PUȚURI CRĂPATE

Doamne, eu cred, Doamne, eu cred,

Toate lucrurile sunt posibile,

Doamne, eu cred.

Să rămânem în picioare pentru un moment de rugăciune şi să ne plecăm capetele.

Doamne Isuse, prin această cântare noi încercăm   să-Ţi spunem simplu că credem. Te rugăm să frângi Pâinea Vieţii pentru noi şi să ne dai ceea ce avem nevoie din Cuvântul Tău, pentru că Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Vă puteţi aşeza. Sunt sigur că dacă vom spune „Amin”, binecuvântările Lui măreţe se vor odihni peste această audienţă.

În dimineaţa aceasta, m-am bucurat mult de mărturiile aduse şi de felul în care au fost aduse. M-am bucurat şi de noii veniţi, de fratele baptist de aici, care a venit să-şi ceară iertare pentru gândirea lui puţin greşită. Desigur, eu apreciez foarte mult faptul că acel bărbat este destul de domn ca să recunoască faptul că a greşit. El nu şi-a cerut iertare direct de la mine, pentru că nu mie trebuie să-mi ceară iertare, ci Domnului. Dumnezeu să-l binecuvânteze pe fratele nostru şi pe fratele lui evanghelist.

După cum ştiţi, şi eu am făcut parte din biserica baptistă. Am fost membru al Bisericii Misionare Baptiste şi ştiu cum este acest sentiment. M-am simţit plin de ceva, dar n-am ştiut ce este.

Îmi amintesc prima mea experienţă cu penticostalii.

Odată când am fost la pescuit la Dowagiac, Michigan, în timp veneam în jos spre Indiana, am văzut că pe toate maşinile de acolo scria: „Isus”. Astfel, m-am oprit şi am ascultat serviciile din ziua aceea, iar în ziua următoare m-au chemat pe platformă să spun câteva cuvinte. M-au întrebat la ce biserică aparţin şi le-am spus că sunt baptist.

În seara aceea a mers să predice un bărbat de culoare, care avea în jur de optzeci de ani. Purta o manta lungă cu guler de catifea, de aceea m-am întrebat cum este posibil ca acei bărbaţi învăţaţi şi teologi să-i dea cuvântul unui asemenea om? El ar trebui să stea undeva pe scaun.” Bătrânul acela a predicat despre ce a făcut Isus aici pe pământ, iar pentru aceasta a ales un text din Iov 38.4+7:

„Unde erai tu când am întemeiat pământul… atunci când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?” Şi a vorbit despre ce s-a petrecut în ceruri.

Cam la cinci minute după ce a început să vorbească, Duhul Domnului a venit peste el şi în acel moment a sărit în sus lovindu-şi călcâiele unul de celălalt. Acolo era o platformă cât jumătate din aceasta, iar el a început să strige: „Nu aveţi destul loc pentru mine ca să pot predica!”

Aveam cam douăzeci de ani, dar când am văzut ce făcea acel bărbat, m-am gândit: „Dacă unui bătrân ca acesta i se întâmplă aşa ceva, ce mi se va întâmpla mie?”

Prin aceasta, doresc să le urez „bun venit” în părtăşia noastră, fraţilor noi. Cred că s-a menţionat că printre noi este şi un preot. Poporul meu este irlandez, ceea ce înseamnă că sunt catolici. Poate aţi fost confuzi cu câtva timp în urmă, fiindcă niciunul dintre fraţi nu a spus nimic despre aceasta, dar m-am gândit că voi încerca să îndrept lucrurile.

Când a predicat, fratele era plin de bucurie ştiind că venirea Domnului este aproape, iar la un moment dat a început să vorbească într-o limbă necunoscută. Dar noi avem tălmaci, care poate tălmăci ceea ce a spus. Scriptura spune că dacă nu este cine să tălmăcească, atunci cel ce are vorbirea în limbi să tacă în adunare, dar dacă este cine să tălmăcească, atunci aceea devine prorocie. Poate aţi fost puţin confuzi când aţi văzut că se ridică doi şi vorbesc, dar totul era în ordine, pentru că unul vorbea în limbi, iar celălalt aducea tălmăcirea, aşa cum scrie în 1 Corinteni 14.27: „Dacă sunt unii care vorbesc în altă limbă, să vorbească numai câte doi sau cel mult trei, fiecare la rând; şi unul să tălmăcească.”

Aţi observat cum vorbea fiecare? Duhul lui Dumnezeu vorbea în limbi prin unul dintre ei, iar celălalt dădea tălmăcirea. Pentru cei care nu înţeleg aceste lucruri este puţin confuz, dar noi, care suntem veterani pe această cale, le înţelegem. Astfel, m-am gândit să spun ceva despre acest lucru, dacă este în ordine.

Şi aşa cum spunea bărbatul acela de culoare, spun şi eu: „Voi nu aveţi destul loc pentru mine ca să predic.” (Adunarea aplaudă).

Odată, cineva a spus că la o biserică era un pastor de douăzeci de ani, care predica în fiecare duminică exact treizeci de minute. Dar într-o duminică s-a întâmplat ceva: a predicat trei ore. Imediat a fost chemat deoparte de comitetul diaconilor, care i-au zis: „Pastore, noi apreciem faptul că stai pe Biblie şi pe poruncile ei, şi că întotdeauna ne corectezi ca să fim curaţi şi fără pată înaintea lui Dumnezeu. Desigur, apreciem mesajul din dimineaţa aceasta, însă vrem să te întrebăm ceva: În fiecare duminică ai vorbit exact treizeci de minute, deci ce te-a determinat duminica aceasta să vorbeşti trei ore?” Vedeţi, ei îl făceau să se simtă bine.

Şi pastorul le-a spus: „De fiecare dată când sunt chemat să vorbesc, iau în gură o bomboană, iar când bomboana se termină, ştiu că s-au scurs cele treizeci de minute şi mă opresc. În dimineaţa aceasta însă, am luat din greşeală în gură un nasture…” (Adunarea râde).

Eu n-am să iau nimic în gură, ca să nu mă trezesc cu vreun nasture… şi nădăjduiesc că ceea ce am spus nu a fost un sacrilegiu pentru locul acesta, dar să ştiţi că şi Dumnezeu are simţul umorului.

Deci, noi suntem foarte recunoscători că ne aflăm aici şi că ni s-a dat marele privilegiu să frângem încă o dată Pâinea Vieţii în felul meu simplu. Ştiu că aici au vorbit teologi mari; aseară a fost unul din Anglia şi sincer, nu-mi place să vin la amvon cu cele şapte clase ale mele şi să vorbesc după o astfel de persoană. Totuşi, nădăjduiesc că Dumnezeu vă va pune pe inimă însemnătatea celor spuse de mine, iar dacă cuvintele mele nu vor fi corecte, cu siguranţă intenţiile mele sunt.

Acum haideţi să citim din Scriptură. În dimineaţa aceasta voi citi din cartea prorocului Ieremia 2, de la versetul 1 până la versetul 13:

„Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

„Du-te şi strigă la urechile cetăţii Ierusalimului: „Aşa vorbeşte Domnul: „Mi-aduc aminte încă de dragostea pe care o aveai când erai tânără, de iubirea ta, când erai logodită, când Mă urmai în pustiu, într-un pământ nesemănat.

Atunci Israel era închinat Domnului, era cele dintâi roade ale Lui; toţi cei ce mâncau din ele se făceau vinovaţi, şi venea nenorocirea peste ei, zice Domnul.”

Ascultaţi cuvântul Domnului, casa lui Iacov, şi voi, toate familiile casei lui Israel!

Aşa vorbeşte Domnul: „Ce nelegiuire au găsit părinţii voştri în Mine, de s-au depărtat de Mine şi au mers după nimicuri, şi au ajuns ei înşişi de nimic?

Ei n-au întrebat: „Unde este Domnul care ne-a scos din ţara Egiptului, care ne-a povăţuit prin pustiu, printr-un pământ uscat şi plin de gropi, printr-un pământ unde domneşte seceta şi umbra morţii, printr-un pământ pe unde nimeni nu trece şi unde nu locuieşte niciun om?”

V-am adus într-o ţară ca o livadă de pomi, ca să-i mâncaţi roadele şi bunătăţile; dar voi aţi venit, Mi-aţi spurcat ţara şi Mi-aţi prefăcut moştenirea într-o urâciune.

Preoţii n-au întrebat: „Unde este Domnul?” Păzitorii Legii nu M-au cunoscut, păstorii sufleteşti Mi-au fost necredincioşi, prorocii au prorocit prin Baal şi au alergat după cei ce nu sunt de niciun ajutor.

De aceea, Mă voi certa cu voi, zice Domnul, şi Mă voi certa cu copiii copiilor voştri.

Treceţi în ostroavele Chitim şi priviţi! Trimiteţi la Chedar, uitaţi-vă bine şi vedeţi dacă s-a întâmplat acolo aşa ceva:

şi-a schimbat vreodată un popor dumnezeii, măcar că ei nu sunt dumnezei? Dar poporul Meu şi-a schimbat Slava cu ceva care nu este de niciun ajutor!

Miraţi-vă de aşa ceva, ceruri, înfioraţi-vă de spaimă şi groază, zice Domnul.

Căci poporul Meu a săvârşit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, şi şi-au săpat puţuri, puţuri crăpate care nu ţin apă.”

 

Fie ca Domnul să adauge binecuvântările Sale la citirea Cuvântului. Din textul acesta aş vrea să iau subiectul „Puţuri crăpate.”

Toate textele citite în dimineaţa aceasta au fost date prin inspiraţie divină. Noi venim în casa Domnului pentru corectare, îndreptare şi înţelegere, iar uneori vedem ce mult înseamnă orice lucru mic care ne stă în cale.

