NUMĂRĂTOAREA INVERSĂ

Mulţumesc, frate Moore. Vă mulţumesc pentru invitaţie. Aceasta arată că oamenii sunt încă înfometaţi. Rugăciunea mea este ca Domnul vă binecuvânteze întotdeauna. Acesta este un timp minunat pentru mine şi vă spun sincer că m-am bucurat şi m-am simţit foarte bine în părtăşia pe care am avut-o împreună în jurul Cuvântului şi a lucrărilor lui Dumnezeu.

Mă întreb dacă cea care stă aici este sora Lyle? Aseară am vorbit despre soţul tău şi despre adunarea de pe strada Azusa, și când am privit în jur, te-am văzut pe tine. Credeam că eşti mai în vârstă…

Apoi am observat poza sorei Moore. Am cartea pe care a scris-o şi pot spune că este minunată. Desigur, m-a dus înapoi, în zilele timpurii când, după cum spuneai, se purta acea singură rochie lungă… Soră Moore, cred că atunci când se va termina viaţa aceasta, vei fi pe veşnicie cu ei, iar Viaţa de pe partea cealaltă, acel mare ciclu familial nu va mai fi întrerupt. În viaţa aceasta ai avut multe lupte şi încercări, dar în Viaţa care vine, nu va mai fi nimic din toate acestea.

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi.

Anna Jeanne, nu am văzut boneţica bebeluşului tău. Câţi dintre voi v-aţi bucurat de aceasta? A fost foarte drăguţ. Eu şi soţia am avut un timp minunat.  Billy ne-a adus toate pozele. Şi Jackie? Ea nu este aici, dar i-am văzut copilaşul. Dacă continuă să crească tot aşa, într-o zi va merge la vânătoare de urşi cu mâinile goale. Este un micuţ puternic, nu-i aşa? Este cu adevărat un bărbat micuţ. Suntem atât de bucuroşi să-i vedem pe aceşti tineri alături de cei mai în vârstă care ţin încă pasul.

În dimineaţa aceasta n-am avut timp să-i văd pe toţi cei pe care-i ştiu din Tabernacol sau din împrejurimi, dar cred că mă veţi înţelege. Celor din Tabernacol, vreau să vă spun că încă nu ştim când va fi posibil să aranjăm lucrurile ca să poată fi aduse cele Şapte Peceţi care urmează celor şapte Epoci ale Bisericii despre care am vorbit deja…

…Când am fost data trecută la Shreveport, am spus că dacă vă voi putea fi folositor vreodată, nopţile nu vor fi prea întunecate şi ploile nu vor fi prea puternice ca să ne oprească. Ţineţi minte că lucrul acesta este încă valabil. Chemaţi-mă oricând, pentru că voi face tot ce voi putea.

Uneori, învăţătura Evangheliei este dură (înţelegeţi?), dar fac aceasta nu pentru că n-aş avea dragoste, ci tocmai pentru că vă iubesc. Voi ştiţi că nu este bine să spunem glume, dar… pentru a schimba puţin atmosfera… Este ca în cazul copilaşului care urma să ia bătaie. Tatăl l-a privit şi i-a zis: „Fiule, aceasta mă va durea mai tare pe mine, decât pe tine.”

„Tati”, i-a răspuns copilul, „atunci sunt sigur că nu o vei face.” Dar bătăile Evangheliei sunt diferite. Într-adevăr nu sunt plăcute, dar avem nevoie de ele. Nădejdea mea este că Dumnezeu vă va binecuvânta din belşug. Să vă rugaţi pentru mine în timpul cât voi fi peste ocean.

Când eram afară, fratele Jack mi-a spus că oamenii mi-au adus un dar de dragoste. Eu nu îl doream şi intenţionam să-l refuz, dar fratele Jack s-a ocupat de problema aceasta serile trecute şi m-a pus în faţa faptului împlinit. Astfel, aceste daruri vor fi îndreptate spre slujba misionară din cadrul Tabernacolului. Va merge la Tabernacol şi va ajuta la trimiterea celor necesare peste ocean, în locurile unde oamenii nu pot avea adunări şi nu pot plăti pentru Evanghelie. Deci, aceste daruri sunt folosite pentru campanii, în slujba Împărăţiei lui Dumnezeu. Eu nici măcar nu intru în contact cu cecurile. Ele sunt ştampilate, puse în bancă şi păstrate ca fonduri pentru campanii, pentru ca Evanghelia pe care aţi auzit-o, să fie dusă şi la oameni care nu au posibilitatea să închirieze un stadion sau un loc în care să poată asculta.

Aceşti bani sunt folosiţi şi în lucrarea pentru cei bolnavi, pentru că sunt oameni sărmani şi copilaşi care nu au nimic şi nu există nici o posibilitate să ajungem la ei. De obicei, când sunt chemat undeva, cei care fac invitaţia cumpără biletul şi suportă cheltuielile, iar eu mă duc acolo şi mă rog pentru copilul sau persoana bolnavă, apoi mă întorc acasă. Iată unde merg banii voştri. La aceasta sunt folosiţi şi eu ştiu că trebuie să dau socoteală pentru ei acolo sus. Înţelegeţi? Voi mi i-aţi încredinţat, iar eu trebuie să fiu administratorul lor şi nu vreau să fiu găsit vinovat de nimic. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune.

Tată ceresc, o, Doamne, cu zece minute în urmă, când stăteam la acea masă, am primit o vedenie în legătură cu o mamă scumpă de aici, şi acum ştiu că s-a terminat. Îţi mulţumesc pentru că Tu eşti Acelaşi Dumnezeu. Sunt recunoscător pentru că avem pe Cineva la care am putea veni şi toate lucrurile pot fi aşezate în mod corect.

Îţi mulţumim pentru tot ce ai făcut pentru noi: Îţi mulţumim pentru oamenii de aici din Shreveport, din Texas şi din toate statele, care sunt prezenţi la această adunare.

Doamne Isuse, iartă-ne pentru cărările noastre, poate că uneori greşim chiar şi în a aduce mesajul  exact cum trebuie adus. Tată, dacă am greşit undeva, lasă ca Duhul Sfânt să ia cuvintele, să le călăuzească şi să le fixeze cât se poate de corect în inimi, pentru ca ei să înţeleagă că este timpul de pregătire înainte de plecarea Bisericii.

Doamne, ajută-ne să pe pregătim pentru ceasul acela şi să trăim ca şi cum s-ar întâmpla astăzi. Și dacă El nu va veni astăzi, vom continua să-L aşteptăm mâine.

Păstrează inimile noastre curate de păcat şi de egoism; păstrează-ne inimile şi sufletele nepângărite, prin sângele lui Isus Hristos, ca să putem umbla cu El şi să trăim cu El pentru totdeauna.

Doamne, binecuvântează-i pe fraţii Jack Moore, Lyle, Brown, pe toţi ceilalţi fraţi scumpi, şi pe toţi cei aflaţi aici. Credincioşii de aici, au stat an după an împreună în locurile cereşti în Hristos şi au vorbit despre Scripturi trăind timpuri minunate de părtăşie.  Binecuvânteaz-o pe sora Moore, pe Anna Janne, pe sora Lyle şi pe toate celelalte surori scumpe. Binecuvântează corul acesta minunat şi pe fiecare dintre noi, Doamne. Noi Te iubim şi Te rugăm să ierţi greşelile noastre şi să ne îmbraci cu marea Ta putere ca să putem fi martori în locurile de pe pământ pe unde vom merge, acolo unde ne vei chema Tu. Ascultă-ne, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Aceasta este ultima seară a campaniei, şi eu v-am ţinut în fiecare seară până târziu. Voi încerca să nu vă ţin prea mult, pentru că mâine veţi merge la serviciu, iar eu va trebui să conduc în jur de şapte sute cincizeci de mile, pentru că trebuie să ajung la Jeffersonville, pentru o întâlnire care va avea loc mâine seară, dacă va fi cu voia Domnului.

Sunt obosit, epuizat chiar, dar merg din loc în loc pentru că simt o mare compasiune pentru oameni şi tot ce doresc este să-i pot hrăni cu această Mană cerească.

În seara aceasta aş vrea să deschideţi Scriptura la un verset din cartea Evreilor. Noi credem că această scrisoare le-a fost scrisă evreilor, de către Pavel, pentru a face o separare clară între Lege şi har.

Billy a spus aseară că va împărţi numere de rugăciune. În spate este o soră care îl ţine în braţe pe micuţul predicator Price, care are în jur de trei sau patru luni, iar soţul ei ne-a spus că ar dori să ne rugăm pentru el. Sora a spus: „El are număr de rugăciune,” iar eu am răspuns: „În ordine. Atunci voi încheia la timp, ca să pot chema acele numere de rugăciune şi să mă rog pentru cei bolnavi.”

Ţineţi minte! În rugăciunea pentru bolnavi, vă ancoraţi pe faptul că pentru voi s-a făcut rugăciunea credinţei. Să nu vă îndoiţi, ci să credeţi că este aşa, şi se va împlini. Eu cred că noi avem legitimarea desăvârşită şi absolută că Isus Hristos este cu noi. Credeţi aceasta? Isus Hristos este cu noi. Şi dacă este aici, este prezent ca să ne răspundă şi să ne predice fiecare binecuvântare pe care ne-a promis-o în Cuvânt. Aşadar, când ne rugăm şi ne punem mâinile peste bolnavi, ne aşteptăm ca voi să credeţi. Dumnezeu aşteaptă ca voi să credeţi şi să nu vă mişcaţi niciodată de la aceasta. Nu vă lăsaţi clătinaţi de nimic!

