ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI DIN GENEZA – Anul 1953

Dacă are cineva vreo întrebare, s-o scrie şi să trimită un copil s-o  aducă, sau procedaţi cum vreţi. Eu mai am aici vreo două sau trei întrebări.

Motivul pentru care facem aceasta, este că vrem să aflăm ce este  în mintea oamenilor, ce anume gândesc ei. Înţelegeţi? Orice biserică bună şi puternică face aceasta, deoarece dacă vrem să înaintăm corect trebuie să curăţăm cărarea de orice lucru greşit. Iată de ce avem uneori câte o seară pentru întrebări. Dacă aveţi întrebări, puneţi-le, şi eu vă voi răspunde la ele. Puneţi orice întrebare legată de Scriptură.

Oamenii vin adesea şi spun: „Frate Bill, crezi că dacă Cutare a făcut lucrul cutare, acesta mai poate fi numit creştinism?” Fraţilor, vreau să vă spun că astfel de întrebări nu-şi au locul aici.

În seara aceasta mă simt foarte bine pentru că toată după-amiaza am cosit în soarele fierbinte.

În curând vom avea o campanie de evanghelizare. Nădăjduiesc să nu uitaţi să veniţi pe stadionul din Chicago, în data de 23 august. Adunările se vor ţine până în 05 septembrie şi nădejdea mea este că Domnul ne va binecuvânta cu lucrări mari. S-a făcut multă publicitate cu privire la ele, de aceea credem că va fi minunat.

Am aici, pe o foaie, şase întrebări, toate referitoare la acelaşi lucru: Cartea Genezei.

Prima întrebare se referă la Geneza 1.26-28. Să citim mai întâi ce mi s-a scris pe foaie. Dacă vreţi, puteţi să mă urmăriţi în cartea Genezei:

„Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.”

Aţi găsit? Mai departe, el sau ea, a luat textul din Geneza 2.7:

„Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului…”

Deci mi se dau aceste două texte din Geneza 1.27, unde scrie:

„Dumnezeu a făcut (acest cuvânt este subliniat) pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.”

Şi Geneza 2.7: „Domnul Dumnezeu a făcut (acest cuvânt este subliniat din nou) pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă…” iar întrebarea este:

1. Care este deosebirea şi care este legătura dintre versetele de mai sus?

Aici este un lucru foarte subtil şi am să vă spun ce cred eu cu privire la acest lucru. Dacă nu veţi fi de acord cu mine, nu este nimic. Aş vrea să-i mulţumesc fratelui Neville pentru răspunsurile bune pe care le-a dat la aceste întrebări.

Deci, în Geneza 1.26 scrie că Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său. Ar fi bine să citim împreună:

„Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră: el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”

Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.”

Eu am auzit adesea, peste tot în lume, tot felul de păreri cu privire la versetele acestea. Urmăriţi ce a făcut Dumnezeu în Geneza 2.7: „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.” Deci întrebarea este: Ce legătură are Geneza 1.26, cu Geneza 2.7?

Dumnezeu a creat doi oameni. Unul era bărbat şi celălalt… Care este legătura? Cum se împletesc aceste două versete în Scriptură? Dacă priviţi Geneza 1.26, prima parte, vedeţi că scrie: „Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru…” ceea ce ne face să înţelegem că El vorbea cu cineva, cu o altă fiinţă: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră şi el să stăpânească peste tot pământul.”

Primul lucru creat a fost desigur, lumina, dar care a fost ultimul? Bărbatul, pentru că femeia a fost făcută după bărbat. Deci, ultimul lucru din creaţia lui Dumnezeu este omenirea. Dar aţi observat cum l-a făcut Dumnezeu pe primul om? El l-a făcut după asemănarea Sa, deci omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu. Dar ce este Dumnezeu? Dacă vom afla ce este Dumnezeu, atunci vom înţelege şi ce fel de om a creat El.

În Ioan 4, Isus vorbeşte cu femeia aceea din Samaria. Nu am timp să caut, dar ceea ce mă interesează scrie în versetele 23-24:

„Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci mântuirea vine de la iudei;

dar vine ceasul şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl.

Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine şi duh şi în adevăr.”

Deci, dacă Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul şi asemănarea Lui, ce fel de om a făcut El? Un om duh. Observaţi, după ce Dumnezeu Şi-a încheiat creaţia şi l-a făcut pe om, un om duh, i-a dat stăpânire peste vite, peste peşti şi peste toate celelalte lucruri. Deci, Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, ca să conducă vitele şi fiarele câmpului în acelaşi fel în care Duhul Sfânt îl conduce astăzi pe credincios. Înţelegeţi? Cu alte cuvinte, Adam era primul om din creaţia de pe urmă a lui Dumnezeu.

Prima creaţie a fost Dumnezeu însuşi; apoi a fost Logosul, care era Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup.” (Ioan 1.1,14), iar din Logos a venit omul.

Am în minte o imagine minunată. Cred că v-am mai vorbit despre aceasta, dar haideţi să mergem totuşi într-o călătorie imaginară, fără să ţinem cont de această căldură.

Haideţi să ne întoarcem cu o sută de milioane de ani în urmă, când nu erau nici stele, nici lună şi nimic altceva pe pământ. Era o vreme când pe aici nu exista nimic altceva decât veşnicia. Şi veşnicia era Dumnezeu, pentru că El este dintotdeauna. Să mergem acolo, pe margine şi să vedem ce se întâmplă.

„Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu.” Nimeni nu poate să-L vadă pe Dumnezeu în trup, pentru că El nu are trup. Dumnezeu este Duh, înţelegeţi? În ordine. „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.” (Ioan 1.18).

Imaginaţi-vă că nu există nimic altceva decât spaţiul. Nu există lumină; nu există întuneric; nu există nimic. Acestea sunt aparenţele, pentru că de fapt există o puternică Fiinţă supranaturală care acoperă întregul spaţiu şi timpul. El este din veşnicie în veşnicie; El este Dumnezeu.

Nu se vedea nimic, nu se auzea nimic, nu se mişca nici un atom în aer, nici măcar nu exista aerul, şi totuşi Dumnezeu era acolo. Aşa era Dumnezeu şi nici măcar un om nu L-a văzut. Acesta este Dumnezeu Tatăl.

Apoi, după un timp încep să zăresc o Lumină sfântă care prindea formă. Privind într-acolo, noi o putem vedea numai cu ochii duhovniceşti. Stăm pe margine şi privim ce face Dumnezeu. Vom ajunge imediat la întrebarea pusă şi vom vedea cum se clarifică totul.

Deci, nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu. Cu ochii minţii însă, putem vedea cum se formează acea Lumină albă. Ce este ea? Ceea ce Biblia şi cititorii ei numesc „Logos,” „Cel uns,” „ungere” sau, aşa cum mă gândesc să spun, o parte din Dumnezeu, care începea să ia fiinţă şi despre care oamenii pot să înţeleagă doar puţin: Lumina.

Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu a dat naştere Fiului Său înainte ca să existe măcar un atom din aer.

Isus a spus: „…Tată, proslăveşte-mă la Tine însuţi cu slava pe care o aveam la Tine înainte de a fi lumea.” (Ioan 17.5), iar în Ioan 1.1,14, scrie: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi plin de har şi de adevăr.” Vedeţi ce a făcut Dumnezeu? S-a descoperit oamenilor ca Unul dintre ei.

Întorcându-ne la vremea aceea, noi nu putem vedea nimic, decât prin ochii duhului. Acesta este Fiul lui Dumnezeu, Logosul. Parcă Îl văd jucându-Se cu veşnicia, un copil în faţa uşii Tatălui. Înţelegeţi?

În această povestioară imaginară, El începe să-Şi imagineze lucrurile şi Îl aud spunând: „Să fie lumină!” Când a spus aceasta, a explodat un atom şi s-a născut soarele. Sute de milioane de ani, atomii au tot explodat şi au ars în soare, iar astăzi continuă să ardă şi să explodeze.

Dacă va fi lansată vreodată bomba atomică, lanţul atomic se va rupe, iar pământul va fi ca soarele: va exploda şi va arde. Şi dacă am putea sta pe un alt continent sau planetă şi am privi, ar fi ca şi cum ar exista încă un soare. Da, atunci ar arde pământul şi ar provoca explozii. Căldura de la soare ajunge la milioane şi milioane de mile distanţă,  iar flăcările lui ating milioane de grade Fahrenheit.

Deci El a făcut soarele. Apoi, sute de milioane de ani a urmărit cum razele lui încălzeau pământul. Şi iată că un alt gând prinde formă în mintea Lui. Ce face? Scrie prima Biblie. Prima Biblie la care a privit omul vreodată a fost zodiacul, stelele.  Acesta se potriveşte perfect  cu Biblia pe care o avem noi. Astfel, Zodiacul începe cu fecioara, este adevărat? Cu ce se încheie? Cu leul.

Desigur. La prima Sa venire, Isus a venit printr-o fecioară, iar a doua oară va veni ca Leul din seminţia lui Iuda. Înţelegeţi? El a scris totul acolo sus, chiar şi zodia cancerului.

Dumnezeu a aşezat pe cer soarele, apoi stelele şi meteoriţii.

Dacă ştiinţa studiază aceste corpuri cereşti care ard, aceasta nu-L contrazice pe Dumnezeu. Dimpotrivă, aceasta dovedeşte că ceea ce a spus, El face totul real. Meteoriţii aceştia care plutesc departe de căldura soarelui şi se mişcă prin spaţiu, desigur sunt atraşi.

La început, totul era ca îngheţat. Pământul arăta ca o mare bucată de zgură. Înăuntrul lui sunt şi acum doar erupţii vulcanice, iar ştiinţa pretinde că crusta pământului, pe care trăim noi, este asemenea unei coji de măr.

Sunt 25.000 de mile (aproximativ 40.000 Km) de jur-împrejur şi cam opt mii de mile (13.000 Km) grosime. Şi gândiţi-vă că acolo înăuntru clocotesc vulcanii.

Mai mult de două treimi din planetă este apă şi cam o treime, este uscat. Uitaţi-vă la crusta pe care trăim noi: peste tot sunt numai substanţe explozive: gaz, gazolină, petrol… şi mai mult de două treimi este apă. Care este formula chimică a apei? H₂O: două părţi hidrogen şi o parte oxigen: o combinaţie explozivă.

În fiecare cameră este suficientă electricitate să separe căldura de frig şi ar fi suficientă electricitate să producă o explozie. Într-o minge de golf încap suficienţi atomi ca să zboare oraşul New York de pe faţa pământului, iar omul stă la intrarea în iad, se bate cu pumnii în piept şi sfidând Cuvântul lui Dumnezeu, spune: „Iadul? Nu există aşa ceva!” Dar adevărul este că voi staţi în fiecare clipă deasupra iadului. Da, iadul este chiar sub voi.

Priviţi acel nimb de lumină. Mi-L imaginez mişcându-se între pământ şi soare. Pământul este doar o uriaşă sferă de gheaţă. Apoi gheaţa începe să se topească şi gheţarii coboară dinspre ţările nordice, trec prin Kansas, Texas şi prin locurile acestea şi se opresc în Golful Mexic. Astfel, totul a fost acoperit de ape.

Mergem acum în Biblie, la Geneza 1.2: „Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric…” Aşa este? „…şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor.”

Apoi, El a despărţit apele şi a ridicat dealurile şi câmpiile – într-un cuvânt: uscatul. A făcut verdeaţa şi toate celelalte. A făcut luna; a pus graniţe mării, ca să nu le treacă, etc.

El a făcut toate aceste lucruri, apoi a făcut fauna: păsări, albine, maimuţe etc. şi le-a aşezat pe pământ, iar la final a spus: „Să facem om după chipul Nostru.” Dacă  omul era asemănător, sau la fel ca acea Lumină, nu putea fi văzut, fiindcă era o fiinţă duhovnicească.

Dumnezeu Se descoperea în toată plinătatea dumnezeirii Sale: ca Tată, ca Fiu şi ca Duh Sfânt, spunând: „Să facem om (adică un fiu al Său, o fiinţă ieşită din El), după chipul Nostru (El era o Fiinţă supranaturală); şi el să stăpânească peste vitele câmpului.” Vedeţi? Omul conducea vitele şi toate vietăţile, aşa cum Duhul Sfânt îl conduce astăzi pe credinciosul adevărat. Vocea omului se auzea şi îndruma vitele şi oile spre păşune, îndruma peştii în apă, etc. Vedeţi? El stăpânea totul, aşa că toate îi erau supuse.

În Geneza 2.7 citim: „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului.” Deci, l-a făcut pe om din ţărâna pământului şi a pus în el Duhul Său supranatural.

O, pot să mi-l imaginez pe Adam stând acolo ca un pom. Dumnezeu îl făcuse din ţărână şi nu avea nici un pic de viaţă în el; degetele de la picioare îi erau lipite de pământ, asemenea unor rădăcini. Dar Dumnezeu a suflat viaţa în el şi astfel a devenit o fiinţă vie, un suflet viu şi a început să umble.

