PRIVIND LA CEL NEVĂZUT

 Îmi pare bine pentru că în seara aceasta am putut să mă întorc din nou în Casa Domnului, după ce seara trecută am petrecut un timp atât de minunat în prezenţa Sa. Noi Îi mulţumim Tatălui ceresc pentru ultimele două sau trei seri, în care am petrecut un timp binecuvântat. Astfel, o mulţime de suflete au fost născute în Împărăţia Sa, în timp ce de la serviciul de vindecare avem o mulţime de mărturii frumoase.

Fata aceea tânără care venea din oraş, şi a stat pe aici pe undeva, era bolnavă de leucemie, dar astăzi medicul ei a declarat-o vindecată. Vedeţi, Satana a încercat s-o înrobească, dar medicul a recunoscut că ea este sănătoasă.

Vă amintiţi desigur şi de predicatorul acela orb, care a venit aici pentru a-şi primi vederea. Şi toate celelalte lucruri mari pe care Domnul le face în mijlocul nostru.

Seara trecută am mers cu un grup în camera de rugăciune, pentru că doream să văd dacă noua slujbă care a fost făgăduită, va veni la suprafaţă acum. Imediat ce am intrat acolo, Duhul Domnului a venit şi a început să deosebească duhurile şi să le spună oamenilor problemele pe care le au, etc.

Eu i-am întrebat apoi, dacă nu au vreo posibilitate de a rămâne şi pentru seara aceasta, deoarece aş fi vrut să-i întreb dacă au simţit vreo schimbare înlăuntrul lor, sau dacă au observat vreo schimbare vizibilă în vreun fel.

Îi întreb şi în seara aceasta, dacă au reuşit să intre în clădire. Aş vrea să ridicaţi mâinile. Deci, dacă simţiţi că în voi a avut loc o schimbare, aş vrea să vă ridicaţi mâinile. Cei pentru care m-am rugat acolo în spate…Nu văd nici o mână ridicată; nu ştiu unde sunt acei oameni.

Iată unul acolo în spate. În ordine. Unul acolo. Păi, asta-i foarte bine. Ai simţit o schimbare, nu-i aşa domnule? (un frate răspunde: „Da, am fost toată ziua bine”). Da, aceasta este bine. (Nu am avut nici o problemă. Nu mi-a trebuit nici un medicament). Aceasta este foarte bine. Noi Îi suntem mulţumitori Domnului pentru mărturia ta.

Acolo în cameră a fost şi o femeie care avea probleme cu capul, iar Duhul Sfânt a început să-i vorbească despre unele lucruri care au avut loc în viaţa ei. Domnul a descoperit că ea crede că s-a întâmplat ceva cu ea, dar nu a fost aşa cum crede ea. Apoi i-am spus despre o persoană care avea barbă şi păr lung care s-a rugat pentru ea. Femeia a spus că nu-şi aminteşte aşa ceva, dar Duhul Sfânt care cunoaşte totul, s-a dus înapoi în trecut şi i-a spus cine era persoana şi unde se afla când s-au întâmplat acele lucruri. Atunci femeia a spus: „Acum îmi amintesc.”

Acele lucruri s-au întâmplat cu mulţi ani în urmă, dar Duhul Sfânt le-a putut aduce în prezent, dovedind cât este de desăvârşit. O, El este atât de real!

Acum, noi ne-am înghesuit din nou în aceste micuţe adunări, înainte ca să plec din nou. Sunt foarte bucuros pentru că în seara aceasta, am întâlnit un vechi prieten, pe fratele Rogers, din Milltown, Indiana. Am văzut şi pe alţi prieteni pe care nu i-am întâlnit de câţiva ani. Aseară a fost aici şi fratele Creech.

Şi astăzi, Duhul Sfânt a fost minunat în timpul discuţiilor individuale, şi cred că va continua tot aşa până când acel cort se va ridica sub slujba pe care am văzut-o. Spun aceasta pentru că în timpul discuţiilor individuale, au fost patru viziuni care vorbeau despre acest lucru. Deci se pare că voi continua aşa până când va începe cortul sau orice altceva a ales El pentru slujba nouă pe care o voi face spre slava Numelui Său.

Când va face acest lucru, va fi la fel de desăvârşit ca celelalte, iar eu mă încred în Domnul şi cred că va fi mai puternic ca celelalte. Această slujbă nu va fi pentru mine, ci pentru ajutorarea celor bolnavi şi săraci. Ea este o necesitate!

Acum vom trece direct la Cuvânt, astfel ca cei ce au rămas şi pentru adunarea aceasta, să nu fie ţinuţi prea mult. Dar înainte de a citi Cuvântul Său, ne vom pleca şi vom vorbi cu El.

Dragă Dumnezeule, venim în prezenţa Ta cu inimile smerite şi cu capetele plecate, şi Te rugăm să ne ierţi pentru tot ce am făcut sau am gândit, sau am spus astăzi, şi care a fost contrar voii Tale. Te rugăm să ne ierţi pe fiecare dintre noi pentru aceasta.

Noi ne-am adunat în seara aceasta doar ca să Te lăudăm pe Tine şi ca să-Ţi arătăm dragostea şi recunoştinţa noastră.

Eu sunt sigur Doamne, că cei care au venit şi s-au înghesuit în această clădire micuţă, nu au făcut-o ca să se vadă unii pe alţii, ci au venit ca să-Ţi arate dragostea lor. Ei nu au venit aici, în înghesuiala aceasta, care îi obligă să stea în picioare pe lângă pereţi sau pe afară, încât le amorţesc membrele, doar ca să se vadă, ci sunt aici pentru că cred că Tu îi vei răsplăti pe toţi cei ce Te caută.

Te rugăm să ne ierţi pentru toate păcatele. Îngăduie ca Puterea Ta vindecătoare să vină asupra bolnavilor şi a împovăraţilor. Te rugăm să binecuvântezi Cuvântul Tău în timp ce Îl citim, astfel încât Duhul Sfânt să vină şi să intre în Cuvânt, ca să-L planteze adânc în inimile oamenilor. În felul acesta, vom avea o mare recoltă de suflete şi un mare număr de bolnavi vindecaţi. Acordă-ne aceasta, Doamne, pentru că cerem îndurarea Ta în Numele lui Isus. Amin.

Pentru seara aceasta am ales ca text din Scriptură, Cuvântul din 2 Împăraţi 6, iar titlul predicii va fi: „Privind la Cel nevăzut”.

În prima seară am predicat despre tema: „Luat afară din istorie”, în seara a doua am predicat despre tema: „Dar de la început n-a fost aşa”, iar astăzi ne vom opri la tema: „Privind la Cel nevăzut”.

Deci 2 Împăraţi 6.8-17:

„Împăratul Siriei era în război cu Israel. Şi, într-un sfat pe care l-a ţinut cu slujitorii săi, a zis: „Tabăra mea va fi în cutare loc.”

Dar omul lui Dumnezeu a trimis să spună împăratului lui Israel: „Fereşte-te să treci pe lângă locul acela, căci acolo sunt ascunşi Sirienii.

Şi împăratul lui Israel a trimis nişte oameni să stea la pândă spre locul pe care i-l spusese şi despre care îl înştiinţase omul lui Dumnezeu. Aceasta s-a întâmplat nu odată, nici de două ori.

Împăratului Siriei i s-a tulburat inima. A chemat pe slujitorii săi, şi le-a zis: „Nu voiţi să-mi spuneţi care din noi este pentru împăratul lui Israel?”

Unul din slujitorii săi a răspuns: „Nimeni, împărate, domnul meu; dar proorocul Elisei, care este în Israel, spune împăratului lui Israel cuvintele pe care le rosteşti în odaia ta de culcare.”

Şi împăratul a zis: „Duceţi-vă şi vedeţi unde este, ca să trimit să-l prindă.” Au venit şi i-au spus: „Iată că este la Dotan.”

A trimis acolo cai, care şi o oaste puternică. Au ajuns noaptea, şi au înconjurat cetatea.

Slujitorul omului lui Dumnezeu s-a sculat dis-de-dimineaţă şi a ieşit. Şi iată că o oaste înconjura cetatea, cu cai şi care. Şi slujitorul a zis omului lui Dumnezeu: „Ah! domnul meu, cum vom face?”

El a răspuns: „Nu te teme, căci mai mulţi sunt cei cu noi decât cei cu ei.”

Elisei s-a rugat, şi a zis: „Doamne, deschide-i ochii să vadă.” Şi Domnul a deschis ochii slujitorului, care a văzut muntele plin de cai şi de care de foc împrejurul lui Elisei.”

Dumnezeu să adauge binecuvântarea Sa la citirea Cuvântului Său.

Este ciudat faptul că omul, care a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, şi care a fost chemat să umble prin credinţă, a ales umblarea prin ceea ce vede ochiul, în loc să aleagă umblarea prin credinţa în Dumnezeu. Dumnezeu este marele IaHVeH, care a chemat lucrurile care nu au fost ca şi cum ar fi, dar iată că omul, care a fost făcut ca să trăiască cu Dumnezeu, a ales umblarea prin ceea ce vede. Omul vrea să fie propriul său stăpân; vrea ca nimeni să nu-i spună ce trebuie să facă. Aceasta este natura omului.

Acest lucru s-a dovedit a fi aşa încă din grădina Eden, când omul a pierdut părtăşia cu Dumnezeu, preferând să umble pe propriile sale căi, deoarece voia ca nimeni să nu comande asupra lui.

Dar omul este la fel ca oaia, care dacă se pierde nu poate găsi singură calea de întoarcere. Când este pierdută, oaia este total pierdută. Aşa este şi omul. Când este pierdut este complet neajutorat. El are nevoie de un păstor care să-l conducă.

Şi pe măsură ce timpul a trecut, omul a decăzut tot mai mult, bazându-se pe ceea ce vede în loc să se bazeze pe credinţă, pe Cel nevăzut. Când face aceasta, omul îl jefuieşte pe cel dinlăuntrul său, adică pe propriul său suflet, care este partea veşnică a omului.

Cuvântul spune că omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care este din gura lui Dumnezeu.

Când Dumnezeu l-a pus pe om pe pământ, nu a avut în vedere fiinţa sa fizică, trupul de carne, ci a privit la sufletul său, la omul din interiorul trupului de carne, care nu vine din pământ, ci din ceruri şi care este partea veşnică a fiinţei umane.

