POZIȚIA ÎN HRISTOS

Puteţi să vă aşezaţi.

Vă mulţumesc mult pentru colaborare. Cred că aceste complimente făcute de fratele Joseph se datorează faptului că mă iubeşte.

Îmi pare rău că am întârziat, deoarece am promis că voi fi aici de ieri, de la ora 3, dar nu am reuşit.

Când am ajuns aici, mi s-a spus că vom întârzia puţin, după care s-a anunţat că s-au împărţit numere de rugăciune la serviciul de la ora 6 şi de la ora 7, ceea ce înseamnă că vom avea o după-amiază încărcată şi că va trebui să mă grăbesc cu partea mea de serviciu.

Poate că mulţi dintre voi trebuie să plece acasă, să meargă la masă, sau au altceva de făcut, aşa că orice veţi face, Domnul să vă călăuzească.

(Fratele Joseph spune: „Frate Branham, dacă vrei şi oamenii sunt de acord, putem ţine adunarea de la ora 2.30.”)

Cred că ar fi bine dacă duminică după-amiaza ne-am aduna puţin mai repede: la ora 2.30 cum zice fratele Joseph.

Adevărul este că e destul de greu să fii tot pe fugă.

În timp ce veneam aici, m-am tot gândit despre ce să vorbesc, căci ştiţi cum sunt predicatorii când merg undeva: se tot gândesc ce să spună.

Adesea mi-am zis: „Ei bine, voi vorbi despre tema cutare”, dar când am ajuns acolo am constatat că Domnul îmi spunea: „Aceasta nu va merge!” şi trebuia s-o iau de la capăt.

În timp ce stăteam acolo în spate, mă gândeam să vorbesc despre „Făgăduinţele lui Dumnezeu care nu cad”, zicându-mi că nu-mi va lua mai mult de o oră, dar Domnul  mi-a spus să nu fac asta.

Astfel, voi deschide Biblia, iar dacă va fi cu voia Domnului vom avea o învăţătură scurtă, de 20-30 de minute, ca să aveţi suficient timp să mergeţi acasă şi să vă întoarceţi la serviciul de vindecare din seara aceasta.

Mai devreme fratele Joseph a spus ceva despre Îngerul Domnului, iar mâine seară vom avea fotografiile care i-au fost făcute şi unele cărţi pentru cei care nu le au.

Domnul Beeler, care stă aici jos şi agenţii mei care se ocupă cu aceste lucruri, vor pregăti un stand pentru luni, aşa că toţi aceia care doresc fotografii sau cărţi le pot avea.

Diseară vom avea un serviciu de vindecare, aşa că ar fi bine să veniţi repede ca să primiţi numere de rugăciune. Voi ştiţi că împărţim zilnic numere de rugăciune, deoarece vin oameni noi, iar dacă le-am da pe toate o dată, aceştia n-ar mai avea nicio şansă.

Cred că majoritatea dintre voi cunosc regulile acestor campanii, în care încercăm să facem totul cât se poate de sincer şi de cinstit înaintea Domnului.

Noi am ajuns la concluzia că aceasta este calea cea mai bună, pentru că dacă am împărţi numere de rugăciune în prima zi a campaniei, cei care ar veni a doua zi nu ar mai avea nicio şansă.

Deci trebuie să le împărţim în fiecare zi. Dacă le-am da predicatorilor, ceea ce am şi încercat să facem un timp, s-ar putea ca ei să le dea oamenilor lor, iar alţii nu ar mai ajunge în rând.

În aceşti opt ani de lucrare, noi am încercat să rezolvăm problemele oamenilor împărţind aceste numere chiar înaintea începerii serviciului de rugăciune, după care  le-am strigat de unde ne-a pus Domnul pe inimă s-o facem.

Câţi din cei aflaţi aici iubesc şcoala duminicală? Cred că tuturor vă place, aşa că vom avea câteva minute de şcoală duminicală.

Am să-mi scot ceasul şi-l voi pune aici ca să nu vă ţin prea mult.

Haideţi să deschidem Bibliile în Noul Testament, la cartea Efesenilor, şi să-I dăm slavă Domnului pentru Cuvântul Său.

Biblia spune că „credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” (Romani 10.17). Dumnezeu a dat făgăduinţe mari şi minunate care nu pot cădea, deoarece „cerurile şi pământul vor trece, dar Cuvântul Lui nu va trece.” (Matei 24.35).

Lucrul cel mai important este să găsim unde anume, în viaţa noastră, aparţine Cuvântul lui Dumnezeu, căci Domnul a aşezat timpul şi limite ale timpului.

Înainte de venirea Domnului Isus s-au ridicat o mulţime de lucruri false, deoarece oamenii au încercat întotdeauna să facă în aşa fel încât Cuvântul lui Dumnezeu să se potrivească cu programele lor, dar lucrurile sunt tocmai invers: voi trebuie să vă potriviţi Programului lui Dumnezeu.

Moise a ştiut că Dumnezeu făgăduise că va elibera copiii lui Israel din robie şi ştia că el este chemat pentru a împlini acest scop.