Atunci Dumnezeu a luat o coastă din el şi a făcut-o pe femeie. De unde a luat El duhul femeii?

În Geneza 1.26,  Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; şi i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască.”

Pentru bărbat, El a făcut un duh rezistent, în timp ce pentru femeie a făcut un duh sensibil, delicat şi feminin. O, şi când vezi o femeie care se poartă ca un bărbat, să ştii că a ieşit din locul care i-a fost dat de la început. Înţelegeţi? Eu cred că este o ruşine pentru femei faptul că  şi-au părăsit locul lor delicat şi feminin. Este o urâciune. Acesta este adevărul.

Să vă mai spun ceva, chiar dacă nu femeile reprezintă subiectul discuţiei noastre. Ştiu că doare ceea ce spun, dar mai demult femeile erau atât de timide încât dacă le vorbea un bărbat roşeau imediat. Ce este aceasta? Eu n-am mai văzut aşa ceva de foarte mult timp, aşa că nici n-aş şti ce să cred dacă aş vedea o femeie roşind. Nu mai au nici un pic de demnitate; nu mai au nimic din duhul acela sensibil feminin. Astfel, poartă haine bărbăteşti, îşi taie părul ca bărbaţii, înjură ca bărbaţii, votează ca bărbaţii, muncesc asemenea bărbaţilor, aşa că au devenit dure şi masculine. O, Doamne! Aceasta arată unde am ajuns. Chiar aşa.

Astăzi vezi din ce în ce mai rar o doamnă delicată. Da, este foarte greu să găseşti una. Nu am dreptate? Ba da. Acesta este adevărul. Femeia nu trebuie să se comporte ca un bărbat, grosolan şi aspru, ci trebuie să fie plăcută, fiindcă aşa a făcut-o Dumnezeu. Eu pot să vă dovedesc aceasta cu Scriptura. Da, aşa este.

Dar ne-am îndepărtat de la întrebarea pusă. Vedeţi, când l-a făcut pe primul om, El l-a făcut după chipul Său.

Înainte să existe măcar o stea, Dumnezeu ştia cum va fi această lume. El ştia că eu voi fi William Branham şi că voi predica Evanghelia de la amvon. El ştia că tu vei fi John Doe şi că vei sta să asculţi.  Da, El a ştiut toate acestea încă înainte de întemeierea lumii. Aleluia!

Aici se încurcă oamenii: calviniştii, legaliştii, etc. Înţelegeţi? Astfel, ei spun: „Bine, dar de ce unii sunt predestinaţi să piară?” Nu este aşa, fiindcă Dumnezeu vrea ca nimeni să nu piară. El nu vrea moartea păcătosului, dar pentru că este Dumnezeu, ştie că unii oameni nu-L vor primi şi ca urmare vor pieri. Înţelegeţi? Dacă este Dumnezeu, El trebuie să ştie sfârşitul înaintea începutului, nu-i aşa?

El ştia că vor exista şi femei, de aceea a făcut şi duhul feminin. Biblia spune aceasta în Geneza 1.26: „…El a făcut pe om parte bărbătească şi parte femeiască.” Amin. Vedeţi? Ştiind dinainte, El i-a făcut pe bărbat şi pe femeie înainte să fie creaţi din ţărâna pământului.

Apoi, Dumnezeu l-a creat pe om din ţărâna pământului, dar nu după chipul Său. Trupul acesta nu este creat după chipul lui Dumnezeu, ci după chipul animalelor.

Pot să-mi scot haina? Se face tot mai cald aici. Am o cămaşă cam ponosită, dar să n-o luaţi în seamă. Jesse n-a venit să-mi ia rufele, aşa că… Dar noi discutăm despre o problemă mult mai importantă decât o cămaşă ponosită, nu-i aşa? Desigur, noi discutăm despre Viaţa veşnică.

Dumnezeu ştia de la început să vor exista femei şi bărbaţi şi că Mântuitorul va veni aici. El ştia de venirea lui Isus şi ştia că va fi răstignit, iar când a fost pe pământ, Isus le-a spus ucenicilor că-i cunoaşte încă înainte de întemeierea lumii.

Şi Pavel a spus aceasta în Epistola sa către Efeseni. Da, în Efeseni 1, Pavel a spus că noi am fost aleşi încă înainte de întemeierea lumii:

„Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, către sfinţii care sunt în Efes şi credincioşii în Hristos Isus:

Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti în Hristos.”

Acum fiţi atenţi!

„În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii…”

Ei, ce ziceţi? Nu sună bine? Ba da, sună foarte bine.  Dumnezeu îl cunoştea pe Orman Neville şi ştia încă înainte de întemeierea lumii că el va predica Evanghelia. Nu este minunat?

„…ne-a ales…” Da, el este un mădular al bisericii, iar Dumnezeu ştia că va avea această biserică. Pavel i-a zis Bisericii din Efes: „…ne-a ales în El…” Dar noi toţi suntem mădularele trupului lui Hristos, este adevărat? Şi Dumnezeu ne-a ales,  pe mine şi pe tine,  încă înainte de întemeierea lumii. Nu este minunat?

Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său. Să ne întoarcem la acest chip, la primul nostru chip. Dumnezeu m-a creat pe mine, William Branham, înainte de întemeierea lumii. Atunci El a făcut duhul meu. Din câte ştiu despre aceasta, nu eram conştient de nimic, dar mă aflam acolo.

O clipă! Isus le-a spus ucenicilor că îi cunoaşte înainte de întemeierea lumii, iar Pavel a spus că Dumnezeu ne-a ales în Hristos încă înainte de întemeierea lumii. O parte din mine, din Orman Neville, din voi toţi de aici, era în Hristos Isus înainte de întemeierea lumii. Aşa cred eu cu privire la acest lucru.

Eu cred că adevăraţii credincioşi au Duhul Sfânt sau duhul acelor îngeri care erau cu Dumnezeu şi nu au căzut la început, pentru că nu au crezut minciunile Satanei. Dar două treimi sunt în păcat; două treimi din îngeri au fost alungaţi din cer. Ei sunt acele duhuri rele care vin peste oameni şi locuiesc în trupurile lor. Înţelegeţi ce vreau să spun? Ele intră în oameni şi le schimbă comportamentul. Voi ştiţi că Isus a scos din Maria Magdalena şapte din acele duhuri: mândria, lauda, necurăţia, obscenitatea, vulgaritatea, invidia, cearta. Înţelegeţi? Aceste duhuri, aceste fiinţe supranaturale, au fost create atunci când Dumnezeu a început să-l facă pe om după chipul Său.

Apoi l-a pus pe primul om, pe Adam, în ţărâna pământului, acest om fiind făcut după chipul animalelor. Da, aceste chipuri omeneşti sunt făcute după chipul animalelor.

Astfel, avem mâini ca maimuţele, avem picioare ca urşii, etc. Luaţi un ursuleţ, jupuiţi blana de pe el şi puneţi-l lângă o fetiţă. O, frate, va trebui să te uiţi foarte atent ca să observi diferenţa. Conformaţia este aproape aceeaşi, dispunerea organelor, forma, totul. Este vorba de chipul unui animal, pentru că omul trebuia să comande animalului; era datoria lui să-l conducă.

Scoateţi Duhul Sfânt dintr-un om şi el va fi mai rău decât un animal. Ştiu că ceea ce spun este greu de crezut, dar luaţi un om care nu a avut mintea înnoită, care nu acţionează sub călăuzirea Duhului Sfânt şi veţi vedea că este în stare să smulgă bebeluşul din braţele mamei sale ca s-o necinstească pentru pofta lui animalică. Acesta este adevărul.

Luaţi o scroafă bătrână sau o căţea. Noi le spunem în toate felurile, dar le vedem moralitatea după felul în care se poartă cu purceluşii sau căţeluşii lor. Dar o femeie cu renume rău este întinată tot timpul. Aşa este.

Ţineţi minte deci, că fără Hristos moralitatea noastră poate scădea mai jos decât moralitatea unui câine. Câinele şi nici un alt animal, nu trebuie să poarte haine ca să se acopere, deoarece omul este cel care a căzut, nu animalele.

La început, animalele erau sub conducerea omului, erau supuse lui, pentru că omul era stăpânul şi conducătorul lor; aşa că orice fiară a câmpului se temea de el.

Cineva m-a întrebat odată: „Nu te temi de animale?”

Adevărul este că orice animal care a fost creat vreodată îi produce teamă omului. Aşa trebuie să fie de la cădere încoace. Vedeţi? Tu fugi de el şi el fuge de tine. Aşa este. Câinele sau orice alt animal. Voi spuneţi: „Bine, dar ce este cu omul, frate Branham?” Veţi înţelege imediat şi veţi înţelege şi cum este cu unitatea şi cu trinitatea.

Dumnezeu S-a descoperit şi a venit jos la acest om, pentru că omul nu a păcătuit în duh, ci în trup: poftă, patimă… şi când a păcătuit, s-a despărţit de Creatorul Său. Apoi, Dumnezeu, Logosul, Creatorul însuşi, a venit jos ascuns într-un chip de om.

Omul a fost făcut mai întâi după chipul lui Dumnezeu, apoi, după chipul animalelor, în acest chip având loc căderea lui. Atunci, Dumnezeu a venit să îndure durerea în chip de om, în Omul Isus Hristos. Dumnezeu nu ar fi putut să simtă durerea în Duh, durerea fizică, de aceea S-a descoperit în chip de om, făcând astfel răscumpărarea omului căzut. Înţelegeţi?

Dumnezeu a suferit în trup: „Fără îndoială, mare este taina evlaviei: Cel ce a fost arătat în trup, a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă.” Este adevărat? Dumnezeu însuşi a coborât să locuiască într-un trup omenesc şi să îndure ispita: „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine.” (2 Corinteni 5.19). Înţelegeţi acum ce înseamnă dragostea lui Dumnezeu?

Am să vă explic ca să fiu sigur că înţelegeţi. Femeia este supusă bărbatului ei. Biblia spune că bărbatul trebuie să-şi conducă soţia. O, dar cum au schimbat oamenii aceasta! Acum femeia este aceea care-l conduce pe bărbat. Astfel, poţi auzi: „John, tu stai acasă! Nu vii cu mine!” la care soţul răspunde supus: „Da, draga mea.” Vedeţi?

Dă-mi voie să-ţi spun însă ceva, domnule: Tu trebuie să răspunzi pentru soţia ta, dar ea nu va trebui să răspundă niciodată pentru tine. Tu eşti capul familiei, al femeii, de aceea Dumnezeu îţi va cere socoteală. El este Capul bărbatului. Acesta este motivul pentru care Domnul a spus: „Bărbatul să-şi taie părul pentru Hristos, dar femeia să aibă părul lung, pentru că dacă îl taie îşi necinsteşte bărbatul.” Vedeţi? Înţelegeţi ce vreau să spun? Înţelegeţi ce zice Scriptura?

Alaltăieri am fost la Shreveport şi acolo am participat la o discuţie despre femei, dacă ele ar trebui să poarte părul lung sau nu. Eu am spus: „Dacă o femeie îşi taie părul, conform Scripturii, bărbatul are dreptul s-o lase, poate să divorţeze de ea.” Aşa este, pentru că aşa spune Biblia. O, Doamne! Femeile acestea care au Duhul Sfânt, stau aici exact aşa cum li s-a spus. Domnul a spus că dacă trebuie să se tundă, dacă au vreo problemă şi ca urmare trebuie să-şi taie părul, atunci să se radă până când le va creşte din nou. Aşa este. Cuvântul mai spune că o femeie care îşi necinsteşte bărbatul poate fi îndepărtată prin divorţ.  Însă în situaţia aceasta bărbatul nu are voie să se mai recăsătorească. Aşa spune Scriptura.

O, frate, am avea nevoie de mai multe seri numai pentru a răspunde la întrebări. Citiţi 1 Corinteni 11 şi veţi vedea cum stau lucrurile.

Cum spuneam, Dumnezeu l-a făcut pe om parte bărbătească şi parte femeiască. Vedeţi ce a făcut El? Cred că prima parte a întrebării este clară.

Acum Geneza 2.7: „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.”

Care este diferenţa sau legătura dintre aceste două versete? Păi, omul din Geneza 2.7 este de fapt arătarea vizibilă a celui dintâi şi înzestrarea lui cu cele cinci simţuri. Tu nu poţi să-L atingi pe Dumnezeu cu mâinile şi nici nu poţi să-L vezi cu ochii, pentru că El nu îngăduie aceasta.

Aţi văzut vreodată un bătrân sfânt pe moarte? L-aţi auzit spunând: „Uite-o pe mama! Nu am mai văzut-o de atâţia ani…” Vedeţi? În timp ce se sting ochii aceştia, vin la suprafaţă ochii supranaturali. Atunci vederea noastră naturală se stinge şi privim la lucrurile supranaturale ale lui Dumnezeu. Înţelegeţi ce vreau să spun?

Dar priviţi! „…dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc…” unii dintre bărbaţii şi femeile de aici îmbătrânesc, iar eu mă gândesc la tatăl meu, care este deja un om bătrân,  „…avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână ci este veşnică.” (2 Corinteni 5.1).

