INFLUENȚE

Crede numai, crede numai,

Totul e posibil, crede numai!

Crede numai, crede numai,

Totul e posibil, crede numai!

Haideţi să ne plecăm capetele.

Tată ceresc, Îţi mulţumim pentru cântarea: „Crede numai!” Noi L-am văzut pe Domnul nostru cum a mers la băiatul acela epileptic şi ¡-a zis: „Toate lucrurile sunt cu putinţă pentru cei ce cred.” Doamne, rugăciunea noastră din seara aceasta este să îndepărtezi necredinţa. Îţi suntem recunoscători pentru prezenţa Ta, pentru oamenii care cred şi Te iubesc, şi pentru că suntem ridicaţi în locurile cereşti în Isus Hristos, în prezenţa Împăratului nostru.

Oh, cum Îți mulţumim pentru siguranţa pe care o avem în El şi în făgăduinţele Lui care sunt adevărate întotdeauna, fiindcă ştim că nu ne va lăsa niciodată de izbelişte. Te rugăm să ne vizitezi în seara aceasta şi fie ca Duhul Sfânt să ia Cuvântul lui Dumnezeu şi să ni-L împartă după nevoile pe care le avem, astfel ca atunci când vom pleca, să spunem la fel ca cei doi  pe drumul Emausului: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne deschidea Scripturile?” (Luca 24.32). Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin. Puteţi să vă aşezaţi.

Sunt foarte fericit pentru că în seara aceasta sunt din nou aici, în părtăşie cu voi, şi că vă pot vorbi despre lucrurile lui Hristos. De altfel, singurul scop pentru care am venit aici este să avem părtăşie în Cuvântul Său.

Îmi pare rău că v-am ţinut aşa mult aseară, pentru că cineva mi-a spus: „Oamenii de aici pleacă de la biserică pe la ora 8.30-9.00 seara.” Eu vin din sud, şi pentru că nu pot gândi prea repede, o iau pe îndelete.

Vreau să ştiţi că sunt recunoscător pentru colaborarea deosebită pe care o am cu oamenii de aici care cred în Dumnezeu. Participarea voastră face ca totul să decurgă mai uşor, aşa că Duhul Sfânt poate să se mişte printre noi. Mi-aş dori mult să găsesc această atmosferă şi oameni credincioşi pretutindeni unde merg. Nu contează câte face Dumnezeu şi câte daruri prezintă, fiindcă totul este fără efect dacă nu credeţi.

Odată, Isus a venit în ţinutul Său, iar oamenii de acolo I-au zis: „Am auzit că ai făcut cutare şi cutare lucruri în locul acela!” şi nu a putut face multe minuni din pricina necredinţei lor. Nu ne place să spunem aceasta, dar aşa spune Scriptura.

Puterea lui Dumnezeu este dependentă de credinţă, ceea ce înseamnă că singura piedică poate fi necredinţa ta, fiindcă „Toate lucrurile sunt cu putinţă pentru cel ce crede.” În ceruri Se află un Dumnezeu mare, iar dacă putem intra în legătură cu El, toate lucrurile devin posibile. Dar trebuie să avem o legătură clară şi curată cu El, nu una zgomotoasă şi cu „bruiaj pe linie,” fiindcă El a spus: „…dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.” (Marcu 11.23). Însă nu te poţi preface. Astfel, dacă crezi cu adevărat, vei avea lucrul cerut.

Noi suntem aici ca să-L lăudăm, iar El este corect şi plin de iubire faţă de sufletele noastre. Noi suntem cu adevărat fericiţi, pentru că în seara aceasta putem participa la această părtăşie minunată.

M-am gândit că dacă am predicat deja atât de mult despre vindecarea divină, în seara aceasta voi schimba puţin subiectul sau felul de prezentare. Nimeni nu poate schimba nici un Cuvânt din Biblie, pentru că el trebuie să se potrivească cu celelalte cuvinte scrise. Toate versetele din Scriptură se completează şi se îmbină perfect unele cu altele. Nu vreau să pară un sacrilegiu ceea ce spun, dar ele se îmbină ca un joc de puzzle. Voi ştiţi cum este jocul de puzzle. Este un peisaj sau ceva pictat pe un carton care a fost tăiat în bucăţi mici, iar tu trebuie să-l studiezi atent şi să îmbini fiecare bucăţică pentru a obţine tabloul pictat. Desigur, jocul are o fotografie a peisajului pe care vrem să-l construim. Dacă nu ai avea acea imagine, nu ai putea termina niciodată acel puzzle.

La fel este şi Scriptura. Ea este tăiată în felul acesta ca să poată fi ascunsă de ochii cărturarilor şi înţelepţilor care sunt ca fariseii cu multă şcoală din zilele Domnului. Isus a mulţumit lui Dumnezeu că a ascuns toate aceste lucruri de ochii lor şi le-a descoperit pruncilor.

Astfel, dacă vrei să te uiţi la un exemplu, trebuie să-ţi pui acea imagine lângă tine, ca să vezi cu ce se potriveşte Scriptura. Uită-te numai la Isus, fii atent ce a făcut El şi potriveşte acel lucru cu Biblia. Dacă faci aşa, vei reuşi să potriveşti toate lucrurile, pentru că este descoperirea lui Isus Hristos. Tot Noul şi Vechiul Testament vorbesc despre Isus, Fiul lui Dumnezeu, pentru că El este Cartea Răscumpărării. El a fost Cuvântul şi este Cuvântul, pentru că trebuie să fie Cuvântul. Aceasta este întreaga Carte a Răscumpărării: Isus Hristos îmbinat perfect cu Dumnezeu. El a venit ca ființă umană şi ne-a răscumpărat, şi fiecare făgăduinţă pe care ne-a dat-o este în El și a fost făcută pentru tine, pentru că El este Mântuitorul.

Haideţi să ne îndreptăm acum către Vechiul Testament şi să citim un text din Isaia 6. Mie îmi plac scrierile lui Isaia, care a fost un mare profet. Ştiaţi că Isaia a scris o carte care este ca o Biblie întreagă? Cartea lui este ca un preludiu al întregii Scripturi. Astfel, începe cu creaţia, la mijloc scrie de Ioan Botezătorul, iar la sfârşit vorbeşte despre Împărăţia de o mie de ani.  Biblia are şaizeci şi şase de cărţi, iar cartea lui Isaia are şaizeci şi şase de capitole, aşa că această carte este cu siguranţă o preumbrire a întregii Scripturi.

Acum vom citi Isaia 6.1-8:

„În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul.

Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două zburau.

Strigau unul la altul şi ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!”

Şi se zguduiau uşorii uşii de glasul care răsuna, şi Casa s-a umplut de fum.

Atunci am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!”

Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleştele de pe altar.

Mi-a atins gura cu el şi a zis: „Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit!”

Am auzit glasul Domnului, întrebând: „Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!”

Din textul acesta aş vrea să iau subiectul „Influenţe”. Influenţa este un lucru mare, iar Biblia spune că noi suntem nişte epistole scrise care pot fi citite de toţi oamenii.

Ca şi creştini, noi trebuie să fim atenţi tot timpul la ce facem şi spunem, şi ar trebui să fim foarte corecţi cu toţi oamenii. Dacă nu poţi fi corect cu seamănul tău, cu siguranţă nu vei putea fi corect nici cu Dumnezeu, pentru că şi cu Dumnezeu ne purtăm la fel ca şi cu oamenii. Eu sunt la fel de corect cu Dumnezeu, cum sunt şi faţă de tine, şi la fel tu faţă de mine. Astfel, noi trebuie să fim amândoi corecţi unul faţă de celălalt în toate lucrurile.

Adevărul este că noi suntem urmăriţi tot timpul. Poate nici nu te gândeşti la aceasta, dar sunt ochi care te urmăresc, iar viața ta influențează întotdeauna pe cineva. Poate fi un copil mic, care atunci când va creşte va deveni un Finney, Moody sau altcineva. Noi nu ştim aceasta, dar viaţa ta influenţează pe altcineva. Împrejurarea din seara aceasta este foarte potrivită pentru acest subiect, fiindcă în timp ce studiam această temă m-am gândit cât de minunat este Dumnezeu.

În dimineaţa aceasta, am văzut o mulţime de oameni pe străzi în timp ce mă plimbam prin oraş cu fiul meu. Noi am mers să vedem „Time Square”, pentru că cineva ne-a spus că îl vor dărâma. Ei au început să-l demoleze deja, iar eu m-am uitat şi am făcut fotografii. Oamenii se îmbulzeau pe străzi, iar eu l-am întrebat pe Billy: „Unde merg toţi oamenii aceştia? De ce se grăbesc aşa? Ei aleargă din toate părţile şi trec grăbiţi pe lângă noi. Oare unde se duc?”

În timp ce stăteam acolo, mă gândeam: „Cum poate Dumnezeu să cunoască gândurile fiecăruia dintre noi? Cum se face că pe pământ sunt milioane de oameni şi totuşi Dumnezeu ştie de câte ori a clipit fiecare din ochi?” El este infinit.

Dacă vreţi să înţelegeţi lucrul acesta, mergeţi afară, uitaţi-vă la stele şi întrebaţi-vă cum le controlează El pe toate, apoi veţi înţelege ce fel de lucrare este aceasta şi cât este de simplă. Tu poţi să-ţi dai seama cât de repede călătoreşte lumina, numai dacă te uiţi în spaţiu prin telescop şi vezi la o depărtare de o sută douăzeci de milioane de ani lumină, dar aici nu poţi măsura nici viteza cu care aleargă o echipă de baseball în jurul New York-ului. Dincolo de acele stele pe care le vezi, sunt tot atât de multe şi de partea cealaltă. Tu poţi să le vezi de pe vârful muntelui Palomar şi a muntelui Wilson din California.

Gândiţi-vă cât de măreţ este El şi cum ţine pământul în mâna Sa. Dacă vreuna din acele stele care se află la milioane şi milioane de mile depărtare, s-ar mişca de la loc, mişcarea ei ar afecta şi Pământul. Tot sistemul solar trebuie să stea la locul lui; tot ce a făcut Dumnezeu trebuie să fie supus lui Dumnezeu. Dar omul creat de Dumnezeu pare că ştie mai multe decât Dumnezeu. Vedeţi? Noi suntem singurii care ne-am părăsit locul. Toată creaţia stă la locul ei, în afară de noi. Toate trebuie să stea la locul lor ca să se poată coordona una cu alta.

De exemplu, dacă ai muta luna de la locul ei, pământul ar fi inundat în câteva minute de apă, pentru că luna este ca un fel de câine de pază al mării. „El a pus un hotar mării, ca apele să nu treacă peste porunca Lui.” (Iov 8.29). Când luna se îndepărtează de pământ, vine fluxul. Dacă ea nu s-ar întoarce înapoi pe partea cealaltă, apele ar acoperi pământul. Dar luna vine, apoi se întoarce pe partea cealaltă a lumii, iar când apare la orizont, apele se retrag repede. Ea este slujitoarea lui IaHVeH. Astfel, marea se opreşte şi se duce înapoi la locul ei, pentru că vede mişcarea perfectă pe care o face IaHVeH.

Dacă noi, mădularele trupului lui Hristos, am putea lucra într-o astfel de armonie, am putea vedea o biserică mare şi puternică a Dumnezeului celui viu, aliniată şi plină de Duhul Sfânt. N-ar fi minunat? Fiecare mădular al bisericii funcţionând perfect în locul său, cu fiecare dar la locul lui şi ajutându-se unul pe altul. Ar fi minunat. Aceasta este ceea ce vrem să vedem şi vom vedea într-o zi; iar acest lucru va fi minunat.

Tânărul Ozia a fost împărat în vremea prorocului Isaia, dar înainte de a deveni împărat, a fost păstor la oi. Lui îi plăcea să stea afară, pe câmp, şi a avut o mare influenţă asupra vieţii lui Isaia, care la vremea aceea era un profet tânăr. Dacă veţi citi povestirea acestui tânăr împărat, din 2 Cronici 26, veţi vedea că a fost pus împărat la vârsta de şaisprezece ani, când a murit tatăl său. Ozia a trăit sub influenţa părinţilor săi; mama şi tatăl lui fuseseră oameni cu frică de Dumnezeu, iar aceasta l-a influenţat pozitiv, să facă ce era bine.

