LĂSÂND PRESIUNEA DEOPARTE

Dumnezeu să te binecuvânteze, frate.

Bună seara, prieteni. Este un privilegiu să mă aflu în seara aceasta din nou la această convenţie. Sunt sigur că a fost o zi bună pentru noi toţi. În dimineaţa aceasta am petrecut un timp minunat la dejunul predicatorilor, în părtăşie cu Cuvântul lui Dumnezeu şi cu oamenii aceia. O, aş fi vrut să fim cu toţii acolo, dar presupun că nu a fost suficient spaţiu pentru toţi! În tot cazul, am avut o părtăşie frumoasă. Vă mulţumesc, deoarece am petrecut un timp măreţ printre fraţi.

Astăzi a fost o zi frumoasă pentru mine, fiindcă am văzut mulţi prieteni şi am făcut multe vizite. Dar cel mai minunat lucru este că L-am văzut pe Duhul Sfânt descoperindu-Se şi îndreptând lucrurile.

Aseară a venit cineva cu un copil mic care avea capul moale, şi ne-am rugat pentru el. O, avea un cap enorm! M-a mişcat foarte tare cazul acesta, fiindcă doctorii i-au spus mamei că nu mai era nici o şansă pentru el. Avea capul atât de umflat şi venele ieşite aşa de mari în afară. Faţa îi era aşa de lată şi bărbia era aşa. (Fratele Branham arată). Am îngenuncheat  şi m-am rugat cu credinţă; mi-am pus mâinile peste micuţ şi am poruncit acelui drac să-şi înceteze lucrarea, după ce am întrebat-o pe mama lui: „Crezi?” şi ea a răspuns: „Da.”

După ce ne-am rugat, am spus: „Cu copilul acesta s-a întâmplat ceva. Du-te acasă şi măsoară-i capul. Repetă acest lucru mâine seară, iar dacă nu poţi să te întorci, să-mi trimiţi măsurile.” I-am spus aceasta pentru că locuieşte departe de aici.

Billy mi-a spus adineauri că cineva a adus măsura capului copilului şi este cu trei sferturi de inch mai mic, iar astăzi l-au dus la doctor. Copilul primea injecţii în fiecare zi, iar doctorul a spus că starea lui s-a îmbunătăţit mult şi nu mai are nevoie de atâtea injecţii. Nu se mai vedea nici o venă umflată, iar noi ştim că oricine Îl crede pe Domnul, i se face la fel.

Vedeţi, pe măsură ce trece timpul, capul primeşte forma normală. Dacă persoana cu copilul este aici, îi spun să rămână credincioasă lui Dumnezeu şi copilul se va face bine pe deplin.

Acesta este un semn că Dumnezeu ne-a ascultat rugăciunile. Îi sunt recunoscător pentru aceasta şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru voi, pentru mama, tata şi rudele micuţului.

Ştiu cum m-aş fi simţit dacă ar fi fost copilul meu. Eu nu simt pentru copilul tău la fel cum simt pentru copilul meu, şi aş minţi dacă aş spune altceva, dar totuşi simt cu toată inima pentru el. Dacă am avea timp, v-aş putea spune despre o vedenie care nu s-a împlinit încă. Dar se va împlini.

Astăzi am intrat într-o cameră unde era un om scump, tată a cinci copii, care era pe moarte de cancer. El mi-a zis: „Doctorul spune că nu mai poate face nimic.” El are un copil mic de numai câteva luni. Soţia lui stătea şi se uita la el; este încă un bărbat frumos. Nu-i văd acum, dar cred că vin de departe.

Tu trebuie să simţi cu oamenii aceia. Mă gândesc la cei cinci copii care rămân fără tată… Aceasta este lucrarea diavolului.

Eu i-am spus: „Prin credinţă, te duc în sala de operaţie a lui Dumnezeu şi am să iau bisturiul de operaţie al lui Dumnezeu, care este mai ascuţit decât o sabie cu două tăişuri. Ne vom duce acolo unde este localizat diavolul, şi-l tăiem afară cu Cuvântul” Cred că omul a plecat acasă. O, Dumnezeu este atât de bun!

Dacă va fi cu voia Domnului, toţi aceşti predicatori şi învăţători vor avea ocazia să ţină mâine dimineaţă o lecţie de şcoală duminicală. Dacă va fi cu voia Lui, voi vorbi şi eu despre „Restituirea Pomului Miresei.” Deci, dacă nu veţi fi în bisericile voastre, ne vom bucura să vă avem aici, începând cu ora nouă şi jumătate.

Mâine seară ne aşteptăm ca Dumnezeu să lucreze din nou, cu mult mai mult decât ne putem gândi. Apoi vom merge pentru două zile la fratele Bigby, în Carolina de Sud. Este vorba de luni şi marţi, după care vom pleca acasă, iar de acolo vom merge pe Coasta de vest, în Cow Palace.

Dar acum, înainte de a ne apropia de Cuvânt, haideţi să vorbim cu Autorul, în timp ce vom avea capetele plecate pentru un moment de rugăciune. În timp ce avem capetele plecate şi inimile ne sunt în prezenţa Lui, mă întreb dacă este cineva care are ceva pe inimă şi vrea să fie amintit în rugăciune? Să ridice mâna şi să spună: „Dumnezeule, adu-Ţi aminte şi de mine.” O, aproape toţi!

Tată ceresc, ne simţim atât de bine să venim la Dumnezeul cel Viu, ştiind că El este Marele nostru Sfetnic, Domnul păcii, marele Dumnezeu, Părintele veşniciilor. În seara aceasta am venit în Numele Lui înaintea tronului de îndurare, şi ne rugăm pentru aceste mâini care s-au ridicat. Doamne, Tu ştii ce se află în spatele fiecărei mâini ridicate. Ei cred, Doamne, pentru că altfel nu ar fi ridicat mâna. Ei cred că le-ai văzut mâinile şi cunoşti cererile lor. Sunt sigur de aceasta, Doamne. În spatele fiecărei cereri de rugăciune este o rugăciune, iar eu îmi unesc rugăciunea cu a lor, şi împreună le pun pe altarul Tău şi Te rugăm să răspunzi la fiecare dintre ei.

Mă rog pentru predicatorii de aici şi pentru adunările lor, şi Îţi mulţumim pentru mărturiile auzite după o singură seară de rugăciune şi pentru acel copilaş. Hristos este Medicul cel mare. El vindecă bolile noastre şi Îi suntem atât de recunoscători pentru aceasta.

Tată ceresc, Te rugăm să fii în continuare cu familiile pentru care ne-am rugat, ca să nu mai fie nervoşi sau supăraţi, ci să aştepte şi să se roage, pentru că le va fi dat. Îndură-Te, Doamne, pentru că aşa ai spus Tu, şi Cuvântul Tău nu poate da greş.

Binecuvântează Cuvântul Tău în timp ce Îl vom citi, iar subiectul din Scriptură să ne fie dat în puterea şi demonstraţia Duhului Sfânt.

Iar când vom pleca de aici la casele noastre, Te rog să faci ca oamenii să nu tacă, ci să facă gălăgie pe străzi şi în maşini, ca cei care veneau de la Emaus, după ce L-au văzut pe Isus făcând acel lucru pe care l-a făcut înainte de răstignire. Ei L-au recunoscut pentru că nimeni altcineva nu putea face acele lucruri, aşa că şi-au zis unul celuilalt: „Nu ardea inima în noi?”

Fie ca în seara aceasta, Duhul Sfânt, Hristos cel înviat, să ia fiecare inimă şi să facă lucrurile pe care le-a făcut înainte de răstignire, astfel ca biserica să aibă asigurarea că El a înviat din morţi şi trăieşte de-a pururi. O cerem în Numele Lui. Amin.

Am aici două texte asupra cărora vreau să vă atrag atenţia. Unul este din Proverbe 18.10, iar celălalt din Isaia 32.1-2.

„Numele Domnului este un turn tare; cel neprihănit fuge în el şi stă la adăpost.” (Proverbe 18.10).

„Atunci împăratul va împărăţi cu dreptate şi voievozii vor cârmui cu nepărtinire.

      Fiecare va fi ca un adăpost împotriva vântului şi ca un loc de scăpare împotriva furtunii, ca nişte râuri de apă într-un loc uscat, ca umbra unei stânci mari într-un pământ ars de sete.” (Isaia 32.1-2).

Pentru dimineaţa aceasta aş vrea să iau un subiect mic care să ne ajute pe toţi, deoarece cred că ni se potriveşte. Am să-l numesc: „Lăsând presiunea afară.”

Noi trăim într-un timp în care este o grămadă de presiune, de aceea mă gândesc întotdeauna la ceva care să-i ajute pe oameni să vină şi să asculte Cuvântul.

Eu nu am abilităţi de vorbitor, nu sunt o persoană educată şi nu am pregătire ecleziastică, de aceea, tot ce pot să fac este să cercetez, să mă rog şi să urmez călăuzirea Duhului, rugându-L pe Dumnezeu să facă ceva ca să ne ajute.

De aceea suntem aici, nu ca să ne vedem unii pe alţii, ci ca să fim ajutaţi. Acesta este scopul nostru şi acesta este scopul convenţiilor: să ajute pe cineva, să ne facă viaţa mai uşoară.

În timpul acesta în care trăim noi, totul pare presurizat. Este un timp în care toată lumea se grăbeşte; gonesc pe străzi cu o sută patruzeci de kilometri la oră, chiar dacă limita este de numai cincizeci de kilometri la oră. Creştinii nu ar trebui să facă aceasta, fiindcă ei trebuie să-i dea cezarului ce este a cezarului, şi lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu. Cu toate acestea, noi gonim cât se poate de tare…

Suntem atât de nervoşi! Eu cred că creştinii adevăraţi nu fac aceasta, dar să ştiţi că unii oameni aprind ţigară după ţigară. De ce? Credeţi că aceasta vă ajută? Vă face mai nervoşi, dar o faceţi oricum. Doctorii scriu avertizări după avertizări în reviste, şi vă spun cât de periculoase sunt ţigările, dar voi o faceţi oricum. De ce? Pentru că încercaţi să scăpaţi de presiune.

Vedem oameni care beau. Bănuiesc că se gândesc  că în felul acesta vor scăpa de presiune, dar nu este adevărat, prin aceasta o acumulează deoarece urmează o cale greşită.

Apoi merg şi fac tot felul de lucruri, şi chiar dacă sunt bune sau rele, păcătuiesc şi încearcă să se ascundă crezând că fac ceva grozav. Ce încercaţi să faceţi? Să vă ascundeţi de ceva, fiindcă ştiţi că aţi greşit. Nimeni nu poate face rău decât dacă ştie că face rău, dar chiar dacă este un om decăzut, el este un fiu al lui Dumnezeu, un fiu decăzut al Lui, şi în el este Ceva care-ţi spune că a greşit.

