PRIN CREDINȚĂ MOISE

Mulţumesc, frate Neville. Bună dimineaţa, prieteni. Mă bucur pentru că sunt din nou în acest Tabernacol. M-am gândit că poate vrea fratele Neville să vorbească în dimineaţa aceasta şi că mă va lăsa pe mine deseară.

Dacă va fi cu voia Domnului, aş vrea ca duminica aceasta să ţinem lecţii de şcoală duminicală. Au trecut deja două săptămâni de când am fost aici. Voi ştiţi că data trecută am fost nervos şi foarte istovit, aşa că abia am putut termina predica. Apoi a trebuit să plec ca să mă odihnesc puţin. Aşa se face că am stat trei zile jos în Wolf Creek Dam, în Kentucky, unde m-am născut. Când m-am simţit din nou bine, mi-am zis: „Acum mă simt minunat, aşa că mă voi întoarce acasă.”, dar când am revenit acasă, am fost luat în faţă de tot felul de probleme guvernamentale referitoare la o taxă pe venit. Astfel totul s-a dus din nou la fund şi mi-am dat seama că îmi vor fi necesare vreo două săptămâni ca să mă pot odihni.

Cred că şi în slujba mea se pregăteşte o schimbare, de aceea nu am programat nicio întâlnire. Acesta este motivul pentru care voi lua încă o pauză de câteva săptămâni, o pauză totală în care-L voi aştepta pe Domnul.

Cred că mulţi dintre cei mai vechi îşi amintesc ce ne-a spus Domnul. El a împlinit întotdeauna ceea ce a spus.

Vă amintiţi desigur, ce a spus în dimineaţa aceea când am aşezat piatra de fundament a Tabernacolului. Este scris şi pe piatră şi pe o foaie de hârtie din Biblia mea. Şi în dimineaţa aceea, Domnul mi-a spus: „Acesta nu este Tabernacolul tău!”

Atunci L-am întrebat: „Dar unde este, Doamne?” Şi El m-a dus şi m-a aşezat afară, sub cerul liber. Apoi am auzit o voce şi când m-am uitat să văd, am văzut acele trei cruci ca nişte copaci cu fructele lor. Voi ştiţi de fapt vedenia, pentru că v-am spus-o atunci.

Şi acum câteva zile am luat un caiet vechi în care au fost scrise toate acele lucruri pe care mi le-a spus Domnul cu mult înainte – ele s-au împlinit deja aproape toate. Atunci El mi-a vorbit despre generaţia aceasta juvenilă, despre sfârşitul războiului, etc.

Doar două lucruri mai trebuie să se împlinească din seria acelor mari profeţii. Şi anume: că maşinile vor fi teleghidate şi vor arăta ca un ou, şi femeia aceea îngrozitoare care se va ridica în SUA, pentru că America este o ţară a femeilor. După ce această femeie va ajunge la conducerea Americii (poate fi o femeie preşedinte sau o biserică), se va ajunge la o totală anihilare – întreaga naţiune va fi ştearsă (se referă la explozia pe care a auzit-o în ultima vedenie şi la fumul şi craterele de pe tot continentul American – SUA).

Şi tot atunci, în 1933, am spus că după părerea mea (deci nu era „Aşa vorbeşte Domnul”), lumea va ajunge într-o totală anihilare până în 1977.

Atunci eu nu ştiam încă, că ei au ceva care ar putea anihila lumea (cum au acum), dar am văzut în toată naţiunea americană totul nimicit: doar cioturi de copaci, cratere şi fum.

Deci acest lucru este pe cale să se împlinească. Şi eu cred că dacă celelalte lucruri pe care le-a spus El, s-au împlinit şi aceasta se va împlini întocmai. Şi eu mai cred că dacă Hristos a venit prima dată, El va veni şi a doua oară. Eu cred că tot ceea ce a spus El se va împlini întocmai. Noi vedem că se apropie clipa când numărul nostru va fi strigat, căci biserica se apropie de răpire. Acesta este timpul cel mai măreţ din toată istoria omenirii – este timpul în care biserica va fi răpită.

Acesta este motivul pentru care doresc să vă rugaţi pentru mine.

Voi sunteţi o binecuvântare pentru mine şi ştiu că şi prezenţa mea aici este o binecuvântare pentru voi, şi mai ştiu şi că întotdeauna aţi primit tot ceea ce v-am spus şi aţi crezut că este Adevărul. Eu apreciez mult aceasta.

Păstraţi aceste lucruri pentru voi, căci ele nu sunt pentru cei de afară, ci pentru biserică. Dorinţa mea este să avem o întâlnire în care să punem în ordine orice greşeală, sau orice discuţie care s-a purtat de la unul la altul, astfel încât fiecare să plece de aici uşurat, pentru că noi toţi suntem fraţi şi surori în trupul lui Hristos şi avem parte la aceeaşi masă binecuvântată. Cel ce cauzează rănile, lacrimile şi problemele dintre noi este Diavolul. Acesta este motivul pentru care doresc să vorbiţi cu fratele Neville şi vom merge din loc în loc şi de la oameni la oameni şi îi vom aduce înapoi pe toţi cei plecaţi, pentru ca vechiul Tabernacol să fie restabilit din nou pe picioarele lui, gata pentru a-şi continua drumul mai departe spre Împărăţia lui Dumnezeu. Ceea ce am spus acum, este valabil pentru adunarea de aici.

Acum voi merge deci puţin la odihnă, dar mă voi întoarce cât mai repede posibil. După ce voi reveni, dacă va fi cu voia Domnului, doresc să iau câţiva bani din fondul adunat, ca să cumpăr un cort nou şi tot ce este necesar pentru lucrarea misionară. Nu voi merge de la biserică la biserică, ci vom avea întâlnirile noastre.

Când spun aceasta nu mă gândesc să refuz invitaţiile, căci ele sunt binevenite, dar problema este că de multe ori când merg la unele adunări, văd cum vin înăuntru tot felul de prieteni care încep să bată toba pentru a primi bani. Aşa ceva nu este însă corect, de aceea doresc să am un loc în care să-i adunăm pe toţi cei ce doresc să asculte Cuvântul lui Dumnezeu; un loc în care nimeni nu trebuie să dea bani, ci tot ce vi se cere este să veniţi si să-L slujiţi pe Domnul. Vedeţi?

Şi în slujba mea survine chiar acum o schimbare. Voi vă amintiţi desigur că înainte luam mâna persoanei bolnave în mâna mea şi Domnul îmi arăta ce necaz are. Dar El mi-a spus: „Îţi voi da un dar prin care vei cunoaşte tainele inimilor”. Şi voi ştiţi cu toţii că totul s-a împlinit întocmai. Acum eu aştept deci, pasul următor care a fost prorocit mai dinainte.

Acesta este motivul pentru care Satan încearcă să se războiască cu mine prin acele taxe pe venit, încercând să mă scoată dator faţă de Guvern şi spunând că trebuie să plătesc impozit pentru fiecare penny pe care l-am luat de când sunt în slujbă, deci de 27 de ani. Dar nu este adevărat, pentru că banii aceştia nu au fost banii mei, ci ai bisericii.

