MĂRTURIA UNUI MARTOR ADEVĂRAT

Îţi mulţumesc, frate Neville. Domnul să te binecuvânteze.

Bună dimineaţa, prieteni. Este un mare privilegiu să fiu iarăşi în casa Domnului, în dimineaţa aceasta, ca să vă spun vechea Poveste pe care am spus-o atâtor oameni despre harul lui Dumnezeu care ni s-a arătat în Hristos Isus. Sunt atât de bucuros să ştiu că astăzi împărtăşim acest har cu oamenii de pretutindeni, pentru că Dumnezeu are peste tot copii ai Săi.

Poate uneori nu vedem aceasta cum ar trebui, dar când vin necazurile se vede adevărata „culoare” a fiecăruia.

Şi pentru că am adus vorba de aceasta, vreau să le mulţumesc celor care ne-au ajutat, asemenea unei familii, în perioada de necaz şi strâmtorare prin care am trecut. Numai veşnicia va putea arăta cât de mult a însemnat prietenia voastră devotată când a plecat mama.

Nu am realizat niciodată ce mult înseamnă să fii căutat atunci când eşti în necaz sau bolnav. De multe ori, eu nu am putut onora toate invitaţiile şi i-am refuzat pe mulţi în favoarea altor predicatori, deoarece nu pot să le fac pe toate; dar ştiu ce mult înseamnă pentru mine când trimit după cineva şi-l văd că vine.

Vreau să vă mulţumesc celor care v-aţi oferit serviciile ca să staţi lângă mama: sora Willson, sora şi fratele Sothmann şi mulţi alţii. Toţi aţi fost foarte drăguţi. Oh, şi când aţi venit s-o vedeţi, când se afla în casa funerară: cum ne-aţi îmbrăţişat şi ne-aţi îmbărbătat! Niciodată nu mi-am dat seama cât de mult contează aceasta! Aţi trimis atât de multe flori încât la un moment dat nu au avut unde să le mai pună, aşa că le-am dus într-o cameră din spate. Până atunci nu am ştiut niciodată că trimiterea unui buchet de flori poate însemna aşa de mult.

Mulţi ne-aţi trimis cărţi poştale, unele conţinând chiar şi bani ca să ne ajutaţi cu cheltuielile  pe care le-am avut. Prieteni, niciodată nu am realizat cât de mult valorează un dar, chiar şi neînsemnat, până nu mi s-a întâmplat mie. Dumnezeu să vă binecuvânteze din belşug. Mă bucur să ştiu că fac parte dintr-un popor atât de simţitor şi nădăjduiesc că nu va trebui să mă revanşez în felul acesta, ci într-o altă manieră.

Când stăteam în casa funerară, lângă mama, au venit o mulţime de oameni care doreau să mă mângâie. Unii care erau de vârsta mea, mi-au luat mâna şi mi-au zis:

„Ce mult a trecut de când nu te-am mai văzut, Billy!”

Când auzeam cuvintele lor îi priveam cu atenţie pentru că nu ştiam cine sunt, iar unii dintre ei ziceau: „Ai predicat la funeraliile fiului meu!” sau: „Ai predicat la funeraliile mamei mele!” sau: „Într-o seară rece ai fost la mine!” şi multe altele.

Vă spun sincer că nu am cuvinte să exprim ceea ce simt, de aceea vă spun simplu: Vă mulţumesc din toată inima tuturor! Prin ceea ce aţi făcut, aţi împlinit Scriptura care spune: „Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.” (Galateni 6.2).

Plecarea ei a fost oarecum neaşteptată pentru mine şi nici acum nu înţeleg pe deplin de ce mi-a ascuns Duhul Sfânt lucrul acesta. Când m-au anunţat de la spital că mama este pe moarte, nu am putut să accept acel lucru pentru că El nu-mi spusese nimic. Eu ştiu că sunt o mulţime de lucruri pe care El le poate face, şi chiar le face, fără să fie dator să ne spună ceva despre ele. Un lucru însă este  sigur: „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu.” (Romani 8.26b).

În dimineaţa aceasta, în timp ce stăteam încă în pat m-am gândit la toţi cei dragi care au plecat deja la Domnul. Primul care a plecat din familia mea a fost fratele meu Edward. Când s-a întâmplat aceasta, eu lucram în vest. El era un păcătos, iar eu l-am văzut într-o vedenie chiar înainte de a muri.

Următorul a fost Charles, care s-a dus dintr-o dată şi repede. În seara când a fost omorât pe autostradă, eu predicam în micuţa biserică penticostală. A urmat tata, care a făcut infarct şi a murit în braţele mele. S-a dus repede şi deodată, iar eu i-am încredinţat sufletul lui Dumnezeu.

După el s-a dus Howard. Când s-a întâmplat aceasta eram plecat în vest. Eram în concediu şi mă aflam pe Râul fără întoarcere. Noi am ştiut că se va duce pentru că Domnul îmi arătase aceasta cu doi sau trei ani în urmă.

Mama a fost singura care a mai zăbovit şi mă gândesc că acesta este motivul pentru care El nu mi-a spus nimic. Toţi ceilalţi au plecat dintr-o dată, dar ea a zăbovit şase săptămâni.

Doream să fiu lângă ea când va pleca, să-i încredinţez sufletul lui Dumnezeu. Oh, şi ceva ciudat m-a trimis chiar în dimineaţa aceea la spital! M-am dus împreună cu soţia mea, iar când am ajuns la ea am văzut că era foarte slăbită. Îmi amintesc că am vorbit cu ea, dar pentru că nu-mi putea răspunde i-am zis:

„Mamă, te rog să dai din cap dacă Îl mai iubeşti pe Hristos şi dacă El înseamnă totul pentru tine. Şi ea a dat din cap, în timp ce lacrimile îi curgeau pe obraji. El însemna încă totul pentru ea, chiar şi la capătul drumului. Am mângâiat-o pe obraz, apoi i-am cuprins faţa cu mâinile şi i-am zis: „Mamă, sunt mândru de tine pentru că eşti salvată cu adevărat.”

Privind-o, m-am gândit cum ar fi putut să-i vorbească Satana lui Dumnezeu, ca în zilele lui Iov. Voi ştiţi că Dumnezeu nu ia viaţa nimănui, ci Satan este cel ce face aceasta. Ştiind că i-a venit timpul, poate Satana i-a zis lui Dumnezeu: „Ştii ceva? Ea are un băiat predicator, iar ceilalţi copii ai ei sunt tot creştini. Lasă-mă să o chinuiesc puţin şi vei vedea că am s-o fac să Te nege!” Dar ultimul lucru pe care l-a făcut mama înainte de a pleca, a fost să dea din cap în semn că Hristos era totul pentru ea.

După aceea am luat o Biblie nouă şi am spus: „Doamne, Tu eşti Dumnezeu şi nu eşti obligat să-mi spui ce faci, dar oare de ce mi-ai ascuns că o vei lua? Ca să nu mi se rupă inima de mila ei? Dacă acesta este motivul, vrei să mă mângâi puţin prin Cuvânt?”  Am deschis Biblia la întâmplare, apoi am pus degetul pe pagină şi am mers în jos oprindu-mă la un verset oarecare. Când am citit, am văzut câteva cuvinte care ieşeau în evidenţă: „…n-a murit, ci doarme!” (Matei 9.24). Vedeţi?

Să nu credeţi cumva că eu folosesc Biblia ca pe o planşetă de spiritism, pentru că noi nu obişnuim aşa ceva, dar fiind foarte frământat m-am gândit că Dumnezeu mă va lăsa să văd ceva, ceea ce s-a şi întâmplat.

Noaptea aceea a fost o noapte fără odihnă, iar cam pe la ora opt dimineaţa, sau poate mai târziu, am văzut nişte copii care au venit înăuntru aducând cu ei alţi copii infirmi (era o vedenie). Parcă era un loc plin numai cu copii nenorociţi, iar în stânga şi-n dreapta erau aşezaţi oameni.

Apoi am văzut că era un fel de stadion cu partea din spate închisă, pentru ca oamenii să poată privi numai înainte. Eram îmbrăcat cu un costum albastru şi mă gândeam: „Ce ciudat! Ştiu bine că sunt în camera mea de acasă şi totuşi stau aici îmbrăcat cu un costum albastru!” Şi cum stăteam acolo conduceam cântarea: „Aduceţi-i înăuntru!” şi-i îndemnam pe toţi să cânte:

„Aduceţi-i înăuntru, aduceţi-i înăuntru!

Aduceţi pe cei micuţi la Isus.

Aduceţi-i înăuntru, aduceţi-i înăuntru,

Din lumea plină de păcat!”

Apoi am văzut o doamnă care intrase prin spatele amfiteatrului. Ştiam că va veni, şi în timp ce o urmăream cu privirea am continuat că cânt: „Aduceţi-i înăuntru!” pentru că urma să mă rog pentru micuţii aceia bolnavi şi suferinzi.

Doamna s-a dus şi a intrat într-un fel de separeu, ca cele de la teatru, un fel de loc rezervat pentru personalităţi (Cred că ştiţi ce vreau să spun), şi s-a aşezat acolo. A privit o clipă spre cei aflaţi acolo, apoi şi-a plecat capul. Am observat că era îmbrăcată mai demodat şi nu-şi ridica privirea deloc.

M-am dus să predic de la amvon şi am privit din nou spre ea. Atunci am văzut că şi-a ridicat privirea şi s-a uitat la mine: era mama. S-a uitat la mine şi mi-a zâmbit. Era tânără, cu adevărat tânără. Atunci s-a auzit un Glas ca de tunet, care a făcut să se zguduie locul acela şi care  mi-a zis: „Nu te îngrijora pentru ea, căci este aşa cum arăta în anul 1906.”

După ce m-a părăsit vedenia, m-am uitat să văd cum era în 1906. În anul acela mama a fost mireasă; este anul în care s-a căsătorit cu tata, ceea ce înseamnă că acum este o parte din Mireasa lui Isus Hristos. Întotdeauna îmi va fi dor de mama, pentru că a fost o femeie dulce şi bună cu noi toţi.

Pot să-mi amintesc mâinile ei bătrâne şi tremurânde, când Dolores a trebuit s-o ajute ca să poată lua Cina. Aceea a fost ultima dată când a venit în tabernacol, afară de ziua înmormântării.

Este ciudat că mama se ducea încet şi imprevizibil, iar noi nu ştiam nimic despre aceasta. Dar când a venit fratele Neville, soţia mea spune că mama s-a bucurat foarte mult pentru că îi plăcea mult cum se ruga. De altfel spunea adevărul: „Vorbeşte atât de sincer de parcă vorbeşte cu Dumnezeu.”

Atunci l-a auzit rugându-se pentru ultima dată. Eu îmi ţineam o mână pe capul ei, iar cu cealaltă îi ţineam mâna, şi chiar în timpul acela a fost chemată de Dumnezeu. Ea şi-a întors faţa spre mine şi m-a privit, iar eu am ştiut că se duce, aşa că am spus: „Dumnezeule Atotputernic, Îţi încredinţez sufletul ei.” În clipa următoare, prin cameră a trecut ceva ca un vânt şi mama s-a dus să-L întâlnească pe Dumnezeu. Astfel, ştiu că în ziua aceea glorioasă o voi întâlni pe partea cealaltă, iar când o voi revedea va fi o femeie tânără.

Noi am ştiut-o ca o femeie bătrână, care tremura, dar atunci va fi din nou tânără. Mama a avut zece copii, iar în vremea aceea nu era ca astăzi: nu aveam lucrurile acestea moderne pentru că nu ne permiteam să le cumpărăm din lipsă de bani. Dacă năştea dimineaţa, după masa avea de spălat sau mai ştiu eu ce trebuia să facă, ori toate acestea au dărâmat-o.

Dar în Împărăţia care vine nu va mai fi femeia care tremura, nici nu va mai avea mâinile cuprinse de paralizie, ci va fi o femeie tânără şi frumoasă. Oh, cum m-a mângâiat Dumnezeu lăsându-mă să merg acolo chiar în clipa aceea! Şi când totul s-a terminat, El mi-a dat acele cuvinte de mângâiere: vedenia pe care am avut-o cu ea.

Prieteni, când a ajuns în ceasul morţii, am putut să văd puterea Evangheliei în care am crezut. Am văzut ce efect a avut asupra mamei, a soţiei şi a fraţilor mei, de aceea ştiu ce înseamnă ca atunci când ajungi la capătul drumului să-L ai pe Dumnezeu de partea ta. Înseamnă ceva!

