NU SLUJITORI, CI MIREASĂ – NU O LEGE, CI DRAGOSTE

Să deschidem Bibliile la Geneza 3.8:

„Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei, şi omul şi nevasta lui s-au ascuns de Fața Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină.”

Să ne plecăm capetele pentru o clipă și să ne rugăm.

Doamne Isuse, Îți mulțumim pentru că am avut ocazia să împărtășim cu copiii Tăi raportul despre lucrările pe care le-ai făcut (în India) și despre cât ai fost de milos și îndurător. Acum, când privim la Cuvântul Tău, Te rugăm să ni-L deschizi și să ne hrănești cu mâna Ta, să ne dai hrana de care avem nevoie pentru că am venit să avem părtășie cu Tine, Doamne, și să luăm parte la masa Ta. Te rog să binecuvântezi tot ce se va spune și se va face, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

În mesajul, Dumnezeu ne-a îngăduit apropierea pentru părtășia divină, fratele Branham spune:

„Lui Dumnezeu Îi place să aibă părtășie cu creatura Sa. În Biblie ni se spune că atunci când omul era în grădina Eden şi umbla în neprihănirea lui Dumnezeu, El a coborât în răcoarea serii în grădină ca să aibă părtășie cu copiii Lui.”

Noi am mai vorbit despre aceasta de multe ori înainte, dar Dumnezeu a făcut Edenul pentru Sine. Când a rearanjat creația, Dumnezeu a vorbit Cuvântul, a îndepărtat haosul și a pus totul în ordine. El a luat haosul și a făcut Edenul, care înseamnă „plăcere”. Apoi, El a plantat o grădină la Est de Eden și l-a așezat pe om și soția lui în ea, după care S-a dus să Se odihnească pentru că era foarte satisfăcut de lucrarea Sa, întrucât  Și-a îndeplinit dorința.

Fratele Branham a spus că Dumnezeu era singur și Adam era singur. Dumnezeu era singur și locuia cu heruvimii și cu îngerii, dar nu avea părtășie cu ei pentru că nimeni nu-L înțelegea. Astfel, a creat omul, iar în răcoarea serii Se cobora și avea părtășie cu omul, pentru că lui Dumnezeu Îi plăcea să aibă părtășie cu creaturile pe care le crease pentru scopul Său. Era o părtășie între Tatăl și copiii Săi, iar Dumnezeu iubea acea părtășie pentru că aceea era dorința Sa.

Astfel, astăzi aș vrea să iau ca subiect: Nu slujitori, ci Mireasă; nu o Lege, ci Dragoste. Așadar, aceasta a fost dorința inițială a lui Dumnezeu, așa că Dumnezeu nu a instituit o biserică, ci a instituit o părtășie. El nu a început cu Legea, nu a început cu coduri de conduită, ci a început cu Cuvântul Său: „Lasă lucrul acela în pace pentru că nu este bun pentru tine. Totul este bine, dar lasă aceasta.” Astfel, El Și-a stabilit Cuvântul ca să țină rânduiala în tot ceea ce poruncise, ca să țină totul după dorința Sa; și tot ce trebuiau să facă ei, a fost să țină Cuvântul.

Noi știm că a fost o cădere, știm că Dumnezeu a știut că va avea loc o cădere, deoarece a fost un Miel jertfit înainte de întemeierea lumii și au fost nume puse în Carte înainte de întemeierea lumii. Deci, Dumnezeu știa că ei vor lua parte din pomul greșit, știa că vor face aceasta și că totul se potrivea exact în Planul Său. Noi înțelegem că acesta este marele Plan al lui Dumnezeu, astfel încât să Se poată descoperi copiilor Săi, atributelor Sale, astfel încât părtășia să poată crește mai profundă prin descoperire și înțelegere. Dorința lui Dumnezeu a fost să aibă părtășie. El nu a început cu o Carte, nu a început cu Legea, nu a început cu biserica, nu a început cu ceremonii, dar cu ce a început? El a  început cu un Tată și un fiu având părtășie împreună.

Aceasta vă arată ce dorește Dumnezeu. Dumnezeu nu dorește ordine, structură, formă și toate aceste lucruri, ci dorește părtășie cu atributele Sale. El vrea părtășie, vrea ceea ce nu a putut avea cu îngerii, ceea ce nu a putut avea când locuia singur cu heruvimii și îngerii. El l-a creat pe om pentru părtășie, l-a dorit pe om și a dorit să Se descopere omului, astfel încât acesta să-L înțeleagă și să-L poată cunoaște ca Salvator, ca Vindecător și ca Tată. Îngerii L-au cunoscut ca Dumnezeul cel Atotputernic, Creatorul cerurilor și al pământului, dar nu L-au înțeles ca Mântuitor, Vindecător, Eliberator și toate aceste lucruri. Dumnezeu era mai mult decât puteau înțelege îngerii, așa că S-a descoperit pe Sine chiar și prin cădere. El S-a descoperit copiilor Săi astfel încât să-L cunoaștem pe Dumnezeu și să avem părtășie cu El, pentru că Dumnezeu iubește părtășia și a dorit părtășie. Dumnezeu S-a împărțit în atribute, astfel încât să poată avea părtășie, deoarece cel cu care urma să aibă părtășie era în El.

Adam era singur și își dorea părtășie, așa că tot ceea ce a fost creat și scos din țărâna pământului, a fost adus la Adam să vadă dacă era un ajutor potrivit pentru el. Dar nu a fost găsit niciunul, nu a fost nimic cu care să poată avea părtășie, deoarece niciunul dintre animale nu era ca el și nu putea să-l înțeleagă. Așadar, acolo nu era o părtășie adevărată; el nu a putut să găsească un ajutor potrivit, pentru că adevărata sa părtășie, ajutorul pe care îl dorea era în el, făcea parte din el și trebuia să iasă din el, să fie exprimat într-un chip și să fie unit înapoi cu el. Aceasta ar fi părtășia perfectă; aceasta ar fi părtășia frumoasă; aceasta ar fi o manifestare a Peceții a șaptea. Marele Plan al lui Dumnezeu, marea dorință a lui Dumnezeu a fost exprimată în creație.

Acum, Dumnezeu era singur, dar era singur cu gândurile Sale, cu atributele Sale, cu copiii Săi. El urma să Se împartă, pentru că părtășia pe care o căuta era în El. Astfel, El urma să Se aducă într-o altă expresie, apoi s-o unească din nou cu Sine pentru a avea părtășia pe care o dorea. Noi știm că părtășia aceasta a fost ruptă de cădere și că Dumnezeu a început s-o restaureze prin sângele vărsat al unui miel nevinovat. Dumnezeu S-a coborât și a vărsat sângele unui miel nevinovat, ca să-i acopere, ca un acoperitor, ca  un înlocuitor pentru copiii Săi căzuți, astfel încât să poată începe să restabilească părtășia, să poate reface Capodopera căzută.

Să mergem la Geneza 5.21-23:

„La vârsta de șaizeci şi cinci de ani, Enoh a născut pe Metusala.

După nașterea lui Metusala, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani şi a născut fii şi fiice.

Toate zilele lui Enoh au fost trei sute șaizeci şi cinci de ani.”

În grădina Eden, Dumnezeu cobora în răcoarea serii și umbla cu copiii Săi, dar această părtășie a fost ruptă și aici îl găsim pe Enoh, al șaptelea patriarh de la Adam; în a șaptea dispensație, în a șaptea generație de la Adam, care este  un tip al epocii a șaptea a Bisericii, este restaurat ceva ce a fost pierdut în Eden, așa că Dumnezeu umbla din nou cu unul dintre copiii Săi. El umbla cu Enoh, arătând că în a șaptea epocă a Bisericii va avea lor o restaurare a părtășiei dintre Dumnezeu și om. Omul putea umbla din nou cu Dumnezeu, Enoh putea umbla din nou cu Dumnezeu și nu a murit, ci Dumnezeu l-a luat la El.

