INFLUENȚA

Vă mulţumesc foarte mult. Să rămânem puţin în picioare şi să ne plecăm capetele pentru rugăciune. În timp ce avem capetele şi inimile plecate înaintea Lui, mă întreb câţi de aici au o cerere şi vor s-o aducă la cunoştinţa Domnului prin ridicarea mâinii? Atunci spuneţi-vă cererea în timp ce ne rugăm.

Tată ceresc, în seara aceasta suntem atât de bucuroşi pentru că avem încă o oportunitate de a veni înaintea Ta, cu asigurarea că dacă credem vom primi ceea ce cerem. Doamne, ajută necredinţei noastre ca să putem avea ceea ce am cerut. Mâinile mele sunt ridicate împreună cu mâinile lor şi Te rugăm, Tată, pe Cel care înţelege lucrurile de care avem nevoie. Dă-ni-le în seara aceasta. Întăreşte-ne în clipa încercării şi în lumea în care trăim, fiindcă este aşa cum este, şi avem nevoie de sfântul Tău ajutor. Te rugăm să ne sfătuieşti prin Cuvântul Tău, ca să ştim cum să ne purtăm înainte de venirea Domnului Isus. Îndură-Te, Tată, pentru că Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus. Amin. Puteţi să vă aşezaţi.

Mă bucur că sunt din nou aici şi pot vorbi despre scumpul nostru Domn. Este bine aici la Lane Tech, fiindcă mă simt aproape ca acasă. Văd că sunt o mulţime de batiste pentru rugăciune. Ne vom ruga pentru ele şi sunt sigur că Domnul va face fiecăruia după credinţa că va primi ceea ce a cerut.

Sunt sigur că mâine seară ne va lipsi vocea frumoasă a fratelui Mel Johnson şi cântările lui. Eu apreciez cu adevărat vocea pe care i-a dat-o Domnul.

Am aici câţiva prieteni din Jeffersonville. Cred că are servicii aici şi fratele Mead de la biserica Filadelfia. La ce oră? (Cineva spune: („De la 11.00.″). Deci de la 11.00 va fi un alt serviciu aici. Eu cred că mă voi întoarce pe la ora unu şi jumătate sau două. De fapt, la trei, iar mâine seară la şapte. Astfel, vă invităm să veniţi la aceste servicii, desigur dacă nu aveţi adunări în bisericile voastre, fiindcă nu vrem să vă tragem de la posturile voastre de datorie. Obiectivul nostru este să-i atragem în special pe cei nemântuiţi, pe cei care nu au Duhul Sfânt. Dacă consideraţi că aveţi nevoie de El, suntem aici să vă ajutăm; suntem aici şi ca să ne rugăm pentru bolnavii şi suferinzii din toate bisericile. Iar dacă aţi primit Duhul Sfânt sau vindecarea, să vă întoarceţi în bisericile voastre şi să depuneţi mărturie în faţa tuturor. Chiar dacă biserica ta nu crede, spune oricum, fiindcă este uşor să laşi Lumina să strălucească acolo unde este Lumină, dar las-o să strălucească acolo unde este întuneric şi va avea cea mai mare influenţă.

În seara aceasta ar trebui să terminăm mai repede pentru că nu avem un serviciu de vindecare. Adevărul este că în fiecare seară spun: „În seara aceasta voi încerca să termin la nouă şi jumătate,″ dar nu reuşesc niciodată. Chiar şi în dimineaţa aceasta am stat două ore. Probabil vă veţi bucura când voi pleca mâine seară, fiindcă v-am obosit destul.

Aş vrea să reuşesc să mă încadrez în douăzeci de minute de vorbit, dar vorbesc până obosesc şi ştiu că şi voi sunteţi obosiţi. Deci, eu nu reuşesc să termin niciodată, doar mă opresc un timp ca să mă odihnesc.

În seara aceasta aş vrea să deschideţi Bibliile la cartea lui Isaia capitolul 6 de la versetul 1 la 8. Înainte de a citi, aş vrea să-L rog pe Domnul să binecuvânteze Cuvântul Său şi să-L facă viu printre noi.

„În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul.

Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două zburau.

Strigau unul la altul şi ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!”

Şi se zguduiau uşorii uşii de glasul care răsuna, şi Casa s-a umplut de fum.

Atunci am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!”

Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleştele de pe altar.

Mi-a atins gura cu el şi a zis: „Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit!”

Am auzit glasul Domnului, întrebând: „Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!”

Doamne Isuse, noi nu suntem destul de pricepuţi ca să intrăm în textul din seara aceasta, dar cerem ajutorul Tău, Doamne, pentru ca Evanghelia Ta să mai fie predicată încă o dată în Chicago. Îndură-Te, Doamne. Fă ca influenţa ei să fie veşnică, pentru că Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Din textul acesta aş vrea să iau subiectul: „Influenţa.″

Să ştiţi că există ceva în felul nostru de a fi sau în felul nostru de a ne purta, prin care putem influenţa pe altcineva.

După cum ştiţi, mulţi oameni nu merg la biserică, fiindcă au o impresie greşită despre ea. Astfel, ei se gândesc că femeile de acolo sunt vrăjitoare, iar bărbaţii sunt demoni în robe negre. Dar vă spun eu ce fac oamenii: vă urmăresc vieţile ca să vadă ce faceţi. Cred că Pavel a spus că noi suntem epistole vii citite de oameni. Când eşti pe stradă, la serviciu sau oriunde te-ai afla, este cineva care te urmăreşte, iar după ce mărturiseşti că eşti creştin, eşti cu atât mai urmărit şi ai o influenţă mai mare asupra oamenilor din jurul tău. Deci trebuie să avem grijă ce facem, și dacă influenţa noastră nu este bună, vom aduce doar ocară, atât asupra noastră cât şi asupra lui Hristos; şi cred că nimeni nu ar vrea să aducă ocară asupra lui Hristos.

O faptă greşită într-un moment nepotrivit, va cauza o reflecţie greşită asupra persoanei care te urmăreşte, şi toţi sunteţi urmăriţi atunci când mărturisiţi că sunteţi creştini.

Subiectul despre care vorbim în seara aceasta este o lecţie, și dacă vreţi să citiţi despre viaţa împăratului Ozia, veţi găsi în 2Cronici capitolul 26.

Împăratul Ozia era un păstor. Era fiul unui împărat căruia îi plăcea natura: îi plăceau pădurile şi viile şi îi plăcea cum cresc toate. Tânărul împărat a crescut sub o influenţă bună, fiindcă tatăl său, Amaţia fusese un om mare. Dar în ultimele zile ale vieţii lui, i-a biruit pe edomiţi şi le-a luat dumnezeii, ceea ce l-a mâniat pe Domnul şi i-a hotărât moartea. Dar tânărul Ozia a avut o influenţă bună, pentru că mama lui era o fiică a Ierusalimului, iar tatăl lui era un bărbat credincios.

Acesta este felul în care trebuie crescut un copil. Şi ştiţi ceva? Copilul este „principalul ochi″ care te urmăreşte în tot ce faci şi în tot ce spui, el te copiază fiindcă pentru el eşti un exemplu în tot ce faci.

Aceasta îmi aminteşte de o povestioară pe care am spus-o şi la adunarea Oamenilor de Afaceri ai Evangheliei Depline din Los Angeles.

Odată, în ajunul Crăciunului, un om s-a dus cu cadouri la vecini şi la colegi, şi la fiecare dintre ei a servit câte un pahar de băutură. La întoarcerea spre casă a luat-o pe scurtătură prin parc. În noaptea aceea ninsese şi se aşezase un strat de zăpadă de vreo 6 inch (15 cm). Omul mergea în zigzag fiindcă era sub influenţa acelor băuturi, iar la un moment dat a observat că micuţul lui băiat de şapte ani abia se ţinea de el. S-a oprit şi l-a observat cum se străduia să facă acei paşi mari, umblând în zigzag ca el.

„De ce umbli în zigzag, băiete?″ l-a întrebat el. Şi băiatul i-a răspuns simplu:

„Tati, încerc să calc pe urmele lăsate de tine.″ Vedeţi, acesta este mai mult decât un exemplu, este adevărul, pentru că voi sunteţi un exemplu pentru copiii voştri.

Şi dacă poporul nostru american se poartă aşa în faţa copiilor noştri: dacă fumează, beau, joacă zaruri şi cărţi acasă, umblă cu femei şi bărbaţi, ce fel de oameni vom avea în generaţia următoare? Vor fi nişte nevrotici. De altfel, cred că aceasta este starea întregii lumi de astăzi. Şi dacă generaţia aceasta este aşa, cum va fi următoarea? Dacă va mai fi vreuna şi continuă în felul acesta, totul se va prăbuşi, fiindcă ne omorâm singuri fiind exemple negative pentru ceilalţi.

Chiar şi cei care pretind că sunt creştini, fumează, beau, înşală şi lucrează necinstit. Nu-i de mirare că creştinătatea a decăzut atât de mult. Este consecinţa influenţei pe care au avut-o oamenii din biserici asupra celor care nu L-au primit încă pe Hristos. Oamenii vor să-şi menţină mărturia, dar trăiesc cum vor.

