PĂSTORUL STAULULUI

Să ne rugăm.

Tatăl nostru ceresc, Îţi mulţumim pentru privilegiul pe care-l avem să ne putem ruga încă o dată pe partea aceasta, înainte de a doua venire a Ta, în prea scumpul Tău Nume, împreună cu adunarea aceasta răscumpărată prin Sângele Domnului Isus, lucru pentru care Îţi mulţumim.

Dumnezeule, Te rugăm să trimiţi peste noi binecuvântările Tale, în săptămâna care ne stă în faţă. Dă-ne mai mult decât ne aşteptăm, şi aceasta nu din pricina noastră, ci pentru că nevoia este foarte mare şi păcatul este peste tot. Te rog să faci în aşa fel încât după această săptămână de aici, din Chicago, să înceapă o mare trezire. Îndură-Te, Tată. Noi ne putem ruga pentru puterea credinţei.

Binecuvântează-i pe cei bolnavi şi necăjiţi. Îngăduie să fie vindecaţi şi să se facă lucruri măreţe, iar noi Te vom lăuda cu smerenie. Ascultă-ne, în Numele Domnului Isus, Fiul Tău. Amin.

Puteţi să vă aşezaţi.

Bună seara iubiţii mei prieteni de aici, din Chicago. Este un mare privilegiu să fiu să fiu în seara aceasta aici, în biserica Filadelfia, pe care o consider o a doua „acasă” pentru mine. Întotdeauna sunt bucuros când pot să-L slujesc pe Domnul împreună cu o adunare de credincioşi, dar vreau să vă spun că aici, între oamenii din biserica Filadelfia, simt o mare linişte şi relaxare, din pricina credinţei voastre. Este foarte uşor să slujeşti atunci când simţi atâta bunătate în jur, iar iubitul vostru păstor, fratele Boze… Sunt bucuros pentru că în seara aceasta l-am întâlnit şi pe fratele Rasmusson, care este un bun prieten al meu. Cred că este păstor asociat aici. Este bine că pot avea această părtăşie cu voi toţi.

Cred că nu aţi observat când am spus că sunt obosit. Nu ştiu de ce, dar cred că sunt obosit tot timpul. Aceasta se datorează faptului să sunt în continuu în slujbă. Cred că acesta este motivul.

Îmi amintesc că în urmă cu câţiva ani, am avut o vedenie care m-a surprins. Dar nu numai că m-a surprins, ci am simţit şi un fel de descurajare. Voi ştiţi că după ce mi-am pierdut soţia şi fetiţa, le-am văzut în slavă, iar fiica mea era o tânără domnişoară. Când am mers acolo unde era casa noastră, am văzut şi acel fotoliu, ştiţi povestea, iar eu i-am spus soţiei mele:

„Sunt atât de obosit…”

„Da, Billy”, mi-a răspuns ea, „tu nu te-ai oprit deloc, ci ai mers în continuu.” Apoi a zis: „Aşează-te şi odihneşte-te puţin.”

Timpul acela îl aştept, când voi putea sta jos ca să mă odihnesc. Aş vrea să trag un scaun lângă scaunele voastre şi să avem o părtăşie… timpul să se oprească, soarele să nu mai apună, să nu mai existe necaz şi grabă, ci doar veşnicia, fiindcă aşteptăm vremea când vom ieşi din timp şi vom intra în veşnicie.

Acesta este motivul pentru care mă gândesc că este bine să lucrăm cât timp este ziuă, şi cred că este bine să faceţi cu toţii aceasta, creştinilor, fiindcă acum aveţi privilegiul să lucraţi pentru Isus Hristos. Aceasta este ziua aceea, pentru că nu ştim dacă mâine vom mai fi aici sau nu. Înţelegeţi? Deci se cuvine să facem tot ce putem.

Zilele trecute, cineva mi-a zis: „Billy, n-ar trebui să te mai oboseşti atât de mult.” Cel care mi-a spus aceasta era prietenul meu doctorul. El a mai zis: „Uită-te la tine cum arăţi!”

Om observat că nici Tommy Hicks nu mai este pe câmpul Evangheliei şi am auzit că din cauza epuizării. Gaile Jackson, băiatul acela… am uitat cum se numeşte… (Cineva spune: „Paul”). Da, Paul Caine şi mulţi alţii, au încercat să lucreze din greu, dar toţi au ajuns foarte repede la epuizare.

În ce mă priveşte, am avut o lună plină de servicii, fără nici o pauză. De aici vom pleca în Columbia, din Columbia vom merge la Spindale, apoi la Charllote şi la Ancorage, Alaska, de unde ne vom întoarce la Tabernacolul Condle, în Minneapolis şi apoi vom merge peste ocean. Îmi place să fac aceasta, dar vă rog să vă rugaţi pentru mine în timpul cât voi fi plecat. Un frate spunea că este mai bine să te epuizezi decât să rugineşti.

Pentru seara aceasta, m-am gândit să avem o scurtă părtăşie în jurul Cuvântului, apoi într-o seară sau două, să avem rugăciune cu întreaga adunare.

Inima mea este foarte mişcată şi aştept timpul când voi avea adunarea pe care am văzut-o în vedenie. Câţi dintre voi au citit vedenia?  Sigur, toţi. Să o ţineţi minte pentru că este „Aşa vorbeşte Domnul”. Vedeţi? Aceea va fi cea mai mare dintre toate adunările şi vă spun că o aştept aşa cum aşteaptă copiii Crăciunul.

M-am gândit că duminică aş putea avea un astfel de serviciu  în tabernacolul meu, dar când ne-am adunat, erau atât de mulţi oameni încât nu am putut face nimic şi a trebuit să avem un rând de rugăciune obişnuit. Aceasta s-a întâmplat ieri şi am fost destul de obosit, iar în seara aceasta voi fi şi mai obosit.

Astfel, m-am gândit să vă povestesc despre frumoasa călătorie pe care am făcut-o în Mexic, să citim câteva texte din Scriptură, să vorbim despre Domnul şi să vedem ce ne va da. Acum Îl apreciez pe Domnul Isus şi binecuvântările Sale, mai mult ca niciodată, mai ales după aceste misiuni Evanghelice pe care le-am avut prin lume, printre atâtea boli şi probleme. Este cel mai greu lucru. Nu vă puteţi închipui cum este când trebuie să mergi printre tot felul de oameni, să mănânci ce au ei şi să te încrezi numai în Domnul, deoarece întâlneşti tot felul de lucruri: lepră, mizerie şi noroi. Trebuie să închizi ochii şi să mănânci oricum, fiindcă vrei să-i câştigi pentru Hristos. Aşa este. Pentru mine este o bucurie să pot face aceasta pentru Cel ce a murit pentru mine şi pentru tine. Aşa este. Dragostea Lui a fost atât de mare pentru noi…

Acum suntem în acest trup de ciumă, dar gândiţi-vă că atunci când acest cort pământesc se desface, vom păşi într-un  alt trup care ne aşteaptă dincolo de Perdea. Noi nu vom sta prea mult aici, deoarece nu am fost făcuţi pentru cortul acesta. Nu vom fi nici îngeri, deoarece Dumnezeu ne-a făcut să fim bărbaţi şi femei, şi aceasta vom fi şi acolo.

Când vom ajunge acolo sus, în acel trup ceresc, nu vom fi încă în starea noastră corectă. Înţelegeţi? Când Israelul era în Egipt, departe de ţara lor, aveau o aducere aminte care le spunea că într-o zi se vor întoarce acolo. Ştiţi care era acea aducere aminte? Oasele lui Iosif. Când treceau pe acolo, indiferent cât erau de obosiţi priveau oasele prorocului şi ştiau că într-o zi va veni cineva, iar atunci acele oase vor fi luate şi ei vor porni în călătorie spre ţara făgăduită, adică se vor întoarce acasă.

Apoi, când părăsim viaţa aceasta şi mergem dincolo… În Biblie totul se desfăşoară în trei, noi ştim aceasta. Astfel, sunt trei veniri ale Domnului: prima Sa venire a fost în trecut, ca să ne răscumpere; a doua Sa venire va aduce răpirea şi Îl vom întâlni în văzduh, iar a treia Sa venire va fi atunci când va veni să împărăţească o mie de ani. Totul merge în trei, chiar şi descoperirea Sa: ca Tată, ca Fiu şi ca Duh Sfânt: un singur Dumnezeu în trei descoperiri. Lucrarea harului este tot în trei: neprihănire, sfinţire şi botez cu Duhul Sfânt… Totul în Scriptură se desfăşoară în trei. Numerele folosire de El sunt: 3, 5, 7, 9, 12, 24, 50.

Noi nu ştim ce fel de trup vom avea când vom pleca de aici, pentru că nu ni s-a arătat, dar nu va fi starea noastră definitivă. Noi am fost făcuţi aici pe pământ ca să fim fiinţe umane, să mâncăm, să bem, să iubim, să trăim… Pentru aceasta am fost făcuţi.

Noi ne iubim casa, nu-i aşa? Nu vă place să fiţi aici? Boala şi toate celelalte lucruri ne fac viaţa mizerabilă, dar când vom trece dincolo, toate acestea vor dispărea. Gândiţi-vă cum ar fi să trăiţi aici tineri şi viguroşi, fără nici o grijă şi desăvârşiţi. O ce timp va fi acela! Nu este un vis sau o iluzie, ci se va întâmpla chiar aşa, pentru că aşa spune Biblia.