Eu cred că astăzi avem un val atât de mare de crime în toată naţiunea, pentru că părinţii au început să cedeze, deci totul începe de acasă. Dacă copilul este crescut într-o familie de modă veche şi cu frică de Dumnezeu, nu spun că va fi un copil perfect din toate punctele de vedere, dar cu siguranţă aceasta ¡-ar oferi o influenţă pozitivă. Eu cred că de cele mai multe ori, copiii care au fost crescuţi greşit ajung pe stradă şi trăiesc de capul lor, în timp ce mama şi tatăl lor sunt prin baruri sau în alte părţi. Aceşti părinţi nu au grijă de copiii lor şi nu arată nici un fel de afecţiune pentru ei, deşi sunt tineri şi au nevoie să fie învăţaţi să iubească, să aibă respect şi să citească Biblia.

Mă gândesc la Susan Wesley care avea şaptesprezece copii, dar cu toate acestea îşi făcea timp în fiecare zi să se roage cam două ore. Alături de ea stăteau pe genunchi doi băieţi, John şi Charles, care mai târziu au schimbat cursul istoriei lumii. Ea nu a avut nici doică pentru copii, nici maşină de spălat haine sau maşină de spălat vase, cum avem noi astăzi, ci a făcut totul singură. Cu toate acestea, şi-a găsit timp pentru rugăciune şi pentru educaţia copiilor săi şi ¡-a influenţat în aşa fel încât doi dintre ei au schimbat într-un final istoria omenirii. Vedeţi, aceea era o casă de modă veche în care se făceau rugăciuni şi se citea Biblia.

Abraham Lincoln nu a citit nici o carte până la maturitate, iar atunci a avut Biblia şi „Progresul pilgrimilor.” Puteţi vedea ce fel de caracter au modelat aceste două cărţi?

Daţi-mi voie să intru în casele voastre şi să văd ce fel de fotografii sau picturi sunt pe pereţii voştri. Lăsaţi-mă să merg în casele şi la locurile voastre de muncă să văd ce fel de muzică ascultaţi şi vă voi spune ce aveţi în interiorul vostru în funcţie de  ceea ce citiţi şi la ce vă uitaţi, pentru că cu aceea vă hrăniţi. Dacă ne-am face casa mai primitoare, copiii noştri nu ar mai fugi în altă parte. Faceţi mai multe lucruri pentru ei ca să se simtă bineveniţi acasă. Faceţi în aşa fel încât să îşi dorească să vină acasă. Aşa ar trebui să fie fiecare casă.

Eu cred că Ozia a crescut într-o astfel de casă, pentru că a avut o influenţă bună de la părinţii săi temători de Dumnezeu. Astfel, imediat ce a devenit împărat, el a ignorat toate opiniile şi diferenţele politice şi şi-a îndreptat inima într-o singură direcţie: să-L slujească pe Dumnezeu în ciuda oricărei împotriviri. Şi noi avem nevoie de mai mulţi politicieni de felul acesta. Ozia era hotărât să-l slujească pe Dumnezeu pentru că fusese crescut în felul acesta şi a fost influenţat corect de tatăl său. Da, tatăl său l-a influenţat să-L slujească pe Dumnezeu şi să trăiască pentru El. Împărăţia lui a ajuns atât de mare, încât a fost a doua după cea a lui Solomon, pentru că a fost binecuvântat de Dumnezeu. Cred că este scris undeva acest lucru.

Aceasta a avut o mare influenţă asupra profetului Isaia care în vremea aceea se afla în Templu. Felul în care era privit împăratul, felul în care Dumnezeu binecuvânta acel om care a luat poziţia corectă, a ales calea dreaptă şi a avut numai intenţii bune şi curate, a fost un exemplu şi a avut o mare influenţă asupra lui.

Uneori vă gândiţi că influenţa cuiva nu va avea nici un efect asupra voastră, dar vă înşelaţi. Ea are cu siguranţă un efect. Astfel, tu nu poţi merge în acelaşi timp şi spre est şi spre vest, şi nu o poţi lua şi la stânga şi la dreapta. Poate crezi că mergi într-o anumită direcţie, dar nu este aşa. Dacă te concentrezi asupra unui lucru şi toată fiinţa ta priveşte acolo, iar motivele şi ţinta ta sunt corecte, vei sfârşi bine; nu poţi cădea. Înţelegeţi? Aceasta este singura cale. Nu contează cât de mult eşti tentat să mergi în partea opusă, tu să-ţi întorci privirea de la lucrul acela şi să faci ce este drept. Tu ştii când faci ceva corect, pentru că te vei simţi bine şi vei fi mai bun. Aceasta-¡ tot ce-ţi trebuie. Dacă mergi spre vest, nu ai cum să ajungi în nord. Este clar că vei ajunge în vest; şi la fel este cu binele şi răul.

Isaia a văzut aceasta; el a văzut că Dumnezeu l-a binecuvântat pe împărat, aşa că faima lui s-a răspândit pretutindeni, ajungând până în Egipt. Niciun popor nu a vrut să se războiască cu el, pentru că toţi au văzut că Dumnezeu era cu el, aşa că îi trimiteau daruri de pace: turme de oi şi alte lucruri ca să fie pace între ei. Ozia era un om bun.

Eu cred că tu trebuie să faci binele, în ciuda tuturor criticilor din jur. Nu ar trebui să-ţi pese dacă un om, o biserică întreagă, un grup sau chiar o naţiune întreagă s-ar ridica să te critice, pentru că în adâncul inimii lor te vor respecta pentru ceea ce faci. Eu am văzut de multe ori acest adevăr.  Tu să fii cinstit şi să păşeşti drept, fiindcă oamenii vor respecta aceasta. Chiar dacă sunt greşiţi, te vor respecta, pentru că aceasta este natura umană. Noi suntem cu toţii oameni şi ştim care este binele şi care este răul, aşa că trebuie să recunoaştem acest lucru.

Ozia s-a ţinut de acest etalon. El a avut o mare influenţă asupra prorocului Isaia, dar mai târziu a făcut o greşeală fatală, aşa cum fac mulţi oameni. Astfel, când s-a simţit în siguranţă şi a crezut că toată problema este în mâinile lui, s-a înălţat în duhul lui şi s-a umplut de mândrie, acesta fiind un exemplu real pentru noi toţi.

Acum mă voi adresa creştinilor şi predicatorilor, şi vreau să fiu cât se poate de sincer şi cinstit, fiindcă aceasta este problema pe care o avem şi noi astăzi. Noi am auzit de foarte multe ori despre anumite lucruri pe care le fac predicatorii deşi ar trebui să nu le facă. Eu cred că ei sunt oameni buni şi creştini minunaţi folosiţi de Dumnezeu, dar necazul este că îşi clădesc o mică împărăţie în jurul lor sau multă influenţă. La întâlnirile lor vine atât de multă lume, încât devin fără scrupule şi încep să se înalţe pe sine. Vedeţi? Oamenii îi aplaudă şi se ridică în picioare, dar noi nu ar trebui să facem aceasta.

Printre noi nu sunt oameni mari şi toţi suntem copiii lui Dumnezeu, iar dacă Dumnezeu ne-a făcut pe unii într-un fel sau altul, nu trebuie să ne înălţăm unii pe alţii şi nici să ne simţim mari, fiindcă toţi suntem legaţi de un singur Dumnezeu şi ne tragem din acelaşi pom. Înţelegeţi?

   De multe ori predicatorii se simt prea confortabil şi trec pe lângă, iar înainte să-şi dea seama ce se petrece, fac lucruri pe care nu ar trebui să le facă. Astfel, bărbaţi buni şi drepţi încep să participe la prea multe întâlniri sociale şi la petreceri mari, şi înainte să-şi dea seama, încep să servească o băutură aici, alta dincolo şi se încurcă cu lumea. Aceasta este problema cu bisericile noastre de astăzi şi cred că şi cu mişcarea penticostală.

Aş vrea să înţelegeţi clar ce spun. Voi mă auziţi vorbind tot timpul despre biserica penticostală. Eu sunt penticostal şi mă întreb: la cine aş predica în seara aceasta mesajul, dacă în New York nu s-ar găsi nici un penticostal? Eu îi respect pe penticostali, fiindcă sunt fraţii şi surorile mele, dar dacă văd ceva greşit la fratele meu, copilul meu, soţia mea sau la altcineva, trebuie să-¡ corectez. Ce este corect este corect, iar un părinte corect îşi corectează copiii. Problema bisericilor noastre este că vrem prea mult să fim ca alţii, aşa că încercăm să ne comportăm ca alţii şi le imităm obiceiurile.

Eu nu-¡ cunosc pe penticostalii de la început, pentru că au trecut mulţi ani de la evenimentul de pe strada Azusa, dar am citit multe cărţi despre ei şi am vorbit cu unii dintre bătrâni. De altfel, mă pregătesc să merg la o întâlnire cu unul dintre aceşti bătrâni, în Shreveport, Louisiana, fiindcă a fost unul dintre primii penticostali de pe strada Azusa. Începutul mişcării penticostale a avut loc cu vreo cincizeci de ani în urmă. Eu am predicat acum câţiva ani, la aniversarea acestui eveniment, în templul McPherson sau Angelus din Los Angeles.  De atunci, în biserică s-au  strecurat tot felul de lucruri mărunte, fiindcă ea se „freacă” în fiecare zi de lume. Nu vreau să mă leg din nou de fraţii şi surorile noastre, dar cu câţiva ani în urmă era greşit ca surorile noastre să-şi taie părul. Era una dintre regulile penticostale ca ele să nu facă aceasta şi multe altele.

Dar ce se întâmplă acum? Mergem în diferite părţi ale ţării şi găsim aceste surori penticostale cu părul tăiat şi coafat bufant. Ştiţi voi, cu acele coafuri mari, machiate şi îmbrăcate cu haine bărbăteşti.

Voi ziceţi: „Frate Branham, iar te legi de femei!” O clipă! Daţi-mi voie să mă leg de bărbaţi, pentru că fratele care-şi lasă soţia să facă aceste lucruri, dovedeşte că nu este stăpân în casa lui. Vedeţi? Voi nu ar trebui să faceţi aceasta. Ce s-a întâmplat? Ne-am frecat umerii de restul lumii, apoi a venit un bărbat fără coloană vertebrală, de la vreun seminar sau şcoală teologică, cu tot felul de idei în privinţa aceasta. Dar Adevărul este unul singur şi el ne duce la Biblie, iar Biblia condamnă aceasta. Înţelegeţi? Nu este corect.

Dar sunt şi alte lucruri greşite. Înainte era greşit ca oamenii sfinţeniei să meargă la filme, dar acum o fac tot timpul. Mai mult, astăzi Satan a adus televizorul chiar în casa ta. Vedeţi? Atunci era greşit, dar astăzi se poate face orice. Ce se întâmplă? Aceste lucruri vin atât de uşor şi treptat, încât te prind înainte să-ţi dai seama ce se petrece. Este ca o viţă care creşte lângă tine. Dacă o ţii departe de tine şi te îmbraci numai cu Isus, Cuvântul, vei creşte drept. Viţa cealaltă încearcă să te tragă de pe cale, dar Hristos te ţine drept.

Dacă soţia unui predicator sau un predicator fac un anumit lucru, întreaga biserică spune: „Păstorul nostru face aşa; soţia păstorului face aşa. De ce nu putem face şi noi la fel?” Vedeţi? Voi influenţaţi tot timpul pe cineva, aşa că trebuie să aveţi grijă să-¡ influenţaţi în mod corect, să-¡ conduceţi pe calea corectă şi spre lucrurile bune.

Dacă te înalţi şi te ridici singur, ai apucat pe un drum care te duce în jos. Aşa s-a întâmplat şi cu Ozia când s-a simţit în siguranţă în toate privinţele. El avea o naţiune prosperă, fiindcă Dumnezeu îl binecuvântase din belşug. Avea viţe de vie întinse, cirezi de vite, turme de oi, mine şi multe bogăţii, iar naţiunile din jur trăiau în pace cu el. Aceasta l-a făcut să se înalte pe sine şi să se umple de mândrie până acolo încât a crezut că poate face tot ce vrea.

