RÂNDUIALA BISERICII

Tocmai am încheiat o adunare mare, de cinci nopţi, la tabernacol, unde, prin harul şi cu ajutorul Domnului, am încercat din răsputeri să pun Biserica Domnului Isus Hristos în rânduială, conform Scripturii.

Primul lucru pe care vreau să-l spun este că în absenţa mea, păstorul se ocupă întotdeauna de tabernacol, iar când mă întorc, mă uit la el. Aşadar, el are dreptul să schimbe unele lucruri sau să facă ce consideră că este mai bine, sub călăuzirea Duhului Sfânt, în timpul când eu sunt departe.

Noi credem că suntem o biserică apostolică, şi învăţăm binecuvântările apostolice pentru oamenii de astăzi. Credem toată Evanghelia şi credem că toate semnele şi minunile despre care a vorbit Domnul Isus Hristos vor însoţi biserica Lui până la întoarcerea Sa. Noi credem în aceste lucruri şi credem că ele vor fi puse în ordine, pentru că biserica are rânduiala sa. Fiecare biserică are învăţătura, rânduiala şi disciplina sa. Biserica noastră nu are membri care s-au alăturat cândva şi credem că Biserica Dumnezeului celui viu din toată lumea este formată din oameni care sunt fraţii şi surorile noastre. De asemenea, oamenii sunt întotdeauna  bine primiţi în mijlocul nostru, şi indiferent de care denominaţiune aparţin, pot veni la Tabernacolul Branham de pe strada Eighth şi Penn din Jeffersonville, Indiana.

Noi credem în „neprihănirea prin credinţă” (Romani 5.1). Credem că după ce o persoană devine neprihănită prin credinţă, are pace cu Domnul Isus Hristos. Este posibil însă ca aceeaşi persoană să aibă obiceiuri precum băutul, fumatul, sau poate face lucruri pe care nu ar trebui să le facă, obiceiuri urâte ale firii. Totuşi, noi credem că sângele Domnului Isus sfinţeşte această persoană pentru slujba Domnului, pentru că noi credem în sfinţire potrivit Evrei 13.12-13: „De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă.

Să ieşim dar afară din tabără la El şi să suferim ocara Lui.” Noi credem că sfinţirea este învăţată în Noul Testament şi este pentru credincioşii care trăiesc în epoca Noului Testament. Noi credem, de asemenea, că după ce o persoană a fost sfinţită, nu se mai regăsesc la ea obiceiurile necurate. Acea persoană este un credincios al Domnului Isus Hristos, iar obiceiurile ei au plecat, fiind astfel un candidat pentru „botezul Duhului Sfânt”, care vine ca o umplere a credinciosului. Eu am spus de multe ori aceasta: este ca şi cum ai pune în bucătărie un pahar ridicat din curte.

 Astfel, neprihănirea înseamnă să-l iei şi să-l pregăteşti pentru folosire, ca să împlineşti cu el scopul pe care îl ai pe inimă. Aceasta face Dumnezeu cu păcătosul. El este încă murdar când îl ridică din lume, dar Dumnezeu îl curăţă prin sângele Domnului Isus Hristos. Cuvântul „sfinţire” este un cuvânt compus care înseamnă „curăţit şi pus deoparte pentru slujbă.” În Vechiul Testament, altarul sfinţea vasul care era pus deoparte pentru slujbă. Noi credem că Duhul Sfânt este Cel care pune acel vas în slujbă; credem că Duhul Sfânt nu este doar o altă treaptă a harului, ci este de fapt acelaşi har care umple credinciosul în aşa măsură încât semnele şi minunile, darurile apostolice care sunt enumerate în 1Corinteni 12, se manifestă prin acel vas sau credincios, atunci când El vine înăuntru ca să arate acel dar.

