Meniu Închide

ISUS HRISTOS ESTE ACELAȘI IERI, AZI ȘI ÎN VECI

Crede numai, crede numai,

Totul e posibil, crede numai.

Un frate întreabă: „Vrei să pornim aceste microfoane?” Nu, te rog să le închizi, pentru că este mai bine aşa.

Să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune.

Tatăl nostru care eşti în ceruri, binecuvântat să fie Numele Tău. În seara aceasta, Îţi mulţumim pentru Domnul Isus Hristos care S-a jertfit pentru noi păcătoşii, şi Îl acceptăm cu umilinţă şi din toată inima, ca Salvator, Răscumpărător şi Vindecător.

Te rugăm să îngădui ca în seara aceasta, să se reverse peste noi binecuvântările Tale şi să fii alături de noi, astfel ca atunci când vom pleca din locul acesta, să spunem ca cei doi de pe drumul spre Emaus: „Inimile noastre ard de bucurie, pentru că L-am cunoscut şi Îl putem vedea.” Ascultă-ne, pentru că Te rugăm aceasta în Numele Lui. Amin.

Puteţi să vă aşezaţi.

Mă bucur pentru că în seara aceasta pot să fiu în acest auditoriu din Chicago. Suntem recunoscători pentru toţi cei prezenţi în adunare, dar şi pentru celelalte adunări la care participă atât copiii Domnului, cât şi străini. Mulţumim conducerii şcolii de aici, pentru că ne lasă să ne adunăm toată săptămâna în auditoriul Colegiului Lane. Bisericile sunt bune, însă sunt prea mici pentru adunările noastre, de aceea, mulţumim conducerii şcolii pentru colaborare. Domnul să-i răsplătească pentru aceasta. Domnul să-l binecuvânteze pe electricianul de aici şi pe toţi cei care lucrează aici şi cu care m-am întâlnit astăzi.

Cred că săptămâna aceasta va fi una dintre cele mai minunate, pentru că El este prezent printre noi. Îi sunt atât de recunoscător pentru că mi-a dat această oportunitate. Câţi dintre cei prezenţi nu au mai participat niciodată la o astfel de campanie? Să vă văd mâinile. Păi, sunt destul de mulţi. Sunteţi bineveniţi cu toţii. Celor care au fost cu noi încă din prima seară a acestei campanii, vreau să le spun că timp de câteva seri am fost la biserica din Philadelphia, la bunul meu prieten şi frate Joseph Boze, şi că apreciem foarte mult primirea călduroasă pe care ne-au făcut el şi fraţii de acolo.

 Mulţi dintre cei care vă aflaţi în seara aceasta aici, aţi sponsorizat călătoria în India, unde am  avut un mare succes. Domnul să vă binecuvânteze şi să vă răsplătească, pentru că mulţi necredincioşi L-au cunoscut pe Domnul Isus. Am fost nevoit să prelungesc adunarea ţinută acolo, din cauză că nu era suficient spaţiu pentru oameni. La o singură adunare au participat aproximativ cinci sute de mii de oameni, şi pentru că nu au fost suficiente locuri, au stat în stradă şi pe unde au putut. Condiţiile atmosferice au fost foarte nefavorabile pentru că a plouat, dar le-am promis oamenilor de acolo că vom reveni şi în alt sezon; iar dacă va fi cu voia Domnului, aş vrea să mă întorc la ei chiar în vara aceasta.

Eu apreciez mult şi eforturile voastre, pentru că datorită contribuţiei voastre, oamenii aceia care venerau idoli, animale, insecte, soarele şi diferite obiecte, sunt acum creştini adevăraţi şi umili. De ce aceasta? Pentru că Evanghelia a ajuns şi la ei. Dumnezeu vă va răsplăti în ziua răscumpărării, pentru gestul vostru. În ce mă priveşte, eu fac numai ceea ce-mi spune Domnul. Domnul să vă binecuvânteze.

În după-amiaza aceasta am la dispoziţie cam 30-40 de minute ca să vorbesc despre mesajul Evangheliei. Aseară am adus un mesaj evanghelic, iar în seara aceasta aş vrea să avem un serviciu de vindecare, dar vă rog să nu spuneţi cumva că eu sunt cel care fac vindecarea, deoarece credinţa voastră în Domnul este cea care face aceasta. Înţelegeţi? Nu sunt eu. Eu nu am nici o legătură. Tot ce fac eu este să încerc să vă ridic credinţa într-un punct în care să puteţi fi vindecaţi. Şi sunt sigur că fiecare persoană care crede în Domnul, va fi mai mult decât bucuroasă să dea o mână de ajutor unui suflet care doreşte să fie sănătos.

Aş vrea să vă spun o povestire minunată, pe care am spus-o adunării şi aseară. Este povestea unui bărbat din India, care a fost orb timp de treizeci de ani. El a depus mărturie despre aceasta chiar în faţa preşedintelui, pentru că acum este perfect sănătos, ca orice persoană de vârsta lui, din locul acesta. Prin această minune făcută de Domnul nostru Isus, peste o mie de oameni s-au întors la El. Bineînţeles, eu am avut o vedenie cu privire la acest caz, de aceea vreau să vă spun că atunci când Domnul spune că se va întâmpla ceva, acel lucru se va întâmpla negreşit. Astfel, dacă Domnul ţi-ar spune: „În seara aceasta când mergi la biserică, să iei cu tine o umbrelă, pentru că atunci când te vei întoarce acasă, va ploua,” nu este greu să crezi aceasta şi ai lua umbrela cu tine, nu-i aşa? Deci dacă El ţi-ar spune aceasta, ai lua umbrela pentru că eşti sigur că va ploua. Aşa este. Pentru că tot ce spune El se va împlini negreşit.

Dacă este cu voia Domnului, în seara aceasta mă voi opri la Evanghelia lui Marcu. Am să-mi aşez ceasul aici, iar peste 10-15 minute voi fi gata pentru rândul de rugăciune. Nu vreau să vă ţin prea mult, fiindcă ştiu că mâine veţi merge la serviciu. Dorinţa mea este să vă aduc Evanghelia şi cred că o veţi primi aşa cum vă este dată, adică cu o inimă plină de dragoste, fiindcă ştim că fiecare dintre noi va gusta veşnicia. Eu nu ştiu momentul când voi sta înaintea Lui şi va trebui să-I dau socoteală pentru viaţa mea; nimeni nu ştie aceasta, dar un lucru este sigur şi anume, că noi toţi vom fi nevoiţi să stăm acolo. Aşadar, noi trebuie să răscumpărăm vremea, motiv pentru care mă şi aflu aici.

Cred că nici un alt oraş în care am predicat, fie că este vorba de un oraş din Statele Unite, Canada sau Mexic, exceptându-le pe cele din America de Nord, unde nu am fost,  nu este pregătit pentru o trezire aşa cum este pregătit oraşul Chicago. Aşa este. Şi cred că Domnul ne va da această trezire. Mai mult, nădăjduiesc că ea va începe acum şi va continua şi în viitor. Am auzit că fratele nostru Billy Graham va veni aici anul viitor. Până atunci, mă voi ruga ca mai multe popoare să-L primească pe Isus în vieţile lor, iar când va veni el, să continue lucrarea în tot oraşul Chicago, astfel încât acesta să devină micul Ierusalim al Statelor Unite.

Ar fi minunat să vedem aceasta. Astfel, vom continua să ne rugăm, să credem şi să privim în sus cu credinţa că Domnul va face aceasta.

Acum aş vrea să citesc câteva cuvinte din Biblie, apoi vom chema rândul de rugăciune.

În Marcu 5.1-2 citim:

„Au ajuns pe celălalt ţărm al mării, în ţinutul gadarenilor.

Când a ieşit Isus din corabie, L-a întâmpinat îndată un om care ieşea din morminte, stăpânit de un duh necurat.”

Fie ca Domnul să-şi adauge binecuvântările la Cuvântul Său. Motivul pentru care voi vorbi câteva minute este ca să-i determin pe credincioşi să se aşeze, astfel încât să poată veni Duhul Sfânt şi să-i vindece pe oameni. După ce am plecat de aici, m-am rugat în continuu două sau trei ore, aşa că sunt pregătit pentru serviciu, iar Îngerul Domnului este aproape.