Eu sunt casierul bisericii, acesta este adevărul şi acest lucru este scris şi în acte. Iar dacă sunt casierul bisericii, înseamnă că aceste bunuri nu sunt ale mele, ci ale comunităţii, deci ei nu au nimic cu mine. Vedeţi, dar ei nu discută cu biserica, ci mă interoghează pe mine, căci sunt casierul bisericii. Fiind casierul, eu sunt acela care am semnat hârtiile de la bancă pe numele meu, dar banii sunt ai bisericii, şi deci nu trebuie să plătească taxa pe venit.

Eu am procedat în felul acesta pentru a nu fi numiţi organizaţie, pentru că voi ştiţi că eu sunt total împotriva organizaţiei. Eu voi continua să procedez în felul acesta şi voi lăsa totul în mâinile lui Dumnezeu, astfel încât să putem înainta pe calea către Împărăţia lui Dumnezeu.

În dimineaţa aceasta, dorim să studiem Cuvântul Său binecuvântat şi să-L credem.

Dar înainte de a da paginile pentru şcoala aceasta duminicală, să ne plecăm pentru câteva minute capetele, ca să discutăm cu Autorul acestei Cărţi. Lăsaţi deoparte orice gând, tot ce este contrar şi v-ar putea ţine departe de binecuvântările Sale.

Să ne rugăm.

Prea sfinte şi drepte Dumnezeu, în binecuvântarea harului Tău, noi venim acum în prezenţa Ta ca să-Ţi dăruim vieţile noastre, trupurile noastre, timpul, serviciile şi talentul nostru. Da, Îţi dăruim tot ce avem şi Te rugăm să priveşti în vieţile noastre, iar dacă vezi vreun păcat nemărturisit Te rugăm să laşi ca sângele Tău să vină şi să ne curăţească. Noi de dăm seama că suntem oameni supuşi greşelilor şi că este imposibil să ne susţinem singuri. Noi ne bazăm însă pe sângele scump şi pe harul Tău, care ne permite ca deşi suntem nişte păcătoşi fără valoare, să venim în minunata Ta prezenţă. Noi venim în prezenţa Ta prin Sângele singurului Tău Fiu născut, căci ne-ai făgăduit că dacă ne mărturisim păcatele, suntem socotiţi neprihăniţi prin harul Său.

Acum am dori, Doamne, să ne ierţi orice greşeală, orice păcat sau nepăsare, orice încălcare a voii Tale, prin care Diavolul a crezut că ne va pierde sufletele. Îndepărtează Tu acest duşman din mijlocul poporului Tău.

Te rugăm să trimiţi Duhul Sfânt ca să ne descopere Cuvântul pentru timpul acesta iar pe noi ajută-ne să ne predăm în slujba Ta, ca să ne foloseşti ca pe nişte instrumente prin care să vorbeşti Cuvântul Tău. Dorinţa noastră este să primim acest Cuvânt de la Tine, astfel încât atunci când vom pleca de aici, să simţim că suntem creştini mai buni, pentru că am fost cercetaţi de Duhul Sfânt.

Binecuvântează fraţii noştri de pretutindeni, bisericile din lumea aceasta care stau pe Cuvântul Tău în aceste zile rele. Noi simţim că nu mai este mult timp pentru lucru, deoarece se apropie noaptea. Din nou plutesc nori de război. Diavolul este în apropiere, de aceea Te rugăm să ne dai putere ca că Te slujim aşa cum nu am făcut-o până acum. Dă odihnă trupurilor noastre obosite, iar apoi trimite-ne din nou în luptă, Doamne, căci Te rugăm aceasta în Numele Domnului Isus Hristos. Amin.

Vineri seara am vorbit din Evrei 7, despre Melhisedec, care nu avea nici tată, nici mamă, nici început şi nici sfârşit al zilelor. Şi m-am gândit că în dimineaţa aceasta ar fi bine să deschidem din nou tot la Evrei, dar de data aceasta trecând peste capitolele 8, 9, 10, să ne oprim la cap. 11, unde scrie despre „pilda de credinţă”.

Deci Evrei 11.23-27:

„Prin credinţă a fost ascuns Moise trei luni de părinţii lui, când s-a născut: pentru că vedeau că era frumos copilul, şi nu s-au lăsat înspăimântaţi de porunca împăratului.

Prin credinţă Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon,

ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului.

El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiţi spre răsplătire.

Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mânia împăratului; pentru că a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.”

 

Aş vrea să iau textul acesta pentru dimineaţa aceasta: „Ales prin credinţă” şi vreau să iau ca text primele cuvinte ale versetului 23: „Prin credinţă Moise…” şi „Ales prin credinţă”.

Aproape în tot ce facem noi suntem puşi în situaţia de a alege prin credinţă. Şi din textul citit, vedem că Moise a lucrat prin credinţă; deci nu prin vedere, ci prin credinţă.

Şi motivul pentru care am ales această temă, este că astăzi în bisericile şi în şcolile noastre, totul se bazează pe vedere şi nu pe credinţă. Peste tot vedem numai o învăţătură ştiinţifică. Aceasta este cauza depărtării oamenilor de credinţă, pentru că voi nu veţi putea dovedi niciodată credinţa cu ajutorul ştiinţei. Credinţa este ceea ce ştiinţa nu poate vedea. Dacă noi ajungem să pierdem credinţa, ne vom cufunda într-un mare întuneric, indiferent cât suntem de bine educaţi sau cât de bine ştim să explicăm Cuvântul lui Dumnezeu pentru a urma propriile noastre direcţii de credinţă.

Nu există decât o singură cale de a-L mulţumi pe Dumnezeu şi aceasta este credinţa.

Scriptura vorbeşte clar despre această problemă: noi nu putem să-I fim plăcuţi decât prin credinţă. Şi fără credinţă este cu neputinţă să-I fim plăcuţi Lui!

Deci dacă credinţa nu agreează ştiinţa, şi la fel ştiinţa nu agreează credinţa, înseamnă că ele se află la capete total opuse, iar noi suntem puşi în situaţia de a alege la fel ca Moise.

Prin credinţă Moise…

Dacă ne pierdem credinţa, rugăciunea noastră nu va primi niciun răspuns de la Dumnezeu.

„Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” (Evrei 11.6).

Deci dacă ne pierdem credinţa, rugăciunile noastre sunt anulate, nu ajung nicăieri.

Cred că acesta este motivul pentru care alegerea noastră se îndreaptă în dimineaţa aceasta spre credinţă – să ţinem de credinţă. Dacă ne pierdem credinţa, atunci toate nădejdile noastre se spulberă. Noi nu putem să ne punem credinţa în lucrurile care se văd, pentru că lucrurile care se văd sunt trecătoare.

Dacă privim la un om mare, la o adunare mare, sau la o slujbă mare, toate acestea se vor duce într-o zi pentru că sunt trecătoare. Dacă privim la o naţiune puternică sau la nişte arme ultramoderne, sau la lucrurile pe care ştiinţa le ţine ascunse, toate vor trece.

Acesta este motivul pentru care trebuie să mergem prin credinţă.

Dacă ne pierdem credinţa, pierdem totul. Dacă ne îndepărtăm de credinţă, atât noi cât şi biserica noastră devenim nişte religioşi şi nimic mai mult.