Acuma, dacă tu ai o chemare din partea lui Dumnezeu, aceasta nu înseamnă că trebuie să sari imediat şi să faci voia Lui, ci mai întâi trebuie să afli care este voia Sa şi timpul hotărât de El pentru aceasta.

Moise şi-a zis: „Desigur, copiii lui Israel vor înţelege că eu sunt eliberatorul lor”, aşa că a încercat să facă una şi alta, omorând un om, dar copiii lui Israel nu l-au înţeles.

Când a văzut aceasta, Moise şi-a pierdut toată nădejdea şi puterea pe care o avea, şi s-a gândit că acea eliberare nu era pentru copiii lui Israel.

El a uitat orice gând de eliberare, până în ziua când L-a întâlnit pe Dumnezeu într-un rug de foc. Vedeţi? Când a sosit timpul hotărât de Dumnezeu i-a descoperit Planul pe care îl avea cu el.

Deşi Moise uitase de eliberare, Dumnezeu nu Şi-a uitat făgăduinţa făcută.

Când s-a încrezut în propriile sale puteri, Moise a dat greş.

Aceasta s-a întâmplat şi cu oamenii bisericii de fiecare dată. Noi am încercat să facem ceva, dar nu am ştiut dacă este timpul potrivit sau nu, deoarece Dumnezeu are un timp pentru toate lucrurile.

De exemplu dacă semănăm porumb este un timp când trebuie să-l săpăm, după care vine un timp când îl recoltăm.

Mai întâi vine ploaia de primăvară, apoi urmează seceta verii, ploaia de toamnă şi în final, zăpada, dar nu este posibil ca astăzi să-ţi semeni cultura, iar mâine să mergi s-o recoltezi.

Dumnezeu are un timp pentru fiecare anotimp şi are un timp potrivit şi pentru Cuvântul Său. El are un timp şi pentru textul care spune: „Prezenţa Domnului a fost acolo ca să-i vindece pe cei bolnavi.” Acest lucru s-a întâmplat în slujba lui Isus.

S-ar putea ca în alt timp Prezenţa Domnului să nu fi fost acolo ca să vindece bolnavii, căci noi am văzut că Dumnezeu face totul la un anumit timp. Totuşi Moise nu a putut vedea timpul potrivit al lui Dumnezeu, dar când El i s-a descoperit în rugul aprins, Moise a putut înţelege că-i lipsea chiar ceea ce era în acel rug aprins.

Cred că la fel se întâmplă şi cu mulţi dintre noi astăzi. De multe ori ne facem singuri programul şi nu avem ceea ce era în rugul aprins: Descoperirea directă a voii şi a timpului lui Dumnezeu.

Ce ar fi dacă ne-am duce astăzi şi am semăna porumb? Ar putrezi. Şi chiar dacă s-ar întâmpla să răsară, vremea rece ar ucide germenul de viaţă. Deci nu ar merge. De ce? Pentru că trebuie să avem timpul potrivit pentru semănat.

Până a aflat adevărata direcţie a Cuvântului lui Dumnezeu; până a cunoscut timpul şi tot ce trebuia să facă, Moise a încercat să se ţină cât mai departe de Egipt, dar după întâlnirea cu rugul aprins, s-a dus cât a putut de repede, deoarece a ştiut că sosise timpul ca Dumnezeu să-Şi împlinească făgăduinţa şi să-şi elibereze poporul.

Acum Moise privea la Cuvântul care le făgăduise eliberarea şi ştia că timpul era aproape. El trebuia să aibă un contact direct cu Dumnezeu ca să ştie când şi cum se va face acel lucru.

După părerea mea, ca oameni ai Evangheliei Depline, noi am făcut multe greşeli atunci când am privit în Cuvânt şi am spus: „Dumnezeu a spus asta…” fără să vedem descoperirea: cum trebuie să se potrivească viaţa noastră în Planul Său. Dar când înţelegem aceasta, trebuie să se întâmple ceva.

Eu cred că aici s-a greşit. De multe ori oamenii se duc să vadă un predicator, un evanghelist, ca de exemplu pe fratele Billy Graham, dar la ce mi-ar folosi să fiu ca Billy Graham? Eu n-aş putea să fiu ca el, chiar dacă ar trebui, deoarece am o slujbă pe care trebuie s-o îndeplinesc. Omul acesta are o altă slujbă şi la fel fiecare dintre voi.

Chiar şi a fi casnică este o slujbă prin care slujeşti Cuvântului lui Dumnezeu.

Acuma, dacă eu aş încerca să-l imit pe domnul Graham, aş fi într-o mare încurcătură, deoarece el este un om deştept şi educat; este un predicator adevărat, pe când eu nu sunt nici una, nici cealaltă.

Poate că dacă ar încerca şi el să mă imite, ar ajunge tot în încurcătură. Înţelegeţi?

Deci noi nu putem face aşa ceva, ci trebuie să procedăm conform descoperirii date de Dumnezeu, iar fratele Graham face chiar aşa: Dumnezeu i-a descoperit o trezire în toată lumea şi el face din aceasta o treabă bună, pe care o apreciez sincer.