Prin harul lui Dumnezeu voi merge în orice colţ al lumii, oriunde mă va trimite El, la orice făptură, şi voi predica această Evanghelie care este puterea lui Dumnezeu pentru salvare.

Având-o pe ea, ştim că atunci când viaţa aceasta ajunge la capăt, pe partea cealaltă vom avea o Viaţă, vom fi schimbaţi în oameni tineri şi vom trăi din veşnicie în veşnicie în prezenţa Lui binecuvântată.

Nădejdea mea este că fiecare mamă scumpă de aici, fiecare tată, fiu sau fiică, va muri în Domnul, pentru că Cuvântul spune în Apocalipsa 14.13:

„Ferice de morţii care mor în Domnul!” „Da”, zice Duhul, „ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!”

Într-o zi glorioasă noi vom merge şi ne vom întâlni cu ei pentru că, dacă n-ar fi aşa, ar mai avea vreun rost să stăm în dimineaţa aceasta aici şi să predicăm degeaba? Oh, prieteni, religia noastră nu este zadarnică; ea este puterea lui Dumnezeu încercată de testul acid al morţii. Ce contează dacă suntem trecuţi prin tot felul de încercări şi suferinţe, când ştim că într-o zi ne vom întâlni cu Dumnezeu?

Aş vrea să vă anunţ că deseară vom avea Cina. Este adevărat, frate Neville? („Da, aşa este”).

M-am gândit la ceva pentru Cină, deoarece odată, un om sărac a luat taxiul şi s-a dus cu el la biserică pentru că era Cina şi fiind bolnav nu a putut merge pe jos. El avea un vecin batjocoritor, un om care nu-L cunoştea pe Dumnezeu, şi el s-a dus a doua zi la fratele şi l-a întrebat:

„Unde te-ai dus aseară cu taxiul?”

Omul acela sărac avea aşa puţini bani că abia îi ajungeau de pâine, dar a răspuns:

„Biserica mea a avut Cina şi m-am dus şi eu.”

„Dar ce este Cina?” a întrebat vecinul.

„Pâinea şi vinul Domnului.”

„Păi aşa ceva am şi eu. Am o tigaie plină cu pesmeţi şi un sfert de whisky.” Nu mult după aceea, bărbatul acela a suferit un atac de cord, iar acum este pe moarte. Vedeţi?

Nu fiţi niciodată batjocoritori şi lipsiţi de respect, ci respectaţi întotdeauna Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că nu ştiţi când veţi fi chemaţi să daţi socoteală înaintea lui Dumnezeu.

Doresc să vin şi eu deseară şi aş vrea să ascult un predicator bun, ce zici, frate Neville? Dorinţa mea este să particip în fiecare seară când aveţi Cina, pentru că ştiu că este datoria noastră s-o luăm de câte ori putem.

Vreau să dau fiecare strop de putere care mi-a mai rămas, pentru Împărăţia lui Dumnezeu, ca să ajut orice suflet care poate fi salvat, fiindcă mă întreb ce m-aş fi făcut în dimineaţa aceasta dacă mama nu ar fi fost creştină şi dacă  n-aş avea nădejdea binecuvântată că ne vom revedea pe partea cealaltă?

Îmi amintesc ziua când am botezat-o în Numele lui Isus Hristos, în râu, puţin mai jos de casa mea. S-a întâmplat acum treizeci şi unu de ani, dar o văd şi acum cum a venit la mine şi   m-a îmbrăţişat. Ce mult a însemnat aceasta pentru mine!

Îmi amintesc că am privit-o şi i-am zis: „Mamă, într-o zi te vom pune într-un mormânt plin de noroi, dar cel ce crede şi se botează va fi mântuit.” Mă gândesc că şi dacă n-aş fi câştigat nici un alt suflet afară de cel al mamei mele, efortul mi-ar fi răsplătit de un milion de ori. Da, domnilor. Acesta este adevărul.

Am două texte din Scriptură. Mai întâi îl vom citi pe unul, iar după ce ne vom ruga îl vom citi şi pe al doilea.

Dacă vreţi să citiţi împreună cu mine, deschideţi Bibliile la primul capitol din Fapte. Am o mulţime de texte şi notiţe, dar voi încerca să nu vă ţin prea mult.

Aş vrea să ştiţi cu toţii că eu nu vin aici doar ca să fiu văzut, nici pentru că aveţi nevoie de un predicator, deoarece cred că păstorul nostru este unul din cei mai buni predicatori din ţară, ci o fac pentru că simt că Dumnezeu mi-a pus pe inimă un mesaj care poate să-i ajute pe oameni. Astfel, împreună cu scumpul nostru păstor, ne punem timpul la dispoziţia Duhului Sfânt pentru salvarea fiecărui suflet ce poate fi salvat.

În dimineaţa aceasta am venit aici pentru că am simţit că Duhul Sfânt mi-a dat un mesaj care poate fi de folos bisericii. Pentru aceasta vom citi din Fapte 1.1-11:

„Teofile, în cea dintâi carte a mea, am vorbit despre tot ce a început Isus să facă şi să înveţe pe oameni,

de la început până în ziua în care S-a înălţat la cer, după ce, prin Duhul Sfânt, dăduse poruncile Sale apostolilor pe care-i alesese.

După patima Lui, li S-a înfăţişat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori timp de patruzeci de zile, şi vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu.

Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui, „pe care”, le-a zis El, „aţi auzit-o de la Mine.”

Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.”

Deci apostolii, pe când erau strânşi laolaltă,     L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?”

El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile şi soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa.

Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului.

După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor.

Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb,

Şi au zis: „Bărbaţi Galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.”

Haideţi să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune.

Tatăl nostru ceresc, ne apropiem de Tine în Numele Domnului Isus, ca să-Ţi mulţumim pentru tot ce ai făcut pentru noi şi îndeosebi pentru siguranţa binecuvântată care se odihneşte în inimile noastre, că suntem salvaţi: salvaţi din moarte; salvaţi din iad; salvaţi din viaţa de păcat; salvaţi din lucrurile lumii, şi că am fost chemaţi la marea Cină a nunţii Fiului lui Dumnezeu. Oh, cât Te iubim pentru aceasta, Doamne! Tată, Viaţa veşnică este mai importantă decât viaţa de aici, de aceea, în dimineaţa aceasta ne-am adunat să-Ţi mărturisim acest lucru prin cântări şi mulţumiri, şi ca să predicăm Cuvântul Tău, prin care dorim să împărtăşim nădejdea vieţii veşnice şi celor care poate nu Te cunosc.

Dorinţa şi rugămintea noastră este ca această zi să fie una de îndurare pentru cei care nu Te cunosc, ca să vină   să-şi mărturisească păcatele şi apoi să fie botezaţi chemând Numele Domnului Isus peste ei, pentru ca în felul acesta să fie ştearsă toată vina lor. Te rugăm ca după aceea să-i umpli cu Duhul Sfânt, care este pecetea făgăduită de Tine.

Te rugăm să-Ţi aduci aminte de toţi cei ce sunt bolnavi, suferinzi şi în nevoi, căci lumea este într-o mare strâmtorare. Aceasta se întâmplă din cauză că oamenii nu Ţi se predau ca să Te aibă de partea lor când au nevoie de apărare şi refugiu.

În dimineaţa aceasta ne gândim la vremurile biblice; căci întotdeauna când oamenii ajungeau în nevoi şi dureri, trimiteai proroci, dar ei credeau că sunt nişte nervoşi. Poate chiar aşa erau, dar cu toate acestea posedau Cuvântul Domnului. Oh, cât de multă nevoie avem de acest Cuvânt al Domnului, fiindcă ei ne-au spus mai dinainte ce se va întâmpla în timpul sfârşitului. Ajută-ne să privim la mărturia lor şi apoi să purtăm şi noi această mărturie în faţa lumii.

Vindecă bolnavii care sunt în mijlocul nostru, fiindcă ştim cu toţii că un trup bolnav şi istovit nu se poate bucura de binecuvântările lui Dumnezeu. Mai mult, ne dăm seama că Tu nu vrei să fim aşa, adică bolnavi, obosiţi şi plini de slăbiciuni, ci ne vrei umpluţi cu Duhul lui Dumnezeu.

Dă-ne aceasta, Doamne, în timp ce vom asculta mesajul Tău, căci Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Acum vom deschide din nou Cuvântul lui Dumnezeu şi vom citi din Ioan 3.31-33:

„Cel ce vine din cer, este mai presus de toţi cei ce sunt de pe pământ; cel ce este de pe pământ, este pământesc, şi vorbeşte ca de pe pământ. Cel ce vine din cer, este mai pe sus de toţi.

El mărturiseşte ce a văzut şi a auzit, şi totuşi nimeni nu primeşte mărturia Lui.

Cine primeşte mărturia Lui, adevereşte prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul.”

Vreau să citesc încă o data versetul 33:

„Cine primeşte mărturia Lui, adevereşte prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul.”

Ca titlu voi folosi cuvintele: „Mărturia unui martor adevărat!”

Motivul pentru care am citit aceste două texte diferite sunt cuvintele „martor” şi „mărturie”. Înainte să poată deveni martor, o persoană trebuie să aibă o experienţă. De exemplu, dacă aţi fi chemaţi la Tribunal ca să depuneţi mărturie într-un caz, ca să puteţi fi martori trebuie să ştiţi ceva despre acel lucru. Prin urmare, martorul este persoana care a văzut ceva, care ştie adevărul şi poate vorbi despre el. El nu poate spune: „Păi mi-a spus cineva despre aceasta!” ci trebuie să fi fost el însuşi de faţă pentru că altfel vorbeşte despre altcineva care ar putea fi martor.

Privind viaţa noastră ne dăm seama că este foarte fragilă şi că moartea este foarte aproape la fiecare pas pe care-l facem, aşa că suntem conştienţi că trebuie să ajungem într-un punct în care să fim absolut siguri că lucrul despre care vorbim este adevărat. Astfel, nu putem accepta ceva la voia întâmplării, ci trebuie să fim absolut siguri că este adevărul, pentru că nu ştim ce fel de sfârşit vom avea.

Singurul punct în care sunt de acord cu gândirea calvinistă este că şi eu cred că orice bărbat sau femeie cu mintea întreagă ştie că acesta este timpul cel mai potrivit pentru a-L accepta pe Domnul Isus şi pentru a-ţi pune lucrurile în ordine, deoarece nimeni nu ştie când va ajunge la capătul drumului şi nici cum. S-ar putea să ne îmbolnăvim la minte; sau am putea face o febră mare care să ne „coacă” creierul; sau am putea păşi greşit chiar la capătul drumului, dar vedeţi? Dacă ne-am ancorat deja viaţa în Hristos, indiferent ce boală ne va trânti sau în ce stare vom ajunge, lucrurile sunt puse în ordine. De ce aceasta? Pentru că suntem pecetluiţi până în ziua răscumpărării noastre. Acest lucru ni-l spune Biblia în Efeseni 4.30: „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi (nu pentru ziua morţii ci ) pentru ziua răscumpărării.” Vedeţi? După ce moartea şi-a terminat treaba, voi sunteţi încă pecetluiţi.

În mintea oamenilor sunt o mulţime de întrebări, pe care le-am avut şi eu, referitoare la cuvântul „mărturie”.

Cu câteva săptămâni în urmă, când mama era încă în viaţă şi putea auzi, stăteam pe patul ei, eu de-o parte şi sora mea de cealaltă. Ea ne-a privit şi a zis: „primul şi ultimul.”

Eu sunt întâiul născut, iar Dolores este ultima, în faţa ei fiind nouă băieţi.

Şi mama a continuat:

„Bill, tu m-ai hrănit (cred că spunea aceasta din pricina slujbei mele) şi ai avut grijă de mine, iar tu Dolores, m-ai iubit şi m-ai ajutat în gospodărie şi la spălat.

Tu Bill, m-ai condus la Hristos şi ai vegheat să am statură duhovnicească, iar când am greşit nu ai ezitat să-mi arăţi unde am procedat greşit, ca să mă corectezi.” Unii din băieţi sunt beţivi, aşa că i-am spus: „Mamă, toţi ţi-am frânt inima.” Dar ea mi-a răspuns:

„Bill, toate acestea întregesc marea roată.”

