INVESTIȚII

Mulţumesc mult. Cu siguranţă, consider că aceasta este una din cele mai importante ocazii din viaţa mea, pentru că mă aflu în marele oraş New York, ca să vorbesc în faţa acestor grupuri de oameni, să petrec acest timp pe platformă împreună cu prietenii mei predicatori şi să le vorbesc oamenilor de afaceri şi femeilor de aici despre Domnul nostru Isus Hristos. Fără îndoială că mulţi dintre voi Îl cunosc deja după lucrările Sale din dimineaţa aceasta şi se bucură şi-L laudă pentru bunătatea şi îndurarea Sa. 

Mă simt mic în timp ce stau aici, alături de aceşti vorbitori renumiţi, ca să vorbesc la această audienţă, pentru că nu sunt un mare orator. De altfel, eu am spus întotdeauna că sunt ca o roată de rezervă. Voi ştiţi că roata de rezervă se foloseşte când aveţi o pană de cauciuc, dar noi nu avem nici o pană de cauciuc aici, ci vrem să lăsăm puţin să se învârtă şi roata de rezervă.

Acum câteva minute, în timp ce unul dintre fraţi a dat acel citat din Scriptură, am stat şi am cugetat la subiectul referitor la purtarea roadelor Duhului. Vedeţi voi, noi nu putem face roade, ci trebuie să le purtăm. O oaie nu face lână, ci o are şi o poartă. Ea este oaie şi din cauza aceasta poartă lână. Noi nu putem fi creştini pentru că ne numim creştini sau pentru că facem ceva prin puterea noastră. Ca oaie, tu porţi lâna, iar ca şi creştin, porţi roadele unui creştin. Desigur.

Ştiu că în dimineaţa aceasta avem un timp limitat pentru mesaj.

Un alt motiv pentru care suntem în perioada aceasta la New York, este convenţia care are loc aici. Îmi pare rău că nu am reuşit să ajung şi la cealaltă convenţie. Un frate drag nu a înţeles bine ce voi face şi m-a întrebat: „Vei vorbi la convenţia de la New York?” Eu locuiesc la Tucson, Arizona, iar el locuieşte în Phoenix, Arizona, la o depărtare de o sută douăzeci de mile. Este vorba de fratele Williams. Astfel, ¡-am răspuns: „Da, voi fi acolo în noiembrie şi voi fi bucuros să-¡ întâlnesc pe fraţii Nelson, Sweet şi alţi prieteni de acolo.” Apoi am aflat că de fapt convenţia aceea a avut loc în octombrie, când eu a trebuit să fiu în Alaska, departe de New York.

 Sunt bucuros că am avut privilegiul să vin acum aici şi să mă întâlnesc cu fratele Vick de la biserica „Rock” şi cu alţi predicatori din locul acesta. Noi suntem aici, în auditorul Mark, şi avem parte de un timp minunat în săptămâna aceasta, fiindcă vedem Împărăţia lui Dumnezeu printre noi. În dimineaţa aceasta, ne-am adunat aici oameni de pe diferite căi ale vieţii: oameni de afaceri şi femei, metodişti, baptişti, prezbiterieni, catolici şi mulţi alţii.

Aceasta îmi aminteşte de vremea când lucram la o fermă din Colorado, unde aveam grijă de vite ce aparţineau asociaţiei Hereford. Micuţa noastră fermă se afla la capătul râului Troublesome şi aveam partea Est Fork şi Vest Fork, iar primăvara duceam vitele la păscut în Est Fork, spre pădurea Arapaho care aparţinea de această asociaţie.

În cadrul asociaţiei Hereford erau cuprinşi o mulţime de fermieri care creşteau vite din rasa Hereford. Dacă aveai o fermă care putea produce două tone de fân, primeai permisiunea să-ţi aduci vita pe păşune, pe toată perioada verii.

Când venea primăvara şi duceam vitele la păşune, acolo era un gard de sârmă ghimpată ca să le oprească să meargă pe vreo proprietate privată sau de stat. Fermierul stătea întotdeauna la marginea gardului şi urmărea vitele în timp ce mergeau pe păşune. Acolo erau vite de la diferite ferme şi treceau printr-o deschizătură sau poartă din acel gard.

Unul dintre fermieri era domnul Grimes. El avea o cireadă de câteva mii de vite numite „Diamond Bar,” dar acolo erau şi alte cirezi numite „Turkey Track”, „Lazy K,” şi multe altele.

Eu am stat de multe ori acolo, cu piciorul în şa şi l-am privit pe fermierul acela în timp ce urmărea vitele care treceau. Ceea ce m-a mirat este că el nu se uita la însemnul fermei pe care-l purtau vitele. Nu. Toate trebuiau să fie vite din rasa Hereford, altfel nu puteau intra acolo. Astfel, singurul lucru la care se uita şi de care era interesat, era o etichetă din urechea vitelor care arăta linia lor de sânge şi care trebuia să fie Hereford.

Mă gândesc că la fel se va întâmpla şi la marea aliniere din faţa intrării în Împărăţia lui Dumnezeu. Atunci el nu se va uita dacă te numeşti metodist, baptist sau prezbiterian, ci va privi la eticheta cu linia ta de sânge. Noi toţi va trebui să avem acea etichetă, pentru că El a spus: „Când voi vedea sângele, voi trece pe lângă tine.” Oamenii au încercat tot timpul să-¡ educe pe alţii în Isus Hristos şi  să-¡ aducă la El prin cuvântări, dar Dumnezeu are o singură cale, iar aceasta este Sângele Lui, din care ne tragem.

Nu demult, o familie trecea prin divorţ, iar avocatul le-a spus să-şi împartă bunurile înainte de pronunţarea divorţului, pentru că altfel riscau să rămână fără nimic. Acel avocat era un prieten al celor doi. Astfel, cei doi soţi s-au dus în camera lor de zi şi au început să-şi împartă bunurile, certându-se pentru fiecare lucru. După aceea s-au dus în camera următoare şi s-au certat din nou şi tot aşa au făcut în fiecare cameră în care s-au dus. În cele din urmă, au ajuns în podul casei, iar acolo au găsit un cufăr şi fiecare s-a repezit să ia câte un lucru din el, zicându-şi unul celuilalt: „Acesta este al meu! Nu, acesta este al meu!”

Curând au dat de o grămăjoară de lucruri şi amândoi s-au repezit să pună mâna pe câte ceva, iar când au făcut aceasta, şi-au prins mâna unul altuia. Sub mâinile lor era o pereche de papucei de bebeluş, care fusese rodul împreunării lor, şi pe care Dumnezeu îl luase apoi Acasă. Niciunul nu îi putea revendica, pentru că le aparţinea amândoura. Găsiseră ceva ce le aparţinea la amândoi. S-au uitat unul la altul şi deodată s-au aruncat unul în braţele celuilalt, şi pentru că divorţul nu se încheiase încă, au anulat totul pentru că găsiseră ceva ce aveau în comun.

Eu cred că aceasta ar trebui să găsim şi noi, pentru că este un lucru pe care îl avem în comun. S-ar putea să nu fim de acord cu metodiştii, baptiştii sau penticostalii, dar avem Ceva în comun, iar acel Ceva este Isus Hristos. El este Cel pe care-L avem în comun.

Cu puţin timp în urmă, cineva m-a întrebat: „De ce te alături acestor oameni de afaceri, doar eşti predicator?”

„Păi sunt şi eu un om de afaceri,” am răspuns eu.

„Un om de afaceri?”

„Da, domnule, sunt un om de afaceri.”

„Şi în ce fel de afaceri eşti implicat?”

„Sigurarea Vieţii veşnice.” Aşa este.

Eu nu am spus „asigurarea”, ci „sigurarea.” Dacă cineva este interesat de o asemenea poliţă, mi-ar face plăcere să discutăm imediat după adunare.

Îmi amintesc că în vremea când eram la şcoală aveam un prieten apropiat. Am fost prieteni buni, iar el a devenit agent de asigurări. Eu nu am nimic împotriva asigurărilor, dar nu deţin nici un fel de asigurare pământească.

Acest prieten vechi are un frate care este predicator baptist şi scrie articole pentru revista „Odaia de sus.” El a venit într-o zi la mine acasă şi mi-a zis:

„Ei bine, Billy, sunt încântat să te reîntâlnesc.”

„Ia loc Wilmer,” ¡-am zis eu şi am început să discutăm, pentru că ştiam de ce venise. Şi eu am un frate care se ocupă de asigurări, dar nu m-au interesat niciodată. La un moment dat, Wilmer mi-a zis:

„Billy, am înţeles că nu ai nici un fel de asigurare, şi m-am gândit că poate îţi pot oferi o astfel de poliţă.”

„Oh, Wilmer, dar eu am deja o poliţă care este plătită.”

„Ce fel de poliţă ai, Billy?”

„Viaţa veşnică,” am răspuns eu.

Credeţi sau nu, el a spus: „Nu cred că am auzit vreodată de compania aceasta. Unde are sediul?”

„În slavă,” am răspuns eu.

„Oh!”

Şi am adăugat:

„Este o siguranţă binecuvântată.

Isus este al meu!

Oh, ce gust de glorie divină!

Eu sunt moştenitor al salvării cumpărate de Dumnezeu

Născut în Duhul Său şi spălat în sângele Lui.”

„Oh,” a spus el, „sună foarte bine, dar nu te va pune în mormânt.”

„Aşa este, dar mă va scoate din el.” Eu nu mă gândesc cum ajung acolo, ci sunt îngrijorat cum să ies afară. Grija mea este să ies afară de acolo şi Îi sunt foarte recunoscător Domnului pentru că am această „sigurare” că voi veni afară. El, Cel care a făcut această Poliţă prin care toţi putem ieşi afară, mi-a pus în inimă siguranţa că am trecut de la moarte la Viaţă şi ştiu că într-o zi mă va scoate afară.

Înainte de a ne apropia de Cuvânt, aş vrea să ne plecăm capetele şi să vorbim cu Autorul Lui.

Sunt sigur că şi inimile voastre sunt plecate în prezenţa Lui şi mă întreb dacă în dimineaţa aceasta este printre noi cineva care nu are sigurarea învierii ascunsă într-un locaş al inimii, dar doreşte să fie amintit în rugăciune? Ridicaţi mâinile şi spuneţi, fără să priviţi în jur: „Include-mă şi pe mine în rugăciune, frate.” Mulţumesc. Domnul să vă binecuvânteze. Sunt ridicate zeci de mâini.

Domnul nostru plin de îndurare, Tată veşnic al Domnului nostru Isus Hristos, care L-ai ridicat din morţi în a treia zi după crucificare şi ni L-ai prezentat în forma Duhului Sfânt, în care a venit să ne binecuvânteze şi să ne înveţe lucrurile de care avem nevoie în călătoria noastră pământească. Doamne, privind toate aceste mâini ridicate, ne dăm seama că în dimineaţa aceasta avem o mare nevoie. Dumnezeule, Te rog să nu laşi pe niciunul dintre aceşti oameni să plece de aici fără această mare sigurare, ci îngăduie ca păcatele lor să fie puse sub sânge şi să fie născuţi din nou şi pecetluiţi de către Duhul Sfânt în Împărăţia Ta. Înfăptuieşte aceasta, Tată.

Binecuvântează-ne în timp ce ascultăm Cuvântul Tău, fiindcă ştim că Cuvântul Tău este Adevărul şi că nu este nici un alt adevăr afară de El. Îngăduie ca acest Cuvânt să devină realitate pentru noi, fiindcă este scris: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.

El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.”

