PERSEVERENȚĂ

Topeka – Kansas

Mulţumesc. Puteţi să vă aşezaţi pentru un moment. Vă cer scuze pentru că v-am ţinut în picioare atâta timp, dar am avut o urgenţă chiar înainte de a veni aici, aşa că a trebuit să mă ocup de ea. Urgenţă este atunci când oamenii îmi aduc un caz care trebuie să plece imediat înapoi. Pe aceia încercăm să-¡ ajutăm imediat pentru că nu pot rămâne.

Cred că mulţi se întreabă de ce nu aliniem imediat rândul de rugăciune pe platformă, dar eu am un motiv pentru care fac aceasta: Tu trebuie să însămânţezi sămânţa înainte de a încerca să aduni recolta. Nu uitaţi să păstraţi numerele de rugăciune. Oricine doreşte un număr de rugăciune, poate să primească, și dacă va fi cu voia Domnului, ne vom ruga pentru voi înainte de a părăsi acest oraş, chiar dacă vom avea nevoie de două săptămâni pentru aceasta. Nu uitaţi să păstraţi acel număr, să vă aduceţi vecinii şi pe toţi cei bolnavi, şi să-şi ia un număr de rugăciune ca să ne putem ruga pentru ei.

Eu am un motiv pentru care fac aceasta: mai întâi trebuie să cultivi credinţa şi să plantezi sămânţa. Numai după ce înţelegi aceste lucruri poţi veni în rândul de rugăciune, pentru că atunci ştii pentru ce vii. În ultimii cincisprezece, optsprezece ani de rugăciune pentru bolnavi, eu am văzut multe exemple de felul acesta, în care oamenii aleargă pe platformă spunând că urmează să aibă o operaţie de urgenţă. După rugăciune spun: „Mă simt mai bine, dar…” iar peste două zile zic: „Cred că mă simt mai bine…” după care se duc la operaţie, şi află că nu mai este nici o urmă de boală. Ei nu înţeleg şi nu ştiu că trebuie să aibă o reacţie la acest lucru, şi aceasta din cauză că adunările mele sunt prea scurte şi rapide ca să pot explica totul. Eu vin şi plec repede dintr-un oraş, dar dacă va fi cu voia Domnului şi Isus mai zăboveşte puţin, aş vrea să merg undeva şi să stau suficient de mult pentru ca oamenii să aibă şansa să vadă ceea ce încercăm să facem, fiindcă scopul nostru este să aducem mesajul lui Dumnezeu pentru oameni. Noi îi învăţăm ziua, dimineaţa, după-amiaza şi seara. Să staţi pe aproape! Uneori când nu au loc alte treziri în oraşele din împrejurimi, noi putem să-¡ adunăm pe toţi, pentru că predicatorii pot să-¡ ducă pe cei convertiţi la bisericile lor. Eu nu am o biserică, dar le reprezint pe toate şi încerc să trimit membrii acolo unde vor ei să meargă, fiindcă aceasta este alegerea lor. Întrebarea care se pune este dacă ei sunt născuţi din nou; dacă Îl cunosc pe Isus Hristos ca Mântuitor? După aceea depinde de păstor să-¡ ia de acolo, pentru că Dumnezeu îi dă autoritatea să-¡ conducă în felul în care trebuie să meargă. Datoria mea este să-¡ conduc spre Hristos, să mă rog pentru bolnavi, să torn untdelemn peste ei şi să-¡ duc la îngrijitori, fiindcă ei se vor îngriji de restul.

Se pare că mulţimea a crescut foarte încet. Îmi amintesc că data trecută când am venit în Kansas, am găsit un spaţiu destul de mare ca să-¡ cuprindă pe toţi. Aceasta mă face să mă întreb: Am venit cumva într-un timp nepotrivit pentru această trezire? Ce s-a întâmplat? Oare oamenii nu Îl mai iubesc pe Hristos, sau poate şi-au pierdut încrederea în mine? Mă întreb ce poate fi, fiindcă am parte de o colaborare deplină din partea tuturor păstorilor de la adunarea, Biserica lui Dumnezeu şi de la alte biserici, dar cu toate acestea, ceva nu este în ordine.

Dacă va fi cu voia Domnului, mâine seară aş vrea să prezint mesajul într-o formă mai simplă, ca să poată fi înţeles de toată lumea, chiar şi de cei care nu înţeleg. În plus, aş vrea să fie un mesaj evanghelic pentru sâmbătă seara.

Mâine dimineaţă este adunarea Oamenilor de afaceri ai Evangheliei depline. Cred că avem deja printre noi un grup dintre ei. Mâine dimineaţă este dejunul lor. Eu vorbesc în toată lumea pentru ei şi dacă nu mă înşel am în buzunar o legitimaţie a lor. Ei sunt un grup inter-denominaţional, şi am legitimaţia lor pentru că nu pot să aparţin de Adunarea lui Dumnezeu, de biserica unită sau de Biserica lui Dumnezeu, fiindcă sunt organizaţii, iar cu influenţa pe care o am, ¡-aş îndrepta pe oameni spre o organizaţie.

Eu cred că copiii lui Dumnezeu sunt risipiţi peste tot. Când am venit aici pentru prima dată, vă amintiţi desigur că eram baptist. Atunci am venit printre penticostali, iar oamenii Evangheliei depline trăiau experienţa naşterii din nou, a botezului cu Duhul Sfânt şi aşa mai departe, aşa că m-am gândit: „Aceasta ¡-a făcut să fie penticostali.” Atunci nu ştiam că şi ei erau împărţiţi în denominaţiuni mici şi că au la fel de multe grupări ca şi baptiştii. Voi, baptiştii, ştiţi că există baptişti primari, baptişti de liber arbitru, baptişti tari şi multe alte feluri, dar în ce-¡ priveşte pe penticostali, mi-am zis: „Penticostal înseamnă un singur lucru,” şi încă mai cred aceasta, pentru că Rusaliile nu pot fi organizate. Mişcarea penticostală, Rusaliile, nu este o organizaţie, ci este o experienţă, o trăire. Înţelegeţi? Aşa este.

Noi avem părtăşii micuţe, grupuri şi aşa mai departe și  nu ar trebui să fim diferiţi unii de alţii, dar suntem numai nişte fiinţe umane. Eu am vorbit cu mulţi lideri şi nu cred că problema aceasta vine de la ei, ci este cineva care vine înăuntru şi face valuri. Aceasta este ceea ce vrea să facă Satan, pentru că atâta vreme cât vă îndreptaţi unii împotriva altora, nu vă puteţi îndrepta împotriva lui. O, dacă am putea să ne îndreptăm cu toţii feţele împotriva lui, atunci marea biserică a Dumnezeului celui Viu şi-ar reveni la culorile ei, şi ar veni Hristos! El ne aşteaptă să facem aceasta. În toţi anii aceştia, eu am încercat tot ce am putut pe câmpul de bătaie, am încercat să adun toate inimile împreună, ca să fie una, şi am făcut tot ce am putut ca să întind toate corturile dincolo de graniţă.

Nu demult când am avut un serviciu împreună cu fratele Grant, în Texas, el mi-a spus: „Frate Branham, îmi place ideea aceasta, fiindcă îmi aminteşte de un vecin care avea raţe şi le-a îngrădit într-o baltă din spatele casei. După o vreme a început să plouă. Şi a plouat, şi a plouat… (voi ştiţi cât de rar vorbeşte fratele Grant)… și balta a început să crească metru cu metru, până când a dat peste gard, iar raţele s-au împrăştiat de jur-împrejur.” Vedeţi? Ele nu au mai fost îngrădite. Eu cred că dacă am lăsa mareea binecuvântărilor lui Dumnezeu să se ridice şi să se ridice, am ajunge cu toţii în aceeaşi baltă sau lac. La urma urmelor, aşa suntem şi noi. Ne separă numai nişte crezuri sau alte lucruri mărunte, dar ca şi copii ai lui Dumnezeu suntem toţi în aceeaşi familie a lui Dumnezeu.

Un om a avut odată un câmp cu porumb, iar vecinul lui a avut şi el un câmp de porumb. Un aviator a zburat pe deasupra celor două câmpuri şi a zis: „Ia te uită ce recolte frumoase de porumb au cei doi oameni!” Porumbul acela a crescut şi a crescut până când a trecut de gardul dintre ei, arătând ca un singur lan mare de porumb. Eu cred că aşa ar trebui să fie. Numai dacă am putea creşte puţin! Dar câtă vreme suntem nematurizaţi, vom continua să fim îngrădiţi. Când ne maturizăm nu va mai fi nici o deosebire în câmp, fiindcă vom fi un singur lan mare. Dumnezeu să mă ajute să văd aceasta înainte să plec.

Să nu uitaţi de micul dejun al oamenilor de afaceri care se va ţine mâine dimineaţă la… Ramada? (Un frate spune: „La Holiday Inn.”) Deci, la Holiday Inn. Este invitată toată lumea. Nu ştiu cum vor proceda, dar cred că va fi oricum în ordine, pentru că oamenii de afaceri alcătuiesc un grup minunat. Cred că toţi oamenii de afaceri ar trebui să meargă acolo pentru părtăşie. Aşa este. Ei au acolo lucruri bune, iar eu le-am spus că atunci când vor face o denominaţiune şi vor pune garduri, mă voi retrage dintre ei. Da, da! O voi face pentru că trebuie să fie liber pentru toţi.

Isaac a săpat o fântână, iar filistenii l-au alungat de acolo, aşa că el a numit-o „Răutate.” Apoi a săpat o altă fântână pe care a numit-o: „Ceartă.” Şi a mai săpat una, iar pe aceea a numit-o: „Este loc pentru noi toţi.” Deci noi bem din fântâna unde avem toţi loc.

Ne simţim bine cu toţii? Spuneţi „Amin.” (Adunarea spune: „Amin.”). Aceasta este bine. Mi-a plăcut cum a sunat, fiindcă „Amin” înseamnă „Aşa să fie.” Îmi amintesc că eram în grupul misionar baptist şi odată am predicat la Biserica Baptistă Primară, iar o soră de acolo trăia cu adevărat predica şi a început să plângă şi să strige. La acea adunare a fost şi un tânăr care a aşteptat câteva zile să mă întâlnească. Când ne-am întâlnit, el mi-a zis:

„Am venit să te aud, Billy, dar nu am putut din cauză că oamenii aceia au spus în continuu „Amin.”

„Oh!” am spus eu. „Femeia aceea care plângea acolo, m-a călcat pe nervi.”

„Nu ar trebui să se întâmple aceasta. Nu cred că…” Dar el a spus: „Ei bine, eu nu-mi pot închipui raiul în felul acesta!”

„Eu pot.” „Ei bine, aceasta îmi dă fiori pe spate.”

„Înseamnă că dacă vei merge în ceruri, vei îngheţa de moarte, pentru că acolo vei auzi acel grup zgomotos. Desigur. Acesta este cel mai liniştit loc în care vei trăi vreodată. Dacă mergi în iad, acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor, dar dacă mergi în rai, nici îngerii nu se vor opri, ci vor striga zi şi noapte: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul cel Atotputernic.” Apoi vor fi multe: „Aleluia! Amin! Laudă lui Dumnezeu!” Tu n-ai auzit încă nimic, comparativ cu ceea ce vei auzi la întâlnirea de acolo.”

Acesta este un loc liniştit. Mie mi-a fost întotdeauna frică de orice lucru liniştit. Parcă ar fi mort, iar mie nu-mi plac lucrurile moarte. Orice lucru fără emoţii este un lucru mort. Cercetarea ştiinţifică poate dovedi aceasta, în privinţa lucrurilor fără emoţii. Dacă experienţa ta nu are nici un pic de emoţie în ea, este mai bine s-o îngropi şi să iei alta care are un pic de emoţie. Aşa este. Acesta este adevărul.

Eu sunt sigur că toţi Îl iubim, dar problema este că oamenii au început să se răcească. Trezirea este pe terminate şi Focul ei se stinge, de aceea este vremea să se întâmple ceva. În vechiul templu roman al Vestei, când se stingea focul, toată lumea mergea acasă şi nu se mai ţinea nimic. Sunt destul de creştin ca să cred că aşa va fi şi cu noi.

Mie îmi place să respect Cuvântul pentru că cred că El este Cuvântul lui Dumnezeu. Este El în formă de literă. Tu ai nevoie de Duh ca să însufleţeşti litera.

 În respect faţă de acest Cuvânt, haideţi să ne ridicăm în picioare în timp ce vom citi din Marcu 7.24-30 inclusiv. Cei care aveţi Biblia şi vă place să vă uitaţi la textul citit, puteţi să mă urmăriţi, fiindcă în seara aceasta vom încerca să semănăm câteva seminţe, ca să formăm acea credinţă până va veni timpul acela.

Când voi simţi că Duhul a atins acel punct înalt, vă voi chema pe fiecare din voi pe platformă. Nu vă îngrijoraţi, pentru că aşa va fi; dar trebuie să aşteptaţi până când Duhul ajunge în locul în care trebuie să se afle toţi.

La ce vă foloseşte dacă veniţi aici numai ca să păşiţi pe platformă? Voi mergeţi înainte şi înapoi în rândul lui Tommy Hicks, a lui Tommy Osborn şi Oral Roberts, dar acest lucru vă slăbeşte numai credinţa. Aceasta este tot. Când vii aici, tu trebuie să ai asigurarea că nu umbli în faţa fratelui tău sau a altcuiva, ci vii pentru că Duhul lui Dumnezeu din tine te-a împins să vii, şi pentru că este pe cale să se întâmple ceva. Nimic nu te poate opri. Dar până atunci, umbli din loc în loc şi de la un predicator care vine în oraş, la altul, ceea ce nu este bine. Un păstor nu are în el nimic mai bun decât soţul, fratele sau oricare altă persoană. Noi suntem numai reprezentanţii Lui care vă aducem Cuvântul. Unii dintre ei au daruri diferite despre care vorbeşte Biblia, dar totul se face ca să fie dovedită prezenţa Sa divină.

