LUAT AFARĂ DIN ISTORIE

Mulţumesc, frate Neville.                                                                                

Bună seara prieteni. Consider ca un mare privilegiu faptul că în sera aceasta pot să fiu aici, în Tabernacol, pentru a începe o serie de cinci adunări. A trecut destul de mult timp de când a avut loc o trezire aici. Noi am anunţat aceste adunări prin intermediul ziarelor, dar eram îngrijoraţi că nu avem suficiente locuri pentru a-i primi pe cei ce vor veni. Am făcut tot ce s-a putut pentru ca oamenii să stea cât mai comod posibil.

          În curând voi pleca din nou în misiune şi cred că voi merge şi peste ocean. Acesta este motivul pentru care am dorit ca înainte de plecare să avem o mică părtăşie împreună.

          Vedeţi, noi ne adunăm zi de zi, dar va veni o zi când o vom face pentru ultima dată. Aşadar, vrem să stăm cât mai aproape de Domnul şi de Cuvântul Său, căci în felul acesta El ni Se va descoperi tot mai mult.

          M-am gândit că ar fi bine să avem o mică adunare, iar după aceea să ne rugăm pentru bolnavi.

          Voi ştiţi că cu mult timp în urmă am avut o vedenie. Aceasta s-a întâmplat atunci când am construit Tabernacolul. În dimineaţa aceea, când am aşezat piatra unghiulară, Domnul mi-a spus: „Acesta nu este Tabernacolul Tău!” după care m-a dus într-un loc (în vedenie) şi mi-a arătat diferite lucruri care urmau să se întâmple. Dacă le ştiţi, puteţi vedea că se împlinesc întocmai cum au fost vestite. Vedeţi? Întotdeauna a fost aşa. Aceasta mă face să stau liniştit în toate lucrurile, pentru că ştiu că Cel ce a vorbit este Dumnezeu, şi El se îngrijeşte de toate.

          Cu câtva timp în urmă, am avut o vedenie în care am văzut un cort mare. O, era un cort uriaş! Eu tocmai terminasem de vorbit şi la altar erau o mulţime de suflete. Se auzea un fel de plânset uşor şi liniştit. Un bărbat, care avea o voce blândă şi plăcută, a venit spre mine şi a spus: „În timp ce fratele Branham se pregăteşte, să se formeze rândul de rugăciune…” Eu stăteam aşa, iar rândul de rugăciune urma să se aşeze în stânga mea, desigur. Apoi am văzut un şir mare de oameni aşezaţi în rând. Înăuntrul acelui cort era o cameră mică din lemn în care se aflau o mulţime de oameni care mergeau sprijiniţi în cârje, alţii erau purtaţi pe tărgi etc. Ei treceau prin faţa platformei şi ieşeau pe partea cealaltă, iar eu stăteam deoparte şi mă miram de tot ce vedeam acolo.

          După aceea, Îngerul Domnului, a cărui fotografie o vedeţi aici pe perete, a plecat de lângă mine şi a intrat în camera aceea mică, iar o Voce mi-a spus: „Te voi întâlni în locul acela!”

          Eu am avut un timp de odihnă pentru că eram prea obosit, dar m-am întors. Săptămâna trecută am avut,  timp de trei seri, învăţătură pentru biserică. Au fost adunări în care am scuturat puţin biserica pentru a putea merge mai departe, la adunările care urmează. Duminică seara vom avea o adunare de „bun rămas”, deoarece după aceea voi pleca pentru un timp. Nădăjduiesc că într-una din aceste seri, în săptămâna aceasta, voi folosi camera micuţă din vedenie ca o cameră de rugăciune. Aş vrea să îi iau acolo pe cei bolnavi şi suferinzi şi astfel voi vedea dacă El mă va întâlni acolo după cum mi-a spus, ca să încep astfel noua slujbă la Tabernacol. Îmi doresc mult să văd şi lucrul acesta împlinit.

          Eu nu ştiu ce este aceasta prieteni; nu ştiu ce se  întâmplă, dar cred că El, care mă ascultă acum, este mai mult decât în stare să îi ajute pe copiii Săi bolnavi, suferinzi şi săraci, din timpul acesta. Eu îi făgăduiesc că voi fi loial şi credincios şi că voi încerca să fiu mai predat şi mai atent decât am fost cu celelalte daruri pe care mi le-a dat El. Celelalte daruri sunt la fel de puternice ca la început. Vedeţi? Eu privesc însă înainte pentru că se întâmplă ceva nou şi cred că acest lucru va avea loc aici.

          M-am gândit că poate deseară vom vorbi şi voi vedea ce simt.

          Şi încă ceva, aş vrea să ştiu unde mergem mai întâi, ca s-o pot trimite pe soţia mea înainte. Dacă nu se poate, atunci voi aduce câte două femei înăuntru. Prin aceasta nu aş vrea să spun că nu poate fi şi altfel. Eu m-am gândit însă la vedenia pe care am avut-o şi în care totul s-a petrecut într-un cort. Adevărul este însă, că acest lucru se poate întâmpla oriunde şi oricând. Să privim deci înainte.

          Voi încerca să vă las mai devreme în seara aceasta. Cântările vor dura o jumătate de oră, serviciul de predicare şi serviciul la altar, etc., cam o oră, adică o oră şi jumătate, pentru ca oamenii să nu înţepenească şi să poată veni şi mâine seară.

          Acum, înainte de a deschide acest Cuvânt binecuvântat, vreau să vă asigur că nu am spus niciodată  altceva decât ceea ce este în El, pentru că Cuvântul este temelia. Să ne plecăm deci capetele pentru rugăciune:

          Dragă Dumnezeule, în timp ce stăm în prezenţa Ta, ne dăm seama cât suntem de slabi. Noi suntem doar praful luat din pământ, aduşi la suprafaţă de Tine şi făcuţi vii spre onoarea şi gloria Ta. Noi suntem conştienţi de faptul că viaţa şi destinaţia noastră se află în mâinile Tale binecuvântate. Acesta este motivul pentru care ne încredinţăm în mâinile Tale, prin credinţă, căci dorim să trăim pentru veşnicie într-o Lume mai bună, alături de Tine, unde nu va mai trebui să ne rugăm pentru bolnavi şi lipsiţi. Acolo nu ne va mai curge nici o lacrimă pe obraji şi nu va mai fi nici un om neputincios sau bătrân, ci vom fi veşnic tineri, iar slava lui Dumnezeu se va odihni peste noi. Atunci nu vom mai avea nevoie nici de vindecare, pentru că vom fi vindecaţi pe vecie. Când trupurile în care suntem acum vor fi schimbate şi vom locui într-un trup de slavă, ca al Lui, Îl vom vedea aşa cum este. Până va veni însă acel ceas binecuvântat, vrem să depunem cel mai mare efort de care suntem în stare şi să slăvim Numele Tău, cu credinţa pe care ne-ai dat-o.  Este ajunul deschiderii acestei mici adunări de aici, în amintirea primei treziri pe care am ţinut-o în locul acesta. Ce lucrări mari şi puternice ne-ai arătat prin Mâna Ta puternică! Din locul acesta s-a ridicat o trezire care a cuprins fiecare naţiune. Da, în seara aceasta, focul trezirii arde peste tot în lume, mulţi bărbaţi şi femei au fost vindecaţi de bolile lor şi de neputinţe şi au ajuns la cunoştinţa Dumnezeului Celui Viu şi Adevărat. O, Doamne Dumnezeule, toarnă Duhul Sfânt peste noi în dublă măsură!

