INVAZIA STATELOR UNITE

Este voia Domnului ca unele lucruri să se întâmple uneori aşa.

După cum ştiţi, de curând ne-am întors de la Denver. Aceasta a fost una din cele mai bune adunări pe care am avut-o în ultimii ani. Am avut un timp minunat, în jur de două mii de oameni predându-şi inimile lui Hristos. Mulţi au primit Duhul Sfânt şi au avut loc mari semne şi minuni. Când am început campania, am avut în jur de cinci mii de suflete, pentru ca în a treia seară oamenii să nu mai încapă nici în marele Mammoth Gardens. Da, am avut un timp cu adevărat minunat în cele cinci zile.

De acolo, am plecat împreună cu fiul meu spre Canada, dar am fost prinşi de o furtună de zăpadă în munţi, şi am rămas înzăpeziţi pentru câteva zile. Voi aţi auzit desigur la radio că au murit în jur de o sută optzeci și opt de oameni.

Când în sfârşit şoseaua a fost deszăpezită ne-am întors acasă pentru că adunarea planificată în Canada trecuse. Eu cred însă că toate aceste lucruri se întâmplă cu voia Domnului – poate că adunarea din locul acesta va fi mai bună decât cea din Canada.

Desigur, El a pregătit ceva pentru noi, ceva ce acum nu înțelegem încă. Noi umblăm printr-o lume întunecoasă, dar nu în întuneric, pentru că urmăm Lumina Lui. Şi poate că Tatăl nostru ceresc a pregătit pentru noi ceva despre care nu ştim nimic.

Poate că ne păştea vreun pericol despre care nu ştiam nimic, sau poate că El a hotărât altceva. Poate El a văzut un suflet care trebuie să vină la El în locul acesta şi pentru acel unul singur, Dumnezeu schimbă o naţiune întreagă, o pune de-o parte.

Noi Îi mulţumim pentru că El ne ocroteşte în fiecare clipă. Pe şosea se aflau o mulţime de maşini tamponate sau derapate, dar noi am putut să trecem mai departe fără să ni se întâmple ceva. O singură dată am ieşit puţin de pe şosea, dar am revenit fără probleme, pentru că un bărbat de la o fermă din apropiere a venit cu tractorul şi ne-a tras pe şosea. Drumul era foarte alunecos din cauza gheţii.

Bătrânii spuneau că nu-şi amintesc să mai fi fost vreo furtună de zăpadă ca aceasta, de când sunt ei. Noi ştim însă că niciun lucru nu se întâmplă la voia întâmplării, deci pe undeva este mâna Domnului. Şi dacă El face ceva, este spre binele nostru.

Când am sosit, l-am chemat pe fratele Neville şi i-am spus: „Duminică voi fi acasă, aşa că dacă vrei să vin la Tabernacol ca să avem o şcoală duminicală, este în ordine. M-aş bucura mult.”

„Desigur, frate Bill”, a răspuns el, „noi ne bucurăm întotdeauna foarte mult când te avem printre noi.”

Eu sunt primit într-adevăr întotdeauna cu o inimă foarte deschisă şi cu bucurie.

După cum ştiţi, astăzi este „Ziua mamei”, aşa că în foarte multe locuri se vor spune predici despre această sărbătoare, ceea ce după părerea mea este frumos, dar în ce mă priveşte, voi lăsa aceasta pentru restul serviciului.

Pentru dimineaţa aceasta am anunţat un subiect intitulat: „Invazia Statelor Unite”. Eu am vorbit despre această temă şi la Denver, dar nu aşa pe larg cum vreau s-o fac aici, dacă va fi cu voia Domnului.

Uneori este bine să fiţi zguduiţi puţin ca să vă daţi seama la cât e ceasul, nu-i aşa? Şi rugămintea mea este ca Domnul s-o facă în dimineaţa aceasta.

Şi pentru că am adus vorba de Denver, vreau să vă spun că adunările de acolo au fost sponsorizate de Oamenii de afaceri din Denver, care sunt cei mai serioşi sponsori de până acum.

De obicei, adunările de până acum au fost sponsorizate de predicatori. Ei ne întrebau: „Aţi anunţat adunarea?” „Da, la biserică.” „În ordine.” Vedeţi, ei erau păstori şi tot ce-i interesau era ca biserica lor să ştie despre acea adunare, dar oamenii de afaceri sunt altfel. Ei au vrut ca toată lumea din oraş să ştie despre adunare, aşa că au făcut o mulţime de reclame (în valoare de câteva mii de dolari), pe care le-au lipit prin tramvaie, pe taximetre, în sălile de aşteptare, pe tampoanele de la maşini, etc. Da, ei voiau ca toţi să ştie şi noi am avut un timp cu adevărat minunat.

Când serviciul s-a încheiat, ei m-au chemat de-o parte şi m-au întrebat.

„Frate Branham, ce putem face pentru tine? Cât îţi datorăm?”

„Voi nu-mi datoraţi nimic”, am răspuns eu, „dar dacă vreţi, vă rog să-mi achitaţi nota de plată a hotelului.”

„O, dar noi vrem să facem mai mult pentru tine”, şi au vrut să-mi dea bani, dar eu am refuzat.

Atunci i-a chemat managerul, care le-a zis: „Dacă nu mă înşel, fratelui Branham îi place să vâneze şi să pescuiască, nu?”

„Da”, au răspuns ei.

Atunci unul dintre oamenii de afaceri, care avea o fermă sus în munţi, a spus: „Am să-i fac cadou ferma din munţi.”

Domnul Moore s-a dus sus în munţi s-o vadă şi a trebuit să călărească în jur de 35 de mile.

Domnul Moore a spus: „Mi-ar place s-o văd pe doamna Branham călărind.”

Ei au mers la Silver Plume, Colorado şi au cumpărat pentru mine o casă cu cinci camere, chiar sus în inima munţilor. Aşa că după adunări, avem un loc bun de relaxare, atunci când Domnul o permite. Voi ştiţi că totul depinde de El.

Acum doresc să vă atrag atenţia la Cuvânt.

Voi ştiţi că eu iubesc numai Cuvântul viu al lui Dumnezeu. El este înlăuntrul Cuvântului, Viaţa Cuvântului, pentru că după cum ştiţi: „Slova (Cuvântul, litera) omoară, dar Duhul să viaţă.” (2Corinteni 3.6).

Viaţa este în Cuvântul lui Dumnezeu.

Este ca şi cum aţi spune: „Frate Branham, mi-e foame. N-ai vrea să-mi dai cinci dolari?”

„Ba da.” Vedeţi, în făgăduinţa mea este tot atâta viaţă cât este în împlinirea ei.

Aşa este cu Dumnezeu. Când El făgăduieşte ceva, are grijă să şi împlinească. De ce? El trebuie să fie în Cuvântul Său. Şi Cuvântul Lui este la fel ca El, este chiar Dumnezeu.

Cuvântul vostru este ceea ce sunteţi voi. Noi obişnuim să spunem că cuvântul este legătura omului. Dacă eu nu pot lua cuvântul tău drept serios, nu pot avea încredere în tine. Dar dacă mă pot încrede în ceea ce spui, înseamnă că eşti un om de onoare.

Biblia spune: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.” (Ioan 1.1).

Vedeţi? „Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi...” (v. 14).

O, dacă ne-am gândi, am vedea că pământul pe care călcăm noi în dimineaţa aceasta, este Cuvântul lui Dumnezeu. Copacul este Cuvântul lui Dumnezeu şi trupul vostru este Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a adus la existenţă din nimic.

Aţi observat vreodată de unde vine viaţa umană? Din celulă, care este atât de mică încât nu poate fi văzută cu ochiul liber. Pentru a fi văzută, este nevoie de o luptă foarte puternică. Şi din acea celulă mică vine omul de o sută şi ceva de kilograme. Vedeţi?

Dumnezeu a vorbit doar, şi el a venit la existenţă, de aceea, cred că cel mai minunat lucru pe care-l putem face în dimineaţa aceasta, este să privim la Cuvântul lui Dumnezeu.

Şi pentru dimineaţa aceasta, am ales un text din Vechiul Testament, din cartea Cronicilor. Da, 2 Cronici 18.

Încă nu ştiu sigur, dar dacă aţi fi de acord, aş vrea ca începând de miercuri seara, joi, vineri, sâmbătă şi duminică, să avem o trezire de învăţătură. (Adunarea spune  „Amin”). Deci o trezire de învăţătură, nu servicii de vindecare. Mi-ar plăcea mult să avem părtăşie împreună în jurul Cuvântului. Vă mulţumesc foarte mult pentru „aminul” vostru.

Acum, aş vrea să citim din 2 Cronici 18, începând de la versetul 12:

„Solul care se dusese să cheme pe Mica, i-a vorbit aşa: „Iată, prorocii cu un gând prorocesc de bine împăratului; cuvântul tău să fie dar ca şi cuvântul fiecăruia din ei! Vesteşte de bine!”

Mica a răspuns: „Viu este Domnul că voi vesti ce va spune Dumnezeul meu.”

Când a venit la împărat, împăratul i-a zis: „Mica, să ne ducem la luptă împotriva Ramotului din Galaad, sau să-mi văd de treabă?” El a răspuns: „Suiţi-vă! Căci veţi avea izbândă, şi vor fi daţi în mâinile voastre.”

Să ne rugăm:

Tatăl nostru ceresc, noi ne apropiem de Tine cu inimile pline de recunoştinţă şi Te rugăm pentru sufletele pierdute, pentru cei nevoiaşi şi pentru biserică. Îngăduie ca Duhul Tău să ne introducă în Cuvântul Tău. Îndreaptă-L Tu spre fiecare inimă care este în nevoie, iar când El (Duhul) aduce în inima noastră mesajul puterii Cuvântului, fă să avem cu toţii propăşire, în aşa fel încât să plecăm de la Tabernacol plini de bucurie lăudându-Te pe Tine, spunând: „Inimile noastre ard din pricina prezenţei Lui.” Fă aceasta, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus. Amin.

Tema noastră din dimineaţa aceasta se bazează pe o tragedie.

Vechiul Testament este întotdeauna pentru mine o umbră, un simbol al Noului Testament.

De multe ori mi se spune: „Frate Branham, de ce tu iei întotdeauna exemple din Vechiul Testament? Am observat că aproape întotdeauna când vorbeşti, iei tablouri din Vechiul Testament.” O fac pentru că îmi place felul de prezentare a tablourilor.

După cum ştiţi, educaţia mea este foarte limitată, de aceea, cred că singura modalitate de a evita o greşeală, este să privesc modelul, planul biblic al problemei despre care vreau să vorbesc. Când îl văd, ştiu că ceea ce a fost este identic cu ceea ce va fi deoarece el este umbra acesteia.

Întotdeauna eu privesc în Vechiul Testament la ceea ce au făcut copiii lui Israel şi care a fost pedeapsa pentru păcat. Eu urmăresc justiţia profeţilor în fiecare problemă ridicată şi atunci îmi formez ideea despre ceea ce se petrece aici, pentru că tabloul biblic îmi arată finalul fiecărui lucru.

În tabloul de astăzi, vedem că în Israel s-a întâmplat un lucru mare. Poporul era într-un mare întuneric – chiar în miezul nopţii.

Dacă Domnul mă va ajuta, aş vrea să vă arăt cum şi cele şapte epoci ale Bisericii dintre neamuri sunt umbrite în Vechiul Testament.

Cum ei au început exact aşa cum a început biserica dintre neamuri la rusalii, şi cum au mers în jos într-o epocă întunecoasă identică cu aceea prin care a trecut biserica dintre neamuri, după care a urmat un timp glorios de cincizecime, în timpul apostolilor.

În continuare a urmat perioada bisericii dintre neamuri, care a trecut printr-o epocă întunecoasă şi apoi iese în Împărăţia de o mie de ani.

Şi noi vedem că în mijlocul tuturor organizaţiilor din Israel, a venit la putere acest împărat mare, Ahab. El a călcat în picioare reputaţia celorlalţi împăraţi, prin faptul că era un credincios nestatornic. Eu l-am numit adesea aşa pentru că o vreme el a fost de partea asta a gardului, pentru ca după aceea, să treacă de partea cealaltă.

Voi nu ştiţi ce să faceţi cu un om nestatornic. Voi nu ştiţi ce să faceţi şi cu un creştin nestatornic, pentru că astăzi îl vezi în adunare, iar mâine nu ştii de unde să-l iei.

