ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI – ANUL 1962

Bună seara, prieteni. Este foarte plăcut că putem fi din nou aici în seara aceasta. De câte ori vin aici, în valea aceasta, am probleme cu gâtul. Mi se umflă imediat şi trebuie să înghit tot timpul, dar imediat ce plec în altă parte, nu mai am nimic.

Duminica viitoare, seara, va veni aici fratele Boze, care are un film pe care doreşte să-l vedeţi şi voi, despre misiunea pe care a întreprins-o în străinătate. Mai demult, a avut un vis referitor la venirea la Chicago, iar odată a venit la mine foarte descurajat şi mi-a spus că mesajul pentru el nu s-a împlinit, dar eu i-am explicat că Domnul a făcut-o deja. Şi el a înţeles imediat.

Atunci Domnul i-a dat un vis, iar când a venit tălmăcirea, i-a spus unde trebuie să meargă şi ce să facă, aşa că s-a dus în Kenya, Tanganica şi Uganda, ţări din Africa, şi pot spune că este cu adevărat minunat ce a făcut Domnul prin misiunea lor. Acum ar vrea să vă arate filmul, ca să vedeţi şi voi ce lucrează Domnul printre triburile acelea sălbatice din interiorul Africii.  Dacă va fi cu voia Domnului, în ianuarie aş vrea să merg şi eu acolo, printre oamenii din Rhodesia şi Africa de Sud.

Să nu uitaţi deci, că fratele va veni duminica viitoare, seara. Rugaţi-vă pentru fratele Joseph, fiindcă este un om plăcut, iar eu l-am apreciat întotdeauna.

Săptămâna viitoare vom pleca sus în Southern Pines, apoi în California de Sud, pentru ca de acolo să mergem la Cow Palace, pe Coasta de vest.  Urmează Grass Valley, unde vom merge la World Fair, iar apoi înapoi în Oregon şi aşa mai departe, până târziu în toamnă, când nădăjduim să avem mai multe adunări aici, desigur, dacă va fi cu voia Domnului.

Astfel, m-am gândit că înainte de plecare ar fi bine să răspund la câteva întrebări, pentru că, după cum ştiţi, prin aceste întrebări pot afla cam ce este în mintea oamenilor. În seara aceasta aş vrea să avem o mică discuţie, ca de la inimă la inimă, fiindcă cred că aceasta ar face mai bine decât predicarea unei predici, pentru că ne putem înţelege mai bine unii cu alţii.

Îi suntem foarte recunoscători Domnului pentru tot ce L-am văzut făcând în săptămâna care a trecut, când a răspuns în mod remarcabil la întrebările noastre.

Noi vedem cu toţii că timpul sfârşitului este tot mai aproape şi că este pe cale să se întâmple ceva. Eu cred că nu există nici un om care să gândească şi să nu vadă că ceea ce spun este adevărat. Noi ştim cu toţii aceasta, pentru că am urmărit desfăşurarea lucrurilor în Epocile Bisericii, prin care tocmai am trecut. Noi ştim că acesta este adevărul şi că sfârşitul nu poate fi prea departe.

Înainte de a începe cu întrebările, să ne plecăm  capetele pentru un moment de rugăciune, și în timp ce stăm aşa, mă întreb dacă avem în inimile noastre ceva ce am dori să fie amintit în rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Dacă este, ridicaţi mâinile, deoarece El ştie totul despre voi şi va înţelege ce vreţi. Spuneţi doar: „Dumnezeule, adu-Ţi aminte de mine!”

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe fiecare în parte.

Tatăl nostru ceresc, Tu ne-ai îndemnat să venim cu îndrăzneală înaintea tronului Tău de îndurare şi să cerem orice lucru de care avem nevoie, fiindcă ne vei asculta. Ai spus că acolo unde vor fi adunaţi doi sau trei, vei fi şi Tu acolo, iar dacă Îţi cerem ceva, ne vei da, cu condiţia să credem.

Tu ştii tot ce se petrece în timpul acesta. Cunoşti starea bisericii şi a poporului şi ştii şi cererile pe care le avem înaintea Ta. Tu ai văzut mâinile care s-au ridicat şi cunoşti inimile, dorinţele şi nevoile lor. Noi vedem că timpul este aproape şi că cerul este cuprins deja de nori care se adună la un loc, pentru că lucrurile care au fost vestite de profeţi, de-a lungul timpului, cu multe sute de ani în urmă, vin la împlinire în timpul acesta.

Tată, rugăciunea noastră este să ne acorzi aceste binecuvântări pe care Ţi le cerem. Vindecă-i pe cei bolnavi şi ridică-i pe cei aflaţi în necazuri. Restituie, Doamne, în mijlocul Bisericii Tale puterea Duhului Sfânt şi credinţa vie, astfel încât să putem primi tot ce cerem. Doamne, noi credem că o primim, pentru că suntem siguri că este voia lui Dumnezeu să ne-o dea încă înainte s-o cerem, fiindcă nu o cerem cu gând rău, ci pentru gloria Împărăţiei lui Dumnezeu.

Binecuvântează strângerea noastră laolaltă, pe păstorul nostru, lucrătorii bisericii, fiecare persoană prezentă în locul acesta şi mădularele Trupului lui Hristos. Tată, fă ca toţi cei ce sunt mădularele Trupului lui Isus Hristos şi rătăcesc încă, căutând un adăpost omenesc împotriva lucrurilor care vor veni, să lase totul şi să vină chiar acum sub ocrotirea binecuvântată a Domnului Isus, ca să înţeleagă că atunci când viaţa aceasta va ajunge la încheiere, există o Viaţă  dincolo, care nu are niciodată sfârşit. Îţi mulţumim pentru această făgăduinţă minunată.

Dă-ne Tu răspunsul la întrebările din seara aceasta, ca să putem mulţumi fiecare inimă cu Cuvântul Tău. Ascultă-ne, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus. Amin.

Ce mare asigurare este aceasta, acum când venirea Domnului este tot mai aproape.

Cu câtva timp în urmă am vorbit cu cineva despre „asigurare”. Aceasta s-a întâmplat nu demult, când am fost la o adunare a Oamenilor de Afaceri ai Evangheliei Depline, pentru că vorbesc Evanghelia oriunde în lume. Această conferinţă a avut loc pe Coasta de vest şi la ea au participat toate celebrităţile din lume, oameni demni şi bine îmbrăcaţi. Şi unul dintre ei mi-a zis:

„Am auzit că cineva te-a numit „reverend.”

„Da, domnule.”

„Deci eşti predicator?”

„Da, domnule.”

„Şi ce faci printre aceşti oameni de afaceri?”

„Păi sunt şi eu un om de afaceri,” am răspuns.

„Da? Şi ce fel de afaceri faci?”

„Mă ocup de Asigurări.”

El m-a înţeles greşit şi pentru că a crezut că mă refer la o asigurare omenească, m-a întrebat:

„De la care companie eşti?”

„De la Compania cerească,” am răspuns eu.

„Nu cred că am auzit de aşa ceva, dar ce fel de asigurări vinzi?”

„Eu nu m-am referit la asigurări omeneşti, ci la „siguranţă.”

„Ce vrei să spui?”

Şi atunci i-am zis:

Siguranţa binecuvântată e Isus al meu.

O, ce gust anticipat al slavei divine!

Moştenitor al salvării plătite de Dumnezeu,

Născut din Duhul Lui, Spălat în sângele Lui.

Astfel, în seara aceea, când am fost prezentat pentru transmisiunea televizată, am spus: „Eu am aici Poliţe de Asigurare, aşa că dacă este cineva interesat de acest lucru, mi-ar face plăcere să pot discuta cu el imediat după încheierea serviciului. „Siguranţă, binecuvântată siguranţă!”

Revenind la seara aceasta, m-am gândit că aceste întrebări mă vor apropia mai mult de inimile voastre. Nu am avut timp să mă uit mai devreme peste ele, dar dorinţa mea este ca răspunsurile pe care vi le voi da să fie biblice, deci corecte. Să vă gândiţi tot timpul că voi încerca să răspund cât pot de bine.

Eu nu răspund niciodată la întrebări în timpul serviciului, pentru că am încercat s-o fac odată şi am ajuns în necazuri pentru că am fost înţeles greşit. Era vorba despre domnul Allen, care învaţă că uleiul şi sângele pe mâini şi pe faţă ar fi dovada botezului cu Duhul Sfânt. Atunci, eu am răspuns simplu: „În ce mă priveşte, nu ştiu nimic despre aşa ceva, pentru că nu am găsit nici un text biblic care să vorbească despre asta. Eu, frate, nu m-aş baza pe senzaţii, ci aş predica pur şi simplu Evanghelia,” apoi am mers mai departe cu predica.

Nu mult după aceea, ei mi-au scris o scrisoare, pe care au multiplicat-o şi au trimis-o pretutindeni în lume, în care mă acuzau că eu am condamnat omul. Acest lucru nu este adevărat, pentru că eu nu am condamnat niciodată vreun frate. Este adevărat că uneori s-ar putea să nu fiu de acord cu ce învaţă sau face cineva, dar cu toate acestea, nu judec pe nimeni. Noi le-am trimis banda cu predica în care am dat răspunsul şi i-am rugat s-o mai asculte încă o dată ca să vadă că nu am avut treabă cu nimeni.

Nu demult, cineva a scris o carte intitulată „Muşcăturile diavolilor.” Acel bărbat i-a criticat pe toţi evangheliştii de pe câmpul misiunii, cu excepţia mea. Un altul, care a venit în adunarea mea, a spus că acea carte ar fi fost scrisă de domnul Allen, pe care eu l-am atacat în termeni foarte aspri. Ştiind că bărbatul respectiv era în adunare, eu am spus că nu sunt de acord cu criticarea altora. Am spus aceste cuvinte deşi ştiam că în cartea „Creistian Digest,” a scris că eu sunt un bărbat corect, pentru că nu am primit niciodată daruri şi nu am cerşit bani de la oameni. Mai târziu, am discutat cu el şi omul mi-a zis: „Cel care a scris cartea „Muşcăturile diavolilor,” este A.A. Allen.”

Dar adevărul este că nu Allen a scris acea carte, pentru că întâmplător îl cunoşteam pe autorul cărţii, aşa că am spus: „Cred că un om sincer va merge afară şi se va convinge de ceea ce aude şi abia după aceea va critica pe cineva, pentru că altfel riscă să greşească.” Spuneam aceasta, pentru că afirmaţia lui cu privire la autorul acelei cărţi era greşită.

Să revenim acum la problema noastră, adică la întrebările care aşteaptă un răspuns corect. Voi încerca să răspund la ele conform Scripturii.

Prima dintre ele se află în 1Corinteni 7.15. astfel, vom merge în Scriptură, la acest verset, apoi vom vedea dacă putem s-o ajutăm pe această persoană scumpă care pune întrebarea.

Deci, 1Corinteni 7.15: „Dacă cel necredincios vrea să se despartă, în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sunt legaţi. Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace.”

1. Frate Branham, aceasta înseamnă că fratele sau sora sunt liberi să se recăsătorească?

NU! Ei nu sunt liberi să se recăsătorească, pentru că dacă ar fi, am avea o contradicţie în Scriptură, ori Scriptura nu se poate contrazice. Înţelegeţi?

Dacă veţi citi un singur verset scos din context, puteţi face Scriptura să spună orice vreţi voi, puteţi avea un răspuns care să se potrivească gândului vostru, dar aceasta nu este corect, ci este nevoie să luaţi întregul.

Să zicem că stau de vorbă cu fratele Neville, iar voi mă auziţi spunând cuvântul „tablă” (în engleză „Board”). Imediat mergeţi şi spuneţi: „Ştiţi despre ce vorbeau? Spunea că în seara aceasta l-am plictisit (în engleză „bored”).

În engleză, cuvintele „board” şi „bored” se pronunţă la fel, dar au înţelesuri diferite. Vedeţi? Astfel, dacă cineva ia numai cuvântul acela, va genera numai încurcătură, pentru că unul va spune:

„Nu, nu asta a vrut să spună, ci zice că are o factură ce trebuie plătită.”

„Oh, nu,” va spune altul, „se referea la ceva tablă de la casă.”

„Ba vă spun eu că încerca să-i spună ceva despre faptul că trebuie să găurească ceva…” Vedeţi?

Aceasta înseamnă că trebuie să auziţi toată conversaţia ca să ştiţi despre ce este vorba, şi nu numai un cuvânt din ea. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Scriptură, deoarece uneori Pavel revine în altă parte şi dă răspunsul la problema aflată în dezbatere.

Uneori, oamenii spun: „Biblia se contrazice!” Nu, Biblia nu se contrazice. Eu sunt de treizeci și doi de ani în spatele amvonului, dar încă nu am găsit nici o contrazicere în Biblie. Înţelegeţi? Ea nu se contrazice, ci voi sunteţi cei care o contraziceţi prin faptul că nu o înţelegeţi. Duhul Sfânt este descoperitorul Cuvântului, de aceea este nevoie să-L aveţi ca să puteţi pătrunde înţelesul Bibliei.

Vedeţi, Pavel nu scrie: „Voi m-aţi întrebat cutare şi cutare lucru…” ci spune numai cum stau lucrurile în problema respectivă. Apoi se întoarce în jur şi revine la problemă dând impresia că spune ceva contrar.

Ei I-au spus: „Noi facem aşa, aşa şi aşa…” iar Pavel se întoarce în jur şi spune altceva, părând că se contrazice, dar nu este aşa pentru că dacă veţi citi tot capitolul şi nu doar un verset, veţi vedea că încearcă să explice ce i-au cerut ei.

Acum, se pare că fratele sau sora, vrea să ştie dacă bărbatul sau femeia sunt liberi să se recăsătorească în cazul în care sunt părăsiţi de pereche. Nu, niciunul dintre ei nu este liber s-o facă.

Ca să puteţi înţelege, vom începe citirea de la versetul 10:

„Celor căsătoriţi, le poruncesc nu eu, ci Domnul, ca femeia să nu se despartă de bărbat.

Dacă este despărţită, să rămână nemăritată sau să se împace cu bărbatul ei. Şi nici bărbatul să nu-şi lase nevasta.” (Aceasta este porunca Domului).