Atunci ne aşteaptă un trup duhovnicesc veşnic. Când voi fi acolo, n-am să-l pot atinge pe fratele Neville de aici. Voi ştiţi că Ioan a văzut sufletele de sub altar, care strigau: „Până când, Stăpâne Doamne?” Probabil că acele suflete doreau să se întoarcă şi să fie îmbrăcate cu trupurile veşnice. Ei se cunoşteau dar nu puteau să-şi vorbească, nici să îşi strângă mâinile, etc.

Noi avem în Biblie un tablou care dovedeşte aceasta. Astfel, când vrăjitoarea din En-Dor a chemat duhul lui Samuel, Saul l-a recunoscut imediat ce  vrăjitoarea i l-a descris şi a ştiut că este el. Dar şi Samuel l-a recunoscut pe Saul şi i-a zis: „Pentru ce mă întrebi pe mine când Domnul S-a depărtat de tine şi S-a făcut vrăjmaşul tău?” (! Samuel 28.16). Este adevărat? Bătrânul Samuel, învelit în mantaua sa de proroc, stătea în faţa lui Saul şi îl privea. El era un duh, iar vrăjitoarea a putut să-l vadă, aşa că a spus: „Văd o fiinţă dumnezeiască sculându-se din pământ.” (v. 13). Şi Samuel i-a zis lui Saul: „Pentru ce m-ai tulburat, chemându-mă?” la care Saul i-a răspuns: „Sunt într-o mare strâmtorare: Filistenii îmi fac război şi Dumnezeu S-a depărtat de mine; nu mi-a răspuns nici prin proroci, nici prin vise. Şi te-am chemat să-mi arăţi ce să fac.” (v. 15). Atunci Samuel i-a spus lui Saul: „Mâine, tu şi fiii tăi, veţi fi împreună cu mine şi Domnul va da tabăra lui Israel în mâinile filistenilor.” (v. 19). Vedeţi? Samuel era conştient şi se uita la vrăjitoare şi la Saul ca şi când ar fi fost aici, pe pământ.

Ce ziceţi de părinţii care sunt pe moarte şi îi văd dincolo pe cei iubiţi? Ei îi recunosc, dar în trupul supranatural.

Acum urmează însă partea glorioasă: la întoarcerea lui Isus, la înviere, nu vor mai fi aceste trupuri. Fiinţa supranaturală pe care a făcut-o Dumnezeu la început, se va întoarce pe pământ în alt trup, născut nu din femeie ci creat de Dumnezeu. Aleluia! Acest trup nu va îmbătrâni niciodată, pielea nu i se va zbârci, părul nu-i va încărunţi, ci va fi desăvârşit pentru totdeauna. Aleluia!

O, frate, aceasta mă face să strig! Eu voi arunca această ciumă de carne şi mă voi înălţa ca să primesc răsplata veşnică. Pentru ce ar mai trebui să ne facem griji?

Tot planul este aici: cum m-a creat Dumnezeu la început, cum am venit pe pământ, cum mi-am ocupat locul ca propovăduitor al Evangheliei, cum am găsit mântuirea, cum mi-am trăit viaţa prin îndurarea lui Dumnezeu… Aleluia! Acelaşi duh pleacă de aici aşa cum era la început. Da, mă voi duce înapoi, fiind conştient că am fost aici (Aleluia!), apoi voi aştepta şi mă voi odihni în binecuvântarea veşnică. Mă voi întoarce într-un trup desăvârşit, de care moartea nu se va mai atinge niciodată.

Moartea începe să se atingă de tine cam pe la 22 de ani. Atunci începi să decazi, aşa că după 25 de ani vezi că nu mai eşti omul care erai înainte: sub ochi încep să-ţi apară riduri şi parcă nu mai poţi nici să te speli ca înainte. La 30 de ani observi o mulţime de schimbări, dar aşteaptă până la 40 de ani şi atunci ai s-o simţi cu adevărat. Oh, frate, dar ce să mai zici la 80-90 de ani, când va trebui să foloseşti bastonul? Ce este aceasta? Dumnezeu ne pune la întrecere, să alergăm, dar într-o zi slăvită… O, Doamne!

Da, moartea se strecoară în noi. Cândva, eu aveam umerii drepţi, părul negru şi pe tot capul şi nu aveam nici un rid. Dar priviţi-mă acum: nu mai sunt la fel de înalt, umerii mi se încovoie, mă îngraş, am riduri, am chelie. Uitaţi-vă cum a lucrat moartea în ultimii 20 de ani. Da, moartea este cea care face aceasta. Şi aşteptaţi să mă vedeţi la 80 de ani, dacă Domnul mă va lăsa să trăiesc atât de mult; să mă vedeţi atunci mergând cu baston şi tremurând tot. Dar, aleluia! Într-o zi, moartea nu va mai avea nici o putere. Atunci, la înviere, voi fi ceea ce am fost, aşa cum m-a făcut Dumnezeu. Voi avea un trup desăvârşit, făcut nu de domnul sau de doamna Branham, ci creat de Dumnezeu însuşi: liber faţă de ispite, liber faţă de păcat sau de orice altceva, care nu va mai cunoaşte boala şi suferinţa. O, Doamne!

Atunci o voi lua pe soţia mea de mână şi ne vom plimba prin raiul lui Dumnezeu, iar voi veţi face la fel. Atunci nu vei fi cu bătrâna căruntă cu care ai venit în seara aceasta aici, şi care îţi este soţie, fiindcă va fi la fel de tânără şi de frumoasă ca în ziua când aţi păşit împreună în faţa altarului. Aleluia! Aceasta este suficient ca să ne facă să strigăm de bucurie, nu-i aşa? Înţelegeţi? Aceasta este ceea ce a hotărât Dumnezeu, fiindcă atunci când El hotărăşte să facă ceva, totul se împlineşte întocmai.

Satan a stricat această imagine prin dorinţa sexuală, prin femeia care naşte copii. Adevărul este că toată viaţa noi nu facem decât să încercăm să ajungem la statura şi la înfăţişarea adevărată. Dacă acum eşti roşcat şi atunci vei fi roşcat; dacă eşti brunet, vei fi tot brunet; exact în floarea vârstei. Satan a mâzgălit acest tablou, aşa că nici nu mai ştiţi că veţi fi cum voia Dumnezeu să fiţi. O, ce minunat! Aşa este omul.

2. O altă întrebare: Geneza 2.18-21. Deci: Dumnezeu a făcut-o pe Eva din coasta lui Adam, conform Geneza 2.18-21. Acela a fost momentul când Dumnezeu i-a creat pe oameni: pe Adam şi pe Eva?

3. Cain şi-a luat soţia dintre oamenii creaţi de Dumnezeu?

Să vedem… Probabil, persoana care a pus întrebările se află aici. Deci prima întrebare este: „I-a făcut Dumnezeu pe oameni în Geneza 2.18-21?”

Nu! Haideţi să vedem:

„Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.”

Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului; şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; şi orice nume pe care-l dădea omul, fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele.

Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului; dar pentru om nu s-a găsit nici un ajutor, care să i se potrivească.

Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei.”

Deci, Dumnezeu a făcut-o pe Eva din coasta lui Adam. Şi astăzi femeile au o coastă în plus faţă de bărbaţi, pentru că aceasta a fost luată din trupul lui. El fusese deja creat şi trăia singur, iar Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur.” Oh, şi toţi preoţii aceştia care resping dreptul de a avea o soţie! Biserica romană a scos această învăţătură şi tot ea va trebui să dea socoteală.

De curând am fost întrebat de un om: „Ce crezi despre preoţi?” „Dar tu,” l-am întrebat eu, „ce crezi despre preotul acela tânăr care a fugit cu iubita lui din Jeffersonville şi s-a căsătorit cu ea?” Dacă nu mă înşel, fata era de la o biserică irlandeză, nu-mi amintesc numele ei.

Apoi am continuat: „Adevărul este că el avea tot dreptul să se căsătorească, la fel ca oricare dintre noi. Singurul lucru pe care îl consider greşit este faptul că a fugit în felul acesta, în loc să-şi dea demisia din slujba sa şi să se căsătorească apoi liniştit cu fata.”

Vă amintiţi? S-a întâmplat acum câteva săptămâni, la Jeffersonville. Preotul irlandez de aici avea o iubită din oraş. El a primit o sumă mare de bani ca să facă schimb de parohie  cu cineva şi să plece undeva prin Indianopolis. Bărbatul a luat banii, fata şi lucrurile pe care le avea şi au fugit împreună. S-au căsătorit şi n-a mai auzit nimeni de ei. Da, el avea tot dreptul să se căsătorească, dar nu avea dreptul să facă ce a făcut. N-ar fi trebuit să procedeze aşa, ci ar fi trebuit să meargă la biserică şi să le spună superiorilor săi: „Renunţ la meseria de preot, pentru că vreau să mă căsătoresc.”

Ca duhuri, ca fiinţe supranaturale, Dumnezeu i-a făcut pe Adam şi pe Eva în acelaşi timp: duhul Adam şi duhul Eva; bărbatul şi femeia. Apoi, El l-a adus pe Adam aici, dar nu era bine ca el să fie singur. Vedeţi? Totul Îl reprezintă pe El; de la început până la sfârşit, prin Mileniu şi până în veşnicie, avem numai simboluri care Îl reprezintă pe Dumnezeu.

El S-a descoperit în Isus Hristos. Şi ce era Isus? Un om al durerii, obişnuit cu suferinţa, care Şi-a arătat dragostea şi faţă de o curvă, zicând: „Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nimeni nu te-a osândit?”

„Nimeni, Doamne,” I-a răspuns ea.

Şi Isus i-a zis: „Nici eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.” (Ioan 8.10-11).

„Isus era obosit şi epuizat după drumul lung pe care-L parcursese în ziua aceea prin deşert, când a văzut că duceau la groapă pe un mort, singurul fiu al unei văduve din Nain. Atunci El i-a oprit şi a zis: „Tinerelule, scoală-te, îţi zic.” (Luca 7.14). Şi mortul s-a ridicat imediat. Acesta este Domnul nostru Isus, Domnul care nu oboseşte niciodată să facă binele. Aşa este.

3. Cain şi-a ales soţia dintre oamenii creaţi de Dumnezeu?

Aceasta este o problemă deosebit de spinoasă, de aceea aş vrea să ascultaţi cu atenţie. Cred că i-aţi auzit şi voi pe mulţi dintre oameni întrebând: „De unde şi-a luat Cain soţia?” Adevărul este că şi eu obişnuiam să întreb aceasta.

Cam patru ani după convertirea mea, nu am vorbit niciodată despre un iad cu flăcări. A trebuit să văd ce spune Scriptura despre aceasta, pentru că dacă nu ştiu un lucru, prefer să tac.

Deci de unde şi-a luat Cain soţia? Voi toţi aţi auzit despre vindecarea doamnei Dedrik de aseară. Femeia era pe moarte, dar Dumnezeu a binecuvântat-o. Au venit la mine la ora 2.00 dimineaţa. Băiatul ei, George, era medium şi la fel Ed. Eram într-un magazin şi i-am auzit vorbind despre Cain şi soţia lui. Cel care părea să conducă discuţia, a spus: „Vă spun eu de unde şi-a luat Cain soţia. El s-a căsătorit cu o maimuţă şi din ea a ieşit rasa de culoare.” Apoi a adăugat: „Aţi observat desigur, că oamenii de culoare au capul ca al maimuţelor.”

Pe atunci cunoşteam doar de vreo două luni Scriptura, aşa că le-am zis: „Nu vreau să mă contrazic, pentru că nu ştiu prea multe; m-am întors la Domnul de curând, dar dacă ar fi aşa cum spuneţi voi, rasa de culoare ar fi încetat să mai existe la potop, când lumea a fost nimicită prin ape. Noi ştim că Noe şi familia lui au fost singurii oameni care au intrat în arcă, fiind singurii supravieţuitori ai rasei umane. Prin urmare, oamenii de culoare ar fi pierit atunci.” Şi am adăugat:

„Nu, domnilor, rasa de culoare nu se trage din maimuţă, ci vine din acelaşi om din care ne tragem şi noi şi fiecare fiinţă umană. Exact.”

Nu există nici o diferenţă, chiar dacă unul este galben; altul este roşu; altul este maro; altul este negru; altul este alb şi aşa mai departe, noi toţi ne tragem din acelaşi om. Da, noi toţi suntem la fel: oameni creaţi de Dumnezeu.

Nu demult, am discutat cu nişte doctori din Louisville. La un moment dat, discuţia a mers spre Africa şi bieţii oameni canibali de acolo. Femeile din unele triburi, dacă prind un copil străin, îl bat, îl leagă de un copac şi îl lasă acolo până când moare. Înainte de a-l mânca, îl lasă câteva zile ca să intre în putrefacţie. De altfel, orice mănâncă, ei lasă mai întâi câteva zile, ca să fie moale.

