RĂSCUMPĂRARE ÎN DESĂVÂRȘIRE ȘI ÎN BUCURIE

Sunt bucuros pentru că pot să vă salut din nou în Numele preaiubitului nostru Domn Isus Hristos, Fiul înviat al lui Dumnezeu. Când am intrat, El era deja prezent în locul acesta, aşa că aşteptăm să vedem din belşug „peste ceea ce putem face sau gândi noi,” binecuvântările pe care le va revărsa peste noi, spre slava şi mărirea lui Isus Hristos.

Dacă va fi cu voia Domnului, în următoarele zile aş vrea să ţin câteva campanii în care să nu avem doar predici şi învăţătură din Scriptură, ci voi face şi chemări la altar şi rugăciuni pentru bolnavi. Aş vrea să fie adunări de modă veche, cum obişnuiau să aibă cu ani în urmă baptiştii. (Cineva spune: „Amin!”). Doar pe doi dintre baptişti i-am auzit spunând „Amin.” Unde sunt restul? Cineva întreabă: „Frate Branham, ai fost baptist?” Da.

Eu am predicat odată în Arkansas şi acolo a fost vindecat un om bătrân. Era nazarinean, iar a doua zi după vindecare, umbla prin oraş cu cârjele pe umăr. Îşi scrisese cu litere mari următoarele cuvinte: „Dumnezeu m-a scăpat de acestea seara trecută.”

Acest bărbat era din Little Rock şi era olog de câţiva ani. Îl cunoşteau toţi oamenii din zonă pentru că stătea jos şi vindea creioane. Aceasta a făcut ca vindecarea lui să stârnească o mare vâlvă în oraş.

Două seri mai târziu, în timp ce predicam, el s-a ridicat în picioare şi a zis: „Numai o clipă, frate Branham. Te superi dacă te întreb ceva?”

„Nu, domnule,” am răspuns eu.

„Când te-am auzit predicând am crezut că eşti nazarinean. Apoi am văzut în jurul tău o mulţime de penticostali, şi cineva mi-a zis că eşti penticostal, iar adineauri te-am auzit chiar pe tine spunând că ai fost baptist. Iartă-mă, dar nu înţeleg nimic.”

„Este foarte simplu,” am răspuns. „Eu sunt penticostal, nazarinean, baptist, etc. Aşa este.

Prieteni, eu nu aparţin de nici o denominaţiune bisericească şi totuşi aparţin de fiecare din ele.

Când am pornit pe drumul credinţei, a spus: „Hristos este Capul meu, Biblia aceasta este Îndrumătorul meu, iar lumea este biserica mea.” Şi dorinţa mea este să fie aşa până voi muri.

Pentru că văd peste tot tărgi şi paturi de campanie cu bolnavi, mă gândesc că peste o zi sau două vom avea un serviciu de vindecare. Mă simt neliniştit  şi aştept să se întâmple ceva aici în Louisville, Kentucky, pentru că acesta este oraşul meu natal.

N-am avut niciodată o adunare bună aici, dacă pot spune aşa. Nu vreau să supăr pe nimeni, pentru că şi în alte locuri am avut o mulţime de adunări rele. Am vrut să spun că-mi este foarte greu să vorbesc aici, pentru că acesta este oraşul meu. Nu ştiu de ce, dar mi-e greu să trec peste aceasta. Probabil se împlineşte şi cu mine ceea ce a spus Isus: „Nicăieri nu este preţuit un proroc mai puţin decât în patria şi în casa Lui.” (Matei 13.57).

Acesta este motivul pentru care cred că nu voi ajunge niciodată să văd în locul acesta minuni remarcabile.

Acum un an sau doi, am avut o adunare în Jeffersonville şi acolo a fost o femeie de aici din Kentucky. Nu mai umblase de șaptesprezece ani, dar în seara aceea Domnul a vindecat-o, aşa că s-a întors acasă pe deplin sănătoasă. Cred că mulţi dintre voi îşi amintesc.

Deci, m-ar bucura mult dacă s-ar întâmpla ceva deosebit, aici în Louisville, dacă am avea o adunare de modă veche care să cuprindă oraşul acesta mare şi frumos.

Louisville este u oraş la fel ca celelalte, adică la fel de rău ca ele. Voi ştiţi că acesta este adevărul. Nu spun aceasta ca să vă jignesc, fiindcă şi eu sunt tot din Kentucky, însă acesta este adevărul. Este un oraş rău. Aici este casa tuturor distileriilor, a whisky-ului şi a tot ce este mai rău, aşa că acesta este tronul Satanei.

Noi îl putem zdrobi însă prin Evanghelia lui Isus Hristos. Acesta este adevărul. Trebuie să ne unim doar puterile şi îl vom învinge.

Nu demult, un evanghelist spunea despre adunările de aici: „Ei bine, aici este cum este, dar când mă duc în alte oraşe din ţară, trebuie să fie sponsorizat de toţi pentru că altfel merg.” Aşa-i.

Gândiţi-vă numai. Cred că în Louisville sunt în jur de șaizeci sau șaptezeci de biserici baptiste mari. Dar cum este cu metodiştii? Acesta este un oraş cu mulţi metodişti. Dar cât ar câştiga acest bărbat dacă ar veni numai la metodiştii şi baptiştii din oraş şi i-ar lăsa afară pe prezbiterieni şi p ceilalţi?

Câte biserici ale Evangheliei depline sunt în oraş? Da, sunt două sau trei misiuni pe aici pe undeva, câteva biserici mici care se luptă însă între ele.

Înseamnă că atunci când vii aici trebuie să stai pe puterea slujbei tale. Aşa este. Adică trebuie să mergi acolo unde te trimite Domnul. Mie îmi place să fac aşa şi pot spune că dacă nu m-ar susţine Isus Hristos, dacă nu aş depinde de El, nu mi-ar mai rămâne nimic pe care să mă pot sprijini. Aşa este. Eu stau pe Hristos, Stânca mea neclintită. Toate celelalte sunt nisipuri mişcătoare. Astfel, mai bine mă duc şi predic la cinci oameni care ştiu că au fost trimişi de Dumnezeu să mă asculte, decât să predic la zece mii care au fost aduşi în sală de interese politice. Aşa este.

Dacă în seara aceasta m-aş ruga pentru zece ii de bolnavi şi până dimineaţă ar muri toţi, mâine seară aş fi din nou aici ca să mă rog pentru bolnavi, fiind pe deplin încredinţat că Cuvântul lui Dumnezeu este adevărul. Aşa este.

Dacă s-ar ridica din mormânt cinci mii de oameni morţi de acum o sută de ani şi ar veni la mine să-mi spună: „Frate Branham, să nu ai încredere în El pentru că nu este drept! Să nu mai crezi în El pentru că şi noi L-am urmat şi totuşi am eşuat!” nu aş primi nimic din acele cuvinte, ci le-aş răspunde: „Pe mine lăsaţi-mă să mor în Isus Hristos!” Aşa este.

Eu Îl cred din toată inima şi întreaga mea credinţă se bazează pe El. da, eu Îl cred din toată fiinţa mea şi în toate lucrurile mă bazez numai pe El.

Eu iubesc mult poporul Lui, vă iubesc pe voi, cetăţenii Împărăţiei lui Dumnezeu şi doresc să stau umăr lângă umăr cu voi şi să port povara Lui.

În seara aceasta am să încerc să vorbesc mai puţin, pentru că nu vreau să vă ţin mult.

Înainte de a veni aceste întâlniri, am avut înaintea Domnului o dorinţă şi aştept ca El să facă ceva pentru noi. Rugaţi-vă, faceţi-vă partea voastră, pentru ca atunci când va veni judecata, să putem sta cu toţii şi să spunem că ne-am făcut partea la care am fost chemaţi.

Acum aş vrea să citesc din Numeri 20.7-11, pentru că doresc să vorbesc despre un subiect frumos.

La şcoala duminicală am început să vorbesc în Tabernacolul din Jeffersonville despre tema „Răscumpărare prin sânge.”

Mulţi dintre voi mi-aţi spus că nu m-aţi văzut predicând într-o campanie de vindecare, dar eu am avut un motiv pentru aceasta. Părerea mea este că ar fi un mare favor din partea lui Dumnezeu dacă aş putea aduce sufletele zdrobite la altar. Pentru aceasta este însă nevoie ca oamenii să se coboare cu adevărat înaintea lui Dumnezeu şi să se roage.

Necazul este că foarte mulţi oameni postesc şi se roagă, dar se tem să stăpânească ceea ce cer. Adevărul este că nu are nici un rost să vă rugaţi şi să postiţi, dacă nu aveţi un motiv pentru care s-o faceţi. Voi trebuie să mergeţi înainte. Când cereţi ceva, duceţi-vă şi luaţi ceea ce aţi cerut, pentru că Dumnezeu a spus că vă aparţine. Nu luaţi altceva, ci luaţi ceea ce aţi cerut. Dacă procedaţi în felul acesta, veţi învăţa cum puteţi obţine totul. Desigur. Nu daţi înapoi şi nu spuneţi niciodată: „Păi, mai durează puţin!”

Spuneţi: „Intru şi iau, pentru că Dumnezeu a spus că-mi aparţine! Eu vreau aceasta înainte de toate.”

 Pot să vă spun că în toţi cei douăzeci și trei de ani de când slujesc, El mi-a dat acest loc. Şi ştiu că atâta vreme cât Îl  iubesc şi El mă iubeşte, va fi la fel pentru că Dumnezeu este obligat faţă de Cuvântul Său care spune: „…orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi primit şi-l veţi avea.”(Marcu 11.24).

Acestea sunt cuvintele Lui, nu-i aşa? (Amin). Bine. În ordine.

Aş vrea să vă aud spunând: „Amin!” Soră Hoower, tu ştii că „Amin” înseamnă „Aşa să fie,” dar întimp ce-am vorbit, nu am auzit pe nimeni spunând „Amin.”

