ISUS NU LIPSEȘTE DE LA NICI O ÎNTÂLNIRE

Tampa – Florida

Haideţi să rămânem pentru un moment în picioare şi să ne plecăm capetele pentru un cuvânt de rugăciune. Dacă aceasta este seara pe care am pus-o deoparte pentru mântuirea noastră, pentru a veni la Hristos şi a primi Duhul Sfânt, mă întreb câţi dintre voi au o cerere, în timp ce stăm cu capetele şi inimile plecate, şi doresc să spună: „Doamne Dumnezeule, adu-Ţi aminte de mine, fiindcă vreau să fiu pus în rânduială cu Tine.” Vreţi să ridicaţi mâinile acum? Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Tată ceresc, suntem atât de recunoscători pentru prezenţa Ta şi pentru oamenii de bună credinţă care cred cu adevărat că vii şi că trebuie să se pregătească pentru acest mare eveniment aşteptat de mii de ani de întreaga lume. Noi vedem cum timpul şi istoria se scurg, şi începe să se instaleze veşnicia, ceea ce face ca inimile noastre să se încălzească într-un fel ciudat. Tată, Te rugăm să ne cercetezi inimile şi să ne încerci în seara aceasta, iar dacă vei găsi orice fel de păcat în ele, să-l scoţi afară. În săptămâna aceasta am observat că în prezenţa Ta, gândurile inimilor au fost descoperite şi date în vileag în faţa noastră, spunându-ne toate aceste lucruri.

Doamne, dorim ca în seara aceasta inimile noastre să fie puse în rânduială cu Tine şi să ne binecuvântezi. Aici pe amvon, a fost pusă o cutie cu batiste, nişte colete mici care vor merge la cei aflaţi în nevoie. Tată ceresc, Te rog, ca după ce se va face rugăciunea cu credinţă în Dumnezeu, şi fiecare din aceste batiste, bucăţi de material sau pachet, vor atinge un bolnav, acesta să fie vindecat, pentru că toţi din această audienţă Îţi cerem cu o inimă şi un gând să îi vindeci, Tată. Îţi cerem aceasta pentru că ai spus: „Cereţi şi vi se va da; şi orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.” (Marcu 11.24). Doamne, eu cred şi noi toţi credem că vom primi lucrul cerut. Fie ca aceasta să se împlinească pentru slava Împărăţiei lui Dumnezeu, pentru că am cerut în Numele lui Isus. Amin.  Puteţi să vă aşezaţi.

Este bine că în seara aceasta suntem din nou în auditoriu, cu nădejdea că Domnul ne va vizita, fiindcă am lăsat deocamdată deoparte rugăciunea pentru bolnavi şi am dedicat această seară salvării sufletelor noastre, deoarece fiecare dintre noi trebuie să se predea din nou Domnului şi să-şi înnoiască viaţa. În săptămâna aceasta, noi am văzut prezenţa lui Isus Hristos, Scriptura dovedită şi pe El printre noi, făcând aceleaşi lucrări pe care le-a făcut când a fost pe pământ, fiindcă procedează în acelaşi fel.

Noi vedem cum slujba aceasta merge pe o treaptă mai înaltă, şi cum creştem într-o biserică desăvârşită care se apropie de o zi desăvârşită. La micul dejun din dimineaţa aceasta, noi am avut o mică părtăşie şi un timp minunat, şi doresc să le mulţumesc fraţilor pentru această cooperare minunată. Cu această ocazie, am putut să strâng mâna multor fraţi minunaţi care sponsorizează această adunare şi care ne-au adunat aici. Aceasta arată că ei sunt interesaţi de oamenii lor, că sunt păstori adevăraţi, interesaţi de oile lor. Sunt recunoscător pentru ei. Orice păstor adevărat este interesat să dea vitamine oilor, aceste vitamine duhovniceşti care le ajută să crească într-o credinţă puternică în Dumnezeul nostru. Eu apreciez astfel de bărbaţi.

În dimineaţa aceasta am comparat creşterea bisericii cu o sămânţă semănată în pământ, care de îndată ce este pusă acolo creşte din slavă în slavă. Acea sămânţă va creşte ca o floare, apoi se va întoarce din nou la sămânţă, aceasta fiind la fel ca sămânţa originală care a fost însămânţată.

La fel a fost şi evoluţia Bisericii. Creşterea Bisericii a început în aceste zile din urmă. După epocile întunecoase, ea a început prin mesajul lui Martin Luther, care a predicat că neprihănirea se primeşte prin credinţă. După ce s-a încheiat timpul lui şi biserica s-a organizat, ei au murit. După Luther a venit Zwingli, dar el nu a crezut nici măcar în naşterea din fecioară. El s-a dus în Elveţia, dar cei care ţin învăţătura lui Zwingli, nici măcar acum nu cred că Isus a fost născut din fecioară, ci spun că El a fost Fiul lui Iosif, dar a fost numit Fiul lui Dumnezeu. Aceasta ia însă stâlpul de susţinere de sub fundamentul creştinismului. El a fost născut din fecioară, pentru că altfel ar fi fost un om păcătos ca mine şi ca tine. El a fost Fiul lui Dumnezeu.

După aceea a venit Calvin şi aşa mai departe, iar într-un final biserica a ajuns într-o asemenea stare încât a trebuit să primească încă o reformare. Astfel, Dumnezeu l-a trimis pe John Wesley cu un mesaj de sfinţire şi de curăţire a sufletului. Wesley împreună cu Whitefield şi mulţi alţii au intrat într-o mare reformare, după care Asbury împreună cu alţii au venit în Statele Unite. Acea mare trezire a salvat Anglia şi lumea din acea vreme.

Dar ce au făcut ei? După ce fondatorii lor au murit, au început să se organizeze pe baza doctrinei lor, şi înainte să prindă de veste, au făcut o organizaţie. Din ei s-au rupt alţii, ca de exemplu: Alexandru Campbell, John Smith, biserica baptistă şi aşa mai departe, iar după ei au venit nazarinenii, sfinţii pelerini şi alţii.

A urmat o altă mare reformare, mişcarea penticostală care a ieşit din acele organizaţii cu restituirea darurilor, vorbirea în limbi, vindecarea divină, semne mari şi minuni. Această mişcare a durat cam cincizeci, cincizeci şi opt de ani, începând de când Duhul Sfânt S-a pogorât pe vechea stradă Azusa din California, aici în Statele Unite. A venit un timp cu adevărat măreţ.

Dar ce au făcut şi penticostalii? S-au divizat în mai multe organizaţii fiindcă unul a spus: „El vine pe un cal alb!” în timp ce altul a zis: „El vine pe un nor alb!” şi astfel s-au despărţit şi au stricat frăţietatea şi părtăşia dintre oameni.

Este exact ce a făcut şi Israelul. Ei habar nu aveau că în timp ce se bucurau şi strigau pe malul mării pentru biruinţa avută, se aflau la numai patru zile distanţă (patruzeci de mile) de ţara făgăduită, dar le-au trebuit patruzeci de ani să ajungă acolo. De ce aceasta? Harul le dăduse un profet, un Stâlp de Foc, un miel jertfit şi eliberarea, dar ei au vrut totuşi o Lege. Au vrut ceva care să îi pună să facă şi ei ceva; au vrut să-şi pună mâinile pe ceva. Astfel, în Exod 19 au făcut cea mai mare greşeală pe care o puteau face, pentru că au respins harul şi au vrut Legea. Ce s-a întâmplat după aceea? El ¡-a lăsat să pribegească timp de patruzeci de ani prin pustie. Ei au mâncat mana aceea vie, şi-au luat neveste şi au crescut copii până când generaţia aceea a murit şi s-a ridicat alta. Au fost doar la patruzeci de ore depărtare de acea ţară, dar au trebuit să aştepte patruzeci de ani ca să meargă acolo. Atunci s-a ridicat un alt conducător, Iosua, şi împreună cu ei, cu acel grup nou, au intrat în acea ţară.

Cred că avem o paralelă foarte frumoasă aici. Părinţii noştri penticostali s-au ridicat cu mult timp în urmă şi aveau acel sfat al bătrânilor. Apoi, s-au despărţit şi s-a format Adunarea lui Dumnezeu, uniţii şi aşa mai departe, ridicându-se organizaţie după organizaţie, certându-se şi luptându-se unii cu alţii. Dumnezeu ¡-a lăsat să stea acolo, să-şi ia neveste, să crească copii, să vorbească în limbi şi să strige în Duhul, dar acum vine un grup nou.

Ei s-au aflat doar la câteva zile de Ţara făgăduită. Toate aceste binecuvântări au fost bune, dar ţineţi minte că tot acel ţinut le aparţinea. Acum, noi ne pregătim să intrăm în Ţara făgăduită şi fie ca Domnul să ne ajute în timp ce privim la aceste lucruri.

Este la fel ca în cazul piramidei. Aţi observat cum a fost făcută piramida? Nu mă refer la învăţătura piramidei, ci doar la piramidă. Uitaţi-vă la bancnota de un dolar: acel vultur este pecetea Statelor Unite. De ce scrie sub piramidă: „Marea pecete?” De ce este importantă pentru Statele Unite această pecete şi ochiul care priveşte din ea? Piatra din capul unghiului din vârful piramidei a fost respinsă. Această Piatră din capul unghiului, Piatra împărătească, nu a fost pusă pe piramidă nici până astăzi. De ce?

Când Enoh şi contemporanii lui au construit piramidele din Egipt, au ştiut că Piatra din capul unghiului va fi respinsă. Acea piramidă este atât de desăvârşită încât nici n-au avut nevoie de mortar când au construit-o. Pietrele au fost atât de bine cioplite şi atât de strâns îmbinate, încât nu poţi pune nici măcar o lamă de ras între ele.

Acum, totul este pregătit şi finisat pentru ca Piatra să poată veni în capul unghiului. Tot aşa şi Dumnezeu Şi-a adus Biserica de la neprihănire, sfinţire şi botez cu Duhul Sfânt, la slujba Duhului de acum, care însufleţeşte Cuvântul, și această slujbă va trebui să fie exact la fel ca şi a Lui.

Este la fel ca în cazul umbrei mâinii mele. În timp ce se îndepărtează ea devine tot mai neclară, dar când palma mea se apropie de perete devine tot mai clară, iar în cele din urmă pozitivul şi negativul se contopesc, devin una. La fel se întâmplă când Biserica şi Cuvântul trebuie să devină una: este cum au fost Isus şi Dumnezeu una.

Dumnezeu a fost în Hristos împăcând lumea cu Sine. Tot aşa trebuie să fie şi Hristos în Biserică, ungerea Cuvântului, ca să se împlinească totul. Aceasta reprezintă Piatra din capul unghiului care vine în ultima epocă a bisericii. Nu este vorba de Laodicea, pentru că Mireasa este chemată afară din biserică. Ea este Biserica chemată afară dintr-o biserică, aşa cum El a chemat afară o naţiune din Egipt. Noi trăim în acea zi şi suntem recunoscători pentru aceste lucruri măreţe pe care le vedem.

Dacă va fi cu voia Domnului, mâine după-amiază va fi încheierea acestor servicii, aşa că vom aloca acel timp rugăciunii pentru bolnavi. Astfel, cine doreşte rugăciune, poate veni să ia un număr de rugăciune ca să poată intra în rând. Motivul pentru care împărţim numere de rugăciune este ca să menţinem ordinea. Dacă nu am face aceasta, oamenii ar veni din toate părţile. Dacă ai un număr de rugăciune, tu poţi intra în rând ca să vezi şi să crezi slava lui Dumnezeu care Se arată. Va fi un lucru măreţ.

Vă mulţumim pentru tot ce aţi făcut, pentru călduroasa primire care ni s-a făcut în mijlocul acestor fraţi predicatori, şi aşa mai departe. Mâine va fi duminică şi vor fi deschise toate aceste biserici, de aceea aici nu va fi nici  un serviciu, ci doar şcoala duminicală. Eu sunt însoţit de câţiva vizitatori care au venit din oraşul meu natal şi care vor fi cu noi. Ei sunt bărbaţii care au sponsorizat aceste întâlniri, deoarece cred în astfel de adunări. Dacă aş fi locuit în acest oraş, poate aş fi aparţinut şi eu uneia din aceste biserici, pentru că ei cred la fel ca mine.

Tu, cel care ţi-ai predat viaţa lui Hristos în săptămâna aceasta şi nu ai o biserică locală, de ce nu vorbeşti cu oamenii aceştia? Ei cred acelaşi lucru, pentru că altfel nu ar sta aici. Du-te mâine şi găseşte una din aceste biserici. Sunt sigur că este un lucru bun pentru că ei te vor ajuta să crezi. Dacă nu ai fost botezat, cere-le să facă aceasta, iar dacă nu ai primit Duhul Sfânt, întreabă-¡ şi ei te vor ajuta să ajungi la Hristos, păstorindu-te pe această cale până la venirea Lui. Domnul să vă binecuvânteze pe fiecare în parte.

Voi ştiţi că prezbiterienii se tot ridică apoi se aşează. Eu nu sunt un prezbiterian, dar cred că atunci când citim Cuvântul ar trebui să ne ridicăm în semn de respect pentru Dumnezeu. Este ca atunci când salută drapelul, depunem jurământul sau orice altceva.