Dacă este vorba de mine şi de tine, era suficient cuvântul nostru, dar în mila şi în harul Său, Dumnezeu a trimis daruri şi confirmări. El este atât de răbdător, blând şi bun, încât vrea ca nimeni să nu piară sau să fie rănit, ci toţi să intre în Împărăţie. În ordine.

Să deschidem acum la Marcu 7.24-30:

„Isus a plecat de acolo şi S-a dus în ţinutul Tirului şi al Sidonului. A intrat într-o casă, dorind să nu ştie nimeni că este acolo; dar n-a putut să rămână ascuns.

Căci îndată, o femeie, a cărei fetiţă era stăpânită de un duh necurat, a auzit vorbindu-se despre El şi a venit de s-a aruncat la picioarele Lui.

Femeia aceasta era o grecoaică, de obârşie siro-feniciană. Ea Îl ruga să scoată pe dracul din fiica ei.

Isus i-a zis: „Lasă să se sature mai întâi copiii; căci nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei.”

„Da, Doamne”, I-a răspuns ea, „dar şi căţeii de sub masă mănâncă din firimiturile copiilor.”

Atunci Isus i-a zis: „Pentru vorba aceasta, du-te; a ieşit dracul din fiica ta.”

Şi când a intrat femeia în casa ei, a găsit pe copilă culcată în pat; şi ieşise dracul din ea.”

Acum haideţi să ne rugăm cu capetele şi inimile plecate. Mă întreb dacă este cineva care vrea să fie amintit în rugăciune pentru o problemă specială sau ceva. Ridicaţi mâinile şi spuneţi: „Doamne, îngăduie să fiu eu în seara aceasta.” Sau: „Am pe cineva drag. Îngăduie să fie el în seara aceasta.”

Tată ceresc, Tu ne cunoşti nevoile încă înainte ca să cerem. Astfel, Isus ne-a spus: „…Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi.” (Matei 6.8). Totuşi noi trebuie să cerem.

Când El S-a uitat peste recoltă, era Domnul secerişului şi a spus: „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi, dar, pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său.” (Luca 10.2). El a făcut o legătură între El şi om, astfel încât să poată lucra numai prin intermediul omului. Dumnezeu a hotărât ca omul să lucreze pentru El. Ar fi putut să aleagă soarele să predice Evanghelia, putea să aleagă vântul, copacii sau stelele, dar a ales omul. S-a învelit pe Sine înăuntrul Lui, ascunzându-Se de necredincios şi descoperindu-Se celui care Îl doreşte.

Doamne Dumnezeule, noi suntem aici ca să Te vedem cum Te descoperi pe Sine prin faptul că ne ierţi păcatele pe care le-am făcut, ne ajuţi şi îi încurajezi pe sfinţi în călătoria lor; prin faptul că îi mântuieşti pe păcătoşi şi îi chemi înapoi pe cei căzuţi, înapoi la părtăşia Tatălui ceresc şi a bisericii credincioşilor, a celor născuţi din nou. Îngăduie aceasta, Doamne.

Tu ştii ce este înapoia fiecărei mâini ridicate; ştii ce este înapoia fiecărei inimi. Tu le cunoşti dorinţa, de aceea Te rog pentru ei ca să împlineşti ceea ce cer. Şi mâinile mele au fost ridicate, ca ale lor, şi Te rog: împlineşte-ne cererile.

Binecuvântează citirea Cuvântului Tău. Noi am luat un text biblic, dar Te rugăm să desfăşori înaintea noastră contextul, ca să Îl cunoaştem mai bine pe El. Şi fie ca în seara aceasta când vom pleca de aici, să putem spune la fel ca cei doi de pe drumul Emausului, după ce El a fost ridicat din morţi. Ei au umblat cu El toată ziua şi au vorbit cu El, dar nu au ştiut Cine era. Fără îndoială, şi în oraşul acesta sunt mulţi care au vorbit şi au vorbit cu Tine, dar cu toate acestea nu Ţi-au recunoscut prezenţa. Dar în seara aceea, când Cleopa şi prietenul lui Te-au chemat să rămâi cu ei, după ce ai închis uşa şi ai stat jos, ai făcut  ceva ce ai făcut înainte de crucificarea Ta. Nici un alt om nu putea s-o facă aşa, dar prin felul cum ai făcut-o, ei au ştiut că erai Hristos Cel înviat. După aceea Te-ai făcut nevăzut dinaintea lor, iar ei s-au alăturat repede celorlalţi apostoli, cu inima uşoară şi plină de bucurie, spunând: „Cu adevărat, El S-a ridicat dintre morţi.”

Îngăduie ca în seara aceasta, înainte de a părăsi această clădire, să Te vedem venind în scenă şi făcând aceleaşi lucruri pe care le-ai făcut înainte de crucificare, fiindcă ai promis că le vei face din nou în zilele din urmă. Doamne, îngăduie ca atunci când vom pleca, să putem spune la fel ca ei: „Cum nu ne ardea inima în noi, în timp ce El ne vorbea pe drum?” Îţi cerem aceasta în Numele şi pentru gloria Lui. Amin.

Puteţi să vă aşezaţi. În seara aceasta doresc să iau un singur cuvânt ca titlu, şi anume: „Perseverent.” Poate veţi spune: „Frate Branham, acesta este un cuvânt foarte mic pentru o mulţime aşa de mare, trei sau patru sute de persoane câte sunt prezente în seara aceasta aici.” Nu ştiu exact câte persoane sunt, pentru că nu sunt un bun judecător al mulţimii, nu ştiu să apreciez.” Voi ziceţi: „Este un cuvânt scurt.” Ei bine, nu este vorba de mărimea cuvântului, ci de ceea ce voi spune în legătură cu el.

După explicaţia dicţionarului Webster, cuvântul „perseverent” înseamnă „a fi insistent în ţelul pe care l-ai ales, sau în ceva ce vrei să faci.” Tu eşti perseverent când eşti insistent.

 Toţi credincioşii trebuie să fie insistenţi. Ei trebuie să fie perseverenţi. Şi singurul fel în care poţi face aceasta este să ai mai întâi credinţă în ceea ce încerci să faci. Dacă nu ai credinţă şi sari numai ca să te afli în treabă, nu poţi fi perseverent. Dar când ştii cu adevărat care este adevărul, nu te va putea opri nimic şi vei fi cu adevărat perseverent.

Oamenii din toate epocile care au fost în stare să ducă la îndeplinire un lucru şi să aibă credinţă în ceea ce încercau să facă, au fost perseverenţi.

Să-l luăm ca exemplu pe părintele acestei naţiuni, pe George Washington. El a fost perseverent când a încercat să câştige acea bătălie împotriva britanicilor şi a trecut râul îngheţat Delaware. El a fost perseverent deşi jumătate din soldaţii lui nu au avut nici măcar papuci în picioare, ci erau învelite în nişte cârpe. Vântul bătea, dar el se rugase toată noaptea şi avea victoria în inima lui. Pe el nu l-a putut opri nici armata britanică, nici râul îngheţat şi nimic altceva. El se rugase toată noaptea şi nu putea fi oprit de nimic. El a fost perseverent şi şi-a atins scopul dorit pentru că avea un răspuns de la Dumnezeu.

Când un om primeşte răspunsul lui Dumnezeu, nu poate fi oprit de nimic.

După cum am spus şi aseară, mulţi oameni spun că au speranţă în loc de credinţă. Tu vei găsi oameni care vin pe platformă şi sunt plini de speranţă în loc de credinţă.

 „Credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.”  Credinţa nu este un mit sau o imaginaţie, ci este ceva ce ai. Tu o ai deja şi eşti la fel de fericit cu credinţa pe care o ai ca şi când ai avea în mână lucrul real.

De exemplu, dacă aş simţi că mor de foame, iar o bucată de pâine ar costa un sfert de dolar, şi eu aş avea acei bani în mână, aş fi la fel de bucuros ca şi când aş avea bucata de pâine, pentru că este preţul cu care pot cumpăra acea pâine.

Când ştiu în inima mea că am acceptat acest lucru şi cred că Dumnezeu mi l-a dat, sunt la fel de fericit cu acea credinţă ca şi când aş fi fost vindecat, pentru că voi fi vindecat oricum. Eu am încredinţarea chiar acum şi nu mi-o poate lua nimeni, fiindcă ştiu că este aşa şi că pot fi perseverent în acest lucru.

Nici o vedenie pe care mi-a dat-o Dumnezeu, şi el mi-a dat zeci de mii de vedenii, nu a dat greş vreodată, iar voi îmi sunteţi martori la aceasta. Astfel, dacă El mi-ar spune în seara aceasta: „Du-te la cimitirul naţional pentru că îl voi învia pe George Washington mâine dimineaţă,” aş invita toată lumea să vină să vadă pentru că se va întâmpla întocmai.

Cuvântul lui Dumnezeu nu poate da greş, pentru că El nu greşeşte. Dumnezeu nu poate face un singur lucru: să greşească. Şi Dumnezeu este Cuvântul Său.

Noe trăia într-o epocă ştiinţifică, în care ei puteau privi luna printr-un observator. Isus a spus că a fost o zi asemănătoare  cu cea de astăzi: „Cum a fost în zilele lui Noe, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului.”

Noi vedem piramidele din Egipt pe care nu le putem reproduce, pentru că nu avem puterea s-o facem. Ei au deţinut puterea atomică sau o altă putere ca să construiască acele piramide. Noi n-am putea să punem acele pietre acolo, oricât am încerca şi nu am putea reproduce nici sfinxul. Nu avem nici o posibilitate să facem aceasta. Noi nu avem cele trebuincioase ca să facem o mumie, să îmbălsămăm un trup în aşa fel încât să arate natural şi după o mie de ani, fiindcă am pierdut acea artă. Ei aveau coloranţi care nu se ştergeau în timp; şi aveau multe lucruri faţă de care noi suntem în totală necunoştinţă. Ei au construit acea piramidă în centrul pământului, aşa că indiferent unde se află soarele nu se formează nici o umbră în jurul ei. Arhitectura şi instrumentele pe care le aveau ei sunt departe de ceea ce avem noi acum.

Noe a trăit în epoca aceea ştiinţifică. El era un profet, iar Dumnezeu i-a spus că va ploua. Fiind profet, după ce a auzit Glasul lui Dumnezeu, Noe a ştiut că va ploua, în ciuda a orice a spus altcineva, deşi nu mai plouase niciodată până atunci.

Înainte de potop nu plouase niciodată, fiindcă Dumnezeu iriga pământul şi vegetaţia prin fântânile din pământ. Până atunci nu fusese nici un nor pe cer, dar cu toate acestea Noe a ştiut că apa va veni din cer. Cum va face El posibil acest lucru? Noe nu  a ştiut, dar a fost atât de perseverent, încât s-a dus şi a construit o arcă după indicaţiile date de Dumnezeu. El a fost perseverent pentru că a auzit Glasul lui Dumnezeu şi a stat în prezenţa Lui. Acest lucru ar trebui să pună pe foc aceasta biserică născută din nou. A fi perseverent!

Pe mine nu mă interesează câţi critici au râs de acest lucru, nici câţi oameni au spus că aşa ceva este imposibil, demonstrând ştiinţific că nu există apă sus. Noe a ştiut că a stat în prezenţa lui Dumnezeu şi că a vorbit cu El, pentru că El S-a identificat cu Cuvântul Său. Noe a fost insistent. Chiar dacă nu a vrut să-l ajute nimeni, a construit arca de unul singur. A construit-o pentru că a ştiut că era Cuvântul lui Dumnezeu.

Mă gândesc că Moise, un mare învăţat, era atât de înţelept încât putea să-i înveţe şi pe alţii înţelepciunea egipteană. Putea să-i înveţe şi pe învăţători. Moise cunoştea toată teologia egipteană şi pe a familiei lui. El era un bărbat inteligent şi iscusit. Noi am citit că era un mare conducător militar, dar a pierdut totul din cauza unui singur lucru: pentru că a omorât un egiptean. Totul s-a prăbuşit când a fost întrebat: „Ne vei omorî şi pe noi cum ai făcut cu egipteanul acela?” El se gândise că fraţii lui vor înţelege aceasta, dar se înşelase.

Aceasta mi-a adus în minte un gând, şi anume, că acesta este motivul pentru care au dat greş sistemele noastre. Din cauza aceasta s-ar putea ca noi să nu fim niciodată capabili să educăm oamenii pentru Dumnezeu. Noi nu vom putea să-i organizăm niciodată pentru El. Noi am încercat toate aceste sisteme, dar toate au căzut aşa cum a căzut Turnul Babel. Dumnezeul cel neschimbător a hotărât o dată pentru totdeauna cum să-l salveze pe omul căzut în Eden, pentru că atunci când El ia o decizie, este valabilă pentru totdeauna. Nu poate s-o mai schimbe. El nu poate deveni mai înţelept, pentru că El este Izvorul înţelepciunii. Nu contează ce spune ştiinţa, pentru că dacă acel lucru este contrar înţelepciunii şi Cuvântului lui Dumnezeu, este greşit. Nu mă interesează cât se poate dovedi ştiinţific, este greşit.

