ÎNTREBĂRI SI RĂSPUNSURI DESPRE DUHUL SFÂNT – Partea a doua

După seara trecută, toţi suntem plini de bucurie pentru cei care au primit Duhul Sfânt ca şi noi.

Suntem bucuroşi pentru că-l avem printre noi pe fratele Graham, care este unul dintre asociaţii noştri de aici de la tabernacol, păstorul bisericii „Sfinţeniei” de sus din Utica. Aseară l-am văzut şi pe fratele Jackson, iar cineva îmi spune că este şi acum undeva în spate. Este cumva aici şi fratele Ruddel? O, este şi fratele Patt. Suntem cu adevărat bucuroşi pentru că vă avem printre noi.

Dacă ar fi după mine, i-aş chema pe unii dintre fraţi, să ne vorbească şi ei, pentru că eu sunt răguşit, iar soţia mi-a spus că oamenii din spate nu m-au prea auzit. Acesta este motivul pentru care, înainte de a începe, aş vrea să vă întreb dacă se aude bine în spate. Este bine? Da, se pare că este foarte bine.

În seara aceasta aş vrea să mă refer puţin la marea conferinţă, iar după aceea voi trece prin câteva întrebări. Mâine dimineaţă vom avea un serviciu de vindecare, în care ne vom ruga pentru cei bolnavi.

Desigur, eu nu-i voi alege pe cei pentru care mă voi ruga şi nu voi spune: „Te iau pe tine, pe tine şi pe tine.” Ci vom împărţi numere de rugăciune, după care îi vom chema pe platformă pe unii dintre ei. Aşa este corect. Apoi, dacă vine Duhul Sfânt, El va merge prin audienţă şi va descoperi lucruri ascunse referitoare la unii are nu au numere de rugăciune. Dacă va fi cu voia Domnului, eu voi vorbi puţin chiar înainte de începerea serviciului de vindecare.

Văd că soţia mea râde. Dragă, nu mă poţi auzi? O, mă auzi! Este foarte bine. Ea stă chiar în spate, iar dacă nu mă poate auzi, dă din cap, ceea ce vrea să însemne: „Nu te pot auzi de aici!”

Mâine seară vom avea un serviciu de evanghelizare cu serviciu de botez în apă. Dacă va fi cu voia Domnului, dimineaţă aş vrea să vorbesc despre tema: „S-a dat un semn,” iar pentru cei care vor fi aici miercuri seara, aş vrea să vorbesc despre subiectul: „Noi am văzut steaua Lui în Răsărit şi am venit să I ne închinăm.” Aceasta se va întâmpla în ajunul Crăciunului.

Apoi, imediat după Crăciun este săptămâna sărbătorii Crăciunului. Atunci vom lua toate scrisorile pe care le-am primit şi împreună cu fratele Mercier, le vom citi şi ne vom ruga Domnului să ne călăuzească încotro este voia Lui.

Imediat cupă conferinţa lor, Oamenii de Afaceri Creştini vor avea un întreg şir de adunări. Vor începe din Florida, apoi vor merge la Kingston, apoi în Haiti, va urma Puerto Rico, în America de Sud, şi în final Mexicul.

Totuşi, se pare că pe mine Domnul mă conduce spre Norvegia. Cunoaşteţi cărticica intitulată „Un om trimis de Dumnezeu”? Este cea mai răspândită publicaţie din Norvegia.

Gândiţi-vă numai la ceea ce a făcut Dumnezeu acolo. Eu am fost printre ei timp de trei seri, dar nu m-au lăsat să-mi pun mâinile peste bolnavi. Era adunată o mulţime atât de mare încât a fost nevoie de intervenţia poliţiei călare, ca să mă ajute să ajung la locul de adunare. Nu am putut să-mi pun mâinile peste bolnavi, dar i-am pus să se roage unii pentru alţii.

Poate că în seara aceasta ne vom ocupa numai de aceste întrebări, deoarece avem câteva foarte bune şi nu ştiu cât ne va mai ţine Domnul la aceasta. Mâine dimineaţă între 8.00-8.30, Billy Paul, Leo sau Gene, vor fi aici ca să împartă numere de rugăciune.

În ce-i priveşte pe străini am prefera ca în rândul de rugăciune să vină doar cei care sunt din afara oraşului.

Adevărul este că oamenii spun uneori: „Ei bine, era străin, aşa că nu ştim dacă ceea ce a spus este adevărat sau nu!” iar dacă luăm oameni din oraş, zic: „A ştiut pentru că a citit ce era scris pe numerele de rugăciune.” Bine, dar atunci cum este cu cei care sunt numiţi din sală?

Deci nu uitaţi că mâine dimineaţă între 8.00-8.30 se vor împărţi numere de rugăciune. Poate cineva se întreabă de ce este nevoie să se împartă numere de rugăciune? O facem numai ca să păstrăm ordinea. Gândiţi-vă dacă atunci când vin sus, oamenii ar începe să strige: „Lăsaţi-o pe femeia aceea!” „Ba nu, să vină bărbatul acela!” „Ba femeia aceasta!” Vedeţi, ar fi foarte greu aşa. Adevărul este că eu am procedat şi în felul acesta, iar dacă dimineaţă nu vor fi multe solicitări, am putea proceda tot aşa, dar când sunt mulţi nu merge. Dacă vor fi puţini, voi spune: „Câţi oameni din alte părţi au probleme? Aş vrea să se ridice în picioare.”

Frate Mercier, aş vrea să mă ajuţi. O vei face? Eu admir curajul tău, frate Leo. Adevărul este că noi încercăm să facem totul cât se poate de corect.

Prin urmare, le voi cere doar celor care sunt din afara oraşului şi au probleme, să ridice mâna, după care ne vom opri asupra unei singure persoane până când va veni Duhul Sfânt şi va lua în stăpânire întreaga audienţă.

Evanghelia care a fost dată neamurilor este o Evanghelie a credinţei, nu a faptelor. Şi aşa cum am spus şi aseară, după căderea Duhului Sfânt peste credincioşi în ziua cincizecimii, ucenicii şi-au pus mâinile peste toţi cei care au dorit să-L primească, fiindcă numai aşa Îl primeau. Când Petru a mers la samariteni, a trebuit să-şi pună mâinile peste ei ca să poată primi Duhul Sfânt şi la fel a procedat Pavel în Fapte 19.5. Când au mers însă la neamuri, în casa lui Corneliu, Duhul Sfânt S-a coborât peste cei prezenţi în timp ce vorbea Petru, fără a fi nevoie de punerea mâinilor.

Când a murit fiica lui Iair, acesta a venit la Isus şi I-a zis: „Vino de pune-Ţi mâinile peste ea, şi va învia.” (Matei 9.18), dar sutaşul roman i-a zis când a venit la El: „Doamne, nu Te mai osteni atâta, pentru că nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu.

De aceea nici nu m-am socotit vrednic să vin eu însumi la Tine. Ci zii o vorbă şi robul meu va fi tămăduit.” (Luca 7.6-7). Aceasta este. Vedeţi?

Când a venit acea femeie cananeancă la Domnul Isus, ca să-L roage să-i vindece fiica, El i-a zis:

„Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o dai la căţei.” Dar ea I-a răspuns: „Da, Doamne, dar şi căţeii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor.” (Matei 15.26-27).

Când a auzit aceste cuvinte, Domnul i-a zis: „O, femeie, mare este credinţa ta; facă-se cum voieşti. Şi fiica ei s-a tămăduit chiar în ceasul acela.” (v. 28).

Vedeţi? Spuneţi lucruri bune despre cineva, fiindcă acesta este singurul mod în care puteţi scăpa de draci. El nu   s-a rugat pentru fata acelei femei, ci a spus doar: „Facă-ţi-se cum voieşti!” şi fata s-a vindecat pe loc.

Hattie Wright nu a spus nimic zilele trecute, ci a stat doar acolo şi a gândit ceva ce a fost plăcut Duhului Sfânt, aşa că El i-a vorbit şi i-a zis: „Hattie, cere orice doreşti şi-ţi voi da. Cere ce vrei (vindecarea sorei ei oloage, zece mii de dolari care să-i permită să scape de sărăcie sau chiar tinereţe pentru trupul ei îmbătrânit), fiindcă orice vei spune, ţi se va da chiar acum. Dacă vei cere ceva şi nu vei primi, înseamnă că eu nu sunt profetul lui Dumnezeu.” Cred că aceasta este ceva, nu-i aşa?

Domnul Isus a spus: „Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare,” şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.” (Marcu 11.23).

Voi aţi auzit şi ştiţi ce s-a întâmplat , fiindcă aceea este slujba în care intrăm. Acum suntem sus, departe pe drum, aşa că în curând va urma venirea Domnului Isus.

Noi trebuie să avem credinţa de răpire; trebuie să credem că este o Biserică ce poate fi schimbată într-un moment, într-o clipeală de ochi, sau vom rămâne aici. Să nu vă îngrijoraţi, fiindcă Biserica va fi acolo. Da, ea va fi acolo. Puterea îi va aduce la înviere pe fraţii adormiţi, iar noi suntem în aşteptarea acestui eveniment, fiindcă  apoi va urma transformarea noastră şi răpirea.

Să nu uitaţi deci, că împărţirea numerelor de rugăciune se va face dimineaţă între 8.00-8.30. după ce vom primi numerele, fiecare va merge la locul lui, iar când voi veni eu, băieţii vor amesteca bileţelele şi mi le vor da, iar eu le voi striga ca să poată veni în faţă cei care le au. Da, voi face întocmai cum mă va călăuzi Domnul, iar dacă-mi va spune: „Să nu chemi nici un număr!” voi face întocmai cum spune El.

Voi ştiţi că nimic din ceea ce s-a spus pe această platformă nu a dat greş vreodată, ci totul a fost întocmai. Vă mai amintiţi slujba cu semnul de pe mână? Aţi văzut ce s-a întâmplat? Apoi a urmat descoperirea gândurilor inimii, iar acum El spune: „Vorbeşte Cuvântul şi vezi ce se întâmplă!” Vedeţi? Cu trei sau patru ani în urmă, eu am spus în biserica de aici că este pe cale să se întâmple ceva, iar acum totul se întâmplă sub ochii noştri.

Noi Îi suntem plini de bucurie şi recunoscători Domnului pentru aceasta.

Aici am câteva întrebări foarte tari şi aş vrea să intrăm în ele. Cineva s-a uitat în toate cărţile acestea pe care le am, iar când l-am văzut, i-am zis: „Unui om deştept îi este suficientă numai una dintre ele, dar cum eu nu sunt un om deştept, am nevoie să mă uit prin toate.”

Aceasta este „Diaglott,” aceasta este o Biblie, iar aceasta este concordanţa. Noi Îl vom ruga pe Domnul să ne ajute şi să ne îndrume cum să răspundem la aceste întrebări, conform voii Sale divine şi în lumina Cuvântului Său.

Haideţi deci, să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune.

Doamne, Îţi suntem recunoscători din adâncul inimii pentru ceea ce ai făcut pentru noi în aceste ultime trei seri. Oh, a fost minunat să vedem adunarea predicatorilor din camera din spate şi cum au dat mâna unii cu alţii; să vedem credinţa reînnoită; să-i vedem pe oameni primind Duhul Sfânt după ce au văzut Cuvântul Tău viu care ne-a învăţat pas cu pas cum să-L primim. Îţi suntem atât de mulţumitori pentru aceasta, Doamne.

Tu faci lucrurile atât de simple, Doamne, pentru că şi noi suntem un popor simplu, iar rugămintea noastră, Dumnezeule, este să ne ajuţi să rămânem întotdeauna simpli, fiindcă ai spus că cei ce se smeresc vor fi înălţaţi de Tine. Mai mult, ai zis că înţelepciunea lumii este o nebunie înaintea lui Dumnezeu, iar voia Ta a fost să-i salvezi pe cei ce erau pierduţi, prin „nebunia predicării”.

Tată, eu am aici câteva întrebări puse de inimi sincere, care sunt preocupate să cunoască adevărul, iar eu ştiu că dacă greşesc răspunsul la una singură, acesta ar putea duce persoana respectivă pe o cale greşită; ar putea să-i dea o lumină şi o direcţie greşită, de acea Doamne Dumnezeule, Te rog să permiţi ca Duhul Tău cel Sfânt să se mişte printre noi şi să ne descopere aceste lucruri, fiindcă este scris:

„Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide.” (Matei 7.7). Aceasta facem noi acum, Doamne: batem la uşa Ta de îndurare, stând în umbra dreptăţii Tale divine, fiindcă pledăm pentru sângele Hristosului lui Dumnezeu şi pentru Duhul Sfânt.

Tată, în seara aceasta venim plini de sinceritate şi respect, după trei zile în care am predicat despre Duhul Sfânt. Venim ca şi cum aceasta ar fi ultima seară pe care o petrecem pe pământ, şi credem că vei răspunde la toate întrebările noastre.  Dorinţa noastră este să ne dăruieşti Viaţa veşnică şi să ne descoperi lucrurile pe care dorim să le ştim.

Dorim ca sufletele noastre să ajungă în odihnă, iar minţile noastre în pace, şi să putem merge înainte cu credinţa în Dumnezeu şi în binecuvântările pe care ni le-ai făgăduit.

 Ascultă-ne, pentru că Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Am toate întrebările care mi-au fost date, afară de una. Aseară au fost multe întrebări dar şi multe cereri pentru rugăciune.

Fratele Martin mi-a pus o întrebare referitoare la Ioan 3.5: „Dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.” Aceasta este întrebarea pe care n-o mai am în seara aceasta, pentru că am răspuns deja la ea.

Aş vrea să ştiu dacă este printre noi cineva care nu a fost aseară. Să vă văd mâinile. O, noi am fi dorit desigur să fiţi cu toţii aici, fiindcă am avut un timp minunat.

Dacă voi spune ceva cu care nu sunteţi de acord, dacă voi răspunde la vreo întrebare, altfel decât gândiţi, aş vrea să nu vă supăraţi pe mine, pentru că nu am intenţia să vă jignesc sau să vă supăr. Pentru că sunt destul de mulţi cei care au lipsit aseară, aş vrea să-mi permiteţi să mă opresc puţin la ceea ce am vorbit aseară, şi anume: la cinzecime şi la primirea Duhului Sfânt.

Noi vom citi din Emphatic Diaglott şi din traducerea greacă, şi vom vedea câteva înţelesuri minunate. Aceasta este traducerea originală din care s-a făcut traducerea în engleză. Adevărul este că unele cuvinte englezeşti au o mulţime de sensuri. Luaţi de exemplu cuvântul „board”.

Voi spuneţi: „Ei bine, a vrut să spună că l-am plictisit.” În engleză este „boring. Apoi: „Şi-a plătit masa”, în engleză „board”. „Este o scândură,” în engleză se foloseşte tot „board.” Vedeţi? Există cuvinte care au patru sau cinci sensuri, iar tu trebuie să ştii cum să le foloseşti.

Cuvântul „see” înseamnă „a vedea,” şi tot „see” înseamnă „a înţelege”, „mare”, „un volum de apă” sau „a te uita la.” Înţelegeţi? Cuvântul despre care am vorbit aseară este din Fapte 2: „limbi de foc s-au aşezat peste ei..”

Mi-ar plăcea să merg numai pentru un moment înapoi. Sunteţi de acord să facem aceasta înainte de a merge mai departe?

Deschideţi Bibliile cu traducerea King James, ca să citim câteva versete. Aş vrea să fiţi foarte atenţi ca să nu greşiţi, deoarece mulţi dintre cei care au fost aseară aici, m-au sunat că nu au înţeles ce am vrut să spun. Printre ei a fost şi sora Morgan, care cu 16-17 ani în urmă a fost trecută pe lista morţilor din Louisville, pentru că era grav bolnavă de cancer. Totuşi, ea stă şi în seara aceasta printre noi. Ea mi-a spus că nu a putut înţelege nimic, pentru că am vorbit prea aproape de microfon, aşa că, pentru binele lor voi reveni puţin la această problemă.

Vom citi pentru aceasta din Fapte 2.1-6:

„În ziua cincizecimii, ei erau toţi împreună în acelaşi loc, într-un gând.” (traducere din engleză).

Mie îmi place mai mult expresia: „într-un gând,” decât „de acord,” pentru că este posibil să fiţi toţi de acord într-o problemă şi să nu gândiţi la fel, dar aici toţi gândeau la fel.

„Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. (Vedeţi, nu erau îngenuncheaţi şi nu se rugau, ci şedeau).

Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se („a împărţi” înseamnă „a distribui”) printre ei şi s-au aşezat câte una (Vedeţi? „una” – singular) pe fiecare din ei.

Şi toţi au fost umpluţi de Duh Sfânt („şi” este conjuncţie) şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească.”

Şi se aflau atunci în Ierusalim iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer.

Când s-a auzit sunetul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas încremenită; pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui.”

Observaţi. Când a venit focul, acesta era de fapt nişte limbi, ceea ce înseamnă „limbaj”, când au vorbit. Este o mare diferenţă între „limbi” şi „limbaje”. În limba greacă, „limba” şi „limbajul” sunt două lucruri diferite. Astfel, „limba” se referă la mădularul din trupul vostru, pe când „limbajul” este în legătură cu exprimarea. În textul nostru din Fapte s-a folosit exprimarea „limbi de foc”, „ca nişte limbi de foc,” adică ceva ce semăna cu o licărire de foc sau cu o dâră lungă de foc. Să nu uitaţi aceasta.