Celorlalţi, le zic eu, nu Domnul (Vedeţi?): Dacă un frate are o nevastă necredincioasă…”

Acum urmăriţi cu atenţie ce vrea să spună Pavel aici, fiindcă unii citesc mai departe, apoi spun: „Dacă m-am căsătorit cu o femeie necredincioasă, aş putea să-i dau drumul…” Oh, nu! Nu este vorba de asta. Voi nu puteţi face aceasta. Dar haideţi să citim mai departe:

„Dacă un frate are o nevastă necredincioasă, şi ea vrea să trăiască înainte cu el, să nu se despartă de ea. (Vedeţi, nu trebuie s-o lase, ci să rămână cu ea).

Şi dacă o femeie are un bărbat care e necredincios şi el voieşte să trăiască înainte cu ea, să nu se despartă de bărbatul ei. (Acesta este adevărul. Înţelegeţi?).

Căci bărbatul necredincios este sfinţit prin nevasta credincioasă şi nevasta necredincioasă este sfinţită prin fratele; altminteri, copiii voştri ar fi necuraţi, pe când acum sunt sfinţi.

Dar dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sunt legaţi: Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace.”

Acum, dacă cel necredincios zice: „Nu mai vreau să trăiesc cu tine, pentru că ai devenit creştină.”

Este posibil ca un bărbat să-i spună soţiei: „Pentru că te-ai convertit şi ca urmare vei ieşi din anturajul în care am umblat odată împreună, te voi părăsi.” În cazul acesta, tu nu poţi face nimic ca să-l opreşti, aşa că lasă-l să se despartă. Vedeţi?

Poate că soţia îi va spune soţului creştin: „Eu nu pot să mă unesc cu grămada aceea de „holly-rollers”, aşa că mă voi despărţi de tine, te voi părăsi.” Bineînţeles, că tu nu vei putea părăsi biserica din pricina ei, ci o vei lăsa pe ea să plece. Înţelegeţi?

În cazul când perechea necredincioasă vrea să se despartă, fratele sau sora nu sunt legaţi. Voi nu trebuie să ţineţi de ei cu forţa, ci dacă vor să vă părăsească din pricina lui Hristos, lăsaţi-i să plece. Dar voi nu vă mai puteţi recăsători! Cuvântul spune că „Dumnezeu ne-a chemat la pace,” deci nu trebuie să trăiţi cu un bărbat necredincios sau cu o soţie necredincioasă, dacă ei nu vor aceasta. Însă tot Cuvântul a spus deja, că nu vă mai puteţi recăsători, ci trebuie să rămâneţi aşa.

Dacă însă ei vor spune: „Tu du-te la biserică, dacă vrei. În ce mă priveşte, eu nu cred acele lucruri, dar voi sta de partea ta ca să poţi merge înainte.” În cazul acesta, să nu vă despărţiţi, pentru că s-ar putea ca viaţa voastră sfântă şi curată să-l câştige şi pe el pentru Hristos.

S-ar putea ca cineva să zică: „Frate Branham, eu    m-am căsătorit şi soţia mea este necredincioasă, dar am găsit o soră cu care m-aş putea căsători. Am să-mi părăsesc soţia şi mă voi căsători cu sora.”

Oh, nu! Să nu faceţi aceasta, pentru că jurământul vostru este că veţi fi împreună până când vă va despărţi moartea, aşa că nu există absolut nimeni în lume care să vă permită să vă recăsătoriţi, decât dacă vă moare perechea. Aşa spune Biblia. Acesta este adevărul; aceasta este singura bază. Nu există recăsătorie decât în situaţia când vă moare perechea. Asta-i tot, înţelegeţi?  Voi nu puteţi face Biblia să se contrazică, iar dacă veţi citi toate versetele, veţi putea înţelege mesajul lor.

Cel ce a trimis acest bilet, întreabă: „Înseamnă aceasta că o soră sau un frate este liber să se recăsătorească?” (v. 15). Nu, domnule, ei nu pot face aceasta, pentru că Pavel a explicat deja acest lucru mai sus:

„Celor căsătoriţi, le poruncesc nu eu, ci Domnul, ca nevasta să nu se despartă de bărbat.

Dacă este despărţită, să rămână nemăritată sau să se împace cu bărbatul ei. Şi nici bărbatul să nu-şi lase nevasta.”

Nu există nici un verset care să permită ca un credincios să se recăsătorească câtă vreme este în viaţă perechea lui.

2. Ce trup vor avea cei răi la învierea de la tronul alb?

Păcătosul care se ridică la cea de-a doua înviere, pentru a fi judecat, înviază în trupul în care a săvârşit păcatul. Înţelegeţi? El trebuie să stea în faţa judecăţii.

„Învierea” nu este o înlocuire, ci „este aducerea înapoi a celui ce a mers jos.”  Astfel, când a înviat din morţi, Isus S-a ridicat în acelaşi fel de trup. Tot aşa, şi noi vom învia în acelaşi trup în care mergem jos, fiindcă învierea este o aducere înapoi şi nu o înlocuire.

Biblia spune că noi vom fi judecaţi după faptele făcute când eram în trup. Prin urmare, când vor învia cei păcătoşi, ei se vor ridica în acelaşi trup în care au săvârşit păcatul.

3. „Adam s-a împreunat cu nevastă-sa Eva; ea a rămas însărcinată şi a născut pe Cain. Şi a zis: „Am căpătat un om cu ajutorul lui Dumnezeu.” (Geneza 4.1).

Eu cred ceea ce înveţi tu, dar cum trebuie să îi răspund cuiva care zice că ea a zămislit după ce s-a împreunat cu Adam, din pricina conjuncţiei „şi”: „Adam s-a împreunat cu nevastă-sa; şi ea a zămislit… şi a născut pe Cain.”

Noi adulţii ştim ce înseamnă „s-a împreunat” sau „a cunoscut-o,” aşa că singura problemă este cea referitoare la conjuncţia „şi.”

Prieteni, dacă veţi citi cu atenţie, veţi vedea că nu puteţi face Biblia să spună o dată un lucru, iapoi să spună altceva, pentru că ea va spune întotdeauna la fel. Dacă totuşi veţi găsi vreo contradicţie, aceasta se datorează interpretării voastre greşite şi nu altui motiv. Astfel, nu veţi putea găsi scris nicăieri că Eva a fost amăgită de şarpe, pentru ca apoi să găsiţi scris că a fost amăgită din nou, înţelegeţi? Şi când a fost amăgită prima dată, ea a rămas şi însărcinată. Deci nu puteţi arăta că a fost amăgită de două ori, fiindcă nu este aşa.

Acum daţi-mi voie să vă arăt cum este  cu conjuncţiile voastre, al căror rol este să lege propoziţiile împreună. Mai întâi mă voi opri la Geneza 1.26,  apoi mă voi referi la textul la care se face aluzie în întrebarea pusă.

Deci Geneza 1.26-27:

„Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; ei…” (În limba română scrie: „el”. Vedeţi? Nu „el”, ci „ei” – plural). Deci: „…ei să stăpânească peste peştii mării şi peste păsările cerului şi peste vite şi peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.” (În traducerea noastră nu este pus „şi” ca element de legătură, ci se foloseşte virgula).

 Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. (Adică, bărbat şi femeie).

Dumnezeu i-a binecuvântat, şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul, şi supuneţi-l…”

Tot timpul apare conjuncţia „şi”. Omul să se înmulţească şi apoi să stăpânească pământul. Aceasta se va întâmpla până când vom intra în Mileniu. În ordine.

„…şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”

Deci, Dumnezeu l-a creat pe om după propriul Său chip şi l-a lăsat să aibă grijă de pământ. Cu alte cuvinte, l-a făcut stăpânul pământului. Dacă vom citi în Geneza 2.7, vom vedea că după ce a creat pământul, l-a creat pe om după chipul Său, i-a dat stăpânire asupra tuturor lucrurilor şi i-a spus să crească şi să se înmulţească, Dumnezeu l-a făcut pe om din ţărâna pământului:

„Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.”

Acum gândiţi-vă la aceasta. După ce El l-a făcut deja pe om în Geneza 1.26-27, după propriul Său chip şi i-a dat putere peste toate lucrurile, totuşi omul nu era încă creat din ţărâna pământului. Înţelegeţi?

Acelaşi lucru este şi în Geneza 4.1. Satana a amăgit-o pe Eva înainte ca ea să fie „cunoscută” de Adam. Dacă nu credeţi aceasta, citiţi ce scrie în Geneza 3, când bărbatul, femeia şi şarpele au stat în faţa judecăţii lui Dumnezeu:

„Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?”

Omul a răspuns: „Femeia… mi-a dat din pom şi am mâncat.”

Iar femeia a zis: „Şarpele m-a amăgit şi am mâncat din pom.” (Geneza 3.11-13).

A urmat pedeapsa pentru fiecare din ei, apoi în capitolul 4.1 ni se spune că Adam „a cunoscut-o”, adică s-a împreunat cu nevasta lui. Când? După ce fusese amăgită de şarpe şi rămăsese însărcinată.

Înţelegeţi acum? Este la fel ca în exemplul pe care vi l-am dat cu privire la versetele din Geneza 1.26-27 şi 2.7, când Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său şi i-a dat stăpânire peste toate lucrurile, deşi nu era încă creat din ţărâna pământului.

Aş vrea să citim şi Geneza 3.20-21 unde scrie: „Adam a pus nevestei sale numele Eva; căci ea a fost mama tuturor celor vii.

Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine de piele, şi i-a îmbrăcat cu ele.”

Dacă ne întoarcem la Geneza 1 şi citim versetul 21, vedem că Dumnezeu a creat vieţuitoarele apelor şi păsările cerului, deci a făcut toată creaţiunea şi l-a făcut şi pe om după chipul Său, după propriul Său chip. Înţelegeţi? El l-a făcut pe om parte bărbătească şi parte femeiască.

Totuşi, după ce face aceasta, vedem că în capitolul 2 îl face pe om din ţărâna pământului şi îl face singur.

Deci, după ce în capitolul 1 l-a făcut pe om parte bărbătească şi parte femeiască, în capitolul 2 îl face singur, apoi o face şi pe femeie pentru om, luând-o afară din el. Înţelegeţi?

Conjuncţia voastră leagă propoziţia aceea. Este la fel cum am avut aici: „Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său; l-a făcut după propriul Său chip.” Acesta este Dumnezeu care vorbeşte în gândurile Lui, în mintea şi în Planul lui, apoi urmează momentul când El a săvârşit lucrarea.

De aceea scrie că Isus a fost ucis de la întemeierea lumii şi nu acum două mii de ani. Înţelegeţi?

Deci şarpele a amăgit-o pe Eva, iar după pronunţarea judecăţii, Adam s-a împreunat cu nevastă-sa. Conjuncţia „şi” arată ce s-a întâmplat în continuare, nu ce s-a întâmplat înainte ca Adam să se împreuneze cu ea.

„Şi Adam s-a împreunat cu nevastă-sa Eva; şi ea a rămas însărcinată şi a născut pe Cain. Şi a zis: „Am căpătat un om cu ajutorul lui Dumnezeu.” (Geneza 4.1).

Acum, dacă Adam era fiul lui Dumnezeu şi ea l-a primit pe Cain cu ajutorul Domnului, de unde a venit caracterul rău al acelui individ? Nu putea fi nici de la Dumnezeu şi nici de la Adam. Sigur că nu! Ci ea a fost amăgită de şarpe, adică s-a împreunat cu el şi a rămas însărcinată, aşa că atunci când a fost „cunoscută” de Adam, fusese deja cu şarpele şi era însărcinată de la el.

Apoi, când s-a născut fiul lui Adam, acesta a fost o fiinţă bună, blândă şi smerită ca tatăl lui, Adam.

De unde a venit păcătosul acela? De unde a venit Cain, acel ucigaş? De unde a venit mincinosul acela? Biblia spune că diavolul a fost de la început ucigaş şi tatăl minciunii. Aceasta dovedeşte că de fapt Cain era de la cel rău şi nicidecum de la Dumnezeu; dovedeşte că tatăl lui era şarpele şi nu Adam.

Acum vreau să vă spun ceva: Într-o zi am citit povestea lui Iosif şi am fost foarte mişcat de ea, aşa că      m-am dus într-o cămăruţă mică, am îngenuncheat şi am zis: „Doamne Dumnezeule, Îţi mulţumesc pentru că ai trimis un bărbat ca Iosif,” după care m-am gândit că ar fi fost frumos dacă l-aş fi numit pe Billy Paul după numele lui, pentru că în Biblie nu există nici un tip mai desăvârşit spre Hristos, ca el. Apoi am zis: „Dacă aş avea încă un fiu, cu siguranţă l-aş numi Iosif.”  Aceasta s-a întâmplat la Minneapolis. Imediat după aceea am văzut Lumina prezenţei Lui în cameră şi o Voce mi-a zis: „Vei avea un fiu căruia îi vei pune numele Iosif.”

Eu „am cunoscut-o” pe soţia mea, iar ea a rămas însărcinată şi a născut-o pe Sarah. Apoi „am cunoscut-o” din nou pe soţia mea şi ea l-a născut pe Iosif. Înţelegeţi ce vreau să spun? Naşterea lui Iosif nu a avut nimic a face cu cea a Sarei, făgăduinţa fiindu-mi dată pentru naşterea lui şi nu pentru cea a fetiţei. Ea a venit între darea făgăduinţei şi împlinirea ei. Bineînţeles că şi ea a venit de la Dumnezeu, dar făgăduinţa era dată pentru el. Înţelegeţi ce vreau să spun?

Revenind la problema noastră, atunci când Dumnezeu i-a pedepsit pe Adam şi pe Eva, ea săvârşise deja păcatul şi era însărcinată. Aţi ştiut vreodată că din pricina primului copil care s-a născut în lume, Biblia spune că „în păcat m-a zămislit mama mea şi în fărădelege şi am venit în lume prin minciună.”?Da, întâiul născut din lume, a venit în felul acesta.

Poate cineva zice: „Bine, dar cum este cu Adam şi cu Eva?” Ei nu au fost născuţi, ci creaţi de Dumnezeu însuşi. Înţelegeţi?