Să mergem la Evrei 11.5 și să citim despre aceasta:

„Prin credință a fost mutat Enoh de pe pământ, ca să nu vadă moartea. Şi n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu.” Priviți versetul următor:

„Şi fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui!”

Deci, cum a primit Enoh această mărturie că era plăcut lui Dumnezeu? Cum a putut el să umble cu Dumnezeu? Cum a putut să-l ia Dumnezeu? Pentru că a fost plăcut înaintea Lui. „Fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui”, iar noi știm din Mesaj, că credința este o descoperire, ceea ce înseamnă că Enoh a avut o descoperire și că i-a fost plăcut lui Dumnezeu prin descoperire. Dar care a fost descoperirea lui Enoh? Enoh a avut descoperirea întregii Biblii, pentru că Enoh a construit piramida, iar piramida este a doua Biblie. Prima Biblie este scrisă în stele, dar a doua Biblie este scrisă în piramidă. El cunoștea descoperirea Cuvântului și știa că Piatra din vârf trebuia să fie o Taină ascunsă, așa că nu a pus-o. Enoh știa Planul lui Dumnezeu, avea descoperire asupra Cuvântului și i-a fost plăcut lui Dumnezeu prin credință, pentru că Dumnezeu i-a dat o descoperire și el a umblat în descoperirea Lui. „Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu.

Şi fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui!”

 Tu nu poți fi plăcut lui Dumnezeu prin muncă; nu poți să-I fii plăcut lui Dumnezeu prin fapte, fiindcă dacă fapta este făcută fără credință este cu neputință să-I fii plăcut lui Dumnezeu. Cum îi ești plăcut lui Dumnezeu? Prin credință, iar credința este o descoperire. Pe ce se bazează descoperirea? Pe Cuvântul lui Dumnezeu. Enoh a avut acea descoperire, iar pentru mine, acea descoperire este ceea ce l-a pus în legătură strânsă cu Dumnezeu. Dumnezeu i S-a descoperit lui Enoh și Enoh a umblat cu Dumnezeu. Enoh avea Taina, avea descoperirea Cuvântului. Ce avem noi în această zi? Descoperirea Cuvântului, iar Taina ascunsă a fost descoperită în această zi. Ce face aceasta? Ne pune într-un loc în care, prin credință, putem să-I fim plăcuți lui Dumnezeu, putem să umblăm ca Enoh. Noi putem umbla din nou cu Dumnezeu, pentru că umblăm prin descoperire, pentru că Dumnezeu a dorit să Se descopere copiilor Săi ca să poată avea părtășie cu ei. Acum, Dumnezeu este cunoscut prin creația Sa, este cunoscut prin copiii Săi.

În mesajul Dumnezeul acestei epoci rele, fratele Branham spune:

„Cuvântul a fost, de la început, Planul lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu a descoperit, prin descoperire, chiar lucrul pe care l-a susținut și l-a punctat că era corect. Nu religia, nu un altar, nu apartenența la biserică, nu a face un sacrificiu, nu a fi sincer; ci prin descoperirea Cuvântului lui Dumnezeu.”

Deci, care a fost Planul lui Dumnezeu, de la început? Descoperirea Cuvântului. Aceasta este ceea ce a făcut Abel pentru a-I fi plăcut lui Dumnezeu. „Abel, prin credință, a adus o jertfă mai bună...” Care a fost credința lui? El a prins descoperirea cu privire la ceea ce s-a întâmplat în grădină și de ce a ucis Dumnezeu un miel în grădină. El a știut că a făcut aceasta pentru că problema a fost sângele, așa că a oferit sânge ca înlocuitor. Ce a fost aceasta? O expresie a credinței sale care se baza pe o descoperire, pentru că credința este o descoperire a Cuvântului lui Dumnezeu. Astfel, jertfa lui Abel a fost acceptată și a putut să aibă părtășie cu Dumnezeu. Dar Cain a fost respins pentru că nu a avut nicio descoperire, nici înțelegere a lui Dumnezeu. El a avut propria lui înțelegere, iar aceasta a adus o despărțire, dar descoperirea a adus o unitate.

„Prin credință, Abel a adus lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain.”

Să mergem la Iacov 2. Pe măsură ce trecem prin timp, vedem că Dumnezeu l-a chemat pe Avraam și aș vrea să mă uit la chemarea lui Avraam. Noi nu am vorbit niciodată despre ce a făcut Enoh pentru a fi plăcut  lui Dumnezeu. Ce a făcut Abel pentru a fi plăcut lui Dumnezeu? El a adus o jertfă, prin credință, deoarece credința lui a fost aceea care a produs jertfa. Deci, ceea ce I-a plăcut lui Dumnezeu nu a fost jertfa, ci credința din spatele jertfei; descoperirea Cuvântului a fost ceea ce I-a plăcut lui Dumnezeu.

În Iacov 2.22 citim:

„Vezi că credința lucra împreună cu faptele lui şi, prin fapte, credința a ajuns desăvârșită.

Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s-a socotit ca neprihănire” şi el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu”.”

Avraam L-a crezut pe Dumnezeu. Ce a crezut el? Vedeți, nu scrie „a crezut în Dumnezeu”. Majoritatea oamenilor cred în Dumnezeu, dar „Avraam L-a crezut pe Dumnezeu”. Amin. Ce I-a plăcut lui Dumnezeu? Că Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, El a crezut ce i-a spus Dumnezeu, a crezut ce a spus Dumnezeu, a crezut descoperirea pentru ziua lui; a primit-o de la Domnul, a crezut-o și a acționat conform ei, iar aceasta i-a plăcut Domnului. Domnul a spus că i s-a socotit ca neprihănire. Ce? Faptul că el a crezut Cuvântul lui Dumnezeu și nu s-a încrezut în faptele lui; dar faptele lui au fost o consecință a credinței sale. Faptele fără credință nu sunt mântuire, dar credința produce fapte. Astfel, Dumnezeu nu caută fapte, ci caută credință, dar credința ta se manifestă prin faptele tale, iar faptele tale arată credința ta. Așadar, dacă a existat o confuzie în religie, în creștinism și chiar în iudaism, aceea a fost că putem să-I facem pe plac lui Dumnezeu prin fapte. Dar nu faptele Îi fac plăcere lui Dumnezeu, ci credința este aceea care-I face pe plac.

Şi fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui!” Fratele Branham a spus că faptele pe care le facem sunt dragostea noastră înapoi la El. Amin. Descoperirea Lui pentru noi este dragostea Lui față de noi, este exprimarea Lui pentru noi; lucrările noastre sunt dragostea noastră înapoi spre El, dar nu așa primim acceptarea, ci așa cum a primit-o Abel.

Cain a muncit mai mult decât Abel, dar ce a făcut Abel? Abel L-a crezut pe Dumnezeu, a prins descoperirea orei și a acționat conform descoperirii primite, așa că a fost acceptat, jertfa lui a fost primită, a fost adus în părtășie cu Dumnezeu și a fost plăcut înaintea lui Dumnezeu. Cain a muncit mai mult, a făcut mai multe fapte, dar faptele lui nu au fost primite, nu pentru că nu erau fapte bune, nu pentru că nu a muncit din greu, nu pentru că nu a fost sincer, ci pentru că nu a avut nicio descoperire.

Așadar, fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui! Totul este prin credință. Deci nu este ceea ce a făcut Avraam, ci ceea ce a crezut el. Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, iar aceasta i s-a socotit ca neprihănire sau i s-a considerat lui. El a fost declarat neprihănit, pentru că L-a crezut pe Dumnezeu, apoi a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.” Noi nu ne gândim niciodată că Dumnezeu își dorește un prieten, dar Dumnezeu este Cel care l-a numit pe Avraam „prietenul Lui”, nu Avraam L-a numit pe Dumnezeu „Prietenul lui.” Nu Avraam a spus: „Dumnezeu este Prietenul meu”, ci Dumnezeu a fost Cel care l-a numit pe Avraam „prietenul Său”, arătând astfel, că Dumnezeu l-a dorit pe Avraam ca prieten. Dumnezeu este interesat de părtășie, nu de fapte, ceremonii sau ritualuri. El vrea părtășie. Amin. El vrea pe cineva care Îl iubește, pe cineva prin care Se poate exprima și care va primi acea expresie. Aceasta este ceea ce a vrut Dumnezeu de la început.