În seara aceasta vom avea o mică dramă, iar voi veţi putea aprecia dacă ceea ce spun este adevărat sau nu. Să nu uitaţi însă că singura cale prin care o persoană poate primi vreodată ceva de la Dumnezeu, este prin credinţă.

Eu trebuie să ştiu ce fac înainte ca să pot avea credinţă în ceea ce fac. De ce te-ai căsătorit cu soţia ta? Pentru că ai avut încredere în ea. Ai încercat-o, ai urmărit-o, ai văzut de unde vine şi cine este. Acelaşi lucru este valabil pentru Scriptură şi pentru Dumnezeu. Acesta este scopul viziunilor, al acestor lucruri care se petrec, a arătării Stâlpului de Foc: ele au fost permise de Dumnezeu. Eu L-am încercat prin Cuvântul Lui şi ştiu că este Adevărul, iar voi Îl urmaţi întocmai.

Dacă pe undeva este confuzie, înseamnă că ceva este greşit, iar Dumnezeu nu va lucra niciodată altfel decât conform propriilor Sale legi. Astfel, iarna nu va veni vara şi vara nu va putea veni iarna. Frunzele nu vor cădea în timpul primăverii ca să apară din nou toamna. Aşa ceva nu se poate.

Este ca şi cum aţi fi pe un câmp, în plină noapte, şi aţi spune: „Oh, mare electricitate, eu ştiu că eşti pretutindeni pe acest câmp! Sunt pierdut şi nu ştiu încotro să-mi îndrept paşii, de aceea, dă lumină ca să ştiu pe unde să păşesc, fiindcă ştiu că este suficientă electricitate ca să lumineze tot câmpul.” Aşa este. Într-adevăr există suficientă electricitate ca să lumineze tot câmpul, dar ca s-o aveţi este nevoie s-o controlaţi. Şi în camera aceasta este suficientă electricitate ca să vă lumineze chiar şi fără aceste becuri, dar nu se poate decât aşa. Aţi putea ţipa cât vreţi, căci tot n-o veţi avea decât dacă veţi proceda conform legilor electricităţii.

Acelaşi lucru este valabil şi în cazul lui Dumnezeu. El este marele Creator al cerurilor şi al pământului; este Acelaşi ieri, azi şi în veci; este Acelaşi mare Dumnezeu, dar nu va lucra decât dacă urmaţi în totul legile şi poruncile Lui. Şi vă spun, prieteni, eu nu am văzut niciodată ca El să greşească undeva.

Fiţi atenţi! În Luca 24.49, Isus i-a însărcinat pe ucenicii Săi să aştepte coborârea puterii de sus. Aceasta se întâmpla după ce fuseseră salvaţi şi sfinţiţi prin Cuvânt. Da, după ce fuseseră consideraţi neprihăniţi prin credinţa în Isus Hristos şi sfinţiţi conform Cuvântului din Ioan 17.17: „Sfinţeşte-i Tată, prin adevăr; Cuvântul Tău este adevărul.”

Ei primiseră putere să vindece bolnavii, să scoată dracii, să învieze morţii şi să facă multe alte lucruri minunate şi ştim că s-au întors plini de bucurie, iar numele lor erau scrise în Cartea Vieţii Mielului. Vă amintiţi cum am trecut prin toate acestea. Totuşi, ei nu erau convertiţi, fiindcă Domnul Isus i-a spus lui Petru înainte de a fi vândut de Iuda: „După ce te vei întoarce (converti) la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.” (Luca 22.32).

Vedeţi, voi credeţi spre Viaţa veşnică, dar când vine Duhul Sfânt, El este Viaţa veşnică; sunteţi sfinţiţi, dar nu sunteţi născuţi din nou până când Duhul Sfânt nu vine în voi. Acesta este adevărul.

Un bebeluş are viaţă în pântecele mamei lui, muşchii lui mici se contractă, deci este o viaţă, dar este o viaţă diferită de aceea pe care o primeşte când inspiră suflarea de viaţă în nările lui. Este cu totul altceva.

Dragul meu frate metodist, baptist, pelerin al sfinţeniei, nazarinean sau ce mai eşti, vreau să-ţi spun că botezul Duhului Sfânt este total diferit de sfinţenie. Sfinţirea este curăţirea, pregătirea pentru venirea vieţii, dar când vine Duhul Sfânt, El este Viaţa. Sfinţirea este pregătirea, curăţirea vasului, dar Duhul Sfânt este umplerea lui.

„Sfinţit” înseamnă „curăţit şi pus deoparte pentru slujbă,” dar Duhul Sfânt pune vasul în slujbă. Voi sunteţi vasul pe care Dumnezeu l-a curăţat ca să-l pună în slujbă.

Noi ştim că Duhul Sfânt este Dumnezeu însuşi în voi. Astfel:

– Dumnezeu a fost deasupra poporului Său, în Stâlpul de Foc;

– Dumnezeu a fost cu noi în Isus Hristos;

– iar acum, Dumnezeu este în noi prin Duhul Sfânt. Dar aceasta nu înseamnă că sunt trei dumnezei, ci este un singur Dumnezeu care S-a arătat în trei descoperiri, lucrând în cele trei slujbe.

Dumnezeu a fost binevoitor şi S-a arătat deasupra omului, pentru că din cauza păcatului din Eden, noi nu am mai putut avea părtăşie cu El. Ce a urmat? El a trebuit să fie deasupra noastră. Sângele boilor şi al ţapilor nu Îi permitea să aibă din nou părtăşie cu omul, dar prin legi şi porunci care simbolizau venirea adevăratei Jertfe, oamenii au putut să îi aducă închinare din nou.

Apoi, Dumnezeu a coborât şi a locuit într-un trup sfinţit, născut dintr-o fecioară care a fost umbrită de El însuşi. Ce a făcut Dumnezeu prin aceasta? Şi-a plasat propriul Cort printre corturile noastre. Da, Dumnezeu a locuit într-un cort omenesc numit Isus Hristos, iar prin Acesta L-am avut pe „Dumnezeu cu noi.”

Astăzi, Dumnezeu este în noi. Voi ştiţi că Isus a spus în Ioan 14.20 că „În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteţi în Mine, şi că Eu sunt în voi.” Vedeţi? Dumnezeu în noi. Care era scopul Lui? Să-Şi împlinească planul.

Da, Dumnezeu avea un plan: El voia să lucreze între oameni, aşa că mai întâi a venit în Stâlpul de Foc, care era un Foc tainic ce atârna deasupra copiilor lui Israel.

Apoi, acelaşi Stâlp de Foc S-a manifestat într-un trup, în Isus Hristos care a spus clar în Ioan 8.58: „Adevărat, adevărat vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu.” Da, El era acel Foc, de aceea a putut spune: „Eu vin de la Dumnezeu şi merg înapoi la Dumnezeu.” (Ioan 13.3). După moartea, îngroparea şi învierea Sa, Pavel L-a întâlnit pe drumul Damascului, ca acelaşi Stâlp de Foc, şi a fost orbit de lumina Lui. Acesta este adevărul.

Astăzi, El este acelaşi Stâlp de Foc, acelaşi Dumnezeu care face aceleaşi semne şi aceleaşi lucrări. De ce? Pentru că El lucrează în mijlocul poporului Său. El este cu noi, şi nu numai atât, ci „El este în noi”, pentru că aşa a făgăduit: „Şi iată că Eu voi fi cu voi şi în voi, în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” (Matei 28.20).

Acum priviţi. În Luca 24.49, Isus le-a poruncit ucenicilor Săi să meargă la Ierusalim şi să aştepte până când vor fi „îmbrăcaţi cu putere de sus.” Cuvântul „a aştepta” din Fapte 4, înseamnă „a sta liniştiţi”, nu „a se ruga sau a stărui.” Ei nu erau încă pregătiţi să predice, deoarece cunoşteau doar învierea Lui prin faptul că L-au văzut viu, dar aveau nevoie de puterea Duhului Sfânt care să legitimeze vestirea lor. Astfel, El le-a poruncit  să nu predice şi să nu facă nimic până nu vor primi puterea de sus.

Eu cred că Dumnezeu nu trimite niciodată un bărbat în lucrarea Sa, fără ca mai întâi să-L îmbrace cu putere, şi aceasta pentru că El face întotdeauna tot ceea ce a făcut la început.

Deci, dacă Dumnezeu nu i-a lăsat pe ucenicii Săi să predice până nu au trecut mai întâi prin experienţa cincizecimii, înseamnă că nici un om, oricât de mult ar dori el sau organizaţia lui să facă aceasta,  nu are dreptul să urce la amvon până când nu este umplut cu Duhul Sfânt. Acesta este adevărul, pentru că dacă o face, el îi conduce pe oameni prin concepţia intelectuală a unei organizaţii şi nu prin Duhul Sfânt. Numai un om călăuzit de Duhul Sfânt poate da hrana porumbelului, aşa cum am văzut când am vorbit despre mesajul „Mielul şi porumbelul.”

Acum priviţi! El le-a spus ucenicilor Săi: „Să nu vă depărtaţi de Ierusalim, ci să aşteptaţi acolo făgăduinţa Tatălui…” (Fapte 1.4). Ce au făcut ei? Deşi erau 120 de oameni – bărbaţi şi femei -, s-au dus în camera de sus şi au aşteptat.

Se apropia ziua cincizecimii, fiindcă de la Paşti, de la jertfirea mielului pascal până la Rusalii, adică aducerea celor dintâi roade, erau cincizeci de zile (Levitic 23).

Eu am fost în multe ţări din Orient. Acolo se întâmplă foarte rar ca o casă să aibă scările în interior. De obicei, casa scărilor este în exterior, în afară. Tot aşa, în afara Templului era o scară ce ducea la o cămăruţă de sus, un fel de magazie. Şi Biblia spune că cei care s-au adunat acolo, stăteau cu uşile închise de teama iudeilor care, dacă i-ar fi prins, i-ar fi ucis pentru că se închinau Domnului Isus, care fusese condamnat la moarte din porunca lui Caiafa, marele lor preot şi a lui Pilat din Pont, guvernatorul roman. În felul acesta, ei sperau că vor scăpa de creştini.

În camerele acelea de sus nu sunt ferestre, de aceea aveau candele mici cu grăsime, care erau puse din loc în loc pentru a lumina.

Dacă mergeţi vreodată în California, treceţi pe la bufetul lui Clifton, fiindcă acolo, în pivniţă, veţi găsi ceva asemănător cu felul în care era luminată camera de sus. Aţi fost vreodată acolo? Văd oameni care încuviinţează din cap. Aceasta înseamnă că ştiţi ce vreau să spun. În ordine. Dacă veţi merge acolo, veţi intra într-o cameră asemănătoare cu o cameră orientală. Aşa este. Acolo veţi găsi o candelă mică, plină cu ulei de măsline şi cu un filtru de lână în ea.

Deci ei s-au urcat pe scara aceea exterioară şi au ajuns în camera de sus, unde s-au încuiat pentru că se temeau de iudei. Isus nu le-a cerut să meargă în camera de sus, ci le-a poruncit doar „să aştepte în Ierusalim.” Dacă ar fi fost ascunşi într-o altă casă, poate ar fi fost găsiţi de iudei, dar în pod, nu  i-a căutat nimeni. Totuşi, ei s-au baricadat de frica iudeilor şi au aşteptat în linişte, timp de zece zile, împlinirea făgăduinţei.

Acum noi suntem în fapte. Ascultaţi cu atenţie! Aveţi tabloul? Deci, ei s-au dus pe ascuns şi au urcat pe acea scară laterală în camera de sus. În acest timp, jos în Templu, evreii ţineau sărbătoarea cincizecimii. O, acolo era în desfăşurare un timp măreţ! Când a venit ziua cincizecimii, ei erau cu toţii o inimă, un gând şi o simţire, crezând că Dumnezeu urma să trimită ceea ce le făgăduise.

Fie ca fiecare persoană de aici să aibă acelaşi gând în seara aceasta, fiindcă atunci vom putea vedea cu toţii ce se va întâmpla. Da, acel eveniment trebuie să se repete, fiindcă noi avem o făgăduinţă la fel ca cea dată lor. Înţelegeţi?

Ce făceau ei? Urmau instrucţiunile, poruncile date de Dumnezeu: „Aşteptaţi acolo făgăduinţa Tatălui.”

Deci, ei se temeau de iudei, dar iată că deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic. Nu era un vâjâit de vânt, ci era un sunet ca vâjâitul unui vânt. Cu alte cuvinte, acesta era un vând supranatural (oh!), ceva ce se putea simţi. Vântul acela era în interiorul lor. Acolo era un sunet ca vâjâitul unui vânt. (Fratele Branham face ca şi cum ar vâjâi vântul).   L-aţi simţit vreodată? Oh, vai!

Fiţi atenţi!

„…şi a umplut toată casa unde şedeau ei.” Auziţi? „Întreaga casă,” peste tot. Fiecare crăpătură, colţ şi fisură părea umplută de acel sunet.

Să mergem mai departe: „Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei.” (v. 2).

Voi trebuie să fiţi foarte atenţi la conjuncţia „şi”, pentru că altfel puteţi spune ceva ce n-a spus El. Vă amintiţi că aseară am dat un exemplu în legătură cu „şi”.

Astfel, am spus că am mers la alimentara ca să cumpăr pâine şi puţină carne. Pâinea este un lucru, iar carnea este altceva. Tot aşa, sunetul era un lucru care i-a izbit şi limbile de foc împărţite peste fiecare în parte, erau altceva.

A văzut cineva filmul „Cele zece porunci” de Cecil deMille? Aţi observat scena în care au fost scrise poruncile? Eu nu ştiu cum a reuşit el să facă acele trucaje, dar în acel film am văzut două sau trei lucruri care mi-au plăcut cu adevărat.

Primul lucru care mi-a plăcut a fost lumina aceea de smarald care arăta exact cum este ea în realitate. Înţelegeţi? Apoi mi-a plăcut scena în care au fost scrise poruncile, iar când a terminat, aţi observat cum a zburat într-o parte şi-n alta acel Stâlp e Foc, răspândind peste tot limbi de foc? Aşa cred că s-a întâmplat şi la cincizecime:

„Nişte limbi ca de foc au fost văzute…” Deci au putut să le vadă. Şi Biblia nu spune: Au intrat în ei,” ci: „S-a împrăştiat printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în limbi.”

Deci ei au văzut nişte licăriri sau limbi, cum le numeşte Biblia, nişte limbi de foc, adică acele licăriri aveau forma unei limbi.

Urechea este ureche şi degetul este deget. Dacă vezi o ureche, nu spui că ai auzit o ureche, ci spui că ai văzut o ureche, înţelegeţi? Tot aşa, acel foc arăta ca o limbă, deci nu înseamnă că se vorbea o limbă, ci semăna cu o limbă naturală.

Priviţi cum este scris în greacă versetul acesta:

„Deodată a venit din cer un vâjâit ca vâjâitul unui vânt puternic…” şi versetul 9: „Nişte limbi ca de foc au fost văzute…” (aceasta nu înseamnă că ei au primit o limbă, nici că vorbeau cu o limbă împărţită peste toţi). Acele limbi nici nu erau încă peste ei, ci se roteau prin cameră asemenea unui foc, deoarece citim că „Nişte limbi… au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei.” (Nu a intrat în ei, ci s-a aşezat peste ei. – v. 3).

În traducerea engleză King James este scris că „limbi despicate au venit peste ei şi s-au odihnit peste ei (sau s-au aşezat peste ei). Vedeţi? Originalul spune: „câte una s-a odihnit peste ei,” iar noi credem aceasta, nu-i aşa? Da, o limbă de foc s-a odihnit peste fiecare din ei. Înţelegeţi? Acesta este al doilea lucru care s-a întâmplat acolo, primul fiind vâjâitul ca al unui vânt.

Deci mai întâi a venit vâjâitul, iar după aceea limbile de foc.

Aceasta s-a întâmplat în cămăruţa de sus, unde ei aveau acele candele micuţe cu ulei, ca să aibă lumină.

Poate cineva spune: „O, acelea erau limbile flăcărilor de la candelele care erau peste tot în încăpere!” Priviţi numai! „nişte limbi ca de foc au fost văzute împrăştiindu-se printre ei, peste tot în cameră, şi câte una dintre ele s-a aşezat pe fiecare dintre ei.”

Ce a urmat? Al treilea lucru: „Ei toţi s-au umplut de Duh Sfânt…” (v. 4).

Oamenii ar vrea să schimbe ceea ce scrie acolo şi zic: „Ei aveau limbi de foc şi bolboroseau încet, după care au mers afară şi au început să vorbească în limbi străine.”

Nu, Biblia nu spune aşa ceva, prietene! Oricine vorbeşte într-o limbă străină, necunoscută, la primirea Duhului Sfânt, o face contrar învăţăturii Bibliei. Am să vă dovedesc imediat că eu cred în vorbirea în limbi necunoscute, dar nu la primirea Duhului Sfânt. Adevărul este că vorbirea în limbi este un dar al Duhului Sfânt şi nu dovada că aţi primit Duhul Sfânt.