Cu câtva timp în urmă am predicat într-o biserică micuţă. Eu nu sunt prea manierat când stau la amvon, adică nu am o linie teologică în vorbire, aşa că am devenit puţin cam dezorientat: am început să sar la amvon, apoi am luat microfonul în mână şi m-am plimbat încoace şi încolo, în timp ce vorbeam cât puteam de tare. Apoi mi-am venit în fire. Adevărul este că sunt momente când nu ştiu ce fac. După câteva minute m-am pierdut din nou şi m-am trezit în mijlocul culoarului, suflecându-mi pantalonii. Nu ştiam de ce fac aceasta… dar un lucru este clar: m-am simţit foarte bine acolo.

Câteva zile mai târziu, a venit la mine un bărbat şi m-a întrebat: „Spune-mi, cum poţi să predici în timp ce toţi strigă: „Amin!”?

„Păi, tocmai aceasta mă face să predic,” am răspuns eu. Desigur.

Eu am avut un câine bătrân, iar într-o zi l-am luat cu mine la vânătoare. La un moment dat, am văzut un sconcs, iar bătrânul meu câine ar fi dat orice să poată trece pe lângă el fără să-l bage în seamă. Da, nu voia să aibă nimic a face cu acel animal, care în clipa când ne-a văzut a fugit şi s-a ascuns într-un tufiş, dar eu i-am poruncit: „Caută-l, băiete, caută-l!” şi el mi-a prins sconcsul.

Cel mai rău sconcs pe care-l cunosc eu este diavolul, iar dacă vreţi să-l biruiţi trebuie să spuneţi doar „Amin.”

Voi aţi auzit desigur de bătrânul Buddy Robinson de la biserica nazarineană. El spunea: „Doamne, dă-mi o coloană vertebrală ca un ferestrău pentru buşteni. Dă-mi cunoştinţă şi ajută-mă să lupt cu diavolul până nu voi mai avea decât un dinte în gură, apoi să-l termin şi să mor.” Şi eu cred că s-a întâmplat chiar aşa, pentru că avea aproape  o sută de ani şi tot predica Evanghelia.

Eu am auzit şi de alţi veterani care predicau Evanghelia deşi aveau mulţi ani. Astfel, într-o zi când am deschis radioul, l-am auzit predicând pe fratele Mordecai F. Ham, care deşi avea în jur de o sută de ani predica încă Evanghelia.

Când l-am auzit, am zis: „Dumnezeu să-l binecuvânteze, iar când va ajunge acolo sus, cununa lui să fie împodobită cu o mulţime de stele strălucitoare.”

Eu nu-l prea cunosc pe acest bărbat, dar aş vrea ca într-una din aceste zile să mă întâlnesc cu el. Ştiu că atunci când va trece dincolo, va avea de strâns multe mâini, pentru că a fost un bătrân veteran.

Doresc ca Domnul să vă binecuvânteze pe toţi, iar înainte de a intra în subiect, aş vrea să-L rugăm pe Autorul acestui Cuvânt să vină jos şi să ni-L descopere.

Bunul nostru Tată ceresc, în seara aceasta ne apropiem de Tine în iubitul şi minunatul Nume al Fiului Tău Isus Hristos, mărturisindu-ne păcatele şi recunoscând că nu suntem vrednici să-I pomenim Numele sfânt.

Toată familia din ceruri se numeşte „Isus” şi toată familia de pe pământ se numeşte „Isus”, iar cuvântul spune că în acest Nume se va pleca orice genunchi şi că orice limbă va mărturisi, fie că sunt păcătoşi sau sfinţi, că „Isus Hristos este Domnul.”  (Filipeni 2.10-11). O, ar trebui ca atunci când vorbim în Numele Lui, să ne cutremurăm şi să fim plini de respect! Te rugăm deci, Tată, plini de respect, în Numele Lui, să vii în seara aceasta la noi. Suntem aici, în mijlocul unui oraş în care Satana i-a legat pe oameni prin tot felul de ochelari: prin afaceri, prin jocuri de noroc, prostituţie, whisky, ţigări şi multe altele, şi ştim că mulţi predicatori le trec cu vederea ca să cum ar fi normal să se întâmple aşa.

O, Dumnezeule, dă-ne un glas care să avertizeze şi să predice Evanghelia direct, aşa cum este ea, astfel încât toporul să fie înfipt la rădăcina pomilor, iar aşchiile să sară în toate părţile… Ajută-ne, Doamne, să putem pronunţa judecata asupra acestor lucruri rele şi să predicăm Evanghelia preaiubitului Tău Fiu Isus Hristos.

Îngăduie să se întâmple ceva care să zguduie acest oraş, pentru a fi câştigaţi cât mai mulţi pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Fă ca şi bisericile care au doar câţiva membri să se umple de oameni sfinţi de modă veche, născuţi din nou.

Îngăduie să primim o trezire de modă veche, care să scuture oraşul dintr-o parte în alta. Dă-ne o trezire care să pună toate lucrurile în ordine şi fă ca oamenii să alerge la biserică, să se adune la altar, să se roage şi să se pregătească pentru întâlnirea cu Tine.

Poate că printre noi sunt oameni bolnavi, de aceea Te rog ca atunci când voi vorbi pentru ei, să laşi ca Duhul Sfânt să vină şi să vindece orice boală şi suferinţă. Salvează fiecare păcătos şi cheamă-i înapoi pe toţi cei care au alunecat pe căi greşite.

Îngăduie ca Duhul Sfânt să vină şi să mă călăuzească în acest subiect. Sunt slujitorul Tău, de aceea Te rog să mă foloseşti după cum doreşti, astfel încât să primeşti slava şi lauda celor prezenţi, pentru că Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Vom citi dinNumeri 20.7-11:

„Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:

„Ia toiagul şi cheamă adunarea, tu şi fratele tău Aaron. Să vorbiţi stâncii acesteia  în faţa lor, şi ea va da apă. Să le scoţi astfel apă din stâncă şi să adapi adunarea şi vitele lor.”

Moise a luat toiagul dinaintea Domnului, cum îi poruncise Domnul.

Moise şi Aaron au chemat adunarea înaintea stâncii. Şi Moise le-a zis: „Ascultaţi, răzvrătiţilor! Vom putea noi oare să vă scoatem apă din stânca aceasta?”

Apoi Moise a ridicat mâna şi a lovit stânca de două ori cu toiagul. Şi a ieşit apă din belşug, aşa încât a băut adunarea, şi au băut şi vitele.”

Fie ca Domnul să ia aceste cuvinte şi să le desluşească în timp ce vom intra în subiect.

Aş vrea ca toţi bolnavii care sunt în locul acesta să stea liniştiţi. Billy nu a împărţit numere de rugăciune pentru că aşa am cerut eu. Am spus aceasta pentru că vreau să încerc să fac ceva spre slava Domnului.

Rugămintea mea este ca Dumnezeu să ne dea suflete credincioase pentru Împărăţia Sa, care să meargă înainte spunând: „Dumnezeule, eu Te cred pe Cuvânt!” Aceasta este. Aceasta este calea iniţială şi cea mai bună. Aşa este. Luaţi-L pe Dumnezeu pe Cuvânt. Dacă nu puteţi păşi în felul acesta, El vă va trimite alte lucruri în ajutor, cum ar fi darurile, semne şi minuni, care să confirme Cuvântul Său în faţa fiecăruia dintre voi.

Duminică am avut tema: „Răscumpărare prin sânge.”

Noi l-am luat pe Israel şi am privit ieşirea lui din Egipt (un tip spre ieşirea bisericii din lume) şi călătoria spre Palestina, ţara făgăduită de Dumnezeu pentru ei.

Acesta este un lucru minunat şi îmi place nespus de mult. De altfel, citesc în fiecare săptămână această frumoasă carte a Exodului. Îmi place foarte mult pentru că este un tip pentru biserica de astăzi şi pentru felul în care o conduce Dumnezeu. Da, astăzi El procedează în mod spiritual, aşa cum a procedat atunci în mod firesc. Vedeţi aceasta?

Atunci, El a luat Israelul şi l-a condus dintr-o ţară în alta, iar acum, prin Duhul Sfânt ne scoate pe noi din lume şi ne duce spre Ţara făgăduită. Credeţi că suntem în călătorie spre Ţara făgăduită? (Amin).

„În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.” (Ioan 14.2).

Este adevărat? (Amin). Deci noi ne îndreptăm spre Ţara făgăduită şi fiecare zi înseamnă o bornă kilometrică; o altă zi este altă bornă kilometrică.

Şi iată că în faţa noastră stă o mare şi întunecată umbră: Moartea. Cu fiecare bătaie a inimii, noi suntem tot mai aproape de ea, aşa că într-o bună zi ea va bate pentru ultima dată şi atunci vom intra în Ţară. Dorinţa mea este ca atunci să fiu alături de grupul meu. Şi pentru că ştiu că într-o zi va trebui să înfrunt moartea, aş vrea să nu fiu niciodată laş. Dorinţa mea este ca atunci să fiu găsit în mantia neprihănirii Sale, sigur că Îl cunosc în puterea învierii Sale. Aşa este. Atunci când El îi va chema pe ai Săi dintre morţi, mă va chema şi pe mine, pentru că El este Dumnezeul celor vii.

Noi am văzut că în timp ce Israelul se afla încă în Egipt, Dumnezeu a pregătit un plan pentru ei. Astfel, a adus Răscumpărarea prin sânge, iar când au pornit la drum le-a adus Răscumpărarea prin putere.

Aseară am văzut că El a aplicat un semn: sângele mielului, care este un tip minunat pentru credinciosul care în momentul în care acceptă că Isus Hristos a murit pentru el, devine un copil al lui Dumnezeu. Din clipa aceea începe călătoria spre Ţara făgăduită.

Moartea mielului nevinovat a salvat viaţa credinciosului vinovat. Nu este acesta un tip desăvârşit? (Amin). Moartea unui nevinovat salva viaţa vinovatului. Desigur.

Moartea nevinovatului Hristos ne-a dăruit Viaţa veşnică, nouă celor vinovaţi.

După ce Dumnezeu le-a dat viaţa prin sânge, moartea a trecut pe lângă ei, şi Domnul a început să-i călăuzească în călătoria spre ţara făgăduită. Vom merge şi noi cu ei pentru o vreme.