Dar şi eu mă străduiesc să-i slujesc pe oamenii bolnavi şi să fac tot ce mi-a poruncit Domnul prin descoperirea pe care am primit-o.

Aşadar, ar trebui să aflăm care este poziţia noastră şi să ştim că Cuvântul lui Dumnezeu este Acela care a făgăduit aceasta.

Acesta este motivul pentru care Iosua şi Caleb nu s-au temut nicio clipă că nu vor putea lua ţara făgăduită.

Celelalte zece iscoade au venit şi au zis: „Nu vom reuşi pentru că zidurile cetăţilor sunt întărite şi locuitorii ţării sunt uriaşi. Noi suntem ca nişte lăcuste pe lângă ei. Nu, nu vom reuşi, pentru că ei sunt mari şi bine înarmaţi.”

Vedeţi, ei judecau totul prin raţiune.

Tu nu te poţi lua după raţiune, ci trebuie să priveşti la făgăduinţa lui Dumnezeu.

Îngerul Domnului fusese trimis deja, şi se mişca prin tabără, de aceea Iosua şi Caleb erau gata să pătrundă în ţara făgăduită. De ce? Pentru că posedau toate făgăduinţele, deoarece Dumnezeu le promisese acea ţară.

Ei au aşteptat multă vreme acel timp, iar într-o zi Duhul Sfânt a venit la Moise într-un Stâlp de Foc, iar ei L-au urmat, fiind gata să intre în ţara făgăduită.

Acei bărbaţi au putut să creadă deoarece făgăduinţele lui Dumnezeu nu cad niciodată, ci sunt adevărate întotdeauna.

Prieteni, cum credeţi că am răzbit în toţi aceşti ani de lucrare, prin toată opoziţia întâlnită în jurul lumii? Am avut  de-a face cu critici şi opozanţi, cu oameni de ştiinţă şi denominaţiuni care au încercat să nege toate aceste lucruri, aruncându-mă în toate încercările posibile. Totuşi, prin harul Domnului, pot spune că nu m-am temut nici măcar o clipă. De ce aceasta? Pentru că Dumnezeu a făgăduit că va fi cu mine, iar eu L-am crezut din inimă.

Astfel, când se ridică o opoziţie, nu eu sunt cel care trebuie s-o biruiesc, ci o face El. Eu trebuie doar să merg oriunde mă trimite El, Domnul îngrijindu-Se de toate celelalte lucruri. Aşa este.

Acum haideţi să privim câteva minute la poziţia pe care o avem în Hristos Isus.

Mă gândesc că ar fi un lucru minunat dacă biserica ar învăţa ce este poziţia în Hristos, cum să intre în ea şi ce să facă după aceea, nu-i aşa?

Voi citi un fragment scurt din Epistola lui Pavel către Efeseni, deoarece nu ştiu cât de departe vom ajunge, căci am cronometrul în faţa mea.

„Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu…”

Cuvântul „apostol” înseamnă „trimis”.

Eu m-am întrebat adesea de ce misionarii au preferat să fie numiţi „misionari”, deoarece cuvântul biblic pentru această slujbă este „apostol”. Cuvântul „misionar” înseamnă „trimis”, la fel ca şi cuvântul „apostol”. Deci misionarul este un apostol. Acesta este motivul pentru care nu pot înţelege cum este posibil ca o biserică ce trimite misionari în lume să afirme că astăzi nu mai există apostoli.

Apostolul este un trimis, aşa cum şi misionarul este unul trimis de Dumnezeu, iar Pavel a fost apostol nu prin voia sau dorinţa lui sau a altui om, ci prin voia Domnului. Ne-ar trebui mai mulţi ca el.

Prin voia lui Dumnezeu, el era pe drum spre Damasc, ca să-i prindă şi să-i închidă (gândiţi-vă numai), chiar pe cei din grupul la care a fost trimis ca apostol.

Vedeţi cât de opus este felul de lucrare al lui Dumnezeu faţă de părerea omului? Astfel, s-ar putea să trebuiască să faci exact lucrurile pe care crezi că nu le vei mai face niciodată.

Când am fost pentru prima dată printre oamenii Evangheliei Depline, am văzut o fată care s-a ridicat în picioare şi a început să danseze în timp ce cânta muzica, după care s-a aşezat la loc.

Eu nu am dansat niciodată în viaţa mea, nu am fost pe niciun ring de dans şi nu am crezut în a dansa în Duhul, de aceea am judecat-o în inima mea pe acea tânără, zicând: „în asta nu poate fi nimic de la Dumnezeu!”

Eram doar un tânăr predicator baptist, şi am spus că în dansul ei nu putea fi nimic de la Dumnezeu. Mai mult, m-am gândit că se dă în spectacol pentru că vrea să fie luată în seamă de cineva. N-am spus-o cu voce tare, dar în inima mea am gândit aşa.

Unii fraţi m-au întrebat:

„Ce părere ai de această adunare?”

