Să ne plecăm capetele. Doamne Isuse, Îți mulțumesc, Tată, pentru marele privilegiu de a fi aici din nou împreună. Ce lucru minunat ai făcut pentru noi în această zi! Ne-ai salvat și ne-ai dat ochi de văzut și urechi de auzit, ai trezit Ceva în noi Doamne, de aceea există o foame pentru mai mult din Tine. Doamne, ne deschidem inima pentru Tine și Te rugăm să umpli fiecare inimă și proslăvește-Te în această dimineață. Doamne, lucrează prin noi, ia întâietatea pe care ai rânduit-o pentru că în această zi ne-am predat Ție.
Dumnezeule, Te rog să iei sub controlul Tău fiecare parte a acestui serviciu, și acum când vin pentru predicarea Cuvântului, Doamne, dă-mi încredere în Tine pentru că Tu poți să faci aceasta; ești singurul ce o poți face, așa că ne dăm deoparte și ne lăsăm în mâna ta. Te rog Doamne, să-Ți iei vasul și să-l folosești pentru slava Ta ca să-Ți împlinești scopul.
Tu ai venit printre noi pentru că Cuvântul Tău spune că vei veni, și în locul acesta găsești un „Bun venit,” în inimile și în viețile noastre, pentru că Te onorăm Doamne, și Îți dăm întâietate în Numele Domnului Isus Hristos. Amin. Dumnezeu să vă binecuvânteze.
Deschideți Biblia împreună cu mine la Isaia 40.3-5:
„Un glas strigă: „Pregătiți în pustie calea Domnului, neteziți în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru!
Orice vale să fie înălțată, orice munte și orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în câmpii, și strâmtorile în vâlcele!
Atunci se va descoperi slava Domnului, și în clipa aceea orice făptură o va vedea; căci gura Domnului a vorbit!”
Fie ca Domnul să adauge binecuvântarea Sa la citirea Cuvântului. Dumnezeu este atât de bun cu noi! El ne-a deschis ochii să vedem și urechile să auzim pentru că oricât de mult ai citi Scripturile, nu ți se vor deschide niciodată decât doar dacă le deschide Dumnezeu. Indiferent cât de mulți au încercat mii de ani privind la Peceți și au dorit să găsească interpretarea lor, nimeni nu a înțeles ce erau acele Peceți, până când Mielul a luat Cartea și a deschis Pecețile. Astfel, oricât am privi la ceva, oricât am studia pentru că vrem să știm ce înseamnă, dacă Dumnezeu nu o deschide pentru noi, nu vom vedea niciodată ce înseamnă. Aceasta este eroarea intelectualismului din zilele noastre. Prin educația de la școală și prin capacitatea de a citi, noi încercăm să-L cunoaștem pe Dumnezeu, dar El nu poate fi cunoscut niciodată în acest fel.
Când Isus Hristos a venit în trup, ei au dovedit că doar capacitatea de a studia, nu a fost suficientă ca să-L cunoască pe Dumnezeu. Ei au citit Psalmii, profeții, Moise și Legea și au știut toate profețiile despre venirea lui Mesia, dar când Cuvântul s-a făcut trup și a umblat printre ei, au avut doar citirea intelectuală a Cuvântului, și nu au avut descoperirea divină de la Dumnezeu pentru a recunoaște că Cel ce stă în fața lor este Acela; că El este descoperirea a ceea ce au citit în Carte. Tot ce aveau ei, era doar partea intelectuală, o părere denominațională și Dumnezeu le-a dovedit că intelectualismul lor nu era nimic, de aceea a luat niște pescari analfabeți deoarece despre ucenici se spunea că erau ignoranți, fără școală. Astfel, Dumnezeu i-a luat pe aceia care nu cunoșteau partea intelectuală a Scripturilor și le-a descoperit împlinirea ca să poată mărturisi că au înțeles și au văzut venirea Domnului, venirea Fiului lui Dumnezeu, a lui Mesia pe pământ.
Ei au putut să vadă ceea ce acei învățați nu puteau vedea. Erau fără școală așa că nici măcar nu știau să citească, dar ei nu au avut nevoie să știe să citească pentru a primi descoperirea de la Dumnezeu.
Aici a eșuat biserica creștină. Din cauza sistemelor educaționale, școlare prin care un om își proclamă interpretarea sa intelectuală altui om, și altui om, și altui om, până când cei care îl ascultă încep să repete același lucru, până când devine o faptă, și până când devine singura interpretare a Scripturii. Atunci, Dumnezeu vine și împlinește acea Scriptură conform Cuvântului Său, nu conform cu așteptările lor. Când împlinirea vine conform Cuvântului Său, este o împlinire perfectă a Cuvântului, și pentru că nu corespunde cu așteptările lor, o resping. De ce? Pentru că nu a venit așa cum se așteptau ei. Doamne, ajută-ne să nu cădem niciodată în această capcană!
Vom continua acum, cu același gând, cu tema: Împlinirea neașteptată, partea a treia. Sunt sigur că deja v-ați dat seama de aceasta. Vreau să mă uit la profeția din Isaia care se referă la Ioan Botezătorul, premergătorul care trebuia să vină. Există mai multe profeții care vestesc venirea lui pentru a pregăti venirea lui Hristos, dar eu vreau să privesc acum la versetul 5:
„Atunci se va descoperi slava Domnului, și în clipa aceea orice făptură o va vedea; căci gura Domnului a vorbit.”
Duminica trecută am vorbit deja despre prima parte, despre glasul celui ce strigă în pustie, „Pregătiți calea Domnului, neteziți-I calea și faceți un drum pentru Dumnezeul nostru în pustie.” Astfel, am spus că atunci când citești această profeție, te gândești că fiecare vale va fi înălțată, fiecare munte și deal va fi coborât, coastele se vor preface în câmpii și strâmtorile în vâlcele. Dar când privești cu o înțelegere intelectuală, nu ai cum să egalezi această profeție cu acel om înfășurat cu o manta din piele de cămilă, care mânca lăcuste și miere sălbatică și striga pe malurile noroioase ale Iordanului. Cu o minte intelectuală nu poți accepta că un astfel de om poate face un drum în pustie, că poate coborî dealurile jos și poate înălța văile și astfel să pregătească în pustiu o cale pentru Domnul.
Mintea intelectuală va citi aceasta și va avea o înțelegere intelectuală, așa că vor căuta ceva care să vină conform cu înțelegerea lor, dar când a venit Ioan Botezătorul, nu avea nici târnăcop, nici lopată, nici o echipă de lucru; nu a mutat pietre și nu a făcut nimic din ceea ce credeau ei că va face. Dar ce a făcut? I-a doborât pe farisei de pe calul lor înalt și i-a adus pe toți la același nivel de pocăință. A adus prostituatele și bețivii la pocăință și i-a coborât pe farisei și saduchei tot la pocăință. Ce a făcut el? A făcut un drum drept. Cum? Prin pocăință, astfel încât toți oamenii să urmeze calea lui Hristos.
Așadar, împlinirea profeției a fost o împlinire spirituală nu una firească. Sper că are sens pentru voi. Laudă lui Dumnezeu!
Acum, vreau să privim la versetul 5 pentru că face parte din aceeași profeție:
„Atunci se va descoperi slava Domnului, și în clipa aceea orice făptură o va vedea; căci gura Domnului a vorbit.”
Vreau să deschideți împreună cu mine la Luca 3.3-6:
„Și Ioan a venit prin tot ținutul din împrejurimile Iordanului, și propovăduia botezul pocăinței, pentru iertarea păcatelor,
După cum este scris în cartea cuvintelor prorocului Isaia: „Iată glasul celui ce strigă în pustie: „Pregătiți calea Domnului, neteziți-I cărările.
Orice vale va fi astupată, orice munte și orice deal va fi prefăcut în loc neted; căile strâmbe vor fi îndreptate, și drumurile zgrunțuroase vor fi netezite.
Și orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu.”
Dacă privim această profeție intelectual, întrebarea este, câți oameni de pe pământ L-au văzut sau L-au cunoscut pe Isus? Sau câți oameni au fost martori la slujirea lui Isus? Când a văzut orice făptură mântuirea lui Dumnezeu? Când ai o abordare intelectuală cu privire la aceasta, încerci să potrivești această profeție din punct de vedere intelectual.
Câți din populația lumii din acea zi, l-au auzit pe Ioan Botezătorul predicând? Un număr mic, și un număr și mai mic s-a pocăit sub slujba lui. Din milioanele de oameni care erau pe pământ în ziua aceea, doar câțiva au știut despre venirea lui Isus Hristos. Și chiar din Israel, nu toți L-au văzut și nu toți L-au auzind predicând, dar profeția spune că orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu. Și spune că toată făptura împreună o va vedea.
Astfel, îți dai seama că împlinirea profeției nu se potrivește cu ideea noastră intelectuală, deoarece ne gândim: „Ei bine, trebuie să-i aducem împreună pe toți oamenii.” Dar eu nu sunt aici pentru a interpreta acestea, ci sunt aici pentru a o arăta. Nu știu care este interpretarea, dar știu că la un moment dat, toată făptura va vedea mântuirea lui Dumnezeu.
S-ar putea să nu fie la Tronul alb de judecată, dar la judecata de la Tronul alb, toată făptura Îl va vedea. Eu nu știu cum va fi și nu voi încerca să explic acest lucru; nu pot spune dacă s-a împlinit în Ioan, în slujirea Botezătorului pentru că el a fost împlinirea slujirii premergătoare, absolut, dar cum echivalezi această profeție, „…toată făptura va vedea mântuirea lui Dumnezeu,” cu slujba lui Ioan? Nu știu, dar acest Cuvânt este împlinit.
Poate că această profeție este încă în desfășurare, poate încă se rostogolește până la o împlinire finală, la judecata de la Tronul alb, și aceasta este în ordine pentru mine, dar profeția s-a împlinit.
Cineva m-a întrebat: „Ce anume este „toată făptura?” Și eu am răspuns: „Este toată făptura despre care a vorbit când a spus: „orice făptură.” Vedeți? Noi trecem totul prin intelect și încercăm să facem ca împlinirea profeției să se potrivească cu înțelegerea noastră intelectuală. Citirea nu înseamnă înțelegere, ci înțelegerea vine prin descoperire.
Dumnezeu Își interpretează făgăduința spusă în trecut și atunci când o împlinește, are un popor ales pe pământ care va prinde descoperirea împlinirii acelei făgăduințe. El o ascunde în simplitate și o descoperă în același fel, de aceea nu este pentru cei înțelepți, nici pentru învățați, ci este pentru cei ce pot primi descoperirea de la Tatăl. El a ascuns-o de ochii celor înțelepți și pricepuți și a descoperit-o pruncilor. Nu a ajuns acolo unde o pot prinde intelectualii, ci a ajuns acolo unde o pot prinde bebelușii. Nu știu ce credeți voi despre un bebeluș, dar eu cred că un bebeluș nu știe să citească. Lăudat să fie Dumnezeu! Domnul este bun.
