NUMĂRĂTOAREA INVERSĂ

Bakersfield – California

Am întârziat deja, dar nu voi vorbi decât câteva minute, deoarece vreau să avem un rând de rugăciune în care îi vom chema pe cei care au numere de ordine ca să ne rugăm pentru ei. Aceasta este promisiunea noastră, iar acum stăm în picioare, în semn de respect faţă de Cuvânt, în timp ce voi citi câteva versete din Scriptură şi voi cere Domnului călăuzirea Sa pentru textul meu.

Să deschidem la Evrei capitolul 11.1-3. Dacă vreţi, mă puteţi urmări în timp ce voi citi:

„Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.

Pentru că prin aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie. Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd.”

Să ne rugăm.

Doamne, binecuvântează Cuvântul Tău şi sfinţeşte vasul pe care-l vei folosi pentru a-L  aduce. Fă ca el să fie dus împreună cu Cuvântul, ca să aducă viaţa şi să facă acest Cuvânt viu în faţa noastră, căci Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin. Puteţi să vă aşezaţi.

Vă rog să-mi acordaţi toată atenţia voastră în jur de 20 de minute, fiindcă am un mesaj scurt pe care aş vrea să-l intitulez „Numărătoarea inversă”.

Cunoaşteţi toate lucrurile pe care le-aţi auzit din Scriptură? Noi ştim care sunt ele şi ştim că au fost făcute din lucruri care nu erau, pentru că Cel ce a vorbit era Cuvântul lui Dumnezeu. El a exprimat Cuvântul şi astfel toate lucrurile au venit la existenţă.

Lumea în care suntem noi astăzi, scaunele pe care stăm, podeaua, praful, copacii, nu sunt decât Cuvântul exprimat al lui Dumnezeu. El L-a pronunţat şi Cuvântul a venit la suprafaţă, S-a descoperit. „Să fie…” şi a fost. „Să fie…” şi aşa a fost. Vedeţi, aşa a fost creată natura.

Natura este Biblia mea. Aşa cum ştiţi cu toţii, eu am mărturisit în adunarea mea că sunt aproape analfabet, pentru că abia ştiu să citesc. Am doar şapte clase, dar am avut parte de multe experienţe, de aceea în predicile mele mă inspir din natură pentru ca voi să puteţi înţelege ce vreau să spun. Eu nu folosesc cuvinte elevate, ca intelectualii, ca oamenii cu multă şcoală, pentru că noi nu avem nimic de-a face cu educaţia şi sursa mea de inspiraţie este natura.

Odată am citit în Biblie că natura este locul în care se retrăgeau prorocii din Vechiul Testament. Cel mai mare dintre proroci a fost Ioan, iar noi ştim că atunci când avea doar 9 ani, a fost dus de Duhul în pustie deoarece trebuia pregătit să-L prezinte pe Mesia. Tatăl lui era preot şi ar fi fost normal să calce pe urmele lui, dar slujba pe care urma s-o îndeplinească Ioan era mult prea mare  ca să procedeze după gândurile cuiva. El trebuia să primească mesajul lui Dumnezeu. Astfel, la vârsta de 30 de ani, Ioan a venit din pustie, fără şcoală dar cu o inimă plină de zel, cu o deosebire din partea lui Dumnezeu şi cu viziuni, deoarece era cel care urma să anunţe venirea lui Mesia. El ştia şi era atât de încredinţat de aceasta, încât a spus: „În mijlocul vostru stă Unul pe care voi nu-L cunoaşteţi.” (Ioan 1.26). Gândiţi-vă la aceasta. „Chiar aici, în mijlocul vostru, este Unul pe care nu-L cunoaşteţi. Eu nu sunt vrednic să-I dezleg încălţămintea, dar El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.” Acela îşi are lopata în mână.”  (Matei 3.11-12).

Observaţi cum era felul lui de vorbire? Ioan a vorbit şi cu fariseii, când aceştia au venit la el. Îi cunoştea, pentru că era proroc, şi ştia ce este în inima lor, de aceea le-a zis: „O, generaţie de vipere! Pui de năpârci.”

Poate cineva ar fi putut zice: „Tu vorbeşti aşa? Păi,   s-o spună altul nu tu care nu ştii nici să foloseşti gramatica aşa cum o fac învăţaţii aceştia! Tu eşti un neînsemnat, un nemulţumit!” sau l-ar fi numit oricum. Ei ar fi putut să folosească şi alte cuvinte la adresa lui, dar vedeţi voi inspiraţia lui? El ştia că şarpele este şiret  şi se târăşte pe jos, aşa că a spus: „O, generaţie de şerpi, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: „Noi aparţinem aici sau dincolo!” căci vă spun că Dumnezeu poate să ridice copii ai lui Avraam din pietrele acestea! (pe care le văzuse în pustiu). Şi a mai spus: „Iată că securea a fost înfiptă la rădăcina pomilor…orice pom (din pădure) care nu aduce roadă bună este tăiat şi aruncat în foc.”

Vedeţi, el se inspira din natură. Dacă aţi privi cu mai multă atenţie natura, nu v-aţi mai îndepărta de Cuvânt, pentru că Dumnezeu este prezent în natură.

Cred că ultima dată când am fost în vest, am vorbit despre cele patru căi prin care poţi să-L vezi pe Dumnezeu:

• Dumnezeu în Fiul Său;
• Dumnezeu în Cuvântul Său;
• Dumnezeu în poporul Său;
• Dumnezeu în natură.

Dacă aţi observat, orice lucru pe care l-a făcut Dumnezeu în natură este un tip, o umbră a lucrurilor duhovniceşti, pentru că ele au fost făcute din lucruri care nu se văd. Acesta era Cuvântul.

Să luăm un exemplu. Cu câteva luni în urmă, un vechi prieten m-a chemat să predic la o înmormântare. Mulţi dintre voi aţi citit povestea vieţii mele şi vă amintiţi că în copilărie am avut un prieten pe care l-am rugat să-mi dea haina lui când aceasta se va uza şi va primi alta.  Dar el mi-a păstrat doar un crac de la pantaloni. Vă mai amintiţi din carte? Iar eu i-am purtat aşa cum erau.

Ei bine, mama lui Llyod Ford, căci despre el este vorba, a murit de curând. Femeia avea aproape 85 de ani şi pentru că Llyod nu era căsătorit stătea cu ea.

Într-o zi el a venit la mine şi mi-a zis:

„Bill…” (îmi spunea aşa pentru că eram prieteni vechi, iar eu îi ziceam „Llyod”).

„Ce doreşti, frate Llyod?”

„Vrei să predici la înmormântarea mamei mele?”

„Desigur, doar a fost ca o mamă pentru mine şi de multe ori mi-a pregătit o mâncare atât de bună.”

„Aş vrea să-ţi spun ultimele ei cuvinte, frate  Branham.”

„De ce vrei să mi le spui mie, frate Llyod?”

„Aş vrea să faci un singur lucru: să-i asiguri pe oameni şi pe noi cu privire la învierea ei.”

Astfel, am luat un text din cartea lui Iov, când el a privit natura.

Şi mama mea a murit cu vreo doi ani în urmă. Sora mea mai mică a fost mântuită doar cu puţin timp înainte de aceasta şi m-a chemat acolo când a ştiut că mama va trece.

Ea mi-a zis: „Ce pot face, Bill?”

„Nu pot sta aici s-o privesc pe mama cum trece…” (Ea a fost cea mai dulce fiinţă din lume pe care am întâlnit-o vreodată).

„Cum poţi vorbi astfel despre mama ta?” m-a întrebat ea. „Oh”, am spus eu, „ea este gata să plece din viaţa aceasta…”

Apoi i-am zis mamei: „Mamă, Isus înseamnă ceva pentru tine?” Dacă ar fi putut vorbi, mi-ar fi spus: „Da”, însă pentru că nu mai vorbea, i-am zis: „Zâmbeşte, dacă răspunsul este „Da!”. Ea era atât de slăbită încât nu mai putea nici să zâmbească, nici să vorbească…

În timp ce o ţineam în braţe, i-am zis: „Mamă, tu vei muri… Dacă Isus Hristos este Acelaşi pentru tine şi tot atât de dulce, ai primit Duhul Sfânt. Eu sunt fiul tău, predicatorul. Acum, în timp ce vei muri, înseamnă Isus ceva pentru tine? Nu poţi să vorbeşti, dar dacă da…” Nu putea nici să vorbească, nici să se mişte, aşa că i-am zis: „Nu poţi vorbi, dar ochii poţi să-i mişti repede…”

Şi ea a început să-şi mişte ochii repede, în timp ce sudoarea îi curgea pe faţă. Nu mai putea vorbi, dar în privirile ei se putea vedea prezenţa lui Isus Hristos. După câteva minute, prin cameră a trecut o adiere de vânt şi mama mea a plecat cu el ca să-L întâlnească pe Dumnezeu.

Când această femeie a murit, am întrebat-o: „Nădăjduieşti în înviere?”

Eu am avut privilegiul de a vorbi fiecărei naţiuni de sub soare. Am văzut tot felul de dumnezei şi tot felul de religii, dar dintre toate, una singură este adevărată: creştinismul. Una singură. Chiar şi natura vorbeşte despre creştinism – Dumnezeu Creatorul.