În timpul slujbei Sale, Isus a făcut o mulţime de lucruri mari, dar cu toate acestea a fost neînţeles de oameni, aşa cum s-a întâmplat şi cu ceilalţi proroci.

V-aţi gândit vreodată că majoritatea bărbaţilor care au făcut ceva pentru lucrarea Domnului, au rămas singuri?  V-aţi gândit? Tu trebuie să stai singur! Isus a rămas singur, iar de-a lungul anilor, toţi slujitorii Lui au rămas singuri: Finney, Sankey, Calvin, Knox, chiar şi Abraham Lincoln, etc. Aşa este. Oamenii care au făcut lucruri măreţe, care au avut vedenii şi care au înţeles lucrarea duhovnicească a lui Dumnezeu, au rămas singuri, iar eu cred că acest lucru s-a întâmplat din cauză că şi Isus a rămas singur.

Eu am venit aici ca să vă ajut, şi singura modalitate pe care o cunosc pentru a face aceasta, dragii mei prieteni creştini, este Cuvântul lui Dumnezeu, prin care credinţa voastră poate să crească atât de mult încât să puteţi face voia Domnului. Înţelegeţi? O, dacă aţi putea vedea că Domnul face toate acestea pentru voi! Voia Lui este să fiţi salvaţi şi tot voia Lui este să fiţi vindecaţi, iar dacă vă încredeţi în El, vă va duce pe culmile cele mai înalte şi în profunzimea lucrurilor.

Nu vă mulţumiţi cu focul care a fost aprins aseară, ci haideţi să zidim mai mult în seara aceasta, să mergem mai departe. Nu încercaţi să zidiţi pe acelaşi loc, pentru că nu puteţi face aceasta! Ori daţi înapoi, ori mergeţi înainte!

De câţiva ani buni, nu s-au făcut prea multe, dar cred cu adevărat, că noi intrăm în cel mai mare timp pe care l-a trăit omenirea vreodată. Cred că există un timp, şi acesta este acum, în care Domnul Se va arăta El însuşi şi va face cele mai măreţe lucruri pe care le-a făcut vreodată de-a lungul secolelor. Acesta este timpul sfârşitului, iar într-una din aceste zile, timpul se va sfârşi. Noi am venit din veşnicie, am păşit în acest timp şi spaţiu, iar în cele din urmă vom păşi înapoi în veşnicie. Noi am fost încă înainte de a exista lumea; apoi am venit în lume, iar într-o zi vom ieşi din lume pentru a merge în ceea ce astăzi ne este încă necunoscut. Aici, noi    L-am avut pe Salvatorul nostru, care a venit pe pământ, pe Dumnezeu însuşi, care S-a arătat pentru a ne aduce făgăduinţa Vieţii veşnice, a Vieţii fără sfârşit. El ne-a promis de asemenea, bucurie, fericire şi împlinire, ceea ce reprezintă arvuna mântuirii noastre, care ni s-a dat ca o moştenire de preţ. Şi tot El ne-a dat făgăduinţa învierii trupului nostru. Dar înainte de a face aceasta, Domnul ne-a dat o arvună a acestui lucru: vindecarea divină. Acesta este motivul pentru care, chiar dacă întreaga lume ar spune în seara aceasta că nu există vindecare divină, eu aş afirma cu toată convingerea că există, în primul rând pentru că aşa spune Biblia, şi apoi pentru că am văzut multe şi am ajuns aici trecând prin multe, aşa că niciodată nu voi întoarce spatele la ceva ce ştiu că există cu adevărat. Cât timp Domnul mă va ţine sănătos din punct de vedere mintal şi mă va ajuta, punând dragostea Sa în inima mea, voi şti întotdeauna că El este Vindecătorul. Eu ştiu că nimeni nu m-a putut vindeca de boala pe care am avut-o, nici măcar cei de la clinica Mayo, dar în seara aceasta pot mărturisi că sunt pe deplin sănătos, prin marea îndurare a lui Dumnezeu. Mai mult, am văzut mii de oameni care pot mărturisi acelaşi lucru. Nimic din toate acestea, nu mi se cuvine şi nu mi se datorează, şi Îi sunt recunoscător Domnului pentru că mă lasă să duc mesajul Său şi la ceilalţi oameni. Orice om care posedă un lucru bun şi nu-l împarte cu ceilalţi este un egoist. Dar creştinul nu este aşa! De aceea trebuie să-i ajutăm pe ceilalţi ca să se poată bucura şi ei de binecuvântările pe care le avem noi.

Dacă aş fi milionar, aş vrea ca toţi oamenii să fie milionari. Înţelegeţi? Şi aceasta pentru că suntem fraţi. Poate nu avem aceleaşi păreri în ceea ce priveşte unele lucruri, dar cu toate acestea rămânem fraţi şi surori.

Dacă în inimile noastre este cu adevărat dragostea lui Dumnezeu, ne vom putea iubi unii pe alţii. Mai mult, trebuie să-i iubim chiar şi pe duşmanii noştri, pentru că şi ei sunt copiii lui Dumnezeu, doar că se află într-o stare decăzută.

Scopul meu în seara aceasta este să vă ajut, prin Cuvântul lui Dumnezeu, să credeţi că Isus Hristos nu este mort, ci El este aici, în această sală din Chicago.

Haideţi să mergem treptat. Tema campaniei mele este „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” Înseamnă că dacă El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, trebuie să facă şi astăzi aceleaşi lucrări pe care le-a făcut ieri, adică odinioară. Noi ştim ce a făcut El în trecut, pentru că prin lucrările pe care le-a făcut atunci, L-am cunoscut. Chiar şi marele învăţător Nicodim, un fariseu care a venit la El noaptea, a zis: „Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător venit de la Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.” (Ioan 3.2), cea ce dovedeşte că evreii ştiau aceasta.

Acum, dacă Domnul a promis că lucrările pe care le-a făcut El, le vom face şi noi, şi a înviat cu adevărat, înseamnă că acest lucru este ori adevărat, ori fals, aşa-i, biserică? Da, este adevărat sau fals. Dacă este adevărat, haideţi să-L acceptăm şi să-L iubim cu toată fiinţa noastră, iar dacă nu este adevărat, să ne îndepărtăm de toate acestea, pentru că nu sunt adevărate.

În urmă cu puţin timp am fost în India, iar acolo mi s-a citit Coranul. Cineva mi-a spus că partea citită a fost scrisă prin inspiraţie divină şi că Marcu 16 sau alte părţi din Biblie nu au fost scrise prin inspiraţie divină, apoi m-a întrebat: „Tu ce fel de Biblie ai?” şi a adăugat: „Noi credem că tot Coranul a fost scrie prin inspiraţie divină. Dacă nu credem aceasta, ci ne gândim că o parte a fost scrisă prin inspiraţie, iar alta nu, atunci cum am mai putea avea încredere în el?” Vedeţi” Acesta este adevărul: ori este totul inspirat, ori nu este nimic!

În ce mă priveşte, eu cred că fiecare Cuvânt din Biblie a fost scris prin inspiraţie divină, a fost scris de Dumnezeu, iar dacă Îl punem la locul care îi corespunde, Domnul va veni şi va dovedi că este Adevărul. Dacă puneţi un bob de porumb într-o cutie cu nisip sau cu cenuşă, nu va creşte niciodată. Este imposibil, pentru că trebuie pus într-un pământ corespunzător ca să poată creşte. Este adevărat? Este porumb şi va creşte numai dacă este pus în locul potrivit. Nici grâul nu va creşte dacă îl puneţi într-un pământ nisipos şi uscat, unde creşte ceapa sau guliile. Înţelegeţi? Fiecare sămânţă trebuie pusă în pământul potrivit. Înseamnă că şi Cuvântul lui Dumnezeu trebuie pus în pământul potrivit, pentru că altfel nu va produce nimic. Înţelegeţi ce vreau să spun? Chiar dacă este primit ca şi Cuvânt, dacă nu se află în pământul potrivit, nu va da roade. De ce aceasta? Pentru că acolo nu este nimic care să-L facă să crească. Dar dacă va fi primit cu credinţă, acolo se va întâmpla ceva.