Eu cred că Scriptura învaţă că „darurile şi chemarea sunt date fără părere de rău”, şi că atunci când ne naştem în această lume, suntem trimişi cu un scop, iar acesta este pentru slava lui Dumnezeu. Astfel, încă înainte ca să devenim adulţi, când suntem doar nişte copii, darurile pe care le avem de la Dumnezeu sunt deja în noi, dar numai umplerea cu Duhul Sfânt le pune în acţiune; noi le avem de la început, de la început suntem învăţători, proroci, apostoli, avem darul vorbirii în limbi şi celelalte daruri duhovniceşti pe care le găsim în 1Corinteni 12, dar toate ies la suprafaţă doar la momentul hotărât de El.

Noi credem că darurile lucrează şi astăzi şi că trebuie să fie în fiecare biserică locală. Cu toate acestea, am văzut că în întreaga lume există mult fanatism printre oamenii care mărturisesc că sunt credincioşi apostolici. Ei sunt printre noi, aşa cum sunt pretutindeni în alte mişcări. Ei s-au arătat de-a lungul timpului şi i-am avut în fiecare epocă. Au fost în zilele apostolilor şi, aşa cum a spus Pavel atunci, „unii dintre ei au venit şi i-au convins pe oameni să meargă după alte învăţături străine Bibliei.” Dar Pavel a spus clar: „chiar dacă… un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!” Astfel, noi, cei din Tabernacolul Branham, de pe strada Eighth şi Penn, încercăm să urmăm învăţăturile  Noului Testament, deoarece credem că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, iar apostolul Pavel a fost un vas ales şi chemat, prin alegerea lui Dumnezeu, să meargă şi să pună în ordine Biserica dintre neamuri.

Noi, cei din Tabernacolul Branham, credem în botezul în apă, prin scufundare, în Numele Domnului Isus Hristos, care este învăţătura apostolică a Bibliei. Astfel, fiecare nou venit în Tabernacolul Branham, care doreşte, poate cere oricând să fie botezat în Numele Domnului Isus Hristos. El poate să vorbească cu păstorul, iar dacă s-a căit de faptele lui şi crede în Domnul Isus Hristos, poate fi botezat de îndată ce este posibil. Aceasta îl va aduce în părtăşie cu credincioşii, dar prin botezul Duhului Sfânt devenim mădulare ale Trupului lui Isus Hristos care sunt în toată lumea.

Un alt lucru pe care îl credem este că „fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora” ca să se bucure. Noi credem în aceste daruri ale Duhului Sfânt, la care râvnim cu toţii, şi care se arată în biserică, şi dorim ca oamenii care le-au primit, să vină şi să se închine cu noi. În multe locuri, am văzut că oamenii care au aceste daruri nu înţeleg şi nu ştiu cum şi când să le folosească, iar din cauza aceasta aduc numai încurcături şi ocară. Noi credem că Satan se poate folosi de aceasta ca să-i îndepărteze pe oameni, ca să-i facă să nu creadă şi să se teamă de această binecuvântare minunată pe care a dat-o Dumnezeu Bisericii în aceste zile.

Pavel a spus: „…dacă s-ar aduna toată Biserica la un loc şi toţi ar vorbi în alte limbi şi ar intra şi dintre cei fără daruri sau necredincioşi, n-ar zice ei că sunteţi nebuni?

Dar dacă toţi prorocesc şi intră vreun necredincios sau vreunul fără daruri, el este încredinţat de toţi, este judecat de toţi.

Tainele inimii lui sunt descoperite, aşa că va cădea cu faţa la pământ, se va închina lui Dumnezeu şi va mărturisi că, în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru.” (1Corinteni 14.23-25).

Noi credem că darurile duhovniceşti sunt la ordinea zilei printre credincioşi. De asemenea, nu credem că un om care predică şi învaţă sub inspiraţie, poate să nege apoi darul vindecării, darul prorociei, darul vorbirii în limbi şi al tălmăcirii, sau oricare dintre aceste daruri.

Aceasta cred eu, conform Cuvântului lui Dumnezeu, şi pe aceasta îşi bazează credinţa şi funcţionează Tabernacolul Branham de pe strada Eighth şi Penn din Jeffersonville.

