PREZENȚA NECUNOSCUTĂ A LUI DUMNEZEU

Topeka – Kansas

 Înainte ca mulţimea să crească, vom încerca să ne grăbim şi să lucrăm cu toţii pentru un singur scop, şi anume: să recunoaştem prezenţa lui Isus Hristos. Vedeţi? Dacă El este prezent, totul este în ordine. El a făcut Cuvântul şi este aici ca să-L confirme dovedind că „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.”

Noi L-am văzut aseară la lucru, I-am văzut infailibilitatea şi vrem să-L vedem aşa seară de seară, zi după zi şi an după an. El nu a vestit niciodată ceva fără să fie de fiecare dată desăvârşit şi la ţintă, indiferent despre ce era vorba şi când urma să se întâmple. Cum s-a putut aceasta? Câţi dintre cei care cunosc această slujbă, ştiu că acesta este adevărul? (Adunarea spune: „Amin.”) Aşa este. De fiecare dată s-a întâmplat la fel, fără să conteze cât părea de imposibil, şi aceasta pentru că El este Dumnezeu! O, dacă am înţelege şi am lua acest lucru în considerare

Noi mai petrecem încă puţin timp aici. Dacă nu mă înşel, o zi sau două și trei nopţi, iar serviciul de încheiere cred că va avea loc duminică după-amiaza. Vom încerca să încheiem duminică după-amiaza pentru ca păstorii şi toţi ceilalţi să se poată întoarce la bisericile lor, fiindcă nu dorim să vă ţinem departe de bisericile voastre. Dimpotrivă, dorim să mai adăugăm puţin la biserica voastră şi să vă ajutăm să primiţi mai multă credinţă în Dumnezeu, ca să-L puteţi sluji în biserica voastră. Vedeţi? Noi nu dorim să închidem uşile bisericii voastre, ci dorim să staţi acolo şi încercăm să vă ajutăm şi să vă încurajăm. Adevărul este că trezirea nu înseamnă să adaugi ceva la o biserică, ci înseamnă să trezeşti ceea ce ai deja. Aşa este.

Într-o zi am stat pe malul lacului Michigan şi am privit cum apa era foarte săltăreaţă din pricina vântului şi scutura bărcile de pe ea. Privindu-l, mi-am zis: „Ce se întâmplă? Lacul are o trezire.” Aceasta este! El sare şi se scutură. De ce? Pentru că vine peste el un vânt puternic. Apoi m-am gândit: „În acest lac nu este nici măcar o picătură de apă în plus faţă de zilele când apa lui este liniştită. Nu este mai multă apă, ci este doar agitată. Ei bine, dar de ce este agitată?” Ştiţi ce face agitaţia apei? Scoate toată murdăria din ea şi o lasă pe mal.

Şi noi avem nevoie de aşa ceva, şi anume: să spălăm necredinţa şi s-o aruncăm pe mal. Daţi prioritate şi importanţă Cuvântului lui Dumnezeu! De aceasta avem nevoie noi acum: de o trezire care să spele toată necredinţa, toate impurităţile, toate superstiţiile şi aşa mai departe. Ieşiţi afară să vedeţi că Dumnezeu este încă Dumnezeu! De aceea avem noi treziri.

Domnul să ne ajute în timp ce ne apropiem să citim un text scurt, şi fie ca El să binecuvânteze citirea Cuvântului Său din Matei 12.38-42.

Mesajul meu din seara aceasta este intitulat: „Prezenţa necunoscută a lui Dumnezeu.” Aseară am vorbit despre faptul că „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” Dar dacă El este Acelaşi, prezenţa Lui este necunoscută.

Haideţi să citim împreună:

„Atunci unii din cărturari şi din farisei au luat cuvântul şi I-au zis: „Învăţătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine!”

Drept răspuns, El le-a zis: „Un neam viclean şi preacurvar cere un semn; dar nu i se va da alt semn, decât semnul prorocului Iona.

Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului.

Bărbaţii din Ninive se vor scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii, şi-l vor osândi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decât Iona.

Împărăteasa de la miazăzi se va scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii, şi-l va osândi, pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este Unul mai mare decât Solomon.”

Prezenţa Lui necunoscută! La ce s-au gândit oamenii aceia? Dumnezeu a venit întotdeauna în felul acesta. Când a venit pentru prima dată aici, Isus a spus: „…voi zidiţi mormintele prorocilor, împodobiţi gropile celor neprihăniţi.” (Matei 23.29). Vedeţi, se întâmplă ceva ce trece pe lângă oameni, pentru că Dumnezeu Se ascunde de ochii celor înţelepţi şi Se descoperă pruncilor. Isus ¡-a mulţumit Tatălui pentru că a făcut un astfel de lucru. Vedeţi? El trece pe lângă oameni şi ei nici nu ştiu aceasta.

De exemplu, voi, catolicii care sunteţi în seara aceasta aici, vă amintiţi de Ioana d`Arc, care a trăit cu câtva timp în urmă în Franţa şi a condus revoluţia din acea ţară. Ea a fost o slujitoare adevărată a lui Hristos. Dar ce a făcut biserica cu ea? A declarat-o vrăjitoare şi a ars-o pe rug pentru că avea vedenii şi era duhovnicească. Câţiva ani mai târziu, ei au aflat că femeia aceea fusese o sfântă. Desigur, după aceea aţi scos din morminte trupurile preoţilor care o condamnaseră şi o arseseră pe rug, şi le-aţi aruncat în râu. Desigur, voi aţi făcut o mare penitenţă (pocăinţă) dezgropând trupurile acelor preoţi.

Ce s-a întâmplat în zilele profeţilor? Oamenii au făcut acelaşi lucru. Ei nu ¡-au recunoscut decât după ce slujba lor s-a încheiat şi au plecat de aici. Abia atunci recunoşteau că ei fuseseră profeţi.

Isus a venit pe pământ, fiind însoţit de Tatăl, Dumnezeu. El a spus: „Eu şi Tatăl una suntem. Tatăl Meu locuieşte în Mine şi nu Eu fac aceste lucrări, ci Tatăl Meu. Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi.” (Ioan 10.30,37).

Când El a fost pe pământ, cam unul din nouăzeci de oameni au ştiut de existenţa Lui în acel timp, deşi El era Mântuitorul lumii. Ei n-au recunoscut niciodată Cine era El, nici măcar biserica sau oricine altcineva. L-au răstignit şi L-au îngropat, dar El S-a ridicat a treia zi, înainte ca ei să afle Cine era El.

Aceste lucruri vin şi pleacă, dar oamenii nu le recunosc decât atunci când totul este trecut, pentru că nu se potriveşte cu teologia lor şi cu timpul acela. Vedeţi? Ei trăiesc întotdeauna în lumina altei epoci.

Astfel, iudeii nu L-au acceptat pe Isus pentru că trăiau în lumina Legii. Când a venit Isus, nu a fost în contradicţie cu Legea, ci a venit s-o împlinească. Totuşi, ei nu au putut să-L accepte pentru că mesajul Lui nu s-a potrivit cu crezurile şi tradiţiile lor. Vedeţi? El nu a venit cum au spus tradiţiile lor şi nu le-a ţinut. El ¡-a supărat cu adevărat când a rupt acele tradiţii şi a făcut lucruri care erau în opoziţie cu ceea ce credeau ei, aşa că s-au gândit că vrea să le rupă bisericile. Ei n-au putut să-L primească din cauza mesajului Său, dar noi ştim că astăzi El a venit exact în linia profeţiei lui Dumnezeu.

Acest lucru se poate întâmpla din nou, iar noi nici nu vom şti. Îmi imaginez că dacă El ar apărea în seara aceasta, ar fi atât de deosebit de ceea ce avem în şcolile şi seminariile noastre, încât foarte puţini ar recunoaşte ce se întâmplă. Dar El a spus cum va veni.

Isus a fost identificat de Scripturi, dar cărturarii şi fariseii acelui timp nu L-au putut identifica. De ce nu L-au putut recunoaşte? Pentru că au încercat să-L verifice cu alte metode. Dar El le-a spus: „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5.39). Vedeţi? El a venit cum spuneau Scripturile, dar ei şi-au închipuit că atunci când va veni Mesia, El ar trebui să facă ceea ce a făcut Moise sau Noe, şi să construiască o arcă sau ceva asemănător.

Motivul pentru care El a venit aşa, a fost ca să nu fie recunoscut de ei. Tradiţiile lor nu ¡-au învăţat aşa ceva, aşa că oamenii au fost atât de confuzi încât nu au ştiut ce se întâmpla.

Vă întrebaţi dacă acest lucru s-ar putea întâmpla din nou şi astăzi? Mă întreb dacă ar fi diferit de tradiţiile care ne-au învăţat. Acest lucru ar putea veni, iar noi nici măcar nu am şti decât după ce totul va fi trecut. Cam aşa va veni.

Ştiaţi că atunci când a venit în scenă Ioan Botezătorul, despre el se vestise încă din cartea lui Isaia, cu sute de ani în urmă? Isaia a profeţit cu opt sute de ani înainte de venirea lui Hristos. Ştiaţi că Ioan a venit exact cum au profeţit Isaia şi Maleahi, dar nici măcar apostolii nu au recunoscut acest lucru? Matei 11 spune că atunci când Ioan era în închisoare, l-a trimis pe unul din ucenicii săi la Isus ca să-L întrebe dacă era El Mesia sau trebuia să aştepte pe altul.

Isus nu le-a dat ucenicilor lui Ioan o carte despre cum să se comporte în închisoare sau ce fel de caracter trebuie să aibă, ci le-a spus: „Staţi pe aproape şi observaţi ce se întâmplă, apoi mergeţi şi spuneţi-¡ lui Ioan ce aţi auzit şi ce aţi văzut.” Aceea era dovada că El era Cuvântul. Ţineţi minte că Cuvântul vine întotdeauna la profet. Noi ştim cu toţii aceasta, pentru că Dumnezeu nu face nimic fără să arate mai întâi profeţilor Săi. Acesta este motivul pentru care Cartea Apocalipsei sau Descoperirea lui Isus Hristos este plinătatea deplină a lui Hristos înaintea noastră. El trebuie să trimită acum pe cineva care să confirme acea Carte, să o descopere, să deschidă Peceţile şi aşa mai departe. În ce priveşte însă o mai multă descoperire a lui Hristos, ea este deja recunoscută aici. El este plinătatea acestei descoperiri. Deci, fiţi atenţi! Cuvântul vine întotdeauna la profet.

Priviţi-l pe Ioan cum stătea în apă, vestind că Mesia era deja printre ei. El a spus: „…în mijlocul vostru stă Unul pe care voi nu-L cunoaşteţi. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.” (Ioan 1.26; Matei 3.11). Să ţineţi minte că El stătea chiar acolo, printre ei, dar ei nu L-au recunoscut. Aşa spune Biblia. Apoi, într-o zi când Isus a venit din nou printre ei, Ioan L-a recunoscut şi a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.” (Ioan 1.29). Înainte de a fi recunoscut de cineva, El a venit la profet; El era Cuvântul, iar Ioan era profetul.

Îmi amintesc de bătrânul meu învăţător baptist care mi-a spus:

„Ştii ce s-a întâmplat? Isus l-a botezat pe Ioan.”

„Nu cred aceasta,” ¡-am răspuns eu.

„Ba da. Ioan nu era botezat. El a venit să predice şi să boteze, dar nu a fost nimeni vrednic să-l boteze pe el, de aceea l-a botezat Isus.”

„Nu ştiu aceasta.”

Apoi, într-o zi când eram în camera de studiu, Duhul Sfânt a venit şi mi-a descoperit cum a fost. Priviţi! El a păşit în apă, iar Ioan I-a zis: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?”