Acum observaţi ce s-a întâmplat imediat după ce ei   L-au acceptat pe Dumnezeu prin credinţă şi au devenit copiii Lui: vrăjmaşul vieţii fizice s-a luat după ei şi i-a pus la colţ. Cum aşa? În faţa poporului era Marea Roşie, în dreapta şi în stânga erau munţii, iar din spate venea armata lui Faraon, care voia să-i ducă înapoi în robie.

Dar iată că Dumnezeu a dovedit faptul că le dăduse viaţă prin moartea mielului. Da, El urma să le arate răscumpărarea fizică. Aleluia! Vedeţi? El a arătat aici  vindecarea pentru omul natural şi mântuirea pentru cel duhovnicesc.

Când a trecut Îngerul morţii, Dumnezeu a oferit o cale de scăpare: sângele mielului jertfit, iar ei au acceptat-o.

Dar Dumnezeu va da şi acum o cale de scăpare din moartea fizică.

Poate că trupul tău este mâncat de cancer sau de o altă boală, dar Dumnezeu are şi o răscumpărare prin putere. Da, Cel care a răscumpărat sufletul, va răscumpăra şi trupul.

Vedeţi, Israelul fusese salvat, fusese tăiat împrejur şi se afla sub sânge, dar cu toate acestea, Faraon… vrăjmaşul, voia să-i distrugă, să-i ucidă pe toţi în pustie. Dar chiar atunci Dumnezeu Şi-a arătat puterea de răscumpărare a trupurilor lor. Înţelegeţi? Ştiţi despre ce vorbesc? (Amin).

Răscumpărarea prin putere. Atunci când vrăjmaşul a ajuns aproape de ei, marele supranatural, Stâlpul de Foc, a trecut în spatele poporului şi s-a aşezat între ei şi moarte.

Puteţi înţelege la ce mă refer? (Amin).

Atunci când moartea vine pe furiş, înainte de vreme, şi vrea să-l distrugă pe credincios, pe copilul născut din nou al lui dumnezeu, Îngerul Domnului se aşează între tine şi boală. Dacă tu vrei să fugi spre ea este treaba ta, dar el stă între tine şi moarte.

Acum 23 de ani când am fost internat în spitalul evreiesc, dr. Morris Fletcher, mi-a mai dat doar trei ore de viaţă, dar iată că mai trăiesc şi în seara aceasta. Aleluia! De ce? Prin nemărginitul Său har, Îngerul lui Dumnezeu a stat între mine şi moarte, iar eu am acceptat protecţia Lui. Şi ca recunoştinţă pentru aceasta, am câştigat o jumătate de milion de suflete pentru El.

O, cât de bine ştie să facă Dumnezeu toate lucrurile! Problema este ca noi să-L urmăm. Nu încercaţi să-L conduceţi pe Dumnezeu, ci lăsaţi-L să vă conducă El pe voi. Noi suntem cei care avem nevoie să fim conduşi şi cred că tocmai de aceea ne-a comparat Dumnezeu cu oile.

Aţi văzut vreodată o oaie pierdută? Este ceam mai neajutorată făptură din lume. Nu poate să găsească nicicum drumul de întoarcere, de aceea stă şi behăieşte până când o mănâncă lupii sau moare.

Aşa este şi omul pierdut. El este pierdut de tot şi nu poate face nimic să se salveze. Dar prin harul Său, Dumnezeu vă conduce la Hristos.

Domnul Isus a spus: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis;  şi Ei îl voi învia în ziua de apoi.” (Ioan 6.44). Ce făgăduinţă!

O, aş vrea să ating fiecare persoană de aici, să pătrund acolo jos, sub cea de-a cincea coastă din partea stângă, până voi atinge „miezul inimii.” Atunci aţi putea vedea oamenii bolnavi ridicându-se, pentru că orice boală ar avea, i-ar părăsi. Da, ei ar părăsi adunarea eliberaţi şi fericiţi. Ologii ar umbla la fel de bine ca orice alt om sănătos, pentru că ar refuza să mai ştie altceva decât pe Hristos. Vedeţi?

Dar ce se întâmplă? Voi sunteţi speriaţi. Vă temeţi să luaţi startul. Voi aşteptaţi să vină Dumnezeu şi să vă tragă afară, dar Dumnezeu nu procedează în felul acesta, ci aşteaptă să faceţi voi primul pas. El a dat făgăduinţa şi a spus: „Vino după Mine!”

Priviţi acum copiii lui Israel. Ce s-a întâmplat după ce L-au urmat pe El? dumnezeu a venit şi a stat între ei şi pericol. Aceasta este puterea răscumpărării, mai bine zis, răscumpărarea prin putere. Vedeţi? Mai întâi, răscumpărarea prin sânge, apoi răscumpărarea prin putere.

Aseară i-am lăsat la trecerea Mării Roşii. Ce s-a întâmplat acolo? Toţi vrăjmaşii şi carele lor de luptă  au fost nimiciţi. Caii lor au fost înghiţiţi de ape, iar roţile li s-au afundat în nămol.

Dar Israelul a stat pe malul celălalt şi a privit cum Îşi întinde Dumnezeu braţul şi îi nimiceşte pe toţi vrăjmaşii lor.

Acesta este un tip minunat pentru credinciosul aflat sub sânge. El este vindecat prin interpunerea lui Dumnezeu între el şi boală. În felul acesta, puterea lui Dumnezeu Îl salvează şi-i prelungeşte viaţa pentru un timp.

Toţi vrăjmaşii lor au fost ucişi acolo. Dacă Dumnezeu nu s-ar fi aşezat acolo în pustie între ei şi moarte, vrăjmaşul i-ar fi masacrat pe toţi.

Eu aş fi mort de multă vreme dacă Dumnezeu nu s-ar fi mişcat între mine şi moarte. Da, fiecare credincios în parte ar fi mort de multă vreme dacă nu s-ar fi aşezat Dumnezeu între el şi moarte. Daci, în suveranitatea harului şi a milei Sale, Dumnezeu stă între credincios şi moarte. Aleluia!

Şi care este următorul pas pentru credincios? Botezul cu Duhul Sfânt.

Moise i-a condus pe copiii lui Israel direct în Marea Roşie, pentru a fi botezaţi în mare.  Aici, apa reprezintă Duhul, pentru că atunci când Moise a lovit Stânca, a ţâşnit din ea apă. Stânca este un tip spre Hristos, fiindcă în Ioan 3.16 citim:

„…Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.”

Vedeţi, un popor care era pe punctul să piară în pustie, a fost salvat de Stânca lovită.

Tot aşa este şi astăzi: un popor care era pe punctul să piară în păcat şi nelegiuire, a fost salvat pentru că Stânca lovită a lui Dumnezeu a luat locul lui.

Priviţi! Aş vrea să vedeţi că trecere poporului prin Marea Roşie este un tip spre primirea Duhului Sfânt.

După ce credinciosul a fost răscumpărat dintre cei morţi şi adus la Viaţă, i-ar puterea lui Dumnezeu i-a vindecat trupul, el este un candidat pentru primirea Duhului Sfânt.

În faţa lui stă o călătorie, dar înainte de a porni în ea are nevoie de Ceva care să-l pregătească. Amin.

Acesta este un tablou desăvârşit pentru Rusalii. Fiecare credincios care intră înăuntru, acceptă sângele lui Isus Hristos şi este salvat, dar el se agaţă încă de una şi se alta şi nu poate renunţa la asta şi la cealaltă.

Poate că Dumnezeu face lucruri minunate pentru tine, dar tu nu poţi renunţa încă la ţigări, mai trebuie să serveşti băutură cu prietenii, etc.

Ştii ce trebuie să faci în situaţia aceasta? Să treci Marea Roşie.

Aşa cum au ieşit copiii lui Israel pe malul celălalt, târându-se şi privind în urmă spre cei care-i urmăreau şi au murit înecaţi în mare (toţi acei foşti stăpâni care i-au bătut adesea şi i-au ucis pe unii dintre ei), exact aşa priveşte şi creştinul născut din nou şi vede toate acele lucruri vechi zbătându-se neputincioase şi murind în mare (cancerul, ţigările, whisky-ul, etc., care i-au dus pe mulţi dintre oameni în spitalele de boli nervoase sau chiar în mormânt, nu mai au acum nici o putere).

Frate, tu vorbeşti de o întâlnire, dar ei au avut-o.

După Isus Hristos, Moise este cel mai mare profet care a trăit vreodată. Nu a existat niciodată vreun alt om căruia să-i fi vorbit Dumnezeu ca lui Moise. Astfel, Dumnezeu a zis:

„…Când va fi printre voi un proroc, Eu Domnul, Mă voi descoperi lui într-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis.

Nu tot aşa este cu robul Meu Moise. El este credincios în toată casa Mea.

Eu îi vorbesc gură către gură…” (Numeri 12.6-8).

După ce a trăit acea experienţă şi i-a văzut pe toţi egiptenii morţi pe malul celălalt, Moise a ştiut că robia s-a terminat pentru totdeauna. Da, cei care i-au asuprit şi i-au biciuit, au murit, aşa că Moise şi-a ridicat mâinile spre cer şi a cântat în Duhul. O, Doamne!

Când lucrarea a fost desăvârşită, Moise a cântat în Duhul. Trecerea Mării Roşii este un tip spre revărsarea Duhului Sfânt la Rusalii. După ce a trecut prin mare, Moise a cântat în Duhul. Acum sufletul nostru este răscumpărat pe deplin şi„nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă,”cum spune Biblia în Ioan 5.24.

Mă simt atât de bine! Ştiţi de ce? Pentru că am siguranţa că aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul!” Sufletul meu este ancorat în El, de aceea pot să merg înainte şi să spun: „Satană, poţi să-mi şopteşti ce vrei, fiindcă nu mă interesează, deoarece ştiu în cine am crezut. Eu Îl urmez pe Cel care poate să mă ţină, pentru că m-am dăruit pe deplin Lui!” Amin.

