ÎNTOARCERE ȘI JUBILEU

Mulţumesc, frate. Puteţi să vă aşezaţi. (Este dată o vorbire în limbi cu tălmăcire – Ed.). Este adevărat, este adevărat. Domnul să fie lăudat. Amin. Cât este de minunat că în seara aceasta am putut auzi aceste cuvinte chiar înainte de a vă vorbi. Dumnezeu ne-a promis că ne va da o ungere proaspătă. De fapt, de aceea ne-am adunat aici.

Cu siguranţă, consider că este un mare privilegiu să fiu în seara aceasta aici, să ne adunăm din nou în această biserică, cu aceşti închinători, cu bunul meu prieten, fratele Moore, cu frumoasa lui soţie şi familia lor, şi cu toate familiile Domnului care s-au adunat pentru acest timp de părtăşie şi jubileu. Ne-am adunat cu toţii în închinare, în jurul Cuvântului lui Dumnezeu, în mijlocul laudelor poporului Său.

Îmi pare rău că nu am fost aici să-l aud pe fratele nostru vorbind despre revărsarea de la început: despre revărsarea Duhului Sfânt pe strada Azusa din Los Angeles.  L-am trimis pe fratele Sothmann, înainte, ca să înregistreze mesajul din dimineaţa aceasta, aşa că voi putea să-l ascult şi eu. Noi am condus toată noaptea prin furtună ca să ajungem la timp, dar nu am reuşit. Am fost atât de obosiţi încât a trebuit să ne oprim la Little Rock ca să dormim puţin. Am fost obosit, pentru că în ultimul timp am fost ocupat cu pregătirile pentru plecarea peste ocean şi aşa mai departe. Ştiu că mă voi bucura să ascult mesajul bătrânului din zilele acelea.

Odată, când am fost sus în Canada, am avut privilegiul să-l ascult pe fratele Moore citind povestea lui şi m-am întrebat mereu unde este cartea sa. Am dorit s-o citesc, fiindcă descrie necazurile şi strigătele celor din timpul revărsării timpurii a Duhului Sfânt. Cred că unul dintre ei a pierdut cu copil mic şi n-au avut un sicriu în care să-l pună, aşa că au fost nevoiţi să găsească câteva plăci şi să facă un sicriu. Oh, Doamne, cum i-au respins oamenii! Dar cu toate acestea, s-au dus înainte cu o credinţă nemuritoare, aşa că astăzi se poate vedea marea biserică născută atunci.

Aceasta arată ce poate face credinţa. Eu cred că o persoană care este sigură pe ceea ce crede şi are în inimă Ceva pe care îşi poate ancora credinţa, n-ar trebui să se oprească. Nu contează de câte ori este învinsă, ar trebui să meargă mai departe.

Odată a fost un om care a crezut că poate să facă benzi desenate, dar nimeni nu-i aprecia talentul. În cele din urmă, a început să scrie articole mici pentru o biserică. A investit într-un garaj mic  plin cu şobolani, şi a început să scrie şi poveşti, dar nu le-a primit nimeni; toate ziarele le-au refuzat spunând că nu are talent. Totuşi, el a crezut că poate, şi a continuat să scrie mai departe.

Astfel, a început să scrie despre un şoricel micuţ şi special, iar de acolo s-a născut povestea lui Mickey Mouse. Astăzi, Compania Walt Disney valorează milioane de dolari, şi aceasta pentru că acel bărbat a crezut în talentul său şi în ceea ce pulsa în inima lui.

Dacă un om poate face aceasta prin inspiraţie naturală, ce poate face un om care este inspirat de Duhul Sfânt, care crede că Dumnezeu vrea ca făgăduinţele Sale să fie aduse la oameni şi rămâne cu Scriptura?

În săptămâna aceasta aştept cu nerăbdare o înviorare a sufletului meu. I-am spus aceasta soţiei mele, ieri, când am primit nişte veşti bune; am îmbrăţişat-o şi am strigat: „Sunt liber!”, după care am ieşit din cameră şi am început să plâng.

„Ştii,” i-am zis, „aş vrea ca Dumnezeu să-mi dea o înviorare sufletească, pentru că de aproape cinci ani am fost sufocat sub o mare povară, de care am fost eliberat în sfârşit!” Apoi, m-am gândit: „Oh, Doamne, voi merge la fratele Jackson şi am să-i spun să se roage toţi pentru mine, ca să primesc o înviorare în sufletul meu.” Chiar am nevoie de ea, şi cred că mulţi simt acelaşi lucru.

Soră Anna Jean, să ştii că apreciez articolul pe care l-ai scris şi aş vrea să apară în continuare.

Mă bucur să o văd pe sora Moore printre noi, fiindcă ştiu că a fost bolnavă. Billy mi-a spus că sora a adus o mărturie cu privire la harul lui Dumnezeu şi la puterea Sa de vindecare.

Dacă va fi cu voia Domnului, în săptămâna care urmează, vrem să avem unele servicii de vindecare în care să ne rugăm pentru bolnavi. Ne-am propus să facem aceasta, ca să ne rugăm pentru toţi cei care vin pentru rugăciune, şi ne aşteptăm ca Domnul să ne dea o altă revărsare ca cea de pe strada Azusa.

Am crezut că adunările au început de ieri, dar am aflat că au început de duminica trecută. Aceasta mă face să cred că aţi avut printre voi vorbitori mari, şi suntem recunoscători pentru atmosfera pe care o avem în adunare în seara aceasta. În faţa unui public atât de receptiv, n-ar trebui să-mi fie prea greu să mă gândesc ce voi spune, mai ales că şi  Duhul este deja aici. Deci, voi trebuie doar să mergeţi drept în ea. Mă simt cu adevărat bine să fac aceasta şi sunt recunoscător pentru că atunci când vin aici, mi se pare că Duhul Sfânt este bine venit întotdeauna.

Când am venit, am văzut că sunt oameni care stau în picioare, afară. Ei au venit, stau puţin la rând şi apoi pleacă pentru că nu există nici o cameră sau ceva unde am mai putea face rost de locuri. Acesta este motivul pentru care vom încerca să ne grăbim cât mai mult posibil, şi voi vorbi o vreme cu voi în seara aceasta, iar mâine dimineaţă vom continua, deoarece cred că va mai fi o adunare. Fratele Jack vă va răspunde la întrebări.

Eu l-am întrebat pe fratele Jack: „Ce zici de aceasta?”, iar el mi-a răspuns: „Nu ştiu dacă este vreo întrebare.”

Deci, sunt sigur că se bucură de această sarcină pe care i-am încredinţat-o, de a răspunde la întrebările voastre.

Noi suntem fericiţi întotdeauna când avem posibilitatea să ne întâlnim, să vorbim şi să avem clipe minunate de părtăşie împreună. Acum, aş vrea să ne oprim câteva minute şi să privim cu sinceritate la lucrurile care ne stau în faţă, deoarece ştim cu toţii că mărşăluim spre sfârşit. Mă gândeam la prietenul acesta vechi de aici şi la cât de mulţi s-au închinat cu el pe strada Azusa, iar acum au trecut deja Râul.

Dacă Domnul zăboveşte, într-o zi, unii dintre noi vom vorbi despre Jubileul de la Shreveport, în timp ce mulţi dintre cei prezenţi acum, vor fi trecuţi deja dincolo. Noi trebuie să ne amintim că într-o zi va trebui să trecem cu toţii, ceea ce înseamnă că este de datoria noastră să ne luăm toate măsurile de precauţie, deoarece nu ne vom mai putea întoarce înapoi ca să mai încercăm o dată. Trebuie s-o facem acum! Acesta este motivul pentru care eu nu încerc niciodată să vorbesc ca să fiu pe placul publicului. Nu m-am făcut niciodată vinovat de aceasta, pentru că întotdeauna am venit să-L mulţumesc pe Dumnezeu. Uneori, poate spun lucruri care rănesc sau jignesc, dar nu aceasta este intenţia mea. Noi avem nevoie să rămânem cu Adevărul şi cu ceea ce este drept, dacă vrem să vedem Duhul Sfânt coborându-Se şi legitimând ceea ce facem. Aceasta este ceea ce ne dorim cu toţii.

Acum, înainte de a citi din Scriptură, aş vrea să ne plecăm capetele pentru un Cuvânt de rugăciune.

Dumnezeul nostru, în seara aceasta ne apropiem de tronul Tău în Numele Domnului Isus, şi ne gândim că dacă vorbim doar despre Numele Tău, este suficient pentru noi, deoarece Numele Tău este Minunat. Prin credinţă, ne ridicăm din această clădire mică, şi trecem dincolo de Lună şi de stele, în prezenţa Ta şi în jurul marelui Tău altar de aur, pentru a pune acolo cererile şi problemele noastre, împreună cu Jertfa noastră, Domnul Isus. Venim în Numele Lui, deoarece ştim că El a spus: „…orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da.” (Ioan 16.23).

Astfel, venim mai întâi să ne mărturisim păcatele şi greşelile, toate faptele noastre rele. Oh, sunt atât de multe, Doamne, sunt nenumărate, dar Îţi cerem milă şi îndurare. Te rugăm, ca în acest timp măreţ de părtăşie pe care-l avem, să readuci o mare revărsare a binecuvântărilor Tale peste poporul Tău. Noi vedem cum se aşterne întunericul şi ştim că se apropie acel ceas întunecos, fiindcă bisericile se îndepărtează tot mai mult de Tine, una după alta.

Doamne, trage-ne aproape din nou, în legăturile părtăşiei, în jurul Cuvântului şi al Duhului. Îngăduie ca fiecare persoană care este în apropiere, în interiorul acestei clădiri sau în afara ei, să beneficieze de îndurarea Ta. Ajută-i să vină cu inimile deschise. Ajută-ne şi pe noi, cei care vorbim, s-o facem cu inimi sincere şi deschise, astfel ca toţi să fim predaţi pe deplin Duhului Sfânt, ca să ne ia şi să facă voia Lui.

Îţi mulţumim cu umilinţă şi cu recunoştinţă pentru Mesajul care a fost dat cu câteva momente în urmă, prin care ne-ai promis că ne vei vizita. Aşteptăm aceasta cu nerăbdare, Doamne, ca nişte copii cărora li s-a făcut o promisiune.

Binecuvântează citirea Cuvântului şi sfinţeşte urechile care aud şi buzele care vorbesc. Adu-i pe cei rătăciţi înapoi în biserică, iar pe cei care au rămas înăuntru, încurajează-i şi întăreşte-i ca să meargă mai departe. Vindecă orice persoană bolnavă, Dumnezeule! Îngăduie ca la încheierea adunării din seara aceasta, să nu mai fie găsită printre noi nici o persoană slabă sau bolnavă, ci toţi să fie vindecaţi de prezenţa Ta.

Ajută-ne să ne dăm seama că lucrurile despre care vorbim şi pe care le auzim întorcându-se la noi, nu sunt un mit sau o iluzie, ci este Puterea învierii Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, care locuieşte în mijlocul poporului Său. Noi ascultăm Glasul Tău, Doamne,  ca să ştim ce trebuie să facem, şi Te rugăm să ne ajuţi, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Acum aş vrea să deschideţi Bibliile, împreună cu mine, la Levitic capitolul 25, de unde vom citi versetele 9 şi 10.

În timp ce căutaţi versetele, vreau să salut câţiva prieteni pe care-i văd printre noi. Este vorba de fratele şi sora Williams din Phoenix, unde vom avea în curând o întâlnire. Îi văd şi pe fratele şi sora Norman din Tucson, iar în spatele lor stau fratele şi sora Evans din Georgia. Şi mai sunt mulţi alţii, pe care i-am observat când am început să privesc prin sală… Domnul să vă binecuvânteze.

Deci, Levitic 25.9-10:

„În a zecea zi a lunii a şaptea, să pui să sune cu trâmbiţa răsunătoare; în Ziua Ispăşirii, să sunaţi cu trâmbiţa în toată ţara voastră

şi să sfinţiţi astfel anul al cincizecilea. Să vestiţi slobozenia în ţară pentru toţi locuitorii ei: acesta să fie pentru voi anul de veselie; fiecare dintre voi să se întoarcă la moşia lui şi fiecare dintre voi să se întoarcă în familia lui.”

De aici, aş vrea să iau titlul: „Întoarcere şi Jubileu”.

Din câte am înţeles şi s-a spus, Duhul Sfânt S-a revărsat din nou în statul Louisiana, acum cincizeci de ani.

