ISUS HRISTOS ESTE ACELAȘI IERI, AZI ȘI ÎN VECI

Hot Springs – Arkansas

Mulţumesc, frate. (Un frate spune: „Dumnezeu să te binecuvânteze, frate Branham). Aş dori să pot trăi la înălţimea acestei reputaţii. Desigur, eu apreciez aceasta. Dacă nu s-ar fi găsit nimeni să creadă, ce folos ar fi fost să merg acolo? Desigur, trebuie să fie cineva care să creadă, pentru că orice ar face Dumnezeu, dacă nu crezi… Trebuie să fie doi aici; este nevoie ca cineva să creadă cu mine pentru aceasta. Nu contează ce s-ar întâmpla, pentru că dacă nu crede nimeni, nu ne poate fi de folos. Eu sunt însă bucuros să aud că oamenii cred încă această minunată poveste a lui Isus şi a dragostei Lui pentru noi toţi.

Aseară am avut un timp atât de minunat, încât am trăit până acum din puterea aceea, iar acum am venit înapoi ca să mă încarc din nou şi cred că pentru aceasta am venit cu toţii în casa Domnului: ca să auzim cântările Sionului şi mărturiile oamenilor.

Biblia spune: „Iată ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună! Este ca untdelemnul de preţ, care, turnat pe capul lui, se coboară pe barbă, pe barba lui Aaron, se coboară pe marginile veşmintelor lui.” (Psalmul 133.1-2), şi cred că nu este nimic mai preţios decât să vezi oamenii uniţi în Duhul Domnului şi trăind în unitate şi înţelegere.

Eu cred că cele zece zile în care ei au aşteptat prima revărsare a Duhului Sfânt, au fost nişte zile minunate de părtăşie, în care toţi s-au adunat împreună cu o inimă şi un gând. De altfel, de fiecare dată când un om vine într-o astfel de părtăşie, Duhul Sfânt Se întâlneşte întotdeauna cu el.

Isus a spus: „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18.20). Şi noi ştim că Isus a venit cu adevărat în mijlocul nostru, pentru că ne-am adunat în Numele Lui.

În timp ce intram pe uşă i-am văzut pe cei bolnavi întinşi la intrare, fiindcă seara aceasta este dedicată rugăciunii pentru bolnavi. Fiul meu tocmai s-a întors cu sora Moore, pe care a adus-o la biserică, şi mi-a spus că a împărţit numere de rugăciune. În felul acesta, el va putea să aducă bolnavii, unul câte unul, ca să mă rog pentru ei.

Astăzi am avut o zi minunată. Am fost în parcul care se află nu departe de aici, și acolo am întâlnit un om care căuta prin gunoaie.

„Sunt aici pentru adunare,” i-am spus eu.

„Oh, adunarea de pe câmpul de camping?” a întrebat el. „Da.”

„Ei bine, voi merge şi eu mâine seară, pentru că va vorbi un predicator numit Branham.”

„Da, domnule.”

„Soţia şi familia mea au fost acolo aseară şi aş vrea să merg şi eu.” El fuma.

„Îl cunoşti pe fratele Branham?” l-am întrebat eu.

„Oh, el a mai fost aici cu mulţi ani în urmă şi întotdeauna m-am gândit că cineva trebuie să aibă mult curaj sau credinţă ca să facă ce face el, fiindcă l-am văzut cum chema pe platformă oameni în cârje şi tărgi, orbi sau cu ochii încrucişaţi, iar când plecau de acolo erau vindecaţi.”

„Eu sunt fratele Branham.”

„Oh, dar eu sunt…” s-a fâstâcit el, în timp ce încerca să ascundă ţigara la spate. El era un gentleman. Nu mult după aceea, ni s-a alăturat un alt bărbat foarte amabil şi am avut o scurtă discuţie despre prezenţa lui Dumnezeu. Astfel, le-am zis: „Oriunde priveşti, poţi vedea prezenţa lui Dumnezeu; la orice te uiţi este Dumnezeu. Nădejdea mea este că dacă ne vom mai întâlni vreodată în viaţă, să vă găsesc creştini, ca şi familiile voastre.” Apoi m-am rugat pentru ei şi au plecat.

Dacă sunt printre noi, nădăjduiesc să-i fac să se simtă ruşinaţi când mă aud spunând că doresc ca Domnul să-i facă pe amândoi creştini, fiindcă dorim să ne întâlnim într-o Ţară mai bună, pe partea cealaltă a Râului, unde înfloreşte Pomul Vieţii. Noi ştim cu toţii că vom ajunge acolo.

Plimbarea prin diferite locuri de aici, mi-a trezit o mulţime de amintiri. Aseară i-am văzut pe fratele şi sora Johnson, pe care nu i-am mai văzut de mulţi ani. Ultima dată când i-am întâlnit, fratele Johnson era paralizat din cauza unui atac cerebral. Aceasta îmi aduce aminte de acele zile de demult, când am venit pentru prima dată în Arkansas şi am mers în oraşul acela mic numit Moark, pentru că la marginea lui se afla o micuţă biserică penticostală. Acolo i-am întâlnit pentru prima dată pe fratele şi sora Johnson şi am trăit zile glorioase împreună.

Tot acolo l-am întâlnit şi pe fratele Richard Reed care venise cu soţia lui stearpă. Ei fuseseră pe la mulţi medici, fiindcă doreau să aibă copii, dar totul a fost degeaba.

Eu am stat în casa lor, iar oamenii au dat jos plasa de la geamul camerei mele ca să poată ajunge la mine să mă rog pentru ei. Aveam un rând de rugăciune, iar când am vrut să merg la culcare, oamenii continuau să stea aliniaţi până în curte şi aşteptau să mă rog pentru ei. Astfel, fratele Reed era în casă şi încerca să doarmă, în timp ce eu stăteam la geam şi mă rugam pentru oameni.

Îmi amintesc că a doua zi când am ieşit pe uşă ca să merg la adunare, am avut o vedenie în care am văzut că sora Reed ţinea în braţe un băieţel cu părul blond. Astfel, am spus în Numele Domnului că ea îl va avea şi aşa a fost: Dumnezeu le-a binecuvântat căminul.

Oh, eu am atât de multe amintiri! Îmi amintesc şi de fratele Brown din oraşul Little Rock şi de adunarea de pe strada Victor, nr. 505.

Mi-aş dori mult să pot merge pe urmele paşilor mei de atunci şi să vizitez bisericile în care am fost pentru prima dată, aici în Arkansas, să-i întâlnesc pe oamenii de atunci şi să dau mâna cu ei. Acest lucru ar fi minunat, pentru că sunt oameni cu frică de Dumnezeu. Eu am fost peste tot în lume, am fost în jungla africană, am fost printre indieni, printre înghiţitorii de foc şi printre vraci, am fost prin toate naţiunile şi peste tot în jurul lumii, dar nu mi-am uitat niciodată prietenii din Arkansas, felul în care se ţineau de mână sau cum îşi adăposteau copiii pe sub camioane atunci când ploua. Eu stăteam în nişte tufişuri din spatele bisericii şi mă rugam înainte de începerea adunării şi vedeam cum veneau fetele tinere de pe drum, cu picioarele goale şi pline de praf, iar înainte de a intra în adunare îşi puneau ciorapii şi pantofii în picioare. Nu voi uita niciodată cât de minunaţi au fost oamenii aceia şi sunt atât de recunoscător că mai sunt şi astăzi astfel de oameni printre noi.

Ieri, unul dintre managerii adunării, care are grijă de poşta străină, a venit la mine cu şase sute de invitaţii din străinătate, multe dintre ele fiind petiţii (cereri scrise). În ultimele şase luni, noi am primit un teanc mare de astfel de invitaţii şi mi-aş dori să pot merge în fiecare din aceste locuri, dar trebuie să mă duc unde mă călăuzeşte Domnul. Eu nu am lăsat niciodată ca adunările mele să fie prea mari, pentru că sunt acelaşi om mic şi neînsemnat din totdeauna, şi nu am nevoie de bani. Adevărul este că nu am avut nici un program mare pe care să fi trebuit să-l sponsorizez şi nu am nevoie deloc de bani, pentru că Domnul se îngrijeşte de acest lucru aşa cum S-a îngrijit de la început.

Singura deosebire dintre atunci şi acum este poate costumul meu, pentru că în vremea aceea purtam o pereche de pantaloni cu buzunarul rupt, pe care îi primisem de la fratele meu. El era un băiat tânăr în vremea aceea şi şi-a rupt din greşeală buzunarul drept, făcând o gaură mare în spatele lui. Eu am mers cu soţia mea la magazinul acela de zece cenţi şi am cumpărat câteva petice din acelea care se lipesc cu fierul de călcat, dar peticul nu s-a lipit prea bine pe ruptura aceea, aşa că se tot desfăcea. Atunci l-am cusut cu aţă, dar nici aşa nu arăta prea bine. În vremea aceea, nu aveam haină şi îmi amintesc că obişnuiam să-mi ţin mâna dreaptă peste ruptura aceea, aşa că mă foloseam de stânga ca să dau mâna cu fraţii predicatori şi le ziceam: „Scuzaţi-mi mâna stângă, dar o folosesc pentru că este mai aproape de inimă.” În seara aceasta am o haină mai bună, dar să ştiţi că şi acum vă doresc aproape de inima mea. Voi aţi fost tot timpul acolo şi Îl iubesc pe Domnul Isus la fel de mult ca atunci.

Eu am avut privilegiul de a vorbi şi în faţa a cinci sute de mii de oameni odată şi am văzut cum la o singură chemare la altar, treizeci de mii de băştinaşi şi-au aruncat idolii la pământ şi şi-au predat inimile lui Isus Hristos. De asemenea, am văzut cum într-o singură secundă au avut loc douăzeci şi cinci de mii de minuni. Aceasta s-a întâmplat în urma unei singure rugăciuni, la Durban, Africa de Sud. A doua zi, de-a lungul străzii au venit şaisprezece camioane pline cu tărgi şi scaune cu rotile, iar primarul oraşului, domnul Sidney Smith mi-a spus să merg la geamul camerei mele şi să văd acea privelişte. „Du-te în camera ta,” mi-a zis el, „şi priveşte spre Oceanul Indian.” Când m-am uitat, i-am văzut pe acei băştinaşi, care deşi erau în război unii cu alţii, păşeau alături în spatele acelor camioane şi cântau:

 „Crede numai, crede numai,

Totul e posibil, crede numai!”

Aşa ceva te face să te gândeşti: „Har minunat, cât de dulce este acest sunet care a salvat un păcătos ca mine.” Nu este minunat să ştii că ai părtăşie cu astfel de oameni alături de care trăieşti aici pe pământ şi apoi pentru veşnicie în ceruri?

Convenţia aceasta este un mare privilegiu pentru mine şi mă simt onorat să vorbesc la una din adunările voastre, pentru că voi vorbi mâine de la 12.00 la 12.30 sau aşa ceva. Cu ajutorul Domnului, voi veni cu un mesaj scurt de evanghelizare.

Mă voi ruga pentru bolnavi mâine seară, deoarece ungerea din timpul rugăciunii pentru bolnavi este diferită de cea din timpul predicării Cuvântului. Eu nu am mâncat nimic, ci am venit în această clădire în post şi rugăciune, pentru că nu vreau să predic ca să fiu sub aceeaşi ungere ca fraţii mei predicatori, ci doresc să simt prezenţa Domnului, fiindcă vreau să fie vindecaţi toţi bolnavii pentru care mă voi ruga. Doresc aceasta spre slava lui Dumnezeu şi cred că El o va face.

Poate că mulţi dintre voi nu aţi mai fost niciodată într-o adunare ca aceasta şi nu sunteţi obişnuiţi cu o astfel de slujbă, în timp ce alţii îşi amintesc de atunci când am fost pentru prima dată în Arkansas. Atunci îmi fusese spus că voi ţine mâna oamenilor în mâna mea, iar după câteva momente Domnul va vorbi şi astfel voi putea spune ce boală au. Eu v-am povestit că L-am întâlnit şi că El mi-a zis: „Dacă vei fi sincer, vei călca pe o altă treaptă, adică vei cunoaşte tainele inimilor.” Câţi dintre voi m-aţi auzit spunând aceasta? Ei bine, s-a ajuns la acest stadiu. Astfel, Domnul continuă să binecuvânteze, iar noi Îi suntem recunoscători pentru aceasta.

Voi ştiţi cu toţii că eu nu sunt predicator, ci sunt ca un fel de roată de rezervă pe care o foloseşti doar atunci când ai pană. Dar noi nu am avut nici o pană. Aşa s-a întâmplat că am venit pe aici, iar ei au vrut să rotească puţin această roată de rezervă. Eu sunt un predicator de rezervă pentru că nu am educaţia ca să fiu predicator. Nu am fost niciodată la vreo şcoală biblică, dar doresc să spun în felul meu umil ceea ce ştiu despre Isus Hristos, iar Dumnezeu a onorat întotdeauna acest lucru. Nădăjduiesc că în seara aceasta El Se va legitima pe Sine însuşi înaintea voastră în felul în care m-a trimis să le predic oamenilor şi să mă rog pentru bolnavi.

Daţi-mi voie ca mai întâi să vă aduc un scurt mesaj, pentru că dacă nu fac aceasta, unii oameni nu vor înţelege, iar mai târziu vor merge şi vor spune: „Eu nu am mai auzit una ca asta! În Biblie nu se găseşte aşa ceva!”

Ca să evit acest lucru, aş vrea să ascultaţi pentru câteva momente scurtul mesaj pe care-l voi aduce şi pe care l-am intitulat: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.„

Înainte de a începe, aş vrea să ştiu dacă auziţi bine, pentru că cineva mi-a spus că se aude un fel de ecou, din cauza felului în care a fost construit tavanul. Este mai bine dacă stau puţin mai în spate? (Adunarea spune: „Nu!”). Deci nu este bine. Atunci am să vin mai aproape. Este mai bine aşa? În ordine.

Aş vrea să deschidem Scripturile la Evanghelia după Ioan 12, începând cu versetul 20: „Nişte greci, dintre cei ce se suiseră să se închine la praznic,

s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, l-au rugat şi au zis: „Domnule, am vrea să vedem pe Isus.” (Ioan 12.20-21).

Aceasta este o dorinţă cu adevărat măreaţă, de aceea aş vrea ca în următoarele douăzeci, treizeci de minute să ascultăm foarte atenţi acest lucru, pentru că apoi nu va mai fi o taină pentru voi.

Eu sunt un mare credincios al Cuvântului spus de Dumnezeu şi deşi ştiu că El poate face lucruri care nu sunt scrise în Cuvânt, îmi este suficient şi dacă face numai ce este scris. Pentru mine este destul ca să-L pot vedea şi să ştiu că este corect, pentru că El a scris acel lucru în Cuvânt.

Biblia spune că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci şi vedem că acei greci au avut aceeaşi dorinţă pe care o avem şi noi în seara aceasta, pentru că nu există nici un om care să fi auzit de Numele lui Isus Hristos şi să nu dorească să-L vadă.