Astfel, în seara aceasta, aici se vor face aceleaşi semne şi minuni pe care le-a făcut Isus când a fost pe pământ. Mai mult, de fiecare dată când Cuvântul Său este pus undeva, El va face acelaşi lucru pentru că altfel nu ar fi Cel ce a înviat din morţi. Aşa este. Ar fi tot mort. Dar noi nu lăudăm un Dumnezeu mort, ci Îl lăudăm pe Dumnezeul cel viu, pe Dumnezeul care a înviat şi este în seara aceasta printre noi făcând aceleaşi lucrări pe care le-a făcut când a venit pe pământ.

S-ar putea ca cei nou-veniţi să pună următoarea întrebare: „Ce a făcut El atunci? Ce fel de Om a fost şi ce minuni a făcut?”

El nu a predicat în faţa unor mulţimi mari. Uneori a avut adunaţi cinci mii de oameni, ceea ce înseamnă că nu se poate spune că atrăgea cele mai mari mulţimi din ţară.

El nu se îmbrăca diferit de ceilalţi oameni şi nu era un Bărbat înalt, măreţ sau puternic, ca Saul, pentru că Biblia spune că „n-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă,” şi că „era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El.” (Isaia 53.2-3). Înţelegeţi? Nu avea nimic atrăgător, dar ceea ce ne face să-L iubim este faptul că ştim că El este Fiul lui Dumnezeu.

Poate cineva întreabă: „Păi, cum era El? Era alb, negru, indian sau mulatru?” Pe mine nu mă interesează cum arăta la exterior. El este Salvatorul meu şi Îl iubesc din toată inima. Nu are nici o importanţă dacă a fost mic sau mare de statură, sau cum a arătat. Tot ce ştiu este că Îl iubesc şi că atunci când ne năştem în El, devenim o parte din El; El este al nostru şi noi suntem ai Lui.

Când a fost pe pământ, El nu a pretins niciodată că este un mare Vindecător. Dimpotrivă, spunea că El nu este un Vindecător: „Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl face şi Fiul întocmai.” (Ioan 5.19).

El a fost întrebat aceasta când a vindecat un om care stătea pe o saltea de paie sau aşa ceva. Omul acela nu putea merge, iar când a vorbit cu Isus, I-a zis: „…n-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa; şi, până să mă duc eu, se coboară altul înaintea mea.” (Ioan 5.7). Când a trecut Isus pe la acea scăldătoare, acolo erau probabil de trei sau de patru ori mai mulţi oameni decât sunt adunaţi în seara aceasta aici. Mulţi dintre ei erau şchiopi, paralizaţi, suferinzi sau orbi. Priviţi atenţi această situaţie. El a trecut printre toţi aceştia, l-a vindecat pe slăbănog şi a plecat mai departe lăsându-i pe ceilalţi în starea în care se aflau. Pentru mintea umană, situaţia aceasta poate ridica un mare semn de întrebare.

După cum am mai spus, în viaţa unui om sunt trei elemente importante:

Primul este partea umană. Aceasta spune: „Mă voi ruga pentru persoana aceea şi nădăjduiesc că se va face bine.”

Al doilea este descoperirea divină. Aceasta se întâmplă când în inima ta se ancorează Ceva care îţi spune că se va întâmpla un anumit lucru, şi aşa este.

Al treilea este vedenia sau Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta este „Aşa vorbeşte Domnul!”

Când Isus a trecut pe la porţile Ierihonului, un orb a strigat plângând: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!” (Luca 18.38). Era orbul Bartimeu. Isus avea gândurile îndreptate spre Calvar, locul unde urma să fie crucificat în curând, aşa că poate nici nu l-a auzit pe orb, de aceea orbul a strigat şi mai tare: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!” Desigur, credinţa acelui orb l-a atins cumva, pentru că Isus S-a întors spre el şi i-a zis: „Capătă-ţi vederea. Credinţa ta te-a mântuit.” (v. 42).

Altă dată, s-a atins o femeie de haina Lui. A făcut aceasta pentru că îşi zicea în inima ei: „El este un Om sfânt. Eu cred că este exact cine se zice că ar fi şi ştiu că dacă aş putea să mă ating de haina Lui, aş fi vindecată.” Şi ce a făcut? L-a atins, apoi s-a întors repede şi a plecat; dar Isus S-a oprit, a privit în jur şi a văzut-o, aşa că i-a zis: „Îndrăzneşte, fiică! Credinţa ta te-a tămăduit.” (Matei 9.22). Vedeţi? Acesta este Isus şi El a făcut numai ceea ce Îi arăta Tatăl.

El i-a zis femeii din Samaria să-I dea să bea apă, dar ea a refuzat să facă aceasta, deoarece în acele zile, samaritenii şi evreii nu aveau nici un fel de legături unii cu alţii. Dar El i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: „Dă-Mi să beau!”, tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie, adică o apă pe care nu o poţi scoate din fântâna aceasta.” (Ioan 4.10). Apoi, după ce a mai vorbit puţin cu ea, i-a zis: „Du-te şi adu-l pe soţul tău.” Vedeţi? Aceasta era problema femeii. Cred că dacă ar fi avut cancer sau tuberculoză, Isus i-ar fi vorbit despre aceasta, este adevărat? Dar care era problema ei? Avusese cinci bărbaţi. Astfel, El i-a zis: „Du-te, de cheamă pe bărbatul tău şi vino aici”. (v. 16).

„N-am bărbat.”

„Bine ai zis că n-ai bărbat. Pentru că cinci bărbaţi ai avut; şi acela pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat. Aici ai spus adevărul.”

„Doamne”, I-a zis femeia, „văd că eşti proroc.”  Şi pentru că nu ştia că El este Mesia, a adăugat:

„Ştiucă are să vină Mesia (căruia I se zice Hristos); când va veni El, are să ne spună toate lucrurile.”

Cu alte cuvinte: „Probabil Tu eşti un profet, un ucenic al lui Mesia, pentru că ai ştiut cine sunt şi mi-ai spus anumite lucruri pe care nu aveai de unde să le ştii. Mi-ai spus că am avut cinci bărbaţi, deşi nu mă cunoşti, ori aceasta dovedeşte că eşti un profet.” Şi a adăugat: „Când va veni Mesia, El va face aceasta.”

„Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.” Când a auzit aceasta, femeia şi-a lăsat găleata la fântână, a alergat în cetate şi le-a zis oamenilor de acolo: „Veniţi de vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este Acesta Hristosul?” Ea nu mai putea ascunde aceasta, pentru că Mesia era acolo. El stătea lângă fântână, un Om obişnuit, şi aştepta ca ucenicii să-i aducă ceva de mâncare şi să-i dea apă din fântână. El era un Om, iar ei L-au batjocorit şi au râs de El. El era un Om obişnuit, care se îmbrăcat modest şi vorbea un limbaj simplu. Este un limbaj atât de simplu încât îi zăpăceşte chiar şi pe traducătorii de astăzi.

Ce discuţii măreţe aveau ei atunci! Dar ce au făcut oamenii? Au încercat să adapteze limbajul Bibliei la nişte expresii pompoase. De aceea unul spune într-un fel şi altul spune altceva. Dar Isus vorbea într-un limbaj atât de simplu, încât ei nu ştiau ce să creadă. De ce a făcut aceasta? Ca să Se poată ascunde de ochii înţelepţilor şi să Se descopere pruncilor. De aceea acest limbaj nu poate fi modificat şi nu poate fi înţeles decât prin descoperire divină. Astfel, când păşeşti în Hristos, ţi Se descoperă El însuşi.

Înseamnă că dacă El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, va face aceleaşi lucrări ieri, azi şi în veci.

Isus a mai spus: „Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea…” Cine este acest „voi”? Poate cineva spune: „Aceia sunt apostolii, pentru că cu ei vorbea Isus!” Atunci cum explicaţi aceasta: „„Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea pentru că Eu voi fi cu voi şi în voi, până la sfârşitul veacului.” (Ioan 14.19, Matei 28.20).

Apostolii sunt morţi de două mii de ani, ceea ce înseamnă că trebuie să fie Ceva care să vă permită să-L vedeţi până la sfârşitul lumii. Dar trebuie să fie şi o lume care nu-L va mai vedea.

