PRESUPUNERE

Mă bucur că am acest timp de părtăşie cu voi, departe de nord, de unde am venit şi unde este atât de frig. În după-amiaza aceasta i-am spus păstorului vostru: „Aceasta va fi una din cele mai mari întâlniri pe care le-am văzut, sau eu nu am înţeles voia Domnului.” Niciodată Satan nu a luptat atât de mult împotriva mea, cum a făcut-o acum când voiam să vin aici. Când fratele Williams m-a invitat cu puţin timp în urmă, am ezitat puţin şi i-am zis: „Te voi anunţa puţin mai târziu. Înainte de toate vreau să mă rog, ca să fie alegerea Domnului.”

Am continuat să mă simt călăuzit să vin. Întotdeauna am apreciat părtăşia oamenilor de afaceri ai Evangheliei depline, iar aceasta a fost ceva în plus, deoarece aş fi avut ocazia să cunosc diferite biserici şi fraţi din diferite denominaţiuni. Mie îmi place să fac aceasta şi să am părtăşie cu toate bisericile lui Dumnezeu.

Apoi am spus: „Acum sunt sigur că Cel care mă cheamă este Domnul. Am să-i acord fratelui Williams puţin timp să găsească pe altcineva să meargă acolo, iar dacă el mă va aştepta totuşi pe mine şi toţi fraţii vor dori să merg, voi şti că aceasta este voia Domnului.” M-am rugat şi am zis: „Tată ceresc, cred că Tu vrei să merg la Phoenix.”

Am aşteptat câteva zile, apoi m-am gândit: „Ar trebui să-l anunţ, pentru că trebuie să facă anunţul în „Vocea oamenilor de afaceri.”

După câteva zile l-am sunat, iar el mi-a zis: „Oh, frate Branham, toţi fraţii doresc să vii.” Atunci am simţit un impuls că trebuie să fac aceasta şi că va fi o ocazie măreaţă.

Am crezut că vin puţin cam devreme. Am vrut să merg în Mexic să-mi cumpăr o valiză, fiindcă am mare nevoie de ea. La Crăciun, cineva mi-a dat bani ca să mi-o pot cumpăra, iar de acolo aş fi putut s-o cumpăr la jumătate de preţ faţă de aici şi era de două ori mai bună decât aici. M-am gândit: „Voi merge în Texas şi îmi voi acorda trei zile pentru cumpărături. Îmi voi cumpăra o valiză bună şi mă voi odihni puţin pe drum.” Voiam să încep de joi.

Eram gata de plecare, dar a venit un viscol în toată ţara, iar străzile au fost blocate; totul era blocat, aşa că nu se putea trece deloc prin partea de sud. Nu ne-a fost permis să mergem nici prin partea de nord.

Am aşteptat două zile, iar în cele din urmă străzile au fost deschise, aşa că mi-am zis: „Poţi să încerci, pentru că ai o şansă.” Am plecat zicându-mi: „Cred că va fi vreme bună,” dar cred că n-am fost niciodată într-o vijelie mai rea în toată viaţa mea; am avut parte numai de gheaţă şi de blocaje pe tot parcursul drumului.

Maşina unuia dintre băieţii care înregistrează aici, fratele Maguirre, a alunecat peste el în timp ce ieşea din ea. Cred că s-a stricat, nu a alunecat. El a luat un generator vechi care nu funcţiona prea bine. A încercat de mai multe ori, dar nu a mers bine, aşa că a dus maşina într-un alt atelier, dar tot n-a mers. A încercat de la ora trei până la ora unsprezece, dar degeaba.

Dimineaţa următoare a încercat din nou, dar tot n-a mers. Acum el este pe aici pe undeva şi mă ascultă. Nu i-am spus aceasta nici chiar socrului său sau altor fraţi, dar pe când ieşeam din restaurantul unde am mâncat, el m-a atins pe umăr şi mi-a zis:

„Frate Branham, roagă-L pe Domnul şi totul va fi bine.”

„Chiar crezi aceasta?”

„Da, cred,” a răspuns el.

Când am ajuns în Phoenix, m-am gândit: „Necazul meu s-a terminat,” iar în dimineaţa aceasta nu m-am trezit cu gripă, dureri de cap sau cu alte simţăminte asemănătoare, aşa că am zis: „Cu Satan este o luptă.”

Aşadar, iată-mă aici. Suntem aici pentru a ne bucura de această părtăşie. Eu am putut să-l întâlnesc pe păstorul de aici în camera lui de studiu şi am avut un timp minunat. Ce biserică minunată! Vă aduc salutări din toată casa lui Dumnezeu, din partea de mijloc a estului, de unde sunt eu. Noi am auzit despre voi şi ştim că faceţi toate lucrurile bine pe aici.

Mă bucur să-l văd pe fratele Norman aici în seara aceasta. El este din Tucson. Privesc audienţa aceasta micuţă şi văd oameni din Ohio, pe fratele şi sora Dauch, şi cred că în spate sunt şi fraţi din Iowa şi din alte părţi. Ei vin din est şi din vest, vin de peste tot, nu-i aşa? Aşadar, suntem bucuroşi pentru că suntem aici şi aşteptăm cu nerăbdare serile care au fost programate pentru noi, ca să vorbim în diferite biserici. Cred că mâine seară vom fi sus la Tempe, aşa-i? (Un frate spune: „Da, sus la Tempe”). Apoi în seara următoare vom fi la… („Fratele Outlaw”), da, la fratele Outlaw. Biserica lui este pe… („Strada Roosevelt nr. 20), strada Roosevelt, nr. 20, apoi în alte locuri.

Îmi pare rău pentru cei ce aţi fost aici atunci când eu am ratat acele două seri, dar cred că Domnul ne va da binecuvântări deosebite în zilele de duminică dimineaţa, care au fost programate ca să ne revanşăm. Aşadar, avem un program plin, dar prin harul Lui vom birui.

Ne aşteptăm să avem un timp minunat la convenţia pe care o vom avea, la Convenţia Oamenilor de afaceri. Sunt foarte bucuros pentru această oportunitate, fiindcă voi avea ocazia să-i întâlnesc pe fraţii aceia şi să le strâng mâna. Este ceva deosebit să te întâlneşti cu prietenii; şi nu este nimic mai frumos decât să ai prieteni.

Voi cita ceva ce i-am citat şi păstorului de aici în după-amiaza aceasta.

Oswald J. Smith este un mare misionar, cu înclinaţie spre aceasta. Cu puţin timp în urmă, el a vorbit cu un prieten de-al meu, cu doctorul Wallace Cobbes, din Louisville, Kentucky şi i-a zis: „Frate Cobbes, cred că atunci când un bărbat se căsătoreşte pentru prima dată, dacă soţia lui este tânără şi frumoasă, şi dacă se întâmplă ca ea s-o ia pe o cale greşită, dacă pleacă de la el, merge în lume pe căi greşite, el trebuie s-o lase. Aceasta este ceva rău, dar eşti tânăr şi ai posibilitatea de a căuta şi de a găsi o altă persoană care este potrivită pentru tine. După ce ai trăit alături de ea destul de mult timp, este îngrozitor de greu, dar apoi începi să realizezi că ai nevoie de ea. Când ajungi la cincizeci de ani, abia dacă mai poţi trăi fără ea, iar când ajungi la şaptezeci de ani, eşti sigur că nu mai poţi trăi fără ea.”

Eu m-am gândit la aceasta şi i-am dat o interpretare duhovnicească.

Când eram un predicator tânăr, fiecare bărbat care făcea o greşeală nu mai intra în discuţie; nici nu mai putea să alerge în cursă; aceasta era tot. Dacă nu era baptist, nu avea ce să mai caute în cadru, ieşea din discuţie şi aceasta era tot. Vedeţi? Trebuia să vadă lucrurile cum le vedeam eu sau acel om era greşit în totalitate.

Apoi, după ce am îmbătrânit, am început să realizez că plapuma se întinde puţin. Am văzut pe unde şi prin ce anume trebuia să treacă el; păstorul unei biserici trudeşte mult, totul se face cu multă trudă, iar durerile de cap vin odată cu aceasta. Mi-am dat seama că această plapumă se întinde puţin şi peste el ca să nu-i fie frig. Şi astăzi, când am ajuns la ceea ce sunt acum, vă spun: avem nevoie unii de alţii atât de mult, încât abia dacă mai putem rezista unii fără alţii. Aceasta este totul.

Pe măsură ce vedem că zilele devin tot mai rele şi cum sunt lucrurile, cred că este bine că ne adunăm împreună şi că avem părtăşie. Mie îmi place să am părtăşie cu fraţii şi să vorbesc cu ei, cu oameni din diferite biserici şi organizaţii. Este ceva în legătură cu aceasta, ceva real. Eu cred, şi spun aceasta fără a pleda în favoarea acestui grup micuţ de oameni de afaceri ai Evangheliei depline, că aceasta este o mare oportunitate pe care Dumnezeu ne-a dat-o tuturor, ca să ne putem aduna şi să avem părtăşie împreună. Ei nu pun graniţe pentru nici o denominaţiune, şi ne putem aduna împreună în locurile cereşti în Hristos. Eu îmi dau seama că nu poate fi totul perfect şi că se vor face multe greşeli. Eu le văd pe ale lor, iar ei le văd pe ale mele. Voi le vedeţi pe ale mele, iar eu le văd pe ale voastre. Dar noi trebuie să convieţuim unii cu alţii şi trebuie să realizăm aceasta. Eu cred că dacă privim în jur, din punctul meu de vedere, avem floarea recoltei. Vedeţi? Aşa este.

Cu mulţi ani în urmă, eu mi-am exprimat alegerea faţă de Evanghelia deplină, şi pot spune că în fiecare an sunt tot mai fericit pentru că am făcut aceasta. Îi sunt recunoscător pentru că sunt unul dintre ei. Eu am avut această experienţă prin faptul că L-am primit pe Hristos ca Salvator al meu, iar în schimb, El m-a umplut cu Duhul Său cel Sfânt, trăind zi de zi în inima mea, ca Martor că am trecut de la moarte la Viaţă. Eu îmi fac în fiecare zi inventarul ca să văd dacă mai sunt în planul de salvare. Vedeţi, verific cum se simte Duhul care este în mine şi felul în care este El în mine. Cum priveşte El lucrurile lumii? S-a instalat El cu adevărat şi într-un fel atât de duhovnicesc în mine, încât lumea să apară întunecată, murdară şi plină de necurăţie?

Am mers în josul acestei străzi şi m-am gândit că am venit pentru prima dată aici cu treizeci şi cinci de ani în urmă, în anul 1926, cu un model vechi de Ford T şi am locuit pe strada Henshaw la nr. 6. Am văzut că i-au schimbat numele şi că acum se numeşte Buckeye. Aşadar, totul se schimbă. Totuşi, am recunoscut locul acela vechi, căci am călărit cai de-a lungul văii de aici, valea râului Sărat, şi de acolo în jos. Dincolo de muntele de acolo se găseau tauri, iar prospectorii în vârstă mergeau pe acolo. Vai! Ei merg şi astăzi acolo, dar în maşini Cadillac. Aşadar, totul este cam la fel, deşi s-a schimbat puţin.

Dar am văzut că Evanghelia nu se schimbă şi ne aduce aceeaşi stare de bine. Dacă te întorci înapoi, după ani şi ani, vei vedea că ea este aceeaşi. Este aceeaşi experienţă pe care ei au primit-o la Rusalii; după două mii de ani, nu s-a schimbat nici măcar un pic. Avem aceleaşi lucruri, vedeţi, exact aceleaşi lucruri.

M-am uitat la străzile impunătoare care s-au construit şi la felul cum sunt luminate, cum aceste locuri s-au aprins pur şi simplu, şi îi spuneam fiului meu în timp ce veneam aici: „Cu trei sute de ani în urmă, valea aceasta era tăcută şi liniştită. Poate din când în când mai urla un coiot, scrâşnea vreun bizon sau ceva asemănător; dar aceasta era acum trei sute de ani. Dacă privim la ceea ce a fost şi la ceea ce avem acum, nu ştiu dacă pot spune că s-a convertit sau s-a pervertit.”

Ar fi o convertire dacă oamenii s-ar plimba în susul şi în josul acestor străzi cu mâinile ridicate spre Dumnezeu, lăudându-L pentru această vale frumoasă, pentru locul minunat în care trăiesc şi care are un climat sănătos. Dacă L-ar lăuda pe Dumnezeu în biserici, iar fraţii ar fi fraţi şi surorile ar fi surori, ar fi o mulţime câştigată de Dumnezeu; ar fi un loc minunat.

Dar în loc de aceasta, avem băutori de alcool, cabarete, prostituţie, fumători, jocuri de noroc, jurăminte şi înjurături. Cred că într-o zi, Dumnezeu va rade totul. Aşa este. Dar cei care-L aleg pe El, vor trăi din nou aici, într-o Lume fără sfârşit, în minunatul Mileniu care va veni.

Aceasta doresc şi eu şi în seara aceasta am venit aici, în Phoenix, ca să încerc să am părtăşie cu voi, să întăresc biserica şi să ne rugăm pentru bolnavi, dacă există cineva care are nevoie de rugăciune. Nu intenţionăm să împărţim numere de rugăciune, dar am venit aici să facem tot ce putem ca să-i ajutăm pe oameni. Dacă cineva are nevoie de rugăciune, tot ceea ce trebuie să faceţi este să cereţi aceasta, iar noi ne vom ruga şi vom face tot ce putem. În urmă cu câteva săptămâni, pe când eram acasă, am aflat că dacă faci aceasta este mai mult decât orice altceva ai putea face pentru un om.

Îmi amintesc că atunci când am venit pentru prima dată în Phoenix, am fost în biserica fratelui Outlaw, fiindcă el este primul care m-a invitat aici. Mai era pe undeva o micuţă biserică spaniolă, biserica fratelui Garcia, care era vorbitoare de limbă spaniolă. Ce timp minunat am avut acolo! Oamenii stăteau în rândurile de rugăciune, se rugau, îşi puneau mâinile unii peste alţii şi erau vindecaţi.

Slujba a urcat cu o treaptă mai sus. Cu siguranţă că da. Darurile s-au înmulţit, dar într-un fel sau altul, îmi doresc să fim aşa cum eram la început. Înţelegeţi? Da. Noi uităm unele din lucrurile pe care ei le-au învăţat odată, dar cred că a fost mai bine aşa. Vedeţi?

Eu cred că drumul spre Dumnezeu este pe calea umilinţei şi a smereniei. Nu cred că există ceva mai bun care să ne ridice până la Hristos în afară de aceasta. Astăzi vezi tot felul de imitaţii care aduc confuzie şi îi încurcă pe oameni. Îmi doresc ca printre voi să nu facă aceasta, fiindcă aceste lucruri vă aduc într-o situaţie complicată în care n-ar trebui să fiţi. Voi trebuie să ţineţi toate aceste lucruri departe şi să mergeţi înainte.

Nădăjduiesc că faptul că suntem aici, va strânge părtăşia noastră unii cu alţii. Rugaţi-vă ca Dumnezeu să-i vindece pe bolnavii pentru care ne vom ruga şi mai presus de toate, să salveze toate sufletele care pot fi salvate. Eu nu ştiu unde se află ele şi nici cine sunt, de aceea, trebuie să predic şi nădăjduiesc că într-o zi, în acea mare veşnicie, într-o vale liniştită de undeva, nu Maricopa, vom trăi împreună şi vom fi vecini în veşnicia fără sfârşit. Acesta este motivul pentru care suntem aici.

Mulţi dintre voi stau în picioare, dar sunteţi atât de minunaţi, încât v-aş putea vorbi toată seara. Dar ştiu că avem programate mai multe servicii, şi nu doresc să vă reţin prea mult timp în fiecare loc.

Înainte de a deschide Cuvântul lui Dumnezeu, aş vrea să ne plecăm capetele cu respect şi să ne rugăm.

Tatăl nostru ceresc, Cel plin de îndurare, este într-adevăr un mare privilegiu să fim în viaţă şi să avem ocazia să Te mărturisim încă o dată în faţa Bisericii Dumnezeului celui Adevărat. În timp ce vorbeam în faţa acestor oameni, cu câteva clipe înainte, mă gândeam la oraşul acesta care, deşi este mare şi frumos, este plin de păcat ca şi alte oraşe, şi la cuvintele pe care mi le-a spus fiul meu: „Ce este bun aici, tati?”

„Fiule, i-am răspuns eu, „de-a lungul acestui oraş este risipită Biserica Dumnezeului celui Viu, grupul pe care noi îl aducem înaintea lui Dumnezeu, cei sfinţi.”

Aşa a făcut Pavel, care a privit peste Roma care avea o populaţie de mii de oameni. El a văzut oraşele întoarse la idolatrie, dar în acel oraş erau mărgăritare pentru care trebuia să muncească. Ei se odihnesc dincolo şi aşteaptă acea mare înviere din zilele din urmă, despre care noi credem că este aproape.

Tată, Te rugăm pentru fiecare biserică din Phoenix, ca să torni Duhul Tău peste ei. Dorim să avem asemenea Lumini care să ardă pentru Evanghelie, încât să stingă luminile acestor cluburi de noapte şi a acestor baruri. Te rugăm să ne dai aceasta, Doamne. Fă ca inimile oamenilor să devină tot mai însetate după Tine, în acest timp în care ne vizitezi, şi fie ca Tu să ne vizitezi cu adevărat, Doamne. Vizitează-ne prin Duhul Tău şi toarnă-L peste noi fără măsură. Binecuvântează adunarea care este aici şi Te rog, Tată, să faci ca mulţi oameni de afaceri, cât şi alţii, să fie conduşi la această mare experienţă a cunoaşterii lui Hristos, prin botezul Duhului Sfânt. Te rugăm să ne acorzi aceasta, Doamne.

Binecuvântează biserica adunată în seara aceasta aici, pe păstorul ei minunat, toată fiinţa lui, Doamne, fiindcă stă aici ca un exemplu. Este o Lumină pentru acest oraş; o Lumină prin care oamenii pot vedea calea adevărului. Te rog să-i faci pe aceşti membri ai săi să fie atât de săraţi, încât orice om din vecinătate şi din oraş, să înseteze să fie ca ei.

Eu ştiu că Tu pui aceste biserici aici pentru un scop: ele stau ca martore împotriva răului, fiindcă poartă mărturia că Dumnezeu este adevărat şi drept. Te rog să-i binecuvântezi din belşug, Tată.

Pentru porţia dată serviciului din seara aceasta, ştiu că ai turnat deja binecuvântările Tale peste ei. Te rugăm să ne binecuvântezi cu prezenţa Ta, Tată, şi să ne vorbeşti prin Cuvânt, în Duhul. Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

În timp ce citeam în după-amiaza aceasta, ochii mi-au căzut pe un text pe care doresc să-L citesc şi să-L folosesc pentru a lua din el un subiect, dacă este cu voia Domnului. Am scris câteva versete şi câteva notiţe despre care aş vrea să vă vorbesc puţin pentru slava lui Dumnezeu.

Cei care doriţi să vă deschideţi Bibliile, vă rog să deschideţi la Numeri capitolul 14, începând de la versetul 41, la 45:

„Moise a zis: „Pentru ce călcaţi porunca Domnului? Nu veţi izbuti!

Nu vă suiţi, căci Domnul nu este în mijlocul vostru! Nu căutaţi să fiţi bătuţi de vrăjmaşii voştri!

Căci amaleciţii şi canaaniţi sunt înaintea voastră şi veţi cădea ucişi de sabie; odată ce v-aţi abătut de la Domnul, Domnul nu va fi cu voi.”

Ei s-au îndărătnicit şi s-au suit pe vârful muntelui; dar chivotul legământului şi Moise n-au ieşit din mijlocul taberei.

Atunci s-au coborât amaleciţii şi canaaniţii, care locuiau pe muntele acela, i-aubătut şi i-au tăiat în bucăţi până la Horma.”

Fie ca Domnul să adauge binecuvântările Sale la citirea Cuvântului Său. Cu voia Domnului, aş vrea să iau de aici un context, iar subiectul meu este: „Presupunere.”

Iubesc să citesc Cuvântul pentru că ştiu că El este Adevărul. Cuvântul este acel lucru pe care stăm, dar trebuie să fie întotdeauna Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că altfel riscăm să mergem pe un drum greşit.

Acest lucru este scris în Ioan 15.7: „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele…” Vedeţi? Cuvântul locuieşte în voi. Înţelegeţi? „…cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da,” pentru că nu sunteţi voi, ci este Cuvântul care este în voi; iar Cuvântul este Dumnezeu. Vedeţi? Dumnezeu în voi. Dumnezeu este Cuvântul: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi…”

Întoarcerea Duhului Sfânt va aduce Cuvântul în noi şi Îl va aşterne acolo, iar atunci, nu veţi mai fi voi cei care vorbiţi, ci va fi Cuvântul însuşi care va ieşi afară. Aşadar, El, Cuvântul, va face lucrările.

Am luat dicţionarul şi am căutat semnificaţia cuvântului „presupunere.” Dicţionarul Webster spune că „a presupune” înseamnă „a te aventura; a îndrăzni să faci ceva fără acordul unui autorităţi adevărate sau a lua ceva drept sigur; a face ceva înainte să fii autorizat să faci aceasta; a face ceva fără a avea acordul sau autoritatea de a face.”

Tocmai am trecut de două sărbători importante pe care le avem aici în America: Crăciunul şi Anul Nou. De fapt, nu este Crăciun, ci este o zi în care ne odihnim. Desigur, noi ştim că nu este ziua naşterii Domnului. El nu S-a născut în 25 decembrie, deoarece atunci este atât de frig în Israel, încât păstorii nu aveau cum să fie cu oile pe dealuri. Dacă aţi fost vreodată în Iudeea în timpul acela al anului, aţi şti că naşterea Lui nu a fost în timpul iernii. Se spune că El S-a născut în aprilie sau în mai când se nasc mieii. El a venit în mod natural, aşa cum se nasc mieii obişnuiţi. El a fost Mielul lui Dumnezeu şi S-a născut cândva în timpul acela. Eu cred că Lui nu-I pasă ce zi stabilim noi pentru această sărbătoare, deoarece adevărata zi s-a pierdut.

Această zi este o comemorare a naşterii Sale, dar în loc să o facem o comemorare şi o zi de închinare Domnului pentru că ni L-a trimis pe Fiul Său, noi avem o sărbătoare. Vedeţi? Sărbătorim Crăciunul, dar aceasta nu este o sărbătoare. Puteţi sărbători ziua de naştere a lui Washington, a lui Lincoln sau a oricărui alt o renumit, dar Crăciunul ar trebui să fie o zi de închinare. Însă noi am deformat-o şi am transformat-o într-una din cele mai mari zile comerciale, aşa că totul se concentrează pe a face cadouri unii altora, iar dacă nu primim nimic, ne simţim ofensaţi şi le plătim celorlalţi cu aceeaşi monedă. Totul este amestecat.

Cu câteva săptămâni în urmă, eu şi soţia mea eram într-un centru comercial din micuţul nostru oraş, şi am auzit două fete care discutau. Una din ele a spus: „Ce i-ai luat mamei tale de Crăciun?”

„Oh,” a răspuns cealaltă, „nici nu m-am gândit ce altceva i-aş putea cumpăra, pentru că cel mai mult s-ar bucura de un cartuş de ţigări.”

„Eu i-am luat tatălui meu o sticlă de whisky,” a răspuns cealaltă.

„Mă bucur că ai făcut aceasta, dragă, pentru că şi eu i-am cumpărat la al meu un pachet nou de jetoane pentru poker.”

Vedeţi, acesta este Crăciunul. Înţelegeţi? Cum poate Dumnezeu să mai suporte o asemenea sărbătoare? Presupun că toţi cred că aceasta este modalitatea corectă de a proceda. Vedeţi? Aceasta este ceea ce se presupune că trebuie să facă, dar este numai o presupunere a lor. Vedeţi?