Să mergem la Isaia pentru că vreau să citesc ce spune Dumnezeu despre Avraam. Cuvântul lui Dumnezeu este atât de bogat și atât de perfect. Cred că nu v-ați gândit niciodată că Dumnezeu Își dorește un prieten. Noi credem că Dumnezeu vrea slujitori, dar El îi avea slujitori pe îngeri; apoi credem că  Dumnezeu vrea închinare, și avea închinare de la îngeri. El avea slujitori, era glorificat, deci a avut toate acestea prin oștirea îngerilor și tărâmul îngerilor, dar El voia mai mult decât să fie venerat, Își dorea mai mult decât să fie slujit, El dorea o părtășie, o relație. Și prima relație pe care a exprimat-o cu creația Sa, a fost aceea a unui Tată cu copiii Lui. Fratele Branham a dramatizat aceasta și a spus: „El a coborât în răcoarea serii și a spus: „Copii, v-ați bucurat astăzi de creația pe care am făcut-o pentru voi?” El Se bucura de părtășia pe care o împărtășea cu atributele Sale și ei o împărtășeau cu El, spunându-I tot ce au văzut, tot ce au experimentat; lui Dumnezeu Îi plăcea aceasta.

Sunt atât de bucuros pentru că profetul lui Dumnezeu a putut să prindă aceste lucruri și să le dramatizeze ca să ne desprindă de gândirea tradițională, de gândirea ritualică și de noțiunile religioase, și să ne aducă înapoi la ceea ce a vrut Dumnezeu de la început. Ceea ce a vrut El la început, este ceea ce va avea la sfârșit și ceea ce vrea de la Mireasa Sa, nu este conformarea strictă cu o rânduială; El vrea pe cineva care să-L iubească pentru Cine este El, care poate prinde prin descoperire Cine este El și poate intra în părtășie.

Isaia 41.8: „Dar tu, Israele, robul Meu, Iacove, pe care te-am ales, sămânța lui Avraam, prietenul Meu…”

Mi-ar plăcea să văd o Scriptură scrisă așa cu numele meu atașat la ea, cum vorbește Dumnezeu prin Isaia și spune: „Iacov este slujitorul Meu, sămânța lui Avraam, prietenul Meu.” Ce a făcut Avraam pentru a merita această prietenie? Avraam L-a găsit pe Dumnezeu sau Dumnezeu l-a găsit pe Avraam? Avraam și-a descoperit singur Cuvântul sau Dumnezeu i-a descoperit lui Avraam Cuvântul Său? Dumnezeu a fost Cel care Și-a descoperit Cuvântul lui Avraam. Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, iar aceasta i s-a socotit ca neprihănire și a fost numit prietenul lui Dumnezeu. Cine l-a numit „prietenul lui Dumnezeu”? Dumnezeu l-a numit prietenul Său, El a spus: „Avraam este prietenul Meu.”

Știți, mulți oameni… îmi amintesc că la școală toți doreau să aibă prieteni. Știți, toată lumea vrea să aibă cei mai mulți prieteni și să fie cei mai populari. Tu îi numești pe tot felul de oameni, „prietenii tăi”, dar ei nu sunt prietenii tăi decât dacă te consideră și ei „prietenul lor”. Tu poți pretinde că ai o mie de prieteni. Avraam ar fi putut spune: „Dumnezeu este prietenul meu”, dar ceea ce conta cel mai mult a fost că Dumnezeu a spus: „Avraam este prietenul Meu.” Laudă lui Dumnezeu!

Să mergem la Exod 19. Noi știm că Dumnezeu Și-a ținut promisiunea dată lui Avraam și Și-a eliberat copiii din Egipt. El i-a adus pe copiii lui Israel la Sine, pentru că voia să Se unească cu ei. El urma să Se căsătorească cu ei, iar în Exod 19 le-a propus un Legământ: dacă se vor uni cu El în acel legământ, El va deveni una cu ei. Astfel, în Exod 19.3 ni se spune:

„Moise s-a suit la Dumnezeu. Şi Domnul l-a chemat de pe munte, zicând: „Așa să vorbești casei lui Iacov şi să spui copiilor lui Israel:

„Aţi văzut ce am făcut Egiptului şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine.” (v. 4).

Deci, nu națiunea Israel a fost cea care L-a căutat pe Dumnezeu, ci Dumnezeu S-a dus, i-a luat și i-a purtat pe aripi de vultur, pe aripile unui profet, o lucrare profetică, „și v-am adus aici la Mine.” Tot Dumnezeu a fost Cel care a făcut aceasta: „M-am dus să te iau și să te răscumpăr, l-am trimis pe Moise și te-am adus la Mine.”

Deci, El a spus:

„…v-am adus aici la Mine.

Acum, dacă veți asculta glasul Meu şi dacă veți păzi legământul Meu, veți fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu;

Îmi veți fi o împărăție de preoți şi un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel.’”

Moise a venit de a chemat pe bătrânii poporului şi le-a pus înainte toate cuvintele acestea, cum îi poruncise Domnul.

Tot poporul a răspuns: „Vom face tot ce a zis Domnul!” Moise a spus Domnului cuvintele poporului.” (v. 5-8).

Domnul i-a adus la Sine. El a adunat copiii, sămânța prietenului Său Avraam, sămânța naturală a prietenului Său Avraam. El S-a dus, i-a răscumpărat și i-a adus la Sinai, iar acolo, la Sinai le-a făcut o propunere și le-a spus: „Dacă veți asculta glasul Meu și veți păzi poruncile Mele, veți fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; Îmi veți fi o împărăție de preoți și o națiune sfântă.” Și ei au spus: „O vom face!”

Astfel, Moise a adus propunerea de la Mire la Mireasă, la oameni, și ei au fost de acord; apoi el a dus răspunsul lor înapoi la Domnul. Și Domnul a zis: „Pregătiți-vă, pentru că după trei zile Mă voi coborî să le vorbesc oamenilor.” Ei s-au pregătit și El a spus: „După trei zile le voi vorbi oamenilor, iar când vor auzi trâmbița sunând prelung, să vină la Mine pe munte.” Noi știm că Dumnezeu a făcut exact ceea ce a spus că va face, dar priveliștea a fost atât de înspăimântătoare, atât de înfricoșătoare, muntele s-a cutremurat și a luat foc; totul a fost atât de înfricoșător încât Moise a spus: „Sunt îngrozit și tremur!” Când Dumnezeu a vorbit, a răsunat sunetul trâmbiței; trâmbița a sunat atunci când Dumnezeu a dat cele  zece porunci, care erau legământul Său cu Israel. Dacă mergeți în Deuteronom 5, acolo spune: „Acestea sunt cuvintele pe care le-a rostit Domnul, fără să adauge ceva.” (v. 22). Acolo nu avea să fie nicio altă Lege; nicio altă Carte de rânduieli, ci era doar legământul: „Dacă veți ține acest legământ cu Mine, voi veți fi poporul Meu și Eu voi fi Dumnezeul vostru; vom fi uniți împreună și voi veți fi o națiune de preoți.”