Cu câteva minute în urmă, i-am spus unei tinere: „În mintea ta să fie un singur lucru: „În seara aceasta, s-a făcut pentru mine rugăciunea credinţei. Pleacă, Satan, pentru că între mine şi tine a fost pus Sângele Domnului!”

Voi vă puteţi îndoi de aceste lucruri şi să spuneţi: „Of! Simt un simptom!” Să nu primiţi aceasta, ci continuaţi să loviţi în şarpe şi să ziceţi: „Te mustru!” El va continua să muşte, dar voi să-l ignoraţi categoric şi să vă îndepărtaţi de el, pentru că este biruit. Înţelegeţi? Să nu continuaţi să ziceţi: „Doamne, mustră-l! Mustră-l!” Să nu faceţi aceasta! În felul acesta slăbiţi puterea a ceea ce credeţi cu adevărat. Înţelegeţi: Ori credeţi, ori nu veniţi sus. Dacă veniţi sus, să-L credeţi şi să lăsaţi totul în urmă. Aceasta este tot. Staţi acolo neclintiţi şi spuneţi: „S-a terminat! Aceasta este tot.”

Data viitoare când voi veni aici, poate voi ţine o campanie de vindecare, nu o adunare, și atunci vom vorbi mai mult despre vindecarea divină.

Acum, voi citi din Evrei 11.3, de unde voi lua şi titlul mesajului:

„Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd.”

Este un text ciudat, nu-i aşa? De aici aş vrea să vă vorbesc despre o problemă modernă. Vreau să iau ceva ce este modern şi să-l compar cu cele vechi, pentru că toate lucrurile din Biblie, sunt o umbră a lucrurilor care vor veni.

Titlul mesajului meu din seara aceasta este „Numărătoarea inversă”. Toate lucrurile de pe tărâmul natural sunt umbre ale lucrurilor de pe tărâmul duhovnicesc. Noi înţelegem aceasta. Vedeţi? Naturalul preumbreşte duhovnicescul. Eu cred în evoluţie, dar nu în felul în care ne-o prezintă oamenii de ştiinţă. Ei spun că ceva a dat naştere la altceva şi că aceasta a evoluat spre altceva, dar nu este adevărat. Nu, domnilor!

Marele Duh Sfânt a început să „clocească” peste pământ, şi astfel a luat naştere o formă de viaţă, apoi alta şi alta. Astfel, au continuat să iasă la suprafaţă, să se manifeste, până când a venit la suprafaţă chipul Celui care „clocea”, chip după care a fost făcut şi omul. Când Dumnezeu S-a arătat în trup de carne, a fost un Om. Niciodată nu a fost făcut ceva mai măreţ, pentru că nu se putea. De ce? Pentru că Creatorul Însuşi era un Om. Înţelegeţi?

Uitaţi-vă la un pom, cât este de frumos şi cât de maiestuos creşte. Ce simbolizează el? Pe Pomul vieţii. Înţelegeţi? În cer există ceva a cărui umbră este acel pom. Vedeţi? Înseamnă că lucrurile de aici sunt doar o umbră a celor reale. Ceea ce este aici este doar negativul, realitatea fiind dincolo.

Medicii lucrează la trupul fizic şi încearcă să-l facă să trăiască. De ce? Pentru că este viaţa. El reprezintă ceva, ne arată că există un trup care nu se îmbolnăveşte şi nu moare. Trupul acesta muritor dovedeşte că există un trup care nu poate muri; pomul care moare aici, dovedeşte că există un Pom care nu poate muri, pentru că ceea ce vedem aici este o umbră a lucrurilor viitoare. Ce lecţii mari ne dau pomii!

Când mama era foarte bolnavă şi era pe moarte… m-a sunat Dolores şi m-a chemat acolo. Ea primise de curând Duhul Sfânt. Ea este cea mai mică dintre noi şi mi-a zis:

„Bill, nu pot suporta aceasta. Mama, singura noastră mamă. Cum poate Dumnezeu…”

„O clipă…,” am întrerupt-o eu. „Aşteaptă puţin! Biblia spune: „Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El.” Uită-te la patriarhul acela bătrân care stătea pe pat, zâmbea şi Îl chema pe Domnul Isus. Nimic nu putea să-l atingă. Mi-o amintesc pe mama când   m-a cuprins cu braţele şi m-a îmbrăţişat, în timp ce o botezam în râu, în Numele lui Isus Hristos. Atunci L-am văzut pe Duhul Sfânt venind peste ea. Apoi am adăugat: „Cu siguranţă, ea va merge şi îl va întâlni pe tata.”

„Nu pot suporta aceasta,” a continuat Dolores.

„Dolores, la fereastra ta creşte un stejar, aşa-i?”

„Da”, a răspuns ea.

„Nu a fost frumos toată vara cu frunzele acelea verzi?”

„Ba da.”

„Cum sunt acum?”

„Păi, maronii, galbene şi verzi…”

„Dar când a fost cel mai frumos? Când erau frunzele verzi sau acum?”

„Acum”, a răspuns ea.

„Şi cu toate acestea, acum mor. Aceasta este clipa în care viaţa este mai frumoasă.” Aşa este.

Când mama era aproape să treacă, am întrebat-o:

„Mamă, cum te simţi acum?”

„Minunat”, a răspuns ea.

Apoi, când a ajuns într-un moment când nu mai putea să vorbească, i-am zis:

„Mamă sunt fiul tău predicator, mă mai recunoşti?”

Ea nu mai putea vorbi, dar i-am zis:

„Dacă Isus înseamnă pentru tine la fel de mult ca în ziua când L-ai primit sub forma Duhului Sfânt, te rog să clipeşti foarte repede.”

Ea a clipit, iar din ochi au început să-i curgă lacrimi. Apoi, prin cameră a trecut ceva ca o adiere şi mama s-a dus cu ea. Oh, da! Vedeţi?

Un copac este plin de frunze verzi, apoi, pe când viaţa se pregăteşte să le părăsească, frunzele se colorează în diverse culori. Ce se întâmplă? Viaţa din frunze coboară înapoi în rădăcina pomului, şi revine din nou în ramuri, la primăvară, pentru a aduce la suprafaţă alte frunze.

Aşa suntem prinşi şi noi de Pomul viaţii când ne naştem din nou. Iar când viaţa ne părăseşte, ea merge înapoi la Dumnezeul care a dat-o, pentru a reveni din nou în Mileniu, ca o frunză care nu poate cădea din pom. Amin. Iată, veşnicia! Aceea este Viaţa fără sfârşit, Viaţa veşnică, nemuritoare. Înţelegeţi? Frunzele cad, dar revin. Ce este aceasta? Firescul, naturalul ilustrează duhovnicescul.

Priviţi trupul nostru. Ce operă de artă este el! Nimic nu este ca el. Nici o realizare nu se poate compara cu el şi nu-l poate întrece, cu simţurile pe care le are şi cu toate celelalte lucruri. Ce lucru măreţ! Are gură, mâini, picioare, braţe, nas, toate fiind exact cum avem nevoie de ele. Este un lucru măreţ! Ce este aceasta? Trupul natural este un tip, o umbră a trupului duhovnicesc:

„…dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veşnică.”

Vedeţi? Trupul acesta este doar o umbră a celui care va veni. Ne gândim la Mireasă şi la Mire. De curând am avut ocazia să privesc doi tineri care erau pe punctul să se căsătorească, aşa că m-am gândit la Mireasă şi la Mire. Ce simbolizează mirele şi mireasa? Ei sunt o umbră a Mirelui ceresc şi a Miresei Lui. Aşa este. Tot  ce vedem a fost făcut din lucruri care nu se văd.

Trupul natural este întotdeauna o umbră a trupului duhovnicesc. Acum, noi trăim aici şi în trupul acesta avem şase simţuri. De fapt sunt cinci, dar credinţa este al şaselea simţ. Noi trăim aici şi credem în ceea ce numim „cele trei dimensiuni”. Poate nu le numesc corect. Cred că cele trei dimensiuni sunt (Copiii care sunt la liceu mă pot ajuta): lumina, aerul şi gândul. Este corect? Trei dimensiuni: Lumină, aer şi gând. Noi ştim că mai este o dimensiune, a patra, pentru că ştiinţa a găsit-o şi a cercetat-o: este vorba de undele radio. Nu există nici un simţ al corpului nostru care să detecteze undele radio şi Tv, dar chiar acum, prin noi trec vocile şi imaginile oamenilor. Vedeţi? Ca să le putem capta avem nevoie de un fel de cristal sau de un magnet. Doar cu ajutorul lor am putut afla că există o a patra dimensiune. Aşadar, avem patru dimensiuni. De asemenea, cred că a cincea dimensiune este locul în care merge păcătosul când moare. El nu poate merge în prezenţa lui Dumnezeu pentru că este păcătos, iar timpul lui pe pământ s-a încheiat.