Dacă aş întreba audienţa: „Vreţi să-L vedeţi pe Isus?” cred că toate mâinile ar fi sus, pentru că Îl iubim. Totuşi, mă întreb de ce nu Îl putem vedea dacă El este Acelaşi ieri, azi şi veci? Eu nu mă refer numai la un fel de a Se arăta. Biblia spune că El este Acelaşi, și pentru mine acest lucru ori este adevărat, ori nu este adevărat, fiindcă dacă Ea nu este Cuvântul lui Dumnezeu, atunci nu ştiu ce să mai cred.

Când am fost la Durban, am avut privilegiul să văd multe forme de religie, iar când am fost la Bombay, într-o după-amiază am mers în templul lui Jains, unde erau adunaţi reprezentanţi din şaptesprezece religii diferite ale Indiei, fiecare din ele negându-L pe Isus Hristos.

În seara aceleaşi zile, eu am putut vedea cum Dumnezeu a provocat fiecare religie şi fiecare sfânt, prin puterea Duhului Sfânt care S-a revărsat peste un orb aflat pe platformă şi l-a vindecat. La început, când au văzut puterea darului deosebirii, au crezut că era de vreo formă de telepatie. Pe platformă stătea un om care fusese orb timp de douăzeci de ani. El era un închinător la soare, iar eu am primit o vedenie în care am văzut că va fi vindecat. În momentul acela am provocat fiecare preot budist, om sfânt şi aşa mai departe şi le-am zis: „Oricine doreşte să vină aici ca să încerce să-i redea vederea acestui om, este binevenit. Eu mă voi închina Dumnezeului care îi va reda vederea acestui orb, iar el a spus că va face la fel.” Orbul acela era un închinător la soare.

În continuare am zis: „Mahomedanilor, voi ce aţi face cu el? Aţi spune: „S-a închinat creaţiei în locul Creatorului!” iar eu aş răspunde „Amin!” la aceasta. Totuşi, cineva trebuie să aibă dreptate şi cineva nu. Voi ce aţi face? Budiştii l-ar face un închinător la Buda şi aşa mai departe. Voi ce aţi face? I-aţi schimba doar părerea sau felul de a gândi. Adevărul este că la fel se întâmplă şi în Statele Unite. Astfel, metodiştii vor ca baptiştii să devină metodişti, iar prezbiterienii vor ca toţi să devină prezbiterieni. Ce se întâmplă? Este o schimbare de opinie, dar aici trebuie să fie ceva real. Ceva trebuie să fie corect şi altceva este greşit.

Fie ca Dumnezeul creaţiei să-i redea vederea aici, în faţa a o jumătate de milion de oameni, pentru că a promis că-L va sluji pe Dumnezeul care va face aceasta. Eu însumi voi deveni un ucenic al celui care va veni şi-i va reda vederea.”

Când am spus acele cuvinte, am putut vedea cea mai liniştită mulţime de o jumătate de milion de oameni. Nimeni nu s-a mişcat şi nu a făcut nici cel mai mic zgomot. Desigur, eu nu aş fi făcut o asemenea provocare dacă nu aş fi avut vedenia, fiindcă acolo erau cinci sute de mii de martori.

„De ce nu veniţi?” am continuat eu. „De ce nu puteţi face aceasta? Mahomedanilor, voi susţineţi că religia mahomedană este cea mai mare religie din lume, şi poate că este adevărat în ceea ce priveşte numărul. Dar voi, budiştii şi toţi ceilalţi? Nu este nici un preot care să accepte această provocare?” Nu a venit niciunul în faţă, aşa că am adăugat:

„Motivul pentru care nu veniţi este că nu puteţi face acest lucru. Nici eu nu îl pot face, dar Dumnezeul cerurilor   L-a ridicat pe Isus Hristos, al cărui martor sunt în seara aceasta, din cauză că am avut o vedenie în care mi s-a arătat că acest om îşi va căpăta vederea. Dacă El nu va face acest lucru, sunt un profet fals şi puteţi să mă alungaţi din ţara voastră, dar dacă Îl va face, sunteţi obligaţi să fiţi martori că El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu care a fost dat omenirii.” Toată lumea a făcut linişte.

Eu l-am adus pe omul acel orb, mi-am pus mâinile în jurul lui şi am zis: „Doamne Isuse, Te rog să-i redai vederea acestui om, pe baza vedeniei care nu poate da greş.” În clipa aceea, omul a început să strige, iar primarul oraşului, care stătea acolo, a alergat la el şi l-a îmbrăţişat, fiindcă vedea la fel de bine ca mine.

Au fost nevoiţi să aducă aproape o sută de poliţişti pentru a controla mulţimea, fiindcă oamenii săreau peste poliţişti sau se furişau printre picioarele lor. Abia am reuşit să ajung la o maşină şi să plec de acolo: haina îmi fusese smulsă de pe mine şi pantofii îmi dispăruseră din picioare, fiindcă toţi voiau să mă atingă. Oamenii erau cu adevărat flămânzi după Dumnezeu, pentru că Dumnezeul lui Ilie trăieşte şi astăzi şi este Acelaşi Dumnezeu care a fost şi atunci.

De două mii de ani, ei ţin lângă mormântul lui Mahomed un cal alb şi schimbă garda din şase în şase ore, fiindcă aşteaptă ca Mahomed să se ridice şi să călărească prin toată lumea. El este cel care a scris Coranul şi alte cărţi. Pe partea cealaltă este Buda, un bărbat religios care a trăit acum două mii trei sute de ani în Japonia. Dar vedeţi, toţi fondatorii acestor religii sunt morţi şi în groapă.

În schimb, creştinismul este singura religie care a trăit o experienţă adevărată şi poate arăta un mormânt gol. Ea este sigura religie a cărei Întemeietor a umblat pe pământ ca nimeni altul şi a spus: „…Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau.

Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi…” (Ioan 10.17-18), şi: „Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc şi voi veţi trăi.” (Ioan 14.19). Vedeţi? Necredincioşii nu Mă vor vedea, dar voi Mă veţi vedea, pentru că EU (pronume personal) sunt cu voi şi în voi, până la sfârşitul veacului.” Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Acum ajungem la gândul că dacă El este Acelaşi, înseamnă că nu este mort, ci S-a ridicat dintre morţi şi a făgăduit că cei ce cred în El Îl vor vedea până la sfârşitul zilelor. Aşa este, dacă El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Mulţi oameni cu care am vorbit, au spus: „Ei bine, într-un fel, El este Acelaşi!” dar Biblia nu spune: „Într-un fel,” ci spune că este Acelaşi.

Grecii aceia au venit să-L vadă plini de entuziasm. Ei auziseră de El şi au venit să-L vadă prin amabilitatea unuia dintre ucenici. Nu poate face El şi astăzi la fel dacă este Acelaşi ieri, azi şi în veci? „Domnilor, vrem să-L vedem pe Isus!”

Noi putem vorbi despre înviere, însă dacă nu este o realitate, devine un mit sau o istorie. Dar dacă este dovedit că este adevărul, suntem cei mai fericiţi dintre oameni, iar eu sunt fericit să fiu printre aceştia.

Dacă Isus Hristos ar apărea în seara aceasta în faţa noastră şi am vedea că faptele Lui dovedite sunt făgăduinţele date de Dumnezeu, ar trebui să-L acceptăm şi să-L facem să Se simtă binevenit. Eu ştiu că aceasta este o afirmaţie mare, dar avem un Dumnezeu care Îşi ţine fiecare Cuvânt dat.

Astfel, dacă găseşti în Biblie ceva, să-ţi ancorezi sufletul pe acel Cuvânt pentru că este Adevărul. Tu să stai numai pe ceea ce a făgăduit Dumnezeu, pentru că El este Cel care lucrează.

Dacă suntem copiii lui Avraam, noi vom crede aceste lucruri. El a numit lucrurile care nu existau, ca şi cum ar fi fost acolo, pentru că a crezut că Dumnezeu era în stare să Se ţină de cuvânt. Noi ne numim copiii lui Avraam, însă Avraam a aşteptat timp de douăzeci şi cinci de ani împlinirea făgăduinţei, şi în loc să slăbească în credinţă, a devenit tot mai puternic. Cât de diferită pare să fie sămânţa lui împărătească de astăzi. Noi ştim că sămânţa firească a lui Avraam, a fost Isaac, din care au ieşit iudeii, dar sămânţa lui duhovnicească, cea căreia Dumnezeu i-a dat făgăduinţa, a fost cea care posedă adevărata credinţă.

Dacă îi întrebi pe metodişti: „Credeţi aceasta?” îţi răspund: „Da!” „Credeţi că El este cu voi?” „Da.”  Baptiştii, prezbiterienii, luteranii, penticostalii şi toţi ceilalţi ar spune la fel.

Atunci cum trebuie să-L căutăm acum? După ce fel de Persoană ar trebui să privim dacă vrem să vedem dacă El este Acelaşi? După ce fel de Persoană ar trebui să privim dacă în seara aceasta El ar fi în tabernacolul acesta din Arkansas? Ar trebui să privim cumva după cineva cu haină lungă şi barbă, cu cicatrice lăsate de cuiele bătute în mâini şi după urme de spini pe frunte? Dacă aţi privi după o asemenea persoană, aţi putea fi înşelaţi de orice făţarnic. Aşa este.

Cineva ar putea să-şi facă cicatrice pe mâini şi chiar să se împungă cu spini, pentru că orice imitator poate face aceasta. Dar noi nu privim după un astfel de om şi nici după o asemenea îmbrăcăminte sau statură, pentru că dacă ar fi aici, El s-ar îmbrăca la fel ca noi; nu ar fi nici o diferenţă. Da, El s-ar îmbrăca şi ar umbla printre oameni, la fel ca toţi ceilalţi. El nu a fost îmbrăcat niciodată ca unul dintre oamenii religioşi ai acelui timp, ci S-a îmbrăcat simplu, ca cei de pe stradă, aşa că dacă ar veni aici, ar fi îmbrăcat probabil cu un costum, ca orice bărbat de astăzi. Ar fi îmbrăcat ca un muncitor, ca un om de afaceri sau ca oricare alt om, aşa că nu L-ai putea recunoaşte după îmbrăcăminte. N-ai putea să-L recunoşti nici după statură: dacă ar fi înalt, slab, scund sau solid; nu L-am recunoaşte niciodată după aceasta.

Dar vă spun eu cum ar fi El, dacă ar veni astăzi aici: ar fi Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că aceasta a fost atunci şi aceasta ar fi şi astăzi. El este Cuvântul, dar nu numai
Cuvântul scris, ci şi manifestarea Cuvântului scris: „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine.” (2Corninteni 5.19). Dumnezeu, Cuvântul, S-a arătat în trup, pentru ca cuvintele Lui să poată fi vorbite prin buze omeneşti şi să devină Cuvânt. El a fost manifestat în carne ca Isus Hristos, Emanuel, Dumnezeu cu noi.

Voi spuneţi: „El este Cuvântul?”

În Ioan 1.1 şi 14 scrie că „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.”

Şi care ar fi lucrurile pe care le-ar face El? În Evrei 4.12 scrie: „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” Cuvântul face aceasta, ceea ce înseamnă că El este Judecătorul gândurilor şi a simţirilor inimii. Aceasta este dovada că Isus este Cuvântul, pentru că a cunoscut ce era în inimile oamenilor: Evrei 4.12. Dacă am dori să-L identificăm, ne-am aştepta cumva să fie un doctor în divinitate? Nu există nici o dovadă că El ar fi fost vreodată la vreo şcoală.

Am putea să-L identificăm cu vreo denominaţiune? El a venit într-un timp în care existau o mulţime de denominaţiuni, dar nu S-a identificat cu nici una din ele, ceea ce înseamnă că nu putem spune că a fost fariseu, saducheu sau altceva. Nu S-a identificat cu niciuna din ele, fiindcă a venit pentru oameni.

Fiind Dumnezeul tuturor, Dumnezeu este Dumnezeul întregii creaţii. El a venit ca să-I primească pe toţi cei care-L primesc, şi a murit ca să mântuiască păcătoşii din fiecare biserică şi să vindece fiecare bolnav; iar în seara aceasta este aici din acelaşi motiv: ca să-i vindece şi să-i mântuiască pe cei care-L acceptă. Vedeţi, El vine în aceeaşi formă şi în acelaşi fel. Şi dacă vine, El trebuie s-o facă prin aceeaşi identificare biblică, pentru că nu există nici un verset din Vechiul Testament cu care să nu Se fi identificat în mod corect. El a fost atât de sigur de aceasta, încât a spus: „Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat?” (Ioan 8.46).

Noi ştim cu toţii că păcatul este necredinţa. Astfel, cel care nu crede, a fost deja osândit. Fumatul nu este păcat, furtul nu este păcat, minciuna nu este păcat şi curvia nu este păcat.  „Dar ce sunt acestea?” întrebaţi voi. Toate acestea sunt atributele necredinţei. Dacă ai fi credincios, nu ai face aceste lucruri, dar pentru  că le faci, dovedeşti că eşti necredincios. Vedeţi? Sunt doar două posibilităţi: ori eşti credincios, ori eşti necredincios.

Întotdeauna m-a intrigat faptul că un om care susţine că are Duhul Sfânt poate nega Cuvântul lui Dumnezeu şi să spună că nu este Adevărul absolut, când Cuvântul a fost scris chiar de Duhul Sfânt. Voi ştiţi că dacă ar fi aşa, El S-ar face pe Sine însuşi mincinos, și aşa ceva nu este posibil pentru că El a scris Scripturile şi tot El stă în spatele lor şi veghează ca să le împlinească.

Dacă vrem să ştim dacă El este Acelaşi şi astăzi, trebuie să mergem înapoi şi să vedem cum a fost ieri. Aceasta este singura metodă adevărată de a afla cum este El astăzi: să mergem înapoi şi să vedem cum a fost ieri. Vi se pare corect? (Adunarea spune: „Amin!”).

Desigur, putem începe cu o poveste lungă, dar nu vreau să vă ţin prea mult pentru că mâine trebuie să veniţi din nou, iar noi vrem să chemăm un rând de rugăciune. Dorinţa mea este să ascultaţi cu atenţie mesajul acesta. Dacă am putea merge în trecut, ca să aflăm ce a fost El ieri, am putea vedea ce este şi astăzi, pentru că Biblia spune că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Noi am început să citim din Ioan 12.20 şi vom continua tot cu Ioan. De fapt, am putea merge oriunde doriţi în Scriptură, pentru că întreaga Carte este mărturia lui Isus Hristos; este descoperirea completă a lui Isus Hristos şi nu se poate adăuga sau scoate nimic la Ea. Orice am încerca să-L facem noi: profet sau orice altceva, El este Emanuel. El nu a fost doar un Profet, ci a fost mai mult decât atât: a fost Dumnezeul – Profet. El nu a fost doar un om bun, un învăţător sau un filozof, ci a fost Emanuel. Deşi a fost toate acestea, El a fost mai mult decât atât. Înţelegeţi?

