19 octombrie 2025
Vreau să vă anunț că Judah, fiul fratelui Jordan și al sorei Rebecca Simonson, a decedat vineri seara. Este un lucru sfâșietor, extrem de sfâșietor. Nu pot să-mi închipui durerea lor, de aceea vreau să ne rugăm pentru familia lor; și nu numai pentru familia lor, ci și pentru adunarea lor, familia lor extinsă și pentru prietenii lor.
În timp ce mă rugam pentru ei, m-am gândit la un citat pe care l-a citit fratele Gabe duminica trecută, și vreau să vi-l citesc ca să vi-l amintiți. Este vorba despre o femeie care era staționată în Germania cu soțul ei și a încercat să-l convingă pe fratele Branham să meargă acolo ca să se roage pentru copilul ei. Copilul murise, era mort, iar ea o tot suna pe sora Meda să-l convingă pe fratele Branham să meargă la ei. Urma să-i trimită un bilet de avion și toate acestea.
Vreau să citesc de la acest punct, unde fratele Branham povestește despre aceasta în mesajul Mesia, din anul 1961:
„Într-o dimineață, pe când se lumina, m-am trezit și soția mea a ieșit din cameră…Ea a ieșit din cameră, iar eu abia m-am trezit și am rămas puțin întins pe pat. Deodată, am auzit Ceva intrând în cameră și m-am uitat. Era Ceva care Se mișca în cameră, așa că am sărit în sus, și am spus: „Doamne, ce vrei să știe slujitorul Tău?” El a spus: „Nu mustra aceasta. Aceasta este mâna Domnului!” Vedeți? Deci, am sunat-o și i-am spus: „Nu. Dumnezeu v-a chemat copilul.”
Și când ea a venit să ne vadă…Am lăsat-o acasă când am plecat ieri. Ea mi-a zis: „Ce a fost, frate Branham? A fost credința mea prea slabă?” Eu i-am zis: „Tu ai o credință mare, te-ai rugat pentru copilul tău. Tu și soțul tău v-ați ținut de aceasta: „Dumnezeule, învie acest copil.” Dar El a refuzat s-o facă, pentru că El știe ce este mai bine. Și încă Îl iubești. Aceasta este credința adevărată. Oricine, când se mișcă munții și lucrurile se mișcă, poate avea credință adevărată. Dar lasă lucrurile să se întoarcă odată și vezi cum funcționează. Atunci dovedești dacă ai credință sau nu.
„Fiecare fiu care vine la Dumnezeu trebuie să fie pedepsit și încercat de Dumnezeu.”
Așadar, amintiți-vă, încercările noastre lucrează răbdare, iar răbdarea lucrează nădejde și așa mai departe. Deci, noi ne ținem de Dumnezeu fie că El ne binecuvântează sau nu, noi suntem acolo să-L credem oricum, pentru că El a promis-o.”
Pot să vă asigur că atunci când am primit mesajul de la sora Rebecca, ea credea, ea a crezut până în ultimul moment. Ea s-a ținut de promisiunea lui Dumnezeu și a așteptat ca acel copil să se ridice. A așteptat aceasta chiar și când i-au îndepărtat aparatul de susținere a vieții. Ea a așteptat să se ridice. A avut o credință extraordinară. Chiar și după ce Dumnezeu l-a luat Acasă pe Judah, mi-a trimis un mesaj în care mărturisea bunătatea lui Dumnezeu și credința ei în El.
De aceea, eu spun că Jordan și Rebecca Simonson au o credință mare. Știți că noi avem tot timpul mărturii și cereri de rugăciune, și tot timpul Îl vedem pe Dumnezeu mișcându-Se, dar uneori, Dumnezeu Se mișcă în moduri cum noi nu ne așteptăm; alteori, El Se mișcă în moduri în care mintea noastră umană nu le poate înțelege. Cu raționamentul uman, eu nu pot înțelege de ce un bebeluș de două sau trei luni părăsește această lume. Se naște sănătos și puternic, începe să interacționeze cu părinții săi, apoi Dumnezeu permite așa ceva și ia copilul Acasă. Eu nu pot înțelege aceasta. Mintea mea umană nu poate înțelege aceasta. Tărâmul emoțional nu poate să se împace cu aceasta, dar un lucru este sigur: Dumnezeu rămâne bun, rămâne credincios și Cuvântul Său este adevărat.
Fratele Branham a trebuit să se confrunte cu pierderea fiicei sale Sharon Rose, apoi a văzut-o într-un vis ca fiind o tânără frumoasă, care avea cam optsprezece sau douăzeci de ani, și ea i-a spus: „Tati, nu mă recunoști? Pe Pământ, eu am fost micuța ta Sharon Rose.” Și fratele Branham a știut că ea era în ordine, atunci când a văzut-o acolo pe Sharon Rose ca o femeie tânără. Cu toate că Judah a fost despărțit de tatăl și de mama lui și ei nu mai au privilegiul să-l vadă crescând, să-l îmbrățișeze, să-l sărute și să-l vadă făcând toate lucrurile pe care doreau să le facă, cred că, prin harul lui Dumnezeu, Acolo el este acum un tânăr frumos, pe nume Judah, iar într-o zi va fi reunit cu părinții lui pământești. Aceasta este consolarea pe care o avem, aceasta este credința noastră.
Când credința noastră în promisiunea lui Dumnezeu, când credința noastră nădăjduiește în Dumnezeu și nădejdea pe care o avem pentru un anumit rezultat nu merg în direcția dorită, încă există o ancoră de credință care poate privi dincolo de natural, în supranatural, dincolo de timp și poate spune că Cuvântul lui Dumnezeu este încă adevărat și că promisiunile Lui sunt adevărate.
Aș vrea să ne unim împreună și să avem un timp special de rugăciune pentru familia Simonson.
Doamne, Isuse, noi Te iubim. Îți suntem atât de recunoscători pentru prețul răscumpărării pe care L-ai plătit pentru a lua păcatele lumii. Doamne, profetul Tău ne-a spus că acea Jertfă pentru păcat a îndepărtat chiar și păcatul bebelușilor, păcatul cu care s-au născut. El nu a avut încă propriul său păcat, dar s-a născut în păcat, dar Tu ai îndepărtat acel păcat la Calvar. Și profetul Tău a spus: „Bebelușii merg în Rai.” Doamne, Îți suntem atât de recunoscători pentru prețul răscumpărării și pentru mângâierea pe care o avem.
Doamne, Îți suntem atât de recunoscători că trăim în ceasul în care i-ai permis unui profet să pășească dincolo de cortina timpului și să ne arate ce este dincolo de această viață, astfel că, în vremuri de durere, în vremuri de tristețe, putem să ne ridicăm privirea deasupra a ceea ce este firesc, spre supranatural și să ne dăm seama că totul este bine.
Doamne, inimile noastre sunt frânte pentru fratele Jordan și sora Rebecca, pentru întreaga familie Simonson, pentru frații și surorile lor, pentru biserica lor, pentru fratele Kelly, păstorul lor, care acum trebuie să înmormânteze acest copil. Te rog să le trimiți o mângâiere specială tuturor, în special fratelui Jordan și sorei Rebecca. Fie ca ei să simtă o Prezență tangibilă pentru ei; fie ca Tu să-i iei de mână, să-i cuprinzi în brațele Tale și să mergi alături de ei prin această încercare, prin această tragedie din viața lor. Fie ca ei să Te găsească credincios chiar și în moarte; credincios în durerea inimii; credincios în tristețe; fie ca Tu să fii adevărat pentru ei și credincios Cuvântului Tău.
Ne legăm credința de credința lor și inimile noastre de inimile lor, căci Tu ai spus: „Când cineva se bucură, să ne bucurăm cu el; iar când cineva jelește, să ne jelim cu toții. Și noi suntem acum în durere împreună cu fratele și sora noastră, dar știm că într-o zi, după această viață, durerea se va transforma în bucurie. Dar până atunci, Te rog să ne oferi o mângâiere supranaturală, prin harul Tău. Te rugăm pentru întreaga biserică de acolo.
Fii cu noi în această dimineață în timp ce privim în Cuvântul Tău! Fie ca și noi să putem privi dincolo de această viață și să ne ținem ochii ațintiți asupra a Ceva mai măreț. Și fie ca bucuria care vine în inima noastră prin acea viziune, să ne ajute să trecem prin fiecare tragedie, prin fiecare vale, prin toate încercările din această viață cu suișurile și coborâșurile ei. Fie ca toate acestea să fie nivelate de descoperirea a ceea ce ne așteaptă. Te iubim, Doamne, și Îți cerem binecuvântarea Ta, în Numele lui Isus Hristos. Amin
Să deschidem Bibliile la Iuda 1.14:
„…Enoh, al șaptelea patriarh de la Adam…”
Să mergem la Geneza 5.21-24:
„La vârsta de șaizeci și cinci de ani, Enoh a născut pe Metusala.
După nașterea lui Metusala, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani și a născut fii și fiice.
Toate zilele lui Enoh au fost de trei sute șaizeci și cinci de ani.
Enoh a umblat cu Dumnezeu, apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu.”
Așadar, știm că Enoh a fost al șaptelea patriarh de la Adam. El este un tip al celei de-a șaptea epocă a Bisericii; el este tipul nostru în Scriptură pentru că noi am ajuns la a șaptea epocă a Bisericii, și Enoh era al șaptelea de la Adam. Dacă mergem la a șaptea epocă, se observă că Enoh a avut o schimbare, o transformare, el a avut o răpire și a fost mutat din această lume arătând că este tipul nostru, a celor din această generație, care vom avea o transformare, o schimbare a trupului și vom ieși din această lume, nu vom mai fi aici pentru că Dumnezeu ne va lua. Amin.
Așadar, în dimineața aceasta vreau să vorbesc despre CUM SĂ UMBLĂM CU DUMNEZEU ÎNTR-O RELAȚIE MAI PROFUNDĂ. Enoh a umblat cu Dumnezeu. Este uimitor că înainte de a ajunge la o translație (schimbarea trupului), el a umblat cu Dumnezeu. Dacă vrem să privim la ce ar fi un premergător al unei schimbări a trupului, aceasta ar fi umblarea cu Dumnezeu. Noi nu putem forța o schimbare a trupului, nu putem prezice ziua sau ora, momentul acelei schimbări a trupului, dar știm că ea va veni pe măsură ce umblăm cu Dumnezeu.
Deci, lucrul pe care nu-l putem face, este să forțăm schimbarea trupului, dar lucrul pe care-l putem face este să umblăm cu Dumnezeu. Și pe măsură ce umblăm cu Dumnezeu, vom umbla în acea înviere; vom umbla în acea răpire și ne vom apropia din ce în ce mai mult de El. Pe măsură ce umblăm cu El, ne apropiem de o schimbare și ne îndepărtăm de lume. Eu cred că scopul nostru ar trebui să fie: să umblăm cu Dumnezeu. Am vrut să privim la acest subiect al umblării noastre cu Dumnezeu.
În Geneza 3, se vorbește despre cădere, dar noi vom face o mică fotografie în Eden, în Geneza 3.6-8:
„Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat și plăcut de privit, și că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui, și a mâncat; a dat și bărbatului ei, care era lângă ea, și bărbatul a mâncat și el.
Atunci li s-au deschis ochii la amândoi, au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin și și-au făcut șorțuri din ele.
Atunci au auzit Glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei; și omul și nevasta lui s-au ascuns de Prezența lui Dumnezeu printre pomii din grădină.”
Fratele Branham a dramatizat de multe ori lucrul acesta și noi am vorbit de multe ori despre el, cum Dumnezeu cobora în grădină în răcoarea serii pentru a avea părtășie cu copiii Săi. Și fratele Branham ne-a spus că ei nu au văzut niciodată o formă fizică a lui Dumnezeu, nu au văzut niciodată un trup, nu au văzut un om. El ne-a spus că uneori se materializa într-un Stâlp de Foc sau ceva de felul acesta, dar când a coborât aici, în răcoarea serii, pentru părtășie, El i-a găsit căzuți. Noi citim că ei au auzit Glasul Domnului Dumnezeu umblând prin grădină, dar ei nu au auzit pași, pentru că nu erau pași, deoarece nu era o formă umană. Dumnezeu nu venea în felul acesta, dar venea.
„Ei s-au ascuns de Prezența Domnului.” Cum a fost recunoscută Prezența Domnului? Cum au știut ei că El era acolo? Ei nu I-au auzit pașii, nu L-au recunoscut după pași, ci L-au recunoscut după Glasul Său. Așadar, Glasul Lui I-a declarat Prezența, așa că ei umblau cu Glasul Lui.
„Atunci au auzit Glasul Domnului Dumnezeu care umbla prin grădină.” Deci, când auzi Glasul lui Dumnezeu, este Dumnezeu care vine să umble cu noi, așa cum a venit să umble cu copiii Săi în răcoarea serii. Dar ei s-au ascuns de Prezența Lui, pentru că Prezența Lui a fost manifestată de Glasul Lui. Aceasta are legătură cu voi și cu mine.
În mesajul Sămânța nu va moșteni împreună cu pleava, din aprilie 1965, fratele Branham a spus:
„Isus a zis: „Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl Meu; și toți aceia pe care mi i-a dat Tatăl, vor veni. Oile Mele, porumbeii Mei aud Glasul Meu. Ele nu vor urma un străin.” Și ce este Glasul lui Dumnezeu? Este Cuvântul lui Dumnezeu. Ce altceva este glasul unui om decât cuvântul lui? Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu? Că ei vor auzi Cuvântul lui Dumnezeu.”
Așadar, când auzim Cuvântul lui Dumnezeu, noi auzim Glasul lui Dumnezeu. Iar noi putem umbla cu acel Glas. Slavă Domnului!
În mesajul Conflictul dintre Dumnezeu și Satan, din mai 1962, profetul a spus:
„Mireasa trebuie să fie unită, unită împreună prin Cuvânt. „Oile Mele ascultă Glasul Meu.” Și acesta este Glasul Lui în Cuvântul scris…” Fratele Branham a spus: „…Acesta este Glasul Lui Dumnezeu în Cuvântul scris, în formă tipărită.” (fratele Chad ridică Biblia).
Deci, nu este neapărat audibil, dar este un Glas, pentru că vorbește. Ce vorbește? Vorbește gândurile Lui, Mintea Lui, dorințele Lui; toate acestea sunt rostite prin Cuvântul Lui. De aceea este Glasul Lui, este Glasul cu care putem umbla.
În mesajul Glasul Semnului, din februarie 1964, fratele Branham a spus:
„Aceasta este întotdeauna calea lui Dumnezeu de a-Și face cunoscut Glasul poporului Său: El trimite profetul Său și dă un semn, apoi ia Glasul Său care a fost vorbit înainte, Cuvântul Său, și Îl legitimează pe acest om. Și ei știu că este Glasul lui Dumnezeu pentru că este Cuvântul promis al zilei.”
Așadar, Cuvântul promis al zilei este Glasul lui Dumnezeu, care ne indică Prezența Lui, iar noi putem umbla cu acel Glas în Prezența Lui.
Mie îmi place să pun întrebări, și am pus această întrebare. Fratele Branham ne-a spus că atunci când Dumnezeu a venit în grădina Eden să umble cu copiii Săi, El nu a venit într-o formă fizică a unui trup, ei nu au auzit pași, și El nu a umblat cu ei în felul acesta, dar venea Prezența Lui, venea Glasul Lui. Ei puteau vedea chiar un Stâlp de Foc atârnând în tufiș iar ei Îi auzeau Glasul. Astfel, ei umblau cu Glasul lui Dumnezeu, nu cu o formă fizică.