Când ieşim din trupul acesta şi mergem dincolo, vom primi un alt trup, în care vom rămâne până la înviere. Acolo, ne vom plimba şi ne vom privi, dar nu vom putea da mâna unul cu altul pentru că nu vom avea acel fel de trup. Nu vom merge la culcare, fiindcă nu vom avea acel fel de trup; nu vom mânca pentru că nu vom avea nevoie de mâncare pentru regenerarea celulelor de sânge şi aşa mai departe.

Biblia spune că sufletele de sub altar strigă: „Până când, Doamne? Până când?” Până când se vor întoarce înapoi în înviere şi vor deveni tineri în trupul proslăvit.

Când trecem pe acolo, noi avem o aducere aminte, aşa cum a avut şi Israelul. Îl vom vedea pe Domnul Isus Hristos în trupul în care a înviat din morţi, stând pe tronul lui Dumnezeu, în splendoarea frumuseţii, ca  aducere aminte că într-o zi ne vom întoarce din nou în Ţara noastră.

Într-o zi, El Se va ridica de pe tronul Tatălui, deoarece acela nu este tronul Lui, ci al Tatălui. Atunci, El va veni înapoi pe pământ şi tronul Lui va fi tronul lui David. Deci, când se va ridica de pe tronul Tatălui, El Se va întoarce pe pământ, iar atunci va fi un timp minunat. Dacă ar fi să vorbim despre strigăte şi emoţii, aşteptaţi să vină timpul acela, ziua când ne vom întoarce înapoi pe pământ.

Zilele trecute am vorbit cu câţiva prieteni şi le-am spus: „Când Dumnezeu I s-a arătat lui Avraam şi i-a vorbit în trup de carne…” Aceasta s-a întâmplat cu sute de ani înainte de naşterea lui Hristos… „Acela a fost Atotputernicul Dumnezeu. Biblia spune că era Dumnezeu însoţit de doi îngeri. Când l-a vizitat pe Avraam, era flămând şi a mâncat carne de viţel, pâine cu unt şi a băut lapte de vacă.” Dumnezeu şi cei doi îngeri care Îl însoţeau, s-au bucurat de o masă pământească. Aşa este.

Ei m-au întrebat:

„Frate Branham, de unde a luat El trupul acela?”

„Fraţilor, nu încercaţi să-L limitaţi pe Dumnezeu la puterea voastră de înţelegere.”

Din ce a făcut El trupul acela? Din nişte petrol, potasiu, lumină cosmică, nişte atomi legaţi împreună… Mai înainte nu era nimic, apoi dintr-o dată este şi se duce înapoi fără să rămână nimic, după care vine într-o stare de slavă. Vedeţi, este un proces ca la developarea unui film.

Eu le-am spus: „Dumnezeu a zis: „Mi s-a spus că Sodoma şi Gomora au ajuns foarte păcătoase, aşa că este momentul să dăm un exemplu cu privire la ceea ce vom face la sfârşitul lumii.” Şi a zis: „Veniţi aici, Gavril şi Mihail, şi păşiţi în trupurile acestea! (Fratele Branham suflă). Aceasta a fost tot.

El a adunat laolaltă lumină cosmică şi celelalte elemente, după care a păşit în trupul acela pe care l-a pregătit pentru Sine. Când a mers acolo în acel trup, a flămânzit ca orice om, aşa că a stat şi a mâncat, după care S-a făcut nevăzut dinaintea lui Avraam şi s-a dus înapoi la Dumnezeu. Sigur că da!

Ei bine, de ce ar mai trebui să ne facem griji dacă Îl slujim pe acest Dumnezeu Atotputernic? Boala, moartea, tristeţea, stricăciunea sau orice altceva… Într-una din aceste zile, atomii care ţin aceste trupuri se vor rupe şi noi ne vom întoarce în ţărână; lumina cosmică se va întoarce înapoi şi la fel toate celelalte elemente din pământ, dar la înviere, El va (fratele Branham suflă) „păşi în el”… şi aceasta va fi tot. Da, domnilor! Nu este minunat?

Este aceeaşi făgăduinţă desăvârşită prin care Dumnezeu ne-a adus în adunare, ne binecuvântează inimile, ne dă Cuvântul Său şi ne schimbă din nişte păcătoşi în copii ai Săi, sfinţi, spălaţi de păcat şi nelegiuire. Înseamnă că nu mai avem de ce să ne îngrijorăm, deoarece suntem în călătorie spre Casă. Este adevărat? Să-L iubim deci şi să-L preţuim pe acest Atotputernic, fiindcă nu ştim  când inima va bate pentru ultima dată şi vom păşi afară din această viaţă, ca să mergem în prezenţa Lui.

Noi nu ştim să ne bucurăm ca îngerii, deoarece El nu ne-a făcut îngeri şi suntem departe de Casă, dar într-o zi… Cum adică suntem departe de Casă? Noi am fost făcuţi din ţărâna pământului pentru că Dumnezeu a vrut să fim făpturi pământeşti, dar păcatul ne-a făcut să murim şi să plecăm de pe acest pământ. Păcatul ne-a adus bătrâneţea şi moartea, dar când toate acestea vor trece, copiii Lui, atributele Lui de pe acest mare domeniu, vor fi din nou aşa cum au fost în grădina Eden, fără păcat, fără moarte, fără boală şi fără griji. Nu va fi minunat? Şi este cât se poate de sigur că noi suntem în călătorie pe acel drum.

Într-una din aceste zile, aş vrea să înalţ cortul pe care mi-l va da Dumnezeu; aş vrea să-l ridic undeva în afara oraşului Chicago şi să avem şase sau opt săptămâni de adunări în care să intrăm în Biblie, să învăţăm toate lucrurile din ea şi ne vom odihni în vindecarea divină.

Ceea ce vă spun nu sunt poveşti. Eu sunt o persoană fără şcoală, dar acesta este Adevărul. Eu sunt un om slab, dar când vine ungerea Lui, mă ia şi îmi arată aceste lucruri măreţe, iar eu am încredere deplină în el, fiindcă nu a dat niciodată greş. El nu a spus niciodată nimic în afara Bibliei. Aşa este. De-a lungul anilor care au trecut, El nu a spus nimic altceva decât ceea ce este absolut biblic, pe „Aşa vorbeşte Domnul.”

În urmă cu câteva zile m-am întors foarte descurajat, deoarece adunările ţinute în California  au fost un eşec total. Încă din clipa când am plecat pe câmpul Evangheliei, am ştiut că un predicator trebuie să vegheze cu privire la două sau la trei lucruri şi anume: banii, popularitatea şi femeile.

Eu L-am rugat pe Dumnezeu şi I-am făcut o făgăduinţă, deoarece ştiu că Samson a căzut din cauza unei femei numită Dalila; Saul a căzut din pricina mândriei, iar Balaam a căzut din cauza banilor. În cartea Evreilor ni se spune că tot ce este scris în Biblie este un exemplu pentru noi, de aceea trebuie să veghem şi să păstrăm acoperirea sângelui între noi şi aceste lucruri.

Şi în timp ce mergeam, am spus: „Doamne, ştiu că sunt implicaţi o mulţime de bani, dar gol am venit în lume şi gol trebuie să plec, de aceea, Te rog să mă ajuţi.” Şi prin harul lui Dumnezeu a fost minunat.  Deci, am spus: „Dacă voi ajunge să mă rog pentru cineva pentru bani sau să pun peste oameni povara colectei darului de dragoste, voi părăsi câmpul misiunii.”

În California nu au ajuns o mie cinci sute de dolari, iar când am ajuns acasă în dimineaţa următoare, El mi S-a arătat într-o vedenie şi mi-a vorbit cum aţi citit. Să vedeţi cum s-a întâmplat. Când am văzut vedenia, eu nu am ştiut că era un copil mexican, fiindcă mi-a spus că este un copil cu pielea închisă la culoare.

În vremea aceea trebuia să merg în Arizona şi să instalez un cort acolo, iar în vedenie am văzut că în cort urma să am acel loc micuţ, într-o parte, aşa cum mi-a spus El, unde îmi va spune El cum să fac şi unde nu voi fi în prezenţa oamenilor. Microfonul ieşea şi vorbeam despre aceasta… Şi Domnul a spus: „Acest lucru nu va putea fi imitat.” Deci, urma să stau într-o parte… Oamenii folosesc acest dar, nu eu. Eu nu am nici un amestec, ci doar mă predau, dar voi sunteţi cei care folosiţi darul; credinţa voastră face aceasta.

Atunci începe să vină toată credinţa şi vă imaginaţi ce poate face. Dar dacă voi reuşi să instalez cortul în felul acela, pot să mă ocup de sute şi sute de oameni în fiecare seară, iar Domnul va face mai mult decât ne aşteptăm. Să notaţi aceasta jos.

Atunci m-am gândit: „Este foarte bine dacă încep din Phoenix.” Dar s-a întâmplat că în timpul când urma să merg eu în Phoenix, s-a dus şi fratele Allen acolo, iar el a spus: „Eu nu mă duc pentru nimeni!” Atunci eu am spus: „Nu mai merg dacă este acolo fratele nostru. N-ar fi corect să avem două adunări în acelaşi timp, deci nu mai merg acolo.”