În biserică cântă, se bucură şi-L laudă pe Dumnezeu, iar când iese afară bea, chefuieşte şi aleargă în lume. Este foarte greu să faci ceva cu un astfel de om.

Îmi amintesc că în copilărie, am avut un cal bătrân care obişnuia să sară tot timpul peste garduri. Voi ştiţi că în vremea aceea principalul mijloc de transport, erau trăsurile. Chiar şi eu am condus de multe ori trăsura pe stradă. Şi pentru că acest cal sărea peste garduri, noi i-am pus un jug ca la vacă, dar nu l-a interesat, ci a continuat să sară.

Eu mă întrebam de multe ori ce-l face să sară dincolo de gard? Ş-mi amintesc că acolo era o groapă mare în care crescuse o iarbă aşa de înaltă încât nu se observa groapa. Eu stăteam cu el în lucernă, dar degeaba, el voia să sară gardul. Când a sărit însă gardul, a căzut în groapa aceea, în care se aflau şi sticle sparte, gunoi, fier vechi, etc. În dorinţa de a rupe câteva guri din iarba acelei grădini, el a căzut în groapa aceea ascunsă de iarba crescută, încât a fost nevoie să îl tragem afară din ea cu câţiva cai. Când l-am scos, tremura şi sângera şi de ce aceasta? Pentru că voise să ia o gură sau două de iarbă din livada aceea, când el stătea în lucernă până aproape la genunchi.

Eu m-am gândit adesea la tabloul acesta.

Ce adevărat este Cuvântul care spune: „Calea păcătoşilor duce la pieire.” (Psalmul 1.6b).

Calul meu nu a putut să stea liniştit acolo unde avea hrană din belşug, ci a sărit gardul ca să ajungă plin de sânge şi zdrobit. De ce aceasta? Doar pentru a lua o gură de iarbă care i se părea mai deosebită decât aceea pe care o avea.

Cam aşa se întâmplă şi cu oamenii care sar gardul păşunii lui Dumnezeu. Voi nu gândiţi la fel? (adunarea răspunde: „Amin!”). Ei merg în lume, apoi vin înăuntru. Astăzi sunt în biserică, având un timp minunat, iar mâine se vând iarăşi lucrurilor lumii.

O astfel de persoană a fost şi Ahab. El era purtat de vânt în toate părţile: când era de partea asta, când de cealaltă. Căsătoria l-a încurcat de tot, pentru că s-a unit cu fiica unui preot păgân, cu Izabela. Ea era o femeie foarte frumoasă, dar plină de răutate, iar în plus era o închinătoare la idoli, trăgând mai târziu tot poporul după ea.

Acum aş vrea să mă opresc puţin la o calitate pe care o are femeia: calitatea de mamă.

Când un tânăr se căsătoreşte, n-ar trebui să privească la frumuseţe, ci la caracter. El trebuie să ia o fată cu care să se poată uni şi cu trupul şi cu sufletul; o fiinţă care să fie prietenul şi tovarăşul lui, care să rămână de partea lui şi la bine şi la rău.

Ahab însă, s-a căsătorit cu Izabela pentru că era o femeie frumoasă. El nu a putut găsi nimic altceva în ea, pentru că era rea şi egoistă. După căsătorie, pentru că o iubea, el a dus tot poporul Israel în păcat prin faptul că l-a ridicat împotriva lui Dumnezeu, îndemnându-l să dărâme altarele Domnului şi să zidească altele în cinstea lui Baal. Aşa se face că în timpul domniei lui, tot Israelul se închina la Baal.

Noi ştim că soţia l-a îndemnat pe Ahab să-l ucidă pe neprihănitul Nabot.

Cred că mulţi dintre voi au citit această istorioară – cum i-au luat grădina prin înşelăciune, punând nişte martori mincinoşi care au vorbit împotriva lui. De ce aceasta? Pentru că voia să facă ceva pentru soţul ei. Astfel, ea a ucis un om nevinovat ca să-i poată lua moştenirea.

Dar Dumnezeu a văzut toate aceste lucruri, aşa că l-a trimis pe prorocul Ilie, un slujitor devotat al Domnului, să prorocească împotriva Izabelei şi a lui Ahab. El i-a spus lui Ahab că câinii îi vor linge sângele, iar Izabelei că va fi mâncată de câini, iar când Dumnezeu spune ceva, totul se împlineşte întocmai. Cuvântul Lui a venit direct la profet în zilele acelea, dar Pavel ne spune în Evrei 1.1-2 că:

„După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu,

la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul…”

Vedeţi, acesta este Cuvântul, iar dacă vedeţi că ceva este în contradicţie cu El, lăsaţi-L în pace! Vedeţi? Astăzi El vorbeşte prin profeţi, prin văzători, etc., dar mai întâi de toate este Cuvântul.

Şi deci, Ahab a făcut această nelegiuire. Şi noi am văzut că el a mers înainte şi Dumnezeu a binecuvântat poporul mulţi ani, pentru ca în final să vedem că Iosafat ajunge împărat peste Iuda, în timp ce Israelul se afla sub domnia lui Ahab.

Iosafat era un bărbat neprihănit. El era fiul lui Asa, care şi el a umblat în căile Domnului, dărâmând altarele idolilor şi zidind altare pentru Domnul. Iuda a trăit o mare trezire sub domnia lui.

Apoi tronul a fost ocupat de Iosafat, fiul lui.

După o vreme Ahab s-a hotărât să lupte împotriva sirienilor pentru a lua Ramotul din Galaad, care de drept aparţinea Israelului. Astfel, l-a întrebat pe Iosafat dacă este de acord să lupte împreună cu ei pentru această cauză.

Desigur, în clipa în care cei doi împăraţi au apărut împreună, exista un mare pericol, pentru că unul dintre ei, Ahab, era un credincios căldicel, pe când celălalt, Iosafat, era umplut cu Duhul Sfânt.

Fraţilor, aveţi grijă cu cine vă uniţi!

Aveţi grijă şi nu vă înjugaţi la acelaşi jug cu necredincioşii! Păstraţi-vă curaţi în timpul acesta în care trăim astăzi!

Inima mea arde, biserică, de dorinţa de a avea aceste cinci seri de învăţătură, în care să fii pieptănată prin Cuvântul lui Dumnezeu! Eu doresc să fac aceasta, înainte de a se întâmpla evenimentele care ne stau în faţă.

Noi trăim la sfârşitul timpului, de aceea, aceste lucruri se pot întâmpla oricând. Noi putem privi semnele timpului şi înţelegem că toate se amestecă în marele Laborator al lui Dumnezeu, pentru a-i aduce la împlinire Cuvântul făgăduit! Da, toate aceste lucruri trebuie să se întâmple!

Astfel, „omul fărădelegii”, trebuie să se ridice „cu toate nelegiuirile”, cum spune Cuvântul Domnului.

Am auzit în dimineaţa aceasta un predicator (care pretinde că este umplut cu Duhul Sfânt) spunând că antihristul despre care vorbeşte Biblia, şi care va aplica semnul fiarei este Rusia.

Ce eroare! Oh, Rusia nu are nimic de-a face cu aceasta! Nu, domnilor! Scriptura nu spune nicăieri aşa ceva!

Şi noi vedem că în timpul acesta civilizat în care trăim se aude o avertizare!

Iosafat s-a simţit desigur bine când a fost invitat de Ahab să-i facă o vizită. El a mers acolo şi „Ahab a tăiat pentru el şi pentru poporul care era cu el un mare număr de oi şi boi…” (2Cronici 18.2).

Desigur, ei au adus şi jertfe Domnului, dar adevărul este că tot timpul Ahab a fost un înşelător, un făţarnic, pentru că în realitate el nu urma calea Domnului, ci se închina religiei soţiei lui.

Priviţi! Tabloul căsătoriei lui Ahab cu Izabela, prin care Israelul a fost dus la închinarea la idoli şi a adus peste ei cea mai mare epocă a întunericului, este modelul, exemplul pentru timpul nostru.

Noi ştim că biserica apostolică a intrat după primele trei epoci ale Bisericii în epoca întunecoasă, care a ţinut 1.500 de ani.

Exact aşa cum căsătoria lui Ahab cu Izabela a dus Israelul la închinarea la idoli, exact aşa prin căsătoria bisericii Duhului Sfânt cu diferite „ismuri” s-a adus în mijlocul poporului idolatria, astfel încât astăzi tot creştinismul a ajuns o formă moartă. Vedeţi? Totul este cufundat în întuneric!

Şi acum, noi vedem că biserica a mers înainte, din epocă în epocă, astăzi ajungând la marele deznodământ, la starea de biserică căldicică, cum este biserica epocii Laodicea!

Oh, ce ceas cumplit trăim!

Acum ascultaţi-mă cu atenţie, pentru că înainte de a merge mai departe, vreau să vă spun ceva: eu sunt un predicator de „modă veche” şi inima mea tânjeşte să vadă starea bisericii din trecut prezentă din nou în mijlocul nostru. Am văzut atât de multă imitaţie, atâta trucaj de la Hollywood a Evangheliei, încât sunt sătul şi scârbit de toate. Da, domnilor!

Eu doresc să văd „acea modă veche” în mijlocul bisericii, dar mă tem că prin faptul că voi încercaţi să înfrumuseţaţi creştinismul, ca să placă oamenilor, vă apropiaţi de linia periculoasă.

Şi Iosafat a venit jos la Ahab, zicându-şi: „Oh, totul este în ordine, doar sunt chemat de acest mare împărat al lui Israel.” Şi ce a făcut el în mijlocul acelei mari primiri pe care a făcut-o Ahab în cinstea lui?

S-a aliat cu el, ca să meargă să lupte împreună împotriva duşmanului, pentru că şi-au zis: „Noi suntem amândoi acelaşi popor!” Dar nu era adevărat! Unii erau o grupare umplută cu Duhul Sfânt, pe când ceilalţi erau o grupare căldicică. Vedeţi? Ei nu erau acelaşi popor! Nu, domnilor!

Întunericul nu poate avea părtăşie cu lumina. Noaptea nu poate exista în prezenţa luminii soarelui, de aceea cel mai înşelător timp este înserarea şi ivirea zorilor. Acela este timpul în care dacă mergeţi de exemplu cu maşina, nu aveţi suficientă vizibilitate. Este mai bine să fie noapte sau ziuă, decât să călătoreşti în timpul acela. Da, este mai bine să fie lumină sau întuneric. De altfel şi Isus a spus: „O, dacă ai fi rece sau în clocot!” (Apocalipsa 3.15).

Aceasta este starea periculoasă: cea de creştin căldicel.

Deci Iosafat a venit la Ahab şi a făcut cu el o alianţă care nu a plăcut Domnului. El era însă bucuros, căci îşi zicea: „Am primit trecere înaintea lui şi voi avea părtăşie cu el!”

Vedeţi? Fii atentă, biserică! O asemenea alianţă cauzează necazul pentru tabernacolul de aici şi pentru voi toţi! Fiţi atenţi cu cine vă uniţi! Hotărâţi-vă: sunteţi pentru Hristos, sau împotriva Lui?

Deci Iosafat s-a unit cu Ahab crezând că a făcut un lucru bun. Dar deşi a făcut acest lucru, el i-a zis lui Ahab: „Întreabă acum, te rog, cuvântul Domnului.” (2Cronici 18.4).

Deşi făcuse un lucru greşit, unindu-se cu Ahab, Iosafat mai poseda încă destulă credinţă în el ca să-şi dea seama că trebuie să afle voia Domnului: „Întreabă acum, te rog, cuvântul Domnului.”

Când a auzit aceasta, Ahab a ieşit afară şi a procedat în felul său mecanic şi firesc.

Privindu-l pe Iosafat, mă gândesc de câte ori am greşit şi noi în faţa Domnului, biserică, spunând: „Poate ar fi mai bine aşa sau aşa!” şi am făcut cum am crezut noi.

Eu cred că acesta este punctul în care greşesc evangheliştii americani. De ce? Pentru că noi am început să alergăm după ceva care fascinează ascultătorii, după aşa zisa evanghelizare de tip Hollywood. Astfel evangheliştii vin pe platformă plini de sine şi în loc să aducă Cuvântul, ei spun tot felul de întâmplări şi de glume şi în plus se comportă ca nişte clovni, la amvon. Nu este deci de mirare că atunci când se face chemarea la altar nu se găseşte nimeni care să-L urmeze pe Hristos. Acesta-i adevărul şi cauza pentru care lumea s-a scufundat în această stare de creştinism căldicel.

