LUAȚI ÎNTREAGA ARMĂTURĂ A LUI DUMNEZEU

Mulţumesc, frate Borders. Să ne plecăm un moment inimile pentru un cuvânt de rugăciune.

Tată ceresc, cântecul pe care tocmai l-am auzit, m-a chemat de-a lungul anilor la altar, în toate limbile. Îţi mulţumesc, Doamne, pentru că toate lucrurile sunt posibile. Ne putem gândi la ucenici, cum stăteau la poalele muntelui, complet învinşi, după ce Tu le-ai dat putere să vindece bolnavii, să învieze morţi şi să scoată dracii afară. Totuşi, ei s-au văzut învinşi de un caz de epilepsie.

Dar de pe deal cobora Stăpânul credinţei. Când L-a văzut, tatăl copilului a alergat la El şi I-a zis: „Doamne, ai milă de fiul meu. Are un drac care îl trânteşte şi cade în foc. L-am adus la ucenicii Tăi, dar nu au putut să-l vindece.” (Luca 9.37-40 – parafrazare).

Atunci El i-a zis: „Dacă crezi, pot, pentru că toate lucrurile sunt cu putinţă pentru cei ce cred.”

Tată, la fel de adevărat este şi astăzi, pentru că toate lucrurile sunt cu putinţă când îndoiala este dată la o parte şi credinţa îi ia locul. Fă ca şi noi să putem face aceasta astăzi, prin puterea Atotputernicului Dumnezeu. Să punem deoparte orice umbră de îndoială pentru ca toate lucrurile să fie posibile şi pentru noi.

Îţi mulţumim pentru marile adunări, pentru predicatori, pentru bisericile lor, pentru oamenii lor, pentru colaborarea lor, pentru audienţă. Îţi mulţumim, Doamne, pentru tot ce ai făcut şi Te rugăm să răsplăteşti însutit fiecare efort care a fost depus. Fă să se întoarcă la fel ca pâinea pe ape, iertându-ne păcatele, vindecându-ne bolile, şi ajută-ne să trăim în aşa fel încât oamenii să-L vadă pe Hristos în noi.

Aici sunt puse o mulţime de batiste. Te rugăm să le binecuvântezi pe fiecare dintre ele şi să faci să-şi atingă scopul. Tu i-ai văzut  pe fiecare, Doamne, şi ai pus pe inimile lor să le pună aici; Tu ştii de ce au nevoie şi Îţi mulţumesc că aceşti oameni au atâta încredere, Doamne.

Acum, închin rugăciunea mea împreună cu rugăciunile lor, pe altar, şi Te rog să-i vindeci pe fiecare dintre ei în Numele lui Isus Hristos, de la tânăr la bătrân, de la cel mai bolnav până la cel mai tare. Îndură-Te, Doamne, şi îngăduie să se facă aceasta prin puterea lui Hristos, fiindcă o cerem în Numele Lui. Amin!

Puteţi să vă aşezaţi.

Voi spune în câteva cuvinte cât de mult apreciez acest timp de părtăşie de aici din Santa Maria. Sunt recunoscător pentru acest grup de predicatori care au sponsorizat acest program şi îi apreciez pentru că vin din diferite organizaţii… Ei şi-au pus obrazul ca să mă poată aduce aici, din cauză că adesea am fost acuzat că sunt un luptător împotriva organizaţiilor, lucru care nu este adevărat. Aşa ceva este departe de adevăr pentru că eu nu am nimic împotriva niciunei organizaţii. Într-adevăr, nu cred în sistemul organizaţional, ci sunt de partea oamenilor care sunt în aceste organizaţii.

De exemplu, dacă văd pe cineva că merge cu o barcă mică pe un râu învolburat şi ajunge la stânci, ar fi nedrept să nu-l avertizez şi să-l las să ajungă între acele stânci. Aceasta este, înţelegeţi? Eu vă iubesc şi încerc să vă ajut, iar oamenii aceştia ştiu aceasta şi îşi pun obrazul pentru mine, cum zicem noi, ca să mă aibă aici. În ce mă priveşte, eu încerc să păstrez mesajul cât mai simplu cu putinţă, cu mici istorioare, încercând să-l aduc astfel încât să fie o binecuvântare pentru voi.

Sunt sigur că la plecarea mea de aici, voi avea binecuvântări pentru că am fost aici cu voi. Am fost emoţionat să văd că pe pământ mai sunt oameni care merg mai departe spre Împărăţia lui Dumnezeu, chiar şi după ce s-a încheiat trezirea. Apreciez oamenii de asemenea calibru.

Presupun că au fost acoperite toate cheltuielile, da? Da, toate cheltuielile. Voi aţi sponsorizat aceasta, a trebuit să plătiţi pentru aceasta. Aş fi vrut să pot plăti eu, dar nu-mi pot permite pentru că nu am atâţia bani. Eu am explicat care este motivul pentru care vin la adunări atât de mici…

Aici sunt fraţi ca fratele Roberts şi mulţi ca el care au afaceri mari, au radio şi televiziune şi trebuie să facă multe mii de dolari pe zi ca să poate deţine toate acestea. Înţelegeţi? Ei trebuie să aibă aceşti bani.

Ei bine, Domnul ştie întotdeauna ce face, El ştie că nu putea să mă pună în aşa ceva. Aceasta m-ar fi înnebunit, nu aş putea s-o fac. Îţi trebuie o minte tare ca să faci aceasta. Totuşi, ei m-au lăsat între oameni care mă iubesc, aşa că voi încerca să contribui cu micuţa mea părticică pentru Împărăţie.

Fratele Roberts, fratele Allen, fraţii care au adunări mari şi noi toţi ceilalţi, lucrăm pentru o singură Împărăţie, pentru un singur lucru. Fiecare, cu ajutorul darurilor pe care i le-a dat Dumnezeu, încearcăm să câştige suflete pentru această Împărăţie.

În ce mă priveşte, şi eu încerc să vă împing mai aproape de Tatăl, cu micuţa mea parte, şi nu trebuie să am nimic, doar cheltuielile pentru adunare. Mai demult, obişnuiam să nu fac aceasta, dar când am fost în ţări unde era frig sau cald, iar oamenii stăteau afară, mame cu copii bolnavi în braţe care aşteptau pentru rugăciune, i-am lăsat să închirieze săli şi am fost de acord să plătească pentru ele. Aceasta-i tot.

Dar sunt recunoscător pentru aceşti oameni de mare calibru care au adunări mari. Sunt recunoscător pentru astfel de oameni.

Nu demult, am stat lângă fratele Roberts, unul din cei mai de succes oameni de pe câmpul Evangheliei. Fratele Oral Roberts este un foarte bun frate creştin. Am fost şi la fratele Tommy Osborn. Amândoi au intrat în slujbă venind la adunările noastre atunci când am început.  Cu toţii ştim că fratele Tommy Osborn este un frate scump. Eu am fost şi la el şi am văzut ce lucrare mare a ridicat pentru Domnul, câte cărţi, câte secretare şi celelalte lucruri.

Am fost şi la Oral, în clădirea lui de milioane de dolari în care tot tavanul era plin de cabluri şi oh, mă simţeam murdar să calc prin acele săli cu birouri mari în care mergeau cinci sau şase sute de maşini de tipărit. Poşta nici măcar nu este atinsă de mâini omeneşti pentru că totul trece prin maşinării care desfac corespondenţa, apoi sunt trecute pe aici şi pe aici, după care se duc aşa, fără să fie atinse de mâinile omeneşti. Privindu-le, mă gândeam: „Măi, ce sistem!”

În faţa clădirii mă aşteptau câţiva prieteni de-ai mei, dar curând s-a adunat un grup mare de oameni, aşa că nu am putut ieşi pe uşa din faţă, ci am fost scos prin spate, unde aşteptau doi poliţişti care urmau să mă conducă afară. Am mers printr-o parcare mare şi am stat şi m-am uitat: nu erau geamuri, ci doar o lumină interioară. Totul era perfect.

Atunci m-am gândit: „Ce tribut al credinţei unui băiat din Oklahoma, căruia Dumnezeu i-a dat un lucru atât de mare!”, după care am zis: „Îţi mulţumesc pentru aceasta, Dumnezeule!”

M-am uitat la micul frate Tommy Osborn şi mi-am amintit că în seara când demonizatul acela a urcat pe platformă şi m-a ameninţat, a fost şi el la Salem sau în Portland, Oregon. Poate unii de aici aţi fost acolo când s-a întâmplat aceasta. El voia să mă omoare pe platformă. Eu vorbeam despre credinţă, iar el a venit acolo, a zis:

„Şarpe ce eşti, în seara aceasta am să-ţi rup toate oasele!” şi m-a scuipat.

Eu nu mi-am pus mintea cu el, ci am stat liniştit şi am aşteptat, iar Duhul Sfânt a spus:

„Pentru că L-ai provocat pe Duhul Sfânt, în seara aceasta vei cădea la picioarele mele!”

Atunci el a strigat:

„Am să-ţi arăt eu ţie cine la care picioare are să cadă!” şi a încercat să mă lovească cu pumnul, dar eu am spus: „Satan, ieşi afară din el, în Numele lui Isus Hristos!” Atunci a căzut la pământ, peste picioarele mele.

Tommy şi ceilalţi au văzut aceasta, iar el s-a dus acasă, s-a închis în cameră trei sau patru zile, după care a venit în Indiana. Era un tip mai nervos, iar când a coborât din maşină, m-a întrebat:

„Frate Branham, crezi că Dumnezeu îmi dă şi mie darul vindecării?”

„Tommy, la un moment dat se va vorbi atât de urât despre darul vindecării încât va fi foarte murdărit, va fi groaznic. Se vor ridica o mulţime de oameni amestecaţi care vor aduce tot felul de senzaţii şi de ismuri; se vor ridica tot felul de lucruri încât se va spune că toată lumea va trebui să aibă un fel de slujbă de vindecare pentru că altfel nu au ce căuta pe câmpul Evangheliei, dar toate acestea se vor întâmpla ca să-l înjosească pe cel care încearcă să stea pe poziţie. Să nu uitaţi că toţi suntem la fel de importanţi pentru Împărăţia lui Dumnezeu, iar pe tine, Dumnezeu te-a chemat să propovăduieşti Evanghelia, este adevărat?”

„Da”, a răspuns el.

„Tu pari un tânăr promiţător, iar vindecarea divină merge cu propovăduirea Evangheliei, aşa că, roagă-te pentru bolnavi.” Aceasta a făcut, o, şi cum l-a binecuvântat Dumnezeu pe acest băiat inteligent!

În timp ce stăteam acolo şi priveam clădirea aceea mare, mă simţeam atât de mic! Apoi, am avut un simţământ ciudat la gândul că oare cum ar fi dacă Tommy sau Oral ar veni în biroul meu care este într-o rulotă şi în care am o maşină de scris şi pe cineva care mă ajută să răspund la scrisorile pe care le primesc. M-am gândit că m-aş simţi de-a dreptul ruşinat.

Apoi, mi-am zis: „Probabil că  Dumnezeu nu a putut să-mi încredinţeze atâtea pentru că nu aş fi procedat corect şi nu ar fi avut încrede în mine.” Poate aceasta a fost.

Nădăjduiesc să nu sune ca o profanare, dar aşa cum îmi auziţi voi vocea, am auzit o Voce care mi-a vorbit şi a spus: „Eu sunt partea ta de moştenire!”

„Îţi mulţumesc, Doamne”, am răspuns eu, „Mă bucur că am această parte.”

„Eu sunt partea ta de moştenire.”

Aceasta m-a făcut să mă simt bine. Cred că a făcut aceasta ca să mă îmbărbăteze, pentru că atunci când am stat şi m-am uitat la ei, am simţit că eu nu am făcut nimic comparativ cu aceşti fraţi.

Apoi, m-am gândit că poate la sfârşitul drumului, după ce voi ţine ultima predică şi mă voi ruga ultima rugăciune, El îmi va da o mică părticică din El acolo undeva. Nădăjduiesc că în ziua aceea voi fi acolo împreună cu voi.

Un băiat cam atât de mic (nu îl văd pe aici), care avea în mână o banderolă de uşier, mi-a bătut în geam. Eu stăteam şi citeam Scriptura studiind despre ce voi vorbi în această după-amiază, fiindcă voiam să fiu sigur că am pus toate versetele la locul potrivit. Îmi scrisesem câteva notiţe şi atunci le verificam, iar băiatul acela a venit la mine şi m-a întrebat:

„Frate Branham, pot să-ţi fac o fotografie?”

„Sigur că poţi, desigur, dacă va rezista camera ta!”

Am ieşit afară şi el mi-a făcut o fotografie, iar atunci i-am zis:

„Verifică acum pentru că s-ar putea să nu fi ieşit.”

Micuţul a râs, după care mi-a zis: „Nu cred că nu a ieşit.”

„Locuieşti aici?”, l-am întrebat eu.

„Da”, a răspuns el.