Drept răspuns, Isus i-a zis: „Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.” (Matei 3.15-16). Vedeţi, Cuvântul a venit la profet în apă. Apoi, când a fost botezat, Duhul Sfânt S-a pogorât peste El, dar nu L-a văzut toată lumea, ci doar Ioan.

Îngerul Domnului poate fi prezent în seara aceasta printre noi şi să nu fie văzut decât de o singură persoană.

Steaua, Lumina pe care au urmat-o cei trei magi s-a arătat pe cer şi putea fi observată de fiecare observator, dar cu toate acestea nu a fost văzută decât de ei. Nimeni altcineva nu a văzut-o, pentru că era trimisă doar pentru ei. Vedeţi? Numai ei au văzut-o, numai pentru ei a fost reală.

Când Lumina, Stâlpul de Foc, l-a lovit pe Pavel pe drumul Damascului, el a recunoscut că se afla în prezenţa lui Dumnezeu. Acel evreu nu ar fi numit nici un alt duh, „Doamne”, dacă n-ar fi ştiut sigur că era Acelaşi Stâlp de Foc care ¡-a condus pe copiii lui Israel afară din Egipt. De aceea I-a zis: „Cine eşti Tu, Doamne?”

„Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?Eu sunt Isus.” (Fapte 9.4-5).

Isus a spus: „Eu vin de la Dumnezeu şi Mă întorc la Dumnezeu.” (Ioan 13.3). El a fost Stâlpul de Foc care l-a condus pe Moise în pustie, apoi S-a întors înapoi.

Pavel a fost lovit de Lumina aceea, pe drumul Damascului, dar niciunul din cei care-l însoţeau nu au văzut Stâlpul de Foc. Pentru el însă, a fost atât de real încât a orbit şi a trebuit să fie dus de mână până pe strada numită „Dreaptă” din Damasc.

Anania, un proroc din Damasc, a avut o vedenie şi s-a dus să-şi pună mâinile peste el. Astfel, Pavel a primit Duhul Sfânt, solzii de pe ochii lui au căzut şi a putut vedea din nou. Pentru el întâlnirea cu acea Lumină a fost atât de reală încât a orbit, deşi niciunul din cei care-l însoţeau nu au putut vedea nimic.

La fel este şi în seara aceasta. Aici este cineva care poate să-L aducă pe Dumnezeu în scenă, iar ceilalţi nu ştiu nimic despre prezenţa Lui. Să Îl recunoaşteţi pe Dumnezeu!

Când a venit Isus pe pământ şi a împlinit semnele pe care spune Biblia că trebuia să le împlinească, ei nu au putut să-L recunoască pentru că nu era în acord cu tradiţiile lor. Dar El nu trebuia să vină şi să facă lucrările pe care le făcuse Moise, ci trebuia să fie născut din fecioară. Conform Deuteronom 18.15, El trebuia să fie un Profet, şi ca urmare a făcut acele lucrări şi semne.

Iudeii au privit întotdeauna după semne, pentru că au fost învăţaţi să nu se bazeze niciodată pe cuvântări intelectuale, ci pe semne. Iudeii ştiau foarte bine aceasta, iar grecii căutau înţelepciune.

Astfel, oamenii aceia I-au zis: „Rabi sau Stăpâne, arată-ne un semn.” Ei voiau să ştie. El le arătase un semn, dar ei doreau un altfel de semn. El nu putea face însă alt semn decât pe cel al timpului Său.

El face aceasta şi astăzi, aşa că această turnare a Duhului Sfânt este semnul venirii Lui în această epocă, după cum a promis.

Ei doreau un semn, dar deşi El le dăduse deja semnul biblic, voiau un alt semn. Din cauza aceasta sunt oamenii de astăzi atât de confuzi. Răpirea poate avea loc oricând, dar gândiţi-vă ce lucru trist va fi pentru mulţi!

Haideţi să ne întoarcem în locul în care Ioan şi-a trimis ucenicii ca să îl întrebe pe Isus dacă era sau nu Mesia, iar El a făcut multe lucruri în acel ceas. După ce ucenicii au plecat să-¡ spună lui Ioan ce văzuseră şi auziseră, Isus s-a întors spre cei prezenţi acolo şi le-a zis: „Ce v-aţi dus să vedeţi în pustie? Ce v-aţi dus să vedeţi când predica Ioan? Un om îmbrăcat în haine moi? Cei ce poartă haine moi sunt în palatele împărăteşti. Ei îngroapă morţii, sărută copilaşii, căsătoresc tinerii şi aşa mai departe. Ei nu ştiu să mânuiască Sabia cu două tăişuri. Atunci ce v-aţi dus să vedeţi? O trestie clătinată de vânt? Pe unul care dacă un grup îi oferă mai mulţi bani, se duce acolo în loc să meargă unde l-a chemat Domnul? Ioan nu era un astfel de om. Putea cineva să-l amăgească spunând: „Îţi voi da mai mult dacă negi ceea ce înveţi şi iei altceva?” Nu, pe Ioan nu! Atunci ce v-aţi dus să vedeţi? Un profet? Eu vă spun că este mai mult decât un profet. Dacă puteţi primi aceasta, el este cel despre care a spus profetul: „Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea…” (Maleahi 3.1).

Într-o zi, ucenicii L-au întrebat: „Oare de ce zic cărturarii că întâi trebuie să vină Ilie?”

Drept răspuns, Isus le-a zis: „Este adevărat că trebuie să vină întâi Ilie şi să aşeze din nou toate lucrurile.

Dar vă spun că Ilie a şi venit, şi ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el ce au vrut.”

Atunci ucenicii au înţeles că le vorbise despre Ioan Botezătorul.” (Matei 17.10-13). Vedeţi? Acei apostoli aleşi nu au putut vedea cine era el; nu au putut vedea că era Ilie.

Fiţi atenţi! Venirea Domnului se va petrece în taină. Astfel, Isus a spus: „Vă spun că, în noaptea aceea, doi inşi vor fi în acelaşi pat, unul va fi luat, şi altul va fi lăsat;

Doi bărbaţi vor fi la câmp: unul va fi luat, şi altul va fi lăsat.” (Luca 17.34-36).

În fiecare zi dispar sute de oameni de pe faţa pământului şi nu le ţine nimeni socoteala. Astfel, într-una din aceste zile, oamenii vor putea spune: „Vrei să zici că am intrat în perioada necazului? Păi, am crezut că biserica va pleca înainte de începerea necazului!” Oamenii nu-şi dau seama şi nu înţeleg că răpirea poate avea loc fără ca ei să ştie ceva despre aceasta, pentru că plecarea Bisericii este tainică.

Gândiţi-vă că oamenii vor continua să predice, spunând că sunt salvaţi; vor continua să aducă membri în biserică, vor construi biserici şi vor face la fel ca în zilele lui Noe, fără să ştie că răpirea a avut loc deja. „Ea va avea loc, iar ei nu vor şti nimic de aceasta.” În fiecare zi dispar sute de oameni de pe pământ şi nimeni nu ştie unde s-au dus şi ce s-a întâmplat cu ei. Această dispariţie poate fi răpirea.

Prieteni, faptul că suntem membrii unei biserici sau ceva de felul acesta, nu înseamnă mare lucru. Voi trebuie să vă înconjuraţi cu armura Lui; trebuie să luaţi întregul Cuvânt al lui Dumnezeu, să ţineţi de El şi să vă lăsaţi de toată purtarea aceasta de Hollywood. Hollywood-ul sclipeşte, pe când Evanghelia străluceşte prin umilinţă.

Dumnezeu nu este în toate aceste lucruri măreţe şi sofisticate pe care le vedem. El vine în umilinţă, în blândeţe şi modestie, şi trece pe lângă toate acestea. Voi puteţi vedea toate acestea dacă sunteţi în concordanţă cu Cuvântul. „Cine are urechi, să audă ce zice Bisericilor Duhul,” ceea ce a fost identificat astăzi.

El S-a identificat pe Sine în mod corect pentru credincioşii din acea zi, celor care caută acest lucru. Uitaţi-vă la Petru şi Andrei; uitaţi-vă la Natanael care nu a avut nici o întrebare în minte; uitaţi-vă la femeia de la fântână care n-a avut nici o întrebare.

Dar fariseii L-au văzut făcând acele lucruri, apoi L-au numit ”Beelzebul, un diavol.” Lucrările erau gata făcute, iar ei trebuiau să răspundă în faţa adunării lor, aşa că singurul lucru pe care puteau să-l facă era să-L numească „un duh necurat.” Beelzebul era un diavol, un ghicitor sau aşa ceva. Oricine ştie că ghicirea este de la diavolul, dar El era Cuvântul care cunoştea tainele inimii şi dovedea că era Profetul care trebuia să se ridice în acea zi, Profetul Mântuitor, dar când El a făcut acest lucru, biserica din acea zi L-a numit „Beelzebul.”

Vedeţi? El le-a spus: „Voi sunteţi orbi şi conduceţi alţi orbi.” Nu intră nici ei şi nu îi lasă nici pe alţii să intre. Noi vrem să aflăm astăzi Adevărul; trebuie să ştim Adevărul. Este El Acelaşi? Este El aici ca să împlinească ceea ce a promis că va împlini? Cercetaţi Scripturile şi vedeţi ce trebuie să facă El astăzi.

Martin Luther nu putea merge mai departe cu mesajul lui Wesley pentru că s-au organizat şi ca urmare s-au oprit acolo. Luther a ieşit din biserica catolică, fiind punctul de pornire. El a avut mesajul neprihănirii, pentru că acela a fost Cuvântul lui Dumnezeu promis pentru acea zi. După moartea lui Luther, ei au făcut organizaţia luterană şi s-au aşezat confortabil.

După cum spune Scriptura, trebuia să vină o altă epocă a Bisericii, aşa că a urmat epoca Bisericii Filadelfia, când s-a ridicat John Wesley. Evanghelia s-a dus tot timpul spre vest. Când s-a întâmplat acest lucru, s-a ridicat John Wesley, dar urmaşii lui Luther nu au putut primi acest lucru pentru că erau deja organizaţi. Ei au rămas la neprihănire şi ca urmare nu au putut primi sfinţirea.

După ce s-au organizat şi wesleienii şi s-au împărţit în mai multe ramificaţii, a venit şi mesajul penticostal cu restituirea darurilor, dar nimeni nu s-a putut mişca mai departe pentru că erau deja organizaţi. De plâns este însă faptul că şi penticostalii s-au organizat.

 Uitaţi-vă la ziua în care trăim acum şi la promisiunea dată pentru ea. Unde suntem noi? Am mers mai sus. Stâlpul de Foc Se mişcă, iar copiii lui Dumnezeu se mişcă împreună cu El, pentru că noi trebuie să ne mişcăm odată cu Cuvântul.

Astăzi am devenit leneşi, iar biserica a devenit lumească şi indiferentă, minţile lor sunt pline de televizor, de seriale ca: „Noi o iubim pe Lucy” şi alte lucruri de felul acesta. Aceasta arată unde se află inimile oamenilor. Poţi să le tot spui că aceste lucruri sunt greşite, fiindcă ei se vor uita la tine ca şi când ai fi nebun. De ce aceasta? Pentru că sunt „iubitori de plăceri mai mult decât iubitori de Dumnezeu.” Vedeţi?

Oh, cea mai mare plăcere pe care o ştiu este să mă rog până când îmi dau seama că mă aflu în prezenţa lui Dumnezeu şi recunosc acest lucru. Eu cred că ceea ce ar trebui să fie bucuria bisericii este prezenţa Duhului Sfânt, cunoştinţa că Dumnezeu a făcut o promisiune ce este printre noi şi faptul că Îi simţim prezenţa şi vedem cum Se legitimează Cuvântul. Aceasta ar trebui să mărească credinţa, să-¡ facă pe schilozi să umble, pe orbi să vadă, pe surzi să audă şi pe muţi să vorbească.