„A fost frumos”, am răspuns, dar în inima mea nu credeam acele lucruri.

Timpul a trecut şi odată, când eram la Tabernacol de Anul Nou, fraţii au început să cânte cântarea „Va fi o întâlnire în văzduh”. Ştiţi ce s-a întâmplat atunci? Am făcut exact ce a făcut acea tânără. Astfel, s-ar putea ca într-o zi să faceţi exact lucrurile despre care spuneţi că nu le veţi face niciodată.

Bănuiesc că nici Pavel nu s-a gândit că va ajunge să se arunce la pământ ca unii din oamenii pe care tocmai voia să-i prindă, nici că va striga şi se va comporta ca ei, dar Dumnezeu i-a arătat că trebuie s-o facă.

Astfel, fiţi atenţi atunci când spuneţi că voi nu veţi face niciodată anumite lucruri, pentru că s-ar putea ca Dumnezeu să vă facă să le faceţi.

Deci Pavel era un apostol prin voia lui Dumnezeu şi nu prin voia sa personală. Dumnezeu făcuse din el un apostol al Domnului Isus Hristos.

„…prin voia lui Dumnezeu, către sfinţii…”

Vedeţi, această epistolă nu este adresată păcătoşilor şi nici necredincioşilor, ci este adresată sfinţilor, celor credincioşi.

Cuvântul  „sfinţit” înseamnă „curăţit şi pus deoparte pentru slujbă”. Este un cuvânt compus, care nu înseamnă numai „curăţit”, ci şi „pus deoparte pentru slujbă”.

În Vechiul Testament, altarul sfinţea vasul care era pus deoparte pentru slujbă.

„…către sfinţii care sunt în Efes şi credincioşii în Hristos Isus…” (v. 1).

Această epistolă nu este pentru lumea de afară; nu este o predică adresată celor nesalvaţi, ci este pentru cei salvaţi, pentru cei separaţi, pentru cei ce stau credincioşi la altar şi au fost puşi deoparte; pentru cei ce sunt în Hristos, pentru că poziţia credinciosului este în Hristos.

Credinciosul se poate închina lui Hristos numai dacă poziţia lui este în Hristos.

Mă tem că nu aţi înţeles, de aceea vă voi explica astfel.

Fiţi atenţi! Niciun om nu are dreptul să se închine Domnului în afara Trupului Domnului Isus Hristos, aţi ştiut aceasta?

Dacă am avea timp, ne-am putea întoarce să cercetăm legile care vorbesc despre aceasta, ceea ce ar fi minunat.

Aseară am vorbit despre Sânge şi am arătat cum Dumnezeu a intrat în pântecele fecioarei, Creatorul însuşi făcându-Se o Celulă de Sânge. Acea celulă de Sânge s-a divizat aducând la suprafaţă un trup iar mai târziu celula de Sânge s-a rupt, îndepărtând perdeaua care făcea despărţirea…. aşa că acum credinciosul poate fi adus în părtăşie cu El. Cum? Numai prin Sânge.

Niciun om care nu vine sub Sânge, nu are dreptul să se închine.

Uitaţi-vă în Vechiul Testament. Ei aveau un cort şi niciun om nu se putea închina decât dacă venea la acel cort.

De ce? Pentru că era un loc unde sângele era jertfit, deoarece fără vărsare de sânge nu există iertare de păcate.

Nicio rugăciune nu este ascultată dacă e adusă în afara Sângelui. Din pricina aceasta, copiii lui Israel veneau la Templu, un loc hotărât de Dumnezeu pentru toţi credincioşii ca să se adune împreună într-o părtăşie.

Ei erau cu toţii împreună: din orice seminţie, farisei, saduchei, irodieni, etc. De ce aceasta? Pentru că mielul era omorât. Sângele lui era pus pe altarul de aramă, iar trupul ars, în timp ce fumul se ridica în sus. Toţi cei ce se aflau sub acel fum, care era de un miros plăcut înaintea Domnului, toţi cei aflaţi sub sânge, aveau dreptul la închinare.

Despre ce vorbea aceasta? Despre Domnul Isus Hristos, pentru că Dumnezeu a venit în Templul Său într-un Stâlp de Foc.

Când a făcut Templul din Ierusalim, un loc de închinare pentru toţi copiii lui Israel, Stâlpul de Foc a venit pe aripile mari de 70 de picioare ale îngerilor şi s-a dus înapoi de-a lungul zidului format din îngeri, la tronul de îndurare unde stau doi heruvimi mari de 14 picioare, cu aripile întinse. Dumnezeu venea în templul Său, la cei cu care a făcut legământ prin Sânge, ca să I se aducă închinare.

Când Hristos a venit pe pământ şi a fost botezat ca Miel, Ioan a mărturisit că a văzut Duhul lui Dumnezeu venind de sus, ca un porumbel şi aşezându-Se peste El; intrând în El – Dumnezeu venea în Templul Său: „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine.” (2 Corinteni 5.19). Acela era Templul Său. Apoi, trupul Său a fost frânt din pricina păcatelor noastre; celula de Sânge a fost ruptă, iar Duhul Sfânt L-a părăsit pentru ca toţi credincioşii să fie împăcaţi cu Dumnezeu.