„Cu siguranţă aveţi cea mai frumoasă climă din câte am întâlnit.”

„Mulţumim”, a răspuns el, după care a zis: „Ei bine, frate Branham, nu vreau să te mai reţin fiindcă ştiu că studiezi. Dacă nu ne vom mai întâlni aici, atunci ne vom întâlni pe partea cealaltă.” Închipuiţi-vă că era doar un băieţel atâtica.

Când l-am auzit ce spune, m-am gândit: „Aşa este.” Da.

Despărţirile rămân în urma noastră

Urmele paşilor pe nisipul timpului.

Urme pe care văzându-le cineva deznădăjduit,

Poate îi va bate inima din nou.

Aşa este. Haideţi să vedem de unde putem veni să lăsăm urme astfel încât, dacă va mai fi un mâine, cineva să calce pe ele. Să ne asigurăm că ele duc direct la Calvar, fiindcă acolo este locul.

Vă mulţumesc din nou tuturor. Vă mulţumesc pentru timpul vostru preţios  pe care ni l-aţi acordat ca să avem această sală a armatei.

Eu nu ştiu prea multe despre armată. Întotdeauna am dorit să fiu soldat. Aţi auzit povestea vieţii mele, cum obişnuiam să mă uit în magazine să văd soldaţi şi îmi doream foarte mult o uniformă.

Cred că este o cinste să porţi uniforma Statelor Unite.

În Primul Război Mondial am fost prea micuţ, aveam doar patru ani, iar în ultimul Război Mondial eram prea urât şi nu m-au acceptat.

M-am dus să mă înregistrez ca predicator, iar ei m-au întrebat:

„Eşti căsătorit?”

„Da, domnule, sunt căsătorit.”

„Pe predicatori îi punem în clasa 4-H, iar când o să fie nevoie îi vom chema.”

„Voi aştepta, domnule. Sunt sigur că pot merge să-i încurajez pe băieţi.” Dar nu m-au mai chemat niciodată. Presupun că nu au avut nevoie de mine.

Deci, voiam foarte mult să am şi eu o uniformă… Unul avea un costum de Boy Scout, iar eu i-am spus:

„Mi-l dai mie după ce se uzează?”, iar el a spus că da, dar au trecut doi sau trei ani şi eu îl tot întrebam de costum. Atunci el l-a căutat, dar nu a mai găsit decât un crac de pantalon. Era cracul drept. Eu l-am luat, iar atunci când scriam la tablă stăteam într-o parte ca să se creadă că aveam pantalonii întregi, dar eu aveam numai cracul drept.

Deci, până la urmă tot am avut o uniformă. Poate nu se vede la exterior, dar este în interior… Am să vă vorbesc despre aceasta imediat, iar rugăciunea şi nădejdea mea este că voi trăi în aşa fel încât să se vadă la exterior.

Haideţi să deschidem Scriptura şi să citim din Efeseni 6.10-17:

„Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui.

Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului.

Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.

De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare după ce veţi fi biruit totul.

Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii,

având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii.

Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.

Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.”

Armata Statelor Unite nu m-a primit deoarece presupun că au existat bărbaţi mai potriviţi, dar mă bucur că am ajuns să mă înrolez în armata Domnului şi El mi-a dat şi o uniformă.

Aici, Pavel vorbeşte despre pregătirea unui soldat pentru luptă. Evanghelia are multe asemănări, aşa că poţi s-o compari cu un lucru sau cu altul. Astfel, în Evrei 12.1, Pavel se compară cu un alergător şi spune:

„Şi noi dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.”

În textul acesta, el se referă la întrecerile romane şi tot aşa, vorbeşte despre oamenii înarmaţi pentru luptă şi despre felul cum trebuie să se pregătească.

Astfel, pentru că astăzi suntem în această sală a armurilor, m-am gândit să abordez subiectul: „A lua întreaga armătură a lui Dumnezeu”, ca să fim echipaţi şi pregătiţi, fiindcă noi nu ne luptăm împotriva cărnii şi a sângelui, ci împotriva duhurilor răutăţii din văzduh şi ne silim spre ţintă pentru premiul chemării cereşti, ceea ce înseamnă că suntem cu siguranţă într-o luptă.

Nici o ţară nu şi-ar trimite în luptă oameni neinstruiţi deoarece, nu numai că ar fi omorâţi imediat, dar ar putea să şi omoare pe cine nu trebuie. Deci, acel om trebuie să fie instruit şi toate ţările ştiu aceasta.

Chiar dacă celelalte ţări ne sunt prietene, de exemplu Anglia, noi avem spioni în Anglia şi ei au spioni la noi. Noi avem spioni peste tot în lume şi lumea are spioni aici, fie că suntem prieteni sau nu. Acesta este sistemul şi se pare că în relaţiile cu alte ţări nu poţi avea încredere în nimeni. Şi ştiţi de ce? Pentru că întreaga lume este controlată de Satan. Orice împărăţie din lume este condusă de Satan. Desigur, nu ne place să gândim în felul acesta, dar acesta este adevărul Scripturii. Ştiţi că vrăjmaşul L-a luat pe Domnul nostru, L-a dus pe cel mai înalt munte, i-a arătat împărăţiile lumii şi i-a spus: „Toate acestea sunt ale mele, eu le conduc! Fac ce vreau cu ele şi pot să Ţi le dau Ţie.” Dar priviţi înţelepciunea Domnului Isus care a stat pe Cuvântul lui Dumnezeu. El a ştiut că în Împărăţia care va veni, în Mileniu, va fi Moştenitorul tuturor lucrurilor, aşa că i-a spus: „Înapoia Mea, Satană!”

Deci, Satan poate face cu acestea ce vrea. Dacă aceste naţiuni ar fi controlate de Dumnezeu, nu ar fi războaie, nu ar fi conflicte, ci totul ar fi Dumnezeu. Dar Satan este conducătorul oricărei împărăţii, el conduce lumea.

Toţi se aşteaptă ca o ţară să controleze lumea, vor un singur steag, vor să fie cea mai puternică naţiune din lume, să aibă totul sub control şi să le facă pe restul naţiunilor să vorbească limba lor. Ce este aceasta? Aceasta arată că există un astfel de loc.

După cum spunea David: „Când adâncul cheamă adâncul…” (În limba română scrie: „Un val cheamă un alt val.” (Psalmul 42.7).

Deci, înainte ca să fie un adânc care să cheme din interior, trebuie să fie un adânc care să răspundă acelei chemări. Cu alte cuvinte, eu am făcut adesea această afirmaţie citând Biblia, înainte să crească o floare, trebuie să fie un pământ din care să crească acea floare.

Dacă mergem la mare şi ne gândim la peşte, înainte ca să existe o înotătoare pe spatele peştelui trebuia să existe mai întâi apa în care să înoate ca să-şi poată folosi înotătoarea. Înţelegeţi?

Noi toţi aşteptăm un loc unde nu este moarte şi nici boală. Uitaţi-vă la noi. Când am fost copii, principala noastră ocupaţie era să ne jucăm, băieţii cu pietricele, fetele cu păpuşi. Apoi a trebuit să mergem la şcoală, iar următoarea preocupare a fost ce fată sau ce băiat să ne alegem ca însoţitor în viaţă, aşa că a urmat familia. Atunci a trebuit să educăm copiii, să plătim casa, iar la sfârşit, ajungem şi noi la capăt: părul nostru a încărunţit, iar viaţa noastră se îndreptă spre apusul soarelui. Dar noi dorim Ceva pentru ceea ce este în interiorul nostru, fiindcă Ceva ne spune că undeva este ceva… Ce este? Aceasta ne arată că undeva există un loc şi iată că voi staţi în după-amiaza aceasta aici.

Mă uitam la o femeie care a trecut, iar Duhul Sfânt mi-a zis: „Întoarce-te!” Ea stătea în scaunul cu rotile cu mâna sus. Ce face ea aici? Iată, aici stă o femeie frumoasă care este infirmă, iar dincolo poate este un bărbat cu artrită sau cu probleme la inimă.

Oamenii aceştia din cărucioare au o viaţă obişnuită. Înţelegeţi? Voi v-aţi întrebat adesea cu privire la oamenii infirmi. Oricine poate vedea că sunt infirmi, deci nu este o minune să le spui că sunt infirmi, dar dacă cineva arată bine şi sănătos şi îi spui care este problema lui, aceasta este o minune.

Uneori, persoanele care sunt infirme se gândesc că acesta este sfârşitul. O, nu, nu! Eu ştiu ce este, dar aştept să văd ce îmi va spune El să fac. Înţelegeţi? Eu pot spune numai ceea ce spune El, dar vedeţi, ei însetează şi flămânzesc  după un loc. Ceva le spune că undeva este o Putere care îi poate elibera. Ei bine, câtă vreme aveţi lucrul acesta în inima voastră, trebuie să fie undeva o Fântână a vindecării. Înţelegeţi?

Deci, înainte ca să fie o creaţie, trebuie să fie un Creator care să creeze creaţia. Înţelegeţi? Şi cât timp în inima voastră există acel Ceva care trebuie atins, cu siguranţă undeva există o Fântână care poate fi atinsă, fiindcă trebuie să fie. În voi este creat ceva şi chiar dacă nu ar fi fost Biblia să ne spună acest lucru, totuşi ar trebui să fie o realitate pentru că în voi este Ceva ce a fost creat de Creator. Dar înainte ca să fie o dorinţă, trebuie să fie Ceva care să împlinească acea dorinţă.

A fost vreodată ceva ce aţi dorit să gustaţi şi nu aţi putut avea gustul dorit? După un timp l-aţi avut. Aceasta este. Înţelegeţi?

Noi tânjim după un Loc unde nu este moarte, unde nu este tristeţe, nici durere de inimă sau bătrâneţe. Locul acela este undeva, dar noi nu-l vom putea obţine cu arme sau prin lupte. Este o Ţară în care putem merge, dar pentru a ajunge acolo este o luptă.

După ce au ieşit din Egipt, Dumnezeu le-a dat copiilor lui Israel, Palestina, dar au trebuit să lupte pentru fiecare centimetru din ea. El i-a spus lui Iosua: „Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru, vi-l dau.” (Iosua 1.3). Paşii înseamnă posesie. Înţelegeţi? Continuaţi să mergeţi. Daţi-i înainte! Şi de fiecare dată când faceţi un pas în Împărăţia lui Dumnezeu, este a voastră… şi toate lucrurile date sunt cu putinţă. Dar este o luptă.

În ceea ce priveşte realizările noastre, noi încercăm să aruncăm o privire să vedem ce se întâmplă în alte ţări, iar spionii altor ţări ne spionează pe noi. Ei urmăresc să vadă ce arme noi s-au scos, după care se duc în ţara lor şi încearcă să facă ceva care să contracareze arma aceea, o armă mai bună decât aceea.

În timpul Primului Război Mondial eram doar un copil, dar mi-l amintesc pe tata cum venea pe drum în căruţa sa cu doi cai. El avea în căruţă un sac de boabe de fasole. Sâmbăta mergeam şi cumpăram un sac de făină, un sac de fasole, un sac de mălai şi alte lucruri necesare pentru o săptămână.

Atunci l-am auzit zicând: „Mamă,  a fost declarat război! Auzi fluierele acelea?” Tata avea douăzeci şi trei sau douăzeci şi patru de ani şi a spus: „Poate va trebui să merg şi eu.”

Când l-am auzit ce spune, m-am gândit: „Tata la război? Păi, am să iau sacul acesta cu fasole  şi am să lovesc pe  cineva dacă îi face rău…”

Vedeţi ce gândeam eu, un biet băieţel? Îmi amintesc vechea lui puşcă Springfield despre care spunea că trage foarte bine cu ea. Acum, puşca aceea este scoasă din uz.

Şi vechiul motor cu aburi care a fost folosit ca să se transporte muniţia şi soldaţii pe câmpul de luptă, este scos din uz astăzi. Ei nu-l mai folosesc pentru că au ceva mai bun.

În războiul următor, puşca Garand a luat locul puştii Springfield, dar acum au bombe atomice, iar puşca Garand s-a dus pentru că ei înnoiesc şi scot tot timpul ceva mai bun pentru combaterea inamicului.

Prieteni, noi suntem o armată. Biserica creştină este armata lui Dumnezeu, noi sunt soldaţii crucii.

Este treaba fiecărei ţări să aibă grijă ca soldaţii ei să aibă de este mai bun.

Aseară am predicat despre soldaţii americani. Când Washington era în Valley Forge, jumătate dintre soldaţii lui erau desculţi, dar aveau un general care s-a rugat toată noaptea, iar a doua zi au ajuns la Delaware. Aşa am ajuns noi să fim America. Ei au fost oameni viteji care au avut pentru ce să lupte, de aceea nu ar trebui să-i uităm. În vremea aceea, aveau muschete şi săbii, acelea fiind cele mai bune arme, dar priviţi ce diferenţă este astăzi, ce arme sunt acum faţă de ceea ce aveau atunci.