Pentru a vă ilustra aceasta mai bine, este ca şi cum aţi încerca să dormiţi, dar sunteţi într-un coşmar, vedeţi lucruri hidoase şi ţipaţi. Aceasta este starea în care se află cei care au fost răi în viaţă şi au murit. Păcătosul nu poate merge în prezenţa lui Dumnezeu pentru că este păcătos, dar nu poate să se mai întoarcă nici pe pământ pentru că timpul lui aici s-a terminat, aşa că este prins în dimensiunea a cincea. El are un suflet, dar nu poate merge în prezenţa lui Dumnezeu pentru că nu este acoperit de Sânge. El este un păcătos, dar nu se mai poate trezi pentru că timpul lui pe acest pământ s-a încheiat. Aşadar, el este acolo, în dimensiunea a cincea, într-un coşmar  chinuitor. Gândiţi-vă la aceasta înainte de a ajunge acolo: un coşmar, ţipete, groază… Mulţi dintre noi am avut coşmaruri. Ni s-a spus că se produc din cauză că cele două, conştientul şi subconştientul, trec unul pe lângă celălalt, iar noi suntem prinşi între ele. Tot aşa, când moare un păcătos, sufletul lui este prins între pământ şi iad, într-un coşmar, şi stă acolo.

A şasea dimensiune este în Hristos. Acolo merg sfinţii, sfinţii morţi sau mai bine zis sfinţii care se odihnesc, care şi-au terminat lucrarea pe pământ şi au intrat în mod minunat în odihnă cu Hristos, sub altar. Această dimensiune poate fi comparată cu un vis minunat din care nu vreţi să vă mai treziţi. Dar nu este un vis, este ceva real, se petrece cu adevărat. Le-am comparat cu un vis numai ca să vă ajut să înţelegeţi ce vreau să spun. Şi desigur, în a şaptea dimensiune este Dumnezeu şi numai El.

Acum, observaţi lucrurile moderne pe care le avem. Noi ne uităm la epoca ştiinţifică în care trăim şi care este epoca apăsării butonului. Cu toate acestea, oamenii au mai puţin timp să se roage decât au avut vreodată. Înainte, oamenii obişnuiau să stea toată noaptea ca să asculte o predică, dar acum nu o mai putem face. Pur şi simplu nu avem timp s-o facem. Dar aceasta este numai în capul nostru: credem că nu avem timp, dar de fapt avem. Lucrurile moderne sunt un simbol spre cele duhovniceşti. Să nu uitaţi aceasta. Fiecare întâmplare o urmează pe cealaltă, doar că  este mai îmbunătăţită decât prima.

Să luăm, de exemplu, mijloacele de transport. La început am avut calul şi o trăsură, dar acum avem automobilul. Aceasta este tot puterea calului, numai că în maşină este mai multă putere. A fost o îmbunătăţire a puterii calului. Cu siguranţă. Când am avut automobilul, am avut un avantaj faţă de cal şi de trăsură, iar după automobil, fraţii Wright au venit şi au făcut avionul: este tot puterea calului, dar mult mai îmbunătăţită. Una o însoţeşte pe cealaltă. Tot timpul, un eveniment îl însoţeşte pe celălalt.

Vă rog să fiţi atenţi ca să puteţi înţelege. Deschideţi-vă  urechile, inima, totul, şi ascultaţi îndeaproape. Când se întâmplă ceva pe pământ, pentru noi este o avertizare că urmează să se întâmple ceva în ceruri. Ceea ce face omul pe pământ, prin propria sa realizare, arată că Dumnezeu este pe punctul să facă ceva în mijlocul Bisericii Sale, prin propria Sa realizare. Noi am evoluat de la cal şi trăsură, la automobil şi apoi la avion, iar Dumnezeu, pe plan duhovnicesc, a înfăptuit neprihănirea prin Luther, sfinţirea prin Wesley şi a ajuns la botezul Duhului Sfânt. Vedeţi? Este un tip, o umbră, o realizare a ceea ce a făcut Dumnezeu.

Ţineţi minte! Prin mesajul primit de Luther de la Duhul Sfânt, Dumnezeu a putut să înfăptuiască în biserică neprihănirea, care era înafara crezurilor romane. Astfel, biserica a început să primească Viaţă şi a început să mişte. Dumnezeu a putut să facă aceasta, prin propria Sa realizare: El a luat un om care a stat atât de mult timp ferm, încât Domnul a putut proiecta împlinirea şi Şi-a adus Mesajul la oameni. În ordine.

Următoarea realizare reuşită de Dumnezeu a fost că a luat un bărbat care se numea John Wesley, care a stat destul de ferm pe Cuvânt, încât s-a îndepărtat de crezurile luterane şi a păşit în faţă cu sfinţirea. Atunci, biserica a evoluat de la cal şi trăsură la automobil; a avut mai multă Viaţă şi a început să alerge.

Apoi, iată că pe o stradă numită Azusa, ei au părăsit pământul şi au ajuns în aer, prin botezul Duhului Sfânt. Dumnezeu a luat biserica şi a dus-o de la un crez pământesc, la un zbor unic în aer. Exact după ce omul a inventat avionul, Dumnezeu a păşit imediat, prin Duhul Sfânt, în spatele acestui lucru. Înţelegeţi? Aşa este.

– neprihănirea: calul şi trăsura;

– sfinţirea (Ce a fost ea?): automobilul care a început să se mişte. Şi ce a urmat?

 – botezul Duhului Sfânt: noi am părăsit pământul, ne-am ridicat în picioare şi am ajuns în aer, zburând în locurile cereşti, cu daruri cereşti, vorbind în limbi şi posedând vindecarea divină.

Cei care erau în automobil sau călăreau calul şi mergeau cu trăsura, credeau că acela era cel mai puternic lucru pe care l-au văzut vreodată, că ei aveau ceva corect, dar cei care au urcat în avion s-au dezlipit cu picioarele de pe pământ şi au zburat.

Dumnezeu a putut să aducă bisericii Realizarea Sa, când a luat un grup de oameni care au stat neclintiţi şi au aşteptat destul de mult timp încât Şi-a putut turna Duhul peste ei. Aceeaşi putere care pulsa în cal, a pus în mişcare automobilul şi a ridicat de pe pământ avionul. Acelaşi Duh Sfânt care i-a adus bisericii neprihănirea şi i-a dat mai multă putere când a adus sfinţirea, S-a revărsat apoi peste ei, purtându-i în locurile cereşti. Este încă aceeaşi putere, acelaşi Duh Sfânt. Aşa este.

Lucrurile s-au schimbat, pentru că ştiinţa merge mai departe. Noi vorbim despre ştiinţă, dar haideţi să privim şi să vedem ce fac marii noştri oameni de ştiinţă. Apoi, priviţi ce face Dumnezeu în Biserica Sa.

Acum, suntem într-o epocă în care nu mai avem cai şi trăsuri şi am trecut şi de epoca automobilului şi de cea a avionului şi am păşit în epoca astronauţilor. O, ce lucru măreţ! Calul şi trăsura erau pământeşti, dar acum suntem în epoca cosmonauţilor.

Aceasta s-a întâmplat şi cu biserica. Acesta este marele avânt pe care eu nu pot să-l aduc înaintea oamenilor, din cauză că unii s-au aşezat jos pe pământ, sau într-un avion. Unii dintre ei s-au oprit la cal şi la trăsură, dar Dumnezeu a păşit în epoca astronauţilor. O, în ce epocă trăim! Nu-i de miare că oamenii nu o pot înţelege. Dar vedeţi, când Dumnezeu îl lasă pe om să facă ceva, este pentru a arăta că El face ceva cu biserica.

Oamenii încearcă să aducă tot timpul înapoi ceea ce este vechi, dar să păstrezi calul şi căruţa este ca şi cum ai păstra o relicvă. Este istorie, a trecut demult. În zilele acelea, a fost în ordine, dar acum este ceva depăşit, a trecut demult.  Glorie! Strângerea mâinii predicatorului era în ordine cu mult timp în urmă, dar acum este ceva ce aparţine de domeniul trecutului. Denominaţiunea şi-a trăit timpul, noi am mers mai departe şi am ajuns în epoca astronauţilor. Amin.

Acum încep să mă simt religios! Epoca astronauţilor i-a întors pe oameni pe dos, deoarece nu ştiu ce să creadă despre aceste lucruri. Vedeţi? Ei nu ştiu cum să ia aceste lucruri, deşi această epocă are acelaşi Duh, aceeaşi putere care a fost în zilele calului.

Dacă pe plan firesc avem o epocă a astronauţilor, înseamnă că şi pe plan duhovnicesc suntem tot în epoca astronauţilor. Ce înseamnă aceasta? Că aşa cum s-a întâmplat pe plan firesc, de la avion s-a făcut un salt mai sus, omul a zburat mai sus. Nu există nici un avion care să-l ajungă pe astronaut. De unde este el, nici măcar nu se vede avionul. Vedeţi? Acesta este felul în care procedează Dumnezeu acum. În locul băiatului învăţat care iese afară şi vorbeşte despre ceea ce a spus doctorul Cutare sau Cutare cu ani în urmă, noi avem vulturi, profeţi, care se ridică sus, în locurile cereşti, foarte sus faţă de gândirea omenească firească, pământească, a găinilor. Dumnezeu a dovedit clar că suntem în epoca astronauţilor. Priviţi-o!

