INFAILIBILITATEA CUVANTULUI

Bună seara, prieteni. Înainte de a vă aşeza, haideţi să aducem împreună un cuvânt de rugăciune Domnului Isus.

Bunul nostru Tată ceresc, Îţi suntem atât de recunoscători pentru toate aceste lucruri, fiindcă toate au fost făcute prin Hristos. Îţi mulţumim că ai făcut pentru noi o cale să fim împreună şi să avem părtăşie împreună şi pentru că ai revărsat dragostea Ta în inimile noastre, prin Duhul Sfânt.

În seara aceasta Îţi mulţumim pentru această biserică, pentru păstorul ei, pentru toţi diaconii, lucrătorii şi administratorii ei, şi pentru fiecare musafir care se află în mijlocul nostru.

Doamne, îngăduie ca marele Duh Sfânt al lui Dumnezeu să vină în mijlocul nostru şi să lucreze din belşug.

Tată, îndură-Te şi iartă-ne păcatele, ca să ne putem apropia de învăţarea Cuvântului, spre slava lui Dumnezeu, pentru că o cerem în Numele lui Isus. Amin. Puteţi să vă aşezaţi.

Ne bucurăm pentru că ne aflăm din nou în biserica „Filadelfia”. Aseară am anunţat că în seara aceasta vom fi la Lane Tech, dar fratele Wood şi ceilalţi fraţi, au luat numere de rugăciune şi s-au dus acolo, dar s-a întors şi au spus că nu au găsit pe nimeni.

Atunci m-am gândit: „Cred că nu sunt din nou în Mexic!”, fiindcă ştiţi că în ziua aceea ne-am dus la arena care fusese închiriată, dar nu am găsit pe nimeni acolo.

Ne bucurăm pentru că suntem aici spre slava lui Dumnezeu şi credem că Dumnezeu vă va binecuvânta mai mult decât cereţi şi că vă va da ceea ce doriţi să primiţi.

Fratele Joseph a venit într-o seară să facă o introducere… Aş vrea să pot trăi ceea ce încearcă să-mi atribuie, dar ştiu că face aceasta numai pentru că îi place de mine. Adevărul este că nu sunt vrednic de asemenea cuvinte pentru că sunt numai un slujitor al Domnului, dar cred că m-a pus într-o asemenea lumină ca să mă simt bine.

Presupun că toată lumea se simte bine şi Îl rog pe Domnul să ne binecuvânteze pe toţi împreună. Poate mulţi dintre voi aveţi nevoi sau sunteţi bolnavi şi doriţi binecuvântarea lui Dumnezeu. Nu sunteţi bucuroşi pentru că în seara aceasta avem un Dumnezeu care ne poate da binecuvântarea Sa şi lucrurile bune pe care le dorim? Cum ar fi dacă nu am avea un Tată ceresc?

Când am venit încoace, le-am spus băieţilor cât de bucuroşi ar trebui să fim tot timpul. Dumnezeu nu vrea să fim trişti. Ştiţi ce face neliniştea şi nervozitatea? Nervozitatea este un lucru groaznic şi şaizeci la sută dintre boli sunt cauzate de ea.

Să nu uitaţi că aceste crize de furie dezvoltă cancerul, ulcerul şi alte boli. Dacă vă enervaţi şi spuneţi: „Nu mai merg niciodată acolo! Am să-i dau o lecţie cum îl prind!”, nu uitaţi că voi veţi plăti pentru aceasta. Păstraţi-vă deci, bucuroşi şi cu o stare bună.

Aceasta îmi aminteşte de povestioara care spune că odată era un măcăleandru care stătea pe o creangă şi îi cânta perechii lui, dar perechea i-a zis:

„În dimineaţa aceasta sunt îngrijorată de ceva.”

„Îngrijorată? Păi, măcăleandrii nu sunt îngrijoraţi!”

„Mă întreb ce este cu aceste creaturi numite oameni, care au feţele atât de încruntate? Poate ei nu au un Tată ceresc care veghează asupra lor, aşa cum avem noi, măcăleandrii.”

Cam aşa este. N-aţi auzit niciodată ca vreunii dintre ei să aibă tensiunea mărită, nu-i aşa? Nu. Nici nu auziţi vreo ambulanţă mergând la ei, fiindcă ei trăiesc pe calea dată de Dumnezeu. Noi suntem cei care înrăutăţim lucrurile; noi ne schimbăm, dar păsările nu se schimbă niciodată. Ştiaţi că ele îşi construiesc şi astăzi cuiburile aşa cum au făcut în grădina Eden? Ele nu au schimbat nimic. Noi suntem cei care facem tot timpul schimbări.

Evreii spun… Dacă este printre noi vreun evreu, să ştiţi că nu am nimic cu el pentru că şi eu sunt un evreu. Deci, ei spun: „Ei bine, problema sunt oamenii. Pasărea zboară jos pe drum ca să prindă o insectă, dar vine o maşină şi o calcă. Oamenii sunt de vină!” Aşa este. Pasărea are un drept asupra insectei, dar oamenii au inventat maşina şi aceasta a dat peste ea. Şi el spunea: „Deci omul este de vină!”

Aşa este. Noi suntem cei care tulburăm pământul. Dumnezeu l-a făcut minunat şi frumos pentru noi, dar noi îl tulburăm prin ceea ce facem. Suntem atât de „deştepţi” încât totul trebuie să fie cum gândim noi.

În urmă cu câteva luni, am fost pe Muntele Wilson, în California, şi am vizitat Observatorul astronomic de acolo. S-a dovedit că tot ce am învăţat despre Sistemul Solar cu treizeci de ani în urmă, nu mai este valabil. S-a dovedit ştiinţific că ceea ce s-a afirmat atunci este greşit. Vă vine să credeţi aceasta?

Eu am învăţat că soarele stă pe loc, iar pământul se învârteşte în jurul lui, dar acum ei spun că această părere este greşită, pentru că şi soarele se învârteşte nu numai pământul.

Înseamnă că Iosua a avut dreptate când i-a poruncit soarelui să stea pe loc. Vedeţi? Să vă întoarceţi întotdeauna la Biblie pentru că este Adevărul. Domnule Moore, vreau să spun că Biblia este adevărata Carte de ştiinţă.

Fiul lui Moore a terminat în ştiinţe şi a fost felicitat de nişte oameni de ştiinţă care au participat la o întâlnire din Shreveport, iar unul dintre ei i-a spus în timp ce-l îmbrăţişa:

„Există atât de multe cărţi de ştiinţă modernă încât dacă le-ai citi pe toate ţi-ar trebui trei sau patru ani ca să le parcurgi pe toate, iar când ai termina ar trebui să uiţi totul pentru că totul se schimbă.” Vedeţi?

Eu am ştiut că în seara aceea era şi el în adunare, aşa că am spus: „Astăzi am auzit o afirmaţie, dar vreau să vă spun ceva, băieţi. Eu vă pot arăta o Carte care nu Se va schimba niciodată, pentru că ceea ce scrie în ea rămâne pentru veşnicie.” Aşa este. Haideţi deci, să rămânem la Ea! Aşa este bine.

Cu câtva timp în urmă am citit un articol ştiinţific care spunea că Biblia greşeşte când afirmă că Avraam avea cămile în Gherar, pentru că acolo nu au fost niciodată cămile. Ei bine, după ce au făcut săpături în zona aceea, au găsit dovezi care atestau faptul că acolo au fost cămile. Vedeţi?

Tot aşa au spus că zidurile Ierihonului nu au căzut unele peste altele, dar când au făcut săpături au constatat că zidurile au căzut chiar unele peste altele, exact cum spune Biblia. Vedeţi? Voi trebuie să vă întoarceţi întotdeauna la Cuvânt pentru că El este Adevărul. Astfel, eu cred Cuvântul cu toată inima şi toată credinţa mea este zidită pe El.

De multe ori, când suntem în biserică, noi putem vorbi ca o familie. Motivul pentru care se întâmplă aceste lucruri şi pentru care a fost Domnul bun cu mine, este desigur harul Său suveran şi alegerea Sa. Şi vreau să vă spun un lucru, şi anume că Biblia este Adevărul. Eu nu ştiu să vorbesc despre altceva, despre ce spun teoriile omeneşti sau din ce sunt făcute diferitele denominaţiuni, ci cred doar Biblia, o vorbesc aşa cum este scrisă Ea şi o urmez întocmai, pentru că am găsit-o întotdeauna perfect adevărată şi nu poate fi altfel.

Aşadar, după ce am lăudat atât de mult Cartea aceasta minunată, aş vrea să citim din Ea şi să vedem dacă putem găsi ceva ce vrea să ne spună Domnul în seara aceasta.

Îl iubiţi? (Adunarea spune: „Amin”). Minunat! Aceasta este bine. Să citim din Isaia 40.3:

„Un glas strigă: „Pregătiţi în pustie calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un loc pentru Dumnezeul nostru.”

Fie ca Domnul să adauge binecuvântările Sale la citirea Cuvântului Său. Pregătiţi calea Domnului.

Desigur, Cuvântul acesta este în legătură cu Ioan Botezătorul, dar în seara aceasta aş vrea să-L folosesc în alt context, pentru că Domnul are întotdeauna o cale de a face lucrurile deci, când ne gândim la căile Lui, trebuie să ne întoarcem la Biblie şi să aflăm ce spune El despre aceasta.

Toată Biblia, tot Vechiul Testament, vorbeşte despre două mari realităţi la care s-au referit toţi prorocii începând din Geneza până în Maleahi, şi a căror împlinire a fost prima confirmare a Cuvântului Său.

Cele două realităţi sunt:

1. – Toţi prorocii au vorbit despre venirea lui Mesia care urma să facă o ispăşire pentru păcat şi

2. – despre ungerea şi trimiterea Bisericii în toată lumea.