Cu toate acestea, iată că în mod ciudat, omul încearcă să-şi imagineze o cale proprie. Când face însă aceasta, când hotărăşte să umble pe căile sale proprii, când face doar ceea ce vrea el, omul este părăsit de Dumnezeu, este lăsat singur.

Omul nu trebuie să gândească singur pentru el, ci trebuie să lase ca gândul care era în Hristos să fie în el. Noi nu am fost făcuţi de Dumnezeu ca să trăim pentru noi înşine, de aceea trebuie să condamnăm tot ceea ce este contrar Cuvântului Său. Nu are importanţă ce văd ochii noştri, deoarece nu trăim prin ceea ce vedem, ci prin ceea ce credem.

Acum câteva zile am ascultat un program la radio, un fel de şcoală duminicală, o discuţie la masa rotundă, cu adolescenţii din Louisville.

Acolo se puneau întrebări ca:

„Ce lucru li se pare cel mai important? Fata trebuie să aleagă un băiat cu părul creţ sau băiatul ar trebui să aleagă fata cu ochi albaştri?”, etc. S-ar părea că acestea sunt cele mai mari probleme cu care se confruntă adolescenţii, dar nu este adevărat.

Marea problemă este: „Găsiţi-L pe Dumnezeul vostru, pe Cel ce v-a făcut!” Nu vă amestecaţi prin căsătorie, ci voi, fetelor, priviţi spre băiatul care crede ca şi voi, deoarece cel mai important lucru pentru care suntem pe pământ, este ca să-L slujim pe El, pe Dumnezeul nostru. Dacă nu veţi lua seama la aceasta, ci veţi proceda contrar voii Sale, veţi plăti tot restul vieţii pe care o veţi mai avea pe pământ.

Voi trebuie să vă amintiţi întotdeauna că trebuie să umblaţi prin credinţă şi nu prin ceea ce vede ochiul! „Cel neprihănit va trăi prin credinţă, privind la Cel nevăzut!”

Noi am putea vorbi ore în şir despre aceste zile moderne şi despre cum arată bărbatul şi femeia. Ei merg şi aleg o biserică pe care vor s-o frecventeze şi unde să-şi boteze copiii. Când fac aceasta, ei nu caută cea mai spirituală biserică, ci o aleg pe cea mai mare, pe aceea unde merge o mare mulţime, unde sunt oameni bine îmbrăcaţi şi unde merg şi celebrităţile oraşului, aşa numita „clasă de sus”. Acea biserică are un păstor înţelept nu pe unul „îngust la mine”, care-i va lăsa să trăiască cum vor, doar să aparţină acolo.

Dacă îl veţi lăsa însă pe omul dinlăuntru să aleagă, el vă va conduce la o adunare micuţă, care nu are prea mulţi membri, dar în mijlocul lor se află Duhul Dumnezeului celui viu. De ce aceasta? Pentru că omul din afară se hrăneşte cu inteligenţă şi psihologie, dar omul dinăluntru se hrăneşte cu Cuvântul lui Dumnezeu.

Să ne gândim puţin la Evrei capitolul 11. Aici citim despre Avraam, un om simplu, un om obişnuit, care locuia în oraşul Ur din Haldea. Dar într-o zi, el a venit în contact cu Dumnezeu, care l-a schimbat total. Din clipa aceea, nu a mai contat cât de bine a mers biserica lui, el a fost un om schimbat.

Eu cred că aceasta este valabil încă şi astăzi. Poate că un om este foarte loial bisericii sale. Poate că este cu mult mai devotat decât vecinii sau familia sa, dar când se întâlneşte cu Dumnezeu, el este un om total schimbat.

Îmi amintesc că cu câtva timp în urmă am avut o discuţie cu un intelectual. El m-a întrebat:

„Cum vei şti că există ceva deosebit de ceea ce poate produce oricare dintre religii?”

„Eu am citit în Biblie că există un Dumnezeu viu, care este plin de bunătate şi de răbdare; am citit şi despre puterea Sa nemărginită, dar într-o zi L-am întâlnit, iar de atunci în mine a avut loc o mare schimbare. Din clipa aceea, eu nu am mai fost cel ce am fost până atunci şi cred că nici nu voi mai fi vreodată cel vechi.”

Vedeţi, se întâmplă ceva. Ceea ce vedem nu poate realiza aceasta, dar când credinţa ia locul trăirii prin ceea ce vedem, ea produce transformarea.

Şi noi vedem că atunci când s-a întâmplat acest lucru cu Avraam, el nu mai era un bărbat tânăr, ci avea şaptezeci şi cinci de ani. El şi Sara erau căsătoriţi de mulţi ani dar nu aveau copii; însă Domnul i-a spus lui Avraam: „Tu şi Sara veţi avea un copil.”, deşi ea era stearpă.

Când Avraam a auzit făgăduinţa Domnului, nu a privit la ceea ce vedeau ochii lui: la Sara care era o femeie bătrână şi zbârcită, ci a privit la Cel nevăzut, de aceea l-a văzut pe Isaac.

Da, el l-a văzut prin credinţă pe Isaac. Şi după ce a privit spre Cel nevăzut, El a crezut cu toată puterea Sa „în Cel ce cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi.” (Romani 4.17b).

Şi Biblia spune că „el nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă”, ci a crezut tot timpul în Dumnezeul Cel nevăzut care îi vorbise.

Când un om primeşte descoperirea Dumnezeului Celui nevăzut, şi ştie că El este totdeauna alături de el, primeşte „ceva” care îi stabilizează gândirea şi faptele. Chiar şi în clipele de încercare, el priveşte peste lucrurile care se întâmplă în jurul lui, deoarece ochii lui sunt îndreptaţi asupra făgăduinţei date de Dumnezeul Cel nevăzut.

Motivul care l-a făcut pe Avraam să creadă făgăduinţa care i s-a dat, a fost că Cel ce a vorbit era Dumnezeu. Dacă noi suntem în Hristos, suntem sămânţa lui Avraam, iar dacă Duhul care a fost în Hristos locuieşte şi în noi, El va face acelaşi lucru. El va lua fiecare făgăduinţă a lui Dumnezeu, care este în Biblie, şi o aduce la timpul prezent, El însuşi odihnindu-Se peste noi.

Unde priviţi cu ochii voştri? Nu vedeţi că naţiunea aceasta se clatină şi tremură? Nori de război plutesc pretutindeni, fiecare naţiune fiind în primejdie, iar oamenii sunt zăpăciţi de frică. Fiecare semn despre care a vorbit Domnul Isus se întâmplă sub ochii noştri. „Vor fi semne sus în cer şi jos pe pământ.” Da, se vor întâmpla lucruri mari aşa că se vor arăta farfurii zburătoare şi vor avea loc lucruri misterioase.

Dar Domnul a poruncit bisericii să-şi ridice ochii spre cer, căci Hristos Cel nevăzut va reveni în curând. Dacă deci, umblăm doar prin ceea ce vedem, suntem copii ai întunericului. Dar eu sunt bucuros să ştiu că aici este o Lumină care străluceşte în inima fiecărui credincios (şi va străluci) până în ziua aceea minunată când va veni Isus.

Acum, noi avem o lecţie în care ni se spune să privim la ceea ce a făcut Avraam. El nu numai că a crezut ce i s-a spus, dar s-a şi pregătit ca s-o primească (făgăduinţa). El s-a pregătit să primească copilul pe care l-a văzut prin credinţă cu douăzeci şi cinci de ani înainte ca el să se nască. De ce aceasta? Pentru că a crezut că Cel care i-a vorbit, este capabil să împlinească făgăduinţa dată.

El nu s-a uitat la trupul său trecut (avea o sută de ani) şi nici la pântecul mort al soţiei sale.

„El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu,

deplin încredinţat că Cel ce a făgăduit, poate să şi împlinească.” (Romani 4.20-21). Ce om!

Astăzi este la fel. Nu are rost să încercăm să ne apropiem de El printr-o credinţă intelectuală. Dacă vei proceda aşa, nu-L vei găsi niciodată. Vei merge doar dintr-o biserică în alta şi dintr-un rând de rugăciune în altul, fără să primeşti însă ceea ce cauţi. Tu trebuie să vii în locul pe care L-a pregătit El o dată pentru totdeauna.

Isus a spus: „Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele.” (Ioan 15.5).

Via a născut prima mlădiţă, iar această primă mlădiţă a fost cincizecimea şi binecuvântările cincizecimii sunt amintite în Faptele Apostolilor.

Dacă prima mlădiţa a fost cincizecimea, înseamnă că şi cea de-a doua trebuie să fie la fel. Ea va trebui să poarte aceleaşi roade şi să se comporte la fel ca prima mlădiţă.

Nu a vorbit Isus despre aceasta în Ioan 15? Şi nu a spus El că „orice mlădiţă care nu aduce rod va fi tăiată”? Aceasta se va întâmpla cu denominaţiunile de astăzi: vor fi retezate jos din viţă.

Numai mlădiţa originală, care poartă roadele şi lucrările Duhului Sfânt, va rămâne în vie, pentru că viaţa din viţă vine la suprafaţă prin mlădiţe. Şi Viaţa care a fost în Hristos, a fost şi în prima biserică. Ei nu au umblat prin ceea ce au văzut, ci au păşit prin credinţă, fiind siguri că tot ce a spus Dumnezeu este Adevărul.

O, ce deosebire este când omul păşeşte prin credinţă şi numeşte tot ceea ce este prin vedere, ca fiind contrar cu Cuvântul! Noi avem nevoie de o altfel de credinţă în biserică.

Când Moise avea patruzeci de ani, era un bărbat puternic, iar lumea era în mâna lui. El urma să fie următorul Faraon al Egiptului, care în vremea aceea era un puternic imperiu.

Dar iată că a privit şi el prin fereastra prin care a privit Faraon şi i-a văzut pe evrei.

Pentru Faraon, evreii nu erau decât o grămadă de sclavi murdari de noroi, care făceau cărămizi. Toate celebrităţile din jurul lui Faraon aveau aceeaşi părere despre ei. Cei „bine îmbrăcaţi” spuneau cu dispreţ: „o grămadă de sclavi care toată ziua mestecă noroiul.”

Dar când a privit şi Moise, deşi era aceeaşi fereastră,  i-a văzut diferit, pentru că el a privit la Cel nevăzut şi ştia că Dumnezeu a făgăduit că-i va elibera din acel loc şi-i va duce în ţara făgăduită. Moise privea la Cel nevăzut, şi vedea în faţa sa anii care urmau să vină. El vedea prăbuşirea Egiptului, deşi în timpul acela era în plină înflorire. El vedea Egiptul aşa cum este astăzi, şi vedea Israelul aşezat confortabil în jurul lui Avraam, în slavă.