Priviţi: există viaţă, moarte, îngropare şi înviere. Înviere! Voi nu puteţi merge în natură fără să vedeţi lucrul acesta. Priviţi frunzele când apar primăvara. Priviţi cum cele tinere iau locul celor bătrâne şi cum, la rândul lor, ajung la maturitate şi apoi îmbătrânesc. Venele frunzei conţin viaţa, dar nu după multă vreme vine frigul şi frunzele cad. Ce se întâmplă? Viaţa, seva este în copac, dar toamna coboară în rădăcină. Dacă nu ar fi aşa, gerul iernii l-ar ucide. Ea nu poate sta acolo sus, ci trebuie să cadă şi să fie îngropată, dar primăvara vine din nou în sus printr-o frunză tânără. Aceasta dovedeşte că există viaţă, moarte, îngropare şi înviere. Totul este o umbră, iar noi nu putem scăpa de aceasta.

Priviţi: când soarele răsare dimineaţa, este ca un copilaş care e purtat în braţe de mama sa. Este slab, fără vlagă şi nu are putere. Apoi, pe la ora 8.00 începe să meargă la şcoală, iar pe la ora 11.00 este la facultate. Atunci este în toată puterea: între 12.00 şi 14.00. După ora 14.00 începe să devină slab, ca un om bătrân, şi coboară spre asfinţit. Dar este acesta sfârşitul lui? Nicidecum, pentru că în dimineaţa următoare vine din nou pentru a mărturisi că dincolo de moarte există o înviere şi o viaţă.  Totul mărturiseşte aceasta. Natura mărturiseşte; Cuvântul mărturiseşte şi El la fel face Duhul Sfânt care este în inima noastră.  Ceva din noi ne cheamă afară, pentru că există o înviere a morţilor.

Oricine slujeşte scopului lui Dumnezeu se va ridica în înviere. Dar nimeni nu se poate ridica dacă nu slujeşte scopului Său.

Dacă o floare trăieşte, dar nu germinează, nu va învia din nou. Orice lucru care nu foloseşte planului lui Dumnezeu, nu va avea parte de înviere. Voi nu puteţi ţine o sămânţă în pământ pentru că ea va răsări şi va mărturisi despre înviere. Noi ştim că toate lucrurile acestea sunt corecte şi ne vorbesc ca să ne încurajeze. Oriunde veţi privi, în fiecare zi Îl veţi vedea pe Dumnezeu.

Există un trup natural, dar există şi un trup duhovnicesc al omului.

Există o mireasă naturală. Eu am avut ocazia să căsătoresc multe cupluri frumoase de tineri şi m-am purtat cu ei ca şi cum aş fi fost puţin superstiţios: i-am privit ca şi cum aş privi spre est sau spre vest, apoi m-am gândit la inimile lor care bat ca una singură.

Hristos şi Mireasa. Există o mireasă naturală care mărturiseşte că există şi o mireasă spirituală. Vedeţi? Toate lucrurile naturale le simbolizează pe cele spirituale. Fiecare lucru îl umbreşte pe celălalt, dovedind existenţa Lui.

Voi ziceţi: „Cum este posibil aşa ceva?” Viaţa naturală este aceea care scoate în evidenţă o altă viaţă, viaţa spirituală, care vă duce într-o stare mai bună decât viaţa naturală.

Frunzele îmbătrânesc şi mor, dar anul viitor se întorc la viaţă, prin înviere, într-o stare mai bună decât atunci când au coborât în pământ. Vedeţi, toate lucrurile mărturisesc despre această Viaţă.

Să luăm acum ca exemplu una din realizările omului pe acest pământ. Aş vrea să fiţi atenţi.

Toate realizările omului pe pământ sunt un simbol al lucrurilor spirituale pe care le-a făcut Dumnezeu prin Biserica Sa. Toate lucrurile naturale sunt un tip spre cele spirituale.

Poate ziceţi: „Cum este posibil?” Să luăm doar un exemplu: mijloacele de transport. La început transportul se făcea cu caii. Următorul pas a fost automobilul, după care ştiinţa ne-a construit avionul. Vedeţi, prima dată a fost puterea unui cal. Maşina are cam zece cai putere. Înţelegeţi? După cal a urmat maşina şi apoi avionul, aceste realizări fiind din ce în ce mai mari.

Acestea sunt realizările ştiinţei, ele fiind o umbră a lucrurilor spirituale ale lui Dumnezeu care se înfăptuiesc prin Duhul Sfânt şi care au fost făgăduite în Cuvântul Său.

Prin cunoştinţă, omul firesc priveşte înapoi la realizările Lui. Aceasta este ştiinţa. Ei privesc la creaţia lui Dumnezeu de la început. Astfel, cercetătorii merg şi caută bucăţi de rocă, fosile şi alte elemente pe care le pun laolaltă. Vedeţi, prin realizările lor ei iau ceea ce a creat Dumnezeu, pervertind totul de la starea originală, pentru a-şi îmbunătăţi situaţia economică şi nivelul propriu de viaţă.

Acestea sunt realizările naturale ale omului, dar Dumnezeu merge înainte, nu înapoi, prin creaturile spirituale. Credincioşii privesc înainte, în Cuvânt, şi cred promisiunile care arată lucrurile care nu au venit încă la suprafaţă dar au fost făgăduite de Dumnezeu, şi le văd cum vin la împlinire.

Asemenea omului de ştiinţă care lucrează într-un laborator unde face tot felul de cercetări ca să ajute omul folosind lucrurile din creaţie, omul duhovnicesc priveşte înainte, la ceea ce a făgăduit Dumnezeu şi nu a fost creat niciodată. Omul firesc priveşte în urmă, dar omul duhovnicesc priveşte numai înainte.

Aşa se întâmplă şi în biserică. Membrii fireşti privesc în urmă, la ceea ce au făcut Finney, Sankey, Knox, Calvin, etc. Acele lucruri au fost bune, dar au avut timpul lor. Noi trebuie să privim înainte, spre ceea ce este făgăduit; spre lucrurile măreţe şi înalte promise de Dumnezeu.

Ştiinţa merge înapoi ca să scoată la suprafaţă lucrurile vechi, dar noi mergem înainte, în Cuvântul lui Dumnezeu, ca să vedem ceea ce a făcut El.

Vedeţi, unii merg înainte, iar alţii merg înapoi; unii îi simbolizează pe ceilalţi.

Prin maşină şi prin avion, ştiinţa de astăzi poate să realizeze mai mulţi cai putere, dar Dumnezeu a făcut la fel, pentru că aceste lucruri sunt o umbră a lucrurilor spirituale.

Haideţi să le privim. Puterea din zilele lui Luther era puterea calului. Dumnezeu l-a luat pe Luther în mâna Sa, sub controlul Său, l-a scos afară dintr-un mare sistem sau organizaţie şi i-a îngăduit să vadă că „cel neprihănit va trăi prin credinţă” . Apoi, când a fost în stare să realizeze această neprihănire şi a predicat-o, Biserica a venit la Viaţă. După aceea însă, ei au început să meargă înapoi, sub puterea calului, ceea ce i-a dus aproape de moarte. Înţelegeţi? El a adus neprihănirea şi prin ea Biserica a primit Viaţa, prin credinţa în Isus Hristos.

Voi spuneţi: „Eu cred ce spune biserica!” „Eu cred asta…” Viaţa înseamnă a crede în El: neprihănirea se primeşte prin credinţa în El, iar Martin Luther a predicat exact lucrul acesta. Timpul acela îl comparăm cu timpul calului cu trăsura lui.

Apoi Dumnezeu a avut un alt bărbat în Anglia: pe John Wesley prin care biserica a fost adusă la sfinţire. Prin lucrarea sfinţirii El a ridicat Biserica în picioare ca să poată merge. Vedeţi? Fiecare reformator a venit la sfârşitul epocii lui. Astfel, Wesley a venit la sfârşitul epocii, chiar înaintea penticostalilor.

După cum vedem, prin sfinţire Biserica a primit mai multă putere ca să poată ieşi din lucrurile lumii. Cuvântul „sfinţit” înseamnă „pregătit şi pus deoparte pentru lucrarea lui Dumnezeu”. Partea tristă este că ei au pierdut această putere.

Luther a adus Lumina din timpul calului şi trăsurii. Wesley a primit această Lumină ca o bază pe care să poată sta sfinţirea: separarea de lucrurile lumii. De aici au mai ieşit câteva ramuri: sfinţii pelerini, nazarinenii,  dar ei au rămas pe loc în timp ce Stâlpul de Foc S-a dus mai departe. Acesta a fost timpul automobilului.

Apoi, pe Azusa Street din California, s-a revărsat puterea cincizecimii şi oamenii au fost ridicaţi în aer prin puterea supranaturală, vorbind în limbi necunoscute şi făcând lucruri deosebite, necunoscute până atunci bisericii. Ce era aceasta? Epoca avionului. Imediat după revărsarea puterii, omul a construit avionul cu care putea să zboare. Prin avion, Dumnezeu a arătat că Biserica Sa a fost ridicată. El s-a folosit de lucrurile naturale ca să arate ce se întâmplă pe plan spiritual, pentru că întotdeauna ele urmează una după alta.

Este ca şi cu magii care au urmărit timp de doi ani steaua care i-a dus la Hristos.

Acum fiţi atenţi! Toate aceste lucruri sunt realizate cu scopul de a simboliza ceea ce face Dumnezeu. El a lucrat întotdeauna în felul acesta. De altfel, Biblia ne spune despre semnele care vor fi în cer şi despre lucrurile care se vor întâmpla chiar înainte de venirea lui Hristos, toate fiind un semnal pentru noi, deoarece prin ştiinţă vedem cum Şi-a înfăptuit Dumnezeu lucrarea cu Biserica Sa.

Călăreşte cineva într-un avion? El nu mai vrea calul sau căruţa decât dacă doreşte să facă eventual o glumă. Dar ştiţi ce putere are un avion? Mai mare decât toţi caii adunaţi laolaltă.