În seara aceasta voi lua Ioan 1, iar mâine seară ne vom opri la o altă carte. Noi cunoaştem cu toţii naşterea Lui din fecioară, cum Dumnezeu a umbrit-o pe fecioară şi a creat o celulă de sânge din care L-a adus pe Fiul, pe Isus Hristos. Apoi, mai târziu, când era pe malul Iordanului, niciunul din oamenii care stăteau acolo, nu L-au văzut când Dumnezeu a coborât peste El în chipul unui porumbel, afară de Ioan. El era singurul care privea după aceasta, fiindcă Dumnezeu îi promisese că Îl va vedea.

Tu vezi numai ceea ce cauţi, aşa că dacă în seara aceasta ai venit aici pentru Hristos, Îl vei vedea. Dar dacă ai venit numai ca să critici, vei avea suficiente motive s-o faci. Deci totul depinde de ceea ce cauţi.

Ioan a zis: „Eu nu-L cunoşteam; dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă mi-a zis: „Acela peste care vei vedea Duhul coborându-Se şi oprindu-Se este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.” (Ioan 1.33). El a spus aceasta după ce, în versetul 32, „a făcut următoarea mărturisire: „Am văzut Duhul coborându-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El.” După aceea, Isus a fost dus în pustie să fie ispitit, iar când S-a întors de acolo a început să Se roage pentru bolnavi.

Vedeţi, Duhul lui Dumnezeu a venit peste El înainte de începerea slujbei Sale, aşa că a putut spune: „…Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui.” (Ioan 14.10). Şi slujba Lui a început cu vindecarea bolnavilor prin rugăciune.

Dumnezeu vindecă prin multe feluri. Astfel, nu demult un medic m-a întrebat: „Care este părerea ta despre medicină, frate Branham?”

„Dumnezeu este singurul care vindecă, domnule, pentru că Biblia, care nu minte, spune: „Eu sunt Domnul care te vindecă.” (Exod 15.26). Dumnezeu vindecă prin medicină; Dumnezeu vindecă prin iubire; Dumnezeu vindecă prin înţelegere; Dumnezeu vindecă prin grijă; Dumnezeu vindecă prin rugăciune; Dumnezeu vindecă prin minuni. Dumnezeu vindecă prin toate acestea, pentru că El este Vindecătorul.”

Noi nu avem nici măcar un medicament care să creeze o celulă în trupul nostru ca să vindece. Putem scoate un dinte, putem tăia un apendice sau să scoatem o vezică biliară, dar cine vindecă? Dumnezeu. Nici o doctorie nu va creşte ţesuturi, ci doar Dumnezeu poate face aceasta; doar Viaţa construieşte ţesuturi, aşa că Dumnezeu este singurul Vindecător.

Isus S-a dus să vindece bolnavii şi El avea un ucenic care se numea Andrei. Aş vrea să fac o mică dramă pentru că sunt şi câţiva copii. Văd chiar şi o fetiţă bolnavă şi aş vrea să înţeleagă şi ea.

Andrei a fost fratele lui Simon, care mai târziu a fost numit Petru, şi înainte de a-L urma pe Isus fusese ucenicul lui Ioan. Ioan le spusese că trebuia să vină Mesia şi era sigur că acest lucru avea să se întâmple în generaţia lui, de aceea nu s-a dus la nici o şcoală sau seminar. Slujba lui a fost mult prea importantă.

Dacă vreun preot ar fi înţeles că Ioan era cel care trebuia să-L anunţe pe Mesia şi să-L prezinte lumii, ceilalţi ar fi spus: „Doctore Ioan, nu crezi că fratele cutare si cutare ar fi mai calificat ca să fie Mesia? El are un renume bun şi trebuie să fie Mesia. De ce nu te duci să spui aceasta lumii?”

Dar vedeţi voi, slujba lui era mult prea importantă ca să fie influenţată de oameni. Astfel, s-a dus în pustie şi a aşteptat în „seminarul” lui Dumnezeu până când El i-a spus: „Acela peste care vei vedea Duhul Sfânt coborându-Se, este Cel pe care trebuie să-L anunţi ca fiind Mesia.”

Andrei a crezut şi fără îndoială, a venit înapoi şi i-a spus de multe ori şi lui Simon, dar acesta era cam încăpăţânat. Scuzaţi-mi expresia, fiindcă nu vreau să credeţi că fac un sacrilegiu, dar Petru era cam încăpăţânat, iar în limbajul nostru de astăzi, a spus cam aşa: „Oh, du-te înainte dacă vrei să asculţi aceea.” Apoi, într-o zi Andrei a venit şi i-a spus că L-a găsit pe Mesia.

Eu pot să-l văd pe Andrei cum l-a adus pe Simon înaintea Domnului Isus. Isus Se întorsese de curând din pustie şi tocmai Îşi începuse slujba, aşa că trebuia să Se legitimeze. Astfel, de îndată ce Simon a ajuns în prezenţa Lui, Domnul Isus S-a uitat la el şi i-a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chifa” (care tălmăcit înseamnă Petru).” (Ioan 1.42). Spunea aceasta deşi atunci se vedeau pentru prima dată. Simon a crezut imediat, şi de atunci s-a numit Petru. De ce a crezut el?

Eu am citit o povestioară despre Iona, tatăl lui Petru, care a fost un bărbat credincios şi şi-a învăţat băieţii să creadă în Dumnezeu. Ocupaţia lor de fiecare zi era pescuitul, aşa că se plecau pe genunchi şi se rugau lui Dumnezeu să le dea o captură bună de peşte ca să-şi poată plăti datoriile şi să-şi procure pâinea de fiecare zi.

Într-o zi, înainte să moară, bătrânul lor tată a stat pe marginea bărcii şi le-a zis băieţilor: „Fiilor, noi suntem evrei şi credem că trebuie să vină Mesia. Eu am nădăjduit tot timpul că voi trăi să văd ziua când El Îşi va pune picioarele pe pământ, dar acum sunt bătrân şi nu cred că voi mai apuca ziua aceea, pentru că trebuie să plec. Băieţi, să nu credeţi că Satan va sta liniştit şi va lăsa să vină Mesia cel aşteptat fără să ridice mai întâi o mulţime de mesia falşi. Aş vrea să vă amintiţi de aceasta ca să nu fiţi surprinşi când veţi vedea petrecându-se o mulţime de lucruri. Aş vrea să ştiţi şi să ţineţi minte că atunci când va veni Mesia, va trebui să fie identificat biblic de Dumnezeu.” Astăzi, noi avem nevoie de mai mulţi taţi ca acesta.

„El trebuie să fie Mesia despre care vorbeşte Scriptura. Noi l-am urmat pe Moise, marele profet care a condus poporul nostru afară din Egipt şi i-am ascultat învăţăturile. El ne-a vorbit în Deuteronom 18.15 despre Mesia şi ne-a zis: „Domnul Dumnezeul tău îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un proroc ca mine: să ascultaţi de el!”

Israel a fost învăţat să creadă întotdeauna în profeţi. Voi, învăţătorii Bibliei, ştiţi aceasta. Dar nici un profet nu putea fi recunoscut ca profet decât dacă ceea ce profeţea se împlinea, pentru că Biblia spune: „Când va fi printre voi un proroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis.

Dacă ceea ce va spune el se va împlini, să-l ascultaţi, dar dacă nu se va împlini, să nu vă fie frică de el.” (Numeri 12.6 – parafrazare). Deci, Moise i-a spus poporului că Mesia va fi un profet ca el, aceasta fiind o dovadă biblică.

Toţi ştim că Cuvântul lui Dumnezeu vine la profet şi nu la preot, pentru că aşa spune Biblia. De asemenea, ştim că dacă este Cuvântul Domnului şi profetul vorbeşte Adevărul, cuvintele lui se vor împlini. Identificarea lui este Cuvântul şi Cuvântul este Dumnezeu. Astfel, dacă el spune un cuvânt şi se împlineşte, aceasta arată că Dumnezeu l-a ales în mod divin.

Ştiind aceasta, în lume s-au ridicat mulţi cu tot felul de senzaţii şi alte lucruri, dar credincioşii Bibliei nu puteau crede aşa ceva, pentru că Mesia trebuia să fie un profet, şi ei nu mai avuseseră nici un profet de patru sute de ani, de la Maleahi.

Simon, care primise o astfel de învăţătură, a venit în prezenţa acestui Om despre care fratele său credea sincer că era Mesia. Şi de îndată ce a ajuns în prezenţa Lui, a constatat că El nu ştia doar care era numele lui, ci îl cunoştea şi pe tatăl său. Nici nu-i de mirare că aceasta a scos toată nepăsarea din el, fiindcă ştia că aceasta era adevărata identificare a lui Mesia: că El îi spusese: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona.”

În Faptele Apostolilor 3, Biblia spune că acest bărbat era atât de needucat, încât nu ştia să-şi scrie nici măcar numele, dar cu toate acestea a fost atât de plăcut înaintea lui Dumnezeu, încât l-a făcut episcopul bisericii din Ierusalim şi i-a dat cheile Împărăţiei cerurilor. De ce? Pentru că în acel pescar bătrân zăcea o sămânţă hotărâtă mai dinainte, iar când a fost lovită de Lumină, a recunoscut că El era Mesia.

Aceasta este dovada că Petru poseda acea sămânţă şi că numele lui era în Cartea Vieţii Mielului încă înainte de întemeierea lumii, când Mielul a fost junghiat în gândurile lui Dumnezeu. Astfel, de îndată ce a fost lovită de Lumină, sămânţa aceea a venit la viaţă şi L-a recunoscut pe Mesia.

Acolo mai era un bărbat care se numea Filip. Când a văzut ce s-a întâmplat, el s-a gândit: „Eu cunosc Scripturile şi ştiu sigur că este El. Omul acela nu l-a văzut niciodată pe Simon, deci cum a ştiut cine era? Trebuie să fie Profetul!” şi s-a dus după un prieten cu care avusese studii biblice încă din vremea când era copil. Prietenul lui se numea Natanael şi avea o grădină cu măslini la cincisprezece mile de locul unde predica Isus. Pot să mi-l imaginez pe Filip mergând pe drum sărind de bucurie şi strigând, pentru că aflase ceva real.

O, cum ar trebui să sară de bucurie şi inima noastră când mergem pe coline prin câmpii, pe cărări sau printre naţiuni! Ei nu mai avuseseră nici un profet de patru sute de ani, dar el aflase ceva, iar studiile biblice arătau că acest Mesia biblic este Profetul. Când a intrat în grădina lui Natanael, acesta se ruga sub copac. Ca un gentleman ce era, poate că Filip s-a oprit puţin ca să-l lase să-şi termine rugăciunea, dar după ce s-a ridicat şi s-a şters de praf, l-a strigat: „Natanael!”

Natanael s-a  întors spre el şi i-a zis: „Filip, prietenul meu, sunt bucuros să te văd!”

Poate Filip nici n-a avut timp să-l întrebe cum îi merge grădina cu măslini, nici ce-i face soţia şi copiii. Vedeţi, mesajul era urgent, pentru că el văzuse ceva; văzuse că Scriptura Îl identifica pe Mesia, și aceasta era chiar ceea ce căutau ei de ani şi ani. Astfel, i-a zis lui Natanael: „Noi am găsit pe Acela despre care a scris Moise în Lege şi Prorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif. Vino să-L vezi şi tu.” Mesajul era urgent.

O, dacă am putea avea şi noi acel simţământ că mesajul nostru este urgent şi că nu avem vreme de prostii! Haideţi să ducem mesajul la oamenii care au suferit persecuţii şi care sunt copiii părinţilor care stăteau cu tamburine pe stradă şi mâncau porumb de pe marginea drumului ca să poată sponsoriza calea Evangheliei. Noi Îl vedem pe Hristos printre noi, aşa că haideţi să-i spunem lumii cât putem de repede despre El, ca să-L găsească.

Spuneţi-le: „Veniţi să vedeţi pe cine am găsit!”

Natanael era un adevărat teolog şi îmi imaginez că i-a zis lui Filip: „Stai puţin, Filipe! La ce capăt de drum ai ajuns tu?” Stilul acesta de vorbire se foloseşte şi astăzi. „La ce capăt de drum ai ajuns?” sau: „În ce fundătură?” Şi a continuat: „Te ştiu un om cu scaun la cap şi sensibil, deci cum vii alergând aşa şi-mi spui că Mesia este aici pe pământ?” Poate era mai bine dacă ar fi vorbit cu magii. Voi ştiţi că magii erau iudei care studiau astronomia în Babilon. Când au văzut alinierea celor trei stele, ei au ştiut că Mesia era pe pământ, aşa că au venit la Ierusalim strigând: „Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.” (Matei 2.2). În vremea aceea nu aveau televiziune, radio, ziare sau alte mijloace de publicitate, aşa că Filip a trebuit să meargă la Natanael să-i spună: „Vino şi vezi!”

„Poate ieşi ceva bun din grămada aceea de nazarineni?” i-a răspuns Natanael.

Ştiţi ce cred eu? Eu cred că Filip i-a dat cel mai bun răspuns pe care l-ar fi putut da cineva. El n-a încercat să îi explice sau să intre în detalii, ci i-a zis: „Vino şi vezi cu ochii tăi. Ia sulul care cuprinde Deuteronom 18 sub braţ, urmează-mă şi te vei convinge.”

Haideţi să le ascultăm conversaţia în timp ce mergeau pe drum, fiindcă aveau de parcurs cincisprezece mile pe jos. Eu pot să-l aud pe Filip spunând:

„Uite, Natanael, conform studiilor biblice pe care le-am făcut, noi credem cu tărie că Mesia trebuie să fie Profetul Dumnezeu pentru că aşa a spus Moise. Până la venirea acestui Profet noi trebuie să-l urmăm pe Moise, dar când vine El în scenă, ne va spune felul de viaţă pe care va trebui s-o ducem de atunci încolo. Atunci cine nu Îl va crede, va fi nimicit.”

„De unde ştii că Omul acesta este un profet?”

„Îl ţii minte pe pescarul acela bătrân de la care ai luat peşte în ziua aceea şi care nu avea nici măcar atâta şcoală cât să ştie să-şi scrie numele pe chitanţă?”

„Da, mi-l amintesc. Se numea Simon.”

„Fratele lui, Andrei, s-a dus la adunarea lui Ioan şi acolo l-a auzit pe Ioan spunând că Omul acesta este Mesia. Noi ştim că Ioan a fost un profet, aşa că nu putea spune nimic greşit. El a anunţat: „Acesta este Mesia!” şi a spus că a văzut semnul de deasupra lui. El l-a adus ieri şi pe fratele său şi de îndată ce acesta a intrat în prezenţa Lui, Isus a spus: „Numele tău este Simon şi eşti fiul lui Iona.” Nu m-ar surprinde dacă El ţi-ar spune şi ţie cine eşti, când vei intra acolo.”

„Oh, stai puţin! Eu trebuie să văd aceasta cu ochii mei.”

