PERSEVERENȚA

Mulţumesc, frate. Mulţumesc, frate Joseph. Să ne plecăm capetele pentru un moment.

Tatăl nostru ceresc, ne bucurăm că astăzi avem prioritatea de a propovădui încă o dată Evanghelia, bogăţiile nemăsurate ale lui Isus Hristos. Te rugăm să îngădui ca în timp ce Îl vom prezenta oamenilor în forma Cuvântului scris, Duhul Sfânt să însufleţească Cuvântul pentru fiecare din noi, ca să ne putem pregăti pentru venirea Lui. O cerem în Numele Lui. Amin. Vă puteţi aşeza.

Este ceva special cu acest oraş, Chicago. De fiecare dată când vin aici, îmi face bine. Încă de la prima vizită, m-am simţit atras să revin şi am venit atât de des încât cred că v-aţi săturat de mine. Adevărul este că sunteţi o audienţă minunată şi un oraş mare. Cred că sunteţi vreo cinci milioane de locuitori sau ceva apropiat.

Mi-ar fi plăcut să merg pe la toţi, ca să văd dacă toţi sunt la fel ca oamenii care vin la adunări. Dacă da, înseamnă că este un loc minunat în care poţi veni oricând, fiindcă prezenţa voastră creează o atmosferă minunată de părtăşie creştină şi de credinţă. Întotdeauna este un privilegiu să fiu aici.

Prima dată am venit aici la invitaţia fratelui nostru Joseph Boze. Oamenii de afaceri creştini au o sucursală frumoasă aici şi m-au invitat de multe ori, ei şi grupul acesta minunat de predicatori din Chicago. Cred că este un mare privilegiu să fiu astăzi aici şi să-l văd şi pe fratele Sonmore. I-am întâlnit aseară după serviciu şi i-am întrebat dacă vin aici, dar nu erau siguri. Totuşi, văd că Duhul Sfânt i-a călăuzit aici, lucru pentru care suntem recunoscători.

Aseară am stat de vorbă cu fiul meu în timp ce mâncam. Ieri nu am mâncat nimic până aseară când am luat un sandvici. Am povestit despre fratele şi sora Sonmore, ce persoane deosebite sunt, şi că este un mare privilegiu pentru noi să-i cunoaştem şi să avem părtăşie cu ei. Şi iată-l aici la Chicago împreună cu noi. Domnul să vă binecuvânteze.

Bănuiesc că a venit şi scumpa ta soţie. Ştiu că aceasta simţi pentru ea: că este încă scumpa ta. Ştiu că toţi creştinii simt aceasta pentru soţiile lor: ele sunt scumpele noastre.

Nădăjduiesc că lucrul acesta nu se va schimba în familiile noastre şi că vom simţi întotdeauna la fel pentru ele. De fapt, ele ne stau alături şi ne susţin în toate bătăliile pe care le purtăm şi avem nevoie de ele. Chiar dacă le-am certat de multe ori, nu am făcut-o ca să se simtă rău, ci pentru că am dorit să nu treacă linia Evangheliei.

Adevărul este că ele sunt şi unealta Satanei, prin care lucrează din plin de câte ori poate. Ea a fost primul lui instrument şi nu s-a schimbat de atunci. De aceea trebuie să ne rugăm constant pentru surorile noastre. Desigur, şi ele se roagă pentru noi, şi împreună, în unitate, mărşăluim ca o armată invincibilă, în frunte cu marele nostru Conducător Isus Hristos şi Cuvântul Său care face o cale pentru noi.

Mă bucur că sunt aici împreună cu fratele Carlson. Nici nu pot să exprim în cuvinte cât de mult îl apreciez pe acest bărbat, fiindcă m-a văzut când am ajuns în punctul în care păream doborât şi a stat alături de mine. El s-a dovedit tot timpul a fi un frate adevărat, de aceea îl apreciez şi vă apreciez pe voi toţi. Domnul să vă binecuvânteze.

Ştiu că veţi avea servicii şi la bisericile voastre, de aceea îi apreciez pe păstorii voştri care au anunţat serviciul de aici, şi presupun că mulţi dintre ei sunt aici în adunare. Aş vrea să vă reamintesc că în cadrul acestui „raliu misionar” cum îl numim noi, mâine seară vom fi la fratele Joseph. Bănuiesc că s-a anunţat deja ora şi locul.

Vreau să vă mulţumesc şi pentru rugăciunile voastre de acum câteva zile când era să dispar de pe acest pământ, atunci când mi-a explodat o armă chiar în faţă. Cineva mi-a dat o armă care a fost recalibrată, dar nu era potrivită pentru cartuşul cu care am tras. Astfel, în loc să iasă pe ţeavă, cartuşul a ieşit pe partea cealaltă în faţa mea. Arma s-a dezintegrat şi cam şase tone de presiune m-au lovit drept în faţă. Ţeava a zburat la patruzeci şi şase de metri, şurubul a sărit într-o parte, iar puşca s-a topit în mâna mea. Şi iată că astăzi sunt viu în faţa voastră, lucru pentru care Îi mulţumesc lui Dumnezeu.

Erau atât de multe resturi pe faţa mea, încât arătam ca un hamburger. Mi-a mai rămas curat, doar un loc micuţ, dar în jur de trei zile totul a fost curăţat.

Fraţii m-au dus repede la doctor să mă examineze fiindcă se temeau să nu-mi fie atins cumva ochiul. Când m-a văzut, el a dat din cap şi a spus: „Tot ce pot spune este că Domnul cel bun trebuie să fi fost acolo împreună cu slujitorul Său, fiindcă puterea exploziei care a avut loc, ar fi trebuit să-i zboare capul de pe umeri, nu să treacă doar la un centimetru de ochiul lui.”

Deci, vedeţi, Dumnezeu este încă bun. Satan încearcă să ne ucidă, dar nu poate face aceasta până când nu spune El: „Gata!” Aşa este. El nu ne poate lua, iar noi Îi suntem recunoscători Domnului pentru aceasta.

Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru că mi-a dat şansa să mai rămân aici pe pământ, ca să aduc poporului Său acelaşi Mesaj, aşa cum am făcut-o şi până acum. Măreţul har, ce dulce este!

Aştept să-mi petrec veşnicia cu voi. Noi nu am spus nimic despre cele întâmplate, ci am păstrat tăcerea, dar oamenii au sunat într-una, au format grupuri de rugăciune şi au spus: „Nu ştim dacă El ne va asculta sau nu, dar ne vom ruga.” Aceasta ascultă El, aşa este, acele grupuri smerite, iar eu Îi sunt recunoscător pentru voi.

Când am părăsit convenţia, fratele Carlson i-a adunat pe toţi să stea şi să se roage pentru mine ca să mă ajute Dumnezeu.

Mie îmi fac atâta bine, pentru că depind de aceste rugăciuni. Desigur, ştiu că dacă Isus zăboveşte va trebui să plec, dar în urma mea vreau să las paşii Evangheliei, puterea lui Dumnezeu prin Cuvântul Lui. Vreau să seamăn sămânţa ca atunci când va cădea Ploaia, Duhul Sfânt, care va aduce Viaţa, sămânţa aceea de soi pe care am semănat-o, sămânţa Bibliei, să rodească Biserica Bibliei, credincioşii creştini ai Bibliei care vor crede şi vor aduce în acţiune Duhul Sfânt, fiindcă Cuvântul a fost scris de Duhul Sfânt. Când vine, El ia propriul Său Cuvânt, iar mie îmi place să stau cu El. El poate face lucruri care nu sunt scrise aici, dar nădăjduiesc să trăiesc destul de mult ca să-L văd făcând tot ce a promis aici. Aceasta ar fi foarte bine pentru mine.

Deci, mă bucur că sunt aici şi aştept şi întâlnirea de mâine seară. Aş vrea să vă atrag atenţia asupra unui text micuţ pe care aş vrea să-l folosesc în următoarele treizeci sau patruzeci de minute, dacă va fi cu voia Domnului.

Fratele a spus că a anunţat rugăciunea pentru bolnavi, dar am uitat să-i spun să împartă numere de rugăciune. Cu siguranţă, Dumnezeu va face o cale pentru aceasta. Vom forma un rând cumva şi tot ne vom ruga. În ordine. Îmi pare rău, dar nu ne-am gândit.

Acum haideţi să deschidem la Evanghelia după Marcu. Am notate câteva texte aici, iar dacă aveţi cu ce scrie, vă rog să le notaţi în timp ce mă voi referi la ele. Deci, Marcu 7.24-30.

Ochiul meu drept este încă sensibil, după ce au trecut foarte aproape de el cincizeci de bucăţi de metal. Bucata mai mare a trecut pe lângă ochi, mi-a lovit craniul şi mi-a intrat în obraz, pe aici. O altă bucată a trecut pe aici şi mi-a spart dintele acesta. Cincizeci de bucăţi de metal în formă de semilună, au trecut chiar pe lângă ochi. Dacă m-ar fi lovit o singură bucăţică, aş fi orbit. După ce s-au extras toate bucăţile acelea de metal, ochiul a rămas puţin sensibil, şi Îl laud pe Domnul pentru aceasta.

Chiar şi medicul a spus: „Nu ştiu cum a fost posibil să scape!” Aceasta s-a întâmplat cu două săptămâni în urmă, deci este încă slăbit. Dar a spus că va fi bine şi sunt sigur că aşa va fi. Haideţi să citim din Marcu 7.24-30:

„Isus a plecat de acolo şi S-a dus în ţinutul Tirului şi al Sidonului. A intrat într-o casă, dorind să nu ştie nimeni că este acolo; dar n-a putut să rămână ascuns.

Căci îndată, o femeie, a cărei fetiţă era stăpânită de un duh necurat, a auzit vorbindu-se despre El şi a venit de  s-a aruncat la picioarele Lui

Femeia aceasta era o grecoaică, de obârşie siro-feniciană. Ea Îl ruga să scoată pe dracul din fiica ei.

Isus i-a zis: „Lasă să se sature mai întâi copiii; căci nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei.”

„Da, Doamne”, I-a răspuns ea, „dar şi căţeii de sub masă mănâncă din firimiturile copiilor.”

Atunci Isus i-a zis: „Pentru vorba aceasta, du-te; a ieşit dracul din fiica ta.”

Şi când a intrat femeia în casa ei, a găsit pe copilă culcată în pat; şi ieşise dracul din ea.”

Dacă ar trebui să-i dau un titlu acestui text, l-aş numi „Perseverenţă.” Fie ca Domnul să adauge binecuvântările Sale la citirea Cuvântului Său.

Potrivit dicţionarului Webster, cuvântul „perseverenţă” înseamnă „a fi insistent în a realiza ce ţi-ai propus.” Tu trebuie să fii foarte convins şi insistent, adică perseverent.

Aceasta este o lucrare bună şi îmi place. Sunt îndrăgostit de acest cuvânt care sună atât de frumos: perseverent; şi cred că aceasta este atitudinea pe care trebuie s-o aibă creştinii în toate timpurile: să fie perseverenţi. Toţi oamenii care au avut credinţă şi au încercat să biruiască, de-a lungul epocilor, au fost perseverenţi. Ei au trebuit să aibă credinţă în ceea ce au dorit să obţină, au trebuit să fie perseverenţi.

Când eram în camera de motel mă întrebam: „Doamne, ce trebuie să le spun copiilor Tăi în după-amiaza aceasta, fiindcă deţin răscumpărarea sângelui Tău timp de patruzeci de minute sau o oră, şi vreau s-o aduc celor aleşi, copiilor lui Dumnezeu care sunt străini şi călători prin lumea aceasta şi n-au nici un loc pe care să-l numească „Acasă”, dar au poposit în după amiaza aceasta aici?” Casa lor este dincolo, iar aici sunt pelerini. Dorinţa mea este să le spun acestor oameni ceva care să-i ajute, nu ceva care să-i ofenseze şi să-i supere. Eu nu vin la biserică numai ca să fiu văzut sau auzit, ci încerc să-i ajut pe oameni, încerc să fac ceva pentru ei, ca să plece de la biserică fără să spună: „Am venit degeaba, fiindcă nu am învăţat nimic, nu am avut Duhul cu noi.” De aceea îmi place să rămân în Cuvânt, fiindcă Duhul Sfânt călătoreşte cu Cuvântul, iar eu citesc şi vorbesc Cuvântul Lui.

Mă gândesc că mulţi oameni sunt perseverenţi, dar înainte ca să fii perseverent, trebuie să ai credinţă în ceea ce încerci să realizezi; înainte ca să fii perseverent, trebuie să crezi, ceea ce înseamnă că credinţa şi perseverenţa lucrează mână în mână, sunt surori. Tu trebuie să crezi pentru că altfel nu ai încredere. Nu poţi şti dacă ai dreptate sau nu. Dar când crezi în ceea ce vrei să realizezi, poţi fi perseverent.