El ne-a spus că şi noi vom face lucrările pe care le-a făcut El, pentru că Viaţa Lui este în noi. Tată, Te rugăm să ne clarifici totul în dimineaţa aceasta. Dacă în noi ar fi Shakespeare, am face lucrările lui: am scrie romane, poeme şi aşa mai departe. Dacă în noi ar fi viaţa lui Beethoven, am compune cântece, dar dacă mărturisim că posedăm Viaţa lui Isus Hristos, Viaţa veşnică, atunci viaţa din noi va mărturisi cine suntem.

Aşa cum a spus şi fratele care a vorbit despre purtarea roadelor, ştim că Viaţa lui Hristos din noi va purta dovada că El este acolo. Te rugăm să ne împărtăşeşti această experienţă în dimineaţa aceasta, în timp ce aşteptăm.

Noi am putea deschide Cuvântul Tău, am putea răsfoi paginile de la stânga la dreapta şi să le citim, dar numai Duhul Sfânt poate să ia Cuvântul şi să-L împartă inimilor noastre, pentru că avem nevoie de El. Te rugăm plini de smerenie să faci aceasta în Numele lui Isus, Fiul Tău iubit. Amin.

De multe ori, oamenii care participă la aceste servicii urmăresc în Bibliile lor în timp ce predicatorii citesc din Cuvânt. Aş vrea să faceţi şi voi aceasta, pentru că Cuvântul lui Dumnezeu este Adevărul. Vedeţi? Nici un alt adevăr nu poate să-I ia locul. Cuvântul este numai Adevăr; Cuvântul este Dumnezeu în formă de literă.

Într-o zi, Dumnezeu va judeca lumea prin Isus Hristos. Noi ştim aceasta. El nu poate s-o judece printr-o biserică. Dacă ar face aceasta, Biserica Romano-catolică ar spune: „El va judeca lumea prin biserica noastră!” Dar ce s-ar întâmpla atunci cu greco-catolicii? Dacă metodiştii ar spune: „El va judeca lumea prin biserica noastră!” ce s-a întâmpla cu baptiştii? Vedeţi voi, este o diferenţă prea mare, aşa că trebuie să existe un Etalon. Şi dacă Isus Hristos este Cuvântul, atunci El va judeca lumea prin Cuvânt, pentru că noi trăim prin tot ceea ce a spus Dumnezeu în Cuvântul Său: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4.4).

Acum haideţi să deschidem la Marcu 10 şi să citim câteva versete de acolo. Înainte de a citi, aş vrea să vă invit la Auditoriu. Aseară, când am coborât din taxi şi m-am îndreptat spre platformă, am văzut o scenă foarte tristă. Pe străzi erau sute de oameni, iar unii dintre ei plângeau pentru că nu au mai putut intra în Auditoriu. Ne pare rău că nu am găsit un loc mai mare, dar nădăjduim că într-o zi vom găsi unul. Dacă totuşi nu se va întâmpla aceasta, ne vom întâlni dincolo de perdea, pe partea cealaltă.

Acum ne vom îndrepta spre Marcu 10.17-22, de unde vom citi textul care ne va servi drept context pentru ceea ce cred că ne va da Dumnezeu:

„Tocmai când era gata să pornească la drum, a alergat la El un om, care a îngenuncheat înaintea Lui şi L-a întrebat: „Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”

„Pentru ce Mă numeşti bun?”, i-a zis Isus. „Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu.

Cunoşti poruncile: „Să nu preacurveşti; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să nu înşeli; să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta.”

El I-a răspuns: „Învăţătorule, toate aceste lucruri le-am păzit cu grijă din tinereţea mea.”

Isus S-a uitat ţintă la el, l-a iubit şi i-a zis: „Îţi lipseşte un lucru; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ţi crucea şi urmează-Mă.”

Mâhnit de aceste cuvinte, omul acesta a plecat întristat de tot; căci avea multe avuţii.”

Aş vrea să observaţi că omul acesta nu era un ateu, ci era un credincios, un membru al bisericii. Nu ştiu cât timp avem alocat, dar în dimineaţa aş vrea să vorbesc despre câteva texte din Scriptură pe care mi le-am notat în jurul temei: „Investiţii.”

Eu cred că fiecare om de afaceri este interesat să facă o investiţie bună. Noi facem tot felul de investiţii, dar aceasta este cea mai bună Investiţie pe care aţi putea s-o faceţi, pentru că aşa cum v-am spus deja, eu sunt un agent al Vieţii veşnice.

Nu este bine să mergi pe şansă sau pe noroc. Fratele care a vorbit înaintea mea a amintit de jocurile de noroc. Aceasta înseamnă să mergi pe şansă sau pe noroc, dar un om de afaceri care gândeşte nu face aşa ceva. Dacă joci jocuri de noroc poţi ajunge falit. Apoi, mă gândesc că un om de afaceri bun, nu ar investi niciodată într-o afacere care te îmbogăţeşte peste noapte. El n-ar face niciodată aşa ceva.

Aş vrea să vă povestesc ceva în legătură cu îmbogăţirea peste noapte. Am avut un prieten care îşi ţinea banii pe care-¡ agonisise în viaţă, într-un cont bancar care îi plătea lunar o dobândă mică, iar într-o zi a venit cineva şi ¡-a propus o afacere rapidă şi profitabilă, o scurtătură. Noi auzim adesea astăzi despre afaceri promiţătoare. Lumea este plină de ele: le vedem prin reclame, la televizor, în ziare şi la radio, iar intenţia lor este să-¡ facă pe americani să creadă aceste lucruri. Nu demult, am auzit o asemenea reclamă la radio. Mergeam cu maşina undeva, iar o femeie a spus: „Foloseşte acest detergent de calitate şi nici măcar nu va mai fi nevoie să-ţi speli vasele. Pui vasele acolo, torni puţin detergent praf, apoi le scuturi puţin în sus şi-n jos şi nu mai trebuie să le speli, ci doar le limpezeşti şi le usuci.” Părea unul din cele mai măreţe lucruri pe care ni le-a dăruit ştiinţa.

La puţin timp după aceea, am auzit o altă reclamă care spunea: „Nu folosiţi aceşti detergenţi noi! Uitaţi-vă cât sunt de frumoase mâinile mamei, iar aceşti detergenţi ¡ le vor arde. Menţineţi-vă mâinile frumoase ca ale mamei mele, nefolosind aceşti detergenţi noi!”

În vremea aceea locuiam în Jeffersonville, chiar unde este marea fabrică „Colgate Palmolive Peet,” care face ambele produse. Vedeţi? Este un truc, iar noi avem parte de o mulţime de asemenea trucuri în lumea de astăzi.

Eu spun cu respect aceasta şi sper că nu va suna ca un sacrilegiu, dar acelaşi lucru a intrat şi în mersul bisericii, deşi Dumnezeu nu are asemenea scurtături. Tu trebuie să plăteşti preţul; trebuie să mergi pe calea rânduită de Dumnezeu.

Dacă investeşti într-una din aceste afaceri numite „îmbogăţeşte-te peste noapte,” până să prinzi de veste, pierzi tot ce ai. Eu cred că este cea mai proastă afacere pe care o poţi face. Dacă intri în astfel de afaceri necunoscute, dovedeşti că nu eşti destul de inteligent sau că n-ai o gândire bună pentru afaceri.

De asemenea, cred că nu este o afacere bună nici dacă-ţi pui toţi banii „la ciorap”, cum se spune, pentru că trebuie să-¡ pui în lucru. Vă amintiţi cum a vorbit Dumnezeu despre aceste talente?

Nu am timp să intru în aceste lucruri, dar sunt sigur că înţelegeţi despre ce vorbesc. Eu am făcut această paralelă, ca să înţelegeţi mai bine ce vreau să spun.

Dacă îţi ţii bani „la ciorap”, pot să vină hoţii să ţi-i fure. Noi nu vrem să facem aceasta, pentru că n-ar fi un lucru bun. În cazul acesta poate să ţi-¡ ia cineva sau să-¡ pierzi.

Nu este bine nici să-¡ investeşti în vreo afacere stupidă, ci trebuie să-¡ investeşti într-o companie sau firmă cu reputaţie bună şi de încredere, care s-a dovedit că poate plăti dividendele. Aşa gândesc bărbaţii şi femeile de afaceri. Dacă nu poate face aceasta, ar fi bine să vă feriţi de ea, dar dacă dovedeşte că poate plăti şi că este de încredere, puteţi investi acolo. Puteţi investi acolo tot ce aveţi, pentru că s-a dovedit că este serioasă şi plăteşte înapoi.

Tânărul om de afaceri din textul nostru, a avut şansa să investească în cea mai mare Afacere din lume. El a avut şansa să cumpere o poliţă pentru Viaţa veşnică, dar nu a fost interesat de o Afacere care la prima vedere îi lua toate lucrurile pe care voia să le facă. Aici avem ceva important.

Tânărul om ştia că îi lipsea ceva, deşi avusese un tată şi o mamă bună, şi o experienţă religioasă. Astfel, după ce Isus l-a întrebat: „Ai ţinut poruncile? Ţi-ai respectat părinţii? Ai omorât? Ai curvit?” şi toate celelalte lucruri morale pe care le învaţă biserica, la care el a spus că le-a păzit pe toate, Isus ¡-a zis: „Îţi mai lipseşte ceva.”

El nu L-a întrebat pe Isus: „Ce pot face ca să mă alătur bisericii Tale? Ce pot face ca să devin membru?” ci L-a întrebat: „Ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” Fiind membrul unei grupări religioase, tânărul acela era destul de duhovnicesc ca să ştie că îi lipsea Viaţa veşnică.

Există o singură formă de Viaţa veşnică, iar noi aspirăm la ea. Acestui tânăr ¡ s-a dat şansa s-o primească atunci când a întrebat: „Ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” pentru că este scris: „Cereţi, şi vi se va da.” Lui ¡ s-a oferit şansa s-o primească, dar a fost atât de neînţelept încât a respins-o, din cauză că preţul era prea mare.

Călătorind prin toată lumea ca şi creştin, eu am găsit aceeaşi dorinţă în inimile multor oameni, dar lor li se potriveşte ceea ce obişnuia să spună soţia mea: „Tu vrei să mănânci tortul, dar vrei şi să-l păstrezi!” ceea ce nu se poate.

Tu nu poţi iubi în acelaşi timp şi lumea şi pe Dumnezeu. „…nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona (adică lumii), în acelaşi timp.” (Matei 6.24), pentru că „Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.” (1Ioan 2.15).

Mulţi oameni spun: „Eu aparţin de…” dar nu aceasta a fost întrebarea. Nu aceasta este poliţa de care vă vorbesc în dimineaţa aceasta.

Eu vă vorbesc despre Viaţa veşnică, despre Viaţa fără sfârşit. Orice este veşnic nu a avut început şi ca atare nu poate avea nici sfârşit. Veşnicul sau eternul nu are început. Şi singura cale ca să trăieşti veşnic este să primeşti Viaţa veşnică; dar Unul singur este veşnic, iar acela este Dumnezeu. Astfel, tu nu poţi urma această cale prin aderarea la o biserică sau la un crez, întorcând o pagină nouă la Anul nou sau orice altceva de felul acesta, ci prin primirea lui Dumnezeu, a Duhului Sfânt în viaţa ta. Numai aşa devii o parte din Dumnezeu şi la fel de veşnic ca şi El, pentru că eşti parte din El. Orice are început are şi sfârşit: lumea a avut un început şi va avea şi un sfârşit; cerurile au avut un început şi vor avea un sfârşit, pentru că Isus a spus: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Matei 24.35). Vedeţi? El este Cuvântul şi este veşnic.