Așadar, voi continua să mă mișc în jurul acestui subiect pentru că nu vreau să ne lăsăm prinși vreodată de acest intelectualism. Nu vreau să ne poticnim în Biblie și să spunem: „Bine, știi trebuie să se întâmple aceasta și aceasta,” pentru că acolo se aflau ei când Isus era pe pământ. Chiar și ucenicii Săi aveau această mentalitate. Privindu-L pe Isus, ei știau că este ceva deosebit în slujba Lui și credeau că va veni Mesia-Hristosul, dar aveau o problemă, așa că într-o zi L-au întrebat: „Nu zice Scriptura că mai întâi trebuie să vină Ilie?”
Vedeți? Ei recunoșteau că El este Mesia, Hristosul, deci trebuia să fie și un premergător al venirii Lui. Dar ei nu-l văzuseră încă pe premergător, astfel, au întrebat: „De ce zice Scriptura că mai întâi trebuie să vină Ilie?” Și Isus le-a răspuns: „Ilie a venit cu adevărat dar voi l-ați ratat.” Aceștia erau ucenicii lui Isus. Ei Îl priveau pe Isus și Îl credeau, dar le-a lipsit împlinirea Scripturilor a căror împlinire o căutau pentru a dovedi că Isus era Mesia. Această Scriptură era deja împlinită, totuși ei stăteau acolo crezând că Isus era Mesia, dar aveau o întrebare în inima lor: „Ce este cu această Scriptură?” Isus le-a răspuns: „S-a împlinit deja, dar ei au făcut ce au vrut cu acest premergător.”
Astfel, trebuie să avem grijă să nu pierdem ceea ce Dumnezeu a făcut deja.
Fratele Branham a spus de multe ori: „Este mai târziu decât credeți.” Prieteni, el a spus de foarte multe ori: „Este mai târziu decât credeți.” De aceea mă întreb dacă nu cumva este mai târziu decât cred eu. Adevărul este că ar putea fi mai târziu decât credem pentru că ne dăm seama că exista posibilitatea ca și pentru ucenici să fie mai târziu decât credeau. Ei credeau că mai întâi trebuia să vină Ilie, dar Isus le-a spus: „Este mai târziu decât credeți voi pentru că Ilie a venit deja și voi nu l-ați cunoscut.” Fratele Branham a spus la fel: „Este mai târziu decât credeți.”
Orice ați crede, este mai târziu decât credeți. Știți, unii oameni se gândesc prea departe, așa că pentru ei ar putea fi mai devreme decât se gândesc și mai târziu decât cred. Eu nu știu, dar fratele Branham a spus iar și iar și iar că este mai târziu decât credem. Prieteni, trebuie să fim conștienți că este mai târziu decât credem noi.
Să deschidem la 2 Corinteni 4. Vă voi spune un lucru pentru că este în mintea și pe inima mea. Nu vreau să fiu un învățat în Biblie, ci vreau să fiu un credincios al ei, pentru că tuturor învățătorilor Bibliei le-a fost dor de El, dar celor ce cred Biblia, L-au văzut, așa că nu vreau să fiu un cărturar, ci un credincios. Vreau să cred tot ce s-a scris despre El, vreau să cred manifestarea din zilele noastre a ceea ce a fost scris, vreau să fiu un credincios. Faptul că ești un cărturar al Bibliei, nu te duce în rai și nu te va ajuta să împlinești promisiunea Lui în viața ta, dar dacă ești un credincios al Bibliei, o vei face. De ce? Pentru că toate aceste lucruri se fac prin credință.
Unii oameni sunt mândri că sunt cărturari ai Bibliei și spun să te întorci și să privești la cărturarii din Biblie, dar nu este nimic de privit și nimic cu care să te poți mândri.
2 Corinteni 4.6-7:
Comoara aceasta o purtăm în niște vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu și nu de la noi.”
În vasele noastre de pământ există o comoară și aceasta este…lăsați-mă să citesc încă odată:
„Căci Dumnezeu care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos.”
Deci slava lui Dumnezeu este descoperită în descoperirea lui Isus Hristos iar noi purtăm această „comoară” în vase de lut. Prin ce? Prin descoperirea lui Isus Hristos. Slava lui Dumnezeu este descoperită iar noi purtăm această comoară pe pământ în aceste vase de lut. Aceasta ar trebui să însemne pentru noi mai mult decât orice, ar trebui să fie lucrul cel mai de preț pe care îl avem; aceasta este descoperirea ce ne-a dat-o Dumnezeu în această oră, și El ne-a dat ochi să o vedem și urechi să o auzim.
Ieri am avut înmormântarea fratelui John Mathew și sărbătorirea vieții noastre și mulți dintre voi ați fost prezenți. Noi am vorbit despre acel mărgăritar, despre prețul lui și despre acea comoară ascunsă în pământ. Isus a spus o pildă despre Împărăția cerurilor și a spus că Împărăția cerurilor este ca o comoară ascunsă în pământ. Când un om o găsește, o ascunde, vinde tot ce are și cumpără pământul acela.
Apoi, El spune că Împărăția cerurilor este ca un mărgăritar de mare preț. Un negustor îl găsește, vinde tot ce are și cumpără acel mărgăritar. Amin. Când și-a dat seama ce se întâmplă, ce este acea comoară pe care și-a dorit-o toată viața și care nu era ceva din care să facă mai mulți bani, el nu a căutat să obțină acel mărgăritar ca să-l vândă, ci ca să-l păstreze pentru el și pentru aceasta a fost dispus să renunțe la toate celelalte lucruri pentru a obține acel mărgăritar de mare preț.
Cel care a găsit comoara ascunsă în câmp, de asemeni a fost dispus să renunțe la orice altceva pentru a obține acea comoară și a cumpărat tot câmpul unde găsise acea comoară. Astfel, ne dăm seama că aceasta este viața noastră. Dacă recunoaștem ce ne-a dat Dumnezeu, am găsit o comoară ascunsă în câmp, am găsit un mărgăritar de mare preț; în această zi am găsit descoperirea Cuvântului pentru zilele noastre și Aceasta ar trebui să însemne totul pentru noi; ar trebui să fie mai presus de orice altceva în viața noastră.
Ceea ce am observat în viața lui John Mathew, este că Cuvântul a fost totul în viața lui. Când am fost la înmormântarea lui și am vorbit despre viața lui, nu au existat multe laude și realizări despre care să vorbim, ci lucrul care a ieșit cel mai mult în evidență din viața lui John Mathew, a fost că el a iubit acest Cuvânt. Cei care l-ați cunoscut, spuneți-mi, care au fost hobby-urile lui? Spuneți-mi care a fost cea mai mare realizare la locul lui de muncă? Care a fost cel mai mare salariu pe care l-a realizat sau cât de mulți bani a câștigat într-un an?
Ceea ce ne amintim cel mai mult despre fratele nostru, este că el iubea cel mai mult acest Cuvânt mai presus decât orice altceva. Acest Cuvânt a fost pentru el mai mult decât o realizare pe partea firească, acest Cuvânt era mai mult decât a avea un loc de muncă, mai mult decât a avea o carieră sau responsabilități. El nu doar a mers la o biserică așa cum fac majoritatea oamenilor pentru care religia este doar o parte din programul vieții lor: atâtea ore merg acolo; atâtea ore am activități cu familia; am aceste hobby-uri; acestea sunt realizările vieții mele, apoi merg la o biserică unde se practică creștinismul modern care nu este creștinismul biblic al creștinilor din primul secol. Când acei creștini au pus mâna pe acel mărgăritar de mare preț, a fost totul pentru ei, toate celelalte lucruri au fost pe planul doi, chiar și familiile și toate relațiile lor. Aceasta este Biblia. Principalul lucru din viața noastră este acest Cuvânt descoperit, este descoperirea acestei zile, Hristos.
Descoperirea lui Hristos este comoara pe care o purtăm în aceste vase de lut. Am descoperit că comoara este în noi, că avem această comoară în aceste vase de lut, „…pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu și nu de la noi,” pentru că noi nu am avut nimic a face cu aceasta. Dumnezeu a pus această comoară în noi și Dumnezeu ne-a descoperit ce era în interiorul nostru, astfel, viețile noastre ar trebui să-L reflecte pe El.
Știți, dacă în această zi a fost un profet care să-i întoarcă pe copii la credința părinților apostolici, atunci ar trebui să avem o credință ca și credința părinților apostolici. Toată viața lor a fost Cuvântul în care au primit descoperirea orei și ea a fost toată viața lor. Pentru această descoperire au fost persecutați; au fost alungați din casele lor; și-au pierdut locurile de muncă, și-au pierdut prietenii, totul a trebuit să devină secundar pentru ca acest Cuvânt să devină prioritar. Astfel, cred că realizați că El este mai mult decât viața noastră.
El este comoara ascunsă în vase de lut.
În mesajul Dumnezeu Se ascunde în simplitate și Se descoperă în același fel, profetul lui Dumnezeu ne spune… Îmi place să citesc acest titlu și cred că partea cea mai uimitoare este partea a doua din titlu, adică felul în care Se descoperă Dumnezeu. Noi știm cum Se ascunde, dar trebuie să fim conștienți de felul cum Se descoperă. Îl văd în felul cum Se ascunde, dar mi-e dor de El în descoperire.
El a fost ascuns în acei ucenici care ieșeau din camera de sus, în pescari, în colectori de taxe, în bărbați și femei, oameni obișnuiți, mulți dintre ei fără educație, în haine obișnuite; unii cu haine mai bune, alții cu haine mai sărăcăcioase. Au fost o sută douăzeci de oameni de rând, dar în interiorul lor era făgăduința pentru acea zi. Împlinirea făgăduinței pentru ziua aceea era în interiorul lor, tocmai au experimentat-o pentru că Isus le spusese: „Mă voi întoarce la voi! Voi veni la voi! Nu vă faceți griji căci voi veni și Mă voi manifesta.” Ei au spus: „Cum ni Te vei arăta nouă și nu lumii?” Și El le-a zis: „Eu și Tatăl vom veni la voi și vom locui împreună cu voi.” Bine, cum va face acest lucru? Așteptați și veți vedea.