Aceasta l-a făcut ca, prin credinţă, să aleagă partea cea mai rea, comparativ cu binele pe care se părea că i-l oferă lumea. El a ales calea suferinţei, ocara lui Hristos, considerând-o o comoară mai preţioasă decât tot ce-i putea oferi Egiptul. Da, el a preferat să sufere totul pentru că L-a văzut pe Cel nevăzut. Dumnezeu i-a vorbit, iar Moise ştia bine Cine este El. Aceasta l-a determinat să nu privească la ceea ce izbeşte ochiul, la strălucirea lumii.

Şi aici pot să spun ceva bisericii. Moise avea în mâna sa tot belşugul pe care îl poate oferi lumea unui om. Mai mult nu se putea.

El putea să ocupe cea mai înaltă slujbă în stat, în timp ce religia îi oferea tot ce este mai rău posibil: o adunătură de sclavi care mestecau noroiul ca să facă toată ziua cărămizi.

Ce ar fi ales un om dacă ar fi avut aceste două variante în faţă? În ce parte ar fi luat-o?

Vreau să vă spun ceva sincer, fără răutate, ca să mă înţelegeţi.

Să nu priviţi la o biserică mare; nu priviţi nici la marile denominaţiuni; nu priviţi la cei „bine îmbrăcaţi”, ci uitaţi-vă la Hristos, care a fost bogat şi a devenit sărac, pentru ca prin sărăcia Lui, voi să deveniţi bogaţi. Dacă doriţi o biserică, să nu mergeţi acolo unde se duc toate celebrităţile – marii Ph.D sau D.D, ci priviţi jos, la oamenii care sunt cei mai neînsemnaţi.

Moise avea în mâna sa tot ce-şi putea dori, dar privind la Cel nevăzut, a ales ceea ce părea mai rău, şi a păşit prin credinţă.

El a ales să păşească prin Cel nevăzut, prin Dumnezeu, considerând că aceasta este o comoară mai mare decât ceea ce-i oferea vederea.

În Egipt avea împărăţia, tronul, coroana – totul îi aparţinea, dar el a ales să meargă cu poporul din noroi.

De aici primim încă o lecţie.

Moise nu s-a mulţumit să spună doar: „Eu îi stimez pe aceşti oameni pentru că sunt buni. N-aş spune nici un cuvânt împotriva lor.”

Aceste cuvinte le spun foarte mulţi dintre religioşii de astăzi când aud un mesaj strict despre adevăratul Dumnezeu. Ei spun: „Nu am nimic împotriva acestor oameni care cred în vindecarea divină şi în minuni.” Dar aceasta nu ajunge.

Moise nu s-a mulţumit doar să-i simpatizeze. El nu a rămas liniştit pe tronul lui Faraon, ci a mers afară şi a devenit unul dintre ei.

Acum aş vrea să vă amintiţi de oferta pe care am avut-o din partea baptiştilor şi apoi a prezbiterienilor, în urmă cu câţiva ani. O doamnă din acest oraş a fost dispusă să-mi plătească o scurtă şcolarizare în denominaţiunea prezbiteriană, pentru că voiau să fiu păstorul lor, dar când am privit afară şi am văzut acel grup care credea în supranatural, şi de care se râdea şi se spunea că sunt nişte „holly-rollers”, deşi mi-ar fi fost mai uşor să rămân un predicator baptist (ceea ce şi eram atunci), am ieşit afară şi am dorit să fiu unul dintre ei. Eu nu m-am mulţumit doar să spun: „O, eu nu am nimic împotriva lor, pentru că şi eu cred ca şi ei.”

Iar acum şi eu sunt unul din acei aşa numiţi „holly-rollers”, pentru că văd că semnul Dumnezeului Celui viu este în mijlocul lor şi cred că acesta este grupul care va merge în răpire. Aceasta mă face să prefer batjocura decât un titlu de Ph.D. sau D.D. sau orice alt bun pe care mi l-ar putea oferi biserica lumii.

Nu vă mulţumiţi doar să-i simpatizaţi pe creştinii adevăraţi, ci deveniţi unul dintre ei! Aceasta se poate realiza numai atunci când păşiţi prin credinţa în Dumnezeul cel nevăzut.

Eu pot să văd o biserică ce merge în răpire; Îl văd pe Hristos venind pentru mireasa Sa; văd o grupare de oameni neînsemnaţi, de care se râde şi care sunt batjocoriţi, dar care într-o zi vor pleca în răpire, de aceea prefer să fiu cu ei, decât să ader la oricare alt grup din lumea aceasta, căci prin credinţă noi putem să-L vedem pe Cel nevăzut. Desigur.

Moise vedea prin credinţă cine erau evreii. El vedea făgăduinţa lui Dumnezeu care le promisese că după patru sute de ani vor fi eliberaţi din robie, şi deşi El a mai zăbovit încă treizeci de ani, L-a crezut totuşi.

Aceasta este motivul pentru care mă aflu şi eu pe câmpul Evangheliei: pentru că Îl cred pe El.

Într-o noapte, când mă aflam la Green’s Mill, cam cu zece ani în urmă, am fost vizitat de un înger al Domnului, care mi-a vorbit încă din copilărie. Mult timp eu m-am îndoit de aceste lucruri, dar acum cred că aceasta este biserica Dumnezeului celui viu. Acesta este motivul pentru care prefer să merg singur, sau doar cu câţiva oameni care Îl cred cu adevărat pe Dumnezeu, şi care iau fiecare Cuvânt al Său, decât să fiu de partea milioanelor de oameni care Îl resping. Desigur.

Cineva mi-a spus: „Domnule Branham, crezi că Dumnezeu a fost drept cu Moise când, după ce l-a lăsat să umble patruzeci de ani prin pustie, a refuzat să-l lase să intre în ţara făgăduită?”

Da, pentru că partea glorioasă a istoriei lui Moise, este că opt sute de ani mai târziu, el a fost în Ţara făgăduită împreună cu Isus şi cu Ilie, când s–a arătat pe muntele schimbării la faţă.

Şi nu doar atât, ci la sfârşitul drumului pământesc, când stătea pe munte şi a privit spre Iordan, luându-şi rămas bun de la poporul său; când la vârsta de 120 de ani şi-a dat ultima răsuflare, a urcat încet pe stânca lovită din pustie, iar îngerii lui Dumnezeu l-au luat şi l-au îngropat într-un loc tainic, pentru ca lumea să nu ştie nimic. În ceasul morţii lui, Cel nevăzut era lângă el, veghea asupra lui. Mă întreb ce s-ar fi întâmplat cu Moise dacă ar fi fost Faraon? Mă îndoiesc că Cel nevăzut ar fi stat şi atunci lângă el.

Dar Moise a fost sigur când a ales calea cea bună. Şi voi puteţi fi siguri dacă faceţi alegerea corectă.

După patruzeci de ani de pribegie prin pustie, Iosua era un mare general. În prima bătălie pe care a avut-o în ţara făgăduită, vrăşmaşii s-au îngrămădit într-un loc unde era cu neputinţă să ajungă la ei. Dar prin credinţă, Iosua a privit la Cel nevăzut, pentru că Dumnezeu îi făgăduise lui Moise, pe când Israelul era încă în Egipt, şi i-a spus: „Toată Palestina v-am dat-o vouă!” Aceasta a făcut ca Iosua să vadă prin credinţă că zidurile Ierihonului se vor prăbuşi. El a mărşăluit în jurul cetăţii, cu toată oştirea sa, şi nu s-a îndoit nici o clipă, ci a crezut că Dumnezeu o va face. Şi în a şaptea zi, când trâmbiţele sunau, iar poporul striga, zidurile Ierihonului s-au prăbuşit, aşa că cetatea a căzut în mâinile Israelului. De ce? Pentru că Iosua L-a văzut pe Cel nevăzut.

Nu uitaţi că înainte de această bătălie, Iosua a văzut un Om care stătea înaintea lui cu sabia scoasă din teacă. Atunci şi-a scos şi el sabia, s-a dus înaintea Lui,  şi L-a întrebat: „Eşti dintre ai noştri sau dintre vrăşmaşii noştri?” (Iosua 5.13).

Şi Omul i-a răspuns: „Nu, ci Eu sunt Căpetenia oştirii Domnului.” (v.14).

Atunci Iosua a ştiut că cetatea îi este dată în mâini şi că va câştiga bătălia.

Şi voi, oamenilor care în seara aceasta sunteţi încă păcătoşi în inima voastră … Eu nu vreau să trăiţi în curvie. Nu vreau ca să mai fiţi beţivi. Prin păcat vreau să spun „necredincioşi”. Toate relele fiind atributele păcatului, a necredinţei.

Dacă aţi închide ochii şi v-aţi deschide inima, îndepărtând necredinţa din voi, aţi putea vedea Căpetenia care este prezentă în seara aceasta aici. Atunci lumea ar cădea lată la picioarele voastre şi fiecare lanţ al păcatului care vă înfăşoară s-ar rupe. Atunci zilele îndoielilor ar lua sfârşit, iar voi aţi păşi liberi înainte.

O, binecuvântat să fie Numele Domnului!

V-am mai spus că un şarpe poate capta ochiul unei păsări şi s-o farmece prin privirea fixă a ochilor lui, până când acea pasăre se va prăbuşi ca paralizată. Atunci şarpele se apropie de ea şi o mănâncă fără ca păsărica să poată să se împotrivească.

Eu pot să cred acest lucru, pentru că mai cunosc un şarpe, pe Diavolul, care dacă poate prinde ochiul cu vrăjelile lui, cu rock-and-roll-ul lui şi cu toate lucrurile lumii; dacă poate prinde tânărul sau tânăra, o, ajunge să picure doar puţin din vraja lui şi ei vor începe să tremure şi nu vor mai putea să scape. El îi va ţine strânşi până îi va înghiţi în păcat.

După cum v-am mai spus, singura cale de scăpare pentru pasăre este să-şi ia privirea de la şarpe. Dacă nu se va mai uita la el, ci va privi în sus şi va da din aripi, ea va putea să zboare afară din raza de acţiune a şarpelui.