Pentru seara aceasta am ales nişte versete din Luca 7 începând de la versetul 36. Toată săptămâna am lucrat la un gând pe care l-am avut când am venit încoace şi care este în legătură cu descoperirea Dumnezeului celui Atotputernic. Dar când m-am uitat la notiţele pe care mi le-am făcut, am văzut că aveam în jur de douăzeci de pagini, aşa că nu aveam cum să le parcurg într-o oră. Astfel, m-am gândit să-l schimb, şi aşa am făcut, şi cred că lucrurile pe care le voi spune în continuare vor fi în voia lui Dumnezeu.

Deci, Luca 7.36-50:

 „Un fariseu a rugat pe Isus să mănânce la el. Isus a intrat în casa fariseului şi a şezut la masă.

Şi iată că o femeie păcătoasă din cetate a aflat că El era la masă în casa fariseului: a adus un vas de alabastru cu mir mirositor

şi stătea înapoi, lângă picioarele lui Isus, şi plângea. Apoi a început să-I stropească picioarele cu lacrimile ei şi să le şteargă cu părul capului ei; le săruta mult şi le ungea cu mir.

Când a văzut lucrul acesta, fariseul care-L poftise şi-a zis: „Omul acesta, dacă ar fi un proroc, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care se atinge de El: că este o păcătoasă.”

Isus a luat cuvântul şi i-a zis: „Simone, am să-ţi spun ceva.” „Spune, Învăţătorule”, I-a răspuns el.

„Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cu cinci sute de lei, iar celălalt cu cincizeci.

Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi. Spune-Mi, dar, care din ei îl va iubi mai mult?”

Simon I-a răspuns: „Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult.” Isus i-a zis: „Drept ai judecat.”

Apoi S-a întors spre femeie şi a zis lui Simon: „Vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta, şi nu Mi-ai dat apă pentru spălat picioarele; dar ea Mi-a stropit picioarele cu lacrimile ei şi Mi le-a şters cu părul capului ei.

Tu nu Mi-ai dat sărutare; dar ea, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele.

Capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn; dar ea Mi-a uns picioarele cu mir.

De aceea îţi spun: păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin iubeşte puţin.”

Apoi a zis femeii: „Iertate îţi sunt păcatele!”

Cei ce şedeau cu El la masă au început să zică între ei: „Cine este Acesta de iartă chiar şi păcatele?”

 Dar Isus a zis femeii: „Credinţa ta te-a mântuit; du-te în pace.”

          Haideţi să ne rugăm. Doamne Isuse, această istorisire s-a întâmplat cu mulţi ani în urmă, dar este o întâmplare adevărată, pentru că este scrisă pe paginile Bibliei noastre. Noi nu încercăm să portretizăm acest lucru, ci aş dori să ne ajuţi să-l aducem ca mesaj pentru oameni, ca ei să vadă că eşti Acelaşi Domn Isus. Revarsă binecuvântările Tale peste noi toţi, fiindcă avem multe nevoi; fiindcă avem nevoie de Tine, Doamne.

Noi am văzut cum ¡-ai făcut pe orbi să vadă, pe surzi să audă, pe şchiopi să umble, prin mărturia doctorilor am văzut cum ai ridicat cinci oameni dintre morţi, la intervale de timp diferite şi în diferite naţiuni, dar cred că cel mai bolnav lucru de pe pământ, în seara aceasta, este Trupul lui Hristos, Biserica. Ea este foarte bolnavă şi Te rugăm s-o vindeci, Doamne.

Vindecă orice rană a oamenilor care au poposit în seara aceasta în acest loc, Tampa, în mijlocul acestui grup minunat de oameni, şi fie ca Duhul să ne dea acest lucru, pentru că Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus şi pentru slava şi onoarea Lui. Amin.

Sunteţi o audienţă plăcută, în faţa căreia îmi este uşor să predic. Nu ştiu nici măcar când să mă opresc, dar aceasta lasă să se vadă dacă primiţi cuvintele pe care le spun.

Sunt mai obosit ca niciodată, deoarece încă de la Crăciun sunt numai în călătorii. De aici voi pleca direct la Tucson, ca să încep din nou, aşa că de acolo voi pleca direct în Columbia Britanică unde voi boteza un trib întreg de indieni pe care ¡-am condus la Hristos. Toamna trecută când am mers acolo într-o excursie de vânătoare, toţi erau catolici, dar în urma vindecării unei mame, tot tribul şi-a predat viaţa lui Hristos. Nu putea s-o atingă nimeni pentru că zăcea pe moarte, dar acum toţi doresc să mă întorc la ei imediat ce se topeşte gheaţa. Acolo se ajunge până la -65^oC.

Astfel, de îndată ce se va topi gheaţa, voi merge acolo ca să-¡ duc la apă. Ei sunt un trib de vânători care locuiesc de-a lungul şoselei Alaska şi care vor să se întâlnească cu mine ca să fie botezaţi şi să-L accepte pe Hristos. Ei L-au văzut pe Domnul arătând o vedenie cu un loc în care va fi un anumit urs, cât va cântări, ce fel de urs va fi, cine va fi acolo, cu ce vor fi îmbrăcaţi cei prezenţi şi multe alte amănunte, pentru că El a arătat aceasta înainte ca să se întâmple.

Când au auzit aceasta, ei au spus: „În ţinutul acesta nu există aşa ceva,” dar noi ne-am dus acolo şi totul s-a împlinit cuvânt cu cuvânt, iar trofeele acelea atârnă astăzi în camera mea. Indienii aceia sunt oameni duri, dar El are sămânţa pusă peste tot, aşa că ei au zis: „Vrem să fim botezaţi!”

Subiectul meu din seara aceasta este: „Isus nu lipseşte de la nici o întâlnire,” şi aş vrea să purtaţi acest lucru în gândurile voastre în timp ce vorbim. Nu voi vorbi prea mult, dar aş vrea să ţineţi minte că trebuie să vă întâlniţi cu Cel care este prezent în seara aceasta printre noi.

Trebuie să fi fost la apusul soarelui când a început acţiunea povestirii noastre. Mesagerul fariseului a alergat probabil toată ziua, sau poate chiar două sau trei zile, fiindcă încerca să-L găsească pe Isus. Probabil s-a dus din Dan până la Berşeba, fiindcă Isus urma să vorbească acolo şi să facă semne şi minuni, ceea ce a făcut ca toţi oamenii să se adune în jurul Lui. De acolo, El urma să plece în altă parte: „Eu trebuie să merg în alt oraş.”

Poate mesagerul acela a întâmpinat multe greutăţi. Poate s-a dus în Capernaum, dar când a ajuns acolo ¡ s-a spus: „A plecat de aici acum o săptămână şi nu ştim unde S-a dus, dar a plecat undeva.” Oh, el era obosit! Părul îi era ud de transpiraţie şi picioarele prăfuite şi murdare, şi aşa a intrat în adunarea unde vorbea Isus.

Isus era şi El obosit. Vorbise toată ziua, iar gura Îi era uscată de atâta vorbit, mâinile începeau să-I tremure şi ochii Îi erau obosiţi, în timp ce soarele începea să coboare spre asfinţit.

Mesagerul voia să-L vadă pe Isus pentru că avea un mesaj pentru El, dar Isus avea în jurul Său doisprezece bărbaţi care-¡ ţineau pe oameni departe, fiindcă toţi se îmbulzeau să-L atingă. Vă povestesc aceasta ca într-o mică dramă, ca să poată înţelege toată lumea. Să zicem că mesagerul s-a dus mai întâi la Filip, iar acesta ¡-a zis ceva de genul: „Tinere, sigur că te vom lăsa să-L vezi pe Stăpân, dar este foarte obosit şi noi trebuie să veghem pentru că nu se opreşte până nu cade jos. În ultimul timp am participat la foarte multe întâlniri, aşa că nu cred că este posibil.” Dar mesagerul a insistat: „Am o scrisoare de la un bărbat foarte important, din lumea religioasă. Este o invitaţie pentru Stăpânul tău şi ar fi un lucru mare dacă s-ar duce. Eu trebuie să-L văd pentru că am fost însărcinat să-I aduc această scrisoare şi să mă asigur că o primeşte personal.”

Astfel, într-un final mesagerul a fost dus la Domnul Isus. În timp ce privea la Domnul Isus, când Acesta era pe cale să coboare de la amvon sau de unde Îl duseseră ucenicii să vorbească, deci în timp ce-L privea, Isus l-a fixat cu privirea. Probabil îi plăcuse acel tânăr.

Tânărul ¡ s-a adresat şi ¡-a spus: „Domnule, eu am o însărcinare. În oraşul acela este un bărbat care aparţine unei clase religioase foarte mari şi stricte, fariseilor. El pregăteşte o cină, un mare banchet şi ar dori să fii Oaspetele lui de onoare. Mulţi ar dori să vină la acest banchet, dar el te-a ales pe Tine. De trei zile am încercat să Te găsesc prin toată ţara şi sunt foarte fericit că am reuşit să ajung aici ca să-ţi înmânez această scrisoare.”

Isus a luat scrisoarea şi a citit-o. Noi vedem că acest fariseu pregătea un mare ospăţ şi L-a invitat pe Isus ca Oaspete de onoare. Isus a stat câteva clipe şi l-a privit pe acel tânăr. Oricât ar fi de ocupat, nu este posibil să-L inviţi şi să te refuze. El va veni întotdeauna indiferent de situaţie.

Astfel, ¡-a zis tânărului: „Spune-¡ stăpânului tău că voi fi acolo. Voi fi acolo în ziua şi la ceasul hotărât.” Mesagerul a zâmbit satisfăcut, după care s-a întors şi a pornit de-a lungul dealului, în vale, ca să ducă vestea bună la stăpânul său: că reuşise să ducă mesajul la acest Om, după cum îi poruncise.

Ce s-a întâmplat cu mesagerul acela? Cum a putut să se întâmple aşa ceva? A fost el conştient de ceea ce făcuse? Poate era pentru prima dată în viaţa lui în prezenţa lui Isus, şi nici măcar nu a cerut să ¡ se ierte păcatele. Vedeţi? El nu s-a folosit de această şansă. Oh, cât este de asemănător tabloul acesta cu starea oamenilor de astăzi! Ei îşi dau seama de multe ori că sunt în prezenţa Lui, dar nu îşi cer niciodată iertare. Poate că acel tânăr nu a mai avut niciodată o asemenea ocazie, şi a întors spatele ultimei şanse de a fi iertat. Cum a putut face aşa ceva? Cum a fost posibil ca băiatul acesta să fie atât de cuprins de importanţa aducerii mesajului stăpânului său, încât să nu îşi ceară iertare în prezenţa Fiului lui Dumnezeu? Deoarece pentru el totul se rezuma la o problemă de afaceri.

La fel este şi cu oamenii de astăzi. Astfel, Isus a devenit o problemă de afaceri sau de socializare, Cineva care te ajută să ai o poziţie socială mai înaltă, în afacerile tale, în cartierul tău sau orice altceva. Nu este vorba de o pocăinţă adevărată, cum ar trebui să facă un păcătos. De multe ori, în biserică oamenii sunt aduşi în prezenţa lui Hristos, dar apoi se întorc şi fac un lucru tot atât de impulsiv şi neînţelept, ca mesagerul din tema noastră.

Oh, el ar fi trebuit să cadă în genunchi imediat ce şi-a dat seama Cine era El şi să-I spună: „Stăpâne, eu am un mesaj pentru Tine, dar mai întâi aş vrea să mă ierţi.” Acesta era felul corect de apropiere de El. Dacă mai erau şi alte lucruri de rezolvat, acelea puteau fi lăsate pe mai târziu, pentru că cel mai important lucru era să-şi pună sufletul în ordine cu Dumnezeu.

Acesta este motivul pentru care cred că vindecarea devine un eşec. În primul rând, ei nu sunt pregătiţi să primească vindecarea divină pentru că nu îşi mărturisesc păcatele, deşi Biblia spune: „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi…” (Iacov 5.16). Dar noi nu vrem să facem aceasta.

Oamenii vor să primească vindecarea, iar după aceea să meargă mai departe şi să facă ce au făcut înainte. Dar când trebuie să vină să se pună în rânduială cu Dumnezeu, nu vor să facă aceasta, iar din cauza aceasta se aruncă o umbră asupra vindecării divine. Din păcate sunt mulţi oameni care vin în felul acesta, care numai intră şi apoi ies, dar Dumnezeu cunoaşte toate aceste lucruri.

Mesagerul acesta a făcut un lucru foarte pripit. Noi ne gândim: „O, dacă aş putea fi eu în locul lui… Dacă aş putea merge în faţa tronului Său şi să aduc un mesaj, primul lucru pe care l-aş face ar fi…” Ce ai face tu? Ai fi interesat de lucrurile pe care te-a însărcinat organizaţia ta să le faci, sau ai privi în jur să vezi cum sunt decorate cerurile? Primul lucru pe care ar trebui să-l faci dacă ai fi în prezenţa Lui, ar fi să spui: „Doamne Dumnezeule, ai milă şi iartă-mă pe mine, păcătosul!” Aceasta ar trebui să faci.

Poate că în timp ce privea cum se îndepărta băiatul acela, Isus S-a gândit: „De ce băiatul acela nu a făcut acest lucru?” Poate din cauză că nu ştia Cine era Isus. Nu vreau să spun aceasta ca o batjocură sau din cauza acestei întâlniri, dar cred că aceasta este problema cu oamenii de astăzi. Ei nu sunt conştienţi de lucrul acesta. Văd cât de desăvârşit Se identifică Scriptura şi totuşi nu sunt conştienţi Cine Se află acolo.