Eu am fost în Africa de Sud, unde au fost adunaţi în jur de două sute de mii de oameni, pe terenul de curse de viteză din Durban, iar acei oameni au văzut acest lucru întâmplându-se o singură dată după ce le-am explicat cât mai simplu şi douăzeci şi cinci de mii au fost vindecaţi pe loc. Ei au trebuit să aducă şapte camioane lungi de aici până acolo (Fratele Branham arată), cu câte şaisprezece sau optsprezece roţi fiecare, ca să poată transporta cârjele şi toate acele lucruri aruncate de cei vindecaţi. Aceia erau păgâni care nu puteau deosebi stânga de dreapta.

În ziua următoare, domnul Sidney Smith, primarul oraşului Durban, m-a sunat şi mi-a spus: „Du-te la geamul spre Oceanul Indian şi vei vedea ceva ce n-ai mai văzut.” Acolo era o escortă a poliţiei, urmată de şapte camioane mari şi sute de oameni care cu o zi înainte fuseseră în cârje, pe tărgi,  păşeau în urma lor cântând: „Crede numai, toate lucrurile sunt posibile.” Cu o săptămână în urmă, ei erau în război tribal, iar acum mergeau braţ la braţ şi umăr lângă umăr. De ce? Pentru că au recunoscut că Dumnezeul cerurilor a apărut înaintea lor în forma Cuvântului Său. Dar noi, intelectualii americani, stăm pe loc. Oamenii aceia se vor ridica în ziua judecăţii şi vor condamna această generaţie pentru ceea ce au văzut.

Aceasta îmi aminteşte de o femeie din Louisville, Kentucky, care s-a dus nu demult cu copilul ei într-un magazin. Acolo, a început să fluture tot felul de lucruri înaintea ochilor lui ca să-l facă să reacţioneze, dar copilul acela mic privea ţintă înainte, fără să clipească. Într-un final, femeia a luat un clopoţel mic, o jucărie care ar fi trebuit să-¡ atragă atenţia, şi a început să-l scuture, dar copilul acela continua s-o ignore şi să privească ţintă înainte. Atunci a început să ţipe până a căzut pe spate, iar câţiva oameni au alergat s-o ajute. Disperată, femeia a spus:

„Oh, nu, nu se poate întâmpla aşa ceva! Nu se poate!”

„Dar ce s-a întâmplat?” au întrebat-o cei din jur.

„Medicii au spus că băieţelul meu este bine.”

„Dar ce are copilul, doamnă?”

„Acum şase luni a început să privească în gol. Nu ia aminte la nimic şi nu-l interesează nimic, ci stă acolo şi priveşte în gol. Medicul mi-a spus că după părerea lui este mai bine, aşa că l-am adus aici unde pot cumpăra jucării care să-¡ poată atrage atenţia, dar el continuă să privească în gol.”

Aşa a ajuns şi biserica. Dumnezeu a scuturat fiecare promisiune din Biblie înaintea lor, dar ei stau acolo şi privesc în gol. „Ce?” spun ei, „Arată-mi un semn!” Aceasta se întâmplă tot timpul în jurul nostru, deşi ar trebui să ne lumineze aducerea în prezenţa lui Dumnezeu, pentru că atunci când El face o promisiune, stă pe ea. Da, domnilor.

După ce Isus a dovedit semnul mesianic, şi anume că El era Mesia, ei au continuat să ceară un semn: „Arată-ne un semn.” Vedeţi, ei nu L-au recunoscut, deşi priveau chiar la El. De ce? Pentru că nu era în ei să creadă acest lucru.

Este cum spunea bătrâna mea mamă: „Tu nu poţi scoate sânge dintr-o sfeclă, pentru că nu are aşa ceva.”

Ei nu L-au putut recunoaşte pentru că erau orbi din cauza crezurilor lor. Ei nu cunoşteau promisiunile Scripturii, pentru că erau acoperite de crezurile lor. Vedeţi? Crezurile şi tradiţiile lor au acoperit promisiunile Scripturii. Dacă ar fi fost învăţaţi după Scriptură, ar fi văzut semnul care Îl urma pe Mesia. Câţi dintre voi cred că El a venit sub semnul corect? (Adunarea spune: „Amin!”). Desigur că aşa a fost. El a venit conform făgăduinţei, dar ei nu L-au văzut pentru că au fost învăţaţi un crez: „Noi credem aceasta şi aceea.” Totuşi, toţi credeau în Dumnezeu.

Noi, americanii, credem că vom fi scuzaţi pentru că ridică biserici mari, avem păstori fini şi alte lucruri de felul acesta. Ţineţi însă minte că Dumnezeu ar fi nedrept dacă ne-ar privi în felul acesta, pentru că Abel şi Cain, cei doi închinători din afara Edenului, au construit fiecare un altar Domnului şi fiecare a adus o jertfă, au oferit daruri şi s-au rugat, dar numai unul a avut dreptate, în timp ce celălalt a fost greşit. Noi trebuie să avem Adevărul, iar Adevărul este întotdeauna Cuvântul lui Dumnezeu.

Astăzi este la fel, pentru că oamenii au devenit atât de orbi! Eu îi întreb: „Eşti creştin?” iar ei îmi răspund: „Oh, eu aparţin acolo sau dincolo!” Vedeţi? Ei nu au nimic a face cu El. Eu n-am nimic împotriva acestui lucru, puteţi aparţine unde vreţi, dar aceasta nu are nici o importanţă, nu vă ajută.

În dimineaţa aceasta am vorbit cu păstorul despre aceasta. Când eram în Colorado, adunam vitele şi stăteam în şa, cu piciorul deasupra, în felul acesta. (Fratele Branham arată). Vitele asociaţiei Hereford păşteau pe teritoriul râului Troublesome. Trebuia să te sui pe vârful dealului şi să priveşti în vale, ca să vezi drumul care se bifurcă spre est şi vest. Grupul cu care m-am dus eu, a mers spre est. Acolo era un gard de sârmă ghimpată ca să ţină vitele departe de ţinuturile private şi să fie mânate pe drumul spre munte, pe timpul verii.

Noi adunam toate vitele într-un loc pe malul acelui râu. Erau de la opt sau zece ferme diferite şi vara le mânam spre munţi. După ce adunam toate vitele şi erau numărate şi însemnate, ne pregăteam să le mânăm spre munte.

Pădurarul şef stătea acolo şi număra vitele în timp ce treceau pe acolo. Eu am observat că acolo erau vite de la diferite ferme. Domnul Grimes avea ferma Diamond, iar în susul dealului erau fermele: Turkey, Track, Vechiul Tripod şi multe altele. Dar pădurarul nu se uita la numele fermei, ci căuta eticheta de sânge din ureche. Pe acea păşune nu se putea găsi nici o altă vită în afară de cele din rasa pură Hereford. Astfel, vitele trebuiau însemnate în ureche cu o etichetă care arăta semnul de sânge.

Tot aşa va fi şi la judecată. Atunci, El nu mă va întreba dacă sunt metodist, baptist sau prezbiterian. Pentru El nu contează din ce biserică sunt. Ca să intri acolo, va trebui să fii un creştin născut din nou din sângele lui Isus Hristos. Noi trebuie să ţinem minte că nimeni altcineva nu va intra acolo.

Când El nu este recunoscut, nu-Şi poate descoperi întotdeauna puterea. Tu trebuie să crezi, chiar dacă Dumnezeu nu este prezent întotdeauna. Aceasta este tot.

La fel s-a întâmplat şi cu femeia cu scurgere de sânge. Oamenii treceau pe acolo şi spuneau: „Acesta este Rabinul, individul care se pretinde profet, fanaticul.”

Şi ce s-a întâmplat? Femeia aceasta micuţă avea o scurgere de sânge şi a auzit de El, iar când a venit acolo, a recunoscut Cine era El şi a spus: „Dacă aş putea să îi ating numai haina!” Vedeţi?

Ce a eliberat El când credinţa adevărată în Dumnezeu a devenit un lucru pozitiv pentru ea? A eliberat puterea vindecării, iar credinţa L-a atins în aşa fel pe El, încât s-a întors spre ea şi ¡-a spus ce problemă avea, după care a adăugat: „Credinţa ta te-a salvat!” Ce a salvat-o? Credinţa.

Poate acolo erau şi oameni mai bolnavi decât acea femeie, dar ea ¡-a recunoscut prezenţa şi a ştiut că aceea era şansa ei.

O, dacă am putea face şi noi la fel în seara aceasta, oameni buni! Dacă ne-am da seama că El apare în aceste adunări, cu un singur scop printre noi: să împlinească dorinţele pe care le avem la El. Dar trebuie să-I recunoaştem prezenţa! Cum putem face aceasta? Când vedem cum Se manifestă Cuvântul făgăduit pentru epoca aceasta şi nu Cel făgăduit pentru epoca lui Moise sau pentru alte epoci.

Noi vedem că El S-a dus mai departe şi a întâlnit un om mărunţel care se numea Iair. Fiica lui murise de curând, dar el credea că ceea ce spunea Isus era Adevărul. Ţineţi minte că Iair era un preot, un fruntaş al sinagogii şi îi era interzis să aibă vreo legătură cu Isus, pentru că se spusese clar: „Oricine se va asocia cu El, va fi dat afară din sinagogă.” Ei bine, pe el nu-l interesa dacă urma să fie dat afară sau nu, fiindcă pentru el a fost suficient faptul că Dumnezeu era prezent în Hristos, şi Hristos era Cuvântul. Ce a făcut aceasta pentru Iair? I-a eliberat puterea de înviere care se afla în Hristos. Amin. Acea putere a adus înapoi o fetiţă care era moartă, pentru că Dumnezeu era în Hristos şi prezenţa Lui a fost în casa lui Iair.

Dar deşi în Isus era aceeaşi putere, când a fost în cetatea în care a crescut, nu a fost recunoscut. Pentru ei, prezenţa Lui nu însemna nimic şi probabil Îl considerau fanatic. „Unde sunt aceste lucruri?” spuneau ei. „Am auzit că faci asta şi cealaltă, aşa că vrem să le vedem şi apoi vom crede!”

N-aţi auzit şi voi aceasta? „Voi, grămadă de penticostali care credeţi în vindecarea divină, aici este Cutare şi Cutare! Vreau să văd cum îl vindecaţi!”

Acesta este acelaşi diavol bătrân care a spus odată: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, spune acestor pietre să se facă pâini.”

Este acelaşi diavol bătrân, care atunci când I-au fost acoperiţi ochii, L-au lovit peste cap cu un băţ şi au spus: „Daţi băţul de la unul la altul şi spuneţi: „Proroceşte cine Te-a lovit şi vom crede că eşti un Profet!” Dar vedeţi, El nu Se dă în spectacol pentru nimeni. Desigur.

Când a fost pe cruce, acelaşi diavol a spus: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce şi dovedeşte aceasta!” El putea face acest lucru, dar nu l-a făcut.

Ei L-au făcut să plătească cel mai mare tribut pe care l-a plătit cineva vreodată şi au strigat: „Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui!” Dacă s-ar fi salvat pe Sine, nu putea să ne salveze pe noi. Dar S-a dat pe Sine ca să-¡ poată salva pe alţii. Totuşi, ei n-au putut recunoaşte prezenţa lui Dumnezeu. Aşa este.