Este aşa cum a spus militarul acela care ne-a vorbit despre strategia militară şi ne-a arătat cât este de importantă contracararea atacurilor duşmane.

Ei bine, acelaşi lucru este valabil şi într-o biserică, într-o parohie unde predică un bărbat, sau pe câmpul Evangheliei unde vorbeşte un evanghelist. Când vede că începe o revoltă spontană sau ceva, dacă este un slujitor al lui Dumnezeu va stopa imediat acele lucruri, astfel ca oamenii să nu se mai gândească la ele şi să stea deoparte. În ce ne priveşte, noi nu vrem să ajungem într-o asemenea situaţie.

Când a adus Ieremia această prorocie, trecuseră cam şaizeci ani de la moartea lui Isaia, şi în tot acest timp ei nu au mai avut nici un proroc major. Au fost câţiva proroci mai mici, ca Habacuc şi ceilalţi, dar Isaia a fost ultimul proroc mare. Şi pentru că n-au mai avut pe nimeni care să-i cheme afară, Israelul s-a rătăcit, aceasta fiind starea în care i-a găsit Ieremia când a venit în scenă. El a prorocit înainte de plecarea în robie şi a fost dus chiar şi el împreună cu ei.

Apoi s-a ridicat prorocul Daniel şi a spus că el înţelege Scriptura cu privire la cei şaptezeci de ani în care urmau să fie acolo.

În zilele lui Ieremia a mai fost un proroc, care şi-a făcut un jug, l-a pus la gât şi a zis: „Peste doi ani, vă voi aduce înapoi în locul acesta…” (Ieremia 28.3), însă Ieremia ştia altceva. Şi noi ştim cu toţii ce s-a întâmplat cu prorocul acela care a prorocit minciuni: „…a murit chiar în anul acela,” pentru că Dumnezeu nu l-a mai lăsat să trăiască.

De asemenea, am putut observa şi starea oamenilor din zilele acelea. Eu n-aş vrea să mă înţelegeţi greşit, pentru că tot ce doresc să vă spun, sunt câteva texte din Scriptură şi câteva notiţe.

Înainte nu obişnuiam să-mi fac notiţe, dar după ce am trecut a doua oară de douăzeci şi cinci de ani, nu mai ţin atât de bine minte, aşa că îmi notez textul şi ce vreau să spun din el. În plus, fiind ocupat cu rugăciunea pentru bolnavi şi cu celelalte lucruri, nu am prea avut timp să studiez cum ar trebui.

Când s-a ridicat Ieremia, marele proroc al acelui timp, el s-a tulburat asemenea lui Amos şi celorlalţi proroci, când a văzut starea poporului.

Uneori când vorbeşti despre un popor, s-ar putea crede că reflectă un anumit grup de oameni, dar nu este aşa: acela este tabloul întregii naţiuni. Şi ca o comparaţie, putem vedea că poporul nostru este în aceeaşi stare ca poporul din zilele lui Ieremia. Israelul intrase, mai mult sau mai puţin, în idolatrie, s-au mai bine zis: s-a îndepărtat de Dumnezeu. De ce aceasta? Din cauză că era o slăbiciune la amvon, fiindcă dacă la amvon s-ar fi stat drept pe Cuvântul lui Dumnezeu, Domnul ar fi fost în fiecare biserică, aşa cum se mişcă printre noi. Dar ei s-au îndepărtat de El, iar eu aş vreau să vă vorbesc tocmai despre aceasta în această dimineaţă.

Citind Scriptura, vedem că acest lucru este valabil pentru fiecare epocă şi cred că Amos, care a spus că el nu era nici proroc, nici fiul unui proroc, a zis: „Leul răcneşte: cine nu se va speria? Domnul Dumnezeu vorbeşte: cine nu va proroci?” (Amos 3.8).

Dacă aţi auzi vreodată răcnetul unui leu din sălbăticie, aţi vedea că ceea ce auziţi la grădina zoologică este doar un miorlăit. Când răcneşte leul în sălbăticie, toate animalele devin atente. Eu am fost la vânătoare în junglă şi vă pot spune că leul este regele animalelor, iar când răcneşte el, toate celelalte animale se opresc din tot ce fac. Hienele şi şacalii care au lătrat până atunci, babuinii şi celelalte maimuţe care au scheunat, toate tac în clipa când aud răgetul leului în depărtare. Desigur, sunt multe lucruri care îl pot ucide pe un leu, dar în general, el este recunoscut ca fiind regele animalelor. Şi Amos spunea în prorocia lui: „Leul răcneşte: cine nu se va speria? Domnul Dumnezeu vorbeşte: cine nu va proroci?” „Dumnezeu vorbeşte.” Înţelegeţi? Noi suntem în timpul sfârşitului şi vedem scrisul de mână pe perete, deci este foarte simplu de prorocit.

Mai mult, vedem cum Dumnezeu îşi cheamă poporul să iasă afară din fiecare biserică protestantă, din catolicism, din hinduism, din budism şi din toate celelalte religii existente, şi îl adună împreună. Eu mă bucur pentru că văd ziua aceasta venind şi cred că este unul din cele mai mari privilegii.

Dumnezeu ne-a cunoscut încă înainte de a fi lumea, pentru că există o singură formă de Viaţă veşnică, şi aceasta este Dumnezeu, iar noi eram o parte din El. Da, noi am fost în gândurile Lui încă înainte de întemeierea lumii. Aşa cum fiul meu este o parte din mine, aşa suntem şi noi o parte din El. Noi suntem fiii şi fiicele lui Dumnezeu, prin cunoaşterea Lui mai dinainte, aşa cum scrie în 1 Petru 1.20: „El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii şi a fost arătat la sfârşitul vremurilor pentru voi.”

Dacă El m-ar lăsa să privesc peste timp şi m-ar întreba: „În ce timp doreşti să trăieşti?”, I-aş spune că doresc să trăiesc chiar acum, în ajunul sfârşitului Istoriei omenirii, înainte de venirea Împărăţiei lui Dumnezeu care va fi pe pământ, deoarece cred că acesta este cel mai glorios timp din toate epocile.

Revenind la textul citit, vedem că Israelul este acuzat de proroc de două păcate majore, iar în continuare aş vrea să vorbim despre ele.

Ei s-au întors de la Dumnezeu, Izvorul Vieţii şi şi-au săpat puţuri; s-au întors de la ceea ce le-a dat Dumnezeu şi s-au adăpat din ceea ce şi-au făcut ei înşişi. Dar ce s-a întâmplat? Puţurile făcute de ei au crăpat şi apa s-a scurs afară din ele. Adevărul este că un rezervor crăpat nu poate ţine apa. Eu am crescut într-o fermă şi ştiu cum este cu aceste puţuri şi cât este de dificil să le întreţii.

Aceste puţuri crăpate sunt un tablou desăvârşit spre timpul de astăzi şi spre tot ceea ce a încercat să facă omul: să unească bisericile, să-i unească pe oameni, etc., toate acestea fiind însă doar încercări intelectuale. Astfel, am încercat să-i facem pe toţi metodiştii să devină baptişti şi invers, dar Dumnezeu nu a avut niciodată în Planul Său aşa ceva, pentru că El are un singur Loc de întâlnire. De altfel, El a spus clar în Deuteronom că Se va întâlni cu noi „…în locul pe care-l va alege Domnul ca să-Şi aşeze Numele acolo.” (Deuteronom 16.2). Şi în locul ales de El ca să-Şi pună Numele, S-a întâlnit şi cu Israel.

Astăzi, El are un loc în care Se întâlneşte cu Biserica Sa şi a ales şi acel Nume, acesta fiind „Isus Hristos.” Acolo se întâlneşte El cu credinciosul adevărat: în Isus Hristos. Acela este Locul ales de Dumnezeu ca să-Şi pună Numele.

Voi ziceţi: „Numele lui Dumnezeu?”

Da, Numele lui Dumnezeu, pentru că El a spus: „Eu am venit în Numele Tatălui Meu…” (Ioan 5.43). Deci acolo Şi-a pus Numele Său: în Hristos. În Hristos ne putem întâlni toţi şi să avem o părtăşie adevărată şi reală sub Sângele vărsat.

Dumnezeu a hotărât încă de la început unde să Se întâlnească cu omul, şi aceasta nu era pe baza înţelepciunii intelectuale. Dar ce s-a întâmplat? Eva a acceptat concepţia intelectuală a lui Satan, care i-a zis: „Hotărât că nu veţi muri; Dumnezeu nu va face aceasta!” (Geneza 3.4). Dar Dumnezeu a spus că o va face şi a făcut-o! Şi tot El a ales locul de răscumpărare, iar acesta a fost prin Sânge, nu prin concepţie intelectuală.

Astfel, noi lovim doar în gol, dar aceasta este natura umană: ca oamenii să încerce să facă ei înşişi ceva. Dacă am avea timp, am putea despica acest lucru în multe părţi, dar nu vreau să iau nasturele acela, aşa că vom vorbi cât se poate de simplu despre „Puţurile crăpate,” pentru că lucrul acesta se întâmplă din nou, este chiar tabloul epocii în care trăim.

Fără să desconsider efortul făcut de fiecare slujitor al lui Dumnezeu, cred că Numele lui Isus Hristos ar trebui onorat şi rostit cu respect şi închinare. Mai mult, pot spune că cu toate sistemele evanghelice care au străbătut pământul în lung şi-n lat, în zilele din urmă, nu vom reuşi să-i aducem pe oameni într-un singur gând şi simţire, decât dacă îi aducem sub sângele lui Isus Hristos. Acesta este singurul loc în care vom putea fi vreodată în siguranţă.