Și s-au adunat acolo în ziua Cincizecimii iar Hristos a venit pentru a împlini față de ei făgăduința Lui, că Se va întoarce la ei ca Mângâietor, ca Duhul Sfânt. El a venit conform Cuvântului Său, așa că împlinirea Cuvântului pentru acea zi, se afla înăuntrul lor, iar ei au ieșit afară purtând comoara aceea ascunsă în vasele lor de lut. Era ascunsă în simplitatea unui pescar, în simplitatea unui colector de taxe, într-un fermier sau orice altceva era. El a fost descoperit în același fel. Același pescar ignorant s-a ridicat în ziua Cincizecimii, acela despre care cărturarii au mărturisit că era un ignorant, s-a ridicat înaintea lor și a spus: „Aceasta este profeția care i-a fost dată lui Ioel! Aceasta este ceea ce s-a spus, este împlinirea acelui lucru.”
Trebuie să fi fost și credincioși în zonă pentru că după predica acelui vas simplu, au fost adăugate la biserică aproape trei mii de suflete, care au putut prinde descoperirea pentru ziua lor.
În același mesaj, el spune:
„Dumnezeu Se ascunde în simplitatea unui vas simplu, într-o micuță spălătoreasă simplă sau într-un om obișnuit cu mâncarea sub braț care își sărută soția și copiii, le spune „La revedere,” și merge afară; El poate să Se ascundă în omul acela și să facă ceva despre care un arhiepiscop nu știe nimic.”
El a făcut în Petru și Ioan ceva despre care Caiafa nu a știut nimic. Când s-au dus să le pună întrebări, tot ce au încercat ei să facă, a fost să-i oprească să mai predice. Dar ei făceau ceva despre care campusurile lor, nu știau nimic. Erau oameni simpli și umili iar ei nu înțelegeau cum reușeau să facă acel lucru, de aceea încercau să-i aducă în fața Sanhedrinului pentru a-i opri amenințându-i. Ei își foloseau puterea pentru a-i speria pe acei oameni ignoranți și să-i oprească.
Dar Petru a stat înaintea lor și era atât de convins de Cuvântul pentru ziua lui, încât nu a putut fi intimidat de marele preot. Amin. Petru știa Cine este adevăratul Mare Preot pentru că locuia în inima lui, așa că a stat în fața lor fără teamă. Când ei i-au spus: „Să nu mai predicați și să nu mai învățați în Numele lui Isus,” Petru a răspuns: „Spuneți voi, este mai bine să ne supunem lui Dumnezeu, sau să ascultăm de oameni?” Ce putea răspunde Caiafa? El nu putea spune: „Ei bine, ignorați-L pe Dumnezeu și ascultați de oameni.”
Petru nu putea fi intimidat pentru că avea Ceva real, avea realitatea Cuvântului. Cuvântul devenise real și se ascundea în simplitatea lui Petru, dar Se dezvăluia în același fel, prin simplitatea lui Petru pentru că Dumnezeu nu are nevoie de ceva măreț pentru a Se descoperi. El alege un nimeni pentru a Se descoperi și pentru a face ceva minunat, pentru că totdeauna lucrează contrar gândirii omului.
Așadar, „El Se ascunde în omul cu mâncarea sub braț care își sărută soția și copiii și le spune „La revedere,” pentru că Dumnezeu poate face mai mult printr-un asemenea om.
„Poate face ceva despre care arhiepiscopul nu știe nimic. Înțelegeți? Voi nu-l auziți sunând din corn și trimițându-l afară. Dumnezeu doar primește slavă. Aceasta este tot. Cei simpli aud aceasta și sunt bucuroși. Vedeți? Dumnezeu S-a ascuns în simplitatea unui bebeluș, Se ascunde pe Sine în simplitatea unei femei obișnuite. Dumnezeu! Ecleziasticii, oamenii mari, geniile și toți ceilalți din acea zi, Irod, Nero și ceilalți L-au trecut cu vederea pe Dumnezeu care Se ascundea în simplitate.”
Au crezut că pot controla lucrurile și nu și-au dat seama Cine era. Au auzit că era un pescar și câțiva oameni simpli dar nu și-au dat seama că era Dumnezeu. Au crezut că Îl pot controla, dar Dumnezeu nu poate fi controlat pentru că Dumnezeu Se ascunde și Se descoperă în simplitate.
Să deschidem Bibliile la Isaia 7.14:
„De aceea Domnul însuși vă va da un semn: Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naște un fiu, și-i va pune Numele Emanuel.” (Dumnezeu este cu noi.)
Aceasta este profeția lui Isaia despre venirea lui Emanuel. O fecioară va naște un fiu și Numele Lui va fi Emanuel. Să citim acum Isaia 9.6-7:
„Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu nu s-a dat și domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii.
El va face ca domnia Lui să crească, și o pace fără de sfârșit va da scaunului de domnie al lui David și Împărăției Lui, o va întări și o va sprijini prin judecată și neprihănire, de acum și în veci de veci; iată ce va face râvna Domnului oștirilor.”
Aceasta este o profeție pe care o așteptau de mulți ani, de peste șapte sute de ani, ei o așteptau să se împlinească și când a sosit timpul împlinirii acestei profeții, pentru că Dumnezeu Se ascunde în simplitate și Se descoperă în același fel, a trebuit să găsească un vas simplu în care să ascundă această profeție și un vas simplu prin care să descopere aceeași profeție. O fecioară trebuia să conceapă și să nască, așa că trebuia să aleagă o fecioară.
Dacă tu și eu am fi fost în biserica acelei zile și ar fi trebuit să alegem acea fecioară, am fi ales fecioara numărul unu din Israel; am fi ales pe cineva cu sânge regal, sau o descendentă din Iuda, sau din marele preot; sau știți, cineva din familia marelui preot s-a căsătorit cu cineva din familia regală și au avut cea mai potrivită fecioară din ambele sisteme. Așa gândește mintea umană, dar Dumnezeu nu lucrează în felul acesta, ci El caută un nimeni. Unde? În Nazaret.
Vă amintiți că atunci când Filip a mers și a vorbit cu Natanael despre Isus din Nazaret, Natanael a spus: „Poate ieși ceva bun din Nazaret?” Vă dați seama ce reputație avea Nazaretul în acea zi? Nu avea o reputație bună. În Nazaret nu era nimic bun despre care să se poată vorbi, și nu putea ieși nimic bun de acolo. Dar tocmai pentru că avea această reputație rea, Dumnezeu a ales să meargă chiar acolo pentru a Se ascunde și a Se descoperi în simplitate. Dumnezeu a adus profeția la împlinire printr-o fecioară dintr-un loc ca acela, prin acea fecioară care era un nimeni în societatea din acele zile.
Ea era un nimeni venită de nicăieri și același lucru l-a făcut Dumnezeu în zilele noastre când a ales un profet născut pe un deal din Kentucky și crescut în sudul statului Indiana; un nimeni venit de nicăieri, cu șapte clase care nu avea o denominațiune care să-l susțină. Ce a făcut Dumnezeu? A luat un nimeni venit de nicăieri și S-a ascuns în acest om pentru a fi descoperit prin același om.
Așadar, vedem că există o profeție despre o fecioară, apoi este o profeție care vine prin acea fecioară:
„Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat și domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii.”
Ce caut când citesc această Scriptură? Ce au căutat ei, prieteni? De aceea L-au tot întrebat ucenicii: „Când ai de gând să întemeiezi Împărăția lui Israel? Când Îți vei întemeia Împărăția și cine va sta la dreapta Ta? Cine va sta la stânga Ta?” Ei priveau la această profeție cu mintea intelectuală și credeau că Cel care se va naște, va fi menit să fie „Sfetnic,” „Domn al păcii,” „Dumnezeu puternic,” deci ei căutau pe cineva mare, dar ceea ce au primit, a fost un bărbat fără frumusețe căci „în El nu era nimic care să-ți atragă privirea.” Vasul folosit de Dumnezeu nu avea nimic special și nu s-a născut într-un loc special. Amin. Dumnezeu folosea din nou simplitatea pentru a descoperi profeția zilei.
Astfel, Dumnezeu a adus Cuvântul profetic exact așa cum a spus că va face, nu cum au crezut ei. Ei nu au înțeles că această profeție va continua pe tot parcursul mileniului și că Isus a venit să împlinească profeția. El încă împlinea acea profeție, dar ei au crezut că tot ce era spus în acea profeție se va împlini dintr-o dată chiar atunci când va veni și se va arăta marelui preot.
Ei așteptau acea profeție, dar aceeași profeție se va desfășura de-a lungul a mii de ani. El a venit întocmai cum a spus că va veni, El era Persoana despre care s-a spus că va veni; este exact împlinirea profeției. Nu era nimic nepotrivit sau greșit, dar nu s-a potrivit cu înțelegerea lor intelectuală, nu și-au dat seama Cine este pentru că nu au înțeles Taina care se afla în Vechiul Testament.
Ei citeau Biblia în care erau scrise profețiile, dar nu înțelegeau ceea ce citeau. Ei citeau cuvintele, dar nu au înțeles ce se întâmpla în acea Biblie; nu și-au dat seama că toate acele tipuri ale lui Hristos au o mireasă aleasă.
Iosif a avut o mireasă aleasă, vreau să spun că a avut o mireasă păgână. Toate tipurile venind prin linia lui Iuda, o mireasă dintre neamuri.
Rahav a fost chiar un neam din descendența lui Hristos, dar ei nu au văzut femeia păgână care a fost introdusă în Vechiul Testament la aceste tipuri ale lui Hristos, care atunci când intră în scenă, au soții dintre neamuri. Ei nu pot înțelege că El nu își poate lua Tronul până când nu o are pe Soția Lui, pentru că împreună cu ea trebuie să stea pe tron.
Așadar, pentru că le lipsește descoperirea tainei din Biblie, se uitau la El cu o gândire intelectuală și spuneau că toate lucrurile trebuie să se împlinească așa cum gândeau ei. Dacă ar fi cunoscut taina, dacă ar fi avut descoperirea, ar fi știut că nu se puteau împlini toate lucrurile în ziua aceea deoarece El nu putea veni în Împărăție până când nu Își răscumpăra Mireasa care urma să vină în următorii două mii de ani, în timpul dispensației neamurilor, pentru că aceasta nu va fi o mireasă ebraică, ci va fi o mireasă dintre neamuri. Amin.
Dacă nu înțelegi această taină, nu înțelegi ce s-a întâmplat în Vechiul Testament, când ei au sfidat în mod constant Cuvântul lui Dumnezeu, luând de soții femei dintre neamuri, femei curve, și făceau toate aceste lucruri pentru ei înșiși.
De ce un prinț din oștirea lui Israel a luat de soție pe curva Rahav? Prin aceasta vreau să întreb: de ce a permis acest Dumnezeu sfânt ceea ce s-a întâmplat între Iuda și Tamar? De ce a permis ca Iosif să ia o soție egipteancă? De ce a permis toate aceste lucruri? Este atât de ciudat! Dar Domnul nu face greșeli, nu greșește nici măcar o singură iotă. Nu este nimic nepotrivit, ci totul este exact așa cum trebuie să fie.