Apoi, urmează Anul Nou. După sosirea acestuia, oamenii obişnuiesc să organizeze o petrecere mare, iar în cadrul ei, pe la miezul nopţii se îmbată toţi. Se îmbată atât de tare ca să uite de toate păcatele pe care le-au făcut în anul care a trecut. Presupun că ei cred că aceasta este modalitatea de a scăpa de păcate, dar se înşeală, pentru că aceasta le aduce şi mai multe păcate. Nu poţi îndrepta nimic prin faptul că păcătuieşti mai mult, ceea ce înseamnă că este doar o presupunere, o acoperire.

Mă întreb ce cred oamenii despre ceea ce numesc „plăcerea băuturii.” Când Whisky-ul le ajunge în sistem, încălzeşte sângele în aşa măsură încât le zăpăceşte mintea, iar capul le devine pur şi simplu gol.

Mintea devine atât de zăpăcită, încât medicii spun că este goală. Dacă aţi avea în trupul vostru o boală care ar face ca mintea voastră să devină goală, aţi alerga la cabinetul fiecărui doctor din oraş pentru a găsi ceva care să vă scape de ea. Totuşi, oamenii sărbătoresc naşterea lui Hristos şi încearcă să-şi înece amarul prin golirea minţii. Prieteni, nu realizaţi că toţi oamenii trebuie să dea socoteală pentru aceasta în ziua judecăţii? Nu veţi putea scăpa cu aceasta. Ei presupun că a-ţi goli mintea cu băutură în seara ajunului de Crăciun sau în noaptea de Anul Nou este un obicei naţional, şi numesc aceasta „O mică distracţie de curăţire. O mică plăcere pe care trebuie s-o aibă oamenii şi care aduce uşurare.” Dacă aceasta este toată plăcerea pe care o persoană a putut s-o aibă de la viaţă, ce fel de plăcere este aceasta? Îţi goleşti mintea în aşa fel încât nici nu-ţi mai aminteşti ce ai făcut, şi apoi o numeşti plăcere?

Eu am putut să văd că oamenii din lume fac aceasta, dar când vine vorba de biserică, de oameni care se numesc creştini… dacă vezi că şi ei fac aceasta, simţi o dezamăgire, pentru că nu aceasta este calea prin care să uiţi de păcatele tale. Ele sunt în Cartea lui Dumnezeu, şi singurul mod de a scăpa de ele este să le arunci în Marea Uitării, prin sângele lui Isus Hristos, şi să nu-ţi mai aminteşti niciodată de ele. Aceasta este singura cale, dar ei presupun că adevărata cale este să procedezi aşa cum o fac oamenii.

Apoi, de-a lungul naţiunii sunt predicatori ai unor mari denominaţiuni, care predică propria lor doctrină presupunând că fac ceea ce este corect. Indiferent cât este de contrar Scripturii, mulţi dintre ei presupun că procedează corect atunci când predică acea doctrină. Ei presupun că aceasta este exact ceea ce cere Dumnezeu: un anumit crez sau o anumită apartenenţă. Ei cred că aceasta este tot ce cere Dumnezeu; presupun că duc oamenii în rai prin faptul că-i determină să se alăture unei biserici şi prin faptul că le predică un crez; presupun că acest lucru este în ordine şi că este tot ce trebuie să faci, dar ce greşeală este aceasta! Doar să presupui asemenea lucruri este o greşeală cumplită.

În Biblie există un singur crez, iar acesta este Hristos. Vedeţi? Noi trebuie doar să-L cunoaştem, iar a-L cunoaşte pe El înseamnă a avea Viaţa veşnică. În afară de aceasta, nu există nici o cale spre Viaţă. Singura cale este să-L cunoşti pe Hristos printr-o experienţă personală cu El, şi nu prin alăturarea la o biserică sau prin recitarea unui crez.

Noi avem petreceri cu alcool făcute de creştini cu ocazia Anului Nou, pentru că aducem totul în această situaţie atât de săracă; de aceea ţinem Crăciunul, Anul Nou şi alte „zile sfinte”.

Motivul pentru care fac oamenii acest lucru, este că aceasta este tot ce ştiu să facă. De aceea, dacă ar fi ceva care să-i determine să dorească să facă altceva în acea zi, ar trebui să fie ceva real.

Dacă acesta este un lucru greşit, înseamnă că undeva este ceva corect ce trebuie făcut; înseamnă că în opoziţie cu orice lucru rău trebuie să fie ceva bun, altfel nu ar fi drept. Aşadar, trebuie să fie un pro şi un contra, ceva negativ şi ceva pozitiv.

Trebuie să fie un dolar adevărat după care a fost făcut dolarul fals, pentru că altfel dolarul fals ar fi cel adevărat. Când vedem oameni care merg şi se alătură la o biserică sau la o denominaţiune, prin aceasta dovedesc că este Ceva după care flămânzesc.

Sufletul uman strigă după ceva, fiindcă ştie că există Ceva care l-a adus aici; ştie că dincolo de tot ce este aici, există Ceva. Ei ştiu că au ieşit din întuneric, de aceea vor să ştie de unde au venit şi unde vor merge, iar dacă au acea foame, nu o vei putea potoli prin golirea minţii tale.

Am auzit că cu câtva timp în urmă, aici s-a ţinut o reuniune, iar cineva a spus: „Goliţi-vă mintea! Priviţi spre cer şi goliţi-vă mintea, iar atunci veţi avea o experienţă.” Aşa este. Fără îndoială că veţi avea o experienţă, dar ce fel de experienţă? Vedeţi voi, când faceţi aceasta, vă deschideţi sufletul pentru Satan, iar el vă va da ceva. Aşa este.

Eu cred că atunci când un om vine la Hristos, ar trebui să vină cu toată inteligenţa pe care o are, fiindcă trebuie să citeze în mintea sa fiecare făgăduinţă a Scripturii. Ţineţi-vă mintea ageră de câte ori veniţi la Hristos şi nu permiteţi să vă fie golită, fiindcă diavolul va încerca să vă determine să faceţi orice. Vedeţi? El poate să vă dea o senzaţie, dar voi doriţi o experienţă, ceva biblic, ceva real.

Totuşi, oamenii merg înainte cu presupuneri: „Am văzut o lumină înaintea mea,” sau ceva de felul acesta. „O am!”, dar nu vor trăi niciodată altfel şi vor trece pe alăturea.

Mulţi dintre ei vin sus şi spun: „Cred că dacă voi recita crezul, sunt în ordine.” Aceasta este doar părerea voastră, doar presupuneţi că sunteţi în ordine.

Ei merg şi se alătură acelei biserici presupunând că fac ceva corect. Multora dintre ei li se cere să primească un crez şi să trăiască prin el; sunt stropiţi cu puţină apă şi sunt făcuţi membri ai bisericii, spunându-li-se că în felul acesta sunt în ordine. Ei merg acolo sinceri şi presupun că făcând aceasta sunt pe drumul către Rai.

Atunci apar necazurile. Oamenii sunt sinceri şi cred că dacă sunt aduşi într-o anumită stare, într-un anumit loc, sau dacă fac o anumită promisiune sau ceva de felul acesta, este tot ce cere Dumnezeu. Ei presupun că aceasta este ceea ce cere religia: să ţină o poruncă, să trăiască după cele zece porunci sau ceva de felul acesta; să facă fapte bune, fapte caritabile şi daruri către vecini. Ei se gândesc că aceasta este tot ce trebuie să aibă, dar cât de greşit este acest lucru!

Noi trăim într-un timp care este mai târziu decât am putea crede. An de an când vin aici în Phoenix sau merg în alte locuri, mă întreb dacă vom mai fi aici şi anul viitor, iar când plec dintr-un loc, mă întreb: „Am fost sincer? Am aşezat totul cât se poate de clar? Doamne, am urmat sfaturile Tale? Am spus totul în conformitate cu Cuvântul Tău, sau am spus ceva în contradicţie cu El, pentru că în ziua judecăţii, oamenii aceştia vor sta alături de mine, iar eu va trebui să dau socoteală pentru ceea ce am spus când am fost într-un anumit loc, indiferent care a fost acela.”

Eu cred că oamenii din spatele acestor slujbe presupun că după ce primesc atât de multă educaţie şi obţin un grad învăţând crezul unei biserici, trebuie să meargă afară şi să ocupe slujba de păstor. Eu cred că ei fac aceasta cu sinceritate şi onestitate, dar nu sinceritatea face ca un lucru să fie adevărat; acele crezuri nu reprezintă Adevărul.

Cu puţin timp în urmă, când am fost în India, am văzut oameni cu idoli din rubin în urechi, care valorau mii de dolari. Aveau o faţă hidoasă şi ochii mari. Am văzut preoţi care turnau apă sfinţită peste un om care avea trupul plin de cârlige de pescuit înfipte în carne, iar de ele erau atârnate pungi cu apă. Am văzut cum au făcut un şanţ lung de treizeci de metri, larg de cinci metri şi adânc de câţiva centimetri, cum l-au umplut cu jar incandescent, şi l-am văzut pe omul acela trecând prin el. Am văzut ce făcea cu buzele sale… Aş fi înţeles dacă făcea aceasta ca semn de pedeapsă pentru minciună, dar şi-a scos limba afară şi a cusut-o de nas, după care a luat o săgeată pe care a trecut-o prin buza de sus, prin frunte şi apoi a scos-o afară aşa. (Fratele Branham arată). Şi multe alte lucruri hidoase. Preoţii au turnat apă sfinţită pe acel bărbat, apoi au ucis o capră pentru a aduce o jertfă de sânge. Ei mergeau prin acel foc, presupunând că fac voia lui Dumnezeu, şi erau cât se poate de sinceri. Vedeţi? Ei sunt sinceri.

În Africa am văzut cum băieţii mici, care sunt doar nişte bebeluşi, sunt luaţi de vraciul tribului. El ia un cuţit şi le face tot felul de tăieturi, după care le pune acea cerneală din boabe pe feţe, desfigurându-i, în timp ce fetiţele sunt însemnate ca dovadă că sunt fecioare. Ei fac tot felul de lucruri ca acestea, totul fiind făcut cu o sinceritate deplină. Cu siguranţă că da. Cad înaintea idolilor şi îşi dau viaţa cu toată sinceritatea, dar sincer, aceasta nu însemnează nimic. Ei presupun că ceea ce fac este bine, cred aceasta, iar noi îi privim şi ne gândim că ar trebui să fie învăţaţi altfel. Dar noi, în America, suntem la fel de răi, sau poate suntem ce este mai rău. Aşa este. Noi presupunem, dar nu verificăm nimic; ne hazardăm în orice, fără a avea autoritatea de a face aceasta. Biblia nu dă nici o libertate pentru creştin ca să bea, să joace jocuri de noroc, să mintă sau să petreacă.

Totuşi, oamenii se alătură la aceste biserici şi merg mai departe exact cum erau înainte. Femeile continuă să-şi taie părul, poartă pantaloni scurţi, fumează, etc., şi merg mai departe aşa presupunând că este în ordine, că este bine ce fac. Ei presupun că este în ordine, dar nu este. Nu este bine; este la un milion de mile depărtare de ceea ce este bine. Cuvântul lui Dumnezeu nu suportă aceasta pentru că este contrar Lui, dar oamenii presupun că este în ordine.

Aceste lucruri nu le găsim numai în biserica prezbiteriană, ci şi în cea penticostală, care este o biserică cu oameni minunaţi, dar care s-a îndepărtat atât de tare de Cuvânt. Undeva pe coasta de vest, o femeie avea părul lung şi îl purta adunat într-un coc la spatele capului, iar oamenii din biserică îi ziceau: „Hei, roata ta de la spate s-a turtit!” Toţi se amuzau pe seama ei, şi până şi păstorul ei i-a spus să-şi taie părul pentru că este ceva diferit.

Atunci femeia a venit şi m-a întrebat:

„Ce să fac în legătură cu aceasta, frate Branham?”

„El ţi-a spus un lucru greşit,” i-am răspuns eu.

Surorile noastre penticostale se poartă şi procedează la fel ca lumea.

Cineva mi-a zis zilele trecute: „Frate Branham, oamenii te consideră un profet. De ce nu-i înveţi cum să primească daruri spirituale? Lasă deoparte felul în care se îmbracă femeile şi cum se poartă bărbaţii! Pune aceste lucruri deoparte, fiindcă nu este responsabilitatea ta să le spui aceste lucruri. Tu învaţă-i lucruri mari, adânci şi duhovniceşti.”

„Cum aş putea să-i învăţ Algebra când ei nu ştiu Abecedarul?” Cum poţi să le dai o educaţie de facultate dacă ei nu au părăsit încă grădiniţa? Nu aveţi nici măcar decenţa de a vă curăţa şi de a vă purta ca şi creştinii; să vă îmbrăcaţi ca şi creştinii şi să trăiţi ca şi creştinii, şi abia după aceea să vorbiţi despre lucrurile duhovniceşti. Ieşiţi de la grădiniţă! Ei presupun că aceasta este în ordine, dar nu este. Nu ar trebui să faceţi astfel de lucruri. Penticostalilor, mamele voastre nu făceau aceasta în trecut, dar voi le faceţi.

Cum puteţi suporta aceasta, bărbaţilor? De ce le lăsaţi pe soţiile voastre să facă astfel de lucruri? Şi voi sunteţi tot la grădiniţă. Vedeţi? Aşa este. Presupuneţi că este bine, dar nu este. Voi spuneţi: „Păi, soţia va face aceasta şi aceea…” Voi sunteţi capul familiei; aşa a spus Dumnezeu. Da.

Voi presupuneţi că este în ordine pentru că şi restul lumii face la fel. Mie nu-mi pasă ce face restul lumii; pe mine mă interesează ce spune Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că El este Adevărul.

Oamenii fac doar presupuneri. Vedeţi? Astfel, spuneţi: „Dacă păstorul spune aşa, presupun că este în ordine.”

Mie nu-mi pasă ce spune păstorul, pentru că numai Cuvântul are dreptate; numai El este drept. Înţelegeţi? Nu presupuneţi nimic, pentru că dacă faceţi aceasta veţi da de bucluc! Faceţi numai ceea ce spune Cuvântul să faceţi. Da, domnilor.

Oamenii continuă să facă aceleaşi lucruri şi presupun că este în ordine, când de fapt nu este.

Ei spun: „Domnul este atât de bun, prea bun ca să facă aşa ceva!”

Eu cred aceasta, cred că Dumnezeu este bun.

Cu puţin timp în urmă, un adolescent din oraşul nostru mi-a spus: „Ştii ceva, frate Branham? Dumnezeu este atât de bun, încât mă lasă să fac orice doresc.” Prostii!

Noi auzim spunându-se atât de mult că Domnul este un Dumnezeu bun! Aşa este, El este un Dumnezeu bun, dar dacă este bun, trebuie să fie şi drept. El nu ne poate da o poruncă şi apoi să fie în ordine dacă facem altceva; nu este posibil să o încălcăm, şi apoi să ne aşteptăm să scăpăm de judecată.

El este şi un Dumnezeu al mâniei, un Dumnezeu al judecăţii. Ceea ce Îl face bun este faptul că veghează asupra Cuvântului Său şi Îl împlineşte.

Aşadar, nu ne putem aştepta să procedăm greşit, să facem lucrurile pe care le facem, şi apoi să scăpăm, fiindcă El nu este aşa.

Este adevărat că Dumnezeu este bun, nu vreau să mă înţelegeţi greşit; El este cu adevărat un Dumnezeu bun, dar amintiţi-vă că singurul fel prin care poate fi bun este să fie drept. Şi dacă este drept, trebuie să-Şi ţină poruncile date. Iar dacă Îşi ţine poruncile date, este greşit ca creştinii să tolereze faptele lumii. Aţi înţeles? Este greşit! Noi nu trebuie să facem aceasta, pentru că trebuie să fim oameni diferiţi.

Problema este că noi ne aventurăm şi facem presupuneri fără să avem Autoritatea care să ne legitimeze în ceea ce facem. Cuvântul lui Dumnezeu este Cel care ne dă autoritatea; aceasta este Autoritatea pe care trebuie să stăm; este ceea ce a spus Dumnezeu.

În textul citit am văzut că Israelul a presupus că erau în ordine. Până aici în Numeri, unde am citit, El a fost un Dumnezeu bun. S-a dus jos în Egipt şi i-a scos din robie. Cu siguranţă, a fost un Dumnezeu bun. „El ne-a dat chiar şi mană din cer.” Era cu siguranţă un Dumnezeu bun.

Dar când a venit timpul să se împlinească Cuvântul Său, când au ajuns la Cades-Barnea şi iscoadele au venit cu dovada despre ţara de dincolo, atunci ei au crezut că este în ordine dacă trec cu vederea aceasta. Dar când au făcut aceasta, Dumnezeu S-a mâniat pe ei.

Atunci, Moise le-a spus: „Nu vă duceţi să vă luptaţi cu amaleciţii, pentru că nu aţi făcut ceea ce ne-a poruncit Dumnezeu să facem!” Vedeţi?

Porunca a fost: „Eu v-am dat această ţară. Mergeţi şi luaţi-o în stăpânire!” Ei s-au întors cu dovada, dar s-au îndoit de ea. Mai mult, au dorit să se întoarcă înapoi în Egipt, pentru că le era frică să meargă şi să ia ţara în stăpânire.

Astăzi, multor oameni le este teamă că cineva, de exemplu vecinul, va spune ceva împotrivă.

De multe ori, păstorul se teme să spună ceva despre Scriptură: „Mă tem că va răni sentimentele cuiva,” zice el, dar ei trebuie să fie răniţi. Aşa trebuie să fie.

Uneori, femeile se tem şi spun: „Frate Branham…” la fel ca sufletul acela sărman care mi-a spus: „Mă tem că dacă nu-mi tai părul, soţul meu şi celelalte femei…”

Frate, nu face presupuneri asupra acestor lucruri! Ia Cuvântul lui Dumnezeu! Ştiţi că aveţi un suflet care trebuie salvat? Realizaţi că moartea nu-l schimbă? Moartea nu schimbă nimic, decât locul în care va locui acel suflet atunci când vă va părăsi.

Mergem la o înmormântare. Ne pare rău pentru persoana care a murit, iar uneori încercăm să ne gândim la cele mai bune lucruri pe care le ştim despre ea. Aşa este.

Dar Isus a fost foarte clar în privinţa aceasta: „Dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” (Ioan 3.3). Înseamnă că nu există nici o cale de mijloc.

Voi presupuneţi că omul acela a mers în Rai, dar conform Cuvântului nu este aşa. Vedeţi, voi faceţi doar presupuneri că a ajuns acolo şi spuneţi: „Păi, a fost un membru bun al bisericii şi a făcut numai bine vecinilor.” Eu cred aceasta şi este bine. Nu am nimic de spus împotriva acestui lucru, dar aţi înţeles ce anume i-a ţinut pe oameni şi nu i-a lăsat să intre în ţara făgăduită? Faptul că erau credincioşi de graniţă. Au mers atât de departe, dar n-au vrut să meargă şi mai departe şi să intre înăuntru.

Acesta este felul în care procedează şi astăzi oamenii. Vor merge atât de departe cu Dumnezeu şi vor spune: „Da, voi crede şi mă voi boteza. Voi face aceasta şi cealaltă şi voi respecta orice regulă pe care o impune biserica.” Dar când vine vorba să-i predaţi totul lui Hristos, viaţa voastră şi totul, acela este momentul când ajungeţi la graniţă.

Aceasta este ceea ce-i face pe oameni să spună: „Păi, eu mă uit la ceilalţi!” Astfel, femeia tânără se uită la cea în vârstă, bărbatul tânăr priveşte la bărbatul în vârstă şi văd felul în care vă purtaţi ca să ştie ce şi cum trebuie să facă, fiindcă presupun că este în ordine dacă procedează la fel ca voi.

Dacă biserica penticostală ar trăi cu adevărat la standardul ei, dacă ar trăi în conformitate cu ceea ce pretinde că are, lumea ar înseta după ea. Dar dacă oamenii văd că aţi coborât la nivelul lucrurilor pe care le are şi lumea, presupun că sunt la fel de buni ca şi voi. Aşa este. Ei au dreptul să spună aceasta. Vedeţi? Dar noi trebuie să ne îndepărtăm de aceasta; nu putem face presupuneri ci trebuie să ne aliniem cu Cuvântul.

Astăzi este aproape imposibil să-i determini pe oameni să se roage, să postească şi să-L cheme pe Dumnezeu. Se pare că biserica din aceste zile a devenit atât de adormită, atât de leneşă şi atât de jalnică, iar eu urăsc să tot vin şi să continui să mă agit, să predic şi să spun aceleaşi lucruri. Dar, frate şi soră, acesta este adevărul şi nu pot să mă abţin. Este Evanghelia, şi ea trebuie să fie predicată ca un Martor. Aşa este.

Eu cred că noi facem prea multe presupuneri; şi le facem pentru că am avut o experienţă: „Frate Branham,” ziceţi voi, „într-o zi, cu cinci ani în urmă, Duhul Sfânt m-a binecuvântat în timp ce mergeam pe stradă, şi am fugit în josul străzii, apoi m-am gândit: „Doamne, trebuie să mă duci undeva, pentru că mă voi purta neadecvat pe stradă.”

Poate aţi fost în biserică şi aţi avut o experienţă; aţi vorbit în limbi şi v-aţi gândit: „Este în ordine. Acum pot merge înainte, fiindcă îi văd pe ceilalţi că fac astfel de lucruri.” Vedeţi, voi doar presupuneţi aceasta.

Israelul a avut acele experienţe; au avut semne şi minuni de lungul întregii lor călătorii. Au trecut prin mijlocul Mării Roşii ca pe pământ uscat; în fiecare seară au văzut mana care le cădea din cer şi au fost martori la toate binecuvântările lui Dumnezeu care au venit peste viaţa lor. Dar apoi, nu au ascultat una din poruncile lui Dumnezeu şi ce s-a întâmplat? Binecuvântarea s-a îndepărtat de la ei. Atunci, ei au presupus că Dumnezeu va fi la fel de bun şi în continuare, pentru că aşa fusese până atunci, dar El nu poate face aceasta.

Eu cred că şi noi am ajuns în punctul acela. Şi noi am ajuns la Cades-Barnea, unde Dumnezeu i-a dat bisericii ocazia să facă un popas pentru a se întoarce la rândul de rugăciune şi la sfinţire, la momentul în care ne separăm de lucrurile lumii şi de neînţelegerile neînsemnate pe care le avem, şi ne întoarcem la Dumnezeu, la dragostea frăţească, la umilinţă şi la puterea lui Dumnezeu. Înţelegeţi?

Noi presupunem că mergem bine pentru că Dumnezeu ne binecuvântează, dar El a binecuvântat Israelul chiar şi în ziua când ei au refuzat să meargă şi să ia în stăpânire pământul făgăduit. În noaptea următoare zilei în care nu au crezut, a căzut mana, dar toţi erau în afara voii lui Dumnezeu, şi nu au mai putut câştiga nici o bătălie până când nu au venit înapoi ca să îndrepte lucrurile faţă de Dumnezeu. Eu cred că este timpul ca şi biserica să se întoarcă din nou înapoi la Dumnezeu. Întoarceţi-vă înapoi şi începeţi aşa cum trebuie, ca să ne putem continua călătoria!

Cu toate acestea, ei ştiau că El este un Dumnezeu bun şi plin de îndurare. El le-a dat îndurarea Sa şi le-a arătat slava Sa. Nici măcar papucii nu li s-au uzat şi hainele nu li s-au învechit. În fiecare seară le cădea mana din cer şi pe parcursul întregii lor călătorii au văzut semnele şi minunile prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul lor. Aceasta i-a făcut să presupună că dacă Dumnezeu a făcut acele lucruri, vor putea merge să ia acel munte.

Dacă dorim daruri duhovniceşti în biserică, dacă dorim puterea lui Dumnezeu, adevărata putere a lui Dumnezeu, vă spun, frate şi soră, că este foarte uşor ca cineva să fie înşelat din cauza unor senzaţii sau a altor lucruri de felul acesta, fiindcă diavolul poate imita aproape orice senzaţie pe care a dat-o Dumnezeu. Vedeţi?

