16 iulie 2025
Să deschidem Bibliile la Deuteronom 7.6.
Îmi place mult cântecul acesta „Liniștește-mă”, pentru că viața este mult prea rapidă și lumea aceasta este mult prea zgomotoasă, iar Laodicea are un ritm neobosit și ne ocupă constant atenția și timpul. Dar Îi mulțumesc Domnului că ne-a adunat aici ca să-L auzim.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru slujba de miercuri seara, pentru cea de duminică, pentru părtășiile dintre acestea, pentru acele momente speciale, pentru că văd înțelepciunea lui Dumnezeu în stabilirea lucrurilor în felul acesta, ca să ne întoarcem constant pentru a schimba ritmul, pentru a ne opri din ceea ce facem și pentru a ne realinia, deoarece trebuie să ne realiniem constant.
Lumea aceasta încearcă să ne tragă din Adevăr, dar Dumnezeu continuă să ne aducă înapoi împreună, să ne alinieze, să ne amintească cine suntem, să ne amintească despre scopul nostru, să ne dea putere și curaj să continuăm să facem ceea ce El ne-a chemat să facem în acest timp al sfârșitului. Așadar, este bine să fim aici, împreună.
Deuteronom 7.6-8:
„Căci tu ești un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te-a ales să-I fii un popor special dintre toate popoarele de pe fața pământului.
Domnul nu Și-a pus dragostea pentru voi, nici nu v-a ales pentru că erați mai mulți la număr decât orice alt popor, pentru că voi ați fost cel mai mic dintre toate popoarele.
Ci pentru că Domnul vă iubește și pentru că El a vrut să țină jurământul pe care l-a făcut părinților voștri, pentru aceea v-a scos Domnul cu mâna Lui puternică, și v-a izbăvit din casa robiei, din mâna lui Faraon, împăratul Egiptului.”
Îmi place acest pasaj din Scriptură. L-am citit de multe ori, și începe cu: „Căci tu ești un popor sfânt.” Și când Dumnezeu a început să le vorbească…El nu avea de-a face cu un grup de oameni super pioși, foarte religioși și perfecți. Așadar, când El spune: „Sunteți un popor sfânt”, nu este o afirmație despre condiția lor religioasă, iar „sfânt” înseamnă „pus deoparte pentru slujbă, sfințit, separat.” Și Dumnezeu spune: „Voi sunteți un popor separat. Eu v-am separat pentru Mine.” Deci, nu ceea ce au făcut ei, ci ceea ce a făcut El, i-a făcut sfinți.
Așadar, „Voi sunteți un popor sfânt.” Dumnezeu vorbea cu oameni care au trecut printr-o călătorie prin pustiu, care au vrut să se întoarcă în Egipt, care nu au reușit să treacă de Cades-Barnea și s-au plâns de apele amare de la Mara. Ei au avut tot felul de probleme și plângeri, apoi au cârtit din cauza manei care le-a fost dăruită, pentru că li s-a părut că este dezgustătoare; apoi au vrut carne, iar Dumnezeu i-a hrănit cu carne până când le-a ieșit pe nas. S-au plâns din nou și au ieșit șerpi înfocați, totuși, Dumnezeu le-a spus: „Voi sunteți un popor sfânt.”
Eu nu cred că El le-a lăudat comportamentul, ci cred că El le vorbea despre starea lor. Din ce cauză? Din cauza alegerii și pentru că i-a separat.
Așadar, „Astăzi vă spun că sunteți un popor sfânt.” Dar nu sunteți un popor sfânt din cauza conduitei voastre; nu sunteți un popor sfânt din cauza perfecțiunii voastre, ci sunteți sfinți pentru că El v-a ales din lumea aceasta și v-a pus deoparte pentru Sine. Aceasta vă face un popor sfânt. Slavă Domnului!
„Pentru că tu ești un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău. Domnul, Dumnezeul tău te-a ales să-I fii un popor special.” El nu a spus: „V-am ales pentru că sunteți un popor special”, ci El a spus: „V-am ales ca să-Mi fiți un popor special.” Înțelegem?
Dumnezeu nu ne-a ales pentru că eram speciali; Dumnezeu nu ne-a ales pentru că eram mai buni; Dumnezeu nu ne-a ales pentru că ne-am descurcat mai bine, ci alegerea lui Dumnezeu ne face să fim un popor special, pentru că El ne-a ales să fim un popor special, pus deoparte, separat, atras de El Însuși, învățat de Cuvântul Său și diferit de toți ceilalți de pe Planetă. Nu diferiți în ei înșiși, ci diferiți în alegerea Lui, în învățătura Lui. O, slavă Domnului!
„Te-am ales să-Mi fii un popor special dintre toate popoarele care sunt pe fața Pământului. Domnul nu v-a iubit, nici nu v-a ales pentru că erați mai mulți la număr decât orice alt popor, pentru că voi ați fost cel mai mic dintre toate popoarele.”
Acum, El Se apucă de treabă. „Eu nu te-am ales datorită meritelor tale, nu te-am ales pentru că ești mare, deoarece nu ești mare.” Aceasta le-a spus: „Nu pentru că ai fost cel mai mare, căci nu ai fost cel mai mare, ci ai fost cel mai mic.” Aici, Moise le-a spus: „…ci pentru că Domnul v-a iubit!” O, slavă Domnului! „Pentru că Domnul v-a iubit și vrea să-ȘI țină jurământul.”
Așadar, de ce ne-a sfințit Dumnezeu? De ce ne-a separat, ne-a numit „sfinți” și ne-a pus deoparte pentru Sine, ca să fim un popor special? De ce a făcut El aceasta? Pentru că am fost importanți? Nu! Pentru că le aveam pe toate acestea laolaltă? Nu! Pentru că El a hotărât aceasta înainte de întemeierea lumii, și pentru că aceasta este dragostea Lui. El Și-a pus dragostea asupra noastră, nu pentru că am fost grozavi, deoarece nu am fost grozavi; nu pentru că am meritat-o, deoarece nu am meritat-o, ci pentru că ne-a iubit și ne-a ales conform jurământului Său, conform promisiunii Sale, conform Cuvântului pe care l-a stabilit înainte de întemeierea lumii. Slavă Domnului!
Este atât de bine să ne aducem aminte de aceste lucruri!
De multe ori, noi nu venim la biserică să auzim ceva nou, ci să auzim ceva necesar. Noi nu avem nevoie întotdeauna de ceva nou, ci avem nevoie de ceva ce este necesar, pentru că trebuie să ne reamintim cine suntem și de ce suntem ceea ce suntem. Motivul pentru care avem nevoie de aceasta, este pentru că suntem ființe umane care trăiesc într-o lume care ne transmite mesaje greșite tot timpul. Chiar și mintea noastră umană, chiar și propriul nostru trup, ne oferă mesaje și semnale greșite tot timpul, așa că avem nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu, ca să biruim acest vas în care trăim, și lumea în care trăim. Numai Cuvântul lui Dumnezeu, numai Adevărul va birui minciuna, pentru că noi trăim în mijlocul minciunii și într-un trup care este o minciună.
Ce este minciuna? Adevărul pervertit. Voi trebuia să fiți în formă umană, dar nu în formă umană decăzută, nu în formă umană hibridă. Deci, acest trup este o minciună, și eu trăiesc în minciună, dar Dumnezeu ne-a descoperit Adevărul.
În seara aceasta vreau să vorbesc despre tema PUTEREA HARULUI.
În Mesajul Harului, din anul 1961, fratele Branham a spus:
„Harul suveran, vine de la Unul Suveran. Harul suveran, de la Unul Suveran. Ce poate face Suveranitatea? Suveranitatea poate face ce vrea.”
Suveranitatea sau Suveranul, înseamnă Autoritatea conducătoare. Împăratul este Suveran. Deci, împăratul este numit suveran; el este suveranul națiunii; el este cel care ia deciziile pentru întreaga națiune. Împăratul este suveran, nu-i așa? El are dreptul să aleagă.
Așadar, Suveranul este Împăratul, iar noi avem harul suveran, ceea ce înseamnă, „Autoritatea Conducătoare”, pe care nu o poate sfătui nimeni, nici să-i spună ce să facă, și care poate să-Și facă propria alegere. El este Cel care Și-a pus harul asupra ta și te-a ales prin harul Său. Harul Împăratului este peste tine. Amin. Deci, el nu poate eșua. Nu există nici o autoritate superioară în afară de Suveran, nu există nimeni altcineva care să poată conduce, nu există nimeni care să poată reforma ce a făcut El, pentru că este har suveran. Acesta este un har special.
„Harul suveran poate fi dat numai de Unul Suveran.” Slavă Domnului!
Noi folosim atât de des termenul „har suveran”, dar îmi place când îl analizăm și ne gândim la el. Nouă ni s-a dat harul suveran, așa că harul suveran trebuie să ne fie dat de un Suveran.
Dumnezeu este Suveran, așa că numai El poate acorda har suveran. Astfel, fiind suveran, harul nu trebuie să întrebe pe nimeni, ci face ce vrea. Nu este minunat acest lucru?
„El nu întreabă: „Pot să fac aceasta?” Sau: „Pot să fac aceea? Pot? Ar trebui? Trebuie?” El nu face așa ceva, ci o face de la sine.
Harul este suveran. De aceea El poate să-i salveze pe cei mai josnici; El poate să-i salveze pe cei mai răi; El poate să-i salveze pe cei mai murdari; El poate să-i salveze pe cei mai imorali; El poate să-i vindece pe cei mai bolnavi. Aleluia!”
Oh, acestea sunt vești bune, prieteni! Există har suveran și nimeni nu poate învinge harul suveran. Suveranul vine de la Suveran. Suveranul nu trebuie să ceară permisiunea, nu trebuie să-și ceară scuze, nu trebuie să prezinte scuze. El îi poate salva pe cei mai răi, pe cei mai josnici, pe cei mai murdari și pe cei mai imorali. Cum? Prin harul Său.
Să mergem la Galateni. Vreau să privesc puțin la apostolul Pavel, pentru că el este un exemplu atât de simplu în acest sens. Pentru aceasta vom lua câteva versete din viața lui, apoi vom merge mai departe.