Nu sunteţi fericiţi pentru că voi Îl puteţi vedea? Eu sunt atât de fericit!

Fiţi atenţi! El a spus că „…lucrările pe care le fac Eu…” cu alte cuvinte, acelaşi tip de slujbă pe care a avut-o El, va fi cu credinciosul tot timpul, până la sfârşitul lumii. Aceasta Îl face pe Isus Hristos Acelaşi ieri, azi şi în veci, pentru că El este un Dumnezeu viu, nu unul mort; este Dumnezeul înviat din morţi.

Cât timp a fost aici pe pământ, El a făcut multe minuni. Deci a fost un Profet. Dar dacă acesta ar fi fost sfârşitul Său, când a murit ar fi murit ca oricare dintre profeţi; însă Isus a înviat din morţi, dovedind că este mai mult decât un profet; dovedind că El este Fiul lui Dumnezeu. Înţelegeţi, prieteni? Mai mult, în seara aceasta este aici, aşa cum a fost şi în Galilea. Când realizaţi aceasta şi vedeţi că Cuvântul Lui este atât de simplu încât a ajuns şi la voi, simţiţi cum credinţa voastră creşte tot mai mult. Şi vă mai spun ceva: nu un om vă vindecă, nici rugăciunea mea sau a altor bărbaţi, ci credinţa voastră este cea care face aceasta; ea vă vindecă.

Când a fost atins de femeia cu scurgerea de sânge, Isus a simţit că se întâmplă ceva şi a folosit cuvântul „virtute” care înseamnă „putere”. De ce? Pentru că din El s-a scurs o putere. Astfel, a privit în jur să vadă cine s-a atins de El şi a zis: „S-a atins cineva de Mine…” (Luca 8.46).

Petru şi cei ce erau cu El au zis: „Învăţătorule, noroadele Te împresoară şi Te îmbulzesc, şi mai întrebi: „Cine s-a atins de Mine”? (v.45), dar Isus a zis: „S-a atins cineva de Mine, căci am simţit că a ieşit din Mine o putere.” Atunci a privit cu ochii Săi măreţi prin mulţime, a zărit-o pe femeie, fiindcă nimic nu se poate ascunde de privirea Lui, şi a zis: „Îndrăzneşte, fiică; credinţa ta te-a mântuit, du-te în pace.” (v.48). Imediat boala ei a dispărut.

Dacă Isus ar fi în seara aceasta aici, El ar privi această audienţă, iar dacă cineva L-ar atinge cu credinţă,   s-ar întâmpla acelaşi lucru ca atunci. Credeţi aceasta? S-ar întâmpla la fel pentru că El este Acelaşi.

Dacă ar fi aici, El nu ar spune: „Adu-l pe bărbatul sau pe femeia aceea la Mine şi lasă-Mă să-i vindec!” Nu, El nu ar spune aceasta, pentru că în Ioan 5.19 a spus clar: „Eu nu pot face nimic de la Mine însumi; ci fac doar ceea ce-Mi arată Tatăl…” (parafrazare). Este adevărat? El nu a făcut nimic fără voia Tatălui Său; dar când Tatăl I-a arătat ceva, a păşit în faţă şi a făcut întocmai cum I s-a arătat.

Aşadar, Isus a înviat din morţi, de aceea, în seara aceasta tu poţi veni aici pe platformă şi să vorbeşti cu El. Şi ce ar face? S-ar uita la tine şi ar spune: „Tu ai boala cutare şi vii din locul cutare, etc.” Iar dacă L-ai întreba: „Doamne Isus, vrei să mă vindeci?” El ţi-ar răspunde: „Nu crezi în Mine? Eu am făcut aceasta când am murit pentru tine la Calvar. Crezi aceasta?”

„Da.”

„Atunci du-te mai departe; credinţa ta te-a mântuit.”

Vindecarea şi salvarea nu pot veni de la un om. În biserică există diferite daruri: prorocia, vindecarea, etc., însă aceasta nu înseamnă că tu ai putere să vindeci. Dar ce înseamnă? Că ştii ce spune Cuvântul despre vindecare.

Dacă auzi o predică, nu înseamnă că eşti salvat, ci înseamnă că ştii ce spune Cuvântul despre salvare.

Isus a fost înzestrat cu darul de a învăţa, de a predica, de a proroci, etc., toate acestea având scopul de a-L preamări şi de a-L aduce pe El la oameni. Iar când oamenii văd aceste lucruri, cred, le acceptă, le mărturisesc şi sunt salvaţi, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru darul vindecării. Un bărbat poate predica atât de simplu Cuvântul, încât să fie înţeles chiar şi de un copil, iar oamenii spun: „Aşa este.” Atunci El îl face pe diavol fără putere.

Primul lucru pe care îl spune cineva care crede este: „Da, eu cred! Cred că acest lucru este pentru mine,” şi Îl acceptă, mărturiseşte ceea ce crede şi se face bine.

Unii dintre voi spun: „Au fost oameni pe care i-am auzit mărturisind că cred şi totuşi nu s-au făcut bine. I-am auzit pe unii mărturisind că sunt salvaţi şi totuşi nu au fost.” Vedeţi? Credinţa voastră este cea care face totul. Astfel, dacă crezi cu adevărat, vei primi ceea ce ceri. Şi încă ceva: Nici un om nu te poate salva sau vindeca. Singurul care poate face aceasta este Isus Hristos, pentru că El este Cel care a fost străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. Aţi reţinut cum am spus? „A fost.” Înţelegeţi?

Pedeapsa care ne dă pacea, a căzut peste El; şi prin rănile Lui suntem vindecaţi şi salvaţi…” (Isaia 53 –parafrazare). Noi am fost vindecaţi atunci când El a murit pe Calvar. Singurul lucru pe care îl pot face darurile este să-ţi arate încheierea lucrării Domnului Isus de la Calvar. Înţelegeţi?

Este posibil ca un predicator să fie înzestrat cu multe daruri. Poate are darul vindecării şi i-a Cuvântul Domnului ca să-L explice; poate Îl explică foarte bine, aşa cum fac fraţii Tommy Osborn şi Roberts sau alţi fraţi care sunt adevăraţi maeştri în mânuirea Scripturii. Ei au fost şi aici, în Chicago, şi v-au predicat, iar voi ştiţi că sunt adevăraţi maeştri când trebuie să explice Cuvântul. Ei au ales modalitatea aceasta de a vi-L prezenta pe Isus; acesta este darul lor, prin care pot arăta că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Dar eu nu am acest dar. Darul meu sunt vedeniile. Ei predică Cuvântul, dar eu văd lucruri care au fost sau se vor întâmpla. Ce face aceasta? Vă vindecă? Nicidecum. Dar ce face? Vă măreşte credinţa în Isus Hristos care v-a vindecat deja şi vă face să mergeţi mai departe spunând: „Lăudat să fie Domnul; sunt vindecat!”

Odată, Isus se afla pe o corabie care traversa marea. Predicase toată ziua şi era obosit, dar în timp ce erau pe mare s-a pornit o furtună puternică şi se părea că micuţa corabie va fi scufundată. Deşi era foarte obosit, El nu S-a temut deloc. O, îmi place aceasta!

Isus nu a trebuit să se roage toată ziua şi nici n-a zis: „Mă întreb dacă am destulă credinţă să fac aceasta!” El nici nu ştia câtă credinţă are, şi aşa este orice bărbat şi femeie care sunt luptători adevăraţi pentru Împărăţia lui Dumnezeu: ei nu ştiu gradul credinţei lor.

Nu vă testaţi credinţa şi nu ziceţi: „Mă întreb dacă am destulă credinţă să fac asta… Oare am credinţă…?” Să nu faceţi aceasta!

V-aţi gândit dacă aveţi destulă credinţă ca să veniţi în seara aceasta aici? V-aţi testat credinţa ca să vedeţi dacă puteţi cina în seara aceasta? Sau v-aţi testat credinţa ca să vedeţi dacă puteţi conduce maşina până acasă? Cu siguranţă n-aţi făcut aşa ceva, ci aţi crezut pur şi simplu că aşa va fi.