M-am gândit la începuturile istoriei naţiunii noastre, când o mână de soldaţi au luptat în iarna geroasă, când toate lucrurile erau împotriva lor. Întotdeauna când citesc istoria naţiunii noastre îmi vine să plâng. Ei erau soldaţi americani, iar conducătorul lor era creştin. Delaware era îngheţat, iar jumătate din soldaţi nu aveau nici papuci, aşa că şi-au înfăşurat picioarele în nişte cârpe. Erau soldaţi americani şi deşi toate lucrurile le erau potrivnice, nu au dat înapoi.

Conducătorul lor a stat o noapte întreagă în rugăciune, iar când s-a ridicat era ud până la mijloc pentru că îngenunchease în zăpadă. Dar a fost perseverent, fiindcă a primit încredinţarea din partea lui Dumnezeu că putea să străbată Delaware. El a fost perseverent, deşi avea trei gloanţe în trup; a fost perseverent pentru că a auzit de Dumnezeu şi a crezut că El îl călăuzea spre o victorie pentru această mare naţiune. Acesta este motivul pentru care îngheţatul Delaware nu a însemnat nimic pentru el. Nu a contat câtă gheaţă sau câte obstacole erau, el a fost perseverent pentru că a simţit că-L avea pe Dumnezeu de partea lui.

Ce lucru măreţ este să auzim de Dumnezeu şi să ne putem odihni pe siguranţa că suntem în părtăşie cu El. Atunci nu este nimic prea mare şi prea greu ca să ne oprească. În orice timp şi în orice epocă, oamenii pentru care a constat aceasta au fost oameni care L-au crezut pe Dumnezeu. Ei au avut credinţă în Dumnezeu şi au stat împotriva vrăjmaşului cu perseverenţă. De aceea cred că orice creştin ar trebui să fie perseverent.

Mă gândesc la profet ul Noe. El a venit din linia lui Set, neprihănire în umilinţă. Dacă am urmări genealogia acestor linii, găsim că toţi urmaşii lui Cain au devenit deştepţi, educaţi, oameni de ştiinţă, oameni de afaceri renumiţi. Dar urmaşii lui Set erau oameni simpli: păstori, fermieri, oameni cu un caracter smerit.

Haideţi să-l privim puţin pe Noe, un fermier umil, care lucra pământul cu unelte rudimentare, ca să asigure traiul zilnic pentru copiii lui. El nu era un arhitect sau ceva, ci era un om bun care avea binecuvântarea lui Dumnezeu. De câte ori intra în casă, îşi aduna familia în jurul lui şi îngenuncheau în rugăciune înaintea lui Dumnezeu, iar sufletul îi era chinuit din pricina păcatelor de pe pământ care se înmulţiseră atât de mult încât lui Dumnezeu i-a părut rău că l-a creat pe om.

În vremea aceea trebuie să fi fost ca în timpurile moderne, cu turnuri înalte şi lucruri mari. De fapt, ei aveau descoperiri ştiinţifice pe care noi nu le avem astăzi, aşa că au ridicat piramidele şi sfinxul şi au făcut alte lucruri măreţe pe care noi nu le putem reproduce astăzi. Aveau coloranţi pe care îi foloseau la orice şi care au rămas la fel de vii după mii de ani. Deţineau arta îmbălsămării pe care noi nu o putem realiza astăzi şi multe alte lucruri măreţe pe care noi nu le deţinem. Ce lume deşteaptă!

Probabil că şi bisericile lor erau mai mari decât bisericile noastre de astăzi, dar toate au devenit corupte, pentru că oamenii s-au înmulţit pe pământ și erau tot mai răi şi  violenţi.

Voi, oamenii din Chicago, trăiţi un timp greu, fiindcă trebuie să vă ţineţi credinţa curată în mijlocul corupţiei şi a violenţei pe care o vedeţi în fiecare zi. De aceea este nevoie de har şi de putere ca să staţi departe de lucrurile lumii.

Noe avea o biserică micuţă acolo şi duminică dimineaţa mergea multe mile depărtare cu familia sa până acolo.

Aici, în fiecare zi vă întâlniţi la orice colţ cu conflicte, iar diavolul încearcă să vă convingă cu una sau cu alta. Fiecare ceas din viaţa voastră este o bătălie (Un frate spune: „Totuşi, este un bună”). Aşa este, fiindcă avem o mare biruinţă. Amin.

Şi iată că într-o zi când Noe era în câmp şi săpa probabil pentru următoarea recoltă, Dumnezeu a venit jos şi i-a vorbit. El i-a spus cam aşa: „Văd inima ta şi ştiu că eşti întristat din pricina acestei lumi. Ei toţi sunt oameni culţi, au devenit deştepţi, cu educaţie înaltă, oameni de ştiinţă, dar s-au îndepărtat complet de Mine. Dar tu, du-te şi construieşte o corabie mare pentru salvarea ta şi a casei tale, şi în care pot veni toţi cei ce vor, pentru că Eu voi trimite ploaie de sus şi toată lumea aceasta va fi nimicită.” Până atunci nu mai plouase niciodată, de aceea oamenii de ştiinţă au spus probabil: „De unde să vină ploaia?” şi aşa mai departe. Dar Noe a auzit Glasul lui Dumnezeu şi a văzut Planul Lui. Mulţi nu pot vedea că este Planul lui Dumnezeu, dar nimic nu iese din linie, ci este desăvârşit de fiecare dată. El nu este niciodată în urmă, de aceea venirea Domnului va fi perfectă, iar Biserica Sa va fi în ordine desăvârşită când va veni El. Îmi place aceasta.

În Matei 11.1-6 citim o mică predică. Poate am mai predicat odată despre „Fericirea uitată”, când Ioan Botezătorul care se afla în închisoare, a trimis pe cineva ca să vadă dacă Isus era cu adevărat Cel aşteptat. Ioan era un om mare, dar i-a făcut un compliment foarte slab lui Isus. El era îngrijorat cu privire la slujba lui pentru că mesajul lui era: „Cel ce vine după mine… Îşi are lopata în mână, Îşi va curăţa cu desăvârşire aria şi Îşi va strânge grâul în grânar; dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge.” (Matei 3.12). Oh, ce Mesia venea! Dar când a venit în scenă, El era diferit, adică era un Om care nu colabora cu niciuna din sectele de acolo. Felul Lui de a predica era diferit şi era împins încoace şi încolo şi dintr-un loc în altul. Acesta era un lucru cam ciudat şi Ioan nu putea înţelege: „De ce? Cum este posibil? Eu am predicat şi toţi ar fi trebuit să creadă, dar iată că acum când a venit El, se pare că am fost lăsat deoparte.”

La rândul Său, Isus nu le-a spus trimişilor lui Ioan: „Am să vă dau o carte despre cum să se comporte în închisoare, fiindcă de aceasta are nevoie Ioan,” ci le-a zis: „Staţi, aşteptaţi până la încheierea serviciului de după-amiază.” Şi şchiopii au umblat, orbii au văzut şi s-au făcut multe alte minuni. Apoi, El le-a zis: „Acum duceţi-vă şi spuneţi-i lui Ioan ce aţi auzit şi ce aţi văzut. Spuneţi-i că sunt exact la timp. Nu este nimic greşit, ci sunt exact la timp.”

Aşa este Dumnezeu şi astăzi: El este exact la timp. Toată îngrijorarea şi presiunea noastră nu valorează nimic. Fiţi doar perseverenţi în Cuvântul lui Dumnezeu şi mergeţi mai departe, fiindcă Dumnezeu este exact la timp. De altfel, toate lucrurile create de Dumnezeu: soarele, luna şi toate celelalte, trebuie să lucreze la fix.

După ce a auzit aceasta, Noe a început să construiască arca, iar Biblia spune că acolo erau batjocoritori care râdeau de el. Noe ştia ce va sta înaintea lui în mijlocul acelei lumi ştiinţifice: cu siguranţă nu va fi crezut de nimeni, dar cu toate acestea, a fost perseverent timp de o sută douăzeci de ani.

El a ridicat arca, a aşezat lemnele, a turnat smoala şi a finalizat-o, în timp ce oamenii râdeau de el. Dar pe el nu l-a interesat aceasta, ci a stat în uşă şi a predicat despre judecata lui Dumnezeu. Batjocura lor nu l-a oprit. De ce? Pentru că a crezut ceea ce a auzit. „Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” (Romani 10.17).

Aşadar, indiferent ce se întâmplă, cât timp stai pe Cuvântul lui Dumnezeu, fii perseverent chiar dacă eşti cuprins de boală, iar doctorul ţi-a spus nu ştiu ce. Omul firesc face probabil tot ce ştie pentru că el este într-o lume ştiinţifică. Noi suntem însă într-o lume spirituală şi suntem crescuţi cu Hristos, fiindcă am trecut de la moarte la viaţă şi suntem făpturi noi în Hristos.

Deci Noe era foarte perseverent în mesajul lui. Pentru el n-a contat ce au spus cei din jur, nici faptul că l-au numit în tot felul; nimic din toate acestea nu l-au putut opri. El credea Cuvântul lui Dumnezeu care îi vorbise şi s-a dus şi a ridicat arca. Indiferent cât de mult i-au demonstrat ştiinţific că mesajul lui era greşit, el a ştiut că Dumnezeu era în stare să aducă ploaie din cer, dacă aşa a spus Cuvântul Lui.

Cum poate să vindece Dumnezeu un om pe moarte din cauza cancerului, când doctorul spune că nu se mai poate face nimic? Cum poate face Dumnezeu să umble un şchiop? Cum se poate, când din punct de vedere medical este imposibil? Dar aceasta este o altă Lume.

Este la fel ca în zilele lui Noe, când ei îşi băteau joc de Lumea în care trăia el. Dar Noe a mers mai departe cu mesajul Lui. Indiferent cât de mult a demonstrat ştiinţa că sus nu era nici o picătură de apă, pentru Noe n-a însemnat nimic, pentru că Dumnezeu spusese altceva.

Aşa este şi adevăratul credincios de astăzi. Indiferent cât spun ei: „Acela nu este Duhul Sfânt, ci este psihologie, este telepatie,” el nu poate fi oprit de nimic, fiindcă ştie că în ziua aceea Dumnezeu va fi aici. Aceasta îl face să fie perseverent şi să meargă înainte cu Mesajul.

Isus a spus: „Cum a fost în zilele lui Noe, aidoma va fi şi la venirea Fiului omului.” Vedeţi? Perseverent! El putea fi perseverent, deoarece ştia ce avea să primească. Ştia ce a promis Dumnezeu şi ştia că El a pus acel lucru în mâna lui. Noe nu trebuia să se uite la ce spunea cineva, ci privea la ceea ce a spus Dumnezeu, aşa că nu a contat ce spuneau ceilalţi.

Desigur, religioşii din vremea lui nu erau de acord cu el. Cu siguranţă nu a fost nimeni de acord, fiindcă nimeni nu a fost salvat. Toţi au pierit, dar Noe avea Cuvântul Domnului. Pentru el n-a contat cum îl numeau ceilalţi: nebun, holly-roller, sau alte nume pe care le dau oamenii şi astăzi credincioşilor, ci a fost perseverent. Nu-l interesa nimic; el era surd la toată batjocura lor, pentru că avea un singur scop: să construiască arca aceea.

Oricine ar fi vrut să intre în ea, ar fi fost binevenit, dar era treaba lui Dumnezeu să-i aducă înăuntru. El doar predica Cuvântul. Aceasta-i tot ce avem de făcut şi noi astăzi: să stăm pe Cuvânt şi să fim perseverenţi.

Apoi a mai fost un bărbat perseverent, iar acesta a fost Moise. El a primit tot antrenamentul posibil în Egipt. Era un conducător militar vestit, şi s-a dus să elibereze Israelul cu propria lui putere, fiindcă ştia că venise timpul. Moise a crezut în inima lui că oamenii erau destul de conştienţi că sosise ceasul eliberării şi că el era omul care avea să-i ajute, dar n-a fost aşa. Vedeţi? Rotiţele nu s-au rotit deodată fiindcă ceva era greşit. Dacă rotiţele nu se învârt deodată atunci când Dumnezeu vorbeşte în adunare, nu foloseşte la nimic. Tu trebuie să te aliniezi cu făgăduinţa Lui; trebuie să-ţi aliniezi felul de gândire cu făgăduinţa lui Dumnezeu, nu cu ceea ce a spus cineva, sau cu ceea ce crede cutare doctor sau cutare organizaţie. Atunci vei auzi Glasul Lui şi vei spune: „Tu eşti!” Atunci eşti perseverent, frate, şi nu te poate opri nimic, orice s-ar întâmpla.  Noi nu putem muri, pentru că am murit deja; şi avem chiar acum arvuna salvării noastre, fiindcă suntem înviaţi cu El şi stăm în locurile cereşti în siguranţa Lui.