Apoi a venit domnul Arganbright şi mi-a spus: „Ce zici dacă mergem în Mexic?” Fratele Joseph a încercat să mă ducă în Mexic, dar eu i-am zis: „Nu, nu vreau să merg în Mexic!” Dar atunci Ceva mi-a spus: „Du-te în Mexic!”, aşa că am spus: „Bine, pregăteşte plecarea.

Ei au spus: „Avem o sală acolo.” În seara următoare am fost la fratele Wood şi i-am spus:

„Ştii ceva? Aceasta este împlinirea vedeniei: copii zdrenţoşi cu pielea închisă la culoare.” Iar fratele Arganbright urma să aranjeze adunarea. Aţi citit vedenia.

Faptul că era o sală m-a tulburat, deoarece în vedenie văzusem o vedere panoramică, dar s-a întâmplat ceva şi nimeni nu ştie de ce s-a anulat întâlnirea.

„Acest lucru este ciudat!”, am spus eu.

Apoi, după câteva zile, fratele m-a sunat şi mi-a spus că am obţinut o arenă mare. Da, aceasta era o vedere panoramică, aşa că am spus:

„O, este exact cum a spus Dumnezeu. Dar ceea ce mă nelinişteşte este că cineva a anulat adunarea şi nimeni nu a ştiut cine a făcut-o.”

Deci, ne-am dus în Mexic aşa cum a trebuit, iar când am ajuns acolo, ne-am dus la hotel fiindcă fratele Arganbright ne spusese: „În data de 16 ne întâlnim la hotelul Regis.” Nu mai fusesem niciodată acolo, iar când am ajuns la hotel nu aveam nici o rezervare, nimic. Când au văzut aceasta, fratele Moore şi ceilalţi fraţi au spus:

„Ce zici de aceasta?”

„Nu ştiu ce să zic. Nu suntem înregistraţi?”

„Nu.”

Astfel, am luat camere nerezervate. Ştiam că mulţi prieteni americani erau în Mexic şi aşteptau, aşa că am zis:

„Orice se va întâmpla, va fi cu siguranţă voia lui Dumnezeu, dar nu pot să înţeleg…”

Vă amintiţi că în vedenie se spunea că a venit un pic de ploaie? Vă amintiţi aceasta? După cum ştiţi, în Mexic nu plouă niciodată în anotimpul acesta, dar în timp ce mergeam spre arenă a început să plouă. Când a văzut că plouă, şoferul a spus: „Pe aici, avem parte rar de aşa ceva.”

Eu l-am cotit pe fratele Moore şi i-am spus:

Ce zici?”

„Frate Branham, dacă n-aş fi fost credincios până acum, după toate acestea aş fi cu siguranţă.”, a răspuns el.

„Să fii atent, căci vom avea probleme când vom ajunge la arenă,” am spus eu. Şi când am ajuns, acolo nu era nici un suflet. Niciunul! Cineva anulase adunarea, dar nu s-a ştiut niciodată cine a făcut-o. Am încercat să contactăm pe unul sau pe altul, dar nu am reuşit să dăm de nimeni. Atunci fratele Moore a spus:

„Am să aflu eu cine a făcut-o.”

„Bine”, am spus eu, „dar vreau să-ţi spun ceva. Tu nu ştii cine a făcut aceasta şi nici nu vei afla vreodată.” Vedeţi?

El a încercat toată ziua să afle ceva, dar nu a putut afla nimic. Nici astăzi nu se ştie cine a făcut-o, şi aceasta din cauză că aşa s-a spus în vedenie.

Ne-am întors acasă şi m-am dus să mă rog. Apoi a venit fratele Arganbright şi mi-a spus în prezenţa mai multor oameni:

„Frate Branham, aici este generalul Valdena  şi alţi oameni din guvernul mexican care, pentru prima dată în istorie, au invitat un protestant acolo. Trebuie să te duci.”

„Vreau să mă rog mai întâi,” am răspuns eu, după care m-am dus în pădure şi m-am rugat. În ziua următoare, înainte să se facă ziuă, Domnul a venit şi mi-a dat o vedenie în care mi-a spus: „Du-te în Mexic, pentru că voi fi cu tine.”

Aşa se face că în ziua următoare am plecat spre Mexic. Acolo oamenii sunt foarte săraci. Când am ajuns, nu ne-au lăsat să luăm o cameră pentru ziarişti; nu ne-au lăsat să punem afişe sau să facem alte anunţuri şi nu ne-au dat scaune pentru oameni. Ne-au dat doar un loc de mărimea a două blocuri, în care oamenii trebuiau să stea în picioare, şi ni s-au aprobat trei seri de adunări. Am estimat cam cât loc aveam, pentru că stăteau cam şase oameni pe o suprafaţă de trei picioare pătrate. Oamenii au venit pe la zece dimineaţa  şi au stat în picioare până la unsprezece seara când a început adunarea, dar ei sunt obişnuiţi cu asemenea sacrificii.

Acolo am văzut o femeie care se târa pe stradă să ajungă undeva unde era mormântul unei femei care era considerată sfântă. Sper să nu rănesc sentimentele prietenilor catolici, dar oamenii se duc acolo ca să li se ierte păcatele şi fac penitenţe (Pedeapsă pe care şi-o impune cineva sau pe care i-o dă cuiva preotul la spovedanie, pentru ispăşirea păcatelor şi care constă mai ales în post şi rugăciuni; canon). Sărmana femeie se târa pe stradă cu doi copii după ea şi cu sărmanul lor tată şi el epuizat. Se părea că nu va reuşi să ajungă, dar ea s-a târât mile după mile, printre stânci, ca să ceară îndurare şi iertarea păcatelor, de la acea femeie. Atunci la ce mai foloseşte Sângele lui Isus Hristos? Vedeţi? Este o situaţie foarte delicată, desigur.

Un grup de oameni s-au dus la guvernator şi au spus:

„Nu-l lăsaţi pe individul acela să vină aici fiindcă este un fanatic!”

„Dar are un renume bun şi a predicat în toată lumea,” a răspuns guvernatorul.

„Da, dar îi agită pe oameni.”

„Da? Poate au nevoie de puţină scuturătură.”

„Va deranja sfânta biserică dacă va veni aici”, a spus altul.

„Ei bine, poate are nevoie să fie deranjată.”

„Domnule, dar la astfel de adunări merg numai oameni needucaţi şi fără şcoală”, a spus altul.

„Păi, de ce sunt needucaţi şi fără şcoală, doar au fost pe mâna voastră de sute de ani.”

Aceasta a fost tot, a fost suficient.

Ce a urmat? Domnul nostru binecuvântat a făcut mai mult decât ne-am aşteptat. În prima seară a fost minunat să vedem lucrurile măreţe pe care le-a făcut. Era atât de uşor să te pleci în Duhul lui Dumnezeu, fiindcă oamenii aceia stăteau acolo rezemându-se unul de altul, sprijinindu-se unul pe altul şi aşteptându-L pe El…

În prima seară, Domnul a vindecat un bărbat care era orb de mulţi ani şi a făcut multe alte lucruri măreţe.

În a doua seară a venit o femeie care era la distanţă de aproape un bloc, dar striga, se lupta şi se împingea ca să ajungă pe platformă.

Cu mine erau Billy Paul, fratele Moore, fratele Brown, fratele Alment, Leo şi Gene. Billy Paul şi fratele Moore au venit la mine şi mi-au spus:

„Nu mai poţi face nimic pentru ea, frate Branham, deoarece copilaşul este mort.”

Femeia striga într-una: „Padre! Padre!” Voi ştiţi ce înseamnă.

Billy mi-a zis: „Se luptă să ajungă aici şi are în braţe un copil ţeapăn.” Femeia era departe de mine, aşa că l-am chemat pe fratele Moore şi i-am zis:

„Frate Moore, du-te şi roagă-te tu pentru ea ca să fie împăcată într-un fel. Du-te şi consoleaz-o, fiindcă nu va şti cine s-a rugat.”

Fratele Moore a pornit spre femeie, dar atunci am avut o vedenie în care am văzut un medic care dădea din cap şi spunea: „Copilaşul este pe moarte.” Şi copilaşul a murit. Am văzut aceasta înainte de a vorbi cu ea.

Mama şi-a adus copilul în ziua aceea, dar nu a putut ajunge pe platformă, iar a doua a venit din nou cu el în braţe. Ce noapte îngrozitoare a fost pentru ea! Copilaşul a murit în braţele ei cu cincisprezece sau douăzeci de minute înainte de a ajunge acolo.

Ei bine, m-am rugat pentru copilaşul mort şi am spus: „Dragă Doamne Isuse,  priveşte la inima acestei biete mame…” şi când am spus aceasta, micuţul a început să dea din picioare şi să plângă. Aceasta a tulburat tot Mexicul, fiindcă femeia avea acum în braţe un copilaş viu, fără nici o problemă.