Dar, vedeţi voi, problema este că biserica noastră nu se mişcă aşa cum ar trebui, iar noi ştim că ceva este în neregulă. Noi ştim că Dumnezeu nu va putea fi cu noi până când nu îndepărtăm orice trebuie îndepărtat. Aşadar, este timpul să facem o verificare, să vedem lucrurile pe care trebuie să le facem şi cele pe care nu trebuie să le facem, iar apoi să ne pregătim şi să mergem înainte. Binecuvântările sunt în ordine.

Samson a fost un om mare. El a fost născut ca un nazireu închinat Domnului. Avea şapte şuviţe de păr care îi atârnau pe umeri şi a dovedit prin semnul său că era un nazireu al Domnului; iar Dumnezeu a fost bun cu el deşi a fugit de părinţii lui şi a început să umble cu o filisteană. El n-ar fi avut voie nici măcar să povestească cu o filisteană, dar iată-l că mergea la ea, iar Dumnezeu a continuat să fie milostiv faţă de el, deşi nu era în ordine.

Ea a început să-l ispitească să-i spună care era secretul puterii lui, şi în loc să se ridice şi să-i spună să nu facă aceasta pentru că el este un nazireu, i-a spus ce voia să ştie. Mai întâi i-a zis: „Leagă-mi mâinile.” Vedeţi? A minţit-o, iar Dumnezeu i-a iertat minciuna. El a rupt legăturile şi a continuat să facă acelaşi lucru, iar în cele din urmă, a presupus că poate face tot ce vrea şi să meargă înainte oricum.

Aceasta este problema: noi presupunem că putem face orice şi să scăpăm uşor. „Noi suntem penticostali. Vedeţi, noi putem face orice şi să scăpăm cu aceasta.” Nu, nu puteţi face aceasta. Nu puteţi!

Nu putem merge înainte doar pentru că suntem o organizaţie mare. Mulţumiţi-I Domnului pentru organizaţia voastră mare, dar nu putem să mergem înainte şi să spunem: „Avem mai mulţi membri decât cei de lângă noi. În concluzie, ei nu sunt în cursă, dar noi putem merge înainte. Vă spun, vom renunţa să mai facem una sau alta, fiindcă eu cred că aşa ceva este de modă veche. Nu cred că ar trebui să avem acele întâlniri de rugăciune şi toate celelalte lucruri care se întâmplă acum. Nu cred că ar trebui să facem aceasta.” Voi doar presupuneţi aceasta.

Vă spun încă o dată: decât să li se predice sau să fie aduşi mulţi dintre studenţi aici pentru a fi îndopaţi cu multă teologie sau alte lucruri de felul acesta, mai bine i-aş duce în camera de sus, la fel cum au făcut ei cu multă vreme în urmă, pentru a avea o experienţă.

Marele misionar al Indiei, Hudson Taylor, a spus că odată s-a convertit un indian tânăr şi a fost umplut cu Duhul Sfânt. A spus că faţa lui strălucea ca o lumină, şi a venit la el şi i-a zis: „Domnule Taylor, cred că voi merge la şcoală şi voi urma cei patru ani de facultate pe care nu i-am făcut. Voi studia, îmi voi lua diploma de licenţă, iar în câţiva ani voi putea merge afară să predic Evanghelia.”

Domnul Taylor, care era un creştin renumit, i-a zis: „Fiule, du-te afară cu ceea ce ai acum.” Aceasta este. El i-a mai zis: „Trebuie să începi să răspândeşti Lumina cât timp candela este aprinsă, nu când este stinsă de jumătate.” Aşa este. Spune ceea ce ştii, dar dacă nu ai o experienţă cu El, nu poţi spune nimic.

Ceea ce ne trebuie nouă este să ne împăcăm cu Dumnezeu. Acesta este adevărul. Vedeţi, trebuie să ne întoarcem la acea experienţă a naşterii din nou, la lucrurile care ne curăţă pe dinăuntru şi pe dinafară, deoarece dacă se curăţă partea dinăuntru şi partea dinafară va face la fel. Se va face în mod automat. Da, domnilor.

Samson a spus: „Mă voi scutura şi mă voi ridica aşa cum am făcut întotdeauna, iar când voi face aceasta, Dumnezeu va fi acolo. Presupun că El va fi acolo.”

Ştiţi ceva? Eu cred că biserica trebuie să se întoarcă din nou la sfinţire; trebuie să se întoarcă la modul corect de a trăi. Înţelegeţi? Noi facem presupuneri pentru că am primit Duhul, pentru că am dansat în Duhul, pentru că am făcut lucrurile pe care le-am făcut. Dumnezeu ne-a binecuvântat, am văzut adunări de vindecare, am văzut treziri şi aşa mai departe, iar aceasta ne face să presupunem că totul este în ordine.

Când facem aceasta, ne aşezăm undeva pentru că avem o clădire mare, o denominaţiune drăguţă, etc. Avem clasa cea mai aleasă, cea mai bună biserică din oraş şi toate aceste lucruri, aşa că putem aduna lumea şi să spunem: „Priviţi pianul nostru, orga noastră, aceasta şi cealaltă este la fel de bună ca şi a voastră. Scaunele noastre sunt la fel de bune ca ale voastre şi predicatorul nostru este la fel de educat ca al vostru, de aceea presupunem că Dumnezeu este cu noi.” Ei presupun aceasta, când de fapt El nu mai este cu ei. Vedeţi? Nu trebuie să uitaţi aceasta.

Când am început să vedem semnele şi minunile lui Dumnezeu, puterea Lui venind jos, am văzut că oamenii au început să trăiască diferit şi să-şi cureţe vieţile.

Alţii au temperamente gălăgioase şi dificile care provoacă numai agitaţie şi gălăgie, se ceartă unii cu alţii, vezi membri care trăiesc în neorânduială, comit tot felul de păcate, necredinţă, etc.

Cineva a predicat Cuvântul lui Dumnezeu şi a spus: „Dumnezeu a spus că trebuie să vă naşteţi din nou, pentru că altfel nu veţi putea intra,” la care i s-a replicat: „Nu suntem de acord!”

Şi spuneţi că aveţi Duhul Sfânt? Duhul Sfânt nu Îşi va nega niciodată propriul Cuvânt. Trebuie să staţi cu Cuvântul pentru că Cel care v-a vorbit este El. Dacă eu spun un cuvânt şi apoi neg ceea ce am spus, cuvântul meu nu foloseşte la nimic. Vedeţi? Duhul Sfânt trebuie să rămână pe ceea ce a spus, iar Cuvântul scris aici este Cuvântul Duhului Sfânt. Aşa este.

Avem nevoie de mai multă sfinţire; avem nevoie să fim curăţaţi; avem nevoie ca biserica să fie curăţată.

Samson s-a gândit: „Păi, voi…” apoi a mers acolo jos şi a trăit cu acea prostituată. „Ea mi-a spus să fac aceasta, iar eu am ascultat-o. Oh, i-am spus adevărul, i-am spus că aici este calea adevărată. Presupun că totul este în ordine şi că El este cu mine.” Dar când s-a ridicat şi s-a scuturat, a aflat că puterea îl părăsise.

Frate, cred că astăzi când privim la bisericile noastre şi la felul în care merg înainte, este timpul să ne scuturăm şi noi, pentru că ceva nu este în ordine. Noi presupunem că mergem bine; presupunem că facem bine, dar este numai o presupunere.

Cu câtva timp în urmă am vorbit într-o adunare de peste ocean, în faţa unor oameni de afaceri care sunt fraţii noştri. Ei erau acolo şi aveau o adunare, şi vorbeau despre cum i-a binecuvântat Dumnezeu. Avuseseră o mică afacere la colţ, dar şi-au predat vieţile lui Hristos, iar acum aveau o flotă de Cadillacuri.

Când am auzit ce spun, le-am zis: „Nu spuneţi aceasta, fiindcă este greşit. Primii creştini de la Rusalii nu au procedat aşa. Dimpotrivă, au scăpat de ceea ce au avut, au dat totul la săraci. Oamenii aceştia sunt oameni de afaceri. Au propriile lor fabrici şi alte lucruri, de aceea trebuie să le daţi Ceva despre care nu ştiu nimic.”

Aceasta este problema bisericii. Avem lumini sclipitoare şi alte lucruri; aproape că avem şi un ring de dans în biserică. Vedeţi? Încercăm să ne comparăm cu lumea, dar voi nu puteţi face aceasta niciodată. Dimpotrivă! Noi trebuie să invităm lumea pe terenul bisericii, nu să mergem noi pe terenul lor. Noi nu ne putem compara cu ei în aceste privinţe. Dar avem Ceva ce ei nu au; aceasta este ceea ce dorim noi. Da, domnilor. Ceea ce dorim să le arătăm noi este Hristos în vieţile noastre, puterea Duhului Sfânt, adică Ceva ce ei nu au. Lăsaţi-i să vină pe terenul nostru; dacă-L doresc pe Hristos, să vină aici. Dar să nu faceţi niciodată ca ei şi să nu vă comportaţi ca ei, fiindcă este greşit.

Aceasta este greşeala pe care a făcut-o Samson. El s-a dus din Palestina în ţara filistenilor, şi-a părăsit propriul pământ, iar în cele din urmă, a presupus că Dumnezeu era cu el, deşi Dumnezeu îl părăsise.

Când a luat acea placă de aur şi mantaua de Şinear, Acan a presupus că nu se va şti niciodată. „Păi, ce este aceasta? O neînsemnată haină veche. O voi pune aici, iar familia mea se va bucura multă vreme de ea. Am luat şi o placă. Dacă vom ajunge vreodată în strâmtorare, eu voi avea o plăcuţă de aur. Nimeni nu le va vedea, pentru că le voi împacheta, le voi pune sub haina mea şi voi merge mai departe.” El a presupus că totul era în ordine. Presupunerea.

Dar porunca lui Dumnezeu a fost: „Să nu luaţi nimic din acel oraş blestemat! Să nu vă însuşiţi nimic din ceea ce este blestemat în jurul vostru!”

Atunci cum vom mai putea fuma? Cum vor mai putea să-şi taie femeile părul? Dumnezeu spune aceasta, dar chiar este greşit dacă o facem? Femeilor, cum puteţi purta aceşti pantaloni când Dumnezeu a spus: „Orice femeie care se îmbracă cu haine bărbăteşti este o urâciune în ochii Domnului!” Dumnezeu nu Se schimbă. Cum putem face aceasta? Fiindcă presupunem că este în ordine. Dar nu este în ordine, nu este! Dacă surorile noastre penticostale fac aceasta, ar fi bine să vă opriţi, să vă verificaţi, să priviţi înapoi şi să vă scuturaţi. Nu presupuneţi că este bine oricum pentru că vă înşelaţi. Vă înşelaţi amarnic.

Când egiptenii au venit după Moise şi după copiii lui Israel, l-au văzut pe Moise mărşăluind prin mijlocul mării şi pe copiii lui Israel urmându-l. Ei erau tăiaţi împrejur şi închinaţi Domnului; aveau poruncile lui Dumnezeu şi erau însoţiţi de semnele lui Dumnezeu, aşa că au trecut exact prin mijlocul mării. Nu era nici o greşeală acolo. Egiptenii stăteau pe mal, îi priveau cum făceau aceasta şi au zis: „Presupunem că dacă ei pot să facă aceasta, o putem face şi noi.”

Acum, să privim puţin în urmă să vedem biserica Cincizecimii de la început. Ne gândim şi la biserica penticostală de acum treizeci sau patruzeci de ani; ne gândim la biserica de după Conciliul de la Niceea şi la creştinii din epocile lui Irineu, Martin, Columba, Iustin, Policarp şi a altor oameni sfinţi.

Uitându-ne la ei, simţim că avem aceeaşi binecuvântare pe care au avut-o şi ei şi presupunem că putem merge înainte aşa cum au mers şi ei. Presupunem că putem face aceleaşi lucruri pe care le-au făcut şi ei, dar adevărul este că nu le putem face în situaţia şi starea în care se află biserica acum.

Priviţi la ceea ce au făcut oamenii aceia. Priviţi la ceea ce au făcut bisericile acelea. Ce sacrificiu! Priviţi la ce au renunţat ei! Cum nici măcar nu le-a păsat de vieţile lor! Ei au stat zi şi noapte în rugăciune înaintea Domnului şi au mers pretutindeni mărturisind oamenilor despre Împărăţia lui Dumnezeu.

Iar noi, cei de astăzi, aşteptăm ca păstorul sau evanghelistul să ne aducă totul în servieta sa, şi apoi să spunem: „Slăvit să fie Domnul! Eu aparţin bisericii.” Aceasta este totul. Vedeţi? „Sunt membru acolo şi cred că biserica aceasta este în ordine. Cu siguranţă.” Clădirea poate fi în ordine; poate nu are nicio termită sau ceva de felul acesta, dar ce putem spune despre clădirea cealaltă? Ce fel de termite are ea? Vedeţi? Aceasta ne-ar putea cauza probleme. De ce? Pentru că termitele vor mânca sufletul. Oh, cât de multă nevoie avem să cercetăm şi să ne convingem, în loc să presupunem că totul este în ordine. Da, da.

Egiptenii aceia netăiaţi împrejur s-au gândit: „Vom trece şi noi prin mare aşa cum au trecut ei!” dar n-a fost aşa şi şi-au pierdut vieţile.

Acan s-a gândit: „Placa aceasta mică şi veche nu va face nici o diferenţă!” „Restul doamnelor îşi taie părul, aşa că voi face şi eu ca ele. Aceasta nu va face nici o diferenţă.” Dar ce s-a întâmplat? Nu a mai venit binecuvântarea asupra familiei, ci a adus moartea fiecăruia dintre ei.

Dacă facem compromis cu fiecare poruncă a lui Dumnezeu, ca să fim pe placul oamenilor, ucidem totul chiar atunci. O plăcuţă mică şi o manta babiloneană, a oprit înaintarea oştirii care mărşăluia. Frate, un singur lucru greşit pe care-l îngăduim bisericii să-l facă, un singur lucru împotriva căruia nu luăm poziţie, pentru a-i determina pe oameni să-l scoată afară, va opri înaintarea bisericii.

Presupun că voi mergeţi mai departe. Poate mergem mai departe cu numele, cu numărul, etc., dar nu aceasta este ceea ce contează.

Ceea ce contează este Dumnezeu cu noi, Dumnezeu în noi, Dumnezeu mişcându-Se prin noi; Cuvântul Lui viu în noi.

Nu presupuneţi că ştiţi aceasta, ci priviţi felul în care vă face vii, atitudinea pe care o luaţi faţă de păcat, cum decurge totul. El este un Dumnezeu sfânt. V-aţi gândit vreodată că într-o zi veţi sta în prezenţa acestui Dumnezeu şi veţi da socoteală pentru acest Cuvânt şi pentru Hristos? Dumnezeu este atât de sfânt, încât stând dincolo în veşnicie, zece milioane de sori sunt doar nişte pete negre în faţa Lui. El este atât de sfânt încât şi Îngerii par murdari în ochii Lui; îngerii care nu au cunoscut niciodată păcatul.

Credeţi cumva că eu şi voi care avem Cuvântul Său şi sângele Fiului Său care ne poate curăţa de păcat, putem călca în picioare poruncile Lui şi să mergem în lume, apoi să ne aşteptăm să stăm acolo fără vină, când ştiţi bine că nu procedaţi corect?

Biserica ar face bine să se îndrepte. Să nu presupunem ceva numai pentru că suntem mai mulţi decât eram înainte şi stăm mai bine din punct de vedere financiar. Avem clădiri mai bune decât cele pe care le aveam; ne îmbrăcăm mai bine decât înainte şi avem maşini mai bune decât cele pe care le aveam, dar, oh, frate, mă întreb cât de mult din Hristos avem în noi? Vedeţi? Noi facem doar presupuneri. Da, domnilor.

Cei netăiaţi împrejur n-au putut face ce făcea Israelul, ci s-au înecat în mare. Aşa este.

În zilele când Noe construia acea mare corabie care avea să se lupte cu valurile potopului, fără îndoială că mulţi dintre membrii bisericii din acea zi au spus: „Fanaticul acela! Dacă nu va fi cum spune el? Dar dacă se va întâmpla? Dacă va veni o furtună mare? Ne vom urca în corăbiile noastre şi vom naviga. Corabia noastră este la fel de bună ca şi corabia lor şi va pluti la fel de bine ca a lor, fie că este construită de Dumnezeu sau nu.”

Oamenii spun: „Eu aparţin de biserica aceasta, am devenit membru aici. Ea este la fel de bună ca oricare alta.”

Frate, dacă nu suntem în Cuvânt şi dacă Cuvântul nu este în noi, doar presupunem că suntem în ordine. Amintiţi-vă că atunci când a venit potopul, numai corabia construită de Dumnezeu s-a menţinut la suprafaţa apei. Oamenii din zilele acelea numai au presupus că vor fi bine, dar a presupune că vei fi bine şi a fi cu adevărat bine, sunt două lucruri diferite. Înţelegeţi?

Voi spuneţi: „Frate Branham, se pare că ne legi de o creangă undeva, nu-i aşa?”

Nu. Eu vreau să vă arăt doar ce este înaintea voastră. Vedeţi? Apoi, vom ajunge la salvare într-un minut. Da.

Poate cineva spune: „Îl cunosc pe necunoscutul de la colţ. El are o barcă cu care putem depăşi orice val.” Dar vedeţi voi, barca aceea nu a fost construită de Dumnezeu; nu a fost construită din lemn de acacia şi nici în felul în care a construit-o Dumnezeu pe cealaltă.

Voi spuneţi: „Am o biserică, frate Branham. Oh, noi aparţinem de cea mai mare denominaţiune din oraş. Suntem cea mai mare biserică de aici şi avem oamenii cei mai bine îmbrăcaţi. Chiar şi primarul şi oficialii vin aici.”

Dar dacă nu este zidită de Dumnezeu, nu va rezista. Nici o denominaţiune nu va rezista dacă nu este construită de Dumnezeu. Înţelegeţi? Aşa este. Trebuie să fie zidită aşa cum a poruncit Dumnezeu. Nu poate veni pe o altă cale; nu printr-un crez, nu prin aderare, nu printr-o senzaţie, ci trebuie să vină pe calea crucii. Trebuie să vină pe calea Sângelui; trebuie să vină şi să fie umplută cu Duhul Sfânt; trebuie să fie materialul Duhului Sfânt, iar materialul Duhului Sfânt face oameni ai Duhului Sfânt.

Dintr-un lemn de chiparos se face o corabie de chiparos, iar dintr-un lemn obişnuit se face o corabie obişnuită. Înţelegeţi ce vreau să spun? Dintr-un material lumesc va rezulta o biserică lumească, dar Duhul Sfânt va face o biserică a Duhului Sfânt.

„Ce este această biserică a Duhului Sfânt, frate Branham? Ce face ea? Cum acţionează?” Vom afla într-un minut. Vedeţi? În ordine.

Ei încearcă să creadă. De-a lungul anilor s-au ridicat o mulţime de oameni care au vorbit despre aceasta, încât astăzi există o mulţime de căi diferite şi este o mare confuzie.

Bătrâna mea mamă, care a trecut dincolo cu câteva luni în urmă, mi-a zis în timp ce stătea pe pat: „Billy, eu plec.”

„Nu vorbi aşa, mamă,” i-am zis eu. Dar ea a repetat: „Plec. Vreau să merg să-i văd pe ceilalţi copii; vreau să-l văd pe tata. Plec.”

Stăteam acolo, eu, cel mai mare copil al ei, şi sora mea mai mică. Noi am fost zece copii: nouă băieţi şi o fată.

Mama ne-a privit şi a zis: „Primul şi ultimul meu copil. Dolores, tu eşti singura mea fiică. Ai fost bună cu mine. M-ai spălat, m-ai iubit şi ai avut grijă de mine, iar tu, Billy, ai avut grijă să nu flămânzesc, mi-ai plătit facturile şi mi-ai luat un loc în care să trăiesc. Tu ai fost călăuza mea spirituală.”

„Mamă, cu câţiva ani în urmă când am venit la Hristos, eram doar un copil, şi fiind irlandez, am vrut să merg la biserica irlandeză. Dar ei mi-au spus: „Nu contează ce spun alţii, noi suntem biserica. Trebuie să vii aici, pentru că aceasta este singura biserică adevărată.”

Apoi m-am gândit să merg să vizitez biserica luterană, iar luteranii mi-au zis: „Noi suntem biserica!” Biserica este un grup de oameni chemaţi afară. Auzind ce spun şi luteranii, m-am gândit: „Acum care dintre ele este Trupul? Care dintre ele este Biserica adevărată? Unii spun că trebuie să mergem pe aici, iar alţii spun că trebuie să mergem pe dincolo.” Am mers la metodişti şi ei spun că aceea este calea, iar baptiştii spun că la ei este.”

Şi am continuat: „Am aflat că sunt aproape nouă sute de biserici diferite, fiecare trăgând într-o parte sau în alta, dar eu nu pot să-mi bazez credinţa pe aşa ceva. Nu pot face aceasta, mamă. De aceea, n-am ales-o pe niciuna din ele, ci m-am întors înapoi şi am aflat care a fost construcţia, ce a aşezat Dumnezeu, sau mai bine zis, care sunt poruncile pentru ceea ce trebuie făcut. Le-am învăţat exact aşa cum le-au învăţat apostolii şi am avut aceleaşi rezultate.”

Aceasta este. Vedeţi?

„Eu am luat Cuvântul lui Dumnezeu şi L-am expus aşa cum este El.”

„Pe aceasta mă odihnesc, Billy,” a spus ea.

Curând micuţa femeie nu a mai putut vorbi, aşa că am strigat-o: „Mamă!” Voiam să încredinţez sufletul ei Domnului, fiindcă aşa am făcut şi cu tatăl meu. Nu mai putea vorbi, aşa că i-am zis: „Mamă, sunt încă aici. Poţi să clipeşti din ochi?” Şi ea a clipit. Atunci i-am zis: „Vreau să te întreb ceva, mamă. Mai ai câteva minute şi vei pleca. Vreau să stau aici pentru a-L vedea pe Isus venind să ia sufletul tău, iar atunci i-L voi încredinţa Lui. Deci, vreau să te întreb ceva, mamă.”

Am botezat-o în urmă cu vreo treizeci de ani, şi era umplută cu Duhul Sfânt. A fost o creştină, o adevărată sfântă a lui Dumnezeu.

„Mamă, acum când mai ai câteva minute de trăit, îmi poţi spune dacă Isus este la fel de dulce cu tine ca în ziua când ai primit Duhul Sfânt? Mamă, vreau să ştiu aceasta ca să le pot spune şi celorlalţi. El este la fel de dulce şi acum? Tu eşti mama mea şi nu mi-ai spune ceva neadevărat, aşa că vreau să ştiu cum te simţi acum. Este El la fel de dulce ca acum treizeci de ani când L-ai primit? Dacă este şi nu poţi vorbi, te rog să clipeşti foarte repede.” Ea a clipit foarte repede, iar lacrimile îi curgeau şiroaie pe obraji. Oh, Doamne! Da.

Aceasta este! Atunci nu mai presupui, ci ştii pe ce stai. Aşa este. Oh, nu faceţi presupuneri în legătură cu aceasta! Există atât de multe căi! Nu faceţi presupuneri. Dumnezeu a dat o legitimare a făgăduinţei Sale. Înţelegeţi? Noi nu trebuie să facem presupuneri, pentru că Dumnezeu a legitimat aceasta.

Biblia spune în Deuteronom 18.15-22:

„Domnul, Dumnezeul tău îţi va ridica… un proroc ca mine.

Şi dacă cineva nu va asculta de cuvintele Mele, pe care le va spune în Numele Meu, Eu îi voi cere socoteală.

Când ceea ce spune prorocul acela în Numele Domnului, nu va avea loc şi nu se va întâmpla, va fi un cuvânt pe care nu l-a spus Domnul.

Prorocul acela l-a spus din îndrăzneală: să n-ai teamă de el. Dar dacă Domnul i-a vorbit lui, El le va aduce la împlinire.” Vedeţi? Aceasta este calea prin care veţi şti. Dumnezeu ne-a dat instrucţiuni ca să ştim şi să nu fim nevoiţi să presupunem ceva. Nu trebuie să vă imaginaţi ceva, ci trebuie să ai o experienţă ca să ştii aceasta. Da, domnilor.