          Şi dacă este voia şi planul Tău, Te rugăm o, Doamne să îngădui ca acest nou dar să intre în acţiune în locul acesta, astfel încât cei ce au stat în spatele meu, care s-au luptat în rugăciune, să fie primii care văd mâna puternică a lui IaHVeH mişcându-se în acest fel nou şi astfel, să fie şi ei beneficiari ai roadelor. Îţi cerem aceasta cu umilinţă, deoarece ştim că Tu eşti Acela care poţi s-o faci.

          Te rugăm să ne binecuvântezi  în timp ce vom răsfoi paginile Cuvântului Tău binecuvântat şi îngăduie ca duhul nostru să fie deschis ca să-L primească, Doamne.

          Iar atunci când acest serviciu se va termina şi vom pleca acasă, fă să spunem la fel ca cei doi ucenici de pe drumul Emausului: „Nu ardea inima în noi în timp ce ne vorbea?”

          Fă aceasta, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus şi spre gloria Sa. Amin.

Pentru seara aceasta am ales câteva texte din 1Împăraţi 18.17-21, iar tema la care m-am gândit se numeşte: „Luat afară din istorie”.

Deci 1 Împăraţi 18.17-21:

„Abia a zărit Ahab pe Ilie şi i-a zis: „Tu eşti acela care nenoroceşti pe Israel?”

          Ilie a răspuns: „Nu eu nenorocesc pe Israel; ci tu şi casa tatălui tău, fiindcă ai părăsit pe Domnul  şi te-ai dus după Baali.

Strânge acum pe tot Israelul la mine, la muntele Carmel, pe cei patru sute cincizeci de prooroci ai lui Baal şi pe cei patru sute de prooroci ai Astarteei, care mănâncă la masa Izabelei.”

          Ahab a trimis soli la toţi copiii lui Israel şi a strâns pe prooroci la muntele Carmel.

          Atunci Ilie s-a apropiat de tot poporul şi a zis: „Până când vreţi să şchiopătaţi de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El, iar dacă este Baal, mergeţi după Baal!” Poporul nu i-a răspuns nimic”.

În seara aceasta stăm pe margine şi privim cum vin şi trec două mari scene. Una din ele este sfârşitul Istoriei, iar cealaltă, este sfârşitul timpului. De-a lungul epocilor, foarte mulţi bărbaţi mari au dorit să vadă clipa de care ne apropiem noi. Şi acum, când soarele a apus, am simţământul că trăim în una din cele mai măreţe epoci în care i-a fost dat omului să trăiască, deoarece este epoca în care timpul se va revărsa în veşnicie.

          Istoria ne poate spune doar ce a fost, dar viitorul se află în mâinile lui Dumnezeu. Eu cred că pentru timpul acesta nu va fi nevoie să se scrie vreo Istorie pentru că nu va fi cine s-o citească. Ambele, atât Istoria cât şi Timpul aleargă în ape adânci.

De exemplu: Cum ieşim noi din criza economică? Şi siguranţa naţională se îndreaptă spre ape adânci. Dacă mergi în jurul lumii, îţi dai seama că nu numai naţiunea noastră se află în starea aceasta, ci peste tot este la fel.

          Când am fost în Africa, toţi se temeau de o revoltă socială, în timp ce comunismul conducea ţara. Când am fost în Elveția, acolo era la fel. În toate naţiunile pe care le-am vizitat, am constatat că pacea este nesigură.

          Acum voi ştiţi că Domnul Isus a spus că va veni un timp în care popoarele nu vor mai avea linişte, ci peste tot va fi nelinişte şi necaz. Oamenii au încercat tot posibilul pentru a îndepărta cât mai mult acest timp, dar mă tem că suntem deja acolo. Cred că nu mai putem face nimic, pentru că am ajuns la sfârşit.

          Oamenii au încercat odată să-şi aleagă regi, dar n-a mers; au încercat apoi democraţia, dar n-a mers nici aşa; încearcă să pună dictatori, dar nu merge, ci se pare că de fiecare dată se afundă tot mai adânc, tot mai adânc. Acum am ajuns într-un moment când s-ar putea întâmpla orice. În cinci minute fiecare naţiune poate fi făcută pulbere.

          Şi dacă am ajuns într-un asemenea timp, unde ar trebui să fie biserica? O, ce criză mare!

          În criză este şi viaţa din familie. Se pare că şi ea alunecă în ape adânci.

Înainte se obişnuia ca dimineaţa, tatăl, care este capul familiei, să adune familia şi să discute cu ea despre Biblie. Ei se adunau cu toţii în jurul mesei, citeau din Biblie şi se rugau. Astăzi însă nu mai puteţi vedea aşa ceva.

          La sfârşitul zilei, după ce mama termina de spălat vasele, ei se adunau din nou şi mai citeau puţin din Biblie, după care se rugau şi plecau la culcare.

          Delicvenţa juvenilă era greu de găsit în zilele acelea. Băieţii mergeau la câmp, iar fetele o ajutau pe mama lor la spălat şi la celelalte treburi.

          Astăzi însă, trebuie să apese doar un buton şi vasele sunt spălate. Mama urcă în maşină şi pleacă la o partidă de cărţi sau umblă auirea pe străzi. Munca la câmp este făcută de tractoare, aşa că nu avem altceva decât o grămadă de oameni leneşi, o grămadă de pierde-vară.

          Şi viaţa de familie este atât de neglijată, iar Biblia este lăsată de-o parte pentru că o oră liberă ar trebui „vânată” şi asta în multe case din America. Oamenii merg la biserică duminică dimineaţa şi asta cam douăzeci de minute. Dacă cumva păstorul le ia treizeci de minute, este chemat la comitet şi avertizat. Ce este aceasta? Viaţa de familie alunecă…

          Mai demult, mama şi tata se iubeau, se respectau şi se doreau unul pe altul, iar când era îmbătrânită şi căruntă, zbârcită toată, cu faţa brăzdată de riduri adânci şi cu ochelarii pe vârful nasului, soţul o iubea la fel de mult ca atunci când era tânără şi frumoasă. Astăzi însă (nu vreau să fiu critic), când ea îmbătrâneşte puţin, el o schimbă imediat cu „un model mai nou”. Este ca şi cum ai schimba maşina sau altceva de felul acesta. Aceasta arată că astăzi nu mai există acea dragoste de familie ca în trecut. Da, viaţa de familie se duce…astăzi nu mai avem familia americană de mai demult.

          Şi mai este un lucru pe care vreau să vi-l spun: ceea ce se pierde tot mai mult, este prietenia. Se pare că nu mai avem prietenii pe care-i aveam mai demult. Prietenii de astăzi nu sunt la fel de loiali ca cei din trecut.