A spus aceasta pentru că ştia că nu se va mai întoarce acasă, la 409 Maple, iar eu am continuat:

„Mamă, când eram doar un copil, am ştiut că există un Dumnezeu viu pentru că L-am văzut în diferite chipuri. Pe când locuiam la domnul Wathen, sus în Utica Pike, nu ştiam nimic despre biserică deşi eram catolici. Dar când am crescut, am început să caut Adevărul. Astfel, am văzut că Biserica Catolică spune că Dumnezeu i-a dat ei puterea Sa şi că tot ce face ea este bine. Apoi am aflat că sunt aproape nouă sute de organizaţii diferite, toate având aceeaşi pretenţie.

Așadar, dacă Dumnezeu Şi-a dat toată Autoritatea bisericii şi a zis: „Puteţi ignora Cuvântul Meu! Nu mai aveţi nevoie de El pentru că este doar o istorie!”  înseamnă că pot merge cum vor şi să spună ce le place, pentru că nu contează ce spune Biblia ci doar ce zice biserica.”

Dar nu poate fi aşa! Eu nu mă bazez pe nici o biserică pentru că Biserica Catolică învaţă un lucru, Biserica Luterană învaţă altceva; Biserica Metodistă spune că ambele sunt greşite şi că ea este cea adevărată; Biserica Baptistă spune că ea este cea adevărată, la fel pretinzând toate cele nouă sute de organizaţii existente. Acesta este motivul pentru care nu-mi pot baza credinţa pe nici una din ele.”

Apoi am continuat: „Eu m-am dus şi am citit Biblia, apoi am învăţat exact cum au făcut-o apostolii, fără să schimb nimic. Astfel, unde au spus: „Te botez în Numele lui Isus Hristos…” am spus şi eu: „Te botez în Numele lui Isus Hristos.” Dacă ei au vorbit despre botezul cu Duhul Sfânt, am vorbit şi eu despre El, învăţând la fel ca ei. Prin aceasta am obţinut aceleaşi rezultate ca ei: Dumnezeul care a venit în mijlocul lor, vine şi în mijlocul nostru şi face aceleaşi lucrări ca atunci. De aceea, făgăduinţa Lui este valabilă şi pentru noi, şi anume că „Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, are viaţa veşnică şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” (Ioan 6.24), Cuvântul fiind Martorul lui Dumnezeu.

Dar sunt şi alţi martori pe care i-am putea cita în dimineaţa aceasta. Haideţi să ne gândim la un copac. Să luăm o frunză, căci ea este ca o viaţă.

Dacă suntem născuţi din nou, noi suntem o frunză din Pomul vieţii. Toamna, viaţa se trage din frunzele copacului pentru că timpul ei s-a încheiat. Şi când este părăsită de viaţă, frunza cade jos, este adevărat? Acesta este trupul pe care îl îngropăm, dar viaţa care era în acea frunză nu se pierde, ci se duce înapoi de unde a venit, adică în rădăcină şi rămâne acolo până la primăvară. De ce se întâmplă aceasta? Pentru că toamna, pământul se îndepărtează de soare şi urmează anotimpul rece, dar rădăcina păstrează viaţa frunzelor până când pământul se apropie din nou de soare, și atunci nu există nici o cale prin care să poţi opri frunzele să vină înapoi. Da, imediat ce trece iarna ele vin înapoi.

Vedeţi, copacul este un martor important care depune mărturie despre lucrarea lui Dumnezeu. De ce aceasta? Pentru că atunci când suntem în timpul vieţii muritoare, ne creştem copiii şi îi căsătorim ca să aducă la suprafaţă alte familii, viaţa aceasta fiind asemenea unui anotimp.

Dacă suntem născuţi de sus, când timpul nostru aici se încheie, trupul se întoarce în ţărâna din care a fost luat, în timp ce duhul se duce la Dumnezeu care l-a dat, fiind aşteptat de un alt trup: de unul nemuritor.

Oh, și în ziua când Fiul lui Dumnezeu Se va ridica cu Vindecarea sub aripile Lui, va fi absolut imposibil ca acele trupuri să mai fie ţinute în pământ! Ele vor ieşi afară în strălucirea slavei Fiului lui Dumnezeu, pentru că şi natura mărturiseşte despre aceasta.

Prieteni, dacă suntem creştini născuţi din Duhul, moartea nu poate aduce decât biruinţă pentru noi, deoarece trupul acesta muritor peste care Satana are încă putere, va fi pus pentru o vreme în ţărâna pământului, dar va veni timpul nemuririi şi atunci trupurile noastre vor ieşi afară în înviere, pentru marele Mileniu în care vor străluci în prezenţa slavei Lui.

Tot ce există pe pământ mărturiseşte despre aceasta. Astfel, soarele răsare dimineaţa în est, ca să arate începutul vieţii, şi apune seara în vest. Dimineaţa devreme, păsările se trezesc şi încep să cânte bucuroase, iar noi ne simţim proaspeţi şi în putere, dar seara, când apune soarele suntem obosiţi. Aceasta mărturiseşte că există o viaţă şi o moarte; pentru că o zi se naşte şi alta se duce.

Când vine toamna, frunzele pomului se ofilesc şi cad, iar seva se întoarce în rădăcină, de unde a venit. Primăvara ea merge sus şi aduce la suprafaţă frunzele care ţin umbră toată vara, apoi se întoarce în rădăcină şi se odihneşte până vine un alt anotimp.

Viaţa din micuţa floare cade, iar sămânţa ei se duce undeva unde noi nu ştim. Toată pulpa acelei seminţe putrezeşte în pământ, dar undeva este ascuns un germen care vine la viaţă în primăvară. Vedeţi, şi aceasta depune mărturie.

Eu am avut ocazia să călătoresc în multe ţări din lume, am întâlnit o mulţime de religii şi am ascultat nenumărate puncte de vedere, dar nici una din ele nu posedă nici măcar o fărâmă de adevăr. Singură religia creştină posedă Adevărul, toată natura şi cerurile mărturisind despre naştere, moarte, îngropare şi înviere.

Fiecare anotimp ne vorbeşte despre naştere, moarte, îngropare şi înviere, aşa că noi ştim cu siguranţă că acesta este adevărul. Totul mărturiseşte că baza creştinismului este Adevărul; mărturiseşte că există o Inteligenţă superioară care a făcut toate lucrurile cu un scop. Dumnezeu ar fi putut crea altfel pomii, dar i-a făcut aşa cu un scop: ca să fie martorii Săi; ca să depună mărturie pentru El. Dumnezeu ar fi putut face copacii asemenea pietrelor, sau cum ar fi dorit El, dar i-a făcut aşa ca să poată mărturisi pentru că sunt martorii Lui. Ei mărturisesc că toate celelalte religii sunt false şi că numai credinţa în Isus Hristos este adevărată. Moartea, îngroparea şi învierea mărturisesc că noi nu suntem morţi pentru totdeauna, ci vom trăi din nou pentru că totul este dirijat de o Inteligenţă supremă.

  Acesta este tabernacolul în care putem învăţa ceea ce credem, şi aceasta nu pentru că am fi diferiţi de ceilalţi, ci pentru că credem că aşa este corect.

Aş vrea să observaţi această Inteligenţă care ne vorbeşte despre harul pe care ni l-a dat Dumnezeu.

Aţi văzut? Primul lucru este rădăcina; al doilea este tulpina, iar al treilea este rodul. Cu alte cuvinte avem: neprihănirea – rădăcina, sfinţirea – tulpina şi botezul Duhului Sfânt – rodul, sămânţa originală. Sau: mesajul lui Luther, mesajul lui Wesley şi restituirea Duhului Sfânt: neprihănirea, sfinţirea şi botezul Duhului Sfânt. Toate acestea mărturisesc cu privire la vederea noastră asupra Scripturii, iar eu mi-am notat o mulţime de versete care depun mărturie.

Privind lucrurile naturale vedem că ele mărturisesc despre lucrurile spirituale: rădăcina – neprihănirea; tulpina – sfinţirea; rodul dat de rădăcină şi tulpină – botezul cu Duhul Sfânt. Rădăcina a ieşit dintr-o altă rădăcină: sămânţa care s-a dus în pământ a venit înapoi.

Noi am trecut prin epocile lui Luther şi a lui Wesley, iar acum trăim în epoca restituirii, a Rusaliilor. Ce este aceasta? Aducerea înapoi a aceleaşi Biserici, a aceleaşi seminţe care a fost plantată în ziua de Rusalii, iar natura mărturiseşte despre aceasta aşa cum mărturiseşte despre moarte, îngropare şi înviere.

Dacă privim în jur, peste tot Îl vedem pe Dumnezeu care mărturiseşte în fiecare zi. Şi mă întreb: Cum este posibil să ne poticnim în lucruri atât de simple? Păi, fiecare pom ne predică; fiecare floare ne predică; fiecare grădină ne predică; întreaga natură ne predică. Dumnezeu este Dumnezeu, dar cu toate că vedem slava Lui, ne poticnim şi schimbăm aceste lucruri întorcându-ne  privirile de la lucrările Lui minunate la lucrurile pieritoare ale lumii, ca să satisfacem pofta care trăieşte în noi prin duhul pe care-l lăsăm să ne stăpânească vieţile. Oh, cum ar trebui să scăpăm de acel duh şi să primim Duhul lui Dumnezeu!

În timpul cât am pregătit tema aceasta, mi-am notat o mulţime de martori şi de mărturii, dar nu voi avea timp să mă opresc la toţi. Dacă veţi privi însă în jur, veţi vedea că orice lucru creat de Dumnezeu mărturiseşte spre slava Lui. Totul, fiecare creaţie a lui Dumnezeu mărturiseşte despre El şi despre scopul Lui, arătând spre marea Inteligenţă supremă.

Când am fost în munţi, am privit molidul pitic, care creşte cel mai sus şi din care mănâncă oile sălbatice. Dacă mergi puţin mai jos, găseşti o specie diferită de molid şi mai jos, dai de pini. Urmează plopii tremurători, apoi tufişurile, ierburile şi buruienile, iar jos de tot este deşertul în care nu găseşti nimic. Fiecare din aceste plante, fiecare celulă din ele, mărturiseşte despre mediul în care trăieşte; mărturiseşte că numai înţelepciunea lui Dumnezeu a putut crea asemenea lucruri.

Palmierii din Florida, stejarii din America Centrală şi plopul tremurător din Munţii Stâncoşi, toate mărturisesc spre slava Dumnezeului celui Atotputernic.

Priviţi marea când sunteţi pe malul ei. Valurile lovesc malul cu atâta furie, se reped şi sar asupra lui asemenea unui câine furios legat cu un lanţ. Dacă ar putea, sunt sigur că ar scufunda lumea pentru că este obosită de păcatele ei, dar Dumnezeu a aşezat pe bolta cerească un străjer: luna, şi a hotărât hotarele peste care marea nu are voie să treacă. Străjerul pus de Dumnezeu veghează şi noaptea asupra mării. Când acesta îşi întoarce faţa spre El, fluxul se furişează spre mal, dar când luna îşi întoarce din nou faţa spre ape, marea se retrage în reflux. Vedeţi? Ea veghează la acele hotare pentru că Dumnezeu a pus-o străjer. Ce face prin aceasta? Mărturiseşte că Dumnezeul din Geneza este şi astăzi Acelaşi. Sigur că da.

Am putea aminti şi câţiva proroci din Vechiul Testament care au mărturisit despre naşterea lui Isus Hristos.

De exemplu, prorocul Isaia a spus cu sute de ani înainte că „Un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat..” (Isaia 9.6).

Cum era posibil ca un om născut din femeie să ştie că se va întâmpla aşa ceva? Cum a putut spune cu câteva sute de ani înainte că „un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat…”?

Isaia a spus şi cum va fi numit: „Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.”

Fiind sub inspiraţie, Mica a spus şi unde se va naşte: „Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi, din tine îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel.” (Mica 5.2). Ce inspiraţie au primit acei proroci încât au putut spune totul atât de perfect? Ei nu au văzut doar că se va naşte, ci şi cum se va înfăptui acel lucru, de aceea au putut spune că se va întâmpla un lucru ciudat: „…fecioara va naşte un Fiu.” (Isaia 7.14).

