18 iunie 2025
Să deschidem Bibliile la Ioan 20.17:
„Nu Mă ținea”, i-a zis Isus; „căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci, du-te la frații Mei, și spune-le că Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru.”
Să mergem și la Geneza 1.26-29:
„Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ.”
Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu: parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut.
Dumnezeu i-a binecuvântat, și Dumnezeu le-a zis: „Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l; și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice viețuitoare care se mișcă pe pământ.”
Și Dumnezeu a zis: „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânță și care este pe fața întregului pământ, și orice pom, care are în el rod cu sămânță; aceasta să fie hrana voastră.”
Vreau să privim puțin aici, pentru că am început cu Ioan 20.17, unde Isus a spus: „Mă duc la Tatăl Meu și Tatăl vostru.” Cât sunt de recunoscător că Isus a spus aceste cuvinte: „Mă duc la Tatăl Meu și Tatăl vostru.” Este atât de bine să ai un Tată și să știi Cine este Tatăl nostru ceresc, pentru că cu El, cu Dumnezeu ca Tată al nostru, totul este sub control. El a spus: „Eu Mă duc la Tatăl Meu și Tatăl vostru; la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru.”
Așadar, Isus nu a luat doar El Însuși această poziție, ci a împărtășit-o cu frații Săi, recunoscându-Și frații în înviere.
Părinții își au originea în Dumnezeu.
Să mergem la Geneza 1. Dumnezeu a vrut să creeze omul după chipul Său, după asemănarea Sa, și l-a făcut bărbat și femeie, iar Biblia ne spune că Adam era fiul lui Dumnezeu. Așadar, Dumnezeu a creat un fiu, El a născut un fiu, iar acel om pe Pământ, a fost Adam. Acesta a fost fiul Său, iar Dumnezeu a fost Tată.
În mesajul Conflictul dintre Dumnezeu și Satan, fratele Branham a spus:
„N-ați vrea, în seara aceasta, pentru micuții voștri copii, care nu pot să se îngrijească singuri, n-ați lupta, n-ați munci și n-ați face orice puteți, pentru a le oferi ce este mai bun din ceea ce puteți sau sunteți în stare, pentru a întreține acei copii? Pentru că voi sunteți un tată, un părinte, și dacă aceasta este… Ceea ce aș spune, devotamentul și grija unui părinte pământesc. Și calitatea de părinte își are originea în Dumnezeu, pentru că El a fost primul Părinte.”
De aici am primit noi acest titlu: PĂRINȚII ÎȘI AU ORIGINEA ÎN DUMNEZEU.
Așadar, dacă în seara aceasta suntem părinți, paternitatea își are originea în Dumnezeu, așa că, dacă vrem să găsim exemplul nostru, privim la Dumnezeu, pentru că El este Exemplul nostru pentru toate lucrurile. Deci, paternitatea își are originea în Dumnezeu.
În mesajul Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită, fratele Branham a spus:
„Dar ceea ce a vrut El să facă, El a iubit calitatea de Tată, pentru că El era un Tată. Și singura cale prin care putea să exprime aceasta, era să devină Fiul omului.”
Fratele Branham a început să ne explice aceste atribute care erau ascunse în Dumnezeu, deoarece Dumnezeu a vrut să Se exprime pe Sine Însuși, ce era în gândirea Lui, ce era El ca Ființă. El a vrut să exprime aceasta pentru a fi cunoscut, pentru a fi manifestat. În El era să fie Tată, El iubea paternitatea, și pentru a Se exprima ca Tată, a trebuit să creeze un fiu. El a trebuit să devină Fiu, ca Fiu al omului, și aceasta a fost exprimarea paternității lui Dumnezeu. Deci, Dumnezeu este Tatăl nostru, iar paternitatea și-a avut originea în Dumnezeu. Laudă lui Dumnezeu!
În mesajul Epoca Bisericii Pergam, din cartea „Epocile Bisericii”, profetul a spus:
„Primul fiu, (Adam), a fost Sămânța Cuvânt, vorbită de Dumnezeu. Lui i s-a dat o mireasă ca să se reproducă pe sine. De aceea i-a fost dată mireasa, pentru a se reproduce; pentru a produce un alt fiu al lui Dumnezeu.”
Noi am vorbit despre aceasta, dar aș vrea acum să mai lucrez puțin la aceasta. Dumnezeu a reprodus un fiu. El a născut un fiu, și acel fiu a fost Adam pe Pământ. Adam a fost o reflectare a lui Dumnezeu. El a fost făcut dumnezeu peste Pământ, pentru a conduce și pentru a domni peste Creația Sa. El l-a așezat acolo, și i-a spus să preia stăpânirea; i-a spus să domnească și să se reproducă pentru a umple Pământul.
Când Dumnezeu a văzut că Adam era singur, a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur.” Apoi, l-a adormit, i-a luat o coastă, și din ea i-a făcut un ajutor potrivit, și acel ajutor potrivit, a fost soția lui. Apoi, El i-a adus pe cei doi împreună. Pentru Dumnezeu, ei nu erau două ființe separate, deși locuiau în două vase separate. Pentru Dumnezeu, ea era doar un ajutor potrivit pentru Adam. Acela era Adam bărbat, și Adam femeie, pentru că El i-a creat bărbat și femeie și le-a pus numele „Adam”. Aceasta spune Geneza 5. Așadar, Dumnezeu i-a dat lui Adam o mireasă pentru a se reproduce pe sine.
Deci, Dumnezeu, Părintele Original, Dumnezeu era singur, și în El era tot ce era necesar pentru a Se reproduce. Și aceasta a vrut Dumnezeu să facă. El a vrut să scoată la iveală Ceva care să-L reflecte, care să fie în chipul Său, în reflecția Sa, pe care s-o așeze pe Pământ, căreia putea să i se descopere, ca să aibă părtășie cu ea. Aceasta a făcut El cu copiii Săi, aceasta a fost intenția Lui originală. El a vrut să locuiască împreună cu Familia Sa, având atributele Sale ca Familie a lui Dumnezeu pe Pământ, tangibil, în carne și oase. Aceasta a vrut Dumnezeu, și pentru ca El să aducă aceasta la suprafață, a pus totul în Adam, iar Adam a fost atât bărbat cât și femeie. Și ca să facă aceasta, Dumnezeu a scos partea feminină din Adam și a pus-o în femeie, apoi i-a adus pe cei doi împreună. Astfel, acum Dumnezeu avea să folosească două vase cu un duh divizat: unul masculin și unul feminin.
Prin aceasta, Dumnezeu va arăta paternitatea și maternitatea. Așadar, unde era maternitatea înainte? În Dumnezeu! Unde era paternitatea înainte? În Dumnezeu! Totul era în Dumnezeu, și acum, Dumnezeu voia s-o arate în această manifestare. Toate acestea sunt alegerea lui Dumnezeu, sunt felul în care vrea să Se arate El Însuși.
Așadar, El vrea să separe masculinul și femininul, care erau legate în El, pentru a etala paternitatea și maternitatea. Deci, paternitatea își are originea în Dumnezeu.
În mesajul Călăuzire, din octombrie 1965, fratele Branham a spus:
„De obicei, o mamă este cea care conduce copilul la primii lui pași, pentru că ea este acasă, în timp ce tatăl este plecat la lucru, încercând să câștige pentru trai. Dar, așa își fac ei primii pași. Și seara, când tatăl vine, ea îi spune: „Oh, tati, Ioan sau Maria; băiețelul sau fetița, poate merge. Vino să vezi!” Poate numai un pas, poate mama a trebuit să-l țină, a trebuit să se țină de degetul mamei, pentru că era prea slab, se răsucea puțin, știți, și cădea. Astfel, a trebuit să se țină de mâna mamei ca să facă primul pas.”
Fratele Branham a început să explice simplitatea vieții, viața naturală pe care o vedea peste tot în jur. Și în mesajul „Călăuzire” ne-a arătat cum, atunci când vii pentru prima dată pe Pământ, primul tău călăuzitor, este mama. Prima pe care o contactezi, este mama; prima care îți arată dragoste, este mama. Și ce face mama? Dacă este felul potrivit de mamă, ea este primul tău contact și prima percepție și impresie despre Dumnezeu. Felul potrivit de mamă, aceasta este ceea ce arată. De ce este ea aici și ce arată? Ea este aici ca să-și arate maternitatea. Unde își are maternitatea originea? În Dumnezeu. Deci, ce trebuie să facă ea aici? Ea este aici ca să-ți arate prima imagine a lui Dumnezeu, de iubire necondiționată, de favoare nemeritată.
Ascultați, bebelușul acela nu a făcut nimic pentru a câștiga dragostea acelei mame. El nu a făcut nimic corect, nu a spus nimic corect. Desigur, mama crede că micuțul acela nu a făcut niciodată nimic greșit, dar nu a făcut nici bine. Corect? Desigur, încă nu a făcut nici o greșeală, dar nu a făcut nici un bine, el nu a făcut nimic pentru a câștiga acea dragoste, ci este doar faptul că: „Această viață venită de la Mine, are devotamentul absolut și dragostea necondiționată a unei mame.” Ce este aceasta? Aceasta este o imagine a iubirii lui Dumnezeu pentru copiii Săi.
Așadar, acea mamă va lua copilul și-l va ține în brațe. Ea l-a purtat atât de mult timp, apoi ea l-a născut și acum îl va îngriji, va avea grijă de el, pentru că acel copil nu poate face nimic singur. El primește absolut toată hrana, toată dragostea, toată grija, toată îngrijirea, totul vine de la mamă. Aceasta nu înseamnă că tata nu-l iubește. Dar, într-adevăr, tata este insuficient în comparație cu mama, pentru că ea are atributul de mamă închis în natura feminină.
Așadar, mama îi oferă acestui copil prima privire sau primul contact cu Dumnezeu. Acest lucru este atât de minunat și atât de teribil, în același timp. Motivul pentru care este atât de minunat și atât de teribil, este din cauză că prăbușirea din grădina Edenului, a adus o perversiune și o corupție. De aceea sunt atât de multe lucruri care merg rău în viață, încât chiar lucrul care trebuia să fie viața unui copil, poate deveni dăunător: faptul că ar putea fi o mamă neglijentă; ar putea fi o mamă care moare la naștere sau ar putea fi alte lucruri care merg rău și încep să corupă ceea ce Dumnezeu a intenționat să fie perfect.
Deci, putem vedea ce a plănuit Dumnezeu și ce a dorit, și putem vedea ce a pervertit Satan, care încearcă să corupă chiar prin lucrul pe care încearcă să-l deterioreze, chiar prin lucrul pe care Dumnezeu l-a trimis să fie iubire, să fie har, să fie favoare nemeritată, să fie dragoste necondiționată, să fie iubire dătătoare de viață, care susține viața.
Astfel, noi, cei care am avut mame bune, Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru mamele noastre, pentru că aceasta este imaginea pe care încep s-o picteze despre dragoste.
În Geneza 17.1, Dumnezeu i-a vorbit lui Avraam, și i-a spus:
„Când a fost Avraam în vârstă de nouăzeci și nouă de ani, Domnul i S-a arătat, și i-a zis: „Eu Sunt Dumnezeul Cel Atotputernic. Umblă înaintea Mea, și fii perfect.”
