INTRÂND ÎN DUHUL

Este ciudat că aseară am vorbit despre fratele David, iar acum iată-l apărând aici pe platformă. Păi, este foarte bine.

Mă bucur să fiu în acest tabernacol plăcut în aşteptarea Duhului Sfânt şi cu siguranţă ne bucurăm de fiecare ceas petrecut în părtăşie aici.

Încă de duminică după masă am petrecut un timp minunat împreună iar Duhul Sfânt a făcut lucruri mari printre noi. L-am văzut vindecând bolnavii, făcând minuni, salvând păcătoşii şi umplându-i cu Duhul Lui.

Ce altceva mai mult ne-am putea dori de la El? Mă bucur sincer că am ajuns să trăim zilele din urmă şi ca lucrători ai Evangheliei avem privilegiul să vorbim pentru aleşii Domnului din timpul sfârşitului. Avem privilegiul de a vorbi ultimei epoci a Bisericii, ultimei biserici. Da, eu cred sincer că noi avem privilegiul de a vorbi ultimei epoci a Bisericii.

Prieteni, Isus va veni în curând iar atunci totul se va sfârşi. Gândul acesta mă umple de bucurie şi pot spune la fel ca apostolul Ioan în Apocalipsa: „Vino, Doamne Isuse!”

Privind în jur am văzut că în loc să devină mai bună, cu fiecare zi care  trece lumea devine tot mai rea, iar atunci mă gândesc din nou la cuvintele lui Ioan: „Vino, Doamne Isuse!” căci atunci totul se va isprăvi.

De câte ori privesc această carte a Descoperirii mă gândesc la ea iar în inima mea se aprinde dorinţa de a merge mai departe la adunare; de a face ceva bun pentru El fiindcă nu va mai fi mult şi nu vom mai avea timp pentru nimic. Haideţi deci să facem tot ce putem, acum, cât mai avem timp!

Fie ca Domnul să ne dea binecuvântările Sale şi în seara aceasta.

După cum am spus şi aseară, biserica a pierdut mult atunci când a încercat să se compare cu lumea, cu educaţia ei, cu distracţiile şi cu toate celelalte lucruri ale ei. Să nu ne comparăm niciodată cu ea. Isus a spus odată că „fiii veacului acestuia, faţă de semenii lor, sunt mai înţelepţi decât fiii luminii.” (Luca 16.8).

 Noi nu putem să le oferim distracţii pentru că în definitiv Evanghelia nu este strălucitoare, ci blândă şi dulce. Vedeţi?

Există un singur lucru pe care noi Îl avem şi pe care lumea nu Îl are şi nici nu Îl poate avea până când nu devine ca noi: Îl avem pe Isus Hristos. Asta-i tot. Îl avem pe El.

Noi nu suntem atât de isteţi ca ei, nu suntem atât de înaintaţi în ştiinţă. De fapt nu ştim nimic şi nici nu încercăm să ţinem pasul cu ei având o educaţie mai bună, şcoli mai bune sau alte lucruri de felul acesta, ca apoi să spunem: „Şcoala cutare este a bisericii noastre.”

Toate acestea sunt în ordine, nu am nimic împotriva lor, dar noi Îl avem pe Isus. Aceasta este ceea ce încercăm să aducem lumii: pe Isus Hristos. El este Fiul lui Dumnezeu; este Mântuitorul nostru şi noi Îl cunoaştem în puterea învierii Lui, care este un fapt real.

Poate eu nu cunosc prea bine Cartea Sa, dar Îl cunosc pe El, aceasta fiind tot ce doresc să ştiu: pe El. De ce spun aceasta? Pentru că faptul că cunoşti Cartea Lui nu îţi dă viaţa veşnică, dar dacă Îl cunoşti pe El, ai Viaţa.

Dacă va fi cu voia Domnului, mâine seară aşteptăm încă un serviciu de vindecare, apoi duminică seara vom încheia seria acestor adunări. După aceea îmi voi lua liber şi voi pleca în nordul Columbiei Britanice, poate pentru tot restul verii, aşa că rugaţi-vă pentru noi.

Nu i-am uitat nici pe fraţii care sunt aici în seara aceasta şi care sunt lucrători ai aceleaşi Evanghelii. Nădejdea mea este că au găsit o trezire bună care a trezit tot oraşul.

Într-una din aceste zile, când stăteam pe malul lacului Drive, micul Joseph Boze mi-a zis:

„Frate Branham, întotdeauna am avut în inimă sentimentul că aş vrea să văd oraşul Chicago zdruncinat puţin.” El a mai spus: „Cu ani în urmă, am venit din New York până aici ca să văd oraşul acesta.” A doua zi, în timp ce luam micul dejun împreună, i-am spus:

„Frate Joseph, dorinţa ta s-a împlinit, dar nu cred că vei înţelege.”

Vedeţi? Când am spus că un oraş sau o ţară va fi zguduită, aceea nu înseamnă că acolo va exploda o bombă atomică, ci acel lucru se referă la Biserică. Ea este zguduită. Nu gruparea ecleziastică, ci trupul lui Hristos. El este scuturat ca să fie pus înapoi în rând.

Biserica din Chicago ştie aceasta pentru că în ultimii șase, șapte ani a fost scuturată cu putere, deoarece bărbaţi mari ai lui Dumnezeu au venit în oraş, au predicat la cei aleşi şi au avut loc semne şi minuni astfel încât nimeni nu mai are nici o scuză: ori se pocăiesc, ori vor pieri. Asta-i tot.

Mi-am pregătit nişte texte pentru cei care îşi iau notiţe. Ştiu că aseară v-am ţinut cam mult, dar a fost fără intenţie. Adevărul este că Billy îmi spune în fiecare seară: „Aş vrea să văd dacă măcar într-o seară veni putea termina la 9.30, cât timp suntem în Chicago.” iar eu îi răspund: „O, păi este foarte uşor. Voi predica doar douăzeci de minute în fiecare seară.”

Apoi, când se termină adunarea mă întreabă: „În seara aceasta cu cât ai trecut peste?”

„Păi, nu cu mai mult de două ore,” îi răspund eu.

Prieteni, mie îmi place să stau cât mai mult cu voi ca să vă spun tot ce ştiu până veţi „absorbi” totul.

Odată un predicator s-a dus la o biserică. Eu ştiu că acesta nu este un loc unde să se spună glume şi nici nu este o glumă, ci v-o spun ca să vă schimb puţin gândirea.

Deci acel bărbat s-a dus la o biserică iar în prima seară le-a vorbit mesajul: „Pocăiţi-vă!” A doua seară a predicat mesajul: „Pocăiţi-vă!” Următoarele seri, timp de şase adunări, a predicat mesajul: „Pocăiţi-vă!” Desigur, aceasta era bine, dar bătrânii bisericii l-au chemat şi i-au zis:

„Doctore Cutare, noi apreciem mesajul tău despre pocăinţă, dar de şase zile ne vorbeşti numai despre aceasta.”

„Păi, este în ordine, nu-i aşa?” le-a răspuns el.

„Desigur”, au spus ei, „dar nu mai ai şi un alt mesaj?”

„O, ba da, dar mai întâi să se pocăiască cu toţii şi atunci voi putea predica despre altceva.”

Vedeţi? Aceasta este o lecţie destul de bună, căci ar fi bine dacă ne-am pocăi cu toţii. Sunt sigur că dacă ar fi aşa, am petrece mai mult timp împreună.

Acum aş vrea să citesc din 2 Împăraţi 3.15:

Acum aduceţi-mi un cântăreţ cu arfa”. Şi pe când cânta cântăreţul cu arfa, mâna Domnului a fost peste Elisei.”

Din textul acesta voi lua tema: „Intrând în Duhul”.

În zilele acelea, în Palestina a avut loc un eveniment mare. Un proroc renumit fusese luat şi dus în slavă. Biserica a suferit o mare pierdere prin faptul că un om atât de mare fusese luat, dar în acelaşi timp a primit şi o puternică mângâiere pentru ştia că acel bărbat, Ilie, fusese trimis să Îl reprezinte pe Dumnezeu. Când şi-a încheiat lucrarea, el a fost luat Acasă fără să moară, pentru că a fost răpit la cer.

Prieteni, Ilie este un tip desăvârşit pentru aceasta. Poate că unii oameni care cunosc Biblia mai bine decât mine nu vor fi de acord,  dar cred din toată inima că în zilele din urmă va veni un mesaj: cineva asemănător cu Ilie. Şi asemenea lui Ilie, Biserica nu va muri ci va fi mântuită; va fi luată sus. Da, Focul o va lua sus, Focul cincizecimii o va răpi.

Orice s-ar întâmpla, Dumnezeu face întotdeauna o cale pentru Biserica Lui. Astfel, când îşi încheie lucrarea cu un om, are deja altul care aşteaptă. De ce? Pentru că Dumnezeu îşi ia slujitorul, dar nu şi Duhul, iar când acela pleacă, are pe altcineva peste care să Îşi pună Duhul Său.

Este ciudat, dar dacă privim în Biblie, vedem că Dumnezeu nu a lucrat niciodată cu doi proroci în acelaşi timp, ci întotdeauna a avut numai unul, iar când a terminat cu el, l-a luat şi a pus altul în locul lui.

Aceasta înseamnă că El îşi schimbă doar mesagerii, dar Duhul a rămas Acelaşi. Astfel, când a plecat Ilie, în locul lui a rămas Elisei.

O, cât aş vrea să am mai mult timp să intru în amănunte ca să vedeţi cum l-a retras Dumnezeu pe bătrânul Său proroc de pe câmpul de luptă!

El a predicat împotriva Izabelei şi a poporului ei lumesc; a strigat până a obosit împotriva lui Ahab, a conducătorilor şi a asociaţiilor de predicatori, aşa că Dumnezeu a hotărât să-l ia acasă.

Dar înainte să facă aceasta, El voia să ungă pe altcineva care să preia acelaşi mesaj. Vedeţi, trebuie să fie acelaşi mesaj.

Astfel, după ce a trecut râul, Ilie şi-a aruncat mantaua peste Elisei. În timpul călătoriei pe care au făcut-o împreună, Ilie a încercat să-l întoarcă din drum, zicând:

„Rămâi aici, te rog, căci Domnul mă trimite până la Betel.” (2 Împăraţi 2.2).

Această călătorie a fost făcută în trei etape:

• de la Ghilgal la Betel;
• de la Betel la Ierihon;
• şi apoi jos la râu, Elisei trecând râul cu el.

Dacă vă amintiți, duminica trecută am predicat despre Avraam şi sămânţa lui, şi am văzut că Dumnezeu i-a dat trei legături:

• prin neprihănire – Dumnezeu chemându-l în capitolul 12 din Geneza;
• prin jertfa de sânge adusă în capitolul 15 – sfinţirea;
• şi tot în capitolul 15, Puterea Duhului Sfânt, care a venit în trupul lui Avraam să-l întărească pentru fiul ce avea să vină.

Şi aşa cum s-a întâmplat cu Avraam, s-a întâmplat şi cu sămânţa lui, cu Biserica:

• ea a primit neprihănirea prin mesajul lui Luther;
• sfinţirea prin mesajul lui Wesley;

–  şi botezul Duhului Sfânt: prin mişcarea penticostală

aducând darurile în Biserică.

Dar înainte să vină fiul făgăduit,  Dumnezeu S-a descoperit în trup cunoscând tainele inimii şi spunând ce făcea Sara în cortul aflat la spatele Lui.

Noi vedem că şi Biserica vine în acelaşi punct prin cele trei trepte.

După ce a venit şi a adus acel mesaj, El a schimbat trupul Sarei şi al lui Avraam ca să poată primi fiul făgăduit.

Acelaşi lucru l-a făcut şi cu Biserica: a adus-o prin aceleaşi etape, următorul pas fiind schimbarea acestui trup într-o clipă, într-o clipeală de ochi.

Avraam şi Sara nu puteau primi fiul făgăduit cu acele trupuri pentru că aveau aproape o sută de ani, de aceea a trebuit să fie transformaţi. Ei nu numai că s-au simţit în putere, ca în tinereţe, ci chiar au fost transformaţi în oameni tineri arătând aşa cum au fost atunci. Şi fiind schimbaţi au putut primi fiul.

Acelaşi lucru se va întâmpla şi cu Biserica: va avea un trup schimbat. Noi nu numai că vom fi transformaţi din bătrâni în tineri, dar vom avea un trup schimbat ca să-L putem primi pe Fiul, pentru că îl vom întâlni în văzduh. Răpirea va aduce cu ea un moment de schimbare: într-o clipeală de ochi.

Revenind la textul citit, aflăm că Elisei a trecut prin acelaşi proces în trei etape diferite: după ce a părăsit şcoala s-a dus jos la Iordan şi l-a trecut, apoi a primit putere în dublă măsură din Duhul lui Ilie.

Acum priviţi: Isus a spus: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi; ba încă altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.” (Ioan 14.12).