Ce putea să-l atingă pe un muritor şi să-l facă să spună cu atâta exactitate ce are să se întâmple peste câteva sute de ani? Desigur, acest lucru putea fi făcut numai de o Fiinţă supremă, numai de Dumnezeul cel viu.

Dar prorocii au spus chiar şi semnele şi lucrările pe care le va face pentru a dovedi  că El era Mesia cel aşteptat. Au spus şi că va fi respins, iar prin Duhul au răsunat cuvintele spuse de El când era pe cruce.

Cu sute de ani înainte de naşterea Lui, David a putut spune acele cuvinte prin inspiraţie; a putut să-L numească „Domnul meu”, prin Duhul. Vedeţi? Nu David a spus acele cuvinte, ci Duhul Domnului prin David. Este o mare diferenţă între a spune David ceva şi a spune Duhul prin David.

Este o mare diferenţă între Biserică şi o biserică în Duhul.

Odată când a stat de vorbă cu fariseii, Isus a spus:

„Ce credeţi voi despre Hristos? Al cui Fiu este?” „Al lui David”, I-au răspuns ei.

Şi Isus le-a zis: „Cum atunci David, fiind insuflat de Duhul, Îl numeşte Domn, când zice: „Domnul a zis Domnului Meu: şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale!”?

Deci, dacă David Îl numeşte Domn, cum este El Fiul lui?”

Nimeni n-a putut răspunde un cuvânt, iar în ziua aceea, n-au mai îndrăznit să-I pună nici o întrebare.” (Matei 22.42-45).

Prin Duhul, David a putut spune în Psalmul 22 exact cuvintele pe care avea să le spună El pe cruce:

„Dumnezeule, Dumnezeule! Pentru ce M-ai părăsit?” (v.1), şi: „…mi-au străpuns mâinile şi picioarele: toate oasele aş putea să mi le număr.” (v. 16-17), iar Isaia a completat: „Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” (Isaia 53.5).

Vedeţi cât sunt de perfecte toate aceste prorocii? Nu a fost spus nici măcar un singur cuvânt care să nu se fi împlinit întocmai, iar ultimele  şapte prorocii rostite cu privire la El, s-au împlinit în ultimele şapte ore de viaţă, pe cruce.

Oh, cum s-a împlinit fiecare Cuvânt! Nu a fost lăsată afară nici măcar o iotă.

Despre ce ne vorbeşte aceasta? Despre o Inteligenţă supremă, deoarece acei bărbaţi nu au spus de la ei acele cuvinte. Ei au fost inspiraţi de o Fiinţă supranaturală şi astfel au mărturisit despre ceea ce urma să facă El, pentru ca toate generaţiile care aveau să vină, inclusiv noi, să putem vedea că Cuvântul Lui este Adevărul.

Toate aceste prorocii stau ca mărturie că Cuvântul Lui este Adevărul; că lucrările Lui sunt desăvârşite şi se împlinesc la timp, fără să întârzie nici măcar un ceas.

Uneori ne gândim că El întârzie în împlinirea făgăduinţelor Lui, dar după ce totul s-a încheiat, vedem că acele lucruri nu puteau veni mai repede, ci au venit exact la timp.

Chiar şi astăzi când vedem sau auzim spunându-se aceste vedenii şi prorocii, ne întrebăm când şi cum se vor împlini, iar când vine timpul vedem  că sunt perfecte şi se împlinesc întocmai.

Cum m-aş fi gândit la mama mea bătrână şi tremurătoare, dacă nu mi-ar fi dat El vedenia aceea în care mi-a arătat-o cum este acum? Îl slăvesc pe Domnul pentru că ştiu ca ea nu este moartă, ci doarme; pentru că ştiu că ea este în Hristos.

Deci Dumnezeu a spus totul mai dinainte.

Ultima dată când am fost la acest amvon, v-am spus că Domnul mi-a dat o vedenie în care mi-a arătat că voi merge în nord şi că acolo se va întâmpla ceva. V-am spus că bărbaţii aceia mă vor întreba:

„Frate Branham, vrei să spui că vei împuşca un urs grizzly argintiu aici, în zona aceasta? Păi, noi nu am văzut niciodată un asemenea urs prin părţile astea!”

Dar eu le-am răspuns: „Se va întâmpla întocmai cum a spus Domnul!”

Şi exact aşa a fost. De ce? Pentru că El dovedeşte că şi astăzi este Acelaşi Dumnezeu viu şi că toate făgăduinţele Lui sunt adevărate.

Prieteni, Dumnezeu ne dă mărturii şi ele sunt adevărate. El ne trimite martori, iar mărturia adusă de ei vorbeşte despre o Inteligenţă supremă care coordonează toate lucrurile.

Când a venit pe pământ Isus din Nazaret, toate lucrările Sale puternice mărturiseau cine este, de aceea nimeni n-ar fi trebuit să se îndoiască de El. Dar ei I-au zis:

„Tu care eşti un Om, Te faci Dumnezeu?” Și El le-a răspuns: „Dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea, pentru că ele sunt mărturia lui Dumnezeu care vă dovedeşte că sunt Cel ce spun că sunt.” (Ioan 10.33, 38 – parafrazare). „Dacă nu Mă credeţi pe Mine”, spunea El „credeţi semnele care Mă urmează. Oare nu chiar ele sunt lucrările pe care trebuia să le facă Mesia?” Ce era El? Un Martor care purta mărturia oricărui lucru pe care Îl făcea.

Priviţi numai! Fratele Martei era de patru zile în mormânt; trupul lui intrase deja în putrefacţie, iar viermii mişunau peste tot. Dar când a vorbit cu Isus, ea a zis:

„Doamne, cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.”

Şi El i-a spus: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.

Şi oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?”

„Da, Doamne, cred…” a răspuns ea.” (Ioan11.25-27).

Atunci Isus i-a spus: „Am să pun o mărturie prin care îţi voi dovedi că Eu sunt Cel care ţi-am spus că sunt. Îţi voi dovedi că Eu sunt învierea şi viaţa. Unde l-aţi pus?”

Şi Marta a zis: „Vino, Doamne, şi vei vedea.”

Apoi, arătându-şi partea umană, Isus a plâns, pentru că El plânge cu cei ce plâng, se bucură cu cei ce se bucură şi biruieşte cu cei ce sunt biruitori.

Când au ajuns la mormânt, ei au dat piatra de la intrare la o parte, iar El a strigat: „Lazăre, vino afară!” Şi acel bărbat care fusese mort, a stat pe picioarele lui şi a trăit mai departe fiind o mărturie vie că Isus spusese adevărul când zisese că este Fiul lui Dumnezeu.

El era mai mult decât Fiul lui Dumnezeu: era şi Fiu şi Dumnezeu; era Cortul lui Dumnezeu, pentru că numai Dumnezeu putea să cheme la viaţă un om mort de patru zile, iar lucrările pe care le făcea mărturiseau că fiecare Cuvânt pe care L-a spus era Adevărul. El era Dumnezeu, iar noi ştim cu toţii că acesta este adevărul, pentru că aşa a spus.

Vedeţi? Noi avem mărturia prorocilor, mărturia naturii şi mărturia lui Isus, pentru că Dumnezeu nu S-a lăsat niciodată fără un martor, ci a avut întotdeauna martorii Săi.

Când era încă pe pământ, El a spus: „Vă este de folos să Mă duc; căci dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul (acest Martor veşnic şi nemuritor), nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite.” (Ioan 16.7).

Fiind născut din femeie, El trebuia să moară asemenea oricărui muritor. Mai mult, trebuia să ia păcatele noastre asupra SA. Dar înainte de a pleca ne-a făgăduit un Martor, pe Duhul Sfânt. Aproape toţi prorocii din vechime au vorbit despre acest martor care va veni în zilele din urmă: Duhul Sfânt. Prieteni, Duhul Sfânt este Martorul nostru; este Pecetea lui Dumnezeu; este legitimarea credinţei adevărate; este manifestarea fiecărui Cuvânt vorbit de Dumnezeu. Amin.

El este Martorul care dovedeşte că Hristos trăieşte, şi pentru că trăieşte El, vom trăi şi noi.

Fiind vorba de un asemenea Martor care trebuia să vină în timpul din urmă ca să călăuzească Biserica, era  normal ca Dumnezeu să Îi anunţe venirea.

Astfel, toţi prorocii au vorbit despre venirea Lui: a Duhului Sfânt.

Ioel, fiul lui Petuel, a vorbit despre aceasta cu opt secole înainte de venirea Lui, dar oamenii din timpul lui l-au considerat ieşit din minţi. Totuşi, El a spus în capitolul 2.28 al cărţii sale că:

„În zilele din urmă voi turna Duhul Meu peste orice făptură: fiii şi fiicele voastre vor proroci, bătrânii voştri vor visa visuri, şi tinerii voştri vor avea vedenii.

Chiar şi peste robi şi peste roabe, voi turna Duhul Meu în zilele acelea.

Voi face să se vadă semne în ceruri şi pe pământ: sânge, foc şi stâlpi de fum;

Soarele se va preface în întuneric, şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.

Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.” (v.28-32).

Vedeţi? Fiul lui Petuel a vorbit despre venirea acestui Martor măreţ, cu opt sute de ani înainte de împlinire. Ce l-a mişcat atât de puternic pe acest bărbat, încât a putut privi peste vremuri şi L-a văzut pe acest Martor venind la Biserica Sa din zilele din urmă?

Iov spunea în capitolul 14.1-2 că „omul născut din femeie are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.

Se naşte şi este tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră.” Cu toate acestea, Inteligenţa marelui şi Atotputernicului Dumnezeu, poate rupe toate barierele timpului şi să-i arate unui muritor slab tot ce se va întâmpla în viitor. Aleluia!

Dacă aceasta nu este o mărturie dată de Dumnezeul cel viu, care alta ar putea fi? Vă daţi seama? Să spună înainte ca acel lucru să se întâmple! Să-l vadă şi să vorbească despre el cu lux de amănunte, apoi totul să se împlinească întocmai. Dacă aceasta nu este o mărturie, care alta ar putea fi? Ce ar putea mărturisi mai clar că Dumnezeu este viu? Desigur, El este un Martor.

La şaptezeci şi cinci de ani după Ioel, Isaia fiul lui Amoţ, a prorocit şi el despre acest Martor care urma să vină la Biserică.

Despre ce vorbesc eu? Despre un Martor adevărat, despre un Martor real, vestit prin natură, prin proroci şi prin Biblie; despre un Martor care a venit jos exact în ziua când a fost făgăduit.

Cartea lui Isaia este o Biblie completă, cuprinzând în cele șaizeci și șase de capitole ale ei, toate cele șaizeci și șase de cărţi ale Bibliei, de la Geneza la Apocalipsa. El a început cu creaţia din Geneza şi a terminat cu Mileniul, spunând mai dinainte şi despre venirea Duhului Sfânt.

Haideţi să deschidem la Isaia 28 şi să vedem ce a spus acest bărbat despre venirea Duhului Sfânt. Să începem de la versetul 5:

„În ziua aceea, Domnul oştirilor va fi o cunună strălucitoare (El vorbeşte despre ziua măreaţă în care urma să vină Martorul) şi o podoabă măreaţă pentru rămăşiţa poporului.”

Cine este cununa noastră? Duhul Sfânt. El va fi o cunună strălucitoare şi o podoabă măreaţă.

Gândiţi-vă la faptul că aceste lucruri au fost spuse cu şapte sute de ani înainte de a se întâmpla.

„…sau: un duh de dreptate pentru Cel ce şade pe scaunul de judecată (aceasta face El cu noi în atelier) şi o putere pentru cei ce dau pe vrăjmaş înapoi la porţile lui.”

Pentru cei ce stau pentru El şi cu El, acest mare Duh (Duhul Sfânt despre care a fost prorocit), va fi puterea şi biruinţa lor în luptă.  El este Puterea noastră, de aceea ne bazăm pe El, nu pe cultură, nici pe educaţie şi nici pe lucrurile lumii, pentru că „Lucrul acesta nu se va face nici prin tărie, nici prin putere, ci prin Duhul Meu, – zice Domnul oştirilor.” (Zaharia 4.6).

Creştinul adevărat nu se bazează pe teologie, nici pe o denominaţiune, ci pe Duhul Sfânt care este Puterea Lui, căci numai ajutorul Lui poate să-l învingă pe vrăjmaş.

