PRIVIȚI !

Bună dimineaţa, prieteni. Sunt foarte bucuros să mă aflu din nou în Phoenix, Arizona, pentru acest timp minunat de părtăşie. Aş fi vrut să ascult mai mult timp aceste cântări minunate şi să-l văd pe tânărul Jimmy cântând acel cântec. Nu poţi pune pe nimeni lângă băiatul acela, nu-i aşa?

Fratele Outlaw mi-a spus azi dimineaţă că şi scumpa lui mamă stă aici lângă uşă. Ea are optzeci și unu de ani. Dumnezeu să te binecuvânteze, soră. Cred că atunci când îl legănai pe braţe, iar micuţele braţe ale fiului tău îţi mângâiau faţa, nu te-ai gândit că la 81 de ani vei sta aici şi-l vei asculta predicând în biserica lui. Este foarte frumos acest lucru, iar eu mă bucur nespus pentru că Dumnezeu v-a dat nu mulţi ani, ci eternitatea pentru că sufletul este veşnic. Vedeţi? Aceasta înseamnă că tu nu ai avut niciodată început, de aceea nu poţi avea nici sfârşit, deci ai Viaţa veşnică, ceea ce este minunat.

Nu am avut ocazia să-l întâlnesc încă pe fratele Dion, dar el va continua acest serviciu săptămâna viitoare. De fapt va începe din seara aceasta, şi sunt sigur că această trezire va fi un mare succes.

Aş fi dorit să pot sta şi eu undeva în spate şi să sorb lucrurile bune ale lui Dumnezeu, în timp ce va predica fratele nostru, căci am auzit că este fiul unui misionar din Ierusalim. Aceasta mă face să fiu sigur că va plăcea cum va vorbi. Dacă puteţi veni să-l ascultaţi, ar fi bine s-o faceţi. Cei ce sunteţi prea departe ca să puteţi face aceasta, faceţi ceea ce fac eu: rugaţi-vă pentru el şi pentru succesul serviciului.

Îmi amintesc când am fost pentru prima dată la Phoenix. Era tot biserica aceasta, doar că se afla într-un alt loc. Ne închinam sub un altfel de acoperiş, cu fratele Outlaw. Am chiar şi o înregistrare din timpul acelei adunări, și atunci când mă simt descurajat, mă duc şi o ascult. Este puţin zgâriată dar se aude destul de bine. Poate că omul care a făcut acea înregistrare este printre noi. Desigur, am şi câteva înregistrări mai recente cu corul de aici, care pe atunci era format doar din câţiva copilaşi.

I-am spus fratelui Outlaw că-mi place să ascult acele înregistrări, pentru că nimic nu este mai odihnitor ca muzica.

Aţi ştiut că Dumnezeu vindecă prin muzică? Aţi ştiut aceasta? Da, Dumnezeu vindecă prin muzică. El vindecă prin dragoste; vindecă prin medicină; vindecă prin rugăciune; El are o mulţime de căi prin care vindecă. Depinde de nevoia pe care o aveţi.

Uneori, puţină dragoste va putea tămădui o bubă veche, un loc vechi care a fost julit sau ceva de felul acesta. Da, puţină iubire poate vindeca.

Câteodată te simţi prăbuşit total şi atunci asculţi una din aceste înregistrări, apoi te trezeşti că începi să cânţi şi tu. Da, începi să baţi din picior sau cu mâna, apoi simţi că primeşti putere să te ridici şi să mergi mai departe.

Acuma vreau să vă spun că aceste mesaje de șase ore nu sunt evanghelizări. Voi mă cunoaşteţi destul de bine şi ştiţi că eu mă cam lungesc şi că mulţi oameni pot spune în cinci minute mai mult decât spun eu în şase ore. Depinde doar ce spui.

Am aici un bileţel de la o soră care doreşte ca Domnul să-i binecuvânteze copilaşul. Eu am vorbit cu fratele Outlaw şi l-am întrebat: „Voi binecuvântaţi copilaşii?”

„Da”, a răspuns el. El îi  binecuvântează după cum spune de altfel şi Biblia. Noi urmăm întocmai exemplul pe care ni L-a lăsat Domnul Isus, căci nu am găsit nicăieri în Scriptură vreun loc unde să scrie că El a botezat bebeluşii sau că a însărcinat pe cineva să facă aceasta. Biblia spune doar că „I-au adus nişte copilaşi, ca să Se atingă de ei…. (El) i-a luat în braţe, şi i-a binecuvântat, punându-Şi mâinile peste ei.” (Marcu 10.13,16). După care a spus: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei.” (v. 14).  Dacă pianistul vrea, să ne dea tonul la o cântare frumoasă cum ar fi: „Aduceţi-i înăuntru, aduceţi-i înăuntru de pe câmpul de păcate.”

Care este numele micuţului? (Femeia răspunde: „Este fetiţă şi o cheamă Rebeca Hammer”). Da, aceştia sunt fratele şi sora Hammer. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Este singurul vostru copil? A patra fetiţă. El ar trebui să fie un evanghelist. Voi ştiţi că Filip avea patru fete şi toate erau prorociţe. S-ar putea ca voi să nu fiţi aşa, dar cred că Dumnezeu poate face din aceste patru fiice ale voastre, patru prorociţe.

Este foarte drăguţă… Cască acum.

Mie îmi plac foarte mult copilaşii, dar mă tem să-i iau în braţe ca să nu îi vatăm cumva. Soţia râde adesea şi-mi spune: „Nu te teme, căci nu se pot rupe!”

Oh, sunt atât de scumpi! Dacă vreţi să mi-o daţi, voi încerca s-o ţin. Aceasta este o treabă care i-ar plăcea soţiei mele.

Ce mai faci, micuţă Rebeca? O, Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că a dat un copilaş atât de frumos în familia aceasta unită. Nimeni nu poate da viaţă afară de Dumnezeu.

Tată ceresc, în această dimineaţă aducem la Tine această frântură din dragostea pe care ai lăsat-o în familia fratelui nostru prin Mâna Ta puternică. O, cum a bătut inima mamei ei în aceste luni de aşteptare! Şi iată că în dimineaţa aceasta, acest copilaş primeşte un nume din Biblie şi vine la altarul lui Dumnezeu ca să-I închine Lui ceea ce le-a dat. Binecuvântează casa lor; binecuvântează-le familia şi binecuvânteaz-o pe micuţa Rebeca.

În Biblie am găsit scris că oamenii aduceau copilaşii la Tine ca să-Ţi pui mâinile peste ei şi să-i binecuvântezi. Doamne, dacă ai fi fost aici într-un trup vizibil, aceşti părinţi ar fi adus copilaşul lor la Tine.

Tată, noi ne dăm seama că mâinile noastre sunt doar un biet înlocuitor, în această mare misiune, dar Tu ne-ai însărcinat să o facem, de aceea, Doamne, Ţi-o predau Ţie pe micuţa Rebeca, în Numele lui Isus Hristos. Foloseşte-i viaţa spre slava Ta, căci noi Te vom lăuda pentru aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Dumnezeu să te binecuvânteze. Fie ca Domnul să îngăduie ca micuţa Rebeca să trăiască, să ajungă o femeie cumsecade şi să fie  slujitoarea de mâine a lui Hristos, desigur, dacă va mai fi un mâine.

Dumnezeu să-i binecuvânteze şi pe părinţii ei.

Oh, de multe ori m-am gândit cât de inocent poate fi un copil! Dacă am putea fi şi noi atât de inocenţi ca ei! Din Biblie, noi am aflat că suntem chiar mai inocenţi decât un copil, atunci când sângele lui Isus Hristos ne spală de toate păcatele.

Acum haideţi să deschidem Scripturile la epistola către Evrei, capitolul 9 şi să începem să citim de la versetul 24:

„Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.

Şi nu ca să Se aducă de mai multe ori jertfă pe Sine însuşi, ca marele preot, care intră în fiecare an în Locul prea sfânt cu un sânge, care nu este al lui;

fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori de la întemeierea lumii; pe când acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa.

Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata,

tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă.” (v.24-28).

          Fie ca Domnul să adauge binecuvântările Sale la citirea Cuvântului Său.

Haideţi să ne plecăm capetele pentru rugăciune.

Atotputernicule Dumnezeu, Tu, care eşti Începutul tuturor lucrurilor şi care ai făcut lumile prin Isus Hristos, noi venim în prezenţa Ta ca să ne oferim ca Jertfă în slujba Ta, şi ca să-Ţi mulţumim pentru ceea ce am primit din mâna Ta.

Te rugăm să binecuvântezi citirea acestui Cuvânt, şi să îngădui ca Duhul Sfânt să îl facă viu pentru noi, în timp ce privim spre Autorul Lui, căci Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.

În dimineaţa aceasta vom lua un titlu scurt, şi anume: „Priviţi”, şi vom vorbi despre el, aşa cum ne va călăuzi Dumnezeu.

Am aici câteva însemnări şi câteva texte din Biblie, la care aş vrea să mă refer, aşa cum mă va călăuzi Domnul.

Întotdeauna când cineva spune: „Priviţi!” înţelegem că persoana aceea încearcă să ne facă să privim la ceva. Dacă mergeţi alături de cineva pe drum, poate va observa ceva şi vă va spune: „Priveşte!” după care va arăta spre ceea ce priveşte el: poate este un munte, un cactus, sau mai ştiu eu ce, dar primul lucru care-ţi atrage atenţia, este cuvântul: „Priveşte!”

Omenirea de astăzi priveşte după ceva ce trebuie să se întâmple. Noi ştim că oamenii privesc în mod constant cerul cu radarele şi antenele care sunt pretutindeni în lume. Fiecare naţiune are programul ei de apărare, un fel de ochi magic, cu care priveşte să vadă dacă nu cumva apare pe ecranul ei ceva. Da, toţi privesc.

Compania Ford priveşte spre un model de maşină mai bună; Chevrolet se uită să facă ea o maşină mai bună; Phoenix priveşte ca să facă un oraş mai mare şi mai modern; naţiunile privesc după noi teritorii, ca să se poată extinde; bisericile privesc după noi membri, dar Mireasa priveşte după venirea Domnului. Noi toţi ar trebui să privim după aceasta, dar depinde după ce îţi spune Glasul să priveşti.

Unii dintre noi zic: „Anul acesta vrem să avem cu atâta mai mulţi membri.” Este în ordine, dar Glasul despre care încerc să vă vorbesc în dimineaţa aceasta, este ca glasul lui Pavel, care zice: „Priviţi după a doua venire a Domnului!”

În această ordine, voi trebuie să vedeţi ceva înainte ca să-i spuneţi cuiva să privească la ceva.

Noe a avut o asemenea experienţă, deoarece, prin credinţă, a văzut venirea potopului; a văzut acele ape mari care aveau să acopere toată suprafaţa pământului.

Noi tocmai am terminat seria serviciilor despre cele şapte Peceţi, iar în Pecetea a şasea am văzut că în timpul acela va fi o mare tulburare în natură: luna, stelele, pământul, toate vor fi clătinate, apoi, biserica este curăţită. Israelul este curăţit şi totul este curăţit sub cea de-a şaptea Pecete, astfel ca să poată începe Mileniul. Dar mai întâi trebuie să fie o curăţire.

Ceea ce vreau să subliniez pentru voi, este că noi avem nevoie de o curăţire. Da, înainte ca să înceapă ceva de la Dumnezeu, trebuie să fim curăţaţi. Când privim lucrurile care sunt acum şi felul în care se desfăşoară, ne dăm seama că trebuie să vedem ceva ce se va întâmpla înainte ca Dumnezeu să poată să-Şi continue planul.

Nu demult am văzut un film care a fost făcut în Ierusalim cu evreii care se întorceau din Iran şi din celelalte ţări.

Reporterul i-a întrebat: „Vă întoarceţi în patria mamă ca să muriţi acolo?” dar ei au răspuns: „Nu, noi am venit acasă ca să-L vedem pe Mesia!”

Oh, şi Biblia spune că atunci când veţi vedea Israelul, acel copac înflorind, să vă amintiţi că acela este un mare semn care arată că timpul este aproape. Ei sunt deja o naţiune, însă vă spun ceva: deşi noi am văzut toate aceste lucruri care se întâmplă în lume, oamenii sunt tot atât de orbi ca în zilele lui Noe. Pentru noi, care privim după a doua venire a lui Hristos, acestea sunt semne clare care ne arată că venirea Lui este foarte aproape. Da, noi vedem că ceva stă gata să se întâmple, însă depinde spre ce priviţi.

Prin Cuvântul lui Dumnezeu, Noe a ştiut că urma să vină potopul, și prin credinţă, a ştiut că tot ceea ce a spus El se va întâmpla întocmai. Crezând Cuvântul lui Dumnezeu, Noe a putut să vadă ceea ce restul lumii din timpul lui nu a putut vedea, pentru că ştiinţa n-a descoperit niciun strop de apă acolo sus. Vedeţi? Dar Noe era convins că acea apă exista, pentru că aşa spusese Dumnezeu.

