PERSEVERÂND – 2

Să rămânem în picioare  pentru un moment de rugăciune. Dar înainte de a ne ruga, aş vrea să ştiu dacă este vreo cerere care ar vrea să fie făcută cunoscută prin ridicarea mâinii, fiindcă sunt sigur că El înţelege ce este în spatele acelei mâini. Fie ca Dumnezeu să răspundă. Să ne plecăm acum inimile înaintea Lui.

Tată ceresc, în seara aceasta ne apropiem de Tine în Numele Domnului Isus, ca să Te lăudăm şi să-Ţi mulţumim pentru tot ce am văzut şi am auzit, pentru sănătate şi putere şi pentru că încă trăim şi putem să ne adunăm aici ca să ne închinăm înaintea Ta.

Doamne, îngăduie ca Duhul Sfânt să vină în mijlocul nostru şi să facă semne şi minuni. Te rugăm să ne faci şi nouă ca celor doi de pe drumul Emausului, astfel ca atunci când vom pleca de aici să putem spune şi noi: „Cum de nu ne ardea inima în noi în timp ce ne vorbea?” Dă-ne aceasta, Tată.

Binecuvântează citirea Cuvântului şi subiectul din El, fiindcă ne predăm Ţie, Doamne, împreună cu Cuvântul Tău. Foloseşte-ne după voia Ta, fiindcă Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Socotim că este un mare privilegiu faptul că suntem adunaţi aici în rugăciune. Am avut o zi minunată. Eu am răguşit puţin pentru că am predicat tot timpul. În dimineaţa aceasta am avut o adunare mare în părtăşia oamenilor de afaceri creştini de la Clifton şi am petrecut un timp minunat împreună. Noi avem multe amintiri legate de Clifton.

Dacă este aici doamna care a plătit dejunul pentru mine, soră, aş vrea să-ţi mulţumesc.  Nici nu o cunosc, dar ea s-a dus şi a plătit în locul meu. Astfel, la sfârşit, când am vrut să plătesc, casiera mi-a spus: „Doamna aceea a plătit masa ta.” Eu nu o cunosc, dar îi sunt recunoscător.

Da, în dimineaţa aceasta am petrecut un timp minunat la Clifton şi Domnul a făcut lucruri minunate. Fratele Victor Deluke… cred că nu am pronunţat bine… Le Doux, de acolo a venit prorocia prin Danny Henry, pe care o port în Biblie. El a venit să se roage cu mine, iar după serviciu a vorbit în franceză. În sală era un traducător francez de la ONU, şi el a tradus ce s-a spus în franceză. Era exact lucrul pe care îl aşteptam din partea Domnului. Sunt atât de multe lucruri…

Îmi amintesc de un lucru. Este ceva bun pentru voi, surorilor. Îl aşteptam pe fratele Arganbright, scumpul frate de la oamenii de afaceri ai Evangheliei depline, iar la un moment dat am văzut o femeie care era verde în jurul ochilor şi roşie pe faţă. Când am văzut-o, m-am gândit: „Sărmana femeie…” Eu sunt misionar şi pe unde am umblat am văzut pelagră şi lepră, de aceea m-am gândit că şi femeia aceea era bolnavă. Am privit-o un timp, apoi m-am gândit: „Mă duc să vorbesc cu sărmana femeie.”

M-am dus la ea şi i-am zis: „Iată-mă, soră. Eu sunt misionar şi mă rog pentru bolnavi. Spune-mi, te rog, dacă pot să te ajut cu ceva.”

Chiar atunci a apărut o altă femeie care arăta exact la fel, aşa că m-am gândit: „Oare au ceva spectacol undeva sau de ce şi-au pus pe faţă culorile acelea de clovn?” Eu nu pot să înţeleg de ce o fiinţă umană vrea să se desfigureze în felul acesta. Erau nişte femei frumoase, dar arătau aşa…

Aveau nişte tunsori în valuri, ştiţi voi… Aceasta este ideea primei doamne. Voi ştiţi că Izabela a fost odinioară prima doamnă din Israel. Deci, aveţi grijă pe urmele cui călcaţi! De ce nu încercaţi să arătaţi aşa cum a spus Dumnezeu? Lăsaţi-vă părul să crească pentru că aşa a poruncit Dumnezeu.

După adunările din Phoenix a venit la mine o doamnă şi mi-a zis:

„Frate Branham de la adunare, mi-am lăsat părul să crească.”

„Aceasta arată că nu eşti departe de Împărăţie.”

Sora mea a avut o grămadă de haine din acestea scurte şi le-a aruncat pe toate la gunoi spunând că a terminat cu aşa ceva, dar a venit o altă soră şi le-a luat pe toate.”

„Eu cred că biserica se va pune pe picioare într-o zi. Dacă continuă în felul acesta va ajunge bine.”

Odată, un predicator mi-a spus: „Când ai de gând să încetezi să te mai iei de femei?”

„Nu aş putea spune,” am răspuns eu.

„Oamenii te privesc ca pe un proroc.”

„Nu sunt proroc.”

„Dar ei aşa te privesc. De ce nu îi înveţi lucruri adânci, cum să primească daruri duhovniceşti?”

„Cum aş putea să-i învăţ Algebra când ei nu ştiu nici Abecedarul?” Ştiţi care este Abecedarul? Să-L cunoşti pe Hristos. Aşa este. Mai întâi să înveţe aceasta, apoi îi vom învăţa şi altceva. Aşadar, când înţelegem aceasta, ne apropiem destul de mult de Împărăţie.

Aseară am avut un timp minunat. Aţi încercat Antidotul acela? Este bun, nu-i aşa? Voi ştiţi că Petru le-a spus cum să-L ia. Desigur, ei s-au purtat ciudat, dar L-au luat cu siguranţă.

Când marcam viţeii, luam fierul înroşit şi îl lipeam pe pielea lor. Atunci să vezi mugete şi vaiete, dar după aceea el ştia cu siguranţă unde aparţine.

Aşa este şi cu Duhul Sfânt. Te face să strigi puţin, dar după aceea ştii unde aparţii. Aşa este, Din momentul acela este de rasă pursânge.

Mie nu-mi plac deloc încrucişările. Nu demult am predicat despre aceasta şi am spus că cel mai groaznic animal este catârul. El nu ştie  cine este mama şi tatăl lui. Nu ştie de unde vine şi nici încotro merge. Vedeţi, mama lui este o iapă, iar tatăl lui este un măgar. Aceasta o dovedeşte ştiinţa. Păi, dacă omul încrucişează o viaţă animală sau ceva, ea se opreşte chiar acolo; nu poate merge mai departe.

Tu poţi hibrida porumbul, dar nu poţi semăna acel hibrid din nou pentru că nu va creşte. Deci, ei au găsit ceea ce combate propria lor teorie.

Catârul este mut. Tu poţi vorbi tot timpul cu el, dar el va aştepta toată viaţa să găsească momentul în care să te poată lovi înainte ca să moară. Pe catâr nu poţi să-l înveţi nimic, fiindcă este greu de cap. Poţi fi oricât de blând cu el, fiindcă îşi va ridica urechile mari şi va striga: „Zilele minunilor au trecut! Nu mai există aşa ceva.” El doar rage…

Dar pe un cal de rasă pursânge poţi să-l înveţi orice, fiindcă el ştie cine este mama şi tatăl lui, cine este bunicul şi bunica lui. El îşi cunoaşte toată istoria din urmă.

Tot aşa este şi cu un creştin care este născut din nou din Duhul Sfânt. El nu trebuie să spună: „Am fost metodist, baptist şi a trebuit să trec la prezbiterieni sau luterani.” El este născut din Duhul Sfânt în Familia lui Dumnezeu şi pedigriul lui merge drept la Cincizecime. Aleluia! Amin! Îmi place acest Antidot.

Odată am avut un banchet sau un prânz, cum îi spuneţi pe aici, la Phoenix.  Eu încurc întotdeauna lucrurile acestea. Aici, ei au stabilit prânzul ca cina, şi atunci unde este cina mea? Nu mă pot împăca nicicum cu aceasta. La noi acasă este dejun, prânz şi cină, şi cred că aşa este corect.  Astfel, voi nu luaţi prânzul Domnului, ci luaţi Cina Domnului. Este adevărat? Deci suntem de acord cu fratele care tocmai a spus: „Amin!”

În seara aceea am avut dineul acela. Tu nu ai niciodată control asupra a ceea ce va face Duhul Sfânt. Înţelegeţi? Nu tu Îl controlezi pe El, ci El te controlează pe tine. Astfel, când intră cineva în sală şi spune: „Acum să faci cutare sau cutare lucru,” tu nu ştii ce va face El, de aceea trebuie doar să aştepţi.

Îmi amintesc că Duhul Sfânt a venit, iar în timpul deosebirii intri în viteză. Oamenii nu-şi dau seama, dar ei provoacă aceasta, nu eu. Este credinţa lor.

Tu nu poţi să-L explici pe Dumnezeu, ci trebuie doar să-L crezi. Dacă poţi să-L explici, nu mai poţi să-L primeşti prin credinţă, pentru că ştii totul şi poţi explica. Dar noi Îl acceptăm pe Dumnezeu prin credinţă.

Vedeţi voi, în Hristos a locuit trupeşte toată plinătatea dumnezeirii. (Coloseni 2.9). El era Dumnezeu. Noi suntem o parte din acel Duh, ne-a fost dat cu măsură, dar în El a locuit fără măsură. Vedeţi? Dacă aş lua un pahar de apă din ocean, ar conţine aceleaşi chimicale ca restul apei din acel ocean. Aşa este şi cu Duhul Sfânt. Când este în noi, nu contează cât este de mare, ci faptul că este… Este acelaşi Duh şi face aceleaşi lucrări.

Vedeţi, când a fost pe pământ, Domnul nostru a spus că El nu face nimic până când nu-I arată mai întâi Tatăl. Şi El avea un prieten pe nume Lazăr, iar într-o zi prietenul Lui s-a îmbolnăvit. Desigur, Tatăl I-a dat o vedenie în care I-a arătat că trebuie să plece de acolo.

El a plecat şi a aşteptat câteva zile. Ei au trimis după El, dar El nu S-a întors, ci a continuat să meargă mai departe, iar la timpul potrivit, Tatăl I-a arătat că Lazăr va muri, pentru că a spus: „Lazăr a murit.  Şi mă bucur că n-am fost acolo, pentru voi, ca să credeţi. Dar acum, haidem să mergem la el.” (Ioan 11.14-15).

Noi ştim întâmplarea. Şi când El l-a înviat pe acest om mort, nu scrie nicăieri că ar fi devenit slab în putere sau că din El a ieşit o putere. De ce aceasta? Pentru că era Dumnezeu care Se folosea de Darul Lui.

Dar într-o zi, o femeie şi-a făcut loc prin mulţime şi s-a atins de poala hainei Lui, iar El S-a întors şi a întrebat: „Cine M-a atins?”

Petru L-a mustrat şi I-a zis: „Doamne, este chiar ciudat să întrebi cine Te-a atins, când toată lumea Te îmbulzeşte din toate părţile.”

Dar El i-a răspuns: „Cineva M-a atins, pentru că din Mine a ieşit o putere; am slăbit în putere.” Apoi S-a uitat în jur până când a găsit-o pe femeie şi i-a spus că scurgerea ei de sânge a încetat şi credinţa ei a mântuit-o. Vedeţi? Nu rugăciunea, ci credinţa ei.

Aceea era atingerea lui Dumnezeu prin El. Femeia se folosea de darul lui Dumnezeu, iar aceasta L-a slăbit. Dar când Dumnezeu S-a folosit de darul Său, Isus nu a spus că ar fi slăbit.

Ei bine, acelaşi lucru este şi în adunare. Oamenii fac aceasta. Dar dacă nu crezi, nu va funcţiona niciodată. Credinţa ta face aceasta; credinţa cauzează lucrurile care se întâmplă în audienţă în felul acesta.

În seara când am fost la banchet, Duhul Sfânt a început să Se mişte prin audienţă şi să vorbească unor oameni. Şi am observat că în spatele meu era o femeie mai în vârstă care stătea aşa… este ca şi cum te-ai uita la televizor şi ai urmări ce se întâmplă, doar că aici este o altă dimensiune. Dumnezeu te duce înapoi la ce a fost, apoi te duce la ce va fi.

Am observat că în spatele meu într-un colţ era femeia aceea. M-am uitat înapoi şi era sora Shakarian, aşa că m-am gândit: „Nu poate fi ea.” Am privit din nou, iar acolo era o doamnă. Şi am văzut cum se mişca peste ochiul ei o cataractă. Am privit mai atent şi am văzut că femeia aceea era prea bătrână ca să fie sora Shakarian. Atunci m-am gândit: „Dacă vorbesc cu ea, va veni vedenia şi voi vedea dacă se roagă pentru cineva…”

Ce se întâmpla de fapt? Fratele şi sora Shakarian îl aduseseră în adunare pe un specialist, de pe Coasta de Vest, renumit în bolile de inimă, care era adventist de ziua a şaptea. Şi doamna Shakarian se ruga să se întâmple ceva pentru ca doctorul să fie convins că este Dumnezeu, iar femeia bătrână pe care o vedeam era mama ei, care fusese depistată cu cataractă la ochi.

Doamna Shakarian se ruga tare şi zicea: „Doamne, îngăduie să se întâmple ceva în timp ce lucrezi prin deosebire, ca doctorul să fie convins şi să poată primi Duhul Sfânt, pentru că este un om aşa de bun!”

