ÎNCĂ O DATĂ

Vă mulţumesc. Vreau să vă spun cã eu îl iubesc mult pe fratele Joseph, care este de mulţi ani prietenul meu. Aş fi vrut să am timp să vă povestesc cum ne-am împrietenit. Dumnezeu să te binecuvânteze, frate Joseph. (fratele Joseph Boze spune: „Amin!’’ ).

Aş vrea sã cântãm din toatã inima cântarea „Crede numai!”

Acum eu cred, acum eu cred !

          Totul e posibil, acum eu cred !

          Acum eu cred, acum eu cred !

          Totul e posibil, acum eu cred !

Să ne plecăm pentru un moment capetele, în timp ce vom rămâne în picioare. Să ne deschidem în acelaşi timp, inimile înaintea Sa.

          Aş vrea să ştiu dacă este cineva care ar vrea sã fie amintit în rugăciune? Ridicaţi-vă mâinile spre Dumnezeu şi spuneţi: „Dumnezeule, eu am o problemă şi Te rog s-o rezolvi Tu!’’ Dumnezeu să primească rugăciunile voastre.

          Tatăl nostru ceresc, Tu, care eşti marele şi Atotputernicul IaHVeH, Tu care ai creat pământul prin Cuvântul Tău şi ne-ai îngăduit să călătorim până aici, ca să ne decidem dacă vrem să trăim sau să murim, ai spus odinioară: „Alegeţi astăzi…’’ Şi noi trebuie să alegem între moarte şi viaţă. Acesta este motivul pentru care Te rog, Tată, ca dacă este printre noi cineva care nu te cunoaşte ca Mântuitor personal, să-l ajuţi în seara aceasta să Te aleagă pe Tine, care eşti Viaţa.

          Dacã sunt printre noi bolnavi, fă ca ei să Te primească în seara aceasta ca Vindecător personal, pentru ca astfel sã se facă sănătoşi.

          Oh, Tu eşti atât de bun cu fiii oamenilor, îndelung răbdător şi plin de bunătate. Voia Ta este ca nici unul sã nu piară, ci toţi să poată veni la pocăinţă. Tu ai trimis norii şi ploaia, care au adus roade şi hrană pe pământ, pentru ca copiii Tăi sã nu ducã lipsă. Iar noi, suntem atât de delăsători, Doamne, atât de risipitori şi de egoişti! O, iartă-ne pentru aceasta, Doamne, căci dorim mila şi nu judecata şi pedeapsa Ta! Şi pentru cã dorim mila Ta, fã-ne părtaşi îndurării Tale.

          Tată, fă ca adunarea aceasta să nu mă asculte pe mine, ci pe Tine. Eu îţi mulţumesc pentru această părtăşie minunatã şi cred că dacă ai veni în seara aceasta ca să-Ţi iei mireasa în răpire, printre cei luaţi ar fi şi un mare număr de credincioşi din New York.

          Tată, ajută-ne să fim nişte lumini în lume, dar nu ascunse sub oboroc, ci sub ungerea Duhului Sfânt care luminează candela. Ajută-ne să luminãm cu putere prin ceaţa întunecată a necredinţei, care este răspândită peste tot in jurul nostru, deoarece ştim că în curând Domnul nostru va îndepărta această ceaţă a necredinţei şi atunci Lumina Sa va începe să strălucească. Noi suntem încredinţaţi că Tu ne vei pregăti, Doamne. Dacă vezi cã ne lipseşte ceva, dă-ne, prin harul Tău, Doamne, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus, Fiul Tău, Amin.

          Vreau să vă mulţumesc tuturor pentru sprijinul pe care mi l-aţi oferit în săptămâna aceasta, pentru rugăciunile şi cooperarea voastră în lupta pe care o ducem ca să aducem Lumina Evangheliei în acest oraş. Mulţumesc, predicatorului Vick, corului, pastorilor, credincioşilor din locul acesta şi musafirilor, tuturor.

          Păstorul Vick şi toţi ceilalţi, am făcut aceste eforturi pentru că suntem pescari în acest lac mare. Noi ştim că aici sunt peşti care-I aparţin lui Dumnezeu, dar nu ştim nici cine sunt, nici unde se află, de aceea, aruncãm întâi năvodul, şi ei vor fi prinşi. Eu am venit aici ca să îmi împletesc năvodul împreună cu alţi slujitori din locul acesta, ca să împletesc slujba mea cu a lor şi astfel, să încercăm împreună să scoatem un număr cât mai mare de suflete pe care să le ducem în prezenţa lui Dumnezeu, spunând: „Tată, sunt câţiva peşti aici? Existã câteva seminţe de viaţă alese mai dinainte de Tine, pentru care a murit Mielul?’’ Dacă sunt acolo, noi îi vom vedea imediat pentru că atunci când vor fi atinşi de Lumina Evangheliei, o vor vedea şi o vor primi imediat pentru că sunt aleşi mai dinainte pentru aceasta.

          Îmi pare rău pentru că nu am avut loc suficient pentru toţi. În fiecare seară când am venit la adunări, am putut să văd mulţimi mari de oameni care au fost nevoiţi să rămână în stradă pentru că nu au mai avut loc înăuntru. Unii plângeau, alţii cântau etc.

          Îmi pare rău, dar voi ştiţi că pompierii cer ca intervalele să rămână libere pentru orice eventualitate. Noi suntem creştini şi trebuie să ne supunem acestor legi.

          Domnul Isus ne-a spus: „Daţi dar cezarului ce este al cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!’’ (Matei 22.21).

          Acesta este motivul pentru care încercăm să ne conformăm, pentru că dacă nu ne supunem cezarului este îndoielnică şi supunerea faţă de Dumnezeu. Dacă legile cezarului nu se contopesc cu ale lui Dumnezeu, noi trebuie să ne supunem mai întâi lui Dumnezeu şi apoi cezarului.

          Pompierii ne-au cerut aceste lucruri ca să evite incendii, etc.

          Mie mi-e milă de oameni şi am cerut permisiunea de a introduce mai mulţi în sală, măcar pe cei bolnavi care au venit din diferite părţi ale ţării (Long Island, Jersey, Manhattan etc), dar nu mi s-a aprobat. Dacă am face-o totuşi şi ne-ar prinde comandantul pompierilor, ar opri mitingul şi atunci am fi nevoiţi să părăsim cu toţii sala.

          Voiam să-mi exprim recunoştinţa faţă de compania care ne-a pus la dispoziţie această sală. Mulţumim directorului şi tuturor celorlalţi, pentru că au fost foarte politicoşi şi atenţi cu noi. Dacă nu au primit încă Viaţa veşnică, sunt încredinţat că Domnul le-o va da !

          Nu vreau să par fanatic, dar rugămintea mea este ca Domnul să facă în aşa fel ca atunci când sala aceasta va fi închiriată pentru alte scopuri (dansuri, distracţii lumeşti etc.), Duhul Sfânt să aducă o asemenea condamnare în sufletele celor prezenţi, încât să plece de aici plângând. Mă rog aceasta, pentru că sunt convins că cei care posedă această sală, doresc să vadă mai degrabă suflete mântuite pentru Împărăţia lui Dumnezeu decât să aibă alte lucruri lumeşti care-i strică pe oameni.

          Fraţii mi-au spus: „Eşti binevenit oricând aici!’’ ceea ce mi-a umplut inima de bucurie, deoarece uneori, slujitorii Lui ciudaţi şi neînsemnaţi nu sunt deloc bine veniţi mai ales în mijlocul organizaţiilor. Ei nu pot să accepte acest Mesaj, pentru că au în spatele lor sistemul denominaţional.

          Eu am întâlnit preoţi catolici care mi-au luat mâna şi m-au privit în ochi. Credeţi că n-am înţeles la ce se gândeau? Vedeţi voi, ei erau puşi în faţa unei alegeri. Ar fi vrut sã urmeze acest Cuvânt, dar nu au putut. De ce? Pentru că ar fi fost excomunicaţi !

          La fel este cu lucrătorii protestanţi. Ei sunt fraţi buni şi ar vrea să facă aceasta, dar nu pot !

          Eu nu am nimic împotriva acestor oameni, ci sunt împotriva sistemului denominaţional, care-i desparte pe oameni. Vedeţi?

          Ei îşi trasează direcţiile de orientare şi spun: „Noi credem aceasta, punct!’’ Ce bine ar fi dacă ar continua cu o virgulă: „Noi credem aceasta, (virgulă) plus tot ce are Dumnezeu să ne spună în Cuvântul Său.’’ Aceasta ar fi în ordine, dar ei nu procedează aşa. Voi ştiţi aceasta. Dacă ar urma Cuvântul, nu ar mai putea să fie o denominaţie. Atunci ar fi lucrarea lui Dumnezeu, care s-ar mişca tot timpul înainte.

          Fiecare mişcare devine o ploaie târzie pentru mişcarea precedentă. Astfel, trezirea lui Luther, a fost o ploaie târzie la catolici. John Wesley a fost o ploaie târzie la luterani; penticostalii au fost o ploaie târzie la denominaţii. Acum însă, au devenit şi ei (penticostalii) o denominaţie.

          Vedeţi? Dar să nu uitaţi un lucru: Copiii lui Dumnezeu nu şi-au bătut niciodată ţăruşii cortului adânc în pământ, ci doar atât cât să îi poată trage afară când Focul S-a mutat mai încolo. Ei s-au mutat o dată cu  Stâlpul de foc, nu au rămas pe loc!

          Necazul este că după ce Duhul Sfânt face ceva printr-un bărbat, imediat după ce omul respectiv moare, oamenii fac o organizaţie pe lucrarea lui. Ce urmează? Duhul Sfânt, Stâlpul de foc, iese afară şi merge mai departe lăsându-i să rămână acolo. Dumnezeu însă, merge mai departe. Ei sunt atât de priponiţi încât nu se mai pot mişca, dar printre ei se află mulţi oameni cu inima bună.

          Nu ştiu când am avut un timp mai bun şi un loc în care am putut să spun tot ce am avut pe inimă, ca în locul acesta.

          Unii spun: „Oamenii din New York sunt reci, neprimitori şi nepăsători. Dacă voi luaţi ce este mai rău din fiecare naţiune şi amestecaţi în marea moară de măcinat, veţi obţine New York-ul.’’ Vedeţi? Totuşi, părerea mea este că în New York veţi putea găsi şi copii sfinţi ai lui Dumnezeu. Pretutindeni, oriunde merg printre naţiuni, eu găsesc copii ai lui Dumnezeu.

          Nu spun aceasta doar de ochii lumii ci pentru cã, fiind misionar, am avut ocazia să merg printre naţiuni în care oamenii nu ştiu nici măcar care le este mâna stângă sau mâna dreaptă, cum să pronunţe anumite cuvinte, sau cum să se poarte, ci doar să ucidă şi să mănânce. Dar ia lăsaţi-i pe oamenii aceia să primească Duhul Sfânt şi veţi vedea că vor face aceleaşi lucruri pe care le faceţi voi, şi vor acţiona la fel ca voi, măcar că nu cunosc nici un cuvânt referitor la morală. Adevărul este că răul şi binele pot fi găsite peste tot, în toate naţiunile, pretutindeni.

          Eu Îi sunt mulţumitor Tatălui ceresc, deoarece cred cã în seara aceasta am privilegiul să vorbesc în faţa celei mai bune recolte a Lui.

          Cred că vă puteţi imagina ce răspundere mare am sã vorbesc în faţa unei mulţimi care cântăreşte fiecare cuvânt pe care îl spun şi în plus, fiind conştient că trebuie să dau socoteală înaintea lui Dumnezeu de fiecare cuvânt pe care-l spun. Cred că prin mica şi umila mea slujbă, voi primiţi încredinţarea că un om nu poate face lucrurile minunate pe care le vedeţi, ci numai Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care nu încerc niciodată să zidesc ceva, bazându-mă pe gândurile sau notiţele mele, cu scopul de a-i aduce pe oameni la exaltare. Dorinţa mea, este să vă aduc ceva ziditor, care v-ar putea ajuta, pentru că nu sunt aici doar ca să batem din palme, să strigăm sau să fugim în sus şi-n jos pe coridoare. Oh, eu cred în aceste lucruri, dar este ceva cu mult mai presus decât ele! Părerea mea este că voi trebuie să aveţi o bază pentru aceste lucruri, adică, dacă săriţi în sus şi-n jos, trebuie să trăiţi atât de sus, pe cât de sus săriţi! Vedeţi? Iar dacă nu, să nu săriţi! Întotdeauna să săriţi atât de sus, cât trăiţi ! Acesta este adevărul. Aşa ar trebui să faceţi pentru că viaţa voastră vorbeşte mai tare decât cuvintele voastre. Vedeţi , oamenii ştiu cine sunteţi prin felul în care trăiţi şi după ceea ce faceţi.