Acesta este motivul pentru care trebuie să aveţi Duhul Sfânt, ca să trăiască El în vieţile voastre. Atunci nu veţi mai trăi voi, ci Hristos trăieşte în voi. Dar nu uitaţi ce vă spun: dacă El nu are întâietate în vieţile voastre, nu aţi primit Duhul Sfânt, fiindcă dacă El este în voi, va trăi propria SA viaţă în voi. Atunci nu mai sunteţi ai voştri, ci sunteţi morţi şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu; sunteţi pecetluiţi cu Duhul Sfânt. Deci nu mai este nici o posibilitate să fiţi aşa cum aţi fost înainte.

Noi vedem că tânărul băiat din textul nostru a crescut lângă nişte părinţi evlavioşi. Când a murit tatăl său, el avea numai şaisprezece ani, iar oamenii l-au luat şi l-au făcut împărat. Dacă veţi citi viaţa lui, veţi vedea că el nu a fost influenţat de politica ţării lui şi nici de opinia celorlalţi, ci a umblat după călăuzirea lui Dumnezeu. Aşa spune Biblia.

Aceasta a făcut din el un mare exemplu pentru tânărul profet Isaia, care a trăit în timpul domniei lui. Şi pentru că erau cam de aceeaşi vârstă, erau buni prieteni. Isaia a stat în palat şi a învăţat despre armele împăratului, fiind puternic influenţat de el. Ozia a devenit un erou în ochii lui Isaia, fiindcă deşi era împărat nu făcea deosebire între oameni şi nu se lăsa purtat într-o parte sau alta, ci era hotărât să-l slujească în totul numai şi numai pe Dumnezeu. Acesta este într-adevăr un exemplu bun de urmat.  El nu a făcut compromis cu lumea păgână, după ce a văzut ce împărăţie mare şi-a ridicat, iar Dumnezeu era cu el în toate şi îl binecuvânta.

Prieteni, Dumnezeu va binecuvânta pe oricine stă cu Cuvântul Său, fiindcă este obligat să facă aceasta.

Astfel, Isaia îl aprecia foarte mult pe împărat. Împărăţia lui Ozia s-a extins foarte mult. Cred că era privit aproape ca Solomon, fiindcă influenţa lui ajunsese până departe în Egipt.

Pentru Isaia a fost de mare ajutor faptul că acest bărbat lua în orice lucru poziţie pentru Dumnezeu, fie că era vorba de politică sau de orice altceva. Indiferent de situaţie, el stătea numai cu Cuvântul. Cu siguranţă, Dumnezeu l-a binecuvântat pe acest tânăr pentru că stătea sincer pe Cuvânt. Adevărul este că acest împărat a făcut ca mulţi creştini de astăzi, iar cât timp a fost smerit, Dumnezeu l-a binecuvântat. Însă Biblia spune că atunci când „a ajuns puternic, inima i s-a înălţat,″ s-a îngâmfat şi a ieşit de pe calea dreaptă.

La fel se întâmplă şi cu bisericile de astăzi. Întotdeauna când oamenii au avut tot ce le-a trebuit, nu s-au mai rugat şi n-au mai aşteptat călăuzirea lui Dumnezeu în slujba lor. Eu sunt de acord cu ceea ce s-a scris despre trezirile din acest timp din urmă, fiindcă unii au fost găsiţi băuţi la amvon, iar alţii au făcut ce este rău. Aceasta s-a întâmplat din cauză că au ajuns să aibă o mare influenţă asupra oamenilor, iar la un moment dat s-au gândit că pot face tot ce vor, pentru că oamenii nu vor observa nimic. Dar Dumnezeu observă! Aşa a făcut şi Nebucadneţar la un moment dat. El a zis: „Priviţi ce împărăţie mare am ridicat!″ dar chiar în clipa aceea, Îngerul Domnului l-a lovit.

Când un om, indiferent cine este el: episcop, cardinal sau orice altceva, începe să se îngâmfe, ar trebui să aibă grijă pentru că Dumnezeu nu-l va lăsa să meargă aşa, fiindcă El nu-Şi împarte slava cu nimeni. Nu, domnilor, Dumnezeu are singur slava.

Uneori, Dumnezeu poate binecuvânta un om şi să-i dea o slujbă mică, dar aceasta nu-l face mai bun decât fratele lui, ci doar mai diferit. Dar ştiţi care este primul lucru care se întâmplă? Se îngâmfă, îşi umflă pieptul şi este gata să te dea jos de pe cale. Cred că acesta este punctul în care omul acela iese afară, fiindcă Dumnezeu nu poate folosi o asemenea persoană.

La fel s-a întâmplat cu împăratul Ozia. Deşi era un om bun, a început să se înalţe; a început să se umfle de mândrie şi s-a gândit că poate face tot ce vrea şi nu mai trebuie să întrebe pe nimeni nimic. Să nu uitaţi însă că noi suntem tot timpul sub Dumnezeu şi că El este Dumnezeul nostru.

Ozia s-a înălţat atât de sus, încât s-a gândit că fiind binecuvântat de Dumnezeu, putea lua locul unui preot, aşa că a luat cădelniţa şi s-a dus să ia locul preotului. Vedeţi? El şi-a părăsit locul lui de datorie.

Aceasta este ceea ce am încercat să le spun tot timpul acestor oameni de afaceri ai Evangheliei depline: „Nu încercaţi să deveniţi predicatori!″ Predicatorilor le este foarte greu să ţină lucrurile drepte, și când noi lăsăm la amvon un om de afaceri care nu este chemat la aşa ceva, facem un lucru rău. Când faceţi aceasta, aţi păşit în afara liniei de graniţă.

Din exemplul acesta puteţi învăţa o lecţie. Sunt o mulţime de oameni care merg şi predică de la amvon, deşi nu ar trebui să fie acolo, fiindcă aceasta înseamnă mai mult decât un tichet de masă, popularitate printre oameni, laudă de la oameni sau orice altceva. Totuşi, uneori ei merg şi devin preoţi.

Dar Isus a spus despre aceştia: „Ei umblă după scaunele dintâi în sinagogi şi după locurile dintâi la ospeţe;

casele văduvelor le mănâncă şi fac rugăciuni lungi de ochii lumii. O mai mare osândă va veni peste ei.” (Marcu 12.39-40) Să nu ajungem până acolo, ci să ne amintim întotdeauna că Dumnezeu ne vrea smeriţi. Calea în sus este în jos. Smereşte-te şi vei fi înălţat, dar dacă te înalţi, vei fi coborât.

Deci acest împărat a încercat să ocupe locul unui lucrător, slujbă la care nu era chemat. Dumnezeu l-a binecuvântat şi a ajuns un om mare. Şi-a extins împărăţia foarte mult şi toate popoarele îi aduceau slavă, daruri, oi şi vite. Avea păstori pentru oile lui şi vieri pentru vii, oh, şi câte mai avea! Trăia în lux şi în bogăţie, dar atunci a început să se îngâmfe.

O biserică locală micuţă poate fi smerită şi să-l  slujească pe Dumnezeu cu o inimă sinceră şi curată, dar staţi să ajungă puţin mai bine, să fie ajutaţi de cineva să obţină un local mai frumos sau să-l modifice pe al lor şi să-l facă mai frumos decât cel de la colţ, şi deja vezi că oamenii îşi umflă pieptul şi se cred cineva. Acesta este un lucru foarte rău.

Domnul i-a zis lui Israel: „Te-am găsit aruncată pe câmp…″ aceasta era starea ei, „te-am scăldat în apă, te-am spălat de sângele de pe tine şi te-am uns.″ (Ezechiel 16.5,9). Ea s-a purtat ca o femeie stricată şi i-a chemat pe toţi s-o vadă, dar Dumnezeu nu a găsit plăcere în lucrul acesta.

Acest mare împărat al lui Israel a încercat să ocupe o poziţie în care nu era chemat. Preoţii din templu au alergat repede înaintea lui şi i-au zis: „N-ai drept, Ozia, locul tău nu este aici! Nu ar trebui să faci aceasta, deoarece pentru slujba aceasta Dumnezeu are oameni predaţi.

O, dacă slujba ar ajunge în locul în care să fie făcută numai de oameni predaţi! Dacă oamenii ar realiza că predicarea Evangheliei nu înseamnă să aduci membri noi în biserică, ci înseamnă predarea pentru un scop, ca să avem născuţi în Împărăţia lui Dumnezeu. Indiferent la ce denominaţiune mergem, noi trebuie să aducem nou-născuţi.

Astăzi ne este atât de greu când vedem câte un predicator care se ridică cu vreun dar supranatural pe care   l-a pus Dumnezeu în slujba sa şi aceasta pentru că vedem tot felul de imitatori ai acestor lucruri, care vin şi spun una sau alta şi că au ceva deosebit.