Nici un bărbat nu poate umbla cu nevasta altuia fără să ştie că face ceva rău; nici un om nu se îmbată fără să ştie că este rău; nici o femeie nu poartă haine imorale fără să ştie că este greşită. Tu nu poţi face aceste lucruri şi să spui că nu ai ştiut. Dar ce faci? Încerci să scapi de presiune, însă toate aceste lucruri sunt sucite şi greşite. Noi trăim într-o epocă a nervoşilor, într-un timp plin de presiune.

Nu demult, am povestit că atunci când am fost în Africa, într-un ţarc al băştinaşilor am văzut un miel pe care l-au lăsat să pască afară. Deodată am observat că mielul a devenit agitat, aşa că m-am întrebat: „Oare ce se întâmplă cu micuţul acesta?”

Am privit în jur, dar nu am văzut nimic, însă când am privit în depărtare, am văzut un leu mare, care se apropia tiptil prin iarba înaltă. El a simţit mielul şi se apropia de micuţ. La rândul lui, mielul a devenit nervos. Nu ştia de ce, dar era tot mai neliniştit. Acesta era instinctul. Deşi nu vedea leul, ştia că moartea îi dădea târcoale.

Se pare că lumea se află în aceeaşi stare: ea ştie că este pe aproape ceva şi că este gata să se întâmple, iar aceasta creează presiune în omul păcătos. Desigur.

Dar creştinul care este născut în Cuvânt, ar trebui să ştie că aceasta este venirea Domnului. Aceasta ar trebui să-l umple de o bucurie glorioasă, fiindcă ştie că sfârşitul acestor lucruri este aproape.

Cineva mi-a spus odată: „Frate Branham, tu îi sperii pe oameni când le spui că El poate veni în clipa următoare.”

„Îi sperii pe oameni? În nici un caz pe poporul Lui!” Vedeţi? Aceasta este cântarea pe care o putem cânta şi aceasta aşteptăm. „Iată, vine Mirele!” Pentru aceasta trăim, pentru ceasul acela, şi ştiu că nu poate fi nimic mai măreţ decât acel ceas! Dar pentru păcătos este cu siguranţă ceva groaznic.

Când vine furtuna simţim acea briză rece şi atunci ştim că este pe cale să înceapă ploaia. Aceasta ar trebui să ne facă să inspirăm cu bucurie acea briză, fiindcă ea este vestitorul ploii.

Tot aşa, creştinii trebuie să se bucure atunci când văd lucrurile care se întâmplă, pentru că ele prevestesc venirea Domnului. Noi simţim briza şi ştim că este aproape. Ce împrospătare aduce pentru cei care nu se tem de furtună şi au un loc de adăpost!

Da, băutura şi tăinuirea, creează presiune, nu o eliberează.

Cu câteva zile în urmă eram în oraşul nostru, iar păstorul nostru, fratele Neville, un frate scump pe care îl iubim cu toţii… El a fost un metodist venit din şcoala metodistă, iar într-o zi, în urmă cu douăzeci de ani, m-a invitat să predic într-o biserică metodistă de lângă noi.

Când m-am întors de acolo, am spus bisericii: „Să ştiţi că într-o zi îl voi boteza şi Dumnezeu îi va da Duhul Sfânt.”

Revenind la ce vreau să vă povestesc, fratele nu era bolnav, dar era atât de obosit încât nu putea merge mai departe. Astfel, am luat câteva dintre invitaţiile primite de el şi m-am hotărât să merg în locul lui. Pe una din acele invitaţii era scris: „Du-te la spital la femeia Cutare, fiindcă are nevoie de cutare lucru.” Fratele Neville trebuia să conducă patruzeci şi opt de kilometri încolo şi patruzeci şi opt de kilometri încoace, aşa că am luat eu numele femeii şi etajul la care se afla şi m-am dus în locul lui.

Când am intrat în spital, am văzut o asistentă cu masca lăsată, şi i-am zis: „Bună seara.” Nu mi-a răspuns nimic, aşa că am continuat: „Puteţi să-mi spuneţi unde o pot găsi pe doamna Cutare? Mi s-a spus că este în salonul 331.”

„Atunci du-te şi caut-o!” mi-a răspuns ea.

„Mulţumesc.” Vedeţi, presiunea…

M-am dus la salonul respectiv şi acolo erau patru femei. Le-am întrebat dacă doamna Cutare este printre ele, dar mi-au răspuns: „Nu, domnule, nu este.”

Atunci m-am gândit: „Poate au vrut să spună 321 în loc de 331.” Dar femeia nu era nici acolo, aşa că m-am întors şi am întâlnit un doctor. Era un tip scund, pe cât de înalt pe atât de lat, şi scria ceva. M-am uitat la el şi m-am gândit: „Mai bine nu-i spun nimic.” Deci m-am dus mai departe, însă mi-am dat seama că toţi erau sub presiune dintr-un oarecare motiv.

Apoi m-am gândit că s-ar putea să fie la etajul doi în loc de trei. Deci am coborât la etajul doi, m-am dus la asistenta de acolo şi i-am zis: „Doamnă, sunt puţin încurcat. Sunt predicator şi încerc să ajung la o bolnavă. Aţi putea să-mi spuneţi unde ar putea fi această doamnă? Mi s-a spus că este în salonul 331, dar poate este în 231.”

„Atunci du-te acolo şi vezi,” mi-a răspuns ea.

„Da, doamnă. Mulţumesc pentru sfat.”

M-am dus acolo dar nu am găsit-o, aşa că m-am întors. Apoi m-am gândit: Mă duc înapoi la etajul trei, pentru că s-ar putea să fie în salonul 320.” Dar pentru că nu am găsit salonul, am venit pe holul unde era doctorul acela cu stetoscopul la gât, m-am apropiat de el şi i-am zis: „Bună seara, domnule.” El n-a scos nici un cuvânt, aşa că am continuat: „Îmi poţi spune unde este salonul 320?”

„Mergi pe aici, apoi pe acolo…”

„Mulţumesc pentru informaţie,” am spus eu şi m-am dus mai departe.

Ce era aceasta? Presiune.

M-am dus înapoi la un birou unde era o altă asistentă şi m-am gândit: „Mai încerc o dată.” Îmi era groază s-o întreb, dar i-am zis: „Doamnă, îmi puteţi da câteva informaţii?” şi i-am spus despre ce era vorba.

„Un moment, reverend, să mă uit în fişă”, a spus ea.

Atunci m-am gândit: „Slavă lui Dumnezeu!„, şi am lăsat presiunea afară.

Ea s-a uitat în fişă şi a spus: „O, a fost mutată! Acum este în salonul cutare.”

„Mulţumesc foarte mult.”

Vedeţi, oameni plini de presiune. Aşa sunt doctorii, şi la fel asistentele: plini de presiune, ceea ce dovedeşte că ceva nu este în ordine. Pare ciudat, dar întreaga lume este aşa. Toţi sunt nervoşi… Doctorii nu au nici un răspuns, pentru că şi ei sunt nervoşi, dar este Unul care are răspunsul, iar Acesta este Dumnezeu. El are răspunsul.

Întotdeauna au fost tensiuni printre oameni. În Vechiul Testament, după ce Israel a intrat în Palestina, Iosua a ridicat mai multe „cetăţi de scăpare” în care puteau să se ascundă cei care au omorât pe cineva din greşeală. Ei puteau merge în acele cetăţi de scăpare sau de adăpost, să stea la poarta cetăţii şi să le spună bătrânilor cetăţii ce s-a întâmplat. Dacă au făcut fapta cu voia, nu mai era nici o şansă de scăpare pentru ei.

La fel este şi astăzi. De ce fuge omul? Care este problema lui? El nu are odihnă şi umblă ca un nebun.

În Vechiul Testament, dacă omul acela a făcut fapta intenţionat, nu mai avea scăpare, dar dacă a făcut-o fără să vrea, accidental… Astăzi sunt mulţi oameni care nu au vrut să facă rău; pentru aceştia mai este o şansă. Dacă ai făcut ceva rău, dar nu ai vrut, mai este o şansă pentru tine, mai este un loc de adăpost. Dar dacă ai păcătuit intenţionat şi nu vrei nici un loc de scăpare, atunci nu mai rămâne nimic de făcut pentru tine.   

În Vechiul Testament, când omul era urmărit de rudele celui omorât, el ştia foarte bine că dacă era prins îl vor omorî fără milă, fiindcă Legea spunea: „Dinte pentru dinte şi ochi pentru ochi.” (Levitic 24.20). Deci ei aveau dreptul să-l omoare pentru că făcuse ceva rău. Desigur, asupra lui era o presiune mare şi fugea să-şi scape viaţa, aşa că se îndrepta spre această cetate de scăpare sau de adăpost.

Dacă ajungea la poartă şi spunea o minciună, cel care îl urmărea putea să intre şi să-l tragă chiar şi de la altar ca să-l omoare. El nu putea merge mai departe.

Mă bucur că astăzi este un Loc de adăpost unde putem alerga, putem lăsa presiunea deoparte să intrăm înăuntru şi să scăpăm de toate.

Oamenii se tem de bomba atomică; se tem de prăbuşire. În apropiere de oraşul vostru am văzut nişte semne mari pe care scrie: „Pericol de prăbuşire!” Toată lumea este speriată şi încearcă să-şi facă adăposturi sub pământ ca să scape.

Dar să ştii că cel mai departe unde poţi merge este jos pe genunchi. Nu trebuie să faci pe cârtiţa, să umbli pe sub pământ: pune-te doar pe genunchi şi aceasta este tot ce trebuie să faci.

Omul care vine trebuie să accepte locul de scăpare. Dacă nu-i pasă de acel loc de scăpare, nu mai este nici o şansă pentru el, dar dacă vrea să accepte refugiul, atunci este un loc pregătit pentru el.

La fel este şi astăzi. Dacă eşti bolnav şi doctorul spune: „Vei muri!”, dacă nu crezi în vindecarea divină, ei bine, atunci nu ai unde să te mai duci! Dar dacă crezi că este o fântână deschisă, dacă crezi că este un loc, atunci pot să-ţi spun unde este un Adăpost, o Cetate de scăpare. Nimeni nu vrea să moară, deci dacă vrei să trăieşti, există un loc de adăpost pentru tine; Dumnezeu a pregătit un loc de Adăpost unde poţi să-ţi laşi deoparte grijile şi problemele şi să fii în siguranţă.

Acum, el trebuie să stea în acest adăpost, iar când ajunge acolo nu trebuie să se mai plângă. El nu poate să umble pe acolo şi să spună: „Aş fi vrut să fiu afară.”, pentru că dacă face aceasta, este scos afară.