          Aseară v-am ţinut foarte mult, dar sper că în seara aceasta, mă voi încadra în timp. Aş vrea să termin în 20 de minute, dar iată cã nici măcar nu am început…

          Eu sunt întotdeauna un întârziat. Mama mi-a spus că şi când m-am născut, am depăşit puţin timpul. Apoi, când am mers la şcoală, am fost întotdeauna mai în urmă. Când m-am căsătorit, soţia a trebuit să mă aştepte trei ore, pentru că am fost în vizită la un bolnav şi am întârziat. Următorul lucru la care ar trebui să ajung mai târziu, ar fi înmormântarea mea. Nu o spun ca o glumă, ci pentru că acesta este adevărul.

          Eu nu am încercat niciodată să-i aduc pe oameni în Cuvânt, ci L-am lăsat întotdeauna pe Duhul Sfânt să lucreze cum vrea El.

          Am două fiice şi acum câteva minute am discutat cu ele. Cea mai mare se numeşte Rebekah, iar cea mai mică Sarah. Între ele este o diferenţă de cinci ani.

          Îmi amintesc că acum vreo zece ani, am fost plecat în misiune în străinătate. Adevărul este că-mi iubesc mult fetele, ele sunt fetele tatii chiar dacă Rebekah este deja fată mare. Eu am lipsit întotdeauna mult de acasă, uneori nu le vedeam cu lunile.

          Când m-am întors din străinătate, avionul a avut întârziere, aşa că fetiţele s-au dus la culcare pentru că „omul de nisip’’ a intrat în ochii lor, mai bine zis, a aruncat nisip în ochii lor, iar când am sosit mă aştepta numai soţia.

          Era ora 3.00 dimineaţa, dar nu am putut să adorm nicicum din cauza oboselii. După o oră, m-am ridicat din pat şi m-am dus în camera de zi, unde m-am aşezat pe scaun.

          Curând s-a făcut ziuă şi am auzit gălăgie în camera fetelor. Prima care s-a trezit, a fost Rebekah. S-a gândit imediat: „A venit tăticul!’’ şi a alergat în camerã. Gălăgia făcută de ea a trezit-o şi pe Sarah.

          Eu cred că copiii mei sunt la fel ca ai voştri. Astfel, când cea mai mare a uzat ceva sau i-a rămas mic, lucrul respectiv rămâne la următoarea. Aşa se face că Sarah purta pijamaua rămasă de Becky. În timpul acela, pijamalele aveau modelul ca la salopetă şi pentru că îi erau foarte lungi, Sarah nu putea să fugă tare pentru că se împiedeca în ele.

          Rebekah a ajuns prima la mine, a sărit pe genunchii mei, şi-a înlănţuit braţele în jurul gâtului meu şi m-a îmbrăţişeze. (desigur, eu am plâns puţin) Când a ajuns, micuţa Sarah s-a gândit că a rămas pe dinafară. Aşa se face că stătea lângă uşă şi mă privea cu ochişorii ei negrii, în timp ce lacrimile îi curgeau pe obraji.

          Observând-o, Rebekah s-a întors spre ea şi a spus: „Sarah, sora mea!’’ (ea a procedat ca unele biserici din ziua de azi). „Aş vrea să ştii cã eu am fost prima aici!’’ Ea mă ţinea înlănţuit cu ambele braţe şi a continuat: „După cum vezi, tăticul îmi aparţine numai mie! Pentru tine nu a mai rămas nimic!’’

          Ea spunea exact ca multe dintre biserici. Becky, fiind mai înăltuţă, atingea podeaua cu picioarele, aşa că avea o stabilitate bună. (la fel ca unele biserici).

          Văzând-o pe micuţa Sarah atât de supărată, i-am făcut semn cu ochiul şi am scos la vedere celălalt genunchi. Atât a aşteptat ! Ea a sărit imediat pe piciorul meu, dar pentru că era mai micuţă şi nu ajungea cu picioarele la podea, se clătina într-o parte şi-n alta, gata, gata să cadă. Atunci am cuprins-o cu ambele braţe, iar ea şi-a lăsat căpşorul pe pieptul meu. Ea s-a simţit foarte bine când a văzut că o îmbrăţişez, aşa că s-a întors spre Rebekah şi a spus: „Rebekah, sora mea, vreau sã-ţi spun şi eu ceva! Cred că este adevărat că tu ai ajuns prima aici şi că l-ai luat pe tăticul, dar ştiu cã tăticul m-a luat pe mine cu totul!”

(adunarea aplaudã)

          Eu nu sunt teolog, pentru cã nu am urmat nici o şcoalã teologicã, dar cred cã El mă are cu totul şi mă poate folosi cum vrea.

          Voi ştiţi că eu nu am cerut niciodată să se adune colectă pentru mine. Nu vin pentru aşa ceva la voi ! Nu am primit niciodată aşa ceva şi nici nu voi primi. În cei 33 de ani de slujbã, nu am primit nici măcar o colectă. Au fost unii lucrători care au adunat colecte pentru mine, dar le-am refuzat, şi nădejdea mea este că nu voi avea niciodată nevoie de aşa ceva !

          Dacă totuşi aţi adunat ceva, totul va fi pus în contul misiunilor străine. Eu voi merge acolo unde este nevoie de vestea bună a Evangheliei, chiar dacă oamenii nu au posibilităţi să-mi plătească drumul sau să trimită după mine. (adunarea aplaudã). Vã mulţumesc. Noi facem aceasta pentru ca cei care nu au privilegiul pe care-l avem noi, să se bucure totuşi de Cuvântul Evangheliei. Nici un cent din aceşti bani nu va fi cheltuit pentru interesele personale ale cuiva sau pentru băutură, ţigări etc.

          În ce vă priveşte, sunt încredinţat că veţi beneficia de răsplata care se ascunde după cuvintele Domnului Isus: „Adevărat vă spun, că oridecâte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut.’’ (Matei 25.40). Fie ca Domnul să vă binecuvânteze !

          Aş vrea să vă întreb ceva: Câţi au fost în rândul de rugăciune de aseară şi simt că Duhul Sfânt a început să lucreze deja în necazul lor, după ce şi-au pus predicatorii mâinile peste ei ? Aş vrea să ridicaţi mâinile. Oh, aceasta este minunat ! Da, este foarte bine. El face aceasta întotdeauna. El lucrează în locul vostru.

          Noi am avut deja foarte multe dovezi despre puterea Lui mare, care ne arată că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci, prin vindecările şi minunile pe care le-a făcut deja în mijlocul nostru. Prin toate acestea, El ne-a dovedit că este prezent printre noi sub formă de Duh Sfânt.

          Duminică dimineaţa şi seara voi fi în adunarea mea din Jeffersonville, Indiana, urmând ca săptămâna viitoare să particip la o convenţie care se ţine în Shreveport, Louisiana. De acolo voi pleca la Yuma, Arizona, apoi la Phoenix, pentru Oamenii de Afaceri Creştini, şi în fine, de Crăciun voi fi din nou în Indiana.

          După sărbătorile de iarnã, voi fi din nou în Phoenix (începând din 19), unde vom avea la dispoziţie Auditoriul Ramada, o sală frumoasă, cu aer condiţionat. Aceasta se va întâmpla înainte de începerea Convenţiei Internaţionale a Oamenilor de Afaceri Creştini. Vom primi sala gratuit pentru patru seri. În două seri voi vorbi eu, o searã va vorbi domnul Roberts şi o searã fratele Brown. Cred că ale mele, vor fi  seara de deschidere şi seara de încheiere a acestor adunări.

          Rugaţi-vã pentru mine, deoarece am nevoie de rugăciunile voastre. Dacã cineva are nevoie de rugăciunile voastre, acela sunt eu. Voi ştiţi că eu sunt tot timpul ţinta Satanei, deoarece trebuie să ţin sus credinţa, scutul dat de Duhul Sfânt şi să mărşăluiesc înainte spre Slava Lui ! Domnul să vă binecuvânteze întotdeauna.

          Dacă nu ne vom mai întâlni aici, nădăjduiesc că ne vom vedea în dimineaţa aceea la Poarta cetăţii. Până voi ajunge acolo, voi spune tot ceea ce spun acum; voi crede aceeaşi Evanghelie glorioasã pe care o cred acum şi voi mărturisi că Isus Hristos nu este mort. El este viu în mijlocul poporului Său, iar Evanghelia Lui este aceeaşi, de aceea, noi trebuie să facem aceleaşi lucruri pe care le-a făcut El, până va reveni.

          Eu sunt conştient de faptul că Dumnezeu mă va judeca pentru fiecare cuvânt pe care vi l-am spus. Da, va trebui să răspund înaintea Lui pentru fiecare cuvânt pe care-l spun.

          Domnul să vă binecuvânteze.

          Înainte de a deschide Biblia ca sã citim textul pentru tema noastră, aş vrea să ne mai rugãm o dată.

          Doamne Isuse, ia Cuvântul Tău şi hrăneşte sufletele noastre flămânde, căci aşteptăm aceasta cu nerăbdare. Noi suntem într-o mare aşteptare, asemenea bătrânului Simeon, căruia îi promisese Duhul Sfânt că nu va muri până când ochii lui nu-L vor vedea pe Hristos Domnul.

          Şi iată că a venit şi ziua aceea măreaţă, când Isus a fost adus în Templu de către mama Sa, împreunã cu celelalte femei care îşi aduceau copiii pentru a fi tăiaţi împrejur şi ca să aducă darul pentru curăţire. Poate că în dimineaţa aceea, Simeon se afla undeva într-o camerã retrasã, dar Duhul Sfânt care I-a făcut făgăduinţa ştia că Mesia era adus în Templu de mama Sa, un Om micuţ înfăşurat în scutece.

          Toţi o ţineau la distanţă pe Maria, deoarece avea un renume rău – toţi spuneau: „Copilul acesta s-a născut în afara căsătoriei!” Nimeni nu voia să aibă de-a face cu ea, dar Maria ştia ce poartă în braţele ei. O, Tată, fă ca în inimile noastre să fie în seara aceasta aceeaşi nădejde pe care o avea ea. Nu contează ce spune lumea, noi ştim ce a intrat în viaţa noastră.

          Simeon era un bătrân înţelept, onorat de cei din jur şi bine îmbrăcat, dar el credea ceea ce-i spusese Cuvântul Domnului. Apoi Duhul Sfânt a venit peste el şi l-a condus prin clădire în jos, de-a lungul rândului de mame care aşteptau cu copilaşii lor. Acolo puteau sã fie câteva sute de copilaşi pregătiţi pentru a li se face tăierea împrejur.

          Şi iată cã Duhul Sfânt, l-a condus pe Simeon exact la femeia aceea respinsă de toţi, la Maria. În timp ce lacrimile îi şiroiau pe obraji, el şi-a întins mâinile şi L-a luat în braţe pe Mesia, spunând: „Acum, slobozeşte în pace pe robul Tău, Stăpâne, după Cuvântul Tău.

          Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta…” (Luca 2.29-30).

          Clătinându-se pe picioare, în Templu a intrat o femeie bătrână, la care venea Cuvântul Domnului şi care a profeţit asemenea lui Simeon. Ea era oarbă, dar vedea în Duhul, de aceea ştia că copilul acela era Mesia.

          Doamne Dumnezeule, fă ca ochii noştri să fie deschişi ca să putem vedea că El este încă Mesia. Ajută-ne să-L îmbrăţişăm şi noi în seara aceasta, pentru că am mărturisit că suntem străini şi călători în lumea aceasta. Ţara noastră nu este de pe pământ, de aceea suntem un popor aparte şi acţionăm diferit de ceilalţi oameni – noi suntem născuţi de sus.