Şi noi ştim ce s-a întâmplat în ziua următoare. Când au ajuns acolo, erau adunaţi o mulţime de oameni, iar Isus le vorbea. Poate că unii stăteau în picioare, iar alţii stăteau jos, nu ştiu, dar când au venit Filip şi Natanael, Isus S-a întors spre Natanael şi i-a zis:

„Iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleşug.”

Aceste cuvinte l-au surprins atât de mult pe acest bărbat, încât a zis: „Rabi, cum de ştii aceasta despre mine? Eu nu Te cunosc şi Tu nu m-ai văzut niciodată. De unde ştii lucrul acesta?”

Şi El i-a răspuns: „Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.”

Ce învăţase acest ucenic, acest fiu al lui Dumnezeu? Că aceea era identificarea lui Mesia. Şi ce a făcut el? Fără îndoială că Natanael a privit în jur şi i-a văzut pe preoţii lui stând acolo, dar cu toate acestea a alergat la picioarele lui Isus, a căzut cu faţa la pământ şi a zis: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel!”

Drept răspuns, Isus i-a zis: „Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Lucruri mai mari decât acestea vei vedea.”

Oh, dar acolo stătea preoţimea, clerul religios, şi ei ştiau că trebuie să spună adunării ceva cu privire la aceasta, aşa că trebuiau să facă ceva! Şi ştiţi ce au spus? „Omul acesta lucrează cu Beelzebul. Este doar un ghicitor şi este stăpânit de un diavol!”

Atunci Isus S-a întors spre ei şi le-a zis: „Vă iert pentru că spuneţi aceste cuvinte împotriva Fiului omului, dar când va veni Duhul Sfânt şi va face aceleaşi lucrări, un singur cuvânt vorbit împotriva Lui nu va fi iertat nici în lumea aceasta şi nici în cea viitoare!” În ce loc ne-a pus aceasta.

În timp ce răsfoim Scriptura aflăm că în Samaria se putea merge pe drumul către Ierihon. Ierihonul se află la poalele dealului, Ierusalimul este pe vârful lui, iar Samaria se află undeva în spate. Pentru noi este ca şi cum am merge în California prin Little Rock. Ar însemna să faci un înconjur, dar El trebuia să meargă prin Samaria. De asemenea, aflăm că samaritenii sunt o rasă încrucişată de oameni.

Pe pământ sunt numai trei rase de oameni şi ele se trag din Ham, Sem şi Iafet. Dacă credem Biblia, ea spune că toţi au ieşit din fiii lui Noe şi s-au răspândit în toată lumea. Deci cele trei rase sunt: iudeii, neamurile şi samaritenii. Cu cheile primite în ziua de Rusalii, Petru a deschis uşa pentru iudei, samariteni şi neamuri. În felul acesta, Evanghelia a putut fi auzită de toate rasele din lume. El n-a mai fost auzit folosind o altă cheie, pentru că Evanghelia S-a deschis pentru toţi.

Samaritenii erau jumătate iudei şi jumătate dintre neamuri. Ei credeau în acelaşi Dumnezeu în care credeau iudeii şi Îl aşteptau pe Mesia.

Mesia vine numai pentru cei care-L aşteaptă. Neamurile nu Îl aşteptau şi nici n-am văzut vreunul să-L primească atunci, pentru că aceasta este ziua noastră. În schimb samaritenii Îl căutau pe Mesia, aşa că atunci când a fost pe pământ, a fost obligat să meargă la ei ca să Se identifice şi înaintea lor aşa cum a făcut-o printre iudei.

Oricine ştie că Mesia S-a identificat cu profetul despre care a vorbit Moise şi a spus că va fi trimis de Dumnezeu. Cine crede aceasta să spună „Amin!”. (Adunarea spune „Amin!”). Desigur.

El a fost Profetul identificat. Acesta a fost Isus ieri, iar dacă El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, înseamnă că şi azi este Acelaşi Isus.

Din Biblie aflăm că pe la vremea amiezii, El a ajuns la Sihar. Ucenicii au plecat în cetate să cumpere mâncare, iar Isus a rămas lângă o fântână şi îi aştepta.

Dacă aţi fost vreodată în partea aceea, puteţi să vă imaginaţi acea scenă cu fântâna în afara oraşului. Fântâna mai există şi astăzi, iar oamenii din oraş merg şi iau apă din ea. Ei cară apa în nişte vase mari pe care le poartă pe cap. Femeile pot duce un vas de nouăsprezece litri pe cap şi câte unul pe fiecare şold şi merg pe drum vorbind între ele, fără să verse nici măcar un strop. Eu nu înţeleg cum pot face aceasta, dar o fac într-un echilibru perfect. Ele merg aşa pe drum şi cară acele vase cu cincisprezece galoane (57 de litri) de apă, în timp ce vorbesc cu celelalte femei.

Cam pe la ora 11.00 sau 12.00, a venit să ia apă de la fântână o femeie rău famată. Ei aveau o roată pe care o învârteau şi de care se agăţa găleata cu ajutorul a două cârlige, după care era lăsată în fântână până ajungea la apă. Atunci găleata se întorcea într-o parte şi se umplea cu apă, după care învârteau roata din nou şi găleata era adusă la suprafaţă plină cu apă. Pe când se pregătea să coboare găleata în fântână, femeia a auzit o Voce care-i spunea: „Dă-Mi să beau!” iar când s-a uitat, a văzut un iudeu care stătea rezemat de zidul pe care creşteau plantele agăţătoare. Părea a fi un Bărbat de vârstă mijlocie.

Eu cred că El arăta puţin mai bătrân decât vârsta pe care o avea, pentru că în discuţia pe care a avut-o cu iudeii în Ioan 6, cu privire la apa şi mana din pustie, a zis: „Eu sunt Stânca din pustie.”

Iudeii I-au zis: „N-ai nici cincizeci de ani şi ai văzut pe Avraam!” şi într-adevăr avea numai treizeci, dar povara pe care o purta trebuie să fi fost atât de mare, încât I-a strivit partea umană şi L-a încărunţit. „N-ai nici cincizeci de ani şi ai văzut pe Avraam? Acum ştim că eşti nebun.” (Ioan 8.57).

Însă El le-a răspuns: „Adevărat, adevărat vă spun că mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu.” (v. 58). Ei se uitau doar la Om, însă Cel ce vorbea era în acel Om. Acela era „Eu sunt”  care a fost cu Moise în pustie, în Stâlpul de Foc.

Deci El arăta puţin îmbătrânit. Când L-a privit, femeia aceea a văzut un iudeu de vârstă mijlocie, dar probabil părea trecut de vârsta unui om cu care ea ar fi flirtat, aşa că I-a zis: „Nu se obişnuieşte ca tu, un iudeu, să ceri un favor de la mine, o femeie samariteancă.” Cu alte cuvinte, ea zicea: „Aici este separare rasială şi nu avem nici un fel de legătură unii cu alţii.”

După ce El i-a răspuns la acele cuvinte, ea a continuat: „Voi, iudeii, vă închinaţi în Ierusalim, dar noi ne închinăm pe muntele acesta,” şi au continuat în felul acesta, vorbind despre cât era de adâncă fântâna şi că El nu avea cu ce să scoată apă. Voi trebuie să mă credeţi pe cuvânt cu privire la conversaţia pe care au avut-o şi la ce a făcut El.

În Ioan 5.19, Isus a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl face şi Fiul întocmai.” Pe baza Cuvântului Său, şi noi ştim că El nu poate minţi şi să fie totuşi Dumnezeu, El nu a făcut nici o minune până când Tatăl nu I-a arătat într-o vedenie ce trebuia să facă. „…El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl face şi Fiul întocmai.”

Astfel, Tatăl Îi spusese să meargă prin Samaria, aşa că El era acolo atunci când a venit acea femeie la fântână, iar ca să-i poată prinde duhul, a trebuit să discute cu ea. Şi noi ştim cu toţii că după ce a aflat care era problema ei, i-a zis:

„Du-te şi adu-l pe bărbatul tău aici.”

„Nu am bărbat,” a răspuns femeia.

„Bine ai zis că n-ai bărbat. Pentru că cinci bărbaţi ai avut; şi acela pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat. Aici ai spus adevărul.”

Aş vrea să observaţi diferenţa dintre femeia aceasta şi preoţii educaţi care L-au numit Beelzebul.

De îndată ce El i-a spus acele cuvinte, ea a zis:

„Doamne, văd că eşti proroc. Noi, samaritenii, cunoaştem Scriptura şi ştim că atunci când va veni Mesia, căruia I se zice Hristos, El va face aceste lucruri. El ne va spune aceste lucruri. (Vedeţi?). Acesta este semnul lui Mesia! Tu trebuie să fii Profetul aşteptat, pentru că Biblia spune că El va fi un Profet când va veni. Noi n-am mai avut de patru sute de ani un profet, dar ştim că atunci când va veni Mesia, El va face aceste lucruri.”

Şi Isus i-a zis: „Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.”

Dacă acela a fost semnul lui Mesia atunci, El trebuie să aibă şi astăzi acelaşi semn, pentru că este Acelaşi ieri, azi şi în veci; dar acela nu a fost un semn pentru teologi, ci pentru credincioşi.

Femeia aceea  cunoştea Scriptura mai bine decât toţi teologii aceia. Da, ea ştia mai multe despre El decât mulţi preoţi de astăzi. Aşa este. Da, domnilor. Ea L-a cunoscut. De ce? Eu cred că în ea locuia sămânţa Vieţii veşnice, iar când Lumina a strălucit peste ea, sămânţa a recunoscut-o imediat.

Uitaţi-vă numai la preoţii care trebuiau să ştie toate acestea. Ei au zis: „Omul acesta lucrează cu Beelzebul!” dar Isus le-a răspuns: „Faptul că numiţi Duhul lui Dumnezeu un duh necurat, nu vă va fi iertat niciodată.” Vedeţi? Cel ce făcea toate acele lucrări era Duhul lui Dumnezeu, dar ei le-au numit  un duh necurat. Preoţii aceia s-au grăbit să dea un verdict fără să cerceteze Scripturile, de aceea El le-a zis: „Dacă M-aţi fi cunoscut…”

Dacă am şti în ce zi trăim, nu ar mai fi nici o confuzie cu privire la acest Mesaj şi la Scripturile pe care încercăm să le aducem la oameni. O, dacă ar înţelege oamenii că suntem la sfârşitul timpului!

Lumina a atins-o pe femeia aceea micuţă care se afla într-o stare jalnică. Ea citise Scripturile şi ştia ce a spus Cuvântul, iar când a văzut acel Cuvânt manifestat, a recunoscut imediat că trebuia să fie Mesia. Şi dacă ea, care se afla în acea stare, a putut să-L recunoască, cu cât mai mult ar trebui s-o facem noi în seara aceasta; noi, care suntem o biserică născută din nou şi umplută cu Duhul Sfânt, şi care aşteptăm venirea Lui? Ar trebui ca toate aceste scaune cu rotile să rămână goale şi fiecare păcătos să se prăbuşească la altar, fiindcă aceasta ar dovedi că El trăieşte.

Priviţi cum a alergat ea în oraş şi le-a spus oamenilor de acolo: „Veniţi de vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut…” (Ioan 4.29). Poate ea le-a zis cam aşa: „Lăsaţi-mă să vă spun ceva, fraţilor. Nu este Acesta Mesia? Veniţi de vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este acesta Mesia?„

Isus a mers în cetate şi Biblia spune că oamenii din acea cetate au crezut din pricina mărturiei acelei femei. El   n-a mai repetat ce făcuse şi nici n-a mai spus vreun cuvânt în această privinţă, pentru că era suficient. El era Cuvântul lui Dumnezeu dovedit; El era Dumnezeu, Mesia.

Isus a spus în Luca 17: „Cum a fost în zilele Sodomei, aidoma va fi şi în ziua venirii Fiului omului.” Ţineţi minte aceasta? Haideţi să ne mai oprim la încă un verset din Scriptură.

Noi avem multe locuri din Scriptură în care El S-a identificat pe Sine însuşi. Am putea să-l luăm pe orbul Bartimeu, pe femeia cu scurgerea de sânge, apoi scena de la poarta Frumoasă, unde era omul acela care avea o problemă de sănătate; am putea merge prin toată Scriptura, începând de la Geneza, dar acum ne grăbim.

Isus S-a identificat în faţa iudeilor şi le-a dovedit că era Mesia, prin faptul că era Profet, aşa-i? Acela a fost Isus ieri, pentru iudei. Neamurile nu Îl căutau, pentru că în vremea acea eram nişte păgâni închinători la idoli. Evanghelia nu a fost predicată la neamuri decât atunci când a fost deschisă de Petru în casa lui Corneliu, mult după plecarea lui Isus, iar mai târziu, după ce iudeii I-au întors spatele, Pavel a spus: „…fiindcă voi nu-l primiţi şi singuri vă judecaţi nevrednici de viaţa veşnică, iată că ne întoarcem spre Neamuri.”

Acum fiţi atenţi şi nu lăsaţi să vă scape aceasta, fiindcă vă va ajuta. De ce nu a arătat El aceste semne înaintea neamurilor? El a făcut toate aceste lucruri înaintea iudeilor şi a samaritenilor, dar nu a făcut-o nici măcar o dată înaintea neamurilor. Totuşi, a făgăduit că o va face şi înaintea lor şi Dumnezeu nu Se poate schimba. Dacă El a făcut acel semn ca să Se identifice înaintea iudeilor şi a samaritenilor, chiar înainte ca ei să fie tăiaţi de la Evanghelie, iar noi am avut deja două mii de ani de învăţătură a Bibliei, înseamnă că şi vremea neamurilor se apropie de sfârşit. Suntem la sfârşit. Dacă El ne-a lăsat să trecem prin învăţătura prezbiteriană, baptistă, metodistă şi aşa mai departe, fără să se identifice pe Sine însuşi printre noi, aşa cum a făcut atunci, înseamnă că a făcut ceva greşit. Pe El nu-L interesează o persoană anume, ci a spus numai că va face aceasta.

Acum fiţi atenţi! „Cum a fost în zilele Sodomei.” Aceasta s-a întâmplat când neamurile din acea cetate au fost arse. Dar El a pomenit şi de zilele lui Noe, din pricina moralei oamenilor. Observaţi neamurile înainte de distrugere: pe sodomiţi şi gomoriţi, împreună cu oraşele din jurul lor.

Avraam este simbolul bisericii duhovniceşti libere, Lot este simbolul bisericii căldicele din Sodoma, iar sodomiţii îi simbolizează pe necredincioşi. Întotdeauna se găsesc trei categorii de oameni şi noi le avem pretutindeni: credincioşii, căldiceii sau formaliştii şi necredincioşii.

Dumnezeu este desăvârşit în numărul „trei,” şi aşa cum Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt descoperirea unui singur Dumnezeu, tot aşa, neprihănirea, sfinţirea şi botezul cu Duhul Sfânt fac parte dintr-o singură naştere duhovnicească, în timp ce apa, sângele şi duhul fac parte din naşterea firească. Vedeţi? Totul este desăvârşit. Nu avem timp acum, pentru că altfel am putea intra în numerologia lui Dumnezeu şi am vedea cât este El de desăvârşit, cum va fi venirea Lui şi aşa mai departe.

