PUTERE ÎN SLĂBICIUNE

Bună dimineaţa, prieteni. Mă bucur că pot să fiu din nou printre voi, în această dimineaţă ploioasă şi cu lapoviţă.

Ştiu că mulţi dintre voi au condus mai multe ore, pentru că vin de la distanţe mari. Avem în mijlocul nostru, prieteni dragi din Alabama, Georgia, Tennessee, Illinois şi de pretutindeni, şi credem că Dumnezeu îi va ocroti pe toţi în timp ce vor călători înapoi.

Primăvara şi toamna este foarte plăcut, dar vara şi iarna este rău.

Cred că nu se înregistrează încă.

Aş vrea să spun ceva referitor la Mesajul de duminica trecută. Motivul pentru care nu am dat drumul benzii, este că am vrut s-o mai ascult odată. Uneori, aici în biserică, spun lucruri pe care nu le-aş spune în public, pentru că pot provoca poticniri. Se întâmplă să provoc anumite întrebări chiar şi fraţilor de aici. Eu spun aceste lucruri nu din neatenţie, ci pentru că atunci când sunt sub ungere, Duhul mă călăuzeşte să spun ceea ce în alte condiţii nu aş îndrăzni s-o fac. Deci, fiind sub ungere, pot spune anumite lucruri fără să vreau.

Şi unul din aceste lucruri pe care le spun aşa, l-am scăpat duminica trecută, când am afirmat că eu nu am crezut în chemarea la altar. Vedeţi? Acum, aş vrea  să clarific acest lucru, ca să puteţi înţelege ce am vrut să spun.  Nicăieri în Biblie nu scrie despre chemarea la altar. Nu există aşa ceva în Scriptură. Nicăieri, de-a lungul epocilor nu s-a făcut aşa ceva, până în timpul epocii metodiste, cam acum două sute de ani. Chemarea la altar se face când oamenii încearcă să-i convingă pe alţi oameni să vină la Domnul. Ăsta nu-i lucru, prieteni. Nu. Foarte rar auzi de cineva care a venit în felul acesta la Domnul şi a mers mai departe. De aceea este biserica atât de încurcată; din cauza unor asemenea lucruri.

Frate, tu nu ai de spus nimic, ci Dumnezeu este Cel ce face întreaga lucrare.

Priviţi-L pe Petru. În timp ce vorbea Cuvântul, Duhul Sfânt a căzut peste cei ce ascultau vorbirea lui. Vedeţi? Nu peste cei chemaţi la altar. Nu există aşa ceva.

Acum, altarul este un loc de rugăciune, unde persoana merge înaintea Domnului. Orice persoană care vine la biserică, trebuie să îngenuncheze mai întâi înaintea altarului şi să se roage încet lui Dumnezeul; să-I spună cererile cu privire la cei dragi şi să-I mulţumească pentru tot binele pe care I l-a făcut, apoi să meargă la loc. Atunci, biserica este locul unde domneşte Cuvântul lui Dumnezeu, deoarece, să nu uităm: „Judecata începe ce la casa lui Dumnezeu.” (1Petru 4.17). Necazul este că noi am schimbat foarte mult aceasta.

Acum, eu nu am nimic împotriva celor care fac chemarea la altar, căci şi eu am făcut de multe ori aceasta, şi probabil o voi mai face. Adevărul este că nu este nimic rău în acest procedeu, pentru că Isus a spus clar: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis.” (Ioan 6.44). Aşa este. Chemarea la altar arată tocmai acest lucru, la exterior.

Răspunderea noastră este să predicăm Cuvântul, iar Biblia spune că „cei ce au primit propovăduirea lui, au fost botezaţi.” (Fapte 2.41). Vedeţi? Mai întâi este pocăinţa şi botezul în Numele lui Isus Hristos spre iertarea păcatelor, apoi urmează primirea Duhului Sfânt. Aceasta este calea corectă care trebuie parcursă, dar când îi împingeţi pe oameni înainte, speriindu-i şi înfricându-i, nu este corect. Oamenii trebuie să vină liniştiţi, treziţi, din proprie convingere, ca să-L primească pe Hristos. Apoi, primul lucrul pe care-l fac după ce-L primesc pe Hristos, stând liniştiţi şi ascultând Cuvântul, este botezul în Numele lui Isus Hristos pentru iertarea păcatelor, de care se conving singuri. Numai în felul acesta vor fi iertaţi de păcatele lor, înţelegeţi? De ce aceasta? Pentru că s-au căit sincer de ele, iar apoi au fost botezaţi ca dovadă în faţa martorilor că „L-am primit pe Hristos ca Mântuitor personal.” Din clipa aceea, ei devin „candidaţi” pentru Duhul Sfânt.

Problema este că mulţi predicatori încearcă să-i silească pe oameni să vină la altar. Este în ordine cu oricine doreşte s-o facă, dar pentru mine, acest lucru nu este biblic, iar eu doresc să stau pe Cuvânt.

Acesta este motivul pentru care am reţinut caseta: pentru că voiam să explic mai întâi de ce am vorbit aşa, pentru că altfel, aş fi primit peste cinci sute de întrebări pe săptămână, în care mi se cerea să explic acest lucru.

Păşiţi puţin peste tradiţia cuiva şi mergeţi mai departe. Asta-i tot.

Uneori mă gândesc că poate sunt prea critic cu aceste lucruri, deşi nu vreau aceasta, dar de multe ori, slujba te împinge s-o faci. Te face să înclini în partea aceea, dar sunt sigur că oamenii vor înţelege aceasta.

Noi suntem recunoscători cu toţii, că avem un Tată ceresc care priveşte peste greşelile noastre şi nu ţine seama de ele.

Eu am citit în epistola către Romani, unde Pavel scrie acel comentariu divin despre viaţa lui Avraam. Adevărul este că şi el a fost de multe ori neliniştit, aşa cum suntem şi noi, uneori, dar cu toate acestea, Pavel nu aminteşte nimic despre aceste lucruri, ci ni se spune că „El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu” (Romani 4.20). Vedeţi? Şi nădejdea mea este că aşa se va scrie şi privitor la mine. Cred că El nu va aminti greşelile şi ezitările mele, ci ceea ce am încercat să fac din inimă, pentru poporul lui Dumnezeu.

În dimineaţa aceasta, am venit aici ca să încerc să vă aduc un Mesaj pe care mi l-a pus Domnul pe inimă, şi nădejdea mea este că ceea ce voi spune, vă va ajuta. Şi nu numai vouă, ci şi mie, pentru că împreună trăim un timp deosebit, timpul din urmă.

Deci, chiar înainte de a ne ruga, aş vrea să citesc câteva locuri din Scriptură. De fapt, un text îl voi citi înainte de rugăciune, iar pe celălalt, îl voi citi după rugăciune.

Primul text, cel cu care doresc să începem acest serviciu, sau această parte a lui, este din Evrei 11.32-40:

„Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel şi de proroci!

Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor,

au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe.

Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi; unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea, care li se dădea, şi au fost chinuiţi.

Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare;

au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferestrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi,

ei, de care lumea nu era vrednică au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului.

Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit;

pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi.”

Când am citit istoria acestor bravi ostaşi am stat şi m-am gândit unde va sta mărturia noastră micuţă, pe lângă mărturiile lor?

Acum, înainte de a ne ruga, vreau să ştiu dacă cineva doreşte să fie amintit în rugăciune? Ridicaţi doar mâna şi fie ca El să vadă, să audă şi să se îndure de voi, şi să vă dea tot ce cereţi, în timp ce vom sta cu capetele plecate.

Scumpul nostru Tată iubitor, în această dimineaţă, ne apropiem umili, de tronul Tău, în Numele lui Isus, Fiul Tău, ca să Te rugăm pentru noi şi pentru ceilalţi.

Doamne, mai întâi Te rugăm să ne ierţi pentru toate nelegiuirile şi greşelile noastre. Apoi, ne rugăm şi pentru ceilalţi, ca să fie şi ei iertaţi, iar Biserica să fie adusă şi mai aproape de Tine, deoarece credem din toată inima, că eşti gata să faci o lucrare cu Biserica Ta; că eşti gata să o scoţi din lume şi s-o muţi în Împărăţia lui Dumnezeu. Doamne, ajută-ne să fim gata pentru ceasul acela. Îngăduie ca dimineaţa aceasta, să fie acel timp; îngăduie ca toţi, începând de la primul, până la ultimul, să lăsăm jos orice povară, pentru ca uşuraţi de Tine, să putem continua alergarea care ne stă în faţă.

Tată ceresc, Te rog să vindeci bolnavii şi suferinzii; Te rog să laşi ca puterea Ta vindecătoare să meargă peste aceşti oameni. Mulţi au făcut eforturi mari ca să vină până aici, conducând sute de mile prin zăpadă.

Dumnezeule, Te rog să-i binecuvântezi în mod deosebit. Mulţi au cheltuit din banii destinaţi pentru mâncare, ca să-şi cumpere benzină şi să poată veni aici.

Tu ai spus că cel ce vine la Tine cu mâinile goale, va pleca cu ele pline, de aceea, Te rog să le umpli inimile şi sufletele cu lucrurile bune ale lui Dumnezeu, astfel ca ei să meargă de aici plini de bucurie şi de slavă. Fă ca paharul acestor fraţi scumpi să dea peste, de lucrurile spirituale ale lui Dumnezeu.

Binecuvântează fiecare mână ridicată, pentru că Tu cunoşti nevoia fiecăruia. Te rog să-i binecuvântezi în mod deosebit.

Tată, în săptămâna care a trecut, noi am putut să vedem cum ai răspuns rugăciunilor, în clipele de urgenţă, de boală sau de necaz. Tu eşti Dumnezeul cel Omniprezent, care stă tot timpul lângă slujitorii Săi, de aceea, Te rog să stai lângă aceşti oameni, astăzi. Împlineşte-le dorinţele, Doamne şi binecuvântează-i.

Tată, adu-Ţi aminte şi de mine şi dă-mi putere să nu ies niciodată de pe cale. Te rog aceasta şi pentru păstor şi pentru toţi ceilalţi, începând de la păstor până la copii.

Fie ca toţi să ne aşezăm la altarul Tău, să ne deschidem inimile şi să-L ascultăm pe Duhul Sfânt, în timp ce ne va vorbi.

Binecuvântează vasele Tale şi fă ca toate să fie întoarse cu gura în sus, iar apoi toarnă puterea ungerii Tale peste ele. Dă-ne putere, pentru că avem nevoie de ea pentru timpurile care ne aşteaptă. Acordă-ne aceste binecuvântări, căci Te rugăm în Numele lui Isus. Amin.

Acum vom deschide din nou Biblia la 2Corinteni 12.9:

„Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Vedeţi? Aş vrea să mai citesc o dată acest text, ca să fiu sigur că aţi înţeles:

„Şi El mi-a zis (deci Dumnezeu îi spune lui Pavel): „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Dacă suntem slabi, avem putere.

Este un text neobişnuit pentru o adunare ca a noastră, deoarece mărturisim tot timpul că suntem tari.

Eu m-am gândit de multe ori ce aş putea să-i vorbesc adunării, pentru că dacă vin aici numai ca să fiu auzit de voi, atunci mai bine aş lăsa pe altcineva să stea aici.

Până acum două zile, am fost în Kentucky, cu adunarea fratelui Gabehart.

Cu puţin înainte de aceasta, a venit o doamnă şi a spus:

„Aş vrea să vorbesc cu lucrătorul acela.”

M-am dus la ea acasă, iar când m-a văzut, femeia   m-a întrebat:

„Tu eşti fratele Branham?”

„Da, doamnă.”

„Mi-e aşa ruşine de felul cum arată casa, dar am mare nevoie de ajutor şi în tine am încredere”, a spus ea plângând.

M-am uitat prin casă şi am văzut că era foarte umilă, cam ca aceea în care am crescut, dar pe un perete erau numai poze cu Hristos, iar pe masă se afla o Biblie. Văzând aceasta, i-am spus:

„Mă simt onorat de invitaţia ta, pentru că acesta este felul de casă în care doresc să intru.”  Ea avea o cerere pentru cineva, iar la cinci ore de la rugăciune, Dumnezeu a răspuns.

Eu, mama Cox şi fraţii care erau cu mine, L-am rugat pe Dumnezeu să ne dea ocazia să facem ceva prin care să răsplătim eforturile acelei femei, iar Dumnezeu a deschis o cale. Vedeţi? El este Dumnezeu.

Noi încercăm să găsim tot timpul scuze pentru slăbiciunile noastre şi vrem să arătăm cât suntem de tari şi de grozavi, dar acesta este unul din lucrurile despre care Dumnezeu a spus că trebuie să ni-l scoatem din cap. Vedeţi?

Sunt lucruri micuţe în care alunecăm şi eu cred că pentru aceasta venim la biserică – să vedem unde greşim şi să ne îndreptăm. Dacă venim la biserică pentru un alt motiv, mă tem că nu vom câştiga prea mult din efortul acesta. Noi trebuie să venim aici, ca să ne găsim slăbiciunile, punctele slabe şi rele, ca să ne vedem cât suntem de mici şi de neînsemnaţi, iar apoi, să ne punem nădejdea în Cineva mai puternic.

Între noi sunt mulţi cărora nu le place să mărturisească sau care se gândesc că sunt necorespunzători, apoi se scuză spunând: „Nu am educaţie; nu am abilitate; nu sunt în stare să fac aceasta.”

Fraţilor, dacă continuaţi să mergeţi în felul acesta, nu veţi putea face niciodată nimic, pentru că Dumnezeu vrea să lucreze chiar prin lucrul pentru care ne scuzăm tot timpul, vrea să se folosească chiar de slăbiciunea aceea. Acesta-i adevărul.

El ne-a ales tocmai pentru că suntem în această stare. Desigur, ceea ce spun, vi se pare ciudat, dar în câteva minute vom ajunge la motivul pentru care El face aceasta şi atunci veţi înţelege.

Din citirea Cuvântului, noi am putut vedea că oamenii aceia slabi şi respinşi de lume, sunt eroii lui Dumnezeu, biruitorii din linia întâi, pentru că întotdeauna El îi va salva pe cei care se simt nevrednici.

Odată au venit aici, trei fraţi metodişti din Ohio sau din Indiana. Ei mi-au zis: „Frate Branham, noi tocmai am primit  Duhul Sfânt. Să stăruim după daruri pentru slujba noastră?”

„Să nu faceţi aşa ceva”, le-am răspuns eu.

„Eu tocmai am citit cartea unui frate, şi el spune că după ce am primit Duhul Sfânt să stăruim ca să primim şi darurile fiindcă acestea sunt dovada Duhului Sfânt”, a spus unul dintre ei. „Dacă faceţi aşa, deveniţi o „cămaşă scrobită”, le-am răspuns. Vedeţi?

Dacă aţi observat, în Biblie scrie că toţi cei care au fugit, aceia au fost folosiţi de Dumnezeu. Atâta vreme cât un om vrea să facă ceva şi se crede abil pentru o slujbă, nu va fi folosit niciodată de Dumnezeu.

Priviţi-l pe Moise, priviţi-l pe Pavel şi pe toţi ceilalţi bărbaţi trimişi de Dumnezeu: toţi au fugit de răspundere.

„Nu umblaţi după nimic”, le-am spus eu. „Dacă Dumnezeu are ceva pentru voi, vă va da.”

Vedeţi? Lăsaţi-L pe El să vă poarte de grijă, pentru că altfel ajungeţi să fiţi ca cei care vor să facă ceva de la sine, ca să pară că sunt cineva. Uitaţi-vă unde ajung astfel de oameni.

În loc să încercăm să devenim mari, mai bine să aflăm cât de mici ne putem face. Vedeţi? Numai atunci putem fi folosiţi de Dumnezeu.

Am aici câteva texte la care ar trebui să mă refer, dar nu ştiu dacă voi avea timp s-o fac.

Observaţi. El i-a luat pe cel slabi, pe cei respinşi şi dispreţuiţi de lume, pentru că de fapt, toţii eroii lui Dumnezeu, toţi biruitorii Săi aflaţi în linia întâi, au fost priviţi în felul acesta.