Mireasa, cei chemaţi afară astăzi, ştiu că venirea Domnului este foarte aproape. Faptul că ei duc nave pe lună sau că transmit mesaje în Univers, nu înseamnă nimic pentru cei credincioşi, ci sunt doar un semn că venirea Domnului este foarte aproape.

Noi vedem popoare care se dezbină; vedem cum lumea se dezbină; şi vedem cum biserica se dezbină, dar am fost învăţaţi că vom primi o Împărăţie care nu va putea fi mişcată. Şi în timp ce aceste lucruri încep să se întâmple, biserica se adună tot mai strâns şi mai strâns prin Cuvântul lui Dumnezeu.

Noi trăim într-o zi măreaţă, când fiecare priveşte după ceva. Poate că tu priveşti la timpul când vei cina; poate că în după-amiaza aceasta îţi vei duce familia la iarbă verde; sau poate că în săptămâna aceasta se va întâmpla ceva după care priveşti, căci fiecare priveşte după ceva. Ca şi credincioşi, noi ne-am adunat împreună şi dorim să ne aţintim privirile, gândurile şi principiile spre venirea Domnului; dorim să privim după Hristos, care va veni a doua oară ca să aducă mântuirea tuturor celor care-L aşteaptă.

Prin scriitorul versetelor pe care le-am citit, Dumnezeu ne invită să privim la aceasta. Scriitorul spune aici că „noi privim după Hristos ca să-L vedem aşa cum este El.”

Din Biblie, noi ştim că Cuvântul este Hristos, pentru că „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu”, iar în Evrei 13.8 ni se spune că „Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci.” Acesta este motivul pentru care trebuie să privim la El, căci El este expresia a ceea ce este Dumnezeu. Da, atunci când Dumnezeu a venit la Hristos, El a fost expresia a ceea ce era Dumnezeu; şi orice ar fi fost, rămâne acelaşi în veci, pentru că El este veşnic şi nu se poate schimba.

Ce nădejde avem că Dumnezeu nu ne-a lăsat fără un Martor adevărat, în aceste zile atât de confuze în care trăim! Noi suntem un popor cu adevărat privilegiat, căci ni   s-a dat şansa de a privi spre Martorul adevărat pe care-L avem şi care este Cuvântul. Vedeţi? Pentru că El este întreaga descoperire a lui Dumnezeu: Isus Hristos. La El nu poate fi adăugat nimic şi nici scăzut, pentru că este descoperirea lui Isus Hristos.

Dumnezeu nu Şi-a lăsat niciodată poporul fără un martor adevărat, iar Biblia spune că Dumnezeu va judeca lumea prin Isus Hristos, iar dacă Hristos este Cuvântul, înseamnă că Dumnezeu va judeca biserica şi lumea prin Cuvânt, pentru că El este Cuvântul.

Prieteni, va veni o judecată, iar păcătosul ştie aceasta.

Când vorbeşti cu mulţi dintre oameni despre biserică, observi că au nişte păreri tare ciudate. Astfel, când cei din lume trec pe lângă biserică (mă refer la trupul lui Hristos adunat împreună), îşi închipuie femeile noastre îmbrăcate în rochii negre şi lungi, cu părul lung atârnând pe spate, în timp ce pe bărbaţi şi-i închipuie îmbrăcaţi cu haine negre, şi având degetele lungi îndreptate spre ei în semn de condamnare.

Într-un anumit sens al cuvântului, acesta este adevărul, pentru că biserica este alcătuită din oameni ciudaţi, dintr-un popor chemat afară. Şi motivul pentru care este văzută aşa de oameni, se datorează faptului că întotdeauna biserica are un deget de condamnare îndreptat spre oricine nu crede pentru că păcatul este condamnabil. Dacă un om este păcătos, se gândeşte că păcatul este bun şi la fel plăcerile vieţii, de aceea, atunci când biserica se ridică şi condamnă toate aceste lucruri, apare în ochii lumii ca un animal hidos. Oh, dar dacă ar şti ei că acesta este singurul fel prin care Dumnezeu aduce salvarea oamenilor! Cum? Prin buzele slujitorilor Săi.

Desigur, Dumnezeu ar fi putut alege ca să predice Evanghelia, soarele sau luna; stelele sau vântul, sau natura, dar l-a ales pe om, de aceea, numai prin el se va auzi Glasul lui Dumnezeu, iar voi puteţi judeca acel glas după Cuvântul pe care-l exprimă. Da, atunci tu poţi vedea de care glas asculţi, căci dacă vorbeşte contrar Cuvântului, îl respingi, dar dacă este Cuvântul, atunci este treaba lui Dumnezeu ca să-L legitimeze şi să-L facă viu, pentru că aşa a făgăduit.

Deci noi trăim într-un timp măreţ, în care au fost exprimate aceste cuvinte ale lui Hristos.

Când a venit în lume, El a fost însuşi Cuvântul, de aceea nu a avut nevoie să scrie cărţi. De ce? Pentru că era Cuvântul. Fiind Cuvântul, El nu a trebuit să scrie despre nimic, pentru că El era Acela despre care au scris ceilalţi. El era Cuvântul şi fiind acelaşi ieri, azi şi în veci, înseamnă că a rămas încă acelaşi Cuvânt.

Discutând cu evreii, El le-a zis într-o zi: „Cine Mă poate dovedi că am păcat?”  Noi ştim că păcatul este necredinţa, ceea ce înseamnă că El spunea: „Cine poate îndrepta degetul spre Mine şi să spună că nu am împlinit fiecare Cuvânt care a fost scris despre Mine?”

Fraţi şi surori, nu ar fi minunat dacă în dimineaţa aceasta, Biserica Dumnezeului celui Viu ar putea sta şi să spună: „Cine mă poate învinui de păcat?”

Fiecare dar despre care s-a scris în Biblie, lucrează printre noi, astăzi, ceea ce este minunat, nu-i aşa? Acesta este motivul pentru care toată gândirea denominaţională ar trebui să iasă afară atunci când Îl vedem pe Dumnezeu vorbind.

Eu cred că niciun om nu vrea să moară; cred că nimeni nu vrea să fie pierdut, ci fiecare doreşte să fie în prezenţa lui Dumnezeu: şi eu doresc aceasta, şi voi o doriţi şi lumea o doreşte, dar ştiţi care este problema? Noi nu vrem să venim pe calea pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Vedeţi? Aceasta este ceea ce ne face diferiţi.

Fiul meu, Billy, mi-a dat într-o zi un aparat de fotografiat, mi-a arătat un obiect şi mi-a spus: „Tati, ia tabloul acela de acolo”. Eu am luat aparatul şi am privit spre obiectiv. Acolo era un cactus Saguaro, dar când l-am privit prin acel aparat, am văzut trei tulpini. Apoi am luat aparatul de la ochi şi am privit din nou, dar am văzut că era numai o tulpină. L-am pus din nou la ochi şi iarăşi am văzut trei tulpini.

Păi, cam aşa ieşim noi uneori afară din contur. De ce? Pentru că folosim telemetrul nostru (dispozitiv utilizat pentru măsurarea distanţei până la un obiect). Lăsaţi însă ca Duhul Sfânt să ia ideile voastre şi teologia bisericii şi să instaleze Telemetrul Său, și atunci nu veţi mai vedea doi sau trei, ci doar Unul. Înţelegeţi?

Privind prin acelaşi aparat, un om poate vedea ceva, dar inteligenţa Lui îi va spune că acolo este numai o tulpină.

Aşa face şi Duhul Sfânt dacă Îl lăsăm să Îşi urmeze calea: El va lua Cuvântul şi-L va pune pe focalizator, aşa că noi vom vedea exact lucrul la care ne uităm. În felul acesta veţi afla, poate, că oamenii care au încercat să vă arate ceva, nu sunt chiar atât de greşiţi şi atunci veţi lăsa Telemetrul, adică Cuvântul însuşi să înceapă să se manifeste. Amin.

El o va face numai dacă Îl lăsaţi voi. Vedeţi? Dar trebuie să folosiţi Telemetrul, care dacă a atins odată punctul zero, îl va atinge şi altă dată.

Mie îmi place foarte mult să trag cu arma, iar cu puţin timp în urmă, am fost la vânătoare de veveriţe în Kentucky. Aveam o armă tip 75. Sper că nu mă veţi considera un hulitor prin ceea ce spun în această predică, însă vreau să ating un punct.

Ei, şi eu m-am antrenat cu această puşcă. Am avut arme de când eram doar un băieţel, iar cu puşca aceasta puteam să lovesc ochiul unei veveriţe de la circa 54 de metri.

Eu am tras cu arma aceea şi ştiam că pot lovi de nouă ori, prin aceeaşi gaură, de la 54 de metri, pe o vreme ploioasă şi cu vânt.

În ziua aceea am tras după veveriţe, dar am văzut că am nimerit în altă parte, nu în ochi, aşa că am devenit nervos. Atunci am pus o bucată de hârtie, ca ţintă, dar când am tras, nu am nimerit. Ratam cu un sfert de inch sau chiar cu o jumătate. Ştiam că pot ţinti mai bine, dar nu am reuşit, aşa că am pus arma în cutie şi am trimis-o înapoi la Compania Winchester pentru examinare. Cei de la companie mi-au trimis o scrisoare pe care o am acasă, şi în care-mi spuneau:

„Reverend Branham, arma aceasta are o abatere de un inch la 25 de yarzi, pentru că este doar un model „75”. Ea este ca o flintă mică şi nu armă pentru ţinte, aşa că nu veţi găsi alta mai bună.”

Aceasta era părerea Companiei Winchester care fabricase arma: că are o abatere de un inch la 25 de yarzi, dar eu ştiam că trăsesem cu ea prin aceeaşi gaură de la 50 de yarzi. Soţia mi-a spus: „Dacă Compania care a fabricat-o spune aşa, cum poţi spune tu altceva?”

„Scumpa mea, mie nu-mi pasă ce spune Compania, pentru că am tras cu arma aceasta, şi ştiu ce poate.” Şi, fiind la vânătoare, în ziua aceea m-am aşezat sub un pod şi am început să plâng:

„O, Doamne, sunt atât de nervos încât nu mă pot aduna. De ce mă laşi într-o asemenea stare?” După ce am spus aceste cuvinte, mi-am  dat seama că stăteam cu Biblia în faţa mea şi un Glas care vorbea foarte clar, mi-a zis: „Tu ai fost făcut aşa pentru un scop.”

Vedeţi, dacă o puşcă loveşte punctul zero, îl va lovi şi a doua oară, pentru că este aceeaşi armă.

Astfel, dacă ascultăm de acest Cuvânt şi privim prin acel Telemetru, vom vedea acelaşi lucru pe care l-au văzut şi apostolii; vom vesti aceeaşi Evanghelie pe care au vestit-o ei şi vom obţine aceleaşi rezultate pentru că dacă ei au lovit ţinta o dată, va fi lovită şi a doua oară şi de fiecare dată.

Da, indiferent ce spun bisericile sau ce pretind oamenii, eu ştiu că El o va face, de aceea doresc să privesc la acelaşi Cuvânt la care au privit ei; să văd aceleaşi vedenii pe care le-au văzut ei, căci atunci El va face aceeaşi lucrare pe care a făcut-o pentru ei; va vindeca bolnavii, va învia morţii, va scoate afară dracii, va naşte o biserică gălăgioasă ce va fi gata să-şi pecetluiască mărturia cu propria viaţă, dacă va fi nevoie.

Vedeţi? Totul depinde de lucrul spre care privim.

Dacă eu aş fi privit la ceea ce spunea Compania Winchester care a fabricat acea puşcă, aş fi ascultat de părerile lor.

Dacă privesc la ceea ce spune biserica atunci când zice: „O, zilele acelea au trecut! Asemenea lucruri nu mai există.”, unde aş fi? Pe alăturea de ţintă. De ce? Pentru că dacă El este un Dumnezeu veşnic, înseamnă că şi astăzi este Acelaşi. El a fost dintotdeauna Dumnezeu, iar astăzi nu poate fi altceva decât acelaşi Dumnezeu.

Acesta este motivul pentru care noi nu privim spre ţinta în care trage biserica, ci privim spre Hristos pe care-L aşteptăm să apară, şi care este Acelaşi.

Când era încă pe pământ, El a spus: „Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu voi fi cu voi până la sfârşitul lumii.” (Ioan 14.19).

Vedeţi? Acelaşi care a putut aduce Cuvântul, şi care era Cuvântul, L-a dus direct la ţintă. El este acelaşi Domn Isus, iar în dimineaţa aceasta se află printre noi în forma Duhului Sfânt, ca să ne îndrepte gândurile şi să ni le călăuzească spre Cuvântul Dumnezeului celui Viu, iar dacă Îl vom lăsa, ne va dovedi că este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Depinde la ce vreţi să priviţi.

