coloseni 1.18-19, citim:
„El este Capul Trupului, al Bisericii. El este Începutul, Cel întâi născut dintre cei morți, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea.
Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El.”
El a devenit Capul. De ce? Ca să poată avea întâietate. Ce este întâietatea? Primul loc. Primul loc în ce? Poate primul loc în inima mea; poate primul loc în viața mea; primul loc în Biserică. Și El este Cuvântul. Ce ar trebui să aibă întâietate? Cuvântul! Cine este Conducerea? Cuvântul!
În mesajul Hristos este taina lui Dumnezeu descoperită, fratele Branham a spus:
„Acum vedeți întregul Lui Plan întreit? Vedeți? Să Se exprime pe El Însuși. El vrea să devină… Acum, lumea este pierdută; acum, El trebuie să Se exprime pe Sine Însuși într-un Om pentru a deveni Salvator, prin împăcarea Sângelui din crucea Sa. El trebuia să devină aceasta, să moară ca să salveze și să Se aducă pe Sine Însuși înapoi în Biserică, pentru a avea întâietate în Biserica Sa.
Acum, amintiți-vă, Ea nu poate și nici nu vrea; nu va fi și nu a fost niciodată o denominațiune. El trebuie să aibă întâietate, și El este Cuvântul.”
Aceasta este ziua în care trăim.
Tot în mesajul Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită, profetul a spus:
„De aceea a murit El. Aceasta este a doua din manifestarea Lui întreită. Mai întâi, să Se exprime pe Sine în Hristos, apoi să Se exprime pe Sine prin Biserică. Și același lucru; Hristos a fost Cuvântul și Biserica devine Cuvântul atunci când lasă Cuvântul să meargă prin ei.”
De ce suntem aici? Ca să devenim Cuvântul. Cum devin eu Cuvântul? Când las Cuvântul să meargă prin mine. Eu trebuie să mă predau conducerii Cuvântului, pentru că El trebuie să aibă întâietate în mine.
Fratele Branham ne-a spus că marea Taină a lui Dumnezeu, care se afla în partea din spate a minții lui Dumnezeu, a venit la iveală într-o triplă manieră sau scop.
Primul scop, a fost să aibă întâietate într-un Om, și aceasta a avut loc în Hristos Isus. Cum a avut întâietate? El a spus: „Eu fac numai ce-Mi arată Tatăl.” Acum, în al doilea scop, El trebuie să obțină întâietate în Mireasa Sa, în Biserică. Cum va fi aceasta? „Eu fac numai ce-mi arată Cuvântul.”
Acolo trăim noi astăzi. El trebuie să aibă întâietate deplină în noi toți, în fiecare mădular al Miresei. De asemenea, El trebuie să aibă întâietate deplină în mine, în fiecare domeniu al vieții mele; în toate trebuie să aibă întâietate: în viața mea, în gândirea mea, în viața mea ascunsă, la muncă, în fiecare părticică a vieții mele, El trebuie să aibă întâietate. Aceasta este ziua în care trăim.
Aș vrea să mergem împreună la Eclesiastul, ca să citim două versete. Eclesiastul a fost scris de Solomon, care a fost cel mai înțelept om de pe Pământ, în vremea aceea. El s-a luptat cu deșertăciunea vieții, și arată cum merge viața și deșertăciunea ei. El spune că nu este nimic nou sub soare, ci totul se repetă, și are un întreg dialog despre acest subiect în Eclesiastul. În ultimul capitol, deci în Eclesiastul 12.13, el spune:
„Să ascultăm dar, încheierea tuturor învățăturilor…”
Aceasta este la sfârșit, după ce a trecut prin toate aceste deșertăciuni și lucruri. Să auzim concluzia la această problemă:
„…Teme-te de Dumnezeu și păzește Poruncile Lui. Aceasta este datoria fiecărui om.”
Când Solomon, cel mai înțelept om de pe Pământ, a ajuns la sfârșitul tuturor acestor lucruri, încercând să înțeleagă lumea și să dea un sens la toate, când a ajuns la capăt, a spus: „Aceasta este încheierea tuturor învățăturilor: Teme-te de Dumnezeu și păzește Poruncile Lui, căci aceasta este datoria fiecărui om.”