Expresia „Dumnezeul Cel Atotputernic” înseamnă „El Shadai”, care, în limba ebraică înseamnă „Dumnezeu cu sâni”. Dumnezeu Se arată în formă feminină, în imaginea unei mame care dă viață, putere și hrană unui copil. Aceasta este ceea ce i-a spus El lui Avraam, deoarece Avraam avea deja nouăzeci și nouă de ani, iar izvorul său de viață era secat, nu mai era capabil să aducă un fiu. Biblia spune că el era ca și cum ar fi mort. Aceasta spune Biblia. Dar, Dumnezeu a venit la Avraam și i S-a prezentat ca un Dătător de viață, ca Unul care hrănește. „Eu Sunt!” Și când S-a prezentat astfel lui Avraam, i-a spus: „Eu Sunt „El Shadai”! Dumnezeu cu sâni. Tu poți veni să-ți primești puterea de la Mine. Există putere înnoitoare, există putere dătătoare de viață, există putere care poate veni de la Mine.”
Iată ce a spus profetul despre aceasta, în mesajul Eu am auzit, dar acum văd, din noiembrie, 1965:
„Acum, la fel ca Avraam, când avea nouăzeci și nouă de ani, cred că în Geneza 17, Dumnezeu i S-a arătat la acest bărbat bătrân de nouăzeci și nouă de ani, când avea aproape o sută de ani, care a așteptat acea promisiune în toți acei ani; El i S-a arătat în Numele „El Shadai”, „Cel cu sâni.” Ce încurajare a fost aceasta! Totuși promisiunea nu s-a împlinit atunci. Dar, „Avraam, Eu Sunt Dumnezeul Cel Atotputernic, El Shadai, Dătătorul de putere, Cel cu sâni.”
Așa cum v-am spus mai înainte, ca micuțul bebeluș care este neliniștit, bolnav și plânge, el se culcă pe pieptul mamei sale și își trage tăria din ea, pentru că este satisfăcut în timp ce suge, deoarece singurul acces pe care îl are și de care știe, este sânul mamei. El nu știe de doza de medicamente. Voi puteți să-i dați o doză de medicamente, dar el ar țipa și ar plânge; dați-i o injecție în braț, și ar continua, dar singura cale de a-l satisface, este sânul mamei.”
Așa i S-a prezentat Dumnezeu lui Avraam: „Avraam, Eu Sunt ca o Mamă. Tu ești slab și nu ai putere, dar poți obține putere de la Mine.” Dumnezeu este încă „El Shadai”. El este încă Același! Toate calitățile pe care le-a avut vreodată, El nu le-a pierdut niciodată. El încă este Mamă; El încă este Tată; El încă este Salvator; El încă este Soț; El încă este tot ce a fost vreodată; El încă este tot ce avem nevoie în cazul când suntem în nevoie; El este Cel care ne satisface orice nevoie. Când suntem slabi și nu avem putere, putem primi putere de la El. El a continuat să ne arate acest atribut Feminin al lui Dumnezeu.
În Galateni 4.26, citim:
„Dar Ierusalimul, care este de sus, este liber, este mama noastră a tuturor.”
Acum începe să ne arate că Ierusalimul ceresc, Cetatea lui Dumnezeu, este mama noastră a tuturor. Astfel, el a continuat să folosească această terminologie, această imagine, pentru a ne arăta că Dumnezeu este Mamă și Dumnezeu este Tată.
În mesajul Setea, din septembrie, 1965, profetul a spus:
„Observați Ierusalimul…Cuvântul „Ierusalimul este de sus”, Biblia ne spune: „…este mama noastră a tuturor.” Și Hristos este Mama noastră. Noi ne dăm seama că Dumnezeu este Mama noastră, pentru că noi suntem născuți din El…”
De unde venim noi? Noi venim din Dumnezeu. Dumnezeu este Inițiatorul, Dumnezeu este Dătătorul de Sămânță, dar Dumnezeu este și Cel care ne-a născut, ceea ce înseamnă că Dumnezeu este Tată și Dumnezeu este Mamă.
În continuare, el spune:
„…Cuvântul „Ierusalim” înseamnă, pur și simplu, „Pace”, Ierusalim, Shalom. Sau „Shalom”, care înseamnă „Pace”. „Ieru-Shalom”, vedeți, înseamnă „Pace”.
În Apocalipsa 21.2, citim:
„Și, eu, (Ioan), am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, coborându-se din cer de la Dumnezeu, pregătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.”
Mai jos, în versetul 9 și 10, citim:
„Apoi unul din cei șapte îngeri, care țineau cele șapte potire, pline cu cele din urmă șapte urgii, a venit la mine, și mi-a zis: „Vino să-ți arăt mireasa, nevasta Mielului!”
Și m-a dus, în Duhul, pe un munte mare și înalt. Și mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se cobora din cer de la Dumnezeu.”
Așadar, acest nou Ierusalim, acest Ierusalim ceresc, este mama noastră a tuturor. Dar aici, acest nou Ierusalim, este Mireasa. Aceasta înseamnă Dumnezeu și Atributul Său de Mamă, Atributul Feminin, pe care El îl va arăta prin Mireasa Sa. Totuși, este Hristos, este Dumnezeu. Nu sunt ființe umane, ci este Dumnezeu care locuiește în poporul Său, arătându-Se pe Sine în acest nou Ierusalim, ca Mireasă, care este Feminină, care este Soția Mielului.
În mesajul Unirea invizibilă, din noiembrie, 1965, fratele Branham a spus:
„Acum vedeți? Ea este însărcinată cu ceva…” (El vorbește despre biserica din timpul sfârșitului, vorbește despre biserica nominală sau biserica falsă). „…ea este însărcinată cu ceva, pentru că aduce tot timpul membri…” (Vedeți, acum Dumnezeu a pus acest tip feminin într-o biserică. Aceasta nu schimbă faptul că Dumnezeu este Mamă, Dumnezeu este Femininul, dar acum, El arată aceasta, unde? El o arată într-o biserică). „…Ea aduce tot timpul membri, dar nu vrea ca vreunul dintre ei să plângă, să țipe, să se bâlbâie, Fapte 2.38. Ea nu vrea asemenea creaturi mizerabile, cum le consideră.”
Cu siguranță, acesta este felul de oameni care vreau să fiu. Eu vreau să fiu felul acela de oameni care spun „Amin!” când aud Cuvântul; care se entuziasmează, cu adevărat, când aud Cuvântul.
Când L-a văzut pe Dumnezeu în natură, fratele Branham a început să alerge, să alerge și să alerge în jur. Acesta este felul de oameni care vreau să fiu, care se entuziasmează cu privire la lucrurile lui Dumnezeu, care se entuziasmează când aud Cuvântul; care spun „Amin!” la Cuvântul lui Dumnezeu aproape involuntar, care îți iese din gură, și spui: „Slavă lui Dumnezeu!” Așa vreau să fiu.
„…Fapte 2.38, ea nu vrea, așa zise, creaturi mizerabile, cum le consideră, deoarece, cu siguranță, ar face-o de rușine. Ar ruina-o în educație, etică, știință și societatea ei de care aparține. Ei ar da-o afară în următorul consiliu, ea nu poate avea aceasta. Deci, ea nu vrea să fie însărcinată cu Cuvântul, deoarece aceasta este singura categorie pe care o poate produce Cuvântul.”
Cuvântul este Masculinul, iar Biserica este Femininul. Cuvântul este Progenitorul Vieții sau Sămânța, Dătătorul Vieții, iar Biserica este cea care poate deveni însărcinată și poate naște acea Viață, pentru a manifesta Viața lui Hristos.
„…născută din Duhul lui Dumnezeu, aceasta are Duhul lui Dumnezeu în ea. Fără aderare intelectuală la biserică sau ceva crezuri, păr tuns scurt, față vopsită, nu există așa ceva în Cuvântul nostru. Voi nu găsiți aceasta în Cuvântul lui Dumnezeu, ci găsiți o modă veche, sfințenie, copii plini de Duhul Sfânt, născuți din Duhul lui Dumnezeu, care țipă, urlă, strigă și Îl laudă pe Dumnezeu.”
Așadar, fratele Branham ne spune că există o natură Feminină a lui Dumnezeu, că Dumnezeu a înființat maternitatea și El arată aceasta în biserică, și acum, biserica naște tot timpul. Ea este însărcinată cu Cuvântul și naște. Unele biserici au adus la naștere membri ai bisericii, dar unele aduc la naștere fii și fiice ale lui Dumnezeu. Înseamnă că biserica are un rol în lucrarea pe care Dumnezeu o face în timpul sfârșitului, la fel cum soția lui Adam a avut un rol. Ea a avut de jucat un rol. eare a fost rolul ei? Rolul ei a fost să-l ajute pe Adam să se reproducă. Care este rolul Miresei din timpul sfârșitului? Să-L ajute pe Hristos, Fiul omului, să Se reproducă pe Pământ, într-o Mireasă cu multe mădulare. Deci, Mireasa I-a fost dată lui Hristos din același motiv pentru care i-a fost dată mireasa lui Adam: pentru ca El să Se reproducă pe Pământ. Iar El face aceasta într-o Mireasă cu multe mădulare.
Aceasta înseamnă că noi, ca biserică, avem de jucat un rol. Noi am vorbit puțin despre aceasta. Rolul pe care-l joacă ea, este hrănirea; ea este cea care dăruiește dragoste, grijă, îngrijire, sprijin și putere. Singurul lucru pe care noi nu putem să-l facem, este să jucăm rolul Tatălui. Vom vorbi mai mult despre aceasta, pe parcurs.
În mesajul Legământul lui Avraam confirmat, din martie, 1961, fratele Branham a spus:
„Acum, în Apocalipsa 12, Biblia spune că femeia avea Luna sub picioare, soarele la capul ei, arătând că Legea se estompează. De îndată ce răsare soarele, luna se stinge. Luna este o soție pentru soare. Oh, îmi place acest fel de citire a Bibliei!…”
Fratele Branham ne arată tipologia din Apocalipsa 12, și spune că Luna simbolizează biserica, iar Soarele Îl simbolizează pe Hristos. Apoi, el face o afirmație: „Oh, îmi place acest fel de citire a Bibliei!” Întrebarea este: Vouă vă place acest fel de citire a Bibliei?
„…Vedeți? Soarele și Luna sunt un tip al lui Hristos și al Bisericii. Când Soarele apune, dispare din vedere; nu apune, dar este departe de vederea lumii. El își reflectă lumina înapoi spre Lună, pentru a da lumină în absența lui.”
Fratele Branham ne-a arătat în natură, prin tipul din natură, în care soarele și luna sunt un fel de soț și soție; luna fiind un tip pentru Biserică, ce strălucește Lumina lui Hristos în absența Lui. Acum, când moartea, îngroparea și învierea Lui au avut loc, El Își strălucește Lumina asupra Bisericii, iar Biserica reflectă Lumina Lui Hristos înapoi, pe Pământ. Acesta este rolul pe care îl joacă ea. Dar luna nu concurează niciodată cu soarele, pentru că luna are un rol diferit de cel al soarelui.
Acest lucru este foarte important de știut, deoarece acest lucru funcționează și pentru Hristos și Mireasa Lui. Funcționează pentru soare și pentru lună, dar funcționează și pentru mamă și tată într-o familie. Astfel, voi puteți lua lecțiile pe care ni le dă Dumnezeu în natură, lecțiile pe care ni le dă în Biblia Sa, care sunt lecțiile propriei Sale naturi, și le-am putea aduce în casa noastră, pentru a ne învăța să trăim în propriile noastre case ca mamă și tată.