O, dacă aţi primit în inima voastră farmecul lumii şi al lucrurilor ei, dacă vraja necredinţei vă dă târcoale şoptindu-vă: „Trăieşte modern!”, scutură-ţi capul în seara aceasta şi priveşte în sus spre Cel nevăzut, spre Domnul Isus, flutură-ţi aripile în rugăciune până când vei zbura din raza lui de acţiune şi vei scăpa din gheara lui.

Dacă necredinţa vine şi vă şopteşte că vindecarea divină este un lucru greşit, scuturaţi-vă repede capul.

Dacă v-ar spune că descoperirile Duhului sunt telepatie, scuturaţi-vă repede capul şi priviţi în sus la Cel nevăzut.

Ce i-a spus Elisei slujitorului său Ghehazi, la Dotan? Cetatea era înconjurată de armata duşmană care voia să-l zdrobească pe acest om al lui Dumnezeu, care era în stare să spună împăratului lui Israel ce gândea împăratul sirian în camera lui de culcare.

Vreau să-ţi spun ceva, adunare: Dumnezeu este încă viu; El este încă acelaşi ca în zilele lui Elisei. El poate descoperi gândurile voastre şi ştie ce gândiţi chiar acum.

Voi ar trebui să urmăriţi roadele Duhului şi atunci veţi putea vedea dacă Cel ce lucrează acum este sau nu Dumnezeul din istorie. Desigur.

Vedeţi, când a venit încercarea, de care are parte fiecare credincios, Ghehazi, care era un membru căldicel, nu a putut să vadă ceea ce vedea Elisei.

De ce? Pentru că Elisei umbla prin credinţă şi privea tot timpul la Cel nevăzut. El ştia că Dumnezeu spusese prin psalmistul:

„Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El…” (Psalmul 34.7). Şi aceasta era de ajuns pentru el.

Dar Ghehazi credea doar pe jumătate. El era doar un membru al bisericii.

Altfel, Elisei i-a spus Domnului: „Doamne Dumnezeule, fă un semn Te rog. Deschide ochii acestui om şi lasă-l să vadă ce este în jurul lui.”

Şi când Dumnezeu i-a deschis ochii, Ghehazi a văzut că muntele era plin de cai şi de cară de foc împrejurul lui Elisei. Ele fuseseră tot timpul acolo, dar el nu le putuse vedea.

În seara aceasta spun şi eu aceleaşi cuvinte pe care le-a spus Dumnezeu în primul capitol din Fapte, când S-a înălţat la cer.

Acelaşi Isus a spus în Ioan 14.18 şi 12:

„Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi”  şi:

„Lucrările pe care le-am făcut Eu, le veţi face şi voi”, pentru că: „Eu voi fi cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului.” (Matei 28.20).

Eu am discutat cu câţiva aviatori care zboară cu acele aparate rapide şi ei mi-au spus că până când avionul ajunge la o anumită viteză, vibrează şi scutură de parcă îşi pierde toate şuruburile şi i se rup aripile. Aceasta se întâmplă până când avionul trece de viteza sunetului. Din clipa aceea, avionul pluteşte pur şi simplu. Acesta este obstacolul din calea avionului: trecerea de propriul său sunet, apoi totul este foarte simplu.

Oh, dacă biserica de astăzi s-ar ruga până trece de bariera păcatului şi a necredinţei, ar putea să strige biruinţa Dumnezeului celui viu. Când? După ce trece de acea barieră.

Aceasta se poate realiza doar privind la Cel nevăzut şi lăsând Cuvântul Lui să vibreze în noi şi să facă ce vrea El, deoarece El este Dumnezeul cel viu.

Dacă ne pierdem însă încrederea în El şi nu-l mai credem, ci trecem de partea celor care spun: „Zilele minunilor au trecut”, începem să tremurăm.

„Oh, nu mai există botezul cu Duhul Sfânt!” – aceasta ne face să tremurăm.

Dar dacă veţi privi la Cel nevăzut, la Dumnezeul care a promis că „făgăduinţa aceasta este pentru voi şi pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul vostru.” (Fapte 2.38); dacă aţi privi la Cuvântul Său binecuvântat care spune: „Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci.” (Evrei 13.8); aceasta v-ar întări ca să puteţi trece de acea vibraţie şi astfel aţi putea depăşi bariera necredinţei şi a păcatului şi toate celelalte bariere care v-ar putea trage înapoi. Apoi aţi putea zbura liberi în credinţa în Dumnezeu, ştiind că toate lucrurile sunt posibile.

Aviatorii spun că după acea barieră nu mai este nici o limită pentru viteza avionului, iar dacă nu mai este limită pentru el, înseamnă că nu mai este limită nici pentru binecuvântările lui Dumnezeu, ci ele se vor revărsa din belşug peste credinciosul care crede.

Scriptura spune că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, iar Isus a spus atunci când era pe pământ:

„Eu nu fac nimic de la Mine, ci fac doar ceea ce-Mi arată Tatăl.” (Ioan 5.19).

Când se afla lângă fântâna Samariei, acolo a venit o femeie din cetate. Mai înainte de aceasta, la El a venit un bărbat, iar Domnul a spus: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona.” (Ioan 1.42).

Cum a ştiut El aceasta? De unde a ştiut umilul Tâmplar din Nazaret că numele acestui bărbat era Simon şi că tatăl lui s-a numit Iona? Pentru că era umplut cu o Putere care putea privi la Cel nevăzut. El nu a privit la nici o altă carte scrisă, ci doar la Cel nevăzut, la Dumnezeul cerurilor.

Apoi a venit un alt bărbat care a călătorit câteva mile ca să-L vadă pe Isus. Când i s-a povestit despre lucrările lui Isus, Natanael a ascultat foarte sceptic, dar când a ajuns în faţa Lui, lucrurile s-au schimbat, deoarece Domnul i-a zis:

„Iată cu adevărat un Israelit, în care nu este vicleşug.” (Ioan 1.470.

Cum ştia acest Om cine şi cum era Natanael? Nu fusese nimeni lângă El ca să-i spună: „Bărbatul acesta este un Israelit.” Atunci de unde ştia? El nu a citit în nici o carte, ci a privit la Cel nevăzut, la Dumnezeu care ştie sfârşitul înaintea începutului.

Atunci Natanel a spus: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel.” (v.49).

De unde ştia Isus aceste lucruri? El îi spusese lui Natanel: „Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.” (v. 48).

Ce făcea El? Privea la Cel nevăzut.

Când a venit samariteanca la fântână, El i-a zis:   „Dă-Mi să beau.” (Ioan 4.7b).

Apoi Domnul i-a mai spus: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu, şi Cine este Cel ce-ţi zice: „Dă-Mi să beau!” tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.” „Doamne”, I-a zis femeia, „n-ai cu ce să scoţi apă, şi fântâna aste adâncă…” (v.10-11).

Femeia dorea să ştie cu cine vorbeşte. Ea ştia că în faţa ei se află un evreu, de aceea I-a şi spus:

„Cum Tu, Iudeu, ceri să bei de la mine, femeie Samariteancă?” (v.9).

Apoi discuţia a continuat până când Isus a pătruns în sufletul ei. Atunci i-a spus: „Du-te de cheamă pe bărbatul tău, şi vino aici.” (v. 16).

Femeia I-a răspuns: „N-am bărbat!”

„Bine ai zis că n-ai bărbat.

Pentru că cinci bărbaţi ai avut; şi acela pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat. Aici ai spus adevărul.” (v.18).

Atunci femeia I-a răspuns surprinsă:

„Doamne, văd că eşti proroc... „Ştiu”, i-a zis femeia, „că are să vină Mesia, (căruia I se zise Hristos); când va veni El, are să ne spună toate lucrurile, dar Tu cine eşti?” (v.25).

„Isus i-a zis: „Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.” (v.26).

Atunci femeia a fugit în cetate, şi le-a zis oamenilor: „Veniţi de vedeţi un om, care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este acesta Hristosul?” (v.29).

Şi când a părăsit lumea, după o slujbă care a făcut înconjurul lumii acelui timp, Isus le-a spus ucenicilor Săi: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.”

Ascultaţi ce le-a mai spus ucenicilor:

„Peste puţină vreme, lumea (cea vizibilă, intelectuală, cultă, ştiinţifică) nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea.” (Ioan 14.19).

Aceasta este o profeţie. Isus a spus clar că „credincioşii intelectuali, lumea, nu Mă va mai vedea”, „dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc şi voi veţi trăi.”

„Eu voi fi cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului”; de aceea „lucrările pe care le-am făcut Eu, le veţi face şi voi; ba încă veţi face altele şi mai mari decât acestea; pentru că Eu Mă duc al Tatăl.”

Acest mare Dumnezeu şi Tată despre care vorbim, nu este doar un Dumnezeu al trecutului, ci El este Acelaşi şi în prezent. Şi dacă poporul Său, care se numeşte după Numele Său, va trece acea barieră: peste ce spune lumea, ce spune biserica sau ştiinţa, şi va privi numai la ceea ce spune Dumnezeu, va fi liber, pentru că păcatele au plecat, iar boala a fost vindecată. Atunci va fi minunat!

Dumnezeu nu ar fi drept dacă nu ar proceda întotdeauna la fel. Astfel, dacă El a răsplătit pe cineva pentru credinţa sa în El, va face întotdeauna la fel, pentru că altfel ar fi nedrept, iar El nu poate face aceasta.

Vă mai amintiţi de fetiţa bolnavă de leucemie, pe care El a vindecat-o în locul acesta? Cel mai bun spital, John Hopkins, nu a putut face nimic pentru ea, dar la o oră după ce ne-am rugat pentru ea, fetiţa a fost declarată pe deplin sănătoasă, de aceiaşi medici care spuseseră că nu mai are nici o şansă.

Congresmanul Upshaw care a stat timp de şaizeci şi şase de ani într-un cărucior cu rotile, a fost ridicat de deplin sănătos în urma unei viziuni. Fraţilor, dacă un alt om se află în aceeaşi situaţie şi crede că poate fi vindecat, Dumnezeu ar fi nedrept dacă nu l-ar vindeca şi pe el, cum l-a vindecat pe celălalt. Dar El este drept.

O, prieteni, dacă am putea trece de acea barieră a sunetului! Dacă am putea ajunge la acea statură încât să nu ne mai intereseze ce spune unul sau altul! Atâta timp cât Dumnezeu a spus că acesta este Adevărul, mergeţi mai departe! Navigaţi mai departe!

Mi-am amintit de acea poezie pe care am învăţat-o când eram elev. Cred că mulţi din cei ce sunt de vârsta mea şi-o amintesc.