Aceste două teme majore se întâlnesc practic în toată Biblia, din Geneza la Maleahi: venirea lui Mesia şi ungerea şi trimiterea Bisericii Sale în toată lumea, aceasta mărşăluind şi trecând peste ziduri, şi aşa mai departe, ca o mare oştire, ca lăcustele. Toate sunt pilde, simboluri şi învăţături directe care se învârt în jurul acestor două subiecte.

Dar înainte ca Dumnezeu să poată face aceasta, înainte ca să poată veni Mesia, El trebuia să facă o cale; şi El trebuie să facă o cale pentru plecarea Bisericii. Deci, când vorbeşte, Dumnezeu trebuie să facă o cale. M-am gândit că înainte ca să vină oamenii pentru rugăciune, băieţii trebuie să împartă numerele de rugăciune, după care trebuie să avem nişte reguli ca să-i ţinem aliniaţi şi în ordine. Astfel, mi-a venit în minte „Infailibilitatea Cuvântului vorbit al lui Dumnezeu”, faptul că El este desăvârşit.

Dacă adunarea aceasta ar putea înţelege cu adevărat Cine a vorbit acest Cuvânt şi Cine este El cu adevărat, nu ar mai avea nevoie de serviciul de vindecare şi nici de chemarea la altar; dacă aţi realiza Ce este acest Cuvânt, totul ar fi încheiat.

Haideţi să privim la El!

Înainte de a fi un Cuvânt vorbit, trebuia să fie un gând, deoarece Cuvântul este un gând exprimat. Deci, Cuvântul este un gând exprimat al lui Dumnezeu.

La început, Dumnezeu a privit jos, pe coridoarele cerului, şi a văzut toate lucrurile care urmau să se întâmple pe pământ. Aţi desenat vreodată ceva ce aţi avut în gândul vostru? Probabil cam aşa ceva a făcut Dumnezeu la început, şi pentru că i S-a părut ceva bun, L-a exprimat.

Fiţi atenţi! Odată ce Dumnezeu Şi-a exprimat gândurile şi acestea au devenit Cuvânt, El nu L-a mai putut lua înapoi. Înţelegeţi? El nu poate spune: „O clipă, Îmi pare rău, dar am făcut o greşeală.” El nu poate face aceasta pentru că este Infailibil, Omniprezent, Atotştiutor şi Omnipotent. Vedeţi? Noi devenim tot mai deştepţi şi mai educaţi pe măsură ce ne maturizăm, dar Dumnezeu nu este aşa. El a fost de la început desăvârşit şi va rămâne desăvârşit şi atunci când se va termina totul. El este desăvârşit, ceea ce înseamnă că nu poate spune: „Acum am o cale mai bună pentru că am învăţat mai mult.” El a fost desăvârşit de la început.

Atunci cum poate spune cineva că El nu a fost Vindecător? În zilele Vechiului Testament, când totul era doar o umbră, Dumnezeu putea să facă totul desăvârşit, dar El a vorbit Cuvântul Său şi a spus că va fi aşa şi aşa trebuie să fie pentru că aceasta este cea mai bună cale pe care trebuie să umble oamenii.

După ce poporul Israel a ieşit din Egipt şi călătorea spre ţara făgăduită, Dumnezeu le-a făgăduit că le va da tot ce au nevoie. Dar a venit un moment când oamenii s-au îmbolnăvit şi erau pe moarte fiindcă nici un leac din Egipt, nici o iarbă şi nici o rădăcină nu le-a putut vindeca bolile. Atunci, în acea criză, Moise a strigat spre Dumnezeu şi Dumnezeu a acţionat. Şi aşa cum a acţionat în cazul lui Moise, aşa trebuie să acţioneze de fiecare dată când apare o criză. Înţelegeţi? Pentru că este desăvârşit, El nu poate acţiona decât aşa cum a făcut prima dată, şi aşa va face de fiecare dată. Amin. El trebuie să fie întotdeauna Acelaşi. Dacă nu ar face aşa, înseamnă că a procedat greşit la început, ceea ce nu se poate. Aşadar, de fiecare dată când apare o criză, El trebuie să procedeze la fel ca la început. Aceasta arată că El este desăvârşit, fiindcă de fiecare dată procedează la fel. Amin. Înţelegeţi?

Acţiunile Lui, Cuvintele Lui şi gândurile Lui, toate vin din şuvoiul curat al desăvârşirii. Astfel, acum când El îţi dă înapoi credinţa, vindecarea devine un lucru simplu. De ce? Pentru că Dumnezeu a vorbit deja şi a spus: „…căci Eu sunt Domnul, care te vindecă.” (Exod 15.26), şi aceasta rămâne pentru totdeauna. Aşa este. El nu-Şi poate lua Cuvântul înapoi şi nu poate să spună: „Păi, cred că nu am făcut bine.” Pentru că este desăvârşit, în El nu poate exista nici o greşeală. El este desăvârşit din veşnicie în veşnicie.

Când El a spus: „Eu voi face…”, aceasta este tot. „Cere şi vei primi.”, şi aceasta este tot. „…orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da.” (Ioan 16.23). Aceasta este tot pentru veşnicie, fiindcă Cuvântul a fost exprimat.

Tu zici: „Acesta era Isus.” Aşa este, dar Dumnezeu a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultaţi!” (Luca 9.35).

Aşa cum am spus aseară: Prorocul a spus: „Aşa vorbeşte Domnul…” dar Isus a zis: „Adevărat, adevărat vă spun…” El nu a spus: „Aşa vorbeşte Domnul…”, pentru că era Domnul.

„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi…” (Ioan 1.1,14).

Priviţi cât este de desăvârşit totul! Isus a fost junghiat încă înainte de întemeierea lumii. Biblia spune că El este Mielul junghiat încă înainte de întemeierea lumii. Când a fost junghiat? Chiar în momentul în care Dumnezeu a rostit Cuvântul. Atunci a fost stabilit totul pentru totdeauna. Sămânţa a fost semănată şi a trebuit să se întâmple, pentru că El nu putea spune nimic altceva decât Adevărul neamestecat. Vedeţi? Aceasta-i tot.

Şi dacă El este Mielul junghiat înainte de întemeierea lumii, atunci acesta este chiar momentul în care a avut Dumnezeu gândul, iar gândul a fost creat chiar de Dumnezeu. De fiecare dată când Dumnezeu are un gând, este o creaţie, iar când îl rosteşte, devine realitate. Aşadar, fiecare Cuvânt din Biblie este gândul creator rostit de Dumnezeu, şi de fiecare dată când va ajunge într-un pământ bun, Se va manifesta. Amin.

Atunci toate temerile vor fi îndepărtate şi orice umbră se va mişca, iar noi nu vom mai putea fi clintiţi de nimic pentru că vom sta ancoraţi de El. Vedeţi? Toate superstiţiile şi frământările vor trece pentru că noi suntem chiar pe Cuvânt, iar Dumnezeu nu poate face nimic altceva decât să-Şi onoreze Cuvântul. El trebuie să-L ţină pentru că este Cuvântul Său, iar Cuvântul este Dumnezeu. Aşa spune Biblia. Este Cuvântul veşnic al lui Dumnezeu, iar dacă ştii cât de desăvârşit este El, cum crezi că într-o situaţie de criză ar putea proceda într-un fel, iar după aceea va proceda altfel în acelaşi fel de criză?

Când cineva strigă după îndurare, iar El procedează într-un fel şi îl vindecă; când omul priveşte spre El prin credinţă şi crede cu o credinţă neprefăcută, iar El spune: „Dacă crezi, poţi fi vindecat!”, după care se întoarce spre celălalt om care spune: „Doamne, Tu cunoşti inima mea şi ştii că Te cred”, şi nu face nimic pentru El, dovedeşte că nu este Dumnezeu. De ce? Pentru că El trebuie să procedeze la fel şi aici şi dincolo, altfel ar proceda greşit; iar dacă procedează greşit, nu mai poate fi Dumnezeu, ci ar fi la fel ca noi. Vedeţi? Atunci ar trebui să spună: „Păi, am procedat aşa, dar am făcut o greşeală.” Vedeţi? Dumnezeu nu poate greşi şi să fie Dumnezeu, ci trebuie să fie Dumnezeu pentru totdeauna. El trebuie să fie Acelaşi, trebuie să procedeze de fiecare dată la fel, şi aşa face. Noi L-am văzut dovedind aceasta de multe ori.

Biblia spune că în zilele din urmă se vor ridica proroci mincinoşi şi vor face semne mincinoase. El a spus: „Fiara îi va înşela pe toţi locuitorii pământului, pe toţi ale căror nume au fost scrise în Cartea Vieţii (Când?) de la întemeierea lumii.” Amin. Cum îi va înşela? El nu-i poate înşela pe cei ale căror nume au fost scrise în Cartea Vieţii Mielului înainte de întemeierea lumii. Acelaşi Dumnezeu care a vorbit la început şi Hristos a fost răstignit înainte de întemeierea lumii, v-a chemat tot atunci şi v-a scris Numele în Carte. Amin. Sună ca şi cum n-ar putea fi aşa, dar este Cuvântul Bibliei şi trebuie să fie chiar aşa. Vedeţi?

„Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat, şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi, iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.” (Romani 8.30). Aşa este. Vedeţi? Acolo am primit harul, iar  El lucrează divers. Aceasta este problema cu credinţa arminiană şi calvinistă. Harul este cel care lucrează în viaţa voastră credinţa, iar faptele sunt ceea ce faceţi voi pentru Dumnezeu. Înţelegeţi? Harul vă aduce la Dumnezeu, iar faptele le faceţi pentru Dumnezeu.

Pavel spune că Avraam a fost socotit neprihănit prin credinţă, pentru că L-a crezut pe Dumnezeu (Romani 4.22), iar Iacov spune că a fost socotit neprihănit prin fapte (Iacov 2.21). Vedeţi? Pavel a vorbit despre ceea ce a văzut Dumnezeu, pe când Iacov spune ce a văzut omul.