Acum priviţi. Aceste limbi erau în cameră şi s-au aşezat peste fiecare din ei. După aceea, au fost umpluţi cu Duhul Sfânt şi au vorbit în diferite limbaje, dar nu cu acele limbi ca de foc care au fost văzute. Aţi înţeles? „Ei au început să vorbească în alte limbi (limbaje), după cum le da Duhul să vorbească.” (v. 4), ceea ce a făcut să se audă gălăgie peste tot.

Acum vom privi încă odată ce s-a întâmplat în camera de sus. Conform Bibliei, ei stăteau acolo şi aşteptau, şi deodată s-a auzit acel sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi au văzut acele limbi ca de foc care s-au aşezat peste ei. Câţi credeţi că acel vânt supranatural era Duhul Sfânt? Apoi ei au văzut cele 120 de limbi de foc care au început să coboare şi să se aşeze peste ei. Ce erau acele limbi de foc? Stâlpul de Foc, adică Dumnezeu însuşi care Se împărţea printre poporul Să, venind în oameni.

Isus a avut Duhul fără măsură, dar noi Îl primim cu măsură. Înţelegeţi ce vreau să spun? Noi suntem copii înfiaţi, înţelegeţi? Deci Viaţa Lui, Viaţa veşnică venea înăuntru. Ce s-a întâmplat atunci? Toţi au fost umpluţi cu Duhul Sfânt.

Acum vreau să vă întreb ceva. Când s-a răspândit zvonul printre ceilalţi oameni? Când s-a auzit sunetul acela, fiindcă ei au ieşit de acolo ca nişte oameni beţi de Duhul. De altfel, unii chiar au spus despre ei că „sunt plini de must” (v. 13), pentru că nu mai văzuseră niciodată aşa ceva.

Fiecare dintre cei 120 încercau să spună: „A venit Duhul Sfânt. Făgăduinţa lui Dumnezeu este peste mine. Am fost umplut cu Duhul Sfânt.”

Oamenii care spuneau aceste cuvinte erau galileeni, în timp ce cei cu care vorbeau erau arabi, egipteni, libieni, etc., şi totuşi, toţi îi auzeau vorbind în propria lor limbă:

„Toţi se mirau, se minunau şi ziceau unii către alţii: „Toţi aceştia care vorbesc, nu sunt galileeni?”

Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia dintre noi în limba noastră, în care ne-am născut?” (v. 7-8). Deci, ei vorbeau în galileană, iar cei prezenţi înţelegeau în propria lor limbă. Dacă nu era aşa, aş vrea să-mi răspundeţi la o întrebare: Cum a fost posibil ca Petru să vorbească în galileană şi toţi ceilalţi să înţeleagă ce spune? Biblia spune că trei mii de suflete au venit la Hristos şi că Petru le-a vorbit într-o singură limbă. Desigur! Acesta era Dumnezeu care făcea o minune în mijlocul lor.

Când Petru a ţinut acea cuvântare, acolo erau oameni din toată lumea, dar deşi el vorbea în galileană, fiecare om l-a înţeles în limba lui, dovada fiind că peste trei mii s-au pocăit şi au fost botezaţi în Numele lui Isus Hristos. Cum vine aceasta?

Vedeţi, prieteni, eu nu mă aştept ca fratele meu penticostal sau dintr-o altă denominaţiune să accepte aceasta, dar aş vrea ca voi să luaţi Biblia, s-o cercetaţi şi să-mi arătaţi unde scrie că ei au primit Duhul Sfânt şi au vorbit într-o limbă necunoscută. Nu veţi găsi aşa ceva, iar dacă atunci au vorbit într-o limbă cunoscută, aşa trebuie să se întâmple întotdeauna.

Dacă privim în Biblie, vedem că atunci când samaritenii au primit Duhul Sfânt (noi am văzut aceasta aseară), nu se spune nimic despre vorbirea în limbi. Dar când Petru s-a dus în casa lui Corneliu, unde erau oameni de trei naţionalităţi, ei au vorbit în limbi. Şi când au vorbit în limbi, Petru a spus că neamurile au primit Duhul Sfânt în acelaşi fel ca ei. Prin aceasta, au ştiut că neamurile au primit har de la Dumnezeu: fiindcă au primit Duhul Sfânt la fel ca iudeii. Am aici o întrebare pe care o voi citi peste câteva minute, dar mai întâi am vrut să pun o temelie ca să mă înţelegeţi.

Acum ascultaţi-mă, iubiţi fraţi penticostali. Eu n-aş învăţa pentru nimic în lume ceva care să producă neînţelegeri, dar unde vom ajunge dacă nu luăm Adevărul?

Noi trebuie să ne lăsăm conduşi de Cuvânt, fiindcă dorim să primim har pentru răpire. Deci, trebuie să iasă la suprafaţă Adevărul.

Ce se va întâmpla cu un om care este surd şi mut? Poate primi el Duhul Sfânt? Ce s-ar întâmpla dacă nu are limbă, dar doreşte din inimă să fie salvat? Vedeţi? Biblia vorbeşte despre un botez al Duhului Sfânt, iar vorbirea în limbi, tălmăcirea limbilor şi toate celelalte daruri, le primiţi după ce veniţi în Trup, pentru că ele sunt daruri ale Trupului lui Hristos.

Fiţi atenţi! Poate vă aşteptaţi ca Biserica catolică, cea care este prima biserică organizată din lume, să fie cea adevărată, dar nu este aşa. Voi ştiţi desigur că cuvântul „catolic” înseamnă „universal”, fiindcă această religie este răspândită pretutindeni. De fapt, Roma păgână a fost înlocuită cu Roma papală, în fruntea ei fiind pus un papă pe care l-au numit „urmaşul lui Petru,” pentru că, spuneau ei, „Isus i-a dat acestui apostol cheile Împărăţiei.” Astfel, papa numit de ei era considerat infailibil, şi aşa este considerat şi astăzi.

Toţi cei care nu au fost de acord cu această dogmă catolică, au fost numiţi eretici şi condamnaţi la moarte prin ardere pe rug, etc. Noi ştim cu toţii aceste lucruri din scrierile lui Josefus şi din „Cartea martirilor” de Fox sau din „Cele două Babiloane” scrisă de Hislop. Au urmat cei peste o mie de ani de Ev Mediu sau epoca întunecoasă, când Biblia a fost luată de la oameni, aceştia fiind obligaţi să asculte doar dogmele catolice.

Apoi a venit Martin Luther şi a început reforma. El a păşit în faţă şi a spus că împărtăşania pe care catolicii o numeau „Trupul literar al lui Hristos”, este doar un simbol şi nimic mai mult. Luther a refuzat să numească acea pâine trupul lui Hristos şi a protestat împotriva acestei învăţături, dovedind, de asemenea, că „cel neprihănit va trăi prin credinţă.” Cred că nu vă aşteptaţi ca biserica catolică să fie de acord cu Luther, când aşa zisul lor „cap infailibil” le spune că învăţătura lui este greşită.

După Martin Luther, care a predicat neprihănirea, a urmat John Wesley, care a predicat sfinţirea. El a învăţat că după ce un om este considerat neprihănit. Trebuie să fie sfinţit; este necesar ca rădăcina răului să fie scoasă din el prin sângele lui Isus Hristos. Bineînţeles că nu trebuie să vă aşteptaţi ca luteranii să predice sfinţirea, pentru că nu o vor face.

După ce Wesley a predicat sfinţirea şi s-au format mai multe mişcări: metodiştii, nazarinenii, baptiştii, etc., au urmat penticostalii, care au spus: „Păi, noi avem botezul cu Duhul Sfânt, iar dovada că-L avem este vorbirea în limbi.” Desigur, nu vă veţi aştepta ca metodiştii, baptiştii sau nazarinenii să accepte acest lucru, fiindcă n-o vor face.  Nu, ei nu o pot accepta, ci spun că această învăţătură vine de la diavolul.

De ce aceasta? Pentru că în timp ce penticostalii s-au ridicat şi au mers mai departe, ei au început să decadă. Dar ce au făcut apoi şi penticostalii?  S-au organizat şi nu au vrut să primească mai mult, de aceea Duhul a mers afară din mijlocul lor. Ei s-au oprit şi şi-au pus propriile învăţături şi dogme, de la care nu au vrut să se mai abată.

Acum, poate vă aşteptaţi ca penticostalii să se bucure şi să spună: „Eu cred aceasta!” atunci când Duhul Sfânt vine înăuntru şi descoperă adevărul despre orice lucru, dovedindu-L prin prezenţa Sa şi prin Cuvânt, dar nu este aşa.

 Dacă primiţi acest lucru trebuie să staţi singuri, la fel ca Luther, Wesley şi toţi ceilalţi bărbaţi ai lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care şi eu sunt privit ca o răţuşcă urâtă. Aceasta este ceea ce mă face diferit.

Eu nu pot să fiu ca fratele meu iubit Oral Roberts, ca Tommy Osborn sau ca Tommy Hicks, pentru că bisericile nu sunt de acord cu mine, ci zic: „El nu crede că vorbirea în limbi este dovada botezului cu Duhul Sfânt. Crede în siguranţa veşnică, este baptist, aşa că ar fi bine să vă depărtaţi de el!” Vedeţi?

Dar veniţi în faţă şi înfruntaţi-mă! Metodiştii îi pot înfrunta pe luterani şi penticostalii îi înfruntă pe metodişti, dar eu îi pot înfrunta pe penticostali, pentru că noi umblăm în Lumină. El este Lumina noastră. Vedeţi? Noi mergem în sus, pe Calea Împăratului, şi cu cât mergem mai departe cu atât primim mai mult har, mai multă putere, mai mult supranatural. Acesta este ceasul în care Duhul Sfânt a coborât în forma unei Lumini, aşa cum a fost la început: un Stâlp de Foc, şi S-a manifestat făcând întocmai aceleaşi lucrări pe care le-a făcut atunci când a fost pe pământ. Isus a spus: „Cum veţi putea să-i deosebiţi pe cei buni de cei răi? După roadele lor îi veţi cunoaşte.” Astfel, „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu…” pentru că „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce vor crede…” (Matei 7.20, Ioan 14.12 şi Marcu 16.17).

Fraţii mei penticostali, eu sunt unul dintre voi: am Duhul Sfânt şi am vorbit în limbi, dar vreau să ştiţi că nu am vorbit în limbi când am primit Duhul Sfânt. Da, am botezul cu Duhul Sfânt, am vorbit în limbi, am prorocit, am darul cunoştinţei, pe cel al înţelepciunii, al tălmăcirii şi toate celelalte, pentru că sunt un copil al lui Dumnezeu. Puterea, Focul lui Dumnezeu este în sufletul meu, iar acea limbă de foc care s-a aşezat peste apostoli, a venit în interiorul meu şi a ars tot ce a fost în opoziţie cu Dumnezeu, aşa încât acum sunt condus de Duhul Lui. Mai mult, El îmi poate spune: „Du-te acolo!” şi mă duc. „Du-te dincolo!” şi eu o fac. „Vorbeşte aici!” şi vorbesc. „Fă aceasta sau cealaltă!” şi eu mă supun Lui în totul. Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, Acela este Dumnezeu în voi făcându-Şi voia. Nu contează ce este, El este Cel care-Şi face voia cu voi.

Acum ascultaţi, fiindcă înainte de a începe să răspundem la întrebări, vă voi citi ceva dintr-o traducere a Vaticanului, vol.7, 190-1203:

„Este greu să-ţi dai seama dacă acela a fost glasul oamenilor acelora vorbind într-o limbă străină, sau dacă a fost de fapt vâjâitul vântului supranatural care a agitat mulţimea.”

Vedeţi? Ei nu au putut înţelege ce s-a întâmplat.

Acum fiţi atenţi pentru că vă voi ilustra ceva.

Aici este un grup de săraci zdrenţoşi din Galilea, iar aici sunt cei din stradă, care nu au mai văzut niciodată aşa ceva: sărmanii aceia ieşeau din camera de sus cu mâinile ridicate şi clătinându-se ca nişte oameni beţi.

Unul dintre cei prezenţi, un grec care cunoştea limba galileană, s-a îndreptat spre cei ce coborau şi l-a întrebat pe unul dintre ei:

„Ce s-a întâmplat cu tine, băiete?”

„Am fost umplut cu Duhul Sfânt. Puterea lui Dumnezeu a căzut peste noi în camera aceea de sus. Oh, mi s-a întâmplat ceva minunat! Slavă lui Dumnezeu.”

Un altul, deşi era galilean, vorbea cu un arab, iar acesta îl înţelegea în limba lui.

Biblia nu spune ce anume i-a adunat pe oameni şi jurul ucenicilor: sunetul acela ca vâjâitul unui vânt sau vorbirea aceea ciudată? Un lucru este însă cât se poate de clar: că ei spuneau:

„Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia dintre noi în limba noastră, în care ne-am născut?” (Fapte 2.8).

Ei nu spuneau că se vorbea într-o limbă străină, ci că auzeau vorbindu-se în limba fiecăruia dintre ei.

Apoi, Petru s-a urcat pe ceva şi a explicat mulţimii ce se petrece. El a spus:

„Bărbaţi iudei şi voi toţi care locuiţi în Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta, şi ascultaţi cuvintele mele (în ce limbă vorbea el?):

Oamenii aceştia nu sunt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi.

Ci aceasta este ceea ce a fost spus prin prorocul Ioel:

„În zilele din urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor proroci; tinerii voştri vor avea vedenii şi bătrânii voştri vor visa visuri.” (Fapte 2.14-17).

Petru a mai spus: „…Pe Omul acesta… voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege…dar David zice despre El:

„…chiar şi trupul mi se va odihni în nădejde;

căci nu-Mi vei lăsa sufletul în locuinţa morţilor, şi nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea,” deoarece: „Dumnezeu l-a înviat, dezlegându-i legăturile morţii, pentru că era cu neputinţă să fie ţinut de ea.”

Şi: „Să ştie bine dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos, pe acest Isus, pe care L-aţi răstignit voi.” (v. 23,27,24,36).

„După ce au auzit ei aceste cuvinte…” Cine? Toţi cei prezenţi acolo, orice om, au întrebat: „Fraţilor, ce să facem?” iar Petru le-a dat formula, singura valabilă pentru totdeauna. Vedeţi? De fiecare dată Dumnezeu i-a dus pe oameni tot mai aproape de El. De unde ştiu aceasta? Păi, când Luther a primit neprihănirea prin credinţă, el a numit aceasta Duhul Sfânt şi aşa era, pentru că Dumnezeu le-a dat puţin din El. Apoi a venit Wesley cu sfinţirea. Atunci ei au spus: „Băiete, Îl ai când strigi!” Dar cu toate că au strigat, mulţi dintre ei nu L-au avut. Înţelegeţi? Au urmat penticostalii cu vorbirea în limbi necunoscute. Ei au spus: „Dacă vorbeşti în limbi, Îl ai!” dar cu toate acestea, mulţi nu L-au avut deşi au vorbit în limbi.

Nu există astfel de „semne” după care să ştii cine Îl are şi cine nu, pentru că Isus a spus că singura cale prin care se poate cunoaşte un pom, sunt roadele pe care le aduce, adică roada Duhului Sfânt.

Astfel, dacă vedeţi un om umplut cu puterea Duhului Sfânt, înseamnă că vedeţi un om nou, o viaţă schimbată total.

Apoi, Biblia spune că cei ce cred sunt urmaţi de aceste semne:

„În Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;

vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; şi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşa.” (Marcu 16.17-18).

O, Doamne! Acestea sunt semnele care-i urmează pe cei care cred. Dar cum ajungeţi la ele? Intrând în Trupul lui Hristos. Şi cum ajungeţi în Trupul Lui? Nu vorbind în limbi, ci prin botezul cu Duhul Sfânt, aşa cum citim în 1 Corinteni 12.13:

„…noi toţi am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup.”

Domnul să vă binecuvânteze.

Dacă cineva nu este de acord cu ceea ce am spus, aş vrea să-şi amintească faptul că eu am vorbit în dragoste.

Şi acum prima întrebare din seara aceasta:

***

18. Frate Branham, mă gândesc că televizorul este un blestem pentru lume. Tu ce crezi despre aceasta?

Ei bine, oricine ar fi cel care a scris această întrebare, sunt de acord cu el. Televizorul ar fi putut să fie o binecuvântare pentru lume, dar ei l-au făcut un blestem; şi dacă televizorul este un blestem, înseamnă că şi ziarul este un blestem şi radioul este un blestem şi de multe ori chiar şi telefonul este un blestem. Aseară, un frate spunea că abia mai găseşti câteva emisiuni bune la televizor. Adevărul este că un predicator sărac nu-şi poate permite să plătească un program la televiziune. Aceasta l-a determinat pe acel frate să spună: „Ştergeţi-vă praful de pe radiouri şi aduceţi-le înapoi din colţul în care le-aţi pus, ca să ascultaţi la ele programele religioase.”

Totuşi, dragă prietene, oricine ai fi, eu sunt de acord cu tine. Pentru rasa umană, televiziunea a devenit cel mai puternic mijloc de contaminare cu lucruri murdare. Ei folosesc toţi banii care ar trebui să meargă la guvern pentru impozite, la reclamele pentru ţigări, băutură şi alte lucruri de felul acesta, iar dacă un predicator sau un cetăţean simplu nu-şi achită impozitele, sunt târâţi prin tribunale. Eu sunt de acord cu tine. Televiziunea este un lucru îngrozitor, iar eu îţi mulţumesc, soră sau frate, pentru întrebarea pusă.