Galateni 1.13-16:
„Ați auzit, în adevăr, care era purtarea mea de altădată, în religiunea Iudeilor. Cum, adică, prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu, și făceam prăpăd în ea;
și cum eram mai înaintat în religiunea Iudeilor decât mulți din neamul meu, de o vârstă cu mine. Eram însuflețit de o râvnă nespus de mare pentru datinile strămoșești.
Dar când Dumnezeu – care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele, și m-a chemat prin harul Său, – a găsit cu cale
să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc între Neamuri, îndată, n-am primit sfat de la carne și sânge.”
Așadar, iată-l pe Pavel oferindu-ne, în cartea Galatenilor, puțin din trecutul său. El spune: „Voi știți cu toții, ați auzit mărturia mea, ați auzit povestea convertirii mele, cum am prigonit Biserica lui Dumnezeu și am pustiit-o.” Iată-l pe Pavel reflectând asupra stării în care se afla când l-a chemat Dumnezeu, pentru că atunci când l-a chemat Dumnezeu, el era un om care lupta împotriva Adevărului; el lupta împotriva Dumnezeului cerului și Îl numea Antihrist chiar pe Hristos; el spune lucruri care erau o blasfemie, că lucrurile care erau evlavioase, erau nelegiuite. Este adevărat? Chiar Pavel a spus că a făcut blasfemie, dar a făcut-o din necunoștință. Astfel, el s-a întors din starea în care se afla, pentru că atunci când arăta starea în care fusese, putea să arate harul lui Dumnezeu care l-a chemat la poziția în care se afla acum, deoarece starea în care fusese nu merita poziția la care l-a chemat Dumnezeu.
Prieteni, Pavel nu și-a câștigat poziția lui. Când era acolo, aruncând creștinii în închisoare, poruncind să fie loviți cu pietre și omorâți, fiind de acord cu moartea lor, despărțind familii, chinuind și făcând ravagii în Biserica lui Dumnezeu, el nu și-a câștigat slujba de apostol prin merit. De fapt, dacă privim la merit, el merita moartea. Vreau să spun că el merita pedeapsa cu moartea. El Îl omora pe Hristos; omora Trupul lui Hristos; Îl prigonea pe Isus Hristos; el lupta împotriva Adevărului; lupta împotriva Cuvântului; lupta împotriva lui Dumnezeu omorând Sămânța aleasă a lui Dumnezeu. Ce merita el? O promovare la slujba de apostol? Categoric, nu! El merita orice altceva în afară de aceasta, dar Dumnezeu avea un Plan predestinat pentru el, Dumnezeu avea o alegere pentru el, și aceasta nu era nici măcar ce-și dorea Pavel. Nu era ceea ce merita, ci era ceea ce hotărâse deja harul suveran că se va întâmpla.
De aceea, totul trebuie să fie prin har. Nu există nici o altă cale prin care putem reuși în aceste zile, decât prin harul Său suveran. Amin.
Vom analiza aceasta în cartea „Faptele Apostolilor”. Noi am trecut de multe ori prin aceasta.
Fapte 9.10-16:
„În Damasc era un ucenic numit Anania. Domnul i-a zis într-o vedenie: „Anania!” „Iată-mă, Doamne,” a răspuns el.
Și Domnul i-a zis: „Scoală-te, du-te pe ulița care se cheamă „Dreaptă”, și caută în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tras, căci iată, el se roagă;
și a văzut în vedenie pe un om, numit Anania, intrând la el, și punându-și mâinile peste el, ca să-și capete vederea.”
„Doamne,” a răspuns Anania, „am auzit de la mulți despre toate relele, pe care le-a făcut omul acesta sfinților Tăi în Ierusalim;
ba și aici are puteri din partea preoților celor mai de seamă, ca să lege pe toți care cheamă Numele Tău.”
Dar Domnul i-a zis: „Du-te, căci el este un vas, pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraților, și înaintea fiilor lui Israel;
și-i voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.”
Sărmanul Anania a primit poruncă să meargă să-l găsească pe Saul din Tars, dar el încearcă să stea departe de Saul din Tars. Toți au aflat că venea cu scrisori și cu putere de la marele preot și de la bătrâni, așa că toți au fugit și s-au ascuns. Nimeni nu voia să-l întâlnească pe Saul în drumul său spre Damasc, din cauza călătoriei în care se afla și a scopului ei. Scopul acelei călătorii era să facă rău, scopul acelei călătorii era dăunător lucrării lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu avea de gând să-l oprească în mijlocul acelei călătorii, în care voia să-i distrugă pe aleșii Săi. Nu pentru că ar fi meritat aceasta, nu pentru că ar fi fost bun, nu pentru că Dumnezeu a spus: „O, este atât de zelos! Am să-i dau o promovare.” În nici un caz!
Știți, Anania…Eu mă gândesc tot timpul că Cuvântul lui Dumnezeu vine și îți vorbește, iar tu spui: „Doamne, ești sigur? Ești sigur că l-ai găsit potrivit pe Saul din Tars? Acest om este acela care face toate aceste rele. Știi despre cine vorbești?”
Nu puteți da vina pe Anania. Cum ați putea să-l învinovățiți? Voi cum ați fi procedat dacă erați în locul lui? Ați fi sărit în sus, v-ați fi bătut călcâiele și ați fi spus: „O, am așteptat cu nerăbdare ziua aceasta?” Ați spune: „Doamne, ești Tu? Știi, eu știu că Tu ești Dumnezeul Suveran, Atotștiutor, Omnipotent, dar știi ce face omul acesta?”
Anania era sincer, ceea ce spunea era adevărat, aceasta era realitatea despre Saul, dar Dumnezeu știa altceva, și El urma să-Și reverse harul asupra acestui om. Singura modalitate prin care putea să-l folosească pe Pavel, era prin har, deoarece era imposibil să-l folosească prin merit.
Singura modalitate prin care Pavel putea fi apostol, prin care putea să primească Tainele lui Hristos și să le predice, era numai prin har. Dumnezeu nu l-ar fi putut folosi niciodată pe baza unui sistem de merite. De aceea, trebuie să fie prin har. Eu cred că Pavel a mers atât de mult în direcția greșită și cu atât de mult zel, încât a avut regrete tot restul vieții sale.
Fratele Branham ne-a spus că Saul l-a deranjat mereu pe Pavel din cauza morții lui Ștefan, și din cauza celorlalte prigoane. El a spus: „De aceea Pavel a vrut să moară ca martir, din cauza vinovăției și a rușinii pentru ceea ce făcuse.”
Așadar, Saul l-a deranjat toată viața pe Pavel, cu toate acestea Dumnezeu avea să-l folosească pe acest om pentru a predica, pentru prima dată, Mesajul Harului. Dumnezeu avea să-l folosească pe acest om pentru a separa Legea de Har și pentru a stabili Legământul Harului cu Neamurile; pentru a-i ajuta pe Israeliți ori de câte ori intrau în Har, și pentru a stabili Legământul Harului cu Neamurile. Slavă Domnului! De aceea era nevoie de un om care să-și înțeleagă poziția prin har, pentru a predica Mesajul Harului.
Așadar, singura modalitate prin care Pavel putea să ia această poziție, era prin puterea harului Suveran, prin tăria harului, nu prin propria lui tărie. Trebuia să fie prin Puterea Harului!
În 1Corinteni 15. 8-10, Pavel spune:
„Și la urma tuturor, ca unul născut la timpul nepotrivit, a fost văzut și de mine.
Fiindcă dintre apostoli, cel mai neînsemnat sunt eu, care nu sunt demn să fiu numit apostol, pentru că am prigonit Biserica lui Dumnezeu.
Dar prin harul lui Dumnezeu, sunt ceea ce sunt; și harul lui Dumnezeu dăruit mie, nu a fost în zadar, ci am lucrat mult mai mult decât ei toți; totuși nu eu, ci harul lui Dumnezeu care a fost cu mine.”
Cred că Pavel a învățat ce este harul, cred că el a înțeles harul, cred că el a înțeles bine ce este harul, pentru că atunci când s-a referit la slujba sa de apostol, i-a spus tot timpul Bisericii de ce nu este vrednic să fie apostol, și de ce nu ar trebui să fie apostol, de ce este cel mai puțin vrednic să fie apostol. Pavel și-a reafirmat mereu poziția, arătând că era prin har, nu prin merit.
Așadar, cum rămâne cu poziția ta? Ai fost întotdeauna un băiat bun și ai făcut totul corect? Ai fost perfect ascultător și întotdeauna ai procedat corect? Întotdeauna ai făcut lucrurile corect, ai arătat corect, te-ai îmbrăcat corect? Întotdeauna te-ai comportat corect, ai avut atitudinea corectă și ai creat atmosfera potrivită în jurul tău, iar prima dată când ai auzit Mesajul, L-ai primit și ai făcut totul întocmai cum a spus profetul, și astfel ți s-a acordat un sistem de merite și ți s-a permis să intri în Mireasa lui Hristos, iar acum Dumnezeu te iubește pentru că ai făcut totul corect? Vedeți? Aceasta ar învinge harul, complet.
De aceea, această mentalitate este o mentalitate umană blocată și întipărită în creierul nostru să gândim așa, pentru că totul în jurul nostru se bazează pe un sistem de merite: munca ta, promovarea ta; tot pentru ce muncești, tot pentru ce trudești. Dacă muncești, te trudești, faci bine, devii bun, există o recompensă, există un întreg sistem de recompense creat pentru aceasta. În mintea noastră așa gândim.
Problema este atunci când alegem această cale, când alegem această metodă pentru mântuire; problema cu aceasta este că noi suntem în carne și oase și nu putem face tot timpul lucrurile corect. Așadar, atunci când ne bazăm, chiar și în subconștientul nostru, pe un sistem de merite, de fiecare dată când meritul nostru scade sub așteptări, începem să ne întrebăm: „Sunt eu un copil al lui Dumnezeu? Măcar sunt mântuit? Am Duhul Sfânt? M-am născut din nou?” Și începem să ne luptăm cu toate aceste întrebări.