Ei văd ceva şi spun: „Oh, aceasta a fost o minune!” dar nu sunt conştienţi de Cine este acolo, pentru că dacă ar fi, ar plânge şi ar suspina, iar oraşul ar avea o astfel de trezire încât jumătate din voi aţi fi închişi înainte de zorii zilei. Aşa ar fi dacă am fi conştienţi Cine este aici. Dar de multe ori noi trecem pe lângă aceste lucruri măreţe şi scăpăm şansa din pricină că nu suntem conştienţi.

Eu cred că băiatul acela nu şi-a dat seama de lucrul acela. El a fost crescut pe lângă acest fariseu, care era un mare conducător, un prinţ sau un om religios, şi astfel s-a pus de partea religiei lui. Noi ştim că fariseii ¡-au râs în faţă la Isus, s-au distrat pe seama Lui şi au făcut multe alte lucruri, iar băiatul acela s-a grăbit să predea acel mesaj, ca pe orice alt mesaj pe care trebuia să-l ducă, şi deşi se afla în prezenţa lui Isus, acel lucru n-a însemnat nimic pentru el. Dacă ar fi fost însă conştient, dacă acel băiat ar fi înviat din morţi şi ar sta acum printre noi, ar fi făcut ceva. Atunci ar fi avut o mărturie care ne-ar fi şocat pe toţi; dar n-a fost conştient.

În scena aceasta este ceva în neregulă. Isus l-a urmărit cu privirea pe băiatul acela în timp ce se îndepărta obosit şi vlăguit, dar nu a fost numai atât. Fariseii Îl urau pe Isus, aşa că mă întreb cum de L-au invitat ca oaspete de onoare? Fariseul acela avea, cum spun cei de la jocurile de noroc, un as pe mânecă. El avea în mânecă o carte şireată, pentru că ei Îl urau pe Isus, iar Isus a văzut acest lucru imediat.

Vedeţi voi, oamenii trebuie să aibă ceva în comun ca să poată merge împreună. Mama obişnuia să spună: „Păsările cu acelaşi penaj zboară împreună.” Voi nu vedeţi porumbei care să mănânce împreună cu ciorile, pentru că ele mănâncă mortăciuni şi gunoaie. Porumbelul nu poate mânca mâncarea ciorii, pentru că nu are fiere şi nu poate s-o digere. Voi nu puteţi vedea credincioşii stând împreună cu necredincioşii, decât în cazul în care există vreun motiv. Ceva nu era în ordine. Bărbatul acela avea un şiretlic pe mânecă şi voia să-l joace pe Isus.

Dacă vă uitaţi la adolescenţi, de exemplu, lor nu le place să stea pe lângă oamenii în vârstă, pentru că sunt lucruri pe care nu le împărtăşesc cu bătrânii. Cuplurile de tineri căsătoriţi au şi ele ceva în comun, în timp ce oamenii în vârstă nu vor să stea prea mult în prezenţa copiilor, pentru că cei în vârstă nu au lucruri comune cu copiii. Astfel, dacă vezi o fetiţă care se ţine tot timpul de bunica ei, ai dovada că ceva nu este în ordine., deoarece este o diferenţă prea mare de vârstă. Înseamnă că fetiţa este preferata bunicii sau că bunica are pe undeva o punguţă cu bomboane. Undeva este un şiretlic. Tu o vezi pe fetiţă ţinându-se tot timpul de bunica pentru că bunica are pe undeva o pungă cu dulciuri sau aşa ceva.

Aşa că acest fariseu avea ceva ascuns pe mânecă. Aceasta s-a întâmplat la o întâlnire a predicatorilor, când s-au adunat toţi împreună, iar subiectul întâlnirii a fost acest Individ care spunea că ar fi profet. Ei nu credeau că El ar fi un profet, pentru că nu le împărtăşea doctrina şi nu umbla cu ei, iar la sfârşitul întâlnirii au hotărât că El nu era un profet.

Acest fariseu bătrân urma să le dovedească tuturor că Isus nu era profet. El urma să se asigure de aceasta chiar înainte ca Isus să vină în oraşul lor şi să arate adunării şi oamenilor din oraş că El nu era un profet. Isus nu mai fusese niciodată în acel oraş, aşa că fariseul voia să-L expună înainte ca să vină în oraş. Oh, acest duh mai trăieşte încă şi astăzi! Fariseul voia să facă ceva prin care să intimideze şi să pună într-o lumină proastă adunarea pe care urma s-o aibă Isus în oraşul lor.

Astfel, el a spus: „Voi pregăti o cină, voi invita pe toată lumea din oraş şi voi dovedi că El nu este nici pe departe profet. Da, voi dovedi aceasta.”

Fariseul se gândea că dacă va face aceasta, ar putea urca pe o treaptă socială mai înaltă şi poate va deveni prezbiter sau ceva asemănător. El ar fi dat lovitura cu acest grup. Astfel, avea de gând să-şi bată joc de Domnul Isus la acel banchet şi să dovedească în faţa tuturor că nu era profet. Voia să-L pună într-o lumină proastă şi astfel să devină cineva important printre ei, un om mare.

În continuare vedem că mesagerul s-a întors şi ¡-a spus stăpânului său: „L-am găsit şi a promis că vine sigur. Din felul în care S-a purtat, îmi dau seama că va veni.” În ordine.

Fariseul a aşteptat să facă banchetul când era timpul potrivit şi totul era în ordine. În micuţa noastră dramatizare ne gândim că el a făcut banchetul în vremea când erau copţi strugurii. Dacă aţi fost vreodată în Palestina, sau chiar şi în California, când ciorchinii aceia mari de struguri mustesc de copţi ce sunt, vă amintiţi mireasma aceea dulce care se răspândeşte peste tot ţinutul. El a ştiut când era timpul cel mai potrivit, aşa că a ales ziua aceea pentru ospăţ.

Când a venit vremea să aibă loc petrecerea, fariseul îi invitase pe toţi cei care puteau veni, toate celebrităţile, toate asociaţiile, toate cluburile din oraş de care aparţinea, şi aşa mai departe. Toţi au venit la palatul lui măreţ, care era situat sus, pe dealul din mijlocul oraşului. Desigur că toată curtea era pregătită, mesele erau aranjate şi camera de ospăţ era gata să-şi primească oaspeţii.

Fariseul trebuia să se îngrijească de oaspeţi când vor veni. Orice gazdă face aceasta, aşa că el a angajat nişte băieţi fermieri pentru musafirii care veneau cu trăsura sau călare pe catâri. Oricine ţine un ospăţ trebuie să fie pregătit să-şi primească musafirii.

Aşadar, fariseul avea totul pregătit, servitorii aliniaţi, grajdurile pregătite cu nutreţ pentru cai, iar la uşă avea un paznic care trebuia să verifice invitaţiile. Nimeni nu putea intra dacă nu era invitat. Ei aveau un tabel cu numele invitaţilor, iar când aceştia veneau, li se căuta numele în acel tabel.

Haideţi să vedem puţin ce trebuiau să facă ei. Eu am fost în Orient şi am văzut cum se procedează. Este foarte surprinzător. După ce totul este aranjat şi încep să sosească invitaţii, paznicul îi întreabă cine sunt.  Ei îşi spun numele, iar paznicul îl caută pe listă şi îl bifează. După aceea le ia lucrurile şi le pune într-un loc, iar băiatul de la grajd ia caii şi îi duce în grajd.

Următorul lucru pe care-l face musafirul este să intre într-un hol unde se găsesc o mulţime de băieţi care se numesc „spălători de picioare” sau lachei. Slujba de lacheu este cea mai de jos şi cel mai slab plătită.

Dacă stăm să ne gândim, noi ne considerăm cineva în timp ce Domnul nostru S-a identificat cu un lacheu, cu un spălător de picioare, atunci când a fost pe pământ. Exact aceasta a făcut El, iar noi ne gândim că suntem cineva. Mergem la şcoală, să primim puţină educaţie şi să învăţăm să spunem câteva cuvinte mari, iar când ne întoarcem, ne îmbrăcăm cu un costum şi vrem să fim numiţi „doctor, reverend” sau orice altceva.

Nu demult am fost într-un muzeu şi m-am uitat la un calcul estimativ al chimicalelor dintr-un om de o sută cincizeci de livre (68Kg). Ştiţi cât ar costa? Optzeci şi patru de cenţi. Dar tu pui pe acei optzeci şi patru de cenţi, o pălărie de zece dolari şi o haină de nevăstuică de patru sute de dolari, după care îţi ridici nasul în vânt. Te-ai îneca dacă ar ploua! Ai mare grijă de cei optzeci şi patru de cenţi, desigur, şi te gândeşti că eşti cineva, dar nu dai nimic pe sufletul tău care valorează zece mii de lumi. Cât suntem de nesăbuiţi!

Deci lacheul trebuia să spele picioarele musafirilor. Haina palestiniană este ca un halat care atârnă până jos, iar haina de dedesubt vine cam până la jumătatea pulpei piciorului. Acolo, oamenii şi animalele merg pe aceeaşi cale, iar praful urât mirositor se ridică şi se lipeşte de picioarele transpirate ale oamenilor. Ei se încălţau cu sandale, şi astfel deveneau pline de transpiraţie şi lipicioase.

Haina aceea lungă mătura tot praful de pe drum şi se îmbiba cu transpiraţia de pe picioare, făcându-le să miroasă ca şi cărarea pe care trecuseră animalele. Astfel, venind într-o casă ca cea a fariseului, tu nu te simţeai bine să apari în faţa gazdei mirosind în felul acela. De aceea, ei aveau o metodă prin care rezolvau problema aceasta: este vorba de acei lachei spălători de picioare care stăteau acolo. De îndată ce veneai şi îţi era înregistrat numele, băieţii de la grajduri îţi luau caii sau ce animale aveai şi le hrăneau, iar tu erai pregătit pentru spălătorul de picioare.

Astfel, musafirul mergea, îşi punea piciorul pe acel tamburet, iar băiatul îi scotea sandalele şi le punea într-un anumit lor, ca să ştie unde sunt. De partea cealaltă a tamburetului erau nişte papucei mici din material, iar după ce era spălat bine de praf şi împrospătat, îi punea acei papuci în picioare. Ştiţi voi, papuci ca aceia care ţi se dau în aeroport ca să dormi peste noapte, sau de care poartă femeile când nu au ciorapi. Eu văd că şi soţia şi fiica mea îi poartă uneori. Nu ştiu cum se numesc, dar sunt ca partea de jos a ciorapului şi se încalţă pe picioare. Deci, musafirul era încălţat cu acei papuci mai înalţi, pentru că nu voia să calce cu sandalele lui vechi şi murdare pe covoarele acelea frumoase.

După ce picioarele erau spălate, trecea mai departe şi era întâmpinat de un bărbat care avea un prosop pe umăr şi nişte untdelemn parfumat într-un vas. Razele fierbinţi ale soarelui din Palestina îţi fac băşici pe gât, iar uneori praful îţi intră în barbă şi în păr, aşa că omul acela stă acolo cu acel vas de untdelemn, iar tu iei puţin în mână şi te dai pe faţă şi pe gât, după care iei prosopul, te ştergi cu el şi îţi aranjezi părul.

Acest parfum este foarte rar, pentru că are un miros foarte plăcut. Ei îl fac din trandafiri care cresc în acei munţi. Cred că aţi văzut un trandafir când îşi pierde petalele şi rămâne bulbul acela mic. Ei îl iau, îl zdrobesc şi fac acest parfum. Se spune că împărăteasa din Seba a adus acest fel de parfum când a venit la împăratul Solomon şi ¡ l-a dăruit lui. Este foarte rar, pentru că este foarte greu să mergi în acei munţi.

După ce îşi ştergea barba şi gâtul cu acest parfum, se ştergea cu prosopul şi era gata să întâlnească gazda, pe cel care l-a invitat. Vedeţi, voi nu v-aţi simţi bine să mergeţi înăuntru cu praful acela. Din pricina aceasta treceau pe la spălătorii de picioare. Ei miroseau, aşa că trebuia să li se spele picioarele pentru că nu s-ar fi simţit bine încălţaţi cu sandalele acelea mari şi vechi pe covoarele lor scumpe. Ar fi fost stânjeniţi. Acum însă, picioarele erau spălate şi părul aranjat şi frumos mirositor fiindcă era dat cu parfumul acela. Ei îşi ungeau capul cu acel ulei, îl frecau pe faţă, apoi se ştergeau cu un prosop. Erau împrospătaţi.

Următorul lucru era întâlnirea cu gazda. Musafirul se simţea bine să-l vadă. Înainte nu s-ar fi simţit bine să-l întâlnească cu tot acel praf pe el, dar acum era pregătit şi aranjat.

Gazda îl aştepta în uşă, iar ei aveau un fel foarte ciudat care se foloseşte şi acum în unele biserici: se salutau cu un sărut. Astfel, se îmbrăţişau unul pe altul şi se sărutau pe gât. Când gazda te salută în felul acesta, înseamnă că eşti binevenit. Acela este sărutul de salut.

Tu nu vrei ca gazda să te sărute când eşti plin de acel praf şi mizerie, aşa că trebuie să te cureţi înainte de a fi sărutat în felul acesta în semn că eşti binevenit. De îndată ce primeşti acel sărut, eşti ca un frate pentru gazdă şi ai toate drepturile. Aceasta este tot. Astăzi, dacă mergi în vizită la cineva şi te simţi ca acasă, eşti ca unul dintre ei. Este ca şi cum te-ar săruta de bun venit.