Dumnezeu a pus-o în Scripturi și noi o găsim acolo. El nu trebuie să scrie o nouă Biblie pentru că totul este deja scris în Biblie, dar nimeni nu o vede prin înțelepciune pentru că totul este o taină: Mireasa aleasă se întâlnește peste tot în Vechiul Testament.
Atunci când El a venit, a fost refuzat de evrei, deși era vestit prin toată Biblia. El a venit, Și-a dat Viața ca să plătească prețul mântuirii și să răscumpere Israelul și Mireasa. El va veni dar trebuie să aibă o Mireasă dintre neamuri, deoarece nu putea împlini profeția pentru Israel fără să obțină mai întâi o Mireasă dintre neamuri care este parte din profeția aflată chiar în Cuvânt. Astfel, timp de mii de ani, El a zidit o Mireasă pe care a răscumpărat-o prin Sângele care a fost vărsat pentru ea, înainte ca El să înceapă să o cheme. Totuși, El a răscumpărat-o și o aduce în scenă pentru a Se căsători cu ea, pentru a Se uni cu ea, deoarece nu va lua Tronul fără Mireasa Lui pentru că este predestinată să fie moștenitoare împreună cu El. Vedeți? Partea intelectuală nu poate prinde aceasta.
Noi toți vrem să știm că Biblia noastră este corectă. Citim în Biblie și vrem să înțelegem pentru că este o dorință corectă; nu este nimic în neregulă cu aceasta, dar odată un bărbat a zis fratelui Branham: „Pur și simplu tu nu-ți cunoști Biblia foarte bine,” iar fratele Branham nu a negat, ci a spus: „Nu știu cuvintele, titlurile, nu știu semnele de punctuație; nu cunosc greaca nici ebraica; nu pot să pronunț numele lungi; nu pot pronunța toate numele de orașe și nu îmi amintesc întotdeauna întâmplările din Biblie. Uneori încurc numărul de oameni uciși într-o luptă; uneori spun că Samson a ucis șase sute de oameni în loc de o mie sau câți oameni a ucis Șamgar.” Mintea intelectuală spune imediat: „Nu sunt șase sute, ci sunt o mie,” deși important este că sub călăuzirea Duhului Sfânt, omul a luat o falcă de măgar cu care a omorât șase sute sau o mie de oameni. Ce importanță are aceasta?
Fratele Branham a fost capabil să ia o Scriptură sau un verset din Scriptură și să prezinte întreaga imagine a scenei din acea zi.
„Nu, nu, nu! A spus că atunci când vine cel ce va pregăti calea, va face un drum în pustie și orice făptură o va vedea.”
„Nu, nu, nu poate fi Bărbatul acela! Nu poate fi Omul acela născut din femeia aceea pentru că ne îndoim foarte mult de povestea ei. Nu poate fi El pentru că Acela va fi „Minunat.”
Biblia spune că El nu avea nici o frumusețe, dar El va fi „Domnul păcii,” „Sfetnic,” „Dumnezeu tare.” El va sta pe tronul lui David, va reașeza Împărăția și domnia Lui nu va avea sfârșit, ci va fi pentru totdeauna.
„L-am văzut răstignit! L-am văzut murind! Credeți că Acesta este împlinirea profeției?” Ucenicii au spus că da.
Mintea intelectuală i-a spus fratelui Branham că nu își cunoaște prea bine Biblia, dar el a răspuns: „Da, este adevărat, dar Îl cunosc foarte bine pe Autor. Îl cunosc pe Acela care a scris-o.” Iar Cel care a scris-o, este Cel care i-a descoperit-o. Un preot sau un cărturar; unul cu diplomă de doctorat nu ți-au putut descoperi Cuvântul, ci singurul care poate face aceasta este Cel care a scris Biblia. Astfel, descoperirea trebuie să vină de la Autorul Bibliei.
Noi vrem să ne cunoaștem Biblia, trebuie să ne citim Biblia și să o studiem, dar dacă nu Îl cunoaștem pe Autor, tot ce facem este să citim cuvinte și să obținem o înțelegere intelectuală, care ne va trimite pe drumul greșit. Laudă lui Dumnezeu! Nu este altceva decât Adevărul!
Luca capitolul 1. Mă întreb uneori dacă nu pierdem mult timp disecând Biblia studiind-o, încât nici măcar nu vedem întreaga poveste a ei, nu vedem întregul scop al mântuirii, restaurarea înapoi a ceea ce a căzut și tot Planul de la început până la sfârșit.
Luca 1.26-28:
„În luna a șasea, îngerul Gavril, a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret,
la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria.
Îngerul a intrat la ea, și a zis: „Plecăciune ție, căreia ți s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată ești tu între femei.”
Ascultați! Înainte de vizita îngerului, Maria nu știa că era cea aleasă și binecuvântată între femei. Nu știa cine este. Adică, știa cine este, dar nu știa cine este. Ea își cunoștea genealogia, probabil că se putea întoarce cu câteva generații în urmă; știa orașul în care locuia și casa în care locuia; își cunoștea numele, deci, ea știa cine era, totuși, nu știa cine era. A fost nevoie de vizita unui înger cu un mesaj de la Dumnezeu pentru ea, pentru a o trezi ca să știe cine era cu adevărat. Îngerul i-a zis: „Hei, știi, Domnul este cu tine! Binecuvântată ești tu între femei.”
Când Maria a auzit aceste cuvinte, a fost surprinsă, a privit în jur și a zis: „Cu mine vorbești?”
În mesajul Pecetea întâi, fratele Branham privea la un grup de oameni și le-a spus: „Nu o să vă mai numesc „Biserică,” ci o să vă numesc „Mireasă,” ca să înțelegeți.” Acolo era un grup de oameni și toți se bucurau, dar unii au înțeles, iar alții nu au înțeles. Și când eu am ascultat caseta, Ceva m-a numit „Mireasă.” Amin. Nu bărbatul din Kentucky a spus aceasta, ci Glasul din spatele lui a spus: „Te numesc „Mireasă,” ca să înțelegi că această profeție este pentru tine.”
El a trebuit să vină la Maria pentru ca ea să știe că: „Această profeție este pentru tine. Trebuie să știi că tu ești Mireasa; trebuie să știi că aceste profeții din timpul sfârșitului sunt pentru tine; trebuie să știi cine ești.” Amin.
Nu este vorba despre o înregistrare a unei nașteri, nu trebuie să te întorci cu câteva generații în urmă sau să spui care este adresa ta ca să se știe unde să-ți trimită un e-mail, sau care este numărul tău de telefon, pentru că nu aceasta este adevărata ta identitate. Adevărata ta identitate vine prin mesagerul epocii și El este aici ca să-ți spună: „Nu te mai numesc biserică pentru că am terminat cu bisericile.” Aceasta se întâmpla la predicarea Peceților. Se termină perioada bisericilor și trecem la perioada Miresei, așa că: „Nu o să vă mai numesc „Biserică,” ci o să vă numesc „Mireasă,” ca să înțelegeți că această profeție este pentru voi. Dacă voi continua să te numesc biserică, așa cum am făcut-o de-a lungul Epocilor bisericii, nu vei înțelege. Mă vei auzi predicând Pecețile, Mă vei auzi vorbind despre Mielul care ia Cartea, dar dacă ești încă „Biserica,” ne aflăm încă sub dispensația bisericii, și nu vei ști, ci te vei gândi că va fi în viitor. De aceea trebuie să vin ca să-ți dau adevărata ta identitate, astfel încât să știi că ești Mireasa”.
Acum este momentul, acum toate aceste Scripturi culminează în ziua de azi. „Nu te mai numesc „Biserica,” ci te voi numi „Mireasă.”
Așadar, mesagerul a venit la Maria și i-a spus: „Ți s-a dat un mare har. Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei.”
„Tulburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemne urarea aceasta.
Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu.
Și iată că vei rămâne însărcinată, și vei naște un fiu, căruia îi vei pune numele Isus.
El va fi mare și va fi chemat Fiul Celui Preaînalt, și Domnul Dumnezeu, îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David.
Va împărăți peste casa lui Iacov în veci, și Împărăția Lui nu va avea sfârșit.”
Maria a zis îngerului: „Cum se va face lucrul acesta pentru că eu nu știu de bărbat?” ( vers. 29-34.)
Maria s-a întors la partea intelectuală: „Cum voi fi însărcinată? Cum voi avea un fiu pentru că eu nu știu de bărbat? Sunt fecioară.”
„Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și Puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naște din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.
Iată că Elisabeta, rudenia ta, a zămislit și ea un fiu la bătrânețe; și ea căreia i se zicea stearpă, este acum în a șasea lună.
Căci nici un Cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere.”
Maria a zis: „Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale. Și îngerul a plecat de la ea.” ( vers. 35-38.)
Îngerul a venit și i-a dat adevărata ei identitate apoi i-a dat Cuvântul pentru ziua ei și i-a descoperit profețiile care erau gata să se împlinească în ea. Maria a avut o întrebare intelectuală, dar îngerul i-a dat un răspuns neintelectual. Ea vorbea despre lucruri naturale iar îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt te va umbri.” Îngerul îi vorbea supranatural. Maria vorbea natural iar îngerul îi răspundea supranatural. Vedeți?
Problema este că de multe ori privim la o împlinire naturală, dar de cele mai multe ori este supranatural. Aceasta au făcut și cu Ioan Botezătorul. Ei așteptau pe unul care să facă un drum prin pustie; să taie dealurile, să înalțe văile și să îndrepte coastele; ei priveau după o împlinire naturală, dar totul a fost spiritual.
Tot astfel și Maria privea lucrarea natural în felul cum va concepe, dar îngerul i-a arătat partea supranaturală; el nu a atins raționamentul ei pentru că ceea ce îi spune el, nu era rațional, deoarece nimeni nu a conceput vreodată și nu a născut un copil fără să cunoască un bărbat. Conform științei, ceea ce i-a spus îngerul era imposibil, nu putea funcționa pentru că era un mesaj al Atotputernicului Dumnezeu. El i-a spus: „Acesta este Cuvântul care se va împlini în tine,” și nu l-a explicat intelectual, ci i-a spus doar ce i se va întâmpla, și după acel schimb de cuvinte, cu Maria s-a întâmplat ceva. În interiorul ei era Ceva care a făcut-o să spună: „Facă-mi-se după Cuvântul Tău! Accept ceea ce mi-ai spus.” Amin
În fiecare profeție trebuie să fie două părți. În fiecare profeție trebuie să existe un om în care vine Isus, și El le-a spus ucenicilor Săi: „Urmați-Mă,” dar trebuia să existe un ucenic care să-și lase plasa de pescuit și să-L urmeze. Dumnezeu îl caută mereu pe acela care Îl va urma pentru că El aduce profeția și caută pe cineva care se va preda profeției. Este Cel care aduce Cuvântul și cel care se supune Cuvântului.