Un om care este respins şi care se gândeşte că este un nimeni, cineva fără pregătire deosebită, este numai bun pentru a fi folosit de Dumnezeu în lucrarea Sa. Aşa este. Când un om se simte neimportant, poate fi folosit de Dumnezeu. Vedeţi? Dar când se gândeşte că el poate face ceva, nu are cum să fie folosit de Dumnezeu, pentru că aceea este voinţa lui de a face ceva şi nu voia lui Dumnezeu.

Pe de altă parte, când ne gândim că nu putem face nimic si nu vrem să facem acel lucru, dar ascultăm de chemarea lui Dumnezeu, acesta este exact punctul în care vrea El să ajungem ca să ne poată folosi. Când ne recunoaştem că nu suntem în stare de nimic, atunci putem fi folosiţi de Duhul Sfânt, dar dacă credem că putem face ceva, n-o vom face niciodată.

Dacă ajungem în punctul când credem că nu putem face nimic, ne predăm lui Dumnezeu, iar El Îşi face lucrarea cu noi. Şi ţineţi minte: Dumnezeu nu poate face un singur lucru: să mintă.

Câtă vreme ne bazăm pe capacităţile noastre, nu vom putea face nimic, dar când ajungem să recunoaştem că nu suntem nimic, vom putea fi folosiţi de Dumnezeu.

Acum aş vrea să nu uitaţi ceva. Mă refer în special la predicatorii tineri şi la membri. Există un lucru pe care trebuie să-l stăpânim dacă vrem să împlinim voia lui Dumnezeu în vieţile noastre: trebuie să ne stăpânim inteligenţa, pentru că dacă ajungem să gândim că putem face ceva prin propria noastră înţelepciune şi prin capacitatea noastră intelectuală, pierdem totul. Acesta este motivul pentru care trebuie să stăpânim asemenea gânduri, pentru că numai aşa putem fi folosiţi de El. Aşa este.

Este necesar să ne predăm total pe braţul Domnului: cu trup, suflet şi duh. Tot ceea ce eşti tu, trebuie să-I fie predat Lui, pentru că numai aşa Dumnezeu poate să-Şi împlinească voia cu tine şi cu mine.

Eu ştiu că acest lucru este greu, deoarece dorim ca întotdeauna să avem partea noastră în lucrare, voi ştiţi, dorim să facem şi noi ceva. Astfel, spunem: „Ştiu că aşa trebuie făcut!”, dar câtă vreme procedăm în felul acesta, suntem greşiţi, iar Dumnezeu nu Se poate folosi de eforturile noastre.

Cu ajutorul Domnului, vom intra imediat în această problemă şi atunci veţi înţelege de ce nu Se poate folosi Dumnezeu de capacitatea noastră intelectuală.

Aceasta este problema şi cu lumea de azi. Există prea multă experienţă de seminar, prea multă bază pe educaţie, prea multă încredere în prieteni şi părtăşii între denominaţiuni, ne bazăm prea mult unul pe altul sau pe cei cu o mare capacitate intelectuală, deşi Biblia spune clar: „Să nu ţineţi credinţa Domnului nostru Isus Hristos, Domnul slavei, căutând la faţa omului.” (Iacov 2.1).

Dacă aşteptăm să ni se spună: „Oh , acesta este un om mare! Este o persoană pe care mă pot bizui!”, Îl pierdem pe Dumnezeu.

Noi trebuie să ne bizuim pe Dumnezeu şi numai pe Dumnezeu. Trebuie să ne predăm pe deplin pe braţul Său şi să fim conştienţi că nicio capacitate intelectuală nu are valoare în ochii Lui. El trebuie să scoată afară din noi orice capacitate, pentru că numai după aceea Îşi va atinge scopul cu noi. Dacă El are o slujbă pentru noi, dar ne gândim că putem face ceva bun cu ea, folosindu-ne de inteligenţa noastră, Dumnezeu nu va putea face nimic, nu ne poate folosi.

Poate spuneţi: „Oh, frate, ceea ce spui tu sună groaznic!” Priviţi în jur, iar apoi spuneţi-mi dacă este aşa sau nu.

Uitaţi-vă la toate marile realizări pe care credem că le-am făcut şi spuneţi-mi unde a ajuns creştinismul în Statele Unite? Uitaţi-vă la toate bisericile noastre, la toţi evangheliştii şi la toate campaniile de vindecare – totul a ajuns mai rău decât oricând. De ce aceasta? Pentru că am încercat să facem totul prin capacităţile noastre.

Ei se adună împreună şi fac rugăciuni lungi. S-au adunat vreo cincizeci de mii de protestanţi şi de catolici, au spus ceva rugăciuni şi aşa mai departe. Aceasta nu are nicio valoare în faţa lui Dumnezeu.

Dacă am fost cumva critic, vă rog să mă iertaţi, dar la ce a folosit? La nimic. Şi nu va folosi la nimic câtă vreme fiecare persoană care pretinde că este creştină, nu-şi uită propriile capacităţi şi se predă cu adevărat lui Dumnezeu. Abia atunci, Dumnezeu Îşi va putea atinge scopul şi va trimite nu o trezire, ci mai întâi va trimite moartea, ca să putem învia. Da, este nevoie să muriţi mai întâi, ca să vă puteţi naşte din nou. El vă vrea morţi.

Este nevoie ca acest Tabernacol să moară, cu mine cu tot. Trebuie să muriţi cu toţii, ca să putem fi treziţi la o viaţă nouă, la o stare nouă şi la o nouă experienţă. Avem nevoie să ne predăm Duhului şi să nu mai depindem de şcolarizare, de campaniile noastre şi de orice altceva am mai avea. Necazul este că ne bazăm pe cooperarea dintre lucrători şi spunem: „Dacă nu se adună atâţia, nu mai mergem!”, apoi ne urcăm într-o maşină luxoasă, ca să atragem atenţia.

Trebuie să ne îndepărtăm de toate aceste lucruri, să renunţăm la capacitatea noastră. Trebuie să ajungem într-un punct unde să ne putem preda sufletele şi vieţile; să ne putem preda cu totul lui Dumnezeu şi să ştim că suntem nimic, apoi lăsaţi-L pe Dumnezeu să înceapă de acolo, pentru că numai atunci va intra El în lucrare. Acest lucru este valabil pentru noi toţi, trebuie să-l facem cu toţii.

Istoria a dovedit că Dumnezeu i-a ales întotdeauna pe cei care au fost consideraţi „un nimeni,” şi a făcut din ei „un cineva” pentru El.

Astăzi, dacă nu ai o bază teologică este bine să  nu te apropii de vreun oraş sau de vreo adunare, dar dacă o ai, dacă ai un bun antrenament în spatele tău, poţi merge liniştit în oraş şi să începi colaborarea ca să ai adunări mari. Vedeţi? Voi aveţi adunări mari, dar la ce vă folosesc? Acolo vin fete şi băieţi care mestecă gumă în timp ce merg la altar, vin bărbaţi şi femei care nu trăiesc nicio schimbare în viaţa lor, deşi merg la altar, iar apoi se lasă stropiţi sau scufundaţi. Urmarea? După un an, nu-i mai vezi.

Unul din marii noştri evanghelişti, a spus că dacă ar şti că poate salva 10% din convertiţii săi într-un an, ar fi fericit. Vedeţi? Spunea aceasta când, normal ar fi ca dacă anul acesta are o mie de convertiţi, în anul următor ar trebui să găsească zece mii de convertiţi. Ştiţi care este cauza eşecului?

Noi omitem scopul. Astfel, unii dintre noi clădim totul pe concepţii intelectuale: „Oh, omul acesta este foarte educat! El îi va învăţa pe oamenii noştri.”

Alţii se bazează pe senzaţii de mişcare, pe strigături, tremurături, plânsete, dans în Duh, emoţii superficiale, toate acestea fiind la fel de rele ca şi educaţia.

Astfel, dacă Diavolul nu vă poate prinde pe partea aceasta, vă prinde pe partea cealaltă. Prin urmare, singurul lucru pe care puteţi să-l faceţi, este să veniţi cu slăbiciunile voastre la Dumnezeu, să vă predaţi pe deplin la picioarele Lui, şi să spuneţi: „Iartă-mă!” recunoscând că nu aveţi niciun fel de capacitate personală în care să vă puteţi încrede. Căutaţi în Scriptură şi veţi vedea că Dumnezeu S-a folosit întotdeauna de oameni care erau consideraţi „un nimeni” şi a făcut din ei „cineva”. El i-a luat şi i-a folosit întotdeauna pe cei respinşi de lume. Gândiţi-vă la apostoli, de exemplu.

Petru era un pescar care nu ştia să-şi scrie nici numele. Ioan era un neşcolat venit din pustie, vedeţi? Dumnezeu  a trecut peste rabini şi peste preoţii educaţi, peste celebrităţile vremii şi peste cei care se credeau cineva, şi i-a luat ca să-i folosească în lucrarea Sa pe cei care erau consideraţi „nimeni”.

Dar şi un „cineva” poate ajunge copilul lui Dumnezeu, însă numai cu condiţia ca acel om să uite că el este cineva. Dacă eşti gata să uiţi că eşti cineva şi să devii un nimeni, atunci Dumnezeu poate să te folosească şi să facă din tine „un cineva” pentru El. Vedeţi? Dar mai întâi, trebuie să uiţi că tu eşti cineva. Mulţi dintre noi se cred foarte importanţi. Astfel, după ce devin creştini, unii sunt aroganţi, indiferenţi şi o iau invers pe cale, ei merg înapoi, în loc să meargă înainte. Dar ştiţi care este adevărul? Cu cât dai mai mult afară din tine, cu atât faci mai mult loc Duhului Sfânt ca să intre în inima ta.

Este aşa cum i-a spus Elisei lui Iosafat, împăratul lui Iuda: „Faceţi gropi în valea aceasta, groapă lângă groapă!” (2 Împăraţi 3.16). „Cu cât veţi săpa mai adânc, cu atât veţi avea loc mai mult pentru apă.”

Vedeţi? Cu cât aruncăm afară din noi prostiile noastre şi capacitatea noastră de a face ceva, cu atât se va lărgi mai mult locul de umplere cu Duhul Sfânt.

Pavel, despre care tocmai am citit în 1 Corinteni, era un om mare, un bărbat educat, dar a trebuit să uite tot ce a învăţat, ca să-L poată cunoaşte pe Hristos.

Aş vrea să vă citesc un text şi doresc să vă deschideţi şi voi Bibliile. Mă refer la ceea ce spune Pavel însuşi că a trebuit să facă. Ascultaţi ce spune acest om învăţat, care putea să vorbească aproape orice limbă din timpul acela. Poate se lăuda cu aceasta, dar adevărul este că a învăţat în partida cea mai severă a fariseilor, pentru că şi tatăl lui fusese fariseu, iar mai târziu, a devenit „fariseul cel mai fariseu”, adică cel mai sever dintre toţi fariseii, în ce priveşte împlinirea Legii. Tatăl lui, îi asigurase o educaţie aleasă, dându-l la cei mai mari învăţaţi ai vremii, cum a fost de exemplu Gamaliel. Astfel, Pavel a învăţat o mulţime de limbi, psihologie, şi o mulţime de lucruri care se învăţau în vremea aceea. A învăţat din greu la sinagogă, de la preoţi şi cu marii învăţaţi.

Ascultaţi însă ce spune acest om mare, despre toată educaţia pe care a primit-o. De ce? Pentru că atunci când L-a cunoscut pe Hristos, a înţeles că nu poate depinde de el însuşi; că trebuie să socotească totul un gunoi. Haideţi să citim, ce spune el:

„Cât despre mine, fraţilor, când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită (Vedeţi?) (Nu am venit să vă spun: „Eu sunt doctor Saul de la Universitatea Cutare” şi nici n-am zis că fac parte din secta cea mai mare),

Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit.” (1Corinteni 2.1-2). Auziţi ce spune acest om învăţat? „Căci n-am avut de gând să ştiu nimic despre capacităţile voastre, deoarece ştiu că nu este nimic bun în voi, ci am dorit să ştiu un singur lucru: pe Isus Hristos şi pe El răstignit. Mântuitorul răstignit: aceasta este tot ce voi recunoaşte.” auziţi ce spune mai departe:

„Eu însumi, când am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos şi plin de cutremur.” (Cum a venit? Plin de importanţă?). Vi-l puteţi imagina pe acest fariseu al fariseilor, pe acest mare învăţat, venind la clasa aceea simplă de oameni creştini şi spunând: „Când am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos şi plin de cutremur.”?

Un om care a răsturnat lumea cu susul în jos, cel mai mare misionar cunoscut vreodată, a mărturisit că a venit în slăbiciune şi nu ca un învăţăcel bine instruit; a venit slab, plin de frică şi tremurând, ca nu cumva să păşească alături de cărare, pentru că înţelesese că nu se poate baza pe capacitatea lui intelectuală. Motivul pentru care se temea, era că s-ar fi putut să-L supere cumva pe Dumnezeu amestecând din greşeală inteligenţa lui cu Cuvântul.

Vedeţi, acesta este motivul pentru care a spus: „Nu am venit să vă vorbesc cu o vorbire strălucită, ci am venit cu teamă şi în slăbiciune, plin de cutremur, iar învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare şi ademenitoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere.” (v.3-4).

Priviţi-l pe acest bărbat, pe acest mare luptător, cum s-a dezbrăcat de sine! Amin.

Dacă există ceva de care au nevoie învăţaţii noştri de astăzi, este o dezbrăcare de sine, de gândirea şi de capacitatea lor. Da, este nevoie să vă dezbrăcaţi de voi înşivă, pentru ca Dumnezeu să poată face ceva cu voi.

Nădăjduiesc că aceste cuvinte vor merge adânc în inima voastră, astfel încât să vă daţi seama că mai întâi de toate trebuie să deveniţi un nimic. Nu „un ştie tot”, nu  un important „cineva”, ci un „nimeni”, un „nimic”. Trebuie să deveniţi ţărână, nu să vă ridicaţi mai sus, pentru că dacă faceţi aceasta, vă ridicaţi deasupra lui Dumnezeu. Trebuie să rămâneţi în ţărână şi pe calea Domnului.

„Propovăduirea mea, spunea Pavel, nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii omeneşti, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere.”

Acum priviţi. „De ce faci aceasta, Pavel?”

Vedeţi? Voi nu mai trebuie să vă bazaţi pe înţelepciunea omenească, ci pe Puterea lui Dumnezeu. Oh, ce predicator a fost acest om! El L-a căutat pe Dumnezeu şi I-a spus: „Dumnezeule, eu sunt atât de slab şi nu ştiu ce să fac, de aceea, Te rog să mă întăreşti, şi să-mi iei bolile şi aceste lucruri, pentru că altfel nu pot fi tare!” iar Dumnezeu i-a răspuns: „Pavel, Puterea Mea este desăvârşită în slăbiciune.”, ceea ce l-a făcut pe Pavel să strige: „Când sunt slab, atunci sunt tare!” Da.

„Îţi mulţumesc, Doamne, pentru că am scos totul din mine, căci dacă am făcut aceasta, poţi intra Tu. Câtă vreme mai am însă ceva din mine acolo, Dumnezeu nu poate intra.”

Aceasta este. Noi trebuie să-L lăsăm să intre. Dar ştiţi care este necazul cu noi? Necazul este că noi nu-L lăsăm să intre, ci Îl înlăturăm. Începând de la cel mai sărac şi până la cel mai bogat, de la cel mai de jos, până la cel dintâi, noi nu vrem să-L lăsăm pe Dumnezeu să intre în vieţile noastre din cauza eu-lui personal.

Acesta este motivul pentru care eu am spus adesea: „Cel mai mare duşman al meu este William Branham”. El este singurul meu duşman care stă în calea lui Dumnezeu; este acela care trândăveşte; este acela care crede că poate rezolva ceva, dar când face aceasta, Îl împinge pe Dumnezeu afară din scenă, dar când încerc  să mă scap de acest individ, când îl  dau la o parte, atunci Dumnezeu face lucruri de care William Branham nici nu are habar.