Ilie şi Elisei sunt un tip pentru Hristos şi Biserica Lui, pentru că El a fost luat sus şi acelaşi Duh, care era în El, a venit peste Biserică.

Hristos poate să lucreze peste tot în lume, dar numai în Biserica Sa. Gândiţi-vă că în seara aceasta Hristos este cu noi, aici în Chicago, dar El lucrează şi în Philadelphia şi în Japonia, în Africa, în Asia,  oameni de pretutindeni din lume fiind vindecaţi chiar în clipa aceasta sau primind puterea Duhului Sfânt deoarece, conform făgăduinţei Sale, în zilele din urmă Duhul Său este turnat în dublă măsură peste oameni.

Biblia spune că fiii prorocilor care erau în faţa Ierihonului l-au văzut pe Elisei făcând aceeaşi minune ca şi Ilie, aşa că au zis: „Duhul lui Ilie se odihneşte acum peste Elisei.” Astfel, oamenii din cetate au aflat că Duhul lui Dumnezeu era acum peste acest proroc, iar când l-au întâlnit au dorit ca el să facă ceva bun pentru ei, de aceea i-au zis:

„Iată, aşezarea cetăţii este bună, după cum vede domnul meu; dar apele sunt rele şi ţara este stearpă.” (2 Împăraţi 2.19).

Vedeţi? Ei aveau nevoie de un izvor nou; aveau nevoie de o schimbare; trebuiau să facă o altă fântână, pentru că după cum ştiţi „nu puteţi pune vin nou în burdufuri vechi.”

Eu cred că astăzi este la fel: şi noi avem nevoie de o schimbare a apei; avem nevoie de un blid nou cu sare în el.

Dumnezeu face lucrul acesta întotdeauna: ridică un om neînsemnat, pe unul care nu ştie nimic şi aruncă un blid cu sare în apele vechi ecleziastice. Ce urmează? Apele devin din nou dulci – are loc o nouă trezire, iar Duhul Sfânt se revarsă pretutindeni, peste toţi.

Nu credeţi că aceasta ne trebuie şi nouă în seara aceasta? Încă o porţie de sare care să îndulcească apa.

Elisei a cerut un blid nou cu sare în el. Sarea este un salvator doar dacă face contact.

Revenind la zilele acelea vedem că în politica vremii a avut loc o mare schimbare fiindcă Ahab a murit, iar în locul lui a domnit fiul său, Ioram, care era la fel ca Ahab. El a îndreptat unele lucruri, dar în mai multe a procedat greşit.

Aşa facem şi noi. Când ridicăm un sistem nou, luăm câteva lucruri din vechiul sistem şi le punem în cel nou instalat, făcându-l poate mai rău decât pe cel precedent, şi continuăm să mergem mai departe aşa.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi atunci.

Acum câteva zile am vorbit despre Iosafat, care a venit să se întâlnească cu Ahab, pentru că voiau să facă o alianţă. Vedeţi? El s-a însoţit cu  cine nu trebuia.

Şi după optsprezece ani de domnie, iată că Ioram, fiul lui Ahab, a trimis din nou după Iosafat pentru că, asemenea tatălui său, dăduse de necaz; şi Iosafat s-a însoţit iarăşi cu cine nu trebuia.

Nu este ciudat că facem aceleaşi greşeli? Ei au sărit din lac în puţ.

Ce se întâmplă? Oamenii vin şi Îl slujesc pe Dumnezeu, iar după o vreme se întorc în lume. Ei fac exact cum spune Biblia:

„Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: „Câinele s-a întors la ce vărsase”, şi: „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă.” (2 Petru 2.22).

Câinele ar trebui să ştie că dacă ceea ce a mâncat i-a făcut rău şi a vărsat, acelaşi lucru se va întâmpla şi a doua oară, dacă va mânca aceeaşi mâncare.

Tot aşa, dacă păcatul lumii îl face pe un om să îşi dea seama că a greşit şi să se pocăiască, a doua oară va păţi la fel.

Atunci de ce să nu ne ferim de aceste lucruri de la bun început? Dacă ştiţi că un lucru v-a făcut rău şi v-aţi scăpat de el, feriţi-vă din calea lui. Feriţi-vă de tot ce este păcat!

Mă gândesc însă că lucrurile au mers aşa întotdeauna şi aşa le avem şi noi astăzi.

Pot să-mi imaginez cam ce s-a gândit Iosafat: „Păi, voi merge să-l văd pe noul păstor Ioram, căci s-ar putea să fie puţin altfel decât tatăl lui.”

Ioram era într-adevăr un împărat nou, dar păstrase acelaşi sistem vechi. A adăugat probabil câteva lucruri noi, câteva programe noi pe care vechiul sistem nu le avusese.

Prieteni, aceasta face cei mai mulţi şi astăzi. Noi, penticostalii, am luat vechiul sistem şi am încercat să începem o trezire nouă, dar să ştiţi: greşeala pe care o facem este că ne întoarcem şi luăm vechiul sistem în noua trezire, ceea ce duce la o ruptură.

Aşa s-a rupt o trezire care a început cu puţin timp în urmă, şi care se numea „Ziua ploii târzii.” Ei s-au dus în diferite locuri şi au spus: „Noi nu suntem o organizaţie”, dar până la urmă au ajuns să vadă că erau mai organizaţi decât toţi ceilalţi.

Vedeţi, voi aţi adus vechiul sistem împreună cu noul păstor, dar aceasta nu va merge. Asta-i tot. Curând totul va ajunge într-o mare confuzie şi vă veţi rupe cu toţii.

Aceasta s-a întâmplat şi aici. Iosafat s-a dus să îl vadă pe noul păstor, Ioram. Se gândea că va privi peste sistemul lui şi că va vedea ce are, dar totul era o momeală, o cursă, un cârlig cu care avea să  fie prins şi tras din nou în necaz.

Şi noi am văzut că după strălucitoarea primire şi ofertele care i s-au făcut, ei s-au dus şapte zile fără să Îl întrebe pe Domnul, fără să fie siguri că Domnul era în mijlocul lor.

Aceasta-i problema şi cu noi. Începem să facem aceste lucruri, dar nu ne-am oprit niciodată să vedem dacă Domnul este cu adevărat în mijlocul nostru. Nu ne-am oprit să vedem dacă nu este decât o emoţie, un sistem prostesc sau ceva de felul acesta. Noi ar trebui să rezolvăm această problemă şi să vedem dacă este de la Dumnezeu sau nu.

Cred că aici este punctul în care greşim noi. Sunt şapte zile de când Biserica este în călătorie şi pe parcursul lor am luat sus gândul că Dumnezeu merge cu noi şi am zis: „O, noi mergem la biserică şi Dumnezeu este fără îndoială în mijlocul ei!” Opriţi-vă însă şi cercetaţi ca să vedeţi dacă Dumnezeu este cu adevărat acolo sau nu!

Isus a spus: „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce cred…” Semne şi minuni. Oh, şi când vedem cum se răcesc bisericile noastre şi toate celelalte lucruri care se întâmplă, putem spune că Dumnezeu este cu noi?

Voi aşteptaţi până vine un mare evanghelist în oraş, apoi bateţi din câteva tamburine şi provocaţi nişte emoţii, dar Dumnezeu nu este în asta. Sigur că nu.

Daţi-mi voie să vă spun ce ne trebuie nouă astăzi: să ne întoarcem din nou la vechea Biblie! Înapoi la vechile învăţături de la Cincizecime! Înapoi la Duhul Sfânt; înapoi la puterea lui Dumnezeu; înapoi la nopţile de rugăciune unde oamenii însetează şi flămânzesc după Dumnezeu. Da, aceasta ne trebuie nouă astăzi; de aceasta are nevoie biserica.

Biblia spune că cei doi împăraţi şi oştirile lor au mers şapte zile şi au ajuns în deşert.

Acelaşi lucru s-a întâmplat cu biserica. Noi am avut şapte epoci ale Bisericii, iar acum trăim în timpul din urmă. Prin ce am rupt trezirile? Prin faptul că am fixat un sistem şi apoi ne-am format un grup micuţ, zicând: „Noi credem aşa şi aşa şi nu avem nimic cu grupul acela.” Astfel grupul acesta nu vrea să aibă nimic cu acela şi încep să se certe şi să îşi dea tot felul de replici unul celuilalt. În mijlocul acestor situaţii, ne dăm seama că au trecut şapte zile fără ca Dumnezeu să fie în mijlocul nostru. Acesta este adevărul.

Şi ce a spus prorocul? Că va veni o zi deosebită când nu va fi nici zi, nici noapte, ci va fi un fel de întunecime şi tristeţe.

Priviţi numai. În ultimii două mii de ani noi am avut o zi în care s-au ţinut adunări şi L-am acceptat pe Isus Hristos ca Fiul lui Dumnezeu şi ca Mântuitor personal. Apoi L-am văzut pe Dumnezeu făcând lucruri mari printre noi, dar cu toate acestea suntem atât de departe de Lumina de la rusalii! Timp de două mii de ani am construit organizaţii, şcoli şi am avut sisteme, dar acum, în epoca a şaptea, constatăm că am pierdut ceva pe drum; constatăm că ceva nu este bine; că am intrat în pustie şi toate roadele s-au uscat.

Aşa s-a întâmplat cu biserica penticostală de astăzi: s-a organizat atât de tare încât se luptă unii împotriva celorlalţi. Toate roadele s-au uscat: nu mai avem dragoste, pace, bucurie, îndelungă răbdare, părtăşia pe care ar trebui s-o avem şi pe care au avut-o creştinii de la început; totul   s-a uscat în pustie.

Noi am mers şapte zile şi am alergat după nişte „ismuri” fără să Îl găsim pe Dumnezeul cel viu.

Dumnezeu ne-a dat neprihănirea prin Luther, dar oamenii au plecat de la ea. Ne-a dat sfinţirea prin mesajul lui Wesley, dar au părăsit-o şi pe ea; prin mişcarea penticostală ne-a dat vorbirea în limbi, dar oamenii au fugit din nou. Acum El vrea să ne cheme într-o unitate de putere, să aducă înapoi plinătatea Duhului Sfânt, cu toate darurile duhovniceşti în acţiune, în fiecare biserică locală.

Da, şapte zile fără Dumnezeu i-au dus pe cei doi împăraţi în pustie, iar noi am ajuns la fel ca ei: roadele ni    s-au uscat.

Îmi imaginez cum s-au simţit ei când, plecând de pe înălţime, din mijlocul văilor înverzite, au ajuns într-un loc uscat.

Voi ştiţi că fiecare doreşte o experienţă de înălţime, chiar şi biserica penticostală. Astfel, dacă nu strigaţi în fiecare seară, dacă nu dansaţi, dacă nu săriţi în sus şi-n jos, sau dacă nu vorbiţi în limbi, nu vă simţiţi bine, ceea ce este corect, căci este frumos să te afli pe vârful muntelui, dar daţi-mi voie să vă spun ceva: acolo roadele voastre vor îngheţa peste noapte. Când vine briza rece a nopţii vă veţi pierde toate roadele.

Aceasta se întâmplă acum şi ştiţi de ce? Pentru că punem prea multă bază pe experienţele de vârf: dansat, sărit, scuturat, în loc să alergăm la nopţile de rugăciune, jos, în „valea deciziei”. Acolo trebuie să coborâţi dacă vreţi să Îl întâlniţi pe Dumnezeu şi să scoateţi totul afară din vieţile voastre până când se întâmplă cu adevărat ceva.

Prieteni, noi ne-am crescut roadele acolo, sus, dar frigul ni le-a omorât. Aşa este. De fiecare dată când vine o adiere rece, voi nu mai aveţi de ce să vă sprijiniţi, pentru că atunci când încetează emoţiile, gălăgia şi strigătele, unde sunteţi? Atunci vine ispita şi nu o puteţi birui.

Ceea ce ne trebuie nouă este să coborâm pe locul zgrunţuros din vale. Exact. Acolo trebuie să fie biserica în seara aceasta.

De curând am fost la şcoală la fiul meu şi mi-a spus că a stat de vorbă cu nişte studenţi, care i-au zis:

„Păi, şi noi suntem de la şcoala biblică sud-vestică!” după care unul a adăugat: „Dacă ştii să scrii şi să citeşti eşti mai bun decât grămada aceea de acolo!” Atunci el a răspuns:

„Păi, aceea este „grămada” cea mai verde pe care am văzut-o vreodată!”

O, fraţilor, noi trebuie să fim verzi şi flexibili pentru că orice nu este verde, se rupe dacă îl îndoi numai puţin.

Aceasta-i problema cu experienţele multora: sunt prea uscate şi ţepene.

Noi avem nevoie de ceva flexibil astfel ca vântul să poată sufla în jur şi să ne aplece uşor într-o parte şi-n alta, căci aceasta ne va ajuta la creştere şi vom fi plini de viaţă.