Eu cred că lucrurile pe care le-am spus sunt esenţiale şi trebuie urmate întocmai în Tabernacolul Branham, ca să poată propăşi în Domnul. Dacă totuşi, vreodată, vreunul din aceste lucruri este pus sub semnul întrebării de cineva, persoana care are dubii poate să vină să vorbească cu mine, dacă nu poate să-l consulte pe păstor. Dacă sunt acasă, voi fi bucuros să vă ajut oricând, fie pe voi, fie pe păstor. Aceste lucruri sunt duhovniceşti şi cred că aceasta este rânduiala Bisericii cu privire la ele.

De asemenea, cred că fiecare mădular sau închinător din Tabernacolul Branham, ar trebui să aibă atât de multă dragoste divină pentru alţii, încât inimile lor să tânjească unele după altele atunci când sunt nevoiţi să se despartă, şi să dorească să se aibă unul pe altul la serviciul divin. Eu cred cu adevărat în dragostea divină. Apostolul Pavel a spus că aceasta este dovada Duhului Sfânt, în timp ce Domnul Isus a zis: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” (Ioan 13.35).

Noi credem că aceasta este dragostea lui Dumnezeu care L-a trimis pe Isus Hristos pe pământ, ca să moară pentru noi, aşa cum scrie în Ioan 3.16: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” Viaţa veşnică este propria Viaţă a lui Dumnezeu, iar prin botezul Duhului Sfânt, noi devenim fiii şi fiicele lui Dumnezeu; devenim sămânţa lui Avraam şi primim credinţa pe care a avut-o el când L-a crezut pe Dumnezeu înainte ca să fie tăiat împrejur.

Următorul lucru pe care îl credem este că aceşti credincioşi, aceşti oameni cu daruri cum ar fi vorbirea în limbi, prorocii sau tălmăciri, trebuie să se adune împreună cu cel puţin patruzeci şi cinci de minute înainte de începerea serviciului divin. Biserica ar trebui să fie deschisă mai devreme, astfel ca credincioşii să se adune seara mai devreme.

Eu cred că Tabernacolul Branham trebuie să aibă tot timpul un pianist umplut cu Duhul Sfânt, care să vină mai devreme, să cânte încet, foarte încet, cântări duhovniceşti ca:

Jos la cruce unde Salvatorul a murit,

Acolo jos am strigat pentru spălarea de păcat;

Acolo a fost aplicat sângele inimii mele,

Glorie Numelui Său!

Ceva care ar trebui să aibă acest subiect: „Mai aproape de Tine, Doamne”, „Stânca veacurilor, lovită pentru mine”, „Aproape de cruce”, sau ceva de felul acesta. Trebuie să se cânte foarte încet şi dulce, ca şi cum ar medita constant la Duhul Sfânt, el sau ea, oricine va cânta aceste cântece.

Cred că închinătorii ar trebui întâmpinaţi la uşă, să li se ia hainele şi pălăriile şi să li se pună pe cuier, apoi să le fie arătate locurile, cu ospitalitatea şi dragostea pe care numai uşierii sau diaconii umpluţi cu Duhul Sfânt o pot avea, pentru ca oamenii să vadă că Biserica Dumnezeului celui viu este vie.

Închinătorii nu trebuie să vorbească unii cu alţii sau să facă gălăgie în biserică. Ei trebuie să se adâncească în primul rând pentru câteva momente în rugăciune, dacă se poate chiar la altar. Să nu se roage cu voce tare ca să nu-i deranjeze pe cei de lângă ei; să fie o rugăciune făcută în linişte şi să nu uitaţi că sunteţi aici pentru a vă închina Domnului. Lăsaţi ca aceasta să pătrundă în voi. Închinaţi-vă în Duhul, apoi mergeţi la locurile voastre. Nu este obligatoriu să mergeţi la altar, ci puteţi merge să vă aşezaţi la locurile voastre, să ascultaţi cântările, să vă plecaţi capetele, iar apoi să-L lăudaţi pe Dumnezeu în linişte. Dacă Duhul descoperă cuiva ceva sau dacă cineva umplut cu Duhul Sfânt are darul vorbirii în limbi sau are ceva din partea Domnului, se poate ridica în picioare şi să aducă mesajul. Toţi trebuie să staţi liniştiţi până când vine tălmăcirea, iar când vine tălmăcirea, nu trebuie să fie un verset din Scriptură sau ceva care nu se înţelege. Trebuie să fie un mesaj adresat bisericii, deoarece eu cred că Duhul vorbeşte numai „pentru zidirea bisericii.”