Profetul pe care L-a ridicat Domnul, şi care a fost Hristos Isus, Fiul Lui, a spus în Ioan 14.12: „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu.” Frate, nu există presupunere în legătură cu aceasta, pentru că El a spus clar. În Marcu 16.15-18, Isus a spus: „Semnele acestea îi vor urma pe cei ce cred.”

Voi nu trebuie să presupuneţi: „Oare sunt bine? Pot fi liniştit că sunt în ordine?”

Isus a spus: „Semnele acestea îi vor urma pe cei ce cred.” Nu presupuneţi nimic în legătură cu aceasta.

Ioan Botezătorul nu a spus: „Presupun că acesta este Hristosul. Nu sunt sigur, dar Cel care stă acolo poate fi El. Presupun că aşa este.” El nu a spus aceasta, ci a zis clar: „Iată Mielul lui Dumnezeu.” Ioan nu a presupus că El era Acela, ci a ştiut clar că este El. De ce? Pentru că Dumnezeu i-a spus în pustie: „Acesta este un lucru important, Ioane. Tu nu trebuie să amesteci lucrurile.”

Aceasta este problema astăzi. Dumnezeu vrea ca Biserica Sa să ştie ce este Adevărul. Noi nu vrem să fim confuzi în legătură cu aceasta. Frate, nu vei mai avea o altă şansă. Ar fi bine să fii pe calea cea bună atunci când corabia se va opri lângă casa ta; moartea va pluti în jurul camerei. Trebuie să fii sigur de aceasta, nu-ţi asuma nici un risc. Asigură-te că ai dreptate.

El i-a spus lui Ioan: „Acela peste care vei vedea Duhul coborându-Se, este Cel ce botează cu Duhul Sfânt şi cu Foc.” Vedeţi?

Ioan nu a spus: „Presupun aceasta,” ci a spus: „Iată-L!” Oh, Doamne! Aceasta este. L-a cunoscut. El nu a presupus nimic, ci a ştiut că era Fiul lui Dumnezeu. A ştiut că El era Mielul care ridica păcatul lumii, pentru că a primit o descoperire cu privire la aceasta.

Voi nu veţi şti niciodată mai bine, decât dacă vă va fi descoperit. Cum vă poate descoperi Dumnezeu ceva ce este contrar Cuvântului Său? Singura cale prin care poate să vi Se descopere Duhul Sfânt, este atunci când Îşi ţine promisiunea făcută faţă de voi. „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred. În Numele Meu vor scoate draci, vor vorbi în limbi noi, vor lua în mână şerpi, vor bea ceva de moarte şi nu-i va vătăma.

Îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşa… Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” (Marcu 16.15-18; Ioan 13.35).

Acestea sunt poruncile, acestea sunt lucrurile asupra cărora trebuie să veghem. Roadele Duhului sunt: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, blândeţea, supunerea, răbdarea. Acestea sunt lucrurile, dovezile. Aceasta este legitimarea. Aceasta este modalitatea prin care Îşi legitimează Dumnezeu Cuvântul. El Îl dovedeşte în faţa voastră.

Care a fost diferenţa în Moab? Moabul era sus pe munte şi avea şapte altare şi şapte berbeci, iar Israelul era în vale şi avea tot şapte altare şi şapte berbeci. Ambii ţineau poruncile lui Dumnezeu, dar Dumnezeu a legitimat Israelul.

Ce a făcut Cain când a ridicat un altar mai frumos împodobit decât al lui Abel? A oferit fructe. Şi-a dat zeciuiala, şi-a adus venitul la casa Domnului, a îngenuncheat la altar, s-a plecat, s-a rugat şi s-a închinat la fel de sincer ca orice om, dar Dumnezeu l-a legitimat pe Abel, prin faptul că a mistuit jertfa lui.

Pe Muntele Carmel, în acea mare zi când opt sute cincizeci de proroci păgâni, care aparţineau primei doamne a ţării, s-au adunat acolo pentru a aduce jertfa lor, au strigat o zi întreagă, dar nu s-a auzit nici un răspuns şi nu s-a aprins nici un foc. Însă atunci când Ilie şi-a aşezat jertfa pe altar şi a turnat şapte barili de apă peste el, Dumnezeu a confirmat că acela era Adevărul.

Dacă spui că eşti credincios, Dumnezeu va legitima aceasta. Nu trebuie să presupui nimic. Este Dumnezeu, şi El va face mistuirea. Voi nu trebuie să faceţi presupuneri. Aşa este. Altarul de aramă a mistuit jertfa. Dacă jertfa era pusă pe altar şi nu era mistuită, era dovada că Dumnezeu nu a primit-o. Înţelegeţi? Este vorba de mistuire. Voi sunteţi jertfa lui Dumnezeu, aşa că puneţi-vă pe altar şi spuneţi: „Doamne, ia totul de la mine. Goleşte-mă ca să mă poţi umple şi să mă poţi folosi.” Aşa este. Nu presupuneţi nimic, ci credeţi. Da, domnilor. Dacă nu credeţi, Dumnezeu nu va primi jertfa voastră.

Ioan a putut spune: „Acesta este El. Ştiu că este El, şi El este Adevărul.”

Natanael s-a întors la Deuteronom 18. El nu a trebuit să presupună când Filip s-a dus la el şi i-a zis: „Noi L-am găsit pe Mesia. Vino să vezi şi tu.”

Vedeţi, Filip era sigur. El ştia despre ce vorbeşte. Astfel, a spus: „Noi L-am găsit pe Mesia,” nu: „Haide să mergem acolo şi să vedem. Să raţionăm puţin împreună şi să vedem dacă Acesta poate fi Mesia. Să ne luăm pergamentele, să mergem acolo şi să vedem.” La el nu a existat nici un raţionament, nici o presupunere, ci a ştiut clar că Isus era Mesia.

Aşadar, Natanael care era un învăţat bun, a ajuns în faţa lui Isus, iar când Acesta i-a spus: „Iată un israelit în care nu este nici un vicleşug,” n-a mai avut nici o presupunere.

„De unde mă cunoşti, Rabi?”

Şi El i-a răspuns: „Te-am văzut mai înainte să te cheme Filip, când erai sub smochin.” Acolo nu mai era loc de presupuneri. De ce? Deoarece a ştiut că Dumnezeu i-a spus aceasta.

Dumnezeu a spus: „Dacă se va ridica printre voi un profet, iar ceea ce spune el nu se împlineşte, atunci să nu-l credeţi. Dar dacă se împlineşte, Eu l-am trimis.” Vedeţi? Natanael nu a trebuit să presupună nimic; el a ştiut că Acela era Mesia.

Priviţi-o pe femeia de la fântâna Samariei. Când a ajuns la fântână, El era acolo şi i-a zis: „Dă-Mi să beau…” Şi discuţia a continuat până când, la un moment dat, El i-a zis femeii: „Du-te şi adu-l pe bărbatul tău aici.”

„N-am bărbat,” a răspuns ea, iar El a continuat:

„Bine zici că n-ai bărbat, pentru că cinci bărbaţi ai avut, iar cel cu care eşti acum nu este bărbatul tău.”

„Doamne, văd că eşti proroc. Ştiu…” a spus ea uimită. Vedeţi? Ea nu a spus: „Presupun că Mesia va face aceasta…” ci a spus: „Ştiu că atunci când va veni Mesia…” Aleluia! Aceasta este.

Noi ştim. Nu presupunem nimic, ci ştim exact ce spune Scriptura.

Frate, Scriptura spune că noi trebuie să ne naştem din nou; că trebuie să ne separăm de toată murdăria lumii şi să fim sfinţi. Noi trebuie să facem aceasta, pentru că este ceea ce a spus Biblia. Surorile noastre nu trebuie să se comporte ca lumea, şi nici fraţii noştri nu trebuie să se comporte ca lumea. Noi nu trebuie să mergem prin diferite locuri, să ne spunem glume murdare unii altora; nu trebuie să fumăm, să mergem la petreceri sociale şi să bem pentru a ne păstra locul de muncă.

Dacă trebuie, prefer să mănânc numai biscuiţi şi să beau apă de izvor, sau chiar să mor de foame pe stradă decât să trebuiască să beau stricăciunile diavolului, să fumez sau să fac altceva de felul acesta pentru a păstra un loc de muncă. Nu, domnilor.

Dacă aş fi femeie, mai bine m-aş separa de oamenii care se numesc creştini, dar mă numesc de modă veche pentru că port păr lung şi haine decente. Prefer să mă separ de ei şi să fiu numit fanatic, decât să mă alătur unor oameni care râd de mine şi se amuză pe seama unor asemenea lucruri. De ce? Pentru că ceea ce fac ei este o urâciune în ochii lui Dumnezeu. Aşa este.

Dar, cu toate acestea încercăm să spunem: „Aceasta este…” şi presupunem că este în ordine. Nu este. Şi Iuda a presupus şi L-a vândut pe Isus, dar noi nu vrem să facem aceasta. Nu, domnilor.

Voi doriţi să ţineţi Cuvântul lui Dumnezeu, deci, nu presupuneţi nimic, ci luaţi numai ce spune Cuvântul. Da, domnilor.

Ce s-ar fi întâmplat dacă la Rusalii, apostolii n-ar fi aşteptat până la sfârşit, ci ar fi spus: „Am mers acolo sus…” Ce s-ar fi întâmplat dacă în cea de-a noua zi s-ar fi ridicat Petru şi ar fi spus:

„Fraţilor, ştiţi că Domnul nostru nu poate minţi. Nu, El nu poate minţi.”

„Da, aşa este Simone, El nu poate minţi.”

„Ce crezi despre aceasta, Marcu?”

„O, aşa este, El nu poate minţi.”

„El ne-a spus că dacă venim aici, în Ierusalim, şi rămânem aici, va trimite făgăduinţa Tatălui peste noi. Noi credem aceasta, nu-i aşa, fraţilor?”

„O, da.”

„Vă spun ceva. Suntem aici de nouă zile, şi presupun că am primit-o deja.” Oh, aceasta fac baptiştii, prezbiterienii şi metodiştii buni. Vedeţi? „Presupun că avem aceasta, fraţilor. Haideţi să mergem afară şi să ţinem o adunare.” Dacă ar fi procedat aşa, n-ar fi primit niciodată făgăduinţa. Dar ei nu au presupus nimic. De ce? Pentru că cunoşteau Scripturile. Vă voi citi imediat un text.

El a spus în Isaia 28.10-11: „Căci dă învăţătură peste învăţătură, învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo.

Ei bine! Prin nişte oameni cu buze bâlbâitoare şi cu vorbirea străină, va vorbi poporului acestuia Domnul.”

Ioel 2.28 spune: „După aceea, voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor proroci, bătrânii voştri vor visa vise, şi tinerii voştri vor avea vedenii.” Aleluia! Ucenicii au aşteptat până când Scriptura S-a împlinit cu ei. Ei nu au presupus nimic, ci au aşteptat până la sfârşit, până când au primit ceea ce trebuia.

În bisericile penticostale, femeile îşi taie încă părul, bărbaţii lor mai fumează şi fac alte lucruri de felul acesta, şi totuşi li se permite să meargă mai departe aşa. Aceasta arată că noi presupunem ceva. Să ne întoarcem înapoi, fraţilor, fiindcă am mers mai departe decât ar trebui. Noi nu putem fi creştini de Rusalii şi să facem aşa ceva. Nu, domnilor.

Să mergem înapoi până când vine Focul mistuitor al lui Dumnezeu care mistuieşte jertfa şi umple întreaga biserică cu Duhul lui Dumnezeu; până când puterea Cincizecimii de modă veche Se arată din nou în biserică. Cu siguranţă. Da.

Noi facem presupuneri. Vedeţi? Noi doar presupunem: „Da, eu cred, domnule. Eu cred că am primit aceasta, frate Branham. Cred că este bine.” Şi apoi cum acţionaţi? De ce faceţi lucrurile pe care le faceţi? De ce vă asociaţi cu lumea? De ce miercuri seara staţi şi vă uitaţi la televizor în loc să mergeţi la rugăciune? Pentru că iubiţi toate aceste lucruri. Vă place „Eu o iubesc pe Susy,” şi alte lucruri de felul acesta, în loc să iubiţi Biblia. Se citeau reviste înainte? Cei care au trăit revărsarea Duhului citeau reviste? Dar voi o faceţi pentru că dacă acele femei se comportă aşa, trebuie să faceţi şi voi ca ele. Vedeţi? Faceţi tot felul de lucruri ca acestea, apoi doar presupuneţi.

„Dacă iubeşte cineva lumea şi lucrurile din lume, dragostea Tatălui nu este în el.” (1Ioan 2.15). Aşa este. Acesta este adevărul.

Se ajunge la un punct unde totul este numai spectacol. Totul este numai spectacol, în loc să fie o sfinţire de modă veche; în loc să ne întoarcem înapoi la Dumnezeu. Vedeţi publicitatea de astăzi făcută în legătură cu evangheliştii care merg afară? Ei au părul încreţit foarte frumos. Şi mie mi-ar plăcea să am păr frumos, dar îi vedeţi? Când sunt fotografiaţi, ei îşi ţin capul înclinat într-o parte pentru a-şi arăta părul frumos şi creţ. Ei fac publicitate şi alte lucruri de felul acesta.

Lasă-mă să-ţi spun adevărul, frate. Nu-i de mirare că Duhul lui Dumnezeu s-a îndepărtat de aşa ceva! Nu-i de mirare că suntem la fel de reci ca metodiştii şi baptiştii. Trebuie să ieşim din aşa ceva, frate şi soră, sau Dumnezeu ne va mistui. Aşa este. Trebuie să ne întoarcem la puterea lui Dumnezeu, la adunările de rugăciune de modă veche şi la starea de tremur a Duhului Sfânt, când femeile şi bărbaţii vor trăi în sfinţenie şi în curăţire. Da, domnilor. Luaţi lumea, Hollywood-ul, îmbrăcămintea şi celelalte lucruri şi scoateţi-le afară de aici! Da, fraţilor. Oh, cât este de înşelător păcatul! Cât de uşor se strecoară înăuntru şi ne ia toate lucrurile! Te cuprinde, te ţine şi apoi pleacă cu totul. Da, domnilor.

Intelectuali! Bisericilor, voi vă votaţi păstorul şi procedaţi la fel ca baptiştii. Prezbiterienii, metodiştii şi penticostalii fac la fel. Doriţi un păstor? Încercaţi să găsiţi un băiat intelectual, ca să-i puteţi spune vecinului vostru: „Vezi tu, păstorul nostru are educaţie de facultate.” Vedeţi? Aşa alegeţi voi un om.

Dacă aş vrea un bărbat care să-mi înveţe copiii, dacă i-aş lăsa sub tutela lui, sau dacă l-aş lăsa să-i călăuzească pe fratele meu, pe mama mea sau pe cineva pe care doresc să-l întâlnesc pe Tărâmul de dincolo, aş alege un bărbat care nu cunoaşte nici Abecedarul când este vorba de un punct de vedere intelectual. Aş prefera ca el să-L cunoască pe Hristos ca Salvator. Da, domnilor. Nu ar fi nici o diferenţă dacă ar predica, ar plânge sau ar face altceva. Ce importanţă ar avea dacă ar merge la amvon şi ar purta o salopetă? Problema este că am devenit prea dichisiţi şi moderni.

Toţi suntem aşa şi vom fi mistuiţi dacă nu facem ceva în legătură cu aceasta. Avem nevoie de întâlniri de rugăciune, fiindcă trebuie să ne întoarcem la puterea lui Dumnezeu. Da, domnilor. Dar voi spuneţi despre aceasta: „O, vai!” Vedeţi? Oamenii spun că acest lucru este oribil. „O, vai! Nu vrem să vină în biserica noastră şi să spună astfel de lucruri!” Hmmm! Vedeţi? Aceasta este. Care este problema?

Ceva este în neregulă undeva înăuntru. Aceasta o spune Cuvântul lui Dumnezeu. Noi presupunem că suntem în ordine, dar mă întreb ce spune Dumnezeu despre aceasta. Da, domnilor. Da, domnilor. Este îngrozitor să spui aceasta, dar este adevărul. Da, domnilor.

La Rusalii, ei au aşteptat până când au primit autoritate duhovnicească. Aşa este. Înainte de a pretinde ceva, ei au ştiut că au primit Ceva. Nu au spus: „Păi, am avut o mică senzaţie!”, ci au văzut-o, au simţit-o, au trăit-o şi aşa mai departe. Ei au ştiut că era acolo. A văzut-o cum s-a mişcat în ei, cum a lucrat în ei şi cum a vorbit prin ei. Era acolo. Ei n-au fost nevoiţi să presupună nimic, pentru că era acolo vorbind pentru Sine însuşi.

Acelaşi lucru se întâmplă şi astăzi când un om este născut din Duhul lui Dumnezeu. Nu trebuie să presupui nimic.

„Eu cred că noi primim Duhul Sfânt când credem.” Nu, nu L-aţi primit! Voi puteţi presupune aceasta, dar dacă Duhul Sfânt nu v-a umplut, nu v-a legitimat, şi ca urmare nu-L aveţi. Înţelegeţi? Aşa este.

Nu presupuneţi că-L aveţi, ci fiţi siguri de aceasta. Nu încercaţi să vă asumaţi un risc în privinţa aceasta, pentru că veţi fi pierduţi. Nu faceţi presupuneri, ci rămâneţi acolo până când Îl veţi primi.

Astăzi se presupune că-L primim printr-un crez sau printr-o senzaţie.

Aşa cum am spus cu câteva zile un urmă, am fost într-un loc, iar unii au venit şi mi-au spus: „Trebuie să porţi mantaua lui Ilie!” Există atât de multe haine diferite şi atingeri şi manşete şi senzaţii! Se spune: „Haideţi să ne golim mintea. Daţi-vă capul pe spate şi goliţi totul.” Oameni sărmani! „Să ne golim mintea. Nu vă gândiţi la nimic, ci lăsaţi-vă mintea să fie complet goală! Acum spuneţi: „Îl cred pe Dumnezeu. Oh, Doamne, eu cred că-mi vei da mantaua lui Ilie!”

Eu nu vreau mantaua lui Ilie, ci Îl vreau pe Duhul Sfânt. Vreau să vin pe baza acestui Cuvânt; vreau să vin aici cu această cunoştinţă. Vedeţi? Eu vin la Dumnezeu şi Îl cred pe El. Eu nu pot fi acoperit de mantaua lui Ilie, ci vreau să fiu acoperit de mantaua dreptăţii lui Isus Hristos, îmbrăcat în neprihănirea Lui. Cu siguranţă. Aceasta este haina pe care o dorim noi. Da, domnilor.

Dar voi spuneţi: „O avem!” Şi astfel, oamenii merg mai departe crezând aceasta. „Păi, presupun că acum o am, pentru că am avut un sentiment ciudat şi mă străbat fiori reci.” Da.

Alţii spun: „M-a făcut chiar să plâng.” Şi eu am plâns la înmormântarea mamei mele, dar Duhul Sfânt nu are nimic a face cu aceasta.

Duhul Sfânt este puterea lui Dumnezeu şi este trimis în inima voastră ca Martor al Domnului. Voi sunteţi născuţi din nou; viaţa voastră este curăţată şi lumea şi lucrurile ei sunt moarte pentru voi. Este ca usturoiul din Egipt: voi sunteţi departe de el; sunteţi o făptură nouă în Isus Hristos. Lucrurile vechi au trecut; voi sunteţi înnoiţi, sunteţi o făptură nouă, o creaţie nouă, născută din Duhul. Da, domnilor.

Fiecare părticică a trupului vostru este supusă Duhului Său, vă mişcaţi în Duhul Sfânt şi nu mai ascultaţi sunetul lumii, iar ochii voştri sunt îndreptaţi spre lucrurile cereşti. Aceasta se întâmplă când Dumnezeu legitimează ceea ce este în voi.

Dar cât timp doriţi lumea şi spuneţi: „Păi, ei au făcut aceasta, ei au făcut aceea. Presupun că ei o au…” s-ar putea să aibă ceva. Eu nu ştiu ce au ei, dar cu siguranţă nu este lucrul despre care vorbesc eu. Cu siguranţă nu este. Nu, domnilor. Acesta este adevărul.

Vă puteţi imagina ca o persoană care are Duhul Sfânt să nege o parte din Cuvântul lui Dumnezeu? Să ia o parte din El, iar despre partea cealaltă să spună că nu este bună? Vedeţi? „Eu cred că un om ar trebui să ducă o viaţă bună…” dar când vine vorba de vindecarea divină şi de alte lucruri ca aceasta, de înfrânare, ei spun: „Oh, noi trebuie să fim aşa şi aşa, dar acele lucruri nu le credem.” Of, of!

Biblia vorbeşte despre aceste lucruri şi spune: „…au o formă de evlavie, dar Îi tăgăduiesc puterea.” Ei neagă jumătate din Cuvântul Său şi toată puterea Sa. Aşa este. Da, domnilor. Şi după ce fac aceasta, presupun că au Ceva. „Totul este în ordine…” Vedeţi?

Una din surorile noastre care vine aici, s-a întâlnit cu câteva doamne. Ea a avut un mic accident: una din bujiile de la maşina ei a cedat, iar acele femei, care aparţineau la o anumită biserică, au luat-o de pe stradă. Ele i-au spus de unde veneau şi i-au zis: „Oh, Domnul ne-a condus aici,” dar ea le-a spus: „Voi, penticostalii, sunteţi greşiţi.” Oh, mi-ar fi plăcut să fiu şi eu acolo!

Nu mai presupuneţi nimic, ci aşteptaţi până când tot caracterul vostru vechi nu mai există şi semnele biblice ale salvării se manifestă în voi.

Moise a presupus, fără să aibă o chemare adevărată, că Dumnezeu Se va descoperi poporului, şi a mers să cucerească Egiptul. El a presupus că era timpul să facă aceasta, dar a eşuat, a dat greş şi a renunţat să meargă mai departe; a renunţat şi la gândul de a mai face ceva, dar aceasta până într-o zi, când L-a întâlnit pe Dumnezeu.

Şi când L-a întâlnit pe Dumnezeu la rugul aprins, el a intrat în rug, şi rugul a intrat în el. Vedeţi? Acolo era diferenţa. Atunci el nu a mai presupus cum făcuse înainte, când a zis: „Nu ştiu… Cred că-l voi ucide pe egiptean, îl voi ascunde în nisip şi totul va fi în ordine.” Vedeţi, aceea era doar o altă manta a lui Acan.

Dar când Dumnezeu i-a vorbit din rugul aprins, când Moise L-a văzut cu adevărat, când I-a simţit prezenţa şi a ştiut că Acela era Dumnezeu, şi când L-a auzit spunând: „Negreşit, Eu voi fi cu tine,” aceea a fost o experienţă personală.

De multe ori oamenii spun: „Cred că am fost chemat să predic Evanghelia.” Vedeţi? Dar nici un om nu trebuie să predice Evanghelia până când…

Mie nu-mi pasă cât de bine este educat cineva şi nici cât de bine ştie Biblia. Diavolul o ştie mai bine decât oricare dintre noi, dar nu o poate trăi. Acesta este adevărul. El n-o poate trăi. Vedeţi? Acesta este singurul avantaj pe care îl aveţi în faţa lui. Înţelegeţi? El o poate cunoaşte la fel de bine ca voi, dar nu o poate trăi aşa cum o faceţi voi. Hristos a murit pentru ca voi să o puteţi trăi, dar nu a murit niciodată pentru el.

Indiferent cât este de deştept, cât de multă teologie ştie şi cât de bine cunoaşte Biblia, niciun predicator nu are dreptul să se urce la amvon şi să predice Evanghelia, până când nu-L întâlneşte mai întâi pe Dumnezeu. Nu trebuie să presupuneţi nimic! „Trebuie să merg! Dacă fac aceasta, voi avea o viaţă uşoară şi sper că nu trebuie să muncesc din greu.” Aici te înşeli, frate. „Dar eu… voi fi cunoscut în cartierul în care locuiesc, şi cred că acesta este lucrul potrivit pe care trebuie să-l fac.” Nu este acesta.