S-a înălţat până acolo încât a încercat să ia locul unui preot. Astfel, s-a dus în templu, a luat cădelniţa şi s-a îndreptat spre altar. Când a făcut aceasta, preoţii din templu au alergat după el şi ¡-au spus că nu are voie să facă aceasta, dar când a fost corectat, a refuzat să se smerească, cum ar fi trebuit să facă. Înainte ca să se înalţe pe sine însuşi, Ozia ar fi trebuit să spună: „Aşa este. Eu nu am voie să fac aşa ceva!” şi ar fi dat cădelniţa preotului care se trăgea din linia lui Aaron şi care era chemat să facă acel lucru. Numai preotul era însărcinat pentru acea slujbă.

Eu călătoresc mult cu grupul oamenilor de afaceri, iar sâmbătă dimineaţa voi avea ocazia să vorbesc la micul dejun dat de ei. Dacă nu mă înşel, adunarea va avea loc la hotelul Statler şi am auzit că au vândut deja o mie şapte sute de bilete pentru acel dejun. Nu demult, am vorbit cu ei  că este greşit să-¡ lase pe oamenii de afaceri să meargă pe platformă şi să predice Evanghelia: „Aşa ceva este greşit!” Da, cu siguranţă este greşit. Este destul de greu şi pentru noi, predicatorii, să facem aceasta, dar pentru un om de afaceri care nu este chemat să aducă învăţături din Biblie şi aşa mai departe? Astfel, le-am zis: „Nu ar trebui să faceţi aşa ceva!”

Nu încerca niciodată să iei locul altcuiva! Dumnezeu te-a făcut într-un anumit fel, aşa că trebuie să rămâi cum te-a făcut El. Desigur. Stai aşa. Rămâi cum eşti şi nu încerca să imiţi pe altcineva.

Aceasta ruinează darurile trimise de Dumnezeu pentru această lume. Sunt foarte multe imitaţii ale acestor daruri, pentru că întotdeauna este cineva care încearcă să-l copieze pe altul. În vremea când trăia doamna predicatoare McPherson, toate femeile predicatoare încercau să se poarte ca ea şi să-şi ţină Biblia ca ea. Toate făceau tot ce făcea ea.

Şi astăzi avem o mulţime de Billy Graham, dar Dumnezeu nu a făcut mai mulţi Billy Graham, ci doar unul singur. Tu eşti la fel de important ca Billy Graham, Oral Roberts sau oricare din aceşti bărbaţi renumiţi. Eşti la fel de important câtă vreme stai la locul tău, dar când ieşi de acolo nu mai eşti bun de nimic, pentru că eşti un defect al acestor oameni, al tău personal şi al Împărăţiei lui Dumnezeu. Rămâi pe poziţia ta! Stai în locul pentru care te-a făcut Dumnezeu şi vei funcţiona corect.

Acest lucru a fost învăţat şi de Pavel, aşa că nu este ceva nou. El a spus: „Mâna nu-¡ poate spune ochiului: „Nu vreau să mai fiu mână, ci vreau să fiu ochi!” Nici urechea nu-¡ poate spune nasului: „Nu vreau să mai fiu ureche, ci vreau să fiu nas!” şi aşa mai departe. Tu nu poţi face aceasta, pentru că fiecare mădular stă la locul lui, ajutându-se unul pe altul şi mişcându-se ca o mare unitate.

Noi nu trebuie să încercăm să impresionăm pe cineva. Fii ceea ce eşti pentru că aşa te-a făcut Dumnezeu şi nu încerca să te porţi altfel de cum eşti. Ţineţi minte că oricât de mult am încerca noi, predicatorii, să luăm locul lui Billy Graham, nu vom reuşi. Şi nici el nu va putea să ia locul vostru, pentru că fiecare dintre noi are ceva de făcut. Dacă eşti un om simplu ca de exemplu, omul de serviciu sau o casnică, nici cel mai mare predicator din lume nu poate să-ţi ia locul, pentru că Dumnezeu a avut un ţel cu tine când te-a făcut, aşa că Îl slujeşti cum te-a aşezat El. Dacă fiecare dintre noi am sta la locul nostru, roţile s-ar învârti mult mai uşor. Da, aşa s-ar întâmpla dacă nu ne-am înălţa pe noi înşine.

Dacă vine cineva şi ne spune ceva corect şi duhovnicesc, ar trebui să ne smerim şi să spunem: „Da, am fost greşit. Iartă-mă, te rog. Nu am ştiut, dar de acum înainte nu voi mai face aceasta.” Din păcate, de multe ori noi procedăm la fel ca Ozia, care a crezut că era prea mare şi important ca să-¡ spună cineva ceva, doar era împăratul. Eu am întâlnit de multe ori predicatori care s-au comportat în felul acesta, fiindcă s-au considerat prea importanţi ca să li se spună că acest Cuvânt este Adevărul.

„Ei bine,” zic ei, „zilele minunilor au trecut.” Eu vă pot arăta unde a dat Dumnezeu minunile, dar voi nu puteţi să-mi arătaţi unde le-a luat înapoi. El a dat daruri, dar nu scrie nicăieri că le-a luat înapoi. Biblia spune clar: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.” Cât timp? Până când va fi auzită de toate făpturile, oricâte ar fi ele. „Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede…” Noi nu putem înlocui aceasta cu altceva. Luaţi numai ce a spus El şi totul va fi în ordine. Dar când încercăm să urmăm căile noastre…

Aici a luat şi Israel cea mai pripită decizie. Harul le-a dăruit Stâlpul de Foc, un Înger, o jertfă, ¡-a eliberat din robie, le-a trimis un profet şi Stâlpul de Foc să le arate calea, dar în Exod 19 au vrut să înlocuiască harul cu Legea. Aceasta a fost cea mai gravă greşeală pe care au făcut-o vreodată, pentru că au vrut să facă ceva de unii singuri, iar noi facem la fel ca ei. Nouă ne trebuie doctoratul, iar dacă cineva nu-l are, nu poate predica în biserică şi vrem să studiem un anumit lucru cu mintea noastră, ca să vedem dacă este de la Dumnezeu.

Ozia s-a înălţat singur şi avea de gând să facă acel lucru în ciuda a ceea ce ¡-a spus preotul, aşa că a luat cădelniţa şi s-a îndreptat spre altar. Pe el nu l-a interesat ce a spus preotul şi a mers mai departe. Ceea ce a făcut el era nebiblic. Pentru el a fost nebiblic să facă lucrul acela, iar pentru noi este nebiblic să impresionăm pe altcineva. Aşa este. Tu trebuie să rămâi ce eşti, să fii bun la ceea ce faci şi să-ţi faci datoria cu credincioşie ca să vadă şi ceilalţi aceasta. Dacă eşti casnică, fii o casnică bună; dacă eşti soţ, fii unul bun; dacă eşti diacon sau predicator, fii unul adevărat, şi aşa mai departe, şi nu încerca niciodată să iei locul altuia. Dacă Cuvântul te avertizează că faci aceasta şi te simţi mustrat, pocăieşte-te! Acesta este singurul lucru pe care îl ai de făcut.

Dar Ozia nu a vrut să facă aceasta. Dumnezeu l-a binecuvântat în mod deosebit, dar cu toate acestea nu s-a smerit, ci s-a gândit că poate merge înainte, pentru că se simţea în siguranţă. Ba chiar s-a înfuriat pe preoţii care îi spuneau Cuvântul Domnului şi s-a grăbit să ducă la îndeplinire ceea ce a început, dar am văzut că a fost lovit cu lepră şi a rămas lepros până în ziua când a murit. Nu a mai putut merge niciodată în Casa Domnului şi a murit lepros. După ce a văzut îndurarea Domnului şi cât de bun era Dumnezeu cu el, după toate binecuvântările pe care le-a primit, a murit izolat, ca lepros.

Şi nouă ni se poate întâmpla la fel. Noi am văzut multe lucruri, dar să nu credeţi niciodată că suntem în aşa mare siguranţă încât Dumnezeu nu poate aduce judecata asupra noastră. Înţelegeţi? Ţineţi minte aceasta! Niciodată să nu încercaţi să imitaţi pe cineva! Fiţi voi înşivă! Dacă Dumnezeu te-a făcut penticostal, fii unul adevărat. Să nu te ruşinezi de aceasta! Mie nu mi-e ruşine că sunt o fiinţă umană; nu mi-e ruşine că sunt american; nu mi-e ruşine că sunt predicator şi nu mi-e ruşine cu Evanghelia pe care o predic.

Mulţi oameni cred că mi-am pierdut minţile. Chiar şi buna mea mamă, care a murit acum câţiva ani, a crezut aceasta la un moment dat. Când am primit Duhul Sfânt pentru prima dată, nimeni din ţară nu a înţeles aceasta. Eram un tânăr predicator baptist de douăzeci de ani, iar când am primit Duhul Sfânt, mama a zis: „Băiatul acesta şi-a pierdut minţile!” Dar pe mine nu m-a interesat ce a spus mama mea, pentru că găsisem un mărgăritar de mare preţ. Pentru ea părea ceva greşit, dar pentru mine era ceva real; găsisem ceva original şi real în Dumnezeu.  Deşi eram tânăr, eu am crezut tot timpul că acesta este Cuvântul lui Dumnezeu şi că El nu Se poate schimba, pentru că Isus a spus: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Matei 24.35). Tu nu poţi scoate nimic de aici. Aşa scrie şi noi aşa credem. Nu adăuga şi nu scoate nimic de aici, pentru că în Apocalipsa 22.18-19 scrie:

„…dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta.

Şi, dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.”

Credeţi şi spuneţi întocmai cum a spus Dumnezeu şi El vă va răsplăti pentru aceasta. Ozia a fost lovit pentru că s-a înălţat singur din pricina mândriei. Astfel, a avut impresia că putea face orice voia şi că nimeni nu îl putea opri.

Nu demult, am auzit de un frate de care mi s-a făcut milă. Se părea că toată lumea era împotriva lui, iar ziarul îl acuza că a făcut ceva greşit. Eu am stat puţin şi am cugetat asupra acelui lucru, apoi ¡-am luat apărarea. Desigur, nu eram de acord cu el, însă cel care a scris articolul din ziar, a spus tot felul de lucruri despre el. Într-o seară, în timp ce eram la o adunare din Minneapolis, am aflat că în mulţime se afla şi redactorul de la ziarul acela. Articolul lui fusese prezentat într-un ziar creştin numit „Christian Digest.” Cineva mi l-a arătat şi mi-a zis: „El este acela!” În articolul său, el spunea că predicatorul respectiv pretindea că a scris o carte care în realitate fusese scrisă de altcineva. Eu cunosc cartea aceea. Ea a fost scrisă de o doamnă şi se numeşte ”Muşcătura diavolilor.”

Astfel, am zis: „Trebuie să spun ceva. Nu pot să fiu de acord cu predicatorul acela, dar dacă editorul acelui ziar nu îşi verifică mai bine articolele şi spune că acel articol a fost scris de cineva, când ştiu foarte bine că nu a fost scris de acela, mă tem că multe din cele scrise despre predicator nu sunt adevărate.” Apoi am adăugat: „Mai degrabă aş prefera să fiu găsit făcând ceva greşit în încercarea de a aduce un suflet la mântuire, decât să opresc pe cineva care încearcă să salveze un suflet.” Desigur. Mai degrabă m-aş pune în locul acelui om decât să încerc să critic sau să distrug ceea ce a zidit, chiar dacă pe undeva a făcut o eroare sau a greşit. Noi trebuie să fim foarte atenţi, pentru că îi influenţăm şi pe alţii prin ceea ce facem.