În seara aceea am făcut chemare la altar şi am spus:

„Nu vreau să ridicaţi mâinile ca la evanghelizări şi nici nu vreau să ştiu dacă cineva merge la biserică. Vreau să ridice mâinile cei care nu au fost niciodată la biserică, fiindcă Isus le-a spus ucenicilor lui Ioan: „Mergeţi şi spuneţi lui Ioan ce vedeţi şi auziţi: şchiopii umblă, orbii văd…”

Atunci, oamenii şi-au ridicat mâinile cu cârjele în ele şi le-au lăsat acolo. De ce au făcut aceasta? Pentru că au văzut ce s-a întâmplat după o rugăciune simplă. Ei au stat multă vreme sub acele superstiţii, dar când L-au văzut pe adevăratul Domn Isus în puterea Sa şi L-au auzit spunând în audienţă: „Acolo stă un om care se numeşte aşa şi aşa (Nici nu puteam să le pronunţ bine numele), vine din oraşul cutare, iar în timp ce venea pe drum încoace a făcut lucrul cutare. Ridică-te, Domnul Isus te-a vindecat.”, au sărit în sus pe deplin vindecaţi.

Sau: „Aici stă un om care se numeşte Pedro şi vine din cutre loc. El a făcut cutare lucru. Du-te, îndreaptă acel lucru înaintea lui Dumnezeu şi El te va face bine.” Omul acela s-a ridicat şi a plecat de acolo strigând de bucurie. Atunci, toţi au început să-şi arunce cârjele şi au alergat pe acolo, lăudându-L pe Domnul. Aşa este. Toţi erau catolici. Vedeţi?

Apoi am spus: „Să nu mai ridice nimeni mâna pentru că nu mai pot face chemări la altar. Dar dacă aţi ridicat mâna, asiguraţi-vă că aţi părăsit păcatul şi că Îl acceptaţi pe Domnul Isus ca Mântuitor personal, după ce aţi văzut şi aţi mărturisit că a înviat din morţi, deoarece El face încă aceleaşi lucruri pe care le-a făcut atunci.

Poate aţi crezut că Isus a trăit odată, dar a murit cu mulţi ani în urmă şi acela a fost sfârşitul Lui, dar au trecut două mii de ani şi iată că El este şi acum în mijlocul nostru, făcând aceleaşi lucruri: şchiopii umblă, orbii văd, săracii aud Evanghelia, morţii sunt înviaţi.

Domnul Isus a spus că este binecuvântat cel care nu se ruşinează de El. Câţi dintre cei care nu au fost niciodată creştini, vor să-L accepte pe Domnul ca Mântuitor personal?”

S-a estimat că au ridicat mâna în jur de douăzeci de mii de oameni…

… Din seara aceea, mulţimea s-a triplat, aşa că stăteau agăţaţi de pereţi şi peste tot. Nimeni nu stătea jos, ci toţi stăteau în picioare înghesuiţi unii în alţii. Era ca un ocean de oameni. Ce s-ar fi întâmplat dacă acea campanie ar fi ţinut cincizeci de zile? El a spus. „Mexicul îşi va pune amprenta peste creştinătate, timp de trei sau patru sute de ani de aici înainte, fiindcă toţi vor vorbi despre cele petrecute aici.”

Într-o zi mă voi întoarce în Mexic. Aş vrea să fiu trimis din nou de Domnul acolo, ca să pot merge tot în Numele Domnului Isus ca atunci. Aşa este. Ce a provocat aceasta? Rugăciunile voastre. Mi-am amintit că Biserica Filadelfia se roagă pentru mine. Eu îmi amintesc întotdeauna că vă rugaţi pentru mine.

Deci, cât ar trebui să fim de bucuroşi? Acum pot să spun că noi am avut patru mărturii clare că Isus Hristos este viu şi astăzi şi a înviat patru persoane din morţi, trei dintre ele având şi dovada de la doctor.

Frate Alment, tu m-ai auzit spunând: „Du-te la doctor să îţi dea dovada că este aşa!”, iar după aceea pot s-o spun şi eu. Vedeţi? Eu ştiu că copilaşul acela a fost mort, l-am văzut şi am văzut momentul când Dumnezeu l-a înviat, dar astăzi trebuie să dovedeşti totul.

În vremurile biblice, când se făcea o minune, ei spuneau doar: „Lăudat să fie Domnul!”, dar astăzi trebuie să dovedim totul. Dacă oamenii de astăzi ar fi trăit în zilele lui Moise, ar fi trebuit să ia de probă nişte frunze din tufişul care nu se mistuia, să le ducă în laborator şi să vadă de ce nu se mistuie. Acesta este motivul pentru care noi nu putem ajunge prea departe. Înţelegeţi? Dacă vedeţi că Dumnezeu face ceva, spuneţi: „Lăudat să fie Domnul! Eu cred şi aceasta-i tot!”, şi mergeţi mai departe. Aşa este.

Astăzi avem tot felul de doctori şi oameni de ştiinţă, dar parcă fiecare luptă împotriva celuilalt. Totuşi, trebuie să admitem că ei îi ajută pe oameni. Aşa este.

De ce nu pot pune oamenii deoparte diferenţele şi să lucrăm împreună în încercarea de a-l ajuta pe semenul nostru, pe fratele nostru? Dacă nu avem un astfel de ţel, cred că suntem nişte egoişti.

Ştiinţa medicală spune: „Chiropractica nu este bună!” (Chiropractica este o formă de tratament manuală constând în manipularea, în special, a articulaţiilor coloanei vertebrale ce influenţează sistemul nervos central (cordul spinal)  şi periferic (nervii spinali).

La rândul ei, chiropractica spune: „Ştiinţa medicală nu este bună!” Dar ambele spun: „Nu există vindecare divină!”

Haideţi însă, să dăm mâna unii cu alţii şi să zicem: „Să fim fraţi şi să-l ajutăm pe semenul nostru. Haideţi să le facem viaţa mai uşoară, fiindcă oamenii aceştia nu vor mai fi mult printre noi. Haideţi să încercăm să le uşurăm suferinţa.”

Dacă chiropractica sau osteopaţii (cei care se ocupă cu tratarea oaselor) te pot ajuta cu ceva, du-te la ei. Este foarte bine. Dă slavă lui Dumnezeu pentru aceasta. Aşa este.

Dacă vine cineva care are un dar de vindecare sau credinţă, nu lăudaţi omul, ci daţi-I slavă lui Dumnezeu. Dacă doctorul poate să-ţi pună braţul la loc, Dumnezeu este Cel care îl vindecă, ceea ce înseamnă că trebuie să-I daţi slavă lui Dumnezeu pentru aceasta. Aşa este.

Dacă aveţi un os dislocat şi doctorul poate să vi-l pună la loc, daţi-I slavă lui Dumnezeu, nu omului. Vedeţi? Toate acestea vin de la Dumnezeu: „orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit sunt de sus” de la Dumnezeu.

Domnul să vă binecuvânteze.

Acum aş vrea să citesc un text din Scriptură, astfel ca adunarea noastră să se bazeze pe Scriptură. Noi vă spunem Adevărul, dar mie îmi place să dovedesc ceea ce spun. Vouă nu vă plac mărturiile? Sigur că da.

Vă veţi ruga pentru mine când voi fi în Mexic? Oamenii aceia sunt atât de săraci încât orice avem i-ar putea ajuta! O, Domnul ne-a binecuvântat într-un mod atât de minunat!

Acum vom citi din 1 Cronici 17.7. Acest verset mi-a venit mai demult în minte şi l-am însemnat aici, dar nu am încercat niciodată să vorbesc despre el, însă în seara aceasta, i-am spus fratelui Wood care a venit cu mine la adunare:

„În seara aceasta le voi ţine oamenilor o predică de la inimă la inimă.”

Mâine seară vom fi la Lane Tech, unde avem loc suficient, aşa că îi vom aduce pe oameni sus pentru rugăciune.

Acum vom citi 1 Cronici 17.7:

„Acum să spui robului Meu David: Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Te-am luat de la păşune, dinapoia oilor, ca să fii căpetenia poporului Meu Israel…”

Când am citit aceste cuvinte, am simţit că-mi sare inima din piept! „David, te-am luat de dinapoia oilor!” Ştiţi de ce înseamnă atât de mult pentru mine? Cred că suntem toţi de-ai casei, nu-i aşa? Într-un asemenea grup putem vorbi deschis pentru că ne cunoaştem demult.

Când am citit aceste cuvinte, m-am gândit:

„Cu zece ani în urmă, patrulam pentru patruzeci de cenţi pe oră, fiindcă nu aveam educaţie ca să am un serviciu mai bine plătit. Străbăteam treizeci de mile de pădure pe zi, şi mergeam acasă o dată pe săptămână; şi toate acestea pentru patruzeci de cenţi pe oră. Eram cunoscut în jurul oraşului Jeffersonville, dar astăzi, prin harul lui Dumnezeu, tot fără educaţie, cred că sunt cunoscut de zece milioane de oameni sau chiar de mai mulţi, din toată lumea.”

Cine a făcut aceasta?

Am vorbit cu soţia mea despre aceasta şi ea mi-a zis:

„Billy, îmi amintesc cum veneai din pădure, cu hainele rupte şi murdare, şi cântăreai o sută zece pound (cincizeci de kilograme).”

Tatăl meu era beţiv şi nu avea un renume bun în Jeffersonville, dar mă gândesc că astăzi când vin acasă, trebuie să mă strecor în pădure sau să mă ascund undeva ca să mă pot odihni puţin, din pricina acestor oameni scumpi care bat tot timpul la uşa mea. Adevărul este că îi iubesc pe oameni şi doresc părtăşia lor.