Vedeţi? Noi ne-am trimis copiii la şcoli ca să înveţe psihologia etc., astfel încât să ştie să regizeze un program frumos şi cum să se comporte la amvon. Ei fac mesajul lor atât de ademenitor încât îi prind pe oameni şi le atrag atenţia. Ei sunt mari psihologi şi învăţători care se prefac foarte bine, dramatizând toate lucrurile. Aici este problema, vedeţi? Noi îi spunem bisericii numai partea frumoasă şi atractivă a Cuvântului, dar omitem să spunem că „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze.” (Matei 16.24).

Mă întreb deci, dacă nu cumva noi am făcut prea frumoasă biserica în faţa oamenilor care vin între noi!

De exemplu, biserica baptistă de astăzi, are o lozincă ce spune: „Un milion mai mulţi ca în ´44!” Prin aceasta, ea primeşte membri cu miile în mijlocul ei, oameni nepocăiţi care aderă doar acolo ca să-i îngroaşe rândurile. Adevărul este însă că prin primirea înăuntru a unor astfel de oameni, Biserica lui Hristos se prăbuşeşte, cade, pentru că ei încă beau, fumează, joacă cărţi, mint, etc.

Ei vin la biserică ca să fie distraţi de o grămadă de predicatori de Hollywood, care le spun o mulţime de poveşti fascinante şi-i distrează apoi cu o mulţime de instrumente muzicale.

Ei sar în sus şi-n jos în jurul amvonului, purtându-se ca nişte clovni, spun tot felul de poveşti şi glume fascinante ca să-i distreze pe oameni, în loc să vestească Cuvântul şi apoi să facă o chemare la altar de modă veche, astfel încât bărbaţii şi femeile să îşi dea seama de însemnătatea morţii lui Isus Hristos, care Şi-a dat viaţa pentru ca ei să ajungă din nou în părtăşie cu Dumnezeu.

Noi trăim un timp în care evanghelişti renumiţi, care au studiat psihologia, străbat ţările în lung şi-n lat, pentru a-i atrage pe oameni la biserică, dar întrebarea este: ce se va întâmpla cu ei după ce vor ajunge în biserică? Ei aderă la biserică, dar continuă să facă aceleaşi păcate, au aceleaşi dorinţe cu care au intrat  şi nu trăiesc nicio înnoire. Ei continuă să trăiască aceeaşi viaţă. Acesta este motivul pentru care lumea se uită la ei şi spune: „Păi, dacă omul acela este credincios….dacă  şi fiinţa aceasta este o creştină…”

Mi-e teamă că noi am luat prea uşor lucrurile! Eu sunt de acord că oamenii trebuie să se bucure, dar bucuria creştinului este în Isus Hristos. Acesta-i adevărul. Eu cred în bucurie şi în fericire, dar ia aminte frate – calea lui Hristos este calea umilinţei, a suferinţei şi a crucii. Voi trebuie să vă daţi seama că sunteţi chemaţi să urmaţi aceeaşi cale. Acesta-i adevărul. Şi mă întreb dacă nu cumva noi am prezentat calea Lui prea puţin şi prea netedă, în faţa oamenilor.

În dimineaţa aceasta, soţia mi-a pus un trandafir la haină, apoi mi-a spus:

„Ar trebui să-l porţi, pentru că mama ta trăieşte.”

„Oh, scumpa mea, nu ştiu.”

Ziua mamei este minunată, dar oamenii au comercializat-o, prin faptul că profitând de ea vând flori şi alte lucruri. Acest lucru o dezonorează pe mamă, deoarece mama este mamă în fiecare zi din an, nu numai într-una. Da, domnilor.

Eu vă întreb: „O iubiţi pe mama voastră?”

Iar răspunsul este: „O, i-am trimis un buchet de flori de Ziua mamei.” Dar acesta este un lucru comercial.

Floarea aceea este frumoasă şi mie îmi plac florile frumoase. Ea înfloreşte şi răspândeşte o mireasmă plăcută. Trecătorii şi animalele trec pe lângă ea şi o miros. Toţi o admiră pentru frumuseţea ei.

Aşa este şi Biserica Domnului Isus Hristos: Ea este cel mai glorios lucru pentru că Domnul se descoperă în mijlocul ei prin vindecări divine, prin puteri, minuni şi semne, prin eliberarea din păcat. Ea este un loc frumos.

Dar priviţi trandafirul. Noi privim natura ca să vedem tabloul Bisericii:

Trandafirul este foarte frumos şi cred că fiecare vacă l-ar linge dacă ar putea. Dar natura l-a înzestrat cu nişte baionete sau lăncii micuţe care ies afară, numite spini, şi care îl protejează de orice atac.

Aşa este.

Şi mă gândesc că dacă noi avem astăzi Cuvântul lui Dumnezeu, mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, ca să protejeze frumuseţea puterii sfinţeniei lui Dumnezeu, noi nu vom lăsa fiecare vacă din ţară s-o lingă şi s-o rupă, pentru că aceasta L-ar dezonora pe Dumnezeu. Aceasta ar însemna căderea Bisericii. Acesta-i adevărul.

Cred că noi avem nevoie astăzi de mai mulţi predicatori chemaţi de Dumnezeu în slujbă, needucaţi în şcolile teologice şi nefierţi în ele, care să-i aducă pe oameni la altar, unde să trăiască agonia crucii. Ei nu au nevoie de glume de râs, nici să pocnească gumă de mestecat în timpul adunării. Ei nu au nevoie să-şi treacă numele într-un registru. O, nu, frate, ci este nevoie de plâns şi bocet, de moartea faţă de păcat şi de o pocăinţă desăvârşită care să-i aducă aproape de Dumnezeu. Amin.

Noi spunem: „Cine vrea să-L primească pe Hristos, să ridice mâna!” Acest lucru este bun, dar nu înlătură păcatul.

Voi trebuie să vă pocăiţi mai întâi, să vă puneţi în ordine cu Dumnezeu. Voi trebuie să mergeţi la altar şi să plângeţi cu adevărat.

Îmi amintesc cum credincioşii de la început, umblau pe drumuri plângând şi spuneau vecinilor şi tuturor celor pe care-i întâlneau, despre minunatele lucrări ale Domnului.

Dar astăzi, noi mergem, ne trecem numele în registrul unei biserici, apoi stăm cuminţi acasă şi nu spunem nimănui despre experienţa noastră. Noi suntem dezinteresaţi!

„O, cât timp aparţin de o biserică, totul este în ordine!” Ce greşeală! Cercetaţi-vă căci această poziţie nu va rezista la Judecată! Nu, domnilor! Nu va rezista.

De ce? Pentru că Cuvântul spune: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze.” (Matei 16.24).

Voi trebuie să muriţi acolo la cruce! Da, voi trebuie să simţiţi agonia crucii!

Voi obişnuiţi că cântaţi cântarea:

„Calea, eu voi urma calea

cu cei puţini şi dispreţuiţi ai Domnului!”

Mă gândesc în ce timp trăim noi astăzi!

Oamenii îi prezintă pe evanghelişti într-o lumină mare şi strălucitoare când vin într-un oraş. (uneori mă gândesc că şi adunările mele se fac vinovate de acelaşi lucru). Şi m-am întrebat adesea: „Cine vine în oraşul acela: evanghelistul sau Isus? Pe cine aşteaptă ei?”

De curând am fost într-un loc unde trebuia să vină un evanghelist renumit. Numele lui Isus nu era nicăieri, dar fotografia şi numele evanghelistului se putea vedea peste tot: „Cel mai renumit evanghelist al timpului…” „El a făcut cutare şi cutare lucru….”

Uneori, când îi văd pe oameni alergând la adunările mele, mă gândesc la slujba mea: „O, Dumnezeule, pe cine vin ei să vadă? Pe mine sau pe Tine?”  Vedeţi? „Dacă ei vin să mă vadă pe mine, sunt pierduţi, de aceea, Te rog să mă pui de-o parte pe mine, pentru că doresc să Te reprezint numai pe Tine! Pe Acela în faţa căruia voi sta într-o zi cu mâinile tremurânde, aşteptând decizia Ta, pentru că sufletul meu depinde de ceea ce vei hotărî Tu.”

Astăzi oamenii spun: „Păi eu aparţin de biserica baptistă.” „Eu sunt metodist.” „Eu aparţin de Tabernacol.” „Eu fac asta şi cealaltă.”

Oh, toate acestea nu au nimic de-a face cu problema noastră.

Nu demult, am văzut anunţul unei campanii de evanghelizare. Numele predicatorului era scris cu litere mari ca să fie văzut de toţi, iar într-un colţ scria cu litere mici: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” Vedeţi? Într-un colţ.

Ei au luat toată slava lui Hristos şi au pus-o pe un om, sau peste o biserică. Fraţilor, eu ştiu că biserica vă fascinează cu spectacole de Hollywood, dar dacă sunteţi în prezenţa lui Isus Hristos, trebuie să-L onoraţi pe El, nu pe oameni! Acesta-i adevărul, fratele şi sora mea scumpă.

Să nu vă supăraţi pe mine! Amintiţi-vă că eu trebuie să vă predic adevărul. Da, eu trebuie să vorbesc ca şi cum aceasta ar fi ultima predică din viaţa mea şi apoi ar urma să vă înfăţişez înaintea Domnului. Eu predic ca şi cum aş fi pe moarte şi vorbesc unor oameni care sunt şi ei pe moarte. Eu ştiu că în fiecare zi lumina mea (şi a voastră) coboară tot mai mult, pentru că suntem muritori. Şi eu ştiu că la capătul drumului trebuie să dau socoteală de tot ce am făcut sau am spus. De aceea vreau să fiu sincer în toate lucrurile.

Dar oamenii aleargă după ceva fascinant, aderă la o biserică, umblă azi aici, mâine dincolo, acţionează la fel ca lumea, etc.

Noi nu vrem aceasta, ci preferăm să avem adunări de rugăciune de modă veche, prin casele noastre, strigând zi şi noapte spre Dumnezeu. Noi ştim că ziua venirii Domnului este aproape, că se apropie timpul suferinţei şi al necazului, pentru că Biblia vorbeşte despre „o zi întunecoasă”, şi noi trăim deja în ea.

Şi noi vedem că Iosafat, acest bărbat mare, s-a lăsat cuprins de emoţie când a mers la Ahab şi astfel s-a unit cu căldiceii, cu creştinii nestatornici, crezând că a făcut un lucru bun, pentru care va primi binecuvântarea Domnului. El nu  şi-a dat seama că prin această alianţă trage la compromis toată gruparea lui. Pe cine? Pe Iuda: „Haideţi să mergem jos, în Israel, ca să ne unim cu marile lui orchestre. O, ce puternici vom deveni prin această unire!”

Dar vai! Aceasta este tocmai linia de amăgire a Diavolului, pe care o foloseşte şi astăzi, ca să-l aducă înăuntru pe Antihrist.

Sunt atât de sigur de acest lucru, pe cât sunt de sigur că stau în locul acesta.

Ei spun: „Ne vom uni toate eforturile împreună…” dar noi nu putem face aceasta pentru că Cuvântul spune: „Cum pot merge doi împreună fără să se învoiască?”

Statele Unite au făcut aceeaşi greşeală ca Iosafat, atunci când s-au aliat cu Rusia. Ei au fost pe punctul să fie învinşi în război, dar noi am trecut de partea lor. Şi acum se văd rezultatele, nu-i aşa?

Ei au avioanele noastre, posedă secretele noastre, bomba atomică şi multe alte bombe, care sunt îndreptate împotriva noastră şi care pot fi lansate oricând.

Acelaşi lucru este valabil şi duhovniceşte.

Şi noi vedem că după ce s-a aliat cu Ahab, Iosafat a dorit să cunoască Cuvântul Domnului. Ahab i-a răspuns: „Desigur, noi avem o mulţime de profeţi aici jos, un seminar plin.”

Apoi s-au dus jos, la ei, şi i-au luat pe bărbaţii aceia instruiţi, care cunoşteau psihologia şi multe alte lucruri şi   le-au zis:

„Veniţi aici, căci dorim să întrebăm cuvântul Domnului. Vrem să ne consultăm şi cu Domnul în problema aceasta.”

Ei au venit acolo şi prin înţelepciunea lor firească şi îngâmfată le-au zis:

„Suie-te la Ramot în Galaad, căci vei avea izbândă şi Domnul o va da în mâinile împăratului.” (2Cronici 18.11).