Atunci am spus: „Doamnă Shakarian, tu te rogi pentru mama ta, deoarece cataracta i-a acoperit ochiul şi va orbi. Am văzut mai devreme o ceaţă care se mişcă de la ea. Aşa vorbeşte Domnul: cataracta o va părăsi!”

Sora s-a dus şi i-a spus mamei sale, iar în câteva zile a dispărut şi ultima umbră de cataractă, aşa că mama ei era bine, sănătoasă, iar doctorul care a descoperit cataracta, a consultat-o din nou şi nu a mai găsit nici urmă de ea.

Aceasta arată că Dumnezeul nostru este încă Dumnezeu. Nu ne bucurăm noi în seara aceasta că avem un Tată ceresc care poate îndepărta cataracta şi orice boală? El este Dumnezeu. Asta-i tot.

Mâine după-amiază este serviciu, aşa că toţi fraţii se pot întoarce la bisericile lor. Spun aceasta pentru că aici sunt câteva biserici care au sponsorizat această adunare.

Oamenii aceştia cred în slujba mea, pentru că altfel nu m-ar sponsoriza şi n-ar sta lângă mine. Orice musafir care nu are biserica lui, poate merge la serviciile fraţilor de aici. Sunt sigur că aceasta vă va face bine.

Dorinţa mea sinceră este ca de aici să se aprindă o trezire de modă veche printre aceste biserici. Noi încercăm să semănăm Sămânţa, pentru ca atunci când cade Duhul Sfânt peste lucrul corect, să iasă la suprafaţă o recoltă bună, aşa cum aşteptăm în aceste zile.

Mâine după-amiază se încheie serviciile noastre de aici. Apoi vom merge undeva sus, cred că la Santa Maria. De acolo vom pleca la Grass Valley şi aşa mai departe.

Fratele Williams spune că tot Phoenix-ul se roagă pentru mine, ca în loc să merg în Africa de Sud, să mă duc în Phoenix. Dar voi ştiţi că voi merge încotro mă va călăuzi Domnul. Domnul să vă binecuvânteze. Vă mulţumesc tuturor.

Sper că mâine veţi veni toţi şi vom avea o mare întrunire. Voi încerca să vorbesc puţin şi aşteptăm să avem un timp minunat.

Acum aş vrea să citesc din acest Cuvânt preţios. Am notate aici câteva texte şi aş vrea să învăţ puţin despre un subiect din Matei 15.21-28:

Isus, după ce a plecat de acolo, S-a dus în părţile Tirului şi ale Sidonului.

Şi iată că o femeie canaaneancă a venit din ţinuturile acelea şi a început să strige către El: „Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiică-mea este muncită rău de un drac.”

El nu i-a răspuns niciun cuvânt. Şi ucenicii Lui s-au apropiat şi L-au rugat stăruitor: „Dă-i drumul, căci strigă după noi.”

Drept răspuns, El a zis: „Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel.”

Dar ea a venit şi I s-a închinat, zicând: „Doamne, ajută-mi!”

Drept răspuns, El i-a zis: „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei!”

„Da, Doamne”, a zis ea, „dar şi căţeii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor.”

Atunci, Isus i-a zis: „O, femeie, mare este credinţa Ta! Facă-ţi-se cum voieşti.” Şi fiica ei s-a tămăduit chiar în ceasul acela.”

Dacă ar fi să iau un subiect sau să aleg un cuvânt din text, acela ar fi „Perseverenţă.” Dicţionarul Webster spune că „a persevera” înseamnă „a fi stăruitor, insistent în a atinge ţelul de a face un anumit lucru.” Dar înainte ca să fii stăruitor, trebuie să ai un obiectiv pentru care să fii insistent.

De-a lungul timpului, oamenii care au încercat să obţină ceva au trebuit să fie perseverenţi, insistenţi. Aşa cum am mai spus, ca să fie insistent, omul trebuie să ştie ce urmăreşte. Dacă nu ştie ce urmăreşte, înseamnă că nu ştie unde se află. Dar când înţelegi pe deplin ce este, şi ce urmăreşti, atunci poţi fi cu adevărat perseverent.

Îmi place apropierea. Când un om crede că are dreptate dar i se dovedeşte că este greşit, nu mai poate fi perseverent, fiindcă i s-a dovedit că este greşit. Dar dacă are dreptate, se ţine tare…

Mă gândesc la unul din marii noştri preşedinţi, pe care îl apreciem atât de mult: George Washington, un om credincios şi foarte perseverent.

Într-o noapte, când toate erau împotriva lui, s-a rugat aproape în continuu. Se spune că era ud tot din cauză că a îngenuncheat în zăpadă, să-L roage pe Dumnezeu să-l asculte. Avea o armată de soldaţi desculţi şi cu picioarele înfăşurate în cârpe. Delaware îngheţase şi el insista că puteau să-l treacă, fiindcă auzise de Dumnezeu. Trei gloanţe de muschetă i-au străpuns haina, dar el nu a păţit nimic. De ce? Era stăruitor pentru că ştia că avea dreptate şi ceea ce aştepta era pentru un scop bun.

Indiferent în ce stare erau oamenii aceia şi cât de frig le era la picioare, el a putut fi stăruitor fiindcă încerca să obţină ceva care avea să ajute pe altcineva. Şi s-a rugat până când L-a auzit pe Dumnezeu, după care a trecut Delaware pe gheţarii care pluteau.

Aş vrea să vă reţin atenţia asupra unui alt om care a fost stăruitor. Când cineva nu ştie despre ce vorbeşte, nu ştie încotro s-o ia. De aceea cred că dacă creştinătatea şi destinaţia ta veşnică depinde de credinţa ta în Dumnezeu, ar fi bine să ştii dacă eşti bine sau dacă eşti greşit.

Noe a fost un mare caracter despre care aş vrea să vorbesc puţin. El a venit de pe linia lui Set. Dacă aţi observat, copiii lui Ham erau toţi meşteri făurari; erau inventatori, oameni de ştiinţă, învăţaţi care au venit din linia lui Cain. Dar urmaşii lui Set erau ţărani, păstori, credincioşi adevăraţi care Îl slujeau pe Dumnezeu şi Îl urmau.

Într-o zi, Noe era pe câmp. Lumea se făcuse rea, aşa cum este astăzi, şi în fiecare inimă domnea cel rău, lucru care L-a făcut pe Dumnezeu să regrete că l-a făcut pe om. Astfel, Dumnezeu i-a vorbit acestui fermier smerit şi i-a spus că va distruge lumea prin apă, deşi până atunci nu plouase niciodată.

Ce mesaj pentru lumea ştiinţifică de atunci! Cei de astăzi spun că ştiinţa de acum nu se compară cu ştiinţa de atunci, şi aşa este. Ei au construit piramide, ceea ce noi nu putem face astăzi. Noi nu avem utilaje să ridicăm acele blocuri de piatră. Nu deţinem secretul îmbălsămării şi sunt o mulţime de alte lucruri pe care le aveau ei şi noi nu.

Vă puteţi imagina pe cineva luându-şi familia şi construind o arcă, zicând că va ploua apă din cer, când nu mai plouase niciodată până atunci? Vă puteţi imagina batjocurile şi râsetele celor care îl vedeau? Oamenii de ştiinţă veneau şi spuneau: „Noi avem un instrument cu care putem ajunge drept pe lună şi printre stele, şi ştim că nu este nici un strop de apă acolo! De unde să vină apă? Cum se va întâmpla? Să ne arate unde este şi îl vom crede!” Ştiinţa lor nu a susţinut Cuvântul lui Dumnezeu, şi nu o face nici astăzi, dar noi credem oricum.

Noe era foarte stăruitor, foarte perseverent. Îmi pot imagina cum l-au dus la doctor şi înaintea psihiatrilor, ca să vadă care era problema cu mintea lui. Dar nu era în mintea lui, ci era în inimă. El avea Cuvântul Domnului şi ştia că era Dumnezeu.

Îl pot auzi pe Noe zicând: „Dacă Dumnezeu a spus că va ploua apă de sus şi voi spuneţi că nu este nici o apă acolo, El este în stare să o pună şi să facă să plouă!”

Povestea lui a ţinut o sută douăzeci de ani, până când a construit arca. El era foarte stăruitor, dar batjocoritorii nu ascultau ce spune şi continuau să râdă de el. Cu toate acestea, Noe s-a ţinut tare fiindcă ştia că era Cuvântul Domnului. El era convins e aceasta.

Îmi imaginez cum râdeau de el, dar ei erau foarte religioşi, foarte, foarte religioşi. La fel a fost şi Cain care a ridicat un altar la fel ca Abel. Dacă Dumnezeu cere doar o religie, atunci a fost nedrept când l-a condamnat pe Cain, fiindcă şi el a făcut un act religios, la fel ca şi Abel. Dar el a procedat greşit. „Multe căi i se par bune omului, dar la urmă duc la moarte.” (Proverbe 16.25).

Tu trebuie să fii sigur că ai dreptate, deci nu ne putem juca. Hristos a trasat foarte clar cărarea, atât de clar încât scrie că nici măcar un nebun nu se rătăceşte pe ea. Tu ştii dacă este bună sau rea, iar când eşti convins că este biblică, poţi sta acolo şi să fii stăruitor.

Oamenii spuneau: „Bătrânul acela tot bate în barca aceea acolo sus!” Ei credeau că orice fel de barcă va rezista dacă va ploua, fie că era construită de Dumnezeu sau de oameni. Aşa cred şi astăzi. Orice biserică veche care are o idee religioasă, crede că va trece. „Alătură-te aici şi fă aceasta… Dacă nu îţi place, te duci dincolo şi apoi la ceilalţi, pentru că vor trece toţi.”  Dar Biserica lui Dumnezeu este zidită pe Isus Hristos. Toate celelalte sunt nisipuri mişcătoare, cum spune cântarea lui Eddie Perronet. Aşa este.

El a spus: „Pe această piatră voi zidi Biserica Mea.”  Biserica catolică spune că biserica este zidită pe Petru, iar protestanţii spun că pe Isus, dar eu sunt de o altă părere aici, pentru că Isus a spus: „…nu carnea şi sângele ţi-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu, care este în ceruri.” (Matei 16.17). Deci biserica este zidită pe piatra descoperirii spirituale a Cuvântului. Aşa este. La fel a făcut Abel. Prin descoperirea primită, el a adus pe altarul său sânge, nu fructe, cum a făcut Cain. Întreaga Biserică a lui Dumnezeu este zidită pe descoperirea spirituală a lui Hristos: Cine este, ce este şi totul despre El.

Noe a stat numai pe aceasta, şi îmi imaginez că într-o zi, Dumnezeu S-a săturat de râsul şi batjocurile oamenilor la adresa lui. Să ştiţi că Dumnezeu poate avea foarte multă răbdare, dar atunci răbdarea Lui s-a epuizat. I-a ajuns şi a trebuit să facă ceva. Astfel, i-a spus lui Noe: „Du-te acolo sus! Vezi animalele care intră în arcă? După ce vor intra toate, intră şi tu, şi uşa se va închide după tine.”

În dimineaţa aceea, animalele au început să vină două câte două. Îmi imaginaz cum râdeau batjocoritorii şi spuneau: „Du-te şi tu acolo sus, să locuieşti cu animalele tale puturoase! Du-te şi închide-te cu ele în putoarea aceea!”

La fel încearcă să spună şi în seara aceasta, dar omul care cunoaşte Arca, ştie că este călăuzit de Dumnezeu, indiferent câtă batjocură este în jur, sau cât de mult îl condamnă toţi. Aşa este. Noe a intrat în arcă şi mâna atotputernică a lui Dumnezeu a închis uşa după el.

Alţii, care erau credincioşi de graniţă, spuneau: „Poate are dreptate bătrânul.” Sunt soiul acela de oameni care vin la fiecare adunare, dar nu vor să accepte, nu vor…

Asemenea credincioşilor de graniţă din Vechiul Testament, aceştia „învaţă întotdeauna şi nu pot ajunge niciodată la deplina cunoştinţă a adevărului.” (2Timotei 3.7).

Astfel, oamenii aceia spuneau: „Păi, dacă va începe să plouă din cer, vom merge şi noi acolo sus şi vom bate la uşă. Noe este un om bun, aşa că ne va deschide uşa şi ne va lăsa să intrăm. Vom sta deci pe aproape să vedem dacă plouă sau nu.”

Mi-l pot imagina pe Noe urcând de la primul etaj al corăbiei, la al doilea şi apoi la al treilea (A trecut prin epoca luterană, prin cea a lui Wesley şi s-a dus sus, unde era uşa deschisă, unde era lumina, în botezul cu Duhul Sfânt, în odaia de sus, acolo sus de unde venea Lumina). Desigur, este mai multă lumină la etajul doi decât la etajul unu. Şi aşa se întâmplă întotdeauna.

Îmi imaginez că Noe şi-a adunat familia şi le-a spus: „Mâine când se va face ziuă, cerurile se vor întuneca şi va cădea o ploaie mare, iar oamenii vor şti că le-am prorocit Adevărul.”

După ce a urmat toate instrucţiunile… Iată unde vreau să priviţi. Dacă, după ce aţi urmat toate instrucţiunile, se întâmplă ceva ce nu este logic, mulţi oameni renunţă. Dar aceasta arată că nu au crezut ceea ce spuneau.

Dumnezeu îşi încearcă copiii. Acum ascultaţi mesajul!

Noe a intrat în arcă în ziua de 17 februarie, după Cuvântul lui Dumnezeu, iar în ziua următoare, oamenii s-au adunat în jur ca să vadă dacă va ploua. Dar soarele a răsărit la fel ca întotdeauna. „În câteva ore va începe să plouă!” dar ziua a trecut şi îmi imaginez cum a început să se neliniştească Noe în inima lui. Aş putea să spun ceva chiar acum, dar mai bine tac.