Ce s-a întâmplat? Eu nu aş putea să fac aceasta. Nimeni n-ar putea s-o facă, decât Isus Hristos. Eu nu am nici acum mai multă educaţie şi nu am nici un merit, ci totul se datorează numai dragostei lui Dumnezeu care s-a oprit la mine.

David a fost un simplu păstor, iar El i-a spus: „Te-am luat de dinapoia oilor! Cine erai tu, David? Te-am luat dintre oile tatălui tău şi ţi-am făcut un nume mare”, ca a unui om mare de pe pământ.

Mă gândesc la oi şi la păstor. De ce l-a trimis Dumnezeu pe David? David se gândea întotdeauna la ape liniştite şi la păşuni verzi. El este cel care a scris Psalmii, aceste cântece frumoase şi le-a cântat cu harpa spre slava lui Dumnezeu.

Cred că David a avut ceva special în ce priveşte îngrijirea oilor; cred că a fost un păstor adevărat. Biblia spune că odată a intrat între oile lui, un urs, dar el l-a omorât. Apoi a venit un leu, dar el l-a prins de coamă, a luat cuţitul şi l-a omorât. Vedeţi? El era gata să se sacrifice pentru oile sale. Prin aceasta, prin faptul că era gata să-şi pună viaţa în pericol pentru oile sale, David a dovedit că era un simbol spre Păstorul cel Bun. El a fost Fiul lui David, adevăratul Păstor, Păstorul-împărat care împărăţeşte peste toţi.

În Biblie, atunci când se ridica un proroc şi vorbea, el spunea: „Aşa vorbeşte Domnul…”, dar când a vorbit Isus, El nu a spus aşa, ci a zis: „Adevărat vă spun…” Ei L-au numit Proroc, dar El era Emanuel şi nu a spus niciodată: „Aşa vorbeşte Domnul.”

Aţi ştiut că Dumnezeu i-a asemănat întotdeauna pe oameni cu oile?

„Voi sunteţi oile Mele, oile păşunii Mele…” (Ezechiel 34.31);

„Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor.” (Ioan 10.16), şi aşa mai departe.

Aţi stat vreodată în preajma oilor? Cu siguranţă trebuie să ai o educaţie divină ca să le poţi înţelege. Când am mai crescut, eu am păstorit nişte oi.

Când se pierde, o oaie este absolut neajutorată. Eu am adunat oi pierdute care nu erau mai departe de două sute şaptezeci de metri de staul, dar nu ştiau să vină înapoi. Oaia care se pierde este total neajutorată; ea stă acolo şi behăieşte până când o aude lupul sau până când este găsită. Oaia nu poate găsi singură drumul înapoi, ceea ce înseamnă că fără păstor este total neajutorată.

Aşa este şi rasa umană: noi suntem total neajutoraţi fără Păstorul staulului; nu putem găsi calea înapoi. Am încercat s-o găsim prin educaţie, dar nu am reuşit pentru că educaţia nu ne poate duce înapoi. Atunci am încercat s-o reformăm, dar noi nu suntem reformatori, ci suntem propovăduitori ai Evangheliei. Poliţia şi cei de afară sunt reformatori, dar noi suntem chemaţi să predicăm Evanghelia lui Isus Hristos, nu să-i pedepsim pe oameni să se târască în genunchi şi aşa mai departe. Noi trebuie să predicăm eliberarea pentru oameni. Deci ce trebuie să facă păstorii? Ei trebuie să hrănească oile.

Vă amintiţi ce i-a spus Domnul Isus lui Petru?

„Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?”

 „Da, Doamne”, I-a răspuns Petru, „ştii că Te iubesc.”

 Isus i-a zis: „Paşte oiţele Mele.” (Ioan 21.15-16).

Vedeţi? El i-a spus: „Paşte oiţele Mele!”, nu „Condu oiţele Mele!”, nici „Îmboldeşte oile Mele!”, ci a spus clar: „Paşte sau hrăneşte oile Mele!” De aceasta au nevoie oile: de hrana oilor. Sunteţi de acord? Şi ştiţi unde este cea mai bună Hrană pentru oile sănătoase şi pentru cele bolnave? Este chiar aici, în acest coş mare şi plin cu Pâinea lui Dumnezeu, aşa cum este scris: Căci „omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4.4). Cu aceasta trăieşte Duhul Sfânt din voi, cu Cuvântul lui Dumnezeu.

Odată când am fost în Orient, am învăţat o lecţie mare. În Ioan 10 am văzut că El a spus: „Eu sunt Uşa oilor.” (v. 7), sau poarta staulului. Eu m-am întrebat de multe ori cum poate fi El „Uşa oilor”, dar când am fost în Orient, am învăţat ce voia să spună prin aceste cuvinte.

Acolo am văzut că păstorii îşi duceau seara oile în staul, iar apoi se aşezau în intrarea acelui staul. Cum ajungeau acolo, le băgau înăuntru şi le numărau, iar dacă lipsea vreuna, mergeau şi o căutau, iar când o găseau o băgau în staul. Păstorul trebuia s-o aducă înapoi; la orice oră din zi, trebuia să iasă la numărătoare toate oile.

O, ce Păstor este El!  El are în vedere fiecare oaie a Sa, în orice ceas din zi. El ştie unde sunteţi, indiferent unde vă aflaţi; El ştie totul despre voi. De aceea poate sta aici pe platformă, printre aceşti oameni predaţi Lui, să Se descopere şi să le vorbească.  Pentru că ştie totul.

El ştie unde erai cu un an în urmă; ştie unde ai fost tot timpul. Vedeţi? El trebuie să dea socoteală pentru oile Sale, în special când intră în staul şi sunt numărate.

Şi după ce le numără şi vede că sunt toate, păstorul se întinde jos la intrarea în staul, aşa că nu mai poate intra nici un lup, nici un hoţ, nimeni. Nu poate intra nimeni acolo decât dacă îl biruieşte pe păstor.

Ce tablou minunat este acesta pentru Hristos care S-a pus jos pentru noi, ca să nu ne poată face nimeni rău, decât dacă trece de El.

Deci, dacă eşti bolnav şi spui: „Boala a trecut de El!”, să ştii că este pentru slava lui Dumnezeu. Aşa este. Poate că El vrea să pună o mărturie prin aceasta.

Îmi amintesc că odată cineva a văzut că un păstor a luat pe umeri o oaie care avea piciorul bandajat, aşa că l-a întrebat:

„Ce a păţit oaia aceasta, a căzut de pe vreo stâncă?”

„Nu,” a răspuns păstorul, „i-am rupt piciorul!”

„O, trebuie să fii foarte crud, ca să rupi piciorul propriei tale oi!”

„Oaia aceasta nu mă asculta deloc şi a trebuit să-i rup piciorul ca s-o ţin lângă mine, să o mângâi, să o iubesc şi să-i dau o hrană deosebită, pentru ca în felul acesta să mă iubească şi să mă urmeze.”

Uneori, şi Dumnezeu trebuie să facă aceasta cu unii dintre noi.

Lasă-i pe doctori să spună: „Totul s-a sfârşit! Nu se mai poate face nimic.”, fiindcă atunci vine Dumnezeu, te ia în braţele Sale, te mângâie puţin şi îţi spune: „Nu ştii că Eu te iubesc, copilaşul meu? Nu ştii că Eu sunt Domnul care te vindecă de toate bolile tale?”

„O, Doamne, dar am fost învăţat că zilele minunilor au trecut!”

„Ştiu că aşa ai fost învăţat, dar a trebuit să îngădui să se întâmpla aceasta, ca să-ţi arăt îndurarea Mea. Nu mă vei iubi puţin mai mult când te voi face bine?”

Nu aţi păţit niciodată aşa? Mie mi s-a întâmplat de multe ori. El îngăduie să se întâmple ceva, vă încearcă puţin ca să-Şi poată arăta dragostea faţă de voi.

Acum aş vrea să mai observaţi ceva în legătură cu oaia şi păstorul. Voi ştiţi că este o ruşine ca păstorul să-şi piardă vreo oaie. Aţi ştiut aceasta? Aţi ştiut că i se impută aceasta? Da, domnilor. Este o mare ruşine pentru păstor să piardă vreo oaie.

„Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine… Şi voia Celui ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El…” (Ioan 6.37,39). Vedeţi, El nu pierde pe niciunul din cei pe care i-a dat Tatăl…

Deci, păstorul nu poate să-şi permită să piardă nicio oaie. Acesta este motivul pentru care El Se învârte în jurul inimii tale, dacă ai alunecat, şi încearcă să te tragă înapoi în staul. El nu uită că ai ridicat mâinile spre El, I-ai spus că-L iubeşti şi L-ai lăudat, dar apoi te-ai dus afară, şi ai fost rănit şi zdrobit în duhul tău. Acesta este motivul pentru care El stă încă în apropierea ta şi-ţi spune tot timpul: „Vino înapoi, oaie rătăcită, fiindcă nu vreau să te pierd!”

Poate oaia rătăcită după care trebuie să meargă undeva în munţi, eşti chiar tu şi zaci rănită pe undeva. Dar păstorul nu vrea să piardă nici o oaie.