Când John Wesley a primit sfinţirea, care era o treaptă mai înaltă decât neprihănirea, n-a condamnat neprihănirea ci i-a adăugat doar mai multă putere. Vedeţi? Apoi, când penticostalii au primit botezul Duhului Sfânt şi reaşezarea darurilor, ei nu au negat niciodată neprihănirea şi sfinţirea ci le-au adăugat mai multă putere care i-a ridicat şi mai sus.

Toate lucrurile naturale simbolizează ridicarea lor. Când vom avea timp, vom insista mai mult asupra acestor lucruri.

Deci El S-a ridicat tot mai sus. Dacă ştiinţa a realizat ceva privind înapoi, Dumnezeu realizează totul privind numai înainte, spre Împărăţie.

Noi ştim că de la Azusa Street încoace, „avioanele”     s-au lansat într-o mare trezire, străbătând lumea, necunoscutul, locurile cereşti, vorbind în limbi necunoscute şi posedând daruri necunoscute lumii, acesta fiind motivul pentru care lumea i-a numit „fanatici”.

Dumnezeu a luat un grup de oameni în mâna Sa. Da, El a luat un negru cu privirea încrucişată, care nu ştia nimic altceva decât să creadă că ceea ce a spus Dumnezeu este Adevărul. Aşa este corect.

Vedeţi, în timp ce ştiinţa găseşte o mulţime de sensuri, prin înţelepciune şi cunoştinţă, şi-l aduce pe om înapoi ca să caute aceste lucruri, Dumnezeu a pus în om Ceva din El, ca să-l poată folosi. Astfel, unul merge pe o cale, iar celălalt pe alta; unul merge în sus, iar celălalt în jos.

Biserica a părăsit înţelepciunea omenească atunci când penticostalii au „decolat” cu vorbiri în limbi şi cu marele dar al vindecării. Da, ei vindecau bolnavii şi făceau lucruri mari. Nu este nici o îndoială cu privire la aceasta pentru că există o mulţime de dovezi. Ei au părăsit bisericile intelectuale care umblă doar pe pământ, fără să le pese că acestea spuneau: „Voi nu puteţi…” şi au mers înainte.

Cei fireşti sunt ca un copilaş închis într-o închisoare, la care vine cineva în vizită şi-i spune: „O, ei nu pot să te închidă pentru asta…” iar el întreabă: „Chiar nu pot?” deşi este deja închis. Bazându-se pe această gândire, ei spun: „Duhul Sfânt a fost promis pentru o altă epocă!” dar acesta este numai gândul lor, nu adevărul.

Vedeţi, noi „zburăm deja în cer” de aproximativ 40-50 de ani şi vedem lucruri despre care oamenii intelectuali nu ştiu nimic, singurul lucru pe care-l pot face fiind să facă glume pe seama noastră.

Este ca şi cu viţeluşul grăsuţ care a ieşit dintr-un staul şi a început să zburde. El avea un stăpân harnic, care-l îngrijea foarte bine. În vecini era un fermier mai bătrân şi mai leneş care avea un viţel de aceeaşi vârstă cu acesta. Dar micuţul acela nu a fost vitaminizat, ca al vecinului, ci a mâncat numai buruieni. Când a ieşit afară, el era atât de slab încât abia putea să meargă iar vântul ar fi putut să-l dezechilibreze şi să-l răstoarne în orice clipă. El a privit spre viţelul tânăr şi grăsuţ şi a văzut cum zburda şi se bucura. Îl urmărea prin crăpăturile gardului şi zicea: „Ce fanatism!” dar viţelul din vecini era plin de vitamine, aşa că putea să sară peste tot fără nici o problemă.

Vedeţi, când un om este umplut cu Duhul Sfânt, în el este Ceva; e plin de „vitaminele” lui Dumnezeu care-l fac să Îl slăvească pe Domnul, să strige şi să se comporte ciudat pentru cei din jur. De ce face aceasta? Pentru că este în ceruri, navighează prin locurile cereşti în Hristos Isus.

Ei i-au părăsit pe cei legaţi de pământ, cu calul şi automobilul lor, şi au plecat în văzduh. Da, domnule. Practic, ei au fost scoşi de acolo aşa că vindecau bolnavii, vorbeau în limbi şi făceau multe alte lucruri.

Dar daţi-mi voie să vă spun ceva, prieteni. A venit timpul astronauţilor! Noi am mers mai departe, mai sus decât în timpul avionului; am intrat în epoca rachetei. Ce este aceasta? Noi am intrat în epoca spirituală a astronauţilor. Vedeţi, lucrarea a mers mai sus. Este acelaşi Duh, dar avem mai multă putere, credem mai mult şi suntem mai aproape de Hristos, pentru că nu calul cu căruţa, nu automobilul şi nu avionul, ci racheta este aceea care este deasupra tuturor şi părăseşte Pământul.

Biblia numeşte epoca aceasta epoca vulturului, iar noi ştim că Dumnezeu îi numeşte pe prorocii Săi vulturi. Când am citit în Maleahi 4, am aflat care este făgăduinţa lui Dumnezeu pentru zilele din urmă. El îşi aseamănă prorocii cu vulturii; îi numeşte vulturi, El însuşi fiind numit Vulturul cel mare, Iahveh. El este în stare să-Şi pregătească o Mireasă şi o face în aceste zile din urmă, printr-o slujbă profetică… aşa cum bărbatul şi soţia lui devin una.

Când Iahveh îşi aduce poporul la statura plinătăţii ca să fie asemenea Lui, va trăi în poporul Său; vor fi una.  Prin aceasta, El împlineşte ce spun Scripturile, ca de exemplu, Ioan 14.12: „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu…” De asemenea se împlineşte ceea ce a spus în privinţa evenimentelor: „Când va veni Fiul omului, va fi ca în zilele Sodomei…”

Acum este epoca rachetei. Astronautul vede lucruri pe care călăreţul, automobilistul, aviatorul sau alţii nu le pot vedea, deoarece el merge mai sus. Avionul zboară mai jos. Uneori, el prinde goluri de aer şi are căderi sau se loveşte de nori, dar astronautul iese din norii crezurilor, ai denominaţiunilor şi merge sus, în ceruri, departe de toate lucrurile acestei lumi.

Noi trăim în epoca astronauţilor. Şi aşa cum Dumnezeu a mărturisit prin lucrurile naturale, acum mărturiseşte prin cele spirituale. Astfel, dacă oamenii au realizat o rachetă, El a realizat ceea ce a făgăduit  pentru zilele din urmă, şi anume: împlinirea făgăduinţei din Maleahi 4. Singurul lucru pe care trebuie să-l facă El, este să ia pe cineva în mâna Sa, pe cineva care poate renunţa la avioane, automobile şi cai. Dacă priviţi în urmă veţi vedea ce a fost, dar ca să vă puteţi ridica aveţi nevoie de mai multă putere. Ca să ajungeţi în prezenţa lui Dumnezeu trebuie să vă ridicaţi acolo unde toate lucrurile sunt posibile, iar acum, noi putem vedea cum se realizează aceasta.

Cu astronauţii spirituali este la fel ca şi cu cei naturali. Astronauţii naturali merg pe alte planete, în timp ce avioanele nu pot să se ridice atât de sus pentru ca s-ar dezintegra. Ele sunt deranjate de nori şi de alte lucruri, de aceea cea mai mare realizare a omului este racheta. Dar pentru a realiza această rachetă, cu care să iasă în spaţiul cosmic, omul a avut nevoie de mai multă putere.

Avioanele au rămas mai jos. Ele se defectează şi se prăbuşesc pe pământ, dar racheta nu poate fi aruncată pe pământ deoarece îl părăseşte.

Aşa sunt şi „astronauţii” lui Dumnezeu. Ei se ridică deasupra crezurilor, a denominaţiunilor şi a tuturor celor ce spun: „Asta nu-i aşa…” deoarece au o Călăuză: pe Duhul Sfânt. Cuvântul le spune ce să facă şi ei merg mai departe.

Cum a construit ştiinţa racheta? Ei au luat toată puterea pe care au obţinut-o şi au înmagazinat-o într-o navă cu ajutorul căreia se înalţă tot mai sus ieşind din atmosferă. Eu nu ştiu cum se numesc materialele pe care le folosesc ei, pentru că nu sunt un specialist, dar ştiu că rezistă şi merg sus, tot mai sus. Ei păstrează tot ce au în dotare până când ies deasupra oricărui motiv.

Tot aşa fac şi astronauţii lui Dumnezeu. Ei se ridică deasupra oricăror crezuri bisericeşti, departe de orice legături, de toţi cei ce spun: „Zilele minunilor au trecut! Nu mai există aşa ceva!”

Cum recunoaşte astronautul ceea ce vede? El pleacă cu o hartă, cu ceea ce a fost schiţat pe pământ.

Acelaşi lucru se întâmplă şi cu omul care stă şi citeşte Cuvântul lui Dumnezeu ca să vadă ce este făgăduit, căci Isus a spus: „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică… Ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5.39). Cu toate acestea, cei ce au trăit în timpul Lui, nu au putut vedea cine este El, pentru că erau legaţi de pământ. Ce vede preoţimea?

Astronautul vede lucruri care pentru aviator, automobilist sau pentru cei ce umblă pe jos sunt total necunoscute.

Aşa este şi cu astronautul spiritual. El merge dincolo de nori, afară din orice crez şi din orice îndoială şi iese în spaţiul extraterestru, iese afară din necunoştinţă, acolo unde nu se mai aud vorbindu-se flecării ca acestea: „Bine, dar tu nu poţi face aceasta… Tu nu poţi face aceea…” El nu mai ia seama la aceste lucruri; este astronaut şi merge deasupra tuturor acestor nori. Pentru el nu mai contează nimic, deoarece merge dincolo de orice furtună.