Astfel, acum Dumnezeu aduce în căsătorie poziția Ei, identitatea Ei și partea Ei din Cuvânt, care trebuie să se împlinească în Ea. Ea poate lua raționamentul, dar când face aceasta tocmai a ieșit din ordine.
„Cum se va împlini aceasta?” „Duhul Sfânt Se va coborî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri, de aceea Sfântul care Se va naște din tine…” „Cum? Aceasta nu corespunde științific, cum s-ar putea împlini?”
Și într-un fel, răspunsul îngerului a fost suficient pentru această fecioară. Hei, omule, educația ei nu a făcut-o să raționeze și nu a fost intelectul ei, ci ea a fost educată în credință, a fost educată să creadă Cuvântul lui Dumnezeu, așa că a răspuns: „Facă-mi-se după cuvintele tale.”
După această întâlnire, Maria a conceput, astfel că în ea exista o Viață care era Viața Cuvântului, era Mesia, era profeția Cuvântului. Cuvântul care era acum în interiorul ei creștea și Se mișca. Dorințele ei s-au schimbat, forma ei fizică s-a schimbat; îmbrăcămintea ei s-a schimbat, tot ce era ea s-a schimbat și a plecat de acolo.
Ea avea o mulțime de lucruri dificile despre care să vorbească cu oamenii. Maria era în casa părinților ei și trebuia să le explice ce s-a întâmplat; era soția unui bărbat cu care urma să se căsătorească și trebuia să-i explice și lui ce s-a întâmplat, nu a fost ceva ușor de purtat; nu era ceva ce putea să ascundă pentru că ceea ce i s-a întâmplat s-a manifestat repede așa că trebuia să mărturisească.
Mai întâi, Maria a plecat la verișoara ei, Elisabeta și i-a spus ce i s-a întâmplat. Elisabeta era deja trezită la împlinirea spirituală a profeției, deoarece ea era o altă femeie care avea calitatea de a prinde profeția de la Maria. În timp ce Maria îi povestea Elisabetei ce i s-a întâmplat, ea începe să profețească, apoi Maria începe să profețească despre ceea ce se întâmpla înlăuntrul ei. În ambele femei era Cuvântul: în Elisabeta era Ioan Botezătorul, Cuvântul împlinit, iar în interiorul Mariei era Isus, Cuvântul împlinit și când Cuvântul din interiorul acestei femei le-a adus împreună, s-au ridicat și au început să profețească.
De aceea și în Apocalipsa 10.1-7, există un profet al timpului de sfârșit care trebuia să vină în scenă pentru a profeți, dar există și un grup mic (Apocalipsa 10.8-11) care trebuie să ia Cartea, să o mănânce; acel grup despre care El a spus: „Nu vă mai numesc „Biserică,” ci vă numesc „Mireasă,” ei trebuie să ia aceeași Carte, să o mănânce apoi să profețească din nou. De ce? Pentru că atunci când Cuvântul se află în Femeie, Ea începe să profețească. Amin.
Prieteni, noi am văzut totul: Ea începe în Vechiul Testament și o vedem la sfârșitul Noului Testament. Aceasta este în Cuvânt. Ziua noastră este în Cuvânt. Manifestarea noastră este în Cuvânt. Acesta este Cuvântul care este așezat acolo sub formă de taină. Intelectualii nu au putut să o prindă pentru că ei nu au înțeles ce s-a întâmplat când Elisabeta și Maria profețeau și au ratat totul.
Ei nu au înțeles când Ioan a luat Cartea și a profețit din nou; nu și-au dat seama că aceste două lucruri sunt legate între ele; de aceea noi nu avem nevoie de păreri intelectuale, ci avem nevoie de descoperirea care ne dă ochi ca să vedem, și atunci când ai ochi să vezi, nu mai există nici o problemă în a vedea împlinirea profeției.
Știți, din momentul acela, pentru Maria, nu a mai contat câți oameni au încercat să o convingă că acel Copil nu a fost conceput supranatural. Puteți să vă imaginați discuțiile ce le-a avut? „Bine, Maria, am auzit povestea ta, dar acum, sincer, spune-mi adevărul.” Credeți că oamenii s-au schimbat cu ceva? „Ascultă Maria, ai jucat destul micul tău joc… poate te-a înșelat cineva și nu este vina ta. Sunt sigur că ai căzut într-o capcană și cineva tocmai te-a înșelat, dar este în ordine. Spune-mi acum, de fapt ce s-a întâmplat?”
Dar nimeni nu a putut să o convingă pentru că îngerul a venit la ea și i-a dat identitatea ei. Duhul Sfânt a umbrit-o iar Copilul care S-a zămislit în ea, S-a format supranatural, așa că nimeni nu putea să o convingă să spună altceva pentru că ea avusese acea experiență.
Maria a început să crească iar discuțiile cu privire la ea, poate că nu erau chiar atât de drăguțe și se auzeau peste tot în oraș. Poate că nu întotdeauna doar șușoteau, ci vorbeau ca să audă; poate când mergea ca să aducă apă de la fântână celelalte femei o ocoleau și nu se uitau frumos la ea. Peste tot umblau zvonuri și ea le auzea și fără îndoială că au avut un efect emoțional asupra ei și s-a descurajat; dar indiferent ce s-a întâmplat, ea nu putea nega că purta profeția înlăuntrul ei. Nu mai era ea, ci era ceea ce a primit, și ceea ce a primit a preluat controlul și ea nu-L putea opri să crească. Amin. Ea nu a putut opri ca viața ei să se schimbe, nu a putut să împiedice ca totul să se schimbe; și chiar lucrul pe care l-a primit, Cuvântul Domnului pe care L-a primit cu credință, a stârnit persecuția ei. Credeți că astăzi s-a schimbat ceva?
Nu poți să-i spui Mariei ceva despre experiența ei și nu poți să o facă să nege profeția.
Credeți că putea cineva să-i dea o altă interpretare despre fecioara care va concepe? Puteți să vă imaginați că duminica mergea în continuare la biserică, stătea acolo și citea Scripturile pentru ziua aceea, iar preotul se ridica și citea Isaia 7.14: „O fecioară va zămisli,” apoi începea să-și aducă ideile lui intelectuale: „Știm că națiunea Israel este o mare fecioară și știm că ea este soția lui Dumnezeu, Iehovah; și Dumnezeu Iehovah va împlini profeția cu această națiune.”
Ea stătea acolo și auzea acele cuvinte. Poate nu avea educație, poate nu știa să citească, poate nu a avut același nivel de înțelegere a Bibliei pe care îl aveau acei teologi, și poate că ea însăși nu s-a ocupat niciodată de sulul acela, dar știa despre el mai mult decât știa predicatorul acela pentru că profeția aceea era deja înlăuntrul ei. Nimeni nu putea explica Scriptura aceea mai bine ca ea, deoarece știa ce înseamnă ca o fecioară să zămislească, pentru că ea era acea fecioară. Ea putea sta în picioare în biserică și să spună tuturor despre acea profeție dar toți i-ar fi râs în față cu dispreț, ar fi alungat-o și i-ar fi interzis să se întoarcă. Dar, ea ar fi spus Adevărul. Totuși, nu a contat câți dintre ei L-au crezut, nici câți L-au respins, și aceasta nu a schimbat împlinirea Cuvântului. Cuvântul s-a împlinit.
Indiferent dacă ne place sau nu; fie că suntem de acord sau nu; fie că ei cred că este Adevărul sau nu cred; fie că noi credem că este fals sau nu este fals, aceasta nu schimbă cu nimic împlinirea Cuvântului. Cuvântul se împlinește oricum.
Ceea ce se împlinea în Maria era venirea la Viață a profeției din Isaia 7.14, și ea era acum Cuvântul manifestat pentru ziua ei; acea fecioară era Cuvântul manifestat în ziua aceea, și a respinge acea fecioară, însemna să respingi Cuvântul lui Dumnezeu. „Dar la școală am învățat…” Cui îi pasă ce ai învățat tu la școală? „Întotdeauna m-am gândit că…” Cui îi pasă ce ai gândit tu?
Noi am crezut întotdeauna ceva… vreau să spun că eu nu știu câți v-ați dat inima Domnului și câți ați aliniat corect toate profețiile, sau le-ați știut pe toate de prima dată când ați crezut Mesajul sau când ați citit Pecețile. Eu am înțeles că toți am greșit, toți am fost învățați diferit și toți am avut propria noastră gândire dar ne amintim când profeția a fost manifestată pentru noi, când a devenit o descoperire. Amin. Atunci nimeni nu te poate scoate din acea Scriptură pentru că este vie, este chiar aici înlăuntrul tău. Eu nu aștept să se întâmple ceea ce s-a împlinit deja.
Puteți să vă gândiți la Maria? După nașterea lui Isus, s-au dus la Sinagogă, apoi mai târziu, când avea doisprezece ani, s-au dus la o sărbătoare iar ei citeau acea Scriptură despre o fecioară care va naște, și spuneau: „Oh, Doamne, noi așteptăm împlinirea acestui Cuvânt într-o zi, într-o zi, într-o zi. Doamne, adu-o pe această fecioară într-o zi, într-o zi, într-o zi.” Ei nu știau că această zi trecuse, nu știau că este prea târziu să o mai aștepte pentru că se împlinise deja, venise în manifestare iar fecioara născuse deja Fiul făgăduit. Laudă lui Dumnezeu!
O, sper că îngerul ți-a spus cine ești, sper că ai în tine Ceva care te face să spui: „Facă-mi-se după Cuvântul Tău!”
Să deschidem Biblia la Ioan 9. Noi știm foarte bine această poveste. Este vorba despre un om care se născuse orb și Isus l-a vindecat. Fariseii au început să-l întrebe pe acel orb vindecat: „Cum ai fost vindecat?” În Ioan 9.24 citim:
„Fariseii au chemat a doua oară pe omul care fusese orb, și i-au zis: „Dă slavă lui Dumnezeu: noi știm că omul acesta este un păcătos.”
Laudă lui Dumnezeu! Știți, ei nu puteau nega că acel om vedea, era o manifestare și ei nu o puteau nega, deci nu puteau nega că acel om vedea. El se uita la ei și putea spune că hainele lor au o culoare sau alta, iar ei nu puteau nega aceasta; dar au spus: „Noi știm că Omul care te-a vindecat este un păcătos. Să nu ai încredere în El. Să nu-L asculți pentru că este un păcătos.”