Eu am citit unele cărţi istorice despre mişcarea penticostală şi am găsit că cu o sută de ani în urmă, Duhul S-a revărsat în Rusia, dar ei L-au respins. Vedeţi ce au ajuns astăzi? Dacă Dumnezeu trimite binecuvântările Sale undeva, iar oamenii le resping, locul acela, oricare ar fi el, merge întotdeauna în haos, moare şi putrezeşte. Mesajul şi puterea lui Dumnezeu, în care credem cu toţii, este atât de ciudat pentru lume şi pentru felul ei de gândire, încât nu-l poate pătrunde şi eu cred că naţiunea noastră a făcut exact ceea ce au făcut şi ceilalţi. În ce ne priveşte, Îl onorăm, Îi dăm slavă şi Îi suntem recunoscători lui Dumnezeu, pentru ceea ce ne-a dat.

Dumnezeu i-a dat şi lui Israel, care a fost slujitorul Său, o moştenire. Aş vrea să-mi clădesc Mesajul pe aceasta, ca la o şcoală duminicală, iar mâine seară intenţionez să predic despre „De ce şi cum să ne întoarcem înapoi?”

M-am gândit că în seara aceasta ar fi bine să învăţ ca o lecţie de şcoală duminicală, pentru că s-ar putea ca oamenii să nu înţeleagă cum a fost, ce a avut loc şi de ce s-a întâmplat aşa, şi că din cauza aceasta nu vor reuşi să-L primească şi vor eşua.

În continuare, vom lua Israelul ca tip sau simbol, pentru că este timpul Jubileului, iar Bisericii i-a fost dată o măsură: Hristos Însuşi, care a fost revărsat prin Duhul Sfânt în fiecare inimă care Îl va primi şi va deveni un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu. Israelul a fost slujitorul lui Dumnezeu şi i-a fost dată o moştenire. Această moştenire nu a fost dată altcuiva, ci doar Israelului, ceea ce înseamnă că Palestina le-a aparţinut lor.

Dacă vom avea timp, ne vom întoarce şi vom lua naşterea tuturor patriarhilor, când au fost născuţi de mamele lor. Biblia spune că în timp ce mamele lor erau în durerile naşterii, au pronunţat numele fiecărui patriarh, arătând locul pe care avea să-l primească, sute de ani mai târziu, seminţia lui în Palestina. Noi putem avea toată încrederea în Cuvântul scris al lui Dumnezeu, deoarece este atât de inspirat, fiecare parte din El fiind legată cu celelalte, formând un tablou desăvârşit spre ceea ce era, este şi va fi Dumnezeu întotdeauna.

Noi vedem că atunci când Iosua a împărţit moştenirea la popor, fiecare seminţie a fost aşezată exact în locul arătat de numele dat prin inspiraţie de acele mame evreice fiilor lor. Astfel, Gad, Aşer, Neftali, Iuda, etc., s-au aşezat în Palestina exact în locul indicat de însemnătatea numelui seminţiilor lor.

Ce tablou minunat este acesta pentru noi, deoarece este un simbol spre felul cum Îşi plasează El însuşi fiecare mădular, fiecare piatră, fiecare creştin, la locul lui în Biserică! Fiecare dintre noi, avem locul nostru în Casa lui Dumnezeu, la fel cum s-a întâmplat cu fiecare piatră din Templul lui Solomon. Toate au fost tăiate şi pregătite afară, iar când au fost aduse acolo, cu carul cu boi, toate acele pietre ciudate au avut locul lor când a fost ridicat Templul.

Eu cred că de-a lungul timpului, Dumnezeu a ridicat pietre foarte ciudate, despre a căror însemnătate s-ar putea să nu avem înţelegere, dar ele au locul lor exact în Templu, în Casa lui Dumnezeu. Astfel, fiind inspirat de Dumnezeu, nu doar prin matematică, Iosua a plasat fiecare sămânţă a patriarhilor exact în locul care le aparţinea după numele lor.

Ce tablou este pus de Dumnezeu înaintea noastră, prin lucrarea Sa de Maestru! Nimeni n-ar fi putut face vreodată ceea ce a făcut Dumnezeu. Nu există nici o cale s-o poată face altcineva, afară de Dumnezeu. Moştenirea aceea a fost a lor şi va fi a lor pentru totdeauna. A fost un dar de la Dumnezeu pentru ei. Prin harul Său minunat, Dumnezeu le-a dat acestor oameni, acest pământ, şi i-a aşezat pe el conform Cuvântului Său, după seminţia în care s-au născut. Toate s-au potrivit în mod desăvârşit, şi cred că toate sunt un tip spre noi.

Nimeni altcineva nu ar putea lua acea moştenire. Trebuia să fie a lui Israel; ei au fost singurii care puteau să ia acest loc şi binecuvântările lui. În cazul în care, de-a lungul vremii şi-ar fi pierdut moştenirea dintr-un motiv sau altul, din pricina sărăciei sau din alte cauze, dacă ar fi pierdut moştenirea părinţilor lor, după un anumit timp ar fi primit-o înapoi. Tatăl a lăsat-o fiului său, iar acesta a lăsat-o fiului său, pentru că aparţinea pentru totdeauna acelei seminţii, acelor oameni. Era moştenirea  lor.

Astfel, dacă n-am înţeles greşit Scripturile, eu cred că în marele Mileniu care vine (voi ştiţi ce vreau să spun), ei vor primi înapoi locul acela. Acolo nu va mai fi nici zi şi nici noapte şi cetatea nu va avea nevoie de soare sau de lună s-o lumineze, pentru că o va lumina slava lui Dumnezeu din Sion. Eu cred că în Mileniu, aceste seminţii îşi vor ocupa din nou poziţiile lor.

Acum, în cazul în care cineva din Israel îşi pierdea, dintr-un motiv sau altul, moştenirea dată de Dumnezeu, venea un an numit Anul Jubiliar, când putea s-o primească înapoi. La fiecare şapte zile, ei au avut o zi de Sabat, şi la fiecare şapte ani au avut un An Sabatic. Şapte Ani Sabatici sunt patruzeci şi nouă de ani, iar al cincizecilea an aveau Jubileul. În acest Jubileu, fiecare om care şi-a pierdut moştenirea din diferite cauze, dacă a fost născut liber şi era un israelit adevărat nu conta cine îi deţinea moştenirea, trebuia să se întoarcă la el. Nu trebuia să plătească nimic pentru ea sau să facă ceva, ci mergea pur şi simplu şi îşi lua moştenirea înapoi. Oh, Doamne, el avea dreptul s-o facă pentru că aşa a hotărât Dumnezeu. El a moştenit acel pământ, prin har, a fost dat părinţilor lui şi a fost transmis mai departe an după an. Indiferent ce s-a întâmplat, dacă şi-a pierdut moştenirea, în acel an trebuia să se întoarcă la el gratuit. Acesta era harul; prin har a fost hotărât ca fiecare individ să poată reveni la moştenirea care i-a fost dată de drept.

Ce tablou ne-a fost dat în această seară pentru biserica din zilele din urmă! Voi puteţi vedea ce face omul, dar după aceea vedeţi ce face Dumnezeu. Ce face omul este greşit şi eşuează întotdeauna, dar ceea ce face Dumnezeu este veşnic şi trebuie să rămână pentru totdeauna. Nimic nu poate lua sau îndepărta ceea ce a dat Dumnezeu; este darul Lui de bună voie, l-a dat prin suveranitatea Sa şi nimic nu poate schimba aceasta vreodată. Este acolo pentru totdeauna. Jubileul este felul lui Dumnezeu de a-Şi arăta harul pentru poporul Său, este restituirea prin care le este adus înapoi ceea ce li se cuvine de drept.

Eu cred că este din nou ceasul Jubileului; cred că este timpul Jubileului. Eu cred că acum cincizeci de ani, Dumnezeu a pus în mişcare o biserică din marele stat Louisiana. Nu spun aceasta critic, ci o fac sincer. Totuşi, cred că minoritatea aceea a crescut foarte mult, aşa încât acum au de zeci de mii de ori mii de membri penticostali. Îi putem găsi pretutindeni, în fiecare formă de guvernare pe care o avem: în poliţia de stat, în guvernul federal, etc. Cu puţin timp în urmă, am aflat că în timpul guvernării lui Dwight Eisenhower, aproape patruzeci la sută din angajaţii guvernului au fost penticostali sau se trăgeau din familii penticostale.

Gândiţi-vă că într-un interval de cincizeci de ani, biserica a crescut de la o mână de oameni câţi au pornit pe strada Azusa, până când a ajuns să fie una din cele mai puternice biserici din lume. Noi suntem recunoscători pentru aceasta; Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru aceasta şi sunt bucuros să fiu unul dintre ei; sunt bucuros pentru că în harul Său minunat, Dumnezeu a găsit de cuviinţă să mă aducă printre ei şi să mă facă o parte din ei.

Ceea ce voi spune în continuare nu are scopul de a vă ştirbi renumele, ci o fac pentru că sunt plin de râvnă pentru Biserică. Adevărul este că biserica a crescut ca număr, a crescut ca putere politică şi financiară, dar duhovniceşte a căzut de la ceea ce a primit în acea zi, de la acel lucru măreţ care s-ar fi putut întâmpla cu ei. Indiferent dacă au devenit puternici financiar şi sunt în număr mare, sau ar fi rămas o minoritate, cel mai mare lucru de care au nevoie este Duhul Sfânt pe care Dumnezeu poate să-L toarne prin harul Său măreţ, ca să-i conducă şi să-i călăuzească pe cale.

Eu cred că ei au pierdut râvna pe care au avut-o la început, care ardea ca un foc mistuitor, care a căzut peste ei şi le-a aprins sufletele şi care i-a dus pe la colţurile străzilor, pe la garduri şi pe autostrăzi. Ei n-au păşit pe căile uşoare pe care le aveţi astăzi, ci pe calea prigoanei, pe calea durerii şi a suferinţei, fiind respinşi şi batjocoriţi de toată lumea.

Un frate bătrân care trăieşte de ani de zile aici în Shreveport, mi-a spus cu câtva timp în urmă, când am stabilit să vin aici: „Frate Branham, ai avut multă dreptate. Biserica îşi pierde orientarea, dar mă rog ca Dumnezeu să ne ajute să o primim din nou.”

Într-o zi eram cu fratele Lyle, iar tatăl sorei Moore mi-a povestit despre primele zile, când erau prigoniţi dar şi legitimaţi pretutindeni, şi a spus că odată s-au dus la o întâlnire, deşi li se interzisese să se închine Domnului în Duhul. Şi în timp ce erau acolo, a venit un grup de oameni şi au tras în ei prin ferestre, cu pistoale şi cu puşti. O soră bătrână stătea în picioare pe podea, cu mâinile ridicate şi Îl lăuda pe Dumnezeu, în timp ce ferestrele erau ciuruite de gloanţe. Spunea că gloanţele au lovit rochia femeii, dar au căzut jos fără să-i facă nici un rău.

Avem nevoie să ne întoarcem la puterea lui Dumnezeu şi la acel Ceva care poate face şi astăzi acelaşi lucru. Prigoana aduce întotdeauna puterea în biserică. Problema este că noi primim toate lucrurile prea uşor şi am devenit leneşi. Am ajuns într-un loc de unde nu vrem să mergem mai departe, pentru că ne-am învăţat să primim totul de-a gata. Dar este nevoie de durere, de lacrimi şi de sudoare, este nevoie de rugăciune, de credinţă şi de promisiunea că vom merge mai departe în puterea Duhului Sfânt. Problema este că râvna şi puterea pe care au avut-o ei în zilele acelea a dispărut de multă vreme din adunările noastre, şi mă tem că dacă în seara aceasta s-ar trage din nou prin ferestre, oamenii ar fugi în toate părţile şi nu s-ar mai întoarce niciodată înapoi.

Este foarte rău când ne gândim la lucrurile care se petrec astăzi, dar este dovedit că Dumnezeul care a fost în trecut este şi astăzi Acelaşi. El este şi astăzi Acelaşi Dumnezeu şi aşteaptă ca poporul Său să-şi ţină juruinţele şi promisiunile pe care I le-a făcut. Dar cât timp obţinem totul atât de uşor, nu ajungem nicăieri şi alunecăm tot mai departe. Şi primul lucru pe care trebuie să-l ştim, este că atunci când am ieşit din aceste lucruri, ne pierdem moştenirea.

Acum vom citi tot din Levitic 25, versetele 29 şi 30, pentru că aici este ceva ce aş vrea să vă arăt. Este un simbol şi nu îl aduc ca să critic, ci sincer, cu evlavie şi cu frică de Dumnezeu în faţa Căruia suntem şi în prezenţa Căruia stăm în seara aceasta.

„Dacă un om vinde o casă de locuit într-o cetate înconjurată cu ziduri, să aibă drept de răscumpărare până la împlinirea unui an de la vânzare; dreptul lui de răscumpărare să ţină un an.

Dar, dacă această casă, aşezată într-o cetate înconjurată cu ziduri, nu este răscumpărată înainte de împlinirea unui an întreg, ea va rămâne pe veci a cumpărătorului şi urmaşilor lui; iar în anul de veselie să nu iasă din ea.”