Așadar, ca să umbli cu Dumnezeu, nu trebuie să vezi ceva. Tu poți umbla cu Dumnezeu când auzi Ceva. Când auzi Glasul Lui, poți umbla cu Glasul Lui. Întrebarea mea este: Cum a umblat Enoh cu Dumnezeu? A fost el în legătură cu o altă ființă fizică în formă umană? Cum a umblat Enoh cu Dumnezeu? Biblia nu ne spune cum a umblat Enoh cu Dumnezeu, dar din ceea ce ne-a spus profetul și din tot ce înțelegem, nu cred că Dumnezeu i S-a arătat lui Enoh într-un trup de carne și așa au mers ei împreună. Dar Enoh cunoștea Prezența lui Dumnezeu, cunoștea Glasul lui Dumnezeu, cunoștea Cuvântul lui Dumnezeu, astfel, el umbla cu Dumnezeu. În umblarea lui, poate că nu a avut o altă ființă lângă el, totuși Enoh umbla cu Dumnezeu.
Noi vom analiza aceasta în viața profetului, a fratelui Branham, luând aceasta din Scripturi.
În Evenimente moderne clarificate prin profeție, din decembrie 1965, el spune:
„Cum pot merge doi împreună fără să fie de acord? Cum poți umbla cu Dumnezeu dacă nu ești de acord cu Cuvântul Său? Cum poți adăuga crezuri și așa mai departe când ai fost rânduit să nu faci aceasta sau ți s-a poruncit să n-o faci? Tu nu poți face aceasta. Nu există nici o modalitate să faci aceasta, frate și soră. Tu nu poți amesteca aluatul cu azima. Uleiul și apa nu se vor amesteca; întunericul și lumina nu se pot amesteca.”
Așadar, cum pot merge doi împreună? Acesta este un principiu fundamental al Scripturii: „Cum pot merge doi împreună fără să fie de acord?” Cu alte cuvinte: Cum pot umbla cu Dumnezeu dacă nu sunt de acord cu Cuvântul Său? Pentru că Cuvântul Său este El descoperit. Este El! Gândul Lui este EL venit în formă de Cuvânt, venit într-o manifestare. El a venit într-o descoperire și o manifestare. Acesta este El! Cum pot spune că umblu cu Dumnezeu și neg Cuvântul Său și nu ascult de Cuvântul Lui? Cum pot spune că umblu cu Dumnezeu când nu sunt de acord cu Dumnezeu? Și dacă nu sunt de acord cu Cuvântul Lui, dacă nu sunt de acord cu Cuvântul orei, nu sunt de acord cu Mesajul profetului, atunci este imposibil să umblu cu Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este Cuvântul Său, și El Și-a manifestat Cuvântul în această zi. De aceea, pentru a umbla cu Dumnezeu eu trebuie să umblu cu Glasul Lui, cu Cuvântul Lui, care a fost vorbit în ceasul nostru. Slavă Domnului!
În mesajul Trei feluri de credincioși, din noiembrie 1963, fratele Branham a zis:
„Ce este păcatul? Necredința. Necredința în ce? În Cuvânt.”
Vreau să notez aceasta pe tablă pentru că devine atât de real pentru mine, pentru că profetul ne-a învățat atât de multe lucruri fundamentale! Dacă vom lua în considerare lecția pe care ne-a dat-o profetul, aceasta ne oferă o înțelegere și o deosebire. El a spus: „Păcatul…” el nu a spus că păcatul este fumatul, băutul, înjuratul, umblatul în jur, comiterea adulterului, acestea nu sunt păcat. Profetul a spus că acestea sunt atributele păcatului, ceea ce vine din păcat, atributele păcatului. El a spus: „Păcatul este necredința. Necredința în ce? Necredința în Cuvânt.”
Acum iată următoarea mea întrebare: Care Cuvânt? Aceasta este o întrebare bună. Este necredința în Cuvântul pentru ziua ta.
Când Isus a venit în trup, ca împlinire a profeției, El a fost Cuvântul pentru ziua Sa. El a fost Cuvântul făcut trup. Ei au crezut Vechiul Testament; au crezut lucrarea lui Moise; au crezut călătoria Exodului; au crezut despărțirea Mării Roșii; au crezut oprirea apelor Iordanului; au crezut că au existat douăsprezece triburi, fiii lui Israel; au crezut în vizita lui Dumnezeu la Iacov; au crezut că Dumnezeu l-a vizitat pe Avraam; ei au crezut toate aceste lucruri, dar Isus le-a spus: „Dacă nu credeți că „Eu sunt El”, veți muri în păcatele voastre.”
Așadar, ei au crezut atât de mult în Biblie, care era Cuvântul. Voi spuneți: „Credeți că a existat o eliberare din Egipt prin mâna puternică a lui Dumnezeu?” Da. „Credeți în cele zece plăgi?” Da. Absolut! „Ți-ai pune viața pentru aceasta?” Absolut, mi-aș pune viața în joc.
Ei au crezut atât de mult din Biblie, dar unde nu au putut să creadă? Ei nu au putut să creadă Cuvântul pentru ziua lor.
De la începutul Bibliei noastre și până la sfârșitul Bibliei noastre, mântuirea este întotdeauna aceeași. Am mai spus aceasta și o voi spune de o mie de ori: aici eșuează denominațiunile; aici eșuează tradițiile oamenilor. De la începutul Bibliei noastre și până la sfârșit, mântuirea s-a bazat întotdeauna pe credința în Cuvântul pentru ziua ta, pentru că Dumnezeu a trimis un Cuvânt de salvare în fiecare epocă. Și dacă ei ar fi ascultat de acel Cuvânt, ar fi fost echivalent cu mântuirea pentru ziua aceea.
Deci, păcatul este necredința. Poți găsi pe cineva care spune: „Eu cred Biblia. Eu îl cred pe Pavel; îl cred pe Petru: eu cred în Calvar.” Nimeni nu contestă aceasta, ei toți cred aceasta, dar unde era păcatul în vremea lui Isus? Nu era vorba că ei nu credeau Tora; nu era vorba că ei nu-i credeau pe profeți, ci era vorba că ei nu au crezut când toate acestea au fost aduse în manifestare în fața lor. Și Cuvântul s-a făcut trup în timpul lor. Ei nu credeau Cuvântul pe care L-au întâlnit în ziua lor. Și când nu au crezut acel Cuvânt, Isus le-a spus: „Veți muri în păcatele voastre.”
Ei au mers la biserică, au plătit taxe, au făcut tot ce le spunea Biblia să facă, dar pentru mine aceasta este o înțelegere cu adevărat foarte importantă, pe care ne-a dat-o fratele Branham. El ne-a arătat care este eroarea, falsitatea tradiției; care este eroarea denominațiunilor. Nu este vorba numai că greșesc o parte din Cuvânt, ci este vorba că ei greșesc întregul principiu fundamental al Cuvântului. Dumnezeu este viu. Dumnezeu este la timpul prezent întotdeauna. El este: „Eu Sunt Dumnezeu!” Și El vrea ca noi să-L primim ca „Eu Sunt!”
În Sărbătoarea Trâmbițelor, din iulie 1964, profetul a spus:
„…Cum pot să meargă doi împreună dacă nu sunt de acord? Nu pot. Isus a spus că nu pot. Și cum poate o biserică metodistă și baptistă să umble împreună? Cum poate catolicul să umble cu protestantul? Cum poate protestantul să umble cu protestantul? Dar Mireasa poate umbla cu Cuvântul, care este Hristos. Trebuie să fie în acord. Nu sistemul ecleziastic, ci Cuvântul. Tu trebuie să fii de acord cu Cuvântul, să umbli cu Cuvântul!”
Acest lucru este atât de uimitor! Deci, fratele Branham a spus: „Dar Mireasa poate umbla cu Cuvântul, care este Hristos.” Așadar, a umbla cu Cuvântul înseamnă a umbla cu Hristos. Dar pentru a umbla cu Cuvântul, tu trebuie să fii de acord cu Cuvântul. Să fii în dezacord cu acest Mesaj, înseamnă că nu poți umbla cu Dumnezeu, pentru că: „Cum pot merge doi împreună dacă nu sunt de acord?”
În Cuvântul neschimbător al lui Dumnezeu, din iulie 1960, fratele Branham a spus:
„Observați, voi nu puteți umbla cu lumea și să așteptați ca Dumnezeu să umble cu voi. Îngerii nu vă vor vizita sau nimic altceva, pentru că nu puteți să-i amestecați pe Dumnezeu și lumea împreună.”
Acestea sunt principii de bază și sunt atât de importante pentru noi să le înțelegem.
Acum, când ne întoarcem la Evrei 11.5, când ne întoarcem la Enoh, citim:
„Prin credință a fost mutat Enoh de pe pământ, ca să nu vadă moartea. Și n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu.”
Îmi place aceasta! Pur și simplu îmi place! Voi sublinia aceasta, pentru că spune:
„Și fără credință este cu neputință să-I fim plăcuți Lui. Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-L caută cu sârguință.”
Așadar, înainte de mutarea lui Enoh, el a avut o mărturie în umblarea lui cu Dumnezeu. El a primit mărturia că este plăcut lui Dumnezeu. Și gândul pe care vreau să-l împărtășesc cu voi, și pe care l-am împărtășit la Edmonton săptămâna trecută, este că el nu i-a plăcut lui Dumnezeu pentru că era foarte bun în a face fapte bune și pentru că a făcut întotdeauna ceea ce trebuia. Eu nu-l acuz pe Enoh că a făcut ceva rău, dar dacă a fost o ființă umană ca toți ceilalți din Biblie, probabil a făcut destule lucruri greșite. Este doar o presupunere a mea, dar nu aceasta I-a plăcut lui Dumnezeu, ci lui Dumnezeu I-a plăcut credința lui, deoarece fără credință este cu neputință să fii plăcut lui Dumnezeu.
Știți, aceasta a fost peste tot în Biblie, aceasta I-a plăcut lui Dumnezeu, și El a căutat pe cineva care să-L creadă. El i-a căutat tot timpul, în fiecare epocă, în toată Biblia, pe cei care Îl vor crede, care nu se vor îndoi de El, nu se vor îndoi de Cuvântul Său, ci Îl vor crede. Și când Îl credem pe Dumnezeu, El poate avea un vas prin care să lucreze, prin care poate împlini Cuvântul Său. Deci, El caută pe cineva care să creadă în El.
Deci, cum a fost Enoh plăcut lui Dumnezeu? Sunt sigur că el a făcut unele lucruri corecte, sunt sigur că a fost ascultător, dar desigur, cred că a făcut și unele lucruri greșite, dacă a fost ca toți ceilalți eroi ai credinței din Evrei 11.
„Și fără credință este cu neputință să-I fim plăcuți Lui.”
Așadar, cu toate lucrurile pe care le putem face, dacă nu avem credință în Cuvântul pentru ziua noastră, noi nu putem să-I fim plăcuți lui Dumnezeu. Putem să ne îmbrăcăm corect, să ne comportăm corect, să facem bine și toate aceste lucruri, dar fără credință nu putem să-I fim plăcuți Lui. Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu nu este mulțumit de conduita noastră; nu înseamnă că nu-I place să ne vadă în ascultare de Cuvânt, dar acestea sunt doar o afișare a credinței, toate acestea nu aduc credința adevărată și nu aduc nici plăcere lui Dumnezeu. Ceea ce aduce plăcere lui Dumnezeu este credința în Cuvântul orei, iar credința aceasta aduce fapte.
Noe nu putea să-I placă lui Dumnezeu, nu putea să-L mulțumească pe Dumnezeu făcând un proiect de construcție uriaș. El nu a decis pur și simplu: „Voi construi o corabie gigant, ca să-I plac lui Dumnezeu.” Nu faptul că a construit Arca I-a plăcut lui Dumnezeu, ci faptul că Noe a crezut Glasul lui Dumnezeu. Și pentru că Noe a crezut, a construit Arca.
Să mergem la Evrei 11. Știți, uneori noi punem carul înaintea boilor, adică înțelegem greșit lucrurile legate de Dumnezeu. Nu era că dacă Noe a construit corabia nu I-a plăcut lui Dumnezeu, ci lui Dumnezeu I-a plăcut credința lui Noe. Construirea corabiei a fost exteriorizarea credinței lui. De ce a construit Noe o Arcă? El nu a construit Arca pentru a fi plăcut lui Dumnezeu, ci a construit Arca pentru că a crezut Mesajul, iar Mesajul spunea: „Va veni o distrugere, dar Eu am făcut o cale de scăpare. Dacă vei construi această Arcă, tu și familia ta veți fi salvați.” Și Noe a construit Arca pentru că a crezut Mesajul. El nu a construit Arca pentru a primi puncte de merit de la Dumnezeu, pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu sau pentru a obține salvarea. Dumnezeu i-a adus Cuvântul Său și Cuvântul Său era salvarea. Astfel, Noe a construit Arca pentru că a crezut Cuvântul, el a construit-o pentru că L-a crezut pe Dumnezeu.
De ce l-a dus Avraam pe fiul său, pe singurul său fiu, pe Muntele Moria ca să-l ucidă? De ce a făcut aceasta? El nu a făcut-o ca să-I fie plăcut lui Dumnezeu, el era deja plăcut înaintea lui Dumnezeu, pentru că credința lui Îl mulțumise deja pe Dumnezeu. El avea deja o recunoaștere a neprihănirii lui, pentru că L-a crezut pe Dumnezeu. El nu s-a dus acolo sus ca să obțină neprihănirea, el nu voia să obțină ceva, ci s-a dus acolo sus pentru că Îl credea pe Dumnezeu.
Să citim Evrei 11.7:
„Prin credință Noe, când a fost înștiințat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau, și, plin de o teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-și scape casa; prin ea, el a osândit lumea, și a ajuns moștenitor al neprihănirii care se capătă prin credință.”
Deci, cum și-a mântuit Noe familia? El nu a mântuit-o printr-o o Arcă, ci prin credință. Credința l-a îndemnat să construiască Arca. Sper că cuprindem aceasta. Noi nu putem merge și să decidem pur și simplu să facem ceva: „Voi face aceasta ca să-mi mântuiesc familia. Voi face aceasta și voi fi salvat.” Nu! Singurul motiv al salvării este credința. „Voi sunteți mântuiți prin har, prin credință, și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu.” Dar credința în Cuvântul lui Dumnezeu va produce Cuvântul lui Dumnezeu. Așa a fost de-a lungul timpului.
Acum, în Evrei 1.1, scrie:
„Credința este substanța lucrurilor nădăjduite, dovada lucrurilor nevăzute, pentru că prin aceasta…” (Ce este, „prin aceasta?”) „…Pentru că prin aceasta, (prin credință), cei din vechime au obținut o bună mărturie.”
Nu scrie că prin fapte bune bătrânii au obținut o mărturie bună. Ați citit cartea „Evrei”? „Prin credință Noe…Prin credință Avraam…Prin credință Sara…Prin credință…Prin credință…” De ce i-a plasat pe ei în Evrei 11, capitolul care vorbește despre eroii credinței? Ce I-a plăcut lui Dumnezeu la ei? Lui Dumnezeu I-a plăcut credința lor în Cuvântul făgăduit pentru ziua lor. Ceea ce a crezut Noe era diferit de ceea ce a crezut Moise, de ceea ce a crezut Avraam, dar totul era la fel, pentru că Isus Hristos este Același ieri, astăzi și în veci. Cuvântul pentru ziua lor!