Dar Dumnezeu este infinit şi nu Se poate schimba. Aici se odihneşte credinţa mea, pe Cuvântul lui Dumnezeu fiindcă totul este al lui Dumnezeu.

Cuvântul este un gând exprimat. Astfel, când Dumnezeu are un gând şi Îl exprimă, lucrul acela este veşnic. Nici un om nu este mai bun decât cuvântul lui, iar Dumnezeu este veşnic şi Cuvântul Lui este veşnic cu El, fiindcă este parte din El. Deci, tu eşti parte din cuvântul tău, iar Dumnezeu este parte din Cuvântul Său.

Eu pot să spun ceva, iar după un an sau doi să perfecţionez acel lucru, dar Dumnezeu este desăvârşit, iar prima Sa hotărâre nu poate fi schimbată pentru că El nu face decât lucruri desăvârşite.

Prima bătălie care s-a dat nu a fost pe pământ, ci în cer: Mihail şi îngerii Săi s-au luptat împotriva lui Lucifer şi a îngerilor săi, aceştia fiind izgoniţi din cer. Astfel, marea oştire a diavolului împreună cu toţi drăcuşorii lui au fost aruncaţi pe pământ, iar Dumnezeu a ştiut că va fi o bătălie. Eu cred că a ştiut de la început aceasta. Dacă este infinit, Dumnezeu a cunoscut fiecare muscă de pe pământ, fiecare ţânţar şi de câte ori va clipi. El este infinit.

Astfel, infinitul Dumnezeu va alege pentru armata Sa cea mai bună armă care există, iar această armă aleasă de El este Cuvântul Său. Dumnezeu i-a dat armatei Lui cel mai bun echipament care a existat şi există, iar acesta nu se va schimba. El nu L-a schimbat niciodată şi nu trebuie îmbunătăţit, ci rămâne la fel tot timpul, fiindcă Dumnezeu şi-a întărit poporul prin Cuvântul Său.

Nu contează câte lucruri face Satan, câte lucruri fac celelalte armate, fiindcă nimic nu poate lua locul primei alegeri a lui Dumnezeu, adică a Cuvântului Său, pentru că El ne-a dat Cuvântul Său, făgăduinţa Sa şi spune: „Staţi pe Acesta”, pe lucrul cel mai bun.

Vrăjmaşul ştie că atâta timp cât omenirea a stat pe acest Cuvânt, nu a putut să se atingă de ei. (Acum încep să mă simt bine). Cât timp omenirea a stat pe Cuvânt… Dumnezeu Şi-a întărit familia Sa de pe pământ, armata Sa, în Fortul Cuvântului Său. Aceasta este Fortăreaţa noastră: „Numele Domnului este un turn puternic, cel neprihănit va fugi în el şi va fi în siguranţă.” (Proverbe 18.19). Ei sunt întăriţi.

Domnul este Cuvântul, iar cât timp oamenii stau în Cuvânt, sunt fortificaţi înăuntru şi în siguranţă. Cât timp stă în Cuvânt, biserica este întărită şi nu poate fi deranjată de nimic, iar ca să poată ajunge acolo, vrăjmaşul trebuie să folosească o tactică. Spionii au tactica lor prin care încearcă să-şi facă drum în consulate şi aşa mai departe. Ei trebuie să-şi facă o cale, iar comunismul a trebuit să facă la fel.

Pentru că a venit vorba de comunism, daţi-mi voie să vă spun ceva. Poate sună ciudat din partea unui predicator, dar să nu vă temeţi de comunism. Nu va fi nimic. Vreau să-mi arate cineva unde scrie în Biblie că comunismul va conduce lumea. Urmăriţi-l. Conform Bibliei, romanismul va conduce lumea. Urmăriţi-l! Să nu vă gândiţi la comunism, fiindcă acesta este doar o marionetă în mâna lui Dumnezeu ca să-Şi împlinească voia Sa. Exact aşa este. El Se foloseşte de comunism, dar să nu vă temeţi de el pentru că Biblia vorbeşte de romanism.

Sunt trei cortine. Să nu uitaţi, trei cortine. Una este Cortina de fier, a doua este cortina de bambus (China şi partea estică), iar a treia este cortina violet. Să nu vă temeţi de cortina de fier şi cortina de bambus, ci fiţi atenţi la cortina violet. Să fiţi cu băgare de seamă pentru că antihristul va fi atât de aproape ca să-i înşele pe cei aleşi…

Ce sunt cei aleşi? Când lumina străluceşte, când soarele străluceşte peste o sămânţă care posedă viaţa botanică, ea va veni la viaţă. Când Fiul lui Dumnezeu străluceşte peste o sămânţă hotărâtă mai dinainte, ea va veni imediat la Viaţă, indiferent în ce stadiu al vieţii este. Poate fi o prostituată, poate fi un beţiv sau un jucător de jocuri de noroc, dar va străluci imediat ce va fi lovită de Lumină.

Dar ce face Satan? Încearcă „să înşele şi pe cei aleşi, dacă va fi cu putinţă.” (Matei 24.24).

Observaţi! Satan a încercat să ajungă acolo şi să spioneze, să vadă cum poate avea putere asupra oamenilor şi a găsit o tactică faimoasă. El s-a gândit la o putere deosebită, aşa că la început şi de atunci încoace a folosit-o cu succes: el foloseşte argumentele împotriva credinţei.

Vedeţi? Satan a venit la Eva şi a început să argumenteze Cuvântul lui Dumnezeu, marea Armătură cu care Şi-a întărit Dumnezeu poporul. El a început să folosească argumentele. „Sigur că Dumnezeu nu te va distruge; hotărât că nu vei muri.”

Prieteni, aceasta este tactica pe care Satan a folosit-o la început şi o foloseşte şi astăzi cu succes: argumentarea. „De ce ne trebuie astăzi Duhul Sfânt? De ce ne trebuie vindecarea divină? De ce ne trebuie Cincizecimea? Noi suntem civilizaţi!”

Vedeţi, tot ce a dat Dumnezeu la început, rămâne veşnic, iar Satan foloseşte tot timpul tactica şi argumentele pe care le-a folosit la început.

Fraţilor, am spus că nu voi învăţa, dar trebuie să spun aceasta. Oricine argumentează împotriva… Orice persoană care argumentează împotriva unui punct al Cuvântului lui Dumnezeu este vrăjmaşul vostru, pentru că este nevoie de Cuvânt ca să-l dobori pe vrăjmaş.

Când a fost pe pământ, Isus din Nazaret nu Şi-a folosit puterea, deşi era Dumnezeu manifestat în trup. El nu Şi-a folosit puterea când a venit Satan împotriva Lui, ci a spus: „Este scris”. El trebuia să facă aceasta, fiindcă Eva a călcat exact peste aceasta. Astfel, Hristos a recâştigat ce a pierdut Eva; El a întărit ce a slăbit Eva: „Este scris că omul nu va trăi numai cu pâine… Este scris să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău.” Este scris, este scris. Ce este aceasta? E a stat  cu Artileria originală, dar Eva a lăsat-o jos, a început să asculte argumentele.

Şi astăzi sunt oameni care pot să-ţi demonstreze şi să argumenteze că acest Luvru este greşit. Satan a avut succes cu Eva. Ce face argumentarea? Face lucrul acela atrăgător, interesant.

Vă rog să nu mă înţelegeţi greşit. Eu cred că fiecare om vrea să fie salvat şi nu vrea să meargă în iad. Nici un om nu vrea să ajungă în locul acela, fiindcă iadul nu a fost făcut pentru oameni, ci pentru diavol şi îngerii lui. Dar omul se trimite singur acolo. Dumnezeu aprinde fiecare lumină roşie, dar oamenii le ignoră şi merg mai departe.

Înainte ca să devii necredincios, trebuie să încalci credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să treci peste Lumina roşie a Cuvântului, să treci pe roşu.

Priviţi cum a făcut Satan lucrul acesta atrăgător, pentru că păcatul este atrăgător. haideţi să ne oprim puţin şi să vedem. Am putea rămâne la subiectul acesta până dimineaţă. Să privim deci.

Petru ne spune că în zilele din urmă, păcatul va umbla răcnind ca un leu. Este tot mai rău. Aş vrea să vă întreb ceva. Eu nu condamn, ci fac o afirmaţie.

Să privim pozele femeilor din trecut, pozele femeilor care au fost considerate frumuseţile Americii: Pearl White. Se spune că ea era cea mai frumoasă femeie din America, dar dacă i-aţi privi fotografia aţi crede că este cineva din antichitate. Ce este aceasta? Femeile au devenit tot mai frumoase. Satan le-a gătit în aşa fel şi le-a îmbrăcat în aşa fel încât au devenit mult mai atrăgătoare.

Mai bine trec peste aceasta pentru că am promis că nu voi intra în subiectul acesta. Vedeţi? Aceasta a fost prima lui unealtă, iar în timpul din urmă o va aduce din nou. Surorilor, să nu vă amestecaţi cu aceste lucruri. Staţi departe de ele!

Aţi observat că în toată creaţia partea bărbătească este mai frumoasă? Uitaţi-vă la fazani. Ce crumos este el faţă de micuţa găinuşă! Sau priviţi cerbul cu coarnele lui mari. Ce specie frumoasă. Uitaţi-vă la taur şi la vacă, la elan şi la capră. La oricare dintre ele v-aţi uita, partea masculină este cea mai frumoasă. Dar la rasa umană, partea masculină este mai urâtă, în timp ce partea feminină este mai frumoasă. Aşa este. Dacă vezi un mascul frumos, înseamnă că undeva este vreo celulă plasată greşit.

Aceasta ar trebui să ne facă pe noi, urâţii, să ne simţim bine, pentru că dacă vezi un bărbat purtându-se şi arătând ca o femeie, pe undeva este o perversiune. Tot aşa, dacă vezi o femeie care încearcă să arate ca un bărbat, este o perversiune. La început a fost omul, iar Dumnezeu i-a separat, a pus duhul masculin în bărbat şi duhul feminin l-a pus în femeia. De aceea, când un bărbat încearcă să fie feminin sau o femeie să fie masculină, este ceva greşit cu ei.

Observaţi! Pentru ca amândoi să fie un suflet şi un trup separat, El a luat o coastă din om şi a făcut-o pe femeie. Înţelegeţi? Femeia nu este în creaţia originală, ci este un produs secundar luat din om. Înţelegeţi? Astăzi, ea este şeful în America, ea este zeiţa. Ea merge pe stradă unduindu-se şi astfel trimite în iad mai multe suflete decât toate cârciumele de aici până în Los Angeles. Aşa este.

Totuşi, o femeie bună este cel mai bun lucru pe care Dumnezeu i l-a putut da omului, fiindcă este parte din el. dar acest Hollywood a stricat întreaga naţiune şi viaţa din naţiune, a rupt coloana vertebrală a societăţii prin imoralitate, prin divorţuri şi celelalte lucruri. M-am îndepărtat din nou de subiect, dar revin imediat la el.

Este atracţia. El face lucrurile educaţionale, intelectuale. Nu ne-a spus Duhul Sfânt în 2Timotei 3 că în zilele din urmă în biserică va fi un grup intelectual? „Încrezuţi, iubitori de plăceri mai mult decât de Dumnezeu, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, dispreţuindu-i pe cei ce sunt buni.” (traducere din engleză).

Tu spui: „Acesta este comunismul.”

O, nu, aceştia sunt aşa-zişii creştini! Aceştia au o formă de evlavie dar tăgăduiesc puterea, iar puterea este Cuvântul manifestat.

Pavel a spus: „Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere.” (1Corinteni 2.4).

Îl face atrăgător, bogat şi strălucitor…O, ce strălucitor este Hollywood-ul! Înainte, femeile îşi luau moda de la Paris, dar acum Parisul a venit aici să ia model de la noi. Mai demult, am predicat despre „Invazia Statelor Unite”  şi despre răsturnarea guvernului american. Ar trebui s-o ascultaţi!

Ţara cea mai decăzută, cu cele mai multe divorţuri este America. Coruptă şi murdară, ultima civilizaţie de la Est la Vest. Aşa este. Aceasta a intrat chiar şi în bisericile noastre şi printre oamenii noştri pentru că Satan face totul atrăgător. Sigur că da. Păcatul este atrăgător, iar vrăjmaşul a găsit o momeală mai bună: a dezbrăcat-o puţin mai mult, făcând aceasta şi aceasta. Dar nu vă faceţi griji, el nu o va dezbrăca complet. Ar fi groaznic dacă ar face aceasta. Satan ştie ce să facă, el aduce înăuntru păcatul şi acesta a fost păcatul original. Aşa va ieşi, cu acelaşi lucru prin care a intrat în Împărăţie, prin aceeaşi strategie.