În timpul acestui studiu vom afla cine este Mesia. Isus a spus: „Cum a fost în zilele lui Noe… şi în zilele lui Lot.” Astfel, Avraam aştepta un fiu făgăduit, iar noi aşteptăm acelaşi lucru. Biserica chemată afară simbolizează poporul născut din nou şi separat de lume. Ei nu sunt în Sodoma, ci sunt chemaţi afară şi puşi deoparte. Ei posedă promisiunea venirii Fiului făgăduit.

Avraam stătea în câmp deschis, dar Lot se afla în cetate şi probabil ajunsese un om cu vază acolo, primar, judecător sau ceva de felul acesta. El a ajuns cineva mare, iar doamna Lot îşi tăia părul şi îl aranja bufant. Ea făcea tot ce-i poftea inima, între acei sodomiţi, dar Sara nu era aşa. Eu trebuie să apun aceasta, fraţilor. Soţia lui Lot era o femeie foarte populară şi nu voia să se lase de acele lucruri, dar Sara stătea lângă bărbatul ei. Ea a fost chemată afară şi pecetluită de făgăduinţa că avea să primească o vizită din partea îngerului. Urma să vină un fiu. Sara este simbolul bisericii de astăzi care este chemată afară din Sodoma, are promisiunea venirii Fiului făgăduit şi îşi concentrează atenţia asupra promisiunii date.

Şi ce s-a întâmplat? Avraam şi-a ridicat privirea şi când s-a uitat a văzut trei bărbaţi. Aţi observat că atunci când i-a văzut, el a zis: „Doamne,… nu trece, rogu-Te, pe lângă robul Tău.” Deşi erau trei bărbaţi, el a spus: „Doamne,” la singular, dar când Lot i-a văzut pe cei doi îngeri, a spus: „Domnii mei…”

Avraam ştia ce spune. El a zis: „Domnul meu,” deşi erau trei bărbaţi, pe când Lot a văzut doi şi a spus: „Domnii mei.”

Deci, El a spus: „Doamne,” şi ei s-au oprit. Voi ştiţi conversaţia care a avut loc.

Lot era în Sodoma, iar cei doi îngeri s-au dus acolo ca să predice Evanghelia şi să-i cheme pe cei drepţi afară dintre necredincioşi. Ei nu au făcut minuni, ci i-au orbit, pentru că predicarea Cuvântului îi orbeşte pe cei necredincioşi. Acesta este un simbol desăvârşit pentru Billy Graham care predică pentru lumea modernă.

Aţi observat că dintre toţi oamenii importanţi pe care i-am avut în lume, de la Isus încoace: Sankey, Moody, Calvin, Finney, Knox şi aşa mai departe, niciunul nu a avut numele terminat cu terminaţia „ham” ca numele lui Abraham (Avraam în limba română), în afară de Graham. Dacă observaţi, numele „G-r-a-h-a-m” este format din şase litere, în timp ce „A-b-r-a-h-a-m” este format din şapte. Noi nu am mai avut de atunci niciunul ca acesta, dar Sodoma are acum un mesager care spune: „Ieşiţi afară din ea!” Da, Dumnezeu a trimis omul potrivit, pe Billy Graham, ca să-i cheme afară din Sodoma. Ei au primit semnul predicării Evangheliei. Fratele nostru scump, Billy Graham, aduce lumii mesajul salvării: „Ieşiţi afară din Sodoma!” Aşa este. Numele lui se termină în „ham” care înseamnă „tatăl popoarelor sau naţiunilor.” Dar acolo era şi un Mesager care a rămas cu Avraam. Ţineţi minte că doar cu câteva zile în urmă, numele lui fusese Avram, iar al Sarei, Sarai. Deci, numele lui ar fi trebuit să fie Avram, nu Avraam, dar Bărbatul care a stat lângă el şi i-a vorbit, i-a zis: „Avraame, unde este nevastă-ta, Sara?„

Femeile din vremea aceea nu erau ca femeile de astăzi, care fug repede şi se bagă în problemele soţului lor, ci stăteau în spate, în cort, unde le era locul.

Şi Bărbatul a zis: „Unde este nevastă-ta, Sara?”

Priviţi ce spune Biblia. Avraam a răspuns: „Este în cortul de la spatele Tău.” Îngerul era cu spatele spre cort.

Îngerul acela era un Om, pentru că a mâncat carne de viţel, pâine, unt şi a băut lapte de vacă. Aşa este. El a mâncat şi a băut cu Avraam, în timp ce a luat nişte buruieni şi a alungat muştele care voiau să se aşeze pe El.

La un moment dat, El a zis: „Avraame, Eu (pronume personal) te voi vizita la anul pe vremea aceasta, când promisiunea se va împlini.” Cine era Acela?

Sara, care trăgea cu urechea, a început să râdă în sinea ei, zicându-şi: „Eu, o bătrână de nouăzeci de ani să mai am pofte cu soţul meu care este şi el bătrân?” Dar Îngerul Şi-a întors privirea spre cort şi a zis: „De ce a râs Sara?” Amin.

Fiţi atenţi! Când Îngerul a plecat, Avraam L-a numit „Elohim.” Noi ştim cu toţii că acolo unde scrie cu litere mari „DOMNUL”, din greacă se traduce „Elohim”, care înseamnă „Cel ce există prin Sine însuşi,” „Cel Atotputernic” care este IaHVeH Dumnezeu. Glorie!

Odată, cineva mi-a zis: „Vrei să spui că Acela a fost Dumnezeu?”

„Avraam a vorbit cu El şi L-a numit Dumnezeu. Eu cred că el trebuia să ştie aceasta.” Oh, sunt atât de fericit să cunosc un astfel de Dumnezeu!

Ce a făcut El? Voi ştiţi că noi suntem făcuţi din şaisprezece elemente diferite: petrol, lumină cosmică, potasiu, calciu, etc. Astfel, El a zis: „Am auzit despre păcatele lor, aşa că voi merge acolo şi voi vedea cu ochii Mei. Vino aici, Gavril!” Apoi a luat o mână de lumină cosmică, a suflat în felul acesta (fratele Branham suflă) şi a intrat în acel chip. El Şi-a făcut un trup pentru că este Dumnezeu. Sunt atât de bucuros să aflu că poate face aceasta, fiindcă, dacă într-o zi oasele mele vor putrezi şi nu voi fi nimic altceva decât lumină cosmică, El îmi cunoaşte numele şi mă va chema, iar eu voi apărea într-un trup asemenea trupului Său. Acesta este Dumnezeul nostru, iar Avraam L-a numit Elohim.

Observaţi că Isus a spus: „Cum a fost în zilele lui Lot, aidoma va fi şi la venirea Fiului omului.” Mesagerii vor fi în Sodoma, iar Biserica chemată va primi un semn. Ce fel de semn va fi acela? Dumnezeu manifestat în trup omenesc. Glorie! Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Acesta este un semn pentru biserica dintre neamuri, pentru că acum este timpul nostru. Este făgăduinţa lui Dumnezeu pentru noi. Noi am putea sta ore în şir şi să dovedim că acesta este Adevărul. Acesta este timpul. Noi am ajuns la sfârşitul timpului şi aici se află ultimul semn care este arătat.

Cartea Apocalipsei spune că în zilele bisericii Laodicea, îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui şi atunci se va sfârşi taina lui Dumnezeu. Noi trăim chiar acum în zilele bisericii Laodicea care este leneşă, moale şi căldicică, aşa cum este şi starea bisericii penticostale, în faţa căreia Dumnezeu a arătat fiecare dar pe care îl putea arăta.

Aceasta îmi aminteşte de o doamnă din Louisville, pe care am întâlnit-o nu demult. Ea avea un băiat mic pe care îl plimba pretutindeni şi îi arăta tot felul de jucării, dar copilul stătea nepăsător şi privea în gol. Oamenii se uitau la ea, pentru că a început să strige. Câteva femei s-au apropiat de ea şi au întrebat-o ce s-a întâmplat, iar femeia le-a răspuns:

„Băiatul meu este blestemat. El nu dă importanţă unui lucru, aşa cum fac alţi copii de vârsta lui. L-am dus la doctor, dar deşi doctorul a spus că este mai bine, nu este aşa, pentru că deşi scutur jucăria aceasta înaintea lui, stă acolo şi priveşte în gol. Orice copil ar recunoaşte obiectul acesta ca fiind o jucărie şi ar încerca s-o ia, dar el nici nu o ia în seamă.”

La fel se întâmplă şi cu biserica penticostală. Dumnezeu le-a trimis un Oral Roberts şi aşa mai departe, şi a scuturat tot felul de daruri în faţa bisericii: Şi-a turnat Duhul Sfânt, a vorbit în limbi, a tălmăcit, a dat daruri de prorocie şi a făcut o mulţime de lucruri.

Dar acum, a venit timpul ca Isus Hristos să Se identifice pe Sine însuşi printre oameni, acesta fiind ultimul semn care va fi arătat înaintea lor. Ţineţi minte că la puţin timp după ce Dumnezeu S-a manifestat în trup omenesc, a venit focul şi a nimicit neamurile, iar Biblia spune că „aşa cum a fost în zilele Sodomei, aidoma va fi şi la venirea Fiului omului.”

El S-a identificat pe Sine însuşi ca Mesia iudeilor, prin faptul că le-a descoperit gândurile inimii, le-a spus cum se numeau şi alte lucruri din viaţa lor. Astfel, ei au ştiut că El era Profetul pe care Domnul Dumnezeu făgăduise că-L va ridica, iar cei adevăraţi, care au fost hotărâţi mai dinainte să vadă aceasta, au văzut.

Dacă în inimă nu se găseşte nimic care să-L primească, atunci nu este nimic. Cum poţi scoate sânge dintr-o ridiche, dacă acolo nu este sânge? Şi cum ar putea crede un om, dacă acolo nu este nimic cu care să creadă? Dar dacă Duhul Sfânt este acolo, El va prinde repede acel Cuvânt. Vedeţi? El Îl va prinde repede.

Domnilor, noi vrem să-L vedem pe Isus, pentru că El a făgăduit că Se va identifica pe Sine însuşi printre noi la fel cum a făcut-o înainte. Poate ziceţi: „Dar cum Se poate identifica?”

„Peste puţină vreme lumea nu Mă va mai vedea; dar voi Mă veţi vedea, pentru că Eu voi fi cu voi şi în voi…” Duhul Sfânt care vorbeşte în limbi şi le tălmăceşte, este Acelaşi Isus Hristos care te mântuieşte şi care vine.

(Cineva vorbeşte în limbi şi altcineva dă tălmăcirea). Slăvit să fie Domnul! Aţi observat aceasta? El a tot spus: „Veniţi afară! Veniţi afară!” Ei bine, voi auziţi aceasta.

Biblia vorbeşte despre vorbirea în limbi şi despre tălmăcire, și dacă este o vorbire în limbi cu tălmăcire, avem o prorocie. Aşa este, nu-i aşa? Este o prorocie.

Veniţi afară! Se pare că Domnul vă dă o şansă, ceva ce nu aţi mai văzut înainte, ceva ce are în gând să facă. Haideţi să credem aceasta din toată inima.

Când am fost cu Billy în ultima călătorie din India, am citit în ziar că cutremurul trebuia să se sfârşească. Vedeţi voi, în India nu sunt garduri din plasă, aşa cum avem noi aici, ci sunt zidite din piatră. Ei sunt foarte săraci. Păsările îşi fac cuiburi în acele pietre, iar vitele şi oile vin în timpul zilei să se ferească de razele puternice ale soarelui şi să se răcorească puţin, dar la un moment dat au observat că vitele nu mai veneau acolo, ci stăteau în câmp, iar oile se înghesuiau una într-alta, sprijinindu-se şi făcându-şi umbră una alteia. Păsările au zburat şi ele de pe lângă garduri, dar oamenii nu au ştiut ce avea să urmeze. Curând după aceea, a început un cutremur puternic care a surpat acele ziduri. Apoi păsările   s-au întors înapoi şi au început să-şi construiască din nou cuiburile în acele grămezi de pietre, iar vitele s-au întors şi ele.

Priviţi numai dacă El nu este Acelaşi Dumnezeu care le-a avertizat pe acele animale să intre în arcă, în zilele lui Noe. Şi dacă Dumnezeu a putut să folosească instinctul păsărilor şi a vitelor ca să le avertizeze să plece de lângă acele ziduri care urmau să se dărâme, cu cât mai mult îi avertizează El astăzi pe copiii Săi, să se dea la o parte de lângă aceste ziduri ecleziastice care se vor dărâma într-una din aceste zile, pentru că venirea Domnului este aproape. Haideţi să ne plecăm capetele.

Doamne Isuse, simt că este timpul să mă opresc, pentru că trebuie să vorbeşti Tu, Tată. Eu am încercat să le spun oamenilor şi să le dovedesc cu Scriptura, că Tu Te-ai identificat ca fiind Acelaşi ieri, azi şi în veci. Îmi amintesc că Tu ai spus în Ioan 14.12 că „Cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu.” Cum ar putea să facă alte lucrări, Tată? Dacă am lua viaţa unui păr şi am pune-o într-un piersic, ar rodi pere pentru că posedă viaţa părului. Tată ceresc, dacă Viaţa a fost în Hristos, atunci Duhul care a fost în El va fi şi în noi şi ne va face purtătorii acestei mărturii. Dacă El este Viţa, iar noi suntem mlădiţele, Viaţa vine de la Viţă. Doamne, îngăduie să fim mlădiţe în seara aceasta. Noi ştim că nu Viţa este purtătoarea roadelor; Ea S-a dus, dar a venit înapoi în forma Vieţii, și acum cele care poartă roadele sunt mlădiţele. Tu ai spus: „Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.” (Marcu 11.23). Oh, Dumnezeule, aceasta este o făgăduinţă mare: „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.” (Ioan 15.7).

Oh, Doamne, biserica are o făgăduinţă şi o răscumpărare atât de mare şi ne dăm seama că nu suntem şi nici nu vom fi vreodată vrednici de aceasta. Noi nu ne putem baza pe vrednicia noastră, ci privim la Jertfa noastră, care este Domnul Isus. El este Cel în care suntem ascunşi în seara aceasta şi ne odihnim pe făgăduinţa Lui binecuvântată, pe Cuvântul Lui. Acolo este adăpostul nostru: sub Stânca veşnică şi neclintită a Cuvântului lui Dumnezeu. Chiar acolo îşi ocupă credinţa poziţia şi nu poate fi mişcată de nimic. Este dovedit că moartea nu o poate scutura şi mormântul nu o poate ascunde.

Astfel, El S-a ridicat a treia zi, şi pentru că Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Căci nu vei lăsa sufletul meu în Locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea.” (Psalmul 16.10), mormântul nu L-a putut ţine.