          Şi pentru că purtăm în inimile noastre această nădejde, ajutã-ne să vedem făgăduinţa pe care  a dat-o Hristos Bisericii Sale, ca să deosebească timpul de dinaintea venirii Sale, atunci când a comparat acel timp cu zilele lui Noe: „…mâncau, beau, se însurau şi se măritau (şi toate celelalte lucruri imorale care se petreceau)…” (Luca 17.27).

          În continuare, El a spus: „Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot…’’ înainte să cadă din cer focul care a nimicit Sodoma, şi când Dumnezeu a venit jos şi S-a descoperit în trup descoperind gândurile ascunse din inima Sarei, „…se va întâmpla aidoma’’, în zilele când Se va arăta Fiul omului. Fie ca noi să avem în seara aceasta privilegiul de a vedea marele Duh Sfânt în lucrare, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus. Amin. (o soră vorbeşte într-o altă limbã, iar un frate dă tălmăcirea). Amin.

          Oh, mă gândesc să fim conştienţi de Duhul care se află printre noi, de Lumina Sa. Da, să ne rupem din podeaua timpului şi de lucrurile în mijlocul cărora trăim şi să fim conştienţi de faptul că Duhul lui Dumnezeu e printre noi.

          Să deschidem acum Bibliile la Judecători 16.23. Cred că tema la care m-am gândit pentru după-amiaza aceasta, va fi constructivă pentru adunare. Eu aştept întotdeauna călăuzirea Duhului Sfânt şi Lumina Lui. Dacă  mi-aş însemna anumite locuri din Biblie, m-aş întreba imediat ce ar spune El referitor la acest lucru.

          Aş vrea ca în timp ce vom citi acest text, să fiţi cât se poate de atenţi căci, dacă va fi cu voia Domnului aş vrea să fac o paralelă.

          Să începem deci de la versetul 23:

„Şi domnitorii filistenilor s-au strâns să aducă o mare jertfă dumnezeului lor Dagon, şi ca să se veselească. Ei ziceau: „Dumnezeul nostru a dat în mâinile noastre pe Samson, vrăjmaşul nostru.’’

          Şi când l-a văzut poporul, au lăudat pe dumnezeul lor, zicând: „Dumnezeul nostru a dat în mâinile noastre pe vrăjmaşul nostru, pe acela care ne pustia ţara, şi ne înmulţea morţii.”

          În bucuria inimii lor, au zis: „Chemaţi pe Samson! Ca să ne desfăteze!’’ Au scos pe Samson din temniţã, şi el a jucat înaintea lor. L-au aşezat între stâlpi.

          Şi Samson a zis tânărului care îl ţinea de mână: „Lasă-mă să mă pot atinge de stâlpii pe care se reazemă casa, şi să mă reazăm de ei.’’

          Casa era plină de bărbaţi şi de femei; toţi domnitorii filistenilor erau acolo, şi pe acoperiş erau aproape trei mii de inşi, bărbaţi şi femei, care priveau la Samson cum juca.

          Atunci Samson a strigat către Domnul, şi a zis: „Doamne, Dumnezeule! Adu-Ţi aminte de mine, Te rog! Dumnezeule, dă-mi putere numai de data aceasta, şi cu o singură lovitură să mă răzbun pe filisteni pentru cei doi ochi ai mei!’’

          Şi Samson a îmbrăţişat amândoi stâlpii de la mijloc, care susţineau casa, şi s-a rezemat de ei: unul era la dreapta lui şi altul la stânga.

          Samson a zis: „Să mor împreună cu filistenii!’’  S-a plecat cu toată puterea, şi casa a căzut peste domnitori şi peste poporul care era acolo. Cei pe care i-a prăpădit la moartea lui au fost mai mulţi decât cei pe care-i omorâse în timpul vieţii.’’

Ce privelişte tristă! Trebuie că a fost o după-amiază  fierbinte.Soarele strălucea cu putere în timp ce filistenii se adunau să sărbătorească prinderea lui Samson. Trei mii de oameni, domnitori ai filistenilor însoţiţi de soţiile lor îmbrăcate în haine fine şi împodobite cu bijuterii, priveau spre tânărul care-l ducea de mână pe Samson cel orb.

          Holurile clădirii răsunau de vocile vesele ale celor prezenţi, care beau şi chefuiau sărbătorind (aici este ceva ce m-a lovit profund) biruinţa zeului peşte, Dagon, asupra lui Samson, slujitorul lui IaHVeH. Da, ce dizgraţie! Ce lucru urât! Omul a eşuat, dar Dumnezeu nu putea să eşueze!

          Ce gândea oare IaHVeH în timp ce privea priveliştea aceea? O adunătură de femei pe jumătate goale, împodobite cu bijuterii fine, alături de care stăteau bărbaţii lor beţi, care sărbătoreau un dumnezeu peşte, un idol, pentru că le dăduse biruinţă asupra slujitorului lui IaHVeH.

          Tânărul l-a condus pe orb la mijlocul clădirii, unde l-a aşezat între doi stâlpi care susţineau acea clădire. Acolo se aflau cei mai mari viteji ai filistenilor, doar aceia care fuseseră invitaţi la acea mare serbare.

          Acolo se afla şi chipul uriaş al unui peşte, în cinstea căruia se aducea sânge uman. Da, unui zeu-peşte, unei statui păgâne care nu putea nici să vorbească, nici să audă, nici să respire. Dar în neştiinţa lor, ei i se închinau crezând cã acest peşte mare le-a dat biruinţă.

          Şi ei l-au condus pe Samson lângă cei doi stâlpi, unde urma sã aibă loc cel mai important eveniment al acestei serbări. Acolo erau multe distracţii – poate că aveau maimuţe şi gladiatori care se luptau pe viaţă şi pe moarte, iar cei prezenţi puteau să ceară uciderea celui care cădea pe podea. Ei hotărau dacã respectivul va trãi sau va muri. Lor le plăcea să vadă sângele curgând. Toate aceste distracţii pregăteau însă terenul pentru momentul important al serbării la care se adunaseră: batjocorirea Numelui lui IaHVeH din pricina slujitorului Sãu, care căzuse de pe cale.

          Vedeţi, El este Dumnezeu (acesta-i adevărul), şi noi suntem slujitorii Lui, iar dacã primim o însărcinare din partea Lui, trebuie s-o împlinim întocmai cum ne cere El.

          Noi vedem că la un moment dat, deşi toţi erau beţi   s-a făcut o mare linişte şi s-au ridicat în picioare. Poate că a sunat o trâmbiţă care vestea începerea evenimentului principal pentru care se adunaseră acolo. În sală a fost introdus martorul lui IaHVeH, ca să poată fi privit de toţi cei prezenţi şi apoi să-l umilească şi să-l batjocorească.

          Priviţi-l: Samson era umilit şi înfrânt – simbolul unei biserici decăzute, dezbrăcată de slava lui Dumnezeu şi zdrobită moral. O, ce exemplu potrivit pentru starea bisericii de azi!

          Samson! Acesta era Samson cel vestit, cel care fusese marele slujitor al lui Dumnezeu?

          Mă gândesc că mulţi dintre filisteni se cutremurau numai la amintirea numelui lui. Era suficient să zici: „Samson!” şi fiecare dintre ei se cutremura. Şi acum,   priviţi-l!

          Voi ştiţi că a fost o vreme când Numele Domnului Isus era cinstit şi onorat de oameni, iar cei care credeau în EL, puteau să scoată duhurile rele şi sã supună natura la simpla pronunţare a Numelui Său.

          În tabloul nostru de astăzi, Samson simbolizează biserica modernă de acum. Ea a pierdut de mult respectul oamenilor, dar nu pentru că Dumnezeu ar fi părăsit-o pe ea, ci pentru că biserica L-a părăsit pe Dumnezeu.

          Vedeţi, nu Dumnezeu l-a părăsit pe Samson ci Samson L-a părăsit pe Dumnezeu.

          Noi ar trebui sã fim în starea în care se afla biserica primarã când Anania şi Safira au fost aduşi înaintea apostolilor, dar în loc să fim aşa ne-am compromis de multă vreme cu lucrurile lumii, primindu-le în mijlocul nostru, aşa încât biserica de astăzi a ajuns sã fie numitã „o grămadă de holly-rollers” şi este doar o denominaţie rece. Ea nu mai are demnitatea pe care ar trebui s-o aibă!

          Să ne întoarcem însă puţin la acea mare petrecere făcută în cinstea lui Dagon. Eu pot vedea cum fruntaşii filistenilor şi soţiile lor îl lăudau pe Dagon şi spuneau: „Trăiască Dagon! O, tu eşti biruitor asupra lui IaHVeH! Noi   le-am arătat evreilor ce putem! Da, noi îi vom arăta şi acestui tip care s-a pretins a fi cineva, că nu este nimic de el!”

          Aceasta este starea în care se aflã biserica de astăzi. Noi, care am primit cheile Împărăţiei şi fiecare dar spiritual pe care Dumnezeu L-a dat oamenilor, ne-am prăbuşit pentru că am făcut compromis cu dogme, crezuri şi aşa mai departe, şi am îndepărtat toatã puterea lui Dumnezeu dintre noi, biserica ajungând doar o sală de spectacol.

          De curând, un mahomedan l-a umilit pe cel mai mare evanghelist al nostru, spunând:

          „Voi aduce pe platformã 30 de oameni bolnavi şi împovăraţi. Tu să vindeci 15 dintre ei, iar eu îi voi vindeca pe ceilalţi 15.”

          Nu spun aceste cuvinte ca o batjocură la adresa evanghelistului, dar el a şters-o de acolo fără să dea nici un răspuns acelui om. Ce umilire la adresa Dumnezeului nostru, deoarece Dumnezeu este Cuvântul, iar făgăduinţa Cuvântului este făgăduinţa lui Dumnezeu şi El spune: „Iată semnele care îi vor însoţi pe cei ce vor crede…” (Marcu 16.17).

          Da, zeii păgâni, pot provoca biserica prin slujitorii lor, pentru că biserica este neputincioasă, învinsă, dezbrăcată duhovniceşte. De ce a ajuns aici? Pentru că a permis ca îngrijorările lumi să intre în ea, astfel încât nu a mai rămas nimic altceva decât o sală de spectacol.

          Eu nu ştiu ce aş fi făcut în situaţia aceasta, dar cred că aş fi aşteptat să văd ce spune Dumnezeu. Până atunci, aş fi avut poziţia celor trei evrei (Şadrac, Meşac şi Abed – Nego):

„Iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim poate să ne scoată din cuptorul aprins, şi ne va scoate din mâna ta, împărate.

          Şi chiar dacă nu ne va scoate, să ştii, împărate cã nu vom sluji dumnezeilor tăi şi nici nu ne vom închina chipului de aur, pe care l-ai înălţat.”  (Daniel 3.17-18).

          Noi ne-am pierdut însã curajul, aşa cum şi-a pierdut Samson puterea. Biserica şi-a pierdut influenţa şi mărturia – că este Trupul viu al lui Hristos. Ea a acceptat dogmele şi crezurile omeneşti pe care le-a amestecat cu Cuvântul, astfel încât Cuvântul lui Dumnezeu Şi-a pierdut întâietatea.

          Acesta este motivul pentru care Domnul Isus le-a spus fariseilor:

          „Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu ca să ţineţi datina voastră!”  (Marcu 7.9).

          Cu câtva timp în urmã am fost vizitat de un frate baptist din New York, care era însoţit de un alt  bărbat.  El mi-a spus:

„Frate Branham, eu sunt baptist.”

Eu l-am invitat înăuntru şi am discutat despre mai multe lucruri. După un timp el mi-a zis:

„Eu am fost chemat în slujbă când eram tânăr. Scumpa mea mamă bătrână spăla toată ziua duşumele ca să mă poată trimite la şcoală. După ani, când am primit diploma de licenţă în arte, m-am gândit că Hristos este în diploma aceea, dar m-am înşelat. El nu era acolo! Când am primit diploma de doctor, m-am gândit că Hristos este acolo, dar  m-am înşelat din nou. Când am primit diploma de doctor în literatură, m-am gândit la fel, dar El nu era nici acolo. Am obţinut atâtea diplome şi medalii, că aş putea umple un perete cu ele, dar unde este Hristos în toate acestea? Îl caut şi astăzi, dar încă nu L-am găsit. Spune-mi te rog, au fost greşiţi învăţătorii mei?”