Da, abia atunci putem fi folosiţi de Dumnezeu! El poate să se folosească de oricare din noi, cu condiţia să ne dăm la o parte din calea Lui. Dar câtă vreme refuzăm să facem aceasta, Dumnezeu nu poate lucra nimic cu noi, sau pentru noi.

Noi am aflat că Pavel era foarte cunoscut printre predicatori şi că era respectat de orice denominaţiune a vremii. Putea merge în orice oraş ca să ţină o adunare. De ce aceasta? Pentru că avea credibilitate. Era atât de hotărât să-i stârpească pe toţi creştinii, încât a cerut putere de la mai marii preoţi, ca să-şi poată realiza planul. Oh, el era puternic! Avea autoritatea bisericii în spatele lui, aşa că putea lega orice creştin şi să-l arunce în temniţă, pentru că nu era de acord cu doctrina lui teologică. Dar observaţi ce s-a întâmplat apoi? A trebuit să se lase legat de el însuşi ca să-şi piardă autoritatea şi puterea.

Dumnezeu trece pe lângă nobili şi pe lângă preoţi; El trece pe lângă cei aroganţi. Totuşi, l-a ales pe Pavel, pe acest om mare, şi ce a făcut cu el? L-a obligat să cadă în ţărână şi să se comporte la fel ca şi creştinii. Da, Dumnezeu l-a făcut să se poarte la fel ca oamenii pe care voia să-i aresteze; l-a legat prin Duhul Său cel Sfânt, ca să-l scape de puterea pe care o avea asupra creştinilor. Spuneţi-mi, nu ştia Dumnezeu ce face?

Oh, pe câţi lucrători i-ar putea folosi Dumnezeu în dimineaţa aceasta, dacă L-ar lăsa să-i lege de Cuvântul şi de puterea Sa, ca să-i elibereze de puterea organizaţiilor lor? Pe câţi oameni sinceri i-ar putea umple cu Duhul Sfânt ca să aprindă prin ei focul Evangheliei în ţară, dacă s-ar lăsa legaţi ca Pavel? Cum ar face din ei robii Săi iubiţi, aşa cum a făcut din Pavel?

Dumnezeu l-a legat şi l-a trimis tocmai la aceia pe care îi ura. Dar vedeţi, mai întâi a trebuit să fie eliberat de puterea lui ecleziastică şi să fie legat în puterea lui Dumnezeu; a trebuit să-şi piardă puterea şi să devină slab, ca să primească puterea lui Dumnezeu; a trebuit să fie legat pentru Dumnezeu şi să facă ceea ce-i spunea El.

Aceasta trebuie să facem şi noi astăzi. Este nevoie să scăpăm de noi înşine, cu tot ce avem, şi să ne predăm pe deplin lui Dumnezeu. Casnica are nevoie de aceasta; şcolarul are nevoie de aceasta şi nu doar ei, ci chiar şi copilaşii noştri.

Într-una din aceste zile, unul din băieţi a chemat-o pe sora lui mai mare să-i rezolve problemele, după care a ieşit afară şi le-a zis celorlalţi copii: „Oh, dar problemele acelea au fost uşoare!” Vedeţi, ei înşeală încă de când sunt mici. Ce bine ar fi dacă tăticul lor s-ar ruga dimineaţa şi ar spune: „John are astăzi examen, de aceea, Te rog să-l ajuţi,  Dumnezeule.”

În ce mă priveşte, eu prefer ca fiul meu să ia mai bine un „5” corect, decât să ia un „10” furat. Da, domnilor.

Nouă ne trebuie o eliberare de noi înşine, astfel încât să depindem în totul de puterea lui Dumnezeu, pentru că  El trece pe lângă cei mândri, dar le dă har celor smeriţi. El trece pe lângă cei care se cred „ceva” şi-i alege pe aceia care nu se văd nimic.

Dumnezeu i-a spus lui Pavel: „Puterea Mea este mai mare atunci când tu eşti slab. Cu cât te predai mai mult pe braţul Meu, cu atât te voi putea folosi mai mult. Cu cât vei uita mai mult de organizaţia ta, de educaţie şi de toate celelalte lucruri şi te predai pe braţul Meu, cu atât te voi folosi mai mult, pentru că deşi eşti slab, vei fi tare pentru scopul Meu.” Da, Dumnezeu poate face din slăbiciune, tărie.

Cine s-a gândit la umilinţa Fiului Său născut într-o iesle, într-un grajd plin de balegă? El putea veni într-un palat; putea veni pe o scară din cer plină cu îngeri care să-L salute, dar a venit în starea cea mai umilă. De ce? Ca să fie un exemplu pentru noi. El nu a studiat în şcolile acestei lumi, ci L-a învăţat prin propria Sa putere, ca să Se predea complet, nu gândirii omeneşti sau puterii omeneşti, ci puterii lui Dumnezeu.

Noi ne-am predat astăzi, marilor noastre denominaţiuni, dar acest lucru este contrar voii lui Dumnezeu. Noi trebuie să ne predăm Duhului lui Dumnezeu şi să mergem acolo unde ne trimite El. Aşa este.

Tocmai am citit din Evrei 11.34 că eroii lui Dumnezeu  au fost oameni slabi, dar au fost făcuţi de El nişte biruitori puternici. Înainte ca să devină puternici, ei au trebuit să fie slabi și Dumnezeu S-a folosit de slăbiciunea lor ca să-i facă tari. Iată Ceva care ne încurajează. Dumnezeu îşi alege poporul dintre cei slabi şi umili şi îşi zideşte cu ei Împărăţia. Dacă vom ajunge să stăm în prezenţa lui Dumnezeu, cu Biserica Lui, vom intra într-un grup de oameni care au fost întotdeauna slabi, respinşi şi marginalizaţi de lume.

Nu vi se pare ciudat că Dumnezeu ne-a asemănat cu oile? Oaia este cel mai neajutorat animal. Un iepure poate fugi, o veveriţă se urcă în copac, un câine poate muşca, leul poate sfâşia, calul poate lovi, pasărea poate zbura, dar oaia este neajutorată. Aşa ne vrea Dumnezeu: să ne dăm seama şi să recunoaştem că nu putem face nimic de la noi înşine. Atunci Dumnezeu ne ia şi începe să ne modeleze, ne face buzele să vorbească ceea ce vrea El, pentru că nu mai sunt buzele noastre, ci Îi aparţin Lui; ne va modela caracterul şi ne va face copiii Săi.

Aşa ne vrea El, dar noi suntem educaţi, suntem deştepţi. Aţi observat vreodată linia lui Adam? Din Adam a ieşit Set, iar urmaşii sau linia lui, au fost oameni umili: ţărani şi păstori. În schimb, copiii lui Cain au fost deştepţi, educaţi, oameni mari, inventatori.

Dumnezeu S-a folosit însă de cei slabi şi umili, ceea ce ne încurajează desigur, pentru că întreaga Împărăţie a lui Dumnezeu este zidită pe astfel de oameni. Aceasta înseamnă că atunci când apuci pe o astfel de cale, eşti în Împărăţia lui Dumnezeu.

Necazul nostru nu este că suntem prea slabi, ci că suntem prea tari. Da, necazul este că suntem prea tari de cap; că ştim prea multe, iar Dumnezeu vrea să scoată chiar aceasta afară. Aşa este. Noi suntem prea tari ca să ne predăm Lui, aşa că ne predăm eu-lui nostru personal, spunând: „Păi, aceasta o ştiu şi eu!”

Cu câteva seri în urmă, mama s-a îmbolnăvit şi a mers la spital. Vizavi de patul ei stătea o doamnă tânără. Dacă cumva este aici, o rog să mă ierte pentru că spun acest lucru. Este din Kentucky şi stătea lângă soacra ei.

În seara aceea, eu şi soţia mea am discutat cu ea până pe la ora unu. Soţul ei s-a întins jos şi s-a culcat, pentru că tânăra i-a zis: „Du-te de aici, pentru că oricum nu-i eşti de niciun ajutor mamei.” Ea l-a trezit şi i-a spus să plece, pentru că adormise chiar la uşă şi astfel medicii şi asistentele nu puteau intra în salon.

Am discutat cu ea despre Domnul şi femeia mi-a zis: „Tot ce am ştiut să fac, a fost să merg dis de dimineaţă cu sapa pe plantaţia de tutun şi să tai buruienile. Când am mai crescut, tata ne-a trimis pe toţi la şcoală, dar încă nu avem niciun rost.”

Ascultând-o, mi-am zis: „Poate că acesta este motivul.”

Voi trebuie să staţi departe de lucrurile lumii. Desigur, eu nu încurajez necunoştinţa, dar mă gândesc că puteţi ajunge într-un punct când ştiţi atât de multe încât vi se pare că ceilalţi nu ştiu nimic. Cunoştinţa voastră este în ordine câtă vreme nu este în opoziţie cu făgăduinţele lui Dumnezeu. Noi o controlăm prin cele cinci simţuri: văz, gust, pipăit, miros şi auz. Cunoştinţa este foarte bună câtă vreme nu întrerupe sensul credinţei. Credinţa va fi întotdeauna în acord cu Cuvântul lui Dumnezeu, dar dacă se întâmplă   să fie în opoziţie cu Cuvântul sau dacă vi se pare că este în opoziţie, atunci aceea nu mai este credinţă, sau dacă vreţi, este o credinţă prefăcută. Atunci vă lăudaţi cu ceea ce aţi învăţat la şcoală şi vă bazaţi pe voi înşivă, dar când vă depărtaţi de aceste lucruri şi sunteţi dependenţi de credinţă, atunci sunteţi pe calea cea bună, pentru că credinţa poate fi zidită numai pe Cuvântul lui Dumnezeu.

Un medic mi-a spus odată: „Cred că dacă le-ai spune oamenilor să meargă şi să atingă un copac, iar ei ar crede şi ar face aceasta, s-ar vindeca tot atât de bine.”

„Nu este aşa, domnule doctor”, i-am răspuns. „Oamenii ştiu că acel copac este doar un lemn, şi ca urmare nu are nicio putere ca să facă aceasta.”

Eu cred că orice om normal din punct de vedere mintal, ştie care este Cuvântul Dumnezeului celui Viu, şi că îşi poate baza credinţa pe „Aşa vorbeşte Domnul”. Un astfel de om, respinge tot ce este contrar Cuvântului, şi nu se bazează niciodată pe simţuri. Lăsaţi-le în pace şi bazaţi-vă numai pe credinţă.

Domnul Moody din Chicago, era doar un pantofar, un om simplu, neînvăţat, care nu depindea de el însuşi. Azi voi urmaţi aceste şcoli mari, una dintre ele numindu-se chiar „Şcoala Moody”, dar dacă Dwight Moody ar învia şi ar vedea această şcoală, cu siguranţă s-ar scăpa de ea.

Dacă Martin Luther ar învia, primul lucru pe care l-ar face, ar fi să scape de organizaţia luterană, şi la fel ar face John Wesley. Nu ei au fost cei care au înfiinţat aceste organizaţii, ci oamenii care i-au urmat.

Pavel nu a organizat niciodată o biserică, ci a spus: „Ştiu că,…după plecarea mea, se vor scula din mijlocul vostru oameni, care vor învăţa lucruri stricăcioase… ” (Fapte 20.29-30). Şi iată că la două sute de ani de la moartea lui, s-a înfiinţat Biserica Catolică, prima organizaţie.

După moartea tuturor acestor mari bărbaţi ai lui Dumnezeu, s-au înfiinţat organizaţii. Nu-i de mirare că Isus le-a spus: „Pereţi văruiţi! Voi zidiţi mormintele prorocilor, pe care i-au ucis părinţii voştri.” (Luca 11.47). Aşa este. Aceşti oameni mari s-au ridicat, dar ei i-au ucis, după care le-au zidit mormintele.

Eu mă gândesc adesea la David şi doresc să îl slujesc pe Dumnezeu, în generaţia mea, cu o inimă la fel de sinceră ca el. Da, aşa trebuie să facem. Lăsaţi organizaţiile cu lucrurilor lor să se depărteze de voi.

Moody, bietul pantofar era slab. El era un exemplu de slăbiciune, pentru că nu avea niciun pic de educaţie. Odată a venit la el cineva şi i-a zis:

„D-le Moody, gramatica ta este cea mai slabă din câte am auzit!”

„Aşa este”, a răspuns Moody. „Cu toată neştiinţa mea, eu câştig o mulţime de suflete pentru Hristos, dar tu ce faci cu educaţia pe care o ai?” Cred că acesta a fost un răspuns cu adevărat bun.

Dacă astăzi mergi să urmezi acea şcoală, trebuie să fii un elev lustruit. (cineva spune: „Este doar inversată.”). Este adevărat, ei merg pe cale, dar invers. Eu am mai spus acest lucru şi la începutul mesajului.

În loc să devină creştini umili şi eliberaţi de lucrurile lumii, pentru a-I face loc lui Dumnezeu, ei se umplu cu o conştiinţă „de acasă” sau cu o cunoştinţă intelectuală, lucru care îi îndepărtează de Dumnezeu mai mult decât atunci când au început.

Mă gândesc că acelaşi lucru îl realizează şi chemările acestea artificiale la altar. Ei îi aduc înăuntru, iar data viitoare este de zece ori mai greu să-i aduci din nou. Nu îi împingeţi de la spate, ci lăsaţi-i să asculte până când Dumnezeu face ceva cu ei apoi lăsaţi-i să vină, să se mărturisească şi să cheme Numele Domnului. Aşa este corect.

Observaţi, Moody era slab în ce priveşte educaţia, era slab în vorbire, se mieuna şi vorbea pe nas. Eu chiar am citit nu demult despre el. Se spune că avea probleme nazale şi mieuna. Era mic, chel şi arăta ca o ruină. Avea tot timpul slăbiciuni, dar Dumnezeu l-a folosit ca să scuture lumea din timpul lui.

Odată, un reporter a fost la una din adunările lui. Înainte de aceasta, el fusese la adunarea unui mare evanghelist, aşa că a făcut un reportaj în care scria despre amândoi. Despre primul a scris:

„Bărbatul aceasta este foarte elocvent. El este doctor în divinitate, are o gramatică foarte înaltă şi-i atrage pe oameni prin psihologia lui”, iar când s-a referit la Moody, a scris: „Nu văd absolut nimic în el, care să atragă pe cineva. Întâi, este urât, apoi este o epavă fizică, nu are educaţie, iar gramatica lui este o catastrofă. Când predică se miaună, aşa că nu pot înţelege cum este posibil să placă cuiva.”

Domnul Moody, auzind ce spune acel reporter despre el, a spus: „Sigur că nu au ce vedea la mine. Dar ei vin să-L asculte pe Dumnezeu.”

Aceasta este. Oamenii mergeau să-L vadă pe Dumnezeu, nu pe Moody. Pe ei nu-i interesează mărturia ta, ci vor să-L vadă pe Dumnezeu real în viaţa ta. Pe oameni nu-i interesează dacă sunteţi metodişti, baptişti, penticostali, sau ce sunteţi, ei vor să-L vadă pe Dumnezeu în voi. Aşa este.

Priviţi-l pe tânărul intelectual Moise. Oh, el era un om învăţat! Cunoştea atât de bine toată înţelepciunea Egiptului, încât putea să-i înveţe pe evrei, pe egipteni sau pe orice alt om mare, pentru că era foarte deştept.

În concepţia lui Cecil DeMill, bărbatul care a jucat rolul lui Moise era om solid şi puternic şi este posibil ca Moise să fi arătat într-adevăr aşa. Noi ştim că era puternic şi bine instruit. Văzând problemele acelei zile, s-a gândit că poate schimba ceva folosindu-se de puterea şi capacitatea lui intelectuală, dar când a făcut aceasta, a dat greş.

Moise era un om inteligent şi urma să fie viitorul Faraon. Era un bărbat puternic şi antrenat, aşa că şi-a spus: „Ei bine, sunt bine pregătit, ştiu totul, aşa că dacă în ţară este un om capabil, acela sunt eu. Voi păşi deci în faţă şi voi face ceva.” Şi aşa a făcut, dar fapta lui, în care şi-a etalat toată puterea fizică, nu a fost pe placul lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a respins, pentru că nu putea folosi nimic din ceea ce avea Moise.