Vă amintiţi că Iuda L-a sărutat pe Isus în mod făţarnic? L-a sărutat pentru că aceasta însemna „Bine ai venit!” Era un sărut prietenesc, nu pe buze, ci pe gât, pentru că ei se sărutau pe gât.

Aceasta însemna că în locul acela puteai să te simţi ca acasă. Dacă voiai să mergi la frigider şi să iei un sandvici mare, apoi să te întinzi pe pat şi să-l mănânci, era în ordine, pentru că erai ca acasă.

„Vino înăuntru, fiindcă eşti binevenit.” Vedeţi? Tu eşti în ordine şi te simţi ca şi când ai face parte din familia noastră, pentru că eşti înăuntru.

Acum eşti pregătit, eşti spălat, uns, aranjat, şi sărutat de bun venit, aşa că poţi merge să dai mâna cu cei care participă la banchet, poţi să-ţi întâlneşti prietenii.  Gazda te-a sărutat, aşa că te simţi ca unul de-ai casei, pentru că ai fost invitat, spălat, curăţat şi sărutat de bun venit. Poţi merge înăuntru ca să ai parte de părtăşie.

Îmi pot imagina că mielul era pus la proţap în groapa pentru grătar din spatele casei, umplând strada de miresme, ca să nu mai vorbim de aroma strugurilor şi de toate celelalte. Nu-i de mirare că săracii stăteau în jurul gardului, cu gura căscată. Ei nu erau invitaţi la acel banchet, ci doar celebrităţile. Aşadar, ospăţul mergea ca pe roate, şi totul se desfăşura într-o frumoasă armonie, cum fusese planificat.

Îmi imaginez că fariseul şi prietenii lui îşi ciocneau paharele şi trăgeau câte o duşcă sănătoasă din cele mai bune vinuri care se găseau în vremea aceea în Palestina. Ei îşi puteau permite aceasta pentru că erau bogaţi. Femeile stăteau în colţul lor pe divane, cu bijuterii scumpe pe ele, cum era obiceiul în vremea aceea, având şi ele părtăşia lor, iar bărbaţii, preoţii şi rabinii, vorbeau şi îşi ciocneau paharele unii cu alţii şi petrecând un timp minunat. Ospăţul decurgea bine.

Isus, oricât ar fi de ocupat şi oricât de încărcată ¡-ar fi agenda, Se ţine întotdeauna de Cuvânt. El nu lipseşte de la nici o întâlnire, iar tu poţi să te bazezi pe aceasta. El vine la întâlnire.

Haideţi să privim puţin în cameră şi să vedem ce se întâmplă. Pot să-l văd pe fariseu cum îşi ciocneşte paharul şi spune: „Ce zici tu, rabinule, ştiai că…” Conversaţiile lor importante continuau, oamenii de afaceri vorbeau despre afacerile lor şi aşa mai departe, banchetul fiind în plină desfăşurare.

Iată-L însă pe Isus stând lângă perete, fără să fie măcar observat. El S-a ţinut de cuvânt şi a venit, pentru că Se ţine întotdeauna de cuvânt şi Îşi împlineşte toate promisiunile. Dar fiţi atenţi! El stă acolo murdar. Nu îmi place şi pur şi simplu mă îmbolnăveşte să spun aceasta, dar picioarele Lui erau murdare. El nu a fost nici uns şi nici sărutat de bun venit, deşi a fost invitat. Aceasta este ca în unele treziri moderne în bisericile noastre de astăzi. Francezii Îl numesc „Jesu.” Deci „Jesu” stătea acolo cu picioarele murdare.

Puteţi să vă imaginaţi aşa ceva? El a fost invitat şi a venit, era acolo. A intrat cumva şi stătea neobservat şi timid, la fel de nepotrivit pentru locul acela, cum este acum în unele treziri moderne, banchete sau în aşa-zisele întruniri religioase. El era nepotrivit pentru locul acela. Nimeni nu-I dădea nici o atenţie, pentru că toţi erau prea ocupaţi cu alte lucruri, şi cu toate că fusese invitat, nu era binevenit când a sosit acolo.

Ce s-a întâmplat cu valetul spălător de picioare? Cum a scăpat el şansa de a-L spăla pe picioare? Eu aş vrea să fi avut şansa lui. Oh, dacă aş fi ştiut că vine, aş fi stat acolo şi L-aş fi aşteptat! Aş f¡ fost pregătit pentru El. Cum a reuşit să-L scape din vedere valetul spălător? Haideţi să nu-¡ condamnăm prea mult pe ei, pentru că şi noi facem acelaşi lucru şi nici nu ne dăm seama. Vedeţi? El a scăpat şansa aceasta.

Fiţi atenţi! El vine şi astăzi la cererea noastră; vine în mijlocul nostru şi deşi nu îmi place, trebuie să spun că stă în mijlocul nostru la fel de murdar ca la ospăţul fariseului. Aşa este. Este numit holly-roller şi aşa mai departe. Noi plângem după o trezire, dar când vine înăuntru, Îl tratăm la fel cum au făcut ei atunci.

Astfel, dacă cineva se ridică în Duhul Domnului şi strigă: „Amin!” sau face ceva de felul acesta când trece Isus pe acolo, îl scot afară din biserică. Ei bine, ei cred că atunci când trece Isus, este ceva ruşinos pentru biserică. Noi Îl vedem venind, identificându-Şi Cuvântul şi făcând aceleaşi lucruri pe care le-a făcut atunci, şi cu toate acestea, ei spun: „Este ghicitorie! Telepatie mintală sau vreun duh necurat.” Pentru oameni, El este la fel de murdar ca atunci: Isus, Cuvântul lui Dumnezeu, iar noi nu facem nimic în privinţa aceasta.

Noi suntem prea interesaţi de organizaţia noastră, sau de statutul nostru social, şi ne este pur şi simplu ruşine cu El. Lor le era ruşine cu El pentru că era murdar; musafirii nu-L cunoşteau şi le era ruşine cu El.

La fel este şi astăzi. Lor le este ruşine cu Isus pentru că pun o grămadă de murdărie peste El. Îl numesc holly-roller şi cum le trece prin minte, şi nimeni nu face nimic în privinţa aceasta ca să schimbe ceva.

El stătea la acea petrecere, la acea întrunire religioasă, cu picioarele murdare şi ca un străin. Noi Îl chemăm, Îl invităm să vină pentru o trezire, iar când vine, Îl tratăm la fel ca ei. El vine şi Se identifică pe Sine însuşi, dar nimeni nu vrea să aibă vreo legătură cu El.

Ei vor ca El să facă vreun şiretlic sau vreun miracol, aşa cum a dorit şi Pilat. Pilat a avut o singură şansă, dar în loc s-o folosească, I-a spus: „Să vedem un semn!” El ar fi trebuit să se pocăiască, şi aceasta ar trebui să facă în seara aceasta şi lumea aceasta căzută şi destinată pentru iad: să se pocăiască de păcatele lor. Aceasta ar trebui să facă şi aceşti membri ai bisericii: să se pocăiască de necredinţa lor şi să ia poziţie pentru El. El este Acelaşi ieri, azi şi în veci şi Se identifică pe Sine însuşi la fel cum a făcut atunci, dar cu toate acestea, oamenii de astăzi au aceeaşi atitudine ca fariseul: Îl invită, apoi Îl uită într-un colţ.

Într-adevăr ei nu-L doresc. Îl invită numai ca să fie manieraţi, dar El ştie lucrul acesta. Noi ne-am purtat cu El la fel ca oamenii din vremea Lui, deşi ar fi trebuit să Îi spălăm picioarele, să spălăm acea ruşine de pe El, să ne ridicăm în picioare şi să luăm poziţie pentru El spunând: „Greşeşti! El este Cuvântul lui Dumnezeu manifestat, este ceea ce a promis El. El a spus că în zilele din urmă va turna din Duhul Sfânt, iar noi trăim în zilele din urmă.” În loc să facem aceasta, noi stăm deoparte, la fel ca ei, fiindcă ne este frică să luăm poziţie.

Cum ar fi fost dacă unul dintre ei s-ar fi ridicat şi ar fi spus: „Acela este Isus din Nazaret. Eu cred că El este un profet al lui Dumnezeu.”? Ştiţi de ce nu au făcut-o? Pentru că ei nu credeau că El era un profet, şi nu cred nici acum. Ei cred că El este un învăţător; cred că El este o denominaţiune, dar nu ştiu că este un profet. De aceea s-au îndoit de El atunci şi de aceea se îndoiesc de El şi astăzi. Nimeni nu este gata să-I ia apărarea, ci spun: „Ei bine, eu nu am nimic a face cu El. Sunt o persoană bună şi aparţin bisericii, iar acolo este păstorul meu şi toţi ceilalţi.” Isus stătea acolo cu picioarele murdare, dar nu-¡ păsa nimănui.

Noi mergem la o biserică, ne strângem mâinile şi ne trecem numele într-un registru. Dacă nu ne vor metodiştii, mergem la baptişti; dacă suntem daţi afară de acolo, mergem la nazarineni. Dacă ne scot afară unitarienii, mergem la trinitarieni. Noi nu trebuie  să suportăm ifosele nimănui, pentru că toţi sunt încuiaţi la minte.

Apoi, când vine Isus, nici măcar nu Îl recunoaştem, nu ne pasă de El. Ei procedează în felul acesta, apoi strigă: „Vino, Doamne Isuse!” Dar ce facem atunci când vine El? Exact ce au făcut şi ei. Dacă cineva spune ceva sau Îl acceptă, toţi vor râde de El, Îl lasă să stea acolo murdar şi Îl numesc un duh necurat. Amintiţi-vă însă că atunci când ei au zis: „Omul acesta lucrează cu Beelzebul!”  El a răspuns: „Vă iert dacă spuneţi aceasta împotriva Mea, dar într-o zi va veni Duhul Sfânt şi va face acelaşi lucru, iar atunci nu vă va fi iertat nici măcar un cuvânt.” Aici suntem: „Jesu cu picioarele murdare.”

Puteţi să vă imaginaţi aceasta? Puteţi să vă imaginaţi nişte oameni care susţin că Îl iubesc pe Dumnezeu, dar în acelaşi timp sunt încurcaţi în crezurile, denominaţiunile şi ismurile lor? Isus le-a zis: „Prin tradiţiile voastre aţi făcut Cuvântul lui Dumnezeu fără putere.”

El era acolo şi Cuvântul avea putere pentru că a fost făcut trup şi dovedit clar că a fost Hristos, dar oamenii nu L-au lăsat să aibă efect asupra celorlalţi, din pricina tradiţiilor lor. El era acolo şi încerca să le arate acest lucru, dar ei nu au crezut că El era un profet. Totuşi, Biblia spune clar că El era un profet. Moise a spus: „Domnul Dumnezeul vostru vă va ridica un profet…” (Deuteronom 18.15). Biblia a vestit exact ceea ce urma să facă El, iar când a venit, a făcut exact acele lucruri printre oameni.

Astăzi noi Îl lăsăm cu un Nume la fel de murdărit ca atunci. Îi lăsăm să vorbească împotriva Lui, ca de exemplu: „Zilele minunilor au trecut. Nu mai există vindecare divină!” deşi Biblia spune că „El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” Nouă ne este ruşine să luăm poziţie şi să spunem ceva împotriva acestor lucruri; ne este ruşine de mărturia pe care susţinem că o credem.

În loc să încercăm să-L spălăm cu lacrimi de bucurie, pentru că El este aici, Îl lăsăm să stea murdar. „Eu nu vreau să am nimic a face cu aceasta! Nu cooperez cu aşa ceva şi nu-mi pun mâinile pe aceasta.” Vedeţi?

Aceasta este. Este tot o grămadă de farisei, doar cu altă denumire.

Noi Îl lăsăm să stea aşa din acelaşi motiv: pentru că nu credem că El este un profet şi ne este ruşine de aceasta. De ce? Din acelaşi motiv: pentru că nu credem. El poate să vină şi să facă tot ce doreşte, pentru că ei tot nu îşi schimbă felul de a fi. Nici nu este nevoie să încerci să-¡ schimbi, fiindcă Biblia spune că aşa vor fi. Desigur. Ea spune că vor fi căldicei şi cu o formă de evlavie, dar fără putere. Aşa este.

Noi ne asociem cu acest grup educat şi cizelat şi avem reuniuni sociale, biserici alese şi decoraţiuni deosebite. Urmarea? Isus Hristos poate veni, dar Îl lăsaţi să stea acolo murdar, şi Cuvântul poate să se tot manifeste printre noi, fiindcă mergem totuşi înainte şi îi lăsăm pe oameni să vorbească despre aceasta.

Ca să grăbim povestirea noastră, să schimbăm puţin scena. Haideţi să ne îndreptăm atenţia în altă parte, în josul unei alei mici şi murdare, la capătul căreia se află o cameră micuţă barată de o cârciumă. Deodată se deschide uşa şi iese afară o femeie care nu era nici populară, nici îndrăgită de oameni. Era o păcătoasă şi îşi câştiga existenţa în mod greşit. Femeia a coborât scările acelea mici şi scârţâitoare, a ajuns pe alee şi s-a îndreptat spre stradă trecând printre containerele de gunoi.

„Ce se întâmplă? Nu văd pe nimeni.” Apoi deodată şi-a amintit: „Oh, fariseul acela, preotul de acolo are un mare banchet şi toată lumea este acolo. Afacerea nu va mai merge astăzi.”