Cred că puteţi înţelege. Fiţi atenţi.

Astfel, toţi credincioşii care vin în Trupul lui Isus Hristos, prin Sânge, se închină lui Dumnezeu prin Sângele vărsat al Mielului Său Isus Hristos, fiind aşezaţi în Hristos.

Acum înţelegeţi?

Şi Pavel se adresează în epistola sa, celor credincioşi, celor aflaţi în Hristos Isus.

Nu sunteţi bucuroşi că vă aflaţi în Hristos? Cum intrăm acolo?

Aş vrea să mai avem vreo şase minute. Deci cum putem ajunge în Hristos?

„Printr-un singur Duh”, nu printr-o singură părtăşie. Nu, nu! Putem ajunge în El printr-o biserică? Nu. Printr-o epistolă? Nu. Printr-un crez? Nu.

„Printr-un singur Duh, noi toţi suntem botezaţi într-un singur trup.” (1 Corinteni 12.13). Nu prin apă, ci prin Putere; „nu prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul!” (Zaharia 4.6b).

Cum suntem noi botezaţi? Printr-un singur Duh. Unde este Viaţa? În Sânge – vine din Sângele lui Hristos.

Înainte eram fără Hristos, fără Dumnezeu, fără nădejde şi condamnaţi la moarte, dar Dumnezeu ne-a ales prin har şi ne-a adus în Hristos.

Noi Îl auzim chemându-ne la Viaţă înăuntrul celulei de sânge. Înţelegeţi? Ce urmează? Venim, ne mărturisim păcatele şi suntem botezaţi spre  iertarea păcatelor. Apoi suntem botezaţi înăuntrul acestei celule de sânge, prin Duhul Sfânt, şi avem părtăşie unul cu altul, în timp ce Sângele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu ne curăţeşte de toată nelegiuirea. O, Doamne!

De aceasta avem nevoie. Mai întâi venim la Hristos, prin Sângele vărsat, apoi suntem aşezaţi în Hristos.

Observaţi acum versetul următor şi reţineţi că tot Vechiul Testament este o umbră a Noului Testament.

Niciun credincios nu avea dreptul să aducă o jertfă în afara Templului, pentru că sângele era în Templu. Dumnezeu a interzis aceasta, spunând: „Să nu faceţi aceasta, ci veniţi la părtăşie în Templu!”

Noi nu avem dreptul să mergem afară şi să începem crezuri şi denominaţiuni, nici să-i rupem pe oameni şi să-i separăm.

Prin Sânge, prin spălarea apei Cuvântului, noi trebuie să venim în Trupul lui Hristos, într-o singură părtăşie. Astfel, devenim copii ai lui Dumnezeu, aduşi prin Sânge.

Atunci eu nu mai am dreptul să spun: „Tu nu eşti fratele meu deoarece eşti metodist!”; „Tu nu eşti fratele meu, pentru că eşti baptist!” sau penticostal, etc.

Noi toţi am fost făcuţi părtaşi ai acestei părtăşii, după ce am venit prin Sânge. Şi unde stăm împreună? În locurile cereşti. Cum? În Hristos Isus. Aceasta înseamnă că dacă sunteţi afară din Hristos, nu puteţi înţelege lucrurile cereşti.

Câtă vreme sunteţi afară, priviţi şi spuneţi: „O, grămada aceea de fanatici nici nu ştie despre ce vorbeşte!”

Dacă mai vorbiţi aşa, înseamnă că nu aţi fost niciodată părtaşi la suferinţele Lui; înseamnă că nu v-aţi pus niciodată mâinile peste capul Lui cel sfânt şi binecuvântat şi nu aţi simţit durerile Calvarului îndurate pentru păcatele voastre.

Voi nu ştiţi ce a însemnat aceasta, prieteni, şi nu o veţi şti până nu veţi urca la Calvar ca să vedeţi ce preţ a fost plătit pentru voi. Numai când realizaţi aceasta, sunteţi aduşi prin harul lui Dumnezeu sub şuvoiul de Sânge, în părtăşie cu preaiubitul Său Fiu Hristos Isus. Oh, ce minunat!

Mă simt atât de bine când ştiu că am avut privilegiul de a intra în minunata Sa părtăşie, în Hristos. Şi daţi-mi voie să vă spun, prieteni: în afara părtăşiei Lui, voi nu aveţi dreptul să spuneţi că cei aflaţi în această părtăşie şi care cred în supranatural sunt bolnavi mintal, deoarece nu aţi gustat niciodată să vedeţi ce bun este Domnul.

S-ar putea să credeţi, să-L acceptaţi şi să spuneţi: „Da, cred că Biblia are dreptate şi mă duc la biserică”, dar vă întreb: Aţi murit vreodată faţă de voi înşivă ca să fiţi născuţi din nou? Aţi lăsat deoparte tot ce este afară, ca să fiţi aduşi în această părtăşie, prin sânge, şi aşezaţi în locurile cereşti în Hristos Isus? O, cum s-ar mişca descoperirea lui Dumnezeu într-o audienţă în care am fost făcuţi cu toţii părtaşi ai acelei părtăşii!