Dar Dumnezeu nu trebuie să facă nimic atrăgător pentru ai Săi. Tot ce trebuie să facă El este să ridice un stăvilar al Cuvântului Său împotriva vrăjmaşului. Biblia spune că „atunci când vrăjmaşul va năvăli ca un râu, Duhul Domnului va ridica un stăvilar.” (În traducerea noastră scrie: „Duhul Domnului îl va pune pe fugă”). (Isaia 59.19). Ce face El? El face Cuvântul pe care L-a spus deja, mai puternic, face acelaşi Cuvânt mai puternic.

Nu am la mine portofelul, dar aţi observat că pe o parte a dolarului american este o pecete şi un vultur cu nişte săgeţi în gheare? Este pecetea americană, dar în colţul opus, cred că în colţul drept este o piramidă, iar sub ea scrie: „Marea Piramidă”.

De ce ar vrea naţiunea noastră ca o piramidă egipteană să fie pecetea noastră, deasupra Peceţii Vulturului? Aţi observat? Chiar deasupra piramidei este piatra din vârf care stă ca un ochi care străluceşte.

Eu am fost în Egipt şi am vizitat piramidele. Mi-ar lua o după-amiază întreagă să vorbesc despre ele. Eu nu cred în învăţătura piramidei, ci fac doar o analogie. Dar dacă observaţi, piramida nu are piatra din vârf. Enoh a construit piramida în timpul său, dar eu nu ştiu cum a făcut-o.

Ei au tot felul de învăţături despre aceasta, aşa cum au şi Zodiacul. Dumnezeu a scris trei Biblii: prima a fost în ceruri, a doua a fost în piramidă, iar a treia pe pământ şi fiecare este de acord cu una sau cu alta.

Cu ce începe Zodiacul? Cu Fecioara. Cu ce se termină? Cu Leul. Prima venire a lui Hristos şi a doua venire a lui Hristos. Acum, suntem la peştii încrucişaţi care este Zodia cancerului. Perfect.

Priviţi piramida de aici. La început a fost foarte largă, dar cu cât urcă în sus devine mai îngustă, o minoritate, pentru ca la încheiere să vină Piatra din vârf.

Ce este aceasta? Reforma lui Luther, neprihănirea. Apoi, vrăjmaşul a început să vină ca un râu, dar împotriva lui a fost ridicat un stăvilar: sfinţirea, puţin mai multă putere în Duhul. Dar vrăjmaşul a început să acopere aceasta tot mai mult: ei au început să se organizeze şi să adere încoace şi încolo. Însă Duhul lui Dumnezeu a mers mai departe prin mişcarea rusalistică, botezul cu Duhul Sfânt. Dar şi ei s-au organizat şi s-au dus. Ce face El acum? Nu mai urmează să vină nici o altă epocă, ci îşi ia afară biserica cincizecimii, îi scoate afară pe cei aleşi şi îi făţuieşte atât de mult încât atunci când vine această Piatră unghiulară, să fie ca restul pietrelor.

Dacă aţi observat, acele blocuri de piatră de sute de tone sunt atât de apropiate una de alta, fără mortar, încât nu poţi introduce nici măcar o lamă de ras între ele. Astfel, când vine Piatra din capul unghiului, când vine Hristos în Templul Său, va trebui să Se potrivească perfect cu restul, iar slujba bisericii rusalistice este să ajungă atât de desăvârşită încât să se potrivească exact cu slujba pe care a avut-o El aici, lucru care va lua şi Biserica în răpire. Corect.

Aşadar, „când vrăjmaşul vine ca un râu, El ridică un stăvilar împotriva lui.”

Fiţi atenţi! În Eden, El le-a dat Cuvântul Său ca armură a lor, doar Cuvântul vorbit. Apoi, a venit vrăjmaşul ca un râu, dar El a luat Cuvântul, L-a făcut trup şi a locuit printre noi. El a umblat pe pământ. Glorie! Poate mă numiţi holly-roller, dar puteţi s-o faceţi pentru că sunt deja obişnuit cu aceasta.

O, mai întâi, acolo a fost Cuvântul vorbit! Acum, iată-L aici! Tu poţi să-L atingi pentru că este făcut trup. Iar când vrăjmaşul vine din nou ca un râu, El toarnă Cuvântul în persoană, în forma Duhului Sfânt. El S-a arătat ca Tată, ca Fiu şi ca Duh Sfânt în desăvârşire.

Acum observaţi Cuvântul vorbit. Dumnezeu deasupra noastră, Dumnezeu cu noi şi Dumnezeu în noi: Cuvântul deasupra noastră, Cuvântul cu noi şi Cuvântul în noi. Aleluia! Noi suntem ai lui Dumnezeu, oştirea lui Dumnezeu care mărşăluieşte înainte. Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu deasupra noastră în Stâlpul de Foc; manifestarea lui Dumnezeu, a Cuvântului Său în trup, iar acum, Duhul lui Dumnezeu, Cuvântul vorbit în noi. Amin! Oh!

Aşa cum în zilele lui Noe erau în ţară uriaşi, acum, Satan are în ţară intelectualii lui. Aşa este. Oh, D.D, PH cu dublu L şi O, ce uriaşi intelectuali! Uriaşi intelectuali care ştiu să vorbească, ştiu gramatică, dar într-un fel sau altul au devenit spioni. Acesta este sistemul de spionaj.

Iertaţi-mă, fraţilor intelectuali, dar printre voi este un sistem de spionaj care scoate oaia afară zicând: „O, ce holly-rollers! Nu-i aşa!”

Dacă este cu Cuvântul, este aşa. Noi ştim că avem conflicte peste tot. Aşa este. Este o luptă, iar tu trebuie să-ţi cunoşti vrăjmaşul şi trebuie să-ţi cunoşti şi armătura. Armătura este Cuvântul, iar vrăjmaşul este cel care argumentează împotrivă: „O, dar nu trebuie să faci aceasta! Biserica noastră este cea mai mare. Noi avem cel mai…” O, uriaşi intelectuali! Dacă îi asculţi câteva minute, te vor îndepărta atât de mult de Adevăr încât nici nu mai ştii unde te afli. Aşa este. O, este atât de înşelător cu gulerul lui întors şi zicând: „Noi suntem pe cale de multă vreme!”

Nu demult, am auzit că papa de la Roma a invitat toate bisericile înapoi la începuturi. Când am auzit ce spune, am zis: „Lăudat să fie Dumnezeu! mi-ar plăcea aceasta.”

„Toate bisericile să se întoarcă la Roma unde a început biserica.”

Aş vrea ca un istoric sau un cunoscător al Bibliei sau un învăţat să vină şi să-mi dovedească unde a început biserica la Roma. Biserica a început în Ierusalim în ziua Cincizecimii. Acolo a început biserica. Roma nu a avut nimic acolo, ci a fost ruinarea bisericii când s-a organizat.

Adevărul este că organizaţia a început la Roma, dar naşterea bisericii în armura ei a avut loc în ziua Cincizecimii în Ierusalim.

Dacă onorabilul papă vrea să se întoarcă înapoi, îi voi da mâna şi îi voi spune: „Binecuvântat să fie Dumnezeu! voi face tot ce voi putea pentru tine, pentru că şi eu vreau să mă întorc înapoi la ziua aceea.”

Mesajul timpului din urmă, mesagerul Luminii de seară, va întoarce inimile copiilor înapoi credinţa părinţilor, la mesajul original de la Cincizecime, conform Maleahi 4. Luaţi Cuvântul lui Dumnezeu!

 Spionii sunt în ţară! O, vai! Şi le place să se certe.

Nu demult, a venit unul aici şi mi-a spus: „Din cei o sută douăzeci câţi au mers în camera de sus, numai cei doisprezece au primit Duhul Sfânt, vindecarea divină. Noi vorbim unde vorbeşte Cuvântul şi tăcem unde tace Cuvântul.” Şi a continuat în felul acesta. Eu l-am lăsat un timp să explodeze, ca bufniţa irlandezului, numai gălăgie şi pene peste tot, după care i-am spus:

„Un moment! Trebuie să-mi dai ocazia să-ţi explic. Vrei să spui că numai cei doisprezece apostoli au primit Duhul Sfânt?”

„Da.”

Atunci am spus: „Înseamnă că Pavel nu L-a avut. Spui că darul vindecării a fost dat numai celor doisprezece? Atunci cum este cu Ştefan care s-a dus, a predicat samaritenilor, şi-a pus mâinile peste ei şi a ţinut treziri mari în care a scos draci? Cum este cu Pavel care şi-a pus mâinile peste oameni, ca şi Petru, şi toţi au primit Duhul Sfânt? Cum este cu Fapte 10.49, unde scrie că L-au primit şi neamurile? Chiar şi cei tăiaţi împrejur s-au minunat când au văzut că darul Duhului Sfânt S-a revărsat şi peste neamuri, fiindcă îi auzeau vorbind în limbi şi slăvindu-L pe Dumnezeu. Şi au spus: „Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?” (Fapte 10.47). Amin.

Glorie! Acesta este adevărul. O, sunt atât de bucuros că am pânzele ridicate spre bătaia vâjâitului de vânt, voi nu? Să navigăm prin Biblie, în text după text.

Să ne grăbim! Aceşti intelectuali uriaşi sunt prea mult pentru poporul smerit al lui Dumnezeu. Poporul lui Dumnezeu a fost întotdeauna needucat şi smerit. Arătaţi-mi un loc unde scrie că au fost altfel.

Priviţi-i pe cei doi fii de la început. Priviţi-l pe Cain şi copiii lui Set. Abel a fost omorât, fiind un tip spre moartea, îngroparea şi învierea lui Hristos, iar Set i-a luat locul.

Copiii lui Cain au devenit intelectuali şi religioşi, fiindcă tatăl lor, Cain, era intelectual. Fiind religios, Cain a ridicat un altar, iar Abel a făcut la fel. Cain a adus o jertfă şi acelaşi lucru l-a făcut şi Abel. Cain s-a închinat şi Abel s-a închinat. Acum, dacă Dumnezeu respectă o biserică după rânduiala ei, după închinarea ei, după jertfele ei, a fost nedrept când l-a respins pe Cain, fiindcă şi el a fost la fel de religios ca şi Abel. Dar el nu a venit în mod corect.

Dar Moab? Într-o parte era Israel, iar în partea cealaltă era Moab care se închina la acelaşi Dumnezeu ca şi noi. Cine era Moab? Copilul fiicei lui Lot. Şi iată-l aici! Ei s-au dus şi l-au adus pe episcopul Balaam care a ridicat şapte altare, la fel ca Israel.

Israel nu era denominaţional, nu avea nici o ţară a lui, dar mergea spre una. Amin! Noi nu avem aici o cetate stătătoare, ci o aşteptăm pe aceea care va veni.

Priviţi! Balaam a adus şapte jertfe curate, a jertfit berbeci, la fel ca şi Israel. El a adus jertfă şapte berbeci, vorbind astfel despre venirea lui Hristos, la fel ca Israel.

Dacă Dumnezeu ar cere numai fundamentalism, atunci amândoi ar fi justificaţi. Dar ce era? Ce nu a văzut Balaam? El nu a văzut Stâlpul de Foc, nu a văzut şarpele de aramă şi nici Stânca lovită care mergea înaintea lui Israel, ca legământ.  El nu a auzit Strigătul Împăratului dintre ei şi i-a judecat numai după faptele lor.

Dumnezeu nu judecă pe nimeni după faptele, lucrările lui, ci după credinţa lui. Aş vrea să clarific şi problema femeii de aseară. Nu lucrarea ei, faptul că a spălat picioarele Lui, a făcut-o neprihănită pe femeia aceea. El i-a spus lui Simon că ea era neprihănită pentru ceea ce a făcut, dar când a vorbit cu ea, nu i-a spus că faptele ei, ci credinţa ei a mântuit-o, pentru că nici un om nu este socotit neprihănit prin fapte. Prin credinţa ei în El, că era Fiul lui Dumnezeu; nu prin ce a făcut ea, ci prin credinţa ei în El. Deci, faptele tale mărturisesc credinţa ta. Aşa este.

Acum priviţi ce au ajuns copiii lui Cain: oameni de ştiinţă, doctori, lucrători în metale, oameni mari. Dar copiii lui Set? Fermieri, păstori. Ei nu se puteau compara cu ceilalţi, iar Dumnezeu ne-a asemănat cu oile. Dacă cineva a crescut oi… Să ştiţi că atunci când se rătăceşte, o oaie este total pierdută, aşa că nu poate merge nicăieri fără păstor. Aşa ne-a făcut Dumnezeu şi pe noi. Noi nu ne pretindem intelectuali, dar avem doar un Păstor, iar El ne duce dintr-o păşune în alta. Aceasta-i tot!

Aşadar, aceşti mari spioni intelectuali sunt prea mult pentru copiii sărmani şi smeriţi ai lui Dumnezeu. În cartea lui Iuda scrie că aceştia s-au strecurat printre voi. Ei s-au strecurat printre noi, oameni rânduiţi mai dinainte pentru osândă, stârnind certuri, trăgându-ne departe de Cuvânt, făcându-ne să ne pierdem credinţa în Cuvânt. nori rătăcitori, corăbii fără pânze… Vâjâitul de vânt poate sufla, dar ei rămân tot o organizaţie moartă şi zic: „O, zilele minunilor au trecut, nu mai există vindecare divină!”