De ce ne punem aceste întrebări? Ne punem aceste întrebări pentru că nu am reușit să atingem obiectivul, și pentru că în mintea noastră este un sistem de merite pentru salvarea noastră. În clipa în care începem să gândim așa, ne întoarcem la gândirea umană carnală.
Ascultați, eu nu vă învinovățesc pentru aceasta, deoarece am aceeași problemă între aceste două urechi. Noi trebuie doar să recunoaștem aceasta și să luptăm împotriva ei, pentru că Dumnezeu nu m-a mântuit niciodată pentru că am fost bun, ci m-a mântuit prin Harul Său Suveran. Dumnezeu poate să-i mântuiască pe cei mai josnici, pe cei mai imorali, pe cei mai necurați, și aceasta a făcut pentru mine. Așadar, dacă El poate să mă mântuiască prin har, nu mă poate păzi tot prin har? Slavă Domnului!
Este un concept simplu, dar pentru caracterul uman, este atât de greu de gestionat. Este simplu, dar este greu pentru mintea noastră umană să facă față, să accepte acest lucru.
Astfel, cei care se confruntă uneori cu aceasta, o iau pe o cale greșită: „De fapt, este harul lui Dumnezeu, așa că pot să fac orice vreau, căci sunt sub harul Lui.” Ei bine, aceasta arată că, de fapt, tu nu ai fost niciodată beneficiarul adevăratului har, pentru că adevăratul har nu face aceasta. Când primești adevăratul har, acesta nu te duce pe calea aceea.
Să continuăm cu acest gând. În mesajul Împărăteasa din Seba, din iulie, anul 1960, fratele Branham a spus:
„Aceasta arată doar cum…O persoană trebuie să fie rânduită de Dumnezeu să creadă, altfel, nu va crede niciodată. Ei nu au nimic cu care să creadă. Vedeți? Ei, pur și simplu, nu au adâncuri în sufletul lor.”
Ascultați, tu nu ești credincios datorită meritului și inteligenței tale, pentru că „Dumnezeu te-a rânduit să crezi,” pentru că El a pus Ceva în sufletul tău cu care să crezi. Și aceasta nu vine de la tine, ci este darul lui Dumnezeu. Credința de a crede, de a primi harul Său, este un dar. Înseamnă că nu este nici o modalitate prin care să putem…Scriptura spune: „Unde este lauda?” Este exclusă. De ce este exclusă? Pentru că eu nu am făcut niciodată aceasta de capul meu, n-am ajuns niciodată la aceasta, n-am biruit eu niciodată, n-am studiat niciodată suficient, nu a existat nici o modalitate prin care să pot trece o anumită linie de sosire, pentru a merita acest har. Acest har a fost ceea ce mi-a dăruit Dumnezeu gratuit.
Dar nici măcar capacitatea de a crede în harul Lui, nu a venit de la mine, ci a venit de la Cel care este în mine. El a pus acea Sămânță acolo, în voi, înainte de întemeierea lumii. El v-a pus-o în suflet. Aceasta este partea din tine care crede, nu creierul tău. De aceea creierul tău poate pune întrebări; de aceea creierul tău poate să se îndoiască; de aceea creierul tău poate oscila, dar toate acestea nu au absolut nici o legătură cu mântuirea ta.
Bătălia din minte. Fratele Branham a spus că Satan poate planta gânduri în mintea ta. El nu poate să-ți citească gândurile, dar poate sădi gânduri în mintea ta. Și dacă el poate sădi gânduri în mintea ta, probabil nu ar trebui să ai încredere în toate gândurile din mintea ta. Această logică este destul de simplă.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru un profet care a putut să ne explice totul atât de simplu. Probabil nu ar trebui să avem încredere în toate gândurile care ne trec prin minte. Cu alte cuvinte, mintea ta poate să se îndoiască, poate pune întrebări, poate deveni confuză, mintea ta poate face calcule: „Săptămâna aceasta am fost rău de atâtea ori, așa că, probabil nu sunt un fiu, o fiică a lui Dumnezeu.” Mintea ta poate veni cu această formulă: „Este în ordine.”
Mintea este minte, dar trebuie să existe Ceva mai profund decât mintea, care s-ar putea conecta la acest Cuvânt și ar putea spune: „Da, nu sunt vrednic să fiu un fiu al lui Dumnezeu, pentru că am făcut toate aceste lucruri și mi-e rușine de ele. Nu merit să fiu numit un fiu, o fiică a lui Dumnezeu, dar prin harul lui Dumnezeu, sunt ceea ce sunt. Nu pentru că am fost un băiat bun săptămâna aceasta, sau pentru că am fost rău săptămâna aceasta, ci eu sunt ceea ce sunt pentru că Dumnezeu m-a ales înainte de întemeierea lumii, și El Și-a pus dragostea Sa peste mine. De ce? Ascultați, intelectual, eu nu pot să vă spun de ce. Tot ce pot să fac, este să cred.
Ceva din mine, spune: „Cred că El Și-a revărsat dragostea peste mine și că sunt un beneficiar al harului Său.” Așadar, de aceea, aceasta poate fi numai prin puterea harului Său, și nu va fi niciodată prin puterea omenească, pentru că aceasta va eșua întotdeauna.
În Ioan 6. 64-65, Isus a spus:
„Dar sunt unii din voi care nu cred.” Căci Isus știa de la început cine erau cei ce nu cred, și cine era cel ce avea să-L vândă.
Și a adăugat: „Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.”
Știți, Isus nu l-a urât niciodată pe Iuda pentru că era un necredincios. Voi nu-i vedeți niciodată pe ucenici ridicându-se împotriva lui Iuda pentru că era un necredincios, pentru că Iuda nu putea fi credincios dacă era necredincios. Vedeți? De aceea când găsim în Biblie că noi suntem ceea ce suntem prin harul lui Dumnezeu, aceasta nu ne permite să disprețuim pe nimeni, indiferent în ce stare s-ar afla. Nu-i putem disprețui, putem simți doar compătimire pentru ei. Poate nu ne place comportamentul lor, lucrurile pe care le fac și putem disprețui comportamentul lor imoral, putem disprețui lucrurile murdare, pervertite, dăunătoare, periculoase, rele și ticăloase, dar nu putem disprețui niciodată o persoană pentru că este necredincioasă.
Eu nu pot disprețui niciodată pe cineva care nu cunoaște Adevărul; nu pot disprețui niciodată pe cineva pentru că nu are nici o putere să biruiască, deoarece, dacă nu ar fi harul lui Dumnezeu, nici eu nu aș avea putere să biruiesc; n-aș avea nici o putere să cred. Eu nu cred în propriile mele merite, ci cred în Sămânța Genă a lui Dumnezeu pe care El a pus-o în sufletul meu. De aceea, noi putem să-i luăm pe aceștia, pur și simplu, așa cum sunt, și să nu-i urâm pentru ceea ce sunt.
Poate că urăsc și disprețuiesc ceea ce fac ei, dar niciodată nu pot disprețui acea ființă umană. Unde aș fi eu fără harul lui Dumnezeu? Unde ar fi fost Saul din Tars, dacă Dumnezeu nu l-ar fi găsit pe drumul spre Damasc și nu i-ar fi schimbat complet cursul vieții? Unde ar fi fost pescarul Petru, dacă Isus nu ar fi pășit pe țărm și nu i-ar fi spus: „Aruncă-ți mreaja și vino după Mine?” Unde ar fi fost ei, dacă El nu i-ar fi găsit, și nu le-ar fi spus: „Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi.” Unde am fi fost noi, dacă El nu ne-ar fi ales?
Așadar, acești bărbați puternici…Petru a devenit tot ceea ce era Petru, dar Petru a știut că Petru nu a făcut nimic din ceea ce făcuse, pentru că nu a fost propria lui putere. El știa că Petru a făcut totul prin harul lui Dumnezeu, deoarece, prin propria lui putere, Petru s-a lepădat de Domnul de trei ori ca să-și salveze pielea. Toți au eșuat, ceea ce înseamnă că avem nevoie de Dumnezeu.
În Matei 13.14-16, citim:
„Și cu privire la ei se împlinește prorocia lui Isaia, care zice:
„Veți auzi cu urechile voastre, și nu veți înțelege; veți privi cu ochii voștri, și nu veți vedea.
Căci inima acestui popor s-a împietrit, au ajuns tari de urechi, și-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înțeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, și să-i vindec.”
Așadar, dacă vezi cu ochii tăi, auzi cu urechile tale și înțelegi cu inima, te întorci. De ce te întorci? Pentru că auzi, vezi și înțelegi. Așa te întorci. Deci, cum văd, aud și înțeleg? Aici, El a spus:
„Căci inima acestui popor s-a împietrit, au ajuns tari de urechi, și-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înțeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, și să-i vindec.”
Dar ferice de ochii voștri că văd, și de urechile voastre că aud.”
Acum vreau să mă întorc la Exod și să iau un pasaj din Scriptură despre Moise. Moise se plângea că nu poate vorbi, nu putea face nimic bine, și iată ce i-a spus Domnul:
„Cine a făcut gura omului? Și cine face pe om mut sau surd, cu vedere sau orb? Oare nu Eu, Domnul?”
Cine dă ochi care văd? Dumnezeu. Cine dă urechi care aud? Dumnezeu. Cine dă o inimă care poate înțelege? Dumnezeu. Deci, cum ați fost întorși la Dumnezeu? Prin harul lui Dumnezeu, care a fost revărsat peste voi, o Sămânță a Vieții Veșnice.
Când ați auzit Cuvântul, voi ați avut urechi să auziți, ați avut ochi să vedeți și ați avut o inimă să înțelegeți ceea ce v-a făcut diferiți de altcineva, pentru că El Și-a revărsat dragostea asupra voastră fără nici un motiv întemeiat care să aibă legătură cu voi, ca ființă umană. Slavă lui Dumnezeu! Aceasta ar trebui să ne dea compasiune, milă, aceasta ar trebui să ne diferențieze.