Începe să se plimbe pe stradă, zicându-şi: „Ei bine, va trebui să aştept până la încheierea petrecerii.” Femeia îşi câştiga existenţa într-un mod greşit, aşa că bătea străzile. După o vreme, stomacul ei mic şi flămând a prins mirosul de miel la proţap. „Oh, ce frumos miroase! Eu n-am mâncat niciodată aşa ceva.”

Poate a fost părăsită de când era mică de părinţii ei şi lăsată pe stradă. Vedeţi, noi ne gândim de multe ori la delicvenţa juvenilă, dar cred că mai mult este vorba de delicvenţa părintească. Copiii ar trebui să fie învăţaţi să se roage şi să-L slujească pe Dumnezeu, în loc ca mama să meargă la ceva partidă de cărţi care se ţine în cadrul reuniunii religioase, în timp ce tata este plecat undeva pe un teren de golf. Sora mai mare este şi ea pe undeva pe stradă, alergând de colo-colo cu junior. Poate că lucrurile ar fi stat altfel dacă ei ar fi avut un altar de rugăciune de modă veche, o Biblie în locul cărţilor de noroc, şi ar fi aruncat televizorul pe uşă afară, de multă vreme. Poate că dacă se făcea aşa, ar fi fost mult mai diferit.

Înainte era greşit să mergem la cinema, dar acum diavolul ni l-a pus deasupra, ni l-a adus chiar în casă.

Femeii îi era foame şi a simţit mirosul de miel, aşa că şi-a zis: „Aceasta miroase bine. Mă întreb ce gust poate avea o bucată de miel la proţap în gura unui om. Nici nu ştiu ce gust ar avea, aşa că voi merge acolo.”

Ea nu se putea apropia prea mult de ei, pentru că era o femeie uşoară, în timp ce ei erau drepţi. Vedeţi voi, toţi aparţineau bisericii, dar femeia nu putea merge unde erau şi ceilalţi, pentru că era considerată o păcătoasă.

Femeia s-a apropiat, a privit în jur şi ¡-a văzut pe toţi cum stăteau acolo cu gurile căscate şi salivau privind la acel miel şi la toate mâncărurile alese puse acolo din belşug. Ce timp minunat aveau oamenii aceia!

Femeia a început să privească mulţimea şi deodată ochii ¡ s-au oprit la El. „Cine este? Cine poate fi, fiindcă are picioarele murdare. Poate să-mi spună cineva cine este Omul acela? Nu vă supăraţi, puteţi să-mi spuneţi?” Dar omul pe care l-a întrebat, ¡-a întors spatele pentru că nu voia să aibă nici o legătură cu ea. Femeia era o păcătoasă. S-a apropiat de altcineva, poate de o credincioasă, care arăta la fel ca ea şi ¡-a zis: „Doamnă, nu te supăra. Cine este Cel care stă acolo?”

„Ei bine, ştii cine este? Ai auzit vorbindu-Se despre Isus din Nazaret, care se pare că este un profet?”

„Da, sigur că am auzit. Acela este El?”

„Da, El este.”

„Ei bine, dar El nu este spălat. Din câte ştiu, toţi trebuie spălaţi şi unşi cu untdelemn înainte de a intra acolo. Uită-te la El! Ceva nu este în ordine.”

Pentru femeie, aceasta era o oportunitate care nu trebuia ratată. Imediat şi-a amintit o istorioară pe care ¡-o spusese cineva odată. O femeie ca ea, care locuia în cetatea Sihar din Samaria, a fost iertată de păcatele ei, de aceea şi-a dat seama că aceasta putea însemna o oportunitate şi pentru ea.

Dar cum va reuşi să ajungă la El? A observat că El trebuia servit, şi s-a gândit că ar putea s-o facă ea, dar nu putea ajunge la El. Aşa şi este. „Ce să fac?” şi-a zis ea, „El nu este uns. Picioarele Îi sunt murdare şi nimeni nu Îi dă nici o atenţie. Oh, dacă aş putea intra acolo!” Femeia avea o inimă cu adevărat căită. „Numai să pot intra acolo.”

Deodată ¡-a venit o idee! „Acum ştiu ce voi face!” şi s-a îndreptat grăbită spre alee, în josul străzii, a urcat repede acele scări scârţâitoare, a deschis uşa şi a intrat în cămăruţa ei. Acolo, a scos acel ciorap, ştiţi voi, şi a numărat câţi bani avea.

„Oare am destui bani ca să cumpăr ceva ulei pentru ungere? Hai să vedem!” Avea douăzeci de monede de dinari romani. Deodată ¡-a venit un alt gând: „Stai, nu pot face aceasta! El este profet şi va şti de unde am banii aceştia. Va şti cum ¡-am obţinut. Pur şi simplu nu pot face aceasta.” I-a pus înapoi, dar ceva din inimă îi spunea: „Poţi să-L laşi să stea acolo aşa murdar? Poţi să-L laşi aşa pe singurul Om care poate să-ţi ia păcatele, când ai putea să-L slujeşti?”

Astfel, şi-a zis în sine: „Fie că ştie sau nu, tot mă voi duce!” A alergat în josul străzii şi a intrat într-un magazin unde stătea un individ mic şi bătrân, cu nasul încovoiat. „Ei bine, ce doreşti?”

„Vreau cel mai bun untdelemn în vas de alabastru pe care îl ai. Dar nu pe cel mai ieftin, ci pe cel mai scump îl vreau.” Ea avea un motiv special.

Aceasta ar trebui să facem şi noi: să dăm ce avem mai bun, tot ce suntem, viaţa noastră tânără, şi să nu aşteptăm până suntem bătrâni şi pe moarte. Să îi dăm Lui tot ce avem mai bun. Vedeţi? Ea ¡-a dat cel mai bun lucru pe care îl avea.

Astfel, s-a dus acolo şi a zis: „Hai să vedem cât costă acesta.”

„Ai bani?” a întrebat-o el pentru că o cunoştea. Da, ea avea bani.

„Unde te duci cu acest parfum?”

„Este pentru o ocazie specială,” a răspuns ea şi a plecat.

Femeia nu avea nici o invitaţie, deci cum putea să intre? Când vrei să-I faci un serviciu lui Isus, El pregăteşte întotdeauna o cale pentru aceasta. Într-un fel sau altul, ea a intrat, iar Isus stătea acolo. Pe când intra, inima îi bătea cu putere şi se gândea: „Oh, ce se va întâmpla dacă El mă respinge?” Erau o mulţime de lucruri care o frământau: „Dacă El se va ridica şi-mi va spune: „Femeie josnică, ce faci tu aici, în prezenţa Mea? Tu nu ştii că Eu sunt Fiul lui Dumnezeu? N-ar trebui să vii aici în prezenţa Mea!” Simţea că inima îi bătea de-¡ spărgea pieptul. „Ce pot să fac?” se întreba îngrijorată, „Trebuie să ajung la El. Nu pot să scap ocazia aceasta, pentru că s-ar putea să fie ultima şansă pe care o am.”

S-ar putea să fie şi ultima ta şansă. Ea şi-a plecat capul şi inima a început să-¡ bată tot mai tare, fiindcă ştia că se afla în prezenţa Lui. Întotdeauna când intri în prezenţa Lui se întâmplă ceva. Lacrimile au început să-¡ curgă pe obraji şi stătea acolo cu cutiuţa aceea în mână şi tremurând. Apoi s-a prăbuşit la picioarele Lui, gândindu-se: „Nu pot să-mi ridic privirea spre El. Sunt atât de vinovată şi de murdară, încât nici nu pot să-mi ridic privirea.” Şi aşa cum plângea, lacrimile îi cădeau pe picioarele Lui. A început să le spele cu mâinile ei, în timp ce încerca să şteargă lacrimile de pe picioarele Lui.

Femeia nu avea un prosop cu care să-¡ şteargă picioarele, aşa că a început să ¡ le şteargă cu părul lung al capului ei. Surorile noastre de astăzi ar face aceasta cu mare dificultate. Ele ar trebui să stea în cap ca s-o poată face. Aşa este.

Mă întreb dacă femeile sunt conştiente de faptul că Dumnezeu Îşi ţine toate promisiunile. Mă întreb dacă sunteţi conştiente de faptul că nu puteţi intra în felul acesta? Voi negaţi o virtute. Biblia spune că dacă o femeie îşi taie părul, nici măcar rugăciunea nu îi este ascultată. Când îşi taie părul, ea îşi dezonorează soţul.

 Ţineţi minte că o femeie a fost aceea care a încălcat o poruncă a Domnului şi a cauzat toate aceste lucruri. Credeţi că dacă cineva încalcă o poruncă, îl va aduce înapoi? Gândiţi-vă la aceasta. Poate că uneori predicatorii nu au destul curaj să vă spună aceasta, dar acesta este timpul când veţi auzi adevărul.

Cineva mi-a zis: „De ce nu laşi femeile în pace? Oamenii cred că eşti un profet, deci învaţă-le cum să primească Duhul Sfânt, cum să primească aceste lucruri mari şi cum să fie prorociţe.”, şi aşa mai departe.

„Să le învăţ lucruri mai mari? Cum să le învăţ Algebra când ele nu ştiu nici măcar tabla înmulţirii? Exteriorul arată ce este în interior, dar tu mergi mai departe. De ce? Pentru că nu eşti conştient de aceasta.   

Femeia stătea acolo şi îi ştergea picioarele cu părul ei şi I le usca, cuprinsă de o frică de moarte. După o vreme, ea a luat vasul acela de alabastru, l-a spart şi a turnat untdelemnul din el peste picioarele lui Isus. Femeia plângea şi tot timpul se apleca şi Îi săruta picioarele. Curând a devenit isterică, pentru că aceasta se întâmplă în prezenţa Lui. Şi eu am devenit isteric, şi fiecare om care ajunge în prezenţa Lui, care crede în El, devine isteric. Când El a venit jos în ziua de Rusalii, ei au devenit isterici. Când crezi cu adevărat, recunoşti că este şansa ta şi că eşti în prezenţa Lui, şi devii sigur de aceasta.

    Ea Îi săruta picioare în mod repetat (Fratele Branham scoate un sunet de sărut repetat), plângea, le ştergea şi apoi le săruta din nou. Ştiţi că dacă Isus Şi-ar fi mişcat un singur picior, ea ar fi sărit în sus şi ar fi fugit de acolo? Dar El a stat liniştit şi a lăsat-o să facă acel lucru.

Să ştiţi că dacă vreţi să faceţi ceva pentru El, Domnul vă va lăsa să faceţi. Poate ar fi ceva ieşit din comun, dar te va lăsa s-o faci oricum.

Femeia Îi făcea un serviciu: Îi spăla picioarele, iar El stătea şi se uita la ea. Ei îi era frică să-L privească, dar a văzut că avea şansa să facă ceva pentru El şi a început să-I spele picioarele.

Când a vorbit cu fariseul, Isus a justificat-o prin faptele ei, dar când i s-a adresat ei, a justificat-o prin credinţa ei. „Credinţa ta te-a mântuit.” El i-a arătat fariseului faptele pe care le-a făcut femeia, pentru că întotdeauna faptele exprimă credinţa ta.

Lăsaţi-vă părul să crească, pentru că aceasta arată dacă crezi sau dacă nu crezi. Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu, deci toate versetele din Biblie sunt adevărate. Atunci de ce faceţi aceasta?  Fiţi atenţi! Pentru că este prea mult Hollywood în voi. Aceasta este problema.  Pur şi simplu este prea mult Hollywood. Voi urmăriţi acele lucruri şi le imitaţi.

Nu demult am vorbit cu o doamnă care era îmbrăcată cu o rochie scurtă, aşa că i-am zis:

„De ce nu dai jos aceasta de pe tine, dacă eşti creştină?”

„Frate Branham, dar ei nu fac altfel de haine.”   

 „Este adevărat, dar se fabrică maşini de cusut şi materiale,” i-am răspuns eu. Vedeţi?

Adevărul este că aceasta vreţi, şi vă spun eu de ce. (Audienţa aplaudă). Mulţumesc. Într-o zi va trebui să dai socoteală pentru că ai comis adulter.

Poate ziceţi: „Ei bine, frate Branham, dar eu sunt cât se poate de fidelă soţului meu!” sau: „Eu sunt curată în faţa logodnicului meu.”

Este posibil, dar Isus a spus: „Oricine se uită la o femeie şi o pofteşte în inima lui, a şi comis adulter cu ea.” Dacă te îmbraci astfel, iar păcătosul acela se gândeşte la tine pentru că te-ai prezentat aşa înaintea lui, cine va fi osândit în ziua judecăţii când el va răspunde pentru comiterea adulterului? Gândeşte-te! Aşa este. Oh, femeilor, veniţi înapoi la Hristos, surorilor, şi la fel să faceţi şi voi, fraţilor! Iar voi, bărbaţilor, care vă lăsaţi soţiile să facă aceasta, vă mai numiţi încă bărbaţi şi capi de familie… Noi suntem într-un timp cu adevărat îngrozitor.

Cum am spus, acolo stătea femeia aceea care Îi spăla picioarele cu lacrimile ei şi I le ştergea cu părul capului ei. Deodată, fariseul acela bătrân a observat ce se petrecea în colţul unde stătea Isus. Indignat de ceea ce vedea, a simţit că i se umflă bărbia, iar faţa îi arăta de parcă urma să explodeze.

„Veniţi şi priviţi ce se petrece acolo!” a spus indignat, după care şi-a zis în inima lui: „Dacă omul acesta ar fi profet, ar şti ce fel de femeie L-a atins!”