Dar vedeţi, chiar dacă ar fi vrut, el nu mai putea ieşi afară pentru că era pecetluit înăuntru. „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.” (Efeseni 4.30).

În ziua următoare, cei adunaţi ziceau: „Desigur, oamenii de ştiinţă au avut dreptate.  Bătrânul nu ştie despre ce vorbeşte. Iată-l stând închis acolo în barca lui uriaşă şi nu este nici o ploaie.”

O, ce lucru mare este să fii închis în Hristos! Aceasta este cu adevărat o lecţie bună. Uşa era pecetluită înapoia lui şi nu o putea deschide nimeni în afară de Dumnezeu.

A trecut şi ziua a doua, şi a treia şi a patra şi a cincea şi a şasea, până când a trecut o săptămână întreagă, iar Noe stătea acolo şi transpira.

Ce lecţie avem aici? Ce s-ar fi întâmplat dacă doamna Shakarian s-ar fi îndoit după ce Duhul Sfânt i-a spus despre mama sa: „Aşa vorbeşte Domnul: este o ceaţă albă care pleacă de peste ea. Cataracta o va părăsi!”? Au trecut trei săptămâni şi cataracta nu a părăsit-o, dar ea a continuat să stea pe făgăduinţă şi să spună: „Trebuie să fie aşa! Trebuie să fie aşa!” Dumnezeu te lasă să transpiri uneori, dar trebuie să fii stăruitor, perseverent, indiferent ce simţi sau ce crezi. Dacă crezi cu adevărat, vei sta neclintit pe lucrul acela. Stai pe convingerile tale! Dumnezeu a promis, iar tu eşti ancorat în inima ta şi stai acolo.

În ultima zi a săptămânii, Noe s-a trezit de dimineaţă şi presupun că norii erau adunaţi pe cer. Ei priveau pe fereastra de sus. Aceea nu era pe marginea corăbiei, pentru că Dumnezeu nu a vrut ca el să privească în jos. Deci fereastra era deasupra arcei.

 Noe a văzut că se adunaseră deja norii şi se auzeau tunete, în timp ce oamenii au început să alerge spre arcă. Pe străzi au început să cadă stropi mari de apă şi curând şanţurile s-au umplut. Oamenii se gândeau că vor pompa apa afară dacă va fi cazul, apoi au scos nişte bărci, dar s-au scufundat toate pentru că nu au fost construite de Dumnezeu. Nimic nu a putut rezista în afară de arcă.

Arca era făcută din lemn de sitim. Sitimul este un lemn foarte uşor. Este ca un burete şi este atât de uşor încât poţi ţine un trunchi cu o singură mână. Nu este ciudat că Dumnezeu a ales să-şi facă barca din aşa ceva?… dar porii au fost umpluţi, iar atunci a devenit mai dare decât oţelul.

Aceasta trebuie să facem şi noi: să golim orice crez, tot ce este în noi, orice nonsens, orice îndoială, astfel ca Duhul Sfânt să ne poată umple şi să pecetluiască fiecare por al gândirii noastre până când nu vom mai băga în seamă ce face cel de lângă noi, pentru că suntem pecetluiţi în Împărăţia lui Dumnezeu. Atunci vei putea rezista loviturii valurilor când treci prin încercări.

Apele au crescut tot mai sus pe deal, iar oamenii au început să strige şi să bată în uşă. Dar Noe nici măcar nu putea să-i audă, pentru că el stătea în vârful arcei.  Şi ei au pierit. Orice suflare de viaţă de pe pământ a pierit. Dar chiar apa care a omorât lumea necredincioasă, l-a salvat pe Noe.

La fel este şi astăzi. Piatra de poticnire, Duhul Sfânt pe care lumea nu-L vrea şi-L respinge, va salva Biserica şi o va lua sus. Duhul Sfânt va lua Biserica în răpire.

Noe a fost stăruitor deoarece ştia că i-a vorbit Dumnezeu. Nu a contat cât a durat aşteptarea, câţi ani, el a ştiut că acela era Planul lui Dumnezeu.

Moise, un proroc fugar, cu multă educaţie, era atât de inteligent încât putea să înveţe pe orice egiptean. El a încercat să pună concepţia lui intelectuală peste programul lui Dumnezeu, dar nu a mers. Nici astăzi nu va merge, şi ne îndreptăm într-o direcţie greşită, biserica în general, pentru că încercăm să organizăm totul, într-un fel de program. Aşa este.

Aţi văzut că trezirea s-a domolit, mai pâlpâie doar ici şi colo. Din ce cauză? Pentru că am băgat înăuntru programe omeneşti. Singura noastră preocupare de astăzi este să mergem la biserică, să aducem membri noi, să ridicăm clădiri mari, să susţinem programe radio şi alte lucruri de felul acesta.

Ne-am pierdut interesul pentru chinurile sufleteşti pe care ar trebui să le aibă creştinul. Le-am pierdut. Eu nu vorbesc despre creştinii adevăraţi, ci despre cei care pretind că sunt creştini.

Tot ce auziţi astăzi este: evenimente importante, oameni care cheltuiesc milioane de dolari pentru lucruri mari şi apoi propovăduiesc că venirea Domnului este aproape, chiar în generaţia aceasta. Păi, păcătosul de pe stradă nu te crede fiindcă faptele tale vorbesc mai tare decât cuvintele tale. Cu siguranţă.

Ar trebui să mergem din casă în casă, din loc în loc, să predicăm, să strigăm şi să-i silim pe oameni, încercând să câştigăm fiecare suflet pentru Împărăţia lui Dumnezeu, să trimitem misionari în est, vest, nord şi sud, şi să facem tot ce putem pentru mântuirea oamenilor.

Astăzi auzim vorbindu-se tot timpul despre decizii luate. Deciziile sunt mărturisiri, iar mărturisirile sunt pietre. La ce îţi foloseşte să aduni o grămadă de pietre, dacă nu ai o sculă de tăiat piatra care le poate tăia, Sabia cu două tăişuri a lui Dumnezeu, ca să-i facă fii şi fiice de Dumnezeu?

Le lasă pe femei să umble îmbrăcate cu acele haine strâmte ca o piele şi apoi se numesc creştine, iar bărbaţii se numesc slujitori ai lui Hristos. Biserica este căldicică, are o formă de evlavie, dar tăgăduieşte puterea lui Dumnezeu. Şi numesc aceasta „decizie”?

Noi avem nevoie de pietre tăiate în formă de fii şi fiice de Dumnezeu. De ce să le rostogolească Dumnezeu dacă nu vreţi să le tăiaţi? Ele trebuie să fie tăiate şi potrivite în programul lui Dumnezeu prin daruri şi chemări, şi să stea în biserică aşa cum ar trebui.

Moise a eşuat cu concepţia lui intelectuală, la fel ca biserica de astăzi. Oamenii trăiesc mai departe aşa. Intră înăuntru, fac o mărturie şi îşi trec numele în registru. Luaţi o scrisoare şi umblaţi cu ea încoace şi încolo. Dar voi trebuie să vă naşteţi din nou şi atunci veţi aparţine Acolo.

Noe a fost cât se poate de stăruitor, pentru că Îl auzise pe Dumnezeu.

Într-o zi, pe când se afla în spatele pustiului, acest proroc fugar a ajuns pe acele nisipuri sfinte, unde ar trebui să ajungă fiecare predicator. Nu contează câte diplome de doctorat are sau ce altceva, el nu are ce căuta să predice de la amvon până când nu stă pe acele nisipuri sfinte, doar el şi Dumnezeu. El trebuie să aibă cu Dumnezeu o experienţă pe care nici o ştiinţă din lume să nu o poată bate jos.

Ei pot să ia Cuvântul şi să-L taie cum vor. Diavolul se foloseşte de Cuvânt ca să-şi taie propriul program, dar odată ce un om a fost pe acele nisipuri sfinte, acolo unde  poate sta doar el şi Dumnezeu, nici chiar toată ştiinţa din lume nu poate să mai ia acel lucru de la el, pentru că a fost acolo, s-a întâlnit cu Dumnezeu şi ştie ce s-a întâmplat.

Isus nu i-a lăsat pe ucenicii Săi să propovăduiască până nu s-au dus la Ierusalim ca să primească mai întâi Duhul Sfânt. Aceasta este experienţa.

Când Moise a primit experienţa rugului aprins, a devenit stăruitor. Dar înainte de aceasta, a fost suficientă o singură greşeală şi a fugit din Egipt. Observaţi! Când era în afara voii lui Dumnezeu, el s-a dus şi a omorât un om, ceea ce a fost împotriva lui, dar când a mers Dumnezeu cu el, a omorât un popor întreg, ceea ce a fost un lucru glorios. Aceasta este diferenţa.

Uneori când te întâlneşti cu Dumnezeu te porţi caraghios. Cu adevărat. Când s-a dus să elibereze poporul, Moise era un tânăr luptător plin de putere, însă a dat greş. Dar apoi a ajuns la aproape optzeci de ani şi era cu capul pleşuv şi cu barba lungă. Şi ce s-a întâmplat?

A doua zi după ce s-a întâlnit cu Dumnezeu în rugul aprins, el a pus-o pe Sefora pe catâr, cu micuţul lor în braţe, iar el a luat un băţ strâmb în mână, şi cu privirea aţintită înapoi, a pornit la drum lăudându-L pe Dumnezeu.

Oamenii îl întrebau:

„Unde te duci, Moise?”

„Mă duc să cuceresc Egiptul,” răspundea el.

Ce era aceasta? Invazia unui singur om. De ce? Era stăruitor fiindcă s-a întâlnit cu Dumnezeu şi ştia că El a spus: „Eu voi fi cu tine!” Şi a fost. Şi ce s-a întâmplat? A biruit. De ce? El a putut să fie stăruitor pentru că Dumnezeu îi spusese: „Eu voi fi cu tine!” De aceea nu a contat nici un obstacol. Primul lucru cu care s-a confruntat când a ajuns în Egipt, a fost că a întâlnit pe cineva care a încercat să imite lucrarea pe care o făcea pentru Dumnezeu.

Aşa cum am spus, într-o adunare veţi găsi întotdeauna trei feluri de oameni: credincioşii, necredincioşii şi formaliştii sau prefăcuţii. Aceştia pot fi găsiţi peste tot. Şi iată-i pe vrăjitorii aceia, aruncându-şi toiegele pe jos ca să se prefacă în şerpi. În felul acesta, ei încercau să imite lucrarea Domnului făcută prin Moise.

Moise a făcut tot ce i-a poruncit Dumnezeu, aşa că a rămas cât se poate de liniştit. Aleluia! Când ai făcut tot ce ţi s-a cerut, Dumnezeu va face restul. Şi ce s-a întâmplat? Şarpele lui Moise a înghiţit şerpii vrăjitorilor. Acum aş vrea să-mi spuneţi ce s-a întâmplat cu toiegele vrăjitorilor. Amin. Aceasta este. El era stăruitor.

Micuţul David era cel mai mic şi mai neînsemnat de acolo. Generalul Saul era cu un cap mai mare decât toţi bărbaţii din oştirea lui, iar Goliat i-a făcut o provocare. David era un băiat fără şcoală, cu o haină de blană în jurul mijlocului şi cu o praştie la brâu, dar era stăruitor fiindcă ştia că poate să-l înfrunte pe uriaşul acela. Ce a produs acea vitejie în el? Faptul că poseda Ceva.

Odată am ţinut o adunare pe un stadion de fotbal din Georgia. Eu am avut întotdeauna în minte o zicală care m-a încurajat în orice situaţie, şi anume: „Nu contează mărimea câinelui din luptă, ci mărimea luptei din câine.”  Aceasta este.

Tu nu trebuie să ai o diplomă de profesor, doctor în divinitate, dublu doctorat sau aşa ceva. Tot ce-ţi trebuie este curajul creştinesc însoţit de înţelegerea pe care ţi-a dat-o Dumnezeu.

Aşa cum am povestit în dimineaţa aceasta de Hudson Taylor la care a venit un tânăr chinez şi i-a zis:

„Domnule Taylor, tocmai L-am primit pe Hristos şi inima mea arde pentru El, dar va trebui să aştept încă patru ani până îmi voi lua doctoratul şi apoi voi vorbi despre El.”

Dar domnul Taylor i-a răspuns: „Nu aştepta până când lumânarea va fi arsă pe jumătate şi abia atunci să-ţi arăţi lumina, ci du-te şi fă-o acum!”

Eu m-am gândit: „Amin, aşa este.” Nu aştepta până când se întâmplă cutare şi cutare lucru… Frate, astăzi nu ne trebuie şcoli de teologie, ci avem nevoie de lumânări aprinse care să lumineze.

Ascultaţi-mă! Dacă nu ştiţi prea multe, mergeţi şi spuneţi cum s-a aprins lumina voastră. Las-o să-l aprindă pe celălalt, iar celălalt îl va aprinde pe altul şi astfel vom avea o nouă întoarcere la Cincizecime. Aşa este.

Imediat ce s-a aprins, du-te şi spune şi altcuiva cum s-a aprins. Necazul este că uneori seminariile scot toată Lumina din voi. Aşa este.

Fiţi stăruitori! Spuneţi şi altora cum s-a aprins. Spuneţi: „Stăteam acolo şi deodată a căzut Duhul Sfânt peste mine. Dacă vei face acelaşi lucru, şi se va întâmpla şi ţie la fel.” Atât să spui! Spune cât ştii şi este suficient.