Da, El nu a putut folosi atunci calităţile fizice ale lui Moise şi nu le poate folosi nici astăzi. Acesta este motivul pentru care noi şi calităţile noastre trebuie să ne dăm la o parte şi să ne predăm voii şi puterii lui Dumnezeu.

Poate spui: „Bine, frate. Dar eu pot să predic!” Câtă vreme poţi să predici tu, El nu te poate folosi. „Dar eu pot să fac asta şi cealaltă!” Tu nu poţi face nimic, fiindcă dacă poţi tu, atunci Dumnezeu nu  poate face nimic cu tine. Este nevoie să te predai cu totul Domnului şi să-L laşi pe El să facă ce vrea cu tine. „Păi, frate Branham, eu ştiu, pentru că sunt învăţător.” Păi, câtă vreme tu eşti învăţătorul, El nu va putea merge mai departe. De ce aceasta? Pentru că Învăţătorul este Duhul Sfânt. Sigur că da.

Dumnezeu L-a trimis pe Duhul Sfânt să fie Învăţătorul Bisericii. Unii oameni merg ani de-a rândul la şcoală. Şi ce fac ei? Citesc articole din „Odaia de sus”, apoi vin şi dau lecţii de şcoală duminicală. Eu nu am nimic împotriva acestora, pentru că sunt cuvinte ale lui Dumnezeu, dar problema este că sunt unite cu intelectul, când ar trebui să vină prin puterea şi învierea lui Hristos. Voi nu puteţi fi dependenţi de calităţile voastre naturale, ci trebuie să fiţi dependenţi de El.

Deci Moise, acest tânăr intelectual, s-a pus să facă ceva, o treabă bună, dar Dumnezeu nu l-a putut folosi pur şi simplu. El nu a putut folosi calităţile naturale ale lui Moise. Un singur lucru era de admirat la acest bărbat: a avut tăria să se recunoască învins.

Noi nu avem această tărie, ci spunem: „Oh, vom face o denominaţiune nouă şi vom aduce pe cineva cu darul vindecării.” Vedeţi? Noi nu suntem destul de realişti ca să recunoaştem că suntem învinşi.

Biserica penticostală, Adunarea lui Dumnezeu şi toate celelalte, nu au puterea de a recunoaşte că sunt învinse. Biserica organizată este învinsă la fel ca Statele Unite, care tremură de frică, pentru că bombele atomice stau gata pregătite pentru a-i duce în iad. Ei sunt învinşi. Duhul Sfânt    i-a    părăsit, iar biserica este terminată. Da, ei ştiu cu toţii aceasta.

Moise şi-a dat seama că este învins, iar Dumnezeu l-a dus în pustie ca să-l înveţe câte ceva despre slăbiciunea omenească. Şi ce bine l-a învăţat. Oh, ce lecţie a primit Moise!

Dumnezeu a avut timp suficient ca să se ocupe de el. Voi ştiţi că Moise era un om cu temperament, iar Dumnezeu i-a dat o soţie la fel ca el, pe Sefora. Îmi închipui că totul era „foarte plăcut” când cele două temperamente ieşeau de sub control în acelaşi timp. Eu cred că toată concepţia lui psihologică referitoare la felul cum trebuie să ţii sub control o persoană, nu i-a folosit prea mult, pentru că atunci când era pe drum spre Egipt, Sefora a tăiat prepuţul fiului lor, l-a aruncat la picioarele lui Moise şi a zis: „Tu eşti un soţ de sânge pentru mine.” (Exod 4.25b).

Dumnezeu era atât de mânios pe Moise încât a vrut să-l omoare. Vedeţi? El voia să-l înveţe pe acest bărbat, un lucru minor: că este doar un om. Dumnezeu nu Se putea folosi de înţelepciunea intelectuală a lui Moise şi nici de forţa lui fizică. Cu toate acestea, oamenii de astăzi vin şi spun: „Păi, Doamne, eu am făcut patruzeci de ani de şcoală şi sunt un mare învăţat. Pot spune toată Biblia pe dinafară!” Dumnezeu nu poate folosi nici un gram din toată această cunoştinţă. Vedeţi?

„O, eu aparţin la cea mai mare biserică din ţinut! Eu sunt penticostal. Slavă lui Dumnezeu, căci tocmai am primit Duhul Sfânt. Aleluia! Oh, acum Domnul mă va folosi să fac asta şi cealaltă!”

Nu, Dumnezeu nu poate folosi niciun gram din toate acestea. El te va folosi doar atunci când te vei recunoaşte învins, când te întorci înapoi şi te umileşti. Trebuie să ajungi slab, să recunoşti că eşti doar un om. Dumnezeu nu foloseşte slăbiciunea omenească, ci dacă noi ne recunoaşte slabi, El poate veni să Se toarne în noi şi astfel să Se descopere pe Sine prin viaţa noastră. Noi suntem numai un instrument, de aceea, trebuie să ne dăm la o parte şi să-L lăsăm pe El. Desigur.

Moise a învăţat foarte bine ce este slăbiciunea omenească. Când a fost chemat de Dumnezeu, el avea şapte slăbiciuni, din cauza cărora cârtea tot timpul şi voia să refuze chemarea Lui. Aţi studiat vreodată prima parte a Exodului ca să vedeţi cele şapte slăbiciuni? Eu le am scrise aici, şi aş vrea să vi le spun şi vouă.

Prima slăbiciune era lipsa de înţelegere a Mesajului; a doua era lipsa autorităţii; a treia era lipsa vorbirii coerente; a patra era lipsa adaptării; a cincea era lipsa succesului, iar a şaptea era excepţia.

Comparaţi-le cu ale voastre şi veţi vedea dacă puteţi veni cu ele sus; veţi vedea dacă puteţi deveni atât de slabi ca el.

„Doamne, spunea el. Eu nu sunt bun. Nu pot să vorbesc şi am omorât un egiptean. Nu pot să mă întorc acolo, pentru că nu mă vor primi. Nu am niciun mesaj şi în plus, nu pot vorbi, pentru că sunt greoi la vorbire.”

Vedeţi? Moise era un nimic, dar a fost remediat. Da. Dumnezeu a putut să-l folosească după ce l-a vindecat.

El ne poate folosi şi pe noi după ce ne vindecă de boala căutării de diplome şi de titluri. Toate gradele noastre sunt nimic pentru că Dumnezeu nu se poate folosi de ele.

„Eu sunt baptist, eu sunt unitarian, eu sunt prezbiterian”. Dumnezeu nu Se poate folosi de niciuna din toate acestea, aşa că, cu cât vă depărtaţi mai repede de ele, vă veţi apropia de Dumnezeu.

Priviţi ce a spus prorocul Isaia: „…sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate…” (Isaia 6.5). Atunci îngerul s-a dus la altar şi a luat un cărbune aprins cu care i-a atins gura pentru a-l curăţi. Imediat, Isaia a putut striga: „Iată-mă, trimite-mă!”

Deşi era un proroc, el avea buzele necurate. Vedeţi, de îndată ce ne dăm seama că suntem un nimic, că suntem doar ţărână păcătoasă, putem fi folosiţi de Dumnezeu.

Moise avea şapte slăbiciuni, deci a învăţat ce este slăbiciunea omenească.

Priviţi-l pe Moise care s-a întâlnit cu Dumnezeu şi priviţi apoi lumea de azi.

„Nouă ne trebuie cutare şi cutare lucru. Avem nevoie de o trezire în ţară. Eu voi merge şi voi studia până îmi voi lua licenţa în arte. Voi studia literatura şi mă voi pregăti ca să fiu licenţiat în divinitate, apoi voi merge afară şi voi fi omul numărul unu. Îi voi da la o parte pe toţi indivizii care au făcut câte ceva pe aici şi voi construi pentru mine o clădire de trei milioane de dolari. O să-mi cumpăr câteva Cadillacuri….”

Oh, frate, poţi să nici nu începi, pentru că ai fost învins încă înainte de a porni. Necazul este că ei nu ştiu aceasta. Ei cred că trebuie să ai părul ondulat şi să porţi smoching; să spui: „A-min” frumos şi să fii un prinţ, dar Dumnezeu vrea bărbaţi credincioşi, vrea oameni care să spună lucrurilor pe nume, nu păpuşi.

Nouă ne trebuie Hollywood; ne trebuie ceva ce izbeşte privirea; ceva care să vorbească intelectual, dar Dumnezeu vrea oameni care să condamne păcatul, să-l taie din rădăcină şi să-l scoată afară.

Noi vrem păstori intelectuali, care abia şoptesc: „Da, drăguţă”; care să le bată pe femei pe umăr şi să nu spună niciun cuvânt de mustrare, deşi ele poartă părul tăiat scurt, se fardează, iar hainele le sunt mulate pe corp.

Un om important m-a chemat nu demult în biroul lui şi mi-a spus: „Aş vrea să-mi pun mâinile peste tine, ca să încetezi să le mai mustri pe femei pentru felul cum se poartă şi se îmbracă.”

„Să nu faci aşa ceva, i-am răspuns, pentru că prin aceasta Îl opreşti pe Dumnezeu.” Da, domnilor. Noi nu vrem aşa ceva.

I-a părut cumva rău lui Dumnezeu când a văzut că Moise este slab? A spus oare: „Bietul Moise, precis s-a întâmplat ceva cu el, pentru că şi-a pierdut rangul! Era un om intelectual şi bine văzut; avea toate diplomele posibile, iar acum a ajuns un nimic!”? Nu, nu, Dumnezeu nu a vorbit aşa şi nici nu I-a părut rău de el. Dimpotrivă, în Exod 4.24, vedem că Dumnezeu a vrut să-l omoare. Dumnezeu nu l-a compătimit pe Moise pentru că era slab.

Tu spui: „O, Doamne, nu mă simt bine, de aceea, cred că nu voi reuşi.” Dumnezeu nu te compătimeşte pentru aceasta, ci s-ar putea să-ţi dea o mică lovitură pe undeva. Vedeţi? El se mânie pe voi şi vă aduce în starea în care vă poate folosi. Desigur.

Moise a putut fi folosit numai după ce s-a vindecat; numai când a fost departe de capacităţile omeneşti; numai când n-a mai avut pe ce să se bazeze.

Dumnezeu a spus: „Ai stat timp de patruzeci de ani aici, cu Sefora care se certa pentru orice şi în condiţiile acestea, de aceea, te întreb dacă ai învăţat ce este slăbiciunea omenească sau nu? Acum, eşti aici, în pustie, cu o turmă de oi şi cu o femeie plină de temperament.” Da, domnule. Moise se afla într-o situaţie groaznică, iar Dumnezeu i-a zis: „Acum te pot folosi, pentru că ţi-ai dat seama că nu eşti nimic. Acum du-te acolo sus, unde se află rugul acela aprins, pentru că vreau să te trimit în Egipt.”

Oh, Doamne Dumnezeule, dă-ne mai mulţi oameni de felul acesta; mai mulţi slăbănogi.

Ca Iacov. Voi ştiţi cum înşela Iacov şi cum proceda în toate lucrurile. El a pus nişte nuiele de plop în jgheaburile de apă ale socrului său, aşa că vitele şi oile care veneau să bea, zămisleau miei bălţaţi şi pestriţi.

El îşi merita cu adevărat numele, pentru că era un înşelător. Apoi, a avut turme frumoase, neveste, copii şi tot ce-şi dorea. Dar iată că într-o noapte a ajuns la un mic vad pe care trebuia să-l treacă, iar acolo s-a întâlnit cu un Înger cu care s-a luptat până dimineaţa. Voi ştiţi că atunci când a devenit slab, n-a mai putut lupta.

Oh, Dumnezeu lasă ca Biserica să ajungă în situaţii în  care nu mai poate face nimic cu ajutorul calităţilor ei naturale şi atunci să fie nevoită să se lase biruită de Dumnezeu! Lasă ca metodiştii să se ruşineze pentru că sunt metodişti; lasă ca baptiştii şi penticostalii să se ruşineze de ei înşişi, să se oprească şi să se predea Duhului, căci atunci când Iacov a făcut aceasta, a devenit un prinţ al lui Dumnezeu, iar numele lui a fost schimbat. Vedeţi?

Şi nu uitaţi:  el a fost un om puternic şi intelectual, dar când a recunoscut că este un nimic, a devenit un prinţ, un erou a cărui putere era Dumnezeu.

Vedeţi? S-ar putea ca organizaţia voastră să fie ruptă în bucăţi; s-ar putea să vă pierdeţi tot prestigiul şi să deveniţi nişte demodaţi, ceea ce ar fi foarte bine, dar nu uitaţi: puterea voastră va fi Dumnezeu.

În ce mă priveşte, eu Îl aleg pe El; prefer să merg pe calea celor dispreţuiţi ai Domnului.

Când s-au întors, ucenicii au fost bucuroşi pentru că au fost învredniciţi să poarte ocara lui Hristos. Sigur că da.

Ei vă numesc „tremurici”. Ieşiţi afară din acel loc! Lăsaţi ca Îngerul să vă biruiască odată; îngerul care vă va aduce adevăratul Mesaj. Lăsaţi-L să vă biruiască şi atunci vă veţi umili şi veţi primi botezul în Numele lui Isus Hristos. Da, atunci o veţi face.

Cu câteva zile în urmă, un bun prieten de-al meu, care este şi unul dintre sponsori, mi-a zis:

„Frate Branham, aş vrea să-ţi spun  ceva. Eşti unul dintre cei puţini pe care-i iubesc.”

„Mă bucur să aud aceasta”, i-am răspuns.

„Dar, frate, se pare că ceva nu este bine.”

„La ce te referi?”

„Păi, dacă ai face doar un compromis mic cu privire la ceea ce înveţi, orice organizaţie te-ar primi.”

„La care învăţătură te referi?” l-am întrebat.

„Păi, la botezul în Numele lui Isus.”

„Dar cum crezi că aş putea face un compromis cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu, iar apoi să mai rămân slujitorul Lui?”

„Aici este un grup de lucrători, pe care îi reprezint. Dacă le vei spune că Îngerul Domnului care îţi dă aceste vedenii, ţi-a spus să botezi în Numele lui Isus, ei vor accepta.”

„Păi, experienţa lor este mai slabă ca apa de ploaie”, am răspuns eu. „În ce mă priveşte, poate veni orice înger, căci dacă mesajul adus de el, nu este în concordanţă cu Cuvântul lui Dumnezeu, nu-l voi crede.”

Acesta este adevărul. Cuvântul lui Dumnezeu este deasupra oricărui înger.

Când am spus că dacă îngerul n-ar vorbi conform Cuvântului, nu l-aş crede, interlocutorul meu a răspuns:

„N-am mai auzit niciodată aşa ceva.”

I-am dat câteva texte biblice ca să le cerceteze, iar el mi-a răspuns:

„Voi merge acasă şi voi studia Noul Testament, pentru că  n-am făcut niciodată aceasta.”

Vedeţi? O vai, o vai, iată unde puteţi ajunge! Încetaţi să mai vorbiţi şi porniţi-vă! Asta trebuie: daţi-vă drumul!

Când Iacov a făcut acest lucru, a fost în ordine, a primit puterea lui Dumnezeu.

Uitaţi-vă la David. El a pornit să se lupte cu filisteanul îmbrăcat cu haina ecleziastică a lui Saul, dar când să înceapă lupta, a văzut că armura lui semăna cu a lui Goliat, aşa că a spus: „Ceva nu este în ordine aici!”

Vedeţi? Atâta vreme cât sunteţi ca lumea şi faceţi compromisuri cu ea, ceva nu este în ordine.

David spunea: „Arată prea fortificată. Nu am nevoie de aşa ceva! Cum voi putea lupta cu toate acestea pe mine? Dacă merg să lupt pentru Dumnezeu, nu vreau să arăt ca grămada aceea de laşi care stau înarmaţi până-n dinţi şi totuşi se tem!”

Mulţi oameni care aparţin la diferite organizaţii şi mulţi lucrători au venit la mine şi au mărturisit că botezul în Numele lui Isus Hristos este botezul corect, dar apoi au spus că dacă l-ar face, ar fi daţi afară din bisericile lor. Ce scuză slabă!