Nu demult, m-a sunat cineva şi m-a întrebat:

„Frate Branham, am auzit că te-ai mutat în Arizona şi ai format un loc în care este siguranţă.” După cum ştiţi, când a venit mesajul Domnului, mi s-a spus ce se va întâmpla în Alaska şi de-a lungul coastei Californiei şi lucrurile care vor urma. Şi acel bărbat m-a întrebat: „Dacă totul este cutremurat, unde este zona aceea sigură?”

„Frate”, i-am răspuns, „eu cunosc o singură zonă sigură şi aceea este în Hristos.” Aceasta este singura siguranţă pe care o cunosc eu.

Ieremia a fost numit „prorocul care plânge”. Presupun că a fost numit aşa din cauză că, fiind proroc, Cuvântul Domnului venea la el, şi probabil plângea mult pentru că îi vedea pe oameni umblând în continuare în tradiţiile lor şi crezând că sunt bine şi nu era nici o cale să-i întoarcă.

Ei se îndreptau spre robie, deoarece ştim cu toţii că întotdeauna culegi ceea ce ai semănat, indiferent cine eşti sau ce eşti. Şi noi, ca naţiune, am semănat ceva, iar într-o zi va trebui să culegem. Dacă va fi cu voia Domnului, mâine seară voi vorbi despre „Durerile naşterii,” şi vom vedea clar că nu vom scăpa, pentru că trebuie să culegem ceea ce am semănat, aşa cum scrie în Galateni 6.7: „Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera.”

Dacă Dumnezeu ne-ar lăsa să scăpăm cu acest creştinism pervertit de astăzi, care îi perverteşte pe oameni şi îi îndepărtează de fapt de El, ar trebui să facă aşa cum a spus fratele Moore: „Dumnezeu ar fi obligat moral, să ridice Sodoma şi Gomora şi să le ceară scuze pentru că le-a ars de vii.” Aşa este. Dar Dumnezeu este drept, de aceea sfinţenia şi Cuvântul Său, i-a făcut pe oameni să secere întotdeauna ceea ce au semănat, şi nici noi nu vom scăpa de aceasta.

„M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, şi şi-au săpat puţuri, puţuri crăpate care nu ţin apă.” (Ieremia 2.13).

S-ar putea ca printre noi să fie cineva care nu ştie ce este un puţ. Puţul este un rezervor făcut de om, ceva care înlocuieşte fântâna. Câţi ştiu ce este un puţ? Bine. Văd că în dimineaţa aceasta sunt printre noi o mulţime de oameni de la ţară. Îmi amintesc de vechiul puţ pe care-l aveam aproape de casa noastră şi ştiu că întotdeauna mă temeam să beau apă din el, pentru că era un rezervor făcut de om. Adevărul este că nu te poţi baza pe un asemenea rezervor ca să bei apă din el.

De obicei, ceea ce face omul nu este un lucru foarte bun, este imperfect, dar tot ce face Dumnezeu este desăvârşit. Şi atunci de ce să acceptăm lucrarea imperfectă a omului când avem ceva desăvârşit şi când El ne-a spus: „Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.”? (Matei 5.48).

Eu am făcut adesea referire la penticostali. Desigur, noi ştim că nu suntem în afara ordinii lui Dumnezeu, însă întotdeauna avem printre noi oameni care încearcă să imite pe cineva. Aceasta este natura umană. Au făcut-o în Biblie şi o vor face întotdeauna: „…Eu sunt al lui Pavel!” – „Şi eu, al lui Apolo!” – „Şi eu, al lui Chifa!” – „Şi eu, al lui Hristos!” (1Corinteni 1.12).

Dar de ce să accepţi o imitaţie când cerurile sunt pline de ceea ce este autentic şi când „făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” (Fapte 2.39). De ce să acceptăm ceva diferit? De ce să acceptăm un crez sau o dogmă când Biblia este Cuvântul curat al lui Dumnezeu? De ce am încerca să adăugăm sau să scoatem din El, când Domnul Isus a spus în Apocalipsa 22.18-19 că „dacă va adăuga cineva ceva…, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Şi, dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.”?

Când Dumnezeu a aşezat pe pământ rasa umană, i-a poruncit să trăiască după Cuvântul Lui. Cuvântul lui Dumnezeu este ca un lanţ cu care poţi trece peste iad, şi acest lanţ este atât de tare cât cea mai slabă verigă a lui, iar Dumnezeu vrea să ţinem fiecare iotă din El.

Aceasta a fost prima poruncă din Biblie, iar încălcarea unui singur Cuvânt, a aruncat rasa umană în întunericul morţii: „…din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.” (Geneza 2.17).

Isus a venit la mijlocul Bibliei şi a spus că omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. Deci nu doar cu o parte din Cuvânt, nici cu 99% din El, ci „cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4.4), aşa cum le-a spus lui Adam şi Evei.

Atunci de ce să injectăm în Cuvânt părerile cuiva, când avem chiar părerea lui Dumnezeu, pentru că după cum ştiţi, este scris că „…Dumnezeu să fie găsit adevărat, şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi.” (Romani 3.4).

Aceasta era problema cu Ieremia. El era un proroc care avea Cuvântul Domnului, dar oamenii încercau să injecteze în El ceva pe care nu se puteau sprijini. Eu asemăn aceste rezervoare cu sistemele pe care am încercat să le luăm astăzi în locul Cuvântului original al lui Dumnezeu.

Dar nu există nimic să-I poată lua locul, pentru că Biblia spune: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.” (Ioan 1.1+14), iar în Evrei 13.8 citim: „Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!” Cum am putea şterge lucrul acesta din Cuvânt? Este adevărul. El este acelaşi în toate principiile şi nu se schimbă niciodată. Şi ştiţi de ce vă place? Pentru că undeva în voi,   L-aţi acceptat pe Dumnezeu. Poate aţi făcut-o într-un fel intelectual, poate L-aţi simţit în putere şi sunteţi slujitorii Lui, dar când intraţi cu adevărat în Dumnezeu şi vă recunoaşteţi locul de fiu sau fiică pe care-l aveţi în El, aceasta vă umple de bucurie pentru că Dumnezeu a vrut să vă aibă.

Dacă citiţi în Marcu 16, veţi vedea că Isus nu a spus: „Duceţi-vă în toată lumea şi învăţaţi…” ci a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.” (v. 15). Propovăduirea Evangheliei este demonstraţia puterii Duhului Sfânt: „Duceţi-vă în toată lumea şi demonstraţi puterea Duhului Sfânt.”

Tocmai am discutat cu un frate despre faptul că în Bombay, India şi în Africa de Sud, misionarii i-au învăţat pe oameni tot felul de concepţii intelectuale, spunând că acelea sunt Cuvântul. Dar când am fost în mijlocul lor, la o singură adunare, când am făcut chemarea la altar, Duhul Sfânt a coborât şi a salvat treizeci de mii de băştinaşi. Femeile care stăteau acolo aproape goale, şi-au ridicat mâinile arătând că doresc să-L primească pe Hristos, iar Duhul Sfânt a coborât în mijlocul lor şi a vindecat douăzeci şi cinci de mii de oameni: oameni aflaţi în scaunele cu rotile, pe tărgi şi în cârje. Primarul oraşului a adunat toate acele lucruri aruncate de cei vindecaţi, le-a încărcat în camioane, iar a doua zi au umblat pe străzi ca să le vadă toţi.

Femeile acelea stăteau acolo goale, fără să ştie că sunt goale, dar când s-au întâlnit cu Duhul Sfânt, s-au grăbit să-şi acopere goliciunea cu mâinile şi au fugit din prezenţa bărbaţilor.

Gândindu-mă la aceasta, mă întreb cum este posibil ca femeile americane, care pretind că sunt creştine, să se dezgolească tot mai mult când vin în prezenţa lui Dumnezeu? Ar trebui să vă îmbrăcaţi mai mult, nu să vă dezbrăcaţi. Cu cât aveţi mai mult din Hristos în voi, cu atât ar trebui să fiţi mai conştiente de starea voastră. Uneori mă uit cum se comportă oamenii pe stradă şi mă întreb dacă sunt sănătoşi la cap. Se pare că nu sunt conştienţi că prin felul în care se comportă devin o momeală a Satanei, prin care trimit suflete în iad. Aşa este. Lumea este într-o stricăciune asemănătoare cu cea din zilele lui Ieremia.

Revenind la acele puţuri, vreau să spun că nu te poţi baza pe ele, deoarece nu se pot reumple singure, ci depind de ploi. Ploi locale sau treziri locale. Este nevoie de o trezire mică aici şi de alta dincolo, ca să se poată umple.

Dar de unde vine apa care le umple? De la grajduri unde sunt animalele cu mirosul lor, de pe acoperişurile pline de praful adus de vânt, care mai apoi este spălat de ploaie şi se scurge în acele rezervoare făcute de om. Apa aceea este atât de murdară şi de puturoasă, încât devine asemănătoare apei dintr-o mlaştină. Ea se scurge prin jgheaburi şi se adună în rezervorul făcut de om, dar este atât de murdară şi de plină de insecte, încât trebuie strecurată ca să poată fi băută. Vedeţi? Apa vine de pe acoperiş, printr-un jgheab făcut de om şi se adună într-un rezervor făcut tot de om. Acesta este motivul pentru care trebuie strecurată şi filtrată de toată murdăria şi insectele din ea. Dar la câteva zile după ce se adună în rezervor, apa aceea amestecată cu toate teologiile omeneşti, devine stătută. Şi oricine ştie din Istoria Bisericii, că atunci când Dumnezeu a trimis un mesaj proaspăt, după moartea mesagerului, reformatorului sau cum vreţi să-l numiţi, ei s-au organizat, iar când au făcut aceasta au murit pe loc şi nu s-au mai ridicat niciodată. Istoria dovedeşte aceasta.