Când le-a spus aceasta, când I-au auzit Glasul, când El a rostit cele zece Porunci și Trâmbița a sunat prelung, ei trebuiau să se urce la El pe munte. Astfel, când trâmbița a sunat prelung și Glasul lui Dumnezeu a vorbit, Moise a scos poporul din tabără ca să meargă la munte, dar toți au fugit în partea cealaltă; au fugit departe de Glasul lui Dumnezeu, au fugit de prezența lui Dumnezeu, pentru că totul era prea înspăimântător. Dar când au făcut aceasta, au încălcat legământul și i-au spus lui Moise: „Urcă-te tu! Am auzit Glasul lui Dumnezeu și nu-L mai putem suporta, căci vom muri! Du-te tu și vom face orice îți va spune El să facem.”

Inițial, Dumnezeu a avut numai acest legământ, aceste zece porunci pe care voia să le dea lui Israel, pentru că Biblia spune că nu a mai adăugat nimic. Aceasta a fost tot, acesta a fost originalul, dar ei nu au putut suporta Glasul lui Dumnezeu; prezența lui Dumnezeu care a fost atât de puternică. Noi știm că totul a fost conform Planului lui Dumnezeu, totul s-a desfășurat astfel ca El să Se poată arată. De aceea a coborât într-un asemenea fel, dar ei au fugit încălcând legământul și au cerut unui om să meargă și să stea între ei și Dumnezeu. Când Dumnezeu le-a zis: „Veniți la Mine!”, ei i-au cerut omului să meargă, să primească poruncile Domnului, apoi să li le aducă și ei le vor ține. Și Dumnezeu a spus: „Tot ce au zis este bine. Așa vom face.” Apoi, Dumnezeu le-a dat o Lege, o Carte a Legii, o Carte de rânduieli pe care inițial nu a avut de gând s-o adauge la Legământ. Astfel, Israel, care urma să fie un popor deosebit, o națiune de preoți, acum trebuiau să stabilească preoția și închinarea în Templu, în Cort, rânduieli și Legi, pentru că Dumnezeu le-a dat exact ce au cerut.

Ei au spus: „Du-te tu, ia poruncile și noi le vom ține”, dar Dumnezeu avea să le demonstreze că nu pot ține poruncile. „Voi nu puteți fi sfinți, nu o puteți face singuri, nu puteți să vă descurcați fără Mine, iar la sfârșit veți ști că aveți nevoie de Mine.” Acesta a fost de fapt întregul scop al Legii. Dumnezeu le-a dat exact ceea ce au cerut, ca să poată vedea că nu există neprihănire, că nu există nicio cale de a fi neprihăniți în ei înșiși, că nu erau capabili de a păzi toată Legea pentru că erau corupți. Dumnezeu voia ca poporul Său să-I urmeze Glasul, voia să-I asculte Glasul și să vină la El, nu să trimită pe cineva între ei, nu să ceară o Carte de rânduieli sau Legi, ci doar să urmeze Glasul Domnului. Aceasta voia Dumnezeu; dar de sute și sute de ani ei se închină lui Dumnezeu prin Cartea rânduielilor, prin Lege.

Moise le-a dat Legea și ei au spus că o vor ține, dar nimeni nu a putut  să țină toată Legea. Astfel, ei au devenit slujitori. Ar fi trebuit să fie un popor deosebit, dar pentru că au spus: „Vom asculta poruncile”, El le-a dat Cartea rânduielilor și astfel au devenit o națiune de slujitori. Avraam a fost prietenul lui Dumnezeu, dar ei au devenit slujitorii lui Dumnezeu.

Să mergem împreună la Romani 3. Aș vrea să privim două Scripturi din Noul Testament. Romani 3.19:

„Știm însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie închisă şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu.”

Așadar, de ce a dat Dumnezeu Legea? El a dat Legea pentru ca orice gură să fie închisă și fiecare persoană să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu. Inițial, El nu a avut de gând să ceară aceasta dacă ei ar fi venit la Glasul Lui. Dar ei au cerut-o și El le-a dat-o, așa că aceasta a fost o lecție care trebuia învățată, era ceva ce trebuia să facă Dumnezeu pentru a Se arăta pe Sine.

„Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoștința deplină a păcatului.”

Să mergem la Galateni 3.21:

„Atunci oare Legea este împotriva făgăduințelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Dacă s-ar fi dat o Lege care să poată da viața, într-adevăr, neprihănirea ar veni din Lege.

Dar Scriptura a închis totul sub păcat, pentru ca făgăduința să fie dată celor ce cred, prin credința în Isus Hristos.

Înainte de venirea credinței, noi eram sub paza Legii, închiși pentru credința care trebuia să fie descoperită.

Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiți neprihăniți prin credință. 

După ce a venit credința, nu mai suntem sub îndrumătorul acesta.

Căci toți sunteți fii ai lui Dumnezeu prin credința în Hristos Isus.

Toți care ați fost botezați pentru Hristos v-ați îmbrăcat cu Hristos. 

Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toți sunteți una în Hristos Isus. 

Şi dacă sunteți ai lui Hristos, sunteți „sămânța” lui Avraam, moștenitori prin făgăduință.”

Așadar, cum ești În Hristos? Prin credință. Cum ești neprihănit? Prin credință, nu prin faptele Legii, ci prin credință. Neprihănirea ți se consideră la fel ca lui Avraam. Astfel, prin Jertfa lui Isus Hristos, Dumnezeu a plătit pedeapsa păcatului și a împlinit Legea, a ținut fiecare iotă și titlu, împlinind toată Legea lui Dumnezeu, iar acum, Dumnezeu deschidea încă o dată calea harului. Și ce avea să ceară? Să-L credeți pe Dumnezeu. Amin. Dacă Îl credeți pe Dumnezeu, aceasta este credință „și fără credință este cu neputință să-I fiți plăcuți lui Dumnezeu.” Numai ținerea Legii nu I-a fost plăcută lui Dumnezeu, dar ținerea ei conform credinței în Dumnezeu, I-a fost plăcută lui Dumnezeu.

Deci, Legea a fost un îndrumător care ne-a învățat că trebuie să-L avem pe Hristos. Noi nu am putea face aceasta pentru că prin Lege, prin respectarea Legii în sine, nu a existat neprihănire. Viața nu a putut veni numai prin Lege; Ea a venit prin credință; pe tot parcursul a fost prin credință.

Haideți să vedem ce a spus Isus în Marcu 12.29:

„Isus i-a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: „Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn”.

Şi, „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta.” Iată porunca dintâi.

Iar a doua este următoarea: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.”

Așadar, unul dintre cărturari L-a întrebat pe Isus: „Care este cea dintâi dintre toate poruncile?”, iar El a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: „Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn”, şi, „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău.”

Aceasta este porunca lui Dumnezeu: Să știi că Domnul Dumnezeu este Unul singur și să-L iubești cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta. Deci, cea mai mare poruncă este să-L cunoști pe Dumnezeu și să-L iubești, iar a doua se aseamănă cu aceasta: să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți, și Isus a adăugat: „Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.”

Să mergem la Romani 13, unde apostolul Pavel ne spune același lucru. Romani 13.8:

„Să nu datorați nimănui nimic, decât să vă iubiți unii pe alții, căci cine iubește pe alții a împlinit Legea.”

Ei nu au putut păzi Legea, dar El a spus aici: „Dacă vă iubiți unii pe alții, împliniți Legea.”

„De fapt: „Să nu preacurvești, să nu ucizi, să nu furi, să nu faci nicio mărturisire mincinoasă, să nu poftești” şi orice altă poruncă mai poate fi, se cuprind în porunca aceasta: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.”

Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii.”

Nu o Lege, ci dragoste, iar fratele Branham a spus: „Noi nu avem o Lege, doar dragoste; nu un crez, ci pe Hristos; nu o carte, ci doar Biblia.” El a spus iar și iar că noi nu avem o Lege, ci doar iubire, pentru că Legea se împlinește prin faptul că-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.

Prima poruncă este să-L cunoști pe Domnul Dumnezeu ca un singur Domn, și să-L iubeșticu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta, iar cea de-a doua poruncă se aseamănă cu prima:Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți, pentru căcine face aceasta, a împlinit Legea. Dumnezeu nu avea nevoie să le dea toate rânduielile poruncilor, dar prin ele le-a dovedit că nu le puteau ține, și ceea ce aveau nevoie era dragostea lui Dumnezeu.