Poezia se numea: „Navighează!”

„Navighează mai departe şi mai departe!”

Când Cristofor Columb a primit corăbiile de la regina Spaniei, a trebuit să plece în jurul lumii ca să dovedească ceea ce susţinea. El avusese în inima sa o viziune în care a văzut că pământul este rotund, iar acum trebuia s-o dovedească.

El era liniştit, pentru că credea ceea ce văzuse în viziunile primite.

Şi când a primit nava, în jurul lui erau o mulţime de laşi: aceia erau membrii căldicei ai bisericii lui, o adunătură de necredincioşi care încercau să-l descurajeze şi să-l tragă înapoi: O, nu vei reuşi! Un şarpe de va ridica din fundul mării şi va înghiţi aceste corăbii mici. Ce vei spune atunci?”

Dar el răspundea liniştit: „Navigaţi mai departe! Navigaţi mai departe şi mai departe!”

Dumnezeu ne-a dat în biserică asemenea oameni credincioşi. Mie nu-mi pasă ce spune lumea ştiinţifică sau cea denominaţională, ci iau Cuvântul lui Dumnezeu şi navighez pe El.

Navigaţi până treceţi de barieră!

Noi, biserica de aici, obişnuim să cântăm cântarea:

Am trecut linia de separaţie,

Am lăsat lumea înapoi.

Dacă a existat vreodată un timp în care a fost nevoie ca biserica să facă un pas peste linia de despărţire dintre credinţă şi necredinţă; dintre ceea ce vedem şi Cel nevăzut, atunci acel timp este acum. Acum este timpul când trebuie să lăsaţi în urmă totul: orice grijă, orice povară, tot ceea ce vă şopteşte că nu puteţi fi un creştin adevărat: „O, am fumat prea mult; am căzut prea mult; am curvit…” Nu-mi pasă ce aţi făcut! Odată ce aţi trecut acea linie de despărţire, Satana care vă şopteşte că nu puteţi, că nu veţi reuşi, nu mai are nici o putere, de aceea spuneţi: „Pot, pentru că Isus a spus: „Dacă însetează cineva să vină la Mine, şi să bea.” (Ioan 7.37).

Lăsaţi totul în urmă!

Şi voi, cei care sunteţi bolnavi. Poate că până acum, aţi umblat de la un rând de rugăciune la altul; poate că s-au rugat prea mulţi pentru voi, iar doctorii au făcut şi ei tot ce au putut, dar cu toate acestea moartea este încă la uşa voastră. Voi trebuie să ajungeţi însă într-un loc în care să spuneţi: „Nu îmi pasă ce spune doctorul! Nu-mi pasă ce spune ştiinţa, pentru că Isus Hristos a dat o făgăduinţă!”

Treceţi de bariera care face ca sufletul vostru să vibreze şi veţi fi liberi. Atunci nu va mai exista nici un lucru care să vă clatine. Veţi beneficia de vindecare tot aşa de sigur, precum mă aflu eu la acest amvon. Atunci nu veţi mai privi niciodată înapoi, ci doar înainte, iar sufletul vostru va fi eliberat de toate şoaptele care spuneau: „Zilele minunilor au trecut! Nu mai există vindecare divină! Cazul tău nu poate fi (vindecat) rezolvat pentru că este prea grav!”

Treci peste toate acestea! Urcă pe aceste ziduri până vei fi liber, până când fiecare legătură sau lanţ este tăiat, până când orice vibraţie rămâne în urmă, iar tu eşti liber cu adevărat.

Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, stă în Biserică pentru voi, ca să vă ajute.

Cuvântul spune că El a rânduit în biserică „pe unii apostoli; pe alţii, proroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători.” (Efeseni 4.11), ca să legitimeze acest Cuvânt şi ca să dovedească că El este un mare Învăţător. Prin aceasta nu vreau să spun că este nevoie de un Ph.D. Sigur că nu. Isus nu a citit Scripturile, dar cu toate acestea, la vârsta de doisprezece ani, le cunoştea mai bine decât toţi cărturarii şi înţelepţii lui Israel. Deci vedeţi, nu este nevoie de o minte intelectuală, ci de o inimă predată în voia lui Dumnezeu.

Şi dacă Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu a făgăduit în Biblie că „Îl va salva pe cel aflat în necaz” şi că lucrările pe care le-a făcut El le vom face şi noi, pentru că va fi cu noi până la sfârşitul veacului, aşa va fi.

Dacă El a putut să vină şi să ne ia sub controlul Său în seara aceasta, astfel încât să nu ne mai gândim cum este posibil să ne rezolve problema, ci doar să privim la Cel nevăzut, la Dumnezeul care a dat toate aceste făgăduinţe, atunci va putea face şi pentru noi ceea ce a făcut pentru femeia de la fântână.

Semnul pe care l-a arătat lumii şi evreilor este prezent din nou printre noi. Dacă El a posedat un semn dovedind că este Mesia, iar astăzi ar proceda altfel, lăsându-ne să ne bazăm pe intelect, nu ar fi corect. Acesta este motivul pentru care şi astăzi trebuie să se arate acelaşi semn.

Dacă El ar veni în seara aceasta aici şi ar zgudui locul acesta dovedind că este viu, dacă ar face semnele pe care le-a făcut şi în trecut, ar trebui să facă inima fiecărui păcătos să se contopească cu El. El trebuie să facă ca fiecare persoană bolnavă să se ridice în picioare şi să-I dea slavă. Dar pentru aceasta este nevoie să treacă de linia de separaţie şi să intre pe frecvenţa pe care Dumnezeu poate să vă vindece şi să vă facă bine.

Gândiţi-vă la aceste lucruri în timp ce ne vom ruga.

Îndurătorule şi veşnicule Dumnezeu, Tu care ai existat înainte ca să fie vreun atom, şi care vei rămâne Dumnezeu şi atunci când nu va mai fi nici unul. Tu care ai făcut lumea şi ai măsurat-o cu mâinile Tale; Tu care ai aşezat-o în spaţiu şi ai spus: „Să fie lumină!” şi a fost. Cuvântul Tău nu a putut cădea nici în seara aceasta pentru că ai dat o făgăduinţă, şi anume că: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred.” Acest Cuvânt este Adevărul. Doamne Dumnezeule, noi ştim că vindecarea divină este ceva ce a fost câştigat pe Calvar, aşa cum a fost câştigată şi salvarea noastră. Noi ne aflăm aici ca să privim şi să trăim; ca să trăim şi să trecem bariera; ca să-Ţi dovedim că suntem sinceri. Atotputernicule Dumnezeu, îngăduie ca aceşti oameni să creadă, pentru ca astfel să fie izbăviţi din păcatele şi din bolile lor, pentru că Te rugăm aceasta spre slava Numelui Tău.

Şi acum, în timp ce stăm cu capetele plecate, aş vrea să ştiu câţi dintre voi doresc să facă această mărturisire înaintea lui Dumnezeu:

„Doamne, eu sunt de mult timp un membru al bisericii, dar în lumea aceasta sunt foarte multe lucruri care mă fac să vibrez. Sunt furios. Oh, am ceva care mă opreşte să merg în locul unde pot să cred cum s-ar cuveni. Vrei să iei aceasta de la mine, Doamne? Ajută-mă să trec bariera păcatului şi a necredinţei.”

Vreţi să ridicaţi mâinile spre El? Dumnezeu să te binecuvânteze. Asta-i bine. O, în jur sunt multe mâini ridicate!

Doamne, Tu vezi mâinile lor. Fie ca Duhul Sfânt care i-a îndemnat să-şi ridice mâinile să vină şi să-i elibereze de vibraţiile lumii astfel încât să scape de farmecul paralizant al şarpelui, de acest şarpe plin de păcat şi de amăgirile acestei lumi moderne. Fă-i să îşi ridice ochii spre Hristos chiar acum, şi să-L primească ca Salvator personal, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus Hristos.

Şi acum, înainte de a chema bolnavii şi suferinzii, este cineva aici în seara aceasta, bolnav şi suferind, care spune: „O, Dumnezeule, lasă-mă să trec şi eu de acea linie de separaţie! Dă-mi credinţă să las toate gândurile care vin de la Diavolul şi care-mi spun că nu mă voi face bine.”?

Vreţi să ridicaţi mâinile şi să spuneţi: „Dumnezeule, fii îndurător cu mine!”?

Dumnezeu să te binecuvânteze. El vă vede mâinile. Peste tot sunt mâini ridicate.

Acum, Tată, dă-ne acel Ceva care să-i convingă pe oameni că acesta este Adevărul, Cuvântul lui Dumnezeu şi că Tu Îţi ţii făgăduinţele date, aşa cum ai făcut şi faţă de Avraam sau faţă de Moise, etc.

Tu eşti la fel ca atunci când i-ai spus lui Petru: „Păşeşte pe ape la Mine.” El nu s-a aplecat ca să vadă ce fel de pod era pe sub apă, nici măcar nu s-a gândit la ceea ce face, ci a privit doar spre Isus.

Când a privit însă la valuri, a început să se scufunde.

Dumnezeule, rugămintea noastră este ca cei care au păşit în afară în seara aceasta, să poată trece bariera valurilor şi să vină drept la Isus, care le-a poruncit să-L urmeze. Ascultă-ne, Doamne! Dă înţelepciune slujitorului Tău ca să ştie ce trebuie să facă în ceasul acesta, care va aduce binecuvântări, salvare fizică şi duhovnicească, în Numele Domnului Isus. Amin. Îţi mulţumesc.

Acum am să-i întreb ceva pe cei care şi-au ridicat mâna. Voi schimba puţin serviciul în seara aceasta. Pe cei de aseară i-am dus în camera alăturată, dar astăzi vă voi chema pe platformă. Vedeţi, Dumnezeu va lucra dacă o doriţi cu adevărat şi dacă spuneţi din toată inima: „Doamne, ia orice vibraţie de necredinţă de la mine!” El o va face.

Avionul tău nu poate zbura liber decât după ce trece de bariera sunetului. Tot aşa este şi duhovniceşte: duhul tău nu poate fi liber câtă vreme gândurile omeneşti şi intelectuale te ţin legat, şoptindu-ţi: „De ce biserica aceasta nu crede aşa?”

Nu gândiţi astfel! Isus este Acela care a spus cum va fi biserica Sa, de aceea dacă cineva îţi spune ceva contrar celor învăţate de El, este o prorocie mincinoasă.