În ce priveşte preoţimea catolică, Dumnezeu nu a organizat nici o biserică. El nu este în aşa ceva. Dumnezeu Îşi naşte biserica, nu o organizează. Astfel, El a început Biserica în ziua cincizecimii, când i-a dat putere, dar oamenii au organizat-o la Niceea şi astfel şi-a pierdut puterea şi a murit.

După ani, a urmat reforma luterană care a fost un lucru mare, prin faptul că Luther a venit cu Cuvântul lui Dumnezeu şi a spus: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.” (Romani 1.17). Dar în loc să ia aceasta, să se adune împreună şi să mărşăluiască mai departe, ei au întemeiat Biserica luterană şi au murit chiar acolo.

Atunci Dumnezeu l-a ridicat pe John Wesley cu sfinţirea, mesajul celei de-a doua lucrări a harului, ceea ce este miunat. Dar după Wesley şi Asbury, s-au organizat şi au murit şi ei. Şi ce a urmat? Au venit penticostalii cu restituirea darurilor; ei au mers bine o vreme, dar ce s-a întâmplat mai târziu? S-au organizat şi au murit chiar atunci. Aşa este.

Acum, Dumnezeu cheamă din toate aceste organizaţii, o Mireasă. Cu siguranţă. Este timpul să ieşim afară şi să ne adunăm împreună, şi cred că oamenii de afaceri creştini au avut o mare contribuţie în dărâmarea acestor ziduri, prin faptul că au spus: „Nu este nici o diferenţă între noi. Să ne adunăm împreună şi să ne închinăm lui Dumnezeu sub un sigur principiu, nu sub o organizaţie.” Dacă ar fi o organizaţie, aş pleca imediat de pe această platformă, pentru că nu vreau să am nici o legătură cu aşa ceva.

Ceea ce trebuie să facem noi este să avem părtăşie în Hristos, prin puterea învierii Lui şi nu sub un crez. Aceasta este ceea ce aduce Viaţa, naşterea din nou. Dar înainte ca să vină naşterea, trebuie să vină moartea. În ce priveşte naşterea, ea este o murdărie indiferent unde are loc. Fie că are loc într-un coteţ de porci sau oriunde ar avea loc, este o murdărie.

Tot aşa este şi cu naşterea din nou: ea te împinge să faci lucruri pe care altfel nu le-ai face. Când eşti gata să mori faţă de tine însuţi, eşti născut din nou, eşti o făptură nouă în Hristos Isus, iar atunci primeşti o vedere nouă asupra lucrurilor, pentru că ai acceptat persoana lui Isus Hristos şi nu o teorie sau un crez. „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2 Corinteni 5.17).

Chiar şi Cuvântul scris trebuie să fie însufleţit de Duhul Sfânt. Eu aş putea avea o mână plină de grâu, dar dacă nu intră în procesul de însufleţire, acel grâu este mort. Tot aşa, tu poţi avea o diplomă de Ph., LL., sau orice altă diplomă, pentru că atâta timp cât Duhul Sfânt nu vine în tine sub forma unei experienţe personale cu Dumnezeu, nu se va întâmpla nimic şi toată învăţătura ta va fi în zadar.

Şi Pavel a trebuit să uite tot ce a învăţat pentru a-L găsi pe Hristos, iar din clipa aceea a făcut lucruri pe care nu s-a gândit niciodată că le-ar putea face. Aceasta face Dumnezeu: ne umileşte în sistemul nostru educaţional. Să nu credeţi cumva că încerc să susţin ignoranţa, pentru că nu este aşa. Eu vreau doar să vă ajut să vedeţi care este diferenţa. Educaţia nu poate aduce Viaţa, ci este nevoie ca Duhul lui Dumnezeu s-o însufleţească. Dar acea Viaţă nu vine printr-o trezire intelectuală, ci vine din Biblie, prin Cuvântul care este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Şi ce se întâmplă? Când vine Duhul lui Dumnezeu şi o însufleţeşte, urmează aceleaşi rezultate ca în Fapte 2. Întotdeauna a fost aşa şi va fi aşa, fiindcă Cel care condiţionează atmosfera este Duhul lui Dumnezeu.

Pentru a face anumite lucruri este nevoie de o anumită atmosferă. Acesta-i motivul pentru care aţi fost învăţaţi să-i aduceţi pe copii aici. Este un lucru foarte bun şi eu m-am bucurat mult când am văzut-o pe fiica mea Rebeka stând aici, fiindcă doresc să primească şi ea Duhul Sfânt. Dar pentru aceasta este nevoie de o atmosferă.

După cum spunea şi doctorul Bosworth: „Poţi pune un ou de găină sub un căţel şi acesta se va cloci ca sub găină.” De ce? Pentru că este ou şi are atmosfera corespunzătoare.

Tot aşa, nu contează dacă eşti metodist, baptist, prezbiterian, etc., dacă ai atmosfera corespunzătoare, vei fi clocit şi vei fi un nou-născut al lui Dumnezeu. Atmosfera face aceasta, indiferent ce nume denominaţional ai.

Mai demult, am lucrat la o fermă unde trebuia să mânam vitele, şi acolo am văzut ce făceau fermierii când duceau vitele să pască pe păşune. Ei stăteau la poartă şi le priveau cu atenţie în timp ce treceau prin acea deschizătură. Nu-i interesa cum arătau, nici cât erau de frumoase, ci priveau după un singur lucru: marca sângelui. Acele animale trebuiau să fie pursânge Hereford, altfel nu aveau voie să intre pe păşune. Toate trebuiau să posede acea marcă de sânge ca să se poată înmulţi, altfel erau respinse.

Cred că la fel se va întâmpla şi în ziua judecăţii. Atunci El nu mă va întreba dacă am fost baptist, prezbiterian sau penticostal, ci va privi după marca de Sânge: „…Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi.” (Exod 12.13).

Revenind la tema noastră, aşa cum am spus deja, apa din acele puţuri devine stătută şi nu mai este bună de băut. Mai mult, ajunge o locuinţă a broaştelor, a şopârlelor şi a şerpilor, a goangelor şi a tot felul de germeni. Ce a făcut să apară toate acestea? Faptul că este o apă stătută. Vă puteţi imagina câtă murdărie se scurge de pe acoperişul casei şi al hambarului în acele puţuri?

Acesta este un exemplu desăvârşit pentru orice sistem făcut de om, care este falimentar de la început. Acesta este motivul pentru care noi avem nevoie de un Mântuitor. Omul nu se poate salva singur, nu poate face nimic de la sine, de aceea are nevoie de un Salvator. El este pierdut de la început şi a venit în lume prin minciună. Iar dacă este aşa, cum s-ar putea ajuta singur? Cum ar putea fi un om sfânt?

Adevărul este că nu există nici un om sfânt şi nici o biserică sfântă, ci este Duhul Sfânt printre oameni. Amin. Nu muntele pe care stătea Petru şi ceilalţi apostoli era sfânt, ci Dumnezeul cel sfânt care coborâse pe munte, Îl făcea sfânt. Nu omul este sfânt, ci Duhul Sfânt în acel om este sfânt. Omul este aşa cum scrie în Psalmul 51.5: „…sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea.”

Toate sistemele omeneşti sunt aşa: „Eu aparţin de biserica cutare, numele meu este în registru… Părinţii mei au fost cutare, iar eu am făcut aceasta şi aceea.” Sună bine, nimic de spus, dar nu uitaţi că Isus a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” (Ioan 3.3). Aici, „a vedea” nu înseamnă să vezi cu ochii, ci: „a înţelege” Împărăţia cerurilor. Tu trebuie să te naşti în Ea.

Cum ar putea înţelege predicatorul acela baptist care a stat acolo, a criticat şi a batjocorit Aceasta? Vedeţi, în el nu este nimic cu care să-L primească. Dumnezeu este Cel care face aceasta, iar dacă El îi dă Duhul Sfânt, omul acela va vedea că aceasta nu este telepatie sau altceva de felul acesta, ci este Cuvântul viu. El a auzit la şcoală nişte păreri şi încearcă să plaseze binecuvântările lui Dumnezeu într-un anumit timp, după cum a fost învăţat.

Nu demult, a fost aici un tânăr predicator baptist. El a venit la mine şi mi-a zis: „Frate Branham tu eşti greşit într-un singur punct.”

„Ajută-mă să înţeleg,” am răspuns eu.

„Tu eşti un bărbat cumsecade şi sincer, dar…”

„Mulţumesc, domnule.”

„Dar greşeşti într-un singur punct.”

„Nădăjduiesc că şi Dumnezeu va găsi doar un lucru greşit în viaţa mea.”

„Iată unde greşeşti”, a continuat el: „Tu încerci să le prezinţi oamenilor o slujbă apostolică, dar o asemenea slujbă a încetat o dată cu apostolii.”

„Am să te întreb şi eu ceva, aşa ca de la baptist la baptist.”

„Da, spune.”

„Crezi că fiecare Cuvânt este inspirat?”

„Păi, sigur că da, pentru că este scris că „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire.” (2Timotei 3.16).

„El a mai spus să nu adăugăm şi să nu scoatem nimic din Cuvânt, este adevărat? Am să-ţi arăt unde au venit peste oameni binecuvântările apostolice, printr-o făgăduinţă a lui Dumnezeu, iar tu să-mi arăţi unde scrie că acest binecuvântări au fost luate înapoi de la oameni. Dacă nu poţi să-mi araţi aceasta în Cuvânt, ar fi bine să uiţi: „Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta.