Dumnezeu a hotărât să-l salveze pe omul căzut prin sângele unui nevinovat. Ei au încercat să construiască oraşe, au încercat să le unească şi să-i educe pe oameni, dar de fiecare dată s-au îndepărtat tot mai mult de El. Tu nu vei putea să-l salvezi niciodată pe un om până când nu vine înapoi sub sânge. Acesta este singurul loc în care Dumnezeu Se va întâlni vreodată cu un om. Nu după capacitatea lui intelectuală, nu după inteligenţa lui, nu după câţi l-au ales preot, episcop, preşedinte de stat, predicator, diacon sau orice altceva, fiindcă nu acesta este felul în care se întâlneşte Dumnezeu cu omul. El se întâlneşte cu omul numai atunci când acesta este sub sângele vărsat. Singurul fel în care Israel a fost în stare să-L întâlnească pe Dumnezeu şi să I se închine, a fost sub sângele vărsat. Aceasta este singura cale dată de Dumnezeu. Nici o altă cale nu va merge. Dumnezeu Se întâlneşte cu omul şi Îl primeşte în prezenţa Sa, numai sub sângele vărsat.

Moise a fost un intelectual fugar, un profet fugar în fundul pustiului, s-a căsătorit cu acea femeie etiopeană şi a avut cu ea un copil, pe Gherşom. Și iată că într-o zi, în timp ce umbla prin deşert, un bătrân de optzeci de ani care arăta ca un predicator scos din uz, a întâlnit un rug care ardea şi nu se mistuia. Moise s-a apropiat să vadă ce se întâmplă, şi astfel a venit în prezenţa lui Dumnezeu şi a auzit Glasul Lui când Stâlpul de Foc a stat în acel rug şi i-a vorbit. El se temuse şi să se apropie de Egipt, fiindcă ştia că Faraon voia să-i ia viaţa, dar după întâlnirea cu El nu mai putea să-L oprească nimic.

Când un om ajunge în prezenţa lui Dumnezeu şi aude Glasul Lui, face lucruri atât de radicale încât pentru oamenii din jur pare ridicol.

În ziua următoare, Moise stătea acolo cu toiagul acela strâmb, un bătrân de optzeci de ani, cu barba atârnând până la brâu şi cu chelia strălucind în soare, iar soţia lui mergea alături de el pe un catâr, cu copilul în braţe; el, căruia îi era frică să meargă cu o oştire să-l atace pe Faraonul din Egipt care ţinea sub stăpânire toţi acei sclavi, mergea acum pe drum în felul acesta, cu privirea aţintită în sus şi lăudându-L pe Dumnezeu.

„Unde mergi, Moise?”

„Mă duc în Egipt să preiau conducerea.” Invazia unui singur om! De ce? Pentru că a stat în prezenţa lui Dumnezeu şi a văzut ce putea face Dumnezeu cu un toiag. El nu ştia ce putea face printr-o armată, dar a văzut ce putea face printr-un toiag.

Eu nu ştiu ce poate face El printr-o denominaţiune, dar ştiu ce poate face printr-un om care ¡ se predă total Lui. Tot ce-¡ trebuie Lui este o singură persoană, iar aceasta eşti tu. Atunci, el va fi perseverent şi nu îl va putea opri nimic.

Moise a venit în prezenţa lui Dumnezeu şi I-a auzit Glasul printr-un semn supranatural. Moise ştia că Dumnezeu era un Foc mistuitor, şi iată că El era prezent într-un rug în flăcări. Toată educaţia şi teologia l-au părăsit în clipa aceea pentru că ştia un singur lucru: că-L întâlnise pe Dumnezeu şi că avea poruncile Lui. Lui Moise îi era suficient un toiag strâmb, pentru că fusese în prezenţa lui Dumnezeu.

Nu conta câţi oameni pregătiţi avea Egiptul; aceste lucruri nu însemnau nimic pentru Moise. El a stat în prezenţa lui Dumnezeu şi astfel a devenit perseverent. Împotriva tuturor obstacolelor şi a zecilor de mii de oameni instruiţi, el urma să meargă acolo să preia conducerea cu un toiag strâmb. Opreşte-l dacă poţi! Nimic nu îl putea opri! Aceasta a şi făcut Moise: s-a dus acolo şi a preluat conducerea pentru că era perseverent. El era convins pe deplin, pentru că a fost în prezenţa lui Dumnezeu şi a auzit Glasul Lui vorbind din acea prezenţă. Amin. Aceea nu era un Glas oarecare, ci era un Glas biblic. Vedeţi? Sunt tot felul de glasuri, dar voi trebuie să le verificaţi cu Cuvântul.

Glasul acela a spus: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov şi am promis că-¡ voi elibera pe oamenii aceia. Timpul este aici. Eu am auzit gemetele lor şi am văzut cum sunt apăsaţi de stăpânii lor; Mi-am adus aminte de făgăduinţa Mea şi am venit să-¡ eliberez, iar pentru aceasta te trimit pe tine s-o faci.” Aceasta a fost suficient pentru Moise. El a văzut slava Lui şi s-a dus.

David a fost foarte perseverent când a venit la oştirea lui Israel aflată într-o situaţie umilitoare. De partea cealaltă a râului erau filistenii cu Goliat, o mare încercare pentru toţi, fiindcă avea o statură dublă faţă de statura unui om obişnuit, cu nişte degete de paisprezece inci (treizeci şi şase de centimetri) şi cu o suliţă de şapte picioare (doi metri), cu care putea să ridice oamenii şi să-¡ arunce la o parte în timp ce înaintau pe colină în sus.

Când vrăjmaşul ştie că este în avantaj, îi place să se laude. Astfel, Goliat spunea: „Să nu fie prea multă vărsare de sânge! Saul, lasă ca un slujitor de-al tău să vină şi să se lupte cu mine. Dacă îl omor eu, atunci ne veţi sluji voi pe noi, iar dacă mă va omorî el pe mine, vă vom sluji noi.” Vedeţi? Când vrăjmaşul este în avantaj face aceasta.

Toţi soldaţii lui Saul tremurau atât de tare încât abia îşi puteau ţine armele în mână. Până şi Saul, care era cel mai abil dintre ei şi care era cu capul şi umerii deasupra tuturor, nu îndrăznea să-l atace, deşi se presupunea că era unsul Domnului.

Dar iată că din sălbăticie a venit un tip micuţ, cu umerii plecaţi şi cu o praştie în mână. Vedeţi? Uriaşul acela s-a lăudat în faţa persoanei greşite, fiindcă David a spus: „Vreţi să spuneţi că îl lăsaţi pe filisteanul acela netăiat împrejur să stea acolo şi să ocărască oştirea Dumnezeului celui Viu? Vreţi să-mi spuneţi că faceţi aceasta?”

Dar fraţii lui ¡-au răspuns: „Tu eşti un amărât, aşa că du-te înapoi la oile tale!”

Vestea a ajuns însă la Saul, iar el a spus: „Aduceţi-l aici pe puştiul acela, fiindcă vreau să-l văd!”

Când a venit înaintea lui Saul, David arăta ca un băieţandru  rumen  în obraji, iar părul îi atârna probabil până peste ochi. Saul ¡-a zis: „Tu nu te poţi lupta cu uriaşul acela, fiindcă eşti doar un tânăr mărunţel, în timp ce el este războinic încă din tinereţe. Îţi admir curajul, dar nu te poţi lupta cu el pentru că este prea măreţ!”

Ce s-a întâmplat în continuare? Saul a zis: „Haide să vedem dacă poţi folosi armura mea!” Apoi l-a îmbrăcat în armura lui şi ¡-a dat şi scutul, dar micuţul David nici nu putea să se ţină pe picioare. El nu era obişnuit cu acele lucruri. Astfel, vedem că vesta ecleziastică a lui Saul nu se potrivea unui om ca David, care ¡-a zis împăratului:

„Eu nu ştiu nimic despre aceste lucruri, ia-le jos de pe mine! Nu le cunosc, dar ştiu un lucru: Odată când păzeam turma tatălui meu, a venit un leu şi mi-a luat una din oiţe. M-am dus imediat după ea, pentru că tatăl meu mi le-a dat în grijă.” Amin. Orice păstor bun este un păzitor al oilor. David a continuat: „Nu aveam nimic altceva decât această praştie, dar l-am doborât la pământ, iar când a încercat să se ridice împotriva mea, l-am omorât. Altădată, a venit un urs şi mi-a luat o oaie, dar eu am fugit după el, ¡-am smuls-o din gură şi l-am omorât. Cu atât mai mult Dumnezeul lui Israel, Dumnezeul cerurilor, mi-l va da în mână pe acest filistean netăiat împrejur.”

Băiatul acela micuţ a fost perseverent, pentru că ştia ce spune. El ştia în Cine credea  şi era convins că era în stare să ţină de lucrul care ¡ se dăduse în acea zi. David avusese numai o praştie, dar a spus: „Voi merge şi voi lupta cu filisteanul acela!” Motivul pentru care era atât de perseverent a fost că ştia că Dumnezeul care l-a ajutat să scape oaia din gura unui animal şi s-o aducă înapoi la tatăl său, îl va ajuta să-l biruiască pe acel om.

 Gândiţi-vă la aceasta, predicatorilor. Noi simţim la fel cu privire la voi, oile din seara aceasta. Diavolul a venit şi v-a lovit cu o boală. Aşa este. El va scos din ţarcul unei sănătăţi bune, dar deşi nu am nici un PhD, LLD şi nu cunosc nici măcar gramatica aşa cum trebuie, ştiu ce am şi vin după voi să vă aduc la păşuni verzi şi izvoare de apă. De aceea suntem pe această platformă în seara aceasta: ca să vă scoatem din gura leului şi să vă aducem înapoi. Fiţi răbdători, ascultaţi cu atenţie şi fiţi atenţi la ceea ce încercăm să facem, fiindcă vrem să vă ajutăm.

David a fost foarte insistent pentru că a ştiut în Cine credea şi de asemenea a ştiut ce era în stare să facă, fiindcă putea fi dus la îndeplinire ceea ce I-a încredinţat lui Dumnezeu.

   Mă gândesc apoi la Samson, un alt mare judecător din Israel. Oamenii şi-l închipuie ca fiind un om cu umerii cât uşile de la şură, dar dacă ar fi fost aşa, n-ar fi fost de mirare ca un om ca el să ridice porţile din Gaza pe umeri şi să le ducă sus pe munte, sau să sfâşie un leu. În realitate, Samson era doar un pipirig, cu l-am numi în limbajul străzii, un tânăr mărunt cu plete cârlionţate împletite în şapte codiţe şi alintat fiindcă era băiatul mamei. Ei bine, ei se gândesc că un om înalt de zece picioare (trei metri), ar putea desigur să ia un leu şi să-l omoare, dar ce era ciudat era faptul că acel individ mărunt părea total neajutorat până când venea Duhul Domnului peste el. Atunci nu mai era Samson, ci era Duhul Domnului în Samson.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru apostoli, fiindcă nu ei făceau acele lucruri măreţe. Isus ¡-a ales pe fiecare dintre ei, dar niciunul nu avea destulă educaţie ca să-şi semneze numele. El nu a ales preoţi şi nici teologi, ci a ales pescari şi văcari, neînvăţaţi şi neînţelepţi, ca să poată lua situaţia în mâna Lui şi să facă ceva din nimic. Aceasta este natura Lui. El nu are nevoie de şcoli şi oameni învăţaţi, ci foloseşte ceva care îşi dă seama că este un nimic. Intră acolo şi face ceva din el.

Acest Samson era un nazireu şi avea şapte şuviţe cârlionţate care-¡ atârnau pe spate; iar când venea Duhul Domnului peste el, nu se temea de nimic. De ce? El era perseverent cât timp putea să-şi simtă şuviţele pe spate. Atunci ştia că este în voia lui Dumnezeu şi nu putea fi oprit de nimeni şi nimic. Astfel, oraşul nu putea să-l oprească; leul nu putea să-l omoare; soldaţii nu puteau să-l biruiască, ci a luat o falcă de măgar şi a omorât o mie de filisteni cu ea.

Ştiaţi că acele coifuri de aramă aveau grosimea peste doi centimetri şi jumătate? Ştiţi ce s-ar întâmpla dacă ai lovi cu un os uscat un asemenea coif? Osul s-ar sparge în milioane de bucăţi. Dar Samson a stat acolo înarmat doar cu acea falcă de măgar şi ¡-a bătut cu ea peste cap pe cei o mie de filisteni, omorându-i.  De ce aceasta? Pentru că a fost perseverent. Astfel, de câte ori lovea, el simţea cum acea juruinţă de nazireu se mişca în el.

Cu atât mai mult ar trebui să fie aşa biserica, în seara aceasta, fiindcă susţine că este născută din nou din Duhul liber al lui Dumnezeu. Dar ce faceţi voi? Staţi în adunare, vedeţi dovada învierii lui Isus Hristos şi totuşi staţi nemişcaţi şi îl lăsaţi pe Satan să vă împingă de colo-colo. Este foarte ciudat. Cât timp simţiţi prezenţa Duhului Sfânt şi ştiţi că acesta este Cuvântul şi făgăduinţa Lui pentru această zi, ar trebui să fiţi perseverenţi şi insistenţi până când este rezolvată problema. A fi perseverent! Stai pe acel lucru! Dumnezeu a promis acel lucru, deci nu eşti tu, ci este El!

Ce ziceţi de fecioara Maria? Mă îndrept acum spre femei. Ea era o tânără simplă şi trăia într-un oraş mai rău decât Topeka. Ea a trăit acolo, dar a trăit o viaţă corectă, şi era logodită cu un bărbat numit Iosif. Într-o zi, ea mergea spre fântână să ia apă, şi iată că deodată a strălucit înaintea ei o Lumină puternică. Era îngerul Gavril, care i-a spus că urma să rămână însărcinată fără să cunoască bărbat şi va naşte un Fiu. În acelaşi timp, îngerul i-a spus de Elisabeta, verişoara ei, care deşi era bătrână, urma să aibă un fiu la vârsta aceea înaintată.