Dacă un om vindea o casă în interiorul unei cetăţi fortificate, avea la dispoziţie un an ca s-o răscumpere şi s-o ia înapoi. Dacă nu o răscumpăra în timpul acela de un an, casa trebuia să rămână acolo pentru că era în interiorul zidurilor; nu putea fi luată gratuit la Jubileu. Trebuia să rămână acolo pentru că era dincolo de ziduri. Nu mai putea prinde niciodată Jubileul. Chiar dacă suna trâmbiţa, moştenirea aceea nu mai putea fi liberă.  

Mă tem că noi ne-am întors şi am făcut, pe la spate, unul din lucrurile împotriva cărora au predicat şi au luptat din greu părinţii noştri ca să ieşim din ele: ne-am organizat. Mă tem că prea mulţi dintre penticostalii de astăzi s-au fortificat în unele denominaţiuni, în unele organizaţii şi nu vor auzi niciodată sunetul trâmbiţei de Jubileu; nu se vor mai întoarce înapoi în moştenire.

Amintiţi-vă că cei care erau fortificaţi într-un loc, nu puteau să plece liberi, ci rămâneau robi pentru tot restul vieţii. Dacă moştenirea se afla într-un oraş fortificat, ei şi moştenirea lor aparţineau stăpânului lor, dar dacă erau afară, în oraşe mici care nu erau fortificate, erau considerate ca pământurile din câmpie, şi la Jubileu erau liberi. Nu vreau să critic, ci vreau să vă spun adevărul biblic.

În aceste zile din urmă vedem că şi biserica penticostală s-a organizat în diferite grupări, în loc să avem părtăşie unii cu alţii, şi a respins călăuzirea Duhului Sfânt. Aceste învăţături ne-a dezbinat şi ne-au separat în mai multe organizaţii, iar când am făcut aceasta, ne-am pierdut moştenirea.

Dacă vom fi prinşi între aceste ziduri unde nu putem accepta Cuvântul şi Duhul Sfânt şi luăm crezurile unei biserici, în loc de puterea şi călăuzirea Duhului Sfânt, Jubileul nu va mai avea nici o însemnătate pentru noi. Indiferent cât de mult vei spune că mama ta ţi-a lăsat ţie moştenirea, şi la fel tatăl tău, tu ai vândut-o! Te-ai zidit între nişte pereţi, ai intrat într-un crez şi ai acceptat o dogmă care a fost injectată în părtăşia ta, în loc să fii liber în Hristos şi să laşi Duhul Sfânt să te conducă.

De-a lungul timpului, de fiecare dată când biserica era scoasă afară, ei mergeau imediat şi se organizau din nou… Dacă L-ar fi lăsat pe Duhul Sfânt să scoată buruienile afară, să-i călăuzească şi să le poarte de grijă, biserica ar fi ajuns mult mai departe duhovniceşte decât este acum. Da.

Cum am spus, când se auzea sunetul trâmbiţei care vestea Jubileul, bărbatul şi familia lui puteau reveni la moştenirea lor originală. Trâmbiţa este Evanghelia. Când ei auzeau Aceasta şi ştiau ce înseamnă, ştiau că Aceasta este moştenirea lor. Nu conta unde au pierdut-o, nici cât de departe s-au întors, tot ce trebuiau să facă era să vină şi să primească înapoi moştenirea lor, pentru că aveau acest privilegiu. Întreaga lui familie putea să vină şi să primească moştenirea.

Aşa este cu bărbaţii şi femeile de aici, din Louisiana, care ştiu lucrurile pe care le ştim noi şi pe care le-au auzit de la fratele nostru sau de la diferite persoane, de la experienţa rusalistică avută cu ani în urmă. Şi ce constatăm? Că suntem închişi între ziduri; că nu am mers destul de departe de zidurile care ne despart, și din cauza aceasta trebuie să auzim ce spune cineva, în loc să auzim ce spune: „Aşa vorbeşte Domnul!”, ce are de spus Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la aceasta.

Aceasta este ziua veseliei, aşa că haideţi înapoi la moştenirea voastră originală, la adevăratul Duh Sfânt!

Amintiţi-vă că robul putea să plece liber şi nu trebuia să plătească nimic, nu trebuia să facă nimic; trebuia doar să se ridice şi să plece. Aceasta era tot ce trebuia să facă dacă cunoştea sunetul trâmbiţei: să meargă înapoi. Ei trebuiau să cunoască sunetul trâmbiţei pentru că erau fiii lui Dumnezeu.

Isus a spus în Ioan 8.35 că fiul rămâne pentru totdeauna în casă. Robul nu rămânea, dar fiul rămânea: „Şi robul nu rămâne pururea în casă; fiul însă rămâne pururea.” Amintiţi-vă că el este un fiu, nu un rob. Dacă este fiu, este născut ca fiu, pe când robul este cumpărat sau primit.

O, nu există aderare la biserică! Nu există nici un loc în Biblie care să spună aşa ceva. Voi nu puteţi să vă alăturaţi Bisericii, pentru că Biserica este Trupul tainic al lui Isus Hristos; tu trebuie să te naşti în ea prin botezul Duhului Sfânt. Deci nu există nimic prin care ai putea adera la Biserică.

Dacă veţi citi Apocalipsa 17 din „Diaglott” (o traducere a Noului Testament făcută cu textul grec original şi o traducere engleză cuvânt cu cuvânt), din manuscrisele originale ale Vaticanului, veţi vedea că acolo scrie: „Şi ea era plină de nume hulitoare.” Biserica curvă şi fiicele ei. Ea este o curvă şi are multe fiice asociate cu ea. Prima biserică organizată s-a ridicat după Conciliul de la Niceea. Atunci a fost înfiinţată Biserica catolică, o organizaţie, şi ea a avut mai multe fiice.

Dacă veţi citi în traducerea King James, acolo scrie: „Ea a avut nume de hulă,” dar în „Diaglott” scrie: „Şi ea era plină de nume hulitoare.” Este o diferenţă mare între „nume de hulă” şi „nume hulitoare.” Dumnezeu să mă ierte dacă greşesc, dar aceasta înseamnă că bisericile şi-au luat nume creştine, dar trăiesc ca lumea, se poartă ca lumea şi fac lucrurile lumii, aducând astfel numai batjocură şi ruşine asupra Bisericii adevărate a Dumnezeului celui Viu. Ei se unesc cu acestea.

Voi puteţi adera la cortul metodist, la cortul prezbiterian sau la cel penticostal, dar nu puteţi adera la Biserică. Voi trebuie să vă naşteţi în Biserică prin botezul Duhului Sfânt. Acesta este adevărul.

Să mergem mai departe şi vom vedea unde vom ajunge. Amintiţi-vă că „fiii rămân pururi în casă.”  Ei sunt aduşi acolo prin alegerea mai dinainte a lui Dumnezeu:

„În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim… înfiaţi prin Isus Hristos.” (Efeseni 1.4-5). Ei sunt fiii care se nasc în Biserica lui Dumnezeu şi rămân acolo pentru totdeauna. Ei sunt născuţi acolo ca fii, nu aderă. Aşa este corect.

Amintiţi-vă că robul îşi primeşte plata pentru ceea ce face şi nu poate fi eliberat niciodată în Jubileu. Nu, domnilor. Dacă nu s-a născut israelit, robul nu era eliberat în Jubileu. El trebuia să se nască israelit ca să poată fi eliberat în Jubileu.

Mulţi oameni îşi primesc răsplata. Astfel, Isus a spus despre făţarnici: „Adevărat vă spun că şi-au luat răsplata.” (Matei 6.16). Dar tu eşti diferit.

Da, aceasta a spus Isus despre evrei în Ioan 8.

Ei I-au zis: „Noi suntem sămânţa lui Avraam şi n-am fost niciodată robii nimănui. Cum zici Tu: „Veţi fi slobozi”?”

„…robul nu rămâne pururea în casă; fiul însă rămâne pururea.” (v. 33,35).

Dar când El i-a făcut slobozi, n-au mai fost robi, ci au devenit fii şi împreună moştenitori cu El în Împărăţie. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Biserică: noi suntem moştenitori cu Hristos, în Împărăţie, moştenitori a tuturor lucrurilor lui Dumnezeu, prin El.

Noi vedem că biserica s-a dus în aceeaşi direcţie în care s-au dus înaintaşii ei când au format prima organizaţie, acest lucru repetându-se tot timpul de-a lungul veacurilor. Dar ei nu vor fi liberi niciodată; robii nu vor fi liberi niciodată. Ei nu vor asculta Cuvântul şi nu-L vor crede. Şi robii auzeau sunetul trâmbiţei când preotul acela trecea călare anunţând că fiecare om este liber; sunetul eliberării răsuna peste tot, în toate ţinuturile, şi fiecare om care a fost născut evreu, ştia că putea reveni la moştenirea lui. Nu conta cât de departe a fost vândut, nici ce s-a întâmplat, el putea merge înapoi pentru că a fost născut în casă. El a fost născut în casa tatălui său, dar robul nu ştie nimic despre aceasta. Oh, Doamne!

Ambii sunt sub acelaşi stăpân, vânduţi robi păcatului.

Mulţi dintre penticostali sunt vânduţi în acelaşi mod şi sunt robi în seara aceasta. Oh, frate, întoarce-te! Du-te înapoi la moştenirea originală! Fiecare dintre voi să facă aceasta! Întoarceţi-vă şi mergeţi înapoi! Este timpul să ne întoarcem!

Robii păgâni nu puneau face acest lucru; ei nu ştiau nimic despre aceasta. La urma urmelor, păgânul este un necredincios, un necredincios al Cuvântului. Astfel, mulţi vor lua dogmele, ritualurile şi crezurile unei biserici, în loc să asculte adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu, iar când afară chiar răsună Cuvântul adevărului, ei nu vor înţelege şi nu vor şti despre ce vorbeşti. Mai mult, te vor numi holly-roller, nebun şi în toate felurile, aşa cum au făcut părinţii lor acum cincizeci de ani, în Louisiana.

Aşa au făcut şi în zilele lui Pavel. Astfel, el a spus: „…mărturisesc că slujesc Dumnezeului părinţilor mei după Calea pe care ei o numesc partidă,” adică „erezie.” (Fapte 24.14). Vedeţi, păgânul nu ştie nimic despre aceasta, deşi pretinde că are şi el ceva. Adevărul este că păgânul este un necredincios, un necredincios al Cuvântului lui Dumnezeu. Aceasta îl face de fapt păgân: faptul că nu crede Cuvântul.

Alegea lui Dumnezeu este numai pentru cei hotărâţi mai dinainte. Acesta este modul în care lucrează şi astăzi: „…nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu, care are milă.” (Romani 9.16). Deci, Dumnezeu este Cel ce face aceasta, Dumnezeu, prin îndurarea Sa.

Isus a spus: „Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis…” şi: „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine.” (Ioan 6.44, 37). Cel ce a ales Biserica înainte de întemeierea lumii este harul lui Dumnezeu.

Biserica aleasă de El, va asculta Cuvântul lui Dumnezeu. Cei aleşi vor pune deoparte orice crez, orice organizaţie sau denominaţiune care este contrară Cuvântului, şi vor sluji lui Dumnezeu prin puterea Duhului Sfânt. Amin. Ei cunosc cu siguranţă însemnătatea sunetului trâmbiţei pentru că „Oile Mele ascultă glasul Meu.” (Ioan 10.27). Cineva zice: „Ce vrei să spui?” Ele ascultă Cuvântul.

„Acesta este Glasul lui Dumnezeu?”

„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi…” „Oile Mele aud aceasta şi cred. Ele cunosc Glasul Cuvântului şi nu vor urma un străin. Ele nu ascultă aceste crezuri, nu aud aceste dogme şi aceste lucruri care au fost injectate pentru a face o organizaţie în loc de „un trup”, pentru că aşa a spus Dumnezeu în Evrei: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos, ci Mi-ai pregătit un trup,” un trup de credincioşi, un trup care a fost născut. (Evrei 10.5).

Înainte de a fi un trup uman, înainte de a acţiona ca un om, înainte de a putea merge ca un om, înainte de a vorbi ca un om, trebuia să mă nasc om. Cum ar putea şti un copac cum am procedat? Cum ar putea spune vreodată: „Voi face aşa.”? Singurul mod în care ar putea face aceasta, ar fi să se nască la fel ca mine.

Biserica a murit prin faptul că s-a organizat şi i-a tras pe oameni departe, i-a dus după un crez. Dar pentru a fi un fiu al lui Dumnezeu, trebuie să fii născut din Duhul lui Dumnezeu. Atunci vei deveni asemenea lui Hristos şi vei face lucrările lui Hristos; vei fi un creştin adevărat şi vei acţiona ca un creştin născut din Acelaşi Duh. Aceasta nu este ceva de râs.

