REACȚIA LA O ACȚIUNE

Desigur, sunt recunoscător Domnului pentru că mă aflu din nou aici pentru o nouă  campanie, şi pot spune că în inima mea este încă vie amintirea ultimei campanii pe care am ţinut-o jos, în Middletown.

Cred că în seara aceasta vom avea o mare revărsare a binecuvântărilor lui Dumnezeu pentru că aşteptăm, plini de smerenie, venirea Lui în mijlocul nostru.

Vom avea la dispoziţie şase seri: de luni până sâmbătă.

Până acum am fost într-o perioadă  de odihnă, iar fratele Sullivan a trimis după mine să vin aici. Eu l-am sunat şi i-am spus că mi-ar face o mare plăcere să mă pot întoarce în mijlocul acestor oameni cumsecade, iar Dumnezeu ne-a dat acest mare privilegiu.

Dacă va fi cu voia Domnului, încă de mâine seară vom începe şi serviciile de rugăciune pentru bolnavi.

De obicei, împărţim numere de rugăciune ca să păstrăm ordinea, dar întotdeauna îmi place să simt ce ar vrea Duhul Sfânt să spunem sau să facem, în adunare, şi abia după aceea putem face anunţurile.

Când am venit pe platformă, am privit în jur şi am văzut un băieţel bolnav şi pe cei aflaţi în cărucioare, iar atunci a venit peste mine simţământul că Dumnezeu vrea să ne rugăm pentru bolnavi. Astfel, mâine la ora 6.30, băieţii vor împărţi numere de rugăciune pentru mâine seară când vom începe rugăciunea pentru bolnavi.

Cu ajutorul Domnului vom avea cinci seri în care nădăjduiesc să ne rugăm pentru ei şi cred că vom avea o adunare de modă veche, chiar pe acest teren unde, din câte am înţeles, mulţi aţi închiriat căsuţe.

Cred că ar fi bine ca adunările de rugăciune să se desfăşoare toată ziua, peste tot, deoarece voi nu puteţi primi de la Dumnezeu ceva dacă nu vă apropiaţi mai întâi de El, pentru că este scris:

„Staţi aproape de Mine şi Eu voi sta aproape de voi.” Deci dacă suntem aici ca să ne apropiem mai mult de Dumnezeu, haideţi s-o facem cu toată fiinţa noastră.

Şi aş vrea să vă mai spun ceva: Dumnezeu nu vă va asculta niciodată rugăciunile câtă vreme ascundeţi nelegiuirea în inimile voastre. Cu siguranţă nu o va face pentru că în 1 Ioan 3.21 scrie:

„Preaiubiţilor, dacă nu ne osândeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu.” Vedeţi? Doar dacă nu este nici o osândire în inima noastră.

Zilele trecute tocmai am avut o asemenea experienţă. Să vă povestesc ce mi s-a întâmplat.

Marea problemă a naţiunii americane este că noi încercăm să fim deasupra tuturor. Da, noi încercăm să fim chiar şi deasupra lui Dumnezeu, în loc să ne încredem în El, pentru că este scris: „cei ce se încred în Domnul îşi întăresc puterea şi zboară ca vulturul; aleargă şi nu obosesc, umblă şi nu ostenesc.” (Isaia 40.31).

Eu am trecut prin nişte probleme şi am fost chemat chiar şi la Tribunal să depun mărturie cu privire la unele lucruri, aceasta repetându-se întruna. Eram atât de stresat încât aveam senzaţia că întreaga lume stă pe capul meu, iar într-o zi când m-am întors acasă i-am spus soţiei mele:

„Dragă, lucrurile acestea pot scoate pe oricine din minţi.”

În timp ce mâncam, a sunat telefonul. Soţia a răspuns, apoi mi-a zis:

„Billy, te caută din nou unul din avocații aceia.”

„Nu mai pot rezista încă o zi!” am răspuns eu (eram chestionat de șase sau șapte zile), după care i-am zis: „Spune-i că în clipa aceasta nu sunt aici,” apoi m-am ridicat şi am ieşit din cameră.

Mă simţeam foarte rău… Soţia mea e o soţie mai bună decât sunt eu ca soţ, iar după ce i-a transmis avocatului mesajul, a venit la mine şi mi-a zis:

„Billy, crezi că ai procedat corect?”

„Sigur că da”, am răspuns, dar chiar în clipa aceea am ştiut că am greşit.

„Sigur că da”, am repetat, „doar nu eram acolo când i-ai spus că sunt plecat.”

„Este adevărat dar, atunci când a sunat, ai fost acolo.”

„O, este în ordine”, am spus şi am plecat.

Iată însă că, chiar atunci, a trebuit să plec să mă rog pentru un copilaș bolnav, dar tot timpul drumului m-am simţit îngrozitor iar când am ajuns acolo şi am vrut să mă rog, Ceva îmi spunea: „Cum vrei să-ţi pui mâinile peste copilul acesta când ești un mincinos? Omul acesta a venit de la sute de mile depărtare ca să te rogi pentru copilul lui, iar tu eşti un mincinos şi ai pus-o şi pe soţia ta să mintă!”

Vedeţi voi? Atunci când inima te osândește, înseamnă că eşti greşit.

L-am privit pe bărbatul acela şi i-am zis:

„Domnule, nu sunt vrednic să mă rog pentru copilul tău. Nu spun că nu mă voi ruga, dar mai întâi trebuie să îndrept ceva ce am greşit, apoi voi reveni. Am făcut ceva greşit şi inima mă osândeşte pentru acel lucru, aşa că trebuie să merg să-l îndrept.”

M-am dus repede la biroul avocatului care mă sunase, am bătut la ușă şi am intrat zicând:

„Am crezut că eşti deja plecat….Ştii, atunci când ai sunat şi ai vorbit cu soţia mea eram acolo, iar acum am venit să-ţi spun tot ce s-a întâmplat.”

Apoi i-am povestit cum m-am dus să mă rog pentru acel copilaş şi ce s-a întâmplat.

După ce m-a ascultat, s-a ridicat de la birou, a venit la mine, m-a privit drept în ochi, şi-a pus mâna pe umărul meu şi mi-a zis:

„Frate Branham, eu am avut întotdeauna încredere în tine, dar acum am mai multă ca oricând.”

Acele cuvinte m-au făcut să mă simt mai bine. L-am părăsit şi am plecat imediat la vechea mea grotă, unde obișnuiesc să mă retrag pentru rugăciune, iar când am ajuns acolo mă gândeam: „Când faci ceva greşit, du-te mai întâi şi rezolvă acel lucru, iar după aceea întoarce-te la Dumnezeu…” Astfel, am stat în rugăciune toată după-masa, spunându-I Domnului cât de rău îmi pare că am făcut acel lucru. Eram conştient că nu mai eram vrednic să mă rog pentru oamenii Lui şi că nu puteam avea credinţă câtă vreme eram un mincinos, aşa că I-am zis:

„Iartă-mă, Doamne, şi dă-mi har pentru că nu voi mai face niciodată aşa ceva…” Am continuat să mă rog până a apus soarele. Apoi am ieşit afară şi m-am aşezat pe o piatră ce se afla spre răsărit. Întotdeauna mă duc şi mă aşez pe acea piatră, după ce mă rog o zi sau două, o oră sau două, îmi ridic mâinile spre Domnul şi Îl laud. Fac aceasta pentru că nădăjduiesc că, chiar dacă voi fi în mormânt, atunci când va veni El, mă voi ridica şi Îl voi privi venind dinspre răsărit.

După ce L-am lăudat, mi-am lăsat mâinile jos şi am spus: „Doamne, odată şi Moise a stat pe stâncă, iar Tu ai trecut pe lângă el. Dacă mi-ai iertat păcatele şi mi-ai dat îndurare, treci şi pe lângă mine ca să ştiu că ai şters toată nelegiuirea mea, căci atunci voi merge şi mă voi ruga din nou pentru cei bolnavi.”

Poate nu mă credeţi, dar într-o zi vom sta cu toţii la bara de judecată, iar atunci voi mărturisi din nou acest lucru şi veţi vedea că este adevărul: era linişte ca aici; vântul nici măcar nu adia, dar dintr-o parte s-a ridicat un vârtej mic de vânt care a mişcat câteva tufişuri din jur, apoi a venit până la grotă şi s-a dus în pădure.