Dar dacă ai ridicată o pânză spirituală, Duhul o umflă şi te va duce la ţărmuri despre care nu ştii nimic. Aşa este. Dar prin experienţele lor lustruite de seminar, ei te fac să-ţi slăbească credinţa în Cuvânt.

Şi pe Noe l-au atacat în acelaşi fel. De fiecare dată, copiii lui Dumnezeu au fost atacaţi la fel. Nimrod şi-a ridicat un turn ca să scape de plăgile lui Dumnezeu, dar turnul lui nu a durat. Nebucadneţar şi-a ridicat o cetate, dar a căzut.

Noe a făcut o arcă… Vă puteţi imagina reacţia oamenilor de ştiinţă din acele zile, care puteau să ridice o piramidă pe care noi nu o putem face astăzi, sau puteau să îmbălsămeze un trup cu un fluid despre care noi nu ştim nimic? Sunt încă multe lucruri pe care nu le-am aflat. Vi-i puteţi imagina pe oamenii aceia de ştiinţă zicându-i lui Noe:

„Bătrân smintit! Noi putem cerceta luna cu aparatele noastre şi nu este nici un strop de apă nici aici şi nici acolo. Cum va veni apa?”

„Dacă Dumnezeu a spus că va veni apă, înseamnă că El poate pune apă acolo!” Sigur că da. Dar este prea mult pentru aceşti copii sărmani de astăzi.

Priviţi-l pe Iosafat când a venit şi s-a întâlnit cu Ahab pentru pământurile lui. Ahab îşi urmărea interesele lui şi i-a spus: „Nu este Ramotul din Galaad al nostru? Sigur că este, pentru că Iosua ni l-a dat nouă când a împărţit ţara.”

Vedeţi, Iosafat era un bărbat bun, dar era înafara locului lui.

Aceasta este problema cu mulţi care se află astăzi în aceste morgi spirituale şi atârnă acolo ca nişte ţurţuri de gheaţă, vorbesc duhovniceşte, termometrul indicând 90⁰C sub zero. Dacă te duci acolo şi spui: „Amin!” sau: „Lăudat să fie Dumnezeu!”, toţi îşi întind gâtul ca nişte gâşte şi se uită în jur ca să vadă ce se întâmplă. Morţi, de două ori morţi, dezrădăcinaţi.

Odată, am predicat, iar o femeie a strigat. A doua zi, a venit la mine un frate baptist şi mi-a spus: „Mi-a plăcut mesajul tău până când s-a apucat de strigat femeia aceea. Parcă m-au trecut fiori reci pe şira spinării!”

„Frate, tu trăieşti în cel mai liniştit loc”, i-am răspuns eu. „Gândeşte-te că dacă te duci în iad, acolo vor fi plânsete, vaiete şi scrâşnirea dinţilor. Dacă te duci în cer, acolo vor fi tot timpul strigăte de bucurie. Deci, dacă un singur strigăt ţi-a dat fiori, ce ai să te faci în cer? Cred că vei îngheţa de spaimă şi te vei simţi ne la locul tău, pentru că serafimii care-şi acoperă feţele şi picioarele cu aripile lor, cântă într-una: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeul cel Atotputernic!”

Dumnezeu este Cel ce primeşte închinarea şi El este onorat şi venerat. Dacă este un lucru pentru care îi respect pe penticostali este pentru că au lăsat deoparte aceste lucruri şi Îl venerează pe Dumnezeu. Da.

Şi iată că acolo stătea Iosafat, obişnuit să-L venereze pe Dumnezeu şi pentru că era un om al lui Dumnezeu, s-a gândit că înainte de orice trebuie să-L întrebe pe Dumnezeu.  aceasta este lucrul cel mai bun.

„Oh, sigur că da, înălţimea ta”, a spus Ahab. „Sigur că da. Avem aici un seminar plin, am patru sute din cei mai buni.”

„Cheamă-i aici!”, a zis Iosafat. Şi au venit Ph.D şi L.L, toţi au venit acolo, toţi prorocii, iar Ahab i-a întrebat:

„Prorociţi şi spuneţi-ne, să ne suim la Ramotul din Galaad, unde ne-a dat Iosua pământ?”

Ei s-au dus, s-au rugat şi L-au întrebat pe Dumnezeu, apoi s-au întors şi au spus: „Da, du-te şi Domnul este cu tine.”

Ezechia s-a dus, şi-a făcut o pereche de coarne şi a spus în timp ce alerga prin mulţime: „Cu aceste coarne mari îi vei izgoni pe filisteni din Ramot, îi vei alunga afară din ţară!” Oh!

„De unde să ştiu că este aşa?”

„Păi, uite, Dumnezeu ne-a dat nouă ţara! Hrana care creşte pe meleagurile acelea este pentru Israel, pentru că Dumnezeu i-a dat-o prin Iosua.”

„Amin!”, au spus cu toţii. „Aşa este majestatea ta şi vrăjmaşul se îngraşă de pe pământul nostru. Nu-i corect.”

„Amin! Aceasta sună bine.”

Nu sună bine intelectual? Dar vedeţi, un astfel de lucru nu-l impresionează întotdeauna pe un om al lui Dumnezeu. astfel, Iosafat s-a uitat în jur şi a spus:

„Aceştia sunt toţi prorocii pe care-i ai?”

„Păi, aici sunt patru sute de oameni într-un singur acord. Toată şcoala este aici, toate seminariile sunt aici împreună.”

Totuşi ceva nu îi suna bine. Aceea era sămânţa aleasă mai dinainte. Înţelegeţi?

Iosafat a întrebat: „Nu mai aveţi încă unul?”

„Ba da, mai este unul dar îl urăsc. Este Mica fiul lui Imla, dar îl urăsc pentru că întotdeauna îmi proroceşte de rău.”

O, frate, Dumnezeu să-l binecuvânteze pe omul acela!

Ahab spunea: „Dar uite, toţi aceştia de aici sunt într-un singur acord!”, la fel ca naţiunile Unite de aici.

Voi ştiţi că El a spus că mai întâi va aduna neghina. Ei îi adună pe toţi în Consiliul Mondial Bisericesc, unde sunt conduşi cu toţii. Aceasta îi dă bisericii o şansă să crească. Numai să fie puţină prigoană acolo unde oamenii nu au destulă mâncare şi toţi vor fi împinşi acolo împreună.  Să ştiţi că Dumnezeu are felul Lui de a lucra.

Iosafat a spus: „Trimite după el să auzim ce spune.”

„Înainte ca să vină, te avertizez că omul acesta nu spune niciodată ceva bun la adresa mea.”

„O, să nu vorbească aşa împăratul!”

Au trimis comitetul de diaconi să meargă să-l aducă la această întâlnire, iar când au ajuns la el, i-au zis:

„Uite, Mica, tu ştii ai fost exclus din Asociaţie. Tu nu mai eşti în Asociaţie pentru că a trebuit să te excomunicăm, dar eşti israelit ca şi noi şi ştii că Ramotul din Galaad este al nostru. Îţi vom spune noi ce trebuie să faci dacă vrei să primeşti trecere şi să-ţi recapeţi poziţia între fraţi: te duci acolo şi spui ceea ce spun şi ceilalţi.”

 Fraţilor, în momentul acela ei lătrau la pomul greşit. Aceasta nu se potriveşte cu un om al lui Dumnezeu, cu un proroc, pentru că el ştia că Cel care l-a întărit a fost Cuvântul lui Dumnezeu.

Astfel, le-a răspuns: „Viu este Domnul că voi spune numai ce îmi va pune El în gură.”

Priviţi! Dacă cineva spune: „Aceasta încerc să fac şi eu…”, fiecare va încerca să spună aceasta. Dar dacă ajunge acolo ceva contrar cu Cuvântul Lui, diavolul l-a pus acolo, nu Dumnezeu pentru că Dumnezeu aduce numai Cuvântul Său.

Priviţi unde a ajuns profetul. El ştia că Cuvântul lui Dumnezeu vine la profeţi, iar profetul Ilie îl blestemase deja pe Ahab din cauza lui Nabot şi spusese cî câinii îi vor linge sângele. Deci, cum putea Dumnezeu să binecuvânteze ceva ce a blestemat?

Astfel, Mica a spus: „Aşteptaţi să văd ce-mi va spune.” El are mai întâi o vedenie, apoi o compară cu Cuvântul. Întotdeauna o compară cu Cuvântul care este Urim şi Tumim.

El a spus: „Daţi-mi la dispoziţie o noapte.” Poate s-a rugat toată noaptea, iar Domnul a venit la el şi i-a spus ce să spună. Astfel, dimineaţa s-a dus şi a spus: „Suie-te acolo, dar văd Israelul risipit ca o turmă fără păstor.”

Ce a făcut Mica? A comparat vedenia cu Cuvântul şi a ştiut că era perfectă. Pe Mica nu l-a impresionat câţi intelectuali erau acolo, câţi oameni educaţi şi şcoliţi. De ce? Pentru că a fost întărit de vedenia lui din Cuvânt.

Unul dintre ei l-a lovit peste faţă şi i-a zis: „Nu vei mai fi acceptat în asociaţie!”, apoi a adăugat: „Mica nu este rezonabil…”

Nu contează cât este de rezonabil, dacă este împotriva Cuvântului lui Dumnezeu, atunci este împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. Dacă vine un uriaş intelectual şi spune: „Nu avem nevoie de Duhul Sfânt, nu avem nevoie de vindecarea divină!”, pe mine nu mă interesează cât pare de rezonabil, dacă este contrar Cuvântului, Dumnezeu a dat făgăduinţa. Amin!

Ei spun: „Aceasta a fost numai pentru apostoli.”

Mă întreb de unde au scos-o şi pe aceasta? Petru a spus în ziua Cincizecimii: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos spre iertarea păcatelor voastre, apoi veţi primi darul Sfântului Duh.

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” Amin.

Auzi, doar pentru apostoli… când fiecare este chemat. Da. Să nu ascultaţi de aceşti uriaşi! Înţelegeţi?

Biblia spune că noi nu ne luptăm împotriva cărnii şi a sângelui, ci ne luptăm împotriva duhurilor care au pus stăpânire pe oameni şi i-au tras în sistemul lor, făcându-i să facă acele lucruri şi să spună ce este greşit.

Voi ştiţi că în tinereţe am fost pugilist. Am luptat la categoria greutăţii mele pe trei state. Mă uitam la luptătorii care intrau în ring cu tot felul de lucruri moderne pe ei, dar aceasta nu îi făcea luptători. Uneori, totul era o prefăcătorie. Aceasta nu făcea din ei nişte luptători pentru că nu aveau acea putere ascunsă ca să reziste acelor lovituri…

Aşa este şi cu bisericile noastre. Vrem să aibă cele mai înalte turle, cele mai frumoase fotolii şi cei mai bine îmbrăcaţi oameni. Dar nu te poţi baza pe aceasta, fiindcă este nevoie de Puterea ascunsă a Duhului lui Dumnezeu, ca Cuvântul dinăuntru să te facă să rezişti. Aşa este.

Aşa a fost şi Petru. El era bun cu sabia în mână. Când Isus a ajuns în necaz, Petru a scos sabia. Putea face tot felul de mişcări cu ea, în orice direcţie, şi a tăiat urechea slujitorului marelui preot, dar când s-a ajuns la adevăratul curaj creştin, nu l-a avut. Da. Când a venit vorba de curajul duhovnicesc, el a negat Cuvântul făcut trup printre ei.

Petru era bun cu sabia. Aşa este. Putea să se dueleze cu un crez la fel de bine ca oricare, dar când s-a ajuns la curajul duhovnicesc, nu l-a avut, aşa că a căzut chiar acolo. De ce? Pentru că ştia un singur lucru: crezul lui. Dar frate, după ce a trecut prin Cincizecime, şi-a pus întreaga armătură a lui Dumnezeu şi a fost o altă persoană. Şi-a pus întreaga armătură.

Ce era aceasta? Cuvântul cu care a umblat era în el, ardea ca focul în el, în trup şi suflet. Petru avea acum întreaga armură a lui Dumnezeu, armura dată de Dumnezeu. Ce era aceasta? Dumnezeu făcându-Se prezent în felul Său pentru oştirea Sa. În ziua Cincizecimii, Dumnezeu a trimis jos întreaga armătură pentru oştirea Sa. Aceasta era El Însuşi printre voi.

„Peste puţină vreme lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea pentru că Eu voi fi cu voi, chiar în voi, până la sfârşit.” Isus Hristos ieri, azi şi în veci. În ordine. El este cu noi şi în noi. Aceasta este armura. El este Cuvântul şi El este Duhul Sfânt, iar Duhul Sfânt este în noi, Cuvântul manifestând făgăduinţa. Aceasta este făgăduinţa. Hristos este Cuvântul şi El Îl manifestă.