Ştiţi, de când am venit la Domnul, eu Îl iubesc atât de mult încât nu vreau niciodată să plec afară. Este ceva cu această salvare, deoarece de când am venit la Domnul, El este Adăpostul meu, şi nu am mai vrut niciodată să ies afară. Nu m-am plâns. Dacă aş fi ştiut că voi fi scos afară, m-aş fi plâns, dar nu m-am plâns.

Îl iubesc şi iubesc părtăşia cu El. Îi iubesc pe cei care au intrat în acelaşi Adăpost, şi iubesc părtăşia cu ei. Ce părtăşie măreaţă avem în jurul Cuvântului lui Dumnezeu!

El nu trebuie să-şi dorească să iasă afară, pentru că afară va muri, dar înăuntru trăieşte. Amin. Sunt atât de bucuros pentru că sunt înăuntru! O, este bine să fii înăuntru, ferit de moarte, pentru că moartea nu te poate atinge în Hristos. El este viu şi este atât de măreţ că suntem botezaţi în aceasta. Îi sunt atât de recunoscător pentru acest botez în adăpost.

Când ajungi în Adăpost, cel care te urmărea trebuie să se oprească la poartă, fiindcă după poartă eşti în siguranţă.

Deci, nu contează cât de tare fuge, când ajunge la poartă, cel urmărit poate sta jos şi să lase presiunea afară. Asta-i tot! El este în siguranţă şi nu mai trebuie să se îngrijoreze pentru că este înăuntru; porţile s-au închis în urma lui.

Sunt atât de bucuros că putem fi morţi şi Vieţile noastre ascunse în Adăpostul lui Dumnezeu, de-a pururi în siguranţă. Poetul spune:

Mi-am ancorat sufletul în odihna cerească

Nu mai navighez pe mări agitate.

Furtuna poate bate oricât de tare

Căci în Isus sunt de-a pururi în siguranţă.

Valurile pot să bată şi să spumege, şi poate veni boala sau orice altceva, pentru că eşti în siguranţă de-a pururi. Hristos este Adăpostul nostru, Locul dat de Dumnezeu pentru siguranţa noastră. Hristos este singurul loc sigur pentru cei care vor să trăiască. Nici o biserică, nici o denominaţiune, nici un preşedinte, nici un rege, nici un papă, nici un episcop, nici un predicator, nimeni nu vă poate da siguranţa, decât Isus Hristos. El este singurul Loc care vă poate da siguranţa; El este singura cale dată de Dumnezeu.

Noi putem asigura una sau alta, dar toate vor cădea. Însă atunci când dă Dumnezeu ceva, este veşnic. Aşa este calea care a fost dată pentru siguranţa noastră: în Hristos. Când eşti în El şi vin necazurile, boala, îngrijorarea sau dezamăgirea, El a purtat deja suferinţele noastre; în rănile Lui am fost vindecaţi, şi tot ce ne trebuie pentru restul călătoriei se află chiar aici, în Adăpost.

Cum ajungem în acest Adăpost? Printr-un singur Duh, noi toţi suntem botezaţi în acest Adăpost şi am devenit mădularele Lui. Astfel, suntem cetăţeni ai acestei Împărăţii, iar marele Dătător este cu noi şi ne dă tot ce avem nevoie. Încredeţi-vă numai în Cuvântul Lui, deoarece cât timp suntem aici, suntem în prezenţa Lui. Îmi place aceasta.

Noi nu trebuie  să ne grăbim, să ne zbatem şi să ne purtăm ca restul lumii, ci trebuie să fim liniştiţi.  Ce s-a întâmplat cu creştinii? Duhul lumii de astăzi este nevrotic, dar acest lucru este valabil doar pentru cei care nu au Duhul lui Hristos. L-aţi văzut vreodată agitat din pricina unui lucru? Nicidecum! El era cât se poate de liniştit pentru că ştia pe ce stă.

O, ce asigurare binecuvântată este aceasta! Să te încrezi în El pe deplin, ca un copilaş,  şi să-L laşi să-ţi ia toate îngrijorările pentru că Îi pasă de tine. Nu încerca să mai faci ceva, pentru că a făcut el deja totul! El a promis că o va face şi este treaba Lui. Dar cât timp încerci să faci tu ceva, ei bine, El nu poate face nimic. Dar când Îl laşi pe El, El se va îngriji să ai acel lucru. Da, domnule. O, îmi place aceasta! Ce linişte desăvârşită ar trebui să aibă creştinul!

Haideţi să-l privim puţin pe Israel, ca exemplu. Mi-am promis că în seara aceasta nu voi mai sta la fel de mult ca de obicei.

Să privim Israelul în noaptea de Paşti, jos în Egipt. Aceea a fost cea mai cumplită noapte pe care a trăit-o Egiptul vreodată: noaptea în care îngerul morţii a umblat prin toată ţara. De peste tot se auzeau numai ţipete! Oamenii strigau pe străzi, iar mamele îşi smulgeau părul pentru că întâiul lor născut murise. Vedeţi? Aripile mari şi negre ale îngerului morţii se abătuseră asupra ţării.

Dar Israelul putea să stea cât se poate de liniştit. De ce? Şi ei erau oameni ca egiptenii, dar se aflau pe calea dată de Dumnezeu, au acceptat Locul de adăpost dat de El şi au aplicat sângele pe uşă. Cât timp au făcut aceasta, ei nu aveau de ce să se teamă de îngerul morţii sau de altceva, fiindcă făgăduinţa Domnului le spunea că îngerul morţii va trece pe lângă ei.

Pot să văd un băieţel evreu uitându-se pe fereastră. El fuge la tatăl său care citeşte sulurile, şi îi spune: „Tati, micul Johnny Jones cu care mă jucam, este mort. Mama lui este pe stradă. M-am uitat şi am văzut că aripile mari ale morţii se îndreaptă încoace.”

Oh, pot să-l văd pe tatăl lui cum lasă sulurile jos şi îşi priveşte băiatul, care îi spune: „Tati, sunt primul tău născut şi urmează casa noastră. Cum poţi sta atât de liniştit când ştii că imediat este rândul meu?”

Atunci bătrânul tată, îşi ia fiul de mână, se duce cu el la uşă şi îi spune: „Vezi sângele acesta?”

„Dar, tati, ce putere are sângele acesta pe lângă aripile întunecate ale morţii?”

„Fiule, este făgăduinţa lui Dumnezeu care spune că atunci când va vedea sângele, îngerul va trece pe lângă noi. Tot ce trebuia să facem este să avem sângele aplicat.”

Putea să fie o găleată plină cu sânge la uşă, căci dacă nu era aplicat pe uşă, nu era de nici un folos. Trebuia să fie aplicat aşa cum a cerut Dumnezeu. Vedeţi?

Aşa este şi în seara aceasta. Tu nu aplici sângele doar vorbind despre el, ci îl aplici acceptându-L şi punându-L pe uşciorii inimii tale; apoi eşti liber.

Bătrânul tată nu era îngrijorat deloc şi pot să-l aud zicând: „Fiule, stai jos şi lasă presiunea deoparte. Nu se va întâmpla nimic rău, pentru că El a promis că atunci când va vedea sângele, va trece mai departe.” El a mai spus: „Am urmat toate Instrucţiunile din Cuvântul Domnului care ne-a fost dat prin proroc şi ne-a spus ce să facem. Am făcut întocmai ce ne-a spus prorocul şi ştiu că Dumnezeu este cu prorocul Său fiindcă este omul lui Dumnezeu şi Cuvântul lui Dumnezeu vine la proroci. El ne-a spus să aplicăm sângele; a venit cu Aşa vorbeşte Domnul, iar eu am făcut întocmai. Am crezut, am făcut şi acum mă odihnesc pe aceasta.” Aleluia!

Ei ar vrea să te alături la cutare şi la cutare, dar în ce mă priveşte, eu vreau doar Sângele aplicat conform Instrucţiunilor Lui. Dacă faceţi acelaşi lucru acum, puteţi să staţi jos şi să daţi drumul la presiune. Da, domnilor.

Dar oamenii din epoca aceasta nesigură de astăzi, aleargă de la o biserică la alta, de la o denominaţiune la alta, fac prozeliţi şi alte lucruri de felul acesta. De ce? Pentru că creează numai presiune.

Poate o biserică are o adunare mică unde vine şi vorbeşte un vorbitor, şi duc în altă biserică ce a vorbit el. Apoi vine altul şi are şi el o adunare mică, şi ia hârtia de aici şi o duce în cealaltă biserică. De ce nu luaţi doar Sângele Mielului şi să-L aplicaţi aşa cum a spus Dumnezeu? Atunci nu va trebui să vă păcăliţi cu o hârtie. Este adevărat? Dumnezeu are dreptate, iar dacă aveţi Sângele corect aplicat pe inima voastră, sunteţi în ordine cu Dumnezeu.

Ce-i face pe oameni să acumuleze presiune? Faptul că L-au părăsit; au părăsit Cuvântul. Au acceptat tot felul de crezuri şi învăţături care i-au îndepărtat de Cuvânt, dar Numele Domnului este un turn puternic, iar cel fără prihană aleargă în el şi este în siguranţă.

Problema este că noi nu încercăm să fugim în Numele Domnului, ci încercăm s-o facem în numele unei biserici. De aceea transpirăm şi acumulăm tot timpul presiune… vrem denominaţiuni noi, organizaţii noi şi ne îndepărtăm de El. Prin aceasta ne trezim că suntem zidiţi şi nu ştim unde suntem.

„Dar Numele Domnului este un turn puternic; cel neprihănit fuge în el şi este la adăpost.” (Proverbe 18.10). El este Locul de adăpost. Acolo nu se aderă, ci te naşti; nu duci o scrisoare, ci eşti învăţat de Duhul Sfânt, fiindcă eşti tăiat împrejur de la lucrurile lumii; pentru tine sunt moarte şi au rămas în urma ta. Tu eşti înviat cu El în învierea Lui, ca făptură nouă în Hristos Isus.

Ei au părăsit Cuvântul!

Desigur că atunci când aderi la o biserică, aduni numai presiune, dar când ai fost născut în Împărăţia lui Dumnezeu, nu mai este nici o presiune. Înţelegeţi?

Da, Numele Lui este un turn, un turn puternic de adăpost, iar când ajungem în acest turn, El ne dă asigurarea Sa: „Cereţi orice în acest mare Nume al Turnului, şi Tatăl vă va da.” Intraţi în El, apoi cereţi Tatălui orice vreţi în acel Nume, şi să vedeţi cum vă va onora!