Aseară am vorbit despre Israel. Ei nu ştiau unde mergeau, şi aveau doar făgăduinţa unei ţări. Dar înainte de a ajunge acolo, la acea ţară făgăduită, marele luptător Iosua, care înseamnă „IaHVeH Salvatorul”, a intrat în ţară şi a adus dovada că exista şi că era întocmai cum le spusese Dumnezeu. De aceea, Iosua a putut fi perseverent şi a dărâmat toate argumentele celorlalţi, care spuneau: „Nu putem lua ţara! Oh, trebuie să ne întoarcem.” El a spus clar: „Suntem mai mult decât în stare s-o luăm!” De ce? Pentru că privea la ceea ce spusese Dumnezeu şi avea dovada.

Când a venit Isus în scenă, El ne-a promis o Ţară: „În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri” (Ioan 14.2), şi ne-a dovedit că este Viaţă după moarte. Astfel, El a trecut Iordanul, cum numim noi moartea, a intrat în Ţara aceea, iar a treia zi a înviat şi a adus dovada. El a mâncat, a băut şi a spus: „Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu.” (Luca 24.39). Apoi a spus: „Vă voi da Arvuna la aceasta, dar trebuie să aşteptaţi în cetate zece zile.”

După aceea, ucenicii au devenit perseverenţi fiindcă aveau în ei puterea, dovada învierii. Din pricina aceasta nu şi-au mai iubit vieţile: fiindcă aveau dovada şi puteau fi perseverenţi; fiindcă au obţinut Ceva prin moartea lui Isus Hristos.

Înseamnă El la fel de mult şi pentru tine în după-amiaza aceasta? Puteţi fi perseverenţi şi să spuneţi: „Eu cred. Orice s-ar întâmpla, făgăduinţa este a mea pentru că am înviat deja cu El. Mă uit în urmă, văd viaţa pe care am dus-o, şi mărturisesc că nu vreau s-o mai duc.” De ce? Pentru că ai murit cu El şi ai înviat cu El; şi ai arvuna, prima plată a învierii veşnice.

Da, Moise a dat greş, dar să ştiţi că atunci când s-a întâmplat aceasta el nu auzise încă Glasul lui Dumnezeu. Ştia de la mama lui şi de la învăţătorii din timpul lui că va veni cutare şi cutare şi Dumnezeu va trimite un izbăvitor. Mama lui i-a spus: „Fiule, eu cred că tu eşti acela,” dar Moise nu ştia sigur şi pentru că nu putea înţelege, a făcut acea greşeală şi la prima ameninţare a fugit în pustie. Dar într-o zi, în timp ce mâna oile în pustie, s-a întâlnit cu acel rug care nu se mistuia, și din el i-a vorbit un Glas care i-a zis: „Eu voi fi cu tine!” Din clipa aceea el a fost perseverent. De ce? Pentru că avea credinţă în Cel care i-a zis: „Eu voi fi cu tine!”

„Eu sunt un om cu buze bâlbâitoare,” a spus Moise, dar Domnul i-a zis: „Cine a făcut gura omului? Şi cine face pe om mut sau surd, cu vedere sau orb? Oare nu Eu, Domnul?”

„Dar ei nu mă vor crede.”

„Du-te, căci Eu voi fi cu tine.” (Exod 4.10-12). Atunci Moise a fost perseverent. Apoi, când a ajuns în Egipt, Moise a intrat într-un conflict. Dacă vrei să fii perseverent, tu trebuie să ştii despre ce vorbeşti. El a intrat în conflict cu nişte imitatori care încercau să facă tot ce făcea el. Şi într-o oarecare măsură, au reuşit, dar aceasta nu l-a oprit pe Moise. El era perseverent şi a mers mai departe fiindcă ştia că era trimis de Dumnezeu, şi că împlinirea ţinea de Dumnezeu.

Când Israel s-a plâns, el a fost perseverent şi a spus: „Mergem mai departe!”, şi la fel a făcut când ei au vrut să se întoarcă înapoi. „Mergem mai departe!” Moise a fost perseverent; da, el a fost stăruitor. Stăruitor” Aceasta ne trebuie şi nouă astăzi. Oamenii din toate timpurile care au avut credinţă în Dumnezeu, au fost stăruitori.

Uitaţi-vă la David. Desigur, el a fost crescut într-o familie iubitoare. Tatăl lui, Isai, era un om mare al lui Dumnezeu şi îi aduna în fiecare seară pe băieţi şi-i punea să rostească o rugăciune înainte de a merge la culcare; probabil citea sulurile şi le vorbea despre marele IaHVeH care a deschis Marea Roşie în faţa poporului Său, şi despre marele profet Moise care i-a scos afară din Egipt urmând Stâlpul de Foc, şi toate acele lucruri. Aceasta a născut credinţa în inima lui David, pentru că „credinţa vine în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu.” (Romani 10.17). Vedeţi? Micul David a început să se gândească la aceasta.

Fiind mezinul familiei, David a fost trimis să aibă grijă de oi. El era răspunzător pentru ele, şi iată că într-o zi a venit un leu şi i-a luat o oaie. Atunci David s-a gândit: „Ce-i voi spune tatălui meu dacă îi va lipsi vreo oaie?” Apoi şi-a zis: „Tata a citit în suluri şi mi-a spus că Dumnezeul nostru este un Dumnezeu mare şi puternic, şi l-a eliberat pe poporul Său. El l-a binecuvântat pe Israel şi a fost cu Israel, iar eu sunt unul dintre ei. Toţi sunt tăiaţi împrejur şi sub acest legământ; şi eu sunt tăiat împrejur şi binecuvântările lui Dumnezeu sunt peste mine. Una din oile tatălui meu a fost luată, aşa că am să mă duc după ea.” Spunând aceasta, el şi-a luat praştia, s-a dus şi a adus oaia înapoi din gura leului. De ce? Pentru că a fost perseverent, stăruitor. Ce făcea Dumnezeu? Îl instruia. Apoi a venit un urs, dar David s-a dus şi a smuls oaia şi din gura ursului.

Mai târziu, tatăl lui l-a trimis să ducă merinde la fraţii lui care erau în tabăra lui Israel. Şi dincolo de valea unde erau fraţii lui, a venit uriaşul Goliat care se lăuda şi batjocorea Israelul. Probabil David a stat şi s-a uitat un timp la el. Părea cel mai mare om pe care-l văzuse vreodată. Atunci s-a uitat să vadă cine era căpetenia oştirii lui Israel. Era Saul, un bărbat cu un cap mai mare decât ceilalţi, iar David s-a gândit: „Oare de ce nu-l înfruntă pe batjocoritorul acela?” Şi a păşit el în faţă. Îmi imaginez că s-a gândit: „Dumnezeule Tată, ştiu că dacă ţi-a păsat de una din oiţele acelea micuţe, cu cât mai mult îţi pasă de poporul care cheamă Numele Tău? Acum ei sunt în încercare şi toţi se tem.” Astfel, David a devenit foarte stăruitor, s-a dus împotriva lui Goliat cu aceeaşi praştie şi a avut biruinţă. De ce? Pentru că a crezut în ceea ce încerca să dobândească. Era ceva corect; era în voia lui Dumnezeu; era în Cuvântul şi în Planul lui Dumnezeu.                     

Dacă poţi să găseşti care este locul tău în planul lui Dumnezeu, chiar dacă eşti foarte bolnav sau pe moarte… Tu zici: „Sunt creştin, deci cum ar putea fi acesta planul lui Dumnezeu?” Ar putea fi planul lui Dumnezeu să te vindece şi să pună mărturia care va mişca suflete pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Sigur că da. El lasă să se întâmple aceste lucruri.

Poate ai avut suişuri şi coborâşuri şi vrăjmaşul a râs de tine cât a putut. Poate a fost aşa, dar toate acestea sunt planul lui Dumnezeu.

Uitaţi-vă cât a suferit Iov acoperit peste tot de bube. Acela era planul lui Dumnezeu. Dar Iov a fost perseverent fiindcă ştia că Cel ce îl ţinea era Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că nimic nu-l mai putea face să-şi facă griji.

Aceasta mă duce cu gândul la Samson. Şi el a fost perseverent cât timp a văzut că făgăduinţa lui Dumnezeu era cu el. Probabil era un tip slăbuţ, cu nişte braţe osoase şi cu aspect de sisi din pricina şuviţelor care-i atârnau pe umeri. Ei îl numeau sisi… dar totul a fost în ordine cât acele şuviţe au fost acolo pentru că leul putea să tot răcnească, filistenii puteau să-l închidă şi să facă ce voiau, fiindcă el lua porţile cetăţii pe umeri şi le ducea până pe vârful muntelui. De ce? Pentru că era perseverent De ce? Pentru că a văzut, a simţit şi a ştiut că făgăduinţa lui Dumnezeu era asupra lui. Amin.

Ce ar trebui să faceţi voi, penticostalilor, când vedeţi Duhul Sfânt mişcându-Se printre noi? L-aţi văzut făcând semne şi minuni, luând păcătoşi şi făcând din ei sfinţi; L-aţi văzut vindecând, făcându-i pe orbi să vadă, pe surzi să audă şi înviind chiar şi morţi, dar cu toate acestea, stăm ca nişte păpuşi plouate. Ar trebui să fim perseverenţi. Ridicaţi-vă şi luaţi ceea ce v-a făgăduit Dumnezeu! Simţiţi Duhul Lui trecând peste sufletele noastre în puterea învierii. Apoi, susţinut de Cuvântul Lui, spuneți: „Vrei să te rogi din nou pentru mine?” Ţineţi minte că Dumnezeu a dat o făgăduinţă şi Isus a murit o dată. Aceasta este tot. Apoi fii perseverent! Da, domnule. Fii un soldat adevărat! Oh, ce mare este El!

Cât timp ştia că avea acel dar cu el şi putea să-şi simtă şuviţele, Samson putea să înfrunte orice filistean. Aşa a omorât o mie de filisteni cu o falcă de măgar. Vă puteţi imagina aşa ceva? Aceasta este bună pentru cei care se bazează pe ştiinţă astăzi. O falcă veche de măgar, albită de vreme. Păi era cât se poate de putredă, aşa că dacă o loveai numai puţin se sfărâma, iar filistenii aceia vânjoşi şi cu suliţe în mâini, purtau acele coifuri groase de câţiva centimetri. Totuşi, acest mărunţel cu părul cârlionţat, a luat acea falcă de măgar în mână şi a zdrobit capetele celor o mie de filisteni. Vedeţi, el nu se temea. De ce? Pentru că simţea şuviţele acelea şi era foarte perseverent.

Cât timp creştinul ştie că trăieşte deasupra păcatului şi că Duhul Sfânt îl binecuvântează şi este cu el, este perseverent şi se sileşte să rămână în semnul înaltei chemări cereşti. Da, aşa ar trebui să fie creştinul: foarte stăruitor în cererea lui către Dumnezeu. Staţi cu El!

Am vorbit mai înainte despre Ioan Botezătorul şi aş vrea să mai spun ceva referitor la el. Ioan era un om ciudat. Noi nu avem prea multe indicii despre viaţa lui, ci ştim doar că tatăl lui, Zaharia, era un preot în Templu, iar mama lui, Elisabeta, era o casnică obişnuită.  Ei erau mai în vârstă, iar într-o zi, Dumnezeu le-a vorbit prin îngerul Gavril şi le-a făgăduit un copil. Trebuie să fi fost ceva trist pentru bătrâna pereche fiindcă ştiau că fiul lor urma să fie un slujitor al lui Dumnezeu, urma să fie omul acelui timp şi ştiau că îl aşteptau o mulţime de necazuri şi încercări, iar oamenii vor fi împotriva lui pentru că întotdeauna este aşa. Dacă nu este aşa, înseamnă că ceva este pe dos cu omul acela. Aşa este.

Aşadar, trebuie să-i fi durut inima din pricina acelui copil, fiindcă ştiau că ei aveau să moară, iar fiul lor va rămâne singur înainte ca să-l poată vedea în ungerea lui de premergător al lui Mesia care urma să vină. Ei credeau aceasta şi probabil i-au spus şi lui, dar când Ioan era doar un copil, părinţii lui au murit şi el a rămas singur. Nu este ciudat că acest tânăr chemat de Dumnezeu, nu s-a dus la nici un ordin religios la care a aparţinut tatăl său? Preoţii trebuiau să se tragă din leviţi, desigur. Ei mergeau la Templu şi învăţau toate poruncile şi după legea timpului, fiul călca pe urmele tatălui său. Dar vedeţi, Ioan nu a făcut aceasta, ci s-a dus în pustie fiindcă nu a vrut să se amestece cu tradiţiile lor. Oamenii suciseră toate lucrurile, dar el avea o slujbă importantă: era cel care avea să-L prezinte pe Mesia şi trebuia să fie sigur că ştia Cine este El.