          Îmi amintesc că mai demult, dacă cineva se îmbolnăvea, toţi vecinii veneau în jurul lui şi încercau să-l ajute cu tot ce puteau, dând o mână de ajutor oriunde era nevoie. Ei stăteau lângă el toată noaptea.

          Astăzi însă, lucrurile s-au schimbat. Noi aflăm de moartea vecinului nostru numai când citim anunţul din ziar. Vedeţi? Prieteni!

          Astăzi, mama şi tata au fiecare cheie de la casă, iar noaptea pleacă amândoi, în timp ce copiii stau şi-i aşteaptă îngrijoraţi pentru că nu ştiu unde sunt. Acesta este modul de viaţă de astăzi.

          Ştiţi că Biblia a anunţat toate aceste lucruri? Atunci ce este aceasta? Împlinirea Cuvântului. Noi vedem că tot ce spune Ea se împlineşte sub ochii noştri.

          Să luăm viaţa bisericii. Acolo a început totul. Da, viaţa bisericii se duce… Oamenii iau biserica de astăzi drept un idol. Ei merg şi stau cinci minute în biserică, după care pleacă spunând: „Mi-am încheiat ora de religie”. Îşi plătesc contribuţia, oricât ar fi ea, şi asta este totul.

          Păstorul la rândul lui, ţine o predică mică şi dă cina, iar dacă nu este mulţumit, merge acolo unde primeşte o plată mai bună. Da, se pare că păstorii nu mai au chemarea divină. Se pare că totul se limitează la plata pe care o primeşte şi aceasta pentru că oamenii l-au obişnuit cu mulţi bani. Nu ar trebui să fie însă aşa.

          Ar trebui ca un astfel de bărbat să fie chemat de Domnul în slujbă. El ar trebui să stea aşa cum a stat Ilie pe vârful muntelui, aşteptând corbii să-l hrănească. Da, el a stat acolo până şi-a îndeplinit însărcinarea. Pe el nu l-a interesat că nu primeşte nici măcar un penny, pentru că mai presus de toate era chemarea lui Dumnezeu.

          Astăzi însă, această chemare divină a fost înlocuită de chemarea banilor, a poziţiei mai înalte sau a popularităţii, a unei biserici mai mari, etc.

          Care este urmarea? Biserica începe să se lase la fund, începe să moară. Priviţi numai desfăşurata.

          Eu am aproape cincizeci de ani, dar îmi amintesc cum mergeam la biserica baptistă şi la cea metodistă, unde aveau loc treziri de modă veche în care oamenii strigau şi se rugau Domnului, mergând în sus şi-n jos printre scaune şi convingându-i pe păcătoşi să vină la altar.

          Astăzi nu mai vezi nicăieri aşa ceva. Pe atunci se obişnuia să se facă adunări de rugăciune de modă veche, în care mamele bătrâne şi taţii se rugau cu atâta credinţă pentru băieţii şi fetele lor, care erau păcătoşi, încât aceştia veneau la altar și-L urmau pe Hristos.

          Astăzi nu mai poţi vedea aşa ceva. Se pare că totul   s-a dus în apele adânci. Nu mai este ceea ce s-ar cuveni să fie.

          Dacă într-o biserică avea loc o trezire, toate celelalte biserici cooperau cu ea. Astfel, trimiteau acolo fraţi ca să dea o mână de ajutor. Închideau bisericile şi mergeau acolo ca să se bucure împreună.

Astăzi nu mai vezi aşa ceva.

Dar ce s-a întâmplat? Ce este cu ei? Este împlinirea Cuvântului Dumnezeului celui viu, care ne arată două lucruri: Sfârşitul timpului şi venirea Domnului Isus Hristos. Duhul Sfânt a vorbit şi a spus clar că în zilele din urmă, bisericile vor fi încăpăţânate, iubitoare mai mult de plăceri decât de Dumnezeu. Da, oamenii vor fi obraznici, vânzători, acuzatori mincinoşi, nestăpâniţi şi plini de dispreţ faţă de cei buni. Şi dacă Biblia ne-a avertizat că va fi aşa, cum să ne aşteptăm la altceva?

2 Timotei 3.5: „Având doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea.”

          Mergeţi astăzi prin naţiunea noastră şi găsiţi acea mână de credincioşi care crede – mă refer la credincioşii adevăraţi care cred că Isus Hristos trăieşte şi acum.

          Vedeţi, ei au dus biserica la un idol. Am trecut prin problema aceasta în învăţătura de zilele trecute. Au aruncat-o în biserica catolică, la idolii ei, şi pe măsură ce trece timpul se pleacă tot mai mult spre ei.

          Şi protestanţii sunt la fel de rău. Da, atât de rău încât au ajuns să meargă doar când şi când la adunare, sau chiar numai o dată pe an – la Paşti.

          Eu am auzit un predicator făcând această remarcă. El spunea: „În dimineaţa de Paşti, i-am salutat pe toţi membrii bisericii mele şi le-am urat sărbători fericite, după care pe unii nu i-am mai văzut până la Crăciun, sau chiar până la celelalte Paşti.”

          Stând şi privind toate aceste lucruri, cred că fiecare muritor îşi dă seama că trebuie să se întâmple ceva. Aşa nu se mai poate continua.

          Nimeni nu are timp să se oprească nici măcar cinci minute. Oamenii sunt tot timpul presaţi, grăbiţi, stresaţi şi pe fugă.

          Odată când veneam de la New Albany, am văzut o femeie care conducea cu 60-70 mile/h, deşi pe stradă erau foarte mulţi copii. Unde se ducea? „Ce zici de asta?” am întrebat persoana de lângă mine. Apoi am văzut alte 2-3 maşini care au trecut în plină viteză printre acei copii.

Desigur, noi trebuie să ne grăbim acasă, să spălăm vasele, să-l ascultăm pe Arthur Godfrey, sau altceva.

          Unde vă duceţi? Ce-i cu voi?

          Ceea ce a întors toate lucrurile pe dos este faptul că bărbatul şi femeia au devenit iubitori ai acestei lumi. Dar ştiţi ce ar trebui să facem? Să venim acasă, să citim din Biblie şi  apoi să ne rugăm.

          Mă gândesc la Susane, mama lui John Wesley. Această femeie a avut 17 copii, dar cu toate acestea îşi găsea timp să petreacă 2-3 ore pe zi în rugăciune, crescându-i şi pe ei în felul acesta. Ca urmare, fiul ei John, a fost unul dintre cei mai mari predicatori ai lumii, iar fratele lui, Charles, a fost unul dintre cei mai mari compozitori de cântece creştine. Şi aceasta pentru că mama lor şi-a făcut timp să-L slujească pe Dumnezeu şi nu a alergat după lucrurile lumii ca să se afunde în ele.

          Ce putem face fraţilor, când vedem că temelia  naţiunii noastre, temelia căminului nostru, a bisericii noastre, se scufundă? Am să vă spun ceva.

          O, dacă aş avea o voce a cărei ecou să se poată auzi în întreaga lume! Nouă ni s-a dat o temelie solidă şi aceasta este Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia.