Oh, am ridicat mâinile şi am plâns ca un copil. Vedeţi? Dacă inima nu ne osândeşte, avem îndrăzneală la Dumnezeu, dar dacă este ceva greşit, dacă ascundem ceva, Dumnezeu nu ne va răspunde. Haideţi deci să ne mărturisim toate păcatele şi toate lucrurile rele care ne ţin şi să ne încredem în Dumnezeu, ca El să toarne Duhul Său într-o asemenea măsură încât în timpul acestei campanii să fie o mare revărsare spirituală, în care bolnavii să fie vindecaţi şi păcătoşii salvaţi.

Eu mă voi ruga pentru voi, în timp ce voi vă veţi ruga pentru mine, pentru ca Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toţi.

Pentru seara aceasta am ales un text din 1 Împăraţi 17.14, iar ca titlu, m-am gândit la „Reacţia la o acţiune”. Cum reacţionaţi la o faptă pe care aţi făcut-o.

„Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Făina din oală nu va scădea şi untdelemnul din urcior nu se va împuţina, până în ziua când va da Domnul ploaie pe faţa pământului.”

Trebuie să fi fost o dimineaţă fierbinte şi apăsătoare. Timp de trei ani nu mai fusese ploaie şi nici măcar rouă nu căzuse, aşa că ţara era total sărăcită pentru că nu mai fuseseră recolte.

Era o perioadă îngrozitoare, foamea şi moartea umpleau uliţele, iar oamenii erau loviţi de sărăcie şi sufereau din pricina lipsei apei. Toate acestea erau consecinţa stricăciunii morale şi a păcatului, exact cum avem şi noi astăzi: problemele tinerilor, divorţurilor, crimelor, etc.

Izabela şi oamenii ei moderni făcuseră o religie socială ducând întreaga naţiune la idolatrie. Era în timpul domniei lui Ahab, cel mai rău împărat pe care l-a avut Israelul vreodată, pentru că era un credincios de graniţă. Un astfel de om este cea mai rea persoană posibilă. Ea „profesează” creştinismul şi spune: „Mi-ar plăcea să fac aceasta, dar religia mea nu mă lasă şi nu pot s-o fac.”

Acesta este cel mai mizerabil om care poate exista. Dacă aceasta este tot ce avem, ar trebui să îngropăm totul şi să căutăm ceva mai bun.

Ahab a căzut la picioarele soţiei lui idolatrice şi a dus tot Israelul la idolatrie.

Voi ziceţi: „Acum vei compara Israelul cu naţiunea noastră de astăzi.”

Da, domnilor, chiar aşa voi face, pentru că naţiunea noastră e şi mai acoperită cu idolatrie. S-ar putea să nu ne închinăm la animale făcute din lemn sau altceva de felul acesta, dar idolatria nu înseamnă doar atât. De multe ori maşina noastră, hainele sau altceva de felul acesta pot să devină un idol pentru noi, deoarece orice lucru care stă între noi şi Dumnezeu este un idol. Uneori facem chiar şi din biserica noastră un idol, deşi n-ar trebui să facem aşa ceva, pentru că Dumnezeu este singurul căruia trebuie să ne închinăm.

Întreaga naţiune era condusă de legile şi poruncile împăratului ei, aşa că dacă el spunea că un lucru era bun şi modern, toţi oamenii voiau să fie moderni, exact ca noi, astăzi.

Noi dorim să fim moderni. Dacă deschideţi televizorul veţi vedea nişte femei care fumează şi zic: „Fiţi moderne şi fumaţi ţigările cutare.”

Următorul loc este ocupat de bere, aşa că vi se va spune: „Fiţi moderni şi beţi berea cutare.”

Păi, noi nu dorim să fim moderni, ci vrem să fim creştini. Noi nu încercăm să ţinem pasul cu curentul modern, ci vrem să ne întoarcem la vechea linie a Cuvântului lui Dumnezeu şi să trăim ca nişte bărbaţi şi femei care se supun rânduielii Atotputernicului Dumnezeu.

Isus a spus: „…Este scris: „Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4.4), ceea ce înseamnă că noi trebuie să trăim după Cuvânt. Dar problema este că dorim să fim moderni ca ceilalţi oameni.

Acest lucru a fost susţinut de guvernul din zilele acelea şi la fel este susţinut de guvernul nostru.

 Păi, cu cincizeci de ani în urmă dacă o femeie ar fi ieşit pe stradă în felul în care umblă astăzi, ar fi fost dusă la închisoare, dar guvernul de acum susţine că trebuie să fim moderni. Prieteni, daţi-mi voie să vă spun ceva. Cu tot respectul pe care-l am pentru guvernul nostru şi pentru această naţiune, aceasta este lucrarea diavolului. Da, este diavolul la lucru.

Eu cred numai adevărul curat al Evangheliei, conform căreia băutul este considerat un act imoral. Totuşi, azi îi poţi vedea pe micuţii adolescenţi beţi.

Jocul de cărţi este considerat un lucru rău de către creştini, dar astăzi sunt milioane de aşa zişi creştini care-şi petrec timpul jucând cărţi chiar în biserică.

Jocul de cărţi este curată loterie şi este greşit. Este degradant pentru orice naţiune să permită aceasta, ceea ce înseamnă că acest lucru este mai mult decât rău atunci când este practicat chiar şi printre credincioşii Bisericii Dumnezeului celui viu.

Împăratul din zilele acelea a spus că  totul este în ordine, aşa că au luat jos altarele lui Dumnezeu şi au ridicat altele în cinstea lui Baal.

La fel am făcut şi noi astăzi. Am dat jos stindardul sfinţeniei şi al neprihănirii şi am ridicat curentul modern al denominaţiunii. Spunem că suntem creştini doar pentru că aparţinem unei anumite ordini, dar acesta nu este creştinism. Nu, nu, pentru că adevăratul creştinism este o experienţă a naşterii din nou, o umplere cu Duhul Sfânt; este o curăţire de viaţa de păcat şi o trăire plină de curăţie şi de sfinţenie înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor.

Aceasta îndepărtează boldul morţii şi ne face biruitori.

Azi dimineaţă am discutat cu soţia mea despre moarte şi, printre altele, i-am zis:

„De când am fost salvat, în urmă cu 30 de ani, trăiesc un adevărat coşmar.”

„Cum adică? Ce vrei să spui?” m-a întrebat ea.

„În mine s-a întâmplat ceva ce mă face să ştiu că undeva există o Ţară, iar aceasta mă determină să mă scutur tot timpul ca să mă trezesc.”

Eu ştiu că într-o zi moartea mă va duce în prezenţa Lui.

Prieteni, poate aţi avut şi voi odată un coşmar din care voiaţi să vă treziţi, aşa că vă zbăteaţi şi vă luptaţi cu disperare să vă treziţi deoarece ştiaţi că undeva există o realitate care este departe de acel coşmar.

Aşa se întâmplă şi cu un creştin născut din nou. Avraam, Isaac şi toţi ceilalţi oameni ai lui Dumnezeu spuneau că ei sunt străini şi călători pe acest pământ şi că aşteaptă să vadă acea Cetate.

Cu câteva zile în urmă am fost la cumpărături şi acolo am observat o femeie îmbrăcată cu rochie. Este cel mai neobişnuit lucru pe care l-am văzut în ultimul timp. Observând că mi se întâmplă ceva, Meda m-a întrebat:

„Ce se întâmplă cu tine, Bill?”

„Iată ce este draga mea. Noi nu vrem să ne obişnuim cu lumea aceasta.”

Eu am primit o mulţime de scrisori în care oamenii îmi spuneau: „Dacă vei continua să faci asemenea remarci, îţi vei ruina slujba.”

Ştiţi care este răspunsul meu la aceasta?

„Dacă predicarea Adevărului poate ruina o slujbă, atunci trebuie să fie ruinată.” Aşa este.

„Ce îi face pe creştini să se simtă altfel?” m-a întrebat ea.

„Când am fost în Finlanda am văzut că, în locurile unde erau saune, angajatele erau femei.”

Vedeţi? Acesta este un obicei al lor: ca femeile să le facă baie la bărbaţi.

Când am fost la Paris am văzut că femeile şi bărbaţii făceau baie împreună. Ei nu văd nimic rău în asta pentru că e un obicei al lor.

M-au invitat şi pe mine la una din acele saune care, cu siguranţă, era foarte bună, dar nu împreună cu femeile. Ei mi-au zis:

Frate Branham, dar acelea sunt femei pentru spălat.”

„Probabil că aşa este”, am răspuns eu, „dar nu este corect.”

„Bine, dar atunci ce părere ai despre medicii bărbaţi din America? Ei vă examinează femeile.” Vedeţi?