Dacă s-ar fi dus la clerul bisericesc şi ar fi spus: „Eu sunt fiul lui Zaharia…” ei i-ar fi zis: „Oh, vino, înregistrează-te şi plăteşte taxa, iar noi te vom instrui şi vei putea citi sulurile.” Oh, vai! „Spui că tu îl vei prezenta pe Mesia, deci ce zici de marele nostru preot? Nu-i aşa că este un om deosebit? Uită-te ce statură impozantă are şi cum face plecăciune. Nu ţi se pare că ar putea fi Mesia? Poate că el este Acela.”

Alt preot ar fi spus: „O, nu, nu, nu! Poate fi tânărul acesta de aici, evanghelistul acesta care a pus ţara în clocot. El poate spune pe dinafară toate crezurile şi celelalte lucruri. Cunoaşte toate tradiţiile bătrânilor mai bine ca oricine şi este un om mare. Toţi colaborează cu el, chiar şi fariseii, saducheii şi irodienii, fiindcă are o slujbă foarte importantă pe câmpul Evangheliei. Acesta este omul, Ioan!”

Dar Ioan nu a vrut să se amestece cu astfel de nonsensuri, tocmai pentru că avea o slujbă importantă. Şi ce a făcut? A stat acolo până când i-a vorbit Dumnezeu şi i-a spus: „Îţi voi spune Eu cine este. Tu du-te numai acolo şi când vei vedea Duhul coborându-Se peste El, vei şti că Acela este. Acela va fi semnul lui Mesia. Tu du-te şi predică despre pocăinţă, botează-i spre pocăinţă şi spune-le că voi veni. Dar nu lăsa pe nimeni să-ţi spună: „Ordinează-l acum şi fă-l şeful episcopilor, fă-l Mesia sau altceva. Tu să aştepţi până când vei vedea acest semn, şi când vei vedea semnul, vei şti că Acela este El. Dar să aştepţi să primeşti semnul pe care ţi-l voi da Eu.”

Oh, Dumnezeule, ajută-ne şi pe noi astăzi când auzim: „Un milion mai mulţi ca în ’44” şi toate aceste lucruri fără sens: sânge, foc, fum şi altele. Staţi cu Cuvântul, fiindcă diavolul poate imita oricare din aceste senzaţii. Staţi cu Cuvântul!

Ioan a aşteptat. El a botezat câţiva, apoi a privit în jur şi a mai botezat câţiva. Preoţii l-au întrebat: „Cine este Acela despre care ne-ai vorbit?” Şi el le-a răspuns: „Este aici. În mijlocul vostru este Unul pe care voi nu-L cunoaşteţi. Nici eu nu-l cunosc, dar El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc. Eu botez doar cu apă.”

„Ah, ştiu cine este! Este fratele nostru care şi-a luat zilele trecute diploma de doctor în divinitate. El este! Îmbracă-l, pune mantaua pe el şi prezintă-i acreditările, fiindcă are o bună colaborare cu toată lumea. Nu-i acesta, Ioan?” „Nu este el!” Amin.

La fel s-a întâmplat cu un alt profet din vechime care a trăit înaintea lui Ioan şi care s-a dus să caute printre fiii lui Isai. Și când l-au adus pe băiatul acela pipernicit, cu umerii înguşti şi cu purtare necioplită, Samuel a zis: „Acesta este!”

Probabil aşa au făcut şi ei: i-au adus pe toţi teologii din jur şi l-au întrebat pe Ioan: „Acesta este El? Acesta este EL?”  Dar Ioan le-a răspuns: „Nu, nu este niciunul dintre ei. Dumnezeu i-a refuzat pe toţi. Eu nu ştiu cine este El, dar a spus că mi-L va arăta.”

Şi într-o zi a venit spre el un Om mic, fără nici o reputaţie, doar cu un renume rău după El, Unul despre care se spunea că este născut nelegitim, iar Ioan a privit în sus şi a spus: „Acesta este El!” „De unde ştii?”

„El m-a trimis să botez cu apă şi mi-a spus: „Acela peste care vei vedea Duhul coborându-Se şi oprindu-Se este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.” (Ioan 1.33). Ioan a fost stăruitor şi a urmărit semnul lui Mesia. „De unde ştii că este El?” „Ştiu că este El, pentru că aşa a spus Dumnezeu.” El a auzit Glasul lui Dumnezeu şi a ştiut că El era Acela.

Acum va trebui să ne grăbim, ca să ne uităm şi la sărmana femeie grecoaică şi să vorbim puţin şi despre ea. Îmi imaginez că femeia a avut câteva greutăţi. Cred că mai întâi a auzit de El. Acesta este primul lucru: tu trebuie să auzi de El. Deci, femeia a auzit de El. Ce a auzit? De reputaţia Lui, Cine era. Fără îndoială că unele persoane cumsecade au avut grijă să răspândească vestea. Femeia aceasta avea un copil bolnav pe care nu-l mai putea ajuta nimeni. Poate era posedat de epilepsie. Probabil avea un duh care putea s-o omoare, dar ea a auzit că şi alţii au fost vindecaţi.

Poate cineva i-a spus: „Stai puţin! Tu nu poţi merge la grupul acela. El este evreu, este din altă organizaţie, aşa că nu poţi merge acolo.” Să ştiţi că credinţa găseşte uneori resurse despre care ceilalţi nu ştiu nimic. Astfel, indiferent cât de mult încearcă să se spună: „Nu te duce acolo!”, credinţa merge oricum fiindcă îşi găseşte resursele pe care alţii nu le văd. Aşa este.

Ea a cunoscut Cuvântul Lui, iar Biblia spune în Evrei 4.12: „Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.”

Credinţa este mâna care poate mânui acea Sabie. Nici o altă mână nu o poate face, nici mâna ecleziastică, nici mâna organizaţiei, nici mâna unui grup, nici mâna naţiunii. Este nevoie de mâna credinţei. Şi depinde de cât este de puternică acea mână. Tu poţi să-ţi faci destulă cale încât să vezi că eşti liber de păcat; apoi, dacă acea mână este destul de puternică, poţi să-ţi faci cale spre vindecare şi spre orice făgăduinţă a lui Dumnezeu. Toate sunt acolo, aşa cum i-a spus lui Iosua: „Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru, va fi al vostru.” (Deuteronom 11.24).Depinde cât de puternică este mâna credinţei care mânuieşte Sabia Cuvântului lui Dumnezeu.

Oh, acesta este adevărul! Femeia a avut multe piedici, dar credinţa ei nu a cunoscut nici o piedică. Poate şi voi veţi avea piedici; şi eu am o mulţime, dar credinţa contează. Dacă nu puteţi fi stăruitori, atunci lăsaţi orice lucru să vă împiedice. Fizic, s-ar putea să vă simţiţi rău; poate nu vă vine nici să mergeţi la biserică; poate nu vă vine să faceţi nimic, dar credinţa nu are piedici, ci merge mai departe oricum.

Poate păstorul s-a rugat pentru tine şi te-a uns cu untdelemn. Aceasta trebuie să facă el. Dar dacă te duci la el şi-i spui: „Nu mă simt mai bine,” nu ar fi trebuit să mergi de la început. Vedeţi? Aceasta arată că te-ai dus după simţuri, dar dacă ai credinţă…

Sau poate zici: „Am să aştept până când trece pe aici fratele Roberson, fratele Branham sau careva dintre ei.” Oh, nu! Nu aceasta contează. Nu, nu. Este credinţa ta în Cuvântul lui Dumnezeu, şi El a spus: „Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului.

Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi.” (Iacov 5.14-15).

Dacă ai credinţă în Dumnezeu şi în rugăciune, du-te mai departe, fiindcă atunci nu te va putea opri nimic. De ce? Pentru că ai credinţă, iar credinţa nu are nici un fel de piedici.

Oh, dar femeile au o mulţime de piedici fizice şi spirituale! Dacă credinţa ta Îl crede pe Dumnezeu, nu există nici un fel de piedici pentru ea.

Poate cineva spune: „Stai puţin, tu eşti ca un grec care merge la evrei!” Cu alte cuvinte, „Eşti un baptist care merge la penticostali,” şi ştiţi voi toate aceste lucruri. Poate unii au spus: „Stai puţin! Tu ştii bine că zilele minunilor au trecut şi că nu mai există aşa ceva. Acestea sunt numai nişte emoţii. N-am avut noi din aceştia în toate epocile? Am auzit de acei evrei care spuneau că cred într-un Dumnezeu supranatural, dar Dumnezeul nostru din templu a făcut pentru voi la fel de mult. Nu-i nimic aici.”

Sau: „Noi nu-i vedem pe oamenii noştri duşi de asemenea iluzii. Mergem la idolul nostru, ne închinăm, îi aducem jertfa noastră, apoi mergem acasă şi trăim în tihnă. Noi nu suntem agitaţi ca grămada aceasta de holly-rollers, care fac tot timpul aceasta şi cealaltă.”

Un altul ar fi putut spune: „Stai puţin! Tu ştii că soţul tău este om de afaceri în oraşul acesta, iar fiul tău ar putea fi preot al marii noastre zeiţe de aici? Ar fi groaznic să faci aceasta pentru că soţul tău te-ar putea alunga de acasă.”

Alţii au zis: „Dacă te duci acolo, la acele lucruri, vei fi de râsul lumii. Toţi vor râde de tine.” Sărmana femeie stătea şi asculta toate acele lucruri… Ştiţi cum este..

Alţii au păşit în faţă şi au zis: „Un moment! Du-te acolo, dar să ştii că rămâi fără carnetul de membru de la biserica aceasta.”

Fără îndoială că a avut multe piedici, dar ele n-au putut s-o oprească. Poate toţi aveau dreptate, dar în inima ei era Ceva care o împingea înainte şi o făcea să creadă că este pe calea dreaptă. Femeia credea că El era Dumnezeul întregii creaţii, iar dacă a putut vindeca un evreu, poate vindeca şi unul dintre neamuri. Deci care ar fi fost diferenţa? Ea voia să ajungă în prezenţa lui Dumnezeu şi era hotărâtă să ajungă.

Priviţi prin câte a trebuit să treacă. Dacă aş avea timp, aş trece prin toate aceste lucruri. Deci, ea a trebuit să se lupte cu toate împotrivirile. Şi când a ajuns la Isus, El era într-o odaie, iar păzitorul uşii i-a zis: „Nu poate intra nimeni la El pentru că este obosit şi acum se odihneşte. Nu-l deranja!”

Poate la uşă era Simon, iar el i-a zis: „De mine nu poţi să treci mai departe!” Apoi, puţin mai în spate era Andrei şi încă un ucenic. Eu nu ştiu cum a reuşit femeia să ajungă la El, dar a ajuns. Vedeţi?  Şi când a ajuns înaintea Lui, femeia i-a explicat cazul şi ce dorea, fiindcă fiica ei era bolnavă. Dar priviţi ce dezamăgire! El, pe care Îl credea Dumnezeu, i-a zis: „Nu sunt trimis la rasa ta!” Vai, ce afirmaţie!  „Eu sunt trimis la copiii lui Dumnezeu, iar voi nu sunteţi decât nişte câini.” Aceasta i-ar fi făcut pe penticostali să explodeze. Oh! „Eu sunt trimis la un neam de oameni care cred în Mine; sunt trimis la evrei, la copii. Pe ei trebuie să-i hrănesc, nu nişte câini!” Deci o numea câine.

Dar cunoaşteţi credinţa ei. Femeia a rămas neclintită pentru că era insistentă şi stăruitoare. De ce? Pentru că avea credinţă. Ea ştia că El era Dumnezeu şi că a creat neamurile aşa cum i-a creat şi pe evrei, deci era undeva un loc unde putea fi atins. Oh, frate, îmi place aceasta! Continuă să baţi. Amin.

Bate, pentru că „celui ce bate…” (fratele Branham bate de trei ori). „Cine cere,” nu cine spunea doar: „Doamne…” bate o dată şi pleacă. Nu, tu trebuie să stai acolo şi să baţi (fratele Branham bate în continuu): „Doamne, vreau să intru, deschide-mi!” Aceasta este. Ca văduva cu judecătorul nedrept. Vedeţi? Bate continuu! Femeia era hotărâtă. Credinţa a prins ceva şi ea era insistentă. Ştia că trebuie să ajungă acolo, fiindcă poate unul dintre vecinii ei a avut aceeaşi situaţie, un copil bolnav care a fost vindecat. Astfel, ea trebuia să ajungă acolo şi aceasta era tot. Femeia era insistentă, chiar dacă fusese refuzată. Acesta este adevărul.