Când împăratul a fost lovit de lepră după ce s-a înălţat pe sine, tânărul profet Isaia a învăţat o lecţie importantă. Da, el a învăţat că Dumnezeu îşi alege singur slujitorii şi îi pune la locul lor. Oamenii nu îşi pot alege locul, ci Dumnezeu face aceasta. Dumnezeu te face aşa cum eşti şi El alege locul fiecărui om, de aceea nimeni nu ar trebui să încerce să ia locul altuia. Din această lecţie, Isaia a învăţat să nu ia niciodată ca exemplu o altă fiinţă umană şi că trebuie să-şi ţină privirea îndreptată numai spre Dumnezeu.

Aşa suntem şi noi, pentru că fiecare om este supus greşelii. Omul este supus greşelilor pentru că are o natură omenească; este supus încălcărilor Legii lui Dumnezeu şi a multor alte lucruri, pentru că este doar o fiinţă umană şi Satan îl ispiteşte continuu. Dacă Dumnezeu şi-ar ridica mâinile de peste om, omul ar cădea imediat. Aşa este.

Eu ¡-am auzit pe unii oameni spunând: „Oh, dar Satan nu poate face aceasta!” Sigur că poate. Ia să-şi ridice Dumnezeu numai puţin mâinile de peste un om şi veţi vedea ce se va întâmpla. Acesta este motivul pentru care eu mă rog tot timpul: „Doamne, nu îl trimite! Ai milă şi ţine-l tot timpul departe de mine.” Vedeţi? Eu am nevoie de harul lui Dumnezeu. Noi toţi avem nevoie de harul Lui.

Isaia se sprijinise serios pe braţul bunului împărat, dar iată că acel braţ ¡-a fost luat şi împăratul a murit în ruşine, ca lepros. După moartea împăratului, locul lui a fost luat de tânărul său fiu, iar poporul a ajuns într-o stare imorală oribilă.

Când la conducere nu se află un om adevărat şi cu frică de Dumnezeu, poporul începe să decadă şi devine imoral. Cred că aceasta este problema şi cu naţiunea şi bisericile noastre, de aceea avem nevoie de conducători cu frică de Dumnezeu, de cineva care să fie un exemplu pentru toţi.

Dumnezeu ¡-a dat lui Isaia un exemplu ca să vadă că nu se poate lua după un om. Şi într-o zi, fiind obosit şi apăsat de marea responsabilitate pe care o avea, Isaia s-a dus în templu să se roage. Acesta este un lucru bun pe care îl putem face cu toţii. El s-a dus să se roage în Templu. Şi în timp ce se ruga la altar, a avut o vedenie. Când a privit în sus, L-a văzut pe Dumnezeu, Împăratul, stând pe tronul Său, iar poalele mantiei Lui umpleau templul. Vedeţi? El a văzut un Exemplu adevărat; a văzut pe Cineva în care putea să nădăjduiască cu încredere, pe Cineva care nu putea să greşească sau să fie lovit vreodată cu lepră. Cu alte cuvinte, El ¡-a zis lui Isaia: „Ţi-ai pus nădejdea într-un om şi el a decăzut. Priveşte spre Mine, pentru că Eu sunt Dumnezeul care nu poate cădea niciodată!”

Cred că aceasta ar trebui să facem şi noi astăzi, ca slujitori ai Săi: să privim doar la El, pentru că Isus este singurul nostru Exemplu. Noi trebuie să privim la El, care este Începutul şi Sfârşitul credinţei noastre.

În vedenia primită, Isaia L-a văzut pe Dumnezeu stând pe tronul Său. Şi a mai observat ceva: că în Templu, în jurul Lui, erau acei serafimi cereşti. Dacă veţi căuta cuvântul „serafim” îl veţi găsi numai o dată sau de două ori în Biblie. Serafimii sunt fiinţe cereşti diferite de heruvimi şi îngeri. Ei sunt fiinţe cereşti mai speciale. Biblia spune că ei sunt cei care ard jertfa ce pregăteşte o cale de sfinţire pentru păcătos. Astfel, datoria acestor serafimi era să ardă jertfa cerută.

În vedenia lui Isaia, serafimii zburau prin Templu, şi Templul s-a umplut de fum. Ei strigau unul la altul şi ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor!” Cu alte cuvinte, ei ziceau: „Iată pe Cineva care nu poate cădea. Acesta este Exemplul tău! Aici este un Împărat la care poţi privi cu încredere. Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeul cel Atotputernic!” Aceste fiinţe aveau şase aripi, iar în continuare vom vedea de ce aveau şase aripi. Biblia spune că ei aveau două aripi cu care îşi acopereau faţa, două aripi cu care îşi acopereau picioarele şi două aripi cu care zburau. Aceste făpturi îşi făceau lucrarea în prezenţa lui Dumnezeu şi strigau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeul cel Atotputernic!” Ei strigau tot timpul în prezenţa Lui, în timp ce jertfa zăcea acolo: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeul cel Atotputernic!”

Aş vrea să observaţi ceva aici şi să vă gândiţi la aceasta. Serafimii aceştia îşi acopereau faţa cu două aripi. De ce le ţineau peste faţă? Pentru că se aflau în prezenţa lui Dumnezeu. Gândiţi-vă numai! Dacă sfinţii îngeri trebuie să-şi acopere faţa în prezenţa Lui, cum ar trebui să fim noi? Ei îşi acopereau faţa în semn de respect.

Necazul este că oamenii de astăzi nu mai au nici un respect faţă de Dumnezeu. Astfel, ei cântă „Dumnezeu să binecuvânteze America,” cu un picior în cârciumă. Felul în care fac aceasta este îngrozitor.

Astăzi m-am dus într-un loc să-mi cumpăr un sandvici, și acolo era o chelneriţă micuţă. Să nu credeţi că vreau să spun ceva rău de ea, dar arăta de parcă era pe moarte. Era dată în jurul ochilor cu o culoare albastră care te făcea să crezi că este bolnavă şi umbla pe acolo îmbrăcată foarte sumar. A venit la mine şi m-a întrebat:

„Ce doreşti să comanzi?”

„Adu-mi, te rog, un sandvici şi un pahar cu lapte bătut.”

„Vrei un Bourbon sau altceva?”

„Nu, doamnă, ai înţeles greşit. Am cerut un lapte bătut.”

„Oh, nu vrei să bei nimic?”

„Ba da, un lapte bătut.”

„Dar noi servim seara cutare şi cutare. Nu vrei…”

„Sunt predicator.”

„Dar preoţii noştri catolici vin aici şi beau.”

„Eu nu sunt un preot catolic, doamnă, şi doresc un lapte bătut.” Ceea ce spuneam eu părea s-o şocheze şi nu ştia ce să mai spună. Vedeţi în ce stare a ajuns lumea? Dacă preotul vine şi bea, înseamnă că şi adunarea are dreptul s-o facă. Aici aveţi un exemplu de influenţă. Oh, în ce decădere trăim! Aceasta arată că este nevoie de o curăţenie începând de la amvon până jos. Desigur. Noi avem nevoie de aceasta. Cât de căzută este lumea! Nu mai există nici un respect. Oamenii de astăzi nu Îl mai respectă pe Dumnezeu. Nu mai au nici o consideraţie faţă de El, Îi iau Numele în deşert şi fac tot felul de glume deocheate la adresa Lui. Chiar şi predicatorii fac aceasta. Este în ordine să auzi o glumă decentă, dar predicatorii ar trebui să fie exemple de corectitudine şi sfinţenie. Poate că acesta este motivul pentru care nu am ajuns mai departe şi nici nu avem sinceritatea pe care ar trebui s-o avem; iar dacă se merge în continuare în felul acesta, vom pierde şi ultima fărâmă de sinceritate.

Tu trebuie să fii conştient că Dumnezeu te urmăreşte în fiecare clipă, chiar şi când dormi. Motivul pentru care oamenii fac toate aceste lucruri este că nu sunt conştienţi de prezenţa Sa. El este acolo, chiar dacă crezi aceasta sau nu, şi vede fiecare privire şi mişcare pe care o faci. El ştie absolut tot, iar noi ar trebui să fim conştienţi de aceasta.

Când am venit pentru prima dată printre penticostali, am auzit o cântare frumoasă:

Pe drum către locuinţa adevărată a sufletului

Este un ochi care te urmăreşte.

Îţi urmăreşte fiecare pas, şi acest ochi este treaz.

Este un ochi care te urmăreşte.”

Vă amintiţi cântarea aceasta? Este adevărată. Dumnezeu este omniprezent şi ştie tot ce faci; El îţi cunoaşte chiar şi gândurile. Odată, în timp ce aveam o vedenie, am vorbit cu o Fiinţă care stătea lângă mine. Şi El mi-a zis: „Gândurile tale se aud în cer mai tare decât se aude glasul tău pe pământ.” El ştie tot ce gândeşti. Poate tu zici că faci asta şi cealaltă, dar dacă acolo jos, în inima ta, gândeşti altceva, faci ceva greşit, aşa că ar trebui să fii ceea ce eşti. Gura ta ar trebui să vorbească ceea ce gândeşte inima, dar problema este că oamenii nu-şi dau seama de prezenţa lui Dumnezeu.

Ei ar trebui să fie la fel ca David, omul care a fost după inima lui Dumnezeu. El a spus: „Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei.” (Psalmul 16.8). Oriunde mergea, el îşi amintea că Îl are pe Dumnezeu înaintea lui: „Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei: când este El la dreapta mea, nu mă clatin.” Şi aşa a fost, pentru că Dumnezeu a fost întotdeauna la dreapta lui. Noi ar trebui să fim respectuoşi şi să ne dăm cinste unul la altul ca frate şi soră. Ar trebui să ne iubim unul pe altul cu o dragoste fără margini, dar voi spuneţi: „Ei bine, pur şi simplu nu pot face aceasta.” Stai puţin mai mult aici şi vei vedea că vei începe să-¡ iubeşti pe oameni. Un semn real al creştinismului este să-¡ poţi iubi pe cei care nu te iubesc şi pe cei pe care până acum nu ¡-ai putut iubi.

Isus a spus: „Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii?

Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel?” (Matei 5.46-47). Voi trebuie să fiţi amabili cu cei ce nu sunt amabili cu voi şi să le faceţi bine celor ce sunt răi cu voi. Să ţineţi întotdeauna minte aceasta. Să ştiţi că Dumnezeu vă urmăreşte tot timpul şi să nu uitaţi că El a fost bun cu voi atunci când eraţi răi. „Hristos a murit pentru noi, pe când eram noi încă păcătoşi.” (Romani 5.8).

Ei îşi acopereau feţele cu aripile, pentru că erau în prezenţa lui Dumnezeu şi în felul acela îşi arătau respectul faţă de El. Dacă un serafim care nu a cunoscut niciodată păcatul trebuie să-şi ascundă sub o învelitoare specială faţa înaintea Dumnezeului celui sfânt, ce se va întâmpla în ziua aceea cu un făţarnic? Ce va face un decăzut în ziua aceea? Ce va face un om fără Dumnezeu în ziua aceea? Tu va trebui să stai înaintea Lui.

Poate zici: „El nu mi-a făcut aripi ca să-mi pot acoperi faţa.” Este adevărat, dar El a vărsat sângele propriului Său Fiu, ca să-ţi poţi acoperi faţa cu el. Aşa este. Singura acoperitoare pe care o are El pentru rasa umană este sângele lui Isus Hristos. În al doilea rând, serafimii îşi acopereau picioarele cu aripile, ceea ce arată umilinţa. Umilinţa în prezenţa Sa este un lucru pierdut de mulţi dintre oameni. Noi trebuie să ne smerim în prezenţa Sa. Eu L-am văzut pe Duhul Sfânt venind în încăpere şi făcând lucrurile făgăduite în Biblie, şi anume deosebind gândurile oamenilor, iar acolo erau oameni care se ridicau şi ieşeau afară. Am văzut oameni care vorbeau, râdeau şi îşi băteau joc în timp ce darul era în plină desfăşurare.