Când un bărbat sau o femeie sunt născuţi din Duhul lui Dumnezeu, ei sunt născuţi dintr-un loc care este sfânt, ceea ce înseamnă că nu aceasta este casa noastră, ci aşteptăm să vină o Cetate a cărei Meşter şi Ziditor este Dumnezeu. Aceasta înseamnă că duhul vostru vine de sus.

„Atunci noi nu suntem americani?” m-a întrebat Meda.

„Ba da, câtă vreme trăim în trup.”

Dar când suntem născuţi din nou suntem din ceruri, de la Dumnezeu, suntem cetăţeni ai Împărăţiei Lui, iar Duhul Sfânt, care locuieşte Acolo şi care vine în voi, vă face să vă purtaţi, să priviţi şi să gândiţi aşa cum face El în acea Ţară în care veţi merge.

Prorocul spunea că toţi predicatorii au fost daţi la o parte pentru că aşa a cerut poporul.

Aşa este şi astăzi. Mulţi predicatori buni sunt apăsaţi de o grea povară pentru că aşa vrea adunarea, apoi sunt împinşi să plece din biserică.

De multe ori, dacă vreuna din marile denominaţiuni   l-a prins pe vreunul din predicatori vorbind împotriva fumatului sau a altor lucruri rele, l-a excomunicat.

Oh, şi predicatorii sunt legaţi sub această povară! Dar odată a fost unul care nu a putut fi legat sub această povară, iar ei l-au urât. Şi ce s-a întâmplat? Dumnezeu i-a spus să se ducă sus pe munte, iar acolo a trimis nişte corbi care l-au hrănit şi i-au dus apă să bea. De ce aceasta? Pentru că nu a vrut să se plece înaintea curentului lor modern şi credea că Dumnezeu este acelaşi Dumnezeu sfânt care a făcut cerurile şi pământul.

O, prieteni, sunt atât de bucuros pentru că El are şi astăzi câţiva care cred la fel! Indiferent ce spune lumea, ei nu se vor pleca în faţa valului modern al religiei lumeşti şi nici unei evanghelii sociale, deoarece cred că Dumnezeu este încă sfânt şi ştiu că El cere sfinţenie, naştere din nou şi o separare totală de păcat.

O, eu ştiu că Izabela l-a urât pe proroc, dar Dumnezeu l-a iubit, iar după o vreme l-a luat de pe munte şi l-a dus în vale, unde l-a îndrumat la acea văduvă.

Probabil că era o femeie bună, pentru că altfel nu ar fi fost aleasă de Dumnezeu să-l îngrijească  pe prorocul Său. Chiar dacă era văduvă trebuie să fi fost tânără pentru că altfel nu ar fi fost aleasă de Dumnezeu.

Soţul îi murise de câţiva ani şi iată că făina din vas începuse să se împuţineze aşa că, fiind mamă, desigur a început să se frământe cum îşi va hrăni copilul. Curând a văzut că hainele i se învecheau, probabil îi ieşeau deja coatele prin mâneci. Seară de seară putea să-i mai dea copilaşului doar puţină pâine de porumb, apoi îl culca. Noaptea el se trezea şi îi zicea: „Mamă, mi-e foame. Nu poţi să-mi dai ceva de mâncare?” iar a doua zi i-a dat şi bucata ei de pâine. Moartea stătea la uşă pentru că sărmana femeie nu mai avea făină, nu mai avea ulei, nu mai avea nimic.

Poate spre sfârşit au ajuns la numai două turte pe săptămână, apoi la una. Nu este ciudat felul în care lucrează Dumnezeu?  El ne lasă să ajungem până la ultima bucăţică, pentru că aşa vrea şi pentru că aşa a făcut şi cu copiii evrei.

Vedeţi? El ştia în cine putea să aibă încredere aşa că i-a lăsat pe cei trei tineri să meargă drept în cuptorul aprins, fără să facă nici o mişcare.  O, dar când vine timpul, El se mişcă! De ce aceasta? Pentru că voia să vadă ce reacţie vor avea ei, căci ştia că vor lua poziţie.

Astfel, când ştie că vei lua poziţie, El îl lasă pe Satana să te ducă până la ultima sută de metri, dar nu uitaţi! El este încă acolo. De ce procedează aşa? Pentru că vrea să vadă dacă ştii cu adevărat despre ce vorbeşti.

Poate zici: „O, eu cred că Dumnezeu este marele Vindecător! Sigur că cred aceasta,” dar dacă a doua zi ai încă dureri, zici: „Poate că totuşi nu am primit-o!”

Ba da, ai primit-o, dar El vrea să vadă cum vei reacţiona faţă de ceea ce ai spus.

Poate zici: „O, lăudat să fie Domnul! Eu cred în botezul cu Duhul Sfânt!” dar la prima ispită mică, vei zbura.

Vedeţi? El vrea să vadă  ce reacţie ai la fapta pe care ai făcut-o; te testează.

Biblia spune că orice fiu care vine la Dumnezeu trebuie să fie încercat mai întâi. Da, El îl va supune unui test ca să vadă cum va reacţiona.

Orice chimist sau cercetător testează ceea ce face. Când am lucrat la Compania de Gaze, am văzut cum se testau ţevile înainte de a fi montate: li se punea la capete un dop şi o valvă. Nu-mi mai amintesc ce presiune băgau în ele, dar dacă aveau o gaură cât un bob de nisip, puteau exploda. De aceea, dacă nu treceau testul erau aruncate la rebuturi.

Aşa este şi cu voi. Când sunteţi gata să fiţi folosiţi de Dumnezeu, ca mărturie, veţi fi puşi la încercare.

Poate unii creştini din locul acesta se întreabă de ce trebuie să mai fie testaţi.

Prieteni, Dumnezeu se pregăteşte să se folosească de mărturiile voastre, dar pentru aceasta vrea să vadă cum veţi reacţiona. De aceea dă drumul la presiune…

Dacă veţi exploda, El nu va mai putea face nimic cu voi, dar dacă veţi rezista la test, veţi fi puşi în lucrare.

Eu pot să-mi imaginez cum era inima acelei femei, deoarece cu o seară în urmă, când a privit în oală, a văzut că mai avea doar o mână de făină şi o lingură de ulei, ceea ce-i ajungea pentru încă o turtă mică, apoi ea şi fiul ei urmau să moară de foame.

Pot s-o văd cum s-a plimbat toată noaptea frecându-şi mâinile uscate şi uitându-se la cămaşa ruptă toată.

Copilaşul o striga în somn şi îi zicea: „Mamă,   mi-e foame!” dar ea nu mai avea ce să-i dea. Nu e ciudat să ajungi aici după ce ai făcut tot ce ai ştiut?

Oh, şi văzându-şi sfârşitul atât de aproape, femeia a început să se roage.

Aşa se întâmplă şi cu unii din cei ce au cancer. Se văd la sfârşit şi atunci se întreabă de ce au ajuns acolo.

Femeia s-a cercetat şi a zis: „Doamne, oare este ceva ce n-am făcut?” Dumnezeu testează.

La fel s-a întâmplat şi cu Iov. Prietenii l-au acuzat că are păcate ascunse, dar Biblia spune că el era un om neprihănit. Nu era altul ca el pe pământ, dar cu toate acestea Dumnezeu l-a lăsat pe diavolul să-i ia tot ce a avut.  Când a fost acuzat că are păcate ascunse, Iov ştia bine că este drept înaintea lui Dumnezeu, ştia că nu făcuse nici un păcat. Cu toate acestea, Dumnezeu l-a lăsat în acea situaţie ca să vadă ce face.

Vedeţi? El şi Satana aveau păreri diferite. Astfel, Satana a zis: „Îl voi face să te blesteme în faţă”, în timp ce Dumnezeu a răspuns: „Nu vei reuşi!” Şi aşa a venit testul.

Aşa vine şi testul tău şi al meu, pentru că noi toţi trebuie să trecem prin aceste teste.

Biblia spune că dacă nu putem îndura aceste teste dovedim că suntem copii din curvie, iar mărturia că am fi copiii lui Dumnezeu este falsă. Aceasta dovedeşte că avem doar pretenţia că suntem copiii lui Dumnezeu dar în realitate suntem copii din curvie.

Dacă te-ai întors în lume pentru că oamenii au râs de tine şi te-au batjocorit, atunci când ai primit Duhul Sfânt, aceasta dovedeşte că de fapt nu l-ai avut niciodată.