Priviţi dacă Isus era sau nu un profet. El a deosebit gândurile inimii. Deodată El s-a mişcat, iar femeia aceea micuţă şi-a ridicat privirea cu ochii strălucind. El l-a privit pe fariseu şi i-a zis: „Simone, vreau să-ţi spun ceva (Pregăteşte-te, Simone!). Tu M-ai invitat aici, dar când am venit la uşă, nu Mi-ai spălat picioarele, iar după ce am intrat, nu Mi-ai uns capul. M-ai lăsat să intru murdar şi nu Mi-ai dat nici un sărut de bun venit, deşi tu M-ai invitat.

Dar femeia aceasta, oricine ar fi ea, Mi-a spălat picioarele cu lacrimile ei, Mi le-a şters cu părul ei, Mi le-a uns şi Mi le-a sărutat tot timpul încă de când a stat acolo jos.” Fariseul a aflat acum dacă El era sau nu Profet. Și Isus a continuat: „Simone, aş vrea să nu uiţi ceva. Aş vrea să-mi dezlegi o enigmă : „Cui i se iartă mult, iubeşte mult.” După aceea i-a spus pilda şi Simon i-a răspuns.

Acum fiţi atenţi! Simon nu I-a dat nimic cu care să-şi spele picioarele, dar El a avut cea mai bună apă care există. Gândiţi-vă numai! Praful de pe picioarele lui Isus a fost spălat de lacrimile unui păcătos pocăit. Oh, când bărbaţii şi femeile de astăzi văd mustrarea care vine din Evanghelie, sunt atât de scorţoşi încât dacă ar vărsa o singură lacrimă li s-ar duce tot machiajul de pe faţă şi ar arăta oribil când ar merge pe stradă. Ce vă veţi face când veţi sta în faţa porţilor raiului?

Ea stătea acolo, Îi spăla şi Îi săruta picioarele, Îi turna untdelemn pe ele şi făcea tot ce putea pentru că dorea iertarea, întrebându-se cum va reacţiona El. El i-a arătat lui Simon că era un profet, când acesta spunea că nu este. El i-a arătat că era Cuvântul lui Dumnezeu.

La rândul lui, fariseul stătea acolo cu faţa umflată. Dacă ar fi putut, el ar fi apucat-o pe femeia aceea micuţă şi ar fi scos-o afară din biserică, dar ea obţinuse deja ceea ce dorise. Amin. Pe ea n-o interesa ce spuneau ceilalţi, pentru că primise ceea ce ceruse.

Isus S-a întors spre ea, iar inima ei micuţă a început să bată repede. Ce Îi va spune El? Cârlionţii aceia drăguţi îi atârnau până peste brâu, iar ochii îi erau plini de lacrimi, în timp ce faţa şi buzele îi erau pline de untdelemn pentru că Îi sărutase picioarele peste care turnase acel mir. Desigur, ea arăta cam zburlită cu ochii aceia mari aţintiţi spre El în timp ce aştepta să vadă ce va spune. Şi El a zis: „Îţi spun, Simone, că toate păcatele ei, care au fost multe, sunt iertate.”

Aceasta doresc şi eu să aud. Acestea sunt cuvintele pe care doresc să le aud. Nu îmi pasă ce spun restul oamenilor, eu sunt gata să stau în voia Lui şi să declar că El este Cuvântul lui Dumnezeu. Desigur. El a făgăduit aceasta şi astăzi este la fel de mult Cuvântul, ca atunci. Amin.

Prietene, poate că aici stau oameni care nu pot fi de acord cu faptul că El este Profetul, şi s-ar putea ca tu să nu fii de acord cu faptul că El este Vindecătorul, dar este un lucru cu care sunt de acord toţi membrii bisericii, şi anume că El este Mântuitorul.

Înainte de a încheia, aş vrea să vă mai spun ceva. Nu demult, un prieten de-al meu care este avocat, a avut un caz de despărţire între un soţ şi o soţie. Avocatul era un bărbat fin, un creştin şi un gentleman, şi le-a spus: „Nu vă despărţiţi!” El a încercat din răsputeri să-i oprească, dar ei erau hotărâţi s-o facă fiindcă între ei a intervenit ceva.

          După o vreme, el le-a zis: „Ei bine, ar trebui să mergeţi acasă să vă împărţiţi lucrurile, pentru că ştiţi ce se va întâmpla. Avocaţii şi toţi ceilalţi vor merge acolo şi vor lua tot.” Astfel, ei s-au dus acasă şi au început să împartă tot ce aveau prin camere. Când au ajuns în sufragerie au început să se certe: „Eu am cumpărat aceasta” şi: „Eu am avut aceasta!”, apoi s-au dus în camera următoare şi au început să împartă şi lucrurile de acolo.

În cele din urmă, au ajuns şi în podul casei şi şi-au amintit că acolo au un cufăr vechi, aşa că s-au dus acolo şi au început să zică: „Ei bine, aceasta a fost a mamei!” şi aşa mai departe. Ei stăteau acolo îngenuncheaţi lângă cufărul acela, împărţind lucrurile din el fără să poată ajunge la vreo înţelegere.

„Aceasta îmi aparţine mie, pentru că eu am plătit pentru ea. Eu am muncit pentru ea!”

„Ei bine, eu am stat acasă în timpul cât tu ai făcut aceasta.” Şi au continuat să se certe aşa.

La un moment dat, au sos amândoi ceva de acolo şi l-au apucat deodată. Ce era? O pereche mică de papucei de bebeluş, de la copilaşul care se născuse din căsnicia lor, şi pe care Dumnezeu îl luase apoi. Ei nu se puteau certa pentru aceasta, fiindcă era ceva comun, le aparţinea amândoura. Şi în timp ce îi ţineau amândoi, şi-au amintit că ea era mama acelui copilaş. El şi-a amintit că ea era mama, iar ea şi-a amintit că el a fost tatăl. Şi în timp ce stăteau acolo şi ţineau acei papucei în mână, ei s-au apropiat unul de altul şi s-au îmbrăţişat, iar divorţul a fost anulat. De ce? Pentru că au găsit ceva ce aveau în comun.

Poate voi aţi avut păreri diferite faţă de mine, în săptămâna aceasta, când ai văzut Duhul Sfânt venind şi confirmând aceste cuvinte, şi toate aceste lucruri. Poate nu aţi fost de acord cu vindecarea bolnavilor, dar avem ceva în comun, şi acesta este sângele lui Isus Hristos care ne salvează din păcat. Nu aţi vrea să-I spălaţi şi voi praful de pe picioare în seara aceasta?

Haideţi să ne plecăm capetele numai pentru un moment. Ţineţi minte că El Îşi ţine fiecare promisiune. Şi El a promis: „De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.” (Isaia 1.18). „Toate păcatele îţi sunt iertate, numai să crezi!”

În timp ce stăm cu capetele plecate, mă întreb câţi din cei care se află aici vor să ridice mâna şi să spună: „Frate Branham, începând din clipa aceasta, vreau să nu-L mai las niciodată să stea acolo în dizgraţie. Acum am şi eu şansa pe care a avut-o femeia aceea micuţă şi doresc să şterg praful de pe El, de pe Numele Lui scump, cu mărturisirea mea.” Ridicaţi mâinile şi spuneţi: „Roagă-te şi pentru mine, frate Branham.” Dumnezeu să vă binecuvânteze. Este bine.

Tată ceresc, în locul acesta s-au ridicat multe mâini. Noi am văzut că Numele lui Isus Hristos a fost târât prin noroi, deşi tot ce este în cer şi pe pământ poartă acest Nume. Fiecare mădular al bisericii, fiecare mădular al trupului lui Hristos este Doamna Isus. Tată, Te rugăm să ne ajuţi în seara aceasta să vedem şi să înţelegem acest lucru. Îngăduie ca harul Tău să vină acum peste aceşti oameni şi să ne ierţi fiecare păcat, astfel încât toţi să fie conştienţi că Tu eşti aici şi că stau în prezenţa Ta.

Îngăduie ca Duhul Tău cel Sfânt să ne înveţe pe toţi şi să ni se ierte toate păcatele şi greşelile noastre. Ajută-ne ca de acum înainte să fim făpturi noi, umplute cu Duhul Tău cel Sfânt. Eu vă vorbesc vouă şi vă întreb: De ce nu L-a primit fariseul acela?

Noi Îl tot chemăm: „Oh, Doamne, vino!” Când ţi-a fost bolnav copilul, tu L-ai chemat, iar El a fost fără îndoială milostiv. Când ai fost pe punctul să ai un accident, tu L-ai chemat şi El te-a scăpat. Noi Îi cerem toate aceste lucruri şi Îl invităm să ne ajute, dar mă întreb dacă nu ne este cumva ruşine să spunem: „Până acum am fost doar un membru al bisericii, dar în seara aceasta vreau să-L găsesc în botezul cu Duhul Sfânt. Îl doresc şi am nevoie de El, indiferent ce spune restul lumii!”?

Aţi vrea să primiţi şi voi botezul cu Duhul Sfânt? Dacă vreţi aceasta, am să vă rog să faceţi ceva: aş vrea să veniţi aici unde stau eu. Veniţi aici şi staţi lângă acest amvon. Vrea să vină puţin aici, fiecare persoană care nu este mântuită? Dacă credeţi că El ascultă rugăciunile, n-aţi vrea să veniţi şi să staţi aici numai un minut, în timp ce cântăm un verset dintr-o cântare? Ce cântare? „Isus cheamă blând şi duios.” În timp ce staţi cu capetele plecate, în rugăciune, veniţi şi staţi în locul acesta.

„Isus cheamă blând şi duios…” Prieteni, veniţi de oriunde aţi fi. În aceste zile din urmă, cu puţin timp înainte de venirea Sa în formă fizică, Isus stă aici. El stă aici cu picioarele murdare. Eşti tu gata să vii şi să iei poziţie, ridicând ruşinea de pe Numele Lui?

Oh, păcătosule, vino acasă!

Vino acasă…

Hotărăşte-te acum şi vino degrabă

Vino acum! Avem timp suficient pentru că mâine este duminică, iar şcoala duminicală începe numai la 9.30. Veniţi acum!

…voi, cei împovăraţi, veniţi acasă!

Vă daţi voi seama că Isus este aici?

El cheamă: „Oh, păcătosule, vino acasă!”

Vino acasă…

Aşa este. Veniţi şi cei de la balcon, fiindcă vă vom aştepta. Veniţi cu toţii şi ocupaţi-vă locul aici. Aceasta înseamnă viaţa voastră.

Ce se întâmplă? Uitaţi-vă la cutremurele de pe tot pământul, care scutură pământul din nou. Priviţi ce se întâmplă peste tot. Timpul este aproape, uşa se va închide, iar voi veţi plânge să intraţi, dar nu se va mai putea.

Nu demult, am vorbit cu o tânără. Ţineam o adunare în biserica baptistă şi în seara aceea i-am cerut să vină la Hristos, dar ea a refuzat. După adunare m-a aşteptat afară şi mi-a zis: „Să nu mă mai ruşinezi vreodată în felul acesta.” Un an mai târziu, eu am trecut pe stradă şi am întâlnit-o din nou. Înainte era o tânără onorabilă, dar când am văzut-o acolo pe stradă, mergea fumând o ţigară şi avea jupoanele scoase la iveală. Ea era fiica unui diacon. M-am apropiat de ea şi i-am zis:

„Bună, nu eşti cumva…”

„Bună, predicatorule,” mi-a răspuns ea cu un limbaj din acel argou.

„Nu ţi-e ruşine să stai cu ţigara aceea în gură?”

Dar ea mi-a răspuns: „Hei, nu vrei o duşcă din sticla mea?” Era pe jumătate beată.

„Nu ți-e ruşine de tine însuşi?”

„Vino să-şi arăt unde stau.”

„Nu stai acasă?”

„Nu,” a răspuns ea.

„Ce ţi s-a întâmplat?”

„Trage o duşcă din sticla mea şi-ţi voi povesti.”

„Nu ţi-e ruşine de tine însuţi să-mi oferi de băut din sticla aceea şi să fumezi?”

„Predicatorule, vreau să-ţi spun ceva. Îţi aminteşti seara când mi-ai spus că aceea a fost ultima mea şansă?”

„Da, îmi amintesc.”

„Ai avut dreptate. De atunci sufletul meu s-a împietrit foarte tare.”

Fiţi atenţi ce a spus mai departe, fiindcă mie îmi dă fiori pe şira spinării: „Aş fi putut să văd sufletul mamei mele arzând în flăcările iadului ca o plăcintă, şi aş fi râs de ea.”

Vreţi să ajungeţi şi voi în starea aceea? Nu Îl respingeţi! Nu vreţi să veniţi chiar acum şi să staţi aici cu ceilalţi?

„Vino acasă, vino acasă…”

Aceasta se întâmplă dacă Îl respingeţi. Ţineţi minte că acum L-aţi respins pentru ultima dată.

„Vino acasă cu sinceritate…”

El nu lipseşte de la nici o întâlnire. Tu vei mai avea o întâlnire cu El, Îl vei întâlni la judecată sau Îl vei întâlni aici.

„Oh, păcătosule, vino acasă!”

Sunt foarte surprins pentru că inima mea simte ceva ciudat. În timp ce mă rugam, mă gândeam că voi predica despre altceva, dar El mi-a spus să aduc mesajul acesta şi să vorbesc despre aceste lucruri. Am crezut că toate femeile cu părul scurt vor veni aici în timpul chemării la altar. Voi vă împietriţi şi vă îndepărtaţi atât de mult. Vedeţi? Prin neascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu, voi treceţi linia despărţitoare. Am crezut că veţi veni, dar se pare că este mai târziu decât am crezut.