Să nu credeţi că  exagerez, dar englezii fac la fel. Ei împuşcă fazani, îi atârnă în copaci şi îi ţin acolo până cad toate penele de pe ei; şi abia atunci îi mănâncă. Da, aşa fac anglo-saxonii. De fapt, nu trebuie să mergeţi în Anglia ca să vedeţi aceasta, ci este suficient să vizitaţi statele din sud. Veţi găsi acelaşi lucru. Oamenii mănâncă melci, şerpi cu clopoţei şi altele. Chiar aşa. În concluzie, culoarea pielii nu are nici o importanţă, pentru că toţi suntem oameni.

Fiţi atenţi! Cain, care locuia în Eden, a ieşit de acolo şi s-a dus în ţara Nod, care era la răsărit de Eden. Este adevărat? Grădina era în partea de est a Edenului, iar în partea de est a grădinii era Pomul vieţii şi cei doi heruvimi cu sabia învăpăiată. Cred că acolo au adus Cain şi Abel jertfele lor. Heruvimii stăteau acolo cu săbiile lor învăpăiate ca să  nu-i lase să intre în grădină.

Aţi observat? Isus va veni din Răsărit, lumina vine din răsărit, civilizaţia a pornit din răsărit şi continuă să înainteze spre apus, până va ajunge din nou în răsărit.

Noi suntem în emisfera vestică, iar civilizaţia din răsărit este cea mai veche. După cunoştinţele istoricilor, civilizaţia din China este cea mai veche civilizaţie din lume.  Am putea discuta ore întregi pe seama acestor întrebări. Câţi dintre voi doresc să afle ce cred eu despre Cain şi de unde şi-a luat el soţia? Să vedem. În ordine.

Vă spun eu ce a făcut Cain, şi acesta este singurul răspuns înţelept pe care îl putem da: Cain s-a căsătorit cu sora sa, pentru că n-a avut încotro. În vremea aceea pe pământ era o singură femeie. Biblia ne vorbeşte doar despre trei născuţi: Cain, Abel şi Set, şi noi ştim cu toţii că Biblia vorbeşte foarte rar despre naşterea unei fete.

Poate vă gândiţi că am ceva împotriva femeilor, dar ascultaţi-mă. Lumea divinizează femeia, dar adevărul este că ea a fost încă de la început instrumentul diavolului. Chiar şi astăzi ea este cel mai bun instrument pe care-l are. Femeia trimite în iad mai multe suflete decât toate cârciumile din lume. Uitaţi-vă ce poate face o femeie cu o ţigară la colţul gurii şi cu părul retezat, care clipeşte des cu genele ei lungi! O, iar dacă mai este şi drăguţă… O, Doamne!

Voi, predicatorilor, mai bine v-aţi acoperi cu sângele lui Isus Hristos! Aşa este. Să nu-mi spuneţi că n-am dreptate, fiindcă tot bărbaţi sunteţi şi voi!  Eu am văzut de prea multe ori această realitate. Ascultaţi-mă! Cel mai bun lucru este să-ţi ţii mintea îndreptată spre Isus Hristos şi să-ţi păstrezi gândurile curate.

Pavel a spus: „N-avem dreptul să ducem cu noi o soră, care să fie nevasta noastră, cum fac ceilalţi apostoli…?” (1 Corinteni 9.5).  „Ba da, şi eu am dreptul, dar n-o fac.” Vedeţi? El nu voia s-o facă. Cu toate acestea a spus: „Să nu legi gura boului care treieră grâul.” (v.9).

Noi, predicatorii, ne gândim uneori, nu mă refer la mine sau la tine, frate, ci la predicatori în general, că suntem superiori membrilor obişnuiţi ai bisericii, dar nu este adevărat. Noi nu suntem deloc superiori, iar în ochii lui Dumnezeu nu valorăm cu nimic mai mult decât un beţiv care s-a întors la Domnul cu o oră în urmă.

Ştiu că atunci când mă semnez, scriu: „Reverend…”, dar n-ar trebui să facem aşa, pentru că acesta este numai un obicei al vremii. „Reverend,” „Episcop,” „Doctor,” şi toate celelalte titluri sunt doar nişte lucruri inventate de oameni şi ca urmare nu au nici un rost. Desigur.

În Biblie se vorbeşte simplu: „Petru,” „Pavel,” „Iacov,” „Ioan,” şi nimic mai mult. Pavel a spus: „Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s-o vestesc; şi vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia.” (1 Corinteni 9.16). Vedeţi? Eu sunt predicator, el este predicator, fratele Neville este predicator, dar aceasta este datoria noastră. Noi trebuie să facem aceasta.

Pavel spunea în continuare: „Dacă fac lucrul acesta de bună voie, am o răsplată…(v. 17), dar voi continua să fac şi corturi, ca să vedeţi că pot face acest sacrificiu.” Şi a mai adăugat: „Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari.” (Evrei 13.4).

„Este bine ca omul să se căsătorească, dar eu nu vreau s-o fac, deşi am acest drept, căci vreau să aduc o jertfă Domnului.” Apoi a zis: „Fiecare om îşi cunoaşte chemarea, aşa că unii se fac fameni pentru Cuvântul lui Dumnezeu.”

Noi vrem să facem mai mult decât suntem datori să facem. Dar voi spuneţi că sunteţi născuţi din Duhul lui Dumnezeu, apoi adăugaţi: „Este de datoria mea să merg la adunare; cred că trebuie să mă duc.” O, Doamne!

Eu vreau să fac mai mult decât atât; vreau să câştig suflete pentru Hristos. Vreau să fac ceva pentru El: să-i vizitez pe cei bolnavi sau altceva. Este datoria mea să vorbesc la ceremonii funerare; este datoria mea să predic Evanghelia; este datoria mea să mă rog pentru bolnavi, etc., dar vreau să fac mai mult pentru Dumnezeu.

Să ne întoarcem la Cain. Eva a fost singura femeie creată de Dumnezeu, aşa că dacă n-ar fi avut fiice, după moartea ei, rasa umană ar fi încetat să mai existe. Este adevărat? Deci, ea a avut cu siguranţă fiice, iar Cain s-a căsătorit cu una dintre surorile lui, pentru că nu avea altă soluţie, nu mai erau alte femei.

Acest lucru era legal în zilele acelea, şi chiar şi mai târziu. Astfel, Isaac s-a căsătorit cu verişoara lui, iar Avraam s-a căsătorit cu sora lui. Aveau mame diferite, dar acelaşi tată. Sămânţa vine de la bărbat. Sara a dat naştere frumosului Isaac, este adevărat? Iar Isaac s-a căsătorit cu Rebeca. Toţi sunt simboluri. Astfel, Rebeca este simbolul bisericii, iar Isaac Îl simbolizează pe Mirele Hristos, şi ei trebuie să fie rude de sânge. Aleluia! Amin! Deci Cain s-a căsătorit cu sora lui şi au plecat împreună în ţara Nod.

Mergând puţin mai departe, mă bucur că nu aţi întrebat niciodată: „Ce este cu uriaşii care trăiau atunci în ţara aceea?”

Josephus şi alţi istorici au tot felul de păreri despre aceasta. Amin. Dacă nu sunteţi lămuriţi, vom vorbi despre aceasta duminică dimineaţa. În ordine.

4. Duminica este prima zi a săptămânii, iar sâmbăta este a şaptea. Creştinii merg la biserică duminica, în prima zi a săptămânii. Nu ar trebui să meargă sâmbăta, adică în ziua a şaptea? Eşti amabil să ne explici?

Nu ştiu cine eşti, prietene, dar aceasta este o întrebare foarte bună, care se pune de mult timp, făcând ca mii de învăţaţi să se contrazică pe seama ei. Tot ce pot face eu, este să vă spun care este părerea mea. Dacă nu veţi fi de acord cu ceea ce voi spune, puteţi să vă păstraţi părerile, iar dacă greşesc, Domnul să mă ierte.

S-ar putea ca această întrebare să fie pusă de un adventist de ziua a şaptea, şi vă pot spune că aceasta a fost prima problemă care m-a preocupat: ziua a şaptea. Astfel, am aflat că după calendarul evreiesc ziua a şaptea este sâmbăta, dar calendarul roman nu a ţinut cont de aceasta. În consecinţă,  sâmbăta trebuia să fie în locul duminicii. Cât timp am citit literatură adventistă, am fost sigur că acesta este adevărul, dar într-o zi am luat Biblia, iar când am citit din ea am văzut că nu este aşa.

Socotind zilele săptămânii, ziua a şaptea este sâmbăta. S-au făcut atât de multe schimbări încât nu vor şti niciodată cum era de fapt. Înţelegeţi?

După calendarul evreiesc, acum ar fi anul 1970 şi nu 1953, cum este după calendarul roman. Ei au un calendar diferit. Dar aceasta este dovada creştinismului: totul este în funcţie de naşterea lui Hristos. Înţelegeţi? Acesta este punctul de reper.

Sunt o mulţime de penticostali care ţin ziua de Sabat, sâmbăta, spunând că „nicăieri în Biblie nu scrie că trebuie să ţii duminica.” Eu spun însă acelaşi lucru referitor la ţinerea Sabatului în Noul Testament. Înţelegeţi? Sâmbăta este Sabatul dat iudeilor, nu neamurilor. Aceasta ar putea ridica o altă întrebare. Aş vrea să fiţi atenţi!

Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea, dar aşa cum reiese din Scriptură, această zi nu a fost sărbătorită deloc timp de o mie cinci sute de ani. Noi ştim că abia când a ajuns Israelul în pustie, după ieşirea din Egipt, Dumnezeu le-a dat Sabatul ca un semn.

Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea. Acesta pare un argument pentru fratele sau sora adventistă de ziua a şaptea. Ei au o biserică minunată, dar în ceea ce priveşte problema aceasta, am să-i contrazic puţin.

Dumnezeu a sfinţit ziua a şaptea. Astfel, şase zile erau ale omului, dar ziua a şaptea era ziua de odihnă a lui Dumnezeu: un simbol al Mileniului. Priviţi cum se îmbină totul. Când a venit Isus pe pământ, ei L-au răstignit pentru că nu ţinea Sabatul. Singurele capete de acuzare pe care le aveau împotriva Lui erau că nu ţinea Sabatul şi că Se făcea pe Sine Dumnezeu. Dar El spunea că este Domnul Sabatului. Şi pentru că era Dumnezeu, fiindcă noi ştim că era, înseamnă că nu aveau nici un motiv să-L învinuiască.

 Haideţi să vedem ce zi trebuie să ţinem. Există vreun loc în Scriptură care ne spune şi ne dă dreptul să ţinem duminica, aşa cum ţineau iudeii Sabatul? Nu, domnilor, în Biblie, în Noul Testament, nu există nici un text care să ne ceară să ţinem sâmbăta sau duminica. Dar noi ţinem duminica pentru că ea este amintirea învierii.

Poate veţi spune: „Bine, dar acest lucru a fost introdus de biserica catolică.” Aceasta este pretenţia lor, dar dacă ar fi aşa înseamnă că apostolul Pavel a fost catolic, şi la fel Petru, Iacov, Ioan şi toţi ceilalţi, deoarece ei se adunau pentru închinare în prima zi a săptămânii. După spusele istoricilor, există o singură posibilitate de a-i deosebi pe iudeii creştini de iudeii fideli Legii lui Moise, deoarece şi unii şi alţii mergeau la sinagogă, dar unii mergeau sâmbăta, iar ceilalţi mergeau duminica, cei care credeau că Isus a înviat din morţi. Acesta era un semn. Este şi acum un semn şi s-ar putea să se transforme în semnul fiarei.

Eu i-am auzit pe unii fraţi adventişti de ziua a şaptea spunând că aceasta este pecetea lui Dumnezeu. Astfel, ei spuneau: „Eşti pecetluit prin ţinerea Sabatului.” Dar nu există nici un loc în Biblie care să spună aceasta. Iată însă un loc din Biblie care vorbeşte despre pecetluire: Efeseni 4.30:

„Să nu întristaţi pe duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.” – botezul cu Duhul Sfânt. Vă voi dovedi acum că pecetea lui Dumnezeu este botezul cu Duhul Sfânt.

Isaia 28 spune: „…Învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo.”

Dar fiţi atenţi, prieteni dragi. Oamenii încearcă să facă ceva pentru a fi mântuiţi, dar adevărul este că noi nu putem face nimic pentru aceasta, deoarece suntem mântuiţi prin har. Dumnezeu te cheamă şi tot El te mântuieşte. Tu păşeşti doar pe urmele lăsate de El. Atât. Aceasta este natura omului.

Dar ce face omul? Încearcă să nu mănânce carne, să ţină ziua de Sabat şi aşa mai departe, spunând: „Dacă nu voi face aceasta, nu voi fi mântuit!” Dar tu nu eşti mântuit pentru că nu mănânci carne şi nici pentru alte fapte pe care le faci, ci eşti mântuit prin harul şi îndurarea lui Dumnezeu, care îţi dă Viaţa veşnică. Înţelegeţi ce spun? Iar Viaţa veşnică este botezul cu Duhul Sfânt.