Fiecare generație a eșuat, dar trebuie să existe o generație care nu va eșua. Deci, au existat Mirese, Mirese, și Biserici, dar trebuie să existe una care să-I dea întâietate Conducătorului; trebuie să existe Una în care El poate coborî și să-Și trăiască propria Lui Viață; trebuie să existe Una care să se predea Lui și în care Cuvântul va funcționa; Una în care El va obține întâietate.
În mesajul Pecetea a șaptea, profetul a spus:
„Aceasta este o luptă veche care a început înapoi, departe, dincolo de timp. Și atunci ei erau…Satan și îngerii lui au fost aruncați afară, și atunci, ei au venit pe Pământ. Și lupta a început din nou, pentru că Eva a dat jos bariera de care era izolată înapoia Cuvântului lui Dumnezeu. Chiar din ceasul acela, Satan a câștigat împotriva Cuvântului lui Dumnezeu, pentru că unul din supușii Lui, cel mai slab, a lăsat bariera jos.”
Satan a câștigat lupta împotriva Cuvântului, pentru că unul dintre supușii Lui, a lăsat bariera jos.
„…Exact așa a câștigat el bătălia de fiecare dată, pentru că unul din supușii Lui, a lăsat bariera jos.”
Eu spun: Doamne, ajută-mă! Te rog, ajută-mă să nu dau bariera jos!
Prieteni, am făcut-o în trecut, am făcut-o în diferite feluri, dar Îl rog pe Dumnezeu să ia controlul asupra acestui vas. Noi nu putem continua să dărâmăm bariera Cuvântului, pentru că aceasta îi dă Satanei biruință asupra Cuvântului. Dar astăzi, acest Cuvânt va câștiga, acest Cuvânt care a fost vorbit; acest Cuvânt care a fost restaurat, îl va birui pe diavolul în toate felurile. Dar Dumnezeu are nevoie de un vas pentru a lucra, iar eu vreau doar să stau aici și să-I predau vasul meu, pentru ca El să lucreze, și spun: Dumnezeule, vreau o predare mai mare decât am avut vreodată, dar am nevoie de ajutorul Tău.
Din nou, în mesajul Hristos Taina lui Dumnezeu descoperită, profetul a spus:
„Și acolo va veni un timp când El poate să Se exprime în plinătatea dumnezeirii Lui, divinitatea, prin Biserica Sa, să aibă întâietate în Biserica Sa. Oh, Doamne! Cum? Omul Uns! Acum poporul Uns! Oh, Doamne! Să aducă înapoi Mireasa Unsă și Mirele. Uns prin (Ce?), acceptarea a ceea ce Eva a lăsat la o parte, și Adam…”
Ce a refuzat Eva? Cuvântul, ascultarea, supunerea la Cuvânt, pentru că L-a schimbat pentru înțelepciune. Noi suntem aici pentru a schimba înțelepciunea înapoi cu Cuvântul; noi suntem aici pentru a inversa ceea ce s-a făcut în Eden, pentru a ne lăsa propria gândire, pentru a renunța la înțelepciune, și a ne întoarce înapoi la Cuvânt.
„…Să aducă înapoi Mireasa Unsă și Mirele. Uns prin (Ce?), acceptarea a ceea ce a lăsat Eva la o parte, și Adam; revenind cu ungerea Cuvântului, pentru că El a spus: „Cuvântul Meu este Duh.” Vedeți? Uns cu Cuvântul, ceea ce a lăsat Eva la o parte; El vine înapoi și noi acceptăm.”
Oh, Îi mulțumesc lui Dumnezeu că S-a întors și a pus în inima noastră Ceva cu care să acceptăm Acest Cuvânt.
Să mergem la 1Timotei 1.5:
„Acum încheierea Poruncii este…”
Vreți să știți care este încheierea Poruncii?
„… este Dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun, și dintr-o credință neprefăcută.”
Care este sfârșitul tuturor lucrurilor? Să-L iubim pe Dumnezeu cu o inimă curată, nu din motive egoiste, nu cu propriile noastre idei științifice, nu cu manipulare, ci doar predându-ne cu o inimă curată, cu un cuget bun și cu o credință neprefăcută. Ce a încercat Dumnezeu să obțină? Tot timpul, El a încercat să obțină aceasta. Ce vrea El? El vrea doar pe cineva care să-I asculte Glasul.