Mai degrabă doresc să fiu ceva micuţ şi verde, flexibil în Duhul Sfânt, decât să scot un sunet jalnic ca un serviciu funerar, zicând: „Zilele minunilor s-au terminat. Nu mai există vindecare divină.” Vedeţi? Acela este un serviciu funerar.

O, dar copăceii tineri sunt flexibili şi pot să se dea Duhului Sfânt, iar El îi mişcă într-un vârtej de vânt, umplându-i cu bunătatea lui Dumnezeu; umplându-i cu viaţă.

O grămadă de „verzi” plini de Viaţă. Aceasta este bine, pentru că orice nu are viaţă în sine, este mort.

Deci Biblia spune că după un drum de şapte zile ei au văzut că nu mai au apă şi au recunoscut ce au făcut.

Noi am venit jos prin Luther, Wesley, baptişti, prezbiterieni şi aşa mai departe, iar acum, în ultima epocă, am recunoscut ce am făcut.

Eu cred că acesta este timpul când Biserica penticostală a recunoscut ce a făcut. Adevăraţii ei conducători, plini de Duhul Sfânt, adevăraţii creştini ai mişcării penticostale, au recunoscut că s-a întâmplat ceva: că s-au rătăcit.

Din cauză că toţi au încercat să trăiască pe vârful muntelui, au mers fără Dumnezeu, de aceea,  astăzi noi trebuie să ne întoarcem la Dumnezeu, să ne întoarcem la experienţa trăirii cu El.

În ceasul al şaptelea ei au recunoscut că erau acolo fără roade şi fără dragoste, certându-se unii cu alţii: O, voi sunteţi unitarieni; voi sunteţi trinitarieni; sunteţi Biserica lui Dumnezeu; sunteţi Adunarea lui Dumnezeu, sunteţi asta sau cealaltă, de aceea nu vrem să avem nici o legătura cu voi!”

 Oh, şi iată-i numindu-se unii pe alţii în toate felurile, în timp ce oamenii din jur stau, se uită la ei şi zic: „Oare ce se întâmplă cu oamenii aceştia?”

Nu au nici măcar un pic de respect unul faţă de celălalt; nu au nici un pic de decenţă, de aceea, noi trebuie  să ne întoarcem la roadele Duhului: la dragoste, la bucurie, la pace, credinţă, îndelungă răbdare.

Dumnezeu trimite daruri în mijlocul lor, dar în loc să se bucure pentru ele, le numesc telepatie, de la diavolul sau mai ştiu eu cum.

Dacă o biserică sponsorizează o adunare şi alta culege suflete, iese imediat scandal. O, ce stare jalnică! Da, domnilor. Din toate acestea ne dăm seama că roadele Duhului: credinţa, dragostea, pacea, bucuria, îndelunga răbdare, bunătatea, blândeţea, sunt duse.

Să aibă răbdare? Păi, nu pot suporta, nu şapte zile sau şapte ore, ci şapte minute! Să-i vezi cum sar în sus şi-n jos în biserică, dacă ai curajul să spui ceva ce nu se potriveşte cu teoria lor amărâtă. Se ridică imediat şi părăsesc adunarea. Da, ei nu pot sta liniştiţi nici măcar un minut, ci trebuie să plece de acolo.

„Oh, pastorul Cutare nu învaţă aşa, de aceea nu voi sta să ascult asemenea lucruri!” Astfel, se ridică şi ies afară. O, nenorociţilor!

Vedeţi? Asta este.

Noi ne dăm seama că ei şi-au pierdut toate roadele. Da, roadele Duhului Sfânt s-au uscat, s-au veştejit şi au căzut jos, iar ei stau acolo plini de pulbere, gata să explodeze. O, ce stare!

Biserica este bună câtă vreme Îl păstrează pe Dumnezeu în mijlocul ei; cât timp posedă roadele Duhului şi cât timp are dorinţa de părtăşie şi de ajutorare pentru fratele celălalt, indiferent ce crede el.

Prieteni, Dumnezeu dă Duhul Sfânt tuturor celor ce Îl ascultă. Și dacă voi aveţi Duhul Sfânt, şi la fel ceilalţi, de ce vă mai certaţi?

Haideţi să mergem  împreună. Haideţi să ne mişcăm. Da, aceasta trebuie să facem. Vedeţi? Nu organizaţia este cea care vă trage înapoi, ci sistemul din ea: diavolul.

Eu pot să mi-i imaginez pe cei doi împăraţi înaintând tot mai mult în pustiu. Apoi au început să observe, în programul lor de înălţare, că roadele deveneau din ce în ce mai mici, iar după un timp n-au mai apărut deloc.

Şi noi am putut observa aceasta în timp ce mergeam prin epoca penticostală. Acum patruzeci de ani, când nu aveau unde să meargă şi se adunau la colţul străzilor, când erau batjocoriţi de toţi şi numiţi holly-roller, erau cu mult mai duhovniceşti decât acum. Spiritual, starea bisericii era cu mult mai bună dar acum ei spun: „O, desigur, noi deţinem proprietăţi în valoare de un milion de dolari!” Aceasta nu înseamnă nimic pentru Dumnezeu. În ce mă priveşte, prefer să nu am cu ce să mă îmbrac, ca Ioan care avea doar o piele de cămilă în jurul trupului, dar să Îl cunosc pe Isus Hristos. Să ştiu că inima mea este curată şi sfântă înaintea Lui. Da, cu siguranţă prefer aceasta decât să am toate bogăţiile lumii.

Dar problema este că biserica a mers fără Dumnezeu. Ei au mers timp de şapte epoci fără El, iar acum şi-au dat seama că roadele Duhului i-au părăsit.

Îndelunga răbdare? Păi, unii au destul temperament încât să sară la bătaie, apoi mai vorbesc despre Duhul Sfânt. Vedeţi?

Păi roadele Duhului sunt: dragostea, bucuria, răbdarea…Să rabde? Da, vreo două minute şi apoi pleacă. Vedeţi? Aceasta arată că roada răbdării s-a uscat.

Marile noastre programe educaţionale ne-au înălţat tot mai sus: păstorii noştri sunt mai bine educaţi, iar noi avem o mulţime de diplome şi merite, dar cu cât urcăm mai sus, roadele dispar, s-au dus.

Se pare că toate râurile vieţii au secat şi nu mai este Viaţă veşnică. După cum am spus şi aseară, oamenii sunt foarte ocupaţi cu ale lor, în timp ce păstorii sunt preocupaţi să adune cât mai mulţi membri. Este ca şi cum ai muta cadavre dintr-o morgă în alta. Aşa este. Ei primesc tot felul de „ismuri” care devin învăţături. Vedeţi? Acolo a ajuns biserica, aşa că roadele Duhului s-au uscat toate, peste tot. Voi ştiţi că acesta este adevărul.

Noi putem spune foarte bine adevărul, pentru că aşa este.

Priviţi în ce stare jalnică au ajuns în pustie, mergând fără Dumnezeu. Desigur, ei şi-au consultat busola în fiecare zi, au privit în urmă şi au zis: „Noi suntem cutare şi cutare!” şi aveau dreptate, dar Dumnezeu unde era?

Aceasta-i problema şi cu noi. Unde-i Dumnezeu în toată treaba aceasta? Noi avem biserici impunătoare, cu turle înalte pe ele şi cu cruce mare în vârf, cu strană de catifea şi toate celelalte, iar noi penticostalii, putem să ne punem alături de oricare din ei, pentru că banii curg de la oamenii cei mai bine îmbrăcaţi şi peste tot vezi numai Cadillac-uri. Dar Dumnezeu unde este?

O, iar când El vine totuşi în mijlocul lor, spun: „Nu Îl ascultaţi, căci este o prostie! Nu Îi daţi nici o atenţie.” Vedeţi? Dar prin aceasta dovedesc că sunt doar nişte cioate uscate, nişte cioate moarte. Asta-i tot de ei pentru că roadele li s-au uscat demult şi au pierit. O, ce timp groaznic trăim!

Şi când au ajuns în această stare, ştiţi că primul lucru pe care l-au făcut a fost să fugă după apă pentru că nu aveau nici măcar un strop. Astfel, au început să strige: „O, Dumnezeule, Tu ai fost atât de bun cu noi şi ne-ai dat aceste clădiri mari, dar unde este Apa vieţii?”

Ei văd cum comunismul se instalează tot mai mult şi cum totul se apropie de sfârşit în timp ce prorocii prorocesc  că timpul se apropie de încheiere, astfel că este normal să ne întrebăm: „Unde este Apa? Ce s-a întâmplat cu ea?”

Şi întâmplarea a făcut că printre ei  se afla un bărbat neprihănit, Iosafat, care a spus: „Nu este nici un proroc al Domnului ca să-l putem întreba? Nu putem merge la nici unul ca să-L întrebăm pe Domnul?”

Vedeţi? Şi noi suntem în aceeaşi criză. Nu este nicăieri un proroc pe care să-l consultăm cu privire la aceasta?

Dacă organizaţia noastră ne-a adus în starea aceasta este pentru că ne-am separat unii de alţii, prin necredinţă, dar undeva trebuie să fie ceva, de aceea neprihănitul strigă: „Unde este omul lui Dumnezeu? Unde este acela care ne poate spune?”

Prieteni, El este aici în seara aceasta, în persoana Duhului Sfânt. El este singurul care poate să îţi spună ce să faci; este singurul care poate să vă atingă inimile şi să vă ierte păcatele; este singurul care poate îndepărta de la voi îndoiala şi speranţa şi să vă dea credinţă.

Deci am văzut că ei au început să strige pentru că au văzut că toate roadele sunt duse; s-au uscat pentru că rămăseseră fără apă. Şi desigur, cel neprihănit, alesul, a spus: „Nu este nici un proroc pe care să-l întrebăm? Nu este nimeni prin care să Îl întrebăm pe Domnul? Nu este cineva care nu aparţine de amestecătura noastră? Noi ne-am adunat şi am făcut o alianţă, apoi am ajuns aici, în pustie, şi constatăm că nu avem putere să luptăm.”

Aceasta este şi problema bisericii de astăzi. Avem o mulţime de membri, toţi morţi; avem mult entuziasm, dar îl folosim în mod greşit. De aceea zicem: „Cine se îmbracă cel mai bine, cine are educaţia cea mai înaltă sau a urmat şcoala cea mai bună…” Dar noi nu trebuie să gândim aşa, prieteni. Nu trebuie să alergăm după aşa ceva, ci trebuie să Îl dorim pe Dumnezeu. Da, întoarceţi-vă din nou la El!

În toată acea adunătură era un singur om neprihănit: Iosafat. El era un om bun, dar a ajuns într-o companie greşită.

Aceasta este problema şi astăzi. Prin organizaţii sunt o mulţime de oameni buni, dar ne confruntăm cu ceva: mahomedaismul, budismul şi toate celelalte „ismuri” pot da naştere la tot atât de multă psihologie ca şi creştinismul, ca şi biserica creştină. Aşa este.

Noi nu avem  nevoie de o mişcare psihologică, nici de una teologică, ci ne trebuie mişcarea Duhului Sfânt care să vină şi să-i mişte pe oameni astfel încât să strige: „Unde este Dumnezeul care a fost odată cu Ilie? Unde este acel Dumnezeu al Cincizecimii? Unde este acel Dumnezeu care ia inima păcătosului, o spală şi o albeşte făcând-o mai albă decât zăpada? Unde este Acela care poate lua o prostituată de pe stradă şi să facă din ea o doamnă? Unde este Acela care ia un beţiv din bar şi îl face predicator al Evangheliei? Unde este Dumnezeul care poate face ca picioarele oamenilor să se întărească din nou; care-i face pe orbi să vadă şi îndepărtează cancerul? Unde este Dumnezeul care odinioară a făcut toate aceste lucruri măreţe?”

Aseară am vorbit despre Ioan Botezătorul, care a venit în duhul şi puterea lui Ilie.

Ilie a avut o cădere atunci când a fugit de Izabela, care voia să-l omoare şi s-a aşezat sub ienupărul din pustie; iar Ioan a avut o cădere atunci când era în închisoare. Astfel, le-a zis ucenicilor săi:

„Duceţi-vă şi vedeţi dacă nu am greşit cumva peundeva. Întrebaţi-L: „Tu eşti Acela care are să vină, sau să aşteptăm pe altul?”  (Matei 11.3 – parafrazare).

Isus nu i-a trimis vreo carte intitulată: „Cum să ai răbdare în închisoare” sau ceva de felul acesta. Știţi ce le-a spus acelor bărbaţi trimişi de Ioan?

„Rămâneţi la adunarea din după-amiaza aceasta, apoi duceţi-vă la Ioan şi spuneţi-i ce aţi auzit şi ce aţi văzut.”

Şi ce au văzut? „Orbii îşi capătă vederea, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţiţi, surzii aud, morţii înviază…” (v.5)

Ioan a predicat Evanghelia şi a spus că va veni Mesia, care va avea lopata în mână şi îşi va curăţa cu desăvârşire aria, iar pleava o va arunca într-un foc care nu se stinge. Dar ce s-a întâmplat? Când a venit Isus, El era un Om blând şi umil, nu aşa cum şi-l închipuise Ioan, de aceea nici chiar el nu ştia ce să creadă. Dar Isus i-a transmis: „Nu-ţi face probleme căci totul merge după plan; totul este în ordine.”