 Acum El eliberează putere de vindecare şi ce mai face? Eliberează şi puterea care vă deschide ochii ca să-L recunoaşteţi. Vedeţi? El poate să vă deschidă ochii ca să-L recunoaşteţi, sau poate să vă orbească ochii încât să nu-L mai recunoaşteţi niciodată. Ceea ce deschide ochii unora, îi închide pe ai necredincioşilor.

Oamenii din oraşul acela nu aveau deloc încredere în Isus. Fariseul Simon a pregătit un ospăţ la care L-a invitat şi pe El, dar a făcut-o pentru că voia să le dovedească tuturor că Isus nu era un Profet. Fariseul stătea acolo şi toasta cu cupele lui, iar casa îi era plină de acele miresme fine de parfum.

În vremea aceea, ei aveau un băiat care stătea la uşă şi spăla picioarele musafirilor. Drumurile lor erau pline de praf şi de mirosul animalelor care treceau pe acolo, de aceea era obiceiul să se spele picioarele invitaţilor.

Dacă erai invitat într-o casă din Palestina, primul lucru care se făcea era să ţi se spele picioarele, apoi ţi se dădeau nişte papuci de casă cu care să umbli pe acele covoare persane. Ei aveau case foarte frumoase.

Următorul lucru care se făcea era să ţi se dea nişte ulei în mână. Acest ulei era făcut din nişte trandafiri care se găsesc în munţi. După ce se scutură petalele de trandafiri, lasă un fruct micuţ plin cu parfum. Ei îşi puneau acel parfum pe faţă, din cauză că razele soarelui palestinian sunt foarte puternice şi produc un miros neplăcut de transpiraţie. Apoi, când invitatul intra pe uşă, era întâmpinat de gazdă care îl săruta pe gât şi îi urma bun venit.

Cum a fost posibil ca băieţii care spălau picioarele să-L lase pe Isus să treacă pe lângă ei fără să-I spele picioarele? Cum de L-au lăsat să intre fără să-¡ dea parfum să se ungă şi sărutul de bun venit? Dar acolo pe stradă era o prostituată. Niciunul din toţi oamenii aceia religioşi, nu Îl recunoşteau, dar femeia aceea cu renume rău s-a uitat prin gratiile porţii şi L-a văzut stând acolo într-un colţ, singur şi timid.

La fel se întâmplă şi astăzi dacă eşti în această mulţime de necredincioşi: te trezeşti că eşti nelalocul tău, neprimit şi timid. Ei te numesc: „holly-roller murdar şi mizerabil,” o persoană care nu este într-o stare mintală normală, ghicitor, unul care se ocupă cu telepatia mintală sau orice alt nume rău.

Isus le-a spus însă: „Ceea ce vorbiţi împotriva Fiului omului vă va fi iertat, dar când va veni Duhul Sfânt, un singur cuvânt spus împotriva Lui nu vă va fi iertat niciodată.” Vedeţi?

Femeia aceea a văzut că El avea nevoie să fie servit, aşa că s-a grăbit să se ducă să cumpere o cutie de alabastru, plină cu ulei. Poate a folosit pentru aceasta, banii pe care ¡-a făcut prin prostituţie. Ce s-a întâmplat însă? Poate femeia a spus: „El este un Profet şi-mi amintesc că o altă femeie, în aceeaşi condiţie cu a mea, a avut ocazia să-L recunoască şi astfel a fost iertată. Aseară am vorbit cu ea despre aceasta la fântâna din Sihar. Numai să pot ajunge la El, pentru că ştiu Cine este, şi doresc să-I fac un serviciu, fiindcă ştiu că este Fiul lui Dumnezeu.”

Femeia s-a strecurat înăuntru şi s-a simţit foarte vinovată în timp ce s-a apropiat de El. Aşa se simte orice păcătos care stă în prezenţa Lui: se simte vinovat şi se căieşte cu adevărat.

Femeia încerca să ascundă lacrimile care au început să-¡ curgă pe picioarele Lui. Ea dorea să-L ungă, dar lacrimile au început să-¡ curgă pe picioarele Lui, aşa că a început să le şteargă cu părul capului ei. Astfel, praful de pe picioarele Lui s-a transformat în noroi şi mirosea greu din pricina mirosului lăsat de animalele care mergeau pe acelaşi drum pe care mergeau oamenii. Isus stătea cu acel noroi urât mirositor pe picioare, în timp ce femeia continua să ¡ le spele cu lacrimile ei şi să ¡ le şteargă cu părul capului ei pentru că nu avea un prosop.

Care este frumuseţea şi onoarea unei femei? Părul ei. Dar multe dintre voi, femeilor, îl tăiaţi scurt, deşi este greşit. Femeia aceea şi-a luat părul şi a început să şteargă picioarele lui Isus cu el, luând acel miros de pe El asupra ei, purtându-¡ ruşinea. Oh, Doamne! Aceasta se întâmplă când recunoşti în prezenţa cui te afli. Vedeţi? Surorile noastre aproape că trebuie să stea în cap ca să poată face aşa ceva, dar femeia aceea ¡-a spălat picioarele cu lacrimile ei, ¡ le-a şters cu părul ei şi apoi ¡ le-a sărutat.

Fariseul Simon stătea undeva în spate şi tot spunea: „Oh, oh!” Parcă îl văd cum a izbucnit dintr-o dată pentru că el nu a recunoscut cine era Isus: „V-am spus eu că nu este Profet. Dacă ar fi Profet, ar şti ce fel de femeie este cea de lângă El.”

Isus nu a mişcat nici măcar un deget de la picior, ci a urmărit-o doar cu privirea. Femeia era speriată, iar după ce ea şi-a încheiat serviciul făcut pentru El, Şi-a îndreptat privirea spre fariseu şi ¡-a zis: „Simone, vreau să-ţi spun ceva. Tu M-ai invitat şi M-ai adus aici.” Cu alte cuvinte, El avea un as pe mânecă. „Ai făcut-o pentru că ai vrut să mă pui în spectacol şi să dovedeşti că Eu nu sunt ceea ce sunt. Când am venit aici, trebuia să-Mi speli picioarele, dar nu ai făcut-o; trebuia să-mi dai ulei să mă ung pe cap, dar nu ai făcut-o, şi nu mi-ai dat nici sărutul de bun venit. Dar femeia aceasta, de când am venit aici mi-a spălat picioarele cu lacrimile ei, Mi le-a şters cu părul capului ei şi Mi le-a sărutat într-una. Eu am ceva împotriva ta, Simone.”

Apoi S-a întors spre femeie. Mi-o imaginez cum stătea acolo cu acei ochi mari şi frumoşi şi cu faţa plină de ulei şi praf de pe picioarele Lui, şi întrebându-se: „Oare am greşit ceva? Am greşit ceva?”

Dar Isus a continuat: „De aceea îţi spun: păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate. Du-te în pace.”

Ce s-a întâmplat? Ea a recunoscut şansa pe care o avea. Vedeţi? Ea L-a servit, dar fariseul nu a făcut aceasta. Femeia L-a văzut şi I-a recunoscut prezenţa. Ce a făcut acest lucru pentru ea? Ce a eliberat? Iertarea pentru păcatele ei. Şi ce a mai făcut? A eliberat puterea lui Dumnezeu ca să le arate acelor necredincioşi că El era Profetul, bucuria şi puterea Vieţii veşnice. El ştia cine era femeia, şi a eliberat toate acele lucruri.

Cel care a cauzat ca un cui mare să-I străpungă picioarele sfinte, nu a recunoscut niciodată prezenţa lui Dumnezeu în El. Fariseul acela dorea ca Isus să facă câteva trucaje ieftine sau să Se dea în spectacol.

Aceasta doreşte şi lumea de astăzi: un spectacol. Ea nu doreşte Evanghelia ci vrea să fie distrată.

Pilat a spus: „Aduceţi-L aici, pentru că vreau să-L văd şi eu făcând o minune sau ceva de felul acesta.” El a fost în prezenţa lui Dumnezeu, dar L-a respins pentru că în ochii lui a contat mai mult opinia publică decât faptul că se afla în prezenţa lui Dumnezeu. Şi ce s-a întâmplat? Femeia a fost iertată şi a primit Viaţa veşnică, în timp ce el şi-a pierdut minţile şi a devenit un om nebun, iar în final s-a înecat undeva în Elveţia.

Pilat s-a lăsat dus de valul opiniei publice care spune că „Isus era un Beelzebul, un credincios prefăcut care nu este bun de nimic, etc.” Şi ce a făcut? Şi-a tăiat şansa din prezenţa lui Dumnezeu, deşi putea fi iertat. El ¡-a spus lui Isus: „Am puterea să Te crucific şi am puterea să Te eliberez.” Dar Isus ¡-a răspuns: „Tu n-ai avea nici o putere dacă nu ţi-ar fi dată de Tatăl Meu.” Dacă ar fi cunoscut Scripturile, ar fi trebuit să ştie aceasta. Ca iudeu, el ar fi trebuit să ştie aceasta, dar tradiţiile l-au tras în jos.

La fel se întâmplă şi astăzi. Oamenii văd că este Evanghelia, văd unde vine Duhul Sfânt cu puterea şi slava lui Dumnezeu care eliberează păcătoşii de păcat, îi botează cu Duhul Sfânt, vindecă bolnavii şi arată semne şi minuni, dar cu toate acestea, oamenii se îndepărtează spunând: „Aceasta este o prostie. Vezi ce crede biserica mea?” În felul acesta îţi vinzi dreptul de întâi născut. Eşti un alt Esau!

Astăzi foarte mulţi oameni primesc şansa să stea în prezenţa Lui, aşa cum s-a întâmplat şi atunci, dar Îl resping din pricina opiniei publice. Să stai în prezenţa lui Dumnezeu!

Prietene, mă întreb dacă în seara aceasta, noi, care suntem creştini, stăm în prezenţa lui Dumnezeu şi suntem bolnavi, nu cumva vom respinge şansa de a fi vindecaţi datorită necredinţei noastre? Noi, care susţinem că Îl credem, nu recunoaştem cu adevărat prezenţa Lui şi ceea ce a promis El că va face astăzi.

Isus a mustrat generaţia aceea pentru că nu au crezut semnul mesianic, cu toate că El era dovedit prin făgăduinţa dată pentru acea zi. El ¡-a mustrat, dar ei L-au numit Beelzebul.  Ei au dorit ca El să aibă semnul lui Moise şi să deschidă Marea Roşie; au dorit ca El să aibă semnul lui David şi să pună stăpânire pe tron şi pe domnie. Dar nici o Scriptură nu a spus că El va face aşa ceva. El a trebuit să fie Profet. Nu Împărat, ci Profet. Atunci El a fost un Profet şi a făcut semnele pe care a spus Dumnezeu că le va face în acele zile, dar cu toate acestea, ei au dorit ca El să facă ceva semne spre satisfacţia lor. Vedeţi?

Mă întreb dacă nu cumva ne uităm şi noi prea departe înaintea noastră, pentru ceva care se află chiar lângă noi. Mă întreb dacă nu cumva şi astăzi se întâmplă la fel şi trecem pe lângă şansa noastră? Ţineţi minte că modelele din trecut nu greşesc niciodată. După cum a spus Isus, ultimul semn este în legătură cu ceea ce s-a întâmplat în Sodoma şi Gomora: „Cum a fost în zilele lui Lot, aidoma va fi şi la venirea Fiului omului.” Nu la venirea Fiului lui Dumnezeu, ci atunci când „Se va descoperi Fiul omului.” Priviţi unde ne aflăm astăzi! Prieteni, în legătură cu aceasta pot să vă spun câteva lucruri care vă vor uimi, deşi nu este potrivit s-o fac.