Sunt atât de bucuros să cred din toată inima că El m-a chemat să fiu acel cineva care Îi ascultă Glasul. Eu nu sunt vrednic de aceasta, și de asemenea nu sunt foarte bun la aceasta, dar prin harul lui Dumnezeu, cred că El m-a chemat să fiu unul dintre cei care Îi ascultă Glasul în acest timp al sfârșitului. El m-a chemat să fiu unul dintre cei în care El are întâietate. Cred aceasta. Dacă n-aș crede aceasta, aș renunța, aș alerga acasă, m-aș ascunde sub cearșaf și m-aș ruga: „Doamne, ia-mă acum!”
Dar eu cred că El va obține întâietate în mine. Știu că are nevoie de mai mult loc, mai mult spațiu, și că trebuie să mor mai mult, pentru că încă este prea multă mândrie; încă este prea multă autoconservare; încă este prea mult din propria mea gândire, dar cred din toată inima că trăiesc în ziua când El va obține întâietate într-un Trup de credincioși, și cred că o face acum, pentru că pot privi înapoi și să spun: „Nu sunt ceea ce ar trebui să fiu, dar nu mai sunt ce am fost înainte.”
Eu știu că Cuvântul lui Dumnezeu a avut mai mare întâietate decât mine și m-a adus într-un loc mai înalt decât am fost vreodată înainte; El m-a adus într-o libertate mai mare decât am avut vreodată; El m-a adus în binecuvântări mai mari decât am avut vreodată. Și nu vorbesc doar din punct de vedere financiar și despre lucruri naturale, pentru că le am prin harul lui Dumnezeu în familia mea și cu sănătatea, Dumnezeu ne-a binecuvântat cu toate acestea. Eu vorbesc despre libertatea din sufletul meu care a ajuns la un nivel la care nu am mai fost niciodată înainte. Și cred că nu s-a terminat încă.
Eu vreau mai mult, vreau ca El să aibă mai mult din mine, vreau ca El să aibă mai multă întâietate în mine; vreau ca Cuvântul să fie Călăuza mea în fiecare domeniu al vieții mele, vreau să deschid ușile de după ușă, și să-I spun: „Ești bine venit aici! Bine ai venit în fiecare parte a vieții mele, în fiecare cămăruță a inimii mele. Ești bine venit în gândurile mele! Vino, și lasă Cuvântul Tău să spele totul și ajută-mă. Dumnezeule, dă-mi putere, dă-mi curaj, dă-mi orice. Am nevoie de credință, dă-mi tot ce am nevoie ca să mă supun ca un copil.”
Pe cine a adunat Isus? El a adunat copilași, iar când ucenicii se certau cu privire la cine este cel mai mare, El a adus un copil în mijlocul lor, și le-a zis: „Dacă nu vă pocăiți și nu deveniți ca unul dintre acești copilași, nici măcar nu veți vedea Împărăția cerurilor.”
Eu nu vreau să fiu om de știință, eu vreau să fiu un copil; nu vreau să fiu cel mai deștept, nu vreau să fiu unul care știe tot, ci vreau să fiu unul care se supune cu umilință Glasului lui Dumnezeu. Vreau să mă predau Cuvântului lui Dumnezeu cu fiecare parte a vieții mele, pentru că, dacă pot face aceasta, voi deveni ceea ce a căutat Dumnezeu de-a lungul timpului.
Ceea ce a fost pierdut în Eden, a fost restaurat chiar acum și cred că mă uit la oameni pe care Dumnezeu îi folosește pentru a-i restaura. Eu cred aceasta.
Poate noi ne-am încurcat astăzi și ieri, și poate ne încurcăm și mâine, dar eu încă cred că este adevărat. Nu pot să nu cred aceasta, pentru că văd de unde venim, văd ce a făcut Dumnezeu printre noi, și am văzut ce face Cuvântul în jurul nostru, și nu pot să nu cred că sunt printre oamenii în care această promisiune va ajunge la plinătate. Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Vreau să vă spun că acesta este un mesaj incomplet, așa că, nu puneți punct; nu trageți nici o concluzie și nu vă opriți aici, ci așteptați până duminică, pentru că mai este ceva ce trebuie să vă împărtășesc și este foarte greu pentru inima mea, deoarece sunt două lucruri care merg împreună pentru a picta o singură imagine. Să ne rugăm.