Priviţi gruparea penticostală de la începutul lucrării rusalistice. Dacă penticostalii de astăzi ar acţiona în acelaşi mod ca ei, ar fi născuţi din acelaşi Duh. Acesta este motivul pentru care oamenii nu înţeleg ce este cu biserica: ea a început să crească rece şi formală, pentru că a părăsit călăuzirea Duhului Sfânt şi merge după crezuri.

Alţii nu cunosc sunetul trâmbiţei. Robul vândut este legat pentru totdeauna, din generaţie în generaţie. Aşa spune Biblia. Oricine intra în locul acela fortificat şi cumpăra o proprietate, era legat; nu putea să-şi răscumpere proprietatea în anul de veselie. Nu putea să iasă liber şi nu putea s-o răscumpere, ci rămânea din generaţie în generaţie a celui care a cumpărat-o. Aceasta spune Scriptura aici. El trebuia să rămână acolo cu proprietatea lui, pentru că acolo era moştenirea lui: în locul acela fortificat. El nu era liber să se întoarcă pentru că era vândut.

Fratele Bosworth, cred că vă amintiţi de el, mi-a zis odată: „Într-o seară, am întrebat-o pe o fată, în Toronto, Canada: „Eşti creştină?”, iar ea mi-a răspuns: „Eu aprind în fiecare seară o lumânare.” Vedeţi? Aceasta este tot ce ştia ea despre creştinism.

Odată, am întrebat-o pe o femeie dacă este creştină, iar ea mi-a răspuns: „Vreau să ştii că eu sunt americană.” „Aceasta nu are nimic a face cu creştinismul”, i-am răspuns eu. Altă dată, m-am dus să mă rog pentru o femeie, iar vecina ei de pat, mi-a spus: „Trage perdeaua!”

„Ei bine, dar nu am vrut decât să mă rog”, am zis eu, dar ea a insistat:

„Trage perdeaua aceea!”

„Bine. Aceasta arată că nu eşti creştină.”

„Noi suntem metodişti”, a spus ea.

„Aceasta mărturiseşte foarte clar că nu eşti creştină.” Vedeţi? Dacă spui: „Baptist”, acesta este numai un nume hulitor. Dacă spui: „metodist”, este tot un nume hulitor. Putem spune „Amin!” la aceasta?

Poate ziceţi: „Bine, frate, dar cu penticostalii cum este?” Dacă nu este o experienţă, o naştere din nou ca la început, este tot un nume hulitor… Corect. Vedeţi? Ei nu se cunosc unii pe alţii, nu cunosc părtăşia. Tot ce ştiu este crezul lor şi s-au aşezat într-o organizaţie sau denominaţiune.

Nu este nici o problemă dacă doriţi să aparţineţi de ele, dar nu le asociaţi cu Biserica, pentru că Biserica este un buchet de credincioşi născuţi din nou care sunt în Hristos prin Duhul Sfânt; conduşi de Duhul lui Dumnezeu. Ei nu sunt din lume şi sunt diferiţi de lume. Aceasta îi face ceea ce sunt. Viaţa lor este ascunsă în Hristos, sunt morţi în Hristos, ascunşi şi sigilaţi prin Duhul Sfânt. Ei sunt departe de lucrurile lumii, dar robul este legat din generaţie în generaţie.

O altă femeie mi-a spus: „Ei bine, eu sunt luterană. Mama mea a fost luterană şi la fel bunicul.”  În ordine. Robi legaţi din generaţie în generaţie. Voi nu veţi fi niciodată eliberaţi ca să mergeţi în Jubileu. Puteţi predica Cuvântul, puteţi vedea Duhul Sfânt vindecând bolnavii, deschizând ochii orbilor, să vorbiţi în limbi şi să le tălmăciţi şi totul să fie întocmai, să fie biblic, dar nu recunoaşteţi sunetul trâmbiţei. Acesta este adevărul. Ei nu cunosc sunetul trâmbiţei pentru că s-au vândut, şi-au pus moştenirea înapoi, între ziduri.

Acelaşi lucru l-a făcut biserica noastră penticostală. Da, ei s-au dus înapoi, s-au înrobit după acele ziduri după care nu aud Cuvântul lui Dumnezeu.

Ei spun: „Dacă nu vin pe calea aceasta, dacă nu vin la adunarea noastră, ei bine, sunt greşiţi! Dacă numele tău nu este scris în registrele noastre, nu poţi merge în răpire.”

Numele tău este scris în Cartea Vieţii Mielului şi a fost scris acolo înainte de întemeierea lumii, aşa că nu există nimic să-l poată şterge afară de acolo. „Oile Mele ascultă glasul Meu; ele nu merg deloc după un străin.” (Ioan 10.27,5). Da, domnilor.

Dacă un om sărăceşte şi ajunge rob, poate fi răscumpărat de o rudă; un răscumpărător înrudit poate veni să-l răscumpere în anul de veselie.

Ce tablou minunat pentru Hristos! Dacă un pelerin este prins, legat şi vândut între zidurile acelea bogate, vândut unei organizaţii bogate, un frate cu drept de răscumpărare, care ştie că este acolo, îşi pune Biblia sub braţ şi se duce după el. Este o rudă, pentru că are acelaşi Duh şi este născut în acelaşi fel… Du-te şi cheamă-l afară de acolo!

El este o rudă salvatoare. Ce minunat ne-a fost descris acest tablou în cartea lui Rut! Atunci când Boaz a luat locul unui răscumpărător înrudit, L-a simbolizat pe Hristos.

Biserica este ca Israelul când a ieşit din Egipt. Când Israelul era în Egipt, Dumnezeu l-a chemat, prin harul Său minunat, să intre în odihna Sa, fără nici o organizaţie sau altceva de felul acesta. Harul le-a trimis un profet; harul le-a dat un Stâlp de Foc; harul le-a dat un miel de sacrificiu. Harul le-a dat putere şi izbăvire; harul le-a dat biruinţă şi tot ce au avut nevoie. Au dansat în Duhul, au strigat şi L-au lăudat pe Dumnezeu pentru aceasta.

În timp ce dansau pe malul Mării Roşii, ei nici nu bănuiau că le vor trebui patruzeci de ani să ajungă în ţara făgăduită. Erau doar la câteva zile depărtare, dar au făcut o greşeală gravă, când au cerut Legea în locul harului. În Exod 19, ei s-au întors de la calea lui Dumnezeu, ca să aibă o cale proprie. „Vrem să facem şi noi ceva!” Aceasta a fost  tot timpul dorinţa omului.

Amintiţi-vă că aceasta a fost ideea omului, că aceasta este natura lui. Adam a făcut aceasta în grădina Eden. Astfel, după ce a căzut în păcat, în loc să meargă la Dumnezeu ca să primească har, a încercat să-şi facă singur o învelitoare; şi de atunci, omul a încercat tot timpul să aibă ceva a face cu răscumpărarea, când ea este oferta gratuită a harului lui Dumnezeu. Tu nu poţi face nimic pentru a te salva singur, nu există nici o cale s-o poţi face, dar omul vrea să aibă şi el un aport în ea.

Cu cincizeci de ani în urmă, mamele şi taţii voştri, ai penticostalilor de astăzi, au ieşit din organizaţiile lor şi au strigat şi L-au lăudat pe Dumnezeu pentru că i-a eliberat. De ce astăzi îţi râd în faţă când le vorbeşti despre organizaţie? Ei au fost liberi cândva. Da, domnilor. Au strigat şi L-au lăudat pe Dumnezeu, au vorbit în limbi şi au fost însoţiţi de semne şi minuni, pentru că Duhul Sfânt a venit jos şi ei L-au văzut pe Hristos în mijlocul lor. Ei au suferit, şi-au vărsat sângele, şi au fost prigoniţi şi batjocoriţi pentru El.

Dar ce-au făcut acum? Acelaşi lucru pe care l-a făcut şi Israelul. Au făcut aceeaşi greşeală: au vrut să se organizeze. Ce a făcut prin aceasta Israelul? Au refuzat călăuzirea Duhului Sfânt. Ei nu au vrut să accepte să fie conduşi de Moise, iar Core, Datan şi Abiram, au încercat chiar să-i ia locul. Vedeţi? Ei nu au vrut conducerea pe care le-a oferit-o Dumnezeu.

Nici biserica de astăzi nu vrea conducerea pe care ne-a oferit-o Dumnezeu, ci încearcă să se gândească la o altă cale. Astfel, ei îşi educă oameni pe care îi trimit înapoi cu o experienţă teologică.

Oh, aş prefera să-mi predice mai degrabă un om care nu ştie nici măcar Abecedarul, care nu a fost niciodată într-un seminar teologic, dar a trăit o experienţă cu Dumnezeu undeva lângă nişte tufişuri şi este plin cu Duhul Sfânt. Cu siguranţă! Lăsaţi-l să fie condus de Duhul Sfânt şi Dumnezeu va face ca toate lucrurile să meargă în direcţia Lui. Un astfel de om este ca un magnet, nu se poate ascunde pentru că este ca o casă care arde pe o vreme cu vânt puternic; nu-l poţi pune afară pentru că arde. El este în clocot pentru Hristos şi nu poţi face nimic să-l opreşti. Da.

Dar ce-au făcut penticostalii? Exact acelaşi lucru pe care l-a făcut Israelul. Oh, ei au avut biruinţe, au strigat, au dansat şi au vorbit în limbi la revărsarea Duhului acum cincizeci de ani, aici, jos în Louisiana, dar aşa cum Israelul a dorit să facă şi el ceva, să aibă un merit, aşa a făcut şi biserica penticostală. S-a organizat şi a format „Adunările lui Dumnezeu”, iar după aceasta, vin celelalte. Cred că se numesc „Uniţi” sau aşa ceva; apoi a venit alta, apoi alta, şi tot aşa, până când au ajuns unde sunt astăzi. Dar ştiţi ce aţi făcut prin aceasta? Acelaşi lucru pe care l-a făcut Israel: când au respins Planul hotărât de Dumnezeu pentru ei, au început să rătăcească. Exact aceasta face biserica astăzi: rătăceşte şi ia totul în organizaţie: fumători, oameni nesfinţiţi, bărbaţi căsătoriţi de patru sau de cinci ori şi orice altceva, şi îi lasă să predice; ia un cântăreţ de muzică country dintr-o casă de şobolani, unde a cântat toată noaptea, iar în seara următoare îl lasă să cânte pe platformă. Este o ruşine pentru Biserica Dumnezeului celui Viu şi să se gândească la asemenea lucruri! Cu siguranţă.

Ce au făcut prin aceasta? Au aruncat Cincizecimea deoparte şi şi-au pus nume hulitoare. Chiar şi numele care ar trebui să fie sfânt este aruncat în mocirlă, deoarece se spune: „El este penticostal; ea este penticostală. Uită-te la ei ce fac, deşi spun că sunt penticostali!” Acesta este adevărul. Nume hulitoare. Da, acesta este adevărul.

Da, domnilor, ei au făcut o greşeală fatală când au făcut lucrul acesta şi au rătăcit timp de patruzeci de ani. Da, au rătăcit patruzeci de ani, deşi nu erau mai departe de cinci zile de ţara făgăduită. De unde au trecut Marea Roşie până la intrarea în ţara făgăduită sunt aproximativ patruzeci de mile (64,37 Km), ceea ce înseamnă o călătorie de trei sau patru zile. Dar au făcut propria lor alegere.

Şi biserica ar fi fost în seara aceasta o biserică slăvită, fără pată sau zbârcitură, dacă părinţii ar fi acceptat şi ar fi rămas cu Duhul Sfânt prin care Dumnezeu i-a scos afară din organizaţiile lor. Dar ei s-au dus înapoi în ea, exact ca un câine care se întoarce la ce vărsase şi ca un porc la băltoaca din care ieşise. Ei s-au întors în organizaţie, și din cauza aceasta, noi trebuie să rătăcim prin pustie încă cincizeci de ani. Dar atunci va veni un timp când Dumnezeu va spune: „Ai rătăcit destul de multă vreme în jurul acestui munte! Vino, căci este vremea să mergem sus!”

Fie ca aceasta să fie experienţa Louisianei acum, în acest Jubileu! Fie ca aceasta să fie experienţa noastră, acum, când Dumnezeu le va vorbi din nou oamenilor din această generaţie, fiilor lor, prin Duhul Sfânt, aşa cum a făcut-o în urmă când bătrânii luptători, au luptat şi au murit.

„Dacă te botezi în Numele lui Isus, nu vom mai avea nici o legătură cu tine! Dacă face aceasta, noi vom avea aceasta şi alte lucruri!” Bătrânii luptători sunt morţi. Aşa este.