Vedeţi, aceasta este calea; aceasta este credinţa unui „astronaut” adevărat de astăzi.

Poate cineva zice: „Bine, dar doctorul mi-a spus aşa şi aşa…” Acest lucru poate fi adevărat, dar nu pentru un „astronaut”. El nu mai crede asta.

Dacă făgăduinţa vindecării este scrisă în Biblie, el o are deja în inima lui pentru că posedă Ceva ce-l propulsează drept în sus. Asta-i tot. El merge în ceruri pentru că trăim în epoca astronauţilor. Da, domnule, în ceruri, acolo unde „toate lucrurile sunt posibile celui ce crede”. El are un Ghid: Cuvântul lui Dumnezeu, care îi spune cum trebuie să meargă. Da, acest Ghid este Cuvântul lui Dumnezeu.

Astronautul natural are ceva care-l dirijează când merge în spaţiu; are ceva care-l coordonează de pe pământ: turnul de control. Acest turn de control îl conduce peste tot, spunându-i unde se află şi ce trebuie să facă.

Dar şi „astronautul” spiritual are un Turn de control, o putere care-l conduce. El nu este însă aici, pe pământ, ca şi turnul omenesc, ci se află sus. Acest Turn de control este Duhul Sfânt care locuieşte în el şi-l controlează tot timpul: Turnul de control al Duhului Sfânt. Astfel, „astronautul” este sub control, fiind condus prin Cuvânt. El nu este condus   într-un grup de fanatici, nici ca să facă sărituri lipsite de sens; nicidecum, ci este condus prin: „Aşa vorbeşte Domnul” care se împlineşte.  Da, el este tot timpul sub control pentru că-L are ca Turn de control pe Duhul Sfânt. Programul lui este Cuvântul, fiind aşezat chiar în El, în timp ce Duhul Sfânt îl îmbracă cu putere ca să meargă mai departe spre a ajunge la statura la care vrea Dumnezeu să-şi aducă poporul pentru a putea împlini ceea ce a făgăduit.

Isus a vindecat bolnavii pentru că aşa era făgăduit. El a împlinit Scriptura; i-a vindecat fiindcă scria că va face acest lucru.

Prieteni, El n-ar fi arătat toate aceste semne astăzi şi n-ar fi avut o slujbă profetică dacă n-ar fi făgăduit acest lucru, dar o face ca să-şi împlinească promisiunea.

Frate şi soră, bărbaţi şi femei, nu puteţi vedea aceasta? Nu vedeţi umbra lucrurilor spirituale în lucrurile naturale? Toate aceste realizări mari ale ştiinţei au dus lumea într-o epocă de vârf, dar ei se ruinează. Ceasul ştiinţei indică faptul că mai sunt trei minute până la miezul nopţii, ceea ce înseamnă că ajung la sfârşit. Un astronaut poate ieşi în spaţiu cu puterea atomică şi să spună: „Vă predaţi sau vă distrugem?” Trei minute până la miezul nopţii.

Ei au făcut numai ceea ce a îngăduit Dumnezeu, dar vedeţi, tot ce pot face este să pervertească. În loc să caute viaţa, ei caută tot timpul să găsească ceva prin care să poată ucide; ceva prin care să învingă pe altcineva, prin care să subjuge o altă naţiune.

Dar priveşte, omule! Cheamă-l pe fratele tău şi încearcă să-l conduci Acasă, acolo unde nu va muri niciodată. Vedeţi, unul este în Viaţă, iar celălalt este în moarte. Cei ce sunt în Viaţă reprezintă Viaţa. Frunzele cad şi mor, dar ele vin din nou la viaţă pentru că au avut-o mai dinainte.

Realizările ştiinţei indică exact cât este ceasul: mai sunt trei minute până la miezul nopţii.

Oh, marele ceas al lui Dumnezeu indică clar că „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci”. Noi am ajuns aici. „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi…” căci „Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci.” Când ceasul ştiinţei spune că mai sunt trei minute până la distrugere, Ceasul lui Dumnezeu spune că „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” El este pe pământ prin puterea Duhului Sfânt, ca să facă viu acest Cuvânt vorbit pentru Biserică, pregătindu-şi astfel „astronauţii” şi punându-le la dispoziţie tot „Carburantul” de care au nevoie.

Nu demult astronauţii au intrat în marea rachetă, având ca ţintă Luna, apoi a început numărătoarea inversă. Ei au înzestrat această rachetă cu putere atomică să poată ieşi cu ea în spaţiu pentru a lua probe de pe Lună şi să le aducă pe pământ. Vedeţi, după ce intră în marea rachetă, astronauţii aşteaptă numărătoarea inversă.

„Astronauţii” spirituali intră şi ei în Hristos şi aşteaptă numărătoarea „inversă” a Cuvântului. Amin. Voi, luteranii, baptiştii şi prezbiterienii, ar trebui să strigaţi acum. Priviţi numărătoarea inversă a Cuvântului! Oh, numărătoarea inversă a Cuvântului! Dar „astronauţii” Lui sunt trimişi în ceruri, nu pe Lună. Ei vor trece atât de repede pe lângă Lună că nici nu o vor observa. Da, domnule! Ei aşteaptă numărătoarea inversă pentru că aşa trebuie.

Dar unde se află ei?  Sunt ascunşi în Hristos, în harul de răpire şi nu mai fac nimic de la sine.  Hristos îi ia pe cei fără şcoală, lucrurile nebune ale lumii; îi ia pe „astronauţii” Săi şi îi îmbracă cu Duhul Sfânt ca să poată pleca.  Lumea aceasta va rămâne singură pentru că ei vor fi luaţi. Aşa este corect.

Acum observaţi. Oamenii naturali au început să numere invers: 10, 9, 8, 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1, 0. Vedeţi? Ei numără invers. Încep cu „10”, care este un număr rău. Vă mai amintiţi că Israelul a avut 10 triburi şi că toţi erau fireşti? De aceea Dumnezeu a trebuit să-i ia pe cei doi fii ai lui Iosif, pe Efraim şi pe Manase, copiii prorocului şi să-i binecuvânteze. Când a făcut lucrul acesta, Dumnezeu a încrucişat mâinile lui Israel, iar Iosif a strigat: „Nu aşa, tată! Tu ţi-ai încrucişat mâinile.” El şi-a pus mâna dreaptă pe capul lui Efraim, deşi ar fi trebuit s-o pună pe Manase. Şi Israel a răspuns: „Dumnezeu mi-a încrucişat mâinile.” El a luat mâna de pe cel mai mare, Legea, şi a pus-o peste cel mai tânăr, Hristos, dând dreptul de întâi născut la cel mai tânăr dintre fii. Amin.

Oh, dragii mei! Este atât de minunat! O, dacă am avea timp să intrăm în tema aceasta! Poate o vom face cu altă ocazie. Bine.

Deci „10” este un număr rău, dar oamenii îşi încep întotdeauna numărătoarea inversă cu el: 10, 9, 8, 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1, 0.

Ce face Dumnezeu? Începe cu numărul Lui, cu „7”. Acesta este numărul lui Dumnezeu. Priviţi-l: este „7”. Oh, şi el numără înainte, începând cu numărul „1”, prima epocă a Bisericii. Acesta este simbolul Lui pe pământ, căci există şapte epoci ale Bisericii.

El a făcut lumea în şase zile, iar în ziua a şaptea s-a odihnit. Acesta este ultimul număr al creaţiei: „7”, ziua în care Dumnezeu S-a odihnit. Observaţi, El numără înainte, nu invers; merge numai înainte.

A început cu prima epocă a Bisericii, în anul 33 d. Hr. De aici şi-a început Dumnezeu numărătoarea şi a numărat epocile Bisericii Lui.

Biserica s-a născut în ziua de rusalii. Şi cum a început El să numere? A început să numere epocile Bisericii, prima fiind Efes:

• numărul 1:  Efes;
• numărul 2:  Smirna;
• numărul 3:  Pergam;
• numărul 4:  Tiatira;
• numărul 5:  Sardes;
• numărul 6:  Filadelfia;
• numărul 7:  Laodicea.

Prieteni, timpul este mai târziu decât credeţi! Numărătoarea s-a sfârşit, iar următorul număr este „0”: „Decolarea!”. Da, totul este pregătit pentru că numărătoarea s-a terminat.

În dimineaţa când astronautul nostru, John Glenn, a intrat în nava cosmică, pentru decolare, naţiunea a păstrat un moment de reculegere deoarece nu ştiau dacă se va mai întoarce. Dar el a intrat în rachetă şi a plecat. Atunci toţi au strigat şi au aşteptat să vadă ce se va întâmpla.

Vedeţi? Naţiunea a păstrat un moment de reculegere, iar televiziunea a transmis acest eveniment în direct, în toată lumea, ca să fie văzut de toţi. Nu era posibil ca toţi oamenii să vadă acest lucru la faţa locului, dar ei au transmis totul în direct la televizor. Vă mai amintiţi, nu?

Când astronautul a intrat în rachetă, a început numărătoarea inversă: 10, 9, 8, 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1, 0, şi a plecat. Ce s-a întâmplat? Când maneta a fost apăsată, atomii au intrat în acţiune propulsând racheta în spaţiu. Motoarele au început să se învârtească şi marea rachetă a pornit spre necunoscut, în spaţiul extraterestru. Vedeţi, el a zburat. Aceasta este cea mai mare realizare a omului, dar daţi-mi voie să vă spun că totuşi este un lucru foarte mic. De ce? Pentru că într-una din aceste dimineţi, marea realizare a lui Dumnezeu pentru „astronauţii” Lui, pentru cei care s-au ascuns în Hristos fiind născuţi acolo prin Duhul Sfânt, va decola.