Duhul însufleţeşte Cuvântul, cu alte cuvinte, El este Puterea care trimite glonţul cu El. Este ca atunci când David s-a întâlnit cu Goliat, fiind înarmat cu o preştie şi o piatră în ea. El avea doar un loc în care să lovească, iar acesta era între ochi. Restul era armură. Dar Dumnezeu a intrat în acel Duh. Ce era aceasta? David avea cinci pietre şi o praştie. Priviţi, „credinţa în Isus”. Iată! Trebuie să se întâmple ceva  fiindcă aici este Cuvântul, făgăduinţa şi Puterea ca să-L arunce. Aceasta ne trebuie astăzi: un om care să ia Cuvântul lui Dumnezeu cu puterea Duhului Sfânt în spatele Lui să-L preseze şi apoi să vadă cum se va împlini.

Aceasta este oştirea lui Dumnezeu. Amin. Cuvântul Lui de foc, toată oştirea Lui este îmbrăcată cu Însăşi Prezenţa Lui mărşăluind cu ei: „Voi fi cu voi, chiar în voi. Nu voi veţi vorbi, ci Tatăl care locuieşte în voi. El face aceste lucrări.”

El Îşi prezintă armata Sa sub forma a cinci slujbe: apostoli, profeţi, învăţători, evanghelişti şi păstori. Aceasta este armata Lui, soldaţii Lui, aceştia sunt comandanţii, toţi cu botezul Duhului Sfânt, aşteptând să se confrunte cu vrăjmaşul pe orice teren, să înfrunte vrăjmaşul cu Cuvântul lui Dumnezeu, fiecare sprijinindu-se unul pe altul, cu El, Comandantul Suprem, nu în front, ci în ei. Aceasta este armata. Legitimare. A ce? A învierii Sale prin lucrările Sale.

Isus a spus în Ioan 14.12: „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu.” Ce este aceasta? Este Dumnezeu în Biserică în aceste cinci slujbe hotărâte mai dinainte, care sprijină Cuvântul pe care L-a spus El, cu Însuşi Duhul Sfânt care este aici, care este Cuvântul manifestat, dovedind învierea, dovedind că este viu.

Toate celelalte religii sunt moarte, formele lor sunt moarte. Una singură este adevărată, iar aceasta este creştinismul deoarece Hristos este viu în Biserica Sa (Amin), manifestând Cuvintele Sale cu aceleaşi semne. Aşa spune Matei 28. Fiţi în armata Lui! Gândiţi-vă că marele General, Cuvântul, triumfă în noi.

Poate v-am ţinut prea mult. Nu vreau să vă obosesc, dar priviţi! Poporul de acasă este obişnuit să predicăm ore întregi, aşa că voi încerca să mai iau câteva minute. Nu vreau să plecaţi, pentru că aş vrea să mă rog mai întâi pentru voi. Cred că acest lucru este mai important decât orice rând de rugăciune. Cu siguranţă. Acum vă rog să ascultaţi.

Marele triumf general. Cuvântul făcut trup a venit jos, a luat acel Cuvânt, L-a biruit pe Satan pe toate planurile şi a spus: „Dărâmaţi acest Templu şi Îl voi ridica în trei zile.” (Ioan 2.19).De ce? Pentru că David a spus: „Nu voi lăsa ca Sfântul Meu să vadă putrezirea, nici nu Îi voi lăsa sufletul în iad.” (Psalmul 16.10 parafrazare).

El a ştiut că una din făgăduinţele lui Dumnezeu a fost că El va învia, aşa că a luat acel Cuvânt şi S-a dus cu El la moarte ştiind că acel Cuvânt avea să se împlinească. Nu există nici un Cuvânt al lui Dumnezeu care să nu se împlinească. El a spus: „Cerul şi pământul vor trece dar Cuvântul Meu nu va trece.” (Matei 24.35). Fiecare făgăduinţă este desăvârşită., deci şi aceea că „Nu voi lăsa ca Sfântul Meu să vadă putrezirea, nici nu Îi voi lăsa sufletul în iad.” 

Isus ştia că putrezirea se instalează după şaptezeci şi două de ore, iar nasul cade înăuntru. Dar David a spus prin Duhul Sfânt: „Nu voi îngădui ca Sfântul Meu să vadă putrezirea.” Astfel, El ştia că înainte să-I putrezească vreo celulă avea să fie scos din mormânt. De ce? Pentru că El era Cuvântul, era întărit de Cuvânt. Şi a înviat. A biruit moartea, iadul şi mormântul şi a venit El Însuşi înapoi în forma Duhului Sfânt, ca să-Şi întărească armata pentru acest timp din urmă, pentru aceste atacuri mari ale acestor uriaşi intelectuali care se ridică împotriva Cuvântului. Dar „Nu vă voi lăsa fără Mângâietor, ci voi veni li voi fi cu voi şi în voi.”

Şi a mai spus: „Voi ruga pe Tatăl şi El vă va trimite un alt Mângâietor care este Duhul Sfânt. El va locui în voi de-a pururi.” Cine este Acesta? Cuvântul, Artileria lui Dumnezeu manifestând învierea în fiinţe umane. Gândiţi-vă că Marele Biruitor a biruit orice boală şi orice superstiţie, tot ce a fost pe pământ a fost biruit; murind, a biruit iadul, a biruit moartea, a biruit mormântul, a biruit atmosfera, S-a suit sus la cer şi a revenit în forma Duhului Sfânt, iar noi suntem mai mult decât biruitori prin El care ne-a iubit. Amin.

Ce armată! Soldaţii creştini mărşăluiesc ca o armată puternică. Amin! Un mare triumf: El în noi. Nu eu, El a biruit deja. Eu nu mai trebuie să fac nimic, doar să cred în El şi să merg înainte. Da, domnule. Pentru că El a înviat, Duhul Lui este în noi, marea biruinţă.  Prezenţa Celui înviat este în noi. Noi am înviat din lucrurile lumii, din necredinţă şi îndoială, am înviat la un Hristos viu, cu fiecare Putere prin care a fost biruit vrăjmaşul. Chiar şi moartea este biruită. Iadul este biruit, mormântul este biruit, orice boală este biruită. Amin! Nu eu am biruit, ci El. Nu ce sunt eu, ci ceea ce este El. Unde este El? În mine. Am trecut de la moarte la Viaţă.

Cineva spune: „Billy, te porţi caraghios!”

Lăsaţi-mă în pace! Aici înăuntru am Viaţa. Afară eram mort, dar astăzi trăiesc. Amin. O, îmi place aceasta! Nu merge înaintea noastră, ci merge în noi.

Nu demult, în Jeffersonville a avut loc un mare incendiu. A început să ardă Compania armatei Pfau, aşa că a fost trimis acolo un detaşament de pompieri. Acel detaşament stătea acolo ca un băieţel cu pantaloni scurţi, iar şeful umbla printre ei fumând un trabuc, ca un tren cu aburi din Texas şi le zicea: „Băieţi, turnaţi puţină apă aici şi puţină apă acolo! Haideţi! Haideţi!” Toată lumea a văzut că el era şeful.

Atunci oamenii au spus: „Nu ajunge un detaşament de pompieri, ne mai trebuie unul.” Şi au trimis la Clarksville după încă unul. Când au venit, comandanţi au dat mâna unul cu altul, făcând onorurile.

Cum puteţi avea credinţă când trebuie să vă onoraţi unul pe altul? Unii oameni mari episcopi, prezbiterul, oameni mari, etc., dar noi suntem fraţi şi surori în Isus Hristos. Între noi nu este nimeni mare. Cel ce este între noi este mare; este Dumnezeu, este Duhul Sfânt în fiecare individ care crede. Nu episcopi mari, sfinţi şi sfinţi părinţi, ci este Duhul Sfânt din oameni. Da.

  Deci, a venit departamentul de pompieri din Clarksville, dar clădirea ardea în continuare. Atunci au chemat pomprierii din Louisville. Frate, aceia aveau ceva! Când a venit departamentul acela instruit, au învârtit maşina acolo în stradă. Au curăţat o jumătate de trotuar când s-au învârtit. Ei aveau un dispozitiv care ridica scara sus, şi cine era la capătul ei? Chiar comandantul. Într-o mână avea furtunul, iar în cealaltă târnăcopul şi a spus: „Să mergem!”

Cine s-a dus primul? Comandantul. Şi înainte ca scara să atingă peretele el a aruncat deja târnăcopul în fereastră, după care a strigat: „Haideţi, băieţi!” nu: „Mergeţi băieţi!” Aleluia! Aceasta a făcut Hristos. A venit Cuvântul, a trăit ca un om, a biruit moartea, iadul şi mormântul.

Comandantul acela nu a spus: „Mergeţi!”, ci a spus: „Haideţi, sunt cu voi!”

Acesta este marele Biruitor. Nu ne trebuie denominaţiuni uriaşe intelectuale. „O, eu merg la cea mai mare biserică din oraş!” Nonsens! Eu mă duc la cea mai mică, dar aceea este Biserica.

Eu sunt de cincizeci şi trei de ani în familia Branham, dar nu m-a rugat nimeni să mă alătur de această familie fiindcă eu m-am născut un Branham. Aşa este. Aşa este şi cu un copil al lui Dumnezeu. Tu eşti născut un copil al lui Dumnezeu prin naşterea din nou. În orice bătălia a fost un conducător, iar Marele nostru Conducător ne conduce Acasă.

Ascultaţi! Mai demult, ţările le dădeau soldaţilor o cască pentru protecţie, iar soldaţii ştiau că va trebui s-o folosească; ei ştiau că va zbura nişte şrapnel, deci trebuiau s-o folosească. Poate în timpul antrenamentelor nu era folositoare, dar, frate, odată ce ai ajuns pe câmpul de luptă, trebuie s-o foloseşti.

Când merg la instrucţie, soldaţii sunt dotaţi cu un rucsac. În timpul antrenamentelor nu îl consideră necesar, dar staţi să înceapă lupta şi soldatul va avea nevoie de tot ce este în el. Se va bucura că îl are. Da, domnule. El trebuie să-l aibă şi se bucură că a fost instruit să-l folosească.

Tot aşa, Dumnezeu ştie că în acest timp din urmă vor veni uriaşi intelectuali, că totul va fi intelectual şi că vor veni tot felul de uriaşi cu puterea argumentării care vor încerca să-i dovedească bisericii că zilele minunilor au trecut şi toate aceste lucruri. Ce a împachetat Dumnezeu în botezul cu Duhul Sfânt? Vorbirea în limbi, tălmăcirea limbilor, prorocia, daruri şi tot felul de lucruri. Frate, poate este greu antrenamentul, dar în luptă trebuie folosite fiecare din ele pentru că Dumnezeu Îşi echipează soldaţii cu tot ceea ce trebuie să folosească. Amin!

Ei spun: „O, aceasta este psihologie!”, dar aceasta nu ţine. Nu, domnule. Este la fel de slabă ca supa făcută din umbra unui pui mort de foame. Deci, nu este bună. Noi trebuie să avem puterea Duhului Sfânt cu cele nouă daruri duhovniceşti care locuiesc în El.

Poate zici: „Nu-mi place să merg acolo în fiecare seară.” Ei bine, atunci vei fi ucis pe câmpul de luptă.

Stai acolo până când eşti echipat de Dumnezeu cu botezul Duhului Sfânt. Atunci, tot ce ai nevoie pe lumea aceasta sau în lumea viitoare, este chiar în tine. Atotştiutorul Dumnezeu a ştiut cum să-Şi echipeze armata. El a echipat-o cu botezul Duhului Sfânt. Acesta este motivul pentru care L-a trimis în aceste zile din urmă. El a ştiut că trebuie să-L avem, a ştiut că oamenii vor argumenta, a ştiut că vor citi acest Cuvânt când a devenit tipărit, şi a ştiut ce se va întâmpla. Astfel, astăzi găsim oameni care spun: „Ei bine, unde este Dumnezeul acela din istorie? Unde este Dumnezeul care a trecut Marea Roşie? Unde este Dumnezeul care a vindecat bolnavii?”

La ce foloseşte să-i dai canarului tău vitamine să aibă aripi puternice, dacă îl ţii în colivie? Aceasta încearcă să facă ei cu oamenii, îi hrănesc cu tot felul de vitamine, apoi le spun că zilele minunilor au trecut. Aceasta este o minciună, pentru că Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Dumnezeu a ştiut că va fi necesar botezul cu Duhul Sfânt ca să dovedească semnele Lui din timpul din urmă. Aşa este. El a ştiut că va fi eficient numai dacă…

Un frate, căruia nu-i voi spune numele fiindcă nu se cade deoarece se înregistrează, un frate drag, un frate bun, s-a dus în Sodoma, v-am spus aseară. Deci, când s-a dus în India (ştiţi despre cine vorbesc) conducătorul indian l-a contrazis şi a spus că credinţa în Hristos este o religie făcută de om. Apoi i-a spus: „Aduc aici treizeci de bolnavi şi îi pun pe o parte şi pe alta. Eu vindec unul şi tu vindeci unul, pentru că Biblia ta învaţă să se vindecă.”