David a ştiut că Dumnezeu l-a ajutat să omoare leul sau ursul cu praştia aceea, şi a văzut ce se petrecea acolo. Dumnezeu vorbea în inima lui şi îi spunea că-i va da biruinţă asupra acelui uriaş, aşa că a fost stăruitor. Dar unul din fraţii lui i-a zis: „Te ştiu eu pe tine, neastâmpăratule! Du-te şi păstoreşte oile!” Dar Dumnezeu avea o altă însărcinare pentru David, iar el a fost stăruitor până când l-a omorât pe Goliat.

Samson nu avea decât o falcă de măgar. Aţi văzut vreodată o armură filisteană? Coiful era făcut din aramă groasă de 1,5-3,8 centimetri, şi cred că ştiţi cu toţii cum arată o falcă uscată de măgar. Păi, la o simplă atingere de un asemenea coif, acea falcă de măgar s-ar sfărâma în mii de bucăţele. Dar Samson putea simţi pe spate cele şapte şuviţe de păr, şi aceasta era tot ce trebuia să simtă. Şi ce s-a întâmplat? Duhul Sfânt a venit peste el şi a bătut o mie de filisteni doar cu acea falcă de măgar. El era stăruitor, fiindcă ştia că acele şuviţe stăteau acolo ca un legământ, şi Dumnezeu era cu el. Da, domnilor! Samson putea să fie stăruitor.

Despre Ioan Botezătorul nu avem multe mărturii. Ştim doar că tatăl lui a fost preot şi că el şi soţia lui erau înaintaţi în vârstă. Trebuie să fi fost greu pentru această familie, fiindcă se gândeau că nu mai apucă să-şi vadă fiul intrând în slujbă. Dar ei ştiau că făgăduinţa primită era de la Dumnezeu. Şi ei au murit când Ioan era încă micuţ.

În ce-l priveşte pe Ioan, în loc să meargă la acelaşi colegiu şi să urmeze aceleaşi şcoli ca şi tatăl lui, să înveţe cum să sărute bebeluşii, cum să căsătorească tinerii sau să îngroape morţii, s-a dus în pustie pentru că el trebuia să ţină cu ambele mâini Sabia cu două tăişuri şi să fie în luptă pe câmpul de luptă, ceea ce nu-i permitea o experienţă seminaristică. El nu a învăţat cum să amestece toate crezurile, pentru că dacă ar fi învăţat aceasta, atunci aceasta le-ar fi adus oamenilor.

Dar s-a dus şi a stat în pustie, deoarece urma să-L prezinte pe Mesia. Şi a stat acolo până când Dumnezeu i-a spus cum va fi Mesia cel aşteptat. Şi dacă Ioan a făcut aceasta, cu cât mai  mult ar trebui să studiem noi ca să vedem ce trebuie să facă Duhul Sfânt când va veni astăzi. Cum Se va purta? Cum va fi? Astăzi, noi suntem clătinaţi de tot felul de învăţături şi doctrine, injecţii şi lichid de îmbălsămare, etc., şi nu mai studiem, ci mergem pe presupunere.

„A presupune” înseamnă „a te aventura fără să ai autoritatea adevărată.” Nu faceţi presupuneri despre Dumnezeu, ci luaţi Cuvântul Lui şi mergeţi mai departe, pentru că Dumnezeu are programul aşezat aici, şi El ne-a spus mai dinainte prin prorocii Lui ce se va întâmpla în timpul acesta.

Ioan a stat acolo până când i-a spus Dumnezeu să plece, iar atunci a mers afară şi a spus: „Eu sunt premergătorul, eu sunt cel despre care a vorbit Isaia, eu sunt glasul care strigă în pustie.”

Fără îndoială că vreun prezbiter de district, vreun Caiafa sau un episcop, a venit la el şi i-a zis: „Să ştii că noi am crezut că episcopul Jones va fi Mesia. Sunt sigur că el…”

Este aceeaşi greşeală pe care a făcut-o biserica cu privire la noile chei. Isus i-a dat cheile Împărăţiei lui Petru şi Biserica le-a avut, dar ce au făcut când le-au folosit pentru prima dată? L-au ales pe Matia în locul lui Iuda, dar nu a funcţionat. Nu este scris nicăieri despre aceasta, dar Dumnezeu a ales un evreu cu nasul coroiat şi cu temperamentul mai nervos şi a spus: „Îi voi arăta lucrurile pe care le va suferi pentru Mine.” Dumnezeu trebuie să facă lucrurile, nu omul.

Deci, Ioan nu şi-a permis să meargă să ia o injecţie teologică de la seminar, ci a trebuit să aştepte acolo fiindcă Dumnezeu i-a spus: „Când vei merge acolo, va fi aşa şi aşa, dar să nu le dai atenţie, deoarece adevăratul Mesia va avea semnul lui Mesia şi tu îl vei vedea. Duhul va coborî din cer, ca un porumbel, şi Se va aşeza deasupra Lui. Acela este Mesia.”

Ioan a fost stăruitor şi a ştiut că El avea să vină în generaţia lui, de aceea nu a construit şcoli mari, nici nu i-a chemat pe oameni la marile seminare ale vremii. Dar ce a făcut? A fost sigur de ceea ce i s-a spus, de aceea a zis: „Printre voi este Unul…” Amin. „Voi nu-L cunoaşteţi, dar El vă va boteza cu Duhul Sfânt. Ştiu că El este aici.”

Aleluia! Şi noi putem spune acelaşi lucru în seara aceasta, deoarece prin semnele Duhului Sfânt ştim că acelaşi Duh Sfânt care a căzut în ziua Cincizecimii este aici; acelaşi lucru pe care a promis Dumnezeu că-l va face.

Ioan era sigur şi ştia care va fi semnul lui Mesia. El a fost stăruitor fiindcă L-a cunoscut, iar într-o zi, când a venit jos printre ei, a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.” (Ioan 1.29).

Femeia despre care am citit, era grecoaică dar  a auzit de Isus. Şi credinţa vine, cum? Prin auzire, prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu. Ea era grecoaică, din alt popor, din altă rasă şi avea o altfel de credinţă, dar vedeţi, credinţa găseşte resurse pe care ceilalţi nu le văd. Credinţa ei a găsit asemenea resurse. Astfel, în urma auzirii, ea a ştiut şi a trebuit să ajungă acolo.

Conform Evrei 4.12, „Cuvântul lui Dumnezeu este mai ascuţit decât o sabie cu două tăişuri.”  Noi ştim aceasta. Şi credinţa ţine acea Sabie. Nimic altceva nu poate ţine Sabia Bibliei decât credinţa în Dumnezeu. Aceasta o produce. Poate braţul credinţei este mai slab, poate poţi să-ţi faci cale până la neprihănire; poate poţi tăia îndeajuns de mult încât să poţi merge la biserică, dar braţul puternic al credinţei poate să-şi facă drum până la botezul cu Duhul Sfânt; poate să-şi facă drum până la vindecarea divină, până la daruri, la semne şi minuni; poate tăia până la fiecare făgăduinţă a lui Dumnezeu, fiindcă acestea vin din Cuvântul lui Dumnezeu.

Femeia a avut multe piedici, dar credinţa nu a avut niciuna. Aşa este. Dacă credinţa ta nu are nici o piedică, este cu totul altfel. Femeia avea piedici, dar credinţa ei nu avea niciuna. Credinţa nu cunoaşte piedici, ea ştie un singur lucru: ţinta ei. Aceasta-i tot.

Poate cineva i-a spus: „Stai puţin, tu eşti grecoaică, deci nu ai nici o treabă cu…” „Tu eşti metodist, deci ce treabă ai cu penticostalii aceia?” „Eşti baptist, deci nu ar trebui să mergi acolo.” Dar pe ea nu a putut s-o oprească nimic, fiindcă era stăruitoare, era foarte perseverentă.

Poate a venit la ea un alt grup, şi i-a spus: „Draga mea, nu ştii că zilele minunilor au trecut?” Dar aceasta nu a oprit-o. De ce? Pentru că a fost apucată de credinţă şi a devenit stăruitoare; a dorit să meargă oricum.

Un alt grup a venit la ea. De data aceasta erau nişte femei din adunare care spuneau: „Draga mea, soţul tău este diacon în biserică. Dacă te duci acolo, te va părăsi. Asta-i tot. În familia ta va urma un divorţ.”

Dar credinţa ei s-a prins de ceva, de Cuvântul lui Dumnezeu şi ea s-a dus oricum. Ea era perseverentă şi nu a acceptat nici un „Nu!” Credinţa ei s-a prins de ceva. Aş vrea să se întâmple acest lucru şi în seara aceasta, cu fiecare dintre noi, deoarece credinţa nu ştie altceva decât adevărul. Aceasta-i tot.

Poate acolo a mai venit un grup care zicea: „Toţi vor râde de tine. Vei fi numită holly- roller. Dacă te duci printre ei se va spune că eşti unul dintre ei. Dar ştiţi ceva? Ea era stăruitoare şi voia să meargă, indiferent cum ar fi fost numită. Credinţa s-a prins tare.

Poate comitetul bisericii ei a venit la ea şi i-a spus: „Ştii ce, dacă te duci acolo, te vom da afară din biserică.” Dar ea era încă stăruitoare; voia să meargă oricum, indiferent ce spunea cineva.

Şi în final a ajuns. Ea a ajuns la Isus şi s-a gândit că totul s-a încheiat. De multe ori, dacă sunt binecuvântaţi de Dumnezeu şi au o adunare frumoasă, manifestarea credinţei sau dacă le vorbeşte Dumnezeu sau îi cheamă afară, oamenii se gândesc: „O, aceasta este!” Dar să nu uitaţi că vor fi şi dezamăgiri, pentru că Dumnezeu îl încearcă pe fiecare copil care vine la El.

Deci, când a ajuns la Isus, ea a crezut că totul s-a sfârşit, dar El S-a întors, şi spre marea ei dezamăgire, i-a zis: „Eu nu am venit pentru rasa ta!” Deci, ce a primit de la acest Isus din Nazaret după ce a trecut de toate barierele şi i-a înfruntat pe toţi cu credinţa ei? Dar, chiar dacă imediat după ce a ajuns la El şi a început să strige după El, Isus n-a băgat-o în seamă, ea nu a dat înapoi. În final, El s-a întors spre ea şi i-a zis: „Eu nu sunt trimis pentru poporul tău, ci pentru oile pierdute ale casei lui Israel!”

 Ce mustrare! Dacă ea ar fi fost dintre penticostalii noştri, ar fi spus: „Ei bine, dacă Se poartă aşa…” Şi încă ceva: El a spus că poporul ei sunt câini. Aceasta era chiar nesimţire! Nu ar fi clătinat un penticostal? El ar fi spus imediat: „ Lăudat să fie Dumnezeu! Voi merge la Adunarea lui Dumnezeu sau la Biserica lui Dumnezeu. Îi las pe toţi şi mă duc la baptişti, iar dacă nu mă primesc, mă duc la prezbiterieni!” Şi presupun că la final sfârşeşte printre catolici. Vedeţi? „Pe mine nu mă face nimeni câine! Nu, nu!”

Da, El a numit-o câine: „Eu nu sunt trimis la rasa ta de oameni, ci sunt trimis doar la evrei. Oricum, cei din poporul tău sunt doar nişte câini!” Hmmm! Dar ea a stat neclintită. O, îmi place aceasta! Acum mă simt bine. Amin.

Îmi place aceasta. Nu conta câte obstacole se ridicau, ea se ţinea tare în credinţă. Atunci primeşti ceva, frate. Amin. Atunci nimic din lume nu te mai poate clătina. Aşa este. Ea s-a ţinut tare, indiferent ce a spus cineva. Chiar şi atunci când Isus a zis: „Eu nu am fost trimis la poporul tău care oricum este o grămadă de câini! Nu voi lua pâinea de la copii ca s-o arunc la câini!”, ea a rămas neclintită.

Femeia aceasta nu era o plantă de seră, un hibrid, aşa cum sunt snopii moderni de astăzi. O plantă de seră trebuie dădăcită; trebuie stropită tot timpul, trebuie bătută pe umăr. Dar o plantă adevărată va ieşi viguroasă prin puterea naturii şi nu trebuie s-o tot stropeşti pentru că nu are dăunători. Amin.

Pe aceşti hibrizi trebuie să-i baţi tot timpul pe umăr. Astfel, dacă nu-i vor metodiştii, îi vor accepta baptiştii; dacă nu-l vor aceştia, îl vor ceilalţi, de aceea nu au nici o credinţă.

Ea nu era o plantă de seră. Nu, domnule. Ea ştia de ce a venit şi ţinea tare la ceea ce avea ca să aibă biruinţă. Amin. Amin. Îmi place aceasta. Da, domnilor. Ea nu era un snop modern ca cei de astăzi, şi a stat neclintită.

Ea a admis că ceea ce a spus Isus era adevărat. Uau! „Da, sunt un câine.” Amin. Credinţa… Ascultaţi! Isus era Cuvântul. Astfel, dacă ai o credinţă adevărată, ea va admite întotdeauna că Cuvântul are dreptate. Da, credinţa acceptă adevărul.

Astfel, femeia a spus: „Este adevărat.” Ea a acceptat că El avea dreptate. Credinţa face întotdeauna aceasta. Ea avea ceva mai tare decât toată generaţia aceea de evrei; s-a prins de Ceva tare şi nu i-a mai dat drumul. În ea era Ceva care îi dădea impuls şi ştia că cererea ei va primi răspuns favorabil. Chiar dacă era numită câine sau altcumva, chiar dacă era dată afară, ea se ţinea de Ceva şi ştia că cererea ei va fi rezolvată.