Să mergem la Romani 5.1-5:

„Deci, fiindcă suntem socotiți neprihăniți prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.

Lui Îi datorăm faptul că, prin credință, am intrat în această stare de har în care suntem şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.

Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre, căci știm că necazul aduce răbdare,

răbdarea aduce biruință în încercare, iar biruința aceasta aduce nădejdea.

Însă nădejdea aceasta nu înșală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.”

Prin nașterea din nou și unirea cu Hristos, prin botezul spiritual al Duhului Sfânt, în Hristos, dragostea lui Dumnezeu este turnată în inimile noastre. Aceasta este dragostea lui Dumnezeu, este împlinirea întregii Legi, pentru că Dumnezeu nu este interesat de rânduieli; Dumnezeu nu este interesat de ritualuri, nu este interesat ca toată lumea să se așeze în linie. Dar ce vrea El? El vrea un popor care este ca El. Dumnezeu este dragoste, iar dragostea lui Dumnezeu este turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, așa că acum nu avem nevoie de toate rânduielile, ci avem nevoie de dragostea lui Dumnezeu care a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, astfel încât să putem acționa ca Dumnezeu și să împlinim Legea. Nu este religie.

Fratele Branham a spus că nu este un altar, nu este un sacrificiu, nu este religie, nu înseamnă să fii sincer, ci este descoperirea Cuvântului și El este Cuvântul. Amin. Este descoperirea lui Dumnezeu care ne aduce înapoi în unirea cu Dumnezeul cel Atotputernic. Dumnezeu este dragoste, iar în dragostea Lui a făcut toate lucrurile, în dragostea Lui a declarat Legea, iar împlinirea Legii se regăsește în dragostea lui Dumnezeu. Așadar, nu există rânduieli pe care le dorește El, nu este o poruncă ce ne ține rigizi în linie, ci dragostea lui Dumnezeu ar trebui să aducă în inimile noastre ceea ce ne ține în linie; nu o aderare rigidă la o poruncă, ci o dorință a inimii de a-i plăcea lui Dumnezeu și Însăși natura lui Isus Hristos care trăiește în noi ne aduce alinierea la Cuvânt. Poate nici măcar nu știm ce este porunca, dar având înăuntru natura Dătătorului de porunci, când dragostea lui Dumnezeu este adusă în inimile noastre, ne aduce atitudinea, conduita și natura noastră în conformitate cu dragostea lui Dumnezeu și astfel, împlinim toată Legea fără să fie nevoie să înțelegem o poruncă strictă a Legii.

Oamenii iubesc religia, oamenilor le plac rânduielile, le plac cărțile adevărate, iar uneori se fixează atât de mult pe ceva, încât te întrebi de ce este atât de fixat. Când cercetezi adânc, îți dai seama că aceasta se datorează faptului că ei se bazează pe acceptarea lui Dumnezeu datorită capacității de a face totul bine. Aceasta este natura umană, așa că toată lumea vrea să știe: „Doar spune-mi ce trebuie să fac. Dă-mi toate regulile, iar dacă respect toate regulile, sunt bine.” Dar nu este vorba despre respectarea tuturor regulilor, ci despre a-L crede pe Dumnezeu, despre a-L accepta în această zi, despre a lăsa natura Lui să devină parte din natura ta și despre a împlini toată Legea. Dar nu printr-o carte de rânduieli, ci prin Legea dragostei, prin însăși natura lui Hristos din interior, aducându-ne înapoi în părtășie cu Dumnezeu, care este dragoste. Tu nu poți să te întorci la părtășia cu Dumnezeu, ținând rânduielile, pentru că poți să ții rânduielile fără să ai credință. „Și fără credință, este cu neputință să-i fii plăcut lui Dumnezeu.”

Tu poți spune: „Femeile nu-și taie părul, porți acest fel de îmbrăcăminte, vii la biserică de fiecare dată când se deschid ușile, citești atât de mult pe zi și te rogi atât de mult pe zi. Tu faci toate aceste lucruri și vei fi acceptat de Dumnezeu.” Niciunul dintre aceste lucruri nu este egal cu acceptarea de către Dumnezeu, ci ceea ce echivalează cu acceptarea de către Dumnezeu, este credința în Dumnezeu, care este Cuvântul, care este Persoana dragostei.

Așadar, puteți vedea că întotdeauna tendința este către Lege, care este natura umană, dar Dumnezeu nu a vrut aceasta; inițial, El nu a înființat o biserică, inițial nu a înființat rânduieli, ci a avut o singură poruncă: „Să nu te atingi de pomul acela și să ai părtășie cu Mine.” Prin ce ne-a adus Dumnezeu înapoi în părtășie cu El? Prin descoperirea Cuvântului. Prin descoperirea lui Isus Hristos, Dumnezeu a descoperit Taina care era în partea din spate a minții Lui, iar acea Taină era că scopul inimii lui Dumnezeu; scopul Lui veșnic a fost să aibă o Mireasă prin alegerea Lui, deoarece voia mai mult decât slujitori, voia părtășie.

Eu nu m-am căsătorit cu soția mea ca să-mi spele hainele, deoarece aș putea plăti pe cineva să mi le spele; eu nu m-am căsătorit cu soția mea ca să țină casa sau ca să mă ajute să cresc copii, ci m-am căsătorit cu ea pentru conviețuire, pentru tovărășie, pentru dragoste. Dumnezeu nu caută slujitori, ci caută o Mireasă; El nu caută slujitori pentru a-I îndeplini toate poruncile, ci caută o Mireasă care să-L iubească pentru ceea ce este El, care să-L înțeleagă, să prindă descoperirea Tainei, să vină în unire cu El și să-I dăruiască părtășia pe care o dorește. Aceasta face El în această zi, despre aceasta este Mesajul, aceasta este pe cale să facă Taina descoperită, să ne aducă înapoi în această unire cu Dumnezeu pentru a ne scoate afară din religie, pentru a ne scoate afară din denominaționalism, să ne ducă dincolo de rânduielile crezurilor, să ne ducă dincolo de toate acestea și să ne aducă înapoi la descoperirea lui Dumnezeu ca Creatorul care mă iubește și eu Îl iubesc înapoi.

Eu nu m-am căsătorit cu soția mea ca să spele vasele, să facă curățenie în casă și să mă ajute, dar pentru că mă iubește, ea face toate aceste lucruri. Ea mă slujește, dar nu este servitoarea mea. Ea mă slujește cu credincioșie. Ascultați, ea mă slujește cu credincioșie, fără plată; nu există salariu, nu există beneficii. Singura legătură este dragostea. Noi nu am semnat un contract: faci atât și primești atât, ci totul se bazează pe dragoste. Și vă spun: tu nu poți găsi niciun slujitor mai credincios decât soția ta. Dar această relație nu este pe bază de contract, nu este pe bază de reguli sau instrucțiuni, ci doar pe dragoste. Astfel, ea mă slujește, dar nu este slujitoarea mea.

Mireasa lui Isus Hristos Îl slujește pe Hristos din toată inima ei și Îl ascultă pe Dumnezeu cu privire la tot ce dorește El, dar nu ca slujitoare, nu în baza unui contract, nu pentru a primi acceptarea Lui, ci prin Legea dragostei. Amin.