Vedeţi, deci Pavel îşi adresa epistola „celor ce sunt în Hristos Isus!” iar credinciosul care este înăuntru vede cum am intrat. Niciunul din cei aflaţi afară, nu are dreptul înăuntru; niciunul care nu a venit prin sânge.

Poate spui: „Eu am venit prin Sânge!” după care adaugi: „Nu pot înţelege lucrurile acestea.” Sigur că nu poţi, deoarece ai doar pretenţia că ai venit prin Sânge. Dacă însă vei deveni un fiu si un părtaş al acestei părtăşii, eşti fratele nostru.

Atunci acelaşi Duh care era în Hristos este în voi şi în el, de aceea sunteţi cetăţeni ai casei Lui. Oh, Doamne!

De o jumătate de oră am dorit să ajung aici: „Cetăţeni ai Împărăţiei spirituale”.

Nu sunteţi bucuroşi că aveţi această cetăţenie? Cetăţeni ai Împărăţiei lui Dumnezeu, aşteptând venirea Împăratului.

Să ne grăbim puţin.

„Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos.”

Pavel salută Biserica.

„Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos.”

Eu am crezut ca binecuvântările spirituale, părtăşia, Duhul Sfânt, au venit doar de Rusalii, dar această epistolă a fost scrisă la 32 de ani de la acest eveniment şi este binecuvântarea adresată bisericii din Efes, o biserică dintre neamuri.

„…ne-a binecuvântat în locurile cereşti.”

Voi puteţi fi în locurile cereşti doar dacă sunteţi în Hristos Isus.

Deci dacă Duhul Sfânt i-a binecuvântat în locurile cereşti, atunci şi acum este la fel; este aceeaşi părtăşie.

„…În El, Dumnezeu ne-a ales…” Nu prin dorinţa mea, a voastră sau a lui Pavel, ci:

„În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii…”

Vă daţi seama? Dumnezeu ne-a ales, în El, înainte de întemeierea lumii. De ce?

„ca să fim sfinţi…” Nu pentru că am trăit corect, ci pentru că ne-a ales El să fim aşa. Deci, El a făcut aceasta, nu eu.

Acesta este motivul pentru care sunteţi sfinţi. Nu pentru ca aţi merita, ci pentru că El v-a ales să fiţi aşa. Când? Înainte de întemeierea lumii.

„…sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce în dragostea Lui…” 

Cum am fi putut ajunge noi la aceasta? Trebuia să existe un Maestru care s-o facă, şi Acela este Isus Hristos.

Noi nu ne amintim, dar am fost înainte de întemeierea lumii.

Când a făcut omul, Dumnezeu a spus: „Să facem om după chipul Nostru (plural), după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării,…” , etc. (Geneza 1.26).

Deci, înainte de întemeierea lumii, Dumnezeu v-a ales în Hristos Isus ca să veniţi acum, la sfârşitul timpului. Înţelegeţi?

„El ne-a ales în Hristos Isus, spre înfiere, după buna plăcere a voii Sale.”

Acum vreau să vă spun ceva.

Isus a spus: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis.” (Ioan 6.44). Acesta este Cuvântul lui Isus. Desigur.

Aici este celula de sânge care a fost ruptă; aici este împrăştierea Sângelui care se mişcă. În această celulă este Hristos.

„Hristos” înseamnă „Unsul”. Celula de Sânge unsă. Aici este Tatăl nostru, Dumnezeu, de aceea uitaţi-vă ce se întâmplă.

„Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi, căci îi voi da viaţa veşnică.” (Ioan 6.44).

Acum priviţi. El ne-a ales mai dinainte pentru acest scop, deoarece ştia tot ce se va întâmpla până la sfârşit. Domnul a hotărât mai dinainte sau mai bine zis, a putut spune dinainte ce va fi.

Acum ascultaţi:

„Ne-a hotărât mai dinainte să fim înfiaţi.”

Să privim puţin în legea veche apoi vom încheia.

Vă place să citiţi Cuvântul? Mie îmi place mult. Să mai avem deci puţină răbdare.

În Vechiul Testament un om care avea o proprietate sau o împărăţie, era numit părintele acelei proprietăţi.

Ioan menţionează acest lucru în  Evanghelia sa. În versiunea King James, în Ioan 14.2 este scris:

„În casa Tatălui Meu sunt multe locuinţe.”, ceea ce sună ciudat: o casă cu mai multe locuinţe. Adevărul este că în timpul acela, orice om care avea o proprietate, un regat, era numit de slujitorii şi de copiii săi, părinte.

Eu nu sunt de acord cu aceasta, căci în traducerea originală scrie: „În casa Tatălui Meu, sunt multe locaşuri.” Asta sună mai bine, nu-i aşa? Aşa este.

În Vechiul Testament, orice evreu din Palestina, care aparţinea seminţiei lui Iosif, Efraim, etc., avea pământul lui.