Astfel, dacă spui că eşti credincios, dar faptele tale sunt contrare mărturiei tale, dovedeşti că nu eşti credincios. Vedeţi? Dacă Îi spui lui Dumnezeu: „Eu, eu cred din toată inima”, tu nu vei putea face nimic altceva decât să procedezi aşa cum crezi. Aşa este.

Dacă zici: „Doamne, mâna mea este neputincioasă, dar ceva din inima mea îmi spune că Tu eşti Domnul care mă vindecă, iar eu cred aceasta din toată inima, Dumnezeule.”, tu nu poţi face nimic altceva decât să observi că acea mână se întăreşte tot mai mult, cu fiecare zi care trece. Aceasta este. Tu nu poţi face altceva. Vedeţi? Şi Dumnezeu este obligat să ia acel Cuvânt şi să vegheze asupra Lui.

Să-l luăm de exemplu pe patriarhul Iacov. El era un tânăr pribeag pentru că a fugit de acasă de teamă că va fi omorât de Esau din cauză că-l înşelase. Totuşi, băiatul acesta era ancorat în Dumnezeu printr-o făgăduinţă divină care fusese dată lui Avraam. Aşa este.

Şi de aceeaşi făgăduinţă de care a fost ancorat Iacov, este ancorat în seara aceasta fiecare credincios născut din nou. Dumnezeu face chemarea fără ca voi să fi făcut nimic. Oamenii spun: „Eu L-am căutat pe Dumnezeu!”, dar nu este adevărat, nici un om nu L-a căutat pe Dumnezeu, ci Dumnezeu l-a căutat pe om.

Isus a spus: „Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis.” (Ioan 6.44).

Prin natura lui, omul este departe de Dumnezeu, este un lepădat, un străin, dar Dumnezeu l-a atras de partea Lui prin marele Său har: „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine…” (v. 37). Când el face aceasta, nu vor fi în ţară suficiente cinematografe şi săli de dans ca să te ţină departe de Dumnezeu. Dacă Dumnezeu te-a ales de la întemeierea lumii, când ţi-a scris numele în Cartea Sa, tu vii. Aceasta-i tot.

Poţi fi un făţarnic şi să imiţi una sau alta, dar eu mă refer la momentul când te cheamă Dumnezeu. Când El îţi face chemarea, tu nu te mai opreşti să spui: „Păi, eu sunt creştin! Aceste lucruri nu mă deranjează!” De ce? Pentru că aceasta arată că nu eşti al Său.

Dacă eu îi fac o declaraţie soţiei mele şi îi spun: „Te iubesc din toată inima şi îţi voi fi credincios toată viaţa!”, şi am fost sincer şi serios în ceea ce am spus, cum aş putea să-i aduc ruşine şi să-i fiu necredincios în mod conştient, iar după aceea să cred că nu s-a întâmplat nimic şi să mă întorc la ea? Aceasta înseamnă că nu o iubesc. Eu nu aş putea face aceasta, nu aş putea s-o rănesc pentru nimic în lume, fiindcă este soţia mea şi o iubesc. Indiferent ce oportunitate ar apărea, nu aş face-o pentru că o iubesc. Înţelegeţi?

Aşa este şi cu Dumnezeu. Când vii la El şi Îi spui că-L iubeşti cu adevărat şi din toată inima, nu poţi spune pe urmă: „Ei bine, slavă Domnului pentru că sunt creştin. Eu sunt ancorat în Hristos şi nu se va întâmpla nimic dacă fac aceasta. Dumnezeu mă va ierta oricum!” Aceasta arată că nu Îl iubeşti cu adevărat pe Dumnezeu, arată că ceva este greşit. Eu nu aş face pentru nimic în lume ceva care să-L rănească. Nu vreau să-I provoc nici o întristare, ci vreau să zâmbească, pentru că este Tatăl meu.

Când am venit din Mexic, i-am adus soţiei mele un mic cadou, care în banii noştri nu era mai mult de câţiva cenţi. Dar să fi văzut licărirea din ochii ei şi zâmbetul de pe chipul ei, după care m-a îmbrăţişat. Gestul meu a valorat mult mai mult decât cei cincizeci de cenţi cât a fost cadoul. De ce? Pentru că dovedeşte că o iubesc şi simt pentru ea.

Acelaşi lucru este valabil înaintea lui Dumnezeu, doar că la o scară de un milion de ori mai mare… Lui nu trebuie să-I spun, pentru că El ştie dacă spun adevărul sau nu, sau dacă iubesc mai mult altceva decât pe El. Dar vreau să ştie că-L iubesc şi mă port ca atare. Şi atunci, când merg undeva ca să am o trezire, El mă lasă să o ţin, aduce o mulţime de suflete şi îi vindecă pe cei bolnavi, iar cineva se întoarce şi spune: „Odată eram olog, dar uită-te la mine acum! Sunt vindecat.”

O, aş vrea să simt mâinile Lui în jurul meu şi să-mi spună: „A fost minunat!” Ştiţi ce înseamnă aceasta? Că totul este bine. Tu îţi doreşti aceasta când eşti creştin, vrei s-o faci, iar ca s-o poţi face, trebuie să-L rogi pe Dumnezeu să-ţi dea înţelepciune să ştii ce vrea El pentru tine.

Fugarul Iacov avea o făgăduinţă, dar cu toate acestea se temea pentru viaţa lui. Adevărul este că n-ar fi fost omorât pentru că Dumnezeu era cu el. Şi într-o zi, pe când era obosit după atâta fugă, a privit în urmă ca să vadă dacă nu cumva era urmărit de Esau. Ştiţi voi, era speriat şi obosit şi tresărea la fiecare zgomot, pentru că auzea peste tot galopuri de cai. Probabil avea la el doar o suliţă cu care să se apere de sălbăticiuni şi fugea prin deşert de frica fratelui său.

Curând a venit seara şi soarele cobora spre asfinţit.  Bietul de el era obosit, aşa că a adunat câteva pietre şi s-a întins să se odihnească. Şi ce s-a întâmplat? A avut o vedenie minunată. Dumnezeu vorbea cu slujitorul Său nu pentru că acesta avea vreun merit, ci pentru că El dăduse o făgăduinţă. Amin.

Priviţi cum a primit-o Iacov. Dumnezeu făcuse o făgăduinţă şi trebuia s-o ţină. În coapsele lui Iacov era sămânţa binecuvântată care a ieşit la suprafaţă după multe secole şi generaţii, dar acolo era făgăduinţa dată lui Avraam şi lui Isaac. Astfel, Dumnezeu l-a luat pe Iacov şi i-a arătat ceva din viitor, pentru că ştia că el este un moştenitor al făgăduinţei, dar nu pentru că a meritat-o, ci pentru că aşa a promis Dumnezeu.

Nu pentru că tu ai un drept, nu pentru că ai făcut ceva, ci pentru că Dumnezeu ţi-a dat acea făgăduinţă; pentru că atunci când suntem morţi în Hristos, noi ducem mai departe sămânţa lui Avraam şi suntem moştenitori împreună cu el.

Singura cale prin care poţi fi moştenitor este să mori faţă de tine şi să duci mai departe Sămânţa lui Avraam, care este Hristos; iar Hristos poate veni numai prin Duhul Sfânt. Aşa este. Atunci tu eşti moştenitorul unei făgăduinţe, un pelerin, un străin care aşteaptă o Cetate al cărei Ziditor şi Făcător este El. Amin. Aceasta eşti: un pelerin, dar credinţa care stă neclintită şi când vremea este rea şi cerul întunecat, vede dincolo de toate acestea, Acolo unde este Tărâmul de Dincolo al lui Dumnezeu.

Când a fost omorât, Ştefan L-a văzut pe Isus proslăvit stând la dreapta măririi. Ei au început să-l lovească cu pietre şi curând i-au zdrobit capul, dar Ştefan privea ţintă spre cer. După ce Şi-a încheiat lucrarea, Isus S-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu, iar Ştefan a văzut cerurile deschise şi pe El stând la dreapta lui Dumnezeu. Presupun că Mântuitorul S-a ridicat de pe scaunul Său şi i-a urat bun venit. Da, Ştefan a văzut stăpânirea veşnică a lui Dumnezeu, a văzut că făgăduinţa era adevărată.

Să revenim la Iacov. El s-a aşezat jos, iar Dumnezeu l-a dus într-o vedenie. Astfel, Iacov a privit în sus şi a văzut o scară care pornea din cer, de la scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi venea până jos pe pământ, iar îngerii urcau şi coborau pe ea.

De-a lungul anilor, noi am văzut că aceasta era o făgăduinţă minunată pe care a dat-o Dumnezeu, o cale de scăpare, o scară pe care să urcăm, o temelie sigură. Dumnezeu a făgăduit-o, dar era prinsă acolo sus în slavă, de tronul lui Dumnezeu. Unde putea găsi pe pământ un loc de care să se prindă? Mai întâi a încercat s-o prindă de poporul evreu, dar nu s-a putut, deşi a dat făgăduinţa seminţei şi atunci sămânţa era în Iacov.  Aşadar, nu a putut s-o prindă de Iacov, de înlocuitor, şi nici de Avraam.

Iacov era un tip căzut, un mincinos fără scrupule, care şi-a tratat soţia aşa cum ştim, deci Dumnezeu nu a putut s-o prindă de aşa ceva. Nu a putut s-o prindă nici de Templu, pentru că Isus a spus: „Vor veni zile când nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată.” (Luca 21.6).

A încercat cu patriarhul David, dar şi el a greşit luând-o de soţie pe Bat-Şeba după ce l-a ucis pe soţul ei, Urie Hetitul. Vedeţi, făgăduinţa nu s-a putut ancora de niciunul dintre aceştia, dar slăvit să fie Domnul pentru că prorocul a spus: „Iată, pun ca temelie în Sion o piatră, o piatră încercată, o piatră de preţ..” (Isaia 28.16). El a spus că aceea va fi Ancora: o Piatră minunată. Astfel, Dumnezeu care era în cer şi avea scara prinsă de tronul Său, a prins-o de nimeni altul decât de Fiul omului Isus Hristos, Piatra din capul unghiului. Vedeţi, Dumnezeu nu vrea să i se mişte scara încoace şi încolo. El a încercat s-o prindă de un legământ cu Adam, dar Adam l-a încălcat.