Haideţi să vedem. Ştie cineva ce înseamnă cuvântul „Sabat”? Ridicaţi mâna. Sabat. (O soră spune: „Odihnă”). Desigur, odihnă. Deci ziua de Sabat este de fapt ziua de odihnă. Căutaţi în concordanţa biblică „ziua de odihnă.”

Să mergem repede în Evrei 4. Aceasta este ultima întrebare pe care o am aici. Cred că celelalte sunt la fratele Neville. Ştiu că vreo două sunt foarte scurte, ceea ce înseamnă că nu vă voi ţine mult.

Deci „Sabatul” este „odihna.” Să vedem în Noul Testament. În Matei 5.27 citim: „Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu preacurveşti…” Ce era aceasta? Legea, poruncile.

„Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea.” (v. 28). El face aici o rectificare, nu-i aşa?

Priviţi: „Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu ucizi…” (v. 21). „Dar Eu vă spun..” Se schimbă ceva, nu? (Vă gândiţi că El nu a schimbat Legea?). Bine. Deci El a spus: „Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său, va cădea sub pedeapsa judecăţii”, pentru că este deja un ucigaş. Aşa ceva nu scrie nicăieri în Vechiul Testament. Astfel, vedem că Domnul a mers mai departe şi a revizuit toate poruncile, sărind însă peste a patra, care se referea la Sabat.

El a spus tot timpul: „Aţi auzit că s-a zis celor din vechime…” „Dar Eu vă spun…” Aţi auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte…” „Dar Eu vă spun…” La sfârşitul acestor lucruri, El a vorbit despre porunca a patra, care era: „Adu-ţi aminte de ziua de odihnă ca s-o sfinţeşti.”

Totuşi, Isus a spus: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.” (Matei 11.28).

Acum fiţi atenţi! „Oricine este prins în preacurvie să fie ucis cu pietre.” Vedeţi? Trebuia să se facă dreptate, este adevărat? Şi această dreptate trebuia simţită fizic. „Oricine ucide…” trebuia tratat ca un ucigaş. Dar Isus a spus: „Oricine se uită la o femeie şi o doreşte…” Aici este vorba de suflet, de duh, nu de trup, şi aceasta pentru că acum sufletul este răscumpărat, dar atunci nu era încă. Legea era numai un îndrumător. Înţelegeţi?

Şi El a spus: „Cine se uită la o femeie ca s-o poftească a şi preacurvit cu ea în inima lui.” (Matei 5.28). El a mai spus: „Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu ucizi,” dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său fără motiv, a ucis deja.”

Iar cu privire la Sabat, Domnul a spus: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă pentru sufletele voastre.” Nu pentru trup, ci pentru suflet.

Ascultaţi ce spune Pavel despre problema aceasta. Ştiu că este cald aici, dar haideţi să clarificăm problema aceasta.

Deci, Pavel le-a scris evreilor. Cine erau evreii? Iudeii, este adevărat? Este adevărat, frate  predicator? Ei ţineau Legea şi Sabatul, și Pavel le arată evreilor ce reprezintă Legea, folosindu-se de umbre şi simboluri: „În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare…” (Evrei 10.1), şi merge mai departe vorbind despre soare şi lună. Luna este numai „o umbră” a soarelui care străluceşte peste partea cealaltă a lumii şi îşi reflectă prin lună lumina aici.

Observaţi, vă rog, că în Evrei 4 el vorbeşte despre Sabat. Aici, el vorbește celor care ţineau Legea şi Sabatul, şi le spune: „Să luăm dar bine seama, ca, atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu.” (Evrei 4.1).

Cu alte cuvinte, „Să nu rămânem fără Sabat sau fără ţinerea Sabatului,” cum apare în nota marginală a Bibliei mele, versiunea Scofield.

Mai departe citim: „Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună ca şi lor (celor care aveau Legea); dar lor, cuvântul care le-a fost propovăduit nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei care l-au auzit.” (v. 2). Este vorba de cei care erau sub Lege. Ei nu aveau credinţă, pentru că nu aveau pe ce să se bazeze. Înţelegeţi? În ordine.

Noi am crezut însă că vom intra în odihna Lui. „Lui” se referă la Hristos, adică: „Odihna lui Hristos, Sabatul Lui.” De fiecare dată când apare cuvântul „odihnă”, eu voi citi „Sabat” ca să vă ajut să înţelegeţi.

„Pe când noi, fiindcă am crezut, întrăm în odihna (Sabatul) despre care a vorbit El, când a zis: „Am jurat în mânia Mea că nu vor intra în odihna (Sabatul) Meu!” Măcar că lucrările Lui fuseseră isprăvite încă de la întemeierea lumii.

Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a şaptea: „Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui.”

Aceasta era ziua a şaptea, zi închinată Lui, și Pavel admite că a fost dată evreilor. Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea: El a binecuvântat ziua de Sabat, a sfinţit-o, a făcut-o o zi de odihnă şi El însuşi S-a odihnit în ea de toate lucrările Lui. Şi El spune că aceasta se va întâmpla iarăşi, „dacă vor intra în odihna Mea.”

Mai există un Sabat. Unde este? Amintiţi-vă, „odihna lui Dumnezeu,” ziua a şaptea, referindu-se la cuvintele Domnului Isus din Matei, că „dacă vor intra în odihna Mea…” Deci vedem că cineva trebuie să intre, iar cei cărora li s-a predicat mai întâi, nu au intrat din pricina necredinţei.

Ascultaţi-mă cu atenţie! Toţi cei care mă ascultă, să spună „Amin.” (Amin). El a limitat totul la o anumită zi. Ce zi? Spuneţi toţi odată: „Sabatul.” Aşa este. Cea de-a şaptea zi a săptămânii a pus-o deoparte să fie Sabatul.

„El hotărăşte din nou o zi: „Astăzi,” – zicând în David, după atâta vreme, cum s-a mai spus: „Astăzi dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile.” (Vine o altă odihnă, dar nu una trupească, ci una sufletească).

Voi spuneţi: „Deci avem şi ziua a şaptea.” Aşteptaţi o clipă. Să citim şi versetul următor. Nu vă grăbiţi.

„Căci dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai fi vorbit Dumnezeu după aceea de o altă zi.” (v. 8).

Oare când a schimbat Legea în har nu le-ar fi dat El o zi anumită pentru odihnă? Dar El n-a zis nimic despre Sabat; n-a zis nimic nici despre duminică şi nici despre sâmbătă.

Iată ce a spus El: „Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. (Aceasta este ziua de astăzi).

Fiindcă cine intră în odihna Lui, se odihneşte şi el de lucrările lui, aşa cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale.” (v. 9-10). Şi care este odihna Lui, odihna lui Isus? „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihna.” (Matei 11.28). Amin. Acesta este Sabatul nostru, este adevărat?

În continuare, Pavel spune: „Să ne grăbim dar să intrăm în odihna aceasta, pentru ca nimeni să nu cadă în aceiaşi pildă de neascultare.

Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.

Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avea de-a face.” (v.11-13).

Aşadar, Dumnezeu S-a odihnit în cea de-a şaptea zi, pe care a lăsat-o ca aducere aminte pentru iudei.

Apostolul Pavel spune în Galateni 1.8: „Chiar dacă noi înşine sau un înger din cer, ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema.” Vedeţi? Evanghelia este simplă.

„Bine, frate Branham,” spuneţi voi, „şi ce trebuie să fac, să cred doar în Isus Hristos?” Nu. Nu aceasta este odihna. Cei care vor să ştie ce înseamnă odihna creştină, să spună „Amin!” (Amin).

Dacă doriţi, puteţi să vă notaţi Isaia 28. El a zis: „Dă învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo, ca mergând, să cadă pe spate şi să se zdrobească.”

Prorocul vorbea despre odihnă, despre Sabat. Citiţi tot capitolul şi veţi vedea că este vorba de acelaşi lucru. Vor veni zile când vor lăsa Sabatul la o parte şi îşi vor vedea sâmbăta de treburile lor, la fel ca neamurile, înţelegeţi? Când va fi aceasta? El a spus: „Dă învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo.

Prin nişte oameni cu buze bâlbâitoare şi cu vorbirea străină va vorbi poporului acestuia Domnul.

El îi zicea: „Iată odihna (Sabatul); lăsaţi pe cel ostenit să se odihnească; iată locul de odihnă!” Dar ei n-au vrut să asculte, şi-au întors capetele şi L-au respins.” (Isaia 28.10-12).

Este acelaşi lucru ca în ziua de Rusalii când Duhul Sfânt a venit pentru prima dată peste oameni. Aceasta este odihna, Sabatul poporului lui Dumnezeu.

Singurul motiv pentru care noi ţinem duminica porneşte de la înaintaşii noştri din Biblie: Pavel, Ioan, Matei, Marcu, Luca şi toţi ceilalţi, care mergeau din casă în casă, iar când se adunau împreună, în prima zi a săptămânii, luau Cina Domnului. Această zi nu era numită Sabat, ci ziua Domnului.

Ziua întâia este ziua în care a înviat Domnul. Cercetaţi scrierile istoricilor – pe cele ale lui Josephus, pe ale lui Actibus şi ale altor scriitori răsăriteni şi veţi vedea că acesta este adevărul. Citiţi istoria Bisericii, Cartea martirilor scrisă de Fox şi multe altele, şi veţi vedea că era o singură deosebire.

Erau două grupuri de iudei: unii dintre ei erau numiţi canibali,  aceştia erau creştinii despre care se spunea că „Pilat din Pont a ucis un Om, iar ucenicii acestuia au venit şi I-au furat trupul, L-au ascuns şi în fiecare duminică mănâncă o bucăţică din el.” Ei luau de fapt Cina. Înţelegeţi? Oamenii nu ştiau despre ce era vorba, ci spuneau că mănâncă cu adevărat trupul Domnului, aşa că îi numeau canibali.

Astfel, spuneau: „Se adună în prima zi a săptămânii şi mănâncă trupul unui om.” Era o singură cale de a-i deosebi pe cei care ţineau legea şi negau învierea: ei se adunau sâmbăta şi nu duminica. Acesta era singurul fel prin care puteau fi deosebiţi. Este cam aspru ceea ce spun, nu-i aşa? Nădăjduiesc că mă înţelegeţi.

Ai ceva de spus, frate? Ai vreo întrebare? Vrei să vii aici şi să dai răspunsul? Bine. Să vedem.

5. Vor avea iudeii şansa de a fi mântuiţi după sfârşitul perioadei de har a neamurilor?

O, nu avem timp să vorbim amănunţit despre aceasta, dar am să vă spun, iar voi veţi căuta şi vă veţi lămuri. Cât este ceasul? Cât? 21.30. Dimineaţă trebuie să merg la spital la New Albany, aşa că sunt nevoit să plec din Jeffersonville la 3.20 dimineaţa. Săptămâna aceasta nu      m-am culcat niciodată mai repede de 2.00-3.00 dimineaţa.

Acum haideţi să vedem repede. Dragul meu prieten creştin, ziua neamurilor este gata, se încheie chiar acum, iar Dumnezeu Se va întoarce la iudei. Din toate părţile ţării ne sosesc prorocii referitoare la lucrul acesta. Mai staţi puţin.

Există ceva ce evreii n-au putut să accepte niciodată la bisericile creştine. Ei mi-au zis de multe ori: „Voi nu puteţi să-L tăiaţi pe Dumnezeu în trei părţi şi apoi să ni-L oferiţi nouă.” Evreii au un singur Dumnezeu şi acesta este IeHoVaH, dar neamurile au dat atâtea interpretări încât au ajuns să se bazeze pe propria lor înţelepciune şi nu pe Cuvântul lui Dumnezeu.

Adevărul este că nu există trei dumnezei, ci doar Unul singur, şi El S-a descoperit în trei feluri.

Cred că mulţi dintre voi îl cunosc pe Himan Appleman. Odată, el mi-a zis: „Frate Branham, dacă ai merge în Palestina cu mesajul acesta, cu semne şi minuni, un milion de evrei L-ar primi imediat pe Isus Hristos ca Mântuitor personal.” Aşa este. Acesta este mesajul pe care îl avem: Isus era IaHVeH ascuns într-un trup de carne. El a coborât aici ascuns. Dumnezeu nu este trei persoane aşa cum cred unii. Eu v-am explicat aceasta cu puţin timp în urmă. Noi am avut trei descoperiri ale aceluiaşi Dumnezeu.

Adevărul este că şi eu sunt un singur om, dar am trup, suflet şi duh. Este adevărat? Desigur, dar aceasta nu face din mine trei persoane. Înţelegeţi? Orice vedeţi voi, este o triplă descoperire a aceluiaşi Dumnezeu.

Arca avea trei rânduri de cămări: unul era jos, pentru târâtoare şi animale; unul era la mijloc pentru păsări şi al treilea era sus, pentru Noe şi familia lui. Cortul întâlnirii avea trei părţi: curtea, locul sfânt şi locul preasfânt. Vedeţi? Dumnezeu S-a descoperit în trei feluri: ca Tată, ca Fiu şi ca Duh Sfânt, dar cu toate acestea nu spunem: „dumnezeii noştri,” fiindcă acesta este păgânism, iar evreii o ştiu bine.