Aş vrea să vă pun o mică întrebare în timp ce ne oprim câteva minute înainte să continuăm cu acest serviciu. Mă întreb dacă pot să vă întreb următorul lucru.

Toţi ştim că lumea este în aşteptarea venirii Lui, iar Biblia spune că vor fi „cutremure ici şi colo, luna se va face ca sângele şi cenuşa vulcanică va acoperi totul.” Isus a spus să vă uitaţi la aceste semne din timpul sfârşitului: „marea va fi învolburată, inimile oamenilor înfricoşate şi uimite de vremurile care vin, neînţelegeri între popoare și așa mai departe.”

Priviţi apoi mişcarea perversă de astăzi! Homosexualitatea a crescut în California cu patruzeci la sută. Afecţiunea firească normală dintre un bărbat şi o femeie a dispărut deja. Oamenii se pretind creştini dar stau acasă şi ascultă indivizi ca Pat Boone, Elvis Pressley, Ernie Ford şi alţii care duminica merg şi cântă imnuri de laudă lui Dumnezeu, apoi fac acele lucruri murdare, sărută femei şi aşa mai departe.

Nici un bărbat nu ar trebui să sărute o femeie până când nu este căsătorit cu ea. Sărutul este o încrucişare a glandelor femeieşti cu cele bărbăteşti, aşa că oricum ai lua-o este greşit. Este un preludiu al actului sexual. Când glandele femeieşti şi cele bărbăteşti se ating, este un act sexual. Dacă un bărbat sărută un alt bărbat pe gură, îl va face pe acesta să vomite şi la fel se întâmplă dacă o femeie sărută o altă femeie. De ce este diferit? Pentru că sărutul este un potenţial act sexual. Aşa este. Un model al lui Hristos care Îşi sărută Mireasa. Voi nu ar trebui să faceţi aceasta niciodată.

Priviţi însă la aceste filme şi lucruri de astăzi, care sunt o conglomerare de săruturi şi îmbrăţişări. Peste tot este ca un adulter public, iar oamenii sunt atât de orbi încât nu văd aceasta. Aşa este. Totul este într-o decădere sodomită, aşa cum a spus Biblia.

El a spus că se vor întâmpla atât de multe lucruri! Priviţi timpul acesta şi făgăduinţele pe care le-a făcut El şi care trebuie să se împlinească astăzi. Cercetaţi apoi ceea ce se întâmplă, vedeţi unde ne aflăm şi apoi decideţi dacă El mai este sau nu în Cuvântul Său. Iudeii voiau să vadă semnul lui Moise şi al lui David, dar acela nu era pentru timpul lor, ci a fost pentru epoca lui Moise şi a celorlalţi. Acum trebuie să se împlinească făgăduinţa pentru epoca aceasta. Astfel, El le-a arătat clar şi ¡-a invitat să cerceteze Scripturile, ca să vadă în ce zi trăiesc.

El face acelaşi lucru astăzi! Cercetaţi Scripturile, voi, cei care credeţi Biblia, şi vedeţi ce trebuie să se întâmple înainte de venirea Lui.

Uitaţi-vă la starea în care se află lumea acum. Uitaţi-vă la starea în care se află biserica: decăzută, căldicică, Laodicea, punând Cuvântul la o parte. Toate bisericile intră în marele Conciliu bisericesc, formând chipul fiarei, despre care Biblia spune că este greşit, şi toate acele lucruri. Cu toate acestea, protestaţii intră direct acolo, cu capul înainte, pentru că nu cunosc Scripturile. Ei cu tradiţiile lor! Îşi doresc un om puternic şi îl vor avea, pentru că îl vor primi!

Isus a spus clar Cine era El şi le-a dovedit aceasta în timpul Său.

La fel se întâmplă şi astăzi! Haideţi să privim puţin la Luca 17, unde scrie: „Cum a fost în zilele lui Lot,” în Sodoma. Uitaţi-vă la lume, uitaţi-vă la biserică, şi la starea sodomită în care se află! Uitaţi-vă unde a fost Lot când bărbaţii din cetate au încercat să dea buzna în casa lui, ca să intre peste cei doi îngeri care arătau ca doi bărbaţi.

Dar Avraam era sus pe munte. El nu a fost în Sodoma. Acesta este un simbol.

Într-o adunare religioasă sunt întotdeauna trei categorii de oameni: credincioşi, formalişti şi necredincioşi. Întotdeauna sunt aceştia trei! Şi în zilele acelea a fost la fel, aşa că acolo erau: sodomiţii necredincioşi, formalistul Lot şi Avraam, Biserica aleasă.

Priviţi acum mesagerii din acea zi. În Sodoma s-au dus şi au predicat doi mesageri, dar ei nu au făcut nici o minune, ci ¡-au lovit pe oameni cu orbire. Predicarea Cuvântului face aceasta. Priviţi încă minunea pe care a făcut-o Îngerul care a stat cu Avraam. El a stat cu spatele şi l-a numit pe Avram după numele nou: Avraam, fiindcă El ¡-a schimbat numele din Avram în Avraam, pentru că nu putea să primească copilul până când nu ¡-a fost schimbat numele, şi nici Sara. El le-a spus care era numele lor, da, Îngerul le-a spus acest lucru. Şi a mai spus că îl va vizita din nou când va veni vremea pentru Sara, dar ea a râs când a auzit acele cuvinte. Bărbatul acela a stat cu spatele spre cortul în care se afla ea, şi a mâncat carne de viţel, a băut lapte de vacă şi a mâncat pâine şi unt. Bărbatul acela cu hainele prăfuite din pricina călătoriei făcute, era Dumnezeu însuşi. Avraam L-a recunoscut pentru că El a ştiut gândurile din inima Sarei, care se afla în cortul de la spatele Lui. El a zis: „De ce a râs Sara în sinea ei şi a zis: „Cum se pot întâmpla aceste lucruri?” Oare este ceva prea greu pentru Dumnezeu?” Vedeţi? Sara a alergat afară şi a negat, dar El a zis: „Ba da, ai râs!” El putea să-¡ ia viaţa chiar în clipa aceea, din pricina necredinţei ei, dar n-a făcut-o pentru că era o parte din Avraam. Şi noi arătăm o mare necredinţă în timpul puternicei Lui descoperiri din această oră, dar suntem cruţaţi pentru că suntem o parte din Hristos.

 Fiţi atenţi! De la crucificarea lui Hristos nu a fost nici un timp în epocile Bisericii, în care să existe un predicator de talie mondială al cărui nume să se termine cu terminaţia „ham” ca la numele lui Ahraham. („Avraam” în limba română). De curând, eu am vorbit despre aceasta cu un istoric care este student în Biblie. Au fost mulţi predicatori, ca: Sankey, Finney, Moody, Knox, Calvin şi alţii, dar nu a mai fost nici un Billy Graham, marele evanghelist trimis pentru denominaţiunile din Sodoma. Niciodată! Acolo mai este şi un Oral Roberts, care merge cu penticostalii, care sunt în aceeaşi stare. Ştiaţi aceasta?

Dar numele „Graham” are numai şase litere, pe când numele „Abraham” conţine şapte litere. Şase este numărul lumii, organizaţia lumii, ceva făcut de mâna omului, dar Abraham are şapte litere. În Biserica aleasă, care este scoasă afară, nu vorbesc de denominaţiuni, ci de Biserica aleasă, trebuie să fie în aceste zile din urmă un mesager.

Ce se întâmplă acolo? Ce se întâmplă aici? Comparaţi cu ceea ce a spus Isus. Noi nu am mai avut în istorie un timp în care să se facă aceleaşi semne. Prieteni, nu vă daţi seama şi nu recunoaşteţi că Dumnezeu vine în Evanghelie şi în copiii Lui ca să se facă cunoscut? Nu recunoaşteţi ceasul în care ne aflăm? Noi am ajuns într-o stare în care batem puţin din palme, cântăm la pian, recităm una şi alta, apoi ne îndepărtăm de Cuvânt şi suntem total orbi faţă de El. Bineînţeles că nu trebuie să fim în starea aceasta, aşa că haideţi să recunoaştem ceasul în care trăim!

Petru, Natanael şi femeia de la fântână au recunoscut ceasul lor. Ei au recunoscut ceasul mesianic în care trăiau. La fel se întâmplă acum cu aceste lucruri pe care le spun. Isus le vorbea atunci de o anumită epocă. În fiecare epocă, atunci când Dumnezeu Şi-a trimis mesajul, Cuvântul Său, a identificat acel Cuvânt cu epoca respectivă. Astfel, pentru cei ce au crezut a fost un timp minunat, dar pentru cei care nu au crezut, a fost haos.  Aceasta s-a întâmplat întotdeauna.

La fel a fost şi în zilele lui Isus. Priviţi ce a spus El: „Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului.” (Matei 12.40). Şi a adăugat: „Un neam viclean şi preacurvar cere un semn…” (v. 39). Ştiţi ce cred eu că făcea El? Profeţea. „Un neam viclean şi preacurvar.”

Cred că nici un om care este într-o stare mintală sănătoasă, nu poate să nege că trăim într-o generaţie vicleană şi preacurvară, cu homosexuali şi perversiune! Rata divorţurilor din America este mai mare decât în orice altă naţiune din lume. Toată lumea a intrat în haos. Aproape trei oameni din patru sunt divorţaţi, iar o căsătorie ţine în jur de zece ani. Vedeţi? Divorţ, apoi recăsătorie; recăsătorie şi din nou divorţ, şi iar recăsătorie: „Ei mâncau, beau, se însurau şi se măritau…” (Luca 17.27). Uitaţi-vă la ceasul în care trăim! Când a mai fost un asemenea haos ca acum?

„Un neam viclean şi preacurvar cere un semn,” şi ¡ se va da un semn. Cine va primi un semn? Această generaţie. „Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului.” Ce semn primeşte acea generaţie vicleană şi preacurvară? Semnul învierii.

Astăzi, după două mii de ani, noi Îl vedem pe Isus Hristos în puterea Sa de înviere, stând printre noi şi făcând lucrurile pe care le-a făcut şi a promis că le va face. „O generaţie preacurvară va cere întotdeauna un semn şi va vrea să vadă aceasta şi cealaltă; dacă Tu poţi face aceasta şi aceea, şi va primi un semn, va primi semnul învierii.” „El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” Cuvântul manifestat locuind printre noi. Cum ar trebui să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru acest mare semn!

În continuare, El s-a referit la altceva. Astfel, a spus: „Împărăteasa de la miazăzi se va scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii…” (Matei 12.42). Ascultaţi cu atenţie!

„Împărăteasa de la miazăzi se va scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii, şi-l va osândi, pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este Unul mai mare decât Solomon.”

Haideţi să ne oprim pentru câteva minute aici. El citea aceeaşi Biblie pe care o citim şi noi despre Iona şi Solomon. Când a venit timpul lui Solomon, el a avut un dar de deosebire a gândurilor inimii, şi poporul, întreaga naţiune, a crezut. Toţi au crezut şi au fost o inimă şi un gând.

Dacă toată America s-ar întoarce în seara aceasta la Dumnezeu şi L-ar crede, aceasta ar fi cea mai bună asigurare pe care am avea-o; ar fi adăpostul nostru împotriva bombelor şi a oricărui alt lucru.

Nimeni nu voia să-l supere pe Solomon pentru că toţi se temeau de el. El avea un dar, iar oamenii îl credeau pentru că era trimis de Dumnezeu şi îl făcuseră împărat. Toate naţiunile se temeau de ei din cauză că Dumnezeu era cu ei şi nu pentru că aveau o putere militară mare.