Cunosc un bărbat cumsecade, un predicator al Cuvântului, care se bazează pe senzaţii şi îşi bazează slujba numai pe senzaţii. El botează pentru Viaţa veşnică şi spune că oamenii nu vor muri. Mă tem că este pe o pantă greşită de pe care nu se mai poate întoarce, deoarece este un lucru greşit.

„Omul născut din femeie are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.″ (Iov 14.1). Noi ştim că trebuie să murim; ştim că a fost hotărât că omul va muri şi apoi vine judecata.

Eu nu vreau să trăiesc în acest cort de ciumă în care trăiesc acum şi care ia orice boală din jur, ci vreau acel cort care nu este făcut de mâini omeneşti, ci este făcut după chipul lui Dumnezeu, şi care nu este un hibrid ca aceste plante de aici. Vreau cortul făcut de mâinile lui Dumnezeu, de care nu se lipeşte nici o boală şi nici moartea. Când mă cheamă, sunt gata, şi cred că prin harul lui Dumnezeu, când acest cort pământesc se va desface, mă aşteaptă deja altul în care voi intra şi care nu va mai muri.

Nu vreţi să trăiţi şi voi într-un astfel de cort? Noi vom ieşi din acesta şi eu mă bucur pentru aceasta, pentru că acum suntem încătuşaţi în acest trup care este prizonierul morţii, al durerii şi al îmbătrânirii. De ce aş vrea să rămân într-un astfel de trup? Mă bucur pentru că mă aşteaptă altul. Da, acolo în slavă avem pregătit un alt trup şi de îndată ce viaţa părăseşte acest cort bătrân, Duhul cel veşnic al lui Dumnezeu care trăieşte în el, îşi continuă călătoria în celălalt cort şi astfel vom trăi veşnic. Nu aţi vrea şi voi aşa ceva? Sigur că da. Mă bucur că există un Dumnezeu care ne-a clarificat toate aceste lucruri.

Viaţa de pe acest pământ este doar o umbră. Privesc de aici de pe platformă şi văd oameni care se mişcă; ies pe stradă şi văd alţi oameni care se mişcă pentru că au viaţa în ei, dar aceasta nu este adevărata viaţă, pentru că în ea locuieşte moartea. Şi David a spus: „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii…″ (Psalmul 23.4). Trebuie să fie puţină lumină ca să fie o umbră. Dar dacă este numai întuneric, nu există nici o umbră. Depinde de care parte eşti tu.

Privesc şi văd un tânăr chipeş, dar în câţiva ani părul îi încărunţeşte şi umerii i se lasă în jos. Am văzut o fată tânără şi cu chipul frumos, care se ruga şi Îl lăuda pe Dumnezeu, iar peste câţiva ani când m-am întors era cu umerii lăsaţi şi cu doi copii după ea. Ei bine, aceasta arată că moartea este în acest trup. Indiferent cât este de frumos sau de sănătos, moartea este în el.

Eu am urmărit în care parte este acel Duh. Dacă întotdeauna  reprezintă Lumina şi vorbeşte despre Lumină, va merge cu Lumina, dar dacă este de partea cealaltă a Luminii şi a lucrurilor ei, influenţat de lume, nu mai rămâne altceva decât să se întoarcă în întuneric atunci când moare. Deci vedeţi, noi trebuie să ne amintim tot timpul că suntem ceea ce suntem prin harul lui Dumnezeu şi că nimeni nu se poate lăuda. Tot ce putem face este să ne plecăm în smerenie, să ne închinăm înaintea lui Dumnezeu şi să-I dăm slavă pentru bunătatea Sa.

Cât timp a simţit aşa, acest împărat a fost binecuvântat de Dumnezeu, dar când a ajuns în punctul în care nu a mai vrut să rămână la chemarea lui, a vrut să ia locul altuia gândindu-se că dacă a fost binecuvântat de Dumnezeu, ar fi în ordine să facă aceasta.

Din nefericire şi noi facem aceste greşeli. Cât este de rău! Tu trebuie să fii sincer şi să recunoşti că nu poţi face ceva decât dacă te trimite Dumnezeu, te însoţeşte şi adevereşte acel lucru. Atunci ştii că este lucrarea lui Dumnezeu.

De obicei, Dumnezeu îl trimite jos pe omul pe care vrea să-l facă un slujitor adevărat al Său. El nu ia unul din aceşti indivizi care vor să facă o mulţime de lucruri, încât poţi spune cu greu ce vor să facă. Dumnezeu îşi ia omul, aşa cum s-a întâmplat cu Moise sau cu Pavel, îl trimite în pustie să scoată faima şi celelalte lucruri din viaţa lui şi îl face un întemniţat al Duhului Sfânt.

Şi am mai observat ceva la împăratul Ozia: când a fost oprit de omul care avea autoritatea şi era chemat în acea slujbă, s-a înfuriat pe el. Oh, cât de rău este acest lucru! Astfel, dacă cineva îţi arată că eşti greşit şi îţi dovedeşte aceasta prin Cuvântul lui Dumnezeu, tu nu vrei să te supui Cuvântului şi te înfurii pentru că simţi înăuntrul tău că poţi face ceea ce vrei.

Aţi observat ce s-a întâmplat cu împăratul când s-a mâniat? Lepra i-a acoperit faţa. Vedeţi? Ozia a fost lovit de lepră, aşa că preoţii l-au scos repede din templu şi a murit lepros. El, care a început atât de măreţ, a sfârşit ca lepros şi izgonit afară, şi cât a mai trăit a trebuit să stea într-o casă separată. Cine? Omul a cărui viaţă a fost odată influenţată de Dumnezeu.

Vreau să vă spun ceva cu tot respectul. Astăzi avem o mulţime de bărbaţi tineri, de vârstă mijlocie sau bătrâni care şi-au început bine alergarea şi au mers pe câmpul misiunii arătând spre Dumnezeu, dar la un moment dat au ajuns nişte alcoolici rataţi şi s-au depărtat de noi; alţii au devenit lacomi după bani, alţii au înnebunit după femei, s-au căsătorit cu femeia altui bărbat şi au făcut o mulţime de alte lucruri ruşinoase care au adus ruşine în fiecare denominaţiune. Oamenii aceştia au fost influenţaţi odată de Dumnezeu şi aveau o mare influenţă asupra celorlalţi oameni, dar când s-au simţit îndestulaţi…

Când un om ajunge să fie influenţat de Dumnezeu, se smereşte tot timpul, constant, dar acest împărat a murit în ruşine, lepros. Aceasta a fost o lecţie pentru tânărul profet, ca să nu-şi pună nădejdea în niciun om, ci să privească numai la Dumnezeu. Când Isaia a început să privească la om şi l-a luat ca exemplu, acel bărbat a căzut chiar dacă era un om bun.

Aceasta este o lecţie bună şi pentru noi în seara aceasta, ca să avem gândurile lui Dumnezeu, indiferent cine este omul de lângă noi. Chiar dacă este cardinal, preot, proroc sau oricine ar fi, el nu este imun la greşeli şi erori şi nici chiar la moarte şi păcat. Unul singur este imun la toate acestea, iar Acela este Isus Hristos. El este singurul.

Astfel, Isaia a învăţat o lecţie bună: că Dumnezeu îşi rânduieşte omul la locul lui.

Nici un om nu are dreptul să se ridice şi să spună: „Dacă voi ajunge predicator, voi proceda altfel. Voi studia să devin predicator şi voi face asta şi cealaltă. Eu pot imita acest dar pe care l-a dat Dumnezeu, am campanii mari şi toate aceste lucruri.″ Din păcate, astăzi avem destui din aceştia.

Dumnezeu l-a învăţat pe Isaia că El însuşi îl pune pe om într-un loc şi că pe Ozia l-a făcut împărat, nu preot, iar dacă l-a făcut împărat, trebuia să rămână împărat. Din această lecţie, Isaia a învăţat că nu trebuie să încerci să iei locul altcuiva, şi l-a văzut pe eroul său căzând în ruşine. Isaia era pe cale să-şi piardă toată nădejdea, aşa că într-o zi s-a dus în templu să vorbească cu Dumnezeu, și atunci a avut vedenia. Atunci l-a văzut pe Cel la care ar fi trebuit să privească tot timpul; el l-a văzut în vedenie pe Dumnezeu stând pe un scaun de domnie înălţat sus în ceruri şi însoţit de escorta Sa. El a văzut în vedenie scaunul de domnie înălţat mai presus de domeniile pământeşti şi a ştiut că la El trebuia să se uite.

Acolo erau şi serafimii slujitori. Cuvântul evreiesc folosit aici este „cei ce aduc arderea.″ Ei erau cei care aduceau tămâia şi arderea. Aceasta este o rânduială a Îngerilor care pregătesc calea pentru păcătos, cât timp acolo este o jertfă. Aceşti serafimi, aceşti aducători de ardere, aveau o slujbă specială: ei stăteau în prezenţa lui Dumnezeu. Ei sunt la fel ca heruvimii, dar stau chiar în prezenţa lui Dumnezeu.