Aşa trebuie să credeţi şi în vindecare. Credeţi tot ce v-a spus Dumnezeu! Nu vă luptaţi, nu vă zbateţi şi nici nu-l ocărâţi pe diavolul în fiecare minut. Acceptaţi vindecarea pur şi simplu şi mergeţi mai departe. Nu trebuie să fiţi alarmaţi în legătură cu nimic; Domnul a spus aşa, şi aşa trebuie să fie. Astfel, noi mergem înainte liniştiţi, ştiind că aşa va fi. Ba mai mult, uităm de acel lucru. De ce? Domnul a vorbit şi a dovedit că este Adevărul, iar noi credem şi ştim că promisiunea este valabilă.

Aceasta este tot ce trebuie să faceţi.

Isus dormea în spatele corăbiei, dar la un moment dat S-a ridicat şi a certat vânturile şi marea. El a trecut pe acea mare furtunoasă, când poate zece mii de draci au jurat că Îl vor îneca. Totuşi, a rămas liniştit în corabia aceea micuţă care se balansa încoace şi încolo şi a mers mai departe, pentru că trebuia să ajungă la Gadara cu un scop: cineva avea nevoie de ajutorul Lui. Vedeţi? Isus a înfruntat acea mare furtunoasă pentru a ajuta un om, iar în seara aceasta, va coborî din gloria Sa şi va veni aici ca să vindece fiecare persoană bolnavă din locul acesta. Aceasta este inima plină de iubire a Domnului Isus.

Când nebunul acela L-a văzut, a început să alerge spre El, iar eu cred că voia să-L omoare. Băiatul acela era atât de posedat de Satan, încât acesta i-a pus stăpânire şi pe limbă.

Credeţi că diavolul poate folosi limba cuiva? Cu siguranţă! El te poate face să spui lucruri pe care nu vrei să le spui. Mai mult, te poate face să minţi, să furi, să spui lucruri rele pe care Domnul nu vrea să le spui, etc. De ce aceasta? Pentru că te poate controla complet. Şi dacă te controlează în totalitate, nici nu mai ştii ce spui; devii un om nebun.

Credeţi că limba voastră poate fi folosită de Isus Hristos? Sigur că da. Iar când se întâmplă aceasta, cânţi şi vorbeşti despre Scriptură, iar pe buzele tale sunt numai cuvinte frumoase. Eşti atât de predat Duhului Sfânt, încât poţi vorbi într-o limbă pe care nu o cunoşti. Aşa este. El poate face aceasta.

Dar acest nebun era în totalitate în mâinile lui Satan. Sărmanul om era un întemniţat al Satanei. Poate, odată a fost şi el un om bun, dar diavolul l-a câştigat puţin câte puţin, până când a făcut din el locatarul unui cimitir. Mai mult, era atât de puternic încât rupea lanţurile cu care îl legau ceilalţi oameni.

Aţi încercat vreodată să imobilizaţi un nebun? Ei sunt foarte puternici. Dacă veţi încerca să-l ţineţi, vă va târî pur şi simplu după el. De ce este atât de puternic? Pentru că este purtat de o putere supranaturală; este diavolul în el. Şi vă întreb: Dacă diavolul poate să supună în totalitate un om şi să-i mărească puterea de două sau de trei ori, oare ce poate face Dumnezeu cu un om care este supus pe deplin Duhului Sfânt? De câte ori îi plate face Duhul mai puternic?

Un om care nu se poate mişca pentru că este paralizat, poate fi ridicat fără nici o problemă de Duhul Sfânt. Amintiţi-vă de femeia care a zăcut cu două seri în urmă pe o targă şi a fost vindecată pe loc de Duhul Sfânt. Ea s-a ridicat şi era atât de fericită încât nici nu a putut dormi în noaptea aceea. Aceasta s-a întâmplat după ce medicii de la Clinica Mayo au renunţat cu câteva zile în urmă la cazul ei. Ce este aceasta? Ea a intrat sub puterea Duhului Sfânt.

Bărbatul acela nebun a ieşit în calea lui Isus cu gândul să-L alunge, pentru că nimeni nu avea voie să treacă pe acolo. Dar când acel demon s-a apropiat de Domnul Isus, L-a recunoscut imediat cine era. Să nu spuneţi că diavolii nu vă recunosc! Credeţi că diavolii îi recunosc pe creştini? Sigur că îi recunosc. Dacă nu greşesc, cred că undeva în Scriptură scrie că dracii tremură când cel mai slab dintre sfinţi se pune pe genunchi. Ce putere şi ce privilegiu i-au fost date Bisericii lui Hristos! Când vă aşezaţi pe genunchi ca să vă rugaţi, diavolii tremură chiar şi în faţa celui mai slab creştin. Gândiţi-vă la aceasta!

Eu am văzut o femeie sărmană care era atât de posedată de un duh rău, încât acesta a aruncat-o pe spate cu picioarele aşa (Fratele Branham arată), şi se târa ca un şarpe. Era atât de rău încât de doi ani nu mai ştia nimic, iar eu m-am dus în subsolul auditoriului ca să mă rog pentru ea. Era atât de rău încât cei care au adus-o pentru rugăciune,   n-au îndrăznit s-o ducă într-un loc public. Când au adus-o de la spitalul de nebuni, ea a spart geamurile maşinii deşi era păzită de cinci bărbaţi, iar cei de la ambulanţă n-au avut curaj să se apropie de ea când au văzut ce putere are.

Soţul ei a venit la mine şi m-a rugat să merg s-o văd, iar când am coborât scările la subsol, mi-a zis:

„Nu te apropia de ea, frate Branham, pentru că te va ucide.”

„Este femeia de acolo?”

„Da.”

„Ce s-a întâmplat cu ea, fiindcă văd că sângerează de peste tot.”

„A spart geamurile maşinii. Am adus-o cu un Chevrolet, dar deşi o supravegheau cinci bărbat, nu au putut s-o ţină. A spart tot. De când am adus-o stă numai pe spate, deşi am încercat s-o punem în altă poziţie. Am auzit că cu câteva seri în urmă a fost vindecată o femeie nebună, de aceea am venit de la o depărtare de câteva sute de mile şi am adus-o pe soţia mea aici în nădejdea că va fi eliberată şi ea.”

„Am să mă duc să văd dacă pot vorbi cu ea,” am spus eu, dar el mi-a zis:

„Nu face aceasta pentru că te va omorî!”

„Nu cred aceasta,” am răspuns eu şi m-am apropiat de ea, i-am luat mâna şi am întrebat-o:

„Ce faci, soră?”

Femeia stătea acolo cu ochii holbaţi, cu mâinile aşa şi cu picioarele ridicate. Când i-am prins mâna, ea s-a întors repede şi mi-a dat o lovitură, iar dacă nu mă feream îmi rupea gâtul. M-a lovit atât de tare, încât am sărit în sus, iar în cădere am lovit-o cu piciorul în piept. M-a trântit pur şi simplu jos. Era mult mai puternică decât doi sau trei bărbaţi la un loc.

M-am ridicat repede şi am fugit pe scări în sus, dar ea s-a luat după mine târându-se ca un şarpe. Am privit-o şi am văzut că se mişca destul de repede. Ea m-a privit şi mi-a zis:

„William Branham, tu nu poţi să faci nimic, pentru că eu am adus-o în starea aceasta!”

Uimit, soţul ei m-a întrebat: „Ce înseamnă aceasta? Acestea sunt primele cuvinte pe care le rosteşte după o tăcere de doi ani.”

„Domnule, aceasta nu este ea, ci demonul care o ţine legată,” i-am răspuns eu.

„Dar ţi-a zis pe nume.”

„Aşa este. Ai mai văzut vreodată aşa ceva?”

„Am citit doar în Scriptură.”

„Ai încredere în Domnul Isus Hristos şi crede că El este Acelaşi Dumnezeu care-i poate reda mintea sănătoasă. Crezi aceasta?”

„Da, domnule, eu cred.”

Atunci ea a vorbit din nou şi a zis: „Ce am eu a face cu tine?”

Soţul femeii credea că soţia lui îmi spune acele cuvinte, dar acela era diavolul din ea.

„Este adevărat, eu nu am nimic cu tine,” i-am zis eu, „dar Isus Hristos are ceva.”