Acelaşi lucru se întâmplă şi în seara aceasta. Oamenii din lume s-au uitat după metodişti, după baptişti, după prezbiterieni sau după vreo altă biserică, crezând că aceea Îl poate aduce înapoi pe Isus, dar El este aici la timp, dovada fiind că şchiopii umblă, orbii văd, surzii aud. Glorie!

El merge mai departe pentru că este viu; El este încă acelaşi Dumnezeu.

Neprihănitul Iosafat a întrebat: „Nu este nici un proroc pe undeva, ca să-L întrebăm pe Domnul?” O, şi printre ei se afla un frate bun care a zis: „Ba da, eu cunosc un astfel de om!” apoi a continuat privind spre Ioram: „Tu nu-l vei crede pentru că nici tatăl tău nu l-a crezut! Tatăl tău a întemeiat o şcoală de proroci acolo sus, pe deal, şi nici ei nu l-au crezut. Bărbatul despre care îţi vorbesc are peste el Duhul care a fost peste bărbatul acela, căci a făcut aceleaşi lucrări ca şi bătrânul Ilie. Eu am fost la adunările lui şi m-am convins că este adevărul.” Amin.

Dumnezeu să ne ajute, fraţilor, căci de asemenea adunări avem nevoie şi noi – în care să vedem Duhul Tatălui nostru, Isus Hristos, al cărui tip era Ilie, descoperindu-Se  în mijlocul nostru, căci El a spus: „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu…” (Ioan 14.12). O, fraţilor, Acesta este Acela!

Fratele acela a continuat: „Eu ştiu unde se află acest bărbat şi am văzut Duhul lui Ilie venind peste el. Elisei este acela care i-a turnat apă pe mâini şi l-a urmat pretutindeni, de aceea ştiu că Duhul lui Ilie se odihneşte peste el. Cu toate acestea, şcoala prorocilor nu-l crede şi am să-ţi spun de ce: Când Elisei a venit înapoi şi le-a spus că Ilie fusese luat la cer, el avea o dublă măsură din Duhul lui Ilie, dar ei nu l-au crezut ci i-au zis: „Ţi-ai pierdut minţile! Cu siguranţă Ilie a rămas pe undeva. Aţi fost plecaţi la vânătoare, iar el nu s-a întors încă.”

Şi noi am încercat toate sistemele noastre ecleziastice, dar tuturor le-au trebuit mai mult de două mii de ani ca să Îl găsească pe Isus cel înviat prin teologie, prin programe educaţionale, prin organizaţiile bisericilor, dar nu L-au găsit. Amin. De ce nu L-au găsit? Pentru că El nu vine printr-o teologie făcută de om; nu vine printr-o organizaţie, ci vine într-o inimă predată, prin botezul cu Duhul Sfânt. Amin.

Sistemele noastre omeneşti nu Îl vor găsi niciodată. sigur că nu.

După plecarea lui Ilie, ei au organizat o expediţie de căutare, dar Elisei le-a  spus clar: „Duceţi-vă şi căutaţi-l, dar nu îl veţi găsi.”

Puteţi să râdeţi de mine, puteţi să mă numiţi idiot sau cum vreţi, dar voi nu Îl veţi găsi pe Dumnezeu în sistemul vostru denominaţional. Nu, domnilor. El S-a înălţat şi vine înapoi în forma botezului cu Duhul Sfânt, iar oamenii nu vor putea fi educaţi în El, ci trebuie să fie născuţi în El; trebuie să primească botezul Duhului Sfânt. Nu o senzaţie mintală, nu o emoţie sau un sistem ecleziastic, ci umplerea cu adevăratul Duh Sfânt care aduce cu Sine roadele Lui: dragostea, bucuria, credinţa, pacea, răbdarea, bunătatea, blândeţea.

Desigur, Ioram nu putea să creadă şi nici şcoala prorocilor nu credea, ci spuneau cu toţii: „Stai puţin! Noi îl cunoaştem pe acela. Îl vom lăsa să stea aici, dar vom aduna şi grupările noastre.”

Noi am tot încercat să facem aceasta de două mii de ani încoace, iar voi penticostalilor, faceţi la fel: încercaţi să Îl aduceţi pe Hristos prin organizaţia voastră, dar voi nu veţi putea face aceasta separându-vă de fraţii voştri, ci este nevoie să veniţi înapoi şi să fim una.

Pe mine nu mă interesează că un om este greşit, căci dacă este greşit, dar sincer în inima lui, iar voi sunteţi corecţi  în credinţa voastră, dar procedaţi greşit faţă de el, atunci mai bine prefer să fiu în locul lui decât în locul vostru. Amin.

Mai bine să fiu greşit în învăţătura mea, dar corect în inimă, căci Dumnezeu va respecta mai mult aceasta.

Voi întrebaţi: „Bine, dar ce trebuie să facem dacă un om este greşit?”

Să-l ajutaţi. Să-l iubiţi şi să-l ajutaţi, căci dacă nu-l puteţi iubi pe vrăjmaş, aşa cum îi iubiţi pe cei care vă iubesc, dovediţi că nu sunteţi cu nimic mai buni decât lumea. Aşa este.

Acesta este lucrul pe care nu l-a putut înţelege biserica, dar nădăjduiesc că-l veţi înţelege în seara aceasta.

Înapoi la dragoste! Toate celelalte lucruri sunt bune, dar este nevoie să ne întoarcem din nou la părtăşia unuia cu celălalt.

Oamenii spun că eu lupt împotriva organizaţiilor, dar nu este adevărat. Eu lupt împotriva sistemului care rupe frăţietatea. Am făcut aceasta din totdeauna şi o voi face până la capăt. Amin.

Haideţi să ne adunăm împreună! Haideţi să fim fraţi!

Când voi vedea toate bisericile aşa cum am fost noi ieri la dejunul la care am participat: unitarieni, trinitarieni şi toţi ceilalţi, strângându-ne în braţe unii pe alţii, voi spune la fel ca bătrânul Simeon din vechime: „Acum slobozeşte în pace pe robul Tău, Stăpâne, căci au văzut ochii mei mântuirea TA.” (Luca 2.29-30). Aşa este.

Voi puteţi să vă rupeţi în comunităţi mai mici, dar ştiţi  ce va urma? Diavolul va veni şi vă va rupe din nou. Dar acest lucru nu se va face la nesfârşit pentru că într-o zi Dumnezeu va trimite pedeapsa peste cei ce au făcut aceasta.

Aşadar, episcopul Ioram nu putea crede deoarece ştia că nici părinţii lui nu crezuseră. El nu credea că Ilie fusese luat la cer.

Ei spuneau: „Noi ştim cum trebuie să ne purtăm şi cum să procedăm, de aceea singurul lucru pe care trebuie să-l faceţi este să veniţi şi să spuneţi: „Eu cred”. Apoi toţi vă vor strânge mâna, iar noi vă vom stropi sau vă vom boteza şi asta-i tot.”

Vedeţi? Exact aşa procedează, iar voi mergeţi înainte botezându-vă aşa, stropindu-vă aşa şi luând Cina aşa, pentru ca într-o zi să aflaţi că de fapt nu Îl aveţi pe Dumnezeu, ci aveţi doar o formă de evlavie, doar nişte ritualuri moarte. Asta-i tot.

Biblia spune: „Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.” (Ioan 4.24). Amin.

El ne-a trimis din nou proroci să rupă aceste lucruri şi să ne aducă Adevărul.

Aş vrea să observaţi că Iosafat, slujitorul ales de Dumnezeu, a spus: „Cuvântul Domnului este cu el.” (2 Împăraţi 3.12).

Da, domnilor. De îndată ce acel bărbat al lui Dumnezeu a auzit că duhul lui Ilie se odihnea peste Elisei care făcea aceleaşi lucrări ca Ilie, a ştiut că era un proroc adevărat.

Fraţilor, eu vă spun că atunci când Duhul lui Isus Hristos vine peste Biserică, ea va face aceleaşi lucrări pe care le-a făcut El, pentru că Isus a spus: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi…” (Ioan 14.12).

Dar dacă nu se fac aceste lucrări, înseamnă că ceva este greşit. Înseamnă că ei Îl fac mincinos pe Dumnezeu. Dacă spun că sunt credincioşi dar aceste lucrări nu se fac printre ei, înseamnă că sunt mincinoşi, căci este scris: „Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi.” (Romani 3.4).

Când acel bărbat credincios a spus: „Duhul acelui proroc adevărat se odihneşte peste Elisei”, alesul Iosafat, care simbolizează biserica aleasă de astăzi, a spus: „Să mergem să auzim ce spune, pentru că Dumnezeu este cu el.”

Oh, cât îmi place aceasta!

„Câtă vreme omul acesta face lucrările pe care le-a făcut Ilie, să mergem să-l ascultăm.”

Bărbatul acela credincios a continuat: „Eu am fost în multe seri acolo şi l-am ascultat, de aceea ştiu că este Adevărul. Să mergem deci să-l chemăm.”

Şi s-au dus la proroc. Oh, şi când l-a văzut pe Ioram, sfinţenia prorocului a fost afectată puţin, pentru că prezenţa acelui om l-a „fiert”.

Elisei i-a zis: „De ce nu te-ai dus la prorocii tăi? De ce nu te-ai dus la prorocii mamei şi al tăticului tău? Du-te la formaliştii tăi şi bucură-te cu ei, căci cu aceia mergi! De ce nu te duci la ei şi acum când eşti în necaz?”

„Nu!” a răspuns Ioram. „Domnul ne-a adus aici şi vom muri.”

Nu veţi muri, ci sunteţi morţi pentru că toate roadele vi s-au uscat, iar Duhul lui Dumnezeu a plecat din biserică atunci când aţi devenit o organizaţie religioasă. Aşa este. Acolo este ceva greşit şi ce ne vom face dacă nu putem să Îl avem din nou pe Dumnezeu în biserică? Vom pieri cu toţii.

După ce s-a aprins şi a strigat la Ioram, prorocul a continuat: „Dacă nu aş avea respect pentru Iosafat (bărbatul ales), nici nu m-aş uita la tine.”

Cred că aşa ar spune şi Dumnezeu în seara aceasta. Oh, oamenilor care sunteţi legaţi prin aceste organizaţii  diferite şi vă certaţi tot timpul unii cu alţii, dacă Dumnezeu nu i-ar fi respectat pe cei care au crezut în El, niciodată nu ar fi existat un Oral Roberts sau vreun alt trimis prin ţară. Nu ar fi avut loc aceste semne şi minuni, căci El nici nu s-ar fi uitat către noi. Noi suntem vinovaţi aşa că dacă nu ar fi fost cei aleşi, cei care Îl cred cu adevărat pe Dumnezeu, El nici nu   s-ar fi uitat către noi. Aşa este. Dar pentru că există un popor care vrea să creadă, Dumnezeu are un mesager pentru ei. Amin.

Duhul Sfânt s-a întristat şi a plecat de multă vreme.

Vedeţi? Bătrânul proroc era indignat pe drept şi a strigat la ei spunându-le despre toate acele alianţe şi organizaţii pe care le-au făcut. El a spus: „Aduceţi-mi un cântăreţ cu arfa.” Oh, el trebuia să se calmeze puţin pentru că se înfierbântase tare de tot.

Ce fac în faţa acestui verset unii din aşa numita „Biserică a lui Hristos”, care nu cred în muzica din biserică? După ce se înfierbântase, Elisei avea nevoie de puţină muzică pentru a aduce Duhul peste el. Da, domnilor.

Aceasta înseamnă că dacă atunci o muzică bună a adus Duhul peste proroc, la fel poate face şi astăzi. Da, este exact aşa pentru că lui Dumnezeu îi place muzica. Desigur.

Elisei a zis: „Aduceţi-mi un cântăreţ.”

Ei bine, poate spuneţi: „Dar eu nu sunt proroc!” Aşa este, dar poate poţi să faci altceva; poate ai o mărturisire sau poţi face ceva.

Pot să văd cum a fost adus cântăreţul înăuntru şi cum a început să cânte:

„Crede numai, crede numai,

Totul este posibil, crede numai!”

Prorocul a trebuit să aştepte puţin până când a venit Duhul peste el, iar când Duhul a coborât, a avut o vedenie.

Vedeţi, intelectualii, cei de sus, împăraţii şi bărbaţii puternici care-i însoţeau, nu au putut să vadă vedenia. Aşa este. Ei erau orbi.

Acesta-i motivul pentru care şi în seara aceasta sunt mulţi care numesc vedenia de la Dumnezeu, o stare mintală, telepatie, un duh rău sau ceva de felul acesta. De ce? Pentru că sunt intelectuali şi nu ştiu nimic despre Dumnezeu. Aşa este.