Dacă mărturiseşti despre vindecarea ta, ştiind bine că Dumnezeu a făcut ceva pentru tine, iar vecinii vin şi-ţi spun: „Eşti nebun! Nu te simţi deloc mai bine!” şi tu îi asculţi şi zici: „Poate că într-adevăr nu sunt…” aceasta dovedeşte că încă de la început nu ai fost vrednic să fii vindecat.

Tu să stai cu tărie pe mărturia ta şi, indiferent ce spune cineva, să nu dai nici un pas înapoi.

Când a fost încercat, Iov a spus: „Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că se va ridica la urmă pe pământ.

Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu.

Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea şi nu ai altuia.”  (Iov 19.25-27). Fulgerele scăpărau şi tunetele bubuiau, dar el a rămas până la sfârşit pe mărturia sa deşi Dumnezeu tăcea.

Şi femeia aceasta a făcut tot ce a ştiut dar cu toate acestea Dumnezeu continua să tacă.

Când însă adevărata credinţă a venit, prin descoperire, nu a mai putut rămâne calmă şi liniştită pentru că a ştiut că se va întâmpla ceva. Să nu uitaţi aceasta. Credinţa se va odihni pe o asigurare desăvârşită. Indiferent cât vor lovi furtunile sau cât de contrar pare totul, ea se va odihni pe asigurare.

Credinţa poate sta lângă o piatră şi să privească într-un mormânt sau în apele unde a fost pusă o bucăţică din inima ta, căci va privi peste toate, la Acela care a spus: „Eu sunt învierea şi viaţa.”  De ce? Pentru că stă pe asigurare.

Noi vorbim despre credinţă dar uneori mă întreb dacă ştim cu adevărat despre ce vorbim; mă întreb dacă nu cumva avem speranţă în loc să credem.

Prieteni, credinţa nu se clatină. Indiferent cât de contrar pare, ea stă chiar acolo, neclintită. Nici măcar nu se mişcă.

Când Iochebed, mama lui Moise, a pus sicriaşul cu copilaşul ei pe apa plină de crocodilii ce erau îngrăşaţi cu copilaşii evrei ce erau aruncaţi în gurile lor, era sigură că-l pune în braţele lui Dumnezeu, care putea să-l învie din nou. Amin. Aceasta mă face să mă simt bine.

Ea a ştiut că Dumnezeu îi va purta de grijă şi că, deşi nu avea nici un nume, Dumnezeu putea să-i dea unul.

Ea l-a împins pe cel mai iubit copilaş al ei în gura morţii, ştiind că urma în totul porunca Dumnezeului celui Atotputernic. Credinţa ei se odihnea pe siguranţa că Dumnezeu va face ceva deoarece ştia că fiul ei se născuse să fie un eliberator.

La fel este cu tine. Dacă eşti sigur că eşti născut din Duhul lui Dumnezeu, că ai Duhul Sfânt, şi făgăduinţele lui Dumnezeu sunt ale tale, tu vei sta liniştit, indiferent ce va spune diavolul, pentru că credinţa ocupă o poziţie de neclintit.

Credinţa nu se poate odihni pe nisipul mişcător al teologiei omeneşti, ci îşi va ocupa poziţia solemnă pe Stânca veacurilor, care este de neclintit.

Indiferent ce vine şi pleacă, credinţa stă neclintită. Oricât aş fi de bolnav şi oricât de potrivnice par a fi toate lucrurile, credinţa mea este ancorată înăuntru şi nu este nimic să mă poată clinti.

Tu nu te poţi amăgi că o ai, ci trebuie să o posezi cu adevărat. Satana ştie bine când o ai, dar ştie şi când te amăgeşti că o ai.

Dacă eşti creştin şi inima nu te osândeşte, ai dreptul la fiecare făgăduinţă pe care a făcut-o Dumnezeu în cartea Sa. Este a ta.

Indiferent care sunt urmările sau ce va veni, tu nu privi la aceasta ci uită-te cu credinţă la făgăduinţa pe care   ţi-a dat-o Dumnezeu, căci atunci nu va mai fi nimic să te poată clinti.

O, cum trebuie să se fi simţit ea! „Sunt liniştită pentru că am făcut tot ce mi-a cerut Dumnezeu. Oala mea este aproape goală, mai am doar o mână de făină, iar ulei mai am doar o lingură sau două, dar sunt liniştită.”

Dumnezeu şi îngerii Săi stăteau pretutindeni şi aşteptau să vadă cum va reacţiona ea.

Dacă eşti sigur că este Dumnezeu şi ai împlinit tot ce ţi-a cerut El, dacă ai trăit fiecare Cuvânt pe care-L cunoşti; dacă Îl iubeşti şi ai fost botezat; dacă ai fost umplut cu Duhul şi ai în inimă siguranţa că Dumnezeu va face ceva, atunci stai şi aşteaptă.

Dumnezeu te va trece prin test, de aceea ţine-te tare pentru că El nu va greşi niciodată.

În timp ce această femeie credincioasă trecea prin această situaţie, probabil că în palatul lui Ahab şi al Izabelei erau bucate din belşug.

Vedeţi? Noi ne mirăm adesea de ce prosperă cei răi. Chiar şi David şi-a pus această întrebare, dar Cuvântul a venit şi a spus: „Priveşte-le sfârşitul!”

Faptul că ai prosperitate nu înseamnă că Dumnezeu este cu tine căci, dacă ar fi aşa, înseamnă că naţiunea noastră este binecuvântată şi că toţi oamenii sunt creştini.

Acea femeie micuţă nu a putut dormi toată noaptea. Era atât de frământată încât nu a putut să adoarmă. Ştia că mai are doar o mână de făină care stă între ea şi moarte.

Ce putea face sărmana? Nu mai putea rezista. Era slăbită, iar micuţul ei plângea şi îi cerea o bucată de pâine. Cu toate acestea ea era o creştină, o credincioasă în IaHVeH, aşa cum suntem noi, creştinii de astăzi.

Îi era devotată, dovedind că Dumnezeu o alesese dintre toate celelalte femei. El o alesese, iar ea a făcut tot ce se putea face.

Începuse să se lumineze de ziuă dar nici păsările nu mai cântau pentru ea, şi ele erau flămânde. Se lumina tot mai bine, iar eu pot s-o văd cum stătea într-un balansoar vechi şi îşi freca mâinile în timp ce lacrimile îi şiroiau pe obraji. Fiul ei nu dormise toată noaptea din pricina foamei: „Mamă, nu poţi găsi nici măcar o bucăţică mică de pâine? Tata a fost un om bun, dar Dumnezeu l-a luat. Ce se va întâmpla acum cu noi?”

Ea îl asculta şi aştepta. Ştia că împlinise toate cerinţele lui Dumnezeu, iar acum stătea liniştită. Mai avea doar o mână de făină, pe care a pus-o într-o tigaie, a turnat ulei pe ea şi a început s-o amestece.

Acea turtă era Hristos. Orice predicator ştie că Hristos este Jertfa de mâncare. Pâinea folosită pentru jertfa de mâncare trebuia să fie de cea mai bună calitate şi toate boabele trebuiau măcinate la fel. De ce? Pentru că Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Aceasta înseamnă că în seara aceasta El este exact ce a fost atunci şi aşa va fi întotdeauna. Da, El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Uleiul Îl reprezintă pe Duhul Sfânt.  Noi ştim aceasta din Scriptură. Acesta este motivul pentru care facem ungerea cu ulei.

Odată, Elisei s-a dus la şcoala prorocilor şi i-a trimis pe câţiva dintre ei să culeagă ceva verdeţuri ca să facă o ciorbă. Dar pentru că nu le ştiau deosebi, au găsit o viţă sălbatică şi au cules de pe ea curcubete sau castraveţi sălbatici, şi i-au aruncat în oală. Dar când au gustat mâncarea, au strigat: „Omule al lui Dumnezeu, moartea este în oală!”  Elisei nu s-a agitat deloc ci s-a dus, a luat o mână de făină, a aruncat-o în oală şi a zis: „Acum mâncaţi!” (2 Împăraţi 4.38-41).

De ce? Pentru că atunci când Hristos a fost dat la moarte, Viaţa a luat locul morţii. Aceasta înseamnă că indiferent cât de departe aţi ajunge, cât de tare v-aţi afundat, cât de imorali sunteţi sau cât de păcătoşi, când Hristos intră în inimă, moartea pleacă iar viaţa îi ia locul imediat.

Astfel, locul morţii a fost luat de viaţă.