Atunci a făcut un legământ necondiţionat şi l-a pus în Hristos Isus. Acolo este ancorat, unde nu există alunecare, oscilare sau ieşire. De ce? Pentru că este prins de Dumnezeu deasupra şi de Fiul lui Dumnezeu dedesubt. Ce este aceasta? Este o cărare, este cărarea pe care călătorii se duc de pe pământ în slavă, şi nu pot cădea de pe ea. Însoţitorii lor sunt îngerii care urcă şi coboară, vindecându-i pe cei bolnavi şi istoviţi, arătând vedenii, semne şi minuni. Vedeţi? Pe această cale nu puteţi da greş, nu puteţi aluneca şi nu vă puteţi clătina, ci sunteţi în siguranţă pentru că aşa a spus Dumnezeu, iar aceasta rămâne pentru veşnicie.

Făgăduinţa este prinsă în inima lui Dumnezeu în ceruri şi în Fiul lui Dumnezeu aici jos, iar noi suntem aduşi în El; prin Fiul lui Dumnezeu suntem aduşi în El. Amin. Şi atunci de ce vă temeţi? Făgăduinţa noastră este prinsă între Dumnezeu şi Hristos, iar noi suntem între ei, cu îngerii…

Vedeţi? El a spus: „Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale.” (Psalmul 91.11). Şi: „Îngerul Domnului tabără în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie.” (Psalmul 34.7). Dacă se întâmplă ceva, acolo este o oştire mare de îngeri gata să mă prindă: „Vino, noi mărşăluim spre Sion, spre frumoasa Cetate de sus!”

El nu poate da greş pentru că în El nu este greşeală. De aceea, nu mă bazez pe ceea ce fac eu, ci pe ceea ce a făcut El. Totul este deja încheiat. Odată ancorat în Hristos, credinciosul care intră pe uşa de Acolo şi o ia pe această cale, va ajunge negreşit la Dumnezeu pentru că îngerii vor avea grijă de el. Dumnezeu a făcut o cale pentru aceasta.

La început, Dumnezeu a făcut un legământ cu Adam şi a încercat să prindă „scara” de el, dar a eşuat din cauză că ei au căzut. Şi pentru că nu a mai rămas nimic altceva de care s-o prindă, L-a adus jos pe Fiul Său şi a prins-o de El, aşa că acum nu mai poate cădea. Atunci de ce trebuie să ne îngrijorăm? De ce trebuie să ne agităm? De ce avem feţele lungi? Haideţi să privim în sus şi să zâmbim! Priviţi în sus şi nu doar zâmbiţi, ci râdeţi; şi nu doar râdeţi, ci ridicaţi mâinile în sus şi lăudaţi-L şi slăviţi-L pe Dumnezeu pentru că făgăduinţele Lui sunt „Da şi Amin”; nu „Da şi Nu!”, ci numai „Da!”, pentru că acolo nu există „Nu”. Desigur.

Temelia noastră este sigură, deoarece Dumnezeu a aşezat în Sion Piatra unghiulară, iar ea nu poate cădea, nu se poate răsturna şi nu se poate clătina. Astfel, noi intrăm pe uşă prin Hristos. Este cât se poate de adevărat că noi putem avea suişuri şi coborâşuri, boli şi necazuri, dar nu uitaţi că sunteţi însoţiţi de o mulţime de îngeri care vă ajută să vă ridicaţi de fiecare dată. Da, El este aici. El a promis aceasta, aşa că trebuia să facă o cale. Şi singura cale pe care o putea face era Piatra din capul unghiului, Piatra preţioasă, Piatra încercată şi aleasă.

„Numele Domnului este un turn tare; cel neprihănit fuge în el şi stă la adăpost.” (Proverbe 18.10). Aşa este. Acolo nu te mai poate supăra nimic pentru că eşti în Stâncă. Astfel, nu se pune problema dacă rezişti tu, ci dacă rezistă Stânca, şi ea a rezistat, ceea ce înseamnă că eşti în siguranţă şi că nimic nu-ţi poate face rău; asupra ta nu poate veni nimic decât dacă îngăduie Dumnezeu.

Dacă se întâmplă ceva pe drum, dacă eşti testat şi încercat, să nu uiţi că îngerii Lui te vor duce pe sus, îngerii Lui te vor mângâia, îţi vor da credinţă şi te vor purta mai departe. Vedeţi? Dumnezeu are o oştire de îngeri care merg pe scară în sus şi-n jos.

Deci, El trebuia să facă o cale pentru aceasta. De fiecare dată când a făcut o făgăduinţă, Hristos a trebuit să facă şi o cale pentru această făgăduinţă. Astfel, când i-a spus lui Noe că va  distruge lumea veche, dar îl va salva pe el, a trebuit să pregătească o cale pentru aceasta. Deci, înainte ca să-l poată salva pe Noe, Dumnezeu a trebuit să facă o cale de salvare pentru el. Astfel, i-a construit o arcă pe care a dat-o cu smoală pe dinăuntru şi pe dinafară. El a făcut-o din lemn de gofer, care este cel mai uşor lemn… Este atât de uşor încât poţi ridica un buştean întreg fără probleme.

Dacă iei acel lemn de gofer şi îl pui în apă, el va absorbi toată apa în câteva minute şi te vei scufunda, dar dacă îl dai cu smoală, va pluti fără probleme.

Vedeţi, Dumnezeu Se foloseşte de nebunia propovăduirii Evangheliei şi îi ia pe cei smeriţi şi umili ca să-Şi arate puterea. El îi ia pe cei fără şcoală ca să-i facă de ruşine pe cei cu educaţie înaltă; ia lucrurile slabe ca să le facă de ruşine pe cele tari.

Deci, El a folosit lemnul acela uşor de gofer… Dar dacă vei pune lemnul acela în apă, ei vor spune: „Se va scufunda imediat!” Vedeţi? Aceasta spun ei: „Ce poate spune sau ce poate face grupul acesta?” Cred că le-aţi auzit remarcile.

Dar înainte de a fi pusă în apă, Dumnezeu a spus: „Încă nu este gata, aşa că du-te, adună nişte răşină şi toarn-o înăuntru!” Şi Noe a turnat răşina fierbinte în lemnul acesta moale şi i-a umplut toţi porii, iar când s-a întărit, a devenit tare ca oţelul.

Aşa este şi atunci când cineva needucat şi slab vine la Isus Hristos: este ca o bucată de lemn uşor, dar Dumnezeu toarnă în el Duhul Sfânt şi îl pecetluieşte, iar atunci nici chiar toţi dracii din iad nu îl mai pot scufunda. Aşa este. Dumnezeu face întotdeauna o cale.

El trebuia să facă o cale. Dacă i-a promis lui Noe că va fi o cale de scăpare, El s-a îngrijit să facă acea cale pentru Noe. Dacă voia să păstreze sămânţa, Dumnezeu a trebuit să facă o cale, iar pentru aceasta a făcut o arcă.

Când a fost în necaz, prorocul Daniel a rămas credincios lui Dumnezeu şi I-a zis: „Dumnezeule, eu cred Cuvântul Tău.” Biblia spune că Daniel privea spre Templu şi se ruga de trei ori pe zi. În fiecare dimineaţă, dădea la o parte perdelele şi privea spre locul unde se afla Templul sfânt şi se ruga, ceea ce a făcut ca vrăjmaşii lui să-l arunce în groapa cu lei. Dar Dumnezeu nu terminase încă cu Daniel, aşa că a trebuit să pregătească o cale de scăpare pentru el: a trimis imediat un înger să-l ajute. Daniel era oricum pe scară, dar Dumnezeu a trimis jos o Lumină puternică, un Stâlp de Foc, şi pentru că animalele se tem de foc, au dat înapoi. Leii nu i-au făcut nici un rău deoarece în jurul lui Daniel era acest mare Stâlp de Foc, Lumina aceea învârtindu-se tot timpul în jurul lui. Deci, El a făcut o cale de scăpare pentru Daniel şi leii nu au putut să ajungă la el.

Acum, dacă Dumnezeu a vrut să arate prin Enoh un simbol, chiar înainte de distrugerea prin potop, cum ar fi putut să-l lase să moară?  El a trebuit să facă o tranziţie, o trecere de la o stare la alta, aşa că l-a răpit. Dumnezeu a trebuit să facă aceasta cu Enoh, ca să aibă un tip, un simbol. Aşa este.

Astfel, când a venit timpul ca Ilie să plece, Dumnezeu avea deja simbolul Său cu privire la aceasta, deci El trebuia să arate o cale. Aşadar, când a venit momentul ca Ilie să plece sus, Dumnezeu a trebuit să facă o cale de scăpare pentru el, aşa că l-a aşezat într-un car de foc care era tras de cai de foc şi l-a dus în slavă. Vedeţi? Dumnezeu a făcut o cale.

„Fiii prorocilor care erau la Ierihon, s-au apropiat de Elisei şi i-au zis: „Ştii că Domnul răpeşte azi pe stăpânul tău deasupra capului tău?” Şi el a răspuns: „Ştiu şi eu, dar tăceţi.” (2Împăraţi 2.5). Vedeţi, Elisei a ştiut. Şi cum a făcut-o? A coborât şi l-a luat. A făcut o cale, pentru că Dumnezeu face întotdeauna o cale.