Dumnezeule, ai milă de generaţia aceasta păcătoasă! Apucaţi-vă tare! Dacă acesta este Cuvântul lui Dumnezeu, atunci fiecare Cuvânt este adevărat. Trăiţi prin El şi muriţi prin El, iar Duhul Sfânt va puncta fiecare făgăduinţă cu un „Amin!” Aşa este.

Ea s-a ţinut tare şi a spus: „Este adevărat, Doamne. Nu sunt vrednică. Sunt o grecoaică, nu sunt din poporul Tău, sunt un câine. Eu nu vin să mă dădăceşti şi să se pună mâinile peste mine. Nu gândesc ca Naaman care a spus: „Sigur îşi va pune mâinile peste mine şi lepra va pleca!”

Dar prorocul i-a spus: „Du-te şi cufundă-te în Iordan!” Oh!

Vedeţi? Din cauza aceasta pierd oamenii făgăduinţa: pentru că vor să obţină acel lucru după cum gândesc ei, dar Dumnezeu îl va da aşa cum vrea El. Există o cale dată, iar noi trebuie s-o urmăm pe aceea. Asta-i tot, pentru că Dumnezeu lucrează în felul Lui.

Deci, femeia a spus: „Este adevărat, Doamne, sunt un câine, tocmai m-ai numit aşa, dar şi câinii se hrănesc cu firimiturile care cad de la masa stăpânului.” Îţi mulţumesc, Doamne. Ea dorea firimiturile. Ce diferenţă faţă de penticostali!  Ştiţi care este problema cu penticostalii? Au văzut prea multe şi totul a devenit obişnuit. Aceasta este problema şi cu noi, americanii.

Când am fost în India, am văzut cum stăteau acolo mamele acelea moarte de foame, cu copilaşii lor cu burţile umflate de foame. Acolo nu poţi vedea decât foamete şi moarte. Iar la noi este atâta mâncare aruncată la gunoi că ar putea să-i hrănească cu ea pe toţi. Le vezi pe femeile de aici cum se duc în oraş şi plătesc opt dolari pentru o gustare de după-amiază, pe care o aruncă imediat după aceea la gunoi. Aceasta i-ar hrăni pe copiii aceia flămânzi. Şi mai spunem că suntem o naţiune creştină!

Penticostalii se duc încoace şi încolo şi văd ce face Oral Roberts, apoi se întorc şi văd cum lucrează Dumnezeu prin celălalt, dar tot ce fac este că stau jos şi iau totul ca pe ceva obişnuit.

Odată, un poet englez s-a întâlnit cu un marinar bătrân care venea dinspre mare. Poetul scrisese o mulţime de poezii despre mare, iar marinarul l-a întrebat:

„Încotro mergi, om bun?”

„Mă duc să văd marea,” a răspuns poetul. „Încă nu am văzut-o niciodată şi tot ce am scris despre ea, am învăţat din cărţi. Dar nu am văzut-o niciodată şi tânjesc să simt în nări briza ei sărată şi să-i văd valurile înspumate; să văd cerul albastru reflectat în apele ei albastre şi să aud ţipătul pescăruşilor.”

Atunci bătrânul lup de mare, şi-a scos pipa din gură, a scuipat şi a spus: „Am trăit cincizeci de ani pe mare, dar nu am văzut nimic emoţionant în ea.”

De ce? A văzut-o de atât de multe ori încât totul a devenit ceva obişnuit. La fel este şi cu oamenii de astăzi… În aceste zile din urmă, ei văd că Hristos face, prin Duhul Sfânt, exact ceea ce a spus că va face înainte de venirea Sa, văd lucrurile care se întâmplă şi spun: „O, foarte bine! Este chiar foarte frumos.”

O, vai, aceasta ar trebui să ne cutremure inimile, ar trebui să ne facă stăruitori să ducem Mesajul la oameni înainte de a fi prea târziu.

„Doamne, aştept doar firimituri.” Să nu uitaţi că ea nu văzuse nici o minune. Era grecoaică şi auzise că Isus a făcut minuni. Astfel, s-a gândit că dacă El a putut să facă o minune cu cineva, Dumnezeu care este Creatorul tuturor lucrurilor şi a tuturor oamenilor, poate face aceasta şi pentru ea.

Femeia nu văzuse nici o minune, dar credea. Noi le vedem făcându-se zi de zi şi seară de seară, dar ea nu văzuse niciuna.

Ea era ca şi curva Rahav când au venit iscoadele. Rahav nu le-a zis: „Staţi puţin! Mai întâi vreau să mă duc să-l văd pe Iosua. Vreau să văd ce haine poartă, cum îşi piaptănă părul şi cum face o minune.” Ea nu a spus aşa ceva. Nu! De aceea a fost neprihănită: pentru că a acceptat prin credinţă.

Femeia a spus: „Am auzit, şi vreau ca Dumnezeu să fie şi Dumnezeul meu.” Amin. Ea a auzit şi a crezut, iar Dumnezeu a acţionat. Ea a ştiut că era Dumnezeu fiindcă a văzut semnul unui Dumnezeu care putea birui orice putere din lume, şi a fost gata să-L primească. Da.

Şi priviţi ce a făcut Isus. El i-a zis: „Pentru că ai spus aceasta…” Vedeţi, ea s-a apropiat corect de darul lui Dumnezeu. Tu trebuie să te apropii corect. Când stai acolo, când eşti în biserică, când stai la altar, sau oriunde te afli, tu trebuie să te apropii de Dumnezeu în felul corect.

Credinţa admite întotdeauna adevărul.

Haideţi să vorbim puţin despre Marta. Noi am crezut întotdeauna că ea se îngrijea numai de treburile casei şi să fie casa curată când va veni Isus. Maria era mai leneşă: ea doar stătea şi asculta. Desigur, Isus a spus că ea a ales partea mai bună, dar Marta şi-a arătat culoarea, ce avea în inimă. Ea a ştiut că Isus era Fiul lui Dumnezeu şi a crezut aceasta.

Fără îndoială, ea a citit mult din Biblie. A citit şi despre femeia sunamită care era deja în vârstă. Ea a pregătit o odaie pentru prorocul lui Dumnezeu, fiindcă i-a spus bărbatului ei: „Cred că sfântul acela va trece pe aici. Te rog să pregăteşti o odaie în care să se poată odihni. Astfel, dacă vine când nu suntem acasă, el poate intra acolo şi să se odihnească, fiindcă îi vom da o cheie.” Prin aceasta, ea arăta bunătate.

Şi Elisei a binecuvântat-o şi i-a spus că va avea un fiu. Când copilul avea vreo doisprezece ani a făcut o insolaţie puternică şi a strigat: „Capul meu, capul meu!” Tatăl lui l-a luat şi l-a dus la mama lui care l-a ţinut în braţe până seara când a murit.

Priviţi la credinţa acelei femeie! Ea l-a luat şi l-a aşezat în patul prorocului, apoi a spus: „Pune şeaua pe măgar şi să nu te opreşti până nu-ţi voi spune eu!” Şi a luat-o pe munte în sus, până la peştera în care stătea Elisei.

Dumnezeu nu le spune prorocilor tot ce vor ei să ştie, ci le spune doar cât vrea El. Astfel, Elisei s-a uitat şi i-a zis lui Ghehazi: „Iată că vine sunamita şi este tare amărâtă. Nu ştiu ce s-a întâmplat pentru că Dumnezeu a ascuns acest lucru de mine.” Când a ajuns la el, Elisei a întrebat-o: „Eşti bine? Bărbatul tău este bine? Fiul tău este bine?” Şi priviţi ce i-a răspuns ea: „Totul este bine.” Amin.

Ea era în prezenţa unui om care era slujitorul, reprezentantul lui Dumnezeu, a omului care a putut face o minune cu ea, fiindcă era o femeie trecută, şi bărbatul ei era bătrân. Totuşi, el i-a binecuvântat în Numele Domnului Dumnezeu, apoi a văzut o vedenie şi i-a spus că va ţine în braţe un fiu. Şi aşa a fost. Astfel, femeia ştia că Elisei era un om al lui Dumnezeu.

Şi când a ajuns la el, i-a spus: „Totul este bine.” Amin. „Totul este bine,” după care a început să-i spună necazul ei.

Atunci Elisei i-a zis lui Ghehazi: „Ia toiagul meu,” fiindcă ştia că orice atingea era binecuvântat. Eu nu ştiu dacă femeia credea sau nu credea aceasta, însă cred că de aici a luat Pavel ideea de a pune şorţuri şi batiste de pe trupul lui, peste oamenii bolnavi.

Deci Elisei a spus: „Ia toiagul meu, încinge-ţi coapsele, iar dacă cineva îţi va vorbi, să nu-i răspunzi nimic, ci du-te şi pune acest toiag peste copilul mort!”

Dar credinţa femeii nu era în toiag, ci în proroc, fiindcă nu toiagul i-a vorbit, ci prorocul. Deci ea era stăruitoare şi a spus: „Viu este Domnul şi viu este sufletul tău că nu te voi părăsi!” (2Împăraţi 4.30).

O, îmi place aceasta! Dacă oamenii s-ar apuca de Duhul Sfânt, Reprezentantul lui Dumnezeu de astăzi pe pământ şi s-ar ţine tare de El: „Nu-Ţi voi da drumul…” poate am avea o luptă aşa cum a avut Iacov o noapte întreagă, dar am primi ceea ce am cerut. Ţine-te tare şi fii stăruitor! Ea s-a ţinut de el până când a primit ce a cerut.

Poate Marta a citit întâmplarea aceea şi ştia că Dumnezeu era în Prorocul acesta, că Isus era Omul acelui ceas. Cu siguranţă, Dumnezeu era în Fiul Său dacă fusese în prorocul Său. Astfel, Marta s-a dus în adunare, iar când s-a întâlnit cu El… Ea L-ar fi putut certa pentru că a trimis după El şi nu a venit. Lazăr era deja mort de patru zile şi mirosea. Ea a auzit că El a venit, aşa că a lăsat totul deoparte şi a alergat să-L întâmpine. Chiar dacă El nu a venit când L-a chemat, deci a refuzat-o, ea s-a dus să-L întâmpine. Vedeţi? Era stăruitoare.

Marta a alergat la El şi I-a zis: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!

Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu, Îţi va da Dumnezeu.” (Ioan 11.21-22).

Ei bine, aşa se obţine ceva! Aşa ar trebui să fii şi tu adunare cu păstorul tău, fiindcă atunci Dumnezeu va răspunde negreşit. Aşa este. Trebuie să vă apropiaţi în mod corect de darul lui Dumnezeu, cu respect. Darul predicatorului este slujba lui. În Trup sunt cinci daruri duhovniceşti; cinci daruri duhovniceşti date mai dinainte pentru Biserica lui Dumnezeu. Ştiu că în trup sunt nouă daruri, dar acestea cinci sunt daruri ale slujbei lui Dumnezeu: apostoli, proroci, învăţători, păstori şi evanghelişti, iar noi trebuie să-i respectăm dacă aşteptăm ceva de la Dumnezeu.

Deci, Marta a alergat drept la El şi I-a spus: „

„Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!

Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu, Îţi va da Dumnezeu.”

Îmi place aceasta. Chiar dacă doctorul spune că ai cancer şi nu te mai poţi face bine, „…Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu, Îţi va da Dumnezeu.” Şi El stă la dreapta Majestăţii, un Mare Preot care poate fi atins prin simţirea neputinţelor noastre, fiindcă trăieşte să facă mijlocire pentru noi. Hainele Lui pline de sânge sunt înaintea altarului lui Dumnezeu, pentru că El este Marele Preot care poate fi atins prin simţirea neputinţelor noastre.

Credinţa ta poate să-L atingă. El Se poate folosi de slujba din biserică şi să vorbească prin buzele acelea. El face aceleaşi lucrări pe care le-a făcut atunci când a fost pe pământ. A promis că le va face, şi le face. Amin. De ce nu putem fi stăruitori?

Acum observaţi. Marta a spus: „…Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu, Îţi va da Dumnezeu.” Vedeţi? Chiar dacă El a refuzat-o, ea a spus: „Tot ce vreau este o rugăciune, fiindcă ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu, Îţi va da Dumnezeu.”

Credinţa începea să se întâlnească cu Dumnezeu. Este ca şi cum ai pune negativul şi pozitivul împreună şi vei avea lumină foarte curând. Şi priviţi ce s-a întâmplat.

El i-a spus: „Fratele tău va învia.”

„Da, Doamne,” a răspuns ea, „el va învia în ziua de apoi, la învierea generală, pentru că a fost un băiat bun.”

Atunci Isus a lămurit-o. Vedeţi, lucrurile au început să se întâmple. Marta a început să transpire, la fel ca Noe şi ca femeia despre care am vorbit, ca grecoaica din textul nostru.

El i-a spus: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.

Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?”

Şi ea a răspuns: „Da, Doamne, cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume. Cred că eşti Fiul lui Dumnezeu şi că trebuie să se întâmple ceva. Cred că eşti Fiul lui Dumnezeu care trebuia să vină pe pământ.”

Odată, am fost oprit de o femeie care mi-a spus:

„Frate Branham, în toată propovăduirea ta este o singură greşeală.”

„Mulţumesc. Este foarte bine dacă am o singură greşeală.”

„Aceasta este că te lauzi prea mult cu Isus.”

„Nici nu mă laud cât ar trebui,” am răspuns eu.