O, dacă această naţiune, care susţine că este creştină, ar putea să se agaţe de acest mare dar care ne-a fost dat în zilele din urmă, şi care este Duhul Sfânt peste biserică! Nu un crez, ci Duhul lui Dumnezeu! Cuvântul spune că „Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu – zice Domnul oştirilor!” (Zaharia 4.6). Duhul Sfânt, Isus Hristos în formă de Duh peste noi, „Acelaşi ieri, azi şi în veci,” făcând ca acest Cuvânt să trăiască, aşa cum a făgăduit.

Acum fiţi atenţi!

Vestea s-a răspândit în toată lumea! În vremea aceea nu era televiziune, radio şi alte lucruri, aşa că vestea s-a răspândit de la gură la ureche. După o vreme, au venit nişte caravane mari, care parcurgând deşertul Sahara, pe un drum de trei luni de zile, au mers din Palestina până în Seba, unde trăia acea împărăteasă. Credinţa vine prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu. Ea a auzit de marea adunare pe care o aveau ei acolo, şi de fiecare dată când venea o caravană din partea aceea, îi întreba: „Veniţi din Palestina?” „Da.” „Ce se întâmplă acolo?”

„Oh, ce se petrece acolo întrece orice aşteptare! Tu nu mai poţi vedea o astfel de deosebire în altă parte. Este ca şi când acolo ar sta Dumnezeu, pentru că El este reprezentat într-un om numit Solomon.”

Ei bine, „Credinţa vine prin auzire.” Inima acelei micuţe împărătese a început să flămânzească şi să dorească să meargă acolo ca să vadă ce se întâmplă. Vedeţi? Ea era hotărâtă pentru viaţă.

Fiţi atenţi! Primul lucru pe care l-a făcut ea, fiind păgână, a fost să meargă la preotul ei să-¡ ceară voie. Mi-o imaginez cum s-a dus la preot şi ¡-a zis:

„Sfinte părinte, am auzit că în Palestina are loc o mare trezire şi aş dori să merg acolo să mă conving.”

„Fiica mea, tu nu vrei să te amesteci în unele lucruri. De altfel, noi nu colaborăm  cu acea trezire, aşa că nu poţi merge. Aceasta este o mare prostie; nu este nimic de ea. Oamenii aceia susţin că au trecut prin Marea Roşie, şi că au făcut una şi alta. Nu este nimic de capul lor!  Dacă s-ar întâmpla aşa ceva, acest lucru ar avea loc aici, în biserica noastră.” Noi mai avem încă păgâni.

Deci ea a început să înseteze şi a spus: „Dar mi s-a spus că Dumnezeul lor este reprezentat printr-o fiinţă umană, iar înţelepciunea lui întrece orice altceva, iar deosebirea lui este minunată.”

„Oh, dar aşa ceva nu are importanţă! Tu eşti împărăteasă şi nu poţi să te asociezi cu o astfel de grămadă de oameni. Nu poţi face aşa ceva! Grămada aceea de oameni este recunoscută în toată lumea ca nişte fanatici religioşi, deci nu poţi face aşa ceva!

Dar vedeţi, când Dumnezeu ia în stăpânire o inimă omenească, nu mai poate fi oprită de nimic. Soţul, soţia, copiii, păstorul, nimeni şi nimic nu poate opri o persoană care flămânzeşte cu adevărat după Dumnezeu. Ea va merge oricum, pentru că este pregătită să meargă.

Poate că el ¡-a zis: „Dacă faci aceasta, trebuie să te excomunic din părtăşia noastră.”

„Poţi s-o faci dacă vrei, fiindcă tot voi merge acolo ca să mă conving singură de cele auzite.”

Împărăteasa şi-a adus sulurile şi a citit despre ce trebuia să fie IaHVeH, profeţii Lui, ce trebuia să facă El, cum se manifestă Cuvântul lui Dumnezeu, cum trebuia să ştie aceste lucruri când erau prezentate, cum era învelit în trup omenesc şi ce trebuia să facă. Ea a citit toate aceste lucruri şi îl aud pe preot cum spune: „Şi cartea noastră spune acest lucru.” Dar împărăteasa ¡-a răspuns:

„Uite, bunica mea a stat în fața aceloraşi idoli. Ea a stat acolo şi s-a rugat zi şi noapte, dar nu s-a întâmplat nici o mişcare, nici un murmur, nimic. Sunt obosită de aceste forme moarte. Vreau să văd dacă există într-adevăr un Dumnezeu viu.”

Destul de rău că nu mai avem şi astăzi asemenea împărătese.

Ea s-a pregătit de plecare , iar când a fost pe punctul să pornească, s-a lovit de o altă mare dificultate. În vremea aceea nu era aşa de simplu cum vă este vouă. Priviţi ce trebuia să facă ea, fiindcă nu vreau să scap lucrul acesta.

Împărăteasa a zis: „Voi merge acolo şi voi lua cu mine bani şi daruri, iar dacă acolo este Adevărul, Îl voi susţine. Dacă nu este Adevărul, pot să aduc banii înapoi.”

Femeia aceea poate să-¡ înveţe ceva pe penticostali. Da, domnilor. Ei sponsorizează programe în care se râde şi se batjocoreşte vindecarea divină. Mă refer la acele programe radio, în loc să-şi ajute propria biserică. Aşa este. Ei râd şi îşi bat joc de lucrurile în care credeţi voi.

Împărăteasa a spus: „Voi face acest lucru, iar dacă nu este adevărat, la întoarcere voi aduce înapoi şi darurile.”

Ţineţi minte că ea s-a dus cu toată acea avere pe spatele cămilelor; şi nu uitaţi că fiii lui Ismael erau tâlharii deşertului şi că era uşor să cadă asupra prăzii, să-¡ omoare pe puţinii eunuci care o însoţeau pe împărăteasă, să ia banii şi darurile şi să plece.

Atunci când Dumnezeu Se descoperă pe Sine însuşi, iar tu eşti foarte hotărât să-L vezi pe Hristos, înaintea ta nu stă nici un pericol, pentru că nici măcar nu dai atenţie acestor lucruri. Medicul îţi spune că vei muri, dar tu nici nu iei în seamă acest lucru, ci insişti pentru că ştii că acolo este Ceva.

Ceva în inima ei ardea de credinţă în acest Dumnezeu. Ea avea de călătorit timp de trei luni prin deşertul Sahara, şi aceasta nu într-un Cadillac cu aer condiţionat. Nu, nu! Ea a petrecut trei luni în deşertul Sahara călătorind în timpul nopţii şi citind sulurile, în oaze, în timpul zilei, până când a ajuns.

Deci nu-¡ de mirare că Isus a spus că ea se va ridica în ziua de apoi şi va condamna această generaţie. Unii oameni nu trec nici măcar strada să vină, dar aici este Unul mai mare decât Solomon, Duhul Sfânt însuşi. Vedeţi?

Fiţi atenţi! Ea nu a venit ca mulţi oameni de astăzi care merg la o „adunare ciudată.” Ea şi-a luat cămilele, s-a dus în curte, şi-a ridicat corturile şi avea de gând să stea acolo până când se convingea.

Mulţi oameni vin şi stau cinci minute sau mai mult, douăzeci şi cinci de minute, iar imediat ce evanghelistul sau altcineva spune ceva contrar crezului lor, se ridică şi pleacă. Nu au nici măcar maniere. Deci nu-¡ de mirare că ea va condamna această generaţie, fiindcă ea a venit şi a stat până când s-a convins.

Îmi imaginez primul serviciu din dimineaţa aceea, când toate trâmbiţele au sunat şi păstorul Solomon a ieşit afară. Poate că ea stătea undeva în spate şi şi-a zis: „Mă voi convinge sigură pentru că ştiu cum trebuie să fie IaHVeH. Omul poate spune orice, dar voi afla dacă este Adevărul.” Astfel, s-a aşezat acolo în spate, a urmărit cum mergea fiecare pe platformă şi a văzut că darul deosebirii era desăvârşit.

Să spunem că într-un final a fost chemat şi numărul ei de rugăciune. Probabil nu s-a întâmplat în felul acesta, dar oricum îi venise vremea să meargă înaintea lui Solomon. Biblia spune că atunci când ea a venit înaintea lui Solomon, „Solomon i-a răspuns la toate întrebările şi n-a fost nimic pe care împăratul să nu fi ştiut să i-l lămurească.” Cu alte cuvinte, Dumnezeu ¡-a destăinuit lui Solomon toate secretele ei şi nu ¡-a rămas nimic ascuns. Vedeţi? Minunea a fost făcută pentru ea.

La final, împărăteasa s-a întors spre audienţă şi a spus: „Toate lucrurile pe care le-am auzit sunt adevărate, şi mai mari decât ceea ce mi s-a povestit.” Vedeţi? În ea nu s-a mai găsit nici o putere, iar respiraţia ¡ s-a tăiat când a văzut că acel om care nu o cunoştea, un străin, ¡-a descoperit lucrurile pe care voia să le cunoască.

Oh, stătea acolo şi El este mai mare decât Solomon. El a fost plinătatea dumnezeirii; a fost Fiul lui Dumnezeu născut din fecioară. El S-a îmbrăcat cu El, şi IeHoVaH însuşi S-a arătat în trup de carne. El stătea acolo în plinătate, cu acea puternică deosebire, iar ei spuneau că nu Îl cred. Vedeţi? El era Solomon, plus David, plus restul profeţilor. El era toţi aceia în El. Toţi profeţii erau adunaţi în El, în Cel care era mai mare decât Solomon.

Chiar şi în acea zi, El le-a spus: „Vă iert pentru că vorbiţi împotriva Mea, dar când vine Duhul Sfânt, va fi mai mare ca acum şi veţi primi o mai mare osândă.”

Şi iată că noi stăm astăzi aici şi vedem cum Acelaşi Dumnezeu face aceleaşi lucruri! Eu cred că această împărăteasă se va ridica în ziua de apoi şi va condamna aceasta generaţie pentru că ea s-a pocăit, a crezut mesajul predicat de Solomon şi a crezut în Dumnezeu. Vedeţi? Ea a văzut ceva real.

Problema este că astăzi mulţi oameni aparţin doar de o biserică şi se duc într-o biserică ce are un crez. Ei au văzut o mulţime de falsităţi, statui şi clădiri mari şi frumoase, dar noi să nu intrăm niciodată într-o asemenea stare, pentru că Dumnezeu nu locuieşte în clădiri mari, ci locuieşte în inimile voastre.

El locuieşte în Cuvântul Său, iar Cuvântul vine în inima ta şi vorbeşte despre Sine, descoperindu-Se. El Îşi interpretează propriul Cuvânt prin tine. El încearcă să găsească pe cineva de care să se poată folosi ca să arate că este încă Dumnezeu. Vedeţi? El va face aceasta dacă va găsi pe cineva la care să-¡ vorbească. Dacă găseşte o altă femeie cu o scurgere de sânge, El poate vorbi încă acelaşi lucru. Da, poate să facă acelaşi lucru, să Se facă cunoscut, fiindcă noi suntem în prezenţa lui Dumnezeu, fără să recunoaştem aceasta.

Aceasta îmi aminteşte de o mică istorioară. Nu-mi amintesc, dar poate v-am mai spus-o. După cum ştiţi, eu vânez animale mici, iar într-o zi eram în pădurile din nord unde mă duc de obicei la vânătoare. Eu aveam acolo un prieten bun, pe Burt Call, un vânător foarte bun, pe jumătate indian. Noi eram prieteni buni, dar avea cea mai crudă inimă pe care am văzut-o vreodată. Astfel, îi plăcea să împuşte puii de căprioară numai ca să mă supere. „Oh,” zicea el, „voi, predicatorii aveţi inimă slabă. Billy, tu ai fi un vânător bun dacă n-ai fi predicator, dar aşa problema ta este că ai o inimă slabă.”