Oamenii vorbesc despre ce s-a întâmplat în zilele calului şi a căruţei, în zilele automobilului, în zilele lui Luther şi ale lui Wesley, dar unde suntem acum? Ei vorbesc despre a fi modern şi spun că ceea ce au ei este modern, dar potrivit Împărăţiei lui Dumnezeu, modernul este epoca astronauţilor. Glorie! Cu siguranţă! Aceasta este epoca astronauţilor, a vulturilor. Este timpul când se ridică în scenă profeţii lui Dumnezeu.

Cât de mulţumitori Îi suntem pentru aceasta! Ce este aceasta? Cuvântul Său este manifestat Cuvânt cu Cuvânt înaintea noastră. Amin…

… Cuvântul lui Dumnezeu, care cândva era greu de înţeles, este clarificat acum şi este descoperit prin astronaut. Biserica trebuie să se afle în locurile cereşti, nu aici jos sau plutind printre nori şi huruind ca un avion; ea trebuie să fie propulsată mai sus, acolo unde avionul nici nu se gândeşte că ar putea ajunge vreodată. Acesta este epoca în care trăim noi astăzi: în epoca astronauţilor duhovniceşti.

Astronautul poate vedea lucruri pe care calul cu căruţa lui, automobilul sau avionul nu le-au putut vedea; el le vede pentru că este cu câteva sute de mile în faţa lor. Este atât de departe deoarece are de cincizeci de ori viteza lor. Amin. Acum înţelegeţi de ce oamenii cred că suntem nebuni? Ei nu pot înţelege. De ce? Deoarece călăresc în continuare un cal bătrân. Ce viteză are calul? Calul este în ordine, dar ce viteză are faţă de astronaut? Aceeaşi viteză pe care o are neprihănirea şi aderarea la o biserică sau strângerea mâinii cuiva, faţă de descoperirea şi de prezenţa lui Dumnezeu. Aceasta este epoca astronauţilor, iar biserica trebuie să fie ridicată sus, sus de tot, deasupra tuturor lucrurilor . Aşa este.

Astronautul duhovnicesc este un vultur. El merge dincolo de toate crezurile denominaţionale, de toate barierele şi gândirea denominaţională; dincolo de toate gândurile lor înnourate. El este deasupra fiecărui nor, deasupra a tot ceea ce există şi la care ne putem uita. El este sus, printre stele, iar „credinciosul astronaut”  este tot sus, în locurile cereşti. El este dincolo de toate aceste lucruri fireşti, pământeşti; este sus de tot, în spaţiul dinafară. Omul firesc nu ştie prea multe despre spaţiul dinafară, dar astronautul este acolo; acolo trăieşte.

Acesta este motivul pentru care biserica de astăzi nu înţelege. De aceea spun: „De ce ne spui aceste lucruri despre denominaţiuni? De ce vorbeşti aşa despre ele? Ce este cu aceasta şi cu cealaltă? Ei nu pot înţelege ce este cu deosebirea gândurilor inimii, nu înţeleg cum se face… Ce poate fi aceasta?” Sigur că nu puteţi înţelege pentru că sunteţi fireşti. Aşa este. Epoca astronauţilor este mult deasupra acestor lucruri; este mult deasupra străzii Azusa şi a tuturor celorlalte lucruri. Astronautul este ultimul lucru pe care-l avem. Amin. Dumnezeu nu priveşte după cal şi conducătorii de căruţe, ci îi caută pe astronauţi, pe cineva care poate să decoleze şi să meargă dincolo de raţiune.

Cineva spune: „O clipă, frate Branham! Nu este raţional faptul că noi…” Aceasta este dincolo de raţiune. Este în spaţiul din afară, dincolo de domeniul raţiunii. Noi ne ridicăm deasupra lor. Dar când ne ridicăm deasupra lor, ei sunt dezamăgiţi pentru că sunt sub noi. Noi suntem astronauţi şi am fost ridicaţi dincolo de orice imaginaţie, dincolo de gândirea omenească, în spaţiul din afară. Voi sunteţi în prezenţa glorioasă a lui Hristos, şi Hristos este în voi.

Astronautul pământesc este controlat de un radar aflat pe pământ. Poate aţi văzut aceasta la televizor. Când ei se ridică sus, la mii de mile depărtare de Pământ, noi nu-i putem vedea, dar prin intermediul acestui radar ştim exact locul unde se află. Dar dacă astronautul pământesc este controlat de radar şi astronautul duhovnicesc este controlat de ceva; el este controlat de rugăciune. Cea care-l controlează pe astronautul duhovnicesc şi-l ţine aliniat  este rugăciunea. Oh, vă spun că este bine! Când primul Său Astronaut era aici, Dumnezeu a avut un mic punct de control. Voi ştiţi că o simplă atingere a credinţei L-a oprit şi El a răspuns imediat la ea. Rugăciunea schimbă lucrurile. Rugăciunea schimbă ordinea lucrurilor care deţin controlul. Noi vedem ce se poate face pe partea firească, naturală, care este o umbră a lucrurilor duhovniceşti, a evenimentelor duhovniceşti. Poate exista un control.

Dacă lumea a avansat şi a ajuns până acolo că a trimis un astronaut în spaţiu, şi biserica a avansat. Observaţi! De fiecare dată când devine mai mică, biserica ia mai puţin timp pentru a fi pregătită.

Pe partea firească, naturală, oamenii au mers atât de departe încât ceasul lor spune că mai sunt doar trei minute până la miezul nopţii. Gândiţi-vă la aceasta! Ştiinţa pretinde că mai sunt doar trei minute până la miezul nopţii, ceea ce înseamnă că este pe cale să se întâmple ceva. Ei simt aceasta, și dacă o pot simţi ei, biserica ar trebui s-o simtă cu atât mai mult. Dacă ei văd că este pe cale să se întâmple ceva, noi trebuie să vedem cu atât mai mult.

Ei spun că mai sunt trei minute până la ora zero, iar atunci se va întâmpla ceva. Şi ştiţi ce au făcut ei? S-au speriat, au intrat în capsula lor de astronaut şi au început să facă numărătoarea. Planul lor este să părăsească pământul şi să meargă pe Lună. Toţi vor să părăsească Pământul şi să meargă pe Lună. Puteţi vedea aplicarea duhovnicească?

Astronautul duhovnicesc a intrat în Hristos, ascultă numărătoarea Cuvântului lui Dumnezeu şi este pe punctul să decoleze spre Rai. Aceasta este diferenţa. O, vai! Ştiu că este dur, dar este adevărat!  Priviţi înapoi în istorie şi veţi vedea că totul este întocmai… Şi Dumnezeu S-a îngrijit ca ceea ce s-a întâmplat fireşte pe pământ, să se întâmple şi pe partea duhovnicească, ridicându-Şi Biserica în sus. Iată că acesta este adevărul şi ne stă în faţă. Noi ştim şi înţelegem aceasta.

Dumnezeu are o lucrare nouă; nu este o lucrare veche ci este o lucrare nouă şi Îşi duce Biserica sus. Ea este tot mai mult o minoritate. Aşa a fost în zilele lui Noe, şi la fel a fost în zilele lui Lot. Ei fac întotdeauna aceasta, până când Biserica este din ce în ce mai mică. Dar cu toate acestea, micuţul bob al lui Dumnezeu continuă să meargă mai departe şi cu fiecare zi care trece devine tot mai puternic şi mai puternic. Astăzi, Biserica adevărată a lui Dumnezeu este la mile depărtare pe drumul în sus, faţă de ceea ce a fost. Noi vedem aceasta; o ştim. Este adevărul. Nu mă refer la organizaţie. Nu, nu! Ea s-a întors înapoi la cal şi la căruţă. Înţelegeţi? Dar noi urcăm tot mai sus şi nu vrem să ne mai întoarcem la lucrurile acelea vechi. Nu! Eu spun cu toată convingerea că nu! În ordine.

Astronautul duhovnicesc este în Hristos şi ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, numărătoarea inversă, ca să vadă încotro se îndreaptă. El se pregăteşte de plecare, dar nu spre Lună, ci va trece foarte repede pe lângă ea. El este pe calea spre Rai, şi va porni în răpire, spre ceruri, spre gloria lui Dumnezeu. El este în Hristos, învelit în slava Sa şi părăseşte pământul acesta, îndreptându-se spre ceruri.

Dacă vă amintiţi, pe partea naturală, oamenii au rămas fără grai când John Glenn a intrat în capsula navei, cu  câteva luni în urmă. Întreaga naţiune a rămas fără grai, când s-a început numărătoarea inversă. Ei au început să numere: Zece, nouă, opt, şapte, şase, cinci, patru, trei, doi, unu, zero! Apoi, s-a dat drumul la energia aceea atomică, și capsula a decolat şi a început să se ridice, lăsând lumea în stare de şoc. Cu siguranţă!