Ţineţi minte că sângele nu este pe mâinile mele, pentru că nu mi-a fost ruşine să vă spun sfatul lui Dumnezeu aşa cum este. Ţineţi minte că înăuntru este ceva care identifică exteriorul. Soră, îndepărtează-te de lucrul acela! Frate, ia-o de mână şi haideţi aici. De ce nu vrei să fii un creştin adevărat?  Ce folos are să trăieşti o viaţă sub condamnare? Nu faceţi aceasta! Poate zici: „Păi, eu n-am făcut…”Mie nu-mi pasă ce ai făcut, pentru că „după roade îi veţi cunoaşte.”

Eu străbat America în mod constant, şi în fiecare an îmi dau seama că este din ce în ce mai rău. Prin aceasta ştiu că ceva nu este în ordine. Ziua harului se încheie. Nu lăsaţi să vi se întâmple aceasta şi vouă, celor din Tampa. Voi sunteţi într-un oraş mare şi frumos, unde totul este plin de strălucire, întocmai ca la Hollywood.

 Toată lumea este contaminată. Televiziunea este plină de lucruri murdare şi vulgare, iar voi încercaţi să le imitaţi, De ce nu luaţi exemplul lui Isus? De ce nu ascultaţi Cuvântul Lui? De ce nu faceţi ceea ce este drept? Câţi din cei prezenţi aici, pot recunoaşte sincer că nu au primit Duhul Sfânt? Uitaţi-vă la voi înşivă în oglindă şi veţi şti că nu L-aţi primit.

Sigur că nu. Uitaţi-vă la propria voastră viaţă şi la felul în care vă purtaţi. Voi spuneţi: „Eu aparţin de metodişti, baptişti…” Este în ordine, nu am nimic împotriva acestui lucru, dar vă întreb: „Îl cunoaşteţi pe Isus Hristos? Trăieşte El în voi?” Dacă trăieşte, El Se va identifica acolo. Dacă este acolo, El este obligat să Se facă cunoscut pe Sine însuşi. Tu nu Îl poţi ascunde pentru că este la suprafaţă.

Ridică mâna dacă nu ai primit Duhul Sfânt şi ştii aceasta. Fii atât de sincer şi spune: „Nu am primit Duhul Sfânt, ştiu că nu L-am primit.” Dumnezeu să vă binecuvânteze pentru sinceritatea voastră. El vă va onora sinceritatea. Dacă doriţi Duhul Sfânt, de ce nu veniţi chiar acum să staţi aici cu păcătoşii aceştia care se pocăiesc? De ce nu veniţi acum? Haideţi şi staţi aici în timp ce vom cânta din nou. Spuneţi: „Îl vreau şi eu, frate Branham.

Voi aveţi nevoie de Duhul Sfânt; veţi avea nevoie de El pentru răpire. Aşa este.

Ţineţi minte! Credeţi că vă vorbeşte Dumnezeu? Credeţi că Acela este Isus Hristos? Ridicaţi mâinile dacă credeţi că în adunările pe care le-am avut în săptămâna aceasta a fost prezent Hristos. Ei bine, atunci locul vostru este la altar.

Să vă fie ruşine, femeilor! Bărbaţilor, să vă fie ruşine pentru că le lăsaţi să umble în felul acesta! Unii dintre voi, predicatorii, care aveţi acel dolar atotputernic în locul Cuvântului lui Dumnezeu, vă lăsaţi adunarea să intre în această stare, numai pentru că o organizaţie…

 Voi citiţi aceeaşi Biblie pe care o citesc şi eu. Nu vă este ruşine de voi înşivă? Isus stă cu picioarele murdare, dar voi nu aveţi destul curaj creştinesc ca să luaţi poziţie pentru aceasta. Se pare că ar trebui să aveţi. Dumnezeule, ai milă!

Rugăciunea mea este ca Dumnezeu să trimită chiar acum Duhul Sfânt, fiindcă aceasta va face adunarea să-şi dea seama unde se află.

Sunteţi conştienţi că aceasta este şansa voastră? Veţi face la fel ca mesagerul fariseului şi veţi trece pe lângă ultima voastră şansă?

Veţi face aceasta? Să nu faceţi aşa ceva! Dacă pe undeva mai este vreo îndoială sau ceva greşit, ocupaţi-vă locul aici. Haideţi, fiindcă locul vostru este aici.

Poate ziceţi: „Ei bine, dar eu vreau să…” Nici ei nu au vrut aceasta. Nici ei nu s-au dus acolo ca să-L vadă. Ei nu puteau merge acolo să se identifice cu El, pentru că era împotriva adunării lor, nu împotriva Lui. Dar acelei femei micuţe nu i-a păsat de nimic. Ea ştia că este o păcătoasă şi a obţinut iertarea.

Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar unde sunt ei în seara aceasta? Unde credeţi că este femeia aceea în seara aceasta? Unde este fariseul în seara aceasta, deşi era un religios? Voi îi puteţi auzi pe amândoi de unde sunt, şi sunt sigur că oricând aţi vrea să luaţi locul acelei femei. Deci nu contează cât eşti de religios.

Isus nu lipseşte la nici o întâlnire şi Îşi păstrează fiecare poruncă pentru care trebuie să răspunzi, aşa că ar trebui să veniţi chiar acum dacă nu aveţi Duhul Sfânt. El v-a poruncit aceasta prin Petru, care a spus prin Duhul Sfânt: „Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.  

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” (Fapte 2.38-39). Câtă vreme mai cheamă, El va împărţi şi Duhul Sfânt.

Nu vreţi să veniţi în timp ce vom cânta din nou? Aceasta este ultima oară. Ţineţi minte că Hristos a fost aici, iar voi toţi aţi ridicat mâinile recunoscând că Acela a fost El şi Cuvântul Său. Acolo adânc, în inima mea, Hristos  a suferit şi a suspinat.

El a stat odată pe muntele de lângă Ierusalim şi a zis: „Ierusalime, Ierusalime, de câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut!” (Matei 23.37). Eu v-am spus aceasta şi la micul dejun de azi dimineaţă. De câte ori vin printre voi, penticostalilor şi alţi oameni deosebiţi, Duhul Sfânt îmi spune în adâncul inimii: „Cum am încercat să adun biserica de atâtea ori şi cum ar fi  acum în putere, dar voi nu aţi vrut.” Vedeţi? Nu aţi vrut.

De ce nu faceţi aceasta acum? Acesta este timpul. Lăsaţi deoparte orice povară şi păcatul care vă cuprinde atât de uşor şi haideţi să alergăm cu răbdare în întrecerea care ne stă înainte. Toată lumea să cânte acum cu mine, în timp ce mai facem încă o chemare. Ridica-vă şi haideţi aici! Dacă nu ai primit botezul Duhului Sfânt şi eşti un păcătos rătăcitor sau orice ai fi, vino aici să ne rugăm împreună. Vreţi să faceţi aceasta? Este ultima voastră chemare.

Încet şi duios Isus cheamă

Te cheamă pe tine şi mă cheamă pe mine.

El stă la poartă aşteptând şi uitându-se

Uitându-se după tine şi după mine.

Ce s-ar fi întâmplat dacă fariseul din lecţia noastră, ar fi stat acolo în spate şi ar fi auzit chemarea la altar din seara aceasta? Ce ar fi făcut el?

Vino acasă, vino acasă…

Fariseul a trecut pe lângă El în ziua aceea, vrei să faci şi tu la fel? Ce s-ar întâmpla dacă băiatul acela ar fi putut să stea din nou în faţa Lui? Ce ar fi făcut mai întâi?

Încet şi duios Isus cheamă

Vino acasă, vino acasă (Oh, Doamne!)

Cel care eşti împovărat, vino…

Nu vă îngrijorează aceste semne ale pământului care se petrec astăzi? Sau aţi trecut deja de stadiul acesta? Nu se găseşte acolo nici măcar un punct sensibil? Dacă da, vino! Lasă-L pe El să intre şi să preia totul de acolo. El te va face o făptură nouă, aşa că te vei duce de aici ca cea mai fericită persoană care ai fost vreodată.

Oh, păcătosule, vino acasă!

Haideţi să murmurăm cu capetele plecate. (Fratele Branham începe să murmure).

De ce nu vii acum? Dumnezeu să te binecuvânteze, tinere.

Voi, cei împovăraţi, veniţi acasă! Oh, rătăcitorule, vino acasă).

Nu eşti îngrijorat? Dacă nu eşti convins, nu poţi fi îngrijorat. Dacă nu poţi fi convins că Acesta este Isus, nu poţi fi îngrijorat. Vino acasă!

Dacă aici, în public, nu poţi vorbi mult despre aceasta, cum va fi atunci când trebuie să depui mărturie?

Cu câtva timp în urmă am auzit o scurtă istorioară. Aş vrea să ascultaţi cu atenţie.

Era un om care se numea Danny Martin. El a străbătut toată ţara şi a avut multe treziri.  Se spune că într-o noapte a visat că a murit şi a ajuns la poarta raiului, unde a fost întrebat:

„Cine se apropie?”

„Sunt evanghelistul Danny Martin,” a răspuns el.

„Vino să vedem dacă numele tău este scris în cartea aceasta,” a spus portarul, după care a continuat: „Nu este.”

„Ei bine, dar am fost predicator,” a insistat Danny.

„Nu te ajută cu nimic ce ai fost. Dacă numele tău nu este scris aici, nu poţi intra pe uşa aceasta. Tu trebuie să ai numele scris în carte ca să poţi intra.”

„Şi ce pot să fac?”

„Dacă vrei, poţi să-ţi aperi cauza în faţa tronului alb de judecată al lui Dumnezeu.”

Oh, frate şi soră, voi nu vreţi să mergeţi acolo!

„În cazul acesta nu am altă alternativă decât să-mi apăr cauza,” a răspuns Danny, şi a povestit că a început să meargă undeva , dar nu ştia unde se află.

„Am ajuns într-o lumină care venea de nicăieri,” povestea el, „aşa că am încetinit şi în final m-am oprit. Apoi am auzit un Glas care-mi zicea: „Cine se apropie de tronul Meu de judecată?”

„Eu,” a răspuns Danny. „Sunt evanghelistul Danny Martin din America şi am câştigat multe suflete, dar nu au vrut să mă lase să intru pe poartă.”

„Ei bine,” a spus Glasul acela, „dacă ai cerut,  cazul tău este adus la Curtea Mea de justiţie, și îţi voi face dreptate. Eu am poruncile, aşa că spune-Mi, Danny Martin, ai minţit vreodată în viaţă?”

„Am crezut că am fost un om cinstit, dar în prezenţa acelei Lumini, mi-am dat seama că am făcut unele lucruri care erau greşite, aşa că am răspuns: „Da, Doamne, am minţit.”

„Ai furat vreodată?”

„Am crezut că am fost un om onest, dar am văzut câteva lucruri…”

Aşteptaţi să intraţi în prezenţa acelei Lumini! Tu crezi că eşti în ordine dar aşteaptă să ajungi acolo.  Încearcă să te apropii numai o dată cu părul scurt sau fumând ţigări. Încearcă numai o dată! Vedeţi? Credeţi că spun numai aşa aceste lucruri? Eu vi le dovedesc cu Scriptura. Este adevărul. Încearcă să porţi o singură dată o pereche de pantaloni lungi sau scurţi şi vei afla unde te afli, fiindcă Biblia spune că aşa ceva este o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Vedeţi? Unde vă este conştiinţa?

Şi El a continuat: „Ei bine, ai făcut aceasta şi aceea?”

„Da.”

„Danny, ai păcătuit vreodată?”

„Da, am păcătuit.”

Spunea că simţea cum oasele îi ieşeau din încheieturi în aşteptarea acelui: „Îndepărtează-te din prezenţa Mea în iadul fără sfârşit!”, dar a auzit cel mai duios Glas pe care l-a auzit vreodată, aşa că s-a întors să vadă cine era. Când L-a privit, a văzut cea mai minunată Faţă pe care a văzut-o vreodată.

El a spus: „Tată, este adevărat. Danny a încercat să trăiască în totul cum a ştiut mai bine, dar a şi greşit. Totuşi, este un lucru pe care l-a făcut pe pământ: acolo jos, el a stat de partea Mea, a luat poziţie pentru Mine şi pentru Cuvântul Meu, iar acum, voi sta Eu pentru el.”

Aceasta faceţi voi acum: luaţi poziţie pentru El aici, iar în ziua aceea şi El va sta înaintea Tatălui pentru voi.

Tată ceresc, Te rog să ai milă şi să ierţi păcatele acestor oameni, pentru că ei au venit aici ca să ia poziţie pentru Tine. Fiecare din ei vrea să fie umplut cu Duhul Sfânt, de aceea Te rog să li-L dai, fiindcă cer aceasta, Doamne, pentru slava Ta, în timp ce ei stau în faţa acestei audienţe ca martori.

Unii dintre ei sunt membri ai bisericii, unii sunt rătăciţi, iar unii nu Te-au acceptat niciodată înainte. Ei stau aici şi văd murdăria care însoţeşte o mărturie creştină adevărată, fiindcă sunt pregătiţi să ia poziţie ca femeia aceea, şi să mărturisească faptul că sunt păcătoşi.  Doamne, ei vor să spele cu lacrimile lor noroiul de pe Numele Tău. Ajută-i să poată face aceasta.