Elisei a primit vedenia care spunea adevărul, aceea fiind calea lui Dumnezeu, programul Lui. Cuvântul Domnului vine la proroc pentru că Duhul Domnului vine peste el. Da, domnilor. Şi cum vine El? Printr-o vedenie. Da, El vine printr-o vedenie, nu prin ceva intelectual, iar astăzi este la fel.

El a privit şi a văzut o vedenie, iar când s-a întâmplat aceasta şi-a zis: „Ei bine, asta-i tot!” Şi ce a văzut Elisei?

El nu a spus: „Oh, Ioram, tu ai nevoie de o altă diplomă!” nici: „Iosafat, tu ai intrat în necaz pentru că nu ştii să conduci o oştire, de aceea trebuie să mergi şi să studiezi mai mult!” Elisei nu a spus: „Îţi spun eu ce trebuie să faci: ar trebui să-ţi mai lustruieşti oamenii pentru că nu poartă uniforma potrivită. Da, asta-i problema: ar trebui să-i pui pe toţi predicatorii tăi să poarte guler alb în jurul gâtului, ca să arate ca nişte predicatori adevăraţi.”

Oh, cât de curând va fi o Cincizecime!

Amintiţi-vă că Biserica Catolică a fost prima biserică organizată de la Rusalii încoace. Acesta este adevărul chiar dacă unii dintre voi, laicii, negaţi aceasta. Daţi-le  penticostalilor încă o sută cincizeci de ani şi vor ajunge mai rău decât au ajuns catolicii în două mii de ani. Aşa este.

Oh, da! Biserica a început la Rusalii, dar apoi oamenii  s-au organizat şi au format asociaţii mari în ea pentru că doreau să facă una sau alta. Nicolaiţii i-au biruit pe credincioşi şi au scos puterea Duhului din biserică. Astfel, Duhul Sfânt nu a mai putut sta acolo şi a plecat.

 Prieteni, Duhul Sfânt locuieşte în întregul trup al lui Hristos; El este Cel ce conduce Biserica.

Atunci de ce bisericile de astăzi au roadele uscate? Cred că puteţi vedea cu toţii unde s-a ajuns acum, iar cu penticostalii s-a întâmplat la fel.

Ce a arătat vedenia? Elisei a spus: „Începeţi să săpaţi în pustie. Odată, oamenii voştri au trecut prin acest pustiu şi au dorit o teologie pe Muntele Sinai.”

În harul Său, Dumnezeu le-a dat un proroc şi un Stâlp de Foc, dar ei voiau ceva pentru care să se certe. Din cauza aceasta, El i-a lăsat să stea în acea pustie până când toţi luptătorii bătrâni au pierit.

El a spus: „Odată, ei au rămas în pustie şi au pierit la fel ca voi. Acolo sunt nişte canale care merg spre Stânca din pustie, dar trebuie să săpaţi foarte mult.”

Fraţilor, aceasta-i vedenia din seara aceasta. Ea nu ne cere să începem o altă organizaţie, ci să săpăm ce este în ea. Aşa este. Şi primul lucru pe care trebuie să-l facem este să aruncăm afară din canal acel buştean putred al organizaţiei.

Canalele cu binecuvântările lui Dumnezeu sunt înfundate în seara aceasta cu buştenii organizaţiilor.

Oh, şi acolo mai este un buştean  care zice: „Nu există Duhul Sfânt.” Dacă săpaţi adânc şi găsiţi acel buştean, aruncaţi-l afară!

„Astăzi nu mai este botezul cu Duhul Sfânt,  El a fost numai pentru apostoli.” Aruncaţi-l afară!

Da, aruncaţi-l de la voi căci doctor Simon Petru a spus în ziua Cincizecimii: „Darul Duhului Sfânt este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” (Fapte 2.39).

Nu demult, un frate penticostal mi-a spus:

„Noi nu mai avem nevoie de vindecarea divină, de aceea nici nu mai îngădui să fie practicată în biserica mea. Astăzi avem medici minunaţi care o înlocuiesc total.”

Vai, vai, vai! Vedeţi ce buştean mare se află acolo? Şi ce face el? Opreşte revărsarea apei.

Vedenia lui Elisei arăta că acolo, în pustie, roadele erau uscate.

Prieteni, nu începeţi o altă organizaţie sau o altă ploaie, ci curăţaţi doar canalele pentru ca prima ploaie să poată curge prin ele, căci apa este acolo.

Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci; acea Stâncă lovită în pustie este încă aici, în seara aceasta, iar noi Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru El.

La Calvar, Isus a curăţit  totul pentru noi, dar oamenii au aruncat din nou buşteni în apă şi au blocat canalele.

Cred că ştiţi cu toţii ce se întâmplă atunci când aruncaţi un buştean în apă. De el se agaţă tot felul de murdării, ceea ce duce la blocarea canalului. Apa se adună în spatele lui formând un stăvilar şi nu mai poate trece nimic peste el. Aşa fac şi ceilalţi.

Vedeţi? Şi necazul este că astăzi există prea mulţi predicatori castori care blochează apa spunând: „Acesta este al nostru. Acela ne aparţine.” Şi ce se întâmplă din cauza aceasta? Apa stagnează.

Aceasta-i problema cu multe dintre organizaţiile noastre: încearcă să adune apa doar pentru ei, iar din cauza aceasta stagnează. Voi ştiţi  că apa stătută produce acele organisme mici.

Aici este necazul bisericii de astăzi: s-au format prea multe organisme mici: „Zilele minunilor au trecut! Nu mai este vindecare divină.”

Nu pot sta nici cinci minute în adunare. O, Doamne! De ce? Pentru că apa stătută, barată de castor, explodează. Amin. Nu uitaţi însă că:

„Este un Izvor umplut cu sânge

Tras din venele lui Emanuel,

Unde păcătoşii se cufundă sub şuvoi

Spălând toată vina lor.”

Prorocul a spus: „Duceţi-vă acolo jos şi săpaţi afară toţi buştenii aceia.”

Voi ziceţi: „Să începem o altă trezire?”

„Nu!”

„Să începem o altă ploaie târzie?”

„Nu!”

„Dar atunci ce sa facem?”

Curăţaţi canalul! Aceasta este tot ce trebuie să faceţi.

Da, curăţaţi canalele pentru ca Duhul Sfânt să poată intra. Curăţaţi afară tot fanatismul vostru, toate „ismurile” şi toate celelalte lucruri care mai sunt în biserică.

Prieteni, Stânca a fost deja lovită, apele sunt proaspete, dar sistemele noastre ecleziastice au blocat curentul de apă.

El a spus: „Curăţaţi acele lucruri! Nu va trebui să aveţi un alt vârtej de vânt, nu va trebui să auziţi nici vântul, nici o altă ploaie, căci apa este încă acolo.”

Oh, fraţilor, nouă nu ne trebuie sisteme noi, ci ceea ce ne trebuie este să curăţăm sistemele pe care le avem. Nu trebuie să facem o nouă adunare a lui Dumnezeu, ci s-o curăţăm pe aceea pe care o avem. Scoateţi afară toţi buştenii, scoateţi pufăielile şi toate celelalte lucruri şi atunci apa se va revărsa din nou, astfel încât dragostea, bucuria şi toate celelalte se vor întoarce în mijlocul vostru. Bucuria se va revărsa peste toţi asemenea unui râu şi la fel dragostea faţă de celălalt, căci noi nu suntem împărţiţi, ci formăm cu toţii un trup: una în nădejde, una în învăţătură, una în credinţă şi una în dragoste. Sigur că da.

Aşa trebuie să facem. Aceasta este ideea. Aceasta este viziunea de astăzi; aceasta este viziunea prorocului. Un proroc adevărat are aceeaşi viziune şi astăzi. Nu să înceapă o nouă organizaţie sau un nou grup. Nu, nu, căci dacă veţi face aceasta vă veţi certa, vă veţi organiza şi veţi ajunge la fel ca ceilalţi. Da, veţi arunca buşteni înăuntru.

Atunci când am pornit, la începutul slujbei mele, mulţi au venit şi mi-au zis: „Păi, frate, ar trebui să începi o mică organizaţie.”

„O organizaţie?” am întrebat eu. „Cum aş putea începe o organizaţie când vorbesc  tot timpul împotriva lor? Noi nu avem nevoie de o organizaţie, ci ceea ce ne trebuie este o curăţire de lucrurile pe care  le avem.” Aşa este.

O curăţire. Noi avem nevoie de un timp bun pentru a săpa. Săpaţi, săpaţi, căci cu cât săpaţi mai adânc cu atât veţi obţine mai multă apă.

Dacă săpaţi puţin şi spuneţi: „Păi, voi ieşi din organizaţie”, uitaţi-vă la lucrurile pe care le aveţi încă: răutate, conflicte, certuri şi alte lucruri de felul acesta, apoi săpaţi mai adânc până daţi de Stânca solidă. Coborâţi până ajungeţi acolo unde apa se poate revărsa cu adevărat din venele lui Emanuel. Săpaţi până ajungeţi la locul acela, căci atunci apa va ţâşni ca dintr-un izvor.

„Săpaţi gropi în valea aceasta”  a spus Elisei.

Voi, cei care aţi încercat să trăiţi numai pe vârful muntelui, strigând şi sărind, îngheţând şi arzând, nu uitaţi că Elisei a spus: „Coborâţi în vale şi începeţi să săpaţi gropi adânci, să daţi de apă proaspătă.”

Da, aceasta ne trebuie nouă. Coborâţi şi luaţi în stăpânire apa lui Dumnezeu, căci de aceasta avem nevoie.

Vedenia a arătat clar voia lui Dumnezeu cu privire la acei oameni care erau gata să piară, iar vedenia din seara aceasta ne arată că trebuie să curăţăm aceste lucruri şi să începem din nou. Să curăţăm, nu să începem o nouă organizaţie sau o trezire în organizaţie, ci să începem să Îl lăsăm pe Dumnezeu înăuntru. Săpaţi afară vânarea greşelilor, muşcările pe la spate, gâturile ţepene, superstiţiile şi necredinţa! Aruncaţi-le pe toate afară, căci ori veţi săpa, ori veţi muri!

Voi, metodiştilor şi baptiştilor din Chicago, săpaţi sau veţi pieri! Penticostalilor din Chicago, săpaţi sau veţi pieri! Săpaţi afară toate aceste lucruri!

Dacă veţi face aceasta, nu veţi mai auzi de o altă ploaie timpurie sau târzie, sau orice ar fi, ci acolo va fi apă, iar pacea va curge ca un râu în fiecare inimă. Da, domnilor. Veţi vedea semne şi minuni, iar puterea lui Dumnezeu se va întoarce în Biserică într-o revărsare ca la Cincizecime. Desigur. Mesajul Duhului este clar: ori vom începe să săpăm, ori vom muri.

Ei erau pe punctul să piară, aşa că au fost siliţi să sape.

Săpaţi! Curăţaţi totul! Cu cât săpaţi mai adânc, cu atât va fi mai bine. Scoateţi afară toţi buştenii care au blocat canalele! Scoateţi afară necredinţa care spune că zilele minunilor au trecut şi că noi nu mai avem nevoie de vindecarea divină!

Păi, astăzi avem nevoie de ea mai mult ca oricând!

Poate ziceţi: „Astăzi avem doctori foarte buni!” Aşa este. „Avem cele mai dotate spitale.” Aşa este, dar avem şi cei mai mulţi bolnavi. Știţi de ce? Pentru că avem cea mai multă necredinţă. Da, acesta este adevărul.

Eu pot să-l văd pe acel bărbat spunând în dimineaţa următoare: „Aţi auzit ce a arătat vedenia dată de Domnul? Prorocul a spus adevărul, aşa că eu voi începe să sap!”

Loviţi buşteanul acela bătrân!

Care este acel buştean? Voi ziceţi: „Am dat 10% din venitul meu ca să organizăm supeuri pentru plata predicatorului.”

Afară cu buşteanul acela! Scoateţi-l de acolo pentru că voi datoraţi Domnului o zeciuială.

A săpat din nou şi a lovit un alt buştean. „Ce este aceasta? Păi, nu săpa până la capăt!”

Scoate afară şi lucrul acela şi aruncă-l pentru că din cauza lui ai ajuns să fii superficial.

Da, domnule, aruncă lucrul acela afară şi sapă mai departe pentru că cu cât vei săpa mai adânc cu atât vei găsi mai multă apă. Continuă să sapi în „depozitul” lui Dumnezeu şi aruncă afară toate acele lucruri pentru că atunci te vei umplea cu adevărata apă a vieţii.

Şi ce s-a întâmplat? Când s-a făcut ziuă, apele au venit şi au umplut acele gropi. Ei nu ştiau de unde vin, dar ele fuseseră acolo tot timpul, doar că erau blocate.

Vedeţi, acolo este puterea: în biserică. Eu pot să-i dovedesc oricărui predicator că Dumnezeu a dat bisericii Sale putere să vindece bolnavii, să scoată draci şi să facă toate aceste lucruri măreţe. Rugămintea mea este să veniţi şi să puneţi degetul pe textul din Scriptură unde Isus a spus: „Voi veni şi voi lua înapoi toate aceste lucruri din biserică.”