Daţi-vă jos armura lui Saul!

Daţi-mi puterea şi tăria Duhului Sfânt! Oh, Dumnezeule, trimite-mă cu o praştie cât de mică, să-l pun jos pe vrăjmaş! Trimite-mă dar nu mă lăsa să mă înarmez cu acele diplome de tot felul.

David spunea: „Când vreun leu venea să fure o oaie, fugeam după el, îl prindeam, şi îi smulgeam prada din gură!”

Oh, Doamne, cei care stăteau acolo îmbrăcaţi în acele armuri şi cu suliţe în mână, nu ar fi făcut aşa ceva!

Aceasta este şi problema de astăzi. Dumnezeu are o mulţime de oi duse aiurea. Ele au fost furate de organizaţii şi legate prin psihologie, de aceea, rugăciunea mea este: „Oh, Dumnezeule, dă-ne Davizi înarmaţi cu Cuvântul şi puterea lui Dumnezeu, care să înfrunte aceşti giganţi intelectuali care se laudă cu diplomele lor. Dă-mi Cuvântul Tău şi puterea Duhului Sfânt, pentru că atunci voi birui orice uriaş de pe câmp.”

David era cel mai amărât de pe acel câmp; era doar un băiat, dar urma să se lupte cu uriaşul Goliat. El nu avea aceste diplome intelectuale şi nu era antrenat. Nu ştia nimic despre o sabie, aşa cum ştia Saul episcopul. Desigur, el era căpetenia oştirii, aşa că s-ar fi cuvenit ca Saul, să meargă la luptă cu uriaşul, dar el se temea.

Şi noi astăzi ştim că avem nevoie de o trezire printre oameni. Dar Dumnezeu nu va lua un doctor în divinitate, ci se va folosi de cei slabi (Aleluia!), care vor lua Cuvântul lui Dumnezeu în puterea învierii lui Hristos. Ei Îl vor aduce pe Hristos în ţară, ca să dovedească ceea ce spune Scriptura: că El poate să deschidă ochii orbilor, să vindece bolnavii, să învieze morţii,  pentru că este Dumnezeu Biruitorul. Amin.

Ne trebuie un David needucat în şcolile teologice, unul care nu ştie nimic, dar care umblă în puterea lui Dumnezeu.

Mama era pe moarte şi-mi spunea: „Billy, eu te-am crezut. Tu ai fost o putere spirituală care m-a condus la Hristos.” „Mamă, i-am răspuns, când eram copil, aveam o temelie puţin catolică şi ei spuneau că noi avem totul. Nu am putut crede aceasta pentru că şi luteranii spuneau tot aşa şi la fel baptiştii şi toţi ceilalţi. Erau prea mulţi care aveau aceeaşi pretenţie – sunt peste nouă sute de organizaţii. Mamă, nu am putut să mă încred în niciuna din ele, pentru că de unde să ştiu care spunea adevărul?”

Acest lucru l-am aflat mai târziu şi pot spune cu umilinţă şi smerenie că niciuna dintre ele nu stă pe Adevăr. Privind în Cuvântul lui Dumnezeu, pot să văd că nu există nici un suport biblic pentru vreo organizaţie, denominaţiune sau organizaţie ecleziastică, pentru că Dumnezeu Se descoperă în simplitate şi în puterea Duhului Sfânt care a căzut de Rusalii când Petru a spus: „Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre…” (Fapte 2.38). Atunci nu veţi mai fi înhămaţi de aceşti teologi cu gulere albe şi întoarse şi cu diplome de doctor în arte, ci veţi avea „Ceva” în mână. Şi de îndată ce Duhul lui Dumnezeu va intra în acel Cuvânt, El va cuceri, Îşi va aduce înapoi acele oi pierdute. Mărturisiţi-vă slăbiciunile şi puneţi deoparte doctoratul vostru în divinitate, aruncaţi-l pe „eu ştiu totul”  şi apartenenţa la o biserică. Umiliţi-vă înaintea lui Dumnezeu şi recunoaşteţi-vă nevrednicia, pentru că numai atunci veţi putea fi folosiţi de Dumnezeu. Nu o spuneţi numai de pe buze, ci acele cuvinte să vină din inimă.

Şi David a trebuit să se umilească, pentru că Dumnezeu voia să-l ia pe cel mai slab dintre toţi. Gândiţi-vă la miile acelea de soldaţi de pe dealuri, toţi bine antrenaţi şi înarmaţi „până în dinţi”, care-l aveau în frunte pe marele general cu „patru stele”, pe episcopul Saul, înălţimea sa.

Duşmanul râdea de toată acea oştire şi îi sfida, spunând: „Sunteţi o adunătură de laşi!”

Dar iată că acolo, pe câmpul de luptă, a venit un copilaş neinstruit, care într-o mână ţinea o praştie, iar în cealaltă avea o plăcintă cu stafide pentru fraţii săi. Auzindu-l pe filistean cum îşi bătea joc de oştirea lui Israel, David a spus:

„Vreţi să spuneţi că voi, o grămadă de învăţaţi bine antrenaţi, îl lăsaţi pe acel filistean netăiat împrejur să sfideze Cuvântul Dumnezeului celui Viu?” Amin. „Vă temeţi de el?”

Atunci Saul i-a zis: „Dacă vrei s-o faci tu, vino aici şi te voi trimite la şcoală vreo douăzeci de ani, ca să obţii un doctorat în psihologie, sau îţi voi da chiar eu o diplomă.”

„Nu am nevoie de nimic”, a răspuns David. Vedeţi, el voia să se încreadă în Dumnezeu. „Eu ştiu ce a făcut Dumnezeu pentru mine, de aceea mă voi încrede în El, în orice încercare.” Amin. Aceasta este experienţa unui creştin.

Chiar şi Pavel a trebuit să se dezbrace de armura lui ecleziastică. El a procedat la fel ca David, aşa că atunci când a ajuns la capătul drumului, a putut spune: „M-am luptat lupta cea bună…” (2Timotei 4.7a).

Acolo a fost biruit ultimul vrăşmaş. „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.

De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în ziua aceea, Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (v. 7-8).

Moartea îi spunea: „În câteva minute te voi răpune!” iar mormântul zicea şi el: „Te voi înghiţi!” dar Pavel a răspuns: „Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?” (1 Corinteni 15.55). „Ştiu că mă aflu aici, în această temniţă romană, legat în lanţuri şi am primit 39 de bice peste spate. Lacrimile îmi scaldă ochii, încât abia mai văd cu ei, dar privind prin ochii duhovniceşti, eu văd o cunună a neprihănirii care mă aşteaptă. Stau aici, în această temniţă, iar şobolanii mişună peste tot, dar eu nu mă tem.”

Da, Pavel putea sta în faţa morţii şi să spună: „Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?” Vedeţi? Deşi avea acele lanţuri grele la mâini şi la picioare, el putea spune: „Unde-ţi este biruinţa, mormântule?” Aleluia! Vedeţi? Aceasta ne-ar trebui şi nouă.

Mormântul spunea: „Te voi putrezi, Pavele.” Dar el i-a răspuns: „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!” (v. 57).

Când a recunoscut că este slab, toate acele ritualuri au fost date jos; toate hotărârile de împuternicire şi de ordinare au fost îndepărtate şi nu a mai aparţinut niciunei organizaţii. A vorbit atât de mult împotriva lor, încât episcopii i-au spus:

„Vrei să spui că nu am voie să las femeile să predice? Mie să nu-mi spui aşa ceva! Cine eşti tu ca să-mi spui mie ce trebuie să fac şi ce să nu fac? Oh, eu ştiu foarte bine ce am de făcut, aşa că nu am nevoie de lecţiile tale!”

„Da, spunea Pavel, după plecarea mea, se vor ridica chiar dintre noi, unii care vor întemeia o organizaţie; ei nu au Duhul lui Dumnezeu şi vă vor abate de la adevărata credinţă.”

„Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri.” (1 Ioan 2.19).

Şi ce s-a întâmplat? Au intrat exact în Biserica Catolică, apoi din ea, în cea luterană şi aşa mai departe, până la „Adunarea lui Dumnezeu”, care face acelaşi lucru ca şi ceilalţi.

Dar pentru cei care-şi dau seama de slăbiciunile lor, El a pregătit ceva deosebit, pentru că ei Îl lasă pe Dumnezeu să-i folosească.

Ceea ce ne trebuie nouă astăzi, sunt oameni ca David, fără experienţă universitară.

Mica, fiul lui Imla, era sărac, respins şi dat afară din toate denominaţiunile, pentru că a stat pe adevărul lui Dumnezeu. Dar iată că într-o zi, un alt bărbat al lui Dumnezeu, şi anume Iosafat, împăratul lui Iuda, a dorit să ştie ce spune adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu. Ahab i-a spus că are aproape patru sute de proroci, dintre cei mai buni, toţi cu diplome şi bine educaţi la şcoala prorocilor, însă Iosafat a privit în jur şi a zis: „Da, eu am auzit tot ce au spus ei, dar nu mai aveţi niciun alt profet al Domnului, pe care să-l putem întreba?”

Vedeţi? Dumnezeu urma să dea un mesaj acelei inimi sincere. Chiar dacă numai unul singur este sincer, Dumnezeu are un om pentru el. Amin. Dacă este doar o singură inimă sinceră, undeva, Dumnezeu are un om pentru ea.

Iosafat era un om sincer, temător de Dumnezeu şi avea destul simţ ca să-şi dea seama că mesajul celor patru sute era greşit. El ştia că era contrar Cuvântului. Amin.

Ahab spunea: „Oh, uite ce mulţi am! Uite ce bine educaţi sunt, toţi au diplome. Uite-l şi pe Zedechia, căpetenia lor, episcopul. Sunt sigur că vei accepta mesajul Lui. Uite, şi ceilalţi sunt de acord cu el. Nu poţi spune că nu sunt toţi evrei! Nu poţi spune că nu sunt toţi proroci! De ce mai vrei să întrebi pe altcineva?”

„Sunt de acord cu tot ce ai spus, dar totuşi, nu mai există niciun alt profet, care să nu aparţină acestui grup?”

„Păi, ar mai fi unul, dar nu are şcoală. Ce vrei să discuţi cu un astfel de om?”

„Voiam doar să ştiu dacă nu mai este vreunul.”

„Da, mai este unul”, a răspuns Ahab. (Noi Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru aceasta), „dar îl urăsc. L-am dat afară din organizaţie şi l-am alungat din oraş, pentru că nu vrem să avem nicio legătură cu el. Este un slăbănog ce vine dintr-o familie săracă, iar gramatica lui, nici să nu vorbim de ea, pentru că este groaznică.” (Este ca a lui Moody).

Atunci Iosafat a spus: „Totuşi, aş vrea să-l văd.” Spunea aceasta, pentru că ştia ce spusese Ilie.

Vedeţi? Dumnezeu a trecut pe lângă toţi marii intelectuali şi predicatori şi Şi-a pus mesajul într-unul care recunoştea că nu ştie nimic. Şi ce au făcut ceilalţi? L-au testat.

„Să spui şi tu la fel ca ceilalţi”, la care Mica a răspuns: „Voi spune tot ce îmi va pune Domnul pe buze. Asta-i tot.”

„Băiete, ziceau ei, nu uita că ai fost dat afară din organizaţie, dar dacă vei spune la fel ca ceilalţi, s-ar putea să fii primit înapoi.”

„Nu, a răspuns Mica. Eu nu voi spune decât ceea ce-mi va spune Domnul!” Amin.

V-aţi aştepta ca un om al lui Dumnezeu să facă vreodată compromis cu Cuvântul Său? Oh, nu, domnilor! Nu vă bazaţi pe aşa ceva.

„Păi, dacă vei vorbi la fel ca ceilalţi, te vor duce cu avionul dintr-o ţară într-alta şi-ţi vor dărui tot ce-ţi doreşti.”

„Nu, nu! Eu voi spune numai ceea ce-mi va pune Dumnezeu pe buze.”

Dumnezeu a trecut pe lângă toţi cei patru sute de proroci, şi i L-a dat lui Mica pe „Aşa vorbeşte Domnul”. Dar L-au crezut ei? Nu, domnilor, ci au spus: „Aceasta nu este „Aşa vorbeşte Domnul!” Seminarul nostru nu învaţă asemenea lucruri. Ritualul şi învăţătura noastră au fost făcute chiar de marele episcop, aşa că suntem siguri că Dumnezeu este cu noi. Când a ieşit Duhul lui Dumnezeu din noi, ca să meargă la tine?”  „Veţi vedea voi”, a răspuns Mica. Aşa este.

Cum era Mica? Era slab, dar cu toate acestea, era cel mai tare dintre ei. De ce? Pentru că avea Cuvântul Domnului.

Oh, frate, ce contează altceva câtă vreme îl ai pe „Aşa vorbeşte Domnul”?

Ei spun: „Frate Branham, dacă faci compromis cu privire la botezul în Numele lui Isus, îţi aranjăm o adunare la Chicago.”

Credeţi că un slujitor al lui Dumnezeu ar face vreun compromis? Oh, frate, stai pe „Aşa vorbeşte Domnul”! Aş vrea să vină cineva şi să-mi arate unde sunt greşit. Să-mi arate în Cuvântul lui Dumnezeu, unde este greşeala mea.

Un credincios adevărat nu va abandona niciodată Cuvântul. Nu, domnilor! De ce aceasta? Pentru că El este „Aşa vorbeşte Domnul”.

Staţi pe Cuvânt chiar dacă veţi fi loviţi de toţi. Indiferent cât de slab devii, nu uita că „atunci eşti tare”. Când ei mă vor da afară, voi fi primit de Dumnezeu. Să nu uitaţi că Dumnezeu îi alege întotdeauna pe aceştia. El îi ia pe aceşti „nimeni” şi face din ei „cineva” pentru El. Poate nu în viaţa aceasta, dar cu siguranţă în cea viitoare.

Şi Dumnezeu i L-a dat lui Mica pe „Aşa vorbeşte Domnul”. De ce? Pentru că a stat pe Cuvânt. El avea mesajul adevărat şi Dumnezeu i-a dat o vedenie. Ceilalți nu Îl avea, dar el L-a avut pentru că a stat pe Cuvânt. Acela este locul în care putem vedea semne şi minuni.

Biserica lui Ahab l-a respins pentru lucrurile moderne ale lumii. Îmi închipui cum i-a „pieptănat” Ilie în vremea lui, pentru că ştiţi cum era el. Îmi închipui cum a stat în mijlocul lor şi le-a spus:

„Voi, femeilor, de ce încercaţi să fiţi ca prima doamnă a ţării, ca Izabela? Voi, femeile moderne, vă îmbrăcaţi şi vă purtaţi ca ea.”

Oh, cum îi mai pieptăna, iar ei s-au dus unul câte unul, până n-a mai rămas nimeni. Atunci a fost timpul când Ilie a ajuns la capătul drumului. Nimeni nu mai voia să colaboreze cu el şi toată biserica l-a părăsit şi s-a dus în lume (aşa cum este şi astăzi). Numai câţiva, unul aici, unul dincolo, mai veneau să-l vadă, aşa că ajunsese într-o situaţie cât se poate de rea. Aceasta l-a determinat să spună: „Doamne, am stat pe Cuvântul Tău, le-am spus numai Adevărul, dar cu toate acestea, m-au părăsit cu toţii. Nu a mai rămas nimeni. Nu mai am cui să predic. Nimeni nu mă mai vrea. Dacă mă duc în oraş, toţi spun: „Vine nebunul şi începe să strige iar împotriva femeilor moderne!” „Pastore, să nu îl primeşti în biserică şi să nu ai nicio legătură cu el!” „Ce! Iar a venit nebunul acela, Chelul acela de Ilie? Oh, să nu-i daţi nicio importanţă. Vedeţi, nici nu se mai îmbracă aşa cum se cuvine: cu roba de om religios ca mine!”