Puteţi să vă imaginaţi ce motiv de batjocură ar fi avut oamenii dacă ar fi auzit că acea tânără logodită cu un bărbat urma să fie mamă? Dar pentru ea nu a contat aceasta, pentru că fusese în prezenţa lui Dumnezeu şi auzise Glasul Său. Vedeţi? Ei nu-i păsa de părerea oamenilor, nici de batjocura lor sau de ceea ce aveau ei se spus. Maria a fost perseverentă şi a mers mai departe.

Femeile din vremea aceea nu erau ca cele de astăzi, cu pantaloni scurţi, iar cu câteva zile înainte de naştere le găseşti umblând pe stradă aşa înaintea bărbaţilor. Aceasta este o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Aşa este.

Elisabeta s-a ascuns de oameni, iar Maria s-a dus s-o viziteze în munţii din Iudeea, înainte să devină mamă. Astfel, într-o dimineaţă, în timp ce stătea ascunsă, Elisabeta a privit prin perdea şi a văzut-o pe tânăra Maria, verişoara sa, alergând spre casa ei. Ca femei din vremea aceea, ele s-au bucurat foarte mult de întâlnire. Ele preţuiau mult una înaintea celeilalte, iar când s-au văzut, au alergat probabil, una înaintea celeilalte, s-au îmbrăţişat şi s-au salutat.

Maria a zis: „Am înţeles că vei fi mamă.

„Da,” a răspuns Elisabeta.

„Si eu voi fi mamă”, a spus Maria.

„Oh, tu şi Iosif sunteţi deja căsătoriţi?”

„Nu, nu suntem căsătoriţi.”

„Dragă”, a continuat Elisabeta mirată. „vrei să spui că tu şi Iosif nu sunteţi căsătoriţi şi totuşi vei fi mamă?”

„Da.”

„Cum este posibil aşa ceva?”

„Duhul Sfânt m-a umbrit. Glasul lui Dumnezeu mi-a spus aceasta şi ştiu că şi tu vei fi mamă.”

„Da, am deja şase luni, dar sunt îngrijorată pentru că copilul nu s-a mişcat încă.”

Oricine ştie că aşa ceva este neobişnuit. După două sau trei luni, se simte deja viaţa, dar în cazul acesta au trecut deja şase luni şi nu se simţea viaţa. Copilul acela era mort. Deşi sarcina avea şase luni, era fără viaţă, iar Elisabeta a spus că era îngrijorată din cauza aceasta.

Maria i-a zis Elisabetei: „Duhul Sfânt a venit peste mine şi m-a umbrit. El mi-a spus că voi avea un Fiu care va fi chemat „Fiul lui Dumnezeu” şi Îi voi pune Numele „Isus.”

Când Numele omenesc al lui Dumnezeu, „Isus”, a fost rostit pentru prima dată de buze omeneşti, un copil a venit la viaţă în pântecele unei femei, şi a primit Duhul Sfânt. Dacă aceasta s-a întâmplat cu un copil mort în pântecele unei femei, ce ar trebui să se întâmple cu o biserică născută din nou? Când Numele lui Isus Hristos a fost rostit pentru prima dată de buze omeneşti, un bebeluş mort a venit la viaţă în pântecele mamei lui şi a primit Duhul Sfânt.

„Cum mi-a fost dat mie să vină la mine maica Domnului meu?

Fiindcă iată, cum mi-a ajuns la urechi glasul urării tale, mi-a săltat pruncul în pântece de bucurie.” (Luca 1.43-44).

Noi astăzi susţinem că avem acel Duh Sfânt, dar suntem atât de laşi în privinţa aceasta, încât ne temem să ieşim afară. Noi trebuie să fim insistenţi, iar dacă avem cu adevărat Duhul Sfânt, vom fi.

M-am îndepărtat puţin de tema mea. Imediat trebuie să chem rândul de rugăciune şi nici n-am intrat încă în textul citit. Timpul este prea scurt.

Femeia despre care vorbim este o siro-feniciană, o grecoaică ce a auzit despre Isus. „Credinţa vine prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu.” Ea a auzit acest Cuvânt.

Uneori, credinţa găseşte o sursă pe care alţii nu o văd. Astfel, un medic ar putea spune: „Copile, eu am făcut tot ce am putut.” El este la capătul drumului, fiindcă a făcut tot ce este posibil omeneşte. El vede că boala este avansată şi că nu mai poate face nimic. Dar credinţa găseşte o sursă despre care medicul nu ştie nimic. Ştiinţa nu poate dovedi aceasta, pentru că credinţa…

Toată armura lui Dumnezeu este supranaturală. Ce este armura lui Dumnezeu? Dragoste. Ce este dragostea? Dovedeşte-mi ştiinţific existenţa dragostei. Unde este ea? Câţi dintre voi iubiţi? Ridicaţi mâna. Vă iubiţi soţia, fratele, prietenii?  Ei bine, vreau ca cineva să-mi dovedească ştiinţific care parte din mine este dragostea. De unde o cumperi, de la ce farmacie, fiindcă doresc o grămadă de dragoste. Dar bucurie? Aveţi bucurie? Pace, îndelungă răbdare, blândeţe, bunătate? Totul este supranatural.

Dumnezeu este supranatural. Tu nu Îl poţi dovedi ştiinţific, dar Îl crezi. Trebuie să Îl crezi. Un om care spune: „Ce nu poate fi dovedit ştiinţific, nu este în ordine, nu există”, nu poate fi creştin. El trebuie să creadă. Noi Îl credem pe Dumnezeu prin credinţă, nu prin educaţie şi nici prin teologie. „Tu eşti mântuit prin credinţă.”

  Observaţi acum că credinţa găseşte o sursă pe care alţii nu o văd. Cuvântul Lui este o Sabie. Astfel, în Evrei 4.12 scrie: „Cuvântul lui Dumnezeu este mai ascuţit decât o sabie cu două tăişuri. El deosebeşte gândurile şi simţirile inimii.” Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu, şi singurul care poate ţine această Sabie este mâna credinţei.

Nimic altceva nu poate face aceasta. Dacă n-ai credinţă, trebuie să vezi ceva, ceva ştiinţific. Dar acea Sabie nu poate fi ţinută prin ştiinţă şi educaţie.  Tu nu poţi face aceasta prin educaţie pentru că ea este prea complicată şi răsucită. Tu nu poţi face aceasta, pentru că atunci s-ar nega singură. Isus  a spus: „Este ascunsă faţă de lume,” aşa că uită aceasta. Este ascunsă, iar când Dumnezeu ascunde ceva, este ascuns cu adevărat.

Dacă eşti creştin, tu eşti ascuns. Atunci „eşti mort şi viaţa ta este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu şi pecetluită cu Duhul Sfânt.” Cum te va mai găsi diavolul? El nu mai poate face aceasta, fiindcă eşti ascuns. Dumnezeu te ascunde. Amin. Ce loc ascuns! În sânul lui Isus Hristos.

Credinţa ţine acest lucru şi îl stăpâneşte.  Poate nu eşti îndeajuns de puternic, nici îndeajuns de înarmat cu acea armură a credinţei, ca să străpungi o gaură şi să intri prin ea cum fac alţii. Dar trebuie să tot încerci şi ea va veni. Ţine-te acolo! Femeia aceasta grecoaică s-a lovit de multe obstacole, dar nu şi credinţa ei. Credinţa nu are nici un obstacol! Ea nu poate fi oprită de nimic. Ei nu-i pasă ce spun alţii, nimic n-o poate stăvili.

Haideţi să vedem câteva lucruri care i se puteau întâmpla acestei femei.

Poate cineva i-a zis: „Tu eşti grecoaică şi denominaţiunea ta nu sponsorizează această întâlnire.” Dar ea a fost perseverentă şi a mers înainte pentru că auzise, iar „credinţa vine prin auzire.” Nu prin cooperare, ci prin auzire.

Fiţi atenţi. Poate i s-a spus una sau alta: „Tu eşti grecoaică, iar ei nu sunt din clasa ta socială şi fac parte dintr-o altă rasă de oameni.” Nici aceasta nu a deranjat-o.

Poate unii au venit şi i-au zis: „Este absurd! Zilele minunilor au trecut, nu mai există vindecarea de care ai auzit. El este doar un fanatic care s-a ridicat.” Desigur, ei au tot felul de dolari falşi, dar undeva se află şi unul adevărat. Aşa este. Ei spun: „Zilele minunilor au trecut, nu mai există aşa ceva. Acolo este doar o grămadă de fanatici, un grup de oameni. Noi am tot avut din ăştia!”

Dar femeia aceasta a fost atinsă de ceva şi astfel a fost perseverentă în continuare. Poate că zilele minunilor trecuseră pentru cei care îi vorbeau, dar nu şi pentru ea. Poate că ele au trecut pentru unii din asociaţii voştri, dar nu şi pentru voi dacă aveţi credinţă.

Poate acolo s-a găsit şi un alt grup, nişte femei care stăteau într-un colţ şi spuneau: „Marta (sper că nu este nici o Marta aici), ştii ceva? Soţul tău te va părăsi negreşit dacă mergi la întâlnirea aceea! Ştiu că fiica ta are epilepsie, dar dacă soţul tău te prinde că mergi acolo… El aparţine de cele mai mari cluburi şi asociaţii din oraş, iar dacă mergi acolo , te va părăsi.” Aceasta n-a însemnat nimic pentru ea, fiindcă era hotărâtă să meargă oricum. Credinţa a preluat controlul, iar ea nu cunoaşte oprelişti.

Ei bine, poate că acolo, deoparte, mai era un grup care spunea: „Vei fi de râsul bisericii pentru că te duci acolo pentru nimic. Oamenii vor şti că te duci acolo, aşa că de îndată ce te vei identifica cu ei, vei fi de râsul tuturor. Toată lumea va râde de tine.”

Aceasta nu a însemnat nimic pentru ea şi a continuat la fel de perseverentă.

Un alt grup a spus: „Te vor da afară din biserică şi îţi vor înapoia carnetul de membru.” Cu toate acestea, ea a continuat la fel de perseverentă. Nici acest lucru nu a putut s-o oprească. De ce? Pentru că ea a apucat credinţa.

Mi-aş dori să mă pot opri aici timp de patru ore, să vă povestesc experienţe similare trăite de unii oameni şi de copii. După spusele doctorilor, ei erau pe moarte, dar în seara aceasta trăiesc prin harul Domnului. De ce aceasta? Pentru că i-a apucat ceva: credinţa. Aceasta este ideea principală. În ordine.

Femeia a trecut prin toate aceste porţi, critici, batjocuri şi comentarii, ca: „Soţul te va pune deoparte; biserica te va da afară şi îţi va da înapoi carnetul de membru; vei fi o excomunicată şi vei fi numită o „holly-roller”. Toate acestea nu au însemnat nimic pentru ea, fiindcă Îl văzuse deja pe Dumnezeu. Ea L-a auzit, iar credinţa vine prin auzire. Femeia a ştiut că alţii au fost vindecaţi, aşa că de ce n-ar fi putut fi vindecată şi fiica ei? Vedeţi cum a trecut ea prin încercare?

Într-un final, femeia a ajuns la picioarele lui Isus, dar priviţi ce lovitură! Mulţi oameni cred că dacă ajung acolo, totul este gata, dar de fapt este doar începutul. Ce dezamăgire a fost pentru ea când a ajuns la Isus, sau mai degrabă, ce dezamăgire ar fi pentru noi astăzi! Isus i-a spus că nici măcar n-a fost trimis la rasa ei.

Dacă eraţi voi, penticostalii de astăzi, v-aţi fi ridicat nasul în aer şi aţi fi plecat spunând: „Despre aceasta este vorba? Dacă nu mă plac cei de la Adunarea lui Dumnezeu, voi merge la unitarieni, iar dacă nu mă plac nici ei, voi merge la Biserica lui Dumnezeu, fiindcă nu trebuie să îndur asemenea lucruri!” Vedeţi? Acesta este motivul pentru care nu mai sunt minuni în biserică. Acesta este motivul pentru care nu mai este credinţă în biserică. Înţelegeţi?

Până şi Isus, Dumnezeul! Fiţi atenţi! Dumnezeul la care voia să se închine, Cel de la care aştepta să-i schimbe gândirea şi în care voia să se încreadă, i-a întors spatele când a ajuns la El. Vă mai amintiţi ce am spus aseară despre florile hibride? Creştinul de astăzi este o reproducere şi nu un original. Dacă aţi fi avut botezul original pe care l-a avut biserica de la început de Rusalii, nu v-ar putea opri nimic. Aţi fi ca o casă în flăcări pe o vreme uscată şi cu vânt puternic. Nimic nu o poate opri; ea este în flăcări. Dar ce se întâmplă astăzi? Astăzi este un grup diferit de cel de la început, iar părerea mea este că aceasta se datorează faptului că este o reproducere şi nu originalul.

Deci, El i-a întors spatele. Astăzi noi trebuie să-i mângâiem şi să spunem: „Dacă vii aici, adu-ţi carnetul de membru sau scrisoarea de recomandare şi voi vedea ce pot face pentru tine. Mă voi întâlni cu comitetul diaconilor şi vom vedea dacă te vor pune în discuţie sau ceva de felul acesta.” Ei trebuie să procedeze aşa astăzi. Vedeţi ce fel de oameni avem astăzi? Dar femeia aceea când a ajuns la El, a auzit: „Nici măcar nu sunt trimis pentru cei din rasa ta! La urma urmelor, voi nu sunteţi nimic altceva decât o haită de câini.”