Unul dintre ei, Zedechia, şi-a făcut o pereche de coarne mari de fier şi apoi a început să alerge în jur strigând:

„Aşa vorbeşte Domnul: „Cu aceste coarne, vei bate pe Sirieni până îi vei nimici.” (v. 10).

Dar Iosafat, care era mai duhovnicesc nu a mai putut suporta aiureala aceea de spectacol. Acesta-i adevărul.

O, Dumnezeule, dă-ne cât mai mulţi Iosafaţi, căci suntem scârbiţi şi sătui ce acest spectacol de Hollywood! Aşa este. Ei vin înăuntru plini de prefăcătorie, pretinzându-se ceea ce nu sunt, născocind, dramatizând şi glumind şi aceasta cu un singur scop: ca să-i atragă pe oameni de partea lor.

Dar ce se întâmplă cu aceşti oameni când vin înăuntru? Este ca şi cum i-ai cere unui om să înoate într-un deşert! Acolo, ei nu găsesc nimic altceva decât nisip, care va cauza numai întristări.

Vedeţi unde îi duc ei pe oameni?

O doamnă mi-a spus zilele trecute: „Am vorbit cu un bărbat şi el mi-a zis: „M-aş duce şi eu la biserică, dar ce aş câştiga prin aceasta? Tot ce fac ei acolo, este să organizeze o cină şi să povestească despre una şi despre alta.”

Şi doamna a continuat: „Am rămas fără grai în faţa lui, pentru că nu am ştiut unde să-l trimit.”

Vedeţi? Şi el a continuat: „Aş vrea să găsesc o biserică de modă veche, unde oamenii cântă cântări vechi şi duhovniceşti şi trăiesc în evlavie.”

Oamenii sunt flămânzi, dar ei le dau să mănânce dintr-un bidon cu gunoi, de aceea, Biserica Dumnezeului Celui viu este chemată să îi hrănească cu Cuvântul adevărat.

Şi în ciuda acestui spectacol fascinant şi a lucrurilor care se petreceau, Iosafat a zi:

„Nu mai este aici nici un proroc al Domnului, prin care să-L putem întreba?” (v. 6).

„Încă unul?” a întrebat Ahab, „Păi, ce nevoie mai ai de încă unul? Noi avem aici patru sute de proroci, cei mai buni, cei mai selecţi, cei mai educaţi, oamenii cei mai bine hrăniţi şi mai îmbrăcaţi care există în ţară, şi ei toţi spun cu un glas şi cu un acord: „Duceţi-vă căci Domnul este cu voi.”

Şi eu mă întreb dacă nu cumva s-a întâmplat acelaşi lucru şi cu Statele Unite? Mă întreb dacă nu s-a întâmplat la fel şi cu Biserica lui Dumnezeu.

Oamenii spun: „Păi, uite ce succese au ei! Ei ţin adunări mari în care se convertesc mii de oameni.”

Dar eu mă întreb la fel ca Iosafat: „Nu mai este încă unul? Nu există ceva mai deosebit?”

Cineva mi-a spus că la o evanghelizare se convertesc 30.000 de oameni, dar după sase luni, nu mai găseşti niciunul. Aceasta dovedeşte că undeva este ceva greşit. Acesta-i adevărul.

Naţiunea a fost coruptă cu prostiile Hollywood-ului, prin fascinaţia şi înscenarea programelor, prin televiziune, prin radio, prin cinematografie etc. Ei vor ca fiecare lucru să-i fascineze pe oameni. Nu este adevărat? (biserica spune: „Amin!”). Da, voi ştiţi că acesta este adevărul. Noi nu mai avem astăzi credinţa de modă veche, pe care am avut-o cu ani în urmă. De ce? Pentru că am devenit delăsători. Dar vom vorbi imediat de ea.

Ce tablou mişcător! Iosafat se apropia de Ahab zicând: „Da, ei îi văd pe toţi. Fiecare posedă o diplomă şi cred că sunt proroci. Ei sunt predicatori renumiţi, care au absolvit colegii vestite. Ei vin din marea şcoală a profeţilor şi toţi vorbesc la fel. Eu văd toate acestea, dar „Nu mai există aici niciun proroc al Domnului?”

Ahab: „Ce nevoie mai avem de încă unul când patru sute ne dau consimţământul deodată?”

Dar Iosafat îl avea în inima lui pe Dumnezeu. El ştia că acolo era ceva greşit. Da, domnilor, el ştia că acolo era ceva putred. Lăsaţi-mă să vă spun… Biblia nu spune aceasta, dar voi veţi înţelege. Iosafat ştia că Ahab este un făţarnic şi că nu este în ordine cu Dumnezeu. El ştia ce profeţise Ilie, din partea Domnului, pentru el. Deci, cum putea să binecuvânteze Dumnezeu ceea ce El însuşi a blestemat? Amin.

Acelaşi lucru se repetă astăzi, prietene, iar Biserica Dumnezeului Celui viu, care stă pe o poziţie dreaptă faţă de Dumnezeu, va spune acelaşi lucru: „Voi nu puteţi să vă amestecaţi!”

Voi nu puteţi amesteca uleiul cu apa şi apoi să obţineţi salvarea. Nu se poate! Tu trebuie să te separi, frate! De ce? Pentru că trebuie să se întâmple ceva. De aceea, dacă mai este vreo nădejde rămasă, trebuie să ne grăbim pentru că răpirea este aproape.

Lucrurile se precipită, iar biserica este prea departe de Dumnezeu. Membrii ei citesc tot felul de reviste, cărţi, poveşti, etc. Dacă aş merge astăzi într-o biserică şi aş întreba: „Câţi cunosc…” Ei cunosc fiecare imn cântat după una din aceste mari treziri.

Dacă i-aş întreba: „La ce pagină este imnul cutare?” toţi ştiu. Ei ştiu cine candidează pentru preşedinţie, câte stele de cinema s-au căsătorit în ultimul timp, etc., etc. Dar dacă-i întrebi despre Cuvântul lui Dumnezeu, ei nu ştiu nimic. Vedeţi? Şi cu toate acestea au pretenţia că sunt creştini.

Dar nu oamenii sunt aceia care trebuie condamnaţi pentru aceasta! Vinovaţi sunt cei care stau după amvon. Ei sunt aceia care-i învaţă pe oameni tot felul de ritmuri, le spun tot felul de poveşti, şi sunt interesaţi de bani. Dar se plăteşte aceasta? Eu nu am nimic împotriva acestui lucru, dar mă întreb care este cerinţa lui Dumnezeu?

Isus a spus că „dacă un om nu se naşte din nou, din apă şi din Duh, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” (Ioan 3.5). Şi:

„Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze.” (Matei 16.24).

Crucea este simbolul agoniei şi al morţii.

„Cel care vrea să fie creştin, trebuie să se dezbrace de gândurile lui, de faptele lui, să renunţe la toate plăcerile, să se lepede de sine, apoi să-şi ia crucea şi să Mă urmeze în fiecare zi! Cel care vrea să Mă urmeze, trebuie să facă aceasta!” Vedeţi? Aceasta a cerut Isus.

Dar astăzi se spune: „Fiecare să se simtă bine…Fiecare să bată din palme….Fiecare să strige: „Aleluia!”…Fiecare să facă aşa…”

Oh, totul este o grămadă de gunoi! Amin.

Peste tot se cântă aceste cântece noi, care au un ritm atât de rapid, încât s-ar părea că fugim prin zid cu ele (sau ceva de felul acesta).

Mă gândesc ce minunată ar fi pentru biserică cântarea: „Mai aproape de Dumnezeul meu, de Tine”, sau alte cântări de modă veche.

Cum este posibil ca în seara aceasta să vezi o grămadă de oameni care cântă într-un local, într-o orchestră de dans, iar mâine să îi întâlneşti în biserică, cântând imnuri în cinstea lui Dumnezeu? Aceasta este o urâciune înaintea lui Dumnezeu! Pentru ca un om să cânte imnuri spre slava Domnului, în biserică mai întâi trebuie să aducă roade vrednice de pocăinţă, prin care să se vadă că este în ordine cu Dumnezeu.

Dar ce fac ei? Aduc lumea jazzului drept pe platformă. Ei aduc Hollywoodul în adunare ca să-i fascineze pe ascultători.

Cu câteva săptămâni în urmă am fost la Louisville, Kentucky. O, mi se rupe inima!

Toţi se îngrămădeau ca să vadă minunile lui Dumnezeu, dar de îndată ce se predică Evanghelia, se plictisesc, întorc spatele şi pleacă. Desigur. Ei nu-L vor, pentru că inimile lor sunt împietrite. Chiar şi dintre protestanţi pleacă mulţi. De ce? Pentru că inimile lor sunt umplute de baliverne şi de dogme şi doctrine şi nu ştiu nimic despre Duhul Dumnezeului Celui viu. Ei sunt aşa cum spune Scriptura: „având o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea.” (2Timotei 3.5).

O, ce zi trăim! Priviţi încotro se îndreaptă lucrurile!

Iosafat a zis deci: „Ştiu Ahab că acolo sunt patru sute de predicatori ai tăi. Toţi arată bine, sunt bine îmbrăcaţi, şi îngrijiţi. Nu le pot băga nicio vină. Ei posedă multe diplome şi doctorate. Cunosc Scripturile de la A la Z, dar totuşi nu mai este niciunul? Nu mai este niciun alt proroc pe care l-am putea întreba?”

Ahab a zis: „Ba da, mai este unul, dar îl urăsc!” Ia te uită! Ia te uită! „Îl urăsc!” Vedeţi? Ahab, era un bărbat religios şi avea în jurul lui o mulţime de învăţători religioşi, dar ei îl urau pe bărbatul acela care poseda Adevărul.

El a spus: „…îl urăsc, căci nu-mi proroceşte nimic bun, nu proroceşte niciodată decât rău…” (2Cronici 18.7).

Cum putea să-i vorbească de bine Mica, când Cuvântul lui Dumnezeu l-a condamnat?

Cum este posibil să stea liniştit un bărbat al lui Dumnezeu, sau o femeie a lui Dumnezeu, când vede îngrămădindu-se tot mai mult, când vede răul înaintând şi milioane de suflete umane mergând în fiecare zi în iad? Nu se poate!

Cineva mi-a spus: „Crezi că poţi opri acest lucru?”

„Nu”, am răspuns eu, „eu nu pot opri acest lucru, dar Cuvântul spune că într-o zi, când va începe judecata lui Dumnezeu, filmul şi banda sonoră a vieţii mele va fi rulată, iar eu am să stau şi am să privesc acel film. Şi vreau ca atunci să-I aud glasul avertizând oamenii referitor la ceea ce va veni. Dacă nu fac aceasta, Dumnezeu mă va judeca pe mine dar dacă o fac, judecata va cădea împotriva lor.”

Da, domnilor, într-o zi timpul acesta, generaţia aceasta, va sta în faţa reconstituirii şi atunci va da socoteală pentru tot ce a făcut. Cu siguranţă!

Noi trăim un timp îngrozitor.

Deci Iosafat a întrebat: „Nu mai este aici niciun proroc al Domnului…?”

Iar Ahab a răspuns: „Mai este un om prin care am putea să întrebăm pe Domnul, dar îl urăsc, căci nu-mi proroceşte niciodată decât rău.”

Cum ar fi putut Mica să tacă văzând toate acele lucruri rele întâmplându-se? El vedea felul de viaţă a lui Ahab, vedea tot ce făcea şi cum a dus poporul în acea stare rea.

Cum poate un om al lui Dumnezeu – bărbat sau femeie – să se abţină şi să nu mustre păcatul din jur? Este posibil să tacă când văd cum aceşti predicatori căldicei şi plini de educaţie şi de poveşti fascinante îi lasă pe oameni să meargă în iad cu milioanele, fiind amăgiţi chiar de ei? Da, chiar si propovăduitorii sfinţeniei sunt în situaţia aceasta… şi eu nu vorbesc numai de ei, de metodişti şi de baptişti, ci şi de voi, pentru că acest lucru se petrece chiar şi printre voi.

Ei vin pe platformă şi se comportă oricum, numai ca nişte creştini adevăraţi nu, trăiesc cum vor şi apoi aleargă de-a lungul ţării ca să facă evanghelizări – şi după toate acestea spun că aceasta este adevărata religie. Ea este într-adevăr o religie, dar de la ea până la salvarea Domnului este cale lungă! Acesta este adevărul.