Vedeţi? Nu scrie nicăieri. Atunci ce s-a întâmplat? Care-i problema? Aveţi canalul înfundat. Da, aţi înfundat canalul cu propriile voastre idei.

Eu vă pot arăta în Scriptură că Isus a făgăduit că în aceste zile din urmă va face aceste lucrări prin puterea Duhului lui Dumnezeu, care va veni în biserică şi va arăta vedenii lucrând exact cum a lucrat El. Totuşi voi  încercaţi să contraziceţi aceasta dar veţi vedea curând unde sunteţi.

Motivul pentru care nu credeţi este că sunteţi „înfundaţi” cu prea multe sisteme ecleziastice. Da, totul este înfundat, de aceea, săpaţi adânc şi aruncaţi afară toate acele lucruri, apoi lăsaţi apa să curgă.

Oh, frate, şi cam pe când se lumina de ziuă, apele s-au revărsat în voie venind din Stânca lovită care era încă în pustie, iar eu vă spun: El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, de aceea singurul lucru pe care trebuie să-l faceţi este să luaţi vechii buşteni din calea ei. Îndepărtaţi toată necredinţa, apoi spuneţi: „Nu-mi pasă ce spune unul sau altul pentru că Isus a făgăduit aceste lucruri, iar eu le cred.” Asta-i tot.

Luaţi buşteanul din cale şi spuneţi:

„Dumnezeu a făgăduit aceste lucruri, iar eu Îl cred. Până acum am râs de ele şi am crezut că sunt greşite, dar acum le cred, de aceea, voi lua buşteanul acesta vechi şi îl voi arunca afară!”

Oh, şi de îndată ce veţi lua buştenii din cale, apele dulci ale lui Dumnezeu se vor revărsa, vor curge ca un râu spre voi.

Voi spuneţi: „Păi, m-am întrebat întotdeauna dacă vindecarea…”

Ştiţi care este problema cu voi? Încercaţi să aplicaţi credinţa cu o orhidee, dar ea a fost aplicată cu isop, cu o plantă obişnuită. Voi încercaţi să vă fabricaţi o credinţă, dar credinţa este ceva obişnuit şi simplu. Este ca şi cum aţi merge să beţi un pahar cu apă sau ca şi când aţi conduce maşina. Vedeţi? Este ceva simplu şi normal.

Isopul poate fi găsit peste tot, printre crăpăturile zidurilor. Şi când ei au aplicat sângele, cu isop, a fost aplicată credinţa.

Voi să aplicaţi credinţa cum aplicau  ei sângele: cu acea plantă ce creşte la fel ca iarba. Necazul este însă că în loc să faceţi aceasta, priviţi în jur şi ziceţi: „Oh, dacă aş găsi o orhidee ca să pot aplica ceea ce cred despre Isus!” Oh, dar nu aveţi nevoie de o orhidee, ci vă trebuie iarba ce creşte chiar lângă voi. Frate, ia credinţa care te-a adus aici!

Tu nu ai nevoie de o orhidee, ci crede pur şi simplu, căci atunci vei vedea ce se întâmplă. Oh, frate, dacă vei face aceasta, în mintea ta nu va mai fi nici o umbră de îndoială. Dacă sângele este aplicat cu adevărat prin acel fel de credinţă, nu-ţi va mai păsa de nimic.

Aplicaţi acelaşi lucru şi în seara aceasta şi veţi vedea ce se va întâmpla.

Spuneţi: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci, de aceea arunc chiar acum toţi buştenii aceştia vechi, ecleziastici. Doamne Dumnezeule, eu vin la Tine cu o credinţă simplă şi cred pur şi simplu că eşti Mântuitorul meu.” Amin.

Credeţi în felul acesta şi pacea Sa se va revărsa peste voi ca un râu. Izvorul acela nu va seca niciodată, iar apele se vor revărsa de îndată ce veţi înlătura buştenii din calea lor.

Continuaţi să săpaţi până când daţi de ceva.

Dacă aţi făcut ceva rău, spuneţi: „Eu datorez atâţia şi atâţia bani…”

Dacă este aşa, du-te şi plăteşte-i!

Poate zici: „Păi, nu pot să-i plătesc.” Atunci du-te şi spune-i aceluia; nu te învârti în jurul tufei, ci păşeşte în faţă şi spune-i: „Frate, voi îndrepta lucrurile, dar mai acordă-mi puţin timp, te rog. Chiar acum mă pregătesc să îndrept lucrurile.”

Poate zici: „Eu am râs şi i-am batjocorit pe oamenii care se numesc penticostali.”

Ridică-te şi spune: „Îmi pare rău că am făcut lucrul acesta!” Aşa este.

Spune: „Doamne, Tu cunoşti inima mea… Iertaţi-mă şi voi, oamenilor,” căci atunci vei simţi că acel buştean vechi s-a dus, iar apa se revarsă din belşug. O, Doamne!

Poate  zici: „Întotdeauna m-am gândit că acele vedenii sunt de la diavolul, dar acum văd că sunt de la Dumnezeu.”

În ordine. Dacă recunoşti aceasta, buşteanul acela vechi va pleca, iar apele vor începe să curgă din nou. Aşa este.

Scoateţi totul afară din groapă, căci apa este acolo. Credeţi?

Biblia spune: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci”, ceea ce înseamnă că este încă Stânca lovită; înseamnă că are încă Viaţa, apa şi puterea vindecării.

Poate spui: „Frate Branham, mă va vindeca Isus?” El a făcut-o deja, de aceea tot ce trebuie să faci tu este să înlături buştenii din cale; să înlături gunoiul şi găleţile murdare.

Daţi la o parte toate acele lucruri din calea voastră. Aruncaţi din calea voastră caii morţi şi celelalte lucruri ecleziastice, pentru că Dumnezeu nu va intra niciodată unde sunt asemenea lucruri. De ce aceasta? Pentru că acele lucruri vor polua apa.

Scoateţi deci toată poluarea necredinţei şi Dumnezeu va turna apa înăuntru. Ea este deja acolo aşa că tot ce aveţi voi de făcut este să înlăturaţi cauza, pentru că vindecarea este deja făcută. Dumnezeu te-a vindecat deja, de aceea trebuie să dai doar la o parte necredinţa. Aceasta este viziunea.

Eu vă spun aceasta în Numele Domnului, aşa cum a spus-o şi Elisei în zilele acelea.

Aşa vorbeşte Domnul: luaţi toată necredinţa din calea voastră! Luaţi din cale toate sistemele şi veţi vedea ce trezire va lovi oraşul Chicago; veţi vedea ce trezire va lovi lumea. Condiţia? Să înlăturăm de pe cale toate sistemele şi părerile noastre.

Prieteni, Stânca a fost deja lovită, de aceea singurul lucru pe care trebuie să-l facem este să curăţăm calea şi să lăsăm apa să se reverse.

Vreţi să vedeţi oamenii vindecaţi? Vreţi să fiţi şi voi vindecaţi? Atunci înlăturaţi toată îndoiala din cale şi veţi vedea ce se va întâmpla: apa va curge ca un râu.

În dimineaţa următoare, vrăjmaşii s-au uitat şi au văzut apele ca sângele, din cauza reflecţiei razelor soarelui, ceea ce i-a speriat foarte tare. Aşa este.

Ce le-a spus prorocul? „Acesta este puţin lucru înaintea Domnului. Dacă luaţi toţi buştenii din cale, El se va îngriji de restul. Dacă veţi înlătura totul, toată necredinţa, Dumnezeu va purta de grijă.”

Şi ştiţi ce s-a întâmplat? El le-a zis: „Fiecare om să ridice o piatră şi Eu vă voi da ţara; vă voi lăsa s-o stăpâniţi.” Şi fiecare om a luat o piatră, iar când au ajuns acolo unde erau acele puţuri vechi şi formale, ei aveau o piatră bună de mărturie. Amin.

Spuneţi: „Lăudat să fie Dumnezeu! Oh, Doamne, dă-mi Duhul Sfânt, căci şi eu sunt ca Simon Petru, o piatră mică.” Amin.

Şi fiecare a luat propria lui piatră, o adevărată mărturie arzătoare.

Când Petru a ajuns în faţa lui Isus, El i-a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Petru, adică „micuţa piatră”.

Fraţilor, Petru a luat sus acele cuvinte şi a fost încredinţat că Isus era Mesia, de aceea a mers mai departe şi nu s-a oprit la puţurile formale, iar ceea ce ne trebuie nouă în seara aceasta este acelaşi fel de mărturie.

Când vom avea aceasta, vor înceta mărturiile de felul: „Zilele minunilor au trecut! Nu mai există aşa ceva.” Acele cisterne sparte sunt pline cu organisme care le vor opri, dar aruncaţi înăuntru acea „piatră” a mărturiei: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci,” şi veţi vedea ce se va întâmpla.

 Intraţi în Duhul, căci aceasta trebuie să faceţi. Dacă mergeţi într-o sală de dans, iar cei de acolo încep să bată din palme şi să danseze, nu vă face şi pe voi să procedaţi la fel ca ei? Sigur că da. Cu siguranţă veţi intra în duhul acela şi veţi striga, veţi bate din palme şi veţi dansa ca ei.

Aşa este şi cu o trezire. Când intraţi cu adevărat în Duhul trezirii, nu veţi chiui, nici nu veţi dansa, ci veţi sta în rugăciune până când inima voastră va fi atinsă de Ceva; veţi sta acolo până când toţi butucii ecleziastici ai fanatismului, ai sistemelor şi ai necredinţei sunt scoşi afară astfel ca apele lui Dumnezeu să se poată revărsa peste voi.

Oh, iar atunci mărturia voastră va fi alta! Atunci nu veţi mai fuma în spatele casei şi nici nu veţi mai sări în jurul bisericii spunând că aveţi Duhul Sfânt.

Dacă mergeţi afară cu o astfel de trezire, în timp ce femeile deşi au părut tăiat şi buzele vopsite, spun: „Suntem penticostale şi avem Duhul Sfânt…” nu sunteţi mai mult decât nişte arame sunătoare şi chimvale zăngănitoare. Oh, nenorociţilor!

Unii dintre predicatori şi diaconi au câte patru, cinci neveste şi alte lucruri de felul acesta şi totuşi spun: „Eu sunt penticostal.”

Prieteni, lumea are o percepţie mai bună decât aceştia, este mai înţeleaptă ca ei. Da, domnilor.

Îi vezi mergând în oraş şi făcând pariuri la cursele de cai şi alte lucruri de felul acesta, apoi spun că sunt creştini.

Mulţi dintre voi preferă să stea acasă şi să se uite la televizor, în loc să meargă la o adunare de rugăciune, dar cu toate acestea spun: „Sunt penticostal!” O, nu! Voi doar vă numiţi penticostali, dar nu aţi avut niciodată experienţa Cincizecimii.

Dacă eşti cu adevărat ceea ce spui, atunci biserica este primul lucru din inima ta, pentru că Dumnezeu este tot ce iubeşti şi numai pe El doreşti să Îl slujeşti.

Astăzi este un grup care deşi se numeşte „penticostal”, spune: „Oh, acele lucruri sunt nişte prostii, să nu le credeţi!” Vedeţi? Dar vedenia dată de Domnul vine prin Cuvântul lui Dumnezeu, de aceea: săpaţi afară acele lucruri! Săpaţi toată necredinţa din mijlocul vostru şi atunci apele vieţii vor putea curge în voie. Cât timp aveţi însă acele lucruri, ele le vor opri zicând: „Zilele minunilor au trecut.”

Oh, lăsaţi biserica să se întoarcă cu adevărat înapoi.

Poate spui: „Penticostalii nu sunt decât o grămadă de prefăcuţi religioşi!”

Coboară-te jos şi sapă până dai de stâncă. Lasă să ţi se întâmple o experienţă de Rusalii şi vezi cum vei vorbi după aceea, căci din clipa aceea vei avea o asemenea trăire încât nimeni nu va mai putea pune nici un deget pe viaţa ta. Da, domnule. De ce? Pentru că vei fi un adevărat om al lui Dumnezeu sau o adevărată femeie a lui Dumnezeu.

Când eşti pecetluit cu Duhul Sfânt, să ştii că pecetea este pe ambele părţi ale hârtiei, ceea ce înseamnă că oamenii te pot vedea mergând şi venind şi vor şti cum arăţi, cum te porţi, cum vorbeşti şi cu cine te însoţeşti. Când eşti pecetluit de Duhul Sfânt, eşti creştin. Şi nu uitaţi: Dumnezeu este gata s-o facă dacă Îl lăsaţi. Credeţi aceasta?

Știţi care este următorul pas?

Poate ziceţi: „Păi, ar trebui să vii  să-ţi pui mâinile peste mine, predicatorule!”