Multă vreme oamenii au crezut că dacă o adunare este mare, dacă o biserică este frumos împodobită şi are turnuri înalte; că dacă are o mulţime de membri bine îmbrăcaţi şi deţine mulţi bani, acea biserică este inspirată, dar nu este adevărat. Dacă privim la campaniile mari de evanghelizare care se fac pe câmpul misiunii, la care participă mulţimi mari de oameni, ne gândim că ele sunt desigur rodul inspiraţiei Duhului, dar nu este adevărat. Ele sunt rodul inspiraţiei umane.

Adevărata inspiraţie vine numai făcând voia Domnului. Vedeţi? Nu este important dacă lucrarea este făcută de unul sau mai mulţi oameni; nici dacă este o adunare mare sau mică; nu este important ca vorbitorul să fie bine şlefuit, sau dacă este unul care abia poate să vorbească. Nu aceasta este important. Problema este dacă mesajul pe care-L aduce este inspirat de Duhul şi este Cuvântul lui Dumnezeu, sau dacă este inspirat dintr-un concept intelectual şi este rodul inspiraţie umane.

Unii oameni cred că cineva este inspirat pentru că are o vorbire foarte elocventă, dar aceasta nu înseamnă că este adevărat.

Alţii cred că un om este inspirat pentru că este atât de bine antrenat încât dacă ar avea o ţintă, ar lovi punctul central cu precizie. Dar nici aceasta nu înseamnă că acel om este inspirat de Dumnezeu. Vedeţi?

Noi primim inspiraţia numai prin binecuvântatul şi sfântul Său Cuvânt şi ea este dată de Duhul Sfânt, prin credinţă.

Dacă ne uităm la Moise şi la măreţul timp în care a trăit, putem vedea că Dumnezeu i-a purtat de grijă încă de la naştere. Totuşi, putem observa că şi în viaţa lui a existat un timp în care a fost pus în faţa alegerii. Din relatările Scripturii vedem că el era fiul fiicei lui Faraon şi ca urmare era următorul Faraon al Egiptului. Când s-a maturizat însă, el i-a văzut pe acel sclavi evrei care lucrau în noroi pentru a face cărămizi pentru construcţiile lui Faraon. El i-a privit prin aceeaşi fereastră prin care i-a privit şi Faraon, dar ce diferenţă era între felul cum îi vedea unul şi cum îi vedea celălalt!

Aş vrea să mă opresc puţin la acest gând în dimineaţa aceasta, şi doresc ca Dumnezeul cerurilor să lumineze fiecare inimă ca să înţeleagă. Este foarte important cum priviţi fiecare lucru.

Marele evanghelist John Sprawl, care s-a convertit prin slujba fratelui Bosworth, povestea că a fost în Franţa, în Salle Lorranes. Şi eu am avut privilegiul de a vizita acel loc. Şi fratele spunea că ghidul i-a dus prin grădini, explicându-le diferite lucruri, iar la un moment dat, au ajuns la o statuie care îl reprezenta pe Domnul Isus răstignit. Şi domnul Sprawl şi soţia sa stăteau şi priveau statuia criticându-l pe sculptorul care a cioplit acea piatră care voia să redea suferinţa îngrozitoare, dragostea şi mila Domnului Isus. După părerea lor totul era redat foarte urât, dar ghidul a venit la ei şi i-a spus domnului Sprawl: „Domnule, mi se pare că criticaţi statuia Domnului Isus.”

„Da”, a răspuns Sprawl.

Ghidul a continuat: „Nu sunt surprins deloc, pentru că majoritatea turiştilor care au privit-o, au judecat-o.”

Şi domnul Sprawl a spus: „Mă tot gândesc de ce nu pot să văd nimic în cioplitura aceasta. De ce l-a făcut astfel? Parcă n-a avut nicio inspiraţie.”

Atunci ghidul i-a răspuns: „Domnule Sprawl, statuia este în ordine, iar artistul a avut ceva în minte când a făcut-o, dar necazul este cu tine, cu felul în care o priveşti.”, după care l-a luat pe el şi pe soţia lui de mână şi i-a dus jos la altar, la picioarele crucii, apoi a spus: „Acum, domnule Sprawl, priviţi în sus.”

În clipa în care şi-a ridicat privirea în sus a simţit cum inima încetează să mai bată. Ce diferenţă era între felul cum îl văzuse atunci când privise statuia de sus şi felul în care vedea acum, când privea de jos. De fapt aşa fusese făcută de sculptor – ca să fie privită de jos.

Acesta este felul în care trebuie să priveşti şi spre Dumnezeu. Acesta este felul în care lucrează şi credinţa. Dacă vei privi Biblia ca pe o istorisire a unor întâmplări care au avut loc în trecut, nu o vei putea înţelege niciodată. Tu trebuie să stai în genunchi şi să repeţi poruncile Bibliei; să o priveşti cu ochii Duhului Sfânt.

Aş vrea să vă întreb pe voi, pe cei ce vă aflaţi în locul acesta, la ce ne-ar folosi să vorbim despre un Dumnezeu istoric dacă El nu este şi astăzi Acelaşi? La ce ne-ar folosi să ştim ce minuni a făcut Moise, dacă ele nu se fac şi astăzi? La ce ne-ar folosi să vorbim despre un Dumnezeu care i-a scos pe cei trei tineri din cuptorul de foc al lui Nebucadneţar, dacă astăzi nu este acelaşi? La ce ne-ar folosi un Dumnezeu care în trecut a despărţit binele de rău, binecuvântând pe cei ce făceau binele şi pedepsindu-i pe cei ce făceau răul, dacă nu este şi astăzi la fel? De ce mergem la biserică? De ce ne abţinem de la lucrurile lumii, dacă El nu este acelaşi Dumnezeu al judecăţii şi dacă nu priveşte lucrurile la fel ca în trecut? La ce ne-ar folosi să vorbim despre un Dumnezeu care a atins mâna unei femei bolnave de febră şi astfel frigurile au lăsat-o pe loc, dacă nu face şi astăzi la fel? La ce ne-ar folosi să slujim unui Dumnezeu care în trecut şi-a chemat afară din mormânt prietenul mort de patru zile, dacă nu poate face şi astăzi la fel?

Prin credinţă, noi ştim că într-o zi glorioasă El ne va ridica de pe pământ, chiar dacă ar rămâne din noi doar o lingură de cenuşă. Cum dovedim aceasta? Nu trebuie s-o dovedim, ci s-o credem. Nouă nu ni se cere să dovedim ceva, ci ni se cere să credem.

Prin credinţă Moise a făcut asta şi asta. Şi fiind tânăr, el s-a uitat pe fereastra palatului şi vedea aceeaşi gloată sălbatică, murdară şi obosită de sclavi, pe care o vedea şi Faraon. Deosebirea era că Faraon nu vedea decât o grămadă de sclavi. Pentru el, ei erau doar nişte frământători de noroi ca să facă din el cărămizile de care avea nevoie la construirea oraşelor pe care le înălţa.

Dar Moise îi vedea altfel. Când i-a văzut trecând prin faţa ferestrei sale, cu feţele brăzdate de riduri, cu trupurile aplecate sub povara grea şi cu lacrimile şiroind pe obraji, ştia că sunt poporul lui Dumnezeu. El nu i-a privit ca sclavi, ci ca pe poporul ales al lui Dumnezeu.