 Am să vă cer un lucru. Ca să nu o faceţi aici, în faţa acestei mulţimi, puteţi merge acolo în spate unde avem camere pregătite. Dacă vreţi să vă pocăiţi, aş vrea să mergeţi acolo. Urcaţi aceste scări şi mergeţi acolo. Faceţi aceasta pentru mine? Haideţi aici. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe fiecare dintre voi.

Mai este cineva care ar vrea să vină acum, în timp ce mergem? Mă voi întâlni imediat cu voi, acolo în spate. Dacă nu aţi primit niciodată Duhul Sfânt, este timpul să-L primiţi. Acesta este timpul să vă puneţi în rânduială cu Dumnezeu. Este momentul să luaţi poziţie pentru El, dar dacă nu o faceţi, nici El nu va lua poziţie pentru voi în ziua aceea.

Domnul binecuvântează. Se pare că merg toţi. Cred că sunt sinceri şi că acesta este cel mai măreţ timp pe care l-am văzut în Tampa după multă vreme. Nu vor să mai vină şi alţii în faţă? Acolo sunt lucrători cu care puteţi merge. Fraţilor, mergeţi acolo să-i întâlniţi în camere separate. Noi vom fi acolo în câteva minute.

Nu mai vine nimeni în timp ce ne pregătim să mergem acolo? Doar ridicaţi-vă.

Îl lăsaţi pe Isus să stea în ziua aceea pentru voi? Poate ziceţi: „Dacă aş fi trăit în vremea aceea şi Îl vedeam în starea aceea, nu aş fi procedat în felul acela!” Dar ce se întâmplă? Atitudinea ta de astăzi arată ce ai fi făcut atunci. Vedeţi? Atitudinea pe care o aveţi acum, vă face să vă simţiţi că sunteţi în ordine? Atunci este bine. Aceasta este între voi şi Dumnezeu. Eu nu sunt judecător, ci sunt responsabil doar pentru Cuvânt. El este aici, în adunare, iar ei au venit din diferite biserici şi vor să se pună în ordine. Aceasta este tot. Ei sunt pregătiţi.

De ce vreţi să trăiţi o viaţă creştină numai pe jumătate? Fiţi ori pentru Dumnezeu, ori împotriva Lui, pentru ca oamenii să vă cunoască adevărata culoare şi pe ce staţi. Dumnezeu îi va binecuvânta pe cei ce s-au dus dincolo, pentru că merg să moară pentru ei înşişi. Ei merg să-şi dea viaţa. Se duc la Calvar şi vor fi crucificaţi faţă de lucrurile lumii, faţă de modă şi faţă de lumea aceasta stricată în care trăim. Ei vor muri pentru Isus Hristos care este prezent aici. Ei vor muri faţă de sine şi se vor naşte din nou pentru Isus Hristos.

Dumnezeu să îi binecuvânteze. Mai vine cineva în timp ce vom cânta încet?

Isus cheamă duios şi blând

Oh, păcătosule, vino acasă!

Vino acasă, vino acasă,

Voi cei împovăraţi, veniţi acasă.

Duhul Sfânt din inima mea plânge pentru că ştiu că sunt atât de mulţi care trec pe lângă aceasta.

Oh, păcătosule, vino acasă!

De la balcon, de pretutindeni unde vă aflaţi, eu vă ofer lui Isus Hristos. Îl veţi primi? Soră şi frate, nu veniţi şi voi să vă reînnoiţi legământul şi să-I promiteţi că-L veţi sluji?

Voi ştiţi că nu aş sta aici, în faţa voastră, şi nu v-aş vorbi dacă nu aş cunoaşte… Cineva primeşte ultima chemare. Este ruşinos să tragi de oameni care nu Îl primesc. Este ruşinos şi de plâns, dar se pare că aşa trebuie să fie. In mine este ceva care mă sfâşie.

Lăsaţi-mă să vă spun ceva. Fiţi atenţi! Ca să vă arăt că El este aici, gata să privească spre cei bolnavi şi în nevoi, privesc spre o femeie care şi-a pierdut simţul mirosului. Ea s-a rugat chiar atunci pentru aceasta. Doamnă, dacă este adevărat, ridică mâna.

La capătul acestui rând stă o femeie care vine din alt stat. Ea vine din Georgia şi are înăuntru o tumoare. Dacă crede, femeia poate fi vindecată. Ea a sosit acum şi se numeşte doamna Turner. Crezi din toată inima că Isus Hristos te face bine? Crezi aceasta?

Eşti o străină şi nu ai număr de rugăciune, nu-i aşa? Cineva te-a adus chiar acum, tocmai din statul Georgia. Te-a adus fiul tău. În ordine. Voi ştiţi că este imposibil să ştiu aceasta, pentru că tu ai sosit acum şi te-ai aşezat acolo. Dacă este adevărat, ridică mâna. Vedeţi?

Acelaşi Duh Sfânt care a spus aceasta, vorbeşte împotriva oamenilor de aici. El Se identifică, oameni buni. Nu faceţi aceasta fiindcă este o greşeală prematură. Ţineţi minte că aţi venit aici ca să ascultaţi, şi eu apreciez aceasta, dar dragostea este corectoare. Dacă îţi vezi copilul stând în stradă, ¡-ai spune: „Junior, nu ar trebui să faci aceasta!”? Eu cred că dacă l-ai iubi, te-ai grăbi să-l iei de acolo şi să-l duci în casă. Dragostea te corectează, nu te mângâie. Eu trebuie să vă cert, chiar dacă colecta, donaţiile şi celelalte lucruri ale voastre fac posibile aceste adunări. Credeţi că nu vă iubesc? Din toată inima. Soră, poate crezi că am ceva împotriva ta din pricina lucrurilor pe care le faci, dar nu am nimic, ci te iubesc cu o dragoste dumnezeiască. Cineva mi-a zis: „Dacă ai fi fost puţin mai tânăr, nu ai fi gândit în felul acesta!” dar vreau să ştiţi că şi la paisprezece ani am gândit la fel ca acum, pentru că aşa spune Biblia.

Nu face această greşeală! Nu te încrede în vorbirea în limbi pentru Duhul Sfânt. Duhul Sfânt vorbeşte în limbi, dar nu te încrede în aceasta şi apoi fă lucrurile pe care le faci! Nu te încrede în dansul în duh şi în ceva senzaţii! Hristos este o Persoană, El este Cuvântul. Dacă El este aici, face Cuvântul să lucreze aşa cum trebuie să lucreze. Dar dacă Îl respingi, cum poate fi Hristos în viaţa ta?

„Vino acasă, vino acasă…”

Uşa este încă deschisă. Nu uitaţi că la judecată eu nu voi fi găsit vinovat.

„Voi, cei împovăraţi…”

Isus Hristos S-a identificat printre voi, arătând că este Acelaşi Duh. El a spus: „În zilele când Se va arăta Fiul omului…” El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. El este Acelaşi Isus care stătea acolo cu picioarele murdare. Credeţi că El ar legitima un făţarnic? Ar legitima El pe cineva care nu cunoaşte Cuvântul? Aceasta este identificarea care cunoaşte Cuvântul. Eu vă spun Adevărul, nu treceţi pe lângă El!

   „Vino acasă…”

Eu stau aici gata să vă întâlnesc. Camerele sunt pregătite, iar oamenii au îngenuncheat peste tot.

„Tu cel împovărat, vino acasă…”

Dumnezeule, ai milă, ai milă. Nu puteţi simţi acea tânguire?

Blând şi duios Isus cheamă

Oh, păcătosule, vino acasă!

Vino acasă, vino acasă,

Dumnezeu să te binecuvânteze, tinere.

Vino acasă…

Blând şi duios Isus cheamă,

Oh, păcătosule…

Ce este un păcătos? Nu cei care fumează. Fumatul nu este un păcat, băutul nu este un păcat, curvia nu este un păcat. Nu, nu! Acestea sunt atributele păcatului. Tu faci aceasta pentru că eşti necredincios. Există numai două posibilităţi: ori eşti credincios, ori eşti necredincios. Dacă nu eşti credincios, nu contează cât eşti de religios, fiindcă eşti tot un păcătos.

Dacă nu accepţi fiecare Cuvânt din Biblia aceasta, eşti un păcătos. Cerurile şi pământul vor trece, dar nici măcar un cuvânt sau o iotă nu vor trece. Poate zici: „Bine, dar eu aparţin bisericii. Oamenii mei nu…” Aceasta nu contează. „Eu fac aceasta…” Pe mine nu mă interesează ce faci, tu eşti ori credincios, ori păcătos. Aceasta este destul de tare. Vă spun aceasta pentru că Cel care vă cunoaşte inimile, îmi porunceşte s-o fac. Sunteţi gata? Văd că mai vin câţiva. S-ar putea ca acolo să mai fie cineva. Numai puţin.

De ce nu vii acum, când apa este tulburată? Peste câteva minute, acolo în spate va fi un lucru mare. Haideţi, nu veniţi? Ridicaţi-vă şi faceţi o promisiune lui Dumnezeu. Spuneţi: „Doamne, Dumnezeule, iartă-mă pentru ce am făcut. Eu am spus că sunt creştin, Doamne, dar Ceva din mine îmi spune că sunt condamnat chiar acum, în prezenţa Celui care Se identifică pe Sine însuşi ca fiind Domnul Isus Hristos. Sunt condamnat chiar în inima mea şi ştiu că Tu faci aceasta atât de simplu! Sunt condamnat, de aceea merg chiar acum să pun acest lucru la punct. Dumnezeule, Îţi promit chiar acum, că de azi înainte voi trăi numai pentru El.” Faceţi aceasta? În ordine.

Dacă aceasta este tot, haideţi să ne ridicăm numai pentru un minut în picioare. Mi-aş dori să pot cânta cântarea:

Iartă-mă, Doamne, şi încearcă-mă încă o dată,

Eu voi fi al Tău, Doamne,  dacă Tu vei fi al meu,

Dacă voi greşi sau dacă voi cădea, lasă-mă să mă ridic şi să încerc din nou.

Iartă-mă, Doamne, şi încearcă-mă încă o dată.

Câţi dintre voi sunteţi creştini şi credeţi că sunteţi ancoraţi în Hristos şi pregătiţi pentru judecată? Sunteţi pregătiţi să fiţi răpiţi la sunetul trâmbiţei? Totul se va petrece atât de repede încât nu veţi avea timp să mai faceţi nimic altceva. Se va întâmpla într-o clipă, la o clipire din ochi. Dacă va fi într-una din aceste zile? Dacă veţi trece pe lângă ea? Aceasta este pentru veşnicie, din veşnicie în veşnicie. Ce poate să însemne acest puţin timp de plăceri lumeşti? Nimic.

Cred că ar trebui să ne dedicăm vieţile lui Hristos, nu credeţi la fel? Câţi dintre voi doresc să-şi predea din nou vieţile în seara aceasta? Eu Îi predau chiar acum viaţa mea.

Gândiţi-vă la păcatul care vă înfăşoară şi haideţi să ne ridicăm mâinile spre Dumnezeu, fiecare în felul lui. Ţineţi minte că El este Omniprezent. În timp ce aici stau cam o mie opt sute sau două mii de oameni care se roagă, poate că în jurul pământului mai este un milion care se roagă în acelaşi timp, iar El îi aude pe fiecare dintre ei. Nu există nici măcar o vrabie, pe stradă, care să nu fie cunoscută de El. El cunoaşte fiecare taină a inimii.

Haideţi să ne rugăm în felul nostru şi să ne predăm lui Hristos.

Doamne Isuse, prezenţa Ta a fost atât de copleşitoare acum câteva minute, încât nici nu am mai putut să respir. Am simţit să sunt pe cale să mă duc. Eu ştiu că trebuie să fie un motiv pentru care vrei să lucrezi în felul acesta. Doamne, eu nu înţeleg, dar Tu înţelegi. Tu eşti Dumnezeu şi Te-ai identificat foarte clar pe Tine însuşi. Noi Te credem şi ştim că eşti aici.

Aici în clădire sunt sute de mâini ridicate. Noi ne predăm pe noi înşine pentru o înnoire. Doamne, mă predau din nou, la acest amvon de unde am predicat şi unde Te-am văzut identificându-Te  pe Tine însuţi în săptămâna aceasta. Mă predau pentru o înnoire în slujba Ta.

Iartă-mă pentru toate plângerile mele că sunt obosit. Doamne, ia-mă în braţele Tale. Ia-ne pe toţi, ia-ne din  aceste griji şi lucruri lumeşti, ca să ne putem preda pe deplin în slujba Domului Isus Hristos. Împlineşte aceasta, Tată, şi ascultă-ne în seara aceasta.

Binecuvântează-i pe cei ce caută botezul Duhului Sfânt şi fă ca El să vină din ceruri ca vâjâitul unui vânt puternic. Îngăduie ca El să umple fiecare persoană de aici cu Foc de la altarul lui Dumnezeu. Împlineşte aceasta, Doamne. Te lăudăm şi Îţi mulţumim pentru că ne primeşti, şi Îţi mulţumim şi Te lăudăm pentru copiii Tăi. Te lăudăm pentru că ai spus că dacă ne mărturisim păcatele, Dumnezeu este drept ca să le ierte. Îngăduie să fim iertaţi cu toţii, iar mâine vom vedea cea mai mare adunare de rugăciune pentru bolnavi pe care a văzut-o vreodată ţara aceasta, din pricina mărturiei noastre. Fă aceasta, Doamne, pentru că ne predăm Ţie în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Vino, frate Cox. Predaţi-vă lui Dumnezeu. Fratele Cox sau un alt predicator va continua rugăciunea.

– Amin –