Îmi închipui că unii spuneau: „Ştiţi ce? Omul acesta este un sălbatic. Da, el stă tot timpul prin păduri, apoi vine îmbrăcat în acea piele de oaie şi începe să le condamne pe femeile noastre moderne. N-am mai văzut aşa ceva! Să nu vă faceţi de lucru cu el şi nici să nu-i daţi vreo atenţie.”

Dar bătrânul Ilie a păşit drept pe Cuvântul lui Dumnezeu, fără să se abată nici la stânga şi nici la dreapta.

Când aveau o adunare acolo jos, el a păşit în mijlocul lor, a privit în jur şi a spus: „O, Izabelelor!…” „Oh, spuneau ei, nici nu vrem să mai auzim aşa ceva!” dar atitudinea lor nu l-a putut opri, ci el a avut tot timpul aceeaşi poziţie. Toate denominaţiunile l-au părăsit şi s-au întors împotriva lui. Atunci a devenit el slab, pentru că spunea: „Am rămas numai eu singur şi toţi caută să mă omoare. Ce mai pot face acum?”

Atunci a început să-şi mărturisească slăbiciunea, dar Dumnezeu i-a spus: „Urcă sus pe munte şi am să-ţi dau un mesaj nou. Eu ţi-am spus deja să condamni toate acele lucruri, iar acum te voi trimite înapoi cu ceva care să dovedească adevărul spus. Tu ai făcut o treabă bună. Le-ai vorbit despre prima doamnă a ţării şi despre toate celelalte. L-ai condamnat pe Ahab şi tot modernismul lui, cu bisericile lui lumeşti şi le-ai spus predicatorilor acelora care le este locul. Tu ai fost un exemplu. Ai stat acolo neajutorat; niciun cult şi nicio organizaţie nu a fost de partea ta, dar ai stat credincios pe Cuvânt, de aceea, acum îţi voi da ceva: du-te şi spune-le acelor făţarnici: „Aşa vorbeşte Domnul: nu va mai cădea nici rouă şi nici ploaie, până nu o voi chema eu!”

Vai, vai! Şi l-a dus sus pe munte, ca să îi arate ceva.

Oh, mi-l pot imagina venind pe drumul Samariei! Nu prea aveai la ce privi: capul chel îi strălucea în soare, firele cărunte îi atârnau neglijent şi pe faţă, iar trupul îi era înfăşurat într-o piele de oaie. Biblia spune că era şi păros. Îmi închipui ce arătare de om era! Eu cred că se purta ca un om de şaizeci de ani, deşi avea optzeci, pentru că s-a întărit în slăbiciunea lui.

Domnul i-a zis: „Puterea Mea îţi este de ajuns, Ilie! Nu te îngrijora cu privire la organizaţii. Puterea Mea este tot   ce-ţi trebuie.”

Îmi amintesc cum odată stăteam lângă o mare biserică şi am spus: „Doamne, nu mi-ar place ca ei să vină în biroul meu!”, iar El mi-a răspuns: „Eu sunt de partea ta. Puterea Mea îţi este de ajuns. Voia Mea desăvârşită se poate împlini în viaţa ta (Pavel, Ilie, sau oricine ai fi), cu condiţiasă părăseşti căile tale.” Vedeţi?

„Eu te fac tare în slăbiciune. Eu sunt Cel tare, care intră înăuntru şi te umple.”

Pot să-l văd venind pe drumul Samariei şi frate, s-a dus direct în fața lui Ahab, iar când a ajuns acolo, nu s-a clătinat şi nu s-a bâlbâit. Nu, nu, pentru că acolo, sub acea piele de oaie, bătea o inimă cu Duhul Sfânt în ea. Da, într-adevăr. El a păşit în faţa lui Ahab şi a spus: „Nici măcar rouă nu va cădea din cer, decât la cuvântul meu”, după care a făcut stânga-mprejur şi a plecat înapoi în pustie. Atunci Domnul i-a zis: „Ai făcut bine, Ilie. Acum, vino aici sus, şi Eu le voi porunci corbilor să te hrănească, pentru că trebuie să stai o vreme aici.”

Oh, Doamne! Când a fost mai slab, atunci a devenit tare. Da, domnilor. El a închis cerurile ca să nu mai plouă. Da, a devenit tare atunci când şi-a pierdut biserica şi tot ce avea, dar a rămas credincios pe Cuvânt. Atunci a avut putere să închidă cerul.

Când Iacov şi-a pierdut toată puterea, atunci Dumnezeu i-a dat putere să devină prinţ. Vedeţi? Când Pavel şi-a pierdut toată educaţia şi toată teologia, Dumnezeu l-a făcut un misionar pentru neamuri.

Când Moise şi-a pierdut toate calităţile şi a devenit slab, Dumnezeu l-a făcut puternic şi l-a trimis în Egipt, în puterea Duhului, la optzeci de ani, ca să biruiască. Da. Vedeţi? Dumnezeu nu l-a trimis cu o armată în spatele lui, aşa cum ar fi vrut el să meargă, ci în puterea Duhului. Amin.

Când tu eşti slab, El te face tare.

Ilie nu s-a clătinat în faţa lui Ahab, ci i-a spus: „Am aici Cuvântul Domnului.” Ahab i-a zis: „Tu eşti cel care ai nenorocit Israelul”, dar Ilie a răspuns: „Nu eu, ci tu faci aceasta. Lasă-ţi prorocii să vină sus pe Muntele Carmel, ca să vedem cu cine este Dumnezeu real.”

Vedeţi? Dumnezeul care a răspuns de Rusalii să răspundă şi astăzi, ca să vedem dacă El este sau nu Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Vedeţi, simplitatea Evangheliei îi face pe oameni să se poticnească, deoarece ei încearcă s-o facă ceva mare şi intelectual. Dumnezeu ia însă chiar unealta umilinţei şi a simplităţii ca să-I facă lucrarea. Oamenii aceştia smeriţi şi umili sunt doar uneltele din mâna Lui.

Mesajul lui Ioan Botezătorul, premergătorul lui Hristos, a mers atât de simplu peste capetele oamenilor.

Ascultaţi numai. Sper că nu vă ţin prea mult pe cei care staţi în picioare. Uitaţi-vă. Toţi profeții au mărturisit despre venirea lui Mesia. Unul a spus că munţii vor sări ca iezii, iar altul, că copacii vor bate din palme, sau că toate locurile joase vor fi înălţate şi că cele înalte vor fi coborâte. Oh, Doamne, ce zi!

V-aţi imaginat vreodată care era concepţia intelectuală a celor de la „şcoala prorocilor”, cu privire la aceste lucruri? Ei vedeau totul atât de clasic! Dar iată că într-o zi, a venit din pustie un predicator care nu a mers nici măcar o zi la şcoală. Tatăl lui fusese preot, dar Dumnezeu îl ţinuse departe de acele lucruri. Nu l-a lăsat să se unească cu acele lucruri, ci l-a dus în pustie, pentru a-l educa El însuşi. Acesta este felul de oameni care stau cu Cuvântul Domnului.

Ioan a venit din pustie cam pe la vârsta de treizeci de ani. Mi-l închipui cu o barbă neagră, înfăşurat într-o piele de cămilă, stând până la genunchi în noroi şi strigând: „Eu sunt acela despre care a vorbit Isaia…” iar când au venit la el unii din organizaţii, le-a zis: „Să nu spuneţi că aveţi asta sau cealaltă, pentru că Dumnezeu poate să-Şi ridice fii chiar şi din aceste pietre!” Oh, vai! El Îl avea pe „Aşa vorbeşte Domnul”; avea Mesajul; Dumnezeu îi anunţase venirea cu sute de ani înainte, dar pentru că era atât de simplu, ei nu l-au putut recunoaşte. Nu l-au văzut.

Când a venit Isus, a spus despre Ioan: „Ce aţi ieşit să vedeţi? Un vorbitor intelectual care poate fi transformat dintr-un metodist într-un baptist; dintr-un baptist într-un prezbiterian şi dintr-un prezbiterian într-un penticostal, sau în altceva? Ce aţi ieşit să vedeţi, o trestie clătinată de vânt? Sau poate un om îmbrăcat într-o piele de cămilă? Sau aţi ieşit să vedeţi un profet? Da, vă spun, şi mai mult decât un profet.”

Ioan a fost mai mult decât un profet. El a venit cel mai umil dintre toţi, dar cu toate acestea, era mai mult decât un profet. Ştiţi cine a fost Ioan? El era mesagerul legământului. Sigur că da. El a mers în spatele tuturor profeților. Profetul este un văzător, dar Ioan a fost mai mult decât atât. El era solul, mesagerul legământului, iar Domnul a spus referindu-se la el: „....el este acela despre care s-a scris: „Iată, trimit înaintea feţei Tale pe solul Meu…” (Matei 11.10).

Acesta a fost el, dar prin faptul că a venit aşa de simplu, i-a orbit pe intelectuali ca să nu-l recunoască.

Ar trebui să termin, dar mai am câteva texte despre care aş vrea să vorbesc.

Cum este cu văduva care avea numai o mână de făină? Ea a ajuns în slăbiciune şi urma să moară probabil de foame.

Soţul ei a fost un mare credincios, dar a murit, iar femeia a rămas văduvă şi cu un copil. Toată bogăţia ei era o mână plină de făină, dar îi era destul, aceasta era tot ce-şi dorea. Predată în mâna Domnului, ea a trăit din acea făină timp de trei ani şi jumătate.

Într-o dimineaţă, această femeie s-a dus şi a adunat două lemne, le-a rupt şi le-a pus împreună. Vedeţi, două lemne, o cruce… Şi a spus: „Voi aduna două bucăţi de lemne.” Nu a adunat un braţ de lemne, ci numai două bucăţi. Asta-i tot. Vedeţi simbolul?

„Voi frământa cu făina pe care o mai am, două turte, pentru mine şi pentru fiul meu, vom mânca, iar apoi vom muri.”

Ea era cu adevărat în slăbiciune, nu-i aşa? Oh, erau timpuri aşa de grele! Oamenii ţipau în jur şi mureau de foame, pentru că nu mai era nici mâncare, nici apă şi nu aveau de unde să împrumute. Ea era la capătul drumului.

Da, femeia era în slăbiciune, de aceea a spus: „Vom mânca, apoi vom muri.” Dar când s-a întors, a văzut faţa păroasă a unui necunoscut, care-i spunea: „Adu-mi te rog, o bucată de pâine din mâna ta.” (1 Împăraţi 17.11b).

O,h Doamne, puţinul pe care-l avea, l-a închinat Domnului, iar această atitudine i-a salvat viaţa. Desigur. De ce? Pentru că atunci când a fost slabă, a devenit tare.

O altă femeie avea numai puţin ulei în casa ei, iar cei doi fii ai ei urmau să fie luaţi robi, pentru că nu putea să-şi plătească datoria. Iată însă că tocmai când a ajuns la capătul drumului, a venit Elisei, care i-a zis: „Ce pot să fac pentru tine? Spune-mi ce ai în casă?”

„Roaba ta n-are acasă decât un vas cu untdelemn,” a răspuns ea.

Şi el a zis: „Du-te de cere vase de afară de la toţi vecinii tăi, vase goale, şi nu cere puţine.” (2 Împăraţi 4.1-3).

Aici vreau să vedeţi ceva:

David a auzit acel zgomot pe deasupra duzilor; Ilie a văzut un nor de mărimea unei palme, care se ridica din mare şi a spus: „Se aude vuiet de ploaie.” (1 Împăraţi 18.41,44), iar Elisei a arătat că Dumnezeu poate să umple numai vase goale. Aşa este. Deci el i-a spus femeii: „Umple casa cu acele vase goale.” Amin. Vedeţi ce vrea Dumnezeu? El vrea să umple toate vasele goale.

Ascultaţi. Noi avem atâtea doctrine, atâtea nonsensuri ecleziastice, încât am ajuns la barieră. Ne-a mai rămas un singur lucru: să ne întoarcem la Dumnezeu şi la Cuvântul Său. Dacă veţi face aceasta, aduceţi-I toate vasele goale. Scoateţi afară tot ce aveţi de la baptişti, de la metodişti, de la penticostali şi apoi, puneţi-le goale în casă. Dar nu vă opriţi aici, ci începeţi să turnaţi în ele până le umpleţi. Amin.

Femeia a avut suficient ca să trăiască ea şi copiii ei şi ca să-şi plătească datoriile. De ce aceasta? Pentru că tot puţinul pe care l-a avut, l-a închinat lui Dumnezeu şi, ascultând cuvântul profetului, totul s-a terminat bine.

Dumnezeule, trimite-ne un profet care va lua Cuvântul Tău şi nu altceva, şi va fi gata să umple vasele. Să le golească, iar Dumnezeu să le umple cu Cuvântul Său; să-L toarne în acele suflete. Nu o umplere de felul: „O, eu am tremurat când L-am primit. Eu am vorbit în limbi când L-am primit. Sau: Eu am dansat în Duhul.”

Pe acestea uitaţi-le! Staţi numai acolo, până când vine El şi umple vasul! Aceasta este tot ce vi se cere, pentru că El umple vasele în simplitate.

Oh, cât am putea vorbi despre aceasta!

Isus le-a spus într-o zi ucenicilor Săi: „Aici sunt cinci mii de oameni flămânzi.” Oh, din cuvintele acestea aş putea vorbi încă o oră! Cinci mii de oameni flămânzi? Păi, sunt o sută de milioane care flămânzesc!

Ce I-au răspuns ucenicii? „…dă-le drumul să se ducă prin sate să-şi cumpere de mâncare.” (Matei 14.15b), dar Domnul le-a zis: „N-au nevoie să plece, daţi-le voi să mănânce!” (v. 46).

Oh, îmi închipui cum se agitau să găsească ceva! Apoi s-au întors la Isus şi I-au spus că n-au găsit un bănuţ în toată mulţimea. Vedeţi? „N-avem decât cinci pâini şi doi peşti. Aceasta este tot; este singura hrană.”

Păi, în această ordine, aş putea lua textul din Fapte 2.38, pentru că acolo găsim tot ce ne trebuie. Voi trebuie să ascultaţi doar ce scrie acolo. Nu este nevoie să mergeţi la un seminar, ci luaţi doar ce scrie acolo. Este tot ce aveţi nevoie: „Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh,” veţi fi umpluţi cu ulei. Vedeţi? Doar umpleţi-vă şi fiţi gata pentru El, pentru că aceasta-i tot ce vă trebuie.

Ştiţi, nu a fost prea greu să fie pusă o picătură în fiecare vas. Poate a luat pe deget şi a picurat în fiecare, iar când a privit înapoi, toate erau pline. Era nevoie numai de o picătură, pentru că era un ulei binecuvântat.

Nu luaţi vreo experienţă ecleziastică, ci luaţi Cuvântul lui Dumnezeu şi picuraţi-L acolo, pentru că atunci vi se va umple vasul.

Poate că cineva zice: „Păi, ce fel de picătură ne trebuie? Poate că putem lua ceva din Psalmi?”

Voi să luaţi ceea ce v-am spus: „Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi fi umpluţi cu acea Picătură”. Primiţi aceasta şi veţi fi umpluţi.

Această picătură a fost folosită de Petru la Rusalii; această Picătură a fost folosită de Pavel şi de toţi ucenicii Domnului. Restul va fi adăugat, voi trebuie doar să luaţi acea Picătură şi să o urmaţi, înţelegeţi?

Fiţi slabi şi goi, dar umpleţi-vă cu toţii de acolo, pentru că va continua să picure şi Dumnezeu va face restul. Puneţi-vă pe genunchi şi primiţi din toată inima această Picătură. Picuraţi-o chiar acum în inima voastră şi spuneţi: „Dumnezeule, cred din toată inima mea.” Iar El se va îngriji ca restul picăturilor să cadă, aşa că veţi fi reumpluţi cu Duhul Sfânt.

Acum, ucenicii aveau cinci pâini şi doi peşti, dar ce puteau face cu ele? „Nu avem decât picătura aceasta”, au spus ei, dar Isus a spus: „Este suficient, aduceţi-o la Mine.” Vedeţi?

„Aduceţi la Mine acea picătură mică, pentru că de restul Mă voi îngriji Eu. Voi eliberaţi-vă de tot ce vă mai leagă, în timp ce Eu vă dau din această Picătură.”