Predicatorii sunt preocupaţi numai ca să aibă un mare număr de convertiţi, iar după ce îi aduc înăuntru nu se mai interesează de nimic. Şi următorul lucru care se poate vedea, este că în curând nu veţi mai găsi nici măcar unul dintre ei – biserica rămâne goală.

Dar un om care-L iubeşte cu adevărat pe Dumnezeu, îşi va ocupa de fiecare dată locul în biserică. El nu poate sta departe de ea. Acesta este adevărul.

Acum fiţi atenţi câteva minute, pentru că voi încerca să ating ţinta predicii mele, deoarece este târziu.

Deci Iosafat a întrebat: „Nu mai este aici niciun proroc al Domnului?”

Iar Ahab a răspuns: „Mai este un om…dar îl urăsc, căci nu-mi proroceşte nimic bun, nu proroceşte niciodată decât rău.” (v. 7).

Şi Iosafat a zis: „Să nu vorbească aşa împăratul.”

„Atunci împăratul lui Israel a chemat un dregător, şi  i-a zis: „Trimite să vină îndată Mica, fiul lui Imla.” (v. 8).

Iosafat era destul de credincios ca să vadă că aceşti oameni nu erau corecţi!

Adevărul este că orice om care a fost atins cât de puţin de Duhul lui Dumnezeu, ştie că ceea ce se petrece în mijlocul aşa zisului creştinism de astăzi, nu este în ordine.

„Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El.” (1 Ioan 2.15).

Deci Ahab a spus: „Trimite să vină îndată Mica.” Şi ei au mers după el.

Ei au trimis un sol, diaconul bisericii, sau altcineva din comitetul bisericii şi el i-a zis lui Mica: „Uite ce e Mica, noi te vom duce înaintea împăraţilor Ahab şi Iosafat. Ei stau acolo afară. Tu ştii că acolo se află şi învăţaţii noştri, oameni educaţi şi cu diplome. Şi iată că toţi din seminarul nostru îi vestesc într-un glas că este voia Domnului ca el să meargă la luptă. Dorinţa noastră este ca tu, să vorbeşti la fel ca noi, căci dacă vei face aşa, vei primi o poziţie mai înaltă şi atunci îţi vei permite să te îmbraci bine, să îţi cumperi un Cadillac, etc. Da, dacă vei spune la fel ca noi, vei ajunge un om mare. Da, domnule, vei prospera.”

Mica a răspuns: „Viu este Domnul că voi vesti ce va spune Dumnezeul meu.” (v. 13). Amin.

Da, Mica este un om după inima mea. El a preferat să mănânce pâinea şi apa întristării, a acceptat să fie lovit peste obraz şi să fie batjocorit, dar a spus adevărul şi a rămas pe adevăr. Şi vedem că Dumnezeu l-a legitimat  că a spus adevărul. El nu era un om recunoscut de popor, dar Îl cunoştea pe Dumnezeu.

Şi când a ajuns în faţa împăraţilor, Ahab l-a întrebat: „Mica, să ne ducem la luptă împotriva Ramotului din Galaad?” (v. 14).

Şi Mica a răspuns: „Suiţi-vă!” Duceţi-vă în pace. Dorinţa mea este ca voi să aveţi biruinţă, dar iată ce am văzut: „tot Israelul este risipit pe munţi, ca nişte oi care n-au păstor.” Şi Domnul a zis: „Oamenii aceştia n-au stăpân, fiecare să se întoarcă în pace acasă!” (v. 16).

Când a auzit aceste cuvinte, Ahab s-a întors spre Iosafat şi i-a zis:

„Nu ţi-am spus eu? El nu-mi proroceşte nimic bun, nu-mi proroceşte decât rău.”  Da, acest holly-roller, sau ce este el, condamnă tot timpul biserica noastră, pe predicatorii noştri, religia noastră. Nu ţi-am spus eu că aşa va face? Îl cunosc bine şi l-am cunoscut şi pe tatăl lui.” Amin.

(fratele Branham bate o dată din palme.)

„L-am cunoscut şi pe tatăl lui…” Oh, da, domnilor, un om adevărat al lui Dumnezeu.

„Am ştiut că aşa îmi va spune.”

Şi Zedechia, unul din prorocii aceia, îşi făcuse nişte coarne mari spunând că aşa îi va împinge împăratul afară pe sirieni. Când a auzit cuvintele lui Mica, l-a lovit peste obraz, spunând:

„Pe ce drum a ieşit duhul Domnului din mine ca să-ţi vorbească?”

„Vei vedea în ziua când vei umbla, din odaie în odaie, ca să te ascunzi.” (v. 23-24 ).

Aşteptaţi până când Rusia va cuceri naţiunile şi până când această naţiune se va prăbuşi pentru că a dat înapoi, şi atunci veţi vedea ce este bine şi ce este rău. Acesta-i adevărul.

Atunci veţi vedea dacă religia voastră căldicică vă va scăpa sau nu!

Este vremea ca naţiunea americană să plângă, nu să râdă! Este vremea să cadă pe genunchi şi să se pocăiască! De aceasta este nevoie!

Trezirea nu înseamnă aducerea unei mulţimi de oameni într-o biserică. Este vremea să închidem fiecare birt în care se face contrabandă, să încetăm cu fumatul şi să demolăm fabricile în care se fac aceste lucruri rele, apoi să începem o trezire reală, de modă veche, în care oamenii să stea zi şi noapte pe genunchi plângând. Acesta este cel mai sigur adăpost pe care naţiunea americană l-a avut vreodată. Da, aşa este.

Tabernacolul Branham să termine cu nesăbuinţa lui! Fiecare suflet să vină la altar şi să se pună în ordine cu Dumnezeu! Împăcaţi-vă cu vecinii voştri şi puneţi-vă în ordine toate lucrurile! Puneţi-vă în ordine cu Dumnezeu! Nu vă mai certaţi, căci asemenea fapte sunt faptele lumii! Da, acesta este adevărul.

Deci Zedechia i-a zis lui Mica: „Pe ce drum a ieşit duhul Domnului din mine ca să-ţi vorbească?” (v. 23).

Dar Mica a spus: „Am văzut pe Domnul stând pe scaunul Său de domnie, şi toată oastea cerurilor stând la dreapta şi la stânga Lui.” (v. 18).

Voi ştiţi că din când în când Dumnezeu ţine sfat cu toate fiinţele îngereşti, sus în cer.

Şi Mica a spus: „Am văzut pe Domnul stând pe scaunul Său de domnie, şi toată oastea cerurilor stând la dreapta şi la stânga Lui.”

Ei discutau şi Domnul a zis:

„Cine va amăgi pe Ahab, împăratul lui Israel, ca să se suie la Ramot în Galaad şi să piară acolo?”(ca să se împlinească profeţia lui Ilie). Au răspuns unul într-un fel, altul într-altul.

Şi un duh a venit şi s-a înfăţişat înaintea Domnului, şi a zis: „Eu îl voi amăgi.” Domnul i-a zis: „Cum?”

„Voi ieşi”, a răspuns el, „şi voi fi un duh de minciună în gura tuturor prorocilor lui.” (v. 19-21).

Oh, ce idee! Ce lucru ciudat: „Voi merge şi voi face ca toţi prorocii lui să spună o minciună.” Şi duhul acela a făcut întocmai – a intrat în prorocii lui Ahab şi ei au început să prorocească o minciună.

O, fraţilor, acelaşi Dumnezeu domneşte şi astăzi pe acel scaun de domnie din cer. Şi acelaşi duh a venit şi astăzi jos, prorocind minciuni!

De la Primul Război Mondial încoace oamenii au spus tot timpul: „Pace! Pace! Pace!”

Lăsaţi-mă să vă spun de unde a venit necazul. Noi ştim că înainte de Primul Război Mondial, Franţa deţinea supremaţia în materie de modă şi de imoralitate. Dacă a existat o gaură de şobolani în lumea aceasta, aceea a fost Parisul, Franţa. Eu am putut să vizitez aproape tot Parisul şi m-am convins de aceasta. Nici Londra nu este departe de el, iar Statele Unite sunt pe aceeaşi linie. Acesta-i adevărul.

De fiecare dată când moralitatea femeilor decade, se rupe coloana vertebrală a naţiunii.

Acesta este motivul pentru care atunci când predicatorii noştri pleacă în diferite ţări ca misionari, li se spune: „De ce aţi venit? Ce vreţi să ne învăţaţi? Cum să cântăm cântece murdare despre soţiile şi fiicele noastre, cum să divorţăm, cum să bem whisky, sau alte lucruri de felul acesta?”

Aici am ajuns noi.

Spunem că suntem o naţiune creştină, dar adevărul este că păgânii din Africa ne-ar putea da lecţii în materie de moralitate şi de viaţă. Cel mai putred şi mai murdar loc din lumea aceasta, au ajuns Statele Unite. Eu sunt american, dar nu pot ajuta cu nimic. Trebuie însă, să spun adevărul pe care mi L-a poruncit Dumnezeu să-l spun, înaintea lui Ahab şi a lui Iosafat. De partea acestui adevăr, trebuie să stea şi biserica de astăzi! Dacă trebuie să alegeţi între naţiunea voastră şi Dumnezeu, alegeţi-L întotdeauna pe El. Da, domnilor.

Vedeţi? Stricăciunea a început din Franţa, şi merge mai departe. Ce a urmat? Dumnezeu a trimis Germania împotriva francezilor ca să-i scuture puţin, dar noi am mers în ajutorul lor ca să le salvăm pielea. Şi am făcut-o, dar după ce s-au retras germanii, s-au întors francezii la Dumnezeu? Nu, domnilor! Ei au continuat cu vin, femei, destrăbălare, păcate şi murdărie până la urechi.

Ce s-a întâmplat apoi? Diavolul şi-a aşezat cartierul general acolo, şi astfel, de la Paris a început decăderea lumii.

Dacă sunteţi atenţi, el n-a reuşit să intre în Statele Unite prin preoţime, de aceea s-a folosit de Hollywood. Şi când a reuşit aceasta, şi-a aşezat cartierul general acolo. Da, acum 15-20 de ani, diavolul a pătruns în Statele Unite cu puterile lui demonice. Corect! Toată moda veche vine de la Paris şi prin Hollywood este prezentă pe ecrane, spre a fi văzută de copiii noştri.

Eu nu am nimic împotriva acestor copii. Dumnezeu să le binecuvânteze inimile lor mici, căci inima mea sângerează pentru ei!

Mai zilele trecute am vorbit cu fiul meu şi el mi-a zis: „Tată, dacă ar fi măcar câţiva băieţi umpluţi cu Duhul Sfânt în oraş!” Şi poate vă întrebaţi de ce am plecat la o biserică cum este cea din Denver, Colorado? Sau în alte locuri ca acela? Ca să-i duc pe copii acolo unde există un grup de credincioşi care strigă spre Dumnezeu. De aceasta avem noi nevoie, fraţilor!

Ţara aceasta, naţiunea aceasta, oraşul acesta, locul acesta, au devenit atât de decăzute încât sunt de compătimit. Dacă aş putea să spun tot ceea ce ştiu v-aţi cutremura, dar sunt lucruri care nu pot fi prezentate în faţa unei adunări amestecate. Dacă v-aş spune ce se întâmplă în oraşul acesta sau în alte părţi, iar oamenii le consideră lucruri normale.

Din ce cauză? Pentru că Diavolul este foarte viclean. El a intrat înăuntru atât de tiptil, încât nimeni nu l-a observat şi deodată iată că totul se prăbuşeşte. Diavolul se ascunde în modă.

Priviţi astăzi: de exemplu, trandafirul este foarte frumos şi el este aici ca să-l privim. Acesta este adevărul.

Biserica este aici din acelaşi motiv – ca să fie privită. Şi la fel o femeie frumoasă – ea este aici ca să fie privită. Acesta este adevărul. Este foarte bine când ea se poartă în aşa fel încât să fie privită şi admirată de soţul ei. Dar dacă ea nu are sabia moralităţii scoasă afară ca s-o protejeze, devine o pricină de cădere a societăţii, a fiinţei umane, ajunge atât de mizerabilă încât nici câinii nu s-ar mai uita la ea. Acesta-i adevărul.

Acelaşi lucru se întâmplă şi cu Biserica Dumnezeului Celui viu. Predicatorii vin şi încearcă să-i fascineze pe oameni cu poveştile lor. Ei se aranjează şi acţionează ca… Îşi dezbracă femeile… şi oamenii nici nu îşi dau seama că aceşti draci le invadează căminele.