Într-una din aceste dimineţi, oamenii din întreaga lume vor striga, se vor văieta şi vor scrâşni din dinţi, când vor vedea că ei au scăpat acest eveniment. Când marele Vultur Îşi va deschide aripile, propulsat de Duhul Sfânt şi Foc, „astronauţii” vor pleca în slavă, acolo unde Îl vor întâlni pe Mire. Mireasa Lui, va pleca atunci când va fi adusă de Duhul Sfânt la statura necesară pentru acest eveniment.

Acum Ea primeşte puterea învierii ca să poată zbura dincolo de lucrurile acestei lumi şi să-L vadă pe El în mijlocul ei dovedind că este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Da, domnule.

Numărătoarea s-a încheiat, epocile Bisericii au trecut, iar noi suntem la sfârşitul epocii Laodicea.

Intră, frate şi soră! Primeşte presiunea căci nu te va răni când vei intra înăuntru şi vei fi presat.  Intră în Hristos! Să nu-ţi pese ce va spune lumea, căci ea nu te va putea salva oricum. Tu eşti asigurat numai dacă intri în El, căci Isus Hristos este marea noastră Rachetă. El este Nava în care vom fi propulsaţi prin Duhul Sfânt – putere şi foc -,  într-una din aceste dimineţi. Focul Duhului Sfânt va lovi pământul, iar când se va întâmpla aceasta, Biserica va fi ridicată. Toate naţiunile vor vedea acest eveniment; îl vor vedea cu ochii lor, nu vor mai avea nevoie de televizor. Atunci fiecare genunchi se va pleca şi va mărturisi, iar Mireasa va fi propulsată departe, pe plaiurile gloriei cereşti, ca să se căsătorească cu Mirele ei.

Dumnezeu să ne binecuvânteze şi să ne ajute să trăim pentru ziua aceea. Să ne plecăm capetele.

Ce vei face tu? Conduci un cal cu trăsură? Mergi cu bicicleta? Conduci un automobil? Sau poate zbori cu avionul printre nori? Dacă faci unul din aceste lucruri, aş vrea să-ţi spun ceva: Astăzi este epoca Rachetei. De ce nu vrei să intri chiar acum într-o navă cosmică?

Oh, ştiu că lucrul acesta este înfiorător!

Când primul om s-a urcat într-un avion, părea speriat de moarte şi la fel s-a întâmplat cu primul om care s-a urcat într-un automobil.

O, frate şi soră, Isus Hristos este aici; El, marea Navă cosmică în care trebuie să fim găsiţi ascunşi. Norii din jurul nostru nu înseamnă nimic pentru că El va îndepărta orice nor de îndoială şi toată necredinţa şi ne va duce în spaţiul de sus.

Dacă nu ai intrat încă în El, ai posibilitatea s-o faci acum.

Vreţi să ridicaţi mâinile şi să spuneţi: „Frate Branham, roagă-te pentru mine ca să pot merge şi eu în locul acela în care pot vedea fiecare Cuvânt făgăduit al lui Dumnezeu; să pot vedea şi să simt pulsarea puterii lui Dumnezeu în mine, ca să ştiu că lucrurile acestei lumi m-au părăsit.”

Binecuvântează-i Doamne şi priveşte spre mâinile lor ridicate. Oh, dragii mei, toţi doriţi aceasta, peste tot în sală!

Tatăl nostru ceresc, Tu vezi mâinile lor ridicate. Responsabilitatea mea este să predic Cuvântul Tău. Ei sunt ai Tăi, de aceea Ţi-i dăruiesc. Ajută-i să vadă aceste realizări. Ei le pot vedea pe cele naturale, dar ajută-i să privească şi să le vadă pe cele spirituale.

Doamne, Tu ai spus în Cuvântul Tău că înainte de sfârşit va fi ca în zilele Sodomei şi Gomorei, de aceea am vrea să privim în urmă să vedem acele zile şi pe cei doi îngeri trimişi, pe cei doi oameni unşi care au mers şi au predicat acolo ca să-l cheme afară pe Lot.

Acolo era Unul care a rămas cu Avraam şi El a fost Acela care i-a dat un semn. Îngerii care au mers în Sodoma au făcut şi ei semnul lor: i-au lovit pe oameni cu orbirea.

Tată, atât de multe lucruri se pot vedea, chiar aici, dar biserica nu le-ar putea înţelege. Te rog însă să pui în inima oamenilor o asemenea râvnă încât să poată vedea şi înţelege că suntem în timpul sfârşitului, în epoca astronauţilor.

Ajută-i să înţeleagă că eu nu-i condamn pentru ceea ce sunt ei, ci încerc să-i ajut să primească mai mult; să primească harul de care au nevoie pentru răpire, deoarece ni se cere să avem credinţa de răpire. Nu numai o credinţă pentru vindecarea bolilor, ci credinţa necesară transformării trupului nostru într-o clipeală de ochi, căci Hristos îi va schimba pe cei răscumpăraţi în mod real. Fă ca ei să ia aminte la aceste simboluri despre care am vorbit şi astfel să vadă că „astronautul” a trecut dincolo de vedenii, de puteri şi de lumea cunoscută şi a intrat în cele şapte Peceţi, acolo unde toate tainele lui Dumnezeu sunt descoperite, fiind făcute cunoscute şi omului. Îngăduie-ne aceasta, Doamne!

Ei sunt ai Tăi, acum. Noi am ridicat aici un altar, dar Tu ai spus: „Toţi cei ce au crezut…” Te rog, dă-le credinţă căci sunt în mâinile Tale, Doamne. Chiar dacă nu i-am mai văzut niciodată şi chiar dacă nici ei nu mă vor mai vedea până vom ajunge la Tine, acolo unde ne vom revedea şi ne vom cunoaşte, Te rog să-i ajuţi. Ajută-ne să ajungem acolo în siguranţă, prin harul Tău măreţ, prin harul măreţului nostru Astronaut Isus Hristos, în care credem şi care ne va duce Acasă ca să fim pentru totdeauna cu El. Amin.

Acum am vrea să ne rugăm pentru bolnavi.

Doamne, Tu ne-ai poruncit să facem acest lucru şi noi vrem să Te ascultăm. Au trecut deja 15-20 de minute, iar în continuare dorim să ne rugăm pentru cei bolnavi, aproximativ 20 de minute.

Cel mai important este ca noi să înţelegem lucrurile despre care am vorbit. Sunt ele adevărate sau nu? Biblia ni le-a făgăduit, dar este El aici? Da, Dumnezeu este aici ca să împlinească tot ce a făgăduit. El este aici.

Noi trebuie să trecem dincolo de vorbirea în limbi. Acest lucru este corect, dar am trecut peste aceste lucruri mărunte şi am ajuns mai sus. Este timpul în care trebuie să avem credinţa Astronautului şi puterea Lui, pentru că suntem deja în Hristos. Vedeţi, ne-am ridicat în locurile cereşti în Hristos Isus.

Metoda veche de rugăciune pentru bolnavi, prin punerea mâinilor, este bună. Aceasta se practica în timpul lui Luther, în epoca automobilului şi aşa mai departe, dar acum noi suntem dincolo de toate acestea.

Amintiţi-vă de timpul când Domnul Isus a fost pe pământ, în mijlocul poporului Israel.

Iair I-a zis: „Vino şi pune-ţi mâinile peste fiica mea şi va învia.” (Matei 9.18), dar sutaşul roman I-a spus: „Doamne, nu sunt vrednic să intri în casa mea; ci zii numai un cuvânt şi robul meu va fi tămăduit.” (Matei 8.8).

Vedeţi, el a recunoscut puterea lui Isus; a recunoscut că El este Biruitor peste toate lucrurile.

Acum, dacă Isus este deasupra tuturor lucrurilor, înseamnă că trebuie să-Şi ţină Cuvântul. El este Împăratul; este Dumnezeu şi trebuie să-Şi ţină Cuvântul.

„Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi…”

Doamne, nici unul din cei prezenţi aici nu poate vindeca bolnavii, pentru că Tu ai făcut aceasta; de aceea noi trebuie doar să recunoaştem ceea ce ai făcut deja; să recunoaştem că eşti prezent în mijlocul nostru.

Credeţi aceasta? (Adunarea spune: „Amin!”).

Rugaţi-vă spunând: „Doamne, ai milă de mine!”

Tată ceresc, s-ar putea ca în locul acesta să fie străini, de aceea Te rog să legitimezi faptul că Cuvântul vorbit este Adevărul. Eu sunt sărac, Doamne, dar încerc să prezint Evanghelia cu toată smerenia şi cât pot de bine. Fă ca oamenii să nu privească la gramatica mea, ci să înţeleagă ceea ce încerc să le spun. Te rog să confirmi Cuvântul vorbit şi să-L faci viu spre gloria lui Dumnezeu, în Numele lui Isus. Amin.

Cred că avem date aproximativ 200-300 de numere pentru rugăciune, dar mi-ar fi foarte greu să-i iau pe fiecare în parte, aşa că voi chema 4-5 dintre cei ce sunt mai bolnavi. Voi ştiţi că o vedenie trebuie să fie clară şi are nevoie de tălmăcire.