Ceea ce ne trebuie nouă în seara aceasta, aici în Louisville, este o trezire de modă veche. Aşa este, noi avem nevoie de o trezire de modă veche ca cea pe care a trimis-o Dumnezeu la Rusalii. Da, domnilor.

Observaţi faptul că acum avem vindecarea divină ca o umbră spre răscumpărarea trupului nostru.

Da, ceea ce s-a întâmplat după trecerea Mării Roşii este o umbră spre Rusalii. Priviţi ce au făcut copiii lui Israel în umbra, în tipul salvării: ei au păşit înaintea lui Dumnezeu şi au scăpat de sabie şi de foc.

În umbra Rusaliilor, ei au scăpat din cuptorul încins, din gura leilor, etc. Aleluia. Ei au primit toate acestea doar prin umbra Rusaliilor.

Noi avem însă o răscumpărare desăvârşită prin sângele lui Isus Hristos. Ei nu putea să aibă o răscumpărare desăvârşită pentru că erau sub sângele taurilor şi al ţapilor, iar acel sânge nu putea îndepărta păcatul, ci numai îi acoperea.

Dar când a fost vărsat sângele lui Isus Hristos, cel mai neprihănit sânge, păcatele nu au fost doar acoperite, ci au fost şterse, desfiinţate, trimise în divorţ, iar credinciosul a putut merge în prezenţa Făcătorului său. Aleluia!

Dacă atunci Moise a cântat prin Duhul în umbra rusaliilor (şi la fel poporul), în Apocalipsa îi vedem pe cei care au răscumpărarea deplină a trupului lor, stând pe marea de sticlă şi cântând din nou cântarea lui Moise, dar în desăvârşire.

Dacă vorbim despre întâlnirea cu Duhul Sfânt, ei au avut-o atunci când au ajuns sus pe mal. Atunci, prorociţa Maria, sora lui Moise,  a fost atât de cercetată încât a luat o tamburină şi a început să alerge în sus şi-n jos pe mal, dansând în Duhul şi cântând. Dacă aceea n-a fost revărsarea Duhului, atunci nu ştiu care alta ar putea fi.

Desigur, toate celelalte naţiuni au privit prin „binoclul” lor, iar când au văzut acel lucru au spus: „Acesta este fanatism!” dar nu era adevărat, ci Acela este Dumnezeu. Corect.

Aceasta îi aminteşte de o povestire.

Un om avea o fermă mare şi frumoasă. El a construit hambare frumoase şi moderne, dar nu-i plăcea agricultura. În ordine.

În vecinătate trăia un alt fermier, care nu avea hambare aşa de mari şi moderne, dar era un agricultor adevărat, aşa că în anul acela a obţinut o recoltă foarte bună.

Şi iată că în cele două ferme vecine s-a născut câte un viţel, iar când a venit primăvara, cei doi fermieri i-au scos în ogradă.

Fiind bine hrănit, micuţul viţel al fermierului agricultor o, când a simţit bătaia vântului, a bătut din picioare şi a început să zburde vesel şi nepăsător, plin de curaj.

Dar viţelul fermierului leneş era slab şi nu putea suporta bătaia vântului pentru că toată iarna mâncase numai buruiene uscate, stăpânul lui fiind prea leneş ca să-l hrănească.

Aceasta îmi aminteşte de acei păstori care sunt prea leneşi ca să-şi hrănească turma. Ei au hambare mari şi moderne, demne de ei, dar nu se îngrijesc să adune hrană. Desigur.

Botezul cu Duhul Sfânt predicat cu putere îi va arde, dar chiar de aceasta au nevoie: de o ardere de modă veche. De aceasta are nevoie biserica.

Viţelul acela, sărmanul, era pe nicăieri. Era atât de slab încât abia umbla. Şi-a băgat nasul printre scânduri şi a privit la viţelul vecinului care era gras şi frumos. Acela se simţea foarte bine şi zburda bucuros pentru că mâncase toată iarna.

Şi muritorul acela de rând, care ieşise din credinţă, privea la „viţelul” vecin şi zicea: „Ce fanatism!” Săracul era prea sfrijit ca să poată gândi altceva, dar eu vă spun că cel gras ştia pe ce stă. El a avut tot timpul o hrană bogată, iar când a început să sufle vântul cald se simţea tare bine.

 Orice om care este născut din Duhul lui Dumnezeu va fi numit de ceilalţi fanatic sau altfel. Dar nu uitaţi! Atunci când izvorul cald, Duhul Sfânt, va începe să curgă ca la rusalii, se va întâmpla ceva. Corect.

Frate, Vântul cald începe să sufle, iar tu eşti îngrăşat cu Evanghelia, ceea ce face să te simţi foarte bine. Loveşte călcâiele şi simte-te bine.

Aşa a făcut Maria şi ceilalţi. Au privit înapoi şi au văzut că toate lucrurile vechi erau moarte şi trecute. Ei au acceptat sângele şi au văzut puterea Lui stând între ei şi vrăjmaş prin vindecarea divină; au trecut Marea Roşie, au fost botezaţi cu Duhul şi au ieşit pe partea cealaltă simţindu-se foarte bine. Vedeţi? Lor nu le-a păsat ce spuneau ceilalţi, ci au mers înainte. Amin.

Ce tip perfect pentru credinciosul de astăzi care are curajul să păşească afară.

Dumnezeu le-a făgăduit că le va da tot ce le trebuie.

Acelaşi lucru ni l-a făgăduit şi nouă: că ne va da tot ce ne trebuie.

El nu le-a spus niciodată: „Voi face o cale pentru vindecare!” sau: „Voi face calea aceasta sau cealaltă!” ci a spus simplu: „Voi fi cu voi!” Aleluia!

Exact aceasta ne-a spus şi nouă: „…sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin. (Matei 28.20).

Asta-i tot. Eu nu am nevoie de alte explicaţii. Dacă El este aici, aceasta este tot, pentru că atunci este aici şi vindecarea divină şi puterea.

Da, astăzi El este la fel ca atunci, pentru că Biblia spune: „Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci.” (Evrei 13.8).

Deci puteţi să vă luaţi teologia şi să vă înecaţi cu ea, fiindcă eu cred ceea ce spune Biblia, şi anume, că „Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci.”

Şi El a spus: „Voi fi cu voi…” şi aşa a fost. Astfel, poporul a ieşit din mare, iar Dumnezeu era cu ei. Poate au avut numai un coş mic cu pâine la ei şi li s-a terminat, aşa că seara s-au culcat puţin flămânzi, dar iată că în dimineaţa următoare când s-au trezit, pe toată pustia era numai pâine. (mană).

Vedeţi, acesta este felul în care lucrează Dumnezeu. Te lasă să cobori până jos şi în ultima clipă, când nu mai vezi nici o şansă, vine şi-ţi arată ce poate face.

Aşa este. Lui îi place să procedeze în felul acesta; să facă mici surprize poporului Său.

Şi vouă, bărbaţilor, vă place să faceţi surprize soţiilor voastre. Când se apropie ziua ei de naştere, o lăsaţi până în ultima clipă şi apoi îi daţi ce i-aţi pregătit. De ce aceasta? Pentru că o iubiţi.

Acesta este motivul pentru care şi Dumnezeu ne lasă uneori să mergem până la capătul drumului: ne iubeşte şi vrea să ne dovedească puterea Sa supranaturală. Da, El face aceasta pentru că ne iubeşte. El ne lasă să coborâm chiar jos de tot, iar când credem că am ajuns la ultimul pas, intră în scenă şi ne izbăveşte.

El a permis ca cei trei copii evrei să păşească chiar în cuptorul încins, dar acolo îi aştepta al patrulea, care „semăna cu un fiu de dumnezei” (Daniel 3.25) şi stătea acolo ca un evantai, ţinând focul departe de ei. Vedeţi? El este prezent tot timpul lângă voi. Nu se îndepărtează niciodată. Da, El este întotdeauna în apropiere.

„Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El, şi-i scapă de primejdie.” (Psalmul 34.7).

Poporul a adunat a doua zi pâinea care le fusese dată de Dumnezeu. O, pot să-i văd pe aceşti israeliţi care tocmai trecuseră Marea Roşie; care tocmai fuseseră răscumpăraţi prin sânge; care văzuseră puterea vindecătoare a lui Dumnezeu, puterea supranaturală care stătuse între ei şi vrăjmaşi, nimicind oştirea Egiptului.

O, fraţilor, exact aşa s-a dus şi cancerul, orbirea, surzenia, diabetul şi toate celelalte. Totul a fost înecat acolo în spate, în sângele lui Isus Hristos. Cum vă simţiţi când auziţi aceasta? O, Doamne!

Poate că în timp ce mergi pe stradă, te opreşte vreun critic şi-ţi spune: „Stai puţin, eşti sigur de asta?”

„Nu veni la mine cu aşa ceva!” Amin. O, vai!

Îi pot vedea cum se adună, mănâncă şi petrec un timp minunat.

Exact ca la întâlnirile de modă veche ale Duhului Sfânt. Ce se întâmplă acolo? Duhul lui Dumnezeu vine peste sfinţii adunaţi şi le pătrunde în inimă, astfel încât ei vor striga plini de bucurie: „Lăudat să fie Domnul!” Aceasta este o adunare de modă veche. Da, domnilor!

Duhul îi purta dintr-o parte în alta şi le dădea un timp minunat.

Priviţi! Pâinea nu a încetat niciodată cât timp s-au aflat în călătorie. Aşa este.

Acesta este un timp minunat al cincizecimii în noi. Acolo, acest lucru s-a întâmplat natural – ei au primit mana în fiecare zi, până când au intrat în ţara făgăduită. Este adevărat? (Amin). Cei care citiţi Biblia ştiţi că acesta este adevărul.

Biserica s-a născut în ziua de Rusalii, atunci când credincioşii erau adunaţi în camera de sus.

Atunci „a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei.” (Fapte 2.2).

Acelaşi Duh care a venit atunci, vine şi acum. El vine din timpul acela şi merge până la sfârşit. Acesta este adevărul. El este Pâinea noastră.

Ei erau hrăniţi cu pâine naturală, cu mană, dar noi suntem hrăniţi cu Pâine duhovnicească.