Așadar, prin credință cei din vechime au primit o bună mărturie. Prin ce? Prin credință, nu prin fapte. Voi ziceți: „Ei bine, nu au făcut ei fapte bune?” Au făcut, dar întoarceți-vă și citiți viețile lor și veți vedea dacă au făcut ei întotdeauna fapte bune. Tot ce au făcut, a fost corect? Au făcut numai bine? Priviți la David. Nu! Dar Solomon? Nu! Dar Noe? Nu! Dar Moise? Nu! Treceți prin viața fiecăruia dintre ei și veți descoperi că ei nu au fost plăcuți lui Dumnezeu pentru faptele lor, ci pentru credința lor. De aceea au primit ei o bună mărturie, datorită credinței lor.
Să mergem la Evrei 11.13: „Toți aceia au murit în credință…” Îmi place aceasta! „Vrei să spui că pot muri în credință? Și pentru că mor nu înseamnă că îmi lipsește credința?” Ei au murit crezând.
„În credință au murit toți aceștia fără să fi căpătat lucrurile făgăduite, ci doar le-au văzut și le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini și călători pe acest pământ.
Cei ce vorbesc în felul acesta, arată deslușit că sunt în căutarea unei patrii.”
„Toți aceștia, măcar că au primit o bună mărturie pentru credința lor…” Iat-o din nou: „…măcar că au primit o bună mărturie pentru credința lor, totuși n-au primit ce le fusese făgăduit;
pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârșire fără noi.”
Așadar, fiecare dintre ei au primit o bună mărturie prin credință. Și fiecare dintre ei au biruit prin credință. Ei nu au biruit prin sabie; nu au biruit cu picioarele; nu au biruit prin fapte, ci au biruit prin credință, iar credința a condus picioarele și fapta. Sper că suntem cu toții pe aceeași lungime de undă.
Deci, cum intru și eu în capitolul despre eroii credinței? Construiesc o Arcă? Ucid un uriaș? Distrug dușmanii? Nu. Singurul lucru ce trebuie să-l fac pentru a mă regăsi în Evrei 11, este să cred Cuvântul atunci când îmi este prezentat. Și prin credință în Cuvântul prezent, voi primi o bună mărturie. Ce mărturie bună? Aceeași mărturie bună, și aceasta îmi va da intrare în Viața Veșnică și în toate făgăduințele lui Dumnezeu.
Așadar, ei nu au putut să ajungă desăvârșiți fără noi. Aceasta înseamnă că ei ne așteaptă. Ce așteaptă ei să facem noi? Probabil același lucru pe care l-au făcut și ei, nu-i așa? Să construim o Arcă, să doborâm un uriaș…Nu! Ci să credem Cuvântul pentru ziua noastră; să umblăm cu Dumnezeu; să-I dăm lui Dumnezeu ceva cu care să lucreze, astfel încât să-Și poată împlini Cuvântul în generația noastră prin cineva care crede Cuvântul Său.
Ei nu sunt încă făcuți desăvârșiți fără noi, și ei ne așteaptă. Fratele Branham ne-a spus că ei așteaptă ca această Biserică să ajungă la desăvârșire. Ce așteaptă ei să facem? Să credem pur și simplu promisiunea lui Dumnezeu pentru ceasul acesta. Să credem Cuvântul și să umblăm cu Cuvântul. Și pe măsură ce umblăm cu Cuvântul, Cuvântul Se va reproduce pe Sine în cineva care-L va crede. Aceasta așteaptă ei. Așadar, noi trebuie să facem același lucru pe care l-au făcut ei. Slavă Domnului!
În mesajul Pecetea Paștelui, din aprilie 1965, fratele Branham a spus:
„Haideți să luăm un alt om cu această Putere de înviere. Cu mult timp în urmă a fost un om cu numele Enoh. Când apărea un lucru nou înainte, când venea ceva și spuneai: „Ei bine, acum trebuie să ne întoarcem la vechea școală, la aceea sau la cealaltă…” Enoh a umblat cu Dumnezeu. Orice i-a spus Dumnezeu să facă, Enoh nu a omis niciodată nici un Cuvânt. El a umblat cu Dumnezeu. Ce era el? El era un fiu al lui Dumnezeu. El era un vultur chemat pentru ziua aceea.”
În Evanghelismul timpului de sfârșit, din iunie 1962, profetul a spus:
„Mântuirea este o lucrare individuală, nu între o biserică și Dumnezeu, ci între individ și Dumnezeu, umblând cu Cuvântul.”
Observăm un tipar? „Salvarea este o lucrare individuală între fiecare individ și Dumnezeu, umblând cu Cuvântul.” Amintiți-vă că de la începutul Bibliei și până la sfârșit, mântuirea a fost întotdeauna aceeași în fiecare generație: primind Cuvântul pentru ziua ta, și umblând cu Cuvântul.
În mesajul Doar crede, din aprilie 1961, profetul a zis:
„Nu ar fi frumos dacă am avea o mărturie ca aceasta, fraților? „Eu fac numai ceea ce-I place lui Dumnezeu.” Nu ar fi minunat? Așa cum Enoh a umblat cu Dumnezeu cinci sute de ani și a avut o mărturie că el a fost plăcut lui Dumnezeu. El nu a trebuit să moară, ci doar s-a înălțat. Astfel, el a început să meargă într-o mică plimbare de după-amiază, și s-a gândit: „Ei bine, am fost suficient de mult timp pe Pământ, acum voi merge mai departe în sus.” Și doar a început să se gândească prin credință: „Ei bine, am stat destul de mult timp aici, așa că m-am cam săturat să fiu aici. Cred că am să mă plimb mai departe până ajung la Calea Lactee, și voi merge mai departe și voi bate la Ușă.”
Deci, aceasta a făcut el. Vedeți? El a făcut-o prin credință. Așa spune Biblia. Vedeți? El pur și simplu a obosit să stea aici, și a spus: „Ei bine, pur și simplu mă duc Acasă, Doamne!” El s-a înălțat pur și simplu, umblând prin văzduh. El a făcut aceasta prin credință.”
Am pus acest citat aici, pentru că am vrut să vă arăt cum a dramatizat fratele Branham schimbarea trupului. „Enoh a umblat cu Dumnezeu și nu a mai fost văzut pentru că l-a luat Dumnezeu.” Și: „Prin credință Enoh a fost mutat.” Prin credință! Cum a fost mutat? Prin credință! Nu prin fapte. Nu a fost voința lui. Nu. „Prin credință Enoh a fost mutat.” Dar felul cum a descris fratele Branham aceasta, este absolut uimitor pentru mine. El a spus: „În timp ce Enoh umbla cu Dumnezeu, într-o zi a făcut o plimbare. Și în timp ce se plimba, a spus: „Ei bine, știi ceva? Cred că nu trebuie să mor. Știi, cred că am umblat atât de mult.” Și în alte locuri: „Știi, cred că sunt mai aproape de aici decât de acolo. În loc să mă întorc acasă, cred că voi merge mai departe și voi fi cu Dumnezeu.” Și a mers pur și simplu mai departe spre Dumnezeu. Iar tu privești la aceasta și te gândești: „Oare ce spune fratele Branham?”
Enoh este un simbol pentru noi. El este al șaptelea de la Adam, iar noi suntem al șaptelea de la al doilea Adam, și în epoca a șaptea se va întâmpla același lucru: va exista o mutare. Cum va veni? Prin credință. Care credință? Credință în promisiunea lui Dumnezeu pentru ceasul nostru în timp ce umblăm cu Dumnezeu. Noi vom fi plăcuți lui Dumnezeu pentru că credem Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, se va întâmpla ceva în felul în care fratele Branham o dramatizează în multe locuri. El spune: „A fost doar o înțelegere care i-a venit lui Enoh: „Eu nu trebuie să mor, eu pot merge Acasă.” Și doar a mers Acasă.” Fratele Branham a făcut aceasta cel mai ușor lucru din întreaga lume.
Eu cred că atunci când va veni răpirea, timpul pentru mutarea trupului, nu va fi o încordare, o împingere sau un program de lucru, sau: „Trebuie să ajung la aceasta! Mă străduiesc și încerc…” Eu cred că va fi cel mai ușor lucru care s-a întâmplat vreodată, pentru că mutarea va fi prin credință.
Eu nu vorbesc despre ce se întâmplă în jur, nu știu ce se va întâmpla peste tot în jur, prin apropierea Miresei, a celor ce vor fi mutați. Poate vor fi vremuri dificile, dar va exista un popor care umblă cu Dumnezeu și are o relație cu Dumnezeu și care va avea în inima lor pace și o descoperire. Ei Îi vor fi plăcuți lui Dumnezeu pentru că au acceptat Cuvântul Lui și lasă Cuvântul să curgă prin ei. Și în acea relație, va veni un moment în care va exista o înțelegere: „Știi ceva? Noi nu trebuie să murim; noi nu trebuie să mergem pe calea mormântului, ci putem să mergem pur și simplu, sus.” Și ei vor merge mai departe în sus, atomii se vor schimba și vor păși din această Dimensiune în cealaltă. Nu va fi nici un efort, nici o împingere, tragere sau străduință, ci va fi prin descoperire. Cum? Umblând cu Dumnezeu. Nu descoperirea care te lovește când ești în lume, nu descoperirea care ne lovește când suntem duși să ne vedem de treaba noastră și avem propria noastră agendă, ci aceasta va fi ceva care i s-a întâmplat lui Enoh în timp ce umbla cu Dumnezeu. Și pe măsură ce Enoh umbla cu Dumnezeu, cu cât a umblat mai departe cu Dumnezeu, deodată, acel lucru devenea tot mai real pentru el, până când, dintr-o dată a venit o zi când a spus: „Pot să plec Acasă.”
Oh, slavă Domnului! Fie ca aceasta să fie experiența noastră! Deci, să începem să umblăm cu Dumnezeu tot mai aproape și mai aproape.
În mesajul Cuvântul lui Dumnezeu cere o despărțire totală de necredință, fratele Branham a spus:
„Am început să cobor muntele. Zăpada se topea pe acel soare fierbinte…” (Aceasta este experiența pe care a avut-o în Colorado, când a vorbit furtunii). „…din cămașa mea ieșeau aburi, doar o diferență de o clipă sau două. Am început să cobor muntele și în timp ce coboram, am auzit un Glas: „De ce nu te plimbi cu Mine?” Am zis: „Doamne, este cel mai mare privilegiu pe care l-am avut vreodată.” M-am întors și am pornit înapoi în jos, pe urmele mari de cerb, prin pădurea virgină.”
Dumnezeu a venit la el, la fel ca în Eden, și i-a zis: „De ce nu te plimbi cu Mine?” Iar fratele Branham a răspuns: „Mi-ar place să fac aceasta.” Întrebarea este: Cum a recunoscut fratele Branham Prezența Sa? Sub ce formă a venit El? Cum s-a plimbat cu Dumnezeu? A ținut mâna altui bărbat? Au mers cot la cot? Cum s-au plimbat împreună? Fratele Branham a spus că era o pădure virgină. Cum s-a plimbat el cu Domnul?
Fratele Branham nu a văzut nimic, dar I-a auzit Glasul și el umbla din nou cu acel Glas; el umbla în împlinirea promisiunii, pentru că promisiunea era: „Dacă veți crede și nu vă veți îndoi în inima voastră și veți spune acestui munte: „Ridică-te și aruncă-te în mare…” El tocmai experimentase împlinirea acestui Cuvânt, iar Dumnezeu i-a spus: „De ce nu te plimbi cu Mine?” „Oh, Doamne”, a răspuns el, „mi-ar plăcea să fac aceasta!” Dar ce a recunoscut el? Cum I-a recunoscut Prezența? Cum a știut că umbla cu Dumnezeu? Din cauza Glasului Său.
De aceea cred că Enoh nu a văzut o formă fizică. Corect? Nici fratele Branham nu a văzut o formă fizică, dar el a umblat cu acel Glas.
În mesajul Temelia părtășiei, din februarie 1961, fratele Branham a spus:
„Tu locuiești într-o casă cu trei camere. Știți aceasta? Oh, tu spui: „Te rog să mă ierți, eu am zece.” Nu, nu ai. Tu locuiești într-o casă doar cu trei camere. Tu poți avea trei sau patru dormitoare și trei sau patru cămări și lucruri de felul acesta, dar de fapt, tu locuiești într-o casă doar cu trei camere. Acestea sunt bucătăria, sufrageria și dormitorul.”
Fratele Branham a vorbit destul de mult despre aceasta și a spus: „Tu locuiești într-o casă cu trei camere.” Apoi spune:
„Poți avea trei sau patru dormitoare dar poți dormi doar într-unul odată. Poți avea o cameră de zi și o cameră de familie sau două camere de zi sau cum le numiți, saloane, livinguri sau oricum, dar de fapt ai un loc unde mănânci, ai un loc de părtășie și ai dormitorul, locul de odihnă.”
El a spus: „Tu ai o casă cu trei camere.” Și în continuare vreau să privim la aceasta. Sunt câteva lucruri care au început să devină realitate pentru mine, în timp ce priveam la aceasta.
Fratele Branham a început să vorbească despre cum locuiești în această casă cu trei camere și a început s-o simbolizeze cu relația noastră cu Dumnezeu. El a spus:
„Tu ai bucătăria unde mănânci și există un anumit grad de părtășie. Apoi mergeți în sufragerie, stați împreună și aveți o conversație mai intimă și un moment de relaxare împreună. Apoi intri în dormitor care este camera în care ai cea mai intimă relație.”
El a început să simbolizeze aceasta cu relația noastră cu Dumnezeu. Dar înainte de a intra în aceste detalii, vreau să privim aceasta chiar aici.
Să privim împreună cortul din pustie, unde erau trei părți ale acestei construcții: curtea exterioară; curtea interioară și Sfânta Sfintelor. În această „Casă”, Dumnezeu are trei camere. Când El a construit un Cort pentru a locui în el, l-a împărțit în trei părți. Când intri pe poarta de Est, te miști spre Vest, prin această casă. Veneai din Est și te deplasai spre Vest. Acesta este un tip al mișcării soarelui, iar mișcarea soarelui de la Est la Vest, simbolizează începutul și sfârșitul. Ziua începe pentru toți oamenii de pe Pământ. Indiferent unde locuiești pe Pământ, ziua ta începe când soarele răsare în Est. Acesta este începutul zilei tale. Nu contează dacă pentru tine începe într-un alt moment decât pentru mine, începutul zilei tale este atunci când soarele răsare în Est, iar sfârșitul zilei tale este atunci când soarele apune în Vest. Așadar, aceasta marchează începutul și sfârșitul; primul și ultimul; de la început până la sfârșit.
Astfel, există o direcție în care te miști în Cort, de la Est la Vest. Când intri în curtea exterioară întâlnești aglomerație pentru că sunt mulți oameni acolo, este multă mișcare, iar curtea exterioară este expusă intemperiilor pentru că nu are acoperiș. Există doar o barieră în exterior, o perdea care ne separă de lume.