Îmi amintesc că într-o seară, un predicator a adus douăzeci şi opt de persoane din adunarea lui, la o adunare din Jonesboro, Arkansas. Acolo era şi un băiat cu epilepsie. Medicii nu ştiu de unde vine această boală, dar ea este de la Satan. El face aceasta. Oamenii care l-au adus aveau o clemă de haine învelită cu o cârpă, iar când băiatul făcea acele crize, îi puneau acea clemă în gură ca să nu-şi înghită limba. Ei l-au adus pe băiat pe platformă, iar când a ajuns acolo s-a declanşat criza. Când se enervează puţin, epilepticii intră într-o astfel de criză. Noi ne-am pregătit să ne rugăm pentru băiat şi am spus: „Toată lumea să-şi plece capetele în respect faţă de Domnul!” După aceea m-am rugat, dar duhul acela nu voia să iasă din băiat. Atunci am privit în jur şi am văzut acel grup mic care nu a făcut ce am spus eu, aşa că le-am zis: „Plecaţi-vă capetele! Trebuie să faceţi ce am spus pentru că atunci când am fost însărcinat în slujbă, mi s-a spus: „Dacă poţi să-¡ faci pe oameni să creadă şi eşti sincer când te rogi…” Apoi m-am adresat unui individ din grup şi ¡-am zis: „Poţi să-ţi pleci capul?” dar el mi-a râs în faţă.

M-am întors spre băiat şi am văzut că duhul acela nu voia să-l părăsească. Erau prezenţi câteva sute de oameni, cam de cinci ori mai mulţi decât sunt aici în seara aceasta. Mai târziu mi s-a spus că au fost în jur de douăzeci şi opt de mii de oameni. M-am întors spre individul acela şi ¡-am zis: „Eu n-aş face aceasta, domnule.” El făcea parte dintr-o biserică denominaţională şi râdea pe faţă de vindecarea divină, fiindcă nu credea că există aşa ceva. Am privit în jur. Sărmanul băiat avea limba scoasă şi încerca să înghită, iar mama lui plângea şi striga lângă el.

Atunci am zis: „Tată ceresc, nu lăsa ca acest băiat nevinovat să sufere din cauza acelui grup vinovat. Acesta este Cuvântul Tău, iar eu am fost sincer şi cinstit, aşa că mulţi epileptici au fost vindecaţi în adunare. Nu lăsa ca acest băiat nevinovat să sufere în continuare, fiindcă tatăl şi mama lui l-au adus aici. Te rog ai milă de el.” După aceea m-am întors şi am spus: „În Numele Domnului Isus, prin credinţă şi prin însărcinarea primită de la Dumnezeul cel Atotputernic, acest diavol nu mai poate sta în acest băiat! Eşti liber! Dacă cel neascultător este neascultător, ai libertatea să mergi la el, dar ieşi afară din acest băiat!”

Am văzut cum toţi cei douăzeci şi opt de oameni, împreună cu păstorul lor, au fost cuprinşi de epilepsie şi au căzut jos şi din câte ştiu, sunt în starea aceasta până în ziua de astăzi. Vedeţi?

Smeriţi-vă şi nu fiţi nerespectuoşi! Câţi dintre voi aţi mai fost în adunările mele şi aţi văzut lucruri asemănătoare? Desigur. Da, domnilor.

Altădată, au adus un om ca să mă hipnotizeze. Cred că mulţi dintre voi vă amintiţi. El mergea în tabere de soldaţi şi-¡ hipnotiza, făcându-¡ să latre ca un câine. Ei aveau de gând să-şi bată joc de mine, aşa că l-au adus pe omul acela în audienţă. Când a început rândul de rugăciune, eu am simţit că undeva în sală era un duh necurat. Eu le simt întotdeauna şi simt şi duhul de necredinţă. Voi credeţi că nu-¡ aşa, dar acesta este adevărul. Tu poţi simţi acel duh pentru că este diferit de celelalte.

Eu puteam spune unde este în sală, dar nu vedeam omul care îl purta. După o vreme, l-am văzut şi mi-am dat seama ce era, pentru că am văzut întunecimea care era deasupra lui, şi deşi n-am vrut să spun acele cuvinte, m-am întors spre el şi am zis: „Fiu al dracului, cum ţi-a pus diavolul în cap să faci lucrul acesta? Pentru că ai făcut aceasta (Ceva îmi vorbea), te vor scoate de aici pe braţe!” Şi este paralizat până astăzi. Ei îmi tot trimit scrisori şi-mi spun: „Vino la el!” dar eu le-am răspuns clar: „Singurul lucru care se poate face este pocăinţa. Nu eu am adus asupra ta aceasta. Ceea ce a provocat acest lucru a fost lipsa ta de respect înaintea lui Dumnezeu!” Vedeţi? Să nu faceţi niciodată aceasta!

Va veni vremea când oamenii vor crede că această sfinţenie înaintea lui Dumnezeu este numai un fel de imitaţie, o adunătură de oameni, un cult sau ceva de felul acesta. Daţi-mi voie să vă spun însă ceva. Probabil că sunt multe imitaţii; nu zic că nu sunt. Eu sunt doar un om simplu, nu un judecător şi sunt trimis numai ca să predic, dar există un Duh Sfânt adevărat, o putere apostolică adevărată a Duhului Sfânt.

Când am fost în străinătate, am văzut vrăjitori şi tot felul de diavoli care te provoacă. Aş întrerupe subiectul meu chiar acum ca să vă spun despre aceste lucruri, pentru că nu L-am văzut niciodată pe Duhul Sfânt să dea greş şi nici nu va da greş vreodată.

Deci acei serafimi îşi acopereau picioarele cu aripile, în semn de umilinţă. Dar nouă nu ne place să ne plecăm, ci credem că suntem cineva.

Îmi amintesc că nu demult am fost într-un muzeu şi acolo au făcut analiza chimică a unui trup uman ce cântărea în jur de o sută cincizeci de livre (68 kg) şi au ajuns la concluzia că este alcătuit din calciu şi alte minerale, îndeajuns cât să pudrezi cu ele pieptul unei găini. Cam aceasta este tot ce are în el: cam o sută cincizeci de livre care valorează optzeci şi patru de cenţi. Acolo erau doi bărbaţi tineri care au privit experimentul. Eu stăteam chiar în spatele lor şi ¡-am auzit cum şi-au zis unul celuilalt: „Ei bine, John, se pare că nu valorăm prea mult, nu-¡ aşa?” „Aşa se pare,” a răspuns celălalt.

„Ei bine, băieţi,” am intervenit eu, „acesta este adevărul. În chimicale nu valoraţi prea mult, dar înăuntrul vostru aveţi un suflet care valorează un milion de lumi.” Aşa este. Vedeţi? Dar noi avem grijă de trupul acesta care valorează optzeci şi patru de cenţi, îl învelim într-o haină de blană care costă cinci sute de dolari şi umblăm cu nasul pe sus crezând că suntem cineva. Nu spun aceasta ca să glumesc, ci ca să vedeţi cum sunteţi.

Noi nu suntem destul de umili. În biserică sunt oameni îmbrăcaţi foarte bine, iar dacă te văd îmbrăcat mai sărăcăcios, se uită la tine ciudat şi încep să te vorbească. Ei nu ar trebui să facă aceasta dacă pretind că sunt creştini. În ce mă priveşte, eu cred că pentru ei aceasta este doar o profesie, nu o posesie, deoarece o experienţă adevărată de modă veche cu Dumnezeu, face ca cel îmbrăcat cu costum să dea mâna cu cel îmbrăcat cu salopetă şi să-¡ spună „frate.” Eu cred aceasta cu adevărat. Tot aşa, cea îmbrăcată cu o rochie de bumbac îi va spune „soră” celei îmbrăcate cu o rochie de mătase. Da, domnilor. Şi aceasta pentru că nu este vorba de haine sau de persoane, ci este o singură Persoană, iar aceasta este Hristos, Cel dinăuntru. Deci, ar trebui să ne smerim pe noi înşine.

Aşa cum am spus, aceşti serafimi şi-au acoperit picioarele cu două aripi. Priviţi ce a făcut Moise când s-a aflat în prezenţa lui Dumnezeu. Priviţi-l când s-a aflat lângă Stâlpul de Foc din acel rug care nu se mistuia şi când ¡-a vorbit Domnul. Oricine ştie că Stâlpul acela de Foc era Hristos. El a fost Îngerul legământului, și când ¡ s-a arătat în acel rug, Domnul ¡-a vorbit şi ¡-a zis: „scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt.” (Exod 3.5). Şi Moise s-a smerit imediat pe sine şi şi-a scos încălţămintea.

s

Acelaşi Stâlp de Foc ¡ s-a arătat şi lui Pavel pe drumul Damascului. El a spus în Ioan 6.41: „Eu sunt Pâinea care S-a coborât din cer,” şi: „Eu sunt apa ce curge din stâncă,” dar ei nu au putut crede aşa ceva şi au zis: „Acum ştim că ai drac şi că eşti nebun, pentru că n-ai nici cincizeci de ani şi spui că l-ai văzut pe Avraam.” Atunci El le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu.” (Ioan 8.58).

Isus a spus: „Eu vin de la Dumnezeu şi merg la Dumnezeu.” Când Cel ce era în Stâlpul de Foc S-a arătat în trup, Dumnezeu a venit din rolul de Tată şi a îmbrăcat rolul  de Fiu. El a avut trei atribute: de Tată, Fiu şi Duh Sfânt. Şi când Dumnezeu S-a arătat în trup, El a spus: „Eu vin de la Dumnezeu şi merg la Dumnezeu,” apoi S-a înălţat.

Mai târziu, Saul din Tars a fost lovit de o Lumină în timp ce mergea pe drumul spre Damasc, iar când s-a întâmplat aceasta, a privit în sus. Acel iudeu n-ar fi numit pe nimeni „Doamne”, dacă n-ar fi fost Stâlpul de Foc. Dar când a văzut acea Lumină, a întrebat:

„Cine eşti Tu, Doamne?”

„Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti. Ţi-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un ţepuş.”

Vedeţi? „Cine eşti Tu, Doamne?”

„Eu sunt Isus…” Stâlpul de Foc.

Uitaţi-vă cum s-a smerit Saul până în ţărână, când a fost în prezenţa lui Dumnezeu. Umilinţă. El a căzut la pământ şi a privit spre cer întins pe spate. Iar când a văzut Stâlpul de Foc mişcându-se pe acolo, a ştiut Cine era El. El a învăţat la picioarele marelui învăţător Gamaliel, aşa că a ştiut că Dumnezeu Şi-a condus poporul în forma unui Stâlp de Foc. Cel ce era în acel Stâlp de Foc a fost arătat apoi în trup şi a locuit printre ei, după care a fost crucificat pentru păcatele lor. „Eu vin de la Dumnezeu şi merg la Dumnezeu.” Stâlpul de Foc era acolo tot în Numele lui Isus Hristos.

Noi aflăm apoi de un bărbat numit Ioan Botezătorul, care a fost cel mai mare dintre proroci, pentru că toţi prorocii au vorbit despre venirea lui Isus, dar numai el a putut spune: „Acesta este El!” prezentându-L lumii. Ioan stătea în apa Iordanului şi boteza spunând: „Va veni vremea când jertfa zilnică va fi îndepărtată din Templu şi va fi înlocuită de un Om.” Ioan a fost sigur că-L va vedea pe Mesia.

Tatăl lui Ioan a fost preot şi de obicei, băieţii din Orient urmează exemplul tatălui lor, ceea ce înseamnă că Ioan ar fi trebuit să fie preot, dar el nu s-a dus niciodată la şcoală, pentru că s-a născut plin de Duhul Sfânt.

Copilul a fost mort în pântecele Elisabetei, dar când Maria a fost vizitată de îngerul Gavril, acesta ¡-a spus că verişoara ei, care trecuse de vârsta la care putea să aibă copii, urma să nască şi ea, aşa că Maria a alergat s-o viziteze. Elisabeta se ascunsese fiindcă era îngrijorată din cauza copilului care nu se mişcase deloc timp de şase luni, lucrul acesta fiind anormal. Când a văzut-o pe Maria, Elisabeta ¡-a ieşit în cale, a îmbrăţişat-o şi ¡-a spus:

„Voi fi mamă!”

„Şi eu voi fi mamă,” a răspuns Maria.