„Fratele meu, am răspuns eu, în ce mă priveşte, am numai şapte clase, aşa că nu sunt în drept să-i judec pe învăţătorii tăi. Eu nu am dreptul să judec pe nimeni, dar ceea ce pot să-ţi spun, este că L-am aflat pe Domnul fără să am pregătirea ta.”

„Am auzit cã ai fost baptist.”

„Da,” am răspuns eu.

„Din câte înţeleg, acum eşti penticostal,” a continuat el.

„Nu, eu nu sunt penticostal, ci am primit doar binecuvântarea penticostală. Vezi, am primit binecuvântarea penticostală, nu denominaţia penticostalã.

„Păi, a continuat el, am fost şi eu în adunarea lor.     I-am văzut sărind peste scaune şi aruncând o carte prin geam. Poţi numi un astfel de comportament, binecuvântarea Duhului Sfânt?”

„Eu nu sunt în măsură să-L judec pe Dumnezeu!”

„Bine, dar ce-i face să se comporte aşa?”

„După părerea mea, sunt două categorii de credincioşi: fundamentali şi penticostalii. Fundamentaliştii ştiu prin mecanică (prin Cuvânt), că sunt fiii şi fiicele lui Dumnezeu. Penticostalii sunt aceia care au dinamica, adică botezul cu Duhul Sfânt. Fundamentaliştii ştiu unde sunt, dar ei nu au nici o credinţă în puterea Cuvântului. Penticostalii au multă credinţă, dar nu ştiu unde sunt.

          Ei sunt ca acel om care avea bani în bancă dar nu ştia să completeze un cec ca să-i poată scoate. Fundamentaliştii sunt ca omul care poate scrie cecul dar nu are bani în bancã. O, dacă i-am putea aduce împreună pe cei doi!”

„Bine, dar ce-i face să se comporte aşa?”

„Părerea mea este că nu e necesar ca ei să se comporte aşa, dar starea lor este asemenea aburului care coboară în jos. Voi ştiţi că el are nevoie de un ventilator care să-l scoată afară, pentru că altfel vasul în care se află va exploda. Dacã ei ar lua aburul acela şi l-ar dirija fundamental, în Cuvânt, mecanismul lui Dumnezeu s-ar mişca înainte.

          Dar ce a făcut Satana? În cazul fundamentaliştilor a făcut totul numai mecanicã, fără dinamică, iar în cazul penticostalilor, avem dinamica fără mecanică. Vedeţi? Noi trebuie să le punem însă împreună. Avem puterea Duhului Sfânt, dar este nevoie să venim înapoi la Cuvânt ca să alimentăm maşina. Ea nu poate fi alimentată cu un crez pentru că acesta nu va arde, ci va înăbuşi conductele. Ea a fost făcută pentru Cuvântul lui Dumnezeu: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4.4).

          Vedeţi? Nu numai cu o parte din El, ci cu „fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”

          Noi stăm aici ca o biserică însărcinată, ca o biserică împuternicită de Dumnezeu, pentru că El a spus: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făpturã.

          Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit.

          Şi…” („şi” este conjuncţia care leagă versetele de mai sus de următoarele).

          „Şi iată semnele care vor însoţi pe cei care vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;

          vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşa.”  (Marcu 16.15-18).

          Dacă aceasta este făgăduinţa Lui, de ce trebuie să stăm în prezenţa acestor dumnezei păgâni şi să fim biruiţi de ei?  Bisericile noastre sunt la fel ca Samson: dezbrăcate duhovniceşte şi zdrobite moral.

          Mai demult, biserica era formatã din bărbaţi şi femei sfinţi, dar astăzi totul a ajuns într-o stare îngrozitoare.

          Să privim acum puţin la starea bisericii de astăzi.

          În textul nostru citim despre Samson, pe care îl putem vedea din nou astăzi în chipul bisericii care este dezbrăcată moral şi spiritual. Da, noi vorbim despre bisericã pentru cã Samson era slujitorul lui Dumnezeu, iar biserica se pretinde a fi slujitoarea lui Dumnezeu pe pământ, astăzi.

          Poate cã în clipa în care au intrat în clădire, mulţi dintre războinicii prezenţi s-au oprit din băut. Ei stăteau probabil cu braţele în jurul mijlocului frumoaselor lor regine, dar când a intrat Samson însoţit de acel tânăr, toţi s-au oprit ca să privească acea privelişte: un băieţel ducea de mână un uriaş orb, pentru că ochii îi fuseseră scoşi din orbite.

          Aceasta este ceea ce face vrăjmaşul. Primul lucru care-l face când vă prinde, este să vă închidă ochii (ca la Samson) ca să nu mai puteţi vedea Lumina Evangheliei. Samson nu mai putea vedea pentru că ochii lui erau scoşi.

          Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu biserica; ea şi-a pierdut vederea spirituală, aşa încât nu mai poate vedea că Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci şi nici celelalte făgăduinţe date de Dumnezeu.

          Şi acum, iată-l pe Samson stând acolo orb, un prizonier al naţiunii pe care Dumnezeu i-o dăduse în mâini ca s-o distrugă, un învins al zeului-peşte. O, ce privelişte ridicolă! Ce dizgraţie!

          Să ne întoarcem acum într-un trecut mai apropiat şi să-i privim pe penticostali. Cu 50 de ani în urmă, ei au părăsit gunoiul denominaţiunii şi L-au urmat pe Dumnezeu, care ne-a cerut să ne separăm de religia organizată. Şi      ce-am ajuns astăzi? O duzină de organizaţii diferite. Chiar şi penticostalii se luptă unii cu alţii. Tocmai lucrul pe care ne-a cerut Dumnezeu să-l învingem când ne-a chemat afarã, tocmai acela ne-a învins. Dacă o biserică invită un evanghelist în mijlocul ei, celelalte biserici nu vor să coopereze. Doar din când în când puteţi găsi vreuna care este gata să colaboreze. Acesta-i adevărul. Denominaţia a fost întotdeauna un blestem în ochii lui Dumnezeu. Dumnezeu nu a întemeiat niciodată o denominaţie. Ea nu a existat niciodată în planul Său.

          Dumnezeu nu-Şi poate schimba niciodată planul şi programul. El lucrează cu indivizi.

          În zilele lui Noe erau milioane de bărbaţi dar Dumnezeu l-a ales pe Noe. În zilele lui Ilie, erau milioane, dar Dumnezeu l-a ales pe Ilie. Vedeţi? Numai pe Ilie, nu pe Ilie şi pe Elisei în acelaşi timp.

          În Egipt erau două milioane, dar Dumnezeu l-a ales pe Moise.

          În zilele lui Isus erau milioane, dar chiar şi marele proroc Ioan Botezătorul a spus când L-a văzut venind la Ioadan:

          „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez.” (Ioan 3.30).

          Lucrarea lui se apropia de sfârşit, de aceea i-a îndreptat pe oameni spre Mielul lui Dumnezeu.

          Acest lucru a mers aşa până la Niceea, în 325, când a apărut prima organizaţie. Atunci a căzut biserica. Din clipa aceea, de câte ori a venit un mesaj, ei l-au organizat, ceea ce a dus la moartea spirituală a acelei mişcări care nu s-a mai ridicat niciodată. Acesta este un blestem pentru biserica lui Dumnezeu: ca omul să-şi pună mâna pe lucrarea Duhului.

          Ce a urmat? Bisericile şi-au trimis slujitorii la seminarii şi curând fiecare bărbat şi femeie din biserică acţionează ca lumea. Politica a intrat în biserică şi curând au apărut certurile şi luptele de partide care au întristat Duhul lui Dumnezeu, încât i-a părăsit.

          Unii dintre filistenii prezenţi îşi aminteau că-l văzuseră pe Samson cu ungerea peste el. Când Duhul lui Dumnezeu era peste el, Samson a omorât o mie de filisteni cu o falcă de măgar. Unii dintre ei s-au refugiat printre stânci, iar Samson i-a chemat spunând: „Dacă vreţi ceva, haideţi afară!” Da, unii dintre fruntaşii filistenilor îşi aminteau acea întâmplare.

          Alţii îşi vorbeau în şoaptă despre întâmplarea de la Gaza, când într-o noapte se strigase prin cetate că Samson este acolo. Atunci filistenii s-au pus la pândă ca sã-l ucidă când va ieşi, dar Samson a luat pe umeri porţile cetăţii, care cântăreau peste 6-7 tone şi le-a dus până pe muntele Hebron. „Da”, îşi spuneau ei, „atunci am crezut că l-am prins, dar el a lovit cu acele porţi în dreapta şi în stânga şi şi-a făcut loc printre noi.” Cine putea face aceasta? Numai Duhul Domnului care era peste el.

          Unii dintre ei îşi aminteau întâmplarea cu leul, când Samson l-a ucis într-o clipă. Voi ştiţi cât de rapid este leul; într-o fracţiune de secundã, el ucide un animal sălbatic de douã tone. Da, el face aceasta cu o simplă lovitură de labă sau sfâşiindu-i gâtul. Acel animal nu mai are timp să facă nici o mişcare şi este terminat.

          Şi acel bărbat a păşit înaintea leului fără nici o armã, nu avea nici măcar o falcă de măgar în mână. Aşa este, dar Biblia spune: „Duhul Domnului a venit peste Samson; şi, fără să aibă ceva în mână, Samson a sfâşiat pe leu cum se sfâşie un ied.”  (Judecător 14.6).

          Şi acum, iată-l stând aici, neputincios, cu totul dezbrăcat de putere.

          Aceasta este starea în care se află şi biserica de azi. Odinioară biserica scotea draci, învia morţii, da, odinioară ea făcea lucrurile pe care le-a făcut Isus. Nici un păcat nu putea locui în mijlocul ei pentru că Duhul Sfânt venea şi-l condamna imediat. Dacă un bărbat sau o femeie făceau un păcat şi apoi veneau în adunare, Duhul Sfânt îi descoperea imediat. Atunci ei aveau doar două variante: se pocăiau sau piereau. Dar vedeţi, astăzi nu mai avem aceasta printre noi.

          Biserica nu mai vrea aceasta în mijlocul ei, iar dacă totuşi Duhul Sfânt vine şi face aşa ceva, ei îl numesc „duh rău”, ca sã fie şi mai osândiţi. Da, ceva trebuie să-i condamne.

          Oare ce a trecut prin mintea acelui bărbat dezbrăcat de putere? Odinioară fusese un războinic viteaz şi temut de duşmani, iar acum, trebuia purtat de mână de un băieţel. De ce? Pentru că era orb; nu mai vedea. Nu mai avea ochi ca să vadă.

          Dumnezeu să aibă milă de noi! Biserica este atât de departe de Dumnezeu şi atât de goală, pentru cã Diavolul i-a scos ochii ca să nu mai vadă Cuvântul lui Dumnezeu. Nu un crez, ci Cuvântul! Dar Dumnezeu este dator să împlinească tot ce a făgăduit în Biblie.

          Oamenii spun însã: „Noi credem…” Voi nu aveţi nici o credinţă dacă ea este contrară Cuvântului. Dacã Hristos este în voi, aveţi gândul Lui şi atunci credeţi Cuvântul scris, pentru că Hristos este Cuvântul.

          Dar priviţi paralela noastră ca să vedeţi starea bisericii!

          Ce i-a trecut prin minte lui Samson? Să vedem!

          Noi am văzut ce s-au gândit domnitorii filistenilor. Am văzut frica ce îi cuprindea la simpla pronunţare a numelui lui Samson. Ei se temuseră de el pentru că aceia cu care avea de-a face, erau terminaţi. Dar acum stătea în faţa lor fără nici o putere, o victimă a lui Dagon, zeul-peşte. Iudeul care a dispreţuit idolii, era acum victima unuia dintre ei. De ce? Pentru că-L părăsise pe Dumnezeu.