De când am ieşit pe uşa acestui Tabernacol mic, care nu are nicio lege care să impună dragostea, care nu are nicio altă carte afară de Biblie, şi niciun crez afară de Cuvântul lui Dumnezeu, am încercat să privesc spre copiii lui Dumnezeu, spre cei ce sunt refuzaţi şi nu sunt recunoscuţi ca fiind aleşii lui Dumnezeu. Eu nu-i întreb la care tabernacol aparţin, dacă sunt de la tabernacolul Branham, dacă sunt metodişti sau orice altceva, ci îi privesc ca pe copiii lui Dumnezeu. Eu vreau să vă văd în faptele şi acţiunile lor că sunt slujitorii Domnului, şi atunci inima mea doreşte părtăşia cu ei indiferent la care adunare merg. Eu îi iubesc pentru că ştiu că sunt poporul lui Dumnezeu.

Când întâlnesc pe stradă o femeie cu rochia lungă şi cu părul lung lăsat pe spate, o femeie decentă, văd în ea o fiică de Dumnezeu, dar când întâlnesc una poate de aceeaşi vârstă cu cealaltă, dar îmbrăcată în şort şi cu părul tăiat scurt, poate că arată de două ori mai atrăgătoare decât cealaltă în ochii lumii, dar cu toate acestea eu voi sta de partea celei care arată ca o creştină. Poate că cei din jur râd de cea decentă şi o numesc fanatică, dar eu stau de partea ei. Poate că ea nu este la fel de frumoasă ca cealaltă, dar în ea se vede ceva. Prin credinţă, ea Îl va vedea pe Cel nevăzut care-i conduce viaţa.

Când văd un bărbat care este batjocorit la locul de muncă spunându-i-se: „diaconul”, „predicatorul” sau „fanaticul”, pentru că refuză să fumeze, să bea sau să danseze, inima mea bate pentru el. El este fratele meu din acest Egipt murdar, şi aceasta face ca inima mea să-l îmbrăţişeze şi să-i spună: „Frate, noi suntem străini şi călători pe acest pământ, dar mă bucur să am părtăşie cu tine.”

Moise avea de făcut o alegere şi el a făcut-o prin credinţă.

Câţi tineri, dacă ar ştiut că sunt viitorii moştenitori ai tronului fiicei lui Faraon, nu s-ar fi gândit să profite de plăcerile şi strălucirea lumii? Câţi nu s-ar fi împins ca să devină Faraonul Egiptului şi astfel să aibă la picioarele lor întreaga lume?

Poate că tinerii din timpul lui Moise şi-au zis, auzind ce alegere a făcut Moise: „Ce prostie! Să renunţe la slava Egiptului şi să prefere să meargă între oamenii aceia flămânzi şi robi!”

De ce a făcut-o? Pentru că atunci când şi-a ridicat privirea, a văzut dincolo de strălucirea acestei lumi; a văzut dincolo de plăcerile păcatului. Şi Biblia spune că el a preferat să îndure alături de Israel, pentru că prin credinţă L-a văzut pe Cel nevăzut, şi astfel a ales să-L slujească pe Dumnezeu.

Poate că mulţi dintre noi suntem tentaţi să alegem ceea ce am numi noi, o viaţă mai bună. Poate că ne-ar plăcea să avem un jilţ confortabil când mergem la părtăşie. Poate că am putea fi mai populari, să bem, să fumăm, să ne îmbrăcăm frumos şi să ne purtăm ca lumea, dar care-i problema? Într-o zi ne-am ridicat privirea în sus şi prin credinţă L-am văzut pe Cel nevăzut şi din clipa aceea am luat loc printre cei respinşi, printre aşa numiţii „holly-rollers”, căci prin credinţă Îl vedem pe Cel nevăzut alegând suferinţa, prigoana şi chinul.

Prin aceasta nu vreau să spun că oamenii trebuie să fie chinuiţi; nu vreau să spun că trebuie să alegeţi suferinţa, căci nu ar fi uman să fac aceasta. Dar pentru că pe această cale este doar suferinţă, s-o primim când vine. Nu vreau să vă purtaţi în aşa fel încât să-i faceţi pe oameni să râdă de voi. Nu aş vrea nici să vă aud spunând: „Eu aparţin de o biserică ce nu crede cutare şi cutare lucru,” şi prin aceasta să-i faceţi pe oameni să râdă de voi. În felul acesta voi singuri vă atrageţi batjocura oamenilor. Nu aş vrea să vă purtaţi în aşa fel încât să fiţi numiţi fanatici. Nu voi trebuie să-i determinaţi pe oameni să spună asemenea lucruri despre voi, dar dacă în totul îndepliniţi Cuvântul lui Dumnezeu, şi cu toate acestea sunteţi batjocoriţi şi se râde de voi, atunci staţi liniştiţi, lăsaţi-i să vorbească ce vor şi urmaţi-vă calea. Mergeţi mai departe!

Şi nu uitaţi, fiecare bărbat şi fiecare femeie trebuie să facă o alegere.

Ce s-ar fi întâmplat dacă şi Faraon ar fi văzut ceea ce a văzut Moise? Moise vedea suferinţele poporului şi ştia preţul care trebuia plătit pentru izbăvirea lor. Prin credinţă, el a ales însă suferinţa, renunţând la plăcerile pe care i le oferea Egiptului, pe care i le oferea păcatul.

Poate că sunt printre noi şi domnişoare tinere. Fetelor, poate că lumea v-a spus: „Fă asta sau cealaltă! O, tu eşti frumoasă. Ai un trup frumos modelat şi ar trebui arătat tuturor.”

Dar eu îţi spun: „Soră, ridică ochii în sus şi priveşte dincolo de aceste tentaţii, la Cel care a spus:

„Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească, şi bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeieşti; căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău.” (Deuteronom 22.5).

Dacă oamenii din comunitatea ta spun: „Taie-ţi părul fiindcă îţi stă mai bine cu el scurt. Nu-ţi va fi atât de cald şi vei arăta mai bine.” Să nu ascultaţi asemenea sfaturi!

Ridică-ţi privirea în sus, căci atunci Îl vei vedea pe El, vei vedea Cuvântul care spune:

„…pentru o femeie este o podoabă să poarte părul lung? Pentru că părul i-a fost dat ca învelitoare a capului.” (1 Corinteni 11.150.

Părul lung este slava unei femei, onoarea ei.

Acesta este motivul pentru care nu trebuie să şi-l taie.

Dacă unii spun: „O, vei fi mai bine văzut dacă bei şi tu o ceaşcă de cafea, sau dacă bei un pahar împreună cu colegii. Vei fi mai bine văzut de şeful tău.” Dacă fumezi şi tu ca celelalte femei vei părea mai emancipată.”

Tu ridică-ţi însă ochii în sus şi priveşte prin credinţă spre Cel care spune: „Toţi cei ce lucrează fărădelegea vor fi nimiciţi.”

Şi noi credem tot ceea ce a spus El. Nu vedem nimic, dar credem, pentru că Moise a părăsit totul tot prin credinţă.

Să nu uitaţi că vine un timp când fiecare dintre noi trebuie să facă o alegere. Şi din cuvânt noi ştim că Lot a făcut o alegere greşită, pe care din păcate o fac mulţi dintre noi. Astfel, cei mai mulţi preferă să alerge după plăcerile lor, în loc să aleagă ceea ce este mai bun pentru suflet.