Tu nu trebuie să presupui nimic atunci când ai o chemare de la Dumnezeu. Este ceva, o experienţă concretă; tu ai vorbit faţă în faţă cu Dumnezeu şi ştii că eşti însărcinat să faci aceasta. „Eu voi fi negreşit cu tine!” Nu trebuie să presupui nimic, doar să crezi. Nu face presupuneri!

Nu presupuneţi: „Eu sunt în ordine,” ci aşteptaţi o experienţă creştină personală. Nu pretindeţi că aveţi Duhul Sfânt când încă vă vedeţi distrându-vă în lume. Nu faceţi aceasta, ci mai bine staţi deoparte!

Poate spuneţi: „Frate Branham, eu am avut într-o zi fiori.” Aceasta poate fi în ordine. „Am dansat în Duhul, am vorbit în limbi şi am făcut astfel de lucruri.” Şi aceasta este bine. Da, domnilor. Este în ordine. Dar dacă viaţa voastră nu s-a îndreptat, dacă voi bărbaţilor continuaţi să fumaţi, să spuneţi glume, să mergeţi la întâlniri sociale şi să beţi, să minţiţi, să înşelaţi, să nu fiţi cinstiţi cu vecinul vostru sau cu familia voastră, apoi pretindeţi că aveţi Duhul Sfânt, nu mai depuneţi o asemenea mărturie!

Aceasta este valabil şi pentru voi, femeilor, care nu aveţi decenţa de a vă lăsa părul să crească aşa cum v-a spus Dumnezeu. Aşa este. Biblia spune că o femeie care îşi taie părul, îşi necinsteşte capul, iar aceasta îl dezonorează pe soţul ei. Iar voi, cele care purtaţi aceste haine pe care le poartă şi restul lumii, nu uitaţi că Biblia spune: „…O femeie care se îmbracă cu haine bărbăteşti este o urâciune,” este o murdară în ochii lui Dumnezeu. Şi apoi pretindeţi că aveţi Duhul Sfânt? Voi numai presupuneţi că-L aveţi. Dar când Îl aveţi cu adevărat, El vă curăţeşte, vă face diferite. Aşa este. Şi voi, cele care staţi miercuri seara acasă şi vă uitaţi la un program TV în loc să mergeţi la adunarea de rugăciune, voi numai presupuneţi că aveţi Duhul Sfânt, pentru că atunci când este acolo Duhul Sfânt, dragostea lui Dumnezeu este atât de puternică încât nu vă lasă să staţi acasă. Înţelegeţi voi, cei care trebuie să fiţi forţaţi să vă rugaţi?

Cum ar fi dacă i-aş spune soţiei mele că o iubesc, dar aceasta ar fi o minciună, pentru că atunci când ar trebui să-i dovedesc aceasta, s-ar vedea că este doar o dragoste artificială? O asemenea dragoste nu ar fi adevărată. Vedeţi?

Este ca şi când n-ai avea dinţi şi ai purta dinţi artificiali. Aceasta este în ordine, pentru că trebuie să ai ceva cu care să mesteci, şi foloseşti dinţi artificiali. Acei dinţi sunt în ordine; ei sunt un înlocuitor până când primeşti mai mult. Dar acei dinţi nu sunt parte din tine. Ei sunt acolo, dar sunt doar nişte înlocuitori. Din cauza aceasta, nu vor fi acolo la înviere; pentru că nu vă aparţin. Aşa este.

Dacă v-aţi tăia o mână şi aţi pune una artificială, aceea ar fi un înlocuitor. Purtaţi o mănuşă pentru a fi în ordine. Este în ordine să purtaţi o mână artificială, dar aceea nu se va ridica la înviere. Nimic artificial nu se va ridica la înviere.

Tot aşa, acolo nu se va ridica niciodată un creştin artificial, pentru că el nu-i aparţine lui Hristos.

Dacă nu vă iubiţi soţia mai mult decât pe orice altă femeie din lume, ceva nu este în ordine cu voi. Tot aşa, dacă voi femeilor, nu vă iubiţi soţul, ci doar vă jucaţi cu el şi nu trăiţi viaţa pe care trebuie s-o trăiţi, înseamnă că ceva este în neregulă cu voi. Aşa este. Ea nu va fi acolo; ei nu vor fi acolo. Poate te-ai căsătorit cu el şi îl respecţi, ceea ce este bine, eu apreciez aceasta. Trebuie să faci aceasta pentru că eşti o doamnă şi pentru copiii voştri, şi la fel trebuie să fiţi şi voi bărbaţii faţă de soţiile voastre, dar la înviere, nu va fi aşa.

Aşa este şi cu Hristos: voi trebuie să fiţi conectaţi cu El, să fiţi parte din El, nu ceva artificial. „Cred că sunt la fel de bine ca ceilalţi, dacă merg la biserică, recit crezul apostolic şi Doxologia (cântare liturgică închinată sfintei treimi), etc.” Frate, tu numai presupui că eşti bine. Nu lua aceasta ca o garanţie, fiindcă păşeşti pe terenuri pe care nu ai autoritatea de a-L pretinde pe Duhul Sfânt; nu ai autoritatea adevărată.

Cum am spus că explică dicţionarul Webster cuvântul „presupunere”? „A te aventura fără să ai o autoritate adevărată.”

Totuşi, voi vă aventuraţi şi spuneţi: „Eu sunt credincios de rusalii,” deşi nici măcar nu aţi avut această experienţă şi nu aţi trăit viaţa unui creştin de la Rusalii. Vedeţi? Cum spune dicţionarul? „Fără o autoritate adevărată.” Voi luaţi ceva drept garanţie: „Am vorbit în limbi şi presupun că Îl am.”

Şi eu cred în vorbirea în limbi, dar dacă viaţa nu o urmează, nu face nici un bine. Înţelegeţi? Cu siguranţă. Eu am văzut vrăjitoare vorbind în limbi şi vrăjitori care interpretau vorbirea. Vedeţi? Şi am văzut sfinţi care vorbeau în limbi şi tălmăceau acele limbi. Dar vedeţi voi, trebuie să fie şi o viaţă: „După roadele lor îi veţi cunoaşte.” Deci, depinde ce fel de viaţă este acolo.

Priviţi la mesajul penticostal care este predicat astăzi şi cum oamenii îl lasă să cadă constant. Nici chiar în lucrurile mici şi normale, nu pot pune temelia unei decenţe obişnuite. Atunci cum putem spune că avem Duhul Sfânt? Nu-i de mirare că lumea spune că nu avem ceea ce pretindem că avem. Noi doar presupunem. Am luat numele de „penticostali”, dar nu trăim viaţa Rusaliilor. O viaţă a Rusaliilor este o viaţă predată, umplută cu Duhul Sfânt, bogată, împărătească, astfel încât nimeni nu mai poată pune nici măcar un deget pe tine. Acestea sunt adevăratele Rusalii. De ce v-aţi dori un înlocuitor? De ce v-a păcălit diavolul în aşa ceva?

Cu puţin timp în urmă am citit cât de uşor poate să vă păcălească diavolul. Am citit viaţa sfântului Martin şi „Conciliul părinţilor post-niceeni” şi acolo am găsit cum a venit Satan la el cât se poate de real. El a venit la Martin şi avea o coroană frumoasă pe cap, plăcută la privit, un păr strălucitor şi pantofi de aur.

Martin a fost descumpănit când a văzut vedenia cu el acolo, iar Satan i-a zis: „Martin, nu mă cunoşti? Eu sunt Hristos.”

Martin era un om umplut cu Duhul Sfânt, care a procedat bine până atunci. Vedeţi? Fiţi atenţi!

Satan a insistat: „Acceptă-mă, Martin, de ce stai şi eziţi?”

Atunci Martin l-a privit şi i-a zis: „Domnul meu nu vine cu o coroană pe cap, pentru că sfinţii Săi Îl vor încorona.” Vedeţi? Este Scriptura. Rămâneţi la aceasta! Da, el stătea pe Cuvânt.

Odată, unul dintre ucenicii unei şcoli biblice a început să aibă un sentiment auto-indus şi a spus: „Ascultaţi-mă cu toţii, pentru că eu sunt unul din profeţii Vechiului Testament.”

Avem şi astăzi aşa ceva: „Ascultaţi-mă!” Dar un profet adevărat nu spune niciodată aşa ceva, prieteni. Înţelegeţi? Este ultima persoană care ar face aceasta.

Acela spunea: „Ascultaţi-mă, pentru că Domnul mi-a dat autoritate!” El a continuat să facă aceasta, dar fraţii adevăraţi şi episcopul nu i-au acordat atenţie. În cele din urmă, el a spus: „Pentru că nu aţi crezut în mine, eu profeţesc: în seara aceasta, Domnul Dumnezeu va veni jos şi îmi va da o haină albă pentru a mă legitima printre voi că sunt unul din prorocii Vechiului Testament.”

Aceasta sună destul de natural astăzi, nu? Verificaţi aceasta şi mergeţi mai departe (Adunarea spune: „Amin!”). Vedeţi?

Cu puţin timp în urmă, cineva a spus: „Dumnezeu a venit jos, m-a luat sus şi m-a dus înaintea Tatălui, şi i-am simţit pe îngeri care aveau pene pe aripile lor.” În ordine.

Să revenim la povestirea noastră. În seara aceea, în jurul miezului nopţii, a venit acolo o lumină. În zilele acelea, ei aveau numai luminile date de torţe, dar atunci au văzut o lumină adevărată care le şoptea oamenilor ceva, iar tânărul acela a ieşit afară purtând o haină albă. Toţi au fost înşelaţi pentru că nu mai văzuseră aşa ceva. A venit şi episcopul şi a privit-o. Era frumoasă şi nici măcar nu era din ceva material. De fapt nu era o haină albă, ci era o haină stacojie, foarte frumoasă şi pufoasă.

Oare penticostalii n-ar fi înghiţit aceasta? Hmmm! Vai, aşa s-ar fi întâmplat. Da, domnilor.

Cu toate acestea, bătrânul episcop a fost un om înţelept. Care era problema cu ei, cu biserica de atunci? Ei au stat cu Cuvântul şi nu au presupus nimic, indiferent de ce senzaţie era vorba.

Dumnezeu să vă binecuvânteze inimile, fraţilor. Staţi cu Cuvântul! Să nu vă intereseze cât de mult spune păstorul, un necunoscut sau oricine altcineva, biserica sau organizaţia: „Este în ordine! Faceţi cât de bine puteţi.”, să nu credeţi aceasta. Staţi cu Cuvântul!

Aşadar, haina aceea nu era naturală. Astfel, tânărul a spus: „Vedeţi, acum sunt pus printre voi, în această haină minunată care a căzut din cer.”

Oare aceasta n-ar fi impresionat o adunare penticostală, frate? (Un frate spune: „Ba da”). Nu ar fi căzut la proba aceasta? Vedeţi? Ochii le erau orbiţi. Ei au primit ceva, dar, oh, este atât de uşor să fii înşelat! Aşa este. Să nu luaţi aceasta!

Tânărul a continuat: „Domnul mi-a dat aceasta, iar acum trebuie să ştiţi cu toţii că sunt un profet. Sunt unul din profeţii Vechiului Testament, aşa că ascultaţi cu toţii ceea ce vă spun!” Vedeţi? „Eu voi da poruncile de acum înainte.”

Dar acest lucru nu a fost primit de bătrânul episcop, fiindcă ceva nu era în ordine. Vedeţi? Nu părea în ordine pentru că atitudinea băiatului nu era una potrivită. Vedeţi?

Nu acesta este felul în care procedează profeţii, fiindcă ei nu sunt legitimaţi prin ceea ce spun, prin ceea ce profeţesc, ci prin semnele care îi urmează.

Aşa stau lucrurile şi cu un creştin. Dacă spunem că suntem creştini şi suntem tot în lume, ceva nu este în ordine. Înţelegeţi? Nu contează cât de mult spuneţi că este în ordine, pentru că nu este. Trebuie să se ajungă la Cuvânt, înapoi la Cuvânt.

Aşadar, bătrânul episcop a spus: „Vom petrece restul nopţii cântând cântece de laudă şi ne vom ruga.” Lucrurile au mers mai departe. Bătrânul episcop s-a rugat toată noaptea, iar restul au cântat cântece de laudă Domnului.

Ei ştiau că Martin era un profet legitimat de Dumnezeu. El nu a trebuit să spună nimănui aceasta, pentru că lucrările lui o dovedeau.

Astfel, în dimineaţa următoare, episcopul a spus: „Fiule, mai este un singur lucru pe care aş vrea să-l faci. Vreau să mergi şi să stai înaintea lui Martin.”

„Oh,” a răspuns tânărul, „am fost avertizat să nu stau înaintea lui!”

Vedeţi? Cine are aur bun, nu trebuie să se teamă să-l ducă la control. Celui care trăieşte o viaţă fără greşeală, nu-i pasă dacă lumea îl numeşte „holly-roller.” Aşa este. Dacă un bărbat sau o femeie, trăieşte o viaţă fără greşeală, el sau ea, poate auzi orice fel de cuvânt predicat din Cuvântul lui Dumnezeu, fiindcă nu-i va deranja. Cu siguranţă că nu. Dacă are Aur adevărat nu trebuie să se teamă să meargă înainte pieptarului. Nu trebuie să-şi facă griji în legătură cu aceasta, pentru că va trece testul.

Aşadar, ei au spus: „Vei merge negreşit!” Spuneau aceasta fiindcă ştiau că Martin era un profet legitimat al Domnului. Dumnezeu fusese cu el în lucrurile pe care le-a făcut şi a dovedit aceasta. Astfel, l-au luat şi l-au dus la Martin, dar când au făcut aceasta, mantaua tânărului a dispărut. (Fratele Branham pocneşte din degete). Vedeţi cât este de uşor să presupui? Băiatul acela sincer şi cinstit, a presupus că a auzit un glas! Cât de uşor ar fi putut cădea în plasa lui, acel episcop sau oricare dintre ei, dar fraţii aceia au stat pe Cuvânt.

La Conciliul de la Niceea ei s-au ridicat cu argumente. Mulţi dintre voi, predicatorilor, ştiţi despre ce vorbesc. Cei care erau învăţători adevăraţi, precum sfântul Patrick, Irineu şi alţii care au mers acolo, au stat pe Cuvânt, dar restul au luat acele dogme şi au mers mai departe cu ele, iar astăzi iată-i rămaşi tot acolo. Vedeţi? Credincioşii adevăraţi au stat cu Cuvântul. Lăudat să fie Domnul!

Nu presupuneţi nimic, ci staţi cu Cuvântul!

Acest Cuvânt este o Sămânţă şi va aduce la suprafaţă tot ce este făgăduit că va aduce. Da, El va face aceasta. Va îndepărta lumea din voi, vă va sfinţi, vă va face să trăiţi o viaţă diferită şi să faceţi lucruri pe care nu v-aţi gândit niciodată că le veţi face. De ce? Pentru că Cuvântul este în voi.

Să nu presupuneţi că aveţi aceasta, ci priviţi la viaţa voastră, cercetaţi-o şi vedeţi ce este cu adevărat. Priviţi la felul în care trăiţi şi vedeţi dacă sunteţi în credinţă. Cercetaţi-vă ca să vedeţi dacă totul merge bine. Vedeţi dacă mai iubiţi lumea, astfel încât să vă îndepărteze de lucrurile care sunt cu adevărat ale lui Dumnezeu. Frate, cercetează-te chiar acum să vezi dacă este aşa! Opreşte-te chiar aici şi spune: „Satană, ia-ţi acest lucru murdar înapoi, fiindcă nu-l primesc!”

„Păi, la biserica cutare şi cutare, ei fac aceasta. Fratele Cutare şi Cutare îi lasă pe membrii lor…”

Pe mine nu mă interesează ce face fratele Cutare şi Cutare. Cuvântul spune să nu o faci şi aceasta este tot! Aşa este.

„Păi, ei sunt cea mai mare organizaţie din ţară. Toţi fac astfel de lucruri şi spun că totul este în ordine.” Da, aşa este. Ei pot spune că totul este în ordine, dar Dumnezeu spune altceva. Satan a spus: „Este scris…” dar Isus i-a răspuns: „De asemenea este scris…” Vedeţi? Este scris.

Noi trebuie să ţinem Cuvântul lui Dumnezeu. Să nu presupuneţi nimic şi să nu luaţi nimic altceva ca sigur! Să nu vă aventuraţi când nu aveţi autoritatea să faceţi aceasta! Ceea ce trebuie să faceţi este să staţi acolo şi să aşteptaţi, chiar dacă este vorba de zece zile, douăzeci de zile, zece ani sau oricât ar fi, până când sunteţi siguri şi Cuvântul mărturiseşte prin Sine însuşi că este întocmai aşa. Atunci sunteţi siguri, pentru că acea viaţă se va îndrepta, va creşte şi va ajunge exact la locul ei. Cu siguranţă că da.

Mi-ar plăcea să merg într-o biserică, să păşesc acolo şi să văd cum păcatul nici nu se poate aşeza acolo. Fiecare mădular ar trebui să-l mărturisească înainte de a păşi acolo, iar Duhul Sfânt l-ar identifica pe loc, chiar acolo. Vedeţi? Să le vezi pe femei că se aşează acolo şi arată ca nişte doamne; să-i vezi pe bărbaţi ca pe nişte bărbaţi adevăraţi, oameni integri, umpluţi cu Duhul Sfânt. Dacă un singur păcat ar fi în biserica aceea, Duhul Sfânt l-ar numi imediat, iar cazul lui Anania şi Safira s-ar desfăşura în faţa voastră. Înţelegeţi? Oh, aceasta este biserica pe care mi-ar plăcea s-o văd. Da, mi-ar plăcea s-o văd.

Prieteni, eu am fost şi m-am luptat de-a lungul ţărilor; am bătut şi m-am zbătut, am făcut totul, am strigat la oameni, iar uneori le-am condamnat organizaţiile. Eu n-am nimic împotriva organizaţiilor lor, dar sunt prea mulţi oameni care depind de ele. Vedeţi?

Dacă aţi merge la vale pe râu şi v-aţi îndrepta spre o cascadă într-o bărcuţă mică, iar eu m-aş agita în faţa voastră, nu aş face-o pentru că nu vă iubesc, ci pentru că vă iubesc. Înţelegeţi? V-aş avertiza din pricina cascadei.

Voi spuneţi: „Frate Branham, noi aparţinem de biserica aceasta, iar păstorul nostru este un om bun.” Eu nu mă îndoiesc nici un pic de aceasta. Cred că omul acela este cinstit şi presupune că este în ordine.

Apoi, spuneţi: „El zice că nu există vindecare divină, nici vorbire în limbi şi alte lucruri de felul acesta. Organizaţia lui învaţă că aceste lucruri nu sunt în ordine, ci sunt greşite.” Eu nu sunt împotriva organizaţiei lui, dar acest lucru va provoca discuţii.

Isus a spus: „Semnele acestea îi vor însoţi pe cei ce cred.” Vedeţi? Să nu presupuneţi nimic, ci fiţi siguri, fiindcă atunci când sunteţi siguri, aveţi ceva. Câţi dintre voi ar dori o asemenea experienţă? Câţi ar dori să păşească într-o astfel de biserică? (Adunarea spune: „Amin”). Nu ar fi minunat? („Amin”).

Să ne plecăm capetele pentru un moment.

Tatăl nostru ceresc, stau în prezenţa sfinţeniei Tale, ştiind că Tu eşti Cel adevărat şi Cel drept. Doamne, cât este de greu să vii în faţa fraţilor şi a surorilor şi să vorbeşti lucruri care taie, ceartă şi sfâşie. Cât este de greu să spui astfel de lucruri, Tată. Te rog să fii îndurător faţă de mine, fiindcă ştii că inima mea este cu oamenii, că-i iubesc şi-mi place să fiu cu ei.

De ce trebuie să spun astfel de lucruri? Pentru că este Cuvântul Tău, Tată, şi trebuie spus. De multe ori când biserica devine atât de arogantă încât trece peste poruncile păstorului, îi ajută pe fraţii noştri de pe stradă. Uneori, Tu trimiţi pe altcineva, Doamne, făcând să avem două sau trei mărturii că este adevărul, iar atunci oamenii nu vor mai avea nici o justificare în ziua aceea.

Tată, eu ştiu că în locul acesta nu este nimeni care să vrea să fie pierdut în ziua aceea. Cel mai îndepărtat lucru din mintea lor este că în ziua aceea ar putea fi pierduţi, dar indiferent de ceea ce am făcut noi, Tu ai spus: „Dacă un om nu se naşte din nou, nu va vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” Dar dacă suntem născuţi din nou, suntem copiii lui Dumnezeu, iar lucrurile lumii sunt moarte pentru noi. Nu ne mai asociem cu ele, ci sunt moarte pentru noi.

Tată, fii milostiv în seara aceasta, iar dacă vreun mădular al bisericii s-a unit cu astfel de lucruri, precum o mică răceală, întoarcerea în lume, îngăduie să fie ca porumbelul care a fost trimis din arcă să găsească pământ, dar apoi s-a întors înapoi. El nu a putut găsi un loc de odihnă pentru picioarele sale şi nu s-a aşezat pe cadavrele moarte, ci s-a întors şi a bătut în uşă până când bătrânul Noe l-a lăsat în arcă până când s-au retras apele. O, Doamne, fie ca această persoană să se întoarcă în seara aceasta la Dumnezeu, şi nu doar ea, ci întreaga biserică. Îngăduie ca acesta să fie un timp de cercetare, în Phoenix, iar bisericile să fie stârnite la sfinţire. Dorim să fie o asemenea mişcare încât să se vadă puterea lui Dumnezeu plutind printre oameni. Noi vedem că lucrurile lumeşti, indiferenţa, imitaţiile, comparaţiile, se strecoară în biserică aşa cum vorbea şi textul din seara aceasta.

Atunci, ei au ieşit din Egipt sub semnul tăierii împrejur şi sub sângele mielului şi erau bine. Dar când au ajuns la o altă parte a Cuvântului Tău şi s-au îndoit, au rămas acolo şi au pierdut bătălia.

Tată, Te rugăm ca aceasta să nu se întâmple niciodată bisericii Tale din aceste zile din urmă. Nu îngădui să fim învinşi în bătălie, ci ajută-ne să-i scoatem afară pe toţi Acanii, să scoatem afară din tabără orice lucru, şi să ne întoarcem la Cuvânt, la sfinţire şi la dreptate, şi să trăim pentru Dumnezeu, în puterea Duhului Sfânt. Te rugăm aceasta, Doamne.

Prin Isus Hristos, Te rog să pui în inimile oamenilor o foame, pentru a vedea acea biserică aşa cum era în zilele din vechime, când nu exista nici măcar o fisură în ea. Nu au pus nici măcar un altar acolo, pentru că păgânii s-ar fi închinat ca în faţa idolilor lor. Ei s-au temut să pună un altar în biserică, pentru că oamenii simpli, cei convertiţi în acele zile, ar fi putut încerca să se închine în faţa altarului şi nu în faţa Dumnezeului celui viu.

Ei cădeau în genunchi oriunde şi ridicau mâinile spre Dumnezeul cel nevăzut, pentru că iubeau lucrările Duhului Sfânt. Stăteau pe bucăţi reci de piatră şi pe pământ, pentru a asculta un om duhovnicesc care le explica Evanghelia şi puterea lui Dumnezeu, apoi Duhul Sfânt se revărsa peste acea adunare.

O, Doamne, i-am văzut cum au mers în gropi cu lei şi în cuptoare încinse. Unde vor sta ei la înviere? Poate nouă nu ni se cere să mergem în gropi cu lei sau în cuptoare încinse, ci ni se cere să trăim decent, în sfinţenie, după modelul lui Dumnezeu; să trăim o viaţă duhovnicească, în cercetare, în rugăciune, în aşteptare şi în veghere, pentru că El poate veni în orice moment. Tată, Te rugăm să ne ajuţi să nu ne temem de venirea Lui, ci s-o iubim şi s-o aşteptăm.