Acum încercaţi cu toţii să-L atingeţi prin credinţă. Vedeţi, credinţa femeii L-a atins pe Domnul Isus. Ea a crezut că El este Fiul lui Dumnezeu şi astfel L-a putut atinge; a atins puterea care a reacţionat imediat la dorinţa ei, iar El   s-a întors spre ea, i-a spus care-i este necazul şi a   vindecat-o. Vedeţi: „Credinţa ta te-a mântuit.”

Aici sunt oameni înţelepţi şi ei ştiu că El a folosit cuvântul „sozo”. „Credinţa ta te-a mântuit.” „Credinţa ta  te-a salvat.” Aceasta înseamnă că aceeaşi credinţă care te scapă de păcat, te scapă şi de boala de care suferi fizic. Deci voi trebuie să posedaţi această credinţă.

Vă rog sa staţi liniştiţi şi plini de respect câteva minute şi fie ca Duhul Sfânt să lucreze în această audienţă, pentru ca toţi cei prezenţi să vadă că El este aici ca să se descopere personal.

Singura persoană pe care o cunosc în această adunare este sora Upshaw, care stă aici şi pe care am observat-o în timp ce predicam.

În urmă cu trei ani, eu am făcut un control medical la cap, iar după examinare medicul mi-a spus:

„Hei, tu eşti un flăcău interesant!”

„De ce spui aceasta?” l-am întrebat.

„Tu poţi visa când eşti treaz”. „Cum adică?”

„Da, tu poţi visa când eşti treaz” a repetat medicul, după care a adăugat: „Conştientul este controlat de cele cinci simţuri: pipăit, auz, gust, văz şi miros, fiind activ numai atunci când omul este în ele. Astfel, tu nu poţi intra în subconştient atunci când cele cinci simţuri sunt active, dar când doarme, omul intră în subconştient şi poate să viseze.” Vedeţi, aşa este normal.

Şi medicul a continuat: „Noi n-am mai întâlnit un asemenea caz până la tine, deoarece în cazul tău conştientul şi subconştientul lucrează în acelaşi timp, adică undele de sincronizare trec în acelaşi timp din subconştient în conştient deşi eşti treaz.”

Vedeţi, el spunea că nu a mai întâlnit aşa ceva până la mine. Apoi a spus: „Omule, tu poţi visa stând în picioare, în timp ce eşti treaz!” Atunci l-am întrebat: „Doctore, ai auzit vreodată de vedenii?”

„Nu, nu cred că a avut cineva vreodată aşa ceva.”

„Eşti credincios?”

„Eu sunt prezbiterian, frate Branham”, a răspuns el. „Pastorul ţine adunare în fiecare joi, dar eu nu merg acolo.”

„Ai citit vreodată Biblia?” „Da.”

„Ai citit ce au spus prorocii Vechiului Testament când au intrat într-o altă dimensiune şi au prorocit?”

„Vrei să spui că şi cu prorocii se întâmpla acelaşi lucru?”

„Da, asta vreau să spun.”

„Bine, dar asta este minunat, frate Branham. Ar trebui să mergi să vorbeşti cu…”

„Am vorbit deja cu Mayds”, am răspuns eu, după care l-am întrebat: „Tu ai visat vreodată un vis, doctore?”

„O, desigur!”  a răspuns el.

„Bine, atunci visează şi pentru mine un vis. Du-te, culcă-te şi visează un vis, apoi tălmăceşte-mi-l.”

Vedeţi, nu este posibil aşa ceva. Tu nu te poţi controla; nu poţi să-ţi dai un vis cu privire la mine, apoi să te ridici şi să mi-l spui. Nici eu nu pot face aceasta; nu pot spune ce este aici înăuntru, pentru că numai El ştie aceasta.

Credinţa ta în El confirmă Cuvântul acesta, la fel ca şi credinţa femeii cu scurgerea de sânge. Pentru ea nu avea importanţă ce ar fi putut spune cineva, ci a crezut că dacă se va atinge de haina Lui, va fi vindecată. Vedeţi? El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Acesta este singurul lucru care există.

Când vedeţi anumite lucruri voi vă supăraţi, dar cu toate acestea trebuie să mergeţi mai departe. Aşa este corect. Vedeţi? Voi sunteţi născuţi pentru aceasta. Când te naşti, tu primeşti toate darurile naturale, pentru că „darurile şi chemarea sunt fără pocăinţă.”

Cu puţin timp în urmă am fost la Paul Cain şi am vorbit despre Ernie Ford, Red Foley şi Elvis Presley. Toţi oamenii aceştia au avut darul de a cânta, dar cum l-au folosit? Dumnezeu le-a dat aceste daruri, dar ce au făcut ei cu ele? Este la fel ca în cazul lui Iuda Iscarioteanul care  L-a vândut pe Domnul lui pentru 30 de arginţi. Ei ar fi trebuit  să-şi folosească darul pentru Împărăţia lui Dumnezeu, dar   l-au amestecat. După părerea mea, nu ar trebui să li se permită să cânte nici un imn care aparţine de Biserică, dacă după aceea sunt la fel ca lumea, deoarece prin aceasta dau dovadă de o mare făţărnicie.

Elvis merge în Africa de Sud, iar oamenii spun: „Elvis Presley este un băiat foarte religios. El cântă imnuri religioase.” Oh, dar aceasta nu înseamnă nimic! Pentru mine, el şi toţi cei care iau darurile lui Dumnezeu şi le pervertesc, sunt la fel ca Iuda.

Chiar şi un predicator care are un dar pe care-l perverteşte prin alipirea la un crez, nu la Cuvântul lui Dumnezeu, şi care-şi foloseşte autoritatea printr-un crez şi nu prin Cuvânt, pentru mine este un al doilea Iuda. Îmi pare rău dacă vă rănesc… poate nu ar trebui să spun asta… Nu mi-am propus să spun aceste lucruri aici, dar nu pot vorbi decât ceea ce-mi spune El. Rugaţi-vă.

O, Doamne, un Cuvânt din partea Ta înseamnă mai mult decât tot ceea ce pot spune eu în toată viaţa mea.

Eu sunt slujitorul Tău, de aceea Te rog să-i ajuţi să vadă că Duhul Tău este aici, iar când vor veni în rândul de rugăciune, ca să ne rugăm pentru ei, ajută-i să Te înţeleagă, Doamne, căci este scris că „rugăciunea făcută cu credinţă, va mântui pe cel bolnav.”

Ajută-i să vadă că nu slujitorul Tău face lucrul acesta, ci Tu. Ascultă-mă, pentru că Te rog în Numele lui Isus. Amin.

Staţi liniştiţi doar un moment. Să ştiţi că eu nu vă pot ajuta. Poate spuneţi: „Cum adică, frate Branham?” Eu nu pot face nimic de la mine însumi; nu pot face decât ceea ce-mi arată El. Isus a spus: „Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând…” (Ioan 5.19).

Ridicaţi-vă capetele şi priviţi aici. Vedeţi, la capătul rândului de aici… domnişoara aceea… Ea are o problemă femeiască. Este adevărat, domnişoară? Ai o scurgere, este adevărat? Dacă da, ridică mâna. Eu nu te cunosc, dar El te cunoaşte.

Peste doamna aceea mică de la capătul rândului este o lumină. O văd în baie. Dacă crezi… Da, tu ştii că chiar acum se întâmplă ceva. Totul este deja trecut, nu-i aşa? Ai fost vindecată. Boala ta a fost descoperită şi îndepărtată. Credinţa ta te-a mântuit. Nu este acelaşi lucru pe care l-a făcut şi Domnul Isus? „Credinţa ta…”

Da, femeia aceea avea o scurgere de sânge. Ea s-a atins de haina Lui, apoi s-a retras, dar El i-a simţit atingerea, s-a întors spre ea, a privit-o şi i-a spus:

„Îndrăzneşte fiică…” şi femeia a simţit că scurgerea de sânge s-a oprit.

Aici s-a întâmplat exact acelaşi lucru ca cel făcut de Isus Hristos atunci. Cine l-a făcut? Tot El.

Oh, ştiu că Tu ai văzut totul, dar eu sunt răspunzător numai faţă de Cuvântul Tău.

O, dacă aţi putea înţelege!

Chiar la spatele ei stă o doamnă care are epilepsie. Da, ea are epilepsie temporară.

Doamnă, dacă crezi, Domnul ia această boală de la tine. Crede şi nu te îndoi. Înţelegeţi ce vreau să spun?

Vedeţi, Dumnezeu dă darul Său, iar voi trebuie să-l folosiţi. Isus l-a văzut pe Lazăr mort şi a plecat spre casa lui fără să spună nimănui nimic. Pe drum, El le-a spus ucenicilor adevărul, după care s-a dus şi l-a înviat. El nu a spus niciodată că ar fi slăbit în putere, dar femeia aceea mică, ce avea scurgerea de sânge, a folosit darul lui Dumnezeu. Aşa trebuie să faceţi şi voi. Voi sunteţi aceia care lucraţi cu darul Lui, iar aceasta se întâmplă atunci când Dumnezeu vă ia în mâna Sa şi vă spune: „Va fi aşa…” Aceasta este calea folosită de El; este calea darului.

El nu vă necăjeşte, dar când cineva ajunge să-L atingă, darul poate fi folosit. Aceasta este ceea ce face El.

Epoca de acum, Laodicea, este ultima din numărătoarea lui Dumnezeu. Voi aţi văzut că de curând papa de la Roma a vizitat pentru prima dată Ierusalimul. Vedeţi, el a plecat de la Roma la Ierusalim.

Biserica este simbolizată prin Lună, care reflectă lumina soarelui în lipsa acestuia. Întotdeauna înainte ca Dumnezeu să facă ceva pe pământ, dă semne în cer. Aţi observat că luna a intrat într-o eclipsă totală?