Oh, Dumnezeule, Acesta este Cuvântul Tău, de aceea Te rugăm să-L faci să Se manifeste în seara aceasta. Tu eşti Cuvântul, şi Te rugăm să îngădui să fie vorbite cuvintele pe care le-ai făgăduit. Magii au văzut cele trei stele aliniate, iar după cum vedem noi astăzi, cele trei atribute ale lui Dumnezeu S-au canalizat într-unul singur, aşa că sunt una. Noi vedem toate aceste semne măreţe care apar pe pământ şi vedem identificarea Fiului lui Dumnezeu care Se arată în Trupul Bisericii Sale ca să-I continue lucrarea. Dumnezeule, fă ca inimile oamenilor să tremure şi păcătoşii să se cutremure, astfel încât în seara aceasta să aibă loc atât o vindecare a trupului, cât şi a sufletului, iar bărbaţii şi femeile de pretutindeni să se separe de necredinţă şi să se încreadă în Dumnezeul Cel Viu.

Ca slujitor al Tău, mă încredinţez atât pe mine, cât şi această biserică, în mâna Ta, Doamne, fiindcă îmi dau seama că oricât m-ai unge cu Duhul Tău, dacă oamenii nu cred, nu se poate face nimic. Noi trebuie să lucrăm împreună într-o unitate de credinţă în Dumnezeu şi spre onoarea Cuvântului lui Isus Hristos, ca să primim ceea ce cerem.

Astăzi se pune întrebarea: „Domnilor, noi vrem să-L vedem pe Isus?” Tată, Tu ai făgăduit că vei fi cu noi, de aceea Te aşteptăm să vii printre noi, Doamne, şi Te rog să faci aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Astăzi am dat numere de rugăciune de la unu la o sută, aşa-i? Ei bine, noi trebuie să luăm fiecare caz, unul câte unul, aşa că vă vom chema în felul acesta. Dacă sunteţi şchiopi sau paralizaţi şi nu vă puteţi ridica, unii dintre fraţii de aici vor veni şi vă vor aduce pe platformă ca să ne rugăm pentru voi.

Unde este numărul 2? Dar numărul 3? Ridicaţi-vă în picioare. Haideţi mai repede! Doamna aceasta are numărul 3? Ei bine, mergeţi acolo. Să vină aici Billy sau altcineva. Cine are numărul 4? Acolo în spate. Bine, doamnă. Numărul 5? Veţi fi chemaţi unul câte unul. Ce număr aveţi, domnule? Cineva a făcut o greşeală, pentru că aici este un bărbat care are numărul 3. Cine are numărul 4? Haideţi şi cei cu numerele 5,6,7,8,9,10. Haideţi repede, pentru că nu vom petrece mult timp aşa. Unul dintre fraţi să vină aici ca să mă ajute cu numărătoarea. Unde este numărul 9? Poate a ieşit afară pentru că am predicat cam mult.

Să ridice mâna cel cu numărul 10, ca să-l putem vedea. În ordine. Numărul 11. Vino aici! Cine are numărul 12? Vino aici, Doamnă. Numele 13 şi 14. Cine are numerele 15, 16, 17?

Noi nu suntem într-o arenă şi vă chemăm unul câte unul, aşa că nu trebuie să vă înghesuiţi şi nici să vă împingeţi ca la o cursă, ci trebuie să veniţi în ordine şi cu respect.

Unde este numărul 16? Doamna aceasta are numărul 16? Bine. Urmează numerele 17 şi 18. Ei bine, vom începe imediat din partea aceasta. În ordine.

Câţi dintre cei care nu aveţi numere de rugăciune sunteţi bolnavi? Ridicaţi mâna. În ordine.

Câţi dintre bolnavii de aici nu mă cunosc şi ştiu că nici eu nu îi cunosc pe ei? Ridicaţi mâna. Sincer să fiu, eu nu văd pe nimeni cunoscut. S-ar putea ca voi să mă cunoaşteţi şi sper să nu rănesc pe nimeni dacă spun că nu văd pe nimeni cunoscut, poate în afară de bărbatul acesta plinuţ. Ţi-am uitat numele, dar cred că eşti din Missouri şi vii din când în când la Tabernacol.

Voi ştiţi că Dumnezeu este atât pe platformă, cât şi în sală. Cred că nu cunosc pe nimeni aici, după nume sau altfel, poate în afară de fratele Moore şi cred că în spate este şi tatăl lui. Aşa este. De asemenea, este băiatul care înregistrează, Jim Maguire, care stă aici. Ei sunt singurii pe care-i cunosc. În ordine.

În timp ce se formează rândul, am să vă mai spun o istorioară despre Domnul nostru Isus Hristos. Câţi dintre voi ştiu că Biblia vorbeşte despre o femeie care avea o scurgere de sânge şi nu fusese chemată în rândul de rugăciune? Ea nu avea număr de rugăciune, dar avea credinţă, şi aceasta a fost ceea ce L-a atins pe Dumnezeu. Noi ştim că ea s-a strecurat şi s-a atins de marginea hainei Lui, în timp ce Isus mergea pe drum.

Ştiaţi că hainele palestiniene sunt largi şi atârnă liber? El purta o haină lungă, ca un halat, care se umplea de praf în timp ce umblau, iar pe dedesubt avea o altă haină care-i proteja trupul de praf. Femeia I-a atins cu degetele doar marginea hainei, dar Isus S-a oprit şi a întrebat: „Cine M-a atins?” În jurul Lui erau o mulţime de oameni care se îmbulzeau şi-L atingeau, zicând: „Bună, Rabi, Tu eşti Profetul din Galilea? Suntem bucuroşi să te avem printre noi!”, sau: „Ce mai faci, Rabi?”

Biblia spune că Petru L-a mustrat, atunci când El a întrebat: „Cine M-a atins?” Cu alte cuvinte, el I-a zis: „Este ciudat ca un Om de valoarea Ta să întrebe cine L-a atins. Chiar acum când vorbesc cu Tine, sunt vreo cincizeci de mâini care Te-au atins deja. Deci, cum poţi întreba: „Cine   M-a atins?” Doamne, dacă gândim logic, întrebarea Ta nu sună deloc bine, aşa că n-ar trebui să întrebi aşa ceva.”

Însă Isus i-a răspuns: „Din Mine a ieşit o putere.” Vedeţi, atingerea femeii era de altă natură, era atingerea credinţei. Puterea înseamnă tărie: „Cineva M-a atins prin credinţă şi Eu am slăbit în putere.”

El n-a putut simţi atingerea ei în mod fizic. Ea I-a atins haina, dar între El şi trupul Său era mai mult spaţiu decât am eu între mine şi haina mea. La fel s-a întâmplat şi cu orbul Bartimeu, care era la o depărtare de o sută de metri de El şi a strigat: „Isuse, Fiul lui David…” Oamenii din jurul Lui strigau: „Am auzit că ai ridicat pe cineva din morţi. Noi avem aici un cimitir plin cu morţi, aşa că vino şi ridică-i, apoi Te vom crede!” Vedeţi? Acolo erau criticii.

Isus nu l-a auzit pe Bartimeu când L-a strigat, dar a fost oprit de credinţa lui. Da, credinţa a făcut aceasta.

La fel a fost şi în cazul acestei femei: credinţa ei L-a oprit, iar El a privit în jur, în acea mulţime, până când a găsit-o, iar atunci i-a spus care era problema ei şi a adăugat: „Credinţa ta te-a mântuit.” Este adevărat? Era doar o femeie mică şi neînsemnată, dar a fost vindecată. Ce a făcut femeia? Ea nu L-a atins direct pe El, ci L-a atins pe Dumnezeu prin El. Eu ştiu că predicatorii ştiu aceasta, deoarece în cartea Evreilor scrie că Isus Hristos este Marele Preot care poate fi atins prin neputinţele noastre, este adevărat?

Câţi dintre cei din audienţă ştiu aceasta? Ei bine, şi dacă El este Marele Preot, atunci este Acelaşi Mare Preot care a fost întotdeauna, pentru că Biblia spune că „…este… un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos.” (1Timotei 2.5). Şi dacă El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, iar tu Îl atingi în acelaşi fel în care L-a atins ea, nu va reacţiona în acelaşi fel în care a reacţionat atunci? Sigur că da.

Singurul lucru pe care trebuie să-L faci, este să Îl atingi. Nu trebuie să-i atingi pe vreunul dintre aceşti fraţi sau pe mine, pentru că noi suntem doar oameni. Tu Îl atingi pe El, credinţa ta Îl atinge pe El, iar El Îşi va folosi slujitorul şi va face acelaşi lucru pe care L-a făcut întotdeauna, pentru că este Acelaşi şi azi şi în veci. Credeţi aceasta?

 Acum aş vrea să-mi acordaţi întreaga voastră atenţie şi fiecare să stea la locul lui şi să se roage.

Este minunat să poţi veni aici şi să predici o Evanghelie care poate face ca oameni care odată au fost beţivi, jucători de jocuri de noroc, prostituate şi orice altceva, să vină de pe străzi, să stea în locurile cereşti în Isus Hristos, şi să simtă inspiraţia Duhului care te ridică într-o asemenea stare încât te pierzi şi strigi: „Amin! Aleluia!” şi-I aduci laude lui Dumnezeu. Acesta este un lucru minunat.

Eu nu văd nici o persoană cunoscută în rândul acesta de rugăciune, dar aş vrea să ridicaţi şi voi mâna dacă sunteţi străini faţă de mine şi nu mă cunoaşteţi. În ordine. Cred că au fost toţi, pentru că nici eu nu cunosc pe nici unul dintre ei.

Dacă cineva crede că ceea ce fac este greşit, îl invit să vină să-mi ia locul.  Vedeţi? Cât timp nu poţi face la fel, să nu spui nimic. De altfel, Isus a spus: „Şi dacă Eu scot dracii cu Beelzebul, fiii voştri cu cine îi scot?” Cu alte cuvinte: „Au ei o cale mai bună?”

Noi am avut un timp când am crezut cu toţii că trebuie să ne punem mâinile peste bolnavi. Acest lucru este în ordine, dar fraţi predicatori, puteţi să vă notaţi că aceasta a fost doar o tradiţie iudaică. Înţelegeţi?

Astfel, Iair a zis: „Fiica mea adineaori a murit; dar vino de pune-Ţi mâinile peste ea, şi va învia.” (Matei 9.18), însă romanul, care era dintre neamuri, a zis: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu; ci zi numai un cuvânt, şi robul meu va fi tămăduit.” (Matei 8.8). Nu este aşa? Pentru neamuri este Cuvântul vorbit. Noi ar trebui să fim la fel ca acel roman care a crezut pentru că a văzut că Isus Hristos este Cuvântul. El a spus: „Căci şi eu sunt om sub stăpânire; am sub mine ostaşi, şi zic unuia: „Du-te!”, şi se duce; altuia: „Vino!”, şi vine; şi robului meu: „Fă cutare lucru!”, şi-l face.” (Matei 8.9). Ce a înţeles el? Că orice boală şi neputinţă se află sub autoritatea lui Isus Hristos. Da, domnilor, El are autoritate.

Astfel, dacă Îl auzim vorbind, aceasta dovedeşte că El este cu noi. Cu cât mai mult ar trebui ca voi, neamurilor, să ştiţi că El este în seara aceasta printre noi şi ne poate atinge. Să nu spuneţi: „Fratele Branham şi-a pus mâinile peste mine; fratele Roberts sau oricine altcineva!” ci spuneţi, prin credinţă în Fiul lui Dumnezeu: „Te accept, Doamne Isuse, şi pentru că ştiu că eşti aici, Te rog să mă vindeci.”

Veţi crede dacă El Se va identifica pe Sine şi va dovedi prin Evanghelie că este aici la fel de mult ca atunci când a fost pe pământ? Eu v-am dovedit că acesta este semnul identificării Lui, care a fost făgăduit pentru zilele din urmă. Noi am văzut că biserica a trecut prin mesajul lui Luther, al lui Wesley şi cel penticostal, iar acum a ajuns la capăt. Noi suntem în epoca Laodicea, epoca sodomită. Slujba a intrat în toate ungherele Cuvântului şi cred că au fost vorbite deja toate tainele lui Dumnezeu. Acum are loc identificarea lui Hristos printre copiii Săi; a lui Dumnezeu care lucrează într-un trup uman.

Vreau să ştiţi că nu contează cât de mult mă unge El pe mine, pentru că trebuie să fii uns şi tu ca să crezi. Tu eşti cel care trebuie să-L atingă, dar noi doi formăm împreună o unitate. Eu nu te cunosc pe tine şi tu nu mă cunoşti pe mine, dar tot ce trebuie să faci este să crezi împreună cu mine, pentru că atunci Dumnezeu ne va lua pe amândoi în mâna Sa. Acesta este Dumnezeu.

Biblia spune: „Dacă… toţi ar vorbi în alte limbi, şi ar intra şi din cei fără daruri sau necredincioşi, n-ar zice ei că sunteţi nebuni?

Dar, dacă toţi prorocesc, şi intră vreun necredincios sau vreunul fără daruri, el este încredinţat de toţi, este judecat de toţi.

Tainele inimii lui sunt descoperite, aşa că va cădea cu faţa la pământ, se va închina lui Dumnezeu şi va mărturisi că, în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru.” (1Corinteni 12.23-25). Eu Îi sunt recunoscător pentru că am trăit îndeajuns de mult ca să ajung ziua în care să văd o Biserică chemată afară.

Ţineţi minte că semnul nu s-a dus nici în Babilon şi nici în Sodoma, unde erau acele grupări organizate care continuau cu lucrurile lor, ci a mers la cei chemaţi afară.

Acesta este Domnul Isus  Hristos în forma Duhului Sfânt, mişcându-Se printre copiii Săi şi făcând aceleaşi lucrări pe care le-a făcut când a fost aici pe pământ şi S-a identificat cu Mireasa, nu cu biserica.

Este o mare diferenţă între biserică şi Mireasă. Eu nu vreau să vă predic o învăţătură, pentru că nu obişnuiesc să fac aceasta, dar după umila mea părere, cred că biserica intră în necazul cel mare, de sub Pecetea a şasea, care o va curăţa. Aşa este. Însă Mireasa nu va intra în necaz, pentru că ea va fi răpită înainte de începerea acelui timp. Eu cred că acum este perioada în care ea este chemată afară.

Iertaţi-mă, fraţilor, pentru că nu ar trebui să predic aici o învăţătură, dar dacă voi aveţi o altă părere cu privire la problema aceasta, faceţi ca atunci când mâncaţi plăcintă cu cireşe şi găsiţi un sâmbure: aruncaţi sâmburele şi continuaţi să mâncaţi plăcinta. Vedeţi? Aşa este. În ordine.

Aceasta este partea în care unii dintre noi fac greşeala să creadă că Mireasa va trece prin necaz, în timp ce alţii cred că desigur, biserica va trece prin necaz, cea care se află în Babilon, acolo jos, în Sodoma. Dar Mireasa este chemată afară şi stă în aşteptarea Fiului făgăduit. Aşa este. Da, domnilor. Aici este locul în care se fac semnele, şi nu acolo jos, în denominaţiuni. Semnul se face printre cei aleşi.