„Înseamnă că eşti căsătorită deja cu Iosif?”

„Nu, noi nu suntem căsătoriţi.”

„Atunci cum vei fi mamă?”

„Duhul Sfânt m-a umbrit,” a răspuns Maria, „şi mi-a spus că Sfântul care se va naşte din mine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu şi că Îl voi numi Isus.”

În momentul în care Numele „Isus” a fost pronunţat pentru prima dată de buze omeneşti, copilul care era mort în pântecele mamei sale, a înviat şi a început să salte de bucurie. Şi vă întreb: dacă simpla pronunţare a Numelui lui Isus Hristos a putut aduce la viaţă un bebeluş mort, ce ar trebui să facă El pentru o biserică născută din nou, care susţine că este umplută cu Duhul Sfânt?

Ce fel de copil a fost Ioan? El trebuia să anunţe venirea lui Mesia, aşa cum scrie în Maleahi 3.1: „Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea.”

Dacă Ioan s-ar fi dus la vreun seminar, unii din predicatorii de acolo ¡-ar fi spus: „Ioane, tu trebuie să-L anunţi pe Mesia, iar unchiul Joe, părintele Jim sau unul dintre ceilalţi au toate calităţile ca să fie Mesia. El este Acela, Ioane!” şi ar fi putut fi influenţat de ei.

Dar Ioan s-a dus în pustie şi a stat cu Dumnezeu. Acela este cel mai bun seminar pe care îl ştim, pentru că slujba lui a fost prea importantă ca cineva să-¡ spună ce să facă sau să-l ducă la petrecerile lor sociale. El avea o slujbă şi era pregătit pentru un anumit scop, iar când a început să predice, ştia că Mesia era deja pe pământ.

El a fost la fel de sigur ca cei trei înţelepţi din Babilon care s-au uitat la cer şi au văzut cele trei stele aliniate ca semn că Mesia era deja pe pământ. Acesta este motivul pentru care au strigat: „Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor?” (Matei 2.2). Biserica nu a avut nici un răspuns atunci şi nu are nici astăzi, pentru că Biblia este singura care are un răspuns; Cuvântul lui Dumnezeu este Cel care are un răspuns. Aşa este.

Ioan trebuia să-L anunţe pe Mesia, şi putea să-L recunoască numai după un semn, pentru că singurul mod prin care Se face cunoscut Dumnezeu pe Sine însuşi este printr-un semn biblic. El a stat printre ei, iar când a fost întrebat: „Eşti Mesia?” a răspuns: „Nu. Eu nu sunt vrednic nici măcar să-¡ dezleg încălţămintea, dar El este printre voi. Oh, puteţi să vă închipuiţi cât sunt de fericit? Eu ştiu pe ce stau. Ceea ce mă face să mă simt bine este faptul că printre noi este Cineva.”

Acelaşi lucru îl spun şi eu în seara aceasta. Printre noi este Cineva, Duhul Sfânt făgăduit să fie turnat în zilele din urmă. Eu Îi văd semnul tot timpul şi ştiu că este Mesia, pentru că face încă semnul lui Mesia.

Vedeţi? El era printre ei, iar Ioan a spus: „…în mijlocul vostru stă Unul pe care voi nu-L cunoaşteţi.

El este Acela care vine după mine – şi care este înaintea mea – eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei Lui.

El este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.” (Ioan 1.26-27,33).

Şi iată că într-o zi, din mijlocul lor a venit un Om obişnuit, iar Ioan a privit în sus şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii! Eu L-am cunoscut pentru că a fost urmat de semn.”

Fiţi atenţi! Acolo stăteau faţă în faţă cei mai mari oameni ai lumii.

Mi-l amintesc pe doctorul Roy Davis care m-a pus în slujbă în biserica baptistă.

El mi-a zis: „Ştii ce s-a întâmplat acolo, Billy?” Ioan a zis: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?” (Matei 3.14).

 Priviţi smerenia lui: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?” Acolo era Mesia şi profetul Său, cuvintele cheie ale zilei, cuvintele cheie ale Bibliei. Ei stăteau faţă în faţă, iar Ioan a spus cu umilinţă: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?”

Dar Isus ¡-a răspuns: „Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.” (v. 15).

Îmi amintesc ce a spus doctorul Davis despre aceasta. S-ar putea să fie prezent, de aceea vreau să ştie că nu spun aceasta ca să-l ponegresc în faţa voastră. El mi-a zis: „Mai întâi, a fost botezat Ioan de către Isus, pentru că nu era încă botezat. Apoi L-a botezat el pe Isus.” Dar mie nu mi s-a părut corect ce spunea el. Şi iată că într-o zi, când Duhul Sfânt a fost prin preajmă, am văzut o vedenie în care mi s-a arătat ce s-a întâmplat.

Acolo s-au aflat faţă în faţă, Ioan şi Isus: profetul la care a venit Cuvântul. Vedeţi? Cuvântul a venit la profet (Amin) şi ¡-a spus: „Aşa este, dar lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.” Profetul ştia că El era Mielul, iar Mielul trebuia spălat înainte de a fi adus la altar. Amin. De aceea a fost botezat de Ioan. Vedeţi? Cuvântul a venit la profet.

(Cineva vorbeşte în limbi şi tălmăceşte). Amin.

Ioan era profetul, iar Cuvântul a venit la profet. Cuvântul vine întotdeauna la profet. „…se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.”

Oh, cum aş putea să las puţin tema la o parte! Se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit. Ceasul a sosit, iar noi trebuie să împlinim tot ce trebuie împlinit. Noi ştim ce trebuie să facem, aşa că ar trebui să facem. Aşa este. Credeţi din toată inima!

Fiţi atenţi! Noi vedem că Ioan s-a smerit în prezenţa lui Dumnezeu. Totul este să fiţi conştienţi cât sunteţi de neînsemnaţi. Nu vă îngâmfaţi şi nu vă consideraţi mari, ci ţineţi minte tot timpul cât sunteţi de mici! Voi sunteţi neînsemnaţi. De fapt, noi toţi suntem aşa. Dumnezeu poate fără noi, dar noi nu putem fără El. Vedeţi? El poate merge mai departe fără noi, dar noi nu putem merge mai departe fără El.

Dumnezeu încearcă să găsească o persoană pe care să pună mâna. El a făcut întotdeauna aceasta. Astfel, dacă mergeţi prin toată Scriptura, veţi vedea că El a găsit un Isaia, un Ieremia şi aşa mai departe. El l-a găsit şi pe Samson, dar acesta şi-a dat puterea lui Dumnezeu şi inima Dalilei.

Tu trebuie să-I dai lui Dumnezeu tot ce ai: respectul, închinarea, tot. Staţi în smerenie şi fiţi un nimic, fiindcă aceasta vrea Dumnezeu de la noi. Aceasta este adevărata smerenie. Aşa stăteau acei serafimi în prezenţa Lui: cu feţele acoperite din respect şi cu picioarele acoperite din smerenie.

În al treilea rând, ei puteau să zboare, fiindcă aveau două aripi care îi puneau în acţiune. Astfel, Dumnezeu îi arăta profetului Său, ce fel de slujitor a pregătit: respectuos, smerit şi gata de acţiune. Cei ce se ghidează după Dumnezeu sunt slujitori adevăraţi ai lui Dumnezeu. Isaia s-a uitat la exemplul lui Ozia, care s-a înălţat, dar apoi a căzut din cauza mândriei. Însă slujitorii de dinaintea lui Dumnezeu sunt respectuoşi, umili şi în acţiune. Acesta este felul în care ar trebui să umble toţi slujitorii Lui: în respect şi smerenie, şi să fie ocupaţi în permanenţă cu lucrarea Tatălui lor. Da, domnilor: respectuos, umil şi în acţiune.

Aşa era şi micuţa femeie de la fântână, de care am vorbit aseară. În inima ei era o mică sămânţă hotărâtă mai dinainte, aşa că de îndată ce Lumina a strălucit peste ea şi a văzut că acel Bărbat era Mesia, nu ¡-a trebuit mult timp să intre în acţiune. A intrat atât de repede în acţiune, încât a uitat şi de vasul pe care îl avea în mână. Vedeţi? Ea trebuia să le spună oamenilor; trebuia să spună cuiva, deoarece era sigură că-L găsise pe Mesia. Astfel, a alergat în cetate şi a intrat imediat în acţiune, spunându-le oamenilor despre El.

Petru pescuise toată noaptea fără să prindă nimic, iar în dimineaţa aceea stătea pe mal. Atunci a venit Isus, S-a suit în corabia lui şi l-a rugat s-o depărteze puţin de la ţărm. Apoi a şezut jos şi a învăţat pe noroade din corabie.

Când a încetat să vorbească, a zis lui Simon: „Depărteaz-o la adânc şi aruncaţi-vă mrejele pentru pescuire.”

Drept răspuns, Simon I-a zis: „Învăţătorule, eu sunt pescar şi ştiu când luna şi semnele sunt potrivite. Ştiu când caută peştele mâncare, pentru că m-am născut lângă lacul acesta.  Toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic. N-am adus absolut nimic, pentru că nu este peşte. Dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele!” (Luca 5.3-5).

Noi nu putem înţelege aceste lucruri, şi Dumnezeu nici nu ne cere aceasta. Tot ce vrea El, este să crezi. Tu nu Îl poţi cunoaşte pe Dumnezeu prin înţelepciune sau educaţie, ci numai şi numai prin credinţă.

„Eu ştiu că acolo nu este peşte, dar la Cuvântul Tău, dacă Tu spui: „Aruncă mrejele pentru că acolo este peşte!” credinţa îl va pune acolo! Aceasta este tot. Voi arunca mrejele la Cuvântul Tău.”

Cei care staţi aici şi aveţi nevoie de Dumnezeu pentru că sunteţi bolnavi, spuneţi: „Am fost în fiecare rând de rugăciune şi am făcut tot ce am ştiut, dar la Cuvântul Tău, îmi voi lăsa mreaja jos. Voi veni chiar acum şi voi primi vindecarea, fiindcă cred că stau în prezenţa Ta. Recunosc aceasta cu smerenie, sinceritate şi respect. Voi lăsa mreaja jos ca să pună Dumnezeu stăpânire pe ea. El a spus ceva şi aşa va fi!”

Petru era un pescar sărac şi ştia cum să prindă o captură bună de peşte, dar când Isus ¡-a zis: „Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni!” a lăsat totul şi a intrat imediat în acţiune. El s-a smerit, s-a plecat înaintea lui Hristos şi I-a zis: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos şi nu pot sta în prezenţa Ta.”

Isaia a spus la fel: „…sunt un om cu buze necurate şi locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate.” Oh, în ce situaţie se afla! Petru a spus la fel; el s-a smerit pe sine însuşi, s-a plecat până la pământ şi ¡-a cerut Domnului să se depărteze de el. Dar Domnul ¡-a răspuns: „Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni!” aşa că a intrat repede în acţiune.

Într-o zi, un orb a fost vindecat de Isus şi nu ¡-a trebuit mult să intre în acţiune, aşa că s-a dus şi a vorbit pretutindeni despre El. Un preot l-a întrebat: „Cine te-a vindecat?” Şi el ¡-a spus cine l-a vindecat. Mai întâi, preotul ¡-a întrebat pe părinţii orbului, dar ei s-au temut să spună ceva, pentru că oricine mărturisea despre Isus era dat afară din sinagogă. Astfel, l-au trimis să-l întrebe pe fiul lor: „Este în vârstă,” ¡-au zis ei, „aşa că poţi să-l întrebi pe el.”

Şi orbul ¡-a zis: „Am fost vindecat de Isus din Nazaret.”

„Dă slavă lui Dumnezeu,” ¡-a spus preotul. „Noi nu ştim nimic despre acest Isus din Nazaret. Este un păcătos. Nu-l lăuda pe El, ci dă-I toată slava lui Dumnezeu, pentru că nu ştim de unde vine El.”

Omul acesta a avut o întrebare foarte bună pentru ei. El le-a zis: „Acesta este un lucru tare ciudat. Voi sunteţi conducătorii religioşi de astăzi, şi deşi Omul acesta mi-a deschis ochii, nu ştiţi de unde vine. Aşa ceva este tare ciudat.”