Deci, dacă te-a mâncat cancerul sau poate TBC -ul, iar doctorul nu poate să te mai ajute cu nimic, lasă să vină în tine o „mână” plină de Hristos. Da, lasă-L pe Duhul Sfânt să intre în inima ta, să aducă credinţa adevărată, şi atunci Viaţa va lua locul morţii.

Ce este aceasta? Hristos este Cuvântul:

„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.” „…Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi…” (Ioan 1.1+14).

Când a vorbit cu femeia de la fântână, Isus i-a zis: „Vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte Tatăl.” (Ioan 4.23).

Acesta este Cuvântul în Duhul. Unii oameni au Cuvântul în timp ce alţii au Duhul, dar când aveţi Duhul şi Adevărul trebuie să se întâmple ceva.

În cazul femeii a fost doar ceva puţin, puţin de tot, dar aceea era tot ce-i trebuia.  Vedeţi? Dumnezeu îngăduie ca aceasta să se cufunde adânc în inimile oamenilor.

Prieteni, poate aţi ajuns la ultima mână de făină. Eu  i-am auzit pe oameni spunând de multe ori: „Frate Branham, eu nu am prea multă credinţă.” Nu contează! Oricât de puţină credinţă aveţi, dacă este credinţa adevărată amestecaţi-o cu Cuvântul lui Dumnezeu şi veţi vedea ce va face.

Dacă n-ai acea credinţă mică, oricât ai făcut, nu îţi ajută la nimic.

Astfel, luaţi acea credinţă mică, ce v-a adus în seara aceasta aici, amestecaţi-o cu Cuvântul şi fiţi gata.

Femeia a amestecat singurul lucru care stătea între ea şi moarte.

S-ar putea ca acesta să fie singurul lucru care v-a rămas şi vouă în seara aceasta. Care este acesta? Să-L primiţi pe Duhul în inima voastră şi să credeţi, apoi să-L amestecaţi cu Cuvântul cel veşnic al lui Dumnezeu.

Eu o pot vedea pe femeie trăgând perdelele la o parte, în timp ce băieţelul se ţinea cu mâinile de stomac şi zicea: „Mamă, nu îmi coci turta aceea…”

„Ba da dragul meu. Aşteaptă numai puţin că mama o amestecă chiar acum.”

„Mamă, împarte-o în două şi mănâncă şi tu jumătate.”

„O, dragul meu, mai vedem noi.”

Ce era aceasta? Cuvântul şi Duhul amestecate împreună.

Apoi femeia s-a dus afară să aducă două lemne. Aţi observat că Scriptura spune: „Două bucăţi de lemne.” (1 Împăraţi 17.12). Ce sunt cele două lemne? Crucea.

Voi, pădurarii, ştiţi că atunci când vreţi să faceţi focul trebuie să-l aprindeţi la mijloc, iar pentru aceasta aveţi nevoie de doi buşteni, puşi în cruce, cărora le daţi foc. Tot ce trebuie să faceţi, după aceea, este să-i împingeţi de la capete în timp ce ard.

Vedeţi? Chiar în mijlocul crucii se află Jertfa lui Dumnezeu.

Deci femeia s-a dus în grădină să adune lemne. Afară sufla un vânt fierbinte iar în jur nu era nici o frunză şi nici un fir de iarbă. Unde odinioară fusese un copac bătrân mai rămăseseră doar câteva crengi pe care femeia le-a luat şi   le-a dus în casă.

Ce înseamnă aceasta? Când ai amestecat Cuvântul cu Duhul sau Duhul cu Cuvântul, şi eşti gata să te jertfeşti pe cruce, vei spune: „Doamne, eu am făcut tot ce am ştiut şi fie că voi trăi sau voi muri, am sacrificat şi propriul meu crez. Nu mă voi mai gândi niciodată la el şi nu voi mai argumenta nimic. Arunc afară toate argumentele şi voi crede pur şi simplu pentru că este făina şi untdelemnul tău, este Duhul şi Cuvântul Tău, Adevărul Tău desăvârşit. Da, arunc totul şi mă aduc pe mine însumi ca jertfă, la crucea Ta.”

Despre aceasta este vorba.

Ea a luat înăuntru cele două lemne pentru jertfă. Oh, iar când toate acestea sunt complete, „Domnul este un ajutor de nădejde în vreme de necaz, iar cei ce se încred în El, îşi vor înnoi puterea şi vor zbura în sus pe aripi de vultur; vor alerga şi nu vor obosi, vor umbla şi nu vor cădea.”

Învaţă-mă, Doamne! Învaţă-mă cum să aştept.

Voi, cei care aşteptaţi, să nu vă îngrijoraţi pentru că dacă aveţi Cuvântul şi Duhul şi aţi sacrificat propria voastră fiinţă, punând-o la cruce, cu siguranţă se va întâmpla ceva.

Pe când se întorcea acasă, femeia a auzit un glas, iar când a privit în jur a văzut un bărbat cu capul pleşuv şi cu câteva şuviţe de păr care-i atârnau pe umeri.

El a privit-o şi i-a zis: „Du-te şi adu-mi, te rog, puţină apă într-un vas, ca să beau.”

Poate femeia era gata sa spună: „Am doar puţină apă…” căci apele secaseră. Dar ce s-a întâmplat? Dumnezeu lucrează la ambele capete ale liniei.

Ilie primise o vedenie în care Domnul îi spusese: „Scoală-te, du-te în Sarepta care ţine de Sidon, şi rămâi acolo, căci am poruncit unei femei văduve de acolo să te hrănească.” (1 Împăraţi 17.9). Şi l-a dus la cea mai săracă dintre săraci.

„…i-am poruncit unei femei văduve să te hrănească.” Dar sărmana femeie nu avea făină nici cât să facă o turtă pentru ea şi copilul ei, ca să poată trăi în ziua aceea. Totuşi, „Eu am poruncit; Eu am hotărât aceasta.”

Binecuvântat să fie Numele Domnului, pentru că atunci când El hotărăşte ceva, acel lucru trebuie să se întâmple negreşit. Da, acel lucru va fi acolo.

Ilie  a primit o vedenie, iar eu pot să-l văd mergând de-a lungul străzii. Poate că Domnul îi spusese: „Este o femeie tânără, dar arată foarte trecută. Este îmbrăcată cu haine zdrenţoase şi va fi în grădină cu două lemne în mână. Tu, Ilie, ştii ce vor însemna aceste două lemne peste 800 de ani.”

Curând a văzut-o pe acea femeie, aşa că s-a apropiat de gard şi i-a zis: „Adu-mi, te rog, puţină apă.”

Femeia s-a întors să-i răspundă ceva dar imediat s-a gândit: „Pare un bărbat cumsecade şi vorbeşte puţin deosebit faţă de oamenii obişnuiţi.”

Vedeţi, copiii lui Dumnezeu posedă ceva prin care se pot deosebi de ceilalţi, Ceva ce au avut întotdeauna, pentru că Isus a spus: „Oile Mele cunosc glasul Meu…” (Ioan 10.27).

Deci Ilie i-a zis: „Adu-mi, te rog, puţină apă.” Femeia a încuviinţat din cap şi a plecat, dar după ce a făcut câţiva paşi, l-a auzit pe acel bărbat zicând: „Adu-mi, te rog, şi o bucată de pâine în mâna ta.”  (v. 11).

Atunci ea i-a zis: „Viu este Domnul, Dumnezeul tău, că n-am nimic copt, n-am decât un pumn de făină într-o oală şi puţin untdelemn într-un urcior. Şi iată, strâng două bucăţi de lemne, apoi mă voi întoarce şi voi pregăti ce am pentru mine şi pentru fiul meu; vom mânca şi apoi vom muri.”

„Nu te teme, întoarce-te şi fă cum ai zis. Numai, pregăteşte-mi întâi mie.”

Ce învăţăm de aici?

„Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu…”

„Cum să fac aceasta?

Nu aş putea să-ţi spun, dar pune-L pe Dumnezeu pe primul loc.

„Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate celelalte lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6.33).

Priviţi! Ea nu trebuia să meargă să-i aducă ultimul bănuţ, ci i se cerea ultima bucăţică de pâine.

Femeia nu a trebuit să facă asta sau cealaltă, nici să schimbe doctorii sau să facă vreun lucru nesemnificativ, ci a trebuit să se atingă de singurul lucru care stătea între ea şi moarte:

„Adu-mi, te rog, o bucată de pâine în mâna ta.” Oh, şi eu pot vedea cum ea a dat din cap ascultătoare!

Când prorocul lui Dumnezeu vă spune un anumit lucru, faceţi-l! Ţineţi-vă de el!