Dragă, Părinte ceresc, Îți mulțumim pentru bunătatea pe care ne-ai arătat-o, pentru că nu am fi avut cum să găsim Adevărul singuri, pe cont propriu; nu aveam cum să-L vedem în confuzia care este acolo afară. Sunt miliarde de voci care strigă că au Adevărul, că cunosc Calea și vorbesc pentru Tine. Doamne, noi nu am avut cum să-Ți găsim Glasul, nu a fost nici o cale să trecem prin confuzie și să găsim Adevărul, dar prin harul Tău suveran, Doamne, Tu ne-ai găsit acolo unde eram; Te-ai pus înaintea noastră și astfel, a trebuit să venim în contact cu Tine, așa că, am putut să-Ți auzim Glasul în această zi. Doamne, Îți suntem atât de recunoscători pentru aceasta!
Cuvântul Tău a spălat din noi atât de mult din ceea ce era greșit din cauza acestei lumi; a spălat atât de mult din ceea ce era în neregulă cu gândirea firească umană, și Cuvântul Tău ne-a adus într-un loc în care nu am mai fost niciodată înainte.
Tu ne-ai adus protecție, eliberare, armonie, ne-ai adus pe Tărâmul Iubirii, ne-ai adus în părtășie; Doamne, ne-ai adus în descoperire. Dragostea Ta ne-a dat Cuvântul Tău și Cuvântul Tău a luat conducerea. Tu ne-ai ocrotit, ne-ai dat prosperitate și ne-ai crescut sub mâna Ta călăuzitoare. Oh, Doamne, suntem atât de recunoscători pentru aceasta!
Ajută-ne să nu uităm niciodată din ce ne-ai salvat, la ce ne-ai adus și că ne vei ajuta să ajungem acolo unde trebuie să fim.
Doamne, știu că este nevoie de șlefuire, dar vreau doar să-mi ridic mâinile spre Tine și să spun: „Doamne, vreau să șlefuiești viața mea și îndepărtează toată gândirea mea, toată cercetarea mea, îndepărteaz-o, Doamne, și ajută-mă să stau în fața ta ca un copil și să am încredere deplină în Tine.
Cuvântul Tău a funcționat întotdeauna și nu a greșit niciodată! Cuvântul pe care L-ai trimis profetului Tău din această zi, restaurarea înapoi la Adevărul Scripturii nu va eșua, ci va termina, va îndeplini ceea ce L-ai trimis să facă, și Tu vei avea o Mireasă care va sta în picioare pe Pământ, o Mireasă după chipul Tău, o reflectare deplină a manifestării întregului Cuvânt pentru această zi.
Aceasta va fi aici, și cred prin credință că voi fi parte din Aceasta. Ajută-mă, Doamne! Ajută-mă, Doamne, căci mă predau Ție și mă dăruiesc Ție! Vreau să mă arunc la picioarele Tale, să cad pe altarul Tău ca o jertfă vie și să-Ți spun: „Doamne, ia-mă și fă cu mine ceea ce numai Tu poți face.
Lasă-mă să rămân pas cu pas în Tărâmul Cuvântului Tău, deoarece cred din toată inima mea, că aceasta este singura Cale, în epoca în care trăiesc.
Binecuvântează poporul Tău și lasă ca aceste binecuvântări pe care le-am primit să continue; lasă-le să crească, să se mărească, Doamne, pentru că sunt un produs al Cuvântului Tău. Fă ca mărturia să continue despre ceea ce a făcut acest Cuvânt restituit în viețile noastre și despre ceea ce continuă să facă, pentru că este dovada, semnul a ceea ce ai promis când ai zis că, dacă ascultăm de Glasul Tău, vei opri devoratorul, vei îndepărta vrăjmașul și ne vei da prosperitate.
Doamne, noi putem mărturisi că Tu ai făcut exact ce ai spus că vei face.
Doamne, Îți dăm mai mult loc, ajută-ne să ne golim ca să ne poți umple; ajută-ne să murim astfel încât să ne aduci mai multă Viață, ca să-Ți poți termina lucrarea în această zi, în Numele lui Isus Hristos. AMIN.