Pot să spun şi eu aceasta? Acelaşi Dumnezeu a promis că va veni în biserica Sa din aceste zile din urmă, iar ei nu au nici un răspuns. Dar cine Îl primeşte, are răspunsul.

Orbul acela le-a zis: „Dacă este un păcătos, nu ştiu; eu una ştiu: că eram orb, şi acum văd.” (Ioan 9.25).

Oh, odată am fost un păcătos, dar acum sunt salvat prin harul lui Dumnezeu! Eu ştiu că s-a întâmplat ceva cu mine. Puteţi să mă numiţi holly-roller sau cum vreţi, fiindcă de mai mult de treizeci de ani sunt salvat şi pe zi ce trece merg din bine în mai bine, bucurându-mă în Domnul.

Cineva mi-a zis: „Ai înnebunit!” Dar eu ¡-am răspuns: „Atunci lasă-mă în pace, pentru că sunt mai bine cum sunt acum, decât cum am fost înainte. Lasă-mă să fiu aşa cum sunt, fiindcă mă simt mai bine, o duc mai bine şi pot face mai multe lucruri.” Da, domnilor.

Orbul a intrat imediat în acţiune şi a răspândit pretutindeni vestea despre Isus.

Isus le-a zis ucenicilor Săi: „…iată că voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; dar rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.” (Lua 24.49).

El nu a spus să staţi până la primul rând de rugăciune sau până la prima întâlnire, ci până când se va întâmpla. Nu o zi, două sau zece ani, ci până când se va întâmpla.

 „Staţi acolo până…” Iar când au fost umpluţi cu Duhul Sfânt, au intrat imediat în acţiune: s-au dus pe străzi şi au început să strige, să joace, să vorbească în limbi şi să se poarte ca nişte oameni beţi. După ce s-au smerit şi au aşteptat cu uşile închise împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu, au intrat imediat în acţiune.

Ştiu că se face târziu şi nu vreau să vă ţin prea mult, dar priviţi! Ceea ce am văzut întâmplându-se în ultimii ani ar trebui să ne pună pe toţi în mişcare. Mai întâi ar trebui să ne facă respectuoşi şi smeriţi, iar apoi ar trebui să ne pună în mişcare. Dragostea Lui arde în inimile noastre şi încercăm din răsputeri să vedem o lume schimbată şi semnele pe care le-a promis Dumnezeu pentru biserica Sa. Biblia spune că înainte ca focul să cadă din cer, biserica Lui va primi ultimul semn. Stâlpul de Foc care a fost văzut în pustie şi care l-a trântit pe Pavel la pământ, este Acelaşi care a putut fi fotografiat aici şi care face aceleaşi lucrări pe care le-a făcut atunci, dovedind că El este Acelaşi Mesia.

Dacă pui viaţa unui dovleac într-un pepene roşu, acesta va rodi dovlecei, iar dacă pui viaţa unei viţe de vie într-un păr, acesta va rodi struguri, pentru că este vorba de viaţa din acel păr.

Mii de oameni au văzut şi ştiu de existenţa fotografiei Stâlpului de Foc. Ştiinţa a dovedit că este adevărată, şi El este chiar acum aici. În clipa aceasta El este aici. Dacă nu poartă aceeaşi Viaţă care a fost în Omul Isus Hristos şi nu face aceleaşi lucrări în biserica Sa, înseamnă că ceva este greşit. Dar dacă poartă aceeaşi Viaţă, trebuie să fie acelaşi Stâlp de Foc care a condus poporul Israel, şi ne va conduce şi pe noi către Ţara făgăduită. „În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri,” a spus El, şi ne-a promis că ne va duce şi pe noi acolo. Noi Îl vedem legitimat pe deplin; vedem cum Cuvântul lui Dumnezeu este manifestat. Astfel, şchiopii umblă, surzii aud, orbii îşi capătă vederea, morţii învie şi gândurile inimii nu mai pot fi ascunse pentru că sunt date pe faţă. Acestea sunt lucrurile pe care le-a făcut şi El. Deci, cine este la lucru? Un om? Este Mesia, Dumnezeu, Duhul Sfânt, aceeaşi Persoană.

Aceasta ar trebui să pună biserica penticostală în acţiune. În loc să stea deoparte şi să critice, ar trebui să se umple de smerenie şi de dragoste, şi să se pună în mişcare ca să-¡ ajute pe cei pierduţi şi pe moarte. Noi ar trebui să-L respectăm, să-L iubim, să ne smerim şi să fim gata de acţiune ca serafimii care stăteau plini de respect şi umilinţă înaintea Lui. El a promis aceste lucruri pentru zilele din urmă, iar noi le vedem întâmplându-se sub ochii noştri. Isus a spus că se va întâmpla aşa şi aşa se întâmplă acum, înainte ca lumea să ardă. Semnul venirii Lui dovedeşte că venirea Lui este aproape şi că poate veni oricând. Eu nu văd nimic altceva care ar putea opri răpirea Bisericii.

Ţineţi minte că de partea cealaltă este semnul fiarei. Lepădarea urmăreşte biserica. Staţi puţin! Poate am spus ceva aici. Aşa văd eu lucrurile. Fiţi atenţi!

 Toate făgăduinţele sunt împlinite Cuvânt cu Cuvânt, iar aceasta ar trebui să ne pună în mişcare. Aşa este. Ar trebui să aducem în Împărăţia lui Dumnezeu fiecare suflet care poate fi adus, pentru că altfel riscaţi ca în ziua când îl aduceţi să nu se mai poată face nimic, să fie prea târziu pentru că uşa va fi închisă. Oh, ei ar putea să-şi închipuie una sau alta, să fie fericiţi şi să strige sărind în sus şi-n jos, dar când fecioarele adormite vin să cumpere untdelemn, nu vor mai găsi. Aţi mai văzut vreodată un timp în istoria acestui veac, când prezbiterienii, luteranii şi toţi ceilalţi să încerce să vină la mesajul cincizecimii? Dar ce a spus Isus? „Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele şi mireasa a plecat.” Vedeţi? Fecioarele înţelepte s-au dus, iar cele neînţelepte nu au mai primit untdelemnul. Aşa este. Aşa spune Scriptura.

Voi puteţi vedea cu toţii semnele şi celelalte lucruri care se aliniază pentru venirea Lui.

El a venit în a şaptea strajă. Unele fecioare au adormit în prima strajă, altele în a doua, altele în a treia, a patra, a cincea, dar în straja a şaptea s-a auzit o strigare: „Iată Mirele!” Acesta este ceasul: epoca a şaptea a bisericii. Noi trăim la sfârşitul epocii bisericii Laodicea. Amin. De ce nu vă treziţi, voi, sfinţi ai Domnului? De ce mai staţi adormiţi când sfârşitul este atât de aproape?

Ţineţi minte că biserica din epoca Laodicea este căldicică. El a spus: „Tu zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic”, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol. Am să te vărs din gura Mea.” (Apocalipsa 3.17,16).

Noi am ajuns la sfârşitul timpului, la sfârşitul istoriei şi al civilizaţiei. Dacă priviţi pe stradă, puteţi vedea cu toţii aceasta.

Astăzi am vorbit cu taximetristul care m-a adus la adunare, iar el mi-a zis: „Când văd un om care se comportă normal, ştiu că este străin.” Vedeţi? Aceasta a spus un taximetrist din oraşul vostru, dar acest lucru nu se întâmplă numai aici, ci pretutindeni. Suntem la sfârşitul tuturor lucrurilor, iar oamenii sunt fără inimă şi fac tot felul de lucruri rele. Lumea este pervertită. Uitaţi-vă pe stradă şi peste tot, şi nu numai în America, ci pretutindeni. Totul a ajuns o Sodoma modernă, de aceea nu va mai rămâne nimic, ci va arde totul. Aşa este. Totul va fi purificat. Dumnezeu va face aceasta, pentru că aşa cere Legea Lui. După ce un pănuş de porumb şi-a trăit viaţa, trebuie să fie distrus; după ce o floare şi-a trăit viaţa, trebuie să moară, iar această civilizaţie şi-a trăit şi ea viaţa. Epoca bisericii şi-a trăit viaţa şi la fel denominaţiunile.

Acesta este timpul unirii. Astfel, avem o Organizaţie a Naţiunilor Unite, o biserică unită şi un efort pentru unire. Ce semn reprezintă toate acestea? Că Hristos Se uneşte cu Biserica Sa. Aşa este. Toate aceste lucruri reprezintă umbre şi simboluri. Totul vrea să fie într-o unitate, aşa că reprezintă un semn. Este semnul că Hristos Se pregăteşte să Se unească cu Mireasa Sa şi că va avea loc o Cină de nuntă în ceruri. Faptul că îi vedem acum semnele, ar trebui să pună biserica în mişcare.

Asemenea profetului Isaia, şi noi putem vedea unde ajung oamenii care se înalţă pe ei înşişi. Astfel, vedem cum se ridică aceste organizaţii şi spun: „Dacă nu aparţii grupării noastre, nu poţi participa!” Ce li se întâmplă acestora? Ce pierd? Sunt loviţi de necredinţă, care este ca o lepră a păcatului, şi nu mai au nici o legătură cu Cuvântul lui Dumnezeu. Ei pierd legătura cu Cuvântul lui Dumnezeu şi Îl schimbă pe nişte crezuri. Cu ce se aleg? Cu o lepră mizerabilă. Aşa este.

Ei încearcă să facă la fel ca Ozia din Vechiul Testament: se aşează în locul sfânt fără să aibă nimic altceva decât un titlu de doctor sau ceva de felul acesta. Dar Dumnezeu nu priveşte după titluri de doctor, ci Se uită după inimi smerite, după cineva care să-L creadă. Noi am luat însă bărbaţi şi ¡-am educat să fie episcopi, cardinali sau altceva;  i-am educat îndeajuns ca să ocupe un loc la amvon şi să aibă o educaţie firească. Noi avem nevoie de botezul cu Duhul Sfânt să ocupe acel amvon. El este Tutorele nostru şi Se face cunoscut printre noi ca Semn al zilelor din urmă, dar asemenea lui Ozia, ei se înalţă şi cred că pot lua locul celor însărcinaţi de El.

Priviţi ce efect a avut acea vedenie asupra profetului! Isaia era un profet, un vas ales la care venea Cuvântul lui Dumnezeu. El s-a născut profet, iar la sfârşit şi-a dat viaţa, fiind tăiat cu ferestrăul. Când a văzut acea vedenie în ceruri, când a văzut cum îşi pregăteşte Dumnezeu slujitorii, s-a simţit împins să mărturisească faptul că era un păcătos. Dar noi vrem să fim cineva mare şi să purtăm un guler mare şi întors sau nişte haine care ne fac să arătăm sfinţi şi pioşi, când în realitate nu avem nici o sfinţenie. Noi nu putem fi sfinţi, pentru că numai Dumnezeu este sfânt. Desigur. Nu oameni sfinţi, ci un Dumnezeu sfânt. Este Dumnezeu în oameni. Referindu-se la muntele schimbării la faţă, Petru l-a numit „muntele cel sfânt,” ceea ce înseamnă că Dumnezeul cel Sfânt a fost pe munte. (2Petru 1.18). Vedeţi? Ceea ce l-a făcut sfânt a fost prezenţa lui Dumnezeu pe el.

Prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul nostru aduce sfinţenie, deci nu este sfinţenia mea sau a ta. Prezenţa Lui este cea care aduce sfinţenie. Noi ar trebui să ne smerim şi să spunem plini de respect: „Doamne Isuse, primeşte-mă în Împărăţia Ta,” fiindcă El este sfânt, nu noi.

Profetul a mărturisit sincer: „Sunt un om cu buze necurate.” Dumnezeule, şi noi avem nevoie de o vedenie ca aceasta. El a văzut acolo puterea de curăţire a lui Dumnezeu.

Priviţi cum a procedat Dumnezeu. El l-a trimis pe unul din serafimi să ia un cărbune aprins de pe altar, ¡-a dat capul pe spate şi ¡-a atins buzele cu el, zicând: „Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit!” (Isaia 6.7).