Ce mângâiere este în ceasul acesta, când vezi cum membrii bisericilor aleargă de la o biserică la alta şi dintr-un loc într-altul încercând să găsească un adăpost. Astfel, unul zice: „Trebuie să ştii crezul nostru!”, în timp ce altul spune: „Trebuie să te înscrii în biserica noastră!”

Dar credinciosul adevărat care intră în Hristos, primeşte Duhul Sfânt şi urmăreşte cum se manifestă fiecare făgăduinţă a lui Dumnezeu, nu mai trebuie să alerge de colo-colo. El poate să dea drumul la presiune. Aşa este. Stă jos şi totul este în ordine.

Lăsaţi presiunea deoparte! Voi nu mai trebuie să alergaţi de la o biserică la alta, fiindcă sunteţi în Turn.

Numele Domnului este un Turn puternic, iar cel neprihănit aleargă în El şi este în siguranţă. Ce fel de turn este acesta? Este un turn de scăpare în care putem intra cu toţii. Domnul este Cuvântul: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.” (Ioan 1.1,14).

„Dacă rămâneţi în Mine (Turnul) şi dacă rămân în voi cuvintele Mele…” Aceasta se întâmplă când sunteţi înăuntru, nu când sunteţi afară şi priviţi înăuntru; când sunteţi înăuntru şi priviţi afară. Înţelegeţi? „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi oriceveţi vrea şi vi se va da.” (Ioan 15.7).

Dacă nu credeţi că acesta este adevărul, haideţi şi intraţi odată înăuntru, iar atunci veţi vedea. Intraţi şi fiţi mulţumiţi cu ceea ce face Duhul Sfânt! Nu căutaţi vină ca să puteţi pleca, ci haideţi înăuntru şi locuiţi cu El.

Numele Domnului… Biblia spune: „Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus…” (Coloseni 3.17).  Aşa este. Şi tot Biblia spune că „Nu este alt Turn sub cer în care poţi fi salvat…” Nu există nici un alt turn, nume, refugiu, biserică, organizaţie sau societate. Ele sunt bune, nu am nimic împotriva lor; fac o treabă bună, dar când vine vorba de salvare, „…nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.” (Fapte 4.12). Singurul Nume dat este Isus Hristos.

Aceasta nu înseamnă doar să-L chemi, ci înseamnă să intri în El, să fii în El. Botezat în El printr-un singur Duh, aşa cum citim în „1Corinteni 12.13: „Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup,” care este Hristos Isus. Amin. Îmi place aceasta. Este un lucru foarte mare pentru mine.

Şi în timp ce suntem în acest mare turn, noi avem părtăşie… Nu este minunat să avem părtăşie cu Hristos? Ce am putea dori mai mult de atât?

Isaia L-a descris ca fiind o stâncă mare într-un loc ars de soare. Acel loc ars de soare este ţara aceasta, o ţară arsă de sete într-un timp de secetă. Noi trăim aceste lucruri în timp ce oamenii încearcă să sape gropi sub casele lor, ca să-şi facă adăposturi.

Nu ştiţi că dacă bomba atomică va lovi vreodată această ţară, va spulbera şi ultimul oscior din corpul vostru? Unele vor face cratere adânci de şaizeci şi unu de metri şi vor arde pământul pe o suprafaţă de două sute cincizeci  sau trei sute douăzeci de kilometri, transformând totul în cenuşă.

Nu există nici o altă scăpare decât în sus! Da, domnilor. Şi cum ajungi sus? Mai întâi trebuie să te cobori. Aşa este. Cum? Pleacă-te, mărturiseşte-ţi păcatele, crede în Domnul Isus Hristos, îngroapă-te prin botez împreună cu El şi învie în învierea Lui cu Duhul Sfânt care te ridică deasupra îngrijorărilor, problemelor şi a necredinţei lui. Da, aceasta este calea.

„Numele Domnului este un turn puternic, o stâncă puternică într-un loc uscat, iar cel neprihănit fuge înăuntru şi este ferit.” Cât Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru aceasta!

Eu am fost paznic de vânătoare şi am studiat mulţi ani natura. Mulţi din voi ştiţi că, nu demult, mi-a explodat o puşcă în faţă. Dacă n-ar fi fost Dumnezeu de partea mea, aş fi murit. Dar pot să vă spun un singur lucru: a fost prea mare presiunea. Aceasta s-a întâmplat.

Daţi-mi voie să vă dau o învăţătură din această întâmplare. Puşca aceea n-a fost un Weatherby original. Am prieteni care mi-ar fi cumpărat imediat o armă nouă, pentru că întotdeauna mi-am dorit una, dar nu i-am lăsat s-o cumpere pentru că este o puşcă foarte scumpă. Un creştin de treabă, i-a dat băiatului meu un model 70 Winchester, dar nu a putut s-o folosească pentru că este stângaci. Aşa se face că am făcut schimb şi i-am dat bătrâna mea Savage 300, iar eu am luat puşca lui pentru că era pentru dreptaci. Pentru cunoscători, era o puşcă 257 Roberts.

Apoi a venit la mine un prieten şi mi-a spus: „Frate Branham dacă nu ne-ai lăsat să-ţi cumpărăm o Weatherby, lasă-ne să-şi facem una din acest Winchester, fiindcă costă numai treizeci de dolari. Vreau să fac aceasta pentru tine.”

Este un frate deosebit, şi i-am spus: „Bine, ia-o.”

Astfel, a dus-o şi a transformat-o, dar când am pus cartuşul în ea şi am tras, aproape  că m-a omorât. Aceasta a fost.

Acum, dacă arma aceea ar fi fost de la început un Weatherby Magnum, nu mi-ar fi explodat în faţă. De ce a explodat? Pentru că a fost altceva, şi a fost modificată în încercarea de a face din ea ceva ce nu era. Vedeţi? De aceea a explodat.

Aceasta este problema şi cu creştinii de astăzi. Exact. Sunt prea mulţi oameni care încearcă să imite creştinismul! Ei se agită, merg şi încearcă să se poarte ca şi creştinii, dar ce se întâmplă? La prima presiune care vine peste ei, explodează. Vedeţi? Dar dacă aţi fost născuţi de la început din Duhul lui Dumnezeu, aţi fi rezistat la presiune. Voi trebuie să începeţi de la moarte la Viaţă. Înţelegeţi? Mai întâi trebuie să mori, să ajungi în mormanul de gunoi, să fii modelat. Dacă nu urmezi această cale, vei exploda undeva.

Nu demult, am fost la Chicago şi am predicat despre subiectul „Vulturul îşi scutură cuibul.” Sunt cam patruzeci de specii de vulturi, iar eu am citit despre un anumit soi de vulturi. Dumnezeu Şi-a asemănat prorocii cu vulturii, El însuşi fiind IaHVeH-Vulturul.

Vulturaşii Lui sunt cei născuţi din El. Eu am făcut adesea o comparaţie destul de dură cu vulturul care, ca să-şi înveţe micuţii să zboare, îi ia pe aripi şi îi duce sus, în văzduh, şi le drumul de acolo.

Dacă vreo cioară ar încerca să ajungă acolo sus, şi-ar pierde toate penele, deoarece nu este construită pentru acea presiune. Vedeţi? Ea nu poate rezista la presiune, vulturul fiind singura pasăre născută cu acel fel de aripi. El poate zbura atât de sus încât nici un şoim nu poate merge după el. Şi are nişte ochi… cu cât urcă mai sus cu atât vede mai departe. La ce i-ar folosi să zboare atât de sus dacă nu ar avea ochi să vadă departe? Păi, nu ar mai găsi locul de unde a plecat!

Aşa este şi cu creştinii. Unii oameni au o natură de stârvar, şi după ce s-au înfruptat din lucrurile lumii încearcă să zboare acolo sus ca un vultur, dar explodează. Vedeţi? Este prea multă presiune, ceea ce înseamnă că tu trebuie să fii făcut pentru aceasta ca să poţi rezista.

Soiul de vulturi de care vă povestesc, când îmbătrâneşte devine greoi, aşa ca şi noi, bătrânii, şi i se face o crustă pe cap. El devine atât de obosit încât nu ştie ce să mai facă. Biblia spune că vulturul întinereşte, aşa că am studiat acest soi de vulturi. Se spune că atunci când îmbătrâneşte, vulturul zboară sus să caute o stâncă mare, iar când o găseşte, se lasă lângă ea şi se loveşte cu capul de piatră. De ce? Ca să scape de crustă. Sângele începe să-i curgă din cap, dar el îndură toate aceste torturi. Trebuie să continue să se lovească cu capul de acea piatră până când nu mai simte acea crustă, şi atunci întinereşte din nou. Vedeţi? Şi de îndată ce scapă de toată crusta aceea, poate striga fiindcă ştie că a scăpat de ea. El ştie sigur că şi-a reînnoit puterea, aşa că poate lăsa presiunea deoparte şi începe să strige pentru că este din nou un vultur tânăr. Acest lucru este minunat. Mă bucur pentru vultur; mă bucur pentru această pasăre.

Dar să ştiţi că eu ştiu o stâncă unde putem să mergem şi să ne luptăm în rugăciune până când cade de pe noi toată crusta lumii; până când crusta necredinţei faţă de Cuvântul lui Dumnezeu este bătută jos, şi intrăm într-un loc unde toate lucrurile sunt posibile. Şi de îndată ce scăpăm de toată lumea şi de necredinţa în Cuvântul lui Dumnezeu, putem striga fiindcă Viaţa veşnică este sigură. Desigur, pentru că toată lumea este bătută jos de la noi.

Dacă ţii lumea pe tine şi continui să iubeşti lumea şi lucrurile ei, vei muri cu siguranţă. Dar dacă te îndepărtezi de toate acestea, poţi întineri şi vei avea Viaţă veşnică. Mă bucur pentru aceasta.

Odată am citit despre Proclamaţia de emancipare a fraţilor de culoare din Sud.  Ei erau sclavi şi erau bătuţi, biciuiţi, etc. Ştim cu toţii cum a fost. Şi în proclamaţie scria că în cutare zi (nu îmi amintesc acum data), de la răsăritul soarelui sunt liberi.

Sărmanii aceia năpăstuiţi erau foarte nerăbdători să fie liberi, aşa că s-au urcat pe coama unui deal. Cel care era mai în putere a urcat până sus pe deal, iar femeile şi copiii au rămas mai jos. Acolo au aşteptat să se ivească primele raze de soare. În vale era încă întuneric, iar cei de sus transmiteau celor de jos. Deodată, unul de sus a strigat: „Suntem liberi!” Apoi următorul a strigat mai jos: „Suntem liberi!”, şi tot aşa pe vale în jos: „Suntem liberi! A răsărit soarele, suntem liberi!” Ei puteau scăpa de presiune şi strigau cât puteau de tare, fiindcă răsărise soarele şi erau liberi.