„Dar şi ei se clatină de vin şi băuturile tari îi ameţesc; preoţii şi prorocii sunt îmbătaţi de băuturi tari, sunt stăpâniţi de vin, au ameţeli din pricina băuturilor tari (în engleză scrie: „au ieşit de pe cale din pricina băuturilor tari”); se clatină  când prorocesc, se poticnesc când judecă.”

Cu alte cuvinte, ei nu mai cred în vedenii, iar când judecă spun: „Câtă vreme mergi la biserică, totul este în ordine.” Şi cu ce ne-am ales? Cu o grămadă de băutori.

Priviţi ce a spus profetul în continuare, căci aceasta este mărturia lui Dumnezeu:

„Toate mesele sunt pline de vărsături murdare, şi nu mai este nici un loc curat.”

Vă daţi seama? Nu este nici un loc curat. Păi, se adună împreună beţivi şi curve, iau o felie de pâine, o taie bucăţele şi iau „cina”. Curaţi şi necuraţi împreună: toate mesele lor fiind pline de vărsături.

„Ei zic: „Pe cine vrea el să înveţe înţelepciunea? Cui vrea să dea învăţătură?” Cum ar putea s-o facă astăzi când au propriile lor experienţe teologice şi se bazează numai pe ele? Ei nu vor să se întoarcă la Cuvântul lui Dumnezeu, ci spun:

„Oh, dar lucrurile acestea au fost pentru un alt timp; astăzi suntem într-o altă generaţie!”

„Mesele lor sunt pline de vărsături.”

Ascultaţi ce spune acest profet inspirat de Inteligenţa supremă a lui Dumnezeu:

„…Unor copii înţărcaţi de curând, luaţi de la ţâţă? (nu copiii bisericii). Căci dă învăţătură peste învăţătură…”

Isaia vorbeşte acum despre Cuvânt. Nu spuneţi: „Tată, Fiu şi Duh Sfânt” atunci când scrie: „Numele lui Isus Hristos!”

Nu spuneţi: „Să ne strângem mâinile”, atunci când scrie „naşterea din nou!”

„…învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo.” –

Ei bine! Prin nişte oameni cu buze bâlbâitoare şi cu vorbirea străină (în engleză: „în alte limbi”) va vorbi acestui popor Domnul.”

El îmi zicea: „Iată odihna…”

Ce ziceţi de aceasta, fraţilor adventişti care ţineţi ziua a şaptea?

„Iată odihna: lăsaţi pe cel ostenit că se odihnească; iată locul de odihnă!”

Oh, Dumnezeule, dă-ne bărbaţi care să stea la poartă şi să mărturisească aceasta!

„…iată locul de odihnă!” Dar ei n-au vrut să asculte!”

Vedeţi? Ei au dat din cap, au râs, au batjocorit şi au mers mai departe, dar Isaia a prorocit şi a spus clar: „El va trimite Duhul Sfânt, care va fi o cunună de slavă pentru Biserică şi putere pentru cei ce stau la poartă.” (parafrazare).

Cum putem recunoaşte că este Duhul?

„Căci prin buze bâlbâitoare şi în alte limbi, voi vorbi acestui popor; acesta fiind locul de odihnă.”

Cu toate acestea, ei au vrut să aibă propriile denominaţiuni şi organizaţii, s-au dus mai departe cu învăţăturile lor  şi s-au amestecat cu lumea şi plăcerile ei. Ei nu sunt născuţi din nou pentru că şi-au întors faţa de la Adevăr, merg după lucrurile lumii şi fac din casa Domnului o urâciune şi o murdărie, ţinând în ea dansuri şi petreceri la care participă femei îmbrăcate indecent, cu părul tăiat şi machiate, aşa cum a spus Biblia. Citiţi capitolele 3 şi 5 din Isaia şi veţi vedea că totul este întocmai cum scrie acolo. Citiţi-le să vedeţi ce s-a spus că vor face femeile în zilele din urmă, căci mărturia lui Dumnezeu este adevărată.

Ei se încred în deşteptăciunea lumii, în loc să se încreadă în Puterea lui Dumnezeu care-i poate salva.

Mai am notate şi mărturiile altor proroci ai Domnului, dar mă voi opri la Ioan Botezătorul, la acel prinţ printre profeți, care s-a ridicat când Isus avea treizeci de ani. Toţi oamenii au ştiut că el era un profet venit de la Dumnezeu, cel ce mergea înaintea venirii lui Hristos, asemenea profetului care va merge înaintea venirii Lui şi în zilele din urmă, aşa cum s-a profeţit.

Isus a zis, referindu-se la Ioan: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustie? O trestie clătinată de vânt? (Spunea aceasta pentru că fusese respins de toate organizaţiile).

Dacă nu, atunci ce aţi ieşit să vedeţi? (Aţi ieşit cumva să vedeţi ceva demnitari care-l însoţesc, sau poate vreun psiholog care să-l sfătuiască cum să se îmbrace sau cum să vorbească? Aţi venit să vedeţi din aceia care sărută copiii, stau în palate şi vorbesc în şcoli publice? Aceia nu sunt nişte luptători în linia întâi şi nu ştiu să mânuiască Sabia cu două tăişuri).

Şi Isus a continuat: „Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un proroc? Da, vă spun. Şi mai mult decât un proroc;

Căci el este acela despre care s-a scris:

„Iată, trimit înaintea feţei Tale pe solul Meu, care îţi va pregăti calea înaintea Ta.” (Matei 11.7-10).

Priviţi-l pe acest mare prinţ care a venit cu o piele de oaie înfăşurată în jurul trupului şi se hrănea cu ierburile pădurii. Aleluia! El nu venea cu experienţa seminarului teologic în spatele său, ci cu una supranaturală pentru că vorbise cu Dumnezeu şi fusese născut pentru un scop divin.

Cuvântul a spus mai dinainte că va veni, iar când s-a împlinit vremea, a păşit pe malul Iordanului cu picioarele în noroi şi a zis: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare?

Să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: „Avem ca tată pe Avraam!” Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.” (Matei 3.7,9).

Acel prinţ al profeților, care a avut harul de a-L prezenta pe Mesia, a văzut semnul Lui, L-a recunoscut şi a fost martorul Lui atunci când Lumina a venit din cer peste El. Şi ce a spus Ioan despre Isus? Iată mărturia acelui mare proroc:

„Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine, este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.

Acela Îşi are lopata în mână, îşi va curăţa cu desăvârşire aria şi îşi va strânge grâul în grânar; dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge.”  (Matei 3.11-12).

Vedeţi? Ioan a prorocit despre venirea Martorului pentru Biserică, adică a Duhului Sfânt când a zis: „Eu vă botez spre pocăinţă, căci aceasta este însărcinarea mea.” Aleluia!

„Prin botezul cu apă, eu mărturisesc că Cel ce vine după mine va trimite Ceva şi mai mare; va trimite un Martor, pe Duhul Sfânt. El este Cel care vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.

Aleluia! Martorul lui Dumnezeu va înlătura apartenenţa la o biserică şi vă va da o mărturie, pentru că vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.

El îşi are lopata în mână şi va curăţa cu desăvârşire aria, iar securea a fost înfiptă în rădăcina pomilor; aşa că orice pom care nu face roadă bună, va fi tăiat şi aruncat în foc. Pocăiţi-vă deci şi fiţi gata, pentru că ceasul este aici!”

După cei trei ani în care a profețit, Domnul Isus Şi-a încheiat slujba pe pământ şi a spus:

„Vă este de folos să Mă duc; căci dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul (Duhul Sfânt), nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite.” (Ioan 16.7).

„Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu voi fi cu voi până la sfârşitul veacului.” (Ioan 14.19 şi Matei 28.20).

În Luca 24.49, El le-a spus ucenicilor Săi: „…voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu. Voi trimite făgăduinţa despre care a vorbit Isaia; făgăduinţa despre care a vorbit Ioel; făgăduinţa despre care au vorbit toţi prorocii, dar rămâneţi în cetate până veţi primi o putere de sus.”

Opriţi propovăduirea, opriţi cântatul şi nu mai faceţi nimic altceva, ci duceţi-vă în Ierusalim şi aşteptaţi până veţi fi umpluţi cu putere de sus!”

Ce martor trebuiau să aştepte ei? Le-a spus cumva Isus: „Aşteptaţi în Ierusalim până vă completaţi cei douăzeci de ani de seminar?” sau: „Aşteptaţi până primiţi diploma de expert în artă?” sau: „Aşteptaţi până învăţaţi să vorbiţi şi alte limbi, căci altfel cum veţi vorbi oamenilor dacă sunteţi chemaţi pe câmpul misiunii?” Nu despre aşa ceva era vorba! Lăsaţi doar puterea de sus să vină şi El se va îngriji de restul. Voi „aşteptaţi până veţi fi umpluţi cu putere de sus.”

Oh, Dumnezeule, de ce nu pot vedea oamenii lucrul acesta? Ei nu trebuie să adere la biserici, ci trebuie să aştepte o putere pentru că Isus a spus clar: „Aşteptaţi până veţi fi umpluţi cu putere de sus, căci vi-L voi trimite. El este făgăduinţa lui Dumnezeu, de aceea Îl voi trimite. Şi când va veni, va purta mărturia, pentru că nu va vorbi despre El, ci despre Mine.” Amin.

Priviţi ce va face Martorul când va veni:

„El vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.” (Ioan 14.26).

Vedeţi? El nu vă va aminti ceva de la seminar, ci „vă va aduce aminte tot ce v-am spus Eu”, adică cuvintele lui Dumnezeu.

Uitaţi experienţele voastre de la seminar şi atunci veţi primi aceste lucruri: cuvintele Mele pe care vi le va aminti. Dar Martorul va mai face ceva atunci când va veni: „vă va descoperi lucrurile viitoare.” (Ioan 16.13).

Acesta este Martorul adevărat al lui Dumnezeu, iar El va aduce înapoi Evanghelia lui Hristos. Chiar dacă timp de două mii de ani a fost pusă deoparte şi înlocuită cu teologiile omeneşti, când va veni Martorul o va aduce înapoi. Şi nu va face numai atât, ci va vorbi şi despre lucrurile care vor veni. El va vorbi prin buze bâlbâitoare şi în limbi străine şi va face tot ceea ce a făgăduit Dumnezeu cu privire la El, pentru că Isus a spus: „…voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui.”

Ce au spus ucenicii după ce L-au primit în ziua de rusalii? „Noi suntem martorii Lui; suntem martori că  s-au împlinit toate lucrurile despre care a vorbit El.” Oh, Doamne!

Această mă face să mă simt cu adevărat bine.

Ei spuneau: „Noi suntem martorii Lui, iar pentru aceasta nu avem nevoie de nici o diplomă.”

Ce erau ei? Prozeliţi. Unii dintre ei fuseseră evrei renumiţi, ţepeni şi scrobiţi, dar Dumnezeu a luat toate acestea de la ei.

Priviţi-l pe Simon Petru, care se realizase prin propriile puteri şi se gândea că este atât de corect încât nu ar mânca nimic necurat.

Dar ce părere aveţi despre Pavel, care prigonea bisericile creştine de pretutindeni? Ce s-a întâmplat cu el când s-a întâlnit cu Martorul, cu Duhul Sfânt, pe drumul Damascului? A devenit un martor, iar într-o zi a stat în faţa lui Festus şi i-a zis: „Îţi mărturisesc că slujesc Dumnezeului părinţilor mei după Calea, pe care ei o numesc partidă…” (Fapte 24.14). Toţi aceşti bărbaţi au putut spune: „Noi suntem martorii Lui.”

Noi am văzut că au fost trei mărturii clare cu privire la trimiterea acestui Martor. Mai întâi, a fost cuvântul prorocilor din vechime, care au spus că în zilele din urmă  Dumnezeu va trimite Duhul Său peste oameni. Apoi, Dumnezeu a împlinit acea făgăduinţă, dovedind că cuvântul profeților era adevărat: „Voi turna Duhul Meu peste orice făptură… Ei vor avea buze bâlbâitoare  şi vor vorbi în alte limbi acestui popor.”

Toate aceste lucruri s-au împlinit întocmai la Rusalii, iar oamenii nu le-au putut tăgădui.