Cuvântul Lui din tine produce Viaţa lui Hristos. Dacă aş lua viaţa dintr-un cais şi aş înlocui-o cu viaţa unui păr, nu ar mai rodi caise, ci pere, pentru că viaţa din copac aduce la suprafaţă roadele vieţii din el. Tot aşa, viaţa din tine arată ce eşti. Viaţa ta mărturiseşte atât de tare din tine, încât mărturia ta personală nu se mai aude. Astfel, cei din jurul tău ştiu ce eşti, după viaţa pe care o trăieşti şi după lucrurile pe care le faci. Dacă în tine este Viaţa lui Hristos, faci lucrările lui Hristos şi trăieşti Viaţa Lui, pentru că în tine trăieşte Viaţa Lui. Atunci, tu eşti numai un vas care poartă lucrările lui Dumnezeu.

Ce lucru neînţelept a făcut acest tânăr, prin faptul că nu a fost interesat de o astfel de Investiţie. Biblia spune că avea bogăţii multe şi trăia în bunăstare, dar bogăţia acestei lumi trebuie să piară. Ce se întâmplă cu tânărul acesta astăzi? Mă întreb unde se află el acum, fiindcă a refuzat oportunitatea pe care a avut-o. Cu toate acestea, el a fost un creştin sau un credincios şi umbla în toată lumina pe care ¡-a dat-o Legea. Probabil fusese membrul loial al unei mari adunări, dar cu toate acestea, a ştiut că-¡ lipsea Viaţa veşnică.

Tânărul a văzut în Isus ceva ce nu mai văzuse în ceilalţi bărbaţi. El îi văzuse pe preoţii lor, văzuse bărbaţi buni, dar cu Isus Hristos era ceva special. Chiar şi scribii, oamenii de la Templu şi soldaţii care au fost trimişi după El, să-L aresteze, au spus: „Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul acesta.” (Ioan 7.46). El nu numai că vorbea ca un preot sau ca un om de rând, dar Dumnezeu legitima tot ce spunea.

El nu a scris niciodată vreo carte. Noi nu avem nici o scriere de-a Lui. Singurul lucru pe care-l ştim este că a scris odată cu degetul pe nisip. Aceasta s-a întâmplat când ¡-a fost adusă o femeie cu renume rău, dar după ce a scris, a şters tot. De ce nu a scris nici o carte? Pentru că El era Cuvântul; El era dovada vie că există un Dumnezeu viu şi că Viaţa Lui era în El.

Isus a spus: „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi. Dacă nu Mă credeţi pe Mine (pentru că era un Om), credeţi măcar lucrările acestea.

„Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 10.37-38;5.39). Pentru mulţi preoţi şi clerici din timpul acela, cuvintele Lui sunau ca o vorbire într-o limbă străină. Este trist că astăzi se întâmplă la fel, pentru că lumea rămâne aceeaşi. Duhul nu se schimbă, doar trece de la un grup la altul: cel rău la cei răi şi Duhul lui Dumnezeu la ai Săi. Duhul Sfânt rămâne la fel ca în ziua de Rusalii, când Dumnezeu din marele Stâlp de Foc, S-a împărţit peste aleşii Săi.

Tânărul bogat a văzut în Isus ceva ce nu mai avusese nici un alt om: el L-a văzut pe Dumnezeu trăind într-o Fiinţă umană.

Dacă suntem nişte gânditori înţelepţi, în dimineaţa aceasta putem răspunde cu toţii la întrebarea: Dacă în tine este aceeaşi Viaţă care a fost în Hristos, cum poate să te oprească să trăieşti şi să fii la fel ca El? Ea trebuie să fie aceasta. Noi putem să ne emoţionăm, putem să ne îndoctrinăm cu tot felul de crezuri sau cu alte lucruri şi să credem că aceasta este Viaţa Lui, dar dacă citim cum a fost El, înţelegem că şi astăzi este la fel. Ce a fost Dumnezeu în Hristos, Fratele tău Răscumpărător, este şi în tine, copilul răscumpărat.

Isus l-a văzut pe acest tânăr şi l-a iubit. Se pare că nouă, celor de astăzi, ne lipseşte această iubire aşa că, dacă oamenii nu ne iubesc, nu-¡ iubim nici noi pe ei. Înainte de a întâlni grupul oamenilor de afaceri, am observat că organizaţiile penticostale păreau să se izoleze unele de altele. Aşa ceva nu este manifestarea Vieţii lui Isus Hristos. El ¡-a iubit pe toţi, şi l-a iubit şi pe acest tânăr om de afaceri, chiar dacă el L-a respins.

Tânărul acela a găsit în Isus ceva ce nu mai găsise nicăieri în altă parte, dar când a fost invitat să primească acel lucru, preţul a fost prea mare. El a văzut că Investiţia pe care trebuia s-o facă, îl costa toate lucrurile pământeşti, pentru că Isus ¡-a zis: „Du-te de vinde tot ce ai…”

Aş vrea să nu mă înţelegeţi greşit. Eu nu vreau să spun că nu putem avea bani, dar dacă faceţi din ei dumnezeul vostru, dacă vă puneţi nădejdea în ei, atunci trebuie să piară. De multe ori, oamenii de afaceri bărbaţi şi femei de astăzi, încearcă să vadă cât de mult pot aduna, când de fapt ar trebui să vadă cât de mult ar putea lăsa. Ce diferenţă mare este între biserica cincizecimii şi lumea creştină de astăzi! Astăzi toţi se laudă: „Am o grămadă de Cadillac-uri! Sunt un om duhovnicesc pentru că deţin atât de multe bunuri lumeşti!” Noi vedem cu toţii că sunt prea mulţi care se înalţă singuri, chiar şi dintre fraţii noştri. Creştinii din zilele de început au vândut tot ce au avut şi au dat la săraci sau au împărţit între ei.

Nu demult, am fost în Jamaica cu gruparea Oamenilor de Afaceri ai Evangheliei Depline şi la una din adunările ţinute acolo am făcut o observaţie. Imediat a venit la mine acest tânăr cântăreţ penticostal şi mi-a zis: „Frate Branham, mesajul tău nu a fost prea grozav în seara aceasta, mai ales când ai spus că credincioşii cincizecimii au vândut tot ce au avut.”

Eu predicam despre criticile în legătură cu rusaliile şi le-am spus că aveau voie să critice în legătură cu un singur lucru. Astfel, le-am spus: „Voi, oamenii de afaceri, vorbiţi tot timpul despre cum să te îmbogăţeşti, dar oamenii aceia ştiu cum să facă aceasta, pentru că sunt deja bogaţi. Ceea ce au ei nevoie să le vindeţi este Isus Hristos, ceva ce nu au.”

Tu nu poţi duce Evanghelia în lume, ci trebuie să aduci lumea la Evanghelie. Hollywood-ul priveşte după lucruri sclipitoare, dar chiar şi o maimuţă face aceasta. Hollywood sclipeşte, dar Evanghelia străluceşte, şi este o mare diferenţă între sclipire şi strălucire. Noi încercăm să punem pe noi înşine lucruri mari şi să le arătăm altora ce importanţi suntem, dar aceasta nu este o metodă bună de a-¡ convinge pe oamenii de afară. Tu trebuie să trăieşti Viaţa Lui; trebuie să-L laşi pe Hristos să trăiască în tine, pentru că în felul acesta îi vei face pe oameni să flămânzească şi să înseteze să fie ca tine. Fii sare şi ei vor continua să înseteze. Singurul mod prin care poţi fi sare este să laşi Viaţa lui Hristos să locuiască în tine, pentru că El este Viaţa, iar sarea poate săra numai dacă îşi păstrează gustul.

Tânărul bogat a ştiu că Isus era mai mult decât un simplu Om; el a ştiut că trebuia să fie Dumnezeu, pentru că Viaţa lui Dumnezeu Se reflecta prin El şi era legitimat de Cuvânt.

Acum aş vrea să le vorbesc puţin fraţilor mei predicatori. Noi suntem aici o adunare de predicatori şi oameni de afaceri, şi vreau să vă spun că mă tem că marele nostru sistem de biserici a ajuns în starea epocii Laodicea, despre care Biblia spune că pretinde că este bogată şi nu duce lipsă de nimic, şi nu ştie că este ticăloasă, nenorocită, săracă, oarbă şi goală. Vedeţi, aici este partea tristă: că este oarbă şi nu ştie aceasta.

De ce acei farisei şi învăţaţi cu seminarii nu L-au recunoscut pe Isus Hristos, deşi S-a legitimat conform Bibliei şi a dovedit că era profetul despre care vorbise Moise? Ei nu mai avuseseră de sute de ani nici un profet, iar acum El stătea în mijlocul lor cu acelaşi Cuvânt. Biblia spune că ei erau nişte farisei orbi; şi aceeaşi Biblie spune că şi epoca Laodicea va fi ticăloasă, nenorocită, săracă, oarbă şi goală, şi nu ştie aceasta. Ce lucru de plâns!

Dacă am întâlni pe stradă o persoană într-o asemenea stare, ar fi demnă de plâns. Dacă priviţi cum sunt îmbrăcate aceste femei moderne, vă veţi da seama că aşa arată şi duhovniceşte, iar dacă aţi încerca să le spuneţi că fac ceva greşit, şi v-ar asculta, ar înţelege că sunt goale şi ar încerca să se corecteze. Dar să fii gol şi să nu ştii…

Astăzi, Dumnezeu L-a trimis pe Duhul Sfânt, care este acelaşi Mesia, din moment ce Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci; este Viaţa lui Hristos în Biserica Sa, legitimându-Şi Cuvântul. Acelaşi Dumnezeu care a fost pe pământ în chipul lui Isus Hristos, fiind Cuvântul şi făcând Cuvântul viu, este astăzi în forma Duhului Sfânt şi face Cuvântul lui Dumnezeu viu împlinind fiecare făgăduinţă şi răspunzând la fiecare întrebare. Tot ce a făgăduit El este aici.

Bisericilor li s-a dat şansa să primească această Poliţă a Vieţii veşnice, dar ele s-au pripit şi au făcut aceeaşi greşeală ca tânărul bogat. Astfel, s-au îndreptat spre conciliul ecumenic şi s-au unit sub un cap ecleziastic, aşa cum a fost prorocit în Biblie. Noi vedem aceasta în cadrul sistemului denominaţional, care a ajuns la Roma şi aşa mai departe. În ce ne priveşte, noi vrem să spunem numai Adevărul, aşa cum este scris, pentru că Dumnezeu Îşi legitimează întotdeauna Cuvântul. Bisericii ¡ se oferă această Poliţă, când se află în această stare.

Ştiu că mulţi dintre voi, oamenii de afaceri de aici, aparţineţi de aceste biserici, de aceea vreau să ştiţi că eu nu vă spun să le părăsiţi. Nu, domnilor. Mergeţi acolo şi fiţi lumină; dar să luaţi Lumina cu voi.

Bisericile de astăzi refuză şansa la Viaţa veşnică, din aceeaşi cauză pentru care a refuzat-o şi acel tânăr bogat. Biserica a distrus singură moştenirea părinţilor ei, şi anume marile învăţături pe care înaintaşii le-au preţuit. Dacă Duhul Sfânt ar ajunge într-un mare sistem ecleziastic, oficialii de acolo nu ar putea să-L suporte şi L-ar excomunica imediat. Ei nu L-ar putea suporta, pentru că atunci n-ar mai putea fi numiţi doctori, sfinţi părinţi sau altfel, ci ar fi numai nişte oameni simpli ca şi noi.