Acela era soarele, dar noi suntem liber pentru că Fiul este sus. Aleluia! Semnele învierii Lui sunt printre noi: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” El nu este mort, ci trăieşte în vecii vecilor. Fiul este sus, aşa că putem să strigăm şi să-L lăudăm pe Dumnezeu. Noi trăim pentru că Fiul este sus. El este cu noi şi Îşi adevereşte prezenţa şi învierea prin semnele şi minunile care au loc.

Fiul este sus! Sunteţi liberi de sclavia păcatului, de denominaţiuni şi de toate aceste lucruri; sunteţi eliberaţi! Fiul lui Dumnezeu a înviat cu vindecarea sub aripile Lui; Fiul este sus! Sunt atât de bucuros pentru aceasta!

Odată am predicat în Kentucky, în munţii de unde vin eu. Dimineaţa am predicat despre focul şi pucioasa pregătite pentru necredincioşi, şi am spus: „Voi, beţivilor (acolo era un pierde-vară beţiv), ar fi bine să vă pocăiţi. Puneţi-vă în ordine cu Dumnezeu!

Cu o seară înainte, venise unul care se considera grozav, şi a zis: „Să mergem şi să-l aruncăm pe geam afară pe predicatorul acela micuţ!” Eu predicam acolo de un an. A venit la uşă, iar cineva mi-a spus: „Aceasta este banda cea mai dură din ţinut!”

Bărbatul stătea acolo cu statura lui masivă, cu faţa acoperită de o barbă mare şi cu braţele încrucişate. Avea cam treizeci de ani şi o privire de om rău. El mă fixa cu privirea, dar eu am continuat să predic: „Pocăiţi-vă sau veţi pieri!”

Omul a stat puţin mai mult, şi Duhul Sfânt l-a luat în primire. Deodată, a căzut jos, şi-a ridicat mâinile şi a început să strige: „Dumnezeule, ai milă de mine!” Fiica lui stătea undeva în spate, iar la sfârşit mi-a dat un buchet de flori şi mi-a zis: „Frate Branham, acum avem din nou un tătic acasă. Vreau să-ţi arăt că te iubesc, pentru că L-ai lăsat pe Isus să ne facă un tătic nou.”

În timp ce beţivul acela stătea acolo, eu am predicat: „Toţi beţivii, toţi păcătoşii să se pocăiască.” La un moment dat, el s-a înfuriat, s-a ridicat şi a plecat acasă.

În timpul cât am ţinut acele adunări, eu am stat în casa bunicului meu, iar ca să ajungi acolo aveai nevoie de o lanternă ca să ţii cărarea.

Când a bătut miezul nopţii, bărbatul acela a venit la mine, a bătut la uşă şi a zis: „Frate Branham, aş vrea să te rogi pentru mine, fiindcă adineauri am avut un vis cumplit. Nu cred că pot aştepta până când trece noaptea.”

„Dar ce s-a întâmplat?”, am întrebat eu.

„Am visat că eram un iepure. Stăteam în câmp, mâncam trifoi şi-mi mergea foarte bine fiindcă făceam ce voiam. La un moment dat am auzit un urlet de câine şi când m-am uitat, am văzut că era chiar lângă mine. Am luat-o la fugă, dar câinele era mai iute decât mine. Atunci m-am uitat înapoi şi am văzut o stâncă de care auzisem şi în care era o gaură. Ştiam că dacă voi reuşi să ajung la ea voi fi în siguranţă, dar dacă nu voi ajunge la ea, voi fi înhăţat de câine. Frate Branham, am alergat cu toată puterea mea, ştiind că pot fi înhăţat în orice moment, fiindcă îi simţeam respiraţia chiar în spatele meu. Deodată el s-a aruncat asupra mea, dar eu am reuşit să mă strecor în acea gaură. Când am ajuns acolo, m-am pus jos şi m-am eliberat de toată presiunea aceea.” Asta este.

El este Stânca dintr-un pământ uscat. Şi în acea Stâncă este o crăpătură pentru cei păcătoşi şi necredincioşi. Intră numai în Stâncă şi vei fi în siguranţă, fiindcă Stânca noastră este Hristos.

Astăzi, oamenii aleargă după orice, numai după Hristos nu. Ei aleargă după denominaţiuni, după senzaţii; toţi au foc, fum, sânge pe mâini sau ceva, şi oamenii aleargă după aşa ceva.

De ce nu vreţi să luaţi Cuvântul Lui? Cuvântul este El. Intraţi deci în El şi sunteţi în siguranţă, pentru că cerurile şi pământul vor trece, dar Cuvântul Lui nu va trece. Da, domnilor.

Astăzi totul este să faci ceva. Astfel, oamenii aleargă la un crez, se înscriu sau se şterg şi merg în altă parte, umblă din loc în loc, dar nu Îl iau pe Hristos. Toate acestea creează presiune, dar uitaţi-vă cum Se legitimează El! Credeţi Cuvântul Lui.

Cum Îl pot avea, frate Branham? Isus a spus în Ioan 5.24: „Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.”

În Fapte 2.38, Petru spune: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” Acesta este locul în care trebuie să veniţi.

Marcu 16 spune: „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce cred.” Voi ştiţi ce este aici înăuntru; ştiţi care sunt rezultatele. Când faceţi aceasta, aţi trecut de la moarte la Viaţă; aveţi Viaţa veşnică şi puteţi lăsa presiunea afară.

De ce nu o lăsaţi deoparte? Oamenii sunt supăraţi şi îngrijoraţi. Lăsaţi presiunea deoparte, fiindcă dincolo de Râu este o Ţară; un Loc de adăpost, şi Locul acela este Hristos.

Noi nu mai trebuie să pribegim, pentru că ştim Adevărul. Când Dumnezeu face o promisiune în Biblia Lui şi o vedem împlinită, ştim că este Adevărul Lui….

…Cum putem şti astăzi care este Adevărul, când lumea are una şi alta? Noi ştim că Dumnezeu dă semne; pe drum sunt semne. Dacă n-ar fi aşa, nu ai şti încotro să mergi. Nu poţi să iei o hartă şi să mergi, ci ai nevoie şi de indicatoare ca să vezi încotro s-o iei. Ele sunt acelea care ne spun dacă mergem bine sau nu.

Isus a spus: „Acestea sunt semnele care vă vor arăta calea…” Şi tot El a spus în Ioan 14.12: „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu mă duc la Tatăl.” Acesta este Locul de adăpost. Cu alte cuvinte, dacă veniţi în El, natura Lui şi Viaţa Lui va fi în voi şi o puteţi simţi; o puteţi vedea, şi Ea va produce în voi exact Viaţa despre care vorbeşte Biblia.

Dacă ai sădit o viţă şi este o viţă de  vie şi va da o mlădiţă, acea mlădiţă va rodi struguri, deci cum te-ai putea aştepta să rodească dovlecei? Dacă următoarea mlădiţă va rodi altceva, înseamnă că este o mlădiţă altoită.

Aceasta este problema şi astăzi. Avem prea multe lucruri altoite numite: „biserica lui Hristos”. Avem prea multe altoiuri care poartă singure mărturia despre ele însele.

În urmă cu câteva săptămâni, am vorbit într-o transmisiune internaţională pentru oamenii de Afaceri ai Evangheliei Depline din California, şi m-am referit la un pom pe care l-am văzut la ferma fratelui Sharritt, în Phoenix.  Cred că avea nouă fructe diferite pe el. Pomul era portocal, iar eu l-am întrebat pe fratele:

„Cum au ajuns să crească nouă feluri de fructe pe acelaşi pom?”

„Toate sunt citrice şi le-am altoit,” a răspuns el.

„Dar la primăvară vor rodi portocale ca şi pomul original, nu-i aşa?”

„O, nu, nu! Fiecare va rodi după soiul  ramurii altoite. Dacă este o ramură de lămâi altoită în portocal, va rodi lămâi. Dacă este o ramură de tangerine, va rodi tangerine, deşi toate trăiesc din viaţa aceluiaşi pom.”

„Deci pomul nu va mai rodi niciodată portocale?”

„Ba da, dar numai dacă va da o mlădiţă originală. Aceea va rodi portocale.”

„Lăudat să fie Domnul! Aceasta este,” am strigat bucuros.

Isus a spus în Ioan 15.5: „Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele.” Prima mlădiţă care a ieşit din Viţă este cea care a scris cartea Faptele apostolilor. Aşa este. Astăzi avem denominaţiuni care trăiesc în numele creştinismului, dar fac roade denominaţionale. Aşa este. Dar dacă Viţa va rodi o mlădiţă originală, ea va lăsa în urmă o altă carte a Faptelor, pentru că va rodi Viaţa originală, ca prima mlădiţă.

Dacă Duhul lui Hristos este în biserică, El va face lucrările lui Hristos, pentru că aşa a spus Isus. Atunci putem lăsa deoparte lumea şi presiunea. Tu nu trebuie să alergi de la o biserică la alta, doar vino la Hristos. Ce a făcut El? Cum Îl cunoaştem? Cum ar fi El şi ce ar face dacă ar fi în seara aceasta în oraş? El vă va spune ceea ce le-a spus şi ucenicilor după înviere: „Nu vă temeţi şi nu fiţi supăraţi. Am fost mort, dar acum sunt viu. Eu sunt Acelaşi ieri, azi şi în veci.” Aşa L-am cunoaşte astăzi, pentru că… într-o zi, după înviere, a mers pe drumul spre Emaus împreună cu nişte prieteni de-ai Lui; cu Cleopa şi prietenul lui. Dar deşi le-a vorbit toată ziua, ei nu L-au recunoscut.

Însă seara, când a ajuns în acea odaie şi când S-a aşezat jos… Vedeţi: Ochii lor erau orbiţi, dar atunci a făcut ceva ce mai făcuse şi înainte de răstignire. Şi prin semnul pe care L-a făcut şi înainte de răstignire, ei L-au recunoscut că era El, iar aceasta le-a deschis ochii.

Nu este la fel şi astăzi? Noi suntem la sfârşitul timpului, când El a promis că această Viţă va rodi o altă mlădiţă. El a promis aceasta pentru timpul sfârşitului şi iată că suntem la sfârşitul timpului. Dacă va fi cu voia Domnului, voi ajunge la înmugurirea acestei mlădiţe, dimineaţă. Deci, iată că suntem la sfârşitul timpului, cu Acelaşi Isus.

Poate unul va spune: „Aderă aici!”, iar altul va spune: „Haide, aici!” etc., dar prin aceasta acumulaţi doar presiune pentru că nu ştiţi unde vă aflaţi. De ce să nu vii la acest Adăpost? De ce să nu vii la El ca să vezi dacă este adevărat? Luaţi-L pe Cuvântul Lui! Credeţi-L!