Acesta este motivul pentru care atunci când începi să le explici că Isus Hristos este descoperirea aceluiaşi Dumnezeu şi nu a doua sau a treia persoană a trinităţii, privesc altfel lucrurile. Iar dacă vestirea este însoţită şi de semne şi minuni care dovedesc că El a înviat din morţi, o, Doamne!

L-am văzut aici pe fratele care este învăţător, dr. Reedhead şi am dat mâna cu el, cu soţia şi fiul său. Aseară a fost aici ca să mă audă predicând şi cred că este şi acum printre noi, dacă nu cumva a plecat. El este învăţător în Louisville. Acum câteva zile, bărbatul acesta a venit acasă la mine, împreună cu un evreu, şi în discuţia pe care am avut-o, mi-a spus câte şcoli a absolvit şi câte titluri a obţinut, după care a zis: „Am crezut în Dumnezeu încă de mic copil şi totuşi viaţa mea este goală. Oare am fost învăţat greşit?”

Aşa este. Unii dintre voi au fost seara trecută la „Uşa deschisă,” şi m-au auzit predicând. Ascultă-mă adunare micuţă! Dumnezeu vă va răsplăti pentru rugăciunile şi ajutorul vostru!

Când a venit predicatorul acesta acasă la mine, mi-a zis: „Frate Branham, sunt uluit. Poate fi ceva mai mare decât ceea ce am primit şi am crezut eu, fiindcă L-am acceptat pe Isus Hristos ca Mântuitorul meu personal? De asemenea, cred că sunt născut din nou prin Duhul Sfânt, dar nu am nimic care să dovedească aceasta.” Când l-am auzit ce spune, i-am zis: „Frate, îmi pare rău că trebuie să spun aceasta, dar profesorii şi şcolile pe care le-ai urmat, te-au înşelat.”

În cer nu se poate ajunge bâjbâind! Voi spuneţi: „Biserica noastră crede cutare lucru.” Eu am auzit chiar şi aici aceste cuvinte, dar vă întreb: „Biblia spune şi aceasta… o puteţi crede?” Să nu uitaţi că şi dracii cred şi se înfioară.

Nu este important ce crezi tu, ci este nevoie ca duhul tău să înţeleagă, prin Duhul Sfânt, că suntem fiii şi fiicele lui Dumnezeu, prin naşterea din nou, prin botezul cu Duhul Sfânt.

El m-a întrebat: „Frate Branham, ce crezi despre penticostali?” „Motivul pentru care am legătură cu ei, este că au ceva ce tu nu ai. Cu tot fanatismul lor, ei au un adevăr pe care tu nu-l ai şi despre care nu ştii nimic.” Vorbeam aceasta cu unul dintre cei mai mari bărbaţi ai Americii. Chiar aşa. El este preşedintele misiunii din Sudan. Cunoştea Scripturile şi predica plin de înflăcărare despre moartea, îngroparea şi învierea lui Hristos, dar aceasta nu înseamnă că-L avea pe El, deoarece şi diavolul poate face aceasta. Da, diavolul este cât se poate de fundamentalist.

Dar nu uita frate, că Isus Hristos a zis: „Dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” (Ioan 3.3). Faptul că spui: „Da, eu cred aceasta. Cred că este aşa,” nu are nici o importanţă, pentru că ai nevoie de o experienţă vie a naşterii din nou. Ai nevoie de o legătură cu Dumnezeu, prin care să ştii că ai trecut din moarte la viaţă.”

Atunci acel bărbat m-a întrebat: „Frate Branham, eu aş putea primi Duhul Sfânt?”

Evreul care-l însoţea a început să plângă şi s-a frământat atât de mult că mi-a spart sticla de la măsuţa de cafea, care se afla în faţa lui. Amândoi mi-au spus: „Frate Branham, ce să facem ca să primim Duhul Sfânt?” Erau bărbaţi învăţaţi, lustruiţi şi inteligenţi, şi făceau partea dintre oamenii de seamă ai naţiunii.

Eu le-am zis: „Calea apostolică de primire a Duhului Sfânt este prin punerea mâinilor.” Aşa este.  Anania şi-a pus mâinile peste Pavel ca să-şi recapete vederea şi să fie umplut cu Duhul Sfânt.

Filip a predicat şi i-a botezat în Numele lui Isus Hristos pe toţi cei care-l ascultaseră, dar Duhul Sfânt n-a venit peste niciunul dintre ei, fiindcă cel ce avea cheile era Petru. Astfel, el s-a dus, şi-a pus mâinile peste ei şi au primit Duhul Sfânt. Este adevărat?

În Faptele Apostolilor 19, scrie că atunci când a trecut Pavel prin Efes, Apolo, un fel de Billy Graham, ţinea o mare trezire şi totul era minunat. Pavel i-a întrebat: „Aţi primit voi Duhul Sfânt de când aţi crezut? Şi ei au răspuns: „Noi suntem ucenicii lui Ioan şi avem cunoştinţă. Apolo, predicatorul nostru, este un om al legii convertit, cel mai deştept om din ţară.”

„Dar aţi primit Duhul Sfânt când aţi crezut?”

„Nici măcar n-am auzit că a fost dat un Duh Sfânt,” au răspuns ei.

„Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?” le-a zis el.

„Cu botezul lui Ioan.”

Atunci Pavel a zis: „Ioan a botezat cu botezul pocăinţei şi spunea norodului să creadă în Cel ce venea după ei, adică în Isus.”

Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezaţi în Numele Domnului Isus. Când şi-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei şi vorbeau în alte limbi şi proroceau.”

Prietene, este posibil să ai altă părere, pentru că în locul acesta suntem adunaţi oameni de toate felurile, dar hai să lăsăm deoparte părerile noastre, să ne lăsăm călăuziţi numai de Duhul şi să spunem numai ceea ce spune Biblia.

Eu le-am zis celor doi: „Singurul lucru pe care-l ştiu, fraţii mei, este să-mi pun mâinile peste cei care caută pe Duhul Sfânt.” Şi ei m-au întrebat: „Vrei să-ţi pui mâinile şi peste noi şi să-L rogi pe Dumnezeu să ne binecuvânteze şi să ne dea Duhul Sfânt?”

„Da, vreau,” am spus eu, după care am îngenuncheat  pe podea şi m-am rugat, punându-mi mâinile peste ei. Amândoi au primit Duhul Sfânt, iar dr. Reedhead a început să vorbească în limbi.

Acest bărbat, care era preşedintele Misiunii din Sudan, îmi spusese: „Nu se spune nicăieri că un om trebuie să vorbească în limbi.” „Este adevărat,” am răspuns eu, „nu scrie nicăieri că Isus ar fi vorbit în limbi, dar cu toate acestea, a murit vorbind în limbi.” Ei nu puteau să accepte învăţătura lui Pavel, dar el a vorbit în limbi mai mult decât toţi ceilalţi.

Cineva mi-a spus ieri: „Mai bine să spun cinci cuvinte înţelese.” Dar învăţătura lui Pavel era: „…râvniţi după prorocie, fără să împiedicaţi vorbirea în limbi.” (1 Corinteni 14.39).

Cu toate acestea, ei împiedică vorbirea în limbi, care este un dar de la Dumnezeu pentru biserica de astăzi, la fel ca la început. Acesta este adevărul. Cu siguranţă. Este un dar al lui Dumnezeu, iar voi îl neglijaţi şi îl negaţi aşa cum negaţi şi naşterea din nou. Dar prin faptul că înlăturaţi aceasta, negaţi tot ce a învăţat Isus. Şi vă spun: oricât vă împotriviţi unii dintre voi, vorbirea în limbi îşi are locul ei. Este la fel ca atunci când cumperi o pereche de pantofi: limbile sunt în ei şi totul este în ordine. Tot aşa, când eşti în Trupul lui Hristos, Dumnezeu aşează totul pe masă: dragoste, bucurie, etc.

Dacă vin şi mă aşez la masa ta, pentru că îmi spui: „Predicatorule, vino să mănânci cu mine,” mă gândesc că mă iubeşti. Dacă ai pe masă fasole, cartofi, morcovi, friptură de pui, plăcintă de dovleac, îngheţată, mă gândesc că sunt la fel de binevenit şi la cartofi şi la fasole şi la friptură şi la îngheţată, deoarece toate sunt puse pe masă. Trebuie să fac un singur lucru: să spun: „Îmi dai, te rog, nişte plăcintă?” Iar tu, pentru că mă iubeşti, vei spune: „Desigur, frate, uite aici o bucată mare.” Este adevărat? Dacă spun: „Eşti bun să-mi dai şi nişte cartofi?” vei răspunde: „Desigur, frate, poftim.”

Tot aşa, fiecare binecuvântare răscumpărată prin moartea lui Isus Hristos pe Calvar, este aşezată pe masă în faţa tuturor credincioşilor. Aleluia! Dacă am nevoie de vindecare, spun: „Tată, dă-mi Te rog, vindecarea.” Şi el îmi umple farfuria cu o porţie mare. Dar dacă voi vreţi să muriţi de foame, n-aveţi decât! Mergeţi înainte! Da, domnilor.

Aşa este cu prorocia, cu vorbirea în limbi, etc.

Omul s-a apucat apoi să scrie. El nu ştia că eu am vorbit în limbi. Acum scrie o carte pe care o veţi găsi cu siguranţă, pentru că va ajunge la toate popoarele. Pe lângă aceasta, împreună cu douăzeci şi cinci de lucrători reprezentativi de la Institutul Biblic Moody, el caută darul vorbirii în limbi. Fundamentaliştii sunt derutaţi. Căutaţi în revista „Viaţa creştină” de luna aceasta, la pagina 19 şi vedeţi ce spune acel doctor în teologie. „Să acceptăm lucrul acesta? Am pierdut ceva?” Aleluia!

Simt apropierea ploii. Oamenii încearcă să ignore aceasta, dar am ajuns într-o vreme când Dumnezeu cutremură neamurile prin botezul cu Duhul Sfânt pe care-L revarsă în plinătatea Lui şi în puterea semnelor şi a minunilor.

Urmările cincizecimii au fost aruncate într-un colţ, deoarece oamenii şi-au îndreptat privirile spre alte lucruri. Încă nu s-a împlinit vremea, de aceea există atât de mult fanatism.

Dar aceasta este făgăduinţa lui Dumnezeu, acesta este Cuvântul lui Dumnezeu care trebuie să se împlinească, pentru că Dumnezeu a spus: „Aşa trebuie să fie!” Şi eu cred că înainte de încheierea perioadei de har a neamurilor, Dumnezeu va revărsa ploaia peste fundamentalişti.

În numărul din luna aceasta a revistei „Reader’s Digest, puteţi citi cum un predicator metodist s-a rugat de la amvonul lui pentru un om care zăcea pe moarte la spital. Mărturia Duhului Sfânt a venit şi omul a fost vindecat pe loc. Aleluia! Desigur. Dumnezeu ne pune pe masă şi vindecarea divină, şi la fel prorocia şi vorbirea în limbi. În trupul Lui sunt nouă daruri duhovniceşti şi voi toţi sunteţi bineveniţi la fiecare dintre ele. Aleluia! Da, domnilor, aşa este.

Aşadar, se vor întoarce evreii la sfârşitul perioadei de har a neamurilor?

Da, frate sau soră. Avem o mulţime de locuri din Scriptură care spun aceasta, printre care şi Ioel: „Ce a lăsat nemâncat lăcusta Gazam, a mâncat lăcusta Hasil…” Însuşi Isus a vorbit despre felul în care se vor întoarce ei. Despre aceasta a vorbit şi Daniel şi întreaga Scriptură.

Isus a zis: „De la smochin învăţaţi pilda lui: când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape.” (Matei 24.32). Cred că întrebarea următoare este în legătură cu aceasta.

6. Crezi că întoarcerea evreilor în Palestina este o împlinire a prorociei biblice? Am auzit că urmează să mergi în Palestina, este adevărat?

Da, aşa este. Să vă spun ceva, un lucru extraordinar. Dacă vrei să ştii ce dată este, te uiţi în calendar; dacă vrei să ştii ce oră este, te uiţi la ceas, iar dacă vrei să ştii în ce ceas trăieşti, uită-te la Israel. Ei sunt ceasornicul lui Dumnezeu.

Fiţi atenţi! În ziua de 07 mai 1948, când a venit la mine Îngerul Domnului, la Green’s Mille, s-a semnat şi tratatul de pace cu Israel şi recunoaşterea lui ca naţiune. Aleluia! Aşa se face că astăzi, cel mai vechi steag din lume, cel cu steaua în şase colţuri al lui David, flutură pentru prima dată de la plecarea în robia babiloneană, deasupra Ierusalimului; după 1250 de ani.

Isus a spus: „De la smochin învăţaţi pilda lui; când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape.

Tot aşa şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că El este chiar la uşi.” (Matei 24.32-33). Noi trăim chiar în timpul sfârşitului.