Noi începem să ne îndreptăm spre o relație mai profundă cu Dumnezeu, dar în această relație sunt implicați mulți oameni. Dar pe măsură ce preotul se mută din curtea exterioară în curtea interioară, acolo sunt mult mai puțini oameni. Aici există un acoperiș, există un grad suplimentar de separare de lume. Și când intri în acel alt adăpost cu Domnul, acolo ai Lumina din epocile Bisericii; ai pâine pentru punerea înainte a părtășiei; altarul pentru tămâiere, unde ai comuniune cu Dumnezeu. Dar exista un preot care putea să treacă o dată pe an dincolo de următoarea perdea și să intre în Sfânta Sfintelor. El intra acolo singur. Ce se afla în Sfânta Sfintelor? Acolo se afla numai Tronul lui Dumnezeu, Chivotul Legământului. Ce găsea el acolo? El găsea Prezența Domnului, slava Shekinah a lui Dumnezeu.
Vreau să rețineți că nu exista nici o ușă aici, în partea de Vest. Există o singură ușă și există o singură direcție de mers, și acea direcție este din curtea exterioară în curtea interioară apoi în Sfânta Sfintelor.
Așadar, când privești la construcția acestei case, care a fost destinația călătoriei tale prin casă? Care a fost întregul scop? Unde trebuia să ajungi ca să te închini lui Dumnezeu? Fiecare etapă a avut mai multă închinare trecând prin altarul pentru jertfă, venind la durerile botezului, mergând înainte în lumina epocilor și la părtășia cu Dumnezeu, la altarul tămâierii. La ce ne aduc toate acestea? Toate acestea ne aduc într-o relație individuală cu Dumnezeu Însuși.
Casa lui Dumnezeu cu trei camere trebuia să ne aducă din curtea exterioară în curtea interioară, apoi în Sfânta Sfintelor. Și când ajungi în Sfânta Sfintelor, acolo nu mai este nimeni altcineva decât tu și Dumnezeu. De aceea nu există o ușă în spate, pentru că tu nu poți să-ți continui călătoria. Unde mergi dincolo de aceasta? Nu te poți urca mai sus decât să fii una cu Dumnezeu. Aceasta este conexiunea pe care o dorea El; aceasta este relația pe care Și-o dorea Dumnezeu; la aceasta a încercat El să ne aducă, prieteni! Și El a arătat totul în Casa Lui cu trei camere. Oh, slavă Domnului!
Știe cineva ce este aceasta? (Este desenul cu cele trei cercuri: trup, duh și suflet). Să nu-mi spuneți că sunt trei cercuri. Fratele Branham ne-a arătat că așa suntem alcătuiți noi: trup, duh și suflet. Noi locuim într-o casă cu trei camere.
Când vine vorba despre trupul nostru fizic, exteriorul nostru sau curtea noastră exterioară, omul nostru exterior, noi intrăm în contact cu foarte mulți oameni. Așa ne începem călătoria noastră cu Domnul, pentru că intri în contact cu cineva, și atunci acel cineva va împărtăși cu noi ceva care ne ajunge la urechi; vom vedea ceva; vom citi o carte, noi avem mereu un contact. În acest tărâm trupesc, venim în contact cu o mulțime de oameni, exact ca în curtea exterioară a Cortului. Dar în interiorul acestui trup se află un om spiritual, și acel om spiritual este latura noastră cea mai intimă. Sunt foarte puțini oameni care se conectează cu noi la nivel spiritual.
Noi ne conectăm cu o mulțime de oameni care trec prin magazin; oamenii te văd se conectează cu tine, te plimbi cu mașina, există o legătură largă, dar când vine vorba de nivelul duhului, conexiunea devine mult mai restrânsă. Sunt doar câțiva oameni care au o legătură cu noi la acest nivel. Și când vine vorba despre suflet, acolo poate intra numai Unul, iar Acela este Dumnezeu. Când vine vorba despre suflet, de esența a ceea ce suntem, acolo este fie credință, fie necredință. Deci, acolo ori este Dumnezeu, ori nu este Dumnezeu. Dumnezeu este Acela care are acces în sufletele noastre, pentru că locuim într-o casă cu trei camere. Și unde vrea Dumnezeu să ajungă? El vrea să treacă dincolo de trupul tău, vrea să treacă dincolo de mintea ta; de tărâmul duhului tău, de emoțiile tale, și vrea să ajungă la miezul, la esența a ceea ce ești, acolo unde este o parte din El și să Se conecteze cu aceasta. El vrea să vină în dormitor, vrea să vină în suflet, vrea să ajungă la nivelul maxim al intimității dintre tine și El. El vrea să vină în casa ta cu trei camere.
Acum vreau să analizez căsătoria. Căsătoria este prietenie, curtare și unire. Trei etape ale căsătoriei. Căsătoria începe cu o prietenie. Dacă faci cunoștință și vorbești cu cineva, pe măsură ce prietenia avansează, se dezvoltă și sunteți prieteni ca toți ceilalți prieteni. Aveți același acces la această persoană ca toți ceilalți prieteni și vorbești cu ea la fel cum vorbește oricine altcineva. Dar pe parcurs apare un alt nivel de interes, și dintr-o dată nu mai vreau să stau în curtea exterioară, nu mai vreau accesul pe care-l au toți ceilalți, ci vreau un alt nivel de acces. Astfel, trecem de la prietenie la curtare, unde ne mărturisim intenția și avem oportunitatea de a intra într-o relație mai intimă în care putem purta o conversație privată și începem să ne cunoaștem. Ne-am mutat din bucătărie în sufragerie. Acum stăm împreună pe canapea, schimbăm păreri, vorbim despre viitor, despre ce ne dorim, ce așteptăm, ce iubim în viață, despre speranțe, vise, ambiții și toate acestea. Apoi, știți ceva? Noi putem intra într-o prietenie cu foarte mulți oameni. Poți chiar să ai parte de cutare și să implici mai multe persoane; pot fi implicați părinții, poate un însoțitor și alte peroane. Dar când vine vorba despre al treilea pas în această unire, nu este implicat nimeni altcineva decât doar tu și soțul sau soția ta.
Aceasta este călătoria în care vrea Dumnezeu să fim, și a scris aceasta în tot ce ne înconjoară. A simbolizat-o în Cortul Său; a simbolizat-o în trupul nostru; a simbolizat-o în căsătoria noastră. Și ce vrea Dumnezeu? Dumnezeu vrea să umblăm singuri cu El în camera din interior. Tu și El în camera din interior, dincolo de perdea. El și noi în camera noastră din interior, în sufletul nostru, dincolo de perdea.
„Eu în voi și voi în Mine.” „În ziua aceea veți cunoaște că Eu sunt în Tatăl, Tatăl este în Mine, că Eu sunt în voi și voi în Mine.” Toți să spună, în ce zi? „Ziua aceea este astăzi!” Acesta este al șaptelea de la Adam. Aceasta este ziua în care El vrea să umblăm cu El și numai cu El.
Noi trebuie să trecem prin cort, prieteni, prin curtea exterioară. Noi putem veni la biserică să avem părtășie și aceasta este minunat. Putem fi în curtea exterioară, iar relația noastră cu Dumnezeu aici, este alături de toți ceilalți. Poate vom putea merge puțin mai adânc și vom putea împărtăși unele dintre experiențele noastre spirituale mai intime cu alți oameni, poate cu câțiva, dar există un loc în care trebuie să ne mutăm, în a treia cameră, în a treia etapă a relației noastre cu Dumnezeu; noi trebuie să intrăm într-o căsnicie, într-o relație, unde nu poate merge cu tine nimeni altcineva, ci numai tu și Dumnezeu. Aceasta este o experiență pe care nu o poți împărtăși nici măcar cu soțul sau soția ta; nu poți s-o împărtășești cu copiii tăi; este o experiență pe care nu o poți împărtăși nici cu părinții tăi, pentru că nu poți lua pe nimeni altcineva în această plimbare. Trebuie să fii doar tu și Dumnezeu.
În Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită, fratele Branham a spus:
„Nu spune „biserica mea…” Acum, „biserica mea,” nu are nimic de-a face cu aceasta. Este individual, o persoană. Tot iadul este împotriva acestei învățături, tot iadul este împotriva acestui Adevăr, dar acesta este Adevărul. Isus nu a spus niciodată: „Acum, Petru, tu, Ioan și ceilalți oameni, ați primit descoperirea, acum toată biserica este salvată. Nu. Aceasta a fost pentru el, personal.”
Nu era vorba despre nimeni altcineva, era vorba doar despre el, personal. Această descoperire este pentru tine, personal. „Pe această piatră voi zidi Biserica mea.” Ce piatră? Piatra unei descoperiri individuale de la Tatăl, despre Cine este Isus Hristos. Și când primești această descoperire de la Tatăl, ești pe Stâncă (piatră). Dar tu ajungi acolo individual.
El a spus: „Eu Îmi voi zidi Biserica…” Dar nu a spus: „Eu Îmi voi zidi întreaga biserică.” El ne va zidi individual pe această Stâncă a descoperirii. Este o persoană, nu un grup. Noi putem intra într-un grup, și așa începe călătoria noastră. Este absolut minunat că există un grup de oameni care Îl iubesc pe Dumnezeu. A fost minunat să intru în curtea exterioară unde am găsit oameni care doresc să se închine lui Dumnezeu; a fost extraordinar, a fost minunat, dar mai este un pas de făcut. Nu doar intrați apoi ieșiți din curtea exterioară spunând: „Noi ne închinăm lui Dumnezeu.” Tu poți merge cu Dumnezeu mai departe de atât. Nu trebuie să te oprești acolo. Poți intra în curtea interioară unde există un alt grad de separare, unde nu ești aruncat încoace și încolo de vânt, de ploaie, soare și întuneric, și de tot ce se întâmplă acolo. Aici există o Lumină care nu se stinge, este o Lumină a Cuvântului lui Dumnezeu, o părtășie a Pâinii puse înainte și care este reînnoită tot timpul. Este un altar al tămâierii unde te rogi lui Dumnezeu iar El primește o jertfă de laudă.
Noi putem merge mai adânc, acolo unde sunt mai puțini oameni care fac această călătorie, de la experiența curții exterioare la experiența curții interioare. Când ajungem în acest loc, intimitatea este mai mare și lucrurile despre care vorbim sunt mai minunate. Noi vedem aceleași lucruri, vorbim despre aceleași lucruri; vorbim despre Lumina celor șapte Biserici care strălucește din plin; vorbim despre părtășia pe care o avem împreună și părtășia cu Dumnezeu, despre împliniri; vorbim despre rugăciuni, despre răspunsul la rugăciuni și despre timpul petrecut cu Domnul, ceea ce este minunat, dar nu te opri aici, pentru că dincolo de aceasta, mai este o cameră, dincolo de aceasta mai există un loc unde putem merge. Nu este nimic în neregulă cu aceste etape, cu aceste camere, dar scopul adevărat nu este să ne oprim între Est și Vest, ci adevăratul scop este să trecem dincolo de ultima perdea, acolo unde nu mai este nimeni cu tine, nici soțul sau soția, nici copiii tăi, nici părinții, nici cel mai bun prieten, nici persoana care ți-a mărturisit Mesajul, nici păstorul tău, nici predicatorul tău preferat. Nimeni nu poate intra acolo cu tine.
Este emoționant să fim adunați împreună, să venim să ne închinăm lui Dumnezeu, să ne recunoaștem salvarea, să ne recunoaștem botezul pe altarul de aramă, și este emoționant să treci la următoarea etapă cu mai puțini oameni, și să spui: „Ai văzut aceasta? Ai văzut aceea? Ai trăit aceasta?” Oh, dar, slavă Domnului, mai este un pas dincolo de aceasta. Acesta este pasul pe care vreau să-l fac! Acesta este locul unde vreau să rămân! Vreau să merg dincolo de perdea, Acolo unde Isus a intrat deja și ne așteaptă să ajungem și noi. Dar aceasta o facem singuri. Și odată ce am intrat acolo, totul este diferit. Când intri acolo conversația este diferită față de cum era în curtea interioară, deoarece acolo se întâmplă lucruri pe care nu le poți descrie, nu le poți explica și nu poți face pe nimeni să le înțeleagă.
Vă amintiți când a avut fratele Branham viziunea cu cortul? El era în Tragerea a treia, care era a treia etapă, al treilea pas. Și în Tragerea a treia el a fost prins într-o viziune și a văzut o cameră mică și oameni care intrau în ea. Erau o mulțime de oameni. El a spus că erau în cort și în afara cortului, ei au intrat în cortul exterior și stăteau la rând ca să intre în cămăruță. Dar când intrau în cămăruță, intrau câte unul, individual, și când ieșeau pe partea cealaltă… Ce era în cămăruță? Singurul lucru pe care-l știm este că Stâlpul de Foc S-a învârtit și a coborât în cămăruță, iar ei au venit în contact cu Slava Shekinah a lui Dumnezeu, Stâlpul de Foc, Isus Hristos Însuși. Când ei au intrat în contact cu Acesta, au ieșit pe partea cealaltă, iar doamna cu tableta, care scria, i-a întrebat: „Ce s-a întâmplat acolo?” Și ei au răspuns: „Nu știu. Nu pot explica.”
Acesta este locul unde trebuie să ajungem. Noi trebuie să mergem într-un loc unde poți încerca să explici cuiva, poți încerca să explici experiența ta cu Dumnezeu, și să spui: „Iată ce s-a întâmplat.” Dar de fiecare dată când începi să folosești cuvinte și să explici, să le dai ce este în tine, dintr-o dată spui: „Ei bine, pur și simplu nu contează. Trebuie să intri singur.” S-ar putea să folosești cuvinte diferite pentru a încerca să descrii într-un mod diferit, dar realitatea este că acolo se întâmplă ceva ce nu pot să vă explic.
De-a lungul anilor, au venit foarte mulți tineri la mine, și mi-au spus: „Frate Chad, eu nu înțeleg lucrul acesta cu curtarea. Nu înțeleg. Am încercat să fac aceea, aceasta sau cealaltă…” Băieții nu înțeleg. Fetele înțeleg din instinct, dar băieții nu înțeleg pentru că ei sunt făcuți diferit. Un băiat o face mecanic, el rezolvă probleme, merge pas cu pas, dar femeia devine mai emotivă, ea este intuitivă și înțelege ce înseamnă să te îndrăgostești. Un băiat nu înțelege, el nu s-a îndrăgostit niciodată, așa că atunci când spun ceva ca „prietenie”, „curtare”, el spune: „Ei bine, explică-mi „prietenia”. Sunt într-o relație de prietenie, care sunt caracteristicile? Când fac acest pas?”
Indiferent de câte ori predic despre aceasta sau de câte ori vorbesc despre aceasta, tot ce aude un tip, este: pasul unu, pasul doi, pasul trei. Sunt căsătorit. Aceasta este tot ce aud ei: „Pasul unu, pasul doi, pasul trei. Am înțeles!” Nu funcționează așa. Este o evoluție naturală, firească a unei relații adevărate. Nu este ceva ce plănuiești, nu este ceva ce calculezi sau pui în scenă; nu sunt reguli, nu există parametri, nu este o carte de reguli, ci pur și simplu ești într-o relație de prietenie cu cineva, și dintr-o dată simți că începe să-ți placă.