Nouă ne place să vedem acea Biserică mare chemată împreună şi vedem şi acest mădular mic care se odihneşte aici în Phoenix. Doamne, noi credem că ai sute de mădulare din Biserica Ta, aici în Phoenix, care aşteaptă acel timp. Ei nu fac presupuneri, ci sunt umpluţi cu Duhul, iar vieţile lor arată ceea ce sunt; arată că sunt copiii Tăi.

Şi mai sunt câţiva cărora le-ar plăcea să fie aşa, Tată. Poate ei au făcut presupuneri, dar privesc în urmă la vieţile lor şi văd că nu merge aşa, văd că ceva nu este în ordine. Tată, Te rog pentru ei, dacă în seara aceasta sunt câţiva în locul acesta, îngăduie ca aceasta să fie seara când se face chemarea lor, iar ei să nu se ruşineze, ci să se ridice şi să spună: „Sunt greşit, Doamne, dar iartă-mă şi ajută-mă, ca de acum înainte să vin cu adevărat la Cuvânt şi să-L cred în întregime, ca să pot fi umplut cu Duhul Sfânt şi sfinţit în asemenea măsură, încât mărturia mea să nu fie împotriva mea în oraş.” Te rugăm să ne dai aceasta, Doamne.

În timp ce avem capetele plecate şi ochii închişi, vreau să vă întreb, în calitate de frate al vostru şi călător alături de voi, spre acea Cetate al cărei Meşter şi Ziditor este Dumnezeu. Unele dintre voi, surorilor de aici, şi unii dintre voi, fraţilor, sunteţi sinceri şi fără îndoială sunteţi oameni buni. Eu n-am vrut să rănesc pe nimeni, ci am vrut să vă spun doar care este Adevărul, Cuvântul lui Dumnezeu.

Eu am fost în oraşele voastre şi am ţinut treziri, iar voi aţi văzut că eu cred în Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu nu răspunde păcătoşilor. Noi ştim aceasta. În ce mă priveşte, eu cred că sunt creştin. Păstorii voştri v-au spus.

Voi mărturisiţi că aveţi Duhul Sfânt, apoi aflăm că zi de zi, încă mai cochetaţi cu lumea. Tu nu vrei să faci aceasta, nu-i aşa, soră? Eşti o persoană prea drăguţă pentru a dori aceasta şi nu ai rata pentru nimic în lume şansa. Din seara aceasta, chiar dacă nu ai mai auzit aşa ceva, Dumnezeu te va face responsabilă pentru ceea ce faci.

Fraţilor, dacă sunteţi vinovaţi de unele din lucrurile despre care am vorbit, voi nu vreţi să fiţi aşa, nu-i aşa, frate? Cu siguranţă că nu. Tu doreşti să fii un creştin adevărat.

Cum poate Dumnezeu să ne înveţe Algebra, când noi nu am părăsit încă grădiniţa? Vedeţi? Noi putem să avem emoţii; putem să strigăm şi să-L lăudăm pe Dumnezeu, putem dansa în Duhul şi alte lucruri ca acestea. Aceasta este în ordine, frate şi soră, pentru că şi eu cred în ele, dar eu am văzut oameni care dansau în jurul idolilor păgâni, strigând şi vorbind în limbi. Vedeţi?

Aşadar, cea care face diferenţa este viaţa. Înţelegeţi aceasta? „După roade îi veţi cunoaşte.” (Matei 7.20). Voi veţi vedea dacă aceasta corespunde sau nu. Doriţi să fiţi creştini adevăraţi? Aş vrea să vă rugaţi cu ochii închişi şi să fiţi foarte sinceri; cât se poate de sinceri.

Păcatul nu poate fi acoperit prin băutură, nici prin faptul că este pus deoparte, nici prin alăturarea la o biserică sau prin încercarea de a face bine. Păcatul poate fi omorât numai prin puterea lui Dumnezeu, prin sângele lui Isus Hristos. Nu doriţi o viaţă ca aceasta? Dacă o doriţi şi credeţi că Dumnezeu este în clădire, prezenţa Lui care nu dezamăgeşte niciodată este întotdeauna aproape, indiferent unde vă aflaţi.

Dimineaţa trecută am avut o vedenie, iar El mi-a spus: „Nu te teme! Ridică-te cu curaj, fiindcă prezenţa neschimbătoare a lui Hristos este aproape.”

Doriţi să fiţi creştinul care ştiţi că trebuie să fiţi? Voi încercaţi să fiţi, dar încă nu aţi ajuns în starea aceea. Propria voastră viaţă dovedeşte aceasta. Înţelegeţi? Ridicaţi-vă mâinile spre Dumnezeu! Fiţi sinceri! Dumnezeu să vă binecuvânteze. Acestea sunt inimi sincere, oneste. „Vreau să fiu un creştin adevărat.”

Voi ştiţi că nu faceţi ceea ce trebuie să facă un creştin adevărat. Mai mult, chiar şi acum, în prezenţa Duhului Sfânt, Satan vă face să staţi cu mâinile jos şi să nu-L primiţi pe El. Ce spuneţi despre aceasta când ştiţi bine că pe baza Scripturii sunteţi greşiţi? Vă spun aceasta cu dragoste şi cu respect. Înţelegeţi?

Este un lucru oribil, fiindcă voi ştiţi aceasta. Nu spun că sunteţi aşa, ci spun că ştiţi aceasta, fiindcă vedeţi viaţa voastră; priviţi la ceea ce faceţi şi vedeţi dacă faptele voastre se pot compara cu Biblia. Voi auziţi, fiindcă Evanghelia este predicată şi puteţi s-o citiţi şi voi înşivă, dar deşi ştiţi că este greşit să faceţi astfel de lucruri, continuaţi să le faceţi. Vedeţi? Nu este acesta un lucru oribil?

Am văzut cel puţin douăzeci sau treizeci de mâini ridicate. Mai este cineva? Unii dintre cei care aţi rămas pe dinafară, n-aţi vrea să ridicaţi mâinile? Acolo la balcon. Da, acolo. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Mai sunt şi alte mâini ridicate. Da. Dumnezeu să fie cu voi. Aceasta este sinceritate. De ce nu vreţi să luaţi o decizie în seara aceasta? Spuneţi pur şi simplu: „Am hotărât aceasta…”

Am venit aici la Phoenix, în acest loc minunat, şi vă apreciez atât de mult, apreciez scrisorile voastre, încurajările şi alte lucruri pe care le spuneţi, faptul că încercaţi să mă încurajaţi. Apreciez şi faptul că vă rugaţi pentru mine, şi de aceea vreau să fiu sincer cu voi. Vedeţi? Hristos mă va trage la răspundere pentru aceasta. Dacă nu vă spun tot adevărul, va trebui să dau socoteală pentru aceasta. Acesta este motivul pentru care vreau să fii Acolo, frate şi soră.

Nu vă asumaţi riscuri! Dacă există cea mai mică şansă să vă asumaţi un risc, să nu faceţi aceasta. Nu vă jucaţi cu aceasta, ci fiţi creştini adevăraţi! Alţii sunt, aşa că puteţi să fiţi şi voi. Voi cunoaşteţi o anumită doamnă şi aţi vrea să fiţi ca ea; un anumit bărbat şi imediat vreţi să fiţi ca el sau ca un anumit predicator. Voi aţi vrea să fiţi aşa şi puteţi fi.

Să credem cu toată inima noastră.

Acum, în timp ce avem capetele plecate, aş vrea s-o întreb pe sora de la pian dacă poate să ne acompanieze cu un cântec. Soră, dacă doreşti. Mă întreb dacă voi, care spuneţi că vreţi, sunteţi sinceri cu adevărat, fiindcă dacă sunteţi într-adevăr sinceri, se va întâmpla chiar acum. Dar trebuie să fiţi sinceri.

Eu am o mărturie. De când a murit mama mea, am fost în sălbăticie, am locuit într-o peşteră, am postit şi m-am rugat. Acolo am avut o vedenie, iar unul dintre lucrurile importante a fost sinceritatea. Înţelegeţi? Voi chiar doriţi să fiţi un astfel de creştin? Vreţi să renunţaţi la această lume şi să părăsiţi totul?

Dacă vreţi să faceţi aceasta cu adevărat, să nu vă fie ruşine de nimeni din această biserică. Nu vă ruşinaţi la gândul că vă va vedea cineva că vă ridicaţi. Nu, domnilor! Nu vă ruşinaţi. Ridicaţi-vă mâinile spre Dumnezeu! Singurul lucru de care trebuie să vă fie ruşine este viaţa voastră. Vedeţi? Voi vreţi să fie îndreptată. Întotdeauna aţi dorit să puneţi totul deoparte şi să faceţi ceea ce este drept.

Dacă sunteţi sinceri, vreau să vă ridicaţi şi să veniţi aici, să staţi la altar ca atunci când veniţi pentru rugăciune, fiindcă vreau să mă rog şi să-mi pun mâinile peste voi. Dacă vreţi să veniţi aici pentru aceasta, vă rog s-o faceţi acum. Haideţi repede şi staţi în jurul altarului. Veniţi pentru sfinţenie.

Spuneţi: „Frate Branham, mă sfinţesc şi îmi predau viaţa Domnului. Nu voi mai presupune nimic, şi vin chiar acum. Am terminat cu lumea şi aparţin Domnului. Indiferent ce se va întâmpla, eu am terminat cu păcatul chiar acum. Vreau să fiu un creştin adevărat, şi vin să-mi predau viaţa Domnului.” Mă simt foarte bine când văd că faceţi aceasta.

Încă câteva clipe. Mai este cineva care ar vrea să ridice mâna şi să spună: „În seara aceasta îmi sfinţesc viaţa. M-am săturat de lumea aceasta. Întotdeauna am dorit să fiu un creştin adevărat; acest lucru a ars în inima mea încă de când eram doar un băieţel (sau o fetiţă). Eu nu vreau să-mi asum nici un risc, având în vedere faptul că pot muri oricând.”

Nu vreţi să veniţi şi să staţi câteva minute în jurul altarului, ca să vă consacraţi viaţa Domnului? „A consacra” înseamnă „a fi dedicat cuiva, a fi dedicat sau predat lui Hristos.” Vreţi să veniţi şi să staţi în jurul altarului pentru un minut?

Dacă nu aţi trăit această experienţă, nu vă asumaţi riscuri! Înţelegeţi? Cum este recunoscut un pom? După roadele lui.

Venim cât putem de solemni. Mai târziu, într-una din adunările pe care le vom ţine, veţi şti de ce fac aceasta. Nu am timp să o fac în seara aceasta, dar voi veţi înţelege de ce fac aceasta. Cred că Dumnezeu Îşi cheamă biserica. Aceasta este printre ultimele pe care le vom avea. Înţelegeţi? Se va întâmpla ceva, dar nu ştiu când. S-ar putea să se întâmple cu voi încă înainte de miezul nopţii; sau s-ar putea să se întâmple cu mine înainte de venirea dimineţii.

Frate şi soră, putem să ne permitem să ne asumăm un risc indiferent cât de micuţ este el? A fi vinovat de un lucru micuţ este la fel de grav ca şi când ai fi vinovat de un lucru mare. Tu trebuie să fii curat, spălat în sângele Mielului, fiindcă cel mai mic păcat te va ţine departe. Înţelegeţi? Dacă îngerii par murdari înaintea Lui, cum părem noi?

Vom mai aştepta câteva momente, pentru că s-ar putea să mai fie un suflet sau două. Veniţi încă o dată aici sus. Vreau să veniţi pe deplin încredinţaţi.

Eu cred că mulţi dintre cei care staţi aici la altar, aţi experimentat diferite lucruri: poate aţi strigat, aţi plâns, aţi vorbit în limbi, aţi dansat în Duhul, etc. Fără îndoială aţi avut ceva din aceste lucruri, ceea ce este în ordine, dar cred că ştiţi ce scrie în Evrei 6.7-8:

„Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu.

Dar, dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat şi sfârşeşte prin a i se pune foc.” Cum au ştiut ei diferenţa? Acelaşi Duh, aceeaşi Viaţă, aceeaşi apă care a căzut peste grâu, a căzut şi peste spini, iar spinii, mărăcinii şi buruienile s-au bucurat şi s-au reîmprospătat cu aceeaşi ploaie. În ce-i priveşte pe oameni, ei pot sta în biserică şi să primească aceleaşi experienţe.

Să nu fii amăgit în aceasta, prietene. Înţelegeţi? Poţi primi aceeaşi experienţă prin acelaşi Duh Sfânt, la fel ca cineva care a stat lângă tine, şi tot să nu fii ceea ce trebuie. De ce? Pentru că „soarele străluceşte peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi, şi ploaia cade peste grâu şi peste mărăcini.” Ea este trimisă pentru grâu. Tot aşa, Duhul Sfânt este trimis în biserică pentru sfinţii care şi-au predat viaţa lui Hristos, dar se bucură de El şi cei care stau în jurul lor. Cu siguranţă. „După roadele lor îi veţi cunoaşte.”

„Atunci să-i smulgem?”

„Nu, lăsaţi-i să crească împreună; iar în ziua aceea, Îngerii vor merge şi vor aduna spinii şi mărăcinii, şi îi vor arde, dar grâul va fi adunat în grânar. După roade îi veţi cunoaşte.”

De aceea staţi voi în seara aceasta aici: din pricina roadelor Duhului Sfânt.

Amintiţi-vă!

Voi spuneţi: „De ce este aşa, frate Branham?” Am observat că unele din voi, femeile care staţi aici, aveţi părul scurt. „Ce se întâmplă, frate Branham? Sunt creştină şi totuşi se pare că încă nu pot face aceasta. Încă nu pot să-mi las părul să crească, deşi ştiu că Biblia învaţă că aşa este corect. Noul Testament învaţă că noi, femeile, trebuie să facem aceasta, dar eu nu pot s-o fac încă. Se pare că nu pot birui aceasta, nu pot ajunge în acel loc.” Vedeţi?

Cred că eşti o persoană bună şi că eşti sinceră, dar nu vei sta aici ca un exemplu în seara aceasta. Tu faci aceasta, şi aceasta este ceea ce trebuie să faci; este Scriptura. Trebuie să faci ce spune ea. Vedeţi?

Fraţilor, numai Dumnezeu vă cunoaşte inima şi ştie de ce sunteţi aici şi lucrurile pe care doriţi să le biruiţi. Puteţi s-o faceţi, dacă acceptaţi această cale şi spuneţi: „Doamne, sunt un nimic, dar vin aici şi mă predau Ţie. Voi face aceasta prin harul Tău.” Voi nu puteţi face aceasta fără El; nu există nimic în lumea aceasta să puteţi face fără El. Trebuie să-L lăsaţi pe El să facă aceasta. Trebuie doar să vă predaţi Lui şi să credeţi cu toată inima, iar atunci El va face totul. Dacă Îl veţi accepta şi Îl veţi crede pe Cuvânt, va face El totul.

El nu va face cu unul într-un fel şi cu altul în alt fel, ci va lucra cu toţi la fel. Înţelegeţi? Va face din fiecare din voi, ceea ce trebuie să fiţi.

Vreau ca toţi cei care sunteţi creştini şi trăiţi deasupra acestor lucruri, să vă rugaţi împreună cu mine. Îndeosebi fraţii păstori.

Voi ştiţi că ploaia a căzut peste voi şi spuneţi: „Frate Branham, eu am dansat în Duhul, am vorbit în limbi…” Aşa este, dar cercetaţi-vă şi veţi vedea că este ceva care nu este bine acolo. Înţelegeţi? Trebuie să vă îndepărtaţi de buruieni şi să fiţi un grâu: umil, dulce, cu Cuvântul, ascultător faţă de Cuvânt.

Lăsaţi-L pe Duhul Sfânt să vină înăuntru; în timp ce ne rugăm, lăsaţi-L să vă schimbe, în seara aceasta, din ceea ce aţi fost în ceea ce doreşte El să fiţi.

Tatăl nostru ceresc, în jurul acestui altar, care este biserica, s-au adunat aceşti oameni ca să fie oferiţi ca jertfă Domnului. Tată, ei stau la acest altar pentru consacrare. Acesta este un lucru mare, pentru că ei depun o mărturie în faţa oamenilor prezenţi aici şi în faţa Ta, arătând că există Ceva care lipseşte în vieţile lor.

Deşi în seara aceasta le-am tăiat foarte tare pe bietele noastre surori, în legătură cu Abecedarul lor, ele s-au ridicat şi au venit aici ca nişte doamne, spunând: „Doamne, dacă sunt greşită, modelează-mă şi îndreaptă-mă Tu.” Aici sunt şi fraţii şi spun acelaşi lucru. Ei s-au ridicat de pe locurile lor şi au venit aici, fiindcă acolo jos, în inimile lor, există dorinţa de a face binele, ceea ce nu poate veni de la Satan, fiindcă el ar pune în inima lor numai dorinţa de a face răul. „Nu te duce acolo sus, ci continuă tot aşa! Pune aceasta deoparte şi nu crede!” Aceasta este ceea ce ar spune el.

Atunci cum vom judeca noi totul? Prin Cuvânt. Aşa cum am mai spus, sfântul Martin, Pavel şi toţi episcopii bisericii timpurii, au judecat totul prin Cuvânt. Iar acum, în seara aceasta, ei sunt judecaţi prin Cuvânt.

„Dar, când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi o dată cu lumea.” (1Corinteni 11.32).

Aşadar, ei au venit să ţi se dăruiască Ţie, Doamne, să fie despărţiţi de lume şi să nu aibă nimic a face cu ea. Ei vor să-Ţi fie predaţi pe deplin, până când toată fiinţa lor Îl va reflecta pe Hristos. Atunci, când vor păşi, când vor vorbi, când se vor îmbrăca, vor fi reflectarea deplină a lui Hristos în vieţile lor. Tată, îndură-Te şi dă-le aceasta.

Noi ştim că venirea Domnului este foarte aproape, şi vedem printre oamenii din Phoenix, această mare mişcare; vedem timpurile prin care am trecut în serviciile de vindecare; văd cum El mi-a dat credinţa oamenilor ca să-i pot ajuta, să-i eliberez de boli şi de neputinţe; Îl vedem pe Duhul Tău care se mişcă printre noi, Doamne, legitimând prezenţa Ta, atât fizic, cât şi ştiinţific.

În seara aceasta, Ţi-i dau Ţie, Doamne. Fiecare predicator de aici şi fiecare creştin care păşeşte în poruncile Domnului, se roagă împreună cu mine. Noi ridicăm această rugăciune spre Tine, şi mijlocim pentru aceşti oameni. Fie ca începând din seara aceasta, fiecare dintre ei să-Ţi aparţină, iar puterea lui Isus Hristos să pătrundă şi să le cuprindă într-o asemenea măsură inimile, încât să-i modeleze şi să-i facă diferiţi.

Îngăduie ca peste ei să vină un duh dulce, umil şi zdrobit, ca o ispăşire pentru ceea ce s-a făcut greşit. Îngăduie ca harul lui Dumnezeu să vină peste ei, ca să-şi continue vieţile într-un mod sfânt pentru Tine. Primeşte-i, Tată, fiindcă Ţi-i încredinţez Ţie, în timp ce ei îţi predau vieţile lor, în Numele lui Isus Hristos.

Acum, în timp ce avem capetele plecate şi voi v-aţi rugat, eu cred că nu puteţi să-I spuneţi niciun cuvânt lui Dumnezeu fără ca El să-l ştie. Cel mai slab dintre sfinţi îl face pe diavol să tremure, iar voi sunteţi copiii Lui. Fiecare dintre voi, v-aţi pus din toată inima, viaţa înaintea lui Dumnezeu şi aţi spus: „Doamne, modelează-mă şi fă-mă acel fel de creştin despre care s-a vorbit în seara aceasta, fiindcă Ţi-am dat viaţa mea Ţie. Ia afară din ea tot ce este greşit, Tată, şi fie ca din seara aceasta să trăiesc în fiecare zi pentru Tine şi să veghez ca viaţa mea să corespundă cu cerinţele Bibliei.”

Dacă aţi făcut aceasta în inimile voastre, ridicaţi mâinile spre Dumnezeu şi spuneţi: „Am făcut aceasta şi cred din toată inima mea.”

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Tată, acum ei sunt ai Tăi; au ridicat mâinile şi s-au predat Ţie. Indiferent cât de mic este darul lor, Tu eşti aici ca să primeşti cel mai mic dar. Ei Ţi s-au predat aşa cum sunt, fiindcă vor să fie un mădular al acelui mare Trup, fără pată şi fără cusur. Acum ei sunt predaţi Ţie şi Te rog să-i ţii departe de lucrurile lumii cât timp vor trăi, prin Numele lui Isus Hristos. Amin.

Mergeţi la locurile voastre şi bucuraţi-vă că Hristos va răspunde la cererea voastră.

Aici este o doamnă care stă într-un scaun cu rotile şi un bărbat care cred. Fără îndoială, ei sunt aici pentru rugăciune. Vreţi să vă plecaţi capetele şi să mă lăsaţi să merg acolo jos ca să mă rog pentru ei?

Frate, tu poţi vorbi cu ei. Vedeţi? Spune-le aceasta. Domnul Isus vă iubeşte atât de mult, încât vrea să vă vindece. Dacă ar fi altceva ce aş putea face în afară de rugăciune, aş face, dar pot spune că El a răspuns întotdeauna rugăciunilor mele pentru oamenii aflaţi în suferinţă şi i-a vindecat. Inima mea a fost şi este sinceră faţă de voi, în timp ce stau aici.

O privesc pe doamna aceasta şi mă gândesc la mama mea care s-a dus să-L întâlnească pe Dumnezeu cu câteva zile în urmă. Poate ea este mama cuiva. Mă voi ruga pentru ea şi aş vrea ca voi să credeţi, soră şi frate, că Dumnezeu va auzi rugăciunea noastră şi va răspunde la ea. Mai mult, vreau să credeţi că din ceasul acesta vindecarea este înfăptuită.

Dacă în audienţă mai este cineva care doreşte să vină aici ca să ne rugăm pentru el, cineva bolnav sau cu alte probleme? Doamna de aici, cineva de acolo… În ordine. Vino aici la altar, fiindcă voi fi bucuros să fac aceasta.

Câţi dintre voi îşi pot aminti momentele trăite în biserica fratelui Outlaw, acum paisprezece ani? Îşi mai aminteşte cineva biserica fratelui Outlaw, când am fost acolo acum paisprezece ani? Au fost acolo fratele Garcia şi alţi fraţi. Vă amintiţi cum i-am adus pe oameni sus?

Eu am înconjurat lumea, din când în când, identificând Duhul.

În seara aceasta v-am adus la Cuvânt şi la rânduială. Aţi văzut ceva greşit vreodată? (Adunarea spune: „Nu”). El a fost desăvârşit întotdeauna. Nu-i aşa? („Aşa este”). Ridicaţi mâinile toţi cei care aţi fost în adunări, aţi auzit şi ştiţi că acesta este adevărul. („Amin”). Ce a spus El? „Dacă ceea ce spune acel proroc, se împlineşte, să ascultaţi de el.”

Vedeniile nu-i vindecă pe oameni, ci arată prezenţa Domnului. Vedeţi? Eu cred că noi ştim aceasta.

Aici a fost o doamnă care se numea Hattie Waldrop. Ea a avut cancer. Soţul ei era instalator şi ei veneau adesea la adunare. Nu ştiu dacă sora este în seara aceasta aici.

Îmi amintesc că ea era în adunare şi mi s-a spus că a murit; femeia era în rândul de rugăciune şi chiar aşa părea. Îmi amintesc că avea cancer la inimă, iar doctorul ne-a trimis radiografia ca să ni-l arate. Aceasta s-a întâmplat cu paisprezece ani în urmă, dar ea trăieşte şi astăzi.

Îmi amintesc că m-am rugat pentru un băieţel care era invalid, iar Domnul l-a vindecat şi s-a făcut bine. El a făcut atât de multe lucruri… atât de multe încât nu se pot număra.