Fiecare din voi să ia din Picătura aflată în Fapte 2.38; luaţi-o în inima voastră, în dimineaţa aceasta, şi plecaţi de aici având privirile aţintite asupra Lui, în timp ce împărţiţi Pâinea vieţii.

Pocăiţi-vă şi botezaţi-vă în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, apoi veţi vedea cum Duhul Sfânt va picura, va picura şi iar va picura în inima voastră, până veţi fi umpluţi cu Duhul Sfânt. Corect.

Voi nu trebuie să mergeţi la seminarii. Nu trebuie să fiţi deştepţi, ci singurul lucru care vi-l trebuie, este să recunoaşteţi că sunteţi nimic. Lăsaţi ca Dumnezeu să fie Conducătorul vostru şi El se va îngriji de toate lucrurile. În ordine.

Şi El a spus: „Aduceţi-le aici.”

Aceasta vrea Dumnezeu în dimineaţa aceasta: să-i aducem o mulţime de vase goale, pentru că de restul se va îngriji El. Da, domnilor.

Orbul Bartimeu stătea la poartă, în cel mai slab moment al său, când a auzit un Glas care a spus: „Aduceţi-l aici!”

Vedeţi, uneori se întâmplă în momentul cel mai greu.

Acolo la mormânt a fost la fel. Maria era cu inima zdrobită pentru că Fiul ei fusese ucis şi astfel, toată nădejdea ei era spulberată. În ziua dintâi a săptămânii, s-a dus să-L îmbălsămeze, dar când a ajuns la mormânt trupul Lui nu mai era acolo, iar un Glas i-a zis: „De ce plângi, femeie şi de ce-L cauţi pe Cel viu printre cei morţi?”

Biata femeie, cum să nu plângă, doar era Fiul ei şi murise în ruşine, biciuit şi atârnat gol pe cruce, ţintuit în cuie, după ce spusese că El era Mesia cel aşteptat, după ce ea însăşi ştia că Îl născuse după ce fusese umbrită de Duhul Sfânt. Era Fiul lui Dumnezeu, iar ea văzuse toate lucrările Sale, iar acum…. Da, se pare că Maria ajunsese în cel mai greu ceas al vieţii sale.

Priviţi-L pe Isus. El a stat împotriva răului, a stat împotriva organizaţiilor, împotriva acelor farisei, dar apoi a devenit slab, S-a predat morţii şi a murit ca un păcătos, pe cruce, purtând păcatele noastre.

Profeții au rostit chiar cuvintele care au fost rostite de El pe Calvar, dar nu le-au putut înţelege:

„Dumnezeule, Dumnezeule! Pentru ce M-ai părăsit?” sau: „Mi-au străpuns mâinile şi picioarele; toate oasele aş putea să mi le număr; îşi împart hainele Mele între ei, şi trag la sorţ pentru cămaşa Mea.” (Psalmul 22. 1,16,17,18).

„Toţi cei ce mă văd îşi bat joc de mine, îşi deschid gura, dau din cap şi zic:

S-a încrezut în Domnul! Să-l mântuiască Domnul, să-l izbăvească, fiindcă-l iubeşte.” (v. 7-8).

El a murit ţinând de acest Cuvânt. Dumnezeu Emanuel, a devenit atât de slab încât s-a încredinţat pe Sine morţii şi mormântului, iar sufletul Lui, iadului…. Slăbiciune.

Dar după acea predare completă, a ieşit afară în ziua de Paşti, croindu-Şi cale din locul cel mai de jos.

El era Cel Prea Înalt dar S-a făcut omul cel mai de jos, pentru că a venit la cei mai de jos dintre oameni. Astfel S-a dus în oraşul cel mai de jos,  Ierihon, iar cel mai mic dintre oameni,  Zacheu, s-a uitat de sus în jos la El.

S-a dus la moarte; de la moarte a mers în mormânt, iar din mormânt a coborât în iad, în locul cel mai de jos care există. Dar de acolo, Dumnezeu a început să-L înalţe, urcându-L sus în slavă, aşa încât trebuie să privească în jos ca să vadă cerul.

Acea mamă cu inima zdrobită, nu ştia toate acestea şi stătea acolo plângând. Cel mai slab ceas pe care îl avusese vreodată, era chiar acela. Domnul ei nu mai era, de aceea îşi zicea: „Ultimul lucru pe care mai pot să-l fac pentru El, pentru scumpul meu Fiu, este să merg să-L îmbălsămez, dar iată, nu-L mai găsesc în mormânt, pentru că mi L-au luat. Dar chiar în clipa aceea, a auzit glasul care o întreba: „De ce plângi, femeie?” Auzindu-L, Maria s-a gândit că este paznicul mormântului. O, era atât de slabă că nici nu s-a putut întoarce, ci a zis doar: „Am fost prezentă la tot ce s-a întâmplat în zilele acestea. Am privit răstignirea scumpului meu Fiu, de care ştiu sigur că era Fiul lui Dumnezeu, iar acum, iată că mi L-au luat. Dumnezeu cunoaşte inima mea şi ştie că nu sunt vinovată cu nimic, pentru că Duhul Sfânt mi-a dat acest Copil fără să ştiu de bărbat. O, şi ei mi L-au ucis în modul cel mai cumplit! Pe mine nu mă interesează ce-au spus despre El, ci doresc un singur lucru: să-L îngrop cum se cuvine, dar iată că mi L-au luat.”

Şi ce a urmat? Domnul a întărit-o atunci când a fost mai prăbuşită. Da, Domnul i-a întărit întotdeauna pe ai Săi atunci când au fost mai slabi.

Petru era la pescuit. Pe undeva, mie îmi  place meseria lui. Deci, Petru era la pescuit, însă era foarte mâhnit şi descurajat, ştiind că-L negase pe Hristos.

Oh, Doamne! Îşi amintea cum Domnul stătuse acolo cu ei şi îl întrebase: „Petre, Mă iubeşti?”, iar el Îi răspunsese: „Ştii bine că Te iubesc. Ştii că sunt în stare să-mi dau şi viaţa pentru Tine.”

Atunci Domnul i-a zis: „Petre, eşti sigur de ceea ce spui? Iată că înainte ca să cânte cocoşul, te vei lepăda de trei ori de Mine.” Şi totul se împlinise întocmai, pentru că într-o singură noapte, spusese de trei ori: „Eu nu Îl cunosc pe Omul acesta!”

Acum, Petru stătea şi se gândea: „M-am lepădat de El în faţa acelei slujnice care a zis: „Nu cumva eşti şi tu unul dintre ei?” Da, chiar m-am blestemat în faţa lor, negând că L-aş cunoaşte!”

Oh, Petru era într-o stare teribilă! El a văzut privirea lui Isus atunci când a cântat cocoşul şi şi-a amintit Cuvintele Lui, ceea ce l-a dus în acea stare cumplită de deznădejde. „Oare de ce mai trăiesc? Cred că mă voi întoarce din nou la pescuit, pentru că nu mai pot să predic.” A ieşit în larg, dar în noaptea aceea nu a prins nimic. Era dezamăgit, pentru că ajunsese la capătul drumului. Când se gândise că în sfârşit a ajuns cineva, când a tăiat urechea slujitorului marelui preot, arătând că poate face şi el ceva, a trebuit să uite totul şi să se recunoască învins; să se recunoască un nimeni.

A ieşit din nou la pescuit, dar iată că după o noapte de trudă, nu a prins nimic. Oh, ce descurajare! De fiecare dată când trăgea năvodul sus, era gol. Era aşa descurajat că îşi zicea: „Mai bine m-aş arunca din barcă, pentru că şi aşa nu valorez nimic.” Dar deodată a văzut în faţa sa un Om şi Acela i-a spus: „Aruncă năvodul în partea cealaltă şi vei prinde peşte!” El L-a ascultat şi a aruncat năvodul, iar când a început să-l tragă afară, a devenit tare. Oh, Doamne! Când a fost tare, el nu a putut face nimic, dar când a devenit slab, atunci a devenit tare. Da, domnilor.

Strategia lui Dumnezeu este să ia vase umane goale şi să scuture lumea cu ele, aşa cum a făcut şi la Rusalii.  Ce a făcut El la Rusalii? I-au trebuit zece zile ca să golească acele vase pe deplin, apoi toate au fost adunate în camera de sus şi aşezate cu gura în sus, astfel că Dumnezeu le-a umplut. Urmarea? Prin ele a fost zguduită toată lumea.

Aceasta ne trebuie şi nouă astăzi: vase golite, astfel ca Dumnezeu să le poată umple. Da, domnilor. Dar Dumnezeu nu le poate umple câtă vreme sunt pline de antrenament teologic, deci nu le  poate folosi. El trebuie să aibă vase goale ca să le poată umple.

Elisei nu i-a spus femeii: „Du-te şi adu nişte vase, apoi împrumută ulei de la vecini şi du-te să-l vinzi, pentru că vei obţine un preţ mai bun şi-ţi vei putea plăti datoriile.” El a spus: „Adu vase goale. Adu cât mai multe vase goale.” Asta-i tot ce vă trebuie.

Aşa a fost şi la Cincizecime. Ei aveau vase goale pe care Dumnezeu le-a umplut.

Frate, astăzi se cere acelaşi lucru. Şi această zi trebuie să aibă astfel de vase. Ori le vom avea, ori vom pieri. Da, domnilor.

Marea maşină ecleziastică pe care o avem, marile maşini bisericeşti s-au ars. Au primit o lovitură spirituală. Cred că au ceva la manivelă, ceva n-a mers bine. Au folosit un alt tip de benzină şi s-au ars; au folosit experienţa lor teologică în locul Duhului Sfânt.

Marile treziri, marii evanghelişti, campaniile de vindecare, totul a eşuat. Noi ştim aceasta!

Priviţi la marele nostru evanghelist Billy Graham, care a cutreierat lumea în sus şi-n jos. La ce bun?

Uitaţi-vă la Oral Roberts cu campaniile lui de vindecare. Totul devine tot mai rău, pentru că baptiştii, prezbiterienii, penticostalii şi tot felul de organizaţii se adună împreună. Ce este aceasta? O mare maşină ecleziastică, iar Dumnezeu o umple cu carbon pentru voi, aşa că mai pufăie când şi când, dar este gata; este terminată. Benzina s-a terminat, iar ei au turnat apă în locul ei. Cauciucurile sunt dezumflate pe ambele părţi, aşa că totul a ajuns într-o stare jalnică.

Maşina ecleziastică s-a oprit, şi frate, capacul vine din iad, iar curenţii puterii diavolului curg peste tot. A cucerit naţiuni; a cucerit politica, încât a ajuns mâncată de rugină; a cucerit bisericile, încât nu mai ştiu nimic altceva decât culte.

Dacă-i întrebi: „Eşti creştin?”, îţi răspund: „Sunt metodist”. Eşti creştin? „Sunt penticostal.” Dar acest lucru nu înseamnă mai mult, decât dacă ai spune „sunt un porc, sunt un cal, sau orice altceva.”

De ce spun aceasta? Pentru că tu eşti creştin numai când te naşti din nou prin Duhul lui Dumnezeu, şi nu doar atât, ci eşti şi complet predat Lui. Dacă nu eşti complet predat Duhului, înseamnă că nu eşti născut din nou şi nu ai Duhul Sfânt. Tu poţi vorbi în limbi, poţi să sari şi să alergi, că nu-ţi va folosi la nimic.

Pavel spunea: „Pot să mut şi munţii prin credinţă; pot să vindec bolnavii; pot să cunosc toată Biblia, pot să merg la seminar şi să ştiu toate lucrurile, pentru că cu toate acestea sunt un nimic.” Aleluia!

Oh, Doamne, vorbind despre capac: demonii umblă în jur, puterile diavolului: numele adăugate celui de creştin, învăţăturile şi poruncile omeneşti, seminariile teologice, ne-au depărtat tot mai mult de Biblie.

Cine este destul de tare? Cine este destul de înţelept? Cine este destul de puternic să condamne această legiune care dă jos hainele de pe femei, în numele predicatorilor metodişti, baptişti şi chiar penticostali? Îşi vopsesc feţele ca Izabela, îşi încreţesc părul şi poartă pantaloni. Posedaţi de diavolul!…

Biblia vorbeşte despre legiunea de draci care a smuls hainele de pe acel biet îndrăcit, lăsându-l gol. Cine este acest Diavol care răcneşte? Care denominaţiune este în stare să-l biruiască? El umblă în sus şi-n jos, printre pietrele de mormânt ale denominaţiunilor, strigând: „Zilele minunilor au trecut! Nu mai avem nevoie de Duhul Sfânt!” Cine-l poate îmblânzi? Numai Dumnezeu.

Noi nu putem face aceasta prin cultele noastre, nici prin puterile noastre ecleziastice. Dar acolo a fost odată un Glas care a făcut-o. Amin. El i-a îmblânzit pe acei demoni, i-a trimis la locul lor, iar pe acel om l-a îmbrăcat.

Oh, şi acelaşi Glas, ne-a dat şi nouă făgăduinţa că „lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.” (Ioan 14.12).

Dar nu le veţi putea face niciodată ca biserică ecleziastică! Nu le veţi putea face într-o organizaţie. Sigur că nu, ci le veţi face numai când vă veţi goli şi veţi deveni slabi; când veţi turna afară „eu-l” vostru şi veţi lăsa Duhul Sfânt să intre şi să inunde fiecare parte din voi, să umple fiecare loc din trupul vostru. Acesta-i singurul fel. Noi nu avem nevoie de nicio organizaţie.

Oh, Dumnezeule, eu simt o revărsare chiar în locul acesta! Ceea ce ne trebuie nouă, este un profet al lui Dumnezeu, care să se ridice ca un tunet, cu o străfulgerare spirituală și  să scuture lumea de ruşine. Aleluia! El are nevoie de vase goale; de o biserică scoasă afară, de o minoritate care va primi puterea lui Dumnezeu, binecuvântările şi Mesajul Lui. Aleluia! Aceasta ne trebuie.

Să deveniţi slabi, astfel încât să puteţi fi tari. Aceasta va birui orice diavol; îi va ruşina pe cei învăţaţi, şi-i va aduce la Dumnezeu pe bărbaţii şi femeile care au fost chemați de El.

Nu uitaţi: „Cum a fost zilele lui Noe, aşa va fi şi în zilele venirii Fiului omului.” Şi atunci au fost salvate opt suflete.

În zilele lui Ilie au fost şapte mii. Oh, gândiţi-vă unde suntem noi!

Când a intrat Ioan în scenă, Biserica era doar o minoritate, dar acolo au fost vase golite în care s-a turnat ulei. Aleluia! Dumnezeule, lasă-ne să fim şi noi goliţi!

Goliţi-vă prieteni! Fiţi slabi. Lepădaţi-vă de calităţile voastre; goliţi-vă înaintea altarului lui Dumnezeu, ca jertfă, astfel ca îngerul să vină cu un cărbune aprins şi să umple acel vas cu puterea Celui Atotputernic. Atunci El vă va face puternici şi vă va da har.

Haideţi să ne plecăm capetele pentru un moment.

Oh, Doamne, a trecut încă o duminică şi noi am stat în această adunare solemnă, alături de aceşti bărbaţi şi femei care Te cunosc, Te cred şi au acţionat în totul după Cuvântul cu care i-ai însărcinat, şi în inimile cărora lucrează şi locuieşte Duhul Tău cel Sfânt. Noi Îţi mulţumim pentru ei.

Ştiu că sunt şi alţii asemenea lor, în ţară sau dincolo de graniţă, unde vor merge aceste benzi. Ajută-i să le asculte şi să le înţeleagă, astfel ca să poată fi umpluţi de Duhul Tău.

Poate că sunt unii, chiar aici, care s-au golit de când am început să vorbesc şi au înţeles că s-au încrezut prea mult în propria lor gândire, în calităţile şi isteţimea lor, care înaintea Ta nu este nimic altceva decât murdărie.

Oh, Dumnezeule, fie ca ei să se golească acum, să Ţi se predea şi să vină cu umilinţă, pentru umplerea cu Duhul Sfânt. Îndură-Te, Doamne.