Ierusalimul este cea mai veche biserică din lume. Vedeţi? Acum se ridică Conciliul Ecumenic şi alte lucruri.

Omule, nădejdea mea este că toate lucrurile acestea vor reuşi să te trezească. Ştii că dacă te-ai ataşat la o biserică organizată ai primit semnul fiarei?

Poate spui: „Dacă voi vedea întâmplându-se lucrul acesta…” Atunci va fi prea târziu. Vedeţi? Atunci va fi prea târziu!

Gândiţi-vă la fecioarele nechibzuite care au venit să cumpere untdelemn când era deja prea târziu.

Aţi observat ce s-a întâmplat când luna a intrat într-o eclipsă totală? Lumea a intrat în întuneric şi la fel biserica: prezbiterienii, metodiştii, baptiştii, penticostalii şi toţi ceilalţi. Acest lucru l-a simbolizat eclipsa totală de lună.

Aţi observat că epoca Laodicea este singura epocă în care Isus este afară, încercând să intre înăuntru? Voi ştiţi că El nu a spus niciodată că ne va lăsa singuri. Isus este Cuvântul, nu-i aşa? Cuvântul manifestat. El nu a plecat, nu ne-a părăsit, ci stă la uşă şi încearcă să intre înapoi:

„Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine.” (Apocalipsa 3.20).

Vedeţi, El este afară şi încearcă să intre, dar ei refuză să-L primească; însă ei nu refuză un om, ci pe Dumnezeu. Credeţi aceasta? Da? Credeţi? Ce părere aveţi cu privire la lucrul acesta? Dacă credeţi, ochii voştri se vor deschide.

Daţi-mi voie să vă spun ceva. Cineva mi-a spus odată: „Ea are nevoie de ochelari ca să-L poată cunoaşte.”

Nu! Uitaţi-vă puţin la mine. Credeţi că eu sunt prorocul şi slujitorul lui Dumnezeu? Credeţi aceasta? Da, voi credeţi.

Tu te gândeşti la tainele pe care le-am spus mai înainte şi îţi zici: „Ce descoperire mare! Ce reprezintă luna…” Este adevărat? Dacă da, ridică mâna.

Vedeţi? Cum pot să ştiu eu ce este în inima ei? „Cuvântul lui Dumnezeu este mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri; pătrunde gândurile inimii…”

Tu te rogi pentru cineva. Da, aceasta este taina inimii tale. Ai doi fraţi pentru care te rogi, fiindcă amândoi sunt beţivi. Ridică mâna dacă este adevărat. Bine. Vedeţi, aici o aveţi. Cuvântul Lui este mai ascuţit decât o sabie cu două tăişuri şi pătrunde gândurile inimii. Puteţi vedea aceasta, prieteni?

Noi am trecut de vorbirea în limbi, căci am intrat în epoca astronauţilor.

În faţa acestei femei stă un bărbat. El are capul plecat, este îmbrăcat cu o haină de culoare deschisă, poartă ochelari şi are un păr slab. Bărbatul are o problemă duhovnicească. Da, John Thom… O, clipă! Eu îl cunosc pe bărbatul acesta. Cred că l-am mai întâlnit undeva, dar nu pot să-mi amintesc unde. Dacă nu mă înşel, cred că la Tucson. I-am strâns mâna… Da, aşa este.

Dar tu L-ai primit pe Dumnezeu chiar aici. Acum ai o problemă duhovnicească pe care nu ştii cum s-o rezolvi. Nu te îngrijora, domnule Thomas, căci totul va decurge bine.

Pentru că ţi-am spus aceste cuvinte, te gândeşti: „Bine, el… el… cunoaşte omul.” Femeia de lângă tine este soţia ta şi are probleme la o ureche, este adevărat? Desigur.

Acum urmează doamna de lângă tine. Aceasta este calea, doamnă. Crezi că sunt slujitorul lui Dumnezeu? Doamna cu haina roşie, crezi că sunt slujitorul lui Dumnezeu? Şi tu suferi, ai nu necaz: ai tot timpul dureri de cap. Crezi ca Dumnezeu te poate vindeca de această durere? Dacă da, ridică-ţi capul şi mâna şi spune: „Da, eu cred.”

Bine, este în ordine. Dacă crezi este în ordine.

Lângă femeia aceasta stă o altă femeie… cea cu haina albastră. Crezi că Domnul Isus ţi-a vindecat boala de inimă şi te-a făcut bine? Crezi? Bine, atunci o poţi avea.

Doamna de lângă tine, femeia în vârstă şi căruntă… Crezi că Dumnezeu poate să vindece boala ta şi să-ţi readucă tensiunea la normal? Bine, atunci eşti vindecată. Vedeţi?

Doamna de lângă tine are probleme cu urechile. Crezi că Dumnezeu te vindecă? Atunci poţi avea vindecarea.

Doamna de lângă ea… crezi din toată inima că Dumnezeu vindecă? Tu ai o problema pentru care te rogi. Bine, dacă crezi, boala ta de stomac este vindecată. Poţi merge acasă să mănânci, pentru că eşti vindecată.

Domnul de lângă această femeie… crezi că Dumnezeu poate să vindece? Accepţi vindecarea Lui? Câţi dintre voi cred din toată inima? Desigur, voi credeţi. (Adunarea spune: „Amin!”).

Dumnezeu vindecă orice boală: de stomac, de inimă, etc. şi El te poate face sănătos şi pe tine. Acesta-i adevărul.

Bărbatul de lângă tine are probleme cu spatele. Domnule, crezi că Dumnezeu vindecă boala ta? Crezi?

Doamna de lângă tine are tot dureri de spate. Doamnă, crezi că Dumnezeu te poate vindeca? Bine, atunci poţi avea lucrul acesta. Aşa-i corect. Oh, singurul lucru pe care trebuie să-l faci este să crezi.

Doamna care stă acolo are probleme cu coloana. (Aşa este). Doamnă, crezi că Dumnezeu te poate vindeca? Crezi?

Aici, pe rândul acesta stă cineva care are o rană pe creier. Crezi că Domnul o poate vindeca? Atunci poţi fi vindecat.

Cel de lângă tine are epilepsie. Crezi că Domnul te poate vindeca?

Cel de lângă tine are probleme la un ochi. Domnule, crezi că Dumnezeu poate vindeca şi problema aceasta?

Soţia ta, care stă acolo, are probleme cu capul. Doamnă, crezi că Domnul poate vindeca boala pe care o ai la cap? Bine, eşti vindecată. Amin.

Cine este Acesta? Cuvântul lui Dumnezeu care este mai tăietor decât o sabie cu două tăişuri; Isus Hristos în puterea unui Astronaut. Credeţi aceasta? (Amin).

Care este primul număr de rugăciune? (Cineva răspunde: „A”). Persoana care are numărul de rugăciune „A” să vină aici sus. Veniţi mai repede……………………………………………

…eu pot coborî să mă rog pentru cei de jos. Prieteni, duceţi-vă în direcţia aceea ca să putem forma un rând de rugăciune. Persoana cu nr. „A”, să poftească în faţă. Apoi urmează nr. „B”. Billy, du-te şi vezi dacă s-au aşezat în ordine.

Tot ce trebuie să faceţi este să credeţi. Faceţi şi voi ca astronauţii, care lasă automobilele şi avioanele. Să mergem înainte, căci toate lucrurile sunt posibile. Cel cu nr. „C” să treacă în spatele persoanelor cu nr. „A” şi „B”. Ţineţi numerele în mână, pentru că am pus câţiva uşieri să le adune. Toţi cei care au numere de rugăciune să intre în rândul lor şi să se alinieze.

Acum aş vrea să ştiu câţi din cei prezenţi se vor ruga cu mine pentru cei bolnavi? Când veniţi să ne rugăm pentru voi, să nu ziceţi: „Voi merge acolo şi voi vedea ce se va întâmpla.” Dacă gândiţi aşa, ar fi mai bine să rămâneţi la locurile voastre pentru că nu se va întâmpla nimic.

Vreau să ştiţi că noi nu putem face nici un lucru în plus şi nu vom face nici un alt semn în faţa oamenilor. Aşa este conform Bibliei. Aş vrea să-mi spună cineva dacă mai este vreun alt semn pe care El a promis că-L va face în afară de acela pe care l-a făcut aici: „…aidoma cum era în zilele Sodomei…” Maleahi 4 şi toate celelalte făgăduinţe pe care ni le-a dat El merg spre acelaşi lucru. Astfel, următorul lucru pe care-l veţi vedea, va fi o luptă în cer, căci Mireasa va fi luată sus.

Să nu uitaţi aceasta, prieteni. Amintiţi-vă! Ascultaţi glasul meu căci dacă nu o veţi face vă va chinui pentru totdeauna. Da, acea voce va striga în continuu, iar tu o vei auzi mereu în iadul acela neplăcut; acolo unde este plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Nu scăpaţi aceasta, căci acum aveţi ocazia. Oh, acolo sunt încă atât de mulţi!

Ar fi bine dacă v-aţi ruga şi voi împreună cu mine, fraţilor, ca să mă ajutaţi în rugăciunea pentru ei.

(Un frate spune: „Desigur”.).

Poate am spus câteva cuvinte dure cu privire la automobile şi avioane. Amintiţi-vă că şi ele au tracţiunea tot în cai; în cai putere.

Acum Biserica se deplasează în sus, în puterea Duhului Sfânt; în puterea Celui prin care noi suntem socotiţi neprihăniţi. Voi, predicatorilor, ştiţi aceasta, nu-i aşa? Duhul Sfânt ne sfinţeşte; Duhul Sfânt ne umple şi tot El ne dă credinţa de răpire ca să ne poată duce în sus.