Evreii au aşteptat ani şi ani venirea lui Mesia, Sămânţa binecuvântată care urma să iasă din Avraam. Ei urmăreau aceasta cu atenţie, dar când S-a născut El, oamenii erau atât de cuprinşi de ritualuri, făcând Cuvântul lui Dumnezeu fără putere prin acceptarea tradiţiilor omeneşti, încât nu L-au cunoscut. Acelaşi lucru îl fac şi astăzi: ei nu iau Cuvântul lui Dumnezeu care învaţă despre vindecarea divină; Cuvântul lui Dumnezeu care învaţă supranaturalul şi dă o făgăduinţă poporului care Îl va crede.

Învăţătorii de astăzi încearcă să-L explice, dar aceasta nu-i ajută la nimic. Dumnezeu a făcut promisiunea, deci ieşi afară şi confruntă-te cu faptele! Însă tu nu ai destulă credinţă ca să crezi. Aceasta-i tot. Dar Dumnezeu a făcut făgăduinţa.

Astfel, când El a făcut promisiunea că va veni Isus, ei nu au înţeles. Totuşi, Biblia spune clar că naşterea Lui va fi de jos, că El va veni călare pe mânzul unei măgăriţe şi aşa mai departe. Scripturile s-au împlinit când El a dat făgăduinţa, fiindcă Dumnezeu a făcut o cale: El a avut o fecioară care să aducă Copilul. El a pregătit toate acele lucruri pentru că le-a vorbit, iar când El spune ceva, trebuie să Se ţină de Cuvânt. Amin. O, dacă aţi putea vedea aceasta, ar fi foarte simplu pentru voi! Înţelegeţi? Dacă aţi putea vedea că atunci când Dumnezeu dă o făgăduinţă, trebuie să stea cu ea, nu o poate părăsi. Înţelegeţi?

Când Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au intrat în cuptorul aprins, au spus: „Dumnezeul nostru este în stare să ne scape. Dar chiar dacă nu o va face, noi nu vom face nimic contrar Cuvântului Său. Mai bine intrăm drept în cuptor.”

Dumnezeu a făcut o cale de scăpare. El a venit jos şi a suflat spre ei, a vorbit puţin cu ei, apoi a plecat.

„Eu sunt calea…” El trebuie să facă de fiecare dată o cale pentru că a făgăduit: „Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi.” (Iosua 1.5). Vedeţi? El trebuie să-Şi ţină făgăduinţa pentru că aşa procedează.

Deci, când a dat făgăduinţa că va veni Hristos, ei au crezut, iar când a venit, El trebuia să fie împlinirea desăvârşită a făgăduinţei.

Astfel, odată a vorbit cu un israelit în care nu era vicleşug. După ce a venit la El şi a fost salvat, Filip s-a dus şi l-a adus pe Natanael. El a trebuit să meargă câteva mile în jurul muntelui ca să ajungă la Natanael.

Mulţi nu credeau în El, dar acolo stătea Fiul lui Dumnezeu. Sărmanii credeau în El şi Îl primeau; ei credeau în supranatural, dar căldicelul, formalistul spunea: „Oh, aceasta este telepatie!” Vedeţi, ei credeau Cuvântul, însă Îl credeau în felul tradiţiilor lor. Dar credinţa în felul cum a fost scris este cu totul altceva, fiindcă Isus a venit întocmai cum a făgăduit Dumnezeu.

Şi iată-L stând acolo, un Om de statură mică, fiindcă S-a născut ca un Om, având doar o cămaşă, sărac, neavând nici un loc unde să-şi pună capul. Putea El să fie un bogat? Nu putea, fiindcă trebuia să fie Dumnezeul săracilor. Deci, El era Dumnezeu pentru cei care Îl credeau.

Filip era atât de impresionat de cele văzute, încât s-a dus cinci mile în jurul muntelui, până a dat de Natanael, care se ruga sub un pom; a aşteptat până când şi-a terminat rugăciunea, apoi i-a zis:

„Noi am găsit pe Acela despre care au scris Moise, în lege, şi prorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif.”

„Poate ieşi ceva bun din Nazaret?”, a întrebat Natanael. Eu cred că Natanael a primit cel mai bun răspuns care poate fi dat cuiva: „Vino şi vezi!” (Ioan 1.45-46). Este cel mai bun lucru pe care îl poţi face.

Ei zic: „Ce lucru bun poate fi în religia aceea de modă veche?” Cel mai bun lucru pe care îl puteţi spune este: „Vino şi vezi!” Vino şi convinge-te singur, iar atunci vei putea judeca singur.

Când eram copil mergeam la scăldat, iar eu aveam întotdeauna cele mai puţine haine de dat jos. Vara purtam o salopetă, iar pe cap aveam o pălărie de paie care se prindea cu un nasture, dar eu nu aveam decât un ac. Astfel, alergam pe câmp întrecându-ne care va fi primul în apă.

Aproape toţi trebuiau să-şi scoată pantofii, dar eu nu aveam; trebuiau să-şi scoată cămaşa, dar eu nu aveam. Tot ce trebuia să fac era să scot acul şi eram gata de scaldă.

Cred că în felul acesta trebuie să venim la Hristos. Nu cu o grămadă de tradiţii, ci doar scoateţi acul şi săriţi. Aceasta-i tot. Amin.

Aşadar, am scos acul şi hainele erau încă în aer când eu eram deja în apă, aşa de rapid eram. Nu avem nici măcar părul tăiat, aşa că-mi ajungea peste ochi. Ceilalţi stăteau pe mal şi voiau să ştie dacă apa era bună; îşi dădeau jos pantofii, şosetele şi celelalte lucruri şi se uitau la mine. Dacă ridicam un deget, însemna că apa era rece, iar dacă ridicam două degete, era bună.

Fraţilor, eu am intrat odată într-o astfel de apă, în Apa salvării şi am ridicat două degete strigând: „Este bună! Veniţi şi vedeţi şi voi!” Aşa este. Haideţi! Intraţi, nu vă temeţi! Săriţi! Lăsaţi jos toate tradiţiile voastre, dezbrăcaţi-vă şi intraţi!

Nimic pe braţe nu aduc,

Eu doar de crucea Ta mă prind!

Haideţi şi vedeţi dacă este bună sau nu! Săriţi în ea!

Băieţii trebuiau să mă creadă pe mine, dar când ajungeau în apă, se convingeau singuri. Vedeţi? Voi aveţi numai cuvântul meu, dar păşiţi odată pe cărarea spre altar, ca să găsiţi experienţa de modă veche în Hristos Isus şi atunci vă veţi convinge că aşa este cu religia de modă veche. Corect.

Deci, El face o cale. Filip era pe calea lui Dumnezeu când l-a adus pe Natanael la Isus. Şi în timp ce veneau pe după munte, spre locul unde era El, Filip a spus:

„O, este minunat! Cunoaşte chiar şi gândurile tale.”

 „Da?”

„O, dacă vei ajunge acolo şi vei crede, vei vedea lucruri care nu s-au mai văzut de la proroci încoace.”

Trecuseră câteva sute de ani de la moartea ultimului proroc, de la Maleahi, şi de atunci nu mai fuseseră vedenii în Israel.

„Vino”, zicea Filip, „să-L vezi pe Omul acesta, fiindcă este minunat!”

„Eu cred că atunci când va veni Mesia, El va face aceste lucruri, pentru că numai El poate face aceasta.”

„Ei bine, acesta este Mesia.”, a spus Filip.

„Cum adică? Cum poate fi Mesia?”

„Vino şi vezi.” Acesta este cel mai bun lucru: „Vino şi vezi!”

Când a vorbit cu femeia de la fântână, Isus i-a zis:

„Du-te şi adu aici pe bărbatul tău!”

„Nu am bărbat”, I-a răspuns ea.

„Ai avut cinci bărbaţi.”

„Noi ştim”, a spus atunci femeia, „că atunci când va veni Mesia, El va face aceste lucruri. Dar Tu cine eşti?”

Şi El i-a răspuns: „Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.”

Acela era semnul lui Mesia. Vedeţi? Tot aşa a fost şi cu Natanael. El a spus: „Ştim că atunci când va veni Mesia, El va face aceste lucruri.”

Curând au ajuns în faţa lui Isus, iar El S-a întors spre Natanael şi i-a zis: „Iată un israelit adevărat în care nu este vicleşug.” „De unde mă cunoşti?” I-a zis Natanael. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.”

Atunci Natanael I-a răspuns: „Rabbi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel!” (Ioan 1.47-49).

El L-a crezut pentru că a ştiut că acela era semnul mesianic. Vedeţi? El a ştiut că numai Mesia putea face aceasta, iar astăzi este la fel: Nimeni altul nu poate aceasta decât Mesia. Mesia a luat semnul mesianic din veşnicie în veşnicie.. El nu poate greşi, ci trebuie să fie întotdeauna acelaşi. Trebuie!

Priviţi la Isus! Pentru a Se legitima ca Piatra care nu va lăsa făgăduinţa să se clatine, Piatra de care se ancorează poporul făgăduit al lui Dumnezeu, El i-a spus lui Natanael:

„Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Lucruri mai mari decât acestea vei vedea.

Adevărat, adevărat vă spun că, de acum încolo, veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul omului.” (Ioan 1.50-51).

Câtă vreme sunt în Hristos Isus, eu sunt ancorat în Dumnezeu. Amin. Îngerii urcă şi coboară, întâi se urcă, apoi coboară… Vedeţi, ei vorbesc Mesajul; merg sus şi apoi vin şi îl aduc jos. Vedeţi? „…suindu-se şi coborându-se peste Fiul omului.” Cum? El era locul de ancorare al scării lui Iacov, unde va fi sămânţa făgăduită; El era Sămânţa veşnică făgăduită a lui Dumnezeu; El era acea Stâncă tare, acea Temelie desăvârşită în care este ancorat de-a pururi Adevărul lui Dumnezeu.                                

„…veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul omului.” Amin.

Acolo era sămânţa făgăduită, acest israelit care dorea să ştie dacă Acesta era Fiul lui Dumnezeu. Da, domnule.