Dar primul copil care s-a născut în lume a venit prin păcat. „Omul născut din femeie, are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.” (Iov 14.1). El este născut în păcat, de aceea trebuie să fie născut din nou prin Duhul; nu printr-un gând firesc, ci prin Duhul. Are nevoie de o naştere duhovnicească, care să-l înnoiască, să-l facă o făptură nouă.

Deci, nu uitaţi! Primul om care s-a născut în lumea aceasta, a fost născut în păcat. Din cauza aceasta a fost nevoie de Cineva care să vină fără legătură firească şi care să răscumpere întreaga rasă umană.

De ce nu a apărut, aşa dintr-o dată, cineva care să zică: „Aici este Cel drept, Cel care gândeşte corect!”? Pentru că nu era posibil aşa. El trebuia să vină prin naşterea din femeie, adică aşa cum a venit primul copil.

Naşterea din femeie a adus păcatul, necinstea şi tot naşterea din femeie a adus neprihănirea. Vedeţi? Isus Hristos S-a născut fără săvârşirea adulterului, fără legătură firească, fără dorinţă firească, prin umbrirea Mariei de către Duhul Sfânt. Da, Dumnezeu a creat în pântecele ei acea celulă de sânge din care s-a dezvoltat pruncul. Astfel, sângele Lui scump a răscumpărat întreaga rasă umană pierdută. Înţelegeţi? Deci, aceasta este singura cale, nu există alta.

Fiecare om născut din femeie, se naşte în păcat, deci este sortit morţii. Acesta este adevărul. De aceea v-am spus ieri că noi avem o siguranţă binecuvântată.

Uneori, Domnul îmi arată lucruri care mă cutremură cu adevărat. Astfel, zilele trecute mi-a arătat Israelul, pe copiii lui Dumnezeu care nu aveau o patrie a lor. Ei nu aveau o ţară în care să trăiască în pace şi în care să-şi câştige pâinea prin sudoarea frunţii lor, ci trebuiau să trudească din greu într-o ţară străină unde erau robi. Iată însă, că într-o zi a venit din pustie un profet călăuzit de Stâlpul de Foc şi le-a vorbit despre o ţară promisă.  Nimeni nu fusese vreodată acolo şi nu ştiau nimic despre ea, dar le fusese promisă lor, aşa că l-au crezut pe Moise şi l-au urmat până au ajuns aproape de hotarele ei.

Printre ei era şi un martor credincios numit Iosua, adică „IaHVeH Salvatorul”, care a trecut Iordanul şi a intrat în ţară, iar când s-a întors a adus cu sine dovada că ţara era întocmai cum spusese Domnul. Ei au adus un ciorchine de struguri care a trebuit purtat de doi bărbaţi, pentru ca poporul să guste din rodul original al ţării. Ei nu ştiuseră nimic despre ţara aceea, dar păşiseră afară prin credinţă.

Oh, şi cât au fost de fericiţi când au intrat în posesia ei! Fiecare putea trăi în pace, putea să aibă propria lui grădină micuţă în care să se joace copiii şi toate celelalte lucruri. Dar, cu toate acestea, au îmbătrânit şi au murit. Apoi, câteva mii de ani mai târziu a venit, tot dintr-o femeie, un mare Războinic, cel mai mare dintre toţi: Isus Hristos, care era Dumnezeu însuşi arătat în trup. El a mers la Israel şi le-a zis: „Am venit să vă vorbesc despre o altă Casă; despre Casa Tatălui Meu, în care sunt multe palate. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Voi sunteţi fericiţi în ţara aceasta, aveţi casele voastre, aveţi copii şi alte lucruri care vă bucură, dar vine o zi când trebuie să muriţi. Să fie acesta sfârşitul?” Sigur că nu!

Iov a văzut aceasta şi a spus: „Un copac, şi tot are nădejde; căci, când este tăiat, odrăsleşte din nou şi iar dă lăstari.

Dar omul când moare, rămâne întins; omul când îşi dă sufletul, unde este? Ah! de m-ai ascunde în locuinţa morţilor, de m-ai acoperi până-Ţi trece mânia, şi de mi-ai rândui o vreme când îţi vei aduce aminte de mine!” (Iov 17.7,10,13) Şi tot Iov a spus: „Dacă un om moare, va trăi el din nou?”

Timp de patru mii de ani, oamenii au privit după ceva dincolo de acel mormânt. Dumnezeu le dăduse toate acele lucruri măreţe: o casă, o familie, copii, o biserică, profeţi, oameni mari,  dar cu toate acestea, când le venea vremea, plecau şi le lăsau pe toate.

Iată însă că S-a ridicat Unul care a zis: „Eu Mă duc să vă pregătesc un loc, pentru că în casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri.”

El a ajuns la Cades-Barnea, la fel ca Israel.

Cades-Barnea este scaunul de judecată al lui Dumnezeu, iar Israelul a trebuit să stea înaintea lui, aşa cum de altfel trebuie să stea şi biserica. Acolo, Iosua a trecut în ţara făgăduită ca să aducă dovada că făgăduinţa lui Dumnezeu este adevărată.

Dar şi Isus a avut Cadesul Lui. Care a fost acesta? Scaunul de judecată. Unde era el? La Calvar, acolo unde a fost judecat de Dumnezeu pentru păcatele lumii. Ce a făcut El acolo? A înfruntat moartea şi a adus răsplătirea lui Dumnezeu, i-a împăcat pe păcătoşi cu Dumnezeu. A trecut dincolo de Iordan, adică dincolo de moarte, iar ei L-au îngropat.

Când a murit El, stelele au refuzat să mai strălucească, pentru că le era ruşine de ele însele, iar pământul a avut o zdruncinătură nervoasă. Da, s-a cutremurat atât de puternic, încât stâncile munţilor s-au prăvălit în vale. Soarele s-a întunecat în mijlocul zilei, iar luna şi stelele au refuzat să se arate. Toate au vestit într-un glas că El a murit. Era „atât de mort” încât în clipa când soldatul roman i-a înfipt acea suliţă de zece livre în coastă, străpungându-i inima, a ţâşnit apă şi sânge. Da, El era mort. Trecuse Iordanul, iar ei L-au aşezat într-un mormânt şi au răsturnat la intrarea în el o piatră mare care putea fi mişcată din loc doar de câţiva oameni. El era mort, iar ei au pus acolo un sigiliu roman.

Dar ce s-a întâmplat? În dimineaţa de Paşti, El S-a întors de dincolo de Iordan şi a zis: „Eu sunt Cel viu. Am fost mort şi iată că sunt viu în vecii vecilor.” (Apocalipsa 1.18).

Unii dintre ucenici au spus: „Este un duh!” dar El le-a răspuns: „Pentru ce sunteţi tulburaţi şi aveţi astfel de gânduri în inimă? Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi; un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu.” După care a adăugat: „Aveţi aici ceva de mâncare?”

I-au adus o bucată de peşte fript şi un fagure de miere, iar El le-a luat şi a mâncat înaintea lor.” (Luca 24.37-43). Vedeţi? El era un Om.

Ce a făcut El? S-a întors şi, asemenea lui Iosua, a adus dovada că dincolo există o Ţară binecuvântată care ne aşteaptă să intrăm în ea. El a spus: „Acum aveţi dovada existenţei acestei Ţări, şi această dovadă este învierea Mea. Şi nu numai a Mea, căci dacă Mă veţi urma, vă voi da şi vouă arvuna moştenirii.”

Şi ce s-a întâmplat? În ziua cincizecimii, Duhul Sfânt a venit peste cei credincioşi, iar Petru s-a ridicat şi a spus care este secretul primirii arvunei:

„Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor, apoi veţi primi darul Sfântului Duh.”

Ce facem noi acum? Ne mărturisim păcatele recunoscând că suntem morţi, îngropaţi cu El în botez şi înviaţi cu El în învierea Sa. Ce urmează? „Suntem puşi să stăm împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus.” Da, acolo suntem noi în seara aceasta, nu fizic, ci duhovniceşte, inima, sufletul, gândurile şi dorinţele noastre fiind departe de grijile acestei lumi. Şi cum ajungem în locurile cereşti, în Hristos Isus? „Printr-un singur Duh.” Aşa ne spune Pavel în 1Corinteni 12.13: „Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup,” trupul tainic al lui Dumnezeu, Împărăţia Sa.

Stând acolo, noi privim înapoi şi vedem cum am fost odinioară: am minţit, am furat, am înşelat, am fumat şi am făcut o mulţime de alte lucruri rele, dar acum am fost înnoiţi, aduşi la o viaţă nouă, mutaţi în locurile cereşti. Ce este aceasta? Dovada că într-o zi vom avea un trup asemenea propriului Său trup proslăvit. Este dovada că vom învia, deoarece potenţial suntem deja morţi înviaţi.

William Branham care obişnuia să trăiască în felul lumii, a murit, nu mai trăieşte aşa, ci este mort faţă de acele lucruri de treizeci şi ceva de ani, acum fiind o făptură nouă în Hristos Isus.

Orman Neville care obişnuia să trăiască la fel ca lumea, nu mai trăieşte aşa, ci a murit de mulţi ani, acum fiind o făptură nouă în Hristos. Orman Neville cel vechi, jucătorul de cărţi sau orice altceva a fost el, nu mai există, este mort. Desigur, eu nu spun că fratele Neville a jucat cărţi, dar adevărul este că orice ar fi făcut, a fost vinovat de toate, deoarece Cuvântul spune că „Cine păzeşte toată Legea şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate.” (Iacov 2.10). Orice ai fi făcut, tu ai fost un păcătos, deci erai pierdut.

Dacă iubeşti lucrurile din lume, eşti un om mort. Indiferent cât de mult mărturiseşti că ai fi de sus, tu eşti de jos câtă vreme iubeşti lumea şi lucrurile din ea, pentru că aşa spune Biblia: „Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.” (1 Ioan 2.15).

Dacă însă eşti născut din nou, privirea ta este aţintită spre lucrurile cereşti, deoarece eşti născut din Hristos şi eşti aşezat împreună cu El în locurile cereşti. Atunci te poţi odihni în pace pentru că ai asigurarea că nu mai există nimic care să te poată vătăma, nici chiar moartea. Tu eşti ancorat în Hristos, pentru că ai acceptat asigurarea, arvuna sau plata făcută de El anticipat. Ce ai făcut prin aceasta? Ai înviat cu El în înviere.

Privesc înapoi şi văd că acum sunt deasupra lucrurilor în care am fost odată. De ce? Pentru că prin harul Său, El  m-a ridicat în locurile cereşti, în Hristos Isus.

Oh, Doamne! Când se realizează aceasta, Biblia devine o carte nouă, iar când citeşti, o înţelegi prin Duhul, pentru că o vezi prin Duhul. Atunci nu te mai împiedeci în pronume, substantive, conjuncţii sau mai ştiu eu ce altceva.

Oamenii vor spune: „Biblia se contrazice!” dar tu vei fi acolo sus, iar când o vei citi, vei vedea că este cu totul diferită. Sigur că da. De ce? Pentru că o citeşti în Lumina dată de Duhul. Desigur. Acum ne vom opri la o altă întrebare:

4. Înainte de a-L cunoaşte pe Domnul, eu am trăit mulţi ani în păcat, dar acum am păcătuit din nou, frate Branham, şi nu sunt vrednic să vin înaintea ta în locul acesta sfânt. Te rog să-mi spui dacă mai pot fi reabilitat. Ajută-mă, frate Branham, pentru că în mine este un drac. Vrei să-ţi pui mâinile peste mine ca să fiu reabilitat?

Prietene, tu nu ai făcut un păcat de neiertat, pentru că altfel n-ai avea dorinţa să fii reabilitat. Câtă vreme există Ceva care se ocupă de inima ta, eşti încă pe linia de reabilitare.

Biblia spune că „cine păzeşte toată Legea şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate.” (Iacov 2.10), iar noi facem în fiecare zi lucruri de care ne este apoi ruşine şi pe care n-am vrea să le facem.

Vezi, tu n-ai vrea să fii aşa cum eşti, pentru că altfel n-ai fi pus această întrebare. Înţelegi? Aceasta este dovada că Dumnezeu se ocupă încă de tine. Poate eşti descurajat pentru că Satana ţi-a spus că nu mai poţi fi reabilitat, dar nu uita că el este un mincinos. Cu siguranţă.

Dacă în tine este un adânc care strigă, înseamnă că există şi un Adânc care răspunde chemării tale. Dacă în tine este o foame după Ceva, înseamnă că undeva există Ceva care să-ţi potolească foamea, înţelegi?

Este aşa cum am spus adesea. Înainte ca peştele să aibă o aripioară pe spatele lui, a trebuit să existe apa în care să înoate, fiindcă aripioarele lui n-ar fi avut nici un rost. Înainte să existe un copac, a trebuit să existe pământul în care să-şi înfigă acel copac rădăcinile, fiindcă altfel nu ar fi avut cum să crească.

Înainte să fi existat creaţiunea, a fost nevoie să existe un Creator care să creeze, înţelegeţi? Prin urmare, cât timp flămânzeşti şi însetezi după Dumnezeu şi doreşti să ajungi înapoi la El, înseamnă că undeva există un Dumnezeu care te cheamă, pentru că altfel nu ar avea rost să-L doreşti. Undeva este Creatorul care te cheamă.

Acum, este posibil să cazi din har şi să ajungi în starea în care ai fost odinioară, dar aceasta nu înseamnă că eşti pierdut pentru totdeauna. „A aluneca” nu înseamnă „a fi pierdut.” Dacă nu mă credeţi, vă rog să-mi dovediţi cu Biblia că nu am dreptate. Cel ce alunecă nu este pierdut, ci este doar ieşit din părtăşie.

Israelul a alunecat de pe calea Domnului, dar prin aceasta nu a pierdut legământul, ci doar bucuria părtăşiei cu El.

Uitaţi-vă la David. El a pierdut bucuria mântuirii atunci când a luat-o pe Bat-Şeba, soţia lui Urie, dar nu şi-a pierdut mântuirea. El nu a spus: „redă-mi mântuirea,” ci: „redă-mi bucuria mântuirii.”