Când Duhul lui Dumnezeu a venit peste acest profet şi i-a deschis ochii… Vedeţi, el era născut pentru acest scop. Şi când a deschis ochii, era ca şi cum ar fi trecut de aici pe un alt tărâm, ca şi cum ar fi visat, şi a văzut scaunul de domnie al lui Dumnezeu înălţat atât de sus. Apoi a privit în templu şi a văzut acei serafimi care zburau înainte şi înapoi şi strigau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeu! Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeu!″ Ce schimbare, ce influenţă trebuie să fi avut aceasta asupra tânărului profet! Când a văzut prăbuşirea omului în care se încrezuse, deşi era un om bun, a căzut şi el, dar acum l-a văzut pe Dumnezeu şi pe serafimii Săi şi lucrurile s-au schimbat.

Priviţi ce acoperământ aveau aceşti serafimi. Ei erau acoperiţi cu aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două își acopereau picioarele şi cu două aripi zburau. Dumnezeu este în totalitate sfânt, iar acei serafimi trebuiau să-şi acopere feţele ca să poată sta în prezenţa Sa.

Mă întreb, fraţi şi surori, cum ne uităm noi la El, când îngerii sfinţi trebuie să-şi acopere faţa în respect şi plecăciune, ca să poată sta în prezenţa lui Dumnezeu. Din păcate, astăzi întâlnim unii oameni care pretind că sunt creştini, dar nu au nici un pic de respect pentru Dumnezeu, pentru Cuvântul Său, pentru poporul Său, pentru slujba Sa, pentru nimic. Cum se vor ridica ei la înviere? Biblia spune că „dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit şi cel păcătos?″ (1Petru 4.18).

Serafimii, care au cel mai înalt grad între îngerii de lângă tronul îndurării, aducătorii arderilor, trebuiau să-şi acopere feţele ca să poată sta în prezenţa lui Dumnezeu. El stătea acolo sus pe tronul Său, iar aceşti serafimi zburau încoace şi încolo strigând: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeu!″ Înţelegeţi ce vreau să spun? De ce îşi acopereau feţele cu două aripi? Ştiţi?

Dar observăm că oamenii de astăzi nu au respect, aşa că vin la biserică, strigă, glumesc, batjocoresc şi deşi stau acolo unde este propovăduită Evanghelia, nu au nici un pic de respect. Şi dacă în biserică se întâmplă aceasta, să nu vă aşteptaţi ca oamenii să vă arate vreun respect pe stradă. Dacă îi saluţi: „Bună dimineaţa, frate!″ ei îţi răspund: „Hello, predicatorule!″ Totul este atât de obişnuit!

Amintiţi-vă că Isus a spus: „…cine primeşte pe acela pe care-l trimit Eu, pe Mine Mă primeşte; şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.” (Ioan 13.20).

Ştiţi de ce sunt oamenii lipsiţi de respect? Pentru că nu sunt conştienţi de prezenţa lui Dumnezeu. Religia a ajuns atât de comună, atât de slabă, încât nu i se mai acordă nici un respect.

Uitaţi-vă la ostaşii aceia! Ce lucru îngrozitor au făcut atunci când au pus acea cârpă pe faţa Domnului nostru Isus şi şi-au bătut joc de El pentru că era un Profet şi cunoştea tainele inimii. Ei l-au dus în curte, I-au pus o cârpă pe faţă, au luat un băţ şi l-au lovit cu el peste cap, trecând băţul de la unul la altul, apoi Îi ziceau: „Hristoase, proroceşte-ne cine Te-a lovit?” (Matei 26.68). Vedeţi, nu aveau nici un respect pentru că nu puteau simţi nici un fel de putere.

Dar acea femeie a avut destulă credinţă încât să atingă haina Lui şi să primească ceea ce dorea. Vedeţi? Trebuie să fii conştient că te afli în prezenţa lui Dumnezeu. Noi avem aceste cinci simţuri prin care avem contact cu lumea aceasta, dar există simţuri dincolo de acestea, într-o altă dimensiune.

Oh, dacă ne-am aminti că Dumnezeu este prezent întotdeauna!„Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El.″ (Psalmul 34.7). În seara aceasta, Isus Hristos este prezent în această clădire. În seara aceasta sunt prezenţi aici oşti de îngeri, mii de îngeri adunaţi împreună. Nu îi puteţi vedea, dar le puteţi simţi influenţa care vă spune că sunt aici. Dacă nu este aşa, înseamnă că Scriptura nu este adevărată, iar dacă Scriptura nu are dreptate, nici Dumnezeu nu are dreptate. Biblia spune că „Îngerii tăbărăsc,″ ceea ce înseamnă că nu pleacă, ci stau lângă cei ce se tem de El.

Isus a spus că „acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18.20). El face aceasta dintr-o lume pe care nu o putem percepe cu cele cinci simţuri ale noastre şi cu care nu putem avea nici un contact prin ele. O, dacă am fi conştienţi că Isus Hristos este prezent aici!

Dar El nu este doar aici, ci şi când sunteţi pe stradă sau oriunde aţi fi. Să nu uitaţi că îngerii lui Dumnezeu merg cu voi oriunde, dacă sunteţi credincioşi şi vă temeţi de Domnul. Voi trebuie să fiţi conştienţi că ei văd tot ce faceţi, tot ce vă trece prin gând şi ştiu totul despre voi. Dar dacă nu eşti conştient de aceasta, te porţi cum vrei. Acesta este motivul pentru care avem lucrurile pe care le vedem acum: pentru că oamenii nu sunt conştienţi de prezenţa lui Dumnezeu, ceea ce nu este bine. Ce bine ar fi dacă am putea face cum a spus David: „Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei…″ (Psalmul 16.8). O, îmi place aceasta! Domnul este întotdeauna înaintea mea, iar eu Îl urmez oriunde merge El. Sunt conştient că, aşa cum spune David, „oriunde mă duc, Domnul merge înaintea mea.″

„Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi.″ (Iosua 1.5). Isus a spus: „Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” (Matei 28.20). El nu ne poate părăsi pentru că a promis că nu o va face.

Chiar acesta este obiectivul acestor adunări: să ţin slujba mea deoparte de aceste denominaţiuni şi să-i fac pe oameni să vadă că Isus Hristos este încă viu şi că este aici pentru fiecare credincios şi pentru fiecare om care Îl va crede. David a zis: „Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei: când este El la dreapta mea, nu mă clatin.″

 Acei serafimi trebuiau să-şi acopere faţa cu aripile ca să poată sta în prezenţa lui Dumnezeu şi să-l slujească.  Şi dacă ei trebuie să-şi acopere faţa ca să-l slujească pe Dumnezeu, ce fel de persoană ar trebui să fie un predicator? Cum ar trebui să-şi acopere faţa în ruşine! Cum ar trebui să trăiască! Dumnezeu este sfânt, iar noi trebuie să fim tot timpul conştienţi de aceasta. Fără harul lui Dumnezeu, noi suntem nişte păcătoşi goi, dar sângele lui Isus Hristos ne curăţă de păcat.

Cu două aripi îşi acopereau picioarele, ceea ce reprezintă umilinţa. De exemplu, Moise nu prea era în umilinţă când i s-a arătat Dumnezeu în acel rug aprins. Dar când a înţeles că Acela era cu adevărat Dumnezeu şi când acea Lumină i-a vorbit Cuvântul făgăduinţei, a fost altceva. Înţelegeţi? Atunci Moise a ştiut că timpul eliberării era aproape. De ce? Pentru că acea Fiinţă supranaturală a venit jos şi i-a spus: „Mi-am adus aminte de făgăduinţa pe care am făcut-o lui Avraam, Isaac şi Iacov.″ Şi Moise şi-a scos încălţămintea în semn de umilinţă.

Când Pavel s-a întâlnit cu acelaşi Stâlp de Lumină şi l-a numit „Doamne″ a căzut cu faţa la pământ. Umilinţa. „Nu mai trăiesc eu…″ Nu-i de mirare că Isaia a strigat: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci… am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!” (Isaia 6.5), deşi era profet.

Şi Pavel era un om mare, un om învăţat, dar când a ajuns în prezenţa lui Dumnezeu, s-a smerit. Şi Moise s-a smerit când era în prezenţa lui Dumnezeu. El era un profet şi a avut respect faţă de Dumnezeu, faţă de Cuvânt.

Uitaţi-vă la Ioan Botezătorul. Când boteza pe malul apei, el a văzut aceeaşi Lumină coborând din cer şi a strigat: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!″ (Ioan 1.29). Şi pentru că s-a smerit, Isus a intrat cu el în apă.