Nu este o formulă, prieteni, este ceva ce ți se întâmplă pur și simplu. Apoi îți place din ce în ce mai mult, îți place atât de mult încât încep să observe și alții că îți place. Apoi ajungi într-un punct ciudat în care te gândești: „Ei bine, mai bine îi spun cuiva, pentru că acesta este singurul prieten pe care vreau să-l am.” Deci, trebuie să am o discuție cu tatăl ei, cu părinții mei sau cu oricine, pentru că aș vrea să am o prietenie mai profundă, aș vrea să intru în curtare, vreau să știu dacă acesta este planul lui Dumnezeu pentru tot restul vieții mele. Simt ceva, observ ceva dar vreau să cercetez această opțiune înainte să-mi iau un angajament pe viață.
Prietenia nu este o scenă, nu este o fază, o etapă sau un pas, este parcursul normal al unei relații naturale, până când relația devine atât de puternică și intimitatea devine atât de profundă, încât spui: „Nu mai pot rămâne în faza aceasta. Trebuie să fac pasul următor, trebuie să-l fac pe viață.”
Când cineva nu a fost niciodată în punctul acela, nu poate explica aceasta. Nu o poți explica, și dacă încerci s-o faci, sună atât de prostesc. Vă puteți imagina un tânăr care vine și spune: „Vreau să mă căsătoresc. Cum mă căsătoresc?” Când pune întrebarea aceasta, cere o formulă. El spune: „Ei bine, du-te și vorbește cu cineva și află cum s-a îndrăgostit.” Așa că vorbește cu zece oameni diferiți și primește zece povești diferite. Corect? Dar nu poți să-ți dai seama de formulă. Ei au avut aceasta înainte de aceasta și s-a întâmplat aceasta și cealaltă. „Eu nu înțeleg.” Nu înțelegi pentru că nu ai fost niciodată în spatele acelei ultime perdele; nu ai fost tu însuți niciodată îndrăgostit, dar imediat ce o faci, imediat ce izbucnesc scânteile, imediat ce ți se topește inima, imediat ce ți se întâmplă ceva ce nu ai provocat tu, ci pur și simplu ți s-a întâmplat, dintr-o dată te gândești: „Acum înțeleg. Am înțeles.”
Cum este să te naști din nou? Cum este să ai botezul cu Duhul Sfânt? La ce ar trebui să mă aștept? Fratele Branham a spus: „Așteaptă-te la o schimbare în viața ta.” „Dar, dă-mi mai multe detalii. Ce se va schimba și cât de mult se va schimba?”
Ascultați, continuați să umblați cu Dumnezeu. Eu pot să vă explic. Nu pot să vă spun pașii și etapele, nici ce trebuie să faceți pentru a ajunge la următoarea etapă, dar tot ce vă pot spune este: „Continuați să umblați de la Est la Vest! Continuați să mergeți spre acea cameră! Continuați să vă mișcați spre Domnul! Continuați să umblați într-o separare mai adâncă, îndepărtați-vă mai mult de lume și apropiați-vă de El; fiți mai intimi cu El tot timpul. Continuați să mergeți în timp ce El vă conduce până ajungeți în spatele ultimei perdele și în interiorul tău se întâmplă ceva ce nu poți s-o explici nimănui; ceva ce nu poți exprima în cuvinte, dar tu știi că ți-ai întâlnit Salvatorul și că ești îndrăgostit de El, și că El te iubește. Este individual.
Noi am trecut în spatele vălului Său, noi am trecut în spatele vălului nostru. Este individual, o singură persoană. Și profetul a spus că tot iadul este împotriva acestui lucru. De ce este iadul împotriva acestui lucru? Pentru că nu poate controla indivizii conectați cu Dumnezeu.
Tu poți controla sistemele, poți controla denominațiunile, poți controla bisericile, pentru că tot ce trebuie să faci, este să controlezi întotdeauna pe cel care este la conducere, în vârf, și atunci poți controla tot, poți controla întregul sistem. Poți controla guvernele, poți controla bisericile, afacerile; oriunde este o structură, poți controla tot. Dar este un grup de oameni care sunt conectați individual cu Dumnezeu, iar pe aceștia nu-i poți controla, nu-i poți manipula, nu-i poți opri, deoarece fiecare individ are propria sa umblare cu Dumnezeu, are propria sa relație, propria sa descoperire. De aceea, dacă biserica este lovită și conducerea eșuează, ei vor umbla în continuare cu Dumnezeu, pentru că sunt conectați la Ceva mai profund decât biserica, mai profund decât slujba, mai profund decât toate aceste lucruri. Trebuie să fie mai profund, pentru că altfel, atunci când eșuează biserica, eșuezi și tu; când eșuează păstorul, eșuezi și tu; când eșuează mama ta, eșuezi și tu; dacă eșuează tatăl tău, eșuezi și tu. Dacă tu eșuezi când eșuează altcineva, înseamnă că nu ai intrat în spatele perdelei. Și dacă dăm vina pe eșecul altcuiva pentru eșecul nostru, aceasta arată că nu am ajuns în spatele perdelei, pentru că acolo este doar un individ, o singură persoană, tu și Dumnezeu.
Când Enoh a fost răpit, când Enoh a fost mutat, cine a mers cu el? V-ați gândit vreodată la aceasta? Enoh a fost căsătorit. Biblia spune că l-a născut pe Metusala la vârsta de șaizeci și cinci de ani, apoi a avut fii și fiice. Unde erau fiii și fiicele sale? Unde era soția sa? Unde erau frații și surorile lui? Unde erau ceilalți oameni din părtășia sa, din biserică? Unde era cel mai bun prieten al lui? Când Enoh a fost mutat, a fost mutat singur. Prieteni, așa vom fi mutați voi și eu. Singuri. Sper că odată ne vom întâlni în acea mutare, că ne vom întâlni din nou pe partea cealaltă. Dar trecerea va fi individuală. Voi fi singur.
Enoh a umblat cu Dumnezeu, iar fratele Branham a spus că el a ajuns atât de departe pe drum, încât a decis să meargă mai departe. Era ceva anume în această relație cu Dumnezeu în timp ce umbla cu Dumnezeu. Aceasta a devenit mai importantă decât orice altă relație. Pe măsură ce umbla doar cu Dumnezeu, această relație a devenit mai puternică decât puterea oricărei legături pământești.
Cum poate un bărbat să-și lase în urmă soția și copiii? Cum poate un om să umble cu Dumnezeu și să ajungă atât de departe pe drum, așa cum a dramatizat fratele Branham, atât de departe pe drum încât să spună: „Știi ceva, sunt atât de departe pe drum, cred că voi merge mai departe.” Cum a devenit acea poveste de dragoste dintre el și Dumnezeu atât de reală și de puternică, încât nu a spus, așa cum poate ar fi spus în zilele anterioare: „Mai bine mă întorc. Familia mea are nevoie de mine. Soția mea nu ar înțelege, și mă tem că copiii mei nu vor supraviețui fără mine.” Dar Enoh a fost prins atât de tare în această umblare cu Dumnezeu, într-o asemenea armonie și unitate încât a început să gândească diferit. Iar când Dumnezeu i-a dat impulsul să vină Acasă, el a răspuns. Aceasta înseamnă că relația pe care o avea Enoh cu Dumnezeu, era mult superioară relației pe care o avea cu soția sa, și mult superioară relației pe care o avea cu copiii săi.
Este uimitor, prieteni! Am citit de atâtea ori despre Enoh, dar gândindu-mă cu adevărat la plecarea lui, sunt sigur că Enoh avea nepoți, dar el a putut să-și părăsească nepoții. Te întrebi cum a putut intra într-un tărâm al iubirii care era mai mult decât dragostea filială? El a intrat într-un loc al perfecțiunii care era mult mai sus. El umbla și lucra într-o dragoste perfectă, iar acea dragoste perfectă avea o înțelegere total diferită de dragostea pământească. Nu este nimic în neregulă că simțim dragoste pentru familia noastră, că ne iubim familia și o ajutăm, dar trebuie să vină o relație care să devină mult mai puternică decât orice relație de dragoste filială.
Ascultați, singura modalitate prin care putem ajuta pe cineva în această lume, este să umblăm cu Dumnezeu.
Am spus mai demult că atunci când fiul risipitor a venit la tatăl său și i-a cerut moștenirea, tatăl i-a dat-o, apoi l-a lăsat să plece. Dar tatăl nu s-a dus în lume urmărindu-și fiul pentru că era îngrijorat pentru el, și nu a încercat să-l salveze părăsindu-și poziția și devenind ca fiul său. Singura speranță pe care o avea pentru răscumpărarea fiului său, era să rămână în dreptate, să-și mențină poziția și să-i ofere fiului său un loc unde să se întoarcă.
Noi putem înceta să umblăm cu Dumnezeu pentru a salva pe cineva, dar atunci ne vom pierde și noi. Singura nădejde pe care o avem pentru cineva, este să umblăm cu Dumnezeu. Singura nădejde pe care o avem, este să intrăm în spatele acelui văl.
Tu spui: „Soția mea nu este pregătită.” Dar tu nu poți sta în afara perdelei când Dumnezeu te cheamă dincolo de perdea, pentru că soția ta nu este pregătită. Tu trebuie să mergi în spatele perdelei pentru că nu poți face nimic pentru ea. Acest ultim pas trebuie să-l facă ea singură; trebuie să-l facă el singur. Tu nu poți sta departe de perdea pentru că: „Fiul meu se rătăcește. Vreau să stau cu fiul meu să-l ajut să treacă dincolo de perdea.” Voi nu puteți trece dincolo de perdea braț la braț, ci poți trece numai tu singur. Mai mult, faptul că stai afară, nu-i face nici un bine nimănui. Nu ajută pe nimeni dacă spui: „Eu vreau să rămân cu familia mea, vreau să rămân cu fiul meu. Soția mea nu este pregătită; soțul meu nu este pregătit.”
Ascultă, te cheamă Dumnezeu? Te cheamă Dumnezeu dincolo de perdea? Îl auzi pe Isus care a intrat dincolo de perdea, chemându-te să vii? „Vino la Mine! Vino la Mine!” Simți atracția? Îl auzi cum te cheamă? Atunci trebuie să te muți, să te muți din curtea interioară în Sfânta Sfintelor. Și trebuie să te muți singur.
Este o rușine că de atâtea ori am pus preț mai mult pe dragostea trupească decât pe dragostea lui Dumnezeu; am considerat cumva eroic să rămânem în urmă și să nu continuăm să umblăm cu Dumnezeu ca să nu lăsăm pe nimeni în urmă. Dar nu acesta este planul lui Dumnezeu.
Fiecare are o umblare proprie, fiecare are un timp al lui și fiecare trebuie să parcurgă această „casă” cu trei camere în propriul său timp. Noi nu putem accelera pentru altcineva procesul acestui parcurs, ci fiecare dintre noi trebuie să umblăm cu Domnul.
În mesajul Du-te, spune!, din aprilie 1960, fratele Branham a spus:
„Și acolo stătea El, vorbindu-mi. Și mi-a spus: „Dar tu umbli cu prea mulți. Ca să umbli cu Mine, vei umbla singur.”
Ascultați, ar trebui să existe o parte a vieții voastre spirituale între tine și Dumnezeu, în care soția ta sau soțul tău nu poate intra. Aceasta nu înseamnă că nu vrei ca ei s-o facă, nu înseamnă că există o separare, ci este ceva mai mult și care nu poți explica în natural. Tu vrei să-L slujești pe Dumnezeu cot la cot, absolut, dar fiecare bărbat și femeie trebuie să aibă o legătură personală, individuală cu Dumnezeu. Aceasta este ceea ce face ca o familie să fie puternică. Ar trebui să existe o parte a relației tale de dragoste cu Dumnezeu pe care nici chiar tu nu poți să o explici pe deplin soției ale. Și ar trebui să existe o relație de dragoste între ea și Domnul, pe care nici măcar ea nu poate să ți-o explice pe deplin, iar noi nu ar trebui să fim geloși pentru umblarea celuilalt cu Dumnezeu. Și nu ar trebui să ne simțim speriați, îngrijorați, când vedem că soțiile noastre au o relație cu Dumnezeu iar Dumnezeu le descoperă ceva; că ele se roagă și Dumnezeu le răspunde la rugăciune. Nu ar trebui să ne lăsăm intimidați de aceasta, fraților, ci ar trebui să-I mulțumim lui Dumnezeu, pentru că aceasta face ca o familie să fie puternică, aceasta face ca o familie să nu deraieze de pe cale, ci o va întări pentru că fiecare este călăuzit de Duhul lui Dumnezeu.
Surorilor, nici voi nu ar trebui să vă speriați pentru că soțul vostru are o relație cu Dumnezeu, în care voi nu puteți intra iar el nu poate să v-o explice. Voi vedeți legătura, dar nu puteți intra cu el. Nu vă lăsați intimidate de aceasta, pentru că aceasta este o relație de care aveți nevoie. Slavă Domnului! Dacă el este capul tău, ai nevoie ca el să aibă o relație cu Dumnezeu mai înaltă decât relația pe care o are cu tine. Astfel, emoțiile tale nu-i vor schimba Conducerea. Aceasta vrem.
Noi nu ar trebui să fim supărați când vedem că frații și surorile noastre au propria lor umblare cu Dumnezeu și că pot să ne depășească spiritual. Noi ar trebui să încurajăm aceasta și nu să-i punem sub noi: „Ei bine, ai spus aceasta…Tu ești mereu…” Nu. Noi ar trebui să-I mulțumim lui Dumnezeu că ei au o umblare cu Dumnezeu, că pot merge în spatele vălului și au cu Dumnezeu o legătură pe care nici ei nu o pot înțelege, dar ei mi-o explică. Este dincolo de înțelegerea mea, poate că este mai puternică decât relația mea cu Domnul, dar nu pot face nimic, nu pot intra acolo. Dar eu trebuie să intru singur cu El și să am propria mea relație individuală cu El.
În Galateni 1.15-17, apostolul Pavel spune:
„Dar când Dumnezeu, care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele, și m-a chemat prin harul Său, a găsit cu cale
să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc între Neamuri, îndată, n-am întrebat pe nici un om,
nici nu m-am suit la Ierusalim la cei ce au fost apostoli înainte de mine, ci m-am dus în Arabia. Apoi m-am întors din nou la Damasc.”
Ce a făcut Dumnezeu cu Pavel când a fost convertit pentru prima dată și s-a întâlnit cu Stâlpul de Foc? Imediat Dumnezeu l-a dus în pustie ca să fie singur, să intre singur în contact cu Isus Hristos, să fie singur cu El. Aceasta a devenit temelia întregii noastre slujiri.
Când Pavel a fost trântit la pământ de Stâlpul de Foc și un Glas i-a vorbit din cer, erau și alți bărbați cu el, nu era singur. Vreau să citesc două relatări din Faptele Apostolilor despre acest eveniment.
Fapte 9.7:
„Oamenii care-l însoțeau, au rămas încremeniți; auzeau în adevăr glasul, dar nu vedeau pe nimeni.”
Apoi în Fapte 22.9, el a spus:
„Cei ce erau cu mine, au văzut bine lumina și s-au înfricoșat, dar n-au auzit glasul Celui ce vorbea.”