Noi ar trebui să interacționăm cu oamenii la un nivel total diferit, pentru că ar trebui să avem înțelegere, ar trebui să înțelegem cât ar fi de imposibil să-L slujim pe Dumnezeu, în acest Mesaj, fără harul Lui. Ar fi imposibil.
În Romani 11.2-7, citim:
„Dumnezeu nu a lepădat pe poporul Său, pe care l-a cunoscut mai dinainte. Nu știți ce zice Scriptura, în locul unde vorbește despre Ilie? Cum se plânge el lui Dumnezeu împotriva lui Israel, când zice:
„Doamne, pe prorocii Tăi i-au omorât, altarele Tale le-au dărâmat, am rămas eu singur, și caută să-mi ia viața?”
Dar ce-i răspunde Dumnezeu? „Mi-am păstrat șapte mii de bărbați care nu și-au plecat genunchiul înaintea lui Baal…”
Îmi place aceasta. Ascultați, vreau să citesc ceva ce nu a spus: „Sunt șapte mii de oameni care s-au păstrat curați și nu s-au închinat înaintea chipului lui Baal.” Dacă citești aceasta, s-ar părea că acei oameni au rezistat prin puterea lor, dar puterea oamenilor de a rezista perversiunii din acea zi, era din Dumnezeu. Puterea nu era din cei șapte mii, ci era din Dumnezeu, care a revărsat-o peste cei șapte mii, și care i-a păstrat. Dacă Dumnezeu nu și-ar fi păstrat pe acei șapte mii de bărbați, nu ar fi rămas nici unul. Aceasta este eroarea umanității.
„…Tot așa, și în vremea de față, este o rămășiță datorită unei alegeri, prin har.
Și dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte, altmintrelea, harul nu ar mai fi har. Și dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altmintrelea fapta nu ar mai fi faptă…”
Îmi place aceasta, dar nu voi intra în detalii.
„…Deci, ce urmează? Că Israel n-a căpătat ce căuta, iar rămășița aleasă a căpătat, pe când ceilalți au fost orbiți.”
În mesajul Sunetul nesigur, din iulie, anul 1962, fratele Branham a spus:
„Noe și-a rupt legământul, sau legământul lui Noe a fost rupt. Legământul lui Adam a fost rupt. Orice face Dumnezeu cu omul…Dar Dumnezeu a fost hotărât, și avea să salveze omul, pentru că El l-a cunoscut pe om mai dinainte, și a hotărât să-l mântuiască, așa că l-a mântuit printr-un legământ necondiționat. Amin. Nu este nici o îndoială în privința aceasta. El a spus: „Voi face aceasta. Este în întregime prin har și necondiționat, ceea ce o face prin har. Nu: „Dacă faci, Eu voi face.” Oh, cât sunt de bucuros pentru aceasta! Nu ceea ce sunt eu, ci ceea ce a fost El.”
Așadar, când Dumnezeu a venit și l-a ales pe Avraam… Ascultați, El l-a ales pe Avraam când Avraam era cufundat în idolatrie. El era un idolatru. Dumnezeu l-a ales pe Avraam, când el trăia în Ur din Caldeea. El locuia unde era Babilonul și trăia acolo unde a apărut religia falsă. El era un idolatru. Tatăl său era un idolatru.
Ascultați, Dumnezeu nu l-a ales pe Avraam pentru că el avea o idee bună despre Dumnezeu, avea Adevărul și se ținea de Adevăr. El l-a ales pe Avraam când el se afla în mijlocul ignoranței sale, în mijlocul înțelegerii sale false despre Dumnezeu, dar El l-a ales pe Avraam dintre toți ceilalți, și a spus: „Te aleg pe tine, Avraam. Și îți voi da o moștenire.” Și toate lucrurile pe care i le-a promis. Dar în nimic din toate acestea nu s-a bazat pe meritul lui Avraam, ci s-a bazat pe alegerea lui Dumnezeu.
Ce a făcut Avraam pentru a primi promisiunea moștenirii întregii țări? Dumnezeu l-a dus sus pe un munte, și i-a spus: „Privește spre Nord și spre Sud; spre Est și spre Vest. Cât vezi cu ochii, îți dau ție și seminței tale.” Ce a făcut Avraam ca să obțină această promisiune? Ce lucrări a făcut? Ce merit a avut? Ce abilități? Ce a făcut el? El a făcut un singur lucru care I-a plăcut lui Dumnezeu, acela că L-a crezut pe Dumnezeu. Astfel, când Dumnezeu i-a spus ceva, Avraam a răspuns: „Amin, Doamne!” Iar acel „Amin, Doamne!”, a venit din Ceva care se afla în interiorul lui, Ceva care i-a fost dat înainte de întemeierea lumii, și care era o mică Bucățică din Dumnezeu, așezată acolo.
Când Avraam a auzit Cuvântul, el a avut capacitatea să apună: „Aceasta mi se pare corect.” Dar acea capacitate nu venea din creierul lui, ci ieșea din sufletul lui. Tot ce trebuia să facă el, era să creadă Cuvântul. Aceasta este tot. Iar Dumnezeu i-a spus: „Toate acestea sunt ale tale și ale familiei tale, după tine.” De aceea națiunile au fost întotdeauna geloase pe Israel, pentru că Dumnezeu i-a dat-o, pur și simplu, fără nici un motiv întemeiat, doar pentru că îl iubea.
De aceea este atât de greu pentru unele surori, când o fată apare la biserică cu un inel cu diamant. Este greu să nu simți o mică invidie. Te gândești: „Stai puțin. Ea nu este atât de specială. Eu sunt la fel de bună. De ce i-a pus acel bărbat inelul acela?” Pentru că o iubea. Nu pentru că era cea mai înțeleaptă, cea mai bună, cea mai capabilă, cea mai potrivită, cea care pregătea cea mai bună plăcintă cu cireșe, ci doar pentru că o iubea. Aceasta este. Acesta este singurul motiv.
Dumnezeu a ales Neamurile pentru că le-a iubit. El ne-a ales pentru că ne iubește și avea de gând să-Și țină jurământul.
Așadar, este bine să fii un fiu al lui Avraam, pentru că, dacă ești un fiu al lui Avraam, faci parte din acest legământ necondiționat. Nu ce vrei tu, ci ceea ce a făcut El deja.
În mesajul Legământul Harului, din august, anul 1961, fratele Branham a spus:
„Gândiți-vă la aceasta. Dragostea și Harul sunt surori, surori gemene. Exact acesta este adevărul. Înainte de a putea avea har, tu trebuie să ai dragoste. Înainte să-i poți acorda cuiva o favoare, tu trebuie s-o iubești. Indiferent dacă este corectă sau greșită, tu trebuie s-o iubești oricum, altfel nu o puteți face. Vedeți? Deci, Dragostea și Harul sunt același lucru. Sunt surori gemene. Aceasta este tot. Dragostea și Harul.”
Așadar, de ce suntem beneficiarii harului? Pentru că ne iubește. Știți, voi puteți spune: „De ce?” Tot ce puteți spune, este: „De ce?” Și continuați să spuneți: „De ce?”, dar nu contează, „De ce?” De ce nu contează? Adevărul este că El ne iubește și ne-a dat harul Său. Știți ce fel de har? Harul Suveran. Acesta este cel mai bun fel de har.
Ascultați, voi nu vreți harul bisericii, nu vreți harul sistemului, nu vreți harul organizației, nu vreți o formulă de har, sau un har bazat pe un crez, ci ceea ce vreți este Harul Suveran, care vine de la Cel Suveran, pentru că este incontestabil. Acest Har Suveran se bazează pe dragoste, pentru că înainte să poți favoriza pe cineva, trebuie să-l iubești.
Așadar, El ne-a iubit înainte de întemeierea lumii. Știți, noi știm că acesta este adevărul, și nu este nimeni aici care să cadă testul acesta. Problema este să-l accepți tot timpul, să accepți acest adevăr sută la sută din timp, în fiecare minut al zilei. Aceasta este provocarea. Acolo se desfășoară războiul, acolo se dă cea mai mare bătălie din mintea noastră: să ne aliniem constant cu Adevărul, nu cu minciuna. Acolo este bătălia. Acesta nu este cutremurător, nu este știință complicată, nu este un Mesaj complet nou, ci este ceva cu care ne confruntăm, cu care se confruntă oamenii la diferite nivele. Ei se luptă cu bătălia din mintea lor, din cauza omului din oglindă. De aceea noi nu mai trebuie să ne concentrăm asupra acestui om, ci asupra Celui care ne dăruiește Harul Suveran.
În Galateni 5.6, citim:
„Căci în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preț, ci credința care lucrează prin dragoste.”
Credința lucrează prin dragoste, iar noi suntem destinatarii dragostei Lui. Noi Îl iubim pe El, pentru că El ne-a iubit întâi. Aceasta ne dă credința să credem în El, pentru că El Și-a revărsat dragostea Lui peste noi, și în noi era Ceva care să-L iubească, de asemenea. Așa funcționează credința.
În Romani 5.20-21, El spune:
„Mai mult, Legea a venit ca să se înmulțească greșeala?”
Înțelegeți aceasta? Conform Legii care a intrat, tot ce făcea omul era greșit, și urma să fie mai greșit, dar vă amintiți că fratele Branham a spus: „În loc să ceară harul, ei au cerut o Lege, pentru că voiau ceva ce puteau face ei.” Așadar, Dumnezeu le-a dat o Lege. Și Legea era perfectă, nu era nimic în neregulă cu Legea. Legea are înțelepciunea și caracterul lui Dumnezeu înrădăcinate în ea, este Cuvântul lui Dumnezeu. Legea nu era greșită în nici un fel, Legea era perfectă. Problema este că oamenii au încercat să respecte Legea ca mijloc de a obține favoarea lui Dumnezeu și de a-și însuși dragostea lui Dumnezeu. Dar ei nu au putut să respecte Legea niciodată. Deci, ei s-au ținut separați de Dumnezeu prin propria Lege pe care au cerut-o.