          Dar să vedem ce gândea el în timp ce stătea acolo. Desigur, s-a gândit la toate biruinţele pe care le-a avut asupra duşmanilor săi. Îşi amintea de binecuvântările pe care i le dăduse Domnul şi de faptul că fusese un mare viteaz atâta timp cât stătuse pe făgăduinţele lui Dumnezeu.

          Vedeţi, el a eşuat pentru cã a părăsit făgăduinţa Domnului.

          Acelaşi lucru l-a făcut şi biserica. Ea a scăpat din mâini făgăduinţa lui Dumnezeu. „O, ne vom scrie şi noi propriul catehism şi vom umbla după el!” dar acesta nu mai este El, nu mai este Cuvântul!

          După ce s-a gândit la toate biruinţele sale, Samson   s-a gândit şi la faptul că a părăsit poporul lui Dumnezeu.

          Aceasta trebuie să fie o ruşine pentru un predicator care citeşte Biblia, apoi nu are curajul să iasă cu ea în faţa poporului său. Lumea de azi este plinã de astfel de „Loţi”.

          Biblia spune că „neprihănitul Lot îşi chinuia sufletul, din pricina celor ce vedea şi auzea…” (2 Petru 2.8), dar el n-a avut curaj să se ridice şi să mustre păcatele care se săvârşeau în Sodoma.

          Din păcate şi astăzi sunt o mulţime de astfel de oameni. Vă spun aceste cuvinte cu dragoste, şi ele sunt adevărul.

          Există mulţi oameni care citesc aceeaşi Biblie ca şi noi. Ei stau la birou şi îşi pregătesc predica, dar atunci când dau peste aceste adevăruri ale lui Dumnezeu, trebuie să le ocolească. De ce? Ei se tem să predice împotriva femeilor care-şi taie părul, pentru că organizaţia din care fac parte    i-ar da afară. Ei nu spun nimic împotriva femeilor care se îmbracă imoral şi care comit curvie duhovnicească. Ei nu spun nimic împotriva celor care participă la o serată cu băuturi şi cu tot felul de glume murdare, deşi sunt diaconii bisericii. Ei ştiu că acele lucruri sunt greşite, dar sunt la fel ca Lot. Da, noi trăim din nou un timp la fel de murdar ca cel din vremea Sodomei.

          O, desigur, Duhul lui Dumnezeu i-a amintit lui Samson cum a părăsit poporul lui Dumnezeu şi pe Dumnezeu însuşi. Acum se vedea robul lucrului pentru care fusese ridicat de Dumnezeu şi pregătit ca să-l distrugă.

          Eu nu sunt membrul unei biserici (să mă ferească Dumnezeu de aşa ceva), dar prin harul Său sunt un mădular al trupului lui Isus Hristos. Eu sunt fratele vostru, de aceea nu vă spun aceste lucruri nici din invidie, nici din motive personale (ca să obţin un avantaj personal), ci pentru că sunt plin de dragoste pentru Domnul Dumnezeu şi pentru poporul Său. O, voi v-aţi întors exact în locul din care aţi fost chemaţi afară! Dar ştiţi ce spune Biblia referitor la aceasta?

          „Cu ei se întâmplã ce spune zicala adevărată: „Câinele s-a întors la ce vărsase,” şi „scroafa spălatã s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă.” (2 Petru 2.22).

          Şi întrebarea mea este: Dacã vărsătura l-a făcut bolnav pe câine prima dată, nu se va întâmpla la fel şi a doua oară?

          Şi dacă Dumnezeu v-a chemat afară din organizaţiile care prin crezurile lor i-au legat pe oameni, făcându-i robi, şi acum vă întoarceţi din nou în organizaţie, nu vă va fi socotit oare aceasta un păcat şi mai mare?

          Şi iată-l pe Samson pus de filisteni să facă tumbe şi să-i distreze!

          Cam aceasta a mai rămas şi în bisericã în locul Duhului Sfânt.

          Când cineva se ridică şi devine arogant, Duhul Sfânt este obligat să Se retragă. Eu am putut să văd cum mulţi oameni au fost duşi de la adunare paralizaţi, orbi, şchiopi, muţi, sau mai mult, cum unii au căzut morţi în timp ce predicatorii încercau să mustre duhurile de peste ei. Dumnezeul cel viu ştie că acesta este adevărul. Mulţi dintre cei care aţi fost prin alte adunări, aţi fost martori la aceste lucruri.

          Ar trebui ca biserica să fie înconjurată de Puterea sfântă a lui Dumnezeu, care să-i facă pe demoni să fugă afară. Dar ce a ajuns Biserica? Un loc de batjocură! De ce? Pentru că mecanica a luat locul dinamicii!

          Şi iată-l pe Samson făcând tumbe.

          Ce a cauzat căderea lui Samson? O femeie. Ea a fost aceea care l-a îndepărtat de făgăduinţele lui Dumnezeu. Noi ştim că acesta este adevărul. El avea şapte şuviţe de păr. Briciul nu trecuse deloc prin părul lui pentru că era închinat Domnului încă din pântecele mamei lui. Dar ce a făcut Samson? S-a lăsat amăgit de o femeie care a reuşit să-l ademenească până acolo încât şi-a ras jos „ciudăţenia”. (cele şapte şuviţe de păr).

          Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu biserica. Voi sunteţi născuţi un popor deosebit, o seminţie aleasă, o preoţie Împărătească, dar ce s-a întâmplat? Aţi permis ca lumea să vă amăgească; ea v-a ras toată puterea de deosebire a lucrurilor şi astfel aţi devenit ca unul dintre ei.

          Cum? V-a trebuit să aveţi o denominaţie la fel ca ei. Apoi aţi vrut să aveţi mai multă strălucire decât baptiştii sau metodiştii. Adunarea lui Dumnezeu încearcă să îi întreacă în strălucire pe unitarieni, iar unitarienii încearcă sã-i întreacă pe cei din Adunarea lui Dumnezeu. Ce au făcut ei? La fel ca şi câinele care s-a întors la ceea ce vărsase.

          Astăzi se întâmplã la fel ca la început: ei o lasă pe Izabela, pe „mama curvelor”, despre care Biblia vorbeşte în Apocalipsa 17, sã înveţe şi să-i amăgească pe robii lui Dumnezeu.

          Dacă vă amintiţi, ea este numită „curvă”, adică o femeie imoralã. Noi ştim că întotdeauna femeia reprezintă biserica, iar aceasta este numită „mama curvelor”. Ce este o curvă? Vedeţi, aici nu poate fi vorba despre un bărbat, ci despre o femeie care este curvă şi care a născut fiice care sunt tot curve. Ea este curvă pentru că îşi înşeală bărbatul. Pe deasupra, se pretinde a fi mama tuturor bisericilor, şi adevărul este cã e.

          De ce este această femeie-biserică, o curvă? Pentru că a comis curvie spirituală. Ea a adoptat crezuri în locul Cuvântului primit de la Soţul ei. În loc să stea credincioasă Bărbatului ei, ea şi-a făcut o altã carte, o carte de crezuri. Ce a devenit prin aceasta? Mama curvelor care au procedat exact ca ea. Cred că nu aveţi nevoie de prea multe explicaţii ca sã înţelegeţi acest lucru. Ce le-a făcut curve, pe mamă şi pe fiicele ei? Organizaţia! Ele s-au organizat, iar prin aceasta  s-au îndepărtat de Cuvânt!

          Observaţi acum, ce i-a făcut Dalila lui Samson când a început să-l drăgostească şi să se linguşească pe lângă el.

          „O”, spunea ea, „tu eşti un bărbat mare, un viteaz, dar nu mă mai înşela, spune-mi unde este ascunsă puterea ta.”

          Da, ea a făcut dragoste cu el şi l-a dezmierdat până când în final Samson a cedat. Ce a făcut în primul rând Dalila? I-a furat secretul puterii.

          Exact acelaşi lucru s-a întâmplat la Consiliul de la Niceea. Gruparea mică ce urma cincizecimea, a dorit să rămână cu Cuvântul, dar ceilalţi au adoptat câteva idei păgâne prin Constantin şi prin ceilalţi. Ce au făcut prin aceasta? Aşa cum prin căsătoria lui Ahab cu Izabela, Israelul a fost dus în curvie spirituală, tot aşa, prin căsătoria bisericii cu romanismul (păgânismul), poporul lui Dumnezeu a fost dus la idolatrie.

          Aşa se face că acum aveţi o grămăjoară de curve, de biserici care sunt întemeiate pe aceleaşi principii ca mama lor. Dar priviţi ce urmează acum! Mama vă drăgosteşte din nou până reuşeşte să vă radă de toate drepturile.

          Dumnezeu să ne ajute să nu renunţãm niciodată la El. Noi avem de ales între Cuvântul lui Dumnezeu şi moarte. Consiliul Bisericilor uneşte toate bisericile în părtăşie în jurul Romei, prin aceasta împlinind întocmai ceea ce spune Biblia despre ei.

          În anul 1933, Duhul Sfânt a venit într-o dimineaţă la mine şi mi-a spus şapte lucruri care vor avea loc înainte ca această naţiune să fie nimicitã. Una dintre cele şapte lucruri este chiar distrugerea Americii.

          Aceste şapte lucruri au fost scrise pe o hârtie, care acum este deja învechită şi care a fost pusă în Tabernacol. Mulţi dintre voi au putut să citească cele scrise pe ea.

          Atunci v-am spus că America va merge la război împotriva lui Hitler.

          Că Germania va construi o Linie Maginot şi Linia Siegfried (eu v-am spus aceasta cu 11 ani înainte de a se construi, când poate nu exista încă nici proiectul ei).

          V-am spus despre progresele ştiinţei şi despre maşinile teleghidate care vor avea forma unui ou.

          V-am spus că femeile vor primi dreptul la vot şi că prin aceasta se va alege un preşedinte care nu ar trebui să fie.

          V-am spus că se va ridica o femeie care va guverna SUA, şi că aceasta nu va fi o femeie ci o biserică.

          Apoi v-am spus că nu am mai văzut nimic pe teritoriul SUA decât cratere şi cenuşă.

          Acest lucru urmează sã se întâmple.

          Cinci din aceste lucruri s-au împlinit deja exact cum au fost vestite.

          Eu v-am spus tot atunci că Mussolini va merge în Etiopia, că această ţară va cădea la picioarele lui, şi că apoi va fi ucis de propriul său popor, în ruşine, alături de o femeie.

          V-am spus aceasta cu mulţi ani înainte ca totul să se întâmple punct cu punct. Da, aceste lucruri nu au dat niciodată greş şi nici nu vor da, pentru că sunt: „Aşa vorbeşte Domnul!” Toate aceste lucruri sunt în concordanţă cu Biblia.

          Acum, această curvă face dragoste cu fiicele ei, invitându-le să se întoarcă acasă. Ele sunt oarbe şi goale de aceea se îndreaptă spre oaza ei. Predicatorii spun: „Oh, ce lucru minunat!” Oh, Doamne!

          Iată-i şi pe predicatorii penticostali stând la masa Romei şi trimiţându-şi unii altora scrisori în care spun plini de extaz: „Acesta este timpul cel mai duhovnicesc pe care l-a trăit biserica vreodată!”

          O, cum este posibil ca un om născut din nou, să-şi dea secretul, să se lepede de Cuvânt şi să accepte un crez?

          Ei au făcut exact ce a făcut Dalila: au ras Cuvântul jos şi astfel trăiesc printr-un crez.

          Priviţi acum înfrângerea bisericii de azi:

          În loc sã fie chemaţi de Dumnezeu în slujbă, lucrătorii penticostali trebuie să posede acum o diplomă, pentru că numai aşa au voie să meargă la amvon. Vedeţi? Acesta este adevărul. Ca să poţi participa la părtăşie, trebuie sã ai un carnet de părtăşie.

          Dacă cineva vrea să plece ca misionar, mai întâi este dus la medic şi trebuie să treacă testul psihologic. Nu mă refer la prezbiterieni acum, ci la penticostali. Acesta este adevărul. Eu nu v-aş spune aceste cuvinte dacă nu aş putea să le şi dovedesc. Vedeţi?

          Dar spuneţi-mi aceasta este calificarea pe care o cere Biblia pentru un predicator?