Dacă uneori se iveşte în biserică vreo ceartă, iar cineva spune: „Păi, diaconul sau păstorul este de partea asta…” Să nu priviţi la aceasta, ci uitaţi-vă la ceea ce este corect. Scoateţi afară răul dintre voi şi împăcaţi-i pe cei ce se ceartă. Aşa este corect.

Este o alegere. Şi fiecare trebuie să aleagă pentru el însuşi. Noi alegem ceea ce credem că este bine pentru noi, nu pentru altul.

Şi din Cuvânt vedem că Moise a ales suferinţa şi ruşinea, a ales să meargă cu poporul lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la aceasta.

Alegeţi suferinţa alături de poporul lui Dumnezeu şi preţuiţi-o ca pe o comoară de preţ, căci el a răbdat privind la Cel nevăzut.

Şi vedeţi, într-o zi şi Lot a trebuit să facă o alegere.

Poate că în dimineaţa aceasta sunt şi aici bărbaţi, femei şi tineri care vor lua decizia finală.

Astăzi sunteţi ceea ce sunteţi, pentru că acum câţiva ani v-aţi decis să fiţi ceea ce sunteţi acum, iar ceea ce decideţi acum, va determina ceea ce veţi fi peste cinci ani. Astfel, începând de astăzi, poţi fi un misionar, astfel încât peste cinci ani vei ajunge un predicator renumit.

Tot aşa peste cinci ani ai putea fi în iad pentru că ai luat o decizie greşită. Peste cinci ani s-ar putea să ajungi o prostituată cunoscută, sau un biet măturător de gunoaie. Sau vei putea fi un bărbat sau o femeie de încredere într-o anumită societate. Dacă îl vei alege pe Hristos, s-ar putea ca peste 5 ani să fii în slavă, sau poate plecat în răpire. Totul depinde de alegerea pe care o faci astăzi.

Tu trebuie să alegi, iar sfatul meu este să nu priveşti la ceea ce se vede, ci să alegi prin credinţă. Acesta este singurul lucru care contează: ce alegi prin credinţă.

Şi Lot a avut în faţă o asemenea alegere, iar Avraam i-a dat posibilitatea să ia ce doreşte – muntele sau câmpia.

Astăzi şi Dumnezeu vă dă vouă această şansă: alegeţi singuri pe cine vreţi să slujiţi!

În grădina Eden erau doi pomi: pomul vieţii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului. Şi Dumnezeu i-a dat omului posibilitatea de a alege unul dintre ei.

Aşa este şi astăzi – Dumnezeu te lasă să alegi ce vrei tu.

Sfatul meu este ca voi să nu priviţi la ceea ce vedeţi în jur – la popularitate, la strălucirea şi slava lumească pe care aţi putea s-o primiţi -, ci alegeţi mai bine prin credinţă; alegeţi-L pe Acela care a făgăduit că într-o zi va veni şi vă va ridica în slavă unde veţi trăi pentru veşnicie, iar apoi va nimici răul.

Nu contează că această cale este dispreţuită şi batjocorită de lume, alegeţi-o pentru că pe ea merg copiii Domnului. Dacă vedeţi că în ţară, în familie, pretutindeni sunt lipsuri şi necazuri, voi mergeţi înainte şi alegeţi prin credinţă, alegeţi-L pe Dumnezeu.

Spuneţi: „Prin credinţă aleg calea Domnului. Îmi voi smeri inima în prezenţa Lui şi voi umbla pe calea copiilor lui Dumnezeu. Îi văd dispreţuiţi, respinşi şi batjocoriţi, dar eu voi merge cu ei. Voi sta neclintit pe această cale, iar când voi vedea că ei plâng, voi plânge şi eu; când îi voi vedea trişti, mă voi întrista şi eu cu ei. Trăirea lor va fi trăirea mea…” Spuneţi şi voi aşa cum a spus Rut:

„Încotro vei merge tu voi merge şi eu, unde vei locui tu, voi locui şi eu; poporul tău va fi poporul meu, şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu!” (Rut 1.16).

Alegeţi această şansă, căci ea împinge afară orice gând care încearcă să vă şoptească că sunteţi cineva. Jupuiţi „eu-l” vechi din voi şi alegeţi calea dispreţuită a copiilor lui Dumnezeu, apoi staţi credincioşi pe fiecare făgăduinţă a Cuvântului Său.

Când a fost pus în faţa alegerii, Lot a privit în jur şi a văzut Sodoma. Atunci şi-a zis: „Iată şansa mea”. A văzut câmpiile înverzite, aşa că s-a gândit că mâncând acea iarbă bogată vitele sale vor fi mai grase şi mai frumoase decât ale lui Avraam.

Nu vreau să supăr pe nimeni, dar aceasta este starea multor predicatori, care fac compromis cu Evanghelia pentru a obţine mai mulţi bani.

În ce mă priveşte, prefer să trăiesc pe un pământ sărac, să mănânc numai pesmeţi uscaţi şi să nu am nimic, decât să fac compromis cu credinţa mea în Cuvântul lui Dumnezeu. Eu prefer să merg pe această cale.

Unii spun: „Billy, ce este cu adunările tale de sunt pline de penticostali?” Atunci eu i-am răspuns: „Vrea cumva denominaţiunea ta să-mi sponsorizeze adunările?”

Nu demult am citit un articol din revista „Look”, în care era vorba despre penticostali.

Şi reporterul scria: „Biserica penticostală este biserica ce creşte cel mai mult într-un an, în lume.”

De ce aceasta? Pentru că bărbaţii şi femeile şi-au ridicat privirile şi au privit mai departe.

Şi în continuare, reporterul îi elogia pe penticostali: „O, desigur”, spunea el „sunt unii care merg radical. Metodiştii slăvesc un crez. Ei Îl slăvesc pe Dumnezeu printr-un crez, iar baptiştii fac la fel, dar penticostalii Îl slăvesc prin Biblie.” (fratele Branham face aluzie la începuturile bisericii penticostale, pentru că astăzi ei sunt la fel ca celelalte organizaţii).

Noi vedem făgăduinţele Sale numai prin credinţă. Şi eu mă unesc cu ei indiferent cât sunt de dispreţuiţi – eu sunt unul dintre ei. Chiar dacă sunt batjocoriţi şi se râde de ei eu n-aş vrea să stau de partea unui profet fals ca Balaam, ca să blestem ceea ce a binecuvântat Dumnezeu. De ce aceasta?

Pentru că în tabăra aceea era o Stânca lovită, o Jertfă sângerândă şi un Stâlp de foc. Vedeţi? Pentru Israel nu era important unde se află, pentru că Cel ce era în mijlocul lor îi conduce spre biruinţă. Ei trebuia doar să-L urmeze pentru că erau poporul făgăduinţei care păşea prin credinţă. Ei nu erau o denominaţiune, ci pribegeau din loc în loc şi aşa este şi poporul lui Dumnezeu. Şi eu doresc să merg pe cale cu ei şi să fac parte din rândurile lor.

Nu în denominaţiunea lor (penticostală), ci părtăşia lor, în Duhul veşnic al lui Dumnezeu, căci noi primim botezul Duhului Sfânt prin credinţă.

Dumnezeu să mă ajute să am întotdeauna această atitudine.