Așadar, Legea a venit pentru ca păcatul să se înmulțească. Cu alte cuvinte, odată ce Dumnezeu spune: „Să nu faci aceasta!”, de fiecare dată când o faci, știi că greșești. Dacă El nu spune în mod specific: „Să nu faci aceasta,” s-ar putea să nu fie Planul lui Dumnezeu, s-ar putea să nu fie gândul lui Dumnezeu. Poate nu este caracterul lui Dumnezeu, dar tu nu știi că este greșit, deci, trăiești doar în ignoranța în care trăiau ei înainte de Lege, sau trăiești după o Lege a conștiinței, făcând ce este drept conform conștiinței. Dar odată ce a venit Legea și a spus: „Acest lucru este greșit!”, aceasta amplifică natura decăzută a omului, și acum păcatul abundă. Apoi, cu cât ai mai multe legi, cu atât păcatul se înmulțește mai mult.
Așadar, Legea a venit pentru ca păcatul să se înmulțească. De ce le-a dat Dumnezeu o Lege? Pentru ca păcatul lor să se înmulțească. De ce i-a pus într-o situație fără speranță, pe care ei și natura lor decăzută nu o puteau birui niciodată? Pentru că El voia ca ei să realizeze că: „În natura ta decăzută, tu nu poți birui niciodată.” În felul acesta, El te poate aduce în har prin jertfa lui Isus Hristos, astfel încât să fii gata să intri în har, să renunți la Lege, să uiți să încerci să fii perfect, și să-L accepți, pur și simplu, pe Cel perfect. Slavă Domnului!
Aici, Pavel spune: „…dar unde păcatul s-a înmulțit, harul s-a înmulțit și mai mult.” Chiar și pentru Israel, chiar dacă erau sub Lege și greșeau mereu, harul s-a înmulțit, pentru că unde intra greșeala, unde a intrat Legea, apărarea putea fi din belșug.
„…unde s-a înmulțit păcatul, harul s-a înmulțit și mai mult.” Acesta a fost scopul întotdeauna. Scopul a fost întotdeauna să se mărească harul.
„pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot așa și harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viața veșnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru.”
Ascultați, copiii lui Dumnezeu au dat-o în bară. Este o știre de ultimă oră? Eu pot spune așa: „Copiii lui Dumnezeu au dat-o în bară.” Este o știre de ultimă oră? Dar harul este înmulțit, prieteni, datorită dragostei Lui.
Avraam a primit porunca Domnului, apoi a ascultat de soția lui, și l-a avut pe Ismael, creând o mare încurcătură. Cu toate acestea, Dumnezeu tot i-a dat har lui Avraam, și El nu Și-a îndepărtat niciodată legământul de la el.
Noe a dat-o în bară; David a dat-o în bară cu adevărat. Adică, există grade de greșeli, așa cum există în mintea noastră? Nu știu cum vede Dumnezeu aceasta, dar în mintea noastră există grade de greșeli. David a încurcat-o foarte, foarte mult, dar nu a căzut niciodată din harul lui Dumnezeu.
Știți ce mă șochează? Saul, primul împărat al lui Israel, a dat-o în bară. El a fost un eșec aproape din prima zi. A fost jalnic, a fost oribil, nu era bun de nimic; a fost egoist, egocentric, concentrat pe sine și neascultător. Este adevărat? Și un laș. El nu a vrut să lupte cu Goliat. Este adevărat? Apoi, când s-a dus la acea vrăjitoare din En-Dor, a fost un mare fățarnic, pentru că el încercase să distrugă toate vrăjitoarele, deoarece sub domnia lui Samuel, încercase să pară religios. Și acum, s-a furișat și a găsit o vrăjitoare, deci, juca rolul unui mare fățarnic. Așadar, în fățărnicia lui, a trecut pe la vrăjitoare. Dar în fățărnicie și eșec, binecuvântările i-au fost luate, și împărăția a fost luată din mâinile lui.
Saul era un slujitor al lui Dumnezeu neascultător și eșuat. El a mers la acea vrăjitoare din En-Dor, care l-a adus pe profetul Samuel să vorbească cu el. Iar profetul Samuel, i-a spus: „Mâine vei fi aici cu mine.” Vă dați seama?
Fratele Branham a tras aceasta din Scriptură, și a zis: „Vedeți? Oricât de rău a fost Saul, el tot era un copil al lui Dumnezeu. El era totuși, mântuit și urma să meargă oriunde era Samuel, pentru că acolo unde era Samuel, acolo era și Avraam.” Deci, oriunde era Samuel, acolo era și Avraam. Acela nu era tărâmul celor căzuți. Și Samuel, i-a zis: „Vei fi aici, cu mine, oriunde voi fi eu.”
Fratele Branham ne-a spus: „El era un copil al lui Dumnezeu.” Cu toate faptele lui murdare și cu toată putreziciunea sa, el nu și-a putut pierde niciodată legătura cu Dumnezeu, pentru că a fost ales înainte de întemeierea lumii. Și dacă acest lucru poate fi adevărat pentru Saul, ce se poate întâmpla…
Ascultați, eu vă spun doar atât: Eu n-aș vrea să trăiesc viața lui Saul, deci, nu caut o viață de Saul, și nu vreau să greșesc cum a greșit David, dar privesc la aceasta în zilele când nu înțeleg corect și nu ating obiectivul: „Dacă Saul poate fi Acolo, în Paradis, atunci Dumnezeu poate acoperi și aceasta, prin harul Său.” Cum a acoperit El aceasta, prin harul Său? Pentru că El aștepta cu nerăbdare Calvarul, deoarece Mielul fusese junghiat înainte de întemeierea lumii, și El știa că va exista o ispășire. Va exista un preț plătit pentru păcatul omului, de aceea nu a trebuit să plătească Saul; el nu trebuia să plătească, pentru că datoria urma să fie plătită, și el putea să primească credit pentru aceasta. Și dacă aceasta poate funcționa pentru Saul, ce se întâmplă cu mine?
Eu încerc, vreau să fac ce trebuie, am o inimă care vrea să facă ce este bine; încerc să-L slujesc pe Dumnezeu din toată inima mea, dar această minte bătrână, veche și nedorită, mă bagă uneori în bucluc și fac lucruri de care mi-e rușine, lucruri pe care le regret, și fac aceasta când sunt prins într-o clipă de carne și oase.
Cineva pune o întrebare și dintr-o dată scoți ceva pe gură, iar mai târziu îți dai seama că a fost o scornire completă. Ce faci atunci? Îți pierzi statutul de fiu? Te bazezi pe har? Arunci prosopul? Nu mai mergi la biserică la următoarea slujbă, pentru că: „Eu nu am cum să fiu unul dintre ei. Cum pot să stau acolo și să cânt: „Sunt unul dintre ei?” Unul…?”
Noi trebuie să ne întoarcem la elementele fundamentale. Spune: „Eu nici măcar nu sunt vrednic să vin la biserică, să-mi ridic mâinile și să-I cânt laude lui Dumnezeu. Nu sunt vrednic să spun că sunt Mireasa Lui, nu sunt vrednic să pretind că cunosc Gândul lui Dumnezeu, care ne-a fost descoperit la sfârșit. Eu nu sunt vrednic să pretind niciunul din toate aceste lucruri, dar prin harul lui Dumnezeu, sunt ceea ce sunt. Datorită a ceea ce a hotărât El, pentru scopul pentru care m-a chemat Dumnezeu, pentru ceea ce mi-a descoperit Dumnezeu și pentru locul unde m-a așezat El.”
Vreau să merg la Apocalipsa 6.9-11. Aceasta este Pecetea a cincea:
„Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră junghiați din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, și din pricina mărturisirii pe care o ținuseră.
Ei strigau cu glas tare, și ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu, care ești sfânt și adevărat, zăbovești să judeci și să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?”
Fiecăruia dintre ei i s-a dat o haină albă, și li s-a spus să se mai odihnească puțină vreme, până se va împlini numărul tovarășilor lor de slujbă și al fraților lor, care aveau să fie omorâți ca și ei.”
Când fratele Branham a ajuns la Peceți, a ajuns la Pecetea a cincea, și a citit această porțiune din Scriptură, întotdeauna a fost întrebarea: „Cine sunt aceste suflete de sub altar?” Unii credeau că aceștia erau martirii de-a lungul Epocilor Bisericii, și chiar fratele Branham a crezut că erau martirii de-a lungul Epocilor Bisericii. Dar Dumnezeu a început să-i descopere, că aici spune: „…au fost uciși din pricina Cuvântului lui Dumnezeu și din pricina mărturiei pe care o ținuseră.” Nu pentru mărturia lui Isus Hristos. Aceștia nu erau creștinii, ci evreii.
Fratele Branham a spus: „Aceștia sunt evrei, cei care au murit din vremea lui Hristos, până la răpirea Bisericii.” Deci, timp de două mii de ani, cei de sub altar, sunt evreii. Apoi, în versetul zece, scrie: „Ei strigau cu glas tare, și ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu, care ești sfânt și adevărat, zăbovești să judeci și să răzbuni sângele nostru…?” Fratele Branham a spus: „Vedeți? Aceștia nu sunt creștini cu Duhul lui Hristos, pentru că Duhul lui Hristos, spune: „Tată, iartă-i, căci ei nu știu ce fac.” Ei nu cer răzbunare.”
Așadar, fratele Branham a arătat clar că aceștia sunt evrei, sunt evreii aflați sub altarul de jertfă, din vremea lui Hristos, până la răpirea Bisericii. Suntem toți pe aceeași lungime de undă? Sub ce altar sunt ei? Sub altarul de jertfă. Care jertfă? Jertfa lui Isus Hristos. De ce sunt puși sub acel altar? Pentru că acolo găsesc har. Acesta este singurul loc în care pot sta, pentru că L-au respins pe Mesia al lor. Ei nu L-au acceptat pe Hristos, I-au întors spatele lui Mesia al lor. Deci, unde îi pune Dumnezeu când părăsesc acest Pământ? Îi pune chiar sub Sângele pe care nu L-au acceptat încă.