Frumoasa poveste despre Rut, care s-a întors cu Naomi, soacra ei, care pierduse tot pământul, toată moştenirea, vorbeşte tocmai despre aceasta, arătând că Boaz a putut răscumpăra totul înapoi.

Dacă nu greşesc, am vorbit despre aceasta când am fost aici data trecută.

Fiul moştenea tot ce avea tatăl său, acela fiind domeniul sau proprietatea lui.

Când se năştea acel copil, tatăl său, stăpânul domeniului încredinţa creşterea fiului unui tutore, unui învăţător sau îndrumător, deşi avea o mulţime de servitori.

În Galateni 4, în primele cinci versete, avem un tablou frumos referitor la timpul când şi noi am fost sub un îndrumător.

Când s-a născut acel copil el a devenit fiul acelei familii. Aţi înţeles? Totuşi acolo era un tutore care trebuia să educe şi să crească acel copil. Epistola către Galateni spune că acela era doar un slujitor şi el trebuia să dea tot timpul de ştire tatălui cu privire la fiul său:

„Fiul tău progresează şi este ascultător.” sau altceva de felul acesta.

Să nu credeţi că ceea ce spun acum este spus doar ca să fiu în contradicţie cu ceilalţi, căci nu este aşa, ci o fac pentru că vă iubesc.

Aceasta au omis penticostalii să vadă.

Priviţi: Când aţi fost născuţi din nou din Duhul lui Dumnezeu, aţi spus: „Asta este, frate!” şi în parte era adevărat, pentru că aţi fost născuţi în familie. Totuşi, Tutorele, Duhul Sfânt, a vegheat asupra Bisericii în timp ce aceasta se maturiza.

Acum, dacă tutorele firesc trebuia să se ducă la tatăl copilului ca să-i spună: „Uite ce este! Fiul tău nu este prea atent. Am încercat să-l învăţ, dar nu mă ascultă, pentru că are căile lui şi spune că vrea să fie asta sau cealaltă…” tatăl îşi dădea imediat seama că fiul său nu este pregătit să preia conducerea domeniului. De ce aceasta? Pentru că ar risipi totul.

Întoarcerea fiului risipitor ne oferă un tablou foarte frumos. Vedeţi? Acel fiu nu putea primi conducerea proprietăţii, căci ar fi falimentat-o sau ar fi vândut-o, iar banii i-ar fi băut.

Privind duhovniceşte, noi devenim copiii lui Dumnezeu, după ce suntem născuţi în Hristos, dar Dumnezeu vede mai bine.

Iată punctul în care nu sunt de acord cu fraţii ploii târzii. Credeţi cumva că prigonesc biserica? Nu, dragii mei.

Când băiatul ajungea la o anumită vârstă, deşi era fiul acelei familii, trebuia să fie înfiat, să fie recunoscut în familia în care s-a născut.

Orice predicator ştie aceasta. El trebuia să fie adoptat în familia în care s-a născut. Vă puteţi imagina? Totuşi, aceasta este învăţătura Vechiului Testament la care face referinţă Pavel în Epistola sa către Efeseni.

Fraţilor, problema este că noi încercăm să ne punem mâinile peste oameni şi să-i punem deoparte, dar numai Dumnezeu poate face aceasta, pentru că numai El îi cunoaşte pe toţi.

Dacă tatăl ajungea la concluzia că fiul său nu este vrednic să-l moştenească, nu-l renega ca fiu, dar nu putea să aibă încredere în el, deoarece vedea că este cuprins de tot felul de vânturi de învăţătură.

Aceasta spune Scriptura:

„Nu vă lăsaţi purtaţi de orice vânt de învăţătură, ci fiţi statornici şi gata pentru lucrările Domnului, căci altfel lucraţi în zadar.”

Oh, aş fi vrut să mai zăbovesc puţin asupra acestui subiect!

Ce se întâmplă însă când fiul s-a dovedit a fi vrednic de încredere? El a ascultat de tatăl său, i-a urmat sfaturile şi a fost un băiat bun.

Atunci tatăl îl scotea în public şi îl învelea cu o haină deosebită, după care avea loc o ceremonie în care fiul era înfiat în propria sa familie, iar Pavel ne spune în Epistola sa, că „El ne-a rânduit spre înfiere.” După ce se întâmpla aceasta, fiul nu mai era ca un slujitor sub tutore, ci era şeful. Amin.

Cred că aceste lucruri vă pătrund adânc în inimă.

Acest fiu nu mai era sub un îndrumător, ci era asemenea tatălui său, care i-a dat autoritatea de a face anumite lucruri.

Poate că tatăl i-a spus: „Te vei îngriji de ogorul Cutare şi de toţi slujitorii de pe el.” De ce aceasta? Pentru că avea stăpânire deplină, căci fusese adoptat în acea familie, iar numele lui scris pe un CEC avea aceeaşi autoritate ca şi numele tatălui său.