Este timpul să vă ridicaţi în Numele lui Isus Hristos şi să vă purtaţi ca nişte fii de Dumnezeu, ca să puteţi auzi sunetul trâmbiţei Evangheliei Cuvântului lui Dumnezeu şi să vă întoarceţi în acest Jubileu. Voi sunteţi fraţi pentru că nu sunteţi organizaţi! Voi nu puteţi fi organizaţi pentru că sunteţi născuţi ca fii ai lui Dumnezeu. Dacă robii doresc să rămână în locurile fortificate, lăsaţi-i să stea acolo, dar voi sunteţi liberi. Amin. Tu eşti liber! Haideţi să ne întoarcem la moştenirea noastră, să ne întoarcem la început şi să ne lăsăm călăuziţi de Duhul Sfânt.

Acesta este punctul în care a greşit Israelul; aceasta este greşeala pe care o fac oamenii: refuză călăuzirea Duhului Sfânt. Astfel, după ce le-a fost împărţită moştenirea, copiii lui Israel au privit în jur şi au vrut să fie ca restul lumii; şi-au dorit un împărat ca să fie ca celelalte popoare.

Bătrânul profet Samuel… Profeţii au fost întotdeauna calea prin care Dumnezeu le-a vorbit oamenilor, deoarece „Cuvântul vine la profeţi.”  Când a auzit cererea poporului, Samuel s-a ridicat şi a zis: „V-am cerut vreodată bani sau v-am spus ceva în Numele Domnului şi nu s-a împlinit?”

„Aşa este,” au răspuns ei. „Nu ne-ai cerut niciodată bani şi nu ne-ai spus niciodată ceva greşit în Numele Domnului, ci totul s-a împlinit întocmai.”

„Atunci staţi departe de lucrurile lumii şi nu cereţi un împărat care să domnească peste voi, pentru că Împăratul vostru este Dumnezeu.”

Aceasta L-a supărat pe Dumnezeu. Samuel a plâns înaintea Domnului, dar Domnul i-a zis: „Ascultă glasul poporului în tot ce-ţi va spune, căci nu pe tine te leapădă, ci pe Mine Mă leapădă, ca să nu mai domnesc peste ei. Tu eşti numai un instrument prin care lucrez, aşa că lasă-i să aibă aceasta.”

Şi noi ştim că au primit exact ce şi-au dorit şi vom găsi durerea care a urmat după aceea. Dumnezeu este Împăratul lor! Dumnezeu este Împăratul nostru! Duhul Sfânt este Conducătorul nostru! Dumnezeu ne-a dat Duhul Sfânt, aşa că haideţi să stăm pe aceasta! Să luăm Biblia ca Îndrumător, ca să vedem dacă Acesta este sau nu Duhul Sfânt. Duhul Sfânt nu poate promite ceva aici şi să-l nege dincolo, ci trebuie să facă întocmai cum a spus, ca să rămână Dumnezeu. În ordine. El trebuie să rămână Acelaşi de fiecare dată. Da.

Ei s-au îndoit de Samuel, deşi Samuel avea Cuvântul Domnului şi li L-a spus.

Israelul a strigat şi a dansat pe malul mării. Desigur, ei au avut un timp minunat, dar apoi au rătăcit patruzeci de ani prin pustie. V-aţi gândit vreodată ce au făcut ei în pustie? V-aţi gândit vreodată ce a făcut Israelul? Dumnezeu i-a binecuvântat. Sigur că da. Ei au avut grădinile lor, culturile lor; s-au căsătorit cu soţiile lor şi şi-au crescut copiii. Dumnezeu i-a binecuvântat. Dumnezeu a binecuvântat şi mişcarea penticostală. Sigur că da, dar ţineţi minte că nu acesta este motivul pentru care i-a scos Dumnezeu din robie; El nu i-a scos ca să trăiască în pustia aceea, ci trebuiau să fie doar în trecere pe acolo, în călătoria lor spre ţara făgăduită.

Biserica trebuia să meargă înainte spre promisiunea deplină. În seara aceasta, biserica ar trebui să fie în slava strălucirii ei; ar trebui să fie în aşteptarea venirii Domnului, dar în loc să facă aceasta, este risipită pretutindeni, fiecare întrebându-se cine este corect: „Este corectă biserica aceasta sau este corectă cealaltă? Voi adera la aceasta şi voi vedea cum este.”

Oh, întoarce-te! Stai departe de lucrurile acestea! Ce s-a întâmplat cu noi din cauza aceasta? Ce s-a întâmplat şi cu ei. Pe ei i-a făcut să rămână în pustie, iar pe noi ne-a adus înapoi, în aceeaşi vomă din care am ieşit afară. Noi ne-am organizat şi am ajuns înapoi, în aceeaşi mizerie din care am ieşit.

Chiar nu puteţi înţelege că Dumnezeu nu a avut niciodată o organizaţie, că nu a însărcinat niciodată vreuna şi n-a vorbit niciodată de vreuna, ci a fost întotdeauna împotriva acestui lucru? Dumnezeu vrea să-i conducă El însuşi pe oameni, pentru că oamenii nu pot să se conducă singuri. Ei spun: „Ei bine, majoritatea a hotărât…”

Atunci când Iosafat s-a aliat cu Ahab, s-a dovedit că hotărârea majorităţii a fost o mare greşeală, un fals.

Ei au spus: „Ne-am gândit…” „…Hai să-L întrebăm pe Domnul.” Acest lucru suna cât se poate de biblic. Astfel, au zis: „Ramot din Galaad ne aparţine nouă. Dumnezeu ni l-a dat nouă. Copiii evrei ar fi trebuit să mănânce grâul de acolo, dar iată că îl mănâncă vrăjmaşii noştri. Nu crezi că ar trebui să mergem şi să-l luăm înapoi?”

Iosafat era un om bun, dar era într-o companie greşită. În aceeaşi situaţie sunt grupările penticostale în seara aceasta: oameni buni, metodişti, baptişti, dar ei sunt într-un loc greşit, pentru că Rusaliile nu sunt o organizaţie, ci sunt o experienţă. Vedeţi? Mulţi oameni buni au ajuns într-o companie greşită prin faptul că au ascultat de dogmele omeneşti şi au respins Cuvântul. Acesta este adevărul.

Notaţi! Iosafat a spus: „Nu ar trebui să-L întrebăm pe Domnul?” Şi Ahab i-a răspuns: „Sigur că da. Oh, ar fi trebuit să mă gândesc la aceasta! Am acolo jos, patru sute de proroci buni, toţi evrei. Voi trimite şi îi voi aduce aici.” Astfel, acei proroci au venit înaintea lor şi toţi au prorocit. Zedechia, şi-a pus două coarne şi a zis: „Du-te sus…” Desigur, suna logic. Ei au zis: „Dumnezeu ne-a dat ţara aceasta, deci este a noastră.”

Dar există ceva în legătură cu aceasta: Ei trebuiau să se supună lui Dumnezeu ca să rămână în ţara aceea.

Aceasta este calea şi în seara aceasta, penticostalilor! Voi aţi nesocotit porunca lui Dumnezeu atunci când v-aţi organizat şi v-aţi separat. Tu poţi să te numeşti penticostal, dar nu eşti! Ca să fii penticostal trebuie să întruneşti anumite condiţii: Viaţa lui Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, să curgă prin tine, ca El  să se  poate manifesta şi dovedi că este Acelaşi Dumnezeu şi poate lucra prin tine. Acum ştim aceasta.

Ahab a spus: „Ei bine, toţi au spus: „Du-te că Domnul este cu tine! Du-te şi alungă-i de acolo pentru că pământul acela ne aparţine nouă!”

Dar Iosafat era un om duhovnicesc şi aceasta nu a sunat chiar corect pentru el, aşa că a zis: „Nu mai este aici niciun proroc al Domnului, ca să-L putem întreba?” Și Ahab i-a răspuns: „De ce să mai consulţi încă unul când aici este o organizaţie întreagă, toţi episcopi şi preoţi? Toţi stau aici şi vorbesc ca unul. De ce să mai aducem unul?”

„Dar, cu siguranţă, mai este încă unul,” a insistat Iosafat.

„Da, mai este unul,” a spus Ahab, „dar îl urăsc!”  De ce îl urau? Desigur, ei îl urau pentru că el era un profet adevărat.

„Este Mica, fiul lui Imla, dar organizaţia l-a pus deoparte şi nu mai are nici o legătură cu el.”

„Să auzim ce spune şi el,” a spus Iosafat.

„Oh,” a zis Ahab, „dar îl urăsc!”

„Dar Iosafat a zis: „Să nu vorbească împăratul aşa!”

Astfel, unul dintre preoţi a alergat la Mica şi i-a zis: „Toţi episcopii şi ceilalţi au spus aşa şi aşa, deci trebuie să spui şi tu la fel ca ei!” dar „Mica a răspuns: „Viu este Domnul că voi vesti ce-mi va spune Domnul.” Amin.

Oh, ar trebui să-l avem aici pe fratele Zepp, ca să cânte pentru noi corul: „Amin!” Da, domnilor! Spune ce ţi-a pus Dumnezeu pe buze! Un profet este un profet, el este  un prevestitor, şi el nu va spune nimic altceva decât Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta este adevărul.

Deci, Mica a spus: „Voi spune numai ceea ce spune Dumnezeu.”  Și el i-a spus lui Ahab: „Lasă-mă în noaptea aceasta să văd ce va zice Domnul”, iar în dimineaţa următoare a venit cu „Aşa vorbeşte Domnul.” De ce? Mica a verificat vedenia. El a ştiut că profetul adevărat care fusese înaintea lui şi la care venise Cuvântul Domnului, spusese adevărul; a ştiut că el l-a blestemat pe Ahab şi a spus că sângele lui va fi lins de câini, și despre Izabela a spus că va fi aruncată în câmp şi mâncată de câini.

Mica ştia că nu putea ieşi nimic bun dintr-un făţarnic.

Vă spun! Dumnezeu nu va binecuvânta niciodată biserica, atâta timp cât este organizată şi se pune de partea pe care Dumnezeu a blestemat-o. Arătaţi-mi un grup de oameni în mijlocul cărora Dumnezeu a ridicat o trezire prin metodişti, baptişti, prezbiterieni, luterani sau oricare altă organizaţie. Când s-au organizat, ei au murit şi nu s-au mai întors niciodată înapoi. Cum poate Dumnezeu să binecuvânteze ceea ce a blestemat?

Oh, întoarce-te, Louisiana! Anul de veselie este aici. Întoarceţi-vă la rădăcinile voastre, întoarceţi-vă la moştenirea voastră! Categoric.

Notaţi-vă! Ahab s-a dus la luptă şi şi-a pierdut viaţa. A fost întocmai cum a spus Mica în profeţia sa; el a ştiut că vedenia pe care o primise era exactă faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Desigur.

Ce am făcut noi? Acelaşi lucru ca Ahab. Ne-am pus o mulţime de consilieri care merg în alt loc din Scriptură. Ei pot spune: „Iuda s-a dus şi s-a spânzurat,” apoi citează: „Du-te şi fă la fel ca el.” Vedeţi? Aceasta nu se aplică corect în Scriptură. Trebuie să fie exact ce spune Ea, fără nici o interpretare proprie; trebuie citit exact cum a fost scris. Aşa trebuie să fie! Și dacă vă întoarceţi întotdeauna la Cuvânt, Dumnezeu trebuie să-L onoreze, pentru că El veghează asupra Cuvântului Său ca să-Şi împlinească promisiunile.

Ce a făcut organizaţia cu noi? În primul rând, ne-a slăbit credinţa. Am aici zece pagini despre ceea ce a făcut aceasta cu noi, dar voi sări peste o parte din ele.

Deci, primul lucru pe care l-a făcut organizaţia, a fost că ne-a slăbit credinţa prin faptul că ne-a despărţit. Astfel, dacă vedem un frate, dintr-o altă organizaţie, vorbind în limbi, primind Duhul Sfânt şi făcând aceleaşi lucruri pe care le facem noi, îl punem deoparte deoarece am fost învăţaţi că este un făţarnic bătrân, pentru că nu crede  ca grupul nostru.

Biblia spune că noi nu suntem separaţi, ci alcătuim un singur trup. Suntem una în credinţă, în învăţătura Bibliei şi în umblare. Dar faptul că am cedat aceasta, ne-a slăbit credinţa şi ne-a paralizat. Da, domnilor.

Ce a făcut aceasta? A făcut din vulturi, care sunt păsări ale cerului, găini, păsări legate de pământ. Găina este tot o pasăre, însă este legată de pământ. Ea îşi face cuibul jos, unde poate veni orice nevăstuică să-i mănânce ouăle şi puii. Dar un vultur nu poate fi atins de nimic. El îşi face cuibul sus, unde nu poate ajunge nici un duşman.