Aţi observat ceva? Numărătoarea lor s-a făcut invers: Zece, nouă, opt, şapte, şase, cinci, patru, trei, doi, unu, zero! Acesta este felul în care numără lumea, omul. El merge invers faţă de Dumnezeu. Înţelegeţi? Şi încă ceva: „zece” nu este un număr duhovnicesc, biblic. Oricine ştie că numărul lui Dumnezeu este şapte şi nu zece. Acesta este numărul Său desăvârşit. Deci, numărul desăvârşit al lui Dumnezeu este şapte, iar numărătoarea Sa începe de la numărul „unu”. Aşa este. Omul începe de la zece şi merge înapoi, dar Dumnezeu începe de la unu şi merge înainte. Aţi vrea să ştiţi când Şi-a început Dumnezeu numărătoarea Sa? În anul 54 d.Hr. când a început numărătoarea celor şapte Epoci ale Bisericii. Când le-a terminat, totul a fost în ordine. Aşa este.

Iată felul în care a început să numere Dumnezeu; El a făcut-o de la unu la şapte: Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia, Laodicea, zero! Amin. Aşa este. Vedeţi? Zero vine după Laodicea. Noi am trecut de epoca Laodicea. Ea a avut oameni căldicei şi tot ceea ce reprezenta, cade. Dar noi suntem în Hristos, iar El a numărat epocile Bisericii Sale. Există numai şapte epoci. Aşa spune Biblia. Noi tocmai am trecut prin ele, la Tabernacol, şi am arătat pentru fiecare dintre ele: cine a fost steaua, mesagerul, trimisul, Lumina pentru acea zi. L-am văzut pe Martin Luther, pentru epoca luterană, apoi pe John Wesley pentru Filadelfia, apoi am privit epoca Laodicea. Pentru fiecare epocă am arătat cum a venit căderea şi ce a însemnat aceasta; am urmărit ce a spus Biblia cu privire la fiecare epocă în parte şi cum s-a împlinit întocmai. Noi am găsit acele lucruri petrecute în istorie, întocmai cum au fost spuse.

Acum, trecem de epoca Bisericii Laodicea, noi ştim aceasta. Aşa spune Biblia şi acesta este adevărul. Atunci unde am ajuns cu numărătoarea? La şapte, iar următoarea cifră este zero. Înţelegeţi? Cum vine aceasta? Prima epocă a Bisericii a fost Efes, Smirna a fost a doua, Pergam a fost a treia, Tiatira a patra, Sardes a cincea, Filadelfia a şasea, iar Laodicea este a şaptea. Noi am trecut prin epoca penticostală; am trecut prin epoca luterană şi prin epoca lui Wesley. Priviţi! De îndată ce şi-a început biserica drumul, Dumnezeu a început să arate pe pământ semne, prin care arăta că El îşi duce biserica de la neprihănire, la sfinţire, apoi la darurile Duhului Sfânt, iar acum la astronaut. Amin. Aceasta căutăm noi: astronauţi, pe cineva care se poate ridica de la lucrurile fireşti de aici, de la apartenenţa la o biserică  sau ceva de felul acesta, la cele duhovniceşti.

Dumnezeu caută un bărbat care poate urca sus în înălţimi, ca un vultur, care să meargă în locurile cereşti, unde totul este posibil, sus, deasupra cloncănitului pământesc de aici, care nu ştiu nici măcar cum să fie botezaţi. Oh, noi zburăm şi ne îndepărtăm tot mai mult de agitaţia de aici! Amin.

Prieteni, toată naţiunea a stat şi a privit cu admiraţie, prin intermediul televiziunii, cum s-a făcut numărătoarea inversă când primul astronaut, John Lynn Glenn, a plecat în primul său zbor spre Lună; tot pământul i-a privit muţi de uimire, când au văzut cum se ridică nava şi zboară; dar într-una din aceste dimineţi, tot Universul va încremeni, când marele Vultur îşi va desface marile sale aripi şi Biserica lui Dumnezeu, propulsată de puterea Duhului Sfânt şi de foc, îşi va lua zborul de pe acest pământ, cu un cutremur, şi va merge în locurile cereşti! Tot Universul va şti aceasta, iar îngerii Îl vor primi cu onoruri. Amin. Noi trăim în epoca astronauţilor şi vom merge acolo unde este Raiul, dar oamenii nu pot înţelege aceasta.

Voi vorbiţi de venirea unui cutremur, a unei zdruncinături, dar aşteptaţi până când Biserica va începe să se ridice, când marele vultur numit Biserica lui Dumnezeu, răscumpărată prin sângele lui Isus Hristos, îşi va desface aripile şi puterea Duhului Sfânt va începe s-o ridice de pe pământ. Oh, acela va fi un timp minunat! Ţineţi minte că niciodată un automobil nu va putea urma un avion, dar nici avionul nu va putea merge unde merge astronautul. Haideţi să fim deci, astronauţi şi să-L urmăm pe Dumnezeu. Voi înţelegeţi ce vreau să spun.

Nouă ne place să vorbim despre strada Azusa; ne place să vorbim despre cele petrecute în urmă cu cincizeci de ani, iar eu v-am spus toată săptămâna cât de mult a pierdut biserica de atunci încoace. Noi suntem atât de departe de Duhul Sfânt, şi ne-am adâncit în lucruri la care cei de atunci nici nu se gândeau. Ei au părăsit automobilul, şi-au ridicat picioarele în aer şi au primit câteva daruri duhovniceşti: vorbirea în limbi, prorocii, strigăte şi cântări duhovniceşti. Ei pluteau în aer ca nişte fluturaşi. Înţelegeţi? Acela a fost cu siguranţă un timp măreţ.

Dar, fraţilor, noi trăim într-un timp în care suntem ridicaţi cu mult mai sus de aceste daruri. Biserica duhovnicească este cu mult dincolo de aceste lucruri. Acum este epoca vulturului, a astronautului şi zburăm sus de tot, deasupra tuturor şi de acolo privim la găinile cetăţene ale lumii. Înţelegeţi? Noi suntem cu mult deasupra acestor lucruri, suntem sus de tot, acolo unde este Cerul, acolo unde Hristos preia controlul total trăind Viaţa Sa prin noi şi acţionând prin noi aşa cum a făcut când a fost aici pe pământ. Fraţilor, suntem în epoca astronauţilor şi numărătoarea inversă este în desfăşurare. Cred că ultimul mădular al bisericii se poate naşte chiar în seara aceasta; ultimul poate intra oricând înăuntru.

Ştiu că timpul meu zboară, dar fiţi puţin atenţi! Nu voi merge mai departe, dar fiţi atenţi la aceasta.

Voi vedeţi că creşterea bisericii a urmat progresului timpului, și acum am trecut de la avion la astronaut. Înseamnă că trebuie să fie o schimbare. Noi am văzut cele trei schimbări care au avut loc în cadrul progresului mijloacelor de transport, a puterii. Întotdeauna a fost nevoie de o putere adăugată, o putere adăugată, o putere adăugată pentru a merge mai departe şi mai departe şi mai departe. De ce nu s-a ridicat avionul până unde merge astronautul? Nu avea suficientă putere ca s-o facă. Numai nava astronautului are puterea s-o facă. El este propulsat acolo sus de puterea atomică şi de electronică, deci are o putere cu mult mai mare decât benzina sau orice am avut mai demult. Înţelegeţi? Noi suntem într-o altă epocă, şi vedem că  în timp ce ştiinţa merge mai departe în ceea ce priveşte realizările ei, biserica vrea să se aşeze şi să călărească în continuare bătrânul cal, în josul străzii. Da, domnilor. Aşa este.

„Mama mea a aderat acolo cu ani în urmă, şi ar trebui să aderi şi tu!” Vedeţi? Să nu vă gândiţi la aşa ceva! Ridicaţi-vă şi mergeţi mai departe pentru că totul este posibil.

Ştiinţa are un pom pe care se poate urca, dar poate înainta numai până la un anumit punct, iar acela indică până unde poate ajunge. Acesta este sfârşitul cercetărilor ştiinţifice, fiindcă ei se ucid singuri. Dar pe Pomul credinţei nu există nici un sfârşit. Continuaţi să mergeţi mai departe, pentru că acesta este Pomul pe care trebuie să fim în seara aceasta: pe Pomul Vieţii, al credinţei. Nu îndreptaţi către Lună, ci spre ceruri, spre Dumnezeu, pentru glorioasa răpire care ne va duce în prezenţa Domnului Isus, a Vieţii şi puterii Sale care provine din cer. El nu vine jos ca să ne determine să aderăm la o biserică, nici ca să ne facă să strigăm sau să sărim, ci vine ca să lase întreaga Sa Viaţă să trăiască prin noi. Trăiţi în locurile cereşti! Ridicaţi-vă până când veţi vedea lucrurile care vor veni, care au fost, care sunt şi care vor veni; ridicaţi-vă deasupra tuturor lucrurilor pe care le-a avut biserica din ziua în care a fost Hristos aici pe pământ. Noi ne bucurăm de toate acestea astăzi. Cu siguranţă.

Prieteni, noi suntem într-o epocă măreaţă, într-un timp măreţ: în epoca astronauţilor.

Doamne, dă-ne astronauţi, dă-ne bărbaţi şi femei care să fie credincioşi și  curajoşi. Ce au trebuit să facă John Glenn şi colegii lui când au păşit în acea navă cosmică? Ei erau pionieri. Dumnezeu doreşte pionieri ai Cuvântului Său, astronauţi care nu vor fi mulţumiţi cu lucrurile pe care le avem, ci vor merge mai departe şi mai departe, spre celelalte realizări ale lui Dumnezeu.