Şi, dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.” (Apocalipsa 22.18-19).

N-a mai spus nimic, aşa că am continuat: „Frate, aş vrea să te mai întreb ceva. Noi ştim cu toţii că Petru a prezentat mesajul apostolic în ziua Cincizecimii, deoarece el a primit de la Isus cheile Împărăţiei. Şi uite ce a spus în ziua aceea: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” (Fapte 2.38-3). Unde este locul în care scrie că El a retras ceea ce s-a spus aici? Vezi, aceste lucruri nu au încetat niciodată.”

„Scumpe Miel, Sângele Tău sfânt

Nu-şi va pierde nicicând puterea

Până toată Biserica răscumpărată a lui Dumnezeu

Va fi salvată de păcat.

Atunci, într-o cântare mai nobilă, mai dulce,

Eu voi cânta puterea Ta salvatoare

În timp ce aceste buze bâlbâitoare

Vor zăcea tăcute în mormânt.”

Dumnezeu să mă ajute să cred şi să stau pe Aceasta, şi nu doar eu, ci noi toţi să stăm pe Aceasta, pentru că este Adevărul Evangheliei. Da, domnilor.

Un om înţelept nu ar trebui să privească niciodată la aceste păreri omeneşti, ci ar trebui să ştie că ele nu funcţionează şi nu au funcţionat niciodată. O religie organizată şi o experienţă de seminar nu vor funcţiona niciodată în prezenţa lui Dumnezeu, deoarece Cuvântul trebuie să vină curat, neamestecat, de la Dumnezeu. El nu S-a folosit niciodată de un sistem omenesc. Voi aveţi membri şi alte lucruri, dar eu mă refer la sămânţa originală a lui Dumnezeu. Binecuvântarea care a venit în ziua Cincizecimii, nu vine printr-o organizaţie, ci printr-o naştere din nou.

Noi suntem invitaţi să privim la Israel. Ce au făcut ei? L-au părăsit pe El, au părăsit Izvorul Vieţii şi au băut din puţuri făcute de oameni.

Cum este posibil ca cineva care este lângă o fântână arteziană să-şi facă un puţ şi să bea din el? Vă puteţi imagina aşa ceva? Ei bine, aceasta a spus prorocul, aceasta a spus Dumnezeu: „M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, şi şi-au săpat puţuri, puţuri crăpate care nu ţin apă.” (Ieremia 2.13).

Aş vrea să observaţi că ei voiau ceva ce puteau controla, voiau să arate ce au realizat ei. Aceasta este nebunia religiei organizate: ei încearcă tot timpul să aibă ceva ce este al lor. Da, ei trebuie să aibă toate aceste sisteme, societăţi şi lucruri, ca să poată spune: „Eu aparţin acolo!” În loc să fie copii smeriţi ai lui Dumnezeu, ei vor ceva ce pot arăta. În loc să-L lase pe Dumnezeu să lucreze în felul Lui, ei au vrut să facă toate lucrurile în felul lor. Aici au adus aceste sisteme omeneşti, bisericile de astăzi. Un sistem vrea una, altul vrea altceva; dacă eşti metodist trebuie să fii aşa; dacă eşti baptist trebuie să fii aşa, şi aşa mai departe. Eu nu am nimic cu ele, doar spun că omul vrea să facă lucrurile în felul lui, dar Dumnezeu are felul Său de lucrare. Şi El a spus clar: „Voi vă ţineţi de calea voastră, de puţurile voastre, şi nu vreţi să primiţi calea Mea, calea Vieţii.”

Astăzi este la fel, nu s-a schimbat nimic. Gândiţi-vă cât de nebun trebuie să fie un om ca să lase o fântână arteziană, cu apa limpede şi curată, şi să meargă la un puţ crăpat, făcut de el, cu apa plină de murdăria scursă de pe acoperişul grajdului, şi să bea din el. Un asemenea om are cu siguranţă probleme mintale.

La fel este omul care se agaţă de o concepţie ecleziastică, în loc să Îl accepte pe Duhul Sfânt care adevereşte Scriptura şi o face vie. Vedeţi? Fiecare are propria lui interpretare a Bibliei şi crede că aşa este corect, dar Dumnezeu nu are nevoie de ajutorul vostru, nu are nevoie de interpretarea voastră.

El este propriul Său Interpret şi ceea ce spune se împlineşte întocmai. La început, Domnul a spus: „Să fie lumină!” şi a fost lumină (Geneza 1.3), iar acest lucru nu mai are nevoie de nici o interpretare.

El a spus: „Fecioara va rămâne însărcinată”, şi aşa a fost (Isaia 7.14), ceea ce înseamnă că nu mai este nevoie de nici o interpretare.

Tot Dumnezeu a spus: „…voi turna din Duhul Meu peste orice făptură…” (Ioel 2.28), ceea ce de asemenea, nu are nevoie de nici o interpretare. De ce? Pentru că Dumnezeu Îşi interpretează Cuvântul, prin faptul că Îl împlineşte, Îl adevereşte şi Îl manifestă.

În felul acesta era verificat un proroc dacă era de la Dumnezeu, pentru că Cuvântul spune: „Când va fi printre voi un proroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis. Dacă ceea ce spune se va împlini, să vă temeţi de el, dar dacă nu se va împlini, să nu vă temeţi, pentru că nu Eu l-am trimis.” (Numeri 12.6; Deuteronom 18.22 – parafrazare).

Acelaşi lucru este valabil când cineva vorbeşte Cuvântul, iar cel ce ascultă spune: „Acesta este Cuvântul!” Atunci vorbeşte chiar Dumnezeu. Dar dacă spune: „Zilele minunilor au trecut!”, el le întinde sufletelor flămânde o pâine, apoi le-o ia dinainte şi le lasă să moară de foame. De ce să bei dintr-un puţ când fântâna arteziană este chiar acolo?

Ce este un izvor al vieţii? Ce este izvorul vieţii, izvorul de apă vie? L-aş asemăna cu o fântână arteziană.

Acum aş vrea să observaţi diferenţa dintre un puţ plin de goange, broaşte, germeni şi alte murdării şi un izvor cu apă vie sau o fântână arteziană. Ea se susţine singură şi nu are nevoie de nici un sistem din care să scoţi o grămadă de bani. Nu trebuie să aduni o grămadă de membri, pentru că ea îşi susţine mădularele prin Duhul Sfânt care lucrează în ele.

Apa care iese din fântână este proaspătă, curată şi cristalină, nu un rezervor cu apă stătută certificată de patruzeci sau cincizeci de minţi care au spus: „Aşa este corect; concepţia aceasta este corectă,” apoi au votat şi au zidit pe ea o denominaţiune.

Apa care iese din Izvor este proaspătă şi curată, este Cuvântul curat al lui Dumnezeu, Cuvântul ieşit din gura Lui. Aceasta este adevărata Fântână arteziană, iar secretul puterii ei este chiar în ea. Este un fel de presiune care o face să ţâşnească afară.

Îmi amintesc că în vremea când eram paznic în Harrison Country, acolo era un izvor mic, care întotdeauna susura vesel. Era cel mai vesel lucru din locul acela. Chiar dacă era zăpadă, ger sau îngheţ, el tresălta tot timpul. Aceasta în timp ce rezervoarele făcute de oameni, pline de broaşte şi murdărie, erau îngheţate bocnă.

Aceasta arată că orice denominaţiune fără Duhul Sfânt şi fără o schimbare de atmosferă spirituală, va îngheţa. Dar Fântâna arteziană a lui Dumnezeu este aceeaşi ieri, azi şi în veci; ea împinge totul afară.

Revenind la izvorul de care v-am spus, într-o zi m-am aşezat lângă el şi am zis: „Voi vorbi puţin cu izvorul acesta,” după care mi-am scos pălăria şi am spus:

„De ce eşti atât de bucuros? De ce tresalţi tot timpul? Din cauza căprioarelor care beau din tine?”

Dacă ar fi putut să-mi răspundă, izvorul mi-ar fi zis:

„Nu.”

„Poate din cauză că beau eu?”

„Nu, nici de aceea.”

„Ce te face atât de pur şi de curat? Ce te face atât de în clocot şi atât de plin de bucurie tot timpul, încât nimic nu te poate îngheţa? Tot timpul arunci în sus apa ta pură.”

„Frate Branham, nu eu clocotesc, ci în mine este ceva care clocoteşte.”

Poate am folosit cuvinte sărace, dar cred că înţelegeţi ce vreau să spun.

Aşa este şi cu experienţa naşterii din nou. Tu nu o poţi opri; în tine este un Izvor de apă care tresaltă, clocoteşte spre Viaţa veşnică. Vedeţi, în el este ceva ce tu nu poţi influenţa.

Rezervoarele făcute de om pot îngheţa, dar omul care stă sub acest Izvor, trăieşte zi şi noapte din această Fântână arteziană. Înţelegeţi? Tu nu mai trebuie să aştepţi ploaia şi trezirile locale, pentru că eşti plin în fiecare zi. Acesta este Cuvântul curat al lui Dumnezeu în gura şi în inima ta, manifestându-Se şi vorbind singur despre Sine. Indiferent ce vreme este, că plouă sau ninge, sau oricum ar fi, tu eşti bucuros tot timpul, pentru că Duhul Sfânt este aici şi clocoteşte în sus. Aceasta este Puterea ascunsă.

Vedeţi? Acel izvor ascunde o taină; el se dăruieşte pe sine oricui vrea să bea gratuit din apa lui. Şi când bei din El, nu mai spui: „Sunt metodist şi trebuie să merg pentru trezire la biserica metodistă,” nici: „Sunt penticostal şi trebuie să merg pentru o trezire la biserica penticostală,” ci dai la o parte toate diferenţele. Atunci doreşti să dai din nădejdea ta şi catolicului, protestantului, evreului, ateului, sau orice ar fi, pentru că ai în tine Ceva care face aceasta. Tu ai într-adevăr în tine Ceva care face aceasta.