Noi trebuie să ne focalizăm vieţile către El şi nu către ceea ce spune cineva, pentru că El este Cuvântul. Vedeţi?

Dacă avem vieţile aliniate după Cuvânt, atunci Cuvântul şi vieţile noastre devin una, iar El a spus:

„Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.” (Ioan 15.7). Căci:

„Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.” (Marcu 11.23).

Vedeţi? Nu El va spune, ci noi vom spune.

Da, voi puteţi avea acel lucru pentru că El şi voi aţi devenit una; pentru că gândul care era în Hristos, este acum în voi, iar gândul care a fost în Hristos era să împlinească Cuvântul Tatălui. Atunci voi şi Cuvântul sunteţi focalizaţi împreună; alcătuiţi o unitate vie a lui Dumnezeu. Ce măreţ!

Când omul a căzut în păcat, între el şi Dumnezeu s-a creat o mare prăpastie, aşa că nu mai exista nicio cale de întoarcere. El nu s-a mai putut întoarce, pentru că a trecut acea linie de despărţire, dar fiind plin de har şi de îndurare, Dumnezeu a luat un înlocuitor, un miel, aşa că omul putea aduce ca jertfă viaţa acelui animal – o moarte.

Dar aşa cum scrie în Evrei, sângele taurilor şi al ţapilor nu a putut şterge păcatul, ci l-a acoperit doar. Acel sânge era doar o umbră spre Sângele care avea să vină să cureţe păcatul şi să-l înlăture pentru totdeauna.

Când a venit Isus, El nu a fost doar un Om; El nu a fost a doua persoană a trinităţii, ci era Dumnezeu însuşi; era Emanuel, iar Biblia ne învaţă că noi am fost salvaţi prin Sângele lui Dumnezeu.

Când Dumnezeu însuşi a devenit Unul ca noi, El şi-a schimbat cortul, căci a coborât din slavă şi a devenit Om. Din pricina aceasta El a fost născut fără o legătură firească. Dar ce s-a întâmplat? Dumnezeu Şi-a creat un trup în care a locuit El însuşi – Emanuel. Mai exact, Dumnezeu S-a prezentat printre noi ca „Cuvântul făcut trup”, trăind printre oameni şi vărsându-Şi apoi Sângele ca să-i răscumpere pe mulţi dintre fiii lui Dumnezeu.

Desigur, trupul a fost Hristos, Cel uns, iar dacă „Hristos” înseamnă „Cel uns”, şi El este acelaşi ieri, azi şi în veci; este Cuvântul, atunci Cuvântul este ungerea:

„Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.” (Ioan 15.7).

Vedeţi? El este Cuvântul cel uns al lui Dumnezeu.

Odată, o femeie avea o pată pe o rufă albă şi nu putea s-o îndepărteze nicicum. Îmi amintesc că mama obişnuia să scoată petele de grăsime cu cafea neagră, dar nu a putut niciodată să le îndepărteze pe deplin. Aş vrea să luaţi acest exemplu ca un simbol pentru sângele taurilor şi al ţapilor.

Acum însă, ei au fabricat în înălbitor numit Clor. Să zicem că în dimineaţa aceasta eu am un flacon plin cu acel înălbitor şi o picătură de cerneală neagră. Să privim puţin la aceasta. Ce este cerneala neagră? O mare parte din compoziţia ei este apă. Dar culoarea? De unde vine ea? Desigur, trebuie să aibă un început, căci este o creaţie. Astfel, dacă este creată, trebuie să aibă un creator care a făcut-o cu un scop.

Acea picătură de cerneală poate fi folositoare de exemplu, ca să vă semneze condamnarea la moarte, trimiţându-vă pe scaunul electric. Dar tot ea poate fi folosită ca să vi se semneze iertarea păcatelor. Deci a fost creată cu un scop, iar noi ar trebui s-o folosim într-un scop corect.

Să zicem însă că luăm acea picătură de cerneală şi o punem într-un flacon plin cu înălbitor. Ce se va întâmpla? Nu se va întâmpla nimic pentru că nu va rămânea nici urmă din ea; se va dizolva. Nu ştiu unde s-a dus, dar nu mai există. Apa din ea s-a dus în apa care este în acel înălbitor, dar culoarea a fost dizolvată complet de clor, aşa că nu a mai rămas nimic din ea. Acizii au absorbit-o complet. Dar de unde vin acizii?

Să mergem înapoi să vedem de unde vin atomii şi moleculele, căci desigur trebuie să vină şi ei de undeva.

Priviţi la palmieri. Ce sunt ei? Cenuşă vulcanică cu viaţă în ea. Priviţi  un eucalipt. Ce este el? Cenuşă vulcanică cu viaţă în el, dar o altfel de viaţă. Priviţi un trandafir. Ce este el? Cenuşă vulcanică cu viaţă în el. De unde i-a venit culoarea? Cine a colorat acea floare? Deşi fac parte din aceeaşi specie, o floare este galbenă, iar cealaltă este roşie. De ce aceasta, căci ambele vin dintr-o sămânţă micuţă? De unde le vine culoarea? Acelaşi soare a strălucit peste amândouă şi au fost udate de aceeaşi ploaie. Atunci ce a făcut ca culorile lor să fie diferite? Este ceva ce merge direct la început, la Calvar.

Păcatul a pus o pată mare pe fiinţa umană, dar Moise, prin jertfirea unui miel, a putut lua Glasul lui Dumnezeu care-i spusese: „Eu voi pune cuvintele Mele în gura ta” şi a păşit în faţa lui Faraon, spunând: „Să fie muşte!” Poate că până atunci nu a zburat nicio muscă pe acolo, dar în cinci minute s-a auzit un bâzâit, iar după alte zece minute erau probabil 1 kg de muşte pe metru pătrat. Ce a făcut aceasta? Cuvântul lui Dumnezeu în gura profetului Său. Vedeţi? Cuvântul lui Dumnezeu este creator, dar trebuie să vină din sursa corectă.

Vedeţi, atunci Dumnezeu a putut să ia acel om şi să facă o cale prin sângele animalelor; a putut să facă Cuvântul Său creator prin gura unui om. Calea creată de Dumnezeu pentru a îndepărta petele păcatului, este să le arunce în Marea Uitării. Astfel, când un om îşi mărturiseşte păcatul, Dumnezeu aruncă păcatul mărturisit în Sângele Lui, apoi îi dă Duhul original, propriul Său Duh, făcându-l un fiu de Dumnezeu.

Oare cum ar trebui să fie această Putere creatoare a lui Dumnezeu în Biserica Sa?

Ea dărâmă orice zid al păcatului.

Dar ce se întâmplă? Oamenii de astăzi încearcă să spună că acele cuvinte au aparţinut altui timp. Aşa este cât timp tu eşti în afara Sângelui, dar dacă eşti sub Sânge, Puterea lui Dumnezeu rămâne aceeaşi prin rostirea Cuvântului Său. Da, trebuie să fie aceeaşi. Şi dacă a putut face acele lucruri sub sângele animalelor, cum este atunci cu Sângele lui Hristos?

Este nevoie ca noi să ne corectăm vieţile şi să le focalizăm în Cuvântul lui Dumnezeu. Trebuie să facem la fel ca în cazul unui aparat de fotografiat: înainte de a apăsa pe buton, trebuie să localizăm bine imaginea, și atunci vom obţine o fotografie bună.

Aceasta dorim să facem şi noi: să ne focalizăm vieţile în Hristos Isus, astfel încât El şi noi să devenim o singură Persoană.

Prin Sângele neprihănit al lui Isus Hristos, tu eşti un fiu adoptiv al lui Dumnezeu, iar când se va realiza această unitate, Biserica va merge înainte fără neînţelegeri, fără răni, fără stricăciuni şi fără îndoieli. Va merge în Puterea Cuvântului manifestat al lui Dumnezeu, aducând la suprafaţă fiecare binecuvântare ce i-a fost făgăduită. Dar noi trebuie  să ne reglăm vieţile după El, apoi să-L vedem numai pe Domnul. Nu un episcop, nu un om important, ci numai şi numai pe Isus Hristos. Nu o organizaţie, nu un papă, nu un arhiepiscop de Canterbury, ci doar pe Isus Hristos, căci El este Cuvântul.

Când Avraam a fost trimis să călătorească spre ţara ce i-a fost făgăduită, el nu a pus la îndoială făgăduinţa Domnului.

Creştinii, asemenea lui Avraam, privesc la Ceva ce nu se vede. Nu uitaţi că voi sunteţi înzestraţi cu cinci simţuri, unul dintre ele fiind vederea. Dar eu vă pot dovedi că ochiul vostru nu poate vedea totul. În mijlocul nostru sunt nişte creaturi adevărate pe care nu le puteţi vedea; şi sunt voci adevărate pe care nu le puteţi auzi.

Dacă nu credeţi, deschideţi televizorul şi veţi vedea că el prinde chipuri şi imagini pe care voi nu le-aţi mai văzut. Cum puteţi să le vedeţi şi voi? Dacă există un transmiţător care să pună totul în realitate.

Tot aşa, singurul fel prin care biserica va şti că Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci, este să intre în acel Transmiţător, Sângele Lui, care duce păcatele noastre departe şi ne trece peste prăpastie în prezenţa lui Dumnezeu, ca fii ai Săi, în care El este reprezentat.

O, ce lucru mare! Dacă în dimineaţa aceasta privim la asta, vom uita de toate lucrurile care sunt în lume şi spre care privesc ceilalţi oameni. De ce? Pentru că noi privim după Isus Hristos care este Autorul şi Sfârşitul tuturor lucrurilor.

Să nu uitaţi că toată armura creştinilor este supranaturală.

Dacă spui că eşti creştin apoi zici: „Mai întâi trebuie să văd, apoi voi crede”, aceasta dovedeşte că nu crezi cu adevărat, pentru că „credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” (Evrei 11.1). Nu este posibil să fii creştin şi să nu crezi până nu vezi ceva.

Întreaga armură a lui Dumnezeu este supranaturală. Dragoste, bucurie, pace, credinţă, îndelungă răbdare, bunătate, blândeţe. Duhul Sfânt este nevăzut, iar creştinul nu priveşte la ceea ce vede cu ochiul, ci priveşte la ceea ce vede cu credinţa sa, credinţă care se bazează pe un singur lucru: pe Cuvânt. Amin.

Acum mă simt ca un baptist care strigă.

Când ajungeţi la acel Cuvânt, acela este un lucru viu. Când gândul şi privirea sunt îndreptate doar spre acel Cuvânt, veţi vedea exact ce face Dumnezeu, aşa cum a văzut şi Avraam, care nu s-a îndoit nicio clipă de împlinirea făgăduinţei. Dacă el ar fi privit la ceea ce vedea cu ochiul firesc şi ar fi spus: „Iată că am 75 de ani iar acel Glas mi-a spus că voi avea un copil cu soţia mea care are 65 de ani şi care a trecut deja de multă vreme la menopauză…”  n-ar fi primit niciodată făgăduinţa, dar Avraam n-a comentat deloc. Nu a dat nici o importanţă felului în care arătau lucrurile în mod firesc, ci a privit doar la ceea ce a spus Dumnezeu. Astfel, şi-a părăsit casa, şi s-a separat de toată necredinţa şi de tot ce l-ar fi putut trage înapoi. Da, el s-a separat de toate ca să poată merge înainte.

Aceasta trebuie să facă fiecare creştin adevărat: să se despartă de toţi îndoielnicii şi necredincioşii şi să meargă cu Hristos, care este Viaţa noastră.

Aceasta a făcut şi Avraam, aşa că după 25 de ani l-am găsit crezând aceeaşi făgăduinţă. De ce? Pentru că îşi focalizase gândirea pe voia lui Dumnezeu, pe Cuvântul Său şi L-a crezut.

Oh, dacă ne-am putea focaliza şi noi pe planul lui Dumnezeu, pe ceea ce vrea Dumnezeu de la noi şi pe făgăduinţa Sa pentru noi, toate celelalte lucruri punându-le deoparte, fără să le mai luăm în seamă! Prieteni, continuaţi să credeţi indiferent cât durează aşteptarea!

În Romani  4.20 ni se spune că Avraam „nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă…” El nu s-a lăsat copleşit de necredinţă, ci a privit spre un singur lucru: spre Glasul care i-a vorbit.

Aceasta ar trebui să facă şi biserica astăzi: să privească la un singur lucru, la Glasul Lui, la Cuvântul lui Dumnezeu care ne vorbeşte. Bisericile şi oamenii pot privi la ce vor, dar voi să priviţi spre acel Glas.