Daniel spune că a văzut un Îmbătrânit de zile. El spune că „Mii de mii de slujitori Îi slujeau şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui”, iar fratele Branham a spus: „Cine îl slujește pe Împărat? Împărăteasa. Cine Îl slujește pe Mire? Mireasa.” El a spus: „Aceasta este Mireasa. Ea Îl slujește pe Împărat, dar nu este slujitoarea Lui.” Israel a fost slujitorul pentru că au luat Legea, au luat o Carte de legi și rânduieli pentru a-I plăcea lui Dumnezeu, și prin aceasta, ei au devenit slujitori. Mireasa nu este slujitoarea Lui, dar Îl slujește. Este plăcerea noastră să-L slujim, dar aceasta este Legea dragostei. Noi nu-L slujim pentru acceptare, nu-L slujim pentru că ne temem că ne respinge, ci Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi. Când ne-a dezvăluit marea Taină din mintea Sa, ne-a dezvăluit cât de mult ne-a iubit, iar noi am răspuns la dragostea Lui dăruindu-I dragostea noastră. Această dragoste ne duce dincolo de toate rânduielile.

Să mergem la Ioan 15.13-15:

„Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viața pentru prietenii săi.

Voi sunteți prietenii Mei dacă faceți ce vă poruncesc Eu.

Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știe ce face stăpânul său, ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu.”

Aici, Isus vorbește cu ucenicii Săi și le spune: „De acum încolo nu vă mai numesc slujitori.” Ce i-a schimbat din slujitori în prieteni? Descoperirea. Să citim încă o dată: „De acum încolo nu vă mai numesc slujitori, pentru că slujitorul nu știe ce face stăpânul său.” Slujitorul doar execută, dar el nu cunoaște mintea stăpânului. „…nu știe ce face stăpânul său.”  Slujitorul doar împlinește poruncile, ține Legea și primește trecere prin ascultare. „Slujitorul nu știe ce face Domnul lui, dar Eu v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu.” Ce a schimbat relația de la slujitor la prieten? Pentru că prietenul se dezvăluie prietenului său, iar El a spus: „Pentru că v-am dezvăluit tot ce am auzit de la Tatăl Meu, nu vă mai numesc slujitori, ci vă numesc prieteni pentru că acum suntem într-o relație intimă, prin descoperire.” Dacă El a putut să privească la ucenicii Săi și le-a spus: „Nu vă mai numesc slujitori, ci vă numesc prieteni”, ce-i spune El, Miresei Sale, la sfârșitul timpului, când El a deschis Cartea și a dezvăluit Pecețile, a dezvăluit Taina care era în partea din spate a minții Lui? Ea a venit dincolo de prietenie, în căsătorie. Slavă lui Dumnezeu!

Să mergem la 2 Corinteni 11.2-3:

„Căci sunt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfățișez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată.

Dar mă tem ca, după cum șarpele a amăgit pe Eva cu șiretlicul lui, tot așa şi gândurile voastre să nu se strice de la curăția şi credincioșia care este față de Hristos.”

Dumnezeu i-a făcut din slujitori, prieteni, iar dorința lui Pavel era să-i căsătorească cu Hristos; Pavel încerca să-i aducă într-o căsătorie, pentru că relația este din ce în ce mai apropiată.

În mesajul Dragoste, din anul 1956, fratele Branham a spus:

„Cred că dragostea este cea mai mare forță care există în lume. Nu există nimic mai puternic decât dragostea. Dacă în seara aceasta aș avea de ales, dacă aș fi un păcătos care ar sta aici înaintea lui Dumnezeu, iar El ar spune: „Băiete, o să-ți dau toate cele nouă daruri spirituale. Am să te las să prorocești, am să-ți dau Duhul de profeție. Intenționez să te fac un predicator puternic, să-ți dau Cuvântul înțelepciunii și înțelegerii. Îți voi da darul de a vorbi în limbi și de a le interpreta, îți voi da un dar de vindecare și vei avea o mare credință pentru bolnavi. Voi face toate aceste lucruri pentru tine, îți voi da toate astea, sau nu te voi lăsa să ai niciunul din acele lucruri, dar te voi lăsa să ai dragoste adevărată în inima ta.” Aș spune: „Doamne, dă-mi dragoste.” Așa este corect. „Prorociile se vor sfârși; limbile vor înceta; cunoștința va avea sfârșit, dar dragostea nu va pieri niciodată.” Aceasta a condus inima lui Dumnezeu să-L trimită pe Hristos pe pământ.”

  Cine a făcut aceasta? Dragostea Lui. Fratele Branham a spus că dacă ar putea să aleagă orice dar din lume, dacă ar putea deveni foarte popular sau puternic prin toate aceste daruri, le-ar refuza pe toate și ar alege dragostea, pentru că dragostea este Dumnezeu.

În mesajul Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită, profetul spune:

„Dar marea Taină a lui Dumnezeu, ceea ce veșnicul Dumnezeu a ținut ca Taină, s-a dezvăluit acum în Isus Hristos și a fost dată Bisericii Sale. Ceea ce a fost cândva în gândul lui Dumnezeu, este acum în Trupul lui Hristos. Isus Își arată dragostea față de Biserica, Mireasa Sa, șoptindu-i  secrete.”

  Cum face Hristos dragoste cu Mireasa Sa? Cum Își exprimă dragostea față de Ea? Șoptindu-i secrete. Ce secrete? Tainele care au fost ascunse sub Peceți: Taina marelui Său Plan; Taina triplului Său scop. Taina Sa a fost că El avea să Se întoarcă la unirea cu omul, la părtășia pe care o aveau în grădina Eden. Aceasta este marea Sa Taină.  Și cum ne arată dragostea Sa? Șoptindu-ne Taina aceea, descoperirea pe care le-a dat-o ucenicilor Săi schimbându-i din slujitori în prieteni. Acum, descoperirea Tainelor care erau în partea din spate a minții Sale, este dovada dragostei Lui față de Mireasa Sa, pe care o atrage lângă El.

În Sărbătoarea Trâmbițelor, fratele Branham spune:

„Cum pot să umble doi împreună dacă nu sunt de acord?” Isus mergea cu copiii Săi prin grădina Eden, însă ei au încălcat Cuvântul. Dar Enoh a venit la o descoperire a Cuvântului și a umblat din nou cu Dumnezeu. „Cum pot merge doi împreună dacă nu sunt de acord?” Dacă descoperirea lui Enoh nu ar fi fost în acord cu Dumnezeu, Dumnezeu nu ar fi umblat cu el. Dar Enoh a putut să umble cu Dumnezeu pentru că, dacă nu ar fi fost de acord, cum ar fi putut să umble împreună? Astfel, descoperirea lui Enoh a fost în acord cu Dumnezeu și ei au umblat împreună. 

„Cum pot să umble doi împreună dacă nu sunt de acord?” Nu pot. Isus a spus că nu pot. Cum poate o biserică, metodiști și baptiști să umble împreună? Cum poate să umble Biserica lui Hristos (denominațiunea) cu prezbiterienii? Cum poate să umble catolicul cu protestantul? Cum poate un protestant să umble cu un  protestant?

Dar Mireasa poate umbla cu Cuvântul, care este Hristos. Aceasta trebuie să fie în acord. Nu sistemul ecleziastic, ci Cuvântul. Tu trebuie să fii de acord cu Cuvântul pentru a umbla cu Cuvântul.”

Și Cine este Persoana Cuvântului? Isus Hristos. Cu cine umblăm în această zi? Noi umblăm cu Persoana Cuvântului. Cum pot merge doi împreună dacă nu sunt de acord? Descoperirea Cuvântului pe care L-am primit este cea care ne aduce înapoi în legătură cu Hristos, așa că omul poate umbla din nou cu Dumnezeu, umblând cu Cuvântul. Trebuie să existe un acord între tine și Cuvânt, Cuvântul din tine; Cuvântul, Persoana Cuvântului și Cuvântul care locuiește în tine trebuie să vină în armonie prin descoperire, iar atunci El umblă din nou cu poporul Său, revenind la unire, înapoi la părtășie.

Să mergem la Zaharia 14. Vreau să citesc doar două versete și vom încheia. Zaharia 14.6-7:

„În ziua aceea, nu va mai fi lumină; stelele strălucitoare se vor ascunde.