Altă mărturie a fost adusă de oamenii care mărturiseau: „S-a întâmplat ceva. Stăteam ascuns în odaie pentru că îmi era ruşine. El a plecat şi îmi era ruşine să spun că sunt cu grupul acela de oameni.” Aceasta este şi problema bisericilor de astăzi. Se tem că se va face prea multă dezordine; se tem că se va întâmpla ceva rău, dar ele au nevoie de o altă Cincizecime, de o umplere a Duhului Sfânt.

După revărsarea Duhului, ei spuneau fără teamă: „Noi suntem martorii Lui pentru că am fost umpluţi cu El.” Petru s-a ridicat şi a spus:

 „Bărbaţi iudei, şi voi toţi care locuiţi în Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta, şi ascultaţi cuvintele mele!

Oamenii aceştia nu sunt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi.

Ci este ce a fost spus prin prorocul Ioel:

„În zilele din urmă, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor proroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrânii voştri vor visa visuri!”

„Noi, cei care stăm în faţa voastră suntem o mărturie că aceste cuvinte sunt adevărate, pentru că tocmai am fost umpluţi.” (Fapte 2,14-17 – parafrazare).

Aceasta ne trebuie, fraţilor! Aceasta îi trebuie bisericii; aceasta le trebuie celor o sută şaptezeci de milioane de creştini declaraţi: încă o Cincizecime. Noi nu avem nevoie să mergem la studii timp de douăzeci şi cinci de ani, ci ne trebuie o umplere cu Duhul Sfânt; ne trebuie acel Martor înăuntrul nostru, pentru ca El să poarte în noi mărturia învierii lui Isus Hristos şi a Cuvântului lui Dumnezeu.

Ioan stătea pe Insula Patmos din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi a mărturiei lui Isus Hristos. Vedeţi? Acolo era împlinit Cuvântul profeților; acolo erau oameni care purtau aceeaşi mărturie; şi acolo era însuşi Duhul Sfânt. Vedeţi? Trei mărturii. Prin aceasta este împlinită cerinţa Bibliei, care spune: „Orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.” (2Corinteni 13.1).

Acolo era împlinit Cuvântul vestit prin proroci; acolo erau oameni care mărturiseau: „Oh, cu mine s-a întâmplat ceva, pentru că nu mă mai tem de moarte; nu mă mai tem de nimic. Mi s-a întâmplat ceva, pentru că am uitat toată teologia şi celelalte lucruri, şi ascultaţi-mă bine: Oamenii aceştia nu sunt beţi!” Totuşi îşi pierduseră controlul pentru că erau beţi de Duhul.

Aceasta ne trebuie şi nouă: un grup de oameni sănătoşi şi simţitori, care să meargă înaintea lui Dumnezeu şi să spună:

„Doamne, noi nu vrem să fim doar nişte membri ai bisericii, ci dorim să fim martorii Tăi! Revarsă Duhul Tău peste noi şi îngăduie-ne să depunem mărturie pentru Tine!”

Vedeţi? Aceasta ne trebuie; aceasta îi lipseşte bisericii, care a ajuns într-o stare avansată de anemie din cauză că a respins Sângele lui Isus Hristos.

Oh, iar Duhul Sfânt lucra împreună cu ei şi mărturisea El însuşi că acela era Adevărul, aşa că oamenii nu puteau spune nimic împotrivă; nu puteau nega mărturia lor. Acei bărbaţi nu au mers la şcoală să primească o educaţie mai înaltă, ci erau neînvăţaţi, neştiutori de carte; erau pescari şi ţărani, erau oameni simpli, iar Biblia spune că Îl ascultau cu plăcere pe Isus. Vedeţi? Nu celebrităţile, ci oamenii simpli.

Şi pentru că L-au ascultat, într-o zi au putut spune: „Noi am primit Ceva şi suntem martorii Lui deşi abia ne cunoaştem propria limbă.”

La rândul lor, cei care-i auzeau vorbind se întrebau: „Toţi aceştia nu sunt galileeni? Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia dintre noi în limba noastră, în care ne-am născut?” (Fapte 2.7-8).

Oamenii aceia simpli mărturiseau că Dumnezeu îşi împlinise făgăduinţa şi Îl trimisese pe Duhul Sfânt întocmai cum spusese:

„Voi turna din Duhul Meu peste orice făptură”, şi: „prin nişte oameni cu buze bâlbâitoare şi în alte limbi, voi vorbi acestui popor. Iată odihna!”

Vedeţi? Un Martor care purta mărturia. Amin.

Erau trei martori. Care? Natura, Cuvântul profeților, adică Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că bărbaţii aceia nu au vorbit cuvântul lor, ci au rostit Cuvântul Domnului, şi Duhul Sfânt.

Aşa cum stau aici, mă uit la un doctor care a venit din Norvegia ca să se facă rugăciune pentru el.

Aseară ne-am retras şi am discutat în particular, iar el mi-a zis:

„Frate Branham, aştept să văd ce-ţi va spune Domnul.”

Şi Duhul Sfânt a venit, s-a dus în urmă, prin toată viaţa lui, şi i-a descoperit ce s-a întâmplat la un moment dat. Ce era aceasta? Duhul lui Dumnezeu punea mărturie.

S-ar putea ca printre noi să fie şi un bărbat din biserica fratelui Palmer. El devenise confuz şi nu ştia ce să facă într-o problemă, aşa că fratele Palmer mi-a scris o scrisoare şi mi-a spus: „Frate Branham, ştiu că eşti într-o perioadă foarte obositoare, dar când vei putea, te rog să-ţi aminteşti şi de fratele cutare, pentru că este un om cumsecade.”

Apoi l-a trimit pe fratele aici şi am avut o discuţie împreună. Dar înainte să poată spune ceva, Dumnezeu l-a atins, a adus la suprafaţă problema pe care o avea şi a rezolvat-o. Desigur, fratele s-a bucurat nespus, iar lacrimile îi curgeau pe obraji. De ce aceasta? Pentru că Dumnezeu purta mărturia Sa. Prin William Branham? Nu, domnilor, ci prin Duhul Sfânt (Amin), căci El este Martorul Lui.

Bărbatul acela micuţ care stă acolo este fratele Higginbotham. El a slujit în biserica de aici ca diacon, iar când timpul lui de slujire s-a încheiat, a devenit un mădular loial.

Azi dimineaţă, fratele s-a ridicat în picioare şi a început să vorbească în limbi. Ce a spus Duhul Sfânt când a dat tălmăcirea?

„Eu l-am uns pe slujitorul Meu şi l-am trimis să aducă lucrurile pe care trebuie să le ştiţi.”

Când l-am văzut stând aici cu capul plecat şi rostind acele cuvinte, mi-am înăbuşit cu greu lacrimile ce erau gata să curgă. Eu nu discutasem cu el şi cu nimeni altcineva despre ceea ce voiam să vorbesc astăzi, pentru că m-am dus direct la amvon, dar Duhul cunoaşte toate lucrurile, de aceea le-a spus oamenilor să se pună în ordine pentru acest Cuvânt. „Eu vă voi vorbi prin el”, spunea Duhul. „L-am trimis la multe naţiuni şi popoare cu acelaşi mesaj, iar în dimineaţa aceasta vi-L va vorbi vouă. Luaţi  aminte la El, pentru că Eu  l-am uns şi l-am trimis!”

Oh, Dumnezeule! Ce este aceasta? Duhul Sfânt, adevăratul Martor al lui Dumnezeu; divinitatea locuind în om. Aleluia!

Biserică, acesta este motivul pentru care nu pot accepta că dovada botezului cu Duhul Sfânt este tremuratul, strigatul, vorbirea în limbi sau orice altă senzaţie pe care ar putea s-o aibă un om. Toate acestea sunt în ordine, nu am nimic împotriva lor, dar diavolul le poate imita pe toate.

Duhul Sfânt este însă divinitatea, este Dumnezeu în oameni. El este mai mult decât o senzaţie; este mai mult decât vorbirea în limbi; este mai mult decât strigatul; este mai mult decât mersul la biserică; este Dumnezeu trăind în oameni; este divinitatea. Atunci când Dumnezeu locuieşte într-o persoană, dacă acel om spune ceva, este ca şi cum ar vorbi Dumnezeu. Înţelegeţi?

Aşa a ieşit afară biserica primară şi tot aşa trebuie să iasă Biserica lui Isus Hristos.

Oh, cât de mult se deosebesc bisericile de astăzi de Biserica aceea! Cât de mult ne-am îndepărtat de acele lucruri începând din secolul II d. Hr.  când a început organizarea denominaţională; când s-a ridicat catolicismul şi a făcut prima organizaţie, învăţând filozofiile omeneşti în locul Cuvântului.

Astăzi sunt o mulţime de oameni buni care merg la biserică. Ascultaţi-mă cu atenţie, pentru că aceasta a spus fratele Higginbotham azi dimineaţă, şi nu el ci Duhul Sfânt prin el.

Noi suntem oameni buni. Ne alăturăm bisericii şi vrem să fim cât se poate de drăguţi şi de iubitori; vrem să fim foarte amabili şi să nu rănim pe nimeni. Vrem să Îl „fabricăm” pe Hristos, dar El nu poate fi fabricat. Aleluia! Oh, de mi-ar pune Dumnezeu cuvintele potrivite pe buze ca să puteţi înţelege ce vreau să spun!

O oaie nu trebuie rugată să aibă lână. Ea nu trebuie rugată să fabrice nişte lână anul acesta; o face pur şi simplu pentru că este oaie. Ea nu va spune niciodată: „Cred că sunt oaie, aşa că trebuie să mă grăbesc să produc nişte lână pentru stăpânul meu.” Ea nu trebuie să-şi facă griji pentru aceasta, pentru că fiind oaie, cu siguranță va produce  lână. Vedeţi? Ea nu trebuie să fabrice lână, ci o produce de la sine.

Aşa este şi cu creştinii. Voi nu trebuie să vă „fabricaţi” o evlavie personală: „Sunt creştin, deci nu trebuie să mai fac asta sau cealaltă!” Oh, frate, dacă cineva gândeşte aşa înseamnă că încearcă să se salveze singur chiar dacă este sincer.

Problema este că amvoanele sunt slabe; şcolile sunt slabe; seminarele sunt slabe. De ce? Pentru că se învaţă teologie omenească, nu Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, dacă întrebi pe cineva: „Eşti creştin?” îţi răspunde: „Oh, eu sunt metodist!” „Eşti creştin?” „Oh, eu sunt baptist!” Aceasta este „puterea” creştinităţii de astăzi. Ce diferenţă este între „puterea” aceasta şi cea a bisericii primare!

Prieteni, ei nu aveau nici unul din aceste lucruri, ci au fost umpluţi cu puterea Duhului Sfânt care i-a eliberat din păcat şi i-a scăpat de moarte. Creştinii primari nu erau organizaţi, iar în inimile lor ardea o asemenea dragoste pentru Dumnezeu, încât au fost gata să meargă la moarte pentru El.

Fiica mea, Becky, mi-a citit aseară o carte intitulată „Gladiatorii”. Îmi pare rău că nu-mi mai amintesc numele acelui tânăr creştin care a fost trimis în arenă să lupte ca gladiator. Oamenii se adunau şi priveau cu plăcere luptele gladiatorilor, pentru că luptau pe viaţă şi pe moarte deşi Dumnezeu este împotriva uciderii.

Unul din primele semne ale creştinismului a fost refuzul de a ucide. Aşa este. Dar un om poate fi ucis în mai multe feluri: cu un cuţit, cu o armă sau vorbind pur şi simplu împotriva lui.

Tânărul gladiator creştin a fost trimis în arenă să lupte împotriva unui leu, iar prin puterea pe care a primit-o de la Dumnezeu a reuşit să-l ucidă doar cu un cuţit. Imediat publicul s-a ridicat în picioare şi l-a aplaudat.

Au dat drumul la un alt leu, dar tânărul l-a ucis şi pe acela; iar în final au adus un păgân african mare şi puternic. Creştinul a trebuit să lupte cu el, ceea ce a şi făcut, şi a reuşit să-l pună jos, după care a privit spre împărat.

Africanul i-a zis: „Omoară-mă repede ca să nu sufăr! Nu mă chinui ci omoară-mă cât mai repede!” dar creştinul  şi-a aruncat sabia, şi-a dat armura jos, a păşit înaintea tribunei în care se afla împăratul şi a spus: „Împărate, eu sunt creştin, iar Domnul şi Mântuitorul meu îmi interzice să iau viaţa acestui om. Pot ucide o fiară sălbatică dar nu pot lua viaţa fratelui meu! Deci, refuz să-l ucid pe omul acesta!”