Uitaţi-vă la urâciunea de care a vorbit Daniel. El a spus: „Când va veni marele Prinţ, El va proroci 1260 de zile”, ceea ce înseamnă trei ani şi jumătate, exact cât a predicat Isus. El a venit la iudei şi S-a dat de bună voie jertfă pentru popor. Şi acum „urâciunea” este aşezată chiar acolo: mahomedanii au ridicat moscheea lui Omar.

Cuvântul mai spune că cetatea va fi călcată în picioare până se vor împlini zilele neamurilor. Atunci El se va întoarce la iudei şi va avea loc bătălia de la Armaghedon. Astăzi însă, El lucrează în mijlocul neamurilor, din care Îşi scoate o Mireasă care să-I poarte Numele.

Cei o sută patruzeci şi patru de mii sunt evrei şi ei trebuie să mai aştepte puţin.

După ce Mireasa va fi răpită, vor veni Moise și Ilie, conform Apocalipsei 11, care Îl vor vesti pe Isus Hristos în mijlocul Israelului. Când se va întâmpla aceasta, Duhul Sfânt este luat deja de la neamuri, iar Mireasa este plecată la cer. Evreilor care au rămas aici, li se mai predică trei ani şi jumătate, fiindcă este scris: „Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău,” şi în timpul lor Unsul va fi stârpit.

Deci, după încheierea timpului acordat neamurilor, Isus Hristos va mai lucra trei ani şi jumătate cu evreii.

Cu siguranţă, evreii se întorc. Frate, eu cred că atunci când vom merge în Palestina… O, rugaţi-vă pentru aceasta! Vă mai spun ceva, după care vom trece la o întrebare scurtă, pe care o am aici, şi vom încheia. Cred că este vorba de o rugăciune.

Ascultaţi-mă cu atenţie! Dr. Reedhead a stat de vorbă cu un mahomedan inteligent… Când am fost în Africa, vreo douăzeci de mii de mahomedani au venit la Domnul Isus când au văzut semnele şi minunile făcute de Duhul Sfânt. Douăzeci de mii! Cred că în total au fost cam treizeci de mii. Când am stat acolo, le-am spus: „Care din preoţii voştri de la temple, poate să-l facă sănătos pe omul acesta? Care dintre idolii voştri poate să-l vindece? Niciunul dintre ei! Nici un proroc de la templu şi nici un preot. Nici un idol nu poate să-l vindece, dar Dumnezeul cerurilor L-a ridicat pe Fiul Său Isus Hristos, care este viu astăzi printre oameni şi îl face sănătos pe omul acesta.”

 Un om care era legat cu un lanţ şi umbla în patru labe, asemenea unui câine, a fost vindecat chiar în clipa aceea şi s-a ridicat în picioare pe deplin sănătos.

Cu o seară în urmă, când stăteam în maşină, dr. Reedhead se gândea la acest lucru şi mi-a zis că mahomedanii sunt foarte greu de convins. El spunea că a fost vizitat de un astfel de bărbat, foarte învăţat. Şi dr. Reedhead l-a întrebat: „Domnule, de ce nu renunţi la prorocul tău mort, la Mahomed?”

Voi ştiţi că mahomedanii cred într-un singur Dumnezeu. În Africa am văzut un gong enorm pe care-l loveau cu un ciocan mare de cauciuc. Atunci fiecare mahomedan se oprea, iar preoţii lor mergeau în faţa templului şi spuneau: „Există un singur Dumnezeu viu şi adevărat, iar Mahomed este prorocul Lui.”

Aceştia sunt copiii lui Ismael, fiul lui Avraam prin Agar. Înţelegeţi? Ei cred într-un singur Dumnezeu adevărat, IeHoVaH, dar nu-L acceptă pe Isus Hristos. El este însă Răscumpărătorul trimis neamurilor şi născut din femeia slobodă. Mahomedanii se trag din femeia roabă, din Agar, şi sunt urmaşii lui Ismael.

Ar trebui să mergeţi să vedeţi mormântul lui Mahomed. Este izbitor! De două mii de ani acolo stă un cal alb înşeuat, pentru că Mahomed a promis că într-o zi va învia din morţi, va încăleca pe acel cal şi va porni să cucerească lumea. Acesta este motivul pentru care ei păzesc mormântul cu credincioşie şi schimbă tot timpul caii, aşteptând ca Mahomed să învie din morţi. Da, au trecut deja două mii de ani de când fac aceasta. Ei cred că Isus a fost un proroc. Pe zidurile bătrânului Ierusalim este construit un altar mare care îl aşteaptă pe Mahomed, iar undeva jos, este şi un altar mic pentru Isus.

Ei spun: „Isus a fost răstignit? O, nu! A fost numai o confuzie. El nu a fost răstignit ci a plecat călare pe un cal.” Vedeţi? Aceasta este ceea ce cred ei. Ei au între ochi un punct roşu. Puteţi vedea aceasta dacă mergeţi în India, fiindcă acolo sunt mii de mahomedani.

Dr. Reedhead i-a zis acelui mahomedan: „De ce nu renunţi la prorocul acesta mort şi să-L primeşti pe Cel care a înviat din morţi, pe Hristos care este viu?” Era un bărbat învăţat şi ştia cum să vorbească.

Mahomedanul, care era şi el un bărbat inteligent şi educat (îşi făcea studiile chiar aici în America), l-a privit şi i-a zis: „Domnule, ce poate face pentru mine Isus al vostru, care spui că a înviat, decât a făcut prorocul meu care este mort? Prorocul meu mort mi-a promis viaţă după moarte, adică exact ceea ce a promis şi Isus al vostru.”

Vedeţi, el ştia ceva. Şi a continuat: „Amândoi au scris câte o carte. Tu crezi în cea pe care a scris-o Isus, iar eu cred în aceea pe care a scris-o Mahomed. Amândoi au promis viaţă, aşa că ce poate face mai mult pentru mine Isus al vostru, decât Mahomed al meu?” Omul era sincer.

El a mai spus: „Un moment, bunule domn. Mahomed al meu nu a promis niciodată lucrurile pe care le-a promis Isus al tău. Se spune că a înviat şi va fi cu voi tot timpul, până la sfârşitul lumii, şi că veţi face aceleaşi semne şi minuni pe care le-a făcut El: veţi vindeca bolnavii, veţi învia morţi, veţi curăţa lepra, veţi scoate dracii, etc. Eu am studiat foarte amănunţit creştinismul, ca să-i văd pe învăţaţii voştri făcând ce a zis Isus Hristos, căci dacă aş vedea aceasta, aş crede că El a înviat într-adevăr din morţi. Dar dacă nu… Mahomed nu ne-a promis niciodată asemenea lucruri, ci doar viaţă după moarte. De fapt, voi propovăduiţi aceleaşi lucruri.”

Vedeţi? Acest mahomedan avea perfectă dreptate. Dr. Reedhead mi-a spus că a început să plângă şi s-a gândit la mine. Apoi a venit la mine, mi-am pus mâinile peste el şi a primit botezul Duhului Sfânt, aşa că acum are vedenii şi toate celelalte. Da, acum să se întâlnească cu mahomedanul acela, fiindcă este un om nou.

Eu le spun tuturor că Isus al nostru a înviat din morţi şi că este viu. El face şi astăzi aceleaşi lucrări pe care le-a făcut atunci, tot felul de semne şi minuni. O, iar voi fundamentaliştii, încercaţi să explicaţi şi să înlăturaţi aceasta, scăpând din vedere chiar lucrurile fundamentale ale Bibliei.

Acesta este adevărul. Isus Hristos, Fiul înviat al lui Dumnezeu, poate vorbi în limbi prin voi, poate proroci prin voi, poate arăta vedenii prin voi, poate tălmăci limbi necunoscute prin voi, etc. A lua o parte din El şi a lăsa afară cealaltă parte, este ca şi când m-aţi tăia în două  şi aţi spune că mă aveţi în întregime, deşi cealaltă parte aţi îndepărtat-o. Dacă vreţi să mă aveţi, trebuie să mă luaţi întreg.

Acesta este motivul pentru care eu sunt un predicator al Evangheliei depline, întregi: pentru că cred tot ce a spus Dumnezeu. Amin.

Slavă Lui. Acum mă simt ca un holly-roller. Aceasta este ceea ce cred eu.

7. Matei 24.29 spune că soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer. Acestea se vor întâmpla după răpire, înainte de ea sau chiar înainte ca Isus să vină să împărăţească pe pământ?

După umila mea părere, lucrul acesta se va întâmpla în timpul necazului celui mare. Ştiu că mulţi dintre voi nu sunteţi de acord cu mine, pentru că aţi fost învăţaţi că noi trecem prin aceste lucruri. Totuşi, eu cred că Biserica nu va trece prin necazul cel mare.

De fiecare dată când predic din Noul Testament, îmi place să privesc în Vechiul Testament, care este o umbră a celui nou.

Să privim deci puţin în Vechiul Testament. Când au venit urgiile, ei erau în Egipt, nu-i aşa? Dumnezeu voia să-şi ducă poporul în ţara făgăduită, aşa-i? Şi noi ştim că Israelul nu a fost atins de niciuna din cele zece urgii, deoarece înainte de venirea lor, ei s-au dus în ţinutul Gosen. Este adevărat? Acolo soarele nu s-a întunecat nici o clipă; acolo nu au fost muşte, nu au fost broaşte, nu au fost păduchi, nu au fost furtuni sau fulgere, nu au murit vitele, etc. Da, în Gosen au fost feriţi de toate acele lucruri. Este adevărat? Aceasta este o imagine a plecării Bisericii chiar înaintea începerii necazului celui mare.

Isus a spus: „Când veţi vedea întâmplându-se aceste lucruri, ridicaţi-vă capetele, căci izbăvirea voastră este aproape.” (Luca 21.28). Vedeţi?

Voi citi în continuare: „Şi oamenii vor fugi şi se vor ascunde, vor căuta moartea şi nu o vor găsi.” Eu cred că aceasta se întâmplă chiar înainte de necazul cel mare.

Observaţi! Necazul se apropie, dar Biserica este luată la cer înainte de începerea lui. Ţineţi minte că prin necazul cel mare va trece numai biserica formală, lipsită de Duhul Sfânt, dar cei aleşi vor fi feriţi.

Să vă mai spun ceva, ceva aspru. Mă mai ascultaţi trei minute? Cum se numeşte poporul care va fi răpit? Mireasa. Ceilalţi vor rămâne.

Voi ştiţi că atunci când o femeie vrea să croiască o fustă, întinde materialul şi pune tiparul peste el. Este adevărat? Potriveşte totul ca să taie după tipar. O, frate, aceasta este bine pentru noi. Cine face alegerea? Dumnezeu. Este adevărat? Nu eu spun aceasta, ci El o spune. El îşi aşează tiparul peste oricine vrea, este adevărat?

Erau zece fecioare care au ieşit în întâmpinarea Mirelui. Aşa este? Ce înseamnă cuvântul „fecioară”? Curată şi sfântă. Ce este o fată fecioară? Este o fată care nu a fost atinsă, care este pură, virgină.

Ce este mai pur decât uleiul de măsline care a fost distilat până s-au înlăturat toate impurităţile? Ce este aurul pur? Este aur topit până iese afară toată zgura. Este adevărat? Iese afară tot fierul şi pirita, iar aurul rămâne curat, neîntinat.

Aşadar, Isus a spus că zece fecioare au ieşit în întâmpinarea Mirelui. Corect? Câţi ştiu că este aşa, să spună „Amin”. (Amin).

Observaţi, toate erau sfinte. Ca să fii sfânt, trebuie să fii sfinţit, pentru că aceasta este singura cale prin care poţi fi curăţit de Dumnezeu, este adevărat? Fiţi atenţi! Toate cele zece fecioare erau sfinţite, dar cinci dintre ele nu aveau untdelemn în candele, în timp ce cinci aveau. Ce reprezintă untdelemnul? Nu reprezintă puritatea, curăţia, ci pe Duhul Sfânt.

Dacă ceea ce vă spun, răneşte, aş vrea să ştiţi că nu am avut intenţia aceasta. Iertaţi-mă şi nu vă îndepărtaţi de biserică! Eu sunt aici la amvon, numai ca să încerc să vă ajut. Înţelegeţi? Fiţi atenţi pentru că am să vă lămuresc imediat.

Nici o biserică de pe pământ nu este mai pură decât nazarinenii, sfinţii pelerini, etc. Este adevărat? Ei cred fără rezerve în puritatea sfinţirii. Femeile lor nu poartă nici inele, nici altceva de felul acesta. Da, ei cred în toate privinţele în puritate şi în sfinţire. Aceasta este învăţătura organizaţiilor sfinţeniei şi a tuturor celor ce ţin Legea. Femeile lor poartă părul lung şi la fel fustele, şi mulţi dintre bărbaţi nici măcar nu-şi suflecă mânecile. Nu fumează, nu beau, etc. Vedeţi? Ei sunt sfinţi. N-aţi putea duce o viaţă mai sfântă decât a lor. Dar dacă un om ar vorbi în limbi în biserica nazarineană, l-ar scoate imediat afară, pentru că nu vor să aibă de-a face cu asemenea oameni. Aşa este. Dacă nu crezi, cercetează. Urăsc până şi gândul că ar exista aşa ceva şi spun: „Aceasta este de la diavolul!”