Va fi o zi deosebită, cunoscută de Domnul, nu va fi nici zi, nici noapte; dar spre seară se va arăta lumina.”

 Noi cunoaștem Scriptura aceasta pentru că fratele Branham a predicat atât de bine despre aceasta. Acolo spune că în timpul serii va fi lumină. Acesta este timpul serii și aceasta este Lumina care a venit. Iată că Lumina a venit; Lumina este descoperirea lui Isus Hristos care ne aduce înapoi în acea părtășie.

Să mergem la 1 Ioan 1.7:

„Dar, dacă umblăm în lumină, după cum El Însuși este în lumină, avem părtășie unii cu alții; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăță de orice păcat.”

  Unde este El? În Lumină. Noi trebuie să umblăm în Lumină, așa cum El Însuși este în Lumină, dar „seara va fi din nou Lumină.” Prieteni, este din nou Lumină! El este aici și noi putem merge în Lumină, așa cum este El în Lumină. Dacă El este în Lumină și noi mergem în Lumină, mergem din nou cu El. Întoarceți-vă în unire, întoarceți-vă în părtășie! Vreau să vă spun că profetul lui Dumnezeu nu a venit să ne aducă o rânduială bisericească; nu a venit să ne aducă o carte de reguli, ci a venit să ne aducă o descoperire care să-i unească din nou pe cei doi împreună. Deci, noi nu suntem slujitori, dar Îl slujim cu credincioșie. Eu doresc să-I dăruiesc tot ce știu că-I place. Dorința mea este să-I fiu plăcut, dar nu pot să-I fiu plăcut fără descoperire, fără credință. Eu nu pot doar să copiez ce face aproapele meu, pur și simplu nu se poate. „Eu nu mă tund, nu fumez și nu beau, merg la biserică și mărturisesc.” Eu cred că Mesajul trebuie să fie mai mult decât atât, trebuie să fie o descoperire reală care te-a adus în unire cu Persoana Cuvântului. Apoi, dragostea lui Dumnezeu este turnată în inimile noastre, prin Duhul Sfânt. Astfel, acum nu este, eu nu sunt obligat să țin Mesajul; nu este o poruncă să țin Mesajul. Pot să merg pe malul râului și să pescuiesc în fiecare zi din viața mea și să fiu la fel de sigur. Dar în mine nu există nimic care să vrea să fac aceasta; ceea ce vreau să fac, este să-L slujesc pe Cel care m-a iubit atât de mult încât vreau să-L iubesc înapoi.

Dacă El spune: „Aceasta este calea care Îmi place”, tot ce este în mine, prin descoperirea a cine sunt eu, Cine este El, și ce a făcut El pentru mine, îmi aduce dorința de a-L sluji și de a-L urma cu tot ce este în mine. Nu o fac pentru că este obligatoriu, nu o fac pentru că așa trebuie ca să ajung în Rai, nu este aceasta, ci eu am primit o descoperire că sunt un ales al lui Dumnezeu, numele meu a fost în Carte înainte de întemeierea lumii, a fost pus în Certificatul de Căsătorie, sub acele Peceți, încă înainte de întemeierea lumii și nu pot fi pierdut, așa cum Dumnezeu nu poate fi pierdut. Eu nu sunt îngrijorat că-mi pierd mântuirea, nu sunt îngrijorat să fiu un disprețuit, nu sunt îngrijorat că nu produc Răpirea; ceea ce mă îngrijorează este să-L slujesc pe deplin și cu toată inima mea, să-L slujesc pentru că Îl iubesc datorită a ceea ce a făcut pentru mine.

Eu nu am sărit printr-un inel pentru a ajunge undeva, am ajuns înainte de întemeierea lumii; eu nu încerc să ajung la ceva ce a fost atins pentru mine. Eu nu încerc să fiu suficient de bun, să arăt suficient de bine, nimic din toate acestea nu sunt o motivație, chiar aș spune că toate acestea sunt o motivație greșită. Dacă aceasta este o motivație rămasă în noi: să arătăm bine, să ajungem la ceva, să urcăm pe o scară pentru a intra în grația lui Dumnezeu, trebuie să mă întorc la Dumnezeu și să-I spun: „Doamne, am nevoie de o descoperire de la Tine, am nevoie de înțelegerea care mă face să știu dincolo de orice umbră de îndoială, că am fost o parte din Tine înainte de întemeierea lumii; că sunt unul dintre acele atribute ale Genei Tale și este imposibil să fiu lepădat. Eu nu vreau să Te slujesc de frică, nu vreau să Te slujesc din obligație, ci vreau să Te slujesc din dragoste. Eu vreau să fiu o Mireasă credincioasă, vreau să fiu unul dintre acei mii și mii de mii care vin să-Ți slujească. Vreau să-Ți dau toată viața mea pentru că vreau să Ți-o dau. Vreau să-Ți dau gândurile mele, dorințele mele, timpul meu, atenția mea, și vreau să Ți le dau, nu ca să câștig ceva, ci vreau să Ți le dau pentru că vreau s-o fac. Nu pentru că cineva mă face să mă simt vinovat sau rușinat, nu pentru că cineva îmi predică frica și mă face să mă simt că nu sunt suficient de bun. Mai bine devin destul de bun, iar dacă nu mă descurc bine… Nimic din toate acestea nu vreau să fie o motivație pentru mine, ci vreau să văd cât de frumos este El, cât de mult m-a iubit; vreau ca dragostea lui Dumnezeu, nu o dragoste umană, ci dragostea lui Dumnezeu să fie turnată în inima mea prin Duhul Sfânt, astfel încât să-L pot iubi înapoi din toată inima mea, din tot sufletul meu, cu toată puterea mea și cu tot cugetul meu, și să-mi pot iubi aproapele ca pe mine însumi. Făcând aceasta, pot să păzesc toată Legea.

Nu citind o listă de verificare și verificând, ci prin Viața Lui turnată în plinătate în inima mea, să devin un întemnițat al dragostei Lui. Oh, Pavel a fost întemnițatul lui Isus Hristos, a fost legat de lanțurile dragostei. Nu Dumnezeu l-a legat, ci s-a legat el singur de Hristos. Care erau legăturile care îl țineau atât de strâns? Nu pentru că era obligatoriu, ci pentru că Pavel L-a iubit pe Hristos, iar aceasta era cea mai puternică legătură care exista. Cea mai puternică legătură care există este legătura dragostei, nu pentru că trebuie, ci pentru că vrem. Nu este ca și cum cineva mi-ar putea produce frică: „Nu faci aceasta; nu te aliniezi aici; trebuie să te aliniezi aici, aici și aici.”

Ascultați, totul în mine vrea să se alinieze la Cuvânt, iar dacă El găsește ceva care nu-I este plăcut în mine, vreau să mă pocăiesc și să trăiesc Cuvântul pentru că Îl iubesc, pentru că vreau să-L slujesc și să-I fac pe plac. Prin credință, eu știu Cine este El, prin credință, știu cine sunt eu și mă motivează să-I fiu plăcut. Eu nu vreau să fiu împins, constrâns, amenințat, ci vreau ca cineva să predice marea descoperire și dragostea lui Dumnezeu; vreau ca cineva să predice marele triplu Scop al lui Dumnezeu, pentru că aceasta este ceea ce dezvăluie Taina, cineva care să predice Mesajul real la timpul sfârșitului. Care este Mesajul sfârșitului? Mesajul este acesta: scopul inimii lui Dumnezeu, scopul veșnic al lui Dumnezeu a fost să aibă o Mireasă pe care o alege. Astfel, El a lucrat în tot acest timp să-Și aducă Planul înapoi și să-L desfășoare până când poate ajunge la un loc unde are o Mireasă. Amin. Și acea Mireasă, sub descoperirea Cuvântului, poate fi smulsă din denominaționalism, poate fi smulsă din religie și eliberată din toate acele lucruri care o țineau, și Duhul Sfânt poate fi eliberat de toate lanțurile denominaționalismului, așa că cei doi Se pot întoarce împreună, ca unul. De aceea a venit acest Mesaj.