Ieri am văzut chiar în cartierul meu o femeie tânără şi frumoasă. Ea este căsătorită şi are un copil. Muncitorii erau pe stradă ca să facă ceva reparaţii, iar ea a trecut pe lângă ei îmbrăcată cu acele haine scurte şi mulate. Săraca, era oribilă!

Eu ştiu că acestea sunt cuvinte îngrozitoare, chiar de Ziua Mamei, dar, fraţii mei, daţi-mi voie să vă mai spun ceva:

Mamelor, întoarceţi-vă înapoi! Fiţi mame din nou!

Când a trecut pe lângă casa noastră, un copilaş care era în vizită pe la noi, a intrat înăuntru, strigând: „Uitaţi-vă afară!”

Când am văzut-o, am spus: „Păi, asta-i nimic!”

Femeia este într-adevăr frumoasă şi eu nu spun că este o curvă. Ce pot spune însă, este că peste ea se află un duh de curvie, un duh murdar, care o face să se poarte în felul acesta.

Credeţi că lumea aceasta este vreo mamă, sau vreo femeie, care vrea să se îmbrace cu acele haine scurte şi imorale şi apoi să se expună în felul acela în faţa bărbaţilor? Tu eşti frumoasă, soră! Tu eşti frumoasă, mamă, şi eu Îi mulţumesc pentru voi, dar nu posedaţi Duhul Sfânt ca să vă protejeze de imoralitate!

Ar fi fost mai bine pentru voi să fiţi aşa de urâte, încât să nu se uite nimeni la voi şi să mergeţi în cer, decât să fiţi frumoase şi să mergeţi în iad. Acesta-i adevărul.

Deci, fiţi atente la ceea ce faceţi!

Diavolul este acela care-i îndeamnă pe oameni să acţioneze în felul acesta. El a intrat în predicatori şi-i modelează după Hollywood. Fetele şi doamnele tinere sunt modele după Hollywood, iar emisiunile radio, vorbesc despre cea mai bună imoralitate.

Cunosc o femeie bătrână, miss Kay Starr, care deşi are vreo cincizeci de ani, iese afară cu nişte haine atât de strâmte, de parcă a fost turnată într-un sac de făină. Eu nu spun acesta ca o glumă, ci sunt împotriva lor! Ce pot spune, este că o femeie care procedează în felul acesta şi apoi se ridică şi se dă exemplu pentru tinerele americane, este o cădere pentru naţiunea noastră. (fratele Branham bate de cinci ori în amvon). Acesta este Diavolul!

Oamenii ca Arthur Godfrey şi ceilalţi ca el care fac lucrurile pe care le fac, şi apoi e cel mai vestit din ţară, este o ruşine!

Aleluia! Eu spun aceasta, pentru că simt prezenţa Duhului Sfânt. Invazia continuă! Satana bântuie de la casă la casă, de la biserică la biserică şi de la om la om.

Copii, în Numele lui Isus Hristos, ridicaţi-vă în ţinuta morală a trezirii şi a Domnului Isus Hristos şi spuneţi: „Voi urma calea alături de cei puţini şi dispreţuiţi ai Domnului.” Da, domnilor!

„Voi fi o mamă adevărată.” „Voi fi un tată adevărat.”

Când întreaga lume, şi totul în jur,

Când totul în jurul sufletului meu cedează

Atunci El este toată nădejdea şi sprijinul meu.

Căci pe Hristos, Stânca solidă, eu stau,

Toate celelalte locuri sunt nisipuri mişcătoare

Toate celelalte terenuri!

Ce ne-a adus aici? Ce-i determină pe predicatori să acţioneze în felul acesta? Ce i-a determinat pe prorocii lui Ahab să prorocească acea minciună?

Metodiştilor, când bătrânul John Wesley s-a ridicat şi a mers la amvon ca să predice Evanghelia, a ţinut o predică scurtă de patru ore. Şi printre altele, el a spus: „Ceea ce face să mi se rupă inima, este că fiicele metodiste poartă inele pe degetele lor!” Iar astăzi, ele se îmbracă cu pantaloni scurţi şi cu haine scurte şi strâmte. Dacă nu se va întâmpla ceva, peste cinci ani vor umbla goale. (fratele Branham bate de trei ori în amvon). Ce s-a întâmplat cu voi, predicatorilor metodişti, cu voi, baptiştilor şi campbeliştilor?

Toate acestea le face Diavolul care şi-a aruncat în luptă toate puterile lui întunecate, folosindu-se de drăcuşorii lui de aici.

Dar voi nu vedeţi aceasta, de aceea, fumaţi, beţi, vă purtaţi uşuratic, etc. Voi nu vă daţi seama că vă otrăviţi sistemul şi că ruinaţi generaţiile care vin (dacă va mai fi timp), şi care vă urmează exemplul. 85% dintre voi, sunt în pericol să facă cancer din cauza fumatului, şi totuşi mergeţi înainte. Iar bisericile susţin aceste lucruri!

Eu sunt împotriva baptiştilor, pentru că între şcoala duminicală şi serviciul de evanghelizare păstorul dă pauză pentru fumat. Şi toţi ies afară (bărbaţi şi femei) şi fumează.

Diavolul face aceasta! Acesta-i adevărul.

Este posibil ca unul dintre cei mai cunoscuţi predicatori din New Albany, care cheamă bărbaţii şi femeile la altar, să organizeze un program de dans popular?

Pe mine nu mă interesează ce spune lumea, nici cum încercaţi să motivaţi aceste lucruri. Frate, eu ştiu că nu există niciun om care să se apropie de soţia altuia (sau de o femeie) şi să nu simtă ceva. Voi ştiţi că acesta este adevărul.

Ei ne-au luat femeile şi le-au dezbrăcat. Le-au pus secretare în birourile lor, le-au făcut şoferiţe pe taxiuri, etc., când s-ar cuveni ca ele să stea acasă lângă sobă, să gătească şi să aibă grijă de copii.

Cine a făcut aceasta? Diavolul.

Invazia lui este în plină desfăşurare. Eu nu spun nimic despre nimeni, ci mă refer la duhurile necurate care-i stăpânesc pe oameni, conducându-i spre rău. Invazia Statelor Unite.

Răsturnarea bisericii! Biserica este răsturnată de Satana.

Cum se întâmplă aceasta?

Ei iau băieţii şi-i duc în seminare. Primul lucru pe care trebuie să-l facă, este să-şi ia diploma. Ei trebuie să înveţe psihologie, teologie şi să se îndoape cu doctrină. Dacă unul nu poate face aceasta, este dat afară, nu se poate califica. Ce are de făcut atunci? Să meargă afară şi să ţină un discurs politic în faţa unui grup de oameni (femei şi bărbaţi), muribunzi, politică religioasă.

O, Dumnezeule, trimite-ne oameni de modă veche, care chiar dacă nu pot deosebi pe „A” de „B”, să posede Puterea învierii Domnului Isus Hristos, care să predice pocăinţa, care să-i trimită pe oameni la altar şi care să îi înveţe să-L iubească pe Domnul Isus.

…………………………………………………………………………………………………..

Aceasta este o cădere. El a invadat seminariile. El a invadat bisericile; el ne-a dezbrăcat femeile; i-a adus pe bărbaţi într-o asemenea stare încât să nu le mai poţi spune nimic, da, toţi merg în jos.

Voi ziceţi: „Păi, femeile…” Da, dar şi voi, bărbaţilor! Prin faptul că le permiteţi soţiilor voastre să facă ceea ce fac şi să se poarte cum se poartă, arătaţi din ce sunteţi făcuţi. Acesta este adevărul, cu certitudine.

Acest lucru este o urâciune, un compromis, ceva vrednic de compătimire.

Priviţi predicatorul: el stă la un amvon modern şi în loc să le vorbească oamenilor despre păcat şi pocăinţă, despre crucea grea şi aspră a lui Hristos, le vorbeşte despre diferite lucruri ale lumii. Da.

Dar dacă cineva pune jos toate faptele firii vechi, şi predică oamenilor Evanghelia curată, îndemnându-i să se pocăiască şi să iasă din lume, ei vor pleca nemulţumiţi, spunând: „Nu am nevoie de asemenea sfaturi!” Da, ei nu au nevoie de aşa ceva, dar, fraţilor, ei trebuie să se pocăiască sau să piară, nu există cale de mijloc.

Demonii au invadat şcoala. Uitaţi-vă la voi, protestanţilor! Astăzi există patru mari şcoli catolice, iar voi aţi lăsat bariera jos.

Eu nu am nimic împotriva catolicilor, dar nu cred în catolicism. Eu sunt un protestant, şi pot dovedi că am dreptate, deşi nu mă cert cu nimeni.

Ei spun: „Nouă nu ne pasă ce spune Biblia! Noi credem ceea ce spune biserica noastră!” dar Dumnezeu este în Cuvântul Său. (fratele Branham bate de cinci ori în amvon). Acesta este locul în care poate fi găsit Dumnezeu: în Cuvântul Său.

Unii dintre catolici, ţinându-se de biserica lor, încearcă să vă facă să vă simţiţi ruşinaţi, ca protestanţi. O, de v-aţi ţine de Biblie aşa cum se ţin ei de biserica lor!

Dar ei sunt greşiţi! Eu spun aceasta sub autoritatea Dumnezeului celui Atotputernic, şi cu toată convingerea!

Şi voi, protestanţilor, sunteţi greşiţi, pentru că deşi cunoaşteţi mai mult din adevăr, nu-L împliniţi! Asta face din voi nişte făţarnici.

Desigur, aceasta este invazia Satanei, iar bisericile cad.

Cum? Ei încearcă să zidească biserici mari şi frumoase; pe care le împopoţonează cu spirale mari, cu orgi şi cu toate celelalte lucruri pe care le iau de la catolici. (fratele Branham bate de câteva ori în amvon). Dar voi n-ar trebui să vă luaţi după biserica catolică căci ea este condamnată şi merge spre pierzare! Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul”: Biserica catolică este condamnată să meargă la pierzare, iar dacă o luaţi drept model, mergeţi după ea!

Ceea ce ne trebuie nouă astăzi, nu este o biserică mare cu spirale frumoase, ci un altar de modă veche, unde păcatele să fie arse, prin rugăciunea şi predarea bărbaţilor şi a femeilor care-L iubesc pe Domnul Isus Hristos. Voi ştiţi că acestea sunt lucrurile de care avem nevoie astăzi.

Ascultaţi-mă, prieteni, căci vă vorbesc din dragoste!

Văd că timpul meu a trecut, deşi aş fi vrut să zăbovesc mai mult asupra acestei teme. O voi relua însă mai târziu. Invazia aceasta a mers mai departe. Satana a invadat naţiunile şi Statele Unite.

Acum vreau să vă spun ceva: eu nu am votat niciodată în viaţa mea, deşi ca american am acest drept. Eu nu o spun ca să mă laud, ci pentru că întotdeauna m-am gândit că aceşti oameni (mulţi dintre ei prietenii mei) intră în politică oameni cinstiţi, dar apoi devin nişte escroci, şi eu nu vreau aceasta.

Eu am un singur gând: să zidesc o platformă pentru o Persoană care este Candidatul meu şi acela este Isus Hristos şi numai El. Pentru El îmi dau tot timpul meu şi am o singură dorinţă: să îndrept biserica, pentru că restul lumii se va îngriji de ea însăşi. Acesta este adevărul.

Când domnul Roosevelt (acum el este mort şi eu cred că se odihneşte) a venit înăuntru, a candidat pentru trei sau patru mandate şi a preluat doar o dictatură preliminară. Eu pot dovedi ceea ce spun cu Scriptura. Astăzi noi nu mai avem o Constituţie reală, ea este ruptă în bucăţi. Toate lucrurile se fac superficial, iar republicanii s-au dovedit a fi la fel de răi ca şi ceilalţi.

De ce? Pentru că fiecare naţiune va fi zdrobită, dar Împărăţia lui Isus Hristos va dăinui şi va domni pentru totdeauna. Acesta este adevărul.

Daniel a văzut acea piatră care s-a dezlipit din munte şi a lovit lumea politică, făcându-o praf, cum se face pleava în arie vara. Dar piatra s-a făcut un munte mare, şi a umplut tot pământul. Aşa este.

Lumea politică se prăbuşeşte. Naţiunea noastră este falită! O, voi vă veţi amintiţi de faptul că fratele Branham v-a spus de multe ori că aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul!”