Ştiţi ce întrebare mi-a fost pusă zilele trecute? Poate v-aţi gândit şi voi la ea. Când Isus a intrat în apă, Ioan I-a zis: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?” (Matei 3.14). Când eram baptist, iar doctor Roy Davis   şi-a pus mâinile peste mine şi m-a ordinat în biserica misionară baptistă, eu l-am întrebat despre aceasta şi el mi-a răspuns: „Iată ce s-a întâmplat, Billy. Pentru că Ioan nu putea să se boteze singur, l-a botezat Isus. Apoi Ioan s-a întors şi l-a botezat pe Isus, fiindcă Isus nu putea să-l boteze pe Ioan înainte ca să fie botezat El însuşi.″ Ei bine, la vremea aceea, răspunsul lui mi s-a părut în ordine, dar în urmă cu doi ani, când eram în pădure, Duhul Sfânt a venit jos într-o Lumină şi atunci mi s-a descoperit adevărul: Acolo erau cei mai importanţi doi oameni de pe pământ: Prorocul Ioan şi Isus Mesia. Ei erau cei doi care aveau Mesajul zilei şi s-au privit faţă în faţă în apă, iar Ioan a spus cu smerenie: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?” Şi Isus i-a răspuns: „Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.” (Matei 3.15). De ce? Isus era Dumnezeu, iar Ioan era profetul. Când a rostit acele cuvinte, Isus a ştiut că Ioan, care era  profetul la care vine Cuvântul, va înţelege, fiindcă după Lege, jertfa trebuia spălată înainte de  sacrificare. Astfel, Isus a trebuit botezat înainte de a fi adus jertfă. De aceea a spus: „Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.”

Oh, dacă am avea timp să vorbim despre subiectul acesta, ca să vedem că noi, care credem în Lumina zilei în care trăim, se cuvine să împlinim toată neprihănirea fiindcă am văzut că am fost chemaţi de Duhul Sfânt. Fraţilor, nu se cade să ne separăm de ceilalţi! Nu se cade să ne organizăm şi să nu mai avem nimic cu fraţii noştri care au primit Duhul Sfânt ca şi noi!… Nu se cade. Dar deşi Îl vedem pe Dumnezeu lucrând şi făcând exact ceea ce a spus, ne purtăm cum nu se cuvine, fiindcă persoana aceea nu face parte din organizaţia noastră. Nu este corect! Noi trebuie să fim creştini; trebuie să fim gentlemani; trebuie să fim oameni temători de Dumnezeu; trebuie să fim gata să dăm mâna şi să întindem plapuma şi pe partea cealaltă a patului, deoarece se cuvine să împlinim toată neprihănirea.

El era Jertfa și Ioan a ştiut aceasta pentru că a văzut Lumina venind peste El. Şi ce a făcut Ioan? S-a smerit deşi era cel mai mare om de până atunci. Astfel, când L-a văzut pe Isus venind, a zis: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?” Dar Isus i-a răspuns: „Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.”

Şi Ioan, ca slujitor al lui Dumnezeu, ca proroc, a trebuit să împlinească Cuvântul acelui ceas, fiindcă ştia că Isus era Jertfa. De altfel, el a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!″ Şi Mielul a  trebuit să fie spălat înainte de a fi prezentat preotului. Amin.

Se cuvine ca şi noi să împlinim toată neprihănirea când luăm Numele lui Isus Hristos. Orice om care ia Numele lui Isus Hristos să se despartă de păcat! Necazul este că mărturisirile noastre au deveni un fel de poezie sau ceva de felul acesta. Mergem, ne rugăm două minute, apoi ne ridicăm, facem ceva greşit şi zicem: „Doamne, Tu ştii că nu am vrut, dar aleluia, acum sunt în ordine!″ spoi plecăm. Nu, fraţilor, nu aşa!

Tu trebuie să simţi o părere de rău dumnezeiască şi să mărturiseşti sincer acel lucru greşit! Trebuie să-l îndrepţi, pentru că Isus a spus: „…dacă îţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta,

lasă-ţi darul acolo înaintea altarului şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul.″ (Matei 5.13-14). Vedeţi, se cuvine să împlinim toată neprihănirea.

Şi voi, femeilor cu părul tăiat şi încreţit, se cuvine să vă lăsaţi părul să crească şi să vă purtaţi ca nişte doamne. Voi purtaţi pantaloni scurţi, apoi îi scoateţi şi îmbrăcaţi rochia. Se cuvine să vă purtaţi ca nişte creştine, fiindcă Biblia spune că lucrul acesta este greşit. Aşa este. O femeie nu trebuie să facă aceasta.

Şi voi, bărbaţilor, fumaţi, lucru care nu se cuvine. Voi vă lăsaţi femeile să facă tot ce vor, apoi spuneţi că sunteţi „fii ai lui Dumnezeu.″ Jurământul făcut la ceremonia căsătoriei: „să-l iubeşti, să-l cinsteşti şi să-l asculţi,″ nu mai are nici o valoare astăzi, pentru că femeile din America au drepturi egale cu bărbaţii. Se spune că femeile sunt şoferii cei mai prudenţi, dar nu este adevărat. Greşit! În călătoriile pe care le fac cu fiul meu prin ţară, am avut un carneţel în care am notat câte accidente sunt provocate de bărbaţi şi câte de femei. Două sute optzeci şi unu din trei sute au fost provocate de femei.

Desigur, rapoartele poliţiei nu sună aşa, pentru că poliţiştii nu vor aresta acele femei drăguţe dacă li se oferă numărul de telefon. Ei nu le vor face nimic, ci le vor lăsa să scape. Vedeţi, este o lume a femeilor. Biblia spune că aşa va fi. Exact. Şi predicatorilor de la amvon le este teamă să spună ceva împotriva lor.

Se cuvine să împlinim toată neprihănirea. Noi nu ne uităm la faimă sau la popularitate, fiindcă suntem întemniţaţi ai Evangheliei lui Isus Hristos şi însărcinaţi de El. Dacă eşti un întemniţat al Lui, nu vei spune nimic altceva decât ce spune Duhul Sfânt şi vei predica ceea ce este corect. Aşa este. Tu devii un întemniţat al iubirii pentru El, și atunci nu-ţi mai pasă de nimic, fiindcă trebuie să împlineşti toată neprihănirea. Aşa ar trebui să vorbească un predicator adevărat. Aceasta vă sună în special vouă, penticostalilor care ştiţi adevărul dar Îl lăsaţi să treacă pe lângă voi.

Nu demult a venit la mine o persoană renumită şi mi-a zis: „N-ai de gând să laşi femeile în pace? Vino să-mi pun mâinile peste tine şi să mă rog să poţi trece peste acest lucru, ca să continui să te rogi pentru bolnavi, fiindcă oamenii te consideră un proroc.″

„Dar eu nu am spus niciodată că aş fi un proroc.″

„Aşa este, dar oamenii te consideră proroc, ceea ce înseamnă că trebuie să-i înveţi cum să primească darurile duhovniceşti şi să nu le mai spui să nu-şi taie părul şi alte lucruri de felul acesta. Tu ar trebui să-i înveţi despre lucrurile înalte.″

„Aici este problema. Cum aş putea să-i învăţ Algebra când ei nu cunosc Abecedarul?″ Aşa este. Deci voi trebuie să începeţi să clădiţi de undeva şi anume, de acolo de jos. Nu începeţi de sus fiindcă nu aveţi fundaţie. Aceasta este marea problemă de astăzi, fraţilor. Se cuvine să împlinim toată neprihănirea.

Ioan Botezătorul, Pavel şi ceilalţi care au văzut slava lui Dumnezeu şi acea Lumină, s-au plecat, au respectat-o şi au onorat-o, smerindu-se.

Chiar şi acei îngeri slujitori din prezenţa lui Dumnezeu şi-au acoperit picioarele şi faţa. Oh, Doamne! Şi dacă observaţi, ei mai aveau două aripi cu care puteau intra în acţiune, în lucrare.

Dumnezeu i-a arătat profetului Său, care era un slujitor adevărat, cum trebuie să fie pregătit slujitorul Său. Dumnezeu a privit şi a văzut cum a eşuat omul, iar atunci i-a arătat Împărăţia din cer şi scaunul Său de domnie, pentru că la acestea trebuia să privească el. Apoi i-a arătat cum trebuie să fie un slujitor adevărat care slujeşte în prezenţa Sa. El i-a arătat că aceşti serafimi îşi acopereau feţele şi picioarele cu aripile şi că au intrat în acţiune respectuoşi şi smeriţi. Oh, Doamne!

Când femeia de la fântână a recunoscut darul lui Dumnezeu şi că Omul cu care vorbea era Mesia, a intrat imediat în acţiune. Ea şi-a uitat vasul la fântână, şi a alergat în cetate strigând: „Veniţi de vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este Acesta Hristosul?” (Ioan 4.29). O, în ce lucrare a intrat! Acestea sunt chiar cuvintele spuse de profetul Isaia: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate… şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!” (Isaia 6.5).