Aici am o întrebare bună:

***

19. În Biblie sunt locuri, cum este de exemplu cel din 1 Samuel 18.10, unde scrie că „un duh rău de la Dumnezeu” a venit să facă rele. Eu nu pot înţelege expresia „un duh rău de la Dumnezeu,” de aceea te rog s-o explici.

Cred că cu ajutorul Domnului voi putea face aceasta. De la început vreau să vă fie clar că aceasta nu înseamnă că Dumnezeu este un duh rău, ci fiecare duh din Univers îi este supus Lui, deoarece Domnul este Cel care face ca totul să lucreze conform voii Lui.

În întrebarea ta, tu te referi la duhul rău care a ieşit ca să-l chinuiască pe Saul. El era într-o stare foarte rea, în primul rând pentru că în faţa lui Dumnezeu era un om căzut. Înseamnă că dacă veţi da înapoi, Dumnezeu va îngădui ca un duh rău să vină peste voi ca să vă chinuiască.

Aş vrea să vă citesc ceva, pentru că am un alt gând în legătură cu problema aceasta.

Vedeţi? Fiecare duh trebuie să se supună lui Dumnezeu. Vă amintiţi când Ahab şi Iosafat au pornit împreună la război? Cei doi împăraţi s-au aliat ca să-l poată birui pe vrăjmaş, dar prin faptul că era un om neprihănit, Iosafat i-a zis lui Ahab:

„Să-L întrebăm pe Domnul dacă este bine să mergem să luptăm sau nu.” Şi Ahab s-a dus şi a adus patru sute de proroci care trăiau la curtea sa, fiind bine hrăniţi şi îngrăşaţi de el, aşa că erau într-o formă foarte bună. Ei au venit şi au prorocit într-un glas:

„Suie-te şi Domnul îl va da (pe vrăjmaş) în mâinile împăratului.” (1 Împăraţi 22.6).

Unul dintre ei şi-a făcut chiar şi o pereche de coarne din fier şi a început să alerge în jur şi să strige:

„Cu coarnele acestea vei bate pe sirieni până îi vei nimici.” (v. 11).

Dar ştiţi ceva, există ceva prin care se poate vedea dacă un om este trimis de Dumnezeu sau nu: dacă prorocia lui nu este în concordanţă cu Scriptura, înseamnă că ceva este greşit, iar credinciosul adevărat va vedea întotdeauna aceasta. Astfel, Iosafat a zis: „Nu mai este aici nici un alt proroc al Domnului, ca să-L putem întreba?” (v. 7).

„Oh, dar toţi aceştia sunt proroci!” a răspuns Ahab.

Totuşi, Iosafat a insistat: „Nu mai este niciunul?”

De ce încă unul când tu ai patru sute de proroci care vorbesc la fel? Pentru că Iosafat era un om neprihănit şi ştia că ceva nu suna tocmai bine. Vedeţi?

Atunci Ahab a răspuns: „Mai este un om prin care am putea să-L întrebăm pe Domnul; dar îl urăsc, căci nu-mi proroceşte nimic bun, nu proroceşte decât de rău; este Mica fiul lui Imla.”

Sigur. Ahab avea putere să-i închidă oricând biserica şi să-l alunge oricând din ţară. Vedeţi? „Îl urăsc!”

„De ce îl urăşti?”

„Pentru că întotdeauna proroceşte numai împotriva mea.”

Eu cred că Iosafat a înţeles chiar în clipa aceea că ceva nu este în ordine.

Apoi Ahab a spus: „Duceţi-vă şi aduceţi-l aici pe Mica!”

Astfel, ei au trimis un mesager la Mica şi i-au spus: „Fii atent! Acolo jos s-au adunat patru sute de doctori în teologie, cei mai buni din ţară, aşa că tu, un sărman omuleţ neînvăţat, ar fi bine să nu te ridici ca să vorbeşti împotriva lor!” Şi Mica a răspuns:

„Nu voi spune nimic până când Dumnezeu nu îmi va pune cuvintele Sale în gură. Atunci voi spune exact ce a zis El.” O, mie îmi place aceasta! Cu alte cuvinte, Mica a spus:

„Nu contează ce spun ceilalţi proroci, eu voi spune doar ceea ce a spus Domnul!”

„Ei bine,” au răspuns ei, „ar fi bine să vorbeşti ca ceilalţi, pentru că altfel vei fi aruncat afară!”

Astfel, Mica s-a dus la Ahab, iar când l-a văzut, acesta  l-a întrebat: „Să mă duc la luptă sau nu?”

„Lăsaţi-mă până mâine,” i-a răspuns Mica. „Îl voi întreba pe Domnul şi apoi îţi voi spune răspunsul Lui.” Îmi place aceasta. Şi în noaptea aceea, Domnul i s-a arătat, iar în ziua următoare, Mica s-a înfăţişat înaintea celor doi împăraţi şi a zis:

„Poţi să te duci la luptă, dar eu am văzut Israelul risipit pe munţi, ca o turmă fără păstor.”

O, vai! Când a auzit aceasta, Ahab s-a dezumflat, a rămas fără vânt în pânze şi a zis: „Nu v-am spus? Am ştiut eu, fiindcă acesta este singurul lui fel de a vorbi: numai împotriva mea!”

De ce vorbea Mica astfel? Pentru că stătea pe Cuvântul lui Dumnezeu. Cum? Cu puţin înaintea lui, Dumnezeu avusese un alt profet, pe Ilie, care îi spusese lui Ahab următoarele, din partea Domnului:

„Aşa vorbeşte Domnul: „Nu eşti tu un ucigaş şi un hoţ?… Chiar în locul unde au lins câinii sângele nevinovatului Nabot, vor linge câinii şi sângele tău.” (1 Împăraţi 21.29). Apoi, Ilie a mers la cer, dar Mica ştia că el avusese Cuvântul Domnului, aşa că a rămas pe acel Cuvânt. Îmi place aceasta.

 Fraţilor, să staţi întotdeauna cu Cuvântul!

Dacă Biblia spune că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci, înseamnă că puterea Lui este aceeaşi. Duhul Sfânt este pentru oricine vrea să vină şi să stea cu Cuvântul. Da, domnilor! Nu contează ce spune restul lumii sau al prorocilor. Nu contează cât de bine au fost hrăniţi sau câte şcoli au urmat. Toate acestea nu au nici o valoare.

Când a auzit vestirea lui Mica, marele Zedechia, cel care ţinea acele coarne de fier înaintea împăratului, a venit, l-a lovit peste gură, deoarece îl considera un biet holly-roller, şi i-a zis:

„Pe unde a ieşit Duhul Domnului din mine ca să-ţi vorbească?” (v. 24).

Dar Mica i-a răspuns: „Vei vedea în ziua când vei umbla din odaie în odaie ca să te ascunzi.” (v. 25).

Acum auziţi ce a văzut Mica:

„Am văzut (spunea el) pe Domnul stând pe scaunul Lui de domnie şi, toată oştirea cerurilor stând lângă El, la dreapta şi la stânga Lui.”

Care era situaţia? Profetul Domnului spusese deja ce se va întâmpla cu Ahab. Şi acela nu fusese cuvântul lui Ilie, ci fusese Cuvântul Domnului prin Ilie, fiindcă el spusese: „Aşa vorbeşte Domnul…”

Şi Mica a continuat: „Şi Domnul a zis: „Cine va amăgi pe Ahab, ca să se suie la Ramot din Galaad şi să piară acolo?” Şi au răspuns unul într-un fel, altul într-altul.

Şi un duh a venit şi s-a înfăţişat înaintea Domnului, şi a zis: „Eu îl voi amăgi.”

„Cum?” i-a zis Domnul. „Voi ieşi,” a răspuns, „şi voi fi un duh de minciună în gura tuturor prorocilor lui.” Auziţi? Eu sunt un duh de minciună, aşa că mă voi duce jos şi voi intra în toţi predicatorii aceia. Ei nu au Duhul Sfânt, ci sunt doar nişte băieţi lustruiţi, iar eu îi voi amăgi astfel încât să prorocească numai minciuni.”

Şi Domnul a zis: „Îl vei amăgi şi-ţi vei atinge ţinta; ieşi şi fă aşa!” (v. 19-22).

Astfel, acel duh s-a dus, a intrat în acei profeţi falşi, în acei predicatori lustruiţi în şcoli şi i-a făcut să prorocească o minciună. El era un duh de minciună care lucra în felul acela ca să ducă la împlinire voia lui Dumnezeu. Înţelegeţi?

Haideţi să mai deschidem încă într-un loc din Biblie, ca să puteţi înţelege mai bine. Să mergem în 1 Corinteni 5.1 şi veţi vedea că Dumnezeu este Cel care îngăduie uneori anumite lucruri spre binele celor iubiţi de El.

„Din toate părţile se spune că între voi este curvie; şi încă o curvie de acelea care nici chiar la păgâni nu se pomenesc; până acolo că unul din voi trăieşte cu nevasta tatălui său. (Ce credeţi de aşa ceva în biserică?).

Şi voi v-aţi fălit! Şi nu v-aţi mâhnit mai degrabă, pentru ca cel ce a săvârşit fapta aceasta, să fie dat afară din mijlocul vostru.

Cât despre mine, măcar că n-am fost la voi cu trupul, dar fiind de faţă cu duhul, am şi judecat, ca şi când aş fi fost de faţă, pe cel ce a făcut o astfel de faptă.

În Numele Domnului Isus, voi şi duhul meu, fiind adunaţi laolaltă, prin puterea Domnului nostru Isus,

Am hotărât ca un astfel de om să fie dat pe mâna Satanei, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus.” (v. 1-5).

Vedeţi, Dumnezeu îi spune sfintei Biserici, care este trupul Său, că un astfel de om, întinat şi murdar, trebuie dat pe mâna Satanei pentru nimicirea cărnii. Vedeţi? El îngăduie asemenea lucruri. Dacă cineva se abate de la calea Lui, Dumnezeu îngăduie un bici, dă drumul la un duh rău peste el, ca să-l chinuiască şi astfel să-l aducă înapoi pentru a fi salvat.

Aceasta este problema cu bisericile de astăzi. Dacă un om vine în trupul lui Hristos, el devine un mădular al acelui trup, dar dacă începe să facă răul, voi, tabernacolul Branham, să vă adunaţi împreună şi să încercaţi să-l ridicaţi, deoarece cât timp stă sus este sub sânge. Dar dacă refuză să vă asculte şi continuă să facă iarăşi şi iarăşi aceleaşi lucruri, adunaţi-vă împreună şi daţi-l pe mâna Satanei pentru nimicirea cărnii, astfel ca sufletul lui să fie salvat în ziua Domnului. Priviţi apoi cum va veni biciul peste el şi cum îl va apuca diavolul. Da, omul acela va fi prins şi chinuit de un duh rău.

Dacă vom citi în 2 Corinteni 2, vom vedea că omul care a fost pedepsit s-a îndreptat şi a venit înapoi în mijlocul bisericii, deoarece s-a curăţit înaintea Domnului.

Priviţi-l apoi pe Iov, un om desăvârşit, drept şi sfânt. Totuşi, Dumnezeu a îngăduit ca un duh rău să vină peste el şi să-l chinuiască, măcar că nu făcuse nimic rău. Vedeţi?

Astfel, vedem că Dumnezeu se foloseşte adesea de duhuri rele ca să-Şi ducă la împlinire voia şi planul Său.

Acum am o întrebare mai înţepătoare. Cred că este scrisă de aceeaşi persoană care a scris şi întrebarea precedentă, fiindcă pare a fi acelaşi scris:

***

20. Dacă o persoană trebuie să aibă Duhul Sfânt pentru a merge în răpire, care este situaţia cu copiii care au murit înainte de a ajunge la vârsta când pot deosebi binele şi răul? Când vor învia?

Frate sau soră care ai pus această întrebare, eu nu am nici un text biblic care să vorbească despre problema aceasta, dar pot să-ţi spun cum văd eu lucrurile şi cred că răspunsul îi va întări pe toţi cei care cred în harul lui Dumnezeu.

Deci, persoana care a pus întrebarea vrea să ştie ce se va întâmpla cu copiii care au murit înainte de a putea deosebi binele şi răul, şi la care înviere se vor ridica.

Noi ştim că cei aleşi, adică oamenii umpluţi cu Duhul Sfânt, se vor ridica la prima înviere, în timp ce toţi ceilalţi oameni se vor ridica abia după Împărăţia de o mie de ani, pentru a se înfăţişa înaintea Tronului alb, pentru judecată. Vedeţi? Aceasta este ordinea arătată de Biblie. Dar această persoană vrea să ştie care este situaţia cu bebeluşii. Cu alte cuvinte, ei au avut Duhul Sfânt încă înainte de naştere? L-au primit apoi? Eu nu pot spune nimic despre aceasta, pentru că nu ştiu.

Fiţi atenţi! Noi ştim că bebeluşii care mor sunt salvaţi indiferent de starea în care sunt părinţii lor. Eu nu sunt de acord cu cei care susţin că dacă un bebeluş se naşte într-o familie păcătoasă, şi moare, va merge în iad şi nu va fi nimic de el, din pricina părinţilor lui.

Ioan Botezătorul a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii.” (Ioan 1.29). Prin urmare, dacă acel bebeluş este o fiinţă umană şi va trebui să vină la judecata lui Dumnezeu, iar Isus Hristos a murit tocmai ca să ia păcatele lumii, înseamnă că tot păcatul a fost înlăturat, a fost şters. Deci, păcatele voastre au fost iertate, şi la fel ale mele. Dar singura cale prin care ne sunt iertate păcatele este să acceptăm iertarea Lui. În ce-l priveşte pe un bebeluş, el nu poate accepta iertarea pentru că nu ştie ce este aceea; el nu a făcut absolut nimic rău, aşa că este absolut liber să meargă în cer.

Voi întrebaţi: „Vor merge ei în răpire?” Vreau să ştiţi că ceea ce voi spune în continuare este părerea mea, fiindcă nu pot dovedi cu Biblia. Fiţi însă atenţi!

Dacă Dumnezeu a ştiut încă înainte de întemeierea lumii fiecare fiinţă umană care se va naşte pe pământ (Credeţi aceasta?), dacă a cunoscut fiecare ţânţar, fiecare purice, fiecare muscă, etc., înseamnă că a ştiut absolut totul despre fiecare în parte.

Priviţi! Să-l luăm de exemplu pe Moise. El a fost un profet încă de când s-a născut, şi la fel Ieremia, deoarece Dumnezeu i-a spus în Ieremia 1.5:

„Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte şi te făcusem proroc al neamurilor.”

Ioan Botezătorul a fost văzut de prorocul Isaia cu 712 ani înainte de a se naşte, când a zis:

„Un glas strigă în pustie: Pregătiţi calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru.” (Isaia 40.3).

După cum vedeţi, Dumnezeu ştia totul despre aceşti bărbaţi, încă înainte ca ei să se nască, aşa că a putut spune dinainte tot ce vor face. La fel este şi cu aceşti bebeluşi. El a ştiut mai dinainte că ei vor muri, iar prin cunoştinţa Sa mai dinainte ştia tot ce ar fi făcut dacă trăiau. Vedeţi, nimic nu se poate întâmpla fără ştirea Lui.

Eu nu pot spune că aşa spune Scriptura, fiindcă acesta este numai un gând al meu referitor la această problemă.

***

21. Explică, te rog, expresia: „…totuşi (femeia) va fi mântuită prin naşterea de fii.”

Femeia nu este mântuită prin faptul că naşte un copil. Să deschidem totuşi puţin la 1 Timotei 2.15, ca să vedem ce spune Biblia despre problema aceasta. Ştiu că biserica catolică învaţă că femeia este mântuită prin naşterea unui copil, dar eu nu cred aceasta.

Să citim deci din 1 Timotei 2, începând de la versetul 8:

„Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială (Iuh!); nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe (Fraţilor, cred că pot să vă ajut aici, fiindcă nu se cade ca un creştin să apară în fiecare zi sau la două zilecu ceva nou pe el);

ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase.

Femeia să înveţe în tăcere, cu toată supunerea.

Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere.

Căci întâi a fost întocmit Adam, şi apoi Eva.

Şi nu Adam a fost amăgit; ci femeia fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii.

Totuşi, ea va fi mântuită prin naşterea de fii, dacă stăruiesc (Vedeţi? Nu dacă stăruieşte. Aceasta arată clar că Pavel vorbeşte despre femeile credincioase, care sunt salvate deja), cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie.” (v. 8-15).

Deci nu faptul că femeia naşte un copil o mântuieşte, ci faptul că îşi face datoria şi îl creşte în teama de Dumnezeu. Ea nu trebuie să crească pisici sau câini, nici să alerge toată noaptea încoace şi încolo, ci să fie aşa cum îi cere Dumnezeu. Cu părere de rău trebuie să spun că foarte multe femei sunt chiar aşa cum nu ar trebui să fie. Da, ele nu vor să aibă un bebeluş, nu vor să fie legate de un copil, fiindcă vor libertate. Dar dacă naşte copii şi continuă în credinţă, în sfinţenie, în cumpătare şi în dragoste, vor fi salvate.