Voi ştiţi că Dumnezeu îşi aseamănă moştenirea cu vulturii. Aşa este. Dar noi am obţinut o grămadă de pui penticostali şi nu vulturi. Cum am reuşit? Prin faptul că le-am dat hrana găinilor, dogme şi crezuri, în loc să le dăm Cuvântul Dumnezeului celui Viu. Am luat-o, am schimbat-o şi am făcut ce am vrut din Biblie, ca să putem face o organizaţie. Am adăugat dogme omeneşti, exact cum a făcut biserica catolică. Nu este de mirare că ea este mama curvelor.

Da, domnilor, ei le dau credincioşilor hrană pentru pui: crezuri denominaţionale, aşa că trăiesc cu acestea. Este tot ce ştiu. Sunt legaţi de pământ şi nu ştiu cum să-şi ridice picioarele, să păşească în prezenţa lui Dumnezeu şi să-şi revendice biruinţa. Ei nu ştiu cum să-L laude pe Dumnezeu şi nu ştiu cum să primească vindecarea divină. Puteţi vorbi cât vreţi cu ei, căci vor rage ca un catâr, deoarece nu ştiu nimic despre aceasta.

Vă rog să mă iertaţi dacă am fost prea dur sau dacă am spus ceva greşit. N-am vrut să spun nimic rău, însă doresc să-i aduc pe oameni în punctul în care să poată vorbi despre vindecarea divină, să se întoarcă înapoi, pentru că toţi, chiar şi grupările noastre penticostale, neagă aceasta.

Ştiaţi că Biserica romano-catolică a ieşit din biserica de la Rusalii? I-au trebuit două mii de ani să ajungă în starea în care este astăzi, dar lăsaţi biserica penticostală să alerge în modul cum este acum şi în o sută de ani va fi mai rea decât biserica romană. Aceasta produce înlocuirea Cuvântului cu dogme şi crezuri: naşteţi pui de găină în loc de vulturi.

Dumnezeu este IaHVeH Vulturul, iar copiii Lui sunt aceşti vulturaşi micuţi. Frate, ei ştiu cum să facă o plimbare până sus, în albastrul cerului, deasupra tuturor acestor încurcături de aici şi merg mai departe. Ei nu doresc niciuna din adunările din hambar, ci zboară în locurile cereşti, unde sunt stelele, şi respiră aerul curat. Da, domnilor. Oh, da!

Dar aceştia de jos, au modernizat adunările, aceasta este tot ce au făcut. Şi au mai făcut ceva: au adus imoralitatea în viaţa femeilor noastre. Acesta este adevărul. Iar bărbaţilor, fraţilor noştri le-au spus: „Dacă nu le accepţi aşa, te vom da afară. Îţi luăm carnetul de părtăşie şi nu vei mai putea predica nicăieri, pentru că te vom denigra şi-i vom face pe toţi să te respingă.” Astfel, ei se tem să ia poziţie, iar aceasta scoate afară puiul din ei.

Scutură-te, frate! Vino înapoi! Tu eşti vultur, aşa că nu lăsa pe nimeni să-ţi spună că eşti un uliu sau un pui de găină! Scuzaţi-mă. Tu eşti un vultur, nu un şorecar! Da, domnule! Eşti un vultur şi nu-ţi pasă de denominaţiuni şi de vechile lor crezuri moarte. Să ne întoarcem la Jubileu, pentru că noi suntem vulturi şi zburăm în locurile cereşti. Amin. Un vultur poate zbura în locurile în care nici o altă pasăre nu se poate gândi să meargă. Dacă ar încerca să-l urmeze, s-ar dezintegra. Vulturul este o pasăre deosebită, construită special. Da, într-adevăr.

Ascultaţi-mă! Un om care este născut din Duhul lui Dumnezeu, este un bărbat deosebit, o femeie deosebită; ei sunt construiţi special. Aleluia! Ei sunt născuţi din Duhul Sfânt şi ştiu ce să facă şi cum să acţioneze, pentru că sunt fii de Dumnezeu. Amin. Acesta este adevărul.

Femeilor noastre ar trebui să le fie ruşine să-şi taie părul, şi totuşi o fac. Ele ştiu că este greşit să se machieze şi totuşi se machiază. Cine fac aceasta? Penticostalii.

Nu demult, am fost la o renumită biserică penticostală de aici. Eu am început să predic Cuvântul şi am atins şi partea aceasta. Ştiţi ce au făcut? Aproape toţi s-au ridicat şi au ieşit afară. Acolo erau femei cu părul tuns scurt, Ricky şi Elvişi, şi deşi arătau aşa, mulţi erau învăţători de şcoală duminicală. Dar eu le-am spus: „Grămada aceasta de pui, nu pot sta la carnea proaspătă şi bună.” Aşa este drept.

Avem nevoie de Duhul Sfânt. Vulturii mănâncă mâncare pentru vulturi. Ei nu trăiesc din crezuri, ci din Duhul Sfânt, din Hristos. Vulturii adevăraţi ai lui Dumnezeu au trebuit să se nască deosebiţi.

Puii de găină spun: „Şi eu sunt pasăre.” Ştiu că eşti pasăre, aşa este, dar nu eşti vultur. Ei nu aud Cuvântul, nu pot să-L suporte şi nu pot primi umplerea. Pur şi simplu nu o pot lua. De ce? Pentru că nu ştiu nimic despre aceasta.

Vă spun în mod solemn că adunările noastre au paralizat. Adunările noastre au paralizat prin pătrunderea modei în ele, prin modernism. Astfel, am obţinut biserici mari şi frumoase, organizaţii mari şi frumoase, doctori mari şi buni în divinitate, dar am pierdut Duhul şi călăuzirea Lui.

Eu am avut ocazia s-o cunosc pe doamna McPherson, soţia lui Rolph McPherson, o creştină minunată. Luam cina cu unul dintre oamenii de afaceri creştini şi discutam… iar fratele Teeford mi-a zis: „Frate Branham mă întreb de ce nu ai venit să ne vezi?” Sora McPherson a venit cu mult timp în urmă dintr-o veche „casă de modă” penticostală. Tatăl şi mama ei au fost printre pionierii mişcării rusalistice.

„Ei bine…” am spus eu şi el a zis:

„Trebuie să vorbim despre un alt frate care a înfiinţat o biserică mare şi a luat aproape tot ce aveau în vechea biserică.”

„Ei bine,” am răspuns, „eu nu pot să laud biserica de aici, dacă ei s-au apucat să construiască o biserică de milioane de dolari, deşi aveau deja una. Ei fac aceasta în timp ce copiii flămânzi mănâncă din tomberoanele de gunoi.”

Când am ajuns să vorbim despre aceasta, sora McPherson s-a ridicat şi a spus: „Rolph, este adevărat. Ce avem noi aici este doar un elefant alb de milioane de dolari.”

„Dacă te-ai duce înapoi, la evanghelizarea la care a fost doamna McPherson pentru a primi botezul Duhului Sfânt şi puterea lui Dumnezeu, în loc să mergi la tot felul de şcoli ca să devii Ph.D, L.L.D. sau mai ştiu eu ce, ai gândi altfel…”

Noi avem nevoie de o întoarcere la Rusalii, înapoi la Evanghelie, înapoi la călăuzirea Duhului Sfânt. Da, domnule. Du-te acolo şi vezi-le pe toate acele femei predicatoare cu părul tăiat scurt şi toate acele lucruri…

Odată, când am fost în Los Angeles, am vrut să mă rog pentru o femeie. Prima dată m-am gândit că are lepră, dar am văzut oameni bolnavi de lepră, iar ea nu arăta aşa, ci era verde pe la ochi şi toate acestea… Am început să mă plimb încoace şi încolo şi să mă gândesc ce să-i spun: „Doamnă, eu sunt misionar. Am văzut lepră, am văzut pelagră şi multe alte boli, dar ce ai tu n-am mai văzut niciodată. N-ai vrea să mă laşi să mă rog pentru tine?” Dar în timp ce mă gândeam cum să fac, a mai apărut o altă femeie care arăta ca femeia de care vă spun, aşa că m-am gândit: „Stai puţin!”

Ce este aceasta? O ruşine! Poate li se pare că arată bine, dar ştii, tu n-ar trebui să arăţi ca o ciudăţenie, ca ceva preistoric sau cum zic unii „ca de pe Marte.” Tu eşti chemată să fii o sfântă născută din nou a lui Dumnezeu, deci rămâi cum te-a făcut Dumnezeu! Aşa este corect.

Multe dintre femeile penticostale fac aceasta, dar când o femeie face aceasta, este falsă la exterior, iar exteriorul arată cum eşti în interior; arată că eşti falsă şi în interior. Ea a primit un cult fals în locul puterii învierii Lui. Viaţa ei ar trebui să fie umplută cu puterea învierii Lui, dar în loc să primească aceasta, ea a luat un cult făcut de om. Exteriorul arată întotdeauna ceea ce este în interior, pentru că pomul se cunoaşte după roadele lui. Oh, Doamne!

Poate vă gândiţi că sunt critic, dar nu este adevărat. Încerc doar să vă spun adevărul. Uitaţi-vă unde au ajuns bisericile noastre de astăzi. De ce sunt în starea aceasta? Mamele noastre nu s-ar fi gândit niciodată la aşa ceva şi nici taţii noştri. Ei nu s-au gândit niciodată să facă o organizaţie. Vedeţi? Dacă aţi fi mers în zilele lor şi le-aţi fi vorbit despre aşa ceva, v-ar fi râs în faţă.

Ce au spus ei? „Noi am ieşti afară din vărsătura aceea, am ieşit din băltoaca aceea! Dumnezeu ne-a chemat afară!”

Noi vrem să facem ca Israelul care a dorit să se întoarcă în Egipt, la oalele cu carne. Dumnezeu ne-a scos afară, dar noi am dorit să ne întoarcem înapoi. Ne-am dus înapoi şi vedem că avem acelaşi lucru pe care l-au avut ei. Ciobul nu poate râde de oala spartă. Acesta este adevărul. Organizaţiile şi crezurile lor nu au făcut decât să ne despartă. Oh, aş putea rămâne mult la aceasta, dar haideţi să mergem mai departe.

Lăsaţi-mă să vă dau o veste bună: acesta este anul de veselie. Dacă ai fost încurcat în aceste lucruri, este momentul să te întorci, pentru că ai o moştenire. Noi toţi avem o moştenire.

Părinţii de la Rusalii au luptat şi au înotat prin mările sângeroase ca să câştige premiul alergării. Haideţi să nu păşim atât de uşuratici pe aceste paturi de flori, prin aderarea la aceste organizaţii şi să nu ne aşezăm liniştiţi jos şi să spunem: „Binecuvântat să fie Domnul! Eu sunt penticostal.”

Haideţi să trăim experienţa cincizecimii. Să ne întoarcem la Dumnezeu; să ne întoarcem la hrana vulturilor. Să ne întoarcem la călăuzirea Duhului Sfânt, la Cuvântul lui Dumnezeu; să ne întoarcem la post şi rugăciune. De ce a uitat biserica întâlnirile ţinute pe stradă? De ce a uitat nopţile sale lungi de rugăciune? Astăzi nu se pot ruga mai mult de cincisprezece minute. Oh, Doamne, și atunci când o fac, este un lucru formal şi jumătate din ei adorm. Este o ruşine! De ce se întâmplă aceasta? Puii de găină încearcă să mănânce hrana vulturilor, dar nu pot face aceasta deoarece nu o pot digera. Aşa este. Nu sunteţi construiţi pentru aceasta, nu sunteţi construiţi să trăiţi pe stânci. Trebuie să fii robust, şi singura cale prin care poţi fi aşa este să te naşti din nou, să-ţi schimbi vechiul fel de a fi şi să te întorci la început. Amin.

 Da, domnilor, este timpul să vă întoarceţi! Dar voi ziceţi: „La ce să ne întoarcem, frate Branham? Să revenim la organizaţia din care am ieşit?” Nu! Întoarceţi-vă înapoi la moştenirea voastră, la moştenirea pe care ne-a lăsat-o Tatăl nostru.

„Ce moştenire ne-a lăsat?”

„…rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.” (Luca 24.49). Aceasta este moştenirea, nu: „Du-te şi alătură-te la aceasta sau la aceea; înscrie-te acolo…”

Aşteptaţi până când vine puterea de sus! „Cât să aşteptăm? Când vine? Peste o zi? Peste două zile?” Aşteptaţi până când vine!

Nu primi o mică emoţie sau puţină agitaţie, ci stai acolo până când eşti mort, îngropat şi născut din nou în Hristos Isus, şi fiecare pulsaţie a inimii tale bate pentru Isus Hristos, astfel încât să vezi viaţa lui Hristos reflectată în viaţa ta, în trăirea ta, în tot ce eşti. Da, domnule, stai acolo până când vei primi puterea pe care au avut-o la început. Înapoi la moştenirea rusalistică! Da, domnilor. Aceasta este posesiunea ta, moştenirea ta, nu o denominaţiune. Rusaliile sunt moştenirea ta, nu organizaţia penticostală. Părinţii voştri au ieşit din toate acele lucruri. Posesiunea ta este experienţa rusalistică.