Este în ordine să împuşti un pui de căprioară dacă îţi permite legea, pentru că şi Avraam a omorât un viţel şi L-a servit pe Dumnezeu. Nu este vorba de mărime sau sex, dar problema acestui om era că el îi omora din răutate, apoi râdea de mine pentru că mă simţeam rău când vedeam aceasta.

Într-un an când m-am dus acolo, el inventase un fluier micuţ în care sufla şi imita strigătul unui pui de căprioară care-şi chema mama. Astfel, mi-a zis:

„Billy, înainte de a porni, vreau să-ţi arăt ceva.”

„Burt, nu-l vei folosi, aşa-¡?”

„Oh, vino-ţi în fire!” El avea ochii ca de şopârlă, ca femeile care se vopsesc la ochi. Când m-a privit cu ochii aceia, aproape că m-a speriat.

„Burt, nu face aceasta!”

„Oh, voi, predicatorii, aveţi inima prea slabă.”

Comparativ cu căprioarele  de la noi care vin chiar spre tine, căprioarele din nord sunt deosebite. Astfel, când tragi cu arma, Hudini pare un amator pe lângă ele în ce priveşte arta de a se ascunde. Se făcuse târziu în dimineaţa aceea, iar noi trăsesem deja câteva cartuşe, dar căprioarele stăteau ascunse. Ele pasc noaptea la lumina lunii, iar ziua dorm. M-a dus până sus la Jefferson Notch, aproape de Mount Washington. Pe jos se aşternuse o zăpadă de vreo şase inci (cincisprezece centimetri), care era foarte bună pentru depistarea oricărei urme, dar noi n-am putut vedea nici o urmă.

„Ce zici de asta Billy?” m-a întrebat el.

„Le-ai speriat tu cu puşca ta veche,” ¡-am răspuns eu. Şi am continuat tot aşa. Întotdeauna aveam la noi un termos plin cu ciocolată caldă în caz că ne răneam sau aşa ceva şi voiam un fel de stimulare, şi un sandvici.  Era pe la unsprezece sau unsprezece şi jumătate, când am ajuns într-un luminiş de mărimea acestei clădiri. El s-a aşezat jos, şi-a rezemat arma de copac şi a început să caute ceva. Eu am crezut că voia să-şi scoată termosul, aşa că mi-am zis: „Ei bine, se pare că vom mânca.”

De obicei mâncăm în vârful muntelui, după care unul merge într-o parte şi altul în cealaltă, iar la urmă venim înapoi. Noi ne cunoaştem fiecare drumul, iar dacă împuşcăm o căprioară, o agăţăm de un copac, apoi mergem şi ne ajutăm unul pe altul s-o luăm. Eu am crezut că el se pregătea să-şi mănânce prânzul şi apoi urma să ne despărţim din moment ce ne apropiasem de capătul pădurii.

El căuta ceva, aşa că am început să-mi caut şi eu termosul ca să-mi beau ciocolata, dar el a scos fluierul acela vechi şi a început să sune din el. M-a privit cu ochii lui de şopârlă şi a fluierat din nou. Când a făcut aceasta, la o distanţă cam cât este de lungă clădirea aceasta, s-a ridicat în picioare o căprioară mare.

Dacă unele surori nu ştiu, căprioara este mama puilor de cerb, iar acel fluier imita plânsetul unui pui care-şi căuta mama. Toţi vânătorii ştiu că ora unsprezece nu este un timp potrivit pentru vânătoare deoarece cerbii şi căprioarele dorm.

Căprioara s-a ridicat şi a privit în jur. Eu puteam s-o văd foarte bine. El m-a privit şi a sunat din nou din fluier. În mod ciudat, în loc să fugă, căprioara s-a îndreptat spre luminiş, în câmp deschis. Aşa ceva este foarte neobişnuit pentru că ele nu fac aşa ceva în mod normal. Orice vânător ştie aceasta. Dar căprioara aceea a ieşit direct în câmp deschis. De ce? Pentru că era o mamă, iar cel care striga era un pui. Ea era născută să fie mamă.

Burt a privit în jos, şi-a pregătit arma şi a îndreptat-o spre ea, având o ţintă sigură. L-am văzut cum şi-a îndreptat arma spre căprioară şi ştiam că va spulbera inima aceea credincioasă cu un glonţ ciupercă de 180 de granule.

„Cum poţi face aşa ceva, Burt?” îmi ziceam în inima mea. „Cum poţi fi atât de rău, încât să chemi acea căprioară mamă şi s-o împuşti în inimă, în timp ce încearcă să-şi găsească puiul? Cum poţi fi aşa brută de om încât să faci aşa ceva?” În timp ce gândeam aceasta, l-am văzut cum o ţinteşte.

Era prea mult să pot privi la aşa ceva. Poate sunt prea slab de inimă. M-am întors cu spatele şi am spus: „Dumnezeule, cum poate face aceasta? Cum este posibil ca o fiinţă umană să fie atât de rea încât să împuşte acea inimă credincioasă de mamă?”

Căprioara nu încerca să se dea în spectacol şi să joace teatru. Ea era o mamă. A văzut vânătorul când a luat puşca de jos, dar a fugit? Nu, domnilor. Puiul acela era în necaz, iar ea voia să-l găsească.

Stând cu spatele am spus: „Cum poate face aceasta, Doamne Dumnezeule?” Am aşteptat şi am aşteptat, dar arma nu s-a descărcat. M-am întors şi am văzut că puşca tremura aşa în mâna vânătorului; nu putea s-o mai ţină. M-a privit şi ochii aceia vechi de şopârlă s-au schimbat, în timp ce lacrimile îi şiroiau pe obraji. A aruncat arma jos şi a zis: „Billy, m-am săturat! Condu-mă la acel Isus despre care vorbeşti.”

Eu l-am condus la Hristos chiar acolo, pe acea moviliţă de zăpadă. De ce? Pentru că a văzut ceva real, ceva adevărat.„Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga.” (Luca 19.40). Acea mamă nu încerca să se prefacă, ci era o mamă adevărată. Nu conta faptul că o pândea moartea sau orice altceva; ea stătea chiar în faţa morţii, conştientă că în fiecare clipă glonţul acela putea să-¡ străpungă inima. Era mamă şi îşi căuta puiul.

Oh, dacă am putea fi atât de creştini cât era mamă acea căprioară! De ce era aşa? Pentru că s-a născut să fie mamă, în timp ce noi suntem născuţi să credem Cuvântul lui Dumnezeu; suntem născuţi să-L credem pe Isus Hristos.

Haideţi să ne plecăm capetele.

Câţi dintre cei prezenţi vor să-şi ridice mâinile şi să spună: „Frate Branham, doresc cu adevărat să fiu acel fel de creştin cum a fost şi acea căprioară o mamă. Doresc ca inima mea să fie atât de plină de Hristos, încât să pot sta în faţă la orice ca un creştin adevărat, aşa cum a stat şi acea căprioară mamă. Doresc să trăiesc şi eu o asemenea experienţă.” Veţi ridica mâinile acum? Dumnezeu să vă binecuvânteze. Peste tot sunt ridicate o mulţime de mâini. Sunt recunoscător pentru că mai aveţi în voi Ceva real care vă face să credeţi.

Ce se întâmpla dacă nu aţi fi crezut? Nu ar fi fost de plâns? Să vezi un om care a ajuns într-o asemenea stare de necredinţă încât nu mai poate crede deloc, osândit, pierdut şi necunoscând ceasul în care moartea poate bate la uşă. Voi trebuie să vă mutaţi în veşnicie.

Isus a spus: „Trebuie să vă naşteţi din nou (Ioan 3.7), şi să deveniţi atât de creştini cum a fost şi acea căprioară o mamă. Altfel, nu Îl veţi putea vedea pe Dumnezeu nici chiar dacă vă veţi alătura unor biserici.” El vorbea cu un bărbat religios al acelor zile, cu Nicodim, un om de optzeci de ani, şi îi spunea că trebuie să se nască din nou şi să devină la fel de creştin cum a fost mamă acea căprioară.

Mai este cineva care nu a ridicat mâinile, dar cunoaşte cu adevărat prezenţa lui Dumnezeu, o recunoaşte şi spune: „Eu ştiu că sunt greşit!”? Când îţi dai seama că eşti greşit, recunoşti prezenţa lui Dumnezeu.

Dar când nu ştii că eşti greşit, Biblia spune că „eşti ticălos.” Biserica din epoca aceasta este ticăloasă, nenorocită, săracă, oarbă şi goală, şi nu ştie aceasta.

Gândiţi-vă cum ar fi dacă o persoană, un bărbat sau o femeie, ar merge pe stradă într-o stare nenorocită, săracă, oarbă şi goală, şi nu ar vrea să vă asculte dacă aţi încerca să-¡ spuneţi aceasta? Ce s-ar întâmpla dacă acea persoană ar fi goală şi nu ar crede aceasta? În ce fel de stare mintală ar fi un asemenea om?

Ei bine, aceasta este starea spirituală în care se află biserica! Oamenii sunt orbi spiritual, ticăloşi, nenorociţi, săraci şi goi, înaintea lui Dumnezeu, păcătoşi care încearcă să se acopere pe sine în spatele unor frunze de smochin, şi nu ştiu aceasta.

Mai este cineva care vrea să ridice mâna? Dumnezeu să vă binecuvânteze. Aşa este. Domnul să vă binecuvânteze. Poate eşti un străin şi nu L-ai văzut pe Dumnezeu făcând nici măcar un lucru, de aceea, înainte ca să vezi ceva, spune: „Accept acest lucru pe baza Cuvântului lui Dumnezeu, fiindcă ştiu că aici este Unul mai mare decât Solomon; marele Duh Sfânt este prezent. Îl simt, Îl cred şi îmi ridic mâna în semn că recunosc că sunt un păcătos şi cer mântuire.”

Tată ceresc, binecuvântează-¡ pe cei care şi-au ridicat mâinile. Noi cerem ca harul Tău să fie dat celor păcătoşi. Poate aparţin unei biserici, dar aceasta nu înseamnă că nu sunt păcătoşi. Doamne, ei şi-au ridicat mâinile şi doresc să fie mântuiţi. Ei au recunoscut prezenţa Duhului Sfânt; de asemenea au recunoscut că El este Dumnezeu, că le vorbea şi că nu au experienţa pe care ar trebui s-o aibă.

Tu ai spus: „…pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară.” (Ioan 6.37). Eu ştiu că acesta este adevărul, iar în Ioan 5.24 ai spus: „Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” Acestea sunt făgăduinţele Tale, Tată, şi eu le pretind. Doamne, poate că aici sunt creştini care încearcă să trăiască o viaţă mai curată în fiecare zi, care doresc să aibă o trăire mai bună şi şi-au ridicat mâinile. Tată, Te rog să-¡ binecuvântezi. Ajută-¡ să găsească acea împlinire în Hristos, Cuvântul făcut trup printre noi. Împlineşte aceasta, Doamne, fiindcă îi încredinţez în mâna Ta, în Numele Domnului Isus Hristos. Amin.

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Am trecut cu cinci minute peste timpul care mi-a fost alocat. Iertaţi-mă, vă rog. Nu mai am mult de vorbit, dar aş vrea să mai aşteptăm încă cinci minute, dacă nu vă supăraţi.

Câţi dintre voi ştiu ce spune Biblia despre El? Biblia spune că „El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” În Ioan 14.12, tot El a spus că „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu.” Nu cine nu crede, ci „cine crede în Mine.” Este adevărat, fraţi predicatori? Este adevărat. Câţi dintre cei care citesc Biblia ştiu aceasta? „Cerurile şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Matei 24.35). El a promis aceasta.