În creştinism nu există oameni mari. Lumea are astfel de lucruri, dar noi suntem cu toţii la fel: fii şi fiice de Dumnezeu, şi niciunul nu este mai sfânt decât altul. Noi suntem copiii lui Dumnezeu, prin harul lui Dumnezeu.

Noi citim în Biblie că Domnul ¡-a spus lui Ioan, când era pe Insula Patmos, că urăşte „faptele nicolaiţilor”. „Nico” înseamnă „a-¡ birui pe laici” şi a pune toată sfinţenia într-un anumit om. Sfinţenia este pentru toţi, deoarece Duhul Sfânt S-a coborât peste toţi cei adunaţi, nu doar pentru un om. Omul nu poate fi sfânt, ci Dumnezeu este sfânt. Înţelegeţi? Astfel, nu putem spune „sfânta biserică,” „sfinţii părinţi,” etc., ci doar „sfântul Dumnezeu.” Noi nu suntem sfinţi, ci El este sfânt. Nu un predicator sfânt, ci Duhul Sfânt. El predică prin predicatori. Nu există oameni sfinţi; niciunul dintre noi nu suntem sfinţi.

Ei par să refuze de prea multe ori această şansă.

În Apocalipsa 3 vedem că Laodicea este zugrăvită ca fiind cea mai tristă imagine a bisericii, din toată Biblia. La nici o altă biserică din cele şapte epoci ale Bisericii nu ¡ se spune că Isus ar fi lăsat afară bătând la uşă şi încercând să intre. Dimpotrivă, li se spune că El este „Cel ce este în biserică.” Ce lucru trist şi de plâns este să-L vezi pe Fiul lui Dumnezeu cum stă şi bate la uşa propriei biserici, încercând să intre din nou înăuntru!

Bogăţiile acestei lumi le-au orbit ochii! Astfel, ei nu sunt bogaţi numai în bani, ci şi în popularitate şi alte lucruri ale acestei lumi, stau cot la cot unii cu alţii şi-¡ lasă pe intelectualii acestei lumi să le ia cel mai preţios Mărgăritar. Dar Dumnezeu a hotărât că va avea un popor, că va avea pe cineva, pentru că nu toţi Îl vor refuza, ci vor fi unii care Îl vor primi.

Ei au încetat să mai iubească Cuvântul şi aleg un crez pe care îl adoră. Aşa se întâmplă întotdeauna când vrei să înlocuieşti un lucru cu altul.

De exemplu, când te căsătoreşti cu o femeie iubitoare, o iubeşti şi eşti iubit de ea. Dar dacă după o vreme iei o altă femeie sau un alt bărbat, mai întâi trebuie să respingi prima iubire.

Singura modalitate prin care putem adopta un crez este să respingem prima dragoste, adică Cuvântul. Tu nu poţi crede ceva greşit până nu calci peste Adevăr. S-a ajuns până acolo că strângem mâinile oamenilor şi îi primim în biserică, dar cu toate acestea ei continuă să fumeze, să bea şi să ţină petreceri.

Zilele trecute când am coborât cu liftul, am întâlnit o doamnă care povestea că va merge la o petrecere organizată de biserică. „Petrecerea,” spunea ea, „se va da în subsolul bisericii. Noi vom juca Banco, iar câştigătorii vor primi nişte curcani. În felul acesta îl vom ajuta pe păstor şi misiunea bisericii.” Vedeţi? Voi adoptaţi tot felul de lucruri, dar ele nu sunt în Planul lui Dumnezeu. În ce mă priveşte, dacă voi ajunge vreodată în situaţia să nu mai pot predica Evanghelia dacă nu mă complac în asemenea lucruri, îmi voi închide Biblia şi voi pleca acasă. Este foarte rău că avem asemenea lucruri. De ce s-a ajuns aici? Pentru că aţi respins Poliţa Vieţii veşnice; pentru că v-aţi pierdut dragostea dintâi.

Cu două seri în urmă am fost la barul unui hotel şi am chemat chelneriţa să fac comanda: „Adu-mi un sandvici şi un pahar cu lapte bătut.” Probabil nu m-am exprimat destul de clar, pentru că doamna aceea mică m-a privit cu nişte ochi care păreau bolnavi din pricina culorii albastre cu care era dată pe sub ei şi m-a întrebat: „Vrei Bourbon cu gheaţă?” Avea atât de multe haine pe ea, încât puteai să le înghesui într-o cutie de aspirină.

„Scuză-mă, ce ai spus?” am întrebat-o eu.

„Bourbon cu ce?” a repetat ea.

„Lapte bătut.”

„Aici avem băuturi fine,” a insistat ea.

„Doamnă, eu sunt un predicator al Evangheliei.”

„Eu sunt catolică, iar preoţii noştri vin aici şi beau.”

„Eu nu sunt preot catolic, sunt un predicator al Evangheliei.”

„Şi nu doreşti o băutură amestecată cu ceva?”

„Nu amesteca nimic! Adu-mi numai lapte bătut simplu.”

Vedeţi? Ea nu înţelegea. Aici am ajuns.

Religia este la fel ca lumea. Cuvântul „religie” înseamnă „învelitoare”. Dacă vei fi învelit de lume, te vei purta ca lumea, dar dacă eşti învelit în sângele lui Isus Hristos, vei fi în legătură cu El şi nu-ţi va mai păsa de lucrurile lumii. Atunci nu vei vedea nimic altceva decât sângele Lui. Dumnezeu recunoaşte numai sângele, pentru că este scris: „Când voi vedea sângele, voi trece pe lângă voi.” (Exod 12.13). Amin. Îi suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru aceasta.

Noi vorbim acum despre această Poliţă a Vieţii veşnice.

Eu am fost de multe ori printre predicatorii penticostali şi am văzut cât de repede predică ei. În ce mă priveşte, eu sunt foarte încet şi îmi acord întotdeauna oricât timp am nevoie. De exemplu, nu demult eram pe stradă şi aproape că a dat mulţimea peste mine, aşa că m-am tras într-o parte să-¡ las să treacă. Eu sunt la fel de încet şi când predic, aşa că oamenii trebuie să mă suporte aşa cum sunt.

Să ne gândim la câţiva deţinători ai acestei Poliţe. În dimineaţa aceasta, îi vom privi pe câţiva care au avut această Poliţă înainte, ca să vedem dacă este sau nu de încredere. Eu vorbesc despre Cuvântul lui Dumnezeu făcut trup în Hristos şi despre oameni care au deţinut această Poliţă.

Odată, a fost un bărbat căruia ¡ s-a oferit această Poliţă. El era fermier, iar Domnul l-a întâlnit în Cuvântul Său şi ¡-a zis: „Va veni un potop care va distruge lumea. Dacă vrei să primeşti această Poliţă, va trebui să te porţi foarte ciudat şi să construieşti o arcă. Dar ea îţi va salva viaţa.” Toată lumea religioasă din vremea aceea a crezut că bătrânul acela era nebun, pentru că nu se potrivea cu ordine ştiinţifică de atunci.

Dar Isus a spus: „Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe (lumea va fi la fel ca atunci) se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului.” Această Poliţă are un anumit număr de persoane scrise în ea, iar în dimineaţa aceasta El este aici ca să-¡ răscumpere pe toţi cei ce au numele scrise în Carte. Şi când va intra şi ultimul nume scris, va veni sfârşitul. Veniţi acum, fraţii mei, nu mai staţi! Într-o zi s-ar putea să fie prea târziu, aşa că haideţi acum când vi se oferă această şansă!

Noe a făcut această Investiţie. El era un fermier cunoscut, avea probabil multe cunoştinţe şi deţinea bogăţii. Poate şi-a vândut ferma ca să cumpere materialul necesar pentru a construi arca, iar oamenii au început să râdă de el. Poate l-au numit holly-roller, iar cel care a cauzat aceasta a fost Satan.

Cineva a spus în dimineaţa aceasta că a devenit un holly-roller atunci când a primit această Poliţă şi şi-a semnat numele cu sângele lui Isus Hristos.

Noe a făcut la fel. El s-a debarasat de tot ce a avut şi a construit arca. A fost batjocorit şi încercat de Satan, dar Biblia spune că Poliţa aceasta ¡-a salvat viaţa; şi nu numai viaţa lui, ci şi a familiei lui. Eu cred că acesta este adevărul.

Voi ziceţi: „Ce are aceasta a face cu familia mea?”

Pavel şi Sila au fost întrebaţi odată de un temnicer din Filipi: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” Şi ei   ¡-au răspuns: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.” (Fapte 16.30-31). Condiţia era să creadă cu adevărat şi să nu se prefacă.

Isus a zis: „Aceste semne (din Marcu 16), îi vor însoţi (nu s-ar putea s-¡ însoţească) pe cei ce cred.” Astfel, dacă ai suficientă credinţă pentru tine, prin credinţă poţi să-ţi revendici şi familia. Dacă ai o asemenea credinţă, ea poate să te ajute pe tine şi pe familia ta: „vei fi mântuit tu şi casa ta.”

Când familia lui Noe a văzut că acel tată bătrân, care era un om bun, pregătea acele lemne, fiii, nurorile şi aşa mai departe, au venit să lucreze împreună cu el, purtând astfel ocara Cuvântului. Tu trebuie să treci întotdeauna prin aceasta, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu nu vine fără încercări. Când intră în Împărăţia lui Dumnezeu, oamenii sunt presaţi, nu stau doar ca observatori. Lucrul acesta a fost foarte bun pentru Noe, deoarece ¡-a salvat viaţa.

Am putea sta ore în şir să vorbim despre Noe, dar haideţi să mergem la un alt bărbat, la Daniel. Daniel a fost profet, iar Cuvântul lui Dumnezeu vine numai la profeţi. Nu există altă cale; El vine întotdeauna la un profet.

(Cineva vorbeşte în limbi şi dă tălmăcirea). Slavă lui Dumnezeu. Îi mulţumim Domnului. Celor care nu înţelegeţi aceste lucruri, oamenilor de afaceri, vreau să vă spun să nu ziceţi nimic critic despre ele. Desigur, a fost ceva important, din moment ce Duhul Sfânt a întrerupt mesajul ca să aducă această avertizare.

Noi credem în darul vorbirii în limbi. La început, când am mers pentru prima dată printre acei oameni, am crezut că era ceva greşit; am crezut că cei ce vorbeau în limbi făceau aceasta numai ca să arate ceva, dar n-aş spune nimic în privinţa aceasta, pentru că ar fi o hulă împotriva Duhului Sfânt. Când am călătorit prin toată lumea şi am ajuns şi în Africa, am înţeles că fiecare sunet are o anumită însemnătate. Fiecare sunet micuţ are un anumit înţeles.

Astfel, noi trebuie să stăm liniştiţi până când Duhul Sfânt Îşi vorbeşte Cuvântul. Din câte am înţeles, El a întrerupt mesajul din dimineaţa aceasta ca să ne spună: „Ascultaţi Cuvântul Domnului şi supuneţi-vă Lui!” Să ţineţi minte că nu eu am spus aceasta, ci bărbaţii aceia care au darul vorbirii în limbi. Eu nu cred că ei ar fi întrerupt mesajul dacă n-ar fi avut Duhul Sfânt ceva important de spus. Poate prin aceasta a mişcat vreun suflet. Eu nu ştiu aceasta, dar cred că este aşa cum vrea Dumnezeu. Vedeţi? Noi trebuie să avem însă întotdeauna respect pentru ceea ce face Dumnezeu.

Întorcându-ne la Poliţa de asigurare, şi aceşti bărbaţi sunt umpluţi cu ea, pentru că ei fac aceste lucrări şi au adus în mijlocul mesajului ceva ce spune: „Cel ce vă vorbeşte este Duhul Sfânt.”