Poate când se adună oamenii, vin înăuntru şi unii bolnavi. Poate este cineva străin, pe care nu l-aţi văzut niciodată, şi este paralizat sau zace pe undeva, dar când vine tălmăcirea, atunci cel care vorbeşte trebuie să spună: „Aşa vorbeşte Domnul: omul care a venit în mijlocul nostru este din locul cutare…” şi descrie locul acela. Apoi trebuie să spună: „Este paralizat pentru că în urmă cu trei sau patru ani,” sau altceva, „a făcut ceva rău”, de exemplu: „şi-a părăsit soţia şi copiii şi a plecat de la ei. A căzut de pe schelă” sau ceva de felul acesta, „s-a rănit şi astfel a paralizat. Aşa vorbeşte Domnul: dacă îi pare rău pentru aceasta şi promite că va merge la soţia lui şi se va împăca cu ea, va fi vindecat chiar acum şi se poate întoarce la familia lui.” Înainte ca cineva să spună ceva, în încăpere trebuie să fie cel puţin doi oameni sau mai mulţi, care au o statură duhovnicească mare în ceea ce priveşte Evanghelia şi care au o bună deosebire a duhurilor; ei trebuie să se ridice şi să spună: „Este de la Domnul.” Dacă nu face nimeni aceasta, acea prorocie să nu fie adusă în faţa bisericii.

Dacă cineva vorbeşte în limbi, dar nu are tălmăcire, Pavel a spus: „Dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în biserică şi să-şi vorbească numai lui însuşi şi lui Dumnezeu.”  (1Corinteni 14.28).

Dacă, după ce vorbeşte în limbi, o persoană aduce şi tălmăcirea, conform celor spuse de Pavel, „Cât despre proroci, să vorbească doi sau trei, şi ceilalţi să judece.” (v.29). Dacă păstorul sau cineva este numit de Duhul Sfânt să meargă şi să se roage rugăciunea credinţei, să se ducă şi să-i predice bolnavului în conformitate cu cele spuse de Duhul. Orice a spus Duhul Sfânt, va avea loc chiar atunci, pentru că Duhul Sfânt a dat aceasta. Apoi, oamenii se pot bucura şi pot fi mulţumitori, Îl pot lăuda şi I se pot închina lui Dumnezeu pentru că El doreşte aceasta. Apoi, cu toţii trebuie să-şi plece capetele şi să se roage din nou pentru a vedea dacă mai este alt mesaj pe care Duhul Sfânt doreşte să-L aducă prin aceste daruri.

Dacă după cele spuse de persoana care vorbeşte în limbi şi tălmăceşte şi după ce judecătorii admit să se procedeze în conformitate cu cele spune de ea, nu se întâmplă nimic, toţi vor merge la altar şi se vor ruga ca acel duh să fie luat de la ei, pentru că nimeni nu doreşte un asemenea duh printre noi. Noi am şti că este fals şi că este de la vrăjmaş şi nu de la Dumnezeu, pentru că numai Dumnezeu poate spune adevărul. Acest lucru să fie bine înţeles de biserică înainte ca această rânduială să fie pusă în practică.