Ştiţi cum îşi cunoaşte păstorul oile, cum le deosebeşte dintre alte oi? Toate oile lui sunt însemnate. Nu vă bucuraţi că sunteţi însemnaţi de El? Când am fost în vest, noi obişnuiam să marcăm oile şi vitele. Nu este prea plăcut să le faci aceasta, dar după ce este marcată, oaia sau vita poate trece mai departe.

Când am lucrat la ferma de vite, legam vita şi o trânteam jos. Treaba mea era să aduc fierul acela înroşit, pentru că eram prea mic ca să pot trânti animalul jos. Astfel, ei puneau fierul acela înroşit pe pielea animalului şi îl marcau. O, dacă ar fi să vorbim despre marcaj, arsura aceea rămânea pentru tot restul vieţii, nu mai putea fi ştearsă.

Uneori, când este predicată Evanghelia, este foarte greu, ustură, arde şi înţeapă până în interior, fiindcă trebuie să laşi o mulţime de lucruri la care ai ţinut odată, dar eşti marcat, frate! Nu te îngrijora pentru că ai primit Pecetea!

Şi când oaia este marcată… Aici este partea frumoasă. „O”, spui tu, „este în ordine, predicatorule, dar atunci cum este cu celelalte semne?”

Toţi suntem marcaţi. Unul este marcat aici, altul este marcat dincolo, unul la ortodocşi, altul la episcopali, dar un moment! Păstorul a purtat semnul oilor în palma Sa. Vedeţi, şi Păstorul are semnul oilor în mâna Sa.

Cât de minunat este faptul că marele nostru Păstor este marcat! El a spus:

„Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu niciun chip.

Iată că te-am săpat pe mâinile Mele.” (Isaia 49.15-16).

Păstorul poartă semnul oilor Sale.

„Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc şi ele vin după Mine.” (Ioan 10.27).

Înseamnă că Biserica a primit acelaşi semn. Ce semn avea El? Privit duhovniceşte, când a fost aici pe pământ, El a fost dispreţuit şi respins de toţi, un Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa. Dar Dumnezeu era cu El şi Îl însoţea oriunde mergea cu semne şi minuni. Deşi putea deosebi gândurile inimii, bolnavii erau vindecaţi, morţii erau înviaţi şi săracilor li se propovăduia Evanghelia, El a spus: „Eu fac numai ce Îmi arată Tatăl.”

Biserica Dumnezeului celui Viu poartă şi în seara aceasta semnul Lui: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi; ba încă unele mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.” (Ioan 14.12).

Poate vei fi numit fanatic, poate vei fi numit holly- roller, poate va trebui să purtaţi semnul de batjocură al religioşilor, dar cât timp şi Păstorul vostru a fost etichetat şi batjocorit la fel… Şi El a fost respins şi dispreţuit, iar oamenii L-au urât. De ce? Pentru că era drept şi a făcut numai bine.

Ştefan, primul martir, a fost omorât pentru că le-a spus că aveau gâturile înţepenite, că erau netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi şi se împotriveau Duhului Sfânt.  El era însemnat cu acelaşi semn ca şi Păstorul.

Da, oile însemnate se adună împreună. Nu sunteţi bucuroşi pentru că purtaţi ocara Lui? Despre apostoli scrie că „Ei au plecat dinaintea soborului şi s-au bucurat că au fost învredniciţi să fie batjocoriţi pentru Numele Lui.” (Fapte 5.41).

Cât de bucuroşi ar trebui să fim când vedem că după o mie nouă sute de ani, este încă acelaşi Duh Sfânt care lucrează cu acelaşi fel de oameni, face aceleaşi lucrări şi aduce aceleaşi rezultate. Privit dinafară, vedem cum se ridică acelaşi deget batjocoritor, dar de dinăuntru se ridică aceleaşi semne şi rezultate, pentru că Domnul a înviat, iar acum face aceleaşi semne şi minuni pe care le-a făcut la început.

Păstori şi oi… În seara aceasta sunt plin de bucurie pentru că Păstorul nostru a purtat aceste semne în trupul Său.

Nu cu mult timp în urmă, când am fost în Orient, am trecut cu un prieten cu jeep-ul printr-un loc, iar la un moment dat am auzit cum scârţâiau frânele maşinilor care opreau.

„Oare ce s-a întâmplat?”, am întrebat eu. El a coborât din maşină şi a privit în jur, apoi a zis:

„O, este un păstor!”

„Un păstor?” am întrebat eu.

„Da,” a răspuns el. „În ţara aceasta, păstorul este cel mai respectat dintre toţi.” Amin.

Respect. Fraţi păstori creştini, voi care sunteţi conducătorii turmei, puteţi fi batjocoriţi pentru că acum este ziua omului, dar când va veni Ziua Domnului, va fi altceva.

Odată, fostul nostru preşedinte Roosevelt, a venit în New Albany, Indiana. Vă spun că nu mai era nici un loc liber, peste tot fiind plin de oameni. Şi nişte predicatori ai Duhului Sfânt, cum se numesc astăzi, vorbeau despre un anumit număr de oameni. Ei nu ne-au mai lăsat să mergem nicăieri, aşa că a trebuit să stăm undeva în spate.

Atunci m-am gândit: „Da, aceasta este ziua omului, dar staţi să vină Ziua Domnului!” Amin.

Odată, un misionar s-a întors de peste ocean după douăzeci de ani de misiune, în care câştigase sute de suflete pentru Hristos. Era cu umerii lăsaţi, cu părul cărunt şi cu buzele tremurând din cauza paraliziei, iar când a ajuns la New York, acolo era o mare paradă: orchestrele cântau şi toţi se bucurau. Atunci el s-a gândit: „O, slavă lui Dumnezeu! Ce bine este să te întorci acasă cu orchestra care cântă, escortat de poliţie şi cu ghirlande agăţate peste tot! O, ce primire minunată!”

Dar când a coborât, a realizat că de fapt, un star de cinema turna un film. Nimeni nu a ştiut că el s-a întors acasă şi nimeni nu i-a urat bun venit. Atunci el s-a gândit: „Înseamnă că aici nu este Acasă!” Aşa este.

Dar într-o zi, orchestrele îngereşti vor aştepta la porţile slavei ca să-i întâmpine pe sfinţii lui Dumnezeu care vin mărşăluind. Milioane de răscumpăraţi vor mărşălui cântând cântările de răscumpărare ale Sionului, în timp ce milioane de îngeri vor sta în jurul Pământului, cu capetele plecate, pentru că nu vor şti despre ce vorbim.

Aceea va fi Ziua Domnului. Da. Atunci orice rotiţă se va opri. Astăzi este ziua omului. Poate că îmi merge bine, mă cunosc cu primarul şi dau mâna cu el şi fac alte lucruri, dar prefer mai bine să am parte de sărutul lui Dumnezeu pe inimă şi să ştiu că am fost „marcat”, aşa cum a fost marcat şi El.

Mai demult, obişnuiam să cântăm în tabernacol un cântec care suna cam aşa:

Acum sunt însemnat, sunt însemnat.

Şi oriunde mă duc, sunt însemnat, sunt însemnata.

Şi ceea ce spun, se pare că toţi ştiu

Acum sunt pecetluit, sunt pecetluit,

Pecetluit cu Duhul divin al lui Dumnezeu.

O, glorie lui Dumnezeu, aleluia!

Eu ştiu că sunt al Lui şi El este al meu.

Nu-mi pasă de nimic pentru că am Semnul Lui. Şi care a fost Semnul Lui? Duhul Sfânt care a locuit în El fără măsură şi a făcut lucrările Tatălui. El n-a căutat să fie pe placul oamenilor şi nu a căutat laudele oamenilor, ci a căutat să-L mulţumească pe El şi să facă în totul lucrările lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu era în El.

Petru a spus despre El:

„Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Voi L-aţi răstignit pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi…” (Fapte 2.22).

La rândul său, Nicodim a mărturisit ce credea biserica despre El:

„Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător venit de la Dumnezeu, căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.” (Ioan 3.2).

Acesta este Semnul. Sunt atât de fericit pentru că în seara aceasta am privilegiul să fiu numit unul dintre ei, să fiu unul dintre ei.

Revenind la povestirea mea, când am auzit frânele scârţâind, m-am uitat afară şi atunci am văzut o scenă pe care nu am crezut că o voi putea vedea vreodată. Chiar pe mijlocul drumului venea un păstor cu turma de oi după el. Toate maşinile s-au oprit ca să poată trece acel păstor, iar eu am spus:

„Lăudat să fie Dumnezeu!”

Cel care mă însoţea mi-a zis: „Urmăreşte-l puţin, pentru că aşa cum ţi-am spus, el este o persoană importantă.” L-am urmărit cu atenţie şi am văzut că a ajuns cu turma într-un loc unde erau puse tot felul de verdeţuri pe marginea drumului.

„Cum de au luat-o pe acolo?”, am întrebat eu.

„Ele îl urmează pe păstor”, a răspuns însoţitorul meu. „Oriunde merge el, merg şi ele după el!”

O, Doamne, oriunde mă conduce, Îl urmez.

„Nu rămâne niciuna în urmă?”

„Nu. Dacă totuşi vreuna rămâne în urmă sau nu ascultă, este din cauză că este bolnavă.”

Vorbind duhovniceşte, oaie bolnavă care eşti prezentă în seara aceasta aici, de ce ai rămas în urmă? Marele Păstor este aici cu balsamul Său vindecător, ca să te lege şi să te aducă înapoi la viaţa de creştin. Credeţi aceasta? Sigur că da.