La ce a privit Avraam? La Glasul care i-a vorbit. Astfel, el a pus deoparte tot ce era contrar Lui şi nu a luat în seamă nimic altceva.

Să-l privim puţin şi pe Noe. În zilele lui, oamenii au putut dovedi ştiinţific că nu era niciun strop de apă sus, dar cu toate acestea el ştia că dacă Dumnezeu a spus acele lucruri, este în stare să pună acea apă acolo.

Avraam ştia că trupul lui este ca mort, dar nu a privit la neputinţa lui şi nu a luat în considerare  că Sara era asemenea lui. Ei se căsătoriseră când erau foarte tineri, ea fiind pe jumătate soră cu el. Totuşi, deşi acum ea urma să împlinească 90 de ani, iar el 100, lui Avraam nici nu i-a trecut prin minte să privească la aceasta, ci a pus toată necredinţa deoparte.

O, glorie!

Aceasta ar trebui să facă biserica şi aceasta ar trebui să facă fiecare mădular al ei: să înlăture orice îndoială şi să privească numai la Cuvânt. Dumnezeu a spus aşa şi aşa trebuie să fie.

Biblia spune că Avraam „nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu.” (Romani 4.20). Cu fiecare zi care a trecut, el a fost mai încredinţat că minunea se va realiza.

Uneori noi nu putem aştepta de la o seară la alta; uneori nu putem aştepta de la o trezire la alta, însă s-ar cuveni să terminăm cu lucrurile lumii; s-ar cuveni să ne ruşinăm de noi înşine, și înainte de a veni în locul acesta, să intrăm sub sângele lui Isus Hristos, care ne curăţă de păcat. Da, ar trebui să ne aliniem la Cuvântul Dumnezeului celui Viu, căci El a făgăduit că „cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Lui nu vor trece.” (Matei 24.35). Staţi neclintiţi pe aceasta, căci atunci nu veţi mai fi clătinaţi de orice vânt de învăţătură; nu veţi mai fi duşi dintr-un loc în altul şi nu veţi scăpa dintr-un necaz ca să intraţi în altul, ci veţi şti pe ce staţi pentru că aţi fost ancoraţi în Dumnezeu. Atunci veţi vedea că viaţa voastră atinge acea ţintă pe care au atins-o şi apostolii; că trăiţi cum au trăit ei; că aveţi aceleaşi rezultate pe care le-au avut ei şi că aceleaşi roade lucrează prin voi. Da, atunci sunteţi reglaţi şi loviţi ţinta. Amin. Atunci ştiţi unde sunteţi. Depinde însă încotro priviţi.

Dacă priviţi spre altceva sau spre altcineva, veţi merge pe toate căile. Atunci orice adiere mică de vânt vă va sufla jos de pe ţintă. Dacă însă, veţi privi ţintă spre El, nu veţi putea fi suflaţi de nimeni şi de nimic de pe ţinta în care aţi fost reglaţi, iar Dumnezeu vă va purta de grijă în toate.

Asemenea micuţei pietre din praştia lui David, care a mers direct la ţintă, şi rugăciunile voastre vor ajunge la destinaţie pentru că sunt închinate în Sângele lui Isus Hristos care vă curăţă de orice. Acesta este motivul pentru care nu mai aveţi nici o pată, niciun păcat. Aşa este. Nu poate fi nimic câtă vreme acel Înălbitor este între mine şi Dumnezeu. Mă mai vede El un păcătos? Sigur că nu, căci El m-a curăţit, iar dacă mai fac vreun păcat, nu-l fac cu voia.

Biblia spune că cine păcătuieşte cu voia, după ce primeşte cunoştinţa adevărului, nu mai poate fi iertat. Dar voi nu păcătuiţi cu voia. Faceţi păcate, dar nu cu voia, pentru că inima voastră nu vrea să faceţi aceste lucruri şi se căieşte. Când le faceţi însă cu voia, lucrurile stau altfel – atunci eu cred că nu aţi fost de la început aici.

Noi ajungem într-un punct în care toate petele de păcat sunt curăţite, iar când se realizează aceasta, sunteţi răscumpăraţi prin Sângele Mielului; atunci sunteţi asemenea lui Adam înainte de cădere; sunteţi un fiu de Dumnezeu spălat prin Sângele lui Dumnezeu.

Viaţa vine din sânge, iar celula de sânge vine din sămânţa masculină. Femela produce oul, dar masculul posedă hemoglobina. De acolo vine germenul de viaţă.

Astfel, viaţa nu vine prin mărturisire, nici printr-un crez, printr-o biserică sau printr-un document, ci Viaţa vine prin Sângele lui Isus Hristos, când eşti născut din nou. Atunci devine valabil şi pentru tine Cuvântul care spune: „…lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi” şi: „Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.

Şi oricine trăieşte, şi crede în Mine, nu va muri niciodată.” De ce aceasta? Pentru că acolo este Viaţa lui Dumnezeu; este acelaşi Duh Sfânt care a scris această Biblie, iar El va focaliza totul în voi.

Nicio denominaţiune sau vreun crez, nu pot face aceasta, ci singur Dumnezeu poate lua în stăpânire obiectivul ochilor voştri ca să vă facă să vedeţi cine este Dumnezeu şi care este scopul Său. Da, domnilor. Cu siguranţă.

Noi l-am văzut pe Moise, marele profet, cum a stat şi a privit pe fereastră. El a crescut în palatul lui Faraon, dar când a privit şi a văzut acea grămadă de sclavi murdari cu noroi, îmbrăcaţi pe jumătate şi cu urmele loviturilor de bici pe spate, fără nicio şansă de scăpare, i-a privit prin Cuvântul lui Dumnezeu şi a recunoscut că ei sunt poporul făgăduinţei, sunt poporul care a primit o promisiune din partea lui Dumnezeu, chiar dacă lumea de atunci nu vedea în ei decât nişte frământători de noroi sau nişte robi amărâţi. Totuşi, Moise a văzut în ei un popor care poseda o făgăduinţă.

Faraon a privit prin aceeaşi fereastră spre acel popor, dar nu a văzut decât nişte sclavi. Moise însă, a văzut biruinţa. De ce? Pentru că deşi era un prinţ, chiar moştenitorul tronului, a stat totuşi departe de poftele lumii. El a stat departe de bogăţia şi puterea pe care o avea şi s-a concentrat să vadă doar un popor binecuvântat prin făgăduinţa lui Dumnezeu. Moise ştia că Dumnezeu îi făgăduise lui Avraam că îi va vizita pe urmaşii săi; ştia că fusese ridicat cu un scop în locul acela, de aceea a aruncat totul deoparte.

Faraon nu avea acel potenţial. I-a fost oferit şi lui, dar l-a refuzat, și când a făcut aceasta, nu a mai avut niciun discernământ. Acesta este adevărul, domnilor.

Dacă ai respins Cuvântul lui Dumnezeu, tu nu te mai poţi concentra asupra Lui, nu mai ai discernământ, pentru că El este singurul care te poate aduce în părtăşie cu Hristos. Aşa este. Moise se uita pe acea fereastră şi credea. De ce? Pentru că privea prin credinţă.

Ascultaţi cu atenţie ceea ce vă spun acum: Credinţa a fost desemnată să vadă care este voia şi scopul lui Dumnezeu. Nicio cunoştinţă nu poate face aceasta, ci credinţa este singura cale prin care rasa umană poate vedea voia lui Dumnezeu.

Dacă voi luaţi un crez pe care-l aveţi şi care nu se suprapune cu Cuvântul, plecaţi şi credeţi greşit, dar când credinţa voastră este dată de Dumnezeu, ea se suprapune cu Cuvântul Său, și atunci păşiţi exact în linie şi ţintiţi mijlocul ţintei. O, Dumnezeu să ne ajute în ceasul acesta în care trăim!

Dar cum putem vedea ceea ce vrea Dumnezeu? Prin Aparatul de Fotografiat al Cuvântului Său, care este întreaga descoperire a lui Isus Hristos.

Când aveţi aceasta, credinţa care este în voi se focalizează asupra întregului Cuvânt, făcându-vă să vă îndepărtaţi de toate denominaţiunile şi crezurile omeneşti. Atunci veţi focaliza numai cu Cuvântul lui Dumnezeu. Voi sunteţi chiar în punctul „zero”, de aceea singurul lucru care vă trebuie, este să apăsaţi „butonul”. Amin. Acea rugăciune va zbura exact în prezenţa lui Dumnezeu, pentru că nu există nimic care s-o poată opri. Da, aceasta se întâmplă atunci când eşti în punctul „zero” al lui Dumnezeu şi când priveşti prin El exact spre ţintă.

Atunci tu nu mai asculţi la cei ce spun: „Asta nu se poate întâmpla, ci doar asta!”, ci priveşti la ceea ce ştii că s-a întâmplat. Priveşti la ţintă. Atunci tu vezi exact unde lovesc ei; vezi dacă lovesc în faptul că El este acelaşi ieri, azi şi în veci…

Voi să lăsaţi deoparte toate aceste crezuri şi lucruri amestecate şi să vă întoarceţi la Cuvânt. Mărturisiţi-vă toată necredinţa şi lăsaţi-L pe Dumnezeu să vă conducă prin Duhul Său cel Sfânt; lăsaţi-L să vă îndrepte privirea spre Isus Hristos.

Prieteni, noi trebuie să privim spre ceea ce spune El şi nu spre ce spune altcineva. Nu trebuie să privim nici măcar la ceea ce spune medicul, oricât de bun specialist ar fi el. Desigur, el îşi are locul lui, aşa cum şi biserica şi-l are pe al ei, noi nu negăm aceasta, căci credem că fiecare îşi are locul lui, dar dacă vei privi la ceea ce spun ei, nu vei lovi ţinta. Atunci cine va lovi ţinta? Doar cei care privesc după a doua venire a Domnului Isus, ceea ce dovedeşte că totul depinde de lucrul spre care priviţi. Desigur.

Vedeţi voi că credinţa este desemnată să facă aceasta? Adevărata credinţă este şi astăzi la fel şi vede acelaşi lucru, de aceea biserica ar trebui să vadă acelaşi plan al lui Dumnezeu.

Aş vrea să fiţi atenţi să nu pierdeţi ceea ce vă spun acum. Biserica chemată de Dumnezeu va vedea cu siguranţă planul lui Dumnezeu pentru că el este scris aici, dar prin credinţă, Duhul Sfânt îl ia, îl citeşte şi-l pune cap la cap.

Atunci cum este posibil ca un om care spune că este umplut cu Duhul Sfânt, să afirme că acesta este fanatism, când însuşi Duhul spune că aceste lucruri trebuie să fie? Poate Duhul Sfânt să-Şi nege propriul Cuvânt? Nu, acest lucru nu este posibil. El trebuie să rămână la Cuvânt pentru că Cuvântul este Dumnezeu. Vedeţi?

Atunci la ce priviţi? Ce vedeţi? Noi trebuie să-L vedem pe Isus şi singurul mod prin care-l putem vedea este să privim la Cuvânt, care este simbolul natural al Duhului. Ştiţi ce vreau spun prin aceasta? Cuvântul este scrisoarea scrisă de Duhul şi făcută vie de El.

Da, Moise a privit prin credinţă, iar omul care vede astăzi planul lui Dumnezeu, face acelaşi lucru: priveşte prin credinţă.

Moise a văzut mai târziu acest lucru mare. Ce a făcut el atunci când poporul a dat de necaz? A făcut un şarpe de aramă, l-a înălţat într-o prăjină şi a spus că oricine va fi muşcat de şarpe (din pricina necredinţei), să privească spre acel şarpe de aramă şi va trăi.

Prăjina era făcută dintr-o bucată de lemn tăiată dintr-un copac, de undeva din pădure. Acel copac a trebuit să moară, să fie luat din locul lui natural. Deci moartea era în el. Arama era probabil o bucată luată dintr-un coif egiptean sau ceva ce au luat când au ieşit din Egipt. Ei au luat acel lucru, l-au modelat şi au făcut din el un şarpe de aramă.

Dacă oamenii muşcaţi de şarpe ar fi privit la acel şarpe ca la un idol, nu ar fi primit nimic; deci era nevoie să-l privească printr-o descoperire care le arăta că şarpele acela făcut din aramă simboliza păcatul care fusese deja judecat. Da, ei au văzut păcatul, necredinţa lor, sub judecată, începând de la şarpele din grădina Edenului, pentru că arama simbolizează judecata divină. Înţelegeţi?

Acesta este motivul pentru care altarul pe care se aduceau jertfele era făcut din aramă: pentru că arama simbolizează judecata divină.

În zilele marelui profet Ilie, când acesta a închis cerul ca să nu plouă timp de trei ani şi jumătate, Biblia spune că „cerul era ca arama”. Ce însemna aceasta? Că judecata divină era asupra poporului pentru că au nesocotit mesajul lui Dumnezeu. Credinţa lor era atât de slabă, încât nu l-au putut vedea în acele zile.