Poate mesajul adus îi va spune unui anumit frate: „Tu locuieşti pe lângă linia ferată. Trebuie să te muţi de acolo pentru că va avea loc un accident,” sau ceva de felul acesta. Lăsaţi judecătorii să judece cele spuse, iar dacă ei consideră că este de la Domnul, urmăriţi şi vedeţi dacă se împlineşte. Dacă se împlineşte, mulţumiţi-I lui Dumnezeu şi fiţi plini de recunoştinţă faţă de El. Lăudaţi-L, închinaţi-vă şi fiţi smeriţi.

Mai presus de toate lucrurile, fiţi umili. Să nu vă îngâmfaţi niciodată până acolo că ştiţi mai mult decât păstorul vostru sau decât biserica în care vă închinaţi. Dacă ajungeţi într-un asemenea punct, vă sfătuiesc să mergeţi într-un alt loc în care puteţi să vă închinaţi, pentru că eu îl rog pe păstor să nu îngăduie nimic care este în afara rânduielii biblice. Noi dorim ca aceste daruri să se manifeste şi să fie la locul lor, şi la fel închinătorii. Dacă acestea se desfăşoară corect, conform Cuvântului, veţi vedea o biserică puternică şi lucrătoare pentru Domnul nostru Isus Hristos.

Dacă un om iese din rânduială aici, un diacon sau un uşier care este umplut cu Duhul Sfânt şi care are mult har în inima lui, să meargă respectuos la persoana aceea, ca un părinte, şi s-o corecteze. O poate face şi păstorul, dar este mai bine s-o facă diaconii, pentru că păstorul trebuie să fie în camera de rugăciune în timpul când are loc această parte a serviciului duhovnicesc.

Dacă nu sunt descoperiri sau un mesaj care să fie adus, atunci poporul poate aduce mărturii dacă doreşte, se poate ridica oricine dar să aducă mărturii spre slava lui Dumnezeu. Nu trebuie să fie aşa, dar ar fi bine ca mărturiile să fie aduse înainte de a fi adus mesajul sau de a începe serviciul de cântări de laudă şi închinare.

Înţelegi biserică? Prin faptul că procedezi aşa, toată biserica este în duhul închinării înainte ca să fie învăţat Cuvântul. Atunci Duhul Sfânt intră în Cuvânt şi Îl manifestă pe Dumnezeu prin El, pentru a fi o confirmare a închinării voastre. După aceea, este timpul să vină înăuntru păstorul.

Păstorul ar trebui să vină la şapte şi jumătate sau la opt fără un sfert. Dacă mesajul adus prin daruri încă mai continuă înainte ca păstorul să iasă din studiul său şi să vină pe platformă, un frate ar trebui să-l anunţe, pentru că sfinţii ştiu că atunci când vine păstorul pe platformă, este timpul pentru serviciu. Aceasta oferă destul de mult timp pentru manifestarea darurilor şi pentru a-L aduce pe Duhul lui Dumnezeu în adunare.

Dacă printre voi este un necredincios şi se comportă necuviincios, o persoană cu o inimă foarte bună, cum ar fi un uşier sau un diacon, să meargă la el şi să-i ceară să fie respectuos în timpul desfăşurării serviciului, pentru că este prezent Duhul Sfânt, iar darurile lui Dumnezeu se manifestă pentru zidirea bisericii. Acest lucru trebuie să i se spună cu dragoste, nu aspru. Numai în cazul în care persoana este băută sau neascultătoare şi ar deranja închinarea adusă Domnului, ar trebui condusă afară sau într-una din camerele din spate, dar şi acolo să i se vorbească frumos.

Când vine păstorul pe platformă, aş sugera ca aici, în Tabernacolul Branham, să cânte împreună cu adunarea, două sau trei cântări.

De asemenea, am constatat că dacă în biserică sunt prea mulţi care încearcă să lucreze deodată, vor crea numai probleme. Aş sugera să procedaţi cum făceam când păstoream eu biserica şi când conduceam eu cântările. Cred că ar fi un lucru bun dacă ar face păstorul aceasta.