Şi încă ceva: tu nu trebuie să pompezi, nici să tragi sau să împingi. Eu am văzut atât de des făcându-se aceasta, încât mi se face rău; da, mi se face rău când văd o orchestră care cântă un fel de muzică şi sar în sus şi-n jos, răspândesc o grămadă mare de literatură prin oraş şi tot felul de reclame măreţe: „Omul din ceasul acesta!”

Un singur Om al orei şi Acesta este Isus Hristos, care este Acelaşi ieri, azi şi în veci. (Evrei 13.8). Este un singur Mesager de la Dumnezeu şi acesta este Isus Hristos. Da, domnule.

Tu nu trebuie să pomezi înăuntru una sau alta, nici nu trebuie să te alături la ceva, ci trebuie doar să iei, pentru că totul este gratis. Amin. „M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, şi şi-au săpat puţuri, puţuri crăpate care nu ţin apă.” (Ieremia 2.13).

Voi nu aveţi nevoie de nici o teologie fabricată, nici de vreun sistem religios educaţional şi nici de puţurile unui sistem religios. Nu aveţi nevoie de nimic din toate acestea.

Dacă ai încerca să pui o zdreanţă peste acea Fântână arteziană, o va arunca în aer. Cine face aceasta? Puterea lui Dumnezeu care ţâşneşte în sus la Viaţă. De ce ar părăsi omul aşa ceva ca să se ataşeze la un sistem? Eu nu am nevoie de nici o zdreanţă de strecurat. Nu-mi trebuie! Nu trebuie să depind de o ploaie locală pentru umplere, fiindcă sunt plin tot timpul. Amin. Sunt bucuros că trăiesc în prezenţa lui Dumnezeu, fie că-mi merge bine, fie că-mi merge rău. El este Viaţa mea. Amin. El este Viaţa noastră! Este puterea şi desăvârşirea noastră, de aceea nu avem nevoie de puţurile făcute de oameni, nici de vreun sistem religios.

Poate cineva zice: „Să-ţi vedem carnetul de membru. Să vedem dacă eşti un bun baptist, un bun penticostal sau altceva…” dar nu este nevoie de nici o stimulare, fiindcă apa ţâşneşte tot timpul. Da, da.

Noi aveam un rezervor vechi în care trebuia să turnăm apă ca să-l umplem, apoi aveam nevoie de o pompă ca să „stimulăm” apa să iasă; după care turnam din nou apă şi tot aşa. În apa aceea erau tot felul de goange şi de mizerii, la fel cum se întâmplă şi cu unele din aceste treziri sistematice. Dar Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că este un „Izvor plin cu sânge, unde păcătoşii se cufundă.” Şi ştiţi ceva? Când păcătoşii ajung la acest Izvor, nu mai ies membri ai bisericii, ci creştini adevăraţi.

De ce să părăseşti Izvorul apelor vii şi să bei asemenea mizerii?

Nu este nevoie să pompezi pentru că puterea este în El, Viaţa este în Sine. Aşa este sămânţa lui Dumnezeu în inima omului. Viaţa lui Dumnezeu este în fiecare individ, nu în biserică; este în tine, tu ai germenul de Viaţă în tine. Dacă eşti baptist, penticostal, sau orice altceva, este suficient să guşti o singură dată din El, ajunge o gură de apă proaspătă din marea Fântână arteziană a lui Dumnezeu şi vei fi convins că este Adevărul. Da, o singură gură de apă îl convinge pe cel însetat şi flămând.

Poate acest baptist nu a fost niciodată însetat, dar când ajunge să înseteze, Apa aceasta are un gust nespus de bun. Înţelegeţi? Dar mai întâi este nevoie să însetezi, să simţi „Setea binecuvântată”, cum a numit-o Isus. „Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!” (Matei 5.6). Isus a spus aceasta, prieteni. Este un Izvor binecuvântat pentru toţi cei însetaţi.

De ce ar vrea cineva să schimbe această Apă cu o mlaştină plină de goange şi contaminată de tot felul de teorii omeneşti despre care Dumnezeu a spus: „Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta.

Şi, dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.” (Apocalipsa 22.18-19).

Dumnezeu a promis că El va legitima acest Cuvânt în fiecare generaţie, pentru că „făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” (Fapte 2.39). Atunci de ce să pompezi înăuntru ceva contaminat de ani de zile, o mană veche? Mana aceea a fost bună în timpul lui Martin Luther şi a celorlalţi reformatori, nimic de zis, dar timpul ei a trecut.

Dacă citim în Biblie, vedem că ei trebuiau să adune mană în fiecare zi. Tot timpul trebuia să fie proaspătă, pentru că a doua zi, mana veche se strica şi făcea viermi. Poate conţinea vreo bacterie sau ceva care o făcea să se strice.

La fel sunt şi sistemele acestea religioase. După ce zace acolo de la o trezire la alta, se contaminează şi se umple de goange, ca un puţ plin de mormoloci şi de goange. Dar nu numai cu sistemele se întâmplă aceasta, ci şi cu experienţa multor oameni care umblă dintr-un loc în altul şi spun tot felul de poveşti care nu au nici un Adevăr în ele. Ei se contaminează unul de la altul: „Am fost metodist şi m-am dus la baptişti,” „Am fost catolic şi m-am dus la cutare sau la cutare.” Acestea sunt doar viermi, aşa că uitaţi-le!

Prieteni, uitaţi de toate acestea şi veniţi la Izvor, la Fântâna arteziană a prezenţei lui Hristos, fiindcă cred că El este Izvorul inepuizabil al Vieţii. Cu cât iei mai mult din El, devine mai proaspăt şi mai rece, are un gust mai dulce şi mai răcoritor.

Eu Îl slujesc de treizeci şi trei de ani şi în fiecare zi mi se pare mai dulce decât în ziua precedentă. El a promis că nu vei înseta niciodată dacă vei bea din Apa aceasta. Uitaţi-vă ce mare este El! Oh!

Israel a făcut exact ceea ce au făcut mulţi dintre noi astăzi: Au părăsit Izvorul apelor vii şi şi-au săpat puţuri.

Haideţi să vorbim puţin despre ce este harul lui Dumnezeu. Noi, oamenii, avem legi şi porunci, iar dacă nu te aliniezi la standardul nostru… Noi avem o măsură religioasă cu care măsurăm şi spunem că dacă nu eşti în ea, nu poţi intra înăuntru, dar Dumnezeu ne-a salvat prin har, nu printr-o măsură sau standard omenesc: „Dar Dumnezeu… ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi).” (Efeseni 2.5).

Israelul cârtea. Ce a spus Domnul? „Te voi vizita din nou…” El voia să-i încerce, iar când a făcut aceasta, ei au cârtit. Israel a cârtit la Marea Roşie. El i-a chemat să-L urmeze şi să iasă din apa stătută a Egiptului ca să fie un popor liber, pentru că erau robi. El voia să-i facă liberi, iar pentru aceasta, i-a trecut prin Marea Roşie şi i-a dus în pustiu, ca să îi despartă de imitatorii care încercau să-i imite fără să fie tăiaţi împrejur.

Aceasta a provocat necazul, pentru că toţi cei care i-au urmărit, Faraon şi oştirea lui, au pierit în mare. Înţelegeţi? Ei au văzut oameni care umblau prin puterea supranaturală a lui Dumnezeu, aşa că au venit şi au încercat să-i imite fără să fie incluşi în binecuvântare, dar când au făcut aceasta, au pierit. Aceasta este o comparaţie firească, dar aşa este şi duhovniceşte. Astfel, când un om încearcă să imite ceva, se comportă ca un creştin adevărat.

Prietenul meu indian ştie aceasta. Printre ei sunt oameni care stau întinşi pe cuie, umblă pe cioburi de sticlă sau prin foc şi nu li se întâmplă nimic. Este imitaţia firească a unor oameni care fac aceasta ca jertfă pentru zeul lor.

Eu am întâlnit aceasta şi în viaţa religioasă: imitaţia firească a cuiva care încearcă să fie ca celălalt. Dar există un singur Exemplu cu care să vă asemănaţi, iar acesta este Isus Hristos, Cuvântul făcut trup. Şi când Cuvântul lui Dumnezeu vine la tine, va fi la fel.

Revenind la Israel, Dumnezeu i-a dus drept înainte spre ţara făgăduită, iar când au parcurs pustia, au constatat că toate puţurile erau secate pentru ei.

Frate, şi tu vei găsi acelaşi lucru când începi călătoria spre Ţara făgăduită. Mai întâi vei găsi uşi închise, la fel ca preotul acela care spunea că în momentul în care a vrut să-L urmeze pe Hristos, biserica lui l-a dat afară.

Acelaşi lucru l-a găsit şi Israelul în călătoria sa, pentru că el este un exemplu pentru noi. Ei au pornit în călătorie pentru că erau ascultători şi supuşi Cuvântului făgăduit al lui Dumnezeu, dar curând au înţeles că nu se puteau baza pe acele rezervoare goale. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu tine când porneşti în călătorie în supunere şi ascultare faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, şi încerci să te alături aici sau dincolo: nu vei găsi nici un rezervor care să te ajute. Tu eşti un individ, iar Dumnezeu te călăuzeşte aşa cum vrea.