Vedeţi? Aici este pus însă un dacă. Astfel, voi sunteţi salvate dacă sunteţi născute din nou; sunteţi vindecate dacă credeţi; puteţi primi Duhul Sfânt dacă Îl acceptaţi, dacă sunteţi gata să faceţi tot ce vă cere El. Tot astfel, ea va fi mântuită dacă continuă să fie credincioasă şi nu pentru că este o femeie, o mamă.

Deci, acesta este adevărul, frate sau soră care mi-ai trimis întrebarea.

Acum am o întrebare înţepătoare, care cred că este urmarea sau efectul adunării pe care am avut-o.

***

22. Frate Branham, este biblic ca o persoană care vorbeşte în limbi să aducă şi tălmăcirea mesajului adus în acea limbă? Dacă este aşa, te rog să explici 1 Corinteni 14.19 şi 14.27.

În ordine. Să mergem la textele date ca să vedem despre ce este vorba, deoarece întotdeauna dorim să spunem numai ceea ce spune Biblia.

Persoana care a pus întrebarea vrea să ştie dacă este biblic ca bărbatul care vorbeşte într-o limbă străină să aducă şi tălmăcirea.

Să vedem deci ce scrie în 1 Corinteni 14.19:

„Dar în biserică, voiesc mai bine să spun cinci cuvinte înţelese, ca să învăţ şi pe alţii, decât să spun zece mii de cuvinte în altă limbă.”

Următorul text este versetul 27:

„Dacă sunt unii care vorbesc în altă limbă, să vorbească numai câte doi sau cel mult trei, fiecare la rând, şi unul să tălmăcească.”

Acum mă voi referi la ceea ce vrea să ştie fratele sau sora care a pus întrebarea: Este corect ca persoana care vorbeşte în limbi să aducă şi tălmăcirea acelei limbi sau nu?

Prietene, dacă vei citi versetul 13 din acelaşi capitol, vei primi răspunsul dorit:

„De aceea, cine vorbeşte în altă limbă, să se roage să aibă şi darul s-o tălmăcească.”

Prin urmare, el poate aduce tălmăcirea propriului mesaj în limbi. Dacă veţi citi versetul 13 veţi vedea că este corect, iar dacă veţi citi întregul capitol veţi înţelege şi mai bine.

Fiindcă ştiu că ceea ce spun se înregistrează, vreau să ştiţi că eu cred în vorbirea în limbi la fel de mult cât cred în vindecarea divină, în botezul Duhului Sfânt, în a doua venire a lui Hristos sau în puterea Împărăţiei care va veni. Da, eu cred în ea, dar cred că această vorbire în limbi îşi are locul ei, aşa cum îşi are locul venirea lui Hristos, vindecarea divină şi toate celelalte lucruri.

În continuare vă voi spune exact ceea ce gândesc, iar dacă voi răni cumva pe cineva, aş vrea să ştiţi de la început că nu vreau să fac aceasta, aşa cum nu vreau nici să creez confuzie.

Deci fiţi atenţi! Problema vorbirii în limbi în mijlocul penticostalilor, constă în faptul că ei nu o respectă şi o lasă să meargă la întâmplare, în loc să rămână în totul în Cuvânt.

Acum ascultaţi cum ar trebui să funcţioneze biserica. Dacă aş păstori biserica penticostală, aş fi de acord cu fiecare dar din mijlocul ei. Astfel, mai întâi le-aş spune oamenilor că trebuie să fie botezaţi cu Duhul Sfânt şi că este necesar ca în cadrul bisericii să lucreze fiecare dar din 1 Corinteni 12.

Să nu credeţi cumva că vreau să spun ceva contrar, fiindcă nu aceasta îmi este intenţia, ci încerc să vă aduc în faţă ceea ce spune Scriptura, pentru că am studiat aceste lucruri de peste douăzeci de ani. Eu predic de aproape treizeci de ani şi am cercetat toată Scriptura, urmărind fiecare învăţătură apărută în lume. Am făcut aceasta pentru binele meu şi al vostru, deoarece ştiu că într-o zi va trebui să plec de aici, aşa cum veţi pleca şi voi, dar dacă plec ca un profet fals, înseamnă că îmi pierd atât sufletul meu, cât şi pe ale voastre. Astfel, pentru mine cel mai important lucru este Viaţa. Ea este mai importantă decât pâinea zilnică, este mai importantă decât popularitatea sau decât orice altceva. Înţelegeţi? Acesta este motivul pentru care întotdeauna doresc să fiu cât se poate de sincer.

Fiţi atenţi! De multe ori se întâmplă să mergi într-o biserică şi în timp ce predici Cuvântul, vezi că se ridică cineva şi începe să vorbească în limbi. Persoana aceea scumpă poate fi umplută cu Duhul Sfânt şi Cel care vorbeşte prin ea este Duhul Sfânt, dar necazul este că acel om nu este învăţat cum trebuie rânduiala bisericii. Spun aceasta pentru că dacă cel aflat pe platformă predică Cuvântul sub inspiraţia Duhului, atunci cel care posedă darul prorociei şi stă în bancă, trebuie să ştie că duhul prorocului este supus prorocului. Vedeţi?

Deci nu este de mirare că Pavel a cerut ca toate lucrurile să se facă în rânduială, pentru a evita astfel confuzia şi neorânduiala.

Dacă de exemplu, eu am făcut chemarea la altar, iar cineva se ridică şi începe să vorbească în limbi, aceasta mă încurcă pentru că trebuie să mă opresc cu chemarea la altar. Înţelegeţi?

Şi mai este ceva: De multe ori, oamenii se ridică şi vorbesc în limbi, în timp ce ceilalţi stau jos şi mestecă gumă sau se uită în jur. Dacă vorbeşte Dumnezeu, staţi liniştiţi şi ascultaţi. Dacă persoana respectivă este călăuzită de adevăratul Duh Sfânt, staţi şi ascultaţi în linişte şi respectuoşi, fiindcă tălmăcirea ar putea veni foarte bine prin tine. Vedeţi? Staţi liniştiţi şi aşteptaţi să vină tălmăcirea. Dacă nu este nimeni care să aducă tălmăcirea, ar fi bine ca cel care vorbeşte în limbi să tacă în trup, adică în biserică, pentru că Biblia spune că atunci când cineva vorbeşte în limbi şi nu tălmăceşte, vorbeşte cu Dumnezeu şi se zideşte pe sine, dar nu zideşte sufleteşte biserica. Astfel, dacă sună, de exemplu,  o trâmbiţă, voi trebuie să înţelegeţi mesajul ei, pentru că altfel sună degeaba. Dacă sunetul ei este neînţeles, nu puteţi şti cum să vă pregătiţi pentru luptă.

Deci, dacă cineva vorbeşte doar într-o limbă străină, fără s-o şi tălmăcească, cine va şti ce trebuie să facă? Dar dacă spune: „Deşteptarea!” înseamnă că trebuie să vă sculaţi. Dacă sună stingerea, înseamnă că trebuie să vă culcaţi. Înţelegeţi? Dacă mesajul ei spune: „Atacaţi!” înseamnă că trebuie să porniţi la atac. Deci mesajul ei trebuie să fie înţeles, fiindcă altfel totul este degeaba.

Tot aşa, dacă în biserică este numai vorbire în limbi fără tălmăcire, nu este de nici un folos.

Versetul la care te referi tu, dragă prietene, spune: „Dar în biserică voiesc mai bine să spun cinci cuvinte înţelese, ca să învăţ pe alţii, decât să spun zece mii de cuvinte în altă limbă.” Este corect, dar priveşte ce spune tot Pavel puţin mai sus:

„Cine proroceşte, dimpotrivă, vorbeşte oamenilor spre zidire, sfătuire şi mângâiere.” (v. 3). Vedeţi? Ea trebuie să zidească.

Dacă Dumnezeu m-ar chema să păstoresc biserica, ştiţi cum aş proceda? Aş încerca să găsesc fiecare persoană care are un dar. Apoi, i-aş pune pe oamenii aceia să se întâlnească  cu o oră înainte de începerea serviciului, singuri într-o cameră, ca să stea sub călăuzirea Duhului. Să ştiţi că unul va avea o vorbire în limbi şi în timp ce toţi stau liniştiţi, va veni şi tălmăcirea.

Apoi, Biblia spune că înainte ca mesajul să fie citit în faţa bisericii, este nevoie ca el să fie judecat de doi sau trei martori, de cineva care posedă deosebirea Duhului, pentru că de multe ori se pot strecura înăuntru şi duhuri rele. Voi ştiţi că Pavel a vorbit despre aceasta. Spuneţi-mi o adunare în care să nu fie prezent şi răul pe lângă puterea lui Dumnezeu! spuneţi-mi unde sunt adunaţi fiii lui Dumnezeu, fără să fie prezent şi Satan în mijlocul lor? Aşa că, nu vă încredeţi când auziţi aceasta! Vedeţi? Satana este peste tot.

Deci, cineva vorbeşte în limbi şi aduce tălmăcirea, iar doi sau trei, care au duhul deosebirii, stau şi judecă ceea ce aud. Cel care aduce mesajul nu poate să citeze versete din Biblie, pentru că Dumnezeu nu foloseşte repetiţii zadarnice şi El a spus că nu face aceasta. Deci, mesajul adus trebuie să fie un mesaj către biserică.

În trezirea de acum, noi am avut deja două mesaje de felul acesta şi ele au fost perfecte. Astfel, un bărbat s-a ridicat, a vorbit în limbi şi a dat tălmăcirea, adeverind mesajul care tocmai fusese adus. Celălalt, s-a ridicat aseară, fără să ştie ce s-a spus mai înainte, şi a adus prin inspiraţie acelaşi mesaj, iar la sfârşit a adăugat: „Ferice de cel ce vine în Numele Domnului!” În clipa aceea am simţit că sunt cuprins de ceva, iar el a adăugat: „Cu alte cuvinte, ferice de cel ce crede că acesta este Domnul venit!”

Vedeţi? Mesajul acela era pentru zidire. Apoi, în timp ce stăteam acolo şi încercam să le spun oamenilor că trebuie să primească Duhul Sfânt, diavolul a venit jos şi le-a zis: „Staţi liniştiţi şi nu-l ascultaţi!”

Sora mea mi-a zis: „Bill, am fost atât de fericită în timp ce vorbeai, încât am simţit că aş putea că mă ridic şi să sar prin zid!”

„Ridică-te şi sari!” am răspuns eu.

„Dar,” a continuat ea, „când ai mers să-i chemi pe oameni să primească Duhul Sfânt, m-am simţit de parcă eram un nimic vechi.”

„Cel care ţi-a adus starea aceea este Satana. El este cel care provoacă aşa ceva. Ar fi trebuit să nu-l iei în seamă şi să te ridici.”

Noi suntem preoţii lui Dumnezeu şi Îi aducem ca jertfă roada buzelor noastre, dând slavă Numelui Său. Înţelegeţi?

Două sau trei seri la rând, eu am încercat să pun lucrurile în ordine, apoi Duhul Sfânt a venit şi a zis: „Ferice de cel ce vine în Numele Domnului!” Şi înainte să pot spune ceva, El a continuat: „Ferice de cel ce crede că Domnul a venit în aceasta!”

Vedeţi? Eu am spus adesea că Duhul Sfânt este Dumnezeu însuşi în voi. Apoi, el a coborât printre oameni întărind profeţia.

Acum, este o mare diferenţă între darul prorociei şi un profet. Astfel, prorocia merge de la unul la altul, în timp ce profetul este născut profet. Profeţii Îl au pe „Aşa vorbeşte Domnul” şi nu pot fi judecaţi de nimeni. Asemenea profeţi au fost Isaia, Ieremia, etc. În ce priveşte însă darul prorociei, voi trebuie să fiţi atenţi la el fiindcă Satana se poate strecura uşor în lucrare. Acesta este motivul pentru care fiecare prorocie trebuie cercetată şi judecată.

Aş vrea să fiţi foarte atenţi, mai ales cei care sunteţi slujitori. Să zicem că pregătim o trezire sau că este vorba doar de o adunare obişnuită. Adevărul este că biserica ar trebui să fie tot timpul în flăcări. Să zicem că printre noi sunt cinci sau şase oameni cu daruri. Poate că doi sau trei vorbesc în limbi, doi sau trei pot tălmăci limbile, iar unul sau doi au darul înţelepciunii. În ordine. Ei se adună împreună, fiindcă nu uitaţi: aceste daruri nu vă sunt date ca să vă jucaţi cu ele, ci ca să lucraţi cu ele. De aceea, datoria voastră este să lucraţi cu ele în biserică. Cel mai bine ar fi să vă adunaţi împreună înainte de începerea slujbei principale, fiindcă după aceea vor veni printre noi şi cei necredincioşi.

Astfel, toţi cei care aveţi daruri veţi merge într-o cameră separată şi veţi sta acolo, pentru că sunteţi împreună lucrători pentru Evanghelie. Veţi spune: „Doamne, este ceva ce vrei să ştim în seara aceasta? Vorbeşte-ne, o, Tată ceresc!” după care veţi cânta şi vă veţi ruga. Urmarea va fi că cineva va vorbi în limbi, pentru că Duhul Sfânt va coborî în mijlocul vostru. Apoi, unul se va ridica şi va spune: „Aşa vorbeşte Domnul…” Ce este aceasta? Ascultaţi!

„…duceţi-vă şi spuneţi-i fratelui Jones să se mute din locul unde locuieşte, fiindcă mâine după-amiază ţinutul respectiv va fi lovit de un ciclon care va lua şi casa lui. Să-şi ia bunurile şi să plece!”

Desigur, prorocia sună bine, dar este nevoie ca doi sau trei oameni care au duhul deosebirii să se ridice şi să judece cele auzite. Astfel, primul spune: „A fost de la Domnul.” Apoi se ridică următorul şi spune: „A fost de la Domnul.” După ce judecătorii şi-au dat verdictul, cele spuse vor fi scrise pe o foaie de hârtie, după care îngenunchează şi se roagă din nou, mulţumind Domnului pentru mesajul dat.

După un timp se va ridica un alt proroc şi va spune: „Aşa vorbeşte Domnul: deseară va veni de la New York o femeie care va sta în adunare pe targă. Este pe moarte din cauza cancerului şi are în jurul capului o eşarfă verde. Ceea ce i-a cauzat boala este că Domnul este împotriva ei din cauză că la vârsta de 17 ani a furat nişte bani din Biserica Lui. Spuneţi-i fratelui Branham să-i spună acest lucru. Aşa vorbeşte Domnul: Dacă-şi recunoaşte vina şi se îndreaptă, va fi vindecată.”

Aşteptaţi puţin. Cele spuse sună bine, dar judecătorii îşi vor da acordul cu privire la cele spuse? „Da, prorocia vine de la Domnul,” spune unul, după care se ridică şi celălalt şi spune: „Vine de la Domnul!” Atunci puteţi scrie pe hârtie: „Aşa vorbeşte Domnul: În seara aceasta va veni în adunare o femeie…” şi aşa mai departe. După ce totul este scris jos, cei care au deosebirea duhurilor se semnează şi mesajele pot fi date mai departe.

După o vreme se aude gălăgia provocată de mulţimea care se adună, aşa că iau mesajele date şi le duc la amvon, apoi merg la locurile lor şi se aşează liniştiţi, studiind cuvântul sau rugându-se. Eu sunt undeva într-o altă cameră studiind şi rugându-mă şi ies numai când se termină serviciul de cântări. Biserica este în rânduială deplină. Oamenii vin, se aşează în linişte, meditează sau se roagă. Asta-i tot ce trebuie să faceţi., fiindcă nu veniţi la adunare ca să vorbiţi unul cu altul, ci ca să vorbiţi cu Dumnezeu. Ca să vorbiţi unul cu altul vă întâlniţi afară. Înţelegeţi? În biserică avem părtăşie cu Dumnezeu, de aceea trebuie să stăm liniştiţi, în tăcere şi respectuoşi, deoarece Duhul se mişcă peste tot. Înainte de începerea serviciului de cântări, pianistul să meargă la pian şi să cânte încet şi foarte lin:

„Jos la cruce unde a murit Salvatorul meu,

jos acolo, pentru curăţire de păcat,

am plâns…”

sau ceva de felul acesta. O cântare dulce şi foarte lină, fiindcă aceasta va aduce prezenţa Duhului Sfânt în adunare. În ordine.

Oamenii stau acolo, iar unii dintre ei încep să plângă şi vin la altar, încă înainte de începerea serviciului, ca să se pocăiască, fiindcă Duhul Sfânt este deja prezent. Vedeţi? Biserica este în dureri.

Creştinii au şi ei partea lor: stau liniştiţi şi se roagă. Nu stau acolo mestecând gumă şi zicând: „Liddie, aş vrea să-mi dai şi mie puţin rujul tău…” sau altceva de felul acesta. O, Doamne! Şi mai numiţi locul acela „Casa Domnului”. Păi aşa ceva este o urâciune!

Cineva care stă alături spune: „Ştii, zilele trecute când am fost în locul cutare, am văzut pe Cutare şi pe Cutare…” Asemenea lucruri sunt în ordine afară, dar aici este Casa Domnului.