Deci priviţi. Noi am văzut din Cuvânt că atunci când au stat în faţa alegerii, Lot a găsit soluţia de a-şi îngrăşa vitele.

Şi astăzi sunt mulţi care văd soluţia prin care să-şi îngroaşe portofelele. Mulţi văd posibilitatea unei poziţii sociale mai bune.

Aşa a fost şi Lot. El a văzut posibilitatea de a câştiga „dolari” în plus; a văzut posibilitatea de a deveni primarul oraşului; a văzut posibilitatea de a-i atrage pe toţi de partea sa, dar n-a văzut focul judecăţii care era gata să lovească ţara. El nu a văzut că ţara era plină de păcat şi că din cauza aceasta Dumnezeu trebuia s-o distrugă. El s-a împăcat cu toate aceste lucruri. Şi astăzi oamenii se împacă cu sine. Astfel, dacă-i întrebi: „Eşti creştin?” ei răspund: „Sunt american.” Este ca şi cum i-ai spune unei ciori că este broască, deşi nu are nimic una cu alta.

Ea va fi distrusă pentru că Dumnezeu este drept. Dacă America aceasta atât de plină de păcate ar scăpa de judecată, atunci Dumnezeul cel drept şi suveran ar trebui să ridice Sodoma şi Gomora şi să-şi ceară scuze pentru că le-a nimicit prin foc datorită păcatelor lor.

Dacă vă va lăsa să mergeţi în cer cu lucrurile voastre nedrepte, atunci Dumnezeu va trebui să-i trezească pe Anania şi Safira şi să le mai dea o şansă. Da, cu siguranţă ar trebui să facă aceasta, dar El este drept. Anania a văzut banii; Petru L-a văzut pe Hristos.

O, Doamne! Lot nu a văzut pericolul distrugerii care ameninţa acel loc; el nu vedea pericolul distrugerii copiilor lor.

Mulţi dintre voi care ţineţi la aceste crezuri vechi şi formale, nu vedeţi delicvenţa juvenilă şi distrugerea copiilor voştri. Nu vedeţi faptele voastre care ajung în casele de toleranţă; nu-i vedeţi pe fiii voştri beţi, jucând jocuri de noroc.

El nu a văzut-o pe soţia lui, capul tuturor societăţilor, transformându-se într-un stâlp de sare pentru că a privit înapoi, şi aceasta pentru că atunci când a stat în faţa alegerii a privit doar la ceea ce i-a izbit ochii.

Dar Avraam n-a luat în seamă câmpia aceea bine udată pentru că şi-a ridicat ochii în sus şi a văzut ziua de mâine; pentru că voia să moştenească lucrurile viitoare.

Credinciosul adevărat de astăzi îşi ridică şi el privirile în sus şi vede făgăduinţele lui Hristos: „Ferice de cei blânzi căci ei vor moşteni pământul.” (Matei 5.5).

Adevăratul creştin îşi ridică ochii în sus şi prin credinţă vede aceste lucruri. Spuneţi-i orice vreţi, căci el şi-a ridicat privirea în sus.

Ce s-a întâmplat când Avraam a privit în sus? Dumnezeu i-a spus:

„Eu sunt Domnul, care te-am scos din ţara Ur ca să-ţi dau în stăpânire ţara aceasta.” (Geneza 15.7).

El a părăsit ţara sa prin credinţă, şi la fel a făcut şi Moise.

Un predicator a spus odată asta şi mă gândesc că cuvintele lui au fost minunate:

„Moise a luat tot ce-i mai bun din lume şi a pus pe cântar; apoi a luat tot ce-i mai bun din religie şi a pus pe celălalt taler al cântarului. Şi iată că râul din religie a cântărit mai greu decât binele lumii.”

Aşa este şi astăzi. Dacă voi urmaţi calea Lui, sunteţi numiţi oricum: fanatici, lucrători cu Satan, holly-roller, etc. Dar nu uitaţi! Răul acesta în care suntem, va cântări într-o zi mai greu decât tot binele pe care îl poate oferi lumea. Faptul că lumea vă numeşte: demonizaţi, dezorientaţi, rătăciţi, fanatici, etc., va cântări mai mult decât tot ce vă poate oferi Diavolul.

Moise a preferat ocara lui Hristos, pentru că Îl simboliza pe El, era un tip spre Hristos, iar mai târziu a spus prin Inspiraţie:

„Domnul, Dumnezeul tău, îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un proroc ca mine…” (Deuteronom 18.15).

El ştia, de aceea a preferat să îndure ruşinea pentru El, în locul tuturor bogăţiilor lumii.

Prieteni creştini, puteţi accepta şi voi această ocară astăzi? Puteţi să priviţi dincolo de toată strălucirea şi popularitatea pe care v-o oferă lumea, şi să-L vedeţi prin credinţă pe Cel ce a dat aceste făgăduinţe minunate în Cuvântul Său?

Necazul este că biserica primeşte tot ce îi oferă Diavolul.

Dar Moise a preferat ruşinea lui Hristos, în locul tuturor bogăţiilor Egiptului. Şi când a făcut această alegere, a trebuit să părăsească Egiptul. O, iubesc atât de mult acest Cuvânt!

Vedeţi,  el a privit prin acelaşi geam ca şi Faraon, dar fiecare dintre ei vedea altfel. Ce s-ar fi  întâmplat dacă Faraon ar fi văzut sfârşitul lui? Dacă ar fi văzut că toată oştirea Egiptului se va îneca în mare?

Dar Moise a văzut toate acestea. Cum? Prin ştiinţă? Nu, el le-a văzut prin credinţă. Tot ce a făcut Moise, a făcut prin credinţă, pentru că ştia că Dumnezeu îi făgăduise lui Avraam că peste 400 de ani Îşi va scoate poporul afară din robie, cu mână puternică. Şi Moise a crezut Cuvântul pe care l-a spus Dumnezeu şi a ştiut că el este conducătorul care a fost ales de Dumnezeu pentru a-i scoate afară. El ştia pe ce stă, de aceea a preferat groapa cu noroi, ocara lui Hristos în locul tronului Egiptului.

El nu a spus niciodată: „Eu sunt Cutare!”, ci a luat loc între ei (între acei robi) şi a fost unul dintre ei.

Nu este nicio mirare că poetul a spus prin inspiraţie:

Am luat calea celor dispreţuiţi ai Domnului

Am început cu Isus şi acum continui,

Eu sunt în călătorie spre ţara Canaanului.

Moise a preferat să fie numit fiul lui Avraam decât să fie fiul fiicei lui Faraon. Da, el a preferat să fie fiul dispreţuit al lui Avraam, decât să fie Faraon.

Mai bine să fiu fiul Domnului Isus şi slujitorul Lui credincios; mai bine să stau între copiii Săi credincioşi, respins şi batjocorit de lume, decât să fiu preşedintele SUA, sau un Elvis Presley, sau un Pat Boone, sau altcineva. Eu îmi voi urma calea.

S-ar cuveni ca şi denominaţiunile să pornească pe această cale. În loc să alerge să fie ca Mary Pickford, sau ca un alt star de cinema, ar trebui să ia calea dispreţuită a Domnului.

Eu prefer să fiu un predicator şi să vorbesc despre bogăţiile neasemuite ale Domnului Hristos, decât să fiu un star de cinema de la Hollywood, sau cea mai celebră persoană de pe pământ.