Toate rezervoarele erau goale, dar făgăduinţa lui Dumnezeu este întotdeauna adevărată şi El are grijă s-o împlinească, aşa că, fiindcă le-a promis că Se va îngriji de toate nevoile lor, a făcut-o. Astfel, când Israel se afla în mijlocul deşertului şi se plângea, El l-a chemat deoparte pe slujitorul Său, pe prorocul Moise, şi a deschis Izvorul apelor vii, prin lovirea Stâncii, pentru ca biserica Sa credincioasă să nu piară:

„Domnul a zis lui Moise: „Treci înaintea poporului şi ia cu tine vreo câţiva din bătrânii lui Israel; ia-ţi în mână şi toiagul cu care ai lovit râul, şi porneşte!

Iată, Eu voi sta înaintea ta pe stânca Horebului; vei lovi stânca şi va ţâşni apă din ea, şi poporul va bea.” Moise a făcut aşa, în faţa bătrânilor lui Israel.” (Exod 17.5-6).

Privind felul în care am trăit, noi nu am fi meritat nimic, dar prin harul Său, El a deschis şi pentru noi un Izvor, aşa cum a făcut pentru ei, dovedind astfel că „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” (Evrei 13.8) şi că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3.16).

Când ei au păcătuit prin faptul că au cârtit, şi erau pe moarte din cauză că fuseseră muşcaţi de acei şerpi, El a ridicat acel şarpe de aramă pentru iertarea şi vindecarea lor: „Moise a făcut un şarpe de aramă şi l-a pus într-o prăjină; şi oricine era muşcat de un şarpe şi privea spre şarpele de aramă, trăia.” (Numeri 21.9).

Prieteni, acelaşi Izvor s-a deschis şi pentru salvarea şi vindecarea noastră, astăzi, pentru că „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” (Evrei 13.8).

Şi când Stânca a fost lovită la porunca Cuvântului făgăduit al lui Dumnezeu, au început să se reverse şuvoaie de apă curată şi cristalină, ce venea chiar din prezenţa lui Dumnezeu, nu apă contaminată şi murdară. Apa curată i-a scăpat de sete, iar noi ştim aceasta pentru că Vechiul Testament este un tip, un simbol.

Astfel, tu nu trebuie să pompezi, nu trebuie să aderi undeva şi nu trebuie să mergi la vreun seminar ca să înveţi cum s-o foloseşti, pentru că ei îţi vor spune: „Ei bine, acum ai primit Duhul Sfânt, aşa că trebuie să faci asta şi cealaltă!” Nu există nici un control, pentru că nu tu foloseşti Duhul Sfânt, ci El te foloseşte pe tine; şi nu tu ai Duhul Sfânt, ci El te are pe tine. Darul nu este ceva ca o ascuţitoare cu care îţi ascuţi creionul, ci trebuie să te predai lui Dumnezeu şi să te dai la o parte, astfel încât să poţi fi folosit de Duhul Sfânt aşa cum vrea El.

Ei nu au avut nici o pompă cu care să pompeze apă, nici nu au întrebat: „Cum putem folosi apa aceasta?” fiindcă au ştiut ce trebuie să facă: erau însetaţi şi au ştiut ce au de făcut.

Aşa este şi cu un bărbat sau o femeie care aparţine la o denominaţiune sau are un crez. Dacă însetează după Dumnezeu, nu trebuie să fugă înapoi la seminar ca să se consulte cu biserica cum trebuie să folosească acest dar mare pe care l-a primit (vorbirea în limbi) şi ce să facă cu el, pentru că ei îl vor da afară imediat. Înţelegeţi? El a fost însetat, iar Dumnezeu l-a umplut. Asta-i tot. De ce? Pentru că El te umple, dacă însetezi.

Nu trebuie să ai vreun control, nici să-ţi spună cineva ce trebuie să faci cu aceasta, pentru că Dumnezeu îl călăuzeşte pe fiecare în parte aşa cum vrea El. Tu eşti un individ, eşti o parte din El şi nimeni nu-ţi poate lua locul. Nimeni nu trebuie să-ţi spună: „Trebuie să faci aceasta sau cealaltă!” pentru că Dumnezeu te foloseşte cum vrea El. Când eşti însetat, ştii foarte bine că trebuie să bei, aşa că, dacă în dimineaţa aceasta eşti însetat, bea cât vrei. Aceasta-i tot ce trebuie să faci. Dumnezeu are o cale pentru a potoli setea celor însetaţi, iar ei pot lua cât vor, fără bani şi fără plată. Da, El are o cale pentru fiecare bărbat şi femeie care însetează şi flămânzeşte.

Poate printre noi sunt oameni care nu sunt încă salvaţi sau care sunt pe cale să fie salvaţi. Poate sunt membri ai bisericii care doresc să fie bine, dar beau dintr-un rezervor cu apă stătută şi nu ştiu aceasta. Tot ce trebuie să facă ei, este să ia făgăduinţa lui Dumnezeu şi să vină la acel Izvor, pentru că atunci setea lor va fi potolită: „…oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete.” (Ioan 4.14).

Priviţi cum i-a eliberat El pe ai Săi, pe cei care au primit această Apă, prin har şi nu printr-un sistem sau prin puţul educaţiei. El Îşi adevereşte întotdeauna Cuvântul, care este un Izvor dătător de Viaţă. Câţi din cei prezenţi aici, ştiu că atunci când primiţi acest Cuvânt şi Apa Lui, primiţi Viaţa? (Amin).

Să mai luăm un text, apoi voi încheia. Trebuie să am acel nasture pe aici pe undeva… fiindcă tot vorbesc deşi nu vreau să fac aceasta. Să luăm ca exemplu doi oameni.

Mai întâi o vom lua pe femeia de la fântâna lui Iacov. Ea ştia doar acea fântână şi a venit să scoată apă din ea. Dar acolo a întâlnit un Om, un evreu, care i-a spus ceva foarte ciudat şi neobişnuit: „Dă-Mi să beau!”

Uimită, femeia I-a răspuns: „Noi avem o segregaţie aici, aşa că nu ar trebui să vorbeşti cu mine, fiindcă Tu eşti evreu, iar eu sunt samariteană.”

Dar El a continuat: „Dacă ai şti cu cine vorbeşti, tu Mi-ai cere să-ţi dau să bei, iar Eu ţi-aş da o astfel de apă, încât nu va mai fi nevoie să vii la fântâna aceasta să bei. Eu ţi-aş da o apă vie care va clocoti tot timpul din tine.” (Ioan 4 – parafrazare).

Orice om i-ar fi putut spune aceasta, dar ea a continuat:

„Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta; şi voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.”

„Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci Mântuirea vine de la iudei.” Apoi a adăugat: „Crede-Mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim,” şi când „închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr.”

După aceea, El i-a zis: „Du-te şi cheamă-l pe bărbatul tău.”

„Nu am bărbat,” a răspuns ea.

„Bine ai zis că n-ai bărbat… Aici ai spus adevărul.”

La prima vedere, părea o contradicţie între ceea ce spunea El şi ceea ce spunea femeia, dar apoi El a adus totul la lumină: „Pentru că cinci bărbaţi ai avut; şi acela pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat.”

Vedeţi cât de diferit s-a purtat femeia aceasta, faţă de preoţii acelui timp? Deşi au văzut întâmplându-se aceleaşi lucruri, pe care le-a văzut şi femeia, ei nu au crezut şi au zis:

„Aceasta este un drac; este telepatie! Este Beelzebul!” De ce vorbeau aşa? Pentru că nu au văzut că Cuvântul a făgăduit exact aceasta.

Dar femeia aceea era mai iniţiată în Scriptură decât toţi acei preoţi, aşa că I-a zis: „Doamne, văd că eşti proroc. Noi nu am mai avut de patru sute de ani nici un proroc, dar ştim că va veni Unul, iar când se va întâmpla aceasta, El va face toate aceste lucruri.”

Şi Isus i-a zis: „Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.” Atunci ea a lăsat găleata la fântână lui Iacov şi a alergat în cetate, plină de Fântâna arteziană. De ce? Pentru că a înţeles că El era acea Fântână a Vieţii; a primit descoperirea că Stânca lovită în pustie, stătea acum în faţa ei.

Daţi-mi voie să vă spun că acelaşi Dumnezeu din trecut, despre care am vorbit atât de mult, dar nu printr-o înţelegere teologică, ci printr-o descoperire personală primită de la El, este prezent aici şi va turna din Duhul Sfânt peste Biserica Lui din aceste zile din urmă, pentru că El nu este „Eu am fost”, ci „Eu sunt”, un prezent continuu.

Atunci puţul îşi pierde gustul, acest lucru întâmplându-se cu oricine ajunge în puterea lui Dumnezeu, prin botezul Duhului Sfânt: sistemul denominaţional îşi pierde gustul. Atunci nu mai vrei acea apă stătută şi plină de broaşte, şopârle şi goange, ci doreşti să bei dintr-un Izvor cu apă proaspătă şi curată, din Cuvântul viu al lui Dumnezeu, care este legitimat ca fiind Adevărul. Gustă şi vezi dacă este aşa!

Chiar dacă puţul a fost folositor la vremea lui, Izvorul Vieţii a fost întotdeauna acolo, aşa că, gata cu fântâna lui Iacov (vorbesc duhovniceşte)! Ei credeau că este suficient să bea din fântâna aceea, dar acolo era Însuşi Izvorul Vieţii. Noi nu mai vrem sistemele şi organizaţiile pe care le-am avut, fiindcă suntem la sfârşitul timpului. Dumnezeu a spus ce lucrări va face în acest timp, iar noi le vedem cum se împlinesc cuvânt cu cuvânt. Vedem oameni mari şi militari care tremură şi spun: „Este pe cale să se întâmple ceva!” Duhul Sfânt ne avertizează că se va întâmpla ceva şi vedem că totul este pus în ordine. Părăsiţi acele sisteme şi haideţi la Izvor! Da, domnilor.