Păstorul trebuie să fie prezent la fiecare întâlnire de rugăciune care are lor, şi când fraţii se adună împreună în grupuri de rugăciune. Spun aceasta, pentru că am văzut că oamenii deviază de multe ori, de pe cale, într-o doctrină şi astfel, se aduc erezii care nu aparţin de Biserica Dumnezeului celui Viu. Păstorul ar trebui să fie prezent la toate adunările de rugăciune.

Păstorul nu trebuie să fie de partea nimănui în adunări şi să nu spună că un grup este aşa, iar celalalt este altfel. El trebuie să stea între ele, să meargă la ei şi să-i împace imediat. Dacă nu-i poate împăca, să ia şi un diacon cu el; iar dacă cineva nu ascultă nici de păstor, nici de diacon, trebuie să fie spus bisericii, aşa cum a spus Isus, iar „Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii şi, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş.

Adevărat vă spun că orice veţi lega pe pământ va fi legat în cer şi orice veţi dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer.” (Matei 18.17-18).

Dacă păstorul vine pe platformă, lăsaţi-l să conducă cel puţin două cântări, dar după aceea să meargă direct la Cuvânt. Să nu fie mărturii lungi în care să se ridice toţi pentru că au un cuvânt de spus, pentru că aşa ceva nu va aduce propăşire în Tabernacolul Branham. Dacă cineva care ascultă această casetă spune că în biserica lor funcţionează acest lucru, este în ordine. Dar aici produce numai confuzie, de aceea nu se practică. Eu am păstorit timp de douăzeci de ani această biserică şi am văzut că produce numai confuzii.

Dacă aveţi o mărturie, să fie adusă în faţa bisericii în timp ce binecuvântează Duhul Sfânt. Dar adevărata modalitate de a depune o mărturie, nu este în biserică, ci afară, în locurile întunecoase. Lumina voastră să strălucească acolo unde este întuneric. Mergeţi în locurile unde abundă păcatul şi lăsaţi ca Lumina voastră să strălucească acolo. Acolo este locul în care puteţi face aceasta.

Însă dacă Domnul v-a binecuvântat şi v-a dat o binecuvântare deosebită sau ceva ce trebuie să spuneţi adunării, faceţi-o în timpul de dinaintea serviciului divin, atunci când Duhul binecuvântează şi aduce mărturii şi descoperiri, când există vorbiri în limbi şi tălmăcire, în timpul închinării sfinţilor înainte de a fi adus Cuvântul lui Dumnezeu.

Apoi, după ce păstorul conduce biserica într-o cântare, o va conduce şi în rugăciune; este o rugăciune a adunării şi îi cere poporului să-şi plece capetele respectuos. În continuare vom vedea că vom avea o mare binecuvântare şi că avem o rânduială în biserică. Dacă adunarea a avut o întâlnire cu adevărat duhovnicească, cu darurile care descoperă multe taine ale inimilor sau alte lucruri care sunt făcute de daruri în adunare, atunci Duhul lui Dumnezeu este în adunare şi este foarte uşor pentru păstor să-L găsească în Cuvântul lui Dumnezeu, în timp ce citeşte şi începe să predice. Atunci păstorul va predica orice îi va pune Duhul Sfânt pe inimă, orice doreşte să facă în timp ce stă acolo, iar adunarea se va bucura şi va spune Amin” în timp ce este vestit Cuvântul.

În ce priveşte vorbirea în limbi şi tălmăcirea, ştim că Scriptura condamnă folosirea lor în timpul cât Duhul Sfânt lucrează prin păstor şi spune că „Duhurile prorocilor sunt supuse prorocilor…” (1Corinteni 14.32). Atunci, păstorul trebuie să-l cheme pe acel om, să-i ceară să fie respectuos şi să stea la locul lui. Păstorul trebuie să fie un bărbat umil, dar nu prea umil, ci trebuie să fie aşa cum a fost Domnul Isus care, atunci când a văzut că răul umbla prin biserică, a împletit nişte funii şi i-a dat afară pe toţi.