El a spus: „Voi sunteţi nişte câini care nu merită hrană! Eu trebuie să-i hrănesc pe copiii aceştia, nu pe voi!” „Este adevărate, Doamne,” a răspuns ea. Ce era aceasta? Credinţa. Trebuie să recunoaşteţi că aceasta te arde. Credinţa recunoaşte întotdeauna Cuvântul şi Îi dă dreptate. Aşa este. Credinţa întăreşte întotdeauna Cuvântul cu un „Amin”. Pentru ea nu contează ce spune cineva, fiindcă întotdeauna are dreptate numai ceea ce spune Cuvântul. Nu contează că cineva spune: „Zilele minunilor au trecut!”, Biblia spune că „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci,” iar pentru credinţă acesta este adevărul. Aşa este.

Dacă ei spun că Duhul Sfânt a fost numai pentru un grup mic din ziua de Rusalii, Petru a spus chiar în ziua aceea că „făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru,” iar credinţa se ţine de aceasta. Nu ţi-o poate lua nimeni, tu o ai.

„Păi, nu ştiu ce să zic, pentru că nu L-a primit nimeni.”

Dumnezeu a promis, iar eu am venit să primesc.

„Păi, aceasta a fost pentru un alt timp.”

Este şi pentru mine, fiindcă ceva îmi spune că El are şi astăzi aceeaşi dragoste pe care a avut-o întotdeauna. El este Acelaşi Dumnezeu, aşa că poţi fi insistent şi să stai acolo să baţi şi să cauţi până când vine Duhul Sfânt peste tine. Amin. Acum mă simt bine. Da, domnilor. Amin. Ştiu că acesta este adevărul. L-am testat şi este adevărat. În ordine.

Ea se ţinea cu credinţă. Oh, cât îmi place aceasta!  „Da, Doamne,” a spus ea, „este adevărat că sunt un câine, sunt dintre neamuri şi nu sunt vrednică de niciuna din aceste binecuvântări. Ele sunt de fapt pentru evrei, fiindcă Tu ai venit la ai Tău. Cred fiecare cuvinţel.” Vedeţi, ea nu se simţea rănită în inima ei, nu se simţea jignită, ci recunoştea adevărul.

Dacă Dumnezeu vine şi-ţi spune despre starea ta rece şi formală şi că dacă vei continua aşa… Ei bine, vei exploda. Vai, vai! Nu ai da ascultare, ci ai spune: „Acesta este un proroc fals!” Totuşi, deşi Cuvântul spune că acesta este adevărul, voi nu luaţi seama la Cuvânt. Oh, frate, îmi place aceasta!

Femeia aceasta nu era o plantă de seră; ea nu trebuia stropită ca un hibrid pe care l-a produs această generaţie şi care trebuie dădăcit. Nu, nu. Ea a luat totul aşa cum i-a fost dat şi nu a spus: „Doamne, nu-mi mai vorbi aşa, ci mai bine vino la mine acasă.” Ea a dorit să-L audă spunând acele cuvinte şi aceea a fost tot. Nu a trebuit să fie stropită, mângâiată şi îndemnată: „Dragă, ar trebui să vii. Dacă vii deseară vorbesc cu pastorul să-ţi dea un scaun în faţă şi voi obţine un interviu special după adunare.” Oh, ai milă! Aceştia sunt hibrizii.

„Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine,” a spus Isus, şi: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis.” (Ioan 6.37,44).

Pune aceasta în cântarul tău ca să vezi unde te afli. Da, domnule, şi vei vedea. Amin. Pune razele pe aceasta şi vezi ce se va întâmpla. Aşa este. Va străluci. De ce? Pentru că este Cuvântul autentic al lui Dumnezeu.

Isus a spus clar: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis.” Şi: „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine.”

Pe aceştia nu trebuie să-i dădăceşti, să-i tot mângâi şi să le promiţi că vor avea flote de Cadillac-uri dacă vor primi Duhul Sfânt. Dar aşa, afacerea prosperă şi au biserici tot mai mari, cu turle tot mai înalte şi cu predicatori tot mai educaţi. Oh, ce nonsens! Depărtaţi-vă de aceasta! Credinţa se ţine de Cuvântul lui Dumnezeu şi produce puterea lui Dumnezeu. Aşa este. Atunci eşti stăruitor.  „Păi n-am primit nici un Cadillac şi sunt aici de un an întreg. Dimpotrivă, am avut parte numai de probleme.” Oh, catâr hibridat care nu ştii nici măcar cine este tatăl şi mama ta! Da, aşa gândesc aceştia. Da.

Dar ea a acceptat adevărul şi a recunoscut: „Nu sunt vrednică, Doamne.” Aşa este.  „Sunt aici pentru firimituri. Este adevărat că pâinea este pentru copii, ai dreptate, Doamne. Cuvintele Tale sunt adevărate, fiecare din ele, şi nu sunt vrednică să stau la masă cu copiii Tăi. Cu siguranţă nu, dar, Doamne, chiar şi câinii se hrănesc cu firimiturile care cad de la masa copiilor.” Aleluia! Aceasta L-a convins.

Ce diferenţă este astăzi!” Ce diferiţi suntem noi, care ne numim penticostali! Dacă nu primim toată felia de pâine şi încă unsă cu unt, nu mai vrem nimic; nu mai vrem să avem de-a face cu aşa ceva. Oh, vai!

Dar femeia a venit pentru firimituri. Credinţa recunoaşte adevărul. Astfel, ea a spus: „Sunt aici pentru firimituri. Dacă s-ar găsi câteva… Eu sunt câine, iar câinii trebuie să mănânce firimituri.” Oh, frate. Să nu uitaţi că ea era dintre neamuri şi nu văzuse nici o minune. Dar nici n-a avut nevoie să i se arate vreuna. El n-a trebuit să vină şi să spună: „Priviţi aici! Uitaţi-vă cu atenţie ca să vedeţi ceva. Mă voi ruga puţin şi veţi vedea sânge curgând pe mâini.” Desigur, El nu putea face aceasta. Cu siguranţă.

Ar fi putut să spună: „Un moment, fiindcă vreau să vă arăt una din minunile Mele. Aduceţi-Mi puţină apă. Voi Îl ştiţi pe profetul Moise. Eu sunt succesorul lui, iar el a transformat apa în sânge. Acum credeţi?” „Sigur.”

„Ei bine, aduceţi aici un vas cu apă şi vă voi dovedi că pot să fac şi eu acelaşi lucru.” Oh, acesta ar fi fost un nonsens! Femeia n-ar fi vrut să vadă aşa ceva. Ea era la fel ca şi curva Rahav care a văzut iscoadele care veniseră să spioneze ţara. Aceea a fost şansa ei. Ea nu a spus: „Să vină mai întâi Iosua, fiindcă vreau să-l văd şi să-l analizez. Este mare, voinic şi chipeş? Are părul creţ? Poate aşa voi crede şi eu că este conducătorul poporului lui Dumnezeu.” Ea nu a vrut să-l vadă pe Iosua şi n-a vrut să vadă nici o minune, ci a spus: „Am auzit (Amin) că Dumnezeu este cu tine şi vreau să merg şi eu cu voi.” Amin. Ea era stăruitoare. „Nu mă interesează ce face poporul meu, cât de tare se întăresc. Dumnezeu v-a dat vouă locul acesta şi vreau să merg cu voi.” Amin. Ea era stăruitoare. Da, domnilor. Îmi place Rahav.

Aşa era şi femeia aceasta dintre neamuri: stăruitoare. „Şi câinii se hrănesc cu firimiturile căzute…”

Atunci Isus i-a zis: „Pentru că ai spus aceasta…” Oh, ea s-a apropiat în mod corect de darul lui Dumnezeu! Şi dacă te apropii în mod corect de darul lui Dumnezeu, nu vei avea parte doar de firimituri, ci te vei alege cu o farfurie plină. Tu nu te poţi apropia de El decât dacă o faci în mod corect. Nu o poţi face umblând cu o scrisoare de la o biserică la alta, nu alergând de la o biserică la alta şi de la o denominaţiune la alta, şi nici repetând crezul apostolic. De fapt, acela nu este crezul apostolilor.

Dacă vei repeta „crezul” corect al apostolilor, va fi bine. Cartea Faptelor apostolilor îţi spune cum s-o faci. Astfel, Petru a spus în ziua de Rusalii: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos spre iertarea păcatelor voastre, apoi veţi primi darul Sfântului Duh.” Acesta este „crezul” apostolilor. Aşa să faceţi. Da, domnilor.

Ea s-a apropiat corect de dar, iar dacă te vei apropia şi tu în acelaşi fel, „pocăit şi botezat,” eşti sigur că primeşti Duhul Sfânt, fiindcă Dumnezeu a făgăduit aceasta printr-un Cuvânt autoritar.

Tu zici: „Păi sfântul Christofer şi marele Cutare…” Eu nu spun că aceia n-au fost oameni mari. Au fost, însă nu aveau autoritate, fiindcă există o singură Autoritate, iar aceea este Biblia aceasta!

Tu spui: „Biserica Wesleyană face aşa. Ei stropesc în loc să boteze…” şi fac alte lucruri amestecate. „Şi ei erau oameni mari…” Nu-mi pasă! Cred că erau oameni mari, dar nu aveau autoritatea să facă aceasta, fiindcă Biblia spune că „oricine adaugă sau scoate ceva, îi va fi scoasă partea din Cartea Vieţii.” Acesta este Cuvântul; acesta este Adevărul.

Tu spui: „Da, dar vezi tu, noi suntem oameni educaţi, iar păstorul nostru a făcut cutare şi cutare. El este educat, a studiat Biblia şi toată istoria şi afirmă că zilele minunilor au trecut.” Dar Dumnezeu nu a spus niciodată că au trecut. Dimpotrivă, Isus a spus: „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari…”

Cineva a spus: „Oh, da, noi facem lucrări mai mari, fiindcă avem o organizaţie mai mare decât a avut El. Noi suntem peste tot în lume.”

Un moment. Mai întâi fă lucrările pe care le-a făcut El, şi apoi vei putea face şi mai mari decât acelea. Dacă veţi vedea textul original, acolo nu scrie „mai mari”, ci „mai multe.” Faceţi aceleaşi lucrări şi mai multe în toată lumea, apoi este corect.

Cineva m-a întrebat odată: „Frate Branham, tu nu crezi în purgatoriu?”

„Cred în purgatoriu,” am răspuns eu.

„Păi, asta-i bine,” a spus el.

„Dar nu cred că după ce mori mai are rost rugăciunea făcută de un preot sau de un predicator pentru tine. Eu cred în curăţirea sufletului, dar aceasta se face acum. Când greşim, să alergăm repede la „purgator” şi să spunem: „Dumnezeule, curăţă-mă. Înlătură lucrul acesta de la mine, curăţă-mă şi fă-mă ca pe unul nou.” Da, eu cred în purgatoriul zilnic şi fac aceasta zilnic. Eu sunt zilnic în purgatoriu şi îmi curăţ sufletul în fiecare zi înaintea lui Dumnezeu.”

Atunci el a zis: „Păi, sfântul Andrei şi sfântul Francisc şi toţi aceştia…”

„Da, presupun că sunt în ordine, nu pot să spun nimic.”

„Şi sfânta Cecilia şi sfânta…”

„Da, presupun că şi ele sunt în ordine. Acesta este motivul pentru care aveţi şase sute de cărţi după care vă luaţi. Voi nu ştiţi unde vă aflaţi. Eu nu cred în mijlocirea sfinţilor pentru că acesta este un cuvânt neautorizat.”

„Da, dar sfântul Cutare…”

„Pavel a spus clar că „este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos.” (1Timotei 2.5). El are autoritatea.

Discutând despre botez, i-am zis: „Ce spun apostolii despre acest lucru? Citeşte ce au spus. Celelalte sunt cuvântul neautorizat, dar ceea ce spune Biblia este Cuvântul.”

Când ai Cuvântul lui Dumnezeu, şi ştii că este Adevărul, poţi fi stăruitor, frate, şi să mergi înainte fiindcă aşa a spus Dumnezeu. Din cauza aceasta sunt atât de dependent de El. Eu nu merg după cum consider eu că este bine, ci fac numai ceea ce-mi spune El. Eu stau numai cu Cuvântul Lui şi nu merg nici la stânga, nici la dreapta, ci stau pe El. De aceea El mă binecuvântează.” Staţi pe El!