          Eu nu am găsit nicăieri în Biblie că ucenicii s-ar fi dus la psihiatru înainte de a pleca în misiune, ci au aşteptat în Ierusalim până când au fost umpluţi cu putere de sus, conform poruncii Domnului. (Fapte 1.8).

          Unii dintre ei nu-şi ştiau scrie nici numele, dar cu toate acestea la câteva zile de la revărsarea puterii, unul dintre ei a trecut pe la Poarta Frumoasă. El nu vizitase nici un psihiatru şi nu poseda nici un carnet de membru, dar când   l-a văzut pe ologul care cerea milostenie, i-a zis: „…ce am, îţi dau!” (Fapte 3.6).

          Eu nu am văzut niciodată ca un carnet de părtăşie să producă aşa ceva!

          Cum a ajuns biserica? Goală şi plină de ruşine în prezenţa Duhului Sfânt! Ea este într-adevăr plină de murdărie, aşa cum a spus profetul Pavel în 2Timotei 3.4:

          „Căci oamenii vor fi… obraznici, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu.”

          Înainte era o ruşine ca femeile noastre (penticostale) să umble în costume de baie şi să meargă la băile mixte, dar acum acest lucru este ceva normal. Nu mai este nici o ruşine să faci aceasta. De ce? Pentru că ele se poartă întocmai ca lumea; au devenit lumeşti. Tot ce este în lume, s-a adus acum în bisericã, iar predicatorii au tăcut şi nu au spus nimic. Ei şi-au lăsat soţiile să facă ce vor. Aşa se face că murdăria se transmite de la o generaţie la alta, generaţia următoare fiind mai stricată decât cea precedentă. Oh, Doamne!

          Samson stătea şi se gândea acum la marile lui victorii.

          Să privim puţin în urmă ca să vedem măreţele victorii obţinute de penticostali. Pentru aceasta nu trebuie să priviţi cu 2000 de ani în urmã, ci doar cu 50.

          Amintiţi-vă că înainte de apariţia bisericii catolice era biserica de la rusalii. Biserica catolică s-a născut la Niceea, dar catolicii susţin că biserica catolică este biserica mamă, prima biserică. Aş vrea să mi se dovedească cu Biblia această afirmaţie. Conform Scripturii, prima biserică a început la Ierusalim, în ziua cincizecimii, şi nicidecum la Niceea.

          Oh, dar oamenii sunt victima tuturor erorilor! Oh!

          Cât de greu a fost pentru Samson când şi-a dat seama unde a ajuns şi în ce stare se află! Când a înţeles ce se va întâmpla!

          Aşa cum v-am mai spus, s-ar putea ca acesta să fie ultimul meu mesaj pentru biserică. S-ar putea să nu vă mai văd niciodată aici, dar dacã Domnul va îngădui, aş vrea să revin printre voi anul viitor. Poate că atunci unii dintre voi vor fi plecaţi de aici. Acesta e motivul pentru care trebuie să vorbesc întotdeauna ca şi cum aş face-o pentru ultima dată, şi aşa este pentru că unii dintre noi vor pleca pe partea cealaltă.

          Deci biserica este dusă în eroare! Ce bine ar fi dacă ne-am opri şi noi ca Samson, măcar pentru o clipă, şi ne-am gândi cum ar trebui să fim prin făgăduinţele care ne-au fost date de Dumnezeu în Biblie. Nu cineva mare, nu urmându-l pe domnul Jones, ci un grup mic de oameni umili, smeriţi şi umpluţi cu Duhul Sfânt. Nu ceva strălucitor, pentru că Hollywood-ul este cel ce străluceşte, Evanghelia luminează, de aceea noi suntem chemaţi să răspândim Lumina Ei. Ar fi fost mai bine pentru biserică dacă ar fi rămas pe o alee, fără un loc stabil de adunare, sau dacă s-ar fi adunat într-o magazie şi ar fi avut Duhul lui Dumnezeu, decât să posede aceste clădiri măreţe şi să fie fără El. Acesta este adevărul.

          Şi cum stătea Samson acolo, gândindu-se unde a greşit, pãrul lui a început să crească din nou. Ce folos însă, căci era orb. Şi atunci Samson a strigat: „O, Doamne, dă-mi putere să mă răzbun pe filisteni pentru cei doi ochi ai mei!”

          La fel ar putea spune şi biserica de astăzi, crezurilor: „M-au trimis la un seminar unde au scos afară din mine chemarea pe care o pusese Dumnezeul cel viu în inima mea. Da, ei au scos toate făgăduinţele Lui, spunând: „Lucrurile acestea au fost pentru o altă epocă!”

          „Să-mi răzbun ochii!” Ce se gândea oare Samson? „Desigur, am o şansă pentru că IaHVeH este plin de dragoste şi mă va asculta!”

          Oh, dorinţa mea este să-l pot face pe Samson din zilele noastre (biserica) să se trezească, pentru că mai există o posibilitate: El este plin de dragoste şi iartă fărădelegile poporului Său, săvârşite din generaţie în generaţie şi îşi arată mila pentru cei care-L iubesc, până la al miilea neam.

          „Există o posibilitate” se gândea Samson, „o, de-aş putea sã-mi răzbun măcar ochii! Eu nu mai pot vedea lucrările Lui măreţe…”

          Da, noi nu mai putem vedea marele Duh Sfânt, mişcându-Se în organizaţiile noastre aşa cum a făcut-o la început! El a plecat; nu mai este acolo, iar biserica e oarbã şi nu ştie. Isus a spus că aceasta va fi starea epocii Laodicea:

          „…sunt bogat, m-am îmbogăţit (în felul lumii), şi nu duc lipsã de nimic…” (Apocalipsa 3.17) „şi nu ştii cã eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol.” Vedeţi, biserica nu ştie aceasta!

          „ Păi, noi avem o lozincã: cu un milion mai mulţi decât în anul 1944!” Prin slujba bărbaţilor ei mari, biserica are cu un milion mai mulţi, ce? Membrii. Aşa este corect.

          Samson ştia că existã o posibilitate, dar oamenii de astăzi nu par să fie conştienţi de existenţa unei posibilităţi. Ei sunt mulţumiţi şi merg drept în jos, urmând calea tradiţiilor lor. Voi să nu faceţi aceasta!

          Credeţi-L pe Dumnezeu! Încredeţi-vă în El!

          Acum ei spun: „Vom sta strâns uniţi! Vom bate din palme şi vom striga!” dar vedeţi, voi navigaţi pe mare fără să aveţi ancoră.

          Cum este posibil să bateţi din palme şi să strigaţi şi cu toate acestea să negaţi că Cuvântul este adevărul? Cum este posibil să bateţi din palme şi să strigaţi, iar atunci când vine Duhul Sfânt printre voi, să-L numiţi telepatie? Cum se poate aşa ceva?

          Noi avem adunări, strălucire, zorzoane lumeşti, mitinguri mari, dar ce obţinem? Mai mulţi membrii.

          Cu trei ani în urmã, biserica penticostală a adus mai mulţi membri decât toate celelalte biserici împreună. Acest lucru a fost publicat în Our Sunday Visitor, care este un ziar catolic. The Sunday Visitor scria că biserica catolică a avut un milion de convertiţi la catolicism, pe când penticostalii au avut un milion cinci sute de mii. Da, domnilor.

          Tot felul de oameni pregătiţi în şcoli, îşi ţin discursurile lor intelectuale, nişte paiaţe de Hollywood, (scuzaţi-mi expresia), care predică la o grămadă de aşa zişi „nepoţi penticostali”. Dar Dumnezeu nu are nepoţi!

          Tatăl şi mama voastră au fost penticostali. Ei au trăit o experienţã supranaturală şi apoi v-au adus şi pe voi înăuntru, dar credeţi că prin simplul fapt că aţi mers în biserică şi aţi stat acolo, aţi devenit fiii şi fiicele Lui? Dumnezeu nu are nepoţi! El are numai fii şi fiice. Nu există nepoţi!

          Voi trebuie să plătiţi acelaşi preţ şi să primiţi acelaşi Duh Sfânt pe care l-au primit părinţii voştri! Trebuie să fiţi un fiu şi o fiică a lui Dumnezeu, nu un nepot sau o nepoată a Lui! El nu este un bunic bătrân cu mersul nesigur, care-şi lasă nepoţii să facă ce vor, binecuvântând inima lor mică, ci este Dumnezeul cel veşnic şi El are numai fii şi fiice!

          Samson stătea acolo în toată puterea lui fizică. El era la fel de voinic, ca atunci când era liber.

          Aşa suntem şi noi, dar dezbrăcaţi de puterea Duhului.

          Samson avea muşchii la fel de vânjoşi; avea încă putere fizică, dar Duhul Sfânt nu a mai venit peste el.  

          Noi avem o grupare de un milion de suflete, mai mulţi ca oricând, dar unde este Dumnezeu?

          Este aceeaşi situaţie ca atunci când îngerul Domnului a venit la Ghedeon şi Ghedeon i-a zis: „Dacă Dumnezeu este cu noi, unde sunt toate minunile Lui?” (Judecători 6.13). Unde sunt lucrările pe care ar trebui să le facă El în mijlocul nostru? Unde este dovada că El este viu şi că este acelaşi ieri, azi şi în veci? Aceasta este problema noastră!

          Observaţi: Samson s-a rugat corect: „Să mor împreunã cu filistenii.” (Judecători 16.30), atunci când şi-a dat seama ce se petrece în jurul lui. Ochii lui erau scoşi, puterea dusă, părtăşia era pierdută, dar era posibilitatea ca  o adunare de rugăciune să aprindă din nou scânteia. Vedeţi? Atunci el s-a rugat corect: „Să mor o dată cu filistenii!”

          Voi trebuie să muriţi cu duşmanul vostru, sau mai bine zis, trebuie să muriţi faţă de duşmanul vostru care v-a adus în această stare. Acesta este adevărul.

          Samson voia să plătească preţul; voia să primească puterea lui Dumnezeu din nou. A văzut scopul pentru care a fost ales. Nu să fie o paiaţă, ci un slujitor devotat Domnului pe deplin, pentru ca puterea lui Dumnezeu să poată curge prin el.

          Noi stăm cu milioanele, suntem mai mulţi ca oricând, dar puterea…

………………………………………………………………………………………………….

…Voi ştiţi cã Isus a spus în Luca 17.26: „Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe (când au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt).”  (1 Petru 3.20), se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului.”

          Toţi oamenii aceştia pe care îi vedeţi mergând pe stradă, sunt carne pentru tun. Ei sunt carnea pregătită pentru tunul atomic care va aduce judecata. Mai întâi vine răpirea, dar cei ce au parte de ea sunt puţini pentru cã: „Strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află,” dar: „largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea.” (Matei 7.14,13).

          v. 21: „ Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri”

          Vedeţi? Nu zicând doar „Doamne”, nu prin rugăciuni frumoase, nu prin treziri trecătoare etc. intraţi în Împărăţie!

          Oh, eu aud pe cineva spunând: „Aşteaptă o clipã, frate Branham. Noi avem treziri…” Da, aşa este. Acesta este adevărul.  Noi avem treziri, dar de care? Acestea sunt treziri denominaţionale prin care se încearcă atragerea membrilor în biserică.

          Mai există încă o mare trezire în zilele noastre, prin care se aduc toate bisericile împreună în Consiliul Bisericilor. Da, prin aceasta, oamenii sunt duşi tot mai departe şi mai departe de Cuvântul lui Dumnezeu. Cum? Prin această unire, deoarece Cuvântul spune:

          „Cum pot merge doi pe acelaşi drum fără să se învoiască?” Cum putem merge alături de cei care neagă învierea lui Hristos? Cum putem merge alături de oamenii care spun că zilele minunilor au trecut?

          Voi sunteţi un popor separat de Duhul lui Dumnezeu, de ceilalţi oameni. Ceea ce vrea lumea de astăzi, sunt persoanele sociabile. Ei vor predicatori care să aibă părtăşie cu lumea ca să obţină cât mai mulţi membri. Ei vor o organizaţie sociabilă.

          Dar Duhul Sfânt a spus: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul…” (Fapte 13.2). Dumnezeu este Cel care face separarea, nu un om! El este cel ce separă!