Dorinţa mea este să fiu întotdeauna sincer faţă de voi pentru că va trebui să stau în faţa judecăţii Lui, pentru tot ceea ce vă spun. Învăţătorii care învaţă în contradicţie cu Cuvântul lui Dumnezeu, sunt greşiţi.

Am să vă arăt ce a spus Isus, apoi vom vedea un lucru mare. Cred că sunt cam două sute de oameni pentru care trebuie să ne rugăm. Vreau să vă întreb ceva cu privire la mesajul din seara aceasta: „Privind la Cel nevăzut”. Dacă Cel nevăzut Se va face vizibil, cred că s-ar cuveni ca sufletele voastre să treacă peste orice barieră şi să se apropie de El. O veţi face?

Noi suntem dintre neamuri şi ştim că atunci când a fost pe pământ, spre El au privit doar evreii şi samaritenii. Neamurile erau păgâne; se închinau la idolii părinţilor lor, dar evreii şi samaritenii Îl căutau pe El. Când El a venit însă şi a dovedit că este Cel aşteptat, L-au nesocotit. Totuşi au fost câţiva evrei şi samariteni aleşii care L-au recunoscut.

Pentru neamuri va fi la fel. El Se va face cunoscut şi în mijlocul neamurilor aşa cum S-a făcut cunoscut în mijlocul evreilor.

El i-au întrebat pe evrei: „De ce vreţi să Mă omorâţi?”, la care ei I-au răspuns: „Pentru că Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu.” (Ioan 10.33b).

Adevărul era însă că El era Om şi Dumnezeu. Dumnezeu era în Om. Isus (trupul), a fost Omul din afară, de aceea a spus:

„Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.” (Ioan 5.19).

Priviţi cum le-a arătat El evreilor cine este: spunându-i lui Petru cine era; spunându-i lui Natanael cine era şi ce a făcut înainte de a veni la El, etc. Vedeţi, acesta este procedeul.

Ce a spus Natanael când a auzit ce spune Isus despre el? „Tu eşti Hristosul, Împăratul lui Israel.” (Ioan 1.49).

Dar biserica din lume şi evreii necredincioşi au spus: „Este un spiritist!” „Este un diavol!” „Lucrează cu Beelzebul!”

Atunci Isus le-a spus: „Tot ce vorbiţi împotriva Fiului omului vi se va ierta; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt, nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.” (Matei 12.32).

Aceasta se va întâmpla atunci când Duhul Sfânt va veni să facă aceleaşi lucruri pe care le-a mai făcut, pentru că Duhul este Acela care poartă mărturia Lui.

De aici vedem că ne punem noi singuri într-o situaţie delicată.

Acum, credeţi că Dumnezeul istoriei este viu şi astăzi? (Amin). Credeţi că trăim în zilele din urmă? (Amin). Credeţi că biserica Îl aşteaptă să vină? (Amin). Credeţi voi că El îi pregăteşte pe ai Săi pentru venirea Sa? (Amin). Umbra venirii Lui se lasă deja peste pământ: probleme, stres, necazuri.

Şi umbra (semele) venirii Lui este pusă şi deasupra bisericii Sale. Lucrurile care se fac în Numele Lui, sunt doar o umbră, un exemplu spre ceea ce va face El când va veni.

Când vedem un copil mort de leucemie şi adus din nou la viaţă în următoarele cinci minunate, aceasta este o umbră spre ceea ce va face El când va veni. Atunci praful din pământ al celor adormiţi, se va ridica în frumuseţea tinereţii.

Ceea ce vedeţi acum, este doar o umbră care vrea să vă facă să ştiţi că El vine.

Haideţi să rupem toate cătuşele!

Dacă în seara aceasta, El va veni şi va face din nou acelaşi lucru pe care l-a făcut la fântâna Samariei, când a vorbit cu acea femeie, voi, neamurilor, Îl veţi crede? Vă veţi deschide sufletele spre El? O veţi face? (Amin).

Ridicaţi mâinile spre El şi spuneţi: „O voi face!”

Acum, noi am înţeles greşit când am spus „vindecare” sau „salvare”? Nici un om vă poate salva. Orice ar face el nu poate să vă salveze. Doar Hristos o poate face, dar pentru aceasta a lăsat o cale pe care trebuie s-o urmaţi. Omul poate predica Cuvântul, poate boteza în apă, dar numai Hristos poate boteza cu Duhul Sfânt.

Aceasta a spus-o Ioan Botezătorul în Matei 3.11: „Cât despre mine, eu vă botez cu apă spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine…vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.”

Hristos este Acela care poate să ne vorbească Cuvântul printr-un slujitor al Său, iar apoi, să vină şi să-L legitimeze prin  Prezenţa Sa, prin semne şi minuni, dar numai prin credinţa voastră sunteţi vindecaţi.

Acum să fim cât se poate de respectuoşi. Vom chema un rând de rugăciune. Mi s-a spus că s-au împărţit o sută de numere, ceea ce înseamnă că o sută de oameni aşteaptă să ne rugăm pentru ei. Nu îi vom putea chema pe toţi dintr-o dată, ci vom lua cinci sau şase, sau câţi încap pe platformă pentru că nu avem o cameră. Dacă Dumnezeu va dovedi că este aici, atunci s-ar cuveni să privim spre Cel nevăzut şi să credem.

Voi, bolnavilor care aţi ridicat mâna, dacă Isus va veni şi va face aceleaşi semne ca şi atunci când a fost pe pământ printre oameni, veţi fi de acord să-L urmaţi?

Zilele trecute am avut ocazia să-l văd pe un învăţător despre care am crezut că este cel mai mare din lume. El este un om mare.

Să nu mă înţelegeţi greşit. Billy Graham pe care Domnul îl foloseşte în lucrarea Sa, este un om mare, dar într-un ziar a apărut un articol în care cineva voia să ştie care este părerea acestui bărbat cu privire la trinitate. „Sunt teri dumnezei, sau numai unul?”

Şi Billy Graham a răspuns: „Încă nu mi-a fost descoperit.” Noi avem acest ziar.

O, frate, să nu crezi niciodată că ar fi trei dumnezei. Este un singur Dumnezeu, care S-a descoperit în trei slujbe: Tată, Fiu şi Duh Sfânt.

În vechime, El a coborât pe munte, într-un Stâlp de Foc; apoi a venit jos, într-un trup de carne şi a locuit printre noi, în Fiul; iar acum locuieşte în Biserica Sa ca Duh Sfânt – acelaşi Dumnezeu. Nu trei dumnezei, ci acelaşi Dumnezeu. Vedeţi?

Când era pe acest pământ, El a spus:

„Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea.” (Ioan 14.19).

„Eu vin de la Dumnezeu şi Mă întorc la Dumnezeu.” (Ioan 13.3).

Câţi dintre voi ştiu că aceste cuvinte sunt scrise în Scriptură? (Amin).

Bine, şi acum El trebuie să facă ceea ce a făcut când era pe pământ:

„Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi.” (Ioan 14.18). Şi atunci:

„Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi…” Vedeţi?

Aceasta Îl face pe El acelaşi. Aceeaşi mlădiţă care continuă să iasă din vie. Observaţi-L pe El trăind în mlădiţă.

Când a fost pe pământ, El a spus că vine de la Dumnezeu, care era Stâlpul de foc, şi că se va întoarce la Dumnezeu – după moartea şi învierea Sa.

Acum priviţi. Pavel era în călătorie spre Damasc, când ceva l-a trântit jos. Vă amintiţi? (Fapte 9.3-5). Şi când a privit în sus a văzut acelaşi Stâlp de foc din pustie.

Isus Hristos S-a întors într-un Stâlp de lumină, care   l-a orbit pe Pavel. Este adevărat? (Amin).

El i-a spus lui Pavel: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?” (Fapte 9.4).

„Şi Domnul a zis: „Eu sunt Isus, pe care-L prigoneşti.” (v.5).

El era în Stâlpul de foc.

Ştiţi voi că Acelaşi singur Duh este acum cu noi? (Amin). Nu avem noi fotografia Lui aici, datorită ştiinţei? Şi semnele pe care le-a făcut acolo în spate, dovedesc că El trăieşte încă în Biserica Sa. El nu a venit cu un altfel de semn, ci cu acelaşi semn.

„Încă puţină vreme şi lumea (cea intelectuală) nu Mă va mai vedea, dar voi (cei care aţi trecut bariera păcatului şi credeţi Cuvântul) Mă veţi vedea.” (Ioan 14.19).

Nădăjduiesc să faceţi parte dintre aceştia.

Haideţi să ne rugăm.

Doamne, acum, pentru restul serviciului, va trebui să vii Tu, ca să confirmi că ai spus Adevărul. Te rog să dai aceste binecuvântări prin Numele lui Isus Hristos. Amin.

Nu putem să vă chemăm pe toţi cei care aveţi numere de rugăciune aicea sus, dar să nu vă descurajaţi pentru că mâine seară, duminică dimineaţa şi seara, vă vom cuprinde pe toţi.

Acum să începem să-i chemăm pe câţiva sus.

Cei care sunt chemaţi, să vină unul câte unul aici. Dacă nu puteţi umbla, ridicaţi doar mâna şi atunci câţiva dintre fraţii diaconi, vor veni şi vă vor ajuta. În ordine.

Cine are numărul 1? Ridicaţi mâna, vă rog. Dacă puteţi umbla, veniţi aici, domnule. Numărul2? Dacă puteţi ridica mâna, ridicaţi-o. În ordine. Numărul 3. Aş vrea să veniţi aici sus. Numărul 4 să ridice mâna. Numărul 5. Când Billy împarte numere de rugăciune, le amestecă de aceea este posibil ca tu să ai numărul 1, iar cel de lângă tine să aibă numărul cincisprezece, sau cel din spate să aibă numărul 2. Ele sunt amestecate. În ordine.

Cine are numărul 3? Este aici? În ordine. Numărul 5? (cineva spune: „Îl am eu.”)

Numărul 6. Faceţi loc acolo în spate. În ordine. Aş vrea ca cei din spate s-o lase pe tânăra doamnă să treacă.

Numărul 7, vrei să-ţi ridici mâna? Tu ai numărul 7 soră? În ordine.

Numărul 8, vrei să ridici mâna dacă poţi? Doamna de aici, da? În ordine, ia loc.

Numărul 9. Doamna de aici. În ordine soră.

Numărul 10. Haideţi să-i luăm pe aceştia ca să facem puţin loc. Aş vrea să vă daţi puţin mai în spate. Ei bine, avem 10. Aveţi numărul 10, nu-i aşa, soră? Păşiţi în rândul de rugăciune.