Indiferent câte piedici aruncă Satan în faţa ta şi cât spune: „Vei fi dat afară din biserică dacă te duci…” Stai pe el! Dumnezeu a promis, este Cuvântul Lui. Amin. Stai cu El, pentru că este Cuvântul cu Autoritate. Aşa este.

El a spus bisericii Sale: „Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor ce le veţi ţine, vor fi ţinute.” (Ioan 20.23). Ce fel de biserică era aceea? Aş fi vrut să am timp să vorbesc puţin despre aceasta. Dar nu o vom face acum. În ordine.

„Pentru ceea ce ai spus, du-te la copila ta şi vei primi ce ai cerut.” El nu S-a rugat deloc pentru fetiţă, ci doar a vorbit. Aceasta era tot ce-şi dorea femeia.

Mi-o pot imagina zicând: „Îţi mulţumesc, Domnul meu. Binecuvântat să fie Numele Tău sfânt.” Toţi criticii care erau pe stradă au întrebat-o:  „Hei, ce ai primit?”

„Vindecarea fiicei mele.”

„De unde ştii aceasta? Tocmai a avut o criză mai înainte!”

„Aceasta nu are nici o importanţă, eu o am!”

„Cum adică?”

„Aşa a spus El.” Amin şi amin.

Când s-a întors, femeia l-a întâlnit pe preotul zeiţei de acolo, care i-a spus:

„Ştii ce, am aici scrisoarea pentru tine.”

„Nu te mai deranja. Arunc-o în foc fiindcă nu-mi trebuie!”

„Cum aşa?”

„Eu sunt pe un alt drum. Mi s-a răspuns la cerere şi fiica mea este vindecată.” Amin. Amintiţi-vă că ea a fost prima minune făcută de Isus Hristos printre neamuri. Da, credinţa admite dreptatea Cuvântului.”

Acum va trebui să ne grăbim pentru că se face târziu şi nu vreau să vă ţin prea mult. Acum este tot mai bine. Amin.

Iat-o pe Marta în prezenţa lui Isus, după moartea fratelui ei. Ea a citit Cuvântul despre sunamita care s-a dus la Elisei. Acela era Cuvântul lui Dumnezeu, credeţi aceasta? Credeţi că Elisei era Cuvântul Lui? Biblia spune că Cuvântul lui Dumnezeu vine la profeți, şi Acesta era Cuvântul lui Dumnezeu. Şi când a ajuns la Cuvânt, a primit mângâiere. Aşa este. Marta ştia că Isus era acel Cuvânt şi L-a primit ca să aibă mângâiere. Ea era stăruitoare.

Poate în timp ce mergea pe stradă cineva i-a zis: „Cel în care te-ai încrezut tocmai S-a furişat în cetate, acum, după ce a murit fratele tău.” Dar ea era stăruitoare şi s-a dus drept acolo; iar când a ajuns la El, nu L-a învinuit de nimic, ci I-a zis:

„Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!

Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu Îţi va da Dumnezeu.” Această insistenţă, frate!

Şi El i-a răspuns: „Fratele tău va învia.”

„Ştiu”, I-a răspuns Marta, „el a fost un băiat bun şi va învia la înviere, în ziua de apoi.”

Atunci Isus i-a zis: „Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.

Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” (Ioan 11.21-26). El a văzut că ea era insistentă.

Aşa cum a spus sunamita atunci când l-a văzut pe Elisei: „Viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu te voi părăsi. Voi sta aici până voi afla voia lui Dumnezeu.” (2Împăraţi 4.30).

Oh, frate, dacă ai lua Biblia şi ai cerceta dacă ceea ce crezi este bine, dacă ai cerceta dacă Duhul Sfânt are dreptate… doar ia şi citeşte Biblia! Fii insistent şi ţine-te de făgăduinţă! Fii stăruitor! Fii un creştin adevărat! Da, domnule, fii insistent!

Acum am să las deoparte cursul firesc al Scripturii şi am să spun iarăşi ceva, fiindcă se face târziu.

Desigur, Simon şi fratele său Andrei au fost de multe ori cu tatăl lor, cu barca, iar bătrânul cu părul cărunt le-a spus: „Tot timpul am crezut că voi trăi să-l văd pe Mesia. Va fi o mare frământare, aşa cum a fost întotdeauna când Dumnezeu a făcut ceva. Va fi aceasta şi cealaltă, dar vă spun ceva: „Să nu acceptaţi nici o dovadă decât ceea ce este scris în Scriptură, fiindcă Domnul Dumnezeul nostru va ridica un profet, ca Moise, şi de profet ul acela va trebui să ascultăm. Noi ştim cum va fi Mesia.”

Astfel, când Andrei s-a dus şi i-a spus lui Simon: „Vino să-L asculţi puţin în seara aceasta,” el a fost puţin sceptic. Dar cum a ajuns în prezenţa Lui, Isus i-a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona.” (Ioan 1.42). Şi pentru că vorbim de insistenţă, Petru a fost atât de insistent încât Isus i-a zis: „Tu eşti o piatră.” Da, domnilor. „Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.” (Matei 16.19). Insistent! Eu spun că a fost insistent. Da, domnilor. El era perseverent.

Filip, care stătea acolo, a văzut aceasta. Şi el era atât de perseverent încât s-a grăbit să meargă la unul din prietenii săi denominaţionali, să-l convingă să vină şi să vadă singur.

Femeia de la fântână avea un renume rău şi se afla într-o stare jalnică, iar când Isus i-a cerut să-i dea să bea puţină apă, ea L-a certat şi a zis: „Tu, un evreu, îmi ceri mie aşa ceva? Noi n-avem nimic unii cu alţii! Nu ştii că aici este segregaţie? Tu de unde eşti de-mi ceri aşa ceva?”

Dar El a privit-o în faţă şi i-a zis: „Dacă ai şti cu cine vorbeşti, Mi-ai cere tu să-ţi dau să bei.”

Oh, insistent! Şi El ştia pe ce stătea, nu-i aşa? El a fost trimis de Tatăl acolo; trebuia să meargă în Samaria şi astfel a trecut prin Sihar. El nu S-a simţit insultat de cuvintele ei şi a fost insistent.

„Noi ne închinăm pe muntele acesta, iar voi spuneţi că trebuie să ne închinăm în Ierusalim.” Şi discuţia a mers mai departe, până când El i-a zis:

„Du-te şi adu-l pe bărbatul tău.”

„Nu am bărbat, de ce-mi ceri aceasta?”

„Aici ai spus adevărul, pentru că ai avut cinci bărbaţi, iar cel cu care trăieşti acum nu este bărbatul tău.”

Oh, frate, aceasta a schimbat situaţia. Atunci femeia I-a zis surprinsă: „Văd că eşti profet. Noi n-am mai avut de sute de ani un profet, dar am fost învăţaţi că va veni Mesia. Şi când va veni El, va fi un profet.”

”Eu, Cel ce vorbesc cu tine, sunt El.” Oh, în clipa aceea, femeia a devenit insistentă; a fost perseverentă.

Dacă cunoaşteţi obiceiurile din Orient, ştiţi că o femeie cu renume rău nu avea voie să vorbească cu un bărbat în felul acela. Aşa este. Ei n-ar fi ascultat-o. Nimeni n-ar fi stat de vorbă cu o femeie cu renume rău. Cuvântul ei nu are nici o valoare. Aşa este. Dar, frate, ea a devenit foarte insistentă. L-a adus pe preot şi pe ceilalţi, fiindcă era hotărâtă să-L cunoască şi ei. Ea le-a zis: „Veniţi de vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut.” Cu alte cuvinte: „Cercetaţi Scripturile să vedeţi dacă nu cumva Omul care mi-a spus tot ce am făcut, este Mesia.” Opriţi-o dacă puteţi. Ea era insistentă: „Acesta este Mesia. Este şansa noastră. Noi L-am aşteptat şi iată că acum este aici.”

În urma insistenţelor ei, oamenii din cetate au crezut şi L-au primit. Ei nu I-au zis: „Vino şi spune cine sunt şi de unde vin!”, deoarece insistenţa acelei femei le-a dovedit că El era Mesia. Şi Biblia spune: „Mulţi samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii, care zicea: „Mi-a spus tot ce am făcut.” (Ioan 4.39). Ea s-a întâlnit cu Focul. Oh, vai!

Pot să văd în stradă o femeie care a făcut ceva rău, apoi intră undeva într-o misiune veche, iar în timp ce stă acolo cu faţa şi unghiile vopsite, îşi zice: „Nu se cade să fiu în locul acesta.” Dar chiar atunci vine Duhul Sfânt şi spune: „Eu te-am ales!” Din clipa aceea nu-i mai poţi opri mărturia. Oh, frate, a devenit atât de insistentă!

Ieri, când a venit cel de la asigurări şi i-a bătut la uşă, i-a deschis cu capul plecat, dar a doua zi putea mărturisi cu atâta putere încât să cadă ţiglele de pe casă. Da, frate, ea a devenit insistentă, fiindcă ştia că a atins lucrul corect. Aceasta este, fii stăruitor! Nu te da bătut!

Ioan Botezătorul era insistent. Aceasta îmi aminteşte de Tommy Nichols. Cred că nu este aici astăzi, dar este un frate foarte de treabă, un frate cu care mă pot lăuda.

El a fost cu noi aseară. Eu am avut o vedenie în care eram în slavă, apoi am venit înapoi. Tommy a relatat lucrurile aşa cum s-au petrecut. Aţi citit şi nota din josul paginii? Vorbind despre lucrarea Domnului din aceste zile, el a spus că Dumnezeu m-a folosit de multe ori şi evident a dovedit că El a făcut învieri din morţi. Şi au adus mărturia a ceea ce s-a întâmplat nu demult în Mexic.

Eu am avut o adunare în Mexico City, într-o arenă pe care s-au adunat mii de oameni. Am avut adunări timp de trei sau patru seri. În prima seară am învăţat. Majoritatea erau săraci şi nu aveau scaune, ci stăteau în picioare, în jur de douăzeci de mii de oameni, iar eu am început să le vorbesc despre Domnul Isus, despre harul şi îndurarea Lui pentru oameni, şi am adus mărturii despre ceea ce a făcut El.

Apoi, în a doua seară ne-am rugat pentru ei, iar la altar a venit un bătrân mexican orb care nu avea încălţăminte şi era cu picioarele goale………

… Nu demult mi-a explodat o armă în faţă. Eu mi-am dorit întotdeauna un Magnum Weatherby. Eu nu joc golf şi nu mă asociez cu oamenii aceia, dar Dumnezeu mi-a dat un alt sport: să vânez şi să pescuiesc.

Armele Magnum Weatherby sunt foarte frumoase şi eu mi-am dorit tot timpul una, însă sunt foarte scumpe. Am prieteni care au vrut să-mi cumpere, dar i-am refuzat întotdeauna zicând: „Cum aş putea să las pe cineva să-mi cumpere un Magnum Weatherby de câteva sute de dolari, când am prieteni misionari care nu au nici măcar încălţăminte în picioare?” Nu, domnilor.

Mexicanul acela era sărac, cu picioarele goale şi cu hainele ponosite; poate nu a avut nici o masă decentă în viaţa lui, poate avea patru sau cinci copii acasă şi pe deasupra era şi orb. I-aş fi putut da haina şi pantofii mei, dar nu îi erau bune, aşa că i-am dat dragostea mea. L-am îmbrăţişat şi m-am rugat pentru el, iar Dumnezeu i-a deschis ochii chiar acolo, aşa că a început să alerge pe platformă şi să strige.

Vestea s-a răspândit în tot Mexicul, iar în ziua următoare pe platformă era o claie de haine, cam aşa de mare. Erau şaluri, pălării, de la oamenii care încercau să primească vindecarea. În dimineaţa aceea, o tânără mexicană şi-a dus bebeluşul, care abia mai respira din cauza pneumoniei, la doctor. Dar în timp ce era în cabinetul doctorului, copilaşul a încetat să mai respire. Doctorul a încercat să-l readucă la viaţă, dar nu a reuşit, aşa că l-a declarat mort la ora nouă dimineaţa.

Femeia l-a luat în braţe, a alergat acasă la vecinul ei şi l-a întrebat: „Ai zis că un vecin a primit vederea aseară?” Ea era catolică.

„Da, a primit vederea pe platformă,” a răspuns vecinul.

„Mă duc şi eu acolo cu copilaşul meu.”

Şi a pornit prin ploaie cu copilaşul în braţe. A pornit la ora nouă şi jumătate şi a ajuns la adunare la ora zece şi jumătate, aşa că a stat acolo până la ora zece seara, când am ajuns eu acolo.