Ce ar trebui să facem noi, ca mamă și tată, în propriile noastre case? Noi ar trebui să-L reflectăm pe Dumnezeu copiilor noștri; ei ar trebui să vină în contact cu Dumnezeu prin noi.
Așadar, luna nu este niciodată în competiție cu soarele. De fapt, luna nu are lumină proprie, toată lumina ei vine de la soare. Tot așa, nici Biserica nu are lumină proprie, pentru că Lumina ei vine de la Hristos, vine de la Soare, vine din Lumina Cuvântului manifestat, care strălucește în viețile noastre. Nu este Lumina noastră, ci este Lumina lui Hristos, care strălucește prin noi. Astfel, acum ne dăm seama de rolul pe care îl jucăm.
Dar, ce se întâmplă când luna se interpune între Pământ și soare? Aceasta se numește eclipsă. Vă amintiți eclipsa pe care am avut-o anul trecut, când luna s-a mișcat în fața soarelui și a blocat lumina soarelui? Aceasta arată rolul negativ al lunii. Când luna vrea să ia locul soarelui, când vrea să stea în locul soarelui, se transformă în întuneric, și acum, luna nici măcar nu mai strălucește, nu mai reflectă nici o lumină, ci totul devine întunecat, din cauză că luna încearcă să se poziționeze în fața soarelui și să devină creatura supremă de pe cer, astfel încât, tot Pământul să o poată vedea numai pe ea. Aceasta a făcut biserica falsă. Ea L-a umbrit pe Hristos, și a devenit ea Cuvântul, a devenit ea Legea și vrea să devină totul în toți, așa că, va trebui să priviți la biserică pentru orice aveți nevoie. Aveți nevoie de salvare, priviți la biserică; pentru tot ce aveți nevoie, trebuie să priviți la biserică. Aceasta a vrut să facă biserica. Și acum, în loc să reflecte Lumina, a transformat totul în întuneric. Dacă ar fi rămas la locul ei, ar fi avut de jucat un rol frumos.
Luna strălucea Lumina, dar nu propria ei Lumină, ci Lumina lui Hristos, Lumina reală, Lumina adevărată, Lumina dătătoare de Viață. Lumina zilei venea acum prin ea, și se reflecta înapoi, pe Pământ, prin ea. Acesta este rolul pe care ar trebui să-l jucăm; acesta era rolul pe care trebuia să-l joace biserica, dar a stat în cale.
Știți, uneori puteți vedea soarele și luna pe cer în același timp. Ați văzut vreodată aceasta? Este frumos, pentru că nu există competiție, nu există blocaje, ci puteți vedea strălucirea soarelui, apoi puteți vedea strălucirea lunii; puteți vedea soțul și soția; tatăl și mama pe același cer, fără concurență unul cu altul, ci în perfectă armonie. Amândoi sunt frumoși, și amândoi sunt în poziție. Dar, același lucru care este valabil pentru cer, același lucru este valabil pentru biserică, și același lucru este valabil în casele noastre.
Dacă mama vrea să ia o poziție dominantă asupra tatălui, va aduce întuneric în familiile noastre, deoarece aceasta strică imaginea pe care Dumnezeu încearcă s-o picteze pentru noi toți. Dumnezeu a creat și a structurat totul pentru a reflecta Natura Sa, pentru a încerca să reflecte propria Sa Persoană. Astfel, Dumnezeu a chemat un bărbat să fie liderul casei, el este cel care aduce iluminare și lumină în familia lui, iar mama este acolo ca să-l ajute în aceasta; și ea este acolo ca să strălucească lumina, cum a spus fratele Branham: „Mama este acolo când tatăl este plecat la muncă.” Așadar, când tatăl este la muncă, ce face mama? Ea reflectă înapoi lumina de la tatăl, conducerea tatălui, îndrumarea de la tată, vine în casă prin mamă.
Știți, ceea ce devine, cu adevărat, mortal, este atunci când mama nu oferă o reflectare adevărată a luminii, ci vrea să aibă propria ei lumină, când tata este plecat. Aceasta este ceea ce a fost periculos în biserică, și aceasta este periculos acasă, în absența tatălui, când el este la serviciu sau este plecat.
Cel mai bun lucru pe care ar putea să-l facă mama vreodată pentru copiii ei, și aceasta nu este numai pentru copiii mici, este să-i învețe pe copii despre Dumnezeu. Învățați-i pe copiii voștri despre Dumnezeu, deoarece principiile lui Dumnezeu sunt atât de solide și de sigure, și funcționează atât de bine!
Dacă rămânem în parametrii noștri, când micuțul vine în fugă la mama, și spune: „Mamă, putem face aceasta?” ea spune: „Nu. Îți amintești ce a spus tata? Tata a spus că nu putem face aceasta.” Dar, ea poate spune: „Da. Tata a spus că este în ordine.” Sau: „Da, este în ordine, dragă. Tata a spus…”
Ceea ce face mama, este că îl pregătește pe copil să primească de la Dumnezeu.
Poate nu credeți, dar exact aceasta se întâmplă. Prin felul cum procedăm în casele noastre, noi stabilim o înțelegere la copiii mici, care nu pot înțelege tainele profunde ale lui Dumnezeu, dar le dovedim aceasta de la o vârstă fragedă, așa că ei încep să recunoască faptul că totul se întoarce la tată. Fiecare instrucțiune, fiecare lecție, totul se întoarce la tată, nu se oprește la mamă. Mama nu este legiuitoare, mama nu este dătătoare de lumină, mama este o reflectare a legii tatălui și a luminii tatălui, s-o aducă înapoi la copii, să-i hrănească, să aibă grijă de ei, să-i protejeze, să-i iubească și să-i ajute să crească. Când înțelegem aceasta și o facem conform căii lui Dumnezeu, totul începe să se pună în mișcare în mod corect. Dar când o pervertim de la început, punem pietre de poticnire înaintea copiilor noștri, și nici măcar nu realizăm, nu ne dăm seama de aceasta.
Ce se întâmplă? Să zicem că mama nu este chiar de acord cu tata. Tata spune: „Nu vreau ca copiii să meargă la casa vecinului.” Sau: „Nu vreau ca copiii să se joace în parc, deoarece cred că este periculos. Nu vreau să meargă acolo.” Dar mama nu vede nici un pericol în aceasta, și după ce tata pleacă, copiii vin și spun: „Mamă, putem face aceasta, aceasta și aceasta?” Ei știu ce a spus tata, dar mama spune: „Da, dragă. Du-te, este în ordine. Mama nu este îngrijorată dacă faci aceasta.”
Vedeți? Ceea ce face mama, este că ea se luptă pentru afecțiunea copiilor ei, în detrimentul soțului ei. Ea concurează cu lumina; ea concurează cu minciuna; este în competiție cu soțul ei, pentru dragostea copiilor ei. Astfel, mama este într-un fel de dezacord cu tata sau nu este în acord cu el.
Ascultați! Aș spune-o așa: Chiar dacă tata greșește, nu spuneți aceasta copiilor voștri. Mamă, dacă crezi că tata greșește, așteaptă până când sunteți singuri în cameră, în intimitate, și atunci spune: „Eu nu înțeleg regula ta. Poți să-mi explici încă odată? Eu cred că pe copii îi doare aceasta și eu o simt, așa că, te rog, poți s-o parcurgi din nou cu mine?” Dar, să nu faceți aceasta niciodată în fața copiilor. Nu-l contrazice pe tata niciodată în fața copiilor, deoarece în felul acesta îi pregătești pentru o înțelegere greșită a vieții.
Acesta este adevărul, prieteni. Este contrar culturii moderne, dar în concordanță absolută cu natura lui Dumnezeu. Aceasta nu înseamnă că tata știe întotdeauna ce este mai bine, pentru că și tata greșește de multe ori. Și orice tată adevărat, va recunoaște că greșește.
Uneori, soția mă întreabă: „De ce ai făcut aceasta și nu ai făcut cealaltă?” Și pe măsură ce mă întreabă, încep să-mi dau seama că greșesc. Dar, dacă o face în intimitatea unei conversații între ea și mine, nu mi-a afectat influența asupra copiilor, nu a concurat pentru afecțiunea copiilor și nu a schimbat deloc dinamica din casă. Tot ce a făcut, a fost să-și exprime dreptatea ei. Ca soție a mea, ea vine și spune: „Nu înțeleg.”
Ascultați, noi avem dreptul să venim la Hristos, și să spunem: „Doamne, eu nu înțeleg.” Noi avem oricând dreptul să venim la El, să ne apropriem de El, și să-I spunem: „Cuvântul Tău spune aceasta, dar eu nu înțeleg. Ai putea să mi-l descoperi, Te rog? Ai putea să-mi dai o viziune proaspătă a acestui lucru? Încă nu-l înțeleg pe deplin.” Și nu este nimic în neregulă cu aceasta, dar noi trebuie să ne stabilim casele conform Bibliei.
Înainte ca acești copii să memoreze un verset biblic, vor începe să-L vadă pe Dumnezeu reflectat în mama și în tata. Ei vor începe să înțeleagă chiar înainte de a începe să vorbească. Ei vor începe să-L vadă pe Dumnezeu reflectat în mama, și-L vor vedea reflectat în tata, în felul cum mama și tata interacționează unul cu celălalt. Astfel, este foarte important ca mama să devină un reflector al luminii, ca femeia să devină un reflector al luminii, iar tatăl să-și facă timp să dea instrucțiuni familiei sale. Este important.
Dacă tata, când este plecat, îi dă cheile mamei și o lasă pe ea să conducă treaba, acest lucru nu este corect față de ea. Dacă tata joacă acest rol, el trebuie să intervină și să dea instrucțiuni, să dea răspunsuri, el trebuie să aibă obiective clare; el trebuie să stabilească o viziune pentru familie și să dea instrucțiuni în casa lui. Dacă tata face aceasta, mamei îi va fi mult mai ușor.
Știți ce binecuvântare este atunci când un copil vine la mama lui, și-i spune: „Mamă, putem face aceasta?” dar mama nu știe ce părere are tata despre aceasta, nu a vorbit niciodată despre aceasta. Este o noutate. Ei nu au mai traversat niciodată acest pod până acum, dar copilul vine, și spune: „Mamă, pot?…” Iar ea răspunde: „Știi, hai să așteptăm până când vine tata acasă, și-l întrebăm.” De ce este aceasta atât de important? Pentru că sunt multe lucruri pe care nu știm cum să le gestionăm, nu știm cum să ne comportăm cu Mireasa lui Isus Hristos. Dar, știți unde trebuie să mergem pentru toate acestea? Trebuie să ne întoarcem la Dumnezeu, trebuie să ne întoarcem la Cuvânt, și să spunem: „Doamne, Te rog să-mi arăți în Cuvântul Tău ce să fac.”
Cuvântul trebuie să fie autoritatea supremă. Bărbatul trebuie să fie autoritatea supremă asupra a totul din casă. Acesta este Lumina, Acesta este Soarele, Acesta este Cel care ne luminează viața, și suntem aici pentru a reflecta Aceasta (fratele Chad ridică Biblia).
Noi nu suntem aici ca să ne creăm propria lumină; nu suntem aici ca să ne facem propriile lucruri, ci suntem aici doar pentru a reflecta Lumina Sa. Astfel, această imagine a părinților și rolul pe care îl jucăm, totul devine atât de important! Dacă jucăm rolul pe care ni-l dă Dumnezeu, atunci există o putere adevărată și o demonstrație în acel rol.