   O, vai, ce am fi făcut noi dacă eram în locul ei? Ce ai fi făcut tu? Întreabă-te aceasta şi fii sincer. Cineva s-a supărat şi a spus că dacă nu intră în seara aceasta în rândul de rugăciune, nu mai vine niciodată. Puteţi spune că aveţi credinţă dacă vorbiţi aşa? Ţineţi minte că banda aceasta va merge în toată lume, ceea ce înseamnă că nu arăt cu degetul numai aici, ci pretutindeni. Vedeţi? Cu siguranţă nu ai mai veni. Tu nu poţi nici măcar să stai jos şi să asculţi predica. Vedeţi? Şi apoi spuneţi: „Dar eu am credinţă!” Sigur…

     Ea a fost numită câine. Acest atribut era cel mai josnic pentru acea vreme, pentru că era vorba de un animal necurat. Desigur, astăzi câinele este un idol pentru că sunt femei care iau câte un câine bătrân şi îl îngrijesc cum face o mamă, în timp ce iau anticoncepţionale fiindcă vor să meargă la dansuri, petreceri şi aşa mai departe, şi nu au timp pentru copii. Dar în ce-l priveşte pe câine, ştiu că pot să-l pună într-o cuşcă şi să-l ia cu ele. Aşa este. Iau anticoncepţionale, apoi merg la biserică şi cântă în cor, poartă pantaloni scurţi, lungi şi orice altceva, apoi se numesc creştine; îşi taie părul apoi spun că sunt în părtăşie cu Dumnezeu, deşi Biblia spune că nu este adevărat. Aşa este. Ascultaţi!

Voi spuneţi: „De ce te legi de bietele de ele?”

La început, încălcarea unui singur Cuvânt a cauzat toate bolile şi moartea. Nu uitaţi că Acelaşi Dumnezeu a spus la sfârşitul cărţii: „Cine va scoate sau va adăuga un singur Cuvânt…” Deci nu contează câte fapte faci, cât eşti de sfânt, cât de sus sari, strigi sau vorbeşti în limbi, fugi de-a lungul încăperii, cât dai la săraci sau orice vrei să faci, nu este ce se cere. Voi aţi rupt Cuvântul şi din pricina acelui singur Cuvânt, nu puteţi merge înapoi.  Aşa este. Un singur Cuvânt. Astfel, luaţi un crez în locul Cuvântului pentru că vi se potriveşte mai bine.

Oamenii se pot alătura unei biserici şi să facă ce vor, pentru că aceea este numai o colibă sau un adăpost. Nu este o biserică. Tu trebuie să te naşti în biserică, şi nu să te alături unei colibe. Tu trebuie să te naşti în Biserică, nu într-o biserică oarecare, pentru că este o singură Biserică. Eu sunt în familia Branham de cincizeci şi cinci de ani, iar ei nu mi-au spus niciodată să mă alătur familiei, pentru că am fost născut în ea. Aşa este.

Desigur, El i-a întors spatele şi a numit-o câine, dar cu toate acestea ea a stat pe poziţie, a avut credinţă. Prietenii şi cei apropiaţi ei au dezamăgit-o şi au încercat să-i pună tot felul de piedici; totul a fost aruncat în calea ei ca s-o oprească, ceea ce dovedeşte că Satan încearcă să dea la o parte credinţa adevărată, dar nu poate face aceasta. Ei nu i-a păsat de ceea ce au spus ceilalţi, ci a fost perseverentă şi a mers mai departe.

 Apoi, când a ajuns la Isus, El i-a spus: „Eu nu sunt trimis la rasa ta; nu sunt trimis la biserica ta; ei nu colaborează cu noi. Pentru noi, voi nu sunteţi decât o haită de câini.”

Ce a răspuns ea la aceste cuvinte? „Este adevărat, Doamne.” Amin.

Credinţa va admite întotdeauna că Cuvântul este adevărat. Amin. Dacă voi vreţi să ţineţi în continuare de un crez, este treaba voastră, dar credinţa adevărată recunoaşte că Cuvântul este Adevărul.

Femeia a spus: „Este adevărat, Doamne, dar şi câinii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor.” (Matei 15.27). Aceasta a fost tot ce trebuia. Ea nu era o plantă de interior; nu era un hibrid, o aşa zisă creştină cum sunt multe astăzi; ea era o creştină adevărată. Vedeţi? Ea a recunoscut că El avea dreptate; nici măcar nu căuta pâinea pe care o mâncau copiii, ci dorea doar nişte firimituri.

Dar noi ori primim ce este mai bun, ori nu ne trebuie nimic. Mergem acolo şi spunem: „Noi avem credinţă, dar dacă nu ne tratează cum trebuie, plecăm!” Aceasta nu este credinţă! Nu este!

Credinţa este aici. Prieteni, ceea ce încerc să vă spun este că într-una din seri vom încerca să chemăm un rând de rugăciune şi aş vrea să nu mai văd nici o targă, scaun cu rotile, cârje sau ceva de felul acesta, ci doresc să-i văd pe toţi oamenii aceştia mergând pe picioarele lor. Vedeţi? Până nu veniţi cu o atitudine corectă, nu veţi primi nimic, Aşa este. Dacă vii aici doar pentru că cineva te bate pe umăr, nu vei primi nimic. Tu trebuie să ştii la Cine şi pentru ce vii. „Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este…” (Evrei 11.6).

Ţineţi minte că ea nu văzuse niciodată o minune. Era o femeie dintre neamuri, o grecoaică, dar deşi nu văzuse niciodată o minune, credea că există astfel de lucruri. Noi vedem minuni an după an şi zi după zi, dar cu toate acestea nu putem sta nici măcar o oră sau două.

Femeia aceasta era la fel ca şi curva Rahav. Rahav era o femeie dintre neamuri; ea nu dorea să vadă cum arată Iosua sau cum îşi poartă hainele, ci a spus: „Am auzit şi am crezut!” Aceasta este tot. Ea a auzit şi a crezut.

Isus i-a zis femeii: „Pentru că ai spus aceasta…” Vedeţi? Ea a avut atitudinea corectă când s-a apropiat de darul lui Dumnezeu. Să ţineţi minte că ea a fost prima persoană dintre neamuri prin care s-a făcut o minune datorită credinţei ei. Credinţa recunoaşte că Cuvântul este adevărat şi se smereşte.

Haideţi să vorbim puţin despre Marta şi despre felul în care s-a purtat în prezenţa lui Dumnezeu. Marta, sora lui Lazăr, a fost smerită în prezenţa lui Isus. Ea a fost perseverentă când a ajuns El acolo şi a spus:  „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu

Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu, Îţi va da Dumnezeu.” (Ioan 11.21-22).

Isus i-a zis: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.

Şi oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” (v. 25-26).

Ţineţi minte că ea ar fi avut dreptul să-L certe, deoarece, atunci când fratele ei era bolnav, ea a trimis de două ori să-L cheme, dar El l-a lăsat să moară. Marta avea însă credinţă.

Femeia sunamită a crezut că Dumnezeu era în profetul Său, Elisei, atunci când i-a murit copilul, aşa că s-a dus direct la el şi i-a zis: „Viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu te voi părăsi.” (2Împăraţi 4.30). Ea a fost perseverentă. Elisei nu a ştiut ce să facă, aşa că s-a dus în cameră şi s-a plimbat încoace şi încolo până când a venit Duhul lui Dumnezeu, prezenţa lui Dumnezeu. Atunci s-a întins peste copil, iar acesta a strănutat de şapte ori şi a revenit la viaţă, pentru că cineva a fost insistent şi a ţinut de credinţă ca să ajungă la omul lui Dumnezeu.

Marta a ştiut că dacă Dumnezeu a fost în Elisei, cu atât mai mult este în Isus, în Fiul Lui. Ea a ştiut aceasta, pentru că credinţa vine prin auzire; şi a fost perseverentă în prezenţa lui Isus.

Se părea că El îi întorcea spatele şi spunea că el va învia, dar ea a fost perseverentă şi a trecut peste toate criticile care spuneau: „Unde este programul divin de care vorbeai? Unde este? Fratele tău este mort şi îngropat. Păstorul a fost plecat din oraş până când a murit el, iar acum s-a întors.” Dar aceasta nu i-a stat în cale, ci a trecut de fiecare critic până când a ajuns la El, iar atunci a primit ceea ce cerea.

Văd că printre noi sunt câţiva fraţi din Tabernacol. Cu câtva timp în urmă, a venit la Tabernacol o doamnă. Noi avem în fiecare seară adunări ca aici, dar în seara aceea nu aveam de gând să mă rog pentru bolnavi. Femeia era din California şi avea o tumoare care cântărea cincizeci de livre (douăzeci şi trei de kilograme), iar ei au ţinut-o în spatele adunării. Tuturor li s-a spus că în seara aceea nu va fi nici o rugăciune pentru bolnavi, pentru că eu venisem de la o altă întâlnire şi aveam de gând doar să vorbesc.

Doi diaconi au dus-o în spatele clădirii şi au lăsat-o la uşa pe unde urma să ies. Astfel, când am trecut pe acolo, femeia m-a prins de cracul pantalonului şi mi-a zis: „Frate Branham, tot ce-ţi cer este să-ți pui mâinile peste mine, fiindcă cred că tumoarea va pleca dacă faci aceasta.” Ea arăta în felul acesta. (Fratele Branham arată).

Cam  după şase săptămâni, femeia a venit la o adunare şi a luat cu ea câteva surori ca s-o examineze. Fără să treacă prin nici o operaţie, ea nu mai avea nici măcar o urmă de tumoare. Pentru ea nu a contat că nu aveam o seară de rugăciune pentru bolnavi, ci a fost perseverentă. Şi pentru că a fost perseverentă, a primit ceea ce a cerut. Credinţa îşi găsise locul şi se prinsese.

Să-l privim acum pe Mica. Voi încheia imediat. Mica a fost în prezenţa a patru sute de preoţi bine pregătiţi, proroci ai evreilor şi aşa mai departe. Ei i-au spus: „Vino aici, Mica! Tu eşti scos afară din asociaţia predicatorilor de acolo, dar dacă vorbeşti la fel ca ei şi îi spui lui Ahab să se suie împreună cu Iosafat, vei fi primit înapoi în părtăşie.”

Dar Mica a răspuns: „Viu este Domnul că voi spune numai ce-mi va arăta El!”

Dumnezeule, dă-ne mai mulţi ca Mica! Vedeţi? El a aşteptat şi vedenia de noapte a venit, iar când s-a întâmplat aceasta, a verificat-o cu Cuvântul. Cuvântul lui Dumnezeu a spus: „Câinii vor linge sângele lui Ahab, la fel cum s-a întâmplat şi cu Nabot.” Astfel, vedem că vedenia lui Mica a fost în concordanţă deplină cu Cuvântul.

El a fost perseverent când s-a dus acolo în dimineaţa următoare şi i-a zis împăratului: „Suie-te, dar eu văd Israelul risipit pe munţi ca nişte oi fără păstor.” Atunci episcopul care era mai mare peste ceilalţi proroci, l-a lovit pe Mica peste gură şi i-a zis: „Pe unde a ieşit Duhul Domnului din mine ca să-ţi vorbească?” Dar pe Mica nu l-a interesat ce spuneau ei, ci a stat liniştit. La rândul lui, Ahab a zis: „Aşa vorbeşte împăratul: „Puneţi pe omul acesta la închisoare şi hrăniţi-l cu pâinea şi apa întristării, până când mă voi întoarce în pace.” Cu alte cuvinte: „Când mă voi întoarce îi voi tăia capul!” sau ceva de felul acesta.

   Şi Mica a zis: „Dacă te vei întoarce în pace, Domnul n-a vorbit prin mine.” (1Împăraţi 22.24,27-28).

Oh, Mica a ştiut pe ce stătea! Pe el nu-l interesa ce gândeau ceilalţi, pentru că ştia că fusese în prezenţa lui Dumnezeu. El auzise Glasul lui Dumnezeu şi El se potrivea perfect cu Cuvântul lui Dumnezeu.

N-ar trebui să vedem şi noi ceasul în care trăim şi făgăduinţa pentru această zi promisă în Cuvântul lui Dumnezeu? Nu contează ce spun ceilalţi, pentru că Cuvântul a spus aceasta şi Isus a venit să Se facă cunoscut. A fi perseverent!

Omul acela orb care a fost vindecat de Isus nu putea să explice ce se întâmplase, nici să se certe cu teologia lor, dar ştia un singur lucru şi era perseverent.

Mama şi tatăl lui nu puteau vorbi despre aceasta, ci au zis: „Ne temem că vom fi daţi afară din sinagogă. Întrebaţi-l pe el pentru că este matur.”

Şi l-au întrebat: „Cine te-a vindecat?”

„Isus din Nazaret.”

„Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul acesta este un păcătos.”

„Eu nu ştiu dacă El este sau nu un păcătos, dar un lucru îl ştiu sigur: am fost orb şi acuma văd.”

„Noi nu ştim de unde vine Omul acesta.”

„Un lucru este ciudat: Voi sunteţi conducătorii religioşi din această zi şi ar trebui să ştiţi toate lucrurile spirituale, dar iată că aici stă un Om care mi-a deschis ochii deşi am fost orb din naştere, iar voi nu ştiţi de unde vine.” Oh, el a fost perseverent şi nu putea fi descurajat de nimic pentru că vorbise cu Dumnezeu!

Pe Natanael nu l-a interesat părerea celorlalţi, ci L-a numit „Domnul şi Împăratul lui Israel” în faţa păstorului său şi a celorlalţi, pentru că El i-a spus unde fusese cu o zi înainte şi ce făcuse. Lui Natanael nu i-a păsat de nimeni.