Necazul este că oamenii se opresc prea mult la poruncile omeneşti: „Nu lua, nu gusta…”  Voi nu trebuie să faceţi nimic din cauza poruncilor, ci din dragoste.

De exemplu, eu n-am venit în seara aceasta la biserică pentru că aşa mi s-a poruncit, ci pentru că Îl iubesc pe Dumnezeu. Sunt obosit şi abătut, inima mea palpită şi tremură, degetele îmi stau strânse în pantofi, dar cu toate acestea, fie că mor, fie că trăiesc, eu trebuie să stau aici pentru El.  Şi nu fac aceasta pentru că trebuie, fiindcă El mi-a lăsat libertatea de a alege, ci o fac pentru că Îl iubesc.  Aşa este. Tu nu Îl slujeşti pentru că trebuie s-o faci, ci pentru că Îl iubeşti în aşa măsură încât vrei s-o faci.

Eu nu sunt credincios soţiei mele pentru că mi-e teamă că ar divorţa de mine, ci pentru că o iubesc şi pentru mine nu există nici o altă femeie în lume, afară de ea. Acesta este motivul pentru care îi sunt devotat. Dacă fac cumva ceva greşit, ceva care o supără, merg imediat la ea şi-i spun: „Meda, iubito, nu am vrut să fac asta…” Iar ea mă iartă imediat, pentru că mă iubeşte. Şi eu o iert din acelaşi motiv, când greşeşte: pentru că o iubesc. Adevărul este că nu aş vrea s-o supăr pentru nimic în lume, şi asta pentru că o iubesc. O iubesc prea mult ca să fac ceva ce o poate întrista, şi cred că ea gândeşte la fel în ce mă priveşte.

Tot aşa, dacă Îl iubeşti pe Dumnezeu din toată inima, nu mai trebuie să te îngrijorezi pentru aceste lucruri, fiindcă dacă faci o greşeală, nu păcătuieşti cu voia, ci ai alunecat puţin. Da, tu ai fost aici sus, în părtăşie, iar apoi ai căzut înapoi, în harababura din care ai fost scos. Dar ce este aceasta? Ca să înţelegeţi, am să vă povestesc ceva.

Odată. Am fost la Cincinnati Zoo, împreună cu Sarah. Dacă am văzut vreodată ceva ce m-a rănit, aceasta a fost vederea animalelor prinse şi închise în acele cuşti. Nu suport să văd aşa ceva, nici chiar păsărelele acelea mici închise în colivie.  Eu ştiu că voi, femeile, obişnuiţi să ţineţi păsărele în colivie. Daţi-le drumul!

Când eram mic, obişnuiam să spun: „Dacă voi avea ocazia, când voi creşte mare am să mă strecor din casă în casă şi am să dau drumul la micuţele acelea sărmane.” Da, domnilor. Ziceam: „Sunt puse în acele colivii, iar femeile stau şi fumează lângă ele. Sărmanele păsări nu pot face nimic, deşi au fost create să trăiască în libertate. Da, când voi creşte mare, am să mă strecor şi am să le eliberez.” Vedeţi?

Mi-e groază să văd ceva închis într-o cuşcă. Mi-e groază să văd că un om care se numeşte creştin, este închis de biserică în vreun crez oarecare. „Nu pot spune: „Amin!” la aşa ceva. Nu pot crede ce spui tu, pentru că păstorul a zis: „Să nu credeţi acele lucruri!” spun ei.

Oh, vai, Doamne! Voi aţi fost născuţi să fiţi liberi.

Atunci cum este cu un vultur mare? El este o pasăre a înălţimilor şi locuieşte deasupra norilor. Îi place să zboare atât de sus, încât nu poate fi ajuns de nici o altă pasăre.

Şi iată că cineva a prins un astfel de vultur şi l-a închis într-o cuşcă din grădina zoologică. Oh, sărmanul! Când l-am văzut, am simţit că inima mea arde de mila lui. Privea trist şi nu ştia ce să facă pentru a scăpa de acolo. Apoi am văzut că îşi lua avânt şi se repezea cu capul, pieptul şi aripile în gratiile de fier ale cuştii. Se izbise atât de mult încât începuse să sângereze. Când a obosit, s-a aşezat într-un colţ, dar privirea îi era îndreptată spre cer. Desigur, îşi zicea: „Acolo este locul meu! Acolo este casa mea! Am fost născut pentru locul acela, dar iată că între mine şi cer se află aceste gratii ale cuştii. Trebuie să ies cumva de aici!” şi „Bang!” s-a dat iar înapoi, şi-a luat avânt şi s-a repezit în gratii.

Când l-am văzut, mi-am zis: „Vai, nu este îngrozitor? Dacă ar fi de vânzare, mi-aş da toţi banii ca să-l pot cumpăra,  apoi i-aş da drumul.” Vedeţi? „Da,” mi-am zis privindu-l cum se zbătea disperat: „”Aceasta este cea mai groaznică privelişte pe care am văzut-o vreodată.”

Ba nu, am văzut o privelişte şi mai îngrozitoare, iar aceea era cea a unui om care a fost născut să fie un fiu de Dumnezeu, dar a fost prins şi închis într-un crez omenesc. El priveşte spre cer şi vede că Dumnezeu există cu adevărat, apoi deşi doreşte din toată inima să-L slujească, nu poate s-o facă. Ei nu-l lasă s-o facă pentru că l-au îngrădit. Acesta este un lucru groaznic.

Da, frate sau soră care ai scris această întrebare, dacă ai căzut din credinţă, aceasta nu înseamnă că eşti pierdut. Tu eşti doar un vultur prins şi închis într-un coteţ. Asta-i tot. Tu eşti prins şi închis din nou în cuşca păcatului. Nu vrei să fii acolo, de aceea priveşti în sus şi zici: „Oh, frate Branham, odată am fost acolo sus, am locuit acolo. Mai există vreo posibilitate de a ieşi de aici şi de a ajunge acolo?” Da, este.

Problema ta îmi aminteşte de o întâmplare din copilărie. Odată, umblam prin spatele fermei şi acolo am văzut un cioroi bătrân care fusese legat de cineva afară din porumb. Sărmanul era pe punctul să moară de foame. Fermierul îl legase cu laţul de un picior, iar el mâncase tot ce fusese pe suprafaţa în care-l lăsase sfoara să meargă, dar cum nu mai rămăsese nimic, era atât de slăbit încât nici nu se mai putea ridica de jos. Celelalte ciori zburau în jurul lui şi ziceau:

„Cra, cra, cra!” Cu alte cuvinte: „Vino, Johnny cioroiule! Trebuie să plecăm în sud pentru că se apropie iarna!” Dar el nu putea face nimic pentru că era legat.

Iată însă că într-o zi a venit un om şi l-a văzut pe sărmanul cioroi. Fiindu-i milă de el, l-a dezlegat şi i-a dat drumul zicând: „Du-te, băiete, căci eşti liber!” Înţelegeţi? Dar ştiţi ce a făcut cioroiul? În loc să-şi ia zborul, a continuat să se învârtă în locul acela.

Atunci au venit ciorile şi au început să strige: „Vino, Johnny cioroiule! Cra, cra, cra! Vino să plecăm spre sud, fiindcă vine iarna şi vei muri îngheţat!” Dar pentru că privea tot timpul înapoi, spunea: „Nu pot s-o fac!” Vedeţi, bietul cioroi se obişnuise atât de mult să fie legat, încât nu putea înţelege că este liber. Se credea tot legat.

Aceasta s-ar putea să crezi şi tu, frate sau soră, care ai scris întrebarea. Poate te gândeşti că diavolul te ţine legat acolo jos, dar nu este adevărat, te minte doar.

Nu uita nici o clipă că a existat odată un Om care a venit pe pământ şi te-a eliberat pentru totdeauna. Acesta a fost Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. El te-a dezlegat, de aceea sfatul meu este să nu mai crezi minciuna Satanei, care-ţi spune că trebuie să stai acolo pentru că eşti legat. Tu eşti liber! Isus a murit în locul tău ca să-ţi înlăture păcatele, de aceea, tot ce trebuie să faci tu este să crezi şi să baţi puţin din aripi ca să te ridici şi să zbori departe de locul acela. Nu mai sta în groapa diavolului, ci ia-ţi repede zborul de acolo!

Tot fratele sau sora întreabă:

„Vrei să-ţi pui mâinile peste mine ca să fiu reabilitat?”

Dragă frate sau soră, eu mi-aş pune bucuros mâinile peste tine, dar nu aceasta te eliberează. Singurul lucru care te poate ajuta să fii liber este să înţelegi că ai fost deja eliberat; că eşti liber. Tu nu trebuie să te mai îngrijorezi pentru modul în care ai putea fi eliberat, pentru că eşti liber. Nu te lăsa  cuprins de jugul robiei! Eşti cât se poate de liber. Eu aş putea să-mi pun mâinile peste tine, dar aceasta este numai o tradiţie. Faptul că voi face aceasta nu te va elibera şi nu vei putea vedea că eşti liber, până nu vei accepta acest lucru. Tu trebuie să primeşti ceea ce a făcut El pentru tine şi să spui: „Doamne, eu cred aceasta!”

Întinde-ţi mâinile spre El, prin credinţă, şi spune: „Doamne, eu cred aceasta!” şi imediat vei fi afară din groapa Satanei.

Acesta este adevărul. Mărturiseşte-ţi păcatele, pentru că Cuvântul spune: „Cine îşi ascunde fărădelegile, nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele, capătă îndurare.” (Proverbe 28.13). În felul acesta eşti liber şi fără păcat. Cum? Dacă recunoşti sincer: „Am păcătuit, am făcut ceea ce este rău…”

De altfel, văd că tu recunoşti aceasta: „Am căzut şi am păcătuit. Sunt foarte greşit, dar există vreo şansă de reabilitate?”

Absolut! În clipa în care spui că doreşti aceasta, Dumnezeu a şi aruncat jos „Frânghia Vieţii” ca să te ridice. Prinde-te doar de ea, şi urcă-te sus prin credinţă şi rugăciune. Du-te drept în sus, între ceilalţi vulturi care te aşteaptă.

Desigur, eu cred în punerea mâinilor şi ştiu că acesta este un lucru mare, dar nu vă poate ajuta până nu acceptaţi ceea ce a făcut deja Hristos pentru voi. Faptul că îmi pun mâinile peste cineva, înseamnă că mă unesc cu credinţa lui.

Aceasta s-a întâmplat şi atunci când bătrânii îşi puneau mâinile peste oameni. Ei consimţeau înaintea lui Dumnezeu credinţa acelui om şi faptul că se uneau cu el. Vedeţi? Oamenii mă înţeleg adesea greşit şi îşi fac tot felul de păreri cu privire la ceea ce spun eu.

De exemplu, ieri a venit cineva la mine şi discuţia avută cu el m-a făcut să mă simt foarte rău. Desigur, eu nu am fost atât de slobod în învăţătură.

Omul acela mi-a zis: „Frate Branham, trebuie să fiu operat peste 12 sau 20 de zile. Crezi că Isus va veni atât de repede încât să nu mai fie nevoie de această operaţie?”

Vedeţi? Voi înţelegeţi greşit ceea ce se spune. Să nu faceţi aceasta! Isus poate să vină peste cinci mii de ani, sau poate veni deseară. Poate veni mâine sau când vrea. Nimeni nu ştie când o va face. El a spus că nimeni nu ştie când va avea loc acest eveniment şi aşa este.

Totuşi, aţi ştiut că Pavel L-a aşteptat în fiecare zi? Aţi ştiut că Ioan a crezut că va trăi până la venirea Lui? Irineu a fost sigur că Isus va veni în timpul lui şi la fel au crezut toţi ceilalţi bărbaţi ai lui Dumnezeu: Policarp, Martin şi toţi ceilalţi.

Luther şi-a zis: „Desigur, asta este!” Wesley spunea: „Acesta este timpul!” Şi la fel au spus: „Charles Finney, John Knox, Calvin, Spurgeon.

Şi noi aşteptăm venirea Domnului şi credem că acesta este timpul. Eu cred din toată inima şi doresc să ţin tot timpul sus Lumina Sa.

Ascultaţi-mă bine şi înţelegeţi corect ce vă spun: Eu doresc să trăiesc în fiecare clipă din viaţa mea ca şi cum El ar veni în momentul următor, dar în acelaşi timp, vreau să lucrez ca şi cum El ar veni peste zece mii de ani de acum încolo. Astfel, vreau să îmi seamăn sămânţa şi să adun recolta; vreau să predic Evanghelia şi s-o duc mai departe, exact cum am făcut şi până acum. În felul acesta vreau să merg înainte: având privirea îndreptată în sus şi veghind tot timpul, dar şi semănând şi strângând roadele.

Dacă El nu va veni, anul viitor îmi voi semăna din nou ogorul şi voi zice: „Doamne, am crezut că vei veni în anul care a trecut, dar nu ai făcut-o aşa că voi crede că vii anul acesta. Îmi voi semăna ogorul şi-mi voi creşte copiii în continuare, iar dacă nu vei veni nici anul acesta, voi avea ce să le dau de mâncare. Dacă vei zăbovi, Te voi aştepta în continuare.” Vedeţi? Voi trebuie să vă purtaţi normal în toate lucrurile.

Dacă aş şti că El vine mâine dimineaţă, în seara aceasta aş predica acelaşi mesaj pe care îl predic acum. Dacă aş fi sigur că El vine dimineaţă, nu mi-aş vinde maşina şi nu aş face una sau alta, ci m-aş purta cât se poate de natural, deoarece veghez şi-L aştept în fiecare clipă.

Tu trebuie să veghezi în fiecare clipă, pentru că s-ar putea ca pentru tine să vină chiar în seara aceasta. Poate că aceasta va fi ultima seară din viaţa mea, eu nu ştiu. Important este că acest lucru este posibil pentru fiecare dintre noi.

Şi ce contează dacă trăiesc aici sau sunt îngropat acolo afară? Dacă voi pleca, sunt liniştit pentru că preţul păcatului meu a fost plătit deja, aşa că voi ajunge la El înaintea oricărui om care trăieşte:

„Iată, în adevăr, ce vă spuneam prin Cuvântul Domnului; noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi.

Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos.

Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh, şi astfel, vom fi totdeauna cu Domnul.” (1Tesaloniceni 4.15-17).

Deci, ce contează dacă am murit în timpul lui Noe, în timpul lui Avraam, în timpul apostolilor, cu două săptămâni în urmă sau chiar acum? Ce importanţă ar avea aceasta? Aş fi acolo într-o clipă, într-un moment, într-o clipeală din ochi şi m-aş odihni până la venirea Lui. Strângerea noastră laolaltă va avea loc când va veni Domnul.

Mulţi oameni privesc după o biserică mare, după o grupare mare de oameni, care vor fi adunaţi împreună, o denominaţiune, un crez sau ceva de felul acesta, dar nu este aşa. Strângerea laolaltă va avea loc la venirea Domnului, atunci când Dumnezeu îşi va aduna turma. Este posibil ca El să ia doi din Jeffersonville, doi din Indiana, doi din Kentucky, doi din Mississippi,  ceea ce ar fi în perfectă concordanţă cu cuvintele Sale din Luca 17, unde scrie că „doi bărbaţi vor fi la câmp,” ceea ce înseamnă că este ziuă şi „doi inşi vor fi în acelaşi pat,” adică este noapte, deoarece pe o parte a pământului va fi zi, iar pe cealaltă parte va fi noapte. „Unul va fi luat şi altul va fi lăsat.” Vedeţi?

Strângerea oamenilor nu se va face pe grupe, pentru că va fi o răpire universală care-i va aduna împreună pe toţi cei ce vor avea parte de răpire. Acesta este adevărul, pentru că unul a adormit poate în straja întâi, altul în cea de-a doua şi aşa mai departe până la straja a şaptea; dar când vine Mirele, îi ia pe toţi, începând de la Geneza până la Apocalipsa. Fiecare se va trezi şi va intra la nunta Mielului.

Biblia spune că la învierea Lui vor învia toţi sfinţii, cei adormiţi, care sunt în mormânt, deci Mireasa adormită. Apoi ni se spune că cei aflaţi în viaţă, nu vor dormi cu toţii undeva pe pământ, ci dacă doi vor fi pe un ogor, unul va fi luat şi unul va fi lăsat; dacă pe partea cealaltă a pământului, doi vor fi într-un pat, unul va fi luat şi unul va fi lăsat.

Astfel, strângerea lor laolaltă se va face în Hristos, fie că eu sunt în Jeffersonville, iar tu eşti în Suedia sau mai ştiu eu unde. Noi ne vom aduna cu toţii la Păstorul nostru, înţelegeţi? Împreună cu cei înviaţi, ne vom ridica în văzduh pentru a-L întâmpina pe Domnul. Vedeţi? Venirea Lui va fi universală şi nu doar pentru cei din Louisville, nu doar pentru baptişti sau prezbiterieni. Sigur că nu, ci „toţi cei ce sunt cu inimă curată, Îl vor vedea pe Dumnezeu.” Ceea ce înseamnă că învierea şi strângerea laolaltă, va fi a tuturor celor aleşi.

Când se va întâmpla aceasta? Poate deseară, poate mâine, poate anul acesta, poate peste cincizeci de ani, o sută sau chiar o mie de ani. Eu nu ştiu. De fapt nu o ştie nimeni, dar îndemnul meu este să trăim ca şi cum El ar veni peste câteva clipe. În ce priveşte lucrurile pe care trebuie să le fac, după cum am spus deja, trebuie făcute toate. Dacă ai de făcut o operaţie şi nu ai credinţă pentru vindecare, du-te şi operează-te.

Acum câteva zile am primit o scrisoare în care mi se spunea: „Frate Branham, nu ştiu ce să fac. Eu şi soţia mea am fost cât am putut de credincioşi lui Dumnezeu şi ne-am crescut copiii în dragoste, dar acum am o îndoială. Am economisit bani şi ne-am cumpărat o fermă. Oh, cât o iubim! Se află undeva în Oregon şi de curând am aflat că vei veni în statul acesta. Gândul nostru a fost să păstrăm ferma pentru copiii noştri, pentru că ei nu sunt creştini. Noi credem că vom avea parte de răpire, dar dacă ei nu se întorc la Domnul vor trece prin necaz, aşa că ne-am gândit să le lăsam ceva. Când am auzit că vei veni aici, ne-am gândit să ţi-o dăm ţie, ca să faci ce vrei cu ea.”

Le-am răspuns la scrisoare şi le-am scris: „Este foarte frumos din partea voastră că vă gândiţi la copii.” Fratele mi-a scris din nou:

„Eu şi soţia mergem spre apus. Eu sunt aproape de pensionare şi pot spune că petrecem ceasuri minunate ascultând susurul izvorului care curge pe lângă fermă şi lăudându-L pe Dumnezeu acolo afară.”

Le-am scris din nou şi le-am zis: „Continuaţi să faceţi aceasta. Trăiţi cât se poate de normal, dar vegheaţi tot timpul ca să fiţi pregătiţi în orice clipă.”

Mergeţi înainte şi faceţi-vă planuri spunând întotdeauna: „Dacă Domnul va voi, voi face cutare şi cutare lucru…” Mergeţi înainte, dar păstraţi-vă sufletul curat, pentru că Domnul poate veni oricând. Este posibil ca în clipa următoare, El să vină pentru tine, înţelegeţi? Totuşi, voi să continuaţi să faceţi tot ce doriţi, cu condiţia să fiţi corecţi, sinceri şi drepţi.

Desigur, noi ştim cu toţii că este pe cale să se întâmple ceva, deoarece vă amintiţi desigur, că în urmă cu vreo patru ani, când eram la Chicago, Duhul Sfânt a venit peste mine şi am zis: „Asta este! Trezirea s-a terminat, iar America a respins şansa care i s–a dat. Ea nu va mai avea nici o altă şansă, pentru că a refuzat-o.”

Vedeţi? Ştiu că Leo şi Gene au banda, pentru că am ascultat-o aici, nu demult. Boze a publicat cuvintele acelea în ziarul său, iar dacă aţi fost atenţi, ce s-a întâmplat atunci? Vedeţi? „Trezirea s-a terminat!”

Eu am spus aceasta, în seara următoare la Blue Lake şi imediat după adunare a venit la mine un bărbat şi mi-a zis:

„Fratele Branham ar putea spune că aceasta este valabil pentru penticostali, dar nu pentru mine! Glorie lui Dumnezeu! Aleluia!” Dar vedeţi, bietul om nu ştia la care capăt al cornului sufla. El nu înţelegea. Era plin de entuziasm, ceea ce este bine, dar cu toate acestea nu înţelegea cum stau lucrurile în realitate.

 Priviţi în jur! Ce fac oamenii? Ce s-a întâmplat cu trezirea? Ce s-a întâmplat cu Billy Graham, cu Oral Roberts şi cu ceilalţi predicatori? Unde este trezirea? A luat sfârşit. Focul s-a stins, iar fumul se ridică în sus. Da, trezirea s-a stins, iar ceea ce a mai rămas este doar entuziasmul.

Mă gândesc la ceea ce a spus El în anul 1933, când am avut primul meu serviciu de botez. Atunci, Îngerul Domnului a coborât deasupra locului unde mă aflam. Mulţi nu au crezut ce am spus despre vizita Lui, dar ştiinţa a dovedit că este aşa. Înţelegeţi?

Ce a spus El atunci? „Aşa cum a fost trimis Ioan Botezătorul să vestească prima venire a lui Isus Hristos, tot aşa, mesajul tău va vesti cea de-a doua venire a Sa.”

Eu am urmărit atent şi am văzut că aşa s-a întâmplat. Pot spune că trezirea a izbucnit pretutindeni, peste noapte. Da, au fost mai multe treziri decât în orice alt timp. Dar a fost ceva înainte de El? Nicidecum!

Cu două săptămâni înainte de începerea trezirii, cineva s-a ridicat la New Albany şi a spus: „Oamenii s-au obişnuit să creadă că gălăgia multă înseamnă trezire, dar noi ştim că nu este adevărat, pentru că se cere o dovadă concretă, palpabilă.”

Şi în timpul când se făcea gălăgia aceea mare, Dumnezeu a început cea mai puternică trezire care a existat de la apostoli încoace şi în care au fost mântuiţi milioane de oameni.

Statisticile arată că mesajul unui bărbat ţine cam trei ani, după care mai rămâne doar reputaţia acelui om. Mesajul lui Isus Hristos a ţinut trei ani şi jumătate, după care a plecat. Mesajele aduse de Spurgeon, Calvin, Knox şi toţi ceilalţi, au durat tot cam trei ani, aceasta fiind limita slujbei unui om.

Lumina adusă de el se termină, apoi trăieşte doar din reputaţia trecută. Dacă a fost corect, este urmat de lucrările lui, şi la fel dacă a fost rău. Asta-i tot.

Dar ce s-a întâmplat acum? Eu am predicat chiar aici şi am spus: „Cred că trebuie să vină o mare trezire, pentru că Biblia arată că ultima epocă a Bisericii va primi un mesager de la Domnul.” Eu cred aceasta şi am aşteptat venirea acelui trimis.

Adesea aud că s-a ridicat un bărbat mare care merge peste tot, dar când îi cercetez vestirea, văd că mesajul pe care-l aduce este departe de Biblie. Apoi îl văd cum se trage într-un colţ şi totul se stinge.

După o vreme se ridică altul, zboară în sus, dar nu ajunge printre vulturi, ci rămâne printre ciorile denominaţionale. Da, stă aici jos cu organizaţia lui şi aduce cât mai mulţi membri înăuntru, după care se stinge, moare.

Atunci îmi zic: „Oh, Dumnezeule, oare unde este cel care trebuie să întoarcă inimile copiilor la credinţa părinţilor? Unde va fi semănată sămânţa aceea? Ce se va întâmpla atunci?

Acum ajungem la aceasta. Dacă mesajul pe care l-a vestit îngerul, este acesta, înseamnă că suntem foarte aproape de venirea Domnului. Adesea îmi zic: „Acesta este mesajul făgăduit de El? Aceasta este tot ce a vrut să spun?” Dacă este aşa, înseamnă că suntem foarte, foarte aproape; înseamnă că este mai târziu decât vă gândiţi, iar dacă nu este aşa, înseamnă că este numai o scurtă acalmie înainte de furtună.

Nu demult, cineva m-a întrebat: „Dacă nu eşti de acord cu faptul că Biserica va trece prin necazul cel mare, cum este cu Apocalipsa 12.11, unde scrie că sfinţii au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor?

Acum ştiţi că primele trei capitole din Apocalipsa se referă la epocile Bisericii, aşa-i? Dar aceste epoci ale Bisericii nu merg până în perioada necazului, pentru că Biserica este răpită în capitolul 4 din Apocalipsa şi nu mai apare până în capitolul 19, când revine împreună cu Isus. Acesta este adevărul. Perioada necazului nu are nimic a face cu Biserica lui Hristos.

Toate aceste lucruri măreţe pe care le-aţi văzut făgăduite în Biblie şi care urmează să aibă loc, nu sunt pentru neamuri, ci pentru iudei. Eu cred că ei vor avea o trezire ca aceea care trebuie să vină şi care a fost făgăduită pentru a restaura credinţa oamenilor. Acesta este singurul mod în care pot vedea aceasta, pentru că El a spus că imediat după aceste lucruri, după acest mesaj, pământul va fi ars.

În Maleahi 3.1 ni se vorbeşte despre venirea lui Ioan Botezătorul:

„Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Şi deodată va intra în Templul Său Domnul, pe care-L căutaţi; Solul Legământului, pe care-L doriţi, iată că vine, – zice Domnul oştirilor.”

Vedeţi ce spune Maleahi 3? Acum haideţi să citim Matei 11:

„După ce a isprăvit de dat învăţături la cei doisprezece ucenici ai Săi, Isus a plecat de acolo, ca să înveţe pe oameni, şi să propovăduiască în cetăţile lor.

Ioan a auzit din temniţă despre lucrările lui Hristos, şi a trimis să-L întrebe prin ucenicii săi: „Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul?” (v. 1-3).

 Vedeţi frământarea acestui profet? El ştia că urma să se întâmple ceva, dar nu era sigur, de aceea a întrebat: „Eşti Tu Acela?” Vedeţi? Ioan L-a întrebat aceasta după ce chiar el Îl anunţase.

„Drept răspuns, Isus le-a zis: „Duceţi-vă de spuneţi lui Ioan ce auziţi şi ce vedeţi:

„Orbii îşi capătă vederea, şchiopii umblă, morţii înviază şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia.”

Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire.”

Pe când se duceau ei, Isus a început să vorbească noroadelor despre Ioan (Acum fiţi foarte atenţi): „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustie? O trestie clătinată e vânt? (Nu, Ioan nu era aşa ceva).

„Dacă nu, atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un om îmbrăcat în haine moi?” (Cu alte cuvinte: pe unul cu gulerul întors, bogat şi cu multă şcoală?) Iată că cei ce poartă haine moi sunt la casele împăraţilor.” (Ei sunt aceia care sărută pruncii, îi căsătoresc pe tineri şi-i îngroapă pe morţi, dar nu pot să mânuiască Sabia cu două tăişuri).

Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un proroc? Da, vă spun, şi mai mult decât un proroc; căci el este acela despre care   s-a scris (Acestea sunt cuvintele lui Isus, nu ale mele):

„Iată, trimit înaintea feţei Tale pe solul Meu, care îţi va pregăti calea înaintea Ta.” Comparaţi versetul acesta cu cel din Maleahi 3.1:

„Iată, voi trimite pe solul Meu: el va pregăti calea înaintea Mea…”

Acum urmăriţi ce spune Maleahi 4.1: „Căci iată, vine ziua care va arde ca un cuptor! Toţi cei trufaşi şi toţi cei răi vor fi ca miriştea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul oştirilor, şi nu le va lăsa nici rădăcină, nici ramură.”

Vedeţi, aceea este ziua de necaz care vine.