De multe ori, din cauza culturii americane, din cauza mișcării feministe, ei au dat atât de multă putere femeilor! Prin acordarea autorității bărbatului și prin consimțământ, femeile se simt cumva minimalizate sau subapreciate, dar ele nu-și dau seama că este nevoie de mai multă putere pentru a te controla pe tine însuți; este nevoie de mai mult caracter și de mai multă putere pentru a spune: „Nu! Vom merge să-l întrebăm pe tata.” Nu să cedezi slăbiciunilor și să te lași pradă capriciilor. Este nevoie de o putere reală ca să ne supunem Cuvântului, și să spunem: „Ascultă, vreau să-ți arăta calea cea dreaptă a Vieții, pentru că Dumnezeu este Cel care ne conduce viața.”
Așadar, vedem această relație între lună și soare, între mamă și tată.
Tot în mesajul Călăuzire, din octombrie, 1965, fratele Branham a spus:
„Prin bunătatea mamei, apoi prin cuvântul tatălui…După ce mama vă conduce în primul pas, vă uitați la tatăl vostru, noi toți, pentru înțelepciune, deoarece el este capul casei. De obicei, el…Nu că este mai deștept, ci pentru că el este făcut un lider al familiei, așa că facem ce ne spune tatăl nostru să facem. Când el ne spune: „Acum, fiule, vreau să faci un anumit lucru,” îl ascultăm pentru că este înțelepciune.
Vedeți? El a învățat multe și trebuie să-l întrebăm, să vedem ce a învățat. Și el ne spune: „Să nu mergeți să faceți aceasta, pentru că eu am făcut-o.”
Așadar, profetul ne arată cum tatăl își împărtășește experiența și cum tatăl oferă conducere. Știți ceva? Tații nu dau întotdeauna sfaturi perfecte. Noi recunoaștem aceasta. Totuși, respectul pe care i-l arătăm tatălui, este, de fapt, o imagine al respectului pe îl arătăm față de Dumnezeu. Datorită rolului pe care îl joacă tatăl, toți membrii familiei trebuie să arate acest respect pentru slujbă.
Uneori, sunt oameni care ajung într-o casă unde tata nu este un lider spiritual în familie. Poate tata nu este credincios, nu este creștin, nu vine la biserică, dar mama vine, și ea vrea să-și crească copiii corect, dar, chiar și așa, ea trebuie să fie atentă la imaginea corectă pe care o creează pentru copiii ei. Doar pentru că nu ai un soț credincios, nu înseamnă că poți să-ți înveți copiii să nu-și respecte tatăl, pentru că totuși, el este tatăl lor, așa că, cel mai bun lucru pe care poți să-l faci pentru acei copii, este să-i înveți să-și respecte tatăl, chiar dacă greșește și chiar dacă nu este cel mai spiritual.
Dacă poți să-i înveți pe copii să-și respecte tatăl, aceasta se va transforma în respect pentru Dumnezeu. Dar, când tata pleacă și noi șoptim pe la spatele lui: „Tata nu înțelege, nu știe, așa că vom face aceasta și aceasta. Să nu-i spuneți tatălui.”, aceasta devine dăunător, devine mortal și este o imagine greșită. De fapt, dacă dărâmați aceste instituții ale tatălui și ale mamei, ne distrugem propriile noastre vieți.
Fratele Branham a spus că maternitatea este coloana vertebrală a unei țări, coloana vertebrală a națiunii. Dacă distrugi maternitatea, distrugi națiunea, deoarece maternitatea este chiar faza de început, este începutul a tot ce este corect și bun. Și dacă distrugi aceasta, distrugi națiunea. Dar eu spun că dacă distrugi paternitatea, distrugi și națiunea.
În Efeseni 6.4, citim:
„Și voi, taților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i în mustrarea și învățătura Domnului.”
Tatăl este responsabil de felul cum se comportă copiii lui. Mama este responsabilă și ea, dar mama este foarte importantă la început, iar tata este foarte important la sfârșit. Aceasta nu înseamnă că mama nu este implicată la sfârșit, și nu înseamnă că tata nu este implicat la început. Sper că înțelegeți ce spun.
Mama este foarte importantă în faza de început, în primele zile, în primele luni și în primii ani de viață, când acel copil nu ar putea trăi fără mamă; el nu ar putea supraviețui fără mamă; nu ar învăța nimic fără mamă; nu ar avea o calitate a vieții fără mamă, dar acolo este și tata, care este implicat și el. Dar, pe măsură ce copilul crește, începe să facă schimbări și să treacă sub conducerea tatălui, tata fiind decisiv în înfierea, plasarea sau maturizarea acelui fiu sau fiică.
Așa a conceput Dumnezeu lucrurile și așa funcționează. Chiar și în Biblie, înfierea este treaba tatălui, nu a mamei. Nu mama aduce fiul la înfiere; nu mama cheamă tutorele; nu mama stabilește încercările; nu mama stabilește testele, ci tatăl face aceasta, pentru că este hotărât ca acel fiu sau fiică să se descurce bine și să ajungă la maturitate deplină.
Ce încearcă să facă mama și tata? Ei lucrează împreună pentru a încerca să se înlocuiască. „Ce vrei să spui, frate Chad?” Amintiți-vă că voi nu veți fi mereu așa cum sunteți acum, voi veți îmbătrâni, iar dacă timpul trece, voi veți dispărea, și cine vă va lua locul? Cine va predica Evanghelia? Și cine va străluci Lumina? Vor fi acei copii pe care-i creșteți.
De fapt, voi lucrați pentru a vă înlocui pe voi înșivă. Unul dintre lucrurile dăunătoare la părinți, este, dacă nu lucrează împreună pentru a aduce un copil la maturitate deplină și independență, ca să stea pe propriile lui picioare, cu o viziune echilibrată asupra Cuvântului și o înțelegere corectă a Vieții lui Dumnezeu. Atunci, ei își fac un deserviciu, o daună, și nu numai lor și copilului lor, ci și societății.
Uneori, aveți mame care nu vor ca copiii lor să crească. Ați văzut vreodată o mamă care nu vrea aceasta pentru copilul ei? Pentru că ea se hrănește cu afecțiunea acelui copil, cu nevoia acelui copil de ea, și astfel, ea alimentează o nesiguranță sau o lipsă în sine, și nu vrea ca acel copil să crească vreodată. Ea vrea să fie mama acelui copil tot timpul și nu-l lasă să crească, pentru că mama obține ceva din aceasta. Astfel, ea preferă să împiedice maturizarea acelui copil și să nu se dezvolte niciodată pe deplin, decât să fie nevoită să se despartă de afecțiunea copilului și să se descurce singură. Dar, o mamă adevărată se va uita la acea fată tânără sau la acel băiat tânăr, care crește, și va spune: „Trebuie să meargă pe cont propriu; trebuie să-și găsească propriul drum. În cele din urmă, se vor muta. Această fată va merge la casa ei, acest băiat va avea propria lui casă, iar eu vreau s-o aibă.” Aceasta este dragostea jertfitoare a unui părinte.
Dar, dragostea egoistă a unui părinte, este că eu hrănesc o nesiguranță în mine prin afecțiunea lor și îi voi ține atașați de mine, așa că voi lua eu toate deciziile pentru ei și le voi spune unde să meargă, când să meargă, ce să facă; eu îl voi suna pe doctor, eu voi telefona pentru ei, și nu-i voi învăța niciodată să facă ceva singuri. Astfel, copiii nu știu cum să-și reînnoiască licența; nu știu cum să țină un carnet de CEC-uri; nu știu cum să deschidă un cont bancar; nu știu cum să facă ceva, vreau să vină la mine pentru toate acestea, vreau ca eu să fiu sursa lor pentru orice.
Ascultați prieteni! Sunt biserici care vor să fie exact așa; există biserici care vor să mergeți la ele pentru orice decizie pe care vreți s-o luați, voi trebuie s-o rezolvați cu cineva din biserică, trebuie să primiți totul de la biserică și toate instrucțiunile de la biserică, pentru că biserica se hrănește din nevoia voastră.
Oh, dacă am putea fi felul potrivit de biserică, și să spunem: „Suntem aici doar ca să vă ajutăm să începeți. Suntem aici în acei primi ani de creștere, când vă predați inima Domnului, când nu știți încă să mergeți, nu știți cum să vă hrăniți, nu știți să obțineți hrană din Cuvânt. Noi suntem aici ca să vă încurajăm să faceți studii biblice, și să vă fim alături, apoi vrem să vă vedem mergând pe cont propriu; vrem să vă vedem capabili să luați acest Cuvânt pe cont propriu; să aveți propria voastră familie, propria casă și să faceți propriile voastre lucruri. Voi vedeți cum funcționează de la început până la sfârșit, spiritual și natural.
Există tați care sunt geloși pe succesul fiilor lor, așa că nu-și vor lăsa niciodată băieții să devină bărbați. Ei trebuie să-i aibă mereu sub control. „Băiatul meu nu poate ști mai multe decât mine; el nu poate să se descurce mai bine decât mine și nu poate avea niciodată o idee mai bună decât mine.” Astfel, există tați care vor ignora orice idee a fiului lor și vor găsi întotdeauna o cale mai bună.
Vedeți? Este vorba despre mândria tatălui, care vine dintr-o anumită nesiguranță. El vrea să aibă răspunsul pentru toți, vrea să fie cel care știe cel mai mult, vrea ca băieții lui să aibă nevoie de înțelepciunea lui pentru orice. Oh, dar un tată evlavios, un tată credincios, vrea ca fiul său să-l depășească, și el îi va spune: „Fiule, tu știi despre aceasta mai mult decât mine.” Ca părinți, în felul aceasta ar trebui să ne străduim să ne creștem copiii. Și aceasta ar trebui să facem ca biserică.
Știți ceva? Exact aceasta vrea să facă Dumnezeu. Noi vom privi aceasta în Cuvânt. Dumnezeu caută pe cineva care să-L înlocuiască pe Pământ. Așadar, El poate spune așa cum a spus despre Isus: „Ascultați de El! Ascultați-L! L-am crescut, L-am educat și L-am adus pe Muntele schimbării la față pentru a fi înfiat. Acesta este Fiul Meu iubit în care Îmi găsesc plăcerea. De El să ascultați!”
Fratele Branham a spus: „El S-a mutat în fundal.” El a spus: „Ascultați, voi puteți obține tot ce aveți nevoie de la El, pentru că El este Fiul Meu înfiat. El are răspunsurile; El are Viața; El are totul.” Așa ar trebui să ne creștem fiii. Așa ar trebui să fim crescuți.
Eu am avut o întâlnire cu tinerii și le-am spus unora dintre ei: „Dacă Dumnezeu continuă, dacă permite să mai fie timp și mai avem câteva decenii pe acest Pământ, vor fi toți acești tineri, și pariez că acești tineri ne vor întrece în descoperire. Vor veni tineri care mă vor întrece pe mine sau pe orice predicator care a predicat vreodată la acest amvon, cu o descoperire mai mare, cu o claritate mai mare, cu o abilitate mai mare, iar eu vreau să fiu în locul unde să-i pot stârni, și să le spun: „Du-te, băiete! Du-te! Îmi place, este minunat! Nu am mai auzit așa ceva până acum, dar, slavă Domnului, că a adus-o prin tine.” Nu să-i pun sub papuc, și să spun: „Ei bine, tu nu ai învățat aceasta de la mine. Eu nu te-am învățat așa ceva, iar eu sunt învățătorul tuturor…” Să fim serioși! Așa ceva este oribil. Noi vrem ca fiecare persoană să crească și să-și atingă întregul potențial; vrem ca fiecare viață să-și atingă întregul potențial.