Însoţitorul meu mi-a zis: „Numai cele slabe şi bolnave rămân în urmă.” Dar păstorul le hrăneşte, le îngrijeşte şi le aduce înapoi.

Dar eu am observat la acele oi un lucru uimitor: Acolo pe stradă erau tot felul de delicatese. În ţările răsăritene nu este ca la noi. Acolo oamenii scot marfa proaspătă în stradă.

Păstorul acela a trecut cu turma lui de oi care era mare cam cât un bloc, la o distanţă de nici trei metri de marginea străzii unde erau delicatesele acelea: pere, papaya şi altele. El au trecut pe stradă şi nici măcar o oaie nu s-a întors la stânga sau la dreapta ca să ia ceva. Amin.

„Ce zici de aceasta?” l-am întrebat pe însoţitorul meu.

„Oile acelea sunt atât de devotate păstorului lor încât nu sunt atente la nimic altceva decât să îl urmeze pe el.”

Atunci m-am gândit: „O, Dumnezeule, ce minunat ar fi dacă biserica Ta Ţi-ar fi atât de devotată încât să nu mai aibă nimic cu ispitele lumii, ci să fie cu gândul numai la Păstorul ei!”

Dacă păstorul acela făcea un pas aşa (Fratele Branham arată), ele mergeau la fel. Fiecare oaie mergea exact una după alta şi făceau aceiaşi paşi urmându-l pe păstor.

Aceasta este, să urmăm fiecare pas al Păstorului! Nu vă lăsaţi ispitiţi, frământaţi, îngrijoraţi, tentaţi de una sau de alta, astfel încât astăzi să aveţi biruinţă, iar mâine nu, ci urmaţi Păstorul pas cu pas şi lăsaţi-vă conduşi de El.

„Oile Mele ascultă glasul Meu… ele nu merg deloc după un străin, ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor.” (Ioan 10.27,5).

„Dar dacă vine un alt păstor şi spune: „Brrr, oaie!”, sau cum zic ei pe aici, vor merge după el?”

„O, nu! Ele nu vor urma un străin deoarece cunosc fiecare sunet pe care îl scoate glasul păstorului!”

Atunci m-am gândit: „Ei bine, acesta este terenul Bibliei! Indiferent ce spune un alt păstor sau cât încearcă să imite, oile acelea nu-l vor lua în seamă, ci vor continua să pască. Dar numai să audă acel glas cunoscut şi fiecare dintre ele îşi va ridica privirea spre el. Ele se vor ridica şi îl vor urma oriunde va merge el.

O, Doamne! În ziua aceea glorioasă, Păstorul Împărat va striga din ceruri, iar noi vom începe marşul spre Cetatea Sionului; noi suntem oştirea neînvinsă a Domnului şi ne vom ridica biruitori asupra morţii şi iadului.

O, nu Îl iubiţi pe marele Păstor al turmei? Eu nu Îl voi părăsi niciodată.

Când am fost în părţile de sud ale Africii, în ţinuturile cu oi, am văzut un miel micuţ care era foarte agitat. Privindu-l, mă gândeam: „Oare ce este cu micuţul acela?” O, el behăia într-una! Lua o gură de iarbă, apoi privea din nou neliniştit în jur. Mă întrebam ce este cu el, apoi am luat binoclul şi am privit în jur. Undeva departe, în spatele lui, era un leu mare care se furişa încet şi se apropia de micuţul miel. Mielul nu-l putea vedea dar îl simţea.

Căprioara sau ursul pot simţi omul din cauza glandelor de sub braţ. Elanul te poate simţi de la aproape o jumătate de milă distanţă dacă vântul este potrivit. Animalele acelea simt mirosul vostru de sub braţ, dar oaia nu îl poate simţi. Mielul acela nu putea mirosi pericolul, dar instinctul îl făcea să fie agitat; el simţea că era pe cale să se întâmple ceva.

Oare câte oi sărmane sunt astăzi pe câmp şi simt moartea care se furişează încet spre ele, făcându-le să fie neliniştite? Toată lumea este dată peste cap. Ei nu ştiu ce se întâmplă, dar trăiesc cu teama că acolo undeva sunt pregătite bombe atomice şi bombe cu hidrogen şi cobalt care pot anihila totul în douăzeci şi patru de ore.

Prieteni, fiţi pregătiţi pentru că se apropie încet de noi! Oile cunosc Glasul Păstorului!

Să ştiţi că eu am observat foarte multe lucruri studiind oile! Dar tot acolo am văzut un păstor care, pe lângă oi, avea în turmă şi capre, cămile şi catâri.

„Oare păstorul poate mâna orice animal?”

„Da, poate, dar vei fi uimit, frate Branham, să vezi ce face păstorul când vine seara.”

„Este interesant că toţi îşi pasc turmele pe aceeaşi păşune, deci toate se hrănesc cu acelaşi fel de iarbă.”

„Ştii ceva?” mi-a zis el. „Când se înserează, păstorul face chemarea, dar numai oile sunt duse în staul pe timpul nopţii!”

Când am auzit aceasta, m-am gândit: „O, Dumnezeule, aş vrea să fiu o oaie! Nu vreau să fiu dintre aceia care se bucură de binecuvântările Tale şi mănâncă din iarba aceea mănoasă, iar apoi rămân afară, ci vreau să fiu o oaie a turmei Lui şi să-L cunosc în puterea învierii Lui!”

Să-L cunoşti pe El este Viaţa. Nu cunoştinţa catehismului este Viaţa; nici cunoştinţa Doxologiei sau a aşa zisului crez apostolic. Nici chiar să cunoşti Biblia nu este Viaţa, ci Viaţa este să-L cunoşti pe El şi puterea învierii Lui.

Doresc ca atunci când vine seara sau când soarele vieţii începe să apună, să aud Glasul Păstorului care mă cheamă şi-mi zice: „William Branham! Vino rob bun şi credincios.” Nădăjduiesc că şi voi gândiţi la fel.

Dacă nu L-aţi cunoscut încă, grăbiţi-vă să-L cunoaşteţi în seara aceasta. Acum este momentul potrivit să-L cunoaşteţi: în timp ce ne vom ruga.

Să ne plecăm capetele şi inimile în prezenţa Lui, ştiind că Marele Păstor este acum aici. Aş putea să vă vorbesc mult şi să vă aduc mărturii despre slava Lui. Noi Îl iubim.

Aş vrea să ştiu dacă printre noi este cineva care a rătăcit de pe cărare şi nu s-a întors încă. În cazul acesta, tu nu eşti în părtăşie, nu Îl poţi iubi şi nu poţi vorbi cu El cum ar trebui.

Aţi vrea să ridicaţi mâna în rugăciune, chiar la începutul acestei treziri? Dumnezeu să te binecuvânteze, domnule. Dumnezeu să te binecuvânteze, soră. Dumnezeu să te binecuvânteze. Dumnezeu să te binecuvânteze, soră. Dumnezeu să te binecuvânteze, frate. Dumnezeu să te binecuvânteze şi pe tine. Îndreptaţi-vă calea! Aţi auzit chemarea Glasului Său, deci nu neglijaţi să veniţi la El, pentru că vine noaptea şi se lasă întunericul.

Este cineva care nu a venit încă? Simţi că în seara aceasta îţi vine să spui: „O, Împăratule Păstor, vreau să cunosc Glasul Tău, pentru că ai putea face strigarea înainte de a se face ziuă şi nu aş şti unde să Te urmez. Dumnezeule, adu-Ţi aminte de mine, căci îmi ridic mâna spre Tine  şi spun: „Adu-Ţi aminte de mine, păcătosul, Doamne!”

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Aceasta este bine. Poate mai este cineva care nu L-a acceptat pe Hristos… Dumnezeu să te binecuvânteze, tinere. Altcineva care nu a fost salvat încă şi vrea să Îl cunoască pe Păstorul staulului…

Ştiţi Cine v-a făcut să ridicaţi mâna? Isus. Ascultaţi ce a spus El în Cuvântul Său: „Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis.” (Ioan 6.44). Dumnezeu este aici şi El atrage prin Duhul Sfânt.

S-au ridicat în jur de douăzeci sau treizeci de mâini.

Cu voi se întâmplă ceva ce nu puteţi controla. Ce este? Faptul că odată L-aţi cunoscut. Ştiţi că este o mustrare din partea Păstorului pentru că El nu vrea să piardă niciuna din oile Sale. El nu vrea aceasta.

Ca un simbol, când Moise şi Aaron au trecut Israelul prin Marea Roşie, nu s-a pierdut niciunul. Toţi au trecut Marea Roşie cu mâna lui Dumnezeu, prin Moise. Cu cât mai mult vom trece noi marea rece a morţii, cu mâna lui Dumnezeu, prin Isus care în seara aceasta Îşi întinde spre tine, mâna Sa plină de rănile lăsate de cuie. Nu vrei să fii marcat cu Sângele Lui, cu acelaşi Sânge care a curs când a fost străpuns de cuie fiind încoronat cu acea coroană de spini care îi era înfiptă în frunte? Acceptaţi-L chiar acum!

Tată ceresc, în seara aceasta Îţi mulţumim pentru toţi cei care au ridicat mâna şi ştim că prin harul şi bunătatea Ta, nu îi vei refuza. Tu ai spus: „Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” Acestea sunt cuvintele Tale, Doamne Isuse.