Isus este în seara aceasta aici. El a promis şi a spus: „Căci, acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18.20). Este adevărat? Păi, dacă n-ar fi adevărat, atunci Cartea aceasta ar fi greşită; ar spune ceva ce nu a spus El. Şi atunci cum ai mai putea avea încredere În Ea? Dacă această Carte are dreptate, atunci luaţi-l pe Cuvânt şi Duhul Sfânt va adeveri că acesta este adevărul.

Dumnezeu spune ceva şi El vine să dovedească. Orice om poate spune ce vrea, dar aceasta nu înseamnă că este adevărul; însă când vine Dumnezeu şi dovedeşte că este adevărat, aceasta Îl face adevărat. Amin.

Credeţi? Sunteţi în acest Adăpost? Dacă sunteţi înăuntru, aveţi dreptul la orice privilegiu dat de Dumnezeu. Credeţi aceasta? Sunteţi bucuroşi să fiţi în acest Adăpost? Puteţi să staţi jos şi să lăsaţi presiunea deoparte? Spuneţi: „Mulţumesc lui Dumnezeu, fiindcă până la urmă am reuşit. Sunt aici prin harul lui Dumnezeu; sunt în zona de siguranţă. Nimic nu-mi poate face rău pentru că sunt protejat de sângele lui Isus Hristos, şi în jurul meu este o legiune de îngeri.”

„Îngerul Domnului tăbărăşte… (el nu pleacă, ci stă acolo zi şi noapte) …în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie.” (Psalmul 34.7). Şi voi aveţi un Refugiu, iar dacă intraţi în El, vă aparţine orice privilegiu… Cât este de minunat să fim în acest Refugiu şi să avem părtăşie cu El! Eu cred că dacă L-am ruga în seara aceasta să avem părtăşie în prezenţa Lui, ar veni. Da, eu cred aceasta.

Voi, care aţi ridicat mâna mai înainte, aţi vrea să aveţi părtăşie cu El şi să împlinească ceea ce vă doriţi? Dacă sunteţi în acest Adăpost, puteţi să-L atingeţi pentru că „El este Marele Preot care poate fi atins prin simţirea neputinţelor noastre.” (Evrei 4.15). Dacă sunteţi în acest Refugiu, puteţi!

Cred că aseară au fost împărţite numere de rugăciune. Câţi de aici sunt bolnavi şi vor rugăciune? Să vă văd mâinile. Peste tot. Am putea avea un rând fără numere, dar ar fi o mare înghesuială. Să ne oprim puţin să vă spun ceva. Amintiţi-vă de copilaşul pentru care ne-am rugat cu mai puţin de douăzeci şi patru de ore în urmă, iar Dumnezeu a venit în scenă şi l-a vindecat spre uimirea medicilor. Desigur. El este Dumnezeu şi vindecă bolnavi.

Dacă aţi şti că Isus stă chiar lângă voi, credeţi că dacă L-aţi atinge, v-ar vindeca aşa cum a vindecat-o pe femeia cu scurgerea de sânge? Credeţi aceasta?

Ei bine, dacă Biblia aceasta ne spune că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, haideţi să ne rugăm şi să spunem: „Doamne, am venit în acest Adăpost. Sunt slujitorul Tău, dar iată că sufăr de ceva sau este ceva cu mine. Pot să mă ating de Tine? Vorbeşte-mi, dacă am destulă credinţă ca să mă ating de Tine. Fratele Branham nu mă cunoaşte şi nici eu nu-l cunosc pe el, dar Tu ne cunoşti pe amândoi. Eu cred ceea ce spune Biblia: că Tu eşti Acelaşi ieri, azi şi în veci; cred că dacă sunt botezat în tine şi aici lucrează slujbele pe care le-ai rânduit pentru desăvârşirea Bisericii Tale, sunt un biruitor în seara aceasta. Voi sta lângă această Stâncă şi voi bate până când va pleca toată necredinţa de la mine. Iar când simt că a plecat toată necredinţa, îmi mărturisesc păcatele şi spun: „Doamne Dumnezeule…”

Tu spui: „Frate Branham, eu nu fumez, nu mestec tutun, nu beau, nu curvesc.” Nu aceasta este. Acestea nu sunt păcate, ci sunt atributele păcatului. Ele sunt atributele necredinţei. Vedeţi? Dacă aţi crede, nu aţi face aceste lucruri. Dar nu ele sunt păcatul, ci necredinţa. „…cine nu crede a şi fost judecat.” (Ioan 3.18). Vedeţi: Acestea sunt doar atribute ale necredinţei.

Dar dacă le poţi bate jos de la tine şi spui: „Doamne Dumnezeule, eu cred Cuvântul Tău exact cum este scris şi aşa cum am predicat şi aseară, cred că arătarea Domnului are loc înainte de venirea Lui.” Acestea sunt două cuvinte diferite. Astfel, acum are loc arătarea Lui, aşa cum ne-a promis că se va întâmpla în timpul din urmă, când va fi cu noi.

Ce Adăpost, ce mângâiere este aceasta, creştinilor, să putem sta în seara aceasta aici, în prezenţa lui Dumnezeu, în faţa Cuvântului Său şi să-L putem vedea manifestat chiar înaintea noastră. Ce lucru minunat! Dacă acesta nu este un Adăpost, dacă nu este odihna cerească, nu ştiu cum voi putea să-L văd pe Isus care spune: „…lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.” O, ce făgăduinţă este aceasta! Câţi cred că acesta este adevărul? În ordine. Acum haideţi să ne rugăm.

Tată ceresc, Tu eşti Dumnezeu. Te rog să le dai acestor oameni ceea ce Ţi-au cerut, ca să le dovedeşti că eşti viu şi ca să fie mângâiaţi.

Tată, când le-am cerut celor ce cred să ridice mâna, au făcut-o toţi. Pentru mulţi din oamenii aceştia, eu sunt un străin, dar Tu îi cunoşti pe toţi, Doamne.

Eu le-am spus că aici este un Adăpost, un Turn, o Stâncă într-un loc uscat, un Loc într-un pământ uscat, unde putem veni ca să fim în siguranţă, pentru că Biblia spune că „Numele Domnului este un turn tare; cel neprihănit fuge în el şi stă la adăpost.” (Proverbe 18.10).

Doamne, îngăduie ca în seara aceasta să se ştie că această siguranţă nu este una denominaţională, ci este Duhul Sfânt, siguranţa Sângelui, şi că Tu, Doamne, eşti încă acelaşi Isus care ai înviat din morţi, iar acum eşti Marele Preot care face mijlocire pentru tot ce cerem.

Noi credem făgăduinţa Ta care spune: „…cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.” (Ioan 15.7). Da, Tu ai spus că „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.”

Noi ştim că Tu Îţi ţii făgăduinţa, Doamne, şi Te rog să-Ţi dovedeşti prezenţa în seara aceasta. Tată, îngăduie ca în seara aceasta să se întâmple înaintea acestor oameni aşa cum ai făcut înainte de răstignire, astfel încât să ştie că după două mii de ani, Isus nu este cu nici o zi mai bătrân, ci este Acelaşi Hristos care a fost întotdeauna. El nu poate da greş şi nu Se schimbă.

Te rog să-i mângâi. Ajută-i să realizeze că noi suntem fiinţe omeneşti şi că este imposibil ca aceste lucruri să fie făcute de un om. Dar Dumnezeu a promis că va face aceasta cu Biserica Sa, cu cei chemaţi afară, cu cei care sunt sub Sânge. Îndură-Te, Tată.

Dacă printre noi este cineva care nu este sub sânge, ajută-l să ceară repede privilegiul acesta. Sunt sigur că le va fi dat, pentru că o cerem în Numele lui Isus. Amin.

Acum vreau să vă spun ceva vouă, celor din denominaţiuni: dacă vine cineva şi spune ceva ce nu este scris în Biblie, daţi-mi voie să fiu sceptic.

Dumnezeu poate să facă tot ce vrea, pentru că El este Dumnezeu. Eu nu pot spune ce va face şi ce nu, dar El Se îngrijeşte de lucrarea Sa. Nici măcar eu nu pot să-mi port de grijă, ci depind de El. El a promis şi este un semn biblic că „…în Numele Meu vor scoate draci, vor vorbi în limbi noi,

vor lua în mână şerpi, dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma, îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” Şi: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” „Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu (pronume personal) voi fi cu voi, chiar în voi până la sfârşitul lumii.” (Marcu 16.17-18; Ioan 14.19).

Biblia spune că El este Marele Preot care poate fi atins prin simţirea neputinţelor noastre. Dacă în seara aceasta aveţi vreo neputinţă sau ştiţi pe cineva care are, rugaţi-vă, credeţi-L pe Dumnezeu şi cereţi chiar acum îndurarea Sa, deoarece cred că Dumnezeu este în mijlocul nostru prin Duhul Său cel Sfânt.

Prieteni, poate aţi mai văzut făcându-se aceste lucruri. Problema este că americanii au văzut probabil prea multe şi au devenit ceva obişnuit pentru noi. Odată, un marinar bătrân venea de pe mare şi în timp ce mergea spre casă, s-a întâlnit cu un poet care scrisese despre mare, dar nu o văzuse niciodată. El i-a spus marinarului: „Am scris despre ea din ceea ce am citit, dar acum mă duc să am o experienţă. Sunt foarte emoţionat în inima mea şi abia aştept să simt mirosul brizei, să văd cum saltă valurile în sus, să aud ţipătul pescăruşilor şi să văd albastrul cerului reflectat în apele ei spumegânde.”

Dar marinarul i-a răspuns: „Eu m-am născut pe ea cu mai mult de patruzeci de ani în urmă, dar nu văd nimic emoţionant în ea.” A văzut-o atât de mult, încât a devenit ceva  obişnuit pentru el. Vedeţi? Aceasta este problema cu oamenii Evangheliei depline. Dar vine ceasul când veţi plânge după toate acestea şi nu le veţi mai vedea. Nu lăsaţi ca Duhul Sfânt să devină pentru voi ceva obişnuit şi învechit, ci păstraţi-L tot timpul nou şi proaspăt.

Fie ca fiecare lucrare a lui Dumnezeu să-mi mişte sufletul. Sunt uimit în fiecare zi în timp ce-L văd spunând tot felul de lucruri şi împlinindu-le întocmai; cum le vesteşte cu luni înainte ca să se întâmple, şi nu cade nici măcar o iotă. Cuvântul Lui nu poate cădea! Ce mângâiere simţim când ne gândim că noi ştim încotro mergem. Dumnezeu a dat făgăduinţa şi tot El o împlineşte.