De ce avem nevoie acum? De credinţa astronauţilor, ca să putem zbura de pe acest pământ pentru a-L întâlni pe Domnul Isus. Aşa este. Cred că nu vreţi să fiţi lăsaţi aici ca fecioarele adormite. Atunci, cred că aţi face bine să păşiţi în starea astronauţilor şi să vă ridicaţi deasupra lucrurilor pe care staţi. Pentru oameni este foarte greu să înţeleagă aceasta, pentru că n-au văzut niciodată aşa ceva; este ceva nou, dar în acelaşi timp este dovedit că este Cuvântul lui Dumnezeu.

Una din realizările Sale finale, care este şi cea din urmă, a fost să Se manifeste El însuşi şi să spună: „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu.” Nu-i de mirare că atunci când femeia cu scurgerea de sânge L-a găsit pe primul Astronaut pe pământ, pe Hristos, care era Dumnezeu arătat în trup, şi s-a atins de haina Lui, a fost vindecată pe loc. Când Petru a ajuns în prezenţa Sa, El i-a spus: „Tu eşti Simon şi eşti fiul lui Iona.” Teologii aceia, indivizii care umblau cu calul şi cu căruţa, nu au putut înţelege ce însemna aceasta. Vedeţi? Ei n-au putut înţelege şi nu înţeleg nici astăzi. Aşa este.

Apoi, vedem că atunci când a vorbit cu femeia aceea de la fântână, El i-a spus păcatele ei şi ce făcuse, iar ea a alergat în cetate şi le-a spus oamenilor de acolo: „Veniţi să vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut…” Ce lucru şocant a fost acesta! Ei au ştiut imediat că era ceva diferit de ceea ce aveau. Nu-i de mirare că marele învăţat Nicodim a venit la El şi I-a zis: „Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător venit de la Dumnezeu, căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.” (Ioan 3.2). Şi marele Astronaut a spus: „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu.”

Noi suntem gata de decolare! Numărătoarea inversă este în desfăşurare. Sunteţi înăuntru? Cum numărăm noi? Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodicea, penticostalii. Ce urmează? Noi am trecut prin toate acestea şi sunt numai şapte, nu opt.

Oh, cum aş putea să tac când văd toate aceste lucruri? Cum aş putea să stau liniştit, frate Lyle? Ce pot face altceva decât ceea ce fac? Nu mai există nici o altă epocă! Câţi dintre cei care studiază Biblia şi sunt aici, ştiu că acesta este adevărul? Ridicaţi mâinile. Nu mai există nici o altă epocă. Atunci ce urmează? Zero, Răpirea.  Atunci de ce aş mai dori o clădire de un milion de dolari? De ce mi-ar mai păsa dacă este un cort sau o casă? Pentru mine este construit un palat acolo sus. Este făcut din rubine şi diamante, din aur şi argint, cuferele Sale sunt pline şi are bogăţii nespuse, pentru că sunt un fiu al Împăratului.

Eu nu vreau comori pe acest pământ, pentru că am în ceruri. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru aceasta. Într-o zi am păşit în „Nava cosmică”, în Trupul lui Isus Hristos, am fost botezat acolo de către Duhul Sfânt, am vegheat, am aşteptat, am ascultat numărătoarea. Am văzut cum au trecut epocile una după cealaltă, şi iată că a fost numărată şi ultima. Următorul pas? Ştiinţa spune că mai sunt doar trei minute până când Pământul va fi aruncat din timp. Este mai puţin de atât. Următoarea respiraţie a lui IaHVeH este: „Ieşiţi afară, poporul Meu! Veniţi sus!” Amin. Noi privim şi vedem că înainte de sosirea acelui timp, avem puterea glorioasă a întoarcerii lui Dumnezeu la biserica Sa; vedem prezenţa lui Isus Hristos, Omniprezenţa Sa, care ne arată că El este cu noi şi face exact lucrările pe care le-a făgăduit pentru acest timp. El este aici, dovedind că este Acelaşi.

Evrei 13.8 spune: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” El a fost acolo când a venit Luther cu mesajul neprihănirii; Hristos a fost acolo când a venit John Wesley cu mesajul sfinţirii; a fost pe strada Azusa. De ce? Ce a fost aceea? Epoca avionului, penticostalii, iar acum este aici, în astronautul care pleacă dincolo, în afara spaţiului. Un avion nu ar putea ieşi niciodată în spaţiu, dar astronautul poate. Glorie lui Dumnezeu! Eu ascult numărătoarea. Oh, vai! Ce aşteptăm noi? Ora Zero, ceasul în care va avea loc răpirea. Noi am trecut de epoca penticostală. Ei s-au organizat. Au ieşit afară cu multă gălăgie şi agitaţie, dar s-au întors în Babilon, ca toţi ceilalţi. Şi ce mai au astăzi? Nimic, pentru că au fost vărsaţi din gura Sa. Când i-a vărsat din gura Sa? Când au devenit căldicei, pentru că Domnul respinge starea aceea. El scoate afară o rămăşiţă, iar când se încheie numărătoarea, astronauţii pleacă în ceruri.

Vino să plecăm, frate. Vino să plecăm, soră. Fiţi siguri. Nu vă asumaţi riscuri! Să nu depindeţi de o experienţă luterană, metodistă sau penticostală. Haideţi să ne întoarcem chiar acum în locurile cereşti, la neprihănirea lui Dumnezeu, la puterea Sa; atât de sus încât să putem vedea că Hristos poate veni la noi şi să Se manifeste la fel cum a făcut când a fost pe pământ. Credeţi aceasta? Eu cred că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Mai sunt cinci sau şase minute până la ora nouă. Acesta este un timp bun pentru a ne opri. Şapte epoci şi şapte minute. Dacă vă veţi smeri inimile încă şapte minute, Isus Hristos va dovedi că în seara aceasta este aici, în această clădire. Amin. Pentru conducătorii de căruţe cu cai este greu să vadă aceasta, dar El este aici oricum, a dovedit-o. Noi suntem la sfârşitul timpului şi El este aici, pentru că a făgăduit că „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi. Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea, pentru că Eu voi fi cu voi şi în voi.” Acesta este Dumnezeu în poporul Său, Dumnezeu în plinătate.

Cum acţionează Dumnezeu când vine în trupul uman? Uitaţi-vă cum a fost El când a venit în trup uman. Cum era? S-a lăudat cumva că este Cineva? Nu, domnilor. Dimpotrivă, a spus: „Eu nu fac nimic până nu-Mi arată mai întâi Tatăl.” Priviţi cum S-a legitimat că El era Mesia: El era Profet şi le putea spune oamenilor totul despre ei. Le cunoştea gândurile, le cunoştea inimile, totul. El ştie totul despre voi; ştie ce aţi făcut şi de ce aveţi nevoie. El poate să vă vorbească prin conştiinţa voastră şi să vă arate ce este bine, iar diavolul poate sta pe umărul celălalt şi să vă şoptească: „Priveşte în partea cealaltă!” Deci, depinde în care parte doriţi să priviţi. Aceasta este tot.

Se spune că la alegere, Dumnezeu a votat pentru voi, iar diavolul a votat împotriva voastră. Acum depinde de voi: cu cine veţi vota, cu acela veţi merge. Aşa este. Voi trebuie să-L luaţi pe Hristos; trebuie să luaţi Cuvântul Său. Trebuie să-L credeţi pe El. Dacă Biblia spune că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, atunci trebuie să fie Acelaşi. Aşa este. Credeţi aceasta? Ridicaţi mâinile.

Câţi dintre voi doresc să fie un astronaut al lui Dumnezeu şi pot spune: „Pot sta departe de organizaţie şi să cred în Hristos!”?

Dacă v-aş spune că în mine este duhul lui John Dillinger, v-aţi aştepta să mă vedeţi cu arme, pentru că viaţa aceea ar aduce la suprafaţă roadele ei. Ceea ce este înăuntru se va arăta şi înafară. De aceea este biserica atât de goală. Înţelegeţi? Oamenii spun că sunt creştini, dar felul cum trăiesc şi acţionează dovedeşte că sunt goi, fără Hristos. Când Hristos este înăuntru, El vorbeşte şi aduce la suprafaţă faptele Sale.

Predicatorii stau la amvon, dar le este teamă să spună ce este bine şi ce este rău, fiindcă se gândesc că adunarea îi va da afară. Dar Hristos? El vă va da afară dacă nu spuneţi aceste lucruri! Aşadar, de partea cui sunteţi? Al cui prieten sunteţi? Al cui prieten doriţi să fiţi? Voi aveţi de făcut o alegere; fiecare dintre voi trebuie s-o facă. Dumnezeu să ne ajute să facem alegerea corectă. În ce mă priveşte, alegerea mea este Hristos.

Să ne plecăm capetele.

Tată ceresc, în seara aceasta sunt puse pe amvon nişte batiste, ceea ce înseamnă că sunt oameni bolnavi. În Biblie scrie că mulţi au luat şorţuri şi haine de pe trupul lui Pavel şi le-au pus peste cei bolnavi, iar bolnavii s-au însănătoşit. Eu ştiu că noi nu suntem Pavel, dar Tu eşti încă Acelaşi Isus. Tu eşti Acelaşi Dumnezeu care lucrează prin intermediul omului, aşa cum ai făcut atunci. Îngăduie ca Duhul Tău că confirme Cuvântul Tău, să-L aducă la suprafaţă şi să-i vindece pe oamenii peste care vor fi puse aceste batiste. Te rugăm aceasta în Numele lui Isus.