Acel om se născuse orb iar Isus l-a întrebat: „Vrei să vezi?” „Da, Doamne!” Și Isus a scuipat în țărână, a făcut tină și i-a uns ochii apoi l-a trimis să se spele. El s-a dus, s-a spălat și s-a întors vindecat și plin de bucurie, dar fariseii au început să-i pună întrebări. I-au întrebat și pe părinții lui pentru că nu puteau accepta vindecarea acelui orb, apoi au încercat să-l convingă să pună la îndoială vindecarea lui și să-i stârnească necredința în minunea vindecării lui. Ei i-au zis: „Dă slavă lui Dumnezeu, Omul care te-a vindecat este un păcătos. Noi știm că acest Om este un păcătos și nu vine de la Dumnezeu pentru că nu ține Sabatul.” Ei Îl numeau păcătos pentru că făcuse ceva diferit de înțelegerea lor intelectuală și tradiția lor bisericească. Ei Îl numeau păcătos după tradiția lor bisericească.
Dumnezeu îi deschisese ochii și acum cine putea să-l convingă pe acel om ce fusese orb dar acum putea vedea în fiecare zi când se trezea oriunde privea că nu ar fi vindecat?
Când Dumnezeu ne-a deschis ochii asupra acestei slujbe a Fiului omului, noi vedem în fiecare zi. Ascultăm o casetă și putem vedea; citim Biblia și putem vedea; auzim Cuvântul predicat și putem vedea. Cui îi pasă ce spune cineva?
Numiți-l păcătos, pe mine nu mă interesează dacă este păcătos sau nu. Spuneți ce vreți, dar știu un lucru: eu nu am putut să-mi văd Biblia, dar acum o văd; am fost dezorientat cu privire la Vechiul și Noul Testament, eram confuz cu privire la cele șaizeci și șase de Cărți diferite pentru că partea aceasta nu se potrivea cu partea aceea și nu am înțeles de ce au făcut aceasta acolo sau de ce au făcut-o dincolo, dar acum văd totul.
Puteți spune ce vreți despre acest Mesaj, El este Hristos. Știți, nu mă poticnesc indiferent ce ați spune, este în ordine pentru că văd. O, laudă lui Dumnezeu!
Omul acela a părăsit acel consiliu pentru că el era un fel de ciudat pentru ei, dar el le-a zis:
„De ce vreți să mai auziți încă odată? Doar nu vreți să vă faceți și voi ucenicii Lui?”
Ei l-au ocărât și i-au zis:
„Tu ești ucenicul Lui, noi suntem ucenicii lui Moise.”
Ei erau jigniți și supărați de vorbele lui, dar el putea vedea că ei sunt orbi. El putea vedea dar ei erau confuzi cu privire la viziunea lui și el era confuz cu privire la orbirea lor, și că nu puteau vorbi aceeași limbă. Cred că nu era supărat când a plecat de la ei, este părerea mea personală. După felul cum a vorbit cu ei, nu cred că era supărat, dar cred că atunci când a ieșit de acolo, a văzut ușa prin care trecea și drumul pe care mergea; a văzut cerul albastru, a văzut pentru prima dată pe mama și pe tatăl lui, așa că nu cred că era supărat.
Dacă poți vedea, dacă Dumnezeu ți-a deschis ochii, trebuie să vezi că ai fost în epoca Laodiceană și că El îți spune: „Cumpără de la Mine aur curățit prin foc, alifie pentru ochi și haine albe.” Tu ai făcut-o, așa că, dacă ai aurul Lui în inimă, ce îți mai pasă despre ce zice cineva?
Văd că am haina, aurul îmi zornăie în buzunar, așa că nu-mi pasă de ceea ce spui. Vreau să spun că pot fi o poticnire pentru tine, și pot fi descurajat că tu nu vezi, sau pot fi confuz de orbirea ta, dar nu mă vei putea convinge să dau înapoi. Nu voi scoate aurul pe care-l am și să-l arunc pentru că tu spui că este o profeție falsă, că a deviat la sfârșit sau că nu își cunoștea nici măcar Biblia. „Bine, aceasta nu este o haină albă, nu este aur adevărat și nu poți vedea cu adevărat.”
„Nu ai fost cu adevărat însărcinată după o vizită a Duhului Sfânt, ci ai fost cu un bărbat.” „Dacă aceasta vrei să crezi, ești liber să crezi.” Dar Maria știa Adevărul. „Astfel, nu înțeleg de ce te enervezi și ești supărat pentru că cineva nu crede.” Cred că noi ar trebui să ne bucurăm de viziunea noastră și ar trebui să mergem mai departe fericiți de ceea ce avem. Laudă lui Dumnezeu! Dumnezeu este atât de bun, prieteni!
În mesajul A face o slujbă lui Dumnezeu fără voia Lui, profetul lui Dumnezeu spune:
„Prin cunoștința Lui mai dinainte, El descoperă mai dinainte celor care au fost rânduiți și aleși mai dinainte pentru aceasta, altfel nu vor vedea nimic. Totul este înaintea lor, dar ei privesc la aceste lucruri și totuși nu le pot vedea.
Câți ați văzut acea pictură cu o vacă în tufiș la care trebuia doar să te uiți și să te uiți? Ați văzut-o vreodată? Câți ați văzut acea pictură a lui Hristos în cer sau pe nori? Vedeți? Pictorul acela desigur că a văzut aceasta, așa că trebuia să o privești într-un anumit fel ca să-L vedeți, iar când L-ați văzut odată, nu mai puteți vedea nimic altceva. De fiecare dată când o priviți, El este acolo. Câți ați văzut aceste picturi? Ei bine, sigur o aveți.
Ei bine, aceasta este Calea, Hristos însuși, Evanghelia, Mesajul! Odată ce vedeți Mesajul orei, nu mai puteți vedea nimic altceva decât pe El. Aceasta este tot.”
Ascultați prieteni! Când Dumnezeu deschide Cartea și vedeți Planul mântuirii; când vedeți că toate capetele rămase libere sunt legate împreună, nu mai puteți vedea nimic altceva. Atunci luați Mesajul și tot ce ne-a adus mesagerul care ne-a explicat de ce a trebuit să fie o jertfă de sânge; de ce a trebuit să moară un Om și de ce mielul nu a fost destul de bun; câți dumnezei avem. Există trei persoane egale ca un dumnezeu? Sau există doar un singur Dumnezeu care a trebuit să Se nască dintr-o fecioară?
Cred că uneori nu realizăm cât de mult vedem, cât de clară este viziunea noastră; cât de mult ne-a fost deschisă Cartea sau cât de mult ne-a purtat Mesajul de la orbire la viziune. El ne-a clarificat viziunea și ea devine tot mai clară, și tot mai clară tot timpul.
Spuneți că fratele Branham a greșit cu privire la sămânța șarpelui? Bine, voi faceți tot ce puteți face ca să funcționeze, dar când ajungi să vezi și chiar vezi, vreau să spun că nu poți fi din nou orb. A greșit în privința divinității? Bine, faci trei personalități, trei persoane într-una, totuși nu faci din aceasta o ciudățenie sau o tulburare psihologică? Vedeți? Odată ce vezi Adevărul, nu te mai poți întoarce la orbire niciodată. Odată ce vezi, nu poți să nu vezi. Citești aceleași Scripturi pe care le-ai citit toată viața, și deodată acum vezi omule, că ai mers pe aceeași cale, dar acum vezi. Citești în aceleași locuri din Biblie, dar acum înțelegi, acum vezi. Citim aceeași Biblie, dar acum vedem, vedem, vedem. Odată ce vezi Mesajul, nu mai poți vedea nimic altceva.
În ceea ce-i privește pe aceia care au părăsit Mesajul, ei nu L-au văzut niciodată. „Oh, noi L-am văzut!” Nu, nu, nu L-ai văzut niciodată. Tu ai văzut doar învățături și doctrine și ai prins doar partea intelectuală. Citind, ai luat aceasta și ai legat-o de Scripturi, dar tu ai putut doar să citești sau ai ascultat pe cineva legând bine unele puncte, și pentru că a făcut-o rezonabil, ai crezut, așa cum a fost botezul în apă în Numele lui Isus. Fratele Branham a spus că voi nici măcar nu ați prins descoperirea, ci doar ați auzit pe cineva care a legat aceasta iar voi ați recunoscut că botezul din Biblie este în Numele lui Isus. Dar dacă vedeți cu adevărat Mesajul, recunoașteți că acest Mesaj este Hristos. Odată ce vedeți cu adevărat Mesajul și știți că Mesajul este Hristos, nu-L mai puteți părăsi pe Hristos niciodată.
Acum, dacă vedeți cu adevărat Mesajul, lăsați deoparte mesajele doctrinelor cu învățăturile lor. Odată ce-L vezi pe Hristos, cum poți să-L mai părăsești vreodată? Și de ce L-ați părăsi pe Hristos? Profetul a spus:
„Iuda nu a putut înțelege. El a mers cu Isus dar el nu a văzut-o…”
Îmi place aceasta. Fratele Branham a spus că Iuda nu L-a văzut. Încearcă să-l convingi. Iuda nu a înțeles slujba lui Isus Hristos. El a încercat să-l facă să creadă, dar nu L-a văzut. Era casierul lui Isus și L-a văzut în fiecare zi. „Vino aici! Vino aici! Spune acelui om că am fost casierul lui Isus.” „Da, a fost casierul lui Isus și mergea cu El peste tot; l-am văzut mergând cu El, L-a știut pe Isus, dar nu L-a cunoscut niciodată.” L-a văzut, dar nu L-a văzut. Iuda L-a văzut pe Isus cu ochi firești, dar nu a înțeles ce vorbea, de aceea vederea care contează în Scriptură este să-L vezi cu ochi duhovnicești, nu cu ochi de carne.
Câți oameni au văzut Arca lui Noe? Ce a fost Arca? Împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu pentru timpul acela, manifestarea Cuvântului lui Dumnezeu. Ce a fost Arca? Salvarea pentru acea zi. Câți au spus: „Ai văzut Arca?” Mulți au spus: „Da, am văzut-o.” Dar ei nu au văzut ce însemna acea Arcă pentru ei. Au crezut că era ideea unui om nebun; au crezut că Noe era un om excentric cu un proiect excentric, cineva de care puteau să râdă pentru că nu au văzut cu adevărat ce era în realitate, au văzut totul cu ochi firești.
Iuda L-a văzut pe Isus cu ochi firești dar nu L-a cunoscut niciodată, pentru că dacă L-ar fi cunoscut, nu L-ar fi părăsit niciodată. „Iuda a mers cu El, dar nu L-a văzut.”
Să mergem acum la Apocalipsa 5.1-7:
„Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce ședea pe scaunul de domnie o Carte scrisă pe dinăuntru și pe dinafară pecetluită cu șapte Peceți.