Când am ajuns acolo împreună cu fratele Moore şi cu încă câţiva fraţi, erau atât de mulţi oameni în jurul arenei, încât a trebuit să mă urc pe o scară, după care m-au legat cu o frânghie şi m-au lăsat în jos ca să pot ajunge pe platformă.

După ce am ajuns acolo, am început să vorbesc, dar din partea dreaptă se auzea o gălăgie deranjantă. Am privit în partea aceea şi mi-am zis: „Oare ce-o fi acolo?” Am continuat să predic, dar gălăgia era mai mare.

Apoi a venit la mine Billy şi mi-a zis: „Tati, i-am dat fratelui Espinoza să împartă numerele de rugăciune, dar acolo este o femeie care are în braţe un copilaş mort şi vrea un număr de rugăciune. Tati, femeia a stat toată ziua în ploaie şi nu o mai putem ţine. Acolo sunt o sută cincizeci de uşieri care nu o pot ţine pe loc. Au alungat-o de trei sau patru ori de pe platformă, dar s-a întors mereu, aşa că nu ştim ce să mai facem cu ea.”

„Să meargă fratele Moore să se roage pentru ea, fiindcă oricum nu-l cunoaşte,” am spus eu.

Femeia mexicană era o tânără drăguţă, de vreo douăzeci şi cinci de ani, iar micuţul pe care-l purta în braţe era probabil primul ei copil. Astfel, fratele Jack a pornit spre ea.

Eu am început să vorbesc din nou despre Domnul nostru, iar când m-am uitat am văzut o faţă de bebeluş cu tenul închis la culoare, care nu avea încă dinţi şi râdea.  M-am uitat încă o dată, apoi am spus: „Stai puţin, frate Moore! Spune-i să aducă copilaşul aici.”

Atunci fratele Espinoza a făcut loc în rând. Mulţi din cei de la „Adunarea lui Dumnezeu” îl cunoaşteţi. I-au făcut loc, iar femeia a venit alergând şi a căzut în genunchi zicând: „Padre! Padre!”

„Ridică-te în picioare!”, i-am spus eu, şi pentru că ţinea în mână nişte mătănii, i-am zis: „Pune-le deoparte!”

„Ce problemă ai?” am întrebat-o eu, iar fratele Espinoza a tradus. Femeia avea ochii umflaţi de plâns, deoarece copilaşul ei era mort. Astfel, ea ţinea în braţe trupul ţeapăn al copilaşului înfăşurat într-o pătură albastră care atârna până jos. Copilaşul era ţeapăn, iar braţele îi atârnau inerte afară de sub pătură, pentru că murise de dimineaţă.

M-am întors spre fratele Espinoza şi i-am zis: „Te rog să nu traduci ce spun, fiindcă am avut o vedenie.”

„Ce?”

„Am văzut o vedenie, dar să nu spui nimic. Lasă-mă să mă rog.” Şi am spus: „Tată ceresc, nu ştiu ce înseamnă această vedenie, dar când m-am uitat, am văzut în faţa mea un bebeluş cam de mărimea aceasta, aşa că îmi voi pune mâinile peste acest trup mort.” Imediat, copilaşul a început să strige şi să dea din picioruşe cât de tare putea, iar eu i-am zis fratelui Espinoza: „Să meargă la doctor şi să aducă dovada scrisă a morţii lui.” Şi aşa a făcut.

De ce? A fost insistentă. Pe ea n-a interesat-o ce va spune biserica, dacă o va excomunica sau altceva. Dacă un orb şi-a primit vederea, atunci şi copilaşul ei mort putea învia. Oricine ştie că nici un om nu poate da vedere unui orb.

Aşa cum au spus şi fariseii din zilele Domnului: „Cine poate da vederea unui orb, afară de Dumnezeu?” Nimeni, iar femeia a ştiut aceasta. Ea a ştiut că dacă Dumnezeu era aici pe pământ şi avea suficientă putere încât să redea vederea unui orb, El este Acelaşi Dumnezeu care poate învia şi morţii.

Femeia a fost stăruitoare. Ea a stat toată ziua şi a aşteptat. Cei de la pompe funebre au solicitat trupul copilului, dar ea a stat toată ziua cu el în braţe şi a aşteptat începerea adunării. Uşierii au încercat s-o oprească să ajungă în rând, dar ea a revenit iar şi iar. De fiecare dată când o alungeau, ea revenea mai insistentă. De ce? Pentru că era perseverentă. De ce? Pentru că credinţa ei s-a prins de ceva. Credinţa a spus: „Aşa este!” şi credinţa nu cunoaşte nici o piedică, nici o înfrângere. Când ai credinţă, ai perseverenţă.

Haideţi să ne rugăm. Câţi de aici doresc să fie perseverenţi? Tatăl nostru ceresc, eu cred din toată inima că dacă oamenii şi-ar da seama… Eu cred că sunt oameni buni; cred că sunt poporul Tău şi că te iubesc. Ei au trecut de la moarte la viaţă, doar că Satan vine tot timpul în minţile  lor şi încearcă să răstălmăcească totul, îndepărtându-i astfel de Cuvântul lui Dumnezeu. Tată, Te rog să-l mustri. Îndură-Te şi lasă Duhul Sfânt să vină peste această audienţă, fiindcă ştiu că o parte din ei au simţit prezenţa Ta astăzi şi cred.

Fă-i să-şi dea seama că au o piedică, iar aceasta este vrăjmaşul. El ar putea vorbi prin prieteni scumpi, dar totuşi Cuvântul Tău a rămas Acelaşi.

Tu ai putut învia copilaşul mort al acelei femei mexicane, fiindcă avea credinţă. De ce nu a înviat şi altcineva? Cum ai putut vindeca acel orb care nu putea vedea, fără să vindeci şi alţi orbi? Problema este că mulţi dintre ei sunt opriţi de necredinţă. Dar unii sunt perseverenţi şi merg mai departe oricum, aşa cum s-a întâmplat şi cu femeia siro-feniciană despre care am vorbit în după-amiaza aceasta. Tu i-ai spus: „Du-te, căci dracul acela a părăsit-o!”, fiindcă aceasta era tot ce voia să ştie.

Tată, Tu nu trebuie să vii în mijlocul nostru să spui aceasta, fiindcă ai spus deja: „De aceea vă spun că orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea,” şi noi ştim că Acesta este Cuvântul Tău.(Marcu 11.24).

Dacă cerem ceva, ar trebui să fim stăruitori în lucrul acela; ar trebui să ştim că ne aparţine. Tu ni l-ai dat şi nu poţi minţi, fiindcă eşti Dumnezeu. Şi dacă l-ai dat altora, de ce nu ni l-ai da şi nouă? Deci cerem şi vom primi, fiindcă Tu ai spus: „Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.” (Matei 7.7). Ei bine, Dumnezeule, Tu ne-ai dat făgăduinţă după făgăduinţă şi ai spus: „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18.20). Tu ne-ai făgăduit aceasta, Doamne, este făgăduinţa Ta, este propriul Tău Cuvânt. Eu cred că ai venit jos pe coridoarele cerului, ai păşit aici şi ai spus: „Sunt în mijlocul vostru fiindcă v-aţi adunat împreună.”

Credinţa mea îmi spune că Tu eşti aici, aşa cum ai fost atunci când Te-am auzit cu glas audibil. Aici pe hârtie este Glasul Tău; sunt promisiunile Tale şi ele ne aparţin.

Tu Ţi-ai apărat Cuvântul binecuvântat prin toate prigoanele, de-a lungul epocilor, şi este încă Acelaşi, fiindcă ai spus că „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Matei 24.35).

Tată, mă rog ca oamenii să înţeleagă că Acesta este Cuvântul Tău; este Dumnezeu şi este în mijlocul nostru. Dumnezeul cel Atotputernic este aici cu Cuvântul Său cel Viu, ca să-L facă cunoscut oricui prin buzele unui predicator, prin buzele unui proroc, prin buzele unui învăţător, prin buzele unui misionar.  Tu eşti aici, Dumnezeule, şi noi auzim şi ştim că aşa este.

Privim în urmă şi vedem cum am fost ciopliţi odată dintr-un butuc tare al păcatului şi am fost ridicaţi. Acolo nu puteam primi binecuvântările Tale, dar acum le avem. Odată am fost orbi, dar acum putem vedea; odată am fost împietriţi, dar acum suntem simţitori; odată eram morţi, dar acum suntem vii, şi tot ce ne dorim, toate lucrurile sunt ale noastre. Aşa ne spune Biblia: că posedăm toate lucrurile şi toate ne aparţin. Binecuvântează poporul Tău în după-amiaza aceasta, Tată.

Dacă aici este vreun păcătos, Te rog să-l salvezi chiar acum. Fie ca acea inimă să fie altarul unde să se odinească sufletul lui; fă ca ei să lase necredinţa deoparte şi să spună: „De azi înainte Te voi crede, Dumnezeule.”

În timp ce avem capetele plecate în rugăciune, aş vrea să ştiu câţi de aici simt aceasta. Spuneţi: „Doamne, scoate necredinţa afară din inima mea.” Poate eşti un membru loial al bisericii, dar dacă există vreun Cuvânt la care spui: „De acesta mă îndoiesc că ar fi aşa,” eşti încă păcătos. Dacă o mică interpretare a Cuvântului, făcută de Eva, a cauzat moartea, suferinţa, boala şi bătrâneţea, cum va fi cu tine? Aproape tot era adevărat, dar un lucru micuţ nu a fost corect şi Eva l-a crezut. Tu poţi crede nouăzeci şi nouă virgulă nouă la sută din Biblie, dar pentru procentul acela micuţ pe care nu-l crezi, eşti un păcătos. Acel procent micuţ i-a scos pe oameni din Eden, şi acelaşi procent micuţ nu ne va lăsa să ne întoarcem înapoi. Dacă acel procent v-a scos afară, acelaşi procent nu vă va lăsa înăuntru, deşi toată pedeapsa păcatului a fost plătită.

Nu vreţi să credeţi din toată inima? Ridicaţi mâna şi spuneţi: „Dumnezeule, ai milă de mine,” dacă vreţi să credeţi aşa. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Fiţi sinceri, pentru că El vă vede.

Nu trebuie să veniţi aici, în jurul altarului, fiindcă Isus a spus: „…cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” (Ioan 5.24). Asta-i tot. Ori crezi, ori nu crezi. Dacă crezi aceasta din toată inima ta, ai trecut din moarte la Viaţă şi eşti în procesul de creştere. Eşti în câmp şi începi să creşti din neprihănire la sfinţire, la botezul cu Duhul Sfânt, în slavă. Căci nimeni nu poate ridica mâna şi „nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis,” şi: „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine,” pentru că: „pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.” (Ioan 6.44,37; Romani 8.30). Eu v-am citat Scriptura, Cuvântul Lui. Aşa este.

Credeţi şi aveţi Viaţa veşnică. Dacă credeţi veţi trăi, dar dacă vă îndoiţi veţi muri. Aşadar, ca să aveţi Viaţă veşnică trebuie să credeţi în Domnul Isus Hristos.

(Este dată o prorocie cu vorbire în limbi). Amin.

Fiţi respectuoşi cu toţii. Binecuvântat să fie Numele Domnului. Credeţi în El cu toată inima. După ce luaţi decizia în inima voastră, să credeţi cu tărie. Mărturisiţi-vă greşelile, apoi puteţi fi insistenţi. Mulţi de aici ar putea spune: „Nu înţeleg aceasta.” Femeia a dat interpretarea în engleza curată, şi desigur, credeţi Biblia.

El a promis că va turna Duhul Sfânt: „Căci dă învăţătură peste învăţătură, învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo.” –

Ei bine! Prin nişte oameni cu buze bâlbâitoare şi cu vorbirea străină va vorbi poporului acestuia, Domnul.” (Isaia 28.10-11). Dar cei care nu vor să audă şi pleacă, au urechile surde.  Credeţi în El, fiţi perseverenţi şi acceptaţi-L! Aveţi credinţă în Dumnezeu.

Mergeţi la bisericile voastre şi spuneţi-le păstorilor voştri că L-aţi acceptat pe Hristos. În apropiere este biserica Evangheliei depline; mergeţi şi spuneţi că L-aţi acceptat pe Hristos, apoi rugaţi-l pe păstorul vostru să vă ajute şi să vă îndrume mai departe spre Împărăţie.

Câţi din voi cred că Hristos vă iartă păcatele? Ridicaţi mâinile. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Mulţumesc.

Acum, în loc să chem un rând de rugăciune, voi sta aici şi Îl voi ruga pe Duhul Sfânt să cheme oameni din audienţă. Fiţi respectuoşi pentru următoarele minute.  Staţi jos şi fiţi plini de respect. Din câte văd, nu cunosc pe nimeni în această sală.