Oamenii ar putea spune că suntem prea emotivi. Bineînţeles că într-un fel este vorba de emoţii, dar oricine nu simte emoţii în el este mort. Deci, dacă religia ta nu are puţină emoţie, mai bine am îngropa-o, pentru că este moartă. Aşadar, este Ceva care te mişcă.

Când a intrat Isus în Ierusalim, oamenii strigau atât de tare încât preoţii I-au zis: „Fă-i să tacă!”, dar El le-a răspuns: „Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga.” (Luca 19.40). Fiul lui Dumnezeu era pe drum şi trebuia să se întâmple ceva în prezenţa Lui.

În seara aceasta, Fiul lui Dumnezeu este aici. Eu cred aceasta. Nu eu sunt Fiul lui Dumnezeu; eu sunt un fiu adoptat al lui Dumnezeu, la fel ca şi voi, şi am Duhul Lui în parte. Şi dacă Duhul Lui este în mine… Dacă v-aş spune că am duhul lui Dillinger, v-aţi aştepta să am pistoale şi să fiu un nelegiuit; dacă v-aş spune că am în mine duhul unui artist, v-aţi aştepta să pictez nişte tablouri; dacă v-aş spune că în mine este duhul vreunui mare soldat, v-aţi aştepta să cunosc toate armele şi bătăliile, pentru că în mine este duhul acela. Dar dacă vă spun că în mine este Duhul lui Hristos, atunci ar trebui să fac lucrările lui Hristos şi să duc acelaşi fel de viaţă ca şi El: o viaţă jertfită pentru oameni. Aşa este.

Mă gândesc la timpul când prorocul s-a dus la popor, fiindcă au vrut să fie ca restul popoarelor. Când au vrut un împărat, când au vrut să fie ca restul popoarelor, ei au făcut o tristă greşeală. Este rău că am pus denominaţiunea în Cincizecime, am lăsat barierele jos şi alte lucruri. Este foarte rău, fiindcă nu ar fi trebuit să ne purtăm ca celelalte biserici. Noi suntem un grup de oameni născuţi din nou; suntem liberi; nu suntem legaţi de nici un crez omenesc, ci suntem liberi în Hristos.

Ceea ce au făcut ei a fost foarte rău, dar noi suntem încă liberi prin harul lui Dumnezeu, şi El este cu noi în seara aceasta. Acesta este motivul pentru care nu ar trebui să fiţi clătinaţi de lucruri ca: „Tu nu trebuie să faci aceasta, ci trebuie să faci cealaltă…” Noi L-am văzut pe Hristos venind în mijlocul nostru. Ce mângâiere este să vezi că Acelaşi Hristos care a promis că „voi fi cu voi, chiar în voi, până la sfârşitul lumii,” a venit jos şi S-a făcut cunoscut printre noi ca Acelaşi ieri, azi şi în veci. Nu este aceasta minunat?

Aici nu sunt mulţi pe care îi cunosc. Ridicaţi mâna toţi cei care sunteţi bolnavi sau aveţi o dorinţă în inimă şi ştiţi că nu vă cunosc. Păi, peste tot. În ordine. Eu nu controlez nimic, ci El mă controlează pe mine. Dar dacă se întâmplă să vină cineva care mă cunoaşte, cu care m-am mai întâlnit sau este din Jeffersonville, vă rog să menţionaţi aceasta.

Acum aş vrea să vă spun ceva. Odată, când Domnul Isus a trecut prin mulţime, o femeie s-a atins de haina Lui. Atunci, El S-a întors, a privit prin audienţă şi a întrebat: „Cine S-a atins de Mine?” Vedeţi? El nu ştia cine a făcut-o. Poate femeia stătea jos, aşa ca voi, dar ce făcut El? A găsit-o.

Ea nu se putea ascunde. Şi El i-a spus: „Credinţa ta te-a mântuit.” Apoi i-a spus despre scurgerea ei de sânge, care s-a oprit fiindcă s-a atins de El. Ea a făcut aceasta. Biblia spune că El este Marele Preot care poate fi atins prin simţirea neputinţelor noastre.

Când a venit la El, Petru, un biet pescar analfabet care nu ştia să-şi scrie nici numele, Dumnezeu a găsit cu cale să-i dea lui cheile Împărăţiei, din pricina credinţei lui, pentru că el a avut descoperirea despre Cine era Isus. Astfel, i-a zis: „…pe această piatră voi zidi Biserica Mea.”

Isus nu este mort, ci trăieşte şi este Marele Preot, iar dacă este Acelaşi ieri, azi şi în veci, şi Acelaşi Mare Preot, înseamnă că dacă Îl atingeţi, Se va purta la fel ca atunci când a fost pe pământ, fiindcă a promis că se vor face aceste lucruri.

Eu cred în Biblie şi cred că Ea este Cuvântul complet al lui Dumnezeu. De asemenea, cred că nu trebuie să ieşim din Biblie ca să obţinem ceva, pentru că fiecare făgăduinţă divină este în Ea. Cred aceasta cu toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul şi cu tot ce este în mine. Cred! Poate nu am suficientă credinţă ca să fac să se împlinească fiecare făgăduinţă, dar cu siguranţă nu voi sta în calea celor care au această credinţă. Vreau să credeţi cu tot ce este în voi.

…………………………………………………………………………………..

… Avem nevoie de cioplirea făcută de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.

Biblia spune că „Cuvântul lui Dumnezeu este mai ascuţit decât o sabie cu două tăişuri.” (Evrei 4.12). Ascultaţi Cuvântul. Câţi cred că la început era Cuvântul? Dar înainte să fie Cuvântul, a fost un gând. Trebuia să fie un gând, iar când gândul a fost exprimat, a devenit Cuvânt. Astfel, „La început era Cuvântul, şi cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.” (Ioan 1.1,14).

Acesta era Isus. Când a fost pe pământ, El a deosebit gândurile oamenilor, ceea ce a făcut ca toţi credincioşii adevăraţi să ştie că El era Prorocul despre care a vorbit Moise. Ei nu mai avuseseră de patru sute de ani nici un proroc.

Cred că acum este din nou timpul, este făgăduinţa Bibliei că în zilele din urmă acelaşi Duh va veni pe pământ şi va întoarce credinţa copiilor la credinţa părinţilor de la Rusalii, la credinţa originală. Cred că este Lumina de seară. Da, cred că Duhul lui Dumnezeu, Hristos, este în seara aceasta aici. Frate şi soră, ca prieten, vă cer să credeţi că Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu este aici. Şi dacă credeţi aceasta, atingeţi-L cu neputinţele voastre şi spuneţi prin credinţă: „Doamne Dumnezeule, fratele Branham nu mă cunoaşte şi nici eu nu-l cunosc pe el, dar dacă ne-a spus adevărul, lasă ca Duhul Tău să vorbească, apoi lasă-mă să Te ating şi confirmă aceasta prin buzele lui.”

El poate fi atins prin credinţă, aşa cum L-a atins femeia aceea cu scurgerea de sânge. Nu fizic, ci prin credinţă. N-aţi fi bucuroşi şi fericiţi în Adăpost, dacă L-aţi vedea făcând aceasta? Ridicaţi mâna dacă credeţi că El va face aceasta. Mulţumesc.

Tată, aceasta-i tot ce ştiu să spun. Eu am încercat să le spun la oameni de un Loc sigur unde pot găsi odihnă. Dumnezeule, în El este vindecare; în El este o Stâncă, Stânca Cuvântului, unde poate fi bătută jos toată necredinţa. Îngăduie ca Cuvântul să vină în faţă şi să se facă trup printre noi, fiindcă este scris că: „…este mai ascuţit decât o sabie cu două tăişuri; pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” Judecă gândurile inimii.

„Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi oriceveţi vrea şi vi se va da.” (Ioan 15.7).

Doamne, am fost respins, am fost alungat, dar am stat credincios şi mă bucur pentru aceasta, prin Cuvântul Tău. Îngăduie ca El să locuiască în inima mea. Eu mărturisesc în faţa acestei audienţe, înaintea căreia va trebui să stau într-o zi, când va veni Isus, că Cuvântul Tău este Adevărul.

O, Doamne, ajută-mă să pot fi folosit în seara aceasta. Tată, eu nu sunt teolog, pentru că nu m-ai chemat pentru aceasta, dar Te rog să faci ca slujba pe care mi-ai dat-o să fie o binecuvântare pentru oamenii care vor veni în faţă. Te rog în Numele lui Isus Hristos, să îngădui ca Cuvântul să vină în faţă să străpungă şi să judece gândurile inimii, astfel ca oamenii să poată şti că Cuvântul lui Dumnezeu locuieşte în noi. Fă aceasta în Numele lui Isus şi spre slava lui Dumnezeu. Amin.

Uitaţi-vă aici! Spun şi eu cum au spus Petru şi Ioan când au trecut pe la „Poarta Frumoasă.” Atunci, Petru i-a zis acelui om: „Uită-te la noi!” Aceasta vă cer şi eu: să vă uitaţi încoace. Nu la mine, ci la ceea ce am spus. Orice dorinţă aveţi în inimile voastre, să credeţi că Dumnezeu vă va da. Şi spuneţi: „Doamne Isuse, lasă-mă să Te ating.”

Câţi din clădire aţi văzut fotografia cu Lumina aceea, cu Îngerul Domnului, care este expusă la Washington? Eu sunt fratele vostru. Dacă o puteţi vedea, Lumina aceea este chiar acum la mai puţin de două picioare de mine. Doar să credeţi. Dacă nu o puteţi vedea, rugaţi-vă şi veţi vedea cum Se va legitima Dumnezeu. Dacă Lumina aceasta este aceeaşi Lumină care i S-a arătat şi lui Pavel, pe drumul Damascului… Lui i-a spus: „Eu sunt Isus.” Acum, El S-a întors din nou la Dumnezeu, din nou în Duhul.

Cuvântul S-a făcut trup, iar acum a venit înapoi la Cuvânt. Deci, dacă este aceeaşi Lumină, va produce acelaşi fel de Viaţă; va face aceleaşi lucrări. Înţelegeţi?

Doamnă care stai aici, nu ne cunoaştem, este adevărat? Eu nu te cunosc, nu te-am văzut niciodată. Crezi că sunt slujitorul lui Dumnezeu? Crezi că Cuvântul pe care L-am propovăduit este Adevărul?

Tu ai venit şi ai ocupat loc aici pentru că ai crezut. Tu încerci să primeşti ceva de la Dumnezeu. Dacă sunt slujitorul lui Dumnezeu, iar Cuvântul lui Dumnezeu şi Adevărul Lui locuiesc aici, El Se va manifesta. Astfel, vei şti dacă este adevărat sau nu.