Femeii de la fântână nu i-a păsat câţi oameni au spus că nu avea voie să vorbească cu nimeni din cauză că era o prostituată. Ea a întâlnit Omul pe care Îl căutase de când era fetiţă, fiindcă ştia că Isus urma să vină în scenă şi că El era Profetul aşteptat. Ea a văzut că Profetul pe care l-a întâlnit i-a spus toate lucrurile pe care le făcuse. Puteai s-o opreşti? Cum am spus mai devreme, ea era ca o casă în flăcări. Nu puteai s-o opreşti. Inima ei era înflăcărată de bucurie şi se pace. Ea Îl văzuse pe Mesia; stătuse în prezenţa Lui, Îi auzise Cuvântul şi primise iertarea păcatelor.

„Noi ştim că atunci când va veni Mesia, El ne va spune toate aceste lucruri. Tu cine eşti? Desigur, trebuie să fii profetul Lui.”

„Eu, Cel ce vorbesc cu tine, sunt Acela,” a răspuns Isus.

Omul acela putea să facă acele lucruri şi nu minţea, aşa că trebuia să fie Mesia, iar vestea aceasta bună trebuia să fie răspândită.

La fel ar trebui să fim şi noi în seara aceasta, fiindcă stăm sub acelaşi Foc; ar trebui să fim perseverenţi şi să le spunem tuturor că Duhul Sfânt este real şi cade peste noi, făcând aceleaşi lucrări pe care le-a făcut înainte şi care sunt făgăduite pentru acest ceas. Problema este că noi nu suntem perseverenţi. Mă întreb dacă aceasta ne-a atins cu adevărat. Observaţi-o pe femeia de la fântână.

Trebuie să închei. Mai am cam o jumătate de pagină de notiţe, dar voi mai spune doar o istorioară, după care ne vom ruga pentru bolnavi. Mai suportaţi-mă încă zece sau cincisprezece minute.

Acum trei ani am fost în Mexic. Câţi dintre voi îl cunosc pe fratele Espinoza? Mă refer în primul rând la fraţii spanioli. Ei bine, se pare că mulţi dintre voi îl cunosc. El a fost traducătorul meu. Din câte ştiu, sunt singurul protestant care a fost vreodată acolo sponsorizat de guvern. Generalul Valdivia, pe care cred că vi-l amintiţi, şi care este unul dintre oamenii de afaceri creştini, un frate mântuit şi plin de Duhul Sfânt, este cel care a aranjat cu guvernul să mă primească şi m-a dus acolo.

Astfel, am închiriat o arenă mare pe care se puteau aduna câteva mii de oameni, dar nu puteau să se aşeze jos, ci trebuiau să stea în picioare. Dacă credeţi că este greu să stai în sala aceasta timp de două sau trei ore, gândiţi-vă cum este să stai în căldura aceea tropicală de la ora nouă dimineaţa până seara, zi după zi. Într-o noapte a început să plouă torenţial, iar femeile mexicane stăteau acolo cu părul ud atârnându-le pe faţă. Ploua atât de tare încât nu puteai vedea nici cât de aici până la mijlocul audienţei. Dar aceasta nu a avut nici o importanţă pentru ei, fiindcă se ţineau de Cuvântul Vieţii.

Eu am fost acolo numai pentru trei nopţi. Platforma era cam la fel de lungă ca cea de aici, poate puţin mai lungă. Pe individul care venea şi mă aducea la adunare l-am numit „Manana”, adică „mâine”, pentru că era foarte încet şi nu ajungea niciodată la timp.

Când am ajuns la adunare, m-au dus în spatele acelei platforme şi m-au coborât cu o scară. Câţi dintre voi îl cunosc pe fratele Jack Moore? Cred că îl cunoaşteţi cu toţii. Cred că îl cunoaşteţi şi pe John Sharitt şi pe alţii de acolo. Ei erau pe platformă în seara aceea.

Manana a împărţit numerele de rugăciune, iar Billy s-a dus printre rânduri să vadă dacă totul este în ordine. Ei puteau să le vorbească oamenilor şi să le dea numere de rugăciune, iar Billy mergea să vadă dacă era sau nu corect, dacă vindea cumva numere, dacă îi respecta pe oameni şi le dădea tuturor celor care aveau nevoie numere, sau făcea afaceri cu ele.

 În noaptea aceea, când au fost strigate numerele de rugăciune, a venit pe platformă un bătrân orb, desculţ, cu pantalonii zdrenţuiţi şi ţinând în mână o pălărie veche legată cu sârmă. Când s-a apropiat de mine am văzut că era orb. Eu stăteam acolo îmbrăcat cu haine bune, ca cele pe care le am în seara aceasta, fiindcă cineva îmi dăduse un costum nou şi frumos, iar în picioare aveam pantofi buni. Dar bătrânul acela sărman avea o cămaşă zdrenţuită şi era plin de praf de sus până jos. El stătea acolo orb de ambii ochi, cu o cataractă la fel de albă ca şi cămaşa mea. M-am uitat la el şi m-am gândit: „Ce lucru crud a făcut Satan!” Sărmanul om poate nu a avut niciodată în viaţa lui parte de o masă decentă.

Economia de acolo este foarte săracă. Să vă dau un exemplu ca să înţelegeţi ce vreau să spun. Să zicem că Pedro este constructor şi primeşte treizeci de pesos pe zi, dar el trebuie să lucreze timp de patru zile ca să-şi poată cumpăra o pereche de pantofi. Vedeţi? Dar ce se întâmplă cu sărmanul Pancho sau cu Chico, care câştigă numai patru pesos pe zi şi care au patru sau cinci copii de hrănit? El merge şi cumpără nişte chipsuri vechi de tortilla cu fasole pentru ai lui, iar Martina şi Cico vor avea o porţie, dar cineva din familie va trebui să sară peste cină. Ei trebuie să pună în fiecare zi deoparte o anumită sumă de bani cu care să cumpere o lumânare pe care trebuie s-o ardă pe un altar de aur pentru păcatele lor. Aceasta mă arde pe mine; aici este problema.

Bătrânul acela orb stătea acolo şi spunea ceva în spaniolă. El avea în mână, învârtit în jurul degetelor, un rozariu cu multe mărgele, iar eu i-am spus prin fratele Espinoza: „Dă-le jos!” L-am privit şi m-am gândit: „Îi voi măsura umerii şi îi voi da lui haina mea.” Dar era mult mai lat în umeri decât mine. Mi-am apropiat piciorul de al lui şi mi-am zis: „Aş putea să-mi scot pantofii din picioare şi să-i dau lui fără să observe cineva.” Dar picioarele lui erau mult mai mari decât ale mele. Ce puteam face pentru el? Oh, Dumnezeule!

Dacă nu simţi nimic pentru oameni, nu are nici un rost să încerci să-i slujeşti. Tu trebuie să simţi pentru ei. Acesta este motivul pentru care El ne-a simţit neputinţele.

L-am cuprins cu braţul în felul acesta şi am spus: „Tată ceresc, dacă ar mai trăi, tatăl meu ar fi la fel de bătrân ca el. El este tatăl cuiva. Stăteam acolo şi l-am auzit cum a strigat: „Gloria a Dios!” adică: „Glorie lui Dumnezeu!” L-am privit şi am văzut că bătrânul acela putea să vadă la fel de bine ca mine. El se plimba încoace şi încolo pe platformă numai ca să se mişte. Desigur, ei au fost nevoiţi să aducă paznicii, care erau în jur de patru sau cinci sute, ca să-i liniştească pe oameni, iar la sfârşit au fost nevoiţi să mă scoată pe sus, cu ajutorul sforilor.

În seara următoare când am ajuns pe platformă, am găsit o grămadă mare de haine: fulare, căciuli şi alte lucruri aşezate unele peste altele ca să mă rog pentru ele. Eu nu ştiu cum deosebeau care a cui este, dar toate erau puse acolo, unele peste altele. În seara aceea ploua şi eu am ajuns târziu. Imediat am început să predic şi am spus: „Și credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” (Evrei 11.1), iar fratele Espinoza traducea.

La un moment dat, a venit Billy, m-a bătut pe umăr şi mi-a zis: „Tată, trebuie să faci ceva. Manana a dat deja toate numerele de rugăciune, iar acolo este o femeie micuţă care are un copil mort de azi-dimineaţă.”

Voi aţi văzut articolul în revista oamenilor de afaceri. Să ţineţi minte că acel articol a trebuit să fie verificat înainte de a fi trimis la tipărit. Medicul a trebuit să semneze acea declaraţie, iar după o cercetare atentă, putea fi tipărită.

Billy mi-a zis: „Femeia este acolo şi are un copil mort care a decedat azi-dimineaţă în jurul orei nouă şi jumătate.” Aceasta se petrecea seara târziu. Femeia stătuse şi aşteptase toată ziua în ploaie, fără să ştie că Manana împărţise deja toate numerele de rugăciune. Billy a continuat: „Ea nu a primit număr de rugăciune, iar acolo am patruzeci sau cincizeci de paznici care nu pot s-o ţină departe de platformă. Femeia a încercat să se strecoare printre ei sau să se urce pe spatele lor, şi făcea orice numai să ajungă pe platformă.”

„Ei bine, îţi spun eu ce vom face,” am zis eu. „Frate Moore, vino încoace.” Cred că mulţi dintre voi îl cunoaşteţi pe Jack Moore. Eu l-am chemat şi i-am zis: „Frate Moore, ea nu mă cunoaşte, nu ştie cine sunt. Aici sunt mulţi predicatori care au vorbit, baptişti şi aşa mai departe, cei care au sponsorizat întâlnirea. Du-te acolo şi roagă-te pentru copil fiindcă ea nici nu va bănui că nu sunt eu.”

„Bine, frate Branham,” a spus fratele. El a pornit imediat şi a mers pe platformă, cam de aici până acolo, iar eu m-am întors. Oamenii nu au înţeles ce am vorbit pentru că nu cunoşteau engleza. Şi am continuat: „Aşa cum am spus, credinţa este o încredere neclintită…” Deodată, am văzut în faţa mea un copil mexican mic, închis la faţă şi fără dinţi, care stătea înaintea mea şi îmi zâmbea. Atunci am spus: „Stai puţin, frate Moore! Spune-i femeii să vină aici!”

Billy a zis: „Tată, femeia nu are număr de rugăciune!”

„Știu, dar tocmai am avut o vedenie, Billy.”

Astfel, s-au dus şi au adus-o pe femeia aceea micuţă. Ea a venit pe platformă alergând şi a căzut în genunchi strigând: Padre”, adică: „Părinte.” I-am cerut prin fratele Espinoza să se ridice în picioare. Femeia ţinea în braţe copilul mort, învelit într-o păturică cu dungi albe şi albastre, udă leoarcă, încât apa picura din ea. La fel de ud era şi părul ei. Era o tânără foarte drăguţă, de vreo douăzeci şi doi sau douăzeci şi cinci de ani şi probabil acela era primul ei copil. Ea ţinea strâns în braţe copilaşul acela ţeapăn şi cam aşa de lung (Fratele Branham arată), care era învelit în pătură.

Toţi credeau că eu mă rog pentru ea ca s-o scot din mâinile lor. Mi-am pus mâinile peste copilaşul acela mic şi am zis: „Tată ceresc, nu ştiu dacă acesta este copilul din vedenie, dar acum câteva momente am avut o vedenie cu un copil mic mexican, închis la culoare şi care zâmbea.” Ei nu traduc rugăciunea dar am spus: „L-am văzut zâmbind. „Mi-am pus mâinile peste el în felul acesta, în Numele lui Isus Hristos, ca să mă rog, iar copilul a început să dea din picioare şi să plângă foarte tare.

Atunci l-am chemat pe fratele Espinoza şi i-am zis: „Frate Espinoza, nu lăsa lucrul acesta aşa, ci trimite pe cineva să meargă cu copilul la doctorul care i-a constatat decesul.” Ei l-au sunat chiar în noaptea aceea pe doctor, iar el a semnat o declaraţie prin care arăta că copilul a murit de pneumonie în dimineaţa aceea, în spital sau în cabinetul lui, la ora nouă, şi a venit la viaţă în seara aceleaşi zile, la ora zece. Copilul trăieşte şi astăzi spre gloria lui Dumnezeu.

De ce s-a întâmplat aceasta? Pentru că ea a fost la fel de perseverentă ca femeia siro-feniciană de care am vorbit în seara aceasta. Aceasta arată că Dumnezeu este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Femeia auzise de vindecarea acelui bătrân orb.

Ea era catolică, pentru că dacă eşti născut în Mexic, eşti automat catolic.

Oamenii aceia l-au auzit pe bătrânul orb mărturisind pe stradă despre vindecarea lui. Femeia aceasta nu văzuse în viaţa ei o minune, dar a ştiut că dacă Dumnezeu a putut să dea vederea acelui orb, putea să-l aducă şi pe copilul ei la viaţă, pentru că era Acelaşi Isus Hristos. Femeia aceasta ar putea să-i facă pe penticostali să se simtă mici. Aşa este, pentru că ea a fost insistentă datorită credinţei ei. Ea a crezut că Dumnezeu a fost Cel care i-a dat vederea acelui bărbat şi s-a gândit: „Dacă Dumnezeu a putut să se ţină de cuvânt şi a dat vederea acelui om, El poate să învie şi morţi. Şi El a făcut aceasta pentru că ea a fost insistentă. Astfel, seara aceea a fost seara hotărâtă pentru ea.