Chiar dacă ar trebui să mănânc pâinea cerşetorului, eu prefer calea poporului Domnului. O aleg prin credinţă. Eu am primit multe oferte, dar prin harul Domnului, pot să merg prin credinţă.

Într-o zi cineva mi-a zis: „Ce te face să te întorci mereu la biserica aceea amărâtă? De ce renunţi la 25.000 de dolari care ţi s-au oferit în altă parte, şi rămâi cu biserica aceea săracă?”

„Eu nu o fac pentru biserică ci pentru oamenii de acolo”, am răspuns eu. Eu nu am nimic mai preţios în această lume.

Acesta este motivul pentru care fiecare bănuţ pe care l-am luat, l-am dat bisericii. De ce? Pentru că credinţa mea este în Domnul şi nu în lucrurile lumii, şi cred că voi gândiţi la fel ca mine dacă sunteţi corecţi cu Dumnezeu.

Noi primim totul prin credinţă şi prin credinţă ne apropiem şi de Dumnezeu.

Moise a trebuit să facă o alegere, iar după ce a făcut-o, a trebuit să lupte cu credinţă. În mod normal, el ar fi trebuit să se teamă de Faraon atunci când s-a reîntors în Egipt, dar n-a fost aşa, pentru că ştia că are o slujbă de îndeplinit. Pe Moise nu l-a interesat părerea lui Faraon ci şi-a urmat calea.

Şi ce a făcut Faraon când l-a văzut atât de hotărât? „În ordine”, a spus el, „am să vă las să mergeţi ca să aduceţi jertfă Dumnezeului vostru.”

Aşa lucrează Diavolul: „O, tu poţi fi religios. De ce nu te duci să aderi la o biserică? Tu nu trebuie să faci chiar toate aceste lucruri…”

O soţie îi spune soţului: „O, dragule, eu am fost salvată. Nu-mi mai fac manichiura, nu mă mai fardez, nu mă mai duc la petreceri şi nici la jocuri de societate. Am terminat cu toate acestea, iar de acum înainte îmi voi dedica tot timpul citirii Cuvântului lui Dumnezeu şi gospodăriei.”

Dar ce-i răspunde soţul? „Păi, uite cum este dragă. Eu sunt de acord că trebuie să fii religioasă, aceasta este în ordine, dar dacă nu mergi cu mine în cutare sau în cutare loc, mă faci să cred că ai ales o biserică greşită.”

Nu, soră, tu nu eşti greşită. Tu te afli pe calea cea dreaptă. Dacă ai un predicator care te învaţă să păzeşti Cuvântul lui Dumnezeu, să rămâi pe aceasta, pentru că este în ordine. Tu cercetează totul cu Cuvântul şi vei vedea dacă este corect sau nu.

Poate cineva spune: „O, du-te acolo, căci nu ţi se cere aşa ceva…” Vedeţi, ei vor un singur lucru: doar să mergeţi la ei. Pe ei nu-i interesează să vă scoată afară din ţara robiei. Aşa lucrează Diavolul. El nu vrea să ieşiţi din lucrurile lumii, ci aduce lumea în biserică.

Într-o zi am auzit la radio un cântec şi a trebuit să stau foarte atent ca să-mi dau seama dacă este un cântec religios sau dacă Diavolul este acela care încearcă să aducă lucrurile lui Dumnezeu la nivelul lumii. Aşa ceva nu este posibil! O, Dumnezeule, ai milă!

Pe mine nu mă interesează câte albume de muzică religioasă a scos Elvis Presley, căci chiar dacă a făcut aceasta este tot un posedat de Diavolul. Acest bărbat trimite în iad mai mulţi tineri decât a aruncat vreodată cinematografia. Pat Boone şi restul, aparţin de „Biserica lui Hristos” (organizaţia), iar Elvis Presley este penticostal, dar în ei locuieşte acelaşi duh care a fost în Iuda Iscarioteanul. Prin ei, Diavolul încearcă să aducă lucrurile măreţe ale lui Dumnezeu şi să le tăvălească prin noroi, căci atunci oamenii nu vor mai privi în sus, spre Dumnezeu, ci vor spune dezamăgiţi: „Păi, toţi sunt la fel…” Dar nu este adevărat! Nu toţi sunt aşa. Voi să ieşiţi afară din ţara robiei.

Faraon i-a spus lui Moise: „Duceţi-vă să aduceţi jertfe Dumnezeului vostru aici în ţară.” (Exod 8.25).

El ştia desigur, că nu se vor mai întoarce. Apoi dându-şi seama că aşa nu merge, i-a venit o altă idee, aşa că i-a spus lui Moise:

„Duceţi-vă şi slujiţi Domnului! Să nu rămână în ţară decât oile şi boii voştri; copiii voştri vor putea merge şi ei împreună cu voi.” (Exod 10.24).

Vedeţi, el ştia că dacă le rămâne ceva în ţară, se vor întoarce înapoi.

Aceasta vă şopteşte şi vouă Diavolul. Atâta timp cât mai lăsaţi ceva din lucrurile lumii să atârne de voi, el ştie că vă veţi întoarce înapoi. Dacă mai vreţi să beţi, să fumaţi sau să vă îmbrăcaţi ca lumea, faceţi exact ceea ce vrea şi Diavolul să faceţi.

Aud vorbindu-se foarte mult despre alunecare, dar părerea mea este că nu e atâta alunecare cum cred oamenii. Necazul este că ei lasă prea multe lucruri în Egipt, care mai apoi îi momesc şi îi duc înapoi în robie.  Alunecarea nu este ceea ce spun ei. Problema este cu voi, căci aţi lăsat prea mult din lume şi asta vă momeşte.

Frate, atunci când Israelul a fost scos din Egipt, la miezul nopţii, poporul avea toate lucrurile împachetate şi erau gata de plecare.

Dumnezeu a trimis o trezire la miezul nopţii, iar noi am împachetat totul şi suntem gata de plecare. Strigătul de la miezul nopţii răsună: „Iată, Mirele! Ieşiţi-I în întâmpinare!” (Matei 25.6).

Ar fi bine să aveţi totul împachetat, să fiţi gata de plecare.

Şi ştiţi ceva? Ei erau atât de sinceri faţă de Dumnezeu, încât Faraon s-a aprins atât de tare de mânie la miezul nopţii, că a strigat: „Ieşiţi, ieşiţi şi plecaţi! Luaţi tot ce vreţi şi plecaţi!”

Eu sunt foarte bucuros când văd un om care trăieşte atât de aproape de Dumnezeu încât Diavolul nu poate să-i facă nimic.

Aşa este. Ieşiţi afară! Ieşiţi şi plecaţi! Ascultaţi-L pe Dumnezeu, căci Moise a văzut prin credinţă făgăduinţa Lui. De aceea a urmat calea celor dispreţuiţi ai Domnului. Şi Faraon le-a spus: „Luaţi tot ce aveţi şi căraţi-vă de aici! Plecaţi căci nu ştiu ce să mai fac cu voi!”

Vedeţi, ei erau sinceri fată de Dumnezeu şi plini de credinţă.

Credinţa va face minuni, dacă staţi credincioşi lângă Dumnezeu. Prin credinţă Îl vedem pe El.