Când a venit pe pământ, El a făcut-o printr-o fecioară. Dumnezeu Şi-a făcut făgăduinţa sigură legând-o de Cuvântul Său. Fiecare Cuvânt al Său trebuia să fie desăvârşit deoarece El era Dumnezeu şi nu putea face altceva decât să stea pe El.

Următorul lucru care trebuia făcut era ca Biserica să fie unsă şi trimisă afară. Dar înainte ca să-Şi poată ţine făgăduinţa, El trebuia să facă o cale pentru ca această Biserică să fie unsă. Biserica umblase cu Isus, Îl cunoştea şi a primit putere să vindece bolnavii şi toate celelalte lucruri pe care le-au avut. Ei au umblat cu Isus şi ştiau că El putea să facă o cale pentru a trimite Biserica unsă afară.

El i-a trimis la Ierusalim, iar ei s-au dus în camera de sus şi au stat acolo timp de zece zile şi zece nopţi până când, deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt şi a umplut camera în care stăteau ei. Dumnezeu a făcut o cale ca să ungă Biserica Sa şi s-o trimită în toate popoarele.

Astăzi, aceeaşi Biserică puternică şi glorioasă mărşăluieşte spre Sion, unsă cu botezul Duhului Sfânt, semne şi minuni, treziri pe fiecare înălţime, şi aceasta nu se întâmplă numai în Chicago sau în Statele Unite, ci şi în ţările păgâne. Peste tot arde Focul trezirii şi au loc semne şi minuni. Ziua este aproape şi Dumnezeu a făcut o cale de scăpare. El a spus în Ioel: „În ziua aceea voi turna Duhul Meu. Voi arăta semne în cer”, farfurii zburătoare şi alte lucruri, tot felul de semne înspăimântătoare şi tainice pe cer. Dar şi pe pământ vor fi semne: marea va urla, valuri mari vor veni spre Chicago, iar oamenii îşi vor da sufletul de groază, pe pământ va fi strâmtorare printre popoare, etc. O, Doamne!

În ziua aceea, Biserica unsă se va ridica în puterea ei şi va veni Isus Hristos. Când vrăjmaşul înaintează ca un potop, Duhul lui Dumnezeu ridică împotriva lui un stăvilar.

Astăzi, când ştiinţa face tot felul de lucruri, Dumnezeu trimite jos semne supranaturale ca să le arate Bisericii Sale. Luaţi-vă gândurile de la lucrurile lumii şi priviţi în sus! Voi sunteţi pe scară, ancoraţi în slavă, sus în cer.

O scară are două capete. Amin. Unul este ancorat în Dumnezeu, iar celălalt este ancorat în Hristos. În ce ne priveşte, noi suntem între cele două capete împreună cu o oştire mare de îngeri, duhuri slujitoare, duhuri supranaturale, adeverind că suntem pe calea glorioasă în sus. Priviţi unde sunt cei care nu pot să creadă; ei stau jos, în acele nisipuri mişcătoare ca în mlaştinile din Olanda.

Mie mi-a fost milă întotdeauna de olandezii aceia care au trebuit să toarne stâlpi şi buşteni solizi ca să-şi poată construi casele, din cauză că terenul era mlăştinos, adică mocirlos şi moale. Acesta este motivul pentru care casele olandezilor sunt făcute aşa: pentru că sunt construite pe terenuri mişcătoare.

În Mexico City sunt clădiri înalte, zgârie nori care s-au înclinat câteva picioare pe spate. Ele se scufundă câţiva inch pe an, dar vreau să vă spun ceva, fraţilor! Fundaţia drumului marelui Duh Sfânt pe care călătorim în seara aceasta, scara lui Iacov, este ancorată pe tronul lui Dumnezeu şi pe inima lui Isus Hristos, iar noi călătorim între cele două puncte. Aleluia! Semne şi minuni… Dumnezeu face o cale pentru cei ce  cred, făcând semnele şi minunile Lui. Aleluia! Credeţi aceasta? (Adunarea spune: „Amin!”). Aveţi credinţă în Dumnezeu şi nu fiţi necredincioşi! Să ne rugăm.

Tată ceresc, eu nu ştiu de ce ai făcut aceasta, dar se pare că Duhul Sfânt m-a oprit să vorbesc despre altceva.

Doamne, eu nu ştiu ce vrei să fac, dar stau aici pentru Tine. Îţi mulţumesc pentru că Te cunosc şi sunt bucuros pentru că pot să Te simt, să spun când Se mişcă Duhul Tău şi că Te pregăteşti să faci ceva chiar acum. Mă bucur pentru aceasta, Doamne.

Dumnezeule, Te rog să-mi ierţi păcatele şi fărădelegile şi la fel pe cele ale audienţei. O, Dumnezeule, ne deschidem inimile înaintea Ta, pentru că realizăm că suntem copiii făgăduiţi ai lui Dumnezeu. Şi aceasta nu pentru că am fi făcut noi ceva, deoarece ştim că suntem mântuiţi numai prin harul Tău. O, Dumnezeule, cum am fi putut primi Duhul Sfânt? Cum Se putea revărsa acest Untdelemn, dacă n-ai fi poruncit Tu aceasta? Noi eram despărţiţi de Dumnezeu, fără nădejde, fără făgăduinţă, fără nimic; noi eram în lume, fără Dumnezeu şi fără Hristos, mergând la moarte în iadul păcătoşilor. O, dar Îţi mulţumim pentru că minunatul Tău har ne-a ales, ne-a ridicat, ne-a dat aceste lucruri mari, ne-a pus pe această scară şi ne-a deschis ochii, Doamne, ca să ştim că în seara aceasta stăm în compania unei mari oştiri de îngeri şi mărşăluim spre Sion.

O, Dumnezeule, lumea crede că suntem nebuni, dar suntem ţinuţi şi ridicaţi de mâna Ta. Ca vulturi, noi suntem luaţi, Doamne, într-o răpire a credinţei şi a slavei, iar îngerii lui Dumnezeu sunt aici ca să ne slujească prin binecuvântări spirituale, să ne ajute pe cale şi să ne încurajeze în timp ce se vede în faţă înălţimea Sionului.

Tată drag, Te rugăm să binecuvântezi audienţa din seara aceasta; binecuvântează Cuvântul din seara aceasta, salvează fiecare păcătos şi iartă toţi decăzuţii. Îngăduie ca îngerii să meargă acolo jos, la bietul decăzut pierdut, să-l ridice şi să-l pună pe cale. Du-te în nisipurile mişcătoare ale păcatului şi scoate-l de acolo pe sărmanul om căruia i-ai vorbit atât de mult; adu-l înapoi, curăţeşte-l cu sângele Domnului Isus şi pune-l pe scară, ca îngerii să îi slujească şi lui şi să-l ia încoace şi încolo, în sus şi-n jos pe scară, în timp ce mărşăluim spre slavă. Îndură-Te, Tată. Vindecă bolnavii şi suferinzii şi adună-Ţi slavă din toate aceste servicii, fiindcă Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus.

În timp ce avem capetele plecate, aş vrea să ştiu dacă este aici vreun păcătos, bărbat sau femeie care vrea să spună: „Frate Branham, aş vrea să fiu şi eu pe calea aceea, dar nu ştiu cum. Aş vrea să ştiu că Ancora mea… Eu merg la biserică, dar îmi dau seama că este zidită pe nisip mişcător şi se va prăbuşi ca toate celelalte clădiri, că trebuie să cadă. Dar vreau să fiu zidit pe ceva ancorat în inima mea, cu încredinţarea că El a şters toate păcatele mele şi mă numeşte copilul Său. Vreau să am asigurarea că trăiesc aproape de El, pentru că nu ştiu când voi fi chemat. Prin ridicarea mâinii spre El, eu Îl accept acum ca Mântuitorul meu.

Pianistul să ne dea un ton de cântare. În timp ce avem capetele plecate, aţi vrea să ridicaţi mâinile şi să spuneţi: „Îl accept chiar acum pe Isus Hristos, ancora mea pământească ce îmi dă asigurarea că merg la Dumnezeu.”

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe cei ce aţi ridicat mâna aici. Este cineva şi sus la balcon? Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Despre ce vorbesc? În timp ce creştinii se roagă… tu ai făcut alegerea pentru că la inima ta a bătut Cineva. Cine este? Duhul Sfânt. Tu ştii că eşti obosit şi pierdut, aşa că ridică mâna şi spune: „Acum Îl primesc.”

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Aceasta este bine. Da. Mai este cineva? Veniţi şi credeţi. Voi ziceţi: „Frate Branham, de ce spui: „Dumnezeu să vă binecuvânteze!”?

„Cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are Viaţa veşnică.” (Ioan 5.24). Eu spun: „Dumnezeu să te binecuvânteze!” şi adaug: „Amin!” Dumnezeu să ia toate aceste suflete care au ridicat mâna.

Tu spui: „Frate Branham, aceasta are legătură cu aceea?” Nu ştiu. Vă amintiţi că David a cântat în Psalmi despre răstignirea lui Isus şi la fel au făcut profeţii care au vorbit sub ungere. Trebuia să fie aşa pentru că ei vorbeau Cuvântul lui Dumnezeu. Cum este dacă eu am vorbit Cuvântul lui Dumnezeu fiecărui păcătos care a ridicat mâna? Dacă L-am vorbit? Eu ştiu că L-am vorbit, iar ei sunt ancoraţi. Aşa este. Ei sunt ancoraţi pe Cuvântul lui Dumnezeu. Ce ne vorbesc aceste vedenii? Ce ne spun lucrurile care se întâmplă? Ce? Că Dumnezeu a făgăduit toate aceste lucruri pentru timpul sfârşitului.

Poate este printre noi vreun decăzut care spune: „Frate Branham, eu am pribegit departe, dar în seara aceasta ridic mâna şi spun: „Dumnezeule, ia-mă pentru că sunt hotărât.” Dacă eşti decăzut, ridică mâna oriunde te afli şi spune: „Dumnezeule, Te cred şi vin chiar acum. Te accept chiar acum!” Este cineva în sală? Ai căzut de pe scară, dar nu ai pierdut-o. Dacă odată ai fost ancorat în Hristos, Dumnezeu este încă cu tine. Poate ţi-ai pierdut trăirea cu El, frate, dar Dumnezeu este încă lângă inima ta şi nu poţi să-L părăseşti.

Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă. Ţi-am văzut mâna.

Dumnezeu să te binecuvânteze acolo. Îţi văd mâna ridicată. Este cineva şi din partea dreaptă? Dumnezeu să te binecuvânteze.

Poate zici: „Dar ce contează dacă ridic mâna sau nu?” O, frate, Isus a spus: „Pe cine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea lui Dumnezeu…” Este o hotărâre pe care trebuie s-o iei, este ceva ce trebuie să faci.  Tot timpul a trebuit să iei decizii: a trebuit să te decizi cu cine te căsătoreşti, a trebuit să decizi dacă îţi cumperi maşină, dacă îţi cumperi casă sau nu.

Dumnezeu să te binecuvânteze, domnule, pentru că ai luat decizia cea mai bună. Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă. Domnul te va binecuvânta cu siguranţă. Eu cred aceasta. Care este cel mai mare cuvânt pe care cineva îl poate spune cuiva? „Dumnezeu să te binecuvânteze.” Aşa este. Dacă Dumnezeu mă va binecuvânta, este cel mai bun lucru pe care pot să-l am. Aceasta-i tot ce vreau: ca Dumnezeu să mă binecuvânteze, restul este în ordine.

Dumnezeu să fie cu voi. Ce minunat! Sunt deja câţiva care au venit. Dacă mai este cineva care vrea să se hotărască şi să spună: „Isuse, Fiul lui Dumnezeu, eu vreau această experienţă, vreau să fiu născut din nou, vreau să am această asigurare. Doamne, am fost un delăsător şi văd că nu am ajuns nicăieri, ci numai am hoinărit. Am fost purtat de orice vânt de învăţătură, chiar dacă ştii că Te iubesc. Astfel, acum am ajuns unul căzut, dar vreau să fiu ridicat.”

Amintiţi-vă că atunci când Israelul a ajuns în Egipt, ei nu şi-au pierdut legământul, ci au pierdut doar binecuvântarea. Legământul lui Dumnezeu a rămas la fel. Da, domnilor. Dumnezeu l-a stabilit cu Avraam şi nu l-a schimbat niciodată. El este încă valabil şi astăzi… deci, tu poţi fi chemat alesul lui Dumnezeu, poţi fi sămânţa lui Avraam. În ordine. Să crezi, dacă vrei aceasta.

Tată ceresc, în seara aceasta s-au ridicat multe mâini. Sunt copii pribegi care rătăcesc departe de Dumnezeu, care nu s-au ridicat mai sus de mersul ocazional la biserică, dar cu toate acestea, ei Te iubesc şi vor să vină. În marea Ta oştire vor fi şi soldaţi, dacă vor ţine calea pe care sunt acum. Totuşi ei sunt în armată. Şi care va fi răsplata? Noi vrem să fim maiori şi generali, aşa cum a spus şi Pavel: „voi care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi trebuinţă de cineva să vă înveţe…” (Evrei 5.12).

Tată, Te rugăm să-i binecuvântezi pe fiecare din aceştia. Pune-le scara puţin mai sus, Dumnezeule. Dă-le o experienţă nouă în seara aceasta, ca să ştie că i-ai binecuvântat, astfel ca aceşti sărmani păcătoşi decăzuţi care şi-au zidit casa pe nisip mişcător, să poată privi în urmă şi să spună: „Oare de ce am făcut aceasta? De ce am băut? De ce am fumat? De ce am jucat jocuri de noroc? De ce nu merg la biserică? Din cauza aceasta, toată casa pare o nebunie.”

Desigur, dacă este zidită pe un teren moale şi mlăştinos, într-una din zile va fi spălată. Dumnezeule, fă-i să vină la aceasta Stâncă scumpă, pe această Temelie aşezată de Dumnezeu, nu de om, şi să urce pe acea scară, să simtă libertatea şi respiraţia proaspătă. Îndură-Te, Doamne.

Iar după ce ies din noroiul plin de gunoaie, şobolani şi alte lucruri, pune-i pe Muntele Sion. Aleluia! Fă-i să simtă ce înseamnă să fie spălaţi în Sânge, cu toate păcatele sub Sânge, respirând aerul proaspăt al Duhului Sfânt care suflă către ei, în timp ce braţele iubitoare ale lui Isus îi cuprind şi le spune: „Copilul meu hoinar, în seara aceasta sunt mândru de tine, pentru că ai venit acasă.” Îndură-Te, Doamne, şi salvează-i pe toţi.

Tată, aici stau şi câţiva copii de-ai Tăi care sunt bolnavi şi aşteaptă. Am încercat să le arăt lucrarea Ta şi că atunci când vorbeşti Tu şi spui ceva, trebuie să fie aşa cum spui. Trebuie, pentru că eşti Tu însuţi şi Tu ai spus: „…Eu sunt Domnul, care te vindecă.” (Exod 15.26).

Doamne, Te rog să-i vindeci pe toţi, în Numele lui Isus. Amin.

Fie ca Domnul să vă binecuvânteze în timp ce vă ridicaţi capetele. Câţi dintre voi vă simţiţi mai bine şi vă simţiţi curăţiţi? Ridicaţi mâna şi spuneţi: „O, mă simt mai bine! Cuvântul vine jos şi curăţă păcatele mele, curăţă indiferenţa mea şi mă face un om nou.”

O, de câte ori atunci când merg acasă, îmi vine să mă întorc pe la cotitura pârâului, să îl trec pe acei buşteni şi să ajung acolo sus pe coastă, unde sunt canioanele acelea mici, iar acolo să-mi ridic mâinile spre El, să mă las învăluit în frumuseţea Lui şi să Îl ador; să nu-I cer nimic, ci doar să-L admir. Cât mi-ar plăcea să merg să ajut pe cineva, să fac ceva!

Mai demult, în Sud se făcea comerţ cu sclavi. Când Boers (agricultorii, colonişti descendenţi de limbă olandeză)  s-au stabilit în Sud, au început să aducă oameni de culoare din Africa şi să-i vândă ca sclavi. Bieţii oameni erau luaţi de acasă şi nu se mai întâlneau niciodată cu părinţii şi familiile lor. Stăpânii îi băteau tot timpul şi erau trataţi ca nişte animale, mizerabil, iar ei plângeau şi erau trişti pentru că erau departe de casă. Ei aveau oameni (brokeri) care se ocupau de tranzacţiile dintre negustori şi stăpânii plantaţiilor. Aceştia mergeau la un proprietar care poate că avea trei sute de sclavi, cumpărau de la el o sută de sclavi cu cincizeci de dolari bucata, şi îi vindeau apoi altui proprietar pentru şaptezeci şi cinci de dolari bucata. Deci, ei făceau cu fiinţele umane ceea ce se face astăzi cu mărfurile.

Într-o zi, un astfel de broker a văzut pe o plantaţie, un sclav tânăr care păşea drept şi nu trebuia bătut ca să lucreze. Când l-a văzut, el i-a zis stăpânului plantaţiei:

„Aş vrea să-l cumpăr pe acesta.”

„O, nu”, a răspuns stăpânul, „acesta nu este de vânzare.”

„De ce este atât de deosebit de ceilalţi sclavi, este cumva şeful lor?”

„Nu, nu este şef, este doar un sclav ca şi ceilalţi,” a răspuns stăpânul.

„Atunci îl hrăniţi altfel decât pe ceilalţi?”

„Nu, toţi mănâncă împreună şi primesc aceeaşi mâncare. Nu mănâncă deosebit de ceilalţi şi nu este şef.”

„Văd că îşi ţine capul sus şi pieptul scos, iar dacă îi spui ceva, face imediat. Cum se explică purtarea lui deosebită de a celorlalţi?”

„Îţi spun eu care este cauza, pentru că am aflat-o de curând. Mi s-a spus că în ţara de unde a fost adus, tatăl lui este şeful tribului. Astfel, chiar dacă este un străin şi departe de casă, le ridică moralul celorlalţi şi este un exemplu în toate, fiindcă ştie că este fiul regelui.”

Femei şi bărbaţi, chiar dacă suntem sclavi pe acest pământ, faţă de lucrurile lumii, haideţi să ne purtăm astfel încât să se ştie că Tatăl nostru este Împăratul. Haideţi să luăm Cuvântul Său. Aşa este. Noi suntem străini aici, dar haideţi să ne purtăm ca fiice şi fii ai Împăratului. Ridică privirea sus şi du-te mai departe! Când Dumnezeu spune un Cuvânt, haideţi să-L apucăm. Asta-i tot!

 „Eu sunt Domnul, care te vindecă.”

„Amin, aşa este! Cred aceasta, pentru că sunt fiul Împăratului. Aleluia!”

„Cere şi vei căpăta.” (Ioan 16.24). Dumnezeu a spus: „În zilele din urmă vă voi trimite proroci şi voi face semne şi minuni.”

„Amin, eu cred!”

„În ziua aceea, voi turna Duhul Meu peste robii şi roabele Mele…”

„Eu cred, Doamne.”

„Voi turna Duhul Meu peste tinerii voştri şi vor vedea vedenii, iar bătrânii vor avea visuri.”

„Eu cred.”

Isus a spus: „Peste puţină vreme lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea pentru că voi fi cu voi şi în voi până la sfârşitul veacului.”

„Eu cred.”

Dumnezeu a făcut o cale pentru aceasta; El ne-a curăţit inimile şi a adus Duhul Sfânt în ele aşa că acum, Duhul Sfânt este aici. O, ce ungere! Aş vrea să puteţi vedea ce văd eu şi să simţiţi ce simt eu , chiar acum, în inima mea. Ascultaţi-L pe Cel ce este Minunat, această Temelie sigură, această Stâncă adevărată, Stânca lui Dumnezeu, Giuvaierul lui Dumnezeu, Ancora sufletului nostru care este chiar El cu noi.