Şi acum, priviţi: „Dar pentru voi, care vă temeţi de Numele Meu, va răsări Soarele neprihănirii, şi tămăduirea va fi sub aripile Lui (Aceasta este venirea Domnului); veţi ieşi şi veţi sări ca viţeii din grajd.

Şi veţi călca în picioare pe cei răi, căci ei vor fi ca cenuşa sub talpa picioarelor voastre, în ziua pe care o pregătesc Eu, zice Domnul oştirilor.”

Deci cei neprihăniţi se vor întoarce cu Hristos pe pământ şi vor călca pe cenuşa celor răi. Când îi vedeţi pe aceşti oameni trufaşi, aroganţi, dispreţuitori şi răi, care pretind totuşi că sunt creştini, nu uitaţi că nu sunt nimic altceva decât cenuşa pe care veţi călca voi. Aceasta este ceea ce spune Scriptura. Înţelegeţi?

Să citim mai departe:

„Aduceţi-vă aminte de Legea lui Moise, robul Meu, căruia i-am dat în Horeb rânduieli şi porunci, pentru tot Israelul!

Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.”

Deci, Ilie va veni înainte de revenirea Domnului. În ordine. Reţineţi că acest lucru este încă în viitor. Acest Ilie nu putea să fie Ioan, ci este „Duhul lui Ilie” care vine de cinci ori. „Cinci” este numărul harului.

Priviţi numai!

J-E-S-U-S  – în româneşte: ISUS;

F-A-I-T-H  – în româneşte CREDINŢĂ;

G-R-A-C-E – în româneşte: HAR.

Deci „Duhul lui Ilie” vine de cinci ori:

– prima dată a venit Ilie Tişbitul;

– a doua oară în Elisei;

– a treia oară în Ioan Botezătorul;

– a patra oară în profetul de la sfârşitul timpului pentru neamuri;

– a cincea oară vine în Ilie şi Moise, care merg la iudei.

Un număr desăvârşit, un profet şi mesager desăvârşit, îndrăzneţ şi neînfricat. Vedeţi?

Şi Domnul a spus în Maleahi 4.5-6: „Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie, înainte de a venit ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.

El va întoarce inima părinţilor spre copii şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem.”

Vedeţi, acest Ilie nu a fost Ioan, pentru că după venirea lui nu a fost ars pământul ca o mirişte, şi nici cei neprihăniţi nu au călcat cu picioarele pe cenuşa celor răi. Dar înainte să aibă loc acest lucru, va veni Ilie din timpul sfârşitului. Şi ce va face el? Va întoarce inima copiilor la credinţa părinţilor, la credinţa originală a Bibliei.

Când văd că se ridică câte un bărbat, îmi zic: „Acesta trebuie să fie el!” Este un bărbat renumit şi bisericile aleargă după el. Dar cum păşeşte? La o mie de mile depărtare de Biblie. Şi ce face? Rătăceşte în jur, iar la un moment dat se dezumflă ca un balon şi merge în jos. Vedeţi? Ei au o formă de evlavie, dar tăgăduiesc puterea, tăgăduiesc credinţa. Ei nu cred ce spune Biblia, ci se ţin de crezuri denominaţionale. Din pricina aceasta, nasc copii denominaţionali şi nu creştini adevăraţi. Acesta este motivul pentru care dau înapoi şi se prăbuşesc.

Unde este cel ce trebuie să semene sămânţa pentru Biserica din timpul sfârşitului? Unde este acel Ilie care ne-a fost făgăduit? Imediat după zilele lui, va veni necazul, iar apoi va arde pământul.

Aşa se face că la revenirea Miresei împreună cu Hristos, la începutul Mileniului, după ce pământul va fi curăţat prin foc, biruitorii vor călca pe cenuşa celor răi. Ei vor domni împreună cu Domnul lor, iar neamurile, păgânii, li se vor supune.

Vedeţi? Dacă El va domni, înseamnă că trebuie să fie ceva peste care să domnească, un domeniu, o Împărăţie, fiindcă Biblia spune că „ei au împărăţit cu Hristos,” iar Hristos va cârmui neamurile cu un toiag de fier.

Atunci vor fi descoperiţi fiii lui Dumnezeu şi vor avea aceeaşi autoritate pe care a avut-o El când a fost aici. Vedeţi? Va veni Mileniul, Împărăţia Lui, iar biruitorii îi vor călca în picioare pe cei răi, care vor fi ca cenuşa sub picioarele lor.

Deci eu am privit tot timpul după ceva. Oare este posibil ca el să fi trecut pe lângă noi atât de smerit încât l-am omis? A trecut deja, iar biserica este lăsată în păcatele ei? Dacă este aşa, înseamnă că este mai târziu decât ne gândim. Dacă nu, înseamnă că trebuie să vină cineva cu un mesaj direct din Biblie, iar lucrarea lui va înconjura rapid tot pământul. „Sămânţa” va fi răspândită prin presă, benzi şi broşuri, astfel încât fiecare „sămânţă” aleasă mai dinainte de Dumnezeu, să-L poată auzi. Niciunul din cei care nu sunt atraşi de Tatăl, nu va veni, şi niciunul din cei hotărâţi de el, nu se va pierde, ci toţi cei aleşi vor auzi Cuvântul şi Îl vor urma cu bucurie.

Prin aceasta se va realiza strângerea laolaltă a Bisericii Mireasă pe tot pământul, după care va avea loc învierea şi răpirea tuturor aleşilor, la arătarea lui Isus Hristos.

La venirea acestui bărbat va fi la fel ca în zilele lui Ioan. El a venit şi a plecat, dar nici măcar ucenicii nu au ştiut cine a fost cu adevărat, de aceea I-au zis lui Isus: „Oare de ce zic cărturarii că întâi trebuie să vină Ilie?” (Matei 17.10).

Şi Domnul le-a răspuns: „…Ilie a şi venit, şi ei nu l-au cunoscut, şi au făcut cu el ce-au vrut…” (v. 12).

Mesajul lui a fost atât de rapid încât mulţi din Israel nici n-au auzit de el. Ioan s-a dus doar în câteva locuri, a botezat oamenii în apă, iar după şase luni de vestire a lui Mesia, mesajul lui s-a încheiat. Înţelegeţi?

Am trecut oare cu vederea ceva? Este mai târziu decât ne gândim? Ceea ce vă spun acum, este o discuţie de la inimă la inimă. Este mai târziu decât vă gândiţi? Mesajul de la râu era în legătură cu cel aşteptat? A trecut el pe lângă noi şi oamenii l-au omis? Acela era El? Dacă este aşa, înseamnă că este mai târziu decât credem. Când ar putea veni El? Eu nu ştiu, dar ar putea s-o facă în seara aceasta sau în următorii cincizeci de ani. Nu ştiu când o va face, dar voi continua să merg înainte aşa cum sunt. Atunci ce este aceasta? Privesc după ceva?

Noaptea trecută am avut un vis care m-a neliniştit toată ziua, pentru că eu nu prea visez.

Se făcea că mergeam pretutindeni şi trâmbiţam mesajul, iar ici şi acolo se ridica câte un om şi-L primea. Apoi am mers înapoi şi am trâmbiţat din nou, dar când auzeau mesajul, oamenii îşi întorceau capul şi plecau.

Ce se întâmplă? Timpul de har pentru ei s-a încheiat? A intrat şi ultimul? Suntem la sfârşit? A mai rămas doar judecata? Focarele acestea de război se ridică numai ca să pregătească momentul acela?

Ceva este pe cale să se întâmple, dar înainte de aceasta va fi luată Biserica. Eu nu pot să fiu de acord cu învăţătura care spune că Biserica Mireasă va trece prin necazul cel mare. Nu există nici un text biblic care să susţină părerea aceasta.

Astfel, Noe a intrat în arcă înainte să cadă un singur strop de ploaie; Lot a ieşit din Sodoma înainte să înceapă ploaia cu foc. Înţelegeţi?

Isus a spus că la venirea Fiului omului va fi la fel ca în zilele acelea. Da, Biserica nu trebuie să treacă prin necazul judecăţii, pentru că ea este în Hristos.

Ceea ce ne mai trebuie nouă este să ajungem la desăvârşire, dar oamenii nu pot să înţeleagă aceasta.

După ce am visat visul acela, am vorbit cu soţia mea şi i-am zis:

„Scumpo, cam de un an şi patru luni nu mai ştiu încotro să merg. Nu ştiu ce se întâmplă. Stau şi mă întreb ce este cu acest mare profet al lui Dumnezeu care trebuie să vină în scenă pentru a trâmbiţa mesajul? Va fi el cunoscut de oameni?” Apoi m-am gândit:

„Nu, acest lucru nu este posibil pentru că ar fi contrar Scripturii, fiindcă scrie că „El va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.”

Vedeţi? Pur şi simplu nu ştiu ce să fac. L-am trecut oare cu vederea? Sper că nu înregistraţi ceea ce spun acum, iar dacă o faceţi, vă rog să rupeţi banda şi s-o aruncaţi.

Mi-am zis: „Dacă acesta este El, înseamnă că suntem mai aproape decât ne gândim.”

Este ceva ce trebuie să se întâmple sau mai bine zis, este ceva ce trebuie să mi se întâmple mie, acum. De ce nu m-a lăsat să plec zilele trecute când eram pe barca aceea? De ce nu m-am dus? Ce este aceasta? Mai este şi altceva de făcut?

M-am gândit: „Dacă mesajul meu este Acela, înseamnă că oamenii îşi vor întoarce privirile de la El.”

Atunci, Ceva mă cheamă spre câmpurile străine, fiindcă aud chemarea ce mi se face de dincolo de ocean.

Fratele Ligger tocmai scrie o carte despre întâlnirea pe care am avut-o la Durban. El a spus: „Africa nu a trăit niciodată o asemenea trezire. Într-o singură noapte, această ţară africană a trăit o zguduitură cum n-a avut niciodată în toată existenţa ei.”

Acesta este adevărul. Aşa s-a întâmplat acolo jos, printre păgâni.

„Eu am privit la oamenii aceia sărmani, la acei oameni scumpi care erau trataţi ca nişte animale de către albi. Am văzut acolo un băiat micuţ, care a trebuit să muncească într-o singură zi cât faceţi voi, femeile, în două sau trei zile. El primea o liră pe lună, ceea ce este echivalent cu un dolar şi optzeci de cenţi şi nu i se permitea să mănânce nici măcar resturile care cădeau de la masa stăpânilor săi, ci primea o găleată de lături, din care trebuia să mănânce o treime la micul dejun, o treime la amiază şi o treime la cină. Lucra din zorii zilei până noaptea la 11.00-12.00 şi trebuia să aibă grijă de copilul stăpânei, să spele scările, să lustruiască maşina şefului, în timp ce doamna stătea toată ziua şi pocnea leneşă din degete. Aşa ceva nu este corect!

Acel băiat trebuia să lucreze la fel ca ceilalţi, deşi avea o tuse foarte urâtă. Într-o zi l-am privit pe stăpânul lui şi i-am zis: „De ce nu-l aduci pe băiatul acesta la adunare?” „Păi, este un „kafir”… ceea ce înseamnă „pungaş”. Nu-i de mirare că ei explodează la numele acela, fiindcă şi eu aş face la fel. Omul acela este fratele meu. El nu este un sclav, ci este om la fel ca mine. Culoarea pielii nu are nici o importanţă. El este fratele meu.” Am ieşit afară şi l-am strigat pe băiat:

„Thomas!” Era un băiat inteligent şi vorbea trei limbi.

„Thomas!” El s-a întors imediat, a venit la mine, a căzut în genunchi, şi-a ridicat mâinile şi a zis:

„Da, stăpâne.”

„Ridică-te! Eu nu sunt stăpânul tău, ci sunt fratele tău.” L-am îmbrăţişat, iar el m-a privit uluit şi a început să plângă.

Am zis: „Thomas…” În clipa aceea a venit Duhul Sfânt şi mi-a dat o vedenie. I-am spus-o, iar după ce m-a ascultat atent, băiatul a zis:

„Da, stăpâne, exact aşa a fost. Acesta este adevărul.”

„Thomas, tusea pe care ai avut-o, te-a părăsit. Nu o vei mai avea niciodată.”

Şi într-adevăr s-a vindecat pe loc. Aveam la mine doi dolari şi optzeci de cenţi, pentru că oamenii îmi strecurau bani în buzunar, dar m-am temut să i dau lui, fiindcă şeful lui ar fi putut crede că i-a furat. Aşa se face că m-am dus la bărbatul acela şi i-am zis:

„Îmi place băiatul acela. Lasă-mă să-i dau ceva…”

„Oh, nu! Să nu faci aceasta, fiindcă îl vei strica!”

„Cred că tu eşti mult mai stricat! Cum este posibil să te învârţi toată ziua pe aici şi să nu faci nimic, în timp ce băiatul acela, pe jumătate mort de foame, îţi face toate lucrurile? Are o mamă văduvă şi o soră nenorocită, iar tu îi dai doar un dolar sau doi dolari şi optzeci şi cinci de cenţi pe lună? Într-o zi vei secera ce ai semănat! Într-o zi veţi avea o revoltă, pentru că aici sunt cam două milioane de albi şi în jur de o sută de milioane de oameni de culoare.”

„Să nu spui în America ce se petrece aici!”

„Cine mă va face să tac? Numai Dumnezeu o poate face. Nu-i de mirare că oamenii aceştia au un complex de inferioritate. Aceasta se datorează felului în care sunt trataţi de către albi…

…………………………………………………………………………………………

Da, le-am luat apărarea.

Odată, am întâlnit doi predicatori cu gulerele întoarse şi cu mustaţă, care veniseră ca misionari în Rhodesia.

Noi zburaserăm cu avionul spre Pretoria, dar am fost prinşi pe drum de o furtună tropicală şi astfel am fost nevoiţi să aterizăm în Rhodesia de Sud, de unde am fost luaţi în maşină de cei doi predicatori penticostali, pentru a merge la Pretoria.

Eu, Billy şi fratele Baxter, am ajuns foarte bolnavi acolo, din pricina furtunii care scuturase avionul într-o parte şi-n alta, încât n-am mai ştiut dacă ne înălţăm sau ne prăbuşim, iar când am ajuns în sfârşit jos, ne durea tot stomacul.