Naţiunea noastră se prăbuşeşte şi nu se va mai ridica niciodată, la fel ca toate celelalte naţiuni. Ea este cea mai măreaţă naţiune din lumea de azi, dar diavolul şi-a semănat sămânţa în inimile oamenilor. Ea a venit mai întâi în Hollywood, apoi s-a răspândit peste tot, şi voi nu puteţi face nimic.

Încercaţi să puneţi în fruntea naţiunii un preşedinte care să interzică whisky-ul şi prohibiţia (producerea, interzicerea producerii vânzării, importului şi exportului anumitor mărfuri), şi veţi vedea ce va urma. La două ore de la alegere, va fi împuşcat. Desigur, el nu va putea face aceasta, pentru că întreaga naţiune va fi împotriva lui. Da, domnilor, voi nu veţi putea opri aceasta.

Ea se prăbuşeşte! Este invadată şi preluată de duhul comunismului.

Duceţi-vă la şcoală şi priviţi-vă copiii! La o vârstă de 14-15 ani, fetele voastre sunt la fel ca mamele lor – ruinate moral, stăpânite de droguri, ele fumează, beau, etc., şi aceasta la o vârstă atât de firavă. Dacă ai căuta o fată virgină printre ele, este ca şi cum ai căuta acul în carul cu fân. Ele au întâlniri cu băieţii, merg la plajă cu ei pe malul apelor şi acolo se întind pe pătură fără ruşine, aproape goale.

Eu vă pot dovedi aceasta, prieteni. (fratele Branham bate de trei ori în amvon). Eu nu aş spune aşa ceva de la amvon, dacă nu aş fi sigur de ceea ce spun! Priviţi şcolile noastre, îmbrăcămintea fetelor de şcoală, care le spun mamelor lor că merg într-un loc şi în realitate merg cu băieţi şi practică prostituţia, iar după aceea cântă în corurile bisericilor.

De ce aceasta? Pentru că ele nu cunosc Evanghelia de modă veche (ceea ce spune Biblia), deoarece predicatorii lor le vorbesc despre lucruri neînsemnate, spun povestiri din Biblie, etc., în loc să propovăduiască pocăinţa şi să-i aducă pe bărbaţi şi pe femei la altar.

Tatăl acestor tinere vine acasă doar seara, îşi ia tabacul, barca şi stă liniştit în fotoliu. Mama este toată ziua pe la vecine, jucând cărţi, sau vorbind despre probleme sociale. Cum ar putea ieşi ceva bun din copiii lor?

Priviţi mediul în care vă place să trăiţi şi veţi şti cine sunteţi.

Dar voi vă lăsaţi fetiţa sau băiatul cu indivizi pe care nici nu-i cunoaşteţi. În ce mă priveşte, eu ştiu întotdeauna cu cine umblă copiii mei. Cu siguranţă. De ce? Pentru că duhul mediului în care umblă, îi cuprinde.

Duceţi-vă într-o biserică penticostală, care posedă Duhul Sfânt, cum spun ei, şi veţi vedea că dacă păstorul se înclină într-o parte şi într-alta, toată biserica face la fel. Dacă el sare şi strigă, toţi vor face la fel.

Mergeţi apoi într-un loc unde păstorul este rigid şi rece – toată biserica este la fel.

Vedeţi? Voi intraţi în duhul acela.

Luaţi un bărbat cu o morală sănătoasă şi căsătoriţi-l cu o femeie care nu valorează nici zece cenţi. După puţin timp, veţi vedea că el este la fel ca ea – nu mai valorează nici zece cenţi.

Aceasta s-a întâmplat şi cu Ahab. La fel se va întâmpla şi dacă luaţi o femeie bună şi o căsătoriţi cu un bărbat decăzut – ea îl va urma.

Oh, în câte case am putea merge în dimineaţa aceasta, care sunt dezbinate, şi aceasta din cauză că fete bune s-au căsătorit cu bărbaţi beţivi, pentru că se gândeau că îi vor schimba, iar astăzi beau cu toţii. De ce? Acesta e mediul în care au intrat.

Cine face aceasta? Diavolul. Aceasta este invazia Diavolului. El s-a infiltrat în naţiunea noastră ca un leu care răcneşte. Da, el s-a aşezat în locul cel mai potrivit – la Hollywood.

El a spus: „Cu ajutorul filmelor transmise prin televiziune, îi voi prinde!” Şi s-a aşezat acolo.

Ce-a urmat? Credincioşii bisericii, în loc să-i oprească pe copii să vizioneze aceste filme, le dau zece cenţi şi-i trimit la Cinema, ca să rămână singuri acasă pentru că au o partidă de cărţi cu prietenii. Oh, ce murdărie! Acum, este suficient să pornească televizorul şi pot vedea toată murdăria acestei lumi. Acesta-i adevărul.

Eu nu am nimic împotriva filmelor. Eu nu am nimic nici împotriva televizorului, ci mă ridic împotriva murdăriilor pe care le transmite. Aceasta este problema! Dacă aţi fi păstrat emisiunile decente, ar fi fost în odine.

Dacă aţi vrea să vindeţi în oraş o pereche de pantofi închişi, nu aţi reuşi, pentru că sunt de modă veche. De ce? Pentru că femeile urmăresc moda la televizor şi nu vor să aibă aceşti pantofi pentru că nu mai sunt la modă. Ele vor pantofi decupaţi. Aşa este.

Dacă mergeţi la biserică, nu mai puteţi „vinde” religia de modă veche, deoarece femeia (biserica) nu vrea să aibă nicio legătură cu ea. Nu, domnilor!

Astăzi femeile spun: „O, părerea mea este că nu e necesar să merg la biserică. Dacă cred, asta e în ordine!” Dar, oh, frate, şi Diavolul crede! Acesta este adevărul.

Să nu uitaţi însă un lucru: ori vă pocăiţi, ori pieriţi!

Îmi pare rău pentru că trebuie să vorbesc aşa, dar dacă vă iubesc nu pot să tac când văd că plonjaţi în abis cu capul înainte. Dacă Domnul va vrea, voi relua tema aceasta încă o dată săptămâna aceasta.

Acum aş vrea să vă spun ceva, vouă, mamelor- doresc ca Domnul să vă binecuvânteze şi să vă ajute să vă creşteţi copiii corect.

Noi vom continua cu tema aceasta referitoare la invazie, pentru că trebuie să pătrundem prin cămine, prin şcoli şi prin locuri ca acesta.

Da, noi o vom relua.

Deci, diavolul este acela care conduce invazia Statelor Unite. Să nu vă temeţi de Rusia căci ea nu are nicio legătură cu aceasta. Noi suntem aceia care ajutăm la invazia noastră, prin putregaiul dintre noi. Acesta este adevărul.

Ştiaţi că Statele Unite înregistrează cele mai multe cazuri de divorţ din lume? Nu este îngrozitor? Astăzi mamele nu mai vor să stea acasă cu copiii, ci vor să aibă un serviciu.

Zilele trecute am vorbit cu un vânzător şi el mi-a spus că multe din femeile care lucrează în magazin au mai mulţi copii, dar cu toate acestea şi-au luat îngrijitoare şi vin la serviciu. Două dintre ele, care au fost concediate, au spus la plecare: „Nu fiţi îngrijoraţi pentru noi, căci ne vom descurca!”

Oh, noi trăim într-un timp îngrozitor! Diavolul face din femeie capul casei. Astăzi, ele fac ce vor, iar voi, bărbaţii, nu mai puteţi face nimic ca să schimbaţi lucrurile.

Există un lucru care mai poate scoate această pretenţie din femei şi acesta este altarul. El le poate face să îngenuncheze înaintea lui Isus Hristos, să trăiască o pocăinţă de modă veche cu lacrimi fierbinţi şi cu o inimă înnoită, care să le facă să-şi ocupe locul lor. Acesta este adevărul.

Poate mă credeţi nebun, dar, frate şi soră, în ziua când veţi muri, veţi vedea că v-am spus numai adevărul. Aşa este.

Astăzi, invazia este în plină desfăşurare, de aceea fiecare a ajuns la ora deciziei. Voi trebuie să vă decideţi dacă îl urmaţi şi îl slujiţi cu adevărat pe Hristos, sau dacă continuaţi să fiţi un credincios căldicel în biserica voastră. Şi aceasta este adevărat.

În bisericile din ţară sunt o mulţime de membri, dar dacă toţi aceşti membri ai bisericilor, care se pretind creştini, ar fi creştini adevăraţi, născuţi din nou, atunci noi am fi în siguranţă, am avea aproape aceeaşi siguranţă ca şi cum am fi în cer. Atunci, necazul, moartea, bolile, etc., ar părăsi ţara.

Nu ar fi frumos să treci pe stradă şi să vezi cum se întâlnesc un domn cu o doamnă şi ea să-i spună: „Bună dimineaţa, frate!” iar el să răspundă: „Ce mai faci, soră?” Voi nu aţi mai avea nicio grijă. Totul ar fi minunat. Maşina care ar apărea la colţul străzii, în loc să dea peste tine, s-ar opri şi conducătorul ei ţi-ar spune: „Toate bune, frate! Treci, te rog…” Nu ar fi minunat? (Amin).

Noi vom trăi aceste lucruri, dar în Mileniu, nu aici. Ziua aceea vine.

Eu nu am nimic împotriva celor din cartierul nostru, dar zilele trecute s-a petrecut ceva incredibil. Fetiţa mea se juca cu fetiţa unui doctor din oraşul nostru. Ele se iubeau şi se înţelegeau bine, dar într-o zi părinţii lor au aflat că fiica lor se joacă cu fetiţa reverendului Branham şi i-au interzis să mai vină la fiica mea. Când am aflat, mi-am zis: „O, Doamne…”

Unul din vecinii mei a alergat la bărbatul acela şi i-a spus: „Bine, dar totul este în ordine…” apoi au mers şi alţii şi i-au spus: „Nu este niciun altul aşa de bun ca el şi ne iubeşte copiii. Reverendul Branham ne plimbă copiii cu camioneta lui veche…”

Doctorul a răspuns: „Păi, noi nu avem nimic împotriva reverendului Branham, dar el face parte dintr-o clasă deosebită de a noastră.”

Apoi a continuat: „Voi puteţi să vorbiţi cu el, puteţi fi chiar prietenoşi cu el, dar cam atât!”

Oh, fraţilor! Soţia mea stătea acolo şi plângea, dar eu i-am spus: „Scumpo, există o linie de despărţire! Cât despre mine, eu şi casa mea, vom sluji Domnului!”

Chiar dacă toată lumea mă pune deoparte, eu urmez o singură cale – Isus Hristos. Chiar dacă sunt numit fanatic, dacă sunt ocolit de rudele mele, eu Îl aleg pe Isus Hristos. Eu mă ţin de mâna neschimbătoare a lui Dumnezeu. Când eşti părăsit de prietenii pământeşti, alipeşte-te şi mai mult de El! Ţine-te de El!

Dumnezeule, ajută-mă să predic ca niciodată înainte! Lasă-mă să predic oamenilor muritori ştiind că eu însumi sunt un muritor. Ajută-mă să predic ca şi cum ar fi ultima mea predică. Ajută-mă să-i conving să vină la altar cu inimile zdrobite şi cu feţele pline de lacrimi, astfel încât atunci când pleacă acasă, în oraşul sau în cartierul lor, să trăiască cum se cuvine unor creştini adevăraţi. Să înceteze cu joaca de-a pocăinţa, cu alergările şi strigătele, cu agitaţia, etc. Să înceteze să mai explodeze pentru una şi să alerge pe dincolo. Oh, să nu faceţi aşa! Acela-i Diavolul. Duhurile lui de demoni vin peste acei creştini.

Deci predicatorii lui Ahab, erau profeţi. Ei erau oameni religioşi care aduceau jertfe. Ei erau la fel de religioşi ca învăţătorii de astăzi, dar nu cunoşteau adevărul.

Nu vedeţi voi cât de religios este Diavolul? Comunismul nu este Antihristul. Sigur că nu! El vine tot de la Diavolul dar nu este Antihristul. Antihristul este foarte religios. El a fost un duh religios care L-a răstignit pe Isus. El a fost întotdeauna o lume religioasă, un popor religios, care răstigneşte. Poporul religios este poporul care a fost împotriva adevăratului Hristos.

Profeţii religioşi au fost şi împotriva lui Mica, iar astăzi, sunt împotriva Mesajului lui Dumnezeu.