 „Cerul şi pământul vor trece, dar Cuvântul lui Dumnezeu nu va trece.” (Matei 24.35).

          „Şi pe această piatră”, a spus Dumnezeu, „voi zidi biserica Mea şi porţile Locuinţei Morţilor nu o vor birui.” (Matei 16.18 ).

          Deci ce mare şi binecuvântat privilegiu avem, ca să putem lua în mână Biblia lui Dumnezeu, să putem să-I răsfoim paginile şi  în felul acesta să citim cu ochii noştri Adevărul! Din Ea putem să vedem ceea ce s-a petrecut în vremuri trecute, pentru că paginile Ei ne vorbesc despre un Dumnezeu Istoric. Şi singura posibilitate pe care o avem de-a face faţă la toate aceste căi, este să-L chemăm afară din Istorie pe Dumnezeul Istoric.

          În zilele de dinaintea potopului, înainte de venirea lui Hristos şi în toate celelalte evenimente care au avut loc, El nu a dat niciodată greş, ci a avut întotdeauna dreptate.

          Mă gândesc acum la un timp când o naţiune se afla în robie. Este vorba de Israel. Ei se aflau în Egipt, unde lucrau din greu ca să-i slujească pe egipteni. Ştiaţi că Israelul a stat în robia Egiptului de două ori cât vârsta Statelor Unite? Noi nu avem ca naţiune mai mult de 150-170 de ani, iar ei au stat în robie 430 de ani. Venise un timp când toată nădejdea lor s-a dus.

          Dar acolo erau un bărbat şi o femeie care se pare că aveau credinţă într-un Dumnezeu viu, în Dumnezeul Istoric care i-a vorbit strămoşului lor Avraam în timp de criză şi ei credeau că dacă Îl cheamă în ajutor, le va răspunde şi lor. Aceşti oameni erau Amram şi Iochabed, părinţii lui Moise.

          Eu am predicat cu câtva timp în urmă cum a venit Amram acasă şi i-a spus soţiei sale: „Iochabed, sunt atât de obosit…” El avea încă urmele proaspete ale loviturilor de bici pe spate. S-a aşezat jos liniştit şi poate că soţia i-a spălat rănile plângând, după care i-a zis: „O, Amram, oare nu putem face nimic?”

          Asta mă întreb şi eu acum când văd adolescenţii noştri, care vor fi bărbaţii şi femeile de mâine. Ei umblă cu părul lăsat pe spate, cu pantalonii tăiaţi mai jos de şold, cu pistolul de-o parte şi cu ţigara în colţul gurii. Ce va fi? Ei sunt încă sclavii Diavolului. Nu putem face oare nimic?

          Şi Amram, poate singurul din popor, a urcat pe o treaptă micuţă, aşa obosit cum era. Şi acolo, El Îl chema în fiecare seară în rugăciune, pe Dumnezeul lui Avraam; pe Acela despre care se spune că a venit la Avraam, la Noe, la Iov, la Isaac şi la Iacov, când au trecut prin clipe de necaz. Cu siguranţă, dacă El a răspuns în zilele lor, va răspunde şi astăzi. Dacă El a fost Dumnezeu în zilele lui Moise, va fi Dumnezeu şi astăzi, tot ce trebuie făcut este doar să-L chemăm să vină afară din Istorie, pe scara timpului.

          Eu pot să-l văd pe Amram, seară de seară, indiferent cât era de obosit, mergând în locul acela, unde-şi încerca credinţa în Dumnezeu.

          Dar astăzi, dacă oamenii nu primesc imediat ceea ce cer în rugăciune, cred că Dumnezeu este mort. Ceea ce ne trebuie nouă astăzi, sunt bărbaţi şi femei care să strige împreună până când văd un Dumnezeu care trăieşte cu adevărat şi care intră în acţiune şi aceasta nu doar pentru un răspuns. Ei sunt determinaţi să stea pe aceasta.

          Dacă sunt bolnavi şi doctorii spun că nu se vor mai face bine, iată că Ceva din ei le spune că nu este adevărat, că ei se vor vindeca. Ei rămân neclintiţi indiferent ce se întâmplă!

          Dar ce aţi făcut? După ce v-a slăbit puterea, aţi umblat din loc în loc, apoi v-aţi alăturat bisericilor din lumea denominaţională. Să ştiţi însă că şi astăzi există un Dumnezeu care răspunde la rugăciuni şi salvează sufletele din păcat.

          Şi după cum am spus, Amram mergea în toate nopţile acolo sus, şi se ruga plângând până la 2-3 dimineaţa; parcă vorbea vântului. Dar în inima lui de evreu ardea o credinţă pe care nici un vânt de îndoială nu putea s-o stingă.

          De astfel de bărbaţi şi femei avem nevoie şi astăzi. Dacă nu va răspunde în seara aceasta, o va face mâine seară… Dacă nu va răspunde anul acesta, ne va răspunde la anul, pentru că El este Dumnezeu! Nu un Dumnezeu, ci Dumnezeu.

          Amram urca noapte de noapte scările, iar Iochabed a mers la el şi i-a spus: „Amram, dragule, te-ai rugat aici toată noaptea. De ce nu le spui băieţilor cu care lucrezi să se roage şi ei un timp?”

          „Dacă nu se roagă, draga mea? Trebuie să fie cineva care să se roage tot timpul.”

          Aşa ar trebui să gândească  şi creştinii de astăzi. Un creştin adevărat nu aşteaptă pe cineva s-o facă, ci trece el însuşi în faţă şi merge înainte. Noi credem că Biblia nu este doar o carte de istorie, ci este şi o carte profetică, ce ne spune că Dumnezeul din trecut se va ridica din nou în zilele din urmă. Şi acum este timpul ca El să intre în scenă.

          Lucrul acesta îl ştia şi Amram. El ştia făgăduinţa pe care i-o dăduse Dumnezeul istoric lui Avraam, Dumnezeul care nu răspunsese la nici o rugăciune de mai bine de patru sute de ani. Dar El făgăduise că după cei 400 de ani îi va scoate afară.

          Se pare că şi noi am avut un Dumnezeu care a tăcut multă vreme, dar ceasul în care El trebuie să intre în scenă, a sosit.

          Şi într-o noapte când Amram se ruga din nou (poate o făcea deja de mulţi ani; părul îi încărunţise şi nu vedea nici un rezultat, ba dimpotrivă, poate totul mergea din ce în ce mai rău) , El a trecut la treabă. Aceasta trebuie să facem şi noi şi atunci El va trece direct la treabă.

          El a spus: „Doamne, Tu ai promis asta. Noi privim în urmă şi vedem că toate semnele sunt aici, că timpul este aici. Da, este timpul ca Tu să faci ceva.”

          În timp ce era într-o adâncă cercetare, în rugăciune, el a privit într-un colţ. Poate că s-a frecat la ochi, apoi a privit din nou. Acolo stătea un înger cu sabia scoasă şi El i-a spus: „Izbăvirea vine! Tu vei primi un fiu, care va fi izbăvitorul poporului!”

          Vedeţi? Dumnezeu răspunde întotdeauna la rugăciune. Este adevărat? (Amin). Dacă am ţine şi noi la aceasta!