„Vezi tu, frate Branham, este o problemă…” Biserica ei nu  crede că El este divin. Ei cred că El este doar un proroc, dar dacă este numai un proroc, suntem pierduţi. Dacă este cu ceva mai puţin decât Dumnezeu, suntem pierduţi. Aşa este. Da El este cu siguranţă Dumnezeu.

Deci ea a spus: „Tu Îl faci divin, dar El nu a fost divin.”

„Dar El a fost divin.”

„Spui că crezi Biblia,” a continuat ea.

„Da, o cred.”

„Dacă îţi dovedesc cu Biblia că El nu a fost divin, vei accepta aceasta?”

„Dacă Biblia spune că El nu a fost divin, voi accepta, dar tu  nu poţi dovedi aşa ceva.”

„Îţi voi dovedi,” a insistat ea.

„Bine.”

„În Ioan 11, Biblia spune că Isus S-a dus la mormântul lui Lazăr şi a plâns. Dacă era divin, nu putea să plângă.”

„Doamnă, argumentul tău este mai slab decât supa făcută din umbra unui pui mort de foame. Acesta este singurul argument pe care mi-l poţi aduce? Păi, El a fost divin! El a fost atât Om cât şi Dumnezeu. A fost Om când a plâns, dar când a stat lângă mormântul lui Lazăr, care era mort de patru zile, şi a spus: „Lazăre, ieşi afară!”, iar omul a înviat, s-a ridicat în picioare şi a ieşit afară, atunci El a fost mai mult decât un om.” Cu siguranţă.

El a fost Om în ziua aceea când a coborât de pe munte şi I-a fost foame, dar nu a avut ce să mănânce. El a fost om când a flămânzit, dar când a luat cinci pâini şi doi peşti şi a hrănit cu ele cinci mii de oameni, a fost mai mult decât un om; Acela a fost Dumnezeu Creatorul.

A fost Om în ziua aceea când a adormit jos în corabie, deoarece era obosit şi cu buzele crăpate de la atâta predicat. Vocea îi era răguşită şi S-a pus să doarmă puţin, dar iată că zeci de mii de diavoli ai mării au jurat că în noaptea aceea îi vor îneca, pentru că au văzut că El Şi-a pus capul pe pernă şi dormea în corabie. Era un Om când dormea răpus de oboseală.

Dar când L-au trezit, iar El a stat acolo cu un picior pe marginea bărcii, S-a uitat în jur şi a spus: „Taci şi linişteşte-te!”, vânturile şi valurile L-au ascultat şi s-au potolit. Atunci a fost mai mult decât un om, a fost Dumnezeu în om. El era divin; era mai mult decât un proroc; era Dumnezeul Proroc; Dumnezeu într-un om, IaHVeH făcut trup ca să ia boldul morţii asupra Sa.

El a fost Om când a strigat după îndurare pe cruce. Aşa este. Dar în ziua de Paşti, în dimineaţa când a rupt peceţile morţii, iadului şi mormântului, a înviat şi a spus: „Eu am fost mort, dar sunt viu în vecii vecilor,” a fost mai mult decât un om.

Toţi oamenii care au trăit pe pământ au crezut aceasta, iar poetul a spus:

Trăind, El m-a iubit;

Murind, El m-a salvat;

Îngropat, El mi-a luat păcatele,

Înviind, El m-a făcut neprihănit pe veci

Şi într-o zi, El va veni. O, ce zi măreaţă!

Eddie Perronet a scris despre venirea Lui şi a spus:

Toţi să mărească puterea Numelui lui Isus,

Îngerii să-L preamărească

Şi să aducă coroana Împărătească

Să-L încoroneze ca Domn al tuturor.

Acela era Dumnezeu manifestat în trup. Sigur. Ce spunea despre El oarba Fanny Crosby? Ea a spus:

Nu trece pe lângă mine, Bunule Mântuitor!

Ascultă umila mea strigare.

În timp ce îi chemi pe alţii,

nu uita nici de mine,

Căci Tu eşti mângâierea mea,

Eşti mai mult decât viaţa pentru mine

Pe cine să am pe pământ mai scump decât pe Tine,

Sau în cer pe cine să am, decât pe Tine? Amin.

El a fost mai mult decât un om, a fost Dumnezeu. Da, domnilor. Marta a fost stăruitoare până când a primit ce a cerut.

În urmă cu vreun an, eram la Tabernacol şi voiam să vorbesc puţin. Eram foarte obosit. Acolo a venit o femeie de undeva din California. Poate este aici în seara aceasta. Dacă este, aş vrea să ridice mâna. Ea era bolnavă şi a fost adusă înăuntru de nişte bărbaţi. Avea o tumoare ieşită în afară, aşa, care cântărea între douăzeci şi două şi douăzeci şi şapte de kilograme. Femeia era într-o stare jalnică şi oamenii au trebuit s-o aducă pe sus.

De obicei, când vin la tabernacol sunt foarte obosit şi nu mă rog pentru bolnavi. Eu vin, vorbesc în biserică şi plec. Dacă nu mă înşel, aici sunt unii fraţi din Jeffersonville, care au ajutat să fie dusă femeia aceea înăuntru. Eu am ieşit pe uşa din spate, dar ea era stăruitoare. Ei i-au spus: „Fratele Branham nu se roagă pentru bolnavi deoarece este prea obosit. Mai aşteaptă câteva zile, pentru că nu putem să-l chemăm să se roage.”

„Dar nu pot să mai aştept,” a răspuns ea.

Astfel, i-a rugat pe câţiva dintre diaconi şi administratori s-o ducă la uşa din spate. Când am terminat de vorbit, eu am ieşit pe uşa din spate, iar când am trecut pe lângă ea, femeia m-a prins de pantalon şi m-a ţinut strâns. Mi-am pus mâinile peste ea şi în câteva minute… Tu eşti sora aceea? Uitaţi-o acolo. Nu mai are nici un semn de tumoare. Pur şi simplu s-a dizolvat când m-am rugat pentru ea, pentru că Dumnezeu a vindecat-o. Ce era aceasta? Stăruinţă, perseverenţă. Ea a crezut şi a stat neclintită. Aceasta trebuie! Trebuie să fii perseverent, să ai ceva de care să te ţii.

Când Mica a stat în faţa lui Ahab şi Iosafat… De ce să vrea un om al lui Dumnezeu să facă o alianţă cu un făţarnic ca acela? Iosafat a ajuns într-un anturaj greşit, aşa cum se întâmplă cu mulţi oameni care se duc printre necredincioşi, societăţi evanghelice şi treburi din acestea. El a spus: „Sigur, normal că ar trebui să mergem acolo sus la Ramotul din Galaad.”

Ahab a adunat patru sute de proroci bine educaţi, iar ei au venit şi au spus cu toţii: „Suie-te, pentru că Domnul este cu tine.”

Zedechia s-a dus, şi-a adus nişte coarne şi a spus: „Cu coarnele acestea îi vei bate! Iosua a împărţit ţara şi Ramotul din Galaad este al nostru.” Aceasta suna bine, suna logic: „Îi vei scoate afară din ţară cu coarnele acestea!”

Dar este ceva într-o biserică… El mişcă inima unui bărbat care este un om al lui Dumnezeu. Astfel, Iosafat a zis… Priviţi! Patru sute spuneau acelaşi lucru într-un glas, iar Ahab a zis: „Acest lucru trebuie să fie corect. Noi suntem evrei.” Izabela domnea împreună cu Ahab. Vedeţi? „Priviţi, aici sunt patru sute de proroci care spun să ne suim, aşa vorbeşte Domnul!”

Dar lui Iosafat ceva nu-i suna bine, aşa că a zis: „Nu mai aveţi încă unul?”

„Încă unul? Pentru ce îţi mai trebuie încă unul, când avem aici un seminar întreg, episcopul şi toţi ceilalţi. La ce ne mai trebuie încă unul?”

„Şi totuşi, nu mai este încă unul?”

„Ba da, mai este unul, dar pe acela nu-l suport!”

„Să nu vorbească aşa împăratul. Cheamă-l aici.”

„Este Mica, fiul lui Imla, dar îl urăsc pentru că întotdeauna proroceşte numai de rău!”

O, da, el seceră grâul şi îl separă de pleavă. Vedeţi, toţi vor să fie mângâiaţi şi bătuţi cu mâna pe umăr. De aceea avem atâtea plante de seră care trebuie stropite şi dădăcite. Creştinismul este dur, iar Evanghelia trebuie mânuită cu mâinile goale, nu cu mănuşi ecleziastice. Cu mănuşi albe şi moi de femei, nu de bărbaţi. Ascultaţi-mă, fraţilor! Cuvântul trebuie mânuit aşa cum este scris, nu cu nişte dogme de seminar în El, ci aşa cum este scris aici!

Astfel, ei au trimis la Mica nişte diaconi şi i-au zis: „Uite ce este, Mica, noi te vom primi înapoi în asociaţie, dacă vei spune exact ce spune episcopul şi restul.” Vedeţi? Ei stăteau de vorbă cu cine nu trebuia, fiindcă Mica ştia că trebuia să se încreadă în Dumnezeu.

Astfel, el le-a spus: „Viu este Domnul că voi spune numai ce-mi va pune El pe buze.” O, frate! Seminar sau ne-seminar, cooperare sau ne-cooperare, „voi spune numai ceea ce-mi va pune Domnul pe buze.”

El a lăsat noaptea aceea să treacă, iar a doua zi a spus: „Suie-te, dar văd Israelul risipit ca o turmă care nu are păstor.”

Atunci marele episcop Zedechia l-a lovit peste obraz şi l-a întrebat pe Mica: „Pe unde a ieşit Duhul lui Dumnezeu din mine ca să-ţi vorbească?”

Şi Mica a spus: „…Am văzut pe Domnul stând pe scaunul Lui de domnie şi toată oştirea cerurilor stând lângă El, la dreapta şi la stânga Lui.

Şi Domnul a zis: „Cine va amăgi pe Ahab ca să se suie la Ramot din Galaad şi să piară acolo?” Şi au răspuns unul într-un fel, altul într-altul.

Şi un duh a venit şi s-a înfăţişat înaintea Domnului şi a zis: „Eu îl voi amăgi.”

Domnul i-a zis: „Cum?” „Voi ieşi, a răspuns el, şi voi fi un duh de minciună în gura tuturor prorocilor lui.” (1Împăraţi 22.14,17,19-24).

Tu spui: „Frate, cum putea un om să spună că este greşit?”

Păi, vedenia lui Mica era conform Cuvântului. Cuvântul lui Dumnezeu fusese deja vorbit de proroc, deoarece Cuvântul Domnului vine întotdeauna la proroci. Astfel, dacă prorocul Ilie l-a blestemat pe Ahab şi i-a spus că sângele lui va fi lins de câini, cum putea să binecuvânteze Mica ceea ce a blestemat Dumnezeu? Deci vedenia era după Cuvânt.

Odată, un frate lucrător mi-a scris o scrisoare şi mi-a spus: „Cum poţi să ştii că-ţi vorbeşte Dumnezeu şi nu diavolul?”

„Cercetez totul prin Cuvânt,” i-am răspuns eu, „iar dacă nu este scris în Cuvânt, este greşit, indiferent cât se prezintă de bine.”

În Vechiul Testament, ei aveau o metodă de a afla dacă un proroc sau un visător spunea adevărul: îl duceau în templu şi îl puneau înaintea lui Urim şi Tumim. Astfel, dacă Urim şi Tumim reacţiona şi acel conglomerat de lumini, ca luminile curcubeului, străluceau, Dumnezeu confirma că acel proroc sau văzător spune adevărul. Dar dacă nu confirma acel lucru, atunci indiferent cât părea de real, era greşit. Vedeţi? Dumnezeu răspundea întotdeauna supranatural.

Acea preoţie a luat sfârşit şi acel Urim şi Tumim a fost ridicat, dar avem şi noi astăzi unul, iar acesta este Biblia. Dacă un predicator sau oricine altcineva, predică vreo învăţătură în afara acestei Biblii, este greşit. Nu contează cât pare de real, nici cât de bine arată, este greşit. Lăsaţi-l în pace! Aşa a aşezat Dumnezeu lucrurile şi aşa trebuie să le acceptăm şi să le credem. Da.

Desigur, orbul nu putea să se contrazică cu ei, dar era stăruitor. El ştia că odată a fost orb, dar acum vedea. Da, el ştia un singur lucru şi era stăruitor. Ei i-au spus mamei şi tatălui său: „Oricine Îl va mărturisi pe acest proroc din Galilea, va fi dat afară din sinagogă.” (Ioan 9.18-25).

Deci acest om s-a prins de ceva. Lui i s-a întâmplat ceva şi era stăruitor. Şi el le-a spus acelor preoţi: „Este ciudat că s-a întâmplat ceva ce poate să facă numai Dumnezeu. Şi nu s-a întâmplat în niciuna din bisericile noastre ca un orb să-şi recapete vederea. Se presupune că sunteţi liderii acestui timp şi totuşi nu ştiţi de unde a venit Acesta? Asta-i foarte ciudat.”

Frate, el avea nişte argumente bune. Da, domnilor. Oamenii de astăzi spun: „Ce este aceasta?” Şi teologii şi restul nu ştiu că Biblia a vestit că se va întâmpla chiar acest lucru. O, fraţilor, cât de stăruitori ar trebui să fim!

Filip s-a dus acolo şi L-a auzit pe Isus vorbind cu Simon, L-a auzit cum i-a spus: „Numele tău este Simon şi eşti fiul lui Iona,” deşi nu-l mai văzuse niciodată până atunci, iar aceasta l-a făcut să fie foarte stăruitor. Apoi Isus i-a vorbit lui Natanael, pe care l-a adus Filip, şi i-a zis:

„Iată un israelit adevărat în care nu este nici un vicleşug.”