Ei au auzit ceva dar nu au văzut nici un om. Iar în cealaltă relatare spune: „Au văzut o lumină, dar n-au auzit nici un glas.” Aceasta înseamnă că ei erau acolo când Pavel a avut experiența cu Isus Hristos, dar nu au putut să înțeleagă ce a înțeles Pavel și nu au obținut din aceasta ceea ce a obținut Pavel. Era ceva personal pentru Pavel. Chiar dacă ei erau acolo când s-a întâmplat și au fost trântiți toți la pământ, numai unul a știut că Acela era Isus Hristos, și numai unul a auzit ce a spus Glasul. Ei au văzut ceva, au văzut o lumină, au auzit ceva, dar nu I-au auzit Glasul. Când Pavel a avut acea experiență, au avut și ei o experiență, dar experiența lui Pavel a fost specială și unică, a fost doar pentru el. Pavel a fost singurul care L-a văzut pe Hristos, L-a auzit și I-a înțeles Mesajul.
Așadar, nu contează cine este cu tine. Ați putea fi prezent la același serviciu în biserică și toți pot auzi lucruri, pot vedea lucruri și pot experimenta lucruri la un nivel diferit; pot auzi predici, apoi ies toți afară și cineva spune: „Frate Chad, mi s-a întâmplat aceasta în pădure. Tu nu știi, dar aceasta a fost pentru mine. A fost o parte în care tot ce ai spus a fost exact ceea ce am vrut să spun eu.” Aceeași slujbă. Altcineva spune: „Frate Chad, aceasta a fost pentru mine. Despre aceasta am vorbit cu soția mea aseară.”
Ascultați, tu compari notițele și spui: „Mesajul acesta este pentru mine.” Altcineva spune: „Nu, acesta a fost pentru mine.” Și altul spune: „Ei bine, aceasta a fost cea mai bună parte a predicii.” Dar altul spune: „Nu, aceasta a fost cea mai bună parte a predicii.” Amândoi au auzit și au văzut, dar există ceva ce este pentru tine personal în fiecare serviciu, în fiecare carte, în fiecare casetă, de fiecare dată când citești Biblia, de fiecare dată când te rogi. Există o relație care este doar în tine; există ceva ce este doar pentru tine, dar indiferent cât de mult explici, ceilalți oameni…
Ascultați, poate ai o cerere de rugăciune, poate ai o dorință în inimă, poate ai o întrebare pentru care te-ai rugat și nu ai împărtășit-o cu nimeni, și dintr-odată, de la amvon vine: „Bang! Bang! Bang! Pentru aceasta mă rugam.” Și poți ieși afară plin de bucurie, iar el îți va spune: „O, ce drăguț!” pentru că el nu are cum să înțeleagă ce se întâmplă în interiorul tău. Dar, oh, tocmai ți-a vorbit, tocmai ți-a răspuns la întrebare, tocmai ți-a dat exact ceea ce căutai. Pentru tine, El este cel mai minunat lucru care ți s-a întâmplat vreodată, dar pentru altcineva este doar: „Mă bucur pentru tine. Este minunat.” Și după ce ai explicat aceasta de două sau de trei ori, spui: „Nu voi mai explica nimănui altcuiva. Ei pur și simplu nu înțeleg.” Adevărul este că ei nici nu pot primi aceasta, pentru că doar tu ai fost dincolo de văl, și aceea este șoapta lui Dumnezeu la urechea ta, pentru că sunt secrete de dragoste pentru tine, ca individ. El îți șoptește răspunsul doar ție. Toți ceilalți au auzit aceleași cuvinte, dar pentru tine a fost o întâlnire personală, între tine și Dumnezeu.
Oh, îmi place aceasta, prieteni! Îmi place atât de mult!
Să mergem la 2Timotei 4.16-18:
„La primul meu răspuns de apărare, nimeni n-a fost cu mine, ci toți m-au părăsit…”
Iată-l pe Pavel spre sfârșitul slujirii sale. El a pornit singur cu Dumnezeu, și, ghici unde a ajuns la sfârșit? Singur cu Dumnezeu.
„…Și mă rog lui Dumnezeu să nu li se țină în socoteală lucrul acesta!
Însă Domnul a stat lângă mine și m-a întărit, pentru ca propovăduirea să fie vestită pe deplin prin mine, și s-o audă toate Neamurile. Și am fost izbăvit din gura leului.
Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău și mă va mântui ca să intru în Împărăția Lui cerească. A Lui să fie slava în vecii vecilor. Amin!”
Pe cine se baza Pavel? Pe Domnul! El nu se baza pe nici unul dintre tovarășii săi de pe Pământ, pe nici unul dintre colegii săi păstori, pe nici unul dintre cei care au mers cu el, care au vorbit cu el și l-au ajutat.
Ascultați, ei au trecut prin multe împreună. Cei care au călătorit cu Pavel, au trecut împreună prin multe lucruri și multe greutăți, dar a venit un moment când Pavel a trebuit să parcurgă singur o parte din călătoria sa. „Toți m-au părăsit. Nu a stat nimeni cu mine, dar Domnul a fost cu mine.”
Ascultați, prieteni. Sunt momente când puteți fi înconjurați de oameni, puteți merge la biserică împreună cu alți două sute de oameni, cu toate acestea, te simți absolut izolat și singur, ca și cum nimeni nu te înțelege. „Nimeni nu este alături de mine; nimeni nu poate să-mi aline durerea; nimeni nu mi-o poate lua și nimeni nu poate înțelege prin ce trec.” Acesta este adevărul absolut, iar noi ne întrebăm de ce ajungem în astfel de situații? Pentru că Dumnezeu vrea să Se ocupe de tine ca individ. El vrea să fie Eliberatorul tău; El vrea să fie Mângâietorul tău; El vrea să fie Domnul păcii pentru tine; El vrea să-ți arate că: „Suntem tu și Eu împreună. Dacă toți te vor părăsi, Eu nu te voi părăsi.” Dumnezeu ne conduce constant într-o relație cu Sine Însuși.
Luca 17.34-36:
„Vă spun că, în noaptea aceea, doi inși vor fi în același pat, unul va fi lua și altul va fi lăsat;
două femei vor măcina împreună, una va fi luată și alta va fi lăsată.
Doi bărbați vor fi la câmp, unul va fi luat și altul va fi lăsat.”
Aici este vorba despre schimbare și răpire. Noi știm că acest lucru începe cu mult timp în urmă, când auzim Mesajul prima dată, deoarece începutul răpirii este un „strigăt” care-i adună pe aleși împreună. Dar în acea adunare a existat deja o separare, doi au auzit dar unul L-a urmat. Ai auzit tu și un prieten; tu și un membru al familiei; tu și oricine altcineva, dar a fost doar unul care a ieșit din mijlocul ei. Dar separarea continuă pentru că mutarea ta nu depinde de descoperirea mea, iar descoperirea mea nu-l va schimba pe Adam (trupul) al vostru; descoperirea mea îl va schimba pe Adam al meu; descoperirea ta îl va schimba pe Adam al tău. Descoperirea ta nu-i va schimba și nici nu-i va muta pe copiii tăi, descoperirea ta nu-l va schimba pe soțul tău sau pe soția ta, pentru că trebuie să fie o descoperire personală, individuală, pentru noi înșine.
Când vom ajunge la mutarea trupului și la schimbarea atomilor, va fi unul câte unul, fără nimeni altcineva. „Iau unul și las unul.”
În Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită, fratele Branham a spus:
„Prezența Lui în individ cu o legitimare personală a Sa exprimându-Se pe Sine, Cuvântul viu care este promis pentru astăzi, exprimându-Se pe Sine în voi, o legitimare a marii descoperiri a lui Dumnezeu. Priviți, numai în individ, niciodată într-un grup. Individual, nu într-un grup. Identificarea Sa este cu un individ. Nu cu metodiștii, nu cu baptiștii, nu cu prezbiterienii, nu cu luteranii, nu cu penticostalii, ci cu un individ. Îl voi lua pe unul și îl voi lăsa pe altul. Eu îi voi separa. Aceasta este corect.
„Doi vor fi în câmp, pe unul îl voi lua și pe altul îl voi lăsa. Doi vor fi într-un pat, pe unul îl voi lua și pe unul îl voi lăsa.” Nu este un grup. Este o legitimare personală a unui copil al lui Dumnezeu însărcinat, umplut cu Duhul Sfânt, atât de predat lui Dumnezeu, încât nu-i pasă de nimic altceva…”
Pot să subliniez aceasta? „…atât de predat lui Dumnezeu, încât nu-i va păsa de nimic altceva.” (La aceasta a ajuns Enoh).
„…Duhul Sfânt Își trăiește Viața pulsând prin el, arătând legitimarea personală a Cuvântului Însuși, exprimându-Se pe Sine oamenilor și lumii.”
Enoh a intrat într-o relație personală cu Dumnezeu Însuși. Această relație personală nu a fost de grup și nu a fost de familie, dar nu cred că această relație personală l-a făcut un soț rău. El nu și-a părăsit soția și nu a spus: „Am o relație cu Dumnezeu, lasă-mă în pace.” El nu a devenit atât de spiritual încât să înceteze să mai fie tată. El nu a ajuns atât de sus în descoperire încât să înceteze să mai fie un prieten bun, un vecin bun sau un cetățean bun. Eu cred că Enoh a fost cel mai bun tată; cred că frica lui de Domnul și relația lui cu Dumnezeu l-a făcut să fie un tată mai bun, un soț mai bun, un vecin mai bun. Eu nu cred că Enoh a devenit atât de spiritual încât să nu mai fie de nici un ajutor pământesc.
Nu cred că relația noastră personală pe care o avem cu Domnul Isus Hristos ne va face deficitari ca soți, nu cred că ne va face absenți și neglijenți; nu cred că ne va face neglijenți ca tați, prieteni sau colegi, eu nu cred că este acest fel de relație. Cred că este o relație în care nu poate intra nimeni altcineva, dar această relație mă aduce în Viața lui Isus Hristos, și El a fost un Prieten bun, Un Frate bun și un Vecin bun și El a fost un Fiu bun.
Eu cred că Enoh s-a predat atât de mult lui Dumnezeu încât nu i-a mai păsat de nimic altceva; orice altceva era pe plan secundar. Nu pentru că a fost un tată rău, ci pentru că Dumnezeu a devenit totul pentru el.
Tot în mesajul Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită, fratele Branham a spus:
„Dar așa cum a promis El, toată Taina aceasta este descoperită numai Miresei Sale. Iadul este împotriva acestui Adevăr, a descoperirii acestei Taine, dar Mireasa stă pe ea. Aceasta este poziția Ei. De ce flămânzește biserica? De ce însetezi? Este Tatăl care încearcă să-ți descopere acest secret ascuns, dar tu lași atât de multe lucruri să ți-o ia. Îți lași serviciul, îți lași soția, soțul, lași copiii, lași grijile acestei lumi; lași un păstor, lași pe altcineva să-ți ia aceasta, când știi că jos, în adâncul inimii tale, însetezi și flămânzești. Este Dumnezeu care încearcă să ți-o descopere. Înțelegeți? Descoperirea. Ziua din urmă este aici.”
Ce este aceasta? Noi suntem însetați după El și după această descoperire cu El, ca să intrăm în spatele vălului, să putem lăsa toate aceste alte relații, să le scoatem din noi, pentru că trebuie să existe o relație care înseamnă mai mult decât orice altceva pentru noi. Eu cred că aceasta este relația care va afecta toate celelalte relații.
În mesajul Rușinați, din iulie 1965, fratele Branham a spus:
„Ca o persoană muritoare, lăsați-mă să vă spun că într-o zi veți ajunge la sfârșitul acestei vieți, și s-ar putea ca eu sau un alt predicator, să nu fim acolo. Există Unul singur care poate să vă întâlnească acolo, și Acela este Dumnezeu. Voi Îl ascultați. Nu, „Dacă soția mea este o creștină bună,” sau, „Dacă soțul meu este un creștin bun,” ci, „Sunt eu în ordine cu Dumnezeu? L-am întâlnit eu pe Dumnezeu în felul acesta?” Nu pentru că păstorul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu, sau pentru că diaconul meu L-a întâlnit pe Dumnezeu, ci pentru că L-am întâlnit eu. Nu pentru că am strigat, nu pentru că am vorbit în limbi, ci pentru că eu L-am întâlnit ca Persoană. Atunci nu-ți va fi niciodată rușine cu El, pentru că în voi există Ceva care este atât de perfect, de pur și adevărat.”
Atunci când L-am întâlnit pe El ca Persoană, nu ne va fi niciodată frică să trecem poarta morții; nu ne va fi niciodată frică de răpire atunci când L-am întâlnit personal; nu ne va fi niciodată frică de sfârșitul călătoriei acestei vieți și de tranziția spre Viața următoare, pentru că L-am întâlnit personal.
Dacă nu ajungem la mutarea trupului în următorii câțiva ani, sunt mulți dintre noi care vor trece în Dimensiunea a șasea, și treceți singuri, doar voi singuri fără nimeni altcineva. Cum veți reuși? Pentru că ați umblat cu El și El vă va călăuzi peste Iordan. El nu vă va părăsi și nu vă va lăsa singuri.
1Ioan 4.8:
„Cine nu iubește, nu-L cunoaște pe Dumnezeu, căci Dumnezeu este dragoste.”
Vreau să vă las cu acest gând. Cred că la ceea ce a ajuns Enoh, a fost Piatra din vârf a dragostei, dragostea perfectă, dragostea pură. El a fost al șaptelea de la Adam și a ajuns la înțelegerea perfectă, ca fiu al lui Dumnezeu într-o relație perfectă cu Dumnezeu, și el a fost de fapt, o prefigurare a răpirii din zilele noastre. El a fost mutat prin credință și ne-a arătat ce cale vom parcurge, iar noi știm că pentru a ajunge în acest punct, trebuie să ajungem la statura unui om desăvârșit, că trebuie să urcăm de la credință la cumpătare și toate aceste lucruri, până când ajungem în sfârșit la Piatra din vârf, care este Dragostea, care este Dumnezeu Însuși. Noi urcăm spre această Piatră de încheiere a Dragostei perfecte. Și această Dragoste perfectă este atât de diferită de dragostea phileo.
Motivul pentru care cred că Enoh a ajuns la Dragostea perfectă, este că atunci când a ajuns la acest fel de dragoste, a putut să iasă, să plece de pe Pământ și să-și lase în urmă soția și copiii. Voi spuneți că aceasta nu sună a dragoste. Nu, prieteni, aceasta este Dragostea perfectă. Nu dragostea umană, nu dragostea emoțională, nu dragostea phileo, ci Dragostea perfectă, iar Dragostea perfectă este Dumnezeu.
Enoh a ajuns în punctul în care a început să înțeleagă așa cum înțelege Dumnezeu. El a început să iubească așa cum iubește Dumnezeu și să vadă așa cum vede Dumnezeu. Astfel, a ajuns în punctul în care a înțeles că: „Pot merge mai departe, pentru că Dumnezeu are un plan pentru fiecare. Totul este sub controlul Lui și toate lucrurile lucrează împreună. Eu nu-i părăsesc, ci merg pe drumul pe care m-a chemat Dumnezeu, pentru că Dumnezeu are un plan pentru ei.”