          Când credinciosul Moise a condus Israelul spre pustie, a ajuns la Marea Roşie. Munţii erau de-o parte şi de alta, Marea Roşie în faţă, iar din urmă venea armata lui  Faraon. Ei erau prinşi ca într-o capcană. Ce mai putea urma? Erau pierduţi. Armata lui Faraon, care număra zeci de mii de soldaţi, se apropia tot mai mult. Şi ce a făcut poporul? A început să plângă: „O, era mai bine dacă rămâneam în robie!” dar printre ei era unul care avea aprinsă în inimă flacăra credinţei, era unul care credea că Dumnezeul istoric poate să vină în scenă şi să-i scoată din orice situaţie, oricât de dificilă ar fi. Da, Moise a stat cu mâinile ridicate până când Dumnezeul istoric S-a ridicat ca să fie Dumnezeu şi în prezent. Şi El a deschis Marea pentru ca Israelul să treacă printre ape, pe loc uscat.

          O, nu la mult timp după aceea, Iosua a condus poporul Israel la Iordan. Era luna aprilie, când toate pâraiele se umflă, aşa că Iordanul era de cinci ori mai mare. În vremea aceea nu era nici o posibilitate de a trece pe malul celălalt, dar Iosua  şi-a amintit că în Istorie este un Dumnezeu care cu 40 de ani în urmă a deschis Marea Roşie. Şi el L-a chemat pe acel Dumnezeu istoric, care a coborât cu mare putere şi a devenit un Dumnezeu al crizei prezente. El a deschis Iordanul şi i-a trecut pe malul celălalt.

          Era la mulţi ani după aceea, când Ilie a văzut blestemul în care era căzut poporul. De patru sute de ani Dumnezeu nu mai ascultase nici o rugăciune, dar când s-a dus sus pe munte, Ilie ştia că există un Dumnezeu Istoric şi că El putea să vină în scenă. Astfel, a chemat poporul necredincios să stea în prezenţa acestui Dumnezeu şi să vadă cui îi va răspunde cu foc. Şi iată că Dumnezeul care a putut să-i scotă pe copiii evrei din cuptorul aprins, a adus focul şi a mistuit jertfa profetului.

          La mulţi ani după aceea, când un bărbat numit Lazăr, a murit, iată că acolo este un Dumnezeu viu, care putuse să-l ia pe Enoh fără să vadă moartea şi care l-a luat şi pe Ilie într-un car de foc. El a fost chemat în scenă în ceasul negru al morţii şi n-a întârziat să Se descopere aşa cum a făcut-o întotdeauna. El era acum Dumnezeul Istoriei care însă fusese scos din Istorie şi adus într-o criză prezentă.

          Jos, la poarta Ierihonului stătea un om orb, care plângea. Toate speranţele lui erau spulberate. Nici un doctor nu-i mai putea face nimic. Îşi cheltuise toţi banii, aşa că nu-i mai rămânea altceva de făcut decât să se gândească la zilele pe care le mai are de trăit până când moartea îi va aduce alinarea suferinţelor. Dar iată că într-o zi a trecut pe acolo Dumnezeul istoriei, care a intrat în scenă într-o criză prezentă şi El a deschis ochii orbului.

          Era în casa lui Iair când doctorii au dat greş şi au lăsat-o pe micuţa fetiţă să moară. Şi moartea a intrat în acea casă dând o lovitură năprasnică, pentru că luase singurul copil, pe micuţa de doisprezece ani. Şi un predicator cu inima zdrobită a trebuit să părăsească denominaţiunea din care făcea parte şi pe toţi prietenii, deoarece şi-a adus aminte că există printre ei un Dumnezeu al istoriei care poate să învieze şi morţii, aşa că s-a dus să-L caute.

          „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide.” (Matei 7.7), căci El este acelaşi Dumnezeu şi astăzi.

          Când acest Dumnezeu, care locuia într-un trup numit Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost chemat în scenă,  afară din Istorie; Dumnezeul care putuse să ridice morţii din Vechiul Testament şi a adus la viaţă copilul mort al sunamitei, printr-un proroc; Dumnezeul care nu poate muri, care este Dumnezeu în veci, fetiţa moartă a lui Iair a fost readusă la viaţă.

          Iair ştia că sunamita îşi primise copilul înapoi, de aceea a zis: „Dumnezeul Istoric, care a fost chemat atunci ca să intre în acţiune, este Acelaşi şi astăzi.” Şi căutând în stânga şi în dreapta, el a auzit de un Om despre care se spunea că posedă o mare Putere. Acesta era Isus din Nazaret, pe care toţi Îl urau. Dar L-a chemat în scenă, căci El era cel mai apropiat reprezentant al lui Dumnezeu în acele zile, era un Dumnezeu al Dumnezeului celui viu! Şi când Dumnezeul Istoric a fost chemat în scenă, El a acţionat la fel ca în cazul lui Elisei cu acel copil.

          Să spunem mai mult, fraţi şi surori! Astăzi, în aceste zile de criză, când cancerul roade printre oameni alături de multe alte boli, există un Dumnezeu al istoriei care este viu în vecii vecilor; acelaşi Dumnezeu care a curăţat lepra, care a vindecat bolnavii şi a înviat morţii. El este Acelaşi şi astăzi şi aşteaptă cu nerăbdare să fie chemat de poporul Său ca să intre în scenă şi să acţioneze.

          Cel care a putut să ierte o femeie stricată pentru comiterea de adulter; Cel care a putut să-l cureţe pe cel mai josnic păcătos şi să-l facă alb ca un nufăr, Dumnezeul despre care ne vorbeşte Istoria, trăieşte şi astăzi şi poate să cureţe fiecare inimă de păcat şi de necredinţă.

          Mai era unul care avea un băiat bolnav de epilepsie. El l-a dus o vreme la biserică, dar nu i-a ajutat la nimic. Iată însă că printre ei Se afla un Dumnezeu al Istoriei, care este încă viu şi omul a fost determinat să-L caute.

          Văzându-L coborând de pe munte, omul a alergat spre El şi i-a zis: „Doamne, ai milă de fiul meu, căci este lunatic şi pătimeşte rău; de multe ori cade în foc şi de multe ori cade în apă.”  (Matei 17.15).

          Isus i-a răspuns: „Dacă crezi, pot!” Dacă crezi ce? Dacă crezi că Dumnezeul din Istorie trăieşte şi astăzi. Vedeţi? Când a fost chemat în scenă, El a venit şi a acţionat, astfel încât copilul a fost eliberat imediat de epilepsie.

          Acelaşi Dumnezeu trăieşte şi astăzi, când bisericile nu mai ajută la nimic, acum când politica nu mai ajută, când nimic nu mai poate ajuta. Dumnezeu nu poate greşi. El este Dumnezeul acestei Biblii vechi, iar făgăduinţele Sale sunt tot atât de adevărate ca şi în trecut.

          Fraţilor, este timpul ca poporul Său să-L cheme, să Îl cheme afară din Istorie, căci este scris: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci”. (Evrei 13.8). El este un Dumnezeu al Istoriei, dar este şi un Dumnezeu al timpului prezent.