Și biserica? Da, noi trebuie să fim grijulii, iubitori, atenți și să arătăm un mediu propice. Aceasta face mama. Dacă ai o relație sănătoasă cu mama, dacă ai o mamă bună, toți vor să vină acasă, la ea, pentru că mama creează acel mediu. Bunica este conectată, mama este iubitoare, și mama nu te va lăsa să suferi. Tata va spune: „Fiule, cred că ai putea sări peste pârâul acesta.” Dar, mama va răspunde: „Nu, nu poate.” „Fiule, lasă-mă să te ajut să construiești rampa pentru bicicleta ta. Cred că poți merge puțin mai sus.” Dar, mama spune: „Nu, nu, nu! Ce faci?” Și tata va spune: „Șșșșt. Va fi bine.” Pentru că tata știe că acel băiat poate birui. El trebuie să facă față provocărilor, trebuie să fie dispus să-și asume riscuri. „Dar, dacă va cădea și se rănește?” Și ce dacă va cădea și se rănește?
Știi, Dumnezeu te va privi cum cazi și te rănești, dar biserica nu va face niciodată aceasta. Biserica nu o va face niciodată. Ghici ce se întâmplă dacă vei cădea și te vei răni? Vei avea cinci sau șase oameni care vor veni la spital, și vor spune: „Oh, frate, îmi pare atât de rău! Ce ți s-a întâmplat? Să ne rugăm împreună. Iată un coșuleț cu flori, iată o cutie cu bomboane de ciocolată”, pentru că biserica are rol de mamă, și aceasta ar trebui să facem, nu ar trebui să fim diferiți de aceasta.
Dar Dumnezeu este Cel care spune: „Hei, stai puțin înapoi. Acesta este fiul Meu. Vreau să văd dacă poți să sari.” De aceea copiii sănătoși și echilibrați ies dintr-o casă cu o mamă și un tată. Și cred că credincioșii sănătoși și echilibrați provin dintr-un loc unde primesc dragostea, afecțiunea și îngrijirea unei biserici, a unei biserici stabile care se adună în jurul lor, îi iubește și are grijă de ei. Dar ei sunt îndreptați în mod constant, spre Fiu, spre Tatăl: „Dar, Tatăl spune…Tatăl spune…Tatăl spune…” Și dacă nu știm, să-L întrebăm pe Tatăl. (fratele Chad ridică Biblia). Dacă eu nu știu, haideți să-L așteptăm pe Tatăl să ne spună ce să facem, pentru că noi nu vrem să fim genul de biserică, ce încearcă să compenseze prea mult lipsa Tatălui nostru.
Uneori, în creșterea noastră spirituală, Dumnezeu ne va lăsa să ne luptăm; Dumnezeu ne va lăsa să facem lucruri grele; Dumnezeu ne va lăsa să înfruntăm probleme, să înfruntăm greșelile, să înfruntăm provocările, El vrea să facem aceasta. Dar, nu așa este cu mama, nu așa este cu biserica. Când Cuvântul prezintă o problemă și spune că aceasta este calea de a face ceva, noi, ca biserică, nu putem spune: „Dar este prea greu, dar ei au o circumstanță specială, îmi pare atât de rău pentru ei.” În momentul când facem aceasta, noi încercăm să compensăm, și, „Se pare că biserica mă iubește mai mult decât Dumnezeu; că biserica mă iubește mai mult decât mă iubește Cuvântul. Cuvântul este dur, dar biserica este iubitoare.”
Când biserica face aceasta, ce face ea? Biserica se luptă pentru afecțiune; ea se luptă cu Cuvântul pentru afecțiunea oamenilor. Dar cel mai bun lucru pe care-l putem face noi, este să-i facem pe oameni să se îndrăgostească de Cuvânt, pentru ca ei să arate spre Cuvânt, și numai spre Cuvânt.
Dar, dacă suntem diminuați? Așa să fie! Să fim împuținați, dar, arată spre Cuvânt! Arată spre Cuvânt! Arată spre Cuvântul spus de Tatăl!
Chiar și în situații dificile există timp pentru disciplina bisericească. Voi știți aceasta. Dar noi o facem doar pentru că Cuvântul a spus aceasta, nu pentru că ne place. Uneori, trebuie să spui: „Nu!” la ceva. Alteori, poți spune „Da!” la ceva. Sau sunt momente când spui „Nu!”, și noi nu spunem „Nu!” pentru că ne place să spunem „Nu!”, ci spunem „Nu!”, pentru că Tatăl nostru a spus „Nu!” Noi nu putem inventa scuze și să facem ca această iubire maternă să compenseze și să concureze cu afecțiunea oamenilor.
Eu spun: Doamne, ajută-ne să rămânem la locul nostru, să reflectăm Lumina corectă și să creăm un loc sănătos, din punct de vedere spiritual, echilibrat, unde oamenii pot să crească și să se maturizeze la întregul potențial.
Aștept cu nerăbdare ziua când unul dintre acești băieți tineri, care cresc sau vin de altundeva, vine prin biserică, cu treizeci de ani mai tânăr decât mine și începe să predice Cuvântul, și să spun: „Sunt uluit! N-am mai auzit niciodată aceasta. De unde ai luat mesajul acesta? Știu că acesta este Mesajul, am auzit aceste citate, dar nu le-am prins niciodată înainte. Dumnezeu să te binecuvânteze, băiete!”
Noi vedem o creștere în tinerii noștri; vedem o creștere în familiile noastre; vedem oameni crescând sănătos și obținând propria lor relație cu Tatăl.
Vedeți? Mama nu poate deveni niciodată geloasă pe tată. Știți, în viață există un moment când lucrurile încep să se întoarcă, să se schimbe. Când un copil este mic, totul se rezumă la mamă, mama, mama, ea este totul. Dar, pe măsură ce crește, tata devine, fiecare tată devine eroul. Tata este grozav; tata este un super erou; tata poartă o manta; tata poate face orice. Dar mama nu poate fi geloasă pentru aceasta, deoarece acesta este cel mai sănătos lucru pentru acel copil, să înceapă să se întoarcă spre tată, pentru că tata trebuie să-l ghideze prin restul fazei de înfiere, prin restul fazei de maturizare.
Aceasta trebuie să facem ca grup de credincioși. Noi trebuie să spunem: „Hei! Tu trebuie să iei legătura cu Tatăl tău. Trebuie să-L cunoști personal.”
Priviți ce a spus Dumnezeu despre Avraam, în Geneza 18.17-19:
„Atunci Domnul a zis: „Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?…
Căci Avraam va ajunge negreșit un neam mare și puternic, și în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului.
Căci Eu îl cunosc și știu că are să poruncească fiilor lui și casei lui după el să țină Calea Domnului, făcând ce este drept și bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească față de Avraam ce i-a făgăduit.”
Dumnezeu l-a ales pe Avraam, dar ce a spus El că știe despre Avraam? „Îl cunosc pe Avraam, și știu că are să poruncească fiilor lui și casei lui după el să țină Calea Domnului.” Ce știa Dumnezeu despre Avraam? El l-a ales pe Avraam, dar ce iubea Dumnezeu la Avraam? Că Avraam avea de gând să-și învețe familia să-L urmeze pe Domnul. Vreau ca Dumnezeu să spună aceasta și despre mine.
În Exod 3.6, Dumnezeu i-a vorbit lui Moise, și i-a spus:
„Eu Sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov.” Moise și-a ascuns fața, căci se temea să privească pe Dumnezeu.”
Când El a vorbit cu Moise, a început să Se prezinte, și a spus: „Eu Sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam...” El a coborât în jos chiar prin linia Sa spirituală. Slavă lui Dumnezeu! Știi că tu ești un copil al lui Avraam prin credință, spiritual? Tu ești un copil al lui Dumnezeu, un urmaș al lui Avraam; tu ești parte din Sămânța lui Avraam, parte din Hristos. Și acum, El este Dumnezeul tatălui nostru Avraam; acum, El este Dumnezeul nostru.
Aici, Moise, la rugul aprins, a intrat în contact cu Tatăl său. Moise s-a născut ca un copil corect, noi știm povestea. El s-a născut sub un semn; el s-a născut ca un copil promis, iar părinții lui l-au ascuns timp de trei luni. Din cauza decretului dat, prin care toți băieții evrei trebuiau uciși, ei au fost nevoiți să-l ascundă, apoi, ca să-l poată salva, au fost nevoiți să-l pună într-o arcă mică și să-l lase pe Nil. Apoi, a fost găsit de fiica lui Faraon. Dar, Miriam, sora lui, a mers alături de el, pe mal, ca să urmărească micuța arcă pe drum, iar când a văzut-o pe fiica lui Faraon scoțându-l din Nil și luându-l, a alergat repede la ea, și i-a spus: „Să-i aduc o doică dintre evreice?” Și fiica lui Faraon, a spus: „Da!” Așa că ea a chemat-o pe mama ei, care era mama lui Moise, așa că Moise a fost alăptat de propria lui mamă, iar ea a fost plătită pentru aceasta, ceea ce a fost bine. Și ea a început să-l învețe pe Moise: „Tu ești un eliberator.”
Din momentul în care el a început să înțeleagă ce spune ea, a început să-l învețe despre Avraam: „Noi suntem copiii lui Avraam, iar Dumnezeu i-a făcut o promisiune tatălui nostru Avraam, și acea promisiune a fost că noi vom locui într-o țară străină timp de peste patru sute de ani, dar El ne va scoate cu mână puternică. Fiule, tu te-ai născut sub un semn. Când te-ai născut, acesta a fost semnul pe care l-am văzut, și tu ești fiul promis. Noi te-am ascuns iar Dumnezeu te-a păzit pentru că tu ești eliberatorul.”
Știți, tot ce i-a spus ea, era adevărul; nu era nimic nepotrivit în ceea ce i-a spus, pentru că totul era adevărat. Ei erau copiii lui Avraam; sosise timpul pentru acea promisiune și el era cel hotărât pentru împlinirea promisiunii, așa că, ea îi spunea Cuvântul.
Ascultați, ea îi spunea Cuvântul pentru ziua lui, promisiunea pentru ziua lui; ea îi spunea care era poziția lui în acea promisiune; care era scopul lui în viață; cine era tatăl său; care era linia descendenței lui; că el era din linia lui Avraam; că făcea parte din promisiune și că făcea parte din eliberare. Ea i-a spus Adevărul, i-a spus Cuvântul zilei lui, deci ea i-a predicat aceasta perfect. Dar, cu toate că Moise s-a entuziasmat și a crezut totul, aceasta nu s-a transpus într-o viață pe care Moise a putut s-o pună în slujbă. Și, după ce a încercat să-i elibereze prin propria lui putere, Moise a trebuit să fugă. El a ucis un egiptean și a fugit speriat pentru viața sa. El a mers în spatele deșertului timp de patruzeci de ani, unde a fost bătut, scuturat, curățat, și a avut tot felul de experiențe. În cele din urmă, când a fost gata, Dumnezeu a venit la el, așa că, acum nu mama îi spunea povestea, ci Tatăl era Cel care i-o spunea acum.
Când Moise a întâlnit Stâlpul de Foc, care nu era altcineva decât Dumnezeul Cel Atotputernic, când el a întâlnit Stâlpul de Foc, i-a confirmat promisiunea: „Tot ce ți-a spus „biserica” este adevărat. Eu Sunt aici, ca Tată al tău, să te duc în înfiere.”