Mă întreb dacă noi avem suficientă credinţă ca să vedem toate aceste bombe cu hidrogen şi toate celelalte lucruri care au fost făcute şi care ne arată că judecata divină este aici.

Noi am devenit atât de grozavi în înţelepciunea noastră şi ne-am educat copiii în aşa fel încât nu avem altceva decât nişte Rickes. Chiar şi bisericile noastre au ajuns aşa, căci tinerii merg la seminarii şi învaţă ca să obţină doctorate în teologie, dar daţi-mi voie să vă spun ceva: toţi cei care merg acolo se îndepărtează de Dumnezeu şi cu cât obţin mai multe diplome, sunt mai departe de El.

Oh, prieteni, Dumnezeu este atât de simplu! Dar ştiţi de ce nu-L găsesc oamenii? Pentru că nu se pot smeri atât de mult.

Odată cineva m-a întrebat: „Frate Branham, cum vezi tu vedeniile?” Nu eu sunt Acela. Eu trebuie să ies din tabloul meu. Dumnezeu a făcut o făgăduinţă şi trebuie s-o împlinească, dar pentru aceasta este nevoie ca voi să fiţi destul de simpli ca să ieşiţi de pe drumul vostru propriu.

Cineva mi-a spus: „Un om care obţine doctoratul în teologie, devine o persoană importantă!” Să nu credeţi aceasta, căci adevărul este că un astfel de om, măreşte şi mai mult prăpastia dintre el şi Dumnezeu. Dumnezeu este ascuns în simplitate, dar necazul este că noi nu putem fi destul de simpli ca să ajungem la El.

Dacă un om primeşte educaţie, primul lucru care urmează este că devine atât de „important” că nu se mai poate smeri, dar Dumnezeul cel mare S-a putut umili atât de mult pe Sine!

Isus I-a mulţumit lui Dumnezeu pentru aceasta când a zis: „Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor.” (Matei 11.25).

Singura cale prin care-L poţi cunoaşte pe Dumnezeu este să fii simplu, deoarece calea în sus este în jos.

În care parte este Polul Nord şi Polul Sud? Voi staţi în spaţiu, vedeţi? Calea în sus este jos, pentru că Biblia spune că „Oricine se va înălţa, va fi smerit; şi oricine se va smeri, va fi înălţat.” (Matei 23.12). Vedeţi? Noi trebuie să ne smerim, nu să încercăm să ne înălţăm prea sus, căci trebuie să ştim un singur lucru: să înlăturăm totul din calea noastră şi să privim spre Hristos. Faptul că nu ştii să-ţi scrii numele nu are nicio legătură cu mântuirea, ci ceea ce-ţi trebuie este să-ţi îndrepţi inima spre Hristos şi spre voia Sa, căci atunci veţi vedea ce se va întâmpla. Da, cu siguranţă.

Desigur, mulţi din cei care au trecut pe acolo şi au văzut şarpele de aramă au zis: „Acolo este un şarpe mare, iar oamenii merg acolo şi primesc vindecarea pentru  că privesc la el. Poate ar trebui să ne ducem şi noi familia acolo.”

Şi astăzi puteţi auzi aşa ceva: „Astăzi vine în oraş un mare vindecător. Se spune că toţi cei care merg la adunările lui sunt vindecaţi.”

Prieteni, când gândiţi în felul acesta, să ştiţi că „aparatul” vostru nu este îndreptat spre ceea ce trebuie. Da, domnilor. Îndreptaţi-l doar spre Hristos; priviţi numai la El şi veţi vedea care este planul lui Dumnezeu.

Acuma, evreii s-au dus, au privit la acel şarpe de aramă şi au spus: „Şarpele acesta de aramă înseamnă că păcatul a fost deja judecat, pentru că arama simbolizează judecata divină asupra lui. Păcatul fiind judecat, noi suntem eliberaţi de vină.” Astfel, au fost vindecaţi. Aşa este.

În Ioan 3.14 Isus a spus că „după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului.”

Prietene, dacă poţi să-L priveşti, nu ca pe un Om religios; nu ca pe un profet; nu ca pe un om bun; nu ca pe  a doua persoană a trinităţii, ci ca pe însuşi Emanuel care a venit jos, Şi-a dat propria Sa Viaţă, iar după aceea a fost înălţat la cer pentru ca „oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3.16), veţi înţelege preţul salvării Sale, căci El nu a fost obligat să-Şi dea viaţa pentru noi, ci a făcut-o de bună voie. Fiind Dumnezeu, El nu era obligat să moară, dar a făcut-o pentru noi, ca să-şi poată aduce fiii la Sine şi pentru ca lucrarea Sa să poată continua.

În Ioan 14.12 El a spus: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi”, aşa că dacă aţi avea „aparatul” îndreptat numai spre El, Dumnezeu v-ar putea folosi ca să faceţi exact ce a spus. Cu siguranţă.

Dacă spui: „Am o cruciuliţă mică agăţată în maşină şi una acasă”, este în ordine, nu am nimic împotrivă, dar nu despre aceasta este vorba; nu la aceasta Se referea El. Tu trebuie să vezi că Dumnezeu ştie că eşti păcătos. Apoi trebuie să vezi că El a devenit Om ca să poată lua asupra Sa toate păcatele tale, cu condiţia ca să le mărturiseşti. El a renunţat la slavă şi S-a făcut Om ca să poată muri în locul tău. Dacă îţi mărturiseşti păcatul, nu un înălbitor fabricat de oameni, ci Puterea lui Dumnezeu care a creat Sângele prin care El a putut spăla vina sângelui tău păcătos (căci am venit prin dorinţă firească), te va face un om eliberat al lui Dumnezeu. Iată! Şi atunci la ce priviţi?

Poate spui: „Eu aparţin de Adunarea lui Dumnezeu!” „Eu aparţin de Penticostalii Uniţi”, „Eu aparţin la Baptişti sau la Metodişti”. Aceasta dovedeşte că încă te aliniezi cu altceva, când ar trebui să te aliniezi cu Hristos. Amin. Ascultă răspunsul Lui: „Toate păcatele tale, şi nu sunt puţine, au fost iertate!”

Insistă la fel ca femeia cananeancă. Indiferent câte probleme s-au ridicat ca s-o descurajeze, ea şi-a focalizat întreaga fiinţă spre Cel ce era Dumnezeu. Da, ea s-a dus la El şi a primit ceea ce a cerut pentru că s-a aliniat corect. Indiferent câte adieri de vânt au venit şi i-au şoptit: „Zilele minunilor au trecut! Soţul tău nu se va întoarce, ci te va părăsi!” ea nu s-a descurajat deloc, ci asemenea unui glonte bine ochit, credinţa ei s-a dus exact în punctul din mijlocul ţintei. Amin. Oh, Doamne! Voi trebuie să loviţi ţinta; trebuie să ştiţi ce este.

Dumnezeu a avut întotdeauna o cale pentru omul care a privit după mântuire.

Când Moise a ridicat şarpele de aramă, tot ce trebuiau să facă ei, era să privească spre el.

Mai târziu, lângă Poarta Oilor din Ierusalim, ei trebuiau să privească spre apa scăldătorii Betesda. Haideţi să ne închipuim că acolo era un spital de bolnavi şi suferinzi. Erau mii de oameni care zăceau acolo şi priveau spre acea apă aşteptând minunea, căci din timp în timp se petrecea ceva supranatural. Biblia spune că acea scăldătoare avea cinci pridvoare, iar El a intrat acolo. Oamenii stăteau şi priveau aşteptând tulburarea apei, dar atunci când supranaturalul s-a produs, ei au fugit de el.

Priviţi bisericile căci Dumnezeu vrea ca noi să privim după supranatural atunci când Cuvântul Se manifestă şi este legitimat. Dar ce facem noi? Fugim de El pentru că nu este conectat la organizaţia noastră. Vedeţi?

Acolo, la Poarta Oilor, oamenii priveau după mişcarea supranaturalului, a apei, pentru că Dumnezeu S-a mişcat întotdeauna prin oamenii Săi, prin dovezi supranaturale. De ce aceasta? Pentru că aşa a făgăduit. O, şi când oamenii au văzut că acea făgăduinţă a început să se mişte în supranatural, au sărit în ea şi au primit.

Prieteni, astăzi, chiar acum, Duhul Sfânt, Puterea supranaturală a lui Dumnezeu, Se află pe Pământ mişcându-Se printre oameni şi arătând lucruri măreţe. Dar în loc să se bucure şi să intre în ele, oamenii se tem şi fug. Cuvântul făcut trup este legitimat în mijlocul nostru prin faptul că face exact lucrările pe care le-a făgăduit, dar dacă nu suntem conectaţi la El, nu vrem să avem de-a face cu ele. Aşa este.

Când a mers la acea scăldătoare, Isus a găsit o singură persoană din toată biserica.

Voi spuneţi: „Dumnezeu îi vindecă pe toţi bolnavii?” Nu, domnilor.

Fraţilor penticostali, daţi-mi voie să vă spun ceva. Voi aşteptaţi un timp în care vă gândiţi că se vor ridica oameni care să meargă prin spitale ca să facă mari vindecări, încât întregul spital să fie mişcat. Nu vă lăsaţi înşelaţi, căci nu va fi aşa ceva. Vă rog să mă credeţi că aceasta este o minciună, căci niciodată nu s-a întâmplat aşa ceva.

Să zicem că acea scăldătoare era un spital. Ce a făcut El? S-a dus acolo călăuzit de Duhul şi a găsit un singur om care era pregătit să creadă. Biblia spune că Isus a vorbit cu el şi i-a spus taine din viaţa sa. Acel bărbat nu era neputincios, ci putea merge, pentru că I-a spus lui Isus: „Până să mă duc eu, se pogoară altul înaintea mea.” (Ioan 5.7). Aceasta arată că nu era nici orb, nici surd şi nici mut. Nu era nici olog, ci avea o boală ceva mai veche din pricina căreia se putea trăi, căci o avea de 38 de ani. El începea să coboare când începea să se tulbure apa, dar întotdeauna era cineva mai iute decât el şi i-o lua înainte, aşa că pe când ajungea şi el, Îngerul pleca.

Noi mergem astăzi şi găsim un om al lui Dumnezeu, călăuzit de Duhul lui Dumnezeu, care vede vedenii şi este urmat de semnele Lui, iar oamenii spun: „În colţul acela se află un om. Vrem să vă vedem pe voi, vindecătorilor, că-l faceţi bine!” Vedeţi? Este acelaşi diavol bătrân care odinioară l-a legat pe Isus la ochi cu o cârpă, după care L-a lovit, zicând: „Spune-ne cine Te-a lovit şi Te vom crede”.

Încă de la întemeierea lumii, El a ştiut cine avea să ţină băţul în mână, dar cu toate acestea a tăcut şi nu a spus niciun cuvânt, căci nu voia să facă eschibiţii pentru nimeni. El a făcut numai voia lui Dumnezeu, iar biserica face la fel.

Deci cei aflaţi la scăldătoarea de lângă Poarta Oilor priveau după Ceva. Dacă ei ar fi spus: „Păi, vom merge acolo să vedem ce fac ceilalţi; să vedem dacă este într-adevăr ceva supranatural,” nu ar fi primit nimic. Omul trebuie să păşească în faţă, nu să stea acolo în spate, căci prin aceasta dovedeşte că doreşte să aibă parte de supranatural.

Când spun aceasta, mă gândesc la fiul fratelui Williams. El a crescut într-o familie de penticostali, dar într-o zi, tatăl lui a fost călăuzit să-l trimită la o adunare în care a văzut Mâna supranaturală a lui Dumnezeu, ceea ce l-a făcut să devină imediat un creştin adevărat. Da, el a fost imediat un creştin adevărat, el a fost gata să-L accepte pentru că a văzut tulburarea apei şi a ştiut că acolo era ceva supranatural.

Ce a realizat aceasta? Nu mersul la biserică, nu o strângere de mână, nu un slogan de felul: „Cu un milion mai mulţi ca în ´44!”, nu o biserică nouă sau altceva de felul acesta, ci viaţa nouă care a venit printr-o mişcare a apei; printr-o mişcare supranaturală după care tânjeau cu toţii.

Noi sărim în sus şi-n jos şi spunem: „Vom părăsi biserica aceasta pentru că s-a răcit!” Ce nonsens! Cum nu putem să aşteptăm?

Avraam nu s-a gândit niciodată că Dumnezeu S-a răcit, ci a aşteptat 25 de ani până a văzut mâna Sa supranaturală mişcându-Se.

Cei aflaţi la scăldătoarea de lângă Poarta Oilor, au aşteptat de la o lună la alta mişcarea supranaturală, privind tot timpul după ea. Oh, iar noi am pierdut acest lucru din vedere! Da, noi am pierdut ceva, de aceea, haideţi să privim la Hristos!