Drumul trecea chiar prin mijlocul lagărului. Acolo trăiesc oameni care au făcut ceva greşit în tribul lor şi au fost alungaţi din pricina aceasta. Ei nu pot veni în oraş, ci sunt nevoiţi să trăiască acolo.

Înainte de intrarea în acel lagăr, am văzut o tablă indicatoare pe care scria: „douăzeci de mile/oră”, dar şoferul maşinii mergea cu şaizeci şi cinci de mile/oră. Sărmanele femei bătrâne alergau cum puteau ca să tragă de pe stradă copilaşii mici şi goi, care aveau între doi şi cinci ani, ca să nu fie accidentaţi. O dată, era cât pe ce să lovească vreo patru dintre ei, aşa că l-am bătut pe umăr şi i-am zis:

„Măi, dar ce se întâmplă cu tine?”

„Este vreo problemă?” a întrebat el.

„Ce este cu tine? Încetineşte puţin.”

„Mi s-a cerut să ajungem acolo la timp.”

„Bine, atunci eu îţi cer să opreşti. Tu nu ai nici un fel de simţământ uman pentru oamenii aceştia?”

„Pentru care oameni?” a întrebat el.

„Era cât pe ce să-i loveşti pe copiii aceia.”

„Aceia sunt „karifi.”

„Să-ţi fie ruşine! Cum poţi spune că eşti creştin când gândeşti în felul acesta? Ştii că mama acelui copilaş ar fi suferit la fel de mult ca orice mamă albă, dacă i-ai fi omorât copilul? Ar fi suferit la fel de mult ca mama ta, dacă ţi s-ar fi întâmplat ţie ceva. Poate că este neînvăţată şi sălbatică, dar dragostea ei maternă este la fel de puternică, iar tu nu ai dreptul să te porţi aşa cât timp pretinzi că eşti creştin! Şi încă ceva: Tabla aceea indicatoare îţi cere să conduci cu douăzeci de mile/oră, aşa că încetineşte imediat şi tratează-i pe oamenii aceştia ca pe fraţii tăi. Să-ţi fie ruşine pentru felul tău de a proceda faţă de ei! Biblia mea spune că trebuie să-i dai cezarului ce este al cezarului, aşa că ar fi cazul să te supui legilor circulaţiei.”

Oh, vai, ei au explodat ca nişte broaşte care au mâncat gloanţe de cerb, dar aceasta n-a avut nici o importanţă, pentru că le-am spus tot ce-am avut pe inimă.

Noi am mers acolo, iar oamenii aceia ştiau că am venit pentru ei, ca să le aduc mesajul Evangheliei, ştiau că Dumnezeu venise printre ei.

Autorităţile i-au pus pe albi într-o parte, iar pe cei de culoare în alta şi nu le-au spus nici un cuvânt, dar Duhul Sfânt mergea printre ei şi-i vindeca pe cei bolnavi şi pe ologi, îi întărea pe cei nenorociţi, fără să ţină cont de barierele lor; arătând că Dumnezeu priveşte spre inima omului şi nu spre faţa lui.

Bărbatul care a scris cartea despre vizita în Africa de Sud, nu a primit încă mesajul, dar a fost mişcat de ceea ce a văzut.

Ce trebuie să fac acum? Să mă întorc acolo? Dacă Dumnezeu mă cheamă pe câmpul Evangheliei, nu pot fi în acelaşi timp şi evanghelist şi văzător, pentru că slujbele nu se pot amesteca. Ar însemna că mă lupt în vânt. Prin urmare, dacă voia Lui este să fiu evanghelist, voi fi evanghelist, iar dacă vrea să fiu văzător, mă voi retrage undeva în munţi şi voi sta acolo, fără adunare, fără biserică, fără oameni, până primesc ceva de la Domnul, apoi revin şi aduc mesajul la oameni. Înţelegeţi?

Aceste lucruri sunt puse în cântar şi trebuie să rămână doar unul dintre ele, sau poate că mesajul a ajuns la sfârşit. Nu ştiu ce să zic.

Noaptea trecută am visat că mergeam undeva la o adunare. Nu am văzut niciodată un asemenea grup de oameni. Erau adunaţi pe un stadion foarte mare, iar cineva, nu Billy, a venit şi m-a luat de acolo.

Apoi m-am văzut într-o cameră şi mă rugam pentru că simţeam că trebuie să iau o decizie. Omul care m-a luat de pe acel stadion, a început să spună ceva şi imediat am simţit că nu mai ştiu ce să fac, aşa că m-am dat înapoi şi am devenit foarte slab. Atunci am privit spre mulţime, iar când am făcut aceasta am zis: „Păi, am în minte un text şi ştiu cum îi tratează organizaţiile acestea pe oameni, aşa că voi predica Evanghelia întocmai cum este ea şi cât am să pot de tare.” Apoi totul m-a părăsit.

Nu puteam să fac nimic fără o decizie, aşa că am întrebat: „Ce să fac?”

Şi Ceva mi-a răspuns: „Du-te numai înainte! Du-te înainte!” Da, când voi ajunge acolo, mi se va spune ce să fac. „Continuă să mergi înainte!” Înţelegeţi? Şi cu asta m-am trezit.

Este posibil să fi visat aceasta din cauza gândurilor, nu ştiu, dar s-ar putea să fie şi adevărat. Este posibil să fie un vis duhovnicesc, dar nu ştiu ce înseamnă pentru că nu am primit tălmăcirea Lui. Oricare ar fi adevărul, mă aflu la o răscruce. Înţelegeţi? Dar pot spune un lucru, şi anume, că de multe ori sunt foarte greşit înţeles. Dacă spun ceva, cineva ia acel lucru şi-l duce mai departe puţin sucit, apoi următorul îl mai suceşte puţin şi tot aşa, până când iese cu totul altceva decât ce am vrut să spun. Dar dacă faceţi aceasta, vă îndepărtaţi tot mai mult. Aşa se întâmplă în adunări, când vrei să ajungi la un anumit punct. Aleşii vor lua acel lucru, pentru că ei vor înţelege exact ce înseamnă şi vor merge mai departe.

Ceea ce vreau să spun prin aceasta e că este  multă înţelegere greşită a lucrurilor. De ce aceasta? Am răspândit toată sămânţa care trebuia semănată? Este timpul aproape? Se pregăteşte intrarea în scenă a acestui mare mesager? Este aproape venirea Domnului? Mă cheamă El din acest câmp în câmpul Evangheliei?

Cred că vă mai amintiţi ce s-a întâmplat cam cu treizeci de ani în urmă, când am aşezat piatra de temelie a bisericii. În dimineaţa aceea, pe când eram doar un tânăr predicator necăsătorit, El a venit în camera mea, m-a trezit şi mi-a zis: „Fă lucrarea unui evanghelist!” Vă mai amintiţi că atunci am avut acea vedenie în care am văzut doi pomi: unitarienii şi trinitarienii, iar eu am fost chemat să nu merg nici cu unii, nici cu alţii, ci am trecut printre ei şi am cules roadele. După ce am luat roadele, El m-a dus la Calvar şi mi-a zis:

„Când te va părăsi vedenia aceasta, citeşte 2Timotei 4.”

În vremea aceea nici măcar nu ştiam că ceea ce văzusem era o vedenie, dar am făcut întocmai cum mi-a cerut El.

„…fă lucrul unui evanghelist şi împlineşte-ţi bine slujba.

Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă, ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor.

Îşi vor întoarce urechile de la adevăr, şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.” (v. 5,3,4).

El nu a spus: „Tu eşti evanghelist!” ci: „Fă lucrarea unui evanghelist.” Înţelegeţi? A venit oare timpul? Trebuie să merg înainte în lucrarea aceasta, sau a venit vremea pentru altceva? Nu ştiu. Totuşi, dacă va fi cu voia Domnului, duminică dimineaţa, înainte de venirea fratelui Boze, aş vrea să vorbesc despre tema: „Evanghelistul timpului de seară,” sau ceva de felul acesta, bineînţeles dacă va fi de acord păstorul nostru. (Fratele Neville spune: „Bine. Lăudat să fie Domnul!”). Ar fi trebuit să vorbesc acum despre tema aceasta, dar cred că este mai bine aşa.

Rugaţi-vă pentru mine, fiindcă şi eu mă voi ruga pentru voi. Să nu ziceţi doar: „Frate Branham, mă voi ruga,” ci să o chiar faceţi. Înţelegeţi? Spun aceasta pentru că am foarte mare nevoie de rugăciunile voastre. Şi eu sunt doar o fiinţă umană care încearcă să afle voia Domnului, pentru a umbla cât se poate de corect în ea.

Voi ştiţi că Biblia spune că dacă îi lipseşte cuiva înţelepciunea, s-o ceară,  şi Dumnezeu i-o va da, iar eu fac chiar aceasta. Am dorit să am această discuţie cu voi, cu biserica mea, de la inimă la inimă, ca să vedem cu toţii care este adevărul. Unde suntem? Pe ce stăm? În ce timp trăim? Încredinţarea mea este că suntem în timpul sfârşitului, că suntem chiar la capăt.

Trebuie să se întâmple ceva: fie că lucrarea mea s-a încheiat, fie că sunt chemat pe alte câmpuri, sau El va face din mine un evanghelist sau un văzător. Ceva trebuie să se întâmple pentru că am ajuns la o răscruce şi nu ştiu ce să fac. Nu ştiu încotro să păşesc. Gândindu-mă la adunările la care trebuie să particip, am spus: „Doamne, nu ştiu ce să fac, de aceea voi ţine o evanghelizare ca înainte. Voi face aceasta până îmi vei arăta  care este chemarea şi lucrarea pe care trebuie s-o fac în continuare.”

Eu am semănat Sămânţa pretutindeni: benzile au ajuns în toată lumea; mesajul a făcut înconjurul lumii, aşa că bisericile au luat cunoştinţă de aceste lucruri, iar aleşii, cei chemaţi de Tatăl, vor veni cu siguranţă la El. Înţelegeţi?

Pe partea cealaltă, iată că mulţi consideră acest mesaj o jignire şi nu vor să aibă nimic a face cu El. Nu, domnilor. Ce să fac atunci? Să merg înainte rugându-mă pentru bolnavi şi să aduc doar un mesaj micuţ despre vindecarea divină, până voi vedea încotro mă călăuzeşte Domnul? Da, asta mă gândesc să fac până voi primi o altă chemare din partea Lui. Nici un om nu ştie ce să facă până nu înţelege ce vrea Dumnezeu cu el, până nu înţelege ce însărcinare îi este pregătită.

Mesajul acesta este în inima mea, iar când văd cum cad oamenii în jurul meu şi merg în eternitate, doresc să-L trâmbiţez pretutindeni pentru ca ei să ia cunoştinţă de voia Lui. Rugaţi-vă pentru mine, fiindcă şi eu mă voi ruga pentru voi. Reţineţi că miercuri seara avem o adunare de rugăciune, iar vineri seara este adunarea bărbaţilor, la care vreau să particip şi eu. Duminică seara aş vrea să vorbesc despre tema: „Evanghelia din timpul serii,” am vrut să spun duminică dimineaţa, iar duminică seara vom vedea filmul fratelui Boze. Rugaţi-vă pentru noi, fiindcă săptămâna viitoare vom fi pe câmpul misiunii.

Îl iubiţi? Amin Îl iubiţi? Amin. Îl veţi crede? Amin.

Amin. Amin.

El este Tatăl. Amin. El este Fiul. Amin.

El este Duhul Sfânt. Amin.

Amin. Amin.

Să mai cântăm: Amin! Amin! Amin!

Amin. Amin.

Îl iubiţi? Amin. Vine El? Amin.

Eşti tu gata? Amin.

Amin. Amin.

Ar putea fi în seara asta, eşti gata?

Amin. Amin.

Dimineaţă, eşti gata? Amin. Oricând eşti gata? Amin.

Amin. Amin.

Vino, Doamne Isuse! Amin. Pregăteşte-te, Biserică! Amin.         Amin. Amin.

Vreau s-o văd pe mama mea. Amin

Vreau să-l văd pe tatăl meu. Amin.

Vreau să văd salvarea mea. Amin.

Amin. Amin.

Voi Îl iubiţi? Amin. Îl veţi sluji? Amin! Îl iubiţi? Amin

Amin. Amin.

Tată ceresc, aceasta este micuţa noastră cântare: „Amin.” Noi iubim cu toţii învăţătura Ta şi spunem „Amin,” la ea. Iubim Duhul Tău. Amin. Şi credem că Isus vine. Amin.

Noi întărim fiecare Cuvânt scris în Biblie cu „Amin”, pentru că Îl credem şi Îl învăţăm după cea mai bună cunoştinţă a noastră, respectând fiecare punct, fiecare virgulă şi fiecare liniuţă din El. Lăsându-L întocmai cum este spus de Tine.

Oh, Dumnezeule, priveşte cu milă spre noi şi dăruieşte-ne ceea ce-Ţi cerem, pentru că tânjim să auzim corurile cereşti cântând şi să-L vedem pe Isus venind să-Şi ridice Mireasa în slavă.

Atunci necredincioşii se vor întreba miraţi: „Ce s-a întâmplat cu oamenii aceia? Unde au plecat?” pentru că nu vor înţelege ce s-a întâmplat. Oh, Dumnezeule, ei nici măcar nu-L vor putea vedea, dar Biserica Ta, cei aleşi, cei chemaţi afară, cei născuţi din nou, Îl vor vedea şi vor pleca cu El. Lumea nu va şti unde sunt, ci vor vedea doar că lipsesc.

Oh, Doamne, nu va fi acela un timp îngrozitor pentru cei care vor vedea că nu au fost luaţi şi că timpul salvării a trecut? Atunci nu va mai fi răscumpărare, ci se va întâmpla ce a spus Biblia.

„Cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe, cine este întinat, să se întineze şi mai departe…” (Apocalipsa 22.11). Oh, ce timp va fi acela!

Doamne, ajută-ne să ne pregătim, fiindcă dacă ne curăţim inimile în fiecare zi, vom avea parte de un timp măreţ, pentru că ne vom întâlni cu Tine.