Ascultați, acesta este harul. Aceasta înseamnă că Dumnezeu poate să te pună sub Sânge, înainte ca tu să accepți Sângele. Aceasta a făcut El în tot Vechiul Testament. El i-a pus sub Sânge înainte ca ei să accepte Sângele, pentru că Sângele lui Isus Hristos nu fusese încă vărsat pe Pământ. El fusese jertfit doar în Mintea lui Dumnezeu, și El a prefigurat aceasta. Ce făcea El? Toată lumea era ascunsă sub har, sub har, sub har, așteptând Răscumpărarea Harului, pentru a plăti prețul de răscumpărare. Astfel, acum toți acești evrei care nu-L mărturisesc pe Isus, nu cred în Isus, ei spun: „Vă vom spune că nu există așa ceva, ca Isus Hristos. El a fost un profet mincinos. Îl vom nega și Îl vom blestema.”
Îl blestemă evreii? Da, o fac. Dar unde îi pune El? El îi pune sub Sânge. Oh, acesta este harul lui Dumnezeu, prieteni! Dacă vom putea prinde vreodată harul lui Dumnezeu! Și cât este de perfect, pur și adevărat, și aceasta ar trebui să ne aducă în odihnă. Odihna ne permite să ne biruim firea. Nu este tensiune și presiune spirituală, unde trebuie să acționăm corect, să facem totul corect tot timpul. Dacă intri în această presiune, vei exploda undeva, sus, dar întreaga experiență creștină se bazează pe odihnă. Când te odihnești, performezi; când te odihnești, Îi permiți lui Dumnezeu să curgă prin tine, nu când toți suntem încordați.
Acest Mesaj al Harului, ar trebui să ne aducă odihnă, nu lene spirituală, nu răutate, nu alergare după păcat, ci o adevărată odihnă spirituală, în care sunt sigur în Hristos.
Așadar, fratele Branham a început să ne spună unde sunt ei, sub altarul de jertfă. El a spus: „Fiecăruia dintre ei li s-au dat haine albe.” Hainele albe înseamnă neprihănire. Fratele Branham a spus: „Ei au fost declarați neprihăniți.”
Oh, Dumnezeul meu! De ce? Este prin har! Lor li s-au dat haine albe. Nu ei au câștigat acele haine albe. Ei nu meritau haine albe, ci li s-au dat haine albe; așa că rușinea goliciunii lor a fost îmbrăcată, a fost învelită în neprihănirea lui Isus Hristos. De ce? Pentru că acum era timpul Răscumpărării, iar fratele Branham a spus: „Acest lucru are loc la răpirea Bisericii, când văd că celălalt tărâm pleacă, merg să-și ia trupurile glorificate.” Acum ei spun: „Dar cu noi, ce se întâmplă?” Așadar, atunci este timpul răscumpărării pentru evrei, pentru că cei doi martori vor predica celor o sută patruzeci și patru de mii, și ei vor primi ispășirea, Îl vor primi pe Hristos, vor primi Cuvântul. Și când ei vor primi Cuvântul pe Pământ, este socotit pentru întreaga națiune Israel. Așadar, în acest moment, El le dăruiește o robă albă, pentru că aceasta este răpirea Bisericii și slujirea celor doi martori care vin pe Pământ. Și totul se întâmplă sub har. Aceasta a spus fratele Branham în mesajul Pecetea a cincea:
„Acum, priviți orbirea lor, ei L-au martirizat pe Mesia al lor, iar acum, ei secerau pentru aceasta. Ei și-au dat seama, au recunoscut aceasta, după ce a trecut. Ei L-au văzut atunci când au venit înaintea altarului lui Dumnezeu. Dar acum, harul lui Dumnezeu este la ei.
Priviți, acum ei nu puteau să fie sfinți în nici un fel, pentru că atunci ei ar fi fost deja îmbrăcați în robe albe. Dar iată-i acum aici, doar „suflete sub altar”, pentru Cuvântul lui Dumnezeu și mărturia pe care au avut-o, că sunt poporul lui Dumnezeu, iudei.
Dar, priviți, acum harul lui Dumnezeu vine la ei, și Isus le dă fiecăruia dintre ei, o robă albă. Priviți! Ei vin după ce Biserica este dusă, pentru că au fost loiali cauzei lor. Ei au fost orbiți și nu au știut aceasta. Ei nu au știut, ei jucau exact rolul pe care l-a rânduit Dumnezeu pentru ei. Și aici, Ioan a privit și a văzut suflete sub altar. „Acum, priviți, el a văzut acele suflete, și priviți cum le-a numit. Ei strigă: „Doamne, până când?” Priviți: „Încă puțină vreme.” Vedeți?…”
Haideți să înțelegem aceasta pe măsură ce parcurgem Scriptura.
„…Ei și-au dat seama că L-au omorât pe Mesia al lor. Vedeți? Ei nu au știut, dar și-au dat seama. Ei au fost uciși ca să plătească pentru aceasta. Pentru că au făcut răul. Și acum, priviți ce lucru trebuiau să facă. Vedeți? Ei erau vinovați de crimă, așa că au fost omorâți. Vedeți? Ei au strigat: „Sângele Lui să cadă asupra noastră.” Vedeți? Acesta este adevărul. Și ei au fost orbiți.
Acum, dacă ei n-ar fi fost orbiți, Dumnezeu ar fi spus: „Lăsați-i în pace! Ei nu sunt vrednici.” Dar pentru că au fost orbiți de Dumnezeu, harul Lui s-a coborât asupra lor. Amin.
Vorbim despre un har uimitor! Și El le-a dat fiecăruia dintre ei o robă, pentru că: „Tot Israelul va fi mântuit, toți cei care își au numele scris.”
În mesajul Sărbătoarea Trâmbițelor, din iulie, anul 1964, fratele Branham a spus:
„…Dar Dumnezeu a spus că El le dă fiecăruia dintre ei, un veșmânt, nemerituoși cum erau, căci harul Lui i-a orbit pe ei, astfel încât, să putem vedea noi.”
De ce i-a orbit El? Pentru noi. Astfel, nu ne pare rău pentru haina lor, deoarece ei au fost orbiți ca să putem vedea noi.
Din nou în Pecetea a cincea, unde fratele Branham a spus:
„Vedeți? Deci, acestora li se dau robe, fiecăruia dintre ei. Și acum, vreau să observați: Acum, harul lui Dumnezeu se apleacă asupra lor. Isus le dă fiecăruia dintre ei, o haină albă, așa cum le-a dat Iosif, harul său fraților săi.”
El simbolizează aceasta cu Iosif. Indiferent cât de răi au fost cu el, cât de greșiți, și cât de mult rău i-au făcut, când se ajunge la sfârșit, el le-a dăruit har, a avut grijă de ei, le-a dat daruri, i-a hrănit și i-a îmbrăcat. El le-a spus: „Voi ați făcut aceasta ca să-mi faceți rău, dar Dumnezeu a vrut-o pentru bine.” Acesta este harul lui Dumnezeu! Aleluia! Totul este prin har.
Tot în Pecetea a cincea, el spune:
„Acum, să rezolvăm problema pentru acele suflete de sub altar, despre ruperea acestei Peceți, care au fost omorâți în timpul dintre moartea lui Hristos și înălțarea Bisericii.”
Am vrut să aduc acest citat numai ca să vedem intervalul de timp. Așadar, sunt toți acei evrei de acolo. Dumnezeu le-a păstrat ceva, pentru că El i-a orbit de dragul nostru. Și pentru că El i-a orbit iar ei nu au putut să-L primească, El avea să-i pună sub har, astfel, i-a așezat sub altarul de jertfă, până când ei, ca națiune, Îl vor putea primi pe Hristos. Minunat, prieteni!
Planul lui Dumnezeu este atât de perfect! Harul Lui pentru noi! Harul Lui pentru ei!
Priviți Puterea Harului! Două mii de ani de negare a existenței lui Mesia; două mii de ani în care se pretinde că creștinii greșesc; două mii de ani în care Îl numesc „Profet fals”, și totuși primesc robe albe! Aceasta este puterea Harului, este tăria Harului! Este mai puternic decât o conduită greșită; este mai puternic decât neînțelegerea; este mai puternic decât să greșești; este mai puternic decât un eșec. Harul este mai puternic decât orice poți face tu.
Eu vreau să fiu un beneficiar al harului. Este singurul lucru care va funcționa, pentru mine. Eu nu am nimic de oferit, ci am nevoie de harul Lui.
Mă voi întoarce la citatul pe care l-am lăsat deoparte, și îl vom citi împreună, la încheiere.
În mesajul Întoarcere și Jubileu, din noiembrie, anul 1962, fratele Branham a spus:
„Acum, dacă cineva își pierdea moștenirea dată de Dumnezeu, venea un an numit: „Anul Jubiliar”. Și acela era… La fiecare șapte ani, ei aveau o odihnă, un Sabat. La fiecare șapte zile, ei aveau un Sabat, și la fiecare șapte ani, aveau un Sabat, iar șapte Sabate însemnau patruzeci și nouă de ani, iar al cincizecilea an era Jubileul.
În acest Jubileu, fiecare om care-și pierduse moștenirea în vrun fel…Dacă era un israelit născut liber și cu sânge adevărat, indiferent cine deținea posesiunea, aceasta trebuia să se întoarcă la el, gratuit. Nu trebuia să plătească nimic, nu trebuia să facă nimic, ci doar să se oprească din ceea ce făcea și să se întoarcă la moștenirea sa.
Oh, Doamne! El avea dreptul la aceasta, era un drept dat de Dumnezeu, pentru că el o moștenise, prin har. Fuseseră dată părinților săi și transmisă an de an. Indiferent ce s-ar fi întâmplat, dacă o pierdea, trebuia să fie gratuit. Înseamnă că harul este o modalitate oferită fiecărui individ, pentru a se întoarce la moștenirea sa legitimă.