Ce spune Isus în Ioan 7.37-38? „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea.

Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.”

Aici este Izvorul apelor vii, Izvorul pe care L-au părăsit oamenii astăzi. De ce? Din pricina crezurilor lor. Înainte de a încheia, aş vrea să vi-L prezint şi vouă.

Acest Izvor a salvat viaţa lui Agar şi a fiului ei când erau pe moarte în pustie. (Geneza 16.7).

El este Stânca „dintr-un pământ ars de sete,” este „un loc de scăpare împotriva furtunii.” (Isaia 32.2).

El este Izvorul deschis „casei lui David şi locuitorilor Ierusalimului pentru păcat şi necurăţie,” aşa cum citim în Zaharia 13.1.

El este „izvorul vieţii”, despre care vorbeşte David în Psalmul 36.9.

El este El Shaddai, sânul care l-a alăptat pe Avraam. Avraam I-a zis: „Să i se mai nască oare un fiu unui bărbat de o sută de ani? Şi să mai nască oare Sara la nouăzeci de ani?” dar Domnul i-a răspuns: „Eu sunt El Shaddai!” „El Shaddai” este „sânul” şi este la plural „Eu sunt Dumnezeul cel pieptos.”

Dacă un copilaş bolnav şi fără putere este pus la sânul mamei, primeşte putere şi îşi revine. El este mulţumit când este la sânul ei şi îşi recapătă puterea.

Tot aşa, orice om care ia în inima lui făgăduinţa lui Dumnezeu care „este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru,” se va pune la acest Sân şi se va hrăni din ea. (Fapte 2.39). Crede aceasta, copil neliniştit, pentru că această făgăduinţă este pentru cei credincioşi!

Îmi vin în minte o mulţime de cântece, dar unul dintre ele spune:

Este un Izvor plin cu sânge,

Tras din venele lui Emanuel,

În care păcătoşii se cufundă

Şi sunt curăţaţi de vina păcatului;

Tâlharul pe moarte s-a bucurat să-l vadă.

Căci oricât de murdar aş fi

Păcatele mele sunt spălate.

Şi de atunci, prin credinţă văd

Şuvoiul curgând din rănile Tale

Cu dragostea care a fost pentru mine

Şi va fi până voi muri.

Pentru mine, El este Apa de despărţire a Cuvântului, care te desparte de tot ce este contrar Cuvântului Său. Da, acest Izvor este El! Da, domnilor. El este Apa despărţirii care m-a separat de puţurile făcute de om şi m-a dus la Izvorul apelor vii. O, fraţilor aş putea să spun mai departe ce este El pentru noi!

El este Alfa şi Omega, este Începutul şi Sfârşitul, este Cel ce era, Cel ce este, Cel ce vine; El este Rădăcina şi Vlăstarului lui David, este Luceafărul de dimineaţă; El este totul în toţi.

Fraţi şi surori, dacă până acum aţi băut tot timpul din acest rezervor omenesc, n-aţi vrea să-l părăsiţi şi să veniţi la Izvorul apelor vii?

Haideţi să ne plecăm capetele pentru un moment. (O soră cântă în limbi, iar cineva tălmăceşte)…

… Am fost puţin stresat din cauză că v-am ţinut mai mult, motiv pentru care am şi tăiat din mesaj; dar cred că Duhul Sfânt vă va ajuta să înţelegeţi ce am vrut să vă spun. Să ştiţi că nu este nimic mai important decât să fii în ordine cu Dumnezeu, chiar dacă am întârziat la masă sau în alte locuri. Domnul este aici!

Ridicaţi-vă în picioare toţi cei care doriţi să beţi din El. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Câţi dintre voi vor să ridice mâna şi să spună: „Dumnezeule, umple-mă şi lasă-mă să beau din acest Izvor. Ştiu că n-am făcut ceea ce trebuie, dar doresc să Te rog să mă ierţi pentru aceasta şi să-mi speli păcatele.”

Cei care sunteţi credincioşi şi L-aţi acceptat pe Hristos ca Mântuitor personal, dar nu aţi băut din el, nu uitaţi că aici este Izvorul, singurul Izvor pe care-L ştiu şi care curge din venele lui Emanuel.

Aseară am vorbit despre puiul de vultur care trăia printre puii de găină. El n-a ştiut niciodată altceva decât ce făceau acei pui, dar când a venit mama lui şi a strigat de sus… acela era strigătul unui vultur. Puiul trebuia să fie vultur de la început, pentru că numai aşa putea recunoaşte acea chemare. Înţelegeţi?

În tine trebuie să fie ceva care să germineze, altfel nu poate produce Viaţă. Iar dacă Sămânţa, Cuvântul lui Dumnezeu este în tine să germineze, aceasta te va aduce la Realitate.

Câţi din cei care nu au primit încă Duhul Sfânt, doresc să-L primească? Vreţi să ridicaţi mâna? Peste tot în clădire sunt numai mâini ridicate. Ridicaţi mâna oriunde vă aflaţi.

Aş vrea ca cei care staţi în apropierea celor care au ridicat mâna, să vă puneţi mâinile peste ei, fiindcă cred că Duhul Sfânt va umple fiecare persoană care doreşte sincer acest lucru.

Haideţi să nu ne gândim la masa firească, ci la masa de aici, fiindcă aceasta este Viaţa.

Întoarceţi-vă unul spre celălalt şi puneţi-vă mâinile unul peste altul, aşa cum este scris: „să-şi pună mâinile peste ei şi să se roage…”

Nu vă mai gândiţi că trebuie să plecaţi, nu vă mai gândiţi la nimic altceva decât la faptul că Duhul Sfânt este aici ca să umple pe fiecare în parte. Deschideţi-vă inimile, vărsaţi toată apa din puţ şi spuneţi: „O Izvor al Vieţii, vino şi umple-mă, Doamne, cu bunătatea şi îndurarea Ta!”

Doamne Isuse, Tu care eşti Izvorul nesecat, Te rog, Dumnezeule, să-i umpli pe fiecare dintre ei. Fie ca Duhul Sfânt să Se reverse chiar acum în mijlocul nostru şi dă-ne Apele Vieţii, fără bani şi fără plată. În timp ce rugăciunea şi cântarea se împletesc împreună, dorim să venim la acest Izvor, fiindcă ştim că eşti aici. Dorim adevăratul botez al Duhului Sfânt, Doamne, pentru că şi oameni aceştia se roagă pentru El. Te rog să-i umpli cu bunătatea Ta, Dumnezeule. Ascultă rugăciunea copiilor Tăi şi vino peste făpturile lor, astfel încât să se reverse peste ei Duhul şi puterea Ta. Ai milă, Dumnezeule!

Îţi mulţumim pentru prezenţa Ta înviorătoare în mijlocul nostru şi Te rugăm să ne hrăneşti Tu, fiindcă dorim hrana de la masa Ta. Sufletele noastre sunt uscate şi însetate, Doamne şi credem că aşa cum a spus tălmăcirea acelei cântări, „Va curge apă peste pământul uscat.” Îngăduie să se întâmple aceasta, Doamne. Lasă Cuvântul Tău să Se manifeste în inimile noastre, fiindcă suntem copiii Tăi. „Ape peste pământul uscat.”

Dumnezeule, ascultă rugăciunea slujitorilor Tăi şi dă-ne aceste binecuvântări. Amin.

Continuaţi să-L lăudaţi, fiindcă Duhul Sfânt este în mijlocul nostru, iar dacă nu L-aţi primit este numai vina voastră.

Îl iubesc pe Isus,

Pentru că El m-a iubit întâi.

Îl iubesc pe Isus Hristos

Şi n-am să-L părăsesc niciodată.

Haideţi să cântăm:

Minunat, minunat este Isus pentru mine,

Sfetnic, Domn al păcii, Atotputernic Dumnezeu

Salvându-mă, El m-a scăpat de păcat şi ruşine.

Minunat este Răscumpărătorul meu.

Lăudat fie Numele Lui.

Toţi care simt la fel, să spună „Amin!” (Amin). O, aleluia! Văd nişte oameni care au primit Duhul Sfânt.

Îl iubiţi? (Amin!). Minunat! Lăudat fie acest Izvor plin cu sângele care curge din venele lui Emanuel, şi în care toţi păcătoşii pot fi spălaţi de păcatele şi vina lor. Aleluia! Este cu adevărat minunat.

În timp ce vom cânta: „Minunat este Isus pentru mine!” aş vrea ca toţi metodiştii, baptiştii, catolicii, prezbiterienii, etc., să daţi mâna unii cu alţii ca să avem o „amestecătură” bună aici.

(Demos Shakarian vorbeşte cu fratele Branham despre preşedintele Lyndon Johnson, care a suferit un atac de cord şi îi spune că ar fi bine să se roage pentru el).

(Fratele Branham continuă să cânte cu adunarea, iar fratele Demos îi spune din nou fratelui Branham)…

Tată ceresc, suntem într-o nevoie disperată, pentru liderul naţiunii noastre, preşedintele nostru. Poate El nu va şti niciodată, dar Tu ştii, Doamne, că mă rog pentru fratele Johnson, care spune că crede în Tine.

Am înţeles că a suferit un atac de cord, de aceea Te rog să-i cruţi viaţa. Lasă Duhul Sfânt să meargă chiar acum la el la spital sau unde este, şi să-i atingă trupul astfel încât viaţa lui să fie cruţată.

El este sub o mare presiune, de aceea ne rugăm pentru conducătorul nostru ca credincioşi şi cetăţeni ai acestei naţiuni, ca să-i lungeşti viaţa în acest ceas întunecat, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

– Amin –