După ce am spus aceste cuvinte, m-am rugat pentru femeie şi i-am poruncit diavolului care era în ea s-o părăsească, apoi am zis:

„Duceţi-o înapoi la spitalul de nebuni ca să fie externată!”

Şi într-adevăr, două zile mai târziu, ea a mers acasă pe deplin sănătoasă mintal, iar după o săptămână a venit alături de copiii ei la o adunare, fiind la fel de normală ca oricare dintre noi.

Dacă nu mă înşel, acum soţul ei este un predicator al Evangheliei. Vedeţi? El este Acelaşi Isus.

Oh, Biserică a Dumnezeului celui viu, nu este de mirare că şeful Asociaţiei medicale americane a spus: „Nici un doctor care nu crede într-o Fiinţă Supremă nu are dreptul să intre într-o casă!”

„Voi recunoaşteţi ceea ce ştiaţi de ani de zile,” i-am zis eu.

Mulţi dintre voi citiţi revista „Vestitorul creştin”, pe care o primiţi de la doctorii care au început să înţeleagă că aceste boli sunt de fapt diavoli… Acesta este adevărul.

Va veni vremea când această lume va tremura sub impactul Bisericii Dumnezeului celui Viu, care merge înainte cu mare putere. Aşa este. Iar nădejdea mea est să văd acest lucru împlinindu-se în generaţia mea.

Acest bărbat umil şi bun era posedat de un diavol, care l-a transformat într-un nebun. Şi acel diavol a zis: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului celui Preaînalt? Te jur în Numele lui Dumnezeu, să nu mă chinuieşti!” (v. 7), dar Isus i-a răspuns: „Duh necurat, ieşi afară din omul acesta!” (v. 8). Dar diavolul L-a rugat şi I-a zis: „Trimite-ne în porcii aceia, ca să intrăm în ei.” Isus le-a dat voie. Şi duhurile necurate au ieşit şi au intrat în porci; şi turma s-a repezit de pe râpă în mare: erau aproape două mii, şi s-au înecat în mare.” (v. 12-13). În clipa aceea, bărbatul a stat înaintea lui Isus pe deplin sănătos.

Asemenea lucruri se întâmplă când te afli în prezenţa Lui. Tu nu mai poţi fi acelaşi; nimeni nu mai poate fi acelaşi după ce L-a întâlnit pe Isus.

Rugăciunea mea pentru tine, frate şi soră creştini, dar şi pentru cei care nu sunteţi încă în Împărăţia lui Dumnezeu, este să-L cunoaşteţi pe Isus.

În ce vă priveşte pe voi cei bolnavi, pe cei care aţi fost puşi deoparte de doctori pentru că nu vă mai pot ajuta, aşa că vi s-a spus: „Nu mai putem face nimic!”, mă rog să-L cunoaşteţi pe Isus cu adevărat şi să intraţi în legătură cu El, astfel încât să păşiţi afară nu cum aţi intrat aici, ci pe deplin vindecaţi.

Să ne rugăm în timp ce orga cântă încet.

Plecaţi-vă capetele şi închideţi ochii. Haideţi să privim la Calvar, pentru că prin ochii credinţei credem că El este aici.

Iubitul nostru Domn Isus Hristos, Cel care ai redat nebunilor sănătatea mintală, Cel care-i vindeci pe bolnavi şi-i schimbi pe cei care nu Te-au cunoscut niciodată. În seara aceasta, Te rugăm Tată, pentru cei ce sunt în afara trupului lui Hristos, pentru cei ale căror case sunt răvăşite de Satan, aşa că nu au pace şi fericire, pentru cei care nu se pot bucura de familiile lor pentru că în ele este o atmosferă tensionată. Ajută-i să-L întâlnească pe Isus şi astfel să devină oameni noi, schimbaţi.

Părinte, mulţi din cei ce stau aici sunt bolnavi şi slabi. Nu vrei să vii, Doamne? Eu nu pot explica prea bine Cuvântul Tău, pentru a aduce credinţa în inimile oamenilor, dar Tu poţi veni, Tată, să rezolvi cazurile acestor oameni sărmani şi să iei controlul asupra mea. Nu îţi cer aceasta pentru slava mea, ci pentru ca puţinele cuvinte pe care le-am predicat în seara aceasta, să fie dovedite ca fiind adevărate, pentru că Tu ai înviat şi eşti în mijlocul nostru. Tu ai mai făcut aceasta, Tata, de aceea Te rog s-o faci încă o dată, pentru că atunci oamenii vor crede din toată inima. Ascultă-ne, pentru că Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Prieteni, dacă Isus ar apărea în seara aceasta în mijlocul nostru şi ar face lucrările pe care le-a făcut când era pe pământ, L-aţi crede din toată inima? L-aţi accepta? Spuneţi: „Da, Doamne, eu cred…”

Aş vrea ca cei care nu aţi mai fost în adunările mele, să ridicaţi mâna şi să spuneţi: „Dacă Îl voi vedea făcând lucrările pe care le-a făcut în Galileea, voi crede.” Să ridice mâna toţi cei nou-veniţi. Domnul să vă binecuvânteze. Spuneţi: „Eu cred, Doamne.”

Unde e Billy? Cred că au împărţit numere de rugăciune, aşa că vom începe cu numărul 1. Cine are numărul 1? Vă rog să vă uitaţi pe numerele de rugăciune. Noi trebuie să împărţim aceste numere de rugăciune pentru ca totul să decurgă în ordine, deoarece sunt sute de oameni care aşteaptă să se facă rugăciune pentru ei.

Cine are numărul 1 să treacă în dreapta mea. Numărul 2? Cine are numărul 2? Vino aici, doamnă. Cine are numărul 3? Să ridice mâna. Numărul 4? În ordine. Numărul 5? Cine are numărul 5? Numărul 6? Numărul 7? 8, 9? 10, 11, 12, 13, 14, 15. Am spus până la 15? Da, până la 20. 16, 17, 18, 19, 20. Să ridice mâna oricine nu are număr de rugăciune, dar este bolnav sau în nevoie şi doreşte ca Domnul Isus să-L vindece. Domnul să vă binecuvânteze, Ţineţi puţin mâinile sus.

Părinte ceresc, Tu vezi toate aceste mâini ridicate. Ei sunt copiii Tăi sărmani, creaţia mâinilor Tale, de aceea Te rog să-i vindeci. Tată îngăduie să se întâmple ceva şi să fie vindecaţi toţi în seara aceasta, astfel ca atunci când vom pleca de aici să nu mai fie nici o persoană bolnavă printre noi. Dacă printre noi mai sunt oameni cărora doreşti să le vorbeşti, Te rog să mi-i arăţi, pentru că Tu îi cunoşti pe toţi. Arată-mi-i şi eu îi voi chema. Te rog aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Duhul Sfânt este aici. Câţi dintre voi aţi văzut fotografia Lui? Ridicaţi mâinile. Cine de aici a văzut o fotografie cu El? O să aducem mâine. Aceeaşi Lumină pe care o veţi putea vedea în fotografie, stă chiar acum aici lângă mine. Aşa este.

Acum depinde numai de credinţa voastră, cum şi ce va vorbi El prin mine. Eu sunt la fel ca acest microfon care este mut până când cineva spune ceva în faţa lui. Nici eu nu ştiu şi nu pot spune nimic, până când nu-mi arată El; iar atunci puteţi judeca singur, ce şi cum este.

Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci… şi în Numele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, iar sub controlul meu fiecare persoană din locul acesta, pentru ca toată gloria şi slava să-I aparţină lui Dumnezeu.

Să nu cârtiţi şi să nu vă îndoiţi, ci credeţi!

Cineva a adus  un aparat de înregistrare pe care-l voi pune aici sus. Frate Buler, crezi că dacă îl voi pune aici sus, se va înregistra bine? Acum este bine?

Acum aş vrea să staţi cu toţii liniştiţi şi nimeni să nu se mai foiască.  Fiţi respectuoşi şi nu vă mai plimbaţi, pentru că aici nu suntem pe o arenă, ci în Biserica Dumnezeului celui Viu. Vă cer în Numele lui Isus Hristos să fiţi respectuoşi şi să credeţi din toată inima.