Prieteni, în seara aceasta vrem să fim şi noi perseverenţi. Oare putem trece de zidurile mistice şi întunecate de aici şi să-L acceptăm pe Isus Hristos ca Vindecătorul nostru? Puteţi face aceasta?

Haideţi să ne rugăm.

Doamne Isuse, oh, Dumnezeule, eu nu ştiu ce să spun mai mult, dar mă rog. Oare să chem un rând de rugăciune, Tată? Poate vei face sau vei arăta ceva ce ai mai făcut şi înainte de moartea şi învierea Ta. Poate printre noi sunt străini care pot vedea că Tu eşti Acelaşi ieri, azi şi în veci, şi că Te ţii de cuvânt. Poate se va găsi cineva care să aibă destulă credinţă încât să spargă acea barieră de necredinţă şi de păcat şi să ajungă în locul unde sunt posibile toate lucrurile. Împlineşte aceasta, Tată. Ni s-a spus că atunci când un avion trece de bariera sunetului, este nelimitat în viteză şi putere. Dumnezeule, dacă am putea trece şi noi de acea barieră a necredinţei ca să avem parte de promisiunile şi minunile nelimitate ale lui Dumnezeu, pentru că toate lucrurile sunt posibile pentru cel ce crede. Îngăduie aceasta, Tată, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Este cam târziu. Oare este în ordine dacă vom chema un rând mic de rugăciune? Ştiu că oamenii devin nerăbdători, dar haideţi să chemăm un rând mic. Să vedem: luni seara am chemat numerele cu A, este adevărat? Sau am dat numere de rugăciune? Oh, nu! M-am referit la miercuri seara. Cred că miercuri a fost prima seară. Deci miercuri a fost litera A, aseară a fost litera B, iar în seara aceasta va fi litera C. Cred că am chemat numerele de rugăciune de la A1 la A25, aşa-i? De la una la douăzeci şi cinci? De la unu la cincisprezece. Da. Atunci haideţi să chemăm de la B25. Nu, de la B75. Deci de la şaptezeci şi cinci la o sută. În ordine. Să vină pe partea aceasta de la B75 la B100. Haideţi şi aliniaţi-vă pe partea aceasta, iar voi, fraţilor, duceţi-vă acolo. Billy şi Roy, duceţi-vă acolo şi ajutaţi-i pe oameni să intre în rândul de rugăciune. În ordine.

Aş vrea să fiţi atenţi la mine pentru un moment. Fiţi foarte respectuoşi. Unii oameni merg şi spun: „Preotul acela poartă un costum şi o cravată nepotrivită. Nici manierele lui nu sunt corecte şi nu stă destul de drept.” Vedeţi, voi tot nu aveţi destulă credinţă. Vedeţi?

Dacă pe uşa aceea din spate ar intra un om cu un CEC de un milion de dolari, pe tine nu te va interesa dacă este educat sau nu, dacă are pantaloni cu bretele sau un costum Toxedo, şi nici dacă este alb, negru maro sau galben. Vedeţi? Nu este vorba de mesager, ci de mesajul pe care vrei să-l asculţi. „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” Câţi dintre voi ştiţi aceasta?

Poate inginerul de aici, domnul Ruby, dacă nu mă înşel, ne dă voie să mai stăm câteva minute de dragul Evangheliei. El tocmai mi-a făcut semn, aşa că aş vrea ca fiecare dintre voi să fie foarte respectuos şi perseverent. Împingeţi până după perdea!

Eu nu pot spune că bolnavii sunt vindecaţi, fiindcă Isus Hristos este Cel care îi vindecă. Să ţineţi minte că eu nu am putere să vindec pe nimeni. Nici eu şi nici voi nu avem putere; niciunul dintre noi nu avem această putere, dar avem autoritate. Câţi înţeleg aceasta?

Priviţi aici, căci vreau să vă întreb ceva. Pe strada aceasta care vine de la autostradă, am văzut că limita de viteză este de 80 de mile pe oră (130 Km/oră). Acolo sunt maşini care vin de pretutindeni şi au o putere de două sute sau patru sute de cai putere. Fiţi atenţi acum! Pe acea stradă vine un poliţist mărunţel care este atât de mic încât pălăria îi vine până peste urechi şi nu cântăreşte mai mult de patruzeci şi cinci de kilograme. Ce putere are el să oprească oricare din maşinile de pe autostradă? Unele vin în şir, câte trei una după alta, fiecare având în jur de trei sute de cai putere. El nu ar putea să oprească nici măcar un cal putere, iar aici se află toate acele maşini cu atâţia cai putere. Dar lăsaţi numai ca el să scoată acea insignă mare şi strălucitoare, şi să ridice mâna! Vedeţi? El nu are putere, dar are autoritate. Ascultaţi numai cum scârţâie roţile şi cum se opresc toate acele maşini. De ce? Pentru că el are autoritate.

Eu nu am nici o putere, şi nici voi, dar avem autoritate, avem insigna credinţei ancorate în Cuvânt. „Eu cred că acesta este Adevărul.”  Aceasta este ceea ce opreşte lucrurile, apoi poţi fi insistent, perseverent. Poliţistul acela micuţ stă acolo, ridică mâna şi suflă în fluierul său. Şi eu vă spun: totul se va opri. Cine face aceasta? Autoritatea pe care a primit-o; autoritatea credinţei lui.

Fiecare din voi să creadă. Cei care staţi acolo să nu fiţi descurajaţi. Staţi acolo şi insistaţi, spunând: Eu cred din toată inima.” Ce ştim acum? Cine este Vindecătorul? Isus Hristos, nu-i aşa? Ei bine, şi dacă El este prezent aici, singurul lucru pe care mai trebuie să-l facem este să spunem: „El este Marele Preot care poate fi atins prin simţirea neputinţelor noastre,” este adevărat? În ordine. Deci El este „Acelaşi ieri, azi şi în veci.” Astăzi El este Marele Preot. Cum a reacţionat El acum două mii de ani când i-a atins cămaşa femeia cu scurgerea de sânge? El S-a întors, i-a spus care era problema ei şi i-a zis că credinţa ei a vindecat-o. Este adevărat? Ei bine, dacă El este Acelaşi şi astăzi, înseamnă că trebuie să procedeze la fel ca atunci.

Este pregătit rândul de rugăciune?

Aici este o femeie pe care din câte ştiu, nu am mai văzut-o niciodată. Noi suntem străini unul pentru celălalt, (Sora spune: „Am fost în adunarea ta în anul 1947 şi din anul 1950 până în anul 1953.”). Ea spune că a fost în adunările mele în anii 1947 şi 1953, dar cu toate acestea eu nu o cunosc. Nu.

Este ca şi cum te-aş întâlni din nou peste două sau trei săptămâni. Probabil nu te-aş mai cunoaşte. Din moment ce în adunările mele sunt zeci de mii de oameni, eu nu am cum să vă cunosc. În ce priveşte ceea ce v-am întrebat: dacă mă cunoaşteţi? Desigur că voi mă cunoaşteţi dacă aţi fost în adunările mele. Însă eu nu vă cunosc, şi nu vă cunosc nici problemele, ce aţi făcut sau ce intenţionaţi să faceţi.

Nu vreau să stau prea mult cu fiecare persoană, pentru că aseară m-am oprit înainte să se termine rândul de rugăciune şi am lăsat doi sau trei oameni deoparte. Nu trebuia să fac aceasta, şi de fapt nu ştiu cum de s-a întâmplat. Parcă am ajuns la un punct culminant în ce priveşte timpul. Tu nu trebuie să te porţi cu mănuşi cu oamenii. Ei trebuie să fie destul de rezistenţi ca să poată ajunge acolo, să ia ceea ce le spui şi să fie vindecaţi. Dacă nu faci aceasta, ei nu vor fi vindecaţi.

Doamna aceasta este la prima ei întâlnire cu mine. El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Dacă El ar sta aici în costumul pe care mi l-a dat mie, ar putea să vă vindece? Sigur că nu, şi aceasta pentru că a făcut-o deja. „El a fost străpuns pentru păcatele noastre.” Vedeţi? El nu ar putea să vă vindece, pentru că a făcut-o deja. Câţi ştiu că acesta este adevărul?

El nu poate să salveze nici un păcătos de aici, pentru că a făcut-o deja. Tu trebuie doar să accepţi aceasta. Poate zici: „Sunt bolnav, am o nevoie. Am pe cineva drag care este bolnav. Am o problemă financiară sau în familie,” sau orice altceva, dar El nu ar putea să te ajute nici chiar dacă ar sta aici îmbrăcat cu acest costum pe care mi l-a dat mie, pentru că a rezolvat deja problema aceea. Câţi dintre voi înţeleg aceasta? Este adevărat, pentru că totul este deja împlinit. Înţelegeţi? De aceea nu o mai poate face acum.

Dacă ai fost răscumpărat, amanetatorul nu te mai poate ţine; dacă ai chitanţa că eşti răscumpărat, este suficient. Înţelegeţi? El nu te mai poate ţine. Noi avem chitanţa, de aceea tot ce-ţi mai trebuie este credinţa ca s-o poţi folosi. Vedeţi? Dacă El ar fi stat aici, prin faptul că, aşa cum am spus deja, El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, ar fi ştiut problema ta. Eu nu am cum să ştiu aceasta, de aceea trebuie să fie El. Trebuie să fie aceeaşi putere, pentru că eu nu vă cunosc. Dacă nu credeţi că această putere este El, nu ar trebui să staţi aici, dar dacă credeţi, iar El vă poate spune cine sunteţi şi ce aţi făcut, aceasta v-ar creşte credinţa, nu-¡ aşa?

V-ar creşte credinţa celor de acolo? Aici este mâna mea, şi din câte ştiu, n-am mai văzut-o niciodată pe femeia aceasta; poate a fost în audienţă sau în rândul de rugăciune, cu ani în urmă, dar eu nu mi-o amintesc. Fie ca Domnul să mă ajute acum.

Dacă m-aţi auzit predicând, ştiţi că nu sunt un predicator. Eu nu am nici o educaţie şi nu mă pot numi predicator, iar că aici sunt bărbaţi mult mai capabili decât mine.

Darul meu vine însă de la Dumnezeu, pe care Îl iubesc. Eu cred aceasta pentru că „lui Dumnezeu nu-¡ pare rău de darurile şi chemarea făcută.” Ele sunt hotărâte de Dumnezeu pentru fiecare generaţie, iar partea mea este să aduc la suprafaţă Cuvântul acesta care deosebeşte gândurile inimii. Acesta este un lucru profetic, promis pentru această zi în Maleahi 4, şi care ne face desăvârşiţi în aceste zile din urmă.

Dacă Domnul Isus îmi spune care este problema ta, vei crede că sunt profetul sau slujitorul Său? Fie ca El să facă aceasta. Tu ai probleme cu pielea. Aşa este. (Sora spune: „Da, aşa este.”). Dacă este adevărat, ridică mâna. Vedeţi? Simt cum cineva spune tot timpul: „El a ghicit aceasta!” Staţi puţin! Eu nu am ghicit aceasta, doamnă. Tu nu poţi să-ţi ascunzi gândurile pentru că El este aici. Eu iau sub control orice duh de aici, în Numele lui Isus Hristos, pentru gloria lui Dumnezeu.

Tu ai probleme cu nervii. Te deranjează tot timpul, dar te rogi pentru cineva drag. (Sora spune: „Da.”). Este vorba de o femeie. (Da). Este nora ta, care suferă de epilepsie. (Da). Aşa este. Eu nu am ghicit aceasta. În ordine. Crede numai! (Sora întreabă: „Este eliberată?”). Eu cred aceasta, iar dacă crezi şi tu, aşa va fi.

Vedeţi? Eu nu pot s-o eliberez pe baza credinţei mele, ci trebuie să fie pe baza credinţei ei. Înţelegeţi?

Ce mai faci? Eu mi-am pierdut mama acum doi ani, iar când te văd pe tine, îmi amintesc de ea. N-aş fi o persoană îngrozitoare dacă aş sta aici ca reprezentant al lui Isus Hristos şi te-aş înşela? Ar fi îngrozitor dacă aş face aşa ceva. Dar eu nu sunt un înşelător, ci sunt slujitorul Lui. Dacă Dumnezeu îmi va arăta ceva în legătură cu tine, vei recunoaşte că vine de la Dumnezeu? (Sora spune: „Da.”).

Ca să înţeleagă oamenii, uită-te aici! Această deosebire este mai grea decât o predică de o noapte întreagă. Chiar şi Isus a spus: „Din Mine a ieşit o putere.” Şi dacă acest lucru s-a întâmplat cu Fiul lui Dumnezeu, cu cât mai mult se va întâmpla cu mine, care sunt un păcătos? Vedeţi? Daniel a avut o singură vedenie şi a avut zile întregi probleme cu capul. Câţi ştiu acest lucru?  Desigur. Vedeţi? Voi nu vă daţi seama de harul pe care ni-l dă Dumnezeu acum.

Doamna aceea are probleme la stomac. Ai probleme cu stomacul. Văd că te îndepărtezi de masă. Ai această problemă pe bază nervoasă. Este un ulcer. Crezi că Dumnezeu te va vindeca de această boală? (Sora spune: „Cred!”). Accepţi că eşti vindecată? Crezi că Dumnezeu va îndepărta această boală de la tine? Dumnezeu să te binecuvânteze. Du-te, şi fie ca Domnul Dumnezeu să-ţi îndeplinească dorinţa.

Fiţi foarte respectuoşi!

Ce mai faci? Cred că suntem străini unul pentru celălalt. Este prima noastră întâlnire, nu-¡ aşa? (Sora spune: „Eu am mai fost în adunările tale.”). Poate că ai mai fost în adunările mele, dar eu nu te cunosc. (Fratele Branham se opreşte, apoi se întoarce spre audienţă).