Denominaţiunea noastră s-a întins peste tot, și acum ne luptăm să obţinem tot mai multe biserici cu oameni din clasa superioară a societăţii, cu predicatori educaţi şi cu alte lucruri de felul acesta. Şi care este rezultatul? Ne trezim că ne îndepărtăm tot mai mult chiar de lucrul spre care ne-a spus Dumnezeu să privim.

La ce priviţi voi? Priviţi la Hristos, căci aceasta este ceea ce trebuie să faceţi dacă vreţi să trăiţi! Lăsaţi-i pe ceilalţi să tot râdă şi să spună: „Priviţi grămada aceea de holly-rollers care stă în jurul scăldătorii şi aşteaptă acea adiere de vânt care să mişte apa! O, nu este nimic altceva decât vântul!” Pentru batjocoritori aşa era, dar pentru cei credincioşi era Îngerul îndurării; era Îngerul vindecării. Da, eu cred că era un Înger, chiar dacă lucrurile păreau atât de simple, căci vedeţi voi, Dumnezeu Se ascunde întotdeauna în simplitate.

În adunările mele au venit unii oameni care mi-au spus: „Frate Branham, eu nu am ştiut că eşti un holly-roller, dar am observat că tot grupul tău plânge şi strigă: „Amin!” în timp ce vorbeşti. Păi, toate aceste manifestări nu sunt decât emoţii.”

S-ar putea ca pentru voi, care nu credeţi, să fie doar emoţii, dar pentru cei care au gustat din lucrurile bune ale lui Dumnezeu, este Duhul Sfânt.

Poate ziceţi: „Păi, oamenii care vorbesc în limbi bolborosesc ceva ce este de la ei!” S-ar putea ca pentru tine să fie aşa, dar pentru ei este cu totul şi cu totul altceva. Da, domnilor.

„Păi, oamenii nu mai cred în aşa ceva!” Necredinţa lor nu va putea opri adevărata mişcare a lui Dumnezeu. Isus a venit exact în mijlocul necredinţei, dar nu a existat nimic care să-L poată opri, ci a mers mai departe.

Oamenii de astăzi încearcă să spună că acesta este fanatism, dar cei credincioşi merg înainte. Ei nu pot explica; nu ştiu ce este aceasta, ci sunt asemenea lui Benjamin Franklin care ţinea o bucată de sârmă în mână şi striga: „Am găsit! Am găsit!” pentru că deşi nu ştia ce anume era, avea ceva.

Aşa este şi cu aceşti bărbaţi şi femei care poate nu ştiu să spună ce este un atom, nici câte molecule are, dar ştiu că au Duhul Sfânt. De ce ştiu aceasta? Pentru că sunt pe punctul „Zero” cu Cuvântul lui Dumnezeu, cu ceea ce a spus Petru în ziua cincizecimii: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.” (Fapte 2.38).

Odată mărturisite, păcatele sunt şterse prin Sângele Său, aşa că omul stă în faţa Lui ca un fiu al lui Dumnezeu. Amin. El este în punctul „Zero”, aşa că „orice veţi cere… vi se va da.” (Ioan 14.13).

Într-un fel sau altul, tu vei şti că te afli în voia lui Dumnezeu, căci în tine se mişcă ceva supranatural care-ţi spune: „Du-te şi fă asta!” „Du-te şi fă cealaltă!” Vedeţi? În voi este Ceva care loveşte tot timpul ţinta. O, ce minunat!

Trebuie să închei căci s-a făcut târziu. Mai îngăduiţi-mă doar câteva minute.

Poate că au fost unii care au râs de acei oameni, dar aceasta nu i-a oprit, ci au continuat să aştepte. Poate că oamenii au spus: „Fraţii noştri s-au răcit!”, dar nu este adevărat! Noi nu ne-am răcit, ci aşteptăm mişcarea apei; aşteptăm să se întâmple ceva.

Acuma am venit din Tucson. De ce? Nu ştiu. Apa s-a mişcat aici, de aceea aştept să văd ce se va întâmpla. Când am mai fost aici, v-am spus că se va întâmpla ceva; că va fi un tunet sau o explozie, şi aşa a fost, iar cele şapte Peceţi au fost deschise. Voi puteţi lua benzile ca să vedeţi dacă este aşa sau nu. Da, noi aşteptăm mişcarea apei. De ce? Pentru că am văzut Ceva stând de partea cealaltă a deşertului, la nord de Tucson, exact cum v-am spus aici.

Tocmai îmi luam nişte scaieţi de pe pantaloni, când s-a întâmplat acel lucru şi tot muntele s-a cutremurat. Stâncile au început să se desprindă din munte, iar Duhul Sfânt S-a întors şi a spus: „Întoarce-te imediat acasă, pentru că cele şapte Peceţi sunt gata să fie deschise!”

Luaţi benzile şi ascultaţi-le, căci aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul!” spus înainte a ca aceste lucruri să aibă loc. Oh, iar când eu voi fi dus, aceste lucruri vor continua să rămână vii.

Prieteni, noi suntem la sfârşitul timpului, iar privirea mea ţinteşte după venirea Domnului Isus, care mi-a dat viaţa când eram doar un tânăr. Eu privesc după venirea Lui şi cred din toată inima că acest eveniment va avea loc, chiar dacă va mai zăbovi. Cu fiecare clipă care trece, Îl iubesc tot mai mult şi cred că la fel simte fiecare credincios din locul acesta. Indiferent ce spun ceilalţi, eu Îl cred doar pe Dumnezeu pentru că m-am aliniat cu Cuvântul Său şi ştiu că El este adevărul. Nimeni nu mă poate clătina, iar câtă vreme Dumnezeu îmi va ţine inima, voi sta exact pe acest Cuvânt. Amin.

Ilie aştepta ca Dumnezeu să se îndure de poporul Său căci de trei ani şi jumătate nu mai plouase, nu mai fuseseră nori şi nu mai căzuse nici măcar rouă. El îi spusese profetului Său că dacă poporul se va pocăi, Se va îndura din nou de el.

După ce timpul acela a trecut, Ilie i-a spus slujitorului său: „Suite-te şi priveşte spre mare.” Şi slujitorul s-a suit,   s-a uitat şi i-a spus profetului: „Nu se vede nimic.”

Atunci Ilie i-a zis: „Du-te înapoi (Amin). Du-te şi mai priveşte o dată.” Şi slujitorul a mai privit o dată dar din nou nu a văzut nimic. Şi Ilie, acel bătrân chel şi cu barbă albă, a spus: „O, Doamne Dumnezeule…” şi a început să se roage, după care şi-a trimis din nou slujitorul, zicând: „Du-te şi priveşte din nou!” Amin. Ce făcea el? Privea cum Se îngrijea Dumnezeu să-Şi aducă făgăduinţa la împlinire. Sigur că da. (1 Împăraţi 18.41-44).

Odată cineva mi-a spus: „Frate Branham, tu crezi aceasta? De ce vorbeşti atât de mult împotriva organizaţiilor şi a denominaţiunilor?”  „Eu nu am nimic împotriva fraţilor de acolo, ci sunt împotriva acestui sistem,” i-am răspuns.

Mă gândesc că după moartea lui Isus, ucenicii s-au dus să-L îmbălsămeze şi au stat cu El deşi trupul acela mirosea groaznic căci se apropia de timpul când urma să intre în putrefacţie.

Acelaşi lucru este astăzi. Chiar dacă biserica este scuturată, chiar dacă sunt o mulţime de greutăţi, chiar dacă este ruptă de ismuri şi de învăţături, eu trebuie să rămân în ea. Da, noi trebuie să stăm acolo; trebuie să stăm pentru că o iubim; în noi este ceva care ne constrânge să facem aceasta. Pulsul inimii noastre spune: „Stai acolo!” De ce? Pentru că într-o zi acolo va fi o înviere şi Dumnezeu o va lua de acolo. Amin. Da, minunatul Domn Isus va face aceasta. În ordine.

Ilie a continuat să-şi trimită slujitorul să privească, până când a văzut un nor cât o palmă de om.

Desigur, necredinţa putea să se prindă repede şi să spună: „Dacă asta-i tot ce poţi face, mai bine retrage-te!” Dar ce făcea el? Privea după supranatural, căci ştia că numai mâna lui Dumnezeu putea face acel lucru. Când a văzut acel nor ca o palmă de om, s-a întărit în credinţă şi a spus: „Se aude un vuiet de ploaie.” Ce a fost aceea? A acceptat prima mişcare.

Voi, cei care staţi necredincioşi în dimineaţa aceasta; voi, care n-aţi fost scufundaţi în apa botezului, lăsaţi ca Duhul lui Dumnezeu să vă deschidă ochii şi să vă arate ceva, căci atunci veţi porni chiar de acolo şi veţi spune: „Aud vuiet de ploaie!”

Voi, care vă încredeţi în crezurile făcute de oameni, întoarceţi-vă la Cuvânt! Faceţi aceasta pentru că atunci veţi vedea prima mişcare, iar credinţa o va primi imediat, spunând: „Aceasta am aşteptat!”

Noi aşteptăm venirea Domnului; privim la Duhul Sfânt care se revarsă în zilele din urmă; privim la semnele şi minunile care au loc; privim la tot ce se întâmplă. Voi nu le puteţi vedea? La ce priviţi? Dumnezeu a spus că se vor întâmpla toate aceste lucruri, aşa că lăsaţi credinţa să le atingă şi spuneţi: „Şi eu le vreau!”

Priviţi-l pe Ilie! Când a acceptat voia Domnului, a fost nevoie ca viaţa lui să fie înnoită. Astfel, a alergat înaintea carelor lui Ahab, când abia putea sui un deal. Dar vedeţi? După aceea a alergat înaintea carelor şi a strigat lui Ahab: „Înhamă şi pogoară-te, ca să nu te oprească ploaia!” Prima mişcare. Glorie!

La prima mişcare a apei la scăldătoarea Betesda, oamenii au sărit în apă. Amin.

Dacă nu aţi primit încă Duhul Sfânt, dar acel micuţ clinchet vă spune: „Acesta-i Adevărul! Omul acesta vorbeşte doar Cuvântul,” atunci grăbiţi-vă cât puteţi de tare. Nu mai aşteptaţi! La ce priviţi? Ce aşteptaţi? Ceasul este mai târziu decât credeţi, aşa că păşiţi repede înainte.

Când Ilie a văzut acea mişcare, a ştiut că era dovada că rugăciunea lui a fost primită.

O, Dumnezeule, aş vrea ca fiecare bolnav care simte prezenţa Duhului Sfânt în mijlocul nostru, să-şi poată da seama că aceasta este dovada că rugăciunea noastră a fost ascultată. Oricine doreşte botezul cu Duhul Sfânt şi simte acel simţământ măreţ, să spună: „Cred că acesta este adevărul!” Dacă veţi accepta, aceasta este dovada că rugăciunea mea a fost ascultată. Ridicaţi mâna şi spuneţi: „Dumnezeule, vreau să-L primesc chiar acum!” Prieteni, Dumnezeu trimite tot timpul semne printre noi, dar problema este că ne dăm tot timpul la o parte.

Da, Ilie ştia că aceea era dovada că rugăciunea sa a fost ascultată.

Când Iona se afla în burta balenei, şi-a zis: „Aici nu mă mai pot ascunde! Voi mai privi o dată spre Templul Tău cel Sfânt, Doamne.” La ce a privit el? De fapt el nu putea vedea Templul, dar privea la făgăduinţa ce fusese făcută cu privire la Templu.

Oh, Dumnezeule, dacă am putea vedea şi noi făgăduinţele Cuvântului; dacă am putea vedea că Hristos ne-a spus: „Unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” Şi: „orice veţi cere în Numele Meu, voi face.” Dacă am putea vedea această primă mişcare şi am intra în ea! Nu mai aşteptaţi! La ce priviţi? Dumnezeu răspunde la rugăciunile voastre.

Poate zici: „Bine, dar să văd ce spune Cutare sau Cutare!” Oh, nu face aceasta, ci priveşte la Hristos; priveşte la ceea ce a spus El: „Unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” şi: „orice veţi cere…” Oh, ce făgăduinţă minunată!

Dacă Diavolul vă şopteşte: „Mai aşteaptă puţin, pentru că s-ar putea să fii mai bine când va începe trezirea,” nu-l ascultaţi! S-ar putea să sune bine ceea ce spune; să sune frumos, dar nu aştepta până începe trezirea, ci fii chiar tu o parte a trezirii. Dumnezeu vrea s-o înceapă în tine, vrea s-o înceapă în biserică.