Tată, poate în seara aceasta sunt printre noi oameni care doresc să facă o schimbare, care doresc să iasă din crezul lor şi să păşească în Hristos, singurul şi adevăratul Astronaut care ne poate lua. El este Singurul.

„Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a coborât din cer, adică Fiul omului, care este în cer.” (Ioan 3.13).

El poate să trăiască prin noi, să lucreze şi să-Şi legitimeze Cuvântul prin noi, numai atunci când suntem în El prin botezul duhovnicesc şi pe deplin predaţi în Cuvântul Său… El nu Se poate schimba pentru că este Dumnezeu. Prima Sa hotărâre este desăvârşită şi nu o poate schimba. Noi suntem mărginiţi şi putem face greşeli, dar El este infinit şi desăvârşit. Prima Lui hotărâre este desăvârşită şi trebuie să rămână întotdeauna aceeaşi, iar noi o cunoaştem, Tată, pentru că El a spus: „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu.” El nu poate schimba această hotărâre. Şi tot El a spus: „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce vor crede…” Dacă Viaţa lui Hristos este în noi, dacă gândul lui Hristos este în noi, atunci suntem preocupaţi să facem lucrările lui Hristos. El a spus că aceste semne pe care le-a făcut El, îl vor urma pe fiecare credincios care crede în El.

Doamne, îngăduie să se ştie că în seara aceasta eşti în mijlocul nostru. Noi suntem fiinţe umane muritoare şi vedem lucrurile pro şi contra; vedem că în timp ce se ridică ştiinţa, se ridică şi biserica; vedem ce face puterea Evangheliei şi ştim că în Cuvânt nu mai este profeţită nici o altă epocă a bisericii. Tu ai spus că nimic nu poate fi adăugat sau scos. Noi vedem că ştiinţa are acele nave mari care îi pot duce pe oameni în afara pământului.

Tată, noi am văzut totul preumbrit de-a lungul epocilor şi ştim că suntem la sfârşit. Îngăduie ca Hristos, Salvatorul nostru, să Se mişte în seara aceasta prin mijlocul poporului Său pentru a dovedi că este aici, deoarece a spus că „acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18.20), şi că „dacă cer un lucru şi cred, le va fi dat.”

Tată, îngăduie ca biserica aceasta să fie întoarsă pe deplin la Tine şi ajută-mă şi pe mine să mă pot supune în seara aceasta pe deplin Ţie, încât să poţi dovedi că eşti prezent. Fie ca mădularele Trupului Tău de aici, să Ţi se poată supune, ca să vedem cu toţii slava marelui nostru Hristos lucrând printre noi şi dându-ne asigurarea că am fost scoşi afară din epoca crezurilor şi suntem în epoca astronauţilor, a harului lui Dumnezeu.

Ascultă-ne, Tată, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus Hristos şi pentru gloria Sa. Amin.

Câţi dintre voi doresc să fie un astronaut al lui Dumnezeu? Doamne, Te rugăm să ne dai aceasta. Biblia spune că El este Marele nostru Preot care poate fi atins prin simţirea neputinţelor noastre. Credeţi aceasta în timp ce ne pregătim să chemăm rândul de rugăciune? El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Dacă El este în noi, în voi şi în mine, atunci va trăi prin noi, va lucra prin noi, va predica prin noi, va acţiona prin noi, va face lucrări prin noi, pentru că nu mai suntem noi, ci Tatăl, care locuieşte în noi, va vorbi şi va face totul. Va fi aşa cum a spus El: „Nu Eu sunt Cel care fac aceste lucrări, ci Tatăl Meu care locuieşte în Mine.” (Ioan 5.19). Credeţi aceasta cu toţii?

Câţi oameni bolnavi sunt aici? Ridicaţi mâinile şi spuneţi: „Sunt bolnav şi am nevoie de vindecare.” Faceţi aceasta, oriunde aţi fi în clădire.

Aproape peste tot sunt mâini ridicate. Ţineţi minte că eu nu sunt responsabil de necredinţa sau de criticile voastre. Astfel, dacă nu credeţi, este momentul să plecaţi deoarece, nu uitaţi, aceste duhuri se transmit de la unul la altul. De câte ori le-aţi văzut mergând de la unul la altul? Eu am văzut oameni care au căzut jos cu epilepsie, au luat cancer, au paralizat sau chiar au murit pe locurile lor. Voi ştiţi aceasta. Câţi dintre voi ştiu că acesta este adevărul? Aşadar, dacă sunteţi doar un critic, este timpul să plecaţi. Nu staţi aici, pentru că veţi fi în pericol. Cei care cred să rămână la locurile lor. Fiţi smeriţi! Nu văd mulţi oameni cunoscuţi. Îi cunosc pe cei veniţi din biserica mea, pe sora Lyle, pe fratele Moore. Câţi din cei prezenţi ştiu că eu nu-i cunosc şi nu le ştiu problemele? Ridicaţi mâinile. Se pare că toţi.

Cum ar fi dacă ar sta Hristos aici şi voi I-aţi cere vindecarea? V-ar putea vindeca? Nu, ci vă va spune că a făcut-o deja, pentru că aţi fost vindecaţi prin rănile Lui. Dar prin semnul Său mesianic, v-ar putea arăta că este aşa cum a spus Moise şi Dumnezeu: „Când va fi printre voi un profet, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis. Dacă ceea ce spune el este Adevărul, să-l ascultaţi, dar dacă nu este adevărul, să nu-l ascultaţi. Eu îi voi vorbi în vedenii. Dacă ceea ce spune se împlineşte, atunci este adevărul, dar dacă nu se împlinește, să nu credeţi.”

Hristos este prezent, iar lumea ştiinţifică a dovedit aceasta prin fotografii. Aş vrea ca cei care aveţi probleme, să fiţi cât se poate de smeriţi; plecaţi-vă capetele, rugaţi-vă câteva momente împreună cu mine şi credeţi din toată inima că Hristos este aici.

Credeţi şi nu vă îndoiţi. Staţi în rugăciune şi spuneţi: „Doamne Isuse, ai milă de mine, fiindcă încerc să cred.” Dumnezeu să ne ajute în timp ce stăm în părtăşie cu Hristos.

Doamne, ai milă de noi în timp ce se apropie noaptea, pentru că ne gândim la fel ca apostolii, despre care scrie: „Pe când vorbeau ei astfel, Însuşi Isus a stat în mijlocul lor…”  Fiţi respectuoşi în inimile voastre, priviţi şi credeţi. Credeţi că Hristos trăieşte? Mărturisiţi-vă toate greşelile şi credeţi că Hristos trăieşte.

Dacă El este Marele Preot care poate fi atins prin simţirea neputinţelor noastre şi dacă este Acelaşi ieri, azi şi în veci, cum ar acţiona dacă L-am atinge? Când a fost atins de femeia cu scurgerea de sânge, El n-a avut cum să-i simtă atingerea fizică, pentru că mai avea încă o haină pe dedesubt, iar Petru I-a zis: „Toată lumea Te atinge.” Dar El a răspuns: „Este adevărat, dar aceasta a fost o atingere diferită.” Vedeţi? Din El a ieşit o putere, și când a privit în jur, a văzut-o pe micuţa femeie, aşa că i-a spus ce problemă avusese şi că credinţa ei a salvat-o.  Acesta este felul în care a acţionat Marele Preot ieri, iar dacă El este Acelaşi Mare Preot, va acţiona şi astăzi la fel. Având în vedre că El nu are un trup fizic aici pe pământ, ci doar pe Mireasa Sa, El lucrează prin aceasta, prin om. Dumnezeu a fost în Ilie, în David, în Hristos; întotdeauna a fost El. Înţelegeţi? El are Trupul Său pe pământ, dar indiferent cât de mult trebuie să mă ungă pe mine, trebuie să vă ungă şi pe voi. Biblia spune că nici chiar Isus nu a putut face prea multe lucruri din pricina necredinţei lor. Noi ştim cu toţii aceasta. Vedeţi? Ei au spus: „A făcut aceasta în Capernaum. Să-L vedem făcând-o şi aici.” Dar El a plecat şi i-a lăsat acolo cu necredinţa lor.

Să credeţi. El nu poate apărea în trup fizic. Dacă ar face-o, aceasta ar însemna că astronauţii Săi sunt deja plecaţi. Înţelegeţi? Când El va veni vizibil pe pământ, Biserica este plecată. Înţelegeţi? Noi ştim aceasta. Voi puteţi vedea o vedenie cu El, dar Viaţa Sa este aici. Dacă ar apărea printre noi un bărbat cu urmele cuielor pe mâinile şi picioarele sale, şi cu urme de spini pe fruntea sa, orice făţarnic ar putea să facă aceasta.

Înţelegeţi? Voi să judecaţi după ce fel de viaţă este acolo. Evreii I-au spus: „Tu, care eşti un Om, Te faci Dumnezeu.” Dar El le-a zis: „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi. Dar dacă fac lucrările Tatălui Meu, credeţi lucrările acestea, pentru că ele mărturisesc despre Mine.”  Acelaşi lucru este valabil şi în seara aceasta.