          Samson stătea acolo, dar fără putere. El ştia că nu mai are puterea pe care o avusese odinioară şi că nu putea îndeplini cerinţa acelui ceas.

          Acelaşi lucru îl ştie şi biserica. Evanghelistul nostru a ştiut aceasta atunci când a fost provocat de acel mahomedan. Puterea voastră intelectuală nu îndeplineşte cerinţa ceasului în care trăim, pentru că Diavolul este dezlegat printre voi cu puteri atât de mari, pe care nimeni nu îndrăzneşte să le provoace afară de Duhul Dumnezeului cel Atotputernic, când acest Cuvânt se va face trup! Starea bisericii devine însă mai rea, tot mai rea şi mai rea.

          Samson ştia că nu poate face nimic, dar în acelaşi timp ştia ce se va întâmpla dacă Dumnezeu va răspunde la rugăciunea lui.

          Mă întreb dacă dorim şi noi acelaşi lucru în seara aceasta? Mă întreb dacă lumea penticostală vrea să fie în seara aceasta în acelaşi gând cu Dumnezeu?

          „Doamne Dumnezeule eu primesc Cuvântul Tău chiar dacã El bate şi rupe în bucăţi denominaţiunea mea şi chiar dacă mă vor excomunica din Consiliu! Nu mă interesează dacă îmi vor lua carnetul de părtăşie, nici dacă va trebui să mă culc cu stomacul gol sau dacă va trebui să beau apă din pârâu şi să mănânc doar sărăţele, în loc să mă plimb într-o maşină luxoasă şi să am un salariu mare! Nu mă interesează care este preţul. Acel sistem m-a îndepărtat de Tine, de aceea Te rog să mă primeşti înapoi, Doamne, căci voi crede numai Cuvântul Tău. Răzbună Tu ochii care mi-au fost scoşi. Îngăduie-mi să mor faţă de mine însumi! Amin. Nu-mi pasă ce vor spune ei despre mine, căci am o singură dorinţã: să aduci înapoi, în viaţa mea, puterea Duhului Sfânt, pentru că am fost orbit destul!”

            Oh, biserică, doreşti tu aceasta?

          „Lasă-mă să mor faţă de tot! Fă ca numele meu de reverend, doctor, sau orice altceva, să piară. O, Dumnezeule, dă-mi din nou Puterea Ta glorioasă, care a venit pentru prima dată în ziua cincizecimii, şi care poate îndeplini cerinţa acestui ceas în faţa comunismului sau a oricărei alte piedici care se va ridica! Lasă-mă să mor, Doamne, împreună cu ei!”

          Voi ştiţi că există o posibilitate!

          Ştiţi ceva? Filistenii erau prea beţi ca să ia în seamă cuvintele spuse de Samson sau ca să-şi dea seama de ceea ce face el. Când şi-a dat seama că există o posibilitate, el   şi-a ridicat faţa spre cer în timp ce lacrimile îi şiroiau pe obraji. Ei nu-l luau în seamă pentru că erau prea ocupaţi   să-şi bată joc de el. Samson dorea ca Cuvântul lui Dumnezeu, adevăratul Dumnezeu, să vină încă o dată în scenă. Samson era conştient că este părăsit de Dumnezeu, dar dorea să-L vadă pe Dumnezeul cel viu dovedind în mijlocul acelei adunări idolatrice, că este încă Dumnezeu!

          Oh, El va scoate toate ifosele din voi! El nu vă face să purtaţi ca o stea de cinema, ci vă face să vă lăsaţi părul să crească şi să vă îmbrăcaţi cu rochii de modă veche. Spuneţi: „Mie nu-mi pasă cât mă va costa aceasta! Eu voi urma calea celor dispreţuiţi ai Domnului. Doamne, îngăduie-ne să vedem din nou Prezenţa lui Dumnezeu mişcându-se înaintea Izabelei din timpul acesta!”

          Samson era conştient de ceea ce se va întâmpla dacă Dumnezeu îi va asculta rugăciunea de aceea stătea gata, serios în faţa morţii!

          Aceasta este ceea ce trebuie sã facem şi noi! Pregătiţi-vă! Hotărâţi-vă! Închideţi-vă ochii faţă de lume! Lăsaţi deoparte plăcerile ei! Nu schimbaţi Cuvântul lui Dumnezeu pentru voi, ci schimbaţi-vă voi după Cuvântul lui Dumnezeu! Spuneţi: „Nu voia mea, ci voia Ta să se facă, Doamne! Nu ceea ce gândesc eu despre un lucru, ci ceea ce gândeşti Tu!” Acesta este adevărul!

          Cum a strigat el? „Doamne!”

          Apoi i-a spus tânărului care îl purta de mână: „Lasă-mă, să mă pot atinge de stâlpii pe care se reazemă casa, şi să mă reazăm de ei.” (Judecători 16.26).

          Oh, Doamne!

          „Condu-mă la stâlpii care o susţin, căci vreau să-mi odihnesc puţin mâinile. Sunt obosit… Şi-au bătut destul joc de mine!”

          Oh, Doamne!

          „Băiete, vrei să-mi pui mâna pe stâlp?”

          „Da.”

          „O pui pe cealaltă pe celălalt stâlp?”

          „Da.”

          „Le-ai aşezat bine?”

          „Da.”

          Apoi a început să se roage: „Dumnezeule, dă-mi putere numai de data aceasta… ca să îmi răzbun ochii…” (Judecători 16.28).

          Cu alte cuvinte, el spunea: „Doamne, ştiu că am procedat greşit, dar Te rog să-mi mai dai putere numai o dată… încă o dată, Doamne!”

          Oh, dacă ar fi măcar acesta ţelul mişcării penticostale, în seara aceasta!

          Spuneţi: „Vreau sã uit totul, Doamne! Vreau să uit că sunt unitarian, trinitarian etc… Da, vreau să uit toate aceste lucruri lumeşti şi să te văd lucrând încă o dată! Scoate-mă încă o dată din crezul acesta care mă ţine legat! Încă o datã! Lasă-mă să văd încă o dată cã Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci! Da, încă o datã, Doamne! Încă o datã!”

          Biserica să strige după aceasta, deşi a fost orbită la fel ca Samson. Nu trebuie să vă certaţi între voi, ci luaţi pur şi simplu gândul lui Dumnezeu şi spuneţi: „Încă o dată, Doamne, încă o datã!”

          Şi cum stătea acolo fără nici o putere, uriaşul Samson a simţit deodată că se întâmplă ceva. Fiecare fibră a trupului său, a început să se umple de Puterea lui Dumnezeu.

          Oh, dacă ar putea ajunge şi biserica la aceasta! Atunci fiecare mădular al trupului, de la predicatori şi diaconi, până la laici, ar fi umpluţi de Puterea lui Dumnezeu.

          Acei muşchi mari şi vânjoşi s-au umplut de Putere şi într-o clipă întreaga clădire a fost făcutã pulbere.

          „Lasă-mă să mor împreună cu ei, Doamne! Da, lasă-mă să mor cu ei, căci m-ai crescut ca să-i nimicesc! Lasă-mă să mor o dată cu duşmanii mei şi o dată cu mine să piară reputaţia mea şi tot ce mai este. Lasă-mă să mor, dar îngăduie-mi să mai văd o dată Puterea lui Dumnezeu! Dărâmă Tu zidurile pe care le-am ridicat în jurul meu!”

          Întotdeauna când Puterea lui Dumnezeu vine înăuntru, zidurile pe care le-aţi zidit în jurul vostru se prăbuşesc. Da, zidurile voastre denominaţionale se vor prăbuşi!

          Atunci Dumnezeu se va face cunoscut din nou. El este acelaşi ieri, azi şi în veci.

          Da, fiecare fibră, fiecare muşchi, fiecare părticică din trupul lui Samson s-a umplut cu Duhul Sfânt. Aceasta era cea mai mare biruinţă a lui Samson.

          Oh, biserică a Dumnezeului celui viu! Am să las deoparte restul notiţelor mele ca să vă mai spun un singur lucru: De ce nu facem şi noi la fel ca el? Sunteţi gata să-L primiţi voi, Adunările lui Dumnezeu? Dar voi unitarienilor? Sunteţi oare pregătiţi pentru aceasta? Voi, cei din biserica lui Dumnezeu, sunteţi gata? Voi, restul denominaţiunilor, sunteţi gata să uitaţi acest nonsens şi să puneţi totul deoparte?

          Uitaţi-vă unde i-aţi adus pe oameni şi în ce stare au ajuns ei astăzi!

          O, Dumnezeule, ajută-ne să dărâmăm zidurile acelea! „Încă o dată, Doamne!” Mie nu-mi pasă de nimic pentru că am ajuns la sfârşitul timpului! Nu ne-a mai rămas mult timp la dispoziţie! Cel mai bun lucru pe care l-am putea face chiar acum, este să plângem şi să strigăm: „Încă o dată, Doamne! Acum, când am ajuns la sfârşitul lumii, îngăduie ca Puterea Ta să umple fiecare fibră a trupului! O, eu mă voi rupe din toate lucrurile acestei lumi! Carnetul de membru, denominaţiunea, titlurile etc., nu mai înseamnă nimic pentru mine. Mai mult decât orice în lumea aceasta, Te vreau pe Tine, Doamne!”

          Să ne gândim la aceasta în timp ce ne vom pleca pentru un moment capetele. Eu sunt îndemnat să fac aceasta. „Încă o dată, Doamne!” Fiecare să stea înaintea Lui sincer şi cât se poate de smerit. Spuneţi cu credinţă în inima voastră: „Încă o dată, Doamne!”

          Să ne rugăm:

          Doamne Isuse, marele Stăpân al vieţii, Păstorul oilor, vino în faţă, Doamne! Oamenii aceştia flămânzesc şi însetează. O, Doamne, eu am dorit mulţi ani să vãd acest lucru: Numai o dată, Doamne, să mai aibă loc o mişcare a Duhului! Încă o dată şi biserica ar primi puterea de răpire ca să meargă la Tine. Îngăduie-ne aceasta, Doamne! Dovedeşte tuturor că eşti de partea noastră, iar noi Te vom lăuda pentru aceasta. Credem că ne vei asculta pentru că Te rugăm în Numele lui Isus. Amin.

          Ştiu că nu am spus multe cuvinte şi că nu am făcut o rugăciune lungă, dar El cunoaşte obiectivul meu.

          Poate să locuiască Isus printre noi în seara aceasta? Poate EL să vină şi să dovedească încă o dată că este Acelaşi ieri, azi şi în veci, aşa cum am fost învăţaţi? Există printre noi bolnavi, împovăraţi sau nenorociţi care au nevoie de rugăciune? Noi nu am dat numere pentru rugăciune, dar dacă-L credeţi pe Dumnezeu, ridicaţi-vă mâna şi spuneţi: „Eu sunt în nevoie, frate Branham, şi mă rog lui Dumnezeu ca El să vină şi să-mi vorbească.” Ridicaţi-vă mâinile! În ordine.

          Acum, aici este (ce?) harul lui Dumnezeu care va dovedi că v-am spus Adevărul. Dacă Dumnezeu nu va legitima aceste cuvinte înseamnă că pe undeva, ceva este greşit. Voi să credeţi!

          Dorinţa mea este ca voi să mă credeţi ca slujitor al Lui. Voi ştiţi că atunci când a venit la mine, El mi-a spus: „Dacă-i vei face pe oameni să te creadă şi dacă vei fi sincer, nici chiar cancerul nu va sta înaintea ta!”

          Dacă Isus este aici în seara aceasta şi este cineva bolnav sau în nevoie, El vă poate vindeca. El a făcut-o deja. Noi ştim că Hristos este Cuvântul şi El a spus: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” Da, omul va trăi prin acest Cuvânt, nu printr-un crez! Prin Cuvânt. Şi tot El a spus că „cel ce crede în Mine (nu o credinţă formală, ci cel care crede din inimă) va face şi el lucrările pe care le fac Eu.”