Tu doreşti ceva pentru tine. Dacă crezi, artroza de care suferi te va părăsi. Desigur. Ea stătea acolo cu capul plecat, în rugăciune. Dacă crezi, te va lăsa. Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună care este problema soţului tău? Crezi?

Tu ai fost foarte fericit când ai aflat că ea va fi bine. În ce te priveşte, ai probleme cu prostata. Ridică mâna.

Eu nu ¡-am văzut în viaţa mea. Ce au atins ei? Puneţi-vă această întrebare. Ce au atins ei? În nici un caz pe mine, pentru că eu sunt la o depărtare de nouă metri de ei. Ei L-au atins pe Marele Preot. Faceţi cu mâna dacă sunt străin faţă de voi. Vedeţi? Tu ai stat chiar acolo. Doamna aceea se ruga, iar el a stat aici. A fost o scenă ca cea din Biblie. Dar nu eu sunt cel care mă întorc, ci El este Cel care mă întoarce.

Eu nu ştiu nimic despre aceste lucruri, ci sunt ca acest microfon care stă mut când nu vorbeşte nimeni prin el. Dar voi mă puteţi auzi prin acest microfon, nu-¡ aşa? El nu poate vorbi însă de unul singur, ci are nevoie de un glas. Eu nu-¡ cunosc pe oamenii aceştia, dar nu vă daţi seama că sunteţi în prezenţa lui Dumnezeu şi că El foloseşte acest lucru ca să vă arate prezenţa Lui? Intraţi după perdea!

Noi suntem străini unul pentru altul, iar tu eşti mai tânăr decât mine. Poate ne-am născut la diferenţă de mulţi ani unul faţă de altul şi sunt multe mile depărtare între noi, iar acum ne întâlnim pentru prima dată. Eu pot spune ceva doar când înaintează El, fiindcă este o Lumină pe care o urmăresc tot timpul. Noi ştim că Duhul Sfânt este o Lumină. Dacă Domnul Isus mă va ajuta să văd care este problema ta, vei crede că sunt slujitorul Lui şi că nu eu sunt cel ce face aceste lucruri, ci El?

Eu sunt doar slujitorul Lui, la fel ca microfonul. Masa aceasta face parte din mobilier, dar nu este făcută să vorbească, ci îmi ţine Biblia. Dar microfonul nu este făcut să ţină Biblia, ci îmi poartă glasul. Tot aşa şi în biserică sunt multe daruri. Unele sunt Glasul Lui, altele sunt vedeniile Lui, şi aşa mai departe. Eu sunt slujitorul Lui, prin vedeniile Lui.

Dacă Dumnezeu îmi va spune care este problema ta şi de ce eşti aici mă vei crede? Vei crede că acesta este Cuvântul lui Dumnezeu? Tu suferi de o infecţie care se află în piele. (Sora spune: „Aşa este.”).

Vedeţi? Ea ştie dacă ceea ce spun este sau nu este adevărat. Şi cu cât voi vorbi mai mult cu ea, se vor spune mai multe lucruri. Ea este o persoană foarte delicată.

Fiţi atenţi! Haide să vorbim puţin, din moment ce eşti o persoană atât de amabilă. Tu ştii că s-a întâmplat ceva cu tine. Între noi este o Lumină. Ai văzut vreodată fotografia cu Lumina aceasta? Ea stă chiar aici, între mine şi tine. De fapt, mă uit la tine prin această Lumină. Vedeţi? Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună cine eşti? El ¡-a spus şi lui Simon cine era.

Câţi dintre voi cred? Noi stăm aici cu mâinile sus, ca doi străini unul pentru celălalt. Eşti Florence McAllister. (Sora spune: „Aşa este, aşa este!”). Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună de unde vii? (Da). Tu nu eşti de aici (Nu), ci vii dintr-un loc numit Lawrence, Kansas. (Aşa este). Aşa este. Poţi să te întorci acasă, pentru că Domnul Isus te face bine. Ai credinţă în Dumnezeu. Vedeţi? Ce vedeţi? Acum fiţi respectuoşi şi nu vă mai plimbaţi.

Dumnezeu vindecă şi diabetul, credeţi aceasta? Crezi că El te va vindeca? Du-te înainte şi spune: „Mulţumesc, Doamne.” Credeţi din toată inima şi veţi fi vindecaţi.

Crezi că Dumnezeu poate vindeca problema femeiască pe care o ai? Du-te mai departe şi spune: „Mulţumesc, Doamne, eu cred din toată inima.”

În ordine. Să vină doamna următoare. Tu ai o problemă femeiască şi pe deasupra, ai şi diabet. Crezi că Domnul te va face bine? Du-te înainte şi spune: „Mulţumesc, Doamne!” şi crede din toată inima.

Vino. Starea nervoasă pe care o ai îţi cauzează probleme la stomac. Crezi că poţi să-ţi mănânci cina? Du-te şi spune: „Mulţumesc, Doamne!” Crede din toată inima şi mănâncă-ţi cina.

Dumnezeu vindecă şi problemele de inimă Crezi că El va vindeca problema pe care o ai la inimă? În ordine. Du-te şi crede, fiindcă atunci El o va face.

Ce-ar fi dacă nu aş spune nimic, ci mi-aş pune doar mâinile peste tine? Ai mai crede că te faci bine? Vino aici. Tu ai fost deja vindecată când ai venit aici. Acesta este adevărul.

Vino aici. Toată lumea vede că femeia aceasta şchioapătă, şi ea a fost aşa toată viaţa. Dar ai şi o problemă la stomac, şi aceea te deranjează tot timpul. Du-te mai departe şi spune: „Mulţumesc, Doamne!” Crede din toată inima şi du-te mai departe.

Crezi că Dumnezeu va vindeca artroza de care suferi şi te va face bine? Du-te acasă şi crede din toată inima. Câţi dintre voi cred? Aici stă un bărbat care stă şi se uită la mine. Vedeţi Lumina de deasupra lui? Ceea ce îl deranjează este obezitatea. Aşa este. Ridică mâna dacă este adevărat. Crezi că Dumnezeu te va vindeca?

Doamnă, crezi că sunt profetul, slujitorul Lui? Când spui „profet”, îi orbeşti pe oameni. Crezi că sunt slujitorul Lui? Crezi că El îmi poate spune care este problema ta? Hipertensiune. Crede din toată inima şi te va părăsi.

Ce crezi despre aceasta, băiatule de culoare care stai acolo, la marginea rândului, şi mă priveşti atent? Crezi că aceasta vine de la Dumnezeu? Eu nu te cunosc, eşti un străin pentru mine, dar ai o problemă. Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună ce este? Da? Este o alergie. Aşa este. Crezi că Dumnezeu poate să te vindece? Dar cea mai gravă problemă a ta este faptul că eşti decăzut. Tu doreşti să te întorci cu adevărat înapoi la Dumnezeu. Dacă este adevărat, ridică mâna şi vino aici. (Fratele acela se ridică şi merge pe platformă). Păcatele tale sunt iertate, fratele meu.

Tu zici: „De unde ştii aceasta?” Pentru că mi-a spus El, Acelaşi care mi-a descoperit şi problema lui. Câţi din cei prezenţi aici doresc iertarea păcatelor lor? Puteţi să vă ridicaţi în picioare? Vreţi iertarea păcatelor? Vreau să văd dacă sunteţi destul de cinstiţi ca să faceţi aceasta. Mulţumesc. Mă întreb dacă vreţi să veniţi şi să staţi aici, lângă acest om ale cărui păcate au fost iertate, şi să spuneţi: „Doresc ca păcatele mele să fie iertate, fiindcă sunt cinstit în privinţa aceasta.”

Voi ştiţi că aici este vorba de mult mai mult. Dacă darul deosebirii poate descoperi bolile şi neputinţele, poate descoperi şi păcatul. Voi ştiţi aceasta. Cum ştiu eu că omul acesta a fost un păcătos? Aşa, haideţi aici! Faceţi aceasta pentru un moment? Haideţi aici şi spuneţi: „Frate, vreau să fiu iertat. Doresc ca Dumnezeu să-mi ierte păcatele, pentru că-mi dau seama că sunt în prezenţa Lui. Nu mă interesează ce gândesc vecinii, eu vin oricum! sunt perseverent, pentru că vreau să fiu iertat. Îl cred pe Dumnezeu şi vreau să vin chiar acum ca să-mi fie spălate toate păcatele.”

Este în ordine dacă chemăm predicatorii? Câţi din predicatorii de aici cred că oamenii aceştia au dreptul să fie mântuiţi prin harul lui Dumnezeu? Doresc ca toţi predicatorii care cred aceasta, să vină şi să stea cu ei în timp ce ne vom ruga. Să vină toţi predicatorii care sunt interesaţi de salvarea sufletelor pierdute. Nu am crezut că voi face aceasta, dar ştiu că nu am voie să mă împotrivesc Vocii Lui. El mi-a poruncit să fac aceasta, şi nu ştiu, dar s-ar putea să fie ultima lor şansă.

Câţi dintre voi ştiu că El a făcut acelaşi lucru şi atunci când a fost pe pământ? Deci, El este obligat să facă din nou aceasta. Este imposibil ca un om să facă aşa ceva, dar noi suntem în prezenţa Lui, şi Îl vedem cum în seara aceasta face acelaşi lucru. „Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.” (Ioan 12.32). Vedeţi? Noi Îl vedem făcând acelaşi lucru pe care l-a făcut când era pe pământ. Putem să fim perseverenţi? Insistaţi! De ce am venit aici? Ce a pricinuit toate aceste lucruri? Dumnezeu. Credeţi aceasta?

Aş vrea ca toţi fraţii predicatori să vină aici şi să-şi pună mâinile peste aceşti oameni care se mărturisesc.

Fraţi şi surori care vă mărturisiţi la altar, ce v-a făcut să veniţi aici? Voi nu aţi venit prin puterea voastră, ci aţi făcut-o pentru că Ceva v-a convins că sunteţi greşiţi, şi vreţi să fiţi iertaţi. Voi aţi văzut cum băiatul acela de culoare, etiopean, a încercat să fugă de Dumnezeu, dar Duhul Sfânt a descoperit că era un păcătos. Voi aţi fost chemaţi de Acelaşi Duh Sfânt, de aceea sunteţi în seara aceasta aici şi staţi la fel ca băiatul acela. Mărturisiţi-vă păcatele înaintea lui Dumnezeu! credeţi-L din toată inima, iar El vă va ierta orice păcat pe care l-aţi făcut, după care vă va duce mai departe pe baza mărturiei şi părtăşiei voastre. Dar El va face aceasta numai dacă Îl credeţi.

Haideţi să ne plecăm capetele oriunde vă aflaţi în audienţă şi fiţi foarte respectuoşi. Haideţi să ne rugăm şi fiecare din voi să vă mărturisiţi păcatele. El este aici; Duhul Sfânt este aici. El este Cel ce cheamă. Crede din toată inima, mărturiseşte că eşti greşit şi cere-I să te ierte. Fiecare dintre voi, fraţilor, să vă rugaţi pentru oamenii aceştia.

Tată ceresc, venim în Numele lui Isus Hristos şi-Ţi mulţumim pentru harul şi puterea pe care le-ai arătat faţă de noi, nişte netrebnici, din acest ceas de pe urmă.. Te rugăm să-Ţi torni harul aici jos, Doamne, până când şi ultimul suflet este iertat. Apariţia Ta ¡-a făcut pe oameni să insiste şi să vină aici în ciuda circumstanţelor, ¡-a făcut să creadă că acesta este ceasul în care le vor fi iertate păcatele şi că începând din seara aceasta vor fi liberi. Împlineşte aceasta, Tată ceresc şi îndepărtează toate păcatele de la ei, pentru că ai spus: „…pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară.” şi: „De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.” (Ioan 6.37; Isaia 1.18). Tată, noi sărim sub şuvoiul sângelui lui Isus Hristos şi îi aducem pe aceşti oameni înaintea Ta, mărturisind în prezenţa lui Dumnezeu, prin sângele lui Isus Hristos şi cerând iertare pentru ei. Dă la o parte toate păcatele şi ia-¡ pe aceşti oameni în grija Ta, Tată. Adu-¡ înapoi pe baza promisiunii Tale, în timp ce se mărturisesc. Ai promis că vei face aceasta, şi ştiu că o vei face, fiindcă sunt ai Tăi, Tată, şi Ţi-¡ dăruiesc în Numele lui Isus Hristos.

Cei care staţi în jurul altarului şi mărturisiţi că sunteţi greşiţi, credeţi că sunt profetul lui Dumnezeu? Credeţi că v-am spus Adevărul şi că păcatele voastre sunt iertate? Credeţi, intraţi prin credinţă, prin acea perdea, în prezenţa lui Dumnezeu şi spuneţi: „Doamne, cred şi Te accept! „Ridicaţi mâna şi spuneţi: „Eu fac aceasta.” Dumnezeu să vă binecuvânteze. Amin. Aşa se face. Rupeţi acea perdea prin credinţă.

Fraţilor, puneţi-vă mâinile peste ei pentru primirea botezului cu Duhul Sfânt, pentru că acum stau pe acelaşi teren şi păcatele le sunt iertate. Puneţi-vă mâinile peste ei acolo unde vă aflaţi şi rugaţi-vă chiar acum ca să primească şi ei botezul Duhului Sfânt.

Doamne Isuse, trimite-Ţi puterea peste ei, ca un vânt puternic. Trimite încă un Rusalii şi umple oamenii, nu încăperea, cu Focul Duhului Sfânt; trimite iertare şi legitimarea puterii în Numele lui Isus. Amin.

– Amin –