Eu vă spun înaintea lui Dumnezeu, care este Judecătorul meu, că în acest rând de rugăciune nu este nici o persoană pe care să o cunosc. În afară de persoanele pe care le-am numit mai înainte, nu cunosc pe nimeni altcineva, şi vă spun aceasta cu Biblia în faţă.

Eu v-am spus că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci, dar eu nu sunt un teolog sau un predicator ca păstorii de aici, care sunt unşi să predice acest lucru. Chemarea mea este să-L las pe Dumnezeu să plutească printre poporul Său, prin ungerea Duhului Sfânt pe care am primit-o.

Dacă în seara aceasta El Se va arăta printre copiii Săi, conform făgăduinţei Sale care spune: „Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea. Necredincioşii nu Mă vor vedea (pentru că ei sunt în Sodoma), dar voi Mă veţi vedea, pentru că Eu voi fi cu voi şi în voi (vedeţi?). Şi lucrările pe care le fac Eu, le vei face şi voi; ba altele chiar mai mari decât acestea.”

Eu ştiu că în Biblia King James scrie: „mai mari”, dar dacă luaţi versiunea traducerii paralele din greacă, Emphatic Diaglott, veţi vedea că acolo nu scrie aşa. În versiunea King James scrie: „mai mari,” dar tu nu poţi face lucrări mai mari decât El, pentru că El a făcut tot ce era de făcut: a vindecat bolnavi, a înviat morţi, a oprit furtuna, etc. „Veţi face lucruri mai mari decât acestea.”

Acolo El era reprezentat de o singură persoană, Isus Hristos, dar acum Dumnezeu este în Biserica Sa de pretutindeni, şi El a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.” (Ioan 14.12). El va veni în forma Duhului, Tatăl-Duhul, Acelaşi Stâlp de Foc care a condus copiii lui Israel prin pustie şi care a locuit în Isus Hristos. Noi ştim că El S-a dus la Dumnezeu, aşa cum este scris: „Căci Eu vin de la Dumnezeu şi Mă întorc la Dumnezeu.” (Ioan 13.3).

Şi observaţi ce s-a întâmplat după ce a făcut aceasta: Saul din Tars a fost lovit de acea Lumină, şi aşa cum am spus şi aseară, el a ştiut că era Domnul. Astfel, a întrebat:

„Cine eşti Tu, Doamne?” Şi Domnul a zis: „Eu sunt Isus…” (Fapte 9.5). Vedeţi? Acelaşi Stâlp de Foc, aceeaşi Lumină care a fost în Isus Hristos, este acum în mijlocul Bisericii Mireasă şi face aceleaşi lucrări prin ea. Credeţi aceasta? (Amin).

Fie ca Domnul Dumnezeu să vină şi să dovedească ceea ce v-am spus despre El. El mi-a vorbit despre toate acestea atunci când L-am întâlnit acolo sus. Acum stau în faţa a trei sute şi ceva de oameni, dar am stat şi în faţa a jumătate de milion de oameni şi am făcut această provocare în lumea întreagă. El este Dumnezeu, şi nu este vorba de ceea ce spun eu, ci de ceea ce spune El, pentru că este Cuvântul Lui.

Aş vrea să staţi respectuoşi dacă va veni El şi vor avea loc toate aceste lucrări. Dar dacă nu se va întâmpla aceasta, eu nu pot face nimic altceva decât să-mi pun mâinile peste bolnavi, să mă rog pentru ei şi să merg acasă. Aceasta este tot ce pot face eu, pentru că sunt doar un om, doar fratele vostru. Înţelegeţi?

Dumnezeu este Cel ce primeşte închinarea, iar voi puteţi să-L lăudaţi oricât de mult doriţi. Duhul Sfânt trebuie să facă ceva deosebit, dar voi să nu faceţi fotografii şi să nu folosiţi blitz-uri cu lumini, pentru că aici este prezentă o Lumină. Câţi dintre voi aţi văzut fotografia cu Lumina aceea? Ea este expusă la Washington D.C. În ordine.

Acum să fim respectuoşi. Aş vrea ca voi, cei de la spatele meu, să vă rugaţi, pentru că eu privesc la audienţă şi este posibil ca mâine seară să încerc să procedez în felul acesta. Numai Dumnezeu a făcut această făgăduinţă şi tot numai El Se poate identifica la fel ca atunci. „Domnilor, noi vrem să-L vedem pe Isus!” Nimeni nu poate imita acest lucru pentru că este un miracol, un paradox. Paradoxul este un miracol, ceva ce nu poate fi explicat.

Aici stă o femeie, iar eu ştiu despre ea la fel de mult ca voi, în afară de cazul că cineva o cunoaşte. Mă gândesc că este un tablou identic cu cel petrecut în Ioan 4, când Domnul S-a întâlnit cu femeia de la fântână. Ea poate fi bolnavă sau poate este sănătoasă; poate are probleme acasă, poate are probleme financiare sau poate stă aici pentru altcineva. Eu nu ştiu de ce este aici, dar ea ştie.

Eu aş putea să îmi pun mâinile peste ea şi să-i spun: „Glorie lui Dumnezeu! Soră, îmi pun mâinile peste tine, şi trebuie să fii bine, pentru că Biblia spune: „…îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşi.”  Amin. Sau aş putea să-i zic: „Du-te în drumul tău şi bucură-te, pentru că Scriptura spune: „…îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşi.” Acesta este adevărul, este ceea ce spune Biblia.

Ce ar fi însă dacă Duhul Sfânt ar sta aici şi i-ar spune ceva ce a făcut, ceva ce s-a întâmplat cândva în viaţa ei sau că ceea ce face este corect sau nu? Desigur, ea ar şti dacă este adevărat sau nu; ar şti dacă aceasta vine de la o putere supranaturală. Depinde de ea dacă va clasifica acest lucru ca venind de la Beelzebul sau dacă va vorbi la fel ca femeia de la fântână, care a spus: „Noi ştim că atunci când va veni Mesia, El va face acest lucru.” Ea va fi răsplătită în funcţie de ceea ce va alege.

Dacă El îi va spune ce a fost, şi este adevărat, ea va putea recunoaşte aceasta şi va avea încredere în El ca să-i spună şi ce va fi, nu-i aşa?

Nu este acesta un timp minunat? Poate veţi spune: „Ce faci acum, frate Branham?” Eu Îl aştept pe El, pentru că dacă nu vine, eu nu pot face nimic. Aşa este. Dar eu Îl aştept, iar până când vine, haideţi să cântăm acel cântec vechi:

Crede numai, crede numai,

Totul e posibil, crede numai.

În Numele lui Isus Hristos, eu iau fiecare duh de aici sub stăpânire, pentru gloria lui Dumnezeu. Vă rog să staţi în cea mai mare linişte.

Eu ştiu că într-o zi mă voi întâlni cu voi la tronul de judecată al lui Hristos. Puteţi vedea imaginea care se află la o jumătate de metru de mine? Este acelaşi Duh Sfânt. Toţi ştiu că Îngerul Legământului care a condus copiii lui Israel prin pustie, a fost Isus Hristos. Eu am susţinut că El este acea Lumină şi deşi nu ştiu unde Se află, simt că este aici.

Dacă El îmi ia întreaga viaţă, discernământul, gândurile şi tot ce sunt, şi-mi dă în schimb gândul Lui, dovedeşte că El este Hristos. Veţi crede dacă El va face aceasta? În ordine. Acum fiţi respectuoşi, fiindcă va trebui să vorbesc puţin cu doamna aceasta.

Fiţi atenţi, pentru că dacă eşti într-o vedenie, tu eşti departe de locul acesta; te afli în altă parte, în viaţa cuiva, poate chiar în altă ţară. După ce vedenia mă părăseşte, eu nu-mi mai amintesc ce am spus, dar voi să aveţi grijă să înregistraţi totul. Eu voi vorbi cu femeia aceasta, aşa cum a vorbit şi Domnul nostru cu femeia de la fântână, ca să-i prind duhul.

Eu am stat în post şi rugăciune până când am părăsit camera mea, iar acum El este aici, lângă mine. Poate ar fi fost mai bine dacă aş fi lăsat pe altcineva să predice şi eu să vin doar acum.

Acum voi vorbi cu doamna aceasta. Domnul Isus este mare; El nu este mort, ci este viu în veci. Crezi aceasta? Eu cred că tu crezi. Noi suntem un bărbat şi o femeie şi ştim că într-o zi va trebui să stăm faţă în faţă cu Hristos. Noi toţi Îl vom vedea într-o zi. Tu eşti creştină. Ştiu aceasta pentru că de îndată ce am început să vorbesc, am simţit duhul tău venind. Chiar acum ea simte ceva ciudat, ceva ca un simţământ dulce şi cald. Cei care nu L-au mai văzut, Îl pot vedea chiar aici, între mine şi ea. Este ca o lumină de smarald şi se aşază chiar acum peste femeie. În Numele Domnului, ea recunoaşte că este Ceva care o face să se simtă deosebit. Doamnă, tu ştii că prezenţa fratelui tău nu poate să te facă să te simţi astfel. Dacă este adevărat, ridică mâna să te vadă oamenii. Vedeţi?

În timp ce o privesc, văd că ea are o problemă. Peste ea este o umbră întunecată. Da, este un cancer. Femeia are cancer la deget. Nu se poate vedea, dar el este în deget. Aşa este.

Nu încercaţi să vă ascundeţi gândurile, fiindcă pot să vi le prind prin Duhul Sfânt. Astfel, cineva a zis: „El a ghicit aceasta!” Nu, eu nu am ghicit acest lucru şi nici nu o cunosc pe femeie.

Poţi să laşi mâna jos. Uită-te la mine. Crezi că sunt slujitorul lui Dumnezeu? Bine. Să mergem mai departe. Tu eşti o credincioasă, deci ar trebui să crezi aceasta. Eu m-am rugat pentru tine cu mult timp în urmă şi ai fost vindecată. (Da, domnule.). Poate veţi zice: „Tu o cunoşti pe femeia aceasta.” Nu, nu o cunosc. Nu-mi amintesc s-o mai fi întâlnit vreodată, ci am spus doar ce am văzut în vedenie.

Vreau să-ţi arăt ceva. Tu ai ceva pe inimă pentru care te rogi. Este vorba de soţul tău. El este aici. Dacă-ţi spun care este problema cu el, vei crede că va fi vindecat? El are probleme de prostată. Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul!”

Crezi aceasta? „Domnilor, noi Îl vom vedea pe Isus!” El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Crezi că El este Fiul lui Dumnezeu? Câţi dintre voi credeţi că El este Isus Hristos? Crede şi nu te îndoi! Crede-L pe Dumnezeu, pentru că El este la fel de mare ca înainte.

Spuneţi şi voi la fel ca grecii aceia: „Domnilor, vrem să-L vedem pe Isus.” Dacă aceasta a făcut ca femeia aceea să-L recunoască, deşi era în starea aceea decăzută, cum ar trebui să reacţionăm noi, care suntem cititori ai Bibliei şi umpluţi cu Duhul Sfânt?

Eu m-am tot gândit la scena în care Maria, care era însărcinată de la Duhul Sfânt care a umbrit-o şi a creat acel Copil în pântecele ei, s-a dus în vizită la verişoara ei, Elisabeta, soţia lui Zaharia, care era însărcinată de şase luni cu Ioan. Ele erau verişoare, iar când Maria i-a spus Elisabetei că şi ea, care nu cunoscuse nici un bărbat, va avea un Copil şi Îi va pune Numele Isus, micuţul Ioan, care era de şase luni în pântecele mamei lui, a început să se mişte. Voi ştiţi că Ioan nu se mişcase deloc în acea perioadă de şase luni, ceea ce este anormal, deoarece copilul mişcă la trei sau patru luni. Ioan fusese mort în pântecele mamei sale, dar de îndată ce Maria a salutat-o şi i-a spus: „Îl voi numi Isus!” când Numele Isus Hristos a fost rostit pentru prima dată de buze umane, a adus la viaţă bebeluşul care era mort în pântecele mamei lui. Ce ar trebui să facă rostirea acestui Nume pentru un bărbat sau o femeie născută din Duhul Sfânt? Vedeţi? Ce ar trebui să facă aceasta când ştim că trăim în zilele din urmă, când Scriptura este descoperită în mijlocul nostru şi când vedem cum Isus Hristos ne dă ultimul semn înainte de venirea focului? Ce ar trebui să facă aceasta cu noi? Ne trimite pe genunchi să ne pocăim.

Eu încerc să stau liniştit, pentru că aceasta mă slăbeşte în putere. Dacă atingerea acelei femei L-a slăbit pe Fiul lui Dumnezeu, ce poate să-mi facă mie, care sunt un păcătos mântuit prin har?

Aici se află o tânără. Ce mai faci? Cred că nu ne cunoaştem. Tu eşti cu mult mai tânără decât mine şi probabil am fost născuţi la mile depărtare unul de altul. Crezi că sunt profetul lui Dumnezeu? Scuze, am vrut să spun slujitorul Lui. Aceste cuvinte sunt înregistrate pe bandă şi uneori când le aud, oamenii se simt încurcaţi. Deci, crezi că sunt slujitorul Lui? Crezi că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci? Crezi că Lumina de care vorbesc este Duhul lui Dumnezeu, Acelaşi Stâlp de Foc care a fost cu copiii lui Israel în pustie şi care S-a manifestat? Crezi că este Aceeaşi Lumină care  a venit în acea noapte în închisoare şi l-a eliberat pe Simon Petru?

Crezi că El va veni într-o zi şi ne va elibera? Şi eu cred la fel. El va veni la mormânt, îl va deschide şi eu voi ieşi afară dintre morţi. În seara aceasta El este aici şi eu mă încred în El. Nu este minunat să ştim că nu trebuie să luăm vreo filozofie omenească, deoarece avem Biblia care vorbeşte despre acest lucru? El este aici ca să-Şi identifice Biserica şi să-i dea credinţa pentru răpire ca să poată fi luată sus. Cum ar putea rămâne cineva insensibil la aceasta?

Astăzi am discutat cu un bărbat care aduna sticle şi el mi-a zis: „Oamenii spun că fratele Branham aduce cu el oameni pe care-i cunoaşte şi de aceea ştie toate lucrurile despre ei!” dar eu vă spun înaintea lui Dumnezeu că nu am văzut-o pe femeia aceasta în viaţa mea. De altfel, nu am văzut pe nimeni din acest rând.

Soră, ridică mâna dacă suntem străini unul faţă de celălalt. Aşa este. Nici eu nu am mai văzut-o până astăzi, dar ştiu pe Cineva care stă aici şi ne cunoaşte pe amândoi. El ne-a hrănit în toate zilele vieţii noastre şi eu am încredere deplină în El.