Să credeţi. Câţi din cei din rândul de aici, ştiu că nu-i cunosc şi nu ştiu nimic despre ei? Ridicaţi doar mâinile şi spuneţi: „Doamne, mă rog pentru că sunt bolnav…” Eu nu pot să fac nimic, dar El poate. Eu pot vedea o vedenie… dar nu o pot explica. Este ca şi cum ai dormi şi ai visa. Ele vin independent de voinţa noastră. Dacă v-aş spune: „Visează un vis pentru mine,” voi n-aţi putea face aceasta. Este nevoie de Cineva care să vă dea visul. Eu nu pot vedea o vedenie dacă nu mi-o arată Dumnezeu, iar dacă voi aveţi credinţă şi credeţi că ceea ce v-am spus este adevărul, veţi vedea împlinirea ei.

Să credeţi! Lumina este din nou aici, ca atunci când a fost fotografiat. Este acelaşi Înger al Domnului, a cărui fotografie este expusă la Washington.

Aici este o doamnă. Puteţi vedea Lumina care este deasupra acestei doamne micuţe, de aici? Vă provoc să nu încercaţi să vă ascundeţi păcatul! Puteţi vedea Lumina de aici? Rugaţi-L pe Domnul să v-o arate. Lumina ca un smarald este aici în formă de vârtej. Câţi dintre voi au văzut fotografia? Să vă văd mâinile. Cu siguranţă. Este chiar aici. Noi suntem acum într-o altă dimensiune. Eu nu o cunosc pe femeie, nu am văzut-o în viaţa mea. Uită-te la mine, soră. Suntem doi străini, nu ne cunoaştem, dar Dumnezeu te cunoaşte. Dacă Domnul Isus îmi va descoperi ce doreşti sau ceva ce ai făcut, ceva ce nu ar fi trebuit să faci sau ceva ce nu este în ordine cu tine… dacă ştie ceva ce ai făcut, cu siguranţă ştie şi ce se va întâmpla. Prin aceasta, vei şti dacă este adevărat sau nu. Dacă îmi va spune aceasta, vei crede că sunt slujitorul Lui? Veţi crede şi voi, ceilalţi? Doamna suferă de o problemă la inimă. Aşa este. Are o problemă şi la fiere, o neregularitate. Aşa i-a spus medicul. Eu nu am văzut-o în viaţa mea. Aşa este. Ai pe inimă pe cineva pentru care te rogi; este un băiat care nu este aici. Este într-un loc aproape de un munte: Denever. El are o problemă nervoasă. Aşa este. Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună cum te numeşti? Eşti doamna Radcliffe. Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Înţelegi la ce m-am referit când am vorbit despre astronaut?

Aici este un bărbat care şi-a dat ochelarii jos ca să-şi şteargă lacrimile. El este un străin pentru mine, dar Lumina S-a oprit chiar deasupra lui. El suferă de artrită. Eu nu te cunosc, este adevărat? Tu nu eşti de aici, ci vii din Arkansas. Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună numele tău, aşa cum i-a spus şi lui Petru? Eşti domnul Vaughn. Aşa este. Du-te şi crede.

Aici este o doamnă care stă şi mă priveşte. Puteţi vedea Lumina de peste femeia de acolo? Eu nu o cunosc, dar ea L-a atins pe El. Doamna are o umflătură la sân. Aşa este. Femeia nu este de aici, ci vine tot din Arkansas. Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună cine eşti? Doamna Sytack. Te rogi pentru cineva iubit care are cancer.  Doar să crezi, Dorothy Driscoli.

Doamnă Dickerson, dacă crezi din toată inima, Domnul o va lua de la tine. Eu nu o cunosc, nu am văzut-o în viaţa mea. Este adevărat, nu-i aşa? Înţelegeţi ce vreau să spun? Crezi?

Strada Azusa nu a văzut aceste lucruri. Acestea nu s-au mai întâmplat de când a fost Hristos pe pământ. Acum, El este din nou pe pământ sub forma Duhului Sfânt, în plinătatea Sa, şi încearcă să vă îndepărteze de aceste lucruri lumeşti şi să vă ridice în prezenţa Sa. „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu.” Credeţi aceasta? Câţi dintre voi au numere de rugăciune pentru care să ne rugăm? Câţi dintre voi au încredere în aceşti fraţi predicatori?

Câţi predicatori sunt aici? Ridicaţi mâinile. Aş vrea să veniţi aici şi să staţi cu mine dacă credeţi în vindecarea divină. Aş vrea ca cei care au numere de rugăciune să se alinieze aici. Ne vom ruga pentru bolnavi în timp ce ungerea se mişcă. Nu vreau să plece. Înţelegeţi? Vreau să-mi pun chiar acum mâinile peste voi.

Cei care aveţi numere de rugăciune, aliniaţi-vă aici. Să vină şi câţiva predicatori.

Dumnezeu nu este responsabil, dacă veţi muri în păcatul vostru de necredinţă, în prezenţa Dumnezeului celui Atotputernic… Cum puteţi face aşa ceva? Veniţi aici, fraţilor predicatori. Sunt bucuros pentru oricare predicator care doreşte să vină să stea aici cu mine. Voi sunteţi un fiu de Dumnezeu. Veniţi aici şi ajutaţi-mă să mă rog pentru aceşti oameni bolnavi. Veniţi, fraţilor. Staţi aici în timp ce ei formează un rând. Billy, vrei să-i ajuţi acolo? Cei cu numere de rugăciune, staţi în rând, în timp ce restul bisericii stă cu capetele plecate.

Fraţi predicatori, vă rog să faceţi două rânduri ca să ne putem ruga. Dumnezeul cerului să fie cu voi acolo.

Amintiţi-vă că Duhul lui Hristos va face lucrările lui Hristos. El a dovedit aceasta pe tot parcursul săptămânii şi nu a greşit niciodată. Misionarii aceştia şi eu ştim aceasta.

Aceştia sunt toţi? În ordine. Don, dacă vrei, aş vrea să vii aici şi să cânţi cântarea: „Medicul bun se-apropie.” Vă rog să nu vă mai mişcaţi în jur dacă nu veniţi în rândul de rugăciune. „Medicul bun.” Plecaţi-vă cu toţii capetele în rugăciune.

Tată ceresc, dorim ungerea Duhului Tău în timp ce ne punem mâinile peste aceşti oameni bolnavi. Îngăduie ca ei să treacă pe aici ştiind că Isus Hristos este în mijlocul nostru şi că noi împlinim numai porunca Lui. Doamne, îngăduie ca în seara aceasta, să fie vindecată fiecare persoană care trece pe aici.  Fie ca puterea lui Dumnezeu să fie peste ei… Ultimele cuvinte pe care le-ai spus când ai fost pe pământ, au fost:

„Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci, vor vorbi în limbi noi,

vor lua în mână şerpi, dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma, îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.”

Aceasta este ceea ce ai făgăduit Tu, Doamne. Noi stăm aici, într-o epocă critică, într-un timp critic. Întotdeauna a fost această împotrivire împotriva adevăratei Tale Evanghelii. Îngăduie ca cei care sunt nevinovaţi şi pregătiţi pentru vindecare, să fie vindecaţi în Numele lui Isus.

Fraţilor, staţi în rugăciune, în timp ce restul bisericii se roagă, iar oamenii aceştia trec pe aici. Puneţi-vă mâinile şi rugaţi-vă pentru fiecare în timp ce trec pe aici. Iar voi, mergeţi mai departe şi mulţumiţi-I lui Dumnezeu pentru vindecare, în Numele Domnului Isus.

Aceştia sunt toţi cei pentru care trebuia să ne rugăm? Mai este cineva? A fost un rând scurt… Aseară i-am chemat pe toţi? În ordine. Sunt câţiva oameni şi în scaune cu rotile şi am vrea să ne rugăm şi pentru ei. Rugaţi-vă în continuare în timp ce noi vom merge să ne rugăm pentru oamenii din scaune…

În Numele Domnului nostru Isus Hristos, îngăduie ca Duhul Tău să vină peste aceşti oameni, Doamne, ca să fie vindecaţi. Amin.

Să ne ridicăm în picioare şi să-L lăudăm pe Domnul. Să ridicăm mâinile şi să spunem: „Tată ceresc, prin aceasta Îţi aducem mulţumire şi Te lăudăm pentru că eşti tăria noastră. Ajută-ne, Doamne. Te rugăm să faci aceste lucruri pentru că Tu eşti Dumnezeu şi Îţi ţii Cuvântul. Te iubim, Te onorăm şi Te lăudăm cu toată inima.

Doamne, ia acest serviciu în mâinile Tale şi dă-le credinţă tuturor, în Numele lui Isus. Amin.

Veniţi aici! Aduceţi-vă credinţa şi spuneţi: „Cred chiar acum. Cred că s-a terminat. Eu pot primi aceasta, fiindcă ştiu că am fost vindecat în Numele lui Hristos.”

Ridicaţi mâinile şi aduceţi-I mulţumiri şi laude: „Îţi mulţumesc, Doamne Isuse pentru bunătatea Ta.”

În ordine, frate Don. Domnul să te binecuvânteze. Amin.

– Amin –