În Biblie scrie că toţi cei care au crezut, au fost botezaţi.

În această clădire, acolo în spate, se află o femeie, care îmi aminteşte de o doamnă Hicks, care a venit odată după mine. Era numai piele şi os, deoarece cancerul o mâncase peste tot, iar soţul ei nu era încă creştin. Şi îmi amintesc că în noaptea aceea m-am rugat: „Dumnezeule, trimite-l pe David, cu praştia lui după leu, ca să aducă oaia înapoi.” Apoi am continuat: „Acest cancer a mâncat-o pe sora mea. El este un diavol, dar ştiu că Tu eşti Dumnezeu, pentru că Te-am văzut şi Te cunosc. Am vorbit cu Tine şi Tu mi-ai răspuns.”

Eu am mers după oaia lui Dumnezeu şi cancerul i-a dat drumul, apoi am încredinţat-o în Numele lui Isus Hristos, iar soţul ei, care nu era încă credincios, a crezut Cuvântul Domnului şi a dus-o pe soţia lui acasă. Şi iată că în dimineaţa aceasta ea este aici, o femeie puternică şi sănătoasă, care doreşte să fie botezată în Numele lui Isus Hristos.

Oh, Dumnezeule, Îţi mulţumim pentru acel vas gol, gata pentru a fi umplut. Te rog să binecuvântezi acest suflet, care este un exemplu pentru mulţi şi Te rog să binecuvântezi şi această adunare.

Tată, a mai rămas un singur lucru pe care pot să-l văd: ori vei ridica undeva, câteva vase goale, care să facă lumea aceasta să se ruşineze, ori îl vei trimite cât mai repede pe Isus, pentru că sfârşitul este aici.

Doamne, au mai rămas doar două posibilităţi: ori vom vedea ceva puternic ridicându-se imediat, ori vom vedea venirea Domnului.

Toate profețiile s-au împlinit. Ultimul lucru înainte ca Biserica să fie luată sus, în Apocalipsa 3, este venirea unui mesager, care va întoarce inimile oamenilor din epoca laodiceană, la părinţii credinţei, ducându-i înapoi la Cincizecimea adevărată.

Vino, Doamne Isuse şi ia-Ţi Biserica, iar dacă va fi cu voia Ta, fă ca înainte de răpire, să vină Puterea Ta. Umple Tu aceste vase şi ridică-le la cer! Scutură încă o dată această lume, deoarece ştim că atunci când timpul va fi trecut nu va mai fi nicio pocăinţă. Totul va fi prea târziu.

Noi ştim că după ce-Ţi vei lua Mireasa, Duhul Tău va merge la evrei. Da, când cei o sută patruzeci şi patru de mii vor sta cu Mirele pe Muntele Sionului, Mireasa va fi în ceruri. Ea este deja răpită, iar Mielul Se întoarce pentru a Se face cunoscut fraţilor Săi, aşa cum am văzut şi din pilda lui Iosif.

Atunci va fi un plânset şi o jale cum nu a mai fost niciodată, pentru că Îl vor vedea stând în mijlocul lor. El li se va face cunoscut, iar ei îl vor întreba: „De unde vin aceste răni pe care le ai la mâini?” şi El le va răspunde: „În casa celor ce Mă iubeau le-am primit.” (Zaharia 13.6)

Atunci ei vor spune: „Cu siguranţă ne va ucide pentru că L-am crucificat”, dar El le va răspunde la fel ca Iosif fraţilor săi: „Nu vă temeţi şi nu vă îngrijoraţi, pentru că Dumnezeu a făcut aşa ca să salveze şi neamurile. Nu a fost vina noastră.” Biblia spune că atunci Îl vor plânge aşa cum plânge cineva pe un întâi născut.

Tată, această zi este aproape şi ea va fi sfârşitul celor şaptezeci de săptămâni ale lui Daniel.

Oh, Dumnezeule, fă ca glasul profeților lui Dumnezeu să strige împotriva femeilor de astăzi, împotriva bisericilor moderne, să-i scuture pe aceşti predicatori care se tem să spună Adevărul. Fă-i să se ruşineze de ei înşişi.

Tată, noi ştim un lucru pe care putem să ne bazăm cu toată încrederea şi anume, că „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl” şi: „Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine”. (Ioan 6.44,37).

Ei vor ajunge când vei vrea Tu, pentru că ai spus: „Nu te teme, turmă mică; pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia.”(Luca 12.32), şi noi ştim că acesta este adevărul.

Tu ne-ai avertizat tot timpul că vor fi foarte, foarte puţini, cei care vor fi pregătiţi când va veni acel timp. Apoi va fi marea înviere, când toţi cei care au fost răscumpăraţi de-a lungul epocilor, vor învia. Dar, înainte de a veni această zi, chiar la sfârşitul timpului, Biserica Ta va fi o minoritate.

Noi vedem aceasta, Tată; vedem Mesajul zilei şi vedem cum este respins. Da, eu am văzut că poporul Tău recunoaşte că nu este nimic şi că are nevoie să fie umplut de Tine. Te rog să scoţi lumea din ei, acum când ne aflăm cu puţin timp înainte de venirea Ta

Doamne, în mijlocul nostru sunt oameni bolnavi, oameni care au nevoie de vindecare fizică. Îndură-Te, pentru că este scris: „Nu uita, suflete, niciuna din binefacerile Domnului! El îţi iartă toate fărădelegile tale; El îţi vindecă toate bolile tale.” (Psalmul 103.3).

Rugămintea noastră este ca marea Ta putere vindecătoare să vină asupra fiecărui suflet prezent în locul acesta, pentru că dacă poţi salva orice suflet pierdut doar întorcându-i inima spre Tine, cu atât mai mult poţi să vindeci trupeşte.

Aici sunt şi batiste. Le binecuvântez în Numele Domnului Isus, aşa cum a făcut şi marele apostol Pavel. Fie ca cei ce vor primi aceste batiste, să fie vindecaţi. Fie ca orice casă dezbinată să fie unită din nou; fie ca acei copilaşi care au rămas fără mamă sau fără tată, din pricina despărţirii părinţilor, să fie uniţi din nou. Ai milă, Doamne! Vindecă toţi bolnavii şi suferinzii spre onoarea şi slava Ta.

În ce ne priveşte pe ceilalţi, noi încercăm să ne ţinem vasele cu gura în sus, cu inimile şi privirile aţintite spre Tine, şi lepădându-ne de tot ce ne-ar mai putea lega de lumea aceasta.

Biblia spune că Avraam a ieşit afară din casa lui, din oraşul lui şi dintre rudele lui şi a pornit în călătorie spre ţara făgăduită, mărturisind că este un străin şi un călător pe acest pământ.

Avraam, Isaac şi Iacov şi toţi cei care au avut această mărturie că nu sunt din această lume, au mărturisit simplu că există o cetate a cărui Ziditor este Dumnezeu şi că ei sunt în căutarea ei.

Fă ca inimile să fie schimbate chiar acum, când mă rog, şi la fel atitudinea lor, astfel ca atunci când va fi serviciul de botez, ei să păşească în faţă, nu pentru că sunt siliţi de cineva, ci pentru că au primit descoperirea Ta.

Tată, Tu ai spus că toţi aceia care sunt chemaţi de Tine, vor veni, de aceea Ţi-i încredinţez pe toţi, împreună cu acest mesaj micuţ, dintr-un vas sărac, fără nimic în el, Doamne. Te rog să iei Tu aceste cuvinte simple şi să le modelezi în inimile oamenilor, astfel ca niciunul să nu se mai poată depărta de ele.

Îndură-Te, Doamne, în timp ce Ţi-i încredinţez pe toţi, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

(un frate aduce o prorocie).

De ce staţi între două opinii? Aţi auzit ce a spus El? Dacă Dumnezeu este Dumnezeu, atunci slujiţi-L pe El; iar dacă lumea este bună, atunci continuaţi cu ea. Vedeţi? Dacă acea cale denominaţională este bună, mergeţi pe ea, iar dacă Biblia este bună, atunci veniţi cu ea. Alegeţi în acest ceas pe cine vreţi să slujiţi.

Haideţi să murmurăm o cântare, pentru că Biblia spune că ucenicii au cântat o cântare, apoi au ieşit.

Haideţi să cântăm: „Îl iubesc pe Isus”, în timp ce stăm cu capetele plecate şi cu inimile îndreptate spre El.

(Fratele Branham începe să murmure.) Vă puteţi decide pentru Hristos? Goliţi-vă inimile şi spuneţi: „Doamne, nu sunt bun. Nimic nu este bun în mine. Ajută-mă să uit tot ce am ştiut. Vino, Doamne Isuse, şi nu mă lăsa să trec pe lângă clipa aceasta. Lasă-mă să fiu umplut, Doamne şi ajută-mă ca de astăzi să fiu cu totul al Tău.”

Rugaţi-vă lui Dumnezeu cu o rugăciune simplă şi sinceră. Căiţi-vă înaintea Lui.

….ascultă când mă rog, ia-mi toate păcatele,

Şi lasă-mă ca din această zi să fiu cu totul al Tău.

(Fratele Branham murmură cântarea: „Credinţa mea priveşte sus, spre Tine”).

Pentru voi, cei care aţi crezut, care v-aţi golit vasul înaintea lui Dumnezeu, care aţi hotărât să nu mai lăsaţi nimic să vă împiedice şi care aţi decis să nu vă mai lăudaţi cu calităţile voastre; pentru voi, care aţi hotărât să începeţi o viaţă cu Dumnezeu, bazinul cu apă este pregătit pentru botez.

Femeile să meargă în dreapta, iar bărbaţii spre stânga, pentru că serviciul de botez începe imediat.

Cei care v-aţi golit şi care nu mai credeţi ceea ce spun ecleziaştii, sau ce spun organizaţiile, ci vreţi să credeţi pe „Aşa vorbeşte Domnul” şi să urmaţi calea Domnului, veniţi chiar acum.

Aceasta este chemarea voastră la altar: „şi toţi cei ce au primit propovăduirea, au fost botezaţi.” (Fapte 2.41a).

Vă spun aceasta în Numele Domnului Isus.

Câte dintre voi, femeile, vă ruşinaţi de părul vostru scurt şi vreţi ca prin harul lui Dumnezeu să-l lăsaţi să crească? Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Câţi dintre voi, bărbaţii, vă ruşinaţi pentru că v-aţi lăsat femeile să fumeze şi să poarte pantaloni, care de fapt sunt îmbrăcămintea voastră? Biblia spune că este o urâciune orice femeie care poartă îmbrăcăminte bărbătească. Ştiţi că Dumnezeu nu Se poate schimba? Nu, nu se poate. El are o singură natură: sfinţenia, iar dacă nu deveniţi ca El, nu-L veţi vedea, pentru că „fără sfinţenie niciun om nu-L poate vedea pe Dumnezeu.”

Dacă purtaţi pantaloni, chiar largi fie ei, lui Dumnezeu i se face rău şi vomită când vă vede, El nu poate suferi murdăria. Prin urmare, cum credeţi că veţi putea ajunge în cer, dacă sunteţi purtaţi de un asemenea duh?

Cum veţi putea ajunge în ceruri cu părul scurt, când Dumnezeu a spus că este o ruşine pentru femeie să-şi taie părul? Ea neagă orice îndatorire de soţie, prin aceasta.

Dumnezeu nu Se schimbă. Acesta este Cuvântul Lui, aşa că mai bine aţi lua aminte!

Şi voi, bărbaţilor, care le lăsaţi pe soţiile voastre să facă aceasta, nu vă este ruşine de voi înşivă? Nu vă este ruşine?

Nu încercaţi să fiţi ca prima doamnă a ţării, ci fiţi ca Dumnezeu. Goliţi-vă de aceste modernisme ale lumii, astfel ca Hristos să Se poată turna peste voi, fiindcă atunci veţi fi umplute cu Duhul Sfânt, altfel, El nu poate face nimic pentru voi. Ar fi împotriva principiilor Lui; ar fi împotriva Cuvântului Său, și aşa ceva nu se poate. Noi trebuie să venim la Cuvântul Lui înainte ca să se poată face ceva. Voi ştiţi aceasta.

Cei care credeţi, ridicaţi mâna. Sigur, acum haideţi să facem ceva în acest sens.

Dumnezeule, fii îndurător. Oh, câtă nevoie avem de El!

Să nu uitaţi că la judecată, eu trebuie să stau în faţa fiecărui cuvânt pe care l-am spus. Acum orice vină este ştearsă de pe mâinile mele, este luată de pe conştiinţa mea, de pe sufletul meu, pentru că v-am spus Adevărul. Dumnezeu ştie aceasta.

Dacă staţi nepăsători şi nu vă simţiţi mustraţi, ce vă veţi face la venirea Lui? Să ştiţi că atunci Dumnezeu nu va mai trata cu voi, pentru că totul va fi trecut. Puteţi fi cât se poate de religioşi sau să aparţineţi la o biserică, pentru că dacă treceţi pe lângă aceasta, totul este degeaba.

Cuvântul lui Dumnezeu merge înăuntru şi scoate toată lumea afară din inimă, făcându-vă o făptură nouă. Vedeţi? Eu cer fiecărui lucrător şi oricărei persoane de aici, să se lepede de tot ce este împotriva Cuvântului lui Dumnezeu.

Haideţi să fim cu adevărat creştini.

Dumnezeule, ai milă de mine. Ia-mă şi modelează-mă Tu. Dorinţa mea este ca după această săptămână, să merg înaintea lui Dumnezeu ca să aflu ce urmează să fac. Tot ceea ce nu este bun, taie Tu jos de la mine; taie împrejur inima mea, urechile mele şi fiinţa mea întreagă. Fă-mă ceea ce vrei Tu să fiu.

Orice ar trebui, taie jos de la mine, Doamne. Arată-mi în Cuvânt, spune-mi şi voi face. Trebuie să spui doar un Cuvânt şi Te voi asculta.

Dorinţa mea este să fiu un creştin în Cuvântul lui Dumnezeu, privind orice cuvânt al oamenilor ca fiind o minciună.

Te uiţi după locul de botez? Este în spate, aici frate, în colţ. Da, mulţi dintre voi ar trebui să veniţi, bărbaţi şi femei care credeţi şi v-aţi mărturisit păcatele, să vă botezaţi în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor, apoi veţi primi Duhul Sfânt.

Acum vreau să le spun ceva catolicilor prezenţi aici. Voi spuneţi că biserica are putere să ierte păcatele. Cum poate face aşa ceva?

Isus le-a spus ucenicilor: „Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor ce le veţi ţine păcatele, vor fi ţinute.” Cum puteau fi iertate păcatele în zilele Bisericii primare? Ei îi chemau pe oameni să se pocăiască şi îi botezau în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor, dar această pocăinţă nu se făcea printr-o mărturisire în cabină, la urechea preotului. Nu, nu, ci printr-o pocăinţă sinceră înaintea lui Dumnezeu, prin faptul că au crezut vestirea. Astfel, ei s-au lăsat botezaţi în Numele lui Isus Hristos şi apoi au primit Duhul Sfânt. Amin.

Îl iubiţi? Haideţi să ne ridicăm în picioare.

Acum vor fi mulţi care aşteaptă serviciul de botez. Oricine crede, poate veni să fie botezat. Credeţi în Domnul Isus cu toată inima şi cu tot ce este în voi.

Să ne plecăm cu toţii capetele şi să repetăm împreună modelul biblic de rugăciune lăsat de Domnul Isus, pentru că mă simt puternic îndemnat să facem aceasta (fratele Branham şi adunarea rostesc împreună rugăciunea „Tatăl nostru”).

În timp ce continuăm să stăm cu capetele plecate, îl rog pe fratele Neville să vină şi să spună ce are pe inimă, să facă anunţurile pentru serviciul de botez şi ce mai are de anunţat, iar apoi să elibereze adunarea.

Rugăciunea mea este ca Domnul să vă binecuvânteze. Să vă rugaţi pentru mine, pentru că şi eu mă rog pentru voi.

Domnul să fie cu voi toţi. Amin.

                             – Amin –