Isus a spus: „Eu sunt Pâinea vie, care s-a coborât din cer.”(Ioan 6.51).

Dar ce I-au răspuns evreii?

„Părinţii noştri au mâncat mană în pustie, timp de 40 de ani.”

„Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au murit,” le-a zis Isus, după care a continuat:

„Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” (v. 49+54).

Şi aceasta pentru că „pâinea care se coboară din cer este de aşa fel, ca cineva să mănânce din ea şi să nu moară.” (v. 50).

Aceasta este. Ei aveau naturalul, dar noi avem supranaturalul. O, nu L-aş schimba pentru nimic în lumea aceasta! Minunat!

Poate spuneţi: „Frate Branham, noi ştim cu toţii că eşti un fanatic!” Da, într-un fel sunt. Eu sunt nebun pentru Hristos, dar tu pentru cine eşti nebun? Poate pentru diavolul.

În cazul acesta este mai bine să fiu nebun pentru Hristos. Nu gândiţi la fel? (Amin). În ordine.

Aş vrea să mai vedeţi ceva în legătură cu mana.

Când au gustat-o, au văzut că mana „avea un gust de turtă cu miere.” (Exod 16.31). Da, era dulce. O, parcă-i văd pe acei bărbaţi şi femei sfinte, cum îşi plescăiau buzele în timp ce-o mâncau, fiindcă era foarte bună.

Voi aţi gustat-o vreodată? Este minunată:„Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul!” (Psalmul34.8). Are gust ca mierea din stâncă. David face aluzie la aceasta în Psalmii 119.103 şi 19.10.

Pe vremea când fusese păstor, el purtase tot timpul o traistă pentru merinde în care avea şi puţină miere. Păstorii din palestina obişnuiesc s-o poarte şi astăzi, iar când vreo oaie se îmbolnăveşte, iau puţin din acea miere şi o freacă pe piatra de calcar. Piatra aceasta conţine ceva care vindecă oaia imediat ce o linge.

Fraţilor, în seara aceasta avem şi noi o traistă plină cu miere şi o vom pune pe Stânca Isus Hristos, astfel încât oaia bolnavă să poată merge s-o lingă,fiindcă atunci se va facecu siguranţă bine. Aşa este. Tot ce trebuie să facă este să lingăşi să lingă. Iar în timp ce lingi mierea de pe Stâncă, să fii sigur că iei ceva şi din piatra de calcar. Noi nu vom pune această miere pe biserică, ci o vom pune pe Stâncă, pe Hristos, fiindcă Lui îi aparţine. Aşa este, fiindcă vindecarea vine din Hristos, de unde vin şi binecuvântările. Amin.

Şi încă ceva. Imediat după ce a căzut mana, Moise l-a trimis pe Aaron să adune un omer de mană ca s-o pună înaintea Domnului ca mărturie pentru urmaşi. (Exod 16.33).

Priviţi! Dacă poporul încerca să păstreze mana două zile, se împuţea şi făcea viermi. Acesta este problema şi cu poporului Duhului Sfânt astăzi. Voi spuneţi: „Păi, acum 20 de ani am avut un mesaj bun şi am petrecut un timp minunat.” Dar astăzi ce aveţi? Vedeţi? Aici este problema.

Mana cade în fiecare seară, nu doar o dată sau numai în Sabat.

Da, Dumnezeu a trimis-o în fiecare seară pentru poporul Său. Şi tot El i-a poruncit lui Moise să pună un omer deoparte „pentru urmaşii voştri, ca să vadă şi ei pâinea pe care v-am dat-o în pustie, atunci când vor întreba despre aceasta.” (Exod 16.32).

Tot Domnul a permis ca atunci când marele preot va intra o dată pe an în locul preasfânt, să ia o gură de mană originală şi s-o guste. Chiar prima mană care a căzut a fost pusă deoparte pentru preoţie.

Poate cineva spune: „Frate Branham, ce simbolizează aceasta astăzi?”

Noi suntem preoţimea de astăzi: „…voi însă, sunteţi o seminţie aleasă, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu l-a câştigat ca să fie al Lui…” (1 Petru 2.9). Voi Îi aduceţi lui Dumnezeu jertfe duhovniceşti, iar roadele gurii voastre sunt mulţumirile aduse Numelui Său. Amin.

Mana noastră a căzut n ziua cincizecimii: Duhul Sfânt.

Fiţi atenţi! În Vechiul Testament, preotul care intra în slujbă avea voie să ia o gură din acea mană originală. El nu lua ceva fabricat, ceva care semăna cu mana, ci lua chiar mană.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în ziua de Rusalii, când mana noastră, Duhul Sfânt, a început să cadă peste cei 120, care stăteau închişi în camera de sus şi aşteptau „făgăduinţa Tatălui.” Desigur, ei fuseseră cu Isus şi Îi cunoşteau puterea, dar cu toate acestea trebuiau să aştepte făgăduinţa.

Aceasta dorim şi noi în seara aceasta şi eu ştiu că dacă acest grup de oameni va putea ajunge într-o unitate, ca cei 120, atunci vom trăi acelaşi eveniment ca şi ei, chiar aici, în adunarea din Louisville.

Aşa este. Desigur, ei aveau o mulţime de critici care spuneau tot felul de lucruri neadevărate, aşa cum avem şi noi, dar cu toate acestea, stăteau liniştiţi împreună, într-o plăcută armonie. Şi deodată…

Poate a venit cineva cu o cerere de aderare la biserică, iar ei i-au trecut numele în registru, după care au dat mâna în semn de acceptare? Aceasta se poate întâmpla astăzi, dar atunci în nici un caz nu a fost aşa. Aşa fac protestanţii de astăzi. La catolici, omul primeşte prima împărtăşanie. Astfel, scoate limba, ia hostia şi preotul bea vinul. Din clipa aceea, el este membru de drept al bisericii.

Dar în ziua de rusalii n-a fost aşa, fraţilor. Atunci ei erau adunaţi cu toţii în unitate„şi deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic (vedeţi, omul nu avea nici o legătură cu aceasta), şi a umplut toată casa unde şedeau ei.”(Fapte 2.2).

Ei au fost atinşi de puterea lui Dumnezeu, aşa că au ieşit afară pe stradă şi s-au purtat ca şi cum ar fi fost beţi – s-au purtat la fel ca înaintaşii lor la Marea Roşie. Este adevărat? (Amin). Strigau, săreau, se clătinau pe picioare şi vorbeau în alte limbi.

O, ce desfăşurare… Iar acei bărbaţi religioşi îi priveau cu compătimire şi spuneau: „Sunt plini de must!”(v. 13).

Aleluia! N-aveţi decât să mă numiţi „holly-roller” sau oricum vă cade bine. În ordine.

Ei erau într-adevăr plini de vin, dar de vinul cel nou care vine de la Dumnezeu.

Aţi văzut vreodată un om beat? El îi iubeşte pe toţi şi nu-i pasă de nimic.

Aşa este şi un om „beat” de Duhul. Biblia spune: „Nu vă îmbătaţi de vin.. dimpotrivă, fiţi plini de Duh.” (Efeseni 5.18).

Duhul lui Dumnezeu va îmbată atât de tare încât îi uitaţi pe toţi duşmanii şi îi iubiţi pe toţi oamenii. Atunci nu vă mai interesează cine stă lângă voi şi sunteţi cei mai mici.

Poate spui: „Pe mine nu mă interesează vecinul meu!” Lasă-L numai pe Duhul Sfânt să te cuprindă şi atunci vei vedea ce se va întâmpla. Da, atunci nu vei mai sta nepăsător, ci le vei spune tuturor: „Eu Îl am, nu-L vrei şi tu?” Aşa este. Atunci se va întâmpla ceva care te va schimba complet.

Iată-i pe toţi cei 120 beţi de vinul cel nou al lui Dumnezeu.

Şi acum să vă spun ceva. Ştiaţi că printre ei se afla şi „fecioara” Maria? Da, a trebuit să meargă şi ea acolo sus. Mama lui Isus Hristos a trebuit să meargă în camera de sus, să aştepte făgăduinţa şi să fie umplută, îmbătată de Duh la fel ca ceilalţi, astfel încât se clătina pe picioare ca şi cum ar fi fost beată de whisky sau de altă băutură ameţitoare.

Şi voi credeţi că veţi ajunge în cer dormind în biserică? Credeţi că ajunge faptul că duminică dimineaţa, când bat clopotele bisericii, vă luaţi caietul de cântări sub braţ şi mergeţi să ascultaţi o slujbă, după care plecaţi şi vă vedeţi mai departe de treburi? Nu, aşa nu veţi ajunge niciodată acolo!

Tu trebuie să urmezi calea cea îngustă, singura cale pe care a dat-o Dumnezeu pentru salvare. Da, tu trebuie să alegi: mergi pe ea, sau nu vei ajunge niciodată în ceruri.

Fraţilor, eu nu sunt judecătorul vostru, dar trebuie să predic Evanghelia aşa cum este, pentru că ştiu că spune adevărul.

Fecioara era între cei 120, se purta la fel de „prosteşte” ca ei şi părea la fel de beată ca ceilalţi. Da, Maria era la fel de „beată” ca ceilalţi bărbaţi şi femei care erau plini de Vinul cel nou al lui Dumnezeu.

Arătaţi-mi un singur loc din Biblie în care scrie că Dumnezeu şi-ar fi schimbat felul de lucrare. Nu, nu-mi veţi putea arăta aşa ceva, pentru că nu scrie nicăieri. Până la sfârşitul veacului, până la venirea Domnului Isus, El va proceda la fel. Desigur.

Şi acum priviţi! În timp ce vedem că erau beţi de acel Vin nou, ne întrebăm dacă Dumnezeu a pus deoparte şi pentru noi acel omer plin cu Mană de sus. În ordine.