Noi vorbeam despre Daniel, un alt deţinător al acestei Poliţe. El era un bărbat umplut cu Duhul Sfânt, un profet, pentru că Cuvântul era în el. În Evrei 1.1 scrie: „În vechime, Dumnezeu a vorbit părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri.” Cuvântul „profet” are o dublă însemnătate: „descoperitor al Scripturii” şi „vestitor al lucrurilor care vor veni,” ca să arate că Dumnezeu nu Îşi schimbă mesajul. Dumnezeu a ales în fiecare epocă un bărbat, nu o organizaţie, un grup sau un sistem.

În grădina Eden, Dumnezeul cel neschimbător a ales o singură cale pentru salvarea omului, iar aceasta a fost prin sânge. Noi putem avea sisteme educaţionale sau denominaţiuni, dar Dumnezeu le respinge, pentru că El are o singură cale, iar aceasta este sângele.

Dumnezeu lucrează individual. Doi oameni nu vor vedea niciodată la fel, de aceea Dumnezeu poate lua în mâna Sa o singură persoană. Aşa a făcut cu Moise, cu Daniel şi cu toţi ceilalţi profeţi. Fiţi atenţi!

Voi spuneţi: „Atunci ce se întâmplă cu Duhul Sfânt?” Duhul Sfânt nu schimbă niciodată acest lucru.

Cuvântul Domnului vine la profet. Astfel, Ioan a fost profetul acelui ceas. El stătea în apă şi vestea că Mesia era deja printre ei; dar ca să-L recunoască era nevoie de un semn. Şi când Mesia, care era Cuvântul, a venit în apă la profet, Cuvântul a venit la profet.

Referindu-se la aceste zile, Isus a spus: „Când va veni El (pronume personal), Duhul Sfânt,vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu… şi vă va descoperi lucrurile viitoare.” (Ioan 14.26;16.13). Deci, printre noi rămâne Duhul Sfânt, care este Profetul. Duhul Sfânt este Profetul între noi.

Daniel a fost un profet, iar Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, a fost adusă la el ca să le dovedească oamenilor că Dumnezeu este încă viu; şi el a hotărât în inimă că nu va altera această Investiţie.

Oh, dacă ar face şi biserica aceasta: să-şi propună în inima ei să nu altereze această Investiţie cu nici o legătură care ar duce-o într-un sistem ce o îndepărtează de El!

Daniel şi-a propus aceasta în inima lui şi ce a realizat? Viaţa lui a fost salvată din gura leilor.

Cei trei tineri evrei au făcut şi ei o Investiţie în Dumnezeu, şi au hotărât să nu-¡ încalce poruncile, chiar dacă oamenii aceia făcuseră chipul fratelui lor sfânt, Daniel. Eu cred că acela a fost chipul lui Daniel, pentru că el era dumnezeul lui Nebucadneţar şi-l numea Beltşaţar. Noi ştim că Nebucadneţar a ridicat chipul acelui om sfânt, dar indiferent cât de sfânt era el, cei trei n-au vrut să se închine înaintea lui. Lumea neamurilor a început prin închinarea în faţa unui chip şi a continuat tot în felul acela, iar voi puteţi vedea sistemul care se construieşte astăzi. Tinerii evrei nu s-au închinat în faţa nici unui chip şi noi vedem că Investiţia lor a meritat să fie făcută, pentru că le-a salvat viaţa.

Aşteptaţi puţin să vedeţi un alt individ care era om de afaceri în comerţ şi lucra în comerţ. El era pescar şi se numea Simon. Fratele lui se numea Andrei, iar tatăl lor era Iona.

Noi mai aflăm că fratele acestui pescar a participat la o trezire de botez ţinută de Ioan Botezătorul, şi el a spus: „Eu nu Îl cunosc încă, dar El va veni.” Ar fi bine dacă organizaţia voastră ar face la fel. Şi eu am fost baptist pentru o vreme. Da, acel lucru va veni, şi va trebui să vină de sus, pentru că este o făgăduinţă. Apoi, într-o zi, acest botezător a anunţat: „El este printre voi.” Acest lucru l-a impresionat atât de mult pe Andrei, încât s-a dus să-l ia şi pe fratele său pescar. El era foarte ocupat cu afacerea lui, dar într-o dimineaţă s-a hotărât să meargă la unul din acele dejunuri. Eu nu ştiu la ce fel de adunare a participat el, dar se afla pe malul apei când a intrat în prezenţa Vorbitorului, iar Vorbitorul a spus: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona.”

Acest membru al marii adunări ecleziastice „Sanhedrin,” citise Biblia şi ştia că Moise, pe care îl urmau, le-a spus că trebuie să vină Mesia şi că El urma să fie un Profet, aşa că a ascultat ce a spus Cuvântul, în pofida oricărei grupări ecleziastice de care aparţine.

Nu putem să-L ascultăm şi noi pe acelaşi Om, pe Isus Hristos, care ne-a spus ce se va întâmpla aici în zilele din urmă? De îndată ce a venit la acest Om care ¡-a spus cine era el şi cum se numea bătrânul lui tată, Simon a investit în această Poliţă, care este Viaţa veşnică, şi a devenit episcopul bisericii din Ierusalim.

Acolo a fost prezent şi Filip, iar când a văzut aceasta s-a bucurat nespus. El ştia că acel Bărbat era Mesia, fiindcă era un Profet. Ei avuseseră tot felul de profeţi, dar niciunul nu a fost ca Cel pe care-L aşteptau. Când a venit însă acest Profet, El a fost legitimat pe deplin de Cuvânt.

            Şi Biserica de astăzi este un profet şi trebuie să fie legitimată pe deplin de Cuvântul lui Dumnezeu, care este Profetul. Dar cum vom lua Cuvântul dacă nu avem credinţă, ne organizăm, ne separăm unii de alţii şi formăm grupuri? Nu putem face aceasta. Întoarceţi-vă înapoi la Cuvânt, pentru că El este Viaţa veşnică: „…cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă.” (Ioan 6.63).

Observaţi ce s-a întâmplat în continuare. Filip s-a entuziasmat atât de tare de cele văzute, încât a alergat în jurul muntelui. Dacă l-aţi măsura, aţi găsi că acel munte are cam cincisprezece mile de jur împrejur. A doua zi, el s-a întors împreună cu un prieten care se numea Natanael, cu care studiase înainte. Când a ajuns la el, Filip l-a găsit rugându-se sub un smochin, pentru că avea o livadă de smochini. Filip nu avea timp de prostii, pentru că era un deţinător al acelei Poliţe şi voia s-o arate şi la alţii. Când ajungi să deţii această Poliţă, ţi se întâmplă ceva pentru că devii imediat un agent de vânzări. Astfel, Filip nu a pierdut vremea vorbind despre recolta de smochine sau despre altceva, ci a zis: „Noi am găsit pe Acela despre care a scris Moise în Lege şi Prorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif.”

Când a auzit acele cuvinte, evreul acela cu picioarele pe pământ, care venea din curţile şi sinagogile de la Sanhedrin, a răspuns: „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?” 

Vedeţi cum îi smereşte şi îi umileşte Dumnezeu pe oameni? Când se înalţă pe ei înşişi, Dumnezeu ridică pe cineva care nu cunoaşte nici măcar Abecedarul şi îi umileşte. Dumnezeu lucrează în felul acesta, pentru că El este încă Dumnezeu şi poate face ceva din nimic. Ce s-ar fi întâmplat însă, dacă El ar fi mers la Caiafa, la preoţii aceia înalţi şi la clericii care erau învăţaţi cum să predice? Atunci ar fi avut ceva cu care se puteau lăuda.

Acum voi spune ceva şi sper să nu fiu înţeles greşit, fiindcă nu vreau să fiu ironic. Oare n-ar putea să se întâmple şi astăzi la fel? Oamenii spun: „Noi, metodiştii avem aşa şi aşa; Noi, baptiştii, avem aşa şi aşa,” dar Dumnezeu poate ridica un om care nu a trecut prin nici o şcoală sau pe cineva care nu cunoaşte nici măcar Abecedarul. Biblia spune că Petru era un om neînvăţat şi needucat, dar toţi l-au observat pentru că Dumnezeu trăia în el. Astfel, ¡-a putut spune acelui olog: „Ce am, îţi dau…”

Revenind la Natanael, vedem că el a zis: „Stai puţin! Poate ieşi ceva bun din Nazaret?” Şi Filip ¡-a dat un răspuns foarte bun: „Vino şi convinge-te singur. Nu te uita la ce spun alţii, ci vino şi vezi tu însuţi.”

În timp ce veneau pe drumul de pe munte, poate că cei doi au vorbit despre timpul în care s-au dus să cumpere peşte şi Filip l-a întrebat pe Natanael:

„Ţi-l aminteşti pe pescarul acela bătrân care nu ştia nici măcar să-şi semneze numele pe factură?”

„Da, mi-l amintesc. Este Simon.”

„Ei bine, când a ajuns în prezenţa acelui Om, El l-a privit şi ¡-a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona.” Tu ştii că noi am fost învăţaţi de conducătorul nostru că în zilele acestea va veni un Profet pe care Domnul Îl va ridica din mijlocul nostru.”

„Oh, îmi vine greu să cred aşa ceva. Trebuie să merg să văd.”

Astfel, Natanael a intrat în audienţă să vadă dacă este adevărat sau nu; dar n-a intrat ca să critice. Nădăjduiesc că aşa aţi venit şi voi în dimineaţa aceasta. El a stat acolo liniştit, şi priviţi acea sursă a Vieţii veşnice: El S-a întors şi   ¡-a zis: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleşug.”

„De unde mă cunoşti?”, L-a întrebat Natanael. Nu Te-am mai văzut niciodată şi nici Tu pe mine. Cum de ştii ceva despre mine?”

Drept răspuns, Isus i-a zis: „Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.” Aceasta se întâmplase cu o zi înainte, la cincisprezece mile depărtare, în partea cealaltă a muntelui.

Natanael a investit imediat în acea Poliţă. Acest om neclintit, membru al bisericii, a căzut la picioarele Lui şi a zis: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel!” Ce diferenţă mare între el şi tânărul bogat om de afaceri! El a luat imediat Poliţa.

Până acum am vorbit despre iudei, dar haideţi să mergem şi la samariteni. Ce s-a întâmplat cu micuţa femeie de la fântână? Noi suntem neamuri. Iudeii şi samaritenii Îl aşteptau pe Mesia, dar neamurile nu Îl aşteptau; noi eram închinători la idoli. Indiferent de unde veneam: de la romani sau greci, toţi ne închinam la idoli.  Dar iudeii şi samaritenii Îl aşteptau pe Mesia, iar noi am văzut că El Se descoperă numai la cei care Îl aşteaptă. Dacă sunteţi în dimineaţa aceasta aici ca să-L aşteptaţi, El vi se va descoperi, dar dacă nu Îl aşteptaţi, nu vi se va descoperi, pentru că „El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.”

Deci, samaritenii Îl căutau, iar El era în drum spre Ierihon, dar trebuia să treacă prin Samaria. Şi iată că ucenicii Lui s-au dus să cumpere merinde dintr-o cetate numită Sihar, iar El a rămas singur lângă o fântână.

Acolo a venit o micuţă femeie săracă şi cu renume rău. Ea nu era ca tânărul bogat. Femeia a venit acolo şi singurul lucru pe care-l avea era un vas vechi pentru apă, pe care s-a pregătit să-l coboare în fântână. Atunci a privit într-o parte şi a observat un Bărbat care părea iudeu. Biblia spune că iudeii ¡-au zis: „N-ai nici cincizeci de ani.” ceea ce înseamnă că arăta cam de vârsta aceea, deşi n-avea decât treizeci şi ceva de ani. În vremea aceea, nu se obişnuia ca iudeii să aibă vreo legătură cu samaritenii, fiindcă între ei era segregaţie, dar El ¡-a zis femeii:

„Dă-Mi să beau.” Făcea aceasta ca să-¡ prindă duhul.