Tu nu vei ajunge niciodată acolo prin respectarea regulilor, ci vei ajunge numai prin descoperirea care-ți arată Cine este El și cine ești tu în El. Dacă vei ajunge vreodată în locul acela, nu trebuie să te oblige nimeni să intri; nu trebuie să te amenințe nimeni, nu trebuie să te facă nimeni să te simți rușinat sau vinovat. Tot ce trebuie să facă este să-ți arate Cuvântul, iar dacă vii în acel loc, vii la Cuvânt, pentru că Cuvântul este Partenerul tău, este Mirele tău; Cuvântul este dragostea vieții tale și ne vom alinia întotdeauna cu El. Aceasta nu înseamnă că înțelegem totul bine sau că știm totul, dar de multe ori, pe măsură ce creștem și ne maturizăm, înțelegem mai mult, înțelegem: „Ceea ce făceam nu era pe placul Domnului; aceasta a crezut profetul, aceasta este dorința Lui.”

Astfel, totul în noi gravitează  și se mișcă spre Cuvântul lui Dumnezeu. Nu am ajuns încă, dar mergem în mod constant să-I fim mai plăcuți Lui, prin dragoste. Nu înseamnă că nimeni nu trebuie să ne mai spună nimic, nu înseamnă că nu vom mai fi corectați niciodată de la amvon, dar nu amenințați, nu siliți. Cineva va spune: „Aceasta Îi place lui Dumnezeu”, iar cei care au fost uniți cu Hristos, vor spune: „Dacă aceasta Îi place Lui, aceasta îmi place și mie. Dacă El vrea aceasta, aceasta vreau și eu, pentru că singura mea dorință este să fiu prizonierul lui Hristos Isus; vreau să fiu înlănțuit cu lanțurile dragostei Lui. Nu prin forță, nu sub presiunea colegilor, nu pentru a te conforma grupului, ci prin dragoste. Acesta este singurul lucru care ține; orice altceva va dispărea. Totul va fi subordonat puterii dragostei și aceasta doresc să fie motivația mea, aceasta este motivația mea și așa vreau să predic Mesajul.

Cea mai mare dorință a mea este să nu mai rețin niciodată Cuvântul, ci să spun: „Acesta este Cuvântul; Acesta este Etalonul; Aceasta este dorința Lui Dumnezeu.” Nu va exista niciodată o altă corecție. Vor fi o mulțime de corecții pentru că încă nu am ajuns la tot ceea ce căutăm, dar, o, Dumnezeule, ajută-ne să ne mișcăm prin descoperire! Doamne, ajută-ne să Te iubim, pentru că Tu ne-ai iubit întâi. Dumnezeule, ajută-ne să ne înlănțuim de Tine prin lanțuri de dragoste. Aceasta a fost în Eden și aceasta va fi din nou. El nu caută slujitori, ci caută o Mireasă, caută o Soție care să-L slujească și să-L iubească. Eu spun: acesta este cel mai mare privilegiu al vieții mele, să fiu aceasta pentru Domnul meu, să-L slujesc cu tot ce este în mine, nu ca slujitor, ci ca Soție, mai credincios decât ar fi vreodată orice slujitor, datorită dragostei.

Dumnezeu este minunat și Îl iubesc din toată inima pentru că a făcut atât de multe pentru mine. Dacă ne gândim la marea descoperire care ni s-a dat în această zi, este copleșitoare, prieteni. Sunt copleșitoare gândurile pe care le-a avut despre voi înainte de întemeierea lumii; este copleșitoare dorința pe care a avut-o pentru tine, să fie unit cu tine, iar dorința aceasta L-a motivat și L-a determinat să răstoarne guverne pentru a schimba cursul istoriei, pentru a schimba lucrurile la scară globală. De ce? Dorința Lui pentru tine este cea care L-a mișcat de-a lungul timpului; în dorința Lui pentru tine, te-a vânat oriunde ai fost în lume și ți-a adus descoperirea. Dumnezeu te-a vânat așa cum l-a vânat pe Avraam, așa cum i-a vânat pe toți ceilalți. Dumnezeu a adus descoperirea pentru tine, și a așezat în tine o Sămânță, ca să poți primi acea descoperire.

Oh, ce recunoștință este în inimile noastre pentru acest Dumnezeu care ne iubește atât de mult! Lasă dragostea lui Dumnezeu să fie turnată în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, și lasă dragostea pentru El și pentru aproapele nostru să fie împlinirea întregii Legi. Să ne plecăm capetele și să ne rugăm.

Doamne Isuse, Te iubesc atât de mult. Părinte, Îți mulțumesc pentru bunătatea Ta, pentru că ai fost atât de bun cu noi. Tu ne-ai iubit cu o dragoste veșnică, ai privit de-a lungul timpului și ai vegheat asupra noastră, aducându-ne prin toate generațiile. Doamne, Tu i-ai păzit pe bunicii și pe părinții noștri și toate lucrurile, ca să ne aduci unde suntem. Dumnezeule, ești atât de bun! Mila Ta, harul Tău este atât de copleșitor pentru noi și ne face să Te iubim mai mult.

Dumnezeule, Te rog să ne ierți pentru fiecare lucru greșit și pentru fiecare idee greșită. Ajută-ne să ne despărțim de gândirea tradițională a oamenilor; ajută-ne să ne îndepărtăm de ideile și concepțiile religioase, Doamne, și să ne întoarcem la ceea ce dorești, ca să-Ți fim plăcuți prin descoperirea Cuvântului Tău. Dumnezeule, ajută-ne să ne predăm mai mult decât ne-am predat până acum și să-Ți dăm primul loc mai mult ca niciodată înainte, pentru că aceasta este dorința noastră. Noi știm că dorința Ta este să restabilești părtășia care a fost pierdută, și, Dumnezeule, Tu Ți-ai făcut partea, ai făcut totul posibil, ai deschis fiecare canal și ne-ai invitat să pășim în această descoperire extraordinară. Doamne, noi facem aceasta cu bucurie, știind că ne-ai acceptat în Cel preaiubit; că ai plătit prețul mântuirii, în mintea Ta l-ai plătit încă înainte de întemeierea lumii, și ne-ai adus la această înțelegere, pentru că ne vrei, pentru că vrei părtășia noastră, vrei tovărășia noastră, ne vrei pe noi.

Dumnezeule, aceasta mă face să doresc mai mult decât orice să mă închin din adâncul sufletului meu; mă face să strig spre Tine, din dragoste, să mă bucur de bunătatea Ta și să-Ți mulțumesc, Doamne, pentru veșnicie, pentru marea Ta îndurare. Te iubesc, Doamne, și Te rog să fii cu acești oameni. Îți sunt atât de recunoscător pentru că ne-ai readus împreună. Îți mulțumesc că ai fost cu noi în călătoria noastră și i-ai păzit pe sfinții de aici. Îți suntem atât de recunoscători că am putut veni împreună în părtășie în jurul Cuvântului Tău. Îți suntem recunoscători pentru dragostea pe care ai revărsat-o în inimile noastre, prin botezul Duhului Sfânt. În timp ce ne înalți mai sus, prin Cuvântul Tău, Îți suntem atât de recunoscători pentru lucrarea pe care o faci în noi, pentru că noi nu am putea s-o facem de la noi înșine, ar fi imposibil să-L atingem. Dar Tu continui să Te deschizi și să Te descoperi, iar prin aceasta ne aduci tot mai aproape de Tine. Îți suntem atât de recunoscători pentru binecuvântarea dată poporului Tău! Descoperă-Te celor cărora nu li s-au deschis încă ochii și adu-i la această mare descoperire, ca să-Ți poată fi plăcuți Ție.

Te iubim, Tată, și cerem binecuvântarea Ta, în Numele lui Isus Hristos. Amin. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Amin.

-Amin-