Între ei se afla şi un predicator bătrân şi fricos, pe nume Petru (micuţa Piatră). Voi ştiţi că după ce a fost prins Isus, Petru s-a speriat atât de tare încât s-a lepădat de trei ori de Domnul, după care a fugit şi s-a ascuns. Iată însă că acum era împreună cu ceilalţi, iar după revărsarea Duhului, s-a ridicat plin de curaj, s-a urcat pe o cutie veche sau aşa ceva şi a spus:

„Bărbaţi iudei, şi voi toţi cei care locuiţi în Ierusalim(aceştia erau marii doctori în teologie din timpul acela),să ştiţi lucrul acesta, şi ascultaţi cuvintele mele!

Oamenii aceştia nu sunt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi.

Ci aceasta este ceea ce a fost spus prin prorocul Ioel…” (Fapte 2.14-16).

„…În zilele din urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor proroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrânii voştri vor visa visuri.

Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu, şi vor proroci.

Voi face să se arate semne sus în cer şi minuni jos pe pământ, sânge, foc şi un vârtej de fum;

Soarele se va petrece în întuneric şi luna în sânge, înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare şi strălucită.

Atunci oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit.” (v. 17-21).

Dar grămada aceea de „stilaţi îmbrăcaţi în haine lungi”, preoţii aceia făţarnici, au spus: „Ce ar trebui să facem ca să fim mântuiţi?”

Şi Petru a răspuns simplu: „Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre.” (Fapte 2.38).

Cât timp este valabilă această făgăduinţă?

„Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.”

Aceasta înseamnă că omul care se pocăieşte şi se botează în Numele lui Isus Hristos, primeşte Duhul Sfânt. El nu primeşte ceva care seamănă cu mana originală, ci primeşte aceeaşi mană, acelaşi Duh, care îi umple inima, pentru că acelaşi Duh care a căzut atunci (la Marea Roşie şi la Rusalii), cade şi acum.

Peste cine? „…Peste voi, peste copiii voştri şi peste cei ce sunt departe acum…” în Louisville, Kentucky, etc., „în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.”

Aceasta este promisiunea Lui. Vedeţi, Petru a predicat, iar Dumnezeu a binecuvântat, a trimis Duhul Său. Amin. Acest lucru este valabil şi pentru mine, pentru că L-am crezut pe Cuvânt. El a făcut-o, iar dacă Îl vei crede, o va face şi pentru tine. Aşa este.

Trezeşte-te din somnolenţa care te-a cuprins, ridică-te, scutură-te şi porneşte!

Primul lucru care se va întâmpla când vei privi în jurul tău, este că totul ţi se va părea schimbat. Dacă a existat un om cu care nu ai vrut să vorbeşti, te vei grăbi să-l întâlneşti ca să-i adresezi câteva cuvinte. Da, domnule. Atunci te vei grăbi să duci înapoi toate lucrurile pe care le-ai furat: prosopul şi tacâmul de argint pe care le-ai şterpelit de la hotel, etc. Cu siguranţă vei face aceasta. Desigur. De ce? Pentru că vei fi o făptură nouă în Hristos.

Priviţi acum la Maria. O, trebuie să ne grăbim. După acea întâlnire de modă veche, iată-i pornind în călătorie prin pustie. Nu vi se pare ciudat faptul că au fost călăuziţi direct în pustia păcatului, la fântâna cu apă amară? Puteţi să vi-L imaginaţi pe Dumnezeu luându-şi copiii pe care tocmai îi salvase şi îi umpluse cu Duhul Sfânt, şi ducându-i la fântâna cu apă amară? Desigur. Lui îi place să-Şi arate tot timpul dragostea faţă de poporul Său. Da, domnilor!

Voi ştiţi că imediat după ce un om primeşte Duhul Sfânt urmează o mulţime de încercări. „De multe suferinţe are parte cel neprihănit, dar Domnul îl scapă din toate.”

Dumnezeu vă pune faţă în faţă cu ele, ca să-Şi poată arăta puterea şi bunăvoinţa faţă de voi.

Este la fel ca în cazul păstorul  din povestea pe care am auzit-o de curând, şi în care se spunea că acel păstor a rupt piciorul oii sale. Când au văzut acest lucru, oamenii spuneau:

„Vai, ce păstor crud! Cum a putut să rupă piciorul oii?”

Dar păstorul le-a răspuns: „Nu s-a purtat ca o oaie care mă iubeşte, aşa că m-am gândit să-i rup piciorul, iar apoi să-i dau o atenţie deosebită, fiindcă în felul acesta mă va iubi cu adevărat.”

Vedeţi, uneori şi Dumnezeu trebuie să vă pună jos cu vreo boală. Atunci medicul îţi va spune: „Vei muri; nu mai este nici o şansă de vindecare,” dar Dumnezeu vine şi îţi dă un tratament deosebit, astfel încât vei începe să-L iubeşti tot mai mult. Asta este.

„Unii prin apă, alţii prin potop,

Unii prin mari încercări.

Dar toţi prin sânge;

Aşa-şi conduce Isus biserica.”

Şi iată că atunci când poporul a ajuns la Mara, Dumnezeu le-a dat o cale de ieşire pentru că apa era atât de amară încât nu se putea bea. Cum? I-a arătat lui Moise un lemn pe care l-a luat şi l-a aruncat în apă. Imediat totul s-a schimbat: apa a devenit bună şi dulce, iar poporul a putut bea pe săturate. (Exod 15.22-25).

Fraţilor, atunci când apa amară sau ceva asemănător vine asupra voastră, să ştiţi că acolo este un „lemn” care va îndulci orice amărăciune de care aţi putea fi călăuziţi. Aşa este. Calvarul va îndulci totul oricât ar fi de amar.

De multe ori se întâmplă să intrăm în lucruri atât de grele încât şi noi ne mirăm, dar atunci trebuie să facem un singur lucru: să închidem ochii şi să spunem: „Acolo sunt pe Golgota, Răscumpărătorul meu a sângerat şi a murit ca să-mi dea viaţa.” Atunci totul va deveni simplu şi uşor de trecut şi vom merge biruitori înainte.

De ce? Pentru că El face dulce orice apă amară de la Mara.

Trezirea pe care o avuseseră la Marea Roşie s-a liniştit şi primul lucru care a urmat, a fost că poporul a uitat toate acele minuni.

Oare nu la fel este şi cu oamenii de astăzi? Ei uită ce a făcut Dumnezeu anul trecut. Da, voi aţi uitat deja ce a făcut Dumnezeu la adunarea de la liceu.  Vedeţi? Noi uităm pur şi simplu ceea ce a făcut Dumnezeu.

Şi ce a urmat? Au început să se certe unii cu alţii: „Păi, eu sunt metodist! Biserica noastră este cea mai mare!” „Da, dar eu sunt baptist! Noi credem în siguranţa veşnică şi o avem. În ce vă priveşte, voi n-aveţi nici măcar o doctrină!”

Da, aşa se întâmplă atunci când intri în necaz şi se termină rezerva de apă. Aşa este.

Aceasta se întâmplă atunci când oamenii se află în pustie. Atunci încep să cârtească şi să se plângă:

„Nu ştiu dacă predicatorul acela a avut dreptate când a ţinut acea predică de modă veche, dar pot să spun că pe mama a înfuriat-o atât de tare încât s-a ridicat şi a plecat acasă. Era foarte agitată!”

Aşa trebuia să fie. Desigur.

„Nu ştiu, dar cred că nu vreau să mai aud o asemenea predică!” Dacă gândeşti aşa, ţi se termină rezerva de apă şi te trezeşti în pustie. Da, aşa este.

Deci Israelul a început să cârtească şi să spună: „O, sufletele noastre nu mai pot suferi pâinea aceasta simplă!” Vedeţi? După ce au scăpat de ceapa şi usturoiul din Egipt,, şi au primit mana îngerilor, au început să se plângă şi să fie nemulţumiţi.

Nu-i la fel şi în biserică? Acum vorbesc întregului popor, sfinţilor.

Deci, după ce au primit hrana îngerilor, mana, au început să cârtească şi să spună: „Mai bine rămâneam la usturoiul din Egipt.”

Poate spui: „În seara aceasta cântă la bar Clayton McMichen. Dacă nu aş face parte din biserica aceea aş putea merge şi eu să-l ascult.” Te poţi duce liniştit, pentru că acolo unde este comoara ta îţi este şi inima. Adevărul este că nu vei putea ajunge nicăiericât timp spui: „Mi-ar plăcea asta sau cealaltă!” Iată-te plângându-te şi văietându-te tot timpul. Vai!

Ei au părăsit apele nămoloase ale Egiptului şi au primit apă din Stânca îngerilor, dar iată-i nemulţumiţi de ea! Ei au părăsit ţara cu marii şi lăudăroşii doctori, ca să-L urmeze pe marele şi Atotputernicul Medic. Da, ei au părăsit locul în care se spunea: „Zilele minunilor au trecut,” ca să urmeze poporul care avea în mijlocul lui semne şi minuni supranaturale, dar cu toate acestea continuau să se plângă. Vai!

Egiptenii erau desigur, păgâni reci şi indiferenţi, care nu credeau în minuni, dar Israelul a ieşit din mijlocul lor călăuzit de Stâlpul de Foc. El este în seara aceasta în mijlocul nostru.

Ei au trăit un timp minunat acolo afară, în tabără, aşa că strigau văzând minunile măreţe care se făceau sub ochii lor, dar cu toate acestea continuau să se plângă. Acesta este motivul pentru care a secat apa. Acesta este motivul pentru care nu aveau mâncare: fiindcă cârteau tot timpul şi erau nemulţumiţi.

Aceasta este şi problema bisericii din Louisville şi din împrejurimi: cârtesc şi se plâng tot timpul, apoi se întorc în robie. Aşa este.

„De fapt cine este Moise acesta? De ce îl ascultăm pe acest holly-roller şi ce căutăm aici?” Aceasta a făcut ca rezerva lor de apă să sece.

Mă gândesc acum la acest bărbat mare, la Moise. El a fost un învăţat, cunoştea toată înţelepciunea Egiptului. Haideţi să-l privim puţin.

Egiptenii erau mult mai departe în ştiinţă decât suntem noi astăzi. În ştiinţa medicală, de exemplu, făceau lucruri pe care noi nu le putem face. Moise cunoştea toate remediile. Când a ieşit din Egipt, avea sub conducerea sa cam două milioane de oameni. Avea copilaşi, bătrâni, infirmi, orbi, etc., iar el, doctorul Moise era alături de ei acolo în pustie. Mi-ar plăcea să pot privi în trusa lui medicală, vouă nu? Da, aş vrea să văd ce are în ea.