Casa lui Dumnezeu este şi o casă a judecăţii, iar păstorul are cea mai mare slujbă din biserică. În afară de Duhul Sfânt, bătrânii sunt cei mai mari în biserica apostolică. Duhul Sfânt aduce mesajul bătrânilor, iar ei Îl împart la oameni. Sfinţii şi darurile vor avea locul lor, în primul rând să se adune în închinare (aşa cum am spus mai înainte), ca să aducă Duhul Sfânt  în adunare pentru păstor. Atunci, Duhul Sfânt poate lucra mai uşor prin el, pentru că predica lui a fost precedată de o adunare duhovnicească. Astfel, Duhul Sfânt intră în Cuvânt şi Îl învaţă, fiindcă tocmai S-a manifestat prin daruri.

După aceea, va fi făcută chemarea la altar şi mulţi vor vedea şi vor şti, potrivit lucrării Duhului Sfânt şi Cuvântului lui Dumnezeu pe care Îl aduce păstorul, că sunteţi Biserica Dumnezeului celui Viu. Şi, aşa cum a spus Pavel, „…va cădea cu faţa la pământ, se va închina lui Dumnezeu şi va mărturisi că, în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru.” (1Corinteni 14.25). Aceste lucruri să fie făcute cu respect.

Vreau să vă amintiţi că păstorul, fratele nostru Neville este capul bisericii şi are dreptul să exercite autoritatea pe care i-a dat-o Duhul Sfânt şi să facă orice îi va spune El. În biserică are dreptul să facă orice îl călăuzeşte Domnul să facă. El are, de asemenea, autoritate peste comitetul de diaconi. Astfel, poate schimba comitetul de diaconi, oamenii de încredere, pianistul sau orice altă slujbă, după cum îl călăuzeşte Duhul Sfânt s-o facă. Eu voi recunoaşte orice va face el, deoarece cred că este un om duhovnicesc. Voi recunoaşte aceasta ca venind din partea Domnului şi voi fi de acord pentru că are dreptul să acţioneze în biserică aşa cum se simte călăuzit s-o facă.

Dacă doreşte să schimbe poziţiile unor oameni, are dreptul s-o facă. Eu am încredere însă că totul va merge bine şi nu va fi nevoie să facă aceasta.

Domnul să vă binecuvânteze. Am încredere că veţi urma aceste lucruri cum ştiţi mai bine. Fie ca Duhul Sfânt să vegheze asupra fiecăruia dintre voi şi fiecare creştin al bisericii să stea la postul său ştiind că Dumnezeu vă va face responsabili pentru felul în care vă îndepliniţi slujba în biserică. Fiecare trebuie să dea socoteală.

Laicilor, sfinţilor cu daruri, suntem fericiţi pentru că vă avem în biserică pe cei care vorbiţi în limbi, tălmăciţi şi aveţi descoperiri. Vom sta alături de voi în tot ceea ce va dovedi Duhul Sfânt că v-a spus. Noi vă iubim. Credem că posedaţi aceste daruri, iar dacă aveţi ocazia potrivită şi veţi şti cum le priveşte Scriptura, veţi face lucrări mari în mijlocul nostru. Rugăciunea mea sinceră este ca Domnul să vă binecuvânteze pe toţi.

Creştinilor care ascultaţi această înregistrare, am omis să mai spun un lucru: conform Scripturii, cei care vorbesc în limbi trebuie să fie doi sau trei şi s-o facă pe rând. În cursul unui serviciu sunt date numai două sau trei mesaje. Aşa spune Biblia: „Dacă sunt unii care vorbesc în altă limbă, să vorbească numai câte doi sau cel mult trei, fiecare la rând, şi unul să tălmăcească.” (1Corinteni 14.27). Să faceţi aceste lucruri aşa cum a spus Duhul Sfânt în Biblia Sa pentru că, din câte ştiu eu, acesta este cel mai bun procedeu, pentru că Pavel a spus: „Cât despre proroci, să vorbească doi sau trei, şi ceilalţi să judece.” (v. 29).

Domnul să vă binecuvânteze. Amin.

– Amin –