Intraţi, rugaţi-vă şi ocupaţi-vă poziţia. Fraţilor, eu nu vorbesc despre alte biserici, pentru că nu ştiu ce faceţi voi acolo, ci mă refer la tabernacolul acesta.

După ce este pregătită atmosfera sfântă, păşeşte în faţă păstorul, care vine împrospătat de roua slujbei sale. El nu trebuie să răspundă la una şi la alta, ci vine plin, de sub puterea Duhului Sfânt care a fost peste el. El păşeşte în adunare, în locul unde sunt adunate împreună o mulţime de limbi de foc, aşa că este aproape un Stâlp care se mişcă încoace şi încolo. Păstorul păşeşte în faţă şi mai întâi de toate ia mesajele pentru biserică şi le citeşte cu voce tare:

„Aşa vorbeşte Domnul: Fratele Jones să se mute din casa lui, pentru că mâine după amiază la ora 2.00, va trece un ciclon peste pământul lui. Să-şi ia lucrurile şi să plece de acolo!”

După ce fratele Jones primeşte mesajul dat, păstorul continuă: „Aşa vorbeşte Domnul: va veni o femeie care se numeşte aşa şi aşa. Ea trebuie să facă cutare şi cutare lucru ca să fie vindecată.”

După ce mesajele sunt citite bisericii, el începe să predice. Nimic nu-l mai poate întrerupe, deoarece toate celelalte mesaje au fost deja date.

Când se încheie predica, urmează rândul de rugăciune. Atunci vine o femeie. Cineva a vorbit în limbi şi i-a anunţat venirea. Vedeţi? Astfel, fiecare dintre noi ştie ce se va întâmpla. Ce urmează? Credinţa începe să zidească cu limbile acelea de foc care stau acum peste voi. Păi, aceasta este o lucrare terminată, nu-i aşa? Desigur.

Eu voi spune: „Doamna Cutare din New York, care șade aici…” şi voi repeta tot ce s-a spus prin Duhul.

Mişcată, ea va întreba:

„Oh, acesta este adevărul! Cum de l-aţi ştiut?”

„Este un mesaj de la Domnul către biserică, în care s-a spus că atunci când erai de 17 ani ai fost în locul cutare şi ai luat de acolo banii din biserică. I-ai furat şi ţi-ai cumpărat cu ei haine noi.”

„Oh, acesta este adevărul, aşa am făcut!”

„Exact aceasta ne-a spus Domnul în seara aceasta, printr-un frate. Cutare a adus tălmăcirea, iar Cutare şi Cutare au judecat cele auzite şi au spus că mesajul este de la Domnul, iar noi toţi suntem martori că acesta este adevărul.”

„Da.”

„Atunci, Aşa vorbeşte Domnul: Du-te, îndreaptă-ţi greşeala  şi vei fi vindecată de cancerul pe care-l ai!”

Apoi, fratele Jones merge acasă, îşi încarcă mobila şi celelalte bunuri în căruţă şi pleacă, iar a doua zi la ora 2.00 totul este luat de ciclonul care fusese vestit de Domnul.

Văzând aceasta, biserica Îl slăveşte pe Domnul şi spune: „Îţi mulţumim, Doamne, pentru bunătatea Ta.”

Aceasta este ceva ce zideşte cu adevărat biserica.

Dacă însă, ceea ce s-a spus nu se împlineşte, înseamnă că aveţi un duh rău printre voi. Desigur, nu doriţi aşa ceva; cum să doriţi răul când cerul este plin de adevăratul Duh Sfânt? Să nu luaţi un înlocuitor vechi de la diavolul, ci luaţi ceva real, fiindcă Dumnezeu are pentru voi tot ce doriţi.

Dacă se întâmplă să fie un duh rău în lucrare, cei cu daruri să nu mai ţină adunări până când Dumnezeu aduce dovada că sunteţi corecţi, deoarece voi sunteţi un ajutor pentru biserică în lucrarea Evangheliei. Înţelegeţi acum cum stau lucrurile?

În ce priveşte limbile necunoscute, cei care vorbesc în ele nu le înţeleg, dar fiecare sunet are un înţeles. De exemplu: „Gluck, gluck, gluck”, în ceva limbă are un înţeles.

Eu am fost în Africa, şi deşi până atunci nu am crezut că ar fi posibil, am văzut că fiecare zgomot avea o însemnătate, un înţeles, iar Biblia spune că nu există nici un sunet fără înţeles.

Astfel, fiecare sunet are o însemnătate.

Eu am spus, de exemplu: „Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu…”

Imediat unul dintre traducătorii africani scoate un sunet, apoi vine altul şi scoate alte sunete şi aşa mai departe, iar ele înseamnă de fapt ceea ce am spus eu: „Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.” Vedeţi? Pentru mine acele sunete nu aveau nici o însemnătate, dar pentru ei erau de fapt o limbă, la fel ca limba pe care o vorbim noi. Când traducătorii zulu, koza şi ceilalţi şi-au încheiat traducerile, fiecare dintre cei prezenţi au înţeles ce am spus eu.

Tot aşa este şi cu vorbirea în limbi. Voi îi auziţi pe aceşti oameni mormăind ceva neînţeles şi vă gândiţi că de fapt nu e nimic, dar nu este aşa, de aceea, ar trebui să fim respectuoşi şi s-o punem la locul ei.

S-ar putea ca deşi cei cu daruri se adună într-o cameră, să nu fie nici un mesaj, iar după ce se face chemarea la altar, este posibil ca atunci când au ocazia, să se ridice cineva şi să aducă o vorbire în limbi. Dacă nu este cine să tălmăcească acea vorbire, Biblia spune că este mai bine ca acel om să tacă, pentru că vorbirea lui nu aduce nici o zidire sufletească bisericii. Nu contează cât de mult doreşte el să vorbească bisericii: Biblia spune să tacă în adunare.

Poate cineva spune: „Păi, nu pot să tac!” Ba da, poţi, pentru că aşa spune Biblia. Deci rămâi în tăcere dacă nu poţi aduce tălmăcirea acelei limbi.

Dacă însă Duhul Sfânt îi dă şi tălmăcirea, poate să-şi aducă mesajul. Astfel, când vine tălmăcirea, se spune, de exemplu:

„În adunare este o femeie numită Sally Jones. Aceasta este ultima seară a chemării ei. Să se pună repede în ordine cu Dumnezeu, pentru că mai are doar puţin timp de stat aici.”

Desigur, Sally Jones va alerga repede la altar, pentru că este ultima ei şansă, este ultima ei chemare. Vedeţi? Aceasta dovedeşte că mesajul dat este adevărat.

Dacă se procedează în felul acesta, nu este nici o posibilitate ca duhurile rele să se strecoare în biserică, pentru că Biblia a spus clar:

„Dacă sunt unii care vorbesc înaltă limbă, să vorbească numai câte doi sau trei, fiecare la rând: şi unul să tălmăcească.

Cât despre proroci, să vorbească doi sau trei, şi ceilalţi să judece.” (1 Corinteni 14.27,29).

Aceasta este biserica.

Dar unde suntem noi astăzi? Oamenii sar în sus, se agită, râd şi-şi văd de-ale lor în timp ce cineva vorbeşte în limbi; altul se uită în jur şi vorbeşte despre altceva; păstorul face şi el ceva, cineva se împinge, etc. Ei bine, aceasta nu poate fi numită ordine.

Poate că predicatorul predică, iar cineva se ridică şi-l opreşte aducând o vorbire în limbi. Aşa ceva nu este corect! O, nu! Eu nu spun că nu vorbeşte Duhul Sfânt prin acel om, dar voi ar trebui să ştiţi cum şi când să vă folosiţi darul. În ordine.

Mai putem citi încă o întrebare? Aş vrea să mă mai îngăduiţi câteva minute ca s-o luăm şi pe aceasta, pentru că mâine este duminică.

***

23.Frate Branham, este corect ca predicatorii să adune de mai multe ori bani în timpul serviciilor lor, sub pretextul că Dumnezeu le-a spus că adunarea trebuie să dea o anumită sumă? Vreau să ştiu dacă acest lucru este corect sau greşit. Pe mine m-a tulburat foarte mult acest lucru.

Prietene, îţi voi spune părerea mea cu privire la această problemă: eu cred că este ceva îngrozitor.

Mă gândesc la timpul când Dumnezeu m-a trimis pe câmpul misiunii. Nu aveam bani deloc, aşa că am spus: „Trimiteţi farfuria pentru colectă.”

Managerul a venit la mine şi mi-a zis: „Avem de dat cinci mii de dolari. Aveţi atâţia bani în Jeffersonville ca să puteţi plăti?”

„Ei bine,” am spus eu, „dacă nu m-ar fi trimis Dumnezeu aici, nu aş fi venit. (Vedeţi?). Trimiteţi farfuria pentru colectă.”

Dar înainte de încheierea adunării, cineva a venit şi a zis:

„Domnul mi-a pus pe inimă să donez cinci mii de dolari pentru această adunare.” Vedeţi? Problema este ca voi să fiţi călăuziţi de Domnul în ceea ce faceţi.

Părerea mea este că e greşit ca cineva să cerşească bani. Dacă este cineva care face aceasta, n-aş vrea să-l jignesc, dar vorbesc în dreptul meu: nu cred că este corect să faci aşa ceva.

Eu ştiu predicatori care s-au dus şi i-au ameninţat pe oameni să le dea bani. Da, Gertie, tu ai fost cu mine împreună cu încă câţiva fraţi, când am avut acea mare convenţie dintr-o denominaţiune renumită. Predicatorii au stat toată după-amiaza pe platformă şi i-au ameninţat pe oameni că Dumnezeu le va distruge recoltele şi-i va lovi cu nenorociri dacă nu vor pune bani la adunarea aceea. Vă spun adevărul, fiind conştient că Biblia stă înaintea mea. Când am văzut aceasta, am zis: „Este o hulă la adresa lui Dumnezeu şi a urmaşilor Săi!” Dacă Dumnezeu te trimite în lucrarea Sa, Se va îngriji de toate, dar dacă nu eşti trimis de El, lasă denominaţiunea să-ţi poarte de grijă.

***

24. Ce părere ai de o piesă de Crăciun într-o biserică a Duhului Sfânt?

Ei bine, dacă se referă la Hristos ar putea fi în ordine, dar dacă este despre moş Crăciun, eu nu cred în el. Părerea mea este că toate aceste lucruri pe care le au ei referitor la Crăciun sunt ridicole, pentru că toţi L-au scos pe Hristos afară şi L-au înlocuit cu moş Crăciun, deşi acest moş este doar o născocire.

Nu vreau să vă rănesc simţurile, dar am să vă spun ceva în legătură cu ceea ce le spuneţi copiilor voştri. Cu vreo 25-30 de ani în urmă, a venit la mine un predicator renumit de aici din oraş. Charlie Bohanon stătea la biroul lui şi mi-a zis:

„Nu le voi mai spune niciodată copiilor sau nepoţilor mei despre minciuna aceasta. (Se referea la moş Crăciun).” Şi a continuat: „Băieţelul meu, care are 12 ani, a venit la mine şi mi-a vorbit despre moş Crăciun.”

Când l-a auzit, el i-a zis: „Aş vrea să-ţi spun ceva, dragă,” şi a început să-i povestească cum stau de fapt lucrurile cu moşul acela.

Puţin mai târziu, copilul l-a întrebat pe tatăl său: „Tati, atunci şi Isus este tot o poveste inventată de oameni?” Vedeţi?

Spuneţi adevărul copiilor voştri! Moş Crăciun este o poveste catolică despre un tip numit Kriss Kringle sau „sfântul Nicolas”, un bătrân catolic german, care s-a dus şi a făcut bine copiilor săraci. Ei au luat acea întâmplare şi au făcut din ea o tradiţie, dar Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. El este real şi trăieşte!

S-ar putea să nu fiţi de acord cu mine, dar vreau să ştiţi că tot ce v-am spus este din dragoste şi fără intenţia de a vă supăra. Nu vreau să fiu mincinos, pentru că dacă îi spun fiului meu o minciună, sunt un mincinos, este adevărat? Acesta este motivul pentru care vreau să-i spun numai adevărul.

Dacă îi vorbesc despre moş Crăciun, îi spun: „Desigur, moş Crăciun există, iar dacă vrei să-l vezi, priveşte-l pe tăticul tău în seara de Crăciun.” Desigur.

Ieri am fost jos în Quaker Maid, ca să cumpărăm nişte alimente, împreună cu soţia mea. Acolo am văzut o fetiţă de vreo doi ani, care stătea în spatele căruciorului şi cânta: „Dingle Bells…” („Clopoţei  veseli”). Când am auzit-o, m-am dus la ea şi i-am zis:

„Îl aştepţi pe moş Crăciun?”

„Acela este tăticul meu,” a răspuns ea.

„Binecuvântată să fie inima ta, dragă, fiindcă eşti o fetiţă înţeleaptă.”

Mai am aici o întrebare foarte înţepătoare, apoi voi încheia. O, este un text din Scriptură, de care m-am lovit cu ani în urmă şi pe care l-am putut înţelege numai prin harul lui Dumnezeu. Scumpa mea soţie, care stă acolo în spate, m-a întrebat în după-amiaza aceasta, ştiind că am primit această întrebare:

„Bill, cum vei răspunde la ea?”

„Şi eu m-am întrebat adesea pe mine însumi aceasta,” i-am răspuns.

„În ce mă priveşte, eu n-am putut s-o înţeleg niciodată,” a continuat ea.

„Atunci, vino deseară, iubito, căci voi încerca să răspund cât pot de bine, cu ajutorul Domnului.

***

25. Frate Branham, te rog să explici Evrei 6.4-6.

Vedeţi, voi trebuie să priviţi aceasta prin credinţa, harul şi credincioşia sfinţilor.

Deci Evrei 6.4-6: „Căci cei ce au fost luminaţi odată şi au gustat darul ceresc şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt,

Şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor-

Şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, şi-L dau să fie batjocorit.”

Aici este într-adevăr ceva înţepător, de aceea trebuie să vegheaţi. Aş vrea să vă amintiţi că în această biserică învăţăm că nu toţi cei ce strigă, vorbesc în limbi, dau mâna cu predicatorul, etc., au Viaţa veşnică. Dar credem că voi aveţi Viaţa veşnică dacă v-a dat-o Dumnezeu. Atunci o aveţi pentru totdeauna. Înţelegeţi? Dacă nu este aşa, înseamnă că Isus a fost un învăţător fals, pentru că El a spus în Ioan 5.24:

„Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce m-a trimis, are viaţa veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut de la moarte la viaţă.”

Acum, certaţi-vă cu El, fiindcă a mai spus:

„Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine,” şi: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-L atrage Tatăl care M-a trimis… şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” (Ioan 6.37+44). Acestea sunt cuvintele Lui, nu ale mele.

Fiţi atenţi! În biserica din Corint, unul avea o cântare, altul o vorbire în limbi, etc., pe când în celelalte biserici nu erau asemenea probleme din pricina nerespectării rânduielii. Scrie undeva că biserica din Efes nu ar fi avut vorbirea în limbi? Nu. Ei aveau vorbirea în limbi şi toate celelalte daruri ale Duhului, la fel ca şi corintenii, dar acolo totul se desfăşura în rânduială. Necazul corintenilor era că ei nu au putut să aibă ordine şi disciplină în biserică. Vedeţi? Dar Pavel s-a dus acolo şi a pus biserica în ordine.

Eu cred că ceea ce a spus Oral Roberts este adevărat, şi anume, că Dumnezeu este bun. Aşa este.

Şi voi întrebaţi: „Ei bine, dar cum este cu penticostalii în privinţa vorbirii în limbi, frate Branham?” Eu cred că ei au Duhul Sfânt. Sigur că Îl au, şi aceasta pentru că Dumnezeu este bun.

Priviţi! Când a înviat Isus, toţi ucenicii au crezut şi au spus: „Oh, noi ştim că El este viu!” dar Toma a zis: „O, nu! Eu nu pot să cred aceasta! Nu voi crede până când nu voi avea o dovadă palpabilă. Trebuie să-mi pun mâna în coasta Lui şi în urmele lăsate de cuie în mâinile Lui. Abia atunci voi crede.”

Şi pentru că El este un Dumnezeu bun, i-a zis lui Toma: „Vino, Tomo! Iată dovada aici. Pune mâna şi crede!”

„O”, a strigat Toma, „acum cred.”

Şi Isus i-a zis: „Tomo, tu crezi pentru că M-ai văzut şi ţi-ai pus mâinile în rănile Mele, dar mai ferice este de cei ce    n-au văzut şi au crezut.” (Ioan 20.29).

Da, El este un Dumnezeu bun, care vă dă ce vă doreşte inima, cu condiţia să-L credeţi. Credinţa este lovitura de moarte pentru Satana. Dacă un om Îl crede pe Dumnezeu pe Cuvânt, aceasta îl ucide de fiecare dată pe Satan. Aceasta este cea mai mare lovitură pe care o poate primi: când un om Îl crede pe Dumnezeu pe Cuvânt. Şi voi ştiţi că Isus a spus că „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4.4).