Atunci acest mare evanghelist a spus: „Zilele minunilor au trecut. El nu va face aşa ceva.” Păi, dacă tu nu ai destulă credinţă ca s-o faci, sunt o mulţime care o au! O, frate, eu pot fi biruit, dar nu voi lăsa niciodată un păgân sau un necredincios să-şi bată joc de Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă aş fi biruit, m-aş duce înainte cu încrederea în Cuvântul lui Dumnezeu.

Cum au spus tinerii evrei: „Dumnezeul nostru este în stare să ne scape şi chiar dacă nu ne va scăpa, tot nu ne vom închina înaintea acestor crezuri!” Aşa este.

Este nevoie de Duhul Sfânt ca să insiste. De ce nu a spus aşa şi el în India? De ce nu a spus că atunci când a venit orbul acela înaintea împăratului Nehru şi înaintea oamenilor şi a mărturisit că era orb într-un seminar metodist, dar a fost vindecat chiar pe platformă? Atunci ar fi ştiut ce să provoace şi ce nu. Cu siguranţă. Ei se gândesc că au o şansă.

Satan ştie acele argumentări şi unde stă argumentarea. Da, domnule, El a ştiut că este necesar Duhul Sfânt ca să fii un martor adevărat al învierii, pentru că nici un om nu poate face aceste lucruri. El Şi-a echipat armata cu Duhul Sfânt ca să facă aceste lucruri, să cunoască tainele inimii aşa cum a promis. Tu nu poţi face aceasta prin nici un antrenament, ci ai nevoie de botezul cu Duhul Sfânt, Armura lui Dumnezeu. Aceasta este Lumina timpului de seară. Ca să faci Evrei 13.8 real, este nevoie de mai mult decât un antrenament. Tu poţi citi cuvinte şi poţi citi şi poţi citi, dar nu se va întâmpla nimic până când nu ai Duhul Sfânt ca să manifeste aceasta.

Aceasta este Lumina; să îmbraci întreaga  armură a lui Dumnezeu şi nu numai să fii îmbrăcat, ci pregătit spunând: „Slavă lui Dumnezeu! Am Duhul Sfânt.”

Atunci ţâşneşti cu putere, o pui în acţiune. O pui în credinţă, o faci să se mişte, faci ceva: îmbraci întreaga armură a lui Dumnezeu ca să te împotriveşti răutăţilor diavolului.

Când cineva spune: „Isus Hristos este o religie falsă. El a murit de mulţi ani, nu există aşa ceva. Zilele minunilor au trecut”, tu stai cu botezul Duhului Sfânt şi dovedeşti că este Adevărul. Glorie!

Poate vă gândiţi că mă port ciudat. Poate că da. Mi-am pierdut minţile pentru lume, dar le-am găsit pentru Hristos. „Gândul care era în Hristos să fie în voi”, necesită botezul cu Duhul Sfânt, întreaga armură a lui Dumnezeu, nu numai să dai mâna cu predicatorul, să-ţi pui numele într-un registru sau să iei o bucăţică de hostie şi s-o mănânci, iar preotul să bea vinul. Nu aceasta este.

Frate, stai acolo până când vine vârtejul de vânt care umple fiinţa ta şi înlătură toate îndoielile, scoate afară toate crezurile, scoate afară tot şi pune înăuntru Cuvântul cu Puterea lui Dumnezeu care Îl sprijină. Glorie!

Acum mă simt bine. Amin. Aşa a spus Dumnezeu. Este Duhul Sfânt…

Mai am multe notate aici, dar nu mai am timp. Frate, întreaga armură a lui Dumnezeu este botezul cu Duhul Sfânt cu Cuvântul în spatele Lui. Dacă cineva spune că are Duhul Sfânt şi neagă un singur Cuvânt de aici, nu are Duhul Sfânt. Această Biblie a fost scrisă de Duhul Sfânt şi El a spus: „Oricine va adăuga sau va scoate ceva, i se va scoate partea de la Pomul Vieţii.” (Apocalipsa 22.18-19). Duhul Sfânt recunoaşte numai Cuvântul, fiindcă este Cuvântul Lui şi El nu poate întoarce spatele la Cuvântul Său. Amin.

Dacă cineva spune: „Noi avem Duhul Sfânt dar nu credem în minuni!”, aceasta dovedeşte că nu Îl are. Amin. Oricine numeşte deosebirea şi profeţii din timpul din urmă, telepatie mintală sau altfel, este de la diavolul. Nu poate fi de la Dumnezeu pentru că este contrar. Nu recunoaşte Urim şi Tumim. Dar oricine recunoaşte aceasta, se întoarce la Adevăr care este Dumnezeu. Amin!

Oh, Îl iubesc! El este aici. Nimic nu poate aduce credinţa ca şi vechiul Cuvânt. Întreaga armură a lui Dumnezeu, soldaţi instruiţi…

Isus a spus: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.” (Ioan 14.12). Este adevărat? Cum S-a făcut El cunoscut ca Mesia? Prin descoperirea gândurilor inimii. Ce a spus El în Noul Testament? „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.” El reia lucruri acesta în Evrei 4.12 şi spune: „Cuvântul lui Dumnezeu este mai ascuţit decât o sabie cu două tăişuri; desparte măduva de oase, încheieturile… şi deosebeşte gândurile inimii.” Aleluia!

Isus a spus: „Cum a fost în zilele lui Lot, aidoma va fi şi la venirea Fiului omului”, când Dumnezeu S-a făcut cunoscut într-un om şi întorcându-Se cu spatele la audienţă, la o femeie, i-a spus ce gândea. Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu, este Adevărul lui Dumnezeu.

Poate vă gândiţi că dacă în sala aceasta suntem patru sau cinci sute de oameni este prea puţin, dar nu uitaţi că Dumnezeu nu adună mulţimi mari.

„Oriunde sunt adunaţi doi sau trei în Numele Meu, Eu voi fi în mijlocul lor.” (Matei 18.20).

Poate cineva zice: „Păi, noi ne-am adunat în Numele lui Isus.” Aceasta înseamnă că sunteţi în Hristos, înseamnă că lumea este moartă pentru voi şi voi sunteţi morţi pentru lume, iar Hristos trăieşte în voi. Fără nici o umbră de îndoială ştiu că El este aici pentru că Îl văd mişcându-Se prin audienţă. Amin. Acum m-a oprit. Să credeţi!

Ce părere ai, doamnă? Eu nu te cunosc, sar nervozitate, complicaţii, probleme la intestine. Crezi că Dumnezeu te-a vindecat? Dacă crezi, ridică mâna şi poţi pleca acasă.

Doamna din spatele ei, tu ai ulcer. Dumnezeu te face bine, dacă crezi, dar să nu te îndoieşti. Crede din toată inima şi Dumnezeu va îndepărta acel ulcer. În ordine. Eu nu o cunosc pe femeie, nu am văzut-o niciodată. Dacă suntem străini, mişcă mâna aşa. Vedeţi?

Ce este aceasta? Este Hristos, întreaga armură a lui Dumnezeu. Ascultaţi! Cuvântul este o sabie şi este un singur lucru care o poate mânui împotriva vrăjmaşului. Aceasta este mâna credinţei. Ea ţine această Sabie.

Nu demult, cineva a visat că diavolul spunea: „Bau! Bau!” şi el sărea înapoi. Atunci diavolul se făcea mai mare, iar el se făcea mai mic şi ştia că mai devreme sau mai târziu va trebui să se lupte cu el, aşa că a luat Cuvântul. Şi de fiecare dată când diavolul spunea: „Bau!”, el spunea înapoi: „Bau!”, iar atunci diavolul se făcea mai mic. Aşa este. Este nevoie de mâna credinţei să ţină Cuvântul. Aleluia!

Care este problema cu tine? Tu ai o rudă care a suferit un infarct. Este adevărat? Da. Crezi că ea se va face bine? Să crezi.

Tu spui: „Te-ai uitat la el!” În ordine. Aici sunt un bărbat şi o femeie care stau la spatele meu. Bărbatul are probleme cu sângele, artrită, iar soţia stă lângă el. Ea are probleme cu tiroida. Doamna şi domnul Rader, să credeţi din toată inima şi Dumnezeu vă va face bine. Vreţi să credeţi, domnule? Eu nu îl cunosc. Dacă suntem străini, ridicaţi mâna. Vedeţi? Ce era aceasta? Întreaga armură a lui Dumnezeu. Aleluia!

Îl iubesc, Îl iubesc,

Că-ntâi El m-a iubit

Şi a câştigat salvarea mea…

Aceasta te-a surprins, domnule. Nu ştiai că ai atât de multă credinţă, dar eu am urmărit acea Lumină care Se mişca şi m-am gândit: „Dacă mă voi întoarce cu spatele, oamenii vor vedea acelaşi Înger care a fost atunci şi a spus ce se gândea în cort. Acum, El a venit jos şi cu siguranţă a ştiut cine eşti şi ce problemă ai.”

Provoc pe oricine să creadă la fel. Aleluia! Puterea lui Dumnezeu, întreaga  armură a lui Dumnezeu, tot Cuvântul lui Dumnezeu înfăşurat în jurul tău: Marele Biruitor.

O, El este un mare Biruitor pentru că a rupt vălul în două, iar aceasta nu este numai pentru o persoană, ci este pentru oricine vrea să vină dincolo de perdea. Grăbeşte-te să stai în Slava Shekinah. Amin. Fii o preoţie împărătească! Când intrau acolo, preoţii puteau să guste din omerul plin cu mană care a căzut la început din cer şi era păstrat numai pentru preoţi. Noi ştim aceasta. Dar acum, perdeaua este ruptă astfel ca nu numai preoţii, ci fiecare din noi să putem fi o preoţie împărătească.

Intraţi să gustaţi Mana originală care a căzut în ziua Cincizecimii, Mana pentru Biserică, Duhul Sfânt, Armura cu care suntem întăriţi… Nu cu educaţie intelectuală, cu diplome de doctorat, ci suntem întăriţi cu botezul Duhului Sfânt, ca să dovedim că Cuvântului lui Dumnezeu este Adevărul.

Glorie! Aleluia! El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Credeţi aceasta?

Haideţi să-I cântăm:

Îl iubesc, Îl iubesc,

Că-ntâi El m-a iubit

Şi a câştigat salvarea mea

Pe lemnul Calvarului.

Nu-i aşa că vă bucuraţi? Haideţi să cântăm: „Înainte, soldaţi creştini!” Să ne ridicăm.

…mărşăluind ca pentru luptă

Cu crucea lui Isus (să ne ridicăm)

Mergând înaintea lui Hristos,

Conducătorul Împărătesc,

Împotriva vrăjmaşului (Ce avem? Armura).

Înainte la luptă

Cu steagul Lui în faţă!

Înainte, soldaţi creştini,

Mergând ca şi când ar fi război,

Cu crucea lui Isus

Mergând înainte.

Voi nu vă ruşinaţi cu El, nu-i aşa?  Pavel spunea: „Căci mie nu mi-e ruşine cu Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire.” (Romani 1.16).

Nu vreţi să vă alăturaţi?  Singurul fel în care să puteţi alătura este prin naştere. Acest lucru este deschis aici, la altarul lui Dumnezeu. Este loc la Fântână.

Oricine doreşte, poate să se înroleze în această după-amiază în aceste rânduri, să lase deoparte orice crez contrar Bibliei, chiar şi gândurile care sunt contrare Bibliei, orice doctrină contrară Bibliei, să urce cu credinţă şi să spună: „Îl accept pe Isus Hristos pe baza sângelui vărsat şi a Cuvântului Lui.” Şi vă spun: chiar atunci se va întâmpla ceva şi vei fi întărit de puterea Duhului Sfânt.

Nici un om nu are dreptul să se declare predicator până când nu a stat pe nisipurile sacre. Moise a fost un intelectual în adevăratul înţeles al cuvântului şi avea putere de înţelegere a Cuvântului lui Dumnezeu. El îşi cunoştea poziţia, ştia că era un profet, dar până când nu s-a întâlnit cu Dumnezeu pe acele nisipuri sfinte… După aceea, nici nu intelectual nu a mai putut să-l clintească. De ce? El a fost acolo când s-a întâmplat.

Nici un om nu are dreptul să aibă pretenţii la Dumnezeu până nu ajunge pe acel pământ sfânt, unde nu poate ajunge nici un uriaş intelectual.

Tu ai fost acolo când s-a întâmplat, aşa că nu mai contează câte explicaţii îţi aduc ei. Tu ştii ce s-a întâmplat. O, glorie! Vreţi să vă alăturaţi şi voi în timp ce vom cânta încă o dată? Veniţi în jurul altarului. Ne bucurăm să ne rugăm pentru voi înainte să înceapă rândul de rugăciune.