Soră, eu sunt un străin pentru tine, nu te-am mai văzut niciodată până acum. Desigur, văd că porţi ochelari, ceea ce înseamnă că ceva este în neregulă cu ochii tăi, dar numai Dumnezeu ştie ce anume. În timp ce vorbesc cu tine, văd un lucru: eşti creştină, pentru că duhul tău este binevoitor. Prin ungerea Duhului Sfânt văd că eşti o creştină născută din nou. Aşa este.  Spun aceasta pentru că duhul tău este primit de Îngerul Domnului care este aici.

Voi ştiţi cu toţii că se întâmplă ceva… Nu puteţi explica despre ce este vorba, însă este un simţământ plăcut, umil şi dulce, este adevărat? Ridicaţi mâinile dacă este aşa. Oamenii care o cunosc pe femeia aceasta ştiu dacă este sinceră sau nu. Între mine şi ea este o Lumină care se mişcă. Este Îngerul Domnului, iar femeia ştie că acesta este adevărul. Este la fel ca în cazul lui Natanael, despre care Domnul Isus a spus: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleşug.” (Ioan 1.47). Uimit, Natanael L-a întrebat pe Isus: „De unde mă cunoşti?” Ceea ce s-a întâmplat atunci se întâmplă şi acum. Femeia aceasta ar putea fi o necredincioasă sau altceva. Cum aş putea şti eu cum este ea? Vedeţi, este Acelaşi Duh Sfânt, iar El îmi spune dacă este o necredincioasă sau o creştină născută din nou. Înţelegeţi? Este acelaşi Isus.

Dar El îmi poate spune şi altceva, de exemplu ceva ce ea ar vrea să ştie. Eu nu am cum să ştiu ceva despre ea, decât dacă îmi arată El. Voi ştiţi că noi suntem străini unii faţă de alţii, nu ne cunoaştem, aşa că eu nu ştiu de ce aţi venit aici, dar Domnul ştie. Astfel, El este Cel care îmi poate arăta de ce sunteţi aici, ce vreţi să ştiţi sau alte lucruri pe care le ştiţi doar voi şi El. Credeţi că El a înviat din morţi şi că se află chiar aici lângă mine, gata să vă dea ceea ce cereţi? Restul audienţei, credeţi din toată inima că El îmi poate descoperi diferite lucruri? Numai Duhul Sfânt poate face aceasta.

Revenind la tine, aş vrea să crezi, soră. Crede că stai în prezenţa Lui, fiindcă un om nu te poate face să te simţi aşa, ci doar El. Îl pot vedea cum se mişcă în jurul femeii de acolo. Doamna are probleme cu gâtul şi cu spatele. Ai probleme şi cu ficatul. Aşa este. Şi te doar şi capul. Pot vedea un accident de maşină. Da, ai avut un accident de maşină şi ai o vertebră deplasată, ea fiind aceea care-ţi provoacă durerea de spate. Aşa este. Amin. Ridică mâna dacă este adevărat.

Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Aţi auzit Vocea Lui? Nu eu i-am spus acele cuvinte, nu a fost glasul meu, ci al Lui. Acum Îl credeţi?

Soră, în jurul tău este foarte multă lumină, de aceea cred că eşti vindecată.

Atotputernicule Dumnezeu, Tu ai spus în Cuvântul Tău că „Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: …îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” Doamne, Tu eşti aici, pentru că Duhul Tău descoperă tainele inimii, iar eu îmi întind mâinile peste această femeie, în timp ce ungerea Ta este peste mine, şi Te rog s-o vindeci. Nu ştiu ce problemă are, dar Tu ştii, Doamne, de aceea Te rog să Te înduri de ea în Numele lui Isus. Amin.

Domnul să te binecuvânteze, soră. Du-te, bucură-te şi slujeşte-L pe Domnul.

Credeţi? (Amin). Aveţi încredere în Dumnezeu pentru că El este Acelaşi şi astăzi.

Înainte ca aceste lucruri să mă cuprindă… priviţi transpiraţia mea. Vedeţi cât sunt de slab? Biblia spune că Daniel a avut o vedenia şi a devenit atât de slab încât a zăcut la pat timp de câteva zile. Aveţi încredere în Dumnezeu~ amin.

Ce mai faci, doamnă? Tu eşti pacientul? Nu ne cunoaştem, dar crezi din toată inima? Crede, pentru că numai credinţa în Isus te poate ajuta. Te privesc ca pe o soră pentru că eşti credincioasă, eşti creştină. Dacă n-ar fi aşa, duhul tău s-ar retrage şi s-ar întuneca, dar la tine este ca o lumină. Duhul tău este primit de Duhul sub a cărui ungere stau. Tu ai o problemă la inimă, o problemă care este cauzată de febra reumatică. Aşa este. Dar Isus Hristos este aici ca s-o ia de la tine. Crezi aceasta? Vino puţin aici.

O, Tată care eşti în ceruri, slăvit să fie Numele Tău. Eu ştiu că sângele Tău mijloceşte pentru această femeie şi îi spală păcatele mărturisite. Duhul Tău este aici, de aceea mustru acest duh care vrea să ia viaţa sorei mele. Îngăduie ca el să fie îndepărtat, iar ea să se facă bine, pentru că cer aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin. Domnul să te binecuvânteze, soră. Du-te bucuroasă.

Credeţi din toată inima? Credeţi cu toţii şi veţi fi vindecaţi. Aveţi încredere în Dumnezeu. Credeţi toţi cei aflaţi în audienţă? (Amin). Credeţi, pentru că toate lucrurile sunt posibile pentru cel ce crede.

Suntem străini unul pentru celălalt, este adevărat? Eu nu te cunosc, dar Dumnezeu te cunoaşte, aşa-i? Dacă îmi va arăta motivul pentru care eşti aici, vei accepta vindecarea dată de Domnul Isus, acum, după ce am predicat din Biblie ca să vă arăt ce a promis El că va face?

 El este aici, chiar lângă noi, iar eu sunt ca acest microfon: nu ştiu nimic despre voi, dar sunt glasul prin care El vă descoperă anumite lucruri. Trebuie să existe o astfel de voce. Astfel, dacă eu nu vă cunosc, înseamnă că este Cineva care vă cunoaşte şi poate spune aceste lucruri despre voi.

Credeţi că toate aceste lucruri vin de la Domnul Isus? Voi încercaţi să credeţi… Oh, sunteţi agitaţi! Nu, eu nu vă citesc gândurile. Să nu credeţi aşa ceva! Sunteţi agitaţi şi supăraţi, dar Domnul vă poate ajuta.

Soră, tu ai nevoie numai de credinţă în Domnul. Acum nu îţi mai poţi ascunde viaţa pentru că stai în prezenţa Lui, nu în prezenţa mea. Tu tuşeşti foarte mult, este adevărat? Ai astmă. Văd cum te ridici din pat, tuşeşti şi încerci să respiri, este adevărat? Şi soţul tău are nevoie de vindecare. El are probleme la ochi. Dacă este adevărat, ridică mâna. Te numeşti doamna Slater, este adevărat? Crezi că sunt profetul lui Dumnezeu? Du-te şi crede că eşti vindecată în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Nu vă lăsaţi cuprinşi de îndoială! Isus i-a spus lui Petru: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona…” Fiţi respectuoşi! Amintiţi-vă că aici este ungerea Duhului Sfânt, de aceea gândurile voastre nu pot rămâne ascunse. Aveţi credinţă! Nu vă îndoiţi, ci credeţi!

Doamna care stă în rândul al doilea are o problemă nervoasă. Da, cea care plângea cu câteva minute în urmă… Când vorbeam şi am spus că ai probleme, peste tine a venit un sentiment ciudat, este adevărat? Dacă este adevărat, ridică mâna. Ai avut probleme atât de grave încât era să înnebuneşti, este adevărat? Dacă este aşa, ridică mâna. Credinţa ta a făcut totul. Isus Hristos te-a vindecat. Amin.