Duhul Sfânt va lua un mesager şi va trimite un mesaj. Da, Dumnezeu însuşi va însoţi acel mesaj cu semne şi minuni. Vedeţi? Refuzaţi să vedeţi tot ceea ce v-ar putea aduce îndoială, căci aşa a făcut şi Iona, iar Dumnezeu l-a eliberat din burta balenei. Sigur că da.

Atunci când toţi prietenii i-au întors spatele lui Iov şi când îi mergea pe dos, el a continuat să privească spre cer. Unii spuneau: „Ai păcătuit în taină, iar Dumnezeu te-a pedepsit pentru aceasta!” dar Iov ştia că nu era un păcătos, pentru că împlinise toate poruncile lui Dumnezeu.

Dumnezeu vă cere doar că credeţi Cuvântul Său. Amin.

El nu vă cere niciunul din aceste crezuri şi doctrine, ci vă cere să-L credeţi doar pe El şi Cuvântul Său, pentru că „cine ascultă cuvintele Mele şi crede, are Viaţa veşnică…” Amin şi  Amin. Priviţi la El şi veţi trăi! Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci, de aceea nu mai aşteptaţi altceva. Amin şi Amin.

Iov stătea şi privea spre El. Toată carnea îi era mâncată, bubele erau pe tot corpul său, iar sângele se scurgea din el. Biserica îl părăsise zicând că are păcate ascunse; soţia îi spusese: „Arăţi îngrozitor! De ce nu-L blestemi pe Dumnezeu şi să mori?” dar el i-a răspuns: „Vorbeşti ca o femeie nebună, căci Domnul a dat, Domnul a luat; binecuvântat să fie Numele Domnului.” (Iov 2.9-10).

Şi cam în acelaşi timp când el stătea neclintit pe Cuvânt, fulgerele au început să strălucească pe cer, iar tunetele au început să răsune. Atunci profetul a privit spre cer şi a spus:

„Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu, şi că se va ridica la urmă pe pământ.

Chiar dacă mi se va nimici pielea, şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu.” (Iov 19.25-26). Priviţi. Este pentru prima dată când El este numit Răscumpărător. Pe când era cu trupul plin cu bube, Iov a văzut învierea (Aleluia!) şi a ştiut că are parte de ea pentru că ţinuse Cuvântul lui Dumnezeu.

Priviţi şi trăiţi, fraţilor. Amin. Iov a văzut care era ţinta lui Dumnezeu, El a avut un motiv pentru care l-a încercat pe Iov şi are un motiv pentru care îi încearcă pe oameni. Da, totul este făcut cu un scop, și astăzi este la fel.

El trimite semne şi minuni printre oameni; trimite Adevărul Evangheliei şi apoi îi lasă să treacă peste El şi să aleagă un crez în timp ce resping Adevărul deşi ştiu bine că Biblia învaţă contrariul. Totuşi, El face aceasta ca un test, ca să nu mai fie nicio scuză în ziua judecăţii.

În încheiere, daţi-mi voie să vă spun ceva. Priviţi la făgăduinţa pentru zilele din urmă! Priviţi ce a făcut deja Dumnezeu în aceste zile, căci a turnat Duhul Sfânt peste poporul Său, aducând cincizecimea originală înapoi; aducând înapoi botezul original cu Duhul Sfânt; restituind originalul. El a venit jos şi a adus înapoi dovada originală a lui Isus Hristos, arătându-ne vedenii şi prorocii care nu au dat niciodată greş; arătându-ne lucruri care depăşesc gândirea omenească, pentru că ei nu pot face aşa ceva, ci doar El.

Priviţi la marele Stâlp de Foc care a condus copiii lui Israel. Orice şcolar ştie că Acela era Îngerul Domnului, Isus Hristos.

În Evrei 11.26 ni se spune că Moise „a socotit ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiţi spre răsplătire.” Vedeţi? Ce era? Hristos în pustie.

În Ioan 6.51 El le-a spus evreilor: „Eu sunt Pâinea vie, care s-a pogorât din cer.” De aceea: „Cine mănâncă trupul Meu, şi bea sângele Meu, are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” (v. 54).

Ei spuneau: „Tu, un om, Te faci Dumnezeu? Acuma ştim că eşti nebun. Nu ai nici 50 de ani şi spui că l-ai văzut pe Avraam? Da, cu siguranţă eşti nebun; eşti un fanatic religios.” Dar El le-a răspuns: „Adevărat, adevărat vă spun, că înainte ca să se nască Avraam sunt Eu.” Amin. (Ioan 8.57-58). Cine era „Eu sunt”? Acea Flacără din rug; acel Foc pe care L-a văzut Moise. El L-a văzut în toate zilele vieţii lui, căci l-a călăuzit până la hotarele ţării făgăduite.

Şi Isus spunea: „Înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu. Eu sunt acel rug aprins; Eu sunt acel Foc; Eu sunt acel Înger de lumină; Eu vin de la Dumnezeu şi merg la Dumnezeu.”

Puţin mai târziu, la câteva mile după învierea Sa, Saul din Tars era în călătorie spre Damasc, pentru a-i prinde pe cei care credeau în El. Şi în timp ce mergea, o Lumină puternică s-a coborât din cer şi ochii lui au fost orbiţi. Niciunul din cei ce-l însoţeau, nu a văzut acea Lumină, afară de el. Saul a căzut cu faţa la pământ şi a auzit un glas, care-i zicea: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?” (Fapte 9.4-5).

„Cine eşti Tu, Doamne?” a răspuns el. Aceeaşi Lumină care fusese în rugul aprins; aceeaşi Lumină a venit de la Dumnezeu şi S-a întors la Dumnezeu, iar noi avem o fotografie cu aceeaşi Lumină printre noi, cu aceeaşi Lumină ce face aceleaşi semne şi minuni. Şi cu toate acestea, iată că privim încă după altceva.

Adevărul Evangheliei a fost pus pe sfeşnic: botezul în Numele lui Isus Hristos, botezul cu Duhul Sfânt şi toate celelalte lucruri pe care le învăţăm sunt Adevărul absolut, pentru că au fost legitimate prin semne şi minuni care dovedesc că Cuvântul este Adevărat. Amin.

Oh, mă simt atât de bine! De ce? Pentru că Duhul Sfânt este aici; pentru că El a dovedit în jurul lumii că este Adevărul şi nu a dat niciodată greş. Amin.

Atunci la ce priviţi? Ce aşteptaţi? Este timpul! Apele sunt tulburate. Mişcaţi-vă chiar acum! Timpul din urmă este aici, căci semnele dovedesc aceasta: „Lumina de seară a sosit”. Da, va fi exact cum a spus Haywood: „Cărarea glorioasă o veţi găsi”. Da, prieteni, o veţi putea găsi în aceste zile din urmă, dar depinde spre ce priviţi. Priviţi la ce a fost făcut, şi nu uitaţi că Stâlpul de Foc, Duhul Sfânt, este acelaşi ieri, azi şi în veci.

Haideţi să privim spre El; haideţi să-L credem; haideţi să înţelegem că suntem în zilele din urmă, în ultimele minute ale ultimului ceas.

Am acel film pe care-l voi aduce şi la fratele Outlaw. A fost făcut la Ierusalim şi se numeşte: „Trei minute până la miezul nopţii”. Luaţi ce spune ştiinţa şi nu uitaţi că Isus a zis: „Când veţi vedea smochinul înfrunzind, să ştiţi că vara este aproape.”

Prieteni, Israel este deja o naţiune, şi putem vedea cum şi ceilalţi pomi dau naştere la mlădiţe: metodiştii au înfrunzit, şi la fel baptiştii, catolicii, penticostalii şi toţi ceilalţi. Toţi au trezirile lor. Şi ce spune Biblia? „Adevărat vă spun că nu va trece generaţia aceasta până nu se vor întâmpla toate aceste lucruri.” (Matei 24.32,34). Noi putem vedea Israelul întors în ţara lui, iar vechiul steag al lui David: steaua cu şase colţuri, a fost înălţat din nou. Au moneda lor; au armata lor; au de toate. Da, Israelul este pregătit pentru lucrarea pe care o va face Dumnezeu în mijlocul lor, şi prin care vor fi aleşi cei 144.000 dintre ei.

Priviţi biserica de astăzi. Cu tot haosul din mijlocul ei, cu toate amestecăturile şi cu toate celelalte; „O, noi avem mai mult ca ceilalţi! Noi suntem mai buni ca ei şi avem asta şi cealaltă!”

Dar în toată această încurcătură, Mireasa priveşte după venirea Domnului Isus, după acea venire tainică, în timpul căreia va fi luată, noaptea. Se va întâmpla exact ca în cartea pe care am citit-o: „Romeo şi Julieta”, unde băiatul acela s-a dus noaptea şi şi-a răpit iubita. Aşa va veni şi Isus într-o zi şi o va lua pe aceea care nu a privit după crezuri, ci a aşteptat cu credincioşie venirea Lui, dorindu-L din toată inima. Ei, Mirele şi Mireasa, sunt în relaţii de rudenie, ca Isaac şi Rebeca.

Da, aşa trebuie să fim: în relaţii de Sânge prin Jertfă, căci păcatele noastre au fost şterse prin Sângele lui Isus Hristos. Noi nu am fost salvaţi prin ceea ce spune o biserică sau vreun om, ci prin Sângele Său.

Atunci la ce priveşti, biserică? Oh, în aceste zile din urmă, chiar El a fost printre noi, dar am uitat aceasta! El stă chiar acum printre noi, şi nu ştim. Cine? Duhul Sfânt care este prezent în dimineaţa aceasta aici, Căruia mulţi Îi vor întoarce spatele nepăsători şi vor pleca mai departe.

Poate că mulţi dintre cei bolnavi vor uita să creadă şi să-şi ancoreze credinţa acolo unde trebuie, deşi apa scăldătorii este deja tulburată. Apele se mişcă, aducând la suprafaţă supranaturalul, căci Duhul Sfânt este aici, mişcându-Se printre oameni şi făcându-i să strige: „Slavă lui Dumnezeu!” De ce? Pentru că Apa este tulburată. Amin.

Păcătoşii stau acolo: cei ce au alunecat, prostituatele, beţivii şi toţi ceilalţi, sfinţiţi şi evlavioşi. Tu nu mai poţi să-i arăţi cu degetul de când L-au primit. De ce? Datorită tulburării apei. La ce priviţi? Duhul Sfânt a căzut peste noi.

Odată, stăteam aici împreună cu fratele Outlaw şi li-L arătam oamenilor pe El. Aici erau o mulţime de bolnavi, iar eu le spuneam ce poate face El, povestindu-le diferite lucruri care s-au întâmplat.

Cine era Acela? Duhul Sfânt, Isus Hristos care este Acelaşi ieri, azi şi în veci…

Atunci ce mai aşteptăm? Tulburarea apei? Este deja făcută. Îngerul va pleca foarte curând şi toată Puterea va fi dusă, iar atunci nu va mai fi nicio salvare, ci veţi fi lăsaţi în întunericul de afară.

În încheiere aş vrea să vă spun ceva. Odată, un băiat a făcut o crimă… Ei bine, zilele trecute am fost chemat în Texas pentru acest caz. Am primit o legitimaţie de la cei de la „Vieţi salvate” şi m-am dus acolo. Am făcut-o pentru irlandezul care a făcut fotografia cu Îngerul Domnului în noaptea aceea, la Houston, când acel predicator m-a chemat să mă defăimeze. Cineva mi-a zis atunci: „Gândeşte-te, frate Branham, chiar omul despre care am spus că practică hipnoza a venit să-mi salveze băiatul de la scaunul electric.” Şi aşa este. Eu m-am dus şi am vorbit în faţa tuturor despre acel băiat şi ştiţi ce a făcut guvernatorul? L-a iertat când mai avea doar 3-4 zile până la execuţie. De ce? Pentru că sunt interesat de viaţă.

Când am vorbit cu el, i-am spus: ”Domnule, nu ai niciun drept să iei viaţa băiatului. Primul sânge vărsat a fost în Eden şi atunci un băiat şi-a ucis fratele, dar Dumnezeu nu i-a aplicat pedeapsa capitală, ci dimpotrivă, a pus un semn pentru ca nimeni să nu-l poată ucide. Voi nu puteţi şterge aceasta”. Amin şi amin. Noi suntem interesaţi pentru viaţă.

Într-o zi fiul unei femei a ucis un om. El aştepta să fie executat, dar micuţa lui mamă stătea lângă uşa guvernatorului. Unul dintre paznici i-a spus guvernatorului că mama băiatului doreşte să-i vorbească, iar el a primit-o înăuntru. Atunci femeia a căzut în genunchi în faţa lui, şi-a împreunat mâinile şi i-a zis: „Stimate domn, dumneavoastră sunteţi singurul om care poate cruţa viaţa fiului meu, de aceea vă rog din suflet să aveţi milă de el, deşi ştiu că judecata dumneavoastră l-a găsit vinovat.”