Credeţi că biserica este cioplită? Luther a avut o cale largă, fiindcă tot ce i se cerea era să-L accepte pe Hristos. Apoi a venit mişcarea metodistă într-o minoritate, şi rusalisticii au fost şi mai puţini, biserica devenind mai aproape de chipul lui Hristos, de puterea Vieţii. Acum, poporul rusalistic trebuie să fie cioplit pentru a fi în stare să primească Piatra din capul unghiului, astfel încât să nu se audă nici un sunet de ciocan sau ferestrău denominaţional.  Este deja tăiat; este planul lui Dumnezeu. Duhul Sfânt îi aduce în acea stare. Să credeţi.

Isus a promis că în zilele din urmă se vor face din nou lucrările pe care le-a făcut El. Mai devreme am citit din Evrei 4.12: „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” Când a fost aici pe pământ, El deosebea gândurile oamenilor şi ştia ce era în inimile oamenilor. Dacă El ar face aceasta din nou în după-amiaza aceasta, n-ai mai putea pleca de aici necredincios. Ai fi destul de insistent dacă te-ar chema?

Câţi bolnavi sunt aici? Ridicaţi mâna în timp ce staţi cu capetele plecate şi spuneţi: „Aş vrea ca Dumnezeu să-şi aducă aminte de mine.” Peste tot? Câţi din voi ştiu că nu-i cunosc? Să ridice mâna cei care ştiu că nu-i cunosc.  Sigur, sunt peste tot. Acum fiţi respectuoşi şi rugaţi-vă.

Eu în ce cred? Asemenea lui Samson, mă întind şi simt acele şuviţe. În timp ce stăteam aici şi mă pregăteam să spun: „Să treacă oamenii pe aici, iar eu şi predicatorii ne vom pune mâinile peste ei,” m-a atins Ceva. Am avut o vedenie şi atunci am ştiut că acele şuviţe sunt încă acolo; făgăduinţa Lui este încă acolo.

Acum rugaţi-vă şi veţi vedea că El este Acelaşi Dumnezeu. Şi dacă El este aici, în mijlocul nostru, în după-amiaza aceasta, nu puteţi fi insistenţi în credinţa voastră în Dumnezeu? Amin. Rugaţi-vă şi cereţi-I lui Dumnezeu să vă binecuvânteze. Faceţi ca femeia care I-a atins poala hainei. Priviţi cât a fost de insistentă. Ea se gândea: „Cred că dacă aş putea să mă ating de haina Lui, voi fi bine. Indiferent ce spun preoţii, eu cred că Omul acesta posedă Adevărul. Cred că El este Profetul din Galilea.” Vedeţi? „Dacă aş putea să mă ating de haina Lui, voi fi bine.”

El este Acelaşi Mare Preot care poate fi atins prin simţirea neputinţelor noastre. Dacă sunteţi cu adevărat bolnavi, de ce nu treceţi dincolo de bariera sunetului care spune: „Zilele minunilor au trecut. Nu mai există aşa ceva.” Nu vreţi să treceţi dincolo de aceasta, să fiţi liberi şi să-I atingeţi haina? Dacă El a promis în Biblie că noi vom face aceleaşi lucrări pe care le-a făcut El, şi v-am adus corect mesajul că El este Acelaşi şi astăzi, înseamnă că va veni şi va lucra, fiindcă aşa a promis.

 Nu lăsaţi nici un diavol şi nici o îndoială să vă stea în cale, şi atunci El va face lucrul acesta; va trece prin aceste bariere şi vă va lua. Credeţi!

Dacă Domnul îmi va vorbi şi-mi va spune ceva despre câţiva străini pe care voi îi cunoaşteţi, aceasta va fi o dovadă biblică vitală că El este aici cu noi. Atunci puteţi merge acasă, să fiţi insistenţi şi să spuneţi: „Lăudat să fie Dumnezeu!”

Puteţi face ca femeia siro-feniciană? Ea ştia că la întoarcere îşi va găsi copilul sănătos. Da, domnilor. Eu aştept şi aşa va fi. Să credeţi!

Am vrut să fac o chemare la altar, dar când am vrut să fac aceasta, s-a mişcat ceva aici. Nu pot  găsi un loc în sală, dar voi începe de aici, dintr-o parte. Voi începe din dreapta mea spre stânga. Mai aveţi timp? Spuneţi: „Amin!” (Adunarea spune: „Amin”). În ordine. Atunci staţi liniştiţi pentru un minut. Nu vă mai plimbaţi şi fiţi respectuoşi. Credeţi din toată inima şi spuneţi: „Doamne, cred cu adevărat, cu tot ce este în mine. Cred că Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este aici. Cred că Dumnezeu a dat o făgăduinţă şi va face exact ceea ce a promis.”

Bărbatul care stă aici şi se uită la mine, are probleme la un ochi. Poate tu mă cunoşti, dar eu nu te cunosc, este adevărat? Cineva spune: „Omul poartă ochelari.” Dar nu aceasta este problema, fiindcă este destul de în vârstă ca să poarte ochelari. Este vorba de o umflătură pe care o are la ochiul drept. Aşa este. Tu eşti membru la biserica Filadelfia. Aşa este. Crede şi umflătura aceea va dispărea. Ridică mâna dacă este adevărat ce s-a spus. De ce s-a atins el? De Acelaşi care te face să plângi, să strigi şi să-L lauzi pe Dumnezeu. Vedeţi? El este Acelaşi.

Chiar în spatele lui este acel duh de orbire. La o depărtare de două, trei, patru scaune este o femeie care are  probleme tot la ochi. Dacă crede din toată inima, lucrul acela o va părăsi. Aşa este.

Doamna care stă aici în spate, are probleme cu vezica. Crezi că Dumnezeu te va vindeca de problema aceasta? Ea poartă ochelari şi este îmbrăcată cu o rochie roz. Sunt un străin pentru tine, este adevărat, doamnă? Dacă este adevărat ce ţi-am spus, ridică mâna. Credinţa ta te-a vindecat. Să ai credinţă.

Dar cei de pe culoarul acesta, cred? Să credeţi, pentru că aceasta este tot ce aveţi de făcut.

Doamna cu flori pe pălărie, de aici, are artrită. Crezi din toată inima? Da, doamnă. Doamna căruntă, cu rochie albă. În ordine. Te-a părăsit. Eu sunt străin pentru tine, nu te cunosc, dar Hristos te cunoaşte. Este adevărat, nu-i aşa? În ordine. Să aveţi credinţă în Dumnezeu. Îl credeţi acum?

Lumina este deasupra bărbatului de acolo. Nu o vedeţi? El se roagă pentru altcineva, pentru o femeie. Este soţia lui şi are tensiunea mică. Numele lui este domnul Mark. Crede, domnule. Eu nu-l cunosc, nu l-am văzut niciodată până acum, iar Dumnezeu ştie că acesta este adevărul. Ridică mâna dacă este aşa. Crede din toată inima şi se va face bine.

Credeţi? Să aveţi credinţă! Văd o doamnă de culoare care stă acolo. Ea se roagă pentru cineva pe care l-a adus aici. Femeia s-a dus la spital şi a adus pe cineva. Este bărbatul de la capătul rândului. El nu ştie care este de fapt problema cu el, dar dacă nu îl vindecă Dumnezeu, va muri. L-ai adus aici de la spital şi într-un fel îi este afectată şi mintea. Acesta este adevărul.

Tu care crezi că sunt prorocul lui Dumnezeu… Eu sunt un străin pentru tine, este adevărat? Tu te rogi pentru o umflătură pe care o ai la piciorul drept. Dacă este adevărat, ridică mâna. Acum să crezi.

Doamna de culoare, cea cu pălărie, suferă de o stare nervoasă. În clipa când am spus aceasta despre ea, i-a crescut credinţa. Dacă este adevărat, ridică mâna, doamnă. Crezi?

Bărbatul alb care stă în spatele bărbatului de culoare de acolo şi care are mâinile ridicate, se roagă pentru prietenul lui care este pe moarte din pricina cancerului. Bărbatul acela nu este aici, dar tu te rogi pentru el. Ai început să te rogi de îndată ce am făcut această menţiune. Dacă este adevărat, ridică mâna. Crede şi vei avea ce ai cerut.

Puteţi fi insistenţi? Duhul Sfânt străbate toată sala şi vă arată că vă iubeşte. Credeţi? Sunteţi insistenţi, perseverenţi?

Câţi credeţi pentru vindecarea voastră în timp ce El este aici? Acesta este El. L-am adus în mijlocul nostru. Ridicaţi mâinile.

Doamna care stă acolo cu cârjele sub braţ… De ce le mai ţii? Aruncă-le sau lasă-le jos şi du-te acasă fiindcă Isus Hristos te face bine. Crezi? Văd lucruri care se întâmplă.

Credeţi? Puneţi-vă mâinile unul peste celălalt. Fiecare din voi. Când sunteţi gata, scoateţi de aici cărucioarele şi toate celelalte lucruri. Credeţi numai! Nu puteţi trece de acea barieră a necredinţei? Cât de mare poate fi, prieteni? Nu vedeţi că Isus Hristos este chiar aici? El a făcut aici mai multe lucruri decât sunt menţionate în Biblie. Credeţi?

(Fratele Branham cântă „Crede numai!”).

Acolo este o femeie care se roagă. Numele ei este Miguel. Crede din toată inima şi poţi merge acasă vindecată.

Oh, oameni, acum credeţi? Sunteţi insistenţi? Ridicaţi-vă în picioare.

„Doamne, eu cred, Doamne, eu cred

Totul este posibil, Doamne, eu cred.

Îl iubesc. Câţi doresc vindecarea acum? Ridicaţi mâinile şi spuneţi: „Acum cred şi lucrul acela mă va părăsi. Cred că m-a părăsit deja.”

Îl iubesc, Îl iubesc,

Căci El m-a iubit întâi

Şi-a câştigat mântuirea mea, pe Golgota.

Sincer, credeţi din toată inima ca femeia aceea grecoaică? Atunci spuneţi: „Doamne, eu stau în prezenţa Ta şi primesc Cuvântul făgăduinţei Tale în inima mea. Asemenea femeii care a crezut că totul va fi bine, cred că sunt bine şi că fiecare cerere pe care am făcut-o, îmi aparţine.” Credeţi aceasta? Ridicaţi mâinile şi spuneţi: „Doamne, eu cred şi Îţi promit că de azi înainte voi fi cât se poate de insistent. Sunt vindecat. Credinţa mea este ancorată în Cuvântul lui Dumnezeu şi sunt vindecat prin rănile şi făgăduinţa Lui.” Credeţi aceasta?

Credinţa priveşte la Tine

Oh, Mielule de la Calvar!

Oh, Mântuitor divin, ascultă rugăciunea mea,

Şterge-mi păcatele

Şi de azi să fiu pe deplin al Tău.

Să ne plecăm capetele. Voi, care aţi ridicat mîna adineauri când am făcut chemarea la altar şi aţi vrut ca Hristos să vină în viaţa voastră, credeţi că acum aveţi ceea ce aţi cerut? Dacă da, ridicaţi mâinile spre Dumnezeu. Priviţi în sală ce de mâini!

Oricine a fost bolnav şi nu s-a îndoit, ci a crezut ca femeia siro-feniciană, are ceea ce a cerut. Asemenea ei, care a crezut din toată inima că-şi va găsi fiica bine, cei care au crezut că boala şi necazul lor au fost luate în prezenţa lui Hristos, au primit ceea ce au cerut, pe baza făgăduinţei care spune că dacă credem, ni se va da tot ce cerem. Credeţi cu sinceritate că nu este un crez, ceva mistic, ceva denominaţional, o ghicitorie sau ceva de felul acesta, ci este Mântuitorul vostru Isus Hristos care lucrează între voi şi vă dă credinţă să credeţi.

Binecuvântată fie legătura care leagă

În dragoste creştină inimile noastre.

Părtăşia care ne-a unit gândurile

Care este ca şi cea de deasupra.

Înaintea tronului Tatălui

Ne turnăm rugăciunea noastră fierbinte,

Temerile, nădejdile şi dorinţele noastre sunt una.

Mângâierile şi grijile noastre.

Şi când vom fi despărţiţi

Ne va durea, dar în inimi ne vom bucura

Nădăjduind că iar ne vom revedea.

Până când ne vom revedea, Dumnezeu să vă facă insistenţi ca să luaţi acest Cuvânt ca o torţă, iar Sabia credinţei să taie de la voi orice întuneric, astfel încât să-L puteţi vedea pe Isus în binecuvântările Lui.

Dumnezeu să vă binecuvânteze.

– Amin –