Vă spun cu sinceritate creştină: cred că dacă aş scrie fiecare moment în care L-am văzut pe Hristos lucrând de când sunt predicator, aş putea aduna un volum de cărţi atât de mare (Fratele Branham arată). Am ca dovezi diagnosticele medicilor, şi cinci oameni care au fost declaraţi morţi, care stăteau acolo morţi, au fost readuşi la viaţă prin rugăciune. Vedeţi? Mulţi dintre ei pretind ceva, dar eu nu pot spune aceasta. Eu nu pot spune: „Dacă nu există o cale prin care să fie dovedit, prin care să ştim…” Eu i-am văzut readuşi la viaţă, după ce au fost morţi câteva ore sau câteva zile.

Micuţul băiat mexican era mort. A murit dimineaţa la ora nouă, şi a fost readus la viaţă în seara aceleaşi zile, la ora zece şi un pic. Medicul a semnat constatarea şi a spus: „Bebeluşul a murit de pneumonie şi a fost mort pe tot parcursul zilei.” Sărmana mamă mexicană a stat în ploaie şi a aşteptat, iar eu nu am făcut nimic altceva decât să-mi pun mâinile peste el. Am avut o vedenie în urma căreia mi-am pus mâinile peste copil, iar el a început să dea din picioruşe şi să plângă. Oamenii de afaceri creştini au scris un articol despre aceasta şi l-au publicat cu puţin timp în urmă în revista „Vocea”.

Vă voi spune ceva. Lăsaţi-mă s-o spun mădularelor bisericii din locul acesta, şi o voi spune fiecărui mădular al oricărei biserici. Priviţi şi vedeţi ce se va întâmpla dacă închinaţi această biserică Domnului şi pe fiecare mădular al ei, dacă fiecare din voi duce o viaţă sfântă înaintea lui Dumnezeu. Când acea biserică se uneşte şi începe să se roage, rugăciunile acelor oameni vor începe să se ridice înaintea lui Dumnezeu, şi El nu le va respinge. Aşa este. Eu sunt unul singur, dar voi veţi fi mai mulţi care vă veţi ruga aici, iar vindecarea divină nu se regăseşte numai la o singură persoană, ci la inimile sincere care se roagă lui Dumnezeu, iar oamenii sinceri sunt cei care o primesc.

El trimite daruri bisericii, dar noi trebuie să avem credinţă. Slujba mea este să merg de-a lungul naţiunilor, să-i aduc pe oameni aici sus, să le spun vedeniile şi tot ce am, iar cei care merg în rândul de rugăciune al altor bărbaţi, vin aici. Atunci trebuie să mă opresc pentru că este posibil ca în viaţa acelei persoane să existe ceva. Mulţi dintre voi aţi văzut aceasta aici pe platformă: păcatul este descoperit, tainele inimii sunt dezvăluite şi le este spus de ce nu au putut fi vindecaţi.

Dar prin ceea ce este dat pentru câţiva oameni, puterea mea este terminată. Vedeţi? Înţelegeţi aceasta? Este biblic. Înţelegeţi cum este aceasta? Odată a venit o mamă cu un copilaş şi nu am reuşit să mă rog pentru ea. Au fost mulţi alţi bolnavi pentru care nu am reuşit să mă rog. Cred că este bine cunoscut şi cu toţii ar trebui să ştie că eu v-am spus numai adevărul. Acesta este adevărul. Eu mă voi ruga pentru oamenii bolnavi şi-L voi ruga pe Domnul să-l vindece şi cred că toţi cei pentru care ne vom ruga, se vor însănătoşi.

Dacă există ceva în vieţile voastre, lăsaţi-mă să vă întreb aceasta. Dacă nu eşti creştin, trebuie să devii creştin. Dă-i inima ta lui Hristos în timp ce stai acolo unde eşti, iar dacă nu eşti umplut cu Duhul Sfânt, să nu încetezi să te rogi până când Dumnezeu nu te umple cu Duhul Sfânt. Dacă sunteţi creştini şi faceţi un lucru greşit, nu-l mai faceţi! Cercetaţi-vă vieţile şi trăiţi pentru Hristos. Eu mă voi ruga şi Îl voi ruga pe Dumnezeu.

Aş vrea să vă povestesc ce s-a întâmplat într-o seară. Am plecat şi am aşteptat, apoi m-am întors la post şi la rugăciune pentru a vedea ce s-a întâmplat, şi s-a întâmplat ceva ce aşteptam de multă vreme.

Nu este ceva fantastic, pentru că mie nu-mi plac astfel de lucruri. Trebuie să fie ‚Aşa vorbeşte Domnul”, prin Cuvânt. Vedeţi? Necazul este că avem prea multe senzaţii, simţiri, superstiţii şi aşa mai departe. Să ne îndepărtăm de toate acestea şi să ne întoarcem la Dumnezeu, fiindcă dorim Duhul Sfânt.

Eu cred că Dumnezeu îi trimite pe oameni să se roage pentru bolnavi, iar eu sunt unul dintre cei umili. Sunt unul din cei mici pe care i-a trimis El, de aceea doresc să mă rog pentru voi în seara aceasta, ca să fiţi vindecaţi. Credeţi! Vreau ca fraţii şi surorile din clădire să mi se alăture în rugăciune.

Cred că în seara aceasta vom începe de aici. Să vină aici sus la amvon, apoi să fie lăsaţi să meargă înapoi aşa cum s-a mai procedat. Aşa va fi bine. Billy sau careva dintre voi, mă va ajuta şi-i va aduce aici.

Chiar aici, doamna de aici. Ştiu că este puţin târziu, dar vă rog să mai aveţi răbdare cu mine, pentru a ne ruga.

O cunosc pe sora de aici. Cred că este din biserica fratelui Outlaw. Ce mai face el? Este bine. Oh, nu-mi amintesc numele tău. (Sora spune: „Bagby”). Sora Bagby. Te cunosc, ai fost drăguţă cu mine, soră Bagby. Nu tu ai fost cea la care m-a dus fratele Outlaw să mă rog la spital, când am fost acolo, cu câţiva ani în urmă? („Ba da”).Ai avut diabet sau probleme cu inima? („Am avut tuberculoză”). Şi trăieşti pentru slava lui Dumnezeu. („Aşa este”). Aceasta este foarte bine.

El este Acelaşi Dumnezeu şi în seara aceasta, aşa cum a fost şi odinioară. Poate noi ne-am schimbat, dar El nu S-a schimbat. Oricare ar fi problema voastră, El poate s-o rezolve dacă credeţi aceasta. Credeţi voi?

Voi ruga biserica să se roage cu mine.

Tată ceresc, în timp ce îmi pun mâinile peste această soră, în Numele lui Isus Hristos, fie ca Dumnezeu s-o vindece, fiindcă pronunţ această binecuvântare pentru slava lui Dumnezeu, în Numele lui Isus Hristos. Amin. Crede, soră Bagby.

Crezi că te vei însănătoşi şi vei fi bine dacă ne vom ruga pentru tine? Tu eşti creştină, iar noi Îi vom mulţumi şi Îl vom lăuda pe Dumnezeu pentru toate. După ce ne vom ruga pentru tine, vei merge acasă şi vei fi bine. Aceasta va fi pentru totdeauna. Nu va mai fi nici o frământare în legătură cu aceasta.

Tată ceresc, împreună cu biserica aceasta în care există mulţi oameni care şi-au rededicat vieţile, Te rugăm s-o vindeci pe sora noastră, în Numele lui Isus Hristos.

Priviţi în jur şi veţi vedea că nu este numai rugăciunea mea. Este o sinceritate adâncă. Trebuie să fiţi sinceri, din adâncul inimii voastre. Credeţi aceasta, nu-i aşa?

Tatăl nostru ceresc, Dumnezeule, iartă inimile noastre indecise. Sfinţeşte-ne, Doamne, în timp ce ne punem mâinile peste aceşti oameni bolnavi, iar pe ei ajută-i, Tată. Îmi pun mâinile peste această soră în Numele lui Isus şi cer… Dumnezeu s-o binecuvânteze.

(O soră vorbeşte cu fratele Branham). Cu siguranţă. Dumnezeu să te binecuvânteze, soră. Ea spune că a avut un duh peste ea şi era foarte irascibilă. Noi ştim că acest lucru nu este bun. Soră, nu eşti numai tu în situaţia aceasta. Mulţi dintre noi sunt aşa. Diferenţa este că unii nu sunt, probabil, atât de sinceri încât să poată mărturisi aceasta.

„Cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele capătă îndurare.” (Proverbe 28.13). Ştiţi aceasta.

Aşadar, mă rog, Tată, ca prin punerea mâinilor peste această femeie, acest caracter irascibil să plece de la ea şi să n-o mai supere niciodată, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Domnul să te binecuvânteze, soră.

Frate, crezi că El îţi va onora cererea? Oh! (Fratele vorbeşte cu fratele Branham). Dumnezeu să te binecuvânteze, frate. S-ar putea ca tensiunea ta să crească din cauză că eşti atât de agitat.

Tată ceresc, noi realizăm că nu vom şti niciodată când ni se va opri inima; se poate întâmpla în orice clipă, iar fratele de aici are o problemă cu inima şi un temperament care-l face să-i sară foarte repede muştarul. Oh, acel demon vrea să-l ducă prematur în mormânt, dar în calitate de slujitor al Tău, eu şi aceşti slujitori ai Tăi, cerem în Numele lui Isus Hristos, ca acel temperament să-l părăsească şi ca inima lui să fie sănătoasă şi credincioasă lui Hristos, în toate vieţile sale, în Numele lui Isus. Amin.

Fii binecuvântat, frate. Eu cred că ai fost vindecat şi că totul s-a terminat.

Cum eşti? Crezi că El îţi va onora cererea pe care o ai înaintea Lui?

Tată ceresc, îl aducem pe fratele nostru înaintea Ta, sub Numele lui Isus Hristos, aşa cum a fost adus sub cruce şi îi spunem să-şi ridice privirea spre rănile de acolo, să privească sângele care se scurge din El, din Fiul lui Dumnezeu care moare pentru noi, ca să fim curăţiţi de toate păcatele şi bolile noastre. Dă-i aceasta fratelui nostru, în Numele lui Isus. Amin.

Cred că s-a terminat. Tu crezi, frate? Du-te acasă. (Fratele spune: „Amin”).

Cum eşti, frate? Crezi că aceasta este seara? Crezi că totul se va sfârşi în seara aceasta şi că vei fi bine? (Fratele spune: „Amin”).

Tatăl nostru ceresc, în timp ce ţin mâna fratelui nostru, Te rog să asculţi cererea lui şi să faci să fie bine şi să trăiască pentru Tine pentru tot restul vieţii sale, în Numele lui Isus. Amin. Eu cred că vei fi bine.

Ce faci, frate? Acesta este ceasul în care s-a terminat totul. Să iei decizia ta acum. (Fratele spune: „Amin”).

Tată ceresc, aşa cum fratele nostru a spus „Amin”, acesta este timpul în care a luat o hotărâre, chiar aici în prezenţa lui Hristos. Fie ca totul să se termine şi să fie vindecat în Numele lui Isus Hristos.

(Fratele spune: „Mulţumesc Domnului”). Fii binecuvântat, frate, şi crede că s-a terminat totul. („Amin”).

Cum eşti, soră? (Sora spune: „Aş vrea să te rogi pentru soţul meu, care este invalid de douăzeci de ani”). Oh, aş putea avea batista ta pentru a onora această cerere? Este în ordine. Sau altceva, un mic simbol. Când spun aceasta, mă gândesc la zilele acelea, când ei puneau hainele sau alte lucruri. Dar Isus? El a avut o singură haină. Probabil a fost nevoit să doarmă cu ea, şi s-o poate tot timpul, dar vedeţi ce ascundea ea? În ordine.

Tată ceresc, soţul ei zace acolo şi este invalid, iar tovarăşa lui de viaţă stă în seara aceasta aici cu o bucată de pânză în mână. Tată, Te rog să fii milostiv şi să faci ca rugăciunea acestei biserici care s-a adunat aici, a celor care stau aici în Phoenix şi în alte părţi ale ţării, să fie ascultată, iar când această haină va fi pusă peste acel bărbat, puterea lui Dumnezeu să-l aducă la o viaţă normală, în Numele lui Isus. Amin. Fie ca această cerere să se înfăptuiască întocmai. Să crezi, soră.

Cum eşti, soră? Doreşti să-ţi iei batista? Vrei să-mi spui care este necazul tău? (Sora spune: „Am artrită”). Artrită. („De douăzeci şi ceva de ani”). Douăzeci şi ceva de ani. Este un bărbat care stă la spatele meu şi care se numeşte Ed Hooper. El avea o formă atât de gravă de artrită, încât, odată a trebuit să-şi ţină mâinile pe perne. Aşa-i, frate Ed? Din câte îmi amintesc, într-o după-amiază s-a simţit atât de rău încât a crezut că va muri, dar când s-a uitat, L-a văzut pe Hristos pe cruce şi a fost vindecat, iar astăzi stă aici pe deplin sănătos. Da. Frate Hooper, ea doreşte să te vadă. Ridică mâna. Iată.

Să ne rugăm.

Tatăl nostru ceresc, bărbatul acesta ne arată că Tu eşti Vindecătorul. Tată, ne punem mâinile peste sora noastră şi înălţăm această rugăciune umilă pentru vindecarea ei, în Numele lui Isus Hristos şi pentru slava Sa. Amin. Amin.

Du-te şi crede, fiindcă atunci totul se va termina.

Nu am înţeles. (Cineva repetă: „Aşa este.”). Dumnezeu să te binecuvânteze.

Cum eşti, soră? (Sora spune: „Doctorul mi-a spus că am diabet şi artrită. Sunt bolnavă de când a murit soţul meu în urmă cu trei ani”). Ea suferă de diabet şi artrită, de trei ani de când a murit soţul ei, dar crede că Dumnezeu o va vindeca. Şi noi credem aceasta.

Tată ceresc, cu mâinile puse peste ea, fie ca această femeie să se întoarcă la biserică cu mulţi alţii, mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru că s-a terminat totul. Te rugăm aceasta, Tată, în Numele lui Isus. Amin. Dumnezeu să te binecuvânteze, sora mea. Du-te şi crede.

Cum eşti, soră? Crezi că în seara aceasta totul se va termina şi că acum Îl poţi accepta pe Hristos ca Vindecător al tău? (Sora spune: „Da, domnule, cred.”).

Oh, Dumnezeule scump! „Rugăciunea făcută cu credinţă îl va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi…” (Iacov 5.15). Ne gândim la Domnul nostru, cum a călătorit aici pe pământ predicând celor bolnavi, şi la lucrurile pe care le-a făcut, şi mă rog pentru sora noastră în Numele lui Isus Hristos. Prin slujba care ne-a fost dată nouă, predicatorilor, înălţăm această rugăciune pentru vindecarea ei. Amin.

Crede că eşti vindecată. Pune aici toată credinţa pe care o ai şi totul se va întâmpla întocmai.

Cum eşti, frate? Pe baza Cuvântului Său, totul se poate termina chiar aici. (Fratele spune: „Lăudat să fie Domnul”). Tată ceresc, Te rog să onorezi cererea fratelui nostru. Îngăduie să fie vindecat, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

(Fratele spune: „Mulţumesc, Domnului. Amin. Mulţumesc, Domnului”). Fii binecuvântat, fratele meu.

Cum eşti, soră? Eşti pregătită, eşti gata să primeşti vindecarea Sa? (Sora spune: „Da”). Vezi tu, prin faptul că Îl rugăm, nu poate să-I mai stea nimic în cale ca să-Şi reverse Duhul.

Tatăl nostru ceresc, în timp ce-mi pun mâinile peste sora noastră, Te rog să onorezi cererea ei în Numele lui Isus Hristos. Amin.

(Sora spune: „Îţi mulţumesc, Isuse!”). Dumnezeu să te binecuvânteze, soră.

În timp ce ei vin aici, sus, vreau să vă spun ceva. Eu obişnuiam să merg să mă rog pentru oameni şi înainte de a deveni rusalistic, iar ei se însănătoşau. Nu ştiu, nu am făcut nimic în legătură cu aceasta. Este doar faptul că credeam în El şi mă rugam, iar rezultatul era că oamenii se făceau bine.

Aşa procedează oricine. Noi ne rugăm şi credem, iar ei se fac bine. Aceasta este tot. Vedeţi? Câţi dintre voi aţi fost vindecaţi prin vindecarea divină? (Adunarea spune: „Amin!”). Da. Vedeţi?

Vedeţi, voi puteţi spune că sunteţi printre rusalistici şi printre oamenii Evangheliei depline. Ei cred aceasta. Vedeţi? Vedeţi de ce ne vrea Dumnezeu? Nu pentru a ne răni, ci pentru a ne încerca, pentru a ne aduce în acel loc ‚fără pată şi fără zbârcitură”. Nădăjduiesc că nu vă veţi supăra pe mine pentru că aduc astfel de cuvinte din Biblie, fiindcă o fac pe baza credinţei faţă de Dumnezeu.

Acesta este ceasul în care se va întâmpla ceva şi pentru tine. Este adevărat, soră? Trebuie să se întâmple pentru că El a promis aceasta. Amin? (Sora spune: „Amin”).

Tată ceresc, binecuvânteaz-o pe sora noastră în timp ce-mi pun mâinile peste ea. Fiecare creştin de aici îşi pune mâinile peste ea, prin credinţă. Prin rugăciunea acestei biserici, cerem ca boala şi necazurile s-o părăsească, în Numele lui Isus. Amin. Aceasta este ceea ce a făgăduit El.

Cum eşti, soră? Crezi că aceasta este seara şi pentru cererea ta?

Tată ceresc, fie ca în această oră să fie atingerea finală, ca şi ea să fie bine, în Numele lui Isus. Amin. Fii binecuvântată, soră.. din seara aceasta, s-a terminat.

Cum eşti, soră? Acesta este ceasul vindecării tale? În ordine.

Tată ceresc, o aduc pe sora aceasta înaintea Ta, în Numele Domnului Isus şi ofer această rugăciune pentru ea, ca să fie vindecată în Numele lui Isus. Amin.

Vedeţi? Nu este numai rugăciunea mea, ci se roagă toţi cei care sunt aici, fiindcă suntem conştienţi că Domnul este prezent în mijlocul nostru. Vedeţi? El a promis aceasta, deci, du-te şi crede.

Cum eşti, soră? Acesta este ceasul vindecării tale.

Tată ceresc, fie ca aceasta să se întâmple cu ea începând din seara aceasta. Fă ca sora să părăsească adunarea bucuroasă, ştiind că totul s-a terminat, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Fii binecuvântată, soră.

Cum eşti, soră? Aceasta este seara vindecării tale, aşa-i? Acesta este timpul, chiar acum, înaintea Bibliei, a bisericii şi a lui Hristos.

Tată ceresc, prin predicatori, prin laici şi toţi sfinţii lui Dumnezeu, îngeri, Duhul Sfânt, prin făgăduinţa lui Isus Hristos că „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce cred: dacă îşi vor pune mâinile peste bolnavi, bolnavii se vor însănătoşi,” cerem ca totul să se termine pentru sora noastră, cerem vindecarea ei în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Fii binecuvântată, soră.

Vom face acelaşi lucru şi pentru tine, frate. Crezi aceasta? (Fratele spune: „Da”).

Tată ceresc, el a spus că crede, ceea ce înseamnă că trebuie să se fi înfăptuit, fiindcă ai spus: „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce vor crede,” iar el crede. Aşadar, Îţi mulţumim, Tată, pentru vindecarea lui, în Numele lui Isus. Amin.

Cum eşti, frate? Aceasta va fi seara vindecării. Lasă totul aici şi du-te.

Tată ceresc, îl aducem pe fratele nostru înaintea Ta, în Numele lui Isus, pentru vindecarea sa. El îşi va lăsa povara aici, Doamne. Vrăjmaşul va trebui să-l părăsească, şi el va fi liber din nou, în Numele lui Isus. Amin. Aşa să fie.

Cum eşti? Crezi că Isus te va vindeca în seara aceasta? Tatăl nostru ceresc, copila aceasta a venit aici ca să primească vindecarea, iar noi, biserica, ne rugăm pentru vindecarea ei, în Numele lui Isus Hristos. Amin. Vedeţi? Aceasta este. S-a terminat. Fii binecuvântată, soră.

Totul se va sfârşi în seara aceasta, nu-i aşa?

Tatăl nostru ceresc, oamenii cred. Ei cred, pentru că altfel n-ar veni pe platformă. Sunt bolnavi şi ştiu ce au de făcut; ştiu că acesta este ceasul când vor lua decizia finală şi vin pentru confirmare. „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred.” Eu îmi pun mâinile peste ea, în Numele lui Isus, ca să fie vindecată. Amin.

Dumnezeu să te binecuvânteze, soră. (Sora spune: „Frate Branham, dacă nu erai tu, aş fi murit acum cincisprezece ani.”). Nu este aceasta… („Aşa este. La serviciul fratelui Reed, în Jonesboro, Arkansas.”). Jonesboro, Arkansas… („Lăudat să fie Domnul.”). În urmă cu mulţi ani.

Care a fost problema ta, soră? („Am avut o guşă. Nu ştiu dacă îţi mai aminteşti”).

Nu-mi amintesc. („Am avut o guşă. Era în afară, uite aşa, şi-mi afecta inima. Majoritatea fraţilor mei erau martorii lui Iehova.” În dimineaţa aceea, eu am spus: „El este un profet al diavolului,” dar când am mers afară, în grădină, Dumnezeu mi-a vorbit şi mi-a spus: „Catherine, dacă vei merge în seara aceasta la fratele Branham, vei fi vindecată.” Am mers înapoi în casă şi le-am spus totul. Le-am zis: „Dumnezeu mi-a vorbit şi mi-a spus că dacă voi merge în seara aceasta, voi fi vindecată.” Atunci ei au zis: „Vom merge ca să-i facem pe plac.” Astfel s-au dus cu mine, iar acum majoritatea sunt penticostali.”). Lăudat să fie Domnul!

Aţi auzit mărturia? (Adunarea spune: „Amin”). Aşteaptă un moment, soră, căci o voi spune din nou.

Când am fost în Jonesboro, Arkansas, în urmă cu aproximativ paisprezece ani, ea a avut o guşă mare care îi atârna de gât. Era martoră a lui Iehova, iar în dimineaţa aceea, când a auzit că va fi un serviciu pentru Domnul, ea a spus că eu sunt „un profet al diavolului.” S-a dus afară în grădină să se roage, iar Domnul i-a vorbit şi i-a spus: „Du-te acolo şi vei fi vindecată!” şi Domnul a vindecat-o, aşa că nu mai are nici o guşă; iar fraţii ei care majoritatea erau martori ai lui Iehova, sunt acum penticostali.

Acum, dacă El a putut să facă gâtul acestei femei creştine să arate atât de bine, poate să vă vindece şi pe voi. Poate? Bineînţeles că poate.

Tatăl nostru ceresc, cu mâinile întinse peste fratele nostru, cerem vindecarea lui în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Dumnezeu să te binecuvânteze.

El este şi pentru tine, Acelaşi, cum a fost şi pentru ea. Este adevărat?

Tatăl nostru ceresc, o simplă şi scurtă rugăciune cu o credinţă simplă. Oh, sunt atât de bucuros, Doamne, pentru că Tu faci totul atât de simplu, ca să pot înţelege şi să Te accept. Tată, Te rog să-i vindeci şi să-i faci bine în Numele lui Isus. Amin.

Cum eşti, soră? (Sora spune: „Frate Branham, am fost operată de tuberculoză. Mi-au fost scoase afară şase coaste şi intestinul. M-am vindecat bine, dar aceasta îmi creează o mulţime de probleme: nu-mi pot folosi mâna prea bine, obosesc repede…”). Văd şi cum respiri. Cred că… („Da. Nu pot respira bine”). Acesta este un lucru îngrozitor. („Nu pot respira bine şi plămânii mei cedează”). O, vai! Cred că suferi îngrozitor. („Da. Apoi aceasta pune presiune şi pe inimă.”).