O, nu! Aceasta nu are nimic a face cu problema noastră.

Următorul pas este să acceptaţi Cuvântul lui Dumnezeu şi să spuneţi: „Este Adevărul şi îl cred. Am aici o buturugă veche, dar o arunc: este necredinţa. Dumnezeule, eu stau aici şi cred.” Da, crede pentru mântuirea ta.

Eu nu pot să fac nimic pentru mântuirea ta, ci trebuie să munceşti singur, dar Hristos trăieşte şi împărăţeşte. În seara aceasta El este aici, credeţi? Atunci ce aveţi de făcut? Să intraţi în Duhul, pentru că dacă veţi face aceasta veţi vedea viziunea.

Câtă vreme vă veţi mulţumi  să spuneţi: „Păi, lăudat să fie Domnul, eu sunt metodist, aşa că nu am nevoie de alte lucruri!” nu veţi vedea niciodată viziunea.

Aruncaţi toate lucrurile şi intraţi în viziune, pentru că atunci Îl veţi vedea pe Isus venind. Sapă, frate, căci dacă faci aceasta se va întâmpla ceva: vei intra în Duhul trezirii.” Credeţi?

Atunci haideţi să intrăm cu toţii în Duhul şi să credem. Haideţi să ne plecăm capetele în timp ce Îl vom ruga pe El să ne dea viziunea.

Tată ceresc, noi suntem într-un ţinut pietros; suntem într-o naţiune şi într-o lume trecătoare şi predicăm unor oameni trecători, pentru că şi eu şi ceilalţi predicatori suntem oameni trecători, dat Tu eşti Dumnezeul cel veşnic. Doamne, poate nu am atins prea bine lucrurile, în Mesajul pe care      l-am adus, de aceea Te rog să laşi ca Duhul Sfânt să-l netezească.

Noi ştim cu toţii ce s-a întâmplat cu Avraam; ştim că şi el a avut nelinişti şi că s-a clătinat, dar când a fost scrisă relatarea divină despre viaţa lui, ai spus:

„El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit în credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu…” (Romani 4.20).

Prin urmare, Doamne, lasă ca Duhul Sfânt să scoată afară toate ezitările şi bâlbâielile mele şi ale acestor oameni, şi să pună în fiecare inimă o relatare divină adevărată cu privire la Mesajul din seara aceasta.

Eu sunt slujitorul Tău şi le spun acestor oameni, pe care îi iubesc, că Tu eşti acelaşi Dumnezeu îndurător care Te interesezi de fiecare din ei.

Acolo sus, este un Mântuitor care cu două mii de ani în urmă „a fost rănit pentru fărădelegile noastre, zdrobit pentru nelegiuirile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.”

El este Acelaşi Mântuitor care a spus: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi”, de aceea, Dumnezeule, îngăduie ca orice buturugă bătrână şi uscată să fie îndepărtată şi orice găleată ruginită să fie aruncată de pe cale, pentru ca apele Vieţii să se reverse în voie peste noi în seara aceasta.

Dumnezeule, întoarce-mă pe dos, spală-mă, curăţă-mă şi umple-mă cu Duhul Tău chiar acum. Te rog umple-i şi pe oamenii aceştia cu credinţă, iar dacă printre ei este cineva care nu crede, cercetează-l şi ajută-l să vadă şi să creadă, pentru că Te rog aceasta în Numele lui Isus.

Fă ca fiecare să intre în Duhul şi noi toţi să fim umpluţi cu Duhul; noi toţi să fim vindecaţi şi salvaţi în seara aceasta, pentru că o cerem în Numele lui Isus. Amin.

Să ridicăm mâinile în timp ce cântăm.

O, Tată, Dumnezeule, noi murim acum faţă de toată necredinţa noastră. Creează Tu în noi dorinţa de a săpa, Tată.

Cercetează-mă şi încearcă-mă să vezi dacă este vreo necredinţă în mine, Doamne, iar dacă vei găsi ceva, ajută-mă s-o dau chiar acum la o parte din calea mea. Ajută-mă să curăţ canalul, astfel ca puterea lui Dumnezeu să poată pătrunde.

Ajută şi această audienţă, Doamne. Te rog să-i ajuţi să cureţe fiecare canal; să cureţe fiecare biserică reprezentată aici. Doamne, îndepărtează necredinţa şi eliberează-i, indiferent din ce organizaţie vin. Scoate din ei toate sistemele omeneşti şi lumeşti şi fă ca dulcea părtăşie a Duhului Sfânt să intre înăuntru prin canalele lui Dumnezeu, ca să se reverse şi să aducă o trezire proaspătă, astfel ca Cuvântul vieţii să pătrundă în fiecare suflet de aici.

Doamne, ştiu că eşti aici. Ei mă privesc ca pe un văzător al Tău sau ca pe un credincios al Tău, pentru că au nevoie de cineva ca exemplu. Ajută-mă deci, în seara aceasta şi fă ca Duhul Sfânt să aibă acces liber în sufletul meu, în inima mea, în viaţa mea, în ochii mei, în fiinţa mea întreagă. Şi nu numai în mine, ci în fiecare persoană de aici, astfel ca cei care nu cred, să Îl vadă pe Duhul Sfânt lucrând prin cei credincioşi şi să spună: „Dacă acea Apă poate curge din Stânca lovită, prin ei, poate curge şi prin mine.”

Acordă-ne aceasta, Tată, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus. Amin. Te rog să îi binecuvântezi pe fraţii care se află în spatele meu. Unii dintre ei sunt predicatorii Evangheliei încă din vremea când eu eram doar un biet păcătos. Ei sunt luptători şi sunt speriaţi, dar acolo jos, în inima lor, doresc să vadă mişcarea lui Dumnezeu. Diavolul încearcă să încurce lucrurile astfel ca ei să dea înapoi şi să se teamă să păşească, dar Te rog să faci ca fiecare inimă să se deschidă în seara aceasta spre adevăratul Izvor.

Doamne, eu pot vorbi doar ca un om, chiar dacă aş face afirmaţii îndrăzneţe, dar un singur Cuvânt de la Tine va dovedi totul. Tu ai spus odinioară: „Dacă este printre voi un proroc, Eu, Domnul, îi voi vorbi prin vise şi vedenii. Dacă ceea ce spune el se împlineşte, să-l ascultaţi, dar dacă nu se împlineşte, să nu aveţi teamă de el, pentru că Eu nu sunt cu el.” (Numeri 12.6 şi Deuteronom 18.22 – parafrazare).

Dumnezeule Tată, în seara aceasta şi în celelalte seri, eu am dovedit cu Scriptura că Tu eşti Hristos; că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu; că Tu ai fost lovit ca să iei asupra Ta păcatele şi necredinţa noastră şi  pentru ca propria Ta viaţă să poată veni în noi.

Eu le-am spus oamenilor că Tu stai la dreapta lui Dumnezeu, ca Marele Preot care are milă de neputinţele noastre, de aceea, Te rugăm, Doamne, să faci ca în seara aceasta să fie oprite multe scurgeri de sânge, pentru că aruncăm toată necredinţa şi pentru că Te rugăm aceasta în Numele lui Hristos. Amin.

Din câte îmi amintesc, nu am dat numere de rugăciune de duminică după-amiaza şi nici nu am chemat vreun rând de rugăciune. Cu toate acestea, Duhul Sfânt a mers în fiecare seară printre oameni. Câţi ştiu că acesta este adevărul? El a vindecat câte zece, cincisprezece oameni care nu au avut numere de rugăciune. Aceasta mă face să mă simt puţin vinovat pentru că nu am luat şi câţiva dintre cei care aveau numere. Ştiu că este puţin cam târziu, dar în seara aceasta  l-am trimis pe Billy să împartă câteva numere de rugăciune.

Haideţi să-i chemăm pe cei care au numerele cuprinse între cincisprezece și cincizeci. Cei care au  numerele respective să vină aici în faţă. Nu uitaţi să vă uitaţi la numărul vecinului vostru, căci s-ar putea să fie orb sau surd, sau poate este nenorocit şi ca urmare nu se poate ridica să vină aici.

Să nu vă temeţi. Dacă aţi păcătuit, mărturisiţi-vă  greşeala şi când veţi ajunge aici va fi acoperită de sângele Său. Ştiţi ce se întâmplă dacă veniţi aici şi nu v-aţi mărturisit păcatul, nu-i aşa? Păi, dacă nu sunteţi în ordine, nu luaţi numărul! Mai întâi puneţi-vă lucrurile în ordine şi numai după aceea păşiţi aici. În ordine.

Să vedem câţi sunt bolnavi şi doresc ca Dumnezeu să-i vindece. Ridicaţi mâna. Peste tot în clădire.

Acum vă rog să fiţi respectuoşi. Fiecare să se plece cât poate. Frate, poţi să începi: „Crede numai!”

Aş vrea să vă întreb ceva: Dacă Hristos dovedeşte că este aici, câţi dintre voi vor crede din inimă? Este cineva care nu a fost niciodată la o adunare ca aceasta? Ridicaţi mâna. În ordine frate.

……………………………………………………………………………………….

…Aici, în spatele meu, se află un grup care se roagă, de aceea trebuie să se întâmple ceva. Credeţi numai.

Acum vreau să vă spun ceva vouă, celor ce aţi venit aici pentru prima dată. Eu nu pretind că sunt un vindecător divin şi nu cred că există vreun om care să poată vindeca un alt om, ci Isus Hristos este Vindecătorul, iar El a făcut deja totul pentru voi, deoarece atunci când a fost lovit acolo, El era acea Stâncă. Credeţi aceasta?

Singurul lucru pe care trebuie să-l facem noi, este să dăm la o parte buturugile. El a vindecat încă de atunci fiecare bolnav, dar voi trebuie să acceptaţi lucrul acesta.

Aseară am avut o femeie care a pus mărturie. Ea a fost adusă aici nu demult, pentru că era atât de grav bolnavă încât nu putea să stea nici măcar în picioare: avea o tumoare. Oamenii au trebuit s-o ia pe sus şi s-o pună pe scări. În seara aceea eu m-am rugat pentru bolnavi, dar femeia m-a prins de pantalon când am vrut să trec pe lângă ea ca să plec. M-am întors spre ea, iar în clipa aceea a venit „Aşa vorbeşte Domnul!”

Astfel, ea a venit aseară aici, pe deplin sănătoasă, ca să depună mărturie. Vedeţi?

Să nu credeţi că încerc să fac o reclamă din lucrul acesta, dar vă spun sincer că, după părerea mea, astăzi noi facem vindecarea divină cu multă strălucire deşi nu este aşa.

Eu v-am spus totul în Numele Domnului, iar ceea ce s-a întâmplat a fost exact după cum a spus El. Atunci să mă credeţi. Credeţi că Hristos v-a vindecat deja, de aceea tot ce trebuie să faceţi voi este să credeţi.

Cum ar fi dacă El ar sta aici purtând costumul acesta pe care mi l-a dat mie? Dacă aţi veni la El şi aţi spune: „Doamne, vrei să mă vindeci?” v-ar răspunde: „Aruncă buştenii afară de pe cale, căci încerc să-mi fac drum spre tine, dar necredinţa ta mă împiedică.”

Cei care sunteţi pentru prima dată în locul acesta, fiţi atenţi!

În Ioan 4 ni se vorbeşte despre femeia samariteană. Noi ştim cu toţii întâmplarea aceea, când El i s-a făcut cunoscut ca fiind Mesia.

Ca să intre în vorbă cu ea, Isus i-a zis: „Dă-Mi să beau!” Vedeţi? Voia să intre în legătură cu ea, cu duhul ei. Femeia i-a zis: „Fântâna este adâncă şi nu ai cu ce să scoţi apa…” şi discuţia a continuat  aşa până când au ajuns să vorbească despre religie:

„Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta; şi voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii”, a spus ea, iar El i-a zis:

„Du-te şi cheamă-l pe bărbatul tău”.

„Păi, n-am bărbat”, a răspuns ea.

„Bine ai zis că n-ai bărbat. Pentru că cinci bărbaţi ai avut; iar acela cu care eşti acum, nu-ţi este bărbat.” (v. 16-20).

Ce făcea slujba din timpul acela? Când spun: „slujba”, nu mă refer la felul de predicatori pe care-i avem astăzi. Desigur, ei sunt fraţii mei, dar slujba aceea este la fel ca slujba despre care se râde astăzi şi se spune că nu este nimic de ea: „Aceste lucruri sunt de la diavolul!” Înţelegeţi?

Totuşi, prostituata aceea a spus: Doamne, văd că eşti proroc. Noi ştim că are să vină Mesia, iar când va veni El, ne va spune toate lucrurile.” (v. 25).

Câţi din voi ştiu că acesta este adevărul? Aşa este. Şi El a spus: „Eu, Cel ce vorbesc cu tine, sunt Acela.” (v. 26).

Imediat ce a auzit acele cuvinte, femeia a alergat în cetate şi a început să strige: „Veniţi să vedeţi un om care  mi-a spus tot ce am făcut. Nu cumva este acesta Hristosul?” (v. 29). Şi Biblia spune că mulţi samariteni au crezut în Isus.