„Nu se obişnuieşte ca un iudeu să vorbească aşa cu o samariteană,” a răspuns ea.

„Dacă ai ştii tu cu cine vorbeşti…” iar când ¡-a prins duhul, ¡-a zis:

„Du-te, ia-l pe bărbatul tău şi vino aici.”

„Eu n-am bărbat,” a răspuns ea.

„Aici ai spus adevărul, pentru că ai avut cinci bărbaţi, iar cel cu care trăieşti acum nu este bărbatul tău.”

Aceasta a făcut-o pe femeie să se oprească. Ce s-a întâmplat?

Vă amintiţi de fariseii cu care se întâlnise Isus cu câteva zile în urmă? Deşi Îl văzuseră făcând semnul mesianic care dovedea că era Profetul care trebuia să vină, ei au spus:

„Este un spiritist, Beelzebul, domnul dracilor, un ghicitor!” Ei trebuiau să răspundă în faţa adunării lor cu privire la lucrările pe care le făcuse Isus; trebuiau să-şi arate faţa înaintea adunării lor, şi pentru că nu puteau să nege că făcuse acele lucrări, au spus: „Este un duh necurat!”

Când a auzit aceasta, Isus le-a zis: „Vă iert pentru aceasta,” deoarece Mielul nu fusese încă jertfit, „dar când va veni Duhul Sfânt, un singur cuvânt spus împotriva Lui, nu vă va fi iertat niciodată.” Vedeţi? Noi Îl vedem în această situaţie.

Femeia aceasta nu avea nimic, şi probabil stătuse deoparte de biserică pentru că văzuse deja prea multe. Dar în inima ei era o sămânţă care era Viaţa veşnică.„Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine.” Astfel, când Lumina a strălucit peste ea, femeia nu L-a numit diavol. Priviţi diferenţa dintre ea şi acei clerici: „Doamne, văd că eşti proroc. Noi ştim că atunci când va veni Mesia, El va face aceste lucruri. Noi nu am mai avut de sute de ani nici un proroc, dar Îl aşteptăm pe Mesia, pentru că liderul nostru, Moise, ne-a spus că în zilele din urmă se va ridica un Profet şi Acela va fi Mesia, Unsul.”

El a fost Cuvântul. Cuvântul este Dumnezeu şi El a fost în Hristos. Biblia spune că „Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” (Evrei 4.12). Acesta este motivul pentru care El putea să se uite la ei şi să ştie ce gândeau: pentru că era Cuvântul; era Viaţa. El este încă Cuvântul şi Viaţa, aşa că face acelaşi lucru şi în voi.

(Cineva vorbeşte în adunare). Amin. Binecuvântat să fie Domnul pentru mesajul Lui cu privire la aceasta.

Noi vorbeam despre Poliţa Vieţii veşnice. Este o singură formă de Viaţă veşnică şi aceasta este Dumnezeu.

Priviţi acum la femeia aceea micuţă. Ea avea în mână un vas pentru apă, dar mai avea unul şi în inimă, aşa că a zis: „Doamne, văd că eşti proroc. Noi ştim că atunci când va veni Mesia, El va face aceste lucruri. Acesta este semnul prin care va fi identificat. El va fi Cuvântul, iar Tu mi-ai cunoscut inima. Cine eşti?”

Şi Isus ¡-a răspuns: „Eu sunt Acela.”

Acest vas pentru apă stătea liniştit, dar era plin, aşa că ea a luat o Poliţă de Viaţă veşnică. El ¡-a zis: „Apa pe care ţi-o dau Eu este Viaţa veşnică şi ea ţâşneşte din inimă.”

Când a auzit aceasta, femeia nu a mai putut sta pe loc, pentru că voia ca şi semenii ei să aibă această Poliţă, aşa că a alergat în cetate. Ea n-ar fi avut voie să facă aceasta pentru că era o femeie cu renume rău. Voi, milionarii şi ceilalţi, ştiţi că în Est este încă valabil acest obicei. Ei n-ar fi ascultat-o, dar cine o putea ţine să nu facă aceasta? Era plină de Viaţă veşnică, iar ei trebuiau s-o asculte. Era ca o casă în flăcări într-o zi cu vânt. Nu puteai s-o opreşti.

Ea s-a dus în cetate, dar dacă n-ar fi fost plină cu acea Apă, oamenii nu ar fi ascultat-o. Femeia avea însă ceva pozitiv de care avea cunoştinţă, aşa că le-a zis: „Veniţi şi vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut. Nu cumva Acesta este Mesia?” (Ioan 4.29).

Oamenii au venit şi L-au dus în oraş, şi chiar dacă nu a mai făcut altceva, L-au crezut din pricina mărturiei acelei femei. Ei L-au crezut cu toţii pe Domnul Isus.

Îmi pare rău că vă reţin aşa de mult, de aceea mă voi grăbi. Mai suportaţi-mă câteva minute, pentru că vreau să vă spun ceva aici. Fiţi atenţi!

Nicodim era un om mare şi religios; era un bărbat înţelept şi un conducător renumit în poporul său, asemănător lui Simeon, căruia Duhul Sfânt îi promisese că nu va gusta moartea până nu va vedea  salvarea Domnului şi care a fost condus de Duhul Sfânt în Templu, unde era Pruncul ca să fie binecuvântat.

Ana, prorociţa care stătea într-un colţ şi care nu se mişca de acolo nici zi, nici noapte, şi-a făcut loc prin mulţime în acelaşi timp, mânată de Duhul Sfânt, şi deşi era oarbă, a ajuns în dreptul Lui şi L-a lăudat pe Dumnezeu pentru El. Acea femeie era oarbă fizic, dar în dimineaţa aceasta, în New York sunt oameni mai orbi decât ea. Şi deşi era oarbă, ea a fost condusă de Duhul Vieţii la Fântâna Vieţii.

Pentru că sunteţi însetaţi, trebuie să fie undeva o Fântână. David a spus: „Adâncul cheamă adâncul,” aşa că trebuie să fie un Adânc care răspunde la acea chemare.

Cu alte cuvinte, înainte să fie o înotătoare pe spatele unui peşte, trebuia să fie apa în care să poată înota, pentru că altfel n-ar fi avut nevoie de acea înotătoare. Înainte să existe un copac pe pământ, trebuia să existe pământul în care să poată creşte acel copac, altfel n-ar fi nici un copac. Fiţi atenţi la ceea ce vreau să spun acum. Pentru că vouă vă este foame şi sete în dimineaţa aceasta, trebuie să existe undeva o Fântână a Vieţii care să răspundă la această sete. Mai întâi trebuie să existe un Adânc care să răspundă la adâncul care cheamă, altfel nu ar fi acolo.

Acesta este motivul pentru care oamenii aderă la o biserică şi îşi trec numele într-un registru, în loc să se nască din nou şi să ia Poliţa Vieţii veşnice. Ei merg apoi afară şi încearcă să înăbuşe acea chemare sfântă, fumând, bând, jucând jocuri de noroc şi purtându-se imoral. Cum îndrăzniţi să înăbuşiţi acea chemare sfântă a lui Dumnezeu, acea sete pentru El, pe care a pus-o Dumnezeu în voi? Nu aveţi dreptul să faceţi aceasta!

Eu am pentru voi această Poliţă numită Viaţa. Voi tânjiţi după ea. El este Viaţa, în timp ce celelalte sunt pervertiri ale acestei Vieţi, sunt moartea. Astfel Biblia spune: „Dar cea dedată la plăceri, măcar că trăieşte, este moartă.” Vedeţi? Voi nu puteţi trăi în plăcerile lumii şi să aveţi Viaţa veşnică.

Prieteni, Poliţa este corectă. Nicodim a venit noaptea ca să facă o Investiţie şi a aflat că Banca este deschisă tot timpul. Era târziu, dar Banca era tot deschisă. Banca aceasta este deschisă întotdeauna pentru tranzacţii. Astfel, Nicodim a aflat Viaţa veşnică venind la Isus.

Haideţi să mai privim o persoană sau două. Să luăm pentru aceasta Luca 24.49. Ucenicii Îl credeau pe Domnul Isus şi venise vremea ca făgăduinţa Lui să se împlinească. Ei erau deţinătorii Poliţei, iar El le-a spus că era timpul să încaseze un „Dividend” din această Poliţă, dar trebuiau să aştepte în Ierusalim până când va merge la Centru şi le va trimite acest Dividend până la încasarea marelui CEC. El urma să se înalţe la cer, iar Cecul era scris cu propriul Său sânge, dar ei trebuiau să aştepte să primească Dividendele.

El nu a spus: „Aşteptaţi cinci minute, iar dacă nu primiţi, descurajaţi-vă!” Dacă aveţi credinţă în Cel ce vă vorbeşte, ştiţi că Acela este Dumnezeu. El a spus: „…rămâneţi în cetate până…” Cât timp? O săptămână, zece zile, cinci zile sau cât va trebui: „…până când veţi primi renumeraţia sau dividendul. Eu vă voi trimite făgăduinţa Tatălui, dar voi să aşteptaţi în Ierusalim până când o veţi primi, până vi se vor dărui dividendele Poliţei, ca dovadă că credeţi în Mine.”

Oh, baptiştilor, metodiştilor şi prezbiterienilor, nu vreau să mă înflăcărez, dar acest lucru este suficient ca să înflăcăreze pe cineva! De ce nu aşteptaţi aceasta? Voi sunteţi deţinătorii acestei Poliţe, dar ea are Dividende.

În Fapte 19 scrie că Pavel le-a zis acelor credincioşi baptişti (şi eu sunt baptist, sau mai bine zis, baptist penticostal): „Aţi primit voi Duhul Sfânt de când aţi crezut?” (Traducere după Biblia King James). Noi am fost învăţaţi că primim Duhul Sfânt când credem, dar Pavel a spus: „Aţi primit voi Duhul Sfânt de când aţi crezut?”

„Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt.” au răspuns ei.

„Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?”

 Şi ei au răspuns: „Cu botezul lui Ioan.”

„Acest botez nu mai este valabil.” Ei trebuiau să creadă în Isus, iar când au auzit aceasta, au fost botezaţi în Numele lui Isus Hristos. Apoi, Pavel şi-a pus mâinile peste ei şi au primit Duhul Sfânt, aşa că au vorbit în limbi lăudându-L pe Dumnezeu.

Şi tot Pavel a spus: „Dar chiar dacă… un înger din cer (un cardinal, un episcop sau oricine altcineva), ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!” (Galateni 1.8). Desigur. „Dacă un înger din cer (cu atât mai mult un cardinal, un episcop sau un predicator), ar predica altceva decât această Poliţă a Vieţii veşnice în Isus Hristos, să fie anatema!”

Poate ziceţi: „Frate Branham, eşti pe lângă…”

Eu ştiu unde sunt. Înţelegeţi? Nu sunt pierdut, ci ştiu exact unde mă aflu. S-ar putea să mă înflăcărez puţin, dar sunt la fel cum am spus aseară când cineva a zis: „Tu înnebuneşti!” iar eu ¡-am răspuns: „Atunci lăsaţi-mă în pace! Eu mă simt mai bine aşa, pentru că am Viaţă.”