Nu mai există nici un motiv ca să sufere în continuare. Este? (Adunarea spune: „Nu”). Înţelegeţi? Poate medicii au operat-o şi i-au îndepărtat coastele, apoi i-au dat tratament, dar acesta a dus la prăbuşirea plămânului, aşa că ea suferă în continuare. Tu ai venit aici fiindcă crezi că Hristos poate să te vindece şi doreşti să-ţi petreci toată viaţa cu El, în slujba Lui. Dacă este aşa, creştinilor, eu cred că avem dreptul s-o aducem pe femeia aceasta înaintea lui Hristos, iar El o va vindeca. Să ne rugăm cu toţii.

Tatăl nostru ceresc, sora noastră vine cu umilinţă în seara aceasta, ştiind că medicul ei a făcut tot ce a putut. El a încercat din nou, dar ea nu este încă vindecată, însă Tu eşti Vindecătorul. Îngăduie să fie vindecată, Tată, fiindcă Ţi-o încredinţăm Ţie ca să fie vindecată în Numele lui Isus. Amin.

Fii binecuvântată, soră. Fii vindecată! Eu cred că vei fi vindecată şi că totul va fi în ordine.

Cum eşti, soră? Crezi că El te va vindeca în seara aceasta? (Sora spune: „Nu ştiu ce trebuie să fac. Cred că am oreion.”). În ordine. El va face totul dacă Îl crezi. Crezi? („da”). În ordine. Să ne rugăm.

Tatăl nostru ceresc, doamna vine şi crede. Ea a spus că nici măcar nu ştie ce este în neregulă cu ea, dar Tu ştii. Orice ar fi, Tată, ea vrea să fie bine, fiindcă ştie că vine de la vrăjmaş. Te rog să-i onorezi cererea în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Fii binecuvântată, soră. Du-te şi crede din toată inima.

Cum eşti, soră? Crezi că seara aceasta va fi timpul eliberării? Mă gândesc la doamna din Arkansas care tocmai a depus mărturie. Nu o voi uita niciodată pe doamna care era în rândul de rugăciune şi ţinea o batistă în mână. Eu am crezut că plânge, dar când a dat-o jos, am văzut că nu avea nas, fiindcă îl mâncase cancerul. Eu m-am rugat pentru ea, iar la întâlnirea următoare am văzut o doamnă drăguţă care stătea acolo şi mă privea. Părea foarte tânără şi mă privea intens, iar la un moment dat mi-a zis: „Nu-ţi aminteşti de mine?” „Nu cred că-mi amintesc,” am răspuns eu.

Băiatul de lângă ea mă privea atent, apoi a început să plângă şi el. Era doamna cu cancerul la nas. Acum avea un nas nou. Ştiu că acest lucru pare imposibil, dar este adevărul. Noi nu trebuie să spunem ceva ce nu este adevărat, ci trebuie să fim cât se poate de serioşi când vorbim despre aşa ceva. În seara aceea o întâlnisem fără nas, iar după câteva săptămâni, am întâlnit-o din nou şi avea nasul. Ea a spus că din seara aceea, cancerul nu i-a mai mâncat chipul, apoi deodată a început să crească ceva, şi iată că acum avea un nas nou. Vedeţi? Este atât de minunat să vezi cum El face aceste lucruri.

Atunci, El care a putut face aceasta, poate să te vindece şi pe tine. Poate, soră? Nici nu intră în discuţie ca puterea Lui să nu poată face aceasta. Este bunăvoinţa Sa, iar eu vreau să-ţi spun, că într-o zi vom sta amândoi în prezenţa Lui. Dacă te-a determinat să crezi aceasta, El a făcut-o deja, iar dacă nu eşti creştină, acolo este o mică faptă: să fii botezată. Crezi că atunci când mă voi ruga pentru tine, te vei însănătoşi, soră?

Toată biserica să se roage împreună cu mine.

Tatăl nostru ceresc, această doamnă tânără stă în prezenţa lui Dumnezeu, iar eu îmi pun mâinile peste ea şi cer vindecarea ei în Numele Salvatorului nostru, Isus Hristos. Amin.

Dumnezeu să te binecuvânteze, soră. Fie ca tu să fii vindecată de acum înainte.

(Sora spune: „Frate Branham, eu sunt aici pentru mama mea care are cataractă la ambii ochi.”). Da, înţeleg. („Ea are nouăzeci şi cinci de ani”). Nouăzeci şi cinci de ani. Este un gest frumos să vii aici pentru mama ta de nouăzeci şi cinci de ani.

Tată ceresc, ea stă aici şi mijloceşte pentru mama ei care este la o vârstă înaintată şi are cataractă. Te rugăm deci, pentru mama ei. O, Dumnezeule, această biserică se roagă pentru vindecarea mamei ei, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Crede şi nu te îndoi.

Soră, totul va fi bine. Crezi că totul se va termina în seara aceasta? (Sora spune: „Amin”).

Tatăl nostru ceresc, cu mâinile întinse peste ea, pentru ca o lucrare să fie terminată, cerem ca aceasta să se înfăptuiască în ea chiar acum. Cer aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin. Dumnezeu să te binecuvânteze, soră.

Fratele meu, crezi din toată inima?

Tată Doamne, îl aducem pe acest bărbat tânăr în faţa Ta şi ne punem mâinile peste el în Numele Domnului Isus. Fie ca lucrarea lui Hristos care a fost încheiată la Calvar, să fie înfăptuită în el prin vindecarea lui. Amin. Fii binecuvântat, frate. Fie ca totul să se termine în seara aceasta, aici.

Cum eşti, soră? Vom crede că se va termina în seara aceasta. (Sora spune: „Da, şi eu cred.”). Dumnezeu va înfăptui totul chiar aici.

Tatăl nostru ceresc, a fost scris, acum va fi vorbit şi apoi trebuie înfăptuit. Îngăduie să fie aşa şi în trupul sorei noastre, fiindcă o cerem în Numele lui Isus Hristos. Amin. Amin.

Credem cu toată inimă că ea va fi bine.

Gât rupt? (Sora spune: „Nu, a fost o infecţie în gât”). Infecţie în gât. („Şi un semn pe care-l port aici”). Oh! Da. („Mă doare tot timpul”). O, vai! Durere.

Aş vrea ca fiecare din noi, creştinilor, să ne gândim cum ne-am simţi cu aceasta asupra noastră. Cum ar fi dacă ar fi vice-versa şi doamna s-ar ruga pentru mine? Cum ar fi dacă s-ar ruga pentru voi? Ea are o durere constantă. Eu cred că aţi dori pe cineva care să fie cinstit cu adevărat, onest şi sincer în legătură cu aceasta. Dacă ar fi vorba de mine, eu aşa aş fi. Biblia spune să le faceţi celorlalţi aşa cum aţi vrea să vă facă şi ei vouă. Fiecare dintre voi să creadă şi ca o biserică adevărată, care suntem, să spunem: „Tată Doamne, îndepărtează chiar acum această durere de la sora noastră.”

Tată ceresc, fie ca ea să se întoarcă înapoi ştiind că nu trebuie să mai poarte vreodată ceea ce este în jurul gâtului său, pentru că totul a fost îndepărtat de Isus Hristos, în timp ce se roagă biserica şi cere această binecuvântare. Răspunde-le acestor creştini, Doamne, fiindcă ei şi-au închinat vieţile Ţie. Îngăduie ca ea să fie vindecată în Numele lui Isus Hristos. Amin. Lasă ca totul să se termine, să se oprească. Nu te va mai durea şi vei fi bine.

Frate, şi pentru tine se va termina acum.

Tată ceresc, acordă-i fratelui nostru vindecarea în Numele Domnului Isus. Amin.

Fii binecuvântat, frate.

Fie ca aceasta să se termine de acum înainte.

Doamne, Te rog pentru femeia aceasta micuţă care stă în seara aceasta aici. Îngăduie ca lucrarea Domnului Isus să fie înfăptuită în trupul ei, pentru că noi suntem vindecaţi prin rănile Lui. Cerem această binecuvântare în Numele lui Isus. Amin.

Acum s-a terminat.

Cum eşti? Crezi că Isus te va vindeca în seara aceasta? (Sora spune: „Am crize de astm şi o tumoare.”). Astm! O, acesta este un lucru rău şi vechi. Aşa-i? Cu siguranţă.

Fratele William care stă aici, este un om de afaceri creştin. Medicii de la clinica Mayo au renunţat la el deşi avea încă acel astm şi i-au spus că nu va mai lua niciodată în greutate. Acum un an, el a venit la Tabernacol şi m-am rugat pentru el, iar Dumnezeu l-a vindecat. Cred că de atunci a luat paisprezece kilograme în greutate.

(O mamă spune: „Frate Branham, micuţa noastră fiică a fost vindecată într-una din adunările tale, în urmă cu zece sau unsprezece ani, când erai în Phoenix. A fost vindecată pe loc în cadrul serviciului tău. Ea avea astm şi aproape că am pierdut-o. A făcut pneumonie de paisprezece ori.”).

Auzi aceasta, draga mea?

(Mama spune: „Dumnezeu a vindecat-o pe loc.”). Este aici? („Da, stă chiar acolo. Este a treia pe rândul trei”). O, da! Înţeleg aceasta. („Noi am mărturisit pretutindeni despre vindecarea ei”).

Aţi auzit aceasta? Acum fiţi atenţi! Isus a vindecat-o când era doar o copilă. (Mama spune: „Da, era fetiţă”). Era micuţă şi avea pneumonie şi se simţea foarte rău. Isus vă iubeşte. Priviţi cât de bine arată ea şi cât este de sănătoasă.

Şi tu vei fi aşa. Să ne rugăm.

Tată ceresc, ne punem mâinile peste această fetiţă şi cerem ca astmul s-o părăsească şi ea să fie sănătoasă prin Isus Hristos. Amin.

Fii binecuvântată. Du-te ştiind că ai biruit şi că vei fi bine. Mărturiseşte aşa cum a făcut şi doamna aceea pentru fetiţa ei.

Cum eşti, soră? Crezi că Domnul Isus te va vindeca?

Tată ceresc, Te rugăm s-o vindeci şi pe fetiţa aceasta, şi să faci ca mărturia ei să fie la fel ca a surorii noastre. Fie ca ea să-L laude pretutindeni pe Dumnezeu pentru bunătatea pe care i-a arătat-o. Amin.

Fii binecuvântată, soră.

Cum eşti, soră? Acesta este timpul vindecării tale.

Tată ceresc, doamna aceasta a venit aici crezând sincer că aceasta va fi ora eliberării. Îngăduie să fie aşa, Tată, pentru că Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Fii binecuvântată, soră. Fie ca totul să se încheie aici, şi să nu te mai gândeşti niciodată la ea.

Ştiu că sună nepoliticos să spui: „Ne te mai gândi la aceasta,” dar prin aceasta am vrut să spun că este o lucrare încheiată. Totul a fost făcut deja, înţelegeţi?

(O soră spune: „Eu am o tumoare”). Da, şi crezi că El te va vindeca? („Cu siguranţă că da”).

Tatăl nostru ceresc, Te rog s-o vindeci pe sora noastră şi s-o faci bine. Ne punem mâinile peste ea în Numele lui Isus şi cerem vindecarea ei. Amin.

Lasă ca această lucrare să fie încheiată în mintea ta şi totul va fi bine.

Tatăl nostru ceresc, Te rog s-o vindeci pe sora noastră şi s-o faci bine, fiindcă ne punem mâinile peste ea în Numele lui Isus şi cerem vindecarea ei. Amin.

Lasă ca mintea ta să accepte această vindecare şi totul va fi bine.

Cum eşti, fiule? (Fratele spune: „Am ceva la stomac”). La stomac? Crezi că Isus te va vindeca?

Este fiul tău? Crezi că El va face aceasta, soră?

Voi ştiţi mărturia; ştiţi ce a făcut Domnul Isus în Biserica Sa în zilele din urmă; ştiţi că a făcut mai mult decât are fratele nostru. El este Dumnezeu, este Cel ce poate crea.

Dacă un lan de grâu creşte, dar la un moment dat cade ceva pe el şi-i afectează creşterea, acel grâu nu se va mai dezvolta cum trebuie. Dar dacă îndepărtaţi cauza, grâul va creşte corespunzător. Vedeţi?

Satan a făcut ceva rău aici, dar dacă rugăciunea credinţei îl poate izgoni, atunci va creşte corespunzător. Credeţi aceasta. Aşa-i?

Să ne rugăm pentru acest băieţel scump.

Tată, simplu dar cu credinţă, Te rog să îngădui ca puterea lui Dumnezeu să-l vindece pe fratele nostru. Îngăduie o astfel de schimbare în acest băiat, încât mama lui să fie plină de bucurie în următoarele ore, fiindcă Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Dumnezeu să te binecuvânteze, frate. Crede în El.

Dumnezeu să te binecuvânteze. Eşti un băiat dulce. (Un frate spune: „Am hipertensiune.”). Hipertensiune.

Tată ceresc, fratele nostru a mărturisit că are tensiunea mare. Te rog să-l vindeci, Doamne, astfel încât aceasta să-l părăsească în seara aceasta. Fie ca la următorul control medical, doctorul să spună: „Totul a revenit la normal.” Jos, în inima lui, el va fi mulţumitor, Doamne. Ascultă-mă, pentru că Te rog în Numele lui Isus. Amin.

(Fratele spune: „Tatăl meu este foarte bolnav. Dacă vrei să te rogi peste această batistă, i-o voi duce”). O voi face cu bucurie, fratele meu.

Tată ceresc, tatăl lui pământesc este bolnav, iar fratele are aici o batistă („Da”, spune fratele), şi doreşte s-o pună peste tatăl lui („Glorie lui Dumnezeu. Mulţumesc, Isuse!”). O, Doamne, Te rog să răspunzi la credinţa fiului său („Glorie lui Dumnezeu. Da, Doamne”), şi să-l vindeci pe tatăl său, în Numele lui Isus. („Da, amin. Mulţumesc, Isuse”). Amin. („Lăudat să fie Dumnezeu”).

Dumnezeu să te binecuvânteze, fratele meu. Fie ca Dumnezeu să răspundă la fiecare lucru, iar eu cred că o va face.

Soră, totul se va termina acum, nu-i aşa? De acum înainte, boala te va părăsi. (Sora spune: „Da”).

Tatăl nostru ceresc, noi, Biserica Ta, ne rugăm pentru sora noastră, ca puterea lui Dumnezeu să o vindece şi să se însănătoşească în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Fii binecuvântată, soră. „Cereţi şi vi se va da.”

Cum eşti soră? Te va însănătoşi El în seara aceasta? (Sora spune: „Da”).

Tată ceresc, Te rog s-o vindeci pe sora noastră şi s-o faci bine. (Sora spune: „Da”). Ea a venit spunând că crede că va fi întocmai. Aşa să fie, Tată, fiindcă cer aceasta în Numele lui Isus. Amin. Dumnezeu să te binecuvânteze, soră.

Cum eşti, soră? Acesta este ceasul eliberării tale.

Tatăl nostru ceresc, oamenii aceştia umili vin de-a lungul platformei şi cred că îi vei vindeca. Ei au auzit că s-au spus atâtea lucruri. „Credinţa vine în urma auzirii,” a auzirii mărturiilor. „Noi am biruit prin sângele Mielului şi avem mărturia noastră.” Te rog s-o vindeci pe sora noastră şi s-o faci bine prin Numele lui Isus. Amin.

Dumnezeu să te binecuvânteze, soră. Las-o chiar aici.

Dragul meu frate, acesta este ceasul când se va termina totul, nu-i aşa?

Tatăl nostru ceresc, împreună cu biserica aceasta, îl aducem la Tine prin rugăciunile lor, a acestor predicatori credincioşi, a diaconilor, bătrânilor şi a mădularelor de aici, deoarece Duhul Sfânt este în mijlocul nostru şi dovedeşte Cuvântul Său. „Îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” Ai promis aceasta, Tată, de aceea Te rugăm să-l vindeci în Numele lui Isus. Amin.

Fii binecuvântat, frate. Fie ca aceasta să se fi încheiat de acum înainte.

Cum eşti, soră? Crezi că se va termina de azi înainte? (Sora spune: „Da, domnule”).

Tatăl nostru ceresc, fie ca începând din seara aceasta, suferinţa sorei noastre să se termine şi să fie vindecată pentru gloria lui Dumnezeu. Amin.

Fii binecuvântată, soră. Crede din toată inima; crede că s-a terminat.

Cum eşti? Copilul? (Sora spune: „Da. Are o alergie care i-a cauzat o cădere nervoasă”). O, vai! Aceasta este rău. Tu eşti o fetiţă frumoasă, iar Isus te va vindeca acum.

Tată ceresc, în timp ce am mâinile întinse peste acest copil, mă gândesc: „Dacă era Sara, fiica mea?” Ea este fiica cuiva, iar eu Te rog, Tată, s-o vindeci pe această fetiţă de alergia de care suferă şi ea să fie bine în Numele lui Isus. Amin.

Vei birui aceasta, dragă, şi te vei face bine.

Cum eşti, frate? Din seara aceasta se va termina, nu-i aşa, domnule? (Fratele spune: „Amin”).

Tată, Doamne, mă rog în Numele lui Isus, să-l vindeci pe fratele nostru, să-l însănătoşeşti. Îngăduie ca aceasta să se termine chiar acum în viaţa lui şi să creadă fără să se îndoiască în inima lui, că va fi bine în Numele lui Isus. Amin.

Fii binecuvântat, frate. (Fratele spune: „Frate Branham, aş vrea să ne rugăm şi pentru mama mea. Are optzeci şi trei de ani şi are astm şi probleme cu inima”). Binecuvântată să-ţi fie inima.

Tată ceresc, mama lui are optzeci şi trei de ani şi are probleme cu inima şi suferă de astm. Doamne, Te rugăm ca atunci când acest mic semn este pus peste ea, să se facă bine în Numele lui Isus. Amin.

Dumnezeu să te binecuvânteze, frate, şi la fel pe mama ta.

Fie ca de acum să se termine şi pentru tine, soră. Lasă ca aceasta să fie de domeniul trecutului, fiindcă de acum înainte va veni viitorul.

Tată ceresc, în Numele lui Isus Hristos, Te rugăm s-o vindeci pe sora noastră, fiindcă cerem aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Crede numai, căci s-a dus.

Cum eşti, frate? De acum înainte va fi gata.

Tată ceresc, mă rog pentru fratele nostru, ca să-i vindeci trupul şi să-l faci bine. Fie ca din ceasul acesta, necazul să-l părăsească în Numele lui Isus. Amin.

Fii binecuvântat, frate.

(Un frate spune: „Cunoaştem o doamnă care aproape şi-a pierdut vederea de la un ochi”). O, vai! („Am vrea…”). Să ne rugăm pentru ea. O voi face cu bucurie, frate. Să crezi împreună cu mine că se va face bine.

Tată ceresc, undeva se află o doamnă minunată care aşteaptă ca o batistă să fie pusă peste ea. I-o trimitem în Numele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Amin.

Dumnezeu să te binecuvânteze.

Avem aici un bărbat şi o femeie care nu se pot ridica, aşa că mă voi duce să mă rog pentru ei. Rugaţi-vă cu toţii împreună cu mine.

Doriţi aceasta? (Adunarea spune: „Amin”).

(Fratele Branham părăseşte amvonul ca să se roage pentru cei care nu se pot ridica…)

(Un frate spune: „Umflătura pe care o avea pe sân, a dispărut”). Oh, lăudat să fie Domnul! (Adunarea se bucură). Aşa de minunat?

Îl iubesc, Îl iubesc,

Pentru că El m-a iubit întâi

Şi a răscumpărat salvarea mea

La Calvar.

(O soră spune: „Frate Branham, eu voi avea un copil. Am fost trimisă acasă să mor de cancer. Sora Waldrop a venit pe la mine şi s-a rugat pentru mine. A vorbit cu mine şi mi-a spus că pot fi vindecată. S-au rugat pentru mine şi eu cred în vindecarea mea”). Dumnezeu să te binecuvânteze. („Dar nu sunt bine şi aş vrea să te rogi pentru mine”). Sigur că o voi face.

Tată ceresc, Te rog s-o vindeci pe sora noastră şi s-o faci bine. Cer să fie complet vindecată pentru sarcina ei, în Numele lui Isus Hristos.

Dumnezeu să te binecuvânteze, soră. Du-te, pretinde vindecarea ta şi fii bine.

Vedeţi cât este de simplu? Spuneţi-mi ce a trecut pe aici şi a îndepărtat umflătura luând durerea de la femeia care nu putea nici măcar să asculte Mesajul? Vedeţi? Da. Ea este acolo şi Îl laudă pe Dumnezeu. Dacă o femeie mută, surdă şi oarbă poate să-L laude pe Dumnezeu pentru că a luat cancerul de la ea, cu siguranţă că noi, care suntem sănătoşi în seara aceasta, putem să-I aducem Domnului laude pentru aceasta. Nu credeţi aceasta? Da. Să dăm mâna unii cu alţii în timp ce cântăm.

(Fratele Branham dă mâna cu fraţii). Unde va avea loc serviciul de mâine? S-a anunţat? (Un frate spune: „La Tempe”). La Tempe, Arizona.

(O soră spune: „Te vei ruga pentru aceasta? Vreau să-l pun acolo”).

În Numele Domnului Isus, cer ca orice se află aici, să fie vindecat spre slava lui Dumnezeu.

Nu este El minunat? Îmi place calea aceasta şi Îl iubesc pe Dumnezeu. Îl iubesc cu toată inima, fiindcă El este Salvatorul meu.

Cred că serviciul de mâine seară va fi la Tempe, Arizona, la fratele… Cum se numeşte? (Un frate spune: „Groomer”). Groomer.

Fratele Groomer de la Adunarea lui Dumnezeu. Este adevărat? Adunarea lui Dumnezeu la Tempe. Evanghelia deplină. Da. În ordine.

Îl iubiţi? (Adunarea spune: „Amin”). Amin. Este minunat!

Acum voi preda serviciul fratelui păstor.

Un moment. Mai este cineva pentru care trebuie să ne rugăm?

(Un frate spune: „Soţia mea este bolnavă de doi ani şi aş vrea să te rogi pentru ea”). O voi face cu bucurie, fratele meu scump.

Pentru soţia care este bolnavă de doi ani. Fie ca noi să credem, Tată. Ştiu că lumea poate privi la aceasta şi să spună: „Nu cred aceasta.” Dar doamna care a depus mărturie cu câteva minute în urmă, cea care a avut guşă? Ce este aceasta? Vedeţi? Fetiţa de odinioară, care acum este o tânără femeie, care a avut acel astm şi acum este sănătoasă? Vedeţi, că ceea ce ştim noi este adevărat? Vedeţi? Dumnezeu poate face aceasta şi cu soţia lui.

Să ne rugăm.

Doamne Isuse, avem o soţie bolnavă. Te rog ca această bucată de haină, care va fi pusă peste ea, să fie un semn al acestei întruniri din seara aceasta şi a Cuvântului lui Dumnezeu. Îngăduie ca ea să fie vindecată spre slava Ta. Amin.

Dumnezeu să te binecuvânteze, frate. (Fratele spune: „Frate Branham, vreau să-ţi spun ceva. În urmă cu treisprezece ani, când erai aici în Phoenix, eu stăteam în spatele adunării şi Dumnezeu mi-a spus că dacă voi merge şi mă voi atinge de tivul hainei tale, voi fi vindecat. Dar diavolul mi-a zis: „Nu te duce, căci vei ajunge în faţa altcuiva!” Tu erai la amvon şi ai spus: „În sală este cineva care ar fi vindecat dacă ar veni şi s-ar atinge de haina mea.” Eu m-am întors şi i-am spus unui frate mai vechi: „Eu sunt acela”). Aleluia!

Binecuvântată fie inima lui. Să ne rugăm.

Tată ceresc, Te rog să ne dai aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.

El a făcut aceasta acum, a împlinit-o după treisprezece ani. Cei care Îl aşteaptă pe Domnul, îşi vor înnoi puterea. Este în ordine, frate. Oh, este minunat!

Ne vom vedea mâine seară, cu majoritatea dintre voi. Păstorul este aici…

– Amin –