O, câţi dintre noi nu sunt vinovaţi în faţa judecăţii lui Dumnezeu?

Ea a continuat: „El este într-adevăr vinovat, dar ca om, dumneavoastră nu puteţi lua viaţa fiului meu, ci doar Dumnezeu poate face aceasta. Domnule, vă rog din toată inima mea, nu-l ucideţi!” Guvernatorul a scos-o afară, dar a fost atât de mişcat de cuvintele ei, încât s-a dus la închisoarea unde se afla fiul ei. Băiatul acela şi-a construit un complex, cam aşa ca biserica de astăzi, care spune:

„Ori predici cum ne place, ori nu te ascultăm!”

Deci tânărul stătea acolo şi respingea pe oricine încerca să-i vorbească.

Guvernatorul a intrat şi el la acel băiat şi i-a spus: „Fiule, aş vrea să stau de vorbă cu tine.”

„Lasă-mă în pace şi pleacă imediat de aici!”

„Fiule, am venit să te ajut.”

„Ţi-am spus să pleci de aici!”

Cam aşa procedează şi oamenii atunci când vine Duhul Sfânt. Da, ei Îi spun: „Ieşi afară căci nu vreau să am a face cu aşa ceva!”

Când El bate la uşa inimii lor, Îi răspund: „Dacă voi face aceasta, va trebui să renunţ la petreceri, la jocul de cărţi, la crezul bisericii mele…” Vedeţi? Mai bine aţi asculta, căci El este singurul care vă poate da iertare. Aşa este. Atunci la ce priviţi?

Acel tânăr a privit la atât de multe lucruri, încât s-a temut să privească şi spre acel om, aşa că şi-a întors privirea de la el.

Aşa fac şi oamenii de astăzi atunci când se face chemarea la altar: îşi întorc capul şi nu vor să audă nimic. Da, ei îşi întorc privirile de la Dumnezeu, care le spune: „Acesta-i adevărul”, cu o Voce blândă ca o mângâiere.

Voi ştiţi că atunci când se afla în peşteră, pe lângă Ilie a trecut un vânt puternic, un cutremur de pământ şi un foc, dar la urmă a venit un susur blând şi dulce.

Oh, cum a renunţat biserica să asculte acel Glas! Aşa este.

Deci, guvernatorul a făcut tot posibilul ca să vorbească cu băiatul acela, dar el a refuzat să-l asculte, spunând: „Ai de gând să pleci, sau te scot eu?” El s-a ridicat şi a spus: „Bine, băiete. Eu am încercat totul ca să te ajut, dar tu nu ai vrut.”

Când a ieşit, băiatul i-a aruncat o privire arogantă. Unul dintre paznici l-a întrebat: „Domnule guvernator, aţi rezolvat ceva?”

„Nu, nu a vrut să audă nimic.”

Şi în timp ce guvernatorul se îndepărta pe coridor, băiatul a sărit la gratii şi l-a întrebat pe paznic:

„Cine era acela?”

„Acela era guvernatorul şi a venit să te ierte.”

Oh, dar acum era prea târziu. Tânărul a început să strige, să ţipe, să plângă: „Oh, guvernatorul a fost aici, în celula mea, ca să-mi dea iertarea, iar eu l-am refuzat!”

Şi înainte ca să-i pună frânghia în jurul gâtului, a spus: „Guvernatorul a fost în celula mea ca să mă ierte, dar eu l-am refuzat.” Şi a fost spânzurat.

Prieteni, în dimineaţa aceasta se află aici Unul mai mare decât acel guvernator: Isus Hristos. El a venit să-i elibereze pe toţi bărbaţii şi femeile care sunt în închisoare; a venit să vă dea iertarea, de aceea nu-L refuzaţi. Aflaţi motivul pentru care Dumnezeu v-a ţinut în viaţă până astăzi. Voi ştiţi că trăim nişte clipe îngrozitoare, dar, priviţi în sus, căci răscumpărarea voastră este aproape! Aşa este. Îndepărtaţi-vă de dogmele lumii şi priviţi în sus; priviţi la Hristos.

Haideţi să cântăm împreună: „Priveşte sus şi vei trăi, frate.”

La ce priviţi voi? Celor ce privesc după a doua venire a Domnului; celor ce-L aşteaptă, El le va aduce mântuirea. Da, El ne va lua din această lume păcătoasă şi din murdăria ei. Credeţi aceasta? Priviţi şi trăiţi. Singurul lucru pe care puteţi să-L faceţi este să priviţi. Luaţi Cuvântul!

Aşa cum odată şarpele din prăjină simboliza Cuvântul ce avea să se facă trup, aşa Cuvântul reprezintă Duhul Sfânt în mijlocul nostru, astăzi. În dimineaţa aceasta, El este în celula noastră, deci n-aţi vrea să-L ascultaţi în timp ce stăm cu capetele plecate?

Priveşte şi trăieşte, frate.

O, priveşte la Isus acum şi vei trăi!

Este scris în Cuvânt, aleluia!

Doar atât să facem: să privim şi vom trăi.

Fraţilor, în timp ce avem privirile plecate, priviţi la Isus! Priviţi la Cuvânt! Dacă nu v-aţi pocăit până astăzi, faceţi-o acum. Dacă nu v-aţi botezat încă în Numele Domnului Isus Hristos, botezaţi-vă, căci cu toţii aveţi făgăduinţa că dacă o veţi face, veţi primi Duhul Sfânt. Aşa a început Biserica primară, şi pentru că Dumnezeu este infinit şi nu Se poate schimba, nu-Şi poate schimba nici planul Său. El trebuie să rămână acelaşi.

Biserica a început în ziua de  Rusalii prin pocăinţă, botezul în apă în Numele lui Isus Hristos şi botezul Duhului Sfânt care a adus cu Sine împlinirea făgăduinţei care spune: „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce vor crede…”

Prietene, dacă în viaţa ta nu s-a realizat încă acest lucru, n-ai vrea să ridici mâna şi să spui: „Frate Branham, roagă-te şi pentru mine.” Dumnezeu să te binecuvânteze. Este bine. În ordine. Singurul loc spre care trebuie să privim dacă vrem să trăim, este El. Aşa spune Cuvântul.

Noi suntem în zilele din urmă, şi cu asta nu mai trebuie spus nimic. Acesta este Cuvântul manifestat şi nu un „hocus-pocus”; este Cuvântul adevărului. Voi aţi mai fost şi la alte adunări, deci ştiţi că este Adevărul.

Acum noi avem o mulţime de imitatori, dar nu priviţi la ei! Cu Moise a ieşit o mulţime amestecată, dar nu uitaţi: numai adevăraţii israeliţi au intrat în ţara făgăduită.

La fel este şi cu grupul de aici. El este format din creştini adevăraţi – femei şi bărbaţi – umpluţi cu Duhul Sfânt, spre care nu poţi arăta cu degetul şi care nu pot fi învinuiţi de vreo greşeală. Îndepărtaţi-vă de imitatori şi nu priviţi la fanatici, ci uitaţi-vă numai la adevăratul Isus.

Noi suntem scrişi în Cuvântul Său. Aleluia! Şi celor ce privesc după El, Domnul le va aduce mântuirea.

Dacă vreţi, puteţi veni la altar pentru rugăciune. Dacă nu aţi primit Duhul Sfânt, dacă nu aţi primit lucrările despre care este scris în Fapte şi despre care a vorbit Petru, n-aţi vrea să veniţi în dimineaţa aceasta la altar, pentru rugăciune, în  timp ce vom cânta o strofă dintr-o cântare? După aceea vom avea botez şi ne vom ruga să primiţi Duhul Sfânt.

„Priviţi şi trăiţi…” Ce s-a întâmplat cu femeile? Văd că au venit numai bărbaţii. Rar poţi vedea aşa ceva… Dacă vreţi să trăiţi, veniţi şi voi.

Evreii au întrebat: „Ce trebuie să facem ca să fim mântuiţi?” Şi li s-a răspuns clar, iar astăzi Cuvintele Lui sunt aceleaşi, nu se pot schimba. De-a lungul timpului, oamenii le-au schimbat, dar El a rămas acelaşi. Oh, Doamne, dar voi să nu priviţi la ce fac ei acum, ci priviţi la ce a spus El aici; priviţi în Biblie. Da, priviţi şi trăiţi, fraţilor. Dacă nu aţi trăit încă această experienţă, veniţi aici. Nu mai aşteptaţi altă ocazie.

La ce priviţi în dimineaţa aceasta? V-aţi oprit să priviţi la zilele murdare în care trăim? Atunci la ce priviţi? Dumnezeu a aşezat totul. Tulburarea apei s-a făcut, iar oameni au sărit înăuntru. Semnul mâniei lui Dumnezeu este pe cer. Cum spunea Ilie, „iată că se ridică acel  nor mic ca o palmă de om.” Ce era aceea? El continua să creadă. „Aud vuiet de ploaie.” Ce a urmat? Acel nor mic s-a făcut cât doi nori; cei doi nori s-au făcut cât un deal; dealul cât un munte, şi s-a mărit tot mai mult, până a acoperit tot cerul, şi a început să tune, apoi a început ploaia. Ce era aceea? Dovada că el a acceptat ceea ce a trimis Dumnezeu.

Prieteni, dacă în dimineaţa aceasta, acel lucru micuţ v-a atins inima, spuneţi: „Eu am nevoie de acel semn micuţ cât palma unui om.” Veniţi. Haideţi să ne plecăm capetele.

Poate că unii dintre fraţii lucrători, vor să vină aici ca să-şi pună mâinile împreună cu mine peste aceşti fraţi. Vă rog.

Toată lumea să stea cu capetele plecate şi în rugăciune. Fraţilor, puneţi-vă mâinile şi rugaţi-vă pentru ei.

Dumnezeule sfânt, după mărturisirea pe care au făcut-o astăzi, Te rog să-i umpli cu Duhul Sfânt, Doamne, căci ei privesc acum spre Calvar, unde Sângele lui Isus Hristos a curs pentru curăţirea lor. Da, este un singur lucru care poate face ca orice urmă de păcat să dispară: Sângele lui Isus Hristos, de aceea, Te rugăm să Te înduri de ei, Tată, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Rugaţi-vă cu toţii în timp ce vă puneţi mâinile unii peste alţii, şi fraţii aceştia să se roage din toată inima.

Voi aţi venit aici ca să vă mărturisiţi, iar Dumnezeu  nu poate să mintă. Exact aşa l-am primit şi eu, când am venit şi am spus: „Doamne Dumnezeule, eu sunt sincer în adâncul inimii mele şi pentru că ştiu că aceasta este o problemă între viaţă şi moarte, eu nu vreau să mor, ci doresc să trăiesc şi să merg în cer.” În vremea aceea nu auzisem încă de penticostali, dar ştiam că în Biblie scrie că trebuie să te pocăieşti, iar eu am făcut aceasta, şi am fost botezat în Numele lui Isus Hristos, după care am spus: „Doamne, Tu mi-ai făgăduit botezul cu Duhul Sfânt.”

Nu ştiam cum este vorbirea în limbi. Citisem despre ea în Biblie, dar nu mă puteam gândi la nimic, dar atunci, chiar în cameră a venit o Lumină în formă de cruce şi ce era pe ea vorbea în limbi.

„Doamne, dar nu înţeleg nimic,” am spus, după care am adăugat: „Dacă ai vrea să vorbeşti în engleză, aş putea înţelege. Dacă vei veni şi-mi vei mai vorbi o dată, acesta este semnul că m-ai primit.” Şi acea Lumină a venit din nou.

Oh, fraţilor, eu am privit şi trăiesc. Da, trăiesc pe Tărâmul glorios al lui Dumnezeu, acolo unde Puterea Duhului pluteşte liberă prin binecuvântările Sale. Acum haideţi să ridicăm mâinile în timp ce stăm în picioare.

Fraţilor, Duhul Sfânt este aici; Cel ce iartă păcatele este de partea voastră, de aceea, haideţi să credem din toată inima noastră. Să creadă fiecare. Haideţi să ne ridicăm glasurile spre cer. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Şi voi, cei bolnavi, să faceţi la fel: priviţi la Isus. Priviţi la El şi veţi trăi. Aşa este.

Gândiţi-vă la şarpele de aramă. În el nu era nicio putere, dar cerinţa era să privească spre el. Aceea conta.

Acuma, făgăduinţa Lui spune: „Îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşi.”

Eu îmi pun mâinile în Numele Lui, pentru că şarpele de aramă a fost un tip spre El. Fie ca voi să priviţi la El: la Isus care a murit pentru păcatele voastre, căci El este Vindecătorul bolilor noastre şi Mântuitorul sufletelor noastre.

Fie ca puterea lui Dumnezeu să vină peste acest trup şi să vindece fiecare bolnav, în Numele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Amin. Credeţi din toată inima.

–Amin –