          Şi: „în zilele din urmă” , a spus El „voi turna din Duhul Meu peste orice făptură”, astfel încât se vor face semne şi minuni. (Fapte 2. 17).

          „Iată semnele care vor însoţi pe cei care vor crede: „În Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;

          vor lua în mână şerpi ; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşa.”  (Marcu 16.17-18).

          El este Dumnezeul Istoriei, care a făcut aceste făgăduinţe, iar noi suntem poporul păşunii Lui; suntem oile din staulul Lui, iar El aşteaptă să-L chemăm să intre în acţiune; să-L chemăm în scenă; să-L privim cum intră în lucrare; să-L privim făcând super-semnul; să-L privim cum face lucruri de care omul se minunează şi care-l fac să se scarpine în cap pentru că nu le înţelege.

Da, El este un Dumnezeu al Istoriei, dar şi un Dumnezeu al timpului prezent, un Dumnezeu care aşteaptă să fie chemat afară din Istorie.

          Haideţi să mai privim puţin la El. Ce bine poate face un Dumnezeu al Istoriei, dacă este doar în Istorie? Ce bine le-ar fi putut face lui Amram şi Iochabed, dacă ar fi rămas doar un Dumnezeu al Istoriei? Ce putea face pentru Moise, dacă ar fi rămas doar un Dumnezeu al Istoriei? Dar lui Lazăr? Dar orbului Bartimeu? Ce ar putea face pentru noi, în seara aceasta, dacă ar rămâne doar un Dumnezeu al Istoriei? Dacă n-ar fi şi astăzi Acelaşi?

          Dar El este şi astăzi acelaşi Dumnezeu care ne iartă toate greşelile şi ne vindecă toate neputinţele.

          Da, Dumnezeul din Istorie va străluci şi astăzi la fel de puternic, dacă  va fi chemat afară din Istorie.

           Când timpul se sfârşeşte, când politica se sfârşeşte, când viaţa se sfârşeşte, când totul se apropie de sfârşit, Isus vine la lumină. Când totul se prăbuşeşte, El străluceşte la fel de puternic, El care este Crinul din vale şi Luceafărul strălucitor al dimineţii.

          El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Chemaţi-L deci pe Dumnezeul Istoric şi priviţi-L cum devine un Dumnezeu prezent, un Dumnezeu ieşit din Istorie, la fel de strălucitor ca în trecut. El va acţiona şi va proceda la fel ca atunci, va ierta la fel şi va vindeca la fel, pentru că Puterea Lui este aceeaşi. El este Acelaşi şi aşteaptă să fie chemat.

          Dar tu nu-L poţi chema doar de pe buze, căci dacă faci aşa, nu va răspunde la chemarea ta. El vine numai dacă este chemat prin credinţă. El răspunde la credinţă, nu la rugăciunile tale lungi. El vine la acea fărâmă mică de credinţă din sufletul tău, care poate să spună: „Acel lucru micuţ (credinţa) m-a adus în seara aceasta în Tabernacol, ca să-mi pot înviora sufletul, iar când voi pleca de aici, voi merge cântând voios ca păsările în zbor.” De ce? Pentru că El este nu numai un Dumnezeu Istoric, ci şi un Dumnezeu al prezentului şi aşteaptă să fie chemat.

          Chemaţi-L deci pe Domnul căci El vă aude! Vorbiţi cu El în cântări, rugaţi-vă şi credeţi-L, căci vă va răspunde.

          Şi ascultaţi ce vă voi spune în încheiere!

          Motivul pentru care am început adunarea din seara aceasta, este că Domnul mi-a spus cu vreo douăzeci şi şapte de ani în urmă că voi predica Evanghelia în jurul lumii.

          Unii au râs când au auzit aceasta şi mi-au spus:

„Unde te duci tu Billy cu cele şapte clase ale tale?”, dar eu le-am răspuns: „Voi merge în Numele lui Isus Hristos.”

           Acum unsprezece ani, când am predicat de la acest amvon, doamna Gertie stătea aici şi cânta : „Crede numai!” Acolo stătea un mare uriaş, ştiinţa şi marea cunoştinţă a lumii, care voia să condamne vindecarea divină şi s-o acopere de ruşine. Toţi îmi spuneau: „Băiete, i-ai pocnit pe toţi! Te vor arunca în închisoare!” Dumnezeul din Istorie trebuia să vină deci jos, să intre în scenă şi să-mi arate ce trebuie să fac, iar eu am făcut întocmai prin harul şi îndurarea Lui. Acelaşi Dumnezeu al Istoriei, de acum zece ani, a intrat acum din nou în scenă. El va lucra şi acum la fel cum a lucrat în trecut. El este Dumnezeul Istoriei, dar este şi Dumnezeul prezentului. El nu aţipeşte, nu doarme niciodată şi nu poate muri pentru că nu are nici început, nici sfârşit.

          În cazul tău, prietene păcătos, acel ticăit micuţ din inima ta, vrea să-ţi spună că El este şi astăzi acelaşi, că El te poate elibera de orice povară şi de orice neputinţă sau păcat pe care l-ai comis împotriva Lui.

          În ce vrei să-ţi pui nădejdea? Nici chiar în casa ta, în soţia sau în familia ta nu poţi să ţi-o pui!

          Nădejdea mea nu e zidită pe nimic altceva

          Decât pe sângele lui Isus

          Când tot din jur în sufletul meu dă,

          Atunci El este nădejdea mea şi stau pe Hristos.

          Pe acea Stâncă tare noi stăm.

          Toate celelalte lucruri se prăbuşesc ca nisipul.

          Biserica, prietenii sau orice altceva, se apropie de sfârşit, dar El trăieşte veşnic. Şi pentru că El trăieşte şi noi vom trăi împreună cu El.

          Ce Îi vom da în schimb? Ce aţi putea să-I daţi? Ce te vei face dacă Dumnezeu te va chema la noapte în faţa judecăţii? Ţi-ai pus cumva nădejdea în această naţiune? Ea se duce la fel ca celelalte. Vă puneţi nădejdea în alegerile viitoare? Eu n-am nimic împotriva celor ce vor candida, dar ei sunt oameni muritori şi odată vor trece. Nu vă puteţi pune nădejdea în nimic de aici, căci nimic nu va dăinui afară de Dumnezeul Istoriei, care a făgăduit că Se va ridica din nou.

          Moartea vă va trimite poate în mormânt, dar Cel care ţine totul va veni într-una din aceste zile. Moartea vă va trimite poate în ţărână, dar Cel ce vine vă va lua afară pentru că El a făgăduit că atunci când va veni să Îşi ia Mireasa, îi va lua cu Sine şi pe cei ce-au  adormit în Hristos.

          Pentru mulţi, El este doar un Dumnezeu al Istoriei, dar pentru voi poate fi un Dumnezeu prezent, dacă Îl acceptaţi ca Salvator şi dacă Îl primiţi cu adevărat în inima voastră.