Tu te rogi pentru cineva. Este copilul tău; este o fetiţă şi este aici. Crezi că El îmi va spune care este problema cu ea? Te va ajuta? Fetiţa are probleme cu inima. Dacă vei crede din toată inima, te vei duce şi-ţi vei pune mâinile peste copilă… Du-te jos şi pune-ţi mâinile peste copil. Mâinile mamei care a purtat-o în pântece sunt puse peste copil.

Doamne, dacă ea are destulă credinţă să atingă haina Ta, eu vin cu Sabia lui Dumnezeu, prin Cuvântul lui Dumnezeu, să fac o operaţie. Ieşi afară, Satan! Te eliberez prin Cuvântul făgăduit al lui Dumnezeu, care spune că aceste semne îi vor urma pe cei ce cred. Părăseşte fetiţa, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Crezi că va trăi şi va fi bine? Ţi se va face după cum ai crezut.

Întrebaţi-o pe femeie dacă este adevărat ceea ce i-am spus. Eu nu o cunosc, nu am mai văzut-o până acum şi nu ştiu nimic despre ea, dar ceea ce am spus este adevărat.

Ce ziceţi de cineva din partea aceasta? Tu crezi? Haideţi să luăm cel puţin două sau trei persoane, ca mărturie. Mă bucur că sunt în acest Adăpost, pentru că sunt în siguranţă pentru veşnicie. Îl iubesc. Cât este de bine să te încrezi în Isus! Ce provocare pentru popor! El a făgăduit că „Va fi o zi deosebită, cunoscută de Domnul, nu va fi nici zi, nici noapte; dar spre seară se va arăta lumina.” (Zaharia 14.7). A fost un timp nesigur, care avea suficientă Lumină cât să crezi şi să-L accepţi, „dar spre seară se va arăta lumina.”

Doamnă, tu eşti conştientă că s-a întâmplat ceva, pentru că Lumina S-a aşezat chiar peste tine. Eu mă uit chiar la Ea.  Nu te cunosc, nu te-am mai văzut niciodată şi bănuiesc că nici tu nu mă cunoşti. Dacă este aşa, ridică mâna.

În jurul tău este o umbră neagră, este umbra morţii. Tu ai nişte tumori şi ele sunt pe ambii sâni. O mare parte din sâni sunt acoperiţi de tumori, ceea ce înseamnă că ai o singură şansă: să-L atingi pe El dacă ai suficientă credinţă… Eşti o persoană cumsecade. Spun aceasta pentru că am o legătură bună cu duhul din tine. Crezi că sunt prorocul Lui? Tu ştii că nu te cunosc şi eşti conştientă că în jurul tău este un simţământ plăcut. Este Lumina aceea.

Tu nu eşti de aici, ci vii de departe, din Birmingham. Văd piaţa de banane de acolo. Numele tău este Vincent. Acesta este adevărul. Să ai credinţă în Dumnezeu! Doamnă, umbra care era peste tine, te-a părăsit. Să nu te îndoieşti şi te vei face bine.

Oricine vrea, poate merge s-o întrebe pe femeie. Dacă este aici vreun medic, şi este sceptic de ceea ce am spus, de ce nu merge s-o examineze pe femeie? Ştiu că este prezent, deci de ce nu spune nimic? De obicei numesc persoana necredincioasă, dar aş răni prea mult.

Dar voi, cei din spatele ei? Credeţi! Nu eu fac aceasta, ci voi o faceţi. Eu încerc doar să-L reprezint pe El, să-L reflect pe El, ca o oglindă pentru voi; fac viaţa mea oglinda Lui în care El Se poate reflecta. Eu nu ştiu aceste lucruri despre voi şi nu le-aş putea spune. El este Cel care o face, de aceea, voi trebuie să aveţi doar credinţă şi să nu vă îndoiţi.

Chiar acolo în spate este un bărbat care suferă de o stare nervoasă. Sper că nu scapi aceasta. El este din Pennsylvania. Dumnezeu să mă ajute. Ridică-te în picioare, domnule Cames. Eu sunt un străin pentru tine, nu te cunosc. Ridică mâna dacă este adevărat ce am spus. Eşti bine, du-te acasă. Isus Hristos te face bine.

Credeţi în Dumnezeu? Să credeţi că v-am spus adevărul despre Isus Hristos şi prezenţa Lui.

Cred că mai sunt trei mărturii. Mai avem unul. Cum ar fi să iau pe cineva de acolo. Vei crede? Câţi de aici suferă şi au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu? Voi ştiţi că nu vă cunosc problemele, deci ridicaţi mâna şi spuneţi: „Eu am nevoie şi cred.” Peste tot. Să aveţi credinţă.

Bărbatul care stă aici cu mâna ridicată… Tu nu ştii prea multe despre credinţă, este adevărat? Dacă ai destulă credinţă ca să-L chemi pe Dumnezeu în scenă, să nu mai bei nici un strop de whisky în viaţa ta şi să nu mai fumezi nici o ţigară. Crede în Dumnezeu şi vei fi bine.  Vei accepta aceasta? Da? În ordine. Atunci du-te şi Dumnezeu te va face bine.

Haideţi să spunem: „Lăudat să fie Domnul!” (Adunarea spune: „Lăudat să fie Domnul!”). Credeţi că El este aici?  Câţi de aici vor să-şi mărturisească necredinţa în prezenţa Duhului Sfânt şi să spună: „Dumnezeule, ai milă de mine, fiindcă ştiu că nici un om de pe pământ nu poate face aceste lucruri. Ai milă de mine!” Mărturisiţi-vă greşelile şi spuneţi-i lui Dumnezeu: „Doamne, eu nu am fost preocupat, dar vreau să intru în această mare părtăşie. Vreau să intru în acest Adăpost, iar pentru aceasta voi crede din toată inima.”

Ridicaţi mâna şi spuneţi: „Dumnezeule, am ajuns la capătul drumului şi vreau să fiu bine. Ai milă de mine, Te rog.” Credeţi? Mărturisiţi-vă păcatele. Haideţi să ne rugăm. Faceţi-o fiecare în felul vostru.

Doamne Isuse, noi suntem doar nişte oameni şi ne-am mărturisit păcatele. Eu Ţi-am mărturisit păcatele oamenilor şi propriile mele păcate. Noi ne-am îndoit atât de mult, Doamne. Timpul se face tot mai întunecos şi Fiul omului vine în curând. Tată ceresc, Te rog să ne ierţi păcatele şi să faci ca Duhul Sfânt să ia toată necredinţa de la noi.

O, dacă El ar putea intra în inimile noastre, ar fi o nouă zi de Rusalii. În biserică ar fi o asemenea stare, încât până dimineaţă vestea s-ar răspândi în toată naţiunea.

Duhule Sfânt, rupe orice barieră a păcatului. Să treacă, asemenea unui avion cu reacţie, dincolo de bariera păcatului şi să scuture orice umbră de necredinţă. Fă ca fiecare vultur să se lovească cu capul de Stânca veacurilor, până când Duhul Sfânt va lua controlul deplin.

Satan, eşti pierdut! Ai pierdut bătălia şi îţi cer, în Numele lui Isus Hristos, să părăseşti această audienţă. Ieşi afară din ei, spre slava lui Dumnezeu!

Acum că v-aţi mărturisit păcatele, credeţi! Credeţi că aţi scăpat de orice crustă de pe înţelegerea voastră şi că nu mai este nimic să vă împiedice? Credeţi că sunteţi eliberaţi şi nu mai este nimic în calea voastră? Credeţi că toată necredinţa a plecat de la voi? Credeţi că acum sunteţi în odihna cerească? Să credeţi că toată presiunea iscată de întrebări ca: „Voi fi vindecat? Pot să mă vindec?” a dispărut şi că voi sunteţi deja vindecaţi. Voi spuneţi: „Frate Branham, dacă îţi pui mâinile peste mine…” Mâinile mele nu au nimic a face cu aceasta. Este Mâna Lui. Dacă eşti păcătos, ai fost deja salvat. Trebuie doar să crezi, să accepţi şi să te porţi ca atare. Dacă eşti bolnav, ai fost deja vindecat.

Oare ar face Dumnezeu un lucru ca acesta şi ar adeveri un mincinos? Pe unul care nu ştie ce vorbeşte? Ar adeveri El un făţarnic? Dumnezeu nu lucrează cu păcătoşii. El lucrează cu Adevărul şi Cuvântul Lui este Adevărul, iar eu v-am spus Adevărul.

Prieteni, dacă veţi crede ce v-am spus, nu va mai fi nici o persoană bolnavă printre noi. Toţi sunteţi vindecaţi; prin rănile Lui, sunteţi vindecaţi. Credeţi? „Prin rănile Lui suntem vindecaţi.”  

Cei care credeţi în punerea mâinilor şi aţi ridicat mâinile că sunteţi credincioşi, puneţi-vă mâinile peste cineva din faţa voastră. Biblia nu spune: „Mâinile lui William Branham”, nici: „Mâinile lui Oral Roberts,” ci spune că „aceste semne îi vor urma pe cei ce cred: dacă îşi vor pune mâinile peste bolnavi, bolnavii se vor însănătoşi.”

Acum rugaţi-vă. Rugaţi-vă şi mărturisiţi-vă greşelile. Spuneţi-i lui Dumnezeu că Îl credeţi şi puteţi fi bine chiar în ceasul acesta. Credeţi!

Aleluia! Ţineţi-vă de El! Nu-i daţi drumul, ci staţi cu El. Este o făgăduinţă dată de Dumnezeu, aşa că nu vă clătinaţi, ci credeţi chiar acum.

Vă iubesc. Voi sunteţi prietenii mei. Nu am vrut să fiu dur în vorbirea mea, dar trebuie să-l prind bine în cuie pe Satan, fiindcă altfel vă va fura din nou din faţa prezenţei Duhului Sfânt şi va înfăşura într-o umbră de îndoială dovezile biblice despre care a vorbit Dumnezeu că vor avea loc.

Este un vârtej de vânt care încearcă să intre în adunare şi să umple fiecare suflet de aici cu prezenţa lui Dumnezeu. Nu-l lăsaţi pe Satan să vă ia aceasta, ci ţineţi tare de ea până când treceţi bariera necredinţei. Amin.

Nu contează cât sunteţi de ologi, cât sunteţi de bolnavi sau de unde sunteţi. Vă provoc în Numele lui Isus Hristos să vă ridicaţi în picioare şi să-L acceptaţi! Nu contează cine sunteţi sau ce sunteţi, ridicaţi-vă în picioare! Aceasta este. Ridicaţi-vă! Aşa. Amin. Ridicaţi-vă de peste tot, întreaga audienţă.

Credinţa mea priveşte la Tine

O, Miel de la Calvar!

(Haideţi să ridicăm mâinile şi să cântăm).

Ascultă-mă când Te rog,

Ia teama de la mine

Şi de azi înainte

Să fiu deplin al Tău.