Împăratul Romei şi ceilalţi demnitari s-au ridicat în picioare şi au spus: „Tu, un gladiator, un sclav, refuzi să te supui Romei?” după care i-au zis africanului: „Ridică-te, ia sabia şi omoară-l tu!” Omul acela a sărit imediat în picioare, a luat sabia creştinului şi s-a apropiat de el. Creştinul şi-a desfăcut braţele larg, iar păgânul l-a străpuns drept în inimă. Pe când sângele îi umplea plămânii, tânărul a căzut în genunchi şi a strigat: „Doamne Isuse, primeşte sufletul meu!”

Oh,  noi vorbim de suferinţe din pricina Numelui lui Isus Hristos! Cum va fi mărturia voastră pe lângă cea a unui creştin ca acesta?

„Oh, credinţa părinţilor noştri încă este vie.

În ciuda închisorii, flăcărilor şi săbiei.”

Prieteni, acei creştini Îl mărturiseau pe Hristos chiar dacă acest lucru îi costa propria viaţă! De ce făceau aceasta? Pentru că ei au primit Martorul lui Dumnezeu; L-au primit pe Duhul Sfânt şi au fost umpluţi cu puterea Lui care a îndepărtat teama de moarte. Privindu-l pe acel tânăr, demnitarii şi poporul roman au putut să-şi dea seama că oamenii aceia posedau Ceva.

Dar ce au făcut mai târziu? S-au organizat şi i-au împins pe oameni spre un creştinism lipsit de Martorul lui Dumnezeu. Acolo sunt astăzi luteranii, baptiştii, prezbiterienii şi foarte mulţi din aşa zişii penticostali. Noi pornim pe calea aceasta şi mergem pe ea fără să primim Martorul lui Dumnezeu; fără să Îl primim pe Duhul Sfânt care este Martorul nostru. Da, domnilor.

Cât de diferite sunt bisericile de astăzi! Ele spun: „Dacă vii la noi este în ordine!” O zicală veche spune: „Când un om merge la biserică îşi pune o haină nouă”, ceea ce este adevărat, „dar când este umplut cu acest Martor, El va pune un om nou într-o haină.” Vedeţi? El nu pune o haină nouă pe om, ci pune un om nou în haină.

Prieteni, ceea ce ne trebuie astăzi sunt oameni noi. Da, ne trebuie ceva diferit.

Biserica de astăzi încearcă să se salveze prin propriile ei fapte bune. Astfel, adesea poţi auzi: „Oh, eu sunt creştin, de aceea trebuie să fiu blând; trebuie să fac asta sau cealaltă.”

  Aceasta făceau cei din biserica primară? Nicidecum! Ei au aşteptat. Desigur. Ei nu au încercat să se schimbe singuri, ci L-au aşteptat pe Dumnezeu să vină şi să-i schimbe din farisei în martorii Săi.

Aceasta ne trebuie şi nouă astăzi: să-L aşteptăm pe Duhul Sfânt, Martorul lui Dumnezeu, să vină şi să ne schimbe dintr-o grămadă de farisei reci şi ţepeni în martori ai învierii lui Isus Hristos. Amin.

Bisericile de astăzi au clădiri mari, care valorează milioane de dolari, pentru că noi ne cheltuim banii cu astfel de lucruri. O mişcare penticostală de aici din Missouri, a pus în bătaie şase milioane de dolari pentru un teren. Ei fac aceasta în timp ce spun: „Venirea Domnului este aproape!”

Penticostalii vin de pe la colţurile străzilor şi îşi fac cele mai mari clădiri, apoi obţin cei mai educaţi predicatori. Urmarea? Se îndepărtează tot mai mult de umplerea cu Duhul Sfânt şi de puterea Lui.

Ei încearcă să-şi îngroaşe rândurile cu metodişti şi au aderat la aceste ligi mari, dar prin aceasta îşi neagă categoric poziţia în Evanghelie. De ce? Pentru că s-au organizat şi aparţin Consiliului Bisericilor. Ce ruşine! Ce urât este să faci aşa ceva când te afli în mijlocul unei lumi muribunde şi mâncată de comunism!  Şi vă spun: comunismul s-a format din pricina slăbiciunii creştinismului, a aşa zisului creştinism.

Ce ocazie are Biserica Dumnezeului celui viu de astăzi să se ridice în picioare, cu mărturia botezului cu Duhul Sfânt şi să scuture această lume!

În Ieremia 42 vedem că ei treceau printr-un timp asemănător cu acesta. Toate celebrităţile, ofiţerii şi ceilalţi, se temeau că împăratul Babilonului va veni şi-i va birui, pentru că nu au luat aminte la cele spuse de proroci. Ca să arate că sunt religioşi, ei l-au chemat pe Ieremia ca să vadă ce le va spune, deşi credeau că este nebun. L-au adus din pustie şi probabil avea doar o pătură înfăşurată în jurul trupului său, iar părul îi atârna pe faţă, un sălbatic care se hrănea cu ierburi şi cu ce se mai găsea prin pustie. Când l-au văzut, l-au întrebat: „Profetule, care este voia Domnului cu privire la noi? Spune-ne ce să facem şi vom asculta de Domnul, fie că ne va vorbi de bine, fie că va vorbi de rău!”

„Bine”, a răspuns Ieremia, „Îl voi întreba pe Domnul pentru voi.” Astfel, a plecat şi a aşteptat zece zile până când i-a vorbit Domnul, apoi s-a întors, i-a chemat pe toţi şi le-a zis: „L-am primit pe „Aşa vorbeşte Domnul!” Aleluia!

„Ascultaţi: voi vă temeţi de împăratul Babilonului…” Vedeţi? Aşa cum ne temem noi de Rusia.

„Sunteţi gata să fugiţi în Egipt pentru că ştiţi că el vine.” Aşa facem şi noi: mergem dintr-un oraş în altul şi săpăm tot felul de adăposturi ca să scăpăm de bombele atomice. Dar la ce bun toate acestea? Scăpaţi-vă de povara păcatului pentru că numai aşa veţi putea fi izbăviţi!

Şi Ieremia a spus: „Dacă vă veţi întoarce la Dumnezeu; dacă Îi veţi da Lui inimile voastre, dacă veţi ţine poruncile Lui şi veţi face tot ce este bine, nu trebuie să vă temeţi de împăratul Babilonului!”

Dar ştiţi ce au răspuns când au auzit acele cuvinte? „Ai prorocit minciuni! Noi mergem în Egipt!” După ce au nesocotit sfatul Domnului şi au plecat în Egipt, Domnul l-a trimis pe Ieremia la ei. El a luat nişte pietre mari şi le-a ascuns în lutul cuptorului de cărămizi, care se afla la intrarea casei lui Faraon, apoi le-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: Robul Meu Nebucadneţar va veni chiar aici, vă va birui şi toţi veţi muri ucişi de sabie!”

Fraţilor, nu există nici o altă cale de scăpare din faţa osândei care-i aşteaptă pe oameni, decât o pocăinţă de modă veche trimisă de Duhul Sfânt.

Eu nu am nimic împotriva fraţilor mei, ci vorbesc în dreptul meu, dar noi suntem evanghelişti. Billy Graham este un mare evanghelist, şi la fel Oral Roberts şi toţi ceilalţi. Noi îi apreciem pe toţi, dar problema este că nu mai avem nevoie de evanghelişti. De ce spun aceasta? Pentru că ei fac o organizare politică şi îi adună laolaltă pe metodişti, baptişti şi penticostali, şi toate acestea doar cu scopul de a arăta tuturor cât de puternici pot fi şi cât de mulţi oameni pot atrage de partea lor.

Dar nu de aceasta avem nevoie, fraţilor, ci avem nevoie să Îl aşteptăm pe Dumnezeu până vine Duhul Sfânt cu putere şi eliberare, pentru că avem nevoie de salvare nu de mai mulţi evanghelişti.

„Cine eşti tu munte mare, înaintea lui Zoorobabel? Te voi preface în loc şes, zice Domnul.” (Zaharia 4.7).

„Staţi în ţară! Aşa este.

Ce ne trebuie nouă astăzi este o trezire ca în zilele mişcării lui Wesley, când oamenii cădeau jos sub cercetare şi plângeau chiar şi prin magazine; localurile şi barurile s-au închis iar oamenii alergau la rugăciune. De aşa ceva avem nevoie şi noi astăzi.

Nu trebuie să adunaţi câte o sută cincizeci de mii, cum au făcut ei zilele trecute când ziceau: „Trăiască Maria!” în timp ce alţii spuneau altceva, o rugăciune scurtă, iar când totul este gata merg afară şi participă la o băutură socială. Aceasta nu mai este o zi de rugăciune, dar noi avem nevoie de o zi de plânset şi bocet; de aşteptare  până când Dumnezeu trimite Duhul Sfânt, Martorul Său. Nu ne trebuie o cochilie goală, nici o denominaţiune goală, ci avem nevoie să locuiască divinitatea în noi.

Isus a spus în Marcu 16 că atunci când va veni Duhul Sfânt, El va mărturisi în fiecare generaţie, până la sfârşit.

El a spus: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură… Iată semnele care-i vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci…”

Cât va fi cu noi acest Martor? Până la sfârşit. Cu cine? Cu toţi cei ce cred din fiecare generaţie.

„În Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;

vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” Amin.

Isus a spus că Duhul Sfânt pe care-L va trimite, va fi Martor din generaţie în generaţie, până la sfârşit. Dacă a spus aşa, înseamnă că noi suntem martorii Lui. Amin. Da, noi cei care am primit Duhul Lui suntem martorii Săi.

Cuvântul lui Dumnezeu mărturiseşte că în zilele din urmă va fi un timp de cădere, iar biserica va fi rece, formală şi fără putere. Aceasta este epoca în care trăim. O biserică fără putere, „având doar o formă de evlavie, dar tăgăduind puterea.” (2 Timotei 3.5).

El a dat un semn şi a spus că în timpul acela se va ridica un om care se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu şi că acela va conduce lumea. (2 Tesaloniceni 2.3-4). Cât de perfecte sunt aceste lucruri! Cât de desăvârşit este Cuvântul lui Dumnezeu!

Când împăratul Nebucadneţar a visat acel vis, când a văzut acel chip, Daniel s-a dus şi i l-a tălmăcit, spunând că acelea sunt împărăţiile lumii începând cu Babilonul, apoi Medo-persanii, grecii şi la sfârşit va fi împărăţia romană. Tot ce a spus el s-a împlinit întocmai: ele au venit exact în ordinea spusă de Duhul şi s-au prăbuşit la timpul spus de El.

Prieteni, Cuvântul lui Dumnezeu este un Martor adevărat, iar El a spus că în zilele din urmă vor veni vremuri grele: naţiunile vor fi lovite de tot felul de nenorociri, iar oamenii vor fi plini de teamă şi se vor depărta tot mai mult de biserică. Se vor ridica oameni care se vor da mari demnitari, cu putere în biserică, care vor avea o formă de evlavie dar vor tăgădui puterea lui Dumnezeu.

El a spus că biserica va ajunge în acea stare rea, iar noi suntem martori că Cuvântul lui Dumnezeu este împlinit pentru că fiecare organizaţie este exact în starea vestită.

Provoc pe oricine să-mi arate o singură organizaţie care este în clocot pentru Dumnezeu, umplută cu Duhul Sfânt şi urmată de semnele făgăduite de El. Arătaţi-mi numai una!

Vedeţi? Nu există aşa ceva. Toţi sunt fără putere, sunt morţi. Dar El a făgăduit că în ziua aceea, adică astăzi, va fi o Biserică adevărată, o turmă mică, o rămăşiţă; va fi un popor care-L va cunoaşte pe Domnul cum spune profetul, pentru că „spre seară se va arăta lumina.” (Zaharia 14.7). Aceste cuvinte au fost spuse de Martorul lui Dumnezeu prin profetul Său. Ce este Lumina de seară? Exact aceeaşi Lumină care s-a arătat dimineaţa.

Prorocul a spus: „Va fi o zi deosebită, cunoscută de Domnul, nu va fi nici zi, nici noapte; dar spre seară se va arăta lumina.”