Și am văzut un înger puternic care striga cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea și să-i rupă pecețile?”
Și nu se găsea nici un om nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată deschide Cartea, nici să se uite la ea.
Și am plâns mult, pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea și să se uite la ea.
Și unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge; iată că Leul din seminția lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă Cartea și cele șapte peceți ale ei.”
Și la mijloc, între scaunul de domnie și cele patru făpturi vii, și între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea junghiat și avea șapte coarne și șapte ochi, care sunt cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul.
El a venit și a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce ședea pe scaunul de domnie.”
Ioan a văzut o Carte în mâna dreaptă a Celui ce ședea pe tron iar noi știm că aceasta este Cartea Răscumpărării, Titlul de proprietate al întregii Creații, care era pecetluită cu șapte Peceți. Un înger puternic a strigat cu glas tare:
„Cine este vrednic să deschidă Cartea și să-i rupă Pecețile?”
„Și nu se găsea nici un om nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ care să poată deschidă Cartea, nici să se uite la ea.”
A trebuit să fie un om pentru că răscumpărarea a fost plătită de un Om, și pentru a fi acceptate pretențiile de răscumpărare, trebuia să fie un Om. Deoarece omul a pierdut titlul de proprietate, acesta trebuia să fie răscumpărat tot de un om.
„Și nu se găsea nici un om, nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ care să deschidă Cartea, nici să se uite la ea.”
„Și am plâns mult, pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă Cartea și să se uite la ea.”
Fratele Branham a spus de ce plângea Ioan. Cred că în mesajul Intervalul, el a spus că Ioan plângea pentru că nu era nimeni vrednic și pentru că acesta era Titlul de proprietate al întregii Creații, Cartea Răscumpărării, și dacă nu exista nici un Răscumpărător înrudit care să poată lua Cartea, pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic, atunci toată Creația ar fi fost pierdută.
În acel moment, Isus Hristos venise deja și plătise prețul; sângele Lui fusese vărsat deja și astfel, răscumpărase toată Creația. El Și-a vărsat Sângele, prin care a fost răscumpărat tot ce a fost pierdut; El plătise deja prețul de răscumpărare. Dar răscumpărarea a avut două părți. Mai întâi El a trebuit să plătească prețul răscumpărării, și după ce acest preț al răscumpărării a fost plătit la momentul potrivit, El poate să pretindă dreptul la răscumpărarea plătită. Astfel, deși prețul răscumpărării a fost plătit în anul 33 d.Hr, El a stat pe tron în lucrarea Sa de mijlocire, așteptând până va avea o Mireasă care este gata să preia tronul. Apoi, după ce El are o Mireasă care este gata să preia tronul, El poate apărea ca Răscumpărător înrudit și poate lua Cartea pe care a răscumpărat-o. Între timpul plătirii prețului răscumpărării și revendicarea Cărții, El Își zidește o Mireasă prin șapte Epoci bisericești, o Mireasă care va sta cu El pe tron și va stăpâni cu El o mie de ani, și va fi moștenitoare împreună cu El.
Astfel, deși prețul răscumpărării era plătit și sângele era vărsat; deși sângele a fost complet și suficient, prețul fiind plătit în întregime, Ioan a privit o scenă din cer în care a văzut Cartea în mâna Proprietarului original, apoi a auzit un strigăt: „Există vreun om care poate lua Cartea?” Dar nici un om nu a fost găsit vrednic și atunci Ioan a plâns, deși atunci sângele era deja vărsat, așa că trebuia să se întâmple altceva pentru mântuire. Sângele era vărsat, dar Ioan plângea.
Prieteni, sper că înțelegeți. Noi rămânem blocați în idei denominaționale, toată lumea vrea să se întoarcă înapoi, dar Dumnezeu face ceva acum. Ceea ce a făcut atunci, a fost o cale pentru ceea ce face acum.
Acum două mii de ani, El a venit și a plătit prețul mântuirii, vărsându-Și propriul Sânge, Sângele lui Dumnezeu care era Schimbul, Prețul pentru Cartea Răscumpărării, dar El nu a venit încă să o pretindă decât după cele șapte Epoci ale bisericii, iar la sfârșitul celor șapte Epoci, El continuă și pretinde ceea ce a răscumpărat deja.
În viziune, Ioan a ajuns la acel punct în care L-a văzut pe tron cu Cartea Răscumpărării în mâna dreaptă, așa că a început să plângă. Tu spui: „Privește la Calvar!” „M-am uitat la Calvar!” Ioan a stat la Calvar și L-a privit, și aici este același bărbat care L-a privit la Calvar. Atunci, Isus care era pe cruce a privit în jos și i-a spus: „Fiule, iată mama ta. Femeie, iată fiul tău!” Același Ioan a stat la Calvar și a știut că Sângele Său a fost vărsat, apoi L-a văzut înviat și a știut că este viu; apoi a fost acolo la Rusalii când a coborât botezul Duhului Sfânt, deci știa toate lucrurile, dar aici în Apocalipsa 5, el stă și plânge pentru că toată răscumpărarea va fi pierdută dacă nu vine Cineva să ia acea Carte.
Oamenii resping profetul, resping profeția timpului de sfârșit, dar când fac aceasta, resping propria lor răscumpărare, resping împlinirea a tot ce a făcut Isus prin moartea Sa. Ei resping mijlocirea pentru cele șapte Epoci ale bisericii; resping Mesajul; resping deschiderea Peceților și prin aceasta, ei resping propria lor răscumpărare.
Dacă nu crezi că Mielul a luat Cartea, mai bine ai începe să plângi așa cum a plâns Ioan ca să fii ridicat și să vezi ceea ce a văzut Ioan. El a văzut că era o Carte care trebuia deschisă, Cartea Răscumpărării. Voi l-ați auzit pe profet predicând-o și acum vă uitați la această Carte a Răscumpărării, dar nu poți să te bucuri dacă nu este încă deschisă. Ar trebui să plângeți și să plângeți până când va veni Cineva și va lua acea Carte.
Dar când Ioan plângea, unul dintre bătrâni, mă întreb care dintre bătrâni, pentru că am douăzeci și patru de opțiuni: doisprezece sunt apostoli și doisprezece sunt patriarhi. Unul dintre cei doisprezece apostoli este Ioan și nu știu cine a fost bătrânul acela, așa că nu mă întrebați, eu am propriile mele gânduri despre aceasta.
„Și unul dintre bătrâni mi-a zis: „Nu plânge: iată că Leul din seminția lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă Cartea, și cele șapte peceți ale ei.”
Ioan a încetat să mai plângă pentru că Răscumpărătorul înrudit a ieșit în față.
„Și la mijloc, între scaunul de domnie și cele patru făpturi vii, și între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea junghiat și avea șapte coarne și șapte ochi, care sunt cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul.
El a venit și a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce ședea pe scaunul de domnie.
Când a luat Cartea, cele patru făpturi vii și cei douăzeci și patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o alăută și potire de aur, pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinților.
Și cântau o cântare nouă, și ziceau: „Vrednic ești Tu să iei Cartea și să-i rupi Pecețile: căci ai fost junghiat, și ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminție, de orice limbă, din orice norod și de orice neam.
Ai făcut din ei o împărăție și preoți pentru Dumnezeul nostru și ei vor împărăți pe pământ.”
M-am uitat, și împrejurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii și în jurul bătrânilor am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii și mii de mii.
Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul care a fost junghiat, să primească puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava și lauda!”
Și pe toate făpturile care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare și tot ce se află în aceste locuri, m-au auzit zicând: (Ioan, cel care plânsese,) „A Celui ce șade pe scaunul de domnie, și a Mielului să fie lauda, cinstea, slava și stăpânirea în vecii vecilor!”
Tot doliul lui Ioan s-a transformat în bucurie. Amin. Ce l-a mișcat pe Ioan de la jale la bucurie? El a văzut Mielul luând Cartea și atunci a știut că a ajuns la plinătatea răscumpărării: „În scenă există un Răscumpărător înrudit care poate lua Cartea și să-i rupă Pecețile. Acum nu mai trebuie să plâng, ci mă bucur.”
Întrebarea mea pentru tine este: ai văzut Mielul luând Cartea? Nu cu intelectul, nu gândiți firește și nu folosi acești globi oculari, pentru că Iuda a folosit globii săi oculari și a ratat împlinirea Cuvântului. Petru însă, a folosit alt fel de ochi și a prins descoperirea că Acesta este Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu. Nu ochii firești i-au spus aceasta și nu mintea lui, ci el a avut o altă sursă pentru a primi acele informații; a avut un alt fel de vedere despre El și prin descoperire, el a văzut că Acesta este Fiul Dumnezeului Celui viu.
Vă întreb: plângeți sau vă bucurați? Totul este pierdut și cântărești încă în balanță sperând că într-o zi se va rezolva? Sau spui: „Răscumpărătorul meu trăiește! El este pe pământ în această ultimă zi! Știu că El mi-a restituit tot ce am pierdut. Am primit deja. S-a terminat. Pecețile sunt deschise deja, nu mai am motive să plâng, ci tot ce trebuie să fac, este să fiu entuziasmat și să mă bucur pentru că a transformat plânsul în bucurie. El mi-a transformat tristețea în bucurie!”
„Frate Chad, dar încă trebuie să merg la muncă și mai avem de plătit facturi.”
Ce credeți că au făcut ucenicii după Rusalii? După durere, au urmat Rusaliile, împlinirea Cuvântului și după împlinirea Cuvântului care a venit, a urmat o manifestare a Cuvântului, și ei au devenit manifestarea, ei au devenit Cuvântul viu pentru ziua lor. Și ce au avut de făcut? Să meargă la muncă, să facă pâine, să propovăduiască Evanghelia apoi au fost arestați.
„Bine, dar m-am gândit că prin împlinirea Cuvântului, totul va funcționa bine.” A funcționat foarte bine, Cuvântul a fost împlinit în mod supranatural și s-a întrupat în carne dar oamenii au continuat să-i prigonească, să arunce cu pietre în ei, să-i numească în tot felul alungându-i din Ierusalim și împrăștiindu-i în alte locuri.
„Bine, dar m-am gândit că ai spus că aceasta este făgăduința care se împlinea.” Da, făgăduința este împlinită, dar încă ne îmbolnăvim, am avut pe cineva care a murit, zilele trecute am avut o înmormântare.
„Nu înțeleg. Petru a spus că El este Învierea și Viața, și că Învierea și Viața a revenit la noi.” Da, dar este o împlinire spirituală, nu o împlinire naturală; este o împlinire spirituală manifestată în natural. Era o împlinire spirituală dar erau încă supuși elementelor, sufereau de foame, sufereau de boală, erau în pericol de a fi linșați; erau persecutați și alungați dintr-un oraș în alt oraș.