Ascultați, noi venim la biserică duminică și miercuri; duminică și miercuri, și cel mai bun lucru pe care-l putem face, este să vă spunem ce oră este, ce timp este, care este promisiunea pentru Sămânța lui Avraam, ce se întâmplă și care este partea voastră în aceasta, dar voi trebuie să întâlniți Stâlpul de Foc, trebuie să-L întâlniți pe Tatăl, pentru că Tatăl este Singurul care vă poate aduce la maturitate, care vă poate aduce în poziția voastră, care vă poate aduce la înfiere. Biserica nu poate face aceasta, noi doar facem ceea ce trebuie să facem, pe măsură ce vă îngrijim, pe măsură ce vă dăm Viață, vă învățăm toate poveștile, vă spunem toate lucrurile, vă spunem de unde venim, unde mergem și care este scopul nostru aici. Exact aceasta ar trebui să facă biserica.
Iochebed a făcut exact ceea ce a trebuit să facă, insuflându-i lui Moise viață, putere și îngrijire. Ca biserică, aceasta facem noi: vă ajutăm să faceți primii pași și vă sprijinim spiritual. Noi vă ajutăm să învățați Cuvântul zilei, dar, la un moment dat, trebuie să-L întâlniți pe Tatăl vostru, și El trebuie să vă spună cine sunteți, El trebuie să confirme tot ce ați auzit.
Moise a ajuns într-un punct în care a crezut că mama lui a greșit. Afară, în pustie, umblând de colo-colo, urmând oile și caprele, el s-a gândit: „Ei bine, poate mama s-a înșelat. Poate că ce am auzit nu se aplică în cazul meu.. Poate undeva este o greșeală.” Dar, când s-a întâlnit cu Tatăl său, El i-a spus: „Îți confirm că tot ce ai auzit în „biserică”, este adevărat și că tu ești cel ales.”
Oh, Doamne, ajută-ne să întâlnim rugul aprins! Fiecare dintre voi, tinerilor, toți. Fie ca Dumnezeu să vă ajute pe fiecare să intrați în contact cu rugul aprins. Tot ce ați auzit în biserică și nu sunteți siguri: „Sunt eu? Nu sunt eu? Este corect? Nu este corect?”, fie ca Tatăl vostru să vină la voi și să vă spună: „Fiule, ești tu, și acum este timpul să crești. Acesta este scopul pe care îl am cu privire la tine. Tu ești Mireasa Mea, tu vei fi manifestarea Cuvântului Meu în acest timp de sfârșit.”
Este nevoie de Tatăl ca să ne aducă în poziție. Mama poate hrăni, poate învăța, poate da viață și poate susține viața, dar este nevoie de Dumnezeu pentru a ne pune în poziție. Slavă lui Dumnezeu!
În mesajul Dumnezeu care este bogat în îndurare, din ianuarie, 1965, fratele Branham a spus:
„Eu spun numai aceasta, nu pentru a amesteca învățătura, ci pentru a o îndrepta, astfel încât să putem scăpa de această teamă și frică. Voi nu știți cine sunteți. Voi nu veți fi, ci acum sunteți fiii lui Dumnezeu. Vedeți? Voi ați fost întotdeauna fiii lui Dumnezeu. Vedeți? La început, când Dumnezeu v-a avut în gândirea Sa, a trebuit să fiți, o parte din voi, Viața care este acum în voi, a trebui să fie acolo, cu Dumnezeu, înainte. Ei bine, când El, înainte ca El să devină material pe Pământ, înainte de a exista altceva decât Dumnezeu, voi ați fost unul din atributele Sale. El știa care va fi numele vostru, știa ce culoare va avea părul vostru, El știa totul despre voi.”
În 1Ioan 3.1-2, citim:
„Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim fii ai lui Dumnezeu!…”
Gândiți-vă o clipă la această propoziție: „Ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim fii ai lui Dumnezeu.” Puteți să vă gândiți la ceva mai măreț în viața voastră, decât să fiți numiți un fiu al lui Dumnezeu?
„…Și suntem. Lumea nu ne cunoaște, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El.
Prea iubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu, și ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar știm că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea așa cum este.”
Ce fel de dragoste ne-a arătat Tatăl, încât să fim numiți fii ai lui Dumnezeu?
În mesajul Mângâietorul, din octombrie, 1961, profetul a spus:
„Oh, El este un Tată bun! El este Fântâna bunătății! Marea Resursă a întregii bunătăți și a paternității, aparține Dumnezeului nostru. El este atât de bun cu copiii Săi credincioși!”
El este atât de bun cu tine și atât de bun cu mine!
Știți, într-o familie sănătoasă nu există concurență între mamă și tată. Mama este fericită să fie mamă, iar tata este fericit să fie tată. Din punct de vedere spiritual, nu ar trebui să existe nicio competiție între Cuvânt și biserică. Noi vrem ca Cuvântul să aibă întâietate; vrem ca Cuvântul să fie dominant; vrem ca Cuvântul să fie Lumină și vrem ca noi să reflectăm numai acea Lumină.
Noi nu suntem aici ca să aducem la suprafață propria noastră viață, ci suntem aici ca să-I aducem Viața Lui la Lumină. Noi nu suntem aici ca să ne reproducem pe noi înșine pe Pământ, ci suntem aici ca să-L reproducem pe El pe Pământ. Totul este despre EL. Totul se rezumă la Tatăl. Totul se rezumă la Bărbat, iar noi suntem aici doar pentru a facilita acest lucru, să avem grijă de El, să-L hrănim și să facem tot ce putem pentru a-L ajuta. Dar noi nu-L putem înlocui niciodată pe Tatăl; noi nu putem fi niciodată Tatăl, ci doar putem juca rolul pe care Dumnezeu ne-a chemat să-l jucăm.
Știți ce este frumos? Este frumos că Cuvântul nu ne învață niciodată să nu respectăm biserica. „Nu părăsiți adunarea voastră laolaltă.” Eu mă refer la toate aceste versete biblice care ne spun să venim la biserică. Cuvântul nu ne învață niciodată să nu respectăm biserica, iar biserica ar trebui să nu ne învețe niciodată să nu respectăm Cuvântul. Tata nu ar trebui să lase niciodată copiii să nu-și respecte mama, iar mama nu ar trebui să-i lase pe copii niciodată să nu-și respecte tatăl. Înțelegeți? Dumnezeu nu ne-a învățat niciodată să desființăm biserica. Biblia nu ne-a învățat niciodată să desființăm biserica, să renunțăm la adunarea laolaltă. Nu, n-a făcut-o niciodată, și nici profetul. El n-a fost lipsit niciodată de respect pentru biserică, și fie ca nici biserica să nu fie lipsită vreodată de respect față de Dumnezeu. Trebuie să fie un respect reciproc.
Aceasta trebuie să le spun copiilor mei pe măsură ce cresc și încep să devină independenți. Întotdeauna când devin independenți, ei vor să scape puțin de grija excesivă a mamei, de ocrotirea mamei, de securitatea mamei, și vor să se întindă, mai ales băieții. Nu este nimic în neregulă cu aceasta, pentru că ei trebuie să devină bărbați, trebuie să devină capabili să ia propriile lor decizii și să plece. Dar ei nu pot face niciodată aceasta într-un fel care s-o lipsească pe mamă de respect, și aici este un tată care se asigură că nu se va întâmpla aceasta.
Deși noi vrem ca oamenii să crească spiritual, să fie independenți spiritual, să aibă propria lor relație cu Dumnezeu și să poată fi înfiați de Dumnezeu, iar Dumnezeu să lucreze prin ei ca indivizi, ei nu pot fi lipsiți niciodată de respect față de biserică sau de rolul pe care îl are biserica, pentru că Biblia nu face aceasta. Fiecare trebuie să-și joace rolul, dar noi vrem ca Dumnezeu Tatăl, să fie Suveran. Și El este Marea Resursă a oricărei bunătăți, iar paternitatea Îi aparține Dumnezeului nostru.
În Romani 8.14-16, ni se spune:
„Căci toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu, sunt fii ai lui Dumnezeu.
Și voi n-ați primit un duh de robie, ca să mai aveți frică, ci ați primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: „Ava!” adică: „Tată!”
Însuși Duhul adeverește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.”
Oh, sunt atât de bucuros că El ne-a dat Duhul înfierii, care strigă: „Ava!”, „Tată!” În noi există Ceva care Îl iubește pe Tatăl nostru, care iubește dragostea Lui pentru noi. Aceasta strigă spre El.
În mesajul El urma să treacă pe acolo, din anul 1957, fratele Branham a spus:
„Vă puteți imagina un șoricel mic, cam atât de lung, sub marile hambare ale Egiptului, spunând: „Mai bine mănânc două boabe pe zi, căci s-ar putea să nu-mi ajungă la iarnă.” Oh, Doamne, voi nu puteți…El vrea să cereți din belșug, pentru ca bucuria voastră să fie deplină. Nu vă temeți să-I cereți lui Dumnezeu orice, deoarece El este dispus, mai dispus să dea decât sunteți voi să primiți. Doar dacă ștergem acea umbră mică prin care știm că El este dispus s-o facă. Voi sunteți copiii Lui și El vă iubește.
Voi știți cât de mult vă place să slujiți și să faceți lucruri bune copiilor voștri, cât de mult…Chiar tensiunea paternității, de părinte față de copiii voștri, vine de la Dumnezeu. Așa este, pentru că El este Tatăl nostru al tuturor, ne iubește și vrea să facă pentru noi. Dacă doar ne poate alinia cu binecuvântările și așa mai departe, poate avea încredere în noi, atunci, pur și simplu…Cerurile sunt deschise pentru noi toți.”
Fratele Branham a spus: „Lui Dumnezeu Îi place să-Și binecuvânteze copiii.” Fiecărui tată adevărat îi place să-și binecuvânteze copiii. El a spus că, dacă ne poate alinia la Cuvântul Său, la Programul Său, Îi place să ne binecuvânteze. Dar, binecuvântarea lui Dumnezeu nu va fi niciodată egală cu răsfățul. Corect? Lui Dumnezeu Îi place să ne binecuvânteze, și este atât de important pentru noi să ne dăm seama că dorința lui Dumnezeu este să ne binecuvânteze. El este Fântâna tuturor lucrurilor bune și paternitatea este în El, iar ceea ce vrea El să facă, este să ne arate binecuvântările. El vrea să ne binecuvânteze mai mult decât dorim noi, mai mult decât realizăm noi cât de mult vrea El să ne binecuvânteze. Dar El nu poate să ne binecuvânteze niciodată într-un fel care să ne împiedice maturitatea spirituală; El nu ne poate binecuvânta într-un fel care să ne inhibe creșterea, așa că, uneori, trebuie să ne lase să facem alegeri, să greșim și să ne îndepărtăm de binecuvântarea Lui, ca să putem învăța o lecție, ca să ne putem alinia la Programul Său, și pentru ca El să poată revărsa binecuvântările Lui.
Nu este că El nu vrea să ne binecuvânteze, pentru că El vrea să ne binecuvânteze întotdeauna, dar, uneori, cea mai mare binecuvântare nu constă în a-Și revărsa binecuvântările peste noi, ci a ne lăsa să mergem pentru puțin timp pe drumul nostru, pentru că El este un Tată bun. Acesta este rolul unui tată. Un tată se va asigura că copiii lui nu sunt răsfățați.
Să mergem împreună la Luca 15.11-24:
„El a mai zis: „Un om avea doi fii. Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: „Tată, dă-mi partea de avere, ce mi se cuvine.” Și tatăl le-a împărțit averea.
Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul, și a plecat într-o țară depărtată, unde și-a risipit averea, ducând o viață destrăbălată.
După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în țara aceea, și el a început să ducă lipsă.
Atunci s-a dus și s-a lipit de unul din locuitorii țării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii.
Mult ar fi dorit el să se sature cu roșcovele, pe care le mâncau porcii, dar nu i le da nimeni.
Și-a venit în fire, și a zis: „Câți argați ai tatălui meu au belșug de pâine, iar eu mor de foame aici!
Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu, și-i voi zice: „Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta,
și nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argații tăi.”
Și s-a sculat, și a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut, și i s-a făcut milă de el, a alegat de a căzut pe grumazul lui, și l-a sărutat mult.
Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.”
Dar tatăl a zis robilor săi: „Aduceți repede haina cea mai bună, și îmbrăcați-l cu ea; puneți-i un inel în deget, și încălțăminte în picioare.
Aduceți vițelul cel îngrășat, și tăiați-l. Să mâncăm și să ne veselim,
căci acest fiu al meu era mort, și a înviat; era pierdut, și a fost găsit.” Și au început să se veselească.”
Aceasta este povestea unui fiu. Noi o cunoaștem în Biblie ca fiind „Fiul risipitor.” El nu putea trăi în casa tatălui său așa cum își dorea, pentru că tatăl său avea un standard, și nu avea de gând să-l modifice pentru fiul său. Astfel, când fiul său nu a mai vrut să trăiască după standardul tatălui său, a plecat. Dar tatăl nu și-a schimbat standardul ca să-l țină pe fiul său, pentru că fiul și-ar fi pierdut respectul față de tată.
Vedeți? Tatăl și-a dorit acest fiu, și a vrut ca el să fie înfiat, dar pentru că tatălui îi păsa de caracterul fiului său și de înfierea lui, nu și-a putut schimba standardul pentru a-și păstra fiul. El a trebuit să-și respecte standardul, pentru că voia ca fiul său să ajungă la înfiere. Sper că are sens ceea ce spun.
Dacă tatăl ar fi cedat fanteziilor fiului său și și-ar fi schimbat standardul pentru el, fiul nu ar fi învățat niciodată stăpânirea de sine și autocontrolul, și nu ar fi putut să fie niciodată fiul pe care să-l poată susține și să-l lase să preia afacerile familiei. Tatăl își dorea un fiu căruia să-i poată preda totul, așa că a trebuit să-l coboare ca să-l poată înălța ca pe un fiu. Și pentru a face aceasta, el a trebuit să rămână tată și nu a putut revărsa binecuvântări, nu a putut binecuvânta ceea ce nu putea fi binecuvântat. Astfel, când fiul a spus: „Tată, dă-mi moștenirea și lasă-mă să merg mai departe. Am terminat! Plec, pentru că am o altă viață pe care vreau s-o trăiesc!” tatăl i-a dat-o, și l-a lăsat să plece. Tatăl nu a alegat după el. Aceasta este important, nu-i așa? Pentru că așa Se poartă Tatăl cu tine și cu mine.
Când fiul s-a săturat de viața lui, când a mers pe propriul său drum, nu pe calea tatălui său, ci pe propriul său drum, când a mers până la capătul acelui drum, s-a trezit că nu mai are nimic. El nu s-a bazat pe înțelepciunea tatălui său, pe experiența tatălui său, pe puterea de conducere a acestuia, ci și-a asumat propria conducere, în felul său, dar când a ajuns în ruină, la sfârșitul tuturor lucrurilor, a devenit un slujitor care hrănea porcii și ar fi vrut să mănânce mâncarea porcilor.
Apoi, dintr-o dată și-a amintit de caracterul tatălui său, pentru că tatăl său a păstrat un caracter evlavios și nu a cedat capriciilor fiului său. Când și-a dat seama de caracterul tatălui său, a spus: „Câți slujitori din casa tatălui meu au pâine din belșug? Eu nu mai sunt vrednic să fiu fiul său, dar voi alerga înapoi la tatăl meu și-l voi întreba dacă pot să fiu slujitorul lui.”
Slavă Domnului! Priviți atitudinea acestui fiu. El și-a dat seama că: „Tatăl meu a avut dreptate. Tatăl meu a fost neprihănit și sfânt și mi-a dat tot ce am avut nevoie, așa că nu pot să mă întorc ca fiu. Mi-e rușine. Dar mă voi întoarce ca un slujitor, pentru că tatăl meu este genul de om pe care mi-ar place să-l slujesc.” Dar, când tatăl l-a văzut de departe, ce a făcut? El l-a privit cu compasiune, a alergat să-l întâmpine și l-a îmbrățișat, iar fiul i-a spus: „Tată, nu sunt vrednic să mă numesc fiul tău, pentru că am făcut toate aceste lucruri rele. Nu sunt deloc vrednic. Nu sunt vrednic să fiu numit fiul tău.” Dar tatăl nu a spus nici un cuvânt, nu a răspuns nimic la aceasta, ci a chemat slujitorul, și i-a spus: „Du-te și adu mantaua și inelul; ucide vițelul îngrășat; pune-i încălțămintea în picioare. Acesta este fiul meu! El a fost întotdeauna fiul meu și va fi întotdeauna fiul meu. Nu există nimic care ar putea să-l împiedice să fie fiul meu.”
Tatăl îl aștepta să vină la înfiere. El a trebuit să-l lase să plece, a trebuit să-l lase pe el să decidă, dar el a trebuit să-și respecte standardul și a trebuit să facă toate acele lucruri pe care le-a făcut, dar nu și-a schimbat niciodată sentimentele pentru fiul său. Astfel, după ce s-a întors, după ce a învățat acele lecții grele, (Eu cred că a învățat lecții grele), când el s-a întors, a fost diferit. Dar, dragostea tatălui nu se schimbase niciodată.
Ce a spus tatăl? „Adu mantaua, adu veșmântul împărătesc, pune-i pantofi în picioare, pentru că el nu este un slujitor, ci este un fiu.” Apoi, i-a pus inelul în deget. Ce făcea tatăl? Îl aducea înapoi în înfiere. Tatăl și-a dorit întotdeauna ca fiul său să se maturizeze, ca să-i poată încredința inelul cu sigiliu. Oh, slavă Domnului!
Acesta este scopul Tatălui nostru: să ne aducă la înfiere, ca să ne poată pune inelul în deget. Dar, El nu va schimba Standardul pentru noi, prieteni! Dacă El ar schimba Standardul, ne vom pierde respectul pentru El. Dar, când mergem pe propriul nostru drum și eșuăm iar și iar și iar, și ajungem în situații care nu ne plac, în locuri mizerabile…
Ascultați, de multe ori am fost atât de dispus să fiu doar un slujitor, să mă întorc la un Dumnezeu drept, care face totul bine și are totul în ordine în Casa Lui! Dar El nu m-a lăsat să mă întorc ca servitor, indiferent cât de mult am dat-o în bară. El vrea să mă întorc ca fiu, în poziția de fiu înfiat, să-mi iau locul înapoi în Familie. Fiul acela trebuia să fie mereu acolo cu un inel pe deget. Aceasta face Dumnezeu cu noi, chiar acum.
Avem încercări? Da! Permite El să se întâmple aceste lucruri grele? Da! Ne lasă să ne facem propriile alegeri și nu ne oprește?
Ascultați, mama v-ar opri: „Fiule, nu face aceasta. Nu poți. Nu te voi lăsa să ieși pe ușă, pentru că te vei răni.” Stă în fața ușii, și spune: „Nu, nu vei ieși acolo cu motocicleta. Vei muri pe motocicletă.” Dar, tata va spune: „Mamă, nu mai putem face aceasta. Este major. Trebuie să-și învețe lecția.” Aceasta este diferența dintre un tată și o mamă. Aceasta este diferența dintre Dumnezeu și biserică. Noi nu vrem ca cineva să fie rănit, vrem ca nimeni să nu sufere.
Ascultați, ca păstor, stau cu oamenii, le povestesc greutățile prin care am trecut, și le spun: „Ascultați, dacă ar fi după mine, nu aș vrea nici o suferință pentru voi, deoarece poveștile sunt atât de grele, situațiile sunt atât de dificile! Adică, există durere reală, există suferință reală, există greutăți reale, dar adevărul este că voi puteți vedea că Dumnezeu a permis aceasta cu un scop.
Ca păstor și ca frate, n-aș vrea niciodată să treceți prin aceasta, și dacă Dumnezeu m-ar întreba: „Este o decizie pe care vreau s-o iau: îl voi face să sufere sau îi voi face lucrurile ușoare?” Eu voi spune: „Să aibă lucrurile ușoare. Dacă mă întrebi pe mine, pur și simplu, nu vreau ca ei să sufere. Vreau ca nimeni să nu sufere; vreau ca nimeni să nu aibă greutăți; și nu vreau ca cineva să aibă o zi proastă, o dificultate, o boală sau să piardă ceva.” Dar Dumnezeu nu privește lucrurile așa. Noi le privim așa, noi le privim ca o biserică, și spunem: „Să nu existe suferință, greutăți, boli, singurătate.” Dar Dumnezeu nu face lucrurile așa, Dumnezeu nu vede lucrurile așa, ci El vede caracterul pentru domnie, maturitatea, venirea la înfiere. Uneori, El vedea aceasta ca fiind necesară.
De aceea, trebuie să avem o mamă și un tată. Biserica are un rol de jucat, dar niciodată biserica nu poate lua locul Tatălui. Iar voi nu veți ajunge niciodată la maturitate decât dacă veți trece peste acea îngrijorare a mamei și vă puteți îndrepta spre o relație cu Tatăl, în care Tatăl vă poate trata ca pe un fiu și vă poate aduce la înfiere; o relație, în care nu mai alergi la mama de fiecare dată când primești huiduieli.
Ați văzut vreodată o mamă și un tată, o mamă supra-protectoare, în locul de joacă? De fiecare dată când copilul cade, primul lucru pe care-l face, este să privească în sus, să vadă dacă mama s-a uitat la el. Și dacă mama l-a văzut, stă jos și începe să țipe. Dar dacă mama nu l-a văzut, se ridică și continuă să se joace. De obicei, aceasta se întâmplă când este tata acolo, iar el merge cu bicicleta și cade, începe să plângă, dar tata spune: „Este în ordine. Lasă-l să se ridice. Va fi bine. Este în ordine, mamă. Acum are cincisprezece ani.” Știi, nu trebuie să alergi la el cu un plasture „Flinstone” și „Neosporin” (unguent), pentru că aceasta este perspectiva diferită a unei mame și perspectiva unui tată
Ca biserică, noi nu vrem să fie suferință, nu vrem nici o greutate pentru nimeni, niciodată nimic greu; nu vreau să se întâmple nimic greu în viața voastră astăzi, pentru că nu-mi place să vă văd suferind. Dar, Dumnezeu, Tatăl vostru, spune: „Acesta este fiul Meu și poate să se descurce. Aceea este fiica Mea și poate trece peste, poate să biruiască. Ea are nevoie de aceasta.” De aceea, atunci când ne maturizăm, noi trebuie să trecem pe lângă biserică și să nu mai plângem de fiecare dată când auzim huiduieli; să nu mai alergăm la biserică și să cerem un mănunchi de simpatie și ajutor, pentru că noi trebuie să ne ridicăm ca fii și fiice ale lui Dumnezeu, și să spunem: „Tatăl meu știe de ce am nevoie. Tatăl meu are grijă de mine și îmi dă educație ca să fiu un fiu, iar toate aceste lucruri lucrează spre bine.”