Amintiţi-vă că eu v-am avertizat! Eu v-am spus. Eu nu vorbesc atât de mult despre oamenii catolici, baptişti şi metodişti, ci mă refer la oamenii sfinţeniei, care stau chiar printre noi. Ei trăiesc acum o dramă. O, Doamne! Poate că voi intra odată la acest subiect. Inima mi se frânge pentru aceasta.

Creştinismul nu înseamnă să stai acolo sus cu un banjo (instrument muzical cu coarde) vechi şi să cânţi: „Acesta este un cow-boy din Texas…” Eu nu am nimic împotriva acelui om dar asemenea cântece sunt pentru cei din lume. Aşa este. O, fraţilor, eu prefer să nu ştiu cânta din niciun instrument, să nu ştiu spune nimic altceva, decât: „Isuse, ţine-mă lângă cruce!” Da, domnilor.

Crucea consacrată eu o voi purta,

Până moartea mă va elibera,

Apoi merg acasă, să port o coroană,

Căci acolo este o coroană pentru mine.

Aş vrea să vă spun ceva şi vouă, mamelor adevărate, şi eu cred că sunteţi multe aici. Dumnezeu să vă binecuvânteze, căci după părerea mea, voi sunteţi ce-a de-a cincea Evanghelie. Fratele Neville, va vorbi probabil despre Ziua femeii, dar vreau să vă spun şi eu ceva.

Când Moise era mic, mama lui a fost cea care l-a instruit. Ea era o femeie evlavioasă care l-a luat pe micuţul Moise pe genunchi şi i-a spus: „Moise…” apoi l-a învăţat tot ce a ştiut. Ea i-a spus o lecţie mult mai puternică decât a primit de la Faraon, căci ea suna astfel: „Moise, într-o zi tu vei fi izbăvitorul copiilor lui Israel. Tu eşti chemat să faci acest lucru, de aceea, păstrează-te curat, şi fără pată în lumea aceasta. Da, tu, eşti eliberatorul.”

Noi nu ştim ca el să fi urmat vreun seminar care să-l înveţe aceste lucruri. Moise a locuit chiar în palatul lui Faraon, care era un păgân, dar cea care l-a învăţat calea cea bună a fost mama lui. (fratele Branham bate de trei ori în amvon). Da, ea a fost o mamă adevărată. Ea l-a învăţat calea Domnului, i-a spus că el trebuie să se păstreze sfânt. Ea i-a spus ce şi cum trebuie să trăiască, ce va face Domnul cu el şi cum va izbăvi poporul. Şi tot ce i-a spus ea, a rămas în inima lui Moise pentru toate zilele vieţii sale.

Şi eu cred că orice mamă adevărată şi evlavioasă, îşi va lua copiii lângă ea, şi în loc să-i trimită la cinema sau la discotecă, etc., îi va învăţa despre Domnul Isus Hristos.

Mai zilele trecute am vorbit la telefon cu o mamă. Ea îmi spunea:

„Oh, Billy, sărmanul meu băiat are probleme. Oh, în ce necaz a ajuns!”

Eu i-am răspuns: „Da, am auzit, soră dragă.”

„Poate că el este într-adevăr vinovat. Unul spune una, altul, altceva, aşa că nu ştiu ce să mai cred. Dar, pe mine nu mă interesează dacă este vinovat sau nu, eu tot îl iubesc.”, a spus ea.

Ia te uită; „Eu îl iubesc.”

Fiul la rândul lui, i-a spus mamei: „O, am fost amăgit de una şi de alta, dar, mamă, cred că tu eşti singura fiinţă care mă iubeşte, care ţine la mine.”

Aceasta este dragostea mamei. Mama adevărată este aceea care-şi pune braţele în jurul copilului ei. Indiferent dacă el este corect sau greşit, ea merge numai înainte.

Şi mă gândesc că dacă o femeie poate avea un astfel de simţământ pentru copilul ei, cu atât mai mult va gândi aşa Dumnezeu despre copiii Săi! Dar voi să umblaţi drept înaintea Lui! Fiţi drepţi!

Şi acum, înainte de a încheia, lăsaţi-mă să vă vorbesc despre o altă mamă din Biblie.

Este vorba de Irodiada. Ea şi-a învăţat fiica să danseze step, pentru că voia să fie populară. Şi voi ştiţi că după ce a dansat în faţa împăratului Irod, a cerut capul lui Ioan Botezătorul. Istoria mărturiseşte că 70 din urmaşele ei, au murit fie ca prostituate, fie pe galere.

Vedeţi? O mamă (Irodiada) a învăţat-o pe fiica ei lucrurile lumii, în timp ce cealaltă (mama lui Moise), l-a învăţat pe fiul ei lucrurile lui Dumnezeu. Unul a devenit un mare conducător, o pildă nemuritoare printre oameni şi un biruitor, în timp ce cealaltă a ajuns o stricată care a tras după ea mii de suflete în iad.

Înţelegeţi ce vreau să spun prin aceste exemple? Creşteţi-vă copiii, arătându-le calea pe care trebuie s-o urmeze!

Eu vă compătimesc desigur, pe voi, mamele care staţi aici cu trandafirii voştri albi, dar vă spun că există un cer, în care se află astăzi multe mame de modă veche, care au trăit pentru Dumnezeu. Ele au trecut acum dincolo de perdea, şi vă aşteaptă şi pe voi să veniţi. Aşa este.

Eu vă respect şi vă preţuiesc şi pe voi, care staţi aici cu trandafirii voştri roşii.

Dacă voi, fiilor şi fiicelor, vreţi să faceţi ceva pentru mamele voastre, s-o faceţi în fiecare dintre cele 365 de zile ale anului.

Căutaţi-o, rugaţi-vă pentru ea şi trăiţi pentru Dumnezeu. Aceasta este ceea ce trebuie să faceţi!

Creşteţi-vă copiii în frica de Domnul şi când vor creşte mari, ei vă vor numi „fericită”, după ce veţi trece dincolo de perdea!

Acesta este sensul real al Zilei mamei. Ziua mamei este în fiecare dintre cele 365 de zile ale anului.

Dar oamenii au făcut o zi în care să-şi vândă florile şi cadouri, şi au numit-o Ziua mamei. Aceasta face lumea, şi cred că dacă lumea va mai ţine douăzeci de ani, vom auzi de „ziua filmului”, „ziua fiicei”, „ziua verişoarei”, „ziua unchiului”, etc., şi aceasta numai pentru progresul comerţului. Dar toate aceste lucruri merg direct în iad, spre nimicire.

În ce vă priveşte pe voi, rugăciunea mea este ca Domnul să vă binecuvânteze.

Să ne rugăm:

Bunul nostru Tată ceresc, privind în urmă cu multe sute de ani, putem să-l vedem pe Iosafat, stând alături de împăratul Ahab. Şi deşi Iosafat a greşit, unindu-se cu Ahab, în inima lui a rămas o fărâmă de credinţă, care i-a spus: „Omul acesta este greşit! El nu este curat! Nu este sfânt! Profetul a spus ceva despre el, de aceea lucrurile nu mai merg înainte în felul acesta.” Şi micuţul foc al lui Dumnezeu, l-a trezit.

Apoi, Tu ai avut pe cineva care să răspundă acelui foc mic – acesta era Mica, prorocul adevărat al lui Dumnezeu. El a venit acolo îmbrăcat în zdrenţe şi a fost dispreţuit de ceilalţi proroci; care stăteau în jurul lui ca o haită de lupi în jurul unui miel, dar cu toate acestea a spus adevărul. Pentru aceasta a fost lovit peste faţă, după care a fost aruncat în temniţă unde a primit pâinea şi apa întristării. Cu toate acestea însă, cuvintele rostite de el, s-au împlinit întocmai pentru că Tu erai cu el.

Dumnezeule, îngăduie-ne ca noi, cei de azi să privim numai în această Biblie.

Noi vedem cum cărţile bisericeşti, ritualurile lor şi toate celelalte lucruri, spun una şi alta, dar în ce ne priveşte, noi dorim să privim numai în acest Cuvânt adevărat şi să vedem numai ceea ce spune El.

„Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul.” (Evrei 12.14).

„Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El.” (1 Ioan 2.15).

„Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele.

Căci oamenii vor fi iubitori de sine, lăudăroşi, mândri...” O, Doamne, câte lucruri se întâmplă: „iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie,

vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu;

având doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea.” Negând puterea Duhului Sfânt, care-l umple pe credinciosul adevărat, care-l face să se bucure şi să plângă, care-l face să spună tuturor despre Domnul şi-l împinge să se roage pentru bolnavi, care-l face să vorbească în limbi şi să tălmăcească, care-l face să profeţească. Da, aceasta face Duhul lui Dumnezeu, Duhul Dumnezeului celui viu, dar ei    L-au pus deoparte, iar acum au „doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-i însă puterea.”

O, Dumnezeule, fă ca adunarea aceasta să se trezească chiar acum, înainte de a veni timpul sfârşitului, care s-o prindă în starea aceasta. Fă ca noi să fim reînnoiţi, aşa cum spune Biblia:

„Staţi în drumuri, uitaţi-vă, şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea, şi veţi găsi odihnă…” (Ieremia 6.16).

O, Dumnezeule, îngăduie-ne să găsim calea cea veche, să putem sta din nou împreună unindu-ne mâinile în timp ce cântăm:

Eu voi lua calea cu cei câţiva

dispreţuiţi ai Domnului.

Eu am pornit înainte cu Isus

Şi trec dincolo.

O, Dumnezeule, ajută-ne să trăim aceasta!

Binecuvântează, Doamne, toate aceste mame scumpe care stau aici. Ele sunt mame şi fiecare poartă în piept un trandafir alb, ca o amintire a mamelor lor bătrâne, care astăzi sunt dincolo de perdeaua timpului. O, Stăpâne al Vieţii, binecuvântează-le Tu, Doamne! Fă ca amintirile copiilor lor despre ele, să fie la fel ca ale lor (ale mamelor) despre mamele lor. Îngăduie aceasta, Doamne!

Noi ştim însă că într-o zi când viaţa de aici se va sfârşi, sufletele lor, care se află dincolo de perdea, ne aşteaptă pe malul Iordanului. Oh, ce minunată va fi ziua aceea, în care vom păşi dincolo! Acolo aerul nu va mai fi contaminat cu fum de ţigară!  Acolo nu va mai fi nicio prostituată. Acolo nu va mai fi niciun păcat. Da, acolo nu va mai fi nimic de felul acesta! În slavă, noi vom trăi pentru totdeauna în pace cu Domnul nostru Isus Hristos şi cu copiii noştri. Oh, ce zi minunată!

O, Tată, în timp ce întunericul devine tot mai mare, iar Satana invadează toate ţările, amvoanele, bisericile, popoarele, şcolile, Te rugăm să ne ajuţi să rezistăm în luptă, să tragem repede cu sabia şi să luptăm pentru Dumnezeu, aşa cum au făcut Leviţii când păcatul a invadat tabăra Israelită la Baal-Poer. Ajută-ne, Doamne.

Iartă-ne acum greşelile şi binecuvântează-ne! Ţine-te smeriţi şi zdrobeşte-ne Tu, pentru că ne-ai spus că „cel ce seamănă cu lacrimi”, şi fără îndoială „se va întoarce din nou, bucurându-se şi adunând snopi.” O, Dumnezeule, sfarmă-ne în bucăţi şi modelează-ne din nou ca să nu mai ieşim de pe cale.

Chiar şi eu am uneori îndoieli, Doamne, cu privire la cei ce vor veni la adunările mele.

O, Dumnezeule, eu vreau ca Tu să participi întotdeauna! Vino, Doamne! O, Hristoase, vino, Doamne! Zdrobeşte-mă şi apoi modelează-mă din nou! O, Doamne, nu îngădui nicio umbră de îndoială în inima mea! Depărtează tot ce este rău de la mine!

Ajută-mă Doamne să predic, aşa cum am mai spus – ca un om muribund în faţa altor muribunzi, conştient totdeauna de faptul că trebuie să mă înfăţişez înaintea Ta. Noi va trebui să stăm înaintea Ta, atunci când vei fi un Judecător drept, care va judeca fără milă orice abatere, pe toţi aceia care au respins şi au dispreţuit dragostea Ta.

O, Dumnezeule, dă-mi mila Ta, ca să fiu asigurat în ziua aceea. Poate că acum plâng de multe ori, dar atunci Tu vei şterge orice lacrimă şi-mi vei spune: „Intră în bucuria Domnului tău, care a fost pregătită pentru tine de la întemeierea lumii!”

Dumnezeule, fii cu noi şi ajută-ne! Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

                            – Amin –