Ascultaţi sunetul trâmbiţei!

Voi întrebaţi: „Care trâmbiţă?” Trâmbiţa lui Dumnezeu, Cuvântul, Duhul Sfânt în Cuvânt.

Oh, poetul a exprimat într-adevăr foarte mult când a spus:

Naţiunile se destramă,

Israel se trezeşte,

Semnele despre care au vorbit prorocii;

Zilele neamurilor sunt numărate,

Cu groază împovărate;

Întoarceţi-vă acasă, voi, cei împrăştiaţi,

Ziua răscumpărării este aproape.

Inimile oamenilor cedează de frică;

Fiţi umpluţi de Duhul Sfânt,

Lămpile voastre curăţate şi clare.

Uitaţi-vă în sus, răscumpărarea voastră este aproape.

Astăzi, avem predicatori plini de etică, bine educaţi, oameni de ştiinţă, care stau acolo şi nici nu mişcă în timp ce vă vorbesc, nu li se deranjează nici măcar un fir de păr şi nu transpiră nici măcar o picătură. Oh, ei stau acolo şi în cincisprezece minute îi spun bisericii articole atât de frumoase… timp în care voi dormiţi. Oh, şi vă mai numiţi penticostali! Întoarceţi-vă înapoi!

Frate, avem nevoie de un predicator bătrân, aspru, venit din pădure, îmbrăcat cu  o salopetă, dar uns cu puterea lui Dumnezeu; de un bărbat care să meargă şi să lovească în amvon. Aleluia! El nu va predica cinci minute, ci o face până când Duhul Sfânt cuprinde biserica şi o duce pentru tot restul nopţii în locurile cereşti. Ei sunt vulturi, de aceea nu vor ciuguli în jurul hambarului, ci vor merge în înălţimea cerului pentru hrana lor.

Sunetul trâmbiţei! Da, domnilor, întoarceţi-vă, voi, cei risipiţi! Dar dacă v-aţi vândut moştenirea, dacă te-ai vândut şi ai făcut toate acele lucruri…

Ce spun? Întoarceţi-vă înapoi! Dacă te-ai alăturat unui cult care încearcă să te ţină departe de părtăşia cu alţi fraţi, lasă-l! Acesta este Jubileul. Amin. Acum mă simt bine. Întoarceţi-vă!  Întoarceţi-vă! Acesta este Jubileul! Nu-l lăsaţi să treacă pe alături. Nu-l scăpaţi!

Dacă v-aţi vândut, dacă v-aţi dus în lume, dacă aţi păcătuit, voi ştiţi că odinioară aţi avut o experienţă. Dar ce aţi făcut după aceea? V-aţi dus şi v-aţi alăturat într-un loc unde nu puteţi avea părtăşie cu ceilalţi şi aţi făcut toate acele lucruri. Totuşi, indiferent ce ai făcut, dacă eşti un fiu, ai dreptul să te întorci chiar acum, pentru că este Jubileul. Este timpul Jubileului.

Dar dacă te-ai stabilit între nişte pereţi, undeva, şi-ai trecut numele într-un registru şi te-ai ancorat acolo, ai primit toate acele găinării şi nu vrei să ieşi pentru că ţi-e frică, nu vei mai auzi niciodată sunetul trâmbiţei Jubileului. Veţi spune doar: „Ei bine, cred că este în ordine. Am mai auzit aceasta.” Vedeţi? Apoi, mergi acasă, te culci liniştit şi te trezeşti a doua zi. Nu dormi, ci convinge-te, fiindcă nu te poţi descotorosi de Cuvântul lui Dumnezeu!… Aş vrea ca ceea ce spun în continuare să nu fie considerat o batjocură, pentru că nu este.

Odată, un fermier a pus o găină să clocească, dar pentru că nu avea destule ouă, a pus sub ea şi un ou de vultur. Când s-a născut micuţul vultur, a fost cel mai amuzant lucru văzut printre puii de găină. Vulturul este o pasăre ciudată. Bătrâna găină cloncănea şi mânca aproape orice găsea, dar pentru micuţul pui nu era o hrană, nu  o putea suporta. El auzea cloncănitul acela de găină şi se întreba: „Oare ce înseamnă aceasta?”

Voi ziceţi: „Avem o cină cu plăcintă, socializări, dansuri, jocuri de noroc.” Dar micuţul vultur nu înţelegea nimic din toate acestea.

Într-o zi, bătrâna mamă vultur a vânat ceva pentru el. Trebuie să fi fost anul de veselie pentru micuţul pui. Mama vultur a venit de sus şi a ţipat, iar când a auzit acel strigăt, puiul a privit în sus şi a zis: „Aceasta sună corect.” Ea i-a zis: „Fiule, tu nu eşti pui de găină, ci eşti vultur. Ieşi afară de acolo!”

„Cum să ies, mamă?” a întrebat-o micuţul pui.

„Doar dă din aripi”, i-a spus ea. „Dumnezeu ţi le-a dat ca să poţi zbura cu ele în libertate. Ai fost născut vultur şi ai o moştenire. Vino sus! Ieşi din acele lucruri! Întoarce-te!” Și puiul a dat de patru sau cinci ori din aripi şi s-a ridicat până pe un stâlp din curte, chiar în mijlocul organizaţiei penticostale, dar mama vultur i-a spus: „Fiule, trebuie să sari mai sus, pentru că altfel nu te voi putea prinde!” La următorul salt, puiul s-a prins de aripile mamei lui, iar ea l-a dus în locurile cereşti.

Aceasta este chemarea zilei, frate. Întoarce-te înapoi, pentru că tu nu eşti un pui de găină, ci eşti un vultur. Da, domnilor. Acum ştim că este adevărat.

Trâmbiţa scoate un sunet: este anunţarea Cincizecimii. Aţi auzit ce s-a întâmplat atunci, prin mesajul acestor patriarhi bătrâni care ne-au vorbit azi dimineaţă.

Haideţi să ne întoarcem înapoi! Pavel spune în 1Corinteni 14.8: „Şi dacă trâmbiţa dă un sunet încurcat, cine se va pregăti de luptă?”

Astăzi avem oameni mari care traversează lumea, bisericile se organizează ca o mare maşină politică, iar oamenii merg în ele ca sub un regim conducător. Şi ce se întâmplă? Metodiştii îi iau pe ai lor şi merg mai departe; baptiştii îi iau pe ai lor şi merg la fel, dar niciunul nu ştie ce face celălalt.

Nu aceasta este bunătatea îndurării Lui, pentru că trâmbiţa a dat un sunet încurcat: „Vino şi alătură-te la crezul acesta; vino şi alătură-te dincolo…” Dar Biblia spune altceva. Da, domnilor. Dacă trâmbiţa nu dă un sunet sigur, nu ştii cum să te pregăteşti.

Dar când veţi auzi Trâmbiţa lui Dumnezeu sunând Cuvântul lui Dumnezeu şi Îl veţi vedea pe Dumnezeu legitimându-L prin semne şi minuni, aşa cum a spus El că o va face, Acela este un sunet corect. Dar dacă trâmbiţa va da un sunet nesigur, Comandantul Şef nu-i va legitima sunetul. Comandantul Şef nu va legitima sunetul acela pentru că El a spus în Marcu 16: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.

Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci, vor vorbi în limbi noi,

vor lua în mână şerpi, dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma, îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.”

El a spus de asemenea:„ Cine crede în Mine (nu cine spune că crede), va face şi el lucrările pe care le fac Eu.” (Ioan 14.12). Amin. Acesta este un sunet sigur.

Evreii I-au zis: „…Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu.”, dar El le-a spus: „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi.”  Amin. Haideţi să ţinem aceasta sus pentru biserică. Glorie! „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce cred.”

Părinţii voştri au umblat în sus şi-n jos, prin Louisiana, într-un Buggy, un model vechi de Ford T, cu anvelope cu spiţe, şi au predicat împotriva acestor dogme pe care voi le-aţi adăugat apoi la Cuvânt. Ieşiţi afară din ele! Întoarceţi-vă! Veniţi înapoi! Pocăiţi-vă! Întoarceţi-vă înapoi de unde aţi venit! Acesta este Anul Jubiliar: „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce cred.” Da, domnilor.

Ştiu că este înregistrat, dar lăsaţi-mă să mai spun ceva! Tu, bogată biserică laodiceană, ai spus: „Nu am nevoie de nimic!” Biblia a spus că vei zice aşa şi a mai spus: „Eşti căldicică!”

Oh, tu spui: „Am strigat şi L-am lăudat pe Dumnezeu!” Israelul a făcut la fel, apoi a făcut o greşeală îngrozitoare. La început au fost plini de râvnă pentru Domnul şi nu puteau fi opriţi de nimic. Uitaţi-vă ce scrie în Evrei 11. O mână de copii ai lui Dumnezeu au cucerit împărăţii, au făcut dreptate, au închis gura leilor, au scăpat din foc şi multe altele. Acolo găsiţi lucrările măreţe făcute prin credinţă doar de o mâna de credincioşi ai lui Dumnezeu.

Astăzi, Dumnezeu poate trimite un predicator cu Cuvântul greu ca un ciocan, ca să bată cât poate el de bine, că noi ne vom ridica şi vom merge la culcare cât se poate de nepăsători. Nu este de mirare că faci aceasta, pentru că eşti fortificat între acele ziduri, şi la fel biserica. Ştiu că ceea ce spun este înregistrat şi va merge într-o mulţime de locuri. Vedeţi? Va merge peste tot în lume, de aceea vreau să vă spun la fiecare: Întoarceţi-vă! Acesta este momentul potrivit să vă întoarceţi, când auziţi chemarea.

Da, domnilor, aceste semne îi vor urma pe fii. Nu pe robi, nu pe sclavi, nu pe slujitori, ci doar pe fii. „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce cred.” Şi: „…nimeni nu poate zice: „Isus este Domnul” decât prin Duhul Sfânt.” (1Corinteni 12.3). Aşa este. Poate tu spui că crezi aceasta, dar trebuie să vină Duhul Sfânt şi să dovedească acest lucru. Da, domnilor.

Oh, bogată Laodicea, Hristos este afară din biserică, stă la uşă, bate şi vrea să intre înăuntru! Dar tu spui: „…Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic.” (Apocalipsa 3.17). Este adevărat că ai venit în pas cu metodiştii şi baptiştii, şi i-ai depăşit ca număr, dar unde este puterea care s-a revărsat cu cincizeci de ani în urmă? Unde este râvna care clocotea în inimile înaintaşilor voştri, care mergeau pe lângă linia ferată, luau porumb, îl mâncau aşa cum era şi mergeau mai departe pentru a duce Evanghelia pretutindeni? Dacă ar vedea ce facem, s-ar întoarce în morminte! Da, noi suntem o ruşine pentru taţii şi mamele noastre care au luptat pentru a câştiga premiul alergării. Ei au luptat, dar noi trăim în lux în aceste denominaţiuni… Am spus destul ca să vă fac să înţelegeţi. Este momentul întoarcerii!

Acum cincizeci de ani, Dumnezeu Şi-a scos biserica aleasă afară din organizaţii; Şi-a scos rămăşiţa afară. Acesta este Jubileul şi El ne cheamă din nou afară. Întoarceţi-vă! Acum cincizeci de ani, Dumnezeu i-a scos pe părinţii noştri afară din organizaţii, iar în seara aceasta încearcă s-o facă din nou.

Vom continua mâine seară, pentru că este trecut de şi un sfert. Să ne plecăm capetele.

Naţiunile se destramă, (Hristos este pretutindeni).

Israel se trezeşte, (Sunt o naţiune, au propria monedă, propria armată şi steag şi sunt în ONU).

Semnele despre care au vorbit prorocii;

Zilele neamurilor sunt numărate,

Cu groază împovărate; (bombe atomice şi totul).

Oh, întoarceţi-vă acasă, voi, cei împrăştiaţi, (Acesta este anul de veselie).

Ziua răscumpărării este aproape.

Inimile oamenilor cedează de frică;

Fiţi umplut de Duhul Sfânt,

Lămpile voastre curăţate şi clare.

Uitaţi-vă în sus, răscumpărarea voastră este aproape.

Duhul Sfânt strigă: „Întoarceţi-vă înapoi! Întoarceţi-vă!” Mă gândesc la Isus când privea spre Ierusalim. El i-a iubit, dar ei L-au respins.