Noi am aflat că în călătoria aceea lungă, care a durat 40 de ani, s-au născut cam două milioane de copii.

„Ce ai folosit pentru aceasta, Moise? Ce ai folosit împotriva tuturor bolilor şi durerilor, a cancerului, surzeniei, muţeniei şi orbirii? Te întreb pentru că am auzit că atunci când poporul a intrat în ţara făgăduită, nu era nici măcar un om slab printre ei.”

Ce ziceţi, nu le-ar place şi medicilor de astăzi să intre în cabinetul lui medical?

Haideţi să aruncăm o scurtă privire prin el. Îl văd pe Moise ţinând în mână o „reţetă”. Ce scrie pe ea?

„Eu sunt Domnul care te vindecă.” (Exod 15.26). Asta-i tot. Amin.

Văd pe cineva care vine şi-i spune: „O, Moise, tatăl meu a căzut şi şi-a rupt un picior. Ce poţi să-mi dai pentru el?”

„Stai numai puţin să mă uit… Da,„Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lu, dacă vei asculta de poruncile Lui, şi dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile cu care am lovit pe egipteni; căci Eu sunt Domnul care te vindec.” (Exod 15.26).

Şi omul s-a făcut bine. Amin. Aşa este.

În felul acesta, ei au mers tot timpul înainte, plini de bucurie. Aceasta era tot ce le trebuia: „Eu sunt Domnul care te vindecă!”

Numai în Noul Testament sunt peste 600 de făgăduinţe diferite, date cu privire la vindecarea divină, şi cu toate acestea noi punem la îndoială puterea lui Dumnezeu. Ce va însemna judecata pentru noi?

„Eu sunt Domnul care te vindecă.” Da, domnilor, aceasta este taina pe care o ţinea doctorul Moise în trusa lui medicală. În felul acesta, a putut să vindece toate bolile şi să-i ducă sănătoşi prin pustie, direct în ţara făgăduită.

Ei i-au părăsit pe acei medici lăudăroşi din Egipt, ca să fie cu Medicul cel mare. Au lăsat grămada aceea mare, rece şi formală, care spunea să nu există minuni şi au mers mai departe. Şi iată că imediat ce au făcut aceasta, Stâlpul de Foc se odihnea deasupra lor, călăuzindu-i zi şi noapte. Vedeţi?

Ei erau vindecaţi şi primeau tot ce aveau nevoie, dar cu toate acestea erau nemulţumiţi şi cârteau pentru că au rămas fără apă.

Aşa sunteţi şi voi cei din Louisville, în mijlocul acestor plângăcioşi care spun: „Zilele minunilor au trecut! Asociaţia noastră medicală încearcă să oprească vindecarea divină de-a lungul ţării.” Nu, voi nu o veţi putea opri niciodată! Nu o veţi putea opri aşa cum nu puteţi opri nici soarele. Aşa este.

Acum câţiva ani când am început să predic despre vindecarea divină în tabernacolul din Jeffersonville, mi-a fost foarte greu pentru că nu eram cunoscut, dar astăzi sunt milioane de oameni care pot să depună mărturie cu privire la felul în care au fost vindecaţi.

Încercaţi să-i opriţi! Nu, nu veţi reuşi! De ce? Pentru că Domnul a sădit, Domnul a udat şi tot El a făcut să crească. Cine-i va smulge din mâna Lui?

Cu câtva timp în urmă am vizitata statuia Libertăţii. Peste tot împrejurul ei zăceau o mulţime de vrăbiuţe moarte. Când le-am văzut, l-am întrebat pe ghid ce li s-a întâmplat, iar el mi-a zis:

„Noaptea trecută a fost furtună. Ele au intrat în lumină şi desigur, lumina le-ar fi dus în siguranţă, dar ele au încercat s-o ia şi s-o scoată afară. Acesta a făcut să se izbească cu capul de geam şi astfel s-au zdrobit.”

„Slavă lui Dumnezeu!” am strigat bucuros. Cred că omul acela s-a gândit că sunt nebun, dar eu am spus: „Aceasta mă duce cu gândul la oamenii care încearcă să scoată din biserică vindecarea divină şi puterea învierii lui Isus Hristos.” Ei îşi vor zdrobi capetele, dar nu o vor putea scoate afară.

Fraţilor, acceptaţi-o şi zburaţi în siguranţă cu El! Aşa este. Amin.

„Moise, vorbeşte stâncii!” i-a spus Dumnezeu, „şi aşa va ţâşni imediat din ea!”

Nu demult, am văzut într-un muzeu, un tablou care voia să prezinte stânca lovită de Moise. Dar pictorul a desenat acolo un pârâiaş subţirel ca o andrea. Când l-am văzut, mi-am zis: „Cât de ridicolă este această prezentare!”

Fraţilor, eu singur n-aş fi putut să beau dintr-un asemenea izvor dacă aş fi fost însetat! Ştiţi câţi oameni aşteptau ca să bea? Peste două milioane, plus animalele. Aceasta înseamnă că aveau nevoie cam de patruzeci de mii de galoane/minut, (1 galon=3,78 l) ca să se sature. Aleluia! Aceasta înseamnă cam 10,5 milioane de m³.

Aceasta îmi aminteşte de religia unor oameni. Ei cred că ajunge dacă merg duminica la şcoala duminicală şi primesc o gură de apă, care nu le ajunge nici cât să dea pe la ochi.

În ce mă priveşte, mie îmi place să stau la arteziana care ţâşneşte cu destulă presiune ca să mă poată lua şi duce spre veşnicie. Aleluia! Eu sunt fericit pentru că am plecat din locul acela uscat şi am ajuns acolo unde se toarnă din abundenţă. Da, domnilor!

Unii spun: „Păi, eu nu pot să stau mai mult de zece minute! Doamne, cât se mai lungeşte predicatorul acesta!”

Cât de adâncă este mântuirea ta? Aşa este. Poate mergi la biserică numai duminică dimineaţa şi zici: „Voi merge să văd ce au de spus!” Ce vei obţine? O picătură mică, un scuipat. Asta este tot.

Fraţilor, eu vă spun însă că atunci când Moise a lovit stânca, a fost udat tot pustiul. Da, domnilor. Ei au avut nevoie de apă, aşa că au băut şi au băut până când s-au săturat. Dar apa nu a încetat ci a continuat să curgă: cam 40 de galoane/minut. Gândiţi-vă numai cam câtă apă ar putea să bea o mulţime de două milioane de suflete, plus cămilele şi celelalte animale pe care le aveau.

Biblia spune: „…a ieşit apă din belşug, aşa încât a băut şi adunarea şi au băut şi vitele.” (Numeri 20.11).

Deci apa a curs prin toată pustia.

Vedeţi? În felul acesta ne dă şi Isus Hristos Duhul Sfânt.

Poate spui: „Eu aş merge la biserică, dar nu pot suporta gălăgia de acolo!” Frate, atunci când vei muri, nu vei putea merge în cer pentru că şi acolo este gălăgie.”

Biblia spune: „Zi şi noapte ziceau fără încetare: „Sfânt, sfânt, sfânt, este Domnul…” (Apocalipsa 4.8). Deci ei vor striga tot timpul acolo. Cum vei putea suporta gălăgia?

Dar ce vei face tu? Te-ai umezit puţin. N-ai vrea, deci, să te aşezi sub acea revărsare de apă şi s-o laşi să curgă peste tine ca să te spele până în adâncul inimii, până simţi că te pierzi şi nu mai ştii unde te afli?

Îmi amintesc că obişnuiam să le spun tatălui şi unchiului meu că ştiu să înot. Şi iată că într-o zi ne-am dus lângă un eleşteu şi tata mi-a zis: „Aş vrea să văd cum înoţi.” Micuţul eleşteu era cam aşa de adânc (fratele Branham arată). Când l-am auzit pe tata că vrea să mă vadă înotând, mi-am dat repede jos „averea” de haine, m-am prins de nas şi am sărit în apă. Apoi am început să sar în sus şi-n jos şi să lovesc nămolul, care stropea peste tot în jur. „Cum înot, tată?” l-am întrebat bucuros, dar el mi-a răspuns: „Ieşi afară de acolo!” Aceasta se putea numi înot? Era mai degrabă bălăceală în nămol.

Aici este problema şi cu biserica. Ea are o mulţime de „târâtori” prin noroi. Da, aşa este. Târâtori prin noroi.

Odată, unchiul m-a luat cu barca pe râul Ohio. Până atunci mă tot făcusem că înot, dar de data aceea, el a vâslit până într-un loc unde apa avea cam 20 de picioare adâncime (cam 6 metri) şi m-a pus să înot acolo.

„Ei, cum este acum cu înotul?” m-a întrebat el. A trebuit să înot sau să mă înec. Amin. Aleluia.

Tactica aceasta ar trebui folosită şi în biserică. Fiecare ar trebui să stea în torent, acolo unde Dumnezeu a deschis stânca.

Prietene, poate că în seara aceasta eşti pe punctul să pieri, dar aş vrea să ştii că trebuie să faci un singur lucru: vorbeşte Stâncii! Aşa este.

Poate ai fost peste tot, la toate bisericile şi nu prea înţelegi lucrurile. Vorbeşte Stâncii! Da, tu poţi vorbi cu El!

Domnul i-a spus lui Moise: „Vorbeşte Stâncii şi ea va da apă!”

 Nu mai trebuie să-L loveşti, ci doar vorbeşte-I! Da, vorbeşte cu El prieteneşte.

Poate ai fost la medic. Poate ai făcut tot ce ai ştiut ca să te vindeci, dar cu toate acestea el ţi-a spus: „Nu mai putem face nimic pentru tine!”

De ce nu-I vorbeşti în seara aceasta Stâncii? Ea are apa vieţii şi poate să-ţi dea viaţă din belşug.