Viaţa poate părea un lucru prostesc pentru lume, dar pentru mine este un lucru mare. Înainte nu eram salvat, dar acum sunt şi am învierea lui Hristos în mine. Fraţilor, aici sunt mulţi alţii care cunosc acest adevăr. Voi Îl aveţi înăuntrul vostru şi este învierea. Desigur.

Deţinătorii acestei Poliţe s-au dus în sus să ia Dividende. Oh, fraţilor predicatori, haideţi să facem şi noi aşa în dimineaţa aceasta; haideţi să luăm câteva Dividende. „Făgăduinţa aceasta,” a spus Petru în ziua de Rusalii, „ este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum (neamurile. Fiţi atenţi, prieteni), în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” El îi va chema cu siguranţă pe toţi cei ce au numele scris în Cartea Vieţii Mielului. Dividendele sunt pentru toţi. Da. „Pentru tine, pentru copiii tăi şi pentru toţi cei ce sunt departe…” Dobânda Poliţei a fost plătită în ziua de Rusalii.

Tânărul bogat Pavel L-a întâlnit pe acelaşi Unul, pentru că El a rămas Acelaşi după moarte şi este încă Acelaşi.

Saul din Tars era un bărbat deosebit şi şcolit. El a fost învăţat de Gamaliel, marele învăţat evreu. Părinţii lui erau bogaţi şi la fel a fost el. A primit o educaţie aleasă şi vorbea mai multe limbi, iar ambiţia lui era să devină avocat, preot sau cineva cu vază în biserica sa. Vedeţi? Saul era inteligent şi cunoştea Cuvântul; era bogat şi avea ambiţii.

Când a auzit de grămada aceea de oameni gălăgioşi care strigau şi vorbeau în limbi, el s-a gândit: „Aşa ceva este o ruşine pentru societatea Ierusalimului, aşa că ar trebui opriţi!” Astfel, a luat scrisori de la marele preot şi a început să facă valuri prin biserică. S-a dus la marele preot, episcop sau cardinal, cum vreţi să-l numiţi, a luat o scrisoare de la el şi s-a îndreptat spre Damasc.

Vedeţi, biserica pare să aibă toată autoritatea, pentru că a primit cheile Împărăţiei şi aşa mai departe, şi l-a ales pe Matia să ia locul lui Iuda. Priviţi ce alegere prostească face omul! Poate că era un om bun, dar nu a făcut nimic. Fără îndoială că era un slujitor smerit al lui Hristos, dar vedeţi voi, Dumnezeu nu priveşte întotdeauna la aceasta în alegerea Lui. Astfel, El a ales un mic critic al bisericii, un iudeu micuţ, cu nasul strâmb şi cu temperament impulsiv. Şi iată-l mergând pe acel drum ca să-¡ aresteze pe acei holly-rollers şi să-¡ pună în lanţuri, fiindcă avea împuternicire de la episcopul lor.

Dar pe la ora 11.00 a fost lovit şi trântit la pământ cu scrisoarea în mână, iar când a privit în sus, a văzut un Stâlp de Foc. Fiind iudeu, Pavel ştia bine că nu avea voie să se închine la idoli sau la duhuri necurate, şi că acel Stâlp de Foc era Acelaşi care a condus poporul său afară din Egipt.

Când era pe pământ, Isus a spus: „Eu am venit de la Dumnezeu şi merg la Dumnezeu.” Astfel, după moartea, îngroparea, învierea şi înălţarea Sa, El S-a dus înapoi la Dumnezeu, Stâlpul de Foc, şi ¡-a zis lui Saul: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti? Tu ai în mână o scrisoare, eşti un bărbat mare şi vii din cea mai stabilă şi respectată organizaţie din ţară. În mână ai o scrisoare, dar ceea ce vrei să faci este greşit. De ce Mă prigoneşti?”

Observaţi ce a spus acest iudeu: „Cine eşti Tu, Doamne?” El ştia Cine era Acela; ştia că era Acelaşi Stâlp de Foc care l-a condus pe Moise şi ¡-a vorbit. El n-a avut şansa să-L vadă pe Isus, aşa că a zis: „Cine eşti Tu, Doamne? Cine este Cel pe care-L prigonesc?”  

Şi Isus ¡-a răspuns: „Eu sunt Isus.”

Saul era trântit jos pe spate, dar când a auzit aceasta, a rupt scrisoarea şi a zis: „Ce pot să fac?”

„Am în cetate un profet care se numeşte Anania. Du-te la el, pe strada numită „Dreaptă” şi el îţi va spune ce trebuie să faci.”

Domnul ¡-a vorbit şi lui Anania, iar acesta a venit la Saul şi ¡-a zis: „Frate Saul, Domnul Isus ţi s-a arătat pe drum şi a vrut ca tu să primeşti această Poliţă pe care ţi-o aduc prin punerea mâinilor.” Imediat, Saul a fost un om schimbat. Priviţi acum diferenţa.

Pavel a văzut clar că era de fapt aceeaşi Persoană; că Dumnezeu şi Hristos erau de fapt aceeaşi Persoană. Acum ştia că nu era vorba de nici o prostie sau erezie, pentru că a văzut că Stâlpul de Foc era Cuvântul făcut trup ca să ne poată salva, iar acum venise înapoi ca Stâlp de Foc; şi că Dumnezeu şi Hristos erau de fapt aceeaşi Persoană. Acum, El era înapoi ca Duh Sfânt, după ce fusese peste un Om. Saul L-a văzut identificat clar, aşa că a zis: „Ce vrei să fac, Doamne? Ce trebuie să fac?” Ţineţi minte că el era un om de afaceri religios. „Ce vrei să fac?”

Ce diferenţă era între tânărul bogat om de afaceri şi tânărul Saul! Pentru acela, preţul a fost prea mare. „Ei bine,” ziceţi voi, ”dar Saul nu avea nimic de pierdut?”

Sigur că avea. Şi Saul avea biserica şi prietenii săi. După ce s-a convertit, el a devenit un fugar al bisericii, iar la final, chiar biserica lui ¡-a luat viaţa; ea l-a omorât. Noi ştim că el a fost prigonit din cetate în cetate, de mai multe ori a fost pe punctul să fie omorât cu pietre şi aşa mai departe. Cu toate acestea a zis: „…aproape că doresc să fiu eu însumi anatema… pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti. (Romani 9.3). Vedeţi? El nu ¡-a dispreţuit. Dimpotrivă, după ce a primit Duhul Sfânt, ¡-a iubit şi a vrut să-¡ salveze. Nu te izola, ci du-te la semenii tăi! Pavel a fost gata să se facă blestem, pentru că în el era Duhul lui Hristos care a fost blestemat şi atârnat pe cruce pentru ai Săi. De aici, putem vedea care era diferenţa dintre bogatul tânăr om de afaceri şi Pavel.

Pavel a trebuit să renunţe la toată educaţia lui şi la toată teologia pe care o învăţase ani de zile; la toţi acei ani de cercetare şi învăţătură. El a trebuit să uite tot. De altfel, le-a zis corintenilor: „Cât despre mine, fraţilor, când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită.

Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere,

pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.” (1Corinteni 2.1,4-5).

De aceasta avem nevoie astăzi, prieteni. Aceasta este Poliţa de care vă vorbesc, şi nu de aderarea la o biserică, de punerea mâinilor sau de altceva de felul acesta, deşi nu sunt împotriva lor; toate acestea sunt în ordine. Acesta este un alt ceas şi aceasta este tot ce încerc să vă vând. Eu încerc să vă spun că există o Poliţă şi o Fântână care este deschisă pentru păcat şi necurăţie. Ce este păcatul? Necredinţa. Necredinţa în ce? În Cuvânt. „…cine nu crede a şi fost judecat.” (Ioan 3.18). Desigur.

Observaţi ce decizie pripită a luat acest tânăr bogat. El este la fel ca mulţi oameni de astăzi cu opinii populare. Astfel, s-a întors şi a plecat în loc să ia Poliţa în serios, aşa că a pierdut-o.

Acum voi încerca să închei.

Credeţi că după ce a refuzat Poliţa a fost urmat de ghinion? Nu. A avut noroc. Biblia spune că a avut atât de mulţi bani şi bogăţie că a trebuit să-şi construiască alte hambare. El a spus chiar: „Suflete, odihneşte-te.”

Acest tânăr nu era un om rău. Astfel, când aveau o petrecere sau ceva în cadrul bisericii, iar acel sărman sărac, care era deţinătorul unei Poliţe, stătea la poartă cerşind,  tânărul acela îi dădea câteva firimituri sau vreo colectă misionară. Vedeţi, el nu era un om rău şi le dădea firimituri la cei nevoiaşi. „Oh,” a zis el, „am fost la una din adunările lor şi cred că sunt în ordine. Nu am găsit nimic de condamnat la ei!” şi ¡-a dat câteva firimituri, dar aceasta nu a fost suficient, pentru că într-un sfârşit a venit răsplata şi pentru el.

Ţineţi minte, prieteni, că răsplata vine şi pentru mine şi pentru voi. Aş vrea să vă gândiţi foarte serios la aceasta, în timp ce încheiem.

Cu siguranţă că a venit şi răsplata lui. A avut o înmormântare fastuoasă şi fără îndoială la ea au vorbit clerici foarte şcoliţi, iar cei care ¡-au purtat sicriul pe umeri au fost oameni de afaceri creştini. A fost prezent şi vreun reprezentant guvernamental sau vreo celebritate şi a fost înălţat drapelul în cinstea lui. Au fost prezenţi toţi demnitarii, iar păstorul lui a ţinut o predică despre cât de mare a fost acel om, aşa că a atins inimile tuturor celor prezenţi: „El a dat chiar şi săracilor de pe stradă. Oh, fratele nostru este astăzi în ceruri!” Dar Isus a spus că el şi-a ridicat privirea din iad şi ¡-a văzut pe deţinătorii Poliţei Vieţii veşnice în sânul lui Avraam, pe cei care au ales calea îngustă şi dispreţuită a Domnului. El a zis: „Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!

 Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!

Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!” (Matei 5.11,3,5). Voi sunteţi deţinătorii Poliţei Vieţii veşnice.

Cu toate acestea, tânărul acela bogat a rămas un membru al bisericii. Voi spuneţi: „Chiar aşa?” Da, chiar aşa.

„Cum vei dovedi aceasta, predicatorule?”

El a spus: „Părinte Avraame, te rog să-l trimiţi pe deţinătorul acela al Poliţei, să-şi înmoaie vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba; căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta.”

Priviţi ce ¡-a răspuns Avraam: „Fiule,” creştine sau credinciosule, cum l-am numi noi, „tu ai avut şansa ta. Ţi s-a oferit şansa Poliţei Vieţii veşnice care îţi asigura venirea aici, dar ai refuzat-o, nu ai vrut s-o primeşti. Dar omul acesta sărac, a acceptat-o, aşa că acum el este mângâiat, iar tu eşti cerşetor.”

Oh, prieteni, nu lăsaţi să vi se întâmple una ca asta! Nu faceţi aceeaşi greşeală ca tânărul acesta! Asigurarea vine prin Hristos. Aceasta este asigurarea că eşti salvat şi că eşti un deţinător al Poliţei. Dacă nu ai această Poliţă, de ce nu o primeşti chiar acum?

Voi puteţi gândi cum a spus tânărul acela azi dimineaţă: „Eu am fost un mare om de afaceri, iar când     m-am dus undeva, toţi şi-au plecat capetele înaintea mea şi aşa mai departe!” Să nu priviţi niciodată la aşa ceva!