Ea şi-a plecat capul, a spus: „Da, domnule!” şi a plecat. Oh, şi în clipa aceea a auzit cel mai dulce lucru, acel Cuvânt pe care dorim să-l auzim cu toţii: „Aşa vorbeşte Domnul!” Amin.

Aceasta este ceea ce aşteptăm şi noi să auzim: „Aşa vorbeşte Domnul!”

Şi ce i-a spus? „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Făina din oală nu va scădea şi untdelemnul din urcior nu se va împuţina, până în ziua când va da Domnul ploaie pe faţa pământului.” (v. 14). Amin.

Uneori totul devine foarte întunecat! Ni se pare că este foarte întuneric, dar ar trebui să veniţi cu noi pe câmpul Evangheliei şi atunci veţi vedea ce înseamnă întuneric.

În America nu putem vedea întunecime pentru că avem belşug, dar ştiu că în dreptul nostru, în viziunea noastră, pare întuneric. De ce aceasta? Pentru că ne gândim că dacă vedem oameni bolnavi şi pe moarte, este întuneric, dar ar trebui să veniţi cu mine pe străzile din Calcutta… Acolo ei vin cu nişte coşuri şi adună morţii, îi clădesc unii peste alţii şi nici măcar nu se ştie cine sunt.

Când moare cineva la noi, măcar are parte de o înmormântare şi se citeşte despre nădejde, din Ioan 14, dar acei oameni sărmani n-au parte nici măcar de un necrolog (anunţ funerar), deci cu atât mai puţin de Ioan 14. Ei îi iau pe toţi morţii adunaţi de pe străzi şi îi incinerează.

Pretutindeni, pe străzi poţi vedea mame sărmane, care sunt atât de slabe încât nici nu se pot ridica de jos. Ele au alăturea copilaşi cu burţile aşa de umflate (fratele Branham arată) din pricina înfometării şi care cerşesc ca    să-şi salveze copilaşii.

Uitaţi-vă numai ce aruncăm noi la gunoi în fiecare duminică, apoi să mai zicem că trăim vremuri grele. Oh, prieteni, poate că trăim vremuri grele, dar dacă i-aţi vedea pe oamenii aceia…

Odată am văzut o pictură care era intitulată „Norul”. Era la fel de celebră ca pictura de la cimitirul Forest Laron din California, care era atât de mare încât a trebuit să se construiască o clădire ca să poată fi pusă. Cred că numai clădirea a costat o jumătate de milion de dolari sau poate chiar mai mult.

Pictura de care vă spun, „Norul”, este în Germania, iar când o priveşti de departe e ceva înfricoşător, sinistru, căci ai impresia că norii se bat, însă când te apropii, descoperi că este vorba de aripile unui înger – o bucurie în ceruri.

Vedeţi? Uneori vin încercări. Mă gândesc la femeia aceasta din cărucior, la copilaşii de acolo sau la cei bolnavi de inimă. Voi toţi aţi putea fi morţi într-o săptămână sau mâncaţi de cancer, deci totul pare înfricoşător de întunecos, dar dacă vom continua să ne apropiem de Dumnezeu, să descoperim scopul Său, vom vedea îngerii Lui gata să se bucure de biruinţa pe care Dumnezeu vrea să ne-o dea deşi la prima vedere pare ascunsă.

Poate printre noi sunt păcătoşi care-şi zic: „Ce voi face dacă voi muri la noapte? Ce va fi cu mine dacă aceasta este ultima noapte pe care-o mai trăiesc pe pământ?”

Totul pare întunecat, pare ca şi cum aţi fi aproape de moarte. Poate aţi venit aici ca să vă rugaţi pentru boala voastră, dar sunteţi încă păcătoşi. Puneţi-vă mai întâi în ordine cu Dumnezeu!

Poate-ţi zici: „De ce mi se întâmplă aceasta, căci acasă am copilaşi mici!”

De unde ştii că acestea nu sunt aripile îngerului care se lovesc împreună încercând să te apropie mai mult de Dumnezeu, astfel încât să poţi fi o mamă sau un tată adevărat pentru acei copilaşi? Vedeţi?

Poate părea o situaţie întunecată, aşa cum a fost şi pentru femeia din tema noastră, dar dacă veţi lua făgăduinţa lui Dumnezeu care zice: „Oricine vrea, să vină să bea din apa vieţii, fără plată.”  Atunci lucrurile se vor schimba.

Beţi din apa aceasta care vi se dă fără bani, căci este pentru oricine vrea. Poate aţi făcut ceva rău şi vă simţiţi osândiţi în inima voastră (ştiţi ce am spus mai devreme despre nelegiuirea care poate fi ascunsă în inimile voastre); poate aceasta s-a întâmplat ca să fiţi aduşi mai aproape de Dumnezeu, aşa cum s-a întâmplat şi cu mine, căci viaţa mea a fost alta de când am văzut aceasta.

Până atunci am crezut că fac binele dar a fost suficient ca Dumnezeu să-Şi ridice numai puţin mâna şi Satana m-a prins.

Aceasta mă face să-L apreciez şi mai mult, deoarece ştiu că El este atât de iubitor şi ne vrea înapoi.

Dacă în seara aceasta nu Îl cunoaşteţi pe Dumnezeu, iar în inimă simţiţi o condamnare,  poate părea îngrozitor de întuneric dacă sunteţi bolnavi sau aveţi o altă problemă. Cercetaţi-vă inimile, acum, în timp ce ne vom ruga şi vedeţi dacă aveţi în ele ceva ce vă osândeşte, vă opreşte să primiţi vindecarea sau  vă împiedică să mergeţi în cer.

Dacă este ceva, haideţi să ne apropiem de altar ca să vedem dacă nu sunt cumva aripile îngerilor care se ating unele de altele, căci Dumnezeu încearcă să vă aducă mai aproape de El pentru că vă iubeşte şi vă vrea pentru Sine.

Haideţi să ne rugăm cu capetele plecate. Dar înainte de rugăciune aş vrea să vă întreb ceva. Câţi din audienţă doresc să-şi ridice mâinile şi să spună:

„Frate Branham, aminteşte-mă şi pe mine în rugăciune pentru că doresc să fiu mai aproape de Dumnezeu.”?

O, uitaţi-vă! Peste tot în clădire sunt  numai mâini ridicate.

 „Vreau să fiu mai aproape de Dumnezeu pentru că am nevoie de El. O, Doamne, am nevoie de Tine în fiecare clipă a vieţii mele! Binecuvântează-mă, Mântuitorul meu, căci vin la Tine.”

Aţi făcut tot ce trebuie făcut? Dacă aţi împlinit tot ce se cere, dacă v-aţi pocăit şi aţi fost botezaţi, dacă aţi făcut tot ce aţi ştiut şi cu toate acestea se pare că Dumnezeu nu vă răspunde, vreau să vă spun ceva: Nu vă daţi bătuţi! Staţi pe poziţie pentru că Dumnezeu e pe tron şi ştie totul despre voi.

Dacă în inima voastră este ceva ce vă osândeşte, dacă aţi făcut ceva ce nu trebuia să faceţi, o nelegiuire mică, un lucru micuţ, vă rog să vă pocăiţi de el.

Prietene păcătos, dacă nu L-ai acceptat încă pe Hristos ca Mântuitorul tău şi nu Îl cunoşti ca Salvator personal, dă-mi voie  să te ivit să-L primeşti în seara aceasta.

După ce ne vom ruga aş vrea să veniţi la altar ca să ne rugăm împreună.

Doamne, eu nu cunosc inimile acestor oameni, dar Tu le cunoşti, iar Cuvântul spune că în casa Ta este un izvor pentru necurăţie şi păcat, un izvor în care păcătosul poate să se cufunde ca să se cureţe de toate petele de păcat.

Mâine seară ne vom ruga pentru bolnavi, iar în seara aceasta sunt probabil mulţi care au venit aici pentru momentul acela, de aceea, dorim să începem să ne apropiem de Tine, chiar de acum, căci vrem ca inimile noastre să fie stropite, nu cu cenuşa juncilor ci cu sângele lui Isus care îndepărtează toate păcatele noastre.

Tată, nu dorim doar împrospătarea conştiinţei noastre ci vrem să venim la Dumnezeul cel viu; vrem să ne pocăim de toate păcatele şi nelegiuirile noastre.

          Desigur, printre noi sunt păcătoşi care nu Te cunosc, Tată, şi care s-ar putea ca mâine seară să nu mai fie aici, de aceea, doresc ca acesta să fie un mesaj de avertizare prin care să ştie că Dumnezeu i-a adus în locul acesta cu un scop: ca să-i poată aduce la El.