Acum să ne întoarcem la Evrei 6 şi să citim începând de la versetul 1:

„De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos şi să mergem spre cele desăvârşite… (Primul lucru pe care vreau să-l lămurim aici este, cui sunt adresate aceste cuvinte scrise de Pavel? Evreilor, este adevărat? El le vorbeşte iudeilor care L-au respins pe Isus, pentru a le arăta că Legea a fost doar o umbră spre Hristos, că toate lucrurile din Vechiul Testament sunt de fapt un tip spre Noul Testament). Deci:

„…să lăsăm învăţăturile începătoare ale lui Hristos, şi să mergem spre cele desăvârşite…”

Pavel se referă aici la învăţăturile începătoare şi-i îndeamnă să meargă spre cele desăvârşite. Voi sunteţi desăvârşiţi atunci când sunteţi pecetluiţi cu Duhul Sfânt. Până când? „Până în ziua răscumpărării voastre.” Ce spune Ioan despre astfel de oameni?

„Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui pentru că este născut din Dumnezeu.” (1 Ioan 3.9).

Un om nu este umplut cu Duhul Sfânt pentru că aşa crede el, ci pentru că este născut din Duhul lui Dumnezeu şi nu păcătuieşte, pentru că sămânţa lui Dumnezeu este în el. De aceea nu poate păcătui. Vedeţi? Spune Biblia aceasta? Sigur că da. Prin urmare, nu este important ce faceţi voi pentru aceasta, nici ce gândeşte lumea despre voi, ci tot ce contează este ce gândeşte Dumnezeu despre voi. Înţelegeţi?

Cum aş putea fi amendat de un poliţist pentru că merg prin oraş cu 40 de mile/oră, când am semnătura primarului, care-mi permite acest lucru deşi limita de viteză este de 55 de mile/oră? Nu este posibil.

Cum pot păcătui, când Jertfa de sânge a lui Isus stă tot timpul înaintea lui Dumnezeu pentru mine, când sângele Lui stă ca un paravan, ca un scut, între mine şi Dumnezeu? El nici nu mă vede, pentru că viaţa mea este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu şi sunt pecetluit cu Duhul Sfânt. Cum este posibil ca fiind acolo, să păcătuim cu voia împotriva lui Dumnezeu?

În Evrei 10.26 scrie: „Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate.” Vedeţi? Dar dacă suntem în Hristos, este imposibil să păcătuim cu voia.

Să revenim acum la Evrei 6 şi să citim mai departe:

„…fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte, şi a credinţei în Dumnezeu,

învăţătura despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică…,” ci „să mergem spre cele desăvârşite”, să vorbim despre ceea ce se întâmplă când veniţi la Hristos, pentru că de multă vreme staţi în jurul adunării…

Aţi văzut şi voi astfel de oameni. Ei vor sta pe margine – nu vor nici să intre, nici să iasă. Apreciază Duhul Sfânt şi îi vezi cum se ridică, strigă, sar în sus şi-n jos, se bucură, dar nu vor să-L primească în ei înşişi. Nu, nu! Vedeţi? Ei sunt credincioşi de margine. Vin atât de aproape încât pot să guste din binecuvântările Lui, dar cu toate acestea, nu Îl primesc.

Ei stau tot timpul pe margine, până când la un moment dat se duc de tot. Aş putea să vă dau o mulţime de nume ale celor care au fost în tabernacol şi apoi au plecat. Ei au căzut de tot şi nu mai pot să se întoarcă, nu mai este pocăinţă pentru ei, fiindcă L-au întristat pe Duhul Sfânt.

Nu avem timp să citim, dar tabloul acestor oameni poate fi văzut în Deuteronom 1.19-26. Este tabloul Israelului ajuns la Cades-Barnea:

„Am plecat din Horeb, şi am străbătut toată pustia aceea mare şi grozavă pe care aţi văzut-o; am luat drumul care duce în muntele Amoriţilor, cum ne poruncise Domnul, Dumnezeul nostru, şi am ajuns la Cades-Barnea.

Şi eu v-am zis: „Aţi ajuns la muntele Amoriţilor pe care ni-l dă Domnul, Dumnezeul nostru.

Iată că Domnul, Dumnezeul tău, îţi pune ţara înainte; suie-te, ia-o în stăpânire, cum ţi-a spus Domnul Dumnezeul părinţilor tăi; nu te teme, şi nu te înspăimânta.”

Voi v-aţi apropiat cu toţii de mine, şi aţi zis: „Să trimitem nişte oameni înaintea noastră, ca să iscodească ţara, şi să ne aducă răspuns cu privire la drumul pe care ne vom sui în ea şi asupra cetăţilor în care vom ajunge.”

Părerea aceasta mi s-a părut bună; şi am luat doisprezece oameni dintre voi, câte un om de fiecare seminţie.

Ei au plecat, au trecut muntele, şi au ajuns până la valea Eşcol, şi au iscodit ţara.

Au luat în mâini din roadele ţării şi ni le-au adus; ne-au făcut o dare de seamă, şi au zis: „Bună ţară ne dă Domnul, Dumnezeul nostru.”

Dar voi n-aţi vrut să vă suiţi în ea, şi v-aţi răzvrătit împotriva poruncii Domnului, Dumnezeului vostru.”

Aceasta este situaţia şi cu penticostalii: ei au ajuns la Cades-Barnea, şi nu doar ei ci şi noi, frate Neville. Noi suntem la Cades-Barnea, la scaunul de judecată al acestei lumi.

Moise a trimis doisprezece iscoade, câte una pentru fiecare seminţie a copiilor lui Israel, pentru a vedea care este adevărul cu privire la Canaan. Este adevărat?

Când s-au întors, zece din cei doisprezece, au spus: „Oh, cu adevărat ţara este bună, dar nu o vom putea lua niciodată pentru că suntem ca nişte lăcuste pe lângă locuitorii ţării. Ei sunt oameni bine înarmaţi, iar cetăţile lot au ziduri groase. Mai bine am fi murit în Egipt, decât să venim ca să murim în ţara aceasta!”

Când i-au auzit ce spun, micuţii Iosua şi Caleb au sărit în sus şi au strigat: „Nu este adevărat! Noi suntem mai mult decât în stare s-o cucerim!”

Da, domnilor. Acolo s-a petrecut ceea ce avem în întrebarea noastră. Dar Iosua şi Caleb au rămas credincioşi, pentru că au ştiut ce le făgăduise Dumnezeu. Astfel, ei au putut spune: „Nu ne pasă cât de puternici sunt locuitorii ţării, nici cât de multe sunt obstacolele din calea noastră. Dumnezeu a spus ceva şi aşa va fi, ceea ce înseamnă că ţara este a noastră, ne aparţine.”

Şi voi ştiţi că au fost singurii din cei două milioane de oameni ieşiţi din Egipt, care au intrat în ţara făgăduită, deoarece au stat cu credincioşie pe ceea ce le spusese Dumnezeu.

Tabernacolul stă chiar acum la Cades-Barnea. Priviţi cât de aproape erau oamenii aceia de ţara făgăduită: au gustat chiar din strugurii ei, pentru că Iosua şi Caleb au adus câte un ciorchine mare şi ei au putut să guste. „O, sunt buni,” spuneau ei, „dar nu vom reuşi să ajungem la ei!”

Vedeţi? „…au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt, şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor…” Înţelegeţi acum?

Niciunul dintre oamenii aceia nu a putut să treacă dincolo, pentru că Dumnezeu nu le-a dat voie, aşa că au pierit în pustie. Ei au fost aproape de hotarele ţării, i-au gustat roadele, dar nu au putut trece dincolo din pricina necredinţei. Acesta este adevărul.

Acum aş vrea să fii atentă, scumpă persoană care ai pus întrebarea, la ceea ce spune Pavel mai departe, în versetul 7:

„Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el, şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu.

Dar dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat, şi sfârşeşte prin a i se pune foc.”

Acum înţelegeţi? Aici este răspunsul la întrebarea care a fost pusă, întrebare care m-a frământat şi pe mine timp de mulţi ani. Apoi, într-o zi m-am dus la Mishawaka, Indiana, unde avea loc o adunare şi unde am întâlnit pentru prima dată oameni care vorbeau în limbi. Voi aţi citit desigur, „Povestea vieţii mele,” unde am scris despre acel bărbat de culoare care s-a dus pe platformă şi toate celelalte lucruri.

Acolo însă, am întâlnit doi oameni: unul vorbea în limbi, iar celălalt tălmăcea, după care vorbea în limbi al doilea şi tălmăcea primul. Totul era perfect, aşa că în timp ce-i priveam, mi-am zis: „O, Dumnezeule! N-am mai văzut niciodată aşa ceva! Cred că am ajuns printre îngeri. Oare unde am fost până acum? Aceasta este ceea ce-mi lipseşte. Deci penticostalii au dreptate. Am ajuns printre îngeri!”

A doua zi, dacă nu mă înşel, m-am întâlnit cu unul dintre cei doi bărbaţi.

„Bună ziua, domnule,” i-am zis.

„Bună ziua. Eşti… cum te cheamă?”

„Branham,” am răspuns eu.

„De unde eşti?” De aici?”

„Nu, sunt din Jeffersonville.”

„Foarte bine. Şi eşti penticostal?”

„Nu,” am răspuns eu. „Nu sunt. De fapt nu sunt de acord cu învăţătura penticostală referitoare la primirea Duhului Sfânt. Oricum, am venit aici ca să învăţ.”

„Acesta este un lucru foarte frumos,” a spus el. Şi astfel, tot discutând, am intrat în legătură cu duhul lui (aşa cum s-a întâmplat odinioară cu femeia de la fântâna Samariei) şi am putut vedea că era un credincios adevărat, ceea ce m-a umplut de bucurie.

După-amiaza, l-am întâlnit şi pe celălalt bărbat şi i-am zis:

„Bună ziua, domnule.”

„Ce mai faci? Cum te cheamă?”

I-am spus, iar el a continuat:

„Eşti penticostal?”

„Nu, domnule, nu sunt chiar penticostal, dar am venit aici să învăţ.”

„Ai primit Duhul Sfânt?” m-a întrebat el.

„Nu ştiu ce să spun. Dacă mă gândesc la ceea ce învăţaţi voi, presupun că nu.”

„Ai vorbit vreodată în limbi?”

„Nu, domnule.”

„Atunci nu-L ai,” a spus el.

„Nu ştiu ce să spun. Sunt predicator de aproape doi ani, dar nu ştiu prea multe despre problema aceasta.”

Vedeţi, încercam să vorbesc cu el ca să pot intra în legătură cu duhul lui, iar când am reuşit aceasta, am văzut că am în faţa mea un făţarnic. Soţia lui era o femeie cu părul negru, dar el trăia cu o femeie blondă, cu care avea şi doi copii; şi cu toate acestea, vorbea în limbi şi le tălmăcea. Acest lucru m-a tulburat foarte tare, aşa că am spus: „O, Doamne, oare unde am ajuns?” Dacă la început îi crezusem îngeri, acum nu ştiam ce să mai cred despre ei.

„Doamne, undeva este ceva greşit. Oare ce să fie aceasta? Totuşi, Biblia trebuie să aibă undeva un tablou cu privire la lucrul acesta.”

Seara m-am dus din nou la adunare şi Duhul Sfânt a coborât iar. Puteam să-L simt. Era cu adevărat Duhul Sfânt. Pe vremea aceea eram un predicator tânăr şi nu puteam înţelege nicicum ce se întâmplă.

Văzând toate acele lucruri, mă gândeam: „Vai, Doamne! Ce să fie aceasta? Pot să văd că măreţul Duh Sfânt a coborât cu adevărat în mijlocul acestor oameni, pot să-i văd pe bărbaţii aceia vorbind în limbi şi tălmăcind, aducând un mesaj adevărat, şi cu toate acestea, unul dintre ei este un creştin adevărat, în timp ce celălalt este un făţarnic. Sunt atât de încurcat, că nu ştiu ce să mai cred.”

Câţiva ani mai târziu, după ce am zidit tabernacolul, într-o zi m-am dus la Green’s Mill, la peştera mea, ca să mă rog, pentru că domnul Davis a spus tot felul de lucruri urâte despre mine şi apoi le-a publicat în ziarul lui. Eu îl iubeam pe bărbatul acela şi n-aş fi vrut să i se întâmple ceva rău, de aceea m-am dus acolo ca să mă rog pentru el. M-am dus deci acolo sus, am intrat în peşteră şi am început să mă rog:

„Doamne, iartă-l, pentru că el nu vrea să spună aceste lucruri.”

După ce m-am rugat, am început să mă gândesc la Cuvânt şi am ieşit afară. Aproape de gura peşterii era un buştean şi m-am aşezat pe el cu Biblia lângă mine. Priveam spre munţi şi mă gândeam la cuvintele spuse de Pavel referitor la unul dintre bărbaţii care îi făcuse mult rău:

„…căldărarul, mi-a făcut mult rău, dar Domnul îi va răsplăti după faptele lui.” (2 Timotei 4.14).

Am luat Biblia, cu gândul să caut versetul acela şi să-l citesc, când deodată a venit o adiere de vânt şi mi-a deschis-o în felul acesta (Fratele Branham arată), la Evrei 6.

Am închis-o şi am pus-o din nou jos, gândindu-mă: „Ce ciudat!” dar cum am pus-o jos, vântul a deschis-o din nou.

„Asta este chiar ciudat, fiindcă mi-a deschis-o din nou în acelaşi loc. Am să citesc unde s-a deschis, să văd ce scrie.”

Astfel, ochii mi-au căzut pe versetul care spune:

„…este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, şi-L dau să fie batjocorit.” (Evrei 6.6).

După ce am citit aceste cuvinte, mi-am zis:

„Ei bine, nu văd nici o legătură cu ceea ce mă frământă,” apoi am citit tot restul capitolului, fără să înţeleg nimic. Am citit iar şi iar, şi în final am zis: „Ei bine, nu pot înţelege nimic!”

„Este imposibil ca cei ce au fost luminaţi odată şi totuşi au căzut…”

Apoi am citit mai jos: „Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el, şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu.

Dar dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat, şi sfârşeşte prin a i se pune foc.” (v. 7-8).

„Oare ce înseamnă aceasta?” mi-am zis. Şi în timp ce stăteam şi mă gândeam, am avut o vedenie.

Am văzut un ogor care era pregătit pentru semănat. Şi un Om a mers cu un vas mare plin cu sămânţă, din care lua şi arunca peste acel câmp. A mers tot înainte până când nu l-am mai văzut, semănând tot timpul acea sămânţă. Şi de îndată ce nu L-am mai văzut, a apărut un alt om, îmbrăcat în haine negre, care venea furişându-se pe urma celuilalt şi arunca sămânţă rea, iar eu l-am urmărit şi pe el cu privirea până nu  s-a mai văzut.

După un timp, a răsărit grâul, dar imediat după el a apărut şi neghina, spini şi mărăcini, toate crescând împreună în acelaşi ogor.

Apoi a venit o secetă mare, iar grâuleţul şi-a aplecat capul, dar şi neghina, spinii şi mărăcinii au făcut la fel. Toate erau cu capul plecat; toate suspinau şi sufereau din pricina lipsei apei şi cereau ploaie.

Şi am văzut că după o vreme s-a ridicat un nor mare din care a început să cadă ploaia. Când a căzut peste grâu, acesta a ridicat capul şi a început să strige: „Glorie! Aleluia! Slavă Domnului!” Dar iată că şi micuţele buruiene au sărit în sus şi au strigat la fel: „Slavă! Laudă Domnului! Aleluia!” Da, neghina, spinii şi toate celelalte buruieni, săltau de bucurie şi strigau într-un glas: „Glorie! Aleluia! Slavă Domnului!”

Când am văzut aceasta, am zis: „Ei bine, nu pot înţelege ce vrea să însemne aceasta!”

Viziunea m-a părăsit, iar eu am luat Biblia şi privirea mi-a căzut din nou pe pasajul care spune:

„…dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat…” O, şi atunci am înţeles! Mi-am amintit şi cuvintele Domnului Isus, care spunea odată: „… (Dumnezeu) dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.” (Matei 5.45).

Da, un om care stă în adunare, poate vorbi în limbi, poate striga şi acţiona întocmai ca ceilalţi, fiind călăuzit de Duhul Sfânt, şi totuşi să nu fie în Împărăţia lui Dumnezeu.

Acesta este adevărul, pentru că tot Isus a spus în Matei 7.22-23:

„Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”

Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelegea.”

Ce spuneţi de aceasta?

Exact aceasta este situaţia cu cei din Evrei 6. Ei au gustat „Ploaia” bună venită din cer, dar au fost greşiţi de la început. De la început, motivele şi scopurile lor au fost incorecte.

Voi ştiţi ce a spus Domnul în „Pilda neghinei”, când cineva a spus, referindu-se la sămânţa rea:

„Vrei să mergem s-o smulgem?”

„Nu… lăsaţi-le să crească împreună până la seceriş, şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: „Smulgeţi neghina şi legaţi-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânar.” (Matei 13.28-30).

Dar cum veţi şti care este spin şi care este grâu? Răspunsul îl dă tot Cuvântul: „După roadele lor îi veţi cunoaşte.” (Matei 7.20).

Vedeţi, frate şi soră? Un pom bun nu poate face roadă rea. Sigur că nu. Nu contează dacă cineva este căzut undeva pe lângă drum; dacă este o sămânţă bună, se va ridica şi te va ajunge din urmă. Acesta este adevărul.