Ce imagine ne oferă nouă, în această seară, despre Biserică, în aceste zile din urmă. Voi vedeți ce poate face omul, apoi vedeți ce face Dumnezeu. Ceea ce face omul, eșuează, a eșuat și va eșua întotdeauna, dar ceea ce face Dumnezeu este veșnic și trebuie să rămână pentru totdeauna. Nimic nu o poate lua vreodată. Dumnezeu i-o dă, este darul Său gratuit. Și prin previziune Suverană, a văzut-o, a așezat-o și nimic nu o poate mișca vreodată. Este Acolo Veșnic.
La Jubileu, a fost modul lui Dumnezeu de a-Și exprima Harul față de poporul Său, pentru a-i restaura, sau pentru a-i readuce în poziția lor de drept.”
Așadar, încă din Vechiul Testament, sub Lege, El a stabilit Legea întoarcerii și a Jubileului. Iar Legea întoarcerii și a Jubileului, este o imagine a Harului. Dumnezeu a pus o imagine a harului în Lege, pentru ca toți s-o învețe. Ei erau în mijlocul Legii, dar erau sub har, conform Legii întoarcerii și a Jubileului, pentru că Legea întoarcerii era valabilă la fiecare șapte Sabate de ani.
Dacă un om avea datorii pe care nu le putea plăti, se vindea ca sclav pentru că avea nevoie de bani. Astfel, ca să-și poată plăti datoria, avea nevoie să se vândă ca sclav. Dar la sfârșitul celor șapte Sabate de ani, când suna trâmbița, el putea să fie liber. De ce putea fi liber? El putea să fie liber pentru că Dumnezeu a spus că, atunci când va suna trâmbița, el putea fi liber. Acesta era singurul motiv. El nu trebuia să plătească nici un ban, nu trebuia să primească o răscumpărare, nu trebuia să vorbească în numele lui, nu avea nevoie de o scrisoare de la marele preot, ci Legea a fost scrisă, pentru că acesta este harul.
Dacă dădeai greș și nu-ți gestionai bine treburile, intrai în bucluc, sau făceai o prostie și trebuia să te vinzi ca sclav din cauza obligațiunilor, venea o perioadă de grație când auzeai Trâmbița, și aceea era har pentru tine, când te puteai întoarce. Dar nu pentru că ți-ai schimbat comportamentul, nu pentru că ai devenit drăguț, ci, pur și simplu, pentru că la sfârșitul a șapte Sabate, după patruzeci și nouă de ani, exista al cincizecilea an, iar al cincizecilea an, era Anul Jubiliar. Anul Jubiliar îți aducea înapoi tot pământul moștenirii tale.
Așadar, dacă ai avut probleme financiare și ți-ai vândut pământul, acel pământ putea fi luat de la tine doar pentru o anumită perioadă de timp. Dar când venea chemarea Jubileului, când suna Trâmbița, te puteai întoarce să-ți recuperezi pământul, și nu trebuia să plătești nici un ban pentru aceasta, nu trebuia să mai muncești pentru aceasta, nu trebuia să faci nimic, ci tot ce trebuia să faci, era să te întorci la el, pentru că era al tău.
Ce este aceasta? Este Harul înrădăcinat în Lege. De ce? Pentru că pământul acela le-a fost dat fără efort, fără merit, fără bani, fără preț. Dumnezeu a spus: „Aceasta este țara Mea și v-o dau vouă ca moștenire.”
Așadar, fiecare dintre părinții lor, când li s-a dat o parte din pământ, cât au plătit ei pentru acea parte de pământ? Când țara le-a fost împărțită de Iosua, și fiecare a primit o anumită parte, cât au plătit pentru acea parte? Cum au câștigat-o? Nu au plătit nimic, ci Dumnezeu le-a dat-o fără plată. Acel pământ a fost har.
Apoi, vor face ei înșiși ceva, propria lor faptă, care i-ar îndepărta de harul lui Dumnezeu. Dar, în harul Său, Dumnezeu a avut o soluție de siguranță: „Tu nu vei fi îndepărtat niciodată definitiv din harul Meu.” Tu nu poți fi îndepărtat niciodată definitiv din harul lui Dumnezeu! Astfel, El a pus imaginea aceasta în Vechiul Testament, pentru ca noi să putem învăța ceva. Indiferent ce faci, cât ești de josnic sau cât de multe greșeli faci, nu există nici o modalitate să fii despărțit de moștenirea ta. Poți fi vândut în sclavia dependenței, vândut în sclavia finanțelor, vândut în tot felul de sclavii pe care ți le faci singur, dar, Slavă lui Dumnezeu, dacă auziți vreodată acea Trâmbiță a Jubileului, acela este Harul care vă aduce înapoi la poziția voastră corectă, înapoi la Original, care era harul vostru original.
De ce erau israeliții născuți liberi? Ce i-a făcut oameni liberi în propria lor țară? Nu au plătit pentru aceasta, nu au meritat-o, nu s-au răscumpărat, ci Dumnezeu a fost Cel care i-a izbăvit din mâna lui Faraon. El i-a răscumpărat prin toate urgiile, El a plătit prețul, El i-a răscumpărat și i-a scos afară, așa că ei s-au născut liberi în țară, prin har. Ei nu au putut spune niciodată: „Lupt pentru dreptul meu de a fi liber. Eu sunt liber pentru că tatăl meu…” Nu! Au luptat părinții voștri pentru aceasta? Vă amintiți de plăgi? Dumnezeu a luptat pentru aceasta. El a lovit cu pietre, El a trimis urgii, El a transformat apa în sânge, El a nimicit întâii născuți, voi n-ați făcut nimic. Sunteți liberi prin har. Totul este prin har! Apoi, ai pământul prin har. Totul este prin har.
Așadar, indiferent cât de mult greșești, Dumnezeu Se va asigura că copiii Lui nu vor fi niciodată despărțiți definitiv de harul Său. Slavă Domnului!
Ce am auzit noi? Ce este Mesajul? Mesajul este Trâmbița Jubileului, prieteni! Este chemarea întoarcerii tale în har. Tu poți să te întorci la tot ceea ce ai fost propus inițial să fii, la ceea ce erai în Mintea lui Dumnezeu, la imaginea pe care ți-a făcut-o El înainte de întemeierea lumii, la scopul pe care El l-a avut pentru tine pe acest Pământ, în anul 2025.
Dacă poți auzi această Trâmbiță, nu trebuie să plătești bani, nu trebuie să meriți, nu trebuie să fii o persoană bună, nu trebuie să faci nimic. Tot ce trebuie să faci, este să renunți la orice faci și să te întorci în poziția ta de fiu sau fiică a lui Dumnezeu. Nu lăsa pe nimeni să te păcălească. Tu nu trebuie să începi să faci lucrurile bune, mai întâi, ci întoarce-te, pur și simplu, în har și Dumnezeu va îndrepta totul. Este chemarea Jubileului!
Ascultați, toți ajungem în tot felul de circumstanțe, toți intrăm în tot felul de idei și lucruri distorsionate. S-ar putea să fii credincios, s-ar putea să fii în Mesaj; poate ești aici astăzi, dar te-ai vândut în acelea, un sclav a ceva, la munca ta, la finanțele tale, la divertismentul tău, la obținerea de lucruri; sau s-ar putea să fii sclavul unei lăcomii, sau al mândriei, dar, ascultați, tu nu trebuie să rămâi în acea stare. Poate ai ajuns acolo prin propria ta faptă, vreau să spun că, dacă ai ajuns acolo, ai făcut-o prin propria ta acțiune, dar există Ceva înrădăcinat în Cuvântul lui Dumnezeu, deja există har care ne aduce înapoi, în poziția noastră de har.
„Ce trebuie să fac, frate Chad? Să aștept șapte ani?” Nu, domnule! Noi suntem la sfârșitul a șapte ani, suntem la sfârșitul a patruzeci și nouă de ani, și acesta este al cincizecilea an. Tu nu mai trebuie să aștepți nimic. Nu aștepta să te pui la punct, ci întoarce-te la moștenirea ta. Nu aștepta până când te poți curăța, repara, ci treci peste dependențele tale, renunță la tutun, la distracții și la toate acestea. Tu nu ai puterea să le oprești, dar întoarce-te în Țara ta și lasă-L pe El să te spele prin spălarea Apei Cuvântului. Conectează-te din nou la harul lui Dumnezeu, care te-a chemat fără merit, fără plată, fără să câștigi nimic, doar pentru că te-a iubit, așa cum l-a iubit pe Saul, pe drumul spre Damasc; așa cum l-a iubit pe Petru când își spăla plasa, tot așa te iubește și pe tine, în același fel, și te cheamă în același fel, iar tu primești același fel de har pe care L-au primit toți.
Poate că ți-ai făcut-o singur, s-ar putea să fii încurcat în mintea ta acum, pentru că le-ai permis imaginilor, gândurilor și împrejurărilor să aducă amărăciune și confuzie, dar tu nu trebuie să rămâi un sclav, pentru că ești un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu.
În seara aceasta vă încurajez să ascultați Trâmbița. „Cum sună, frate Chad?” Sună exact așa cum a sunat în ultima oră. Aceea este Trâmbița. Revino la poziția ta, întoarce-te la har, întoarce-te la gândul pe care Dumnezeu l-a avut despre tine înainte de întemeierea lumii, și mergeți liberi. Frații și surorile mele, nu rămâneți în sclavie, nu stați departe de Țară!
Ce este Țara? Țara este Cuvântul lui Dumnezeu care ne-a fost restituit. Fiecare promisiune din Carte este a mea. Cartofii aceia sunt ai mei, colțul acela este al meu, casa aceea este a mea. Poate a avut ocupanți ilegali denominaționali timp de aproape două mii de ani, dar adevărul este că fiecare promisiune din această Carte este a mea. Fiecare Adevăr este al meu. Tot ce a spus El că va face pentru orice credincios, este al meu. Dacă El a spus că se va vindeca, este al meu; dacă a spus că va fi liber, este al meu; dacă a spus că poate pleca liber, este al meu, fără nici un preț de achiziție, pentru că prețul de achiziție a fost plătit acum două mii de ani. Este al meu, pentru că El a instituit Legea Jubileului, iar eu mă întorc sub acest Jubileu, la poziția mea de fiu și fiică a lui Dumnezeu.