„De unde mă cunoşti, rabi?” L-a întrebat Natanael.

„Te-am văzut înainte să te cheme Filip, când erai sub smochin.”

El a devenit stăruitor li a spus: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel.” (Ioan 1.47-49).

Femeia de la fântână Îl aştepta pe Mesia. Ea îi ascultase pe teologi, dar credea că era tot atât de bine să umble pe străzi şi să fie prostituată. Într-o zi a venit însă la fântână şi acolo a văzut un Om obişnuit care părea de vreo cincizeci de ani. Ea L-a privit, iar El i-a cerut să-I dea puţină apă să bea. Atunci ea I-a zis: „Aici este segregaţie…” şi au continuat să vorbească, până când El i-a zis:

„Du-te de cheamă pe bărbatul tău şi vino aici.”

„N-am bărbat,” a răspuns ea.

„Bine zici că n-ai bărbat, pentru că cinci bărbaţi ai avut şi cel cu care eşti acum nu este bărbatul tău. Aici ai spus adevărul.”

„Doamne, văd că eşti proroc. Noi ştim că atunci când va veni Mesia, El va face aceste lucruri.”

„Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.” (Ioan 4.16-26).

Potrivit legii, ea nu ar fi trebuit să vorbească cu un bărbat, într-un loc public, fiindcă era o femeie cu renume rău. Dar, frate, ea era stăruitoare şi i-a convins pe oamenii din cetate, prin perseverenţa ei, fiindcă le-a zis: „Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus tot ce am făcut. Nu cumva este acesta Hristosul? Este scris că „Domnul Dumnezeu va ridica un proroc ca mine. Acesta este El.” (v. 29).Ea a fost stăruitoare până când i-a convins pe oameni şi au crezut în El.

Aceasta îmi aminteşte de un episod din Mexic, când însuşi generalul Valdena m-a condus cu soldaţii până la adunare, fiindcă eram un protestant într-o ţară catolică.

Episcopul catolic s-a dus la el şi i-a zis: „Domnule general, ştii că omul acesta nu este catolic?”

„Da, însă presupun că este o persoană respectabilă din moment ce vin mii de oameni să-l asculte.”

„Dar numai needucaţii şi analfabeţii merg să asculte o asemenea persoană.”

„Voi i-aţi avut în grijă cinci sute de ani. De ce sunt analfabeţi şi needucaţi?”, a răspuns generalul, şi cu aceasta i-a închis gura.

Astfel, ne-au lăsat să ne adunăm într-un loc unde s-au adunat câteva mii de oameni. Am fost acolo vreo trei seri, iar într-o seară a venit pe platformă un frate mexican orb. Era cu picioarele goale, cu pantalonii legaţi cu o sfoară şi cu pălăria în mână. Era plin de praf şi îi şoptea ceva omului care îl aducea. Când a ajuns lângă mine, şi-a băgat mâna în buzunar, a scos un crucifix şi a început să se roage „Ave Maria”. A trebuit să-i spun să-l lase deoparte.

În timp ce-l priveam, mă gândeam: „Sărmanul om, poate n-a avut niciodată în viaţa lui o masă decentă. Nu are nici măcar o pereche de pantofi în picioare, iar eu am o pereche bună. Am şi un costum bun.” Cred că era costumul pe care mi l-au dat fratele şi sora Williams. Mi-am privit costumul şi m-am gândit că dacă îi este bun, i-l dau lui. Mi-am pus piciorul lângă piciorul lui să văd dacă nu cumva îi sunt buni pantofii mei, fiindcă mă gândeam: „Oare ce aş putea face pentru sărmanul orb?”

Tu trebuie să simţi pentru oameni, pentru că altfel nu are rost să te rogi pentru ei. Asta-i tot. Apoi mi-am zis: „Dacă ar trăi tata, ar fi cam de vârsta lui.”

L-am cuprins în braţe, l-am îmbrăţişat şi am spus: „Doamne Isuse,  nu pot să-l ajut cu nimic. Numai Tu poţi să-l ajuţi. El nu are nici un ban, probabil nu a avut niciodată o masă decentă şi nu are nici haine să se îmbrace. În plus, viaţa a fost atât de crudă cu el încât este şi orb. O, Doamne Dumnezeule, ai milă de el.” Atunci l-am auzit strigând: „Gloria a Dios!” L-am privit şi am observat că omul putea să vadă ca orice om. A coborât de pe platformă strigând şi bucurându-se.

În seara următoare, în jurul platformei erau grămezi mari de şaluri şi haine. Afară ploua, dar nu a venit nimeni să-mi atragă atenţia că am stat până la ora nouă. Eu am ajuns acolo numai la ora nouă seara, iar ei veniseră de la ora nouă dimineaţa şi se sprijineau unul de celălalt fiindcă nu erau locuri.

Când am ajuns pe platformă, am început să vorbesc despre credinţă. Mă uitam peste grămezile mari de şaluri, haine, pălării şi alte lucruri şi mă întrebam cum ştiu care cui aparţin. Atunci a venit Billy şi mi-a spus:

Tati, acolo afară este o femeie cu un copil mort în braţe. Avem o sută de uşieri, dar abia pot s-o ţină.”

„Dar cât este de mare?”

„O, este numai atâtica, dar a stat toată ziua acolo cu copilul mort în braţe.”

 Fratele Jack Moore stătea lângă mine, aşa că i-am zis: „Frate Moore, du-te tu acolo pentru că ea nu mă cunoaşte. Du-te şi roagă-te pentru ea.”

Ea se lupta cu uşierii, se strecura printre ei, trecea printre picioarele lor, se urca pe ei, şi toate acestea cu copilul mort în braţe.

Ce era aceasta? Credinţa vine în urma auzirii. Ea auzise că un orb primise vederea şi ştia că dacă acesta este Dumnezeu, El este Dumnezeul celor vii şi poate să învieze morţii. Aceasta este. Ea ştia că El este Dumnezeu şi încerca să ajungă acolo.

Fratele Moore a plecat să se roage pentru copilaşul acela, iar eu am început să vorbesc despre credinţă şi am spus: „Credinţa este o…” Fratele Espinoza traducea. M-am uitat şi în faţa mea stătea un copilaş mexican cu faţa închisă la culoare, care zâmbea şi nu avea dinţi, ci doar nişte gingii lucioase. Atunci m-am gândit: „Acesta trebuie să fie copilul femeii.” M-am uitat spre fratele Moore care îşi făcea cale printre uşieri, şi i-am zis: „Stai puţin, frate Moore! Chemaţi femeia aici.”

Ea nu putuse să ajungă sus pentru că nu avea număr de rugăciune, dar era stăruitoare; voia să primească lucrul acela.

Deci am spus: „Stai puţin, frate Moore!”

„Ce este?”

”Frate Espinoza, să nu traduci ce spun. Am văzut un copilaş mexican care se uita la mine. Lăsaţi-o să vină încoace.” Şi ei nu au tradus aceasta.

Astfel, micuţa mamă a venit pe platformă. Era o femeie frumoasă de vreo douăzeci şi cinci de ani. Era udă leoarcă, părul îi atârna lipit de faţă şi ochii îi erau umflaţi de plâns. Femeia a alergat repede sus, iar când a ajuns aproape de mine, a căzut la pământ şi a început să strige: „Padre!”, care înseamnă: „Părinte.”

„Ridică-te!” i-am spus eu. Şi fratele Espinoza a venit acolo şi a întrebat-o: „Când a murit copilaşul?”

„În dimineaţa aceasta la ora nouă,” a răspuns ea. Era cam zece treizeci seara. Femeia ţinea în braţe o pătură cu diferite forme pe ea.

Atunci am spus: „Tată ceresc, am văzut în vedenie un copilaş mexican. Nu ştiu dacă era copilaşul acesta sau nu, dar pentru ca inima acestei mame să se liniştească… Poate vedenia a fost pentru ea, de aceea sunt aici.”

Mi-am pus mâinile peste copilaş şi copilaşul a început să ţipe: „Uaa, uaa,” şi să dea din picioruşe, fiind cât se poate de viu. Vedeţi, perseverenţa acelei femei…

Fratele Espinoza este prezent aici. Poate mulţi dintre voi îl cunoaşteţi. Ce era aceasta? Femeia a fost stăruitoare. Ea ştia că dacă Dumnezeu a deschis ochii unui orb, poate  să-l învieze şi pe fiul ei şi să-l aducă la viaţă.

Eu i-am spus fratelui Espinoza: „Să nu spui nimic despre aceasta, ci să trimiţi pe cineva cu femeia la doctor, ca să vină cu mărturia că micuţul a fost mort şi el l-a declarat mort.”

A doua zi, fratele Espinoza a trimis pe cineva cu ea la doctor, iar acesta a spus: „Ieri dimineaţă am declarat copilaşul mort. A murit de pneumonie.” Copilaşul a fost mort, dar acum este viu. De ce? Pentru credinţa acelei mame. Chiar dacă ea era catolică şi eu protestant, credinţa a prins ceva Aleluia! Trebuie să fii stăruitor, perseverent.

Trebuie să ştii că Dumnezeu este încă Dumnezeu, că a fost întotdeauna Dumnezeu şi va fi întotdeauna Dumnezeu. El este „Acelaşi ieri, azi şi în veci.” Prindeţi-vă de El şi fiţi perseverenţi! Nu-I daţi drumul, pentru că numai Dumnezeu poate îndrepta acel lucru. El a făgăduit aceasta şi o va face.

Să ne plecăm capetele pentru un moment. Stăruitor, perseverent…

…Mâine aş vrea să ne rugăm întreaga după-amiază pentru cei care au numere de rugăciune, fiindcă simt că Duhul Sfânt este aici şi că aveţi suficientă credinţă ca să-L determinaţi să acţioneze. Ridicaţi mâna dacă credeţi. Este nevoie de aceasta ca să vină Duhul Sfânt.

Din câte mi-am dat seama privind peste audienţă, nu cunosc pe nimeni în afară de femeia care a pus mărturie despre tumoarea aceea mare pe care a avut-o.

Oare cea de acolo este sora Upshaw? Dumnezeu să te binecuvânteze? Vă amintiţi de fratele Willie Upshaw, care a fost invalid timp de şaizeci de ani şi stătea în scaun cu rotile? Dumnezeu l-a vindecat şi a rămas vindecat până când s-a dus să fie cu Isus. Aceasta este tot ce ştiu.

Voi aveţi nevoie de Dumnezeu. Câţi din voi ştiţi că atunci când a fost pe acest pământ, Isus era Mesia Dumnezeu, Cel uns? Credeţi aceasta? Cum au ştiut oamenii că El era Unsul? Pentru că a făcut semnul lui Mesia. Ei nu mai avuseseră de patru sute de ani un proroc, iar Israel a crezut întotdeauna în proroci.

Biblia spune că „dacă este printre voi unul duhovnicesc sau un proroc, Eu, Domnul, Mă voi face cunoscut lui şi îi voi vorbi prin vedenii. Dacă ceea ce spune, se împlineşte, să ascultaţi de el. Dar dacă nu se împlineşte, să nu vă temeţi de acel proroc, pentru că nu l-am trimis Eu.”

Conform Scripturii, Mesia trebuia să fie un proroc, un Dumnezeu Proroc, pentru că Moise a spus: „Domnul Dumnezeul vostru vă va ridica un proroc ca mine.” Şi cum  L-au recunoscut când a venit? Petru că le-a spus lucruri mai dinainte şi s-au împlinit întocmai. El cunoştea gândurile inimilor lor; le-a spus cine erau, ce erau şi ce doreau. Este adevărat? Astfel, ei au ştiut că acela era semnul lui Mesia.

Natanael a spus: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu; Tu eşti Împăratul lui Israel,” atunci când Isus i-a spus despre el.

Isus spune în Ioan 14.12: „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu…”

Daţi-mi voie să vă arăt slăbiciunea bisericii, fiindcă ne pretindem creştini. Dacă aş afirma că în mine este duhul lui John Dillinger, aş avea arme şi aş fi un bandit, fiindcă este vorba de natura acelui om. Dacă vei pune viaţa unei viţe de dovleac într-o viţă-de-vie, aceea va rodi dovlecei. Sigur că da. Aceea este viaţa din ea. Dacă vei pune viaţa unui măr într-un păr, acela va rodi mere din cauza vieţii din acel pom.

Dacă un om are în el Viaţa lui Hristos, va purta roadele şi Viaţa lui Hristos. De aceea a spus El: „Dacă credeţi în Mine, veţi face lucrările pe care le fac Eu.” Priviţi! A organizat El vreodată un seminar sau o şcoală? El a spus: „Dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările pe care le fac, pentru că ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 10.38).

Ce lucrări au mărturisit despre El? Uitaţi-vă la femeia aceea. Ea a spus: „Ştiu că atunci când va veni Mesia, va face aceste lucruri. Dar Tu cine eşti?”

„Eu sunt El.”

Atunci ea a alergat în cetate şi a spus: „Veniţi de vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut. Nu cumva acesta este chiar Mesia care trebuie să vină?” Ei bine, dacă Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci, va face şi acum aceleaşi lucrări.

Singurul lucru care s-a schimbat este trupul de carne, fiindcă El a spus: „Peste puţină vreme lumea (ordinea lumii) nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea (Biserica, credinciosul), pentru că Eu (pronume personal) voi fi cu voi şi în voi, până la sfârşitul lumii.” Isus Hristos, Acelaşi ieri, azi şi în veci. Astfel, dacă Hristos este în noi, El va face lucrările lui Hristos. Pe aceasta stă credinţa mea.