Puteţi vedea ce face prezenţa Domnului în cei ce cred? Noi nu vrem să mărturisim, ci vrem să spunem doar: „Noi suntem penticostali; suntem baptişti; suntem prezbiterieni,″  şi mergem mai departe. Dar un slujitor adevărat şi sincer al lui Dumnezeu se smereşte în prezenţa Lui şi nu-l critică. Uitaţi-vă cine l-a criticat pe Domnul Isus: fariseii, sectanţii. Ei au fost cei care L-au criticat. Dar omul care a vrut să fie un slujitor al Lui, s-a smerit şi a intrat în acţiune. Isus i-a zis lui Petru: „…de acum încolo vei fi pescar de oameni.” (Luca 5.10). Când a văzut că Acela era chiar Dumnezeu, a intrat imediat în acţiune.

Biblia spune că vestea despre orbul care a fost vindecat s-a dus în toată ţara. El a intrat în acţiune şi l-a găsit pe Reprezentantul Lui pe pământ, pe Cel care putea să deschidă ochii unui orb, aşa că a mărturisit pretutindeni acest lucru şi l-a lăudat pe Dumnezeu. Fariseii l-au prins şi l-au interogat, iar el le-a răspuns: „Eu nu pot să explic, nici să vă aduc argumente teologice, însă un lucru îl ştiu sigur: am fost orb, dar acum văd.″ El era sigur în acţiune, fiindcă I-a dus faima pretutindeni.

Poate tu nu eşti un predicator ca să-I duci faima mai departe, dar viaţa ta o va face, dacă trăieşti corect.

Oamenii aceia smeriţi de la Cincizecime, pescari şi colectori de taxe, cu meserii umile, s-au dus în camera de sus pe baza unei făgăduinţe a lui Dumnezeu şi au aşteptat acolo zece zile. Şi „Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei.″ (Fapte 2.2). Urmarea? Ei au intrat în acţiune pentru că au văzut manifestarea făgăduinţei lui Dumnezeu. Acest lucru le-a fost adeverit şi i-a pus în mişcare. Vedeţi? Când s-a împlinit făgăduinţa Lui, i-a pus în mişcare.

Prieteni, daţi-mi voie să vă spun ceva. Ceea ce am văzut în ultimii doi ani în Împărăţia lui Dumnezeu, ar trebui să-l pună în mişcare pe fiecare creştin născut din nou. Problema este că nu arătăm respect şi nu realizăm că avem de-a face cu Dumnezeu, ci suntem doar nişte curioşi. Ne place să vedem ceva senzaţional sau alte lucruri; ne place să ne simţim bine, dar ceea ce trebuie să ne pună în mişcare este credinţa adevărată şi respectul.

Ei bine, în dimineaţa aceea când Îngerul a venit la Maria şi i-a spus că va avea un Copil fără să cunoască un bărbat, aceasta a pus-o în mişcare. Şi ce a făcut? S-a dus degrabă şi a spus tuturor că va avea un Copil fără să fie cunoscută de vreun bărbat. Ei nu i-a păsat ce spunea lumea, pentru că s-a întâlnit cu adevărat cu Îngerul lui Dumnezeu, iar lucrul acesta a făcut-o să acţioneze. Maria era conştientă că Duhul Sfânt era peste ea şi crea o Viaţă în pântecele ei.

Oh, dacă am putea fi conştienţi că Duhul Sfânt este peste noi şi creează o credinţă pentru răpirea Bisericii, pentru aceasta încercând să Se prezinte în diferite feluri şi prin daruri! Aceasta ar trebui să ne pună în acţiune, dar mă întreb sincer dacă o facem aşa cum vrea El: cu respect şi smerenie.

Stâlpul de Foc arătat în aceste zile ar trebui să pună în acţiune întreaga biserică, prin dovezile şi semnele Lui, care arată că venirea Domnului este aproape.

Israel s-a întors în ţara lui, iar Isus a spus: „Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi.

Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta, până se vor întâmpla toate aceste lucruri.″ (Matei 24.33-34). Generaţia care va vedea întoarcerea Israelului în patria sa şi recunoaşterea lui ca naţiune, va vedea şi venirea lui Mesia.

Un rabin din Palestina mi-a povestit ceva ce m-a mişcat. El spunea că în Palestina a început să crească un soi de viţă de vie care nu s-a mai văzut de sute şi sute de ani, şi că a fost prezis de evreii bătrâni că atunci când va creşte din nou, este semnul că Mesia este pe drum.

Înţelepţii care au venit din Babilon observau cerul. Ei erau astronomi şi în timp ce studiau stelele au observat că trei stele erau aliniate. Acolo era Steaua lui Sem, Ham şi Iafet, sub care au fost născuţi, şi ei au ştiut aceasta. Oamenii aceia de ştiinţă observau mişcarea corpurilor cereşti şi au văzut alinierea acelor stele deasupra Ierusalimului, pentru că ei erau în Babilon şi priveau spre Ierusalim, spre vest, iar când au văzut că acele stele s-au apropiat şi s-au aliniat, au ştiu că Mesia era pe pământ. Glorie!

Când vedem Israelul întorcându-se acasă, Duhul Sfânt revărsat în biserici şi Conciliul Ecumenic adunându-i pe catolici şi pe protestanţi împreună, ştim că Mesia trebuie să vină să-Şi ia Mireasa.

Dumnezeu ne trimite daruri prin care încearcă să zidească în noi o credinţă care să vindece bolnavii, să deschidă ochii orbilor, să învieze morţii, și care într-o zi ne va muta de aici prin răpire. Vedem semne mari în cer şi pe pământ, îngeri coborând într-o constelaţie și împlinind  lucruri vestite cu luni înainte. Ştiinţa a văzut toate acestea şi trebuie să le recunoască. Aici este revista. El le-a spus cu câteva luni înainte de a se întâmpla, apoi au venit cei şapte îngeri şi au spus: „Va fi desfăşurată descoperirea completă a tainei lui Dumnezeu din Pecetea a şasea.″ Şi totul a fost întocmai cum a spus El.

Oamenii privesc în jur şi văd tot felul de semne supranaturale şi le numesc în tot felul: le numesc farfurii zburătoare, semne înfricoşătoare în cer şi pe pământ; semne care ne arată că venirea Domnului este aproape.

Acum Israelul este o naţiune independentă. Vechiul steag, steaua cu şase colţuri a lui David, este cel mai vechi steag din lume, și acum flutură din nou după două mii cinci sute de ani. Ei au propria armată, au propria monedă, sunt reprezentaţi la Naţiunile Unite şi după două mii cinci sute de ani sunt din nou o naţiune.

Am o fotografie intitulată „Trei minute până la miezul nopţii,″ în care sunt fotografiaţi nişte evrei bătrâni care se întorceau acasă. Când au fost întrebaţi: „Vă întoarceţi să muriţi în ţara voastră?″ ei au răspuns: „Nu, noi ne-am întors ca să-L vedem pe Mesia.″ Amin. Aceştia sunt o parte din darul lui Dumnezeu care vorbeşte despre Mesia care este gata să vină. Oh, Doamne!

Ar trebui să fim smeriţi şi plini de respect. Ar trebui să fim în acţiune, împrăştiind sămânţa oriunde putem şi încercând să câştigăm cât mai multe suflete pentru mântuire. Dar în loc să facem aceasta, noi spunem: „Slavă lui Dumnezeu! Simt că în seara aceasta nu trebuie să mă duc, aşa că voi sta acasă să văd programul acela bun, fiindcă este o adunare de rugăciune.″ O, biserică laodiceană adormită şi bogată! Acolo am ajuns. Ar trebui să fim în acţiune.

Ne place că l-am văzut pe profet ieşind din acea înălţare de sine. Denominaţiunile de astăzi fac exact cum a văzut Isaia. El a văzut un bărbat care era respectat de Dumnezeu, dar când s-a înălţat pe sine a fost lovit cu lepră. Astăzi vedem acelaşi lucru: denominaţiuni care se înalţă pe sine: „Noi suntem adunarea cea mai mare şi avem cei mai mulţi membri!″ Pentru înălţarea de sine, Ozia a fost lovit de lepra necredinţei şi aruncat afară. Când vedem aceasta, ar trebui să ne uităm după o vedenie din cer, care ne arată că Isus Hristos este printre noi, lucru făgăduit prin Cuvânt, influenţaţi nu de vreun sistem omenesc, ci de Dumnezeu însuşi.

Ei sunt asemenea lui Ozia din vechime, care a lăsat Cuvântul lui Dumnezeu în schimbul unor crezuri, încercând să ia locul slujbei unse din spatele amvonului şi respingând Cuvântul adevărat al lui Dumnezeu. Ei nu au nici o chemare să aducă tămâie la altar, aşa cum nu a avut nici Ozia. Un om care pretinde că a fost botezat cu Duhul Sfânt şi binecuvântat de Dumnezeu, dar neagă această Biblie şi Adevărul ei, schimbându-L pentru un crez sau ceva de felul acesta, este plin de lepra păcatului şi a necredinţei, ca Ozia.