Tu nu trebuie să stai acolo unde ești, nu lăsa ca lanțuri invizibile să te lege; nu lăsa împrejurările mentale să te împiedice să mergi până la capăt. Leapădă lanțurile! Tu nu trebuie să stai acolo ca să auzi sunetul Trâmbiței. Dacă rămâi acolo, o faci de bunăvoie, dar tu nu trebuie să rămâi în starea aceea, ci întoarce-te la Dumnezeu! Revino la poziția ta! Revendică-ți drepturile de fiu al lui Dumnezeu, apoi vezi ce va face Dumnezeu pentru tine, pentru că în țară există o Lege, pentru că Divinitatea Supremă, Judecătorul Cerului și al Pământului, a coborât.
L-a văzut cineva pe Cel cu părul alb, în zilele noastre, în anul 1963, când întorci fotografia spre dreapta? „Amin!” Cine era? Era Judecătorul, Dumnezeirea Supremă, Autoritatea tuturor cerurilor și a Pământului. Și ce face El aici? El este aici să vă apere drepturile moștenirii; El este aici ca să Se asigure că ești liber, că ești vindecat, că ești eliberat, și că orice ar fi folosit diavolul ca să te lege, acele lanțuri sunt rupte, pentru că Executorul este aici.
Dacă stai în spate și nu crezi că această Trâmbiță te cheamă pe tine, dacă nu ești sigur că faci parte din moștenirea originală, dacă, „Nu sunt sigur că numele meu este în Carte, și nu pot spune exact, pentru că nu am toate acele calități,” atunci nu vei avea niciodată beneficiul întoarcerii în Jubileu. Singura modalitate prin care poți obține beneficiul, este dacă crezi că faci parte din moștenirea originală și numele tău este pe Certificatul de căsătorie, Cartea Vieții Mielului. Dacă nu poți crede aceasta, rămâi în sclavie.
Eu spun: „Dumnezeule, prin harul Tău, dă-ne credință să credem! Dă-ne credință să credem, pur și simplu, ce ai spus Tu despre noi și să nu mai credem orice ne-ar spune altă voce din capul nostru. Ajută-mă să mă întorc la Cuvânt!” Câți vor să se întoarcă? „Amin!”
Ascultați, tu vei rămâne din nou blocat undeva în mintea ta, dar să nu crezi că aceasta este ultima dată când auzi chemarea Jubileului. De aceea ne întoarcem mereu la biserică. Cineva ne greșește, iar noi rămânem din nou blocați în robie, în mintea noastră, pentru că tocmai am avut resentimente față de el, și se pare că nu putem trece peste amărăciune. Nu sta acolo! Întoarce-te la biserică și ascultă, din nou, chemarea Jubileului.
Ne simțim răniți, suntem doborâți de viață, suntem călcați în picioare de lume, avem oameni care ne fac o nedreptate în mod legitim, și dintr-o dată, toate aceste gânduri încep să vină, și ne trezim legați, din nou, emoțional.
Ascultați, aceasta nu este ultima dată când vei pleca liber, dar nu este nici ultima dată când vei auzi chemarea Jubileului, pentru că Mesajul este predicat zi după zi, după zi, și aceasta este chemarea la libertate.
Recunoaște ce face diavolul pentru a te lega, pentru a te împiedica să-ți obții poziția și moștenirea ta, împotrivește-te acelui diavol și el va fugi de la tine. Dacă i te opui, el va fugi, iar tu te vei întoarce la poziția ta. Revendică-ți poziția! Pronunț-o! Dacă Dumnezeu ți-a mișcat inima, nu te teme să spui: „Sunt un fiu al lui Dumnezeu!” Dacă ți-e frică s-o spui, cum vei profita de aceasta? Diavolul te va chinui în continuare în mintea ta, dar trebuie să fie Ceva înăuntru, care să se ridice și să spună: „Prin harul lui Dumnezeu, sunt ceea ce sunt! Sunt o creatură nevrednică, nevrednic de mântuire, dar prin harul lui Dumnezeu, eu sunt ceea ce sunt!”
Oh, slavă lui Dumnezeu! Fie ca acest adevăr să aibă prioritate față de toate celelalte adevăruri, că: „Prin harul lui Dumnezeu, eu sunt ceea ce sunt!”
Tu spui: „Ei bine, dar tu nu ești un mare credincios al Mesajului.” Da, poate că nu sunt chiar unul dintre ei, dar sunt unul. Eu n-am pretins niciodată că sunt un bun fiu al lui Dumnezeu, n-am pretins niciodată că sunt cel mai bun, n-am pretins niciodată că am înțeles bine, eu n-am susținut niciodată nimic în afară de faptul că sunt unul.
„Cum poți spune aceasta cu atâta îndrăzneală?” O susțin prin credință. Eu nu privesc la meritele mele, pentru că nu pot spune aceasta privind la mine însumi, ci eu pot spune aceasta doar prin credința pe care mi-a dat-o El, trezirea din inima mea.
Realitatea este că atunci când aud Cuvântul predicat, simt clic, clic, clic, și știu că acesta sunt „Eu”, dar nu bărbatul care mă privește din oglindă, deoarece tipul acela este cel mai mare dușman al meu. Acesta este motivul pentru care mă tot vinde ca sclav. Dar ceea ce este jos, în suflet, este ceea ce se leagă de realitatea acestui har, și aceasta este ceea ce este predestinat.
Fratele Branham a spus:
„Nu persoana vine predestinată…” Și aici ne împiedicăm noi, prieteni. „…Nu persoana este cea care vine predestinată, ci Sămânța sau Cuvântul, la care Dumnezeu S-a gândit, pe care L-a avut înainte de întemeierea lumii, L-a ales să-L pună în sufletul tău și să pună acel suflet în trupul tău.”
Deci, nu te împiedica! Noi ne împiedicăm, pentru că tot timpul ne împiedicăm odată cu persoana respectivă. Persoana a eșuat, persoana este încurcată, persoana are gânduri greșite, persoana cade tot timpul în ispită, cade mereu în capcane, dar sunt vești bune: „Nu persoana este cea care vine predestinată, ci Sămânța.” Și Sămânța este cea care crede; Sămânța are Viață; Sămânța are Viață Veșnică.
Ascultați, ce ne va schimba atomii? Ce vă va schimba într-un trup glorificat? Când Cuvântul pe care L-ai ținut în inima ta începe să materializeze un trup nou în jurul Cuvântului care este în interior. Slavă Domnului!
Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru Adevărul Său! Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru puterea harului Său, căci este mai puternic decât carnea mea, și așa trebuie să fie, pentru că altfel, nu există nici o speranță. Să ne rugăm.
Doamne, Isuse, Îți suntem atât de recunoscători, Dumnezeule! Sunt absolut încântat de acest Adevăr! Doamne, noi toți eram fără speranță, până când ne-ai prins Tu, până când ai trezit Viața Ta în noi, prin Duhul Tău. Noi toți eram sortiți necazurilor, toți am fost lăsați pe cont propriu, toți ne scufundam, dar, Doamne, harul Tău a fost cel care a sunat Trâmbița Jubileului, ca să ne cheme înapoi la ceea ce vrei Tu să fim.
Doamne, această haină a dreptății pe care o purtăm, nu este a noastră, nu noi am cusut-o împreună; nu noi am ales materialul pentru țesătură, ci suntem îmbrăcați în dreptatea Ta. Ceea ce ești, ceea ce ai făcut, ce ai hotărât, pentru ce ai plătit și ne-ai considerat aceasta nouă, de aceea, Doamne, noi stăm aici îmbrăcați, curați, puri, Mireasa Ta fără păcat, fără pată, virtuoasă, dar nu prin meritul nostru, ci prin meritul Tău; nu după ideea noastră, ci după a Ta; nu după planul nostru, ci după Planul Tău. Tu ai pus în noi Ceva care poate crede, de aceea noi credem.
Doamne, Isuse, Te rog să-Ți ajuți copiii să se elibereze. Fie ca această chemare a Trâmbiței să fie o chemare la întoarcere; fie ca ei să audă Trâmbița de întoarcere, în seara aceasta, Doamne, și fie ca ei să arunce la pământ toate gândurile greșite, îngrijorările, anxietatea și orice îi răsucește și îi leagă, ca fii și fiice. Fie ca ei să arunce aceasta jos și să se întoarcă la poziția lor de fii și fiice libere ale lui Dumnezeu.
Fie ca acest glas al meu, Cuvântul care iese, să fie o Trâmbiță de Jubileu! Doamne, fie ca ei să alerge înapoi ca să primească întreaga lor moștenire și fiecare promisiune pe care le-ai făcut-o. Și fie ca Tu să aduci vindecare, eliberare și restaurare.
Te rog, în Numele Domnului Isus, dacă sunt dependențe, să le biruiești, Doamne! Dacă sunt neînțelegeri, Te rog să le corectezi! Dacă există dureri, care sunt prea greu de depășit, Te rog să le vindeci, pentru că ai promis aceasta, și aceasta este chemarea Jubileului, acesta este ceasul Restaurării!
Doamne, ajută-ne să rămânem liberi, să mergem liberi și să rămânem liberi, pentru că Tu ne-ai dat acest privilegiu în Mesajul Harului Tău.
Doamne, Îți mulțumim căci harul Tău este mai puternic decât slăbiciunea noastră; harul Tău este mai puternic decât mintea noastră, decât sentimentele noastre; harul Tău este mai puternic decât deciziile noastre; harul Tău este mai puternic decât toate, de aceea, în această seară, Îți mulțumim, pentru harul Tău.
Te iubim pentru că Tu ne-ai iubit, ca să Te putem iubi și noi. Vrem să Te iubim și mai mult; vrem să umblăm într-o mai mare înțelegere a acestui har,într-o mai mare descoperire a acestui har, și fie ca aceasta să ne aducă pace și încredere, ca să mergem alături de Tine.
Te iubim, Doamne, și cerem binecuvântarea Ta peste tot ce este spus și făcut. Fie ca copiii Tăi să meargă liberi, căci Îți cerem aceasta, în Numele lui Isus Hristos. Amin.
-Amin-