Ascultă-ne, Doamne. Noi putem vorbi doar Cuvântul, de aceea Te rugăm să laşi ca Duhul să amestece Cuvântul cu untdelemnul.

Poate printre noi sunt creştini care au făcut ceva rău şi au zis: „Mi-e ruşine să mă ridic şi să merg la altar!” de aceea, ajută-i să privească la cruce ca să vadă ce ruşine a îndurat El: dezbrăcat de haine, gol, bătut şi atârnat pe cruce între cer şi pământ.

Ajută-i să se jertfească în seara aceasta şi să-şi sacrifice gândirea şi mândria personală ca să fie în ordine cu Dumnezeul lor şi astfel să vină în faţă şi să-I ceară iertare.

Curăţă-i de toată nelegiuirea, de gândurile murdare, de tot răul: de mânie, de fumat, de băut şi de orice obicei pe care-l mai au. Curăţeşte-i, Doamne!  Înlătură orice rădăcină de amărăciune astfel ca mâine seară să putem sta ca un grup mare şi unit aşteptând ca Duhul Sfânt să fie turnat aici şi să-i facă pe orbi să vadă, pe surzi să audă, pe şchiopi să umble.

Fie ca păcătoşii să se pocăiască de păcatele lor şi să vină în faţă să se mărturisească, astfel ca mâine să poată fi duşi la râul micuţ din apropiere, sau în altă parte, pentru a fi botezaţi.

Îndură-Te, Tată, şi ascultă rugăciunea slujitorului Tău.

Acum, în timp ce staţi cu toţii în rugăciune, am să vă întreb dacă este printre noi cineva care nu este creştin dar doreşte să se predea chiar acum Domnului?

Oh, diavolul vă şopteşte: „Tu nu poţi duce o viaţă creştină!” dar un simţământ micuţ, din inimă, vă împinge să vă ridicaţi şi să spuneţi: „Roagă-te pentru mine, frate Branham!” este adevărat?

Ridicaţi-vă deci şi spuneţi doar: „Mă ridic ca mărturie că sunt un păcătos şi-I cer lui Dumnezeu îndurare.”

Aţi vrea să vă ridicaţi în timp ce stăm în aşteptare? Nu vă ruşinaţi.

Dumnezeu să te binecuvânteze, domnule. Mai sunt şi alţii?

Dumnezeu să te binecuvânteze, tânără doamnă. Mai este cineva?

Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă. Aşa este. Ridicaţi-vă în picioare.

Spuneţi: „Frate Branham, te rog să mă aminteşti în rugăciune. Sunt un păcătos şi nu Îl cunosc pe Dumnezeu, dar Ceva din inima mea îmi spune că în seara aceasta am primit destul Cuvânt şi că o părticică mică din Duhul a intrat în mine. S-ar putea ca oala să fie aproape goală dar stau şi aştept. Vreau să păşesc în faţă ca să mărturisesc că am greşit şi să Îl rog pe Dumnezeu să aibă milă de mine pentru că doresc să mă trezesc din coşmarul acesta de viaţă, la o Viaţă veşnică plină de slavă.”

Mai doresc şi alţii să păşească în faţă? Ridicaţi-vă doar de pe scaun şi spuneţi: „Vreau să mărturisesc şi eu că sunt un păcătos.”

Îi rog pe creştinii care se simt osândiţi în inimile lor sau care au ceva amărăciune, să nu se ruşineze pentru că Dumnezeu Îi cunoaşte. El vorbeşte inimii voastre, de aceea, n-aţi vrea să vă ridicaţi în picioare şi să spuneţi: „Dumnezeule, mi-e ruşine pentru că am făcut acele lucruri..”………………………………………………………………………………………Spuneţi: „Te rog să mă ierţi pentru că doresc să fiu vindecat şi să primesc Duhul Sfânt în timpul acestei adunări; doresc să primesc binecuvântarea Ta dar simt că inima mă osândeşte pentru că am greşit. Am făcut ceva rău, am luat ceva, am spus ceva sau am o nelegiuire…”

Ridicaţi-vă acum! Dumnezeu să vă binecuvânteze. Este bine. Peste tot în clădire.

Ridicaţi-vă şi spuneţi: „Am ceva rău ce trebuie mărturisit.”

Nu trebuie să ne mărturisiţi nouă ci lui Dumnezeu.” Ridicaţi-vă.

Şi voi, care simţiţi că în inimile voastre este ceva care poate împiedica binecuvântările lui Dumnezeu… Acel lucru micuţ poate opri întreaga adunare; poate opri vindecarea acestei femei, astfel încât să rămână în scaunul cu rotile; l-ar putea opri pe acest băiat să umble.

Eu ştiu că sunteţi sinceri şi aş vrea să vă rugaţi pentru voi personal, pentru că eu nu ajung să fac aceasta deoarece este un serviciu de vindecare.

Aş vrea să veniţi  aici, pe partea aceasta a altarului şi să aşteptaţi puţin ca să mă rog pentru voi. Veniţi acum. Aşa..

Toţi cei care sunteţi în picioare, veniţi aici. Oricine a făcut ceva rău, are o nelegiuire în inimă sau vreun păcat nemărturisit, să vină chiar acum.

Iată, vine un băiat invalid aflat în cărucior. O, mă rog din tot sufletul, cu toată inima şi cu întreaga mea fiinţă ca acest tânăr să fie vindecat şi eliberat din starea aceasta.

Până vin toţi, haideţi să cântăm

„Am nevoie de tine în orice ceas,

Prea scumpe, Doamne.

Nu este voce mai blândă ca a Ta

Care dă pacea.”

(Vreţi să vă ridicaţi şi cei care nu aţi făcut-o încă?)

„O, am nevoie de Tine, am nevoie de Tine.

În orice ceas am nevoie de Tine.

Binecuvântează-mă acum, Mântuitorul meu.

Eu vin la Tine.”

Haideţi să ne plecăm capetele în timp ce continuăm să fredonăm această cântare.

Prietene păcătos, vino cu tot ce ai. Adu totul la cruce deoarece, ca slujitor al Lui, îţi spun:

„Aşa vorbeşte Domnul! Cine îşi ascunde fărădelegea, nu propăşeşte, dar cine o mărturiseşte şi se lasă de ea, capătă îndurare.” (Proverbe 28.13).

Ceva v-a vorbit iar voi aţi venit – era Duhul Sfânt.

Eu cred că aţi fost iertaţi deja. Păcătoşilor, păcatele voastre s-au dus pentru că atunci când v-aţi ridicat în picioare aţi mărturisit, aţi stat de partea lui Isus, iar El stă pentru voi, căci este scris:

„De aceea, pe oricine Mă mărturiseşte înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri.” (Matei 10.32).

Aceste cuvinte nu pot să cadă pentru că sunt cuvintele lui Dumnezeu.

Isus stă pentru voi în prezenţa Tatălui, de aceea păcatele voastre sunt sub sânge.

În timp ce ne vom ruga aş vrea ca toţi creştinii care sunt pe tărâmul rugăciunii să se roage împreună cu noi.

Binecuvântatule Domn, în seara aceasta stă aici un grup de oameni care simt că sunt greşiţi. Unii dintre ei nu   Te-au acceptat până acum ca Mântuitor personal, dar stau aici pentru că doresc să Te accepte; pentru că doresc să fii milostiv cu ei.

Cuvântul Tău spune: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl care M-a trimis.” (Ioan 6.44), ceea ce înseamnă că Tu i-ai dat aceste suflete lui Hristos, ca dar al dragostei Tale. Şi ai mai spus:

„Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu.” (Ioan 10.29).

Acum ei sunt ai Tăi. „Cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut de la moarte la viaţă.” (Ioan 5.24).

Doamne, ei au fost ai Tăi de când le-ai vorbit; au fost ai Tăi încă înainte de întemeierea lumii, iar în seara aceasta năvodul Evangheliei i-a prins şi i-a tras la Tine.

Ei sunt ai Tăi, de aceea, îngrijeşte-Te de ei, o, Doamne, căci îi încredinţez în mâinile Tale.