Voi ştiţi că eu nu sunt predicator pentru că nu am nici o educaţie. Eu nu pot să predic, şi nici nu pretind aceasta. Dar am un dar care vine şi confirmă propovăduirea. Cred că Dumnezeu mi-a permis să cred aşa ignorant, dar El cunoaşte inima mea şi ştie că-L iubesc pe El şi pe oameni, şi că vreau să fac ceva.

Dacă nu vă iubesc pe voi, nu-L iubesc nici pe Dumnezeu. Slujiţi unul celuilalt pentru că El a spus: „Ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.” (Matei 25.45):

Deci, ce caut eu în seara aceasta aici? De ce nu sunt acasă? De ce nu sunt undeva în natură cu undiţa pe umăr? Credeţi că aş putea să fiu aici jos un înşelător şi apoi să aştept să mă înfăţişez înaintea lui Dumnezeu la judecată? Nicidecum! Voi merge la pescuit, voi merge la vânătoare şi Îl voi întâlni pe Dumnezeu în pace. Dar să fiu un înşelător…

Pe mine nu mă interesează popularitatea. Voi ştiţi că fug de aşa ceva. Nu am programe mari şi nu cer bani de la oameni; nu am luat nici un ban de la nimeni şi merg la adunările la care pot şi unde mă trimite Dumnezeu, indiferent dacă este în Timbuktu sau altundeva.

Dacă El vrea să predic la cinci sute de mii de oameni în Bombay, mă trimite acolo, pentru că va fi şi cineva ca să sponsorizeze, iar dacă vrea să merg undeva să predic la patru sau cinci oameni, nu trebuie să am bani. Tot ce vreau este să fiu acolo unde vrea să mă folosească Dumnezeu. Vedeţi?

El este Dumnezeu, iar dacă nu este şi astăzi Acelaşi Dumnezeu care a fost întotdeauna, atunci nu a fost niciodată Dumnezeu. Biblia spune că El este Marele Preot, este adevărat? Este Marele Preot care poate fi atins prin simţirea neputinţelor noastre; un Mare Preot viu de-a pururi, care mijloceşte şi poate fi atins prin simţirea neputinţelor noastre.

Doamna Shakarian poate pune mărturie despre aceasta, şi alături de ea sunt sute şi sute care pot să mărturisească acelaşi lucru. Voi ştiţi că eu nu sunt Mesia, ci sunt fratele vostru şi cel mai neînsemnat dintre voi. Am fost predicator baptist şi am venit printre voi pentru că baptiştii nu m-au primit şi au spus că nu sunt în toate minţile. Dar eu am ştiut că dacă lucrul acela venea de la Dumnezeu, undeva va fi cineva care să-L primească. Deci, de aceea sunt aici.

Deci este un dar. Dacă Dumnezeu are încredere în mine în această poziţie, eu sunt doar gura Lui. Oamenii aceştia sunt educaţi, au educaţie şi ştiu cum să lege lucrurile. Eu doar mă bâlbâi sub inspiraţie. Ei ştiu cum să pună lucrurile împreună şi să le dea un sens, dar eu trebuie să mă întind până să pot spune ceva. Acesta este singurul fel în care ştiu să procedez.

Dar dacă Dumnezeu Se va îndura, El Se va mişca şi va vorbi prin acest dar, ca Mare Preot. Şi dacă El este Acelaşi Mare Preot, Acelaşi ieri, azi şi în veci, va trebui să procedeze la fel, nu-i aşa? Credeţi aceasta? Acum să aveţi credinţă în Dumnezeu. Să nu vă îndoiţi, ci să credeţi.

Dacă în clădire este cineva bolnav şi ştie că nu îl cunosc, să ridice mâna. Rugaţi-vă!

Aceasta a fost o făgăduinţă. Dacă am avea timp, v-aş duce acolo unde Isus a spus: „Cum a fost în zilele Sodomei, aidoma va fi şi la venirea Fiului omului.” (Luca 17.26-30). Aţi observat la care biserică a fost Îngerul care a stat cu spatele spre cort şi a spus: „De ce a râs Sara?”

Isus a vestit că acel lucru se va întâmpla din nou. Dumnezeu S-a legitimat în felul acesta la evrei şi la samariteni, dar nu şi la neamuri, pentru că neamurile nu Îl aşteptau pe Mesia. Dar astăzi, Îl aşteptăm şi noi.

Dumnezeu este Dumnezeu. El nu poate lua o decizie şi apoi s-o schimbe zicând: „Voi face altfel!” Dacă El ar lăsa biserica să meargă prin teologie, fără să Se arate vizibil în mijlocul ei, aşa cum a făcut-o la început, ar fi ceva greşit. Dar El a făgăduit că o va face şi a dovedit-o deja.

Aveţi credinţă în Dumnezeu şi fiţi stăruitori. Spuneţi: „Doamne Isuse, predicatorul acela chel din faţă, nu ştie nimic despre mine, dar Tu mă cunoşti, Doamne Isuse. Vin fără nici o presiune, liniştit şi smerit, şi mărturisesc fiecare păcat pe care l-am făcut, fiindcă Te iubesc, Doamne, şi vreau să Te ating. Am nevoie de Tine. Foloseşte-Te de buzele lui, iar dacă a spus adevărul, şi cred că l-a spus, vorbeşte-ne prin el. Vorbeşte-ne aşa cum i-ai vorbit femeii cu scurgerea de sânge, şi Te voi crede.” Vreţi să faceţi aceasta? Vă va face aceasta mai stăruitori? În ordine.

Să ne rugăm.

Tată ceresc, adunarea este a Ta. Eu nu Te rog s-o faci, dar dacă este în voia Ta divină şi în rânduiala Ta, fă să se întâmple. Indiferent ce aş spune eu, un singur Cuvânt de la Tine face mai mult decât aş putea să spun eu într-o viaţă.

În toţi aceşti treizeci şi unu de ani de propovăduire, am ţinut la Numele Tău şi am vorbit de El. Tată, Tu nu m-ai lăsat niciodată şi cred că nu mă vei lăsa nici în seara aceasta. Deci, Te rog să ne dai ceva, Doamne, pentru ca oamenii să meargă acasă cu gândul că „cu adevărat, Isus Hristos nu este mort, ci este viu, fiindcă L-am văzut lucrând în seara aceasta şi făcând aceleaşi lucrări pe care le-a mai făcut. Deci trebuie să fie aceeaşi Viaţă.” Atunci ei vor flămânzi după Tine, Doamne, vor veni şi Te vor mărturisi ca Mântuitorul lor. Îndură-Te, Te rog, în Numele lui Isus. Amin.

Rugaţi-vă şi pentru mine. Aţi cumpărat fotografia cu El? Câţi din voi au văzut fotografia cu Îngerul Domnului? Ei o au acolo. A fost făcută aici, dar acum este expusă la Washington DC, în sala de artă a religiilor. Este singura Făptură supranaturală care a fost fotografiată vreodată, un Stâlp de Foc.

Cu ani în urmă, eram jos la râu şi am botezat cinci sute de oameni. În acea după-amiază de iunie din anul 1933, a venit acolo acel Stâlp de Foc învârtindu-Se în aer, şi un Glas puternic a zguduit împrejurimile spunând: „Aşa cum a fost trimis Ioan Botezătorul înaintea primei Mele veniri, aşa va merge Mesajul tău înaintea celei de-a doua veniri.” Imediat după aceea, a început trezirea care a mers în întreaga ţară şi în jurul lumii, o trezire ca de Rusalii. Aceasta s-a întâmplat pregătind cea de-a doua venire a Domnului.

Ziarele din Canada au vorbit pe larg despre aceasta. S-au scris tot felul de articole, iar în cele din urmă, Stâlpul de Foc a fost surprins de obiectivul camerei, iar acum au fotografia cu El.

Câţi din voi ştiu că acel Stâlp de Foc era Isus Hristos, Îngerul Legământului? Sigur că da. Acum fiţi atenţi! Când a fost aici pe pământ, El a spus: „Eu vin de la Dumnezeu şi Mă duc la Dumnezeu.” Este adevărat? Eu vin de la Dumnezeu şi Mă duc la Dumnezeu. După moartea, îngroparea şi învierea Lui, Pavel era în drum spre Damasc, să-i aresteze pe oamenii aceia care erau prea gălăgioşi.

Deci Pavel era pe drum când a stat Stâlpul de Foc înaintea lui, l-a trântit la pământ şi l-a lăsat fără vedere. El i-a zis:

„Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?”

Cine eşti Tu, Doamne?” L-a întrebat Pavel.

„Eu sunt Isus.” El a venit de la Dumnezeu şi S-a întors la Dumnezeu. Atunci, acel Stâlp de Foc, Duhul, era într-un trup omenesc numit Isus Hristos, prin care a făcut semne şi minuni.

El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Da, este. Lumea ştiinţifică a dovedit aceasta… George J.Lacy, şeful FBI, a examinat fotografia aceea şi acolo este scrisă constatarea lui. El a spus: „Frate Branham, eu am fost unul din criticii tăi, dar ochiul mecanic nu poate înregistra psihologia. Lumina aceea a lovit lentila.”

Dacă nu avem aceleaşi mărturii pe care le-a avut Isus Hristos, nu este acelaşi Duh…

Puteţi crede din toată inima? Rugaţi-vă. Duhul Sfânt este aici, de aceea iau sub control orice duh de aici, în Numele lui Isus Hristos, spre slava lui Dumnezeu. Staţi liniştiți, pentru că aceste boli pot merge de la unul la altul. Voi ştiţi aceasta. Doar rugaţi-vă.

Vedeţi Lumina de peste omul acela, strălucirea aceea micuţă care este peste omul acela care stă cu capul plecat? El are probleme la spate şi este programat pentru operaţie. Arthur, ridică-te şi primeşte vindecarea în Numele Domnului Isus! Aleluia!

De ce s-a atins el? El nu m-a atins pe mine, pentru că între noi este o distanţă de optsprezece metri unul de celălalt.

Domnule, dă din mână dacă suntem străini unul faţă de celălalt. Acest bărbat a fost atins de Dumnezeu. Dacă nu ne cunoaştem, dă din mână. Dar Dumnezeu îl cunoaşte.

Chiar la capătul rândului este o micuţă femeie mexicană. Ea se roagă pentru soţul ei care are o stare nervoasă. Crede soră, şi va fi bine. Crezi? Dumnezeu să te binecuvânteze. Să nu te îndoieşti, ci să crezi. Vedeţi ce este El?

Orice lucru trebuie întărit prin gura a doi sau trei martori. Uitaţi-vă la femeia aceea corpolentă. Ea are ulcer la picior şi se ruga: „Doamne, vreau să fiu eu următoarea.” Ridică mâna, dacă este adevărat. Eu nu o cunosc pe femeie, suntem doi străini. Dacă este adevărat fă semn cu mâna. Cum aş putea să ştiu eu ce se roagă ea? Dumnezeul care i-a auzit rugăciunea, poate să-i şi răspundă la ea. El este Dumnezeu. Amin.

Femeia cu rochie verde, crezi că sunt prorocul lui Dumnezeu? Suntem străini unul faţă de celălalt, aşa-i? Tu doreşti botezul cu Duhul Sfânt. Dacă este adevărat, ridică mâna. Primeşte Duhul Sfânt în Numele lui Isus Hristos.

Credeţi din toată inima? Să credeţi şi să nu vă îndoiţi. Credeţi Cuvântul lui Dumnezeu. Sunteţi gata să credeţi?

Aici este un bărbat în scaun cu rotile… Lumina a fost deasupra ta acum câteva momente. Continuă să te rogi.

Doamna din faţa mea tocmai a avut o operaţie de extirpare a organelor femeieşti. Nu a mers prea bine şi acum se simte rău. Crezi că Dumnezeu poate să te vindece?  Crezi că sunt prorocul Lui sau slujitorul Lui? Da? Crezi că Dumnezeu, care te cunoaşte, poate să-mi spună cum te cheamă? Doamnă Cole, să crezi din toată inima. Locuieşti pe Maple Street, Glendale. Du-te acasă şi crede că Isus Hristos te face bine.

Şi încă ceva. Femeia de lângă tine este mama ta şi este suferindă şi ea. A fost foarte emoţionată când a văzut-o vindecată pe fiica ei. Tu te rogi pentru o umflătură pe care o ai în abdomen. Crezi din toată inima? Să ai credinţă.

Aici este un bărbat… Amin. Haideţi să spune: „Lăudat să fie Domnul.”

Îl voi lăuda, Îl voi lăuda

Lăudat să fie Mielul junghiat pentru păcătoşi!

Daţi-i slavă, oamenilor,

Căci sângele Lui poate…

Ridicaţi-vă în picioare să Îl lăudăm. Îl vreţi ca Mântuitorul vostru? Haideţi la altar! Haideţi să-L lăudăm, voi, care vreţi Duhul Sfânt, veniţi!

Vino, prietene păcătos. Vino şi tu care nu ai Duhul Sfânt. Este ceasul când puteţi să primiţi…

Bărbatul cu TBC, poţi să uiţi de el, pentru că Dumnezeu te face bine.

„Îl voi lăuda, Îl voi lăuda.” Doamne Isuse, acordă-i vindecarea în Numele lui Isus.

Haideţi, continuaţi să veniţi toţi care Îl vreţi pe Hristos. Duhul Sfânt tocmai a căzut pentru un băiat de aici.

Lăudaţi Mielul junghiat pentru păcătoşi

Daţi-I slavă, voi, toţi oamenii,

Fiindcă sângele Lui de pete ne-a spălat.

– Amin –