Biblia vorbeşte de o femeie numită Agar, care trebuia să fugă cu copilaşul ei în pustie, având doar un burduf cu apă. Ea i-a dat copilului să bea toată ziua din acel burduf, dar la un moment dat apa s-a terminat. Copilaşul a început să ţipe, iar buzele îi erau crăpate de sete. Ce putea face o mamă temătoare de Dumnezeu? A încercat să găsească undeva  un strop de apă, dar zadarnic, şi pentru că nu putea suporta să-l vadă murind, l-a aşezat sub un tufiş şi s-a îndepărtat de el plângând. Ce a făcut apoi? „…A ridicat glasul…” şi a vorbit Stâncii. Atunci a venit Îngerul Domnului, i-a vorbit şi i-a zis:„Agar, ce-i cu revărsarea aceea de acolo?”Când a privit, femeia a văzut un izvor de apă, care mai curge şi astăzi. Da, acea apă mai curge încă după 4.000 de ani. De ce? Pentru că Agar i-a vorbit Stâncii, iar Stânca i-a dat apă. (Geneza 21.14-19).

Tot Biblia vorbeşte despre nişte copii evrei care au fost aruncaţi în cuptorul cu foc, dar ei au vorbit Stâncii şi Ea i-a izbăvit.

Tot cu Stânca a vorbit şi femeia de la fântâna Samariei. Ea era o femeie păcătoasă, decăzută, şi din cauza aceasta era dispreţuită de toţi. Iată însă că într-o zi când a venit la fântâna lui Iacov, ca să ia apă, s-a întâlnit cu Stânca şi i-a vorbit. Atunci Stânca i-a dat o mare revărsare de apă pentru sufletul însetat. Ce s-a întâmplat atunci? Femeia nu s-a înecat, ci a alergat în cetate ca să spună tuturor ce i s-a întâmplat. De ce? Pentru că avea Viaţă.

Şi ea le-a spus tuturor: „Veniţi de vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este acesta Hristosul?” (Ioan 4.29).

Vedeţi, ea a vorbit cu Stânca şi Stânca i-a dat apă.

Biblie ne vorbeşte de o altă femeie care şi-a dat toţi banii la medici, dar niciunul nu a putut să-i oprească scurgerea de sânge de care suferea. Poate şi-a ipotecat gospodăria sau a vândut-o, dar totul a fost degeaba. Iată însă că într-o zi pe când stătea şi croşeta, a auzit gălăgie pe drum. A alergat acolo şi a vorbit Stâncii, iar Stânca s-a întors şi a întrebat: „Cine M-a atins?” În clipa aceea tot necazul ei s-a isprăvit, pentru că El i-a dat o revărsare de Viaţă care a oprit scurgerea de sânge.

Acolo era şi un bătrân cerşetor orb, murdar şi nebăgat în seamă de cei din jur. El a auzit larma mulţimii şi a întrebat ce se întâmplă, după care a vorbit Stâncii.

Imediat membrii bisericii lui au sărit în sus şi i-au spus: „Nu se cade să faci aşa ceva! Stai liniştit!” Dar el nu i-a ascultat, ci a strigat şi mai tare:„Fiul lui David, ai milă de mine!” (Marcu 10.48). O, el a vorbit Stâncii, care i-a dat imediat o revărsare de apă şi ochii lui s-au deschis.

Aceeaşi Stâncă din pustie este în seara aceasta în mijlocul nostru ca să vă dea bucurie.

Odată, tot Ierusalimul stătea ca să-L vadă pe „acel pretins Vindecător divin, pe acel holly-roller,” intrând în oraş însoţit de câţiva oameni care strigau: „Osana Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile preaînalte!” (Matei 21.9).

Dar acei membri „stilaţi” ai bisericii stăteau acolo cu hainele lor lungi şi spuneau indignaţi: „Vai! Să tacă! Cum pot spune aşa ceva? O, ne trec fiori reci pe spate când îi auzim ce strigă!” Dar ce le-a spus El?

„Vă spun că dacă vor tăcea ei, pietrele acestea vor striga!”

Ce era aceasta? Stânca dezlipită din munte fără ajutorul vreunei mâini omeneşti, venea rostogolindu-se în Ierusalim, iar micuţele pietre s-au grăbit să bea din ea.

„Vorbeşte stâncii şi ea va da apă!”

Dacă în seara aceasta ai nevoie de mântuire, vorbeşte Stâncii şi ea îţi va da apă vie. Dacă aluneci tot timpul de pe cale, vorbeşte Stâncii şi ea îţi va da apă. Dacă eşti fără Hristos şi ai încercat să-L găseşti pe la toate bisericile care există în oraş, vorbeşte Stâncii şi ea îţi va da apă.

Crezi aceasta? Dacă te-ai îndepărtat de Dumnezeu şi crezi că nu mai ai nici o şansă, vorbeşte Stâncii şi ea îţi va da apă vie.

Credeţi din toată inima? (Amin). Credeţi că Dumnezeu Se va îndura? Credeţi din toată inima? Aleluia! El este aici în seara aceasta.

Dacă eşti bolnav şi ai încercat totul fără nici un rezultat; dacă ai încercat să ajungi în rândul de rugăciune şi nu ai reuşit; dacă ai umblat de la o adunare la alta; dacă ai fost uns de păstor şi totuşi nu ai fost vindecat, de ce nu-I vorbeşti Stâncii? Ea îţi va da apa vie.

De ce nu încerci măcar o dată să intri în vorbă cu El? Fă-o chiar acum, fiindcă este prezent în locul acesta. El este aici ca să vă vindece pe fiecare în parte. Eu cred aceasta din toată inima şi ştiu că Isus Hristos, Fiul Dumnezeului celui viu este chiar aici.

Acum când vreau să fac o chemare la altar, vin peste mine o mulţime de vedenii cu privire la diferite persoane din clădire. O, aceasta-i minunat! Puterea lui Dumnezeu este aici. Îl simt mişcându-Se peste tot. Începe să mă transpună dintr-o dimensiune în alta, fiindcă aici sunt oameni bolnavi şi rugăciunile lor fac aceasta pentru a confirma Cuvântul lui Dumnezeu.

El este aici. Aceeaşi Stâncă. El ştia unde se afla femeia care avusese scurgerea de sânge.

Fraţilor, El este aici, iar dacă îi veţi vorbi, vă va da apă vie. Credeţi aceasta din toată inima? (Amin).

Crezi aceasta, doamnă? Femeia de la mijloc… Nu ai număr de rugăciune şi suferi de diabet, aşa-i? Nici nu ai nevoie de număr. Crezi că poţi vorbi cu Stânca? Ai vrea să vorbeşti cu El despre diabetul tău? Atunci ridică-te în picioare şi spune: „În accept pe Isus Hristos ca Vindecător personal,” şi Dumnezeu te va duce acasă sănătoasă.

Vorbeşte-I Stâncii! Dumnezeu să te binecuvânteze. În ordine. Du-te şi fii sănătoasă.

Doamna de lângă ea crede? Tu ai varice, nu-i aşa? Da, aşa este. Ridică-te puţin în picioare. Cel care stă lângă tine nu este soţul tău? Ba da. El are diabet. Pune mâinile peste soţia ta. În ordine. Voi veniţi din Illinois. Puteţi să vă întoarceţi acasă liniştiţi. Vorbiţi Stâncii şi boala nu se va mai întoarce niciodată la voi. Aleluia!

Stânca lovită în pustie este în seara aceasta aici. Eu ştiu aceasta.

Crezi aceasta, doamnă? Cea cu pălăria înflorată. Ai artrită şi ai încercat să scapi de ea. Crezi din toată inima că Dumnezeu te poate vindeca? Atunci ridică-te şi mişcă-ţi piciorul în sus şi-n jos, apoi spune: „Artrita s-a dus!” şi aşa va fi. Vorbeşte Stâncii şi ea îţi va da apa vieţii.

Fraţilor, Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Crezi aceasta, doamnă? Cea care stai aici şi ai spus: „Laudă Domnului!” Tu ai o boală femeiască. Crezi că Isus Hristos te-a vindecat? Ridică-te puţin. Crezi din toată inima? Ai o boală femeiască, un abces. Este adevărat? Cine mă face să-ţi spun aceste lucruri ascunse? Stânca. Ea este aceea care-ţi vorbeşte prin mine. Răspunde-i şi fii sănătoasă. Aleluia!

O, cum vrea El să-Şi descopere puterea!

Acelaşi Înger al Domnului, acelaşi Stâlp de Foc, care a călăuzit poporul Israel prin pustie este în seara aceasta printre noi.

Încerc să găsesc o femeie… Ea se roagă. Unde este oare? Da, este aici, în rândul doi. Nu se roagă pentru ea, ci pentru soţul ei care este beţiv. Este adevărat, doamnă? Ridică-te în picioare. Vorbeşte-i Stâncii şi Dumnezeu îl va scăpa din această stare. Dacă vei crede, Dumnezeu va face tot ce ceri.

Voi credeţi? Dacă vă ridicaţi în picioare şi îi vorbiţi Stâncii, ea vă va da apă vie.

Vreţi să vă ridicaţi?

Cine doreşte să-L primească pentru mântuire? Ridicaţi mâna şi spuneţi: „Îl doresc în inima mea!”

Dumnezeu să te binecuvânteze. Şi pe tine, şi pe tine, şi pe tine…

Cancerul te-a părăsit, fratele meu. A plecat. Poţi merge acasă pe deplin sănătos. Aleluia! Acesta-i adevărul.

Toţi cei care doriţi să fiţi vindecaţi, ridicaţi mâna şi spuneţi: „Doamne, vreau să-Ţi vorbesc.” Aşa este.

Iată-le cum pleacă.

Domnule, tu eşti eliberat. Isus Hristos te-a vindecat.

O, Dumnezeule îndurător, trimite puterea Ta în seara aceasta. Umple audienţa cu prezenţa Duhului Sfânt şi îngăduie să se facă semne şi minuni. Fă ca în locul acesta să nu mai fie nici un infirm şi nici un bolnav.

Îngăduie ca fiecare să fie vindecat în Numele lui Isus Hristos. Amin.

– Amin –