Noi am văzut ce a făcut Dumnezeu şi ştim că ceva este greşit. De ce? Pentru că am văzut făgăduinţele pe care ni le-a dat în Cuvântul Său. Şi ştiţi ce cred?

După umila mea părere, Dumnezeu tocmai a început să-Şi înfieze fiul, chemându-l afară, dându-i o anumită însărcinare şi ungându-l pentru acest scop.

Ştiţi ce se întâmplă când face aceasta? Fiul are stăpânire peste toate lucrurile tatălui său.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Fiul lui Dumnezeu, cu Isus.

El a umblat pe pământ ca un Om obişnuit, dar într-o zi, pe Muntele schimbării la faţă, a luat cu Sine trei martori: pe Petru, Iacov şi Ioan: nădejdea, credinţa şi dragostea.

Acolo, Tatăl L-a chemat pe Isus, L-a separat de cei trei şi L-a preumbrit, iar Biblia spune că „faţa Lui a strălucit ca soarele, şi hainele I s-au făcut albe ca lumina.” (Matei 17.2).

Ce era aceasta? Ce era acea mantie deosebită? Dovada că Dumnezeu Îşi adopta Fiul.

Atunci a fost văzut Moise şi Ilie, după care L-au văzut pe Isus singur.

În clipa aceea, după ce Tatăl i-a pus acea mantie deosebită, a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi!” (v. 5).

Nu-i de mirare că Isus a putut spune:

„Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.” (Matei 28.18b). El a fost înfiat de Tatăl Său în glorioasa împărăţie a lui Dumnezeu.

Acum El stă în mărire, la dreapta lui Dumnezeu, deasupra oricărui arhanghel, înger sau altceva de felul acesta; deasupra stelelor, a lunii sau a oricărui nume dat în ceruri.

Totul intră sub incidenţa Numelui lui Isus Hristos, căci El a fost înfiat de Dumnezeu Tatăl.

Fraţilor care sunteţi aşezaţi în locurile cereşti în Hristos Isus, în Biserica Sa, fiţi smeriţi! Nu uitaţi că într-o zi Duhul Sfânt vă va vorbi, chemându-vă afară, pe un deal, într-o cabană sau în altă parte, iar acolo veţi primi ungerea Sa pentru o anumită slujbă sau pentru o anumită lucrare.

Aceasta nu se va face prin punerea mâinilor prezbiterienilor sau a bătrânilor, ci prin punerea mâinilor Dumnezeului celui Atotputernic, a Lui însuşi, pentru a vă pune într-o slujbă nouă, pentru a vă da o manta nouă şi pentru a vă trimite afară ca să fiţi un exemplu. Atunci nici chiar toţi diavolii din iad nu vă vor putea tulbura.

Facă Domnul să primim cu toţii această binecuvântare, fraţilor.

Să ne rugăm.

O, Dumnezeule, Tatăl nostru, Îţi suntem recunoscători pentru Isus pe care L-ai trimis pe Muntele schimbării la faţă şi care S-a schimbat înaintea lor. Tu L-ai schimbat, iar Glasul Tău a vorbit şi a dovedit înfierea, spunând: „Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultaţi!” (Matei 17.5).

Dumnezeule, noi facem ce putem mai bine ca să-L urmăm în tot ceea ce facem sau spunem.

Trimite-L chiar acum în mijlocul nostru, Doamne şi lasă o ungere proaspătă peste fiecare lucrător de aici: metodist, baptist, prezbiterian, catolic, sau orice ar fi.

Ei au venit aici pentru că Te iubesc şi cu toţii suspinăm şi gemem, aşteptând timpul înfierii, deoarece credem că întruna din aceste zile va veni Duhul Sfânt, şi atunci Tu vei înfia Biserica Ta.

În ziua aceea, Ea va fi înveşmântată în Puterea Domnului celui înviat, iar rugămintea mea este să faci acest lucru cât mai repede, deoarece zilele care ne stau în faţă par atât de rele şi de întunecoase.

Te rugăm să ne înfiezi acum, Doamne, şi să ne primeşti în Familia Ta. Dă-ne autoritatea Ta, pentru ca astfel toţi cârtitorii să fie nevoiţi să tacă.

Nu-i de mirare că ucenicii s-au rugat, după ce s-au întors la Tine, şi au spus:

„Când eram necredincioşi, mergeam la idolii cei mulţi după cum eram călăuziţi, dar acum întinde-Ţi mâna, Doamne, ca să se facă tămăduiri, minuni ş semne prin Numele Robului Tău Isus…”

Salvează-i pe cei pierduţi, Tată, vindecă bolnavii şi ai milă de fiecare suflet, pentru că Te rugăm aceasta în Numele lui Isus.

În timp ce stăm cu capetele plecate, este cineva care vrea să ridice mâna şi să spună: „Frate Branham, roagă-te şi pentru mine!”?

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi.

Rugăciunea mea umilă este ca Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă ajute.

Acum trebuie să plec pentru a mă pregăti pentru serviciul de seară.

Numerele de rugăciune vor fi împărţite peste o oră şi cincizeci de minute.

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi. Frate Boze, preia serviciul…..             – Amin –