Dragostea perfectă ne aduce într-un loc în care nu există anxietate, nu există frică, nu există durere. Tu ai ajuns la dragostea perfectă și dragostea perfectă este înțelegerea perfectă a lui Dumnezeu, că Dumnezeu face toate lucrurile bine. Și dacă Dumnezeu l-a chemat pe Enoh Acasă…Enoh a ajuns în punctul în care a înțeles că: „Dacă Dumnezeu mă cheamă Acasă, cel mai bun lucru pentru mine este să fiu în Casa Lui. Cel mai bun lucru pentru soția mea este să mă duc Acasă; cel mai bun lucru pentru copiii mei este să plec Acasă, pentru că voia lui Dumnezeu este perfectă, Cuvântul Lui este perfect. Și dacă El vrea să plec, cel mai bun lucru pe care pot să-l fac pentru ei, este să plec, nu să rămân.
Această dragoste este atât de diferită de dragostea umană! Este atât de mare! Magnitudinea ei depășește dragostea umană. Este o lucrare perfectă!
Când a trecut dincolo de cortina timpului, fratele Branham a spus, în mesajul Regele respins, din mai 1960:
„Am auzit un Glas care mi-a vorbit, care era în cameră, și a spus: „Aceasta este ce ai predicat că este Duhul Sfânt. Aceasta este dragostea perfectă și nimic nu poate intra aici fără ea…” (Nimic nu poate intra în Dimensiunea a șasea fără dragostea perfectă). „…Sunt mai hotărât ca niciodată în viața mea că este nevoie de dragoste perfectă pentru a intra Acolo. Acolo nu era gelozie; Acolo nu era oboseală; nu era moarte; boala nu poate intra Acolo niciodată; moartea nu vă va putea face niciodată bătrâni; și ei nu puteau plânge, Acolo era numai bucurie. Oh, fratele meu scump!”
Priviți la această experiență! Voi mai citi câteva citate despre această experiență pe care a avut-o fratele Branham.
Înfierea, partea a patra:
„Dar, frate, când treci de aici Dincolo, Acolo nu este așa. Oh, Doamne! Este imposibil. Totul este dragoste! Totul este real, frate, și totul este adevărat, soră! Acolo nu este moarte, nici îngrijorare, nici gelozie, nici altceva, nimic nu poate intra Acolo. Este numai perfecțiune. După aceasta tânjesc, pentru aceasta sunt poziționat. Am spus: „O, Doamne, pentru aceasta sunt aici, la biserică, încercând să pun biserica în ordine.”
Vă spun, frate și soră, există un singur lucru care poate intra Acolo, iar Acela este Dragostea perfectă. Nu pentru că sunteți loiali Tabernacolului Branham, bisericii metodiste sau bisericii baptiste; ei sunt în ordine. Voi ar trebui să fiți. Oh, prieteni, dar nu pentru că ați vorbit în limbi, ați dansat în Duhul, ați scos draci sau ați mutat munții cu credința; toate acestea sunt în ordine, sunt bune, totuși, dacă această dragoste perfectă reală nu este acolo…Acolo era dragoste perfectă, și acesta este singurul lucru care te va lăsa să intri Acolo; Acesta este singurul lucru care poate rămâne Acolo; este singurul lucru care a fost Acolo. Oh, Doamne! Este o înfiere!”
Când ajungem la înfiere, trebuie să ajungem la Piatra din vârf, dragostea perfectă. De aceea fratele Branham a spus: „În Dimensiunea a șasea, când intri în dragostea perfectă, ai ajuns la înfiere, pentru că ai ajuns la Piatra din vârf, ai ajuns la Dumnezeu Însuși.”
Când fratele Branham a intrat în acel Tărâm, a spus: „M-am gândit: „Acum, este ciudat.” M-am întors și am privit în spate, iar acolo zăceam eu, întins chiar acolo. Și acolo era soția mea întinsă pe pat. Am spus: „Știi ceva? Am murit. Aceasta s-a întâmplat. Am murit.” (Lucruri care vor fi, decembrie 1965).
Dar el nu a fost supărat. A privit înapoi și a spus: „Ei bine, nu eram la douăzeci de picioare (șase metri), depărtare de mine.” El stătea Acolo și își privea trupul, iar lângă el, pe pat era soția lui, pe care o iubea nespus de mult. Probabil a iubit-o mai mult decât orice altceva de pe acest Pământ. El a spus: „Eu am murit.” Dar nu a spus: „Oh, sărmana mea soție! Oh, Doamne, lasă-mă să mă întorc căci ea nu poate suporta aceasta.” El intrase în dragostea perfectă, iar în dragostea perfectă știa că totul este în ordine, că totul este bine.
Ascultați, noi nu putem înțelege aceasta în forma în care suntem acum. Dacă mă ia și mă depărtează de soția mea, eu o văd stând acolo iar El îmi spune: „Acum ești mort, trebuie să vă despărțiți,” eu aș spune: „Nu! Nu, lasă-mă să mă întorc.” Dacă aș pleca cu mintea și cu sentimentele pe care le am acum, aș spune: „Lasă-mă să mă întorc să am grijă de ea. O să fie cu inima frântă și nu vreau s-o văd plângând, nu vreau să sufere.” Dar când intru în Tărâmul acela, Acolo totul este diferit. În dragostea perfectă, tu spui: „Dumnezeu face totul perfect. Totul este bine și totul este în ordine. Și, da, am murit. Iată-mi soția!”
Nu vreau să glumesc cu aceasta, dar ascultați. Priviți tonul vocii lui. El nu plângea, nu era trist, nu-i era frică, nu avea anxietate, nu avea durere în suflet, ci a spus: „Acolo nu puteai plânge. Acolo nu era nimic altceva decât bucurie.” El știa că a intrat în Tărâmul dragostei perfecte, iar în dragostea perfectă, suferința ei urma să fie bine. Nu i-a frânt inima pentru că intrase Acolo unde era Dumnezeu. Oh, Doamne, ajută-ne să ajungem în acel loc! Ajută-ne să ajungem în acel loc!
Fratele Branham s-a dus la căpătâiul soției sale, al primei sale soții, care era pe moarte. Ea murea singură într-un spital improvizat, întinsă pe un pat de campanie din cauza inundațiilor care au avut loc pe toată valea râului Ohio, despărțită de soțul ei, despărțită de copiii ei. Ea a murit singură. Apoi, el a găsit-o, în sfârșit, după ce ea a murit. A alergat la căpătâiul ei și a început să se roage: „Oh, Doamne! Oh, Doamne!” După care a început s-o cheme să se întoarcă. Și în cartea Povestea vieții mele, din 4 iulie 1952, el a spus:
„Doamne, știu că am greșit, dar Te rog, Doamne, las-o să-mi vorbească încă odată! Las-o să-mi vorbească!”
Ascultați, vreau să priviți perspectiva diferită a fratelui Branham când era pe Pământ și perspectiva ei, care a intrat în dragostea perfectă. El a spus:
„Te rog, las-o să-mi mai vorbească odată! Te rog, nu o lăsa să plece! Te rog, Doamne!” Și în timp ce mă rugam, m-am uitat. Chiar dacă voi trăi o sută de ani, nu voi uita niciodată aceasta. Acei ochi mari și întunecați s-au deschis și ea s-a uitat la mine. Mi-a făcut semn să mă așez. Am privit-o și i-am spus: „Draga mea, ești bine, nu-i așa?” Ea mi-a spus: „De ce m-ai chemat, Bill?” Ea nu a spus: „Mulțumesc că m-ai adus înapoi! Sunt at de singură fără tine! Vreau să rămân cu tine, Bill!” Nu! Ea a spus: „De ce m-ai chemat înapoi, Bill?”
Aceasta va aduce umblarea cu Dumnezeu! Aceasta este destinația, prieteni, Acolo unde totul este în ordine, unde totul este perfect, unde Dumnezeu face toate lucrurile bine. Ea a intrat acolo, și a spus: „De ce m-ai chemat înapoi, Bill? De ce m-ai chemat?” Am zis: „Ce vrei să spui?”
Priviți la aceste două perspective diferite. Eu spun: Oh, Doamne, vreau să umblu cu Tine până voi intra în această perspectivă în viață.
„Ce vrei să spui?” Ea a spus: „Oh, am fost atât de ușoară!” Suferise atât de mult! Am spus: „Ce vrei să spui cu „ușoară”, dragă?” Ea a zis: „Ei bine, Bill, știi că plec, nu-i așa?” „Nu!”, am răspuns eu. „Da!”, a spus ea. Și a adăugat: „Bill, nu mă deranjează.”
Lui îi păsa, era speriat și avea inima frântă. Dar ea intrase într-un loc unde nu mai exista durere, frică, anxietate.
Prieteni, vreau să vedeți că aceasta este destinația noastră, aici ajungem. Cred că umblarea noastră cu Dumnezeu ne va duce Acolo. Chiar dacă nu ne dăm seama pe deplin până nu ne vom înălța, noi ne vom apropia tot mai mult și tot mai mult, pe măsură ce umblăm cu Domnul. De ce? Pentru că trebuie să ajungem la statura unui om perfect, trebuie să ne înălțăm în Piatra din vârf a acestei dragoste.
Mai jos, Hope, a mai spus ceva: „Vreau să-mi promiți un lucru.” „Care este acesta?”, am întrebat eu. „Promite-mi că nu vei trăi singur.” Am spus: „Oh, Hope, te rog, nu-mi cere aceasta, draga mea.” Ea a spus: „Uite, Bill, în cer nu va fi căsătorie sau dată de căsătorie. Am aici doi bebeluși cu care te las. Nu mă deranjează să plec deși urăsc să te părăsesc. Urăsc să-i părăsesc pe Billy Paul și pe Sharon, dar dacă cresc, tu ești în slujbă și ei sunt purtați dintr-un loc în altul. Găsește o fată bună, o fată bună care are Duhul Sfânt și las-o să fie mamă în locul meu.”
Nu-mi pot imagina ca o soție să spună aceasta. Ea avea douăzeci de ani, era căsătorită de câțiva ani, dar privea la tânărul ei soț și a spus: „Bill, căsătorește-te! Promite-mi că nu vei rămâne singur, că te vei căsători. Am doi bebeluși cu care te las. Urăsc să te las așa, dar sunt fericită că plec. Promite-mi că vei lua o altă femeie și ea mă va înlocui ca mamă.”
Aceasta este o altfel de iubire; aceasta este o altfel de dragoste; aceasta este felul de dragoste în care vreau să pășesc, o dragoste fără gelozie, fără anxietate, fără frică, fără mândrie, o dragoste perfectă. Doamne, ajută-mă!
În mesajul Pecetea a cincea, fratele Branham a continuat și a spus:
„Totuși, Acolo stătea Fritz și îmi lingea mâna…” (Știți cine era Fritz? Câinele lui, ogarul lui cu care prinde ratoni). „…Fritz stătea Acolo și îmi lingea mâna. L-am privit. Nu am putut să plâng, nimeni nu putea plânge. Era numai bucurie. Nu puteai fi trist, pentru că totul era fericire. Nu puteai să mori, pentru că totul era Viață. Vedeți? Nu puteai îmbătrâni, pentru că totul era tinerețe. Vedeți? A fost pur și simplu perfect. M-am gândit: „Oh, nu este minunat?” Și milioane…Oh, Doamne! Eram chiar Acasă. Vedeți?
Chiar atunci am auzit un Glas, care a strigat și a spus: „Tot ce ai iubit vreodată…” (răsplată pentru slujba mea). Eu nu am nevoie de nici o răsplată. El a spus: „Tot ce ai iubit vreodată și tot ce te-a iubit vreodată, Dumnezeu ți-a dat.” Am spus: „Slavă Domnului!” M-am simțit ciudat. Mi-am zis: „Ce se întâmplă? Mă simt ciudat.” M-am întors și am privit în jur, și trupul meu se mișca pe pat. Am spus: „Oh, desigur, eu nu trebuie să mă întorc. Nu mă lăsa să plec.”
Dar Evanghelia trebuia predicată. În numai o secundă am fost din nou în pat. Vedeți? Așa.”
Iată un om care privește înapoi, își vede soția întinsă lângă el, și se gândește: „Oh, am murit.” El privește în jur și spune: „Acolo nu poți fi trist. Nu poți, este imposibil.” Nu era un exercițiu de autoapărare, adică: „Nu fi trist!” pentru că Acolo nu puteai fi trist, Acolo nu puteai să ai frică, nu puteai să ai anxietate, nu puteai fi nervos și nu puteai fi supărat.
Apoi, a privit înapoi, și-a privit soția, a simțit ceva ciudat, și-a văzut trupul mișcându-se în pat, și atunci a spus: „Oh, desigur nu trebuie să mă întorc!” Soția lui stătea întinsă acolo și ea era pe cale să se trezească și să realizeze că el era mort. Probabil va plânge, va țipa, va chema paramedicii, apoi copiii lui vor fi…Dar el a intrat pe un Tărâm mult mai înalt, așa că a spus: „Nu mă lăsa să plec.” El nu mai voia să se întoarcă, nu voia să plece de Acolo. Hope nu a implorat să se întoarcă, ci voia să treacă mai departe.
Eu nu vreau să dau înapoi în umblarea mea cu Dumnezeu, ci vreau să continui până voi atinge Aceasta. Vreau să merg mai sus în descoperirea mea, mai aproape de El, în dragostea perfectă, până ajung în punctul în care, dacă trebuie să merg singur…Eu nu pot salva pe nimeni, dar bazându-mă pe Dumnezeu și umblând cu Dumnezeu, totul va fi bine.
Ce a înțeles fratele Branham în momentul acela? Ascultați, când Fritz a venit și i-a lins mâna, iar Prinț a venit și și-a pus capul pe umărul lui, calul său de călărie și câinele lui…Vă amintiți când a murit Fritz? Vă amintiți când șeriful i-a dat o pastilă cu otravă pentru câini și l-a otrăvit, iar fratele Branham a fost atât de îndurerat, de supărat și disperat, ca și copil, încât i-a promis lui Fritz, la mormântul lui, că îl va ucide pe omul acela. El a spus: „Dacă îl prind undeva, îl împușc. Dacă nu, îl calc cu mașina.” El a promis, apoi și-a luat pușca și a ieșit pe ușă, dar tatăl său l-a oprit și i-a luat arma din mână pentru că știa că vrea să-l omoare. Ca băiat, el era atât de distrus, de îndurerat, dar când a trecut în Dimensiunea a șasea unde era dragoste perfectă, Fritz a venit și i-a lins mâna.
Cred că fratele Branham și-a dat seama că totul va fi bine. Cei ce ați suferit pierderi, suferințe și nenorociri în viață, ascultați, când ajungeți pe partea Aceea, înțelegeți că totul este în ordine. Tot ce a ispășit Dumnezeu, tot ce a hotărât Dumnezeu…El scrisese fiecare greșeală, și când fratele Branham a ajuns în acel loc, deși Dumnezeu scrisese fiecare greșeală, Acolo totul a fost perfect în dragoste perfectă.
Oh, Doamne, Te rog să mă aduci în acel Tărâm al dragostei unde dacă îmi greșește cineva, este în ordine, pentru că Dumnezeu va îndrepta lucrurile. Dacă am o pierdere grea în viața mea, va fi bine pentru că va lucra spre bine, pentru că Dumnezeu face totul bine.
În 1Ioan 4.18, Ioan spune:
„În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârșită izgonește frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa, și cine se teme n-a ajuns desăvârșit în dragoste.”