În dimineaţa aceasta, ridicaţi-vă ochii spre El prin credinţă. Nu priviţi lumea aceasta modernă din jurul vostru, ci priviţi la Cel care v-a dat făgăduinţa.

Biblia spune: „Când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi.” (1 Corinteni 13.10), căci acum cunoaştem doar în parte, dar prin credinţă Îl vedem pe Isus. Priviţi în dimineaţa aceasta la El şi atunci căile voastre se vor schimba.

În timp ce ne vom pleca capetele pentru o scurtă rugăciune, doresc ca Domnul să adauge binecuvântările Sale la acest mesaj.

Întrebaţi-vă în inima voastră:

Aţi privit la lucrurile lumii, sau prin credinţă Îl vedeţi doar pe Isus?

Aţi privit la renumele bisericii voastre şi la poziţia socială pe care o ocupaţi, sau Îl vedeţi pe Isus cel milos, care a suferit ca un martir, iar acum stă la dreapta majestăţii Celui Prea Înalt?

Puteţi ridica ochii ca să vedeţi Pomul Vieţii? Atunci îndepărtaţi-vă de pomul cunoştinţei binelui şi a răului şi slujiţi-L pe El.

Vreţi să fiţi amintiţi în rugăciunea de încheiere? Ridicaţi mâna indiferent ce cerere aveţi. Dumnezeu să vă binecuvânteze, căci El vede mâinile voastre ridicate.

Dacă eşti un păcătos ridică-ţi ochii şi priveşte chiar acum spre El. Fă aceasta chiar dacă până astăzi ai fost indiferent sau ai avut mici certuri. Ce contează aceasta?

Te-ai gândit că într-o zi va trebui să mori? În care zi? Poate chiar astăzi. Tu nu poţi şti aceasta. Şi unde vei merge atunci? S-ar putea ca peste o oră să fii în iad sau în rai. Dar vezi, tu poţi să alegi acum, tu trebuie s-o faci! Dacă în viaţa ta este ceva în neregulă, alege prin credinţă.

Poate spui: „O, dacă aş putea fi cu el, sau cu ea”. Nu te gândi la aceasta. Alege Viaţa.

Nu uitaţi că Isus a spus:

„Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre.

Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.” (Matei 6.14-15).

Aşa că dacă aveţi ceva împotriva vreunei persoane, fie că este un păcătos sau un sfânt, sunteţi în pericolul focului din iad.

Ridică-ţi ochii şi spune ce vezi: pe duşmanul sau pe Salvatorul tău? La ce priveşti?

Dacă eşti bolnav, iar medicul îţi spune că nu te vei mai face bine, ridică-ţi ochii spre cruce şi priveşte la Cel ce a fost rănit pentru păcatele tale, căci „prin rănile Lui aţi fost vindecaţi”. (1 Petru 2.24).

Nu privi la ceea ce spune doctorul căci el lucrează prin ştiinţă, dar credinţa lucrează pe tărâmul Duhului şi al lui Dumnezeu. Haideţi să ne gândim la aceste lucruri acum, în timp ce ridicaţi mâinile spre El. Dumnezeu vă vede pe fiecare în parte.

Să ne rugăm.

O, Dumnezeule veşnic, în liniştea acestei închinări, după ce mesajul s-a încheiat, venim să Te rugăm să nu îngădui ca aceste seminţe ale Cuvântului Tău, să cadă pe un pământ stâncos. Nu lăsa Doamne, ca mesajul să cadă printre buruieni, între spini, sau lângă drum, astfel încât grijile acestei lumi să-L înăbuşe şi astfel să nu mai poată aduce roadă (cum s-a întâmplat cu Lot), ci fă-L să cadă într-un pământ bun şi fertil, într-o inimă smerită.

Îngăduie ca El să intre şi în inima mea, Doamne, pentru ca astfel eu şi toţi cei prezenţi aici, să putem privi prin fereastra lui Dumnezeu şi să vedem Biserica respinsă a Domnului Isus; să-i vedem pe cei respinşi, să vedem calea Ta respinsă şi apoi ajută-ne s-o urmăm şi noi.

Căci nici Moise şi nici poporul său, nu au ştiut unde merg. Ei au pornit pur şi simplu la porunca Ta.

Doamne, în timp ce se cântă acest imn frumos, noi putem vedea prin credinţă acea Ţară. Fă ca bărbatul sau femeia care vrea să Te urmeze, să nu se întrebe ce va spune lumea, sau cum va fi drumul. Ajută-i să se ridice în Duhul şi să pornească.

Moise a urmat Lumina care l-a condus spre ţara făgăduită, neştiind încotro merge. El a urmat pur şi simplu acea Lumină.

Îngăduie Doamne, ca şi astăzi cât mai mulţi oameni să poată păşi în Lumina Scripturii şi în părtăşia Duhului Sfânt şi a Bisericii. Biserica este întâiul născut, noul născut care L-a primit pe Hristos şi a fost umplut cu Duhul Sfânt. Un astfel de om umblă prin Duhul.

Îngăduie-ne să umblăm împreună în această părtăşie, printre lucrurile lui Dumnezeu, slujindu-L pe El, botezându-ne în Numele Lui şi umblând plini de respect faţă de moartea, îngroparea şi învierea Lui.

Ajută-ne să-L slujim şi să îndeplinim porunca Lui, căci El a spus:

„Aşteptaţi în Ierusalim până veţi primi o putere de sus.” (Fapte 1.4).

Ajută-ne să-L putem sluji în vindecarea divină, rugându-ne pentru bolnavi. Să putem să-L slujim în adunare, în frângerea pâinii, închinându-ne într-o unitate sfântă, în Cuvântul lui Dumnezeu. Ajută-ne să-L slujim în toate lucrurile, până vom ajunge în Ţara făgăduită. Îndură-Te, Doamne, ascultă-ne rugăciunea pentru că o cerem în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Acum, în timp ce stăm cu capetele plecate, să cântăm încet acest cântec. Mesajul este gata, dar aş vrea să nu plece nimeni. Fiţi liniştiţi. Să ne închinăm…

Mesajul este acela care corectează. Gândiţi-vă fiecare la ce aţi făcut, la ce aţi vrea să faceţi şi la ce v-a determinat să veniţi astăzi aici. Dacă este ceva care vă condamnă, e ceea ce aţi făcut ieri. Ce va fi mâine? Procedaţi astăzi corect şi atunci mâine veţi fi liberi. Vedeţi, voi trebuie să faceţi o alegere. Cum puteţi s-o faceţi?

Spuneţi: „Eu las totul deoparte prin credinţă, pentru ca astfel într-o zi să merg acolo sus.”

Acum, închinaţi-vă în Duhul.

În curând vom întâlni

Acea biserică dispreţuită.

(mergem mai greu, dar într-o zi o vom întâlni),

A Tatălui nostru.

Vom oferi tributul nostru în rugăciuni,

Pentru darul glorios de dragoste

Şi pentru binecuvântările Sale.

Închinaţi-vă Lui. Aceasta este închinarea plăcută Lui.

O, îi văd pe toţi aleşii Domnului. Pe fratele George, pe fratele Seward, şi pe toţi ceilalţi sfinţi.

Pe Howard, pe Edward şi pe toţi prietenii sfinţi care au plecat acolo cu mult timp în urmă.

 – Amin –