Dacă mai facem greşeli sau dacă mai cădem, aşa cum a scris şi acel suflet sărman în întrebarea pe care a trimis-o astăzi, lasă ca sângele lui Isus Hristos să ne spele toată vina. Aminteşte-Ţi că nu vrem să facem acele lucruri rele şi că însetăm şi flămânzim, încercând să revenim în părtăşie cu Duhul Sfânt.

Priveşte cu îndurare spre fiecare. Adu-i sus, Doamne! Ridică-i deasupra acestei lumi înnourate şi du-i acolo unde Soarele poate să strălucească din nou peste sufletele lor.

Odată au trăit în prezenţa Soarelui, dar au căzut în murdăria acestei lumi, de aceea doresc să meargă din nou în prezenţa Ta, Doamne. Du-i Tu înapoi, în seara aceasta, Doamne, iar dacă sunt unii care nu şi-au mărturisit niciodată căderea, ajută-i s-o facă acum.

Toate aceste rachete şi tot ce se întâmplă în jurul nostru, este împlinirea Cuvântului Tău, iar noi putem vedea ce se întâmplă cu biserica lumii, putem vedea că este întocmai ca în zilele lui Noe şi ca în timpul Sodomei, exact cum a spus Isus că va fi. Femeile se îmbracă şi se poartă exact cum a spus profetul că vor face, iar oamenii sunt plini de nelinişte.

Prorocul Daniel a spus că fierul şi lutul nu se pot amesteca, dar ei au făcut-o prin legături omeneşti, şi noi vedem că este chiar aşa. Fiecare lucru s-a împlinit, Doamne, aşa că am ajuns chiar la sfârşit. Umbrele se lasă, lumina roşie este aprinsă, iar clopotele veşniciei răsună.

Oh, Dumnezeule, îngăduie ca poporul Tău să îşi dea seama că în curând Îngerul îşi va pune picioarele pe pământ şi pe mare, apoi va striga: „Nu mai este nici o zăbavă!”

Atunci, o, ce plânset şi ce vaiet!

Când celor pierduţi

Li se va spune despre soarta lor.

Ei vor striga spre stânci şi spre munţi

Se vor ruga, dar rugăciunea lor va fi prea târzie!

Acum este ziua salvării, de aceea „Cel ce are urechi, să audă ce zice Duhul Bisericii!” Îngăduie aceasta, Doamne!

Fă ca nici un suflet din locul acesta să nu piardă măreaţa zi a răpirii. Îngăduie ca fiecare din noi, să fim umpluţi cu dragostea lui Dumnezeu şi cu Duhul lui Dumnezeu, până când Duhul Sfânt ne va lua împreună cu cei adormiţi şi ne va duce în locul pregătit de Tine, fiindcă Tu i-ai spus lui Daniel: „Du-te şi odihneşte-te, Daniele, apoi te vei trezi iarăşi odată în partea ta de moştenire, la sfârşitul zilelor.” (Daniel 12.13).

Oh, Dumnezeule, Tu ai spus că cei neprihăniţi vor străluci ca soarele, din veşnicie în veşnicie. Oh, ce zi! Dar cei răi vor fi nimiciţi! Acesta este motivul pentru care Te rugăm să-i ajuţi pe oameni să-şi vadă starea şi astfel să se poată întoarce la Cel neprihănit, înainte de-a fi prea târziu. Îngăduie aceasta, Tată.

Acum, în timp ce suntem încă cu capetele plecate, mai este vreunul care doreşte să fie amintit în rugăciune? Dacă da, spuneţi: „Frate Branham, îmi ridic mâinile, dar nu spre tine, ci către Dumnezeu, pentru ca El să fie îndurător cu mine şi să-mi spele păcatele prin sângele Mielului, ca să fiu şi eu printre cei ce vor fi luaţi sus, în ziua aceea.”

Dumnezeu să te binecuvânteze. Dumnezeu să te binecuvânteze şi pe tine, şi pe tine. Da, sunt o mulţime de mâini ridicate.

Tată ceresc, Dumnezeule, binecuvântează-i pe toţi cei ce şi-au ridicat mâinile, fiindcă Tu eşti Cel care le cunoşti inimile.

Doamne, ne dăm seama că este pe cale să se întâmple ceva. Şi lumea ştie aceasta, dar încearcă să se liniştească privind televizorul, ascultând muzică. Cum sunt ei? Ca un băieţel frumos, care este îngrozit când trece prin cimitir, dar fluieră ca să-şi ascundă groaza şi să-şi liniştească muşchii încordaţi. Oh, dar numai se amăgeşte singur!

Aşa este şi naţiunea aceasta: râde şi glumeşte ca să nu i se vadă adevăratele sentimente. Sunt exact cum a spus Pavel: „Ei se întorc de la adevăr spre istorisiri închipuite,” mai mult: „vor fi batjocoritori şi hulitori…dar vor avea o formă de evlavie.” Toate acestea se întâmplă chiar acum.

Trezeşte poporul, Dumnezeule! Ajută-i să înţeleagă că sunt în siguranţă numai dacă au trecut din moarte la viaţă.

Fraţilor, când Îl primim pe Hristos, noi ne ridicăm deasupra lumii şi ştim că suntem deja înviaţi împreună cu El. Tot ce mai aşteptăm este transformarea, răscumpărarea trupului nostru muritor. Iar atunci vom primi un trup asemenea trupului Său şi vom trăi veşnic împreună cu El, în minunata Ţară făgăduită.

Doamne, fă ca niciunul să nu piară şi ajută-i şi pe cei care au ridicat mâinile, în seara aceasta, să se avânte spre Împărăţie. Fă aşa ca atunci când bărbatul va ajunge acasă, să-i spună soţiei: „Dragă, în seara aceasta am fost atins de ceva, iar soţia să-i spună soţului: „Scumpule, m-am simţit foarte ciudat…”

„Da, dragă, vino şi îngenunchează chiar aici, la marginea patului, şi să-L rugăm pe Dumnezeu să fie îndurător faţă de noi şi să ne ajute să plecăm împreună, pentru că te iubesc, iubito.”

Fă ca bărbatul să-i spună soţiei: „Eu vreau să fiu cu tine în cer. Nu vreau să te pierd, ci doresc ca în ziua când ni se va spune: „Bun venit!” să te iau de mână şi să păşesc alături de tine pe marele alei ale Edenului, în Împărăţia unde mielul va paşte împreună cu leul şi vaca va sta lângă lup. Acolo nu va mai fi nici tristeţe, nici moarte! Îngerii ne vor spune: „Bun venit Acasă!” iar cântecele de bucurie şi de laudă, vor umple cerul. În ziua aceea, vreau să fiu acolo cu tine, pentru că te iubesc, draga mea.”

Dacă sunt bătrâni, fă ca el să-i spună: „Îmi amintesc de ziua când m-am căsătorit cu tine, dragă, şi de micuţa ta faţă frumoasă.” Iar ea să-i răspundă: „Şi eu îmi amintesc de tine, dragă, de vremea când erai un tânăr chipeş,” şi fă-i să-şi amintească, Doamne, că toate acestea vor fi aduse înapoi. Cel care ţi-a pictat frumoasa faţă, îmbătrânită astăzi, are încă „schiţa” ei în mintea Sa, şi o va picta din nou acolo unde nu se va mai şterge niciodată.

Oh, Dumnezeule, îngăduie ca oamenii să vadă că ceea ce spun nu este o istorisire închipuită, ci este Adevărul Cuvântului Tău, iar Duhul Sfânt este aici ca s-o dovedească.

Uitaţi-vă în urmă, la marii bărbaţi ai Bibliei: Moise, Iosua, şi la marii bărbaţi ai istoriei noastre: Lincoln, Washington,  şi veţi vedea că toţi au fost oameni temători de Dumnezeu, oameni care au crezut făgăduinţele Lui, mulţi pecetluindu-şi credinţa cu propria viaţă, iar acum aşteaptă marea zi a învierii. Noi avem arvuna acestui Adevăr.

Tată, primeşte rugăciunea acestor oameni şi primeşte-i în Împărăţia Ta, pentru că o cerem în Numele lui Isus. Amin.

Dumnezeu să vă binecuvânteze. El să fie bogat în îndurare faţă de voi, să lase ca faţa Lui să strălucească peste voi, să vă ţină pe braţul Său şi să vă binecuvânteze cu toate binecuvântările Sale cereşti.

Ceea ce vă voi spune în continuare, nu este o dovadă de cruzime, ci una de dragoste:

Mă rog ca voi, cei care nu-L cunoaşteţi încă, să nu mai aveţi nici o linişte. Perna să vă fie atât de tare încât să nu mai puteţi dormi, mâncarea să vi se pară atât de rea, încât să n-o mai puteţi înghiţi, şi aceasta, până în ziua când vă veţi retrage într-un loc şi veţi spune: „Doamne, fii îndurător şi faţă de mine!”

Fraţilor, spun aceste cuvinte pentru că sunt spre binele vostru, iar rugămintea mea este ca El să le aducă la împlinire cu fiecare din voi.

Până ne întâlnim, până ne întâlnim,

Până ne întâlnim la picioarele lui Isus,

/:Până ne întâlnim:/

Dumnezeu fie cu voi, până ne întâlnim iar.

Dumnezeu fie cu voi

Până ne întâlnim din nou!

Prin sfatul Său călăuzitor, te menţine,

Loveşte valurile mortale înaintea ta.

Dumnezeu să fie cu voi, până ne întâlnim.

Să dam mâna cu cei de lângă noi!

 Până ne întâlnim, până ne întâlnim,

Până ne întâlnim la picioarele lui Isus,

/:Până ne întâlnim:/

Dumnezeu fie cu voi, până ne întâlnim iar.

Până ne întâlnim, până ne întâlnim,

Până ne întâlnim la picioarele lui Isus,

/:Până ne întâlnim:/

Dumnezeu fie cu voi, până ne întâlnim iar.

Vă mai amintiţi timpul când obişnuiam să cântăm aceste cântări? Era una pe care obişnuiam s-o cântăm, în jurul unei sobe vechi, în timp ce ne dădeam mâna. Vă amintiţi?

Noi mărşăluim spre Sion,

Frumos, frumos Sion.

Noi mărşăluim în sus spre Sion,

Acea frumoasă cetate a lui Dumnezeu.

Ştiţi cum va fi Sionul în Mileniu? Acolo va fi o Lumină strălucitoare, aşa că nu va mai fi niciodată noapte. O, Doamne!

Noi mărşăluim spre Sion,

Frumos, frumos Sion.

Noi mărşăluim în sus spre Sion,

Acea frumoasă cetate a lui Dumnezeu.

Eu mă gândesc tot timpul la aceasta. Vă plac cântările acestea vechi? Cred că sunt cu mult mai frumoase decât aceste aşa zise cântece pe care le avem astăzi.

Noi obişnuiam să mai cântăm o cântare frumoasă:

Loc, loc, da, acolo este loc,

Acolo este loc, la izvor, pentru tine.

O, Doamne! Cred că pana celor ce au compus aceste cântări vechi a fost călăuzită de Duhul Sfânt.

Mai aproape, Dumnezeul meu, de Tine,

Mai aproape de Tine!

Chiar dacă aceasta ar fi crucea,

Aceea mă învie.

Eu cred că aceste cântări sunt foarte frumoase:

O Ţară, scumpă Ţară,

În timp ce stau pe cel mai înalt munte,

Privesc dincolo de mare

Unde Tu ai pregătit pentru mine palate.

Vă mai amintiţi ziua când Îngerul Domnului a venit pentru prima dată, acolo jos la râu? Atunci cântam cântarea:

Pe malurile furtunoase ale Iordanului stau,

Şi arunc o privire doritoare

Spre Ţara frumoasă şi fericită a Canaanului

Unde sunt comorile mele.

Eu sunt ales pentru Ţara promisă

Cine vine să meargă cu mine?

Eu sunt ales pentru Ţara promisă.

În timp ce cântam aceasta, un glas a vorbit din ceruri. Stâlpul acela măreţ de Foc, S-a coborât până deasupra mea, învârtindu-se, iar cuvintele spuse de El au fost:

„Cum a fost trimis Ioan Botezătorul ca să pregătească prima venire a lui Isus, cea de-a doua venire va fi pregătită de tine!

Aceasta s-a întâmplat cu 31 de ani în urmă. Uitaţi-vă cum de atunci încoace, mesajul a făcut înconjurul lumii într-un foc al trezirii, iar acum vedem că începe să se răcească. Da, timpul este aproape.

Să ne plecăm capetele din nou, în timp ce ne amintim toate anunţurile făcute.

Mare Păstor al turmei, Cel pe care-L aşteptăm şi după care tânjim tot timpul în inimile noastre, într-o zi, Tu ai stat şi ai învăţat poporul zicând: „Iată cum trebuie să vă rugaţi: (Fratele Branham şi adunarea spun împreună):

„Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-Se Numele Tău; vie Împărăţia Ta, facă-Se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri, şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin.” (Matei 7.9-13).

În altă parte, Biblia spune că ei au cântat o cântare şi apoi au plecat.

Ia Numele lui Isus cu tine,

Copil al tristeţii şi al durerii.

El îţi va da bucurie şi pace.

Ia-L oriunde te duci.

Nume scump, o, ce dulce!

Nădejdea pământului şi bucuria cerului;

Nume scump, o ce dulce,

Nădejdea pământului şi bucuria cerului.

Nu sună frumos? Relaxaţi-vă în timp ce cântăm din nou:

La Numele lui Isus ne plecăm,

Cădem proşternuţi la picioarele Lui,

Rege al regilor, în cer, Îl vom încorona

Când călătoria noastră va fi gata.

Nu este frumos?

Ia Numele lui Isus cu tine,

Ca un scut de orice capcană,

Când ispitele în juru-ţi se adună,

Şopteşte doar Numele sfânt în rugăciune.

Nume scump, o, ce dulce!

Nădejdea pământului şi bucuria cerului;

Nume scump, o ce dulce,

Nădejdea pământului şi bucuria cerului.

După ce ne vom pleca din nou capetele, păstorul nostru ne va conduce în rugăciune. Dumnezeu să te binecuvânteze, frate Neville. Amin.