Atât de multe dintre reacțiile mele la situații, la nenorociri, la suferințe și la greutăți, este frica. Dar Dumnezeu m-a lăsat pe mine și pe voi să mergem în acel Tărâm al dragostei, unde nu mai este frică; Acolo unde nu mai suntem motivați de emoțiile umane, de frică și de forma inferioară a dragostei, ci ne îndreptăm spre forma superioară a dragostei, și ne dăm seama că: dacă o pierd aici, o voi găsi Acolo; dacă îmi este luată de aici într-un mod îngrozitor, îmi va fi dată înapoi, pentru că tot ce am iubit vreodată și tot ce m-a iubit vreodată…Dumnezeu va considera aceasta pentru toți copiii Săi. Nu știu ce va însemna aceasta pentru voi sau pentru mine, dar o cred. Cred în experiența pe care a avut-o fratele Branham, și cred că indiferent ce a fost greșit aici, Dumnezeu va face să fie bine Acolo. Trebuie doar să umblu cu El.
În mesajul Credința perfectă, din august 1963, fratele Branham a spus:
„Așa este calea pentru toți credincioșii. Ei sunt ciudați. Oamenii nu-i înțeleg, pentru că trăiesc într-o lume numai pentru ei înșiși. Isus a trăit într-o lume pe care nimeni nu o putea atinge. Ucenicii nu L-au putut înțelege. Când le-a vorbit în pilde, ei au întrebat: „De ce vorbești în pilde? Noi nu înțelegem aceasta. Cum se poate aceasta?” Vedeți? Ei nu erau în lumea în care trăia El. Ei nu L-au putut înțelege. Nimeni nu L-a putut înțelege.
Astfel, când un om trăiește și umblă prin credință, mă refer la credința reală, el este izolat de lumea întreagă și devine o făptură nouă în Hristos în acest fel. Voi intrați în material de Mireasă. Vedeți?…” (Aceasta nu a fost numai pentru Isus Hristos, ci și pentru voi și pentru mine).
„…Voi intrați în starea de răpire. Aceasta este pentru fiecare dintre noi, nu doar pentru păstor, diaconi sau administratori; aceasta înseamnă că este și pentru laici, pentru fiecare individ care umblă într-o lume, singur cu Dumnezeu. Tu ești botezat în această Împărăție și nu este nimeni Acolo decât tu și Dumnezeu.”
Și Acolo totul este în ordine. Când ai trecut de curtea exterioară, ai făcut un pas în curtea interioară și o altă perdea a căzut în spatele tău. Apoi treci la a treia fază, în care ești numai tu și Dumnezeu, și atunci mai cade o perdea în spatele tău. Acolo totul este în ordine; Acolo este dragoste perfectă; Acolo este unitate; Acolo este încredere și credință în Dumnezeu că tot ce se întâmplă afară, este în ordine.
Ascultați, prieteni, când ni se întâmplă lucruri în viață, când trecem prin tragedii, suferințe, greutăți și lucruri cu care nu am crezut niciodată că ne vom confrunta, soluția nu este să ripostăm, să țipăm sau să ne văietăm, ci soluția este să ne întoarcem după acel văl interior și să lăsăm perdeaua să cadă în urma noastră până când totul va fi bine din nou. Omul tău exterior poate fi zguduit, inima ta ar putea fi frântă, s-ar putea să verși lacrimi amare, dar dacă poți comunica cu Dumnezeu în sufletul tău, iar El poate fi în spatele vălului tău interior și tu poți fi în spatele vălului Său interior, poți spune: „Facă-mi-se după voia Ta, după Cuvântul Tău!” Acolo este punctul în care poți spune: „Domnul a dat, Domnul a luat. Binecuvântat să fie Numele Domnului!”
Acesta este locul în care se afla fratele Branham când a stat lângă patul bebelușului său, Sharon Rose, care suferea atât de tare încât ochii i s-au încrucișat. Muștele erau pe ea, iar el le-a alungat. Ea suferea atât de mult iar el s-a rugat lui Dumnezeu așa cum s-ar ruga orice părinte: „Doamne, nu-mi lua copilul! Nu o lăsa să moară.” Ce voia el? Voia să o ducă acasă. Tocmai își pierduse soția și era total distrus. Era la capătul puterilor și tot ce-și dorea era să-și țină copila în brațe, să aibă grijă de ea, s-o lase să trăiască, poate ca o amintire a soției sale. Dar, ceva ca un cearșaf negru a văzut căzând în jos. Domnul nu i-a răspuns la rugăciune, iar diavolul a intrat și a început să-i vorbească: „Ai făcut atât de multe pentru El, dar Lui nu-I pasă de tine, deși ai făcut toate acestea pentru El.” Și fratele Branham a spus: „Eram pe punctul să fiu de acord cu el.” Dar, deodată ceva s-a schimbat în interiorul lui, și a spus: „Domnul a dat, Domnul a luat. Binecuvântat să fie Numele Domnului!”
Ascultați, aceasta este ceva dincolo de dragostea umană; este dincolo de uman; aceasta este ceva ce era în spatele vălului; aceasta este o persoană care era într-o relație de dragoste cu Dumnezeul Cel Atotputernic și care știe că: „Chiar dacă mă va ucide, eu tot Îl voi sluji, pentru că El este desăvârșit în orice privință.”
În mesajul IeHoVaH-Jireh, din ianuarie 1958, profetul a spus:
„De multe ori, de fiecare dată, când un om a făcut ceva care valorează ceva, a umblat singur cu Dumnezeu, dar noi credem că trebuie să avem ceva măreț în jurul nostru, care să ne asigure.”
Aceasta este ceea ce căutăm. Noi căutăm mereu siguranță. Suntem ca oile, găsim siguranță în număr, cu cât sunt mai mulți oameni, cu atât ne simțim mai în siguranță; cu cât sunt mai mulți oameni de acord cu noi, cu cât se adună mai mulți în jurul nostru, cu atât căutăm siguranță în locul greșit. Dar când umblăm cu Dumnezeu, noi umblăm singuri cu El.
Când Pavel a ajuns la închisoare, s-a dus singur; când s-a ridicat în picioare pentru primul cuvânt de apărare, nimeni nu a stat de partea lui, ci a stat singur, dar Dumnezeu a stat cu el. Cine era siguranța lui? Siguranța lui nu au fost prietenii lui, ei nu erau acolo să-l apere. Când fratele Branham s-a dus la căpătâiul bebelușului său, prietenii lui nu au fost acolo să-l protejeze. Siguranța lui nu era soția lui, ea plecase; siguranța lui trebuia să fie Domnul. Aceasta ne asigură relația cu Dumnezeu.
În 1Ioan 4.16, citim:
„Și noi am cunoscut și am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu față de noi. Dumnezeu este dragoste, și cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu, și Dumnezeu rămâne în el.”
„Eu în voi și voi în Mine. În ziua aceea veți ști că Eu sunt în Tatăl și Tatăl este în Mine; Eu sunt în voi și voi în Mine.”
„Eu Sunt în spatele vălului Său și El este în spatele vălului Meu. Și cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu, și Dumnezeu rămâne în el.” Ce este această relație interioară? Aceasta mă aduce la Piatra din vârf, mă aduce la dragostea perfectă, mă aduce în punctul în care, „chiar dacă mă va ucide, eu tot Îl voi sluji.” Aceasta mă aduce la înțelegerea că: „Domnul a dat, Domnul a luat. Binecuvântat să fie Numele Domnului!” Aceasta ne aduce în punctul în care putem umbla singuri cu Dumnezeu, iar când vine timpul să părăsim această lume, nu ne punem întrebarea: „Unde este soția mea? Unde este fiul meu? Unde este fiica mea? Unde este soțul meu? Unde este bebelușul meu? Unde este…?” Când ajungem în locul Acela, așa cum a ajuns fratele Branham, dincolo de cortina timpului, așa cum și Hope a ajuns dincolo de cortina timpului, când ajungem în acel loc, tot ce vom spune, este: „Da, Tată, vin!” De ce? Pentru că acea dragoste perfectă face totul perfect, și totul este bine.
Vreau să închei cu un citat din mesajul El a jurat pe Sine Însuși, din decembrie 1964:
„Și tu ești aici să-l împlinești, de asemenea. Umblă fără frică; umblă fără să iei în seamă criticile; umblă indiferent față de această lume; umblă așa cum umbli în Hristos. Umblă cu El fără să acorzi atenție în stânga și în dreapta, dar du-te mai departe. Dacă apare ceva în biserică, du-te mai departe, umblă cu Dumnezeu. Aleluia! Dacă te lovește o boală, umblă cu Dumnezeu! Dacă aproapele tău nu te place, umblă cu Dumnezeu. Continuă să umbli cu Dumnezeu.
Într-o zi, Enoh a umblat așa. Știți ce a făcut el? A mers tot drumul spre Casă cu Dumnezeu. A ajuns atât de departe pe drum încât nu a mai vrut să se întoarcă acasă. Amin. Umblă cu Dumnezeu!
Doctorul îți spune că vei muri. Umblă cu Dumnezeu! Doctorul îți spune că nu poți…Ei bine, umblă cu Dumnezeu! Doar umblă cu Dumnezeu. Aceasta este tot, deoarece Dumnezeu a promis: „Nu vă voi părăsi și nu vă voi lăsa niciodată singuri. Voi fi cu voi până la sfârșitul lumii.” El a jurat prin legământul pe care vi l-a dat, că îl va confirma. Atunci, doar umblă cu Dumnezeu.
Vei avea suișuri și coborâșuri, dar nu-ți face griji, trebuie să treci prin mărăcini, peste stânci ascuțite, peste stânci, pe versanți, sus prin munți, peste ape, dar umblă cu Dumnezeu.”
Care este soluția la fiecare problemă? Intră în spatele vălului, umblă cu Dumnezeu și numai cu El. Unde mă conduce El? Spre dragostea perfectă, spre împlinirea perfectă a dragostei perfecte, spre desăvârșire. Și când vom ajunge în acel loc, nu ne va mai fi frică, nu ne vom face griji, nu vom avea anxietate, vom ajunge într-un loc în care totul va fi numai bucurie. Nu mă refer la această viața naturală în trup, pentru că în această viață va fi tot timpul într-un anumit fel; de aceea acest trup va fi schimbat. Dar în interior, în omul interior vreau să ajung la această bucurie, la această credință, la dragostea perfectă și a încrederii perfecte, unde știu că orice se întâmplă în jur, s-ar putea să trebuiască să-mi liniștesc trupul și să spun: „Taci!” Dar în interior vreau să știu că totul este bine.
Dacă cineva îmi otrăvește câinele, vreau să spun: „Este în ordine. Dumnezeu va scrie orice greșeală.” Dacă cineva îmi face rău; dacă cineva îmi face o nedreptate; dacă vecinul meu nu mă place; dacă cineva îmi ia slujba sau dacă cineva minte despre mine pe șantier pentru o promovare, eu trebuie să ajung în punctul în care umblu atât de mult cu Dumnezeu, încât știu că El va scrie fiecare greșeală și Se va ocupa de toate. Și ce contează pentru mine? Dacă El vrea să am aceasta, aș primi-o, dar dacă nu vrea s-o am, nu o vreau. Eu trebuie să umblu cu Dumnezeu. Locul meu este în camera interioară, în dormitor; locul meu este în faza a treia a acestei relații, iar acolo totul este în ordine. Să ne rugăm.
Dragă, Tată ceresc, sunt atât de recunoscător pentru Cuvântul pe care ni L-ai dat, și sunt primul care spune: „Doamne, îmi pare rău! Îmi pare rău pentru că am fost distras, îmi pare rău că am rătăcit în drumul meu, dar, o, Doamne, mai mult ca orice îmi dau seama că vreau să trec dincolo de acel ultim văl și vreau să rămân Acolo cu Tine. Doamne, vreau să fac această călătorie cât pot de repede chiar în Prezența Ta și vreau să umblu cu Tine. Doamne, Te rog să vii să locuiești în cea mai intimă parte a vieții mele, să vii în spatele vălului meu, în sufletul meu, să-Ți faci locuința acolo și să mă atragi în spatele vălului Tău, în adâncul sufletului meu. Doamne, fie ca eu să locuiesc cu Tine până când dispare tot ce este din lume, până când totul devine secundar față de această poveste de dragoste. Ajută-mă să intru în relația pe care o pot avea numai cu Tine și pe care nu pot s-o împărtășesc cu nimeni altcineva. Fie ca această relație să mă aducă la o dragoste mai mare, la o înțelegere mai mare și mai profundă a realității.
Doamne, dacă este cineva aici care nu a depășit niciodată curtea exterioară, fie ca ei să audă Glasul Tău atrăgându-i mai departe. Dacă au venit în curtea interioară și au vorbit despre lucrurile minunate care sunt acolo, Lumina din Epoci, Pâinile pentru punerea înainte ale părtășiei, altarul tămâierii și se bucură de aceasta, ajută-i să înțeleagă că mai există un văl, că există o relație mai profundă, că există un alt loc unde pot merge. Ajută-i să nu se teamă să meargă singuri.
Doamne, în timp ce Glasul Tău ne atrage, mă rog să ne ajuți să venim, în timp ce ne poruncești să venim și fie ca noi să dăm la o parte tot ce ne împiedică. Dacă este o relație, fie ca noi să o dăm la o parte, Doamne; dacă este vorba despre vreo ambiție, ajută-ne s-o dăm la o parte. Ajută-ne să dăm la o parte tot ce ne împiedică să trecem dincolo de acel ultim văl și să venim în Sfânta Sfintelor, în locul Slavei Shekinah, unde Te întâlnim într-un fel în care nu Te-am mai întâlnit niciodată, unde devenim una cu Tine și unde suntem schimbați pentru totdeauna; acolo unde ne aduci în acea atmosferă de dragoste unde totul va fi bine, unde credința noastră se înalță pur și simplu, pentru că știm că Tu ești perfect, că Tu faci toate lucrurile bine, că Tu nu poți da greș și că viața noastră este în mâinile Tale.
Doamne, adu-ne în acel loc și lasă-ne să rămânem acolo, așa cum a umblat Enoh cu Tine înainte de mutarea lui. Ajută-ne să umblăm cu Tine acum, în ultimele zile dinaintea acestei mutări finale. Fie ca noi să avem credință să Te credem, Doamne, să te credem pe Cuvânt, să stăm cu Cuvântul, să ne ținem de El și să-L credem din toată inima.
Fie ca acest Cuvânt să devină Viața noastră. Binecuvântează-Ți poporul; binecuvântează-Ți copiii și călăuzește-ne în timp ce plecăm de aici. Fie ca noi să nu ne oprim niciodată din a umbla cu Tine.
Te iubim, Tată! Iubim Cuvântul Tău și dorim ca acest Cuvânt să devină tot mai mult o realitate vie în inimile noastre.
Te rugăm aceasta în Numele lui Isus Hristos.
Vreau să vă mai spun doar că Enoh a fost răpit de el însuși. Cred că este timpul să ne simțim confortabil în umblarea noastră individuală cu Domnul. Cred că este timpul să descoperim că cel mai fericit loc al nostru este singuri cu El, unde avem cea mai mare mângâiere. Nu este în grup, ci cea mai mare mângâiere este singuri cu Dumnezeu, în momentele noastre de cugetare, închinare și rugăciune. Cred că este timpul ca aceasta să fie ultima fază a călătoriei noastre în care pur și simplu umblăm cu El. Enoh a fost o prefigurare a noastră, deoarece știu că, dacă i s-a întâmplat lui, se va întâmpla și cu mine. Doar să umblu cu El.
Dumnezeu să vă binecuvânteze. Amin.
-AMIN-