…………………………………………………………………………………………. El a spus că în timpul din urmă se va ridica un profet care conform Maleahi 4.6, le va profeți oamenilor să se întoarcă înapoi la credinţa părinţilor de la Cincizecime.

Înapoi la original! Înapoi la Biblie! Ieşiţi din mijlocul organizaţiilor şi denominaţiunilor, depărtaţi-vă de ele şi întoarceţi-vă la credinţa Bisericii primare! Întoarceţi-vă la adevărata Cincizecime, la adevărata umplere a Duhului Sfânt, la adevărata putere a lui Dumnezeu!

Prieteni, Cuvântul mărturiseşte că se va întâmpla acest lucru: „spre seară va fi lumină”. Lumina de seară a venit şi ne-a arătat că Dumnezeu şi Hristos sunt una. Martorul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt însuşi, a venit să locuiască în noi, dar El nu se va afilia la nici o organizaţie. Voi nu Îl veţi putea organiza niciodată pentru că El este Dumnezeu.

Atunci ce este de făcut? Înapoi la începuturi; înapoi la original! Dacă veţi face aceasta, veţi proceda la fel ca apostolii.

Atunci botezul se va face la fel cum l-au făcut ei; veţi învăţa despre Duhul Sfânt la fel ca ei şi veţi sta departe de organizaţii, cum au stat şi ei. Vă veţi aduna într-o încăpere mică, la fel ca ei, şi veţi sta sfinţi şi curaţi, umpluţi cu Duhul Sfânt, ca ei. Veţi fi fără teamă, ca ei, şi vă vor urma aceleaşi lucrări care i-au urmat şi pe ei, pentru că Lumina serii va străluci peste voi. Dumnezeu va trimite un glas care va face chemarea afară.

Astăzi noi avem tot felul de martori: avem martori metodişti; avem martori baptişti; avem martori prezbiterieni; avem martori catolici.

Dacă va fi cu voia Domnului, duminica viitoare voi predica despre cele patru stadii diferite ale bisericii.

Noi avem tot felul de martori, dar există un singur Martor adevărat. Natura mărturiseşte şi astăzi că El este şi rămâne acelaşi Dumnezeu neschimbător, care procedează la fel ca atunci când a creat primul copac. Este adevărat? (Amin).

Prorocii sunt martorii lui Dumnezeu din vechime. Ei aveau Cuvântul lui Dumnezeu şi tot ce spuneau se împlinea întocmai.

Domnul a spus: „Când va fi printre voi un proroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis. Dacă ceea ce spune el, se împlineşte, să-l ascultaţi!” (Numeri 12.6 – parafrazare).

Dumnezeu face aceleaşi lucruri şi astăzi, iar noi le vedem împlinindu-se sub ochii noştri.

El a spus că va veni Lumina de seară şi atunci va avea loc o întoarcere la original, pentru că prorocul a spus: „Înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată, care va arde ca un cuptor, voi trimite pe cineva care va întoarce credinţa copiilor la părinţii lor.” (Maleahi 4.5-6 – parafrazare).

Privind în jur, vedem că peste tot sunt numai bombe atomice, iar Rusia a reuşit să fabrice bombe care sunt de cincizeci de ori mai puternice decât bomba aruncată la Hiroshima.  Nu-i de mirare că Japonia strigă după pace şi dezarmare, căci la Hiroshima distrugerea a fost atât de mare încât pe o distanţă de câteva sute de mile, le-au ars ochii şi limbile în gură stând încă în picioare.

Dar curând va veni rândul Americii! Ştiind aceasta, vă spun că este timpul să ne desprindem de lucrurile lumii.

„Şi unde vei cădea, frate Branham?”

Înapoi în braţele lui Dumnezeu. Aşa este.

Lăsaţi-L pe Duhul Sfânt să poarte mărturia, pentru că El este Martorul lui Dumnezeu. Noi credem că Cuvântul este Adevărul, pentru că putem vedea aceasta cu ochii noştri.

Vedem împlinirea a ceea ce s-a profețit cu privire la timpul din urmă; vedem cum copacul poartă mărturia Lui; vedem cum florile poartă mărturia Lui; vedem cum Cuvântul lui Dumnezeu poartă mărturia; vedem cum Duhul Lui poartă mărturia.

„Şi atunci ce trebuie să facem, frate Branham?”

Desprindeţi-vă de lume! Desprindeţi-vă de lucrurile în care sunteţi prinşi. Retrageţi-vă în braţele lui Dumnezeu şi spuneţi: „Doamne, umple-mă cu Martorul Tău! Lasă ca Duhul Tău să fie Călăuza mea ca să nu mai spun toată ziua: „Sunt creştin, deci nu mai trebuie să fac asta sau cealaltă, pentru că nu-i place Domnului!” Fă să fiu atât de umplut cu Duhul Sfânt, încât sufletul meu să nu poată sta liniştit!”

Poate ziceţi: „Mă tem de fanatism!”

Să nu vă temeţi, pentru că dacă vă lăsaţi în braţele Lui, acolo nu va fi nici un pic de fanatism.

În zilele trezirii lui Wesley, cineva i-a zis acelui mare bărbat: „Ai o grămadă de fanatism în jurul tău!”

Prieteni, singurele cuvinte pe care le-a spus el, au fost: „Liniştiţi-vă şi lăsaţi-L pe Duhul Sfânt să lucreze în felul Lui.”

Şi ştiţi ce s-a întâmplat? Între ei nu s-a strecurat nici măcar o fărâmă de fanatism, ci au fost născuţi cu adevărat din Duhul. Oh, Dumnezeule, trimite şi peste această biserică mică o trezire a Duhului Sfânt! Trimite-o peste aceşti oameni care aşteaptă. Fă aşa cum spune cântarea pe care o cântăm adesea:

„Ei erau în odaia de sus, Erau toţi într-un gând,

Când Duhul Sfânt a coborât

Acesta a fost promis de Domnul nostru.

Oh, Doamne, trimite puterea Ta chiar acum!

Da, Doamne, trimite puterea Ta chiar acum

Şi botează pe fiecare din ei.”

Dumnezeule Tată, eu am în locul acesta două fete şi doi băieţi, de aceea Te rog să trimiţi puterea Ta peste ei.

În locul acesta sunt şi alţi oameni care au venit cu copiii lor, de aceea trimite şi peste ei această putere!

Aici stau mame şi taţi care, dacă ar trebui să treacă Iordanul astăzi, ar face-o singuri pentru că nu sunt pregătiţi.

Oh, Dumnezeule, fă ca atunci când vor ajunge în apropierea malului, când ultima suflare de viaţă este gata  să-i părăsească, când vor ajunge la acele ape periculoase, să fie ancoraţi de Hristos, pentru ca El să-i ţină şi să-i treacă cu bine dincolo.

Îndură-Te Doamne, şi ai milă de noi toţi. Iartă-ne păcatele şi umple-ne cu Duhul Sfânt, ca să nu mai fim mulţumiţi cu simpla apartenenţă la o biserică şi să nu mai încercăm să fim creştini, nici să nu mai facem eforturi încercând să „fabricăm” ceva  zicând: „Păi eu merg la biserică, iar oamenii de acolo doresc să mă port ca un creştin. Nu mai am voie să fac asta şi cealaltă pentru că sunt creştin.”

O,h Dumnezeule, ajută-ne să ne depărtăm de această stare de fariseu făţarnic. Ajută-i pe aceşti oameni să înţeleagă ce vreau să spun, pentru că nu găsesc cuvinte mai potrivite.

Noi nu vrem să fim nişte făţarnici, nici creştini „fabricaţi”, de aceea Te rugăm să ne umpli cu divinitatea; umple-ne cu puterea Ta astfel ca sufletele noastre să ajungă în clocot, iar tăria noastră, cuvintele noastre şi mărturia noastră să fie numai şi numai Dumnezeu. Atunci diavolii se vor cutremura; lumea se va zgudui şi se va cutremura sub acest impact, pentru că:

„Cei ce Îl vor aştepta pe Domnul îşi vor înnoi puterea.

Ei vor urca sus, ca pe aripile unui vultur

Vor alerga şi nu vor fi istoviţi,

Vor umbla şi nu vor cădea.

/:O, învaţă-mă, Doamne:/ să aştept.

Învaţă-mă să aştept când inimile sunt în flăcări

Să-mi umilesc mândria chemând Numele Tău,

Să-mi ţin credinţa înnoită și ochii la Tine.”

Doamne, ajută-mă să fiu aşa cum vrei Tu! În dimineaţa aceasta ajută-ne să Îţi închinăm aceste trupuri fragile, aceste corturi de carne păcătoasă la care ne gândim atât de mult şi pentru care muncim din greu ca să le ţinem bine, într-un loc confortabil, în case frumoase şi sunt purtate cu maşini luxoase.

O,h Dumnezeule, iartă-ne pentru că ne aţintim privirile spre aceste lucruri şi ni-i luăm de la marea răscumpărare pe care ne-ai dat-o. Ajută-ne să punem deoparte toate aceste lucruri pe care ştim bine că le vom lăsa aici, şi să căutăm comoara cerească, pe Duhul Sfânt, pe Martorul adevărat al lui Dumnezeu.

Succesul nu poartă niciodată mărturia lui Dumnezeu, dar Duhul Sfânt o face. Ce importanţă are faptul că denominaţiunea sau biserica noastră creşte? Ce contează că avem mulţi membri, că mâncam bine, că ne îmbrăcăm frumos şi conducem maşini luxoase, dacă trebuie să le lăsăm pe toate aici?

La ce i-a folosit mamei mele alergătura de o viaţă? O, Doamne, îmi dau seama că toate acestea nu valorează nimic.

Ajută-ne să ne ţinem ochii aţintiţi spre Isus, spre Duhul Sfânt şi să-L lăsăm să vină în inimile noastre ca să fim martorii Tăi. Ajută-ne să fim în clocot şi să purtăm mărturia Ta.

Aici se află o mulţime de batiste trimise de cei bolnavi şi suferinzi. Fie ca Dumnezeul care mi-a dat acest Mesaj, Dumnezeul care a vorbit prin fratele Higginbotham, Dumnezeul care arată aceste vedenii, să vină şi să confirme Cuvântul vestit.

Prin credinţă, provoc orice diavol să-şi mute „munţii” din locul acesta! Cine eşti tu munte al bolii să stai înaintea Domnului? Te vei face şes! Cine eşti tu râule sau moarte care stai înaintea lui Dumnezeu? Deschide calea că venim! Deschide calea pentru că noi mergem spre Ţara făgăduită!

Doamne, vindecă-i pe toţi bolnavii prezenţi în locul acesta!

Cine eşti tu boală, cine te crezi? Cine te crezi, Satan? Orice pretenţie a ta a fost anulată pe Calvar, de aceea nu mai ai nici un drept! Ca Trup umplut cu Duhul Sfânt, ca slujitor al Său, Te provocăm în Numele lui Isus Hristos să ieşi din oamenii aceştia şi să-i eliberezi de orice duh de boală cu care i-ai legat!

Doamne, Tu ai spus: „Vorbeşte şi nu te îndoi, căci dacă vei face aceasta, vei primi tot ceea ce vei cere.” Cine a spus aceasta? Martorul lui Dumnezeu, iar în dimineaţa aceasta, eu port mărturia Lui că acest Cuvânt este Adevărul, de aceea: Părăseşte-i! Părăseşte-i, Satană!

Orice persoană bolnavă poate fi vindecată chiar acum. Tot ce vă trebuie este credinţa adevărată! Nu o speranţă, ci credinţa deplină că Dumnezeul care a spus aceste cuvinte le poate  împlini.

Doamne, umple-i cu credinţă! Umple-i cu Duhul Sfânt şi fă-i martorii Tăi, pentru că dorim cu toţii să fim martorii Tăi. Dorim să fim martori adevăraţi şi să spunem tuturor că Tu eşti viu.

În seara aceasta ne vom apropia de Cina Domnului, de aceea Te rugăm Dumnezeule, să cureţi inimile noastre păcătoase, căci strig pentru mine şi pentru această biserică.

Doamne, noi nu suntem vrednici pentru că suntem oameni slabi; suntem o biserică slabă, pentru că nu am făcut lucrurile pe care am pretins că le putem face şi nu L-am lăsat pe Duhul Sfânt să ia totul de la noi. Suntem păcătoşi, Doamne, şi vrem să-Ţi spunem că mai avem încă îndoieli şi temeri…

                           – Amin –