Aici sunt şi nişte copii ai Tăi care au ceva nelegiuire în inimile lor, au spus ceva sau au făcut ceva rău. Poate prin auzirea mărturiei mele din seara aceasta, când am spus că am făcut ceva greşit şi a trebuit să merg să îndrept acel lucru, s-au hotărât să vină şi ei, Doamne. Lasă ca Dumnezeul care a trecut în acel micuţ vârtej de vânt să treacă peste fiecare inimă din locul acesta ca să dea afară nelegiuirea, să-i spele cu sângele Mielului şi să le reînnoiască credinţa şi duhul în marea părtăşie a Duhului Sfânt.

Dă-le aceasta, Doamne, pentru că sunt ai Tăi; pentru că stau aici pocăiţi şi fac o  mărturisire completă în faţa acestei audienţe, recunoscând că au fost greşiţi şi că vor să fie îndreptaţi.

Tu ai spus că pe cel ce vine la Tine nu îl vei da afară, iar noi ştim că eşti aici, Doamne, şi că ne vei primi.

Acum, în timp ce stăm în aşteptare, iar ei au capetele plecate, mă întreb câţi din cei prezenţi aici nu au Duhul Sfânt şi ar vrea să fie amintiţi în rugăciune. Ridicaţi mâna.

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Altarul este aici, gata pregătit.

Cred că este momentul ca cei care nu au Duhul Sfânt  să vină, pentru că voi ştiţi că nimeni nu poate merge în răpire fără Duhul.

Veniţi cu toţii. Ridicaţi-vă în picioare şi spuneţi: „Eu sunt în legătură cu Dumnezeu. Am un mic Cuvânt în inima mea şi puţin din Duhul, care îmi spune că dacă amestec această făgăduinţă a lui Dumnezeu cu Duhul care îmi spune că în seara aceasta pot primi Duhul Sfânt, Îl voi avea.

Este destul de mult din Duhul în voi, ca să vă spună că Dumnezeu va face aceasta chiar acum?

Dacă este, ridicaţi mâna dovedind că aveţi destul curaj şi suficientă convingere.

Veniţi sus. Haideţi să spunem un cuvânt de rugăciune şi să ne punem mâinile peste voi. Vreţi să veniţi?  Dacă Îl vreţi cu adevărat, veniţi.

Aşa este. „Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!” (Matei 5.6). Acestea sunt cuvintele Bibliei, iar Dumnezeu nu poate lăsa să cadă Cuvântul Lui.

Pregătiţi-vă! De câtă vreme căutaţi Duhul Sfânt? El este aici.

Aş vrea ca nişte fraţi lucrători să meargă cu oamenii aceştia să-i instruiască cum să se roage şi să Îi mulţumească lui Dumnezeu.

Câţiva dintre fraţii de aici, care-L cunosc pe Dumnezeu, să vină aici: patru sau cinci, iar ceilalţi să stea cu aceştia de aici, căci ne vom ruga pentru ei.

Câţi din cei prezenţi în clădire sunt lucrători ai Evangheliei? Ridicaţi mâna. Nu întrebăm din ce denominaţiune sunteţi, ci dorim să ştim care dintre voi sunt lucrători pentru că avem nevoie de voi aici.

Acum este timpul. Aici sunt oameni care au amestecat untdelemnul cu făina. Ei au venit să primească şi vor primi. Haideţi să arătăm că noi Îl avem pe „Aşa vorbeşte Domnul!”

Credeţi că Duhul Sfânt este şi pentru voi? Ce a spus Petru la cincizecime, când oamenii L-au întrebat: „Ce să facem?”

El le-a răspuns: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.”

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” (Fapte 2.38-39). Este adevărat?

Acum sunteţi aici. Ce au făcut ei în zilele de la început? Şi-au pus mâinile peste cei ce au crezut.

Acum ne vom ruga pentru oamenii aceştia apoi vom merge cu ei la altar ca să primească Duhul Sfânt, de aceea, toţi lucrătorii să fie pregătiţi pentru rugăciune.

Credeţi? Să nu vă ridicaţi de pe genunchi până nu sunteţi botezaţi cu Duhul Sfânt, căci atunci vom avea aici revărsarea unei treziri.

Dumnezeu ne-a făgăduit acest lucru iar diavolul nu ne va putea fura făgăduinţa Lui. Acesta este motivul pentru care vom sta aici până se va împlini. Desigur.

Să ne plecăm capetele. Voi, creştinii, rugaţi-vă pentru aceşti oameni care caută Duhul Sfânt.

Tată, oamenii aceştia au mărturisit deja că sunt creştini, dar am citit în Biblie că numai cei care aveau ulei în candele au intrat la Cina nunţii, de aceea, în seara aceasta stau aici să primească untdelemnul. Ei au văzut din lecţia noastră că dacă au făina, untdelemnul este deja aici ca să facă amestecul.

Ei au venit să se jertfească pe sine, să simtă focul arzător al botezului cu Duhul Sfânt, care aprinde crucea lui Hristos în inimile lor şi îi va umple cu putere, cu slavă şi cu botezul Duhului Sfânt.

Dă-li-L, Doamne. Unge lucrătorii lui Dumnezeu care stau lângă ei, căci suntem aici ca să ne rugăm rugăciunea credinţei, deoarece dorim să vedem o mare trezire ce străbate această comunitate, astfel ca fiecare biserică să fie în clocot.

Doamne Dumnezeul nostru, în seara aceasta venim la Tine şi credem că nu ne vei refuza. Lasă ca toţi cei prezenţi aici, de la băieţi la fete, până la cei mai bătrâni, să primească Duhul Sfânt. Şi aşa cum a spus odinioară Isus şi ucenicii Lui, spunem şi noi: Primiţi Duhul Sfânt!” şi Tu ai turnat peste ei Duh şi Viaţă.

Vă vor însoţi lucrătorii şi vor sta cu voi până veţi primi Duhul Sfânt.

Aş vrea să vorbesc puţin cu restul adunării. Să ştiţi că nu va fi rugăciune pentru bolnavi. Dorinţa mea este să facem totul corect, căci dacă pe undeva  este ceva greşit, lucrurile se vor întoarce. De aceea vreau să facem totul corect. Amin.

Predicatorilor, mergeţi cu ei acolo şi puneţi-vă pe inimă să nu vă ridicaţi de pe genunchi chiar dacă veţi aştepta până sâmbătă seara.

Poate ziceţi: „Cât să mai aşteptăm?”

„Până veţi fi umpluţi.”

„Cât?”

„Până Îl veţi primi.”

Câţi lucrători – bărbaţi şi femei -, sunt în clădire şi ar vrea să meargă cu oamenii aceştia? Ridicaţi mâna.

Fii binecuvântată, soră Rosella. Ai vrea să mergi cu ei? Mai este vreun lucrător bun care ar vrea să fie prezent când Duhul Sfânt va umple pe cineva?

Bărbaţii să meargă la bărbaţi şi femeile la femei.

Staţi aici, fiţi sinceri şi înfruntaţi-l pe diavolul pentru că el este un duşman învins. Credeţi aceasta?

El este doar o cacialma; nu are nici un drept asupra noastră pentru că suntem copii liberi, născuţi din Duhul lui Dumnezeu, de aceea avem dreptul la moştenirea lui Dumnezeu.

Mai sunt păcătoşi care n-au ridicat mâna dar ar vrea s-o facă acum şi să spună: „Frate Branham, aminteşte-mă şi pe mine. Nu am avut curajul să păşesc în faţă, dar aminteşte-mă şi pe mine pentru ca Dumnezeu să-mi pună pe inimă puterea de a păşi data viitoare. Roagă-te să-mi păzească viaţa de accidente sau de orice alt rău, ca să pot ajunge mâine seară aici.”?

Ridicaţi mâna. Oricine are vreo nelegiuire în inimă şi nu a ridicat mâna, s-o facă acum şi să zică: „Roagă-te şi pentru mine, frate Branham.”

Câţi din voi sunt bolnavi şi suferinzi? Ridicaţi mâna şi spuneţi: „Vin şi vreau să te rogi pentru mine, căci doresc să fiu bine.”

În ordine. Mărturisiţi-vă toate greşelile săvârşite, pentru că aveţi timp s-o faceţi până mâine seară, iar convingerea mea este că Dumnezeu va face mai multe vindecări decât oriunde în ţară.

Cred aceasta din inimă. Amin.

Domnul să vă binecuvânteze. Acum haideţi să ne ridicăm şi să cântăm: „Am nevoie de Tine în orice ceas.”

Dragă Isuse, Te rog şi pentru aceste batiste, ca să le dai marea Ta putere şi să-i vindeci pe toţi cei care le-au trimis. Fă aceasta pentru că Te rog în Numele lui Isus. Amin.

Domnul să vă binecuvânteze.      Amin.

-Amin-