Uitaţi-vă însă la acei credincioşi de margine. Ei erau tăiaţi împrejur şi au mers până la graniţa ţării făgăduite.

Mulţi oameni merg până la graniţele făgăduinţei lui Dumnezeu, dar când să păşească în acea făgăduinţă, când să primească Duhul Sfânt, Îl resping. Poate vor merge până departe, trecând şi prin botezul biblic în Numele Domnului Isus Hristos, dar când vor ajunge la făgăduinţă, o vor respinge.

Nu există nici un text biblic care să arate că cineva ar fi fost botezat vreodată în Numele Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt. Acest botez a fost instituit de Biserica catolică, fiind dus mai departe de Luther, de Wesley şi de toţi ceilalţi, până în timpul nostru, când Dumnezeu ne-a arătat că botezul biblic este în Numele Domnului Isus Hristos. Acesta este botezul primit de apostoli, dar voi nu veţi putea merge în nici o denominaţiune cu o astfel de învăţătură. Acesta este adevărul.

Puteţi vedea acum aceste lucruri? Vedeţi botezul Duhului Sfânt care aduce cu sine darurile şi roadele Duhului: dragostea, bucuria, îndelunga răbdare… Poate veţi spune: „Eu am îndelungă răbdare!” dar vreau să vă spun ceva. Nu demult, am fost sus în Ohio şi cineva mi-a scris un bileţel şi m-a întrebat dacă este adevărat că-i botez pe oameni în Numele Domnului Isus Hristos. Când cei prezenţi au aflat că este adevărat, şaisprezece lucrători cu care colaboram mi-au întors spatele. Vedeţi? Aceasta este îndelunga răbdare? … bunătatea, smerenia, blândeţea, etc.

Frate şi soră, noi suntem chiar acum la Cades-Barnea. Voi gustaţi chiar acum din roadele ţării. Aseară, Duhul Sfânt a coborât printre noi ca un vâjâit de vânt şi S-a aşezat peste mulţi dintre voi, iar astăzi, lucrătorii au vizitat unele case de aici şi şi-au pus mâinile şi s-au rugat pentru cei care Îl caută pe Duhul Sfânt. Să nu luaţi un înlocuitor! Să nu luaţi doar un fel de gălăgie sau vreo senzaţie, ci aşteptaţi până sunteţi modelaţi de Dumnezeu şi făcuţi o făptură nouă. Acum, voi numai gustaţi din El, dar lăsaţi Porumbelul să vă conducă acolo unde este masa plină, pentru că Mielul şi Porumbelul stau mereu împreună. Să rămâneţi totdeauna pe cuvântul lui Dumnezeu, pentru că El va fi Acelaşi chiar şi atunci când cerul şi pământul vor înceta să mai fie. Acesta este adevărul.

Să nu credeţi cumva că sunt ridicol, iar dacă cumva am fost, nu am dorit aceasta. Am încercat să răspund la întrebările voastre cât am putut de bine şi cu toată sinceritatea.

Deci, în Evrei 6, Pavel se adresează celor care spun: „Ei bine, noi mergem cu tine!” dar după un timp se opresc şi nu mai vor să meargă până la capăt. Ei au gustat din binecuvântările Ţării, dar nu au intrat niciodată în posesia lor.

Dumnezeul nostru este viu, iar eu spun aceasta nu pentru că vreau să ies în evidenţă, ci ca să vedeţi puterea Lui.

Astfel, nu demult am venit aici şi v-am anunţat că un bun prieten de-al meu şi tovarăş de vânătoare, este grav bolnav în spital. Mă refer la fratele Everett Rodgers, căruia eu îi spun Busty. Medicii l-au operat, dar când l-au deschis era atât de plin de cancer încât l-au închis la loc fără să-i facă nimic.

Apoi au spus: „Nu mai putem face nimic pentru el. În câteva săptămâni va muri.”

Poate vă mai amintiţi că pe vremea când ţineam adunări printre copaci, în apropierea unei biserici metodiste, Gertie s-a furişat tiptil prin vie ca să audă ce voi spune. Se temea să vină în faţă, pentru că li se spusese că vor fi excomunicaţi. Apoi am văzut o viziune în care mi s-a arătat o mulţime de carne îngrămădită într-o conservă, după care mi  s-a arătat că am prins o mulţime de peşti, pe care i-am înşirat pe nişte sfori.

În seara aceea, i-am lăsat pe oamenii care stăteau pe sub arbuşti şi m-am dus sus, pe vârful dealului, la fratele Wright, aşa că a doua zi m-au căutat peste tot pentru că nu m-au găsit.

În timp ce stăteam acolo şi predicam, iată că a venit acea Lumină, acel Stâlp de Foc şi S-a aşezat chiar înaintea mea, zicând: „Pleacă de aici! Du-te în pădure, fiindcă îţi voi vorbi acolo!” Mi-am ascuns maşina printre nişte arbuşti şi      m-am dus în pădure, unde m-am rugat toată noaptea şi ziua următoare. Unii dintre fraţi au găsit maşina ascunsă, dar nu au dat de mine. Aceasta s-a întâmplat în ziua când fratele Graham Snelling a primit Duhul Sfânt şi chemarea în slujbă.

Domnul a venit acolo şi mi-a vorbit cu privire la vedenia cu aceşti peşti înşiraţi, zicând: „Aceasta este biserica ta din Milltown.”

Apoi am văzut că patru sau cinci dintre ei au căzut jos, iar eu L-am întrebat privind spre unul mare care stătea acolo: „Cine este acela.”

„Guy Spencer şi soţia lui,” mi-a răspuns El. „Celălalt, este un alt Spencer şi soţia lui.”

Tot atunci, El mi i-a arătat şi pe cei care erau diferiţi şi urmau să cadă jos de pe acea sfoară.

Pe vremea aceea nu eram căsătorit cu Meda, dar era şi ea acolo, acasă la sora Spencer, o femeie minunată, cu care am stat toată noaptea. Şi Guy Spencer este un om minunat, un om foarte plăcut.

În ziua următoare, Domnul mi-a arătat tot ce se va întâmpla. El mi-a zis: „Întâi vor pleca aceştia, iar după aceea vor pleca aceştia.” El avea acolo şi o grămadă de carne conservată şi mi-a zis: „Păstrează aceasta pentru folosinţa oamenilor din Milltown.”

În seara următoare a venit fratele Creech. Aseară l-am văzut printre noi. Eşti aici, frate Creech? Sora Creech plângea pentru că tatăl ei era grav bolnav şi mi-a spus: „Frate Bill, să nu-i spui. Este pe moarte. Medicii l-au deschis, dar au spus că este mâncat de cancer.”

Voi ştiţi ce s-a întâmplat apoi cu fratele Will Hall. Cum am pornit să merg la vânătoare de veveriţe, încă înainte de răsăritul soarelui, şi mi-au apărut în vedenie acele mere care stăteau parcă în aer. Vă amintiţi întâmplarea? Şi el a fost vindecat exact cum a arătat Domnul, aşa că trăieşte şi astăzi.  Aceasta s-a întâmplat cu ani în urmă, ier el şi fratele Busty erau prieteni buni.

Când am auzit că Busty este bolnav, am mers la spitalul acela nou din New Albany, nu mai ştiu cum se numeşte. Când am intrat în salon, i-am zis: „Frate Busty…” iar el a răspuns: „Frate Bill…” după care mi-a prins mâna. Busty este un veteran al primului război mondial, iar sub cămaşa aceea veche şi albastră bate o inimă bună şi nobilă. Nu spun aceasta ca să fiu auzit de el, ci pentru că aşa gândesc. Eu am fost adesea în casa lui, am mâncat şi am dormit la ei şi-i cunosc toată familia, pentru că suntem fraţi de Sânge. Da, un om cu adevărat minunat.

El s-a întors la Domnul şi s-a botezat în Numele Domnului Isus Hristos în ziua când predicatorul acela metodist a spus: „Oricine se va boteza în Numele lui Isus Hristos va fi dat afară din biserica mea!” Atunci au ieşit afară George Wright şi ceilalţi şi m-au urmat la Tottern’s Ford, unde i-am botezat în Numele Domnului Isus Hristos. Aşa este corect şi dacă Dumnezeu este de partea noastră, cine poate fi împotrivă? Nici nu mai ştiu ce a făcut predicatorul acela şi unde a mers, fiindcă toată adunarea lui s-a întors la Domnul.

Deci, m-am dus la spital şi acolo l-am găsit pe fratele Busty atât de plin de cancer, încât medicii nu au mai putut să-l ajute cu nimic, ci l-au cusut la loc. Când m-a văzut, fratele   mi-a zis:

„Frate Bill, ştiu că aceasta se întâmplă cu un scop.”

‚Aşa este, Busty,” am răspuns eu, apoi am simţit cum Duhul Sfânt vine ca un vâjâit de vânt.

De fapt, când am intrat în salon, am văzut că într-un colţ era un curcubeu. Voi ştiţi că curcubeul reprezintă legământul lui Dumnezeu. El a făcut cu mine un legământ, acolo sus pe munte, în ziua când mi s-a arătat, aşa că mi-am pus mâinile peste fratele Busty şi m-am rugat pentru el.

Doctorii spuneau: „Nu mai este nimic de făcut. Va muri oricum. O mai duce câteva zile şi apoi totul se va sfârşi.”

Dar, deşi aceasta s-a întâmplat cu multe săptămâni în urmă, iată că fratele Busty Rodgers stă şi în seara aceasta, acolo în spate, pe deplin sănătos şi atât de plin de viaţă cum nu l-am văzut niciodată până acum. Ridică-te, frate Busty, ca să te vedem cu toţii. Iată-l acolo! Să-L lăudăm cu toţii pe Domnul pentru lucrările Sale minunate.

„Ei erau adunaţi în camera de sus,

Rugându-se cu toţii în Numele Lui.

Botezaţi cu Duhul Sfânt,

Şi cu puterea de slujire peste ei.

Ce a făcut El în ziua aceea,

Va face şi pentru voi la fel.

Sunt bucuros să spun: „Sunt unul dintre ei

Sunt unul dintre ei.”

Sunt aşa de bucuros că pot să spun:

„Sunt unul dintre ei!” (Aleluia!).

unul dintre ei, sunt unul dintre ei.

Sunt aşa de bucuros că pot să spun:

„Sunt unul dintre ei!”

Deşi aceşti oameni nu puteau arăta nimic,

Şi nu se făleau cu slava lumească,

Ei cu toţii şi-au primit rusaliile lor,

Şi s-au botezat în Numele lui Isus.

Iar acum, spun mai departe şi clar

Că puterea Lui este încă aceeaşi.

Cor: Sunt aşa de bucuros că pot să spun:

„Sunt unul dintre ei.

Sunt unul dintre ei, sunt unul dintre ei.”

Sunt aşa de bucuros că pot să spun:

„Sunt unul dintre ei, sunt unul dintre ei.”

Acum, vino, fratele meu,

Caută această binecuvântare

Care-ţi va curăţa inima de păcat,

Care va face clopotele bucuriei să sune,

Şi-ţi va ţine sufletul înflăcărat.

Oh, El arde acum în inima mea,

O, slavă Numelui Său.

Cor: Sunt aşa de bucuros că pot să spun:

„Sunt unul dintre ei.

Sunt unul dintre ei, sunt unul dintre ei.”

Sunt aşa de bucuros că pot să spun:

„Sunt unul dintre ei, sunt unul dintre ei.”

Ei erau adunaţi în acea cameră de sus,

Toţi rugându-se în Numele Lui.

Ei au fost botezaţi cu Duhul Sfânt.

Atunci puterea pentru slujire a venit.

Ce a făcut El în ziua aceea,

Va face şi pentru voi la fel.

Cor: Sunt aşa de bucuros că pot să spun:

„Sunt unul dintre ei.

Sunt unul dintre ei, sunt unul dintre ei.”

Sunt aşa de bucuros că pot să spun:

„Sunt unul dintre ei, sunt unul dintre ei.”

În timp ce cântăm încă o dată corul, aş vrea ca fiecare dintre voi să se întoarcă, să dea mâna cu cei de lângă el şi să spună: „Eşti şi tu unul dintre ei?” În ordine.

Oh, unul dintre ei (Ştiu că şi tu eşti, frate…”).

Fratele Branham dă mâna cu cei de lângă el.

Oh, unul dintre ei, unul dintre ei,

Sunt aşa de bucuros că pot să spun:

„Sunt unul dintre ei, sunt unul dintre ei.”

Nu sunteţi bucuroşi pentru că sunteţi unul dintre ei? Ridicaţi mâna. În ordine.

Atunci, vino, fratele meu.

Caută această binecuvântare

Care-ţi va curăţa inima de păcat,

Care va face clopotele bucuriei să sune,

Şi-ţi va ţine sufletul înflăcărat.

Oh, El arde acum în inima mea,

O, slavă Numelui Său.

Cor: Sunt aşa de bucuros că pot să spun:

„Sunt unul dintre ei.

Sunt unul dintre ei, sunt unul dintre ei.”

Sunt aşa de bucuros că pot să spun:

„Sunt unul dintre ei, sunt unul dintre ei.”

Amintiţi-vă ce i-a spus omul acela lui Petru: „Şi tu eşti unul din oamenii aceia!” (Luca 22.58).

Eu sunt atât de bucuros pentru aceasta, voi nu? Şi voi ştiţi că în ziua cincizecimii, acelaşi Petru a spus: „…aceasta este ceea ce a fost spus…” Şi eu v-am spus întotdeauna: „Dacă aceasta nu este Aceea, atunci am s-o aştept cu bucurie până va veni.” Acesta este adevărul, şi mă bucur.

Căci sunt unul dintre ei, căci sunt unul dintre ei

Sunt aşa de bucuros că pot spune:

„Sunt unul dintre ei, sunt unul dintre ei.”

Oh, unul dintre ei, unul dintre ei.

O, nu este minunat să putem sta în locurile cereşti în Hristos, să avem părtăşie prin Duhul, în Cuvântul Său şi să vorbim despre lucrările minunate care vor veni? Este atât de bine! Sunt atât de bucuros pentru aceasta, voi nu? Nu vă bucuraţi pentru că sunteţi creştini? Nu vă bucuraţi pentru că păcatele voastre sunt sub sânge? O, El va veni într-una din aceste zile şi ne va duce Acasă, iar atunci, bătrâneţea va dispărea şi bolile, suferinţele şi durerea nu vor mai fi, pentru că viaţa aceasta muritoare va fi înlocuită de ce veşnică.

O, Doamne! Mă gândesc la scumpii noştri fraţi bătrâni care au stat printre noi. Câţi vă mai amintiţi de Rabbi Lawson? Doamne, aproape toţi vi-l amintiţi. Parcă-l văd şi acum, cum îşi scutură bastonul vechi chiar acolo, apoi începe să cânte acel cântec vechi.

Numai o clipă, Teddy, căci încerc să mi-l amintesc:

Acolo mă aşteaptă un mâine fericit

Unde porţile de perle se deschid larg,

Şi când traversez acest văl de întristare,

Mă voi odihni de cealaltă parte.

Într-o zi, dincolo de puterea omului muritor

Într-o zi, Dumnezeu numai ştie unde şi când

Roţile vieţii muritoare vor sta toate,

Şi atunci voi merge să locuiesc pe Muntele Sionului.

Aceste roţi mici care se învârtesc în noi: văz, auz, gust, pipăit şi miros, aceste simţuri mici şi roata care se învârte în viaţa aceasta muritoare, se vor opri într-o zi şi vor sta liniştite. Atunci noi toţi vom merge să locuim pe Muntele Sionului. Oh, eu doresc aceasta, voi nu? Noi ştim cu toţii că avem acea siguranţă binecuvântată. În ordine.

Câţi ştiţi cântarea noastră veche de botez? O vom înlocui cu cântarea noastră de despărţire.

Ia Numele lui Isus cu tine,

Copil al întristării şi al durerii,

El îţi va da bucurie şi mângâiere,

Dar ia-L oriunde te duci.

Ia Numele lui Isus cu tine! Faceţi aceasta în timp ce plecaţi. În ordine. Cu toţii, acum.

Să nu uitaţi că dimineaţă la ora 8.00 se vor împărţi numere de rugăciune, iar adunarea va începe la 9.30. Eu voi predica la ora 10.00, iar serviciul de rugăciune va începe pe la ora 11.00.

Mâine seară vom avea la Tabernacol un mesaj evanghelic, iar cei care vor dori, vor putea fi botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos.

Acum să cântăm cu toţii. Frate Busty, nici nu ştii cât de mult mă bucur pentru că te văd aici. După ce a fost vindecat, el s-a dus din nou la doctor, iar când l-a văzut, acesta nu a putut crede că este vorba de acelaşi om. O, nu este nici un secret cu privire la ceea ce poate face Dumnezeu, este adevărat? În ordine.

Ia Numele lui Isus cu tine,

Copil al întristării şi al durerii,

El îţi va da bucurie şi mângâiere,

Dar ia-L oriunde te duci.

Nume scump, o, ce dulce!

Nădejdea pământului şi bucuria cerului;

Nume scump, o, ce dulce!

Nădejdea pământului şi bucuria cerului.

Acum voi preda serviciul păstorului.

– Amin –