N-aş vrea ca atunci când voi pleca de aici să vă gândiţi: „Oh, fratele Branham este cineva!” căci eu nu sunt nimic. Nu sunt vrednic nici măcar să stau cu păstorii la un loc. Eu nu am şcoală şi sunt un demodat, dar Dumnezeu îmi îngăduie să fac lucrul acesta mic, tocmai pentru ca să confirme ceea ce vă învaţă păstorul vostru, care este slujitorul Lui.

Ascultaţi! Dacă sunteţi bolnavi, nu este nevoie să aşteptaţi după fratele Oral Roberts, după Paul Cain sau după altcineva, ci bunul vostru păstor îşi va pune mâinile lui sfinte peste voi, căci desigur, aţi auzit că l-am chemat să se roage pentru voi. El îşi va pune mâinile peste voi atunci când ardeţi din pricina febrei şi tot ce trebuie să ştiţi este că în câteva zile nu veţi mai avea nimic; veţi fi sănătoşi. Ce este aceasta? Credinţa păstorului vostru împreună cu credinţa voastră. Da, domnule. El nu este pus la o parte, ci e slujitorul lui Dumnezeu, chiar aici, în prima linie şi ţine în mână Sabia cu două tăişuri. Desigur, el este un slujitor.

Îi rog pe fraţii păstori să vină aici şi să stea alături de mine în timp ce ne vom ruga. Vreţi să veniţi? Vom coborî împreună şi ne vom ruga pentru bolnavi.

Haideţi sa începem o linie dublă, chiar aici.

Dorinţa mea este ca atunci când oamenii se vor vindeca, să nu poată spune: „Păi…”, deoarece chiar mâinile păstorului lor s-au pus peste ei.

Dacă vei veni aici spunând: „Bine, am să încerc…” nu se va întâmpla nimic. Să nu faci aceasta, căci dacă gândeşti aşa ocupi locul altuia. Vino aici cu credinţa că vei primi ceea ce ceri.

O, priviţi ce grup de păstori avem! Îi cunosc pe cei mai mulţi dintre ei. Toţi sunt oameni buni şi slujitorii lui Dumnezeu.

Acum fiţi atenţi! În ziua cincizecimii, Duhul Sfânt S-a împărţit în limbi de foc şi S-a aşezat peste fiecare dintre ei. Marele Stâlp de Foc s-a împărţit şi fiecare din ei a primit o parte din El. Dacă veţi pune două limbi de foc împreună, veţi obţine de două ori mai multă putere decât aţi avut într-una singura. Gândiţi-vă la vedenia lui Ezechiel cu cele două bucăţi de lemn din mâna lui. Vedeţi voi? Ce au avut aceşti oameni ai lui Dumnezeu?

Pe lângă asta, câţi din cei prezenţi în auditoriu şi afară sunt pregătiţi pentru rugăciune? Ridicaţi mâinile. Priviţi aici.

Acum, voi, cei din rândurile de rugăciune, priviţi la aceasta: Duhul Sfânt este aici dovedind că Isus Hristos este Acelaşi. Câţi din cei aflaţi în rândul de rugăciune cred aceasta? Ridicaţi mâinile.

Aş vrea să vină aici fratele Borders sau altcineva, un conducător de cântări. Cine este conducătorul cântărilor? Aveţi un microfon acolo? Bine. Aş vrea să cântăm cântarea: „Crede numai!”

„Crede numai, crede numai,

Totul este posibil, crede numai.”

În timp ce se cântă această cântare, aş vrea ca fiecare persoană să fie în rugăciune. Nu priviţi în altă parte până când nu se întâmplă ceva deosebit.

Fiţi sinceri, pentru că unii oameni sunt între viaţă şi moarte deoarece au cancer, TBC, o tumoare sau altceva de felul acesta. Ce ai simţi dacă ar fi mama ta? Gândeşte-te că este mama cuiva.

Fiţi respectuoşi în timp ce vor veni ca să ne punem mâinile peste ei. Noi vom coborî şi ne vom pune mâinile peste cei bolnavi, în timp ce voi vă veţi ruga împreună cu noi pentru vindecarea lor.

Acum aş vrea să le spun ceva celor din rândul de rugăciune. Când veţi trece pe aici, amintiţi-vă că treceţi pe la umbra crucii, deoarece oamenii aceştia vor face exact ceea ce a poruncit Isus când a zis: „Îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşa.”

Eu voi coborî aici, aşa cum am spus la început. Îmi întind năvodul împreună cu aceşti păstori şi facem totul ca să vă ajutăm. Credeţi?

Acum ne vom ruga. Voi ştiţi că odată, Petru s-a dus în camera alăturată şi s-a rugat pentru Tabita, care era moartă, apoi şi-a pus mâinile peste ea. Elisei s-a urcat în camera lui şi nu a coborât de acolo până n-a venit Duhul la el, apoi s-a culcat peste copilul mort şi acesta a înviat. Vă amintiţi aceasta?

Acum, noi ne vom ruga apoi ne vom pune mâinile peste voi în timp ce veţi trece prin rândul de rugăciune. Când veţi fi atinşi de aceste mâini, ridicaţi-vă, acceptaţi vindecarea prin credinţă, apoi plecaţi lăudându-L pe Dumnezeu. De îndată ce veţi trece pe aici, fiţi un „astronaut” şi zburaţi departe de toată necredinţa.

Tată ceresc, noi am ajuns la punctul culminant, la momentul crucial şi ştim că în viaţa acestor bolnavi se pot întâmpla lucruri minunate. Acum, când rândul acesta, format din sute de oameni, va trece prin rândul de predicatori care trăiesc pentru onoarea şi slava Numelui Tău, lucrează Tu.

În cutia aceasta sunt batiste care vor fi duse la cei bolnavi şi împovăraţi. Doamne, fă ca ei să fie vindecaţi în Numele Domnului Isus Hristos. De asemenea, Te rog să faci ca toţi aceşti bolnavi care vin în rândul de rugăciune să-şi spună: „Doamne, până acum m-am comportat aşa… dar în continuare mă voi purta aşa… Cred chiar acum, pentru că am văzut Cuvântul Tău manifestându-se şi ştiu că Isus Hristos este aici.”

Tu ai spus: „Dacă în mijlocul vostru este cineva duhovnicesc, sau un proroc, tot ce va zice el se va împlini.” Doamne, ascultă-i, Te rog.

Ajută-i să creadă că Tu nu eşti mort, ci trăieşti şi eşti prezent aici, iar ungerea Ta este pentru Biserica şi poporul Tău. Fă ca ei să fie vindecaţi în timp ce vor trece pe aici, pentru că Te rog aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Acum haideţi să stăm în rugăciune în timp ce fratele Borders sau altul, va conduce cântările. Plecaţi-vă capetele. Eu voi coborî la rândul acesta ca să mă rog pentru bolnavi (fratele Branham şi predicatorii se roagă pentru cei aflaţi în rândul de rugăciune, în timp ce adunarea se roagă şi cântă: „Crede numai!”).

„…Doamne, eu cred, Doamne eu cred,

Toate lucrurile sunt posibile.

O, Doamne, eu cred!

O, Doamne, eu cred!

(Ridicaţi-vă mâinile în timp ce cântaţi).

O, Doamne, eu cred!

Toate lucrurile sunt posibile,

 O, Doamne, eu cred!

Cred că niciodată nu am avut un rând de rugăciune despre care să pot spune că a avut credinţă ca acesta de aici. Într-adevăr, acesta este cel mai frumos rând de rugăciune pe care l-am avut vreodată în SUA. Sunt atât de sigur de aceasta pe cât sunt de sigur că numele meu este William Branham.

Într-adevăr, ei au credinţă mare; au una din cele mai mari credinţe pe care le-am întâlnit în viaţa mea. Vă mulţumesc tuturor.

Acum, toţi cei ce credeţi că sunteţi vindecaţi, spuneţi: „Amin!” (Adunarea spune: „Amin!”).

Domnul să vă binecuvânteze. Dumnezeu să fie cu voi până când ne vom revedea. Dacă Domnul va voi, săptămâna viitoare voi veni din nou aici, la Tulare.

Acum să ne ridicăm cu toţii în picioare, apoi ne vom despărţi în ordine.

Domnul să vă binecuvânteze şi pe voi, fraţi slujitori! Credinţa voastră vie, asemănătoare cu a lui Paul Cain şi a altor păstori, a fost ca un suport puternic în lucrare.

M-am bucurat foarte mult în mijlocul vostru şi consider că aceasta a fost una din cele mai cercetate întâlniri pe care le-am avut vreodată în SUA.

Domnul să te binecuvânteze, soră Upshaw. Tocmai doream să-ţi strâng mâna. Oh, aleluia!

(Senatorul William Upshaw a fost vindecat pe loc în timpul serviciului de evanghelizare ţinut de fratele Branham la Los Angeles în 08 februarie 1951, după ce fusese olog timp de 66 de ani. – ed.).

Domnul să te binecuvânteze, soră Upshaw. Nu trece nici o săptămână fără să mă gândesc la tine şi la fratele Bill. Noi ne vom întâlni pe ţărmul acela unde toate lucrurile vechi vor fi trecute. Da, în ziua aceea vom fi acolo. Amin.

Să ne plecăm capetele în timp ce păstorul de aici ne va conduce în rugăciunea de încheiere. Să ne plecăm capetele. Domnul să te binecuvânteze, frate. Amin.

– Amin –