          În tine va fi ceva care-ţi va spune că El a intrat. Poate nu vei simţi emoţii, poate nu vei plânge, nu vei vorbi în limbi, nu vei alerga şi nu vei ţipa, dar cu tine se va întâmpla ceva care-ţi va da siguranţa. Viaţa ta se va potrivi întocmai cu Cuvântul Său, cât vei trăi, iar când va sosi ceasul din urmă şi va trebui să părăseşti lumea, nu te vei teme de nimic rău. Când medicul se întoarce şi pleacă pentru că nu-ţi mai poate face nimic, tu stai liniştit.

          Voi ştiţi ce s-a întâmplat aseară cu fostul maior, domnul Vander. El s-a dus să-l asculte pe preşedintele Nixon şi a murit chiar pe scenă, deşi din câte ştiu era un bărbat sănătos.

          Eu plec de acasă, iar când mă întorc soţia mă întreabă: „Billy, ştii că a murit cutare sau cutare?”

          Într-o zi, fetiţa mea mai mică stătea jos cu o altă  fetiţă, iar duminică au înmormântat-o, pentru că a făcut o pneumonie. Şi un prieten de-al meu, domnul Williams, pe care îl cunosc de ani de zile, iar Zella Brakeman, cumnata lui, este prezentă aici… Noi am fost vecini multă vreme şi când am plecat l-am lăsat bine, iar când m-am întors era deja dus.

          Vedeţi ce este? Cândva vă veţi întâlni cu toţii cu moartea. Acesta este motivul pentru care ar trebui să puneţi pe locul doi toţi banii pe care i-aţi adunat, toţi prietenii şi toate celelalte lucruri şi să-L credeţi pe Dumnezeul Istoriei, care este şi un Dumnezeu al prezentului, căci atunci veţi putea vedea ce va face El pentru voi.

          Voi, care sunteţi bolnavi şi suferinzi, voi care aţi fost părăsiţi de medici pentru că nu mai pot să vă ajute cu nimic, amintiţi-vă că Dumnezeul Istoriei este acelaşi şi astăzi.

          Să ne rugăm pentru un moment, în timp ce ne plecăm capetele. Este în seara aceasta printre noi cineva care ştie despre salvarea sufletului şi despre faptul că Dumnezeu a făgăduit că va veni într-o clipă, într-o clipeală de ochi şi totuşi este fără El?

          Dacă te gândeşti că eşti bine şi aşa, nu uita Cuvântul care spune: „Multe căi pot părea omului bune, dar la urmă se văd că duc la moarte.”  (Proverbe 14.12).

          Dacă nu eşti convins că El te-a salvat, n-ai vrea să-ţi ridici mâna şi să-I spui doar atât: „Fii îndurător cu mine, Doamne!”

          Mulţumesc. Dumnezeu să te binecuvânteze. Multe mâini sunt ridicate… Mai sunt şi alţii care vor să-şi ridice mâna înainte de a încheia? Dumnezeu să te binecuvânteze, tânără. Nu te ruşina de El.

          Ce rost ar avea să predicăm despre un Dumnezeu din trecut, dacă El n-ar fi şi astăzi Acelaşi?   

          Frate şi soră, am să vă mai spun ceva:

          Odată am citit despre un Dumnezeu al Istoriei. Am citit despre El în cărţi şi în Biblie, dar într-o zi L-am întâlnit. El a venit la mine şi mi-a spus să nu beau, să nu fumez şi să nu mă întinez cu femei, pentru că are o lucrare cu mine când voi creşte. Eram doar un băieţel, dar mai târziu El a făcut tot ce a spus, dovedind că este viu. Da, a făcut-o! Iată, aici atârnă fotografia Lui făcută de oamenii de ştiinţă. Vedeţi? Lumea o ştie, căci El S-a descoperit printre voi.

          El cunoaşte orice gând al inimii! Da, El a dovedit că este şi astăzi Acelaşi; a dovedit că nu este doar un Dumnezeu al Istoriei.

          Nu lăsaţi lumea să vă strecoare în inimă lucrurile ei. Credeţi în El… Vreţi să vă ridicaţi mâna? Unii, care n-au ridicat mâna spun: „Doamne, eu nu sunt sigur, dar aş vrea să fiu…”

          Dumnezeu să te binecuvânteze, tinere. Altcineva? Dumnezeu să te binecuvânteze şi pe tine soră, şi pe tine, frate.

          Mai este cineva? Dumnezeu să te binecuvânteze, soră. Dumnezeu să te binecuvânteze, frate. Aşa este.

Cineva spune: „Frate Billy, oare are vreo importanţă faptul că îmi ridic mâna?” Ridic-o doar o dată şi vei vedea. Frate şi soră, întotdeauna când faceţi ceva corect, vă simţiţi  bine.

          Fiţi sinceri! Nu-L minţiţi pe Dumnezeu! Voi nu Îl puteţi minţi, deoarece Dumnezeu cunoaşte toate lucrurile, ci vă minţiţi pe voi.

          Ştiaţi că minciuna este un lucru groaznic?

          Dacă ai fi dus la detectorul de minciuni şi ai spune o minciună, oricât ai încerca să o faci să sune ca adevăr, nu vei reuşi pentru că nervii tăi te vor da de gol. De ce? Pentru că nu ai fost făcut ca să minţi. Şi gândeşte-te: dacă un detector de minciuni făcut de oameni, ştie când minţi, ce să mai zicem de Dumnezeu?

          Tu zici: „Frate Branham, eu sunt baptist”, „Eu sunt prezbiterian”, „Eu sunt metodist”. Este în ordine, dar vreau să te întreb ceva: „L-ai întâlnit vreodată pe acest Dumnezeu al Istoriei? A stat El înaintea ta într-un  rug aprins? A vorbit El sufletului tău? Ai simţit tu că păcatele îţi sunt iertate?

          Dacă nu, înţelege că nu are rost să mergi la biserică, doar pentru că te simţi un pic mai bine. Tu trebuie să-L cunoşti pe El, nu doar să auzi vorbindu-se despre El. Nu a avea binecuvântările Lui înseamnă Viaţa; ci Viaţa este să-L cunoşti pe El, să-L cunoşti personal.

          Nu ajunge să cunoşti Cartea Lui; nu ajunge să fii un bun student în Biblie ; nu ajunge să fii un bun membru, un bărbat sau o femeie bună.

          Aceasta nu-ţi foloseşte la nimic, pentru că acest lucru l-a făcut Legea. Tu trebuie să-L cunoşti pe El. L-ai cunoscut? Dumnezeul care i-a vorbit lui Moise din rugul de foc a venit şi în faţa ta? L-ai auzit vorbind până ai recunoscut că este El?

          Dacă nu este aşa, atunci ridică-ţi mâna şi spune: „Dumnezeule, vorbeşte-mi acum. Spune-mi, Tu eşti Acela care dă târcoale inimii mele, căci doresc să Te cunosc?”

          Dumnezeu să te binecuvânteze, domnişoară. Dumnezeu să te binecuvânteze şi pe tine. Aşa este bine.

          Şi acum, în timp ce stăm cu capetele plecate, să murmurăm încet :

Într-un auriu răsărit, va veni Isus,

Într-un auriu răsărit va câştiga bătălia

Vom striga biruinţa! Vom învinge tristeţea

Într-un auriu răsărit, pentru mine, pentru tine.