De aici, Isaia a învăţat încă o lecţie. În continuare am să aduc un tablou care s-ar părea că nu este potrivit, dar eu cred că este destul de potrivit. Fiţi atenţi! Dumnezeu îşi curăţă profeţii prin foc, nu printr-o teologie sau o învăţătură luată dintr-o carte. El îşi curăţă poporul prin botezul cu Duhul Sfânt şi cu Foc, nu prin repetarea unui crez, a unei învăţături, printr-o mulţime de rugăciuni, prin ceva ce trebuie să înveţi sau prin altceva. El îl curăţă cu focul de pe altar. Aşa îl pune în ordine. Sigur că da. Aşa s-a întâmplat şi cu cei o sută douăzeci din camera de sus, când S-a pogorât Duhul Sfânt şi acele limbi de foc s-au împrăştiat printre ei şi s-a aşezat câte una peste fiecare. Ei erau curăţaţi şi gata să-şi înceapă slujba. Aşa îi curăţă Dumnezeu pe ai Săi. Nu prin învăţătură, diplome de facultate, doctorate sau altceva de felul acesta, ci prin Duhul Sfânt din ceruri care îndepărtează minciuna de pe buzele tale, scoate firea din tine, arde acel rezid toxic lumesc şi locuieşte şi trăieşte prin tine. Dumnezeu foloseşte Focul Său sfânt ca să-Şi cureţe biserica. Isaia a învăţat aceasta şi ar trebui să învăţăm şi noi, fiindcă Dumnezeu nu curăţă pe nimeni prin cunoştinţă, ci prin foc.

Voi îl puteţi vedea acum pe profetul Isaia pregătit pentru slujbă.  Serafimul ¡-a curăţat buzele şi ¡-a îndepărtat nelegiuirea. El a făcut aceasta, după ce Isaia s-a mărturisit şi s-a smerit, spunând: „…sunt un om cu buze necurate…” fiindcă a văzut prezenţa lui Dumnezeu.

Înţelegeţi ce spun? (Adunarea spune: „Amin!”). Ce ştim noi acum? Că suntem în prezenţa lui Dumnezeu. Aşa este. Noi stăm chiar acum în prezenţa lui Dumnezeu. Nu înţelegem, dar stăm chiar acum în prezenţa Lui şi ne uităm la El. Credeţi că El este aici? Sigur că da. El este aici.

Eu sunt fratele vostru. El a spus: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.” Nu aceasta a spus El? Ba da. Dacă El este aici, înseamnă că şi Duhul Lui este aici. Aceasta Îl defineşte pe El. Dacă putem să ne predăm pe deplin şi să ne îndepărtăm propriile gânduri, prin noi va putea vorbi o altă Voce. Aceasta este calea: să ne golim de noi înşine. Acesta este secretul: să ne eliberăm de noi înşine. Îndepărtează-ţi propriile gânduri, pune la o parte felul tău de a lucra şi lasă-L pe Dumnezeu să Se mişte. Credeţi că El este Isus Hristos, Acelaşi ieri, azi şi în veci? Crede-L acum şi vei vedea dacă este adevărat.

Eu l-am tot urmărit pe individul acesta micuţ care stă aici, în faţa mea. Tu nu ai număr de rugăciune. Dacă Dumnezeu îmi va spune de ce ai venit aici, vei crede? Este o problemă duhovnicească. Eşti încurcat şi nu ştii ce să faci. Ridică mâna dacă este adevărat. Sigur că da. Totul este bine acum. Ia Cuvântul pe care L-am spus şi totul se va termina. Crezi aceasta?

Femeia de culoare care se uită la el are probleme cu inima. Crezi că Dumnezeu te va face bine? Desigur. Crezi aceasta? Ei bine, atunci poţi fi vindecată. Credeţi că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Bărbatul alb cu mâna ridicată… Crezi că sunt profetul lui Dumnezeu, slujitorul Lui? Eu nu te cunosc. Ai număr de rugăciune? Ei bine, domnule, tu ai o tumoare în gât. Aşa este. Este adevărat? Crezi că sunt profetul Lui? Crezi din toată inima ce am spus? Tu mai ai o problemă. Ai o povară pe inimă. Este vorba de nepoţica ta care are o problemă cu mâna. Este adevărat? Aici este o legătură. Numai puţin. Tu eşti din Connecticut şi te numeşti Wilson, Art Wilson, este adevărat?

Crezi? În ordine.

Acolo stă o doamnă de culoare, cu o haină galbenă sau verde deschis. Ea se roagă. Ai număr de rugăciune? Nu, nu ai. Crezi că sunt slujitorul Lui? Noi nu ne cunoaştem şi venim din două rase diferite. Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună care este problema ta? Ai o tumoare. Aşa este. Ai şi la inimă ceva, dar te rogi şi pentru un prieten care are o problemă cu rinichii. Dacă este adevărat, ridică mâna. În ordine. Acum poţi avea ce ai cerut.

Vă provoc să credeţi! Ce se întâmplă? Când profetul a văzut că se afla în prezenţa lui Dumnezeu, s-a smerit pe sine însuşi. Vedeţi? Mai întâi s-a smerit, apoi a venit focul şi l-a curăţit. După ce a fost curăţit de foc, el a fost un Isaia curat, iar când a auzit vocea lui Dumnezeu întrebând: „…cine va merge pentru Noi?” a intrat imediat în acţiune şi a zis: „Iată-mă, trimite-mă!”

Când cărbunele focului l-a atins pe profet

Făcându-l cât se poate de curat,

Când Vocea lui Dumnezeu a spus:

„Cine va merge pentru Mine?”

El a răspuns: „Stăpâne, sunt aici!

Trimite-mă pe mine!”

Amin. Aceasta a fost chemarea unui Isaia curăţat, după ce a fost sfinţit de Duhul Sfânt. El n-a avut nevoie de nici o experienţă de seminar şi nici de o învăţătură dintr-o carte, ci a fost curăţat de focul lui Dumnezeu şi chemat să acţioneze. Când Isaia L-a văzut pe Dumnezeu în acţiune, a intrat şi el în acţiune.

Noi Îl vedem pe Dumnezeu în acţiune, aşa că este timpul să intre şi biserica în acţiune şi să fie exemple ale lui Dumnezeu. Credeţi aceasta? Câţi dintre voi doresc să-şi mărturisească toate greşelile şi să spună: „Doamne, curăţă-mă!” El a vindecat un tânăr.

Haideţi să ne ridicăm în picioare. Mă voi opri aici pentru că se face târziu. Credeţi din toată inima şi plecaţi-vă capetele. El este aici. Amin. Înseamnă că acum se poate întâmpla orice.

Când cărbunele focului l-a atins pe profet

Făcându-l cât se poate de curat,

Când Vocea lui Dumnezeu a spus:

„Cine va merge pentru Mine?”

El a răspuns: „Stăpâne, sunt aici!

Trimite-mă pe mine!”

Vorbeşte, Domnul meu (Ridicaţi mâinile),

Oh, vorbeşte, Domnul meu.

Vorbeşte şi eu Îţi voi răspunde repede;

Vorbeşte, Domnul meu, vorbeşte, Domnul meu

Vorbeşte şi eu voi răspunde:

„Doamne, trimite-mă pe mine!”

Oh, milioane de oameni mor în păcat şi ruşine,

Ascultă-le plânsul trist şi amar.

Oh, grăbeşte-te, frate, să îi scapi!

Eu voi răspunde repede: „Stăpâne, sunt aici!”

Vorbeşte, Domnul meu, vorbeşte

Vorbeşte, şi eu Îţi voi răspunde repede.

Vorbeşte Domnul meu, vorbeşte Domnul meu,

Vorbeşte şi eu voi răspunde:

„Doamne, trimite-mă pe mine!”

Haideţi să ne punem mâinile pe piept în timp ce fredonăm. Mărturisiţi şi spuneţi: „Doamne, sunt un bărbat cu buze necurate.” „Doamne, eu sunt o femeie cu buze necurate.” Haideţi să avem o mărturisire adevărată şi o trezire adevărată. Mai întâi trebuie să fiţi curăţaţi, aşa cum s-a întâmplat şi cu profetul. Focul l-a atins şi imediat după aceea a intrat în acţiune. „Doamne, umple-mi inima de zel. Pune în mine ceea ce nu am, Doamne. Pune în mine focul şi dragostea Ta, apoi trimite-mă.” Mărturisiţi-vă şi credeţi-l pe Dumnezeu din toată inima.

Vorbeşte, Domnul meu, vorbeşte, Domnul meu.

Vorbeşte, iar eu Îţi voi răspunde repede.

Vorbeşte, Domnul meu, vorbeşte, Domnul meu.

Vorbeşte, iar eu voi răspunde: Doamne, trimite-mă!”

(Fratele Branham începe să fredoneze).

Făcându-l cât se poate de curat.

Când vocea lui Dumnezeu a zis:

„Cine va merge pentru Noi?”

El a răspuns: „Stăpâne, trimite-mă pe mine!”

Staţi cât se poate de smeriți și respectuoși și lăsați-L pe Dumnezeu să vorbească inimii voastre. Aceasta este pentru fiecare păcătos şi pentru fiecare sfânt; pentru fiecare din voi. El este prezent aici şi face ceea ce a spus că va face. Semnul promis este aici, aşa că haideţi să ne mărturisim greşelile în timp ce se cântă dulce, în fundal. ”Eu sunt un nimic, Doamne, dar vorbeşte inimii mele. Curăţă-mă, Te rog, Doamne.  Trimite Duhul Sfânt şi curăţă-mă, fiindcă ştiu că sunt în Prezenţa Ta, şi te văd aşa cum Te-a văzut şi Isaia: în mişcare. Locul acesta nu este plin de fum, ci de slavă şi Lumină.”

Oh, Doamne Dumnezeule, Creatorule al cerurilor şi al pământului, noi am putut vedea ce se întâmplă cu oamenii care se înalţă singuri, dar în acelaşi timp am văzut şi ce înseamnă umilinţa şi rugăciunea.

Tată ceresc, acum Te rog pentru această audienţă şi pentru mine însumi, ca să iei de la noi tot ce nu vine de la Tine. Doamne, dorinţa mea este să locuieşti în mine, fiindcă doresc Duhul Tău cu ardoare. Doresc ca Tu să locuieşti atât de mult în mine, încât să nu mai fiu eu însumi, ci să umblu, să vorbesc şi să trăiesc în Tine. Împlineşte aceasta, Doamne. Curăţă-mă şi curăţă această biserică; curăţă-ne pe toţi. Ia de la noi păcatul, necredinţa şi îndoiala, ia tot şi îngăduie să vină Duhul Sfânt cu cărbunele de pe altar, ca să ne dea o scânteie nouă de Rusalii şi să cureţe fiecare inimă de aici. Ia-ne, Doamne, fiindcă suntem ai Tăi şi Te credem. Îngăduie aceasta, Tată.

Vorbeşte, Domnul meu,

Vorbeşte şi eu voi răspunde:

„Doamne, trimite-mă pe mine!”

Dacă aş putea să vorbesc despre ce am văzut, ¡-aş lua pe toţi cei prezenţi cu mine. Voi ştiţi că nu aş sta aici să vă spun acele lucruri, ca slujitor al lui Hristos, dacă… Este pretutindeni. Voi sunteţi într-o stare în care poate începe un nou Rusalii. Este o siguranţă adevărată, prieteni.

Smeriţi-vă pe voi înşivă. Apropiaţi-vă de El cu faţa şi picioarele acoperite. Plecaţi-vă înaintea Lui, mărturisiţi-vă şi credeţi. Vreţi să faceţi aceasta? Dacă da, ridicaţi mâinile în timp ce cântăm: „Vorbeşte, Domnul meu!”

Vorbeşte, Domnul meu (Rugaţi-vă!)

Vorbeşte, Domnul meu.

Vorbeşte şi Îţi voi răspunde repede.

Oh, vorbeşte, Domnul meu

Vorbeşte, Domnul meu.

– Amin –