Vedeţi? El a făcut acel semn o singură dată, pentru că acela era semnul lui Mesia, şi a spus: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi…”

Voi spuneţi că predicarea Evangheliei este o lucrare mare. În ordine, dar atunci haideţi aici şi faceţi o lucrare mai mică.

Platforma este aici, aşa că vă rog  să veniţi sus, apoi mergeţi de-a lungul rândului de rugăciune şi faceţi ca Duhul Sfânt să se mişte prin audienţă. Lăsaţi-mă să văd acele lucrări, apoi mergeţi şi predicaţi Evanghelia, căci atunci veţi face cu adevărat „lucrări mai mari.”

Isus nu a putut predica despre botezul cu Duhul Sfânt pentru că nu venise încă. Aceea este cu adevărat o lucrare mare. Biserica trebuie să predice botezul cu Duhul Sfânt pentru că El ni L-a dat şi este pentru noi, iar aceasta este o lucrare mare. El a spus: „Cine crede în Mine, va face şi El lucrările acestea…”

Acum, aici stă o femeie pe care nu o cunosc, este adevărat? Spune tare, pentru ca audienţa să audă. Deci nu ne cunoaştem… Dacă este adevărat, ridică mâna. Eu nu ştiu cine este această femeie, nici pentru ce  a venit aici. Aş putea spune şi eu ca mulţimea aceasta de psihologi: „Domnul îmi spune că cineva are probleme cu spatele.” Păi, sigur! Sunt o mulţime de oameni care au această problemă, dar dacă voi spune cine este acela, de unde vine, ce i-a cauzat boala şi ce se va întâmpla mai departe, este cu totul altceva, nu-i aşa?

Dacă aş aduce-o pe această femeie sus şi aş spune: „Domnul m-a trimis să mă rog pentru bolnavi, de aceea,    dă-mi voie să îmi pun mâinile peste tine şi să te ung cu untdelemn. Slavă lui Dumnezeu! Tu vei fi vindecată”, ea are dreptul să creadă aceasta, dar în acelaşi timp s-ar putea îndoi de experienţa mea; s-ar putea îndoi că i-am spus adevărul. Vedeţi? Când vine însă Duhul Sfânt, îi vorbeşte prin buzele mele şi îi spune ceva din trecut, aceasta va îndepărta orice îndoială din inima ei, nu-i aşa? De ce aceasta? Pentru că ştie că nu o cunosc.

Cineva zice: „Frate Branham, spui că eşti Mesia?”

Dacă gândeşti aşa ceva, aceasta arată că nu ai nici o deosebire duhovnicească. Cum aş putea fi Mesia? Eu sunt William Branham, un păcătos salvat prin har. Isus Hristos este Mesia, iar Duhul Lui trăieşte în noi, Duhul Sfânt.

Şi vă spun ceva celor ce nu credeţi: să ştiţi că tocmai Acesta îi face pe oameni să strige şi să vorbească în limbi: acelaşi Duh.

Pavel spunea: „Dacă vreunul din voi va vorbi în limbi, necredincioşii vor spune că sunteţi nebuni, dar dacă veţi proroci şi le veţi descoperi tainele inimii, vor cădea cu faţa la pământ şi vor spune: „Cu adevărat Dumnezeu este cu voi.” (1 Corinteni 14.23-25).

Acesta este un dar de la Rusalii, care a fost dat Bisericii.

Oh, cum s-au luptat cu mine, baptiştii şi metodiştii din pricina aceasta, fraţilor! Şi nu numai ei, ci şi voi, care vorbiţi în limbi. Staţi însă pentru adevăr şi mergeţi mai departe. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Doamnă, eu nu te cunosc, dar dacă Domnul îmi va spune de ce te afli aici sau îmi va descoperi ceva din viaţa ta, vei crede? Vei crede din toată inima? Trebuie să fie o putere duhovnicească ce descoperă aceste lucruri, pentru că noi nu ne cunoaştem. Vei crede că Cel ce-ţi vorbeşte este Mesia şi nu eu? Va crede biserica într-un acord? Ridicaţi mâinile. Acum să crezi.

Femeia este la doisprezece picioare depărtare de mine. Eu o privesc doar şi discut cu ea, pentru că aşa a făcut şi acel proroc după predicare.

Eu nu sunt proroc dar, după ce a strigat la Ioram, Elisei a trebuit să stea liniştit şi să asculte muzică.

Şi Isus a discutat cu acea femeie, pentru că trebuia să intre în contact cu duhul ei până venea ungerea peste El.

Aceasta aştept şi eu. Buşteanul William Branham trebuie să se dea la o parte din cale – intelectul meu, duhul meu, cunoştinţa mea şi tot ce mai este acolo. Trebuie să pun toate acestea la o parte, astfel ca El să îmi poată folosi ochii şi buzele ca să se proslăvească înaintea oamenilor.

El este mut, asemenea acestui microfon, de aceea este nevoie de cineva viu care să vorbească prin el ca să fie auzit. Singur, el nu poate scoate nici un sunet.

Nici eu nu aş putea spune nimic despre tine, de aceea este nevoie de Ceva care are Viaţa veşnică şi te cunoaşte. Crezi aceasta?

Femeia suferă de o stare nervoasă. Nu ştiu de ce, dar de fiecare dată când spun ceva, simt că cineva zice: „Ghiceşte!” Nu, eu nu ghicesc, iar voi ştiţi că nu am nici o posibilitate ca să fac aceasta.

Femeie, este adevărat ce ţi-am spus? Acum câţi dintre voi, credeţi? Vă mulţumesc.

Este ca atunci când Natanael I-a spus lui Isus: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu; Tu eşti Împăratul lui Israel.” Iar El i-a răspuns: „Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Lucruri mai mari decât acestea vei vedea.” (Ioan 1.49-50). Este corect?

Această făgăduinţă este valabilă şi astăzi. Staţi unde sunteţi!

Da, eu văd acum. O stare nervoasă. Eşti aşa de multă vreme; de când ai intrat în menopauză. În afară de asta ai şi o problemă femeiască ce te supără… şi mai este ceva: ai pe inimă pe cineva pentru care te rogi şi care are probleme la ochi.

Da, este mama ta. Acum crezi? Trimite-i acea batistă pe care o aveai în mână în timp ce Duhul Sfânt era peste tine şi totul va fi în ordine. Du-te acasă. Dumnezeu să te binecuvânteze, soră.

Acum credeţi din toată inima?  Trebuie să credeţi, să aveţi credinţă în Dumnezeu.

Vă rog frumos să nu vă mai plimbaţi. Ştiu că este târziu, dar Îngerul Domnului mi-a spus: „Fă-i pe oameni să creadă!” Ştiţi ce se întâmplă când vă spun: „Staţi liniştiţi!” iar voi nu mă ascultaţi şi continuaţi să vă plimbaţi? Satana vine şi-mi aruncă: „Vezi că nu te cred?”

Eu ştiu că unii cred, iar alţii nu cred, dar gândiţi-vă că poate faceţi rău altora. Odată, Isus i-a scos pe toţi oamenii afară dintr-o casă. Vedeţi? Eu încerc să fiu şi evanghelist şi văzător.

Ce mai faci, soră? Nu ne cunoaştem, este adevărat? Ai vrea să ridici mâna ca dovadă că nu ne cunoaştem? Dacă Duhul Sfânt îmi va descoperi de ce te afli aici, vei crede că sunt prorocul lui Dumnezeu?

Se pare că femeia aceasta are un duh bun, un duh credincios. Da. Ea are probleme cu inima şi are artrită şi o stare nervoasă. Dar mai ai pe cineva pe inimă pentru care te rogi. Dacă Duhul îmi va descoperi cine este, vei crede că sunt prorocul Lui? Este vorba de fiica ta. Ea nu se află aici, ci este în California şi are o depresie nervoasă. Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul!”

Acum crezi din toată inima? Atunci du-te şi primeşte ceea ce ai cerut. În ordine.

Vino, domnule. Eu nu te cunosc. Până acum au trecut numai femei pe aici, de aceea am dat un exemplu din Scriptură despre Isus şi o femeie, dar El a întâlnit şi un bărbat, ca să se poată vedea că nu face nici o diferenţă între femei şi bărbaţi.

Da, când S-a întâlnit cu Petru, acesta se numea încă Simon, iar Isus i-a spus cine este şi câteva lucruri despre el. Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună şi mie anumite lucruri despre tine? Dacă o va face, vei crede? Un moment, căci se întâmplă ceva…

Doamna care stă acolo, pe partea stângă, are o ruptură la ombilic. Soră, crezi că Dumnezeu te va face bine? Dacă crezi din toată inima, poţi avea ceea ce ceri.

Sunt doi bărbaţi care stau în picioare… Cineva s-a atins de Marele Preot. Tu, cel din ultimul rând, care îţi ţii mâna la nas. Este un bărbat care are ceva la inimă şi cancer de piele.

Frate, Isus te-a vindecat. Credinţa ta te face bine.

Ce a atins el? Este mai bătrân decât bărbatul acesta, dar L-a atins pe el.

Dacă Dumnezeu îmi va spune care este problema ta, vei crede ca sunt slujitorul Lui? Tu ai probleme într-o parte: este un fel de ruptură, o hernie. Aşa este. Şi mai este ceva: ai o stare nervoasă care îţi provoacă dureri de stomac. Credeţi cu toţii, bărbaţilor? Acesta pare un om bun.

Vă rog să aveţi respect şi să staţi liniştiţi.

Tu ai ceva la inimă şi aştepţi ca Dumnezeu să-ţi spună ceva. Oh, tu tânjeşti… este vorba de o femeie, de soţia ta. Ea a avut o operaţie, iar de atunci face crize. Aşa este. Ai şi o fiică. Ea a suferit odată de TBC şi a fost vindecată prin rugăciune. Acum are o stare nervoasă la stomac. Ele sunt aici în seara aceasta, sunt în adunare şi au primit vindecarea. Da, vor fi sănătoase.

Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună cine eşti? Te va ajuta aceasta? Eşti din Arkansas şi te numeşti Blackwell. Du-te acasă, căci Isus Hristos te-a vindecat, iar dorinţele tale au fost îndeplinite, frate.

Tu, acela din scaun, ce zici dacă ţi-aş spune că El te-a vindecat de boala de inimă? Vei crede? Atunci du-te şi spune: „Îţi mulţumesc, Doamne.” Crede din toată inima.

Ai vrea să poţi cina în seara aceasta? Atunci du-te şi mănâncă pentru că problema ta de la stomac a plecat. Crede şi nu te îndoi.

Vrei să mergi cu mine, la Calvar pentru o transfuzie de sânge ca să scapi de diabet? Atunci fă-o. Şi doamna aceea din spate, care are tot diabet, poate face acelaşi lucru. Du-te şi crede din toată inima, soră.

Tu ce zici? Nu vei muri de atac de cord, aşa că du-te şi crede, căci vei fi bine.

Dumnezeu să te binecuvânteze.

Câţi dintre voi au săpat afară toată necredinţa şi sunt gata să Îl primească pe Hristos?

Puneţi-vă mâinile unii peste alţii,  pentru că aceasta este clipa deciziei. Staţi liniştiţi.

(Cineva vorbeşte în limbi şi altcineva aduce tălmăcirea). Amin.

Vedeţi ce am vrut să spun? Această slujbă este un tip spre Ilie care a fost luat sus, iar Elisei a primit o dublă măsură din Duhul.

Înainte de a trimite Duhul înapoi, Isus a spus: „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce vor crede…”

Mă îndoiesc că femeia care a vorbit în limbi şi bărbatul care a adus tălmăcirea, se cunosc. Vă cunoaşteţi? Vedeţi, ei nu se cunosc. Cu toate acestea, au vorbit exact la subiectul nostru, confirmând mesajul.

Isus este aici şi cunoaşte tainele inimii. El vorbeşte printr-un alt dar, printr-un dar profetic, prin Cuvântul Său. Slavă Lui.

Puneţi-vă mâinile unul peste altul, căci aceasta este tot ce trebuie să faceţi, iar Duhul Sfânt vă va da ceea ce cereţi.

O, Dumnezeule, în Numele lui Isus Hristos, umple această clădire cu Duhul Tău. Aruncă afară orice buturugă; aruncă orice buştean şi fie ca Dumnezeul cerurilor să îi umple cu Duhul Sfânt şi să-i trimită acestei biserici un Foc.

Intraţi în Duhul acestui Mesaj şi fiecare din voi să fie vindecat în Numele lui Isus Hristos. Asta-i tot. Aleluia. Credeţi?

Sunteţi în Duhul ca să primiţi? Înlăturaţi totul din cale.

Dacă credeţi din toată inima, ridicaţi-vă în picioare şi acceptaţi vindecarea în Numele lui Isus. Glorie. Amin.

Lăudat să fie Dumnezeu.

-Amin –