El a fost pus deoparte din slujbă, dar ei încearcă să înlocuiască acea slujbă cu lucruri intelectuale: „Eu sunt doctor Ph.D., LL.D., Cutare şi Cutare.″ Vedeţi? Ei încearcă să înlocuiască ungerea Duhului Sfânt cu educaţia. De aceea un intelectual poate să ia această Biblie, s-o explice, s-o despartă şi s-o aranjeze în aşa fel încât s-o facă să arate foarte bine pentru voi. Acesta este un lucru intelectual, pentru că ei au studiat şi studiază Biblia din diferite unghiuri, după care încearcă să le potrivească împreună.

Daţi-mi  voie să vă spun ceva. Când Dumnezeu vine jos în Cuvântul Său, El nu numai că Îl pune împreună dar Îl şi manifestă, Îl face viu, Îl adevereşte şi Îl dovedeşte că este Adevărul. Acesta este Cuvântul adevărat: când este vorbit de Dumnezeu însuşi.

Vedenia l-a afectat pe profetul Isaia, a avut un impact puternic asupra lui. Să nu uitaţi că el s-a uitat la un om; a privit ce viaţă sfântă a avut el, dar după aceea l-a văzut căzând, umplându-se de lepră şi murind. Şi voi faceţi acelaşi lucru în denominaţiunile voastre, dar vedeţi unde s-au dus toţi aceştia?

Priviţi la această mişcare ecumenică. Dacă o biserică nu este în această mişcare ecumenică, nu va mai putea funcţiona ca biserică. Mai mult, „Nici un predicator nu va mai putea sluji în ea, pentru că dacă o va face va fi dat la moarte!″ Toţi trebuie să intre în mişcarea ecumenică. Acest lucru este deja scris în scrierile luterane de astăzi. Am uitat cum se numesc, dar acolo scrie: „În biserica voastră nu se mai poate aduce închinare, fiindcă va fi transformată într-un depozit.″ Vedeţi cum are deja efect semnul fiarei? Aceasta ar trebui să pună biserica în acţiune. Cu siguranţă.

Uitaţi-vă ce efect a avut vedenia asupra profetului. După ce Ozia a căzut, el a văzut cum Dumnezeu S-a mâniat, Şi-a tras mâna de peste el şi l-a lovit cu lepră, și atunci Isaia s-a dus în templu şi a zis: „Doamne Dumnezeule ştiu că Tu eşti Dumnezeu şi că m-am uitat unde nu trebuia.″ Apoi Dumnezeu i-a arătat o vedenie, dar nu o vedenie oarecare, ci una reală, fiindcă acolo erau acei serafimi care zburau înainte şi înapoi, iar glasurile lor au făcut să se zguduie clădirea.

Deşi era profet şi Cuvântul vine întotdeauna la profet, el nu se ridicase niciodată în acea sferă, fiindcă se uitase la eroul său, la marele păstor Ozia. Dar ce s-a întâmplat când a văzut căderea lui şi modul în care a fost mustrat de Cuvânt din cauză că a uzurpat o slujbă în care nu avea ce să caute? Şi-a ridicat privirea în sus şi l-a văzut pe Domnul.

Puteţi înţelege printre rânduri? Puteţi înţelege ce spun? Domnul Isus a zis: „Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot se va întâmpla aidoma… şi în ziua când Se va arăta Fiul omului.″ (Luca 17.28,30). Chiar Dumnezeul care a scris Biblia  a spus că „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.″ (Evrei 13.8). Şi El a mai spus: „…cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu.″ (Ioan 14.12). Înţelegeţi ce vreau să spun?

Atunci acea inimă sinceră a văzut slava lui Dumnezeu în acţiune. Ce a urmat? A strigat şi a mărturisit că era un păcătos. Până atunci nu spusese nimic mai adevărat ca aceasta, dar atunci a mărturisit că era un păcătos. Ce s-a întâmplat? Când profetul a fost gata să mărturisească, a venit adevărata curăţie.

Dacă oamenii ar fi gata să mărturisească, nu ar mai fi nevoie de aceste servicii de vindecare. Dacă îţi vei mărturisi păcatele, dacă îţi vei mărturisi necredinţa şi lucrurile greşite pe care le-ai făcut, Dumnezeu poate face ceva pentru tine, dar cât timp nu este o mărturisire, nu este nici curăţire.

De îndată ce Isaia a spus: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate şi locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate”, a venit mărturisirea şi serafimul cu cărbunele aprins. Aţi observat? Dumnezeu nu a folosit un seminar ca să-l curăţească, nici o carte cu legi, ci l-a curăţit cu foc.

Înainte de a-i pune în slujbă, Dumnezeu îşi curăţă întotdeauna slujitorii cu Duhul Sfânt şi Foc. El îi curăţă prin foc. Nu prin cărţi, educaţie, concepţii intelectuale sau printr-o denominaţiune, ci prin focul Duhului Sfânt.

Fiţi atenţi! După curăţire a venit însărcinarea. După ce a mărturisit şi a fost curăţit, Isaia a putut să spună: „Iată-mă, trimite-mă!″ Atunci a fost gata pentru lucrare; a fost gata să fie un exemplu; a fost gata să-şi dea viaţa pentru ca alţii să poată fi influenţaţi de el. Până nu a mărturisit şi a fost curăţit, Isaia a avut o influenţă foarte slabă, fiind doar o păpuşă pentru împărat, dar după ce a mărturisit, a fost curăţit şi însărcinat să fie un profet, iar Dumnezeu l-a lăsat să scrie întreaga Biblie în cele şaizeci şi şase de capitole ale cărţii sale care începe cu Geneza, ajunge la Ioan Botezătorul şi merge până în Mileniu. În Isaia 65 şi 66 avem Apocalipsa. Aşa este. El a scris întreaga Biblie. De ce? Pentru că s-a smerit atunci când a văzut prezenţa lui Dumnezeu, și după ce s-a smerit, curăţit şi pus deoparte, Isaia a influenţat milioane de oameni. Noi avem aici cartea lui, scrierile lui, care influenţează încă o mulţime de oameni.

Astăzi întâlnim aceeaşi influenţă. Şi noi avem influenţă, dar înainte de a putea influenţa pe cineva, trebuie să-L recunoaştem pe Dumnezeu, să fim curaţi şi să ne smerim.

Trebuie să ne dăm pe noi înşine la o parte, să încetăm să ne mai imaginăm lucruri şi să recunoaştem cât suntem de mici. Să recunoaştem că suntem nimic. Eu sunt nimic şi niciunul dintre noi nu este altceva decât nimic, dar El este totul. El este vrednic de toată lauda. Oh, Mielule al lui Dumnezeu!

Ceea ce trebuie să facem noi este să ne întoarcem în templu, la altarul lui Dumnezeu şi să facem din inimile noastre un altar pe care să predăm totul, apoi Îl vom vedea pe Domnul oştirilor venind jos în acest timp din urmă şi făcând aceleaşi lucrări pe care le-a făcut când a fost aici pe pământ.

Atunci vei înţelege şi vei striga: „Vai de mine!″

Când cărbunele aprins l-a atins pe profet

Curăţindu-l cât se poate de bine,

Glasul lui Dumnezeu s-a auzit:

„Cine va merge pentru Mine?″

Şi atunci el va răspunde:

 „Stăpâne, trimite-mă pe mine!″

Este adevărat? (Adunarea răspunde: „Amin!″

Vorbeşte Domnul meu, vorbeşte!

Vorbeşte şi degrabă voi răspunde.

Vorbeşte Domnul meu, vorbeşte!

Vorbeşte şi eu voi răspunde: „Doamne, trimite-mă!″

Milioane mor în păcat şi ruşine,

Auziţi strigătul lor amar,

Grăbeşte-te frate, degrabă să-i ajuţi

Degrabă răspunde: „Stăpâne, trimite-mă!″

Vorbeşte Domnul meu, vorbeşte!

Vorbeşte şi eu voi răspunde: „Doamne, trimite-mă!″

Îl iubiţi? (Amin). Să ne plecăm capetele pentru un moment şi să cântăm această cântare. (Fratele Branham începe să murmure).

Tată ceresc, noi aşteptăm să fim curăţaţi de toată necredinţa, fiindcă sunt cu adevărat milioane de oameni care mor în păcat şi ruşine. Ce folos este să avem o profesie dacă nu avem în faţa cui s-o profesăm? Ce folos ar fi pentru noi să ne imaginăm cu intelectul că s-a întâmplat ceva, când de fapt nu s-a întâmplat nimic?

Tată ceresc, Te rugăm să ne curăţeşti de toată necredinţa şi de lucrurile fireşti ale vieţii, ca să putem fi eliberaţi prin sângele Domnului Isus.

Doamne, în urma vedeniei de ieri dimineaţă, eu ştiu că în grupul acesta din Chicago este o parte din Mireasă. Eu nu ştiu să fac altceva decât să semăn sămânţa unde pot şi Te rog, Dumnezeule, dacă printre noi este cineva care nu a avut încă harul de a vedea manifestată adevărata Împărăţie a lui Dumnezeu şi rezultatele ei, fiindcă viaţa lui nu a fost cuplată cu tot Cuvântul, să-l primească în seara aceasta. Îndură-Te, Tată, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus. Amin.