Numărul 9 lipseşte? (un bărbat spune: „Nu, este aici, frate Billy”).

O, dacă nu poate umbla lăsaţi-o acolo, dar să-mi aduceţi numărul ei când va fi chemată. Dacă nu poţi sta prea mult soră, aşteaptă până va fi chemat numărul tău. În ordine.

Mai lipseşte vreun număr? (Sunt toate). În ordine. Aici este capătul rândului? Bine.

Acum aş vrea să vă întreb ceva pe toţi cei care sunteţi în rândul de rugăciune.

Credeţi sincer că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu? Credeţi că El a înviat din morţi? Credeţi că El este viu? Credeţi că El poate face şi acum tot ceea ce a făcut atunci când a fost pe pământ? Credeţi că a trimis Duhul Sfânt în biserica Sa ca să-Şi continue lucrarea?

Care dintre voi sunteţi străini de mine, ridicaţi mâna. Nici eu nu vă cunosc. În ordine. Eu nu-i cunosc pe aceşti oameni, nu i-am văzut niciodată.

Câţi dintre cei prezenţi în sală îmi sunt străini? Nu, nu trebuie să fiţi prezenţi aici, sus, ci în clădire. Văd că jumătate din cei prezenţi sunt străini. În ordine.

Dacă suntem străini unul pentru ceilalt, vreau să vă spun ceva: câţi aţi auzit această povestire? (Amin). Isus mergea prin mulţimea aceea, dar după un timp ea a reuşit să-L atingă. Ea s-a gândit ceva şi apoi ce a făcut? L-a atins. Când a făcut aceasta, ea a trecut de bariera sunetului, era liberă. De ce? Pentru că şi-a zis în inima ei: „Am făcut exact ceea ce am gândit, deci sunt vindecată.”

Credeţi că Isus Hristos Se va face şi în seara aceasta cunoscut prin acelaşi lucru? (Amin). În ordine. Credeţi numai. Să păstraţi aceasta în inima voastră.

După ce s-a atins de El, femeia s-a retras în mulţime şi s-a aşezat jos, dar Isus S-a oprit şi a întrebat: „Cine s-a atins de Mine?” (Luca 8.45).

Cei din jur spuneau: „Nu Te-a atins nimeni!” Şi astfel fiecare nega: „Nu noi! Nu noi!”

Atunci Petru L-a certat, spunând: „Învăţătorule, noroadele Te împresoară şi Te îmbulzesc, şi mai întrebi: „Cine s-a atins de Mine?” „Alo, Rabi! Ne bucurăm că Te vedem! Alo, Isus, Profetul din Galilea, ne bucurăm că Te-am întâlnit!”

Şi Isus i-a răspuns la Petru: „Este adevărat ce spui tu, dar de Mine s-a atins cineva.” Vedeţi? Această atingere vă trebuie şi vouă. „Cineva s-a atins de Mine într-un fel diferit. Cineva a trecut bariera sunetului, iar Eu am simţit că din Mine a ieşit o putere, pentru că am slăbit.”

Apoi a privit în jur. Duhul lui Dumnezeu locuia în El, credeţi aceasta? (Amin). Şi El a privit peste mulţime până când a găsit femeia care s-a atins de El, apoi i-a spus starea ei şi faptul că credinţa ei a vindecat-o. Fără să aibă vreo vedenie? Fără. El ştia că credinţa ei a vindecat-o deoarece a simţit puterea pe care credinţa ei a tras-o afară din El.

Acum, dacă Isus este aici şi astăzi Acelaşi, nu va proceda la fel? (Amin). De unde veţi şti însă că este El? Vedeţi, acum este nevoie să vă smeriţi. Trebuie să priviţi spre Cel nevăzut.

Tu eşti primul? Unde este? Cine ţine rândul? Tu, frate Neville? O, Billy? În ordine.

Tu eşti primul? În ordine. Puteţi să veniţi puţin mai aproape dacă doriţi.

Cred că am spus că nu ne cunoaştem. De unde-l cunosc pe acest bărbat? Nu, eu nu-l cunosc. Dumnezeu ştie că eu nu l-am mai văzut niciodată, că este un străin pentru mine.

Dar am spus că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Asta se bazează pe multă credinţă. Dacă nu este aşa, eu sunt un ipocrit, iar Biblia o minciună. Acum ce trebuie să fac ca să ştiu? Să privesc la lucrurile inteligente? Cum aş putea?

Eu trebuie să privesc la Cel nevăzut. Dar de ce o fac? Pentru că El a făgăduit ceva. Iată, eu pot să greşesc şi la fel tu şi voi, dar Dumnezeu nu poate greşi.

Aici sunt doi bărbaţi – ne-am întâlnit pentru prima dată.

Aceasta este o scenă biblică. Odată a fost un bărbat care l-a adus pe un alt bărbat în sinagogă, sau unde era Isus. Numele acelui bărbat era Natanael. Isus nu-l mai văzuse niciodată până atunci, dar când l-a văzut, i-a zis: „Iată un Israelit în care nu este vicleşug.”

Cu alte cuvinte, aş putea spune: „Aici se află un bărbat cinstit, un creştin credincios.”

„Cum, Rabi?” a răspuns Natanael, „Cum este posibil? De unde mă cunoşti, doar nu m-ai văzut niciodată?” Bineînţeles, nu după felul cum era îmbrăcat, deoarece toţi erau îmbrăcaţi la fel. El putea să fie foarte simplu, un grec, un egiptean, sau orice altceva.

Totuşi Isus a spus: „Acesta este un israelit. Este un bărbat cinstit şi fără viclenie.”

De unde ştia El aceasta? „Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.” (Ioan 1.48).

Acesta era Isus ieri, iar dacă este Acelaşi şi astăzi şi dacă locuieşte în noi, El a făgăduit că va face din nou aceleaşi lucruri, deci îl poate cunoaşte şi pe bărbatul din faţa mea.

S-ar putea ca el să fie aici din motive financiare, sau poate că este pe moarte. Poate că este un păcătos, eu nu ştiu. Eu nu îţi pot spune nimic, dar Dumnezeu te cunoaşte.

Dacă El Se va descoperi în mijlocul nostru, dovedind că este viu, dacă-i va spune acestui bărbat cine este şi de unde vine, ce probleme are, Îl veţi crede? (Amin).

Deşi nu-L vedem, El este aici. Aceasta este Fiinţa Lui. El nu Se poate arăta într-un trup fizic; este Duhul Lui.

El a permis totuşi să I se facă fotografia aceea care se află la Washington D.C. Acelaşi Dumnezeu care S-a descoperit ca Îngerul Domnului şi în Stâlpul de foc, a locuit în Isus făcând aceleaşi lucruri lui Petru şi lui Natanael. Acelaşi Isus a făgăduit că va veni şi va locui în noi, făcând din nou aceleaşi lucruri. Aţi înţeles acum? (Amin). În ordine.

 Doamne, fă-Te cunoscut dovedind că Tu eşti Dumnezeu şi că noi suntem slujitorii Tăi. Tu aştepţi ca aceşti oameni să Te creadă şi să treacă bariera păcatului, astfel încât să poată fi salvaţi şi vindecaţi spre slava Ta. Amin.

Să spunem şi noi aşa cum i-a spus Petru ologului de la poarta numită „Frumoasă”: „Uită-te la noi!” De ce a spus aceasta? Ca să-i capteze credinţa, ca să-l facă să creadă.

Vom face şi noi aşa cum a făcut Domnul cu femeia de la fântână – a intrat cu ea în conversaţie. Astfel i-a spus: „Dă-Mi să beau!” Vedeţi, a intrat în discuţie.

Eu nu te cunosc, eşti un străin venit în această adunare. Şi dacă nu te cunosc, dar Domnul îmi va spune ceva ce s-a întâmplat în viaţa ta sau ce doreşti, Îl vei crede? Vei crede că El este aici ca să îţi dea ceea ce ceri? Vei face aceasta? (fratele răspunde: „Amin”). În ordine. Du-te şi stai în rugăciune până când Duhul Sfânt vine deasupra noastră.

Da, văd acest om. Văd o persoană mică ce stă în apropierea lui şi pentru care doreşte să ne rugăm. (fratele spune: „Da”). Doriţi să ne rugăm pentru altcineva. (Da!) Este o fetiţă, iar tu nu eşti din acest stat. (O, Isuse!) Tu locuieşti undeva lângă un lac mare. Este un oraş mare care are un mare dom, este Buffalo, New York. (Aşa este). Ai tensiune mare, aceasta este problema ta, dar te rogi pentru acel copil. Crezi că sunt slujitorul Lui? (Absolut). Tu eşti domnul Holden. Acesta este numele tău. (Aşa este). Întoarce-te acasă şi primeşte ceea ce ai cerut. Pune batista peste copil şi totul se va termina. Amin. (Adunarea se bucură).

Credeţi că Isus Hristos trăieşte? (Amin). Ce este aceasta? Cel nevăzut devine vizibil. Ce este aceasta? Acelaşi Isus, aceleaşi roade, aceleaşi semne, aceleaşi lucruri pe care le-a făcut şi înainte.

Aici urmează o femeie. Voi vorbi cu ea aşa cum a vorbit Domnul cu femeia de la fântână. Ne cunoaştem cumva? (sora spune: „Nu”). Deci acum ne întâlnim pentru prima dată.

Eu nu ştiu ce a avut bărbatul de adineauri, dar orice ar fi avut, eu nu am nimic a face cu vindecarea lui. Dumnezeu a făcut-o. Credinţa lui a realizat aceasta. Eu nu am nimic cu aceasta – posed doar un dar.

Odată era o femeie care avea o mare problemă; ea a avea o scurgere de sânge. O avea cam de 12 ani şi şi-a cheltuit toţi banii pe la doctori, dar fără rezultat.

Iată că în seara aceasta, aici stau două fete în scaune cu rotile. Credeţi voi fetelor că Isus Hristos a înviat din morţi? Îl căutaţi pe El în seara aceasta ca să vă vindece? Aveţi număr de rugăciune? În ordine. Nu a fost încă chemat. Deci aveţi credinţă.

Să nu vă îndoiţi, ci credeţi din inimă. Dacă numerele voastre nu vor fi chemate în seara aceasta, să veniţi şi mâine seară. Continuaţi să veniţi chiar dacă nu aţi avea numere de rugăciune. Credeţi numai şi atunci veţi vedea ce se va întâmpla.