Aveţi credinţă în Dumnezeu şi nu vă îndoiţi! Înţelegeţi? Voi nu aveţi nevoie de numere de rugăciune, ci doar de credinţă în Domnul Isus Hristos. Priviţi totul prin prisma credinţei şi credeţi că v-am spus adevărul Dumnezeului celui viu. Priviţi la ceea ce se întâmplă. Este acelaşi Domn Isus Hristos, a cărui haină a fost atinsă de femeia aceea. Oricine vine aici, nu se atinge de haina mea, ci de a Lui. El ştia ce avea să facă credinţa ei şi într-o clipă acel demon a ieşit afară. Aveţi credinţă în Domnul! Credeţi din toată inima.

Vino, domnule. Noi nu ne cunoaştem, suntem străini unul pentru celălalt, dar Dumnezeu ne cunoaşte pe amândoi. Este pentru prima dată când ne întâlnim, aşa-i? Vrei să ridici mâna ca să vadă şi audienţa? Noi ne întâlnim pentru prima dată, dar Dumnezeu te cunoaşte şi El îmi poate descoperi unele lucruri pe care le ştii doar tu şi El. când ţi le voi spune, tu vei şti dacă sunt adevărate sau nu. Aşadar, noi nu ne cunoaştem, dar Isus a înviat, iar ceea ce v-am predicat eu în seara aceasta este Adevărul; cu ajutorul Cuvântului lui Dumnezeu şi a puterii Lui, eu pot dovedi că Isus Hristos nu este mort, ci a înviat şi este prezent aici.

Tu, cel care stai aici… Eu nu te cunosc, nu te-am văzut niciodată şi nu ştiu care este problema ta; dar El te cunoaşte şi ştie de ce eşti aici. Dacă îţi va spune de ce eşti aici, Îl vei accepta? Crezi că vei primi ceea ce ceri? Dar audienţa crede?

Domnule, tu ai o durere în piept. Aşa este. Eşti predicator, aparţii de o biserică numită „Biserica lui Dumnezeu” şi te numeşti Huff. Ai venit aici cu fiica ta, care are probleme cu glanda tiroidă. Crezi că sunt profetul lui Dumnezeu? În Numele lui Isus Hristos îl mustru pe Satan şi cer eliberarea ei! Amin.

Tu crezi din toată inima? Tu, care stai acolo şi ai probleme cu piciorul. Crezi că Isus Hristos te poate vindeca? Crezi? Te-ai rugat până în clipa aceasta, este adevărat? Da, iar credinţa ta s-a atins de haina lui Isus. Nu te cunosc, dar dacă nu vei crede din toată inima, El va pleca de la tine.

Apropo… Doamna de acolo are şi ea probleme cu piciorul. Crezi din toată inima că Domnul te poate vindeca? Dacă crezi, poţi avea ceea ce ceri. Tu şi doamna de acolo, care stă cu o batistă în mână, credeţi că Isus vă poate vindeca? Domnul să vă binecuvânteze.

Aveţi credinţă în Dumnezeu! Credeţi. Diavolii care cauzau problemele de la picioarele celor două femei strigă după ajutor. Doamna cu problema la picior… cea de acolo. Văd pe cineva care stă lângă tine. Te văd într-o biserică, iar lângă tine stă un bărbat. Eşti membra unei biserici. Bărbatul este pe platformă, aşa-i? Amin. Du-te, bucură-te şi laudă-L pe Domnul pentru că sunteţi vindecaţi amândoi în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Credeţi în Domnul! Soră, tu crezi? Crezi că El îţi poate vindeca ochii bolnavi din pricina cărora ai suferit atât de mult? Crezi că El îţi poate lua şi starea de nervozitate? Cum aş putea ştii eu toate aceste lucruri dacă nu mi le-ar descoperi El însuşi? Aşa este.

Tată ceresc, eu o binecuvântez pe sora mea pentru vindecare, în Numele lui Isus Hristos. Amin. Domnul să te binecuvânteze. Du-te şi crede din toată inima că eşti vindecată.

Vino, doamnă. Crezi din toată inima? Un moment. Dacă Domnul îmi va arăta care este problema ta, vei crede? Tu ai probleme cu spatele. Este adevărat? Dar Domnul te poate vindeca. Du-te şi bucură-te, pentru că credinţa ta te-a vindecat. Amin. Domnul să fie cu tine şi să te binecuvânteze. Fie ca Duhul Sfânt să se odihnească peste tine spre gloria Sa.

Cum eşti, soră? Tu crezi? În seara aceasta sunt o mulţime de suferinzi în locul acesta, dar Isus poate vindeca orice boală. Credeţi? Lăsaţi-mă să vă arăt ceva.

Ridicaţi mâna toţi cei care aveţi probleme cu inima. Credeţi că puteţi fi vindecaţi? Vreţi să-mi pun mâinile peste voi pentru rugăciune? Nu vă citesc gândurile, dar chiar acum v-aţi gândit: „Oare îi va pune mâinile peste noi?” Aşa-i? Dacă este aşa, ridicaţi mâinile. Veniţi aici.

Tată ceresc, mustru acest demon în Numele lui Isus Hristos. Fă ca el să-i părăsească în Numele lui Isus. Amin. Mergeţi, bucuraţi-vă şi credeţi din toată inima.

Aveţi credinţă! Femeia aceasta de pe platformă are o mulţime de probleme. Fiţi atenţi! Toţi din audienţă care au probleme nervoase să ridice mâna. Credeţi că Isus vă poate elibera?

Atotputernicul Dumnezeu, o binecuvântez pe femeia aceasta în Numele lui Isus, ca să fie eliberată spre gloria Numelui Tău. Amin.

Domnul să te binecuvânteze, doamnă. Du-te şi crede din toată inima că Domnul te-a eliberat.

În ordine. Credeţi din toată inima voastră. Vino aici. Crezi că Isus Hristos te poate vindeca? Văd pe cineva care se roagă pentru un băieţel care are o fractură. Băieţelul este aici şi îl rog să ridice mâna. Este un băieţel de vreo cinci ani. Văd aceasta într-o vedenie. Are părul şaten, iar mama lui este o femeie cu ochelari şi îl ţine de mână. Femeia se roagă pentru el. doamnă, vrei să ridici mâna? Da, tu eşti. Copilul tău are o fractură. Întinde-ţi mâinile peste el pentru un moment, fiindcă Isus Hristos ţi-a ascultat rugăciunea.

Atotputernicule Dumnezeu, mustru duhul care i-a făcut rău acestui copil, în Numele lui Isus Hristos> Demonule, părăseşte acest copil fiindcă este vindecat spre slava lui Isus. Amin.

Aveţi credinţă în Dumnezeu!

În timp ce mă rugam, tu ai crezut că vei fi vindecat. Tu, de acolo. Du-te, bucură-te şi spune: „Îţi mulţumesc, Doamne Isuse!”

Veniţi şi credeţi din toată inima! Cancerul nu înseamnă nimic în prezenţa lui Dumnezeu. domnul a făcut totul, credeţi aceasta? Credeţi că El vă poate vindeca chiar acum?

Soră, tu eşti creştină. Sunt mai multe persoane care au remarcat aceasta, iar El te poate vindeca.

Mă simt foarte slăbit… Au loc o mulţime de vindecări. Credeţi? El vă cunoaşte pe fiecare în parte şi este gata să îi vindece pe toţi cei ce cred. Credeţi aceasta?

Mă veţi asculta în calitate de profet al lui Dumnezeu? Credeţi că El este aici?

Puneţi-vă mâinile unii peste alţii pentru câteva minute.

Tată ceresc, veşnicule şi binecuvântatule Salvator, eu vin umil în prezenţa Ta, pentru că ştiu că diavolul a fost biruit în seara aceasta. Isus a dovedit că este viu şi că este aici. Oamenii suferă şi sunt nervoşi. Oh, binecuvântatule Isus din Nazaret, eu am venit aici ca să-i ajut pe oameni prin predicarea Cuvântului Tău. Satană, tu nu mai ai nici o putere asupra acestor oameni, pentru că ei cred în Domnul! Isus este aici şi dovedeşte că a înviat dintre cei morţi. Noi suntem credincioşi, iar Isus Domnul nostru este aici cu noi.

Satană, te mustru în Numele lui Isus şi îţi poruncesc să ieşi afară din aceşti oameni, toate acestea fiind spre slava Domnului Isus Hristos. Amin.

– Amin –

Lasă un răspuns