Fără îndoială că printre voi se află şi oameni bolnavi. Eu nu vă cunosc deloc, şi ca să demonstrez ce am spus mai devreme despre Îngerul Domnului din vremurile trecute şi despre ceea ce a spus Isus când a zis: „Cum a fost în zilele lui Lot, aidoma va fi şi la venirea Fiului omului,” vreau să vă atrag atenţia cu privire la ceea ce voiam să spun cu privire la acele nume, la poziţia bisericii, unde se află ea şi aşa mai departe. Puteţi vedea acum? Sunt sigur că voi citiţi printre rândurile cuvintelor pe care le vorbesc şi înţelegeţi ce vreau să spun.

Acum mă voi opri puţin la cei bolnavi şi la cei aflaţi în nevoi. De ce sunt eu aici? De ce aş sta aici dacă aş fi un înşelător? Dacă ar fi aşa, mai bine aş muri, fiindcă nu vreau să trăiesc aşa. Aş vrea să fiu orice altceva, dar nu un înşelător. Ce ar face Dumnezeu cu mine? Eu nu ştiu dacă voi trăi să văd ziua de mâine, şi nici voi nu ştiţi aceasta. De ce ai vrea să fii un înşelător, când poţi fi un om corect? Vedeţi, aşa ceva este străin de noi.

Fiţi atenţi! Eu susţin că aceste Scripturi trebuie să se împlinească, iar în ultimele două nopţi am citit şi v-am arătat cine este Isus şi ce este acum prezenţa Lui. Noi ştim că El trebuie să Se întoarcă în zilele din urmă în trup de carne şi să Se descopere în acelaşi fel. Suntem noi conştienţi de aceasta? Spuneţi „Amin!” dacă sunteţi. (Adunarea spune: „Amin!”). În ordine. Pentru liniştea voastră, vă spun în Numele Lui că El este aici, acelaşi Dumnezeu care a vorbit cu Avraam, care a stat cu spatele întors spre cortul în care se afla Sara şi a ştiut ce a gândit ea.

El a făcut acelaşi lucru când a venit aici. A privit în audienţă şi a văzut ce era în inimile oamenilor. O femeie s-a atins de haina Lui, iar El a privit în jur până a găsit-o, și atunci ¡-a vorbit. Orbul Bartimeu s-a atins şi el de haina Lui când a strigat: „Fiul lui David ai milă de mine!” şi El se afla la două sute de yarzi (o sută optzeci şi opt de metri) de locul unde era el. Credinţa Lui L-a oprit pe Fiul lui Dumnezeu din drum, aşa că S-a întors şi a zis: „Aduceţi-l aici!”

Micuţul Zacheu s-a ascuns într-un copac, pentru că nu credea că El era un Profet, dar Isus S-a oprit chiar sub acel copac, a privit în sus şi ¡-a zis: „Zacheu, vino jos!” chemându-l pe nume.

Isus nu l-a văzut niciodată pe Petru, dar când l-a adus Andrei în prezenţa Sa, ¡-a zis: „Numele tău este Simon, şi eşti fiul lui Iona.” Iar când a venit Natanael, ¡-a spus unde fusese şi ce a făcut. El a cunoscut şi starea acelei femei şi ¡-a cunoscut necazul şi problema ei.

Acesta este Dumnezeu, prieteni! Cei care credeţi din toată inima aceasta, spuneţi: Acesta trebuie să fie Dumnezeu!” Câţi din cei prezenţi aici, ştiţi că eu nu ştiu nimic despre voi? Ridicaţi mâna şi spuneţi: „Ştiu că acest om nu mă cunoaşte şi nu ştie nimic despre mine, şi că el este numai un om.” Acesta sunt eu, fratele vostru, şi mă aflu aici ca să vă ajut.

Câţi dintre voi mi-aţi citit cărţile şi articolele? Voi credeţi adevărul, nu? Acestea sunt zilele din urmă şi Domnul Isus ne ajută.

Dacă El ar veni în seara aceasta… Să nu se mai plimbe nimeni. Staţi pe locurile voastre, acolo unde vă aflaţi, fiindcă Domnul Isus va veni în seara aceasta să confirme cuvintele pe care le-a spus şi lucrurile pe care le-a promis. Dacă va dovedi că aceste cuvinte sunt Adevărul, veţi crede în El? (Adunarea spune: „Amin!”). Credeţi!

Tată ceresc, eu am vorbit despre Tine, despre Cine ai fost şi despre Cine eşti, și acum Te rog să vii în scenă. Doamne, oamenii din audienţă îmi sunt total străini, Te vei face cunoscut în seara aceasta în mijlocul nostru, ca să ştim şi să recunoaştem că aceste Scripturi sunt împlinite şi că „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci”? Dacă trăim în zilele din urmă, El trebuie să Se descopere aşa cum a spus că Se va descoperi, adică la fel ca în zilele Sodomei, înainte de venirea fiului promis la Avraam. Şi sămânţa împărătească a lui Avraam aşteaptă Fiul promis. Astăzi se va întâmpla la fel ca atunci, Tată, totul este pregătit, până şi locurile, timpul, numele şi restul. Ajută-ne, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus Hristos. Amin. Aş vrea să vă rugaţi cu toţii şi să-¡ cereţi orice aveţi nevoie, pentru că El este Marele Preot.

Câţi predicatori sunt în clădire? Ridicaţi mâinile oriunde vă aflaţi. Cred că sunt în jur de treizeci sau patruzeci. Câţi din voi ştiu că în cartea Evreilor din Noul Testament, scrie că „Isus Hristos este Marele Preot care poate fi atins prin simţirea neputinţelor noastre” şi că aceasta se întâmplă chiar acum? Puteţi să ridicaţi mâinile şi să spuneţi: „Ştiu că  acesta este adevărul, pentru că aşa spune Biblia.” Aşa este. În ordine.

Dacă El este Marele Preot este şi Acelaşi ieri, azi şi în veci, iar dacă L-ai atinge în seara aceasta, ar proceda la fel ca atunci, nu-¡ aşa? (Adunarea spune: „Amin!”). La fel cum a făcut ieri.

Femeia aceea I-a atins haina, iar voi spuneţi: „Oh, numai să pot face şi eu aceasta!” Credinţa voastră este cea care Îl atinge. El nu a simţit nimic fizic. Credinţa acelei femei ¡-a atins haina, iar credinţa ta poate să-L atingă acum. Credeţi aceasta?

Cuvântul lui Dumnezeu este manifestat, iar El va descoperi şi va arăta acelaşi lucru. Credeţi aceasta din toată inima voastră? (Adunarea spune: „Amin!”). În ordine. Aveţi încredere în El şi credeţi-L. Nu vă îndoiţi! Aveţi încredere în Dumnezeu că va face aceasta. Rugaţi-vă şi credeţi din toată inima. Dacă Dumnezeu va face deosebirea pentru unul sau doi oameni pe care îi cunoaşteţi, acest lucru este infailibil. Câţi dintre voi vor crede şi vor recunoaşte prezenţa Lui? (Amin). Aceasta este ceea ce trebuie.

Acolo stă o doamnă şi se uită la mine. Ea are probleme cu inima. Crezi că Dumnezeu îţi va vindeca inima şi te va face bine? Dacă este adevărat că ai probleme cu inima, ridică mâna. Sunt eu străin faţă de tine? În ordine. Doamna cu părul alb care stă acolo.

Ridică mâna doamna cu haina verde. Problema ta este artroza. Crezi că Dumnezeu te va elibera şi te vei face bine? Dacă este aşa cum am spus, ridică mâna. Vedeţi? În ordine. Peste tine tocmai a venit Ceva, nu-¡ aşa? Este acea Lumină. Câţi dintre voi au văzut fotografia cu Lumina aceea? Acum este peste această femeie. Deodată simţi că vine peste tine o senzaţie dulce. Dumnezeu te-a binecuvântat, te-a vindecat şi te-a făcut bine, crezi aceasta?

Crezi că El ştie ce nu este în ordine cu tine? Numai El te poate vindeca, pentru că este o umbră neagră de epilepsie. Dacă este adevărat, ridică mâna, tânără doamnă. Vă face să gândiţi altfel decât aţi gândit acum câteva minute, nu-¡ aşa? Aţi văzut cum am oprit acest lucru, făcând aceasta? A fost pentru voi. Dacă crezi din toată inima, acele blesteme te vor lăsa. Vei accepta aceasta şi vei crede din toată inima? Dumnezeu să te binecuvânteze. Du-te şi crede.

  Doamna care stă aici şi suferă de stomac, crezi că Dumnezeu te va face bine? Tu stai la capătul rândului de aici. Crezi că Dumnezeu te va vindeca de problema de la stomac? Accepţi acest lucru? În ordine. Dumnezeu să te binecuvânteze.

Eu sunt străin faţă de doamna aceasta, nu o cunosc. Ea este doar o femeie oarecare, dar Dumnezeu o cunoaşte. Credeţi din toată inima? (Adunarea spune: „Amin!”) În ordine. Să aveţi credinţă!

Doamna care stă în capătul acesta are probleme cu vezica biliară. Tu ai pietre la fiere şi aceasta te deranjează. Dacă este adevărat, ridică mâna. Eu nu te cunosc. Vedeţi? Doamne de lângă tine are şi ea o suferinţă. Puteţi vedea Lumina care este deasupra femeii? Doamna are probleme cu rinichii. Aşa este. Are acid uric la rinichi. Dacă este adevărat, ridică mâna. Aşa este. Doamna care te-a atins atunci are probleme nervoase. Voi sunteţi străine, nu sunteţi de aici. Este adevărat, nu-¡ aşa? Sunteţi din oraşul DesMoines. Este adevărat, nu-¡ aşa? Credeţi că Dumnezeu poate să-mi spună numele vostru, aşa cum a făcut şi cu Petru? Numele tău este doamna Wolff. Aşa este. Ridică mâna. Du-te înapoi vindecată, pentru că Isus Hristos te face bine.

Îi recunoaşteţi prezenţa? Ştiţi că El este aici? Atunci puteţi-mă mâinile unii peste alţii, în timp ce Duhul Sfânt este printre noi. Acela este Duhul Sfânt peste voi. Dacă credeţi, puteţi fi vindecaţi toţi. Credeţi din toată inima? (Adunarea spune: „Amin!”).

Tată ceresc, nu mai este nimic altceva în afară de credinţă. Noi renegăm tot întunericul. În timpul trezirii, aşa cum am spus la început, valul vine peste apă şi o agită în sus şi-n jos, scoţând necredinţa din ea. Fie ca toată necredinţa să fie îndepărtată în timp ce Duhul Sfânt trece în sus şi-n jos, iar puterea Dumnezeului celui Atotputernic să-¡ elibereze pe toţi cei aflaţi în suferinţă.

Eu îl mustru pe diavol. Satan, tu nu eşti nimic altceva decât o pretenţie şi eşti dat pe faţă aici, între aceşti oameni, de dovada biblică a lui Isus cel înviat. Te somez prin autoritatea Dumnezeului celui viu să ieşi afară din aceşti oameni şi să-¡ laşi în pace pentru gloria lui Dumnezeu.

Toţi cei care îşi acceptă vindecarea să stea în picioare şi să spună: „Eu cred. Nu contează ce se întâmplă şi de cât timp este nevoie, fiindcă ştiu că voi fi vindecat. Eu accept aceasta din toată inima.” Ridicaţi mâinile şi spuneţi: „Mulţumesc, Doamne.” Lăudaţi-L pe Domnul. Aşa este, daţi-I slavă. Ridicaţi mâinile şi lăudaţi-L pentru vindecare, aşa cum faceţi în bisericile voastre. Amin.

– Amin –