Când erau în închisoare și Dumnezeu avea nevoie de ei, a deschis porțile închisorii și i-a scos afară. Dar Pavel a intrat în închisoare pentru că Dumnezeu a avut nevoie de el acolo ca să poată scrie epistolele și să depună mărturie la Roma. Astfel, Pavel nu a putut deschide porțile închisorii. Nu era vorba ca ei să aibă puterea de a spune: „Nu voi fi arestat niciodată, nu mă plouă, voi avea mâncare.” Când a fost în călătorie pe mare, Pavel a fost prins într-o furtună îngrozitoare timp de paisprezece zile, apoi a naufragiat.
„Dar eu am crezut că el era profetul pentru epoca aceea. Am crezut că era împlinirea profeției din Isaia și că va fi o lumină pentru neamuri și împlinirea Cuvântului ar trebui să te facă un om super puternic și să nu ți se întâmple niciodată ceva rău.”
Pavel vorbea Cuvântul în fiecare zi, el era profeția din Isaia făcută trup; era lumina neamurilor, dar cu toate acestea a fost scos afară din oraș, lovit cu pietre și lăsat mort; l-au scuipat și și-au bătut joc de el; a răbdat foame, s-au spus minciuni despre el, a suferit un naufragiu. El nu a fost lăudat nici aclamat cât a trăit în această dimensiune dar el a manifestat realitatea dintr-o altă dimensiune, Cuvântul făcut trup.
Eu spun că este timpul să ne bucurăm pentru că ochii noștri au văzut Mielul luând Cartea. Ați văzut Mielul luând Cartea? Amin. A deschis El Pecețile? De unde știți? Am auzit Tunetele; am auzit Glasul lui Dumnezeu și am partea nescrisă din Cuvânt. Cuvântul a fost pus în mâna acestui profet. Cuvântul acesta a fost trimis la el, și acum mi-a fost dat mie iar eu L-am mâncat și sunt una cu El profețind din nou. Deci nu există nici un motiv să fiu trist, ci mă bucur pentru că El este aici, în inima mea. Eu sunt acela pentru care El a murit; eu sunt acela pentru care El a mijlocit; eu sunt manifestarea Miresei pentru această zi. El este aici! El este în mine! Aceasta este ora când El a luat Cartea și a rupt Pecețile. Ce s-a întâmplat? „Eu am fost orb, dar acuma văd!”
Prieteni, dacă ați auzit Tunetele, ați văzut! Dacă știți ce s-a întâmplat, ați văzut! Amin. Cartea a fost deschisă și ai văzut-o, așa că nu mai citești într-o Carte închisă, ci acum citești într-o Carte deschisă pentru că o vezi. Laudă lui Dumnezeu!
Vedeți unde ne aflăm în această lucrare a timpului de sfârșit? Dacă lăsăm Cartea închisă, pecetluită, trebuie să ne întoarcem la plâns și la jale; la rugăciunea pentru un Răscumpărător înrudit, dar Răscumpărătorul înrudit a venit deja, Pecețile sunt deschise, Tunetele au răsunat și Răscumpărarea vine în plinătate. El este aici ca să-Și pretindă Mireasa iar tu ești moștenirea pe care El o pretinde astăzi.
„Credeam că o să avem putere.” Tu ai putere. Când Dumnezeu vrea să facă ceva, El din tine va spune ceva, va face ceva, Se va ruga pentru cineva. Tu ești vasul pe care îl folosește și indiferent ce va sta în calea ta, vei merge înainte exact așa cum a fost după Rusalii.
Ce cauți în împlinirea acestui Cuvânt? L-am văzut deja acolo. Căutăm un popor puternic care tot ce spune se împlinește? Ce ziceți de un popor care are ochi să vadă și urechi să audă și care Îl poate vedea pe Hristos în zilele lui? Cum rămâne cu cei care s-au născut orbi, dar acum văd? Ce ziceți de aceia care se bucură și pot cânta pentru că El a deschis Cartea și a rupt Pecețile?
Câți pot spune: „Am avut experiența că am mâncat Cartea pentru că este dulce în gură. Am gustat-o și am văzut că Domnul este bun. Dar știu cum este și când este amară în pântece, pentru că am experimentat-o. Eu nu citesc Apocalipsa 10.8-11, ci trăiesc Apocalipsa 10.8-11.
„Eu am mâncat Cartea.” Ce Carte ai mâncat? Nu mai gândi firește! Eu am mâncat Cartea și a fost dulce în gura mea. Dacă ai mâncat Cartea vreodată, știi cât este de dulce în viața ta, cât de prețioasă este fiecare mușcătură, cum te face să vrei să te întorci pentru mai mult. Știi și când începe digestia și când devii una cu acest Cuvânt, aduce o schimbare și o despărțire și știi cum este să fie amar în pântece.
Doamne, dă-ne ochi să vedem cu toții că Mielul a luat Cartea și a rupt cele șapte Peceți evidențiate de sunetul Tunetelor. Prin harul lui Dumnezeu, această Carte a ajuns la mine și chiar lucrul pe care Ioan nu a avut voie nici măcar să-l privească, este chiar lucrul cu care noi ne hrănim. De aceea, acesta nu este un ceas de jale, ci de bucurie; este ceasul când nu mai așteptăm ceva cu nerăbdare, ci recunoaștem ziua și Mesajul ei. Ridică această Carte și bucură-te de ceea ce ne-a dat Dumnezeu, trăiește fericit și liber știind că acesta este ceasul Răscumpărării depline, că El lucrează chiar acum finalul mântuirii neamurilor în timpul tău.
Cât de mult a fost Pavel Cuvântul făcut trup în timpul lui și a făcut orice a trebuit să facă, așa ești tu Cuvântul făcut trup pentru ziua ta și te trece prin orice trebuie să treci.
În ceea ce eram orb cândva, acuma văd. Tu poți spune orice vrei despre Mesaj și mesager, eu știu un singur lucru: „Am fost orb dar acuma văd. Am văzut Mielul luând Cartea și i-a rupt Pecețile. Când Ioan a strigat și s-a bucurat, nu a fost singurul care striga și se bucura pentru că și eu sunt foarte fericit pentru ceea ce am văzut și pentru ceea ce am mâncat.”
Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru ziua și ora în care trăiesc, pentru că Răscumpărătorul înrudit este aici. El a luat Cartea și a deschis-o și acum este aici ca să te revendice și să Se unească cu tine într-o unire invizibilă. De aceea îți spun: „Bucură-te! Bucură-te! Bucură-te!” Acesta este un timp de bucurie pentru că Mireasa Lui s-a pregătit. Nunta Mielului a venit, de aceea bucură-te pentru că acesta este anotimpul bucuriei și fiți fericiți pentru ceea ce vedem. Laudă lui Dumnezeu!
Nu voi mai predica. Sunt fericit să-i văd pe muzicieni. Să cântăm, prieteni, și să ne bucurăm. Să fim recunoscători Domnului și să fim fericiți. Să nu ne mai frecăm mâinile așteptând să se întâmple ceva grozav. „Oh, într-o zi se va întâmpla ceva minunat și noi vom pleca de aici!” El te scoate de aici Cuvânt cu Cuvânt; El te ridică Cuvânt cu Cuvânt; descoperire cu descoperire, aducând clarificarea vederii noastre. Amin.
Trebuie să încetăm să mai așteptăm ceva pentru că atunci când așteptăm ceva, nu ne putem bucura de ceea ce avem; nu ne hrănim cu ce avem în mână și nu vedem ceea ce privim. Este timpul să ne bucurăm, să fim fericiți și să mulțumim lui Dumnezeu pentru că a luat Cartea și a rupt cele șapte Peceți, iar răscumpărarea mea nu mai este o taină, ci este o descoperire. Poziția mea nu mai este o taină pentru că taina a fost descoperită; nu mai este o taină cine sunt eu, nici locul meu în Cuvânt nu mai este o taină, ci este o descoperire și pentru aceasta Îi mulțumesc lui Dumnezeu.
Să ne ridicăm în picioare și să ne închinăm lui Dumnezeu. Să ne rugăm cu toții împreună, dar nu o rugăciune formală, ci să ne rugăm din inimă și să mulțumim lui Dumnezeu pentru ceea ce s-a schimbat. Să ne rugăm cu toții în felul nostru.
O, mulțumesc Dumnezeule Atotputernic! Îți mulțumesc și te slăvesc, Doamne, pentru că ai luat Cartea, ai rupt Pecețile și mi-ai dat ochi să văd ce ai făcut în această zi. Mulți sunt orbi și eu de asemenea mergeam în orbire. M-am născut orb, dar acum știu un singur lucru: că am fost orb dar acum văd. Totul este prin harul Tău. O, Dumnezeule Atotputernic, Îți dăm slavă și cinste și ne închinăm în Numele Tău. Fie ca din inimile noastre să vină un strigăt așa cum a venit în sala Tronului în ziua în care Domnul a luat Cartea; și când vedem că o iei, strigăm așa cum a strigat Ioan. Cerul și tot ce este în cer, pe pământ și sub pământ m-au auzit pe mine, Chad Lamb, strigând: „Slavă, cinste și putere, slavă lui Dumnezeu și Mielului care stă pe Tron în vecii vecilor.”
Laudă lui Dumnezeu! Tu ești vrednic de laudele noastre. Ești atât de Minunat! Ești atât de Puternic! Ești atât de prețios pentru noi! O, Doamne, Te lăudăm și ne trăim viețile pentru Tine, Doamne, și ne predăm din nou Ție. Ajută-ne să umblăm plini de recunoștință pentru că ne-ai făcut să fim Glasul lui Dumnezeu în această epocă finală. Tu ești Răscumpărătorul înrudit și ești aici printre noi, pretinzând răscumpărații Tăi. O, Îți mulțumim, Tată!
Dacă este aici cineva care nu Te-a recunoscut ca Răscumpărător înrudit, care nu Te-a recunoscut în lucrarea Ta de pretindere a celor răscumpărați, Tu ești aici pentru a-i pretinde, Doamne, și mă rog Dumnezeule, ca sub predicarea Cuvântului, sub Glasul Tău, să spună: „Facă-mi-se după Cuvântul Tău! Primesc ceea ce mi-ai spus astăzi, primesc locul meu în Scriptură, primesc ceea ce s-a întâmplat, mă bucur și spun: „Facă-mi-se și mie conform Cuvântului Tău!”
O, Doamne, lăudăm Numele Tău și Îți mulțumesc Dumnezeule Atotputernic! Proslăvește-Te în viețile noastre! Proslăvește-Te în laudele noastre! Ne închinăm și îți mulțumim. Amin.