Dacă aş putea să vă ajut şi nu aş face-o, nu aş fi vrednic să vorbesc despre acest Cuvânt. De fapt, nu sunt vrednic oricum. Dacă El ar sta aici, iar voi aţi fi bolnavi şi     I-aţi zice: „Isuse, vindecă-mă, Te rog!” v-ar răspunde: „Am făcut deja aceasta atunci când am murit pe Calvar!” pentru că El a fost rănit pentru neputinţele noastre. Preţul a fost plătit şi totul este încheiat.

El poate să ne arate semnul mesianic şi să ne dovedească faptul că este Acelaşi Isus, fiindcă a făgăduit aceasta. Diavolul este încolţit şi nu mai are nici o şansă să scape, nu-i aşa? Nu este Domnul minunat?

 Motivul pentru care spun aceasta este că aştept să se întâmple ceva. Doamna tocmai a venit de la o operaţie. (Aşa este). Ai fost operată pentru că ai avut o problemă femeiască, nu-i aşa? De asemenea suferi şi din pricina unei slăbiciuni şi a unei stări nervoase. Abia ai putut să te recuperezi. Ai venit aici înainte de adunare şi te-ai rugat să poţi intra în rândul de rugăciune, aşa-i? Ridică mâna. Să nu crezi că-ţi citesc gândurile, pentru că nu o fac. Eu îţi vorbesc prin Duhul lui Dumnezeu, iar tu vei şti dacă îţi spun adevărul sau nu. Te va ajuta aceasta să crezi? Vei crede din toată inima? Crede, doamnă Gideon. Aşa este. Du-te acasă, pentru că Isus Hristos te face bine. Crede!

Crezi? Haideţi să spunem cu toţii: „Laudă Domnului!” (Adunarea spune: „Laudă Domnului!”). Credeţi în Dumnezeu şi nu vă îndoiţi! Ţineţi minte că aceasta a fost „Aşa vorbeşte Domnul!” Fiţi atenţi la ceea ce spune El, pentru că o vedenie este una şi „Aşa vorbeşte Domnul!” este altceva.

Ce mai faci, domnule? Noi suntem străini unul de altul şi venim chiar din rase diferite, aşa cum a fost şi în cazul femeii de la fântână, dar cu toate acestea Isus i-a vorbit. Dumnezeu i-a făcut pe oameni dintr-un singur sânge. Astfel, zona în care ne-am născut şi am crescut ne-a schimbat culoarea, dar aceasta nu are nimic a face cu noi, fiindcă suntem fraţi şi toţi venim de la Adam. Aşa este. În seara aceasta se întâlnesc două rase diferite, aşa cum s-a întâmplat atunci la fântână. Dacă Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, poate să-mi descopere de ce ai venit aici, crezi că îţi va putea da lucrul pentru care ai venit? Mulţumesc, domnule. Ei bine, în cazul acesta problema ta cu stomacul va trece şi diabetul va pleca. Du-te acasă. Totul este posibil dacă crezi!

Toată lumea poate vedea că doamna aceasta are o neputinţă care o schilodeşte. Eu nu ştiu ce are pentru că nu am mai văzut-o niciodată, este o străină pentru mine. Dacă aş putea s-o vindec, aş face-o, dar nu pot. Priveşte aici, soră. De jur împrejur sunt o mulţime de oameni. Vedeţi? Aminteşte-ţi când El l-a întâlnit pe acel orb în afara oraşului. Fiecare persoană este un suflet viu, iar El te alege de oriunde ai fi, prin credinţă.

Voi ştiţi că eu nu pot vindeca, pentru că sunt un om ca oricare altul, ca soţul sau ca tatăl tău, de exemplu. Eu sunt doar o fiinţă umană, dar El este Dumnezeu. Aşa este.

Schilodirea ta vine de la artroză şi boala devine din ce în ce mai gravă. (Aşa este). Şi mai este ceva: ai o problemă serioasă cu nervii, cu vezica şi pe deasupra ai complicaţii cu tensiunea arterială. (Aşa este). Tu nu eşti de aici, ci vii din California. Du-te înapoi şi crede, pentru că vei fi bine.

Crezi aceasta? Haideţi să ridicăm mâinile şi să spunem: „Mulţumesc, Doamne Isuse.” Doamne Isuse, Îţi aducem laudă şi glorie pentru toată bunătatea  şi îndurarea pe care ne-o arăţi, în Numele lui Isus Hristos. Amin. Crede numai!

Priviţi-o cum merge acum. Vedeţi? Laudă Domnului! (Adunarea spune: „Laudă Domnului!”).

Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci. El nu minte niciodată, ci spune numai adevărul; şi nu greşeşte niciodată, ci împlineşte tot ce spune, pentru că este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Acesta este motivul pentru care oricine crede aceasta şi-L acceptă, va obţine aceleaşi rezultate. Tot ce trebuie să faci tu este să crezi. Audienţa crede? În ordine.

Dar tu, femeia cu varice? Crezi că Dumnezeu poate să te vindece de ele şi să te facă bine? Crezi aceasta? Ei bine, atunci te vor părăsi.

Pe cine a atins ea? În nici un caz pe mine, nu-i aşa?

Dar tu crezi aceasta? Crezi că durerea de şale te va părăsi? Tu ai o durere laterală de spate, dar va pleca.

Vă provoc să credeţi că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci şi că El Se identifică printre copiii Lui. Pe cine au atins oamenii aceştia? Pe Marele Preot. Ei sunt la şase metri distanţă de mine, aşa că nu aveau cum să mă atingă; şi chiar dacă m-ar fi atins, nu s-ar fi întâmplat nimic. Dar dacă Îl ating pe Marele Preot, El este Acelaşi ieri, azi şi în veci; este Acelaşi Isus Hristos, dar tu trebuie să crezi aceasta.

Aici este un bărbat ca Simon Petru, care s-a dus înaintea lui Isus. Înainte a fost o femeie, dar acum este un bărbat. Dacă El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, înseamnă că trebuie să procedeze la fel ca atunci, nu-i aşa? Tatăl ceresc ştie că eu nu îl cunosc, dar Isus Hristos îl cunoaşte. Astfel, dacă Isus Hristos îmi va descoperi de ce este el aici şi îi va vorbi, atunci el va şti dacă este adevărat sau nu. Dacă cineva de aici îl cunoaşte pe acest bărbat, va şti şi el dacă este adevărat. În ce mă priveşte, eu nu ştiu nimic despre el, de aceea trebuie să aştept pentru că cel ce are răspunsul este Hristos. Aşa este. Este ca o trezire, iar eu am încredere că veţi crede.

Eu nu te cunosc, domnule. Scena aceasta este identică cu aceea când Andrei l-a dus pe Simon înaintea Domnului Isus. Desigur, eu nu spun că sunt Domnul Isus; sunt doar un om, însă încerc să vă spun că El este aici, printre oameni, iar dorinţa mea este ca ei să-L vadă, fiindcă dacă vor vedea aceasta, vor putea să creadă şi să-L accepte. El nu poate să vină aici şi să spună: „Te voi vindeca!” Aceasta ar fi împotriva Cuvântului Său, pentru că El a făcut-o deja.

Tot ce poate face El, este să dovedească faptul că este aici şi că Se ţine de cuvânt. Dacă El va confirma acest lucru înaintea voastră, a oamenilor, femeia schiloadă din cauza artrozei, care abia s-a târât până aici, va sări în sus şi-n jos pentru că este „Aşa vorbeşte Domnul!” El ar vindeca-o, iar voi veţi putea crede că El este aici.

Eu şi bărbatul acesta suntem total străini unul faţă de celălalt, dar dacă Domnul Isus Hristos va descoperi ceva, el va putea să judece dacă este adevărat sau nu. Dacă va fi aşa veţi crede şi veţi accepta vindecarea? Veţi crede din toată inima?

Văd o doamnă care a venit aici. Ea are probleme cu plămânii. Crede din toată inima şi Isus Hristos te va face bine. Crezi aceasta? Eu sunt un străin pentru tine, dar Isus Hristos ştie despre ce vorbeşti. Crede şi vei fi bine. Amin.

Nu este El minunat? Eu nu o cunosc pe femeia aceasta, nu am văzut-o niciodată, dar vreau să vă spun ceva. Ea stătea acolo şi zicea: „Doamne, lasă-mă să Te ating!” Întrebaţi-o dacă nu este adevărat. Aşa este.

Eu am văzut-o venind aici şi am auzit ce a spus în sinea ei, aşa că m-am întors, am privit spre audienţă şi      m-am întrebat: „Oare unde este persoana aceea?” Nu o puteam vedea, aşa că m-am tot uitat până când am observat că Lumina a început să se mişte prin audienţă şi s-a oprit deasupra ei. Vedeţi? Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci şi El ştie totul. Amin.

Bărbatul acesta spune că femeia a venit cu el. Nu este minunat acest lucru? Puteţi vedea că Domnul Isus cunoaşte toate lucrurile? Prieteni, voi ştiţi că nu sunt eu. Cred că sunteţi destul de înţelepţi ca să vă daţi seama de aceasta. Desigur.

În faţa mea stă acest bărbat. Eu nu te cunosc şi nu ştiu nimic despre tine, dar dacă Domnul Isus îmi va descoperi de ce eşti aici, vei şti că este El. Fie ca El să facă aceasta.

Bărbatul acesta suferă de o boală de sânge. Nu, el suferă de tensiune arterială. Aşa este, are tensiune. Dar mai este ceva în neregulă cu trupul său. Îl văd că stă cu picioarele ridicate din cauză că are apă la glezne. Tu eşti un predicator al Evangheliei. Crezi că Domnul poate să-mi spună cine eşti? Frate Williams, dacă vei crede din toată inima, poţi pleca de aici şi să fii vindecat. Dumnezeu să te binecuvânteze. Amin. Credeţi aceasta?

Tu crezi că Dumnezeu vindecă şi cancerul? Crezi că îi vindecă pe oameni de cancer? Atunci poţi să te dai jos de pe platformă şi să mergi acasă vindecat. Amin. Crede din toată inima.

Crezi că Dumnezeu te vindecă de problema de la inimă? Ei bine, atunci inima îţi este vindecată. Laudă lui Dumnezeu. Amin. Tu ai avut un simţământ ciudat când am vorbit cu bărbatul acela, pentru că ai probleme tot cu inima. Dacă vei continua să crezi, boala aceea nu va mai veni niciodată înapoi, ci te va părăsi pentru totdeauna. Du-te şi crede din toată inima. Amin.

Femeia care a venit aici era umbrită de moarte. Ea avea cancer, dar acum a părăsit-o. Crede din toată inima, du-te şi fii bine. Dacă nu te vei îndoi, nu va mai veni niciodată înapoi. Crede numai!

Vino, doamnă. Tu spui că citesc minţile oamenilor. Îngerul Domnului care trebuie să vină în zilele din urmă trebuie să ştie ce se întâmplă la spatele lui, aşa cum a ştiut Domnul Dumnezeu IaHVeH. Femeia aceasta se află la spatele meu.

Crede, soră. Crezi că sunt slujitorul lui Dumnezeu? Dacă da, ridică mâna. Dar doamna din spatele meu? Are şi ea mâna ridicată? Dacă Domnul poate să-mi descopere ce este greşit cu această femeie, vei crede din toată inima? Ea are o problemă femeiască.

Dacă este adevărat, fă cu mâna. Tu eşti vindecată, Isus Hristos te face bine. Glorie lui Dumnezeu! „Cum a fost în zilele Sodomei, tot aşa va fi şi în ziua când Se va arăta Fiul omului.”

Locul acela de pe faţă s-a transformat în cancer, dar dacă va crede cu toată inima, va fi bine. Eu nu pot vindeca, pentru că nu sunt un vindecător, dar Dumnezeu o poate face dacă crezi din toată inima. Desigur. Amin. Crezi din toată inima?

Doamnă, priveşte numai în partea aceasta. Tu suferi de artroză şi îţi este mai greu dimineaţa când încerci să te dai jos din pat. Atunci îţi împingi un picior în faţă şi încerci să umbli, iar uneori te ţii de lucrurile din casă şi astfel încerci să păşeşti. Aşa este. Dacă crezi din toată inima, Isus Hristos te va face bine, iar mâine după-amiază te vei simţi altfel.

Haideţi să zicem: „Laudă Domnului!” (Adunarea spune: „Laudă Domnului!”). Bărbatul acesta este bătrân şi suferă de prostată. Are şi alte probleme care îl deranjează, dar cea mai gravă este artroza, de aceea vrea să mă rog pentru ea, fiindcă îl deranjează de multă vreme. Aşa este. Crezi aceasta? Du-te în drumul tău şi fii vindecat. Mulţumeşte-i lui Isus Hristos care îi face bine pe bolnavi.

Nu o cunosc pe fetiţa aceasta, dar pare sănătoasă. Doamnă, uită-te la mine şi crede. Crezi din toată inima? Crezi că sunt slujitorul Lui? Crezi că Dumnezeu poate să-mi descopere problema ta? Tu ai avut o cădere nervoasă, iar diavolul te-a minţit şi a încercat să te facă să crezi că îţi pierzi minţile. Să nu îl crezi! Tu eşti liberă pentru că Isus Hristos te face liberă. Amin.

Cei din audienţă, credeţi? Credeţi că El este prezent aici? Soră, tu crezi din toată inima? Fii vindecată în Numele lui Isus Hristos. Amin. Crede din toată inima!

Femeia este nervoasă, are o problemă femeiască şi suferă şi de artroză. Boala aceasta aproape că te-a schilodit, dar dacă crezi din toată inima, poţi merge pentru că eşti liberă. Crezi aceasta? Crezi din toată inima? Numai puţin. Isus Hristos Se ţine de cuvânt? Câţi dintre voi credeţi că El este Acelaşi? Câţi credeţi că Îl veţi vedea lucrând printre copiii Lui? „Domnilor, noi vrem să-L vedem pe Isus!”

Eu vă spun numai adevărul, iar Dumnezeu este Cel care dovedeşte aceasta. Simt că fiul meu sau altcineva, mă trage de haină şi-mi spune că este timpul să închei. Eu vă spun numai adevărul, iar Cuvântul a făgăduit că El va face aceste lucruri.

Cuvântul a făgăduit şi aceste lucruri. Voi aţi ridicat mâinile şi aţi mărturisit că sunteţi credincioşi. Este adevărat?  Ultimele cuvinte pe care le-a spus Isus înainte de înălţarea Sa la cer, au fost cu privire la darurile pe care le dă oamenilor. Astfel, El a spus: „Iată semnele care-i vor urma pe cei ce cred: …dacă îşi vor pune mâinile peste bolnavi, bolnavii se vor însănătoşi.” Nu-i aşa? Cei dintre voi care sunteţi credincioşi, spuneţi ”Amin!” (Adunarea spune: „Amin!”). Puneţi-vă mâinile peste cineva de lângă voi; puneţi-vă mâinile unii peste alţii şi rugaţi-vă pentru pesoana aceea. Împlineşte aceasta, Doamne Isuse. Satan, ieşi afară din acest grup de oameni, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

– Amin –