Deci, toate cele zece fecioare erau curate. Cinci erau înţelepte şi aveau untdelemn în candele, iar celelalte cinci erau la fel de curate, dar nu aveau untdelemn. Şi ele erau sfinte, dar nu aveau Duhul Sfânt.

„Sunt trei care mărturisesc pe pământ: apa, sângele şi Duhul…” (1 Ioan 5.7). Altfel spus: „Trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt. Şi aceştia trei una sunt.”

Pe pământ sunt tot trei care mărturisesc: apa, sângele şi Duhul. Acestea nu sunt una, dar mărturisesc ca una.

Adevărul este că tu nu poţi să-L ai pe Tatăl fără să-L ai pe Fiul. Şi nu poţi avea Duhul Sfânt fără să-L ai pe Tatăl şi pe Fiul; nu pot fi separaţi.

Dar poţi fi neprihănit fără să fii sfinţit; şi poţi fi sfinţit fără să ai Duhul Sfânt. Poţi să fii curat, să duci o viaţă neîntinată, să ai o formă de evlavie şi să tăgăduieşti puterea vindecării, vorbirea în limbi sau celelalte daruri ale Duhului Sfânt.

Cele cinci fecioare înţelepte, care aveau untdelemn în candele, aveau credinţă; ele credeau toate semnele, minunile şi aşa mai departe. Ele au fost luate dintre celelalte. Cele care au rămas sunt tot fecioare şi nu se vor pierde, dar vor trece prin necazul cel mare.

Ele au spus: „Daţi-ne din untdelemnul vostru; acum vrem şi noi Duhul Sfânt.” Ştim cu toţii că untdelemnul Îl simbolizează pe Duhul Sfânt. Acesta este motivul pentru care îi ungem pe oameni cu untdelemn: El Îl reprezintă pe Duhul Sfânt.

Fecioarele înţelepte aveau Duhul Sfânt. Ele erau sfinţite, aveau Duhul Sfânt şi credeau tot ce a spus Dumnezeu; de aceea au fost luate de aici. Celelalte cinci le ziceau: „Daţi-ne şi nouă…” Dar ele au răspuns: „Avem doar atât cât ne trebuie nouă ca să intrăm…” şi au fost răpite.

Ele le-au spus celor nechibzuite: „Duceţi-vă la cei ce vând şi cumpăraţi-vă,” iar acestea s-au dus şi s-au rugat să primească Duhul Sfânt, dar perioada de har a neamurilor trecuse şi se instalase prigoana.

Şi Cuvântul spune că: „Au fost aruncate în întunericul de afară, unde este plânsul şi scrâşnirea dinţilor.” Ele sunt cele care vor fi despărţite ca oile de capre, la cea de-a doua înviere, dar nu vor face niciodată parte dintre cei aleşi, din Mireasă, ci sunt rămăşiţa seminţei femeii.

Ce este o rămăşiţă? Bucata care este tăiată şi rămâne din întreg. Este adevărat? Dacă vrei să faci o rochie din stambă, desfăşori o bucată mare şi tai din ea. Este treaba ta unde aşezi tiparul. Este treaba lui Dumnezeu unde aşează tiparul; El scoate bucata pe care o taie, este adevărat? Bucata de stambă care rămâne are aceeaşi calitate cu cea care este tăiată. Dumnezeu este Cel care face alegerea. El Îşi alege Biserica; El o hotărăşte; El o cheamă şi o scoate afară. Dar rămăşiţa va rămâne aici ca să treacă prin necazul cel mare.

Aici se încurcă astăzi mulţi dintre cei care studiază Biblia. Ei cred că Mireasa va trece prin necazul cel mare. Un prieten mi-a zis: „Frate Branham, nu ştiu ce să zic. Am văzut Mireasa în cer, iar balaurul arunca după ea apă ca să-i facă război. Şi cei o sută patruzeci şi patru de mii, adică Mireasa, stăteau pe Muntele Sion.”

„O, nu, nu! Tu te-ai încurcat de tot. Mireasa era în cer, nu rămăşiţa femeii care va trebui să suporte prigoana Romei atunci când biserica catolică va avea putere deplină prin unirea pe care o va înfăptui.”

Aseară s-a spus la televizor că biserica metodistă încearcă să-i unească pe metodişti cu baptiştii şi că toate bisericile care Îl urmează pe Hristos încearcă să se unească cu biserica catolică, pentru a sta în faţa unui singur altar. Ce a spus episcopul când a fost pus în faţa alegerii de a fi comunist? M-am uitat şi eu la televizor.

Când va veni vremea, vor începe persecuţiile, dar până atunci Duhul Sfânt va cădea peste oameni şi ei vor vorbi în limbi Îl vor lăuda pe Dumnezeu, vor vindeca bolnavii, vor proroci şi vor fi urmaţi de semne şi minuni.

Apoi, cei aleşi vor fi răpiţi, iar rămăşiţa va trece prin necazul cel mare. La sfârşit, când vor înţelege ce s-a întâmplat, aceştia din urmă vor fi nevoiţi să moară ca martiri.

Voi spuneţi: „Bine, frate Branham, vrei să spui că ei vor fi cei din faţa tronului  alb de judecată?” Domnilor, Mireasa nu va fi judecată, pentru că ea este în Hristos. Cum ajungi în Hristos? „Printr-un singur Duh, noi toţi suntem botezaţi într-un singur trup.” (1 Corinteni 12.13). Este adevărat?

Fiţi atenţi! Biblia spune: „Şi am văzut pe morţii mari şi mici stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise (Este adevărat? Cărţile păcătoşilor). Şi a fost deschisă şi o altă carte, care este cartea vieţii şi fiecare a fost judecat după ce era scris acolo.” (Apocalipsa 20.12). Cine făcea judecata? Isus şi sfinţii.

Daniel spune despre aceasta: „Un îmbătrânit de zile a şezut jos şi părul capului Lui era ca nişte lână curată.

Mii şi mii de slujitori Îl slujeau şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui.”

Isus Se întoarce aici ca Împărat, alături de Împărăteasa Sa. Nunta s-a terminat, iar El este căsătorit cu ea, aşa că stau pe tron ca Împărat şi Împărăteasă. Acolo stă mulţimea sfinţilor.

Voi ştiţi că Dumnezeu le-a zis: „ Staţi aici, la dreapta Mea!” Când a fost deschisă cartea, păcătoşilor le-a zis: „Treceţi la stânga Mea!” Biruitorii sunt cei care au avut numele scris în Cartea Vieţii Mielului.

Voi spuneţi: „Eu voi merge, frate Branham, pentru că numele meu este scris acolo.” O clipă, vă rog! Nu uitaţi că Iuda Iscarioteanul este antihristul de astăzi, ştiaţi aceasta nu-i aşa? Isus era Fiul lui Dumnezeu şi S-a întors la Dumnezeu, în timp ce Iuda a fost fiul pierzării venit din iad şi s-a întors în iad.  Isus i-a luat cu El pe păcătoşii care s-au pocăit, în timp ce duhul lui Iuda îi ia cu el pe păcătoşii care nu se pocăiesc, pe cei necredincioşi.

„O, dacă ai fi un vindecător trimis de Dumnezeu, ai face cutare lucru! Dacă ai fi aşa, ai face asta….” Vedeţi? Mereu se ridică acelaşi semn de întrebare cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu! „Zilele minunilor au trecut! Dacă eşti ce spui, arată-mi cutare lucru…” Vedeţi? Dar Dumnezeu a spus: „Totul este adevărat!”

Priviţi! Iuda Iscarioteanul a fost socotit neprihănit prin credinţă; el a crezut în Domnul Isus şi a fost botezat. Biblia arată că ucenicii lui Isus au fost botezaţi. Apoi, înainte să fie trimişi în lucrare, au fost sfinţiţi, deoarece în Ioan 17.17 citim: „Sfinţeşte-i Tată prin Adevărul Tău; Cuvântul Tău este adevărul.”

El era Cuvântul şi înainte de a fi făcută răscumpărarea. Cu alte cuvinte: „Tată, Eu îi sfinţesc pe aceştia prin sângele Meu vărsat pentru ei.” El le-a dat putere asupra duhurilor necurate şi astfel au plecat şi au scos dracii afară şi i-au vindecat pe cei bolnavi. Este adevărat? S-au întors plini de bucurie, sărind şi lăudându-L pe Dumnezeu. Şi au zis: „Chiar şi duhurile rele ni se supun!” Dar ce le-a răspuns Isus? „Nu vă bucuraţi pentru că vi se supun duhurile rele, ci bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri.” (Luca 10.17-20). Aşa-i? Şi Iuda Iscarioteanul era cu ei, era unul dintre ei, era chemat, sfinţit şi avea numele scris în carte. Citiţi Matei 10 şi veţi vedea că aşa scrie. El i-a chemat pe fiecare dintre ei, deci şi pe Iuda, apoi i-a trimis în lucrare, dându-le putere asupra duhurilor necurate.

Fiţi atenţi şi pregătiţi-vă să auziţi ceva zguduitor. Iuda lucra cu Păstorul, cu Isus; era responsabil cu fondurile bisericii, dar şi-a dat arama pe faţă înainte de Cincizecime, arătând cine era în realitate. A mai avut atâta ruşine încât să se nimicească, să se spânzure de un copac şi să împlinească astfel prorocia referitoare la el.

O, şi acel duh al lui Iuda va veni şi va crede în Domnul Isus Hristos. Da, va face exact cum a spus Domnul: „Şi dracii cred şi se înfioară.” El va veni şi va predica despre sfinţire, şi va avea o viaţă cât se poate de sfântă şi curată. Dar când va veni vorba de botezul cu Duhul Sfânt şi de darurile Duhului, Îl va tăgădui de fiecare dată, arătând prin aceasta cine este în realitate. Da, aşa este acest duh.

Din cauza aceasta a spus Isus în Matei 24: „Vegheaţi, pentru că cele două duhuri vor fi atât de asemănătoare încât dacă ar fi cu putinţă, i-ar înşela chiar şi pe cei aleşi.” Este adevărat? Dar unde se aşează Etalonul…

Frate, mai bine i-ai crede pe predicatorii de modă veche şi te-ai pune în ordine cu Dumnezeu. Aşa este. Tu nu trebuie să ai doar o formă de evlavie şi apoi  să-I tăgăduieşti puterea, ci trebuie să crezi şi să posezi tot ceea ce a dat El. Amin.

Vă simţiţi bine cu toţii? (Amin).

„Când vom merge cu toţii în cer,

Ce zi fericită va fi!

Când Îl vom vedea pe Isus

Vom cânta şi ne vom striga biruinţa.

Când vom merge cu toţii în cer,

Ce zi fericită va fi!

Când Îl vom vedea pe Isus

Vom cânta şi ne vom striga biruinţa.”

Aleluia! Un moment. Câţi dintre voi Îl iubesc din toată inima? Ridicaţi mâna şi spuneţi: „Slăvit să fie Domnul!” (Slăvit să fie Domnul).

„Doamne, eu cred întreaga Evanghelie.” (Doamne, eu cred întreaga Evanghelie).

„Ajută-mă să fiu slujitorul Tău.” (Ajută-mă să fiu slujitorul Tău). Aleluia! Îl iubiţi? Amin.

Un tânăr, care s-ar putea să mă asculte în seara aceasta, a venit aici sus şi a ascultat predica mea. La un moment dat, sora Lula a început să strige acolo în spate. Tânărul de care vă spun este învăţător la şcoala duminicală din biserica baptistă de aici. El a venit la mine la încheierea adunării şi mi-a spus: „Billy, mi-a plăcut predica ta până când a început să strige femeia aceea şi să zică: „Mulţumesc, Isuse! Slăvit să fie Domnul! Iar câte un bărbat (fratele Seward) striga şi el: „Slăvit să fie Domnul! Amin.”

Eu predicam mesajul: „Pierzând dreptul de întâi născut,” şi vorbeam despre Esau, care şi-a vândut dreptul de întâi născut. Şi aceşti fraţi strigau în timp ce eu predicam.

„O,” spunea el, „asta-mi dă fiori reci pe spinare! N-aş putea suporta aşa ceva.” Când l-am auzit ce spune, i-am zis: „Frate, dacă ai să ajungi vreodată în cer, vei muri îngheţat pentru că acolo se strigă zi şi noapte, slavă lui Dumnezeu.” Aşa este, fraţilor. O, da!

O, eu aştept să-L văd şi să-L privesc în ochi,

Să-i cânt o veşnicie

De harul care m-a mântuit.

Să-mi ridic vocea pe cărările slavei,

Să mă bucur că am părăsit toate grijile,

O, eu vreau să-L văd, să-L privesc în ochi,

Să-I cânt o veşnicie

De harul care m-a mântuit

Să-mi ridic vocea pe cărările slavei,

Să mă bucur că am părăsit toate grijile.”

Amin. Dumnezeu să te binecuvânteze, frate Neville. În ordine, vino aici. Amin.

 Amin –