Şi în seara aceasta, un bărbat plin de Duhul Sfânt poate privi spre biserică şi vede un popor care ar trebui să fie plin de slava prezenţei Domnului, plin de puterea măreaţă a lui Dumnezeu. Duhul Sfânt plânge în inima lui cu lacrimi amare. De ce? Ce am făcut? Dumnezeu i-a chemat acum cincizeci de ani pe părinţii noştri afară, dar noi ne-am întors înapoi. Şi ce am ajuns? O grămadă dizgraţioasă, sub numele de penticostali, care fumează, beau, se căsătoresc de trei sau patru ori; cu femei care îşi taie părul, se vopsesc, se îmbracă cu pantaloni scurţi, poartă haine imorale şi fac o mulţime de alte lucruri, apoi se numesc surori penticostale. Ce ruşine pentru Numele lui Isus! Ce ruşine pentru biserică! Nu este de mirare că El spune că acestea sunt nume hulitoare, că le numeşte „Babilon”, fiindcă toţi sunt confuzi, încurcaţi şi nu ştiu ce să facă. Unde este Hristos în toate acestea? Întoarceţi-vă înapoi, oamenilor!

Acum, în timp ce stăm cu capetele plecate, mă întreb dacă oamenii cred că acesta este Adevărul şi că trebuie să ne întoarcem în timpul acestui Jubileu. Aceasta este ultima chemare a lui Dumnezeu pentru biserica Sa. Dacă credeţi, ridicaţi mâinile şi spuneţi: „Dumnezeule, vreau să vin!” Ridică mâna şi spune doar: „Eu cred aceasta. Eu cred.”

Tată ceresc, Tu vezi aceste mâini. Jumătate din această audienţă, sau poate chiar mai mult, stau cu mâinile jos deşi ştiu că acesta este Adevărul. Dumnezeule al cerurilor, trimite Duhul Sfânt, Doamne! Eu văd că ceasul este întunecos şi că inimile bărbaţilor au devenit reci şi formale. Bisericile nu mai cunosc râvna, dragostea şi puterea pe care au cunoscut-o cu cincizeci de ani în urmă, când s-a ridicat mişcarea rusalistică. Şi-au făcut singuri peşteri, şi-au făcut ziduri şi din cauza aceasta nu mai pot veni la Jubileu. Niciodată nu a mai fost aşa.

Doamne, Tu eşti un Dumnezeu neschimbător; Tu eşti Acelaşi în fiecare timp şi poruncile Tale nu se pot schimba. Fiecare hotărâre a Ta este desăvârşită şi nu trebuie modificată; este desăvârşită, este Cuvântul Tău.

Îngăduie ca robul Tău  să stea, în seara aceasta şi în toate zilele, în picioare în toată ţara, şi să predice: „Întoarceţi-vă! Întoarceţi-vă!”

Tată, pretutindeni unde sunt bărbaţi temători de Dumnezeu, feţele lor roşesc de ruşine când predicatorii musafiri intră în biserică şi văd ce fac şi cum se comportă bărbaţii şi femeile. Un păstor umplut cu Duhul Sfânt ştie aceasta, dar ce pot face ei? Dacă spun ceva împotriva acestor lucruri, sistemul organizaţiei îi dă afară.

O, Dumnezeule, scoate-i pe toţi vulturii afară de acolo! Doamne, scoate-i afară din aceste cuşti, pentru că este Jubileul! Adu-i afară în libertate şi la Duhul Sfânt. Lasă-i să trăiască sau să moară. Înaintaşii noştri au ieşit dintre metodişti, baptişti şi luterani, dar generaţie după generaţie, ei s-au organizat, s-au vândut robi dar Tu îţi chemi vulturii afară din ţarcuri, afară din acel hambar. Doamne Dumnezeule, Tu eşti Acelaşi Dumnezeu şi în seara aceasta şi ne chemi din nou, Doamne, pentru că este timpul Jubileului.

Tată ceresc, îngăduie ca înainte să se încheie săptămâna aceasta, să putem vedea puterea lui Dumnezeu restituită cu semne şi minuni. Îngăduie ca bolnavii să fie vindecaţi, schilozii şi şchiopii să umble, orbii să vadă, surzii să audă, morţii să învie şi puterea lui Dumnezeu să Se manifeste în inimile noastre. Dă-ne aceasta! Îngăduie să înceapă o nouă trezire, Doamne! Scoate-i pe oameni afară din aceste lucruri reci şi formale. Ei cântă un pic, dansează şi cheamă Duhul în ritmul muzicii, strigă şi Îl laudă pe Dumnezeu. Când îi vezi, par că trăiesc diferit, dar prin ceea ce face, biserica exprimă ce este în interiorul ei: crezuri moarte, goale şi superficiale şi dogme cu care se hrănesc; au ruginit, totul este cuprins de cancer, totul este în putrefacţie. Cu siguranţă.

Doamne, în seara aceasta Te rog să primeşti darul pe care l-am lăsat pe altarul de aur: Jertfa, Hristos care ne-a învăţat Cuvântul. Doamne, eu chem în seara aceasta Duhul Tău, ca să aducă biserica înapoi. Dă-ne aceasta, Tată! Îţi încredinţez totul în Numele lui Isus Hristos: Îţi încredinţez această biserică; Îţi încredinţez acest grup de oameni, Doamne Dumnezeule şi Te rog să faci ceva pentru noi. Ascultă rugăciunea robului Tău şi dăruieşte-ne ceea ce cerem, fiindcă Te rog aceasta cu sinceritate şi din toată inima, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Îl iubiţi? Îl credeţi? Credeţi că este ceasul să vă întoarceţi? Acum este prea târziu ca să mai începem un serviciu de vindecare.  Vom face aceasta mâine seară.

Credeţi că sunt nebun? Nu sunt nebun şi ştiu exact despre ce vorbesc. Ştiu că este Adevărul. Biserica este putredă până în măduvă. Acesta este adevărul. De aceea, trebuie să fie născută din nou; trebuie să vină înapoi la moştenirea ei; trebuie să vină înapoi la Rusalii…

Tu spui: „Eu sunt penticostal!”

Oh, frate, mi-e ruşine să mă numesc penticostal. Nu din pricina numelui sfânt al Cincizecimii, ci pentru că folosiţi acest nume ca să păreţi ceva ce nu sunteţi. Eu vreau să-mi predau viaţa Lui, vreau să mă pun pe altarul lui Dumnezeu şi să spun: „Doamne, bate-mă, modelează-mă şi prelucrează-mă până când sunt diferit de ceea ce sunt acum. Fă-mă al Tău şi condu-mă Tu, Doamne.”

Am fost condus prea mult pe alături de oameni, de aceea, vreau să fiu condus de Duhul lui Dumnezeu. Mărturisesc că acestea sun Rusaliile şi vreau să mă întorc din nou ca să văd o trezire. Amin.

Credeţi aceasta? Haideţi să ne ridicăm mâinile şi să cântăm: „Îl iubesc!” Dă-ne tonul, soră. În ordine. Ridicaţi-vă mâinile şi cântaţi: „Îl iubesc.” Haideţi să ne ridicăm în picioare. Haideţi să fim rusalistici cu adevărat:

Îl iubesc, Îl iubesc,

Pentru că El m-a iubit întâi

Şi a câştigat salvarea mea

Pe lemnul Calvarului.

Poate lângă tine stă un metodist, un baptist, un prezbiterian sau un penticostal. Haideţi să dăm mâna unii cu alţii şi să spunem: Dumnezeu să te binecuvânteze, frate!”

(Oamenii dau mâna unii cu alţii şi se salută).

Spuneţi cu toţii: „Să ne întoarcem! Să ne întoarcem! Să ne întoarcem!”

Fratele Holstein a spus: „Ai predicat exact revărsarea de pe strada Azusa.” Amin. Să ne întoarcem!

Îl iubesc (să ridicăm mâinile),  Îl iubesc,

Pentru că El m-a iubit întâi

Şi a câştigat salvarea mea

Pe lemnul Calvarului.

Sângele lui Isus Hristos…

Oh, preţios este acest şuvoi!

El mă face alb ca zăpada,

Nici un alt izvor nu ştiu.

Nimic, doar sângele lui Isus.

Nu ştiu nici o organizaţie, eu nu deţin nimic.

Dar Îi datorez totul Lui.

Isus a plătit totul, totul Îi datorez Lui.

Păcatul a lăsat o pată purpurie;

El a spălat-o şi este albă ca zăpada.

Îl iubesc (să-L lăudăm în timp ce ne ridicăm).

Îl iubesc (Îţi mulţumim, Tată, Îţi mulţumim. Ne rugăm, Doamne, şi credem că Tu vei trimite Duhul Tău cel Sfânt. O, Dumnezeule, ia-ne înapoi, Doamne, la acea experienţă. Toarnă Duhul Sfânt peste noi).

…A câştigat salvarea mea,

Pe lemnul Calvarului.

Să ţinem mâinile ridicate, în timp ce cântă muzica. Haideţi să-L iubim, să-L lăudăm.  Să ne rugăm fiecare în felul nostru. Rugaţi-vă aşa cum o faceţi în biserica voastră. Toţi cei care doresc să primească un botez proaspăt, să ridice mâinile şi să le mişte într-o parte şi-n alta.

O, Dumnezeule, laudă lui Isus! Dumnezeule, trimite Duhul Sfânt peste noi. Du-ne, Doamne, înapoi la experienţa Cincizecimii. Iartă-ne greşelile, Doamne şi ajută-ne să venim la această cunoştinţă a puterii şi adevărului Evangheliei. Dăruieşte-ne aceasta, Doamne.

…salvarea mea, Pe lemnul Calvarului

Acolo unde stai şi aşa cum ştii, roagă-te lui Dumnezeu şi spune: „Dumnezeule, vreau să accept aceasta chiar acum. Îţi promit că nu mă voi odihni până când sufletul meu nu se va întoarce la această experienţă.” Câţi vor face aceasta cu mine? Ridicaţi mâna şi spuneţi: „Nu mă voi odihni, ci voi sta la altar.”

Îl iubesc, Îl iubesc… „Mă voi ruga, Doamne. Voi face orice, dar adu-mă înapoi la moştenirea mea. Adu-mă înapoi la adevăratul meu loc…”

…(Slavă Domnului)

Şi a câştigat salvarea mea

Pe lemnul Calvarului.

Oh! Binecuvântat să fie Numele Domnului. O, Doamne, trimite puterea Ta! Trimite prorocii Tăi, Doamne, trimite-i cu Cuvântul. Nu-i lăsa să facă nici un compromis. Trimite-i înapoi la Biblie, înapoi la Duhul Sfânt şi ridică o biserică fără pată şi fără zbârcitură, fiindcă ai promis aceasta, Doamne. Ai promis şi noi Te credem.

Doamne, eu pledez pentru fiecare dintre ei şi pentru mine. Trimite-ne chiar acum puterea Ta şi umple fiecare inimă. Doamne, Te rog să ne trimiţi ceea ce avem nevoie: trimite-ne revărsarea pe care ai trimis-o peste Statele Unite, acum cincizeci de ani. Doamne Dumnezeule, revars-o din nou. Iartă-ne păcatele, umple candelele noastre, toarnă dragostea lui Hristos în inimile noastre şi fă-ne biserica ce ar trebui să fim, Doamne. În seara aceasta, ne întoarcem la Tine ca un grup de oameni, ca un popor şi ca persoană individuală. Ne întoarcem la moştenirea noastră, Doamne, la botezul cu Duhul Sfânt.

Dumnezeule Atotputernic, fă aceasta pentru că este promisiunea Ta. Te rog în Numele lui Isus să onorezi Cuvântul Tău.

… salvarea mea

Pe lemnul Calvarului.

… Aceşti bătrâni sfinţi, au luptat cu mulţi ani în urmă pentru credinţa dată sfinţilor. Biserica ar trebui să se întoarcă la aceasta, nu-i aşa, frate?

(Cineva spune: „Trebuie să ne întoarcem, să salvăm mişcarea…”). Amin.

(„Am mers pe calea tuturor celorlalte organizaţii. La început a fost bine, a fost minunat, dar încet, încet am căzut în ghearele dogmelor făcute de oameni. Trebuie să ne întoarcem înapoi la Duhul Sfânt; trebuie să ne întoarcem la Cuvânt!”).

Ascultaţi strigătul inimii acestui sfânt bătrân, care spune aceste cuvinte cu lacrimile şiroind pe obraji.  El ştie că există suflete sincere care aşteaptă la altar.

Într-o zi va veni Isus, de aceea mă rog şi nădăjduiesc că Dumnezeu va ridica bărbaţi şi femei care se vor întoarce înapoi, în ciuda tuturor împotrivirilor şi obstacolelor. Întoarceţi-vă înapoi pentru că este Jubileul! Ieşiţi afară din acest mecanism, fiindcă în felul acesta nu veţi primi niciodată nimic de la Dumnezeu! Dacă rămâi acolo eşti doar un fiu al organizaţiei.

Haideţi să ieşim afară şi să fim un fiu şi o fiică a lui Dumnezeu. Tu poţi face aceasta numai prin Duhul Său cel Sfânt, care a fost dat pentru noi.

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Amin.

– Amin –