Acum, dacă aţi ridicat mâinile şi doriţi să mă rog pentru voi, dacă credeţi că Dumnezeu mă ascultă, păşiţi în faţă la altar. Altarul este deschis.

          Dumnezeu să te binecuvânteze, frate.

          Dumnezeu să te binecuvânteze, bărbatule.

          Ridicaţi-vă şi veniţi aici, dacă credeţi că Dumnezeu ascultă rugăciunea mea şi vă va ajuta. Ridicaţi-vă şi veniţi aici. Domnul vă ajută să veniţi la El şi să-L cunoaşteţi. Păşiţi aici sus.

          Nu vreţi să veniţi? Noi vă aşteptăm. Vă vom aştepta în rugăciune, deoarece rugăciunea făcută cu credinţă face foarte mult. Nu veniţi? Eu vreau să vă conving să veniţi şi să Îl acceptaţi pe Dumnezeul timpului prezent. Nu un dumnezeu la care să te duci doar la biserică şi să spui: „Astăzi mi-a plăcut la biserică”, căci acel dumnezeu nu va face nimic pentru tine. Nu, un dumnezeu metodist, prezbiterian sau penticostal nu va lucra. Luaţi-L pe Dumnezeul acestei Biblii. Dumnezeul metodist vă va duce în lume şi la fel cel penticostal, baptist sau orice alt dumnezeu denominaţional, dar Dumnezeul acestei Biblii vă va face asemenea lui Hristos. În mod sigur o va face. Duhul Lui va locui în voi şi atunci întreaga voastră viaţă se va schimba. Mânia, răutatea, duhul de neiertare şi toate celelalte lucruri murdare, care v-au cucerit sufletul pentru a vă face să pierdeţi veşnicia cu El, vor fi îndepărtate.

          Eu ţin în mână o mreajă. Depinde însă de voi dacă veţi intra în ea sau nu. Nu vreţi? Haideţi aici, în jurul altarului. Mulţi dintre cei aflaţi în spate v-aţi ridicat mâinile. Oamenii vă vor face loc ca să puteţi veni în faţă.

          Domnul să te binecuvânteze, tinere.

          Acum, în timp ce muzica cântă încetişor, iată că sunt câţiva care stau lângă altar. Şapte suflete. Ştiaţi voi că numărul „şapte” este numărul desăvârşirii lui Dumnezeu? Duhul Sfânt a coborât peste un suflet de aici. Aceasta este ceea ce numesc eu Duhul Sfânt, frate. Acum El este aici. Fiţi smeriţi în inima voastră. Cum ar fi dacă aceasta este ultima voastră ocazie de a sta la altar? Dar dacă aceasta este ultima rugăciune pe care o puteţi spune?

          Isus vine. S-ar putea ca El să bată la uşa ta în zori. Da, tu va trebui să pleci într-o zi. El este Dumnezeul trecutului şi tot El este Dumnezeul prezentului; El este un Dumnezeu al tuturor.

           El v-a vorbit, iar voi v-aţi ridicat înaintea Lui ca să-L întâmpinaţi. Aţi venit aici în faţă ca să-L întâlniţi. El stă chiar acum aici. Mărturisiţi tot ce este greşit în inima voastră.

          Spuneţi: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul. Am greşit, dar o mărturisesc din toată inima mea. Doresc să ai milă de mine şi să mă ierţi, căci vreau să te slujesc tot restul vieţii mele. Fă ca focul micuţ ce arde în inima mea, credinţa aceasta micuţă care m-a făcut să vin în seara aceasta la altar, să pătrundă adânc în sufletul meu. Lasă-L să mă cuprindă chiar acum căci este Ceva care-mi spune: „Da, Isus trăieşte!” Te iubesc şi cred că Te voi vedea în scenă în ceasurile următoare când vei săvârşi lucruri mari. Sunt atât de bucuros pentru că am răspuns atunci când m-ai chemat! Eu voi vedea cum vei îndepărta cancerul şi cum îi vei vindeca pe bolnavi şi pe cei slabi!”

          Ascultă-i mărturisind ceea ce a făcut Dumnezeu pentru ei; Dumnezeul Istoric care a ieşit din Istorie şi este şi astăzi Acelaşi ca atunci; acelaşi Dumnezeu care intră în scenă. El face aceasta pentru că în curând va veni a doua oară.

          Să ne rugăm. Rugaţi-vă şi voi cu mine.

          Dumnezeule scump, îi aduc în faţa Ta pe aceşti şapte fraţi. Prima seară a născut şapte stele minunate. Tu ai spus în preţiosul Tău Cuvânt: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-L atrage Tatăl…”

          Şi: „Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine şi pe cel ce vine la Mine, nu-L voi izgoni afară, ci Îl voi învia în ziua de apoi.” (Ioan 6. 44,37).

          Doamne, aceasta este făgăduinţa Ta şi prin credinţă, aceste şapte suflete au păşit în seara aceasta în faţă, pentru că ei cred că Dumnezeul care a vorbit profeţilor, Dumnezeul care i-a vorbit orbului, trăieşte şi este Acelaşi şi astăzi. Da, ei au păşit în faţă ca să-L întâlnească.

          Acelaşi Dumnezeu care s-a întâlnit cu leproşii, Acela care s-a întâlnit cu femeia care avea scurgerea de sânge, Cel care a întâlnit moartea la mormântul lui Lazăr, este prezent în seara aceasta aici şi poate face aceleaşi lucruri. El stă în seara aceasta aici ca să întâlnească moartea spirituală şi să-i poruncească: „Ia mâinile de pe aceia care au venit să mărturisească faptul că cred în Mine, căci Eu îi voi învia în ziua de apoi.”

          Îţi mulţumim pentru ei, Tată, şi Te rugăm să-i ajuţi să-Ţi rămână credincioşi, până când moartea îi va elibera.

          O, când vom intra în bucuria Domnului nostru, în ziua aceea măreaţă când Cina cea de taină va fi aşezată în cer, marele Împărat ne va întreba: „Vă amintiţi acea seară din octombrie 1958 petrecută în tabernacol? Atunci voi aţi păşit în faţa Mea şi M-aţi acceptat ca Salvator personal. Voi eraţi păcătoşi, dar Eu v-am vorbit şi v-am salvat. Acum sunteţi ai Mei şi aveţi Viaţa veşnică, aşa că intraţi în bucuria pe care am pregătit-o pentru voi încă înainte de întemeierea lumii.”

          Îndură-Te, Doamne. Acum ei sunt ai Tăi. Ţi-i încredinţăm deci, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

          Toată audienţa să-şi plece capetele.

          Vă voi chema pe fiecare la altar. Simţiţi că în inima voastră a început să ardă o flacără micuţă care vă îndreaptă spre o credinţă vie şi adevărată? Credeţi că Isus v-a iertat păcatele şi că Îi aparţineţi? Dacă credeţi, vreţi să vă ridicaţi mâna dreaptă spre El?

          Văd două sau trei mâini ridicate. Continuaţi să vă rugaţi fiecare.   

-Amin-