Uneori, oamenii folosesc rețelele sociale sau statusurile de WhatsApp pentru postări, doar ca să obțină simpatie din partea bisericii. „Este o perioadă grea; este atât de greu pentru mine; începeți un lanț de rugăciune…” Dar, ceea ce trebuie să facem uneori, este să ne ridicăm mâinile, și să spunem: „Doamne, Tu ești Responsabil pentru mie. Eu sunt cu Tine și am încredere în Tine.”
Eu nu voi folosi fiecare greutate din viața mea ca să primesc afecțiune de la alte cincizeci de persoane, pentru că aceasta înseamnă imaturitate. Eu voi crește și voi ajunge într-un punct în care voi spune: „Doamne, dacă ai permis aceasta, va avea un scop. Și dacă am nevoie de alinare, mi-o vei trimite. Am încredere în Tine că mă călăuzești. Doamne, ajută-mă să învăț ceea ce trebuie să învăț; ajută-mă ca zi de zi să devin tot mai asemănător Ție.”
Noi avem nevoie de o mamă, dar suntem disperați după un Tată, pentru că nu vom ajunge niciodată la maturitate dacă nu intrăm într-o relație individuală cu Dumnezeul Cel Atotputernic, Tatăl nostru. Aceasta este ceea ce ne trebuie mai mult ca orice. Nici grija unei mame, nici grija bisericii, dragostea bisericii, nu va dispărea niciodată, nu o va micșora niciodată, nu va fi lipsită de respect, dar pentru a ajunge la maturitate, avem nevoie de Tatăl nostru.
Dumnezeu să vă binecuvânteze! Vreau să mai citesc odată Matei 17.5. Aceasta este schimbarea la față de pe muntele schimbării la față, când Dumnezeu L-a înfiat pe Isus Hristos.
„Pe când vorbea el încă, iată că i-a acoperit un nor luminos cu umbra lui. Și din nor s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea, de El să ascultați!”
În mesajul Nume hulitoare, din noiembrie, 1962, fratele Branham a spus:
„În timp ce încă vorbea, Dumnezeu l-a făcut să tacă. El a spus: Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea. De El să ascultați!” Vedeți? Dumnezeu S-a pus în fundal, și: „Acesta este Fiul Meu!”
Observați ce a făcut Dumnezeu în Eden când S-a dus să Se odihnească. El S-a pus în fundal, (în umbră), și a dat toată Creația lui Adam și soției lui Adam, și a spus: „Acum, acesta este el! Orice spui tu, Adam…” Și Adam putea vorbi naturii, putea vorbi copacului ca să-l scoată și să-l mute; el putea vorbi. Ce a făcut Dumnezeu? El S-a dus să Se odihnească, pentru că acum avea un fiu pe Pământ.
Știți ce vrea să facă Dumnezeu în Mileniul Său? El vrea să facă același lucru: El vrea să-L aducă pe Hristos la înfiere, vrea să aducă Mireasa la înfiere. De ce o face? Ca să ne poată aduce înapoi și să domnim, să domnim împreună cu Hristos, timp de o mie de ani. Și El, ce va face? El Se va odihni. Se va muta în fundal, și va spune: „Aceștia sunt Ei. Eu i-am pregătit, i-am adus la înfiere, i-am adus la perfecțiune. Ei pot conduce lumea.” Despre aceasta este vorba, prieteni! De aceea sunt toate încercările și necazurile, creșterea noastră și toate lucrurile prin care am trecut. Totul este pentru ca noi să ajungem la acel punct în care El să spună: „Aceștia sunt ai Mei! Aceasta este Familia Mea! Iată-i! Ei vor domni și vor conduce timp de o mie de ani!”
Eu spun: Slavă Domnului! Mulțumesc pentru Înțelepciunea Tatălui nostru! Dumnezeu să ne ajute să facem ca în casele noastre să se reflecte marea Lui dorință pentru o Familie în imaginea minunată a Familiei.
Noi trebuie să ne jucăm rolurile, trebuie să ne facem partea, și trebuie s-o facem cu credință. Dar nu ne putem lipsi de nici un alt rol. Nu o putem lipsi de respect pe mama, nu-L putem lipsi de respect pe Tatăl.
Să cântăm o cântare, în timp ce ne despărțim.
„Tatăl meu știe de ce am nevoie,
În tot prin ceea ce trec.
El știe ce este mai bine pentru mine.
Tatăl meu știe de ce am nevoie.
El are totul sub control.
El a pus acea asigurare,
Adânc în sufletul meu.
El are totul sub control.
Mi-am pus viața în mâna Lui,
Fiecare drum pe care merg,
Știu că este în mâna Lui,
Mi-am pus viața în mâna Lui.” Amin.
Dumnezeu să vă binecuvânteze. Eu vreau să fiu doar sub călăuzirea Tatălui meu.
Știți pentru ce altceva sunt recunoscător? Îi sunt recunoscător pentru un grup de credincioși, care mă iubesc. Sunt recunoscător pentru oamenii care mă îmbrățișează, îmi strâng mâna, mă întreabă: „Ce mai faci?” și creează un mediu de dragoste în orice moment. Sunt recunoscător pentru aceasta.
Nu vreau să mă eschivez, noi avem nevoie de o biserică, dar avem nevoie mai mult de un Tată. Mă bucur atât de mult pentru că în această generație El S-a prezentat pe Sine Însuși în întreaga Lui măsură, astfel încât să putem ajunge la descoperirea deplină a cine suntem, a ceea ce face El în viețile noastre, a ceea ce încearcă să realizeze în noi, ca să nu mai existe confuzie.
Sunt atât de recunoscător pentru fiecare dintre voi și vă iubesc pe toți. Sunteți o încurajare pentru mine; sunteți o sursă atât de mare de iubire, de inspirație și putere! Mesajele voastre text, cărțile voastre poștale, îmi fac un bine foarte mare. Am nevoie de acestea; am nevoie de dragoste și încurajare; dar și voi aveți nevoie de dragoste și încurajare.
Mulțumesc lui Dumnezeu că putem avea o comunitate de credincioși, un Trup de credincioși, pe care să-i hrănim, să-i îngrijim, să-i iubim și să creăm un mediu frumos, un loc în care vrem să ne întoarcem tot timpul. Sunt recunoscător că în această generație putem avea aceasta și putem avea un Tată pe scenă, care să ne îndrume drept la înfiere. Cred că aceasta este cea mai bună generație care a existat vreodată pe Pământ, care are privilegiul imaginii perfecte a lui Dumnezeu, în această generație. Mulțumesc, Doamne!
Să ne rugăm și să mulțumim Domnului.
Doamne, Isuse, Îți mulțumesc, Doamne, pentru bunătatea Ta față de noi, că putem fi vii în această zi, în această oră când începi să Te exprimi în plinătate; nu doar parțial, ci într-o manifestare deplină prin Mireasa Ta și prin Cuvântul Tău, Doamne, pe măsură ce se unesc pentru a face, ce? Pentru a Te reproduce pe Tine pe acest Pământ, Dumnezeule. Ajută-ne să rămânem fideli acestui scop, mai presus de orice; ajută-ne să ne predăm acestui scop. Fie ca noi să ne predăm Lui, Doamne! Fie ca Tu să ne folosești pe fiecare dintre noi, ca să ne aduci la înfiere! Doamne, fie ca Tu să Te ocupi de fiecare dintre noi, personal.
Te rog ca, dacă aici este cineva, care a fost ca Moise, care a avut o mamă bună și l-a învățat Cuvântul pentru timpul lui, i-a spus despre promisiunea ceasului și despre promisiunea Seminței lui Avraam, despre poziția în care se aflau și despre promisiunea din viața lui Moise; ea a fost o mamă bună și și-a făcut treaba, dar, pur și simplu, aceasta nu l-a schimbat pe Moise, pentru că el avea nevoie de altcineva.
Doamne, dacă este cineva aici care se află în aceeași situație, care a auzit predicarea, a auzit Cuvântul, a auzit învățătura, și a fost îngrijit, a fost hrănit și iubit în biserică, Te rog, Doamne, să Te descoperi lor ca un Tată iubitor. Să mergi la ei, Doamne, așa cum ai mers la Moise, în rugul aprins, și fie ca acele persoane să întâlnească Stâlpul de Foc; fie ca ei să Te întâlnească în seara aceasta; să Te întâlnească în casele lor, în camerele lor, de-a lungul drumului. Fie ca Tu să Te prezinți la ei și să-i chemi afară, să vină în acel loc în care Tu vrei să ne aduci în poziția noastră și să ne muți într-o relație cu Tine, care ne va duce la plinătatea înfierii.
Doamne, poate sunt mulți care au avut o mamă care i-a învățat, dar acum au nevoie să audă Glasul Tău. Vorbește-le direct: „Tu ești fiul Meu și Eu te aduc în această poziție. Tu ai auzit despre aceasta, dar Eu Sunt aici ca să te chem în ea.”
Doamne, vrei să-i chemi în seara aceasta? Vrei să-i chemi pe fiii și fiicele Tale în poziția despre care au auzit? Ei au auzit Adevărul. Acesta este Adevărul iar ei sunt cei potriviți, dar au nevoie de Glasul Tatălui să le spună: „Sunt Eu! Tu ești cel ales și te chem în această poziție ca să fii Mireasa Mea în acest timp al sfârșitului.” Vrei să faci această lucrare în copiii Tăi? Te rog, pentru că Te iubim, Doamne, și știm că numai Tu poți face această lucrare.
Ne predăm Ție și Îți mulțumim, Tată, pentru tot ce ai făcut pentru noi.
Pe măsură ce ne conduci, Doamne, fără îndoială, vor fi încercări, teste și lucruri pe care trebuie să le învățăm prin suișuri și coborâșuri, prin bune și rele, dar, Doamne ajută-ne să nu ne plângem, ci ajută-ne să fim recunoscători că avem un Tată care veghează asupra instruirii noastre. Tu veghezi asupra antrenamentului și a învățăturii noastre, Doamne, și Te asiguri că nu suntem încercați niciodată mai mult decât putem îndura. Tu Te asiguri, Doamne, că ne-ai oferit tot ce avem nevoie. Ți-ai dat Cuvântul la timpul potrivit; Ți-ai dat Duhul ca să ne ajute să trecem prin toate, și fie, Doamne, ca să învățăm să avem încredere în Tine, în această călătorie, pentru că Tu ai un scop bine definit pentru noi.
Te iubim, Doamne, și ne bucurăm că putem să Te numim „Tată!” Ce binecuvântare mai mare ne poate fi dată decât să fim numiți „fii ai lui Dumnezeu”!
Oh, Doamne, cât de mult Te iubim în acest ceas! Binecuvântează-Ți copiii în timp ce plecăm de aici, și fie ca noi să reflectăm acest Cuvânt al Vieții în viețile noastre, în casele noastre și în persoanele noastre.
Te iubim, Doamne! Fie ca noi, ca biserică, să fim în poziția corectă. Ține-ne în această poziție, și fie ca noi să nu luptăm niciodată cu Tine pentru poziția Ta.
Te iubim, Doamne! Noi Îți cerem aceste lucruri, și fie ca ele să fie o realitate pentru noi, și să se manifeste în noi toți, căci Te rugăm aceasta, în Numele lui Isus Hristos. Amin.
-AMIN-