Şi voi, cei care vă aflaţi în audienţă şi nu aveţi numere de rugăciune. Câţi nu aveţi numere de rugăciune? Ridicaţi mâna. Ia uitaţi-vă.

O să ne bazăm pe Scriptură. Tot ceea ce facem trebuie să fie biblic, de la Geneza până la Apocalipsa. Trebuie să fie Dumnezeu. Aşa cum am spus aseară, trebuie să fie aşa „de la început”. Vedeţi? Pe cei de aici, care au numere de rugăciune, îi voi întreba texte din Biblie.

Cei care nu aveţi numere de rugăciune şi nu puteţi fi în seara aceasta în rândul de rugăciune, puteţi veni mâine seară. Sunt mulţi, dar îi vom chema pe toţi, doar să aveţi răbdare. Să nu vă grăbiţi, căci atunci veţi deveni agitaţi. Vedeţi? Staţi doar liniştiţi şi spuneţi: „Dumnezeule, sunt aici şi Tu mă cunoşti.”

În Biblie este unt text care ne vorbeşte despre o femeie care avea o scurgere de sânge şi care s-a înghesuit prin mulţime ca să ajungă până la El. Ea voia să ajungă la Învăţătorul, la Domnul Isus, pentru că îşi zicea în inima ei: „Numai să mă pot atinge de haina Lui, şi mă voi tămădui.” (Matei 9.21).

Acum, în această clădire sunt aceiaşi îngeri pe care i-a văzut Ghehazi atunci când s-a rugat Elisei ca Domnul să-i deschidă ochii. În această clădire este Domnul Isus. Aşadar, să nu vă uitaţi la ceea ce vedeţi, ci uitaţi-vă la ceea ce nu vedeţi, pentru că Dumnezeu a făgăduit că El va lucra.

El a discutat cu femeia de la fântână ca să vadă ce probleme are. Aşa doresc să fac şi eu acum, pentru că El a rămas Acelaşi. Crezi că Domnul îmi permite să fac aceasta?

În clădire a avut loc o vindecare. Este o doamnă care stă în audienţă. Ea are mâinile ridicate şi ochii închişi pentru că se roagă. Are probleme intestinale şi cu spatele. Rugămintea ei este ca Dumnezeu s-o vindece. Ea stă chiar aici, poartă ochelari, un costum închis la culoare şi se află chiar la capătul acestui rând.

Tu, care stai cu mâinile ridicate, dacă aceasta este problema ta, mişcă-ţi mâna. Eu nu te cunosc, este adevărat? (Da, domnule). Noi suntem străini unul pentru celălalt. Du-te acasă acum, căci ai atins marginea hainei Lui. Tu L-ai atins pe El, nu pe mine, care sunt la 20 de picioare de tine. Tu L-ai atins pe El, pe Marele Preot care poate fi atins de slăbiciunile noastre.

Acum, restul. Este aici o doamnă fără număr de rugăciune, care stă însă şi aşteaptă. Tu eşti soţia unui bărbat care tocmai a fost aici, pentru că vă văd pe amândoi într-o casă. Tu ai o boală nervoasă. Văd de asemenea că aţi fost la doctor şi că el v-a examinat la şezut. V-a spus că a văzut o excrescenţă în stomac şi în organele genitale şi că trebuie să fiţi operată. (sora spune: „Aşa este”). Să crezi însă că dacă ai venit aici şi mă voi ruga pentru tine, vei fi vindecată. Dacă este adevărat ce ţi-am spus, ridică mâna pentru ca oamenii să creadă.

 El care o cunoaşte pe această femeie, El care cunoaşte starea ei, nu poate şi s-o vindece? (Amin).

Vino aici.

O, Doamne Isuse, lasă ca credinţa şi bucuria ei să fie depline în seara aceasta, ca să fie complet eliberată şi astfel să primească salvare toţi aceia care vin în contact cu ea. Eu trimit acest rău de la ea în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Acum te simţi altfel. Du-te şi bucură-te căci răul te va părăsi pentru totdeauna.

Cum vă simţi? Pleacă-ţi capul pentru un moment. Din câte ştiu eu, ne vedem pentru prima dată, dar Dumnezeu ne cunoaşte pe amândoi. Şi dacă îmi va descoperi pentru ce eşti aici, sau ceva ce ai făcut, sau ceva ce trebuie să faci, sau ceva ce s-ar cuveni să faci pentru că nu ai făcut, vei crede? Eu nu ştiu de ce ai venit aici, este adevărat? Ridică mâna. Mă bucur însă că El este acelaşi, ieri, azi şi în veci.

Tu nu doreşti să mă rog pentru tine deşi ai nevoie, ci o ceri pentru fiul tău. El nu este aici, ci locuieşte într-un oraş din Est. (sora spune: „Da„). Eu am fost acolo în ultima campanie pe care am avut-o înainte de a veni aici. Este vorba de Philadelphia. Aşa e. El este predicator. (Da). Şi trebuie să fie operat. El a fost examinat pentru o fractură. Asta este „Aşa vorbeşte Domnul!” Vedeţi? Crezi că Dumnezeu poate să facă ceea ce-i ceri? (Da, eu cred din toată inima aceasta).

O, Dumnezeule veşnic, confirmă credinţa femeii prin semne şi minuni. Acordă-i eliberarea şi dă-i ceea ce-Ţi cere, pentru că Te rog în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Fie ca Domnul să vă dea ceea ce cereţi. Du-te în pace.

O doamnă care ţine o batistă la nas, se roagă pentru problema ei de la cap. Crezi că Domnul Isus te poate vindeca? Doamna care stă chiar aici lângă bărbatul cu ochelari.

Doamnă, crezi că Isus Hristos te va vindeca? Doamna aceea cu rochia albastră. Ridică mâna dacă într-adevăr aceasta este problema ta. Du-te şi fii vindecată. Credinţa ta te face bine.

Crezi că Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu poate să-mi descopere de ce eşti aici? Tu ai multe probleme; eşti foarte nervoasă, ai probleme femeieşti, complicaţii… Tu nu eşti din oraş, ci vii din Lafayete, Indiana. Doamnă Elison, du-te liniştită căci boala te-a părăsit. Du-te acasă şi mărturiseşte ceea ce a făcut Dumnezeu pentru tine. Amin.

Crezi că Dumnezeu îmi poate spune de ce eşti aici? Dacă o va face vei crede din toată inima? Tu nu eşti aici pentru tine, ci pentru acel copil. Dacă Dumnezeu îmi va spune ce are copilul tău, mă vei crede? Este o tumoare în sânge, nu-i aşa? Crezi că dacă am să-L rog pe Dumnezeu să alunge acest duh rău afară, copilul va trăi?

Plecaţi-vă capetele. Acum, copilul este prea mic ca să aibă credinţă. Vedeţi?

O, Doamne Dumnezeule, ei au adus copilaşii la Tine şi Tu i-ai binecuvântat. Acum, acelaşi Isus este prezent aici, de aceea eu îl acuz pe acest Diavol care încearcă să ia viaţa acestui copil. Părăseşte-l Satan! Îţi poruncesc să ieşi afară din el în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Acum luaţi-l. Nu fiţi necredincioşi. Răul îl va părăsi. Aveţi credinţă.

Tatăl stă aici cu capul plecat. El are probleme cu fierea. Eu nu te cunosc, dar El te cunoaşte. Tu ai avut o criză de fiere şi ai simţit o presiune mare în piept. Dacă-i aşa, ridică mâna. Crezi că eu sunt profetul Lui? Atunci du-te acasă liniştit, căci nu vei mai suferi. Fii sănătos în Numele lui Isus Hristos.

Crezi că sunt slujitorul Lui? Dacă Dumnezeu îmi va spune necazul tău, vei crede din toată inima ta?

Acum se întâmplă ceva în clădire. Confirmaţi că credeţi. Ceva se apropie cu putere.

Aici este o femeie de culoare. Ea stă pe partea aceasta. Eu văd o femeie de culoare, care stă aici în spate. Ea are artrită şi complicaţii. Ea stă chiar lângă domnul Bell. poartă o pălărie neagră, dar eu nu o cunosc.

Soră, dacă-L vei crede aşa cum ai promis, totul va fi în ordine.

Acum trebuie să ştiţi că acesta este Duhul Sfânt. În spatele femeii se află un bărbat care are probleme la gât. Dacă vei crede domnule, Dumnezeu te va face bine. Crezi tu? Ridică mâna. Eu nu te cunosc, dar El te cunoaşte.

Vedeţi, oricum ar fi, aveţi credinţă în Dumnezeu. Puteţi trece acum această barieră a necredinţei? Puteţi lăsa ca Duhul Sfânt să vină ca să ia loc în inimile voastre? Dacă puteţi, totul este în ordine.

Acest Diavol te va părăsi dacă vei crede. Du-te în drumul tău şi bucură-te.

Ce ziceţi voi despre aceasta? (Amin). Aici stă Crinul din Vale, Steaua de dimineaţă.

Dacă crezi, du-te şi mănâncă liniştit, căci ulcerul te-a părăsit. Du-te, mănâncă şi bucură-te.

Dacă crezi, nu vei muri, pentru că acel cancer te-a părăsit. Crezi aceasta? Du-te şi bucură-te.

Câţi credeţi din toată inima? Ridicaţi-vă chiar acum în picioare. Ridicaţi-vă mâinile spre Dumnezeu.

Acum, într-o unitate, treceţi orice barieră. Credeţi că Dumnezeu este aici şi că boala şi neputinţele vor pleca. Fiecare persoană să stea în rugăciune.

O, Doamne Dumnezeule, Creatorul cerului şi al pământului, eu îi aduc pe aceşti oameni înaintea Ta. Eu îl acuz pe Diavolul şi spun că Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu este prezent în locul acesta. În Numele Domnului Isus Hristos, cer ca orice duh de îndoială, orice superstiţie, necredinţă şi păcat, să părăsească această clădire.

Satană, ieşi afară în Numele lui Isus, Fiul lui Dumnezeu!

Fiecare să-şi pună mâinile peste cel de lângă el şi rugaţi-vă unul pentru altul, căci în felul acesta Dumnezeu vă va face bine.

Puneţi-vă mâinile unul peste celălalt şi rugaţi-vă. Aşa este corect.

Toţi cei care credeţi că sunteţi vindecaţi ridicaţi-vă mâinile şi lăudaţi-L pe Dumnezeu.

– Amin –