De curând, un tânăr muzician a mers în Rusia, iar acolo a avut un mare succes, fiind aplaudat şi ovaţionat de toţi cei prezenţi. Oamenii au fost atât de încântaţi încât băteau din picioare şi aplaudau, dar tânărul nu le-a dat nici o importanţă. Toţi se întrebau ce se întâmplă cu el. „Poate nu înţelege!” şi-au zis unii, şi au bătut încă o dată din palme mai tare. Tânărul cântase minunat, dar parcă nu auzea aplauzele lor. Apoi au observat că el privea tot timpul spre balcon unde stătea maestrul lui care l-a învăţat să cânte. Vedeţi, pe el nu-l interesa ce credeau toţi acei oameni, ci privea spre maestrul lui să vadă ce avea de spus.

Prieteni, cred că în loc să ne umflăm piepturile şi să spunem: „Noi aparţinem bisericii,” ar trebui să ne uităm la Maestru şi să vedem ce are El de spus. Înţelegeţi?

Haideţi să ne plecăm capetele pentru un moment. (Se aude o vorbire în limbi cu tălmăcire). Amin.

Staţi aşa cu capetele şi inimile plecate şi gândiţi-vă cu toată sinceritatea la ceea ce aţi auzit în dimineaţa aceasta. Aveţi această mare binecuvântare? Deţineţi această Poliţă a Vieţii, mărturia Duhului Sfânt că viaţa voastră s-a întors spre Hristos şi că Hristos este în voi?

Cum am mai spus, dacă în voi ar fi fost duhul lui Beethoven, aţi fi făcut lucrările lui Beethoven şi aţi fi trăit viaţa lui. Nu aţi fi putut face altceva, ci aţi fi compus simfonii. Aţi fi fost marele compozitor Beethoven, pentru că duhul lui ar fi fost în voi. Asta aţi fi fost voi: Beethoven.

Dacă Hristos ar fi în voi, aţi poseda Viaţa lui Hristos şi aţi iubi Cuvântul. Nimeni şi nimic nu poate lua locul Cuvântului, pentru că El este Cuvântul. El nu Îşi poate nega propriul Cuvânt şi să rămână Dumnezeu.

Voi aparţineţi bisericii şi nu L-aţi primit pe Hristos în inima voastră. Desigur, eu nu am nimic împotriva bisericii şi a acestor mari instituţii, organizaţii şi sisteme, dar încerc să vă spun că ele nu sunt o soluţie. Soluţia este Hristos, Persoana Hristos. Dacă în dimineaţa aceasta nu L-aţi primit încă în vieţile voastre, poate aţi vrea să vă amintim în rugăciune. Nu avem loc pentru chemarea la altar, dar puteţi să vă ridicaţi şi să spuneţi: „Roagă-te pentru mine,” şi mă voi ruga. Dacă credeţi sincer că Dumnezeu va asculta rugăciunea mea, cred că o va asculta.

Cei care staţi înghesuiţi pe culoare, pe lângă uşi, pe scări, la balcoane sau oriunde aţi fi, spuneţi: „Doresc ca Hristos să-Şi aducă aminte de mine, pentru că vreau Viaţa lui întra mea. Eu nu am ajuns încă acolo, dar prin faptele mele, prin felul în care gândesc şi acţionez, vreau să primesc aceasta. Doresc cu adevărat această Poliţă, frate Branham. Întreabă-L dacă pot avea această Poliţă, pentru că sunt gata s-o primesc.”

Puteţi sta în picioare ca să mă rog pentru voi? Dumnezeu să vă binecuvânteze. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Rămâneţi pentru un moment în picioare şi spuneţi: „Sunt interesat de această Poliţă, frate Branham, fiindcă am un suflet care va trebui să plece într-o zi. S-ar putea să plec chiar astăzi şi atunci la ce mi-ar folosi ce am, dacă nu sunt umplut cu această viaţă?”

Ţineţi minte că orice altă viaţă trebuie să piară pentru că are un început.

Poate zici: „Eu am fost ani de zile membrul unei anumite biserici.” Foarte bine, eu apreciez aceasta, dar nu mă refer la acest lucru. Deţii Viaţa veşnică? Puteţi să vă ridicaţi acolo, în faţă la balcon, în dreapta şi în stânga? Dumnezeu să vă binecuvânteze. Ridicaţi-vă.

Voi, care sunteţi pe holuri, puteţi arăta aceasta prin ridicarea mâinii. Spuneţi: „Am acceptat Poliţa în dimineaţa aceasta.” Dumnezeu să vă binecuvânteze. În ordine.

 Oriunde sunteţi, pe scări sau în altă parte, ridicaţi mâna şi spuneţi: „Aminteşte-mă şi pe mine, frate Branham, pentru că vreau cu adevărat Viaţa veşnică.”

Gândiţi-vă că s-ar putea ca acesta să fie timpul când va fi aranjat totul. Voi fi sincer, prieteni: aceasta înseamnă Viaţa pentru mine şi ştiu că este adevărat. Mai sunt mâini ridicate? Parcă sunt mai multe decât înainte. Dacă nu sunteţi siguri, puteţi să staţi măcar în picioare şi să spuneţi: „Aminteşte-mă în rugăciunea ta, frate Branham.” În ordine. Cu cât sunt mai mulţi? Staţi în picioare, oriunde sunteţi. Staţi în picioare şi spuneţi: „Roagă-te pentru mine, frate.” Dumnezeu să vă binecuvânteze. Vă văd în balcoane şi peste tot. Sigur sunteţi toţi? Domnul să vă binecuvânteze. S-a mai ridicat un grup. Mai sunt şi alţii? Ridicaţi-vă doar în picioare.

Ştiu că este târziu şi că Duhul Sfânt ne-a întrerupt câteva minute, ceea ce este minunat. Nouă ne place când Duhul Sfânt face aceasta şi Îşi aduce Cuvântul, fiindcă aceasta arată că nu este doar mărturia mea, ci şi Cuvântul Lui. În ordine.

Aş vrea să vă ridicaţi în picioare toţi cei care nu aveţi în viaţa voastră nici o dovadă că aţi fost umpluţi cu Duhul Sfânt, dar doriţi aceasta.

Poate sunteţi membri loiali ai bisericii. Eu apreciez aceasta şi vreau să continuaţi să mergeţi la biserica voastră. Aşa este. Voi veţi vedea că acum vin fecioarele neînţelepte. Ţineţi minte că Isus a vorbit de fecioarele neînţelepte, care s-au străduit să trăiască o viaţă curată, dar nu au avut untdelemn. Uleiul simbolizează Duhul, de aceea noi facem ungerea cu ulei. Vedeţi? Uleiul simbolizează Duhul. Fecioarele acelea erau oameni buni, membri ai bisericilor metodiste, baptiste, luterane şi ai altor biserici, dar nu aveau Duhul.

Ele au venit să cumpere ulei în ultimul ceas, în epoca a şaptea a Bisericii, dar ce s-a întâmplat în timp ce erau în procesul de cumpărare? A venit Mirele. Acest lucru a fost citit nu demult, de predicatorul de aici.

Penticostalilor, nu vedeţi că în nici o altă epocă a Bisericii nu a fost un alt timp în care metodiştii, baptiştii şi prezbiterienii să strige după Duhul Sfânt, cum fac acum? Vedeţi? Şi ce se întâmplă când ei fac aceasta? Vine El. Acela va fi ceasul venirii Lui. Aceste fecioare se vor ridica la judecata de apoi, de la tronul alb, dar nu sunt Mireasa.

Dacă acum, când uşa harului este încă deschisă, nu aveţi ulei în candele, ridicaţi-vă şi spuneţi: „Aminteşte-mă şi pe mine, frate Branham. Cred în Hristos, dar nu am ulei în candelă. Sunt membru de multă vreme, dar nu pot spune că viaţa mea este umplută cu acest Duh Sfânt scump, că sunt o făptură nou şi că sunt schimbat. Roagă-te pentru mine, frate Branham.” Dumnezeu să vă binecuvânteze. Sunt mulţi care s-au ridicat în picioare în balcon şi peste tot.

Aş vrea ca scumpii mei fraţi predicatori să se roage împreună cu mine.

De ce v-aţi ridicat? Pentru că în voi este o viaţă, este ceva. Altfel nu aţi fi putut să vă ridicaţi în picioare. Ştiinţa spune că gravitaţia vă trage în jos, dar duhul din voi a luat o decizie datorită altui Duh, a Vieţii care a spus: „Tu ai nevoie de Mine!” Prin faptul că te-ai ridicat ca martor, tu ai sfidat legile naturii. Isus a spus: „…pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri.” (Matei 10.32). Voi aveţi nevoie de Duhul Sfânt.

Aş vrea ca cei care staţi lângă aceşti oameni care s-au ridicat în picioare şi aveţi Duhul Sfânt, să vă puneţi mâinile peste ei, ca simbol, pentru că eu nu pot ajunge la toţi.

Când Filip s-a dus şi le-a predicat samaritenilor, ei nu primiseră încă Duhul Sfânt. Vedeţi? El ¡-a botezat în Numele lui Isus Hristos, dar nu au primit Duhul Sfânt. Dar când au mers acolo Petru şi Ioan, şi şi-au pus mâinile peste ei, Duhul Sfânt a venit şi peste ei.

Voi, credincioşilor care aţi primit Duhul Sfânt, uitaţi-vă la cei ce stau în picioare în jurul vostru, apoi puneţi-vă mâinile peste ei ca dovadă că sunteţi credincioşi; în timp ce ne rugăm, atingeţi-le mâna sau ceva. Credeţi şi nu vă îndoiţi! Aceasta nu este o emoţie, ci este dulceaţa Duhului Sfânt care vine jos şi umple fiecare viaţă. Ei sunt în mâinile voastre, şi faceţi contact cu ei.

Iudeul îşi punea mâinile peste jertfa lui ca să se conecteze cu ea. Într-o zi şi voi v-aţi pus mâinile peste Isus şi v-aţi conectat cu Jertfa, aşa că Viaţa Lui a venit peste voi. Poate că deseară voi vorbi despre Semnul care este acum peste voi.

Voi v-aţi conectat cu acest bărbat sau femeie care vrea să creadă. Ridicaţi-vă în picioare şi puneţi-vă mâinile peste cei care doresc să-L primească. Aşa este. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Ce timp minunat! Nu vă îndoiţi, nu vă grăbiţi şi ţineţi minte să vă rugaţi pentru persoana pe care o atingeţi.

Spuneţi: „Doamne Isuse, inima mea este flămândă. Eu Te vreau în viaţa mea, Te doresc în inima mea. Umple-mă, Doamne, pentru că stau aici şi sunt gata să Te primesc.”

Tatăl nostru ceresc, toţi cei ce stau în picioare mărturisesc că vor Viaţă, dar Viaţa vine numai prin supunerea faţă de Hristos. El este Viaţa, iar condiţia Lui este să ne întâlnim cu El. Noi ştim că Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, iar aceasta ¡ s-a considerat neprihănire. Astfel, Dumnezeu ¡-a dat pecetea tăierii împrejur ca dovadă că ¡-a primit credinţa. Mulţi dintre aceşti oameni susţin că au credinţă, dar nu au fost pecetluiţi încă cu Duhul Sfânt. Acum, ei stau aici, Doamne, ca semn că cred. Pecetluieşte-¡ cu Duhul Sfânt. Îngăduie ca El să cadă peste ei şi să pecetluiască chiar acum fiecare inimă de aici. Îngăduie aceasta, Doamne.

Satan, ieşi afară din viaţa lor şi lasă-¡ în pace!

Fie ca puterea de înviere a lui Isus Hristos să vină peste aceşti oameni chiar acum, ca să fie umpluţi cu puterea şi învierea lui Isus Hristos. Amin.

– Amin –