Desigur, voi nu-L vedeţi cu ochii aceştia pentru că El este într-o altă dimensiune. Eu vă pot dovedi aceasta. Pe aici trece televiziunea, imagini, le vedeţi? Ele sunt aici. Pe aici trec vocile din radio, le auziţi? Nu, dar ele sunt oricum aici, însă este vorba de o altă dimensiune. Tot aşa este şi Hristos; El este chiar în clipa aceasta aici şi El a spus: „lucrările acestea le veţi face şi voi.”

Aş vrea ca întreaga audienţă să fie ancorată în aceasta chiar acum.  Eu apreciez dragostea voastră. Când îl aud pe Joseph spunând aceasta, mă zdrobeşte, pentru că văd dragostea voastră şi nu sunt vrednic de ea.

O, fraţilor, dacă la dragostea aceasta aţi adăuga şi credinţa, ca să credeţi că ceea ce v-am spus este adevărat,, dacă aş putea să vă aduc într-un singur gând, aţi putea vedea întâmplându-se cele mai glorioase lucruri şi am avea chiar acum o altă Cincizecime. O, dacă aţi putea vedea!

O, dacă aş putea trăi şi sta aşa, cu tot ce este în mine… fiindcă El trece dintr-o dimensiune în alta. El este aici şi eu pot dovedi aceasta. Amin. Cuvintele Lui sunt adevărate şi nu pot da greş. Credeţi?

Presupun că nu s-au împărţit numere de rugăciune, dar Isus Hristos este aici. Amin. Nu putem să-i aliniem pe oameni aici sus, dar dacă Isus vă va dovedi chiar acum că El este viu şi prezent chiar în această sală, dacă v-ar arăta semnul lui Mesia, ce i-a făcut lui Natanael când a fost adus de Filip, când i-a spus ce făcuse înainte ca să fie chemat de Filip, sau ce i-a spus femeii de la fântână. Când i-a spus care era problema ei, femeia a spus: „Acesta este semnul lui Mesia!”

El va face şi în seara aceasta acelaşi lucru dacă fiecare dintre voi… Vreţi să ridicaţi mâinile şi să spuneţi: „Accept chiar acum fiecare făgăduinţă pe care a făcut-o El.” Vreţi să ridicaţi mâna? Dumnezeu să vă binecuvânteze. Cred că aţi făcut-o sincer şi serios.

Aici este un tată în scaun cu rotile şi ştiu că este neputincios, iar mai încolo este şi o femeie neputincioasă, şi mai sunt şi alţi ologi. Eu nu ştiu nimic despre voi, dar aştept să-mi arate Domnul ceva prin vedenie. Dacă o va face, veţi şti că v-am spus Adevărul şi că Evanghelia pe care v-am propovăduit-o este Adevărul. Acesta este adevărul. Dumnezeu este obligat să-Şi dovedească Adevărul. Ce a făcut El? A turnat Duhul Sfânt în timpul din urmă. El a spus: „Voi trimite aceste lucruri ca să dovedească Adevărul.”, iar dacă a promis acest lucru, trebuie să facă o cale pentru aceasta, trebuie să-l dovedească.

Doar smeriţi-vă. Priviţi cu toţii încoace! Uitaţi-vă încoace, dar nu la mine. Petru şi Ioan au spus: „Uită-te la noi!”, dar aceasta nu însemna că trebuia să se uite la ei ca şi când ar fi fost cineva, pentru că dacă ar fi făcut aceasta, şi-ar fi sfâşiat imediat hainele şi i-ar fi spus: „Nu te uita la noi în felul acesta!”

Uitaţi-vă încoace şi credeţi că ceea ce v-am spus în seara aceasta despre Isus Hristos este adevărul. Dacă mântuirea noastră, planurile noastre, Ancora noastră şi toate lucrurile despre care v-am vorbit, sunt în Hristos, de ce mai trebuie să ne îngrijorăm?

Bucuraţi-vă, mergeţi, cereţi-I lui Dumnezeu şi credeţi-L pe Cuvânt, pentru că atunci veţi primi tot ce cereţi. Aceasta vă trebuie. Dumnezeu este obligat să răspundă deci, uitaţi-vă încoace şi credeţi! Este credinţa voastră.

Eu nu sunt fanatic, Dumnezeu ştie aceasta. Nu, domnilor, dar ştiu ce spun. Eu ştiu care este Adevărul Lui. Uitaţi-vă deci încoace şi credeţi! Domnul să facă să se materializeze ceva în faţa mea şi El o va face, numai să credeţi. Atunci să ridicaţi mâna spre Dumnezeu şi să spuneţi aceasta.

Eu nu ştiu ce probleme aveţi, de aceea trebuie să cred, să mă rog lui Dumnezeu şi să aştept. Fie ca Domnul Isus, Fiul sfânt al lui Dumnezeu, pe care Îl cred din toată inima că este IaHVeH arătat în trup, că este Dumnezeu Emanuel care a venit din slavă, S-a arătat într-un trup de carne numit Fiul lui Dumnezeu şi a umblat pe pământ printre oameni, să vină şi să facă ce Îl rugăm. El a trăit ca un Om; S-a făcut cu puţin mai prejos decât îngerii, ca să ia moartea asupra Sa, ca să poată muri ca un păcătos pentru toţi oamenii, pentru cei care Îl cred şi vin la El ca să fie mântuiţi.

Fie ca El, care este Trandafirul din Saron, Crinul din Vale, Luceafărul de dimineaţă, Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul, să vină în timp ce Îl preamărim. Fie ca El să-i arate slujitorului Său ceea ce trebuie, pentru ca oamenii să poată cunoaşte că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi în El, fiecare suflet este ancorat de Dumnezeu. Aceasta mă rog lui Dumnezeu, Sfântului Dumnezeu din ceruri, Creatorul cerurilor şi al pământului, în Numele Fiului Său Isus Hristos, spre slava lui Dumnezeu şi spre slava Domnului Isus Hristos. Acum, credeţi!

Când ameninţările negre vin

Şi întristarea este în jurul meu

Fii Tu, Călăuza mea.

Fă întunericul în zi,

Şterge toată teama mea,

Iar de azi înainte

Să fiu pe deplin al Tău

Şi îndoiala să nu mai fie.

Văd stând în faţa mea o doamnă de culoare. Ea se mişcă în stânga mea şi are un băieţel. Văd un doctor care examinează o boală a scalpului, dar nu ştie ce are, aşa că l-ai adus la mine ca să mă rog pentru el. Pielea scalpului îi este crăpată. Este adevărat, doamnă?

Vedeţi ce a făcut credinţa ei? Pune-ţi mâna pe băiat.

O, Dumnezeule, poate că doctorii nu cunosc aceasta, dar Tu ştii. Credinţa femeii a intrat în contact cu Duhul Sfânt. O, Duhule Sfânt al lui Dumnezeu, duhul meu strigă spre Tine şi Te rog să vindeci copilul, iar răul acesta să îl părăsească în Numele lui Isus Hristos. Amin. Nu te îndoi, ci crede.

Acum vedeţi cu toţii? Este Acelaşi Dumnezeu care Şi-a arătat îndurarea… Eu n-am văzut-o niciodată pe femeie şi nici ea nu mă cunoaşte pe mine, dar s-a rugat şi Domnul a ascultat-o. Vă provoc pe toţi să faceţi acelaşi lucru!

Văd în faţa mea o tânără atrăgătoare. Ea vine drept spre mine. Femeia este aici şi are o infecţie la vezică. Aşa este. Dacă este adevărat, ridică mâna spre El. Ridică-te în picioare şi întoarce-te spre audienţă. Doamnă, este adevărat fiecare cuvânt pe care l-am spus?

Acum înţelegeţi ce am vrut să spun? Ce este aceasta? Când a venit Natanael la El, Isus a spus: „Iată un israelit adevărat în care nu este vicleşug.” Dumnezeu a făcut o cale; El a făcut o cale pentru voi. Calea pentru vindecare a fost pregătită deja la Calvar; acolo a fost plătită vindecarea voastră. Şi ce a făcut El, binecuvântat să fie Numele Său? El a făcut o cale pentru Duhul Sfânt, cu care intraţi în legătură ca să adeverească faptul că acesta este Adevărul. Credeţi aceasta?

Acum puneţi-vă mâinile unul peste celălalt. Totul s-a terminat, este încheiat. Dacă ar fi cincizeci în rândul de rugăciune, aş face la fel. Este vorba de credinţa voastră. Indiferent care este problema ta, este vorba de credinţa ta. Eu nu pot vindeca. Dumnezeu îmi poate arăta vedenia, dar nu este vorba de telepatie mintală. Cum aş putea să-i cunosc pe oamenii aceştia pe care nu i-am văzut niciodată?

Acum văd încă una venind. Plecaţi-vă capetele.

Tată ceresc, am văzut ce vrei să fac. Mă pregăteam să plec, dar Tu ai avut pe cineva aici. Fără îndoială că ai pescuit pe cineva. O, Dumnezeule, ai milă în seara aceasta! Acum ei şi-au pus mâinile unul peste altul, iar Tu ai spus: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred.” (Marcu 16.17). Ei au ridicat adineauri mâinile, iar dacă vei dovedi că eşti în mijlocul lor, Te vor crede.

Tată, eu le-am spus deja că Tu i-ai vindecat pe fiecare dintre ei, că ai plătit vindecarea lor când ai murit la Calvar. Totul s-a sfârşit, aşa că ajută-i, Doamne, să procedeze ca atare.

Îngăduie să plece de aici purtându-se ca nişte creştini adevăraţi şi să Te creadă, pentru că condamn orice boală din clădire, orice neputinţă şi orice diavol, în Numele lui Isus Hristos.                       

 – Amin –