Cred că mă cunoaşteţi destul de bine şi ştiţi că nu sunt un fanatic, fiindcă nu cred că Dumnezeu îi onorează pe fanatici. Mai mult, cred că în toţi anii de când sunt pe câmpul misiunii s-ar fi întâmplat ceva. Eu sunt fratele vostru şi Îl cred din toată inima. Nu pot spune că Domnul mi-a zis aceasta, dar cred că generaţia aceasta va fi martoră la răpire. Este atât de aproape încât nu văd ce altceva mai poate veni, fiindcă toate s-au mişcat de la locurile lor.

Vă amintiţi care a fost ultimul lucru care s-a întâmplat înainte ca să ardă Sodoma? Domnul S-a arătat într-un trup omenesc şi a mâncat carne, pâine de mălai şi a băut lapte. Era un Om, dar cu toate acestea Avraam a vorbit cu El şi l-a numit „Dumnezeul cel Atotputernic.″ În trup omenesc? Da. Prin aceasta ne-a dat un exemplu cu privire la ceea ce urma să facă în timpul din urmă. Isus a făcut şi El referire la aceasta.

Priviţi la slujba pe care a avut-o. Mai întâi, El a făcut referire la făgăduinţa Sa. Vedeţi partea teologică aici? El a spus: „Eu am dat o făgăduinţă şi iată că sunt aici ca s-o confirm.″

Şi Avraam şi Sara au aşteptat o făgăduinţă, un fiu, înainte să cadă focul. Dumnezeu li S-a arătat în chip uman şi a făcut înaintea lor semne, iar Isus a făcut referire la aceasta când a spus că va fi la fel şi la venirea Lui, fiindcă El este Fiul făgăduit.

Noi am observat că au trecut cincisprezece ani, dar cu toate acestea biserica este mai rău. Nu-i de mirare că suntem în epoca Laodicea.

Duhul Sfânt este aici. Noi ne-am rugat pentru bolnavi, dar acum fac o chemare la altar atât pentru cei care spun că sunt creştini cât şi pentru ceilalţi. Vă cer să veniţi cu mine în Templul lui Dumnezeu care este în voi. Coborâţi în inimile voastre şi spuneţi: „Curăţeşte-mă, Doamne Dumnezeule şi trimite Îngerul cu cărbunele aprins să îndepărteze de la mine necredinţa, astfel încât începând din seara aceasta să pot recunoaşte prezenţa lui Dumnezeu, aşa cum s-a întâmplat cu Isaia când a fost atins de Înger.″ Aş vrea să faceţi aceasta şi să fiţi cât se poate de sinceri.

Noi avem o făgăduinţă pentru epoca aceasta, dar nu ne-a fost făgăduită o grămadă de teologie. Uitaţi-vă la evrei, care timp de două mii de ani au avut teologie, dar înainte de a fi distruşi, au primit un semn. Lot şi ceilalţi au avut şi ei un semn. Ei au văzut acelaşi semn, iar când a fost Isus pe pământ, a făcut acelaşi semn pentru evrei şi samariteni, dar nu şi pentru neamuri.

Acum este sfârşitul epocilor neamurilor, aşa cum a fost şi în timpul acela. Biserica dintre neamuri este chemată afară. Dumnezeu nu-Şi poate schimba planul, fiindcă El este infinit, desăvârşit, Omniprezent şi Atotştiutor. Dacă n-ar fi aşa, înseamnă că nu este Dumnezeu.

Vedeţi? El trebuie să facă acelaşi lucru pe care l-a făcut şi atunci. Acesta este motivul pentru care fiecare generaţie a cunoscut că El S-a manifestat: că El este Acelaşi.

Dacă Isus Hristos ar sta în seara aceasta, pe această platformă, ar face acelaşi lucru pe care l-a făcut atunci când a fost pe pământ, ca să-i ajute pe oameni să înţeleagă că El era Fiul lui Dumnezeu.

Acum El este aici. A făgăduit că va fi aici şi El lucrează numai pe baza făgăduinţei. „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele.″ Mlădiţele poartă mărturia vieţii care vine din Viţă, pentru că altfel n-ar avea viaţă deloc. Dar ele au aceeaşi viaţă pe care o are Viţa, fiindcă se manifestă prin mlădiţe.

Acum vă rog să fiţi respectuoşi pentru un moment. Fie ca Dumnezeul cerurilor să mă ajute, fiindcă prin predica pe care am vorbit-o, am încercat să vă transmit că credinciosul Isaia a văzut căderea unui om care a încercat să-l reprezinte pe Dumnezeu, apoi l-a văzut pe Dumnezeu venind jos, și atunci a strigat: „Vai de mine!″ fiindcă Dumnezeu făcuse o astfel de promisiune. El a făcut-o pentru fiecare generaţie şi ne-a făcut-o şi nouă, acestei generaţii, și acum vedem că totul este gata pentru venirea Lui. Credeţi că El este aici? (Amin).

Aş vrea să ştiu câţi bolnavi sunt aici. Ridicaţi mâna. Să credeţi! Aş vrea să luaţi textul din Evrei, unde scrie că El este Marele Preot al mărturisirilor noastre, care poate fi atins prin simţirea neputinţelor noastre.

Rugaţi-vă şi spuneţi: „Dumnezeule, lasă-mă să Te ating, iar Tu vorbeşte-mi prin fratele Branham aşa cum ai vorbit prin adevăratul Tău Fiu. El este doar un fiu adoptat, ca mine, dar Tu ai promis că în acest timp din urmă vei face din nou acest lucru. Doamne, lasă-mă să văd ceva real.″ Rugaţi-vă. Fie ca Dumnezeul cerurilor să confirme lucrul acesta.

Bărbatul care tocmai s-a ridicat din scaun, este un tip mare. Stă chiar în faţa mea şi are mâinile ridicate. Da, acela. Tu nu te rogi pentru tine, ci pentru altcineva. Este vorba de un predicator. Crezi că pot să-ţi spun care este problema lui? Are ceva la inimă. Dacă este adevărat, mişcă mâna. Crede pentru el. Trebuie să crezi pentru că altfel nu se va întâmpla nimic. Omul este sincer.

În rândul al doilea stă o femeie care suferă cu colonul. Femeia aceea micuţă cu părul cărunt. Ridică-te în picioare să te vadă oamenii. Da, tu. Ai o infecţie la colon şi încă nişte complicaţii. Dacă este adevărat, ridică mâna. De cine s-a atins ea? În nici un caz de mine. Ea s-a atins de El, pentru că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Acolo în spate stă o doamnă. Ea are o problemă, un zgomot permanent în cap, complicaţii nervoase. Doamnă Pfeiffer, crezi din toată inima? Ridică-te în picioare. Eu nu te cunosc, dar Isus Hristos îţi dă ce doreşti. Eu nu am văzut-o niciodată în viaţa mea, este o străină pentru mine. Nu te îngrijora pentru că acest lucru va înceta. Credinţa ta te-a vindecat.

Credeţi? (Amin). Nu vedeţi că aceasta este ceea ce a promis El?

Acolo în spate este un bărbat. Puteţi vedea Lumina aceea? El este foarte rău, fiindcă are o tumoare în gât. A suferit o operaţie, dar medicii nu i-au mai dat multe zile. Crezi că Dumnezeu te va face bine? Accepţi aceasta, domnule Stonelake? Crezi din toată inima? Bine, ridică-te în picioare, fiindcă Isus Hristos te face bine. „Dacă vei crede…″

Aici, pe targă, este o doamnă. Desigur, nu ai număr de rugăciune. Tu eşti paralizată. Crezi că acesta este adevărul? Crezi că ceea ce ai auzit în seara aceasta este adevărul? Vei crede şi Îl vei accepta? Dacă o vei face, poţi să te ridici, să-ţi iei targa şi să pleci acasă sănătoasă, în Numele lui Isus Hristos.

Iat-o cum se ridică! Să o ajute cineva puţin. Femeia şi-a revenit şi s-a ridicat sănătoasă, în Numele lui Isus Hristos.

Credeţi din toată inima? (Adunarea se bucură). Iată, femeia care era paralizată, umblă pe deplin sănătoasă  prin audienţă. Credeţi din toată inima? (Adunarea se bucură).

Iată încă un bărbat care a fost paralizat şi se ridică de pe targă slăvindu-L pe Dumnezeu. Credeţi? (Adunarea se bucură).

Mai este cineva? Priviţi! Toate tărgile sunt goale, goale! Toţi sunt în picioare şi Îl laudă pe Dumnezeu! Când cărbunele aprins a atins profetul.

Aici este o femeie paralizată care merge pe platformă! Lăudat să fie Dumnezeu! Daţi-I slavă şi laudă!

Aici este încă un bărbat care urcă pe platformă. Uitaţi-vă la el cum calcă. Fratele Fitch.

Să-L lăudăm pe Dumnezeu. Ridicaţi mâinile şi daţi-I slavă lui Dumnezeu. (Adunarea continuă să-L laude pe Dumnezeu). Amin.                                  – Amin-