Să cântăm încă o dată: „Înainte, soldaţi creştini! Haideţi şi alăturaţi-vă. Ultima chemare. Dacă nu aţi fost încă întăriţi de Duhul şi Cuvântul Lui…

 Merge înainte…

Hristos, Conducătorul măreţ (Marele Biruitor).

Conduce împotriva (necredinţei) vrăjmaşului (a argumentelor).

Înainte în bătălie

Văzând stindardul mergând

Înainte, soldaţi creştini,

Mărşăluind spre bătălie

Cu crucea lui Isus mergând înainte.

Câţi de aici sunt gata pentru luptă? Aţi fost umpluţi deja cu Duhul Sfânt? Credeţi fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu? ştiţi că Acesta este Adevărul?

Tatăl nostru ceresc, nu ştiu dacă voi mai putea reveni pe coasta aceasta ca să-i revăd pe oamenii aceştia. Nădăjduiesc să fie curând. Îţi mulţumesc pentru marea mărturie de aseară, minune după minune prin lucrările neştiute şi nevăzute ale lui Dumnezeu, prezenţa Lui făcându-Se cunoscută şi dovedind că nu este mort, ci a înviat din mormânt.

Tată, Te rog să le dai acestor oameni toată puterea şi forţa Duhului Sfânt, ca să poată fi martori pe această coastă în timpul din urmă. Doamne, orice om cu mintea sănătoasă ştie că suntem în timpul sfârşitului. Fiecare cititor al Bibliei ştie aceasta. Lumea ştie aceasta. Oamenii de ştiinţă ştiu că mai sunt trei minute până la miezul nopţii. Ceasul este aici.

Tu ai spus ce se va întâmpla, iar noi citim în Cartea Apocalipsei că uriaşii intelectuali din această epocă laodiceană L-au împins pe Hristos afară. O, Dumnezeule, în nici o altă epocă nu a fost aşa, dar Tu, Doamne, ai soldaţi echipaţi cu coif, platoşă, scut,  cu Cuvântul, iar în această după-amiază stăm aici ca o minoritate.

O, Dumnezeule, condu-ne, pregăteşte-ne şi îndepărtează de la noi necredinţa şi lucrurile lumii, astfel încât atunci când vine Hristos, să Se potrivească exact cu Biserica în Programul ei, pentru că va fi Programul Duhului Sfânt. Îndură-Te, Tată, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus. Amin.

Puteţi să vă aşezaţi.

Am să vă rog pe cei care aveţi număr de rugăciune… Când vine câte un evanghelist, ei spus: ʺAcesta este doar un predicator, dar staţi să vină fratele Branham sau fratele Roberts…” Nu este aşa! Şi voi veţi vedea că se va întâmpla ceva. În ordine.

Câţi aveţi numere de rugăciune? Ridicaţi mâna. În ordine. Vreau să vă aliniaţi pe intervalul acesta şi să veniţi aici pe acolo. (Fratele Branham vorbeşte cu cineva). Nu, îi voi lua chiar acum pe cei cu numere de rugăciune. Aliniaţi-vă aici. Vreau ca fraţii mei să vină şi să stea aici cu mine.

Isus a spus că cerurile şi pământul vor trece, dar Cuvântul Lui nu poate trece. Acum ascultaţi cu atenţie, prieteni, pentru că dacă nu credeţi aceasta, aşteptaţi degeaba în rând.

Acum vreau să vă întreb ceva. După ce Duhul Sfânt a făcut atât de multe lucruri în săptămâna aceasta, aţi văzut vreo greşeală în ceea ce a făcut? A văzut cineva ceva greşit în alte adunări? A fost adevărat întotdeauna? Dacă da, ridicaţi mâna. Întotdeauna a fost adevărat. În ordine. Să ştiţi că Acelaşi Duh este chiar aici.

Femeia de aici a avut destulă credinţă pentru ea şi soţul ei. Nu îmi amintesc exact, este ca un vis pentru mine, dar dacă aveţi credinţă pentru cineva drag, rugaţi-vă pentru el în timp de staţi în rând.

Acum ne vom ruga mai întâi pentru aceştia, fiindcă aşa am promis. Să ştiţi că fiecare de aici are aceeaşi autoritate să se roage pentru bolnavi.

Acum, ascultaţi, fiindcă vreau să urmăriţi acest text din Scriptură. Când a dat ultima Sa însărcinare bisericii şi S-a arătat celor unsprezece, Isus i-a mustrat din pricina împietririi şi a necredinţei lor, fiindcă nu au crezut că L-au văzut după învierea Sa.

El le-a spus: „Mergeţi în toată lumea…” El fusese deja luat sus.

 „Duceţi-vă în toată lumea şipropovăduiţi Evanghelia la orice făptură.

Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit, dar cine nu va crede va fi osândit.” (Marcu 16.15-16).

Aceasta o citesc mulţi, iar „şi” este o conjuncţie care leagă o propoziţie: „Şi aceste semne îi vor însoţi pe cei ce cred…

Voi aţi fost învăţaţi să vă strângeţi mâinile şi să vă treceţi numele într-un registru, dar Isus a spus altceva. El a spus:

„Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci, vor vorbi în limbi noi,

vor lua în mână şerpi, dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma, îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” (v.17-18).

Aceasta este ultima însărcinare pe care a dat-o Isus. Şi aici este o întrebare pe care o pune: „Voi găsi credinţă când Mă voi întoarce?” El nu a întrebat dacă va găsi neprihănire, dacă va găsi o biserică sau un popor, ci a întrebat: „Voi găsi credinţă?” (Luca 18.8). Aceasta este întrebarea.

Acum, voi veţi veni în rândul de rugăciune şi veţi trece pe lângă aceşti bătrâni şi pe lângă alţi creştini care stau aici, creştini umpluţi cu Duhul Sfânt. Eu şi ei ne vom pune mâinile peste fiecare dintre voi şi veţi fi vindecaţi. După aceea, mergeţi de aici şi spuneţi: „Este în ordine. Voi fi bine. Aceasta-i tot.”

După ce se va termina rândul, vom chema grupuri şi grupuri, până când toată lumea va trece prin rugăciune. Promit aceasta.

Câţi vor să treacă prin acest rând? Ridicaţi mâna. În ordine. Frate, dă-ne un ton pentru „Crede numai”. Fiecare frate şi soră să stea unde este. Să nu treacă niciunul pe aici fără să se pună mâinile peste el. Aş vrea să-i ajutaţi pe cei care nu se pot dat jos de pe platformă.

Vino, frate Fred. Fratele Fred Sothmann este unul din administratorii mei. Vino aici şi ajută-i pe cei care nu pot coborî de pe platformă. Sau este altcineva? O, este un uşier. Bine. În ordine. Să ne plecăm capetele.

Tată ceresc, noi suntem aici ca să ajutăm, deoarece realizăm că Tu ai spus: „Ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.” (Matei 25.40).

Aici, în acest rând, sunt mame, taţi, rude dragi, copii şi bebeluşi. Tată ceresc, Te rugăm, să le explici Tu Cuvântul Tău aşa cât ştim noi să Îl propovăduim în felul nostru smerit, fiindcă am văzut cum ai venit jos şi ai deosebit gândurile oamenilor dovedind că eşti aici. Aceasta Te face marele Stâlp de Foc, marele Hristos al lui Dumnezeu, Acelaşi ieri, azi şi în veci. Oamenii aceştia unşi cu Duhul Tău aşteaptă să îşi pună mâinile peste bolnavi. Mă rog, Dumnezeule, să nu fie nici un necredincios printre ei, astfel ca toţi să plece de aici bucuroşi văzând cum bolile şi suferinţele părăsesc trupurile lor. Îndură-Te, Tată, fiindcă Ţi-i încredinţăm în Numele lui Isus. Amin.

Acum, fiecare să stea cu capetele plecate în rugăciune şi să cânte în inima lui: „Crede numai”.

(Fratele Branham începe să se roage pentru oameni).

Nu-i aşa că El este minunat? Să ştiţi că aici sunt oameni care pot mărturisi că au fost şi în alte adunări unde au trecut prin rândul de rugăciune şi s-a făcut rugăciune pentru ei. Am putea aduna mormane de scrisori şi mărturii scrise de doctori: cancer, atacuri, polio şi multe alte boli care au fost vindecate. Tu trebuie să te ancorezi şi să te ţii tare! Nu te da bătut, ci stai acolo!

De curând, într-o adunare a venit o doamnă care avea ulcer peptic la stomac, iar eu i-am spus: „Aşa vorbeşte Domnul, eşti vindecată”, după care i-am zis să meargă acadă şi să mănânce.

Apoi, a venit o altă doamnă care avea o umflătură atât de mare pe gât. Cred că avea un inch sau mai mult şi i-am spus că va fi bine şi ea. Ele erau vecine.

Doamna cu ulcer peptic a plecat, iar când a ajuns acasă a încercat să mănânce, dar nu a putut pentru că voma imediat. A mers aşa timp de două sau trei săptămâni şi se părea că va pierde lupta, dar într-o dimineaţă, după ce copiii au plecat la şcoală, a încercat să mănânce din nou. Ca de fiecare dată, o ardea şi o durea, apoi vomita. În final, soţul ei i-a zis: „Dragă, cred că tu aduci ocară asupra cauzei lui Hristos!”

Adevărul este că tu nu poţi face aceasta când mărturiseşti. A mărturisi înseamnă să spui acelaşi lucru. Mărturie… Când mergi la avocat să depui mărturie pentru ceva, tu spui acelaşi lucru. Tot aşa spui: „Prin rănile Lui am fost vindecat”, pentru că aceasta a spus El. Astfel, tu mărturiseşti că El a făcut-o deja., iar femeia aceasta a făcut acelaşi lucru.

Într-o dimineaţă, spăla vasele şi plângea. Dintr-o dată, a simţit că a venit peste ea un simţământ ciudat şi şi-a simţit stomacul rece. A continuat să spele vasele, iar la un moment dat a simţit că îi este foame. (Poate femeia este aici, nu ştiu). Spunea că copiii au lăsat în farfurii nişte ovăz. Ştiţi voi, ovăz rulat şi copt. De obicei avea arsuri din cauza ulcerului, dar acum a luat o gură sau două de ovăz şi nu a avut nimic.

După un timp, a mâncat o felie de pâine prăjită, dar nu a deranjat-o. Apoi şi-a făcut nişte ouă şi a băut o ceaşcă de cafea. O, aceasta era o sărbătoare gastronomică! A mâncat şi nu a avut nimic. A aşteptat două sau trei ore şi nu a simţit nimic.

Atunci s-a dus la vecina ei să-i spună, dar vecina ei striga. Femeia a crezut că s-a întâmplat ceva, dar vecina spunea că în timp ce scutura cearceafurile de pe pat, a observat că umflătura dispăruse, nu mai era. Apoi, au venit amândouă la adunare ca să pună mărturie în faţa a cinci mii de oameni. Ce s-a întâmplat? Îngerul Domnului…

Amintiţi-vă că Daniel s-a rugat şi au trecut douăzeci şi una de zile până când a ajuns îngerul la el. Câţi ştiţi aceasta? Cum ar fi fost dacă ea ar fi renunţat când Îngerul a rostit acea binecuvântare?  Satan ar fi venit imediat, dar ea a stat tare.

În dimineaţa aceasta, El trece prin cartier; El ştie unde locuieşti, ştie totul despre tine, ştie unde eşti. Când îţi dă o binecuvântare, El o confirmă numai dacă stai neclintit. El a trecut prin cartier şi a vindecat cele două femei, apoi S-a dus mai departe. El este Dumnezeu. Aşa-i că este minunat? El este minunat!

Acum am să vă rog ceva. Eu m-am rugat pentru voi şi în curând voi pleca pe câmpul misiunii în Africa şi India. Acolo sunt vrăjitori şi diavoli şi tot felul de lucruri. Vreţi să vă rugaţi şi voi pentru mine? O să vă rugaţi pentru mine până când ne vom revedea? Vă mulţumesc.

Vreţi să vă rugaţi acum pentru mine? Da? Atunci haideţi să închidem ochii, să ridicăm mâinile şi să cântăm. Pianistul să înceapă: „Până când ne vom revedea.”

Acum, până când ne vom revedea… Dacă nu ne vom mai revedea decât atunci când vom trece Râul, să vă amintiţi că v-am spus adevărul. Voi fi acolo cu aceeaşi mărturie. Dacă nu ne vom mai vedea pe partea aceasta a malului, ne vom vedea pe partea cealaltă. Dar nădăjduiesc că ne vom mai vedea. Până atunci, Dumnezeu să fie cu voi.

Să cântăm cu toţii:

Până când ne vom revedea

La picioarele lui Isus vom sta.

Până când ne vom revedea…

– Amin –