Tot Tu ai spus: „…cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” (Ioan 5.24).

O, Dumnezeule, ce s-a întâmplat chiar acum în biserică? Moartea a fost înlocuită cu Viaţa, tristeţea cu bucuria, părerea de rău cu bucuria, mormântul cu slava. O, ce minunat! Oile Tale au venit Acasă. Doamne, ei au ridicat mâna. Atinge-i cu Sângele din mâna Ta şi pecetluieşte-i ca oi ale Tale. Atunci nu vor mai fi îngrijoraţi pentru că vor auzi Glasul Păstorului şi Îl vor urma oriunde va merge El, iar lucrurile lumii vor fi moarte pentru ei începând din seara aceasta.

Doamne, ei au venit cu mâinile ridicate spre Tine şi Te-au acceptat, iar Tu le spui: „Oi ale staulului Meu, sânge din Sângele Meu, os din oasele Mele, veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu.”

Doamne Dumnezeule, dă-le pace şi odihnă. O, Dumnezeule, ajută-i să le spună şi altora şi adu-i şi pe aceia. Îndură-Te, Doamne.

Ziua este pe sfârşite, iar Tu Îţi vei aduna oile şi le vei separa de catâri, de cămile, de capre şi de celelalte animale cu care au mâncat pe aceeaşi păşune, din acelaşi Cuvânt, din aceeaşi Biblie, din aceeaşi Carte, în acelaşi loc numit „biserica”. Tu vei lua numai oile pentru că „mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.” (Matei 22.14).

Tu ai mai spus: „Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, care este în ceruri.” (Matei 7.21).

Doamne, în seara aceasta, ei au făcut voia Tatălui acceptându-L pe Domnul Isus ca Mântuitor personal şi Îţi mulţumim pentru ei.

Tată, Te rugăm să le dai har înaintea Ta şi să ne dai o trezire puternică în Chicago. Fă-ne trecere înaintea oamenilor ca să-i putem câştiga pentru Tine.

În timp ce stăm cu capetele plecate, aş vrea ca cei care L-aţi acceptat pe Hristos, cu câteva minute în urmă, să veniţi aici sus şi să staţi în jurul altarului pentru rugăciune. Dar înainte de aceasta, aş vrea să ştiu dacă este cineva bolnav şi vrea ca Păstorul să-Şi amintească de el în timp ce face mijlocire. Dumnezeu să Se îndure.

Da, soră, o văd pe micuţa fetiţă. Dumnezeu să te binecuvânteze, scumpa mea. Fie ca Dumnezeu să-ţi dăruiască vindecarea, scumpo. Îi văd şi pe restul. Cu cât mai mult vă vede El? Te văd şi pe tine, tăticule din scaunul cu rotile. Încrede-te în Dumnezeu şi nu va mai trebui să stai acolo. Crede în El şi ai credinţă.

Dacă Te-au putut găsi un sărman mexican analfabet care nu ştia nici să-şi scrie numele, sau o mamă sărmană care a stat acolo cu un copil ţeapăn în braţe şi nu avea nici măcar papuci în picioare, pentru că bietul ei soţ lucra o zi întreagă pentru opt pesos, cam şase cenţi; şi nu-şi permiteau nici măcar o masă decentă pentru că trebuiau să cumpere lumânări care trebuiau puse pe altare de milioane de dolari, pentru păcatele lor, cu cât mai mult Te putem găsi noi.

O, Dumnezeule, dacă oamenii aceştia au putut să-L accepte pe Isus Hristos şi au stat ore întregi în ploaie aşteptând să li se traducă Mesajul, cu cât mai mult o puteţi face voi, care staţi în scaune frumoase, sunteţi oameni cu educaţie, aveţi mesele bogate, haine frumoase, conduceţi maşini luxoase şi aveţi case confortabile? Nu vreţi să-L acceptaţi chiar acum şi să credeţi din toată inima că El vă va face bine? Lăsaţi cârjele şi cărucioarele, lăsaţi problemele la altar şi plecaţi de aici oameni noi, vindecaţi şi gata să-L slujiţi pe Domnul Isus.

Acum, în timp ce vă plecaţi capetele şi vă puneţi mâinile unul peste altul, mă voi ruga pentru voi. Apoi, am să vă rog să veniţi la altar, ca să ne rugăm în jurul altarului. Fiecare dintre voi să fie cu gândul la Dumnezeu. Nu ar fi minunat să vedem că omul acesta din scaunul cu rotile se ridică sănătos? Omul acesta de aici, se sprijină în cârjă. O, sărmanul are mâinile zbârcite! Numai Dumnezeu ştie cât a muncit, iar acum părul lui este cărunt şi zilele aproape de sfârşit.

Văd o fetiţă şi pe mama ei care încearcă să-şi pună mâinile peste micuţa suferindă. Să ştiţi că Isus, Bunul nostru Păstor, vede aceasta. Sigur că da. Văd un tată care îşi pune mâinile peste o mamă. Ce scene! Mama cu micuţul ei în braţe şi cu mâinile peste el.

Bunul Păstor este aici. Nu vă agitaţi, ci păşiţi calmi şi respectuoşi şi spuneţi: „Păstorule al lui Dumnezeu, eu vin la Tine. Sunt în casa Ta şi vin. Am auzit Cuvântul Tău şi am văzut lucrările Tale, iar acum vin să Te accept. Copilul meu este bolnav, dar eu cred că poţi să-l vindeci. Eu cred că dacă ai putut să-i dai vedere acelui sărman mexican analfabet, dacă ai putut învia copilaşul acela mort, după ce a fost declarat mort de doctorul lui, cu cât mai mult poţi să vindeci copilaşul meu, Doamne? Eu cred, Doamne.”

Acum, mă voi ruga din toată inima, pentru voi, oameni dragi. Nu uitaţi că rugăciunile voastre m-au ajutat. Dar a fost contribuţia voastră, pe care mi-aţi trimis-o ca daruri de dragoste; aceasta mi-a hrănit copii şi mi-a achitat cheltuielile din diferite locuri.

Voi sunteţi răscumpăraţi prin Sângele lui Dumnezeu. În seara aceasta am pe mine un costum plătit de voi şi sunt numit slujitorul lui Dumnezeu că credinţa voastră s-a unit şi sunteţi stele din coroana Sa. Nu v-am spus nimic greşit, iar Dumnezeu a adeverit că v-am spus Adevărul. El este aici şi vrea ca fiecare dintre voi să fie bine.

Acum mă voi ruga pentru că „rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav şi Dumnezeu îl va ridica.” Aşa spune Biblia.

Tatăl nostru ceresc, priveşte spre noi. Nu trebuie să aşteptăm până când vor ajunge într-o zi pe platformă, deoarece suntem aici, iar Duhul Tău este cu noi.

Slujitorii Tăi, lucrătorii Tăi stau aici cu capetele plecate în rugăciune, şi la fel ceilalţi credincioşi, iar cei bolnavi sunt cu mâinile puse unii peste alţii, mamele au mâinile puse peste copilaşii lor, iar taţii au mâinile puse peste mame şi invers. Toţi sunt în nevoi.

Dumnezeule, Tu mi-ai dat har să stau în faţa lor ca un slujitor umil şi nevrednic pe care l-ai luat de la oi. Aşa l-ai luat şi pe David şi i-ai spus: „Te-am făcut căpetenie peste poporul Meu, Israel.”

Prorocul Natan i-a spus: „Fă tot ce ai pe inimă, David, pentru că Dumnezeu este cu tine.” Ei bine, aceasta este şi pe inima mea, Doamne, să mă rog rugăciunea credinţei pentru aceşti oameni bolnavi. Vrei s-o primeşti, Doamne? Stau aici, ca să mijlocesc pentru oamenii aceştia, prin Isus Hristos, bunul Păstor care stă aici străpuns pentru fărădelegile noastre, fiindcă „În rănile Lui suntem vindecaţi.”

Astfel, vine cu binecuvântările Lui pentru oameni; vin cu Duhul Lui, cu ungerea Lui, cu cuvintele Lui care sunt ca o sămânţă peste oameni. Îngăduie ca această Sămânţă pe care au luat-o să prindă rădăcină şi va răsări Viaţa. Îngăduie să se deschidă Sămânţa şi Viaţa să iasă afară, iar trupurile lor slăbănogite să se întărească, ochii orbi să vadă şi genunchii slabi să fie întăriţi.

O, Dumnezeule, îngăduie toate acestea, iar Duhul Sfânt să cureţe şi să sfinţească fiecare suflet bolnav aflat în seara aceasta aici. Te rog să asculţi rugăciunea slujitorului Tău nevrednic, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Acum, în timp ce stăm cu capetele plecate şi cu mâinile ridicate spre Dumnezeu, haideţi să cântăm împreună: „Doamne eu cred.”

Doamne, eu cred, Doamne, eu cred,

Mântuitorule, ridică-mi credinţa

Încât să pot muta munţii.

Doamne, eu cred.

Toate îndoielile sunt îngropate în fântână.

Eu iau Semnul Păstorului şi vin pe baza credinţei în Cuvântul lui Dumnezeu care a făcut totul. Faceţi şi voi aceasta şi veţi primi ce aţi cerut. Amin.

– Amin –