          Cum putea cunoaşte El gândurile lor? Cum făcea aceasta? Ei credeau că El le citeşte gândurile cu ajutorul Satanei, dar Domnul le-a spus că-i iartă pentru aceste lucruri, dar „oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt, (atunci când El va veni şi va face aceste lucruri), nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în veacul viitor.” (Matei 12.32). Noi am trecut prin Biblie şi ştim că atunci Dumnezeu s-a identificat pe Sine ca Mesia, arătând că El este Profetul şi Cuvântul, deoarece Biblia spune că: „Cuvântul lui Dumnezeu este mai ascuţit decât o sabie cu două tăişuri… pătrunde până acolo că judecă simţirile şi gândurile inimii.” (Evrei 4.12).

          Acesta este motivul pentru care ei nu au putut ascunde nimic de El.

          Prin aceasta, femeia de la fântână a ştiut că El este Mesia.

          „Doamne”, a zis ea, „văd că eşti proroc.”

          „Ştiu că are să vină Mesia; când are sã vină El, are să ne spună toate lucrurile.”

          La care Isus i-a răspuns: „Eu sunt Acela.” (Ioan 4.19,25,26).

          După aceea, ea a alergat în cetate şi a spus tuturor: „Veniţi de vedeţi un om, care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este acesta Hristosul?” (v.29). Şi ei au crezut-o.

          Dar lumea nu vrea să creadă aceasta. Dumnezeu care este însă plin de îndurare, ne spune că există o posibilitate ca El s-o facă din nou. El trebuie Să se identifice în felul acesta şi printre noi; nu poate merge la Iudei şi să lase neamurile afară. El va face aceasta, iar voi vă veţi ruga şi veţi atinge poala hainei Lui.

          Acum El este Marele nostru Preot care Se îndură de neputinţele noastre, deoarece Cuvântul din Evrei 4.15 spune: „Căci n-avem un Mare Preot, care sã n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” Şi El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Aceasta înseamnă că viaţa Lui, faptele Lui, totul este neschimbat, este Acelaşi.

          El a spus în Ioan 14.19: „Peste puţină vreme, lumea (cosmos – adică ordinea lumii) nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea.”

          Amintiţi-vă îngerul care a venit la Avraam în chipul unui bărbat, şi care a vorbit cu Avraam, cu cei chemaţi afară, cu biserica aleasă. El nu s-a dus în Sodoma ca să facă la fel ca ceilalţi, ca să predice acolo ca Billy Graham şi ceilalţi, ci a rămas cu Avraam.

          Priviţi: G-r-a-h-a-m şi A-b-r-a-h-a-m.

          Vedeţi? Fiecare grupare avea mesagerul ei. Ei îl au astăzi printre ei; se repetă din nou acelaşi lucru.

          Dar Domnul S-a dus la biserica chemată afară, care nu era în Babilon şi acolo a făcut acel lucru misterios: a descoperit gândurile Sarei, care se afla în cortul din spatele Său.

          Sara a râs, iar El a spus: „Pentru ce a râs Sara, zicând: „Cu adevărat să mai pot avea copil, eu, care sunt bătrână?” (Geneza 18.13). Atunci Avraam a chemat-o iar ea a încercat să nege că ar fi adevărat că a râs.

          Priviţi, aici era harul. Aici este posibilitatea. Dumnezeu ar fi putut s-o lovească cu moartea, dar n-a făcut-o pentru că Sara era o parte din Avraam.

          Din cauza necredinţei noastre, El ne-ar putea lovi cu moartea, dar nu o face pentru că suntem o parte din Hristos. Harul ne ţine. Vedeţi? Dar cu toate acestea, El trebuie să îşi ţină Cuvântul.

          Acum rugaţi-vă.

          Nu văd persoane cunoscute în clădire… Ba da, îl văd pe fratele Pat Tyler care stă aici la capătul rândului. Mai încolo îl văd pe fratele Bill Dauch care stă alături de soţia sa şi mai este şi fratele Joseph, pe care îl cunosc.

          Încă  o dată, Doamne, încă o dată! El a spus: „ Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi…” Credeţi şi veţi vedea dacă Lumina pe care o vedeţi în mod constant…

          Atunci când am terminat studiul despre epocile Bisericilor, în tabernacol erau tot cam atâţia oameni câţi suntem aici. Unii dintre ei sunt prezenţi şi acum. Atunci a venit acelaşi Stâlp de Foc şi a desenat pe perete exact desenul pe care-l făcusem eu pe tablă. Este adevărat? Mulţi dintre voi au fost acolo. (Adunarea spune: „Amin”). Mulţi au leşinat şi toate celelalte.

          Atunci eu am spus: „El este aici, aveţi vreo întrebare?”

          Ei au o fotografie cu El la Washington D.C., iar sub ea este scris: „Singura Fiinţă supranaturală care a fost fotografiată vreodată.” Clişeul a fost examinat de George J. Lacy, şeful F.B.I. de la secţia amprente. El mi-a zis:

„Domnule Branham, eu am participat la multe din adunările tale şi am crezut întotdeauna că ceea ce faci este psihologie, dar ochiul mecanic al aparatului foto nu poate prinde psihologia. Lumina a fost prinsă de lentilele foto.”

          Dacă acesta este Hristos care l-a trântit jos pe Pavel, pe drumul Damascului, şi pe care acesta L-a numit „Doamne” înseamnă că Viaţa care era în El va fi reprodusă în noi. Vedeţi? El este în Biserica celor chemaţi afară.

          O, vino încă o dată Doamne şi lucrează în mijlocul nostru pentru ca acest popor să vadă că eşti viu! Tu nu eşti mort şi nu Ţi-ai părăsit încă poporul. Ei sunt aici, dar ochii lor au fost scoşi de către o organizaţie, de o Dalila – Izabela, care i-a îndepărtat de Cuvântul adevărat şi i-a îndreptat spre un crez.

          Fie ca zidurile sã cadă, Tată. Îngăduie aceasta încă o dată, Doamne!

          Aşa cum am mai spus, printre noi sunt mulţi pe care eu nu-i voi mai întâlni, de aceea, mai îngăduie încă o dată, Doamne, ca Isus să vină printre noi în forma Duhului Sfânt, ca să reproducă Viaţa Lui în noi, îndeplinind Cuvântul Său.

          „El este marele nostru Preot care nu stă nepăsător în faţa neputinţei noastre.” Îngăduie ca cei bolnavi şi nenorociţi să se atingă de acest Stăpân. Tu eşti acelaşi, Doamne, care I-ai spus lui Simon Petru când a venit la Tine: „Numele tău este Simon, fiul lui Iona.” Tu eşti Acelaşi, Tată. Tu nu ai dat niciodată greş şi nici nu vei da. Tu eşti Acelaşi pe care L-a atins femeia aceea mică, cu scurgerea de sânge. Da, acelaşi Hristos este viu şi în seara aceasta. Îngăduie încă o dată, Doamne, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus. Amin.

          Acum nimeni să nu se mişte. Staţi sinceri şi umili în închinare. Noi nu atingem aceste lucruri întâmplător, ci pentru că sunt o făgăduinţă a lui Dumnezeu. Duhul Sfânt al Dumnezeului celui viu, ne-a făgăduit acest lucru în Cuvântul Său şi Cuvântul Lui este Duh şi viaţă şi omul trăieşte prin acest Cuvânt. Cuvântul Tău trăieşte în om.

          Înainte de a pleca, vreau să vă mai spun ceva: voi aţi fost buni şi atenţi.

          Unii se întreabă: „Frate Branham, ce este darul acela?” Acest dar este să ştiu cum să-l iau pe William Branham din calea Duhului, astfel încât Isus Hristos să poată trăi în mine. Totul este să te dai la o parte pe tine însuţi.”

          Eu nu vă cunosc şi nu ştiu nimic despre voi, dar El vă cunoaşte. El este acela care vă cunoaşte, nu eu.

          Acum aveţi credinţă! Credeţi-L pe El!

          Spuneţi: „Doamne, omul acela nu mă cunoaşte, dar Tu ai spus: „Încă puţină vreme şi lumea (Babilonul sau Sodoma) nu Mă va mai vedea. Dar voi Mă veţi vedea, pentru că Eu voi fi cu voi în toate zilele până la sfârşitul lumii.” Noi nu am ajuns încă la sfârşit de aceea, cred că este valabilă încă făgăduinţa Ta, că: „Voi Mă veţi vedea pentru că Eu voi fi chiar în voi!” Voi veţi vedea viaţa Mea reprodusă în cei credincioşi.

          Acum, în Numele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, eu iau fiecare duh de aici sub controlul meu, pentru slava lui Dumnezeu, astfel încât lucrarea lui Dumnezeu să poată fi făcută cunoscută din nou, dacă El găseşte cu cale s-o facă.

          Oare nu puteţi vedea Lumina care stă acolo şi se mişcã în jur? Sau numai eu sunt dus într-o altă dimensiune să o văd, sau este doar o iluzie a duhului meu?

          Acolo stă o femeie mică. Ea este în necaz pentru că suferă de o boală de stomac. A avut şi o operaţie la sân. Ea a avut cancer la sân, iar medicii l-au scos afară (femeia spune: „Este adevărat!”). Da, acesta este adevărul.

          Eu nu vă cunosc, dar credeţi că sunt profetul lui Dumnezeu? V-o spun clar în seara aceasta pentru că voi pleca (adunarea se bucură şi spune „Amin” ) Mă credeţi? (Amin). Credeţi voi făgăduinţa pe care ne-a făcut-o Dumnezeu în Maleahi 4, cu privire la zilele din urmă când va trimite un proroc care „va întoarce inimile copiilor la părinţii lor?” (Amin).

          O, doamnă Taylor, căci acesta vă este numele, puteţi merge acasă pentru că Isus Hristos vă face sănătoasã. (adunarea se bucură).

          Tu ce crezi? Da, şi tu ai avut o operaţie. Crezi? Tu ai avut tot cancer la intestine, iar acum suferi de mai multe complicaţii. Doamnã Shukwit, crede din toată inima că te vei face bine şi vei avea ceea ce ceri

          Voi credeţi? Adunarea spune: „Amin”.

          Aici în spate, este o doamnă de culoare. Ea are probleme cu ochii şi cu picioarele. Numele ei este doamna Washington. Ridică-te dacă vrei, căci eşti vindecată.

          Ce a atins ea? Întrebaţi ce a atins ea?

          Umilinţa acestei femei de culoare…

          Apropo, El a atins o altă femeie de culoare care stă chiar aici în capăt. Ea suferă de o boală de inimă. Numele ei este doamna Harris. Crezi, doamnă Harris? Boala de inimă te-a părăsit.

          Ce a atins ea? Nu m-a atins pe mine pentru că e la 20 de iarzy de mine, ci L-a atins pe Marele nostru Preot.

          Aici mai stă o femeie care suferă tot de o boală de inimă. Ridicã-te, doamnă Carter, căci Isus Hristos te face sănătoasã.

          Înapoi de tot stă o femeie cu ulcer la stomac. Numele ei este doamna P-a-o-l-i. Poţi să te ridici, doamnă Paoli, căci Isus Hristos te-a vindecat. În ordine. Ia te uită!

          Încă o dată, Doamne, încă o dată! Voi îl credeţi? (Amin).

          Să ne ridicăm în picioare. Să ne mărturisim păcatele şi să ne rugăm: „Doamne, îngăduie ca Duhul Tău să cadă încă o dată peste noi!” Sã ne ridicăm mâinile.

          Doamne, Dumnezeule, noi stăm ruşinaţi. Lumea ne batjocoreşte. Doamne. Ajută-ne în seara aceasta. Lasă ca Duhul Sfânt să fie turnat din nou peste popor. Fie ca El să vină acum, Doamne. Fie ca fiecare persoană bolnavă să fie vindecată. Fie ca fiecare păcătos să fie salvat; fiecare suflet care Te doreşte, să fie umplut. Încă o dată, Doamne, încă o dată! Numai o dată, Doamne! Lasă încă o dată ca Duhul Sfânt să cadă peste oameni.

          Strigaţi cu toţii din inimă: „Încă o dată, Doamne!” Toţi împreună: „Încă o datã, Doamne, încă o datã!” (Adunarea strigă cu bucurie: „Încă o dată, Doamne!”)

          Încă o dată, Doamne! Lasă ca Duhul Sfânt să ia încă o dată în stăpânire această audienţă, să sfarâme puterile duşmanului şi să umple fiecare suflet cu botezul Duhului! Amin.

– Amin –